81. Sursa răzvrătirii și împotrivirii omului față de Dumnezeu este faptul că omul a fost corupt de Satana. Pentru că a fost corupt de Satana, conștiința omului a devenit amorțită, el este imoral, gândurile lui sunt decăzute și are un mod de gândire înapoiat. Înainte să fi fost corupt de Satana, omul Îl urma în mod natural pe Dumnezeu și Îi asculta cuvintele după ce le auzea. El avea, în mod natural, o conștiință și o rațiune sănătoasă și, în același timp, o umanitate normală. După ce au fost corupte de Satana, rațiunea, conștiința și umanitatea omului au devenit inerte și afectate de Satana. Așadar, el și-a pierdut ascultarea și dragostea pentru Dumnezeu. Rațiunea omului a devenit aberantă, firea lui a devenit asemenea firii unui animal și răzvrătirea lui față de Dumnezeu este mai frecventă și mai dureroasă. Și, totuși, omul nu este conștient de acest lucru și nu îl recunoaște, ci doar se împotrivește și se răzvrătește orbește. Revelația firii omului este expresia rațiunii, înțelegerii și conștiinței lui și, pentru că rațiunea și înțelegerea lui nu sunt sănătoase, iar conștiința lui a devenit extrem de inertă, atunci firea lui este una de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Dacă rațiunea și înțelegerea omului nu se pot schimba, atunci schimbările în firea lui sunt în afara oricărei discuții, așa cum este și a fi după inima lui Dumnezeu. Dacă rațiunea omului nu este una sănătoasă, el nu-L poate sluji pe Dumnezeu și nu este potrivit să fie folosit de Dumnezeu. „O rațiune normală” se referă la ascultarea și credința față de Dumnezeu, la dorința de Dumnezeu, de a fi sigur față de Dumnezeu și a avea o conștiință față de Dumnezeu. Se referă la a avea inima și gândul la Dumnezeu și a nu se împotrivi în mod deliberat lui Dumnezeu. Cei cu o rațiune aberantă nu sunt astfel. De când a fost corupt de Satana, omul a produs anumite concepții despre Dumnezeu, nu a fost loial și nu a tânjit după Dumnezeu, ca să nu mai spunem de conștiința lui față de Dumnezeu. Omul se împotrivește voit și emite judecăți despre Dumnezeu și, mai mult chiar, aruncă invective asupra Lui, prin spate. Omul știe cu siguranță că El este Dumnezeu și, totuși, emite judecăți la adresa Lui, prin spate, nu are nicio intenție de a asculta de El și nu face altceva decât să pretindă și să ceară lucruri absurde de la Dumnezeu. Astfel de oameni – oameni cu o rațiune aberantă – nu sunt capabili să își cunoască propriul comportament josnic sau să își regrete răzvrătirea. Dacă oamenii sunt capabili să se cunoască pe ei înșiși, atunci și-au recâștigat un pic din rațiunea lor; cu cât oamenii sunt mai răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu, dar nu se cunosc pe ei înșiși, cu atât mai mult rațiunea lor este una nesănătoasă.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”

82. După câteva mii de ani de corupție, omul a devenit insensibil și stupid, un demon care I se împotrivește lui Dumnezeu, în măsura în care răzvrătirea omului împotriva lui Dumnezeu a fost documentată în cărțile de istorie și nici măcar omul însuși nu este capabil să dea socoteală despre comportamentul lui răzvrătit – căci omul a fost profund corupt de Satana și a fost dus pe cărări greșite de Satana, încât nu știe unde să se întoarcă. Chiar și astăzi omul Îl trădează pe Dumnezeu: când omul Îl vede pe Dumnezeu, Îl trădează și, când nu Îl poate vedea, chiar și atunci Îl trădează. Sunt chiar unii care, după ce au fost martori la blestemele și mânia lui Dumnezeu, tot Îl trădează. Deci, spun că rațiunea omului și-a pierdut funcția originală, iar conștiința omului, de asemenea, și-a pierdut funcția originală. Omul la care Mă uit este o fiară în haine umane, este un șarpe veninos și, indiferent de cât de vrednic de milă încearcă el să apară înaintea ochilor Mei, nu voi avea niciodată milă de el, pentru că omul nu înțelege deloc diferența dintre alb și negru, diferența dintre adevăr și neadevăr. Rațiunea omului este atât de amorțită și, totuși, își dorește să obțină binecuvântări; umanitatea lui este atât de plină de rușine și, totuși, își dorește să aibă suveranitatea unui rege. Al cui rege ar putea fi oare, cu o astfel de rațiune? Cum ar putea el, cu o astfel de umanitate, să șadă pe un tron? Omul este cu adevărat lipsit de rușine! Este un nefericit îngâmfat! Acelora dintre voi care doriți să obțineți binecuvântări, vă sugerez să găsiți mai întâi o oglindă și să vă priviți reflexia urâtă – ai tu ce îți trebuie ca să fie rege? Ai tu fața cuiva care ar putea obține binecuvântări? Nu a avut loc nici cea mai mică schimbare în firea ta și nu ai pus niciun adevăr în practică și, totuși, încă îți dorești o minunată zi de mâine. Te amăgești singur! Născut pe un pământ atât de murdar, omul a fost grav influențat de societate, a fost influențat de etici feudale și educat la „instituții de învățământ superior”. Gândirea înapoiată, moralitatea coruptă, perspectiva plină de răutate asupra vieții, filozofia josnică de viață, existența aceasta fără nicio valoare, stilul de viață și obiceiurile depravate – toate aceste lucruri au pătruns adânc în inima omului și i-au subminat și atacat grav conștiința. Drept rezultat, omul este și mai departe de Dumnezeu și I se împotrivește Lui mai mult ca niciodată. Firea omului devine mai vicioasă pe zi ce trece și nu există nicio singură persoană care va renunța de bunăvoie la ceva pentru Dumnezeu, nicio singură persoană care Îl va asculta de bunăvoie pe Dumnezeu și, mai mult chiar, nicio singură persoană care va căuta de bunăvoie arătarea lui Dumnezeu. În schimb, sub domeniul Satanei, omul nu face altceva decât să caute plăcere, să se dedea corupției trupului într-o lume plină de noroi. Chiar și când aud adevărul, cei care trăiesc în întuneric nu se gândesc la cum să îl pună în practică, nici nu sunt înclinați să Îl caute pe Dumnezeu, chiar dacă I-au văzut arătarea. Cum ar putea o omenire atât de depravată să aibă vreo șansă la mântuire? Cum ar putea o omenire atât de decăzută să trăiască în lumină?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”

83. Sursa revelației firii corupte a omului nu este altceva decât conștiința lui inertă, natura lui rea și rațiunea lui nesănătoasă; dacă rațiunea și conștiința omului sunt capabile să revină la normal, atunci el va fi potrivit să fie folosit de Dumnezeu. Pentru că întotdeauna conștiința omului a fost amorțită, rațiunea omului nu a fost niciodată una sănătoasă și este din ce în ce mai inertă, omul este din ce în ce mai răzvrătit față de Dumnezeu, în așa măsură încât L-a pironit pe Isus pe cruce și nu L-a primit pe Dumnezeu cel întrupat în zilele de pe urmă să intre în casa lui, condamnă trupul lui Dumnezeu și Îl vede ca umil. Dacă omul ar avea măcar un pic de omenie, nu ar trata cu atâta cruzime trupul întrupat al lui Dumnezeu; dacă ar avea un pic de rațiune, nu ar trata atât de rău trupul întrupat al lui Dumnezeu; dacă ar avea un pic de conștiință, nu ar fi atât de „recunoscător” în felul acesta față de Dumnezeu întrupat. Omul trăiește în epoca în care Dumnezeu S-a întrupat și totuși nu este capabil să Îi mulțumească lui Dumnezeu pentru că i-a oferit o oportunitate atât de bună, ci dimpotrivă, blestemă venirea lui Dumnezeu sau ignoră complet faptul întrupării lui Dumnezeu și pare chiar să se împotrivească acestui fapt și se arată obosit de el. Indiferent de cum tratează omul venirea lui Dumnezeu, Acesta Și-a continuat mereu lucrarea cu răbdare chiar dacă omul n-a avut nici măcar un pic de ospitalitate față de El, ci doar Îi face, orbește, cereri. Firea omului a devenit extrem de vicioasă, rațiunea lui a devenit extrem de inertă și conștiința lui extrem de bătătorită de către cel rău și a încetat de mult să mai fie conștiința inițială a omului. Omul nu este doar nerecunoscător față de Dumnezeu întrupat care a dăruit atât de multă viață și har omenirii, ci a devenit plin de resentimente față de Dumnezeu pentru faptul că Acesta i-a dat adevărul; pentru că omul nu are nici cel mai mic interes față de adevăr și este plin de resentimente față de Dumnezeu. Nu doar că omul nu este capabil să își sacrifice viața pentru Dumnezeu întrupat, ci el încearcă să obțină beneficii de la El, pretinzând o dobândă care este de zeci de ori mai mare decât ceea ce omul I-a dat lui Dumnezeu. Oamenii cu o astfel de conștiință și rațiune cred că nu este mare lucru și încă mai cred că au dat atât de mult pentru Dumnezeu și că Dumnezeu le-a dat prea puțin. Unii oameni Mi-au dat un pahar cu apă, întind mâinile și Îmi cer să le plătesc pentru două pahare cu lapte sau Mi-au dat o cameră pentru o noapte și au încercat să Îmi ceară, de multe ori, un preț mai mare pentru cazare. Cu o astfel de umanitate și o astfel de conștiință, cum ați mai putea dori să câștigați viață? Ce nefericiți demni de dispreț sunteți!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”

84. Dacă nu scot la suprafață urâțenia din adâncul inimilor voastre, atunci fiecare dintre voi vă veți pune o coroană pe cap și vă veți acorda toată gloria vouă înșivă. Natura voastră arogantă și mândră vă împinge să vă trădați propria conștiință, să vă răzvrătiți și să vă opuneți lui Hristos și să vă dezvăluiți urâțenia, prin aceasta scoțând la lumină intențiile, noțiunile, dorințele voastre excesive și ochii plini de lăcomie. Și totuși, continuați să declarați că vă veți dedica viața lucrării lui Hristos și repetați iar și iar adevărurile care au fost rostite de Hristos acum mult timp. Aceasta este „credința” voastră. Aceasta este „credința voastră fără pată”. Am avut tot timpul așteptări foarte stricte de la om. Dacă loialitatea ta vine cu intenții și condiții, atunci mai degrabă nu vreau să am parte de așa-zisa ta loialitate, căci îi urăsc pe toți cei care Mă înșală prin intențiile lor și Mă șantajează cu condiții. Tot ce Îmi doresc este ca omul să Îmi fie absolut loial Mie și să facă toate lucrurile pentru a dovedi și de dragul acelui unic cuvânt: credință. Disprețuiesc folosirea de către voi a cuvintelor îndulcite pentru a Mă face să Mă bucur. Căci Eu vă tratez întotdeauna cu sinceritate completă și deci doresc ca și voi să vă purtați față de Mine cu credință adevărată. Când vine vorba de credință, mulți pot crede că Îl urmează pe Dumnezeu pentru că au credință, altfel nu ar suporta atâta suferință. Atunci te întreb aceasta: de ce nu Îl slăvești pe Dumnezeu niciodată, deși crezi în existența Lui? De ce, atunci, nu ai nicio frică de Dumnezeu în inima ta, dacă tu crezi în existența Lui? Accepți faptul că Hristos este întruparea lui Dumnezeu, așadar față de El? De ce te comporți atât de lipsit de respect față de El? De ce Îl judeci fățiș? De ce întotdeauna Îi spionezi mișcările? De ce nu te supui aranjamentelor Lui? De ce nu acționezi conform cuvântului Lui? De ce Îl șantajezi și Îl furi de jertfele Lui? De ce vorbești în locul lui Hristos? De ce judeci dacă sunt corecte cuvântul Lui și lucrarea Lui? De ce îndrăznești să rostești blasfemie pe la spatele Lui? Acestea și altele reprezintă credința voastră?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ești tu oare un adevărat credincios în Dumnezeu?”

85. Dacă folosiți concepții pentru a-L măsura și contura pe Dumnezeu, ca și cum El ar fi o statuie din argilă care nu se modifică și dacă voi Îl delimitați pe Dumnezeu în cadrul Bibliei și Îl reduceți la o sferă limitată a lucrării, acest lucru dovedește că L-ați condamnat pe Dumnezeu. Deoarece, în inimile lor, evreii din epoca Vechiului Testament L-au modelat pe Dumnezeu sub forma unui idol, ca și cum Dumnezeu ar fi putut fi numit doar Mesia și doar acela care era numit Mesia era Dumnezeu, și pentru că L-au servit și L-au slăvit pe Dumnezeu, ca și cum ar fi fost o statuie din argilă (lipsită de viață), L-au răstignit pe Isus în acea vreme pe cruce, osândindu-L la moarte – condamnându-L pe Isus cel nevinovat la moarte. Dumnezeu nu a comis nicio crimă, cu toate acestea, omul nu L-a cruțat pe Dumnezeu și L-a condamnat fără ezitare la moarte. Astfel, Isus a fost crucificat. Omul crede întotdeauna că Dumnezeu este neschimbător și Îl definește conform Bibliei, ca și cum omul ar fi văzut prin gestionarea lui Dumnezeu, ca și cum tot ce face Dumnezeu s-ar afla în mâinile omului. Oamenii sunt ridicoli până la extrem, sunt posedați de o aroganță supremă și toți au un talent înnăscut spre o retorică pompoasă. Indiferent cât de multe sunt cunoștințele tale despre Dumnezeu, tot spun că nu Îl cunoști pe Dumnezeu, că nu există nimeni mai potrivnic lui Dumnezeu și că Îl condamni pe Dumnezeu, pentru că ești total incapabil să săvârșești lucrarea lui Dumnezeu și să pășești pe calea desăvârșită de către Dumnezeu. De ce nu este Dumnezeu niciodată mulțumit de acțiunile omului? Deoarece omul nu Îl cunoaște pe Dumnezeu, pentru că are atâtea concepții și pentru că, în loc să se conformeze realității, toate cunoștințele sale despre Dumnezeu sunt făcute din același aluat și folosește aceeași abordare pentru toate situațiile. Astfel, venind pe pământ astăzi, Dumnezeu a fost răstignit încă o dată pe cruce de către om. Omenire crudă, brutală! Conspirația și intriga, îmbrâncirea unii cu alții, fuga disperată după reputație și avere, măcelul reciproc – când se vor încheia toate acestea? Dumnezeu a rostit sute de mii de cuvinte și totuși nimănui nu i-a venit mintea la cap. Ei acționează de dragul familiei, al fiilor și al fiicelor lor, pentru carieră, perspective, pentru statut, vanitate și bani, de dragul hainelor, pentru mâncare și trup – acțiunile cui sunt cu adevărat de dragul lui Dumnezeu? Chiar și printre cei ale căror acțiuni sunt de dragul lui Dumnezeu, există foarte puțini care Îl cunosc. Câți nu acționează de dragul propriilor interese? Câți oameni nu-i persecută și discriminează pe alții de dragul menținerii propriului statut? Astfel, Dumnezeu a fost condamnat de nenumărate ori prin forță la moarte, nenumărați judecători barbari L-au condamnat pe Dumnezeu și L-au răstignit încă o dată pe cruce. Câți pot fi numiți neprihăniți deoarece acționează cu adevărat de dragul lui Dumnezeu?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei răi cu siguranță vor fi pedepsiți”

86. Nu se opun mulți oameni lui Dumnezeu și nu împiedică lucrarea Duhului Sfânt pentru că nu cunosc lucrarea variată și diversă a lui Dumnezeu și, mai mult, pentru că nu posedă decât o fărâmă de cunoaștere și doctrină cu care să măsoare lucrarea Duhului Sfânt? Cu toate că experiențele unor asemenea oameni sunt superficiale, ei sunt aroganți și indulgenți din fire și privesc lucrarea Duhului Sfânt cu dispreț, ignoră disciplinele Duhului Sfânt și, mai mult, își folosesc vechile argumente banale ca să confirme lucrarea Duhului Sfânt. Ei joacă și un rol și sunt convinși pe deplin de propria lor știință și erudiție și de faptul că sunt în stare să călătorească în toată lumea. Nu sunt asemenea oameni cei care sunt disprețuiți și respinși de către Duhul Sfânt și nu vor fi ei eliminați de noua epocă? Nu sunt aceia care vin înaintea lui Dumnezeu și I se opun în mod deschis oameni ignoranți, neinformați și mărunți, care încearcă pur și simplu să arate cât sunt de geniali? Având doar o cunoaștere insuficientă a Bibliei, ei încearcă să încalece „sistemul academic” al lumii, având doar o doctrină superficială de a-i învăța pe oameni, ei încearcă să răstoarne lucrarea Duhului Sfânt și încearcă să o facă să se învârtească în jurul propriului lor proces de gândire și, miopi cum sunt, încearcă să cuprindă dintr-o privire 6000 de ani de lucrare a lui Dumnezeu. Acești oameni nu au vreo rațiune despre care să vorbească! De fapt, cu cât mai mare este cunoașterea de Dumnezeu a oamenilor, cu atât sunt mai lenți în a-I judeca lucrarea. Mai mult, ei vorbesc doar puțin despre știința lor cu privire la lucrarea lui Dumnezeu astăzi, dar nu sunt pripiți în judecățile lor. Cu cât oamenii cunosc mai puțin despre Dumnezeu, cu atât mai aroganți și mai îngâmfați sunt și cu atât mai nesăbuit proclamă ființa lui Dumnezeu – și totuși ei nu vorbesc decât de teorie și nu oferă nicio dovadă reală. Asemenea oameni nu au nicio valoare. Cei care văd lucrarea Duhului Sfânt ca pe un joc sunt frivoli! Aceia care nu sunt precauți când întâlnesc noua lucrare a Duhului Sfânt, care vorbesc prea mult, se grăbesc să judece, dau frâu liber instinctului de a nega dreptatea lucrării Duhului Sfânt și care, de asemenea, o insultă și blasfemiază – astfel de oameni nerespectuoși nu sunt oare ignoranți față de lucrarea Duhului Sfânt? Nu sunt ei, mai mult, cei aroganți, inerent mândri și neguvernabili? Chiar dacă sosește ziua în care asemenea oameni acceptă noua lucrare a Duhului Sfânt, Dumnezeu tot nu îi va tolera. Nu doar că ei se uită de sus la cei care lucrează pentru Dumnezeu, dar și blasfemiază împotriva lui Dumnezeu Însuși. Asemenea oameni nesăbuiți nu vor fi iertați, nici în epoca aceasta nici în cea ce va să vie și vor pieri pe vecie în iad! Astfel de oameni nerespectuoși, indulgenți pretind a crede în Dumnezeu și cu cât fac aceasta mai mult, cu atât mai probabil este că ofensează decretele administrative ale lui Dumnezeu. Nu merg oare toți cei aroganți care sunt nestăpâniți în mod natural și care niciodată nu au ascultat de nimeni, pe această cale? Nu se opun ei lui Dumnezeu zi după zi, El care este întotdeauna nou și niciodată vechi?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cunoașterea celor trei etape ale lucrării lui Dumnezeu este calea spre a-L cunoaște pe Dumnezeu”

87. Să știți că vă opuneți lucrării lui Dumnezeu sau vă folosiți propriile concepții pentru a măsura lucrarea de astăzi, pentru că nu cunoașteți principiile lucrării lui Dumnezeu și pentru că nu luați în serios suficient de mult lucrarea Duhului Sfânt. Opoziția voastră față de Dumnezeu și obstrucționarea lucrării Duhului Sfânt sunt cauzate de concepțiile și inerenta voastră aroganță. Nu pentru că lucrarea lui Dumnezeu este greșită, ci pentru că voi sunteți în mod natural prea nesupuși. După ce își găsesc credința în Dumnezeu, unii oameni nu pot nici măcar să spună cu siguranță de unde a venit omul, și totuși ei îndrăznesc să țină discursuri publice, evaluând bunele și relele lucrării Duhului Sfânt. Și chiar le țin predici apostolilor care au lucrarea cea nouă a Duhului Sfânt, făcând comentarii și vorbind când nu trebuie; umanitatea lor este prea josnică și nu au nici cea mai mică urmă de rațiune. Nu va veni ziua când asemenea oameni vor fi respinși de lucrarea Duhului Sfânt și vor fi arși de focurile iadului? Ei nu cunosc lucrarea lui Dumnezeu, dar în schimb Îi critică lucrarea și încearcă și să-L învețe pe Dumnezeu cum să lucreze. Cum pot asemenea oameni lipsiți de rațiune să-L cunoască pe Dumnezeu? Omul ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu în timpul procesului de căutare și experimentare a Lui; nu prin criticarea Lui după bunul plac ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu prin luminarea Duhului Sfânt. Cu cât este mai precisă cunoașterea lui Dumnezeu de către oameni, cu atât mai puțin I se opun. Dimpotrivă, cu cât mai puțin Îl cunosc oamenii pe Dumnezeu, cu atât este mai probabil ca ei să I se opună. Concepțiile tale, vechea ta natură și umanitatea, caracterul și perspectiva ta morală sunt „capitalul” cu care Îi reziști lui Dumnezeu și, cu cât ești mai corupt, mai degradat și mai josnic, cu atât mai mult ești dușmanul lui Dumnezeu. Cei care dețin concepții deplorabile și au o fire ipocrită sunt încă și mai mult în vrăjmășie cu Dumnezeul întrupat și asemenea oameni sunt anticriști. Dacă nu se corectează concepțiile tale, atunci ele vor fi mereu împotriva lui Dumnezeu; nu vei fi niciodată compatibil cu Dumnezeu și vei fi pentru totdeauna separat de El.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cunoașterea celor trei etape ale lucrării lui Dumnezeu este calea spre a-L cunoaște pe Dumnezeu”

