Punctul paisprezece: Discerneți prompt și apoi îndepărtați sau excludeți toate tipurile de oameni răi și antihriștii (Partea a doua)

La adunarea trecută, am avut părtășie despre cea de-a paisprezecea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor: „Discerneți prompt și apoi îndepărtați sau excludeți toate tipurile de oameni răi și antihriștii.” Părtășia a abordat un aspect al acesteia: ce este o biserică. După ce am avut părtășie despre definiția unei biserici, v-ați lămurit cu privire la relația dintre aceasta și cea de-a paisprezecea responsabilitate a conducătorilor și lucrătorilor? (După ce Dumnezeu a avut părtășie despre definiția unei biserici, am înțeles de ce există bisericile, ce rol joacă o biserică și ce lucrare face o biserică. Pe baza acestor lucruri, putem să discernem ce oameni din biserică provoacă perturbări și tulburări și nu joacă un rol pozitiv, iar apoi să-i îndepărtăm sau să-i excludem pe acești oameni.) După ce au înțeles ce este o biserică, lucrătorii și conducătorii ar trebui să știe motivul pentru care Dumnezeu întemeiază biserici, efectul pe care îl are asupra oamenilor crearea bisericilor, lucrarea pe care ar trebui să o facă bisericile, tipurile de oameni care alcătuiesc o biserică și ce oameni sunt frați și surori adevărate. După ce înțelegeți și cunoașteți aceste lucruri, aveți un concept și o definiție simplă, precum și o bază de principii pentru lucrarea schițată în cea de-a paisprezecea responsabilitate: „Discerneți prompt și apoi îndepărtați sau excludeți toate tipurile de oameni răi și antihriștii.” Acesta este un lucru care ar trebui să vă fie clar și pe care ar trebui să-l înțelegeți prin perspectiva teoriei și a viziunii. După ce înțeleg asta, prima lucrare pe care ar trebui să o preia conducătorii și lucrătorii este să-i discearnă pe toți oamenii răi. Care sunt standardele și principiile pentru a face acest lucru? Discernerea tuturor oamenilor răi ar trebui să se bazeze pe definiția unei biserici, pe semnificația și valoarea existenței unei biserici și pe lucrarea pe care Dumnezeu le-o alocă bisericilor, atunci când le întemeiază. Data trecută, am împărțit standardele și bazele pentru discernerea diverselor tipuri de oameni răi în trei categorii principale. Care sunt aceste trei categorii? (Scopul pentru care un om crede în Dumnezeu, umanitatea unui om și atitudinea unui om față de datoria sa.) Sunt aceste trei categorii principale suficient de specifice și de exhaustive? Unii oameni spun: „De ce nu se bazează discernerea tuturor oamenilor pe măsura în care aceștia iubesc adevărul și pe măsura în care se supun lui Dumnezeu și se tem de El, ci, în schimb, se bazează pe scopul pentru care cred în Dumnezeu, pe umanitatea lor și pe atitudinea lor față de propria datorie? Nu sunt prea reduse aceste standarde? Cu alte cuvinte, judecând după conținutul specific al acestor trei categorii, de ce nu există o discuție mai profundă despre atitudinea oamenilor față de Dumnezeu și față de adevăr? De ce nu se menționează dacă oamenii sunt dispuși să accepte emondarea, judecata și mustrarea, dacă au o inimă care I se supune lui Dumnezeu și care se teme de El și alt conținut mai detaliat legat de adevăr?” V-ați gândit vreodată la această întrebare? Deocamdată, să nu discutăm despre acest aspect. Mai întâi, haideți să analizăm cele trei criterii: scopul pentru care cred oamenii în Dumnezeu, umanitatea lor și atitudinea lor față de propria datorie. Judecând după denumirile lor, sunt sau nu superficiale aceste trei criterii? Dacă o persoană nu se ridică la înălțimea standardului în ceea ce privește aceste trei criterii de bază, poate fi numită frate sau soră? (Nu.) Poate fi considerată un membru al bisericii? Poate fi recunoscută de Dumnezeu ca făcând parte din biserică? (Nu.) Pentru ea, nu este posibil niciunul dintre aceste lucruri. Așadar, dacă o persoană este inadecvată sau inferioară din punctul de vedere al tuturor acestor trei criterii, atunci, astfel de persoane ar trebui să fie discernute; locul lor este în rândul diverselor tipuri de oameni răi și ar trebui îndepărtate sau excluse. Dacă o persoană este frate sau soră, recunoscută de Dumnezeu, sau un membru pe care ar trebui să-l accepte biserica, depinde cel puțin de capacitatea sa de a se ridica la înălțimea standardului și de a fi acceptabilă din perspectiva acestor trei criterii. Dacă nu întrunește nici măcar aceste trei criterii, atunci categoric nu este frate sau soră. Firește, Dumnezeu nu o recunoaște și nici biserica nu ar trebui să o accepte. Așadar, cum ar trebui să o trateze biserica și să se ocupe de ea? (Ar trebui să fie îndepărtată sau exclusă.) Odată ce este discernută, ar trebui să fie îndepărtată sau exclusă. Exact așa stau lucrurile.

Standarde și baze pentru discernerea diverselor tipuri de oameni răi

I. Pe baza scopului pentru care un om crede în Dumnezeu

D. Ca să practice oportunismul

La adunarea trecută, am avut părtășie și am enumerat trei scopuri pentru a crede în Dumnezeu. Dacă le enumerăm ca titluri, primul este ca să-ți satisfaci dorința de a fi funcționar, al doilea este ca să cauți persoane de sex opus și al treilea este ca să eviți dezastre. Am terminat părtășiile despre aceste trei scopuri. În continuare, vom avea părtășie despre cel de-al patrulea scop: unii oameni cred în Dumnezeu din motive exclusiv oportuniste, așadar, titlul acestui scop este „ca să practice oportunismul”. Unii oameni văd că toate religiile și confesiunile din lumea religioasă sunt lăsate în părăsire și lipsite de lucrarea Duhului Sfânt, că s-au răcit credința și dragostea oamenilor, că oamenii înșiși au devenit tot mai depravați și nu văd nicio speranță de mântuire și că oamenii au crezut mulți ani în Domnul, fără să câștige nimic. Văzând că lumea religioasă s-a transformat în totalitate într-un pustiu, caută o soluție pentru ei înșiși. Cugetă: „Ce biserică are acum mai mulți oameni, prosperă și are perspective de dezvoltare?” Descoperă că Biserica lui Dumnezeu Atotputernic, căreia lumea religioasă i se împotrivește și pe care aceasta o condamnă, prosperă, că are lucrarea Duhului Sfânt și că se dezvoltă bine atât pe plan local, cât și peste hotare. Se gândesc: „Am auzit că numărul membrilor acestei biserici crește, că aceasta se dezvoltă bine, are mână de lucru, resurse materiale și financiare din plin și perspective de dezvoltare. Dacă profit de această bună ocazie de a mă alătura bisericii lor, nu voi putea să obțin unele beneficii? Nu-mi voi asigura perspective bune?” Cu o asemenea intenție și un asemenea scop și un dram de curiozitate, se infiltrează în biserică. După ce acești oameni se infiltrează în biserică, nu îi interesează adevărul, credința în Dumnezeu sau transformarea propriei vieți-fire. Scopul în care se alătură bisericii este doar să găsească un sponsor sau o locuință și să obțină perspectivele dorite. De fapt, în inimile lor, nu îi interesează să creadă în Dumnezeu, în adevărurile pe care le exprimă El sau în lucrarea de mântuire pe care o face și nu vor să audă de aceste lucruri sau să le cerceteze. În special, nu au pic de interes cu privire la lucrarea lui Dumnezeu și lucrarea Duhului Sfânt. Acești oameni sunt precum oportuniștii din societate, care, indiferent în ce industrie intră, fac acest lucru doar pentru a găsi ocazii de a obține faimă, câștiguri și statut și fac investiții și plătesc un preț doar de dragul propriilor perspective și al propriului destin. Odată ce descoperă că în prezent nu există nicio perspectivă evidentă în domeniul sau în industria căreia i s-au dedicat, sau că această industrie nu le permite să-și afișeze atuurile și să urce în ierarhia socială, adesea cântăresc în minte dacă să schimbe slujba sau industria. În orice fac, astfel de oameni așteaptă mereu ocazia de a acționa; au o intenție și un scop pentru care se alătură bisericii. Când biserica prosperă, când poate rămâne fermă și are perspective de dezvoltare în societate sau în orice țară, ei se dedică în mod activ și cu entuziasm lucrării bisericii. Dar odată ce biserica este oprimată și restricționată, sau nu le poate satisface dorințele și cererile personale, se gândesc dacă să o părăsească și să găsească o altă soluție pentru ei înșiși. În mod clar, scopul real al acestor oameni care se alătură bisericii nu este faptul că îi interesează adevărul; ei nu s-au alăturat bisericii pe baza recunoașterii existenței lui Dumnezeu și a noii lucrări a lui Dumnezeu de mântuire a oamenilor. Chiar și când aleg o biserică, optează pentru una cunoscută, mare, cu mulți membri, în special una care are un renume de un anumit nivel, atât pe plan local, cât și peste hotare. Pentru ei, doar acest tip de biserică le întrunește standardele și e complet aliniată la țelurile la care aspiră sau pe care le urmăresc. Însă orice ar fi, de fapt, ei nu au crezut niciodată în adevăr, nici nu au recunoscut sincer existența sau lucrarea lui Dumnezeu. Chiar dacă pare că uneori fac ceva pentru biserică sau se dedică unei părți din lucrarea bisericii, în adâncul inimii, atitudinea lor față de adevăr și față de Dumnezeu rămâne neschimbată. Care este atitudinea lor? Atitudinea lor consecventă este, pentru moment, doar să țină pasul, să vadă ce anume pot obține de la această biserică, să vadă exact câte dintre cuvintele rostite de Dumnezeu se pot adeveri și în ce măsură și să vadă când pot fi obținute binecuvântările promise de Dumnezeu oamenilor și dacă aceste binecuvântări pot fi confirmate și îndeplinite pe termen scurt. Atitudinea lor este mereu așa. Vin în casa lui Dumnezeu mânați de curiozitate și de dorința de a încerca și cu atitudinea că dacă sunt îndeplinite cuvintele lui Dumnezeu și se adeveresc, atunci ei vor primi binecuvântări și nu vor rata nimic. Astfel de oameni vin în casa lui Dumnezeu și, chiar dacă par să fie prietenoși cu ceilalți, să respecte regulile, să nu provoace perturbări sau tulburări și să nu facă trăsnăi, pe baza atitudinii lor față de Dumnezeu și față de adevăr, ei pot fi identificați drept neîncrezători evidenți.

Cum putem discerne tipul de neîncrezători care cred în Dumnezeu doar pentru a câștiga binecuvântări în mod oportunist și nu doresc să câștige adevărul? Indiferent câte predici aud, indiferent cum se are părtășie despre adevăr cu ei, gândurile și concepțiile lor asupra oamenilor și lucrurilor, perspectiva asupra vieții și valorile lor nu se schimbă niciodată. De ce? Pentru că niciodată nu chibzuiesc serios la cuvintele lui Dumnezeu și sunt absolut refractari la adevărurile exprimate de Dumnezeu sau la ceea ce spune El despre diverse probleme. Ei doar se agață de propriile concepții și de filosofiile Satanei. În sufletul lor, încă mai cred că filosofiile și logica Satanei sunt drepte și corecte. De exemplu: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, „Funcționarii nu fac lucrurile dificile pentru cei care aduc daruri” sau „Cei buni au viață liniștită”. Ba chiar sunt unii care zic: „Când oamenii cred în dumnezeu, sigur sunt buni, ceea ce înseamnă să nu iei niciodată viața cuiva; a lua viața cuiva este un păcat și e de neiertat pentru dumnezeu.” Ce fel de concepție e asta? Este o concepție budistă. Deși concepția budistă se poate potrivi cu noțiunile și închipuirile oamenilor, ea e lipsită de orice adevăr. Credința în Dumnezeu trebuie să se bazeze pe cuvintele lui Dumnezeu; numai cuvintele Lui sunt adevărul. În credința lor în Dumnezeu, unii oameni acceptă chiar și concepțiile absurde ale non-credincioșilor și teoriile greșite ale lumii religioase drept adevărul, le prețuiesc și se agață de ele. Sunt aceștia oameni care acceptă adevărul? Ei nu pot să facă diferența dintre cuvintele omului și cuvintele lui Dumnezeu, ori dintre diavoli și Satana și singurul Dumnezeu adevărat, Creatorul. Nu se roagă la Dumnezeu, nu caută adevărul, nici nu acceptă niciunul dintre adevărurile exprimate de Dumnezeu. Ideile și concepțiile lor asupra oamenilor, asupra lumii exterioare și asupra tuturor celorlalte chestiuni nu se schimbă niciodată. Ei se agață numai de concepțiile pe care le-au avut întotdeauna, care provin din cultura tradițională. Oricât de ridicole sunt acele concepții, ei nu pot percepe asta și tot rămân neclintiți în acele concepții greșite și nu renunță la ele. Asta este o manifestare a unui neîncrezător. Care este o alta? Aceea că zelul, sentimentele și credința lor se schimbă după cum crește anvergura bisericii și după cum i se mărește continuu statutul în societate. De pildă, când lucrarea bisericii s-a răspândit peste hotare și a crescut în anvergură, când lucrarea de evanghelizare s-a răspândit complet, ei au văzut asta și s-au simțit revigorați imediat. Li s-a părut că biserica devenea din ce în ce mai influentă și că nu va mai suferi opresiunea și persecuția din partea guvernului, au considerat că exista speranță pentru credința lor în Dumnezeu, că puteau ține capul sus; astfel, li s-a părut că, crezând în Dumnezeu, pariaseră bine, că acțiunea lor riscantă avea să dea rezultate, până la urmă. Li s-a părut că șansele de a câștiga binecuvântări creșteau tot mai mult și au început să prindă curaj, în sfârșit. În anii trecuți, se simțiseră oprimați, îndurerați și neliniștiți pentru că vedeau deseori arestările și reprimarea creștinilor de către marele balaur roșu. De ce au simțit neliniște? Fiindcă biserica era la asemenea ananghie și și-au făcut griji gândindu-se dacă făcuseră alegerea corectă crezând în Dumnezeu și, mai mult decât atât, au fost tulburați și îngrijorați dacă ar trebui să rămână în biserică ori să o părăsească. În anii aceia, indiferent de împrejurările adverse cu care se confrunta biserica, acest lucru avea un impact asupra emoțiilor lor; orice lucrare pe care o făcea biserica și oricum fluctuau reputația și statutul bisericii în societate, acestea le afectau emoțiile și starea de spirit. Întrebarea dacă ar trebui să rămână ori să plece le rămânea mereu în minte. Astfel de oameni sunt neîncrezători, nu-i așa? Când biserica e condamnată și reprimată de guvernul național, când credincioșii sunt arestați sau judecați, condamnați, denigrați și respinși de comunitatea religioasă, se simt profund dezonorați și chiar foarte rușinați și umiliți pentru că au devenit membri ai bisericii; inima le șovăie și regretă că au crezut în Dumnezeu și s-au alăturat bisericii. Niciodată nu au de gând să ia parte la bucuriile și greutățile bisericii, ori să sufere împreună cu Hristos. În schimb, când biserica înflorește, par plini de credință; dar când biserica e persecutată, respinsă, reprimată și condamnată, vor să fugă, să plece. Când nu pot vedea nicio speranță de a primi binecuvântări sau nicio speranță ca Evanghelia Împărăției să se răspândească, vor și mai mult să plece. Când nu văd împlinite cuvintele lui Dumnezeu și nu știu când vor veni catastrofele cele mari și când se vor sfârși, sau când se va înfăptui Împărăția lui Hristos, ei șovăie, nesiguri, și sunt incapabili să-și facă datoria cu liniște sufletească. Ori de câte ori se întâmplă asta, vor să-L părăsească pe Dumnezeu, să părăsească biserica și să găsească o ieșire. Astfel de oameni sunt neîncrezători, nu-i așa? Fiecare mișcare a lor este pentru propriile lor interese trupești. Lor nu li se schimbă treptat ideile și concepțiile prin experimentarea lucrării lui Dumnezeu sau citind cuvintele Lui, prin părtășia despre adevăr și trăind viața bisericească. Când li se întâmplă ceva, ei niciodată nu caută adevărul, nu cercetează ce spun cuvintele lui Dumnezeu despre acel lucru, care sunt intențiile Lui, cum călăuzește El oamenii sau ce le cere acestora. Unicul lor țel pentru care au devenit membri ai bisericii este să aștepte ziua în care biserica va putea „ține capul sus”, ca să poată înhăța avantajele pe care și le-au dorit dintotdeauna. Evident, au devenit membri ai bisericii și fiindcă au văzut: cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul – dar ei sunt total refractari la adevăr și nu cred că se vor împlini toate cuvintele lui Dumnezeu. Ce spuneți, deci, sunt neîncrezători astfel de oameni? (Da.) Orice se întâmplă în biserică sau în lumea exterioară, calculează cât de mult le vor fi afectate interesele și cât de mare impact va avea acel lucru asupra obiectivelor pe care le urmăresc. La cel mai mic semn de necaz, se vor gândi imediat, cu mare acuitate, la propriile perspective, interese și dacă ar trebui să rămână sau să plece din biserică. Ba chiar sunt oameni care tot întreabă: „Anul trecut s-a spus că lucrarea lui dumnezeu se va sfârși – atunci, de ce mai continuă? În ce an se va sfârși lucrarea lui dumnezeu, exact? Nu sunt îndreptățit să știu? Am îndurat destul, timpul meu e prețios, tinerețea mea e prețioasă – cu siguranță nu mă puteți lăsa să aștept așa!” Ei sunt interesați în mod deosebit dacă s-au împlinit cuvintele lui Dumnezeu, de situația bisericii, de statutul și reputația ei. Nu le pasă dacă sunt capabili să câștige adevărul sau dacă pot fi mântuiți, ci sunt foarte interesați dacă pot obține avantaje și binecuvântări rămânând în casa lui Dumnezeu. Astfel de oameni sunt oportuniști în dorința lor de-a fi binecuvântați. Chiar dacă vor crede până la capăt, tot nu vor înțelege adevărul și nu vor avea mărturii privind experiențele lor despre care să poată vorbi. Ați întâlnit asemenea oameni? De fapt, asemenea oameni există în fiecare biserică. Trebuie să aveți grijă să-i discerneți. Astfel de indivizi sunt neîncrezători cu toții, sunt o nenorocire în casa lui Dumnezeu, vor aduce mult rău și niciun avantaj bisericii și trebuie îndepărtați din ea.

