de Liu Ying, China

Într-o zi de la sfârșitul anului 2019, nepoata mea mi-a spus pe neașteptate că o durea piciorul. Am dus-o la spital să i se facă unele analize imagistice, dar nu s-a descoperit nimic, așa că nu am luat-o în serios. A doua zi, mi-a spus că piciorul încă îi pulsa de durere. Faptul că am văzut-o plângând de durere m-a făcut și pe mine să plâng. Până noaptea, piciorul deja o durea din ce în ce mai frecvent și abia a închis un ochi. În timp ce-i masam piciorul, m-am rugat încontinuu lui Dumnezeu și I-am încredințat Lui boala ei. În dimineața celei de-a treia zi, fiul și nora mea mi-au dus nepoata la spitalul județean.

După ce a fost internată în spital, a avut febră mare încontinuu. A rămas la 40 de grade și nu a cedat. A fost examinată în cadrul departamentului de chirurgie și al celui de medicină internă, dar nu s-a descoperit nimic, iar doctorii nu aveau niciun leac. Neputincios, fiul meu a dus-o la un spital în capitala provinciei. Consultul experților a generat un diagnostic de lupus într-un moment și unul de septicemie într-altul. Când cuscrii mei s-au întors de la spital și mi-au spus despre situație, am fost foarte îngrijorată. Și lupusul și septicemia erau boli fatale. Chiar lăsând la o parte diagnosticul, nepoata mea încă avea febră mare de 40 de grade, care îi putea provoca multe daune sănătății dacă mai continua mult. Situația ei nu arăta bine. Cu cât mă gândeam la asta mai mult, cu atât eram mai supărată. Eu fusesem cea care o crescuse pe nepoata mea și nu suportam să văd că pățește ceva. Am tot încercat să mă consolez, spunându-mi: „Ea va fi bine. Dumnezeu este omnipotent. El îmi va proteja nepoata. N-o va lăsa să moară.” Când mă gândeam la boala nepoatei mele, plângeam de necaz deseori. Era încă atât de tânără și trebuia să sufere astfel. Îmi doream să fiu eu cea lovită de această boală, ca să pot suferi în locul ei. Mi-am spus, de asemenea: „Eu cred în Dumnezeu, așa că de ce se întâmplă acest lucru familiei mele?” Dar, apoi, m-am răzgândit: „De fapt, această situație trebuie să fi venit asupra mea cu permisiunea lui Dumnezeu. Poate că Dumnezeu îmi testează credința. Nu-L pot învinovăți pe Dumnezeu. Atât timp cât continui să-mi fac datoria, boala nepoatei mele va fi vindecată.” Apoi, am mâncat și am băut cuvintele lui Dumnezeu ca de obicei și am continuat să-mi realizez datoria. Când mi-am găzduit frații și surorile, am făcut tot ce am putut pentru ei. Frații și surorile mele voiau să mă ajute, dar nu îi lăsam. M-am gândit că, atât timp cât îmi făceam datoria pe cât de mult puteam, Dumnezeu avea să-mi arate îndurare, iar nepoata mea avea să se facă mai bine.