88. Aceia care nu înțeleg scopul lucrării lui Dumnezeu sunt aceia care se opun lui Dumnezeu și, chiar mai mult, aceia care sunt conștienți de scopul lucrării lui Dumnezeu, dar nu caută să-L mulțumească pe Dumnezeu. Cei care citesc Biblia în bisericile mari, recită Biblia în fiecare zi și, totuși, niciunul nu înțelege scopul lucrării lui Dumnezeu. Niciunul nu este capabil să-L cunoască pe Dumnezeu; mai mult, niciunul nu este în concordanță cu inima lui Dumnezeu. Toți sunt oameni netrebnici, ticăloși, fiecare crezându-se la înălțime ca să-L învețe pe Dumnezeu. Deși ei flutură numele lui Dumnezeu, ei I se opun voit. Cu toate că ei se denumesc credincioși ai lui Dumnezeu, ei sunt cei care mănâncă trupul și beau sângele omului. Toți oamenii ca aceștia sunt diavoli care devorează sufletul omului, demoni șefi care intenționat stau în calea celor care încearcă să umble pe calea cea dreaptă, și obstacole ce îi împiedică pe cei care Îl caută pe Dumnezeu. Cu toate că ei au „un trup robust”, cum vor ști adepții lor că ei sunt antihriști care îi conduc pe oameni contra lui Dumnezeu? Cum vor ști ei că aceștia sunt diavoli vii care caută, pentru un scop anume, suflete ca să le devoreze? Aceia care se cinstesc singuri înaintea lui Dumnezeu sunt cei mai josnici dintre oameni, în timp ce aceia care se smeresc sunt cei mai demni de cinste. Și aceia care cred că știu lucrarea lui Dumnezeu și proclamă lucrarea lui Dumnezeu altora în sunet de fanfară în timp ce ochii le sunt ațintiți asupra Lui – aceștia sunt cei mai ignoranți oameni. Astfel de oameni sunt aceia fără mărturia lui Dumnezeu și aceia care sunt aroganți și îngâmfați. Aceia care cred că au prea puține cunoștințe despre Dumnezeu în ciuda experienței lor reale și a cunoștințelor practice despre Dumnezeu, sunt cei mai iubiți de El. Astfel de oameni au o mărturie adevărată și pot fi cu adevărat desăvârșiți de Dumnezeu. Aceia care nu înțeleg voia lui Dumnezeu sunt adversarii lui Dumnezeu; aceia care înțeleg voia lui Dumnezeu, dar nu practică adevărul sunt adversarii lui Dumnezeu; aceia care mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu, dar merg împotriva substanței cuvintelor lui Dumnezeu, sunt adversarii lui Dumnezeu; aceia care au concepții despre Dumnezeul întrupat și se răzvrătesc intenționat, sunt adversarii lui Dumnezeu; aceia care Îl judecă pe Dumnezeu, sunt adversarii lui Dumnezeu; și oricine nu este capabil să Îl cunoască pe Dumnezeu și să Îi fie martor, este adversarul lui Dumnezeu. Așa că, ascultați îndemnul meu: Dacă aveți cu adevărat credința să umblați pe această cărare, atunci continuați să o urmați. Dacă nu puteți să vă abțineți de la a vă împotrivi lui Dumnezeu, atunci mai bine vă întoarceți până nu e prea târziu. Altfel, se prevestesc lucruri mai degrabă rele decât bune, pentru că natura voastră e prea stricată. Nu aveți nici un pic de loialitate sau ascultare sau o inimă care însetează după dreptate și adevăr. Și nu aveți nici un strop de dragoste pentru Dumnezeu. S-ar putea spune că starea voastră înaintea lui Dumnezeu este în totală dezordine. Nu reușiți să vă păziți ceea ce ar trebui sau să vorbiți ceea ce ar trebui. Nu sunteți capabili să puneți în practică ceea ce ar trebui și nu sunteți capabili să îndepliniți rolul pe care ar trebui. Nu aveți loialitatea, conștiința, ascultarea sau fermitatea care ar trebui. Nu ați îndurat suferința pe care ar trebui să o îndurați și nu aveți credința care ar trebui. Sunteți lipsiți total de orice merit; aveți respectul de sine necesar pentru a continua să trăiți? Vă spun că e mai bine pentru voi să închideți ochii pentru odihna veșnică, scutindu-L astfel pe Dumnezeu de grija pentru voi și să sufere de dragul vostru. Credeți în Dumnezeu, dar nu Îi cunoașteți voia; mâncați și beți cuvintele lui Dumnezeu, dar nu sunteți capabili să țineți poruncile lui Dumnezeu. Credeți în Dumnezeu, dar nu Îl cunoașteți și trăiți ca și cum nu ați avea un scop la care să năzuiți. Nu aveți nicio valoare și nu aveți niciun scop. Trăiți ca oameni, dar nu aveți nicio conștiință, integritate sau cea mai mică credibilitate. Cum puteți fi considerați oameni? Credeți în Dumnezeu, dar Îl înșelați. Mai mult, luați banii lui Dumnezeu și mâncați din jertfele Lui, dar, la sfârșit, nu arătați nicio apreciere pentru sentimentele lui Dumnezeu sau conștiință față de Dumnezeu. Nu puteți îndeplini nici cea mai neînsemnată dintre poruncile lui Dumnezeu. Prin urmare, cum puteți fi considerați oameni? Mâncarea pe care o mâncați și aerul pe care îl respirați vin de la Dumnezeu, vă bucurați de harul Său, dar, la final, nu aveți nici cea mai mică cunoștință despre Dumnezeu. Dimpotrivă, ați devenit nefolositori care I se împotrivesc lui Dumnezeu. Nu sunteți atunci niște dobitoace cu nimic mai bune decât un câine? Care dintre animale este mai rău decât voi?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Toți oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu sunt oameni care I se împotrivesc lui Dumnezeu”

89. Cea mai mare problemă a omului este că el iubește doar lucrurile pe care nu le poate vedea sau atinge, lucruri care sunt misterioase și nemaipomenite în mod suprem și care nu pot fi imaginate de către om sau atinse de către muritorii de rând. Cu cât sunt mai nerealiste aceste lucruri, cu atât sunt analizate mai mult de către om, care le urmărește chiar nepăsător față de orice altceva și încearcă să le obțină. Cu cât sunt mai nerealiste, cu atât le examinează și le analizează mai îndeaproape omul, mergând chiar până acolo încât își concepe propriile idei complete despre ele. Din contră, cu cât sunt mai realiste lucrurile, cu atât este mai indiferent omul față de ele; pur și simplu le privește de sus și este chiar disprețuitor la adresa lor. Nu este aceasta exact atitudinea voastră față de lucrarea realistă pe care o săvârșesc Eu astăzi? Cu cât sunt mai realiste astfel de lucruri, cu atât aveți mai multe prejudecăți față de ele. Nu petreceți deloc timp examinându-le, pur și simplu le ignorați; vă uitați de sus la aceste cerințe realiste cu standarde scăzute și chiar păstrați numeroase concepții despre acest Dumnezeu, care este Cel mai real și sunteți pur și simplu incapabili să acceptați realitatea și normalitatea Lui. Astfel, nu credeți în lucruri nedeslușite? Aveți o credință nezdruncinată în Dumnezeul nedeslușit al timpurilor trecute și niciun interes față de Dumnezeul real din prezent. Nu este acest lucru din cauză că Dumnezeu de ieri și Dumnezeu de astăzi fac parte din două epoci diferite? Nu este acest lucru și din cauză că Dumnezeul de ieri este Dumnezeul preamărit din Ceruri, în timp ce Dumnezeul de azi este un om mic pe pământ? Nu este mai ales din cauză că Dumnezeul venerat de om este Cel produs de concepțiile lui, în timp ce Dumnezeul de azi este un trup real produs pe pământ? Când totul e spus și săvârșit, oare nu datorită faptului că Dumnezeul de astăzi este prea real, omul nu Îl urmează? Căci ceea ce Dumnezeul de astăzi cere de la om, este exact ceea ce omul este cel mai puțin dispus să facă, ceea ce-l rușinează. Nu îngreunează aceste lucruri situația omului? Nu îi dezgolesc rănile? Astfel, mulți dintre cei care nu urmăresc realitatea, devin dușmanii lui Dumnezeu întrupat, devin antihriști. Nu este acesta un adevăr evident? În trecut, când Dumnezeu urma să Se întrupeze, poate că ai fost o figură religioasă sau un credincios devotat. După ce Dumnezeu a devenit trup, mulți astfel de credincioși devotați au devenit antihriști, fără să știe. Știi ce se întâmplă aici? În credința ta față de Dumnezeu, nu te concentrezi pe realitate sau pe urmărirea adevărului, în schimb, te preocupi de neadevăruri – nu este aceasta cea mai clară sursă a dușmăniei tale față de Dumnezeu întrupat?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar cei care Îl cunosc pe Dumnezeu și lucrarea Sa Îl pot mulțumi”

90. Înainte de a lua legătura cu Hristos, poți crede că firea ți s-a transformat în întregime, că ești un discipol loial al lui Hristos și că ești persoana cea mai demnă de a primi binecuvântările lui Hristos. Precum și că, fiindcă ai străbătut multe drumuri, ai făcut multă lucrare și ai adus mult rod, vei fi cu siguranță cineva care va primi, la sfârșit, cununa. Totuși, există un adevăr pe care ai putea să nu-l știi: firea coruptă a omului și răzvrătirea și rezistența lui sunt expuse când Îl vede pe Hristos, iar răzvrătirea și rezistența expuse în acest moment sunt în mod absolut și complet expuse mai mult decât în oricare altul. Tocmai pentru că Hristos este Fiul Omului – un Fiu al Omului care posedă umanitate normală – omul nici nu Îl cinstește, nici nu Îl respectă. Tocmai pentru că Dumnezeu trăiește în trup răzvrătirea omului este adusă la lumină atât de amănunțit și cu detalii atât de vii. Așa că Eu spun că venirea lui Hristos a dezgropat toată răzvrătirea omenirii și a scos puternic în evidență natura omenirii. Acest lucru se numește „ademenirea unui tigru de pe munte” și „ademenirea unui lup afară din peștera lui”. Îndrăznești să-ți permiți să spui că Îi ești loial lui Dumnezeu? Îndrăznești să-ți permiți să spui că arăți ascultare absolută față de Dumnezeu? Îndrăznești să-ți permiți să spui că nu ești răzvrătit? Unii vor spune: ori de câte ori Dumnezeu mă instalează într-un mediu nou, eu mă supun în mod invariabil, fără să cârtesc, și, în plus, nu am în minte nicio noțiune despre Dumnezeu. Unii vor spune: îndeplinesc cât de bine pot orice sarcină îmi dă Dumnezeu și nu dau niciodată dovadă de neglijență. În acest caz, vă întreb: puteți fi compatibili cu Hristos atunci când trăiți alături de El? Și cât timp veți fi compatibili cu El? O zi? Două zile? O oră? Două ore? Credința voastră poate fi lăudabilă, dar nu aveți prea multă statornicie. Odată ce trăiești cu adevărat cu Hristos, neprihănirea de sine și autoimportanța îți vor fi, puțin câte puțin, expuse prin intermediul cuvintelor și al acțiunilor tale și tot astfel vor fi dezvăluite în mod firesc dorințele tale închipuite, mentalitatea ta neascultătoare și nemulțumirea ta. În cele din urmă, aroganța ta va deveni tot mai mare, până când vei fi în dezacord cu Hristos la fel de mult cum este apa cu focul și atunci natura ta va fi complet expusă. În acel moment, noțiunile tale nu vor mai putea fi acoperite, plângerile tale, și ele, vor dobândi o expresie spontană, iar umanitatea ta pervertită va fi complet expusă. Cu toate acestea, chiar și atunci, continui să-ți tăgăduiești propria răzvrătire, crezând în schimb că un Hristos ca acesta nu este ușor de acceptat pentru om, că este prea exigent cu omul și că te-ai supune pe deplin doar dacă ar fi un Hristos mai binevoitor. Voi credeți că există întotdeauna o cauză dreaptă pentru răzvrătirea voastră și că vă răzvrătiți împotriva Lui numai după ce Hristos v-a dus dincolo de un anumit punct. Nici măcar o singură dată nu v-ați gândit că nu ați reușit să-L vedeți pe Hristos ca Dumnezeu și ați eșuat în intenția voastră de a asculta de El. Mai degrabă, insistați cu încăpățânare ca Hristos să lucreze în conformitate cu dorința voastră și, de îndată ce există un singur lucru în care El nu face astfel, credeți că El nu este Dumnezeu, ci un om. Nu sunt mulți dintre voi cei care s-au certat cu El în acest fel? În cine credeți, la urma urmei? Și în ce fel căutați?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care sunt incompatibili cu Hristos sunt cu siguranță potrivnici lui Dumnezeu”

91. Mereu doriți să-L vedeți pe Hristos, dar vă îndemn să nu vă stimați atât de mult; oricine Îl poate vedea pe Hristos, dar spun că nimeni nu este vrednic să-L vadă pe Hristos. Fiindcă natura omului este plină de răutate, aroganță și răzvrătire, în momentul în care Îl vei vedea pe Hristos, natura ta te va distruge și te va condamna la moarte. Asocierea ta cu un frate (sau cu o soră) poate să nu arate prea mult despre tine, dar nu este atât de simplu atunci când te asociezi cu Hristos. În orice moment, noțiunile tale pot prinde rădăcini, aroganța ta începe să încolțească, iar răzvrătirea ta face smochine. Cum poți tu, cu o asemenea umanitate, să fii vrednic de a te asocia cu Hristos? Ești cu adevărat capabil să-L tratezi ca pe Dumnezeu în fiecare moment al fiecărei zile? Vei avea cu adevărat realitatea supunerii față de Dumnezeu? Vă închinați la Dumnezeul Cel preaînalt din inimile voastre ca fiind Iahve, în timp ce-L priviți pe Hristos Cel vizibil ca pe un om. Rațiunea voastră este inferioară, iar umanitatea voastră, prea pervertită! Voi nu puteți să-L priviți, pentru totdeauna, pe Hristos ca fiind Dumnezeu; doar ocazional, când aveți chef, Îl apucați cu putere și vă închinați Lui ca fiind Dumnezeu. De aceea, vă spun că nu sunteți credincioși ai lui Dumnezeu, ci o poteră de complici care luptă împotriva lui Hristos. Chiar și oamenii care arată bunăvoință față de alții sunt răsplătiți și, totuși, Hristos, care a făcut o asemenea lucrare între voi, nu a primit nici dragostea omului, nici răsplata și supunerea lui. Nu este acest lucru ceva sfâșietor?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care sunt incompatibili cu Hristos sunt cu siguranță potrivnici lui Dumnezeu”

92. Poate că, în toți anii tăi de credință în Dumnezeu, nu ai blestemat niciodată pe nimeni sau nu ai săvârșit o faptă rea, totuși, în asocierea ta cu Hristos, nu poți spune adevărul, nu poți acționa sincer sau nu poți da ascultare cuvântului lui Hristos; în acest caz, Eu spun că ești cea mai sinistră și mai rea persoană din lume. Poți fi extrem de cordial și devotat rudelor tale, prietenilor tăi, soției tale (sau soțului tău), fiilor tăi și fiicelor tale și părinților tăi și poți să nu profiți niciodată de alții, dar, dacă nu poți fi compatibil și în armonie cu Hristos, atunci, chiar dacă cheltuiești tot ce ai pentru ajutorarea vecinilor tăi sau ai grijă cu meticulozitate de tatăl tău, de mama ta și de membrii familiei tale, aș spune că tot ești rău și, în plus, plin de trucuri viclene. Nu te gândi că, doar pentru că te înțelegi cu alții sau faci câteva fapte bune, ești compatibil cu Hristos. Crezi că intenția ta caritabilă poate să îți obțină pe necinstite o binecuvântare din Cer? Crezi că săvârșirea unor fapte bune se poate substitui ascultării tale? Niciunul dintre voi nu este în stare să accepte să fie tratat și curățat și toți găsiți dificilă îmbrățișarea umanității normale a lui Hristos, în ciuda faptului că vă trâmbițați, în mod constant, ascultarea față de Dumnezeu. O astfel de credință ca a voastră va aduce o răsplată pe potrivă. Opriți-vă din a vă lăsa în voia iluziilor fantastice și a dorinței de a-L vedea pe Hristos, căci sunteți prea mici de statură, atât de mult, încât nu sunteți nici măcar demni să-L vedeți. Când vei fi purificat complet de răzvrătirea ta și vei putea fi în armonie cu Hristos, în acel moment Dumnezeu ți Se va arăta în mod firesc. Dacă vei merge să-L vezi pe Dumnezeu fără să fi trecut prin curățare sau judecată, atunci vei deveni, cu siguranță, un adversar al lui Dumnezeu și vei fi destinat distrugerii. Natura omului Îi este în mod inerent ostilă lui Dumnezeu, căci toți oamenii au fost supuși corupției cele mai profunde a Satanei. Dacă omul încearcă să se asocieze cu Dumnezeu din mijlocul corupției sale, este sigur că nimic bun nu poate ieși din asta; acțiunile și cuvintele lui îi vor expune cu siguranță corupția la fiecare cotitură și, asociindu-se cu Dumnezeu, răzvrătirea lui va fi dezvăluită în fiecare aspect. Fără să știe, omul ajunge să I se opună lui Hristos, să-L înșele pe Hristos și să-L părăsească pe Hristos; când se va întâmpla acest lucru, omul se va afla într-o stare și mai precară și, dacă acest lucru va continua, va fi supus pedepsei.

Unii ar putea să creadă că, dacă asocierea cu Dumnezeu este atât de periculoasă, atunci ar fi mai înțelept să-L țină pe Dumnezeu la distanță. Ce pot câștiga oameni ca aceștia? Îi pot ei fi loiali lui Dumnezeu? Cu siguranță, asocierea cu Dumnezeu este foarte dificilă, dar acest lucru este în întregime pentru că omul este corupt, iar nu pentru că Dumnezeu nu este în măsură să Se asocieze cu el. Ar fi mai bine pentru voi să dedicați mai mult efort adevărului cunoașterii sinelui. De ce nu ați fost lăudați de Dumnezeu? De ce este firea voastră abominabilă pentru El? De ce provoacă discursul vostru dezgustul Lui? De îndată ce ați demonstrat un pic de loialitate, vă cântați propriile laude și cereți recompensă pentru o contribuție mică; vă uitați de sus la alții când ați arătat un minimum de ascultare și deveniți disprețuitori față de Dumnezeu la îndeplinirea unei sarcini minore. Pentru primirea lui Dumnezeu, ceri bani, daruri și complimente. Te doare inima să dai un ban sau doi; când dai zece, dorești binecuvântări și să fii tratat cu deosebire. Despre o umanitate ca a voastră este, în mod indiscutabil, jignitor să se vorbească sau să se audă. Există ceva demn de laudă în vorbele și acțiunile voastre? Cei care își fac datoria și cei care nu și-o fac, cei care conduc și cei care îi urmează, cei care Îl primesc pe Dumnezeu și cei care nu Îl primesc, cei care dăruiesc și cei care nu dăruiesc, cei care predică și cei care primesc cuvântul și așa mai departe, toți acești oameni se laudă pe ei înșiși. Nu găsiți acest lucru ridicol? Să știi foarte bine că crezi în Dumnezeu, totuși să nu poți fi compatibil cu Dumnezeu. Știind foarte bine că ești pe deplin nevrednic, persiști, totuși, în a te lăuda. Nu simțiți că rațiunea vi s-a deteriorat până într-acolo, încât nu mai aveți autocontrol? Cu o rațiune ca aceasta, cum sunteți vrednici de a vă asocia cu Dumnezeu? Nu vă temeți pentru voi, în acest moment? Firea voastră s-a deteriorat deja până într-acolo, încât nu puteți fi compatibili cu Dumnezeu. Astfel, nu este credința voastră ridicolă? Nu este credința voastră fără noimă? Cum te vei ocupa de viitorul tău? Cum vei alege calea pe care trebuie să mergi?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care sunt incompatibili cu Hristos sunt cu siguranță potrivnici lui Dumnezeu”

93. Unii oameni nu se bucură de adevăr, cu atât mai puțin de judecată. În schimb, se bucură de putere și bogății; se spune că astfel de oameni caută puterea. Ei caută în lume numai acele confesiuni cu influență și pe acei pastori și învățători care vin din seminarii. În ciuda faptului că au acceptat calea adevărului, ei rămân sceptici și nu sunt capabili să se dedice cu totul. Ei vorbesc despre sacrificarea pentru Dumnezeu, dar ochii lor sunt concentrați pe marii învățători și pastori, iar Hristos este dat la o parte. Inimile lor sunt pline de faimă, bogăție și glorie. Ei nu cred deloc că un astfel de om modest este capabil să cucerească atât de mulți, că unul atât de neînsemnat este capabil să desăvârșească oameni. Ei nu cred deloc că acești nimeni aflați printre praf și grămezi de bălegar sunt oamenii aleși de Dumnezeu. Ei cred că dacă astfel de oameni ar face obiectul mântuirii lui Dumnezeu, atunci cerul și pământul s-ar întoarce cu susul în jos și toți oamenii s-ar prăpădi de râs. Ei cred că dacă Dumnezeu ar alege astfel de nimeni pentru a fi desăvârșiți, atunci acei mari oameni ar deveni Însuși Dumnezeu. Perspectivele lor sunt întinate cu necredință; într-adevăr, departe de necredință, ei sunt bestii absurde. Căci ei acordă valoare doar poziției, prestigiului și puterii; ceea ce pun ei la loc de cinste sunt grupurile mari și confesiunile. Ei nu au niciun respect față de toți cei conduși de Hristos; ei sunt simpli trădători care I-au întors spatele lui Hristos, adevărului și vieții.

Ceea ce admiri tu nu este umilința lui Hristos, ci acei falși păstori cu o reputație proeminentă. Nu iubești frumusețea sau înțelepciunea lui Hristos, ci pe acei ușuratici care se asociază cu lumea ticăloasă. Râzi de durerea lui Hristos care nu are loc unde să-Și plece capul, dar admiri acele cadavre care pun stăpânire pe jertfe și trăiesc în depravare. Nu ești dispus să suferi alături de Hristos, dar te duci cu bucurie în brațele acelor antihriști nesăbuiți, deși ei îți furnizează doar trup, doar litere și doar control. Chiar și acum inima ta încă se întoarce către ei, către reputația lor, către statutul și către influența lor. Și, totuși, continui să păstrezi o atitudine prin care percepi lucrarea lui Hristos ca fiind greu de crezut și nu ești dispus să o accepți. Acesta este motivul pentru care spun că nu ai credința recunoașterii lui Hristos. Motivul pentru care L-ai urmat până în ziua de astăzi este în totalitate pentru că nu ai avut altă opțiune. În inima ta domnesc mereu multe imagini grandioase; nu poți uita fiecare cuvânt și fiecare faptă a lor, nici cuvintele și mâinile lor influente. Ei sunt, în inima voastră, întotdeauna superiori și întotdeauna eroi. Dar aceasta nu este astfel pentru Hristos Cel de astăzi. El este întotdeauna nesemnificativ în inima ta și întotdeauna nedemn de slavă. Căci este prea obișnuit, are prea puțină influență și este departe de a fi grandios.

În orice caz, Eu spun că toți aceia care nu stimează adevărul sunt toți necredincioși și trădători ai adevărului. Astfel de oameni nu vor primi niciodată aprobarea lui Hristos. Ați identificat acum cât de multă necredință este în voi? Și cât de multă trădare a lui Hristos? Vă îndemn astfel: din moment ce ați ales calea adevărului, atunci ar trebui să vă devotați cu toată inima; nu fiți ambivalenți sau fără entuziasm. Trebuie să înțelegeți că Dumnezeu nu aparține lumii sau unei singure persoane, ci tuturor acelora care cred cu adevărat în El, tuturor acelora care Îl venerează și tuturor acelora care Îi sunt devotați și credincioși Lui.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ești tu oare un adevărat credincios în Dumnezeu?”

