81. Cauza fundamentală a împotrivirii și răzvrătirii omului față de Dumnezeu este coruperea sa de către Satana. Din cauza corupției Satanei, conștiința omului a amorțit, el este corupt moral, gândurile sale sunt degenerate și are o mentalitate înapoiată. Înainte de a fi corupt de Satana, omul I se supunea inițial lui Dumnezeu și se supunea cuvintelor Sale după ce le auzea. El avea inițial o rațiune și o conștiință sănătoase și o umanitate normală. După ce omul a fost corupt de Satana, rațiunea, conștiința și umanitatea lui inițiale au amorțit toate și au fost stricate de Satana. Astfel, el și-a pierdut supunerea și iubirea față de Dumnezeu. Rațiunea omului a devenit anormală, firea sa a devenit la fel ca aceea a unei fiare, iar răzvrătirea sa împotriva lui Dumnezeu sporește mereu și se agravează. Cu toate acestea, omul tot nu știe și nu înțelege acest lucru și doar se împotrivește și se răzvrătește cu persistență. Dezvăluirile firii omului sunt exprimările rațiunii, discernământului și conștiinței sale. Deoarece rațiunea și discernământul său sunt nesănătoase, iar conștiința sa a ajuns extrem de amorțită, firea sa este răzvrătită împotriva lui Dumnezeu. Dacă rațiunea și discernământul omului nu se pot schimba, atunci schimbările în firea sa sunt excluse, la fel și acordul cu intențiile lui Dumnezeu. Dacă rațiunea omului este nesănătoasă, atunci el nu-L poate sluji pe Dumnezeu și este nepotrivit pentru a fi folosit de Dumnezeu. „Rațiunea normală” se referă la a se supune și a fi loial lui Dumnezeu, la a tânji după Dumnezeu, la a fi absolut față de Dumnezeu și la a avea o conștiință față de Dumnezeu. Se referă la unitatea deplină a inimii și a minții față de Dumnezeu și la a nu I se opune în mod deliberat lui Dumnezeu. A avea o rațiune anormală, nu arată așa. După ce a fost corupt de Satana, omul a ajuns să aibă noțiuni despre Dumnezeu și nu are nicio loialitate față de Dumnezeu sau tânjire după El, ca să nu mai vorbim de o conștiință față de Dumnezeu. Omul I se împotrivește în mod deliberat lui Dumnezeu și emite judecăți despre El și, mai mult decât atât, Îi aruncă invective pe la spate. Omul Îl judecă pe Dumnezeu pe la spate, știind foarte bine că El este Dumnezeu; omul nu are absolut nicio intenție de a se supune lui Dumnezeu, ci doar continuă să-I adreseze cereri și solicitări. Astfel de oameni – oameni care au o rațiune anormală – sunt totuși incapabili să-și cunoască propriul comportament detestabil sau să-și regrete actele de răzvrătire. Dacă oamenii sunt capabili să se cunoască pe ei înșiși, atunci și-au recăpătat puțin din rațiune; cu cât oamenii sunt mai răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu și totuși nu se cunosc pe ei înșiși, cu atât mai nesănătoasă este rațiunea lor.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A rămâne neschimbat în fire înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”

82. De-a lungul a câteva mii de ani de corupție, oamenii au devenit cu toții amorțiți și grei de cap; au devenit cu toții demoni răi care I se opun lui Dumnezeu, până într-acolo încât răzvrătirea lor împotriva lui Dumnezeu a fost documentată în consemnări istorice și chiar oamenii înșiși sunt incapabili să ofere o relatare completă a comportamentului lor răzvrătit – căci au fost profund corupți de Satana și au fost conduși pe o cale greșită de Satana, astfel încât nu știu încotro să se îndrepte. Chiar și astăzi, oamenii Îl trădează în continuare pe Dumnezeu. Când Îl văd pe Dumnezeu, Îl trădează, iar când nu-L pot vedea pe Dumnezeu, Îl trădează de asemenea. Există chiar și unii care, deși au fost martori la blestemele lui Dumnezeu și la mânia lui Dumnezeu, tot Îl trădează. Și astfel Eu spun că rațiunea omului și-a pierdut funcția inițială și că și conștiința omului și-a pierdut funcția inițială. În ochii Mei, oamenii sunt cu toții fiare în haine de om și șerpi veninoși. Indiferent cât de demni de milă încearcă să pară în fața ochilor Mei, nu voi fi niciodată milos față de ei, căci nu au absolut nicio pricepere a diferenței dintre alb și negru și niciunul dintre ei nu înțelege diferența dintre adevăr și neadevăr. Rațiunea lor este atât de amorțită, dar totuși doresc să câștige binecuvântări; umanitatea lor este atât de josnică, dar totuși doresc să dețină puterea ca regi. Peste cine ar putea fi ei regi, cu o rațiune ca aceea? Cum ar putea ei, cu o asemenea umanitate, să șadă pe tronuri? Oamenii sunt cu adevărat nerușinați! Sunt niște nenorociți care se supraestimează! Vă sugerez vouă, celor care doriți să câștigați binecuvântări, să găsiți mai întâi o oglindă și să vă priviți propria reflexie urâtă. Ai tu ceea ce trebuie pentru a fi rege? Ai tu trăsăturile faciale ale unuia care ar putea primi binecuvântări? Nu a existat nici cea mai mică schimbare în firea ta și nu ai fost capabil să pui în practică nimic din adevăr, dar totuși îți dorești un mâine minunat. Aceasta este o pură amăgire! Omul, care s-a născut pe un pământ atât de murdar, a fost contaminat de societate într-o măsură gravă, a fost condiționat de etici feudale și a primit educația „instituțiilor de învățământ superior”. Gândirea înapoiată, moralitatea coruptă, perspectiva degradată asupra vieții, filosofia detestabilă pentru interacțiuni lumești, existența total lipsită de valoare, obiceiurile josnice și viața josnică de zi cu zi – toate aceste lucruri au invadat profund inima omului și i-au vătămat și atacat grav conștiința. Drept rezultat, omul se tot îndepărtează de Dumnezeu și I se opune tot mai mult. Firea omului devine mai nemiloasă pe zi ce trece și nu există nicio singură persoană care să renunțe de bunăvoie la ceva pentru Dumnezeu, nicio singură persoană care să I se supună de bunăvoie lui Dumnezeu și, cu atât mai puțin, o singură persoană care să caute de bunăvoie arătarea lui Dumnezeu. În schimb, omul urmărește plăcerea după pofta inimii, sub controlul Satanei și își corupe trupul în mocirlă fără nicio reținere. Chiar și atunci când aud adevărul, cei care trăiesc în întuneric nu au nicio dorință de a-l pune în practică și nu sunt înclinați să caute nici măcar când văd că Dumnezeu S-a arătat deja. Cum ar putea o asemenea omenire depravată să aibă vreun pic de loc pentru mântuire? Cum ar putea o asemenea omenire decăzută să trăiască în lumină?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A rămâne neschimbat în fire înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”

83. Dezvăluirea firii corupte a omului își are originea în nimic altceva decât în conștiința amorțită a omului, în natura sa răuvoitoare și în rațiunea sa nesănătoasă; dacă rațiunea și conștiința omului sunt capabile să devină din nou normale, atunci el va deveni cineva potrivit pentru a fi folosit înaintea lui Dumnezeu. Pur și simplu pentru că a fost mereu amorțită conștiința omului și pentru că rațiunea omului nu a fost niciodată sănătoasă și devine din ce în ce mai amorțită, actele de răzvrătire ale omului împotriva lui Dumnezeu se înmulțesc, astfel încât el chiar L-a pironit pe Isus pe cruce și își închide ușa în fața trupului întrupat al lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, condamnă trupul lui Dumnezeu și consideră trupul lui Dumnezeu ca fiind umil. Dacă omul ar avea măcar puțină umanitate, nu ar fi atât de crud în tratamentul său față de trupul întrupat al lui Dumnezeu; dacă ar avea măcar puțină rațiune, nu ar fi atât de feroce în tratamentul său față de trupul întrupat al lui Dumnezeu; dacă ar avea măcar puțină conștiință, nu I-ar „mulțumi” Dumnezeului întrupat în acest fel. Omul trăiește în epoca în care Dumnezeu a devenit trup, totuși nu-I mulțumește lui Dumnezeu pentru că i-a oferit o oportunitate atât de bună și, în schimb, blestemă venirea lui Dumnezeu sau ignoră complet faptul întrupării lui Dumnezeu, părând a fi împotriva lui și scârbit de el. Indiferent de modul în care omul tratează venirea lui Dumnezeu, Dumnezeu Și-a făcut mereu lucrarea, fără să Se plictisească vreodată de ea – chiar dacă omul nu a fost câtuși de puțin primitor față de El și continuă să-I adreseze cereri. Firea omului a devenit extrem de răuvoitoare, rațiunea sa a devenit extrem de amorțită, iar conștiința sa a fost complet călcată în picioare de cel rău și a încetat de mult să mai fie conștiința inițială a omului. Omul nu numai că Îi este nerecunoscător Dumnezeului întrupat pentru că a revărsat atâta viață și atâta har asupra omenirii, dar are chiar ură față de Dumnezeu din cauza adevărului pe care El i-l dăruiește; deoarece omul este dezinteresat de adevăr, el are ură față de Dumnezeu. Nu numai că omul este incapabil să-și dea viața pentru Dumnezeul întrupat, dar încearcă în schimb să obțină favoruri de la El și cere o răsplată de zeci de ori mai mare decât ceea ce I-a dat omul lui Dumnezeu. Așa sunt conștiința și rațiunea omului, totuși el încă mai crede că aceasta nu este o problemă mare, crezând în continuare că s-a consumat prea mult pentru Dumnezeu și că Dumnezeu i-a dăruit prea puțin. Există oameni care, după ce Mi-au dat un bol cu apă, întind mâinile și cer să-i plătesc pentru două boluri cu lapte sau, după ce Mi-au oferit o cameră pentru o noapte, cer să le plătesc taxe de cazare de multe ori mai mari. Cu o asemenea umanitate și o asemenea conștiință, cum ați mai putea dori să câștigați viața? Ce nenorociți vrednici de dispreț sunteți!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A rămâne neschimbat în fire înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”

84. Dacă nu aș da în vileag urâțenia din adâncul inimilor voastre, atunci fiecare dintre voi și-ar pune o coroană pe cap și ar păstra toată gloria pentru sine. Naturile voastre arogante și vanitoase vă împing să vă trădați conștiințele, să vă răzvrătiți și să vă împotriviți lui Hristos și să vă dezvăluiți urâțenia, prin aceasta scoțând la lumină intențiile, noțiunile, dorințele voastre extravagante și ochii plini de lăcomie. Și totuși, turuiți într-una despre pasiunea voastră de o viață pentru lucrarea lui Hristos și repetați iar și iar adevărurile rostite de Hristos acum mult timp. Aceasta este „credința” voastră – „credința voastră fără pată”. În tot acest timp i-am impus omului un standard strict. Dacă loialitatea ta vine cu intenții și cu condiții, atunci mai degrabă Mă lipsesc de așa-zisa ta loialitate, căci îi urăsc pe oamenii care Mă înșală cu intențiile lor și Mă șantajează cu condiții. Tot ce Îmi doresc este ca omul să Îmi fie absolut loial și să facă toate lucrurile de dragul unui singur cuvânt și pentru a dovedi acest cuvânt: credință. Disprețuiesc faptul că voi folosiți cuvinte dulci pentru a încerca să Mă faceți să Mă bucur, căci Eu v-am tratat întotdeauna cu sinceritate, și deci Îmi doresc ca și voi să vă purtați față de Mine cu credință adevărată. Când vine vorba de credință, mulți pot crede că Îl urmează pe Dumnezeu pentru că au credință și că altfel nu ar îndura atâta suferință. Atunci te întreb aceasta: dacă tu crezi în existența lui Dumnezeu, de ce nu te temi de El? Dacă tu crezi în existența lui Dumnezeu, de ce în inima ta nu te îngrozești câtuși de puțin de El? Accepți faptul că Hristos este întruparea lui Dumnezeu, așadar, de ce Îl disprețuiești? De ce te comporți necuviincios față de El? De ce Îl judeci fățiș? De ce întotdeauna Îi spionezi mișcările? De ce nu te supui aranjamentelor Lui? De ce nu acționezi conform cuvântului Lui? De ce Îl șantajezi și-I furi jertfele? De ce vorbești din poziția lui Hristos? De ce judeci dacă sunt corecte cuvântul Lui și lucrarea Lui? De ce îndrăznești să-L blasfemiezi pe la spatele Lui? Acestea și altele reprezintă credința voastră?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ești tu cu adevărat credincios în Dumnezeu?”

85. Dacă vă folosiți noțiunile pentru a-L măsura și limita pe Dumnezeu, ca și cum El ar fi o statuie neschimbătoare din lut și dacă Îl limitați întru totul pe Dumnezeu la Biblie și Îl încadrați într-o sferă limitată a lucrării, acest lucru dovedește că L-ați condamnat pe Dumnezeu. Deoarece evreii din epoca Vechiului Testament L-au considerat pe Dumnezeu un idol cu o formă fixă pe care îl păstrau în inimile lor, ca și cum Dumnezeu ar fi putut fi numit doar Mesia și doar acela care era numit Mesia putea fi Dumnezeu, și pentru că oamenii L-au slujit pe Dumnezeu și I s-au închinat, ca și cum ar fi fost o statuie din lut (lipsită de viață), L-au răstignit pe cruce pe Isus din acea vreme, osândindu-L la moarte – Isus cel fără vină a fost, astfel, condamnat la moarte. Dumnezeu nu comisese nicio crimă, dar omul nu L-a cruțat și L-a condamnat insistent la moarte și, astfel, Isus a fost crucificat. Omul crede întotdeauna că Dumnezeu este neschimbător și Îl limitează în baza unei singure cărți, Biblia, ca și cum omul ar înțelege pe deplin gestionarea lui Dumnezeu, ca și cum omul ar ține în palmă tot ceea ce face Dumnezeu. Oamenii sunt extrem de absurzi și extrem de aroganți și toți au un talent înnăscut pentru vorbe mari. Indiferent cât de înaltă este cunoașterea ta despre Dumnezeu, Eu tot spun că nu Îl cunoști pe Dumnezeu, că te împotrivești cel mai mult lui Dumnezeu și că L-ai condamnat, pentru că ești total incapabil să te supui lucrării lui Dumnezeu și să pășești pe calea desăvârșirii de către Dumnezeu. De ce nu este Dumnezeu niciodată mulțumit de acțiunile omului? Deoarece omul nu Îl cunoaște niciodată pe Dumnezeu, pentru că are prea multe noțiuni și deoarece cunoașterea sa despre Dumnezeu nu corespunde în niciun fel realității, ci este plină de clișee și repetitivă, copiată mecanic și aplicată în mod rigid. Și astfel, venind pe pământ astăzi, Dumnezeu este răstignit încă o dată pe cruce de către om. Omenire crudă! Complicitatea și intriga, smulsul și înșfăcatul de la alții, fuga disperată după faimă și câștig, măcelul reciproc – când se vor încheia toate acestea? În ciuda sutelor de mii de cuvinte rostite de Dumnezeu, nimănui nu i-a venit mintea la cap. Oamenii acționează de dragul familiei, al fiilor și al fiicelor lor, pentru carieră, perspective, statut, orgoliu și bani, de dragul mâncării, hainelor, și trupului. Dar există vreun om ale cărui acțiuni să fie cu adevărat de dragul lui Dumnezeu? Chiar și printre cei care acționează de dragul lui Dumnezeu, există foarte puțini care Îl cunosc. Câți oameni nu acționează pentru propriile interese? Câți nu-i oprimă sau ostracizează pe alții pentru a-și apăra statutul? Și astfel, Dumnezeu a fost osândit de nenumărate ori prin forță la moarte și nenumărați judecători cruzi L-au condamnat pe Dumnezeu și L-au răstignit încă o dată pe cruce. Câți pot fi numiți oameni drepți deoarece acționează cu adevărat de dragul lui Dumnezeu?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei răi cu siguranță vor fi pedepsiți”

86. Nu se opun mulți oameni lui Dumnezeu și nu împiedică lucrarea Duhului Sfânt pentru că nu cunosc lucrarea variată și diversă a lui Dumnezeu și, mai mult, pentru că nu posedă decât o fărâmă de cunoaștere și doctrină cu care să măsoare lucrarea Duhului Sfânt? Cu toate că experiențele unor asemenea oameni sunt superficiale, ei sunt aroganți și indulgenți din fire și privesc lucrarea Duhului Sfânt cu dispreț, ignoră disciplinele Duhului Sfânt și, mai mult, își folosesc vechile argumente banale ca să „confirme” lucrarea Duhului Sfânt. Ei joacă și un rol și sunt convinși pe deplin de propria lor știință și erudiție și de faptul că sunt în stare să călătorească în toată lumea. Nu sunt asemenea oameni cei care sunt disprețuiți și respinși de către Duhul Sfânt și nu vor fi ei eliminați de noua epocă? Nu sunt aceia care vin înaintea lui Dumnezeu și I se opun în mod deschis răufăcători ignoranți și neinformați, care încearcă pur și simplu să arate cât sunt de geniali? Având doar o cunoaștere insuficientă a Bibliei, ei încearcă să răstoarne „sistemul academic” al lumii; având doar o doctrină superficială de a-i învăța pe oameni, ei încearcă să răstoarne lucrarea Duhului Sfânt și încearcă să o facă să se învârtească în jurul propriului lor proces de gândire. Miopi cum sunt, încearcă să cuprindă dintr-o privire 6000 de ani de lucrare a lui Dumnezeu. Acești oameni nu au vreo rațiune care merită menționată! De fapt, cu cât mai mare este cunoașterea de Dumnezeu a oamenilor, cu atât sunt mai lenți în a-I judeca lucrarea. Mai mult, ei vorbesc doar puțin despre știința lor cu privire la lucrarea lui Dumnezeu astăzi, dar nu sunt pripiți în judecățile lor. Cu cât oamenii cunosc mai puțin despre Dumnezeu, cu atât mai aroganți și mai îngâmfați sunt și cu atât mai nesăbuit proclamă ființa lui Dumnezeu – și totuși ei nu vorbesc decât de teorie și nu oferă nicio dovadă reală. Asemenea oameni nu au nicio valoare. Cei care văd lucrarea Duhului Sfânt ca pe un joc sunt frivoli! Aceia care nu sunt precauți când întâlnesc noua lucrare a Duhului Sfânt, care vorbesc prea mult, se grăbesc să judece, dau frâu liber temperamentului de a nega dreptatea lucrării Duhului Sfânt și care, de asemenea, o insultă și blasfemiază – astfel de oameni nerespectuoși nu sunt oare ignoranți față de lucrarea Duhului Sfânt? Nu sunt ei, mai mult, oameni foarte aroganți, oameni care sunt inerent mândri și neguvernabili? Chiar dacă sosește ziua în care asemenea oameni acceptă noua lucrare a Duhului Sfânt, Dumnezeu tot nu îi va tolera. Nu doar că ei se uită de sus la cei care lucrează pentru Dumnezeu, dar și blasfemiază împotriva lui Dumnezeu Însuși. Asemenea oameni disperați nu vor fi iertați, nici în epoca aceasta nici în cea ce va să vie, și vor pieri pe vecie în iad! Astfel de oameni nerespectuoși, indulgenți pretind a crede în Dumnezeu și cu cât mai mult sunt astfel oamenii, cu atât mai dispuși sunt să ofenseze decretele administrative ale lui Dumnezeu. Nu merg oare toți cei aroganți care sunt nestăpâniți în mod natural și care niciodată nu au ascultat de nimeni, pe această cale? Nu se opun ei lui Dumnezeu zi după zi, lui Dumnezeu care este întotdeauna nou și niciodată vechi?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cunoașterea celor trei etape ale lucrării lui Dumnezeu este calea spre a-L cunoaște pe Dumnezeu”

87. Să știți că vă opuneți lucrării lui Dumnezeu sau vă folosiți propriile noțiuni pentru a măsura lucrarea de astăzi, pentru că nu cunoașteți principiile lucrării lui Dumnezeu și din cauza nesăbuinței cu care tratați lucrarea Duhului Sfânt. Opoziția voastră față de Dumnezeu și obstrucționarea lucrării Duhului Sfânt sunt cauzate de noțiunile și inerenta voastră aroganță. Nu pentru că lucrarea lui Dumnezeu este greșită, ci pentru că voi sunteți în mod natural prea răzvrătiți. După ce își găsesc credința în Dumnezeu, unii oameni nu pot nici măcar să spună cu siguranță de unde a venit omul, și totuși ei îndrăznesc să țină discursuri publice, evaluând bunele și relele lucrării Duhului Sfânt. Chiar le țin predici apostolilor care au lucrarea cea nouă a Duhului Sfânt, făcând comentarii și vorbind când nu trebuie; umanitatea lor este prea josnică și nu au nici cea mai mică urmă de rațiune. Nu va veni ziua când asemenea oameni vor fi disprețuiți și respinși de lucrarea Duhului Sfânt și vor fi arși de focurile iadului? Ei nu cunosc lucrarea lui Dumnezeu, dar în schimb Îi judecă lucrarea și încearcă și să-L învețe pe Dumnezeu cum să lucreze. Cum pot asemenea oameni lipsiți de rațiune să-L cunoască pe Dumnezeu? Omul ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu în timpul procesului de căutare și experimentare; cunoașterea lui Dumnezeu nu este dobândită prin luminarea Duhului Sfânt pe parcursul judecăților arbitrare făcute de om. Cu cât devine mai precisă cunoașterea lui Dumnezeu de către oameni, cu atât mai puțin I se opun. Dimpotrivă, cu cât mai puțin Îl cunosc oamenii pe Dumnezeu, cu atât este mai probabil ca ei să I se opună. Noțiunile tale, vechea ta natură și umanitatea, caracterul și perspectiva ta morală sunt capitalul cu care Îi reziști lui Dumnezeu și, cu cât etica ta e mai coruptă, cu cât calitățile tale sunt mai odioase și cu cât umanitatea ta este mai josnică, cu atât mai mult ești dușmanul lui Dumnezeu. Cei care au noțiuni puternice și o fire neprihănită de sine sunt încă și mai mult în vrăjmășie cu Dumnezeul întrupat; asemenea oameni sunt anticriști. Dacă noțiunile tale nu sunt corectate, atunci ele vor fi mereu împotriva lui Dumnezeu; nu vei fi niciodată compatibil cu Dumnezeu și vei fi pentru totdeauna separat de El.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cunoașterea celor trei etape ale lucrării lui Dumnezeu este calea spre a-L cunoaște pe Dumnezeu”

