În ceea ce privește problema noțiunilor, ultima dată am avut părtășie despre trei aspecte: primul se referea la noțiunile despre credința în Dumnezeu, al doilea se referea la noțiunile despre întrupare și al treilea, la noțiunile despre lucrarea lui Dumnezeu. Am terminat de discutat despre primele două aspecte și am vorbit despre un conținut conceptual destul de simplu în legătură cu al treilea aspect. În privința noțiunilor referitoare la acest aspect sau a conținutului referitor la aceste noțiuni, ați contemplat după aceea cu atenție ce alt conținut se referă la aceste noțiuni și are legătură cu acest adevăr? Niciun adevăr nu este la fel de simplu precum sensul său literal; toate au propriul sens real lăuntric și toate sunt legate de intrarea în viață a oamenilor, precum și de toate aspectele vieții lor de zi cu zi și de credința în Dumnezeu. Așadar, ați identificat din viața voastră de zi cu zi vreun conținut referitor la acest aspect al adevărului? Când ascultați părtășii despre acest aspect al adevărului, nu puteți să înțelegeți decât o parte din el, într-un sens literal, și să aveți un oarecare discernământ privind noțiunile evidente. După aceea, prin contemplare, rugăciune și căutare în continuare, precum și având părtășie cu frații și surorile pe baza experienței voastre, ar trebui să puteți dobândi o înțelegere ceva mai profundă și mai practică. Privind aceste trei adevăruri în sens literal, care dintre ele este cel mai legat de firile corupte ale oamenilor, de înțelegerea lor privind firea lui Dumnezeu și de intrarea lor practică? Care adevăr este cel mai aprofundat și cel mai profund? (Al treilea adevăr.) Al treilea adevăr este puțin mai aprofundat. Primul se referă la noțiunile despre credința în Dumnezeu, iar aceste noțiuni sunt destul de evidente și superficiale; al doilea se referă la noțiunile despre întrupare, care implică un conținut pe care oamenii îl pot vedea și înțelege, cu care pot intra în contact și asupra căruia pot reflecta în viață; al treilea se referă la noțiunile despre lucrarea lui Dumnezeu și are legătură cu firile corupte ale oamenilor – acest ultim adevăr este ceva mai profund. Prin urmare, care anume sunt noțiunile despre lucrarea lui Dumnezeu? Ce noțiuni au oamenii despre lucrarea Lui? Cum ar trebui să înțeleagă, să trateze și să rezolve aceste noțiuni? Acesta este conținutul părtășiei de astăzi.

Când noțiunile oamenilor despre lucrarea lui Dumnezeu escaladează de la aplicarea raționamentului și judecății lor până la a avea cerințe de la Dumnezeu, a avea dorințe extravagante față de El, a intra în conflict cu El și a face unele evaluări sau judecăți despre lucrarea Lui, aceste noțiuni nu mai sunt doar un punct de vedere sau o convingere, ci sunt legate și de firile corupte ale oamenilor. Odată ce devin legate de firile corupte, este suficient pentru a-i determina pe oameni să se împotrivească lui Dumnezeu, să-L judece și chiar să-L trădeze. Așadar, nu este o mare problemă dacă noțiunile oamenilor despre Dumnezeu se limitează la închipuiri și speculații. În schimb, dacă escaladează într-un punct de vedere și o atitudine față de lucrarea lui Dumnezeu, dacă se transformă în cerințe irezonabile față de Dumnezeu, în judecată și condamnare a Lui sau dacă devin pline de ambiție, dorințe sau intenții, atunci nu mai sunt noțiuni obișnuite. De ce spun că nu mai sunt noțiuni obișnuite? Deoarece aceste noțiuni și gânduri se referă la intrarea ta în viață, la înțelegerea ta privind lucrarea lui Dumnezeu, la capacitatea ta de a accepta și de a te supune suveranității lui Dumnezeu și de a-L recunoaște drept Suveranul tău și drept Creatorul, toate acestea având un impact direct asupra punctului tău de vedere și atitudinii tale față de Dumnezeu. Privind lucrurile astfel, este o problemă serioasă dacă oamenii au aceste noțiuni? (Da.) Pentru a diseca aceste noțiuni, dacă o facem din punct de vedere teoretic, ele pot părea puțin abstracte sau oarecum îndepărtate de viața voastră de zi cu zi. Așadar, să mai vorbim despre diversele tipuri de condiții de trai ale oamenilor, pe care le putem vedea în viața cotidiană sau în rândul omenirii, sau despre destinul lor, despre diferitele lor opinii și atitudini față de viață, de suveranitatea și orchestrarea lui Dumnezeu, astfel încât să disecăm noțiunile oamenilor și să le îngăduim acestora să vadă cum stăpânește și orchestrează Dumnezeu omenirea și care sunt circumstanțele reale ale lucrării Lui. Acesta este un subiect despre care nu e chiar ușor să avem părtășie. Dacă părtășia e prea teoretică, oamenii vor simți că este deșartă, iar dacă este prea legată de chestiuni banale sau prea apropiată de viața reală a oamenilor, vor crede că este foarte superficială și vor exista probleme de acest tip. În orice caz, să avem totuși părtășie într-un mod destul de clar și ușor de înțeles, adică tot spunând o poveste. Prin intriga și personajele poveștii, precum și prin filosofia de viață reflectată în poveste și prin fenomenele pe care le văd oamenii, aceștia pot înțelege unele dintre modurile și metodele prin care Își săvârșește Dumnezeu lucrarea, precum și opiniile false pe care le au ei în viața reală privind lucrarea lui Dumnezeu, suveranitatea și orchestrarea tuturor lucrurilor de către El sau unele lucruri incorecte de care se agață ei – oamenilor le este oarecum mai ușor să înțeleagă când avem părtășie în acest mod.

Aceasta e povestea. A fost odată o fetiță care s-a născut într-o familie nu chiar bogată. Încă de când era foarte mică, a avut o dorință: nu a cerut să fie bogată sau înstărită în viață, tot ce și-a dorit era o persoană pe care să se bazeze. Era prea extravagantă această dorință? Cerea prea mult? (Nu.) Dar, din păcate, tatăl ei s-a stins înainte ca ea să ajungă la maturitate, așa că fata nu a avut de fapt pe cine să se bazeze în viață. Își pierduse principala persoană pe care se putea baza în această viață, singura persoană pe care credea, în tânăra ei minte, că poate conta. Oare nu a fost încercată tânăra ei minte de o mare suferință? Această întâmplare trebuie să-i fi provocat o mare suferință. Exista o traumă în inima ei? Cu siguranță exista o traumă. Cum a apărut această traumă? Pentru că, în tânăra ei minte, nu era încă pregătită, spunându-și: „Pot fi independentă, pot să mă întrețin singură, nu mai trebuie să mă bazez pe părinții mei.” După cum se spune, încă nu-și întinsese aripile. În gândurile ei naive, nu apucase să se gândească ce să facă în legătură cu viitorul ei sau cum avea să supraviețuiască fără părinți. În această situație, înainte să devină conștientă de aceste lucruri, tatăl ei a murit, ceea ce însemna că sprijinul ei material în viață dispăruse, iar vremurile aveau să devină și mai grele decât erau deja. Vă puteți imagina cum trebuie să fi fost zilele ei după aceea. A dus o viață dificilă alături de mama și de fratele ei mai mic, reușind cu greu să o scoată la capăt. Dar, oricât de îndurerată era, viața trebuia să meargă înainte, așa că pur și simplu trăia poticnindu-se și ținând companie mamei și fratelui ei. Câțiva ani mai târziu, crescuse și putea câștiga pe cont propriu niște bani pentru cheltuielile de trai ale mamei și fratelui ei, dar tot nu erau nici pe departe bogați. În tot acest timp, cea mai profundă dorință a ei nu se schimbase. Avea nevoie de cineva pe care să se bazeze, dar de ce tip de persoană? Pe cine anume dorea să se bazeze? Descrieți voi acea persoană. Ce înseamnă „cineva pe care să se bazeze” în cei mai simpli termeni? Înseamnă cineva care să-i poată asigura mijloacele de trai, precum și hrana și îmbrăcămintea, fără să fie nevoită să-și câștige singură pâinea sau să sufere vreo durere. Cineva pe care cel puțin să se poată sprijini ori de câte ori lucrurile mergeau prost, cineva care să o susțină, după cum se spune – acela era tipul de persoană pe care spera să se bazeze. Chiar dacă nu putea să o ajute sau să o susțină financiar, cel puțin, ori de câte ori ceva nu ar merge bine sau oricând ar suferi, ar avea un umăr pe care să se sprijine, cineva care să o ajute să depășească momentele grele și să traverseze furtuna – asta își dorea ea. Cerea oare prea mult? Era nerealistă această dorință? Nu cerea prea mult și nu era o dorință nerealistă. Nu-și doresc mulți oameni ceva la fel de simplu? Foarte puțini pot spune că s-au născut fără să se bazeze pe nimeni în afară de ei înșiși. Majoritatea oamenilor care trăiesc în această lume și într-o comunitate speră să aibă un prieten sau pe cineva pe care să se bazeze, iar această fată nu era o excepție.

Timpul a zburat și ea a ajuns la vârsta măritișului și tot își dorea să găsească pe cineva pe care să se poată baza, pe cineva de încredere. Acea persoană nu trebuia să fie deosebit de bogată sau să o țină în lux și nici nu trebuia să fie o persoană foarte comunicativă. Trebuia doar să-i fie alături ca să o susțină oricând ar avea necazuri mari sau oricând s-ar confrunta cu dificultăți sau boli, fie și numai pentru a-i spune câteva cuvinte de mângâiere și nimic mai mult. Era aceasta o dorință care se putea împlini ușor? Este incert. Nimeni nu știe dacă dorințele oamenilor sunt ceea ce a plănuit Dumnezeu să le dea sau să săvârșească în privința lor sau dacă, în cele din urmă, dorințele le sunt deja prestabilite în destinul lor. Așadar, nimeni nu știa dacă dorința acestei fete se putea împlini, nici măcar ea însăși. Totuși, a continuat să-și păstreze această dorință în timp ce se îndrepta spre următoarea etapă din viață. În această perioadă, era foarte îngrijorată și neliniștită, dar, în orice caz, ziua decisivă sosise. Nu știa dacă persoana cu care intenționa să se căsătorească era într-adevăr cineva pe care s-ar putea baza tot restul vieții, dar spera totuși sincer în inima ei: „Ar trebui să pot conta pe această persoană. Ultimii douăzeci și ceva de ani din viața mea au fost destul de grei. Dacă mă căsătoresc cu cineva care nu e de încredere, restul vieții mele va fi și mai dificil. Pe cine altcineva m-aș putea baza?” Era mâhnită, dar nu putea face nimic, așa că a continuat să spere. Pentru a supraviețui, când nu știu de ce sunt aici în această viață și cum ar trebui să treacă prin ea, oamenii merg pe bâjbâite cu acest tip de dorință și speranță necunoscută. Când a sosit momentul, ea nu știa cum avea să fie viitorul ei. Viitorul era necunoscut. Fata a continuat să meargă înainte. Cu toate acestea, multe lucruri sunt deseori contrare dorințelor oamenilor. Deocamdată, să nu comentăm motivul pentru care Dumnezeu rânduiește destinul oamenilor astfel – dacă este rânduiala intenționată a lui Dumnezeu sau dacă stricăciunea și ignoranța oamenilor au făcut ca dorințele și cerințele lor să fie diametral opuse destinului pe care l-a rânduit Dumnezeu pentru ei, așa încât dorințele lor deseori nu se pot împlini și lucrurile nu decurg adesea așa cum au sperat ei – pentru moment, să nu discutăm despre toate acestea. Să continuăm mai întâi povestea.

După ce s-a căsătorit, fata a intrat în următoarea etapă a vieții, păstrându-și dorința. Ce o aștepta în această etapă a vieții? Nu știa, dar nu putea evita doar fiindcă se temea de necunoscut. A trebuit să se îmbărbăteze și să meargă înainte, luând fiecare zi pe rând. În acest punct de cotitură din viața ei, destinul pe care îl rânduise Dumnezeu pentru ea și-a făcut în sfârșit simțită prezența, fiind opusul năzuinței sale. Viața călduroasă de familie după care tânjise, cu un pat simplu, un birou mic, o cameră simplă și curată, un soț și copii – această viață simplă pe care și-o dorea nu se putea împlini niciodată. După ce s-a căsătorit, soțul ei își petrecea tot anul departe de casă din cauza serviciului, așa că trebuiau să locuiască separat. Ce perspective are o astfel de viață pentru o femeie? De a fi hărțuită și discriminată. Confruntarea cu un astfel de mediu de viață a fost o altă lovitură pentru viața și destinul ei. Era ceva ce nu-și închipuise niciodată și ceva ce nu-și dorise niciodată să vadă sau să înfrunte. Dar acum, realitatea era complet opusă dorințelor și închipuirilor ei. Ceea ce nu-și dorise să vadă sau să experimenteze chiar i se întâmplase. Soțul ei era plecat la muncă tot anul. Trebuia să fie independentă, atât în viață, cât și financiar. Trebuia să plece de acasă și să câștige bani ca să-și plătească singură facturile. Nu avea pe nimeni care să o ajute în viață și trebuia să se bazeze pe forțele proprii pentru tot. Într-un astfel de mediu de viață, femeia aceasta a ajuns să aibă pe cineva pe care să se poată baza întru totul sau deloc? (Deloc.) Dorința ei a fost împlinită sau spulberată după căsătorie? (A fost spulberată.) În mod evident, în a doua etapă importantă din viață, speranța ei fusese spulberată din nou, iar ea nu avea pe cine să se bazeze. Omul pe care crezuse că se poate baza în viață nu-i era alături și nu se putea baza deloc pe el. Nu putea conta deloc pe omul pe care îl considerase stâlpul ei de sprijin, reazemul și persoana ei de încredere. Trebuia să facă totul singură, să se ocupe și să se confrunte cu totul de una singură. În cele mai grele momente ale ei, nu putea decât să se ascundă în pat și să plângă sub pătură, fără să aibă cu cine să-și împartă necazurile. De dragul reputației, competitivității și stimei sale de sine, proiecta adesea la exterior o imagine redutabilă și părea o femeie puternică, dar, în adâncul sufletului, era de fapt foarte fragilă. Avea nevoie de sprijin și tânjea după cineva pe care să se bazeze, dar această dorință nu se împlinise încă.

Câțiva ani mai târziu, se muta de colo-colo, purtându-și după ea copiii mici, închiriind case și ducând o viață nomadă. Astfel, una dintre cerințele ei de bază în viață se eroda treptat, puțin câte puțin, pe măsură ce treceau anii. Tot ce își dorise era să aibă o cameră mică, cu un pat, o măsuță de scris și o sobă pentru gătit, pentru ca familia ei să poată mânca în jurul mesei, să aibă câteva găini și să ducă o viață simplă. Nu se aștepta să fie bogată sau înstărită. Atât timp cât viața era simplă, liniștită, iar familia era împreună, îi era suficient. Cu toate acestea, nu putea acum decât să trăiască de pe o zi pe alta, târându-și copiii după ea. Nu doar că nu avea pe cine să se bazeze, dar, și mai rău, trebuia să devină persoana pe care se bazau copiii ei. Se gândea și că, întrucât viața în această lume muritoare era atât de dureroasă, poate că va găsi o cale de a rezolva această durere, de exemplu, devenind călugăriță budistă sau găsind un loc unde să-și cultive virtuțile spirituale, departe de societatea umană și de această suferință, fără să se bazeze pe nimeni și fără ca nimeni să se bazeze pe ea, deoarece o astfel de viață era, pur și simplu, prea obositoare și dureroasă. Dar care a fost lucrul care a susținut-o și a ajutat-o să meargă mai departe? (Copiii ei.) Așa este. Dacă n-ar fi avut copii, poate că fiecare zi pe care o trăia ar fi fost și mai dureroasă, dar odată ce a avut copii, și-a asumat responsabilitățile și a devenit persoana pe care se bazau aceștia. Când o strigau copiii, spunându-i „mami”, simțea că povara de pe umerii ei era prea grea, că nu putea să-și abandoneze pur și simplu responsabilitățile și nici să se bazeze pe alții, dar putea fi persoana pe care se bazau ceilalți – se gândea că și aceasta putea fi considerată o sursă de fericire în viață, o atitudine față de viață și o motivație de a trăi. Astfel, a mai îndurat vreo zece ani de dragul copiilor ei. Îi păreau zilele lungi? (Da.) De ce păreau lungi? (Pentru că ducea o viață grea, așa că zilele i se păreau lungi.) Știi din experiență, par cuvintele cuiva care a trecut prin această experiență. Zilele erau grele și apăsătoare, așa că păreau extrem de lungi. Tot ce trăia era ca un fel de tortură în adâncul inimii ei, așa că era nevoită să trăiască numărând zilele, iar viața de acest fel nu era ușor de trăit. Chiar și după ce au crescut copiii, dorința ei tot nu s-a schimbat. Încă avea această dorință în adâncul inimii: „Copiii sunt mai mari și nu mai este un efort atât de mare să am grijă de ei. Dacă soțul meu ar putea fi cu noi și familia ar fi reunită, viața noastră ar fi și mai bună.” Închipuirea ei minunată a revenit și, așa cum spun non-credincioșii, vântul speranței i-a umflat din nou pânzele. Ori de câte ori nu putea dormi noaptea, avea gânduri precum: „Acum că au crescut copiii, dacă pot intra la facultate și, în cele din urmă, își găsesc un loc de muncă bun și câștigă bani, viața va fi mai ușoară și situația hranei, hainelor și locuinței va fi mai bună decât acum. În plus, dacă soțul meu se întoarce, viața va fi și mai bună și voi avea pe cine să mă bazez! Cei doi oameni pe care m-am bazat anterior m-au părăsit, dar acum am mai mulți oameni pe care să mă bazez. Cerurile au fost destul de bune cu mine! Se pare că urmează zile mai bune.” Credea că urmează zile mai bune. Este acesta un lucru bun sau rău? Nimeni nu știe. Nimeni nu știe care este destinul unei persoane în viață sau ce o așteaptă. Toți oamenii se poticnesc astfel prin viață, agățându-se de dorințele lor frumoase.