94. Mulți dintre cei care Îl urmează pe Dumnezeu sunt doar preocupați de modul de a obține binecuvântări sau de a evita dezastrul. La menționarea lucrării și a gestionării lui Dumnezeu, ei tac și își pierd orice interes. Ei cred că cunoașterea unor astfel de întrebări plictisitoare nu le va spori viața nici nu vor avea vreun beneficiu, așa că, deși au auzit mesaje despre gestionarea lui Dumnezeu, le tratează cu neglijență. Și ei nu le văd ca fiind ceva prețios de acceptat, cu atât mai puțin le primesc ca parte a vieții lor. Acești oameni au un scop foarte simplu în a-L urma pe Dumnezeu, iar acel scop este de a primi binecuvântări. Astfel de oameni nu se pot deranja să țină cont de orice altceva care nu implică direct acest scop. Pentru ei, credința în Dumnezeu pentru a obține binecuvântări este cel mai legitim dintre obiective și însăși valoarea credinței lor. Aceștia nu sunt afectați de nimic care nu poate atinge acest obiectiv. Acesta este cazul majorității celor care cred astăzi în Dumnezeu. Scopul și motivația lor par legitime, pentru că, în același timp în care ei cred în Dumnezeu, ei cheltuiesc și pentru Dumnezeu, se dedică lui Dumnezeu și își îndeplinesc datoria. Ei renunță la tinerețe, își părăsesc familia și cariera și chiar își petrec ani, ocupați, departe de casă. De dragul scopului lor final, își schimbă interesele, își schimbă viziunea asupra vieții și chiar își schimbă direcția pe care o caută, totuși ei nu pot schimba scopul credinței lor în Dumnezeu. Ei aleargă pentru a-și gestiona propriile idealuri; indiferent de cât de departe este drumul și indiferent de cât de multe greutăți și obstacole întâmpină pe drum, rămân aproape de armele lor și fără teamă de moarte. Ce putere îi face să continue să se dedice în acest fel? Este conștiința lor? Este caracterul lor minunat și nobil? Este hotărârea lor de a duce până la sfârșit lupta cu forțele răului? Este credința lor în care stau mărturie lui Dumnezeu fără să caute recompense? Este loialitatea lor pentru care sunt dispuși să renunțe la toate pentru a îndeplini voia lui Dumnezeu? Sau este spiritul lor de devotament în cadrul căruia au renunțat întotdeauna la cererile extravagante personale? Ca niște oameni care nu au cunoscut niciodată lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu să dea atât de mult este, pur și simplu, un miracol nemaipomenit! Pentru moment, să nu discutăm despre cât de mult au oferit acești oameni. Comportamentul lor, totuși, este foarte demn de analiza noastră. În afară de beneficiile care sunt atât de strâns asociate cu ei, ar putea exista vreun alt motiv pentru care acești oameni care nu Îl înțeleg niciodată pe Dumnezeu să-I dea atât de mult? În aceasta, descoperim o problemă neidentificată anterior: relația omului cu Dumnezeu este doar una de interes personal. Este relația dintre receptor și Cel care dă binecuvântarea. Pentru a spune lucrurilor pe nume, este ca și relația dintre angajat și angajator. Angajatul lucrează numai pentru a primi recompensele acordate de angajator. Într-o relație ca aceasta, nu există nicio afecțiune, ci doar o afacere; nu există a iubi și a fi iubit, numai caritate și milă; nu există înțelegere, doar indignare reprimată și înșelătorie; nu există intimitate, ci doar o prăpastie care nu poate fi trecută. Când lucrurile ajung până în acest punct, cine poate inversa o astfel de tendință? Și câți oameni sunt capabili să înțeleagă cu adevărat cât de disperată a devenit această relație? Cred că atunci când oamenii se scufundă în bucuria de a fi binecuvântați, niciunul nu-și poate imagina cât de jenantă și de dizgrațioasă este o astfel de relație cu Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu”

95. Cel mai trist lucru referitor la credința omenirii în Dumnezeu este că omul își conduce propria gestionare în mijlocul lucrării lui Dumnezeu și este nepăsător la gestionarea lui Dumnezeu. Cel mai mare eșec al omului constă în modul în care, în același timp cu încercarea de a se supune lui Dumnezeu și de a I se închina, omul își construiește propria destinație ideală și calculează cum să primească cea mai mare binecuvântare și cea mai bună destinație. Chiar dacă oamenii înțeleg cât de jalnici, antipatici și vrednici de milă sunt ei, câți sunt gata să renunțe cu ușurință la idealurile și la speranțele lor? Și cine poate să-și oprească proprii pași și să nu se mai gândească doar la el însuși? Dumnezeu are nevoie de cei care vor coopera strâns cu El pentru a-Și completa gestionarea. El cere acelora care își vor dedica mintea și trupul lucrării Sale de gestionare să se supună Lui; El nu are nevoie de oameni care să-și întindă mâna și să cerșească de la El în fiecare zi, cu atât mai puțin are nevoie de cei care dau puțin și apoi așteaptă să le fie răsplătită favoarea. Dumnezeu îi disprețuiește pe cei care fac o mică contribuție și apoi se culcă pe lauri. El îi urăște pe acei oameni cu sânge rece care resping lucrarea de gestionare a Sa și care doresc să vorbească numai despre a merge în rai și a câștiga binecuvântări. El îi urăște și mai mult pe cei care profită de ocazia ivită din lucrarea pe care El o face pentru a mântui omenirea. Asta pentru că acestor oameni nu le-a păsat niciodată de ceea ce dorește Dumnezeu să realizeze și să dobândească prin munca gestionării Sale. Lor le pasă doar de modul în care pot folosi ocazia oferită de lucrarea lui Dumnezeu pentru a câștiga binecuvântări. Lor nu le pasă de inima lui Dumnezeu, fiind preocupați în totalitate de propriul lor viitor și de propria lor soartă. Cei care resping lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu și nu au nici cel mai mic interes pentru modul în care Dumnezeu mântuiește omenirea și pentru voința Lui, fac tot ceea ce le place, indiferent de lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu. Comportamentul lor nu este amintit de Dumnezeu, nu este aprobat de Dumnezeu, cu atât mai puțin este privit cu bunăvoință de Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu”

96. Faptele Mele sunt mai numeroase decât firele de nisip de pe plajă, și înțelepciunea Mea mai mare decât cea a tuturor fiilor lui Solomon, totuși oamenii Mă cred un simplu medic fără importanță și un învățător necunoscut al oamenilor! Atât de mulți cred în Mine doar ca să-i vindec. Atât de mulți cred în Mine doar ca să Îmi folosesc puterile pentru a alunga spiritele necurate din trupurile lor, și atât de mulți cred în Mine doar pentru a putea primi pace și bucurie de la Mine. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a pretinde de la Mine mai multă bogăție materială. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a-și petrece această viață în pace și pentru a fi teferi și nevătămați în lumea care vine. Atât de mulți cred în Mine doar pentru a evita suferința iadului și pentru a primi binecuvântările cerești. Atât de mulți cred în Mine doar pentru confort temporar, totuși nu caută să câștige nimic în lumea care vine. Când Mi-am revărsat mânia asupra omului și i-am luat toată bucuria și pacea pe care o avea la început, omul a devenit plin de îndoieli. Când am dat omului suferința iadului și am revendicat binecuvântările cerești, rușinea omului s-a transformat în mânie. Când Mi-a cerut să îl vindec, iar Eu nu i-am acordat atenție și, mai mult decât atât, am simțit dezgust față de el, omul s-a îndepărtat de Mine și a căutat calea leacurilor rele și a vrăjitoriei. Când am retras tot ceea ce omul ceruse de la Mine, el a dispărut fără nicio urmă. De aceea, zic că omul are credință în Mine pentru că îi dau prea mult har și are mult mai mult de câștigat.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce știi despre credință?”

97. Speri că credința ta în Dumnezeu nu va presupune nicio încercare și niciun necaz și nici cea mai mică greutate. Întotdeauna urmărești acele lucruri care sunt lipsite de valoare și nu acorzi valoare vieții, în schimb, pui propriile tale gânduri extravagante deasupra adevărului. Ești așa de lipsit de valoare! Trăiești ca un porc – ce diferență este între tine și între porci și câini? Nu sunt toți fiare aceia care nu urmăresc adevărul și care în schimb iubesc trupul? Nu sunt toți morții aceia fără suflete, cadavre umblătoare? Câte cuvinte au fost rostite în mijlocul vostru? A fost făcută doar puțină lucrare în mijlocul vostru? Cât de multe am oferit în mijlocul vostru? Și astfel, de ce nu ai câștigat-o? Ce motiv ai să te plângi? Nu este adevărat că nu ai câștigat nimic pentru că ești prea îndrăgostit de trup? Și nu este deoarece gândurile tale sunt prea extravagante? Nu este deoarece ești prea prost? Dacă ești incapabil să câștigi aceste binecuvântări, poți să-L condamni pe Dumnezeu că nu te-a mântuit? Ceea ce urmărești tu este să fii capabil să câștigi pacea după ce ai crezut în Dumnezeu – pentru ca ai tăi copii să fie sănătoși, pentru ca soțul tău să aibă o slujbă bună, pentru ca fiul tău să-și găsească o soție bună, pentru ca fiica ta să-și găsească un soț cât se poate de bun, pentru ca boii și caii tăi să are pământul bine, pentru un an de vreme bună pentru recoltele tale. Aceasta este ceea ce urmărești tu. Ceea ce urmărești tu este să trăiești în confort, pentru ca niciun accident să nu se întâmple familiei tale, pentru ca vânturile să te ocolească, pentru ca fața ta să nu fie atinsă de praf, pentru ca recoltele familiei tale să nu fie inundate, pentru ca tu să nu fii afectat de vreun dezastru, pentru a trăi în îmbrățișarea lui Dumnezeu, pentru a trăi într-un cuibușor confortabil. Un laș ca tine, care întotdeauna a urmărit trupul – ai o inimă, ai un suflet? Nu ești tu o fiară? Îți ofer calea adevărată fără a cere nimic la schimb, și tu tot nu cauți. Ești tu unul dintre aceia care cred în Dumnezeu? Îți acord viața umană reală, și tu tot nu cauți. Nu ești tu la fel cu un porc sau un câine? Porcii nu caută să realizeze viața omului, ei nu urmăresc să fie curățați și ei nu înțeleg ce este viața. În fiecare zi, după ce mănâncă pe săturate, ei doar dorm. Ți-am dat calea adevărată și tu tot nu ai câștigat-o: ești cu mâinile goale. Ești dispus să continui în această viață, viața unui porc? Care este însemnătatea existenței unor astfel de oameni? Viața ta este demnă de dispreț și josnică, trăiești în mijlocul murdăriei și desfrâului și nu urmărești niciun scop; nu este viața ta cea mai josnică dintre toate? Ai tupeul de a te uita la Dumnezeu? Dacă continui să experimentezi în acest mod, nu-i așa că nu vei obține nimic? Adevărata cale ți-a fost oferită, dar dacă poți sau nu să o câștigi depinde de propria ta căutare personală.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”

98. În de viață ale oamenilor, ei spun deseori: am la familie carieră pentru Dumnezeu El ce mi-a dat? Trebuie să socotesc să confirm – am primit recent vreo binecuvântare? Am dat foarte mult în acest timp, am alergat am alergat am suferit mult – mi-a dat Dumnezeu vreo promisiune, în schimb? -a adus aminte de faptele mele bune? Care va fi meu? Pot primi binecuvântările lui Dumnezeu?… Fiecare persoană face constant deseori astfel de calcule în inima sa îi cere lui Dumnezeu lucruri care au o mentalitate de târguială. Ceea ce înseamnă că, în inima sa, omul Îl testează în mod constant pe Dumnezeu, face constant planuri despre Dumnezeu argumentele pentru său cu Dumnezeu încearcă să obțină o de la Dumnezeu, să vadă dacă Dumnezeu îi poate da ceea ce . În timp ce Îl caută pe Dumnezeu, omul nu Îl tratează ca pe Dumnezeu. El a încercat întotdeauna să facă târguri cu Dumnezeu, cerându-I lucruri neîncetat chiar presându-L la fiecare pas, încercând să Îi ia toată mâna, după ce i s-a dat un deget. În timp în care încearcă să se târguiască cu Dumnezeu, omul se ceartă cu El, există chiar unii oameni care, când se abat încercări asupra lor sau când se află în anumite , deseori devin slabi, pasivi în lucrarea lor plini de plângeri în lui Dumnezeu. De când a început prima oară să creadă în Dumnezeu, omul L-a considerat un corn al , un instrument bun la toate, s-a considerat a fi cel mai mare creditor al lui Dumnezeu, ca cum ‏ia dreptul lui inerent erau să încerce să obțină binecuvântări promisiuni de la Dumnezeu, în timp ce responsabilitatea lui Dumnezeu era de a proteja a avea grijă de om de a-l aproviziona. este de bază a „ în Dumnezeu” a tuturor celor care cred în Dumnezeu cea mai profundă a conceptului de credință în Dumnezeu. De la naturii omului până la urmărirea sa subiectivă, nu există nimic care să aibă legătură cu frica de Dumnezeu. Scopul omului în a crede în Dumnezeu nu ar putea avea nimic de a face cu a-L venera pe Dumnezeu. Adică, omul nu a luat în considerare nu a niciodată că a crede în Dumnezeu necesită frica de Dumnezeu venerarea Lui. În lumina acestor , omului este evidentă. care este această esenţă? Este faptul că inima omului este malițioasă, trădare înșelăciune, nu dreptatea cinstea sau ceea ce este pozitiv este demnă de lacomă. Inima omului nu ar putea fi mai închisă pentru Dumnezeu; el nu I-a dat-o deloc. Dumnezeu nu a văzut niciodată adevărata inimă a omului, nici nu a fost venerat de om. Indiferent de cât de mare este pe care îl plătește Dumnezeu sau de cât de multe lucrări face sau de cât de multe îi oferă omului, omul rămâne orb față de ele extrem de indiferent. Omul nu I-a dat inima lui Dumnezeu niciodată, doar vrea să aibă el însuşi grijă de inima lui, să ia propriile decizii – ascuns fiind că omul nu vrea să urmeze calea de a se teme de Dumnezeu a respinge răul sau să se supună suveranităţii aranjamentelor lui Dumnezeu, nici nu vrea să-L venereze pe Dumnezeu ca Dumnezeu. Astfel este starea omului astăzi.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”

99. Oricând este menționată destinația, o tratați cu o seriozitate aparte; aveți cu toții o sensibilitate deosebită în ce privește acest subiect. Unii oameni de-abia așteaptă să se ploconească înaintea lui Dumnezeu, pentru a obține în final o destinație bună. Mă pot identifica cu râvna voastră, care nu are nevoie să fie exprimată în cuvinte. Nu vreți cu niciun chip ca trupul vostru să ajungă în nenorocire și chiar mai mult, nu vreți să cădeți în pedeapsa eternă ce va să vină. Voi doar sperați să trăiți mai liber și mai ușor. Așadar, vă simțiți deosebit de neliniștiți oricând este menționată destinația, temându-vă puternic că dacă nu sunteți suficient de atenți, Îl puteți ofensa pe Dumnezeu și puteți fi pasibili de răsplata binemeritată. Nu ați ezitat să faceți compromisuri de dragul destinației voastre, iar mulți dintre voi care erați cândva prefăcuți și neserioși ați devenit deodată în special blânzi și sinceri; sinceritatea voastră este chiar înfiorătoare. În orice caz, aveți cu toții inimi „sincere”, și de la început până la sfârșit v-ați deschis înaintea Mea fără să ascundeți niciun secret din inima voastră, fie că e vorba de învinovățire, înșelăciune sau devotament. Una peste alta, Mi-ați „mărturisit” foarte franc acele lucruri vitale din cotloanele voastre cele mai adânci. Bineînțeles, Eu nu am evitat niciodată asemenea lucruri, căci ele au devenit banale pentru Mine. Ați trece mai degrabă prin marea de foc pentru a ajunge la destinația voastră finală, decât să pierdeți un singur fir de păr pentru a câștiga aprobarea lui Dumnezeu. Nu e vorba că sunt prea dogmatic cu voi; e vorba că inima voastră devotată este îndeosebi neadecvată pentru a înfrunta tot ce fac Eu. Poate nu înțelegeți ce spun, așa că permiteți-Mi să vă ofer o simplă explicație: ceea ce aveți voi nevoie nu sunt adevărul și viața; nu sunt principiile despre cum să vă purtați și, mai ales, nu este lucrarea Mea migăloasă. Ceea ce aveți voi nevoie este tot ce posedați în trup – bogății, statut, familie, căsnicie etc. Sunteți complet neinteresați de cuvintele Mele și de lucrarea Mea, așadar vă pot rezuma credința într-un singur cuvânt: șovăielnic (n.tr. în engleză: „fără tragere de inimă”). Veți merge oricât de departe pentru a obține lucrurile față de care sunteți total devotați, dar am descoperit însă că nu desconsiderați toate lucrurile de dragul chestiunilor ce țin de credința voastră în Dumnezeu. Mai degrabă, sunteți relativ loiali și relativ serioși. De aceea spun că cei care nu au o inimă cât se poate de sinceră au eșuat în ce privește credința lor în Dumnezeu. Gândiți-vă bine – sunt mulți care au eșuat printre voi?

Ar trebui să știți că succesul în credința în Dumnezeu se obține în urma acțiunilor unei persoane; când oamenii nu au succes, ci eșuează, acest lucru se datorează tot acțiunilor lor, nu impactului altor factori. Cred că voi ați face orice este nevoie pentru a îndeplini un lucru mai dificil și care presupune mai multă suferință decât a crede în Dumnezeu și ați trata acel lucru foarte serios. Ați fi dispuși chiar și să nu faceți nicio greșeală; acesta este genul de eforturi constante pe care fiecare dintre voi le-ați depus în viețile voastre. Ba chiar sunteți capabili să Mă înșelați în trup în situații în care nu v-ați înșela nici propria familie. Acestea sunt comportarea voastră constantă și principiul pe care îl aplicați în viețile voastre. Nu căutați oare să cultivați o imagine falsă cu scopul de a Mă înșela, de dragul destinației voastre și pentru a avea o destinație frumoasă și fericită? Sunt conștient că devotamentul și sinceritatea voastră sunt doar temporare; nu sunt aspirațiile voastre și prețul pe care îl plătiți doar pentru prezent și nu pentru viitor? Vreți doar să depuneți un ultim efort pentru a vă asigura o destinație frumoasă. Scopul vostru este doar să faceți un schimb; nu faceți aceasta pentru a nu fi îndatorați adevărului și cu siguranță nu o faceți pentru a Mă răsplăti pentru prețul ce l-am plătit. Pe scurt, sunteți dispuși doar să vă utilizați istețimea, însă nu sunteți dispuși să luptați pentru ea. Nu este aceasta dorința voastră arzătoare? Trebuie să nu vă prefaceți, și chiar mai mult, să nu vă stoarceți creierii cu privire la destinația voastră, până într-acolo încât nu mai puteți mânca sau dormi. Nu este adevărat că destinația voastră va fi fost determinată în final?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Despre destinație”

100. M-ați urmat în toți acești mulți ani, dar nu Mi-ați dat niciodată o iotă de loialitate. Mai degrabă, ați gravitat în jurul celor pe care îi iubiți și lucrurilor care vă plac, atât de mult încât să le țineți aproape de inimile voastre și să nu le lepădați niciodată, indiferent de timp și loc. Atunci când sunteți dornici sau pasionați de un anume lucru pe care-l iubiți, aceasta se petrece întotdeauna chiar în timpul când Mă urmați sau chiar când ascultați cuvintele Mele. Deci Eu spun că folosiți loialitatea pe care o cer de la voi, ca, de fapt, să fiți loiali și să prețuiți „animalele de companie”. Cu toate că puteți sacrifica un lucru sau două pentru Mine, aceasta nu vă reprezintă pe toți și nu reiese că Eu sunt Acela căruia Îi sunteți cu adevărat loiali. Vă implicați în acțiunile de care sunteți pasionați: unii sunt loiali fiilor și fiicelor, alții sunt bărbaților, soțiilor, bogăției, muncii, superiorilor, statutului social sau femeilor. Pentru toate acestea nu v-ați simțit niciodată obosiți sau supărați; mai degrabă doriți, din ce în ce mai mult, să aveți mai mult din cantitățile și calitățile lucrurilor cărora le sunteți loiali și nu ați deznădăjduit niciodată. Eu Însumi și cuvintele Mele suntem lăsați întotdeauna pe ultimul loc, în ceea ce privește lucrurile de care sunteți pasionați. Și nu aveți de ales decât să le plasați la urmă; ba chiar unii încă păstrează și acest ultim loc pentru orice alt lucru, pe care încă nici nu l-au descoperit. Ei nu au păstrat niciodată nicio fărâmă din Mine în inimile lor. Poate că veți crede că cer prea mult de la voi sau că vă acuz pe nedrept, dar v-ați gândit vreodată că atunci când vă petreceți timpul cu familia într-un mod fericit, nu Mi-ați fost credincioși nici măcar o dată? În momente de felul acesta, nu vă doare? Atunci când inimile voastre sunt pline de bucurie ca răsplată pentru munca voastră, nu vă simțiți descurajați că nu v-ați alimentat cu suficient adevăr? Când ați plâns pentru că nu ați primit aprobarea Mea? Vă frământați creierii și suferiți mult pentru fiii și fiicele voastre, dar totuși nu sunteți mulțumiți, mai credeți că nu ați făcut destul pentru ei, că nu v-ați dedicat toate eforturile. Dar față de Mine, voi ați fost mereu nepăsători și neglijenți, păstrându-Mă doar în amintirile voastre și nu răbdând în inimile voastre. Devotamentul și eforturile Mele trec întotdeauna pe lângă voi, insesizabile, fără a vă strădui măcar să le înțelegeți. Voi doar vă angajați într-o scurtă reflecție și aveți impresia că vă este suficient. Această manieră de „loialitate” nu este aceea mult râvnită, ci mai degrabă o urâciune pentru Mine.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cui îi ești credincios?”

101. Dacă aș pune acum niște bogății în fața voastră și v-aș cere să alegeți în mod liber, știind că^[a] nu v-aș condamna, atunci majoritatea ar alege bogățiile și s-ar lepăda de adevăr. Cei mai buni dintre voi ar renunța la bogății și ar alege cu reticență adevărul, în timp ce alții, nehotărâți, ar lua bogățiile într-o mână și adevărul în cealaltă. În felul acesta, adevărata voastră fire nu ar ieși la iveală? Atunci când alegeți între adevăr și orice altă valoare căreia îi sunteți loiali, toți veți lua o astfel de decizie și atitudinea voastră va rămâne aceeași. Nu-i așa? Nu sunt mulți printre voi care au pendulat între bine și rău? În competiția dintre pozitiv și negativ, dintre alb și negru, sunteți cu siguranță conștienți de alegerile pe care le-ați făcut între familie și Dumnezeu, copii și Dumnezeu, pace și tulburare, bogăție și sărăcie, statut social și normalitate, a fi susținut și a fi marginalizat și așa mai departe. Între o familie liniștită și una destrămată, ați ales-o pe cea dintâi și fără nici o ezitare; între bogăție și datorie, din nou ați ales-o pe cea dintâi, chiar lipsiți de voința de a vă întoarce la țărm^[b]; între lux și sărăcie, ați ales prima opțiune; între fii, fiice, soții, soți și Mine, i-ați ales pe cei dintâi; și între noțiune și adevăr, ați ales-o, încă o dată, pe cea dintâi. Fiind confruntat cu toate faptele voastre rele, Mi-am pierdut de-a dreptul încrederea în voi. Sunt pur și simplu uimit că inimile voastre sunt atât de rezistente să fie înmuiate. Mulți ani de dăruire și de efort Mi-au adus aparent numai resemnare și deznădejdea voastră față de Mine. Totuși, speranțele Mele pentru voi cresc cu fiecare zi care trece, căci ziua Mea a fost deja pusă integral înaintea fiecăruia. Cu toate acestea, continuați să căutați ceea ce aparține întunericului și răului si refuzati sa slăbiţi stransoarea. Ca atare, care va fi consecința? V-ați gândit atent la acest lucru înainte? Dacă vi s-ar cere să alegeți din nou, care ar fi poziția voastră? Ar mai fi tot prima? Ceea ce Îmi oferiți ar mai fi tot o dezamăgire și o întristare jalnică? Ar mai rămâne inimile voastre unicul loc cald din ființa voastră? Încă tot nu știți ce ar trebui să faceți pentru a-Mi mângâia inima?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cui îi ești credincios?”