88. Cei care nu înțeleg scopul lucrării lui Dumnezeu sunt cei ce se împotrivesc lui Dumnezeu. Acest lucru este cu atât mai valabil pentru cei care înțeleg scopul lucrării lui Dumnezeu, însă nu urmăresc să-L mulțumească. Există cei care citesc Biblia în biserici grandioase și recită pasaje cât e ziua de lungă și, totuși, niciunul dintre ei nu înțelege scopul lucrării lui Dumnezeu și nici nu există vreunul dintre ei care să poată să-L cunoască pe Dumnezeu – cu atât mai puțin vreunul care să poată fi în acord cu intențiile lui Dumnezeu. Ei sunt cu toții oameni fără valoare, abjecți, care-I dau lecții de sus „lui Dumnezeu”. Sunt oameni care acționează în numele lui Dumnezeu, dar I se împotrivesc în mod deliberat, care poartă eticheta credinței în Dumnezeu în timp ce se hrănesc cu carnea și beau sângele omului. Astfel de oameni sunt cu toții diavoli răi care devorează sufletele omenești, căpeteniile demonilor care îi tulbură în mod deliberat pe oameni să nu pornească pe calea cea dreaptă și pietre de poticnire care îi obstrucționează pe oameni în căutarea lui Dumnezeu. Ei pot părea „robuști fizic”, dar de unde să știe cei care îi urmează că sunt antihriști care îi conduc pe oameni să se împotrivească lui Dumnezeu? De unde să știe cei care îi urmează că sunt diavoli vii dedicați devorării sufletelor omenești? Cei care se cred nobili în prezența lui Dumnezeu sunt cei mai de jos dintre toți, în timp ce aceia care se cred de jos sunt cei mai nobili. Iar cei care pretind să cunoască lucrarea lui Dumnezeu și care pot proclama lucrarea Lui altora fără reținere, în timp ce își ațintesc privirea asupra Lui, sunt cei mai ignoranți dintre toți. Astfel de oameni nu au nicio mărturie pentru Dumnezeu și sunt cu toții aroganți și îngâmfați. Cei care cred că știu prea puțin despre Dumnezeu, dar care au de fapt experiență practică și cunoaștere practică despre Dumnezeu sunt cei mai iubiți de El. Numai astfel de oameni au cu adevărat mărturie și sunt cu adevărat capabili să fie desăvârșiți de Dumnezeu. Cei care nu înțeleg intențiile lui Dumnezeu sunt cei care se împotrivesc lui Dumnezeu. Cei care înțeleg intențiile lui Dumnezeu, dar nu practică adevărul sunt cei care se împotrivesc lui Dumnezeu. Cei care mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu și totuși merg împotriva esenței cuvintelor lui Dumnezeu sunt cei care se împotrivesc lui Dumnezeu. Cei care au noțiuni despre Dumnezeul întrupat și, mai mult, se dedau intenționat la răzvrătire sunt cei care se împotrivesc lui Dumnezeu. Cei care Îl judecă pe Dumnezeu sunt cei care se împotrivesc lui Dumnezeu. Și oricine este incapabil să-L cunoască pe Dumnezeu și nu poate aduce mărturie pentru El este cineva care se împotrivește lui Dumnezeu. Așadar, vă îndemn: dacă aveți cu adevărat credința de a merge pe această cale, atunci continuați să urmați! Dar dacă sunteți incapabili să vă abțineți de la a vă împotrivi lui Dumnezeu, atunci ar fi mai bine să vă dați laoparte înainte să fie prea târziu, altfel lucrurile chiar nu vor fi de bun augur pentru voi, deoarece natura voastră este pur și simplu prea coruptă. Sunteți lipsiți de loialitate, lipsiți de supunere, lipsiți de o inimă care însetează după dreptate și adevăr și lipsiți de iubire pentru Dumnezeu. S-ar putea spune că starea voastră înaintea lui Dumnezeu este, în esență, un dezastru total. Sunteți incapabili să respectați ceea ce se cuvine să respectați, incapabili să spuneți ceea ce se cuvine să spuneți, incapabili să puneți în practică ceea ce se cuvine să practicați și incapabili să îndepliniți funcția pe care se cuvine să o îndepliniți; nu aveți loialitatea pe care se cuvine să o aveți, conștiința pe care se cuvine să o aveți, supunerea pe care se cuvine să o aveți sau hotărârea pe care se cuvine să o aveți; nu ați îndurat suferința pe care s-ar fi cuvenit să o fi îndurat și nu aveți nici credința pe care se cuvine să o aveți. Sunteți aproape complet lipsiți de orice merit. Nu vă este rușine să continuați să trăiți? Vă sfătuiesc mai degrabă să închideți ochii în odihna veșnică mai devreme decât mai târziu, scutindu-L astfel pe Dumnezeu de a Se îngrijora din cauza voastră și de a suferi de dragul vostru. Credeți în Dumnezeu și totuși nu Îi înțelegeți intențiile; mâncați și beți cuvintele lui Dumnezeu și totuși sunteți incapabili să vă conformați cerințelor lui Dumnezeu pentru om. Credeți în Dumnezeu și totuși nu-L cunoașteți și trăiți fără un scop pentru care să vă străduiți, fără nicio valoare sau vreun sens. Sunteți ființe umane și totuși nu aveți conștiință, integritate sau credibilitate câtuși de puțin – vă mai puteți numi oameni? Credeți în Dumnezeu și totuși Îl înșelați; chiar râvniți la banii lui Dumnezeu și mâncați jertfele făcute pentru El. Și totuși, în cele din urmă, tot nu reușiți să dați dovadă de cea mai mică considerație pentru sentimentele lui Dumnezeu sau de cea mai mică urmă de conștiință în ceea ce-L privește. Nu puteți să satisfaceți nici măcar o mică cerință făcută de Dumnezeu. Vă mai puteți numi oameni? Mâncați hrana pe care v-o oferă Dumnezeu, respirați oxigenul pe care vi-l dă și vă bucurați de harul Lui, dar, în cele din urmă, nu aveți nici cea mai mică cunoaștere despre Dumnezeu. Dimpotrivă, ați devenit niște netrebnici care I se împotrivesc lui Dumnezeu. Nu vă face asta fiare care nu se pot compara nici măcar cu un câine? Printre animale, există vreunele care să fie mai răuvoitoare decât voi?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Toți oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu sunt oameni care I se împotrivesc lui Dumnezeu”

89. Cea mai mare problemă a omului este că el iubește doar lucrurile pe care nu le poate vedea sau atinge, lucruri care sunt misterioase și nemaipomenite în mod suprem și care nu pot fi imaginate de către om sau atinse de către muritorii de rând. Cu cât sunt mai nerealiste aceste lucruri, cu atât sunt analizate mai mult de către oameni, iar oamenii chiar le urmăresc nepăsători față de orice altceva și încearcă să le obțină. Cu cât sunt mai nerealiste, cu atât le examinează și le analizează mai îndeaproape oamenii, mergând chiar până acolo încât își concep propriile idei complete despre ele. Din contră, cu cât sunt mai realiste lucrurile, cu atât sunt mai indiferenți oamenii față de ele; pur și simplu le privesc de sus și sunt chiar disprețuitori la adresa lor. Nu este aceasta exact atitudinea voastră față de lucrarea realistă pe care o săvârșesc Eu astăzi? Cu cât sunt mai realiste astfel de lucruri, cu atât aveți mai multe prejudecăți față de ele. Nu petreceți deloc timp examinându-le, pur și simplu le ignorați; vă uitați de sus la aceste cerințe realiste cu standarde scăzute și chiar păstrați numeroase noțiuni despre acest Dumnezeu, care este Cel mai practic și sunteți pur și simplu incapabili să acceptați caracterul practic și normalitatea Lui. Astfel, nu păstrați o credință nedeslușită? Aveți o credință nezdruncinată în Dumnezeul nedeslușit al timpurilor trecute și niciun interes față de Dumnezeul practic din prezent. Nu este acest lucru din cauză că Dumnezeu de ieri și Dumnezeu de astăzi fac parte din două epoci diferite? Nu este acest lucru și din cauză că Dumnezeul de ieri este Dumnezeul preamărit din Ceruri, în timp ce Dumnezeul de azi este o mică ființă umană pe pământ? Nu este mai ales din cauză că Dumnezeul venerat de om este Cel produs de noțiunile lui, în timp ce Dumnezeul de azi este un trup tangibil, produs pe pământ? Când totul e spus și săvârșit, oare nu datorită faptului că Dumnezeul de astăzi este prea realistic, omul nu Îl urmează? Căci ceea ce Dumnezeul de astăzi cere de la oameni este exact ceea ce oamenii sunt cel mai puțin dispuși să facă, ceea ce-i rușinează. Nu îngreunează aceste lucruri situația oamenilor? Nu le dezgolesc rănile? Astfel, mulți oameni nu-L urmează pe Dumnezeul realistic, pe Dumnezeul practic și, astfel, devin dușmanii Dumnezeului întrupat, adică antihriști. Nu este acesta un adevăr evident? În trecut, când Dumnezeu urma să Se întrupeze, poate că ai fost o figură religioasă sau un credincios devotat. După ce Dumnezeu a devenit trup, mulți astfel de credincioși devotați au devenit antihriști, fără să știe. Știi ce se întâmplă aici? În credința ta față de Dumnezeu, nu te concentrezi pe realitate sau pe urmărirea adevărului, în schimb, te preocupi de neadevăruri – nu este aceasta cea mai clară sursă a dușmăniei tale față de Dumnezeu întrupat?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar cei care Îl cunosc pe Dumnezeu și lucrarea Sa sunt cei care Îl mulțumesc”

90. Înainte de a lua legătura cu Hristos, ai putea crede că firea ți s-a transformat în întregime, că ești un discipol loial al lui Hristos, că nimeni nu e mai demn de a primi binecuvântările lui Hristos decât tine – și că, fiindcă ai străbătut multe drumuri, ai făcut multă lucrare și ai adus mult rod, vei fi cu siguranță unul dintre aceia care vor primi, în cele din urmă, cununa. Însă cunoști următorul fapt, care este acela că firea coruptă a omului și răzvrătirea și împotrivirea lui sunt expuse când Îl vede pe Hristos și că, atunci, răzvrătirea și împotrivirea lui sunt expuse în mod absolut și complet, mai mult decât în oricare alt moment? Tocmai pentru că Hristos este Fiul Omului – un Fiu al Omului care posedă umanitate normală – omul nici nu Îl cinstește, nici nu Îl respectă. Tocmai pentru că Dumnezeu trăiește în trup răzvrătirea omului este adusă la lumină atât de amănunțit și cu detalii atât de vii. Așa că Eu spun că venirea lui Hristos a dezgropat toată răzvrătirea omenirii și a scos puternic în evidență natura omenirii. Acest lucru se numește „ademenirea unui tigru de pe munte” și „ademenirea unui lup afară din peștera lui”. Îndrăznești să-ți permiți să spui că Îi ești loial lui Dumnezeu? Îndrăznești să-ți permiți să spui că arăți supunere absolută față de Dumnezeu? Îndrăznești să-ți permiți să spui că nu ești răzvrătit? Unii vor spune: „Ori de câte ori Dumnezeu mă instalează într-un mediu nou, eu mă supun în mod invariabil, fără o șoaptă și, în plus, nu am în minte nicio noțiune despre Dumnezeu”. Unii vor spune: „Orice sarcină îmi dă Dumnezeu, o îndeplinesc cât de bine pot și nu dau niciodată dovadă de superficialitate”. În acest caz, vă întreb: puteți fi compatibili cu Hristos atunci când trăiți alături de El? Și cât timp veți fi compatibili cu El? O zi? Două zile? O oră? Două ore? Credința voastră poate fi lăudabilă, dar nu aveți prea multă statornicie. Odată ce trăiești cu adevărat cu Hristos, neprihănirea de sine și faptul că ești înfumurat îți vor fi dezvăluite prin intermediul cuvintelor și al acțiunilor tale puțin câte puțin și tot astfel vor fi dezvăluite în mod firesc dorințele tale extravagante, mentalitatea ta neascultătoare și nemulțumirea ta. În cele din urmă, aroganța ta va deveni tot mai mare, până când vei fi în dezacord cu Hristos la fel de mult cum este apa cu focul, și atunci natura ta va fi complet expusă. În acel moment, noțiunile tale nu vor mai putea fi acoperite, plângerile tale, și ele, vor ieși la iveală în mod natural, iar umanitatea ta depravată va fi complet expusă. Totuși, chiar și atunci, tot refuzi să-ți conștientizezi propria răzvrătire, crezând în schimb că un Hristos ca acesta nu este ușor de acceptat pentru om, că este prea exigent cu omul și că te-ai supune pe deplin doar dacă ar fi un Hristos mai bun. Voi credeți că răzvrătirea voastră e justificată, că vă răzvrătiți împotriva Lui numai când vă împinge prea departe. Nici măcar o singură dată nu ați luat în considerare că nu Îl priviți pe Hristos ca pe Dumnezeu, că vă lipsește intenția de vă supune Lui. Mai degrabă, insistați cu încăpățânare ca Hristos să acționeze în conformitate cu dorințele voastre și, de îndată ce face un singur lucru care e în dezacord cu gândirea voastră, credeți că El nu este Dumnezeu, ci un om. Nu sunt mulți printre voi care s-au certat cu El în acest fel? În cine credeți voi, până la urmă? Și în ce fel căutați?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care sunt incompatibili cu Hristos sunt cu siguranță potrivnici lui Dumnezeu”

91. Mereu doriți să-L vedeți pe Hristos, dar vă îndemn să nu vă stimați atât de mult; oricine Îl poate vedea pe Hristos, dar spun că nimeni nu este vrednic să-L vadă pe Hristos. Fiindcă natura omului debordează de răutate, aroganță și răzvrătire, în momentul în care Îl vezi pe Hristos, natura ta te va distruge și te va condamna la moarte. Asocierea ta cu un frate (sau cu o soră) poate să nu arate prea mult despre tine, dar nu este atât de simplu atunci când te asociezi cu Hristos. În orice moment, noțiunile tale pot prinde rădăcini, aroganța ta începe să încolțească, iar răzvrătirea ta face smochine. Cum poți tu, cu o asemenea umanitate, să fii vrednic de a te asocia cu Hristos? Ești cu adevărat capabil să-L tratezi ca pe Dumnezeu în fiecare moment al fiecărei zile? Vei avea cu adevărat realitatea supunerii față de Dumnezeu? Vă închinați la Dumnezeul Cel preaînalt din inimile voastre ca fiind Iahve, în timp ce-L priviți pe Hristos Cel vizibil ca pe un om. Rațiunea voastră este inferioară, iar umanitatea voastră, prea depravată! Voi sunteți incapabili să-L priviți întotdeauna pe Hristos ca pe Dumnezeu; doar ocazional, când aveți chef, Îl apucați cu putere și vă închinați Lui ca lui Dumnezeu. De aceea, vă spun că nu sunteți credincioși ai lui Dumnezeu, ci o poteră de complici care luptă împotriva lui Hristos. Chiar și oamenii care arată bunăvoință față de alții sunt răsplătiți și, totuși, Hristos, care a făcut o asemenea lucrare între voi, nu a primit nici dragostea omului, nici răsplata și supunerea lui. Nu este acest lucru ceva sfâșietor?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care sunt incompatibili cu Hristos sunt cu siguranță potrivnici lui Dumnezeu”

92. Poate că, în toți anii tăi de credință în Dumnezeu, nu ai blestemat niciodată pe nimeni sau nu ai săvârșit o faptă rea, totuși, în asocierea ta cu Hristos, nu poți spune adevărul, nu poți să acționezi onest sau să te supui cuvântului lui Hristos; în acest caz, Eu spun că ești cea mai sinistră și mai malițioasă persoană din lume. Poți să fii extrem de cordial și devotat rudelor tale, prietenilor tăi, soției tale (sau soțului tău), fiilor tăi și fiicelor tale și părinților tăi și să nu profiți niciodată de alții, dar, dacă ești incapabil de a fi compatibil cu Hristos, dacă ești incapabil de a interacționa în armonie cu El, atunci, chiar dacă cheltuiești tot ce ai pentru ajutorarea vecinilor tăi sau ai grijă cu meticulozitate de tatăl tău, de mama ta și de membrii familiei tale, aș spune că tot ești o persoană rea și, în plus, plină de trucuri viclene. Să nu te crezi compatibil cu Hristos doar pentru că te înțelegi cu ceilalți sau faci câteva fapte bune. Crezi că intenția ta caritabilă poate să îți obțină pe furiș binecuvântările Cerului? Crezi că a face câteva fapte bune se poate substitui supunerii tale? Niciunul dintre voi nu este în stare să accepte să fie emondat și tuturor vi se pare dificil să îmbrățișați umanitatea normală a lui Hristos, în ciuda faptului că vă trâmbițați constant supunerea față de Dumnezeu. O astfel de credință ca a voastră va aduce o răsplată pe potrivă. Încetați să vă lăsați în voia iluziilor fantastice și să vă doriți să-L vedeți pe Hristos, căci sunteți prea mici de statură, atât de mult, încât nu sunteți nici măcar demni să-L vedeți. Când vei fi purificat complet de răzvrătirea ta și vei putea fi în armonie cu Hristos, în acel moment Dumnezeu ți Se va arăta în mod firesc. Dacă vei merge să-L vezi pe Dumnezeu fără să fi trecut prin emondare sau judecată, atunci vei deveni, cu siguranță, un adversar al lui Dumnezeu și ești destinat distrugerii. Natura omului e în mod inerent ostilă lui Dumnezeu, căci toți oamenii au fost supuși corupției cele mai profunde a Satanei. Dacă omul încearcă să se asocieze cu Dumnezeu din mijlocul propriei sale corupții, este sigur că nimic bun nu poate ieși din asta; acțiunile și cuvintele lui îi vor expune cu siguranță corupția la fiecare cotitură și, asociindu-se cu Dumnezeu, răzvrătirea lui va fi dezvăluită în fiecare împrejurare. Fără să știe, omul ajunge să I se opună lui Hristos, să-L înșele pe Hristos și să se lepede de Hristos; când se întâmplă acest lucru, omul se va afla într-o stare și mai precară și, dacă acest lucru va continua, va deveni obiectul pedepsei.

Unii ar putea să creadă că, dacă asocierea cu Dumnezeu este atât de periculoasă, atunci ar fi mai înțelept să-L țină pe Dumnezeu la distanță. Ce pot oare să câștige oamenii ca aceștia? Îi pot ei fi loiali lui Dumnezeu? Cu siguranță, asocierea cu Dumnezeu este foarte dificilă, dar acest lucru este pentru că omul e corupt, iar nu pentru că Dumnezeu nu este în măsură să Se asocieze cu el. Ar fi mai bine pentru voi să dedicați un pic de efort adevărului cunoașterii de sine. De ce nu vă apreciază Dumnezeu? De ce este firea voastră detestabilă pentru El? De ce vorbirea voastră Îi provoacă ura? Când ați dat dovadă de un pic de loialitate, vă cântați propriile laude, când aduceți o contribuție mică, cereți recompensă; vă uitați de sus la alții când ați arătat un minimum de supunere și deveniți disprețuitori față de Dumnezeu când îndepliniți vreo sarcină minoră. Pentru a-L găzdui pe Dumnezeu, cereți bani, lucruri materiale și complimente. Vă doare inima să dați doi bănuți; când dați zece, cereți binecuvântări și să fiți deosebiți de ceilalți. Felul vostru de umanitate este de-a dreptul jignitor de discutat sau de auzit. Există ceva demn de laudă în vorbele și acțiunile voastre? Cei care își fac datoria și cei care nu și-o fac, cei care conduc și cei care urmează, cei care Îl găzduiesc pe Dumnezeu și cei care nu Îl găzduiesc, cei care aduc jertfe și cei care nu aduc, cei care predică și cei care primesc Cuvântul și așa mai departe, toți oamenii de acest fel se laudă pe ei înșiși. Nu găsiți acest lucru ridicol? Știind foarte bine că voi credeți în Dumnezeu, totuși nu puteți fi compatibili cu Dumnezeu. Știind foarte bine că sunteți pe deplin nevrednici, insistați, totuși, în a vă lăuda. Nu simțiți că rațiunea voastră a ajuns într-un punct în care nu mai poate fi controlată? Cu o rațiune ca aceasta, cum sunteți vrednici să intrați în contact cu Dumnezeu? Nu vă îngrijorați pentru voi, în acest moment? Firea voastră s-a deteriorat deja până în punctul în care nu puteți fi compatibili cu Dumnezeu. Astfel, nu este ridicolă credința voastră? Nu este credința voastră fără noimă? Cum ai să-ți abordezi viitorul? Cum vei alege calea pe care să o urmezi?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care sunt incompatibili cu Hristos sunt cu siguranță potrivnici lui Dumnezeu”

93. Unii oameni nu iubesc adevărul și cu atât mai puțin judecata. În schimb, iubesc puterea și bogățiile; astfel de oameni sunt numiți căutători de putere. Ei caută în lume numai acele confesiuni cu putere și pe acei pastori și învățători care vin din seminarii. Deși au acceptat calea adevărului, ei cred doar pe jumătate și nu sunt capabili să-și devoteze întru totul trupurile și mințile; gurile lor rostesc cuvinte despre consumarea pentru Dumnezeu, dar ochii lor sunt concentrați pe marii învățători și pastori, iar la Hristos nu se uită a doua oară. Mintea lor este plină de gânduri legate de faimă, câștig și glorie. Ei consideră că este de neconceput ca o persoană atât de neînsemnată să fie capabilă să cucerească atât de mulți oameni. ca o persoană atât de neînsemnată să poată să-l desăvârșească pe om. Ei cred că este de neconceput ca acești nimeni aflați printre praf și grămezi de bălegar să fie oamenii aleși de Dumnezeu. Ei cred că dacă astfel de oameni ar fi obiectul mântuirii lui Dumnezeu, atunci cerul și pământul s-ar întoarce cu susul în jos și toți oamenii s-ar prăpădi de râs. Ei cred că dacă Dumnezeu ar alege astfel de oameni pentru a fi desăvârșiți, atunci acele mari personalități ar deveni Însuși Dumnezeu. Perspectivele lor sunt întinate de necredință; pe lângă faptul că nu cred, ei sunt pur și simplu bestii iraționale. Căci ei prețuiesc doar statutul, prestigiul și puterea și stimează grupurile și confesiunile mari și nu au niciun respect față de cei conduși de Hristos. Ei nu sunt decât trădători care I-au întors spatele lui Hristos, adevărului și vieții.

Tu nu admiri smerenia lui Hristos, în schimb îi venerezi pe acei păstori falși cu un statut înalt. Nu adori frumusețea sau înțelepciunea lui Hristos, în schimb îți plac acei libertini care se alătură mizeriei lumii. Doar rânjești la durerea lui Hristos că nu are unde să-Și așeze capul, dar admiri acele cadavre care sustrag jertfele și trăiesc în depravare. Nu ești dispus să suferi alături de Hristos, în schimb te arunci de bunăvoie în brațele acelor antihriști nechibzuiți și îndărătnici, deși ei îți furnizează doar trup, cuvinte și control. Chiar și acum inima ta încă se întoarce către ei, către reputația lor, către statutul și către forțele lor. Și, totuși, continui să adopți o atitudine prin care percepi lucrarea lui Hristos ca fiind dificil de acceptat și nu ești dispus să o accepți. Numai din acest motiv spun că ești lipsit de credința de a-L recunoaște pe Hristos. Motivul pentru care L-ai urmat până în ziua de astăzi este doar pentru că nu ai avut altă opțiune. O serie de imagini grandioase se înalță veșnic în inima ta; nu poți uita niciun cuvânt și nicio faptă a lor, nici cuvintele și mâinile lor influente. Ei sunt, în inima voastră, veșnic supremi și veșnic eroi. Dar lucrurile stau altfel pentru Hristos Cel de astăzi. În inima ta, El este veșnic nesemnificativ, este un om veșnic nedemn de teamă. Căci El este prea obișnuit, are mult prea puțină influență și este departe de a fi grandios.

În orice caz, Eu spun că toți aceia care nu prețuiesc adevărul sunt neîncrezători și trădători ai adevărului. Astfel de oameni nu vor primi niciodată aprobarea lui Hristos. Ai identificat acum cât de multă necredință este în tine și cât de multă trădare a lui Hristos? Te îndemn astfel: din moment ce ai ales calea adevărului, atunci ar trebui să te devotezi cu toată inima; nu fi ambivalent sau ezitant. Ar trebui să înțelegi că Dumnezeu nu este Dumnezeul lumii și nici al vreunei persoane anume, ci Dumnezeul tuturor acelora care cred cu adevărat în El, al tuturor celor care I se închină și al tuturor celor care Îi sunt devotați și credincioși.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ești tu cu adevărat credincios în Dumnezeu?”

