Data trecută, am avut părtășie despre cea de a treisprezecea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor: „Protejați-i pe aleșii lui Dumnezeu de la a fi tulburați, induși în eroare, controlați și răniți grav de antihriști și ajutați-i să-i discearnă pe antihriști și să se lepede de ei din inimile lor.” Acum, să recapitulăm: despre ce puncte specifice privind conținutul specific al celei de a treisprezecea responsabilități a conducătorilor și lucrătorilor am avut părtășie? (Am avut părtășie despre cinci puncte: expunerea, emondarea, disecarea, restricționarea și supravegherea.) Aceste cinci puncte sunt sarcinile specifice implicate în această responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor; acestea sunt sarcinile specifice pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să le îndeplinească în legătură cu antihriștii. Așadar, ce manifestări au falșii conducători în legătură cu aceste sarcini? Am avut părtășie și despre unele detalii data trecută? (Da.) Manifestările falșilor conducători sunt următoarele: prima este aceea că se tem să nu cumva să-i ofenseze pe oameni și nu îndrăznesc să-i îndepărteze sau să-i excludă pe antihriști. A doua este aceea că ei nu-i pot discerne pe antihriști. A treia este aceea că acționează ca o umbrelă protectoare pentru antihriști. A patra este aceea că sunt iresponsabili față de aleșii lui Dumnezeu. Cum arată iresponsabilitatea? Când se confruntă cu tulburări și induceri în eroare din partea antihriștilor, falșii conducători nu-i pot proteja pe frați și pe surori, nu pot expune faptele rele ale antihriștilor, nu pot expune intrigile Satanei și nu pot avea părtășie despre adevăr pentru a-i ajuta pe frați și pe surori să-i discearnă pe antihriști – ei nu înfăptuiesc astfel de lucrări. În plus, pentru cei cu statură joasă și lipsiți de discernământ, care sunt induși în eroare de către antihriști, ei nu numai că nu fac nicio lucrare de recuperare, dar le mai și spun lucruri inumane precum „așa-ți trebuie”. Aceasta este o manifestare specifică a iresponsabilității, indicând faptul că falșii conducători nu au niciun simț al poverii pentru lucrarea bisericii. Aceste manifestări sunt acțiuni și abordări specifice ale falșilor conducători atunci când antihriștii îi induc în eroare și îi tulbură pe aleșii lui Dumnezeu. Atitudinile lor specifice față de această lucrare sunt iresponsabilitatea și neloialitatea. Ei găsesc diverse scuze și folosesc diverse metode pentru a le da antihriștilor undă verde, acționând ca o umbrelă protectoare pentru antihriști, fără a proteja, în același timp, lucrarea bisericii și drepturile și interesele aleșilor lui Dumnezeu. Dacă falșii conducători ar putea rezolva prompt astfel de probleme, precum faptul că antihriștii îi tulbură, îi induc în eroare, îi controlează și îi rănesc pe aleșii lui Dumnezeu, iar apoi, i-ar putea restricționa, izola și îndepărta sau exclude pe antihriști, atunci aleșii lui Dumnezeu ar primi cea mai mare protecție. Totuși, în calitate de conducători, ei sunt incompetenți pentru această lucrare. Dintr-o anumită perspectivă, se poate spune că îi protejează fățiș pe antihriști și le deschid calea, făcând astfel încât aceștia să poată continua să-i inducă în eroare, să-i controleze și să-i rănească pe aleșii lui Dumnezeu și să tulbure viața bisericească normală și îndeplinirea datoriei aleșilor lui Dumnezeu. Acestea sunt diverse manifestări ale falșilor conducători.

Punctul paisprezece: Discerneți prompt și apoi îndepărtați sau excludeți toate tipurile de oameni răi și antihriști (Partea întâi)

Fiindcă am terminat părtășia despre cea de a treisprezecea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor, astăzi vom avea părtășie despre cea de a paisprezecea. În unele privințe, conținutul celei de a paisprezecea responsabilități este similar cu cea de a treisprezecea. Lucrarea specifică pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să o desfășoare în cadrul celei de a treisprezecea responsabilități are legătură nu numai cu antihriștii, ci implică și diverși oameni răi, făcându-i sfera de acoperire mai largă decât a celei de a treisprezecea responsabilități. Înainte să avem părtășie despre a paisprezecea responsabilitate, haideți, mai întâi, să-i citim conținutul. (A paisprezecea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor: Discerneți prompt și apoi îndepărtați sau excludeți toate tipurile de oameni răi și antihriști.) Această frază nu este lungă, dar când vine vorba de lucrarea specifică pe care trebuie să o facă lucrătorii și conducătorii, nu este atât de simplu cum pare la suprafață. Care anume sunt responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, menționate în această frază? Cine sunt persoanele vizate de lucrarea pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să o desfășoare? (Diverși oameni răi și antihriști.) Ce lucrare specifică trebuie să fie desfășurată? (Să-i discearnă prompt. Odată ce fac asta, să-i îndepărteze sau să-i excludă.) Discernerea promptă, fără amânare; odată ce sunt identificate semne, ar trebui realizate judecăți și caracterizări precise, urmate de tratarea indivizilor implicați, prin îndepărtarea acestora. De fapt, lucrarea specifică pe care conducătorii și lucrătorii trebuie să o facă este formată din două sarcini: discernerea oamenilor și rezolvarea problemelor. La suprafață, pare atât de simplu: mai întâi discerni, apoi găsești prompt soluții și măsuri, vizând diverșii oameni răi și antihriștii care trebuie îndepărtați sau excluși conform cererii casei lui Dumnezeu. Din această perspectivă, pare simplu ca lucrătorii și conducătorii să facă bine această lucrare și să îndeplinească această responsabilitate, fără prea multă dificultate, întrucât casa lui Dumnezeu a mai avut părtășii extinse privind detaliile discernerii și îndepărtării diverșilor oameni, vorbind mult despre această chestiune. La exterior, lucrarea implicată în cea de a paisprezecea responsabilitate pare similară, în unele privințe, cu conținutul specific al responsabilităților celei de-a doisprezecea și a treisprezecea, despre care am avut părtășie anterior, dar în cea de-a paisprezecea responsabilitate, persoanele vizate de lucrarea făcută de conducători și lucrători nu sunt doar antihriștii, ci și diverși oameni răi. Acest lucru lărgește sfera de aplicare, pentru a include diverse tipuri de oameni răi, necesitând o părtășie sistematică și specifică. Pentru că nu este vorba de manifestările unui tip de persoană rea, ci ale mai multor tipuri, când vom avea părtășie despre cea de a paisprezecea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor, ne vom axa pe specificarea persoanelor vizate de această lucrare. Acesta este un aspect. În plus, modul exact de a trata acești oameni – dacă să-i restricționați, să-i izolați, să-i îndepărtați sau să-i excludeți – este subiectul despre care vom avea părtășie în detaliu în continuare.

Ce este o biserică

Înainte să avem părtășie în detaliu despre această lucrare, haideți să avem părtășie mai întâi despre un subiect secundar. Acest subiect secundar poate fi binecunoscut, sau poate fi un subiect în privința căruia nu aveți o înțelegere specifică. Care este subiectul? Este acesta: „Ce este o biserică?” Cum sună acest subiect? Unii oameni ar putea spune: „Ai părtășie despre responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, așadar, ai pur și simplu părtășie specifică despre asta. De ce să ai părtășie despre ce este o biserică? Are legătură cu acest subiect?” La suprafață, ar putea părea fără legătură, iar unii ar putea spune chiar: „Acest subiect nu are nicio legătură. De ce să-l aduci în discuție în părtășie?” Indiferent cum gândiți, faceți abstracție de aceste gânduri și mai întâi reflectați la ce este o biserică. Odată ce vom avea părtășie clară despre definiția acestui cuvânt, despre denumirea de „biserică”, veți ști de ce avem părtășie despre acest subiect.

I. Mai multe interpretări privind o biserică

Părtășia despre ce este o biserică intenționează să ofere o explicație clară și exactă a denumirii de „biserică”; intenționează să comunice definiția specifică și exactă a termenului „biserică”. Mai întâi, puteți discuta despre felul în care înțelegeți și pătrundeți termenul „biserică”. Ce este o biserică? Haideți să începem cu explicația teoretică și apoi să trecem la o definiție mai specifică și relativ practică. (Eu înțeleg că un loc unde frații și surorile care cred sincer în Dumnezeu și urmăresc adevărul se adună pentru a se închina lui Dumnezeu se numește biserică.) Această definiție se referă la ce fel de loc este o biserică; practic, este o entitate concretă, fizică. Aceasta este o definiție teoretică. Este exactă această definiție? Există erori? Teoretic vorbind, această definiție este acceptabilă. Cine mai poate adăuga ceva? (Voi adăuga eu puțin. Datorită apariției și lucrării lui Dumnezeu și a faptului că El exprimă adevărul, există un grup de oameni care Îl urmează; colectivul pe care îl formează aceștia se numește biserică.) Această definiție descrie ce fel de colectiv este o biserică. Aceasta este și o definiție formală, teoretică. (Voi adăuga faptul că acest grup de oameni are lucrarea Duhului Sfânt, iar atunci când aceștia se adună pentru a citi cuvintele lui Dumnezeu, există luminarea Duhului Sfânt și ei pot să practice adevărul și să crească în viață. O biserică este o adunare a unor astfel de oameni.) Această completare la definiția unei biserici descrie ce fel de adunare este aceasta – trăsăturile acestei adunări sunt că mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu, au lucrarea Duhului Sfânt și cresc în viață. Și aceasta este, practic, o definiție formală, teoretică, a unei biserici. Mai aveți completări? (Este un grup de oameni care consideră cuvintele lui Dumnezeu drept principiu de practică și care este guvernat de adevăr și de Hristos. Acest grup poate să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu, să accepte adevărul, să crească în viață și să fie mântuit. Un astfel de grup se numește biserică.) Acest „grup” este identic cu „colectivul” menționat mai devreme. Mai aveți completări? Dacă nu mai aveți completări, puteți spune din nou cele patru interpretări menționate mai sus; și anume, exact ce ai considerat că este definiția unei biserici, de la începutul credinței tale până în prezent. Ar trebui să fie simplu să o definim teoretic, nu-i așa? De exemplu, un colectiv de oameni care Îl urmează cu sinceritate pe Dumnezeu și I se închină poate fi numit o biserică; sau un grup care respectă voia lui Dumnezeu, urmărește supunerea față de Dumnezeu și I se închină lui Dumnezeu poate fi numit o biserică; sau un grup care are lucrarea Duhului Sfânt, îndrumarea Duhului Sfânt și prezența lui Dumnezeu și este în stare să I se închine lui Dumnezeu poate fi numit o biserică. Nu sunt acestea definiții teoretice ale unei biserici? (Ba da.) Înțelegeți și cunoașteți conținutul acestor trăsături din definiția unei biserici, nu-i așa? (Da.) Atunci, repetați-le! (O biserică se referă la un colectiv de oameni care cred cu sinceritate în Dumnezeu și-L urmează pe Hristos. O biserică adevărată are lucrarea Duhului Sfânt și îndrumarea lui Dumnezeu; este guvernată de Hristos și de adevăr, este locul unde adepții lui Dumnezeu mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu, experimentează lucrarea lui Dumnezeu și au pătrundere în viață. Aceasta este o biserică adevărată. O biserică este diferită de comunitățile religioase. O biserică nu recurge la ritualuri religioase sau forme exterioare de a I se închina lui Dumnezeu.) Practic, aceasta este definiția teoretică a unei biserici. De exemplu, a defini o biserică drept un loc unde se adună oamenii chemați de Dumnezeu, sau a defini o biserică drept un colectiv de oameni care cred în Dumnezeu, Îl urmează, I se supun și I se închină sincer, sau a defini o biserică drept o adunare de oameni chemați de Dumnezeu și așa mai departe – aceste denumiri reflectă unele interpretări sau definiții de bază ale unei biserici de către diverse grupuri de credincioși. Haideți să nu discutăm despre cum anume definesc o biserică diferite religii și confesiuni – pentru noi, cei care-L urmăm pe Dumnezeu, care este definiția unei biserici? Nu este nimic mai mult decât un grup de oameni care cred sincer în Dumnezeu, care au lucrarea Duhului Sfânt, au îndrumarea lui Dumnezeu și pot să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu, să urmărească adevărul, să urmărească supunerea față de Dumnezeu și să I se închine. Fie că este definită ca un loc, un colectiv, o adunare, un grup, o comunitate sau orice altceva – indiferent ce termen este folosit – acestea sunt, în principiu, trăsăturile pentru definiție. Judecând după înțelegerea de bază a oamenilor cu privire la o biserică, din trăsăturile pe care le folosiți pentru a defini denumirea de „biserică” este clar că, odată ce oamenii Îl urmează pe Dumnezeu și înțeleg unele adevăruri, înțelegerea lor cu privire la o biserică e că aceasta nu mai este o comunitate sau un grup obișnuit. În schimb, are legătură cu a crede sincer în Dumnezeu, a citi cuvintele lui Dumnezeu, cu a avea lucrarea Duhului Sfânt, a putea să I te supui lui Dumnezeu și să I te închini, sau cu aspecte ce implică pătrunderea în viață, schimbarea firii, aducerea de mărturie pentru Dumnezeu și alte aspecte. Analizând lucrurile în acest fel, după ce Dumnezeu a început să-Și facă lucrarea, în inimile majorității oamenilor, denumirea de „biserică” a dobândit o înțelegere și o pătrundere mai profundă, mai specifică, una care este mai îndeaproape aliniată la ideea lui Dumnezeu cu privire la o biserică. Nu mai este pur și simplu o clădire, o comunitate societală, un departament, o instituție sau orice altceva; are, mai degrabă, legătură cu lucruri precum credința în Dumnezeu, cuvintele Lui, adevărul și închinarea în fața lui Dumnezeu.