Au trecut zece ani, soțul ei s-a transferat la un alt serviciu, iar familia s-a reunit în sfârșit, ceea ce a fost un lucru bun. Deci, în cele din urmă, putea soțul ei să devină o persoană pe care să se poată baza? Putea împărtăși o parte din durerea din viața ei? Fiindcă nu locuiseră niciodată împreună și nici nu interacționaseră la un nivel profund, ea nu-și cunoștea bine soțul. În zilele care au urmat, ea și soțul ei au început să învețe să trăiască împreună și să se cunoască mai bine. Totuși, dorința ei nu s-a schimbat. Spera ca acest bărbat să devină cel pe care să se bazeze, cel care să o mângâie și să-i aline durerea, orice s-ar întâmpla. Dar lucrurile tot nu au ieșit așa cum își propusese ea. Acest soț cu care nu interacționase niciodată la un nivel profund, acest bărbat pe care nu-l înțelegea deloc, pur și simplu nu putea deveni cel pe care să se bazeze. Aceasta deoarece abilitățile de supraviețuire, calitățile umane, perspectivele asupra vieții, valorile și atitudinile celor doi față de copiii, familia și rudele lor erau complet diferite. Cei doi se certau constant și se ciondăneau întruna din cauza unor lucruri mărunte. Femeia aceasta spera în adâncul sufletului că poate îndura în continuare, pentru ca soțul ei să ajungă să-i înțeleagă bunătatea, răbdarea și greutățile, apoi să fie impresionat sufletește de ea și să se atașeze din nou de ea, dar dorința ei tot nu s-a împlinit. Din punctul ei de vedere, în adâncul sufletului, era soțul ei o persoană pe care se putea baza? Putea deveni cineva pe care să poată conta? (Nu.) Oricând se confrunta cu dificultăți, soțul ei nu doar că nu reușea să o mângâie și să-i aline durerea, dar îi și sporea durerea, făcând-o să se simtă și mai dezamăgită și neputincioasă. În această perioadă, care erau sentimentele ei cele mai tainice și înțelegerea ei privind viața? Erau de dezamăgire și durere, făcând-o să se întrebe: „Există cu adevărat Dumnezeu? De ce este viața mea atât de grea? Nu vreau decât să am pe cineva pe care să mă bazez, cer oare prea mult? Am doar această mică dorință. De ce nu s-a împlinit încă în toți anii vieții mele? Cerințele mele nu sunt excesive și nu am ambiții. Vreau doar pe cineva pe care să mă sprijin când lucrurile merg prost, asta-i tot. De ce nu se poate împlini nici măcar o dorință atât de mică?” Această situație a durat câțiva ani. Evident, viața acestei familii nu era foarte armonioasă; existau certuri dese. Copiii erau triști și nefericiți, la fel și părinții lor. Nu exista pace sau bucurie în sânul familiei și fiecare simțea în adâncul inimii doar frică, îngrijorare și groază, precum și durere și neliniște.

După câțiva ani, lucrurile s-au schimbat în cele din urmă și Evanghelia Domnului Isus a ajuns la ea. A simțit că dorința i s-ar putea împlini într-un final. „Nu trebuie să mă bazez pe tata, pe soțul meu sau pe nimeni din jurul meu”, și-a spus ea. „Atât timp cât mă bazez pe Domnul Isus, pot să fiu împăcată, să am pe cineva pe care să mă bazez cu adevărat și să găsesc pacea și fericirea adevărată, iar viața va fi mai puțin un calvar.” După ce a acceptat Evanghelia Domnului Isus, această femeie a devenit mult mai fericită și, desigur, viața ei a devenit mult mai așezată. Deși atitudinea soțului ei față de ea nu se schimbase, iar el era la fel de aspru ca înainte, ignorând-o și nedând deloc dovadă de atenție, grijă, preocupare sau chiar răbdare, recunoștință sau toleranță față de ea, totuși, deoarece avea mântuirea Domnului Isus în inimă, atitudinea ei față de toate acestea s-a schimbat. Nu se mai certa și nici nu încerca să discute cu soțul ei, deoarece ajunsese să înțeleagă că oamenii nu au nimic de câștigat certându-se în privința tuturor acestor lucruri. Oricând lucrurile o luau razna, Îi vorbea Domnului Isus și inima ei devenea mult mai deschisă. Astfel, viața ei de familie părea să devină relativ stabilă. Dar vremurile bune nu au durat mult, iar viața ei a luat o nouă întorsătură. Odată ce a început să creadă în Domnul Isus, ea a predicat Evanghelia cu zel, a adoptat viața bisericească și și-a sprijinit frații și surorile. Cu toate acestea, soțul ei nu a fost de acord. A început să o persecute și o mustra adeseori, spunând lucruri precum: „Mai vrei să stai cu mine? Dacă într-adevăr nu vrei, hai să ne despărțim!” Nu avea de ales decât să se roage Domnului și să îndure. Deși astfel de zile erau dificile și dureroase, trauma din inima ei era mult mai mică decât înainte, iar ea putea, de asemenea, să capete puțină consolare prin rugăciune. Ori de câte ori era abătută, se ruga Domnului. Astfel, inima ei avea pe cine să se bazeze, dobândind o împlinire temporară, iar ea simțea că viața ei era mult mai bună.

Treptat, copiii au crescut. Întrucât copiii locuiseră cu ea încă din copilărie și afecțiunea lor față de ea era întrucâtva mai puternică, femeia și-a spus: „Acum că mi-au crescut copiii, nu mai am nevoie să mă bazez pe soțul meu, pot să mă bazez pe copiii mei.” După toate aparențele, părea că ajunsese deja să se bazeze pe Domnul Isus și că-și pusese inima, familia și chiar viitorul și perspectivele în mâinile Lui. Dar, de fapt, în adâncul inimii, tot se agăța de această dorință în privința oamenilor pe care îi putea vedea și care aveau o relație cu ea, sperând ca această dorință să se împlinească într-o bună zi. Deoarece nu pot vedea unde Se află Domnul Isus, oamenii spun că Domnul Isus este alături de ei și în inimile lor, dar ea credea că Dumnezeu nu poate fi atins sau văzut, ceea ce o neliniștea. Credea că ar fi suficient să se bazeze pe Domnul Isus doar ca să treacă prin evenimente semnificative și probleme majore, dar că, în viața reală, tot ar trebui să se bazeze pe copiii ei. În tot acest timp, dorința ei nu se schimbase, iar ea nu renunțase la aceasta. Credea în Domnul Isus acum, dar de ce nu se schimbase încă această dorință? Există mai multe motive. Un motiv este că nu înțelegea adevărul, nu știa și nu înțelegea multe despre suveranitatea și orchestrarea lui Dumnezeu; acesta este motivul obiectiv. Motivul subiectiv este că era o persoană lașă. Deși credea în Dumnezeu, după ce a cunoscut atât de multă durere, tot nu avea o perspectivă clară privind semnificația credinței în Dumnezeu sau privind destinul oamenilor, orchestrarea Lui și modul în care lucrează Creatorul. Ce anume arată că nu avea o perspectivă clară în legătură cu aceste lucruri? În primul rând, și-a pus mereu în seama altora propria fericire și aspirația neclintită de a duce o viață mai bună, sperând ca dorința ei să se realizeze cu sprijinul sau ajutorul altora. A fost aceasta o opinie greșită despre viață și destin? (Da.) Această opinie a fost greșită. Ca părinte, este oare o greșeală să-ți pui speranțele în copiii tăi, nădăjduind că vor fi îndatoritori față de tine și vor fi capabili să te sprijine când vor crește? Nu este greșit și nici nu este o cerință prea mare. Deci care este problema aici? Își dorea în permanență să se bazeze pe copiii ei; să ducă o viață fericită bazându-se pe copiii ei, să-și petreacă restul vieții bazându-se pe copiii ei și să se bucure de cutare sau cutare lucru bazându-se pe copiii ei. Care a fost opinia ei greșită în privința asta? De ce avea această idee? Ce se afla la sursa acestei opinii pe care o avea? Oamenii speră mereu în mod extravagant la un anumit stil de viață și un anumit standard de trai. Cu alte cuvinte, chiar înainte să ajungă să afle cum le-a predestinat Dumnezeu viața sau care e destinul lor, oamenii și-au planificat deja standardul de trai, și anume că trebuie să fie fericiți, să aibă parte de pace și bucurie în viețile lor, să fie bogați și înstăriți și să aibă oameni care să-i ajute și pe care să se bazeze – oamenii și-au planificat deja calea, obiectivele și destinația finală în viață și toate celelalte. Există vreo fărâmă de credință în Dumnezeu în toate acestea? (Nu.) Nu, nu există. Această femeie a avut mereu o opinie asupra vieții: „Dacă mă bazez pe cutare, viața mea va deveni mai liniștită, mai fericită și mai îmbelșugată; dacă mă bazez pe cutare, viața mea va deveni mai stabilă, mai sigură și mai veselă.” Este acest punct de vedere corect sau greșit? (Este greșit.) După atât de mulți ani, ajunsese deja în stadiul de a crede în Domnul Isus, dar tot nu văzuse clar cum este viața umană. Încă avea intenții și planuri proprii, își calcula calea viitoare și își planifica viitorul. Privind acum lucrurile, a fost această atitudine față de viață și acest tip de planificare corect sau incorect? (A fost incorect.) De ce? (Pentru că își urmărea propriile idealuri și dorințe, și nu ce le cere Dumnezeu oamenilor.) Ceea ce urmărea nu avea nicio legătură cu predeterminarea lui Dumnezeu. Chiar înainte de a ști ce va face Dumnezeu, ea a hotărât mai întâi să găsească pe cineva pe care să se bazeze. Urma să se bazeze pe o persoană în etapa respectivă și pe altă persoană în etapa următoare. Astfel, și-a pierdut sprijinul în Dumnezeu și a ajuns să se bazeze numai pe oameni, și nu pe Dumnezeu. Întrucât a avut în permanență această dorință și aceste planuri, oare Îl avea pe Dumnezeu în inimă? (Nu.) Deci, într-un fel, care a fost cauza durerii provocate de toate strădaniile ei? (Cauza a fost dorința ei.) Este pe deplin adevărat. Deci cum a luat naștere dorința ei? (Din faptul că nu credea în suveranitatea lui Dumnezeu sau în orchestrarea și rânduielile Lui.) Așa este. Nu a înțeles cum intervine destinul oamenilor, nici cum funcționează suveranitatea lui Dumnezeu. Aceasta este rădăcina problemei.

Să continuăm povestea. Când au crescut copiii acestei femei, unii și-au găsit locuri de muncă, iar alții s-au așezat la casa lor și s-au căsătorit și, desigur, au trebuit să-și părăsească părinții și să ducă o viață independentă și nu s-au putut întâlni des cu aceștia. Care a fost așadar următoarea problemă cu care s-a confruntat această femeie? Dorința ei de a se baza pe copii părea pe punctul de a fi spulberată din nou. A fost o nouă tragedie plină de durere, o altă lovitură în experiența ei de viață. Din tot felul de motive, copiii n-au putut să locuiască alături de ea și să-i țină companie sau să o viziteze des și să aibă grijă de ea. Prin urmare, speranța ei de a-și avea copiii alături, care să-și îndeplinească obligațiile filiale și să aibă grijă de ea, precum și dorința ei de a se baza pe copii, astfel încât să-i fie mai ușor și să aibă o viață mai confortabilă și mai fericită – toate acestea se îndepărtau tot mai mult de ea. Astfel, preocuparea, îngrijorarea și dorul ei față de copii au devenit tot mai intense. Nu era acesta un alt fel de durere? Pe măsură ce îmbătrânea și anii o apăsau puțin câte puțin, durerea ei a devenit tot mai profundă, la fel și dorul față de copii. Au trecut mulți ani și, chiar dacă această femeie s-a bazat în fiecare etapă a vieții ei pe diferiți oameni, toți au părăsit-o la timpul stabilit, spulberându-i complet dorințele sau iluziile și lăsând-o extrem de chinuită și de îndurerată în sufletul ei. Ce i-a adus asta? A făcut-o să reflecteze asupra vieții? Sau să reflecteze asupra modului în care Creatorul rânduiește destinul oamenilor? Dacă o persoană ține cont de gândirea normală a oamenilor, după ce ascultă câteva predici și înțelege unele adevăruri, ar trebui să știe câteva lucruri despre Creator, despre viață și destinul oamenilor. Cu toate acestea, din diverse motive și din cauza problemei pe care o are protagonista acestei povești, încă nu putea înțelege și nu avea nicio idee până în acest punct despre ceea ce experimentase și întâmpinase în fiecare etapă a vieții sau care era problema ei și, în adâncul sufletului, tot tânjea după cineva pe care să se bazeze. Pe cine ar trebui, așadar, să se bazeze? Este adevărat că Dumnezeu este Cel pe care se bazează oamenii, dar El nu există doar ca oamenii să se bazeze pe El, nu există doar în acest scop. Este mai important ca oamenii să știe cum să se înțeleagă cu Creatorul, cum să-L cunoască pe Dumnezeu și să se supună Lui – nu este doar o relație de a se baza pe cineva și a fi sprijinul cuiva.

După ce și-a pierdut nădejdea în copiii ei și a ajuns la bătrânețe, această femeie și-a pus în schimb speranțele în soțul ei, care a devenit ultimul fir de pai de care să se agațe. A trebuit să se bazeze pe el pentru nevoile de bază și să-și continue viața. A trebuit să găsească modalități de a-și face soțul să trăiască niște ani în plus, așa încât să obțină beneficii pentru ea însăși. Aceasta era persoana pe care se baza. După ce a trăit atâția ani, bătrâna încărunțise, avea fața brăzdată de riduri și aproape toți dinții îi căzuseră. Deși înfățișarea ei se schimbase, ceea ce a rămas la fel a fost faptul că, în fiecare etapă a vieții, ajunsese într-un impas și, în ciuda faptului că ajunsese de multe ori într-un impas, avea aceeași dorință nestrămutată – de a avea pe cineva pe care să se bazeze. Nu s-au schimbat nici iluzia ei privind promisiunile lui Dumnezeu față de oameni, nici unele iluzii despre ea însăși, despre omenire, despre destinul și perspectivele ei. Deși, în adâncul sufletului, aceste iluzii deveneau tot mai neclare și mai îndepărtate, poate că încă mai nutrea o licărire de speranță în inima ei: „Dacă, în anii care mi-au mai rămas, pot să trăiesc fericită cu cineva pe care să mă pot baza sau să văd ziua în care se încheie lucrarea lui Dumnezeu și El este slăvit, atunci această viață nu va fi fost în zadar.” Așa a fost viața acestei femei. Și acesta e sfârșitul poveștii. Care ar trebui să fie titlul acestei povești? („Pe cine să mă bazez?”) Este un titlu destul de bun și care dă de gândit.