94. Pe mulți care Îl urmează pe Dumnezeu îi preocupă doar cum să obțină binecuvântări sau să se ferească de dezastru. De îndată ce se menționează lucrarea și gestionarea lui Dumnezeu, ei tac și își pierd orice interes. Ei cred că înțelegerea acestor chestiuni atât de plictisitoare nu va contribui la creșterea vieții lor și nici nu le va oferi vreun beneficiu. Prin urmare, deși au auzit informații despre gestionarea lui Dumnezeu, o abordează într-un mod neserios. Ei nu o văd ca fiind ceva prețios de acceptat, cu atât mai puțin o înțeleg considerând-o ca parte a vieții lor. Scopul acestor oameni în urmarea lui Dumnezeu este foarte simplu, există un singur obiectiv: de a fi binecuvântați. Acești oameni nu se obosesc să țină cont de nimic altceva care nu are nicio legătură cu acest obiectiv. Pentru ei, obținerea binecuvântărilor este cel mai legitim scop în credința în Dumnezeu – este însăși valoarea credinței lor. În cazul în care ceva nu servește acestui scop, indiferent ce ar fi, lucrul acela nu îi mișcă deloc. Acesta este cazul majorității oamenilor care cred astăzi în Dumnezeu. Scopul și intenția lor par legitime, pentru că, în timp ce ei cred în Dumnezeu, se și consumă pentru Dumnezeu, se dedică lui Dumnezeu și își fac datoria. Ei renunță la tinerețe, se leapădă de familie și de carieră și chiar își petrec ani de zile departe de casă, alergând de colo-colo. De dragul scopului lor suprem, își schimbă interesele, viziunea asupra vieții și chiar direcția pe care o urmăresc; totuși, ei nu-și pot schimba scopul în credința lor în Dumnezeu. Ei aleargă pentru a-și gestiona propriile aspirații; indiferent cât de departe este drumul și indiferent cât de multe greutăți, pericole și obstacole întâmpină pe drum, continuă să fie persistenți și netemători de moarte. Ce putere îi silește să continue să se dedice în acest fel? Este conștiința lor? Este caracterul lor minunat și nobil? Este hotărârea lor să se lupte cu forțele răului până la sfârșit? Este credința pe care o posedă pentru a aduce mărturie pentru Dumnezeu fără să caute o recompensă? Este devotamentul lor în a fi dispuși să renunțe la toate pentru a împlini voia lui Dumnezeu? Sau este spiritul lor dedicat, de a renunța întotdeauna la cererile personale extravagante? Ca o persoană care nu a înțeles niciodată lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu să fie capabilă să consume atât de mult sânge al inimii este, pur și simplu, un miracol extraordinar! Pentru moment, să nu discutăm despre cât de mult au oferit acești oameni. Comportamentul lor, totuși, este foarte demn de disecția noastră. În afară de beneficiile care sunt atât de strâns asociate cu ei, ar putea exista alte motive pentru care oamenii care nu Îl înțeleg niciodată pe Dumnezeu ar plăti un preț atât de mare pentru El? Aici, descoperim o problemă care nu a fost identificată anterior de om: relația omului cu Dumnezeu este doar una de pur interes personal. Este relația dintre cel care primește binecuvântarea și cel care o oferă. Pentru a spune lucrurilor pe nume, este relația dintre un angajat și un angajator. Angajatul lucrează din greu numai pentru a primi recompensele acordate de angajator. Nu există nicio afecțiune de înrudire în acest fel de relație bazată pe interese proprii, ci doar o tranzacție. Nu există a iubi sau a fi iubit, numai caritate și milă. Nu există înțelegere, doar o neputincioasă indignare reprimată și înșelătorie. Nu există intimitate, numai o prăpastie de netrecut. Acum, că lucrurile au ajuns până în acest punct, cine poate inversa o astfel de direcție? Și câți oameni sunt capabili să înțeleagă cu adevărat cât de cumplită a devenit această relație? Cred că atunci când oamenii se cufundă în atmosfera plină de bucurie a faptului de a fi binecuvântați, niciunul nu-și poate imagina cât de jenantă și de dizgrațioasă este o astfel de relație cu Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi mântuit numai în cadrul gestionării lui Dumnezeu”

95. Cel mai trist lucru legat de credința omenirii în Dumnezeu este că omul își desfășoară propria afacere în mijlocul lucrării lui Dumnezeu și totuși nu acordă nicio atenție gestionării lui Dumnezeu. Cel mai mare eșec al credinței omului în Dumnezeu este că, în timp ce urmărește să se supună lui Dumnezeu și să I se închine, el își construiește simultan propriul vis al unei destinații la care aspiră și urzește cum să obțină cea mai mare binecuvântare și cea mai bună destinație. Chiar dacă oamenii înțeleg cât de patetici, demni de ură și jalnici sunt, câți pot renunța cu ușurință la aspirațiile și speranțele lor? Și cine este în stare să-și oprească propriii pași și să nu-și mai facă planuri pentru propriul interes? Dumnezeu are nevoie de cei care vor coopera îndeaproape cu El, pentru a-I duce la bun sfârșit gestionarea. El are nevoie de cei care își vor dedica întreaga minte și întregul trup lucrării Sale de gestionare, pentru a I se supune. El nu are nevoie de oameni care întind mâinile să cerșească de la El în fiecare zi, cu atât mai puțin de cei care se consumă puțin pentru El și apoi așteaptă să-I ceară răsplată. Dumnezeu îi urăște pe cei care aduc o contribuție neînsemnată și apoi se culcă pe lauri. El îi urăște pe acei oameni cu sânge rece care resimt antipatie față de lucrarea Sa de gestionare și vor doar să vorbească despre a merge în cer și a obține binecuvântări. El are o ură și mai mare pentru cei care profită de oportunitatea oferită de lucrarea Sa de mântuire în propriul lor beneficiu. Asta pentru că acestor oameni nu le-a păsat niciodată de ceea ce Dumnezeu vrea să realizeze și să obțină prin lucrarea Sa de gestionare. Ei sunt preocupați doar de cum pot folosi oportunitatea oferită de lucrarea lui Dumnezeu pentru a obține binecuvântări. Ei nu sunt deloc atenți la inima lui Dumnezeu, fiind în întregime preocupați de propriile perspective și de propria soartă. Cei care resimt antipatie față de lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu și care nu au nici cel mai mic interes pentru modul în care Dumnezeu mântuiește omenirea și pentru intențiile Sale, toți fac lucruri care le plac în afara sferei lucrării de gestionare a lui Dumnezeu. Acțiunile lor nu sunt nici amintite, nici aprobate de Dumnezeu, cu atât mai puțin privite în mod favorabil de către Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi mântuit numai în cadrul gestionării lui Dumnezeu”

96. Faptele Mele sunt atât de numeroase, mai multe decât firele de nisip de pe plajă, și înțelepciunea Mea este atât de mare, depășind-o pe cea a tuturor fiilor lui Solomon, totuși oamenii doar cred în Mine de parcă aș fi un medic fără importanță și un învățător necunoscut al oamenilor. Atât de mulți cred în Mine doar ca să-i vindec. Atât de mulți cred în Mine doar ca să Îmi folosesc puterea pentru a alunga spiritele necurate din trupurile lor, și atât de mulți cred în Mine doar pentru a putea primi pace și bucurie de la Mine. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a pretinde de la Mine mai multă bogăție materială. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a-și petrece această viață în pace și pentru a fi teferi și nevătămați în următoarea viață. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a evita suferința iadului și pentru a primi binecuvântările cerești. Atât de mulți cred în Mine doar pentru confort temporar, totuși nu caută să câștige nimic în următoarea viață. Când Îmi revărs furia asupra oamenilor și le iau toată bucuria și pacea pe care o aveau cândva, aceștia devin plini de îndoieli. Când revărs asupra oamenilor suferința iadului și iau înapoi binecuvântările cerești, ei se înfurie. Când Îmi cer să îi vindec, iar Eu nu le acord atenție și simt aversiune față de ei, aceștia pleacă de lângă Mine ca să caute în schimb calea leacurilor rele și a vrăjitoriei. Când retrag tot ceea ce oamenii Îmi ceruseră, dispar cu toții fără nicio urmă. Din acest motiv, spun că oamenii au credință în Mine deoarece harul Meu este prea îmbelșugat și pentru că se obțin prea multe beneficii.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce știi despre credință?”

97. Speri că a ta credință în Dumnezeu nu va presupune nicio dificultate și niciun necaz și nici cea mai mică suferință. Întotdeauna urmărești acele lucruri care sunt lipsite de valoare și nu acorzi valoare vieții, în schimb, pui propriile tale gânduri extravagante înaintea adevărului. Ești așa de lipsit de valoare! Trăiești ca un porc – ce diferență este între tine și porci și câini? Nu sunt fiare toți aceia care nu urmăresc adevărul și care în schimb iubesc trupul? Cei morți, lipsiți de duh, nu sunt oare cu toții cadavre umblătoare? Câte cuvinte au fost rostite în mijlocul vostru? A fost făcută doar puțină lucrare în mijlocul vostru? Cât de mult am oferit în mijlocul vostru? Așadar, cum de tu nu ai câștigat aceste lucruri? Ce motiv ai să te plângi? Nu este adevărat că nu ai câștigat nimic pentru că ești prea atașat de trup? Și nu este oare pentru că gândurile tale sunt prea extravagante? Nu este oare pentru că ești prea prost? Dacă nu reușești să câștigi aceste binecuvântări, poți să-L învinuiești pe Dumnezeu că nu te-a mântuit? Tot ceea ce urmărești tu este să fii capabil să câștigi pacea după ce ai crezut în Dumnezeu – să nu se îmbolnăvească ai tăi copii, să aibă o slujbă bună soțul tău, să-și găsească fiul tău o soție bună, să-și găsească fiica ta un soț bun, să are pământul bine boii și caii tăi, să ai un an de vreme bună pentru recoltele tale. Asta e ceea ce urmărești tu. Ce urmărești tu e doar să trăiești în confort – să nu se întâmple niciun accident familiei tale, să te ocolească vânturile, să nu fie atinsă fața ta de nisip, să nu fie inundate recoltele familiei tale – să nu fii afectat de niciun dezastru, să trăiești în „îmbrățișarea lui Dumnezeu”, să trăiești într-un cuibușor confortabil. Un laș ca tine, care întotdeauna urmărește trupul – ai o inimă, ai un duh? Nu ești o fiară? Îți dăruiesc adevărata cale fără să-ți cer nimic în schimb, dar tu tot nu o urmărești. Ești în continuare unul dintre aceia care cred în Dumnezeu? Îți dăruiesc viața umană reală, dar tu tot nu o urmărești. Nu ești oare de același fel cu porcii și câinii? Porcii nu urmăresc viața omului, ei nu urmăresc să fie curățiți și nu înțeleg ce este viața. În fiecare zi, după ce mănâncă pe săturate, ei doar dorm. Eu ți-am dăruit adevărata cale și totuși, tu nu ai câștigat-o, rămâi cu mâna goală. Ești dispus să continui în această viață, viața unui porc? Care este însemnătatea existenței unor astfel de oameni? Viața ta este demnă de dispreț și josnică, trăiești în mijlocul murdăriei și al desfrâului și nu urmărești niciun scop, așadar, nu este viața ta cea mai josnică dintre toate? Ai tupeul să dai ochii cu Dumnezeu? Dacă tu continui să experimentezi în acest mod, nu-i așa că nu vei obține nimic? Adevărata cale ți-a fost dăruită, dar dacă poți sau nu să o câștigi în cele din urmă depinde de propria ta urmărire.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoașterea sa despre mustrare și judecată”

98. În experiențele de viață ale oamenilor, ei își spun deseori: „Am renunțat la familie și carieră pentru Dumnezeu și El ce mi-a dat? Trebuie să calculez și să confirm – am primit recent vreo binecuvântare? M-am consumat mult în acest timp, am alergat de colo-colo și am suferit mult – mi-a făcut Dumnezeu vreo promisiune în schimbul purtării mele din acest timp? Și-a amintit El de faptele mele bune? Care va fi finalul meu? Pot primi binecuvântări?…” În inima sa, fiecare persoană face astfel de calcule în mod frecvent și continuu, nutrind motivații, ambiții și o mentalitate tranzacțională în timp ce solicită lucruri de la Dumnezeu. Adică, în inima sa, omul Îl testează în mod constant pe Dumnezeu, uneltește în mod constant cu privire la Dumnezeu și „își susține argumentele” în mod constant pentru propriul final cu Dumnezeu și încearcă să scoată o declarație de la Dumnezeu și să vadă dacă Dumnezeu îi va da ceea ce își dorește. În timp ce Îl caută pe Dumnezeu, omul nu Îl tratează ca pe Dumnezeu. Omul a încercat întotdeauna să facă târguri cu Dumnezeu, solicitându-I lucruri neîncetat și chiar presându-L la fiecare pas, încercând să Îi ia toată mâna, după ce i s-a dat un deget. În același timp în care încearcă să se târguiască cu Dumnezeu, omul se și ceartă cu El, și există chiar unii oameni care, atunci când vin încercări asupra lor sau când se află în anumite situații, deseori devin slabi, negativi și neglijenți în lucrarea lor și plini de plângeri în privința lui Dumnezeu. Din momentul în care omul a început prima oară să creadă în Dumnezeu, el L-a considerat un corn al abundenței, un instrument bun la toate, și s-a considerat a fi cel mai mare creditor al lui Dumnezeu, de parcă obligația și dreptul lui inerent ar fi să solicite binecuvântări și promisiuni de la Dumnezeu, în timp ce responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinească Dumnezeu ar fi de a proteja și a avea grijă de om și de a-l aproviziona. Așa este percepția de bază a celor trei cuvinte „credinței în Dumnezeu” a tuturor celor care cred în El și astfel e înțelegerea cea mai profundă a conceptului de credință în Dumnezeu. De la natura-esență a omului și până la urmărirea sa subiectivă, nu există nimic care să aibă legătură cu frica de Dumnezeu. Scopul omului în a crede în Dumnezeu nu ar putea avea nimic de a face cu a-L venera pe Dumnezeu. Adică, omul nu a intenționat niciodată să-i fie frică de Dumnezeu și să I se închine în credința lui în Dumnezeu și nu a înțeles niciodată că asemenea lucruri sunt necesare în credința în Dumnezeu În lumina acestei stări, esența omului este evidentă. Care este această esență? Este faptul că inima omului este răuvoitoare, sinistră și înșelătoare, nu iubește echitatea și dreptatea și lucrurile pozitive, și este demnă de dispreț și lacomă. Inima omului nu ar putea fi mai închisă pentru Dumnezeu; el nu I-o dă deloc. Dumnezeu nu a văzut niciodată adevărata inimă a omului, nici nu a fost venerat de om. Indiferent cât de mare este prețul pe care îl plătește Dumnezeu, sau de cât de multe lucrări face, sau de cât de multe îi oferă omului, omul rămâne orb și indiferent față de tot. Omul nu I-a dat inima lui Dumnezeu niciodată, doar vrea să aibă el însuși grijă de inima lui, să ia propriile decizii – înțelesul ascuns fiind că omul nu vrea să meargă pe calea de a se teme de Dumnezeu și a se feri de rău sau să se supună suveranității și aranjamentelor lui Dumnezeu, nici nu vrea să I se închine lui Dumnezeu drept Dumnezeu. Astfel este starea omului astăzi.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”

99. Ori de câte ori este menționată destinația, o tratați cu o seriozitate aparte; mai mult, este un lucru în privința căruia toți sunteți deosebit de sensibili. Unii oameni de-abia așteaptă să-și atingă capetele de pământ, să se ploconească înaintea lui Dumnezeu pentru a primi o destinație bună. Văd râvna voastră, care nu are nevoie să fie exprimată în cuvinte. Nu vreți cu niciun chip ca trupul vostru să ajungă în nenorocire și cu atât mai puțin vă doriți să cădeți în veșnica pedeapsă ce va să vină. Voi doar sperați să vă permiteți să trăiți un pic mai liber, un pic mai ușor. Și, astfel, vă simțiți deosebit de neliniștiți ori de câte ori se menționează destinația, profund temători că, dacă nu sunteți suficient de atenți, s-ar putea să-L ofensați pe Dumnezeu și, prin urmare, să fiți supuși răzbunării pe care o meritați. Nu ați ezitat să faceți compromisuri de dragul destinației voastre și chiar mulți dintre voi care erau cândva prefăcuți și neserioși au devenit deosebit de blânzi și de sinceri; aparenta voastră sinceritate este deosebit de înspăimântătoare. Cu toate acestea, aveți cu toții inimi „oneste” și v-ați dezvăluit fără rețineri secretele din inimi înaintea Mea, fără să tăinuiți nimic, fie că e vorba de plângeri, înșelătorie sau loialitate. Una peste alta, Mi-ați „mărturisit” cu mare sinceritate lucrurile fundamentale care se găsesc în cele mai adânci cotloane ale ființei voastre. Bineînțeles, Eu nu am ocolit niciodată asemenea lucruri, căci pentru Mine au devenit prea cunoscute. Ați trece mai degrabă prin marea de foc de dragul destinației voastre finale, decât să pierdeți un singur fir de păr pentru a câștiga aprobarea lui Dumnezeu. Nu e vorba că sunt prea dogmatic cu voi; e vorba că vă lipsește prea mult o inimă loială pentru a înfrunta tot ce fac Eu. S-ar putea să nu înțelegeți ce tocmai am spus, așa că permiteți-Mi să vă ofer o simplă explicație: nu adevărul și viața și nici principiile modului de a vă comporta nu sunt ceea ce vă trebuie, cu atât mai puțin lucrarea Mea migăloasă. Mai degrabă, vă trebuie tot ce posedați în trup – bogății, statut, familie, căsnicie și așa mai departe. Sunteți complet neinteresați de cuvintele Mele și de lucrarea Mea, așadar vă pot rezuma credința într-un singur cuvânt: superficială. Vă veți da toată osteneala pentru a obține lucrurile cărora le sunteți total loiali, dar am descoperit că nu ați proceda la fel de dragul chestiunilor ce țin de credința voastră în Dumnezeu. Mai degrabă, sunteți relativ loiali și relativ serioși. De aceea spun că aceia care nu au o inimă cât se poate de sinceră au eșuat în ce privește credința lor în Dumnezeu. Gândiți-vă bine – sunt mulți care au eșuat printre voi?

S-ar cuveni să știți că succesul în credința în Dumnezeu se obține în urma acțiunilor unei persoane; când oamenii nu au succes, ci eșuează, acest lucru se datorează tot acțiunilor lor și niciun alt factor nu are vreun rol. Cred că voi ați încerca toate modalitățile posibile pentru a realiza un lucru mai dificil și care presupune mai multă suferință decât a crede în Dumnezeu și că ați trata acel lucru foarte serios, atât de serios încât ați fi dispuși și să nu tolerați nicio greșeală; acesta este genul de eforturi constante pe care fiecare dintre voi le-a depus în viața sa. Ba chiar sunteți capabili să-Mi înșelați trupul în situații în care nu ați înșela niciun membru al propriei familii. Acestea sunt comportamentul vostru constant și principiul după care interacționați cu lumea. Oare încă nu proiectați o fațadă falsă ca să Mă înșelați, de dragul destinației voastre, și ca destinația voastră să fie minunată și tot ceea ce vă doriți? Sunt conștient că loialitatea voastră este doar temporară, la fel și sinceritatea voastră. Nu este oare cazul că hotărârea voastră și prețul pe care îl plătiți există doar acum și vor lipsi în viitor? Vreți doar să depuneți un ultim efort pentru a vă strădui să vă asigurați o destinație frumoasă. Unicul vostru scop este să faceți un schimb, nu să evitați să deveniți îndatorați adevărului, cu atât mai puțin să Mă răsplătiți pentru prețul pe care l-am plătit. Pe scurt, sunteți dispuși doar să folosiți trucuri inteligente ca să obțineți ce vreți, dar nu să luptați deschis. Nu sunt acestea gândurile voastre cele mai lăuntrice? Nu trebuie să vă deghizați, cu atât mai puțin să vă frământați creierii în legătură cu destinația voastră, până într-acolo încât să nu mai aveți poftă de mâncare sau băutură ziua și să nu puteți adormi liniștiți noaptea. Nu este adevărat că finalul vostru va fi fost deja stabilit în cele din urmă?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Despre destinație”

100. M-ați urmat în toți acești ani, dar nu Mi-ați dat niciodată o iotă de loialitate. În schimb, ați gravitat în jurul oamenilor și al lucrurilor care vă plac – atât de mult încât tot timpul și oriunde vă duceți, le țineți mereu aproape de inimile voastre și nu le-ați abandonat niciodată. Ori de câte ori sunteți dornici sau pasionați de un anume lucru pe care-l iubiți, faceți acest lucru în același timp în care Mă urmați sau chiar în același timp în care Îmi ascultați cuvintele. Așadar, Eu spun că voi folosiți loialitatea pe care v-o cer, pentru a fi, în schimb, loiali „animalelor de companie” și a le prețui. Cu toate că puteți sacrifica un lucru sau două pentru Mine, aceasta nu reprezintă toată ființa voastră și nu dovedește că Eu sunt Acela căruia Îi sunteți cu adevărat loiali. Vă implicați în acțiunile de care sunteți pasionați: unii dintre voi sunt loiali fiilor voștri și fiicelor voastre, alții le sunt loiali bărbaților voștri, soțiilor voastre, bogăției, muncii, superiorilor voștri, statutului social sau femeilor. Niciodată nu vă simțiți obosiți sau supărați în privința lucrurilor cărora le sunteți loiali; în schimb, deveniți și mai dornici să aveți aceste lucruri în cantități mai mari și să le dețineți într-un mod mai bun și niciodată nu renunțați. Cuvintele Mele și cu Mine suntem întotdeauna împinși în spatele lucrurilor de care sunteți pasionați și nu aveți de ales decât să le plasați la urmă. Sunt chiar unii care păstrează acest ultim loc pentru lucruri cărora le sunt loiali, dar pe care încă nu le-au descoperit. În inimile lor, n-a existat niciodată nicio fărâmă din Mine. S-ar putea să credeți că vă cer prea mult sau că vă acuz pe nedrept, dar v-ați gândit vreodată că, deși vă petreceți fericiți timpul cu familia, nu Mi-ați fost loiali nici măcar o dată? În acest moment, nu vă doare? Atunci când inimile voastre sunt pline de bucurie pentru că sunteți plătiți pentru munca voastră, nu vă simțiți descurajați că nu v-ați dotat cu suficiente adevăruri? Când ați plâns pentru că nu ați primit aprobarea Mea? Vă frământați creierii și suferiți mult pentru fiii și fiicele voastre, dar totuși nu sunteți mulțumiți; mai credeți că nu ați făcut destul pentru ei, că nu ați făcut tot ce v-a stat în puteri pentru ei. Totuși, față de Mine, ați fost mereu nepăsători și neglijenți; sunt doar în amintirile voastre, dar nu rezist în inimile voastre. Voi nu încercați niciodată să-Mi înțelegeți intențiile minuțioase, nici să arătați considerație față de ele. Voi doar vă angajați într-o scurtă reflecție și aveți impresia că este suficient. O astfel de „loialitate” nu este aceea după care mult am tânjit, ci mai degrabă ceea ce de multă vreme urăsc.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cui anume îi ești loial?”

101. Dacă aș pune chiar acum niște bani în fața voastră și v-aș da libertatea să alegeți – și dacă nu v-aș condamna pentru alegerea voastră – atunci majoritatea dintre voi ați alege banii și v-ați lepăda de adevăr. Aceia dintre voi care sunt mai buni ar renunța la bani și ar alege cu reticență adevărul, pe când cei aflați la mijloc ar înhăța banii cu o mână și adevărul cu cealaltă. Oare adevărata voastră față nu ar ieși, astfel, la iveală? Atunci când alegeți între adevăr și orice altceva căruia îi sunteți loiali, ați alege toți în acest mod și atitudinea voastră ar rămâne aceeași. Nu-i așa? Mulți dintre voi ați șovăit între bine și rău, nu-i așa? În toate luptele dintre pozitiv și negativ, dintre alb și negru – dintre familie și Dumnezeu, copii și Dumnezeu, armonie și ruptură, bogăție și sărăcie, statut și condiție de rând, a fi susținuți și a fi respinși și așa mai departe – cu siguranță nu sunteți ignoranți cu privire la alegerile pe care le-ați făcut! Între o familie armonioasă și una destrămată, ați ales-o pe cea dintâi și ați făcut-o fără nicio ezitare; între bogăție și datorie, din nou ați ales-o pe cea dintâi, chiar lipsiți de voința de a vă întoarce la țărm;^[a] între lux și sărăcie, l-ați ales pe cel dintâi; când ați ales între fiii, fiicele, soțiile, soții voștri și Mine, i-ați ales pe cei dintâi; și între noțiuni și adevăr, le-ați ales tot pe cele dintâi. Fiind confruntat cu toate tipurile voastre de fapte rele, pur și simplu Mi-am pierdut încrederea în voi, pur și simplu am fost uimit. Inimile voastre sunt neașteptat de incapabile să fie înmuiate. În mod surprinzător, sângele inimii pe care l-am consumat vreme de atâția ani nu Mi-a adus decât renunțarea și resemnarea voastră, dar speranțele Mele pentru voi cresc cu fiecare zi care trece, căci ziua Mea a fost pe deplin dezvăluită în fața tuturor. Cu toate acestea, încă urmăriți lucruri întunecate și rele și refuzați să vă slăbiți strânsoarea asupra lor. Care va fi, atunci, finalul vostru? V-ați gândit vreodată cu atenție la acest lucru? Dacă vi s-ar cere să alegeți din nou, care ar fi poziția voastră? Ar mai fi tot cea dintâi? M-ați mai răsplăti cu dezamăgire și întristare dureroasă? Ar mai avea inimile voastre doar atât de puțină căldură? Tot n-ați ști ce ar trebui să faceți pentru a-Mi mângâia inima?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cui anume îi ești loial?”

