Astăzi continuăm să avem părtășie despre chestiunea noțiunilor. Anterior, am avut părtășie despre această chestiune de două ori, iar astăzi vom avea încă o dată, pentru a încheia. După aceasta, ar trebui să comunicați între voi despre lucrurile în legătură cu care am avut părtășie, apoi să meditați și să le experimentați puțin câte puțin. Aceste subiecte nu pot fi înțelese pe deplin doar într-o zi sau două; se poate ajunge treptat la înțelegerea lor doar experimentându-le și simțindu-le în viață. Ceea ce puteți prezenta acum doar pe baza memoriei este o simplă învățare pe de rost. Pentru a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu este nevoie de experiență; doar după ce treceți ceva timp prin experiența din viața reală puteți avea o înțelegere și o apreciere autentică. Noțiunile oamenilor constau în principal din noțiunile lor despre Dumnezeu și despre lucrarea Lui. Aceste două tipuri de noțiuni le afectează cel mai mult ceea ce urmăresc, modul în care văd lucrurile, înțelegerea lui Dumnezeu și atitudinea față de El și, chiar mai mult, calea pe care merg în credința în Dumnezeu, precum și direcția și obiectivele pe care le aleg pentru viața lor. Din cele două părtășii anterioare ale noastre, puteți defini acum cu exactitate ce înseamnă noțiunile? Închipuirile despre credința în Dumnezeu sunt un tip de noțiune. Aceste închipuiri se manifestă în principal prin unele comportamente superficiale în vorbirea și conduita oamenilor, precum și în detaliile vieții lor de zi cu zi, cum ar fi mâncarea, hainele, locuința și transportul. Acesta este nivelul de bază. Mergând un pas mai departe, există unele închipuiri privind ceea ce urmăresc oamenii în cadrul credinței lor în Dumnezeu și calea pe care merg ei în acest scop, precum și unele cerințe, închipuiri și înțelegeri greșite ale lor referitoare la lucrarea lui Dumnezeu. Ce includ aceste înțelegeri greșite? De ce se numesc înțelegeri greșite? Când spunem „înțelegere greșită”, cu siguranță nu este vorba de un gând adecvat. În schimb, este ceva ce nu coincide cu faptele, e în contradicție cu adevărul, incompatibil și contrar lucrării și firii lui Dumnezeu; sau ceva ce ține de voința umană, conceput din noțiunile, închipuirile și cunoștințele oamenilor, fără a avea vreo legătură cu Dumnezeu Însuși sau cu lucrarea Lui. Când apar aceste tipuri de noțiuni, închipuiri, înțelegeri greșite și cerințe, înseamnă că noțiunile oamenilor despre Dumnezeu și lucrarea Lui au atins apogeul. Ce se alege de relația dintre oameni și Dumnezeu în acest punct? (Între ei se formează o barieră.) Există o barieră între oameni și Dumnezeu; este aceasta o problemă gravă? (Da.) Când se formează o astfel de barieră, înseamnă că noțiunile și închipuirile oamenilor sunt foarte grave. Când se formează o barieră între oameni și Dumnezeu, înseamnă că ei sunt nemulțumiți de unele dintre lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu, nu mai doresc să se încreadă în El, să-L trateze ca pe Dumnezeu sau să se supună Lui. Oamenii încep să pună la îndoială dreptatea și firea lui Dumnezeu. Ce manifestări urmează imediat? (Împotrivirea.) Dacă oamenii nu caută adevărul, această înțelegere greșită nu doar creează o barieră în inimile lor, ci duce imediat și la împotrivire – împotrivire față de adevăr, de cuvintele lui Dumnezeu și de suveranitatea Lui. Ei devin nemulțumiți de ceea ce a făcut Dumnezeu, spunând: „Ceea ce faci e neadecvat; nu aprob și nu sunt de acord!” Mesajul implicit este: „Nu mă pot supune; aceasta e alegerea mea. Vreau să exprim un punct de vedere divergent, vreau să exprim o opinie diferită de cuvintele lui Dumnezeu, de adevăr și de cerințele Lui.” Ce fel de comportament este acesta? (Oamenii vociferează.) După împotrivire, apar vociferările și opoziția; aceasta este o escaladare. Când firea coruptă preia controlul, o singură noțiune poate crea o barieră și înțelegeri greșite între o persoană și Dumnezeu. Dacă acest lucru nu se rezolvă prompt prin căutarea adevărului, bariera se mărește, devenind un zid gros. Nu-L mai vezi pe Dumnezeu sau nu-I mai vezi adevărata existență, cu atât mai puțin esența Lui divină. Începi să te îndoiești dacă Dumnezeul întrupat este într-adevăr Dumnezeu, îți pierzi interesul de a mânca și bea cuvântul lui Dumnezeu și nu mai vrei să te rogi Lui. Astfel, relația ta cu Dumnezeu devine tot mai distantă. De ce pot oamenii să afișeze astfel de comportamente? Deoarece simt că faptele lui Dumnezeu le-au rănit inimile, le-au afectat demnitatea și le-au umilit individualitatea. Chiar așa stau lucrurile? (Nu.) Atunci ce se întâmplă, de fapt? (Dorințele oamenilor nu au fost împlinite, iar situația pe care au întâlnit-o le-a afectat interesele.) Cauza este că oamenii au o fire coruptă; când dorințele lor extravagante nu sunt împlinite imediat, devin potrivnici față de Dumnezeu și extrem de nemulțumiți, deoarece El a lucrat într-un mod care nu se aliniază la noțiunile umane. Nu recunosc și nici nu acceptă că faptele lui Dumnezeu sunt adevărul, sunt dragostea Lui și au scopul de a-i mântui pe oameni. Își formează noțiuni și înțelegeri greșite privind faptele lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că firea lor coruptă deține controlul. După ce apar aceste bariere, care sunt manifestările firilor corupte de tot felul pe care le dezvăluie oamenii atunci când trăiesc pe baza noțiunilor? Oamenii nu caută, nu așteaptă și nu se supun, cu atât mai puțin se tem de Dumnezeu sau se căiesc. Mai întâi scrutează și judecă, apoi condamnă și, în cele din urmă, apare împotrivirea. Nu sunt aceste comportamente exact opusul manifestărilor pozitive precum căutarea, așteptarea, supunerea, acceptarea și căința? (Ba da.) Atunci toate aceste comportamente sunt reversul medaliei. Sunt dezvăluirea unei firi corupte; firea lor coruptă este cea care le controlează acțiunile și gândurile, precum și atitudinea, intențiile și opiniile față de judecarea oamenilor, a evenimentelor și a lucrurilor. Când oamenii recurg la scrutare, analiză, judecare, condamnare și împotrivire, care este următorul pas pe care îl fac? (Opoziția.) Apoi urmează opoziția. Care sunt unele dintre manifestările opoziției? (A fi negativ, a renunța la îndatoriri.) A fi negativ este o manifestare; oamenii se relaxează în lucrare într-un mod negativ și renunță la îndatoririle lor. Ce altceva? (A răspândi noțiuni.) (A emite judecăți.) Emiterea judecăților, răspândirea noțiunilor – toate acestea sunt manifestări ale vociferării și opoziției față de Dumnezeu. Ce altceva? (Pot să-L trădeze pe Dumnezeu și să trădeze adevărata cale.) Aceasta este cea mai gravă dintre toate; când o persoană ajunge în acest punct, natura sa diavolească iese complet la suprafață, tăgăduindu-L și trădându-L întru totul pe Dumnezeu și fiind capabilă în orice moment să-I întoarcă spatele lui Dumnezeu.

Care au fost diferitele manifestări ale comportamentelor de vociferare și de opoziție față de Dumnezeu pe care tocmai le-am menționat? (Relaxarea în lucrare într-un mod negativ, renunțarea la îndatoriri.) (Judecarea lui Dumnezeu.) Judecarea lui Dumnezeu și a lucrării Sale. (Apoi urmează răspândirea noțiunilor și, în cele din urmă, trădarea lui Dumnezeu.) Să intrăm mai mult în detaliu. Există vreo plângere implicată în răspândirea noțiunilor? (Da.) Uneori, în răspândirea noțiunilor se amestecă plângeri precum: „Ceea ce face dumnezeu nu este drept”, „Cred în dumnezeu, nu în oameni” și „Cred că dumnezeu e drept”. Aceste cuvinte au conotații de plângeri. Relaxarea într-un mod negativ, răspândirea noțiunilor și judecarea lui Dumnezeu sunt comportamente destul de grave, dar cel mai grav este trădarea. Acestea patru sunt destul de evidente și de grave, iar natura lor se împotrivește direct lui Dumnezeu. Care sunt unele manifestări specifice din cadrul acestor comportamente la care vă puteți gândi, pe care le-ați văzut sau chiar le-ați întreprins? (Există și instigarea; ca să dea frâu liber nemulțumirii față de Dumnezeu, unii instigă și mai mulți oameni să I se opună.) Aceasta este o manifestare a răspândirii noțiunilor. Sunt oare aceia care par supuși la exterior, dar spun în timpul rugăciunilor: „Lasă să dezvăluie Dumnezeu acest lucru; ce fac este corect, totul va fi dezvăluit în timp; știu că Dumnezeu e drept”? Aceste cuvinte pot suna corect, chiar justificate ferm, dar ascund neascultare și nemulțumire față de Dumnezeu. Aceasta este o opoziție mentală, este o relaxare negativă și o opoziție negativă. Există și alte aspecte? (În cazul relaxării negative, există și manifestarea oamenilor de a se lăsa pradă deznădejdii și a-și pune mâinile în cap în semn de frustrare, crezând că așa sunt ei, că asta este, pur și simplu, natura lor; cred că nimeni nu-i poate mântui, deci Dumnezeu n-are decât să-i distrugă dacă vrea.) Aceasta este o formă de opoziție tăcută; starea lor reală este negativă, gândindu-se că acțiunile lui Dumnezeu sunt de neînțeles și că oamenii nu le pot pricepe cu adevărat, prin urmare Dumnezeu nu are decât să facă orice vrea. La suprafață, pare că s-au supus orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, dar în realitate, în adâncul inimii lor, se împotrivesc profund rânduielilor Lui și sunt deosebit de nemulțumiți și neascultători. Au recunoscut deja că este opera lui Dumnezeu și nu mai au alte cerințe; atunci de ce spunem că este un sentiment de opoziție? De ce îl caracterizăm așa? De fapt, în conștiința lor, nici ei nu vor să condamne această chestiune, nu vor să ia o hotărâre care spune: „Ce a făcut Dumnezeu e greșit; nu accept. Pot să mă supun altor lucruri pe care le-a făcut El, dar nu acestuia. În orice caz, voi fi relaxat în lucrarea mea într-un mod negativ din această cauză.” În subconștient, starea lor nu este așa, ei nu au această conștientizare; în inima lor, sunt doar întrucâtva sfidători, nemulțumiți sau indignați. Unii pot chiar să condamne acțiunile lui Dumnezeu, considerându-le greșite, dar din adâncul inimii lor, în ceea ce privește dorințele lor subiective, nu vor de fapt să-L condamne pe Dumnezeu în conștiința lor, deoarece, la urma urmei, cred în El. De ce spunem așadar că acest comportament este de opoziție, că este o relaxare negativă și că are elemente de negativism? Negativismul în sine este o formă de împotrivire și opoziție, având mai multe manifestări. Mai întâi, când oamenii ajung să aibă stări precum renunțarea din cauza deznădejdii și relaxarea în mod negativ, pot fi conștienți în inimile lor că aceste stări sunt greșite? (Da.) Toți pot fi conștienți de acest lucru, cu excepția celor care cred doar de doi sau trei ani și ascultă rareori predici; ei nu înțeleg aceste lucruri. Totuși, atât timp cât cineva crede în Dumnezeu de cel puțin trei ani, ascultă frecvent predici și înțelege adevărul, poate avea această conștientizare. Când oamenii își dau seama că astfel de stări sunt greșite, ce ar trebui să facă pentru a evita atitudinea de opoziție? În primul rând, trebuie să caute. Ce să caute? Să caute de ce a orchestrat Dumnezeu lucrurile astfel, de ce s-au abătut astfel de situații asupra lor, care sunt intențiile lui Dumnezeu și ce ar trebui să facă. Acestea sunt lucruri pozitive, sunt manifestările pe care ar trebui să le aibă oamenii. Ce altceva? (Să accepte, să se supună și să renunțe la ideile proprii.) Este ușor să renunți la ideile proprii? (Nu.) Când crezi că ai dreptate, nu vei putea renunța la ele. Există pași necesari pentru a ajunge în punctul de a renunța. Care practici sunt așadar cele mai potrivite și mai adecvate în acest scop? (Rugăciunea.) Dacă rugăciunea ta constă doar din câteva propoziții goale și doar faci lucrurile mecanic, problema nu va fi rezolvată. Te rogi: „Dumnezeule, vreau să mă supun; Te rog să-mi rânduiești și să-mi orchestrezi circumstanțele astfel încât să mă pot supune. Dacă tot nu mă pot supune, atunci ceartă-mă.” Rostirea unor astfel de propoziții goale îți schimbă starea greșită? Nu o schimbă deloc. Ai nevoie de o metodă de a practica pentru a obține o transformare. Deci cum poți practica pentru a schimba lucrurile? (Oamenii ar trebui să caute activ intențiile lui Dumnezeu, să recunoască în sinea lor că Dumnezeu are dreptate și ei se înșală și să fie capabili să se lepede de ei înșiși.) Acestea sunt două metode de practică: a căuta activ intențiile lui Dumnezeu și a recunoaște lăuntric că Dumnezeu are dreptate și omul se înșală. Ambele metode sunt destul de bune, ambele spun lucruri corecte, dar una este mai practică. Care este cea practică? Care conține doar cuvinte goale? (Căutarea activă a intențiilor lui Dumnezeu este practică.) Adesea, Dumnezeu nu-ți va spune direct intențiile Sale. În plus, El nu te va lumina subit, ca să înțelegi, nici nu te va conduce să mănânci și să bei întocmai cuvintele Sale relevante pe care ar trebui să le înțelegi. Aceste metode sunt prea nerealiste pentru oameni. Așadar, poate această abordare de căutare activă a intențiilor lui Dumnezeu să fie eficientă pentru voi? O metodă eficientă este cea mai bună metodă; este cea mai realistă și practică metodă. O metodă ineficientă, oricât de bine ar suna, este teoretică și rămâne doar la nivelul cuvintelor, fără să dea rezultate. Deci care este cea practică? (A doua, a recunoaște că Dumnezeu este adevărul și că omul se înșală.) Corect, a-ți recunoaște greșelile – asta înseamnă să ai rațiune. Unii spun că nu-și dau seama că greșesc. În acest caz, ar trebui să fii rezonabil și capabil să renunți și să te lepezi de tine însuți. Unii spun: „Obișnuiam să cred că am dreptate și tot mai cred și acum. În plus, mulți oameni mă aprobă și sunt de acord cu mine și nu simt niciun reproș în inima mea. De altfel, intenția mea este corectă, deci cum pot să mă înșel?” Există mai multe motive care te împiedică să renunți și să te lepezi de tine însuți. Ce ar trebui să faci în acest caz? Indiferent din ce motive crezi că ai dreptate, dacă această „dreptate” este în conflict cu Dumnezeu și se împotrivește adevărului, atunci pur și simplu te înșeli. Indiferent cât de supusă este atitudinea ta, indiferent cum te rogi lui Dumnezeu în inima ta sau chiar dacă recunoști verbal că te înșeli, dar în sufletul tău încă te lupți împotriva lui Dumnezeu și trăiești într-o stare de negativism, esența acestui lucru este tot de opoziție față de Dumnezeu. Asta dovedește că încă nu ți-ai dat seama că te înșeli; nu accepți faptul că greșești. Când își formează înțelegeri greșite și noțiuni despre Dumnezeu, oamenii trebuie mai întâi să recunoască faptul că Dumnezeu este adevărul și că oamenii nu au adevărul și, cu siguranță, ei sunt cei care se înșală. Este acesta un fel de formalitate? (Nu.) Dacă adopți această practică doar ca pe o formalitate, superficial, poți ajunge să-ți cunoști propriile greșeli? Niciodată. Sunt necesari mai mulți pași pentru a ajunge să te cunoști pe tine însuți. Mai întâi, trebuie să stabilești dacă acțiunile tale sunt conforme cu adevărul și cu principiile. Nu te uita mai întâi la intențiile tale; există momente când intențiile tale sunt corecte, dar principiile pe care le practici sunt greșite. Survine deseori acest tip de situație? (Da.) De ce spun că principiile tale de practică sunt greșite? Este posibil să fi căutat, dar poate că nu înțelegi deloc care sunt principiile; poate că n-ai căutat deloc și ți-ai bazat acțiunile doar pe bunele tale intenții și pe entuziasm, precum și pe închipuirile și experiența ta și, drept urmare, ai făcut o greșeală. Poți să-ți imaginezi această situație? Nu o poți anticipa și ai făcut o greșeală – oare n-ai fost dezvăluit atunci? Dacă vei continua să te lupți cu Dumnezeu după ce ai fost dezvăluit, unde se află greșeala? (În refuzul de a recunoaște că Dumnezeu are dreptate și în a insista că eu am dreptate.) Așa ai greșit. Cea mai mare greșeală a ta nu a fost că ai făcut ceva greșit și ai încălcat principiile, provocând astfel o pierdere sau alte consecințe, ci a fost că, după ce ai făcut ceva greșit, încă stărui în propriul raționament, fără să-ți poți recunoaște greșeala; încă te opui lui Dumnezeu pe baza noțiunilor și închipuirilor tale, tăgăduind lucrarea Lui și adevărurile pe care le-a exprimat – aceasta a fost cea mai mare și cea mai gravă greșeală a ta. De ce se spune că o astfel de stare a unei persoane este una de opoziție față de Dumnezeu? (Deoarece persoana nu recunoaște că faptele sale sunt greșite.) Indiferent dacă oamenii recunosc sau nu că tot ceea ce face Dumnezeu și suveranitatea Lui sunt lucruri corecte și indiferent care este semnificația acestora, dacă nu pot recunoaște mai întâi că ei se înșală, atunci starea lor este una de opoziție față de Dumnezeu. Ce trebuie făcut pentru a îndrepta această stare? Mai întâi, trebuie să ne lepădăm de noi înșine. Ceea ce tocmai am spus despre nevoia de a căuta în primul rând intențiile lui Dumnezeu nu este atât de practic pentru oameni. Unii spun: „Dacă nu este atât de practic, înseamnă atunci că nu este necesară căutarea? Unele lucruri care pot fi căutate și înțelese nu trebuie să fie căutate – pot să sar, pur și simplu, peste acest pas.” Este acceptabil? (Nu.) Oare cineva care se poartă în această manieră nu este dincolo de a putea fi mântuit? Astfel de oameni au denaturări în înțelegerea lor. Căutarea intențiilor lui Dumnezeu este puțin îndepărtată și nu poate fi obținută imediat; drept scurtătură, este mai realist să te lepezi mai întâi de tine însuți, știind că acțiunile tale sunt greșite și neconforme cu adevărul, apoi să cauți adevărurile-principii. Aceștia sunt pașii. Pot părea simpli, dar punerea lor în practică prezintă multe dificultăți, deoarece oamenii au firi corupte, precum și tot soiul de închipuiri, tot soiul de cerințe, dar și dorințe, toate acestea fiind obstacole în calea lepădării și renunțării oamenilor la ei înșiși. Acestea nu sunt lucruri ușor de făcut. Nu vom analiza mai profund acest subiect; să continuăm discuția despre problema noțiunilor, pe care am abordat-o în ultimele noastre două părtășii.

Părtășia noastră s-a axat acum pe modul în care noțiunile pot duce la înțelegeri greșite despre Dumnezeu, care, la rândul lor, formează o barieră între oameni și Dumnezeu, iar această barieră îi determină să ajungă la împotrivire față de El. Care este natura acestei împotriviri? (De opoziție.) Este de opoziție, răzvrătire. Prin urmare, când oamenii ajung la opoziție față de Dumnezeu și vociferează împotriva Lui, nu este ceva ce se întâmplă peste noapte; există rădăcini. Este ca atunci când o persoană descoperă brusc că s-a îmbolnăvit și că boala este foarte gravă; se întreabă cum a progresat atât de repede boala. În realitate, boala era prezentă în organism de mult timp și avea deja rădăcini – nu a fost contractată în ziua în care s-a manifestat; în schimb, a fost doar ziua în care boala a fost descoperită. Ce vreau să spun prin acestea? Oare capacitatea de a te răzvrăti împotriva lui Dumnezeu, de a te opune Lui, de a vocifera împotriva Lui este ceva ce poate fi prezis de toți atunci când încep să creadă în Dumnezeu? Cu siguranță, nu. Este aceasta intenția inițială în credința în Dumnezeu a fiecărei persoane care, în cele din urmă, vociferează împotriva Lui și I se opune? A spus cineva vreodată: „Nu cred în Dumnezeu pentru binecuvântări; vreau doar să vociferez împotriva Lui și să mă opun după ce L-am văzut, astfel încât să devin apoi faimos și să-mi fac un renume, iar viața mea să nu fi fost în zadar”? A avut cineva vreodată astfel de planuri? (Nu.) Nimeni nu a plănuit vreodată așa ceva, nici măcar cea mai nesăbuită, proastă sau rea persoană. Toți oamenii vor să creadă sincer în Dumnezeu, să fie buni, să asculte cuvintele Lui și să facă tot ce le cere El. Deși nu pot ajunge la supunerea absolută față de Dumnezeu, pot cel puțin să-I respecte cerințele minime și să-L mulțumească în măsura posibilităților lor. Ce dorință bună este aceasta! Cum s-a ajuns la situația în care oamenii vociferează și se opun față de Dumnezeu? Până și ei înșiși par șovăielnici și nu știu cum s-a întâmplat asta. Când vine vorba de vociferările și de opoziția față de Dumnezeu, le pare rău și sunt supărați în sinea lor, spunându-și: „Cum au putut oamenii să facă asta? Chiar dacă alții procedează așa, eu n-ar fi trebuit să o fac!” Este exact cum a spus Petru: „Chiar dacă toți se vor poticni în Tine, eu nu mă voi poticni niciodată!” (Matei 26:33). Cuvintele rostite de Petru au venit din inimă, dar comportamentul lui nu s-a putut ridica la înălțimea dorințelor și aspirațiilor sale. Slăbiciunea omenească este ceva ce nici măcar oamenii înșiși nu pot anticipa. Când o situație chiar se abate asupra lor, corupția le este dată în vileag. Natura-esența și firea coruptă a cuiva îi pot controla și dicta gândurile și comportamentul. În cazul unei firi corupte, pot apărea diverse noțiuni, alături de diferite dorințe și cerințe, conducând la tot felul de comportamente de răzvrătire. Acest lucru afectează direct relația dintre o persoană și Dumnezeu și influențează direct intrarea în viață și transformarea firii sale. Acestea nu sunt intențiile oamenilor atunci când încep să creadă în Dumnezeu, nici nu sunt ceea ce doresc și speră să facă în inimile lor. Astfel de consecințe sunt atribuite noțiunilor pe care le au oamenii despre Dumnezeu. Dacă aceste noțiuni nu sunt rezolvate, perspectivele, soarta și destinația lor pot deveni problematice.

Pentru a rezolva înțelegerile greșite ale unei persoane despre Dumnezeu, aceasta trebuie să-și rezolve noțiunile despre El și despre lucrarea, esența și firea Lui. Pentru a rezolva aceste noțiuni, persoana trebuie mai întâi să le înțeleagă, să le cunoască și să le recunoască. Așadar, care sunt mai exact aceste noțiuni? Întrebarea ne readuce la subiectul principal. Trebuie să începem cu câteva exemple practice pentru a aborda aceste noțiuni și manifestări ale oamenilor, deslușind intențiile lui Dumnezeu din aceste situații, îngăduindu-le oamenilor să vadă, în adâncul inimii lui Dumnezeu, care sunt firea și esența Lui și cum îi tratează El pe oameni, precum și cum își închipuie oamenii că ar trebui să fie tratați de către El, și îngăduindu-le să distingă, să clarifice și să compare aceste ultime două perspective, ceea ce poate duce la înțelegerea și acceptarea modului în care Dumnezeu îi tratează și îi stăpânește pe oameni, precum și la înțelegerea și acceptarea esenței și firii Lui. Odată ce oamenii înțeleg limpede lucrarea lui Dumnezeu și modul în care îi stăpânește, nu vor mai nutri noțiuni despre El. De asemenea, bariera dintre Dumnezeu și ei va dispărea, iar în inimile lor nu vor mai lua naștere stările de opoziție și vociferare față de Dumnezeu. Aceste probleme de răzvrătire și împotrivire față de El pot fi rezolvate direct prin citirea cuvintelor Sale și prin părtășia despre adevăr. Indiferent ce aspect al noțiunilor este abordat, trebuie să se înceapă citind cuvintele lui Dumnezeu și având părtășie despre adevăr. Totul trebuie conectat la adevăr, totul implică adevărul. Deci care sunt noțiunile pe care le au oamenii? Să începem prin a discuta despre lucrarea lui Dumnezeu, folosind exemple specifice pentru a clarifica principiile din spatele lucrării Lui, precum și principiile și metodele prin care Dumnezeu îi tratează și îi stăpânește pe oameni. Un exemplu se poate referi la metoda lucrării Lui; de asemenea, se poate referi la metoda prin care Dumnezeu clasifică un individ și îi hotărăște finalul; sau se poate referi la firea și esența lui Dumnezeu. Pentru a clarifica aceste aspecte, dacă ar fi să rostim niște vorbe goale despre cum este Dumnezeu, ce a făcut și cum i-a tratat pe oameni de-a lungul celor șase mii de ani ai lucrării Sale, credeți că ar fi adecvat? Ați putea să primiți aceste informații cu ușurință? Sau dacă am vorbi despre modul în care, de pildă, Dumnezeu lucrează de șase mii de ani, iar în a doua etapă a lucrării Sale, a acționat în Iudeea; și dacă am discuta despre felul în care Dumnezeu a tratat poporul evreu atunci și cum putem observa firea lui Dumnezeu de aici – v-ar fi ușor să înțelegeți? (Nu.) De pildă, dacă am vorbi despre modul în care Dumnezeu stăpânește această lume: cum îi tratează pe oamenii de diferite etnii, ce gândește El, cum le delimitează teritoriile și de ce le împarte în locuri diferite – îndeosebi, de ce unii oameni buni se află în locuri nu tocmai ideale, în timp ce unii oameni răi se află în locuri mult mai bune și ce principii folosește Dumnezeu când repartizează lucrurile astfel, și am vedea pe baza acestui subiect metodele Lui de stăpânire a omenirii – v-ar fi ușor să înțelegeți? (Nu.) Nu sunt aceste subiecte destul de îndepărtate de transformările firii și de intrarea în viață a oamenilor în traiul lor de zi cu zi? Nu sunt destul de abstracte? (Ba da.) De ce spunem că sunt îndepărtate și abstracte? Pentru că, în viața reală, înțelegerea doar a adevărurilor despre viziuni, cum sunt detaliile despre modul în care Dumnezeu stăpânește și îndrumă omenirea, pare puțin îndepărtată de problemele cu care ne confruntăm în viața de zi cu zi și nu este deosebit de relevantă. Pentru a aborda problemele din lumea reală, trebuie să începem de la exemple pe care le puteți auzi, vedea și simți în viața voastră, apoi să vă extindeți orizontul de acolo. Indiferent ce povești spun sau ce persoane și evenimente sunt implicate în aceste povești – chiar dacă pot avea legătură cu lucruri pe care le-ați făcut în trecut – efectul final al acestor povești este să vă ajute să înțelegeți adevărurile legate de subiectul pe care îl discutăm astăzi. Fiecare poveste are un scop și este legată de valoarea pe care este menită să o transmită și de adevărul pe care îl exprimă.