Revenind la subiectul părtășiei noastre, ce legătură are această poveste cu noțiunile oamenilor despre lucrarea lui Dumnezeu? Care parte se referă la noțiunile oamenilor despre lucrarea Lui? La ce noțiuni se referă? Împărtășiți-vă gândurile. (Oamenii simt că Dumnezeu ar trebui să facă lucrurile conform așteptărilor și planurilor lor. Acesta e genul de noțiune pe care îl au ei.) În noțiunile oamenilor, ei cred că, atât timp cât aspirațiile lor sunt bune, pozitive și proactive, Creatorul ar trebui să le împlinească, iar ei n-ar trebui să fie privați de dreptul de a se strădui să aibă o viață frumoasă. Aceasta e o noțiune. Este împlinirea Creatorului în acord cu dorințele omului, cu speranțele și închipuirile lui? (Nu.) Atunci, cum acționează Creatorul? Indiferent cine ești și indiferent ce ai planificat, dacă închipuirile tale sunt desăvârșite și onorabile sau în ce măsură corespund ele cu realitatea vieții tale, Dumnezeu nu Se uită la niciunul dintre aceste lucruri și nici nu le acordă atenție; în schimb, lucrurile sunt realizate, orchestrate și rânduite în conformitate cu metodele și legile stabilite de Dumnezeu. Aceasta e firea dreaptă a lui Dumnezeu. Unii cred: „După nenumăratele greutăți pe care le-am cunoscut în viața mea, nu am oare dreptul la o viață bună? Când voi veni înaintea Creatorului, nu voi fi calificat să cer și să aspir la o viață și la o destinație frumoasă?” Nu este aceasta o noțiune umană? Ce sunt astfel de noțiuni și gânduri ale omului pentru Dumnezeu? Sunt cerințe irezonabile. Cum iau naștere astfel de cerințe irezonabile? (Oamenii nu cunosc autoritatea lui Dumnezeu.) Acesta e motivul obiectiv. Care e motivul subiectiv? Faptul că au o fire rebelă și nu sunt dispuși să caute adevărul sau să se supună suveranității sau rânduielilor Creatorului. Este viața pe care o rânduiește Creatorul pentru majoritatea oamenilor una cu greutăți sau una fericită și lipsită de griji? (Una cu greutăți.) Cei mai mulți oameni duc o viață cu greutăți, cu prea multe dificultăți și prea multă durere. Care este scopul Creatorului când rânduiește greutăți pentru oameni pe parcursul întregii lor vieți? Care este semnificația acestui lucru? Într-un sens, astfel de rânduieli sunt menite să le îngăduie oamenilor să experimenteze și să cunoască suveranitatea, rânduielile și autoritatea lui Dumnezeu; în alt sens, scopul Lui principal este de a le îngădui oamenilor să experimenteze ce este viața cu adevărat și, astfel, să realizeze că destinul omului este controlat în mâna lui Dumnezeu, nefiind nici decis de vreo persoană, nici modificat ca urmare a schimbărilor din voința subiectivă a oamenilor. Orice face și orice fel de viață sau soartă a rânduit pentru oameni, Creatorul îi determină să reflecteze asupra vieții și asupra semnificației reale a destinului omului și, în timp ce ei reflectează la aceste lucruri, îi determină să vină înaintea lui Dumnezeu. Când exprimă adevărul și le spune oamenilor ce înseamnă toate acestea, Dumnezeu îi determină să vină înaintea Lui, să accepte ce spune El, să experimenteze ce spune El, să înțeleagă care este cu adevărat relația între tot ce spune El și toate lucrurile pe care le experimentează oamenii în viața lor reală. Le îngăduie oamenilor să verifice realitatea, acuratețea și validitatea acestor adevăruri, după care aceștia le dobândesc și recunosc că omul este controlat în mâna Creatorului și că destinul său este condus și rânduit de Dumnezeu. Odată ce înțeleg toate acestea, oamenii nu vor mai avea niciun plan nepractic pentru viața lor și nu vor avea planuri care se împotrivesc dorințelor, poruncilor și rânduielilor Creatorului; în schimb, vor avea o evaluare și o înțelegere tot mai precisă, o înțelegere și un plan privind modul în care ar trebui să-și trăiască viața și drumul pe care ar trebui să meargă. Acesta este scopul și semnificația numeroaselor greutăți pe care le rânduiește Creatorul în viața oamenilor.

Revenind la poveste, după ce protagonista a cunoscut multe greutăți, cum a înțeles ea motivul pentru care suferise greutăți și durere în această viață și motivul pentru care Creatorul a orchestrat și a rânduit lucrurile în acest mod? Puteți vedea asta din poveste? A dobândit ea o înțelegere a acestor lucruri? (Nu.) De ce nu? (Pentru că, în fiecare etapă a vieții și la fiecare punct de cotitură din viața ei, când dorințele i-au fost spulberate iarăși și iarăși, ea nu a reflectat și nu a tras o concluzie privind motivul pentru care visul ei de o viață nu s-a putut împlini niciodată. Dacă ar fi putut reflecta și ar fi putut căuta adevărul, s-ar fi schimbat. Dar nu a înțeles suveranitatea Creatorului și n-a putut decât să persiste cu hotărâre în visul ei și să spere că, într-o zi, destinul ei se va schimba brusc, ceea ce era imposibil. Pe parcursul acestui proces, s-a împotrivit și s-a luptat în permanență, de aici și uriașa ei suferință.) Așa a fost: fiindcă a ales o cale greșită, fără să știe. A considerat-o drept o cale corectă, drept dorința ei legitimă și lucrul pe care îl urmărea în mod legitim, apoi a muncit din greu, s-a luptat și s-a zbătut în acea direcție. Nu și-a pus niciodată întrebarea dacă dorința ei era realistă sau nu, nici nu s-a îndoit de corectitudinea ei. În schimb, a urmat cu încăpățânare această direcție, fără să se schimbe sau să se transforme niciodată. Care a fost, atunci, scopul lui Dumnezeu când i-a dat atâtea greutăți în viață? Dumnezeu nu a făcut toate acestea întâmplător. În viața oricărei persoane, El rânduiește câteva experiențe excepționale și câteva experiențe dureroase. De fapt, Creatorul folosește această metodă și aceste fapte pentru a-ți spune să nu continui așa și că această cale nu duce nicăieri, nefiind calea pe care ar trebui să mergi. Ce vezi în asta, în mod intangibil? Dumnezeu alege o cale pentru oameni și, totodată, este modul Lui de a le vorbi oamenilor, de a-i mântui și de a-i determina să-și părăsească noțiunile greșite și căile pline de încăpățânare. În plus, este modul lui Dumnezeu de a-ți spune: calea pe care ai ales-o este o mlaștină, o groapă de foc, un drum fără întoarcere și nu trebuie să mergi pe ea. Dacă vei merge înainte așa, vei continua să suferi. Aceasta nu e calea corectă în viață, nu e calea pe care ar trebui să mergi și nu e calea pe care a prestabilit-o Dumnezeu pentru tine. Dacă ești o persoană deșteaptă, după ce întâmpini greutăți, vei reflecta: „De ce am întâmpinat astfel de greutăți? De ce am ajuns într-un impas? Oare această cale nu este potrivită pentru mine? Deci, pe ce cale ar trebui să merg și ce direcție ar trebui să adopt în viață?” În timp ce reflectezi, Dumnezeu îți va da inspirație și îndrumare sau îți va arăta direcția corectă în care ar trebui să faci următorul pas. Dumnezeu te ghidează în permanență, așa încât să poți pricepe mai practic și mai precis care este calea pe care a plănuit-o pentru tine în viața reală. Așa a procedat protagonista poveștii pe care tocmai v-am spus-o? (Nu, nu a reflectat niciodată.) Ce fel de fire avea? (Intransigentă.) Intransigența este foarte problematică. De când era copil și până a devenit o bătrână cu păr cărunt, dorința ei de a avea pe cineva pe care să se bazeze nu s-a schimbat niciodată. Atât înainte de a auzi Evanghelia lui Dumnezeu și de a dobândi o perspectivă privind modul în care Creatorul a creat cerul, pământul și toate lucrurile, cât și atunci când Evanghelia lui Dumnezeu a ajuns la ea și El i-a spus adevărul despre toate acestea, dorința ei nu s-a schimbat niciodată, de la început și până la sfârșit – acesta este cel mai lamentabil aspect. Oamenii au gânduri și idei. Care a fost scopul lui Dumnezeu când a creat toate acestea pentru ei? Ca oamenii să perceapă și să înțeleagă persoanele, evenimentele, lucrurile și mediile rânduite de Dumnezeu pentru ei. Ca persoană normală, înzestrată cu rațiune și conștiință, fiecare ființă umană creată va înțelege dorințele Creatorului mai mult sau mai puțin și cu un grad diferit de profunzime atunci când experimentează și apreciază din toată inima aceste lucruri orchestrate de Dumnezeu. Acesta e un mod deosebit de practic și real în care lucrează Dumnezeu. Dar întrucât oamenii sunt prea aroganți și intransigenți și nu pot accepta cu ușurință adevărul, le este greu să priceapă intențiile Creatorului. Cum se manifestă intransigența lor? Indiferent ce spune sau face Dumnezeu, oamenii tot se agață de ideile lor. Mentalitatea lor este: „Vreau să-mi planific viața. Am idei, am creier, sunt educat și pot să-mi controlez viața. Pot vedea sursa tuturor lucrurilor din viața mea și pot orchestra pe deplin toate acestea, astfel încât să-mi pot planifica fericirea, viitorul și perspectivele.” Când ajung într-un impas, spun: „Am dat greș de data asta, voi încerca din nou data viitoare.” Sunt de părere că așa ar trebui să trăiască oamenii și că, dacă o persoană nu are un spirit competitiv, va fi extrem de inutilă și de slabă în viață. Ce se află la baza perseverenței lor? Care e motivul ei? Convingerea lor că trebuie să fie în mod categoric puternici, și nu slabi, că nu trebuie să fie doborâți de viață, cu atât mai puțin să fie priviți cu dispreț de ceilalți și că oamenii ar trebui să fie independenți, competitivi, hotărâți și stimați de alții. Aceste firi, aceste idei și aceste gânduri le domină comportamentul, astfel încât, de fiecare dată când se confruntă cu dificultățile, situațiile grele sau durerile orchestrate de Dumnezeu pentru ei, aleg aceeași cale ca înainte: aceea de a continua cu propriile gânduri, fără să se schimbe, și perseverând categoric până la sfârșit cu orice consideră că este bun, corect și benefic pentru ei și fiind competitivi. Tocmai această fire intransigentă îi determină să emită multe judecăți ignorante și nepractice și dă naștere la numeroase înțelegeri și experiențe nepractice.

Tocmai am vorbit despre un aspect al firilor oamenilor: intransigența. Din cauza intransigenței lor, când se confruntă cu circumstanțele dureroase și cu necazurile în care îi aduce Creatorul, atitudinea lor nu este de a se supune, ci de a se agăța de orice lucru care le aduce beneficii și de a nu-l abandona. Cum tratează Dumnezeu un astfel de comportament? Lucrarea Lui este independentă de voința oamenilor, deci cum tratează El astfel de acțiuni ale lor? Dumnezeu nu va spune în niciun caz: „Ai dat greș de data aceasta, așa că ești condamnat. Oamenii ca tine nu sunt buni de nimic și nu te mai vreau.” Dumnezeu nu a renunțat la oameni. El continuă să folosească aceeași metodă, rânduind diferite medii și diferite persoane, evenimente și lucruri, pentru ca oamenii să poată experimenta aceeași durere și să se poată confrunta cu aceleași necazuri. Care este scopul? (Îi face pe oameni să-și vină în fire.) Îi face pe oameni să reflecteze, să-și vină în fire și să-și abandoneze opiniile încăpățânate. În repetate rânduri, Dumnezeu Își folosește metodele unice pentru a conversa cu oamenii și pentru a interacționa cu ei în acest mod. În cele din urmă, care e rezultatul pe care vrea să-l obțină Dumnezeu prin această metodă de lucru? El îi îndrumă pe oameni făcându-i să treacă de-a lungul vieții prin diferite necazuri, suferințe și chiar boli și nenorociri în familie. Făcându-i să trăiască această suferință, scopul este de a-i determina să reflecteze în permanență, să înțeleagă în sufletul lor și să se întrebe lăuntric: „Este aceasta rânduiala lui Dumnezeu? Cum ar trebui să merg pe calea mea viitoare? Ar trebui să schimb direcția? Ar trebui să caut calea adevărului? Ar trebui să schimb modul în care trăiesc?” Dumnezeu îi face pe oameni să cunoască tot felul de dureri, încercări, nenorociri și situații dificile, așa încât să primească apoi confirmarea în străfundul inimii lor că există un Suveran care stăpânește peste destinul oamenilor și că nu pot fi îndărătnici, aroganți sau încăpățânați, ci trebuie să învețe să se supună – să se supună mediilor, destinului și tuturor lucrurilor care se întâmplă în jurul lor. Înainte să auzi cuvintele limpezi ale lui Dumnezeu, El folosește aceste modalități și fapte pentru a te determina să cunoști tot soiul de medii, persoane, evenimente și lucruri și să confirmi în permanență în adâncul inimii tale că destinul oamenilor e rânduit de Dumnezeu, că nicio persoană nu deține și nu poate deține suveranitatea asupra propriului destin. Ai în mod constant acest tip de înțelegere sau de voce adânc în inima ta și confirmi necontenit că tot ce experimentezi nu este provocat de nicio persoană, nici nu se întâmplă accidental și nici nu este provocat de motive sau circumstanțe obiective, ci Dumnezeu este Cel care deține în mod invizibil suveranitatea asupra tuturor. Nu este o coincidență că o persoană întâlnește alta și se întâmplă ceva sau că întâmpină un mediu care-i schimbă viața. Nu este o coincidență că o persoană suferă de o boală și apoi obține mari binecuvântări. Dumnezeu îi spune fiecărei persoane în acest mod unic că deține suveranitatea asupra destinului oamenilor, că îi veghează și îi îndrumă în fiecare zi și îi călăuzește pe toți de-a lungul fiecărei zile și pe parcursul vieții lor. Pe lângă faptul că le spune oamenilor că El deține suveranitatea asupra destinului omenirii, asupra tuturor aspectelor din viața oamenilor, asupra destinației omenirii și asupra tuturor lucrurilor care au legătură cu omenirea, ce altceva vrea Dumnezeu să realizeze? Să facă astfel încât unele noțiuni, închipuiri și cerințe nepractice pe care le au oamenii față de Dumnezeu Creatorul să se estompeze, să dispară și să fie alungate treptat, iar apoi ca oamenii să ajungă treptat în punctul în care pot recunoaște și înțelege clar modalitățile în care Creatorul îndrumă omenirea și în care rânduiește destinul întregii vieți a oamenilor. Pe baza acestor lucruri, ei pot vedea atunci că Dumnezeu are o fire și este însuflețit și plin de viață. Nu este o statuie de lut sau un robot, nici nu este o creatură neînsuflețită închipuită de oameni, ci are viață și firi. Într-un anume sens, acest lucru îi face pe oameni să înțeleagă modurile în care lucrează Creatorul și să renunțe la feluritele noțiuni și închipuiri, precum și la niște raționamente și logici goale, care nu se conformează realității. Pe scurt, îi face să renunțe la toate noțiunile și închipuirile goale cu privire la lucrarea lui Dumnezeu. Într-un alt sens, odată ce renunță la aceste noțiuni și închipuiri, oamenii pot accepta și se pot supune lucrării lui Dumnezeu și suveranității Sale. Acesta este un rezultat mic într-un sens, dar, într-un alt sens, există un rezultat pe care nu l-ați văzut și acesta este cel mai mare și cel mai profund. Care este acest rezultat? Este că Dumnezeu folosește aceste modalități pentru a le spune oamenilor că realizează într-o stare deosebit de practică și reală tot ceea ce face și săvârșește asupra oamenilor. Odată ce oamenii înțeleg acest lucru, se vor elibera de unele lucruri deșarte și iluzorii, vor asculta cu adevărat de rânduielile Creatorului și se vor supune lor și apoi vor înfrunta tot ce a rânduit El în viața reală, în loc să folosească teorii deșarte, concepte religioase sau cunoștințe teologice pentru a și-L închipui pe Creator sau a se ocupa de unele lucruri din viață. Acesta este finalul pe care vrea Dumnezeu să-l vadă și ceea ce vrea să obțină înlăuntrul oamenilor. Așadar, în prima etapă, înainte să auzi glasul Creatorului și să înțelegi cuvintele Sale clare despre diverse adevăruri, modul în care lucrează Dumnezeu asupra oamenilor este de a rândui diferite medii pe care să le experimentezi și la care să fii expus. Când vei avea confirmarea, când vei avea unele sentimente despre aceste lucruri în adâncul inimii și când vei fi mișcat de ele și le vei înțelege, Dumnezeu îți va spune în cuvinte clare cum este viața, cum este Dumnezeu, cum au apărut oamenii și pe ce tip de cale ar trebui să meargă ei. Astfel, pe baza convingerii că oamenii vin de la Dumnezeu și au fost creați de El și a convingerii că există un Suveran în ceruri, pe pământ și în toate lucrurile, oamenii aleg apoi calea credinței în Dumnezeu și, ulterior, ajung să accepte judecata, mustrarea, mântuirea și desăvârșirea Lui – este chiar mai eficient astfel. Cine sunt toți acei oameni care acceptă lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă? Cel puțin, ei recunosc existența lui Dumnezeu și cred că întreaga lume a universului se supune suveranității Lui. De asemenea, cred în destin și că viața umană este prestabilită de Dumnezeu și, mai mult, cred în existența tărâmului spiritual, a raiului și iadului, și că destinul oamenilor este predeterminat. Dintre acești oameni, Dumnezeu i-a selectat pe aleșii Lui, care iubesc și pot accepta adevărul. Aceștia pot înțelege glasul lui Dumnezeu și pot accepta lucrarea Lui. Acesta este un mod și un principiu după care lucrează Dumnezeu.