II. Valoarea existenței unei biserici și lucrarea pe care aceasta o face

Cât privește conceptul și definiția specifică a unei biserici, nu ne vom grăbi să tragem concluzii acum. După ce v-ați făcut o idee de bază despre denumirea de „biserică” sau despre definiția acesteia, vă sunt clare astfel de lucruri precum valoarea existenței unei biserici, lucrarea produsă de existența unei biserici și rolul pe care-l joacă o biserică în rândul oamenilor? Are legătură conținutul acestor aspecte și cu definiția unei biserici? Simplu spus, ceea ce face o biserică reprezintă valoarea existenței ei. Să luăm o casă, de exemplu – care este scopul acestei case? Care sunt valoarea și semnificația ei pentru oamenii care trăiesc în ea și o folosesc? Cel puțin oferă adăpost împotriva vântului și a ploii, lucru care reprezintă una dintre valorile sale; o altă valoare este că atunci când ești epuizat și obosit și nu ai unde merge, o locuință este un loc în care poți să te odihnești și să stai în liniște și mulțumit. Această casă se numește cămin, dar care este funcția ei pentru tine? Oferă adăpost împotriva vântului și a ploii, odihnă, relaxare, posibilitatea de a te bucura de libertate și așa mai departe; aceste funcții sunt valoarea acestei case pentru tine. Acum, încă o dată, care este rolul unei biserici? Care este valoarea și semnificația întemeierii și existenței ei? Simplu spus, ce face o biserică, ce rol joacă? Vă este clar acest lucru? Ce lucrare specifică sau tip de lucrare ar trebui să facă o biserică și ce trebuie să presupună sfera de acoperire a lucrării sale, astfel încât să fie numită biserică, astfel încât această lucrare să fie ceea ce ar trebui să facă o biserică adevărată? Aceasta este o parte din conținutul specific despre care ar trebui să avem părtășie cu privire la definiția unei biserici. Mai întâi, exact ce lucrare face o biserică? (În principal, proclamă cuvintele lui Dumnezeu, aduce mărturie pentru lucrarea lui Dumnezeu și răspândește Evanghelia, îngăduindu-le mai multor oameni să vină înaintea lui Dumnezeu și să accepte mântuirea din partea Lui.) Este aceasta o sarcină specifică? (Da.) Aceasta este semnificația existenței unei biserici și una dintre sarcinile specifice pe care aceasta trebuie să le îndeplinească, dar nu este totul. A răspândi cuvintele lui Dumnezeu și a aduce mărturie pentru lucrarea lui Dumnezeu este o sarcină specifică. Cine este responsabil cu această sarcină? Echipa actuală de evanghelizare. Ce alte lucrări face o biserică? (Îi organizează pe frați și surori pentru a se aduna, a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu și are părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, oferindu-le posibilitatea să înțeleagă în mod continuu adevărul și să-și îndeplinească normal îndatoririle.) Această sarcină specifică este de a-i călăuzi pe oameni să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu, să înțeleagă adevărul și să-și îndeplinească normal îndatoririle. A răspândi cuvintele lui Dumnezeu este o sarcină majoră și importantă a unei biserici. A-i călăuzi pe oameni să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu, să înțeleagă adevărul și să-și îndeplinească normal îndatoririle este lucrarea esențială a unei biserici; acest lucru este dirijat din interior. Aceste două sarcini, una din exterior și una din interior, sunt lucrarea produsă de existența unei biserici. Se poate spune și că sunt două sarcini importante pe care trebuie să le îndeplinească o biserică. Mai sunt și altele? (O altă sarcină este de a-i călăuzi pe oameni să experimenteze judecata lui Dumnezeu, astfel încât să fie curățiți și să obțină transformarea firii.) Aceasta este o sarcină internă specifică a unei biserici. Toate aceste sarcini pe care le-ați menționat sunt, în principiu, unele reprezentative. A experimenta lucrarea lui Dumnezeu, precum a experimenta diversele medii, judecata, mustrarea, emondarea și așa mai departe, obținând, în cele din urmă, schimbarea firii și atingând mântuirea, este o sarcină specifică. Acestea sunt efectul și impactul pe care întemeierea și existența unei biserici le au asupra oamenilor. Lucrarea de a răspândi cuvintele lui Dumnezeu și de a aduce mărturie pentru El nu este desfășurată doar de echipa de evanghelizare; este realizată și prin diverse articole despre mărturii bazate pe experiențe, prin imnuri, prin diverse videoclipuri și filme și așa mai departe, care sunt, de asemenea, conținuturile și proiectele specifice incluse în lucrarea de răspândire a cuvintelor lui Dumnezeu. În plus, există sarcini legate de viața bisericească: să mănânci și să bei cuvintele lui Dumnezeu pentru a înțelege adevărul, să poți să I te supui lui Dumnezeu și să Îl cunoști pe Dumnezeu și să experimentezi lucrarea lui Dumnezeu și diversele medii rânduite de El în cursul procesului de îndeplinire a îndatoririlor, astfel încât să obții schimbarea firii și să dobândești mântuirea. Acestea sunt câteva sarcini produse pe baza existenței unei biserici, după ce aceasta a fost întemeiată. În afara acestor sarcini principale, există și sarcini tangențiale? Ce sunt sarcinile tangențiale? Acestea se referă la lucrări legate de aspecte neimportante sau generale, care, totuși, aduc și ele unele beneficii aleșilor lui Dumnezeu, în urmărirea adevărului și în îndeplinirea propriilor îndatoriri; aceste lucrări pot afecta în mod pozitiv creșterea în viață a oamenilor și schimbarea părerilor acestora despre lucruri. În situații speciale, lucrările legate de aspecte generale privind supraviețuirea fizică a oamenilor, care decurg din lucrarea bisericii, se consideră a fi lucrarea necesară a unei biserici? De exemplu, agricultura, creșterea animalelor și alte activități care oferă unele alimente necesare celor care își îndeplinesc îndatoririle – sunt acestea considerate lucrarea esențială a unei biserici? (Nu.) Dar a furniza computere, echipamente și alte obiecte celor care își îndeplinesc îndatoririle – e aceasta considerată lucrarea esențială a unei biserici? (Nu.) Atunci, la ce se referă lucrarea esențială a unei biserici? Aceasta implică definiția unei biserici. Definițiile voastre anterioare pentru biserică au fost bune; am fost destul de mulțumit de ele, deoarece trăsăturile din definițiile voastre sunt legate de astfel de adevăruri mai înalte precum pătrunderea în viață a oamenilor, credința lor adevărată în Dumnezeu și urmarea Sa, cunoașterea lui Dumnezeu și chiar schimbarea firii, supunerea față de Dumnezeu și închinarea în fața Sa. Din perspectiva acestei idei, o biserică nu există absolut deloc de dragul lucrurilor legate de viața și interesele trupești ale oamenilor, precum a le ține de cald și a le oferi hrană, ținându-i sănătoși sau protejându-le perspectivele. O biserică nu există pentru a susține supraviețuirea fizică a oamenilor sau pentru a le permite să se bucure mai mult de viața trupească. Unii oameni spun: „Nu este așa. Viața și supraviețuirea noastră fizică sunt menționate în cuvintele lui Dumnezeu, care ne spun să învățăm unele arte și cunoștințe moderne despre cum să rămânem sănătoși. Nu sunt acestea legate de supraviețuirea noastră?” Sunt acestea considerate lucrarea esențială a unei biserici? (Nu.) Întrucât o biserică este formată din credincioși în Dumnezeu, iar viețile oamenilor implică, în mod firesc, hrană, îmbrăcăminte, adăpost, transport și nevoi zilnice, o biserică îi ajută ocazional pe oameni să rezolve aceste probleme. După ce acestea sunt rezolvate, oamenii se gândesc: „Biserica răspunde și de nevoile noastre zilnice. Aceasta este lucrarea obișnuită a bisericii și lucrarea sa esențială.” Nu este aceasta o înțelegere greșită? (Ba da.) Ce provoacă această înțelegere greșită? (Nu le este clar care este lucrarea esențială a unei biserici.) De ce nu le este clar nici acum? Nu există o problemă cu înțelegerea lor? (Ba da.) De ce există o problemă cu înțelegerea lor? Aceasta este o chestiune care ține de calibru. În cele din urmă, totul se reduce la un calibru slab.

În ceea ce privește lucrarea esențială a unei biserici, tocmai au fost menționate trei puncte: unul este să aducă mărturie pentru cuvintele lui Dumnezeu și să le răspândească. Altul este să îi călăuzească pe oameni să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu, să intre în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu și să-i ajute pe oameni să înțeleagă adevărul, să practice cuvintele lui Dumnezeu și să-și îndeplinească mai bine îndatoririle. Și altul este să-i călăuzească pe oameni să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu, să experimenteze suveranitatea Lui și să se elibereze de firea lor coruptă pentru a obține schimbarea firii pe baza înțelegerii cuvintelor lui Dumnezeu. Toate acestea țintesc ca oamenii să atingă mântuirea. Aceste trei puncte sunt bine sintetizate; ele sunt lucrarea pe care o biserică trebuie să o facă și valoarea și semnificația existenței unei biserici pentru omenire, pentru membrii bisericii și pentru aleșii lui Dumnezeu. Dar nu este suficient de comprehensiv. Pe lângă aceste sarcini esențiale, mai gândiți-vă o dată ce alte beneficii esențiale câștigă oamenii, în afară de a experimenta această lucrare pe care o desfășoară bisericile. (Ei învață să discearnă diverși oameni, diverse evenimente și diverse lucruri.) A discerne diverși oameni, diverse evenimente și diverse lucruri este oarecum aproape; are legătură cu lucrarea esențială a unei biserici. Când vorbim despre lucrare esențială, vorbim despre sarcinile reprezentative. Lucrurile despre care tocmai am avut părtășie sunt câștigurile pozitive pe care le obțin oamenii, sau unele dintre lucrările desfășurate de biserici, în care oamenii se implică sau pe care le experimentează. În afara acestor sarcini esențiale, o altă valoare a existenței unei biserici este să-i ajute pe oameni să înțeleagă omenirea, lumea și influența întunericului. Este aceasta o sarcină esențială a unei biserici, pe lângă cele trei sarcini despre care ați avut părtășie? Este aceasta o sarcină specifică? (Da.) În comparație cu primele trei sarcini, aceasta este considerată o sarcină tangențială. De ce este considerată tangențială? Pentru că este un rezultat obținut de oameni prin experimentarea primelor trei sarcini – este obținut experimentând lucrarea lui Dumnezeu, mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, înțelegând adevărul, înțelegând propria fire coruptă și cunoscându-L pe Dumnezeu. Rezultatul este că oamenii ajung să înțeleagă această omenire ticăloasă, această lume întunecată și influența întunericului. Acum a fost obținut parțial acest rezultat? (Da.) Nu este aceasta valoarea existenței unei biserici? Nu este aceasta o funcție și un efect pe care ar trebui să le aibă existența unei biserici asupra celor care Îl urmăresc pe Dumnezeu? (Ba da.) În primul rând, are acest efect obiectiv; în plus, bisericile desfășoară în mod pozitiv și activ și această lucrare. Ce proiecte specifice sunt implicate în această lucrare? De exemplu, filmele despre aleșii lui Dumnezeu care experimentează arestarea și tortura – în primul rând, acestea sunt mărturii realizate de cei care-L urmează pe Dumnezeu atunci când suferă persecuții brutale din partea Satanei; în al doilea rând, ele expun felul în care această omenire ticăloasă, această lume rea și aceste influențe întunecate se împotrivesc adevărului și lui Dumnezeu, precum și diversele moduri în care ele îi persecută cu brutalitate pe cei care Îl urmează pe Dumnezeu. În timp ce expun aceste lucruri, filmele îi ajută pe oameni să înțeleagă omenirea, lumea și influența întunericului din această perspectivă. Unii oameni spun: „Ce vrei să zici prin «Să înțeleagă omenirea și lumea»?” Voi ce credeți că înseamnă? (Să înțelegi întunericul și ticăloșia omenirii și a lumii, precum și să înțelegi esența faptului că întreaga omenire e formată din dușmanii lui Dumnezeu.) Corect. Înseamnă să înțelegi ticăloșia și întunericul omenirii, să înțelegi urâțenia fizică și adevărata față a tuturor oamenilor, în calitate de dușmani ai lui Dumnezeu. Videoclipurile despre tortură sau mărturiile personale bazate pe experiențe sunt exemple specifice ale acestei lucrări pe care o desfășoară bisericile. În plus, a expune cultura tradițională, părerile morale umane, gândurile anumitor grupuri etnice sau rase, precum și doctrinele tradiționale ale taoismului și confucianismului în China, unele pseudo-adevăruri și reguli și educații familiale, care înrobesc oamenii și le îngrădesc gândurile – ce sens are să fie expuse acestea? În ce categorie de lucrări se încadrează acest lucru? Nu face parte conținutul pe care l-am disecat anterior în povestea „A suferi răbdător, dar ferm hotărât să te răzbuni” din înțelegerea lumii, a omenirii și a influenței întunericului? (Ba da.) Acesta este un exemplu de conținut specific al acestei lucrări. Așadar, această lucrare este și o sarcină specifică pe care o biserică ar trebui să o îndeplinească. Rezumând, lucrarea unei biserici este, pe de o parte, de a-i îndruma în mod pozitiv pe oameni în adevărul-realitate prin intermediul adevărului, călăuzindu-i să ajungă la supunerea față de Dumnezeu. Pe de altă parte, este de a expune lumea satanică, întunecată, de a expune diversele acte de ostilitate ale Satanei față de adevăr și de Dumnezeu și de a expune tendințele rele din societatea umană, diversele idei și noțiuni ale omenirii corupte, precum și ereziile, sofismele lor și așa mai departe, astfel încât oamenii să poată înțelege adevărata natură și esență a acestei epoci ticăloase. Nu este aceasta lucrarea esențială a unei biserici? (Ba da.) De fapt, deja ați câștigat mult din lucrarea bisericii și ați câștigat beneficii substanțiale. Când vine vorba de oamenii din biserică, fie că sunt cei pe care îi interesează adevărul sau cei pe care nu îi interesează adevărul, după ce L-au urmat pe Dumnezeu trei până la cinci ani, mergând la adunări pentru a avea părtășie despre adevăr, citind prin rugăciune cuvintele lui Dumnezeu și experimentând persecuția și denigrarea din partea non-credincioșilor, tulburările din partea oamenilor răi și a antihriștilor și a tot felul de alți oameni, alte evenimente și alte lucruri, fără să-și dea seama, ei vor ajunge să discearnă și să înțeleagă această lume întunecată, această lume ticăloasă, autoritățile conducătoare și influența întunecată a întregii lumi. Acestea sunt câștigurile pe care le obțin. Și cum apar aceste câștiguri? Sunt ele declanșate de existența bisericilor? Sunt declanșate de lucrarea pe care o fac bisericile? (Da.) Pe de o parte, oamenii au dobândit o oarecare înțelegere privind cuvintele, lucrarea și firea lui Dumnezeu; pe de altă parte, au dobândit și o oarecare conștientizare și un oarecare discernământ corespunzător cu privire la lume, omenire și influența întunericului. Rezultatele și efectele pozitive ale acestor două câștiguri asupra oamenilor sunt ceea ce aceștia ar trebui să obțină, pentru a atinge mântuirea.