După vreo două săptămâni, fiul meu m-a sunat să-mi spună că s-a confirmat că boala nepoatei mele era septicemie, febra mare continua să apară și să dispară și îi apăruseră unele excrescențe pe pericard, care îi puneau viața în pericol. Când am auzit aceste vești, parcă o gheară mi-a strâns inima. Nu puteam să accept acest lucru, așa că i-am cerut lui Dumnezeu: „Nepoata mea este bolnavă, dar eu am continuat să-mi realizez datoria, așa că ar trebui ca ea să se simtă mai bine! Dar acum, nu doar că nu se simte mai bine după boală, ci, de fapt, îi este mai rău. Chiar este imposibil să-i vindeci boala?” Într-o zi, soțul meu a venit la mine plângând și mi-a spus: „Nepoata noastră este pe moarte. Cei de la spital spun că este bolnavă în fază terminală, iar doctorul spune că ei nu pot face nimic. Ne-au spus să o aducem acasă.” Cuvintele soțului meu au venit ca o lovitură de trăsnet. Nu-mi venea să cred că era adevărat; nu puteam accepta acest lucru. Mintea îmi era plină de imagini din viața mea împreună cu nepoata mea. În timp ce mă gândeam cât de drăguță era, nu-mi puteam stăpâni lacrimile. Iară și iară, am strigat la Dumnezeu să vegheze asupra inimii mele și să mă conducă să mă supun. Însă, când am văzut fotografia ei pe telefon, întreaga față îi era umflată și mi-am pierdut întreaga voință să continui. Nu voiam să citesc cuvântul lui Dumnezeu și nu simțeam nicio motivație să-mi realizez datoria. Singurul lucru despre care îmi păsa era boala nepoatei mele. Mai târziu, ginerele meu a dus dosarul medical al nepoatei mele la un spital mare din Shanghai pentru un consult, însă și experții au spus că nu puteau face nimic și ne-au sugerat să nu mai cheltuim bani pe o cauză pierdută. Acest lucru m-a supărat în mod special: „Am crezut în Dumnezeu atât de mulți ani, nu m-am oprit niciodată din a-mi realiza îndatoririle și întotdeauna m-am străduit să fac orice muncă a rânduit biserica pentru mine. Nici măcar când nepoata mea s-a îmbolnăvit nu am renunțat la datoria mea. Am continuat să fiu gazdă pentru frații și surorile mele. După ce a plătit un așa preț, de ce s-a îmbolnăvit nepoata mea de boala asta groaznică?” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai nedreptățită mă simțeam. Nu mă puteam opri din plâns. În durerea mea, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, nepoata mea este pe moarte. Mă simt nefericită și slabă. Nu știu ce să fac și încă am nemulțumiri față de Tine. Te rog, îndrumă-mă să-Ți înțeleg intenția.”

În suferința mea, m-am gândit la cuvântul lui Dumnezeu:

4. Dacă, după ce te-ai consumat oarecum pentru Mine, Eu nu-ți satisfac cerințele modeste, oare vei deveni descurajat și dezamăgit de Mine sau chiar vei începe să clocotești de resentimente și să strigi injurii?

5. Dacă ai fost întotdeauna foarte loial, cu multă iubire față de Mine, și totuși pătimești chinul bolii, dificultăți financiare, abandonul de către prieteni sau rude, ori alte nenorociri în viață, atunci tot vor continua loialitatea și iubirea ta pentru Mine?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „O problemă foarte serioasă: trădarea (2)”

Confruntată cu întrebările lui Dumnezeu, m-am simțit extrem de rușinată. Boala nepoatei mele era un test real pentru mine, să văd dacă eram credincioasă și supusă față de Dumnezeu. În trecut, întotdeauna am crezut că făcusem un efort și-mi realizasem datoria pentru Dumnezeu și că asta însemna că Îi eram loială. Totuși, când nepoata mea s-a îmbolnăvit de septicemie și starea i s-a înrăutățit, am devenit negativă și m-am plâns. Am încetat să-mi doresc să citesc cuvântul lui Dumnezeu și am devenit nemotivată în datoria mea. Am văzut că, de fapt, nu eram supusă ori loială față de Dumnezeu. M-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să învăț lecții și să fiu cu adevărat supusă în ceea ce privește problema bolii nepoatei mele. M-am gândit la cuvântul lui Dumnezeu: „Tot ceea ce urmărești tu este să fii capabil să câștigi pacea după ce ai crezut în Dumnezeu – să nu se îmbolnăvească ai tăi copii, să aibă o slujbă bună soțul tău, să-și găsească fiul tău o soție bună, să-și găsească fiica ta un soț bun, să are pământul bine boii și caii tăi, un an de vreme bună pentru recoltele tale. Asta e ceea ce urmărești tu. Ce urmărești tu e doar să trăiești în confort – să nu se întâmple niciun accident familiei tale, să te ocolească vânturile, să nu fie atinsă fața ta de praf, să