Note de subsol:

a. A se întoarce la țărm: un proverb chinezesc, care are sensul de „a se întoarce de la căile sale rele”.

102. În fiecare zi, faptele și gândurile fiecărui om sunt privite de ochii Unicului și, în același timp, se pregătesc pentru propria lor zi de mâine. Aceasta este calea care trebuie străbătută de către toți cei vii; este calea pe care am predestinat-o pentru toți și nimeni nu poate scăpa de ea sau deveni o excepție. Cuvintele pe care le-am rostit sunt nenumărate și, mai mult decât atât, lucrarea pe care am făcut-o este, cu atât mai mult, nemăsurată. În fiecare zi, privesc cum fiecare persoană își desfășoară în mod firesc tot ce are de făcut în conformitate cu natura sa inerentă și cu dezvoltarea naturii sale. Fără să-și dea seama, mulți au pornit deja pe „calea cea dreaptă” pe care am creat-o pentru a dezvălui diferitele feluri de oameni. Am plasat de mult aceste feluri diferite de oameni în diferite medii, și fiecare dintre ei, la locul său, își afișează clasificarea inerentă. Nu este nimeni care să-i constrângă, nimeni care să-i ispitească. Ei sunt în întregime liberi și ceea ce dezvăluie vine în mod natural. Un singur lucru îi ține în frâu: cuvintele Mele. Și așa, unii oameni Îmi citesc în silă cuvintele, fără a le practica vreodată, făcând astfel doar pentru a scăpa cu un final de evitare a morții; altora, între timp, li se pare dificil să îndure zilele fără cuvintele Mele care să-i ghideze și să îi alimenteze, așa că ei păstrează, în mod firesc, cuvintele Mele tot timpul. Pe măsură ce trece timpul, ei descoperă secretul vieții omenești, destinația omenirii și valoarea de a fi uman. Pur și simplu așa este omenirea în prezența cuvintelor Mele, iar Eu doar permit lucrurilor să-și urmeze cursul. Nu fac nicio lucrare care să-i forțeze pe oameni să facă din cuvintele Mele fundamentul existenței lor. Astfel, cei care nu au avut niciodată o conștiință și a căror existență nu a avut niciodată vreo valoare, renunță cu îndrăzneală la cuvintele Mele și fac după cum doresc, după ce observă liniștiți cum merg lucrurile. Ei încep să simtă aversiune față de adevăr și față de tot ce vine de la Mine și simt chiar mai multă aversiune față de faptul de a rămâne în casa Mea. De dragul destinațiilor lor și pentru a scăpa de pedeapsă, acești oameni locuiesc pentru o vreme în casa Mea, chiar dacă fac muncesc. Totuși intențiile și acțiunile lor nu se schimbă niciodată. Aceasta le sporește dorința pentru binecuvântări și le sporește dorința de a intra în Împărăție o singură dată și de a rămâne pentru totdeauna după aceea – chiar să intre în cerul veșnic. Cu cât ei tânjesc mai mult ca ziua Mea să vină cât mai curând, cu atât ei simt mai mult că adevărul a devenit un obstacol, o piatră de încercare în calea lor. Ei abia așteaptă să pășească în Împărăție pentru a se bucura întotdeauna de binecuvântările Împărăției cerurilor – toate fără a fi nevoie să urmărească adevărul sau să accepte judecata și mustrarea și, mai presus de toate, fără să fie nevoiți să se umilească în casa Mea și să facă precum poruncesc Eu. Acești oameni intră în casa Mea nu pentru a-și satisface dorința de a căuta adevărul și nici ca să coopereze cu planul Meu de gestionare; ținta lor este doar să fie printre aceia care nu sunt distruși în epoca viitoare. De aceea, inimile lor nu au știut niciodată ce este adevărul sau cum să accepte adevărul. Acesta este motivul pentru care astfel de oameni nu au practicat niciodată adevărul sau nu au realizat profunzimea stricăciunii lor și, totuși, au locuit în casa Mea ca „slujitori” tot acest timp. Ei așteaptă „răbdători” venirea zilei Mele și sunt neobosiți pe măsură ce sunt aruncați încoace și încolo de felul lucrării Mele. Însă indiferent cât de mari le sunt eforturile și ce preț plătesc, nimeni nu i-a văzut niciodată suferind pentru adevăr sau oferind ceva de dragul Meu. În inimile lor, sunt nerăbdători să vadă ziua în care Eu pun capăt vechii epoci și, în plus, abia așteaptă să afle cât de mare este puterea și autoritatea Mea. Ceea ce ei nu s-au grăbit niciodată să facă este să se schimbe și să urmărească adevărul. Ei iubesc lucrurile față de care Eu simt aversiune și au o aversiune față de ceea ce Eu iubesc. Ei tânjesc după ceea ce urăsc Eu, dar se tem să nu piardă ceea ce Eu detest. Ei trăiesc în această lume rea, fără să o urască vreodată și, totuși, profund înfricoșați că o voi distruge. În mijlocul intențiilor contradictorii pe care le au, ei iubesc această lume pe care Eu o detest dar, totuși, își doresc cu înfocare ca eu să o distrug cât mai curând, ca ei să fie cruțați de calamitatea distrugerii și transformați în stăpânii veacului următor, înainte ca ei să se îndepărteze de calea adevărată. Acest lucru se datorează faptului că ei nu iubesc adevărul și au o aversiune față de tot ceea ce vine de la Mine. Poate că vor deveni „oameni supuși” pentru o scurtă perioadă, pentru a nu-și pierde binecuvântările, dar nerăbdarea lor de a fi binecuvântați și motivația lor de a se teme să nu piară și să nu intre în iazul de foc care arde nu pot fi ascunse niciodată. Pe măsură ce ziua Mea se apropie, dorința lor devine tot mai puternică. Și cu cât este mai mare dezastrul, cu atât devin mai neajutorați, fără să știe de unde să înceapă, pentru a Mă face să Mă bucur și pentru a evita pierderea binecuvântărilor pe care le-au dorit cu înfocare. Astfel de oameni sunt dornici să ia măsuri pentru a servi drept avangardă de îndată ce mâna Mea își începe lucrarea. Ei se gândesc doar să se avânte până în prima linie a trupelor, profund temători de faptul că nu îi voi vedea. Ei fac și spun ceea ce cred ei că este drept, fără să știe câtuși de puțin că faptele și acțiunile lor nu au fost nicicând relevante pentru adevăr, și că faptele lor doar subminează și perturbă planul Meu. Poate că au depus un efort considerabil și poate sunt sinceri în hotărârea și intenția lor de a îndura greutăți, dar nimic din ceea ce fac nu are legătură cu Mine, căci n-am văzut niciodată ca faptele lor să fie făcute cu intenții bune, cu atât mai puțin i-am văzut să pună ceva pe altarul Meu. Astfel sunt faptele pe care le-au făcut înaintea Mea de-a lungul acestor mulți ani.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să vă gândiți la faptele voastre”

103. Mulți oameni țin să citească cuvintele lui Dumnezeu zi de zi, chiar până la a încredința memoriei cu grijă toate pasajele clasice, ca și cea mai de preț posesiune și, în plus, predică cuvintele lui Dumnezeu peste tot, aprovizionând și ajutând pe alții prin cuvintele Lui. Ei cred că a face aceasta înseamnă să stea mărturie lui Dumnezeu, să stea mărturie cuvintelor Lui, că a face aceasta înseamnă să urmeze calea lui Dumnezeu; ei cred că a face aceasta înseamnă să trăiască prin cuvintele lui Dumnezeu, că a face aceasta înseamnă să aducă cuvintele Lui în viețile lor cotidiene, că făcând aceasta le va permite să primească lauda lui Dumnezeu și să fie mântuiți și desăvârșiți. Dar, chiar în timp ce propovăduiesc cuvintele lui Dumnezeu, ei niciodată nu se conformează cuvintelor lui Dumnezeu în practică, nici nu încearcă să se compare cu ceea ce este revelat în cuvintele lui Dumnezeu. Ei folosesc mai degrabă cuvintele lui Dumnezeu pentru a câștiga adorația și încrederea altora prin viclenie, pentru a intra în gestionare pe cont propriu și a înșela și a fura slava lui Dumnezeu. Ei speră, în zadar, să exploateze ocazia oferită de răspândirea cuvintelor lui Dumnezeu pentru a le fi atribuită lucrarea lui Dumnezeu și lauda Lui. Câți ani au trecut și nu numai că acești oameni au fost incapabili să câștige lauda lui Dumnezeu în procesul propovăduirii cuvintelor lui Dumnezeu, și nu numai că au fost incapabili să descopere calea pe care să o urmeze în procesul aducerii mărturiei cuvintelor lui Dumnezeu, și nu numai că ei nu s-au ajutat sau aprovizionat pe ei înșiși în procesul aprovizionării și ajutării altora prin cuvintele lui Dumnezeu, și nu numai că au fost incapabili să-L cunoască pe Dumnezeu sau să trezească în ei înșiși teama autentică de Dumnezeu în procesul facerii acestor lucruri; ci, dimpotrivă, neînțelegerile lor în privința lui Dumnezeu devin din ce în ce mai adânci, neîncrederea lor față de El tot mai gravă și imaginația lor despre El tot mai hiperbolică. Aprovizionați și ghidați de teoriile lor despre cuvintele lui Dumnezeu, ei par complet în elementul lor, ca și cum îndeplinesc cu mare ușurință abilitățile lor, ca și cum și-au găsit scopul în viață, misiunea lor, și ca și cum au câștigat o viață nouă și au fost mântuiți, ca și cum, cu cuvintele lui Dumnezeu rostogolindu-se tranșant în recitalul lor, ei au câștigat adevărul, au înțeles intențiile lui Dumnezeu și au descoperit calea spre cunoașterea lui Dumnezeu, ca și când, în procesul de predicare a cuvintelor lui Dumnezeu, au ajuns adesea față în față cu Dumnezeu. De asemenea, ei sunt adesea „mișcați” până la crize de plâns și, adesea, conduși de „Dumnezeu” în cuvintele lui Dumnezeu, ei par să beneficieze neîncetat de atenția Lui sinceră și de intenția Lui afectuoasă și, în același timp, că au înțeles mântuirea omului de către Dumnezeu și gestionarea Lui, că au ajuns să cunoască esența Lui și că au ajuns să cunoască firea Lui dreaptă. Bazându-se pe această temelie, ei par să creadă încă și mai ferm în existența lui Dumnezeu, să fie mai conștienți de starea Lui slăvită și să simtă încă și mai profund măreția și transcendența Lui. Impregnați de cunoașterea superficială a cuvintelor lui Dumnezeu, s-ar părea că a lor credință a crescut, hotărârea lor de a suporta suferința s-a întărit și cunoașterea lor despre Dumnezeu s-a aprofundat. Ei nu știu că, până când vor experimenta cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu, toată cunoașterea lor despre Dumnezeu și ideile lor despre El provin din propria lor închipuire și presupunere. Credința lor nu ar rezista la niciun fel de test de la Dumnezeu, așa-numita lor spiritualitate și statut pur și simplu nu ar rezista la încercarea sau inspecția lui Dumnezeu, hotărârea lor este doar un castel construit pe nisip și așa-numita lor cunoaștere despre Dumnezeu nu este decât o plăsmuire a imaginației lor. De fapt, acești oameni, care, așa cum au fost, au depus mult efort în cuvintele lui Dumnezeu, nu au realizat niciodată ce este adevărata credință, ce este supunerea adevărată, ce este grija reală sau ceea ce este cunoașterea reală a lui Dumnezeu. Ei iau teoria, imaginația, cunoașterea, darul, tradiția, superstiția și chiar valorile morale ale omenirii și le transformă în „capital” și „armament” drept credință în Dumnezeu și urmarea Lui, chiar transformându-le în temeliile credinței lor în Dumnezeu și ale urmării Lui. În același timp, ei iau, de asemenea, acest capital și armament și le transformă în talismane magice prin care Îl cunosc pe Dumnezeu, înfruntă și au de-a face cu cercetările, încercările, mustrarea și judecata lui Dumnezeu. În cele din urmă, ceea ce ei încă adună nu mai constă în nimic altceva decât concluzii despre Dumnezeu, care sunt îmbibate în conotație religioasă, în superstiție feudală și în tot ceea ce este romantic, grotesc și enigmatic. Modul lor de cunoaștere și definire a lui Dumnezeu este imprimat în aceeași matriță ca aceea a oamenilor care cred numai în Raiul de Deasupra, sau Bătrânul din Cer, în timp ce caracterul practic al lui Dumnezeu, esența Lui, firea Lui, posesiunile și ființa Lui, și așa mai departe – tot ce are legătură cu adevăratul Dumnezeu Însuși – sunt lucruri pe care cunoașterea lor nu a reușit să le priceapă, de care înțelegerea lor e complet separată și chiar la fel de departe ca polul nord și polul sud. În acest fel, deși acești oameni trăiesc în virtutea dispozițiilor și hranei cuvintelor lui Dumnezeu, ei nu pot, cu toate acestea, să pășească pe calea temerii de Dumnezeu și a evitării răului. Adevăratul motiv pentru aceasta se datorează faptului că nu au făcut niciodată cunoștință cu Dumnezeu, nici nu au avut vreodată un contact sau o comuniune reală cu El, astfel încât este imposibil ca ei să ajungă la înțelegere reciprocă cu Dumnezeu sau să se trezească în ei înșiși credința adevărată, urmărirea sau adorarea lui Dumnezeu. Pentru că ei ar trebui astfel să acorde atenție cuvintelor lui Dumnezeu, pentru că ei ar trebui astfel să acorde atenție lui Dumnezeu – această perspectivă și atitudine i-a condamnat să se întoarcă cu mâinile goale de la strădaniile lor, i-a condamnat ca ei, pentru toată veșnicia, să nu poată păși pe calea fricii de Dumnezeu și a evitării răului. Scopul pe care ei îl țintesc și direcția în care merg, înseamnă că ei sunt dușmanii lui Dumnezeu pentru veșnicie și că, pentru veșnicie, ei nu vor putea vreodată să primească mântuirea.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Prefață”

104. Pe parcursul mulților ani ai lucrării Mele, oamenii au câștigat mult și au renunțat la mult, dar tot spun că ei nu cred cu adevărat în Mine. Căci oamenii nu fac decât să recunoască cu gura că Eu sunt Dumnezeu, dar nu sunt de acord cu adevărurile pe care le rostesc și, mai mult, nu practică adevărurile pe care le cer de la ei. Adică, oamenii recunosc existența lui Dumnezeu, însă nu și pe cea a adevărului; oamenii recunosc numai existența lui Dumnezeu, însă nu și pe cea a vieții; oamenii recunosc numai numele lui Dumnezeu, însă nu și esența Lui. Îi disprețuiesc din pricina zelului lor, căci folosesc doar cuvinte plăcute urechii ca să Mă amăgească; niciunul dintre ei nu Mi se închină. Cuvintele voastre conțin ispita șarpelui; mai mult, sunt cât se poate de trufașe, o adevărată proclamație a arhanghelului. Mai mult, faptele voastre sunt atât de roase și sfâșiate încât sunt rușinoase; dorințele voastre deșănțate și intențiile hrăpărețe aduc ofensă auzului. Voi toți ați devenit niște molii în casa Mea, niște obiecte pe care trebuie să le disprețuiesc. Căci niciunul dintre voi nu iubește adevărul; în schimb, râvniți să fiți binecuvântați, să vă înălțați la cer și să vedeți arătarea măreață a lui Hristos folosindu-Și puterea pe pământ. Dar v-ați gândit vreodată cum ar putea cineva ca voi, oameni atât de adânc corupți și care habar nu au ce este Dumnezeu, să fie vrednici de a-L urma pe Dumnezeu? Cum ați putea voi să vă înălțați la cer? Cum ați putea fi demni să vedeți scene atât de mărețe, scene fără precedent în splendoarea lor? Gurile voastre sunt pline de cuvinte care Mă înșală, cuvinte pline de trădare la adresa Mea și cuvinte arogante. Nu ați rostit niciodată cuvinte sincere către Mine, nici cuvinte sfinte, nici cuvinte de experimentare a cuvântului Meu și supunere față de Mine. Cum este credința voastră, la urma urmelor? În inimile voastre nu se află decât dorința și banii și doar lucruri materiale în mintea voastră. În fiecare zi, calculați cum să obțineți ceva de la Mine. În fiecare zi, numărați cât de multă bogăție și cât de multe lucruri materiale ați dobândit de la Mine. În fiecare zi, așteptați ca și mai multe binecuvântări să se pogoare asupra voastră, ca să vă puteți bucura de mai multe și mai mărețe lucruri care pot aduce bucurie. Nu Eu sunt în cugetul vostru în fiecare moment, nici adevărul care de la Mine purcede, ci soții sau soțiile voastre, fiii și fiicele voastre, și lucrurile pe care le mâncați și îmbrăcați. Vă gândiți cum să dobândiți o și mai bună, și mai mare bucurie. Însă chiar și după ce vă umpleți stomacul până la refuz, oare nu sunteți tot niște cadavre? Chiar și atunci când vă împodobiți, la exterior, cu ținute atât de frumoase, nu sunteți oare tot niște cadavre ambulante, lipsite de vitalitate? Trudiți de dragul stomacului vostru, până în punctul în care părul vostru devine brăzdat de fire cărunte, dar niciunul dintre voi nu sacrifică un singur fir de păr pentru lucrarea Mea. Sunteți mereu pe fugă, solicitându-vă trupul și storcându-vă creierul, de dragul trupului vostru și pentru fiii și fiicele voastre, însă niciunul dintre voi nu arată vreo preocupare sau vreo grijă față de intențiile Mele. Oare ce mai sperați să obțineți de la Mine?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Mulți sunt chemați, puțini sunt aleși”

105. Am exprimat atât de multe cuvinte și, de asemenea, Mi-am exprimat intențiile și firea, însă chiar și așa, omul este în continuare incapabil să Mă cunoască și să creadă în Mine. Sau se poate spune că este în continuare incapabil să Mi se supună. Cei care trăiesc în Biblie, cei care trăiesc în lege, cei care trăiesc pe cruce, cei care trăiesc în interiorul reglementărilor, cei care trăiesc în mijlocul lucrării pe care o fac Eu astăzi – care dintre aceștia este compatibil cu Mine? Nu vă gândiți decât să primiți anumite binecuvântări și răsplăți, dar nu ați stat niciodată să vă gândiți cum să fiți cu adevărat compatibili cu Mine, sau cum să preveniți să fiți împotriva Mea. Sunt atât de dezamăgit de voi, căci am revărsat atât de multe asupra voastră, dar am câștigat atât de puțin de la voi. Viclenia, aroganța, lăcomia voastră, dorințele voastre extravagante, trădarea voastră, neascultarea voastră – care dintre acestea ar putea scăpa privirii Mele? Voi Mă tratați într-un mod superficial, încercați să Mă păcăliți, Mă dezonorați, Mă lingușiți, Mă extorcați și pretindeți jertfele Mele de la Mine – cum ar putea astfel de fapte rele să scape de pedeapsa Mea? Toate aceste fapte rele sunt dovada dușmăniei voastre față de Mine și sunt dovada incompatibilității voastre cu Mine. Fiecare dintre voi crede că este atât de compatibil cu Mine, dar dacă așa ar sta lucrurile, atunci cui i s-ar aplica aceste dovezi de netăgăduit? Credeți despre voi că dețineți cea mai mare sinceritate și loialitate față de Mine. Credeți că sunteți atât de buni la inimă, atât de plini de compasiune și că Mi-ați dedicat atât de multe. Credeți că ați făcut mai mult decât destul pentru Mine. Dar ați comparat vreodată această convingere cu propriile acțiuni? Eu vă spun că sunteți cât se poate de aroganți, cât se poate de lacomi, cât se poate de superficiali; vicleșugurile cu care încercați să Mă păcăliți sunt cât se poate de iscusite și aveți din belșug intenții și metode demne de dispreț. Prin contrast, loialitatea voastră este prea slabă, sinceritatea voastră prea neînsemnată și sunteți cu atât mai mult lipsiți de conștiință. Sunteți prea răuvoitori la inimă și nimeni nu este cruțat de voi, nici măcar Eu. Mă excludeți de dragul copiilor voștri, ori al soțului, ori din propriul instinct de conservare. Vouă nu de Mine vă pasă – vă pasă de familia, de copiii, de statutul, de viitorul vostru și de propria plăcere. Când v-ați gândit voi vreodată la Mine atunci când vorbeați sau acționați? În zilele geroase, gândurile voastre se îndreaptă spre copiii voștri, spre soțul sau soția voastră, ori spre părinți. Nici în zilele caniculare nu am loc în gândurile voastre. Când îți faci datoria, te gândești la propriile interese, la siguranța personală, la membrii familiei tale. Ce ai făcut tu vreodată pentru Mine? Când te-ai gândit tu vreodată la Mine? Când ai făcut tu vreodată orice era necesar de dragul Meu și al lucrării Mele? Unde este dovada compatibilității tale cu Mine? Unde este realitatea loialității tale față de Mine? Unde este realitatea supunerii tale față de Mine? Când au avut intențiile tale alt scop decât obținerea binecuvântărilor Mele? Încercați cu toții să Mă păcăliți. Mă înșelați cu toții, vă jucați cu adevărul, ascundeți existența adevărului și trădați esența adevărului. Având în vedere că vă opuneți Mie în acest fel, ce vă așteaptă în viitor? Voi urmăriți doar compatibilitatea cu un dumnezeu nedeslușit și urmăriți doar o credință nedeslușită, totuși nu sunteți compatibili cu Hristos. Cu astfel de fapte rele, nu veți îndura oare răsplata meritată împreună cu oamenii răi? În acel moment, vă veți da seama că nimeni care este incompatibil cu Hristos nu poate scăpa de ziua furiei și veți descoperi ce fel de răsplată se va abate asupra celor care sunt împotriva lui Hristos.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trebuie să cauți calea compatibilității cu Hristos”

106. În ceea ce urmăriți voi, aveți prea multe noțiuni, speranțe și perspective personale. Lucrarea este realizată în acest mod acum pentru a vă trata dorința de statut și dorințele extravagante. Aceste speranțe, această dorință de statut și aceste noțiuni sunt toate întruchipări ale firilor satanice. Motivul pentru care aceste lucruri există în inimile oamenilor este doar acela că otrăvurile Satanei corodează întotdeauna gândurile oamenilor. Oamenii nu sunt niciodată capabili să se elibereze de aceste ispite ale Satanei și trăiesc în mijlocul păcatului, dar nu cred că este păcat. În plus, se gândesc: „Noi credem în Dumnezeu, așa că El trebuie să reverse binecuvântări asupra noastră și să aranjeze totul pentru noi într-un mod adecvat. Noi credem în Dumnezeu, așa că trebuie să fim superiori față de ceilalți și trebuie să avem un statut mai înalt și perspective mai bune decât oricine altcineva. Din moment ce credem în Dumnezeu, El trebuie să ne dea binecuvântări nelimitate. Altfel, nu s-ar numi credință în Dumnezeu.” De mulți ani, gândurile pe care oamenii s-au bazat pentru supraviețuirea lor le-au corodat inimile până în punctul în care au devenit înșelători, josnici și lași. Nu numai că nu au voință, nici hotărâre, dar au devenit și lacomi, aroganți și încăpățânați. Le lipsește cu totul hotărârea de a depăși sinele și, cu atât mai mult, și cea mai mică fărâmă de curaj pentru a scăpa de constrângerile acestor influențe întunecate. Gândurile și viețile oamenilor sunt atât de putrede încât opiniile lor despre credința în Dumnezeu sunt încă insuportabil de hidoase și chiar sunt de-a dreptul ofensatoare pentru ureche. Oamenii sunt toți lași, neputincioși, josnici și fragili. Ei nu urăsc forțele întunericului și nu simt dragoste pentru lumină și adevăr; în schimb, ei fac tot posibilul să le izgonească. Nu sunt gândurile și perspectivele voastre actuale exact așa? Adică, din moment ce credeți în Dumnezeu, ar trebui, prin urmare, să câștigați binecuvântări și ar trebui să vă asigurați că statutul vostru nu scade niciodată, că rămâne mai înalt decât cel al non-credincioșilor – nu ați nutrit acest tip de perspectivă doar de un an sau doi, ci de mulți ani. Modul vostru tranzacțional de a gândi este supradezvoltat. Deși ați ajuns la acest pas astăzi, tot nu puteți să vă relaxați când vine vorba de statut; continuați să faceți tot posibilul pentru a cerceta acest lucru și a-l observa zilnic, cu o teamă profundă că, într-o zi, statutul vostru va fi pierdut și numele vostru va fi distrus. Oamenii nu au renunțat niciodată la dorința lor de confort. […] Cu cât urmărești mai mult în acest fel, cu atât mai puțin vei culege. Cu cât este mai mare dorința unei persoane de statut, cu atât mai serios va trebui să fie emondată și cu atât mai mult va trebui să fie supusă unei mari rafinări. Astfel de oameni sunt atât de lipsiți de valoare! Trebuie să treacă prin multă emondare și judecată ca să renunțe complet la dorința lor de statut. Dacă urmăriți în acest fel, nu veți culege nimic în cele din urmă. Cei care nu urmăresc viața nu pot să fie transformați, iar cei care nu însetează după adevăr nu pot să dobândească adevărul. Nu te concentrezi să urmărești transformarea personală și intrarea, ci în schimb te concentrezi mereu la dorințe extravagante și lucruri care te constrâng și te împiedică să-L iubești pe Dumnezeu și să te apropii de El. Te pot transforma acele lucruri? Te pot aduce în Împărăție?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „De ce nu ești dispus să fii un contrast?”