Lucrarea unei biserici poate fi rezumată ca fiind răspândirea și aducerea de mărturie pentru cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu și călăuzirea oamenilor pentru a bea și a mânca din cuvintele lui Dumnezeu, astfel încât să înțeleagă adevărul, să practice cuvintele lui Dumnezeu și să-și îndeplinească mai bine îndatoririle. În plus, pe baza înțelegerii adevărului, aceștia pot să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu, să se elibereze de firile lor corupte și să obțină o schimbare a firii. În afara acestor trei aspecte, lucrarea presupune faptul de a-i ajuta pe oameni să înțeleagă omenirea ticăloasă, lumea întunecată și influența întunericului. Deși proiectele lucrării unei biserici nu sunt multe, conținutul specific este vast. Tot conținutul este legat de cuvintele lui Dumnezeu, de adevăr, de eliberarea oamenilor de firile lor corupte și de supunerea față de Dumnezeu; bineînțeles, chiar mai mult, este legat de a fi mântuit. Aceasta este funcția unei biserici și valoarea existenței unei biserici. Fiecare aspect al lucrării unei biserici are o legătură intimă cu intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, pentru că implică modul în care oamenii tratează cuvintele lui Dumnezeu, atitudinea acestora față de El, mântuirea lor și părerile și atitudinile lor față de lume, de omenire și de influența întunericului. Pe scurt, existența unei biserici este strâns legată de toată lumea, iar lucrarea în care se implică o biserică, pe lângă valoarea și semnificația existenței ei, este inseparabilă de fiecare persoană care acceptă mântuirea din partea lui Dumnezeu.

După ce am avut părtășie despre lucrarea specifică pe care trebuie să o facă o biserică, haideți să discutăm despre definițiile și părerile nepotrivite pe care le au oamenii despre denumirea de „biserică” și despre semnificația existenței unei biserici. În primul rând, oamenii consideră o biserică un loc relativ alinător, un loc plin de căldură și soare, un loc relativ prietenos, lipsit de conflicte, război, crime și vărsare de sânge – un loc ideal după care tânjesc inimile oamenilor, plin de fericire. Aici, nu există invidie sau conflict, nu există intrigi, tendințe rele sau alte fenomene din lumea laică. Este considerată un port ideal unde oamenii își pot ancora inimile. Indiferent cât de frumoase sunt închipuirile oamenilor cu privire la denumirea de „biserică”, per ansamblu, o biserică le oferă o oarecare doză de hrană spirituală. Această hrană spirituală are o funcție mai concretă pentru oameni: când aceștia întâmpină dificultăți, pot veni la biserică pentru a-și exprima problemele, iar biserica îi poate ajuta să-și aline grijile și să-și rezolve dificultățile. De exemplu, dacă întâmpină dificultăți la serviciu sau în viață, dacă le sunt copiii neascultători, dacă îi înșală soțul sau soția, dacă există conflicte între soacre și nurori, dacă există dispute cu colegii sau cu vecinii, dacă le sunt hărțuiți copiii, dacă vreun despot local le ia pământul și așa mai departe – când se întâmplă aceste lucruri, oamenii speră că îi poate apăra cineva din cadrul bisericii și îi poate ajuta să rezolve și să clarifice aceste probleme. În mintea oamenilor, o biserică este un astfel de loc. Fără niciun dubiu, în mintea oamenilor, o biserică este un refugiu, un paradis ideal, un loc care alină griji și rezolvă dificultăți, care elimină violența și îi lasă pe oamenii buni să trăiască în pace și care susține dreptatea. Dacă viața devine dificilă, biserica ar trebui să ofere ajutor; dacă nu există legume de mâncat și orez de gătit, biserica ar trebui să le distribuie; dacă nu există îmbrăcăminte, biserica ar trebui să cumpere; dacă se îmbolnăvește cineva, biserica ar trebui să plătească tratamentul. Când cineva întâmpină dificultăți la serviciu, frații și surorile din biserică ar trebui să dea o mână de ajutor, să tragă sfori, să apeleze la cunoștințe sau să ofere îndrumare. Când copiii cuiva dau examene de admitere la facultate, apelează la biserică pentru a găsi mai mulți oameni care să se roage pentru ei, străduindu-se să se asigure că odraslele lor pot să intre la facultate. Indiferent ce dificultăți întâmpină cineva, atât timp cât vine la biserică, toate acestea pot fi rezolvate și lămurite. Chiar dacă o persoană suferă abuzuri din partea oamenilor răi, biserica poate rezolva lucrurile, împreună cu numeroșii ei oameni și cu marea ei influență. Încurajat și susținut de mulți, nu vei mai fi timid și nu te va mai teme că vei primi ordine de la golani. Chiar și când ești hărțuit, ostracizat și te zbați constant în societate, lipsit de un mod de a-ți câștiga existența, poți să cauți ajutor și un sfat bun de la biserică și să găsești o muncă potrivită. Toate aceste lucruri, și mai multe, sunt rolul pe care oamenii cred că ar trebui să-l joace o biserică și lucrarea pe care ar trebui să o îndeplinească. Judecând după gândurile și noțiunile oamenilor, sau după ceea ce așteaptă aceștia de la o biserică, este clar că ei privesc biserica, fără îndoială, ca pe o instituție de asistență socială, o organizație caritabilă, o agenție matrimonială sau de recrutare, sau o Societate a Crucii Roșii. Unii cred chiar că indiferent cât de capabili sunt sau care este statutul lor în cadrul societății sau printre oameni, întotdeauna au nevoie de o entitate puternică pe care să se bazeze. Când întâmpină dificultăți în societate sau se confruntă cu cei care dețin puterea, au nevoie de o forță puternică pentru a-i susține, a vorbi în numele lor, a se ocupa de toate pentru ei și a pleda pentru drepturile și interesele lor. În opinia lor, biserica poate îndeplini acest rol și poate atinge scopul la care speră ei, astfel încât biserica devine singura lor opțiune. În mod clar, ei văd biserica drept un sindicat sau o asociație socială, precum sindicatul profesorilor, sindicatul transporturilor, asociația agricultorilor, asociația femeilor, asociația vârstnicilor și așa mai departe – aceste tipuri de grupuri și organizații sociale. Indiferent care sunt, de fapt, definițiile oamenilor pentru o biserică, judecând după lucrarea pe care o face o biserică și după definiția corectă a unei biserici, este clar că atitudinile și cerințele oamenilor față de biserică sunt incorecte și neîntemeiate, iar aceștia nu ar trebui să le aibă. O biserică nu este un loc care „îi jefuiește pe bogați pentru a-i hrăni pe săraci”, care elimină violența și îi lasă pe oamenii buni să trăiască în pace, sau care susține dreptatea, cu atât mai puțin este un loc care ajută lumea și-i mântuiește pe oameni sau alină grijile oamenilor și le rezolvă dificultățile. O biserică nu este o organizație caritabilă, nici o instituție de asistență socială și nici o comunitate socială. Întemeierea și prezența unei biserici nu sunt pentru a acționa drept grup sau organizație socială. În afara celor câtorva sarcini esențiale pe care ar trebui să le preia o biserică, cum ar fi să mărturisească pentru cuvintele lui Dumnezeu și să le răspândească, să-i călăuzească pe oameni să mănânce și să bea cuvintele Lui, să experimenteze lucrarea Lui și să se elibereze de firile lor corupte pentru a dobândi mântuirea, o biserică nu are nicio obligație de a oferi vreo funcție sau vreun ajutor societății sau oricărui grup etnic. În plus, o biserică nu este un loc care să lupte pentru drepturile și interesele oamenilor și nu are nicio obligație să le asigure oamenilor viața fizică, statutul social, funcțiile, salariile, bunăstarea socială și așa mai departe. În noțiunile lor, oamenii cred că funcțiile unei biserici sunt să elimine violența și să-i lase pe oamenii buni să trăiască în pace, să susțină dreptatea, să aline grijile oamenilor și să le rezolve dificultățile, să ajute lumea și să-i mântuiască pe oameni și să lupte pentru drepturile și interesele acestora – în principiu, aceste funcții. Prin urmare, oamenii cred că biserica este ajutorul lor imediat și că orice dificultate poate fi rezolvată și lămurită de biserică. În mod clar, oamenii privesc biserica drept o instituție, o organizație sau un grup social. Totuși, este biserica o astfel de instituție? (Nu este.) Dacă funcțiile și rolurile pentru care oamenii cred că există o biserică sunt să elimine violența și să-i lase pe oamenii buni să trăiască în pace, să susțină dreptatea, să aline grijile oamenilor și să le rezolve dificultățile, să ajute lumea și să-i mântuiască pe oameni, să lupte pentru drepturile și interesele acestora și așa mai departe, atunci această biserică nu poate fi numită biserică, pentru că nu are nicio legătură cu cuvintele lui Dumnezeu, cu lucrarea Duhului Sfânt, sau cu lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a oamenilor. Un astfel de grup sau organizație pur și simplu ar trebui numit grup sau organizație, neavând legătură nici cu o biserică, nici cu lucrarea unei biserici. Dacă o organizație, sub pretextul credinței în Dumnezeu, se implică în activități precum a participa la slujbe, a I se închina lui Dumnezeu, a citi Biblia, a se ruga, a cânta imnuri și a lăuda, sau chiar dacă organizează adunări sau ritualuri formale, precum și așa-numite întâlniri pentru studierea Bibliei, întâlniri pentru rugăciune, întâlniri cu conlucrătorii, întâlniri pentru comunicare și așa mai departe, indiferent de tipul de membri și de structura pe care o are, acestea nu au nicio legătură cu o biserică adevărată. Așadar, ce anume este o biserică adevărată? Cum ia naștere aceasta? O biserică adevărată se formează datorită apariției lui Dumnezeu, a lucrării Sale și a exprimării de către El a adevărului pentru a mântui omenirea. Se produce atunci când oamenii aud glasul lui Dumnezeu, se întorc spre El și se supun lucrării Lui. Aceasta este o biserică adevărată. O biserică nu este organizată și întemeiată de oameni, ci este fondată de Dumnezeu personal și condusă și păstorită personal de El. Prin urmare, Dumnezeu are însărcinări pentru bisericile Lui. Misiunea unei biserici este de a răspândi cuvintele lui Dumnezeu, de a mărturisi pentru lucrarea Lui și de a-i ajuta pe oameni să-I audă glasul, să se întoarcă în prezența Lui, să accepte mântuirea de la El, să experimenteze lucrarea Lui și să aducă mărturie pentru Dumnezeu – este chiar atât de simplu. Acestea sunt valoarea și semnificația existenței unei biserici.