nu fie inundate recoltele familiei tale – să nu fii afectat de niciun dezastru, să trăiești în «îmbrățișarea lui Dumnezeu», să trăiești într-un cuibușor confortabil. Un laș ca tine, care întotdeauna urmărește trupul – ai o inimă, ai un duh? Nu ești o fiară? Îți dăruiesc adevărata cale fără să-ți cer nimic în schimb, dar tu tot nu o urmărești. Ești în continuare unul dintre aceia care cred în Dumnezeu? […] Nu urmărești niciun scop, așadar, nu este viața ta cea mai josnică dintre toate? Îndrăznești să stai înaintea lui Dumnezeu? Dacă tu continui să experimentezi în acest mod, nu-i așa că nu vei obține nimic? Adevărata cale ți-a fost dăruită, dar dacă poți sau nu să o câștigi în cele din urmă depinde de ceea ce urmărești tu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoașterea sa despre mustrare și judecată”). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a dezvăluit starea. De la începutul credinței mele în Dumnezeu, m-am gândit că, atât timp cât făceam un efort pentru Dumnezeu și îmi realizam datoria, Dumnezeu îmi va binecuvânta familia cu pace și prosperitate și toți vor fi feriți de boli și dezastre. Așadar, încă de când am început să cred în Dumnezeu, am fost întotdeauna nerăbdătoare să-mi realizez îndatoririle. Dumnezeu a fost foarte îndurător față de mine. Până să mă dezmeticesc, unele dintre afecțiunile mele erau vindecate, iar urmărirea mea a devenit și mai puternică. Chiar dacă am fost arestată de Partidul Comunist, am continuat să-mi realizez datoria după ce am fost eliberată. Însă, când nepoata mea a contractat această boală îngrozitoare, în sinea mea am fost nemulțumită că Dumnezeu nu a protejat-o. Deși am continuat să-mi realizez datoria, am vrut doar ca Dumnezeu să-mi protejeze nepoata vindecându-i boala. Am vrut să dau efortul și sacrificiul meu exterior în schimbul binecuvântării lui Dumnezeu. Când boala nepoatei mele nu s-a ameliorat, viața i-a fost pusă în pericol, iar spitalul a renunțat la tratament, eu m-am prăbușit complet. L-am înțeles greșit pe Dumnezeu și am avut nemulțumiri față de El, m-am gândit că Dumnezeu era nedrept, am devenit negativă și m-am opus Lui. Am văzut că eu credeam în Dumnezeu doar pentru a câștiga har și binecuvântări, că urmăream o viață ușoară și siguranța fizică în locul adevărului și că sacrificiile și eforturile mele nu reprezentau o supunere sinceră față de Dumnezeu, ci, în schimb, erau pline de dorințe și cerințe extravagante pentru Dumnezeu. Asta însemna să-L înșel pe Dumnezeu și să încerc să fac o tranzacție cu El. Mai târziu, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Dumnezeu va face ceea ce se cuvine să facă, iar firea Sa este dreaptă. Dreptatea nu înseamnă nicidecum echitate sau justețe; nu înseamnă egalitarism și nici a-ți da ceea ce meriți pentru lucrarea ta, a-ți plăti pentru vreo lucrare pe care ai făcut-o sau a-ți da ce ți se cuvine în funcție de eforturile depuse. Aceasta nu este dreptate, înseamnă doar a fi corect și rațional. Foarte puțini oameni sunt capabili să cunoască firea dreaptă a lui Dumnezeu. Să presupunem că Dumnezeu l-ar fi distrus pe Iov după ce Iov a adus mărturie pentru El: ar fi asta drept? De fapt, ar fi. De ce se numește aceasta dreptate? Cum văd oamenii dreptatea? Dacă un lucru este în conformitate cu noțiunile oamenilor, atunci lor le este foarte ușor să spună că Dumnezeu este drept; totuși, dacă nu văd ceva ca fiind în concordanță cu noțiunile lor – dacă este ceva ce nu sunt capabili să înțeleagă – atunci le-ar fi greu să spună că Dumnezeu este drept. Dacă Dumnezeu l-ar fi distrus pe Iov pe atunci, oamenii nu ar spune că El este drept. De fapt, indiferent dacă oamenii au fost sau nu corupți și dacă au fost profund corupți sau nu, trebuie Dumnezeu să Se justifice atunci când îi distruge? Este nevoit să le explice oamenilor pe ce bază face acest lucru? Trebuie oare Dumnezeu să le spună oamenilor legile pe care El le-a poruncit? Nu este nevoie. În ochii lui Dumnezeu, cineva care este corupt și care este predispus să I se împotrivească lui Dumnezeu nu are nicio valoare; orice mod în care Se va ocupa Dumnezeu de el va fi potrivit și totul este conform rânduielilor lui Dumnezeu. Dacă ai fi neplăcut în ochii lui Dumnezeu și dacă El ar spune că nu Îi mai ești de niciun folos după mărturia ta și, prin urmare, te-ar distruge, ar fi aceasta dreptatea Lui? Și aceasta ar fi. S-ar putea să nu fii capabil să înțelegi