107. Omul trăiește în mijlocul luminii, însă nu este conștient de prețiozitatea acesteia. El nu cunoaște esența și sursa luminii și, mai mult, cui îi aparține aceasta. Când acord omului lumina, Eu observ imediat condițiile printre oameni: datorită luminii, toți oamenii se schimbă și cresc și au părăsit întunericul. Eu privesc la fiecare colț al universului și văd că munții sunt înconjurați de ceață, că apele au înghețat în frig și că, datorită venirii luminii, oamenii privesc spre Răsărit pentru a putea descoperi ceva mai prețios – totuși, ei rămân incapabili să distingă, prin pâclă, o direcție clară. Deoarece întreaga lume este acoperită de ceață, când Eu privesc dintre nori, niciun om nu-Mi descoperă existența. Omul caută ceva pe pământ; pare să caute hrană; intenționează, se pare, să aștepte sosirea Mea – totuși, el nu cunoaște ziua Mea și poate doar să privească deseori la licărirea luminii în Răsărit. Dintre nenumărații Mei aleși, Eu îi caut pe aceia care sunt, cu adevărat, în acord cu intențiile Mele. Eu umblu printre nenumărații Mei aleși și trăiesc printre ei, dar omul este teafăr și nevătămat pe pământ și, astfel, nu există niciunul care să fie cu adevărat în acord cu intențiile Mele. Oamenii nu știu cum să arate considerație față de intențiile Mele, ei nu pot vedea acțiunile Mele și nu se pot mișca prin lumină și primi strălucirea luminii asupra lor. Deși omul Mi-a prețuit cândva cuvintele, el este incapabil să deslușească uneltirile Satanei; deoarece statura omului este prea mică, el nu poate face așa cum îi dorește inima. Omul nu M-a iubit niciodată cu sinceritate. Când Eu îl înalț, el se simte nevrednic, dar aceasta nu-l face să încerce să Mă mulțumească. El ține numai, în mâinile sale, „statutul” pe care Eu i l-am dat și îl cercetează; insensibil la frumusețea Mea, el, în schimb, se tot dedă la beneficiile statutului său. Nu este acesta neajunsul omului? Când munții se mișcă, ar putea ei face un ocol pe lângă tine de dragul statutului tău? Când apele curg, ar putea ele să se oprească înaintea statutului omului? Ar putea fi inversate cerurile și pământul de statutul omului? Cândva, i-am arătat milă omului, de nenumărate ori – dar nimeni nu a apreciat valoarea și nici nu a prețuit acest lucru. Oamenii doar au ascultat aceasta ca pe o poveste sau au citit-o ca pe un roman. Oare, cu adevărat, cuvintele Mele nu ating inima omului? Cuvântările Mele chiar nu au niciun efect? S-ar putea oare ca nimeni să nu creadă în existența Mea? Omul nu se iubește pe sine; în schimb, el se unește cu Satana ca să Mă atace și îl folosește pe Satana ca pe un „bun” cu care să Mă slujească. Eu voi pătrunde în toate uneltirile Satanei, astfel încât, de acum înainte, oamenii de pe pământ să nu mai fie induși în eroare de el și astfel încât ei să nu Mi se opună din cauza existenței sale.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 22

108. Mulți oameni, pe la spatele Meu, se delectează cu beneficiile statutului; se înfruptă din mâncare, le place somnul și acordă toată atenția trupului, mereu temători că nu există scăpare pentru trup. Nu-și îndeplinesc corespunzător funcția în biserică, ci profită de pe urma bisericii sau le țin morală fraților și surorilor folosind cuvintele Mele, constrângându-i pe alții de sus. Acești oameni continuă să spună că sunt oameni care respectă voia lui Dumnezeu și spun mereu că sunt apropiații lui Dumnezeu – nu este absurd? Dacă motivația ta e corectă, dar nu poți să slujești în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu, atunci te comporți prostește; dar dacă motivația ta nu e cea corectă și tot spui că ești o persoană care-L slujește pe Dumnezeu, atunci te opui lui Dumnezeu și ar trebui să fii pedepsit de El! Nu am niciun fel de milă pentru astfel de oameni! În casa lui Dumnezeu mănâncă pe gratis, se complac mereu în confortul trupesc și nu se gândesc la interesele lui Dumnezeu. Caută întotdeauna beneficiul personal și nu dau nicio atenție intențiilor lui Dumnezeu. Nu pot accepta scrutarea Duhului lui Dumnezeu în nimic din ceea ce fac. Mereu își înșală frații și surorile, fiind necinstiți și vicleni, și au două fețe. Sunt ca vulpea într-o vie, care mereu fură struguri și distruge via. Ar putea asemenea oameni să fie apropiații lui Dumnezeu? Ești potrivit să moștenești binecuvântările lui Dumnezeu? Nu îți asumi nicio povară față de viața ta și față de Biserică, ești potrivit să primești însărcinarea dată de Dumnezeu? Cine ar îndrăzni să aibă încredere în unul asemenea ție? Când slujești în felul acesta, ar putea Dumnezeu să îți încredințeze o sarcină mai importantă? Oare acest lucru nu ar întârzia lucrarea?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum să slujim în concordanță cu intențiile lui Dumnezeu”

109. Majoritatea oamenilor vorbesc chiar de condiții pentru slujirea lor față de Dumnezeu. Nu le pasă dacă El este Dumnezeu sau om și vorbesc doar de condițiile lor și caută doar să-și satisfacă propriile dorințe. Când gătiți pentru Mine, cereți o plată pentru acest serviciu, când alergați pentru Mine, cereți o plată pentru alergare, când lucrați pentru Mine, cereți o plată pentru lucru, când Îmi spălați hainele, cereți o plată pentru spălătorie, când contribuiți cu ceva la bunăstarea bisericii, cereți să vă fie menajate trupul și sănătatea, când vorbiți, cereți plata unui vorbitor, când distribuiți cărți, cereți o plată pentru distribuție, când scrieți, cereți o plată pentru cele scrise. Cei pe care i-am emondat Îmi cer chiar și recompense, în timp ce aceia care au fost trimiși acasă cer daune pentru pătarea numelui lor; cei necăsătoriți cer zestre sau o compensație pentru tinerețea lor pierdută, cei care taie o găină cer plata unui măcelar, cei care prăjesc mâncarea cer o plată pentru prăjit, iar cei care fac o supă cer și ei o plată pentru aceasta… Aceasta este măreața și minunata voastră umanitate și acestea sunt acțiunile pe care le dictează conștiința voastră iubitoare. Unde vă este rațiunea? Unde vă este umanitatea? Să vă spun Eu! Dacă veți continua în felul acesta, nu voi mai lucra în mijlocul vostru. Nu voi mai lucra în mijlocul unei haite de fiare îmbrăcate în haine de oameni, nu voi suferi așa pentru un astfel de grup de oameni ale căror fețe frumoase ascund inimi sălbatice, nu voi îndura pentru o astfel de haită de animale care nu au nici cea mai mică posibilitate să fie mântuite. Ziua în care Mă voi întoarce cu spatele la voi este ziua în care veți muri, este ziua în care întunericul va veni peste voi și ziua în care lumina vă va părăsi. Vă spun! Nu voi fi niciodată binevoitor față de un grup ca al vostru, care este mai jos chiar decât animalele! Există limite pentru cuvintele și acțiunile Mele, iar în condițiile în care umanitatea și conștiința voastră sunt așa cum sunt, Eu nu voi mai face nicio lucrare, căci sunteți prea lipsiți de conștiință, Mi-ați provocat prea multă durere și comportamentul vostru detestabil Mă dezgustă prea mult. Asemenea oameni, cărora le lipsesc umanitatea și conștiința, nu vor avea niciodată o șansă la mântuire; nu aș mântui niciodată niște oameni atât de nerecunoscători și de lipsiți de suflet. Când va veni ziua Mea, Îmi voi trimite ca o ploaie pentru toată veșnicia flăcările pârjolitoare peste fiii răzvrătirii care Mi-au trezit mânia îndârjită, Îmi voi impune pedeapsa veșnică peste acele animale care cândva aruncau invective asupra Mea și care s-au lepădat de Mine, voi mistui pentru totdeauna cu flăcările furiei Mele pe fiii răzvrătirii care odată au mâncat și au trăit împreună cu Mine, dar care nu au crezut în Mine, ci M-au insultat și M-au trădat. Voi supune pedepsei pe toți cei care Mi-au provocat furia, Îmi voi revărsa toată furia peste acele fiare care doreau odată să-Mi stea alături, ca egali, dar care nu Mi s-au închinat și nu Mi s-au supus niciodată; toiagul cu care lovesc omul va cădea peste animalele care s-au bucurat cândva de grija Mea și de tainele pe care le rosteam și care au încercat odată să obțină plăceri materiale de la Mine. Nu voi fi iertător cu niciunul dintre cei care încearcă să Îmi ia locul; nu voi cruța pe niciunul dintre cei care încearcă să smulgă mâncare și haine de la Mine.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A rămâne neschimbat în fire înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”

110. Ceea ce vedeți astăzi este doar sabia ascuțită a gurii Mele; nu ați văzut toiagul în mâna Mea sau flacăra cu care ard omul. De aceea sunteți încă trufași și necumpătați în prezența Mea și de aceea încă mai luptați cu Mine în casa Mea, disputând cu limba voastră omenească ceea ce am vorbit cu gura Mea. Omul nu e înfricoșat de Mine și, deși continuă să fie în vrăjmășie cu Mine chiar și astăzi, el rămâne pe deplin netemător. Aveți limba și dinții celor nedrepți în gurile voastre. Cuvintele și faptele voastre sunt asemănătoare celor ale șarpelui care a ademenit-o pe Eva să păcătuiască. Voi cereți unul de la celălalt ochi pentru ochi și dinte pentru dinte și vă luptați în prezența Mea pentru a smulge poziție, renume și câștig pentru voi înșivă, totuși nu știți că Eu vă urmăresc în secret cuvintele și faptele. Înainte chiar și să ajungeți sub privirea Mea, am pătruns până în adâncul inimilor voastre. Omul dorește întotdeauna să scape de mâna Mea și să se ferească de scrutarea ochilor Mei, dar nu M-am îndepărtat niciodată de la cuvintele sau faptele lui. În schimb, Eu permit înadins acelor cuvinte și fapte să fie văzute de ochii Mei, ca să pot mustra nedreptatea omului și să îi judec răzvrătirea. Astfel, cuvintele și faptele secrete ale omului rămân întotdeauna înaintea scaunului Meu de judecată, iar judecata Mea nu a părăsit niciodată omul, căci răzvrătirea lui este prea mare. Lucrarea Mea este de a arde și de a purifica toate cuvintele și faptele omului care au fost rostite și făcute în prezența Duhului Meu. În acest fel,^[a] când voi părăsi pământul, oamenii tot își vor păstra loialitatea față de Mine și vor fi în continuare capabili să acționeze față de lucrarea Mea așa cum fac slujitorii Mei sfinți pentru a Mă sluji, permițând lucrării Mele pe pământ să continue până în ziua în care este completă.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea de răspândire a Evangheliei este și lucrarea de mântuire a omului”

Note de subsol:

a. Textul original nu include expresia „În acest fel”.

111. Îi apreciez cu adevărat pe aceia care nu îi suspectează pe alții și Îmi plac cu adevărat aceia care sunt dispuși să accepte adevărul; față de aceste două tipuri de oameni Eu dau dovadă de mare grijă, căci în ochii Mei ei sunt oameni onești. Dacă ești foarte înșelător, atunci vei fi precaut și bănuitor cu privire la toți oamenii și toate lucrurile și, astfel, credința ta în Mine se va clădi pe o temelie a suspiciunii. Nu aș putea recunoaște niciodată o astfel de credință. Din cauza lipsei credinței adevărate, ești și mai lipsit de dragostea adevărată. Iar dacă poți chiar să te îndoiești de Dumnezeu și să faci speculații despre El după bunul tău plac, atunci ești, fără îndoială, cel mai înșelător dintre toți oamenii. Tu speculezi dacă Dumnezeu poate fi asemenea omului: păcătos de neiertat, meschin, lipsit de corectitudine și raționalitate, fără simțul dreptății, folosind tactici feroce, perfide și viclene, bucurându-Se de rău și de întuneric și așa mai departe. Motivul pentru care oamenii au astfel de gânduri nu este acela că nu-L cunosc pe Dumnezeu câtuși de puțin? O astfel de credință este pur și simplu păcat! Sunt unii care chiar cred că aceia de care Îmi place sunt doar cei care știu să flateze și să lingușească și că aceia care nu știu cum să facă acest lucru nu vor fi bineveniți în casa lui Dumnezeu și își vor pierde locul acolo. Este aceasta singura cunoaștere pe care ați acumulat-o de-a lungul anilor? Aceasta este ceea ce ați câștigat? Iar cunoașterea voastră despre Mine nu se oprește la aceste înțelegeri greșite; chiar mai rea este blasfemia voastră împotriva Duhului lui Dumnezeu și denigrarea cerului. De aceea spun că o astfel de credință ca a voastră vă va face doar să vă îndepărtați și mai mult de Mine și să fiți într-o vrăjmășie mai mare față de Mine. De-a lungul multor ani de lucrare, ați văzut multe adevăruri, dar știți ce au auzit urechile Mele? Câți dintre voi sunt dispuși să accepte adevărul? Voi toți credeți că sunteți dispuși să plătiți prețul pentru adevăr, dar câți dintre voi au suferit cu adevărat pentru adevăr? În inimile voastre nu există decât nedreptate, ceea ce vă face să credeți că oricine, indiferent cine e, este la fel de înșelător și necinstit – până în punctul în care chiar credeți că Dumnezeu întrupat ar putea, ca orice persoană obișnuită, să nu aibă o inimă bună sau o dragoste binevoitoare. Mai mult decât atât, credeți că un caracter nobil și o natură miloasă și binevoitoare se găsesc numai la Dumnezeul din cer. Credeți că un asemenea sfânt nu există, că pe pământ domnesc doar întunericul și răul, în timp ce Dumnezeu este ceva căruia oamenii îi încredințează tânjirea lor după bine și frumos, o imagine de legendă născocită de ei. În mințile voastre, Dumnezeul din cer este integru, drept și măreț, vrednic de închinare și admirație; între timp, acest Dumnezeu de pe pământ este doar un înlocuitor și un instrument al Dumnezeului din cer. Voi credeți că acest Dumnezeu nu ar putea fi egalul Dumnezeului din cer, nici măcar menționat alături de El. Când vine vorba de măreția și onoarea lui Dumnezeu, ele aparțin slavei Dumnezeului din cer, dar când vine vorba de natura și stricăciunea omului, ele sunt atributele în care Dumnezeul de pe pământ are o parte. Dumnezeul din cer este veșnic elevat, în timp ce Dumnezeul de pe pământ este veșnic neînsemnat, slab și incompetent. Dumnezeul din cer nu este predispus la sentimente trupești, doar la dreptate, pe când Dumnezeul de pe pământ are motive egoiste și este lipsit de corectitudine și rațiune. Dumnezeul din cer n-are nici cea mai mică înșelăciune și este mereu credincios, pe când Dumnezeul de pe pământ are mereu o latură necinstită. Dumnezeul din cer iubește omul nespus de mult, pe când Dumnezeul de pe pământ nu se îngrijește suficient de om, ba chiar îl neglijează complet. Această cunoaștere falsă și-a făcut loc demult în inimile voastre și se poate perpetua și în viitor. Voi priviți toate faptele lui Hristos din punctul de vedere al celor nedrepți și Îi evaluați toată lucrarea, precum și identitatea și esența Sa, din perspectiva celor răi. Ați făcut o greșeală gravă și ați făcut ceea ce nicicând n-a fost făcut de cei care au venit înaintea voastră. Și anume, voi Îl slujiți doar pe Dumnezeul elevat din cer, cu o coroană pe capul Său, și nu țineți cont niciodată de Dumnezeul pe care Îl considerați atât de neînsemnat încât pentru voi este invizibil. Nu este acesta păcatul vostru? Nu este acesta un exemplu clasic al ofensei voastre la adresa firii lui Dumnezeu? Voi vă închinați Dumnezeului din cer. Adorați imaginile elevate și îi stimați pe cei renumiți pentru elocvența lor. Primești cu bucurie poruncile Dumnezeului care îți umple mâinile de bogății și tânjești după Dumnezeul care îți poate împlini orice dorință. Singurul Căruia nu I te închini este acest Dumnezeu care nu e elevat; singurul lucru pe care-l urăști este asocierea cu acest Dumnezeu pentru care nimeni nu are o stimă deosebită. Singurul lucru pe care nu ești dispus să-l faci este să-L slujești pe acest Dumnezeu care nu ți-a dat niciun ban vreodată, iar Singurul care nu te poate face să tânjești după El este acest Dumnezeu neatrăgător. Acest Dumnezeu nu te poate ajuta să-ți lărgești orizontul, să te simți de parcă ai găsit o comoară, cu atât mai puțin să îndeplinească ce-ți dorești. De ce Îl urmezi atunci? Ai reflectat la asemenea întrebări? Ceea ce faci nu-L ofensează doar pe Hristos; mai important, Îl ofensează pe Dumnezeul din cer. Eu cred că nu acesta este scopul credinței voastre în Dumnezeu!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum să Îl cunoașteți concret pe Dumnezeul de pe pământ”

112. Mulți ar prefera să fie aruncați în iad decât să vorbească și să acționeze cu onestitate. Nu e de mirare că am alt tratament pregătit pentru cei care sunt necinstiți. Desigur, înțeleg bine cât de greu vă este să fiți oameni onești. Pentru că toți sunteți atât de „inteligenți”, atât de pricepuți să apreciați inimile oamenilor nobili pe baza propriei mentalități meschine, munca Mea devine mult mai simplă. Și din moment ce fiecare vă strângeți la piept secretele, atunci vă voi arunca, unul câte unul, în dezastru ca să învățați „lecția” focului, pentru ca apoi să puteți deveni total devotați credinței în cuvintele Mele. În cele din urmă, voi smulge din gurile voastre cuvintele „Dumnezeu este un Dumnezeu credincios”, după care vă veți bate în piept și vă lamentați: „Inima omului este atât de înșelătoare!” Care va fi starea voastră de spirit cu această ocazie? Cu siguranță că nu veți fi atât de cuprinși de mândrie cum sunteți acum. Și mult mai puțin veți fi pe cât de „profunzi și tainici” sunteți acum. Unii se comportă cuviincios și deosebit de „bine crescuți” în prezența lui Dumnezeu, totuși, își arată colții și își scot ghearele în prezența Duhului. Oare ați include astfel de oameni printre cei onești? Dacă tu ești un ipocrit, un expert în „relațiile interpersonale”, atunci Eu spun că ești cu siguranță unul care încearcă să se joace cu Dumnezeu. Dacă vorbele ți-s pline de justificări fără valoare și scuze, atunci spun că tu ești un om care nu e dispus să pună adevărul în practică. Dacă ai multe chestiuni private despre care e greu să vorbești și dacă ești foarte scârbit de faptul de a te destăinui în legătură cu secretele tale – dificultățile tale – înaintea altora, astfel încât să cauți calea luminii, atunci Eu spun că ești un om căruia îi va fi foarte dificil să dobândească mântuirea și căruia îi va fi greu să iasă din întuneric.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”

113. Înțeleg pe deplin înșelăciunea care există în inimile voastre; majoritatea dintre voi Mă urmați din curiozitate și ați ajuns să Mă căutați din deșertăciune. Când cea de-a treia dorință a voastră este spulberată – dorința pentru o viață pașnică și fericită – și curiozitatea voastră se risipește. Cuvintele și faptele voastre expun înșelăciunea care există în inima fiecăruia dintre voi. Ca să fiu sincer, voi sunteți doar curioși în privința Mea, dar nu vă temeți de Mine; nu sunteți atenți la ce spuneți și cu atât mai puțin vă puneți înfrânarea la încercare în comportamentul vostru. Așadar, ce fel de credință aveți cu adevărat? Este autentică? Voi doar Îmi folosiți cuvintele ca să vă risipiți grijile și să vă îndulciți plictiseala, ca să umpleți spațiile rămase goale din viața voastră. Care dintre voi Mi-a pus cuvintele în practică? Cine are credință adevărată? Continuați să strigați că Dumnezeu este un Dumnezeu care observă cele mai ascunse unghere ale inimilor oamenilor, dar cum este compatibil cu Mine Dumnezeul despre care strigați în inimile voastre? Dacă tot țipați așa, atunci de ce vă purtați astfel? Oare aceasta să fie dragostea cu care vreți să Mă răsplătiți? Pe buzele voastre nu este niciun pic de devotament, și unde sunt sacrificiile și faptele voastre bune? Dacă nu ar fi ajuns cuvintele voastre la urechile Mele, cum aș fi putut să vă urăsc atât de mult? Dacă ați fi crezut cu adevărat în Mine, cum puteați să ajungeți într-o astfel de stare jenantă? Aveți niște chipuri atât de deprimate, de parcă ați fi la judecată, în Infern. Nu aveți nici măcar un strop de vitalitate și vorbiți timid despre vocile voastre interioare; sunteți chiar plini de nemulțumiri și blesteme. V-ați pierdut încrederea în ceea ce fac cu mult timp în urmă și până și credința voastră inițială a dispărut, deci cum M-ați putea urma până la final? Dacă așa stau lucrurile, cum puteți fi mântuiți?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvinte pentru cei tineri și cei vârstnici”