III. Definiția unei biserici

În urma părtășiei despre ce este o biserică, acum aveți o oarecare înțelegere despre crearea unei biserici, despre lucrarea pe care o face o biserică și despre rezultatele pe care le obține. Puteți, de asemenea, să înțelegeți într-o oarecare măsură și valoarea și semnificația existenței unei biserici. Așadar, acum, putem găsi o definiție exactă pentru ce anume este o biserică? În primul rând, o biserică nu este un loc care le oferă oamenilor alinare emoțională, nici un loc care se asigură că oamenii sunt bine hrăniți și îmbrăcați sau care le oferă oamenilor refugiu. O biserică nu este un loc care le asigură oamenilor drepturile și interesele fizice sau rezolvă dificultățile cu care se confruntă aceștia în viață. Nu este un loc care umple vidul spiritual al oamenilor și oferă hrană spirituală. Dat fiind că bisericile nu sunt ceea ce presupun oamenii că sunt, conform propriilor noțiuni și închipuiri, atunci, care anume este definiția specifică a unei biserici? Ce anume este o biserică? În Biblie, Domnul Isus a oferit o descriere de bază a denumirii unei biserici. Cum a formulat-o El exact? [„Căci unde sunt adunați doi sau trei în Numele Meu, acolo, în mijlocul lor, sunt și Eu!” (Matei 18:20).] Aceste cuvinte înseamnă că, indiferent câți oameni sunt adunați laolaltă, atât timp cât au lucrarea Duhului Sfânt și Îl simt pe Dumnezeu alături de ei acolo, acel loc este o biserică – exact asta. În zilele de pe urmă, Dumnezeu S-a arătat pentru a lucra și a exprima adevărul. Când oamenii se reunesc să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu, să le citească în rugăciune și să aibă părtășie despre ele, Dumnezeu este prezent acolo, la fel și luminarea Duhului Sfânt, ceea ce înseamnă că Dumnezeu o recunoaște drept biserică. Dacă oamenii se adună, dar nu mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu, dacă doar repetă papagalicește doctrine spirituale goale și nu pot simți lucrarea Duhului Sfânt, atunci nu este o biserică, pentru că nu este recunoscută de Dumnezeu și, așadar, nu are lucrarea Duhului Sfânt. Adunările în cadrul cărora Dumnezeu este prezent sunt binecuvântate și îndrumate de El și, când oamenii se strâng la astfel de adunări, indiferent dacă mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu, au părtășie despre adevăr sau folosesc adevărul pentru a rezolva probleme, toate acestea sunt legate de cerințele și conducerea lui Dumnezeu și, așadar, toate sunt binecuvântate de El. De aceea, atât timp cât un tip de adunare are îndrumarea, conducerea și prezența lui Dumnezeu, poate fi numită o biserică. Aceasta este definiția cea mai simplă, de bază, a unei biserici și a fost definiția unei biserici în timpul Epocii Harului. S-a născut din contextul lucrării lui Dumnezeu din acel timp și, prin urmare, este corectă și rămâne adevărată. Însă, în timpul acestei etape a lucrării de judecată din zilele de pe urmă, datorită faptului că Dumnezeu a rostit mai multe cuvinte și a săvârșit o lucrare mai măreață, definiția unei bisericii trebuie să se aprofundeze mai mult decât acea definiție de bază din Epoca Harului. Lucrarea lui Dumnezeu a progresat în continuare. O biserică nu mai are drept caracteristică doar lucrarea Duhului Sfânt și prezența lui Dumnezeu. Acum, Dumnezeu lucrează personal în bisericile Sale, îndrumându-le și păstorindu-le; aleșii lui Dumnezeu pot mânca și bea cuvintele Sale din prezent, Îl pot urma și pot aduce mărturie pentru Hristos. Așadar, definiția unei biserici din zilele de pe urmă este mai avansată decât era în Epoca Harului; este o descriere mai profundă, mai corectă și mai specifică decât înainte și este, bineînțeles, inseparabilă de adevăr și de cuvintele lui Dumnezeu. Așadar, care este cel mai corect și adecvat mod de a defini o biserică? În primul rând, definiția elementară ar trebui să fie un grup de oameni care Îl urmează sincer pe Dumnezeu. Mai precis, o biserică este un grup de oameni care Îl urmează sincer pe Dumnezeu, care sunt guvernați de cuvintele Sale, urmăresc adevărul, practică și experimentează cuvintele Sale și care pot să I se supună și să I se închine lui Dumnezeu, să-I urmeze voia și să atingă mântuirea de către El. Partea-cheie a acestei definiții este „un grup de oameni”. O biserică nu este un loc, un colectiv sau o comunitate, cu atât mai puțin este o simplă adunare a unui grup de oameni cu credință. „Grupul” poate fi compus dintr-o duzină de oameni, sau așa ceva, sau din treizeci, până la cincizeci de oameni sau, bineînțeles, chiar din mai mulți. Ei se pot aduna cu toții sau se pot împărți în grupuri mai mici pentru a se aduna; acest lucru este flexibil și se poate schimba. Pe scurt, când acești adepți ai lui Dumnezeu Îl preamăresc, mărturisesc pentru el, I se închină și Îi urmează voia, ei sunt o biserică. Indiferent cât de mulți se adună, ei tot reprezintă o biserică. De exemplu, 50 de oameni se numesc o biserică mică și 100 de oameni se numesc o biserică mare – mărimea bisericii este determinată de numărul membrilor. Există biserici mari, medii și mici, numărul de oameni din cadrul unei biserici nu este fix. Haideți să ne uităm încă o dată la definiția unei biserici: un grup de oameni care Îl urmează sincer pe Dumnezeu, care sunt guvernați de cuvintele Sale, urmăresc adevărul, practică și experimentează cuvintele Sale și care pot să I se supună și să I se închine lui Dumnezeu, să-I urmeze voia și să atingă mântuirea de către El. De ce este o biserică definită astfel? Pentru că Dumnezeu vrea să lucreze în biserici și Dumnezeu dorește să mântuiască acel grup de oameni. Doar acest tip de grup de oameni poate fi denumit o biserică. Și doar când un astfel de grup de oameni se adună, pot ei să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu în mod normal și să le practice și să se roage lui Dumnezeu cu adevărat, să I se supună și să I se închine. Acel grup de oameni este guvernat și condus de cuvintele lui Dumnezeu; așadar printr-un astfel de grup de oameni este produsă definiția unei biserici. Fiindcă oamenii din religii nu acceptă adevărul și nu acceptă lucrarea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu îi mântuiește, ei nu sunt o biserică, ci o comunitate religioasă. Aceasta este cea mai clară diferență dintre o biserică și o religie. Doar o biserică este guvernată de cuvintele lui Dumnezeu și doar o biserică păstorită de Hristos personal este guvernată de cuvintele lui Dumnezeu. Ce înseamnă să fie guvernată de cuvintele lui Dumnezeu? Este nevoie să menționăm lucrarea Duhului Sfânt, sau îndrumarea, luminarea și iluminarea Duhului Sfânt aici? (Nu.) Spuneți-Mi, ce este mai practic: să fii guvernat de cuvintele lui Dumnezeu sau să ai lucrarea Duhului Sfânt? (Să fii guvernat de cuvintele lui Dumnezeu.) Să fii guvernat de cuvintele lui Dumnezeu este mai practic și mai concret. Lucrarea Duhului Sfânt doar oferă oamenilor o oarecare luminare și iluminare pentru a-i ajuta să înțeleagă adevărul și a-i conduce să găsească principii de practică în cuvintele lui Dumnezeu. Rezultatul obținut este că ei sunt guvernați de cuvintele lui Dumnezeu. Dacă Duhul Sfânt nu ar lucra, ar mai putea oamenii să-și îndeplinească îndatoririle înțelegând cuvintele lui Dumnezeu și pătrunzând principiile? (Da.) Acum, cuvintele lui Dumnezeu au fost rostite din plin; oamenii ascultă adesea predici și pot înțelege cuvintele lui Dumnezeu. Chiar și fără lucrarea Duhului Sfânt, oamenii știu ce să facă. Cei care iubesc adevărul pot să practice cuvintele lui Dumnezeu și să se supună lucrării Lui, atâta vreme cât înțeleg adevărul. Cei care nu iubesc adevărul nu vor înțelege cuvintele lui Dumnezeu nici dacă le aud și, chiar dacă înțeleg puțin, nu vor fi dispuși să practice; așadar, nu pot decât să fie eliminați. În zilele de pe urmă, Dumnezeu exprimă în mod direct adevărul pentru a-i conduce și a-i păstori personal pe oameni. Lucrarea Duhului Sfânt este doar auxiliară. Este ca atunci când un copil abia învață să meargă; uneori, un adult îi va da o mână de ajutor. Odată ce copilul poate să meargă cu stabilitate și să alerge, nu mai este nevoie să-l sprijine cineva. Prin urmare, lucrarea Duhului Sfânt nu este nici absolută, nici esențială. Când oamenii sunt guvernați de cuvintele lui Dumnezeu, înseamnă că le înțeleg, că înțeleg adevărul și știu ce înseamnă cuvintele lui Dumnezeu și care sunt principiile și standardele pe care le cere El de la oameni și că pot înțelege și aplica aceste principii și standarde. Asta înseamnă ca inimile oamenilor să fie guvernate de cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu deja a vorbit despre aceste lucruri cu suficientă claritate și limpezime, astfel încât nu este nevoie să menționăm lucrarea Duhului Sfânt aici. În zilele de pe urmă, Dumnezeu a exprimat foarte multe adevăruri, făcându-l pe fiecare clar și ușor de înțeles pentru oameni. Prin urmare, lucrarea Duhului Sfânt nu este la fel de importantă și este doar auxiliară. Doar atunci când oamenii nu înțeleg adevărul sau când Dumnezeu nu a rostit atât de multe cuvinte cu o asemenea meticulozitate și claritate, Duhul Sfânt face o lucrare de o natură auxiliară, îndrumătoare, care le oferă oamenilor o lămurire simplă și servește pentru a-i îndemna puțin, ajutându-i să facă alegeri bune și să meargă pe calea corectă în viață și în diverse medii. Epoca aceasta este cea a cuvintelor lui Dumnezeu, în care El vorbește personal pentru a conduce omenirea, iar cuvintele Lui domină totul. Lucrarea Duhului Sfânt este doar auxiliară. Când oamenii înțeleg adevărul, pot să practice cuvintele lui Dumnezeu și să trăiască potrivit acestora, intențiile lui Dumnezeu sunt satisfăcute.

Să analizăm prima propoziție din definiția de bază a unei biserici: „Îl urmează sincer pe Dumnezeu.” Acest „sincer” are un înțeles specific. Nu se referă la cei care doar își omoară timpul, cei care sunt de umplutură, doar cu numele, cei care se satură cu pâini, cei care se bazează pe har pentru mântuire, sau cei care au orice motive și scopuri ascunse. Așadar, ce înseamnă „sincer”? Explicația de bază și cea mai simplă este aceasta: atâta vreme cât cineva aude despre Dumnezeu, despre adevăr sau despre Creator, simte o dorință în inimă, se leapădă de bunăvoie, se dedică de bunăvoie, îndură de bunăvoie greutăți și este dispus să vină înaintea lui Dumnezeu ca să accepte chemarea Lui și abandonează totul, ca să-L urmeze. Atâta vreme cât are o inimă sinceră, este suficient. Unii oameni spun: „De ce nu spui Tu că este un grup de oameni plini de credință care-L urmează pe Dumnezeu?” Oamenii nu pot atinge acel nivel. Dintre cei care își fac îndatoririle acum, unii cred de aproximativ zece ani, iar unii cred de douăzeci sau treizeci de ani; în principiu, să ai această sinceritate este suficient. A-i defini ca fiind plini de credință nu este corect. Definiția dată de noi unei biserici se bazează pe o situație simplă și specifică, fără a ne lega de cuvinte sau a stabili prea sus definiția și standardul, fiindcă acest lucru nu ar fi practic. Unii oameni spun: „A zice «sincer» și «plin de credință» nu este suficient. Ar trebui numit un grup de oameni drepți care se tem de Dumnezeu și se feresc de rău – asta ar fi grozav!” Dacă stabilim atât de sus standardul, atunci propozițiile următoare, „urmează adevărul, practică și experimentează cuvintele Sale”, ar trebui să fie toate de prisos. Aspectul cheie este că toți membrii bisericii sunt cei pe care Dumnezeu vrea să-i mântuiască. Oamenii din acest grup sunt plini de firile corupte ale Satanei și plini de noțiuni și închipuiri despre Dumnezeu. Vorbind mai realist, sunt plini de răzvrătire, lipsiți de supunere, nu înțeleg adevărul și nu-L cunosc deloc pe Dumnezeu – aceasta este situația cea mai realistă. Prin urmare, în ochii lui Dumnezeu, membrii bisericii sunt într-o astfel de situație reală și au un astfel de statut real. Selecția oamenilor de către Dumnezeu se bazează pe această condiție simplă: dacă Îl pot urma sincer pe Dumnezeu și se pot consuma și lepăda de sine în mod veritabil. Unii oameni spun: „Dacă sunt sinceri, atunci de ce mai au dorințe extravagante? Dacă sunt sinceri, de ce mai vor să câștige binecuvântări?” Acestea se vor schimba treptat, pe măsură ce oamenii experimentează lucrarea lui Dumnezeu. În acest moment, definim conceptul de bază al unei biserici. Acest concept de bază este cerința minimă și cel mai mic standard pentru selecționarea oamenilor de către Dumnezeu. Aceste standarde nu sunt deloc nerealiste sau exagerate; sunt foarte mult în conformitate cu situația voastră reală. Cu alte cuvinte, când Dumnezeu vă alege și decide să mântuiască pe oricare dintre voi, acestea sunt criteriile pe care El le ia în considerare. Dacă întrunești aceste cerințe, ești adus de Dumnezeu în casa Lui și devii un membru al bisericii. Aceasta este situația concretă. Prin urmare, prima propoziție din definiția unei biserici este: „Îl urmează sincer pe Dumnezeu”; acest lucru este relativ corect. Oamenii din acest grup nu reușesc să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău, nu reușesc să se desprindă de influența întunecată și nu reușesc să se răzvrătească în totalitate împotriva lumii și a marelui balaur roșu. Nu reușesc să facă niciunul dintre aceste lucruri. De ce? Pentru că, în continuare, definiția menționează că sunt capabili să urmărească practicarea cuvintelor lui Dumnezeu. În procesul urmăririi, fiindcă au o inimă care iubește adevărul și tânjește după el, oamenii pot să experimenteze și să practice cuvintele lui Dumnezeu și, în cele din urmă, pot să I se închine lui Dumnezeu. Să I te închini lui Dumnezeu presupune să I te supui, să-I asculți cuvintele, să-I accepți orchestrările și să accepți suveranitatea și rânduielile Lui. În cele din urmă, acest grup de oameni poate atinge mântuirea. Acesta este statutul real al membrilor bisericii în ochii lui Dumnezeu. Nu este aceasta condiția de bază? (Ba da.) Unii oameni spun: „Nu ai menționat eliberarea de firile corupte ale Satanei și obținerea purificării. Această definiție a unei biserici nu include aceste lucruri.” Sunt ele incluse în această definiție? (Da.) Ce porțiune le include? A urmări să practici cuvintele lui Dumnezeu. Dacă poți urmări să practici cuvintele lui Dumnezeu, firile corupte nu îți sunt, treptat, înlăturate? Nu poți să te eliberezi de firile corupte ale Satanei și să obții o schimbare a firii? (Ba da.) În perioada de obținere a unei schimbări a firii, înțelegi treptat cuvintele lui Dumnezeu și îți înlături firile corupte. După ce îți înlături unele dintre firile corupte, îți sporesc credința în Dumnezeu și supunerea față de El? Există o legătură între acestea? (Da.) Cu cât I te închini mai mult lui Dumnezeu, cu atât vei avea mai multă supunere față de El. Pe măsură ce îți sporește supunerea față de Dumnezeu, nu te apropii mai mult de atingerea mântuirii? (Ba da.) Așadar, ce fel de oameni formează acest grup? Sunt cei care pot atinge mântuirea. Aceasta este situația reală a membrilor bisericii. Unii spun: „Această definiție a unei biserici nu menționează lucrarea în care se implică biserica.” Există aici vreo parte legată de lucrarea esențială în care se implică o biserică? (Urmărirea atingerii mântuirii.) Această parte e strâns legată. Lucrarea pe care o face o biserică, fie că este de a răspândi cuvintele lui Dumnezeu, fie de a-i călăuzi pe oameni să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu, a-i ajuta să se cunoască și să se elibereze de firile corupte ale Satanei, este menită, în cele din urmă, să-i ajute pe oameni să atingă mântuirea. Așadar, puteți acum să acceptați acest concept de bază și simplu al unei biserici? (Da.) Această definiție nu este exagerată sau nerealistă și nu folosește termeni și expresii pompoase, ci include nevoile de bază pentru crearea sau definirea unei biserici.