Haideți să rezumăm trăsăturile oportuniștilor. Prima lor trăsătură este că nu iau foarte în serios chestiunea existenței lui Dumnezeu. În cazul în care o întrebi dacă există Dumnezeu, vor spune: „Probabil. Dar nu-i nimic dacă nu există. Sunt aici doar ca să văd exact dacă profețiile pe care le-a făcut dumnezeu se vor adeveri și dacă vor veni sau nu marile catastrofe.” În gândurile și în punctele lor de vedere, atitudinea lor este că nu contează dacă Dumnezeu există sau nu. Atunci, nu este o glumă ca ei să creadă în Dumnezeu și să se alăture bisericii? (Ba da.) Credința lor în Dumnezeu este o simplă opinie, este ca un joc și nu are legătură cu adevărul sau cu calea vieții lor. De fapt, lor nu le pasă dacă Dumnezeu există sau nu; este în regulă și dacă există, și dacă nu există. Unii oameni îi contrazic, spunând că Dumnezeu nu există, iar ei nu se necăjesc și nu-i urăsc pe astfel de oameni. Dacă oamenii spun că Dumnezeu există, ei zic: „Dacă există, există. În orice caz, dacă tu crezi, atunci el există; dacă nu crezi, atunci nu există.” Acesta este punctul lor de vedere. Sunt credincioși adevărați astfel de oameni? Sunt neîncrezători, nu-i așa? (Așa e.) Pentru ei, e lipsit de importanță dacă Dumnezeu există sau nu, prin urmare, este sinceră credința lor în Dumnezeu? E imposibil ca ei să fie sinceri. Care este prima trăsătură a oamenilor oportuniști? (Nu iau foarte în serios chestiunea existenței lui Dumnezeu.) Aceasta este prima trăsătură.

Care este a doua trăsătură a oamenilor oportuniști? Este că nu sunt foarte serioși când e vorba să distingă între lucrurile pozitive și cele negative. Nu discern care zicale, evenimente și lucruri sunt pozitive și care sunt negative și nu iau în serios acest lucru. Pentru ei, lucrurile bune pot fi făcute să pară rele, iar cele rele pot fi făcute să pară bune, exact ca în zicala non-credincioșilor: „O minciună spusă de o mie de ori devine adevărul”; pentru ei, această zicală este valabilă. Dacă-i întrebi care este adevărul, cu siguranță nu vor spune că spusele lui Dumnezeu sunt adevărul, fiindcă ei nu recunosc acest lucru. Ce vor spune? Punctul lor de vedere real este că o minciună spusă de o mie de ori sau de zece mii de ori va deveni adevărul, ceea ce înseamnă că dacă mulți oameni spun ceva, ei vor crede că este adevărat. Este așa cum spun non-credincioșii: „Inițial, nu exista nicio cale în lume, dar după ce au mers mai mulți oameni, s-a format o cale.” Nu le pasă ce este bine sau rău, onest sau ticălos; cred că oricine are o mare abilitate este corect și oricine este inutil și incompetent este negativ. Nu vor recunoaște sub nicio formă că tot ce spune și ce face Dumnezeu sunt lucruri pozitive, nici nu vor recunoaște că Dumnezeu le cere oamenilor să trăiască realitățile lucrurilor pozitive. Acești oameni vor rosti chiar și falsități precum: „Spui că dumnezeu este adevărul, iar cuvintele lui sunt realitatea tuturor lucrurilor pozitive. Asta înseamnă că nu există lucruri pozitive în lume? Nu există în lume și lucruri pozitive și adevăruri?” Nu este asta o absurditate? Nu este o falsitate? (Ba da.) Acești oameni nu iau cuvintele lui Dumnezeu drept criteriu pentru cuvintele sau acțiunile lor. De exemplu, atunci când exprimă o falsitate și tu îi combați, vor spune: „Tu crezi că ai dreptate și eu cred că am dreptate, așa că hai să tolerăm și opinii diferite. Este corect orice crede un om că este bine.” Ce fel de punct de vedere este acesta? Nu este doar o încercare de a trata superficial lucrurile? (Ba da.) Acesta este un punct de vedere nesăbuit și confuz; acești oameni nu sunt serioși când e vorba să distingă între lucrurile pozitive și cele negative. Ce înseamnă că nu sunt serioși când fac asta? Înseamnă că nu pot recunoaște din inimă că toate lucrurile pozitive despre care vorbește Dumnezeu au legătură cu adevărul, sunt în conformitate cu acesta și vin de la Dumnezeu, iar lucrurile negative despre care vorbește Dumnezeu sunt contrare adevărului și vin de la Satana. Ei nu acceptă acest fapt și vor mereu să facă neclare conceptele. Ca să evite să fie discernuți de alții și să fie condamnați, nu sunt niciodată serioși când e vorba să distingă între lucrurile pozitive și cele negative, nu-și expun niciodată adevăratele păreri și mereu vorbesc ambiguu, fără a le spune oamenilor vreodată ce cred cu adevărat. Spun lucruri diferite în funcție de persoana cu care vorbesc, adaptându-se complet situației, după nevoie. În toate privințele, acești oameni nu sunt interesați de adevăr sau de existența lui Dumnezeu. Aceasta este cea de-a doua manifestare a oamenilor oportuniști: nu sunt foarte serioși când e vorba să distingă între lucrurile pozitive și cele negative.

Ce alte trăsături au acești oameni oportuniști? Acești oameni vor alege mereu dacă rămân sau pleacă pe baza modului în care evoluează lucrurile, fiind deosebit de pricepuți la a se adapta situațiilor. Când se alătură bisericii, deja și-au făcut pregătiri suficiente pentru strategia de ieșire și perspectivele lor, planificând fiecare pas. În inima lor, chibzuiesc și plănuiesc cu privire la ce să facă dacă se împlinesc cuvintele lui Dumnezeu și ce să facă dacă acestea nu se împlinesc după un anumit număr de ani. Persoanele de acest fel nu se dedică niciodată total bisericii, atunci când i se alătură. În schimb, urmăresc constant dezvoltarea bisericii, atitudinea acesteia față de ei și modul în care îi tratează, precum și alți factori, pentru a-și decide pașii următori. Nu sunt foarte complicate gândurile acestor oameni? (Ba da.) Deși s-au alăturat bisericii, au mereu o perspectivă temporară, ca niște lucrători cu contract de muncă, rămânând veșnic într-o stare de „fizic aici, dar mental altundeva”, având mintea ocupată cu intrigi și comploturi. Alegerea lor de a crede în Dumnezeu și de a se alătura bisericii este doar un compromis făcut cu reticență, nu o nevoie spirituală sau o dorință de a-L urma pe Dumnezeu și de a merge pe calea corectă a vieții omenești, pe baza recunoașterii existenței lui Dumnezeu. Le lipsește credința pentru acest lucru. Acești oameni cred în Dumnezeu având atitudinea de a aștepta momentul potrivit, chibzuind în inima lor: „Dacă a crede în dumnezeu îmi aduce de o sută de ori mai mult în această viață, viața veșnică în lumea care urmează și șansa de a fi mântuit și de a intra în Împărăția Cerurilor, atunci voi crede și eu. Dacă nu le pot primi pe acestea, voi părăsi biserica în orice moment și în orice situație și nu voi mai crede.” Ajung să creadă în Dumnezeu doar cu speranța oportunistă de a obține binecuvântări. Dacă nu pot primi binecuvântări, își pot abandona îndatoririle în orice moment și în orice situație și își pot croi o altă cale, fiindcă inimile lor nu au fost niciodată atașate de biserică, iar ei nu au ales cu adevărat calea de a crede în Dumnezeu și de a-L urma.