114. Deși omul crede în Dumnezeu, inima omului este fără Dumnezeu și el nu știe cum să-L iubească, nici nu vrea să-L iubească, căci inima sa nu se apropie niciodată de Dumnezeu și întotdeauna Îl evită. Drept rezultat, inima omului este departe de Dumnezeu. Așadar, unde este inima sa? De fapt, inima omului nu s-a dus nicăieri: în loc de a o da lui Dumnezeu sau de a o dezvălui lui Dumnezeu pentru a o vedea, el a păstrat-o pentru sine. Aceasta în ciuda faptului că unii oameni se roagă deseori lui Dumnezeu și spun: „O, Dumnezeule, uită-Te la inima mea – Tu știi tot ceea ce gândesc”, iar unii chiar jură că Îl lasă pe Dumnezeu să Se uite la ei, că ei pot fi pedepsiți dacă își încalcă jurământul. Deși omul Îi permite lui Dumnezeu să Se uite în inima lui, aceasta nu înseamnă că omul este capabil să se supună orchestrărilor și aranjamentelor lui Dumnezeu, nici că și-a lăsat soarta și perspectivele sale și tot ceea ce are sub controlul lui Dumnezeu. Prin urmare, indiferent de jurămintele pe care le faci în fața lui Dumnezeu sau de ce Îi declari, în ochii lui Dumnezeu, inima ta este încă închisă pentru El, căci tu Îi permiți doar să Se uite la inima ta, dar nu să o controleze. Cu alte cuvinte, nu ți-ai dat deloc inima lui Dumnezeu și doar rostești cuvinte care sună frumos, pentru ca Dumnezeu să audă; între timp, îți ascunzi diversele tale intenții înșelătoare de Dumnezeu, împreună cu intrigile, uneltirile și planurile tale și îți ții strâns în mâini soarta și perspectivele, profund speriat că acestea îți vor fi luate de Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu nu vede niciodată sinceritatea omului față de El. Deși Dumnezeu observă profunzimile inimii omului și poate vedea ce gândește omul și ce dorește să facă în inima sa, și poate vedea lucrurile păstrate în inima sa, inima omului nu Îi aparține lui Dumnezeu și el nu a predat-o pentru a fi controlată de Dumnezeu. Adică, Dumnezeu are dreptul de a observa, dar nu are dreptul de a controla. În conștiința subiectivă a omului, acesta nu vrea sau nu intenționează să-L lase pe Dumnezeu să-l orchestreze. Nu numai că omul s-a izolat de Dumnezeu, ci chiar există și oameni care se gândesc la moduri în care să își ascundă inimile, folosind vorbe frumoase și lingușitoare, pentru a crea o impresie falsă și a câștiga încrederea lui Dumnezeu și ascunzându-și adevărata față de privirea lui Dumnezeu. Scopul lor în a nu-I permite lui Dumnezeu să vadă este de a nu-I permite să perceapă cum sunt ei de fapt. Ei nu vor să-și dea inimile lui Dumnezeu, ci să le țină pentru ei. Subînțelesul acestui lucru este că ceea ce face omul și ceea ce vrea el sunt toate planificate, calculate și decise de către om însuși; el nu solicită participarea sau intervenția lui Dumnezeu, cu atât mai puțin are el nevoie de orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu. Prin urmare, indiferent dacă este vorba de poruncile lui Dumnezeu, însărcinarea dată de El, ori cerințele pe care Dumnezeu le are pentru om, deciziile omului se bazează pe propriile intenții și interese, pe propria stare și pe propriile circumstanțe din acel moment. Omul utilizează întotdeauna cunoașterea și percepțiile cu care este familiarizat și propriul său intelect, pentru a judeca și a selecta calea pe care ar trebui să meargă, și nu permite intervenția sau controlul lui Dumnezeu. Aceasta este inima omului pe care o vede Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”

115. Mulți oameni doresc să Mă iubească cu adevărat, dar, deoarece inimile lor nu le aparțin, ei nu au niciun control asupra lor înșiși. Mulți oameni Mă iubesc cu adevărat pe măsură ce experimentează încercările date de Mine, dar sunt incapabili să priceapă că Eu exist cu adevărat și Mă iubesc doar în deșertăciune și nu datorită existenței Mele reale. Mulți oameni își aștern inimile înaintea Mea, iar apoi nu le dau nicio atenție și, astfel, Satana le înhață inimile ori de câte ori are ocazia, iar apoi Mă părăsesc. Mulți oameni Mă iubesc cu adevărat atunci când le furnizez cuvintele Mele, totuși ei nu-Mi prețuiesc cuvintele în duhurile lor, ci le folosesc întâmplător ca proprietate publică și le aruncă înapoi de unde provin ori de câte ori au chef. Toți oamenii Mă caută în mijlocul durerii și ridică privirea spre Mine în toiul încercărilor; pe timp de pace se bucură de Mine, pe când în primejdie Mă tăgăduiesc, când sunt ocupați, uită de Mine, iar în timpul lor liber, depun câteva eforturi superficiale ca să Mă trateze. Și totuși niciodată nu M-a iubit nimeni de-a lungul întregii sale vieți. Îmi doresc ca oamenii să fie sinceri înaintea Mea. Nu le cer să-Mi dea nimic, ci doar ca toți să Mă ia în serios, ca, în loc să Mă lingușească și să Mă înșele, să-Mi permită să obțin în schimb sinceritatea lor. Luminarea Mea, iluminarea Mea și sângele inimii Mele se răspândesc printre toți oamenii, totuși astfel și adevăratul fapt al fiecărei acțiuni a omului se răspândește printre toți oamenii, precum și înșelăciunea lor față de Mine. Este ca și cum ingredientele înșelăciunii omului l-ar fi însoțit încă din pântece, de parcă ar fi avut aceste abilități speciale de înșelătorie de la naștere. În plus, el nu s-a dat niciodată de gol; nimeni nu a deslușit vreodată sursa acestor abilități de înșelătorie. Ca urmare, omul trăiește în mijlocul înșelăciunii fără a-și da seama și este ca și când s-ar ierta pe sine, ca și cum ar fi rânduielile lui Dumnezeu mai degrabă decât înșelăciunea lui intenționată față de Mine. Nu este aceasta tocmai sursa înșelăciunii omului față de Mine? Nu este acesta uneltirea lui? Niciodată n-am fost dezorientat de dulcegăriile false ale omului, pentru că Mi-am dat seama de substanța lui cu mult timp în urmă. Cine știe cât de multă necurățenie este în sângele lui și cât de multă din otrava Satanei este în măduva lui? Cresc pe zi ce trece și omul devine obișnuit cu acestea, fără să simtă deloc chinurile provocate de Satana și, astfel, nu îi trece prin minte să afle „arta unei existențe sănătoase”.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 21

116. Toți oamenii sunt creaturi lipsite de autocunoaștere și sunt incapabili de a se cunoaște pe sine. Cu toate acestea, îi cunosc pe toți ceilalți ca pe dosurile propriilor mâini, ca și când tot ceea ce au făcut și spus ceilalți a fost mai întâi „inspectat” de ei, chiar în fața lor, și au primit aprobarea lor înainte de a fi făcut. Prin urmare, este ca și cum i-ar fi înțeles pe de-a întregul pe toți ceilalți, chiar până la stările lor psihologice. Toate ființele umane sunt astfel. Chiar dacă au intrat astăzi în Epoca Împărăției, natura lor rămâne neschimbată. Ei încă mai fac ce fac Eu, înaintea Mea, în timp ce, pe la spatele Meu, încep să-și ridice propria „afacere” unică. Totuși, după aceea, când vin înaintea Mea, sunt ca niște oameni complet diferiți, aparent calmi și neînfricați, cu chipuri senine și un puls stabil. Nu este tocmai asta ceea ce îi face pe oameni atât de josnici? Atât de mulți oameni poartă două fețe complet diferite – una în timp ce se află fața Mea și cealaltă când se află la spatele Meu. Atât de mulți dintre ei se comportă ca niște miei nou-născuți când sunt înaintea Mea, dar când sunt în spatele Meu se transformă în tigri feroce și apoi se comportă ca niște păsărele care țâșnesc vesel pe dealuri. Atât de mulți arată că au scop și hotărâre în fața Mea. Foarte mulți vin înaintea Mea, căutând cuvintele Mele cu sete și tânjind, dar când se află în spatele Meu, se simt scârbiți față de ele, ca și cum cuvântările Mele ar fi o povară. De-atât de multe ori, văzând rasa umană coruptă de dușmanul Meu, am renunțat să-Mi pun speranțele în oameni. De-atât de multe ori, văzându-i venind înaintea Mea căutând înlăcrimați iertare, Eu, din cauza lipsei de respect față de sine și a incorigibilității lor încăpățânate, am închis totuși cu mânie ochii la acțiunile lor, chiar și atunci când inimile lor sunt autentice, iar intențiile lor sunt sincere. De-atât de multe ori, am văzut oameni suficient de încrezători să coopereze cu Mine care, atunci când sunt înaintea Mea, par să fie în îmbrățișarea Mea, degustându-i căldura. De-atât de multe ori, asistând la nevinovăția, vivacitatea și adorația aleșilor Mei, cum aș putea să nu Mă bucur din plin de aceste lucruri? Ființele umane nu știu cum să se bucure de binecuvântările lor predeterminate din mâinile Mele, căci nu pricep ce anume se înțelege prin „binecuvântări” sau „suferință”. Astfel, oamenii nu sunt sinceri în urmărirea Mea. Dacă ziua de mâine nu ar exista, atunci care dintre voi, în prezența Mea, ar fi la fel de pur ca zăpada proaspăt căzută și la fel de nepătat ca jadul? S-ar putea oare ca dragostea voastră pentru Mine să fie dată la schimb pentru o masă delicioasă, pentru un costum elegant sau pentru o funcție înaltă ori un salariu generos? Poate fi ea dată la schimb pentru dragostea pe care alții o au pentru tine? S-ar putea oare, de fapt, ca trecerea prin încercări să-i determine pe oameni să-și abandoneze dragostea pentru Mine? Sau ar putea suferința și necazurile să îi facă să se plângă de rânduielile Mele? Nimeni nu a perceput vreodată cu adevărat sabia ascuțită care se află în gura Mea: ei cunosc doar înțelesul ei superficial fără să priceapă cu adevărat înțelesul ei lăuntric. Dacă ființele umane ar fi capabile, într-adevăr, să vadă ascuțimea sabiei Mele, ar fugi ca șobolanii în găurile lor. Din cauza amorțelii lor, oamenii nu înțeleg nimic din sensul adevărat al cuvintelor Mele și, astfel, nu știu cât de formidabile sunt cuvintele Mele sau cât de mult expun din natura umană și cât de mult din corupția lor a fost judecat de acele cuvinte. Așadar, ca rezultat al faptului că nu-Mi înțeleg complet cuvintele, majoritatea oamenilor au adoptat o atitudine călduță.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 15

117. De-a lungul veacurilor, mulți au plecat din această lume cu dezamăgire și cu reticență și mulți au venit în ea cu speranță și credință. Am rânduit ca mulți să vină și i-am îndepărtat pe mulți. Nenumărați oameni au trecut prin mâinile Mele. Multe duhuri au fost aruncate în Infern, multe au trăit în trup și multe au murit și au renăscut pe pământ. Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu a avut niciodată ocazia să se bucure de binecuvântările Împărăției astăzi. I-am dat omului atât de mult, dar el a câștigat puțin; din cauza atacului forțelor Satanei a rămas în imposibilitatea de a se bucura de toate bogățiile Mele. El a avut doar norocul să le vadă, dar nu a putut niciodată să se bucure pe deplin de ele. Omul nu a descoperit niciodată tezaurul din corpul său pentru a primi bogățiile Cerului și, astfel, el a pierdut binecuvântările pe care Eu le-am revărsat asupra lui. Oare nu este duhul omului chiar organul care îl conectează la Duhul Meu? De ce nu a luat omul niciodată legătura cu Mine cu duhul lui? De ce se apropie de Mine în trup, dar este incapabil să facă acest lucru în duh? Este trupul adevărata Mea față? De ce omul nu-Mi cunoaște esența? Nu a fost într-adevăr, niciodată, nicio urmă din Mine în duhul omului? Am dispărut Eu complet din duhul omului? Dacă omul nu intră în tărâmul spiritual, cum poate el să-Mi înțeleagă intențiile? Există, în ochii omului, ceea ce poate pătrunde direct în tărâmul spiritual? L-am strigat pe om cu Duhul Meu de multe ori, dar omul acționează ca și cum ar fi fost înțepat de Mine, privindu-Mă de la depărtare, cu mare spaimă că îl voi conduce într-o altă lume. Am cercetat în duhul omului de multe ori, totuși el rămâne complet inconștient, profund temător că voi intra în casa lui și voi profita de ocazie pentru a-l deposeda de toate bunurile sale. Astfel, el Îmi interzice să intru, lăsându-Mă în fața a nimic altceva decât o ușă rece și închisă ermetic. Omul a căzut de multe ori, iar Eu l-am mântuit, totuși, după trezire, Mă părăsește imediat și, neatins de bunătatea Mea plină de iubire, Îmi aruncă o privire circumspectă; Eu niciodată nu am încălzit inima omului. Omul este un animal fără sentimente și cu sânge rece. Chiar dacă îmbrățișarea Mea îi oferă căldură, niciodată nu a fost profund mișcat de ea. Omul este ca un sălbatic al muntelui. El niciodată nu a apreciat toată prețuirea Mea față de omenire. El nu dorește să se apropie de Mine, preferând să locuiască printre munți, unde îndură amenințarea fiarelor sălbatice – dar, totuși, el nu este dornic să se refugieze în Mine. Eu nu oblig niciun om: Eu doar Îmi fac lucrarea. Va veni ziua când omul va înota de partea Mea din mijlocul oceanului puternic, astfel încât el se va putea bucura de toate bogățiile de pe pământ și va lăsa în urmă riscul de a fi înghițit de mare.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 20

118. Credința voastră este foarte frumoasă; spuneți că sunteți dispuși să vă dedicați toată viața lucrării Mele și că sunteți dispuși să vă sacrificați viețile pentru aceasta, dar firile voastre nu s-au schimbat prea mult. Nu faceți decât să vorbiți cu aroganță, în ciuda faptului că modul vostru real de a vă comporta este foarte jalnic. Parcă limbile și buzele oamenilor ar fi în ceruri, dar picioarele le-ar fi tocmai pe pământ, și, drept urmare, cuvintele, faptele și reputațiile lor sunt tot nimicite. Reputațiile voastre au fost distruse, comportamentul vostru e vulgar, modul vostru de a vorbi este josnic, iar viețile voastre sunt vrednice de dispreț; chiar și întreaga voastră umanitate s-a scufundat în josnicie. Sunteți înguști la minte față de ceilalți și vă ciondăniți din orice lucru mărunt. Vă certați din cauza reputațiilor și a statuturilor voastre, chiar până în punctul în care sunteți dispuși să coborâți în iad și în iazul de foc. Cuvintele și faptele voastre actuale Îmi sunt suficiente pentru a stabili că sunteți păcătoși. Atitudinile voastre față de lucrarea Mea Îmi sunt suficiente pentru a hotărî că sunteți nedrepți și toate firile voastre sunt suficiente pentru a arăta că sunteți suflete murdare, pline de mârșăvii. Manifestările voastre și ceea ce dezvăluiți sunt adecvate pentru a spune că sunteți oameni care au băut destul din sângele spiritelor necurate. Când se vorbește despre intrarea în Împărăție, nu vă dezvăluiți sentimentele. Credeți că felul în care sunteți acum este e suficient ca voi să intrați pe poarta Împărăției Mele din ceruri? Credeți că puteți să dobândiți intrarea în ținutul sfânt al lucrării și al cuvintelor Mele fără ca Eu să vă cercetez mai întâi faptele și cuvintele? Cine poate să-Mi păcălească ochii? Cum ar putea să-Mi scape din vedere comportamentele și conversațiile voastre josnice și demne de dispreț? Eu am hotărât ca viețile voastre să fie vieți în care beți sângele și mâncați carnea acelor spirite necurate, pentru că le imitați în fața Mea în fiecare zi. Înaintea Mea, comportamentul vostru a fost deosebit de rău, așadar, cum aș putea să nu Mă simt dezgustat? Cuvintele voastre conțin impuritățile spiritelor necurate: lingușiți, ascundeți și flatați, întocmai ca aceia care se dedau vrăjitoriei și ca aceia care practică înșelătoria și beau sângele celor nedrepți. Toate manifestările omului sunt extrem de nedrepte, deci cum pot fi toți oamenii plasați în tărâmul sfânt unde se află cei drepți? Crezi că acel comportament mârșav al tău poate să te caracterizeze ca sfânt, în comparație cu nedrepții? Limba ta ca de șarpe îți va nimici în cele din urmă trupul care duce la distrugere și săvârșește mârșăvii, iar mâinile tale care sunt acoperite de sângele spiritelor necurate îți vor trage în cele din urmă și sufletul în iad. Așadar, de ce nu profiți de această șansă ca să-ți cureți mâinile acoperite de murdărie? Și de ce nu profiți de această ocazie ca să-ți tai limba care rostește cuvinte nelegiuite? Oare din cauză că ești dispus să suferi în flăcările iadului pentru mâinile, limba și buzele tale? Veghez inimile tuturor cu ambii ochi întrucât, cu mult înainte de a crea omenirea, le cuprinsesem inimile în mâinile Mele. Cu mult timp în urmă am văzut cu adevărat inimile oamenilor, așadar, cum ar putea gândurile din inima omului să scape privirii Mele? Și cum s-ar putea să nu fie prea târziu ca ei să scape fără să fie arși de Duhul Meu?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Caracterul vostru, al tuturor, este atât de josnic!”

119. Buzele tale sunt mai blânde decât porumbeii, dar inima ta este mai ticăloasă decât șarpele de odinioară. Buzele tale sunt chiar la fel de frumoase ca libanezele, dar, totuși, inima ta nu este la fel de bună ca a lor și cu siguranță nu se poate compara cu frumusețea cananeenelor. Inima ta este atât de înșelătoare! Detest doar buzele și inimile celor nedrepți, iar cerințele Mele de la oameni nu sunt deloc mai mari decât la ce Mă aștept de la sfinți; doar că Îmi este silă de faptele rele ale celor nedrepți și sper ca ei să fie în stare să-și arunce murdăria și să scape din situația lor actuală, astfel încât să se poată deosebi de cei nedrepți și să trăiască și să fie sfinți alături de cei drepți. Vă aflați în aceleași împrejurări ca și Mine și, totuși, sunteți plini de murdărie; din asemănarea originală a oamenilor creați la început, nu aveți nici măcar cea mai mică urmă. În plus, pentru că în fiecare zi imitați asemănările acelor spirite necurate, făcând ce fac ele și spunând ce spun ele, toate părțile din voi – chiar și limbile și buzele voastre – sunt atât de înmuiate în apa lor murdară, încât sunteți acoperiți în întregime de astfel de pete și nici măcar o parte din voi nu poate fi folosită pentru lucrarea Mea. Este atât de sfâșietor! Trăiți într-o asemenea lume a cailor și a vitelor, dar, totuși, nu vă simțiți abătuți; sunteți plini de bucurie și trăiți liber și ușor. Înotați în această apă murdară, dar, de fapt, nu vă dați seama că ați decăzut într-o astfel de situație. În fiecare zi vă întovărășiți cu spirite necurate și aveți de-a face cu „excremente”, iar viețile voastre sunt foarte vulgare; nu ești de fapt conștient că tu categoric nu trăiești în lumea umană și că nu ai control asupra ta. Nu știi că acele spirite necurate ți-au călcat viața în picioare în urmă cu multă vreme, sau că apa murdară ți-a pătat de mult caracterul? Crezi că trăiești într-un paradis pământesc și că te afli în sânul fericirii? Nu știi că ai trăit o viață alături de spirite necurate și că ai coexistat cu tot ce ți-au pregătit ele? Cum ar putea să aibă vreun sens felul în care trăiești? Cum ar putea să aibă viața ta vreo valoare? Te-ai tot dus de colo până colo pentru părinții tăi, părinții spiritelor necurate, dar, de fapt, nu știi că aceia care te prind în cursă sunt părinții spiritelor necurate, care te-au născut și te-au crescut. Mai mult decât atât, nu ești conștient că, de fapt, ei ți-au dat toată murdăria ta; nu știi decât că îți pot aduce „bucurie”, că nu te mustră și nici nu te judecă și, mai ales, că nu te blestemă. Ei nu și-au vărsat niciodată furia asupra ta, ci te tratează cu afecțiune și amabilitate. Cuvintele lor îți hrănesc inima și te captivează astfel încât să devii dezorientat și, fără să-ți dai seama, ești atras de ei și dispus să le fii de folos, devenind supapa și slujitorul lor. Nu ai nicio obiecție, dar ești dispus să lucrezi pentru ei ca un câine, ca un cal; ești indus în eroare de ei. Din acest motiv, nu ai absolut nicio reacție față de lucrarea pe care o fac Eu. Nu e de mirare că mereu îți dorești să-Mi aluneci în secret printre degete, și nu e de mirare că mereu îți dorești să folosești cuvinte dulci ca să obții prin înșelăciune o favoare din partea Mea. După cum s-a dovedit, ai avut deja un alt plan, un alt aranjament. Poți să vezi o mică parte din acțiunile Mele, ale Atotputernicului, dar nu știi o iotă despre judecata și mustrarea Mea. Nu știi când a început mustrarea Mea; știi doar cum să Mă înșeli – totuși, nu știi că nu voi tolera nicio necinstire din partea omului. De vreme ce te-ai hotărât deja să-Mi slujești, nu te voi lăsa să pleci. Sunt un Dumnezeu care detestă răul și sunt un Dumnezeu gelos pe omenire. De vreme ce ți-ai așezat deja cuvintele pe altar, nu îți voi îngădui să fugi chiar dinaintea ochilor Mei și nu voi tolera să servești la doi stăpâni. Credeai că poți să ai o a doua dragoste după ce ți-ai așezat cuvintele pe altarul Meu și înaintea ochilor Mei? Cum aș putea să le permit oamenilor să Mă facă de râs în felul acesta? Credeai că poți să-Mi faci lejer făgăduințe și jurăminte cu limba? Cum ai putut să depui jurăminte lângă tronul Meu, tronul Celui care sunt Preaînalt? Credeai că jurămintele tale au dispărut deja? Permiteți-Mi să vă spun: chiar dacă trupurile voastre vor dispărea, jurămintele voastre nu pot să o facă. În final, vă voi condamna pe baza jurămintelor voastre. Totuși, credeți că puteți să Mă tratați cu superficialitate punându-vă cuvintele înaintea Mea și că inimile voastre pot să servească spiritelor necurate și spiritelor rele. Cum ar putea mânia Mea să-i tolereze pe acei oameni care, asemănători câinilor și porcilor, Mă înșală? Trebuie să-Mi execut decretele administrative și să smulg cu forța din mâinile spiritelor necurate pe toți acei amorțiți și „pioși” care cred în Mine ca să Mă poată „sluji” în mod disciplinat, ca să fie boii și caii Mei și să se supună orchestrărilor Mele. Te voi face să-ți recapeți hotărârea anterioară și să-Mi slujești din nou. Nu voi tolera nicio ființă creată care Mă înșală. Credeai că ai putea, pur și simplu, să faci în mod absurd cereri și să minți în fața Mea? Credeai că nu ți-am auzit sau nu ți-am văzut cuvintele și faptele? Cum aș fi putut să nu-ți am în vedere cuvintele și faptele? Cum aș putea vreodată să le permit oamenilor să Mă înșele așa?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Caracterul vostru, al tuturor, este atât de josnic!”

120. Am fost în mijlocul vostru, întovărășindu-Mă cu voi mai multe primăveri și toamne; am trăit printre voi o perioadă îndelungată și am trăit cu voi. Cât de mult din comportamentul vostru josnic Mi-a scăpat chiar din fața ochilor? Cuvintele voastre din inimă Îmi răsună mereu în urechi; milioane și milioane din aspirațiile voastre au fost așezate pe altarul Meu – prea multe ca să fie măcar numărate. Cu toate acestea, pentru dedicarea voastră și ceea ce consumați, nu dați nicio iotă. Pe altarul Meu nu puneți niciun măcar un strop de sinceritate. Unde sunt roadele credinței voastre în Mine? Ați primit har nesfârșit de la Mine și ați văzut nenumărate taine ale cerului; v-am arătat chiar și flăcările cerului, dar nu M-a lăsat inima să vă ard. Cu toate acestea, cât Mi-ați dat în schimb? Cât de mult sunteți dispuși să-Mi dați? Cu mâncarea pe care ți-am dat-o în mână, te întorci și Mi-o oferi, chiar spunând că era ceva ce ai obținut cu sudoarea muncii tale și că Îmi oferi tot ce-ți aparține. Cum de nu știi că toate „contribuțiile” tale pentru Mine sunt doar lucruri care au fost furate de pe altarul Meu? Mai mult decât atât, acum că Mi le oferi, nu Mă înșeli? Cum de nu știi că toate de care Mă bucur astăzi sunt ofrandele de pe altarul Meu, și nu ceea ce ai câștigat în schimbul muncii tale grele și, apoi, Mi-ai oferit? Chiar îndrăzniți să Mă înșelați astfel, așadar, cum pot să vă iert? Cum de vă puteți aștepta să mai îndur asta? V-am dat totul. V-am dezvăluit totul, v-am asigurat nevoile și v-am deschis ochii și, totuși, Mă înșelați astfel, ignorându-vă conștiințele. V-am oferit în mod altruist totul, astfel încât, deși suferiți, tot să câștigați de la Mine tot ce am adus din cer. În ciuda acestui lucru, nu sunteți dedicați deloc și, chiar dacă ați venit cu o contribuție mică, încercați să vă „reglați conturile” cu Mine după aceea. Contribuția ta nu va fi egală cu zero? Ceea ce Mi-ai oferit nu este altceva decât un simplu fir de nisip, dar ce Mi-ai cerut este o tonă de aur. Nu ești pur și simplu absurd? Eu lucrez printre voi. Nu există absolut nicio urmă a celor zece procente care ar trebui să Mi se dea, ca să nu mai vorbim de sacrificii în plus. Mai mult, cele zece procente cu care au contribuit cei evlavioși sunt luate cu forța de către cei răi. Nu v-ați împrăștiat toți de lângă Mine? Nu sunteți toți potrivnici Mie? Nu-Mi distrugeți cu toții altarul? Cum ar putea ochii Mei să privească astfel de oameni ca pe niște comori? Nu sunt ei porcii și câinii pe care Îi detest? Cum M-aș putea referi la ticăloșiile voastre ca la o comoară?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Caracterul vostru, al tuturor, este atât de josnic!”