Înțelegeți contextul definiției conceptului de biserică, acum, că vi l-am explicat? (Da.) Dacă nu l-aș fi explicat în acest fel, ați crede că lucrarea esențială a unei biserici și definiția acesteia sunt foarte profunde. Acum, că înțelegeți definiția unei biserici, simțiți că felul în care înțelegeți o biserică este foarte superficial. Definiția unei biserici a fost clarificată – este cât se poate de practică. Cu cât sunt mai practice lucrurile, cu atât mai mult simt oamenii frecvent că ele sunt superficiale. De fapt, dacă analizezi cu atenție, fiecare cuvânt din această definiție este conectat și strâns legat de situații practice și specifice și nu este deloc superficial. Prima propoziție din definiția unei biserici este: „Îl urmează sincer pe Dumnezeu”. Aceste „sincer” este ceea ce vrea Dumnezeu. Câți oameni au o astfel de sinceritate? Le este ușor oamenilor să aibă această sinceritate? Nu este ușor. Cât despre expresia „guvernat de cuvintele lui Dumnezeu”, ai reușit să obții asta? Crezi că această expresie este superficială și ușor de realizat. Dacă Dumnezeu spune: „Ridicați-vă, urmați-Mă și făceți-vă datoria!” și oamenii ascultă, înseamnă asta că sunt guvernați de cuvintele lui Dumnezeu? Înseamnă doar că oamenii sunt dispuși să creadă în Dumnezeu și să-L urmeze, dar nu au ajuns în punctul în care să fie guvernați de cuvintele lui Dumnezeu – încă sunt departe de el! Ce trebuie să ai pentru a fi guvernat de cuvintele lui Dumnezeu? Cerința minimă este că trebuie să înțelegi cuvintele lui Dumnezeu; trebuie să știi la ce se referă cerințele din cuvintele lui Dumnezeu, ce principii sunt cerute de cuvintele Lui și, atunci când te confrunți cu diverși oameni, diverse evenimente și lucruri, cum să aplici cuvintele Lui și cum să-I transformi cuvintele în practica ta, pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Nu este un lucru simplu. Este nevoie de o lungă perioadă în care să mănânci și să bei cuvintele lui Dumnezeu, să le citești prin rugăciune, să le experimentezi, să interacționezi cu ele și să le înțelegi și este nevoie de o înțelegere a intențiilor și a firii lui Dumnezeu pentru a ajunge treptat să devii întrucâtva guvernat de cuvintele Lui. Prin urmare, expresia „guvernat de cuvintele lui Dumnezeu” pare simplă la suprafață, ca și cum majoritatea oamenilor ar fi guvernați de cuvintele lui Dumnezeu, dar, în realitate, nu așa stau lucrurile. Judecând după situațiile reale ale oamenilor, este clar că această expresie e doar cerința lui Dumnezeu pentru oameni, pe care aceștia încă nu au îndeplinit-o deloc. Următoarea frază, „urmăresc să practice cuvintele Lui”, este cerința lui Dumnezeu pentru oameni. Încă nu ai obținut practica acestor cuvinte ale lui Dumnezeu; doar urmărești să practici cuvintele lui Dumnezeu. Cum ar trebui să urmărești? Atunci când întâmpini situații, practică în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu. Nu minți; fii o persoană cinstită. Poți să faci asta? Nu este ușor de făcut. Când ești emondat, ar trebui să poți să te supui, să reflectezi asupra ta și să te cunoști și să practici în conformitate cu adevărul. Poți să obții asta? Dacă pare obositor sau dacă voința ta este prea puternică și vrei mereu să-ți lași impetuozitatea să iasă la suprafață, atunci trebuie să urmărești să gestionezi chestiunile conform principiilor și să nu-ți expui impetuozitatea sau să acționezi într-un mod încăpățânat și arbitrar; trebuie să procedezi așa cum spun cuvintele lui Dumnezeu, să accepți emondarea, să ajungi să-ți cunoști fărădelegile și să înțelegi unde ai greșit. Aceasta se numește să urmărești să practici cuvintele lui Dumnezeu. A începe să practice cuvintele lui Dumnezeu înseamnă că o persoană s-a schimbat? Nu este atât de simplu. Dacă ești ales în funcția de conducător sau lucrător, te poți abține de la a acționa în mod încăpățânat și arbitrar? Nu este simplu; îți solicită să înțelegi adevărul, să poți să practici cuvintele lui Dumnezeu și să experimentezi o perioadă de timp; abia atunci poți să obții acest rezultat. Dacă spui că vrei să practici cuvintele lui Dumnezeu, însă ai doar această dorință verbală și nicio motivație în inima ta, este inacceptabil. Când inima ta este dispusă și chiar îți dorești să practici adevărul, poți să pui adevărul în practică. Când nu ești dispus, în inima ta, să practici adevărul, chiar dacă faci un jurământ sau dacă ești susținut de alții, va fi în zadar. Trebuie să ai hotărârea, cu alte cuvinte, trebuie să ai o inimă cu o dorință arzătoare pentru Dumnezeu. Trebuie să știi cum definește Dumnezeu o chestiune și ce cere El în legătură cu asta, să găsești și să aduni toate cuvintele lui Dumnezeu în legătură cu acest aspect, iar apoi să le citești prin rugăciune și să le înțelegi. Scrie-le într-un caiet sau pune-le undeva unde le vezi cu ușurință. În pauzele de la muncă, uită-te la ele, citește-le și, în timp, vei memora aceste cuvinte ale lui Dumnezeu și le vei păstra în inima ta. În fiecare zi, cugetă la adevăratul înțeles al cuvintelor lui Dumnezeu și gândește-te exact ce mod de a vorbi și de a acționa este considerat a fi practicarea cuvintelor lui Dumnezeu. Asta se numește a urmări să practici cuvintele lui Dumnezeu. Este ușor de obținut? Nu este ușor; nu este ceva ce poate fi realizat peste noapte sau cu un puseu de efort. Unii oameni spun: „Fac un legământ de sânge”, dar este zadarnic. Tu spui: „Voi posti și mă voi ruga fără să mănânc sau să beau”, dar este zadarnic. Zici: „Voi sta treaz toată noaptea și voi suferi”, dar și asta e zadarnic. Trebuie să urmărești adevărul; trebuie să ai manifestări ale urmăririi adevărului și trebuie să ai o cale pentru urmărirea adevărului; trebuie să ai mijloacele și metodele corecte. Indiferent ce fel de mijloace sau metode ai, nu te poți îndepărta de cuvintele lui Dumnezeu; trebuie să investești efort în cuvintele lui Dumnezeu, să compari totul cu acestea, să folosești cuvintele lui Dumnezeu pentru a rezolva probleme în orice situație și să faci din cuvintele Lui prioritatea ta absolută. Asta se numește urmărirea adevărului. De exemplu, în ceea ce privește interacțiunea cu ceilalți, trebuie să vezi ce spun cuvintele lui Dumnezeu despre acest lucru și să găsești acele cuvinte ale Lui care se referă la interacțiunile cu ceilalți. Pentru o cooperare armonioasă, găsește și cuvintele lui Dumnezeu privind acest aspect. Cu privire la îndeplinirea cu loialitate a unei datorii, găsește cuvintele lui Dumnezeu despre îndeplinirea îndatoririlor conform standardelor și memorează cuvintele esențiale ale lui Dumnezeu, păstrându-le în inima ta. Cât despre ce este un conducător fals, ce manifestări au falșii conducătorii, dacă au conștiință și rațiune și cum îi definește Dumnezeu pe falșii conducători, găsește aceste cuvinte-cheie ale lui Dumnezeu și scrie-le într-un caiet, pune-le acolo unde le poți vedea cu ușurință și citește-le prin rugăciune oricând ai timp. Pentru fiecare chestiune care are legătură cu pătrunderea ta în viață și cu schimbarea firii, practică și depune efort în acest fel. Asta se numește urmărirea adevărului. Dacă efortul tău nu atinge acest nivel, nu se numește urmărirea adevărului; se numește că acționezi mecanic, că abordezi problema superficial și că îți petreci zilele într-o stare de confuzie.

Haideți să analizăm cuvintele „I se închină lui Dumnezeu”. A I te închina lui Dumnezeu implică groază, teamă, respect și sinceritate autentice, precum și să-L tratezi pe Dumnezeu ca fiind Dumnezeu, să ai loc pentru El în inima ta, să gestionezi rațional mediile pe care le-a rânduit Dumnezeu și însărcinările pe care le-a dat El și să tratezi serios și responsabil fiecare cuvânt rostit de Dumnezeu etc. Toate aceste manifestări se numesc închinare. Fie că este vorba de cuvinte spuse ție față în față de Dumnezeu sau de toate cuvintele pe care le-a exprimat El vreodată, atât timp cât tu le știi și le ții minte și atât timp cât le înțelegi și le recunoști în inima ta, ar trebui să le tratezi drept criteriile pentru cum te comporți, cum trăiești etc. – aceasta este manifestarea închinării în fața lui Dumnezeu. Când te confrunți cu probleme, indiferent dacă sunt conforme cu propriile gusturi, dorințe sau noțiuni, tot ar trebui să poți să-ți liniștești inima și să te gândești: „A fost acest lucru făcut de Dumnezeu? A provenit de la El? De ce a făcut Dumnezeu asta? Ce vrea Dumnezeu să rafineze în mine, ce vrea El să transforme în mine? Care anume este intenția lui Dumnezeu? Cum ar trebui să mă supun rânduielilor lui Dumnezeu? Cum ar trebui să satisfac intenția lui Dumnezeu? Cum ar trebui să-mi îndeplinesc responsabilitatea ca ființă umană?” Toate aceste manifestări, pe lângă altele la fel, sunt manifestări ale închinării în fața lui Dumnezeu. Chiar dacă nu înțelegi mai mult adevăr, ca persoană normală, ca om care crede în existența lui Dumnezeu, care Îl urmează sincer pe Dumnezeu, cel puțin aceasta este atitudinea pe care ar trebui să o ai față de El. Ar trebui să tratezi tot ce Îl implică pe Dumnezeu, tot ce privește cuvintele lui Dumnezeu, totul despre însărcinarea lui Dumnezeu pentru tine, datoria și responsabilitatea ta cu grijă și precauție, nu fără grijă, nu neglijent, nu disprețuitor – asta se numește să I te închini lui Dumnezeu. Să tratezi tot ce are legătură cu Dumnezeu cu o inimă precaută, atentă, cu frică de Dumnezeu, cu spaimă de Dumnezeu – asta se numește să I te închini lui Dumnezeu. Este acest lucru ușor de obținut? Nu este ușor. Fără o experiență reală, este dificil chiar și să înțelegi aceste cuvinte, „I se închină lui Dumnezeu”, darămite să practici, cu adevărat, închinarea în fața lui Dumnezeu. Ultima propoziție din definiția unei biserici este: „să atingă mântuirea de către El”. Cum ar trebui înțeles acest lucru? Calea către atingerea mântuirii este lungă, iar aici este nevoie de și mai multe lucruri. Mai întâi, calea pe care mergi trebuie să fie corectă; trebuie să poți să accepți toate adevărurile din cuvintele lui Dumnezeu și să fii cineva care urmărește să practice cuvintele Lui și care I se supune lui Dumnezeu. Viața ta trebuie să fie guvernată de cuvintele lui Dumnezeu. Nu trebuie doar să recunoști existența lui Dumnezeu, ci și să iubești adevărul și să acționezi conform acestuia; trebuie să ai frică de Dumnezeu și supunere veritabilă față de El, să I te rogi adesea în inima ta și să ajungi treptat la a I te închina lui Dumnezeu. Atunci ești cineva care iubește adevărul și I se supune lui Dumnezeu; ești întocmai genul de persoană pe care Dumnezeu vrea să o mântuiască. O persoană care crede sincer în Dumnezeu trebuie să fie o persoană corectă. Care este beneficiul în a fi o persoană corectă? Beneficiul este că nu îți va fi prea dificil să atingi mântuirea; vei avea speranța de a o atinge. Aceasta este toată părtășia pe care am avut-o cu privire la detaliile specifice ale definiției unei biserici.