Principalele trăsături ale oamenilor oportuniști sunt acestea trei: nu iau în serios dacă există Dumnezeu, nu disting cu seriozitate între lucrurile pozitive și cele negative și pot părăsi biserica în orice moment și în orice situație. Indiferent cât de bine îi tratează frații și surorile, atâta vreme cât lucrurile nu sunt aliniate la interesele lor sau nu le întrunesc nevoile actuale, pot părăsi biserica. Dar când nu au unde merge, aleg să se întoarcă. După ce se întorc, tot nu urmăresc adevărul și e posibil să părăsească din nou biserica, în orice moment. Ce fel de nemernici sunt? Venirile și plecările lor par foarte relaxate; nu cred cu sinceritate în Dumnezeu. Acestea sunt trăsăturile oamenilor oportuniști; din punctul de vedere al esenței lor, sunt neîncrezători. Unii oameni pot stărui în credința lor vreme de trei, până la cinci ani, unii pot stărui opt sau zece ani, dar scopul lor este doar să caute binecuvântări, într-o manieră oportunistă. Astfel de oameni nu sunt săraci cu duhul. Ba chiar au rezistat până acum în mediul aspru, plin de persecuții, al Chinei continentale – nu este oarecum asemănător cu „să dormi pe vreascuri și să lingi fiere”? Unii oameni nu mai pot continua după ce au crezut vreme de zece ani, așa că se plâng: „Au trecut zece ani. Mi-am irosit tinerețea în biserică. Dacă aș fi muncit din greu în lume în acești zece ani, câți bani aș fi putut câștiga? Poate că aș fi devenit manager și probabil aș fi avut foarte multe bunuri.” Atunci, devin neliniștiți. Au crezut în Dumnezeu vreme de zece ani doar pentru a-și satisface puțina curiozitate și dorința de binecuvântări, dar nu au urmărit niciodată adevărul. Ca urmare, nu au câștigat nimic. Regretă că au crezut în Dumnezeu, ba chiar se ceartă cu asprime, spunând: „Prostule, idiotule! Nu ai ales drumul lat, ușor, ci ai insistat să mergi pe drumul acesta dificil. Nu te-a forțat nimeni; a fost alegerea ta!” Unii oameni pot pleca și dacă au crezut zece ani, dispărând la cea mai mică provocare. După ce abia se descurcă în societate vreme de doi sau trei ani, descoperă că a-ți face drum în societate nu este atât de lipsit de probleme și de ușor cum își imaginau și că lumea non-credincioșilor nu este atât de vie și ideală cum părea; nu le este ușor să se descurce nicăieri în lume. După ce se gândesc bine, descoperă că tot biserica e mai bună, așa că se întorc, cu nerușinare. Când revin, spun: „E bine să crezi în dumnezeu; non-credincioșii sunt răi, îi hărțuiesc mereu pe oameni. Există prea multă suferință în lume. În acești ani în care nu am citit cuvintele lui dumnezeu, în care nu am trăit viața bisericească, m-am prăbușit în întuneric, plângând și scrâșnind din dinți în fiecare zi; am fost oprimat până când am ajuns să nu mai semăn cu un om. E mai bine să cred în dumnezeu!” Proclamă că e mai bine să creadă în Dumnezeu, dar în realitate, o fac fiindcă au auzit că există prea multe dezastre în această lume, iar omenirea se va confrunta, în curând, cu o mare catastrofă. E inutil să ai bani, pământ, mașini și case; doar cei care au credință pot fi salvați. Prin urmare, se întorc, pentru a crede din nou în Dumnezeu. Nu este acesta un oportunist? (Ba da.) Oameni oportuniști pot părăsi biserica oricând. Dacă văd că există o speranță de a obține binecuvântări întorcându-se la biserică, pot și să se întoarcă în orice moment. După ce se întorc, pot să spună câteva cuvinte pline de regrete și să exprime faptul că nu-L vor mai părăsi niciodată pe Dumnezeu, dar după ce vor vedea că lucrurile sunt calme și liniștite în lume și că încă se pot bucura de câteva zile bune, pot părăsi iar biserica, în orice moment. Cum văd ei casa lui Dumnezeu și biserica? O văd drept o piață liberă, venind și plecând după bunul plac. Spuneți-Mi, dacă astfel de oameni sunt îndepărtați sau pleacă de bunăvoie, biserica ar trebui să-i accepte înapoi, dacă vor să se întoarcă? (Nu.) Nu ar trebui să fie acceptați înapoi. A-i accepta înapoi este o greșeală și încalcă principiile. Acești oameni nu întrunesc standardele membrilor bisericii. Pot să părăsească biserica în orice moment, iar pentru a obține binecuvântări, se pot strecura oricând înapoi în biserică, dar de-a lungul acestui întreg proces, nu acceptă niciodată adevărul. Asta dovedește că nu sunt credincioși adevărați. Astfel de oameni vor fi vizați mereu de îndepărtare și de excludere. Biserica ar trebui să-i îndepărteze și să le spună: „Să nu regreți. Odată ce pleci, nu te mai poți întoarce. Biserica nu-ți va mai deschide ușa a doua oară. Acesta este principiul.” Unii oameni spun: „Au fost nesăbuiți la vremea respectivă, dar acum se comportă foarte bine. Sunt ascultători ca mielușeii, lamentabili ca pribegii fără casă. Oricând îi văd pe frați și pe surori, își exprimă regretul și îndatorarea, plângând de remușcare până li se înroșesc ochii. Arată absolut jalnic, iar atitudinea cu care mărturisesc este foarte bună. Să-i lăsăm să se întoarcă.” E vreo propoziție aici care se aliniază la principii? (Nu.) Chiar și după ce au crezut vreme de trei sau chiar zece ani, tot pot părăsi biserica într-un mod hotărât și fără ezitare. Ce fel de nemernici sunt? Sunt ei credincioși adevărați? (Nu.) Au avut vreo fărâmă de sinceritate când au ales, inițial, să-L urmeze pe Dumnezeu? Nu. Dacă ar avea vreo fărâmă de sinceritate, nu ar fi atât de hotărâți să părăsească biserica. În general, un om ar putea cel mult să aibă astfel de gânduri când este slab, deznădăjduit, sau când lucrurile nu îi merg bine, dar niciodată nu ar decide cu hotărâre să părăsească biserica pentru a găsi un alt drum, după ce a crezut în Dumnezeu vreme de trei, cinci sau chiar zece ani. Dacă poate părăsi biserica oricând vrea, acest lucru arată că nu a fost sincer atunci când a acceptat adevărata cale și s-a alăturat inițial bisericii; a avut motive și scopuri ascunse – nu se poate spune altfel. Astfel de oameni trebuie discernuți în mod clar. Nu sunt credincioși adevărați. Cred în Dumnezeu și-L urmează în speranța oportunistă de a obține binecuvântări. Astfel de oameni sunt caracterizați ca oportuniști și, odată discernuți, ar trebui îndepărtați din biserică. Dacă nu părăsesc biserica și continuă să profite de situație pentru câștigul personal în cadrul bisericii, atunci o fac fiindcă nimeni nu-i poate discerne. Totuși, prin părtășia de azi despre diversele manifestări ale acestor oportuniști, conducătorii, lucrătorii și aleșii lui Dumnezeu ar trebui să aibă o înțelegere și un discernământ mai clare asupra acestor oameni. Odată ce se descoperă că nu citesc niciodată cuvintele lui Dumnezeu sau nu se roagă lui Dumnezeu, nu sunt interesați de lucrarea lui Dumnezeu sau de adevărurile pe care le exprimă El, nu sunt interesați de lucruri pozitive și nu le iau în serios, atunci ar trebui să se ferească mai atent de aceștia. Este necesar să le urmărească motivele și scopurile credinței în Dumnezeu și să stabilească atitudinea lor față de biserică, față de adevăr și față de Dumnezeu. Dacă este evident că nu au o atitudine corectă, sunt deosebit de indiferenți față de urmărirea adevărului și îndeplinirea îndatoririlor, nu manifestă absolut niciun interes, și au mereu o atitudine sceptică față de cuvintele lui Dumnezeu, atunci se poate confirma că acești oameni sunt oportuniști și neîncrezători. În acest caz, nu ar trebui considerați frați sau surori; nu fac parte din biserică. Mai degrabă ar trebui îndepărtați din biserică. Au crezut ani de zile și tot nu acceptă adevărul; ar putea fi util să continuați să aveți părtășie cu ei? Ar fi realist să așteptați în continuare să se căiască? Nu mai lucrați asupra unor astfel de oameni și nu-i așteptați să se căiască. Dacă nu sunt dispuși să-și facă datoria și încă vor să-și lungească șederea în biserică fără să plece, atunci conducătorii bisericii ar trebui să găsească un mod de a-i izola cu înțelepciune. E potrivit acest lucru? (Da.) Odată ce acești oameni sunt discernuți ca oportuniști, deja sunt încadrați în rândurile diverșilor oameni răi și ale neîncrezătorilor. Întrucât sunt oameni răi și neîncrezători, ei întrunesc principiile și condițiile pentru a fi îndepărtați sau excluși din biserică. A-i îndepărta devreme e categoric mai bine decât a-i îndepărta târziu. Îndepărtându-i devreme, se evită multe necazuri, iar ei nu mai trebuie să se simtă nedreptățiți. Ar trebui să le spuneți clar acestor oameni: „Nu e nevoie să continui să chibzuiești în inima ta când sau cum să pleci și nu e nevoie să continui să chibzuiești dacă rămâi sau pleci. Dumnezeu și casa Lui nu-i forțează pe oameni; dacă vrei să pleci, biserica nu va încerca să te convingă să rămâi. Dar există un lucru care trebuie să-ți fie clar: dacă ești sigur că nu ești o persoană a casei lui Dumnezeu și nu ești dispus să fii un membru al bisericii, atunci să pleci cât mai repede posibil; să nu amâni. Asta este pentru binele tuturor. Dacă tu crezi în existența lui Dumnezeu, poți să accepți cuvintele Lui drept adevărul și ești în mod sincer dispus să te alături bisericii, atunci ești, în mod legitim, un membru al bisericii. Dar acum, nu ești. Ai venit pentru oportunism și poate că tu nu știi asta, dar noi am discernut – potrivit cuvintelor lui Dumnezeu, adevărului și principiilor bisericii pentru tratarea tuturor felurilor de oameni – că ești un oportunist. Chibzuiești întruna la momentul potrivit pentru a părăsi biserica; acesta e un mare deranj. Nu e nevoie să găsești momentul potrivit; poți să pleci acum. Dacă ești mereu nesigur cu privire la apariția și lucrarea lui Dumnezeu, atunci îți spun clar acum: nu e nevoie să mai cugeți sau să mai scrutezi lucrurile, nu trebuie să-ți îngreunezi situația – poți să părăsești biserica acum, ușa casei lui Dumnezeu este deschisă, iar casa lui Dumnezeu nu te va reține, ea nu-i forțează pe oameni.” Se cuvine să faceți asta? (Da.) Oferiți-le o „cale de ieșire”; nu-i lăsați să se chinuie aici în fiecare zi, ca furnicile în tigaie, torturați constant de sentimentele, trupul și perspectivele lor și de problema rămânerii sau a plecării. Indiferent cât de mult sunt torturați de aceste lucruri, asta nu duce la nimic. Încă se întreabă în inima lor când să plece, cum să plece, dacă vor suferi pierderi și ghinioane dacă pleacă devreme și dacă pot primi binecuvântări în caz că mai rămân. Dacă pleacă și apoi se împlinesc cuvintele lui Dumnezeu? Dacă nu pleacă și cuvintele lui Dumnezeu rămân neîmplinite? Nu este nevoie să fie constant îngrijorați și neliniștiți în legătură cu aceste lucruri. De vreme ce nu cred în Dumnezeu cu o dorință autentică, ar trebui să plece cât mai repede posibil. Nu ar trebui să rămână aici, încercând să profite de situație pentru câștigul personal, prefăcându-se că sunt ceva ce nu sunt. Spuneți-Mi, este bine să-i sfătuiți în acest fel și să gestionați astfel problema? (Da.) Este exagerat să-i încadrați pe oportuniști între diverșii oameni răi care trebuie îndepărtați sau excluși? (Nu.) Unii oameni spun: „Cum pot astfel de oameni să fie considerați oameni răi?” Câți oameni buni există printre neîncrezători? În ochii lui Dumnezeu, firea-esență a celor care cred în Dumnezeu și recunosc existența Lui este considerată rea, ca să nu mai vorbim de cei care categoric nu cred în Dumnezeu și nu-I recunosc existența. Așadar, este exagerat să-i clasificăm drept oameni răi? (Nu.) În orice caz, măcar sunt încă numiți oameni – oameni răi. Deja este acceptabil că nu sunt clasificați drept demoni răi. A-i încadra între oamenii răi este absolut potrivit și corect; nu este deloc exagerat. Astfel de oameni răi sunt și unul dintre diversele tipuri de oameni care trebuie îndepărtați sau excluși de către casa lui Dumnezeu. Acesta este cel de-al patrulea tip de neîncrezător, al cărui motiv pentru a crede în Dumnezeu este de natură oportunistă.

Care sunt trăsăturile principale ale oportuniștilor? Prin intermediul interacțiunilor voastre cu acești oameni și urmărind firile, punctele de vedere, atitudinile sau umanitatea pe care le dezvăluie, ce trăsături principale ați descoperit? Rezumați-le. (Inițial, oportuniștii nu ajung să creadă în Dumnezeu pentru a urmări adevărul. Aud că Biserica lui Dumnezeu Atotputernic prosperă, așa că ajung să creadă în Dumnezeu doar în speranța că vor obține unele beneficii și binecuvântări de la casa lui Dumnezeu, căutând să profite. Și dacă nu primesc aceste lucruri după o vreme, vor să plece. Acești oameni nu cred sincer în Dumnezeu și nu sunt deloc interesați să creadă în El.) Care este cea mai mare problemă cu oportuniștii? Aspectul principal este că nu-i interesează adevărul, dar îi interesează foarte mult să obțină binecuvântări, așa că lor le este cel mai greu să accepte adevărul. Unii oameni spun: „Nu poți să-i îndepărtezi sau să-i excluzi doar pentru că nu-i interesează adevărul, nu-i așa?” Lipsa de interes cu privire la adevăr a acestor oameni se vede în principal din faptul că niciodată nu citesc cuvintele lui Dumnezeu și nu au părtășie despre adevăr. Dacă aud pe cineva având părtășie despre adevăr și vorbind despre autocunoaștere, sau căutând adevărul pentru a rezolva probleme, simt în inima lor o aversiune deosebită, sunt complet lipsiți de interes și încep să ațipească. Le este extrem de scârbă de aceste lucruri și chiar stau la palavre, vorbind despre dezastre și discutând despre faptul că Dumnezeu arată semne și minuni, pentru a-i tulbura pe ceilalți atunci când au părtășie despre adevăr. Ca urmare, unii oameni care nu urmăresc adevărul se entuziasmează atunci când aud aceste subiecte și se alătură discuției. Nu tulbură ei astfel în mod ostentativ viața bisericească? Rareori citesc cuvintele lui Dumnezeu în viața de zi cu zi, iar atunci când o fac, ocazional, probabil e pentru că lăuntric, îi deranjează ceva. Nu sunt interesați de adunări, de a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu sau de a avea părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu. Îi preocupă doar aceste lucruri: „Când va veni ziua lui dumnezeu? Când se vor sfârși marile catastrofe? Când ne putem bucura de binecuvântările Împărăției Cerurilor?” Mereu își pun întrebări în legătură cu aceste lucruri. Dacă nu discută nimeni despre aceste subiecte, caută on-line și, după aceea, încep să răspândească aceste lucruri în timpul adunărilor. Inimile le sunt inundate de aceste lucruri. Atât timp cât îi aud pe alții având părtășie despre subiecte care îi interesează, pot să intre în discuție și să se alăture părtășiei. Dar imediat ce aud conținuturi legate de adevăr sau de cuvintele lui Dumnezeu, nu vor să asculte. Începe să-i ia somnul, iar unii chiar pleacă, în timp ce alții încep să se foiască – afișează tot felul de expresii faciale urâte. Tu spui: „Să avem părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu.” Ei spun: „Mi-e sete, trebuie să beau niște apă.” Tu spui: „Să avem părtășie despre autocunoaștere” sau „Să avem părtășie despre detaliile îndeplinirii îndatoririlor; să vedem ce spun cuvintele lui Dumnezeu despre asta și care sunt adevărurile-principii.” Ei spun: „Am ceva de făcut. O să plec. Vă doresc o discuție plăcută!” Găsesc tot felul de scuze pentru a respinge și a refuza să aibă părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu și despre adevăr. Acest lucru expune clar faptul că nu numai că nu iubesc adevărul, dar le este și scârbă de el și i se împotrivesc din adâncul inimii. Ori de câte ori sunt menționate cuvintele lui Dumnezeu și adevărul, ei nu se opun sau nu se ceartă în mod fățiș, ci găsesc diverse scuze pentru a le refuza și a le evita. Nu pot arăta în mod clar aceste comportamente că sunt oportuniști? Nu indică acest lucru în mod clar că sunt neîncrezători, crezând în Dumnezeu pentru un anumit scop, pentru oportunism? (Ba da.) Unii oameni zic: „Spui că sunt neîncrezători și că nu Îl urmează sincer pe Dumnezeu, așadar, de ce au fost în stare să creadă până acum și încă se epuizează și îndură greutăți pentru lucrarea bisericii?” Comportamentele pe care tocmai le-am menționat nu sunt suficiente pentru a răspunde la această întrebare? Aceste comportamente sunt suficiente pentru a dovedi că discernământul și caracterizarea noastră în ceea ce le privește sunt exacte. Prin urmare, pentru a evalua dacă scopul pentru care o persoană crede în Dumnezeu este de natură oportunistă, ar trebui să-l evaluați și să-l discerneți pe baza atitudinii acesteia față de Dumnezeu, față de lucrarea Sa, față de adevăr și față de lucrurile pozitive și negative. Așa este cel mai exact. Nu este exact și nu este obiectiv să-l evaluați pe baza comportamentului și acțiunilor sale exterioare. Doar gândurile sale lăuntrice adevărate și atitudinea sa față de Dumnezeu și față de adevăr dezvăluie problemele; doar acestea sunt standardele cele mai exacte pentru a caracteriza ce fel de persoană este. Acum, în principiu, v-ați lămurit cu privire la esența celor care cred în Dumnezeu în scop oportunist? Ați întâlnit cu toții astfel de oameni? (Da.) Este mai bine ca astfel de oameni să plece cât mai curând posibil. Dacă sunt sincer dispuși să presteze servicii, atunci pot fi păstrați, cu reticență. Totuși, dacă nu își fac îndatoririle și nu pot presta niciun serviciu, ci provoacă tulburări și au un impact negativ asupra lucrării bisericii și a vieții bisericești, atunci ar trebui forțați să plece cât mai curând posibil. Acesta este principiul pentru înlăturarea neîncrezătorilor. Casa lui Dumnezeu are nevoie de oameni care cred sincer în Dumnezeu și iubesc adevărul; are nevoie de făcători de servicii loiali. Categoric nu are nevoie de neîncrezători sau de oameni care participă șovăielnic, ca să îngroașe rândurile. Biserica nu are nevoie nici de oameni care să îngroașe rândurile. Vom încheia aici părtășia noastră despre acest subiect.