Să ne începem povestea. Acesta este primul caz. Cu mult timp în urmă, o biserică a trimis o sticlă de sirop de tuse, explicând: „Dumnezeu ne vorbește mereu și predică și, uneori, tușește când vorbește prea mult. Vă trimitem niște sirop de tuse pentru ca Dumnezeu să nu aibă probleme în timpul predicilor și să tușească mai puțin.” Când a sosit sticla, un bărbat a văzut-o și a spus: „Scrie că este sirop de tuse, dar cine știe ce tratează cu adevărat? Nu putem să i-l dăm pur și simplu lui dumnezeu să-l bea – i-ar putea face rău. Este un medicament; fiecare medicament are toxine. Ar putea să existe efecte secundare dacă îl bea!” Cei care l-au auzit și-au spus: „Este destul de grijuliu. Ei bine, atunci nu putem să I-l dăm lui Dumnezeu.” La acel moment, nu aveam nevoie de el, așa că M-am gândit să-l păstrez pentru mai târziu și lucrurile au rămas așa. Dar se termină aici povestea? Nu, povestea acestui medicament a început în acea zi. Într-o zi, cineva a descoperit că bărbatul respectiv băuse siropul de tuse și, până să fie descoperit, a mai rămas doar jumătate din el. Ce s-a întâmplat în continuare poate fi ușor de ghicit; a terminat tot siropul. Aceasta e povestea în sine. Gândiți-vă ce legătură are cu noțiunile pe care le discutăm astăzi. În primul rând, spuneți-Mi: povestea vă șochează, vă enervează? (Da.) Care sunt gândurile voastre după ce ați auzit-o? Ce v-a enervat? În general, cei care se enervează își vor spune: „Vai de mine, era ceva oferit lui Dumnezeu; cum ar putea cineva să-l bea?” Acesta este primul lucru care îi enervează. Al doilea lucru este: „A continuat să-l bea. Nu pot să cred că l-a băut pe tot!” Pe lângă faptul că vă enervează, la ce vă mai puteți gândi? Referitor la ce a făcut această persoană – toate aceste comportamente ale sale; și anume, fiecare eveniment din întreaga poveste – vă gândiți care ar putea fi reacția lui Dumnezeu? Ce ar face El? Ce ar trebui să facă? Cum ar trebui Dumnezeu să trateze o astfel de persoană? Și nu de aici încep să apară noțiunile umane? Să lăsăm deoparte conținutul care v-a enervat și să discutăm dacă această experiență de enervare în sine ar putea avea vreun beneficiu. Când se enervează, oamenii simt doar un anumit disconfort în conștiința lor, dar nu pot vorbi clar despre el. În continuare, pot să apară condamnarea și reproșul față de individul din poveste, având rădăcini în etică, morală, teorii teologice sau cuvinte și doctrine, dar aceste lucruri nu sunt adevărul. Dacă vrem să ajungem la adevăr, problemele care trebuie rezolvate sunt noțiunile umane formate cu privire la evenimentul în sine sau cerințele privind ce ar trebui să facă Dumnezeu. În această poveste, noțiunile și gândurile pe care le au oamenii despre ce ar trebui să facă Dumnezeu într-o astfel de situație sunt esențiale. Nu te concentra doar pe reacția ta emoțională; enervarea nu-ți poate rezolva răzvrătirea. Dacă găsești într-o zi în ofrandele lui Dumnezeu un lucru care îți place în mod deosebit sau de care ai nevoie și ești foarte tentat, și tu ai putea să ți-l însușești; în acest caz, nu te-ai enerva deloc. Enervarea ta în această situație este doar o funcție a conștiinței, un rezultat al standardelor morale ale umanității; nu este o funcție a adevărului. Când vei putea rezolva noțiunile care decurg din această situație, vei înțelege adevărul din aceasta. Îți vei fi rezolvat orice noțiuni și înțelegeri greșite pe care le ai față de Dumnezeu în astfel de chestiuni și, în asemenea situații, vei înțelege adevărul și vei dobândi ceva. Așadar, gândește-te acum ce tipuri de noțiuni și-ar putea forma oamenii în această situație. Care dintre ele te-ar putea conduce la o înțelegere greșită a lui Dumnezeu, la formarea unei bariere între tine și El sau chiar la opoziție față de El? Despre acest lucru ar trebui să avem părtășie. Spuneți-Mi, când a avut loc acest eveniment, a simțit bărbatul respectiv vreun reproș în conștiința lui? (Nu.) De unde știți că nu a simțit niciun reproș? (A băut tot siropul de tuse.) Este destul de ușor de analizat, nu-i așa? De la prima înghițitură și până la ultima, nu s-a abținut deloc și nu s-a oprit. Dacă ar fi gustat și apoi s-ar fi oprit, s-ar fi considerat un autoreproș, pentru că ar fi încetat, s-ar fi abținut și n-ar fi continuat. Dar acest bărbat nu a procedat așa; a băut toată sticla de la început până la sfârșit. Dacă ar fi fost mai mult, ar fi continuat să bea. Asta arată că nu a simțit nicio fărâmă de reproș în conștiința lui; acestea sunt concluziile privind dintr-o perspectivă umană. Dar cum vede Dumnezeu această chestiune? Asta ar trebui să înțelegeți. Din modul în care tratează El situația, cum o evaluează și o definește, puteți vedea firea lui Dumnezeu, esența Lui și, de asemenea, puteți desluși principiile și metodele pe baza cărora acționează. În același timp, ar putea dezvălui unele noțiuni umane, făcându-i pe oameni să spună: „Deci aceasta e atitudinea lui Dumnezeu față de oameni; așa Se ocupă El de oameni. Nu m-am gândit așa până acum.” Faptul că nu te-ai gândit așa dezvăluie bariera dintre tine și Dumnezeu, că poți să-ți formezi înțelegeri greșite față de El și că ai noțiuni despre modul în care lucrează și acționează El în această privință. Deci cum a abordat Dumnezeu această situație? Bărbatul a spus: „Acesta e un medicament; toate medicamentele au o oarecare toxicitate. Nu-L putem lăsa pe Dumnezeu să bea; ar putea exista efecte secundare.” Care a fost intenția sau scopul din spatele cuvintelor lui? Au fost aceste cuvinte sincere sau prefăcute? Nu au fost sincere; au fost amăgitoare, prefăcute și ipocrite. Acțiunile lui ulterioare și ceea ce a dezvăluit el au arătat clar ce se întâmpla în inima lui. A făcut Dumnezeu ceva în privința cuvintelor și acțiunilor lui prefăcute? (Nu.) De unde știm că Dumnezeu nu a făcut nimic? Când a rostit acele cuvinte, bărbatul nu era sincer; era prefăcut. Dumnezeu doar privea de pe margine, nefăcând nici lucrarea pozitivă de îndrumare, nici pe cea negativă de reproș. Uneori, oamenii simt reproș în conștiința lor – este lucrarea lui Dumnezeu. Bărbatul respectiv a simțit vreun reproș în acel moment? (Nu.) Nu doar că n-a simțit niciun reproș, dar a și vorbit într-un mod pompos. Dumnezeu nu i-a reproșat; pur și simplu privea. De ce ar privi Dumnezeu? Privea ca să vadă cum se vor desfășura faptele? (Nu.) Nu neapărat. În momentul în care o persoană se confruntă cu o situație, înainte de a alege ce să facă sau de a-și alcătui vreun fapt, oare Dumnezeu înțelege acea persoană? (Da.) Dumnezeu îi înțelege nu doar latura exterioară, ci și tainele inimii – dacă inima ei este bună sau rea, sinceră sau prefăcută, care este atitudinea ei adevărată față de Dumnezeu, dacă Îl are pe Dumnezeu în inimă, dacă are credință sinceră – Dumnezeu știe deja aceste lucruri; El are dovezi concludente și observă mereu. Ce a făcut Dumnezeu după ce bărbatul a spus asta? În primul rând, Dumnezeu nu i-a reproșat; în al doilea rând, nu l-a luminat și nu i-a adus la cunoștință că era o ofrandă și că oamenii n-ar trebui să o atingă la întâmplare. Este nevoie ca Dumnezeu să le spună explicit oamenilor pentru ca ei să conștientizeze acest lucru? (Nu.) Această conștientizare ar trebui să fie prezentă în umanitatea normală. S-ar putea spune: „Unii oameni pur și simplu nu știu. Nu le-ai spune? Nu vor ști dacă le spui pur și simplu? Necunoașterea absolvă pe cineva de păcat – în momentul de față, nu știe; dacă ar fi știut, n-ar fi făcut această greșeală, nu-i așa? N-ar însemna asta că îl protejezi?” A procedat Dumnezeu astfel? (Nu.) De ce nu a procedat astfel? Pe de o parte, acelui bărbat ar fi trebuit să-i fie cunoscut conceptul că „aceasta e o ofrandă pentru Dumnezeu, iar oamenii nu o pot atinge”. Pe de altă parte, dacă nu știa, de ce nu i-a spus Dumnezeu? De ce nu i-a adus la cunoștință pentru a-l împiedica să facă așa ceva și să înfrunte astfel de consecințe? Informarea lui n-ar dezvălui mai bine sinceritatea lui Dumnezeu față de mântuirea oamenilor? Nu I-ar dezvălui mai bine dragostea? Deci de ce nu a făcut Dumnezeu asta? (Dumnezeu a vrut să-l dezvăluie.) Da, a vrut să-l dezvăluie. Când te confrunți cu situații, acest lucru nu este întâmplător. O anumită situație ar putea însemna mântuirea ta sau ar putea însemna distrugerea ta. Cu aceste ocazii, Dumnezeu privește, rămâne tăcut, nu orchestrează nicio circumstanță care să te îmboldească, nici nu te luminează folosind cuvinte precum: „Nu trebuie să faci asta; consecințele ar fi de neimaginat” sau „Dacă faci asta, nu ai rațiune și umanitate”. Oamenii nu conștientizează aceste lucruri. Pe de o parte, nu le conștientizează fiindcă Dumnezeu nu le-a dat niciun imbold în acel moment – El nu a acționat. Pe de altă parte, dacă o persoană are conștiință și o oarecare umanitate, ar acționa atunci Dumnezeu pe o astfel de temelie? (Da.) Așa e. Dumnezeu i-ar dărui un astfel de har. Dar de ce a ignorat El această situație anume? Un motiv este că acest bărbat nu avea conștiință și rațiune, nu avea demnitate, integritate și nici umanitate normală. Nu urmărea aceste lucruri; nu-L avea pe Dumnezeu în inima lui și nu era un credincios adevărat în Dumnezeu. Așadar, El a vrut să-l dezvăluie prin această situație. Uneori, dezvăluirea cuiva de către Dumnezeu este o formă de mântuire, iar alteori nu este – El acționează intenționat în acest fel. Dacă ai conștiință și rațiune, dezvăluirea ta de către Dumnezeu are rolul de încercare, fiind o formă de mântuire. Dar dacă nu ai conștiință și rațiune, dezvăluirea ta va însemna că ești eliminat și distrus. Prin urmare, privind acum situația, ce a însemnat dezvăluirea acestui bărbat de către Dumnezeu? A însemnat eliminarea; nu a fost o binecuvântare, ci un blestem. Unii spun: „A făcut o greșeală atât de mare și este de-a dreptul rușinos. Din momentul când a început să bea în secret siropul de tuse, n-ar fi putut Dumnezeu să rânduiască niște circumstanțe care să-l facă să se oprească, așa încât să nu facă această greșeală și, în consecință, să nu trebuiască să fie eliminat?” Așa a procedat Dumnezeu? (Nu.) Cum a procedat El? (A lăsat situația să-și urmeze cursul.) Dumnezeu a lăsat lucrurile să-și urmeze cursul – acesta este unul dintre principiile Lui. Odată ce a deschis sticla cu sirop de tuse, a existat vreo diferență în ceea ce privește natura între prima înghițitură pe care a luat-o și ultima înghițitură? (Nu.) De ce n-a existat nicio diferență? (În esență, este pur și simplu acel tip de persoană.) Această situație i-a dezvăluit pe deplin umanitatea, urmărirea și credința.

În vremea Vechiului Testament, Esau și-a dat la schimb dreptul de întâi-născut pentru un castron de linte. Nu era conștient de ceea ce era important și valoros: „Ce contează dreptul de întâi-născut? Dacă îl dau la schimb, nu va fi nicio diferență; tot voi fi în viață, nu-i așa?” Asta gândea el în sinea lui. Ar putea părea că modul în care aborda problema era destul de realist, dar ce a pierdut a fost binecuvântarea lui Dumnezeu, iar consecințele sunt de neînchipuit. În prezent, sunt mulți oameni în cadrul bisericii care nu urmăresc adevărul. Nu iau în serios promisiunile și binecuvântările lui Dumnezeu. Natura acestui lucru nu este la fel precum renunțarea la dreptul de întâi-născut? Nu este chiar mai grav? Aceasta deoarece mântuirea oamenilor de către Dumnezeu este o șansă unică; dacă cineva ratează această șansă, totul s-a terminat. Ba chiar a existat un om care a fost eliminat în cele din urmă doar din cauza unei sticle de sirop de tuse, pe care a dat-o la schimb pentru finalul de a fi distrus; este pur și simplu de neconceput! De fapt, nu există nimic de neconceput aici. De ce spun asta? Acest eveniment poate părea un lucru minor. Dacă un astfel de eveniment ar avea loc în rândul oamenilor, n-ar fi considerat mare lucru. La fel ca săvârșirea unei infracțiuni, cum ar fi furtul sau rănirea altora, cel mult ai fi pedepsit după moarte și apoi ai renaște ca om prin mai multe cicluri de reîncarnare. N-ar conta prea mult. Dar situația despre care vorbesc acum este oare la fel de simplă? (Nu.) De ce spunem că nu este simplă? De ce merită să discutăm despre această situație? Să începem cu această sticlă de sirop de tuse. De fapt, aceasta nu era ceva de mare valoare, dar odată ce I-a fost oferită lui Dumnezeu, esența ei s-a schimbat; a devenit o ofrandă. Unii spun: „Ofrandele sunt consacrate și nu aparțin oamenilor; aceștia n-ar trebui să se atingă de ofrande.” Această afirmație este și ea corectă. Ce este o ofrandă? O ofrandă este ceva ce o persoană Îi dedică lui Dumnezeu; indiferent despre ce este vorba, toate aceste lucruri sunt denumite ofrande. Întrucât sunt ale lui Dumnezeu, nu-i mai aparțin omului. Orice este dăruit lui Dumnezeu – fie că este vorba de bani sau de lucruri materiale și indiferent de valoare – Îi aparține în totalitate lui Dumnezeu, nu este la dispoziția omului și nici nu poate fi folosit de om. Cum ar putea fi conceptualizate ofrandele lui Dumnezeu? Numai Dumnezeu poate dispune de ceea ce Îi aparține și, înainte de a obține aprobarea Sa, nimeni nu poate să deranjeze acele lucruri sau să facă vreun plan pentru ele. Există cei care spun: „Dacă Dumnezeu nu folosește ceva, de ce nu ne lasă să-l folosim? Dacă ar fi să se strice după o vreme, nu ar fi păcat?” Nu, nici măcar atunci; acesta este un principiu. Ofrandele sunt lucruri care aparțin lui Dumnezeu, nu omului; mari sau mici și indiferent dacă sunt sau nu valoroase, odată ce omul le-a oferit lui Dumnezeu, esența lor s-a schimbat, chiar dacă Dumnezeu le vrea sau nu. Odată ce un lucru a devenit o ofrandă, se numără printre bunurile Creatorului și este la dispoziția Lui. Ce implică părerea unei persoane despre ofrande? Implică atitudinea persoanei față de Dumnezeu. Dacă atitudinea unei persoane față de Dumnezeu este una de impertinență și dispreț, și de indolență, atunci atitudinea acelei persoane față de toate lucrurile pe care le deține Dumnezeu va fi cu siguranță la fel. Există unii care spun: „Sunt unele ofrande de care nu se interesează nimeni. Nu înseamnă asta că aparțin oricui a pus mâna pe ele? Indiferent dacă știe sau nu cineva, «ce-am găsit al meu rămâne»; cine pune mâna pe aceste lucruri este proprietarul lor.” Ce părere aveți despre acest punct de vedere? E destul de clar că este incorect. Care este atitudinea lui Dumnezeu față de ofrande? Indiferent ce este oferit și dacă El acceptă sau nu acel lucru, odată ce a fost desemnat ca ofrandă, orice persoană care are alte planuri în ceea ce-l privește poate ajunge „să umble pe teren nesigur”. Ce înseamnă asta? (Înseamnă a ofensa firea lui Dumnezeu.) Așa este. Voi toți cunoașteți acest concept, dar de ce nu recunoașteți esența acestei chestiuni? Așadar, ce le spune oamenilor această chestiune? Le spune că firea lui Dumnezeu nu tolerează nicio ofensă din partea oamenilor și că aceștia nu trebuie să se joace cu lucrurile Sale. Ofrandele lui Dumnezeu, de exemplu – dacă o persoană ar fi să și le însușească sau să le risipească și să le irosească, atunci ar fi predispus să ofenseze firea lui Dumnezeu și să fie pedepsit. Cu toate acestea, furia lui Dumnezeu are principiile sale; nu este așa cum își imaginează oamenii, că Dumnezeu izbucnește la oricine greșește. În schimb, mânia lui Dumnezeu izbucnește atunci când cineva Îl jignește în chestiuni cruciale, importante. Mai ales când vine vorba de tratarea întrupării Lui și de tratarea ofrandelor Sale, oamenii trebuie să dea dovadă de prudență și să aibă o inimă cu frică de Dumnezeu; doar astfel pot fi siguri că nu-I ofensează firea.

Unii oameni au credință în Dumnezeu și sunt capabili să se sacrifice și să plătească prețul, descurcându-se bine în toate aspectele, cu excepția unuia. Văzând resursele abundente din casa lui Dumnezeu și știind că aleșii Lui oferă nu doar bani, ci și mâncare, haine și diverse medicamente, printre altele, un om de acest fel își spune: „Aleșii lui Dumnezeu Îi oferă atât de multe lucruri, iar El nu poate folosi singur toate acestea. Chiar dacă unele sunt necesare pentru răspândirea Evangheliei, nu vor fi folosite toate. Cum ar trebui să ne ocupăm de aceste lucruri? Poate conducătorii și lucrătorii ar trebui să-și aibă partea?” Individul devine neliniștit și agitat în privința acestei chestiuni, simțind o „povară” în mintea lui și începe să cugete: „Acum că sunt responsabil de aceste lucruri, ar trebui să folosesc câteva. Altfel, nu vor fi irosite toate aceste ofrande când lumea va fi nimicită? Este corect să fie distribuite conducătorilor și lucrătorilor. Toți cei din casa lui Dumnezeu sunt egali; întrucât suntem devotați lui Dumnezeu, lucrurile Lui sunt și ale noastre și lucrurile noastre sunt ale lui Dumnezeu. Nu-i mare lucru dacă mă bucur de unele dintre ofrandele Lui; oricum fac parte din binecuvântarea lui Dumnezeu. N-ar strica să folosesc câteva.” Cu astfel de gânduri, individul respectiv este ispitit. Dorințele lui sporesc puțin câte puțin și începe să râvnească la ofrande, începând să ia lucruri fără să simtă vreun reproș în inima lui. Crede că nu va ști nimeni și se consolează spunând: „M-am sacrificat pentru Dumnezeu; nu e mare lucru dacă mă bucur de câteva ofrande. Chiar dacă Dumnezeu află, mă va ierta. Mă voi bucura acum de câteva.” Ca urmare, începe să fure ofrandele, ofensând firea lui Dumnezeu. La suprafață, își găsește multe scuze, cum ar fi: „Aceste lucruri se vor strica după un timp dacă nu sunt consumate! Dumnezeu nu le poate folosi singur pe toate și, dacă ar fi distribuite egal, ar fi prea mulți oameni și nu ne-ar ajunge la toți. Ce-ar fi să mă ocup eu? Și dacă toți acești bani nu pot fi cheltuiți înainte de sfârșitul lumii? Ar trebui să luăm fiecare o parte, ceea ce reflectă și dragostea și harul lui Dumnezeu! Deși El n-a spus asta și nu există un astfel de principiu, de ce să nu fiu proactiv? Înseamnă să mă port conform principiilor!” Individul inventează multe motive care sună pompos și apoi începe să acționeze. Dar, odată ce începe, lucrurile scapă de sub control și în inima lui sunt tot mai puține reproșuri. Ba chiar poate să simtă că este justificat, spunându-și: „Dacă Dumnezeu n-are nevoie, ar trebui să le folosesc eu. Nu e o problemă reală.” Aici lucrurile o iau razna. Ce credeți, este sau nu mare lucru? Este grav? (Da.) De ce spunem că este grav? Merită să avem părtășie despre această problemă? (Da.) De ce merită să avem părtășie? (Are legătură cu firea lui Dumnezeu și, de asemenea, cu finalul și destinația omului.) Problema este importantă, iar natura ei este gravă. Despre ce anume ar trebui să vă avertizez? Nu cochetați niciodată cu ideea de a lua ofrande. Unii spun: „Nu este corect; ofrandele făcute de frați și surori sunt destinate casei lui Dumnezeu, și anume biserica. De aceea sunt bunuri comune ale tuturor.” Este corectă această afirmație? De unde apare o astfel de afirmație? O astfel de teorie este născocită din lăcomia omului. Ce altceva implică această problemă? Există ceva despre care nu am vorbit încă – ce anume? Unii cred: „Casa lui Dumnezeu este o familie mare. Pentru a reflecta o familie bună, ar trebui să existe dragoste și toleranță; toți ar trebui să împartă mâncarea, băutura și resursele, iar toate acestea ar trebui distribuite egal. De exemplu, toți ar trebui să aibă haine, să li se distribuie și să se bucure de ele în mod egal. Dumnezeu nu dă dovadă de favoritism; dacă cineva nu-și permite nici măcar șosete și Dumnezeu are niște perechi în plus, ar trebui să-i ofere ajutor. Mai mult, acele ofrande ale lui Dumnezeu vin de la frați și surori; Dumnezeu are deja atât de multe, n-ar trebui să fie împărțite săracilor? N-ar reflecta acest lucru dragostea lui Dumnezeu?” Oamenii gândesc așa? Nu sunt acestea noțiuni umane? Ei cer cu forța bunurile lui Dumnezeu, etichetându-le eufemistic drept harul, binecuvântările și marea Lui dragoste. Vor mereu să împartă lucrurile în mod egal cu Dumnezeu, dorind să distribuie totul egal, susținând mereu egalitarismul. Cred că acesta este un simbol al unității universale, al armoniei umane și al unei existențe împlinite, considerând că e o stare de fapt care s-ar cuveni să se manifeste. Nu sunt acestea noțiuni umane? Ei consideră că, îndeosebi în casa lui Dumnezeu, nimănui nu ar trebui să-i fie foame. Dacă îi este cuiva foame, Dumnezeu ar trebui să-Și folosească ofrandele drept ajutor; nu ar trebui să ignore problema. Oare acest „ar trebui” în care cred oamenii nu este un tip de noțiune? Nu este o cerință umană de la Dumnezeu? După ce cred în Dumnezeu, unii spun: „Cred în Dumnezeu de mulți ani și n-am câștigat nimic; familia mea încă este săracă. N-ar trebui să se întâmple așa ceva; Dumnezeu ar trebui să fie bun cu mine, să mă binecuvânteze, ca să-L pot slăvi mai bine.” Întrucât familia ta este săracă, nu urmărești adevărul; speri să-ți schimbi condițiile mizere prin credința în Dumnezeu și folosești slăvirea Lui ca scuză pentru a te târgui cu El. Acestea sunt noțiuni și închipuiri umane; sunt dorințe extravagante ale omului. Oare credința în Dumnezeu cu astfel de motive nu este o formă de a te târgui cu El? Cei care se târguiesc cu Dumnezeu au conștiință și rațiune? Sunt oameni care se supun lui Dumnezeu? Cu siguranță, nu. Acești oameni nu au conștiință și rațiune, nu acceptă adevărul, sunt disprețuiți și respinși de Dumnezeu și sunt oameni irezonabili care nu pot dobândi mântuirea Lui.