102. În fiecare zi, faptele și gândurile tuturor sunt privite de către El și, în același timp, se pregătesc pentru propria lor zi de mâine. Aceasta este o cale care trebuie străbătută de către toți cei vii și pe care am predestinat-o pentru toți. Nimeni nu se poate sustrage și nu se fac niciun fel de excepții. Am adresat nenumărate cuvinte și, mai mult decât atât, am făcut numeroase lucrări. În fiecare zi, privesc cum fiecare om își desfășoară în mod firesc tot ce are de făcut în conformitate cu natura sa inerentă și cu modul în care aceasta se dezvoltă. Fără să-și dea seama, mulți au împresurat deja „calea cea dreaptă” pe care am hotărât-o pentru revelarea fiecărui tip de om. Am pus deja fiecare tip de om în diferite medii, și fiecare, în locul său, și-a exprimat atributele sale inerente. Nu este nimeni care să-i constrângă, nimeni care să-i ispitească. Ei sunt în întregime liberi și ceea ce exprimă vine în mod natural. Există un singur lucru care îi ține în frâu, și acestea sunt cuvintele Mele. Și așa, unii oameni Îmi citesc în silă cuvintele, fără a le practica vreodată, făcând astfel doar pentru a evita moartea. Pe de altă parte, unii oameni găsesc dificil să îndure zilele fără cuvintele Mele care să-i ghideze și să îi alimenteze, așa că ei păstrează, în mod firesc, cuvintele Mele tot timpul. Pe măsură ce trece timpul, ei descoperă apoi secretul vieții omenești, destinația omenirii și valoarea de a fi uman. Omenirea nu este nimic mai mult decât atât în prezența cuvântului Meu și, pur și simplu, le permit lucrurilor să-și urmeze cursul. Nu fac nimic care să-l forțeze pe om să trăiască după cuvintele Mele ca fundament al existenței lui. Și astfel, cei care nu au niciodată o conștiință sau o valoare în existența lor observă liniștiți cum merg lucrurile și apoi renunță cu îndrăzneală la cuvintele Mele și fac după cum doresc. Ei încep să devină epuizați de adevăr și de tot ce vine de la Mine. Mai mult decât atât, se obosesc să rămână în casa Mea. Acești oameni se adăpostesc temporar în casa Mea de dragul destinațiilor lor și pentru a scăpa de pedeapsă, chiar dacă slujesc. Dar intențiile lor nu se schimbă niciodată, nici acțiunile lor. Aceasta încurajează în continuare dorința lor pentru binecuvântări, pentru un singur drum spre împărăția în care să poată rămâne pentru veșnicie și chiar pentru trecerea spre cerul veșnic. Cu cât ei tânjesc mai mult ca ziua Mea să vină cât mai curând, cu atât ei simt mai mult că adevărul a devenit un obstacol, o piatră de încercare în calea lor. Ei abia așteaptă să pășească în Împărăție pentru a se bucura întotdeauna de binecuvântările Împărăției cerurilor, fără a fi nevoie să urmărească adevărul sau să accepte judecata și mustrarea și, mai presus de toate, fără să fie nevoiți să se adăpostească în mod servil în casa Mea și să facă precum poruncesc Eu. Acești oameni intră în casa Mea nu pentru a împlini o inimă care caută adevărul, nici ca să lucrăm împreună la planul Meu de gestionare (planul mântuirii). Ei își doresc doar să fie printre aceia care nu vor fi distruși în următoarea epocă. De aceea, inimile lor nu au știut niciodată ce este adevărul sau cum să accepte adevărul. Acesta este motivul pentru care astfel de oameni nu au practicat niciodată adevărul sau nu au realizat adâncimea profundă a stricăciunii lor și, totuși, au locuit în casa Mea ca „slujitori” până la sfârșit. Ei așteaptă „răbdători” venirea zilei Mele și sunt neobosiți pe măsură ce sunt aruncați încoace și încolo de felul lucrării Mele. Indiferent cât de mare este efortul lor și ce preț au plătit, nimeni nu va vedea că au suferit pentru adevăr sau că s-au jertfit pentru Mine. În inimile lor, ei de-abia așteaptă să vadă ziua în care Eu pun capăt vechii epoci și, în plus, ei își doresc cu nerăbdare să știe cât de mare este puterea și autoritatea Mea. Ceea ce ei nu s-au grăbit niciodată să facă este să se schimbe și să urmărească adevărul. Ei iubesc ceea ce pe Mine Mă dezgustă și sunt sătui de ceea ce Eu iubesc. Ei tânjesc după ceea ce urăsc Eu, dar, în același timp, se tem să nu piardă ceea ce Eu detest. Ei trăiesc în această lume rea, dar niciodată nu le este silă de ea și se tem profund că va fi distrusă de Mine. Intențiile pe care le au sunt contradictorii: sunt mulțumiți de această lume pe care Eu o detest dar, în același timp, își doresc cu înfocare să distrug curând această lume. În acest fel, ei vor fi cruțați de suferința distrugerii și vor fi transformați în stăpânii veacului următor înainte ca ei să se îndepărteze de calea adevărată. Acest lucru se datorează faptului că ei nu iubesc adevărul și sunt sătui de tot ceea ce vine de la Mine. Poate că vor deveni „oameni supuși” pentru o scurtă perioadă, pentru a nu-și pierde binecuvântările, dar mentalitatea lor dornică de binecuvântare și teama lor de a pieri și de a intra în iazul de foc care arde nu ar putea fi ascunse niciodată. Pe măsură ce ziua Mea se apropie, dorința lor crește mai puternică în mod constant. Și cu cât este mai mare dezastrul, cu atât devin mai neajutorați, fără să știe de unde să înceapă, pentru a Mă face să Mă bucur și pentru a evita pierderea binecuvântărilor pe care le-au dorit cu înfocare. Odată ce mâna Mea își începe lucrarea, acești oameni sunt dornici să ia măsuri pentru a servi drept avangardă. Ei se gândesc doar să se avânte până în prima linie a trupelor, profund temători de faptul că nu îi voi vedea. Ei fac și spun ceea ce cred ei că este drept, fără să știe câtuși de puțin că faptele și acțiunile lor nu au fost nicicând relevante pentru adevăr, și doar perturbă și interferează cu planurile Mele. Deși poate au depus un efort considerabil și poate sunt sinceri în voința și intenția lor de a îndura greutăți, tot ceea ce fac nu are nicio legătură cu Mine, căci n-am văzut niciodată ca faptele lor să provină din intenții bune, cu atât mai puțin i-am văzut să pună ceva pe altarul Meu. Astfel sunt faptele lor înaintea Mea în acești mulți ani.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să vă gândiți la faptele voastre”

103. Mulți oameni țin să citească cuvintele lui Dumnezeu zi de zi, chiar până la a încredința memoriei cu grijă toate pasajele clasice, ca și cea mai de preț posesiune și, în plus, predică cuvintele lui Dumnezeu peste tot, oferind și ajutând pe alții prin intermediul cuvintelor Lui. Ei cred că a face aceasta înseamnă să stea mărturie lui Dumnezeu, să stea mărturie cuvintelor Lui, că a face aceasta înseamnă să urmeze calea lui Dumnezeu; ei cred că a face aceasta înseamnă să trăiască prin cuvintele lui Dumnezeu, că a face aceasta înseamnă să aducă cuvintele Lui în viețile lor cotidiene, că făcând aceasta le va permite să primească lauda lui Dumnezeu și să fie salvați și desăvârșiți. Dar, chiar în timp ce propovăduiesc cuvintele lui Dumnezeu, ei niciodată nu se conformează cuvintelor lui Dumnezeu în practică, nici nu încearcă să respecte ceea ce este revelat în cuvintele lui Dumnezeu. Ei folosesc mai degrabă cuvintele lui Dumnezeu pentru a câștigaadorația și încrederea altora prin viclenie, pentru a intra în gestionare pe cont propriu și a înșela și a fura slava lui Dumnezeu. Ei speră, în zadar, să folosească ocazia oferită de răspândirea cuvintelor lui Dumnezeu pentru a le fi atribuită lucrarea lui Dumnezeu și lauda Lui. Câți ani au trecut și nu numai că acești oameni au fost incapabili să câștige lauda lui Dumnezeu în procesul propovăduirii cuvintelor lui Dumnezeu, și nu numai că au fost incapabili să descopere calea pe care să o urmeze în procesul aducerii mărturiei cuvintelor lui Dumnezeu, și nu numai că ei nu s-au ajutat sau aprovizionat pe ei înșiși în procesul aprovizionării și ajutării altora prin intermediul cuvintelor lui Dumnezeu, și nu numai că au fost incapabili să-L cunoască pe Dumnezeu sau să trezească în ei înșiși venerația autentică pentru Dumnezeu în procesul facerii acestor lucruri; ci, dimpotrivă, neînțelegerile lor în privința lui Dumnezeu devin din ce în ce mai adânci, neîncrederea lor față de El tot mai gravă și imaginația lor despre El tot mai hiperbolică. Aprovizionați și ghidați de teoriile lor despre cuvintele lui Dumnezeu, ei par complet în elementul lor, ca și cum îndeplinesc cu mare ușurință abilitățile lor, ca și cum și-au găsit scopul în viață, misiunea lor, și ca și cum au câștigat o viață nouă și au fost mântuiți, ca și cum, cu cuvintele lui Dumnezeu rostogolindu-se tranșant în recital, ei au câștigat accesul la adevăr, au înțeles intențiile lui Dumnezeu și au descoperit calea spre cunoașterea lui Dumnezeu, ca și când, în procesul de predicare a cuvintelor lui Dumnezeu, ei ajung adesea față în față cu Dumnezeu. De asemenea, ei sunt adesea „mișcați” până la crize de plâns și, adesea, conduși de „Dumnezeu” în cuvintele lui Dumnezeu, ei par să beneficieze neîncetat de atenția Lui sinceră și de intenția Lui afectuoasă și, în același timp, că au înțeles mântuirea omului de către Dumnezeu și gestionarea Lui, că au ajuns să cunoască esența Lui și că au ajuns să cunoască firea Lui dreaptă. Bazându-se pe această temelie, ei par să creadă încă și mai ferm în existența lui Dumnezeu, să fie mai conștienți de starea Lui slăvită și să simtă încă și mai profund măreția și transcendența Lui. Impregnați de cunoașterea superficială a cuvintelor lui Dumnezeu, s-ar părea că a lor credință a crescut, hotărârea lor de a suporta suferința s-a întărit și cunoașterea lor despre Dumnezeu s-a aprofundat. Ei nu știu că, până când vor experimenta cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu, toată cunoașterea lor despre Dumnezeu și ideile lor despre El provin din propria lor imaginație și presupunere. Credința lor nu ar rezista la niciun fel de test de la Dumnezeu, așa-numita lor spiritualitate și statut pur și simplu nu ar rezista la încercarea sau inspecția lui Dumnezeu, hotărârea lor este doar un castel construit pe nisip și așa-numita lor cunoaștere despre Dumnezeu, de asemenea, nu este decât o plăsmuire a imaginației lor. De fapt, acești oameni, care, așa cum au fost, au depus mult efort în cuvintele lui Dumnezeu, nu au realizat niciodată ce este adevărata credință, ce este ascultarea adevărată, ce este grija reală sau ceea ce este cunoașterea reală a lui Dumnezeu. Ei iau teoria, imaginația, cunoașterea, darul, tradiția, superstiția și chiar valorile morale ale omenirii și le transformă în „capital de investiții” și „arme militare” drept credință în Dumnezeu și urmarea Lui, chiar transformându-le în temeliile credinței lor în Dumnezeu și a căutării Lui. În același timp, ei iau, de asemenea, acest capital și armament și îl transformă într-un talisman magic pentru cunoașterea lui Dumnezeu, pentru întâlnirea și confruntarea cu inspecția, încercarea, mustrarea și judecata lui Dumnezeu. În cele din urmă, ceea ce ei încă adună nu mai constă în nimic altceva decât concluzii despre Dumnezeu, care sunt îmbibate în conotație religioasă, în superstiție feudală și în tot ceea ce este romantic, grotesc și enigmatic, iar modul lor de cunoaștere și definire a lui Dumnezeu este imprimat în aceeași matriță ca aceea a oamenilor care cred numai în Raiul de Deasupra, sau Bătrânul din Cer, în timp ce realitatea lui Dumnezeu, esența Lui, firea Lui, posesiunile și ființa Lui, și așa mai departe – tot ce are legătură cu adevăratul Dumnezeu Însuși – sunt lucruri pe care cunoașterea lor nu a reușit să le priceapă, este complet irelevantă și chiar la mare distanță. În acest fel, deși trăiesc în virtutea dispozițiilor și hranei cuvintelor lui Dumnezeu, ei nu pot, cu toate acestea, să pășească pe calea temerii de Dumnezeu și a evitării răului. Adevăratul motiv pentru aceasta se datorează faptului că nu au făcut niciodată cunoștință cu Dumnezeu, nici nu au avut vreodată un contact sau o comuniune reală cu El, astfel încât este imposibil ca ei să ajungă la înțelegere reciprocă cu Dumnezeu sau să se trezească în ei înșiși credința adevărată, urmărirea sau adorarea lui Dumnezeu. Pentru că ei ar trebui astfel să acorde atenție cuvintelor lui Dumnezeu, pentru că ei ar trebui astfel să acorde atenție lui Dumnezeu – această perspectivă și atitudine i-a condamnat să se întoarcă cu mâinile goale de la strădaniile lor, i-a condamnat ca ei, pentru toată veșnicia, să nu poată păși pe calea fricii de Dumnezeu și a evitării răului. Scopul pe care ei îl țintesc și direcția în care merg, înseamnă că ei sunt dușmanii lui Dumnezeu pentru veșnicie și că, pentru veșnicie, ei nu vor putea vreodată să primească mântuirea.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Prefață”

104. În timpul mulților ani ai lucrării Mele, omul a primit mult și a renunțat la mult, totuși vă spun că omul nu crede cu adevărat în Mine. Aceasta pentru că omul nu face decât să recunoască din buze că Eu sunt Dumnezeu, fără a îmbrățișa însă adevărul pe care-l rostesc și practicând încă și mai puțin adevărul pe care-l cer de la ei. Cu alte cuvinte, omul recunoaște numai existența lui Dumnezeu, însă nu și pe cea a adevărului; omul recunoaște numai existența lui Dumnezeu, însă nu și pe cea a vieții; omul recunoaște numai numele lui Dumnezeu, însă nu și esența Lui. Din pricina zelului său, omul Mi-a provocat scârbă. Căci omul nu face decât să folosească cuvinte plăcute urechii pentru a Mă amăgi și niciunul nu se închină Mie cu o inimă sinceră. Vorbirea voastră cuprinde ispita șarpelui; mai mult, ea este cât se poate de semeață, o adevărată proclamație a arhanghelului. Mai mult, faptele voastre sunt atât de roase și sfâșiate încât sunt rușinoase; dorințele voastre deșănțate și intențiile hrăpărețe aduc ofensă auzului. Voi toți ați devenit niște molii în casa Mea, niște obiecte demne de a fi aruncate cu dezgust. Căci niciunul dintre voi nu este iubitor al adevărului, ci sunteți oameni care râvniți să primiți binecuvântări, să vă înălțați la cer și să vedeți arătarea măreață a lui Hristos folosindu-Și puterea pe pământ. Dar v-ați gândit vreodată cum ar putea cineva ca voi, atât de adânc corupți și necunoscând câtuși de puțin ce este Dumnezeu, să se fie vrednici de a-L urma pe Dumnezeu? Cum ați putea voi să vă înălțați la cer? Cum v-ați putea dovedi demni să vedeți măreția, care este fără precedent în splendoarea sa? Gurile voastre sunt pline de cuvinte mincinoase și obscene, trădătoare și arogante. Nu ați rostit niciodată cuvinte sincere către Mine, nici cuvinte sfinte, nici cuvinte prin care să vă arătați supunerea față de Mine, după ce ați experimentat cuvântul Meu. Cum este credința voastră, la urma urmelor? Inimile voastre sunt pline de dorințe și bogății, mințile voastre sunt pline de lucruri materiale. Zilnic, calculați cum să obțineți ceva de la Mine, cât de multă bogăție și cât de multe lucruri materiale ați primit de la Mine. Zilnic, așteptați ca și mai multe binecuvântări să se pogoare asupra voastră, ca să vă puteți bucura, și mai mult și mai bine, de acele lucruri care pot aduce bucurie. Ceea ce este în cugetul vostru în fiecare moment nu sunt Eu, nici adevărul care de la Mine purcede, ci soții (soțiile) voastre, fii, fiicele, ceea ce mâncați și îmbrăcați, și cum s-ar putea ca plăcerile voastre să fie chiar și mai numeroase, chiar și mai bune. Chiar și atunci când vă umpleți stomacurile până la refuz, oare nu sunteți doar cu puțin mai mult decât niște cadavre? Chiar și când vă împodobiți splendid înfățișarea exterioară, nu sunteți oare tot niște cadavre ambulante, fără viață? Vă spetiți de dragul stomacurilor voastre, până când părul vostru ajunge să fie presărat cu fire cărunte, dar niciunul dintre voi nu sacrifică un singur fir de păr pentru lucrarea Mea. Sunteți mereu pe fugă, solicitându-vă trupurile și storcându-vă creierii, de dragul trupurilor voastre și pentru fii și fiicele voastre, însă niciunul dintre voi nu arată vreo preocupare sau vreo grijă față de voia Mea. Oare ce mai sperați să obțineți de la Mine?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Mulți sunt chemați, puțini sunt aleși”

105. Am exprimat atât de multe cuvinte și, de asemenea, Mi-am exprimat voința și firea, însă chiar și așa oamenii sunt în continuare incapabili să Mă cunoască și să creadă în Mine. Sau, se poate spune că sunt în continuare nepregătiți să se supună Mie. Cei care trăiesc în Biblie, cei care trăiesc în mijlocul legii, cei care trăiesc pe cruce, cei care trăiesc după doctrină, sau cei care trăiesc în lucrarea pe care o fac Eu astăzi – care dintre aceștia este compatibil cu Mine? Nu vă gândiți decât să primiți binecuvântări și răsplăți și nu ați stat niciodată să vă gândiți cum să fiți compatibili cu Mine, sau cum să preveniți să ajungeți în dușmănie cu Mine. Sunt atât de dezamăgit de voi, fiindcă v-am dat atât de multe, dar am primit atât de puțin de la voi. Viclenia, aroganța, lăcomia voastră, dorințele voastre extravagante, trădarea voastră, neascultarea voastră – care dintre acestea ar putea scăpa atenției Mele? Vă târguiți cu Mine, Mă înșelați, Mă insultați, Mă lingușiți, Îmi pretindeți lucruri, smulgeți sacrificii de la Mine – cum ar putea această pornire spre rele să ocolească pedeapsa Mea? Nemernicia voastră este mărturia dușmăniei voastre față de Mine și este mărturia incompatibilității voastre cu Mine. Fiecare dintre voi crede că este atât de compatibil cu Mine, dar dacă așa stau lucrurile, atunci cui i se aplică aceste dovezi de netăgăduit? Credeți despre voi că dețineți cea mai mare sinceritate și loialitate față de Mine. Credeți că sunteți atât de buni la inimă, atât de milostivi și că Mi-ați dedicat atât de multe. Credeți că ați făcut destule pentru Mine. Dar v-ați comparat vreodată aceste convingeri cu felul în care vă comportați de fapt? Eu vă spun că sunteți cât se poate de aroganți, cât se poate de lacomi, cât se poate de superficiali; vicleșugurile cu care voiți să Mă păcăliți sunt cât se poate de iscusite și aveți din belșug intenții și metode demne de dispreț. Loialitatea voastră este prea puțină, seriozitatea voastră este prea neînsemnată, iar conștiința voastră are lipsuri încă și mai mari. În inimile voastre este prea multă răutate și nimeni nu este scutit de ranchiuna voastră, nici chiar Eu. Mă ignorați de dragul copiilor voștri, ori al soțului, ori din propriul instinct de conservare. În loc să Mă iubiți pe Mine, vă iubiți familia, copiii, statutul, viitorul și propria satisfacție. Oare v-ați gândit vreodată la Mine atunci când vorbeați sau acționați? Când este frig afară, gândurile voastre se îndreaptă spre copiii voștri, spre soțul sau soția voastră, ori spre părinți. Nici când este cald afară nu am loc în gândurile voastre. Când îți îndeplinești sarcinile, te gândești la propriile interese, la siguranța personală, la membrii familiei tale. Ce ai făcut tu vreodată pentru Mine? Când te-ai gândit tu vreodată la Mine? Când te-ai devotat tu vreodată Mie și lucrării Mele, cu orice preț? Unde este dovada compatibilității tale cu Mine? Unde este realitatea loialității tale față de Mine? Unde este realitatea ascultării tale față de Mine? Când au avut intențiile tale față de Mine alt scop decât obținerea binecuvântării Mele? Mă înșelați și Mă amăgiți, vă jucați cu adevărul, ascundeți existența adevărului și trădați esența adevărului. Vă puneți într-o asemenea dușmănie față de Mine, încât ce vă așteaptă în viitor? Nu faceți decât să căutați compatibilitate cu un Dumnezeu neclar și să căutați o credință vagă, însă nu sunteți compatibili cu Hristos. Oare răutatea voastră nu va primi aceeași răsplată ca și cea meritată de cei neleguiți? În acel moment, vă veți da seama că niciun om care este incompatibil cu Hristos nu poate scăpa de ziua mâniei și veți descoperi ce fel de răsplată le va fi dată celor care sunt în dușmănie cu Hristos.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trebuie să cauți calea compatibilității cu Hristos”

106. În căutarea voastră, aveți prea multe noțiuni individuale, speranțe și așteptări. Lucrarea actuală este pentru a trata dorința voastră de statut și dorințele voastre extravagante. Speranțele, statutul și noțiunile sunt toate reprezentări clasice ale firii satanice. Motivul pentru care aceste lucruri există în inimile oamenilor este numai pentru că otrava Satanei întotdeauna atacă gândurile oamenilor și oamenii sunt întotdeauna incapabili să scape de aceste ispite ale Satanei. Ei trăiesc în mijlocul păcatului, dar nu cred că este păcat și, totuşi, ei încă gândesc: „Noi credem în Dumnezeu, așa că El trebuie să reverse binecuvântări asupra noastră și să aranjeze totul pentru noi într-un mod adecvat. Noi credem în Dumnezeu, așa că sigur suntem superiori față de ceilalți și trebuie să avem mai mult statut și mai multe așteptări decât oricine altcineva. Din moment ce credem în Dumnezeu, El trebuie să ne dea binecuvântări nelimitate. Altfel, nu s-ar numi credință în Dumnezeu.” De mulți ani, gândurile pe care oamenii s-au bazat pentru supraviețuirea lor le-au atacat inimile până în punctul în care au devenit înșelători, josnici și lași. Nu numai că le lipsesc voința și hotărârea, dar au devenit și lacomi, aroganți și încăpățânați. Le lipsește cu desăvârșire orice hotărâre care să depășească sinele și, cu atât mai mult, nici măcar nu au curaj să scape de constrângerile acestor influențe întunecate. Gândurile și viețile oamenilor sunt atât de putrede încât perspectivele lor despre credința în Dumnezeu sunt încă insuportabil de hidoase și, chiar și atunci când oamenii vorbesc despre perspectivele asupra credinței în Dumnezeu, este pur și simplu ceva insuportabil de auzit. Oamenii sunt toți lași, incompetenți, josnici și fragili. Ei nu simt dezgust față de forțele întunericului și nu simt dragoste pentru lumină și adevăr; în schimb, ei fac tot posibilul pentru a le elimina. Nu așa sunt gândurile și perspectivele voastre actuale? „De vreme ce eu cred în Dumnezeu, ar trebui doar să fiu copleşit de binecuvântări și ar trebui să fie sigur că statutul meu nu va decădea niciodată și că va rămâne mai înalt decât cel al necredincioșilor”. Nu ați nutrit în voi acea perspectivă doar de un an sau doi, ci de mulți ani. Modul vostru de gândire tranzacţional este superdezvoltat. Deși ați ajuns la acest pas astăzi, încă nu ați renunțat la statut, ci vă zbateți neîncetat să-l cercetați și îl observați zilnic, cu teama profundă că, într-o zi, statutul vostru va fi pierdut și numele vostru va fi ruinat. Oamenii nu și-au abandonat niciodată dorința pentru tihnă. […] Cu cât căutați mai mult în acest fel, cu atât mai puțin veți culege. Cu cât este mai mare dorința unei persoane de statut, cu atât mai serios va trebui să fie tratată și cu atât mai mult va trebui să fie supusă unei rafinări deosebite. Astfel de oameni sunt lipsiți de valoare! Aceștia trebuie să fie tratați și judecați în mod adecvat, pentru ca ei să renunțe complet la aceste lucruri. Dacă veți continua astfel până la sfârșit, nu veți culege nimic. Cei care nu urmăresc viața, nu pot fi transformați, iar cei care nu sunt însetați după dreptate nu pot dobândi adevărul. Tu nu te concentrezi pe a urmări transformarea personală și intrarea, ci te concentrezi în schimb asupra dorințelor extravagante și a lucrurilor care îți îngrădesc dragostea față de Dumnezeu și te împiedică să te apropii de El. Te pot transforma acele lucruri? Te pot aduce în Împărăție?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „De ce nu ești dispus să fii un contrast?”