IV. Noțiunile și părerile pe care le au oamenii față de biserică

Tocmai am avut părtășie despre ce este o biserică, despre lucrarea esențială pe care o face o biserică și despre ce își imaginează oamenii și ce pretenții au ei de la o biserică, în cadrul noțiunilor lor. În final, am oferit o definiție pentru conceptul de biserică. Acum, că aceasta a fost definită, ar trebui să aveți o înțelegere exactă a denumirii de „biserică”; ar trebui să aveți o înțelegere de bază a lucrării pe care ar trebui să o facă o biserică, a rolului pe care o biserică îl joacă în a-i ajuta pe oameni să obțină adevărul și să atingă mântuirea și a semnificației unei biserici pentru toți cei care-L urmează pe Dumnezeu. De asemenea, am efectuat concis și o disecare și o expunere reprezentativă a ceea ce cred oamenii, în noțiunile lor, că este valoarea existenței unei biserici și lucrarea pe care ar trebui să o facă o biserică. Există ceva ce nu puteți să vedeți ca atare sau să pricepeți în legătură cu înțelegerile și interpretările pe care le au oamenii, în noțiunile lor, cu privire la biserici? Unii oameni cred că o biserică ar trebui să se implice într-un fel de lucrare în societate sau să aibă un fel de rol în societate, precum susținerea dreptății. În noțiunile oamenilor, biserica reprezintă o imagine pozitivă, așadar, de ce nu poate să susțină dreptatea? Are de-a face susținerea dreptății cu lucrarea unei biserici sau cu cerințele lui Dumnezeu? (Nu.) La ce se referă această „susținere a dreptății” despre care vorbesc oamenii? (Ce numesc oamenii susținerea dreptății nu este dreptate adevărată. Este doar protejarea intereselor trupului și nu se aliniază la adevăr.) Are de-a face această dreptate cu adevărul? (Nu.) Asta este ceea ce numește omenirea dreptate. De exemplu, să învingi unele forțe rele, să corectezi unele nedreptăți și cazuri în care oamenii sunt nedreptățiți și umiliți, sau să le dai oamenilor răi pedeapsa meritată și să restitui și să protejezi interesele grupurilor vulnerabile și așa mai departe – acestea reprezintă ceea ce oamenii numesc susținerea dreptății. Care este scopul principal al acestei susțineri a dreptății? Are vreo legătură cu urmărirea adevărului de către oameni? Are vreo legătură cu mântuirea oamenilor? (Nu.) Aceasta este doar o zicală care apare pe baza dreptății și eticii umane; nu are absolut nicio legătură cu adevărul. Putem spune că nu se ridică la nivelul adevărului? (Da.) Putem? (Nu; cele două nu au legătură între ele.) Corect, nu au nicio legătură între ele; sunt două lucruri diferite. Ce fel de dreptate susține omenirea? Este felul acela în care, după ce o persoană obișnuită, cu un statut social oarecum inferior, este oprimată sau privată de orice drepturi sau interese de unii oameni răi, oamenii răi sunt pedepsiți pe măsură, iar persoana obișnuită sau de rând nu mai suferă abuzuri. Are legătură cu a reda și a garanta interesele trupești ale oamenilor, a obține o egalitate relativă între oameni, a elimina diferențele dintre straturile sociale și a te asigura că oamenilor răi nu le reușesc faptele rele și că pentru doleanțele celor nedreptățiți se găsește o soluție. Asta numește omenirea să susții dreptatea și nu are absolut nicio legătură cu adevărul. Cum mai puteți spune că nu se ridică la nivelul adevărului? Are legătură cu adevărul? Nu, nu are. Spuneți-Mi, sunt neapărat oameni buni acei oameni de rând și obișnuiți care au suferit nedreptăți? (Nu neapărat.) A-i împiedica să sufere nedreptăți – este aceasta dreptate? Este în acord cu adevărul? Atunci, pot acei oameni să fie mântuiți? Acestea sunt, în mod clar, două chestiuni diferite – cum pot fi ele contopite? Nici nu se pune problema ca acest lucru să se ridice la nivelul adevărului; pur și simplu nu este același lucru ca adevărul. Dacă aveți unele dispute cu privire la acest aspect, atunci probabil că majoritatea nu puteți vedea adevărul despre chestiunea susținerii dreptății și sunteți în continuare oarecum atașați de ea, gândindu-vă: „Cum e posibil să fie greșit acest lucru? Cum e posibil să nu fie aceasta lucrarea pe care ar trebui să o facă o biserică?” De fapt, asta nu are nicio legătură cu lucrarea unei biserici. Mai există și unii oameni care cred că o biserică ar trebui să fie un loc în care răul este pedepsit și binele este promovat, că ar trebui să aibă această funcție, pedepsind faptele rele și forțele rele, întunecate și promovând, în același timp, lucrurile bune și virtuoase. Așa stau lucrurile? Se pot ridica pedepsirea răului și promovarea binelui la nivelul adevărului? Când vine vorba despre ce este răul și ce este binele, oamenii nu pot distinge clar între aceste lucruri. Ce vor să spună oamenii prin pedepsirea răului și promovarea binelui? Are legătură cu pedepsirea răului, răsplătirea binelui și separarea tuturor lucrurilor în funcție de felul lor, despre care vorbește Dumnezeu? (Nu.) Nu are legătură. Care este standardul omenirii pentru definirea răului și a binelui? Conform definiției poporului chinez, ce este răul și ce este binele? Pe ce bază definește acesta răul și binele? Este vorba de cultura budistă. Budismul vorbește despre concepte precum a ajuta lumea și a-i mântui pe oameni, a te abține de la a ucide și așa mai departe – aceste lucruri sunt considerate bune, în timp ce a consuma carne de pui, pește, vită sau miel e considerat un lucru rău, iar oamenii care fac asta ar trebui pedepsiți. Nu ar trebui consumată nicio carne și nu ar trebui ucisă nicio ființă vie. Uciderea este considerată un lucru rău, iar cei care ucid ar trebui să mărturisească și să implore iertarea înaintea lui Buddha. Aceasta este definiția budistă a răului; este același lucru ca răul despre care vorbește Dumnezeu? (Nu.) Sunt două lucruri diferite, așa că definiția răului nu are absolut nicio legătură cu adevărul și cu siguranță nu se poate ridica la nivelul acestuia. Așadar, ce înțelege budismul prin bine? Este chiar mai absurd, mai superficial și mai ipocrit. Budiștii cred că a nu ucide nicio ființă vie este bine și că a elibera animalele captive este bine. Indiferent câți oameni a ucis o persoană rea sau cât de multe păcate a comis, dacă renunță la cuțitul de bucătărie, poate deveni imediat un Buddha – acesta e considerat un lucru bun. Mai există și zicala: „Salvarea unei vieți este mai importantă decât construirea unei pagode cu șapte niveluri”, care înseamnă că a mântui orbește oameni, în mod necondiționat și fără principii – să mântuiești chiar și diavoli, oameni răi, golani, huligani și pe oricine altcineva – este considerat un lucru bun. Ce fel de bine este acesta? Oamenii de acest fel sunt proști, lipsiți de orice discernământ, punct de vedere sau principii. A mântui pe oricine și a ierta pe oricine – poate fi considerat bun acest lucru? Nu este nici măcar demn de acest cuvânt; aceasta este o prefăcătorie a Satanei și a diavolilor. Ei nu ucid animale, dar au devorat nenumărate suflete. Acesta este așa-zisul lor bine, care este, de fapt, doar o amăgire. Prin urmare, se susține noțiunea umană că biserica ar trebui să joace rolul de a pedepsi răul și a promova binele? (Nu.) Indiferent de contextul cultural al oricărei rase sau religii, pedepsirea răului și promovarea binelui nu au nimic de-a face cu lucrarea sau cu mărturia unei biserici. Să nu credeți că fiindcă acești termeni par juști și elogioși, ar trebui să fie folosiți în legătură cu lucrarea unei biserici sau că acesta este rolul pe care o biserică ar trebui să îl joace în societate. Aceasta este o noțiune și o închipuire umană. În afară de „a susține dreptatea” și „a pedepsi răul și a promova binele”, nici alți termeni buni potrivit noțiunilor umane, precum „a lupta pentru drepturile și interesele oamenilor” și „a alina grijile și a rezolva dificultățile” nu au legătură cu lucrarea unei biserici sau mărturia unei biserici. Ar trebui să puteți cu toții să înțelegeți acest lucru. Am avut părtășie în mod mai mult sau mai puțin clar despre definiția unei biserici, despre lucrarea pe care ar trebui să o facă o biserică și despre valoarea și semnificația existenței unei biserici.

Standardele și fundamentele pentru a discerne diverse tipuri de oameni răi

Să revenim la cea de a paisprezecea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor: să discearnă prompt și apoi să îndepărteze sau să excludă toate tipurile de oameni răi și antihriști. Să analizăm dacă această lucrare pe care trebuie să o facă lucrătorii și conducătorii are legătură cu fiecare detaliu despre biserici despre care tocmai am avut părtășie. De ce este nevoie să avem părtășie despre aceste detalii specifice? Care este relația dintre aceste detalii și lucrarea aceasta pe care trebuie să o facă lucrătorii și conducătorii? (Acești oameni răi și antihriști nu sunt membri ai bisericii și trebuie să fie înlăturați. Mai mult, existența lor împiedică și tulbură lucrarea pe care o fac bisericile.) Așadar, există o legătură; această părtășie nu este în zadar. După ce am înțeles fiecare detaliu despre denumirea sau definiția unei biserici, haideți să examinăm cum ar trebui să-i trateze conducătorii și lucrătorii pe membrii bisericii, cum ar trebui să-i trateze pe diverșii oameni care trebuie îndepărtați sau excluși din biserică, cum pot face bine această lucrare și cum ar trebui să-și îndeplinească responsabilitatea și să continue lucrarea bisericii. În primul rând, conducătorii și lucrătorii trebuie să înțeleagă care este definiția unei biserici, de ce trebuie să existe o biserică și ce lucrare ar trebui să facă o biserică. După ce au înțeles aceste lucruri, ar trebui să vadă ce membri actuali ai bisericii nu joacă un rol pozitiv atunci când vine vorba despre valoarea existenței unei biserici sau despre lucrarea pe care o face biserica, sau despre cine ar putea să provoace perturbări, tulburări și impacturi negative asupra lucrării esențiale a bisericii, sau chiar să afecteze grav reputația bisericii și să dezonoreze numele lui Dumnezeu. A-i discerne clar și a-i îndepărta sau exclude prompt pe acești oameni – nu este aceasta lucrarea pe care ar trebui să o facă lucrătorii și conducătorii? (Ba da.) Așadar, ce este implicat în a face bine această lucrare? Pentru a îndepărta sau a exclude tot felul de oameni răi, a purifica biserica și a permite ca valoarea existenței bisericii să se manifeste și ca biserica să îndeplinească rolul pe care ar trebui să-l îndeplinească și, în același timp, pentru a permite ca lucrarea bisericii să înainteze fără probleme, conducătorii și lucrătorii trebuie mai întâi să discearnă exact ce persoane din biserică sunt oameni răi și antihriști. Aceasta este informația sau situația concretă pe care trebuie să o înțeleagă mai întâi conducătorii și lucrătorii atunci când desfășoară această lucrare. Prima chestiune cu care se confruntă conducătorii și lucrătorii în această lucrare este discernerea diferitelor tipuri de oameni. Care este scopul discernerii diferitelor tipuri de oameni? Este să îi separe în funcție de felul lor și să îi protejeze pe cei care sunt adevărați membri ai bisericii. Totuși, doar a-i proteja pe acești oameni nu înseamnă că lucrarea rezumată în cea de a paisprezecea responsabilitate este dusă la îndeplinire cu succes. Atunci, care este cel mai important aspect al ducerii la îndeplinire cu succes a acestei lucrări? Este îndepărtarea sau excluderea tuturor tipurilor de neîncrezători și oameni răi care nu au ce căuta în biserică. Indiferent dacă aceștia sunt definiți drept oameni răi sau antihriști, dacă ei întrunesc condițiile pentru a fi îndepărtați sau excluși, atunci se ivește nevoia cu privire la această lucrare și este momentul ca lucrătorii și conducătorii să-și îndeplinească responsabilitatea. Haideți să avem părtășie mai întâi despre cum să discernem diferite tipuri de oameni.

I. Pe baza scopului credinței cuiva în Dumnezeu

Cum ar trebui să discernem diferite tipuri de oameni? Primul criteriu este să-i discernem conform scopului credinței lor în Dumnezeu. Al doilea este s-o facem conform umanității lor, iar al treilea este s-o facem conform atitudinii lor față de propria datorie. Dacă ar fi să folosim unele descrieri simple, scurte, acestea ar fi: în primul rând, scopul credinței lor în Dumnezeu; în al doilea rând, umanitatea lor și, în al treilea rând, atitudinea lor față de propria datorie. Acum, că avem aceste trei descrieri, ce înțelegeți din fiecare dintre acestea? Înainte, nu am discutat mult despre scopul credinței oamenilor în Dumnezeu. Am vorbit mai mult despre umanitatea oamenilor și despre atitudinea lor față de propria datorie, așa că v-ați familiarizat mai mult cu aceste lucruri. De fapt, nici scopul credinței oamenilor în Dumnezeu nu vă este foarte nefamiliar, fiindcă și voi ați ajuns să credeți în Dumnezeu cu un scop. Unii oameni cred în Dumnezeu fiindcă nu vor să meargă în iad, unii fiindcă vor să meargă în rai, unii fiindcă nu vor să moară, unii ca să evite dezastrele, unii pur și simplu fiindcă vor să fie oameni buni, unii fiindcă vor să evite să fie tratați rău și așa mai departe. Acest subiect nu ar trebui să vă fie nefamiliar; doar că detaliile despre care voi vorbi ar putea să vă fie întrucâtva nefamiliare – este posibil să vă simțiți nesiguri în legătură cu ele, neștiind ce voi spune despre ele sau de unde voi începe. Așadar, haideți să vorbim pe scurt despre asta. Spuneți-Mi, oamenii care au ce fel de intenții și scopuri în credința lor în Dumnezeu sunt cei care ar trebui îndepărtați sau excluși? (Cei care urmăresc doar faima și statutul și care vor doar să dețină putere și care vor tulbura fără scrupule biserica, de dragul statutului lor.) Acesta este un tip de persoană. Există și altele? (Neîncrezătorii care urmăresc doar să obțină binecuvântări și caută să-și umple stomacul.) Neîncrezătorii reprezintă un alt tip. Mai sunt și altele? E posibil să vă gândiți la manifestările unor oameni, dar nu puteți să discerneți clar dacă acești oameni pur și simplu dezvăluie firi corupte sau dacă sunt, de fapt, oameni cu scopuri impure pentru credința în Dumnezeu, care ar trebui îndepărtați sau excluși. Nu vă dați seama de acest lucru și simțiți că e puțin neclar, așa că nu-l puteți exprima limpede. Subiectul scopului credinței oamenilor în Dumnezeu este destul de amplu. Toți oamenii au unele intenții și scopuri în credința lor în Dumnezeu. Totuși, tipurile de oameni care au scopuri impure în credința în Dumnezeu, despre care vorbim aici, nu întrunesc condițiile pentru mântuirea de către Dumnezeu. Nu pot atinge mântuirea și nu pot atinge nici măcar standardul minim de a fi muncitori. Indiferent ce scop au acești oameni pentru a crede în Dumnezeu, în orice caz, când li se oferă ocazia, acești oameni care ajung să creadă în Dumnezeu cu un scop vor încerca să-și împlinească țelurile și, dacă nu vor avea ocazia, vor comite rele și vor provoca tulburări. Asta va cauza consecințe inimaginabile pentru lucrarea bisericii sau pentru pătrunderea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, iar acești oameni ar trebui să fie cei vizați de îndepărtare sau excludere. Lăsând la o parte, pentru moment, umanitatea acestor oameni sau ce atitudini au aceștia față de îndatoririle lor, vorbind doar din perspectiva scopului credinței lor în Dumnezeu, acesta categoric nu este să accepte adevărul și să atingă mântuirea, cu atât mai puțin să se supună lui Dumnezeu și să I se închine. Prin urmare, în mod firesc, credința lor în Dumnezeu nu va avea ca rezultat mântuirea. Decât să le permitem acestor oameni să rămână în biserică și să-i tulbure încontinuu pe aleșii lui Dumnezeu – veritabilii frați și surori – este preferabil să-i discernem și să-i definim cu exactitate cât mai devreme posibil și, apoi, să-i înlăturăm prompt din biserică. Nu ar trebui tratați ca niște membri ai bisericii sau ca niște frați și surori. Așadar, care sunt aceste tipuri de oameni? Tocmai ați vorbit într-un mod general despre unele concepte. Voi da câteva exemple concrete și veți înțelege, odată ce le veți auzi.