Unii cred: „Când oamenii au unele gânduri sau acțiuni neadecvate, care încalcă decretele administrative ale lui Dumnezeu și Îi ofensează firea, Dumnezeu ar trebui să intervină pentru a-i opri. Aceasta e mântuirea lui Dumnezeu, aceasta e dragostea Lui.” Nu sunt acestea noțiunile și închipuirile oamenilor? Oare așa lucrează Dumnezeu pentru a-i mântui pe oameni? El îi mântuiește exprimând adevărul. Mântuirea unei persoane depinde de capacitatea ei de a accepta adevărul. Pe lângă aceasta, există un lucru pe care Dumnezeu îl consideră chiar mai important, și anume conștiința și umanitatea oamenilor. Dacă în umanitatea ta nu există conștiință, integritate și rațiune – adică, atunci când ți se întâmplă ceva, conștiința și raționalitatea ta nu pot funcționa normal, nu-ți pot controla și reglementa acțiunile, nu-ți pot corecta intențiile și opiniile – cu siguranță Dumnezeu nu va face nimic. Ca să te schimbe, El permite mai întâi funcționarea conștiinței și raționalității tale. Când conștiința ta va simți reproșuri, vei cugeta: „Este greșit ce fac; cum m-ar vedea Dumnezeu?”, iar acest lucru te va determina să cauți în continuare și să ai o intrare proactivă și pozitivă. Totuși, dacă o persoană nu face nici măcar acest pas inițial, dacă nu are conștiință și, în esență, nu există niciun reproș în inima ei, ce va face atunci Dumnezeu când aceasta se confruntă cu ceva? El nu va face nimic. Deci, care este temelia pe care se bazează toate aceste cuvinte pe care le rostește Dumnezeu și toate cerințele și adevărurile pe care îi învață pe oameni? Se bazează pe premisa că oamenii au conștiință și raționalitate. Cât despre bărbatul menționat anterior, dacă ar fi avut conștiință și un anumit nivel de raționalitate, ce acțiuni ar fi întreprins după ce a văzut acea sticlă cu sirop de tuse? De ce comportamente ar fi dat dovadă? Când a nutrit gândul: „Acest lucru i-a fost dăruit lui dumnezeu, așa că ar trebui să fie destul de bun; în loc să-l las pe dumnezeu să bea, ce-ar fi să-l beau eu?”, ce ar fi făcut dacă ar fi avut conștiință? Ar fi deschis sticla și ar fi luat prima înghițitură? (Nu.) Cum ar fi apărut acest „nu”? (Din faptul că are conștiință.) Ar fi apărut datorită controlului exercitat de conștiința lui și nu ar fi existat un pas următor în această chestiune; n-ar fi luat acea primă înghițitură. Rezultatul chestiunii ar fi complet invers, iar finalul ar fi întru totul diferit. Dimpotrivă, el nu a avut însă conștiință sau raționalitate – îi lipseau cu desăvârșire – deci ce s-a întâmplat în consecință? După ce i-au trecut astfel de gânduri prin minte și neavând nicio reținere din partea conștiinței, a deschis fără scrupule sticla și a luat prima înghițitură. Nu doar că n-a simțit niciun reproș sau autocritică după aceea, dar chiar i-a plăcut. Credea că scăpase basma curată: „Uite ce deștept sunt, profit de ocazie! Sunteți cu toții proști; nu înțelegeți aceste lucruri. Experiența bate mereu tinerețea! Niciunul dintre voi n-a avut această idee, niciunul n-a avut tupeul să facă asta, dar eu am avut. Care e cel mai rău lucru care se poate întâmpla? Am luat deja prima înghițitură; cine o să afle?” Simțea că ieșise în câștig și era mulțumit în sinea lui; chiar credea că este favorizat, că acesta era harul lui Dumnezeu. Odată ce a făcut această greșeală, a tot repetat-o și lucrurile au scăpat de sub control, continuând până a terminat toată sticla. În tot acest timp, conștiința lui nu a simțit niciodată o autocritică sau un reproș. Conștiința și raționalitatea lui nu i-au spus niciodată: „Nu-ți aparține; chiar dacă Dumnezeu nu-l bea, chiar dacă îl aruncă sau îl dă unui câine sau unei pisici, atât timp cât Dumnezeu n-a spus că este pentru tine, n-ar trebui să-l folosești; nu trebuie să te bucuri tu de el.” Conștiința lui nu i-a spus asta pentru că bărbatul nu avea conștiință. Ce este o persoană fără conștiință? Este definită ca fiară. Oamenii fără conștiință se comportă în acest fel; nutresc astfel de gânduri de la început și continuă așa până la sfârșit, fără nicio fărâmă de reproș din partea conștiinței lor. Se poate ca, până acum, acest individ să fi uitat de mult incidentul; sau, dacă are memorie bună, s-ar putea să și-l amintească și să creadă că a procedat corect la acel moment. Nu crede niciodată că a procedat greșit și nu-și dă seama de severitatea și natura faptelor lui. Nu le poate recunoaște. Este corect modul în care îi clasifică Dumnezeu pe astfel de oameni? (Da.) Când Dumnezeu clasifică, dezvăluie și elimină astfel de oameni, dându-le acest tip de final, pe ce principii și pe ce bază îi clasifică El? (Pe baza naturii-esenței lor.) O persoană fără conștiință și raționalitate întrunește condițiile pentru a accepta și practica adevărul? Are o astfel de esență? (Nu are.) De ce spunem că nu are? Când începe să-și exprime părerile despre această chestiune, în adâncul inimii sale, unde este dumnezeul ei? Cine este dumnezeul din inima ei? Unde stă el? Îl are pe Dumnezeu în inimă? Putem spune cu certitudine că o astfel de persoană nu-L are pe Dumnezeu în inimă. Care este implicația de a nu-L avea pe Dumnezeu în inimă? (Omul respectiv este un neîncrezător.) Așa este. Nu e un credincios autentic în Dumnezeu; nu este un frate sau o soră; este, pur și simplu, un neîncrezător. Ce comportamente ale sale arată că este un neîncrezător? Neavându-L pe Dumnezeu în inimă, acționează și vorbește doar după capriciile sale, pe baza propriilor noțiuni, închipuiri și preferințe, fără influența conștiinței. Când nu înțelege adevărul, conștiința lui nu se trezește; el acționează exclusiv pe baza preferințelor proprii, doar în avantajul și beneficiul personal. Există loc pentru Dumnezeu în inima lui? Absolut deloc. De ce spun asta? Pentru că motivația, originea, direcția și chiar manifestările acțiunilor și cuvintelor lui sunt menite toate să-i servească propriile interese; individul acționează și vorbește pe baza a ceea ce crede că va fi benefic pentru el. Tot ceea ce are în vedere este orientat către propriile interese și obiective, acționând fără să simtă vreun reproș și fără să dea dovadă de reținere. Judecând după acest comportament, cum Îl tratează pe Dumnezeu? (Ca fiind aer.) Exact așa este. Dacă ar putea simți prezența lui Dumnezeu, faptul că El scrutează inima omului, că este alături de oameni, scrutându-i constant, ar fi acțiunile sale lipsite de reținere? Ar demonstra o asemenea îndrăzneală necugetată? Cu siguranță, nu. Aici apare o întrebare: dumnezeul în care crede el există cu adevărat? (Nu.) Aceasta este esența problemei. Dumnezeul în care crede nu există; dumnezeul lui este, pur și simplu, aer. Așadar, indiferent cum susține verbal că este Dumnezeu, indiferent cum se roagă Lui, indiferent de câți ani crede, ce a făcut sau cât de multe a sacrificat, natura lui este expusă întru totul pe baza cuvintelor și comportamentului său, atitudinii sale față de Dumnezeu și de toate lucrurile care au legătură cu El. Îl tratează pe Dumnezeu ca pe aer; nu este aceasta o blasfemie împotriva Lui? (Ba da.) De ce se consideră blasfemie? Individul respectiv crede: „Se spune că dumnezeu scrutează inima omului – dar unde este dumnezeu? De ce nu l-am simțit? Se spune și că furtul ofrandelor va fi pedepsit de el, dar n-am văzut pe nimeni să fie pedepsit pentru furtul ofrandelor.” Acel individ tăgăduiește existența lui Dumnezeu; aceasta este o blasfemie împotriva Lui. Individul spune: „Dumnezeu nici măcar nu există; cum ar putea el să facă vreo lucrare? Cum ar putea să mântuiască oameni? Cum le-a adus reproșuri oamenilor? Pe cine a pedepsit vreodată? N-am văzut să se întâmple niciodată, așa că orice îi este oferit lui dumnezeu poate fi folosit fără opreliști. Dacă găsesc ceva astăzi, este al meu – îl voi considera modul lui dumnezeu de a mă favoriza. Oricine vede sau găsește ceva, este al lui; aceea e persoana pe care a favorizat-o dumnezeu.” Ce fel de logică este asta? Este logica Satanei, a tâlharilor; este natura diavolească ieșind la iveală. Are o astfel de persoană credință autentică? (Nu.) După ce a ascultat atâtea predici, debitează un asemenea potop de cuvinte diavolești; se bazează acestea câtuși de puțin pe adevăr? (Nu.) Deci ce a obținut din ascultarea tuturor acelor predici? Nu a acceptat cuvintele lui Dumnezeu, nu consideră cuvintele Lui ca fiind adevărul și nu-L tratează pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu. Asta este tot.

Unii oameni cred într-adevăr în inimile lor că există un Dumnezeu și nu au nici cea mai mică îndoială privind întruparea Lui. Deși L-au urmat de mai mulți ani, au suferit unele greutăți și au plătit un preț, nu-L înțeleg câtuși de puțin pe Dumnezeu în adâncul inimii lor. În realitate, cred tot în dumnezeul nedeslușit, un dumnezeu închipuit; definiția lor despre Dumnezeu este doar aer. Cum îi tratează El pe acești oameni? Pur și simplu, îi ignoră. Unii întreabă: „Dacă Dumnezeu îi ignoră, de ce rămân oare în casa Lui?” Aceștia muncesc. Cum ar trebui să conceptualizăm faptul de a munci? Cineva care muncește nu este deloc interesat de adevăr, sau mai bine zis, are un calibru atât de slab încât nu poate ajunge la el. Îl tratează pe Dumnezeu și adevărul ca pe ceva gol și nedeslușit, dar, pentru a câștiga binecuvântări, se poate baza în schimb doar pe depunerea unui efort. Deși, la exterior, nu se împotrivește direct lui Dumnezeu, nu-L blestemă sau și nu I se opune, esența sa este totuși de felul Satanei – Îl tăgăduiește pe Dumnezeu și I se împotrivește. Oricine nu iubește adevărul nu este bun, iar Dumnezeu a hotărât în inima Lui să nu mântuiască astfel de oameni. Ar mai fi El serios față de cei pe care nu intenționează să-i mântuiască? Le-ar spune Dumnezeu: „Nu înțelegi acest aspect al adevărului, trebuie să asculți cu atenție; nu înțelegi acel aspect al adevărului, trebuie să depui mai mult efort și să cugeți la el”? În plus, El știe că acești oameni nu înțeleg adevărul și nu-L tratează pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu. Ar trebui să le arate câteva miracole și minuni pentru a-i face conștienți de existența Lui sau să-i lumineze și să-i ilumineze mai mult, așa încât să știe că există un Dumnezeu? Ar proceda El astfel? (Nu.) Dumnezeu are principii pentru înfăptuirea acestor lucruri; nu Se poartă astfel față de oricine. El lucrează mereu pentru cei care pot accepta adevărul. Care este atitudinea lui Dumnezeu față de cei care nu pot accepta adevărul sau nu sunt capabili să ajungă la el? (Îi ignoră.) Potrivit noțiunilor oamenilor, dacă Dumnezeu ignoră pe cineva, acea persoană rătăcește asemenea unui cerșetor. Nu poate fi văzută urmărind adevărul și nici nu se poate vedea vreo acțiune a lui Dumnezeu asupra ei; doar muncește și nu înțelege adevărul. Asta este tot? De fapt, acești oameni se pot bucura și de o parte din harul și binecuvântările lui Dumnezeu. Când se află în situații periculoase, Dumnezeu îi va proteja și pe ei. Când sunt grav bolnavi, Dumnezeu îi va vindeca și pe ei. Poate chiar să le dea talente speciale sau, în unele împrejurări aparte, poate să săvârșească fapte miraculoase asupra lor sau să facă lucruri deosebite. Cu alte cuvinte, dacă acești oameni chiar se pot sacrifica pentru Dumnezeu și muncesc bine, fără să provoace tulburări, Dumnezeu nu-i discriminează. Care sunt noțiunile oamenilor în privința acestei chestiuni? „Dumnezeu nu-i va mântui pe acești oameni, așa că doar îi va folosi după bunul plac și Se va debarasa de ei după aceea.” Așa va acționa Dumnezeu? Nu. Nu uita cine este Dumnezeu; El este Creatorul. În rândul întregii omeniri, fie că sunt credincioși sau non-credincioși, de orice confesiune sau etnie, în ochii lui Dumnezeu, toți sunt ființele Lui create. De aceea Domnul Isus a spus: „Căci El face să răsară soarele Lui și peste cei răi, și peste cei buni.” Această afirmație este un principiu pentru modul în care acționează Dumnezeu, Creatorul. Indiferent ce final îi acordă cuiva în cele din urmă pe baza esenței sale și indiferent dacă Dumnezeu îl va mântui sau nu înainte de a-i da acel final, oricare ar fi esența lui, atât timp cât cineva poate îndeplini unele sarcini și efectua anumite munci în casa lui Dumnezeu și pentru lucrarea Lui, harul lui Dumnezeu rămâne neschimbat; El tot îl va trata conform principiilor Sale, fără a fi părtinitor. Aceasta este dragostea lui Dumnezeu, principiul acțiunilor Sale și firea Lui. Totuși, conform esenței acestor oameni, în opiniile și atitudinile lor față de Dumnezeu, mereu Îl consideră nedeslușit și nebulos, de parcă ar exista și totuși nu ar exista. Nu pot nici să recunoască existența reală a lui Dumnezeu, nici să o experimenteze și, în cele din urmă, tot nu sunt siguri de existența Lui adevărată. Prin urmare, în ceea ce-i privește pe ei, Dumnezeu poate face doar atât cât ar trebui să facă, oferindu-le har, dându-le binecuvântări și protecție în această viață, îngăduindu-le să simtă căldura casei lui Dumnezeu și să se bucure de harul, mila și bunătatea Lui iubitoare. Asta este tot – acestea sunt toate binecuvântările pe care le vor primi în această viață. Unii spun: „Întrucât Dumnezeu e atât de tolerant, iar ei se bucură de harul și binecuvântările Lui, n-ar fi mai bine să mai facă un pas și să-i lase să primească și mântuirea Lui?” Aceasta este o noțiune umană, Dumnezeu nu procedează așa. De ce nu? Îl poți pune pe Dumnezeu în inima unei persoane care nu are loc în inimă pentru El? Nu poți. Oricât de mult ai părtășie despre adevăr sau oricâte cuvinte rostești, nu va avea importanță; nu-i va schimba noțiunile și închipuirile despre Dumnezeu. Așadar, tot ce poate face Dumnezeu pentru acest tip de persoană este să-i ofere har, binecuvântări, grijă și protecție. Sunt unii care spun: „Întrucât se poate bucura de harul lui Dumnezeu, dacă El o luminează și o iluminează mai mult, nu va recunoaște atunci existența reală a lui Dumnezeu?” Pot astfel de oameni să înțeleagă adevărul? Pot să practice adevărul? (Nu.) Dacă nu pot practica adevărul, vor fi dintre cei care nu pot fi mântuiți. Prin urmare, Dumnezeu nu va face o lucrare inutilă sau zadarnică. Unii spun: „Nu este corect. Uneori au parte și de disciplinare sau de luminare de la Dumnezeu și obțin ceva adevăr de la El.” Aceasta are iarăși legătură cu lucrarea lui Dumnezeu. Ce trebuie să aibă cei pe care Dumnezeu vrea să-i mântuiască pentru a fi mântuiți de El, pentru a face obiectul mântuirii Sale? Oamenii ar trebui să înțeleagă asta. Dumnezeu știe și El; nu mântuiește pe oricine. Chiar dacă Dumnezeu afișează miracole, minuni și măreție pentru a-i face pe oameni să-L recunoască, pot acești oameni să fie mântuiți astfel? Nu funcționează așa. Dumnezeu are standarde pentru mântuirea oamenilor; aceștia trebuie să aibă credință sinceră și, de asemenea, să iubească adevărul. Așadar, lucrarea pe care o săvârșește Dumnezeu asupra oamenilor, implicând judecată, mustrare, încercări și rafinare are, de asemenea, standardele ei. Unii spun: „Ne confruntăm deseori cu judecata și mustrarea. Confruntarea cu judecata și mustrarea, încercările și rafinarea este un semn că vom fi mântuiți de Dumnezeu?” Așa este? (Nu.) Cum poți fi sigur că nu este așa? Din moment ce unii oameni nu întrunesc condițiile pentru a fi mântuiți de Dumnezeu, le-ar mai impune El judecata, mustrarea, încercările și rafinarea? Aceasta dă naștere întrebării privind căror persoane le impune Dumnezeu judecata, mustrarea, încercările și rafinarea; are legătură și cu înțelegerile greșite ale oamenilor. Spuneți-Mi, poate o persoană care nici măcar nu știe cine este Dumnezeu, unde este sau dacă măcar există, să primească judecata și mustrarea Lui? Poate o persoană care consideră că Dumnezeu este doar aer să primească judecata și mustrarea Lui? Poate cineva în a cărui inimă nu există deloc Dumnezeu să primească încercările și rafinarea Lui? Cu siguranță, nu. Deci ce pot înfrunta astfel de oameni uneori? (Disciplinarea.) Așa este, disciplinarea. Cei care consideră că Dumnezeu este doar aer, care, în principiu, nu recunosc sau nu cred în existența lui Dumnezeu, cu siguranță nu vor primi judecata și mustrarea Lui sau încercările și rafinarea Lui. Se poate spune că oamenii cu o astfel de esență și cu asemenea comportamente nu fac obiectul mântuirii lui Dumnezeu. Nu pot primi mântuirea Lui, dar problema nu este că Dumnezeu nu-i mântuiește – acest lucru este decis de natura-esența lor, care are aversiune față de adevăr și îl urăște. Nu au atitudinea corectă de iubire și acceptare a adevărului și, astfel, nu întrunesc condițiile pentru a fi mântuiți. Atunci cum îi tratează Dumnezeu când se infiltrează în casa Lui sperând să primească binecuvântări? Pe lângă faptul că le oferă binecuvântări, har, grijă și protecție, ce metode folosește Dumnezeu pentru a-Și îndeplini rolul de Creator? Dumnezeu le reamintește, îi avertizează și îi îndeamnă prin cuvintele Sale. Apoi, îi emondează, le aduce reproșuri și îi disciplinează; lucrarea pe care o săvârșește asupra lor se încheie aici, se încadrează în totalitate în acest domeniu. Care este efectul acestor fapte ale lui Dumnezeu asupra oamenilor? Le îngăduie să respecte restricțiile cu conștiinciozitate, să se comporte decent în timp ce muncesc în casa lui Dumnezeu, fără a provoca tulburări sau a face rău. Pot faptele lui Dumnezeu să-i determine pe astfel de oameni să-și îndeplinească datoria cu loialitate? (Nu.) De ce nu? Pot harul, binecuvântările, grija și protecția pe care le primesc – alături de ceea ce le reamintesc cuvintele lui Dumnezeu, de emondare, de certare și disciplinare și așa mai departe – să conducă la schimbarea firii lor? (Nu.) Nu pot conduce la schimbarea firii lor, deci ce efect are lucrarea lui Dumnezeu asupra lor? Îi face întrucâtva reținuți în comportamentul lor, îi ajută să urmeze regulile și să aibă o oarecare asemănare umană în afară. În plus, îi face relativ ascultători; vor accepta fără tragere de inimă să fie emondați de dragul harului și binecuvântărilor lui Dumnezeu și vor putea face lucrurile conform regulilor și decretelor administrative ale casei lui Dumnezeu și atâta tot. Faptul că reușesc toate acestea înseamnă că practică adevărul? Sunt încă departe de asta, deoarece acțiunile lor sunt practic doar în conformitate cu principiile din decretele administrative ale casei lui Dumnezeu, precum și cu unele îndrumări rigide. Este doar o schimbare de comportament, nimic mai mult. Deci se poate spune că, întrucât acești oameni și-au schimbat comportamentul, ar fi și mai bine să li se îngăduie să-și schimbe și firea? (Nu sunt capabili de așa ceva.) Nu sunt capabili de acest lucru, nu-l pot realiza – acesta este un motiv. Și care este cel mai important motiv? Este că, în principiu, nu-L au pe Dumnezeu în inimile lor; ei nu cred în existența Lui. Deci pot astfel de oameni să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu? Unii dintre ei pot, spunând: „Cuvintele lui Dumnezeu sunt bune, dar, din păcate, nu le pot pune în practică. Mi se pare mai chinuitor să le practic decât să fiu operat pe cord deschis.” Când interesele lor sunt compromise sau când trebuie să acționeze împotriva voinței lor, se simt complet dezorientați și nu pot merge până la capăt. Chiar dacă ajung complet la epuizare, pur și simplu nu pot pune în practică acele cuvinte ale lui Dumnezeu. În plus, nu recunosc niciodată și nu acceptă că acele cuvinte ale lui Dumnezeu sunt adevărul. Nu pot asimila acest lucru; nu înțeleg de ce cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul. De pildă, când Dumnezeu le spune oamenilor să fie cinstiți, aceștia spun: „În regulă, voi fi o persoană cinstită dacă spui Tu asta, dar de ce se consideră că a fi o persoană cinstită este adevărul?” Nu știu și nu pot accepta asta. Când Dumnezeu spune că oamenii ar trebui să I se supună, se întreabă: „Pot să câștig bani supunându-mă lui Dumnezeu? Oare Dumnezeu dăruiește binecuvântări dacă ne supunem Lui? Poate schimba destinația cuiva?” Nu cred că spusele sau faptele lui Dumnezeu sunt adevărul. Nu au idee care este semnificația cuvintelor și cerințelor lui Dumnezeu pentru om și nu pot desluși ce acțiuni sunt corecte și conforme cu adevărurile-principii. Tot ce vine de la Dumnezeu – identitatea, esența, cuvintele, cerințele Lui – toate aceste lucruri, în opinia lor, nu pot fi considerate bunurile și ființa lui Dumnezeu. Nu știu că Dumnezeu este Creatorul; nu înțeleg ce este Creatorul sau ce este Dumnezeu. Nu este problematic? Dar exact așa se comportă unii oameni. Alții spun: „Nu are cum. Dacă nutresc aceste gânduri și opinii, cum își mai pot îndeplini de bunăvoie îndatoririle în casa lui Dumnezeu?” Termenul „de bunăvoie” ar trebui pus între ghilimele aici. Cum ar trebui explicat acest lucru? Într-un anume sens, își îndeplinesc îndatoririle fiindcă sunt obligați de circumstanțe sau din cauza nevoii lor de a primi binecuvântări; în alt sens, simt că nu au de ales decât să accepte, fără tragere de inimă, să îndeplinească deocamdată unele îndatoriri și să depună puțin efort. În inimile lor, cred că asta ar trebui să facă, dar pentru că nu sunt interesați de adevăr, pot doar să depună efort și să îndeplinească îndatoriri în schimbul binecuvântărilor lui Dumnezeu. Cu această mentalitate, pot oare să accepte adevărul? (Nu.) Nici măcar nu înțeleg care este adevărul, deci cum l-ar putea accepta?

