Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

Să mănânci și să bei cuvintele lui Dumnezeu, să practici rugăciunea, să accepți povara lui Dumnezeu, să accepți sarcinile pe care ți le încredințează – scopul tuturor acestor lucruri este să îți deschidă calea. Cu cât porți mai multe poveri pentru însărcinarea dată de Dumnezeu, cu atât îți va fi mai ușor să fii desăvârșit de El. Unii oameni nu doresc să coopereze cu ceilalți în a-L sluji pe Dumnezeu nici măcar atunci când au fost chemați să o facă; aceștia sunt oameni leneși care doresc doar să se desfete în bunăstare. Cu cât ți se cere mai mult să slujești cooperând cu ceilalți, cu atât mai multă experiență vei câștiga. Întrucât ai mai multe poveri și experiențe, vei avea mai multe șanse să fii desăvârșit. De aceea, dacă Îl poți sluji pe Dumnezeu cu sinceritate, vei fi mai atent la povara lui Dumnezeu; în acest fel, vei avea mai multe șanse să fii desăvârșit de Dumnezeu. Doar un asemenea grup de oameni sunt în curs de desăvârșire în acest moment. Cu cât Duhul Sfânt te atinge mai mult, cu cât îți vei petrece mai mult timp atent la povara lui Dumnezeu, cu atât vei fi desăvârșit mai mult de Dumnezeu și cu atât vei fi câștigat mai mult de El – până când, în final, vei deveni o persoană folosită de Dumnezeu. În acest moment, sunt unii oameni care nu poartă nicio povară pentru Biserică. Acești oameni sunt delăsători și neglijenți și nu le pasă decât de propriul trup. Sunt extrem de egoiști și, în plus, orbi. Nu vei duce nicio povară dacă nu poți înțelege limpede acest lucru. Cu cât ești mai atent la intențiile lui Dumnezeu, cu atât este mai mare povara pe care ți-o va încredința Dumnezeu. Oamenii egoiști nu sunt dispuși să pătimească astfel de lucruri; ei nu doresc să plătească prețul și, drept urmare, vor rata șansa de a fi desăvârșiți de Dumnezeu. Nu își fac rău singuri? Dacă ești atent la intențiile lui Dumnezeu, vei face să crească o povară adevărată pentru Biserică. De fapt, în loc să o numim o povară pe care o porți pentru Biserică, ar fi mai bine să îi spunem o povară de dragul propriei tale vieți, deoarece povara pe care o faci să crească pentru Biserică îți este ție de folos pentru a fi desăvârșit de Dumnezeu prin astfel de experiențe. De aceea, toți cei care poartă cea mai grea povară pentru Biserică și toți cei care poartă povara pentru intrarea în viață sunt cei care vor fi desăvârșiți de Dumnezeu. Ai înțeles limpede acest lucru? Dacă Biserica de care aparții este împrăștiată ca nisipul, dar tu nu ești îngrijorat sau neliniștit, și chiar te faci că nu vezi când frații și surorile nu mănâncă și nu beau cuvintele lui Dumnezeu în mod normal, atunci tu nu porți nicio povară. Astfel de oameni nu sunt plăcuți lui Dumnezeu. Cei plăcuți lui Dumnezeu sunt înfometați și însetați de dreptate și sunt atenți la intențiile Lui. De aceea, ar trebui să fiți atenți la povara lui Dumnezeu aici și acum. Nu trebuie să așteptați ca firea dreaptă a lui Dumnezeu să fie revelată tuturor oamenilor înainte ca voi să deveniți atenți la povara lui Dumnezeu. Nu ar fi prea târziu atunci? Acum este momentul prielnic să fii desăvârșit de Dumnezeu. Dacă lași această șansă să îți scape printre degete, vei regreta tot restul vieții tale, așa cum Moise nu a putut să pătrundă în țara bună a Canaanului și a regretat acest lucru tot restul vieții sale, murind plin de remușcări. Când firea dreaptă a lui Dumnezeu se va fi revelat tuturor popoarelor, vei regreta nespus. Chiar dacă Dumnezeu nu te mustră, te vei mustra singur din cauza remușcărilor tale. Unii nu sunt convinși de acest lucru, dar, dacă nu crezi, așteaptă și ai să vezi. Există unii oameni al căror singur scop este împlinirea acestor cuvinte. Ești dispus să te jertfești de dragul acestor cuvinte?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Să luăm seama la voia lui Dumnezeu pentru a atinge desăvârșirea”

Unora le este frică să-și asume responsabilitatea în timp ce își îndeplinesc datoria. Dacă biserica le dă o treabă de făcut, ei se vor gândi mai întâi dacă aceasta presupune să-și asume responsabilitatea, iar dacă o face, nu vor accepta slujba. Condițiile lor pentru îndeplinirea unei datorii sunt, în primul rând, faptul că trebuie să fie o treabă lejeră; în al doilea rând, să nu fie aglomerată sau obositoare; și în al treilea rând, ca indiferent ce fac, să nu își asume nicio responsabilitate. Acesta este singurul tip de datorie pe care o preiau. Ce fel de persoană este aceasta? Nu este aceasta o persoană alunecoasă, înșelătoare? Nu vrea să-și asume nici cea mai mică responsabilitate. Ba chiar se teme că atunci când frunzele vor cădea din copaci, îi vor sparge capul. Ce datorie poate îndeplini o astfel de persoană? Ce folos ar putea avea aceasta în casa lui Dumnezeu? Lucrarea casei lui Dumnezeu are de-a face cu lucrarea de luptă cu Satana, precum și cu răspândirea Evangheliei Împărăției. Ce datorie nu implică responsabilități? Ați spune că a fi conducător implică responsabilitate? Nu sunt responsabilitățile acestuia cu atât mai mari și nu trebuie să-și asume responsabilitatea cu atât mai mult? Indiferent dacă răspândești Evanghelia, mărturisești, faci materiale video și așa mai departe – indiferent ce lucrare faci – atât timp cât se referă la adevărurile-principii, implică responsabilități. Dacă îndeplinirea datoriei tale este lipsită de principii, acest lucru va afecta lucrarea casei lui Dumnezeu, iar dacă îți este frică să-ți asumi responsabilitatea, atunci nu poți îndeplini nicio datorie. Oare o persoană care se teme să-și asume responsabilitatea în îndeplinirea datoriei sale este lașă sau există o problemă cu firea sa? Trebuie să fii capabil să faci diferența. Adevărul este că aceasta nu este o problemă de lașitate. Dacă acea persoană ar căuta avere sau ar face un lucru în interes propriu, cum ar putea fi atât de curajoasă? Și-ar asuma orice risc. Însă când face lucruri pentru biserică, pentru casa lui Dumnezeu, nu își asumă niciun risc. Astfel de oameni sunt egoiști și ticăloși, cei mai perfizi