E. Ca să trăiască pe spinarea bisericii

În continuare, vom avea părtășie despre cel de-al cincilea scop: să crezi în Dumnezeu pentru a trăi pe spinarea bisericii. Vă este cunoscut tuturor acest subiect privind traiul pe spinarea bisericii, nu-i așa? (Da.) Care sunt manifestările oamenilor care trăiesc pe spinarea bisericii? Prin ce manifestări putem stabili că scopul credinței lor în Dumnezeu este impur, că nu-L urmează sincer pe Dumnezeu, că nu încearcă să obțină mântuirea și că nu au venit să urmărească și să accepte adevărul și să practice cuvintele lui Dumnezeu pe baza unei credințe în existența lui Dumnezeu și a unei dorințe de a accepta mântuirea de către El, astfel încât să-și poată atinge țelul de a obține mântuirea, ci, în schimb, au venit să trăiască pe spinarea bisericii? Ce înseamnă să trăiești pe spinarea bisericii? Înțelesul superficial este foarte clar. Înseamnă să te alături unei confesiuni prin credința religioasă pentru a rezolva aspecte legate de viața de zi și problema asigurării hrănii. Aceasta este cea mai concisă și mai la obiect definiție pentru a trăi pe spinarea bisericii, fiind, de asemenea, și definiția cea mai clară. Așadar, ce manifestări afișează acești oameni, care confirmă faptul că nu sunt credincioși adevărați, ci, în schimb, au venit să trăiască pe spinarea bisericii? Unii oameni au competență într-o anumită abilitate și au capacitatea de a lucra ca niște persoane normale, dar văd că această societate este nedreaptă și că nu este ușor să-ți câștigi traiul lucrând în cadrul ei. Să câștigi bani lucrând ca să-i susții pe toți membrii familiei tale necesită să te trezești devreme și să stai treaz până târziu, să înduri multe greutăți și să suporți multe nemulțumiri – trebuie să fii și plin de tact și flexibil, dar și suficient de nemilos și de rău și trebuie să ai stratageme și capabilități – numai atunci poți să-ți asiguri o sursă de venit stabilă și să ajungi să fii acceptat în societate. Privindu-i pe cei care lucrează, indiferent de industrie și dacă fac parte din clasa socială superioară, de mijloc sau inferioară, nu e ușor să-ți câștigi existența. Acei funcționari afișează o fațadă de asemănare umană, cu aparițiile lor încântătoare, cu funcțiile lor de grad înalt, cu calificările lor didactice superioare și cu salariile și beneficiile lor mari, și toată lumea îi invidiază, dar fiecare obstacol pe care-l întâlnesc la locul de muncă este un chin. Nu e ușor să lucrezi în niciun domeniu. Să fii agricultor și să lucrezi pământul e chiar mai dificil. Agricultorii trudesc susținut și, cu toate acestea, obțin doar suficientă hrană cât să-și hrănească familiile, nu au bani să cumpere îmbrăcăminte și alte lucruri necesare, sau să-și repare casele, iar când vor să cheltuiască niște bani, trebuie să se bazeze pe vânzarea de legume sau pe creșterea de vite pentru a face asta – este chiar mai trist să fii agricultor! După cum spun non-credincioșii: „Banii sunt greu de câștigat – e ușor să te naști, dar e greu să trăiești” – e foarte dificil să-ți câștigi existența. Unii oameni nu au mijloace de a-și câștiga existența, văd că non-credincioșii sunt foarte răi și cred că cei care au credință religioasă sunt candizi și că a-ți câștiga existența în biserică ar putea fi puțin mai simplu, așa că se folosesc de ocazia predicării Evangheliei de către casa lui Dumnezeu pentru a se infiltra în biserică. Și după ce aud că le este pusă la dispoziție hrană celor care fac îndatoriri, vin să facă o datorie. Unii oameni care vor să facă o datorie se gândesc: „Sunt capul familiei mele. Atâta vreme cât acasă sunt oameni care să lucreze pământul și cheltuielile de trai ale familiei mele sunt asigurate, îmi voi face datoria.” Scopul principal pentru care cred în Dumnezeu și fac o datorie este să obțină suficientă hrană și suficiente haine călduroase pentru a-și asigura supraviețuirea – să aibă trei mese pe zi și să nu mai fie nevoie să se bazeze pe a lucra și a câștiga bani pentru a se întreține; totul le merge bine, atâta vreme cât beneficiază de asistența bisericii și a fraților și surorilor. Pentru a îndeplini acest țel, fac orice le rânduiește biserica să facă. Există și unii oameni care, după ce intră în biserică, încep să învețe cum să fie conducători și să țină predici. Citesc mult cuvintele lui Dumnezeu, le copiază și le memorează considerabil, iar după ce le memorează, învață să le predice altora și să-i ajute pe oameni să rezolve probleme. Încearcă orice mod posibil de a-i ajuta pe toți și speră că oamenii le vor da o mână de ajutor după ce vor primi ajutor de la ei și, de asemenea, speră că oamenii se vor simți recunoscători față de ei după ce le ascultă predicile și cuvintele lui Dumnezeu predicate de ei și, astfel, le vor da pomană și ajutor. De exemplu, dacă nu au bani să plătească facturile de apă și curent electric de acasă, frații și surorile îi pot ajuta să plătească, iar dacă nu au bani să plătească taxele școlare ale copiilor lor sau să acopere cheltuielile medicale ale părinților lor bolnavi, biserica sau frații și surorile le pot pune la dispoziție aceste fonduri fiindcă îndeplinesc o datorie. În acest fel, se simt în largul lor crezând în Dumnezeu și simt că merită osteneala credința lor în Dumnezeu, că aceasta nu le-a provocat pierderi și că și-au atins țelul. Îi mulțumesc întruna lui Dumnezeu în inimile lor, spunând: „Toate acestea sunt harul lui Dumnezeu, favoarea Lui. Slavă Domnului!” Pentru a „răsplăti” dragostea lui Dumnezeu, ei „se conformează” rânduielilor bisericii și, atâta vreme cât primesc hrană și cheltuieli de trai, vor îndeplini orice fel de sarcină – țelul lor este pur și simplu să-și asigure o sursă de venit stabilă, în schimb. Odată ce biserica le trece cu vederea nevoile de trai și nu le rezolvă dificultățile în timp util, devin nemulțumiți. Atitudinea lor față de lucrarea bisericii și față de îndatoririle încredințate lor de casa lui Dumnezeu se schimbă imediat. Spun: „Asta nu-mi convine, trebuie să ies și să fac bani. În trecut, nu am avut ocazia să câștig bani, fiindcă făceam lucrarea bisericii. Chiar am riscat frecvent să fiu arestat de marele balaur roșu fiindcă am mers personal să fac lucrarea respectivă și mă cunosc oamenii peste tot. Acum, pentru mine nu este convenabil să câștig bani. Ce ar trebui să fac?” În acest tip de situație, își vor prezenta în mod activ fraților și surorilor dificultățile și cererile, apelând chiar și la casa lui Dumnezeu și având pretenții de la ea. Unii oameni nu au bani pentru cheltuielile de trai sau pentru bătrânețe, însă nu rezolvă ei înșiși aceste probleme. În schimb, vor să se bazeze pe a depune eforturi în casa lui Dumnezeu ca să câștige bani pentru cheltuielile de trai. Unii oameni merg chiar mai departe – nu numai că îi cer casei lui Dumnezeu să le asigure cheltuielile de trai și costul creșterii copiilor și al întreținerii părinților lor, dar cer bani și pentru cheltuielile medicale. Unii oameni chiar cer bani casei lui Dumnezeu, ca să-și ramburseze împrumuturile – cererile lor devin tot mai exagerate, iar ei chiar sunt lipsiți de rușine să ceară astfel de lucruri. După ce unii oameni ajung să creadă în Dumnezeu și se alătură bisericii, banii primiți de la casa lui Dumnezeu ca să-și acopere cheltuielile și fondurile suplimentare pe care aceștia le cer în mod activ depășesc banii pe care ei îi câștigă lucrând. Dacă aceste condiții sunt întrunite, la suprafață, ei par să desfășoare lucrarea care le-a fost atribuită de casa lui Dumnezeu, cu devotament și cu multă loialitate. Totuși, odată ce aceste beneficii se reduc sau dispar, atitudinea li se schimbă. Atitudinea lor față de lucrarea atribuită de biserică variază în funcție de atitudinea fraților și a surorilor față de ei și în funcție de valoarea ajutorului financiar pus lor la dispoziție de casa lui Dumnezeu. Odată ce harul de care se bucură este retras sau dispare, nu mai pot fi văzuți îndeplinindu-și îndatoririle. Din momentul în care încep să creadă în Dumnezeu, acești oameni chibzuiesc cum să poată obține prin înșelăciune un loc în casa lui Dumnezeu și să se poată bucura „în mod legitim” de pomana și de ajutorul primite de la frați și surori după ce au obținut un loc sigur aici, precum și de ajutorul de la casa lui Dumnezeu și de proviziile sale pentru viața lor de zi cu zi. Categoric nu se consumă sincer pentru Dumnezeu, categoric nu ajung să se consume necondiționat – în schimb, se alătură bisericii cu un singur scop, și anume ca să trăiască pe spinarea ei și să-și asigure traiul. Dacă acest scop nu poate fi atins așa cum și-ar dori ei, devin rapid ostili și își arată degrabă adevărata față, care este aceea a unui neîncrezător. De când încep să creadă în Dumnezeu, nu vin cu sinceritate; nu Îl urmează sincer pe Dumnezeu, nu se leapădă de lucruri și nu se consumă pentru Dumnezeu de bunăvoie, fără să ceară recompense și fără să ceară nimic în schimb. Ajung, în schimb, să creadă în Dumnezeu cu propriile cereri, propriile intenții și propriul scop – cu scopul lor de a trăi cu hotărâre pe spinarea bisericii și de a se baza pe biserică și pe frați și surori pentru a-și câștiga traiul, deoarece cred în Dumnezeu. Dacă acest scop nu poate fi atins sau îndeplinit așa cum vor ei, găsesc o altă soluție, fie mergând la muncă, fie făcând afaceri. Nu există astfel de oameni? (Ba da.) Există oameni de acest fel în biserică. La început, când casa lui Dumnezeu sau frații și surorile le dau de pomană unele lucruri, precum îmbrăcăminte, strictul necesar zilnic sau bani, în aparență, par stânjeniți, dar în sinea lor, radiază de fericire. De exemplu, să spunem că găzduiesc unul sau doi frați și surori sau își fac datoria cu normă întreagă și, astfel, casa lui Dumnezeu sau frații și surorile le dau familiilor acestora ceva de pomană și ajutor financiar. Ei se simt destul de fericiți și de mulțumiți în legătură cu acest lucru, gândindu-se că merită osteneala și este profitabil să crezi în Dumnezeu și că nu au ieșit în pierdere. Pe măsură ce trece timpul, inimile lor devin tot mai lacome, ei au pretenții tot mai mari și devin tot mai nerușinați – indiferent cât li s-ar da, nu sunt niciodată mulțumiți. Inițial, se simt jenați să accepte lucruri, dar în timp, simt că e oarecum justificat, iar apoi încep să se enerveze că nu este suficient. Mai târziu, cer în mod direct să le dea casa lui Dumnezeu o anumită sumă; altfel, nu vor putea să supraviețuiască și, prin urmare, nu își pot face îndatoririle. Nu crește tot mai mult lăcomia lor? (Ba da.) În ciuda faptului că se bucură de atâta har, nu numai că nu se gândesc să-l răsplătească, dar mai și cer, treptat, tot mai mult de la casa lui Dumnezeu. După ei, casa lui Dumnezeu le este datoare lor, frații și surorile le sunt datori lor și cred că este absolut corect să li se dea de pomană și ajutor financiar. Dacă li se dă mai puțin sau primesc suma mai târziu, nu le convine. Acceptă oricât de mulți bani și orice lucruri le sunt date, considerând că este absolut corect. Pe măsură ce continuă să-și facă datoria o perioadă mai lungă, se simt chiar mai mult îndreptățiți și încep să ceară casei lui Dumnezeu să le pună la dispoziție telefoane mobile și computere de ultimă generație. Ei cer, de asemenea, casei lui Dumnezeu să le instaleze aparate de aer condiționat în locuință și să le pună la dispoziție electrocasnice precum cuptoare cu microunde și mașini de spălat vase. Ei cer casei lui Dumnezeu chiar și să le cumpere o locuință și să le pună la dispoziție o mașină, iar unii cer o fată în casă. Cerințele lor cresc tot mai mult și lăcomia le sporește și, în cele din urmă, au pretenții ridicol de exagerate și îndrăznesc să ceară orice. Ei cred: „M-am consumat și am depus efort pentru casa lui Dumnezeu în credința mea în Dumnezeu. Fac parte din casa lui Dumnezeu. Voi Îi aduceți foarte multe ofrande lui Dumnezeu – ce-o fi dacă îmi dați și mie o parte? Mai mult, dacă-mi dați o parte, nu va fi degeaba; și eu fac efort în casa lui Dumnezeu și îmi asum riscuri, și eu îndur greutăți și plătesc un preț. Nu e corect să am ocazia să mă bucur de aceste lucruri? Prin urmare, casa lui Dumnezeu trebuie să-mi îndeplinească cererile în mod necondiționat, ar trebuie să-mi dea orice îmi trebuie și nu ar trebui să se zgârcească.” Spuneți-Mi, nu sunt acestea manifestările acțiunii de a trăi pe spinarea bisericii? Nu sunt neîncrezători astfel de oameni? (Ba da.) Definiția corectă a acestor comportamente este să trăiești pe spinarea bisericii. Ce înseamnă să trăiești pe spinarea bisericii? Înseamnă să extorchezi bani și bunuri de la casa lui Dumnezeu sub pretextul credinței în El și să ceri compensație de la casa lui Dumnezeu sub pretextul depunerii de efort pentru casa lui Dumnezeu și al îndeplinirii unei datorii. Asta înseamnă să trăiești pe spinarea bisericii. Pot astfel de oameni să urmărească adevărul? (Nu.) De ce se leapădă de lucruri, depun efort și îndură greutăți? Pentru a face o datorie? Practică ei adevărul? (Nu.) Nu depun efort și nu îndură deloc greutăți în scopul de a-și face datoria, ci exclusiv pentru a-și asigura traiul, și nu permit nimănui să-i critice deloc – vor doar să trăiască pe spinarea bisericii într-un mod justificabil. Aceștia sunt oameni care trăiesc pe spinarea bisericii.