Lucrarea de judecată a lui Dumnezeu din zilele de pe urmă este menită să pună capăt acestei epoci. Dacă cineva poate fi mântuit sau nu depinde în mod decisiv de capacitatea sa de a accepta judecata și mustrarea lui Dumnezeu și de a accepta adevărul. Unii oameni recunosc că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul, dar nu acceptă adevărul. Pentru ei, acceptarea adevărului este ca și cum ar urma să sufere un transplant de inimă; atât de chinuitor li s-ar părea. Ținând cont de modul în care acest tip de persoană tratează adevărul, refuzând să-l accepte orice ar fi, Dumnezeu nu este Cel vinovat pentru nemântuirea lor – doar ei pot fi învinovățiți că nu acceptă adevărul; nu au această binecuvântare. Salvarea oamenilor de influența Satanei de către Dumnezeu nu este atât de simplă pe cât își închipuie ei. Într-o privință, cei care cred în Dumnezeu trebuie să accepte certarea și emondarea prin cuvintele Lui; aceasta este o etapă. În altă privință, trebuie să accepte și judecata și mustrarea, încercările și rafinarea Lui. Judecata și mustrarea sunt o etapă; încercările și rafinarea sunt altă etapă. Unii oameni pot accepta fără entuziasm emondarea, crezând că au reușit să se supună, apoi nu mai fac niciun progres și nu se mai străduiesc să obțină adevărul. Alții iubesc în mod deosebit adevărul și pot îndura orice durere pentru a-l obține. Aceștia pot nu doar să îndure certarea din cuvintele lui Dumnezeu, ci pot și intra în etapa de acceptare a judecății și mustrării Sale. Ei simt că acceptarea judecății și mustrării Sale este exaltarea lui Dumnezeu, iubirea Lui și ceva magnific; nu se tem de suferință. Acești oameni, după ce experimentează judecata și mustrarea, pot accepta și încercările și rafinarea și urmăresc în continuare adevărul. Oricât de mari ar fi încercările și rafinarea, tot pot vedea dragostea lui Dumnezeu și se pot oferi pe ei înșiși pentru a-L mulțumi. Oricât de mult ar fi emondați, nu consideră că este o greutate; în schimb, simt că este o iubire și mai mare din partea lui Dumnezeu. După ce experimentează mult mai multe încercări și rafinare, ajung în sfârșit la purificarea absolută și la desăvârșire. Aceasta este experimentarea lucrării lui Dumnezeu în cea mai înaltă etapă. Acum spuneți-Mi, există vreo diferență între cei care cred în Dumnezeu și experimentează doar etapa certării de către Dumnezeu prin cuvintele Sale și cei care experimentează două etape – judecata și mustrarea, precum și încercările și rafinarea Lui? În mod sigur există o diferență. În cazul unora, Dumnezeu Se oprește după ce doar îi ceartă, lăsând restul la alegerea și conștientizarea lor. Dacă nu acceptă adevărul și nu aleg calea cea dreaptă, ce arată acest lucru? Se poate spune că Dumnezeu nu are cum să mântuiască astfel de oameni. Unii vorbesc adesea despre suferința din cauza lucrării, a perspectivelor, a unei case, a unui partener, a afecțiunilor – totul pentru ei este o suferință și care este rezultatul final? (Nu are legătură cu adevărul.) Așa este, nu are legătură cu adevărul și nici cu lucrarea lui Dumnezeu. Ceea ce faci în acest caz este doar o suferință fără scop; doar te zbați și lași timpul să treacă, fără un proces de a te ruga lui Dumnezeu sau de a căuta adevărul. Acesta nu este tipul de „suferință” implicat în rafinare, fiindcă nu este lucrarea lui Dumnezeu și nu are nimic de-a face cu El. Doar suferi pe cont propriu, nu ești supus rafinării lui Dumnezeu. Totuși, crezi că Dumnezeu te rafinează; ești mult prea optimist. Este doar o iluzie deșartă! Nici măcar nu ești calificat să fii rafinat de Dumnezeu. Nici măcar n-ai trecut prin stadiul de mustrare și judecată și te aștepți ca Dumnezeu să te supună la încercări și rafinare? Chiar este posibil așa ceva? Nu este o fantezie? Pot oamenii obișnuiți să îndure încercări și rafinare? Este ceva ce poate accepta o persoană obișnuită? Este ceva ce Dumnezeu îi dăruiește unei persoane obișnuite? Cu siguranță, nu. După ce Dumnezeu ceartă o persoană, dacă aceasta, din cauza firii sale arogante, a intransigenței, falsității, ticăloșiei sale sau a oricărei alte firi, este judecată, disciplinată sau certată explicit de Dumnezeu în una sau mai multe chestiuni, făcând-o să-și dea seama de ce este disciplinată de El – și, în consecință, aceasta capătă o înțelegere autentică a lui Dumnezeu și a propriei persoane, firea ei suferă o schimbare autentică și apoi persoana respectivă dobândește treptat o supunere adevărată față de adevăr – numai acest proces este cel prin care Dumnezeu judecă și mustră oamenii. Pe ce bază realizează El această lucrare? Există o condiție: o persoană care primește o astfel de lucrare trebuie să-și poată îndeplini datoria în mod adecvat în casa lui Dumnezeu. Pentru această adecvare sunt necesare doar două lucruri: supunere și loialitate. În primul rând, individul trebuie să aibă conștiință și rațiune; doar cei cu conștiință și rațiune întrunesc condițiile pentru acceptarea adevărului. Când astfel de oameni cu conștiință și rațiune primesc certarea lui Dumnezeu, sunt capabili să caute adevărul și să se supună. Numai după aceasta continuă Dumnezeu cu lucrarea de judecată și de mustrare. Aceasta este succesiunea lucrării Lui. Totuși, dacă cineva din casa lui Dumnezeu nu-și poate îndeplini niciodată datoria cu loialitate, nu arată nici cea mai mică supunere față de suveranitatea Lui și nu-și îndeplinește adecvat îndatoririle, atunci, când se confruntă cu adversități, este dezvăluit sau emondat, ceea ce experimentează este cel mult certarea și disciplinarea de către Dumnezeu. Nu este supus judecății și mustrării lui Dumnezeu, cu atât mai puțin încercărilor și rafinării. Cu alte cuvinte, nu este implicat în mod fundamental în lucrarea lui Dumnezeu de desăvârșire a oamenilor.

Conținutul despre care tocmai am avut părtășie se referă la lucrarea lui Dumnezeu de mântuire și desăvârșire a oamenilor, la metodele și persoanele care fac obiectul lucrării Lui, precum și la oamenii asupra cărora Își săvârșește lucrarea de judecată și mustrare, încercările și rafinările. De asemenea, a abordat gradul de intrare în viață a oamenilor atunci când sunt supuși acestei lucrări a lui Dumnezeu și tipul de esență și condițiile minime pe care aceștia trebuie să le întrunească pentru a accepta judecata și mustrarea lui Dumnezeu. Deci care sunt noțiunile oamenilor aici? Ei își spun: „Atât timp cât cineva Îl urmează pe Dumnezeu, atât timp cât a acceptat această etapă a lucrării Lui, cu siguranță va fi supus judecății și mustrării Lui. Curând după aceea vor veni și încercările și rafinările de la Dumnezeu. Prin urmare, ne confruntăm deseori cu încercări, rafinări și emondări și suntem lipsiți de familie, afecțiune, statut și perspective. Mai târziu, suferim constant în ceea ce privește afecțiunea, statutul și perspectivele.” Sunt aceste afirmații corecte? (Nu.) Oamenii pot transforma o singură vorbă din cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu în ceea ce consideră un termen spiritual – de ce fac asta? De fapt, modul în care suferă este doar o luptă, nu fac decât să lase timpul să treacă; nu are absolut nicio semnificație. Dar ei îl consideră încercări și rafinări, spunând că este rafinarea lui Dumnezeu. Aceasta e o greșeală gravă; este ceva ce oamenii Îi impun cu forța lui Dumnezeu și nu reprezintă deloc intențiile Sale. Nu este o înțelegere greșită a lui Dumnezeu? Este într-adevăr o înțelegere greșită. Și cum se dezvoltă o astfel de înțelegere greșită? Întrucât oamenii nu înțeleg adevărul, își formează astfel de înțelegeri greșite pe baza propriilor închipuiri. După aceea, le propagă și le răspândesc cu nerușinare peste tot, ducând în cele din urmă la diverse afirmații despre „suferință”. Astfel, îi aud adesea pe unii spunând: „Cineva a fost înlocuit și apoi a devenit negativist; «suferă din cauza statutului»!” Suferința din cauza statutului nu înseamnă că trece prin încercări și rafinări; este doar o persoană care își pierde statutul, suferă de frustrare emoțională și se luptă cu durerea lăuntrică în timpul eșecului. Întrucât ceea ce oamenii numesc „suferință” și ceea ce Dumnezeu numește rafinare sunt două lucruri diferite, la ce se referă, de fapt, adevărata rafinare? Mai întâi, trebuie să înțelegeți că Dumnezeu efectuează multă lucrare de pregătire înainte de a-i supune pe oameni la încercări și rafinări. Pentru început, selectează oameni, alegându-i pe cei potriviți. Am discutat anterior ce tip de persoană e considerată potrivită în ochii lui Dumnezeu și ce condiții trebuie să întrunească: în primul rând, trebuie să aibă cel puțin conștiință și rațiune în umanitatea ei. În al doilea rând, trebuie să-și poată îndeplini îndatoririle în mod adecvat, cu loialitate și supunere. Apoi, trebuie să treacă prin emondare, disciplinare și certare ani de zile. Poate nu vă este foarte clar ce înseamnă disciplina și certarea, deoarece aceste concepte ar putea să nu fie foarte puternice pentru voi. Le pot părea oamenilor relativ intangibile și abstracte. Dar când vine vorba de emondare, este ceva ce oamenii pot auzi și simți; implică un limbaj specific și un ton concret, așa încât oamenii să știe ce se întâmplă. Dacă cineva greșește, încalcă principiile, acționează nechibzuit sau ia decizii unilaterale care dăunează intereselor casei lui Dumnezeu sau lucrării bisericii și este emondat, aceasta înseamnă emondarea. Dar cum rămâne atunci cu certarea și disciplinarea? De exemplu, dacă cineva nu este potrivit pentru rolul de conducător de grup, nu are loialitate și face lucruri care încalcă adevărurile-principii sau regulamentele bisericii și este înlocuit ulterior, este aceasta o certare? Este într-adevăr o formă de certare. Indiferent dacă la suprafață pare că este gestionat de biserică sau înlocuit de vreun conducător, în ochii lui Dumnezeu, este mâna Lui și face parte din lucrarea Lui; este o formă de certare. De asemenea, când oamenii sunt într-o stare bună, de obicei sunt plini de lumină și pot avea perspective noi; în schimb, când lucrarea lor se năruie din cauza unor stări sau a unui motiv anume și ei sunt dezvăluiți, nu este aceasta o formă de certare? Este și aceasta o formă de certare. Pot fi considerate judecată și mustrare? În acest punct, nu pot fi considerate încă judecată și mustrare, așadar nu pot fi în niciun caz să fie considerate rafinări și încercări. Sunt doar certări primite pe parcursul îndeplinirii îndatoririlor. Manifestările certării includ uneori confruntarea cu boala, eșecul repetat al sarcinilor sau rătăcirea în chestiuni în care persoana respectivă era cândva competentă și nereușita de a găsi soluții. Toate acestea sunt certări. Desigur, certarea vine uneori prin intermediul indiciilor de la oameni din apropiere sau prin ceea ce dezvăluie un anumit eveniment, făcând acea persoană să fie jenată, să se retragă în autoexaminare și reflecție profundă. Și aceasta este o certare. Primirea certării din partea lui Dumnezeu este un lucru bun sau rău? (Este un lucru bun.) Teoretic, este un lucru bun. Indiferent dacă oamenii o pot accepta sau nu, e un lucru bun, deoarece arată cel puțin că Dumnezeu Își asumă responsabilitatea pentru tine, că nu te-a părăsit și că lucrează asupra ta, oferindu-ți îndemnuri și călăuzire. Faptul că Dumnezeu lucrează asupra ta confirmă că nu are nicio intenție să renunțe încă la tine. O implicație este că Dumnezeu poate continua să te certe și să te disciplineze sau, dacă te descurci bine și ești pe calea cea bună, te va supune judecății și mustrării. Dar să nu mergem prea departe; deocamdată, Dumnezeu te va certa și disciplina de mai multe ori. Apoi, fiindcă urmărești adevărul, dai dovadă de supunere și ești persoana potrivită, Dumnezeu te va supune judecății și mustrării; acesta este primul pas. Majoritatea oamenilor au cunoscut deja simpla emondare; doar nou-veniții nu au cunoscut-o încă. În majoritatea timpului, oamenii acționează pe baza sentimentelor conștiinței, simțind reproș în sinea lor și îndemnurile cuvintelor lui Dumnezeu în urechile sau inimile lor: „N-ar trebui să fac asta, este răzvrătire”; acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu care îi îndeamnă, îi sfătuiesc și îi avertizează. Există diferite forme de emondare pe care le experimentează oamenii: pot veni de la conducători și lucrători, de la frați și surori, de la Cel de mai sus și chiar direct de la Dumnezeu. Mulți oameni au experimentat aceste lucruri, dar mai puțini au experimentat certarea și disciplinarea din partea lui Dumnezeu. Ce înseamnă „mai puțini” în acest context? Implică faptul că mult mai mulți oameni sunt departe de a primi judecata și mustrarea lui Dumnezeu – dar încercările și rafinarea Lui? Sunt chiar mai departe de acestea; decalajul este și mai mare, distanța este și mai mare. Înainte, oamenii credeau: „Dumnezeu m-a judecat și m-a mustrat, făcând să-mi apară o bășică în gură”, „Dumnezeu m-a judecat și m-a mustrat; am făcut o greșeală, am spus ceva greșit și m-a durut capul zile întregi; acum înțeleg care sunt judecata și mustrarea lui Dumnezeu” – nu sunt acestea înțelegeri greșite? Acest tip de înțelegere greșită a lui Dumnezeu este cel mai frecvent; majoritatea oamenilor Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu în acest mod. Această înțelegere greșită produce și unele efecte negative, făcându-i pe oameni să simtă că rostirea unui singur cuvânt greșit va atrage disciplinarea de către Dumnezeu. Aceasta este doar o înțelegere greșită a lui Dumnezeu, fiind pe deplin incompatibilă cu faptele Lui. Cu astfel de înțelegeri greșite despre Dumnezeu, poate cineva să-I îndeplinească în cele din urmă cerințele? Cu siguranță, nu se va ridica la înălțimea acestora.

Cei mai mulți oameni au cunoscut acum certarea și disciplinarea de către Dumnezeu, au experimentat emondarea și au primit îndemnuri și sfaturi din cuvintele Lui, dar asta-i tot. Apare aici o întrebare: de ce nu au experimentat ei judecata și mustrarea lui Dumnezeu nici după ce au experimentat până la această etapă? De ce emondarea, îndemnurile cuvintelor lui Dumnezeu sau disciplinarea și certarea nu sunt considerate judecată și mustrare? Din perspectiva îndemnurilor din cuvintele lui Dumnezeu, a emondării, precum și a certării și disciplinării experimentate de oameni, ce rezultat a fost obținut? (Aceștia au dobândit restricții privind comportamentul lor exterior.) S-au produs unele schimbări în comportamentul lor, dar indică acestea o schimbare a firii? (Nu.) Nu reprezintă o schimbare a firii. Unii spun: „Credem în Dumnezeu de atâția ani și am ascultat atât de multe predici, dar firile noastre încă nu s-au schimbat. Nu am fost nedreptățiți? Am avut doar o mică schimbare în comportament; nu este deplorabil? Când va începe Dumnezeu să ne mântuiască? Când vom primi mântuirea?” Să discutăm atunci ce câștiguri și schimbări au fost obținute de cei care au experimentat aceste diferite aspecte ale lucrării lui Dumnezeu. Cineva tocmai a menționat schimbările de comportament; aceasta e o afirmație generală. Mai concret, la prima venire în biserică și la preluarea atribuțiilor, oamenii nu au fost emondați și sunt la fel de înțepători ca un cactus, dorind să aibă ultimul cuvânt în privința lucrurilor. Ei își spun în sinea lor: „Acum că am credință în Dumnezeu, am drepturi și libertate în biserică, așa că mă voi purta cum consider că e potrivit.” În cele din urmă, odată ce au fost supuși unei runde de emondare și disciplinare și odată ce au citit cuvintele lui Dumnezeu, au ascultat predici și au auzit părtășii despre adevăr, nu mai îndrăznesc să se comporte în acest fel. De fapt, nu au devenit pe deplin ascultători; ei doar au dobândit o fărâmă de rațiune și au ajuns să înțeleagă unele doctrine. Când alții spun lucruri care se aliniază la adevăr, le pot recunoaște corectitudinea și, deși este posibil să nu înțeleagă bine acele lucruri, le pot accepta. Așadar, nu sunt ei mult mai ascultători decât erau? Faptul că sunt capabili să accepte aceste lucruri demonstrează că purtarea lor a suferit unele schimbări. Cum au apărut aceste schimbări? Au apărut datorită sfaturilor și îndemnurilor din cuvintele lui Dumnezeu, precum și mângâierii acestora. Uneori, astfel de oameni au nevoie de o oarecare disciplinare, de câteva emondări, precum și de părtășii despre principii, în care să li se spună că un lucru trebuie făcut într-un anumit fel și că nu se poate face altfel. Se gândesc: „Trebuie să-l accept. Adevărul este stabilit acolo; cine ar îndrăzni să obiecteze?” În casa lui Dumnezeu, El este măreț, adevărul este măreț și adevărul domnește; cu acest fundament teoretic, unii oameni au fost treziți la realitate și au dobândit înțelegere cu privire la ce înseamnă a avea credință în Dumnezeu. Să luăm ca exemplu pe cineva care, inițial, a fost barbar și dezmățat, complet neîngrădit și neștiutor în ceea ce privește reglementările, credința în Dumnezeu, casa lui Dumnezeu, biserica și principiile îndeplinirii datoriei: când o astfel de persoană – care nu știe nimic – vine în casa lui Dumnezeu cu bunătate și entuziasm, plină de aspirații și speranțe „mărețe” și acolo este îndemnată și sfătuită, udată și hrănită și emondată de cuvintele lui Dumnezeu și este mustrată și disciplinată de nenumărate ori, treptat, în umanitatea acelei persoane vor apărea unele schimbări. Ce schimbări sunt acestea? Ajunge să înțeleagă ceva din principiile conduitei umane și să știe că, în trecut, îi lipsea mai degrabă asemănarea umană; era barbară, arogantă, sfidătoare și indignată; nu vorbea ca o ființă umană reală și acționa fără reguli și nu știa să caute adevărul; considera că a avea credință în Dumnezeu era o simplă chestiune de a face orice cere Dumnezeu și de a merge oriunde spune El; altfel spus, purta cu ea o vigoare barbară, crezând, în tot acest timp, că acestea erau loialitatea și dragostea pentru Dumnezeu. Acum, această persoană neagă toate aceste lucruri și știe că erau produsele închipuirii umane, un simplu comportament bun, iar unele lucruri chiar veneau de la Satana. Cei care cred în Dumnezeu ar trebui să acorde atenție cuvintelor Sale și să pună adevărul mai presus de toate, lăsându-l să-și exercite puterea în toate lucrurile. Pe scurt, toți oamenii au înțeles și teoretic, au recunoscut deja și au acceptat, în adâncul inimii lor, că aceste cuvinte pe care le-a rostit Dumnezeu sunt corecte – că sunt adevărul, realitatea lucrurilor pozitive – indiferent cât de adânc s-au înrădăcinat aceste cuvinte în inima lor și oricât de mare a fost rolul pe care l-au jucat ele. Apoi, după ce au fost supuși unui nivel de certare și disciplinare intangibilă, în conștiința lor se ivește o oarecare credință adevărată. De la vagile lor închipuiri inițiale despre Dumnezeu, până la sentimentul pe care îl au acum – că există un Dumnezeu și că El este foarte practic – odată ce oamenii au aceste sentimente în credința lor în Dumnezeu, gândurile și punctele lor de vedere, modurile de a privi lucrurile și standardele morale, precum și modurile lor de gândire, vor începe treptat să se schimbe. De exemplu, Dumnezeu le cere oamenilor să fie onești. Chiar dacă tot ești în stare să minți și să fii înșelător, în adâncul sufletului, știi că înșelăciunea este greșită și că a-L minți și a-L înșela pe Dumnezeu este un păcat, o fire ticăloasă, dar nu te poți abține. De pildă, să spunem că încă ai în prezent o fire arogantă. Uneori nu te poți înfrâna, dezvălui adesea această fire și te răzvrătești des împotriva lui Dumnezeu, dorind mereu să domini și să acționezi unilateral, să ai ultimul cuvânt. Dar știi și că aceasta este o fire coruptă și te poți ruga lui Dumnezeu în această privință. Chiar dacă nu există o transformare vizibilă, comportamentul tău a început treptat să se schimbe. Chiar și fără să fii supus judecății și mustrării și chiar dacă firea ta nu s-a schimbat, adevărul și cuvintele lui Dumnezeu luminează treptat adâncurile inimii tale, îndrumându-ți și modificându-ți totodată comportamentul, făcându-te să trăiești tot mai mult ca un om și trezindu-ți treptat conștiința. Dacă faci ceva ce-ți trădează conștiința, te vei simți stânjenit în inima ta. Faptul că acest lucru este adus în discuție te face să simți ceva; nu ești la fel de amorțit ca înainte, ești plin de regrete și ești dispus să te corectezi. Deși nu-ți poți schimba imediat firea în această privință, dacă are legătură cu starea ta, îți poți da seama că ai această stare; ești conștient de acest lucru în sinea ta, iar această conștientizare îți schimbă comportamentul. O astfel de schimbare este doar o schimbare de comportament. Deși are loc și continuă să aibă loc, nu reprezintă o schimbare a firii; în mod categoric nu este o schimbare a firii. Unii oameni s-ar putea simți neliniștiți la auzul acestora, spunând: „O schimbare atât de semnificativă tot nu este o schimbare a firii? Atunci ce este o schimbare a firii? Ce transformări fac parte din schimbarea firii?” Pentru moment, să lăsăm deoparte aceste întrebări și să continuăm discuția despre schimbările pe care le-au obținut deja oamenii, care sunt efectele și rezultatele cuvintelor lui Dumnezeu și ale tuturor faptelor Sale asupra lor. Oamenii se străduiesc din greu să-și schimbe gândurile și opiniile care nu sunt conforme cu adevărul. Când se confruntă cu probleme, vor avea o conștientizare; vor compara problema cu adevărul, spunând: „Această chestiune nu este în concordanță cu adevărul, dar tot nu pot să renunț la opinia mea; încă este acolo.” Doar ai devenit conștient și ai aflat că opinia ta nu se conformează cuvintelor lui Dumnezeu; poate demonstra acest lucru că deja ți-ai schimbat părerea sau ai renunțat la ea? Nu poate. Părerea ta nu s-a schimbat și nu ai renunțat la ea, demonstrând că firea ta coruptă rămâne intactă și nu a început să se schimbe; doar că adâncul inimii tale și conștiința ta au acceptat deja cuvintele lui Dumnezeu și le-au considerat ca fiind adevărul. Dar acesta este doar un lucru teoretic și o dorință subiectivă – cuvintele lui Dumnezeu nu au devenit încă viața și realitatea ta. Când cuvintele lui Dumnezeu vor deveni realitatea ta, vei renunța la opiniile tale și vei trata toți oamenii, toate evenimentele și lucrurile, precum și tot ce se întâmplă în jurul tău, folosind părerile din cuvintele lui Dumnezeu.

În ce etapă este intrarea voastră în viață acum? Ai ajuns deja să știi că opiniile tale sunt greșite, dar încă te bazezi pe acestea pentru a trăi și le folosești pentru a evalua lucrarea lui Dumnezeu. Îți folosești gândurile și părerile pentru a emite judecăți asupra împrejurărilor pe care El le implementează pentru tine și tratezi suveranitatea lui Dumnezeu prin intermediul gândurilor și părerilor tale. Este acest lucru conform cu adevărurile-principii? Nu este absurd? Oamenii înțeleg doar o fărâmă de doctrină, însă doresc să evalueze acțiunile lui Dumnezeu. Nu este acest lucru incredibil de arogant? Acum, tu doar recunoști că spusele lui Dumnezeu sunt bune și drepte și, analizându-ți comportamentul exterior, nu faci lucruri care sunt în mod evident contrare adevărului și cu atât mai puțin faci lucruri care emit judecăți asupra lucrării lui Dumnezeu. De asemenea, poți să te supui rânduielilor de lucru ale casei lui Dumnezeu. Asta înseamnă să treci de la a fi un non-credincios la a fi un discipol al lui Dumnezeu cu decența unui sfânt. Treci de la cineva care, în mod categoric, trăiește conform filosofiilor Satanei și conform conceptelor, legilor și cunoașterii Satanei la cineva care, auzind cuvintele lui Dumnezeu, simte că acestea sunt adevărul, le acceptă și urmărește adevărul, devenind cineva care poate să adopte cuvintele Lui drept viața sa. Este un astfel de proces – nimic mai mult. În acest timp, comportamentul și modul tău de a face lucrurile vor suporta cu siguranță unele schimbări. Indiferent cât de mult te schimbi, ceea ce se manifestă în tine, pentru Dumnezeu, nu sunt decât schimbări în comportamentul și metodele tale, schimbări în cele mai lăuntrice dorințe și aspirații ale tale. Nu sunt nimic mai mult decât schimbări în gândurile și părerile tale. Poate că acum poți să-ți oferi viața lui Dumnezeu când îți aduni puterile și ai impulsul, însă nu poți atinge supunerea absolută față de El într-o privință care ți se pare deosebit de dezgustătoare. Aceasta este diferența dintre o schimbare a comportamentului și o schimbare a firii. Poate că inima ta blândă îți permite să-ți sacrifici viața și totul pentru Dumnezeu, spunând: „Sunt pregătit și dornic să-mi vărs sângele vieții mele pentru Dumnezeu. În această viață, nu am regrete sau plângeri! Am renunțat la căsătorie, la perspectivele lumești, la toată gloria și bogățiile și accept aceste împrejurări pe care Dumnezeu le-a stabilit. Pot să suport toată batjocura și calomniile lumii.” Însă în momentul în care Dumnezeu stabilește o împrejurare care nu se potrivește noțiunilor tale, poți să iei poziție și să vociferezi împotriva Lui și să I te împotrivești. Aceasta este diferența dintre o schimbare a comportamentului și o schimbare a firii. De asemenea, poate că îți poți să îți sacrifici viața pentru Dumnezeu și să renunți la oamenii pe care îi iubești cel mai mult sau la lucrul pe care îl iubești cel mai mult și de care inima ta nu suportă cel mai mult să se despartă – însă, când ești chemat să-I vorbești lui Dumnezeu din inimă și să fii o persoană cinstită, ți se pare foarte dificil și n-o poți face. Aceasta este diferența dintre o schimbare a comportamentului și o schimbare a firii. Și totuși, poate că nu dorești confort trupesc în această viață, nici să mănânci mâncare bună sau să porți haine bune, în fiecare zi muncind în cadrul datoriei tale până ești foarte obosit și până la epuizare. Poți suporta orice fel de durere adusă ție de trup, însă, dacă rânduielile lui Dumnezeu nu sunt conform noțiunilor tale, nu poți înțelege și se nasc înlăuntrul tău nemulțumiri împotriva lui Dumnezeu și înțelegeri greșite cu privire la El. Relația dintre tine și Dumnezeu devine din ce în ce mai anormală. Mereu ești potrivnic și răzvrătit, neputând să I te supui în întregime. Aceasta este diferența dintre o schimbare a comportamentului și o schimbare a firii. Ești dispus să renunți la viața ta pentru Dumnezeu, așa că de ce nu-I poți spune un cuvânt cinstit? Ești dispus să lași deoparte totul în afară de tine, așa că de ce nu poți fi loial doar însărcinării pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu? Ești dispus să renunți la viața ta pentru Dumnezeu, așa că, atunci când te bazezi pe sentimentele tale pentru a face lucruri și-ți păstrezi relațiile cu alții, de ce nu poți să reflectezi asupra ta? De ce nu poți să iei poziție pentru a susține lucrarea bisericească și interesele casei lui Dumnezeu? Este aceasta o persoană care trăiește înaintea lui Dumnezeu? Ai jurat deja înaintea lui Dumnezeu să te sacrifici pentru El întreaga ta viață și să accepți orice suferințe îți apar în cale, așa că de ce un singur caz de demitere din datoria ta te face să te scufunzi atât de mult în negativitate încât nu te poți târî înapoi decât după zile întregi? De ce îți este inima plină de împotrivire, de nemulțumire, de înțelegeri greșite și de negativism? Ce se întâmplă? Acest lucru arată că inima ta iubește cel mai mult statutul, ceea ce este legat de slăbiciunea ta vitală. Prin urmare, când ești demis, cazi și nu poți să te ridici. Este suficient pentru a demonstra că, deși comportamentul tău s-a schimbat, viața-fire pe care o ai a rămas la fel. Aceasta este deosebirea dintre o schimbare de comportament și o schimbare a firii.