dintre toți. Oricine nu își asumă responsabilitatea în îndeplinirea unei datorii nu este câtuși de puțin sincer față de Dumnezeu, ca să nu mai vorbim despre loialitatea sa. Ce fel de persoană îndrăznește să-și asume responsabilitatea? Ce fel de persoană are curajul să poarte o povară grea? Cineva care preia conducerea și iese curajos în față într-un moment crucial pentru lucrarea casei lui Dumnezeu, care nu se teme să poarte o responsabilitate grea și să îndure greutăți mari atunci când vede lucrarea cea mai importantă și crucială. Acesta este cineva loial lui Dumnezeu, un bun soldat al lui Hristos. Se poate spune oare că toți cei care se tem să-și asume responsabilitatea în datoria lor o fac pentru că nu înțeleg adevărul? Nu; este o problemă în umanitatea lor. Nu au simțul dreptății sau al responsabilității, sunt oameni egoiști și ticăloși, nu credincioși în Dumnezeu cu inimă adevărată și nu acceptă câtuși de puțin adevărul. Din acest motiv, nu pot fi mântuiți. Credincioșii în Dumnezeu trebuie să plătească un preț mare pentru a dobândi adevărul și vor întâmpina multe obstacole în a-l practica. Ei trebuie să se lepede de lucruri, să-și abandoneze interesele trupești și să îndure o oarecare suferință. Abia atunci vor putea pune adevărul în practică. Prin urmare, poate cineva care se teme să-și asume responsabilitatea să practice adevărul? Cu siguranță nu poate să practice adevărul, darămite să-l câștige. Îi este frică să practice adevărul, să nu sufere o pierdere în ceea ce privește interesele sale; îi este frică de umilință, de denigrare și de judecată și nu îndrăznește să practice adevărul. Prin urmare, nu-l poate dobândi și, indiferent de câți ani crede în Dumnezeu, nu poate ajunge la mântuire din partea Sa. Aceia care pot să îndeplinească o datorie în casa lui Dumnezeu trebuie să fie oameni a căror povară este lucrarea bisericii, care își asumă responsabilitatea, care susțin adevărurile-principii, care pot să sufere și plătesc un preț. Dacă oamenii au carențe în aceste domenii, nu sunt potriviți pentru a îndeplini o datorie și nu îndeplinesc condițiile pentru îndeplinirea ei. Există mulți oameni cărora le este frică să își asume responsabilitatea în îndeplinirea unei datorii. Frica lor se manifestă în trei moduri principale. Primul este că aleg îndatoriri care nu necesită asumarea responsabilității. Dacă un lider de biserică rânduiește pentru ei să îndeplinească o datorie, ei întreabă mai întâi dacă trebuie să-și asume responsabilitatea pentru ea: dacă trebuie, nu o acceptă. Dacă nu le cere să își asume responsabilitatea și să răspundă de ea, o acceptă cu reticență, dar tot trebuie să vadă dacă lucrarea este istovitoare sau problematică și, în ciuda acceptării reticente a datoriei, nu sunt motivați să o îndeplinească bine, preferând în continuare să fie superficiali. Tihna, nu truda și nici greutatea trupească – acesta este principiul lor. Al doilea mod este că, atunci când o greutate se abate asupra lor sau întâmpină o problemă, prima dată recurg la a o raporta unui conducător și a-l pune pe acesta să se ocupe de ea și să o rezolve, sperând să-și poată păstra tihna. Nu le pasă cum se ocupă liderul de problemă și nu se gândesc deloc la asta – atât timp cât nu sunt ei înșiși responsabili, totul e bine pentru ei. Este o astfel de îndeplinire a datoriei loială față de Dumnezeu? Se numește a pasa o problemă, a se abate de la datorie, a juca feste. Sunt numai vorbe goale; nu fac nimic real. Ei își spun: „Dacă îmi revine mie să rezolv acest lucru, dacă ajung să fac o greșeală? Atunci când vor cerceta cine este vinovatul, nu se vor ocupa de mine? Nu va cădea toată responsabilitatea în primul rând pe mine?” Pentru asta își fac ei griji. Dar crezi că Dumnezeu poate să scruteze atent toate lucrurile? Toată lumea face greșeli. Dacă o persoană cu intenții corecte nu are experiență și nu s-a ocupat înainte de vreo problemă, dar s-a străduit, Dumnezeu vede asta. Trebuie să crezi că Dumnezeu scrutează toate lucrurile și inima omului. Dacă cineva nu crede nici măcar asta, nu este un neîncrezător? Ce însemnătate ar putea avea îndeplinirea unei datorii de către o astfel de persoană? Chiar nu contează dacă îndeplinește sau nu această datorie, nu-i așa? Îi este frică să-și asume responsabilitatea și o ocolește. Când se întâmplă ceva, primul lucru pe care îl face nu este să încerce să se gândească la o modalitate de a rezolva problema, ci, mai degrabă, să-l sune și să-l informeze pe conducător. Desigur, unii oameni încearcă să rezolve pe cont propriu problema în timp ce îl informează pe conducător, dar unii nu procedează așa și primul lucru pe care îl fac este să-l sune pe conducător și, după convorbire, așteaptă pasiv instrucțiuni. Când conducătorul îi îndrumă să facă un pas, ei fac un pas; în cazul în care conducătorul le spune să facă ceva, ei o fac. Dacă acesta nu spune nimic sau nu dă instrucțiuni, ei nu fac nimic și pur și simplu tergiversează. Dacă nu le dă ghes sau nu-i supraveghează cineva, ei nu fac nicio lucrare. Spuneți-Mi, oare o astfel de persoană îndeplinește o datorie? Chiar dacă muncește, nu are pic de loialitate! Mai există un mod în care se manifestă frica unei persoane de a-și asuma responsabilitatea în timp ce-și îndeplinește o datorie. Când își îndeplinesc datoria, unii oameni fac doar puțină lucrare simplă, superficială, o lucrare care nu presupune asumarea răspunderii. Lucrarea care presupune greutăți și asumarea răspunderii este pasată altora, iar dacă se întâmplă să nu meargă ceva bine, dă vina pe acei oameni și iese basma curată. Când conducătorii de biserică văd că oamenii aceia sunt iresponsabili, le oferă ajutor cu răbdare sau îi emondează, astfel încât să fie capabili să-și asume răspunderea. Totuși, ei nu vor să facă asta și se gândesc: „Această datorie este greu de făcut. Va trebui să-mi asum răspunderea când lucrurile nu vor merge bine și aș putea chiar să fiu îndepărtat și eliminat, iar acesta va fi sfârșitul meu.” Ce fel de atitudine este aceasta? Dacă aceștia nu au