Cei care trăiesc pe spinarea bisericii nu cred în Dumnezeu pentru alt motiv în afară de a-și asigura traiul, de a obține o sursă de venit. Există în preajma voastră oameni care trăiesc pe spinarea bisericii? Vorbiți despre manifestările lor. (Am întâlnit pe cineva de acest gen. Inițial, părea întrucâtva inteligent și entuziast, astfel încât biserica i-a rânduit să predice Evanghelia. La momentul respectiv, familia lui avea dificultăți, așa că biserica i-a oferit un ajutor. Totuși, mai târziu, s-a descoperit că el cheltuia banii în mod neprincipial, dându-i pe lucruri pe care nu ar fi trebuit să-i dea și nefăcând economii, acolo unde putea. Când frații și surorile au avut părtășie cu el despre adevărurile-principii, în sinea lui, el a fost nemulțumit și foarte potrivnic. Fiindcă folosea greșit banii casei lui Dumnezeu, biserica a făcut schimbări rezonabile conform rânduielilor și stipulărilor casei lui Dumnezeu, reducând ajutorul financiar oferit acestuia. În consecință, el a pierdut energia pe care o avea înainte pentru a-și face datoria și a devenit din ce în ce mai superficial. Ulterior, biserica a încetat să-l mai ajute, iar el nu a mai pus suflet în îndeplinirea datoriei. Își petrecea tot timpul gândindu-se la cum să lucreze și să câștige bani. Ba chiar împrumuta bani de la frați și surori, susținând că avea nevoie să cumpere o mașină și să investească în înființarea unei companii și spunând că asta ar face mai convenabilă predicarea Evangheliei și ar atrage mai mulți oameni. Evident, el îi înșela și îi inducea în eroare pe oameni cu aceste cuvinte; se folosea de pretextul predicării Evangheliei pentru a fura bani de la frați și surori.) Cum a fost tratată această persoană? (El a fost direct exclus.) Aceasta a fost decizia corectă. Asta înseamnă să trăiești pe spinarea bisericii. Când oamenii care trăiesc pe spinarea bisericii încep să creadă în Dumnezeu, ei par întrucâtva entuziaști și se consumă într-o oarecare măsură, iar în acel moment, cererile lor nu sunt mari – le este de ajuns doar să primească de mâncare. Dar în timp, nu se mai mulțumesc cu ce li se dă și încep să aibă pretenții din ce în ce mai mari, iar dacă pretențiile nu le sunt îndeplinite, încep să acționeze într-un mod alunecos și nu mai sunt dispuși să presteze servicii. Atunci când fac o mică parte din îndatoriri, chiar trebuie supravegheați, fiindcă altfel, o fac superficial. În cele din urmă, când se descoperă că serviciul pe care îl prestează face mai mult rău decât bine, sunt eliminați. Unii spun: „De ce nu le arată iubire casa lui Dumnezeu?” Există principii și când vine vorba de a arăta iubire. Acei oameni sunt neîncrezători, nu citesc cuvintele lui Dumnezeu, nu acceptă adevărul, acționează constant într-un mod alunecos și superficial în timp ce-și fac îndatoririle și nu ascultă atunci când adevăr este subiectul unei părtășii, nu acceptă niciun fel de emondare și se poate spune că sunt incorigibili. În consecință, pot fi tratați doar prin îndepărtare și eliminare. În cazul în care conducătorii și lucrătorii descoperă o astfel de persoană, ar trebui să se ocupe de ea cu promptitudine, iar dacă frații și surorile descoperă o astfel de persoană, ar trebui să comunice prompt acest lucru conducătorilor și lucrătorilor. Aceasta este responsabilitatea fiecăruia dintre aleșii lui Dumnezeu. Odată ce se confirmă că această persoană trăiește pe spinarea bisericii, că vrea doar să-și asigure traiul și că este neîncrezătoare și se confirmă că refuză să lucreze când nu i se dau bani, devine șovăielnică și ostilă atunci când consideră că nu este plătită suficient și lucrează puțin doar când este plătită suficient, nu ar trebui să i se arate nicio fărâmă de îndurare – trebuie să fie îndepărtată! Mai precis, oamenii de acest gen nu sunt potriviți nici măcar să presteze servicii în casa lui Dumnezeu. Dacă nu-i plătești, nu vor fi dispuși să presteze servicii; dar atât timp cât îi plătești, cu toate că sunt conștienți că doar prestează servicii, tot vor fi dispuși să facă acest lucru. Dar ce fel de servicii pot presta acești neîncrezători? Nu pot nici măcar să presteze servicii bine, iar serviciile lor nu se ridică la înălțimea standardelor, așa că ar trebui eliminați. Prin urmare, primul lucru de făcut, după ce se discerne faptul că sunt acel gen de oameni care trăiesc pe spinarea bisericii, este de a-i trata și de a-i exclude din biserică fiindcă sunt oameni răi. Acest lucru nu este deloc exagerat; se aliniază în totalitate la principiile casei lui Dumnezeu pentru îndepărtarea și excluderea oamenilor. Este nevoie să oferim unei astfel de persoane o șansă de a se căi? E nevoie să o ținem sub observație? (Nu.) E capabilă să se căiască? (Nu.) Exact aceasta este natura sa; nu se va căi niciodată. Este de teapa Satanei. Printre cei de teapa Satanei se află un gen de persoană cu natura unui ticălos diabolic, care vrea să trăiască pe spinarea altora oriunde ar fi, și care nu se implică în nicio lucrare adecvată oriunde ar merge și vrea doar să-i escrocheze și să-i păcălească pe oameni. Ea vede că aceia care cred în Dumnezeu au umanitate și presupune că acești oameni sunt ținte ușoare, așa că vine în casa lui Dumnezeu pentru a trăi pe spinarea bisericii. Fără ca ea să știe, casa lui Dumnezeu a discernut-o și se păzește de mult de ea și are principii pentru tratarea oamenilor ca ea. Când eșuează încercările ei de a trăi pe spinarea bisericii, o cuprinde o furie stânjenită, arătându-și adevărata față. În acel moment, vei ști de ce nu le dă casa lui Dumnezeu unor astfel de oameni șansa de a se căi – pentru că nu au umanitate și sunt incapabili să se schimbe. Sunt ticăloșii diabolici despre care vorbesc non-credincioșii. Prin urmare, casa lui Dumnezeu tratează astfel de oameni prin îndepărtarea sau excluderea lor directă și prin neacceptarea lor înapoi în biserică. Este potrivit să fie tratați ca niște oameni răi? (Da.) Cu asta se încheie părtășia noastră despre acest subiect.

F. Ca să caute refugiu

În continuare, vom avea părtășie despre cel de-al șaselea scop, al șaselea tip de neîncrezător care ar trebui îndepărtat sau exclus din biserică: cei al cărui scop pentru a crede în Dumnezeu este de a căuta refugiu. Unii oameni spun: „Care sunt manifestările căutării unui refugiu? Există oameni care cred în Dumnezeu ca să caute refugiu? Chiar există astfel de oameni?” Ați auzit vreodată pe cineva spunând: „Biserica este un loc de refugiu; oamenii cred în Dumnezeu ca să poată să caute refugiu”? Mulți oameni din cadrul religiei spun acest lucru. Din punctul de vedere al esenței acestei zicale, există vreo diferență între această zicală și scopul pe care îl vom diseca – „a crede în Dumnezeu pentru a căuta refugiu?” (Da.) Care este diferența? De ce se feresc când caută refugiu? (Și cei care cred sincer în Dumnezeu au unele impurități în timp ce urmăresc adevărul; și ei speră să evite dezastre sau dificultăți și să obțină puțină pace. Totuși, tipul de persoană din al șaselea scop crede în Dumnezeu doar pentru a căuta refugiu și nu are nicio fărâmă de credință autentică. Aceasta este diferența.) Aici, diferența este că unii au impurități în scopul pentru care cred în Dumnezeu, iar alții cred în Dumnezeu doar în scopul de a căuta refugiu. În afara acestei distincții există și una din punctul de vedere al lucrului de care se feresc atunci când caută refugiu. Unii oameni au impurități amestecate în scopul credinței lor în Dumnezeu; cred în Dumnezeu pentru a evita dezastrele, pentru a scăpa de ele, sau pentru ca Dumnezeu să-i protejeze și să-i supravegheze, ca apoi, ei să poată evita în mod obiectiv unele pericole și dezastre. Aceste dezastre sunt cele pe care țintesc să le evite. Tipul de persoană din acest al șaselea scop despre care avem părtășie – cei al căror scop pentru care cred în Dumnezeu este să caute refugiu – caută refugiu de o gamă mai largă de lucruri. Pentru ei, problemele cele mai reale depășesc cu mult evitarea acelor dezastre și calamități majore care încă nu au avut loc. Așadar, care sunt problemele cele mai reale pentru ei? Lucruri precum întâlnirea unor dușmani formidabili în societate, gestionarea unor procese, ofensarea unor funcționari guvernamentali sau a unor oameni influenți, încălcarea legii, războaie sau apariția de diverse dezastre în țara lor sau întâlnirea unor oameni sau a unor evenimente care pun în pericol viața lor sau siguranța familiei lor, și așa mai departe. După ce întâmpină aceste situații, găsesc o biserică pe care o consideră demnă de încredere și de nădejde, ca să caute refugiu; aceasta este căutarea unui refugiu despre care se vorbește în cel de-al șaselea scop. Mai precis, atunci când întâmpină unele dificultăți în viața de zi cu zi, care le pun în pericol viața, familia, munca, cariera și așa mai departe, vin la biserică pentru a căuta refugiu, uitându-se după ajutorul unei forțe compuse dintr-un număr mare de oameni. Asta înseamnă să crezi în Dumnezeu în scopul de a căuta refugiu, după cum se menționează în cel de-al șaselea scop. Nu este acest lucru diferit de impuritățile credincioșilor adevărați? (Ba da.) Scopul acestui tip de persoană pentru a crede în Dumnezeu este să caute refugiu, să ceară ajutor de la biserică. Adică ea speră că biserica îi poate da o mână de ajutor și, în afară de ajutorul financiar, cere și ca biserica să îi asigure protecție, susținere și asistență. Unii oameni de acest fel vor și să se folosească de influența, statutul și reputația bisericii în societate pentru a înfrunta regimurile ticăloase sau forțele ticăloase care îi oprimă și îi rănesc pe cei care cred în Dumnezeu, astfel încât viețile sau mijloacele lor de trai să poată fi protejate. Acesta este scopul pentru care cred ei în Dumnezeu. Există astfel de oameni? Ei cred că biserica este un loc bun de refugiu care poate fi separat de politică și de societate, și cred că atunci când au nevoie de ajutor, biserica le poate da o mână de ajutor, cu sinceritate și bunăvoință, pentru a le oferi orice asistență financiară, pentru a-i susține, a-i apăra, a-i reprezenta în procese și pentru a lupta pentru drepturile și interesele lor. Acesta este scopul pentru care acești oameni cred în Dumnezeu. Până în această zi, există astfel de oameni în biserică? Ați auzit să existe astfel de oameni? Cu siguranță există astfel de oameni în bisericile de peste hotare. Acești oameni cred în Dumnezeu și se alătură bisericii doar în scopul de a căuta refugiu. Ei nu înțeleg ce este credința și cu atât mai puțin îi interesează adevărul. Totuși, când întâmpină dificultăți și nu pot găsi niciun ajutor în societate, ei se gândesc la biserică și cred că aceasta este un loc unde se pot refugia în siguranță, este cea mai bună cale de scăpare și cel mai sigur loc, așa că aleg să creadă în Dumnezeu și să intre în biserică pentru a-și atinge scopul de a evita dezastrele.

Dezastrele devin acum din ce în ce mai mari, iar omul nu are cum să trăiască. Sunt unii care aleg să creadă în Dumnezeu în totalitate pentru a evita dezastre. Ei cred că Dumnezeu există, dar nu au nici cea mai mică fărâmă de iubire pentru adevăr. Dacă astfel de oameni ajung să creadă în Dumnezeu, ar trebui ca biserica să-i primească? Mulți oameni nu văd clar această problemă și consideră că oricine crede că Dumnezeu există ar trebui să fie primit de către biserică. Aceasta este o greșeală teribilă. Decizia bisericii de a primi pe cineva ar trebui să se bazeze pe măsura în care persoana respectivă poate accepta adevărul și în care este un obiect al mântuirii lui Dumnezeu, nu pe disponibilitatea sa de a crede în Dumnezeu. Există mulți diavoli care ar dori să obțină binecuvântări și să găsească o soluție prin credința în Dumnezeu – ar trebui ca biserica să primească și astfel de oameni? Nu este ca predicarea Evangheliei în Epoca Harului, când oricine era primit, atât timp cât credea; există principii și restricțiile decretelor administrative ale lui Dumnezeu cu privire la cine este primit în biserică în Epoca Împărăției. Oricine ar fi cineva, dacă nu iubește sau nu acceptă adevărul, nu poate fi primit. De ce nu sunt primiți astfel de oameni? Astfel de oameni nu pot fi primiți în primul rând pentru că nu putem vedea clar situația lor sau ce fel de oameni sunt, cu adevărat. Dacă biserica ar admite un diavol, o persoană rea de o ticăloșie odioasă, toată lumea știe ce consecințe nefaste ar avea asupra bisericii. Mai mult decât atât, crezând în Dumnezeu, ar trebui să înțelegem intențiile Lui, pe cine mântuiește și pe cine elimină. Din ce oameni este alcătuită biserica? Este alcătuită din acei oameni care acceptă mântuirea lui Dumnezeu, din cei care iubesc adevărul, din cei care sunt acceptați de Dumnezeu. Dumnezeu nu îi mântuiește pe cei care nu cred cu adevărat în El și nu acceptă adevărul, pentru că a nu accepta adevărul este o problemă cu natura cuiva, iar acest tip de persoană este a Satanei și nu se va schimba niciodată. Prin urmare, acestui tip de oameni nu trebuie niciodată să li se permită intrarea în biserică. Dacă cineva permite intrarea în biserică a unei persoane rele, a unui diavol, atunci acela e socotit drept un lacheu al Satanei. A venit în mod deliberat să dărâme și să distrugă lucrarea bisericii și este un dușman al lui Dumnezeu. A permite intrarea în biserică a unui astfel de diavol, a unui dușman al lui Dumnezeu, înseamnă a ofensa firea lui Dumnezeu și a încălca decretele Sale administrative, iar casa lui Dumnezeu nu va tolera sub nicio formă acest lucru. Oamenilor răi, diavolilor, nu trebuie să li se permită intrarea în biserică –aceasta este una dintre pozițiile și cerințele clare ale bisericii cu privire la lucrarea de predicare a Evangheliei. Biserica nu are nicio responsabilitate de a-i primi pe cei care aleg să creadă în Dumnezeu pentru a scăpa de dezastre și nici nu trebuie să permită vreodată intrarea celor care nu acceptă câtuși de puțin adevărul, deoarece Dumnezeu nu mântuiește astfel de oameni. Oricine nu recunoaște cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic drept adevărul, oricine se împotrivește adevărului și este scârbit de el, este socotit printre cei răi și Dumnezeu nu-l mântuiește. Cât despre cei care Îl recunosc pe Dumnezeu în inimile lor, dar nu iubesc adevărul și sunt catalogați drept neîncrezători care se satură cu pâinile, biserica nu trebuie să admită vreodată pe niciunul dintre ei. Asta ca să nu mai vorbim despre acei oameni fără scrupule ai societății care ar vrea să vină și să caute refugiu în biserică – cu atât mai puțin ar trebui să fie primiți aceștia. Acest lucru se datorează faptului că biserica nu este o organizație caritabilă, ci mai degrabă este locul în care Dumnezeu desfășoară lucrarea de mântuire a omului. Lucrarea bisericii nu are nimic de-a face cu guvernarea națiunii. Organizațiile sociale îi conving pe oameni să facă fapte bune și să lase armele jos – asta este de dragul națiunii și nu are nimic de-a face cu biserica. Dacă cineva îndrăznește să atragă în biserică un non-credincios rău, un diavol sau un neîncrezător, acea persoană va fi ofensat firea lui Dumnezeu și va fi încălcat decretele Sale administrative. Oricine atrage în biserică o persoană rea, un diavol, trebuie să fie îndepărtat sau eliminat de casa lui Dumnezeu. Aceasta este o poziție clară a bisericii față de lucrarea de predicare a Evangheliei. Când acești oameni răi, acești diavoli, ar dori să vină să caute refugiu în casa lui Dumnezeu, ar trebui să li se spună că au venit la ușa greșită, că au ales locul greșit. Biserica sigur nu îi va primi. Aceasta este o atitudine clară a bisericii față de neîncrezătorii care ar vrea să caute refugiu. A fost lămurit acest lucru? (Da.) Atunci cum ar trebui să tratăm astfel de oameni? Care este modul potrivit de a le spune? Spui: „Indiferent de țară, există societăți ale Crucii Roșii, instituții de asistență socială, adăposturi și temple budiste, precum și unele grupuri de voluntari în societate. Dacă întâmpini probleme și simți că ai nemulțumiri care trebuie rezolvate, poți să ceri ajutorul acestor organizații. În plus, poți să ceri azil politic sau azil pentru refugiați de la guvern, iar dacă îți permit condițiile financiare, poți să angajezi un avocat, ca să te ajute cu cazul tău. Dar aceasta este biserica; este un loc unde Dumnezeu lucrează, un loc unde Dumnezeu îi mântuiește pe oameni, nu un loc unde tu să cauți refugiu. Astfel, este nepotrivit să intri în biserică și inutil să rămâi aici. Dumnezeu nu acceptă astfel de oameni și nici biserica nu îi primește. Indiferent ce dificultăți au non-credincioșii, ei ar trebui să ceară ajutor de la organizațiile caritabile, de la organizațiile de ajutorare sau de la birourile de afaceri civile din societate – aceste organizații se ocupă cu servirea oamenilor, dând de pomană și ajutându-i pe alții. Orice reclamații și cereri ai, le poți spune lor sau poți înainta o cerere guvernului. Acelea sunt locurile cele mai potrivite pentru tine.” Biserica nu primește pe niciunul dintre neîncrezători și non-credincioși. Dacă cineva este deosebit de „iubitor”, lasă-l să primească personal astfel de oameni și încheie acest capitol; el poate păstori de unul singur astfel de oameni, iar casa lui Dumnezeu nu va interveni în acest proces. Unii oameni ar putea întreba: „Atunci, de ce predică biserica Evanghelia? Care este scopul predicării Evangheliei?” Predicarea Evangheliei este însărcinarea dată de Dumnezeu. Posibilii destinatari al Evangheliei sunt cei care Îl caută pe Dumnezeu și caută adevărata cale, care tânjesc după apariția lui Dumnezeu, care iubesc și pot accepta adevărul și care cred cu adevărat în Dumnezeu – doar acestor oameni le poate fi predicată Evanghelia. Cât despre cei care nu Îl caută pe Dumnezeu, care nu vin ca să accepte adevărul, ci ca să caute refugiu, lor nu li se predică Evanghelia. Unii oameni confuzi nu pot vedea adevărul despre această chestiune și se zăpăcesc atunci când li se întâmplă lucruri – aceștia sunt cei confuzi care nu vor înțelege niciodată intențiile lui Dumnezeu.