A. Ca să-ți satisfaci dorința de a fi funcționar

Mai întâi, haideți să vorbim despre primul tip de persoană care ar trebui să fie îndepărtată sau exclusă din biserică. Unii oameni vor mereu să devină funcționari în societate și să aducă glorie strămoșilor lor, dar calea lor profesională e lipsită de succes. Totuși, dorința lor de a fi funcționari nu se diminuează deloc. Dar familia lor nu are un statut social înalt, așa că viața li se pare lipsită de speranță și consideră lumea prea nedreaptă, nefiind în stare nici măcar să-și împlinească această mică dorință. Simt că au ceva cunoștințe și competențe, dar nimeni nu îi apreciază. Nu pot găsi un sponsor, iar perspectiva de a deveni funcționar li se pare foarte îndepărtată. În această situație disperată, ei au găsit biserica. Simt că dacă pot deveni conducători în biserică, e ca și cum ar fi funcționari, iar dorința le poate fi satisfăcută. Așadar, vin în casa lui Dumnezeu dorindu-și să obțină măreția. Cred că au competențe și abilități potrivite pentru a fi folosite în casa lui Dumnezeu, iar speranța lor de a fi funcționari și persoane distinse se poate realiza, îndeplinindu-și, astfel, o dorință de o viață. Părerea lor despre credința în Dumnezeu poate fi rezumată prin zicale precum: „După faptă și răsplată”, „Aurul adevărat este destinat să strălucească până la urmă” și „Pasărea isteață își alege cu înțelepciune copacul” – acesta este genul de context din care au ales să pășească pe calea credinței în Dumnezeu. Judecând după esența acestei persoane, este clar că nu crede în existența adevărului în lume și cu atât mai puțin crede în existența Mântuitorului. Pe scurt, nu crede în singurul Dumnezeu adevărat și crede chiar mai puțin în existența Creatorului. Indiferent dacă e vorba de ceea ce este scris în Biblie sau de ce se predică în lumea religioasă – că Dumnezeu a creat lumea și omenirea, că Dumnezeu este suveran peste omenire și o conduce – pentru ea, toate aceste zicale sunt doar consemnări istorice. Nimeni nu le investighează și nimeni nu le poate confirma; sunt doar legende și povești, un fel de cultură religioasă. Aceasta este înțelegerea sa de bază cu privire la credință. Ajunge să creadă în Dumnezeu cu această înțelegere, considerând că merge pe calea corectă, că abandonează întunericul în favoarea luminii, că este „pasărea isteață” care își alege cu înțelepciune copacul. Bineînțeles, nu a renunțat la alegerea și la dorința sa de a deveni funcționar și o persoană distinsă. Crede că în această lume largă, cu atât de mulți oameni, nu există un loc pentru ea și că doar casa lui Dumnezeu îi poate aduce speranță. Doar a trăi în biserică îi poate da o șansă de a-și folosi talentele și de a-și împlini dorința de a deveni o persoană distinsă. Fiindcă judecând după situația actuală, lumea exterioară devine tot mai ticăloasă și mai întunecată, doar biserica este un tărâm al purității în această lume – biserica este singurul loc din lume care poate furniza oamenilor hrană spirituală și doar biserica prosperă din ce în ce mai mult. Ajunge să creadă în Dumnezeu cu asemenea dorințe și scopuri. După ce începe să creadă, nu înțelege nimic despre credința în Dumnezeu, despre urmărirea adevărului sau despre chestiuni ce implică adevărul, firea lui Dumnezeu și lucrarea Lui. Nu urmărește și nu acordă atenție acestor chestiuni. În inima sa, nu a renunțat deloc la dorința de statut și de autoritate; dimpotrivă, continuă să se agațe de aceste noțiuni și puncte de vedere, în timp ce așteaptă în biserică. Consideră biserica o organizație socială, o comunitate religioasă și privește lucrarea lui Dumnezeu și cuvintele Lui ca pe niște iluzii create de credincioși din cauza credințelor lor superstițioase. Prin urmare, oricând vine vorba de urmărirea adevărului, oricând vine vorba de cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu, se simte dezgustată și potrivnică. Dacă spune oricine că un lucru este fapta lui Dumnezeu, suveranitatea sau orchestrarea Lui, ea se simte dezgustată. Totuși, oricât de dezgustată se simte și indiferent dacă recunoaște sau acceptă adevărul, dorința de a obține o poziție cu statut în biserică pentru a-și satisface dorința de autoritate nu i-a scăzut niciodată și nici nu a renunțat la ea. Întrucât are o asemenea ambiție și dorință, dezvăluie în mod firesc diverse manifestări. De exemplu, îi instigă pe oameni spunând lucruri precum: „Nu baza totul pe cuvintele lui Dumnezeu și nu lega totul de cuvintele lui Dumnezeu și de El. De fapt, multe dintre ideile și zicalele oamenilor sunt corecte; oamenii ar trebui să aibă propriile puncte de vedere și poziții.” Ea răspândește aceste afirmații pentru a-i induce pe oameni în eroare. În același timp, își afișează energic talentele, înzestrările și diversele tactici și trucuri pe care le poate juca în lume, încercând să se facă remarcată de oameni și să obțină atenția și respectul acestora. Care este scopul afișării sale energice? Este de a-i face pe oameni să o respecte și să o admire; este de a avea statut între oameni și, astfel, de a-și satisface dorința de a urmări o carieră oficială și de a le aduce glorie strămoșilor. Asemenea oameni simt satisfacție atunci când sunt respectați, lăudați, urmați, susținuți, adorați și respectați de semeni, și chiar când sunt flatați. Mai mult, urmăresc și se bucură neobosit de aceste lucruri. Deși casa lui Dumnezeu îi expune constant pe antihriști, pe oamenii răi și diversele firi corupte ale oamenilor, în inima lor, ei desconsideră aceste lucruri ca fiind nevrednice de disprețul lor și se simt deosebit de dezgustați de ele. Urmăresc foarte hotărâți statutul și să fie admirați și respectați de ceilalți, pentru a-și îndeplini dorințele pe care nu și le-au putut îndeplini în lume și în societate. Așadar, care este scopul credinței lor în Dumnezeu? Nu este să primească de o sută de ori mai mult în această viață și viața veșnică în lumea care urmează și, cu siguranță, nu este să accepte adevărul și să fie mântuiți. Scopul pentru care cred în Dumnezeu nu este să acționeze ca ființe create, ci să fie funcționari și nobili, să se bucure de beneficiile statutului. Cu siguranță există astfel de oameni în biserică; aceștia sunt răufăcătorii care se infiltrează în biserică. Biserica nu le permite absolut deloc acestor oameni să se amestece cu aleșii lui Dumnezeu, așa că aceștia sunt oameni care trebuie să fie îndepărtați. Este ușor de discernut scopul credinței lor în Dumnezeu? (Da.) Având în vedere intențiile și scopurile pentru care cred în Dumnezeu, combinate cu diversele lor manifestări din biserică, ce fel de oameni sunt aceștia? (Neîncrezători.) Da, sunt neîncrezători. Pe lângă că sunt neîncrezători, vor și să urmărească statutul și perspectivele în casa lui Dumnezeu, pentru a-și satisface pofta de autoritate. Ei cred în Dumnezeu pentru a deveni funcționari. Așadar, de ce ar trebui să fie înlăturați acești oameni? Cineva ar putea spune: „Dacă neîncrezătorii muncesc în casa lui Dumnezeu și pot ajuta puțin, în calitate de prieteni ai bisericii, nu este în regulă să îi ținem aproape?” Stă în picioare această afirmație? (Nu.) De ce nu stă în picioare? (Dorința lor de a deveni funcționari cu siguranță îi va conduce să facă lucruri care îi tulbură pe alții, care nu aduc niciun beneficiu lucrării casei lui Dumnezeu și care afectează urmărirea adevărului de către frați și surori.) Oricum ai privi lucrurile, neîncrezătorii se împotrivesc adevărului și Îl neagă pe Dumnezeu, prin urmare, casa Lui nu îi poate păstra. Ei nu vor juca un rol pozitiv. Indiferent dacă urmăresc să devină funcționari, simplele lor remarci, manifestări și acțiuni ca neîncrezători pot provoca tulburări și nu vor avea un efect pozitiv. Unii frați și unele surori, atunci când experimentează anumite medii, spun: „Aceasta este suveranitatea lui Dumnezeu și trebuie să ne supunem.” Se pot supune neîncrezătorii? Deja este destul de bine dacă nu se mobilizează pentru a tulbura și a se opune. În inimile lor, ei chiar zic: „Nu spune că totul este suveranitatea lui Dumnezeu. Oamenii ar trebui să aibă unele opinii proprii și o oarecare independență; nu atribui totul suveranității lui Dumnezeu!” Ei nu numai că îi trag în jos pe ceilalți, ci spun și unele falsități ambigue, amăgitoare, pentru a-i induce în eroare pe oameni. Nu este aceasta o nerușinare? E posibil să le reușească unele manevre și trucuri istețe printre non-credincioși, dar casa lui Dumnezeu nu este locul potrivit pentru a încerca să facă aceste manevre și trucuri! Unii oameni conduc clinici unde tuturor oamenilor le place să meargă, fiindcă spun că, acolo, injecțiile nu dor. De ce nu dor injecțiile? Vârful acului este înmuiat în anestezic, deci bineînțeles că nu dor. Este aceasta o manevră înțeleaptă? (Nu, este o manevră dăunătoare.) Totuși, ei o consideră o manevră înțeleaptă și se laudă cu ea, gândindu-se că le arată aptitudinea și abilitatea și spunând: „Nu faci decât să vorbești despre supunerea față de Dumnezeu, despre orchestrarea Lui și despre suveranitatea Lui. Ai abilitățile pe care le am eu?” Nu este aceasta o nerușinare? (Ba da.) Chiar se laudă cu astfel de trucuri dăunătoare! Oamenii care nutresc motivele neîncrezătorilor infiltrați în biserică sunt cei care ar trebui îndepărtați de acolo. De ce? În inimile lor, acești oameni se împotrivesc adevărului și sunt scârbiți de el. Indiferent de scopul credinței lor în Dumnezeu, dacă este ceva ce pot recunoaște în mod deschis sau nu, pe baza esenței lor ca neîncrezători, biserica ar trebui să-i îndepărteze sau să-i excludă. Acești neîncrezători se infiltrează în biserică având un scop anume, dorind să-și afișeze talentele, să-și realizeze ambițiile și să-și satisfacă dorințele în cadrul bisericii. Vor să folosească acel loc prețios care este biserica drept mijloc de a-și realiza scopul de a deține putere, de a se lăuda și de a-i induce în eroare și a-i controla pe oameni. Având în vedere scopul pentru care cred în Dumnezeu, ei sunt capabili să-i tulbure și să-i perturbe pe aleșii lui Dumnezeu și lucrarea bisericii. Prin urmare, acești oameni trebuie îndepărtați sau excluși din casa lui Dumnezeu. Conducătorii și lucrătorii trebuie să le vadă ca atare esența de neîncrezători. Indiferent că te bazezi pe manifestările sau pe afirmațiile lor consecvente despre credința în Dumnezeu, odată ce ai priceput situația și ai discernut clar faptul că sunt neîncrezători, ar trebui să-i respingi ferm, fără ezitare. Indiferent ce metodă sau ce judecată folosești, găsește orice mod posibil de a te debarasa de ei – aceasta este lucrarea pe care ar trebui să o facă lucrătorii și conducătorii; este lucrarea pe care ar trebui să și-o asume. Acesta este un tip de oameni care ar trebui îndepărtați sau excluși.

B. Ca să cauți persoane de sex opus

Așadar, care sunt manifestările celui de-al doilea tip de oameni care ar trebui îndepărtați sau excluși? Unii oameni nu au fost niciodată implicați în a crede în Dumnezeu; doar au o impresie favorabilă în legătură cu acest lucru. Nu sunt interesați să știe ce ar trebui să urmărească sau să câștige cineva crezând în Dumnezeu. Au auzit că oamenii care cred în Dumnezeu sunt foarte conștiincioși și candizi, așa că vor să-și găsească un partener romantic în biserică, apoi să se căsătorească și să trăiască o viață în stabilitate. Acestea sunt intenția și scopul lor, așa că vin la biserică pentru a-și găsi partenerul ideal. Pe acești neîncrezători nu îi interesează absolut deloc să creadă în Dumnezeu; nu le pasă deloc de Creator, de adevăr, de a fi mântuiți, de a-L cunoaște pe Dumnezeu, de a face o datorie sau de orice astfel de chestiuni. Chiar dacă pot înțelege după ce aud cuvintele lui Dumnezeu și ascultă predici, nu vor să pună la inimă. Vor doar să găsească un partener ideal și, bineînțeles, speră să cunoască mai mulți oameni și să-și lărgească rețeaua de relații. Ajung să creadă în Dumnezeu în scopul de a găsi un partener ideal. Unii oameni ar putea spune: „De unde știi Tu că au acest scop? Nu au zis nimic și nici nu Ți-au menționat acest lucru!” Demonstrează acest lucru prin comportamentul lor. Priviți cum caută mereu sexul opus atunci când își îndeplinesc îndatoririle sau când iau legătura cu cineva. Când le place cineva, au întruna părtășie cu persoana respectivă și se apropie de ea, cerând mereu informații despre ea și ajungând să o cunoască. Aceste acțiuni și manifestări neobișnuite ar trebui să atragă suficient de mult atenția conducătorilor și lucrătorilor, care ar trebui să urmărească intențiile lor și ce scop intenționează să-și îndeplinească; ar trebui să stabilească exact cine le-a predicat Evanghelia, de ce caută în special să ia legătura cu persoane de sex opus, de ce au mereu ceva de spus persoanelor de sex opus și de ce au o înclinație deosebită spre persoanele de sex opus, manifestând mai ales o curiozitate și o preocupare specială față de oamenii pe care îi plac. Astfel de oameni au o impresie favorabilă despre cei care cred în Dumnezeu. Chiar dacă nu sunt foarte interesați să meargă la adunări, să asculte predici, să aibă părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, să cânte imnuri, să aibă părtășie despre experiențe personale și alte chestiuni de acest fel, în general, nu spun nimic care să provoace tulburări și perturbări. Se concentrează doar să găsească un partener romantic cu care să trăiască o viață bună. Dacă își găsesc un partener, îl pot însoți în credința în Dumnezeu; chiar dacă ei înșiși nu urmăresc, își pot susține partenerul în credința în Dumnezeu. Unii oameni au o umanitate relativ acceptabilă, sunt săritori și își dau silința să fie prietenoși și buni. De exemplu, pot să-i tolereze pe alții, se gândesc la tot ce pot ca să-i ajute pe cei cu dificultăți să și le rezolve, sau să le ofere unele sfaturi și așa mai departe. Sunt relativ buni cu ceilalți și nu nutresc pic de malițiozitate, dar scopul și țelul lor în credința în Dumnezeu nu sunt foarte onorabile. Nu urmăresc adevărul și nu îl acceptă, indiferent cine are părtășie cu ei despre acesta. După ce îl urmează o jumătate de an, un an sau doi, nu se produce nicio schimbare în ei. Deși nu spun nimic despre faptul că nu cred și deși nu provoacă nicio tulburare sau perturbare, nu li se dezvoltă niciun interes privind chestiuni legate de credința în Dumnezeu. Se cuvine ca acești oameni să rămână în biserică? (Nu.) Ar trebui să fie îndepărtați astfel de oameni? (Și ei ar trebui să fie îndepărtați.) Care este motivul? (E acela că nu sunt interesați de adevăr, iar mântuirea nu îi vizează. Dacă rămân în biserică, în timp ce își caută întruna un partener, acest lucru îi va tulbura pe ceilalți și-i va duce în ispită; nu vor juca un rol pozitiv.) Exact așa stau lucrurile. De exemplu, unor oameni le place în mod deosebit să consume carne. Atunci când consumă carne, uită de lucrarea lor. Dacă nu există carne, încă mai pot să se ocupe de unele sarcini potrivite, dar când este disponibilă carne, lucrarea lor este întârziată. Ce înseamnă carnea pentru ei? (Ispită.) Exact, este o ispită. Așadar, pot cei care își caută întruna un partener să fie considerați o sursă de ispite? (Da.) Într-adevăr, sunt o sursă de ispite. Unor astfel de oameni ar trebui să li se spună clar: „Nu ești sincer față de credința în Dumnezeu sau de îndeplinirea datoriei tale. Nu ai fost niciodată capabil să te integrezi în biserică și niciodată nu ai fost considerat un credincios adevărat. De-a lungul acestor doi ani de interacțiune, ți-am văzut scopul: vrei doar să-ți găsești un partener în biserică. Oare acest lucru nu face rău oamenilor buni? Oamenii din biserică nu sunt potriviți pentru tine. Există mulți oameni potriviți pentru tine printre non-credincioși. Mergi și găsește pe cineva în rândul non-credincioșilor.” Implicația este de a le spune: „Ți-am văzut adevărata față. Nu ești unul dintre aleșii lui Dumnezeu. Nu ești o persoană a casei lui Dumnezeu. Nu poți fi considerat fratele sau sora noastră.” Astfel de oameni ar trebui să fie îndepărtați din biserică, potrivit principiilor casei lui Dumnezeu. Astfel, acești oameni care caută în mod necugetat un partener și îi seduc pe ceilalți vor fi îndepărtați. Nu sunt ușor de discernut acești oameni? (Ba da.) Acești oameni sunt și neîncrezători. Au o oarecare înclinație spre biserică, spre credința religioasă și spre cei care cred în Dumnezeu. Vor doar să profite de ocazia de a crede în Dumnezeu pentru a găsi un partener printre credincioși, cu care să trăiască și pe care să-l slujească devotați. Spuneți-Mi, este posibil un astfel de lucru? Ar trebui să-i mulțumim? Ar trebui să rânduiască biserica astfel de chestiuni? (Nu.) Biserica nu are nicio obligație de a le satisface preferințele personale. Indiferent cât de convinși sunt de faptul că sunt oameni buni credincioșii, că ar putea să-și trăiască viața într-un mod cuviincios cu acești credincioși, sau că aceștia pot merge pe calea corectă, e inutil – opinia lor nu contează. Astfel de neîncrezători se pot afla și în majoritatea bisericilor. Modul de a trata cu acești oameni este să folosiți metoda despre care tocmai am avut părtășie, sau puteți folosi metode mai bune, dacă le aveți, atât timp cât ei sunt tratați conform principiilor. Acești neîncrezători sunt clasificați în rândul diverselor tipuri de oameni răi – este exagerat? (Nu.) Exact așa îi tratăm pe neîncrezători.