simțul răspunderii în îndeplinirea datoriei lor, cum pot să o îndeplinească bine? Cei care nu se consumă în mod sincer pentru Dumnezeu nu pot îndeplini bine nicio datorie, iar cei care se tem să-și asume răspunderea doar vor întârzia lucrurile când își îndeplinesc îndatoririle. Astfel de oameni nu sunt de încredere sau fiabili; își îndeplinesc datoria doar pentru a avea ce băga în gură. Ar trebui eliminați astfel de „milogi”? Ar trebui. Casa lui Dumnezeu nu Își dorește niciodată astfel de oameni. Acestea sunt cele trei manifestări ale oamenilor care se tem să-și asume responsabilitatea în timp ce-și îndeplinesc datoria. Oamenii care se tem să-și asume responsabilitatea în datoria lor nu pot ajunge nici măcar la nivelul unui muncitor loial și nu sunt potriviți să îndeplinească o datorie. Unii sunt eliminați din cauza acestui tip de atitudine față de datoria lor. Poate că nici măcar acum nu cunosc motivul și se plâng în continuare, spunând: „Mi-am făcut datoria cu entuziasm înfocat, deci de ce m-au dat afară cu atâta răceală?” Nici acum nu înțeleg. Cei care nu înțeleg adevărul își petrec întreaga viață fără să poată înțelege de ce au fost eliminați. Își găsesc scuze și își iau mereu apărarea, spunându-și: „Este ceva instinctual ca oamenii să se protejeze pe sine și ar trebui să facă asta. Cine n-ar trebui să-și poarte puțin singur de grijă? Cine n-ar trebui să se gândească puțin la propria persoană? Cine nu are nevoie să-și păstreze o cale de ieșire deschisă?” Dacă te protejezi ori de câte ori ceva se abate asupra ta și îți lași o portiță de scăpare, o ușă prin spate, pui adevărul în practică? Acest lucru nu înseamnă să practici adevărul, ci să fii șiret. Îți îndeplinești datoria în casa lui Dumnezeu acum. Care este primul principiu al îndeplinirii unei datorii? Acesta presupune că mai întâi trebuie să îndeplinești acea datorie din toată inima, fără să cruți niciun efort și să protejezi interesele casei lui Dumnezeu. Acesta este adevăr-principiu, unul pe care ar trebui să-l pui în practică. A te proteja lăsându-ți o portiță de scăpare, o ușă prin spate, reprezintă principiul de practică urmat de non-credincioși și cea mai elevată filosofie a lor. A ține cont în primul rând de propria persoană în privința tuturor lucrurilor și a pune propriile interese înaintea tuturor, a nu te gândi la alții, a nu avea nicio legătură cu interesele casei lui Dumnezeu și cu interesele celorlalți, a te gândi mai întâi la propriile interese și apoi la o portiță de scăpare – nu este asta ceea ce reprezintă un non-credincios? Exact așa este un non-credincios. O astfel de persoană nu este potrivită pentru a îndeplini o datorie.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)”

Două persoane devin parteneri pentru a îndeplini o datorie. Amândoi se tem să-și asume responsabilitatea, așa că totul devine o bătălie a inteligenței. Unul spune: „Du-te tu și ocupă-te de asta.” Celălalt zice: „Ar fi mai bine să te ocupi tu. Eu am un calibru mai slab decât tine.” Ceea ce-și spune, de fapt, în sinea sa este: „Nu va fi nicio recompensă dacă fac acest lucru bine, iar dacă nu este făcut bine, voi fi emondat. Nu mă duc – nu sunt atât de nătăfleț! Știu ce pui la cale. Nu mai încerca să mă convingi să mă duc.” Ce se întâmplă la finalul schimbului lor de replici? Niciunul din ei nu se duce, iar lucrarea este întârziată drept urmare. Nu este imoral? (Ba da.) Nu este întârzierea lucrării o consecință gravă? Nu este un rezultat bun. Deci, conform cărui lucru trăiesc aceștia doi? Amândoi trăiesc conform filosofiilor satanice; sunt constrânși și legați de filosofii satanice și de propria lor înșelătorie. Ei nu au practicat adevărul și, ca atare, îndeplinirea datoriei lor nu este la nivelul standardelor. Este superficială și nu există nicio mărturie în ea. Să spunem că două persoane devin parteneri pentru a îndeplini o datorie. Una din ele încearcă să adopte o poziție dominantă în tot și vrea întotdeauna să aibă ultimul cuvânt, iar cealaltă probabil își spune: „Ea este cea puternică; îi place să preia conducerea. Ei bine, poate prelua conducerea în toate și, când ceva nu merge bine, ea va fi cea emondată. «Pasărea care își scoate capul din cuib e cea care e împușcată»! Eu nu voi ieși în evidență, atunci. Întâmplător, sunt de calibru slab și nu-mi place să fiu deranjat cu treburi. Acelei persoane îi place să preia conducerea, nu-i așa? Păi, dacă este ceva de făcut, o voi lăsa în seama ei!” Unei persoane care ar spune astfel de lucruri îi place să fie una care caută să-i mulțumească pe oameni, este un subordonat. Ce părere aveți despre modul său de a îndeplini o datorie? Conform cărui lucru trăiește? (Conform filosofiilor pentru interacțiuni lumești.) Își mai spune și altceva: „Nu se va supăra pe mine dacă i-o iau înainte? Nu va fi discordie între noi doi pe viitor? Dacă acest lucru ar afecta relația noastră, ne va fi greu să ne înțelegem. Îmi va fi mai bine dacă îl las să facă ce vrea.” Nu este aceasta o filosofie pentru interacțiuni lumești? Felul în care trăiește îl scutește de bătăi de cap. Îi permite să evite să-și asume responsabilitatea. Va respecta orice i se cere să facă, fără să preia conducerea sau să iasă în evidență și fără să se gândească la vreo problemă. Altcineva se ocupă de tot, așa că nu se va obosi. Faptul că este atât de dornic să fie subordonat dovedește că nu are simțul responsabilității. Trăiește conform filosofiilor pentru interacțiuni lumești. Nu acceptă adevărul și nu respectă principiile. Aceasta nu este o cooperare armonioasă – înseamnă a fi un subordonat, o persoană care caută să facă pe plac oamenilor. De ce nu este aceasta cooperare? Pentru că nu-și asumă responsabilitatea pentru nimic. Nu acționează cu toată inima și nici cu tot cugetul și poate că nu acționează nici cu toată puterea sa. De aceea spun că trăiește conform filosofiilor pentru interacțiuni lumești mai degrabă decât conform adevărului.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pe ce anume se bazează oamenii ca să trăiască?”