G. Ca să găsească un susținător

Cel de-al șaptelea scop pe care îl au oamenii pentru a crede în Dumnezeu este să găsească un susținător. Ați văzut vreodată astfel de oameni? Aceasta este o situație oarecum specială; chiar dacă nu sunt mulți, ei categoric există. Asta fiindcă bisericile lui Dumnezeu nu au apărut doar în China, ci și în Asia, în Europa, în Americi și în diverse țări din Africa, astfel încât acești oportuniști și acești neîncrezători vor apărea odată cu ele. Indiferent cât de mare este probabilitatea ca astfel de oameni să apară, în orice caz, odată ce o fac, trebuie să îi înfruntați și să-i discerneți și să nu-i lăsați pe acești neîncrezători să dobândească vreun statut și să creeze tulburări în biserică. Dacă voi credeți că aceste probleme nu există fiindcă nu au apărut sau nu v-ați lovit de ele, aceasta este o idee nesăbuită. Odată ce apar aceste probleme, dacă nu ai discernământ și nu știi cum să le rezolvi, ele vor provoca mari pericole ascunse bisericii, casei lui Dumnezeu, fraților și surorilor și lucrării bisericii. Așadar, înainte să se întâmple orice, trebuie să știi ce probleme ar trebui înfruntate și cum să le rezolvi. Acesta este cel mai bun mod; îți servește drept protecție invizibilă. Oamenii menționați în cel de al șaptelea scop pentru a crede în Dumnezeu, cei care cred în El ca să găsească un susținător, nu sunt puțini. Această societate este plină de nedreptate, discriminare și oprimare peste tot. Oamenii care trăiesc în toate nivelurile societății sunt plini de dezgust și de ură față de diverse nedreptăți din societate și sunt, de asemenea, plini de ură. Totuși, nu este ușor să scapi de nedreptățile lumii umane, cu excepția cazului în care dispari din aceasta. Atât timp cât trăiești în această lume, atât timp cât trăiești printre acești oameni, vei fi – mai mult sau mai puțin și în măsuri mai mari sau mai mici – hărțuit și umilit, și poți fi chiar vânat și persecutat de unele forțe puternice. Aceste felurite nedreptăți și inegalități au exercitat o mare tensiune asupra psihicului oamenilor, aducându-le o presiune psihologică semnificativă și, bineînțeles, provocând multe inconveniente vieților normale ale oamenilor. Prin urmare, unor oameni li se formează, inevitabil, o anumită idee: „Pentru ca o persoană să fie acceptată în societate, trebuie să aibă în spate o forță pe care să se poată baza. Când întâmpină dificultăți și are nevoie de ajutor, sau când este singură și neajutorată, atunci va exista un grup de oameni care o va susține și care va lua deciziile, care va rezolva greutățile și problemele cu care se confruntă, sau care îi va asigura bunurile esențiale pentru trai.” Prin urmare, se străduiesc să caute un astfel de sprijin. Bineînțeles, unii dintre acești oameni găsesc, într-un final, biserica. Ei cred că oamenii din biserică sunt uniți în inimă și lucrează pentru a atinge același scop, fiecare dintre ei având credință, bune intenții și purtându-se cu amabilitate față de alții, ferindu-se de conflicte sociale și distanțându-se de tendințele rele ale societății. Pentru cei are cred în Dumnezeu, biserica este, fără îndoială, simbolul unei mari dreptăți în această societate și în lume; oamenii din biserică au și ei o imagine pozitivă, bună și amabilă în mintea oamenilor. Unii aleg să creadă în Dumnezeu fiindcă sunt pe treapta de jos a societății, neavând absolut nicio putere în societate și lipsindu-le cu desăvârșire un mediu familial bun. Ei întâmpină diverse dificultăți în a dobândi o educație, a-și face prieteni, a găsi slujbe sau a face diverse lucruri, astfel încât cred că pentru a supraviețui și pentru a fi acceptați în societate trebuie să aibă niște oameni care să-i ajute. De exemplu, când își caută o slujbă, dacă se bazează pe ei înșiși, căutând fără țintă printre posturile disponibile, este posibil ca aproape să-și epuizeze economiile fără să găsească, neapărat, o slujbă potrivită. Dar dacă, în căutarea lor, sunt asistați de oameni de încredere care îi pot ajuta cu sinceritate, deranjul prin care trebuie să treacă scade considerabil, iar timpul alocat căutării unei slujbe este mult redus. Prin urmare, cred că dacă pot găsi un susținător, când vine vorba de toate lucrurile cu care trebuie să se confrunte în societate – să dobândească o educație, să-și caute o slujbă, chiar și viața de zi cu zi și supraviețuirea – vor avea unii oameni care să tragă sforile și să-i sprijine, un grup de oameni entuziaști care să-i ajute din culise. Astfel, când găsesc biserica, simt că au găsit locul potrivit. Biserica devine o alegere foarte bună pentru ei, pentru a fi acceptați în societate și a ajunge să aibă o viață liniștită. De exemplu, fie că e vorba să meargă la doctor, să facă cumpărături, să-și facă asigurare, să cumpere o casă, să-și ajute copiii să aleagă școli, sau chiar să se ocupe de orice chestiune, pot mereu să găsească în biserică oameni iubitori, care să le dea o mână de ajutor pentru a rezolva aceste probleme. În acest fel, viețile lor devin mult mai confortabile, ei nu mai sunt atât de singuri în societate, iar dificultățile în gestionarea chestiunilor le sunt reduse semnificativ. Prin urmare, venirea la biserică pentru a crede în Dumnezeu chiar le aduce beneficii tangibile. Chiar dacă merg la doctor, frații și surorile vor găsi cunoștințe în spital, ca să-i ajute; le pot folosi pentru a obține cele mai bune prețuri la cumpărături, și chiar pentru a cumpăra case la prețuri preferențiale. Cu ajutorul fraților și surorilor din biserică, toate aceste probleme sunt rezolvate. Se gândesc: „E grozav să crezi în Dumnezeu! E confortabil acum să găsesc o slujbă, să mă ocup de afaceri și să fac cumpărături! Oricând am nevoie de ceva, trebuie doar să dau un telefon sau să trimit un mesaj grupului și toți se adună pentru a-mi da o mână de ajutor. Sunt foarte mulți oameni buni în biserică; e foarte confortabil să rezolv chestiuni! Nu a fost ușor să găsesc un susținător, așa că orice-ar fi, nu voi părăsi biserica. Dar adunările din casa lui Dumnezeu presupun mereu să citim cuvintele Lui și să avem părtășie despre adevăr, lucru care mă face să mă simt stânjenit și contrariat. Nu sunt dispus să mănânc și să beau cuvintele lui Dumnezeu și mă simt scârbit ori de câte ori aud părtășii despre adevăr. Dar dacă nu ascult, asta nu va merge – nu-i pot părăsi. Mă ajută foarte mult. Dacă refuz să ascult, mă voi simți jenat și ar fi ciudat și să spun că nu mai cred, așa că trebuie pur și simplu să aprob și să spun lucruri frumoase.” În inima lor, ei de fapt nu vor să creadă, dar nu pot decât să-și reprime acest sentiment. Unii oameni spun: „Îi vezi doar rugându-i mereu pe frați și surori să rezolve chestiuni și fiind foarte încântați când îi ajută aceștia – poți să discerni, doar din asta, faptul că scopul în care cred ei în Dumnezeu este de a găsi un susținător?” În afara acestor manifestări, uitați-vă dacă de obicei citesc cuvintele lui Dumnezeu și au părtășie despre adevăr, dacă își pot îndeplini datoria și pot suferi schimbări reale; asta vă va arăta dacă ei cred sincer în Dumnezeu. Cei care caută un susținător cred în Dumnezeu doar pentru a folosi biserica sau pe frați și surori ca să se ocupe de chestiuni în locul lor și să le rezolve dificultățile din viață. Dar nu menționează niciodată că și-ar face datoria, nici nu mănâncă și nu beau cuvintele lui Dumnezeu, sau nu au părtășie despre ele. De îndată ce află despre vreun mod grozav de a face lucrurile, devin extrem de entuziasmați; încep să sporovăiască încontinuu și nici măcar nu pot fi întrerupți. Dar când vine vorba de a face o datorie sau de a fi cinstiți și nu a spune minciuni sau a nu-i înșela pe alții, amuțesc. În inima lor, nu-i interesează aceste lucruri – oricât de pasionat ai vorbi, nu au nicio reacție și nu se implică; ba chiar încearcă întruna să te întrerupă și să schimbe subiectul cu unul care îi interesează. Își frământă creierii gândindu-se la moduri de a-i convinge pe frați și pe surori să facă lucruri și să depună efort pentru ei, nedorind să le dea acestora nicio ocazie de a vorbi despre îndeplinirea de îndatoriri sau despre a se consuma pentru Dumnezeu. Dacă sugerează cineva să-și facă îndatoririle și să se consume pentru Dumnezeu, ei găsesc rapid o chestiune personală pe care o oferă la schimb; în timp ce frații și surorile se ocupă de această chestiune în locul lor, ei depun fără tragere de inimă un efort pentru casa lui Dumnezeu, îndeplinind la mustață cererea fraților și a surorilor și, odată de chestiunea lor personală este rezolvată, ei se răcesc față de frați și surori. Pentru a menține legătura cu biserica, pentru a nu pierde acest susținător care este biserica și pe aceste ajutoare care sunt frații și surorile, păstrează o legătură strânsă cu toți cei le sunt folositori, adesea interesându-se de ei cu solicitudine, spunând cuvinte politicoase și nesincere pentru a întreține relații. Vorbesc despre cât de mult cred în existența lui Dumnezeu, cât de mult îi binecuvântează Dumnezeu, cât de mult har le dă El și cât de des varsă lacrimi, simțindu-se îndatorați față de Dumnezeu și dornici să răsplătească dragostea Lui – asta pentru a-i înșela pe frați și surori și pentru a obține ajutorul lor. Odată ce o persoană nu mai merită să fie exploatată, o blochează și-i șterg imediat datele de contact. Îi măgulesc insistent, îi îngrijesc și se apropie de cei care le aduc cele mai mari beneficii, cei care merită cel mai mult să fie exploatați. Cât despre cei care nu merită să fie exploatați, cei care, ca și ei, nu au nicio influență și niciun statut în societate și care sunt, ca și ei, pe treapta de jos a societății și nu au pe cine să se bazeze, acelora nu le aruncă nici măcar o privire. Se asociază exclusiv cu cei pe care merită să-i exploateze și care au relații în societate, cu cei pe care-i consideră capabili. Pot să depună efort și să îndure greutăți pentru biserică doar atunci când au nevoie de ceva de la aceasta sau de la frați și surori. De fapt, manifestările de neîncrezători ale acestor oameni sunt foarte evidente. Acasă, nu citesc niciodată cuvintele lui Dumnezeu, nu se roagă niciodată lui Dumnezeu atunci când nu există dificultăți și participă cu multă reticență la viața bisericească. Nu cer să facă îndatoriri și nu iau inițiativa de a se implica în lucrarea bisericii; mai ales nu participă niciodată în mod activ la lucrări periculoase. Chiar dacă sunt de acord să o facă, manifestă o mare nerăbdare și doar atunci când sunt chemați sau invitați depun, cu reticență, puțin efort. Acestea sunt manifestări ale neîncrezătorilor. Nu citesc cuvintele lui Dumnezeu, nu fac o datorie – deși participă reticenți la viața bisericească, o fac pentru a evita să piardă comunitatea fraților și a surorilor din biserică, un susținător uriaș pentru ei. Păstrează relațiile cu acești oameni doar pentru a le fi mai confortabil să rezolve chestiuni în viitor. Odată ce astfel de oameni dobândesc o poziție în societate și au un loc unde să se stabilească și să-și înceapă viața și odată ce au avut succes în lume și au obținut influență și perspective pentru un viitor strălucit, vor părăsi biserica rapid și fără ezitare, vor rupe relațiile cu frații și surorile și vor pierde legătura. Dacă există un posibil destinatar al Evangheliei cu care au o relație bună și vrei să-i contactezi pentru a predica Evanghelia persoanei respective, nu vei reuși să dai de ei. Nu numai că vor rupe legătura cu biserica, dar vor renunța și la prieteniile cu anumiți indivizi. Nu s-au dat deja de gol că sunt neîncrezători? (Ba da.) Așadar, cum ar trebui să îi trateze biserica pe astfel de oameni? (Îndepărtându-i.) Ar trebui să le dăm o șansă, să arătăm înțelegere pentru slăbiciunea lor și pentru dificultățile din viața lor și să-i sprijinim și să-i ajutăm mai mult, astfel încât să poată ajunge să creadă că Dumnezeu există, să devină interesați de adevăr și să se consume sincer pentru Dumnezeu? Trebuie făcută această lucrare? (Nu.) De ce nu? (Fiindcă acești oameni nu sunt deloc aici ca să creadă în Dumnezeu.) Așa este, ei nu au venit ca să creadă în Dumnezeu; scopul lor este foarte clar – sunt aici ca să găsească un susținător. Așadar, poate da rezultate să ai părtășie despre adevăr cu acești oameni? (Nu.) Nu vor înțelege; ei nu prețuiesc, nu au nevoie și nu sunt interesați de acest lucru.