Cei mai mulți oameni manifestă acum un comportament bun, dar foarte puțini caută adevărul sau îl acceptă și aproape niciunul nu are o supunere adevărată. Din această perspectivă, mulți cunosc doar schimbări în comportamentul, gândurile și opiniile lor; au dorința și aspirația de a accepta și de a se supune suveranității lui Dumnezeu și nu nutresc resentimente în inimile lor. Spuneți-Mi, au experimentat acești oameni judecata și mustrarea lui Dumnezeu? (Nu.) Din păcate, mărturiile bazate pe experiențe pe care le-ați împărtășit anterior nu implică judecata și mustrarea Lui; niciuna nu se ridică la înălțimea cerințelor lui Dumnezeu. Atât timp cât nu ai experimentat încă judecata și mustrarea Lui, firea ta nu a început să se schimbe. Dacă firea ta nu a început să se schimbe, modificările pe care le observi sunt doar de comportament. Aceste schimbări de comportament pot fi puse pe seama cooperării tale, se datorează parțial umanității tale bune și sunt efectele lucrării lui Dumnezeu. Chiar crezi că Dumnezeu va face doar atât pentru mântuirea oamenilor? (Nu.) Atunci ce va face El în continuare? Care este principala lucrare pe care o săvârșește El când mântuiește oameni? (Judecata și mustrarea.) Principala metodă pe care o folosește Dumnezeu pentru a mântui oamenii constă în judecată și mustrare. Dar, din păcate, aproape nimeni nu a fost încă în stare să accepte judecata și mustrarea Lui. Așadar, lucrarea Lui de mântuire a oamenilor, de desăvârșire a lor și de schimbare a firii lor nu a început încă oficial. De ce nu a început oficial? Pentru că această lucrare a lui Dumnezeu nu poate fi încă realizată asupra oamenilor. De ce nu poate fi realizată? Pentru că, ținând cont de starea actuală a oamenilor, de statura lor și de ceea ce sunt capabili în prezent, aceștia sunt încă mult sub standardele cerute de Dumnezeu, prin urmare El nu-Și poate continua lucrarea. Înseamnă asta că Dumnezeu Își va înceta lucrarea? Nu, Dumnezeu așteaptă. Ce altceva face în timp ce așteaptă? Purifică biserica, o curăță de cei care o perturbă și o tulbură, de antihriști, spirite rele, oameni răi, neîncrezători, cei care nu cred cu adevărat în El și cei care nici măcar nu pot munci. Aceasta se numește curățarea terenului; mai este cunoscută și drept vânturare. Oare curățarea terenului este principala lucrare a lui Dumnezeu în această perioadă? Nu, în această perioadă, Dumnezeu va continua să lucreze asupra voastră prin îndemnurile cuvintelor, udare, hrănire, emondare, certare și disciplinare. În ce măsură? Dumnezeu va începe lucrarea de judecată și mustrare doar odată ce oamenii vor întruni condițiile de bază pentru a accepta judecata și mustrarea. Acum spuneți-Mi, pe baza speculațiilor și judecăților voastre, ce condiții trebuie să îndeplinească oamenii înainte ca Dumnezeu să înceapă lucrarea de judecată și mustrare? Vezi că Dumnezeu face totul la timpul său. Nu lucrează la întâmplare. Lucrarea Lui de gestionare respectă planul făcut de El, iar El face totul pas cu pas, nu la întâmplare. Și cum rămâne cu acei pași? Fiecare etapă a lucrării pe care o săvârșește Dumnezeu asupra oamenilor trebuie să aibă efect și, când vede că a avut efect, El trece la următoarea etapă a lucrării. Dumnezeu știe cum poate avea efect lucrarea Sa, ce trebuie să spună și să facă. El Își face lucrarea conform nevoilor oamenilor, nu la întâmplare. Dumnezeu săvârșește orice lucrare care va fi eficientă asupra oamenilor, iar orice este imaterial în ceea ce privește eficiența, Dumnezeu cu siguranță nu face. De exemplu, când este nevoie de lecții despre obiecte negative în baza cărora aleșii lui Dumnezeu să poată să-și dezvolte discernământul, în biserică vor apărea falșii hristoși, antihriștii, duhurile rele, oamenii răi și cei care tulbură și perturbă, în privința cărora ceilalți își pot dezvolta discernământul. Dacă aleșii lui Dumnezeu înțeleg adevărul și pot discerne astfel de oameni, atunci acei oameni și-au făcut serviciul, iar existența lor nu mai are valoare. În acel moment, aleșii lui Dumnezeu se vor ridica pentru a-i da în vileag și a-i raporta, iar biserica îi va înlătura imediat. Toată lucrarea lui Dumnezeu are pașii săi și toți acești pași sunt rânduiți de El în funcție de ceea ce are nevoie omul în viața și în statura sa. De ce au nevoie cu adevărat oamenii și de ce apar antihriști și oameni răi în biserică? În general, oamenii sunt nedumeriți în privința acestor chestiuni și nu înțeleg ce se întâmplă cu ele. Neînțelegând lucrarea lui Dumnezeu, unii nutresc noțiuni și chiar se plâng, spunând: „Cum pot să apară antihriști în biserica lui Dumnezeu? De ce nu Se ocupă El de asta?” Doar când citesc cuvintele Lui – care afirmă că rolul acestor situații este ca oamenii să învețe lecții și să-și formeze un discernământ – au o epifanie și înțeleg intențiile lui Dumnezeu. Inițial, oamenii nu au discernământ în privința oamenilor răi. Când biserica exclude astfel de indivizi, oamenii nutresc noțiuni; din punctul lor de vedere, cei excluși au adus multe ofrande și au fost capabili să îndure greutăți, prin urmare nu ar fi trebuit să fie excluși. Apoi încep să se împotrivească la ceea ce a făcut Dumnezeu. Dar, după o perioadă de experimentare, oamenii dobândesc o înțelegere a adevărului și își dezvoltă capacitatea de a-i desluși pe oamenii răi. Acum, când o persoană rea este exclusă, oamenii nu mai nutresc noțiuni și nu se mai împotrivesc. Când văd o persoană rea făcând din nou fapte rele, o pot identifica și toată lumea colaborează pentru a o denunța și a o îndepărta înainte de a face vreun rău semnificativ. Atunci acești oameni răi nu mai au sprijin în casa lui Dumnezeu. Cum se realizează acest lucru? Cum apare acest discernământ la oameni? Este mâna lui Dumnezeu. Fără lucrarea Lui, oamenii nu ar putea înțelege aceste lucruri. Lucrarea lui Dumnezeu urmează o secvență, iar pașii acestei secvențe sunt determinați de necesitățile vieții umane. Dar oamenilor nu le este clar de ce anume au de fapt nevoie, sunt confuzi. Prin urmare, Dumnezeu poate doar să-Și continue lucrarea, rânduind numeroase lecții din care să învețe oamenii, îngăduindu-le să intre în adevărul-realitate și să obțină rezultatele cerute de El. Indiferent dacă oamenii înțeleg sau nu, Dumnezeu Își continuă neobosit lucrarea – aceasta este dragostea Lui. Este la fel ca emondarea cuiva de către Dumnezeu: dacă greșește, Dumnezeu îl emondează; dacă greșește din nou, îl emondează din nou. Dacă este dezvăluit din nou, Dumnezeu îl emondează încă o dată. El lucrează cu răbdare până când acea persoană capătă cu adevărat înțelegere, nu mai este amorțită și devine la fel de sensibilă de parcă ar atinge un cablu sub tensiune atunci când întâlnește din nou situații similare, nemaifăcând greșeli. Atunci este suficient și Dumnezeu Își va înceta lucrarea. Când te confrunți din nou cu aceste chestiuni și le poți gestiona independent și în conformitate cu principiile, Dumnezeu nu mai trebuie să-Și facă griji. Aceasta dovedește că ai înțeles cuvintele și adevărul lui Dumnezeu, le-ai adoptat în inima ta și au devenit viața ta. În acel moment, Dumnezeu Își încetează lucrarea. Aceștia sunt pașii lucrării lui Dumnezeu și, după ce i-ai experimentat, vei vedea esența și înțelepciunea lui Dumnezeu; acest lucru este de netăgăduit și absolut sigur.

Tocmai s-a menționat că etapele lucrării lui Dumnezeu au legătură cu schimbarea firii oamenilor. Lucrarea lui Dumnezeu nu se rezumă la a-i lăsa pe oameni să sufere o mică schimbare de comportament, să înțeleagă unele reguli și să aibă o oarecare asemănare umană, declarând apoi că a fost un mare succes. Dacă ar fi așa, lucrarea s-ar fi încheiat deja în Epoca Harului. Ce dorește Dumnezeu? (Schimbarea firii oamenilor.) Corect, oamenii care sunt cu adevărat mântuiți ar trebui să aibă o schimbare a firii. Ce dorește Dumnezeu nu este doar o schimbare în comportamentul oamenilor, ci, mai important, o schimbare a firii lor; acesta este standardul pentru mântuire. Tocmai au fost menționate și unele schimbări de comportament, cum ar fi capacitatea de a renunța la lucruri și de a-și jertfi viața pentru Dumnezeu – acestea sunt schimbări clare de comportament. Dar dacă nu există loialitate față de însărcinările date de Dumnezeu, dacă persoana tot poate acționa cu superficialitate și încă există amăgire, înseamnă că nu a avut loc încă o schimbare a firii. Oamenii sunt acum vrednici de laudă doar prin comportament; par să corespundă mai bine comportamentului unui sfânt, se comportă cu mai multă umanitate și au o oarecare demnitate și integritate. Totuși, oricât de mult demonstrează cineva un comportament bun, dacă nu are legătură cu practicarea adevărului și nu este trăit din conștiința, rațiunea și umanitatea normală, nu are nimic de-a face cu schimbarea firii și nu este ce vrea Dumnezeu. Privind astfel lucrurile, în ceea ce privește comportamentul vostru actual, oricât de mult ați respecta regulile, oricât de ascultători ați fi, oricum v-ați putea jertfi viața sau cât de mari ar fi aspirațiile voastre, ați reușit să-L mulțumiți pe Dumnezeu? I-ați îndeplinit cerințele? (Nu.) Oare cerințele Lui sunt prea mari? Unii cred: „Oamenii sunt atât de ascultători acum, cum se face că încă nu au îndeplinit cerințele lui Dumnezeu?” Ce credeți, această ascultare înseamnă supunere? (Nu.) Așa este. Această ascultare de acum înseamnă doar că ai puțină raționalitate, fiind pe deplin rezultatul disciplinării de către Dumnezeu. Este în întregime efectul obținut prin disciplinarea de către El; doar după ce Dumnezeu a rostit cu minuțiozitate atâtea cuvinte, conștiința oamenilor s-a trezit, simțul conștiinței lor s-a trezit și ei au început să trăiască o aparență de umanitate, să aibă unele reguli când fac lucrurile, să știe să pună întrebări în orice fac și să simtă puțin reproș când încalcă principiile. Pe scurt, schimbările de comportament nu întrunesc condițiile pentru a primi judecata și mustrarea lui Dumnezeu; El nu dorește schimbarea comportamentului oamenilor. Deci, ce dorește El? Dorește schimbarea firii lor. Și care sunt manifestările schimbării firii? În ce măsură trebuie să se schimbe în diverse aspecte ca să se califice pentru judecata și mustrarea lui Dumnezeu? Trebuie să se schimbe în măsura în care Dumnezeu poate vedea performanța acestei persoane în toate aspectele – în special, faptul că aceasta își poate îndeplini adecvat îndatoririle, poate accepta emondarea, poate căuta adevărul în toate, poate să-L urmeze pe Dumnezeu când se confruntă cu necazuri și încercări și, în mod fundamental, poate să accepte și să se supună oricărui lucru spus de Dumnezeu; chiar și când nu este supravegheată de alții și când se confruntă cu ispite, se poate abține de la a face lucruri rele și nu săvârșește niciun rău. În ochii lui Dumnezeu, astfel de oameni se ridică la înălțimea standardelor; sunt calificați să-I primească oficial judecata și mustrarea, care constituie pasul următor al lucrării Sale de mântuire și desăvârșire a lor. Ce tip de semnal, ce tip de standard există aici – aveți idee? (Așa cum m-am gândit eu, prin certarea și disciplinarea de către Dumnezeu, o persoană își poate recupera treptat conștiința și rațiunea și, alături de unele schimbări în comportamentul său, își poate îndeplini în cele din urmă îndatoririle în mod loial. Dumnezeu ar putea începe apoi lucrarea de judecată și mustrare asupra acelei persoane.) Sunteți toți de acord cu această afirmație? (Da.) Bine, dar aceasta este doar o condiție. Înainte de a înfăptui lucrarea de judecată și mustrare asupra cuiva, Dumnezeu va evalua persoana respectivă. Cum o evaluează El? Dumnezeu are mai multe standarde. În primul rând, observă ce atitudine are față de însărcinările Sale; altfel spus, ce atitudine are față de îndatoririle pe care ar trebui să le îndeplinească, dacă își poate îndeplini îndatoririle din toată inima, în măsura capacităților sale și cu loialitate. Pe scurt, El observă dacă oamenii pot atinge standardul de îndeplinire adecvată a datoriei – acesta e primul aspect. Se referă direct la viața de credință în Dumnezeu și la lucrarea zilnică în care se implică oamenii. De ce impune Dumnezeu acest aspect drept condiție, drept standard de evaluare? Știți care este motivul de la bază? Când Dumnezeu îi încredințează cuiva o sarcină, atitudinea acelei persoane este esențială – așa o evaluează El. Această sarcină îi este încredințată de către Dumnezeu; cum ar trata-o o persoană care are conștiință comparativ cu o persoană fără conștiință? Cum ar trata-o o persoană rațională comparativ cu una irațională? Există o deosebire între acestea. Conștiința și raționalitatea sunt trăsături pe care umanitatea cuiva ar trebui să le aibă. În plus, nu este suficient să ai doar puțin simț al conștiinței sau puțină raționalitate. Dacă oamenii își recuperează conștiința și raționalitatea, capătă ei atunci o asemănare umană? Au dobândit astfel adevărul-realitate? Nu, tot nu este suficient; Dumnezeu observă și calea pe care merg oamenii cât timp își îndeplinesc datoria. Ce tip de cale poate atinge standardul cerut de Dumnezeu? În primul rând, standardul minim este să nu comită rău și să se supună în timpul îndeplinirii datoriei. Dacă o persoană este capabilă să comită rău, s-a terminat pentru ea; nu este tipul de persoană pe care Dumnezeu vrea să o mântuiască. În plus, în tratarea însărcinărilor date de Dumnezeu, pe lângă gestionarea lor cu conștiință și raționalitate, este mai necesar să cauți adevărul și să înțelegi intențiile lui Dumnezeu. Indiferent de circumstanțe, indiferent dacă problema cu care te confrunți corespunde noțiunilor și închipuirilor tale, ar trebui să menții o atitudine de supunere. În acest stadiu, Dumnezeu dorește să ai o atitudine supusă. Dacă doar recunoști că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și sunt corecte, este aceasta o atitudine de supunere? Cu siguranță, nu. Care este latura practică a unei atitudini de supunere? Este aceasta: trebuie să reușești să accepți cuvintele lui Dumnezeu. Deși intrarea ta în viață este superficială, statura ta este insuficientă, iar cunoștințele tale despre latura practică a adevărului nu sunt încă suficient de profunde, tot ești capabil să-L urmezi pe Dumnezeu și să I te supui – aceasta este o atitudine de supunere. Înainte de a putea obține o supunere totală, trebuie să adopți mai întâi o atitudine de supunere, adică să accepți cuvintele lui Dumnezeu, să crezi că sunt corecte, să consideri cuvintele Sale drept adevărul și drept principii de practică și să fii în stare să le respecți ca pe niște reglementări, chiar dacă nu înțelegi bine principiile. Acesta e un tip de atitudine de supunere. Întrucât firea ta încă nu s-a schimbat acum, dacă vrei să obții o supunere autentică față de Dumnezeu, trebuie să ai mai întâi o mentalitate de supunere și să aspiri să te supui, spunând: „Mă voi supune indiferent ce face Dumnezeu. Nu înțeleg mult adevăr, dar știu că atunci când Dumnezeu îmi va spune ce să fac, o voi face.” Dumnezeu consideră că aceasta este o atitudine de supunere. Unii spun: „Dacă am greșit supunându-mă lui Dumnezeu?” Este Dumnezeu capabil să greșească? Dumnezeu este adevăr și dreptate. El nu face greșeli; doar că există multe lucruri pe care le face Dumnezeu și care nu coincid cu noțiunile oamenilor. Ar trebui să spui: „Indiferent dacă faptele lui Dumnezeu coincid cu noțiunile mele, mă voi concentra doar pe ascultarea, supunerea, acceptarea și urmarea lui Dumnezeu. Ca ființă creată, asta ar trebui să fac.” Chiar dacă există oameni care te judecă, fiind de părere că te supui orbește, n-ar trebui să-ți pese. Inima ta e sigură că Dumnezeu este adevărul și că ar trebui să te supui. Este corect și acesta este tipul de mentalitate cu care ar trebui să te supui. Doar oamenii care au o astfel de mentalitate pot dobândi adevărul. Dacă nu ai o mentalitate de acest tip, ci spui: „Nu suport ca alții să mă irite. Nimeni n-are să mă păcălească. Sunt prea viclean și nu pot fi convins să mă supun niciunui lucru! Orice îmi iese în cale, trebuie să cercetez și să analizez. Mă voi supune doar când corespunde opiniilor mele și îl pot accepta” – este aceasta o atitudine de supunere? Nu este o atitudine de supunere; îți lipsește mentalitatea supusă și, în inima ta, nu ai nicio intenție să te supui. Dacă zici: „Chiar dacă e vorba de dumnezeu, tot trebuie să cercetez. Chiar și regii și reginele primesc același tratament din partea mea. Ceea ce-mi spui e inutil. E adevărat că sunt o ființă creată, dar nu sunt prost – deci nu mă trata ca pe un prost”, atunci s-a terminat pentru tine; nu întrunești condițiile pentru a accepta adevărul. Astfel de oameni nu au pic de raționalitate. Întrucât nu au umanitate normală, nu sunt fiare? Fără raționalitate, cum poate o persoană să obțină supunerea? Pentru a obține supunerea, trebuie mai întâi să aibă o mentalitate supusă. Numai având o mentalitate de supunere poate o persoană să aibă raționalitate. Dacă nu are o mentalitate de supunere, nu are deloc raționalitate. Oamenii sunt ființe create; cum pot ei să-L vadă clar pe Creator? Umanitatea, în ansamblul ei, nu a fost capabilă să descifreze una dintre ideile lui Dumnezeu timp de 6000 de ani, deci cum pot oamenii să înțeleagă într-o clipă ce face Dumnezeu? Nu poți să înțelegi. Sunt multe lucruri pe care El le face de mii de ani și pe care le-a revelat deja omenirii, dar dacă nu le-ar explica limpede oamenilor, aceștia tot n-ar înțelege. Poate Îi înțelegi acum cuvintele într-un sens literal, dar vei înțelege cu adevărat o mică parte abia peste douăzeci de ani. Atât de mare este decalajul între oameni și cerințele lui Dumnezeu. În lumina acestui fapt, oamenii ar trebui să aibă raționalitate și o mentalitate de supunere. Sunt doar niște furnici și viermi, însă doresc să-L vadă clar pe Creator. Este un lucru de-a dreptul irezonabil. Unii se plâng întruna că Dumnezeu nu le spune misterele Sale și nu explică adevărul în mod direct, punându-i mereu pe oameni să caute. Dar rostirea acestor lucruri nu este corectă și rezonabilă. Câte dintre toate cuvintele pe care ți le-a spus Dumnezeu înțelegi? Câte dintre cuvintele Sale poți să pui în practică? Lucrarea lui Dumnezeu are mereu loc în etape. Dacă Dumnezeu le-ar fi spus oamenilor acum 2000 de ani despre lucrarea Lui din zilele de pe urmă, ar fi înțeles? În Epoca Harului, Domnul Isus a devenit asemănarea trupului păcătos, fiind o jertfă pentru păcat a întregii omeniri. Dacă le-ar fi spus oamenilor la acea vreme, cine ar fi înțeles? Acum, oamenii ca voi înțeleg unele teorii conceptuale, dar cât privește adevărurile precum firea reală a lui Dumnezeu, intențiile Lui în timp ce iubește omenirea, originea și planul din spatele lucrurilor pe care le-a făcut la acea vreme, oamenii nu vor fi niciodată capabili să le înțeleagă. Acesta este misterul adevărului; aceasta este esența lui Dumnezeu. Cum pot oamenii să o vadă clar? Este complet irezonabil din partea ta să vrei să-L vezi clar pe Creator. Ești prea arogant și îți supraestimezi abilitățile. Oamenii nu ar trebui să vrea să-L vadă clar pe Dumnezeu. Este deja bine dacă pot înțelege o parte din adevăr. În ceea ce te privește, înțelegerea unei mici părți din adevăr este deja o realizare suficientă. Prin urmare, este rațional să ai o mentalitate de supunere? În mod categoric, este un lucru rațional. Mentalitatea și atitudinea de supunere sunt minimul pe care ar trebui să-l aibă fiecare ființă creată.

Să-ți îndeplinești datoria în mod adecvat și cu loialitate și să ai o mentalitate de supunere – cât durează să reușești aceste lucruri? Este nevoie de un anumit număr de ani? Nu există un interval de timp fix; acesta depinde de ceea ce urmărește un om și de aspirația sa și de măsura în care tânjește după adevăr. De asemenea, depinde de conștiința, rațiunea, calibrul și intuiția sa inerentă. Când dobândește o atitudine de supunere, vor exista imediat după aceea alte schimbări în vorbirea, acțiunile și comportamentul său. Care sunt aceste schimbări? În ochii lui Dumnezeu, ești, în mod fundamental, o persoană onestă acum. Ce înseamnă să fii în mod fundamental o persoană onestă? Înseamnă că elementul de minciună intenționată din vorbirea și comportamentul tău a scăzut; optzeci la sută din ceea ce spui este adevărat. Uneori, din cauza mârșăviei, a circumstanțelor sau a unui alt motiv, minți din neatenție și te simți la fel de neplăcut de parcă ai fi înghițit o muscă moartă; ești neliniștit mai multe zile. Îți recunoști greșeala și te căiești înaintea lui Dumnezeu, apoi intervin schimbări – minciunile tale devin tot mai rare, iar starea ta se îmbunătățește. În ochii lui Dumnezeu, ești în mod fundamental o persoană onestă. Unii spun: „Dacă cineva este în mod fundamental o persoană onestă, oare firea sa nu s-a schimbat?” Așa stau lucrurile? Nu, aceasta este doar o schimbare de comportament. În ochii lui Dumnezeu, capacitatea de a fi o persoană onestă presupune mai mult decât o simplă schimbare de conduită și comportament; presupune și schimbări esențiale în mentalitatea și opiniile sale asupra chestiunilor. Persoana respectivă nu mai are intenția de a minți sau de a înșela și nu există absolut nicio minciună sau amăgire în ceea ce spune și face. Cuvintele și faptele sale devin tot mai cinstite, iar cuvintele sincere se înmulțesc. De exemplu, când ești întrebat dacă ai făcut ceva, chiar dacă ai fi pălmuit sau pedepsit în cazul în care recunoști, tot ești capabil să spui adevărul. Chiar dacă, recunoscând, îți asumi o mare răspundere, te confrunți cu moartea sau distrugerea, tot ești în stare să spui adevărul și ești dispus să practici adevărul pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Aceasta arată că atitudinea ta față de cuvintele lui Dumnezeu a devenit destul de fermă. Indiferent de moment, alegerea oricăruia dintre standardele de practicare cerute de Dumnezeu aproape că nu mai este o problemă pentru tine; îl poți obține și pune în practică în mod natural, fără restricțiile circumstanțelor exterioare, îndrumarea conducătorilor și lucrătorilor sau senzația scrutării lui Dumnezeu lângă tine. Poți să faci aceste lucruri pe cont propriu cu mici eforturi. Fără restricțiile circumstanțelor exterioare și nu de teama disciplinării lui Dumnezeu, nici de frica față de reproșul conștiinței tale și, cu siguranță, nu de frica de ridicolul sau supravegherea altora – nu din aceste motive – poți să-ți examinezi proactiv propriul comportament, să-i măsori corectitudinea și să evaluezi dacă este în concordanță cu adevărul și Îl mulțumește pe Dumnezeu. În acel moment, ai îndeplinit în mod fundamental standardul de a fi o persoană onestă în ochii lui Dumnezeu. A fi în mod fundamental o persoană onestă este a treia condiție de bază pentru acceptarea judecății și mustrării lui Dumnezeu.