Dacă simți că poți să realizezi o anumită datorie, dar îți și este teamă să nu greșești și să nu fii eliminat și, prin urmare, ești timid, stagnezi și nu poți să faci progrese, atunci reprezintă aceasta o atitudine supusă? De exemplu, dacă frații și surorile tale te aleg drept conducătorul lor, atunci s-ar putea să te simți obligat să îndeplinești această datorie pentru că ai fost ales, dar tu nu tratezi această datorie cu o atitudine proactivă. De ce nu ești proactiv? Pentru că ai gânduri despre acest lucru și simți că: „A fi conducător nu este deloc un lucru bun. Este ca și cum ai păși pe muchie de cuțit sau ai călca pe gheață subțire. Dacă fac o treabă bună, atunci nu va exista nicio recompensă, dar dacă-mi fac prost treaba, atunci voi fi emondat. Și a fi emondat nici măcar nu reprezintă cel mai rău lucru dintre toate. Ce se întâmplă dacă sunt înlocuit sau eliminat? Dacă s-ar întâmpla asta, nu s-ar termina totul pentru mine?” În acel moment, începi să te simți într-o luptă internă. Ce este această atitudine? Aceasta înseamnă să te păzești și să înțelegi greșit. Aceasta nu este atitudinea pe care oamenii ar trebui să o aibă față de datoria lor. Este o atitudine demoralizată și negativă. Așadar, cum ar trebui să fie o atitudine pozitivă? (Ar trebui să avem inimile deschise, să fim sinceri și să avem curajul de a ne asuma poveri.) Ar trebui să fie una de supunere și de cooperare plină de inițiativă. Ceea ce spuneți este întrucâtva lipsit de conținut. Cum poți să ai inima deschisă și să fii sincer când îți este atât de frică? Și ce înseamnă să ai curajul de a-ți asuma poveri? Ce mentalitate îți va da curajul de a-ți asuma poveri? Dacă îți este mereu teamă că ceva va merge prost și că nu vei putea face față, și dacă ai multe obstacole lăuntrice, atunci îți va lipsi în mod fundamental curajul de a-ți asuma poveri. Frazele „a avea inima deschisă și a fi sincer”, „a avea curajul de a-ți asuma poveri” sau „a nu da înapoi niciodată, nici chiar în fața morții” despre care vorbiți sună puțin ca niște sloganuri strigate de către tineri furioși. Pot aceste sloganuri să rezolve probleme practice? Ceea ce e necesar acum este o atitudine corectă. Pentru a avea o atitudine corectă, trebuie să înțelegi acest aspect al adevărului. Aceasta este singura cale de a-ți rezolva dificultățile lăuntrice și de a-ți îngădui să accepți fără piedici această însărcinare, această datorie. Aceasta este calea de practică și numai acesta este adevărul. Dacă folosești fraze precum „a avea o inimă deschisă și a fi sincer” și „a avea curajul de a-ți asuma poveri” pentru a aborda frica pe care o simți, va fi eficient? (Nu.) Asta indică faptul că aceste lucruri nu sunt adevărul și nici nu sunt o cale de practică. Poate că spui: „Am o inimă deschisă și sunt sincer, am o statură de nestăpânit, nu există alte gânduri sau impurități în inima mea și am curajul de a-mi asuma poverile.” În aparență, îți preiei datoria, dar, mai târziu, după ce chibzuiești o vreme, tot simți că nu poți să o preiei. Poți să te temi încă. În plus, poți să vezi că alții sunt emondați și să ți se facă și mai frică, asemeni unui câine bătut îngrozit de bici. Vei simți din ce în ce mai mult că statura ta e prea mică și că această datorie este precum un abis vast și imposibil de trecut și, în cele din urmă, tot nu vei putea să preiei această povară. De aceea, a declama sloganuri nu poate rezolva problemele practice. Așadar, cum poți să rezolvi într-adevăr această problemă? Ar trebui să cauți activ adevărul și să adopți o atitudine supusă și cooperantă. Asta poate rezolva complet problema. Timiditatea, frica și îngrijorarea sunt inutile. Există vreo relație între posibilitatea de a fi dezvăluit și eliminat și a fi un conducător? Dacă nu ești conducător, va dispărea firea ta coruptă? Mai devreme sau mai târziu, va trebui să rezolvi problema firii tale corupte. În plus, dacă nu ești conducător, atunci nu vei avea mai multe oportunități de a practica și vei face progrese lente în viață, cu puține șanse de a fi desăvârșit. Cu toate că există un pic mai multă suferință în a fi conducător sau lucrător, asta aduce și multe beneficii, iar dacă poți merge pe calea urmăririi adevărului, poți fi desăvârșit. Ce mare binecuvântare este aceasta! Așa că ar trebui să te supui și să cooperezi activ. Aceasta este datoria și responsabilitatea ta. Indiferent de drumul înainte, ar trebui să ai o inimă plină de supunere. Aceasta este atitudinea cu care ar trebui să-ți îndeplinești datoria.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce înseamnă îndeplinirea adecvată a datoriei?”

Dacă, în calitate de conducători și lucrători, ignorați problemele care apar pe parcursul îndeplinirii îndatoririlor și chiar căutați diverse pretexte și scuze pentru a vă sustrage responsabilității, nu rezolvați unele probleme pe care sunteți capabili să le rezolvați și nu raportați Celui de mai sus problemele pe care nu sunteți capabili să le rezolvați, ca și cum acestea nu ar avea nimic de-a face cu voi, nu este aceasta o neglijare a responsabilității? Să tratezi lucrarea bisericii în acest mod este un lucru inteligent sau un lucru nesăbuit? (Este un lucru nesăbuit.) Nu sunt alunecoși asemenea conducători și lucrători? Nu sunt oare lipsiți de orice simț al responsabilității? Atunci când întâmpină probleme, le ignoră – nu sunt nepăsători? Nu sunt oare vicleni? Oamenii vicleni sunt cei mai nesăbuiți dintre toți. Trebuie să fii o persoană onestă, trebuie să ai simțul responsabilității atunci când te confrunți cu probleme și trebuie să încerci toate mijloacele posibile și să cauți adevărul pentru a le rezolva. Nu trebuie sub nicio formă să fii o persoană vicleană. Dacă singurul lucru care te preocupă este să fugi de responsabilitate și să te dezici de probleme atunci când apar, ai fi condamnat pentru acest comportament chiar și printre non-credincioși, ca să nu mai vorbim de casa lui Dumnezeu! Acest comportament este cu siguranță condamnat și blestemat de Dumnezeu și este detestat și respins de aleșii lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu Îi plac oamenii cinstiți și îi detestă pe cei înșelători și alunecoși. Dacă ești o persoană vicleană și acționezi într-un mod alunecos, nu cumva te va detesta Dumnezeu? Te va lăsa oare casa lui Dumnezeu să scapi nepedepsit, pur și simplu? Mai devreme sau mai târziu, vei fi tras la răspundere. Lui Dumnezeu Îi plac oamenii cinstiți, nu cei vicleni. Toată lumea ar trebui să înțeleagă clar acest lucru, să nu mai fie confuză și să nu mai facă lucruri nesăbuite. Ignoranța temporară este scuzabilă, dar dacă o persoană nu acceptă deloc adevărul, atunci ea este prea încăpățânată. Oamenii