Cum ar trebui să-I descriem pe cei care cred în Dumnezeu doar ca să găsească un susținător? Este foarte potrivit să-i descriem drept oameni care pun interesele lor mai presus de orice altceva. Atât timp cât văd că o persoană e folositoare și le aduce beneficii, vor face orice le cere persoana respectivă; ba chiar va urma orice ordine le dă aceasta. Pun interesele lor mai presus de orice altceva; atât timp cât ceva servește intereselor proprii, e în regulă. Dacă le spui că a crede în Dumnezeu le va aduce binecuvântări și beneficii, ei categoric vor crede în El și vor face orice le ceri. Atât timp cât capacitatea ta de a te ocupa de chestiuni în societate întrunește nevoile lor și le permite să beneficieze, categoric se vor asocia cu tine. Totuși, asocierea lor cu tine nu înseamnă că pot cu adevărat să creadă în Dumnezeu, nici nu înseamnă că se vor consuma sincer pentru Dumnezeu, așa cum faci tu. Chiar dacă se înțeleg bine cu tine și aveți o relație deosebit de bună, asta nu înseamnă neapărat că vorbiți aceeași limbă, că urmați aceeași cale sau că urmăriți aceleași lucruri. Prin urmare, nu trebuie să fii indus în eroare de astfel de oameni. Acești oameni sunt abili și au tactici pentru a interacționa cu alții. Scopul pentru care cred în Dumnezeu este de a găsi un susținător, nu de a urmări adevărul și de a dobândi mântuirea. Asta arată cât de josnic și de sumbru este caracterul lui! Vin la biserică pentru a găsi oameni pe care să-i poată exploata, conspirând să obțină diverse beneficii pentru sine. Nu înseamnă asta că astfel de oameni sunt capabili să acționeze fără scrupule și să facă tot felul de lucruri nerușinate? (Ba da.) Din simplul fapt că scopul pentru care cred ei în Dumnezeu este să găsească un susținător și să-și asigure traiul, este clar că acești oameni nu sunt buni de nimic și că au un caracter josnic, sunt egoiști, detestabili și sordizi, trăind într-un mare întuneric. Prin urmare, principiul bisericii pentru a-i trata este, de asemenea, să-i discearnă și apoi să-i îndepărteze sau să-i excludă. Odată ce discerni că nu sunt credincioși adevărați, că au venit la biserică în căutarea unei căi de evadare și pentru a profita, dorind să-i exploateze pe frați și pe surori pentru a se ocupa de chestiuni și a presta servicii pentru ei, atunci, în astfel de cazuri, conducătorii și lucrătorii și frații și surorile ar trebui să se ocupe de situația respectivă prompt și cu precizie. Fără să periclitați siguranța bisericii sau a fraților și surorilor, îndepărtați-i sau excludeți-i cât mai repede posibil. Nu ar trebui lăsați să continue să pândească printre frați și surori. Ei nu reprezintă obiectul mântuirii de către Dumnezeu. Când astfel de oameni pândesc în mijlocul vostru, ei îi urmăresc constant pe toți cu lăcomie și vigilență, ca să vadă cine merită să fie exploatat. Întotdeauna socotesc dacă există în biserică oameni pe care îi pot folosi – cine are rude care lucrează la un spital, cine știe cum să trateze boli sau are remedii secrete, cine poate obține prețuri cu ridicata la magazine, familia cărui frate are o reprezentanță auto, cine poate obține prețuri preferențiale pentru case – investighează în mod special aceste chestiuni. Acești oameni sunt meticuloși în socotelile lor! Ei socotesc chiar și chestiuni mici și doresc și să comploteze împotriva fraților și surorilor și plănuiesc să profite de ei. Investighează mediul familial al tuturor și îi păstrează pe toți în raza comploturilor și conspirațiilor lor. Pot inimile voastre să simtă pace atunci când interacționează cu astfel de oameni? (Nu.) Ce ar trebui făcut dacă nu există pace? Ar trebui să vă păziți de astfel de oameni. Acești oameni cred în Dumnezeu din motive ascunse; nu sunt aici ca să urmărească adevărul sau mântuirea, ci ca să găsească un susținător, o sursă de venit și o cale de scăpare pentru ei înșiși. Acești oameni sunt deosebit de egoiști, detestabili și perfizi. Ei nu fac nicio datorie și nu se consumă pentru Dumnezeu. Când biserica are nevoie de ei pentru ceva, sunt imposibil de găsit, dar reapar odată ce chestiunea s-a încheiat. Acești oameni știu doar să profite și nu are sens să îi lăsați să rămână în biserică; trebuie să apelați la diverse metode pentru a-i curăți cât mai repede posibil. Unii oameni spun: „Chiar este nevoie de diverse metode pentru a trata o persoană?” Biserica are tot felul de oameni; mulți dintre ei cred în Dumnezeu doar ca să găsească un susținător și o cale de scăpare, ca să obțină binecuvântări sau ca să evite dezastre. Variază doar gravitatea acestor motive; unii oameni manifestă un tip de comportament, în timp ce alții manifestă altul. Prin urmare, diferiți oameni trebuie tratați în diferite moduri; doar acest lucru se aliniază la principii. Cât despre acești neîncrezători care caută un susținător, ei trebuie curățiți cu promptitudine. Nu-i lăsați să trăiască pe spinarea altora în biserică. Ei le cer fraților și surorilor să se ocupe de chestiuni în locul lor – având în vedere că e nevoie doar de puțin efort pentru a-i ajuta să se ocupe de chestiuni, de ce nu ar trebui să li se ofere nici măcar acest mic ajutor? Primul punct este că, în mod esențial, acești oameni nu sunt credincioși adevărați; sunt neîncrezători până-n măduva oaselor. Al doilea punct este că acești oameni nu se pot schimba de la a nu crede la a fi credincioși adevărați. Ei nu sunt cei predestinați și aleși de Dumnezeu; nu reprezintă obiectul mântuirii de către El – mai degrabă sunt răufăcători care s-au infiltrat în biserică. Al treilea punct este că acești oameni se agită peste tot în biserică, căutând mereu ajutorul fraților și al surorilor, indiferent cât de mare este problema cu care se confruntă, lucru care îi hărțuiește în mod imperceptibil pe frați și pe surori și, între timp, creează o atmosferă foarte negativă în biserică, în detrimentul tuturor. Prin urmare, cel mai bine este să-i curățim cât mai repede posibil pe acești diavoli care cred în Dumnezeu doar ca să-și găsească un susținător. Dacă încă nu i-ați identificat sau nu ați perceput că sunt acest tip de persoane, îi puteți păstra pentru a-i observa. Odată ce-i discerneți și vedeți că se numără printre diverșii oameni răi pe care trebuie să-i îndepărteze casa lui Dumnezeu, nu ezitați și nu fiți amabili cu ei. După ce discutați cu toți și ajungeți la un consens, puteți să-i îndepărtați. În cazul în care conducătorii și lucrătorii din biserică ignoră această chestiune, atât timp cât majoritatea fraților și surorilor confirmă că sunt tipul de persoane care cred în Dumnezeu doar ca să găsească un susținător și o cale de scăpare, aveți dreptul de a-i îndepărta direct, fără să cereți aprobarea liderilor falși. A face acest lucru este corect și se aliniază în totalitate la adevărurile-principii. Este dreptul vostru, obligația voastră, responsabilitatea voastră; este pentru protecția voastră. Bineînțeles, când frații și surorile care sunt credincioși adevărați întâmpină dificultăți, avem responsabilitatea și obligația de a ne da toată silința ca să-i ajutăm, cât putem noi de bine, fie cu ajutor și sprijin iubitor, fie prin asistență materială. Aceasta este dragostea dintre frați și surori, dragostea celor care cred în Dumnezeu. Totuși, nu avem nicio responsabilitate și nicio obligație să practicăm ajutarea neîncrezătorilor, fiindcă nu sunt frați și surori și nu merită asemenea îndurare și nici asemenea ajutor. Asta înseamnă să tratezi oamenii conform principiilor. Părtășia noastră cu privire la cel de al șaptelea scop pentru a crede în Dumnezeu se încheie aici. Nu este nevoie să oferim și alte exemple specifice despre acest fel de oameni. Pe scurt, orice om al cărui scop pentru a crede în Dumnezeu este să găsească un susținător este un om care ar trebui îndepărtat sau exclus din biserică. Odată ce conducătorii și lucrătorii discern că există astfel de oameni în biserică, ar trebui să-i îndepărteze cu promptitudine. Îndepărtați-i pe toți cei pe care-i găsiți, să nu rămână niciunul. Dacă majoritatea fraților și surorilor deja au fost hărțuiți până când au ajuns să se simtă neajutorați și să nu mai poată suporta, iar conducătorii și lucrătorii încă îi apără spunând: „Au dificultăți; ar trebui să-i ajutăm”, atunci, acestor conducători ar trebui să li se spună: „Nu sunt deloc credincioși adevărați în Dumnezeu. Ignoră pe oricine are părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu cu ei și refuză să-și facă datoria atunci când li se spune. Nu au avut niciodată nicio intenție de a se consuma pentru Dumnezeu și doar vor să să-i folosească pe frați și pe surori pentru a se ocupa de chestiunile lor. Nu avem nicio responsabilitate și nicio obligație să-i ajutăm pe acești neîncrezători!” Chiar dacă nu este de acord conducătorul bisericii, aveți dreptul să vă alăturați majorității pentru a-i îndepărta din biserică. Dacă, în acest moment, conducătorul bisericii tot nu este de acord, atunci raportați chestiunea forului superior; izolați-l pe conducător și lăsați-l să reflecteze. Odată ce este de acord, puteți să-i acceptați din nou conducerea. Dacă însă continuă să nu fie de acord, puteți să-l înlăturați și să alegeți un nou conducător. Acesta este al șaptelea scop pentru a crede în Dumnezeu: pentru a găsi un susținător.

H. Ca să urmărească obiective politice

În continuare, vom avea părtășie despre cel de-al optulea scop: a crede în Dumnezeu cu scopuri și obiective politice. Probabilitatea ca astfel de indivizi să apară nu este foarte mare, dar indiferent cât de probabil este, atât timp cât există riscul să apară astfel de oameni, ar trebui să enumerăm exemple ale acestora și să-i expunem, să avem părtășie despre ei și să-i definim. Trebuie să facem acest lucru astfel încât să aibă toată lumea discernământ asupra lor, iar apoi, pot fi îndepărtați cât mai repede posibil, împiedicând, astfel, generarea de probleme și pericole la adresa bisericii și a fraților și surorilor. Acest lucru se realizează pentru a proteja biserica și pe frați și surori. Prin urmare, cei care cred în Dumnezeu cu obiective politice sunt oameni pe care ar trebui să-i discernem și de care ar trebui să ne păzim și sunt, de asemenea, oameni răi pe care biserica ar trebui să-i îndepărteze cât mai repede posibil. Care sunt manifestările celor care au obiective politice? Nu îți vor împărtăși gândurile lor adevărate. Nu vor spune clar: „Mă interesează doar politica, îmi place să particip la politică, așa că eu cred în Dumnezeu cu obiective politice și scopuri politice și din niciun alt motiv. Puteți să mă tratați oricum s-ar cuveni să o faceți.” Vor spune asta? (Nu.) Așadar, ce manifestări au ei, care îți permit să discerni că au obiective politice? Mai precis, ce cuvinte spun, ce lucruri fac, ce expresii, ce priviri și ce tonalități ale vocii îți sunt suficiente ca să confirmi că scopul pentru care cred ei în Dumnezeu nu este pur? Indiferent ce spun sau ce fac, ei ascund lucruri în inimă și nimeni nu le poate pătrunde. Au o identitate și o formație specială; din discursul și din comportamentul lor se poate vedea că au intrigi și comploturi și că felul lor de a vorbi și de a face lucrurile este de natură strategică. Când vorbesc, o persoană de rând nu le poate înțelege motivele sau gândurile adevărate și nu știe de ce spun lucrurile pe care le spun. Deși la exterior, acești oameni nu arată nicio animozitate sau judecată față de credința în Dumnezeu sau față de părtășiile despre adevăr și poate chiar manifestă o oarecare afecțiune față de aceste lucruri, pur și simplu simți că sunt ciudați – sunt diferiți de ceilalți frați și celelalte surori și oarecum de nepătruns. Ce faci, de obicei, cu oamenii care sunt oarecum de nepătruns? Pur și simplu te păzești de ei, într-un mod simplu? Sau iei inițiativa de a-i cerceta și de a descoperi ce se întâmplă, de fapt, cu ei? (Ar trebui să-i observăm.) Indiferent ce face cineva, în general, scopul și obiectivele sale nu sunt expuse cu ușurință într-o perioadă de timp scurtă. Dar pe măsură ce trece mai mult timp – cu excepția cazului în care nu fac absolut nimic – când acționează, cu siguranță se vor da de gol. Observați și căutați indicii din micile detalii – puteți descoperi unele informații și indicii din discursul și comportamentul lor, din intenția și direcția acțiunilor lor și din cuvintele și tonul pe care le folosesc atunci când vorbesc. Să poți face asta depinde de faptul că ești sau nu meticulos și ai un anumit nivel de inteligență și calibru. Unii oameni nesăbuiți nu sunt în stare să recunoască pericolul și răutatea care există în societatea oamenilor; indiferent pe cine întâlnesc, folosesc mereu aceeași metodă de a interacționa cu persoana respectivă. Prin urmare, atunci când întâlnesc politicieni abili și vicleni cu obiective politice, devin cu ușurință iude și instrumente pentru vinderea bisericii și, fără să-și dea seama, fac lucruri nesăbuite care rag pe sfoară biserica.

Ce manifestări au, de fapt, acești oameni cu obiective politice? Acești oameni au un anumit istoric social; sunt indivizi care se învârt în cercuri politice. Indiferent de statutul lor în cercurile politice, fie că sunt funcționari, oameni buni la toate, fie că se pregătesc să dobândească o poziție în cercurile politice, pe scurt, acești oameni au un istoric politic în societate; aceasta este o situație complexă și specială. Indiferent dacă acești oameni cred în existența lui Dumnezeu, judecând după ceea ce urmăresc, după căile pe care le aleg și după natura-esență pe care o au, pot acești oameni să devină cei care cred sincer în Dumnezeu? Pot ei să se transforme din neîncrezători, din politicieni pasionați de politică, în oameni care cred sincer în Dumnezeu? (Nu.) Sunteți siguri? Sau există o posibilitate? (Categoric nu.) Cu siguranță este imposibil. Credința în Dumnezeu și politica sunt două căi diferite; aceste două căi se dezvoltă în direcții opuse, nu au puncte comune și nu se pot intersecta sub nicio formă. Sunt căi complet divergente. Prin urmare, cei care au obiective politice sau care iubesc politica și sunt pasionați de ea, chiar dacă ei cred în Dumnezeu fără niciun scop politic explicit, tot au alte motive; și este clar că scopul lor nu este de a dobândi adevărul sau de a fi mântuiți. Se poate stabili cel puțin că nu cred sincer în Dumnezeu. Ei doar confirmă legenda că există un Dumnezeu, dar nu confirmă existența Lui sau faptul că Dumnezeu este suveran asupra tuturor lucrurilor. Astfel, acești oameni nu se vor transforma niciodată din neîncrezători pasionați de politică în credincioși adevărați care cred în existența lui Dumnezeu, pot să accepte lucrarea Lui și acceptă judecata și mustrarea Lui.