107. Omul trăiește în mijlocul luminii, însă nu este conștient de prețiozitatea luminii. El nu cunoaște substanța și sursa luminii și, mai mult, cui îi aparține ea. Când acord omului lumina, Eu examinez imediat condițiile printre oameni: datorită luminii, toți oamenii se schimbă și cresc și au părăsit întunericul. Eu privesc la fiecare colț al universului și văd că munții sunt înconjurați de ceață, că apele au înghețat în mijlocul frigului și că, datorită venirii luminii, oamenii privesc spre Răsărit pentru a putea descoperi ceva mai prețios – totuși, omul rămâne incapabil să distingă, prin pâclă, o direcție clară. Deoarece întreaga lume este acoperită de ceață, când Eu privesc dintre nori, existența Mea nu este descoperită niciodată de om; omul caută ceva pe pământ, pare să caute hrană, intenționează, se pare, să aștepte sosirea Mea – totuși, el nu cunoaște ziua Mea și poate doar să privească deseori la strălucirea luminii în Răsărit. Între toate popoarele, Eu le caut pe acelea care sunt, cu adevărat, după inima Mea. Eu umblu printre toate popoarele și trăiesc printre ele, dar omul este teafăr și nevătămat pe pământ și, astfel, nu există niciunul care să fie cu adevărat după inima Mea. Oamenii nu știu cum să se îngrijească de voia Mea, ei nu pot vedea acțiunile Mele și nu se pot mișca prin lumină și să primească strălucirea luminii asupra lor. Deși omul Îmi prețuiește întotdeauna cuvintele, el este incapabil să vadă prin tertipurile Satanei; deoarece statura omului este prea mică, el nu poate face așa cum îi dorește inima. Omul nu M-a iubit niciodată cu sinceritate. Când Eu îl înalț, el se simte nevrednic, dar aceasta nu-l face să încerce să Mă mulțumească. El deține numai, în mâinile sale, „poziția” pe care Eu i-am dat-o și o cercetează; insensibil la frumusețea Mea, el, în schimb, persistă în a se umfla cu binecuvântările poziției sale. Nu este acesta neajunsul omului? Când munții se mișcă, ar putea ei face un ocol de dragul poziției voastre? Când apele curg, ar putea ele să se oprească înaintea poziției omului? Ar putea fi inversate cerurile și pământul de poziția omului? Cândva, Eu am fost milostiv față de om, de nenumărate ori – dar nimănui nu-i pasă sau nu prețuiește aceasta. Ei doar ascultă aceasta ca pe o poveste sau o citesc ca pe un roman. Oare, cu adevărat, cuvintele Mele nu ating inima omului? Vorbirile Mele nu au niciun efect? Ar putea fi faptul că nimeni nu crede în existența Mea? Omul nu se iubește pe sine; în schimb, el se unește cu Satana ca să Mă atace și îl folosește pe Satana ca pe un „bun” prin care să Mă slujească. Eu voi pătrunde în toate tertipurile Satanei și voi opri oamenii de pe pământ să accepte înșelătoriile lui, astfel încât ei să nu Mi se opună din cauza existenței lui Satana.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 22

108. Mulți oameni în urma Mea râvnesc binecuvântările pe care le aduce statutul, se îndoapă cu mâncare, le place somnul și acordă toată atenția trupului, mereu temători că nu au cum să iasă din trup. Nu-și îndeplinesc sarcinile obișnuite în biserică, ci profită de pe urma bisericii sau își mustră frații și surorile cu cuvintele Mele și se ridică și îi iau de sus pe ceilalți. Acești oameni continuă să spună că fac voia lui Dumnezeu, spun mereu că sunt apropiații lui Dumnezeu – nu este absurd? Dacă motivațiile tale sunt corecte, dar nu poți să slujești în conformitate cu voia lui Dumnezeu, atunci te comporți prostește; dar dacă motivațiile tale nu sunt cele corecte și tot spui că-L slujești pe Dumnezeu, atunci te opui lui Dumnezeu și ar trebui să fii pedepsit de El! Nu am niciun fel de milă pentru astfel de oameni! În casa lui Dumnezeu mănâncă pe gratis, dar râvnesc la confortul trupesc și nu se gândesc la interesele lui Dumnezeu; caută întotdeauna ce e bine pentru ei, nu dau nicio atenție voii lui Dumnezeu, tot ceea ce fac ei nu este plăcut de Duhul lui Dumnezeu, fac întotdeauna manevre și își înșală frații și surorilor, și, având două fețe, ca vulpea într-o vie, care mereu fură struguri și calcă via în picioare. Ar putea asemenea oameni să fie apropiații lui Dumnezeu? Ești potrivit să primești binecuvântările lui Dumnezeu? Nu îți asumi nicio responsabilitate față de viața ta și față de Biserică, ești potrivit să primești misiunea lui Dumnezeu? Cine ar îndrăzni să aibă încredere în unul asemenea ție? Când slujești în felul acesta, ar putea Dumnezeu să îndrăznească să îți încredințeze o sarcină mai importantă? Nu cumva întârzii lucrurile?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum să slujim lui Dumnezeu în armonie cu voia Lui”

109. Mulți oameni vorbesc chiar de condiții pentru slujirea lor față de Dumnezeu: nu le pasă dacă este Dumnezeu sau este un om și vorbesc doar de condițiile lor și caută doar să-și satisfacă propriile dorințe. Când gătiți pentru Mine, cereți plata pentru serviciu, când alergați pentru Mine, cereți o plată pentru alergare, când lucrați pentru Mine, cereți o plată pentru lucru, când Îmi spălați hainele, cereți plată pentru spălătorie, când dați ceva bisericii, cereți un preț prin care să recuperați ce ați dat, când vorbiți, cereți plata unui vorbitor, când distribuiți cărți, cereți o plată pentru distribuție, când scrieți, cereți o plată pentru scrisul vostru. Cei cu care am avut de-a face au cerut chiar și recompense de la Mine, în timp ce cei care au fost trimiși acasă cer daune pentru pătarea numelui lor; cei necăsătoriți cer zestre sau o compensație pentru tinerețea lor pierdută, cei care taie o găină cer plata unui măcelar, cei care prăjesc mâncarea cer o plată pentru prăjit, iar cei care fac o supă cer și ei o plată pentru aceasta.… Aceasta este măreața și minunata voastră umanitate și acestea sunt acțiunile dictate de conștiința voastră iubitoare. Unde vă este rațiunea? Unde vă este umanitatea? Să vă spun Eu! Dacă veți continua în felul acesta, nu voi mai lucra în mijlocul vostru. Nu voi mai lucra în mijlocul unei haite de fiare îmbrăcate în haine de oameni, nu voi suferi pentru un astfel de grup de oameni ale căror fețe frumoase ascund inimi sălbatice, nu voi îndura pentru o haită de animale care nu au nici cea mai mică posibilitate să fie mântuite. Ziua în care Mă voi întoarce cu spatele la voi este ziua în care veți muri, este ziua în care întunericul va veni peste voi și ziua în care lumina vă va părăsi. Astfel vă spun! Nu voi arăta niciodată bunăvoință față de un grup ca al vostru, care este mai jos decât animalele! Există limite pentru cuvintele și acțiunile Mele, iar în condițiile în care umanitatea și conștiința voastră sunt așa cum sunt, Eu nu voi mai lucra, căci vă lipsește prea mult conștiința, Mi-ați provocat prea multă durere și comportamentul vostru deplorabil Mă dezgustă prea mult. Oamenii cărora le lipsesc umanitatea și conștiința nu vor avea niciodată șansa mântuirii. Nu voi mântui niciodată niște oameni atât de nerecunoscători și de lipsiți de suflet. Când va veni ziua Mea, voi ploua cu flăcările Mele pârjolitoare, toată veșnicia, peste copiii neascultării care Mi-au trezit mânia îndârjită, voi lăsa pedeapsa Mea veșnică peste acele animale care aruncau invective asupra Mea și care M-au părăsit, voi mistui cu flăcările mâniei Mele pe fiii neascultării care odată mâncau și trăiau împreună cu Mine, dar care nu au crezut în Mine, ci M-au insultat și M-au trădat. Voi supune pedepsei pe toți cei care Mi-au provocat mânia, voi face să cadă toată mânia Mea peste acele fiare care voiau odată să-Mi stea alături, ca egali, dar care nu Mi s-au închinat și nu M-au ascultat, nuiaua cu care lovesc omul va cădea peste acele animale care se bucurau cândva de grija Mea și de tainele pe care le rosteam și care au încercat să obțină plăceri materiale de la Mine. Nu voi ierta pe niciunul dintre cei care încearcă să Îmi ia locul; nu voi lăsa să scape pe niciunul dintre cei care încearcă să smulgă mâncare și haine de la Mine.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”

110. Ceea ce vedeți astăzi este doar sabia ascuțită a gurii Mele. Nu ați văzut toiagul în mâna Mea sau flacăra cu care ard omul și de aceea sunteți încă trufași și necumpătați în prezența Mea. De aceea încă mai luptați cu Mine în casa Mea, disputând cu limba omenească ceea ce am vorbit cu gura Mea. Omul nu se teme de Mine și, deși continuă să fie în vrăjmășie cu Mine până în ziua de azi, el încă nu are nicio teamă. Aveți limba și dinții celor nedrepți în gurile voastre. Cuvintele și faptele voastre sunt asemănătoare celor ale șarpelui care a ademenit-o pe Eva să păcătuiască. Voi cereți unul de la celălalt ochi pentru ochi și dinte pentru dinte și vă luptați în prezența Mea pentru a smulge poziție, renume și profit pentru voi înșivă, totuși nu știți că Eu vă urmăresc în secret cuvintele și faptele. Înainte să veniți în prezența Mea, am răsunat în adâncul inimilor voastre. Omul dorește întotdeauna să scape de mâna Mea și să se ferească de privirea ochilor Mei, dar nu M-am îndepărtat niciodată de la cuvintele sau faptele lui. În schimb, Eu permit înadins acelor cuvinte și fapte să fie văzute în ochii Mei, ca să pot mustra nedreptatea omului și să îi judec răzvrătirea. Astfel, cuvintele și faptele secrete ale omului rămân întotdeauna înaintea scaunului Meu de judecată, iar scaunul Meu de judecată nu a părăsit niciodată omul, pentru că răzvrătirea lui este prea mare. Lucrarea Mea este de a arde și de a purifica toate cuvintele și faptele omului care au fost rostite și făcute în prezența Duhului Meu. În acest fel^[c], când voi părăsi pământul, oamenii vor putea să-și păstreze loialitatea față de Mine și Mă vor sluji în continuare așa cum fac slujitorii Mei sfinți în lucrarea Mea, permițând lucrării Mele pe pământ să continue până în ziua în care este completă.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea de răspândire a Evangheliei este și lucrarea de mântuire a omului”

111. Îi apreciez foarte mult pe aceia care nu nutresc suspiciuni cu privire la alții și, de asemenea, Îmi plac foarte mult aceia care acceptă adevărul cu dragă inimă; de aceste două tipuri de oameni Eu mă îngrijesc foarte mult, căci în ochii Mei ei sunt oameni sinceri. Dacă ești foarte înșelător, atunci vei avea o inimă precaută și gânduri de suspiciune cu privire la toate lucrurile și toți oamenii. Din această cauză, credința ta în Mine este clădită pe o temelie de suspiciune. Acest tip de credință este unul pe care nu îl voi recunoaște niciodată. Din cauza lipsei credinței autentice, vei ajunge și mai departe de dragostea adevărată. Iar dacă ești capabil să te îndoiești de Dumnezeu și să faci speculații cu privire la El după bunul tău plac, atunci nu încape îndoială că ești cel mai înșelător dintre oameni. Tu faci speculații despre faptul dacă Dumnezeu poate fi asemenea omului: păcătos de neiertat, cu un caracter meschin, lipsit de corectitudine și rațiune, fără simțul dreptății, predispus la tactici răutăcioase, trădătoare și viclene, precum și încântat de rău și de întuneric și așa mai departe. Nu este motivul pentru care omul are astfel de gânduri acela că omul nu-L cunoaște câtuși de puțin pe Dumnezeu? Acest fel de credință este pur și simplu păcat! Mai mult, unii chiar cred că cei care sunt pe placul Meu nu sunt nimeni alții decât lingușitorii și slugarnicii, iar cei cărora le lipsesc aceste abilități nu vor fi bineveniți și își vor pierde locul în casa lui Dumnezeu. Aceasta este întreaga cunoștință pe care ați acumulat-o de-a lungul atâtor ani? Aceasta este ceea ce ați câștigat? Iar cunoștința voastră despre Mine nu se oprește la aceste înțelegeri greșite; chiar mai rea este blasfemia voastră împotriva Duhului lui Dumnezeu și denigrarea Cerului. De aceea spun că acest fel de credință ca a voastră vă va face doar să vă îndepărtați și mai tare de Mine și să vă împotriviți Mie și mai mult. De-a lungul multor ani de lucrare, voi ați văzut multe adevăruri, dar știți ce au auzit urechile Mele? Câți dintre voi sunteți dispuși să acceptați adevărul? Voi credeți cu toții că sunteți dispuși să plătiți prețul pentru adevăr, dar câți ați suferit cu adevărat pentru adevăr? În inimile voastre nu există decât nedreptate, drept urmare, credeți că orice om, indiferent cine ar fi el, este un om înșelător și necinstit. Ba chiar credeți că Dumnezeu întrupat, asemenea unui om obișnuit, n-ar avea o inimă bună sau o dragoste binevoitoare. Mai mult, credeți că un caracter nobil și o natură miloasă și binevoitoare se găsesc numai la Dumnezeul din cer. Și credeți că un asemenea sfânt nu există și că pe pământ domnesc doar întunericul și răul, în timp ce Dumnezeu este ceva în care omul își pune tânjirea după bine și frumos, o imagine de legendă născocită de om. În mințile voastre, Dumnezeul din cer este foarte corect, drept și măreț, vrednic de închinare și admirație, dar acest Dumnezeu de pe pământ este un simplu înlocuitor și un instrument al Dumnezeului din cer. Voi credeți că acest Dumnezeu nu poate fi echivalentul Dumnezeului din cer, nici măcar menționat alături de El. Când vine vorba de măreția și onoarea lui Dumnezeu, ele aparțin slavei Dumnezeului din cer, dar când vine vorba de natura și stricăciunea omului, ele sunt atributele în care Dumnezeul de pe pământ are o parte. Dumnezeul din cer este veșnic elevat, în timp ce Dumnezeul de pe pământ este veșnic neînsemnat, slab și incompetent. Dumnezeul din cer nu este predispus la emoții, doar la dreptate, pe când Dumnezeul de pe pământ are motive egoiste și este lipsit de corectitudine și rațiune. Dumnezeul din cer n-are nici cea mai mică înșelăciune și este mereu credincios, pe când Dumnezeul de pe pământ are mereu o latură necinstită. Dumnezeul din cer iubește omul nespus de mult, pe când Dumnezeul de pe pământ nu se îngrijește suficient de om, ba chiar îl neglijează complet. Această cunoștință eronată și-a făcut loc demult în inimile voastre și se poate perpetua și în viitor. Voi priviți toate faptele lui Hristos din punct de vedere al celor nedrepți și Îi evaluați toată lucrarea, precum și identitatea și esența Sa, din perspectiva celor răi. Ați făcut o greșeală gravă și ați făcut ceva ce nimeni din cei care au venit înaintea voastră nu a mai făcut vreodată. Și anume, voi Îl slujiți doar pe Dumnezeul elevat din cer, cu coroană pe capul Său și nu țineți cont niciodată de Dumnezeul pe care Îl considerați atât de neînsemnat încât pentru voi este invizibil. Nu este acesta păcatul vostru? Nu este acesta un exemplu clasic al ofensei voastre la adresa firii lui Dumnezeu? Voi vă închinați Dumnezeului din cer. Adorați imaginile elevate și îi stimați pe cei renumiți pentru elocvența lor. Primești cu bucurie poruncile Dumnezeului care îți umple mâinile de bogății și tânjești enorm după Dumnezeul care îți poate împlini orice dorință. Singurul Căruia nu I te închini este acest Dumnezeu care nu e elevat; singurul lucru pe care-l urăști este asocierea cu acest Dumnezeu pentru care nimeni nu are o stimă deosebită. Singurul lucru pe care nu ești dispus să-l faci este să-L slujești pe acest Dumnezeu care nu ți-a dat niciun ban vreodată, iar Singurul care nu te poate face să tânjești după El este acest Dumnezeu neatrăgător. Acest fel de Dumnezeu nu te poate ajuta să-ți lărgești orizontul, să simți de parcă ai găsit o comoară, cu atât mai puțin să îndeplinească ce-ți dorești. De ce Îl urmezi atunci? Ai reflectat la asemenea întrebări? Ceea ce faci nu-L ofensează doar pe Hristos; mai important, Îl ofensează pe Dumnezeul din cer. Eu cred că nu acesta este scopul credinței voastre în Dumnezeu!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum să Îl cunoașteți pe Dumnezeul de pe pământ”

112. Mulți ar prefera să fie condamnați la iad decât să vorbească și să acționeze sincer. Nu e de mirare că am alt tratament pentru cei care sunt necinstiți. Desigur, înțeleg bine cât de greu vă este să fiți oameni onești. Pentru că toți sunteți atât de inteligenți și de pricepuți să apreciați măsura unui om cu micul vostru etalon, munca Mea devine mult mai simplă. Și din moment ce vă îmbrățișați fiecare secretele, atunci vă voi trimite, unul câte unul, în dezastru pentru a fi „școliți” prin foc, pentru ca apoi să puteți deveni total devotați credinței în cuvintele Mele. În cele din urmă, voi smulge din gurile voastre cuvintele „Dumnezeu este un Dumnezeu credincios”, după care vă veți bate în piept și vă veți plânge: „Înșelătoare este inima omului!” Care va fi starea voastră cu această ocazie? Îmi imaginez că nu veți fi atât de triumfători așa cum sunteți acum. Și mult mai puțin veți fi „prea profunzi pentru a fi înțeleși”, așa cum sunteți acum. Unii se comportă cuviincios și par a fi deosebit de „bine crescuți” în prezența lui Dumnezeu, totuși, își dau arama pe față în prezența Duhului. Ați include un astfel de om printre cei cinstiți? Dacă tu ești un ipocrit, un expert în „relațiile interpersonale”, atunci Eu spun că ești cu siguranță unul care încearcă să se joace cu Dumnezeu. Dacă vorbele ți-s pline de scuze și justificări fără valoare, atunci spun că tu ești un om care ezită să pună adevărul în practică. Dacă ai multe confidențe pe care nu ești dispus să le împărtășești și dacă nu ești dispus să îți dezvălui secretele – adică, dificultățile tale – înaintea altora, astfel încât să cauți calea luminii, atunci Eu spun că ești un om care nu va primi mântuirea cu ușurință și care nu va ieși cu ușurință din întuneric.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”

113. Înțeleg pe deplin înșelăciunea care există în inimile voastre; majoritatea dintre voi Mă urmați din curiozitate și ați ajuns să Mă căutați din deșertăciune. Când cea de-a treia dorință a voastră este spulberată – dorința pentru o viață pașnică și fericită – și curiozitatea voastră se risipește. Cuvintele și faptele voastre expun înșelăciunea care există în inima fiecăruia dintre voi. Ca să fiu sincer, voi sunteți doar curioși în privința Mea, dar nu vă temeți de Mine; nu sunteți atenți la ce spuneți și cu atât mai puțin vă puneți înfrânarea la încercare în comportamentul vostru. Așadar, ce fel de credință aveți cu adevărat? Este autentică? Voi doar Îmi folosiți cuvintele ca să vă risipiți grijile și să vă îndulciți plictiseala, ca să umpleți spațiile rămase goale din viața voastră. Care dintre voi Mi-a pus cuvintele în practică? Cine are credință adevărată? Continuați să strigați că Dumnezeu este un Dumnezeu care vede adânc în inimile oamenilor, dar cum este compatibil cu Mine Dumnezeul despre care strigați în inimile voastre? Dacă tot țipați așa, atunci de ce vă purtați astfel? Oare aceasta să fie dragostea cu care vreți să Mă răsplătiți? Pe buzele voastre nu este niciun pic de devotament, și unde sunt sacrificiile și faptele voastre bune? Dacă nu ar fi ajuns cuvintele voastre la urechile Mele, cum aș fi putut să vă urăsc atât de mult? Dacă ați crezut cu adevărat în Mine, cum ați putut să cădeți într-o astfel de nefericire? Aveți niște chipuri atât de deprimate, de parcă ați fi la judecată, în Infern. Nu aveți nici măcar un strop de vitalitate și vorbiți timid despre vocile voastre interioare; sunteți chiar plini de nemulțumiri și blesteme. V-ați pierdut încrederea în ceea ce fac cu mult timp în urmă și până și credința voastră inițială a dispărut, deci cum M-ați putea urma până la final? Dacă așa stau lucrurile, cum puteți fi mântuiți?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvinte pentru cei tineri și cei vârstnici”