cinstiți își pot asuma responsabilitatea. Nu țin cont de propriile câștiguri și pierderi; doar protejează lucrarea și interesele casei lui Dumnezeu. Au inimi bune și oneste, care sunt ca niște boluri cu apă limpede, al căror fund se poate vedea dintr-o privire. Acțiunile lor sunt, de asemenea, transparente. O persoană înșelătoare acționează întotdeauna într-un mod alunecos, este mereu prefăcută, mușamalizează și ascunde lucruri și este incredibil de secretoasă. Nimeni nu poate vedea acest tip de persoană exact așa cum e de fapt. Oamenii nu îți pot pătrunde gândurile lăuntrice, dar Dumnezeu poate scruta lucrurile din adâncul inimii tale. Când vede că nu ești o persoană cinstită, că ești alunecos, că nu accepți niciodată adevărul, că ești mereu înșelătoare față de El și că nu Îi dăruiești niciodată inima, lui Dumnezeu nu Îi place de tine, te detestă și te abandonează. Ce fel de oameni sunt toți cei care prosperă printre non-credincioși și cei care sunt volubili și ageri la minte? Vă este clar? Care este esența lor? Se poate spune că sunt extraordinar de impenetrabili, toți sunt extrem de înșelători și vicleni, sunt diavoli autentici și satane. Ar putea Dumnezeu să mântuiască asemenea oameni? Dumnezeu îi detestă pe diavoli mai mult decât orice – oameni care sunt înșelători și vicleni – și, cu siguranță, nu îi va mântui pe astfel de oameni. În niciun caz nu trebuie să fiți acest tip de persoană. Cei care sunt întotdeauna atenți și vigilenți atunci când vorbesc, care sunt fini și alunecoși și joacă un rol potrivit ocaziei atunci când se ocupă de chestiuni – îți spun Eu, Dumnezeu îi detestă cel mai mult pe astfel de oameni, asemenea oameni nu pot fi mântuiți. În ceea ce-i privește pe toți cei care fac parte din categoria oamenilor înșelători și vicleni, oricât de bine ar suna cuvintele lor, sunt toate înșelătoare, cuvinte diavolești. Cu cât sună mai frumos cuvintele lor, cu atât mai mult acești oameni sunt diavoli și satane. Aceștia sunt exact genul de oameni pe care Dumnezeu îi detestă cel mai mult. Acest lucru este întru totul corect. Ce spuneți? Pot oare oamenii înșelători, oamenii care mint adesea, cei volubili, să obțină lucrarea Duhului Sfânt? Pot obține luminarea și iluminarea Duhului Sfânt? Categoric nu. Care este atitudinea lui Dumnezeu față de oamenii care sunt înșelători și vicleni? El îi disprețuiește și îi respinge, îi dă la o parte și nu le acordă nicio atenție, îi consideră ca fiind din aceeași tagmă cu animalele. În ochii lui Dumnezeu, asemenea oameni au doar piele de om și, în esență, sunt diavoli și satane, sunt cadavre ambulante, iar Dumnezeu nu îi va mântui sub nicio formă.

– Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (8)”

În momentul acesta, există încă o gamă largă de probleme cu mulți dintre cei care îndeplinesc îndatoriri. Unii oameni sunt mereu foarte pasivi în îndatoririle lor, stând, așteptând și bazându-se mereu pe alții. Ce fel de atitudine este aceasta? Este iresponsabilitate. Casa lui Dumnezeu ți-a rânduit să faci o datorie, și totuși, tu chibzuiești la ea zile întregi, fără să finalizezi nicio lucrare concretă. Nu ești văzut nicăieri la locul de muncă și oamenii nu te pot găsi când au probleme care trebuie rezolvate. Nu duci o povară pentru lucrarea aceasta. Dacă un conducător se va interesa de lucrare, ce îi vei spune? În acest moment, nu faci niciun fel de lucrare. Ești perfect conștient că această lucrare este responsabilitatea ta, dar nu o faci. Ce crezi tu, de fapt? Nu faci nicio lucrare pentru că ești incapabil? Sau ești doar lacom de confort? Ce atitudine ai față de datoria ta? Tu vorbești despre cuvinte și doctrine și spui numai lucruri care sună plăcut, dar nu faci nicio lucrare concretă. Dacă nu dorești să-ți îndeplinești datoria, ar trebui să demisionezi. Nu îți păstra poziția fără a face nimic acolo. A face acest lucru nu provoacă rău aleșilor lui Dumnezeu și nu compromite lucrarea bisericii? În felul în care vorbești, se pare că înțelegi tot felul de doctrine, dar când ești rugat să îndeplinești o datorie, ești superficial și deloc conștiincios. Înseamnă acest lucru că te sacrifici sincer pentru Dumnezeu? Nu ești sincer când vine vorba de Dumnezeu, dar simulezi sinceritatea. Ești capabil să-L înșeli? În felul în care vorbești de obicei, pare să existe o credință atât de mare; ai vrea să fii stâlpul bisericii și punctul ei de sprijin. Însă când îndeplinești o datorie, ești și mai puțin util ca un băț de chibrit. Nu înseamnă asta să-L înșeli pe Dumnezeu cu ochii larg deschiși? Știi ce va rezulta din încercarea ta de a-L înșela pe Dumnezeu? Te va disprețui, te va respinge și te va elimina! Toți oamenii sunt dezvăluiți în îndeplinirea îndatoririlor lor – doar numește o persoană responsabilă de o datorie și nu va dura mult până când se va dezvălui dacă este o persoană cinstită sau una înșelătoare și dacă este sau nu iubitoare de adevăr. Cei care iubesc adevărul își pot îndeplini îndatoririle cu sinceritate și susține lucrarea casei lui Dumnezeu; cei care nu iubesc adevărul nu susțin deloc lucrarea casei lui Dumnezeu și sunt iresponsabili în îndeplinirea îndatoririlor. Acest lucru este imediat limpede pentru cei care văd clar. Nicio persoană care își îndeplinește prost datoria nu este iubitoare de adevăr sau o persoană cinstită; toți oamenii ca aceștia vor fi dezvăluiți și eliminați. Pentru a-și îndeplini bine îndatoririle, oamenii trebuie să aibă simțul răspunderii și simțul poverii. În felul acesta, lucrarea sigur va fi făcută cum se cuvine. Este îngrijorător doar când cineva nu are simțul poverii sau al răspunderii, când trebuie să fie îndemnat să facă orice, când este mereu superficial și încearcă să dea vina pe altcineva când apar probleme, lucru care duce la întârzieri în rezolvarea acestora. Atunci mai poate fi făcută bine lucrarea? Îndeplinirea datoriei lui poate da rezultate? El nu-și dorește să facă niciuna dintre aceste sarcini care sunt rânduite pentru el și, când îi vede pe alții că au nevoie de ajutor cu lucrarea lor, îi ignoră. Face o mică parte din lucrare numai atunci când i se ordonă, numai când îi ajunge cuțitul la os și nu are de ales. Asta nu înseamnă că îndeplinește o datorie – asta e muncă plătită! Un muncitor plătit lucrează pentru un angajator, lucrând o zi pentru a fi plătit o zi, muncind o oră pentru o oră de plată; așteaptă să fie plătit. Unor astfel de oameni le este frică să facă orice lucrare pe care șeful lor nu o vede, le este frică să nu rămână fără răsplată pentru orice fac, lucrează întotdeauna doar de dragul aparențelor – ceea ce înseamnă că sunt lipsiți de loialitate. De cele mai multe ori, nu sunteți capabili să răspundeți când