De fapt, ce scopuri au, de fapt, acești neîncrezători cu obiective politice pentru a crede în Dumnezeu? Asta are legătură cu ceea ce urmăresc și cu profesiile în care se implică. De exemplu, unii oameni au mereu anumite pretenții personale în cadrul unui cerc politic, având scopuri și aspirații politice și așa mai departe, care – indiferent care sunt – au toate legătură cu politica. Ce vrem să spunem prin „politică?” Simplu spus, are legătură cu regimuri, putere și guvernare. Prin urmare, faptul că ei în Dumnezeu cu obiective politice are, bineînțeles, legătură cu ceea ce urmăresc ei în politică. Așadar, care sunt obiectivele lor? De ce sunt atrași de oamenii din biserică? Vor să folosească instituția care este biserica, numărul mare de oameni din biserică și influența acestor oameni din biserică, din diverse profesii și straturi sociale, pentru a-și atinge scopurile. După ce află despre învățăturile bisericii, despre desfășurarea diverselor elemente ale lucrării bisericii, despre modul în care aleșii lui Dumnezeu își trăiesc viața bisericească, în care își practică datoria și așa mai departe, ei încearcă să se integreze în biserică. Își fixează în minte lucruri precum terminologia spirituală și diverse expresii folosite frecvent în părtășie de către aleșii lui Dumnezeu, sperând că într-o zi, vor putea folosi aceste lucruri pentru a aduna toți oamenii ca să-i asculte, să fie folosiți de ei, atingându-și, astfel, scopurile politice. Exact ce spun non-credincioșii, după ce lucrurile se pregăteau de ceva vreme, când pot să ridice un steag și să-i convingă pe oameni să se răzvrătească, mai mulți oameni vor răspunde chemării lor și-i vor urma, astfel încât să poată atrage o parte din oamenii din biserică pentru a deveni forța lor, ca să se lupte cu rivalii lor. Astfel de lucruri s-au întâmplat de mai multe ori în istoria Chinei moderne. De exemplu, Rebeliunea Lotusului Alb și Rebeliunea Taiping din timpul Dinastiei Qing au fost exemple în care oamenii cu obiective politice au folosit religia pentru a lupta împotriva guvernului. Învățăturile religiilor lor deviau de la adevărata cale și aveau multe aspecte absurde și ridicole, care nu se conformau deloc adevărului. Cei cu obiective politice se foloseau de astfel de învățături pentru a unifica mințile oamenilor, pentru a le înrobi și pentru a le influența și îndoctrina. În cele din urmă, i-au exploatat pe acești oameni îndoctrinați pentru a-și atinge scopurile politice. De la început, când acești oameni cu obiective politice ajung să creadă în Dumnezeu, numele bisericii este cel care îi atrage. Adică își pot ascunde identitatea și obiectivele sub titlul instituției care este biserica – acesta este un aspect. Altul este că ei cred că atât timp cât își răspândesc părerile politice sub pretextul credinței în Dumnezeu, va fi foarte simplu să-i îndoctrineze pe oamenii din biserică, și că este foarte probabil ca acești oameni să se închine oamenilor faimoși și să-i asculte. În consecință, acești indivizi care au obiective politice tind să-i privească pe oamenii bisericii ca pe niște obiecte de utilizat. Ei cred că este foarte ușor ca biserica să devină un loc în care își pot ascunde identitatea și că membrii bisericii sunt obiecte care pe care ei le pot utiliza foarte ușor – simplu spus, așa văd ei lucrurile. Prin urmare, scopul pentru care se alătură ei bisericii este de a spera că într-o zi, odată ce sunt în ascensiune, să se poată lupta cu rivalii lor politici și să poată câștiga putere – acesta este obiectivul lor politic. Vor să se folosească de pretextul nominal al credinței în Dumnezeu pentru a-i introduce într-o parte a sferei lor politice de influență pe oamenii care-i idolatrizează și care-i urmăresc. Unii oameni spun: „Poate că au acest scop, dar dacă nu iau atitudine, cel mult putem vedea doar că sunt neîncrezători sau credincioși falși. Cum putem vedea că au scopuri politice clare?” Asta nu este dificil. Doar aveți răbdare și observați. Atât timp cât au obiective politice, categoric vor lua atitudine. Dacă nu vor să ia atitudine, de ce s-ar fi infiltrat în biserică? Dacă încă nu au luat atitudine, este pentru că nu au avut ocazia. Odată ce au ocazia, vor acționa în consecință. De exemplu, dacă guvernul adoptă o politică greșită sau îi suprimă și îi arestează pe aleșii lui Dumnezeu, frații și surorile cel mult ar discuta și ar discerne această chestiune și cu asta, basta. Orice ar fi, a crede în Dumnezeu, a-și face îndatoririle și a urma voia lui Dumnezeu sunt lucrurile importante. Ei nu ar pierde vederea de ansamblu pentru chestiuni mărunte; ar continua să creadă în Dumnezeu și să-și facă îndatoririle în modul în care ar trebui, ca de obicei. Totuși, oamenii cu obiective politice sunt diferiți. Ar face din țânțar armăsar cu privire la chestiune, ar expune-o în mod agresiv și ar face-o publică la scară largă și și-ar dori cu disperare să instige pe toată lumea să se ridice împotriva guvernului, pentru a servi propriilor obiective politice și nu s-ar opri până nu și-ar atinge scopurile. Ca să se implice în politică, ei lasă deoparte complet chestiunea de a crede în Dumnezeu și pe cea de a-și face îndatoririle și ignoră cerințele lui Dumnezeu de la om și intențiile lui Dumnezeu. Atât de nebuni sunt – încă nu-i pot discerne oamenii? Astfel de oameni Îl urmează pe Dumnezeu sau urmează politica? Unii oameni, fiind lipsiți de discernământ, sunt ușor de indus în eroare. Acești oameni care se implică în politică nu știu care este adevărul, cu atât mai puțin înțeleg că lucrarea lui Dumnezeu este de a curăți firile corupte ale oamenilor și de a-i salva de influența Satanei. Ei cred că a se implica în drepturile umane și în politică înseamnă că au un simț al dreptății și că I se supun lui Dumnezeu. Dacă se implică în politică și în drepturile omului înseamnă că o persoană are adevărul-realitate? Înseamnă că o persoană I se supune lui Dumnezeu? Indiferent cât de bine te ocupi de drepturile umane și de politică, înseamnă asta că ți-a fost curățită firea coruptă? Înseamnă că ambiția și dorința ta de a deține putere au fost curățite? Mulți oameni nu pot vedea adevărul despre aceste aspecte. Se pare că Sun Yat-sen era și creștin. Când era în pericol, se ruga ca Dumnezeu să-l mântuiască. Și-a petrecut toată viața implicându-se în revoluție – a primit aprobarea lui Dumnezeu? A fost el cineva care practica adevărul și I se supunea lui Dumnezeu? Avea mărturie bazată pe experiențe privind practicarea cuvintelor lui Dumnezeu? Nu avut niciunul dintre aceste lucruri. După ce a fost chemat Pavel, el a predicat încontinuu Evanghelia și a suferit multe greutăți, dar fiindcă nu s-a căit cu adevărat, nu a avut pătrundere în viață, a comis în mod repetat aceleași vechi păcate și s-a preamărit și a mărturisit pentru el însuși cu fiecare ocazie, a devenit antihrist și a fost pedepsit. Orice ar fi, a crede în Dumnezeu fără să accepți adevărul, a urmări mereu faima și statutul și a-ți dori mereu să fii un supraom sau o persoană deosebită este foarte periculos. Toți cei cu obiective politice sunt antihriști. Acești oameni nu vor renunța cu ușurință la împlinirea aspirațiilor politice proprii și vor căuta mereu ocazii de a instiga și a câștiga de partea lor credincioși, drept forța lor politică. Dacă, într-o zi, văd că nu sunt ușor de exploatat credincioșii, că aceștia iubesc și urmăresc doar adevărul și că Îl urmează numai pe Hristos, nu oamenii, abia atunci vor renunța în totalitate la acești credincioși.

La origini, mintea oamenilor cu obiective politice este ocupată în totalitate de idei legate de politică – putere și influență, guvernare, conspirații, mijloace politice și așa mai departe. Ei nu înțeleg ce înseamnă să crezi în Dumnezeu, ce este credința, ce este adevărul, și înțeleg chiar mai puțin cum să I se supună lui Dumnezeu. Nu înțeleg nici care este voia Cerurilor. Principiile lor de supraviețuire sunt „Omul va triumfa asupra naturii” și „Destinul unui om se află în mâna lui.” Prin urmare, a încerca să-i schimbi pe acești oameni este imposibil și este o idee nesăbuită. Acești oameni răspândesc adesea puncte de vedere politice printre frații și surorile din biserică, instigându-i să se implice în activități politice și să participe la politică. Este foarte clar că scopul pentru care cred ei în Dumnezeu este alimentat de obiective politice. Aceasta esență poate fi discernută rapid și ușor de către alții. Acești oameni sunt complet neștiutori cu privire la credință, la a merge pe calea cea dreaptă și la a se supune voii Cerurilor – ei cred că gândurile și căile oricărei persoane pot fi schimbate folosind tactici politice și cred, mai ales, că destinul unei persoane poate fi schimbat prin mijloace și metode umane. Prin urmare, sunt complet neștiutori cu privire la chestiunile profunde, și totuși evidente ale legilor naturii create de Dumnezeu și la suveranitatea lui Dumnezeu asupra destinului omului; ei sunt profani când vine vorba despre aceste chestiuni și pur și simplu nu le pot pricepe. Ce vreau să spun cu acest lucru? Dacă găsești un om al cărui scop pentru care crede în Dumnezeu este alimentat de obiective politice, categoric nu trebuie să încerci să-l schimbi sau să-l convingi și nu este deloc nevoie să ai părtășie cu el cu despre atât de multe adevăruri. În afară de a te păzi de el, ar trebui să-i informezi pe conducătorii bisericii de la diverse niveluri sau pe frații și surorile de încredere în legătură cu cât mai repede posibil, iar apoi să găsești un mod de a-l exclude din biserică. Nu ar trebui să te păzești de el în secret și în liniște, în timp ce pe ceilalți îi lași să rămână neinformați. Așadar, ce fel de oameni pot avea puțin discernământ cu privire la cei cărora le place să vorbească despre politică și care au obiective politice? Sunt oameni mai vârstnici, sau mai tineri? Sunt frați sau surori? (Frați mai vârstnici.) Așa este; frați mai vârstnici, mai precis, cei care au experiență socială, care au luat contact cu politica, sau care au fost persecutați din motive politice – oameni cu intuiție cu privire la aceste chestiuni – pot percepe problemele politice cu relativă claritate. Firește, ei pot exercita puțin discernământ față de cei care se implică în politică și, în special, pot percepe cu relativă claritate ambițiile și dorințele acestora, precum și gândurile, punctele de vedere, idealurile și aspirațiile lor. Prin urmare, pot discerne acești oameni relativ mai rapid decât alții. Odată ce cineva discerne că acești oameni au obiective politice și sunt neîncrezători, ar trebui să se păzească de ei și să-i expună pe acești neîncrezători. În același timp, trebuie și să-i protejeze pe cei nesăbuiți și ignoranți care nu înțeleg adevărul, împiedicându-i să fie induși în eroare și exploatați și să divulge în mod neintenționat unele dintre informațiile interne ale bisericii. Este necesar să-i anunțe pe conducătorii bisericii și să discute cu ei această chestiune și să informeze mai mulți oameni vârstnici sau pe cei care înțeleg o parte din adevăr și au o oarecare statură să se păzească de acești oameni cu obiective politice, cât mai curând posibil. Este important să-i ajute pe alții să vadă clar esența de neîncrezători a acestor oameni, protejându-i, astfel, pe frații și surorile nesăbuite și ignorante, de exploatarea de către aceștia. Dacă nu poți să vezi adevărul despre aceste chestiuni și nu ai discernământ, atunci când vorbesc și discută cu tine unii oameni siniștri, abili, vicleni, vei divulga de bunăvoie detalii privind situația ta adevărată și tot ceea ce știi, chiar fără să fii întrebat, devenind, neintenționat, o iudă. Există astfel de oameni? (Da.) Când vorbești, nu știi ce scop are cealaltă persoană și o tratezi ca pe un frate sau o soră, spunându-i tot ce ai pe suflet, fără să-ți dai seama – după ce ati vorbit, nu știi ce consecințe vor apărea. Văzându-i pe alții păzindu-se de astfel de oameni, spui: „Ești prea precaut. Ce e de ascuns între frați și surori?” Nu-ți dai seama de ce alții nu-și spun părerea – asta înseamnă să fii nesăbuit.

Oamenii cu obiective politice sunt cu siguranță și neîncrezători, fiindcă nu iubesc adevărul și nu îl acceptă. Chiar dacă ei cred în Dumnezeu, se încadrează în totalitate în categoria oamenilor răi care sunt antihriști. A te păzi de astfel de oameni este, de fapt, abordarea cea mai pasivă. Abordarea proactivă este să-i descoperi devreme, să-i tratezi și să-i excluzi cât mai repede posibil, ca să eviți ca aceștia să provoace tulburări bisericii și fraților și surorilor. Din cauză că acești oameni îi pot influența pe alții oricând și oriunde în cadrul bisericii și pot distruge ordinea normală a bisericii în orice moment și în orice situație, nu continuați să-i tolerați sau să le arătați răbdare acestor neîncrezători. Nu le mai dați o șansă să se căiască; nu fiți nesăbuiți. Odată descoperiți, ar trebui excluși cât mai repede posibil, pentru a împiedica viitoare necazuri. Scopul acestui lucru este să-i împiedici pe cei care nu urmăresc adevărul să fie induși în eroare și folosiți, devenind marionete ale Satanei și ale demonilor. Bineînțeles, ce s-ar cuveni cel mai mult să faci în acest moment este să-i împiedici pe cei cu obiective politice să afle informații importante despre biserică. Cu cât îi discerni și-i excluzi mai repede, cu atât vor avea mai puțină comunicare frații și surorile cu ei și cu atât mai puțin vor fi induși în eroare și influențați de aceștia. Prin urmare, cât privește coordonarea în timp, este mai bine să-i tratezi și să-i excluzi pe acești oameni mai repede, nu mai târziu – cu cât mai devreme, cu atât mai bine. Să fii proactiv e mai bine decât să fii pasiv. Oamenii cu obiective politice sunt rău intenționați; ei nu pot avea, sub nicio formă, vreo fărâmă de sinceritate pentru a face orice pentru biserică și pentru casa lui Dumnezeu. Dacă nu-i pot induce în eroare și nu-i pot folosi pe frați și surori, vor fi totalmente umiliți și vor părăsi biserica de bunăvoie, chiar și fără să-și ia rămas bun. Cu asta, ne încheiem părtășia despre cel de-al optulea motiv pentru a crede în Dumnezeu: pentru a urmări obiective politice.

30 octombrie 2021