121. Sunt multe căi pe care nu le înțelegeți, multe aspecte care vă sunt necunoscute. Sunteți atât de ignoranți; vă cunosc prea bine statura și deficiențele. Prin urmare, deși sunt multe cuvinte pe care nu sunteți în stare să le înțelegeți, tot sunt dispus să vă spun toate aceste adevăruri pe care nu le-ați acceptat niciodată până acum, pentru că tot Mă îngrijorez dacă, cu statura voastră actuală, puteți să rămâneți fermi în mărturia voastră pentru Mine. Nu e vorba că vă subapreciez; toți sunteți fiare care nu au avut parte de instruirea Mea formală, iar Eu nu pot deloc să văd cât de multă slavă este în voi. Deși am consumat multă energie lucrând asupra voastră, se pare că aveți puține aspecte pozitive, iar aspectele negative nu se găsesc nicăieri; este pur și simplu o mărturie care îl face de rușine pe Satana. Aproape orice altceva din voi este otrava Satanei. Mi se pare că sunteți dincolo de mântuire. După cum se prezintă situația, Mă uit la diversele voastre expresii și purtări și, în final, vă cunosc statura adevărată. De aceea Mă neliniștesc mereu pentru voi: lăsați să vă trăiți viața pe cont propriu, oare ați fi într-adevăr într-o situație mai bună decât cea de astăzi sau măcar la fel? Nu vă neliniștește statura voastră infantilă? Puteți fi cu adevărat ca poporul ales al lui Israel – loiali Mie și numai Mie tot timpul? Ceea ce se dezvăluie în voi nu este obrăznicia copiilor când nu sunt lângă părinții lor, ci bestialitatea care izbucnește din animalele pe care biciurile stăpânilor lor nu le pot ajunge. Ar trebui să vă cunoașteți natura, care este și slăbiciunea pe care cu toții o împărtășiți; este o boală comună vouă, tuturor. Astfel, singurul Meu îndemn pentru voi astăzi este acela de a rămâne fermi în mărturia voastră pentru Mine. Nu permiteți, cu niciun chip, ca vechea boală să vă cuprindă iarăși. Să aduceți mărturie este cel mai important lucru – este inima lucrării Mele. Ar trebui să acceptați cuvintele Mele la fel cum Maria a acceptat revelația lui Iahve care a venit la ea într-un vis, crezând și apoi supunându-se. Doar asta înseamnă castitate. Căci voi sunteți cei care aud cel mai mult cuvintele Mele, cei mai binecuvântați de Mine. V-am dat toate bunurile Mele cele de preț, am revărsat totul asupra voastră și, totuși, valoarea voastră este foarte diferită de cea a poporului lui Israel – pur și simplu este o mare de diferențe. Însă, în comparație cu ei, voi ați primit mult mai mult; în timp ce ei așteaptă cu disperare arătarea Mea, voi vă petreceți zile plăcute cu Mine, împărțind abundența Mea. Având în vedere diferența aceasta, ce anume vă dă dreptul să protestați și să vă certați cu Mine și să vă cereți partea din bunurile Mele? Nu ați primit mult? Eu vă dau atât de mult, dar în schimb nu-Mi oferiți decât tristețe sfâșietoare, anxietate, resentimente nestăpânite și nemulțumire. Sunteți atât de respingători și, totuși, demni de milă, așa că nu am de ales decât să-Mi înghit toate resentimentele și să dau glas obiecțiilor Mele față de voi din nou și din nou. De-a lungul miilor de ani de lucrare, nu am protestat niciodată față de omenire, pentru că am descoperit că, în istoria dezvoltării oamenilor, doar înșelătoriile dintre voi au devenit cele mai cunoscute, asemenea moștenirilor prețioase lăsate vouă de strămoșii faimoși din vremuri străvechi. Cât urăsc acei porci și câini subumani. Sunteți prea lipsiți de conștiință! Caracterul vostru este prea josnic! Inimile voastre sunt prea împietrite! Dacă aș fi dus asemenea cuvinte și o astfel de lucrare israeliților, aș fi dobândit slava de multă vreme. Dar, printre voi, acest lucru e de neatins; printre voi există doar neglijență crudă, un umăr rece și scuzele voastre. Simțurile voastre sunt prea amorțite și sunteți cu totul lipsiți de valoare!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce înțelegi despre Dumnezeu?”

122. Amintiți-vă de trecut: când a fost privirea Mea furioasă și vocea Mea aspră față de voi? Când am despicat firul în patru cu voi? Când v-am mustrat neîntemeiat? Când v-am mustrat în față? Nu este de dragul lucrării Mele că apelez la Tatăl Meu să vă scutească de orice ispită? De ce Mă tratați astfel? Mi-am folosit Eu vreodată autoritatea pentru a vă lovi trupul? De ce Mă răsplătiți astfel? După ce ați fost calzi și reci față de Mine, nu sunteți nici calzi și nici reci, și apoi încercați să vă dați bine pe lângă Mine și ascundeți lucruri de Mine, și gurile voastre sunt pline de scuipatul nedrepților. Credeți că limbile voastre pot înșela Duhul Meu? Credeți că limbile voastre pot scăpa de furia Mea? Credeți că limbile voastre pot să emită judecăți asupra faptelor Mele, ale lui Iahve, oricum doresc ele? Sunt Eu Dumnezeul asupra Căruia omul emite judecăți? Aș putea să-i permit unui mic vierme să Mă blasfemieze astfel? Cum aș putea să așez astfel de fii ai răzvrătirii în binecuvântările Mele veșnice? Cuvintele și acțiunile voastre demult v-au expus și v-au condamnat. Când am întins cerurile și am creat toate lucrurile, nu i-am permis niciunei creaturi în afară de Mine să participe așa cum a dorit ea, cu atât mai puțin îi permit vreunui lucru să perturbe lucrarea Mea și gestionarea Mea oricum dorește. Nu tolerez niciun om sau obiect; cum i-aș putea cruța pe cei care sunt cruzi și inumani față de Mine? Cum i-aș putea ierta pe cei care Îmi trădează cuvintele? Cum i-aș putea cruța pe cei care se răzvrătesc împotriva Mea? Destinul omului nu este în mâinile Mele, ale Celui Atotputernic? Cum aș putea să îți consider sfântă nedreptatea și răzvrătirea ta? Cum ar putea păcatele tale să-Mi pângărească sfințenia Mea? Eu nu sunt pângărit de murdăria celor nedrepți, nici nu Mă bucur de jertfele celor nedrepți. Dacă ai fi loial față de Mine, Iahve, ai putea să îți însușești jertfele de la altarul Meu? Poți să-ți folosești limba veninoasă pentru a blasfemia numele Meu sfânt? Să-Mi poți trăda cuvintele în acest fel? Poți trata slava Mea și numele Meu sfânt ca un instrument cu care să-l slujești pe Satana, cel rău? Viața Mea este oferită pentru bucuria celor sfinți. Cum aș putea să îți permit să tratezi viața Mea ca pe o jucărie după bunul tău plac și să o utilizezi ca pe un instrument care să provoace conflicte între voi? Cum puteți fi atât de lipsiți de inimă și atât de lipsiți de calea binelui, în felul în care vă purtați cu Mine? Nu știți că am scris deja faptele voastre rele în aceste cuvinte ale vieții? Cum ați putea să scăpați de ziua mâniei când voi mustra Egiptul? Cum v-aș putea permite să vă împotriviți Mie și să vă răzvrătiți împotriva Mea în acest fel, în mod repetat? Vă spun clar, când vine ziua, mustrarea voastră va fi mai insuportabilă decât cea a Egiptului! Cum puteți scăpa de ziua furiei Mele?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Nimeni care este din carne nu poate scăpa de ziua furiei”

123. Omul nu reușește să Îl câștige pe Dumnezeu, nu pentru că Dumnezeu are sentimente omenești sau pentru că Dumnezeu nu Își dorește să fie câștigat de om, ci pentru că omul nu dorește să Îl câștige pe Dumnezeu și pentru că nu are o inimă care Îl caută pe Dumnezeu cu ardoare. Cum ar putea unul dintre aceia care Îl caută cu adevărat pe Dumnezeu să fie blestemat de El? Cum ar putea cineva cu o rațiune sănătoasă și cu o conștiință sensibilă să fie blestemat de Dumnezeu? Cum ar putea cineva care se închină lui Dumnezeu și Îi slujește Lui cu adevărat să fie mistuit de focul mâniei Lui? Cum ar putea cineva care este dispus să I se supună lui Dumnezeu să fie dat afară din casa Lui? Cum ar putea cineva care simte că nu-L poate iubi niciodată destul pe Dumnezeu să trăiască în pedeapsa lui Dumnezeu? Cum ar putea cineva care este dispus să se lepede de tot pentru Dumnezeu să fie lăsat fără nimic? Omul nu este dispus să Îl urmărească pe Dumnezeu, să își consume tot ce are pentru Dumnezeu sau să își dedice efortul de o viață pentru Dumnezeu; în schimb, spune că Dumnezeu a mers prea departe și că prea multe despre Dumnezeu sunt în contradicție cu noțiunile omului. Cu o astfel de umanitate, chiar dacă ați depune eforturi fără rezerve, tot nu ați putea să obțineți aprobarea lui Dumnezeu, ca să nu mai vorbim despre faptul că nu Îl căutați pe Dumnezeu. Nu știți că voi sunteți rebuturile omenirii? Nu știți că umanitatea nimănui nu este mai prejos decât a voastră? Nu știți cum vă spun alții ca să vă „onoreze”? Cei care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu vă numesc pe voi tată al lupului, mamă a lupului, fiu al lupului, nepot al lupului; sunteți urmașii lupului, poporul lupului, și ar trebui să vă cunoașteți propria identitate și să nu o uitați niciodată. Să nu vă gândiți că sunteți în vreun fel superiori: sunteți cel mai feroce grup de ființe neumane din omenire. Nu știți nimic din toate acestea? Știți cât de mult am riscat lucrând printre voi? Dacă rațiunea voastră nu poate deveni din nou normală și conștiința voastră nu poate funcționa normal, atunci nu vă veți elibera niciodată de numele de „lup”, nu veți scăpa niciodată de ziua blestemului și nu veți scăpa de ziua pedepsei voastre. V-ați născut inferiori, lucruri fără valoare. Sunteți prin natură o haită de lupi flămânzi, o grămadă de resturi și de gunoaie și, spre deosebire de voi, Eu nu lucrez asupra voastră de dragul câștigului personal, ci pentru nevoile lucrării. Dacă veți continua să fiți răzvrătiți în felul acesta, atunci Eu voi opri lucrarea Mea și nu voi mai lucra asupra voastră niciodată; dimpotrivă, Îmi voi muta lucrarea către un grup de care Îmi place și, astfel, vă voi părăsi pentru totdeauna, pentru că nu doresc să-i văd pe cei care sunt în vrăjmășie cu Mine. Așadar, vreți să fiți compatibili cu Mine sau în vrăjmășie cu Mine?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A rămâne neschimbat în fire înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”

124. Mergând pe calea de astăzi, care este cea mai potrivită urmărire? În urmărirea ta, cum ar trebui să te vezi ca persoană? Se cuvine să știi cum ar trebui să abordezi tot ce se abate astăzi asupra ta, fie că sunt încercări sau greutăți, ori mustrări nemiloase și blesteme. Confruntat cu toate aceste lucruri, ar trebui să cugeți bine asupra lor în orice caz. De ce spun asta? O spun întrucât lucrurile ce se abat astăzi asupra ta sunt, la urma urmei, încercări de scurtă durată ce se repetă la nesfârșit; poate că, în ceea ce te privește, nu sunt deosebit de solicitante pentru spirit și, astfel, lași lucrurile în derivă după cursul lor natural și nu le vezi ca pe un bun de preț în urmărirea progresului. Cât de nesăbuit ești! Atât de mult, încât te gândești la acest bun de preț de parcă ar fi un nor care-ți plutește în fața ochilor și nu prețuiești aceste lovituri dure care cad fără încetare peste tine – lovituri care sunt scurte și care ți se par fără greutate – ci mai degrabă le privești cu rece detașare, fără să te lași afectat, și le tratezi ca pe niște simple lovituri ale șansei. Ești atât de arogant! În fața acestor atacuri feroce, atacuri asemănătoare furtunilor, care vin de nenumărate ori, dai dovadă doar de o desconsiderare frivolă; câteodată ajungi atât de departe încât le acorzi un zâmbet rece, dezvăluind o expresie de totală indiferență – deoarece nu te-ai gândit nici măcar o dată de ce ai mereu astfel de „ghinioane”. Sunt cumva exagerat de nedrept cu omul? Nu am altă treabă decât să-ți caut vină? Cu toate că problemele ce țin de mentalitatea ta s-ar putea ca să nu fie atât de grave cum le-am descris, prin comportamentul tău exterior, ai creat demult un portret perfect al lumii tale interioare. Nu este nevoie să îți spun că singurele lucruri ascunse în adâncul inimii tale sunt cuvinte iraționale de abuz și urme palide de tristețe abia perceptibile pentru ceilalți. Deoarece ți se pare atât de nedrept să suferi aceste încercări, blestemi; și deoarece aceste încercări te fac să simți pustiirea lumii, ești plin de melancolie. Departe de a considera aceste lovituri și acte de disciplinare repetate drept cea mai bună protecție, le vezi ca pe încurcăturile absurde ale cerului sau, dacă nu, ca pe răsplata ce ți se cuvine. Ești atât de ignorant! Fără milă, închizi momentele bune în întuneric; de fiecare dată, consideri minunatele încercări și acte de disciplinare drept atacuri din partea inamicilor tăi. Nu știi cum să te adaptezi la mediul tău, și cu atât mai puțin ești dispus să încerci să faci asta, întrucât nu ești dispus să dobândești nimic din această mustrare repetată – care pentru tine este crudă. Nu faci nicio tentativă să cauți sau să cercetezi și, resemnându-te pur și simplu în fața sorții, mergi oriunde aceasta te duce. Ceea ce ar putea să-ți pară acte severe de mustrare nu ți-au schimbat inima, și nici nu ți-au luat-o în stăpânire; în schimb, ele te înjunghie în inimă. Vezi această „crudă mustrare” doar ca pe inamicul tău în viața asta și astfel, nu ai câștigat nimic. Cât de neprihănit de sine ești! Arareori crezi că ești supus la astfel de încercări deoarece ești atât de vrednic de dispreț; în schimb, te consideri ghinionist, spunând pe deasupra că Eu îți găsesc mereu defecte. Iar acum, că lucrurile au ajuns în faza asta, cât cunoști cu adevărat despre ceea ce spun și fac Eu? Să nu crezi că ești vreun geniu înnăscut, abia puțin mai jos decât cerurile, dar infinit mai înalt decât pământul. Ești departe de a fi mai inteligent decât toți ceilalți – și s-ar putea spune chiar că e pur și simplu adorabil că de fapt ești mult mai prostănac decât oricare dintre oamenii de pe pământ care au rațiune, deoarece ai o părere prea bună despre tine și n-ai avut niciodată vreun complex de inferioritate, de parcă Îmi poți înțelege acțiunile până în cel mai mic detaliu. De fapt și de drept, ești o persoană căreia îi lipsește în mod fundamental rațiunea, fiindcă nu ai habar ce intenționez Eu să fac și ești și mai puțin conștient de ce fac acum. Și astfel, spun că nu ești nici măcar egalul unui bătrân fermier care muncește din greu pământul și care nu are nici cea mai vagă înțelegere despre viața umană și, totuși, își pune toată încrederea în binecuvântările Cerului când își cultivă pământul. Nu te gândești nicio secundă la viața ta, nu știi nimic despre renume și cu atât mai puțin nu te cunoști pe tine însuți. Ești întru totul „mai presus de toate”!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care nu învață și rămân neștiutori, nu sunt ei fiare?”

125. Unii își împodobesc frumos înfățișarea exterioară: surorile se împodobesc drăguț ca florile, iar frații se îmbracă precum niște prinți sau niște tineri filfizoni bogați. Îi preocupă doar ceea ce mănâncă și poartă în exterior; în interior, sunt săraci și nu au nici cea mai mică cunoaștere a lui Dumnezeu. Ce semnificație poate să fie în asta? După aceea, mai sunt unii îmbrăcați ca niște sărmani cerșetori – chiar arată ca sclavii din Asia de Est! Voi chiar nu înțelegeți ce vă cer Eu? Aveți părtășie între voi: ce ați câștigat de fapt? Ați crezut în Dumnezeu toți acești ani și totuși, asta e tot ce ați cules – nu vă simțiți jenați? Nu vă e rușine? Ați urmărit pe adevărata cale în toți acești ani, totuși astăzi statura voastră încă este mai mică decât cea a unei vrăbii. Uitați-vă la tinerele ca niște prințese dintre voi, frumoase ca niște picturi cu hainele și machiajul vostru, comparându-vă unele cu altele – ce anume comparați? Plăcerile voastre? Cererile voastre? Credeți că am venit să recrutez modele? Nu aveți nicio rușine! Unde este viața voastră? Oare ceea ce urmăriți nu reprezintă doar propriile voastre dorințe extravagante? Crezi că ești atât de frumos, însă, deși poate ești gătit cu podoabe, oare nu ești de fapt tot un vierme ce se zvârcolește, născut într-un morman de gunoi? Astăzi, ești norocos să te bucuri de aceste binecuvântări cerești nu datorită feței tale frumoase, ci pentru că Dumnezeu face o excepție înălțându-te. Încă nu-ți este clar de unde ai venit? La menționarea vieții, închizi gura și nu spui nimic, mut ca o statuie, totuși, încă mai ai neobrăzarea să te pui la patru ace? Și tot ai de gând să te dai cu fard și pudră pe față! Și uitați-vă la dandyi dintre voi – sunt pur și simplu indecenți. Își petrec toată ziua hoinărind, cu expresii nonșalante pe fețe – oriunde merg, le lipsește cel mai mic simț al bunei-cuviințe. Au ei oare asemănare umană? Căror lucruri le acordă atenție toată ziua fiecare dintre voi, bărbat sau femeie? Știți de cine depindeți pentru a vă hrăni? Uită-te la hainele tale, uită-te la ceea ce ai cules în mâinile tale, freacă-te pe burtă – ce rezultate ai obținut de pe urma sângelui inimii pe care l-ai consumat în toți acești ani de credință? Încă te mai gândești să vizitezi obiective turistice, încă te mai gândești să-ți împodobești trupul împuțit – toate aceste lucruri sunt lipsite de valoare! Ți se cere să fii o persoană normală, dar astăzi nu numai că ești anormal, ci ești aberant. Cum poate o astfel de persoană să aibă îndrăzneala să vină înaintea Mea? Cu o umanitate ca asta, făcând paradă cu farmecele tale și fălindu-te cu propriul trup, trăind mereu în mijlocul poftelor trupului – nu ești un descendent al demonilor spurcați și al spiritelor rele? Nu voi permite ca un astfel de demon spurcat să mai existe mult timp! Și să nu ai impresia că nu știu ce crezi în inima ta. Poate că nu-ți dezlănțui poftele și trupul, dar cum aș putea Eu să nu știu gândurile pe care le nutrești în inima ta? Cum să nu știu tot ceea ce doresc ochii tăi? Voi, tinerele ca niște prințese, oare nu vă faceți așa de drăguțe pentru a vă etala trupul? Ce folos vă aduc bărbații? Vă pot salva ei cu adevărat de marea suferinței? Cât despre dandyi dintre voi, vă îmbrăcați astfel încât să păreți respectabili și decenți, dar acest lucru nu este oare menit și să atragă atenția asupra înfățișării voastre dichisite? Pentru cine faceți asta? Ce beneficii reprezintă femeile pentru voi? Nu sunt ele sursa păcatului vostru? Bărbați și femei, v-am spus tuturor multe cuvinte, totuși, voi ați respectat doar câteva dintre ele. Sunteți tari de urechi, ochii vi s-au încețoșat, iar inimile vă sunt intransigente, până în punctul în care în corpurile voastre nu există altceva decât pofte și sunteți prinși în mrejele lor, incapabili să scăpați. Cine oare vrea să se apropie vreun pic de voi, niște viermi ce se zvârcolesc în murdărie și jeg? Să nu uitați că nu sunteți nimic altceva decât cei pe care i-am ridicat din mormanul de bălegar, că inițial nu ați avut umanitate normală. Ceea ce vă cer este umanitatea normală pe care nu o aveați inițial, nu să vă etalați desfrâul sau să dați frâu liber trupului vostru rânced, care a fost antrenat de către diavoli atâția ani. Când vă îmbrăcați așa, nu vă temeți că veți cădea și mai mult în capcană? Nu știți că ați fost, inițial, ai păcatului? Nu știți că trupurile voastre sunt pline de pofte? S-a ajuns până în punctul în care poftele vi se revarsă chiar și prin haine, dezvăluindu-vă înfățișarea insuportabil de urâtă de demoni spurcați. Nu este așa că știți toate aceste lucruri mai clar decât oricine? Inimile voastre, ochii voștri, buzele voastre – nu au fost toate pângărite de demoni spurcați? Nu sunt spurcate aceste părți ale voastre? Credeți că, atât timp cât nu acționați, sunteți cei mai sfinți? Credeți că îmbrăcându-vă cu haine extravagante vă puteți acoperi sufletele sordide? Nu o să meargă! Vă sfătuiesc să fiți mai realiști, să nu fiți necinstiți și falși, și să nu vă etalați farmecele. Vă etalați desfrâul unii înaintea altora, dar tot ce veți primi în schimb este suferința veșnică și certarea neînduplecată! Ce nevoie aveți să vă faceți ochi dulci și să vă dedați poveștilor de dragoste? Este aceasta integritatea voastră? Este aceasta verticalitatea voastră de neclintit? Îi detest pe aceia dintre voi care se ocupă cu leacuri malefice și vrăjitorie; îi detest pe tinerii și tinerele dintre voi care își iubesc propriile trupuri. Ați face bine să vă înfrânați, pentru că astăzi vi se cere să aveți umanitate normală, nu vi se dă permisiunea să faceți paradă cu poftele voastre trupești – totuși, profitați de orice ocazie, pentru că trupurile voastre sunt prea îmbelșugate, iar desfrâul vostru, prea mare!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Practica (7)”