sunteți întrebați despre problemele lucrării. Unii dintre voi v-ați implicat în lucrare, dar nu ați întrebat niciodată dacă lucrarea merge sau nu și nu v-ați gândit cu atenție la asta. Având în vedere calibrul și cunoașterea voastră, se cuvine să știți măcar ceva, fiindcă toți ați luat parte la această lucrare. Deci de ce majoritatea oamenilor nu spun nimic? Poate chiar nu știți ce să spuneți – nu știți dacă lucrurile merg bine sau nu. Există două motive pentru asta: unul este că sunteți complet indiferenți, nu v-a păsat niciodată de lucrurile acestea și le-ați tratat mereu doar ca pe o sarcină care trebuie îndeplinită. Celălalt este că sunteți iresponsabili și refractari să vă pese de aceste lucruri. Dacă ți-ar păsa cu adevărat și ai fi într-adevăr implicat, ai avea o viziune și o perspectivă asupra tuturor lucrurilor. Să nu ai nicio perspectivă sau viziune vine adesea din a fi indiferent și apatic și din a nu-ți asuma nicio responsabilitate. Nu ești sârguincios față de datoria pe care o îndeplinești, nu-ți asumi nicio responsabilitate, nu ești dispus să plătești un preț sau să te implici. Nu îți faci griji și nici nu vrei să consumi mai multă energie; vrei doar să fii un subaltern, ceea ce nu se deosebește de modul în care un non-credincios lucrează pentru șeful său. O astfel de îndeplinire a datoriei nu este pe placul lui Dumnezeu și nu Îl mulțumește. Nu poate primi aprobarea Lui.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind o persoană onestă poți trăi adevărata asemănare umană”

Toți cei care nu urmăresc adevărul își îndeplinesc îndatoririle cu o mentalitate lipsită de responsabilitate. „Dacă o persoană conduce, eu o urmez; indiferent încotro conduce, eu merg. Voi face orice mă va pune să fac. Cât despre a-mi asuma responsabilitatea și grija sau a prelua mai multe probleme pentru a face ceva, a face un lucru din toată inima și cu toată puterea mea – pentru acest lucru, nu sunt pregătit pentru asta.” Acești oameni nu sunt dispuși să plătească prețul. Sunt dispuși doar să se străduiască, nu să-și asume responsabilitatea. Nu aceasta este atitudinea cu care cineva îndeplinește cu adevărat o datorie. O persoană trebuie să învețe să-și pună inima în îndeplinirea datoriei sale, iar o persoană care are conștiință poate să realizeze acest lucru. Dacă cineva nu își pune niciodată inima în îndeplinirea datoriei personale, înseamnă că nu are conștiință, iar cei lipsiți de conștiință nu pot să dobândească adevărul. De ce spun Eu că nu pot să dobândească adevărul? Ei nu știu să se roage lui Dumnezeu și să caute luminarea Duhului Sfânt, nici cum să țină seama de intențiile lui Dumnezeu, nici să-și pună inima în a medita la cuvintele lui Dumnezeu, nici nu știu să caute adevărul, cum să caute pentru a înțelege cerințele lui Dumnezeu și dorințele Lui. Asta înseamnă să nu fii capabil să cauți adevărul. Experimentați stări în care, indiferent ce s-ar întâmpla sau ce datorie ați îndeplini, puteți frecvent să vă liniștiți înaintea lui Dumnezeu și să vă puneți inima în a medita la cuvintele Lui și în a căuta adevărul și în a vă gândi la modul în care trebuie să îndepliniți acea datorie pentru a fi în acord cu intențiile lui Dumnezeu și ce adevăruri ar trebui să dețineți pentru a îndeplini această datorie în mod mulțumitor? Sunt multe momente în care căutați adevărul în acest fel? (Nu.) A-ți pune inima în datoria ta și a-ți putea asuma responsabilitatea îți solicită să suferi și să plătești un preț – nu e suficient doar să vorbești despre aceste lucruri. Dacă nu-ți pui inima în datoria ta, dorindu-ți în schimb să trudești mereu, atunci cu siguranță datoria ta nu va fi bine făcută. Vei face pur și simplu lucrurile de complezență și nimic mai mult, și nu vei ști dacă ți-ai făcut datoria bine sau nu. Dacă îți pui inima în ea, vei ajunge treptat să înțelegi adevărul; dacă nu faci asta, atunci nu-l vei înțelege. Când îți pui inima în îndeplinirea datoriei și în urmărirea adevărului, vei ajunge treptat să înțelegi intențiile lui Dumnezeu, să-ți descoperi propriile corupții și neajunsuri și să-ți stăpânești toate diferitele stări. Atunci când te concentrezi doar pe a depune efort și nu îți pui inima în a reflecta asupra ta, nu vei fi capabil să descoperi adevăratele stări din inima ta și nenumăratele reacții și manifestări ale corupției pe care le ai în diferite împrejurări. Dacă nu știi care vor fi consecințele atunci când problemele rămân nerezolvate, atunci ești în mare necaz. Acesta este motivul pentru care nu este bine să crezi în Dumnezeu într-o manieră confuză. Trebuie să trăiești înaintea lui Dumnezeu tot timpul, în toate locurile; orice ți s-ar întâmpla, trebuie să cauți întotdeauna adevărul și, în timp ce faci acest lucru, trebuie să și reflectezi asupra ta și să știi ce probleme există în starea ta, căutând imediat adevărul pentru a le rezolva. Numai în acest fel poți să-ți îndeplinești bine datoria și să eviți să întârzii lucrarea. Nu doar că vei putea să-ți îndeplinești bine datoria, dar, cel mai important este că vei avea și intrare în viață și vei fi capabil să-ți înlături firile corupte. Numai așa poți pătrunde în adevărul-realitate. Dacă ceea ce gândești adesea în inima ta nu reprezintă chestiuni legate de datoria ta sau chestiuni care au de-a face cu adevărul și, în schimb, ești prins în lucruri exterioare, cu gândul la treburile trupești, vei fi capabil să înțelegi adevărul? Vei fi capabil să-ți îndeplinești bine datoria și să trăiești înaintea lui Dumnezeu? Cu siguranță, nu. O astfel de persoană nu poate fi mântuită.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind o persoană onestă poți trăi adevărata asemănare umană”

Aceasta este una dintre manifestările unei persoane oneste. În afară de asta, cea mai importantă manifestare este de a căuta și practica adevărul în toate chestiunile – acest lucru este crucial. Spui că ești onest, dar împingi întotdeauna cuvintele lui Dumnezeu într-un ungher al minții tale și pur și simplu faci orice vrei tu. Este asta o manifestare a unei persoane oneste? Tu spui: „Deși calibrul meu e slab, am o inimă onestă.” Și, totuși, când e rândul tău să preiei o datorie, te temi că vei suferi sau că vei fi tras la răspundere dacă nu o îndeplinești bine, deci inventezi scuze ca să te eschivezi de la datoria ta sau sugerezi să o facă altcineva. Este aceasta manifestarea unei persoane oneste? Nu este, în mod clar. Așadar, cum ar trebui atunci să se poarte o persoană onestă? Ar trebui să se supună rânduielilor lui Dumnezeu, să fie loială datoriei pe care trebuie să o îndeplinească și să se străduiască să mulțumească intențiile lui Dumnezeu. Acest lucru se manifestă prin mai multe