acest lucru din perspectiva faptelor chiar acum, dar trebuie să-l înțelegi în doctrină. Ce ați spune – este distrugerea Satanei de către Dumnezeu o expresie a dreptății Sale? (Da.) Și dacă i-ar permite Satanei să rămână? Nu îndrăzniți să spuneți, nu-i așa? Esența lui Dumnezeu este dreptatea. Deși ceea ce face El nu este ușor de înțeles, tot ceea ce face El este drept; doar că, pur și simplu, oamenii nu înțeleg. Când Dumnezeu i l-a dat pe Petru Satanei, cum a răspuns Petru? «Omenirea nu este în măsură să priceapă ce faci Tu, dar tot ceea ce faci conține bunele Tale intenții; în toate acestea există dreptate. Cum să nu rostesc vorbe de laudă pentru înțelepciunea și faptele Tale?» […] Tot ceea ce face Dumnezeu este drept. Deși s-ar putea ca oamenii să nu poată să perceapă acest lucru, ei nu ar trebui să emită judecăți după bunul plac. În cazul în care ceva din ce face El li se pare nerezonabil oamenilor sau dacă aceștia au vreo noțiune privind acest lucru, iar apoi spun că El nu este drept, atunci sunt extrem de iraționali. Vezi că unele lucruri i s-au părut de neînțeles lui Petru, dar a fost sigur că înțelepciunea lui Dumnezeu era prezentă și că intențiile Sale bune erau în acele lucruri. Oamenii nu pot înțelege totul; sunt atât de multe lucruri pe care nu le pot pricepe. Astfel, a cunoaște firea lui Dumnezeu nu este un lucru ușor” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am meditat la cuvântul lui Dumnezeu, mi-am dat seama că dreptatea lui Dumnezeu nu este așa cum mi-am imaginat-o eu. Mi-am imaginat-o drept a face un anumit volum de muncă și a primi o plată echivalentă pentru asta sau a depune un efort și a primi o recompensă în schimb. Aceasta era noțiunea și închipuirea mea proprie. Dumnezeu este adevărul, iar esența lui Dumnezeu este dreptatea. Indiferent ce face Dumnezeu și indiferent dacă aceasta se conformează sau nu noțiunilor umane, ceea ce face Dumnezeu este drept. Am evaluat dreptatea lui Dumnezeu din punctul de vedere al efectuării unei tranzacții sau a unui schimb. Am crezut că voi primi binecuvântările lui Dumnezeu dacă depuneam efort și mă lepădam de multe. M-am gândit că, dacă lucram din greu pentru a-mi realiza îndatoririle, Dumnezeu ar trebui să-mi protejeze familia și să-mi ferească nepoata de boală și de dezastru. Așa că, atunci când s-a îmbolnăvit grav, am dezbătut cu Dumnezeu, am fost nemulțumită de El și m-am gândit că este nedrept. Punctul meu de vedere era absurd. Eram oarbă și nu-L cunoșteam pe Dumnezeu deloc. Sunt o ființă creată, așa că îndeplinirea datoriei mele și răsplătirea dragostei lui Dumnezeu este naturală și dreaptă, este datoria și responsabilitatea mea. Nu ar fi trebuit să încerc să fac târguri cu Dumnezeu. Așa cum copiii trebuie să aibă un comportament filial față de părinții lor, și eu ar trebui să mă supun necondiționat orchestrărilor și rânduielilor Lui, indiferent dacă îmi oferă har și binecuvântări sau dacă mă face să sufăr dezastre, deoarece Dumnezeu este drept. În caz contrar, nu aș merita să fiu numită om. Oamenii care nu cred în Dumnezeu experimentează nașterea, bătrânețea, boala, moartea, dezastrele, binecuvântările și nenorocirile, iar cei care cred în Dumnezeu nu sunt excluși de la aceste lucruri. Dumnezeu nu a pretins niciodată că credincioșii vor fi mereu în siguranță și protejați. În schimb, indiferent ce situații se abat asupra noastră, Dumnezeu ne cere să avem credință și supunere sinceră și să ne îndeplinim datoria unei ființe create. Însă eu am crezut în Dumnezeu doar pentru a căuta binecuvântări. I-am cerut lui Dumnezeu să-mi țină familia în siguranță și ferită de boli și dezastre, însă nu am căutat adevărul și nu m-am supus lui Dumnezeu. Credința mea a fost pur și simplu una religioasă, pe care am folosit-o pentru a căuta să mănânc pe săturate. Dumnezeu nu recunoaște deloc o astfel de credință. Fără revelația acestor fapte, nu mi-aș recunoaște niciodată părerea greșită de a crede în Dumnezeu doar pentru a căuta binecuvântări. Nu aș câștiga niciodată adevărul crezând astfel, ci doar aș fi eliminată de Dumnezeu. Dumnezeu a permis să se abată asupra mea o situație care nu se conforma noțiunilor mele, drept mijloc de a-mi purifica dorința de binecuvântări în credința în Dumnezeu, de a-mi curăți falsitatea și corupția, de a mă schimba și de a mă mântui. Asta era dragostea lui Dumnezeu! Gândindu-mă la acest lucru, am simțit puțină eliberare.