Tocmai am discutat despre modul în care lucrează Dumnezeu asupra oamenilor și despre modurile în care lucrează El. Am abordat doar aceste subiecte, fără să spunem ce sunt noțiunile oamenilor sau ce Îi cer oamenii lui Dumnezeu. Să avem acum părtășie despre probleme din această privință. Am menționat în această părtășie că oamenii au unele idei și înțelegeri deșarte și nedeslușite despre lucrarea lui Dumnezeu, așa că haideți să găsim exemple care să dovedească asta și să vorbim puțin despre exemplele pozitive și negative. Pe această bază, nu vor putea oamenii să înțeleagă apoi care închipuiri sunt destul de deșarte și oarecum nedeslușite, fiind noțiuni despre lucrarea lui Dumnezeu? Să începem cu povestea pe care v-am spus-o anterior; protagonista poveștii a trecut printr-o serie de experiențe dureroase în viață. După fiecare experiență dureroasă, Dumnezeu a continuat, folosindu-Și metodele, să-i rânduiască și să-i orchestreze destinul și să o îndrume pe drumul de urmat. Deși femeia nu a înțeles, nu a știut și nu a reflectat, Dumnezeu tot a procedat astfel, așa cum făcuse întotdeauna. În această etapă, a avut ea vreun gând despre acest mod în care lucrează Creatorul? Se poate spune că acele gânduri sunt un fel de noțiune? Care anume sunt aceste gânduri și acest tip de noțiune? În primul rând, în ceea ce o privește pe protagonistă, ea a avut o singură dorință. Nu se aștepta să fie bogată sau înstărită în viață, voia doar să se bazeze pe cineva. Disecând și analizând, putem vedea că această dorință a fost greșită. Într-un anume sens, era contrară destinului pe care îl orchestrează și îl rânduiește Dumnezeu pentru oameni și, într-un alt sens, nu era nici practică. Așadar, a oferit Dumnezeu o definiție sau o afirmație despre această dorință a ei? Potrivit închipuirilor oamenilor, lui Dumnezeu I-ar fi foarte ușor să facă pe cineva să înțeleagă puțină doctrină, nu-i așa? Dacă ar vrea să-l facă să înțeleagă, n-ar înțelege pur și simplu? Această femeie dorea să aibă pe cineva pe care să se bazeze – Dumnezeu putea să o determine să nu aibă acea dorință sau să-și schimbe dorința – a făcut El asta? (Nu.) Nu, Dumnezeu nu a făcut asta. Era dorința ei un fel de noțiune? Era supranaturală? Era deșartă? Este un fenomen natural ca astfel de gânduri să ia naștere în oameni. De ce spun că este un fenomen natural? Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu liber arbitru. Omul are minte, gânduri și idei. După ce a fost corupt de Satana, omul s-a cufundat în sunetele și imaginile lumii și, după ce a fost educat de părinți, condiționat de familie și educat de societate, în gândurile omului iau naștere multe lucruri – lucruri care izvorăsc din inima omului, care apar toate în mod natural. Cum se formează aceste lucruri care apar în mod natural înlăuntrul omului? În primul rând, o persoană trebuie să aibă capacitatea de a se gândi la probleme – aceasta este temelia pe care trebuie să o aibă pentru a putea da naștere acestor lucruri. Apoi, prin condiționarea mediului – de exemplu, educația dată de familie și societate – precum și prin impulsul dat de propriile firi corupte, ambiții și dorințe, aceste gânduri prind treptat contur. Când vine vorba de astfel de gânduri și idei formate, indiferent dacă sunt în acord cu realitatea, sunt deșarte sau de altă natură, nu vom da acum un verdict în privința lor. În schimb, vom vorbi doar despre modul în care Se ocupă Dumnezeu de gândurile de acest tip. Le condamnă El? Nu le condamnă. Deci cum le abordează El? Nu înlătură astfel de gânduri din mintea oamenilor. Aceștia nutresc o noțiune și o închipuire și cred că gândirea lor se va schimba printr-o atingere blândă a mâinii mărețe și fără formă a lui Dumnezeu. Nu este această noțiune nedeslușită, supranaturală și deșartă? (Ba da.) Este o noțiune pe care o au oamenii privind modul în care lucrează Dumnezeu. În adâncul inimii, ei au adesea fantezii despre lucrarea lui Dumnezeu și despre metodele lucrării Lui, deși nu le dau glas. Oamenii și-L închipuie pe Creator venind încet lângă ei și, printr-un gest al măreței Sale mâini și printr-o suflare sau prin trecerea unui gând, lucrurile negative dinlăuntrul lor vor dispărea într-o clipă, cu tăcerea lipsită de cuvinte a unui vânt puternic care suflă un nor. Cum tratează Dumnezeu aceste idei ale omului, aceste lucruri izvorâte din mintea lui? Dumnezeu nu le rezolvă prin metode supranaturale, deșarte, ci pregătind mediul omului. Ce fel de mediu pregătește El? Nu este pustiu – Dumnezeu nu face nimic supranatural, încălcând toate legile. În schimb, pregătește un mediu care constrânge pe cineva să înțeleagă problema și să reflecteze neîncetat, apoi Se folosește de tot soiul de persoane, evenimente și lucruri pentru a lumina calea acelui om, după care acesta ajunge la o înțelegere. Dumnezeu nu-i schimbă destinul; doar adaugă câteva incidente la cursul destinului său, îngăduindu-i astfel să înțeleagă aceste lucruri. Toate noțiunile omului sunt supranaturale, deșarte, nedeslușite, în dezacord cu realitatea – sunt departe de realitate. Să spunem, de exemplu, că unei persoane îi este foame și ar dori să mănânce. Există unii care ar spune: „Dumnezeu este atotputernic, n-ar trebui decât să sufle asupra mea și aș fi sătul. Chiar trebuie să gătesc? Ar fi grozav dacă Dumnezeu ar săvârși o mică minune, așa încât să nu-mi fie foame.” Nu este nerealist? (Ba da.) Dacă I-ai spune lui Dumnezeu că ți-e foame, ce ar spune El? Ți-ar spune să găsești mâncare și să o gătești. Dacă ai spune că nu ai mâncare și nu știi să gătești, ce ar face Dumnezeu? Ți-ar spune să înveți să gătești. Aceasta este latura practică a lucrării lui Dumnezeu. Când veți întâlni ceva necunoscut și nu veți mai spune rugăciuni deșarte, nu vă veți mai baza în mod nedeslușit pe Dumnezeu, fiind siguri pe voi, nu vă veți lăsa speranțele în seama acestor noțiuni și închipuiri pe care le aveți despre Dumnezeu, veți ști atunci ce ar trebui să faceți – vă veți cunoaște datoria, responsabilitatea și obligația.

Tocmai am vorbit despre un aspect: atunci când oamenii nu înțeleg mediile pe care le pregătește Dumnezeu, ce face El? Dumnezeu continuă să pregătească medii. El procedează astfel pentru ca oamenii să înțeleagă în continuare suveranitatea Creatorului, să priceapă care este destinul lor prin experiența vieții și să știe, în adâncul sufletului, că dorințele lor sunt diferite de destinul lor și de rânduielile Creatorului. El procedează astfel pentru ca oamenii să învețe apoi să renunțe treptat la dorințele lor și să se supună la tot ce orchestrează Creatorul. Acest lucru este destul de ușor de înțeles. Un alt aspect este că, atunci când cuvintele limpezi ale lui Dumnezeu ajung la oameni, aceștia își formează mai multe noțiuni și închipuiri. Ce noțiuni? „Cuvintele lui Dumnezeu sunt pâinea vieții și adevărul. Cuvintele Lui sunt Dumnezeu Însuși. Când aud cuvintele lui Dumnezeu, oricât de prost aș fi, devin imediat inteligent. Atât timp cât citesc mai multe din cuvintele Lui, calibrul meu se va îmbunătăți și abilitățile mele vor spori.” Ce sunt aceste gânduri pe care le au oamenii? Sunt noțiunile lor. Deci așa lucrează Dumnezeu? (Nu.) Întrucât sunt noțiuni ale omului, acestea sunt cu siguranță în dezacord cu lucrarea lui Dumnezeu și în opoziție față de ea. Aceasta e realitatea. Dumnezeu vorbește cu omul față în față și îi spune ce ar trebui și ce nu ar trebui să facă, pe ce drum ar trebui să meargă, cum ar trebui să se supună lui Dumnezeu și principiile în care ar trebui să pătrundă în diversele aspecte ale lucrării. Dumnezeu îi spune limpede omului toate aceste lucruri, dar omul tot așteaptă și anticipează adesea că Dumnezeu îi va spune care sunt cu adevărat intențiile Lui prin alte mijloace decât prin cuvintele Sale, sperând să poată dobândi rezultate de neimaginat anterior și să fie martor la minuni. Nu este aceasta noțiunea omului? (Ba da.) Ce face Dumnezeu, de fapt? (Dumnezeu pregătește medii practice pentru ca oamenii să le parcurgă și să experimenteze cuvintele Lui.) Ce face Dumnezeu dacă oamenii tot nu-I înțeleg intențiile după ce le pregătește acele medii practice? (Îi luminează și îi îndrumă.) Ce ar trebui să faci dacă El nu te luminează și nu te îndrumă? (Să practic potrivit cuvintelor lui Dumnezeu și să fac ce spune El.) Așa este. Din momentul în care Dumnezeu Și-a început lucrarea și până în prezent, câte cuvinte le-a spus El oamenilor față în față? Atât de multe încât, chiar dacă ai petrece câțiva ani citindu-le, tot nu ai ajunge la final. Dar câte cuvinte dobândesc oamenii? Dacă o persoană dobândește prea puține, ce dovedește asta? Dovedește că persoana respectivă nu a depus destul efort în privința cuvintelor lui Dumnezeu și că nu le-a ascultat. Unii spun: „Am ascultat” – dar ai asimilat cuvintele lui Dumnezeu? Le-ai înțeles? Te-ai concentrat asupra lor? Nu te-ai concentrat asupra lor, prin urmare cuvintele Lui ți-au trecut deja pe lângă ureche. Așadar, când Dumnezeu folosește un limbaj clar pentru a-i spune omului cum să acționeze, cum să trăiască, să I se supună și să experimenteze fiecare eveniment, dacă omul tot nu înțelege, Dumnezeu nu face nimic mai mult decât să-i pregătească medii, să-i dea o luminare specială sau să-l facă să treacă prin niște experiențe speciale. Acesta este capătul a ceea ce poate, ce ar trebui și ce este dispus să facă Dumnezeu. Unii întreabă: „Nu vrea Dumnezeu ca fiecare persoană să fie mântuită și ca nimeni să nu îndure pierzania? Dacă Dumnezeu ar folosi o astfel de metodă pentru a acționa, câți oameni ar putea fi mântuiți?” Drept răspuns, Dumnezeu ar întreba: „Câți oameni țin cont de cuvintele Mele și urmează calea Mea?” Sunt atâția câți sunt – aceasta este opinia lui Dumnezeu și metoda lucrării Sale. Dumnezeu nu face mai multe. Care este noțiunea omului în privința acestei chestiuni? „Lui Dumnezeu Îi este milă de această omenire, este îngrijorat pentru această omenire, așa că trebuie să-Și asume responsabilitatea până la sfârșit. Dacă omul Îl urmează până la sfârșit, va fi inevitabil mântuit.” Este această noțiune corectă sau greșită? Este în acord cu intențiile lui Dumnezeu? În Epoca Harului, era normal ca oamenii să aibă aceste noțiuni, fiindcă nu-L cunoșteau pe Dumnezeu. În zilele de pe urmă, Dumnezeu le-a spus oamenilor toate aceste adevăruri și, de asemenea, le-a explicat principiile lucrării Sale de mântuire a oamenilor, așa că este de-a dreptul absurd dacă au în continuare aceste noțiuni în inimile lor. Dumnezeu ți-a spus toate aceste adevăruri, prin urmare, dacă tot spui în cele din urmă că nu înțelegi intențiile Lui și nu știi să practici, dacă tot spui cuvinte atât de pline de răzvrătire și trădare, poate o astfel de persoană să fie mântuită de Dumnezeu? Unii gândesc mereu: „Dumnezeu face o lucrare atât de măreață, ar trebui să câștige peste jumătate din oamenii din lume și să folosească mulțimea de oameni, forța impresionantă și numărul semnificativ de personaje de rang înalt, care să aducă mărturie pentru preamărirea Lui. Ce minunat ar fi!” Aceasta e noțiunea omului. În Biblie, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, câți au fost mântuiți și desăvârșiți în total? Cine a fost capabil să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău în cele din urmă? (Iov și Petru.) Aceștia doi au fost singurii. După cum vede Dumnezeu lucrurile, să te temi de El și să te ferești de rău înseamnă, de fapt, să îndeplinești standardul de a-L cunoaște, de a-L cunoaște pe Creator. Oamenii precum Avraam și Noe au fost drepți în ochii lui Dumnezeu, dar au fost totuși sub nivelul lui Iov și al lui Petru. Desigur, Dumnezeu nu a făcut atât de multă lucrare atunci. Nu i-a aprovizionat pe oameni ca acum, nici nu a rostit atâtea cuvinte limpezi și nici nu a făcut lucrarea de mântuire la o scară atât de mare. Poate că nu a câștigat mulți oameni, dar și acest lucru face parte din predeterminarea Lui. Ce aspect al firii Creatorului poate fi văzut aici? Dumnezeu speră să câștige mulți oameni, dar dacă nu pot fi câștigați, de fapt, mulți oameni – dacă această umanitate nu poate fi câștigată de Dumnezeu în timp ce-Și face lucrarea de mântuire – El preferă să-i abandoneze și să renunțe la ei. Aceasta e vocea interioară și opinia Creatorului. În această privință, ce noțiuni sau cerințe are omul față de Dumnezeu? „Întrucât vrei să mă mântuiești, trebuie să porți răspunderea până la sfârșit și mi-ai promis binecuvântări, așa că trebuie să mi le dai și să mă lași să le dobândesc.” În sinea omului, sunt mulți de „trebuie” – multe cerințe – și aceasta e una dintre noțiunile sale. Alții spun: „Dumnezeu face o lucrare atât de măreață – un plan de gestionare de șase mii de ani – ar fi mare păcat dacă, în cele din urmă, ar câștiga doar doi oameni. N-ar fi atunci în zadar acțiunile Lui?” După părerea omului, nu ar trebui să fie așa, dar Dumnezeu este fericit să câștige chiar și doi oameni. Adevăratul scop al lui Dumnezeu nu este doar să-i câștige pe cei doi, ci să câștige mai mulți, dar dacă oamenii nu se trezesc și nu înțeleg, dacă toți Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu și I se împotrivesc, dacă toți sunt fără speranță și fără valoare, Dumnezeu ar prefera atunci să nu-i aibă. Aceasta e firea Lui. Unii spun: „Nu e acceptabil. N-ar râde atunci Satana?” Satana poate să râdă, dar nu este tot dușmanul învins al lui Dumnezeu? Dumnezeu tot a câștigat omenirea – mai mulți dintre oameni care se pot răzvrăti împotriva Satanei și nu-i îndură controlul. Dumnezeu a câștigat ființe create adevărate. Oare cei care n-au fost câștigați de Dumnezeu sunt apoi luați captivi de Satana? Nu ați fost desăvârșiți – sunteți în stare să-l urmați pe Satana? (Nu.) Unii spun: „Chiar dacă Dumnezeu nu mă vrea, tot nu-l voi urma pe Satana. Chiar dacă mi-ar oferi binecuvântări, nu le-aș primi.” Niciunul dintre cei pe care nu i-a câștigat Dumnezeu nu-l urmează pe Satana – nu câștigă astfel Dumnezeu slavă? Oamenii au o noțiune despre numărul de persoane pe care le câștigă Dumnezeu sau despre scara la care le câștigă; ei cred că Dumnezeu n-ar trebui să câștige doar atât de puțini. Capacitatea omului de a-și forma o astfel de noțiune se datorează, într-o privință, faptului că nu poate pătrunde mintea lui Dumnezeu și nu poate înțelege ce fel de persoană vrea El să câștige – există mereu o distanță între om și Dumnezeu; în altă privință, faptul că omul nutrește o astfel de noțiune este un mod prin care se consolează singur și se eliberează în ceea ce privește destinul și viitorul său. Omul crede: „Dumnezeu a câștigat atât de puțini oameni – ar fi magnific să ne câștige pe toți! Dacă n-ar renunța la nimeni, ci i-ar cuceri pe toți și toți ar fi desăvârșiți în cele din urmă, iar discuția despre alegerea și mântuirea oamenilor de către Dumnezeu ar da roade, la fel și lucrarea Lui de gestionare, atunci n-ar fi umilit Satana cu atât mai mult? N-ar dobândi Dumnezeu mai multă slavă?” Motivul pentru care poate spune asta este, parțial, că nu-L cunoaște pe Creator și, parțial, că are propriul motiv egoist: este îngrijorat în legătură cu viitorul lui, așa că îl leagă de gloria Creatorului și, astfel, este liniștit în inima lui, gândindu-se că poate împăca și capra și varza. În plus, crede următoarele: „Câștigarea oamenilor și umilirea Satanei de către Dumnezeu este o dovadă puternică a înfrângerii Satanei. Înseamnă să omori doi iepuri dintr-o lovitură!” Oamenii se pricep foarte bine să descopere beneficii pentru ei înșiși. Această noțiune e destul de inteligentă, nu-i așa? Oamenii au motive egoiste și nu există oare o urmă de răzvrătire în aceste motive? Nu există o cerință față de Dumnezeu? Există în ea o împotrivire nerostită față de Dumnezeu, și anume: „Ne-ai ales, ne-ai condus, ai trudit atât de mult asupra noastră, ne-ai dăruit viața și întreaga Ta făptură, ne-ai dăruit cuvintele Tale și adevărul și ne-ai făcut să Te urmăm în toți acești ani. Ce pierdere ar fi dacă n-ai putea să ne câștigi în cele din urmă.” O astfel de scuză este o încercare de a-L șantaja pe Dumnezeu, de a-L obliga să-i câștige. E un fel de a spune că nu vor ieși în pierdere dacă Dumnezeu nu-i câștigă și că Dumnezeu este Cel care va suferi o pierdere – este corectă această afirmație? În ea se află atât cerințele omului, cât și închipuirile și noțiunile sale: Dumnezeu face o lucrare atât de măreață, prin urmare trebuie să câștige oricât de mulți oameni. De unde provine acest „trebuie”? Provine din noțiunile și închipuirile omului, din cerințele lui irezonabile și din vanitatea lui, dar și dintr-un amestec al firii lui intransigente și feroce.

