1. Semnificația lucrării cuvintelor lui Dumnezeu
Cuvinte relevante ale lui Dumnezeu:
În Epoca Împărăției, Dumnezeu folosește cuvinte pentru a inaugura noua epocă, pentru a schimba mijloacele prin care lucrează și pentru a face lucrarea întregii epoci. Acesta este principiul conform căruia lucrează Dumnezeu în Epoca Cuvântului. El a devenit trup și vorbește din diferite perspective, permițându-i omului să-L vadă cu adevărat pe Dumnezeu, care este Cuvântul care Se arată în trup, și să vadă înțelepciunea și minunăția Sa. Dumnezeu lucrează în acest fel pentru a atinge mai bine obiectivele de cucerire, desăvârșire și eliminare a oamenilor. Acesta este adevăratul sens al folosirii cuvintelor pentru a lucra în Epoca Cuvântului. Prin cuvinte, oamenii ajung să cunoască lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu, substanța omului și în ce se cuvine să intre omul. Prin cuvinte, toată lucrarea pe care Dumnezeu dorește să o facă în Epoca Cuvântului este realizată. Prin cuvinte, oamenii sunt dezvăluiți și eliminați și încercați. Oamenii au văzut aceste cuvinte, le-au auzit și le-au recunoscut existența. Drept urmare, ei au ajuns să creadă în existența lui Dumnezeu, atotputernicia și înțelepciunea lui Dumnezeu și inima lui Dumnezeu de iubire și mântuire a omului. Termenul „cuvinte” poate fi obișnuit și simplu, dar cuvintele rostite de gura Dumnezeului întrupat zguduie universul; transformă inimile oamenilor, transformă noțiunile lor și vechile lor firi și transformă modul în care obișnuia să arate întreaga lume. De-a lungul epocilor, numai Dumnezeul de astăzi lucrează în acest fel și numai El vorbește astfel și îl mântuiește pe om astfel. Începând din acest moment, omul trăiește sub îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu, înconjurat de păstorirea și proviziile cuvintelor Sale; oamenii trăiesc cu toții în lumea cuvintelor lui Dumnezeu, printre blestemele și binecuvântările cuvintelor lui Dumnezeu, iar majoritatea oamenilor trăiesc sub judecata și mustrarea cuvintelor Sale. Aceste cuvinte și această lucrare sunt toate de dragul mântuirii omului, împlinirii voii lui Dumnezeu și schimbării aspectului inițial al lumii vechii creații. Dumnezeu a creat lumea folosind cuvinte, îi conduce pe toți oamenii din univers folosind cuvinte, îi cucerește și îi mântuiește folosind cuvinte și, în cele din urmă, va folosi cuvinte pentru a pune capăt întregii lumi vechi, încheindu-Și în întregime planul de gestionare. De-a lungul Epocii Împărăției, Dumnezeu folosește cuvinte pentru a-Și face lucrarea și pentru a obține rezultatele lucrării Sale. El nu face minuni, nici nu săvârșește miracole, ci doar Își face lucrarea prin cuvinte. Datorită acestor cuvinte, toți oamenii sunt hrăniți și aprovizionați și dobândesc cunoaștere și experiență reală. În Epoca Cuvântului, omul a fost excepțional de binecuvântat. El nu suferă nicio durere fizică și se bucură, pur și simplu, de abundenta aprovizionare a cuvintelor lui Dumnezeu; fără a fi nevoit să se ducă să mai caute sau să mai alerge de colo până colo orbește, din mijlocul tihnei sale, el vede arătarea lui Dumnezeu, Îl aude vorbind cu gura Lui, primește ceea ce oferă El și Îl vede cum Își face, în persoană, lucrarea. Acestea sunt lucruri de care oamenii epocilor trecute nu au putut să se bucure și sunt binecuvântări pe care ei nu le-au putut primi niciodată.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Epoca Împărăției este Epoca Cuvântului”