Apoi, am continuat să reflectez asupra naturii care dicta credința mea tranzacțională în Dumnezeu. Am citit cuvântul lui Dumnezeu: „Oamenii corupți trăiesc cu toții pentru ei înșiși. Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate – aceasta rezumă natura umană. Oamenii cred cu toții în Dumnezeu de dragul lor; ei se leapădă de lucruri și se consumă de dragul de a fi binecuvântați, iar suferința pe care o îndură și prețul pe care îl plătesc în îndeplinirea datoriei lor sunt, de asemenea, de dragul de a fi răsplătiți. Pe scurt, totul este cu scopul de a fi binecuvântați, de a fi răsplătiți și de a intra în Împărăția Cerurilor. În lume, oamenii lucrează pentru propriul beneficiu, iar în casa lui Dumnezeu, ei fac o datorie pentru a obține binecuvântări. De dragul de a obține binecuvântări, oamenii se leapădă de tot și pot îndura multă suferință. Toate acestea sunt cea mai clară dovadă că oamenii au o natură satanică” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „Dumnezeu le cere oamenilor să-L trateze ca pe Dumnezeu, deoarece omenirea a fost prea profund coruptă, iar ei nu-L tratează ca pe Dumnezeu, ci mai degrabă ca pe o persoană. Ce este în neregulă cu faptul că oamenii au mereu cereri de la Dumnezeu? Și ce este în neregulă cu faptul că ei au mereu noțiuni despre Dumnezeu? Ce conține natura omului? Am descoperit că, indiferent ce li se întâmplă sau cu ce se confruntă, oamenii își protejează întotdeauna propriile interese și își fac griji pentru propriul trup și caută întotdeauna motive sau scuze care le sunt de folos. Nu caută și nu acceptă câtuși de puțin adevărul, iar tot ce fac este să-și justifice propriul trup și să plănuiască în interesul propriilor perspective. Solicită mereu har de la Dumnezeu, dorind să obțină orice avantaje pot obține. De ce au oamenii atâtea cereri de la Dumnezeu? Acest lucru dovedește că oamenii sunt lacomi prin natura lor și că, înaintea lui Dumnezeu, nu au deloc rațiune. În tot ceea ce fac oamenii – fie că se roagă, fie că au părtășie sau țin predici – ceea ce gândesc și ceea ce urmăresc și lucrurile la care tânjesc se rezumă doar la a cere și a solicita lucruri de la Dumnezeu, sperând că ar putea câștiga ceva de la El. Unii oameni spun că «asta se reduce la natura umană», ceea ce este corect. În plus, faptul că oamenii au prea multe cereri de la Dumnezeu și prea multe dorințe extravagante dovedește că aceștia sunt total lipsiți de conștiință și de rațiune. Cu toții cer și solicită lucruri pentru binele lor, sau încearcă să se justifice și să-și găsească scuze – ei fac toate acestea pentru ei înșiși. În multe lucruri, se poate vedea că ceea ce fac oamenii este total lipsit de rațiune, ceea ce dovedește pe deplin că logica satanică: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» a devenit deja natura omului” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oamenii au prea multe cereri de la Dumnezeu”). Am meditat la cuvântul lui Dumnezeu și mi-am dat seama că eu credeam în Dumnezeu ca să caut binecuvântări și beneficii, pentru că eram controlată de otrăvuri satanice precum: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” și „Să nu ridici un deget fără o recompensă”. Traiul conform acestor otrăvuri satanice m-a făcut extrem de egoistă și vicleană. Eu doar am căutat beneficii și am încercat să fac tranzacții cu Dumnezeu, pentru a-mi realiza datoria. Deși depusesem atât de mult efort și plătisem un preț în anii mei de credință în Dumnezeu, am făcut toate acestea pentru propriile mele binecuvântări și beneficii. Am vrut să schimb micul preț pe care l-am plătit cu marile binecuvântări ale lui Dumnezeu. Nu mă supuneam lui Dumnezeu și nu Îi eram loială. Drept urmare, când nepoata s-a îmbolnăvit grav și ambiția mea pentru binecuvântări s-a năruit, m-am simțit nedreptățită, am avut nemulțumiri față de Dumnezeu și nu am simțit nicio motivație să-mi fac datoria. Am