Tocmai am avut părtășie despre cele trei condiții pentru acceptarea judecății și mustrării lui Dumnezeu: prima este să-ți îndeplinești adecvat datoria, a doua este să ai o atitudine de supunere și a treia este să fii în mod fundamental o persoană onestă. Cum este evaluată această a treia condiție? Care sunt criteriile? (Persoana minte intenționat mai rar și spune adevărul mai des.) Înseamnă să fii capabil să spui adevărul în majoritatea timpului; ar trebui să o puteți evalua cu toții, nu-i așa? Să fii o persoană onestă este a treia condiție pentru a accepta judecata și mustrarea lui Dumnezeu. A doua este să ai o atitudine de supunere, care include unele detalii, în principal să nu scrutezi și să nu analizezi lucrarea lui Dumnezeu, ci să ai doar o mentalitate supusă. Mai mult, presupune să urmărești să fii o persoană onestă, să ajungi într-un punct în care minciunile tale se răresc și, în majoritatea timpului, poți vorbi sincer, exprimându-ți adevăratele sentimente. Cel mai important aspect de aici este cooperarea subiectivă a oamenilor, ceea ce înseamnă să facă progrese în mod activ și să se străduiască să obțină adevărul. Mentalitatea supusă este un rezultat obținut pe latura subiectivă; capacitatea de a deveni o persoană onestă – a fi în mod fundamental onest – este o altă chestiune subiectivă, fiind rezultatul unei urmăriri sârguincioase. Acceptarea judecății și mustrării lui Dumnezeu are încă o condiție principală. Mai întâi, vă voi da un indiciu și, dacă gândirea voastră se înscrie în cele spuse de Mine, veți putea să înțelegeți. De când încep să creadă în Dumnezeu și până la sfârșit, au făcut oamenii multe greșeli în această viață? Au existat multe fapte de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu? (Au existat multe.) Deci ce ar trebui să facă o persoană când greșește sau când se răzvrătește? (Trebuie să se căiască în inima ei.) Căința din inimă este un semn al unei persoane cu conștiință și rațiune. Conștiința și rațiunea sunt calitățile minime pe care trebuie să le aibă un destinatar al mântuirii lui Dumnezeu; cei lipsiți de conștiință și rațiune nu pot obține mântuirea Lui. Dacă cineva nu știe niciodată să se căiască după ce greșește, ce fel de lucru este? Poate o persoană care nu știe niciodată să se căiască să-L urmeze pe Dumnezeu până la capăt? Poate suferi o schimbare reală? (Nu.) De ce nu? (Pentru că nu se căiește în inima ei.) Exact, iar aceasta ne aduce la condiția finală: trebuie să se căiască în inima ei. În timp ce Îl urmează pe Dumnezeu, din cauza nesăbuinței, ignoranței lor și a diverselor firi corupte, oamenii dezvăluie adesea că sunt răzvrătiți și, uneori, Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu sau se plâng de El. O apucă pe căi greșite, iar unii chiar își formează noțiuni despre Dumnezeu, devin negativi și leneși în lucrarea lor pentru o vreme și își pierd credința. Comportamentele răzvrătite apar în fiecare etapă din viața oamenilor. Ei Îl au pe Dumnezeu în inima lor și știu că El lucrează atunci când se întâmplă ceva, dar uneori nu pot înțelege acest fapt. Deși sunt capabili să se supună superficial, în sinea lor pur și simplu nu îl pot accepta. Ce face să fie evident faptul că, în sinea lor, nu îl pot accepta? Un mod în care se manifestă acest lucru este că, în ciuda faptului că știu totul, sunt pur și simplu incapabili să lase deoparte ceea ce au făcut și să vină înaintea lui Dumnezeu ca să-și recunoască greșelile și să spună: „Dumnezeule, am greșit. Nu mă voi mai purta așa. Voi căuta intențiile Tale și voi face totul așa cum Ți-ai dori să fac. Nu obișnuiam să Îți acord atenție; statura mea era mică, eram nesăbuit și ignorant și frecvent, răzvrătit. Știu asta acum.” Ce atitudine au oamenii, dacă pot să-și recunoască greșelile? (Vor să facă o schimbare.) Dacă oamenii au conștiință și rațiune și tânjesc după adevăr, dar nu știu niciodată să reflecteze asupra lor înșiși și să facă o schimbare după ce greșesc, crezând în schimb că trecutul este trecut și fiind siguri că nu se înșală, atunci ce fel de fire arată acest lucru? Ce fel de comportament? Care este esența unui astfel de comportament? (Intransigența.) Acești oameni sunt intransigenți și, orice s-ar întâmpla, aceasta este calea pe care o vor urma. Lui Dumnezeu nu Îi plac astfel de oameni. Ce a spus Iona când a rostit cuvintele lui Dumnezeu către niniviteni? [„Încă patruzeci de zile și Ninive va fi distrusă!” (Iona 3:4).] Cum au reacționat ninivitenii la aceste cuvinte? Când au văzut că Dumnezeu urma să îi distrugă, s-au grăbit să ia haine din pânză de sac și cenușă, să-și mărturisească păcatele înaintea Lui și să părăsească acea cale a răului. Asta înseamnă să te pocăiești. Dacă omul poate să se pocăiască, asta îi oferă o oportunitate enormă. Ce oportunitate este aceasta? Este aceea de a continua să trăiască. Fără pocăință adevărată, ți-ar fi greu să continui, fie în îndeplinirea datoriei tale, fie în urmărirea mântuirii. În fiecare etapă – indiferent dacă Dumnezeu te disciplinează sau te ceartă ori când îți aduce aminte și te îndeamnă – atâta vreme cât între tine și Dumnezeu a avut loc un conflict, dar tu nu faci o schimbare și continui să te agăți de propriile idei, puncte de vedere și atitudini, atunci, chiar dacă pașii tăi se îndreaptă înainte, conflictul dintre tine și Dumnezeu, neînțelegerile și nemulțumirile și răzvrătirea ta față de El nu sunt corectate și inima ta nu se schimbă. Atunci, Dumnezeu, la rândul Lui, te va elimina. Deși nu ai renunțat la datoria pe care o ai și încă îți respecți datoria și ai un pic de loialitate față de însărcinarea dată de Dumnezeu, iar oamenii văd acest lucru ca fiind acceptabil, disputa dintre tine și Dumnezeu a format un nod permanent. Nu ai folosit adevărul ca să o rezolvi și să obții o înțelegere adevărată a intențiilor lui Dumnezeu. Drept urmare, înțelegerea greșită pe care o ai față de Dumnezeu se adâncește, iar tu crezi mereu că Dumnezeu greșește și că ești tratat nedrept. Asta înseamnă că nu ai făcut o schimbare. Răzvrătirea, noțiunile și înțelegerea ta greșită față de Dumnezeu încă persistă, ceea ce te face să ai o mentalitate de nesupunere, să fii mereu răzvrătit și să te opui lui Dumnezeu. Nu este acest tip de persoană cineva care se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu, I se opune lui Dumnezeu și refuză cu încăpățânare să se pocăiască? De ce este atât de important pentru Dumnezeu ca oamenii să facă o schimbare? Cu ce atitudine ar trebui o ființă creată să-L privească pe Creator? Cu atitudinea celui care recunoaște că, indiferent de ceea ce face, Creatorul are dreptate. Dacă nu recunoști acest lucru, cuvintele că El, Creatorul, este adevărul, calea și viața, vor fi goale pentru tine. Dacă așa stau lucrurile, mai poți să obții mântuirea? Nu poți. Ai fi necalificat; Dumnezeu nu mântuiește oameni ca tine. Există unii care spun: „Dumnezeu cere ca oamenii să se pocăiască în inima lor și să știe să facă o schimbare. Dar există multe privințe în care nu am făcut o schimbare. Mai am timp să o fac?” Da, mai este timp. În plus, unii spun: „În privința căror lucruri trebuie să fac o schimbare? Lucrurile din trecut au dispărut și au fost uitate.” Atât timp cât firea ta nu se schimbă, atât timp cât tu nu ajungi să afli ce anume din acțiunile tale nu este în acord cu adevărul și ce nu poate fi în acord cu Dumnezeu, atunci acel nod care există între tine și Dumnezeu nu a fost încă desfăcut; problema nu a fost rezolvată. Această fire se află în tine; ideea, atitudinea și punctul de vedere care se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu se află înlăuntrul tău. De îndată ce se vor ivi împrejurările potrivite, acest punct de vedere al tău va apărea din nou, iar conflictul tău cu Dumnezeu va izbucni iarăși. Astfel, deși s-ar putea să nu îndrepți trecutul, trebuie să rectifici lucrurile care se vor întâmpla în viitor. Cum trebuie rectificate? Trebuie să faci o schimbare și să îți lași deoparte ideile și intențiile. Odată ce ai acest țel, în mod natural, și atitudinea ta va fi una de supunere. Totuși, pentru a vorbi un pic mai precis, acest lucru se referă la oameni care fac o schimbare în atitudinea lor față de Dumnezeu, Creatorul; este o recunoaștere și o afirmare a faptului că El, Creatorul, este adevărul, calea și viața. Dacă poți să te schimbi, asta demonstrează că poți să lași deoparte acele lucruri pe care le crezi corecte sau acelea pe care omenirea – care este coruptă – le consideră în mod colectiv a fi corecte; și, în schimb, recunoști că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul și lucrurile pozitive. Dacă poți să ai această atitudine, asta dovedește că recunoști identitatea Creatorului și a esenței Sale. Așa vede Dumnezeu problema și, prin urmare, consideră că schimbarea omului este deosebit de importantă.

Sunt unii care spun: „Dacă o persoană nu a greșit cu nimic, de ce trebuie să se schimbe?” Chiar dacă nu ai greșit cu nimic în acest moment, trebuie să înțelegi mai întâi adevărul căinței. Este ceva ce ar trebui să ai. Odată ce înțelegi adevărul, vei descoperi că unele lucruri pe care le-ai făcut au fost neadecvate și vei identifica probleme în legătură cu intențiile și mentalitatea ta – cu alte cuvinte, probleme cu firea ta. Acestea vor pluti la suprafață fără să-ți dai seama și te vor face să vezi că relația ta cu Dumnezeu nu este, de fapt, o relație simplă între oameni și Dumnezeu. Dumnezeu este tot Dumnezeu, dar tu ești o ființă creată care nu respectă standardul. Acele chestiuni în care oamenii nu au reușit să rămână la locurile lor adecvate și nici să realizeze ceea ce se cuvine – adică, atunci când dau greș în datoria lor – vor fi un ghimpe în inima lor. Aceasta este o problemă extrem de practică și care trebuie rezolvată. Așadar, cum trebuie rezolvată? Ce fel de atitudine ar trebui să aibă oamenii? Înainte de toate, trebuie să fie dispuși să se schimbe. Și cum ar trebui pusă în practică această dorință de schimbare? De exemplu, un individ este conducător timp de câțiva ani, dar deoarece are un calibru slab, nu-și face bine treaba, nu poate vedea clar nicio situație, nu știe să folosească adevărul pentru a rezolva probleme și nu poate face nicio lucrare reală, așadar, este demis. După ce este demis, dacă este capabil să se supună, să-și îndeplinească în continuare datoria și este dispus să se schimbe, ce ar trebui să facă? În primul rând, ar trebui să înțeleagă următorul lucru: „Dumnezeu a procedat corect. Calibrul meu este atât de slab și de atât timp n-am făcut deloc lucrare reală, ci doar am întârziat lucrarea bisericii și intrarea în viață a fraților și surorilor. Sunt norocos că nu am fost exclus direct de casa lui Dumnezeu. Am fost de-a dreptul nerușinat, agățându-mă în tot acest timp de funcția mea și chiar crezând că am făcut o lucrare atât de grozavă. Cât de irezonabil am fost!” Să poți simți ură de sine și remușcări: este sau nu aceasta o exprimare a dorinței de schimbare? Dacă individul este în stare să spună acest lucru, înseamnă că este dispus să se schimbe. Dacă spune în inima lui: „De atât timp, în funcția mea de conducător, m-am străduit mereu să obțin beneficiile statutului; predicam mereu doctrină și mă înzestram cu doctrină; nu m-am străduit să obțin intrarea în viață. Abia acum, după ce am fost înlocuit, văd cât de inadecvat și de slab sunt. Dumnezeu a procedat corect, iar eu trebuie să mă supun. Înainte, aveam statut, iar frații și surorile mă tratau bine; mă înconjurau oriunde mergeam. Acum nimeni nu mă bagă în seamă și sunt părăsit; asta mi se cuvine, este pedeapsa pe care o merit. Mai mult, cum ar putea o ființă creată să aibă vreun statut în fața lui Dumnezeu? Oricât de înalt este statutul cuiva, acesta nu este nici finalul, nici destinația; Dumnezeu îmi dă o însărcinare nu ca să umblu cu nasul pe sus sau să mă bucur de statut, ci să-mi pot îndeplini datoria și ar trebui să fac tot ce pot. Ar trebui să am o atitudine de supunere față de suveranitatea lui Dumnezeu și de rânduielile casei Lui. Deși îmi poate fi greu să mă supun, trebuie să o fac; Dumnezeu procedează corect și, chiar dacă aș avea mii sau zeci de mii de scuze, niciuna dintre ele n-ar fi adevărul. Să te supui lui Dumnezeu este adevărul!”, acestea sunt expresii exacte ale dorinței de a se schimba. Și dacă cineva ar avea toate acestea, cum ar putea Dumnezeu să evalueze un astfel de om? Dumnezeu ar spune că este un individ cu conștiință și rațiune. Este bună această evaluare? Nu este prea bună; a avea doar conștiință și rațiune nu se ridică la înălțimea standardelor pentru a fi desăvârșit de Dumnezeu – dar, în ceea ce privește acest tip de persoană, nu este deloc o realizare modestă. Capacitatea de a se supune este valoroasă. După aceasta, modul în care individul caută să-L facă pe Dumnezeu să-Și schimbe părerea despre el depinde de drumul pe care îl alege. Dacă nu s-a căit cu adevărat și, întrucât nu are statut, nu este loial în datoria lui, fiind mereu superficial, atunci totul s-a terminat pentru el; va fi eliminat. Dacă încă nutrește nemulțumiri, plângându-se: „Cât timp am fost conducător, am suferit atât de mult și, chiar dacă n-au existat merite, a fost o muncă grea. Se spune că n-am făcut lucrare reală, dar am făcut destul de multă. Indiferent dacă am obținut sau nu vreun rezultat, măcar n-am fost inactiv. Fie și numai pentru că n-am fost inactiv, Dumnezeu n-ar trebui să mă elimine cu atâta lejeritate. Chiar și fără statut, tot sunt pus să fac una sau alta – nu se joacă cu mine?” – dacă, după ce a fost înlocuit, nu mai are niciun entuziasm să îndeplinească vreo datorie, există vreo loialitate sau supunere aici? Nu are deloc loialitate, supunere sau dorință de a se schimba; nu are nimic din acestea. Nu este deplorabil? Este de-a dreptul deplorabil; a crezut în zadar în toți acești ani. A ascultat predici atât de mulți ani, dar fără să practice vreun adevăr, dând mereu lecții altora despre cuvinte și doctrine, dar fără să poată face el însuși ceva – așa a crezut în Dumnezeu; le-a predicat altora destul de multă doctrină, dar în cele din urmă, nu-și poate rezolva nici măcar propriile probleme. E atât de deplorabil! Și tot mai dorește să primească judecata și mustrarea lui Dumnezeu? După ce a fost înlocuit, încă se luptă cu Dumnezeu și se chinuie, fără să arate câtuși de puțin supunere. Nu înseamnă doar că suferă orbește? Suferința ta este inutilă! Lăsând deoparte toate celelalte și uitându-ne doar la faptul că ai devenit furios și conflictual atunci când biserica te-a demis din funcție – doar pe baza acestui fapt, nu ești demn să fii om, nu ești demn să fii o ființă creată a lui Dumnezeu. Atunci de ce te mai cerți? Orice argument ai avea este zadarnic. Crezi de atâția ani, dar îți lipsește chiar și această fărâmă de supunere; unde sunt roadele credinței tale de-a lungul anilor? Deplorabil, detestabil, dezgustător! Ai primit statut și l-ai tratat ca pe un rol oficial; deținerea statutului înseamnă că firea ta s-a schimbat? Nu este doar harul lui Dumnezeu? Dumnezeu te-a cinstit cu această însărcinare, dar ai tratat-o ca pe un rol oficial – nu este dezgustător? Există vreun rol oficial în casa lui Dumnezeu? Dintre sfinții de-a lungul veacurilor, niciunul nu a avut un rol oficial. Timp de două mii de ani, oamenii l-au venerat pe Pavel, dar nimeni nu a spus vreodată că Pavel a avut vreo funcție oficială. Prin urmare, termenul „oficial” nu are susținere; nu este nici o recompensă, nici o însărcinare de la Dumnezeu și trebuie să renunți la el. Dacă încerci întruna să ai un rol oficial, va aproba Dumnezeu? Îți va permite acest lucru să obții mântuirea? Cu siguranță, nu. Tocmai am menționat că, pentru a accepta judecata și mustrarea lui Dumnezeu, trebuie să ai dorința de a te schimba. Este aceasta un lucru important? (Da.) Este extrem de important să ai o astfel de atitudine! Dacă vrei ca între tine și Creator să existe relația dintre Mântuitor și cei mântuiți și dacă vrei ca Dumnezeu să te mântuiască, trebuie să-ți corectezi poziția și să stabilești locul și statutul lui Dumnezeu în inima ta. Atunci, care este poziția ta? (De ființă creată.) Cine este o ființă creată? Omul, nu fiara. În orice moment, trebuie să-ți amintești că ești o ființă creată, un om obișnuit și nu trebuie să-ți uiți locul de drept. Când Dumnezeu îți dă puțin har, puțină binecuvântare, pierzi din vedere cine ești. Când, în smerenia și taina Sa, Dumnezeu îți spune câteva cuvinte din inimă pentru a te alina, El te înalță; și, totuși, tu vrei să fii pe picior de egalitate cu Dumnezeu, ridicându-te singur – ce lucru ar face asta? Ar face asta un om? (Nu.) Dumnezeu nu recunoaște o asemenea ființă creată ca tine – poți să te dai la o parte! Dacă Dumnezeu nu te recunoaște, oare te va desăvârși? Nu îndeplinești condițiile pentru a fi desăvârșit de către Dumnezeu. Nu s-a transmis clar miezul discuției până în acest punct? Astfel, este foarte important să ai dorința de a schimba cursul; este o stare de spirit și, în același timp, este o atitudine. Această atitudine este un principiu important de practică pe care ar trebui să-l ai pentru a primi mântuirea și desăvârșirea lui Dumnezeu. Nu te considera atât de grozav, atât de nobil și nici nu presupune că ești absolut corect și infailibil. Nu ești grozav, glorios sau corect; ești o ființă creată minusculă și măruntă din omenirea coruptă de Satana. Trebuie să accepți mântuirea Creatorului. Nu ești mântuit deja, nu ești desăvârșit; trebuie să ai această rațiune.

Există patru condiții pentru a accepta mustrarea și judecata lui Dumnezeu: să vă îndepliniți adecvat datoria, să aveți o mentalitate de supunere, să fiți în mod fundamental onești și să aveți căință în inima voastră. Amintiți-vă aceste patru condiții și comparați-vă cu ele atunci când vă confruntați cu situații. Dacă o situație implică supunerea, atunci practicați supunerea. Cuvântul lui Dumnezeu le cere oamenilor să aibă o atitudine supusă; dacă te compari cu acele cuvinte ale Sale și descoperi o discrepanță mare, ce ar trebui să faci? Fă așa cum spune Dumnezeu, urmează-I cuvintele fără să analizezi sau să te cerți. Dacă încerci să te cerți, Dumnezeu va fi dezgustat de tine. Ce vei face dacă Dumnezeu va fi dezgustat de tine? Există o măsură de remediere, și anume să schimbi imediat cursul. Nu răni inima lui Dumnezeu din cauza unei chestiuni triviale, continuând apoi să-I rănești inima și să-L ignori. Oamenii nu sunt nimic; dacă Îl ignori pe Dumnezeu, El nu te va mai vrea. Ce faci dacă Dumnezeu te ignoră și nu te vrea? Spui: „Voi schimba cursul. Nu mă abandona, Dumnezeule, nu pot reuși fără Tine.” Dar simpla rostire a acestor cuvinte este inutilă. Dumnezeu nu are nevoie de vorbele tale dulci; Se va uita la atitudinea ta, la practica ta, la calea pe care vei merge după aceea și la prestația ta. Să nu crezi că Dumnezeu este o persoană de rând, pe care o poți emoționa cu câteva vorbe dulci. Dumnezeu nu este așa, El Se uită la atitudinea ta. Odată ce ai schimbat cursul, Dumnezeu vede că ai trecut de la intransigență la supunere și că poți accepta adevărul, fără să mai rivalizezi cu El. Intransigența ta a cunoscut o schimbare, știi cine ești și Îl recunoști pe Dumnezeul tău; la scurt timp după aceasta, Dumnezeu va începe să lucreze asupra ta. Unii spun: „N-am simțit că Dumnezeu intenționează să facă ceva.” Nu te baza pe sentimentele tale. Sunt sentimentele tale precise? Dumnezeu a făcut atât de multă lucrare asupra ta – ai simțit ceva din ea? Ai simțit când Dumnezeu a avut inima frântă? N-ai știut nimic – poate chiar erai fericit în altă parte. Așadar, nu interpreta sentimentele lui Dumnezeu pe baza sentimentelor tale și nu-I măsura sentimentele în raport cu sentimentele tale; este inutil. Dacă Dumnezeu te ignoră și nu simți nimic și dacă nu primești luminare sau recunoaștere, ce ar trebui să faci? Amintește-ți un lucru: trebuie să îndeplinești în continuare responsabilitățile și îndatoririle pe care ar trebui să le îndeplinească o ființă creată și să vorbești în continuare sincer, așa cum se cuvine. Nu reveni la minciunile tale anterioare doar pentru că Dumnezeu te ignoră sau nu te mai vrea, vorbind acum așa cum vorbeai atunci; dacă faci asta, ești complet terminat. Înseamnă că rivalizezi cu Dumnezeu și I te opui. Trebuie să rămâi credincios datoriei tale și să te supui așa cum se cuvine. Care este beneficiul? Când Dumnezeu va vedea că ai schimbat cursul, inima Lui se va îmblânzi, iar mânia și furia Lui față de tine se vor potoli treptat. Nu este potolirea mâniei lui Dumnezeu un semn bun pentru tine? Înseamnă că punctul tău de cotitură a sosit. Când vei înceta să trăiești pe baza sentimentelor, să încerci să-I observi exprimările lui Dumnezeu și să ai cerințe extravagante ca Dumnezeu să-Și clarifice poziția, ci vei trăi în schimb conform cuvintelor rostite de El, îndatoririlor și principiilor de practicare pe care ți le-a încredințat și conform căii pe care Dumnezeu ți-a spus să o practici și să o parcurgi; dacă vei trăi conform tuturor acestora și, indiferent cum te tratează El sau dacă îți acordă atenție, vei continua să procedezi așa cum se cuvine – atunci Dumnezeu te va aproba. De ce te va aproba? Pentru că, indiferent ce-ți face Dumnezeu, dacă îți acordă sau nu atenție, dacă îți acordă sau nu har, binecuvântări, iluminare, luminare, grijă sau protecție și indiferent cât de multe simți din toate acestea, tot ești în stare să-L urmezi până la capăt. Ai rămas ferm pe poziția pe care ar trebui să o aibă o ființă creată, fără nicio schimbare; ai luat cuvintele lui Dumnezeu drept scopul și direcția vieții tale și le-ai luat drept adevărul și cuvintele supreme de înțelepciune din viața ta. Care este esența unui astfel de comportament? Este cea de a recunoaște în inima ta: Creatorul este viața ta, este Dumnezeul tău. Astfel, Dumnezeu este liniștit, iar tu devii o persoană normală care trăiește în prezența Lui; o astfel de persoană întrunește condițiile de bază pentru o schimbare a firii. Pe această bază, oare înțelegerea și schimbările obținute de oameni pot fi considerate o schimbare a firii? Oamenii nu se ridică încă la înălțimea așteptărilor. Prin urmare, trebuie să ai o recunoaștere a identității Creatorului și, de asemenea, o atitudine responsabilă față de datoria ta. În plus, trebuie să ai o atitudine care poate să accepte și să se supună adevărului. După ce vei avea aceste calități, Dumnezeu va începe lucrarea de judecată și de mustrare asupra ta. Mântuirea începe din acest punct. Unii spun: „Dacă avem aceste calități, înseamnă că firea noastră s-a schimbat deja? După ce ne-am schimbat atât de mult, ce I-a mai rămas lui Dumnezeu să judece și să mustre?” Ce judecă și mustră Dumnezeu? Natura-esența oamenilor, și anume firea lor coruptă. Dacă cineva întrunește aceste patru condiții și este capabil să le satisfacă, ce aspect al firii sale corupte s-a schimbat în întregime? Niciunul. A fost doar o mică schimbare de comportament, dar nu este destul. Nu a existat o schimbare fundamentală. Altfel spus, înainte ca Dumnezeu să-Și înceapă lucrarea de judecată și mustrare asupra ta, cunoașterea ta de sine va fi mereu superficială și de suprafață. Nu va corespunde esenței tale corupte; este departe de ea, decalajul este destul de semnificativ. Prin urmare, înainte ca Dumnezeu să-Și înceapă lucrarea de judecată și mustrare, indiferent cât de bun, de neprihănit sau de corect te consideri și indiferent cât de supusă crezi că este atitudinea ta, trebuie să știi un lucru: firea ta nu a început încă să se schimbe în mod oficial. Căile tale de practicare și acele metode ale tale indică doar o schimbare de comportament și constituie umanitatea de bază pe care ar trebui să o aibă o persoană care va fi mântuită de Dumnezeu. Onestitatea, supunerea, capacitatea de a schimba cursul, loialitatea – acestea sunt lucruri care ar trebui să existe în umanitatea ta. Desigur, sunt incluse aici și conștiința și rațiunea; trebuie să ai aceste calități înainte ca Dumnezeu să-Și săvârșească lucrarea de judecată și mustrare. Odată ce o persoană întrunește toate aceste patru condiții – îndeplinirea adecvată a datoriei, o mentalitate supusă, onestitate fundamentală și căință în inimă – Dumnezeu Își va începe lucrarea de judecată și de mustrare asupra persoanei respective.