114. Deși omul crede în Dumnezeu, inima omului este fără Dumnezeu și el nu știe cum să-L iubească, nici nu vrea să-L iubească pe Dumnezeu, căci inima sa nu se apropie niciodată de Dumnezeu și întotdeauna Îl evită. Drept rezultat, inima omului este departe de Dumnezeu. Deci, unde este inima sa? De fapt, inima omului nu s-a dus nicăieri: în loc de a o da lui Dumnezeu sau de a o dezvălui lui Dumnezeu pentru a o vedea, el a păstrat-o pentru sine. Aceasta în ciuda faptului că unii se roagă deseori lui Dumnezeu și spun „O, Dumnezeule, uită-Te la inima mea – Tu știi tot ceea ce gândesc”, și unii chiar jură că Îl lasă pe Dumnezeu să Se uite la ei, că ei pot fi pedepsiți dacă își încalcă jurământul. Deși omul Îi permite lui Dumnezeu să Se uite în inima lui, aceasta nu înseamnă că este capabil de a se supune orchestrărilor și aranjamentelor lui Dumnezeu, nici că și-a lăsat soarta și perspectivele sale și tot ceea ce are sub controlul lui Dumnezeu. Prin urmare, indiferent de jurămintele pe care le faci în fața lui Dumnezeu sau de ce Îi declari, în ochii lui Dumnezeu, inima ta este încă închisă pentru El, căci tu Îi permiți doar să Se uite la inima ta, dar nu să o controleze. Cu alte cuvinte, nu ți-ai dat deloc inima lui Dumnezeu și doar rostești cuvinte care sună frumos pentru ca Dumnezeu să audă; diversele tale intenții înșelătoare, între timp, le ascunzi de Dumnezeu, împreună cu intrigile, uneltirile și planurile tale și îţi ții strâns în mâini soarta și perspectivele, profund speriat că acestea îți vor fi luate de Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu nu vede niciodată sinceritatea omului față de El. Deși Dumnezeu observă adâncimile inimii omului și poate vedea ce gândește omul și ce dorește să facă în inima sa, și poate vedea lucrurile păstrate în inima sa, inima omului nu Îi aparține lui Dumnezeu, el nu a predat-o pentru a fi controlată de Dumnezeu. Adică, Dumnezeu are dreptul de a observa, dar nu are dreptul de a controla. În conștiința subiectivă a omului, omul nu vrea sau nu intenționează să se lase la mila lui Dumnezeu. Nu numai că omul s-a separat de Dumnezeu, dar există chiar oameni care se gândesc la moduri în care să își acopere inimile, folosind vorbe frumoase și lingușitoare, pentru a crea o impresie falsă și a câștiga încrederea lui Dumnezeu și a-și ascunde adevărata față de privirea lui Dumnezeu. Scopul lor în a nu-I permite lui Dumnezeu să vadă este de a nu-I permite lui Dumnezeu să perceapă cum sunt ei de fapt. Ei nu vor să-și dea inimile lui Dumnezeu, ci să le țină pentru ei. Subînțelesul acestui lucru este că ceea ce face omul și ceea ce vrea el sunt toate planificate, calculate și decise de către om însuși; el nu solicită participarea sau intervenția lui Dumnezeu, cu atât mai puțin are el nevoie de orchestrările și aranjamentele lui Dumnezeu. Prin urmare, indiferent dacă este vorba de poruncile lui Dumnezeu, însărcinarea Sa ori cerințele pe care Dumnezeu le are pentru om, deciziile omului se bazează pe propriile sale intenții și interese, pe propria stare și pe propriile circumstanțe din acel moment. Omul întotdeauna utilizează cunoașterea și percepțiile cu care este familiarizat și propriul său intelect pentru a judeca și a selecta calea pe care ar trebui să meargă, și nu permite intervenția sau controlul lui Dumnezeu. Aceasta este inima omului pe care o vede Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu, firea lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși II”

115. Mulți oameni doresc să Mă iubească cu adevărat, dar, deoarece inimile lor nu le aparțin, ei nu au niciun control asupra lor înșiși; mulți oameni Mă iubesc cu adevărat printre încercările date de Mine, dar sunt incapabili să înțeleagă că Eu exist cu adevărat și Mă iubesc doar în mijlocul deșertăciunii și nu datorită existenței Mele reale; mulți oameni, după ce și-au așternut inimile înaintea Mea, nu le dau nicio atenție și, astfel, Satana pune stăpânire pe inimile lor ori de câte ori are ocazia, după care Mă părăsesc; mulți oameni Mă iubesc în mod autentic atunci când le ofer cuvintele Mele, totuși ei nu-Mi prețuiesc cuvintele în duhurile lor, ci le folosesc întâmplător ca proprietate publică și le aruncă înapoi de unde provin ori de câte ori ei simt astfel. Omul Mă caută în mijlocul durerii și ridică privirea la Mine printre încercări. În timp de pace se bucură de Mine, pe când în primejdie Mă neagă, când este ocupat, el Mă uită, iar când este leneș, face lucrurile de mântuială pentru Mine – totuși niciodată nu M-a iubit nimeni de-a lungul întregii sale vieți. Îmi doresc ca omul să fie sincer înaintea Mea: nu cer să-Mi dea nimic, ci doar ca toți oamenii să Mă ia în serios, ca, în loc să Mă lingușească, să-Mi permită să aduc înapoi sinceritatea omului. Luminarea Mea, iluminarea Mea și costul eforturilor Mele se răspândesc printre toți oamenii, totuși astfel și adevăratul fapt al fiecărei acțiuni a omului se răspândește printre toți oamenii, precum și înșelăciunea lor față de Mine. Este ca și cum ingredientele înșelăciunii omului l-ar fi însoțit încă din pântece, de parcă ar fi avut aceste abilități speciale de înșelătorie de la naștere. Mai mult, el nu s-a dat niciodată de gol; nimeni nu a perceput vreodată sursa acestor abilități înșelătoare. Ca urmare, omul trăiește în mijlocul înșelăciunii fără a-și da seama și este ca și când s-ar ierta pe sine, ca și cum ar fi aranjamentele lui Dumnezeu mai degrabă decât înșelăciunea lui intenționată față de Mine. Nu este aceasta tocmai sursa înșelăciunii omului față de Mine? Nu este acesta planul lui viclean? Niciodată n-am fost dezorientat de lingușirile și tertipurile omului, pentru că Mi-am dat seama de esența lui cu mult timp în urmă. Cine știe cât de multă necurățenie este în sângele lui și cât de mult din veninul Satanei este în măduva lui? Omul devine mai obișnuit cu acesta în fiecare zi care trece, astfel încât este insensibil la suferința dată de Satana și, astfel, nu are niciun interes să afle „arta unei existențe sănătoase”.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 21

116. Omul este o creatură lipsită de autocunoaștere. Deși în imposibilitatea de a se cunoaște pe sine, el totuși îi cunoaște pe toți ceilalți ca pe palma mâinii sale, ca și când toți ceilalți au trecut mai întâi de inspecția lui și au primit aprobarea lui înainte de a spune sau de a face ceva și, deci este ca și cum i-a înțeles pe de-a întregul pe toți ceilalți, până la starea lor psihologică. Toate ființele umane sunt astfel. Omul a intrat astăzi în Epoca Împărăției, însă natura sa rămâne neschimbată. El încă mai face cum fac Eu, înaintea Mea, dar, pe la spatele Meu, el începe să-și ridice propria „afacere” unică. Odată ce s-a terminat și el vine din nou înaintea Mea, este totuși ca o persoană diferită, care pare îndrăzneț de calmă, cu trăsături senine, cu pulsul stabil. Nu este tocmai aceasta ceea ce îl face pe om atât de josnic? Câți oameni poartă două fețe complet diferite, una în fața Mea și cealaltă pe la spatele Meu? Câți dintre ei sunt ca niște miei nou-născuți înaintea Mea, dar, pe la spatele Meu se transformă în tigri feroce și apoi devin ca niște păsărele care țâșnesc vesel pe dealuri? Câți dintre ei arată scop și determinare în fața Mea? Câți vin înaintea Mea, căutând cuvintele Mele cu sete și tânjind, dar, în spatele Meu, se satură și se leapădă de ele, ca și cum cuvintele Mele ar fi fost o povară? De-atât de multe ori, văzând rasa umană coruptă de dușmanul Meu, am renunțat să-Mi pun speranțele în omenire. De-atât de multe ori, văd omul venind înaintea Mea în lacrimi pentru a pretinde iertare, dar, din cauza lipsei de respect față de sine și a incorigibilității sale încăpățânate, Mi-am închis cu mânie ochii la acțiunea lui, chiar atunci când inima lui este autentică, iar intențiile sale sunt sincere. De-atât de multe ori, văd omul capabil de a avea credință să coopereze cu Mine și cum, înaintea Mea, el pare să stea în îmbrățișarea Mea, degustând căldura acesteia. De-atât de multe ori, văzând nevinovăția, vivacitatea și frumusețea poporului Meu ales, în inima Mea am avut mereu plăcere datorită acestor lucruri. Ființele omenești nu știu cum să se bucure de binecuvântarea lor predestinată în mâinile Mele, pentru că ei nu știu ce se înțelege, în cele din urmă, fie prin binecuvântare, fie prin suferință. Din acest motiv, omenirea este departe de a fi sinceră atunci când Mă caută pe Mine. Dacă nu ar exista astfel de lucruri ca ziua de mâine, care dintre voi, stând înaintea Mea, ați fi la fel de albi ca zăpada, la fel de fără pată ca jadul pur? Sunteți siguri că iubirea voastră pentru Mine nu este ceva ce poate fi schimbat pentru o masă delicioasă sau un costum de haine stilat sau o funcție înaltă cu remunerații frumoase? Sau poate fi schimbată pentru iubirea pe care ceilalți ți-o poartă? Sigur trecerea prin încercări nu-l va împinge pe om să renunțe la dragostea sa față de Mine? Sigur suferința și necazul nu îl vor face să se plângă împotriva a ceea ce am rânduit Eu? Niciun om nu a apreciat vreodată cu adevărat sabia din gura Mea: el cunoaște doar înțelesul ei de suprafață fără să înțeleagă într-adevăr pe cel interior. Dacă ființele umane ar fi capabile, într-adevăr, să vadă ascuțimea sabiei Mele, ei ar fugi ca șobolanii în găurile lor. Din cauza amorțelii lor, ființele umane nu înțeleg nimic din sensul adevărat al cuvintelor Mele și, astfel, nu au nicio idee despre cât de formidabile sunt acestea sau cât, din natura lor, este dezvăluit și cât de mult din corupția lor a primit judecată în acele cuvinte. Din acest motiv, pe baza ideilor lor prost concepute despre cuvintele Mele, majoritatea oamenilor au adoptat o atitudine neutră.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 15

117. De-a lungul veacurilor, mulți au plecat din această lume cu dezamăgire și cu reticență și mulți au venit în ea cu speranță și credință. Am aranjat ca mulți să vină și i-am îndepărtat pe mulți. Numeroși oameni au trecut prin mâinile Mele. Multe duhuri au fost aruncate în Infern, mulți au trăit în trup și mulți au murit și au renăscut pe pământ. Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu a avut niciodată ocazia să se bucure de binecuvântările Împărăției astăzi. I-am dat omului atât de mult, dar el a câștigat puțin, pentru că atacul forțelor lui Satana l-a lăsat în imposibilitatea de a se bucura de toate bogățiile Mele. El a avut doar norocul să considere, dar nu a putut niciodată să se bucure pe deplin. Omul nu a descoperit niciodată tezaurul din corpul său pentru a primi bogățiile Cerului și, astfel, el a pierdut binecuvântările pe care Eu le-am revărsat asupra lui. Oare nu este duhul omului chiar capacitatea care îl conectează la Duhul Meu? De ce nu M-a urmat niciodată omul cu duhul lui? De ce se apropie de Mine în trup, dar este incapabil să facă acest lucru în duh? Este adevărata Mea față cea a trupului? De ce omul nu-Mi cunoaște substanța? Nu a fost într-adevăr, niciodată, nicio urmă din Mine în duhul omului? Am dispărut Eu complet din duhul omului? Dacă omul nu intră în tărâmul spiritual, cum poate el să-Mi înțeleagă intențiile? Există, în ochii omului, ceea ce poate pătrunde direct în tărâmul spiritual? Multe sunt vremurile în care l-am strigat pe om cu Duhul Meu, dar omul acționează ca și cum ar fi fost înjunghiat de Mine, privindu-Mă de la depărtare, cu mare spaimă că îl voi conduce într-o altă lume. Multe sunt vremurile în care am cercetat în duhul omului, totuși el rămâne complet nepăsător, profund temător că voi intra în casa lui și voi profita de ocazie pentru a-l priva de toate bunurile sale. Astfel, el Mă închide afară, lăsându-Mă în față cu nimic altceva decât o ușă rece și închisă ermetic. Multe sunt vremurile în care omul a căzut, iar Eu l-am mântuit, totuși, după trezire, M-a părăsit imediat și, neatins de dragostea Mea, Îmi aruncă o privire grijulie; Eu niciodată nu am încălzit inima omului. Omul este un animal fără sentimente și cu sânge rece. Chiar dacă el este încălzit de îmbrățișarea Mea, niciodată nu a fost profund mișcat de ea. Omul este ca un sălbatic al muntelui. El niciodată nu a apreciat toată prețuirea Mea față de omenire. El nu dorește să se apropie de Mine, preferând să locuiască printre munți, unde îndură amenințarea fiarelor sălbatice – dar, totuși, el nu este dornic să se refugieze în Mine. Eu nu oblig niciun om: Eu doar Îmi fac lucrarea. Va veni ziua când omul va înota de partea Mea din mijlocul oceanului puternic, astfel încât el se va putea bucura de toate bogățiile de pe pământ și va lăsa în urmă riscul de a fi înghițit de mare.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 20

118. Credința voastră este foarte frumoasă; spuneți că sunteți dispuși să vă dedicați toată viața lucrării Mele și că sunteți dispuși să vă sacrificați viețile pentru aceasta, dar firile voastre nu s-au schimbat prea mult. Nu faceți decât să vorbiți cu aroganță, în ciuda faptului că modul vostru real de a vă comporta este foarte jalnic. Parcă limbile și buzele oamenilor ar fi în ceruri, dar picioarele le-ar fi tocmai pe pământ, și, drept urmare, cuvintele, faptele și reputațiile lor sunt tot nimicite. Reputațiile voastre au fost distruse, comportamentul vostru e depravat, modul vostru de a vorbi este josnic, iar viețile voastre sunt vrednice de dispreț; chiar și întreaga voastră umanitate s-a scufundat în josnicie. Sunteți înguști la minte față de ceilalți și vă ciondăniți din orice lucru mărunt. Vă certați din cauza reputațiilor și a statuturilor voastre, chiar până în punctul în care sunteți dispuși să coborâți în iad și în iazul de foc. Cuvintele și faptele voastre actuale Îmi sunt suficiente pentru a stabili că sunteți păcătoși. Atitudinile voastre față de lucrarea Mea Îmi sunt suficiente pentru a hotărî că sunteți nedrepți și toate firile voastre sunt suficiente pentru a arăta că sunteți suflete murdare, pline de mârșăvii. Manifestările voastre și ceea ce dezvăluiți sunt adecvate pentru a spune că sunteți oameni care au băut destul din sângele spiritelor necurate. Când se vorbește despre intrarea în Împărăție, nu vă dezvăluiți sentimentele. Credeți că felul în care sunteți acum este e suficient ca voi să intrați pe poarta Împărăției Mele din ceruri? Credeți că puteți să dobândiți intrarea în ținutul sfânt al lucrării și al cuvintelor Mele fără ca Eu să vă cercetez mai întâi faptele și cuvintele? Cine poate să-Mi păcălească ochii? Cum ar putea să-Mi scape din vedere comportamentele și conversațiile voastre josnice și demne de dispreț? Eu am hotărât ca viețile voastre să fie vieți în care beți sângele și mâncați carnea acelor spirite necurate, pentru că le imitați în fața Mea în fiecare zi. Înaintea Mea, comportamentul vostru a fost deosebit de rău, așadar, cum aș putea să nu Mă simt dezgustat? Cuvintele voastre conțin impuritățile spiritelor necurate: lingușiți, ascundeți și flatați, întocmai ca aceia care se dedau vrăjitoriei și ca aceia care sunt perfizi și beau sângele celor nedrepți. Toate manifestările omului sunt extrem de nedrepte, deci cum pot fi toți oamenii plasați în tărâmul sfânt unde se află cei drepți? Crezi că acel comportament mârșav al tău poate să te caracterizeze ca sfânt, în comparație cu nedrepții? Limba ta ca de șarpe îți va nimici în cele din urmă trupul care duce la distrugere și săvârșește mârșăvii, iar mâinile tale care sunt acoperite de sângele spiritelor necurate îți vor trage în cele din urmă și sufletul în iad. Așadar, de ce nu profiți de această șansă ca să-ți cureți mâinile acoperite de murdărie? Și de ce nu profiți de această ocazie ca să-ți tai limba care rostește cuvinte nelegiuite? Oare din cauză că ești dispus să suferi în flăcările iadului pentru mâinile, limba și buzele tale? Veghez inimile tuturor cu ambii ochi întrucât, cu mult înainte de a crea omenirea, le cuprinsesem inimile în mâinile Mele. Cu mult timp în urmă am văzut cu adevărat inimile oamenilor, așadar, cum ar putea gândurile din inima omului să scape privirii Mele? Și cum s-ar putea să nu fie prea târziu ca ei să scape fără să fie arși de Duhul Meu?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Caracterul vostru, al tuturor, este atât de infam!”

119. Buzele tale sunt mai blânde decât porumbeii, dar inima ta este mai ticăloasă decât șarpele de odinioară. Buzele tale sunt chiar la fel de frumoase ca libanezele, dar, totuși, inima ta nu este la fel de bună ca a lor și cu siguranță nu se poate compara cu frumusețea cananeenelor. Inima ta este atât de înșelătoare! Detest doar buzele și inimile celor nedrepți, iar cerințele Mele de la oameni nu sunt deloc mai mari decât la ce Mă aștept de la sfinți; doar că Îmi este silă de faptele rele ale celor nedrepți și sper ca ei să fie în stare să-și arunce murdăria și să scape din situația lor actuală, astfel încât să se poată deosebi de cei nedrepți și să trăiască și să fie sfinți alături de cei drepți. Vă aflați în aceleași împrejurări ca și Mine și, totuși, sunteți plini de murdărie; din asemănarea originală a oamenilor creați la început, nu aveți nici măcar cea mai mică urmă. În plus, pentru că în fiecare zi imitați asemănările acelor spirite necurate, făcând ce fac ele și spunând ce spun ele, toate mădularele voastre – chiar și limbile și buzele voastre – sunt atât de înmuiate în apa lor murdară, încât sunteți acoperiți în întregime de astfel de pete și nici măcar o parte din voi nu poate fi folosită pentru lucrarea Mea. Este atât de sfâșietor! Trăiți într-o lume a cailor și a vitelor, dar, totuși, nu vă simțiți tulburați; sunteți plini de bucurie și trăiți liber și ușor. Înotați în această apă murdară, dar, de fapt, nu vă dați seama că ați plonjat într-o astfel de situație. În fiecare zi vă întovărășiți cu spirite necurate și aveți de-a face cu „excremente”. Viețile voastre sunt foarte vulgare și, cu toate acestea, nu sunteți de fapt conștienți că nu existați în lumea umană și că nu aveți control asupra voastră. Nu știi că acele spirite necurate ți-au călcat viața în picioare în urmă cu multă vreme, iar apa murdară ți-a pătat demult caracterul? Crezi că trăiești într-un paradis pământesc și că te afli în sânul fericirii? Nu știi că ai trăit o viață alături de spirite necurate și că ai coexistat cu tot ce ți-au pregătit ele? Cum ar putea să aibă vreun sens felul în care trăiești? Cum ar putea să aibă viața ta vreo valoare? Te-ai tot dus de colo până colo pentru părinții tăi, părinții spiritelor necurate, dar, de fapt, nu știi că aceia care te prind în cursă sunt părinții spiritelor necurate, care te-au născut și te-au crescut. Mai mult decât atât, nu ești conștient că, de fapt, ei ți-au dat toată murdăria ta; nu știi decât că îți pot aduce „bucurie”, că nu te mustră și nici nu te judecă și, mai ales, că nu te blestemă. Ei nu și-au vărsat niciodată furia asupra ta, ci te tratează cu afecțiune și amabilitate. Cuvintele lor îți hrănesc inima și te captivează astfel încât să devii dezorientat și, fără să-ți dai seama, ești atras de ei și dispus să le fii de folos, devenind supapa și slujitorul lor. Nu ai nicio obiecție, dar ești dispus să lucrezi pentru ei ca un câine, ca un cal; ești înșelat de ei. Din acest motiv, nu ai absolut nicio reacție față de lucrarea pe care o fac Eu. Nu e de mirare că mereu îți dorești să-Mi aluneci în secret printre degete, și nu e de mirare că mereu îți dorești să folosești cuvinte dulci ca să obții prin înșelăciune o favoare din partea Mea. După cum s-a dovedit, ai avut deja un alt plan, un alt aranjament. Poți să vezi o mică parte din acțiunile Mele, ale Atotputernicului, dar nu știi o iotă despre judecata și mustrarea Mea. Nu știi când a început mustrarea Mea; știi doar cum să Mă înșeli – totuși, nu știi că nu voi tolera nicio necinstire din partea omului. De vreme ce te-ai hotărât deja să-Mi slujești, nu te voi lăsa să pleci. Sunt un Dumnezeu care urăște răul și sunt un Dumnezeu gelos pe omenire. De vreme ce ți-ai așezat deja cuvintele pe altar, nu îți voi îngădui să fugi chiar dinaintea ochilor Mei și nu voi tolera să servești la doi stăpâni. Credeai că poți să ai o a doua dragoste după ce ți-ai așezat cuvintele pe altarul Meu și înaintea ochilor Mei? Cum aș putea să le permit oamenilor să Mă facă de râs în felul acesta? Credeai că poți să-Mi faci lejer făgăduințe și jurăminte cu limba? Cum ai putut să depui jurăminte lângă tronul Meu, tronul Celui care sunt Preaînalt? Credeai că jurămintele tale au dispărut deja? Permiteți-Mi să vă spun: chiar dacă trupurile voastre vor dispărea, jurămintele voastre nu pot să o facă. În final, vă voi condamna pe baza jurămintelor voastre. Totuși, credeți că puteți să Îmi faceți față punându-vă cuvintele înaintea Mea și că inimile voastre pot să servească spiritelor necurate și spiritelor rele. Cum ar putea mânia Mea să-i tolereze pe acei oameni care, asemănători câinilor și porcilor, Mă înșală? Trebuie să-Mi execut decretele administrative și să smulg cu forța din mâinile spiritelor necurate pe toți acei amorțiți și „pioși” care cred în Mine ca să Mă poată „sluji” în mod disciplinat, ca să fie boii și caii Mei și să se supună orchestrărilor Mele. Te voi face să-ți recapeți hotărârea anterioară și să-Mi slujești din nou. Nu voi tolera nicio creatură care Mă înșală. Credeai că ai putea, pur și simplu, să faci în mod absurd cereri și să minți în fața Mea? Credeai că nu ți-am auzit sau nu ți-am văzut cuvintele și faptele? Cum aș fi putut să nu-ți am în vedere cuvintele și faptele? Cum aș putea vreodată să le permit oamenilor să Mă înșele așa?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Caracterul vostru, al tuturor, este atât de infam!”