C. Ca să eviți dezastre

Ce alte tipuri de oameni ar trebui îndepărtați sau excluși din biserică? (Un alt tip sunt cei care cred în Dumnezeu doar ca să evite dezastre.) A crede în Dumnezeu doar pentru a evita dezastre este, de asemenea, un scop pe care îl au oamenii în credința lor. Nu sunt contaminați în acest mod și cei mai mulți dintre credincioșii în Dumnezeu? (Ba da.) Așadar, cum ar trebui să distingem între oamenii care ar trebui înlăturați sau excluși din biserică din cauza acestui lucru și oamenii care doar afișează o dezvăluire normală a corupției și care nu ar trebui înlăturați sau excluși? Pentru majoritatea oamenilor, credința lor este amestecată cu motivul credinței în Dumnezeu pentru a evita dezastre – aceasta e o realitate. Dintre cei care cred în Dumnezeu pentru a evita dezastre trebuie să îi distingeți pe neîncrezătorii care întrunesc criteriile pentru a fi îndepărtați sau excluși. De exemplu, atunci când astfel de oameni văd că dezastrele încep să se agraveze, încep să participe mai frecvent la adunări și iau înapoi rapid cărțile din cuvintele lui Dumnezeu, pe care înainte le înapoiaseră bisericii, spunând că acum vor să creadă serios în Dumnezeu. Totuși, odată ce dezastrele trec sau se retrag, se întorc la a face afaceri și a câștiga bani, blocând toate metodele de contact, astfel încât frații și surorile nu îi pot găsi sau contacta pentru adunări. Când dezastrele lovesc, ei îi caută în mod activ pe frați și pe surori, dar atunci când dezastrele se sfârșesc, fraților și surorilor le vine foarte greu să-i găsească și foarte rar reușește cineva să ia legătura cu ei. Nu sunt foarte evidente aceste manifestări? (Ba da.) Atunci când nu este niciun dezastru, ei spun: „Oamenii au nevoie să aibă o viață normală. Trebuie să ne îndeplinim sarcinile. Eu trebuie să gătesc acasă în fiecare zi și să duc și să iau copiii de la școală, așa că, uneori, nu reușesc să ajung la adunări. În plus, viața necesită bani; trebuie plătite toate cheltuielile de trai. Nu putem supraviețui fără să câștigăm bani. În această lume, nimeni nu se poate descurca fără bani. Credința în Dumnezeu trebuie să fie practică!” Vorbesc plauzibil și oferă motive cuprinzătoare, concentrându-se în totalitate pe a câștiga bani și a-și îndeplini sarcinile, participând doar ocazional la câte o adunare și citind rareori cuvintele lui Dumnezeu. Atitudinea lor față de credința în Dumnezeu este temperată, nici caldă, nici rece. Când lovește dezastrul, spun: „O, nu pot să trăiesc fără Dumnezeu; am nevoie de Dumnezeu! Trebuie să mă rog lui Dumnezeu și să apelez la El în fiecare zi! Nu încerc să evit dezastrele; principalul lucru este că nu pot trăi fără Dumnezeu în inima mea. O viață bună fără Dumnezeu în inima mea tot pare pustie!” Nu pot spune niciun cuvânt care să demonstreze că Îl cunosc pe Dumnezeu; tot ce spun sunt cuvinte prin care să-și justifice acțiunile și comportamentul. Ei nu știu cât de multe cărți distribuie casa lui Dumnezeu tuturor; nu știu la ce subiect au ajuns predicile; nu știu ce adevăruri reprezintă subiectul actual al părtășiilor în viața bisericească. Participă la o adunare o dată la șase luni sau o dată pe an. Când participă, spun: „Non-credincioșii sunt pur și simplu groaznici. Societatea e nedreaptă. Această lume este rea. E foarte greu să faci un efort ca să câștigi bani! Povara lui Dumnezeu pentru oameni este ușoară…” Vorbesc întruna despre aceste lucruri fără rost, care nu au nicio legătură cu subiectele și conținutul părtășiei din cadrul adunării. Spun câteva vorbe goale în rugăciunea lor și câteva cuvinte superficiale despre credința în Dumnezeu și apoi se consideră credincioși, simțindu-se relaxați în inima lor și liniștiți. Înseamnă asta să crezi în Dumnezeu? Ce fel de nemernici sunt astfel de oameni? Dacă-i întrebi: „De ce nu participi în mod regulat la adunări?”, spun: „Condițiile nu îmi permit. Acesta este mediul pe care l-a rânduit Dumnezeu pentru mine și trebuie să mă supun.” Ce frumos sună aceste cuvinte! Ei spun, de asemenea: „Uite, Dumnezeu a rânduit acest mediu pentru mine. Întreaga mea familie depinde de mine pentru hrană, așa că trebuie să câștig bani ca să mă descurc! Momentan, a câștiga bani este sarcina pe care mi-a dat-o Dumnezeu.” Nu menționează deloc îndeplinirea datoriei lor, nici responsabilitățile și obligațiile lor ca ființe create și cu atât mai puțin menționează felul în care cuvintele lui Dumnezeu se pun în practică; participă doar ocazional la câte o adunare și oferă câțiva yuani, gândindu-se că au adus o contribuție casei lui Dumnezeu. Sunt alții care, atunci când li se îmbolnăvesc copiii, se roagă lui Dumnezeu și, câteva zile mai târziu, când copiii se simt mai bine, aduc rapid bisericii o ofrandă în bani, iar apoi, dispar din nou. De fiecare dată când interacționează cu frații și surorile, nu au niciodată părtășie despre adevăr, nici nu citesc cuvintele lui Dumnezeu. Când nu au loc dezastre sau calamități, nu se roagă niciodată lui Dumnezeu. Conversațiile lor zilnice sunt mereu despre banalități casnice, dispute privind binele și răul, viața trupească, diverse fenomene sociale și diverse lucruri pe care le văd și le aud; au rareori părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu și nu rostesc niciodată vreun cuvânt din inimă cu privire la credința în Dumnezeu. Doar își păstrează locul în biserică pentru a căuta îngrijirea și protecția din partea lui Dumnezeu. Pur și simplu acesta este modul lor de a crede în Dumnezeu; doar caută pace și binecuvântări fără a urmări deloc adevărul. Nu îi interesează absolut deloc adevărul. Vor doar să obțină beneficii, har și binecuvântări de pe urma credinței în Dumnezeu. Nu le pasă de viața de apoi, fiindcă nu o pot vedea și nu cred deloc în ea. Vor doar să se bucure de harul lui Dumnezeu în această viață și să evite toate dezastrele. Întrucât Dumnezeu și biserica sunt refugiul lor, ori de câte ori participă la adunări, bineînțeles că o fac după ce au întâmpinat dificultăți sau dezastre. Cred sincer în Dumnezeu astfel de oameni? (Nu.) Ce fel de oameni sunt ei? (Oportuniști și neîncrezători.) Aceștia sunt neîncrezători care vor să folosească biserica pentru a evita dezastrele. Ar trebui să li se permită unor astfel de oameni să rămână în biserică? (Nu.) Atunci când vin la adunări, îi tulbură pe ceilalți și le provoacă supărări. Majoritatea oamenilor sunt prea politicoși și s-ar simți jenați să încerce să-i oprească, așa că-i lasă să pălăvrăgească și să-i tulbure pe toți atunci când mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu. În acest moment, ce ar trebui să facă lucrătorii și conducătorii? Nu ar trebui să-și asume responsabilitatea de a-i restricționa pe astfel de oameni, protejând interesele majorității și menținând viața bisericească normală? (Ba da.) Poți să le iei înapoi cărțile din cuvintele lui Dumnezeu și să-i sfătuiești să părăsească biserica. Există diverse moduri de a convinge pe cineva să părăsească biserica – le puteți născoci pe ale voastre. Doar asigurați-vă că nu-i mai poate contacta pe frați și pe surori. Să presupunem că cineva spune: „Această persoană este bună. În biserică, vorbește doar despre banalități casnice, dar nu tulbură lucrarea bisericii și nici nu afectează felul în care ne îndeplinim datoria, așa că ar trebui să fim toleranți! În credința în Dumnezeu, nu ar trebui să tolerăm și să suportăm tot felul de oameni? Dumnezeu vrea ca fiecare om să fie mântuit și ca nimeni să nu îndure pierzania!” Apoi, trebuie să te gândești dacă persoana e vizată de mântuire. Dacă nu este, nu ar trebui s-o discernem și s-o îndepărtăm? (Ba da.) Unii oameni spun: „Sunt prea politicos; mi-ar fi jenă să încerc s-o conving să părăsească biserica.” Această problemă este ușor de rezolvat. Dacă pur și simplu n-o contactezi, nu vei fi tulburat sau constrâns de aceasta. Chiar dacă o întâlnești, nu e nevoie să interacționezi cu ea. Nu este nevoie să discuți cu ea despre chestiuni legate de credința în Dumnezeu; pur și simplu trateaz-o ca pe un non-credincios. Unii oameni spun: „Nu putem s-o ajutăm cu iubire și să avem părtășie cu ea despre adevărul pe care-l înțelegem?” Dacă simți cu adevărat iubire pentru astfel de neîncrezători, poți face o încercare. Dacă tu chiar îi poți schimba, atunci nu este nevoie să fie îndepărtați sau excluși. Unii oameni spun: „Nu-mi irosesc efortul. E inutil s-o ajut, e ca și cum aș face baie unui porc; oricât de bine îl cureți, tot va merge și se va tăvăli prin noroi. Exact asemenea tip de creatură este; nu se va schimba!” Dacă poți înțelege asta, atunci ai dreptate. Vei mai avea părtășie despre adevăr cu astfel de neîncrezători, pentru a-i ajuta? Veți mai face o astfel de lucrare fără rost? (Nu.) Acum vă dați seama că ați fost nesăbuiți și că nu ați văzut adevărata față a oamenilor. Neîncrezătorii nu pot să se schimbe. Acești oameni știu și că aceia care cred în Dumnezeu fac fapte bune și evită să facă fapte rele, că nu-i intimidează pe ceilalți și nu-i înșală. Au o impresie bună despre cei care cred în Dumnezeu, așa că se deghizează sub pretextul că „ar crede că există un Dumnezeu” și că „a crede în Dumnezeu e un lucru bun” și se infiltrează în biserică, făcându-i pe oameni să-i considere frați și surori. Unii oameni chiar sunt păcăliți de acest lucru, considerându-i sincer frate sau soră, adesea vizitându-i și ajutându-i. Abia după multă vreme își dau seama: „Această persoană vine la biserică doar atunci când se confruntă cu dezastre sau dificultăți, spunând lucruri inutile, aberante. Când lucrurile merg bine și totul este în regulă pentru ea, când viața ei este bună, ignoră pe toată lumea. Dacă am fi știut mai devreme că e un astfel de escroc, nu am mai fi ajutat-o și nu am mai fi investit atâta efort!” Are vreun sens să simți regrete acum? E prea târziu pentru regrete – deja ai vorbit foarte mult în zadar! Pe scurt, astfel de neîncrezători trebuie să fie discernuți, tratați și îndepărtați din biserică în cel mai scurt timp posibil. Nu-i privi ca pe niște frați și surori; nu sunt frați și surori. Doar oamenii care sunt aleși de Dumnezeu sunt frați și surori; numai cei care pot fi mântuiți și cei care urmăresc închinarea la Dumnezeu sunt frați și surori. Aceia care pierd timpul în casa lui Dumnezeu pentru a evita dezastre și pentru a se bucura cu lăcomie de harul lui Dumnezeu fără să accepte adevărul sunt neîncrezători. Nu sunt frați și surori și cu siguranță nu sunt aleșii lui Dumnezeu. Înțelegi? Asemenea neîncrezători trebuie tratați conform principiilor; ar trebui să te debarasezi de ei așa cum s-ar cuveni. Aceasta este responsabilitatea conducătorilor și lucrătorilor și este, de asemenea, un principiu care ar trebui să îi fie clar fiecăruia dintre aleșii lui Dumnezeu.

23 octombrie 2021