La acea vreme, Isus a făcut multe lucrări care erau dincolo de înțelegerea ucenicilor Lui și a spus multe lucruri pe care oamenii nu le-au înțeles. Aceasta deoarece, în acel moment, El nu a oferit nicio explicație. Astfel, la câțiva ani după ce El a plecat, Matei a creat o genealogie pentru Isus și alții, de asemenea, au făcut multă lucrare care reprezenta voia omului. Isus nu a venit să-l desăvârșească și să-l câștige pe om, ci să facă o etapă a lucrării: să dea naștere Evangheliei Împărăției Cerurilor și să desăvârșească lucrarea de răstignire. Și, astfel, odată ce Isus a fost răstignit, lucrarea Sa s-a încheiat pe deplin. Dar, în etapa actuală – lucrarea de cucerire – trebuie rostite mai multe cuvinte, trebuie făcute mai multe lucrări și trebuie să existe multe procese. La fel trebuie dezvăluite și tainele lucrării lui Isus și a lui Iahve, astfel încât toți oamenii să poată avea înțelegere și claritate în credința lor, căci aceasta este lucrarea zilelor de pe urmă, iar zilele de pe urmă reprezintă încheierea lucrării lui Dumnezeu, momentul finalizării lucrării. Această etapă a lucrării te va lămuri deosebit de clar în privința legii lui Iahve și a răscumpărării lui Isus și, în primul rând, o va face astfel încât să poți înțelege întreaga lucrare a planului de gestionare de șase mii de ani al lui Dumnezeu și să poți înțelege întreaga semnificație și esență a acestui plan, precum și să poți înțelege scopul întregii lucrări săvârșite de Isus și cuvintele pe care El le-a rostit și chiar și crezarea oarbă pe care o dai Bibliei și venerarea acesteia de către tine. Toate acestea îți vor permite să înțelegi în detaliu. Vei ajunge să înțelegi atât lucrarea săvârșită de Isus, cât și lucrarea lui Dumnezeu din prezent; vei înțelege și vei vedea întregul adevăr, viața și calea. În cadrul etapei lucrării făcute de Isus, de ce a plecat Isus fără a face lucrarea de încheiere? Deoarece etapa lucrării lui Isus nu era lucrarea de încheiere. Când El a fost răstignit, cuvintele Lui au ajuns, de asemenea, la final; după răstignirea Lui, lucrarea Lui a fost terminată pe deplin. Nu a fost ca etapa actuală, în care lucrarea lui Dumnezeu se va fi terminat doar după ce cuvintele vor fi rostite până la final și întreaga Sa lucrare va fi încheiată. În timpul etapei lucrării lui Isus, au existat multe cuvinte care au rămas nespuse sau care nu au fost formulate pe deplin. Totuși, lui Isus nu I-a păsat dacă ale Sale cuvinte au fost exprimate pe deplin, căci slujirea Lui nu a fost o slujire a cuvintelor și, astfel, după ce a fost răstignit, El a plecat. Acea etapă a lucrării s-a făcut în principal pentru răstignire și este diferită de etapa actuală. Scopul principal al acestei etape actuale a lucrării este finalizarea, punerea în ordine și aducerea întregii lucrări la bun sfârșit. Dacă cuvintele nu sunt rostite până la final, această lucrare nu va putea fi terminată, căci, în această etapă a lucrării, întreaga lucrare este adusă la bun sfârșit și realizată folosind cuvinte. La acea vreme, o mare parte din lucrarea lui Isus a fost de neînțeles pentru om. El a plecat în tăcere și, astăzi, încă există mulți care nu Îi înțeleg cuvintele. Înțelegerea lor este greșită, dar ei totuși o cred corectă și nu știu că greșesc. Ultima etapă va finaliza pe deplin lucrarea lui Dumnezeu și va oferi încheierea acesteia. Toți vor ajunge să înțeleagă și să cunoască planul de gestionare al lui Dumnezeu. Noțiunile omului, intențiile sale, înțelegerea sa falsă, noțiunile sale față de lucrarea lui Iahve și Isus, părerile sale despre non-credincioși și toate celelalte denaturări ale sale vor fi corectate. Iar omul va înțelege toate căile drepte din viață și toată lucrarea făcută de Dumnezeu și tot adevărul. Când aceea se va întâmpla, această etapă a lucrării se va termina.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Viziunea lucrării lui Dumnezeu (2)”
În această etapă finală a lucrării, rezultatele sunt obținute prin intermediul cuvântului. Prin cuvânt, omul ajunge să înțeleagă multe taine și lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o de-a lungul generațiilor trecute. Prin cuvânt, omul este luminat de Duhul Sfânt. Prin cuvânt, omul ajunge să înțeleagă tainele care nu au fost niciodată dezvăluite de generațiile trecute, precum și lucrarea prorocilor și a apostolilor din trecut și principiile prin care aceștia au lucrat. Prin cuvânt, omul ajunge, de asemenea, să înțeleagă firea lui Dumnezeu Însuși, ajunge să afle despre răzvrătirea și împotrivirea omului și ajunge să-și cunoască propria esență. Prin