120. Am fost în mijlocul vostru, întovărășindu-Mă cu voi mai multe primăveri și toamne; am trăit printre voi o perioadă îndelungată și am trăit cu voi. Cât de mult din comportamentul vostru josnic Mi-a scăpat chiar din fața ochilor? Cuvintele voastre din inimă Îmi răsună mereu în urechi; milioane și milioane din aspirațiile voastre au fost așezate pe altarul Meu – prea multe ca să fie măcar numărate. Cu toate acestea, pentru dedicarea voastră și ceea ce sacrificați, nu dați nicio iotă. Pe altarul Meu nu puneți niciun măcar un strop de sinceritate. Unde sunt roadele credinței voastre în Mine? Ați primit har nesfârșit de la Mine și ați văzut nenumărate taine din cer; v-am arătat chiar și flăcările cerului, dar nu M-a lăsat inima să vă ard. Cu toate acestea, cât Mi-ați dat în schimb? Cât de mult sunteți dispuși să-Mi dați? Cu mâncarea pe care ți-am dat-o în mână, te întorci și Mi-o oferi, chiar spunând că era ceva ce ai obținut cu sudoarea muncii tale și că Îmi oferi tot ce-ți aparține. Cum de nu știi că toate „contribuțiile” tale pentru Mine sunt doar lucruri care au fost furate de pe altarul Meu? Mai mult decât atât, acum că Mi le oferi, nu Mă înșeli? Cum de nu știi că toate de care Mă bucur astăzi sunt ofrandele de pe altarul Meu, și nu ceea ce ai câștigat în schimbul muncii tale grele și, apoi, Mi-ai oferit? Chiar îndrăzniți să Mă înșelați astfel, așadar, cum pot să vă iert? Cum de vă puteți aștepta să mai îndur asta? V-am dat totul. V-am înlesnit totul, M-am îngrijit de nevoile voastre și v-am deschis ochii și, totuși, Mă înșelați astfel, ignorându-vă conștiințele. V-am oferit în mod altruist totul astfel încât, deși suferiți, tot să câștigați de la Mine tot ce am adus din cer. În ciuda acestui lucru, nu sunteți dedicați deloc și, chiar dacă ați venit cu o contribuție mică, încercați să vă „reglați conturile” cu Mine după aceea. Contribuția ta nu va fi egală cu zero? Ceea ce Mi-ai oferit nu este altceva decât un simplu fir de nisip, dar ce Mi-ai cerut este o tonă de aur. Nu ești pur și simplu absurd? Eu lucrez printre voi. Nu există absolut nicio urmă a celor zece procente care ar trebui să Mi se dea, ca să nu mai vorbim de sacrificii în plus. Mai mult, cele zece procente cu care au contribuit cei evlavioși sunt luate cu forța de către cei răi. Nu v-ați împrăștiat toți de lângă Mine? Nu sunteți toți potrivnici Mie? Nu-Mi distrugeți cu toții altarul? Cum ar putea ochii Mei să privească astfel de oameni ca pe niște comori? Nu sunt ei porcii și câinii pe care Îi detest? Cum M-aș putea referi la ticăloșiile voastre ca la o comoară?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Caracterul vostru, al tuturor, este atât de infam!”

121. Sunt multe căile care depășesc înțelegerea voastră, multe aspecte pe care nu le înțelegeți. Sunteți atât de ignoranți. Vă cunosc bine statura și neajunsurile. Prin urmare, deși sunt multe cuvinte pe care nu le veți putea asimila, totuși vreau să vă spun toate aceste adevăruri pe care nu le-ați mai primit niciodată – pentru că tot Mă îngrijorez dacă, în situația voastră actuală, veți fi în stare să mărturisiți ferm pentru Mine. Nu e vorba că v-aș devaloriza. Sunteți cu toții dobitoace care nu au avut parte de instruirea Mea formală, și este cu adevărat discutabil cât de multă slavă este în voi. Deși am consumat multă energie lucrând pe voi, se pare că elementele pozitive din voi sunt practic inexistente, în timp ce elementele negative pot fi numărate pe degete și folosesc doar ca mărturii pentru a-l face de ocară pe Satana. Aproape orice altceva din voi este otrava Satanei. Vă uitați la Mine ca și cum ați fi dincolo de mântuire. Prin urmare, așa stând lucrurile, Mă uit la purtările voastre și, în final, vă cunosc statura adevărată. De aceea mă îngrijorez în continuare pentru voi: Lăsat să-și trăiască singur viața, oare va ajunge omul mai bine sau măcar la fel cu modul în care este astăzi? Nu vă îngrijorează statura voastră infantilă? Puteți fi cu adevărat ca poporul ales al lui Israel, credincioși Mie și numai Mie în orice împrejurare? Ceea ce manifestați nu este obrăznicia copiilor care s-au îndepărtat de părinții lor, ci bestialitatea care izbucnește în animalele fugite de sub biciul stăpânilor. Ar trebui să vă cunoașteți natura, care este și slăbiciunea pe care cu toții o împărtășiți, boala voastră comună. Astfel, singurul Meu îndemn față de voi astăzi este acela de a mărturisi ferm pentru Mine. Nu lăsați cu nici un chip să vă cuprindă vechea boală. Cel mai important lucru este să dați mărturie. Aceasta este inima lucrării Mele. Ar trebui să acceptați cuvintele Mele la fel cum Maria a acceptat revelația lui Iahve care a venit la ea într-un vis, crezând și apoi supunându-se. Doar asta înseamnă castitate. Căci voi sunteți cei care aud cel mai mult cuvintele Mele, cei mai binecuvântați de Mine. Vă dau toate posesiunile Mele cele de preț, punându-vă totul la dispoziție. Cu toate acestea, statutul vostru și cel al poporului israelian sunt atât de diferite, precum două lumi complet distincte. Cu toate acestea, în comparație cu ei, voi primiți mult mai mult. În timp ce ei așteaptă cu disperare arătarea Mea, voi petreceți zile plăcute cu Mine, împărtășindu-vă din bogățiile Mele. Prin comparație, ce anume vă dă dreptul să protestați și să vă certați cu Mine și să cereți porțiuni din posesiile Mele? Nu primiți destul? Eu vă dau atât de mult, dar ceea ce-Mi dați în schimb este o tristețe înduioșătoare, anxietate, resentimente nestăpânite și nemulțumire. Sunteți prea respingători și, totuși, treziți milă. Prin urmare, nu am de ales decât să-Mi înghit toate resentimentele și să dau glas obiecțiilor Mele față de voi din nou și din nou. De-a lungul acestor câteva mii de ani de muncă, n-am mai adus niciodată obiecții omenirii, pentru că am descoperit că în istoria dezvoltării oamenilor, doar amăgirile dintre voi sunt cele memorabile. Ele sunt asemeni unor moșteniri prețioase lăsate vouă de strămoșul faimos al antichității. Cât de tare urăsc acei porci și câini sub-umani. Sunteți prea lipsiți de conștiință! Caracterul vostru este prea josnic! Inimile voastre sunt prea împietrite! Dacă aș fi dus cuvintele Mele și lucrarea Mea israeliților, aș fi dobândit slavă de multă vreme. Dar printre voi nu a fost așa. Printre voi există doar neglijență crudă, un umăr rece și scuzele voastre. Sunteți prea lipsiți de sentimente și prea lipsiți de valoare!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce înțelegi despre Dumnezeu?”

122. Amintiți-vă de trecut: când privirea Mea a fost supărată și vocea Mea neînduplecată față de voi? Când am despicat firul în patru cu voi? Când v-am mustrat neîntemeiat? Când v-am mustrat în față? Nu este de dragul lucrării Mele că apelez la Tatăl Meu să vă ferească de orice ispită? De ce Mă tratați astfel? Mi-am folosit Eu vreodată autoritatea pentru a vă culca trupul la pământ? De ce Mă răsplătiți astfel? După ce ați fost calzi și reci față de Mine, nu sunteți nici calzi și nici reci, și apoi încercați să Mă flatați și ascundeți lucruri de Mine, și gurile voastre sunt pline de scuipatul nedrepților. Credeți că limbile voastre pot înșela Duhul Meu? Credeți că limbile voastre pot scăpa de mânia Mea? Credeți că limbile voastre pot să emită judecăți asupra faptelor Mele, ale lui Iahve, oricum doresc ele? Sunt Eu Dumnezeul asupra Căruia omul emite judecăți? Aș putea să-i permit unui mic vierme să Mă blasfemieze astfel? Cum aș putea să așez astfel de fii ai neascultării în binecuvântările Mele veșnice? Cuvintele și acțiunile voastre demult v-au expus și v-au condamnat. Când am întins cerurile și am creat toate lucrurile, nu am permis niciunei creaturi să participe așa cum a dorit ea, cu atât mai puțin nu am permis niciunui lucru să perturbe lucrarea Mea și gestionarea Mea, oricât și-ar fi dorit. Nu am tolerat niciun om sau obiect; cum i-aș putea cruța pe cei care sunt cruzi și inumani față de Mine? Cum i-aș putea ierta pe cei care se răzvrătesc împotriva cuvintelor Mele? Cum i-aș putea cruța pe cei care nu se supun Mie? Destinul omului nu este în mâinile Mele, ale Celui Atotputernic? Cum aș putea să îți consider sfântă nedreptatea și neascultarea ta? Cum ar putea păcatele tale să-Mi pângărească sfințenia Mea? Eu nu sunt pângărit de necurăția celor nedrepți, nici nu Mă bucur de jertfele celor nedrepți. Dacă ai fi loial față de Mine, Iahve, ai putea să iei asupra ta jertfele la altarul Meu? Poți să-ți folosești limba veninoasă pentru a blasfemia numele Meu sfânt? Te poți răzvrăti împotriva cuvintelor Mele în acest fel? Poți trata slava Mea și numele Meu sfânt ca un instrument cu care să-l slujești pe Satana, cel rău? Viața Mea este oferită pentru bucuria celor sfinți. Cum aș putea să îți permit să te joci cum vrei tu cu viața Mea și să o utilizezi ca un instrument de conflict între voi? Cum puteți fi atât de împietriți la inimă, și atât de departe de calea binelui, în felul în care vă purtați cu Mine? Nu știți că am scris deja faptele voastre rele în aceste cuvinte ale vieții? Cum ați putea să scăpați de ziua mâniei când voi mustra Egiptul? Cum v-aș putea permite să vă împotriviți Mie și să Mă sfidați în acest fel, în mod repetat? Vă spun clar, când vine ziua, mustrarea voastră va fi mai insuportabilă decât cea a Egiptului! Cum puteți scăpa de ziua mâniei Mele?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Nimeni care este din carne nu poate scăpa de ziua mâniei”

123. Omul nu reușește să Îl câștige pe Dumnezeu, nu pentru că Dumnezeu are sentimente sau pentru că Dumnezeu nu Își dorește să fie câștigat de om, ci pentru că omul nu dorește să Îl câștige pe Dumnezeu și pentru că nu Îl caută de urgență pe Dumnezeu. Cum ar putea cineva dintre aceia care Îl caută cu adevărat pe Dumnezeu să fie blestemat de El? Cum ar putea cineva cu o rațiune sănătoasă și cu o conștiință sensibilă să fie blestemat de Dumnezeu? Cum ar putea cineva care se închină lui Dumnezeu și Îi slujește Lui cu adevărat, să fie mistuit de focul mâniei Lui? Cum ar putea cineva care se bucură să asculte de Dumnezeu să fie dat afară din casa Lui? Cum ar putea cineva care nu L-ar iubi destul pe Dumnezeu să trăiască în pedeapsa lui Dumnezeu? Cum ar putea cineva care este gata să renunțe la tot pentru Dumnezeu să fie lăsat fără nimic? Omul nu este dornic să Îl urmeze pe Dumnezeu, nu este dornic să își cheltuiască ceea ce are pentru Dumnezeu și nu este dornic să își dedice tot efortul lui Dumnezeu și spune, în schimb, că Dumnezeu S-a îndepărtat și că prea mult din Dumnezeu este în contradicție cu concepțiile omului. Cu o astfel de umanitate, chiar dacă ați fi foarte generoși în eforturile voastre, tot nu ați putea să obțineți aprobarea lui Dumnezeu ca să nu mai vorbim despre faptul că nu Îl căutați pe Dumnezeu. Nu știți că voi sunteți rebuturile omenirii? Nu știți că umanitatea nimănui nu este mai prejos decât a voastră? Nu știți care este „titlul vostru onorific”? Cei care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu vă numesc pe voi tată al lupului, mamă a lupului, fiu al lupului, nepot al lupului; sunteți urmașii lupului, oameni care se trag din lup și ar trebui să vă cunoașteți propria identitate și să nu o uitați niciodată. Să nu vă gândiți că sunteți în vreun fel superiori. Sunteți cel mai rău grup de ființe neumane din omenire. Nu știți aceasta? Știți ce risc Mi-am asumat lucrând printre voi? Dacă rațiunea voastră nu poate reveni la normal și conștiința voatră nu poate funcționa normal, atunci nu veți scăpa niciodată de numele de „lup”, nu veți scăpa niciodată de ziua blestemului, nu veți scăpa de ziua pedepsei voastre. V-ați născut inferiori, un lucru fără valoare. Sunteți în mod inerent o haită de lupi flămânzi, o grămadă de resturi și de gunoaie și, spre deosebire de voi, Eu nu lucrez asupra voastră ca să obțin beneficii, ci pentru că este nevoie să lucrez. Dacă veți continua să fiți răzvrătiți în felul acesta, atunci voi opri lucrarea Mea și nu voi mai lucra asupra voastră vreodată; dimpotrivă, Îmi voi muta lucrarea într-un alt grup care Îmi face pe plac și, astfel, vă voi părăsi pentru totdeauna, pentru că nu mai vreau să Mă uit către cei care sunt în vrăjmășie cu Mine. Așadar, vreți să fiți compatibili cu Mine sau în vrăjmășie cu Mine?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”

124. Mergând pe calea de astăzi, care este cea mai potrivită îndeletnicire? În îndeletnicirea ta, cum ar trebui să te vezi ca persoană? Ar trebui să știi cum să abordezi tot ce se abate astăzi asupra ta, fie că sunt încercări sau greutăți, ori mustrări nemiloase și blesteme. Ar trebui să te gândești bine în toate cazurile. De ce spun asta? O spun întrucât toate ce se abat astăzi asupra ta sunt, la urma urmei, scurte încercări ce se repetă la nesfârșit; probabil nu le consideri prea solicitante din punct de vedere intelectual și, astfel, lași lucrurile în derivă și nu le vezi ca pe un bun de preț în urmărirea progresului. Cât de neglijent ești! Atât de mult, încât consideri acest bun de preț un nor care-ți plutește în fața ochilor; nu prețuiești aceste lovituri dure care cad fără încetare peste tine – lovituri care sunt scurte și, pentru tine, aparent blânde – dar le privești cu calm, fără să te lași afectat, tratându-le ca pe niște lovituri ocazionale. Ești atât de arogant! În fața acestor atacuri aprige, atacuri asemănătoare furtunilor care vin de nenumărate ori, dai dovadă doar de o desconsiderare frivolă; câteodată chiar le zâmbești cu răceală, dezvăluindu-ți indiferența – deoarece nu te-ai gândit niciodată de ce ai mereu astfel de „ghinioane”. Sunt prea nedrept cu omul? Te consider vinovat? Deși s-ar putea ca problemele ce țin de mentalitatea ta să nu fie atât de grave cum le-am descris, prin comportamentul tău exterior, ai creat demult o imagine perfectă a lumii tale interioare. Nu este nevoie să îți spun că singurele lucruri ascunse în adâncul inimii tale sunt o insultă grosolană și o tristețe abia vizibilă. Deoarece ți se pare atât de nedrept să suferi aceste încercări, blestemi; încercările te fac să simți pustiirea lumii și, din cauza asta, ești plin de melancolie. În loc să consideri aceste lovituri și pedepse repetate drept cea mai bună protecție, le vezi ca pe problemele absurde ale cerului sau răzbunări potrivite ție. Ești atât de ignorant! Fără milă, închizi momentele bune în întuneric; de fiecare dată, consideri încercările și pedepsele minunate drept atacuri din partea inamicilor tăi. Ești incapabil să te adaptezi la mediul tău; și cu atât mai puțin ești dispus să faci asta, întrucât nu ești dispus să dobândești nimic din această mustrare repetată – care pentru tine este crudă. Nu faci nicio tentativă să cauți sau să cercetezi și, resemnându-te pur și simplu în fața sorții, mergi oriunde aceasta te duce. Ce ți se par mustrări severe nu ți-au schimbat inima, și nici nu ți-au luat-o în stăpânire; în schimb, ele te înjunghie în inimă. Crezi că această „crudă mustrare” nu este decât inamicul tău în viața asta și că nu ai câștigat nimic. Cât de neprihănit de sine ești! Arareori crezi că ești supus la astfel de încercări deoarece ești atât de vrednic de dispreț; în schimb, te consideri ghinionist și spui că îți găsesc mereu defecte. De azi, cât cunoști cu adevărat despre ceea ce spun și fac? Să nu crezi că ai un talent nativ, fiind doar puțin mai jos decât cerurile, dar mult mai înalt decât pământul. Nu ești mai inteligent decât toți ceilalți – și s-ar putea spune chiar că ești mai adorabil de prostuț decât orice om cu rațiune de pe pământ, deoarece ai păreri atât de bune despre tine și n-ai avut niciodată vreun complex de inferioritate; se pare că Îmi înțelegi acțiunile în cel mai mic detaliu. De fapt, ești o persoană căreia îi lipsește în mod fundamental rațiunea, căci nu ai habar ce voi face, și cu atât mai puțin ești conștient de ce fac acum. Așadar, spun că nu ești nici măcar egalul unui bătrân fermier care muncește din greu pământul și care nu percepe câtuși de puțin viața umană și, totuși, depinde de binecuvântările Cerului când își cultivă pământul. Nu te gândești nicio secundă la viața ta, nu știi nimic despre glorie și cu atât mai puțin nu te cunoști pe tine însuți. Cât de „superior” ești!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care nu învață și rămân neștiutori, nu sunt ei fiare?”

125. Unii se împodobesc în mod minunat, dar superficial: surorile se împodobesc drăguț ca florile, iar frații se îmbracă precum niște prinți sau niște tineri filfizoni bogați. Lor le pasă doar de lucrurile exterioare, cum ar fi lucrurile pe care le mănâncă și le poartă; în interior, ei sunt săraci și nu au nici cea mai mică cunoaștere a lui Dumnezeu. Ce semnificație poate să fie în asta? După aceea, mai sunt unii îmbrăcați ca niște sărmani cerșetori – chiar arată ca sclavii din Asia de Est! Voi chiar nu înțelegeți ce vă cer Eu? Comunicați între voi: ce ați câștigat de fapt? Ați crezut în Dumnezeu toți acești ani și totuși, asta e tot ce ați cules – nu vă simțiți jenați? Nu vă e rușine? Ați urmat pe calea adevărată în toți acești ani, totuși astăzi statura voastră încă este mai mică decât cea a unei vrăbii. Uitați-vă la tinerele doamne din mijlocul vostru, drăguțe ca în poze cu hainele și machiajul lor, comparându-se unele cu altele – ce anume comparați? Plăcerile voastre? Cererile voastre? Credeți că am venit să recrutez modele? Nu aveți nicio rușine! Unde este viața voastră? Oare ceea ce urmăriți nu reprezintă doar propriile voastre dorințe extravagante? Crezi că ești atât de frumos, însă, deși poate ești gătit cu podoabe, oare nu ești de fapt un vierme ce se zvârcolește, născut într-un morman de gunoi? Astăzi, ești norocos să te bucuri de aceste binecuvântări cerești nu datorită feței tale frumoase, ci pentru că Dumnezeu face o excepție prin ridicarea ta. Încă nu-ți este clar de unde ai venit? La menționarea vieții, închizi gura și nu spui nimic, mut ca o statuie, totuși, încă mai ai neobrăzarea să te pui la patru ace? Încă mai ai tendința să-ți dai cu pudră și farduri pe față? Și uitați-vă la filfizonii din mijlocul vostru, oameni îndărătnici care-și petrec toată ziua hoinărind, neastâmpărați, cu o expresie nonșalantă pe față. Oare așa ar trebui să se poarte o persoană? Căror lucruri își dedică atenția toată ziua fiecare dintre voi, bărbați sau femei? Știți de cine depindeți pentru a vă hrăni? Uită-te la hainele tale, uită-te la ceea ce ai cules în mâinile tale, mângâie-ți burta – ce profit ai avut în urma prețului de sânge și sudoare pe care l-ai plătit în toți acești ani de credință? Încă te mai gândești să vizitezi obiective turistice, încă te mai gândești să-ți împodobești trupul împuțit – căutări fără valoare! Ți se cere să fii o persoană normală, dar astăzi nu numai că ești anormal, ci ești aberant. Cum poate o astfel de persoană să aibă îndrăzneala să vină înaintea Mea? Cu o umanitate ca asta, făcând paradă cu farmecele tale și fălindu-te cu propriul trup, trăind mereu în mijlocul poftelor trupului – nu ești un descendent al demonilor murdari și al duhurilor rele? Nu voi permite ca un astfel de demon murdar să mai existe mult timp! Și să nu ai impresia că nu știu ce crezi în inima ta. S-ar putea să-ți ții ferm sub control poftele și trupul, dar cum aș putea Eu să nu știu gândurile pe care le nutrești în inima ta? Cum să nu știu tot ceea ce doresc ochii tăi? Tinere doamne, oare nu vă faceți așa de drăguțe pentru a vă etala trupul? Ce folos vă aduc bărbații? Vă pot salva ei cu adevărat de marea suferinței? Cât despre filfizonii dintre voi, vă îmbrăcați astfel încât să păreți manierați și distinși, dar nu este oare un șiretlic conceput pentru a atrage atenția asupra înfățișării voastre dichisite? Pentru cine faceți asta? Ce beneficii reprezintă femeile pentru voi? Nu sunt ele sursa păcatului vostru? Bărbați și femei, v-am spus multe cuvinte, totuși, voi ați respectat doar câteva dintre ele. Sunteți tari de urechi, ochii vi s-au încețoșat, iar inimile vă sunt întărite într-atât încât în corpurile voastre nu există altceva decât pofte, așa că sunteți prinși în mrejele lor, incapabili să scăpați. Cine oare vrea să se apropie vreun pic de voi, niște viermi ce se zvârcolesc în murdărie și jeg? Să nu uitați că nu sunteți nimic altceva decât cei pe care i-am ridicat din mormanul de bălegar, că inițial nu ați avut umanitate normală. Ceea ce vă cer este umanitatea normală pe care nu o aveați inițial, nu să vă etalați desfrâul sau să dați frâu liber trupului vostru rânced, care a fost antrenat de către diavol atâția ani. Când vă îmbrăcați așa, nu vă temeți că veți fi ademeniți și mai mult? Nu știți că ați fost, inițial, din păcat? Nu știți că trupurile voastre sunt atât de pline de pofte, încât asta vi se infiltrează prin haine, dezvăluind stările voastre de demoni urâți și murdari peste măsură? Nu cumva știți asta mai clar decât oricine? Inimile voastre, ochii voștri, buzele voastre – nu au fost spurcate toate de demoni murdari? Nu sunt murdare aceste părți ale voastre? Crezi că, atât timp cât nu acționezi, ești cel mai sfânt? Crezi că îmbrăcându-vă cu haine frumoase puteți acoperi sufletele voastre sordide? Nu o să meargă! Vă sfătuiesc să fiți mai realiști: nu fiți necinstiți și falși, și nu vă lăudați. Vă etalați desfrâul unii înaintea altora, dar tot ce veți primi în schimb este suferința veșnică și mustrarea neînduplecată! Ce nevoie aveți să vă faceți ochi dulci și să vă dedați poveștilor de dragoste? Este aceasta măsura integrității voastre, amploarea corectitudinii voastre? Îi detest pe aceia dintre voi care se ocupă cu leacuri malefice și vrăjitorie; îi detest pe tinerii și tinerele dintre voi care își iubesc propriile trupuri. Ați face bine să vă înfrânați, pentru că astăzi vi se cere să aveți umanitate normală, nu să faceți paradă cu poftele voastre trupești – totuși, vă etalați desfrâul cu orice ocazie, pentru că trupurile voastre sunt prea îmbelșugate, iar desfrâul vostru prea mare!