Ar trebui să aveți acum în minte un concept despre modul în care Dumnezeu săvârșește mai exact lucrarea de judecată și mustrare asupra oamenilor. De exemplu, în ceea ce privește ticăloșia, oamenii Îl testează adesea pe Dumnezeu, doresc în mod inexplicabil să-L scruteze și au suspiciuni, îndoieli și întrebări despre cuvintele Lui. Ei speculează în legătură cu atitudinea adevărată a lui Dumnezeu față de oameni, dorind mereu să o descopere. Nu este o ticăloșie? Știu oamenii în prezent care dintre stările sau comportamentele lor manifestă acest tip de fire? Nu le este clar. Cât timp te judecă și te mustră, Dumnezeu te va face să te destăinui, să-ți deschizi sufletul și să-ți dezvălui diferitele stări, astfel încât să le vezi clar în inima ta. Desigur, când îți vei deschide sufletul, se poate să nu te simți prea rușinat; cel puțin, vei putea afla de ce te judecă și te mustră Dumnezeu. Vei vedea că expunerea și cuvintele Sale de judecată sunt faptice, convingându-te complet și făcându-te să vezi că sunt exacte, fără excepție. Atunci îți va fi clar că toate acestea sunt lucruri care există înlăuntrul tău; nu sunt doar comportamente sau dezvăluiri de moment, ci însăși firea ta. Apoi, în perioada în care Dumnezeu Își va desfășura lucrarea de judecată și de mustrare, vei fi dezvăluit și emondat continuu din cauza firii tale corupte, făcându-te să suferi și să înduri rafinarea. De pildă, suspiciunile față de Dumnezeu sunt o exprimare a ticăloșiei. Oamenii sunt deseori suspicioși față de Dumnezeu, dar nu-și dau seama niciodată că aceasta este o ticăloșie; această problemă trebuie rezolvată. Când Dumnezeu te judecă și te mustră, dacă ești suspicios față de El, îți va aduce la cunoștință că acest lucru este o ticăloșie. Trăiești într-o fire ticăloasă, folosind-o pentru a-L trata pe Dumnezeul în care crezi, pentru a concura împotriva Dumnezeului tău și pentru a arunca suspiciuni asupra Lui, iar inima ta va fi cuprinsă de agonie. Nu vrei să faci asta, dar nu te poți abține. Întrucât ai această fire coruptă, Dumnezeu va rândui circumstanțele care să te rafineze, făcându-te să-ți abandonezi pe nesimțite noțiunile și închipuirile, gândirea logică, gândurile și ideile. În acel moment, vei suferi; aceasta este adevărata rafinare și ești rafinat din cauza acestei firi corupte. Cum apare rafinarea? Dacă ești de părere că nu ai o fire coruptă, că nu ai astfel de manifestări sau stări și că nu ești acel tip de persoană și dacă simți că acest aspect al unei firi corupte nu se găsește înlăuntrul tău, când te va judeca Dumnezeu, vei fi oare rafinat? (Nu.) Când recunoști că ai dezvăluit o fire coruptă, știi că Dumnezeu te-a judecat și poți găsi o corespondență între firea ta coruptă și judecata Lui, dar încă raționalizezi și trăiești în continuare în acea fire coruptă, fiind incapabil să te eliberezi – așa apare rafinarea. Știi că lui Dumnezeu nu-I place și detestă firea ta coruptă și ești departe de a îndeplini cerințele Sale; știi în mod clar că te înșeli și că Dumnezeu are dreptate, dar nu poți pune adevărul în practică și nici nu poți urma calea lui Dumnezeu – durerea ta ia naștere în acel moment. Simțiți acum o astfel de durere? (Nu.) Atunci, cel puțin, n-ați îndurat rafinarea în ceea ce privește firea voastră coruptă; simțiți doar puțină durere din cauza reproșurilor și disciplinării atunci când faceți greșeli sau fărădelegi, dar nu este în niciun caz vorba de rafinare. Să presupunem că puteți intra într-o astfel de viață, puteți porni pe o astfel de cale și spuneți: „Nu mai sufăr din cauza afecțiunii sau statutului, ci îndur cu adevărat rafinarea. Mi-am dat seama că sunt într-adevăr incompatibil cu Dumnezeu, firea mea coruptă este adânc înrădăcinată și nu mă pot dezbăra de ea. Fie ca Dumnezeu să mă rafineze și să mă dezvăluie.” Când trăiești într-o astfel de stare, ești pe calea de a fi mântuit. Spunând acestea acum, s-ar putea ca toți să tânjiți și să așteptați cu nerăbdare sosirea acelei zile, dar nu știu câți dintre voi pot fi cu adevărat suficient de binecuvântați pentru a se bucura de un astfel de tratament. Acesta este un lucru extraordinar de bun și o binecuvântare enormă. Să fii mântuit nu este ușor. În cazul în care Creatorul te prețuiește cu adevărat, te alege și îți îngăduie să fii adeptul Lui, este doar primul pas spre mântuire. În cazul în care Creatorul te prețuiește și spune că ești calificat să-I primești judecata și mustrarea, este doar al doilea pas. Dacă poți să ieși din judecata și mustrarea lui Dumnezeu, să ajungi într-o stare în care firea ta se schimbă și să devii compatibil cu Creatorul, mergând pe calea de a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău, acesta este finalul ultim. Care dintre voi va fi suficient de binecuvântat pentru a ajunge în acea zi, care va fi binecuvântat să primească o astfel de mântuire? Poate fi deslușit acest lucru din înfățișarea cuiva? Din calibrul său? Din nivelul său de educație? (Nu poate.) Poate fi determinat pe baza îndatoririlor pe care le îndeplinește acum? Sau pe baza familiei în care s-a născut? Niciunul dintre acești factori nu o poate dezvălui. Unii spun: „Familia mea crede în Domnul de trei generații; am crezut încă din pântecele mamei mele, așa că voi fi cu siguranță mântuit.” Acestea sunt niște vorbe nesăbuite și incredibil de ignorante; Dumnezeu nu Se uită la astfel de lucruri. Fariseii au crezut în Dumnezeu de generații și ce s-a ales de ei acum? Dumnezeu nici măcar nu-i vrea ca adepții Săi; au fost eliminați cu totul; sunt irelevanți pentru lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu și nu iau parte la ea.

Capacitatea cuiva de a accepta judecata și mustrarea lui Dumnezeu depinde direct de problema esențială a schimbării firii. Însă oamenii tind să aibă multe noțiuni despre judecata și mustrarea lui Dumnezeu. Este esențial să avem frecvent părtășie despre adevăr conform cuvintelor Lui pentru a rezolva aceste probleme. Este extrem de necesar. De ce îi judecă și mustră Dumnezeu pe oameni? În ce măsură a devenit omenirea coruptă? Ce probleme își propun să rezolve judecata și mustrarea și ce finaluri obțin? Care sunt standardele cerute de Dumnezeu oamenilor? Dacă aceste adevăruri nu sunt înțelese, oamenilor nu le este ușor să accepte judecata și mustrarea; își vor forma cu ușurință noțiuni despre Dumnezeu, precum și răzvrătire și împotrivire și pot chiar să-L hulească pe Dumnezeu și să devină ostili față de El. Cum îi mântuiește Dumnezeu pe oameni? Cine poate accepta judecata și mustrarea Lui? Cine poate porni pe calea de a urmări adevărul și a fi desăvârșit? Cine va fi eliminat de lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă? Dacă avem părtășie clară despre aceste adevăruri, nu vor fi oare rezolvate noțiunile oamenilor despre judecată și mustrare? Vor fi cel puțin rezolvate în principiu – eventualele probleme rămase pot fi rezolvate doar prin experiența proprie; se vor rezolva de la sine atunci când adevărul va fi înțeles. Unii spun: „Păcatele noastre au fost iertate, deci de ce mai trebuie să experimentăm judecata și mustrarea?” Iertarea de păcate este harul lui Dumnezeu; îi califică pe oameni să vină înaintea Lui. Judecata și mustrarea au însă rolul de a-i mântui pe deplin pe oameni de păcat și de influența Satanei; nu există contradicții între cele două. În Epoca Harului, Dumnezeu îi răscumpără pe oameni și le iartă păcatele; în Epoca Împărăției, îi judecă și le purifică firea coruptă. Acestea sunt două etape ale lucrării lui Dumnezeu. Mulți indivizi ridicoli din cadrul religiei au mereu noțiuni despre judecată și mustrare; ei se agață în mod rigid de expresia „îndreptățirea prin credință după iertarea păcatelor” și refuză categoric să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu. Ar trebui să ne contrazicem cu astfel de oameni? Dacă întâlniți astfel de oameni și dacă pot accepta cuvintele lui Dumnezeu și adevărul, puteți avea părtășie despre adevăr cu ei și le puteți citi cuvintele lui Dumnezeu. Dacă refuză categoric să accepte adevărul, nu este nevoie să vă pierdeți timpul cu ei; nu sunt în niciun caz destinatarii mântuirii lui Dumnezeu. El îi mântuiește doar pe cei care Îi pot accepta cuvintele și adevărul; pe cei care nu-I pot accepta sub nicio formă cuvintele și adevărul, Dumnezeu cu siguranță nu-I va mântui. Cei care pot accepta adevărul își pot rezolva cu ușurință noțiunile, indiferent câte au; trebuie doar să citească mai mult din cuvintele lui Dumnezeu și să caute adevărul mai mult. Oamenii care pot accepta adevărul sunt cei cu umanitate, conștiință și rațiune. Înainte să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu, oamenii își vor forma multe noțiuni și multe gânduri incorecte, precum și unele stări negative. Cea mai frecventă stare negativă este: „M-am sacrificat pentru Dumnezeu și mi-am îndeplinit îndatoririle; ar trebui să fiu protejat și binecuvântat de Dumnezeu în toate. De ce s-au abătut nenorocirile asupra mea?” Aceasta este cea mai frecventă stare. Există și un alt fel de stare: când îi văd pe alții trăind în condiții bune și bucurându-se, în timp ce ei înșiși trăiesc în dificultate și sărăcie, oamenii se plâng că Dumnezeu este nedrept. S-ar putea chiar să-i vadă pe alții obținând rezultate mai bune în îndeplinirea datoriei lor și să devină invidioși și negativiști. De asemenea, sunt negativiști dacă familiile altora sunt armonioase și unite, dacă alții au un calibru mai bun decât ei, dacă îndeplinirea datoriei lor este obositoare sau dacă ceva nu merge așa cum își doresc. Pe scurt, devin negativiști în orice circumstanțe care nu corespund noțiunilor și închipuirilor lor. Dacă acest individ are un anumit calibru și poate accepta adevărul, ar trebui ajutat. Atât timp cât înțelege adevărul, problema negativității sale poate fi rezolvată cu ușurință. Dacă nu caută adevărul și rămâne negativist, nutrind mereu noțiuni despre Dumnezeu, El îl va da deoparte și nu-i va acorda atenție, deoarece Duhul Sfânt nu face o lucrare zadarnică. Astfel de oameni sunt prea îndărătnici, nu acceptă adevărul, nutresc mereu noțiuni despre Dumnezeu și au mereu cerințe proprii; sunt întru totul lipsiți de logică și nu prea țin seama de rațiune. Pot înțelege adevărul, dar nu-l acceptă. Nu este, într-o mică măsură, ca și cum ar comite infracțiuni cu bună știință? Prin urmare, Dumnezeu nu le acordă atenție. Unii spun: „Sunt deseori negativist, iar Dumnezeu mă ignoră. Asta înseamnă că Dumnezeu nu mă iubește!” O astfel de afirmație este absurdă. Știi pe cine iubește Dumnezeu? Știi cum se manifestă dragostea Lui? Știi pe cine nu iubește și pe cine disciplinează El? Dragostea lui Dumnezeu are principii; nu este așa cum își închipuie oamenii, suportându-i întruna și dând dovadă de milă și har față de ei, mântuindu-i pe toți, indiferent cine sunt, iertându-i pe toți, indiferent de păcatele pe care le comit și, în cele din urmă, aducându-i pe toți, fără excepție, în Împărăția lui Dumnezeu. Nu sunt acestea doar noțiuni și închipuiri ale oamenilor? Dacă ar fi așa, nu ar fi nevoie ca Dumnezeu să realizeze lucrarea de judecată. Există principii cu privire la modul în care Dumnezeu Se comportă față de oamenii care sunt adesea negativi. Când oamenii sunt în mod constant negativi, există o problemă aici. Dumnezeu a spus atât de multe, a exprimat atât de multe adevăruri și, dacă o persoană crede cu adevărat în Dumnezeu, atunci, după ce-I citește cuvintele și înțelege adevărul, lucrurile negative din sinea ei vor fi din ce în ce mai puține. Dacă oamenii sunt întotdeauna negativi, este cert că nu acceptă deloc adevărul și astfel, de îndată ce vor întâlni ceva în contradicție cu propriile noțiuni, vor deveni negativi. De ce nu caută adevărul în cuvintele lui Dumnezeu? De ce nu acceptă adevărul? Cu siguranță, pentru că au noțiuni și înțelegeri greșite cu privire la Dumnezeu și, în plus, nu caută niciodată adevărul. Prin urmare, le va mai acorda Dumnezeu vreo atenție atunci când ei abordează adevărul în acest fel? Nu sunt astfel de oameni insensibili la rațiune? Care este atitudinea lui Dumnezeu față de cei care sunt insensibili la rațiune? Îi dă la o parte și îi ignoră. Crede în orice fel vrei; de tine depinde dacă crezi sau nu; dacă realmente crezi și urmărești adevărul, atunci vei dobândi adevărul; dacă nu urmărești adevărul, atunci nu-l vei dobândi. Dumnezeu tratează fiecare persoană în mod corect. Dacă nu ai o atitudine de acceptare a adevărului, dacă nu ai o atitudine de supunere, dacă nu te străduiești să îndeplinești cerințele lui Dumnezeu, atunci poți să crezi cum dorești; de asemenea, dacă preferi să pleci, o poți face imediat. Dacă nu vrei să-ți faci datoria, casa lui Dumnezeu nu te va forța; poți să pleci încotro vrei. Dumnezeu nu îndeamnă astfel de oameni să rămână. Aceasta este atitudinea Lui. Ești în mod clar o ființă creată, dar nu-ți dorești asta niciodată. Vrei mereu să fii arhanghelul, nedorind să te supui lui Dumnezeu și vrând mereu să fii pe picior de egalitate cu El. Înseamnă că te împotrivești cu nerușinare lui Dumnezeu; este ceva ce Îi ofensează firea. Ești în mod evident doar o persoană de rând, dar vrei mereu tratament special, să ai statut și să fii cineva, dorind să fii mai bun decât alții în toate privințele, să primești mari binecuvântări și să-i depășești pe toți. Aceasta arată o lipsă de rațiune. Cum îi vede Dumnezeu pe cei cărora le lipsește rațiunea? Cum îi evaluează El? Astfel de oameni nu țin cont de rațiune. Unii spun: „Dacă zici că nu țin cont de rațiune, nu voi mai munci!” Cine ți-a cerut să muncești? Dacă nu ești dispus, Dumnezeu nu te va obliga; n-ai decât să pleci – casa lui Dumnezeu nu te va reține. Chiar dacă ești dispus să muncești, casa lui Dumnezeu are cerințe. Dacă munca ta nu se ridică la înălțimea standardelor și îndeplinirea datoriei tale aduce prea multe necazuri casei lui Dumnezeu, făcând mai mult rău decât bine, casa Lui te va elimina cu siguranță; chiar dacă dorești să muncești, casa lui Dumnezeu nu te va dori. Dacă sunt dispuși să muncească, pot accepta adevărul și emondarea, oamenii sunt calificați să rămână în casa lui Dumnezeu. Dacă pot urmări adevărul, acceptă judecata și mustrarea lui Dumnezeu și pot fi mântuiți și desăvârșiți, este o imensă binecuvântare. Să nu crezi că Dumnezeu te imploră și are nevoie să te judece și să te mustre; El nu te va implora. Dumnezeu mântuiește și desăvârșește oameni în mod selectiv, având în minte o țintă anume și având principii; nu toți cei care cred în Dumnezeu pot ajunge să fie mântuiți de El – mulți sunt chemați, puțini sunt aleși. Trebuie să îndeplinești mai multe dintre standardele lui Dumnezeu – să-ți îndeplinești datoria în mod adecvat, să ai o mentalitate supusă, să fii în mod fundamental onest și să ai căință în inimă – doar atunci va începe Dumnezeu în mod oficial să te judece și să te mustre, să te purifice și să te desăvârșească. Unii spun: „Să experimentezi judecata și mustrarea înseamnă să suferi!” Deși este adevărat că vei suferi, trebuie să fii calificat pentru asta. Dacă nu ești calificat, nu ești apt nici măcar să suferi! Crezi că lucrarea lui Dumnezeu și desăvârșirea oamenilor de către El sunt atât de simple? Cei care refuză să accepte judecata și mustrarea sau care fug de judecată și mustrare vor fi în cele din urmă trași la răspundere pentru acțiunile lor. Indiferent despre cine este vorba sau care este atitudinea sa față de Dumnezeu, dacă această atitudine nu corespunde cerințelor Sale, Dumnezeu nu va interveni și va lăsa acea persoană să meargă pe propriul drum. Toate cuvintele lui Dumnezeu sunt chiar acolo; dacă poți face ceea ce spune El, atunci fă-o. Dacă ești dispus să o faci, atunci fă-o. Dacă nu ești dispus sau nu poți, Dumnezeu nu te va obliga. Crezi că te va implora? Crezi că te va disciplina? Stai liniștit, Dumnezeu nu va face în niciun caz asta. El va spune: „Dacă nu-ți place să accepți adevărul, dacă ai aversiune față de judecata și mustrarea lui Dumnezeu, nu-i nimic. Deja te-ai bucurat de ceva har, deci grăbește-te să te întorci în lume și pleacă mai repede; nimeni nu te va obliga. Nu ești calificat să te bucuri de binecuvântările Împărăției Cerurilor și nu le poți obține nici dacă îți dorești.” Ce înseamnă faptul că Dumnezeu nu-i obligă pe oameni să-I accepte judecata și mustrarea? Înseamnă că, dacă oamenii nu-I acceptă judecata și mustrarea, Dumnezeu nici nu-i disciplinează, nu-i ceartă, nu le reamintește și nici nu-i îndeamnă; nu va exista luminare sau iluminare de la Duhul Sfânt. La suprafață, acești oameni par să trăiască destul de confortabil. Nu sunt disciplinați fiindcă își îndeplinesc datoria superficial, nici pentru relaxarea lor negativistă în lucrare și nici pentru că Îl judecă la întâmplare pe Dumnezeu. Nu simt nimic în inimile lor nici când Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu, se plâng de El și I se împotrivesc, până când comit un mare rău, cum ar fi furtul sau folosirea abuzivă a ofrandelor, nefiind totuși conștienți. Oamenii care comit rele atât de mari petrec ani de zile fără să reflecteze la ei înșiși, fără nicio fărâmă de căință, fără nicio premoniție privind pedeapsa sau finalul care îi va aștepta. O persoană normală ar trebui să aibă un fel de premoniție, dar ei nu au, fiindcă Dumnezeu nu face absolut nicio lucrare asupra lor. Inacțiunea lui Dumnezeu este un fel de atitudine. Ce reprezintă? Vă puteți închipui ce gândește Dumnezeu în inima Lui? A renunțat de tot la astfel de oameni. De ce renunță El la astfel de oameni? Îi disprețuiește; nu contează nici cât o pană, cât o furnică, nu merită menționați, iar finalul lor este hotărât astfel. Într-o zi, când un astfel de om spune: „Vreau să fiu o ființă creată a lui dumnezeu, te accept ca pe domnul meu, ca pe dumnezeul meu”, îl va dori Dumnezeu? Nu-l va dori. Unii spun: „Regret, fac cale întoarsă acum.” Este prea târziu pentru ei? Este prea târziu. Întrucât natura lor este cea a unui diavol și nu se va schimba niciodată, Dumnezeu nu mântuiește astfel de oameni. Oricât de plini de regrete ar fi, oricât de jalnic ar plânge, se pot ei schimba? Se pot căi cu adevărat? Categoric nu. Așadar, indiferent dacă urmărești sau nu adevărul, atât timp cât crezi cu sinceritate în Dumnezeu, ar trebui să înțelegi decretele administrative ale casei lui Dumnezeu. Nu poți în niciun caz să ai planuri în legătură cu ofrandele lui Dumnezeu; este inacceptabil chiar și să ai gânduri de a le fura sau folosi. Odată ce iei astfel de măsuri, vei declanșa o mare calamitate, care îți va afecta finalul. Odată ce finalul tău este stabilit, va fi inutil să te gândești în urmă la ce a spus Dumnezeu sau la cerințele Lui ori să ai regrete – va fi prea târziu. În acest moment, lucrarea lui Dumnezeu nu s-a încheiat încă, dar finalurile unor oameni au fost deja stabilite. Dumnezeu nu a proclamat această chestiune și nici nu a spus nimănui. Acești oameni încă mai cred că se descurcă bine, pierzându-și în continuare timpul. Deși moartea bate la ușă, ei sunt complet neștiutori; sunt o adunătură de oameni confuzi și neisprăviți.

Voi continua cu alte două cazuri. Cazul anterior s-a referit la un bărbat, în vreme ce aceste cazuri au drept personaje principale două conducătoare. La auzul acestei denumiri, înțelegem imediat că statutul lor nu este modest; totuși, oamenii cu un asemenea statut pot comite mari rele. Una dintre aceste două femei avea de-a face cu un non-credincios a cărui afacere era în pragul falimentului din cauza capitalului insuficient. Întrucât această femeie slujea drept conducătoare în biserică și avea control asupra resurselor financiare, non-credinciosul i-a cerut să împrumute bani de la ea. Fără să caute la Cel de mai sus, ea a acceptat unilateral să împrumute sute de mii de yuani. Banii care aparțin oamenilor pot fi împrumutați, dar banii lui Dumnezeu sunt o ofrandă și oricine se atinge de ofrandele Lui trebuie pedepsit. Femeia a deturnat în mod privat ofrandele, iar suma nu era nesemnificativă. În urma deturnării, biserica a luat măsuri împotriva ei, obligând-o să lucreze pentru a restitui banii. Așa a gestionat biserica problema; a fost o metodă umană. Femeia a reușit să restituie banii și, la exterior, părea să aibă o atitudine decentă. Înseamnă oare că s-a schimbat? (Nu.) Acțiunile ei au fost de-a dreptul îndrăznețe, asemenea unei persoane nesăbuite și imbecile, indicând firea și atitudinea ei față de Dumnezeu. Poate o astfel de persoană să înțeleagă pe deplin adevărul? Poate fi în stare să acționeze rațional? Femeia a îndrăznit să se atingă de ofrandele lui Dumnezeu, tratându-le ca pe propriii bani. Fără instrucțiuni de la Dumnezeu, care să clarifice cum sunt alocate fondurile sau să-i interzică să se atingă de ele, femeia nu a avut nici principii, nici limite în inima ei. Considera că, în calitate de conducătoare, avea dreptul să controleze acești bani și a îndrăznit să-i deturneze. După ce i-a deturnat, cum a gestionat Dumnezeu situația? Nu a trebuit nici măcar să ridice un deget; biserica a pedepsit-o. Doar aceste sute de mii de yuani i-au stabilit finalul: a fost exclusă pentru totdeauna de Dumnezeu și dată la o parte. De ce ar proceda Dumnezeu așa? Aceasta reprezintă mânia Lui; desigur, este și un aspect al firii Lui. Dumnezeu nu tolerează nicio ofensă; dacă ofensezi firea lui Dumnezeu, ai întrecut măsura. Este stipulat acest lucru în decretele administrative? (Da.) Aleșilor lui Dumnezeu le este clar: deturnarea ofrandelor este o ofensă împotriva firii lui Dumnezeu. Când această femeie a deturnat ofranda, a intervenit Dumnezeu? Nu a intervenit, nu a oprit-o și nu a spus nimic; nici nu a reținut-o, nu a dojenit-o și nu a avertizat-o când femeia lua măsuri – banii au fost împrumutați pur și simplu. Se simțea destul de mulțumită de ea însăși înainte ca problema să fie expusă, iar biserica să se ocupe de ea. A început să plângă și să se smiorcăie, apoi s-a apucat imediat să lucreze pentru a restitui banii. De fapt, lui Dumnezeu Îi păsa de bani? Nu; nu-I păsa de bani, ci de atitudinea pe care a dezvăluit-o femeia în această chestiune. De asta Îi păsa lui Dumnezeu. Ofensarea firii lui Dumnezeu tocmai din cauza banilor – nu merită oare moartea? Asta se numește să primești ceea ce meriți! Dacă ești puțin negativist sau slab, dacă recurgi uneori la falsificări în timp ce-ți îndeplinești datoria sau dacă te afli uneori în poziția de a avea un anumit statut și de a te bucura de beneficiile sale, Dumnezeu vede acest lucru ca pe o dezvăluire a unei firi corupte. Dar când te atingi de ofrandele lui Dumnezeu fără să-L consulți sau când le folosești necorespunzător fără să-I obții permisiunea, ce fel de problemă este aceasta? Este un furt al ofrandelor. Și ce fel de fire indică acesta? Firea arhanghelului, firea Satanei. Furtul ofrandelor lui Dumnezeu nu este o trădare? (Ba da.) Ce faptă a Satanei a fost considerată de Dumnezeu o trădare? (A căutat să devină Dumnezeu.) Cât despre femeia despre care discutăm, aceasta a vrut să controleze ofrandele lui Dumnezeu. Cine se credea? (Credea că este Dumnezeu.) Exact, se considera Dumnezeu și aceasta a fost greșeala ei. De aceea spunem că a ofensat firea lui Dumnezeu. Este gravă natura acestei ofense? (Da.) Este caracterizarea noastră exactă? (Este exactă.) Femeia nu mai are un final. Nu are niciun final – așa se pare acum. Cât privește definiția lui Dumnezeu, cât privește pedepsele pe care le va cunoaște apoi, acestea sunt chestiuni pentru viitor. Aceasta este povestea primei femei. A fost cu adevărat îndrăzneață, în stare să-i înșele pe cei aflați la nivelul de deasupra și de sub ea, acționând nesocotit, fără să țină cont de consecințe, atât nechibzuită, cât și insolentă. A avut ea vreo fărâmă de supunere sau dorință de a căuta? (Nu.) A vrut să controleze ofrandele lui Dumnezeu, bunurile Lui, fără consimțământul nimănui și fără să discute sau să aibă părtășie despre această problemă cu altcineva. Și-a asumat decizia de a se ocupa în mod unilateral de această chestiune, iar acestea au fost consecințele. Unii ar putea spune: „Simpla atingere a ofrandelor lui Dumnezeu înseamnă că-I ofensăm firea?” Așa stau lucrurile? Nu. Biserica are principii pentru alocarea ofrandelor lui Dumnezeu și, dacă acționezi conform acelor principii, Dumnezeu nu va interveni. Dacă ai deja principiile și nu le urmezi, ci insiști în schimb să acționezi nesăbuit și să faci lucrurile după bunul plac, ocupându-te pe cont propriu de aceste chestiuni, atunci ofensezi firea lui Dumnezeu. Aceasta este povestea primei femei.