acești pași ai lucrării și prin toate cuvintele spuse, omul ajunge să cunoască lucrarea Duhului, lucrarea pe care o face trupul Lui întrupat și, chiar mai mult, întreaga Sa fire. Cunoașterea ta despre lucrarea de gestionare de șase mii de ani a lui Dumnezeu a fost, de asemenea, câștigată prin cuvânt. Nu au fost, de asemenea, obținute prin cuvânt cunoașterea noțiunilor tale anterioare și succesul tău în a le pune deoparte? În etapa anterioară, Isus a lucrat semne și minuni, însă, în această etapă, acestea nu există. Nu a fost, de asemenea, realizată prin cuvânt înțelegerea ta despre motivul pentru care Dumnezeu nu dezvăluie semne și minuni? De aceea, cuvintele spuse în această etapă depășesc lucrarea făcută de apostolii și prorocii generațiilor trecute. Chiar și prezicerile făcute de proroci nu ar fi putut realiza acest rezultat.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Taina întrupării (4)”
În timpul zilelor de pe urmă, Dumnezeu a venit în special pentru a-Și rosti cuvintele. El vorbește din perspectiva Duhului, din perspectiva omului și din perspectiva unei a treia persoane; El vorbește în moduri diferite, folosind o modalitate pentru o perioadă de timp și folosește aceste modalități de a vorbi pentru a schimba noțiunile omului și a înlătura chipul Dumnezeului nedeslușit din inima omului. Aceasta este lucrarea principală săvârșită de Dumnezeu. Deoarece omul crede că, atunci când Dumnezeu va veni, El îi va vindeca pe cei bolnavi, va alunga demoni, va face minuni și-i va dărui omului binecuvântări materiale, Dumnezeu îndeplinește această etapă a lucrării – lucrarea de mustrare și de judecată – pentru a elimina astfel de lucruri din noțiunile omului, a-i permite omului să cunoască normalitatea și caracterul practic ale lui Dumnezeu și a îndepărta chipul lui Isus așa cum este El în inima omului, permițând noului chip al lui Dumnezeu să ocupe inima omului în schimb. Odată ce chipul lui Dumnezeu din om se învechește, atunci acesta devine un idol. Când Isus a venit și a îndeplinit acea etapă a lucrării, El nu L-a reprezentat în întregime pe Dumnezeu. El a făcut niște semne și minuni, a rostit câteva cuvinte și, în cele din urmă, a fost răstignit. A reprezentat o parte a lui Dumnezeu. El nu putea să reprezinte tot ceea ce este al lui Dumnezeu, ci L-a reprezentat, mai degrabă, făcând o parte din lucrarea Sa. Aceasta pentru că Dumnezeu este atât de mare și de minunat și de nepătruns, și deoarece Dumnezeu săvârșește numai o parte a lucrării Sale în fiecare epocă. Lucrarea făcută de Dumnezeu în această epocă este în principal provizia cuvintelor vieții pentru om; expunerea naturii-esențe a omului și a firii lui corupte; și eliminarea noțiunilor sale religioase, a gândirii feudale, a gândirii depășite și a cunoștințelor și culturii. Toate aceste lucruri trebuie să fie curățite prin darea în vileag de către cuvintele lui Dumnezeu. În zilele de pe urmă, pentru a-l desăvârși pe om, Dumnezeu folosește cuvinte, și nu semne și minuni. El Își folosește cuvintele pentru a-l dezvălui pe om, a-l judeca, a-l mustra și a-l desăvârși, astfel încât, în cuvintele lui Dumnezeu, omul să ajungă să-I vadă înțelepciunea și frumusețea și să înțeleagă firea lui Dumnezeu; astfel încât, prin cuvintele Lui, omul să Îi vadă faptele.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cunoașterea lucrării actuale a lui Dumnezeu”
În zilele de pe urmă, Dumnezeu folosește îndeosebi cuvântul pentru a-l desăvârși pe om. El nu folosește semne și minuni pentru a-l convinge pe om într-un mod forțat; acest lucru nu poate dezvălui marea putere a lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar arăta doar semne și minuni, acest lucru nu ar putea dezvălui caracterul practic al lui Dumnezeu și, astfel, nu ar putea să-l desăvârșească pe om. Dumnezeu nu-l desăvârșește pe om prin semne și minuni, ci folosește cuvântul pentru a-l uda și a-l păstori, după care omul I se poate supune în totalitate lui Dumnezeu și dobândi cunoașterea de Dumnezeu. Acesta este scopul lucrării pe care El o face și al cuvintelor pe care El le rostește. Dumnezeu nu folosește metoda de a arăta semne și minuni pentru a-l desăvârși pe om – El folosește cuvinte și folosește multe metode de lucru pentru a-l desăvârși pe om. Fie că este vorba de rafinarea, emondarea sau aprovizionarea cuvintelor, Dumnezeu vorbește din multe perspective diferite pentru a-l desăvârși pe om și pentru a-i permite omului să dobândească o mai mare cunoaștere a lucrării, înțelepciunii și minunăției lui Dumnezeu.