Trebuie să avem părtășie despre astfel de noțiuni ale omului dintr-o altă perspectivă. Unii gândesc: „Întrucât Creatorului nu-I pasă câți oameni câștigă și crede că va câștiga doar câți va câștiga, întrucât aceasta este atitudinea Lui, cum ar trebui să cooperăm cu El? Este în regulă dacă doar credem ocazional și nu luăm acest lucru foarte în serios? În orice caz, nici Dumnezeu nu ia acest lucru în serios, așa că nu avem de ce să fim atât de serioși când răspundem cerințelor Lui și nici să-l considerăm ocupația noastră principală sau preocuparea noastră de-o viață. Acum că știm ce gândește Dumnezeu, n-ar trebui să ne schimbăm modul de viață?” Este această opinie corectă sau greșită? (Este greșită.) Oamenilor le-a fost explicată clar atitudinea lui Dumnezeu și o înțeleg, prin urmare ar trebui să renunțe la noțiunile lor. După ce renunță la noțiunile lor, ce ar trebui să facă oamenii, cum ar trebui să aleagă, să înțeleagă și să se ocupe de această chestiune, astfel încât să aibă opinia și atitudinea pe care se cuvine cel mai mult să le aibă? În primul rând, în ceea ce privește opiniile lor, oamenii ar trebui să încerce să cugete la ele. Odată ce o persoană crede în Dumnezeu, are o închipuire nedeslușită despre venerarea și prețuirea Lui. Își spune în sinea ei: „Dumnezeu este atotputernic, omnipotent și, din moment ce a ales un grup de oameni din sânul acestei umanități corupte, va putea cu siguranță să-i facă să fie compleți. Prin urmare, vom fi negreșit binecuvântați, este o certitudine.” Oare în spatele acestei „certitudini” nu se află o mentalitate de a-și încerca norocul? Dorința de a câștiga binecuvântări și aprobarea lui Dumnezeu fără a urmări adevărul sau a îndura judecata și mustrarea Lui este atitudinea pe care omul se cuvine să o aibă cel mai puțin. Nu adopta mentalitatea de a-ți încerca norocul – norocul este marele dușman. Ce fel de mentalitate este să-ți încerci norocul? Care dintre stările, gândurile, ideile, atitudinile, noțiunile și opiniile tale au în spatele lor mentalitatea de a-ți încerca norocul? Poți detecta acest lucru? Dacă îl detectezi și observi existența unei mentalități de a-ți încerca norocul pentru a câștiga binecuvântări, cum ar trebui să procedezi pentru a o schimba? Cum ar trebui să o rezolvi? Acestea sunt probleme practice. Trebuie să fii conștient de mentalitatea de a-ți încerca norocul. Trebuie să o rezolvi. Dacă nu o rezolvi, este posibil să-ți pună piedici și vei avea de suferit. Așadar, ce lucruri implică mentalitatea de a-ți încerca norocul? Unii își spun: „Cred în Dumnezeu și chiar mi-am părăsit familia și locul de muncă. Orice ar fi, chiar dacă n-am făcut un serviciu merituos, am muncit din greu și, chiar dacă n-am muncit din greu, m-am obosit, așa că, atât timp cât Îl urmez pe Dumnezeu până la capăt, aș putea deveni unul dintre biruitori, unul dintre cei mântuiți, unul dintre cei binecuvântați, unul dintre oamenii din Împărăția lui Dumnezeu.” Aceasta este o mentalitate de a-ți încerca norocul. Nu are toată lumea această mentalitate? Cel puțin, majoritatea celor care lasă totul în urmă pentru a-L urma pe Dumnezeu și a-și îndeplini îndatoririle cu normă întreagă au acest tip de mentalitate. Oare mentalitatea de a-ți încerca norocul nu este un fel de noțiune? (Ba da.) De ce spun că este un fel de noțiune? Pentru că, atunci când nu ai înțeles sau nu ai priceput intenția și atitudinea pe care le are Creatorul față de această chestiune, pur și simplu te aștepți în mod subiectiv la un final bun și urmărești subiectiv – așa abordezi situația. Este un fel de noțiune. Pentru Creator, oare o astfel de noțiune nu este un fel de șantaj? Nu este o cerință irezonabilă? E ca și cum ai spune: „Întrucât Te-am urmat, am lăsat totul în urmă și am venit în casa lui Dumnezeu să-mi îndeplinesc datoria cu normă întreagă, trebuie să fiu considerat o persoană care s-a supus rânduielilor Creatorului, nu-i așa? Deci pot avea un viitor promițător acum? Viitorul meu n-ar trebui să fie nedeslușit – ar trebui să fie ușor de văzut.” Aceasta e o mentalitate de a-ți încerca norocul. Cum se rezolvă o astfel de mentalitate? Trebuie să cunoști firea lui Dumnezeu. Acum că am avut părtășie astfel, toată lumea ar trebui să înțeleagă în esență următoarele: „Deci asta crede Dumnezeu. Acestea sunt opinia și atitudinea Lui. Așadar, ce ar trebui să facem?” Oamenii ar trebui să-și lase deoparte mentalitatea de a-și încerca norocul. Ca să lași deoparte această mentalitate, este oare suficient să spui: „Am lăsat-o deoparte și nu voi mai avea astfel de gânduri. Îmi voi trata datoria cu seriozitate, îmi voi asuma responsabilitatea și voi lucra mai mult”? Nu e atât de simplu – când cineva capătă mentalitatea de a-și încerca norocul, în sinea sa apar unele gânduri și practici și, mai mult, vor fi dezvăluite unele firi. Aceste lucruri ar trebui rezolvate prin căutarea adevărului. Unii spun: „Dacă am înțeles intenția și atitudinile lui Dumnezeu, n-am scăpat de mentalitatea de a-mi încerca norocul?” Ce fel de întrebare e asta? Este lipsită de înțelegere spirituală; este o vorbă goală. Atunci cum se rezolvă această problemă? Trebuie să te întrebi: „Ce ar trebui să fac dacă Dumnezeu îmi ia totul? Oare tot ce-I dedic și tot ce sacrific pentru El sunt dăruite de bunăvoie sau sunt încercări de a mă târgui cu El? Dacă am intenția de a mă târgui cu El, nu e bine. Va trebui să mă rog lui Dumnezeu și să caut adevărul pentru a rezolva asta.” În plus, în timp ce practici și îți îndeplinești datoria, ar trebui să afli ce adevăruri-principii nu înțelegi, ce acțiuni ale tale se împotrivesc cerințelor și intențiilor lui Dumnezeu, ce fel de cale e greșită, fiind calea dezastrului, și ce fel de cale este cea care poate primi aprobarea Lui. Ce alte lucruri implică o mentalitate de a-ți încerca norocul? Există oameni care, după ce s-au îmbolnăvit de o boală gravă, sunt salvați de Dumnezeu și nu mai sunt bolnavi. Aceștia își spun: „Credeți cu toții în Dumnezeu ca să alergați după binecuvântări. Eu sunt diferit. Marea iubire a lui Dumnezeu m-a adus aici; El mi-a dat circumstanțe și experiențe speciale care m-au făcut să cred în El, așa că mă iubește mai mult decât pe voi, mă tratează cu un har deosebit și, în cele din urmă, voi avea o șansă mai mare de a supraviețui decât voi.” Ei cred că au o relație extraordinară, specială cu Dumnezeu – că relația lor cu El este diferită de cea a oamenilor obișnuiți. Datorită experienței lor speciale, se consideră extraordinari și ieșiți din comun și, prin urmare, au un soi de certitudine că vor reuși. Se definesc drept categoric diferiți de ceilalți și sunt convinși de capacitatea lor de a supraviețui – și aceasta este o mentalitate de a-ți încerca norocul. Sunt alții care și-au asumat o lucrare importantă și al căror statut este înalt. În comparație cu alții, aceștia suferă puțin mai mult, sunt emondați puțin mai mult, se mențin puțin mai ocupați și vorbesc puțin mai mult. Își spun: „Am fost plasat într-o poziție importantă de Dumnezeu și de casa Lui și sunt în grațiile fraților și surorilor. Ce onoare este! Nu înseamnă că voi fi binecuvântat înaintea altora?” Și aceasta este o mentalitate de a-ți încerca norocul și un tip de noțiune.

Tocmai am vorbit despre unele manifestări practice și stări de încercare a norocului. Ce alte stări, manifestări sau lucruri care apar adesea și există în mod obișnuit în mintea oamenilor țin de încercarea norocului? Pe lângă cei care au experiențe speciale, un statut înalt și care au lăsat totul în urmă cu scopul de a se sacrifica pentru Dumnezeu cu normă întreagă, există și cei care sunt calificați, care îndeplinesc unele îndatoriri speciale și au unele talente speciale – toți acești oameni au o mentalitate de a-și încerca norocul. La ce se referă termenul „calificat”? De exemplu, unii care predică Evanghelia cred că, dacă vor câștiga peste 10 oameni, vor fi dat 10 roade și vor avea șanse de 10% să fie binecuvântați, dacă vor da 50 de roade, vor avea șanse de 50% și dacă vor da 100 de roade, vor avea șanse de 100%. Acesta este un fel de noțiune, un fel de târguire și, mai presus de toate, înseamnă că-și încearcă norocul. Dacă pot evalua lucrarea lui Dumnezeu în timp ce se agață de aceste noțiuni și de această mentalitate de a-și încerca norocul, se numește aceasta credință în Dumnezeu? Pe ce cale merg ei? Nu este ceva greșit în modul în care urmăresc? De ce iau naștere aceste lucruri în ei? De ce se agață de ele și refuză să le dea drumul? Unii spun că motivul este necunoașterea lui Dumnezeu. E corect? E o vorbă goală. Atunci care este, mai exact, motivul? Oamenii care se agață mereu de astfel de opinii și atitudini, care au aceste noțiuni și sunt deosebit de încăpățânați când se agață de ele – depun ei un efort serios în ceea ce privește cuvintele lui Dumnezeu? (Nu.) Au mereu o atitudine superficială față de cuvintele lui Dumnezeu, mai exact, atitudinea și opinia cuiva care privește ca prin ceață. Sunt de părere că, în credința lor în Dumnezeu, trebuie doar să știe cât de mult au suferit pentru Dumnezeu, ce preț au plătit, ce merite au câștigat, ce talente speciale au, cât de pricepuți sunt, cât de înalt este statutul lor, ce fel de „momente de tovărășie în fața adversității” au trăit cu Dumnezeu, ce experiențe speciale au avut, ce lucruri speciale le-a dăruit Dumnezeu sau ce har și binecuvântări le-a dat și care sunt diferite de ce le-a dat altora – cred că este destul. Indiferent cât de mult se agață de aceste opinii, nu s-au gândit niciodată dacă aceste opinii ale lor sunt corecte, cu care dintre cuvintele lui Dumnezeu și dintre principiile lucrării Lui intră în conflict aceste opinii, dacă acestea au fost validate de Dumnezeu sau dacă El lucrează în felul acesta ori săvârșește lucrurile în acest mod. Nu le-a păsat niciodată de aceste probleme. Până acum, doar au cugetat, au meditat și au visat în mintea lor. Ce a devenit, așadar, adevărul pentru ei? A devenit o decorație. Deși acești oameni cred în Dumnezeu, credința lor nu are nicio legătură cu Dumnezeu sau cu adevărul. Deci cu ce are legătură credința lor? Are legătură doar cu noțiuni, închipuiri și cu dorințele proprii, precum și cu binecuvântările și destinațiile lor viitoare. N-au depus efort pentru adevăr, așa că ajung să aibă aceste rezultate.

Prin părtășia de astăzi, acum că ați dobândit o anumită înțelegere despre modul în care lucrează Dumnezeu sau despre opiniile și atitudinea Lui, poate acest lucru să aibă vreun efect și să obțină rezultate în ceea ce privește urmărirea cunoașterii lui Dumnezeu, urmărirea adevărului și a intrării în viață de către voi? Vă poate schimba opiniile greșite, astfel încât să renunțați la noțiunile voastre? (Da.) Ce trebuie să facă oamenii în acest sens? (Să renunțe la noțiunile lor și să acționeze conform standardelor cerute de Dumnezeu.) Trebuie să înțelegi că, din moment ce Dumnezeu a exprimat astfel de cerințe și de hotărâri, le va duce cu siguranță la îndeplinire. În cele din urmă, cuvintele lui Dumnezeu nu vor fi în zadar – toate vor fi îndeplinite și împlinite. Dacă ai impresia că Dumnezeu nu va realiza neapărat lucrurile despre care vorbește, aceasta e noțiunea și închipuirea omului și, de asemenea, înseamnă că te îndoiești de Dumnezeu și Îl judeci. Sunt unii care spun: „Cum a putut Dumnezeu să facă asta? Cum a putut să Se mulțumească mântuind doar atâția oameni? Nu este dragostea Lui măreață și infinită? Răbdarea lui Dumnezeu este infinită, la fel și toleranța și mila Lui.” Au tot felul de scuze pentru că nu urmăresc adevărul, își lasă o cale de ieșire convenabilă pentru a putea păși pe propria cale și ignoră cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu și apariția Creatorului. Știu foarte bine în inimile lor că acesta e adevărul și, totuși, speră să nu fie așa. Există un element de neîncredere în ceea ce fac, precum și un element de concurență împotriva Creatorului, de conflict cu El și de șantajare a Lui. Care este scopul pentru care spun aceste cuvinte? Unii zic: „Vrei să ne dai un semnal de alarmă, să ne sperii sau să ne faci să înțelegem că aceia care vor să dea înapoi pot să dea înapoi, că aceia care devin slabi sau negativiști pot să rămână slabi sau negativiști și că aceia care doresc să-și trăiască viața pot pur și simplu să-și trăiască viața. Lucrarea lui Dumnezeu nu va dura foarte mult și, în plus, Dumnezeu nu are nevoie de atât de mulți oameni, așa că hai să mergem fiecare pe drumul nostru!” Așa stau lucrurile? (Nu.) Indiferent ce spune Dumnezeu sau cum spune, ceea ce îi face pe oameni să înțeleagă este că intențiile Lui și ceea ce îi face să priceapă este adevărul. Așadar, ce cale ar trebui să urmeze ei? Ar trebui să urmeze calea lui Dumnezeu. La ce ar trebui să reflecteze și ce ar trebui să caute să rezolve? Toate noțiunile, închipuirile și cerințele care sunt ostile față de Dumnezeu. Toate aceste lucruri sunt contrare adevărului. Trebuie să renunți la ele, trebuie să le alungi din inima ta și nu mai trebuie să fii afectat sau controlat de ele. Trebuie să fii capabil să vii cu adevărat înaintea lui Dumnezeu și să accepți judecata, mustrarea și emondarea cuvintelor Lui, trebuie să fii curățit de firile tale corupte și să te supui orchestrării și rânduielilor lui Dumnezeu. În plus, trebuie să reflectezi în mod constant la lucrurile din tine care sunt incompatibile cu Dumnezeu și contrare adevărului, la firile tale corupte, la opiniile tale incorecte privind diverse chestiuni și la diferitele noțiuni și închipuiri ale omului. Odată ce reflectezi la aceste lucruri, le înțelegi clar și cauți adevărul pentru a le rezolva o dată pentru totdeauna, vei fi pornit pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu și doar atunci vei fi în stare să asculți de Dumnezeu și să te supui orchestrării și rânduielilor Sale.