Povestea celei de-a doua conducătoare se referă tot la ofrande. Iată cum s-a petrecut: biserica a cumpărat o casă pentru a o folosi drept lăcaș de cult, care avea nevoie de renovare. Renovarea presupune proiectare și cumpărarea de materiale, care costă bani. Întrucât aceasta este lucrarea casei lui Dumnezeu și implică gestionarea Lui, banii cheltuiți provin în mod firesc de la casa lui Dumnezeu, fiind ofranda Lui. Acești bani sunt folosiți în mod rațional, legitim și cum se cuvine, în conformitate cu principiile casei lui Dumnezeu. Pe atunci, femeia respectivă era conducătoare și răspundea de acest proiect. Ea a ales un nou credincios, necunoscut de nimeni, care să vină și să supervizeze proiectul. Acest om era asemenea unui non-credincios. Mai târziu, a complotat cu acest non-credincios, cumpărând multe articole de lux și irosind mulți bani. Nu înseamnă că a escrocat casa lui Dumnezeu? Este o fraudare și o irosire a ofrandelor lui Dumnezeu! Acest non-credincios a câștigat astfel destul de mulți bani. A fost implicată femeia respectivă? (Da.) Ea a facilitat escrocheria, permițându-i non-credinciosului să facă astfel de lucruri. Când cineva a descoperit problema și a vrut să o raporteze, l-a obstrucționat vehement și l-a amenințat. A trădat interesele casei lui Dumnezeu, dăunând acestor interese și provocând și pierderi considerabile ale ofrandelor. În această perioadă, a dojenit-o Dumnezeu? (Nu.) Ea nu și-a dat seama. Cum putem spune că nu și-a dat seama? Unele fapte dovedesc acest lucru; a văzut clar ce intenționa să facă non-credinciosul de la început, dar nu l-a oprit, tolerând în schimb și aprobând tacit, continuând să dea bani. Drept urmare, costurile au fost umflate, iar lucrarea finală a fost de calitate slabă. Femeia a văzut limpede acest lucru, dar a continuat să cheltuiască mai mulți bani. A acționat Dumnezeu în această perioadă? Nu a acționat. Care sunt noțiunile și închipuirile oamenilor în această privință? Ei cred că Dumnezeu ar trebui să fie responsabil pentru banii Lui și ar fi trebuit să o oprească. Aceasta este o noțiune umană, dar Dumnezeu nu a acționat așa. După ce renovarea a fost finalizată și a făcut obiectul unei investigații, casa lui Dumnezeu a descoperit că o mare parte din ofrande au fost pierdute. Ce măsuri ar trebui luate în privința acestei femei? Dumnezeu nu a făcut nimic; biserica s-a ocupat de ea și o altă femeie a început să restituie banii. Care a fost natura acțiunilor ei? În calitate de conducătoare, nu doar că a fost iresponsabilă și nu a verificat cheltuirea ofrandelor, dar a și complotat cu un străin pentru a înșela casa lui Dumnezeu și a deturna ofrandele Lui. Acest caz este chiar mai grav decât cel precedent. Deci care este finalul unei astfel de persoane în ochii lui Dumnezeu? Distrugerea; dacă este pedepsită sau nu este o chestiune de viitor. Într-o zi, o astfel de persoană poate fi plasată de Dumnezeu într-un sălaș al spiritelor rele și al demonilor mârșavi, trupul ei fizic va fi distrus în această viață, iar sufletul îi va fi întinat și pângărit de demonii mârșavi și de spiritele rele; cât despre viața următoare, este prea departe ca să vorbim despre ea. Acesta este finalul. De ce Se ocupă astfel Dumnezeu de o asemenea persoană? Pentru că I-a ofensat firea. După ce I-a ofensat firea, mai poate Dumnezeu să o iubească? Nu rămâne nicio fărâmă de iubire, nici de milă sau de bunătate iubitoare – doar mânie. Când sunt menționate acțiunile ei, Dumnezeu o urăște și o detestă. De ce o detestă în această măsură? Pentru că a comis cu bună știință păcate, deși cunoștea adevărata cale. Nu doar că nu mai are o jertfă pentru păcat, dar trebuie să și înfrunte pedeapsa mâniei lui Dumnezeu. A rămas fără final, destinație sau șansă la mântuire – nu are nimic din acestea. Asta înseamnă să jignești firea lui Dumnezeu; asta se întâmplă atunci când cineva jignește firea lui Dumnezeu.

Spuneți-Mi, este ușor de jignit firea lui Dumnezeu? În realitate, nu există atât de multe ocazii și nici atât de multe situații în care se poate întâmpla asta. Ocaziile sunt puține, iar șansele, mici; totuși, de ce pot oamenii să jignească firea lui Dumnezeu cu atât de puține șanse și probabilități? Aceste două femei au crezut în Dumnezeu mai mult de douăzeci de ani, au ascultat predici timp de mulți ani și au slujit mult timp drept conducătoare și lucrătoare. De ce au putut să facă greșeli atât de grave? Din perspectiva umanității, le lipsea umanitatea, conștiința și raționalitatea; din perspectiva credinței în Dumnezeu, nu aveau credință sinceră, nu-L aveau pe Dumnezeu în inimă. Cum s-a manifestat această absență a lui Dumnezeu din inimile lor? În acțiunile lor, nu a existat frică, aspectul esențial; nu s-au gândit: „Ce mi se va întâmpla după ce voi face asta? Vor exista repercusiuni? Poate că oamenii nu vor afla, dar ce se va întâmpla dacă află Dumnezeu? Trebuie să-mi asum răspunderea pentru această chestiune, deoarece se referă la finalul meu.” Nu s-au gândit la aceste lucruri – nu este problematic? Dacă nu s-au gândit la aceste lucruri, au avut oare conștiință sau rațiune? (Nu.) Astfel, au fost în stare să ofenseze firea lui Dumnezeu, să facă greșeli atât de grave. Dacă o persoană are o gândire umană normală, va avea această mentalitate; când cineva cere bani cu împrumut, s-ar gândi: „Să împrumut bani? Aceștia sunt banii lui Dumnezeu. Dacă împrumut banii lui Dumnezeu doar ca să câștig o stimă de-un moment, ce se întâmplă dacă individul nu-i poate da înapoi? Cum voi restitui acești bani? Chiar dacă pot, ce fel de comportament este să împrumut acești bani? Pot fi atinși banii lui Dumnezeu cu atâta lejeritate? Nu pot fi atinși la întâmplare; dacă îi ating, care ar fi natura acestei acțiuni?” Persoana respectivă s-ar gândi la aceste lucruri și nu ar împrumuta banii dintr-un impuls doar pentru că îi cere cineva. Dacă nu se gândește sau chiar dacă o face, dar nu ia în calcul consecințele, ce spune asta despre opinia ei în legătură cu Dumnezeu? Cum este credința ei? Nu recunoaște în mod fundamental existența lui Dumnezeu, ceea ce este înspăimântător! Întrucât nu recunoaște existența lui Dumnezeu, nu recunoaște că El îi va determina finalul, aplicându-i pedeapsa; nu se teme, nu crede în pedeapsă. În general, dacă un individ crede în proporție de cincizeci până la șaizeci la sută, acționează cu prudență și dă dovadă de reținere. În cazul în care crede în proporție de treizeci la sută, ar putea fi oarecum reținut, dar odată ce se ivește o ocazie, va profita de ea; dacă ocaziile sunt puține sau nu sunt pregătite, se va putea controla și abține puțin. În schimb, cei total lipsiți de credință ar îndrăzni să facă tot soiul de lucruri rele, acționând nesăbuit, fără să țină cont de consecințe; ei seamănă cu o fiară. La suprafață, par umani, dar ceea ce fac nu este ceea ce ar trebui să facă oamenii; se poate spune cel puțin că sunt fiare și, mai grav, ar putea fi demoni mârșavi și spirite rele care vin să perturbe și să tulbure lucrarea lui Dumnezeu, care se specializează în sabotarea lucrării Lui. Este exact modul în care Dumnezeu îi clasifică pe astfel de oameni? (Da.) Este extrem de exact; nu este nimic greșit în ceea ce face Dumnezeu, tot ceea ce face El este precis. Mai mult, acțiunile lui Dumnezeu, hotărârea Lui în privința finalului oamenilor nu se bazează pe realizările de moment. Aceste două femei au crezut în Dumnezeu douăzeci de ani și, totuși, au ajuns cumva în acest punct, pecetluindu-și singure finalurile în acest mod. Cum s-a ajuns aici? Nu este ceva ce s-a întâmplat peste noapte. Din perspectiva urmăririi în credința lor și a căii pe care au ales-o, ele nu au urmărit adevărul; acesta este un aspect. Celălalt aspect este că nu au fost deloc interesate de adevăr. Dacă ar fi avut chiar și un minimum de interes, umanitatea lor ar fi suferit o schimbare. Și ce le-ar fi adus o astfel de schimbare a umanității? Ar însemna că ar acționa cu reținere și ar respecta limitele, ar avea un standard de evaluare și ar măsura lucrurile cu rațiunea și procesele de gândire ale unui om normal. Dacă ar vedea că o anumită faptă este neadecvată, s-ar abține să o facă. Dar aceste două femei nu au urmărit niciodată adevărul; le-au lipsit chiar și această limită de bază și acest mod de gândire. Au îndrăznit să facă orice și tocmai această natură le-a împins spre ruină, chiar spre moarte. Acesta este motivul pentru care călătoria credinței lor în Dumnezeu s-a încheiat în acest mod.

După ce ați auzit aceste două cazuri, care sunt gândurile voastre? Unii spun: „Am dobândit multe astăzi. Am obținut adevărul suprem, și anume să nu ne atingem de lucrurile lui Dumnezeu; nici măcar să nu cochetăm cu ideea, să nu ne amestecăm în ele. Dacă ne amestecăm în ele, nu va ieși nimic bun.” Chiar așa stau lucrurile? Este acesta adevărul? (Nu.) Nu contează dacă te amesteci în lucrurile lui Dumnezeu, ci care e atitudinea ta față de Dumnezeu în inima ta. Dacă ai frică de Dumnezeu și simți teamă față de El, crezi cu adevărat în existența Lui și te gândești sincer la finalul tău, există lucruri pe care nu le vei face; nici măcar nu te vei gândi la ele. Așadar, nu vei fi supus acestui tip de ispită; nu se va abate asupra ta. Este utilă spaima? Spaima este inutilă. Ce a făcut Dumnezeu în timp ce aceste două femei recurgeau la aceste măsuri? El a lăsat lucrurile să-și urmeze cursul, punându-i pe acești doi diavoli – aceste două ființe neomenești ale căror inimi nu se temeau deloc de Dumnezeu – în calea ispitei Satanei, așa încât să poată fi complet dezvăluiți și distruși. Nu este aceasta atitudinea lui Dumnezeu? Aceasta e firea Lui dreaptă și nu trebuie tratată cu lejeritate! Oamenii folosesc mijloace umane pentru a se ocupa de alții și a le împărți pedeapsa, răsplătind răul cu rău. Dar Dumnezeu nu procedează așa; El are propriile aspecte esențiale, principii și căi. Când îi împarte cuiva pedeapsa, Dumnezeu procedează așa încât persoana respectivă să nu simtă nimic; ea nu-și dă seama, dar în ochii lui Dumnezeu, problema a fost deja rezolvată. Câțiva ani mai târziu, suferința ulterioară va ieși la iveală puțin câte puțin. După ce Dumnezeu i-a luat harul, binecuvântările, luminarea, iluminarea și tot tratamentul pe care îl acordă unui om normal, persoana respectivă este complet dezumanizată; în ochii lui Dumnezeu, nu mai este o ființă creată, ci o fiară, este cu totul altceva. Dumnezeu spune: „El face să răsară soarele Lui și peste cei răi, și peste cei buni.” Sunt acești oameni buni sau răi? Nu sunt nici buni, nici răi. În ochii lui Dumnezeu, în însemnările Sale, oamenii de acest fel au fost îndepărtați; au dispărut, sunt neoameni. Care este definiția neoamenilor? (Brute, fiare în haine de om.) Unii îi pot chiar invidia, spunând: „Lucrează și fac bani afară, trăind cu non-credincioșii; viețile lor sunt mult mai confortabile decât suferința din biserică, îndeplinind datoria din zori și până seara.” Îți spun, zilele lor de suferință vor urma. Dacă îi invidiezi, n-ai decât să le urmezi exemplul; casa lui Dumnezeu nu impune nicio restricție. Suferința nu se limitează la durerea fizică din cauza bolii; dacă suferința interioară ajunge la un anumit nivel, este de nedescris, asemenea loviturilor aduse psihicului cuiva, mai ales când este supus pedepsei lui Dumnezeu – este mai rea decât moartea, este mai chinuitoare; e un fel de agonie mentală. Aceste două femei au ajuns într-o astfel de situație pentru că au ofensat firea lui Dumnezeu prin acțiunile lor nesăbuite. Conform noțiunilor oamenilor, se pare că orice greșeli comit sau orice fac ei, atât timp cât se pot întoarce înaintea lui Dumnezeu pentru a mărturisi și a se căi, El îi poate ierta; aceasta ar dovedi că dragostea lui Dumnezeu este vastă, că El iubește cu adevărat omenirea. Aceasta este o noțiune umană și arată că înțelegerea oamenilor despre Dumnezeu conține prea multe închipuiri și prea multă voință umană. Dacă Dumnezeu ar fi delimitat de noțiuni umane, atunci acțiunile Lui ar fi lipsite de principii și El nu ar avea nicio fire; un astfel de Dumnezeu nu există. Tocmai fiindcă Dumnezeu există cu adevărat, este viu, vibrant și real în mod incontestabil și concret, El are diferite manifestări. Aceste manifestări sunt evidente în diferitele Sale fapte și atitudini față de oameni și reprezintă dovada existenței Sale autentice. Unii spun: „Acești oameni nu-și dau seama când sunt gestionați, deci cum putem vedea existența lui Dumnezeu?” Puținele cazuri pe care le-am menționat le îngăduie oamenilor să vadă atitudinea și firea lui Dumnezeu și, de asemenea, le permit să vadă principiile Lui de înfăptuire a lucrurilor și de gestionare a oamenilor. Nu este o dovadă a existenței reale a lui Dumnezeu? (Ba da.) Dacă acest Dumnezeu nu ar exista, dacă ar fi într-adevăr doar aer, orice ar face ar fi fără principii sau limite; ar fi de nedetectat, de neatins, pustiu, neaplicat în viețile oamenilor și irelevant pentru viețile, acțiunile și oricare dintre manifestările oamenilor. Ar fi doar o teorie, un argument, o vorbă goală. Tocmai pentru că acest Dumnezeu există, numeroasele lucruri pe care le face le îngăduie oamenilor să-I vadă atitudinea.

Partea principală a diverselor noțiuni și închipuiri pe care le au oamenii despre lucrarea lui Dumnezeu a fost practic acoperită în părtășia noastră. Pe ce se axează partea principală? Pe diferitele noțiuni, închipuiri și idei pe care le au oamenii în legătură cu judecata și mustrarea de către Dumnezeu, precum și pe diversele lor noțiuni și închipuiri despre ce anume constituie schimbarea firii. În plus, oamenii au numeroase închipuiri și despre principiile din spatele lucrării lui Dumnezeu de judecată și de mustrare și despre standardele pe care le cere oamenilor. Aceste concepte sunt în general confuze și neclare pentru oameni. Ce reprezintă această lipsă de claritate? Înseamnă că oamenii încă nu înțeleg adevărul și nici nu înțeleg adevărurile implicate în lucrarea pe care Dumnezeu o săvârșește asupra lor. Prin părtășia de astăzi, aveți acum, în linii mari, o definiție a judecății și mustrării, precum și a standardelor pe care le cere Dumnezeu oamenilor? (Da.) Având această înțelegere, ce ar trebui să faceți în continuare? Mai întâi, trebuie să recunoașteți că Dumnezeu are astfel de standarde. Sunt aceste standarde flexibile? Pot fi mai înalte sau mai scăzute decât sunt în realitate? (Nu.) De ce nu? Din Epoca Harului și până acum, putem vedea de la cei pe care i-a desăvârșit Dumnezeu că aceste standarde sunt stricte și bine definite; Dumnezeu nu le va schimba niciodată. Nu le-a schimbat acum două mii de ani și nici până în momentul de față. Doar că acum vor fi mai mulți oameni care sunt desăvârșiți fiindcă Dumnezeu a vorbit atât de mult. Pe atunci, a lucrat la o scară mai mică și nu le-a spus explicit oamenilor mai multe adevăruri. Acum le-a spus mai multe adevăruri și le-a adus la cunoștință mai multe dintre intențiile Lui, exprimând toate standardele pe care le cere și adevărurile pe care oamenii trebuie să le cunoască. Totodată, Duhul lui Dumnezeu lucrează și El în rândul oamenilor în acest mod. Aceste două aspecte combinate dovedesc că, în această perioadă, Dumnezeu intenționează să desăvârșească mai mulți oameni – este vorba de un grup de oameni, nu doar unul sau doi. Judecând pe baza acestor informații, oare aveți cei mai mulți dintre voi speranțe să fiți desăvârșiți? Unii spun că nu sunt siguri, dar chiar dacă suntem nesiguri, hai să încercăm; este mai bine să dai greș decât să cerșești milă acum. Ce fel de comportament este să cerșești milă în acest moment? Este un comportament laș, lipsit de valoare, incompetent, vrednic de dispreț, este o batjocură pentru Dumnezeu. Nu trebuie să fiți lași! Condițiile și standardele pentru a fi desăvârșiți au fost spuse clar și limpede oamenilor; ce rămâne este cum să practice și cum să coopereze cu lucrarea lui Dumnezeu. Indiferent de câte ori dai greș în această perioadă, atât timp cât nu ofensezi firea lui Dumnezeu, nu trebuie să te descurajezi sau să renunți; străduiește-te în continuare să te ridici. Unii spun că au un calibru slab. Oare Dumnezeu nu știe că au un calibru slab? Recunoașterea calibrului lor slab este deja un lucru bun în ochii lui Dumnezeu, deoarece omenirea coruptă este arogantă și neprihănită de sine și foarte puțini recunosc că au un calibru slab. Această recunoaștere este un lucru bun, o exprimare bună. Unii vorbesc despre experiențele lor, dându-și seama că umanitatea lor este slabă și rea. De ce alții nu-și dau seama de acest lucru? Recunoașterea umanității tale slabe, a umanității tale rele, arată că ai înțeles cuvintele lui Dumnezeu și le-ai raportat la propria persoană; arată că ai credință în lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu, că ai hotărârea și dorința de a-L mulțumi – ai fost capabil cel puțin să accepți această afirmație adevărată. Care dintre non-credincioși spune că este rău acum? Chiar și când sunt răi, ei pretind că sunt buni; susțin că faptele lor rele sunt fapte mărețe și bune și un comportament virtuos, denaturând în mod flagrant binele și răul. Așadar, indiferent ce dificultăți întâmpinați, indiferent de eșecuri sau obstacole, trebuie să puteți vedea că speranța este în fața voastră. Cine este în față? Dumnezeu! Având îndrumarea și călăuzirea cuvintelor lui Dumnezeu, oamenii pot păși pe calea cea bună.

Am avut azi părtășie despre trei studii de caz, clarificând diferitele noțiuni și închipuiri ale oamenilor despre lucrarea lui Dumnezeu. Ați înțeles cu toții ce am discutat? (Da.) Capacitatea voastră de a înțelege demonstrează că aveți calibrul și facultățile necesare pentru a accepta adevărul – există speranțe să înțelegeți și să obțineți adevărul. De ce nu pot aceste adevăruri să fie explicate clar în doar una sau două ore sau în două sau trei ore? Pentru că trebuie prezentat mult conținut preliminar pentru a discuta despre detaliile care urmează. Fără să punem în prealabil bazele, nu veți putea să țineți pasul cu conținutul următor. Dacă ar fi să vorbesc concis, fără conținut preliminar, v-ar fi greu să urmăriți. Prin urmare, vorbesc despre câteva exemple, apoi discut despre ele atât din perspective pozitive, cât și negative, pentru a vă ajuta să înțelegeți și să aveți discernământ, să știți ce se întâmplă exact cu aceste chestiuni și cum ar trebui să le înțelegeți pe deplin. Dacă puteți reuși acest lucru, nu voi fi vorbit în zadar. Din momentul în care începi să ai un concept despre aceste adevăruri după ce le auzi, până în punctul în care ai o înțelegere temeinică, în care realizezi în adâncul inimii tale de ce spune Dumnezeu aceste lucruri, care parte a firii tale corupte este implicată în aceste adevăruri rostite de Dumnezeu și de ce vrea El să-ți spună aceste lucruri, este necesară o anumită etapă pentru a ajunge la acest nivel de înțelegere. Trebuie să asociezi aceste adevăruri cu firea ta coruptă, cu vorbirea, comportamentul, gândurile și ideile tale – adică să le aplici situației tale reale – și, fără să-ți dai seama, vei ajunge treptat să înțelegi și să pricepi aceste adevăruri. Dacă nu le compari cu propriul caz, ci iei notițe astăzi, le consulți și le memorezi mâine, apoi le proclami celor care nu le-au auzit niciodată, ai putea crede că le-ai dobândit, dar, de fapt, nu este așa. Din ziua în care poți să debitezi doctrine, aceste adevăruri nu mai sunt adevăruri pentru tine și devine dificil să pricepi adevărul, ca și cum ar fi dispărut complet. Odată ce adevărul se transformă într-o simplă doctrină pentru tine, devine dificil să producă efecte asupra ta. Trebuie să transformi adevărul în propria realitate, să implementezi treptat aspectul practic al fiecărui adevăr asupra ta căutând și având părtășie și, în sfârșit, să ajungi să înțelegi ce stări include acest adevăr și ce cuprinde el, pentru a înțelege semnificațiile din spatele rostirii acestor cuvinte de către Dumnezeu. Acesta este începutul înțelegerii adevărului. Ce înțelegeți acum? (Doctrine.) Când oamenii intră pentru prima dată în contact cu adevărul, ceea ce înțeleg este un fel de doctrină. Totuși, înțelegerea doctrinei nu este simplă; necesită și un anumit calibru și o anumită capacitate de înțelegere. De asemenea, este necesar să ai o inimă liniștită și concentrată, așa încât să poți asculta predici cu întreaga atenție. Am descoperit că unii oameni, atunci când ascultă predici, își spun: „Ceea ce zici n-are valoare, nu sunt dispus să ascult. Vreau să ascult predici, nu să aud despre evenimente.” Aceștia cred că vorbesc despre bine și rău. Întrucât au acest punct de vedere, nu pot asimila ceea ce aud; devin somnoroși, nu pot să înțeleagă sau să țină pasul. Astfel de oameni nu au capacitatea de a înțelege adevărul; calibrul lor este defectuos. Când Mă aud relatând povești, unii oameni, care se autointitulează spirituali, nu sunt dispuși să asculte. Beau apă sau cască și se foiesc întruna. Aceștia își zic în sinea lor: „Poveștile pe care le spui sunt despre chestiuni exterioare; este prea superficial, nu pot să înțeleg. Ar trebui să vorbești mai mult despre tărâmul spiritual; ar fi pe gustul meu.” Aceasta este exact atitudinea pe care o au unii oameni. Când slujesc drept conducători mulți ani, le place să rostească predici elevate, teorii mărețe și cuvinte despre al treilea Cer; cu cât vorbesc mai mult, cu atât devin mai entuziasmați. Dar dacă vorbim despre chestiuni din biserică, despre experiențe practice sau, mai ales, dacă disecăm dinamica psihicului uman, găsesc mereu că acestea sunt superficiale și plictisitoare. Ce fel de fire este aceasta? Au acești oameni adevărul-realitate? Pot astfel de oameni să rezolve probleme reale în lucrarea lor? Vă plac astfel de oameni? Părtășia despre adevăr nu poate fi ruptă de realitate. Pot oamenii care nu sunt interesați de realitate să iubească adevărul? Nu cred; oamenii de acest fel au aversiune față de adevăr, iar acest lucru este foarte periculos.

8 noiembrie 2018