folosit puținul efort pe care l-am făcut și prețul pe care l-am plătit drept capital pentru a mă certa cu Dumnezeu și a mă opune Lui. Am văzut că, realizându-mi datoria, eu Îl înșelam pe Dumnezeu, Îi ceream lucruri și încercam să fac un schimb cu El. Fusesem coruptă de Satana prea profund și eram prea egoistă și vicleană. M-am gândit la Pavel care a predicat, a lucrat, s-a lepădat, a depus eforturi, a suferit foarte mult și chiar a murit ca un martir. Cu toate acestea, el nu a urmărit adevărul și nu a practicat cuvintele Domnului Isus. Întreaga sa lepădare și întregul său efort au fost făcute pentru a câștiga recompense și o cunună. El a spus că a purtat lupta, și-a finalizat drumul și că exista o cunună a dreptății rezervată pentru el. Voia să spună că Dumnezeu era drept doar dacă Îi dădea recompense și o cunună și că, dacă Dumnezeu nu-l recompensa ori încorona, atunci Dumnezeu nu era drept. Din acest lucru ne putem da seama că toată suferința și tot efortul lui Pavel în credința sa în Dumnezeu au fost făcute pentru a încheia o tranzacție cu Dumnezeu. În cele din urmă, a ofensat firea lui Dumnezeu și a fost pedepsit de El. Eu eram la fel. Credeam în Dumnezeu doar pentru a urmări harul și binecuvântările și consideram lepădarea și efortul meu drept o metodă și capital pentru a câștiga binecuvântări. Dacă nu-mi schimbam punctul de vedere eronat asupra urmăririi, indiferent cât de mult efort aș fi depus, nu aș fi câștigat niciodată aprobarea lui Dumnezeu. Aș fi fost dezvăluită și eliminată de Dumnezeu, precum Pavel. Apoi, am citit alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Ca ființă creată, omul ar trebui să urmărească să-L cunoască pe Creator și să îndeplinească datoria unei ființe create și, cel mai important, să urmărească să-L iubească pe Dumnezeu fără să facă nicio altă alegere, pentru că Dumnezeu este vrednic de dragostea omului. Aceia care urmăresc iubire pentru Dumnezeu nu ar trebui să urmărească beneficii sau speranțe personale; aceasta este cea mai corectă cale de urmărit. Dacă ceea ce urmărești este adevărul, dacă ceea ce pui în practică este adevărul, și dacă ceea ce obții este o schimbare în firea ta, atunci calea pe care pășești este cea corectă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Succesul sau eșecul depinde de calea pe care umblă o persoană”). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că sunt o ființă creată care se bucură de mâncare, apă și abundența vieții acordate de Dumnezeu. Ar trebui să urmez adevărul, să-mi realizez datoria bine, să urmăresc supunerea și dragostea față de Dumnezeu. Aceasta este conștiința și rațiunea pe care ar trebui să o posede o ființă creată. M-am gândit că Dumnezeu S-a întrupat de două ori pentru a mântui omenirea, că a suferit batjocura, calomnia și respingerea lumii, precum și persecuția și condamnarea de către Partidul Comunist și lumea religioasă. Totuși, în ciuda tuturor acestor lucruri, El tot a exprimat adevărul în liniște pentru a ne uda și a ne aproviziona. De asemenea, El a creat multe situații pentru a ne dezvălui corupția, pentru a ne purifica și a ne schimba. Deși încă exista multă răzvrătire și corupție în mine și am putut să-L înțeleg greșit pe Dumnezeu și să am nemulțumiri față de El când lucrurile nu au mers după voia mea, Dumnezeu nu a renunțat niciodată la a mă mântui. Și-a folosit cuvintele pentru a mă judeca, a mă expune, a-mi reaminti, a mă îndemna, a mă consola și a mă încuraja în timp ce mă aștepta să-mi corectez purtarea. Dragostea lui Dumnezeu este atât de altruistă, iar El este atât de încântător! Însă eu crezusem în Dumnezeu doar pentru a câștiga binecuvântări și beneficii și nu am urmărit dragostea și supunerea față de Dumnezeu. Chiar nu am avut conștiință sau rațiune. Când am recunoscut acest lucru, am simțit un sentiment profund de reproș și remușcare și m-am simțit foarte îndatorată lui Dumnezeu.