Nu am terminat încă de disecat partea finală a poveștii „Pe cine să mă bazez?”, despre care tocmai am vorbit. Odată ce începe să creadă în Dumnezeu, o persoană vine înaintea Lui să se roage, să caute intențiile Lui, să accepte luminarea, iluminarea și călăuzirea Lui și să asculte fiecare cuvânt rostit chiar din gura lui Dumnezeu. În această perioadă, Dumnezeu folosește cuvinte clare pentru a le spune oamenilor care sunt intențiile Sale și tot ce trebuie să înțeleagă. Dumnezeu nu vrea să înțelegi doctrine și cuvinte și nici să înveți teologie. El nu folosește aceste cuvinte pentru a te educa să fii o persoană manierată, bună sau cu dorințe și aspirații – Dumnezeu nu vrea să fii o astfel de persoană. El vrea să-Și utilizeze cuvintele pentru a te ajuta să înțelegi de unde vin oamenii, cum ar trebui să trăiască și ce tip de cale ar trebui să urmeze. Totuși, după ce aud aceste cuvinte, oamenii nu țin seama de ele și se agață în continuare de propriile opinii și dorințe și chiar de propriile principii de comportament. De exemplu, unii spun: „Mi-am dorit dintotdeauna să fiu o persoană bună și nu cred că sunt prea departe de asta. Nu fac lucruri rele, nu le fac rău oamenilor, nu-i înșel și nu profit de ei și am devenit o persoană și mai bună de când am început să cred în Dumnezeu. Spun mereu adevărul, îi tratez pe alții cu sinceritate și ascult de rânduielile lui Dumnezeu și ale bisericii atunci când îmi îndeplinesc datoria – nu este suficient?” Oare au mulți oameni acest tip de gândire? Chiar pot credincioșii să răspundă cerințelor lui Dumnezeu bazându-se pe acest mod de gândire? Există multe adevăruri pe care Dumnezeu le cere oamenilor să le înțeleagă și multe lecții de învățat. Îndeosebi, adevărurile referitoare la viziuni sunt adevăruri pe care credincioșii în Dumnezeu trebuie să le dețină, fiind lucruri care pun bazele. Dacă nu înțeleg nici măcar aceste adevăruri, pot să obțină mântuirea? Dacă se bazează doar pe închipuiri, au o părere bună despre ei înșiși și nu urmăresc adevărul, mai sunt oare calificați să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu sau încercările și rafinarea Lui? Pot să obțină curățirea lui Dumnezeu și să fie desăvârșiți de El? (Nu.) În mod sigur nu pot. Numărul oamenilor din cadrul bisericii care nu urmăresc adevărul poate fi mai mare de jumătate sau chiar mai mare. Când chibzuiți la această situație, v-ați spune în sinea voastră: „Dumnezeu a spus atât de multe, dar oamenii tot nu înțeleg, așa că de ce nu-i luminează El pe acești oameni ignoranți și nesăbuiți? De ce nu spune El ceva mai mult, nu face puțin mai multă lucrare și nu depune mai mult efort pentru ei? De ce nu-i mișcă Duhul Sfânt și nu-i disciplinează, așa încât acești oameni ignoranți să nu mai fie ignoranți, iar cei nesăbuiți să nu mai fie nesăbuiți? De ce nu procedează Dumnezeu așa?” Este greșit. Nu a zis Dumnezeu destule? Mulți spun că Dumnezeu spune prea multe, că vorbește prea detaliat și chiar că este prea repetitiv. Știe deci cineva de ce trebuie El să vorbească astfel? Pentru că oamenii sunt prea intransigenți și răzvrătiți, nu acceptă niciodată cuvintele lui Dumnezeu și nu depun efort pentru adevăr – Dumnezeu nu-i va forța pe oamenii de acest fel. Dacă oamenii nu-I acceptă cuvintele, cum îi tratează El? Dumnezeu nu face niciodată nimic cu forța, așa lucrează El. Deja a spus atât de multe cuvinte, încât oamenii nici măcar nu le pot citi pe toate, deci cum îi poate forța pe oameni? De ce nu înțeleg ei intențiile minuțioase ale lui Dumnezeu? Protagonista poveștii, care a trăit o viață plină de durere, a citit și ea cuvintele lui Dumnezeu și a ascultat predicile Lui, ba chiar și-a petrecut tot timpul îndeplinindu-și datoria în biserică, dar, în cele din urmă, nu a înțeles pe cine anume se putea baza sau cum a apărut dorința ei și dacă aceasta se putea împlini sau nu – trebuie să existe o problemă în acest caz. De fapt, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, aceasta e o problemă foarte simplă. Trebuie doar să schimbi direcția, să te îndrepți în direcția dată de Dumnezeu și pe calea spusă de El, să crezi, să accepți, să te supui și să practici în mod statornic, fără îndoieli sau rețineri. Dar oamenii nu pot face asta. Ei se agață de propriile noțiuni, închipuiri și speranțe, precum și de iluziile ascunse în inimile lor. Ba chiar consideră aceste lucruri drept un fir de pai de care să se agațe sau, chiar mai rău, drept temelia pe care se bazează în existența lor, lăsând deoparte cuvintele lui Dumnezeu și direcția dată de El și ignorându-le. Deci cum tratează Dumnezeu acest lucru? Dacă nu recunoști și nu accepți lucrurile bune care ți se oferă, Dumnezeu ți le ia. Ce a câștigat o persoană odată ce îi sunt luate aceste lucruri? Nimic. Prin urmare, în adâncul inimii ei, această protagonistă nu mai știa răspunsurile la întrebări precum: „Este într-adevăr Dumnezeu Cel pe care mă pot baza? Pe cine mă pot baza, de fapt? Pe cine mă pot baza pentru a supraviețui, a obține binecuvântări și a-mi câștiga destinația viitoare?” Devenise deja tot mai nedumerită în legătură cu aceste întrebări. În final, care a fost regretul care i-a rămas în adâncul inimii? Că nu avea pe cine să se bazeze, în cine să aibă încredere. Cât de tragică și de deplorabilă a fost viața ei! Era nedumerită cu privire la semnificația rânduielilor Creatorului pentru oameni în această viață, nu știa aceste lucruri. După ce trecuse astfel prin viață și ajunsese la bătrânețe, tot nu putea să înțeleagă pe deplin, să ajungă la o concluzie exactă sau găsească o direcție și un scop precis în viață – când n-a putut obține nimic din toate acestea, ce a făcut Dumnezeu în privința asta? A tras o linie sub viața acestei persoane. Dumnezeu făcuse deja tot ce s-ar fi putut face. Rânduise medii, o luminase și o îndrumase și chiar îi dăduse motivația de a-și continua viața când suferea cel mai mult sau când se confrunta cu situații disperate. Dumnezeu îi îngăduise cu iubire și sprijin nețărmurit să trăiască până în acest punct. Și cu ce scop? Pentru a o face să se schimbe. Care este rostul de a te schimba? De a înțelege că nu există nimeni pe care te poți baza, că nu trebuie să te bazezi pe nimeni, că nu trebuie să încerci să-ți creezi o viață fericită pe cont propriu, că nu trebuie să dai naștere dorințelor și că, în afară de Creator, nimeni nu-ți poate orchestra sau controla destinul, nici măcar tu însuți. Care este alegerea pe care ar trebui să o faci? Să vii înaintea Creatorului fără cuvinte de nemulțumire sau cerințe, să asculți ce spune El și să-I urmezi calea. Fie că e vorba de durere sau de boală, totul face parte din viața umană care trebuie experimentată. Când o linie e pe cale să fie trasă sub viața unei persoane și ea nu înțelege toate acestea, ce altceva face Dumnezeu? Nu mai face nimic, ceea ce înseamnă și că Dumnezeu a renunțat la acea persoană. De ce nu mai face nimic? Pentru că persoana a trăit mereu în cadrul noțiunilor sale, în cadrul dorințelor și perseverenței sale și a tratat tot ce a orchestrat Dumnezeu cu o atitudine intransigentă, încăpățânată, neprihănită de sine și competitivă. Prin urmare, când viața unei persoane este pe cale să se încheie și ea a trecut pas cu pas prin aceste medii sau procese pregătite de Dumnezeu, dar cunoștințele sale despre Creator nu s-au schimbat câtuși de puțin și nu înțelege deloc destinul vieții umane, este de la sine înțeles ce înseamnă viața ei, iar Creatorul nu va mai interveni și nu va mai face nimic. Acesta este modul în care lucrează Dumnezeu.

Ce noțiuni și închipuiri iau naștere în oameni ca urmare a modului în care lucrează Dumnezeu? Când văd că Dumnezeu îi elimină pe alții, unii oameni capătă noțiuni și spun: „Această persoană a cunoscut atât de multă durere în viață, nu-I este milă Creatorului de ea?” Ce reprezintă mila? (Dăruirea harului.) Poate dăruirea harului să determine destinul cuiva? Îi poate schimba destinul? Îi poate schimba opiniile? (Nu.) Prin urmare, indiferent câte binecuvântări, haruri și plăceri materiale îi dăruiește Creatorul unei persoane, dacă aceste lucruri nu o pot îndemna sau ajuta să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu sau să meargă pe calea cea dreaptă în viață și, în cele din urmă, să meargă pe calea indicată oamenilor de Dumnezeu și să înțeleagă ce sunt toate lucrurile pe care le experimentează în viața ei, atunci toată lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu asupra sa va fi în zadar și, cu siguranță, va fi trasă o linie sub perioada din viață în care acea persoană a crezut în Dumnezeu. Ce noțiuni au tendința să ia naștere în oameni? „Dumnezeu e tolerant și răbdător, iar dragostea Lui e puternică și vastă. De ce nu poate iubi o astfel de persoană?” Cum se manifestă dragostea lui Dumnezeu? Oare o iubește cu adevărat pe acea persoană sau nu? A produs dragostea Lui vreun rezultat asupra acelei persoane? Când nu există niciun rezultat, cum se manifestă dragostea lui Dumnezeu? Cum se manifestă firea Lui? Cum procedează Dumnezeu în lucrarea Sa? De fapt, înainte să facă ceva, El a ales deja acea persoană, a lucrat asupra ei și S-a gândit cum să-i prestabilească întreaga viață și să o orchestreze potrivit căii Sale. Intențiile lui Dumnezeu se află în spatele tuturor acestor lucruri. Nu este aceasta dragostea Lui? (Ba da.) Deja este dragostea Lui. Pe măsură ce acea persoană trece prin fiecare proces din viața ei, Dumnezeu îi arată milă și grijă, o protejează, îi dăruiește motivație și stabilește unele medii, protejând-o constant în timp ce-și îndeplinește misiunea în această viață. Pe parcursul acestui proces, oricât de perseverentă, încăpățânată, arogantă sau intransigentă este acea persoană, Dumnezeu o ajută permanent să treacă fără probleme prin viață, potrivit căii Lui, cu dragostea și mărinimia Creatorului și cu responsabilitatea lui Dumnezeu. Indiferent câte primejdii și ispite întâmpină în viață sau chiar de câte ori se simte disperată și vrea să se sinucidă, Dumnezeu o îndrumă prin această viață potrivit căii Sale. Fără îndrumarea lui Dumnezeu, cu siguranță n-ar trece prin viață fără probleme, deoarece ar fi asaltată de tot soiul de tentații, ispite sau primejdii. Așadar, aceasta e întru totul dragostea lui Dumnezeu. În noțiunile lor, oamenii cred că dragostea lui Dumnezeu ar trebui să fie lipsită de astfel de dureri, necazuri și lucruri contrare sentimentelor lor. De fapt, Dumnezeu le acordă permanent milă, har și binecuvântări, într-un mod iubitor și tolerant. În cele din urmă, El exprimă și adevărul cu mare răbdare și dragoste, pentru ca oamenii să înțeleagă adevărul și să câștige viața. Dumnezeu folosește diverse metode pentru a obține rezultate, îndrumând oamenii pas cu pas așa încât să înțeleagă viața umană și să știe să ducă o viață plină de sens. Care este scopul lui Dumnezeu când Își face lucrarea astfel? Vorbind la un nivel mai puțin profund, scopul Său este ca oamenii să se poată elibera de toată durerea care se abate asupra lor în viață, precum și de toată durerea pe care o provoacă ei înșiși; la un nivel mai profund, scopul Său este să-i facă să trăiască fericiți, să-și trăiască viața ca oameni normali, reali și să trăiască sub îndrumarea Creatorului. Toată lumea are însă libertate. Dumnezeu a creat liberul arbitru și facultatea de a gândi pentru oameni. Ulterior, ei au acceptat multe lucruri din această lume și societate, cum ar fi cunoștințele, cultura tradițională, tendințele sociale, educația familială și așa mai departe. Dumnezeu a urât mereu aceste lucruri care vin de la Satana și le expune, astfel încât oamenii să cunoască absurditatea și ipocrizia lor și incompatibilitatea lor deplină cu adevărul. Totuși, Dumnezeu nu-i izolează niciodată pe oameni și nu-i ține la distanță față de aceste lucruri satanice. Dimpotrivă, îi lasă să le experimenteze și să le deslușească așa cum sunt și, prin aceasta, să câștige experiențe corecte de viață și o înțelegere corectă. Când întregul proces se încheie și Dumnezeu a făcut tot ce se cuvine să facă, oamenii câștigă atât cât sunt capabili să câștige. Așadar, în această etapă finală, ce noțiuni iau naștere în oameni? Că Dumnezeu a abandonat pe cineva, ceea ce le dă senzația că El nu ține seama de sentimentele lor. Atunci ei simt că fărâma de speranță pe care acea persoană a fost capabilă să o pună în Dumnezeu a fost spulberată, simțind că este oarecum o cruzime. Când au această senzație de cruzime, noțiunile lor sunt și ele expuse. Vrei să fii un om bun și să ajuți acea persoană să fie mântuită. Este ceva util? Acea persoană a crezut în Dumnezeu atâția ani fără să urmărească deloc adevărul și nu a câștigat nimic. Vrei să-ți fie milă de ea și să o ajuți, dar poți să o aprovizionezi cu adevărul? Poți să-i dai viață? Pur și simplu nu poți face asta, așa că de ce ai noțiuni despre Dumnezeu? Lucrarea pe care o face El este corectă și rezonabilă pentru toți. Dacă ei personal nu acceptă adevărul și nu se supun lucrării lui Dumnezeu, cum poți să te plângi că Dumnezeu nu i-a mântuit? Cu siguranță aici există destul de multe noțiuni ale oamenilor. Aceștia nutresc foarte multe noțiuni despre lucrarea lui Dumnezeu, cum ar fi: „Din moment ce Dumnezeu a făcut atât de multe, de ce nu realizează pe deplin această ultimă etapă? Nu pare să fie ceea ce vrea să facă, nici n-ar trebui făcut de Dumnezeu. Din moment ce Dumnezeu a făcut o lucrare atât de măreață, ar trebui să le îngăduie tuturor celor care cred în El să fie mântuiți. Doar o astfel de realizare ar fi rezultatul perfect al lucrării Lui. De ce a eliminat Dumnezeu această persoană? Este ceva ce Îi contrazice dragostea și mila față de oameni și este posibil ca aceștia să înțeleagă greșit! De ce ar face Dumnezeu lucrurile astfel? Nu este ușor nepăsător față de sentimentele oamenilor?” Chiar așa e firea dreaptă a lui Dumnezeu. Aceasta este firea Lui dreaptă. Experimentați-o și, într-o zi, veți înțelege.

Discuția pe care tocmai am purtat-o se referă la unele dintre noțiunile și închipuirile oamenilor privind lucrarea lui Dumnezeu. Unele dintre ele sunt închipuiri ale oamenilor, iar altele sunt cerințele lor de la Dumnezeu, altfel spus, oamenii cred că Dumnezeu ar trebui să facă una sau alta. Când lucrarea lui Dumnezeu nu se conformează noțiunilor tale și intră în conflict cu cerințele sau închipuirile tale, te vei supăra și întrista și-ți vei spune: „Nu ești dumnezeul meu, dumnezeul meu n-ar fi așa cum ești tu.” Dacă El nu este Dumnezeul tău, atunci cine este dumnezeul tău? Când aceste lucruri nu sunt rezolvate, oamenii trăiesc adesea în aceste stări și noțiuni, iar în mintea lor adoptă deseori aceste noțiuni și cerințe pentru a evalua lucrarea lui Dumnezeu, pentru a judeca dacă felul în care procedează este bine sau rău și pentru a evalua corectitudinea căii pe care merg – acest lucru va duce la necazuri. Urmezi o cale care nu are nicio legătură cu cerințele lui Dumnezeu, așadar chiar dacă aparent Îl urmezi pe Dumnezeu și Îi asculți predicile și cuvintele, va consta rezultatul final în dobândirea mântuirii? Nu. Prin urmare, pentru a dobândi mântuirea prin credința în Dumnezeu, nu este cert că, acceptând lucrarea Lui și intrând în viața bisericii, vei face parte din lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu și că vei fi unul dintre cei pe care Dumnezeu îi va mântui și desăvârși, ceea ce înseamnă că ai fost deja mântuit sau că vei fi mântuit cu siguranță. Nu este cazul. Sunt doar noțiuni și închipuiri umane, precum și un raționament și o judecată umană.