căi: una este să-ți accepți datoria cu o inimă onestă, să nu iei în considerare interesele trupești, să nu fii fără tragere de inimă în privința ei și să nu complotezi pentru beneficiul propriu. Acestea sunt manifestări ale onestității. O alta este să îți pui toată inima și puterea în a-ți realiza bine datoria, făcând lucrurile cum se cuvine și punându-ți inima și iubirea în datoria ta pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Acestea sunt manifestările pe care ar trebui să le aibă o persoană onestă în timp ce-și îndeplinește datoria. Dacă nu duci la bun sfârșit ceea ce știi și înțelegi și dacă depui doar 50 sau 60 la sută din efortul tău, atunci nu te implici în ea cu toată inima și puterea ta. Mai degrabă, ești viclean și pus pe chiul. Sunt oare onești oamenii care-și realizează datoria în acest fel? În niciun caz. Dumnezeu nu are nicio nevoie de astfel de oameni lipsiți de scrupule și înșelători; aceștia trebuie să fie eliminați. Dumnezeu folosește doar oameni cinstiți pentru realizarea îndatoririlor. Chiar și muncitorii loiali trebuie să fie cinstiți. Oamenii care sunt veșnic superficiali și vicleni și care caută mereu modalități de a lenevi sunt cu toții înșelători și sunt toți demoni. Niciunul dintre ei nu crede cu adevărat în Dumnezeu și vor fi eliminați cu toții. Unii oameni se gândesc: „A fi o persoană onestă înseamnă doar să spui adevărul și să nu spui minciuni. Este chiar ușor să fii o persoană onestă.” Ce crezi despre acest sentiment? Oare a fi o persoană onestă reprezintă o sferă atât de limitată? Categoric nu. Trebuie să-ți dezvălui inima și să I-o dai lui Dumnezeu; aceasta e atitudinea pe care ar trebui să o aibă o persoană onestă. Iată de ce o inimă cinstită este nespus de prețioasă. Ce implică acest lucru? Faptul că o inimă cinstită poate să-ți controleze comportamentul și să-ți schimbe starea. Te poate conduce să faci alegerile corecte și să te supui lui Dumnezeu și să-I câștigi aprobarea. O inimă ca aceasta este cu adevărat prețioasă. Dacă ai o astfel de inimă onestă, atunci aceasta este starea în care ar trebui să trăiești, acesta este felul în care ar trebui să te comporți și felul în care ar trebui să te dăruiești.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

În casa lui Dumnezeu, indiferent ce datorie îndeplinești, trebuie să înțelegi principiile și să fii capabil să practici adevărul. Atunci vei avea principii. Dacă nu poți să vezi ceva așa cum este de fapt, dacă nu ești sigur care este modul potrivit de a acționa, trebuie să cauți și să ai părtășie pentru a ajunge la un consens. Odată ce ai stabilit ce este benefic pentru lucrarea bisericii și pentru frați și surori, fă acel lucru! Nu fii constrâns de nicio reglementare, nu întârzia, nu aștepta și nu fii un observator pasiv! Dacă ești întotdeauna un observator pasiv și nu ai niciodată o opinie proprie, dacă aștepți mereu ca altcineva să ia o decizie înainte de a face ceva și dacă abia te miști și aștepți când nimeni nu a luat o decizie, care va fi consecința? Fiecare element al lucrării se va bloca și nimic nu se va face. Ar trebui să înveți să cauți adevărul sau cel puțin să fii capabil să acționezi pe baza conștiinței și a rațiunii. Atât timp cât poți înțelege care este metoda potrivită de a face ceva, iar majoritatea oamenilor consideră, de asemenea, că acea metodă este viabilă, atunci așa ar trebui să practici. Să nu-ți fie teamă să îți asumi responsabilitatea sau să îi ofensezi pe alții ori să suporți consecințele. Dacă cineva nu face nimic real, calculează mereu, se teme să-și asume responsabilitatea și nu îndrăznește să respecte principiile în acțiunile sale, atunci acest lucru arată că este prea alunecos și înșelător și că ascunde destul de multe planuri viclene. Cât de lipsit de virtute este să-ți dorești să te bucuri de harul și de binecuvântările lui Dumnezeu și totuși să nu faci nimic real! Pe nimeni nu disprețuiește Dumnezeu mai mult cum disprețuiește acest tip de oameni vicleni și înșelători. Indiferent de ceea ce gândești, dacă nu practici conform adevărului, nu ai loialitate, ești întotdeauna întinat de alterări personale și ai tot timpul propriile gânduri și idei, Dumnezeu scrutează toate aceste lucruri și știe despre ele. Crezi că Dumnezeu nu știe despre ele? În acest caz, ești atât de nesăbuit! Și dacă nu te căiești imediat, nu vei avea parte de lucrarea lui Dumnezeu. De ce? Pentru că Dumnezeu scrutează adâncurile inimilor oamenilor. El vede, cu o claritate absolută, toate micile planuri viclene pe care le au și vede că inimile lor sunt baricadate împotriva Lui, că nu sunt o singură inimă cu El. Care sunt principalele lucruri care țin inimile oamenilor departe de Dumnezeu? Gândurile lor, interesele și mândria lor, statutul și micile lor planuri viclene. Atunci când în inimile oamenilor există un zid format din aceste lucruri care îi separă de Dumnezeu, iar ei ascund mereu secrete și au întotdeauna propriile motive, asta înseamnă probleme. Dacă ai un calibru ușor slab și o experiență cam superficială, dar ești dispus să urmărești adevărul și ești întotdeauna o singură inimă cu Dumnezeu și poți să dai totul pentru ce îți încredințează Dumnezeu, fără să recurgi la vreun vicleșug, atunci El va vedea acest lucru. Dacă inima ta este mereu baricadată împotriva lui Dumnezeu, dacă nutrești întotdeauna planuri meschine, dacă trăiești tot timpul pentru propriile interese și mândrie, dacă socotești mereu aceste lucruri în inima ta și ești posedat de ele, atunci Dumnezeu nu va fi mulțumit de tine, nu te va lumina și nici nu te va ilumina, te va ignora, iar inima ta se va întuneca și mai mult. Acest lucru înseamnă că atunci când îți îndeplinești datoria sau faci ceva, vei face un dezastru și nu va avea nicio valoare. Acest lucru este din cauza faptului că ești atât de egoist și josnic, uneltind mereu pentru binele tău, fără a fi sincer față de Dumnezeu, și îndrăznești să fii înșelător și să încerci să-L păcălești și nu numai că nu accepți adevărul, dar ești viclean în îndeplinirea datoriei tale, ceea ce înseamnă că nu te consumi sincer pentru Dumnezeu. Și din moment ce nu îți îndeplinești datoria cu sinceritate, doar trudești puțin și folosești acest lucru ca pe o oportunitate de a obține mai multe beneficii, iar din moment ce-ți dorești, de asemenea, să conspiri pentru a obține faimă, câștig și statut pentru tine și nu accepți și nu te supui atunci când ești emondat, probabil că Îi vei ofensa firea lui Dumnezeu. Dumnezeu scrutează adâncurile inimilor oamenilor. Dacă nu te căiești, vei fi în pericol și probabil vei fi eliminat de Dumnezeu, caz în care nu vei mai avea niciodată șansa de a primi aprobarea lui Dumnezeu.