126. Cei care se gândesc doar la trupul lor și cărora le place confortul; cei care par să creadă, dar nu cred cu adevărat; cei care se implică în leacuri malefice și vrăjitorie; cei care sunt promiscui și distruși; cei care fură jertfele către Iahve și posesiunile Lui; cei care iubesc mita; cei care își fac iluzii deșarte că se vor ridica la ceruri; cei care sunt trufași și îngâmfați, care luptă doar pentru faima și câștigul personal; cei care împrăștie cuvinte impertinente; cei care Îl blasfemiază pe Dumnezeu Însuși; cei care nu fac altceva decât să facă judecăți împotriva lui Dumnezeu Însuși și să-L defăimeze; cei care formează grupări și caută independența; cei care se preamăresc pe ei înșiși mai mult decât Îl preamăresc pe Dumnezeu; acei tineri, bărbați și femei de vârstă mijlocie sau mai înaintată care sunt frivoli și prinși în mrejele desfrâului; acei bărbați și acele femei care se bucură de faimă și câștiguri personale și care urmăresc statutul personal printre alții; acei oameni care nu se căiesc și care sunt prinși în păcat – nu sunt ei, cu toții, dincolo de mântuire? Desfrâul, păcătoșenia, leacurile malefice, vrăjitoria, cuvintele hulitoare și cuvintele impertinente, toate se dezlănțuie printre voi; adevărul și cuvintele vieții sunt călcate în picioare în mijlocul vostru și cuvintele sfinte sunt pângărite printre voi. Voi, păgâni, umflați de mizerie și răzvrătire! Care va fi finalul vostru? Cum pot cei care iubesc trupul, care comit vrăjitorii ale trupului și care sunt prinși în capcana păcatului desfrânării să aibă neobrăzarea de a trăi în continuare? Nu știi că oamenii ca voi sunt niște viermi dincolo de orice mântuire? Ce vă îndreptățește să cereți una și alta? Până în prezent, nu a existat nici cea mai mică schimbare în cei care nu iubesc adevărul, ci iubesc doar trupul – cum pot fi mântuiți astfel de oameni? Cei care nu iubesc calea vieții, care nu Îl preamăresc pe Dumnezeu și nu aduc mărturie pentru El, care uneltesc de dragul propriului statut, care se preamăresc pe ei înșiși – nu sunt ei, și astăzi, tot la fel? Unde este valoarea în a-i mântui? Dacă poți să fii mântuit nu depinde de câtă vechime ai sau de câți ani ai lucrat, cu atât mai puțin de cât de multe merite ai adunat. Dimpotrivă, depinde de faptul dacă urmărirea ta a dat roade. Se cuvine să știi că cei care sunt mântuiți sunt „pomii” care dau rod, nu copacii cu frunzișuri luxuriante și flori abundente, dar care nu dau roade. Chiar dacă ai petrecut mulți ani rătăcind pe străzi, ce contează? Unde este mărturia ta? Ai într-o măsură mult mai mică o inimă cu frică de Dumnezeu decât una plină de iubire față de tine și fascinată de propriile pofte – nu este un astfel de om un degenerat? Cum ar putea să fie un specimen și un model pentru mântuire? Natura ta este incorigibilă, ai în tine prea multă răzvrătire, ești dincolo de orice posibilitate de mântuire! Nu sunt astfel de oameni cei ce vor fi eliminați? Oare momentul când lucrarea Mea se încheie nu este și momentul în care sosește ziua ta din urmă? Am lucrat atât de mult și am rostit atât de multe cuvinte printre voi – cât de mult a ajuns cu adevărat în urechile voastre? Câtor dintre acestea v-ați supus vreodată? Când se va încheia lucrarea Mea, va fi și momentul când vei înceta să Mi te împotrivești, când vei înceta să Mă înfrunți. În timp ce Eu lucrez, voi acționați neîncetat împotriva Mea; nu-Mi respectați niciodată cuvintele. Eu Îmi fac lucrarea Mea, iar tu îți vezi de „lucrarea” ta, făcându-ți propria mică împărăție. Sunteți o haită de vulpi și câini, nu faceți nimic altceva decât să acționați împotriva Mea! Încercați necontenit să-i aduceți în îmbrățișarea voastră pe cei ce vă oferă iubirea lor deplină – unde vă sunt inimile pline de teamă? Tot ceea ce faceți este înșelător! Nu aveți nicio supunere și nicio teamă, iar tot ceea ce faceți este înșelător și blasfemator! Pot fi astfel de oameni mântuiți? Bărbații imorali sexual și lascivi vor întotdeauna să atragă desfrânate cochete pentru propria plăcere. Nu voi mântui sub nicio formă astfel de demoni imorali sexual. Vă urăsc cu patimă, demoni spurcați, iar lascivitatea și cochetăria voastră vă vor arunca în iad. Ce aveți de spus în apărarea voastră? Voi, demoni spurcați și spirite rele, sunteți detestabili! Sunteți dezgustători! Cum ar putea fi mântuit un asemenea gunoi? Mai pot fi mântuiți cei prinși în mrejele păcatului? Astăzi, inimile voastre nu sunt atrase de acest adevăr, de această cale și de această viață. Mai degrabă, ele sunt atrase de păcătoșenie și de bani, de statut, de faimă, de câștig, de bucuriile trupului și de frumusețea bărbaților și de cochetăria femeilor. Cum vă face asta calificați să intrați în Împărăția Mea? Imaginile voastre sunt chiar mai mărețe decât ale lui Dumnezeu, statutul vostru chiar mai înalt decât al lui Dumnezeu, ca să nu mai vorbim de prestigiul vostru printre oameni – ați devenit, culmea, idoli pe care oamenii îi venerează. Nu a devenit fiecare dintre voi arhanghelul? Când se dezvăluie finalul oamenilor, adică atunci când și lucrarea mântuirii se apropie de sfârșit, mulți dintre voi veți fi cadavre care sunt dincolo de mântuire și care trebuie să fie eliminate.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Practica (7)”

127. Oamenii sunt ticăloși fără valoare, deoarece nu se prețuiesc pe ei înșiși. Dacă nici măcar nu se iubesc, ci, în schimb, se calcă în picioare, acest lucru nu arată lipsa lor de valoare? Omenirea este ca o femeie ușoară care joacă jocuri cu ea însăși și care se dăruiește altora, de bunăvoie, pentru a fi violată. Dar, chiar și așa, oamenii tot nu recunosc cât de josnici sunt. Le face plăcere să lucreze pentru alții sau să stea de vorbă cu alții, punându-se sub controlul altora; nu tocmai aceasta este necurăția omenirii? Deși Eu nu am trăit o viață printre oameni și nu am experimentat cu adevărat viața umană, am dobândit o înțelegere foarte clară a fiecărei mișcări, a fiecărei acțiuni, a fiecărui cuvânt și a fiecărei fapte a oamenilor. Pot chiar să îi disec până la cea mai profundă rușine a lor, până în punctul în care nu mai îndrăznesc să-și dezvăluie propriile uneltiri și să cedeze poftelor lor. Ca melcii care se retrag în cochiliile lor, ei nu mai îndrăznesc să-și expună propria stare urâtă. Întrucât omenirea nu se cunoaște pe sine, cel mai mare defect al său este dorința de a-și etala farmecul de bunăvoie înaintea altora, expunându-și chipul urât; acesta este lucrul pe care Dumnezeu îl detestă cel mai mult. Cauza acestei situații e aceea că relațiile dintre oameni sunt anormale și că nu există relații interpersonale normale între aceștia, cu atât mai puțin relații normale între ei și Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dezvăluiri ale tainelor «Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers»”, Capitolul 14

128. Înainte ca oamenii să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu și să înțeleagă adevărul, natura Satanei este cea care preia controlul în ei și îi domină. Ce presupune acea natură, mai exact? De exemplu, de ce ești egoist? De ce îți protejezi propriul statut? De ce ești atât de influențat de sentimentele tale? De ce îți plac acele lucruri nedrepte și acele lucruri rele? Care este baza faptului că îți plac aceste lucruri? De unde vin aceste lucruri? De ce îți plac și le accepți? Până acum, ați ajuns cu toții să înțelegeți: motivul principal este că otrăvurile Satanei sunt înăuntrul omului. Așadar, ce sunt otrăvurile Satanei? Cum pot fi ele exprimate? De exemplu, dacă întrebi: „Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?”, toți vor răspunde: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.” Chiar această singură frază exprimă tocmai rădăcina problemei. Filosofia și logica Satanei au devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac, de fapt, pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc cu toții pentru ei înșiși. „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” – aceasta este filosofia de viață a omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Aceste cuvinte au devenit deja natura omenirii corupte și sunt adevărata zugrăvire a naturii satanice pe care o are omenirea coruptă. Această natură satanică a devenit întru totul temelia existenței omenirii corupte. Vreme de câteva mii de ani, omenirea coruptă a trăit după această otravă a Satanei, chiar până în zilele noastre. Tot ceea ce face Satana este de dragul propriilor dorințe, de dragul propriilor ambiții și scopuri. Vrea să-L depășească pe Dumnezeu, să se elibereze de Dumnezeu și să preia controlul asupra tuturor lucrurilor create de Dumnezeu. Astăzi, oamenii au fost corupți de Satana în această măsură. Toți au o natură satanică, toți au tendința să-L tăgăduiască pe Dumnezeu și să I se împotrivească și vor să-și ia soarta în propriile mâini și încearcă să se opună orchestrărilor și aranjamentelor lui Dumnezeu. Ambițiile și dorințele lor sunt deja exact aceleași ca ale Satanei. Prin urmare, natura omului este natura Satanei. De fapt, multe mottouri și aforisme susținute de oameni reprezintă natura umană și reflectă esența coruptă a omului. Lucrurile pe care oamenii le aleg reflectă propriile lor preferințe și toate reprezintă firile și ceea ce urmăresc ei. În fiecare cuvânt pe care îl spune o persoană și în tot ceea ce face, oricât de voalat ar fi, această voalare nu îi poate ascunde natura. De exemplu, fariseii predicau de obicei destul de frumos, dar când au auzit predicile și adevărurile exprimate de Isus, în loc să le accepte, le-au condamnat. Acest lucru a dezvăluit natura-esență a fariseilor de a fi scârbiți de adevăr și de a-l urî. Unii oameni vorbesc destul de frumos și sunt buni la a se deghiza, dar după ce alții se asociază cu ei pentru o vreme, descoperă că acei oameni sunt foarte înșelători prin natura lor și deloc cinstiți. După o lungă perioadă de asociere cu acei oameni, ei le descoperă natura-esență. La final, trag următoarea concluzie: acei oameni nu spun niciodată un cuvânt de adevăr și sunt înșelători. Această afirmație reprezintă natura unor astfel de oameni și este cea mai bună ilustrare și dovadă a naturii-esență pe care o au. Filosofia lor pentru interacțiuni lumești este de a nu spune nimănui adevărul, precum și de a nu avea încredere în nimeni. Natura satanică a omului conține multe dintre filosofiile și otrăvurile Satanei. Uneori, tu însuți nu ești conștient de ele. Dacă nu înțelegi adevărul, ești incapabil să discerni firea Satanei. Și totuși, trăiești după firea Satanei în fiecare minut al fiecărei zile și crezi că acest lucru este destul de corect și rezonabil și deloc greșit. Acest lucru este suficient pentru a arăta că atunci când trăiești după filosofiile Satanei, trăiești după firea Satanei și că filosofiile și firea Satanei au devenit natura ta. Mult prea des, oamenii trăiesc după filosofiile Satanei, dar încă mai cred că acest lucru este destul de bun și nu au absolut niciun sentiment de pocăință. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că oamenii nu înțeleg adevărul. Prin urmare, ei își dezvăluie constant natura satanică la fiecare pas și trăiesc constant după filosofiile Satanei la fiecare pas. Natura Satanei este viața omului și este natura-esență a omului.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”

129. Natura omului este destul de diferită de esența Mea, deoarece natura coruptă a omului provine în întregime de la Satana; natura omului a fost prelucrată și coruptă de către Satana. Adică, omul trăiește sub influența răutății și a urâțeniei acestuia. Omul nu crește într-o lume a adevărului sau într-un mediu sfânt și cu atât mai puțin trăiește el în lumină. De aceea, nu este posibil pentru nimeni să aibă adevărul în natura sa din momentul nașterii și cu atât mai puțin cineva se poate naște cu o esență care se teme de Dumnezeu și I se supune Lui. Din contră, oamenii posedă o natură care I se opune lui Dumnezeu, se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu și nu are nicio dragoste de adevăr. Această natură este problema despre care vreau să discut – trădarea.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „O problemă foarte gravă: trădarea (2)”

130. Comportamentul care nu Mi se poate supune în mod absolut înseamnă trădare. Comportamentul care nu poate fi loial față de Mine înseamnă trădare. A Mă înșela și a folosi minciuni pentru a Mă înșela înseamnă trădare. A nutri multe noțiuni și a le răspândi peste tot este trădare. A fi incapabili să-Mi susțineți mărturiile și interesele este trădare. A afișa zâmbete false, când în inimi sunteți departe de Mine, este trădare. Acestea sunt toate acte de trădare de care voi ați fost întotdeauna capabili și sunt ceva obișnuit printre voi. Poate că niciunul dintre voi nu se gândește la asta ca la o problemă, dar Eu nu cred asta. Nu pot să tratez trădarea unei persoane față de Mine ca pe o chestiune neînsemnată și, cu atât mai mult, nu pot să o ignor. Chiar și acum, când lucrez printre voi, vă purtați în acest fel – dacă va veni o zi în care nu va fi nimeni care să vă supravegheze, nu veți deveni ca niște bandiți care s-au declarat regi ai propriilor lor mici teritorii? Când se va întâmpla asta și veți provoca o catastrofă, cine va fi acolo să curețe după voi? Dacă voi credeți că unele acte de trădare sunt simple acțiuni ocazionale, mai degrabă decât comportamentul vostru consecvent, care nu ar trebui aduse în discuție cu atâta severitate, făcând astfel încât mândria voastră să fie rănită, și dacă asta este ceea ce credeți cu adevărat, atunci sunteți complet lipsiți de rațiune. Cu cât cineva gândește mai mult în acest fel, cu atât mai mult este un arhetip și un model al răzvrătirii. Natura omului este viața lui; este un principiu pe care se bazează pentru a supraviețui și nu îl poate schimba. Luați ca exemplu natura trădării. Dacă poți să faci lucruri pentru a-ți trăda oricare dintre rude sau prieteni, acest lucru dovedește că asta face parte din viața ta și este o natură cu care te-ai născut. E ceva ce nimeni nu poate nega.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „O problemă foarte gravă: trădarea (1)”

131. Oricine își poate folosi propriile cuvinte și acțiuni pentru a-și reprezenta adevărata față. Această adevărată față este, desigur, natura sa. Dacă ești cineva care vorbește într-un mod întortocheat, atunci ai o natură întortocheată. Dacă natura ta este înșelătoare, atunci tu acționezi în mod viclean și e foarte ușor ca ceilalți să fie păcăliți și amăgiți de tine. Dacă natura ta este sinistră, cuvintele tale ar putea să fie plăcute auzului, dar acțiunile tale nu-ți pot ascunde șiretlicurile sinistre. Dacă natura ta este leneșă, atunci, prin tot ce vei spune, vei încerca să te disculpi pentru că ești superficial și leneș, iar acțiunile tale vor fi lente și superficiale și destul de bune la a ascunde adevărul. Dacă natura ta este empatică, cuvintele tale vor fi rezonabile, iar acțiunile tale se vor alinia și ele la adevăr. Dacă natura ta este să fii loial tuturor, atunci cuvintele tale sunt cu siguranță sincere, iar modul în care acționezi este pragmatic, lipsit de vreun lucru care ar putea să-l neliniștească pe stăpânul tău. Dacă natura ta este lascivă sau lacomă de bani, atunci inima ta va fi adesea umplută de aceste lucruri, iar tu vei săvârși în mod involuntar fapte deviante, imorale, pe care oamenii nu le vor uita ușor și care îi vor dezgusta. Așa cum am mai spus, dacă ai o natură a trădării, atunci cu greu te poți descotorosi de ea. Să nu aveți mentalitatea de a vă încerca norocul, presupunând că, pentru că nu i-ați nedreptățit pe alții, nu aveți o natură a trădării. Dacă asta gândești, atunci într-adevăr ești revoltător. De fiecare dată când vorbesc, cuvintele Mele sunt destinate tuturor oamenilor, nu doar unei persoane sau unui singur tip de persoană. Faptul că nu M-ai trădat într-o chestiune nu dovedește că nu Mă vei trăda în nicio altă chestiune. Unii oameni, în timpul obstacolelor din căsnicia lor, își pierd credința în căutarea adevărului. Unii oameni abandonează obligația de a-Mi fi loiali în timp ce familia se destramă. Unii Mă abandonează pentru a căuta un moment de bucurie și de emoție. Unii ar prefera să cadă într-o râpă întunecată decât să trăiască în lumină și să dobândească bucuria lucrării Duhului Sfânt. Unii ignoră sfaturile prietenilor de dragul de a-și satisface pofta de bogăție și nici măcar acum nu pot să-și recunoască greșeala și să-și schimbe direcția. Unii oameni trăiesc doar temporar sub numele Meu pentru a primi protecția Mea, în timp ce alții Îmi dedică reticenți doar puțin, deoarece se agață de viață și se tem de moarte. Nu sunt oare aceste acțiuni și altele asemenea, care sunt imorale și, cu atât mai mult, lipsite de integritate, doar comportamente prin care oamenii M-au trădat, de mult timp, profund în inimile lor? Desigur, știu că oamenii nu plănuiesc dinainte să Mă trădeze, dar trădarea lor este o dezvăluire naturală a naturii lor. Nimeni nu vrea să Mă trădeze, cu atât mai puțin este cineva fericit pentru că a comis un act de trădare împotriva Mea. Dimpotrivă, tremură de frică, nu-i așa? Deci, vă gândiți cum să răscumpărați aceste trădări și cum să schimbați situația actuală?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „O problemă foarte gravă: trădarea (1)”

132. Ați fost scoși din noroi și, indiferent de situație, v-ați numărat printre cei aleși dintre scursuri și ați fost mizerabili și detestați de Dumnezeu. Ați aparținut Satanei și ați fost odinioară călcați în picioare și întinați de el. De aceea se spune că ați fost scoși din noroi și nu sunteți sfinți; în schimb, sunteți lucruri neomenești care de multă vreme sunt păcălite de Satana. Aceasta este cea mai potrivită evaluare a voastră. Trebuie să știți că, la origine, ați fost impurități din apă stătută și din noroi, în loc de pradă de pescuit dorită, cum ar fi peștii sau creveții, căci nimic ce aduce bucurie nu poate să vină de la voi. Pe șleau spus, sunteți cele mai pervertite fiare dintr-o societate josnică, mai rele decât porcii și câinii. Sincer vorbind, a Mă adresa vouă în astfel de termeni nu este nici o exagerare, nici o hiperbolă; mai degrabă, simplifică chestiunea. S-ar putea spune că a Mă adresa vouă în acești termeni este un mod de a vă respecta. Discernământul vostru, vorbirea voastră, comportamentul vostru ca ființe umane, precum și toate aspectele vieții voastre și statutul vostru din noroi sunt suficiente pentru a demonstra că identitatea voastră este „ieșită din comun”.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Identitatea inerentă a omului și valoarea lui: ce sunt ele cu adevărat?”

133. Oamenii nu sunt nimic altceva decât vrăjmașii Mei. Oamenii sunt cei răi care Mi se opun și se răzvrătesc împotriva Mea. Oamenii nu sunt nimic altceva decât descendenții celui rău care a fost blestemat de Mine. Oamenii nu sunt nimic altceva decât descendenții arhanghelului care M-a trădat. Oamenii nu sunt altceva decât moștenirea diavolului, care, disprețuit de Mine cu mult timp în urmă, a fost inamicul Meu ireconciliabil de atunci. Pentru că cerul de deasupra întregii omeniri este înnorat și întunecat, fără nicio urmă de claritate, iar lumea omenească e aruncată în întunericul beznă, astfel încât cineva care trăiește în ea nu-și poate vedea nici măcar mâna întinsă înaintea feței sau soarele când își înalță capul. Drumul de sub picioarele lui, noroios și plin de gropi, face meandre șerpuitoare; întreg pământul este plin de cadavre. Colțurile întunecate sunt umplute cu rămășițele morților, iar în colțurile răcoroase și umbrite mulțimi de demoni și-au construit locașuri. Și peste tot în lumea oamenilor, demonii vin și pleacă în hoarde. Urmașii a tot felul de bestii, plini de murdărie, sunt prinși într-o luptă înverșunată, al cărei sunet lovește cu teroare în inimă. În astfel de momente, într-o astfel de lume, într-un astfel de „paradis pământesc”, unde merge cineva să-și caute împlinirile vieții? Unde s-ar putea duce pentru a-și găsi destinația vieții? Omenirea, călcată de multă vreme sub picioarele Satanei, a fost de la început un actor care a preluat imaginea Satanei – mai mult decât atât, omenirea este întruchiparea Satanei și servește ca dovadă care e martoră pentru Satana, tare și clar. Cum poate o astfel de rasă umană, o așa grămadă de deșeuri degenerate, un astfel de descendent al acestei familii omenești corupte, să fie martoră pentru Dumnezeu? De unde vine slava Mea? De unde poate începe să vorbească cineva despre mărturia Mea? Căci vrăjmașul care, corupând omenirea, se pune împotriva Mea, a luat deja omenirea – omenirea pe care am creat-o cu mult timp în urmă și care a fost plină de slava Mea și de trăirea Mea – și a spurcat-o. Mi-a smuls gloria și a impregnat omul numai cu o otravă profund îmbibată cu urâciunea Satanei și cu zeamă din fructul pomului cunoașterii binelui și răului.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce înseamnă să fii o persoană adevărată”

134. Numeroșii voștri ani de comportament înaintea Mea Mi-au dat un răspuns fără precedent și întrebarea la acest răspuns este: „Care este atitudinea omului înaintea adevărului și a adevăratului Dumnezeu?” Sângele inimii pe care l-am vărsat pentru oameni dovedește esența Mea de iubire față de om, iar acțiunile și faptele omului înaintea Mea dovedesc esența omului de a urî adevăr și de a-Mi fi ostil. Tot timpul sunt preocupat pentru toți cei care M-au urmat, cu toate acestea, cei care Mă urmează nu pot să accepte niciodată cuvintele Mele; ei nici măcar nu sunt capabili să-Mi accepte sugestiile. Aceasta este ceea ce Mă întristează cel mai mult. Nu a fost nimeni capabil vreodată să Mă înțeleagă, cu atât mai puțin a fost cineva capabil vreodată să Mă accepte, chiar dacă atitudinea Mea este sinceră și cuvintele Mele sunt blânde. Toți fac lucrarea pe care le-am încredințat-o conform propriilor lor intenții, fără să caute intențiile Mele, darămite să întrebe ce anume cer de la ei. Ei încă pretind că Mă slujesc cu credință, totul în timp ce se răzvrătesc împotriva Mea. Mulți cred că adevărurile care sunt de neacceptat pentru ei sau pe care nu le pot practica nu sunt adevăruri. În astfel de oameni, adevărurile Mele devin ceva ce este negat și respins. În același timp, oamenii Mă recunosc drept Dumnezeu doar cu vorba dar, de asemenea, Mă cred a fi un străin care nu este adevărul, calea sau viața. Nimeni nu știe acest adevăr: cuvintele Mele sunt adevărul veșnic neschimbător; Eu sunt aprovizionarea cu viață pentru om și singurul călăuzitor pentru omenire; valoarea și semnificația cuvintelor Mele nu sunt determinate de faptul dacă sunt sau nu recunoscute sau acceptate de către omenire, ci de esența cuvintelor înseși; și chiar dacă nici măcar o singură persoană de pe acest pământ nu poate accepta cuvintele Mele, valoarea cuvintelor Mele și ajutorul lor pentru omenire sunt dincolo de estimarea oricărei persoane. Prin urmare, atunci când Mă confrunt cu mulți oameni care se răzvrătesc, resping sau sunt complet disprețuitori față de cuvintele Mele, atitudinea Mea este doar aceasta: lăsați timpul și faptele să fie mărturia Mea și să dovedească faptul că ale Mele cuvinte sunt adevărul, calea și viața. Lăsați-le să dovedească faptul că tot ceea ce am spus este corect, că este ceea ce ar trebui să aibă omul și, mai mult, ceea ce omul ar trebui să accepte. Îi voi anunța pe toți cei care Mă urmează cu privire la acest fapt: cei care nu pot accepta pe deplin cuvintele Mele, cei care nu pot să-Mi practice cuvintele, cei care nu pot găsi un obiectiv în cuvintele Mele și cei care nu pot primi harul mântuirii prin cuvintele Mele sunt cei care sunt condamnați de cuvintele Mele; chiar mai mult, sunt cei care au pierdut harul mântuirii Mele, iar toiagul Meu nu-i va părăsi niciodată.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să vă gândiți la faptele voastre”