Câteva zile mai târziu, spitalul a emis un alt anunț că nepoata mea era bolnavă în stare critică și au externat-o ca să-i elibereze patul, pentru alți pacienți. Când am auzit această veste, m-am întristat foarte tare, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, Tu i-ai dat nepoatei mele suflare. Orice faci și rânduiești Tu este adecvat și drept. Chiar dacă ea moare, nu voi avea nemulțumiri. Eu tot voi crede în Tine și Te voi urma.” Apoi, fiul meu a dus-o pentru tratament la un alt spital din capitala provinciei. Doctorul a citit dosarul medical al nepoatei mele și a spus că nu o putea accepta, deoarece boala ei nu putea fi vindecată, așa că fiul meu s-a întors acasă fără să o fi internat. De data aceasta, mi-am spus: „Dacă Dumnezeu a poruncit că nepoata mea va muri, nimeni nu o poate salva. Dacă Dumnezeu nu vrea ca ea să moară, atât timp cât încă mai are o singură suflare, nimic nu-i poate curma viața. Totul este în mâinile lui Dumnezeu. Mă voi supune suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu.” Când m-am gândit astfel la lucruri, nu m-am mai simțit chiar atât de rău. Câteva zile mai târziu, când m-am dus s-o vizitez pe nepoata mea, am văzut-o chinuită de durere. Chipul îi era atât de tras încât era de nerecunoscut. Mi-a rupt sufletul și nu m-am putut abține să nu plâng. Gândul că nepoata mea va muri tot mă întrista foarte mult și nu am vrut să mă confrunt cu acest lucru. M-am rugat lui Dumnezeu în tăcere: „Dumnezeule, nu pot depăși această situație singură. Te rog, veghează asupra inimii mele și îndrumă-mă să mă supun Ție.” În acest moment, m-am gândit la experiența lui Avraam de a-l oferi pe Isaac. Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să-și ofere fiul drept jertfă pentru rug. Atunci, și Avraam a fost foarte tulburat, dar tot l-a pus pe Isaac pe altar, după cum I-a cerut Dumnezeu. Când a ridicat cuțitul pentru a-și omorî fiul, Dumnezeu a văzut sinceritatea și supunerea lui Avraam și l-a oprit. Avraam avusese o credință și o supunere sinceră față de Dumnezeu și a rămas ferm în mărturia lui pentru Dumnezeu în fața încercării, fapt pentru care a primit aprobarea și binecuvântările lui Dumnezeu. Experiența lui Avraam m-a încurajat. Gândindu-mă la mine, când mi-am văzut nepoata în pragul morții, am spus că mă voi supune suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, dar tot nu puteam să mă desprind. Când am văzut-o suferind, tot nu am vrut să mă confrunt cu acest lucru. Încă speram la o minune, că Dumnezeu mi-ar putea vindeca nepoata și i-ar permite să trăiască o viață fericită. În inima mea, I-am tot cerut lucruri lui Dumnezeu și nu aveam niciun pic de rațiune sau supunere. M-am gândit la cuvântul lui Dumnezeu: „Cine din întreaga omenire nu este îngrijit în ochii Celui Atotputernic? Cine nu trăiește în mijlocul predestinării Atotputernicului? Oare viața și moartea omului sunt rezultatul propriei alegeri? Își controlează omul propria lui soartă? Mulți oameni strigă după moarte, totuși, ea este departe de ei; mulți oameni vor să fie cei care sunt puternici în viață și se tem de moarte, totuși, necunoscută lor, ziua morții lor se apropie, aruncându-i în abisul morții” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 11). Da, viețile și morțile, norocul și ghinionul oamenilor, toate sunt în mâinile lui Dumnezeu. Când oamenii se nasc și când oamenii mor sunt lucruri prestabilite de Dumnezeu. Oamenii nu au nicio alegere în această privință. Dacă boala nepoatei mele putea fi vindecată și cât de mult avea ea să trăiască erau în întregime în mâinile lui Dumnezeu. Niciun om nu avea vreo influență asupra acestui lucru. Gândindu-mă la acest lucru, m-am rugat lui Dumnezeu. Indiferent dacă boala nepoatei mele putea fi vindecată sau nu, eram pregătită să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu.