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Totul se săvârșește prin cuvântul lui Dumnezeu”
În zilele de pe urmă, când Dumnezeu devine trup, El folosește în mod predominant cuvântul pentru a săvârși totul și pentru a dezvălui totul. Numai în cuvintele Lui poți vedea ce este El; numai în cuvintele Lui poți vedea că El este Însuși Dumnezeu. Când Dumnezeu întrupat vine pe pământ, El nu face altă lucrare decât să rostească cuvinte – deci nu este nevoie de fapte; cuvintele singure sunt suficiente. Asta pentru că El a venit în primul rând să săvârșească această lucrare pentru a permite omului să vadă marea putere și supremația Sa în cuvintele Lui, pentru a permite omului să vadă în cuvintele Lui smerenia și ascunderea Sa și pentru a permite omului să-L cunoască pe deplin în cuvintele Lui. Tot ceea ce are și tot ceea ce este El se regăsesc în cuvintele Lui. Înțelepciunea și minunăția Sa sunt în cuvintele Lui. Prin aceasta poți vedea multele metode prin care Dumnezeu Își rostește cuvintele. Dumnezeu a lucrat atât de mult timp și în cea mai mare parte El l-a aprovizionat, l-a expus sau l-a emondat pe om. El nu blestemă o persoană cu ușurință, și chiar și atunci când o face, o blestemă prin cuvânt. Prin urmare, în această epocă a lui Dumnezeu devenit trup, nu te aștepta să-L vezi pe Dumnezeu vindecând bolnavii și scoțând demonii din nou și nu mai căuta mereu semne – acestea sunt inutile! Acele semne nu-l pot desăvârși pe om! Pentru a vorbi clar: astăzi, Însuși Dumnezeul practic al trupului nu acționează; El doar vorbește. Acesta e adevărul! El folosește cuvinte pentru a te desăvârși și folosește cuvinte pentru a te hrăni și a te uda. De asemenea, El folosește cuvinte pentru a lucra și folosește cuvinte pentru a înlocui faptele și a te face să cunoști caracterul practic al Lui. Dacă vezi în mod clar această manieră a lucrării lui Dumnezeu, atunci, cel mai probabil, nu vei deveni negativ. În loc să vă concentrați asupra lucrurilor negative, ar trebui să vă concentrați doar pe ceea ce este pozitiv – adică, indiferent dacă sunt sau nu împlinite cuvintele lui Dumnezeu, ori dacă există sau nu apariția faptelor, Dumnezeu îl face pe om să câștige viață din cuvintele Sale, și acest fapt este cel mai mare dintre toate semnele; și, cu atât mai mult, este un fapt incontestabil. Aceasta este cea mai bună dovadă prin care să-L cunoască pe Dumnezeu și este un semn chiar mai mare decât semnele. Numai aceste cuvinte îl pot desăvârși pe om.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Totul se săvârșește prin cuvântul lui Dumnezeu”
Deși cuvintele Mele sunt severe, toate sunt mântuire pentru om, deoarece Eu doar spun cuvinte, și nu pedepsesc trupul omului. Aceste cuvinte îl determină pe om să trăiască în lumină, să știe că lumina există, să știe că lumina este prețioasă și, chiar mai mult, să știe cât de benefice sunt aceste cuvinte pentru el, cât și faptul că Dumnezeu este mântuire. Deși am rostit multe cuvinte de mustrare și judecată, în fapt, nu s-a abătut nimic asupra voastră. Am venit tocmai ca să-Mi fac lucrarea și să-Mi rostesc cuvintele și, deși cuvintele Mele sunt severe, sunt rostite drept judecată a corupției și răzvrătirii voastre. Scopul acestor acțiuni ale Mele rămâne acela de a-l mântui pe om de sub controlul Satanei. Scopul este de a-Mi folosi cuvintele pentru a-l mântui pe om; nu este de a-i face rău omului prin cuvintele Mele. Cuvintele Mele sunt severe pentru a obține rezultate în lucrarea Mea. Doar printr-o