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Practica (7)”

126. Cei care se gândesc doar la trupul lor și cărora le place confortul; cei care par să creadă, dar nu cred cu adevărat; cei care se implică în leacuri rele și vrăjitorie; cei care sunt promiscui, zdrențuiți și neîngrijiți, cei care fură jertfele către Iahve și posesiunile Lui; cei care iubesc mita; cei care visează, cu mintea în altă parte, să se ridice în ceruri; cei care sunt aroganți și îngâmfați, care se zbat doar pentru faimă și avere personală; cei care împrăștie cuvinte impertinente; cei care Îl blasfemiază pe Dumnezeu Însuși; cei care nu fac altceva decât să facă judecăți împotriva lui Dumnezeu Însuși și să-L defăimeze; cei care formează grupări și caută independența, cei care se înalță pe sine deasupra lui Dumnezeu; acei tineri frivoli, precum și bărbații și femeile de vârstă mijlocie sau mai înaintată care sunt prinși în mrejele desfrâului; acei bărbați și acele femei care se bucură de faima și averea personală și care urmăresc, printre altele, statutul personal; acei oameni care nu se căiesc și care sunt prinși în păcat – nu sunt ei, cu toții, dincolo de mântuire? Desfrâul, păcătoșenia, leacurile rele, vrăjitoria, vulgaritățile și cuvintele impertinente, toate se dezlănțuie printre voi; iar adevărul și cuvintele vieții sunt călcate în picioare de voi și limba sfântă printre voi e pângărită. Voi, neamuri, umflate de mizerie și neascultare! Care va fi sfârșitul vostru? Cum pot cei care iubesc trupul, care comit vrăjitorii ale trupului și care sunt împotmoliți în păcate obscene să trăiască în continuare? Nu știți că oamenii ca voi sunt niște viermi dincolo de mântuire? Ce vă îndreptățește să cereți una și alta? Până în prezent, nu a existat nici cea mai mică schimbare în cei care nu iubesc adevărul, ci iubesc doar trupul – cum pot fi mântuiți astfel de oameni? Cei care nu iubesc a vieții cale, care nu Îl preamăresc pe Dumnezeu și nu-I sunt mărturie, care uneltesc de dragul propriului statut, care se ridică în slăvi – nu sunt ei, și astăzi, tot la fel? Unde este valoarea în a-i mântui? Dacă poți să fii mântuit nu depinde de câtă vechime ai sau de câți ani ai lucrat, cu atât mai puțin de cât de multe acreditări ai adunat. Dimpotrivă, depinde de faptul dacă urmărirea ta a dat roade. Se cuvine să știi că cei care sunt mântuiți sunt „pomii” care dau rod, nu copacii cu frunzișuri luxuriante și flori abundente, dar care nu dau roade. Chiar dacă ai petrecut mulți ani rătăcind pe străzi, ce contează? Unde este mărturia ta? Respectul tău pentru Dumnezeu e mult mai mic decât iubirea ta față de tine și dorințele tale desfrânate – nu este un astfel de om un degenerat? Cum ar putea să fie un specimen și un model pentru mântuire? Natura ta este incorigibilă, ești prea răzvrătit, nu poți fi mântuit! Nu sunt astfel de oameni cei ce vor fi eliminați? Oare momentul când lucrarea Mea se încheie nu este și momentul în care sosește ziua ta din urmă? Am lucrat atât de mult și am rostit atât de multe cuvinte printre voi – cât de mult a intrat cu adevărat în urechile voastre? Cât de mult v-ați supus vreodată? Când se va încheia lucrarea Mea, va fi și momentul când vei înceta să Mi te împotrivești, când vei înceta să Mă înfrunți. În timp ce Eu lucrez, voi acționați neîncetat împotriva Mea; nu-Mi respectați niciodată cuvintele. Eu Îmi fac lucrarea Mea, iar tu îți vezi de „lucrarea” ta, făcându-ți propria ta mică împărăție. Nu sunteți altceva decât o haită de vulpi și câini, tot ce faceți e împotriva Mea! Încercați necontenit să-i aduceți în îmbrățișarea voastră pe cei ce vă oferă iubirea lor deplină – unde e respectul vostru? Tot ceea ce faceți este înșelător! Nu aveți nicio ascultare și niciun respect, iar tot ceea ce faceți este înșelător și blasfemator! Pot fi astfel de oameni mântuiți? Bărbații imorali sexual și lascivi vor întotdeauna să atragă stricate vanitoase pentru propria plăcere. Nu voi mântui sub nicio formă astfel de demoni imorali sexual. Vă urăsc, demoni murdari, iar lascivitatea și vanitatea voastră vă vor arunca în iad. Ce aveți de spus în apărarea voastră? Voi, demoni murdari și spirite rele, sunteți atât de respingători! Sunteți dezgustători! Cum ar putea fi mântuit un asemenea gunoi? Mai pot fi mântuiți cei prinși în mrejele păcatului? Astăzi, acest adevăr, această cale și această viață nu vă atrag; dimpotrivă, sunteți atrași de păcătoșenie, de bani, de statut, de faimă și câștig, de plăcerile trupului, de frumusețea bărbaților și de farmecul femeilor. Ce vă califică să intrați în Împărăția Mea? Imaginea voastră este chiar mai presus decât cea a lui Dumnezeu, statutul vostru, chiar mai înalt decât al lui Dumnezeu, ca să nu mai spun nimic despre prestigiul vostru printre oameni – ați devenit idoli pe care oamenii îi venerează. Nu ai devenit arhanghelul? Când se dezvăluie sfârșitul oamenilor, adică atunci când și lucrarea mântuirii se apropie de sfârșit, mulți dintre voi veți fi cadavre care sunt dincolo de mântuire și trebuie să fie eliminate.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Practica (7)”

127. Oamenii sunt ticăloși fără valoare, deoarece nu se prețuiesc pe ei înșiși. Dacă nici măcar nu se iubesc, ci, în schimb, se calcă în picioare, acest lucru nu arată lipsa lor de valoare? Omenirea este ca o femeie ușoară care joacă jocuri cu ea însăși și care se dăruiește altora, de bunăvoie, pentru a fi violată. Dar, chiar și așa, oamenii tot nu recunosc cât de josnici sunt. Le face plăcere să lucreze pentru alții sau să stea de vorbă cu alții, punându-se sub controlul altora; nu tocmai aceasta este necurăția omenirii? Deși Eu nu am trăit o viață printre oameni și nu am experimentat cu adevărat viața umană, am dobândit o înțelegere foarte clară a fiecărei mișcări, a fiecărei acțiuni, a fiecărui cuvânt și a fiecărei fapte a oamenilor. Pot chiar să îi expun la cea mai profundă rușine a lor, până în punctul în care nu mai îndrăznesc să-și dezvăluie propriile uneltiri și să cedeze poftelor lor. Ca melcii care se retrag în cochiliile lor, ei nu mai îndrăznesc să-și expună propria stare urâtă. Întrucât omenirea nu se cunoaște pe sine, cel mai mare defect al său este dorința de a-și etala farmecul de bunăvoie înaintea altora, expunându-și chipul urât; acesta este lucrul pe care Dumnezeu îl detestă cel mai mult. Cauza acestei situații e aceea că relațiile dintre oameni sunt anormale și că nu există relații interpersonale normale între aceștia, cu atât mai puțin relații normale între ei și Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 14

128. Înainte ca oamenii să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu şi să dobândească adevărul, natura Satanei este cea care preia controlul în ei şi îi domină. Ce lucruri specifice sunt în acea natură? De exemplu, de ce eşti egoist? De ce trebuie să îţi protejezi propria poziție? De ce sunt emoțiile tale atât de puternice? De ce îți plac acele lucruri nedrepte? De ce îți plac cele rele? Pe ce bază îți plac aceste lucruri? De unde vin aceste lucruri? De ce ești așa de fericit să le accepți? De pe acum, voi toți ați ajuns să înțelegeți că motivul principal din spatele acestor lucruri este că ele conțin otrava Satanei. Iar în legătură cu ce este otrava Satanei, aceasta poate fi pe deplin exprimată în cuvinte. De exemplu, dacă îi întrebi pe unii răufăcători de ce fac ceva, ei vor răspunde: „Fiecare pentru sine, iar pentru ceilalți, diavolul”. Această singură frază exprimă sursa problemei. Logica Satanei a devenit viața oamenilor. Poate că ei fac lucrurile pentru un scop sau altul, dar le fac doar pentru ei înșiși. Toți oamenii cred că, din moment ce fiecare este pentru sine, iar ceilalți cum le este norocul, ar trebui să trăiască doar pentru sine, făcând tot ce le stă în putere ca să-și asigure o poziție bună și mâncarea și îmbrăcămintea de care au nevoie. „Fiecare pentru sine, iar ceilalți cum le este norocul” – aceasta este viața și filosofia omului și reprezintă, de asemenea, natura umană. Această afirmație a Satanei este tocmai otrava lui, iar, când este interiorizată de om, ea devine natura lui. Natura Satanei este demascată prin această afirmație; îl reprezintă în totalitate. Această otravă devine viața omului și fundamentul existenței sale; umanitatea coruptă a fost, în mod constant, stăpânită de această otravă timp de mii de ani. Tot ce face Satana este pentru sine. El vrea să Îl depășească pe Dumnezeu, să se elibereze de El, să exercite el însuși puterea și să posede toate lucrurile pe care Dumnezeu le-a creat. Prin urmare, natura omului este natura Satanei. De fapt, moto-urile multor oameni pot să le reprezinte și să le oglindească natura. Oricât ar încerca oamenii să se mascheze, în tot ceea ce fac și în tot ceea ce spun, ei nu își pot ascunde natura. Există unii care nu spun niciodată adevărul și se pricep să se prefacă, dar, după ce alții interacționează cu ei o vreme, natura lor înșelătoare și totala lor necinste vor fi descoperite. În final, alții vor ajunge la o anumită concluzie: acești oameni nu rostesc niciodată un cuvânt adevărat și sunt înșelători. Această afirmație se referă la natura lor; este cea mai bună ilustrare și dovadă a naturii și filosofiei lor. Filosofia lor de viață este de a nu spune nimănui adevărul și, de asemenea, de a nu crede pe nimeni. Natura satanică a omului conține multă filosofie în ea. Uneori, nici măcar tu însuți nu ești conștient de asta și nu o înțelegi și, totuși, fiecare moment din viața ta se bazează pe ea. În plus, crezi că această filosofie este destul de corectă, rezonabilă, iar nu greșită. Acest lucru e suficient pentru a ilustra că filosofia Satanei a devenit natura oamenilor, că ei trăiesc în conformitate deplină cu filosofia Satanei și că nu i se împotrivesc nici măcar un pic. De aceea, ei revelează constant o natură satanică și, în toate privințele, trăiesc constant conform filosofiei satanice. Natura Satanei este viața omului.

– Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”

129. Natura omului este destul de diferită de esența Mea, deoarece natura coruptă a omului provine în întregime de la Satana; natura omului a fost prelucrată și coruptă de către Satana. Adică, omul trăiește sub influența răutății și a urâțeniei acestuia. Omul nu crește într-o lume a adevărului sau într-un mediu sfânt și cu atât mai puțin trăiește el în lumină. De aceea, nu este posibil pentru nimeni să aibă adevărul în natura sa din momentul nașterii și cu atât mai puțin cineva se poate naște cu o esență care se teme de Dumnezeu și ascultă de El. Din contră, oamenii posedă o natură care se împotrivește lui Dumnezeu, nu-I dă ascultare lui Dumnezeu și nu are nicio dragoste de adevăr. Această natură este problema despre care vreau să discut – trădarea.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „O problemă foarte serioasă: trădarea (2)”

130. Comportamentul care nu Mi se poate supune în mod absolut înseamnă trădare. Comportamentul care nu poate fi loial față de Mine înseamnă trădare. A Mă înșela și a folosi minciuni pentru a Mă înșela înseamnă trădare. A nutri multe noțiuni și a le răspândi peste tot este trădare. A fi incapabili să-Mi sprijiniți mărturiile și interesele este trădare. A afișa zâmbete false dacă în inimi sunteți departe de Mine este trădare. Acestea sunt toate acte de trădare de care voi ați fost întotdeauna capabili și sunt ceva obișnuit printre voi. Poate că niciunul dintre voi nu se gândește la asta ca la o problemă, dar Eu nu cred asta. Nu pot trata faptul că o persoană Mă trădează ca pe o chestiune măruntă și cu siguranță nu o pot ignora. Acum, când lucrez printre voi, vă comportați în acest fel – dacă va veni ziua când nu va fi nimeni care să vă supravegheze, nu veți fi ca niște bandiți care s-au declarat regi? Când se va întâmpla asta și veți provoca o catastrofă, cine va fi acolo pentru a curăța după voi? Voi credeți că unele acte de trădare sunt simple incidente ocazionale, nu comportamentul vostru insistent, și că nu meritați să fiți puși în discuție cu atâta severitate, într-un mod care vă rănește orgoliul. Dacă voi credeți cu adevărat astfel, atunci vă lipsește judecata. A gândi așa înseamnă a fi un specimen și un arhetip de răzvrătire. Natura omului este viața lui; este un principiu pe care se bazează pentru a supraviețui și nu îl poate schimba. Natura trădării este aceeași – dacă poți face ceva pentru a trăda o rudă sau un prieten, acest lucru dovedește că asta face parte din viața ta și este o natură cu care te-ai născut. E ceva ce nimeni nu poate nega.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „O problemă foarte serioasă: trădarea (1)”

131. Oricine își poate folosi propriile cuvinte și acțiuni pentru a-și reprezenta adevărata față. Această adevărată față este, desigur, natura sa. Dacă ești cineva care vorbește într-un mod întortocheat, atunci ai o natură întortocheată. Dacă natura ta este vicleană, atunci tu acționezi în mod viclean și e foarte ușor ca ceilalți să fie păcăliți de tine. Dacă natura ta este sinistră, cuvintele tale ar putea să fie plăcute auzului, dar acțiunile tale nu-ți pot ascunde șiretlicurile sinistre. Dacă natura ta este leneșă, atunci tot ce spui este menit să te sustragă de la responsabilitatea ta din cauza superficialității și leneviei tale, iar acțiunile tale vor fi lente și superficiale și destul de pricepute să ascundă adevărul. Dacă natura ta este empatică, cuvintele tale vor fi rezonabile, iar acțiunile tale se vor conforma și ele bine cu adevărul. Dacă natura ta este fidelă, atunci cuvintele tale sunt cu siguranță sincere, iar modul în care acționezi este întemeiat, lipsit de vreun lucru care ar putea să-L neliniștească pe stăpânul vostru. Dacă natura ta este lascivă sau lacomă de bani, atunci inima ta va fi adesea umplută de aceste lucruri, iar tu vei săvârși în mod involuntar fapte deviante, imorale, pe care oamenii nu le vor uita ușor și care îi vor dezgusta. Așa cum am mai spus, dacă ai o natură a trădării, atunci cu greu te poți descotorosi de ea. Să nu crezi în norocul că, dacă nu i-ai nedreptățit pe alții, atunci nu ai o natură a trădării. Dacă asta gândești, atunci într-adevăr ești revoltător. Toate cuvintele Mele, de fiecare dată când vorbesc, sunt destinate tuturor oamenilor, nu doar unei persoane sau unui singur tip de persoană. Doar pentru că nu M-ai trădat într-o chestiune, nu dovedește că nu Mă poți trăda în altă chestiune. În căutarea adevărului, unii oameni își pierd încrederea odată cu obstacolele din căsnicia lor. Unii oameni renunță la obligația de a-Mi fi loiali în timpul unei crize familiale. Unii Mă abandonează pentru a căuta un moment de bucurie și de emoție. Unii ar prefera să cadă într-o râpă întunecată decât să trăiască în lumină și să dobândească bucuria lucrării Duhului Sfânt. Unii ignoră sfaturile prietenilor de dragul de a-și satisface pofta de bogăție și nici măcar acum nu pot să-și recunoască greșeala și să-și schimbe direcția. Unii oameni trăiesc doar temporar sub numele Meu, pentru a-Mi primi protecția, în timp ce alții Mi se dedică doar puțin, fără tragere de inimă, pentru că se agață de viață și se tem de moarte. Nu sunt acestea și alte acțiuni imorale și, mai mult, acțiuni nedemne, doar comportamente cu care oamenii M-au trădat demult în adâncul inimilor lor? Desigur, știu că oamenii nu planifică în prealabil să Mă trădeze; trădarea lor este o dezvăluire naturală a naturii lor. Nimeni nu vrea să Mă trădeze și nimeni nu e fericit pentru că a făcut ceva pentru a Mă trăda. Dimpotrivă, tremură de frică, nu-i așa? Deci, vă gândiți cum să răscumpărați aceste trădări și cum să schimbați situația actuală?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „O problemă foarte serioasă: trădarea (1)”

132. Ați fost scoși din noroi și oricum ați fost aleși dintre scursuri, dintre cei mizerabili și urâți de Dumnezeu. Ați aparținut Satanei și ați fost odinioară călcați în picioare și întinați de el. De aceea se spune că ați fost scoși din noroi și nu sunteți sfinți ci, în schimb, sunteți obiecte neomenești pe care Satana le-a prostit de multă vreme. Acesta este cel mai potrivit mod de a vă descrie. Trebuie să vă dați seama că sunteți impurități din apă stătută și din noroi, în loc de pradă de pescuit dorită, cum ar fi peștii sau creveții, deoarece nu aduceți nicio bucurie. Pe șleau spus, sunteți cele mai pervertite fiare dintr-o societate josnică, animale mai rele decât porcii și câinii. Sincer vorbind, a Mă adresa vouă în astfel de termeni nu este o exagerare, ci este un mod de a simplifica chestiunea. A Mă adresa vouă în acești termeni este, de fapt, un mod de a vă respecta. Discernământul vostru, vorbirea, comportamentul ca oameni și toate lucrurile din viața voastră – inclusiv statutul vostru din noroi – sunt suficiente pentru a demonstra că identitatea voastră este „extraordinară”.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Identitatea inerentă a omului și valoarea lui: ce sunt ele cu adevărat?”

133. Omenirea nu este altceva decât vrășmașul Meu. Omenirea este răul care Mi se opune și nu Mă ascultă. Omenirea nu este nimic altceva decât descendența celui rău care a fost blestemat de Mine. Omenirea nu este nimic altceva decât descendentul arhanghelului care M-a trădat. Omenirea nu este altceva decât moștenirea diavolului, care, disprețuit de Mine cu mult timp în urmă, este inamicul Meu ireconciliabil de atunci. Deasupra rasei umane, cerul coboară, întunecat și sumbru, fără nicio rază de claritate, iar umanitatea este aruncată în întunericul beznă, astfel încât cineva care trăiește în el să nu-și poată vedea nici măcar mâna întinsă înaintea feței sau soarele când își înalță capul. Drumul de sub picioarele lui, noroios și plin de gropi, face meandre şerpuitoare; întreaga țară este plină de cadavre. Colțurile întunecate sunt umplute cu rămășițele morților, iar în colțurile răcoroase și umbrite mulțimi de demoni şi-au construit locaşuri. Și peste tot în lumea oamenilor demonii vin și pleacă în hoarde. Urmaşii tuturor bestiilor, plini de murdărie, sunt aruncaţi în bătălii dure, iar sunetul lor loveşte cu teroare în inimă. În astfel de momente, într-o astfel de lume, într-un astfel de „paradis pământesc”, unde merge cineva să-şi caute împlinirile vieții? Unde s-ar duce cineva pentru a-şi găsi destinația vieții? Omenirea, călcată sub picioarele lui Satana cu mult timp în urmă, a fost de la început un actor care a preluat imaginea lui Satana – și, mai mult decât atât, întruparea lui Satana, servind ca dovadă care mărturisește pentru Satana, tare și clar. Cum poate o astfel de rasă umană, o grămadă de deșeuri degenerate și un astfel de descendent al acestei familii corupte omenești, să dea mărturie pentru Dumnezeu? De unde vine slava Mea? De unde poate începe să vorbească cineva despre mărturia Mea? Căci vrăjmașul care, corupând omenirea, stă împotriva Mea, a luat deja omenirea – omenirea pe care am creat-o cu mult timp în urmă și care a fost plină de slava Mea și trăirea Mea – și a spurcat-o. Mi-a smuls gloria și a impregnat omul numai cu o otravă strâns legată de urâciunea lui Satana și zeamă din fructul pomului cunoașterii binelui și răului.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce înseamnă să fii o persoană adevărată”

134. Numeroșii voștri ani de acțiuni înaintea Mea Mi-au dat răspunsul pe care nu l-am primit niciodată înainte. Și întrebarea la acest răspuns este: „Care este atitudinea omului înaintea adevărului și a adevăratului Dumnezeu?” Efortul pe care l-am revărsat în om dovedește natura Mea iubitoare față de om, iar acțiunile și faptele lui înaintea prezenței Mele au dovedit, de asemenea, natura omului de a detesta adevărul și de a Mi se opune. Tot timpul sunt îngrijorat pentru toți cei care M-au urmat, cu toate acestea, cei care Mă urmează nu pot să primească niciodată cuvântul Meu; ei sunt complet incapabili să accepte chiar și orice sugestii care vin de la Mine. Aceasta este ceea ce Mă întristează cel mai mult. Nimeni nu Mă poate înțelege vreodată și, în plus, niciunul nu Mă poate accepta, chiar dacă atitudinea Mea este sinceră și cuvintele Mele sunt blânde. Toți fac lucrarea încredințată de Mine conform propriilor lor idei; ei nu caută intențiile Mele, cu atât mai puțin se interesează de cererile Mele. Ei încă pretind că Mă slujesc cu credință, totul în timp ce se răzvrătesc împotriva Mea. Mulți cred că adevărurile care sunt de neacceptat pentru ei sau pe care nu le pot practica nu sunt adevăruri. Pentru astfel de oameni, adevărurile Mele devin ceva ce trebuie negat și respins. În același timp, Eu devin apoi cineva pe care omul Îl recunoaște ca Dumnezeu doar cu vorba dar, de asemenea, considerat un străin care nu este adevărul, calea sau viața. Nimeni nu știe acest adevăr: cuvintele Mele sunt adevărul invariabil etern. Eu sunt alimentarea cu viață pentru om și singurul ghid pentru omenire. Valoarea și semnificația cuvintelor Mele nu sunt determinate de faptul dacă sunt recunoscute sau acceptate de către omenire, ci de natura cuvintelor înseși. Chiar dacă nicio singură persoană de pe acest pământ nu poate primi cuvintele Mele, valoarea cuvintelor Mele și ajutorul lor pentru omenire sunt incalculabile de către orice om. Prin urmare, atunci când se confruntă cu mulți oameni care se răzvrătesc, resping sau sunt complet disprețuitori față de cuvintele Mele, poziția Mea este numai aceasta: lăsați timpul și faptele să fie mărturia Mea și să arate că cuvintele Mele sunt adevărul, calea și viața. Lăsați-le să arate că tot ceea ce am spus este drept și este ceea ce ar trebui furnizat omului și, de asemenea, ceea ce omul ar trebui să accepte. Îi voi lăsa pe toți cei care Mă urmează să știe acest lucru: cei care nu pot accepta pe deplin cuvintele Mele, aceia care nu pot să-Mi practice cuvintele, cei care nu pot găsi un scop în cuvintele Mele și aceia care nu pot primi mântuirea din cauza cuvintelor Mele, sunt cei care au fost condamnați prin cuvintele Mele și, mai mult decât atât, au pierdut mântuirea Mea, iar toiagul Meu nu se va depărta de la ei.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să vă gândiți la faptele voastre”

Note de subsol:

a. Textul original nu conține expresia „știind aceasta.”

b. A se întoarce la țărm: un proverb chinezesc, care are sensul de „a se întoarce de la căile sale rele.”

c. Textul original nu include expresia „În felul acesta.”