Într-o zi, o soră mi-a spus despre un leac băbesc. L-am făcut pentru nepoata mea conform metodei descrise de sora mea. Nu știam dacă o putea vindeca, dar am crezut că merita să încerc. Pe neașteptate, boala nepoatei mele a început să se amelioreze de la o zi la alta, febra i-a cedat treptat și, în curând, era în afara pericolului. În scurt timp, am găsit alt leac și, după ce l-a luat un timp, pe nepoata mea nu a mai durut-o piciorul! I-am fost foarte recunoscătoare lui Dumnezeu. Câteva luni mai târziu, nepoata mea putea face câțiva pași ținându-se de ceva pentru sprijin, iar boala i s-a ameliorat treptat. Un an mai târziu, putea să trăiască și să meargă normal, iar vătămarea de la nivelul inimii i s-a vindecat. Mai târziu, când experții de la spitalul din capitala provinciei au aflat că nepoata mea nu doar că nu decedase, ci, de fapt, se vindecase complet, nu au putut să creadă că era adevărat. Cheltuiserăm atât de mulți bani încercând să-i tratăm boala la acel spital, dar ei nu au putut-o vindeca. Mai multe spitale importante îmi condamnaseră nepoata la moarte, însă, când am renunțat la dorința mea de binecuvântări, am fost dispusă să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu și mi-am încredințat nepoata Lui, boala ei s-a vindecat pe neașteptate folosind câteva leacuri băbești ieftine. Am văzut cu adevărat omnipotența și suveranitatea lui Dumnezeu. Acum, nepoata mea nu suferă de nimic, cu excepția unui mic șchiopătat și a unui ritm cardiac puțin mai rapid. Oamenii care știau despre boala ei spun că este o minune că și-a revenit astfel.

Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Ceea ce caută oamenii în credința lor în Dumnezeu este să obțină binecuvântări pentru viitor; acesta este țelul pe care îl au în credința lor. Toți oamenii au această intenție și speranță, dar corupția din natura lor trebuie rezolvată prin încercări și rafinare. Oamenii trebuie să fie rafinați în oricare dintre aspectele în care nu sunt purificați și în care tot dezvăluie corupție – aceasta este rânduiala lui Dumnezeu. El îți pregătește medii, obligându-te să treci prin rafinarea din ele, astfel încât să-ți poți cunoaște propria corupție. În cele din urmă, ajungi în punctul în care ai fi dispus să renunți la planurile și dorințele tale și să te supui suveranității și rânduielii lui Dumnezeu, chiar dacă asta ar însemna să mori. Prin urmare, dacă oamenii nu trec prin câțiva ani de rafinare, dacă nu îndură o anumită doză de suferință, nu vor putea să se elibereze din constrângerile corupției trupului în gândurile lor și în inima lor. În oricare dintre aspectele în care oamenii sunt încă supuși constrângerilor naturii lor satanice și în oricare dintre aspectele în care au încă propriile dorințe și cerințe, acestea sunt aspectele în care ar trebui să sufere. Numai prin suferință pot să tragă învățăminte, ceea ce înseamnă că sunt capabili să câștige adevărul și să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu. De fapt, multe adevăruri sunt înțelese experimentând suferință și încercări. Nimeni nu poate să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu, să ajungă să cunoască atotputernicia și înțelepciunea Lui sau să aprecieze firea Sa dreaptă, atunci când se află într-un mediu confortabil și relaxat sau atunci când împrejurările sunt favorabile. Acest lucru ar fi imposibil!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Prin această experiență, am câștigat o oarecare înțelegere privind dorința de binecuvântări și impuritățile din credința mea în Dumnezeu. Punctul meu de vedere asupra credinței s-a schimbat și am câștigat o înțelegere reală privind suveranitatea atotputernică și firea dreaptă a lui Dumnezeu. Am simțit cu adevărat că a fost un lucru bun să am experiența acestor greutăți și că aceasta a fost curățirea și mântuirea lui Dumnezeu pentru mine.