Rezumați voi: care sunt noțiunile umane implicate în această poveste pe care tocmai v-am spus-o? După ce le-ați rezumat, citiți-le cu voce tare. (Dumnezeule, am rezumat patru noțiuni: în primul rând, oamenii simt că Dumnezeu ar trebui să le îndeplinească dorințele și lucrurile pe care le urmăresc, dacă sunt rezonabile și nu merg prea departe. În al doilea rând, au impresia că, dacă Dumnezeu a plătit un preț atât de mare lucrând asupra lor și ei tot nu înțeleg, Dumnezeu ar trebui să facă o lucrare supranaturală pentru a-i lumina instantaneu și a-i anunța care este calea cea dreaptă în viață, în loc să-i facă să sufere atât de multe greutăți în viață, să-i facă să bâjbâie pe cont propriu, să experimenteze personal și să treacă prin evenimente. În al treilea rând, oamenii au noțiuni despre firea dreaptă a lui Dumnezeu. Potrivit lor, dacă Dumnezeu a plătit un preț atât de mare lucrând asupra lor, în cele din urmă trebuie să existe un rezultat final, și anume că trebuie să fie câștigați de Dumnezeu. În al patrulea rând, în spatele credinței oamenilor în Dumnezeu există ceva din mentalitatea de a-și încerca norocul.) Mai sunt și altele? Cine Îmi poate spune? (O altă noțiune este că, întrucât Dumnezeu a lucrat în toți acești ani și a făcut o lucrare atât de măreață, ar trebui să câștige mai mulți oameni și că, în cazul în care câștigă doar câțiva oameni, nu este lucrarea lui Dumnezeu.) Sunt cinci noțiuni. Mai sunt și altele? (M-am gândit la una, și anume că, atunci când oamenii au unele experiențe speciale, cum ar fi să fie arestați și persecutați, iar pe parcurs au interacțiuni sincere cu Dumnezeu și o mărturie sinceră, le consideră un fel de capital și cred că pot câștiga aprobarea lui Dumnezeu și, astfel, șansele lor de supraviețuire vor fi mai mari fiindcă au o astfel de mărturie bazată pe experiență.) (În plus, din punctul de vedere al oamenilor, cu cât lucrarea lor este mai importantă și cu cât plătesc un preț mai mare, cu atât mai mult vor câștiga aprobarea lui Dumnezeu și cu atât este mai probabil să fie mântuiți.) Altfel spus, oamenii cred că șansele lor de a câștiga aprobarea lui Dumnezeu depind de prețul pe care îl plătesc și că acestea două trebuie să fie direct proporționale, și nu invers proporționale sau fără legătură, și că trebuie să fie legate între ele – aceasta este o noțiune. Am ajuns la șapte. Ce altceva? (Există un alt aspect, și anume părerea oamenilor că, dacă Dumnezeu vrea ca ei să înțeleagă adevărul, ar putea să-i lumineze pentru a-i face să înțeleagă și că n-ar trebui să-i testeze pe oameni, să-i priveze de unele lucruri sau să-i facă să sufere, deoarece Dumnezeu îi iubește pe oameni, iar a-i face să sufere nu este dragoste.) Aceasta e o noțiune despre dragostea lui Dumnezeu. Ce alte noțiuni mai există? (Oamenii cred că ar fi mai bine ca Dumnezeu să-i câștige pe toți. Satana ar fi umilit și, în plus, Dumnezeu va fi câștigat omenirea. Dar, de fapt, acesta este un mod de gândire egoist și abject al oamenilor, fiind doar pentru binele propriu.) Au o închipuire perfectă privind rezultatele lucrării lui Dumnezeu. Aceasta e o noțiune. Pe lângă acel scop egoist și abject al oamenilor, ei cred că toate acestea pe care le face Dumnezeu ar trebui să aibă un început și un sfârșit, iar finalul trebuie să fie perfect, în acord cu dorințele lor, în concordanță cu închipuirile lor și cu năzuința lor de a avea lucruri frumoase. Totuși, când lucrarea lui Dumnezeu se încheie, deseori faptele nu sunt în concordanță cu închipuirile oamenilor și este posibil ca finalul tuturor acestora să nu fie perfect, așa cum își închipuie ei. Desigur, ei nu vor să vadă că nu vor rămâne mulți oameni când se va încheia lucrarea lui Dumnezeu, la fel ca în Epoca Legii, când au fost puțini credincioși ca Iov care se temeau de Dumnezeu și se fereau de rău. Oamenii simt că rezultatele lucrării lui Dumnezeu nu ar trebui să fie așa, deoarece El este atotputernic și așa definesc ei atotputernicia Lui. Această definiție a atotputerniciei lui Dumnezeu este în sine o noțiune, un concept de perfecționism închipuit de oameni, neavând nicio legătură cu ceea ce vrea să facă Dumnezeu și cu principiile pe baza cărora Își săvârșește lucrarea. Ce alte noțiuni mai există? (Când cred în Dumnezeu, oamenii nu reflectează la calea pe care merg, nici la modul în care se pot elibera de corupție și obține mântuirea. În schimb, consideră că Dumnezeu este atotputernic și că oamenii se vor schimba dacă Dumnezeu spune că îi va face să se schimbe.) Dumnezeu le spune oamenilor cum să se schimbe, dar ei nu-I pun cuvintele în practică și nu se schimbă, chiar dorind întruna să fie scutiți de acest efort și să fie schimbați de Dumnezeu. Aceasta e un fel de închipuire deșartă și un fel de noțiune. Mai sunt altele? (Oamenii cred că o persoană care a suferit mult și a ajuns în multe impasuri în viață ar trebui să aibă un final bun în cele din urmă și că Dumnezeu n-ar trebui să renunțe la ea. În final, când nu este câștigată de Dumnezeu, iar El vrea să renunțe la această persoană, oamenii vor adopta perspectiva „persoanei bune” în privința tuturor lucrurilor făcute de Dumnezeu și vor simți că acțiunile Lui sunt prea nepăsătoare față de sentimentele lor și prea crude.) Care este problema aici? Ați descris doar câteva chestiuni și unele dintre înțelegerile voastre perceptuale, fără să menționați că aceasta e o problemă referitoare la noțiuni. Care este noțiunea principală a oamenilor în acest caz? Aceștia cred că Dumnezeu mântuiește o persoană în funcție de cât de deplorabilă este și de cât de mult a suferit. Cred că, atunci când Dumnezeu decide finalul persoanei, ar trebui să-Și arate inima milostivă, mărinimia, toleranța, dragostea și mila, deoarece această persoană a suferit atât de mult și viața ei este de-a dreptul deplorabilă. Indiferent dacă acea persoană înțelege sau nu adevărul și indiferent cât de mult se supun lui Dumnezeu, oamenii cred că El nu ar trebui să țină cont de aceste lucruri, ci să ia în considerare cât de deplorabilă este persoana respectivă, că a suferit multă durere, că se agață cu atâta tenacitate de visul ei și să facă o excepție, îngăduindu-i să fie mântuită – aceasta e o noțiune a oamenilor. Ei au multe „ar trebui” și le folosesc pe toate pentru a determina ce ar trebui să facă Dumnezeu și pentru a-I defini acțiunile. Când faptele dezvăluie că Dumnezeu nu a făcut lucrurile astfel, între oameni și Dumnezeu intervine un dezacord și înlăuntrul oamenilor apare înțelegerea greșită a lui Dumnezeu. Așadar, este doar o înțelegere greșită? De aici ia naștere și răzvrătirea oamenilor. Acestea sunt relele și consecințele pe care le atrag noțiunile asupra oamenilor.

În centrul discuțiilor noastre se află noțiunile. Prin povestea despre care tocmai am discutat, oamenii pot vedea că protagonista a folosit multe noțiuni pentru a evalua tot ce orchestrase Dumnezeu și, după tot ce i s-a întâmplat protagonistei și după modul în care a tratat-o Dumnezeu, oamenii își formează multe gânduri și cerințe în privința lui Dumnezeu – toate acestea fiind noțiuni. Spune-Mi, ce alte noțiuni au oamenii? (Ei cred că, întrucât Dumnezeu a făcut o lucrare atât de măreață, ar trebui să câștige mai mulți oameni. Dar Dumnezeu spune că, dacă poate câștiga doar câțiva oameni, doar atâția va câștiga, prin urmare ei cred că lui Dumnezeu nu-I place să câștige mulți oameni și, astfel, încetează să urmărească.) Noțiunile afectează ceea ce urmăresc oamenii. Trebuie făcută o corecție aici. Nu e ca și cum lui Dumnezeu nu I-ar plăcea să câștige mulți oameni; Îi place. Există o întrebare aici. Când Dumnezeu determină în cele din urmă finalul oamenilor, pe ce bază spune El că nu va mai lucra asupra lor și, în schimb, va renunța la ei? Dumnezeu are un standard aici, care este totodată un principiu și o cerință minimă. Dacă ai noțiuni despre acest standard, principiu sau cerință minimă sau dacă nu-l poți vedea limpede, în sinea ta vor lua naștere unele conflicte cu Dumnezeu sau închipuiri despre El. Unii spun: „Dumnezeu a depus atât de mult efort asupra ei, dar femeia nu s-a schimbat și n-a renunțat la dorința ei, ba chiar s-a agățat de ea și n-a venit înaintea lui Dumnezeu, prin urmare, Dumnezeu a renunțat la ea.” Este acesta principalul motiv pentru care a renunțat la ea? (Nu.) Atunci care a fost principalul motiv? La sfârșitul acestei povești, când protagonista a îmbătrânit, deși înfățișarea ei s-a schimbat și anii au trecut peste ea, iar vremurile s-au schimbat, ce a rămas la fel a fost dorința ei și aceste iluzii aproape încețoșate ale ei. Ce a făcut-o, așadar, să se agațe în continuare de o astfel de dorință? (O fire intransigentă, răzvrătită.) Așa este, faptul că nu iubea și nu urmărea adevărul, nu accepta cuvintele lui Dumnezeu și nu practica adevărul a dus la un astfel de rezultat. Firile ei corupte de aroganță, intransigență și încăpățânare au făcut-o să se agațe în continuare de propriile dorințe și idealuri și au împiedicat-o să-și abandoneze idealurile. Care a fost cauza? Firile ei corupte au fost cauza. Prin urmare, ori de câte ori Dumnezeu vede că o persoană ajunge la capătul drumului, iar firea ei este tot intransigentă, arogantă și încăpățânată, ce înseamnă asta? Pe parcursul lucrării lui Dumnezeu, deși această persoană pare la exterior că-L urmează pe Dumnezeu și își îndeplinește datoria, ea nu practică și nu experimentează cuvintele lui Dumnezeu în tot ce face și, în esență, nu are deloc intrare în viață. Așadar, oare astfel de oameni acceptă și se supun cu adevărat lucrării lui Dumnezeu? (Nu.) Așa este. Drept rezultat, vor fi în cele din urmă abandonați de Dumnezeu. Au parcurs toată calea vieții lor și, deși au venit înaintea lui Dumnezeu în timpul vieții și au înțeles că toate acestea au fost orchestrate de Creator, că destinul oamenilor este rânduit de Creator, în perioada în care L-au urmat pe Dumnezeu și I-au ascultat cuvintele, firea lor intransigentă, arogantă și încăpățânată nu s-a schimbat deloc, nici chiar la sfârșit, așa încât acest rezultat este de la sine înțeles. Acesta e standardul final al lui Dumnezeu – principiul Lui – pentru renunțarea la cineva. Indiferent ce păreri au oamenii sau ce evaluări realizează despre acest principiu și standard al lui Dumnezeu, El nu va fi influențat de oameni și va face orice se cuvine să facă. Dacă nu interacționezi cu această persoană și nu înțelegi care este esența ei lăuntrică și firea ei, luându-i în considerare doar înfățișarea, nu vei înțelege niciodată principiul și baza acțiunilor lui Dumnezeu și vei judeca acțiunile și verdictul Lui cu privire la această persoană. Dați-Mi voie să vă întreb: de ce ar aplica Dumnezeu acest tip de tratament unei persoane atât de deplorabile, cuiva care a cunoscut tot soiul de dureri în viață, care a experimentat o viață plină de durere? De ce ar renunța Dumnezeu la ea? Nimeni nu vrea să vadă acest rezultat, dar el este într-adevăr o realitate și există cu adevărat. De ce o tratează Dumnezeu astfel? Dacă Dumnezeu ar lucra asupra unei astfel de persoane încă zece ani, s-ar schimba acea persoană, judecând după ceea ce urmărește, după firea ei și calea pe care merge? (Nu.) Dacă ar lucra asupra ei încă 50 de ani și ar lăsa-o să trăiască puțin mai mult, s-ar schimba? (Nu.) De ce nu s-ar schimba? (Conform naturii-esenței sale, nu este cineva care urmărește adevărul, prin urmare, oricât de mulți ani ar mai crede în Dumnezeu, nu se va schimba.) Cine poate spune într-un mod mai exact? (Calea pe care merge este greșită, nu este calea urmăririi adevărului. Aceasta înseamnă că, indiferent de câți ani crede în Dumnezeu, va fi inutil. Chiar dacă ar crede în Dumnezeu încă 10 sau 20 de ani, calea pe care merge și direcția vieții sale nu se vor schimba.) Exact așa este. Are noțiuni și închipuiri înlăuntrul ei. Nu urmărește adevărul, înțelegerea adevărului și intrarea în adevăr. Tot ce urmărește este aparența de a urmări continuu, dar esența rămâne complet neschimbată. Crede în Dumnezeu timp de 10 sau 20 de ani fără să urmărească adevărul sau timp de 30 sau 50 de ani și tot nu urmărește adevărul, iar ceea ce dezvăluie în ultimă instanță și ceea ce trăiește nu se schimbă niciodată. Acest lucru este determinat de natura-esența ei și este întocmai tipul de fire pe care îl are. Nu s-a schimbat niciodată, iar noțiunile și închipuirile sale despre Dumnezeu nu s-au schimbat niciodată. Deci are Dumnezeu principii privind tratarea unei astfel de persoane? Fără îndoială. Oamenii se prefac mereu că sunt buni, gândindu-se cât de toleranți și grozavi sunt. Dar este toleranța ta la fel de mare ca toleranța lui Dumnezeu? Este iubirea ta la fel de mare ca iubirea Lui? (Nu.) Deci care e toleranța lui Dumnezeu? Cum poți să-ți dai seama că El este tolerant și iubitor? Dumnezeu folosește diverse moduri benefice oamenilor pentru a-i aduce înaintea Lui, pentru a-i face să-I asculte și să-I înțeleagă cuvintele și pentru a-i determina să treacă prin viață și să practice conform cerințelor Sale. Dar acea persoană nu acceptă și se agață de propriile opinii până la capăt. Renunță așadar Dumnezeu la ea pe parcursul experienței ei de viață? (Nu.) Dumnezeu nu renunță. În fiecare etapă a vieții ei, în tot ceea ce face pentru ea și în tot ce-i cere să experimenteze, Dumnezeu Își ia responsabilitatea în serios până la capăt. Care este scopul Lui când Își asumă responsabilitatea până la capăt? De a putea vedea un rezultat bun, de a putea vedea un rezultat satisfăcător și agreabil pentru persoana respectivă, astfel încât să se poată bucura de adevărata fericire pe care și-o dorește – aceasta e toleranța lui Dumnezeu. Dar care e rezultatul pe care îl vede El în cele din urmă? Oare vede Dumnezeu rezultatul pe care vrea să-l vadă în cele din urmă? (Nu.) Nu-l vede, deja nu se vede nicio speranță la orizont. Ce înseamnă atunci când Dumnezeu nu vede nicio speranță? Înseamnă că nu mai are nicio speranță de la această persoană. Folosind cuvintele omenirii, este deznădăjduit. Dacă există o rază de speranță, Dumnezeu nu va renunța. Aceasta e toleranța și dragostea lui Dumnezeu. El Își exercită în mod practic toleranța și dragostea asupra oamenilor, în loc să spună doar cuvinte goale. În final, ce vede Dumnezeu la această persoană este că firea ei coruptă nu s-a schimbat, încăpățânarea ei încă persistă și dorința îi rămâne în adâncul inimii. Deși persoana vrea să fie binecuvântată, când vine înaintea lui Dumnezeu, nu renunță la nimic. În schimb, își păstrează această dorință derizorie toată viața, se agață de ea toată viața și o ține strâns toată viața. La suprafață, persoana se lasă în mâinile lui Dumnezeu și își lasă viața și toate rudele în mâinile Lui. Dar care e realitatea? Vrea să aibă singură control, să aibă control asupra oamenilor din jurul ei, asupra rudelor sale și asupra propriei persoane și, în plus, vrea să se bazeze unii pe ceilalți – nu lasă cu adevărat toate acestea în mâinile lui Dumnezeu. Indiferent cum privești, drumul pe care merge această persoană nu este cel de a urmări calea lui Dumnezeu, nici nu este cel de a îndeplini în mod intenționat cerințele lui Dumnezeu. Nu alege deloc să urmeze calea lui Dumnezeu. A suferit atât de mult și a experimentat atât de multe lucruri extraordinare în viața sa, dar tot nu a determinat-o să abandoneze imaginea frumoasă și fericită despre viață pe care și-a format-o și nici nu a făcut-o să reflecteze în vreun fel. Ce fel de persoană este aceasta? Oamenii de acest fel sunt prea intransigenți. Dacă nu urmăresc adevărul și nu urmează calea cea dreaptă în viață, acesta este rezultatul final. În cele din urmă, ce a făcut Dumnezeu a fost deja tot ce ar fi putut să facă. Deja a depășit închipuirile oamenilor și a mers mai departe decât pot ajunge ei. Dumnezeu le-a dat oamenilor prea mult. Pe baza corupției, firii și atitudinii lor față de Dumnezeu, ei nu merită aceste lucruri și nici aceste binecuvântări. Dar renunță Dumnezeu? El săvârșește multă lucrare înainte de a renunța. Le dăruiește fără rezerve dragostea, mila, harul și binecuvântările Sale. Dar după ce au primit aceste lucruri de la Dumnezeu, care este, în schimb, atitudinea lor? Îl evită în continuare și stau la distanță de El și, deseori, se îndoiesc de El în sinea lor, se feresc de El, intră în conflict cu El și renunță. De ce vrea acea persoană să se bazeze constant pe alții pentru a-și crea o viață fericită? Nu reușește să creadă în Dumnezeu. Nu crede că Dumnezeu îi poate conduce pe oameni pe calea cea dreaptă și îi poate face fericiți. Simte mereu că propria cale este corectă. Dacă Dumnezeu ar fi putut să o ajute și ar fi condus-o să-și îndeplinească obiectivele conform căii pe care a ales-o și conform cerințelor ei, acea persoană ar fi acceptat și s-ar fi supus. Cu toate acestea, Dumnezeu exprimă adevărul pentru a-i face pe oameni să se întoarcă la El, astfel încât să poată accepta adevărul și să trăiască o viață plină de sens, iar acest lucru este în contradicție cu noțiunile acelei persoane. Prin urmare, vrea să meargă pe propria cale și să-și trăiască propria viață. Este de părere că trebuie doar să se bazeze pe ea însăși și pe alții și că nu-și poate atinge obiectivele bazându-se pe Dumnezeu. Întrucât nu-I înțeleg intențiile și doar se agață de noțiunile lor, oamenii se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu. Doar cei care văd că Dumnezeu este adevărul, calea și viața, care văd că oamenii sunt corupți la extrem și au nevoie de mântuirea lui Dumnezeu și care văd că numai tot ce face Dumnezeu este adevărul și că totul este menit să mântuiască omenirea de influența Satanei și să o aducă spre o destinație frumoasă – numai astfel de oameni Îl pot privi cu admirație pe Dumnezeu, se pot baza pe El, Îl pot urma până la capăt și nu-L părăsesc niciodată.