astfel de lucrare poate omul să se cunoască pe sine însuși și să se desprindă de firea sa răzvrătită. Cea mai mare semnificație a lucrării cuvintelor este de a le permite oamenilor să pună adevărul în practică după ce l-au înțeles, să obțină schimbări în firea lor și să dobândească cunoaștere despre ei înșiși și despre lucrarea lui Dumnezeu. Doar săvârșirea lucrării prin rostirea cuvintelor poate face posibilă comunicarea dintre Dumnezeu și om, și doar cuvintele pot explica adevărul. A lucra în acest fel este cel mai bun mijloc de cucerire a omului; în afară de rostirea cuvintelor, nicio altă metodă nu poate să-i ofere omului o înțelegere mai clară a adevărului și a lucrării lui Dumnezeu. Astfel, în stadiul final al lucrării Sale, Dumnezeu vorbește oamenilor pentru a le dezvălui toate adevărurile și tainele pe care ei încă nu le înțeleg, permițându-le să dobândească adevărata cale și viața de la Dumnezeu și, astfel, să-I satisfacă intențiile.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să renunțați la binecuvântările statutului și să înțelegeți intenția lui Dumnezeu de a aduce mântuirea omului”
În această epocă și printre voi, Dumnezeu va îndeplini următorul fapt: fiecare om va trăi cuvintele lui Dumnezeu, va putea să pună adevărul în practică și Îl va iubi pe Dumnezeu cu inima sa; toți oamenii vor folosi cuvintele lui Dumnezeu ca temelie a lor și ca realitate a lor și vor avea inimi cu frică de Dumnezeu; și, prin practicarea cuvintelor lui Dumnezeu, omul va domni apoi împreună cu Dumnezeu. Aceasta este lucrarea care urmează să fie înfăptuită de Dumnezeu. Te poți lipsi de cititul cuvintelor lui Dumnezeu? Astăzi sunt mulți care simt că nu se pot lipsi nici măcar o zi sau două de cititul cuvintelor lui Dumnezeu. Ei trebuie să-I citească în fiecare zi cuvintele și, dacă timpul nu permite acest lucru, va fi suficient să le asculte. Acesta este sentimentul pe care Duhul Sfânt îl dăruiește oamenilor și este modul în care El începe să-i miște. Adică, El controlează oamenii prin cuvinte astfel încât ei să poată intra în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu. Dacă, după doar o zi în care nu mănânci și nu bei cuvintele lui Dumnezeu, simți întuneric și sete și nu suporți acest lucru, asta arată că ai fost mișcat de Duhul Sfânt și că El nu S-a îndepărtat de tine. Tu te afli, atunci, în acest curent. Totuși, dacă după o zi sau două fără să mănânci și să bei cuvintele lui Dumnezeu, nu simți nimic, dacă nu ți-e sete și nici nu ești deloc mișcat, asta arată că Duhul Sfânt S-a îndepărtat de tine. Acest lucru înseamnă, atunci, că este ceva în neregulă cu starea ta lăuntrică; nu ai intrat în Epoca Cuvântului și ești unul dintre cei care au rămas în urmă. Dumnezeu folosește cuvintele pentru a-i controla pe oameni; te simți bine dacă mănânci și bei cuvintele lui Dumnezeu și, dacă nu faci acest lucru, nu ai nicio cale de urmat. Cuvintele lui Dumnezeu devin hrana oamenilor și forța care îi motivează. Biblia spune că „Omul nu va trăi doar cu pâine, ci cu orice cuvânt care vine din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4). Astăzi, Dumnezeu va aduce la îndeplinire această lucrare și va desăvârși acest fapt în voi. Cum se face că, în trecut, oamenii se puteau lipsi mai multe zile de cititul cuvintelor lui Dumnezeu, fiind, totuși, în stare să mănânce și să lucreze, ca de obicei, dar astăzi nu mai este cazul? În această epocă, Dumnezeu folosește în primul rând cuvintele pentru a controla totul. Omul este judecat și desăvârșit prin cuvintele lui Dumnezeu și apoi, în cele din urmă, este dus în Împărăție de aceste cuvinte. Numai cuvintele lui Dumnezeu pot aproviziona viața omului și numai cuvintele lui Dumnezeu îi pot da omului lumină și o cale de practică, mai ales în Epoca Împărăției. Atât timp cât nu te îndepărtezi de realitatea cuvintelor lui Dumnezeu, mâncând și bând în fiecare zi cuvintele Sale, Dumnezeu te va desăvârși.
– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Epoca Împărăției este Epoca Cuvântului”