Tocmai am avut părtășie despre atitudinea lui Dumnezeu față de o persoană și, de asemenea, despre diversele moduri în care Dumnezeu lucrează în rândul și asupra oamenilor. Dacă își formează noțiuni despre aceste lucruri, oamenii ar trebui adesea să examineze, să reflecteze, să înțeleagă și apoi să se schimbe. Care este scopul schimbării? Dacă își dau seama că acestea sunt noțiuni și închipuiri și își dau seama cum săvârșește de fapt Dumnezeu lucrurile, mai sunt oamenii predispuși la a-și forma noțiuni și mai greșite și mai distorsionate despre Dumnezeu? Tot este posibil, fiindcă oamenii sunt răzvrătiți și au gânduri active, așa că sunt predispuși la a-și forma tot soiul de noțiuni diferite despre Dumnezeu. O noțiune dă naștere alteia, care, la rândul ei, dă naștere altora și apar constant tot felul de noțiuni. În timp ce își formează noțiuni despre Dumnezeu, oamenii Îl înțeleg greșit neîncetat, reflectează și apoi înțeleg neîncetat adevărul, iar pe parcursul acestui proces, ajung treptat să-L cunoască pe Dumnezeu. Care este motivul pentru care oamenii nu pot ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu? Nu știu ce sunt noțiunile și nu recunosc noțiunile din ei înșiși, nici nu reflectează asupra noțiunilor lor și nu renunță niciodată la ele. Se concentrează doar pe a se agăța de ele și nu depun niciodată efortul de a afla sau de a înțelege cum lucrează Dumnezeu sau care este esența lucrării Lui. Astfel, pe lângă firile corupte ale oamenilor, între ei și Dumnezeu intervine încă un lucru care afectează, de asemenea, mântuirea oamenilor. Așadar, în timp ce se ocupă de firile lor corupte, oamenii trebuie să capete o înțelegere mai fină și mai detaliată a noțiunilor umane. Care este scopul înțelegerii și rezolvării noțiunilor umane? Este oare de a renunța la ele? Este ca oamenii să poată pătrunde în adevărul-realitate cât mai repede posibil, să înțeleagă în ce anume dorește Dumnezeu să pătrundă ei și să înțeleagă cum procedează El. Dacă Dumnezeu ar proceda așa cum îți închipui, ar putea lucrarea Lui asupra ta să fie eficientă? Nu, n-ar putea. De exemplu, există unele lucruri în privința cărora Dumnezeu nu te luminează niciodată. În schimb, stipulează în termeni clari cum să le faci, iar tu trebuie, pur și simplu, să le faci. Dar aștepți mereu ca Dumnezeu să te miște și să te lumineze și, drept rezultat, această așteptare întârzie lucrarea, nu-ți îndeplinești datoria în mod corespunzător și ajungi să fii înlocuit. Care a fost cauza acestei situații? (Noțiunile au fost cauza.) Privind situația acum, noțiunile oamenilor le afectează intrarea? (Da.) În ce măsură o afectează? Cel puțin, afectează înțelegerea adevărului și intrarea lor în realitate; în cel mai rău caz, afectează alegerile corecte ale oamenilor și îi determină cu ușurință să meargă pe calea greșită. Oamenii Îl vor înțelege greșit pe Dumnezeu cu cea mai mare probabilitate atunci când au noțiuni. De exemplu, Dumnezeu îi emondează, judecă și mustră pe oameni exclusiv pentru a obține rezultate pozitive, astfel încât oamenii să capete o mai bună înțelegere în privința lor și să se căiască într-adevăr. Cu toate acestea, ei cred că Dumnezeu este în mod intenționat împotriva lor și că vrea în mod deliberat să-i dezvăluie și să-i elimine. Indiferent ce spune sau face Dumnezeu, ei cred întotdeauna ce este mai rău despre El și sunt de părere că Dumnezeu nu are dragoste față de ei, iar cei care practică adevărul chiar sunt tratați ca niște neghiobi. Dumnezeu le arată oamenilor calea cea dreaptă și le îngăduie să practice adevărul și să trăiască în lumină, dar ei aleg în schimb să trăiască în întuneric conform filosofiilor satanice și logicii satanice. Astfel, calea pe care merg nu este calea mântuirii. Dacă insiști să te împotrivești lui Dumnezeu, oare nu te îndepărtezi tot mai mult de lucrarea Lui? Pe măsură ce te îndepărtezi tot mai mult de calea mântuirii, vei fi întru totul eliminat. Există o zicală în Biblie: „Proștii mor din lipsă de judecată” (Proverbe 10:21). Este moartea ceva grav? În contextul zilelor de pe urmă, moartea nu este gravă, dar pieirea, da. Moartea nu înseamnă pieire, în timp ce pieirea implică în mod inevitabil lipsa unui final – a fi mort pentru totdeauna. În trecut, se spunea că oamenii pot muri din cauza prostiei. Dar, în zilele noastre, prostia nu e mare lucru. Cine nu face lucruri prostești? Nici să mori nu e mare lucru, fiindcă moartea nu înseamnă neapărat pieire. Deci, de ce pier oamenii? Pier din cauza încăpățânării și îndărătniciei lor, ceea ce este mult mai grav decât să moară din cauza prostiei, deoarece nu există niciun final. De ce spun că încăpățânarea și îndărătnicia pot duce la pieirea oamenilor? Are legătură cu problema căii pe care merg oamenii. Ce fel de fire este încăpățânarea? Intransigență. A avea o fire intransigentă este foarte problematic. Uneori oamenii nu înțeleg și vor doar să facă lucrurile într-un fel, iar alteori înțeleg, dar vor totuși să facă lucrurile în acel fel, fără să respecte cerințele lui Dumnezeu. În plus, îndărătnicia este și ea un tip de fire – altfel spus, a nu asculta de rațiune – și implică aroganță și răutate. Dacă aceste două firi nu se schimbă, pot conduce în cele din urmă la pieirea cuiva. Este aceasta o chestiune simplă? O puteți aplica în cazul vostru? Ar trebui să înțelegeți ce îi pot determina să facă firile arogante și rele pe oameni. Tot ceea ce fac, indiferent cine sunt, este făcut în fața lui Dumnezeu, Creatorul, iar Dumnezeu va da verdicte în privința oamenilor pe baza firii Sale drepte. Deci, pentru oamenii cu firi arogante și rele, care sunt consecințele lucrurilor pe care le fac? De ce s-ar putea spune că acestea sunt consecințe ireversibile? Ar trebui să înțelegeți cu toții asta, nu-i așa? Bine atunci, nu vom mai discuta despre noțiunile implicate în această poveste.

Referitor la noțiunile oamenilor despre lucrarea lui Dumnezeu, vă puteți gândi dacă există altele despre care nu am vorbit? Sunt noțiunile pe care le-ați auzit astăzi singurele pe care le au oamenii despre lucrarea lui Dumnezeu? Dacă vorbim despre judecată, mustrare, încercări, rafinare, emondare, precum și despre dezvăluirea și desăvârșirea oamenilor, la ce conținut se referă toate acestea? Ce fel de oameni emondează, judecă și mustră Dumnezeu? Ce fel de oameni se confruntă cu încercări și rafinare? Făcând aceste lucruri și folosind aceste metode pentru a lucra asupra oamenilor, Dumnezeu are un principiu și un domeniu, care se bazează pe statura oamenilor, pe ceea ce urmăresc aceștia și pe umanitatea lor, precum și pe măsura în care înțeleg adevărul – nu voi vorbi în detaliu despre asta astăzi. Pe scurt, Dumnezeu îi emondează și disciplinează pe oameni, îi judecă și mustră și îi supune încercărilor și rafinării – El lucrează asupra oamenilor conform acestor câteva etape. Principiul lucrării lui Dumnezeu asupra oamenilor și etapa în care se face lucrarea se bazează pe statura unei persoane. Termenul „statură” vă poate părea oarecum gol. Statura este măsurată în principal pe baza gradului în care o persoană înțelege adevărul, a normalității relației dintre ea și Dumnezeu și, de asemenea, pe baza măsurii în care persoana se supune lui Dumnezeu. Dacă facem o distincție bazată pe acestea, oare s-au confruntat acum majoritatea oamenilor cu judecata, mustrarea, încercările și rafinarea? Pentru unii oameni, ar putea fi încă devreme pentru aceste etape; aceștia le pot vedea, dar nu pot ajunge la ele, în timp ce pentru alții, o astfel de priveliște este întrucâtva înfricoșătoare. Pe scurt, aceste moduri sunt etapele pe care le parcurge Dumnezeu pentru a-i mântui pe oameni și a-i desăvârși, iar El determină aceste etape pe baza definițiilor exacte ale tuturor aspectelor diferite ale unei persoane. Nimic din lucrarea pe care o face Dumnezeu asupra oamenilor nu este arbitrar. Dumnezeu Își face lucrarea pas cu pas, pe baza unor principii. El Se uită la ceea ce urmărești și la umanitatea ta, precum și la gradul tău de percepție, la atitudinea cu care te ocupi de tot felul de oameni, evenimente și lucruri din viața de zi cu zi și așa mai departe. Pe baza acestor lucruri, El determină cum să lucreze asupra oamenilor și cum să-i îndrume. Dumnezeu are nevoie de o perioadă de timp în care să observe o persoană. El nu ajunge la un verdict pripit, bazat pe unul sau două lucruri – nu este niciodată atât de impulsiv în privința lucrurilor pe care le săvârșește asupra oricărei persoane. Unii spun: „Mi-e frică de modul în care Dumnezeu l-a pus la încercare pe Iov. Dacă mi s-ar întâmpla vreodată asta, n-aș fi în stare să fiu martor pentru Dumnezeu. Dacă Dumnezeu chiar mi-ar lua totul așa? Ce m-aș face?” Nu-ți face griji, Dumnezeu nu va lucra niciodată asupra ta atât de arbitrar, nu trebuie să-ție fie frică. De ce nu trebuie să-ți fie frică? Înainte să-ți fie frică, trebuie să te convingi cu un fapt și să te gândești la statura ta. Ai credința lui Iov, supunerea lui și frica lui de Dumnezeu? Ai gradul de loialitate și de deplinătate al lui Iov când urmezi calea lui Dumnezeu? Evaluează aceste lucruri și, dacă nu ai niciunul dintre ele, poți fi sigur că Dumnezeu nu te va supune încercărilor și rafinării, deoarece statura ta nu se ridică la înălțimea așteptărilor și este foarte departe. De asemenea, oamenii au unele noțiuni și închipuiri – precum și suspiciune, spaimă sau evitare și precauție – privind încercările și rafinarea lui Dumnezeu. Odată ce oamenii vor dobândi o înțelegere detaliată a acestor lucruri și a modului în care lucrează Dumnezeu, noțiunile lor despre lucrarea Lui vor dispărea treptat, iar ei se vor concentra pe a urmări adevărul și a depune efort privind cuvintele lui Dumnezeu. El rostește aceste cuvinte pentru a atinge acest scop. Urmându-L pe Dumnezeu, trebuie să înțelegi cum lucrează și cum îi mântuiește pe oameni. Dacă ești realmente o persoană care urmărește adevărul, mergi și fă lucrurile conform cerințelor lui Dumnezeu. Nu te uita la El prin lentile colorate și nu-ți folosi mintea meschină ca să pătrunzi mintea lui Dumnezeu. Trebuie să înțelegi care sunt mai exact principiile lucrării lui Dumnezeu, care sunt principiile după care îi tratează pe oameni, în ce măsură lucrează asupra unei persoane și care este standardul Lui de măsură. Odată ce înțelegi aceste lucruri, ce ar trebui să faci în continuare? Ce vrea Dumnezeu să vadă nu este că renunți la urmărirea adevărului, nici nu vrea să vadă atitudinea cuiva care se consideră o cauză pierdută. Vrea să vadă că, odată ce înțelegi toate aceste fapte adevărate, poți urmări adevărul cu mai multă statornicie, îndrăzneală și încredere în sine, recunoscând clar că Dumnezeu este un Dumnezeu drept. Când ajungi la capătul drumului, atât timp cât ai atins standardul stabilit de Dumnezeu pentru tine și ești pe drumul spre mântuire, El nu va renunța la tine. Cam atât pentru moment despre noțiunile oamenilor, despre judecată, mustrare, încercări, rafinare și emondare. Există în continuare o mulțime de aspecte detaliate, prea multe pentru a fi explicate clar în această scurtă discuție. Ar fi necesar să dau câteva exemple despre modul în care oamenii manifestă și dezvăluie aceste noțiuni în viața de zi cu zi și, de asemenea, ar fi necesar să spun câteva povești scurte și să includ câteva personaje și intrigi simple, astfel încât să puteți înțelege sau interpreta noțiunile oamenilor prin aceste exemple din viața reală și să puteți realiza că aceste lucruri sunt noțiuni în dezacord cu realitatea și complet în contradicție cu principiile și standardele lui Dumnezeu. El nici măcar nu face asta, așa că de ce continui să te gândești și să speculezi orbește? Dacă trăiești constant în propriile noțiuni și închipuiri, nu vei merge absolut niciodată pe calea urmăririi adevărului conform cerințelor lui Dumnezeu și vei fi mereu departe de cerințele Lui. Dacă vei continua așa, nu vei avea nicio cale de practică și vei fi mereu supus constrângerilor. Oriunde ai merge, vei ajunge într-un impas la fiecare cotitură, neștiind ce să faci și nimic nu-ți va merge câtuși de puțin bine. Ca urmare, în cele din urmă nu vei avea nici măcar dreptul să primești judecata și mustrarea lui Dumnezeu. Cât de deplorabil ar fi!

Când vine vorba de credința în Dumnezeu, nimeni nu a fost sincer cu voi până acum. Acum este vremea să fim sinceri, deoarece este momentul decisiv! Timpul se scurge, așa că nu tratați credința în Dumnezeu ca pe o joacă. Dumnezeu a hotărât să-i facă pe oameni desăvârșiți și să-i mântuiască, dorind să înfăptuiască minuțios această lucrare. Cum procedează El ca să o înfăptuiască minuțios? Spunându-le oamenilor toate aspectele adevărului, astfel încât să-l poată pricepe clar și să nu rătăcească drumul. Dumnezeu te va disciplina atunci când rătăcești drumul. Dacă te abați adesea, mergând pe propria cale, Dumnezeu va continua să te disciplineze până când te vei întoarce pe calea cea dreaptă. În cele din urmă, dacă Dumnezeu a făcut tot ce a putut, iar tu încă n-ai îndeplinit cerințele Lui, cine mai este de vină? Nu poți da vina decât pe tine. În acel moment, tot ce le rămâne de făcut oamenilor este să se bată cu pumnii în piept și să plângă amarnic. Care este cel mai important lucru când vine vorba de înțelegerea adevărului de către oameni? Ei trebuie să accepte adevărul și, după ce l-au acceptat, trebuie să poată căuta adevărul și să-l raporteze la viața lor zilnică. Doar astfel pot ajunge treptat la o înțelegere autentică a adevărului. Când asculți predici și obții o înțelegere a sensului lor literal, ai impresia că înțelegi – aceasta nu este în realitate o înțelegere a adevărului. E doar o înțelegere a doctrinei. Odată ce înțelegi asta când asculți, trebuie să raportezi în viața reală cele auzite la propria stare și propria intrare, așa încât să poți ajunge să te cunoști pe tine însuți și să poți practica adevărul. Doar asta înseamnă că intri în adevărul-realitate. Dacă nu practici astfel, adevărul nu are nicio legătură cu tine, cuvintele lui Dumnezeu nu au nicio legătură cu tine și, prin urmare, Dumnezeu nu are nicio legătură cu tine. Dacă nu practici adevărul, nu vei câștiga nimic!

11 octombrie 2018