– Părtășia lui Dumnezeu

Unii nu cred că oamenii pot fi tratați corect de casa lui Dumnezeu. Nu cred că Dumnezeu și adevărul domnesc în casa Lui. Ei cred că indiferent ce datorie îndeplinește o persoană, dacă apare o problemă acolo, casa lui Dumnezeu va gestiona imediat situația persoanei respective și îi va lua dreptul de a îndeplini acea datorie, alungând-o sau chiar îndepărtând-o din biserică. Oare chiar așa funcționează lucrurile? Cu siguranță, nu. Casa lui Dumnezeu îi tratează pe toți oamenii conform adevărurilor-principii. Dumnezeu este drept în felul în care tratează fiecare persoană. El nu Se uită doar la modul în care se comportă o persoană într-o singură situație; El Se uită la natura-esență pe care o are acea persoană, la intențiile ei, la atitudinea ei și Se uită mai ales dacă o persoană poate reflecta asupra ei când face o greșeală, dacă are mustrări de conștiință și dacă poate pătrunde în esența problemei pe baza cuvintelor Lui, ajungând să înțeleagă adevărul, să se urască pe sine și să se căiască sincer. Dacă cineva e lipsit de această atitudine corectă și este complet întinat de intențiile sale personale, dacă este plin de planuri viclene și dezvăluiri ale firilor corupte, iar atunci când apar probleme recurge la prefăcătorie, sofisme, se justifică și refuză cu încăpățânare să își recunoască acțiunile, atunci acea persoană nu poate fi mântuită. Nu acceptă deloc adevărul și a fost complet dezvăluită. Oamenii care nu au dreptate și care nu pot accepta deloc adevărul sunt neîncrezători în esență și nu pot decât să fie eliminați. Cum să nu fie dezvăluiți și eliminați neîncrezătorii care slujesc drept conducători și lucrători? Un neîncrezător, indiferent de datoria pe care o îndeplinește, este dezvăluit cel mai rapid pentru că firile corupte pe care le dezvăluie sunt prea numeroase și prea evidente. Mai mult, acea persoană nu acceptă deloc adevărul și acționează necugetat și la întâmplare. În cele din urmă, când a fost eliminată și a pierdut ocazia de a-și face datoria, începe să se îngrijoreze, gândind: „Sunt terminat. Dacă nu mi se permite să îmi îndeplinesc datoria, nu pot fi mântuit. Ce să fac?” De fapt, Cerul va lăsa mereu omului o cale de ieșire. Există o ultimă cale, anume să se căiască într-un mod autentic și să se grăbească să răspândească Evanghelia și să câștige oamenii, revanșându-se pentru greșelile sale prin săvârșirea de fapte bune. Dacă nu urmează această cale, atunci este cu adevărat terminat. Dacă are puțină rațiune și știe că nu are niciun talent, ar trebui să se înzestreze corespunzător cu adevărul și să se instruiască pentru a răspândi Evanghelia – și aceasta înseamnă îndeplinirea unei datorii. Este pe deplin realizabil. Dacă cineva recunoaște că a fost eliminat pentru că nu și-a îndeplinit bine datoria, dar tot nu acceptă adevărul și nu manifestă nici cea mai mică remușcare, ci, dimpotrivă, se abandonează disperării, oare nu dă dovadă de nesăbuință și ignoranță? Spune-Mi, dacă o persoană a făcut o greșeală, dar este capabilă de înțelegere adevărată și dispusă să se pocăiască, oare casa lui Dumnezeu nu i-ar acorda o șansă? Pe măsură ce planul de gestionare de șase mii de ani al lui Dumnezeu se apropie de sfârșit, sunt atât de multe îndatoriri care trebuie îndeplinite. Însă, dacă nu ai conștiință sau rațiune și dacă nu te ocupi de lucrarea care ți se cuvine, dacă ai câștigat oportunitatea de a îndeplini o datorie, dar nu știi să o prețuiești, nu urmărești câtuși de puțin adevărul, lăsând cel mai bun moment să treacă pe lângă tine, atunci vei fi dezvăluit. Dacă ești în mod constant superficial în îndeplinirea datoriei tale și nu te supui deloc atunci când te confrunți cu emondarea, te va mai folosi casa lui Dumnezeu ca să îndeplinești o datorie? În casa lui Dumnezeu, adevărul este cel care domnește, nu Satana. Dumnezeu are ultimul cuvânt asupra tuturor lucrurilor. El este Cel care face lucrarea de mântuire a omului, El este Cel care deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor. Nu este nevoie să analizezi ce este corect și ce este greșit, trebuie doar să auzi și să te supui. Atunci când te confrunți cu emondarea, trebuie să accepți adevărul și să fii capabil să-ți corectezi greșelile. Dacă faci asta, casa lui Dumnezeu nu te va priva de dreptul tău de a îndeplini o datorie. Dacă ți-e mereu teamă să nu fii eliminat, vii întotdeauna cu scuze, te justifici mereu, aceasta este o problemă. Dacă îi lași pe ceilalți să vadă că nu accepți câtuși de puțin adevărul și că ești nerezonabil, ai dat de necaz. Biserica va fi obligată să se ocupe de tine. Dacă nu accepți deloc adevărul în îndeplinirea îndatoririlor tale și îți este mereu frică să nu fii dezvăluit și eliminat, atunci această frică a ta este întinată de intenții umane, de o fire satanică coruptă și de suspiciune, precauție și neînțelegere. Niciuna dintre acestea nu este o atitudine pe care ar trebui să o aibă o persoană. Trebuie să începi prin a-ți înlătura teama, precum și înțelegerile greșite cu privire la Dumnezeu. Cum apar înțelegerile greșite ale unei persoane cu privire la Dumnezeu? Când lucrurile merg bine pentru o persoană, sigur nu-L înțelege greșit. Crede că Dumnezeu este bun, că Dumnezeu este onorabil, că Dumnezeu este drept, că Dumnezeu este milostiv și iubitor, că Dumnezeu are dreptate în tot ceea ce face. Cu toate acestea, când se confruntă cu ceva care nu este în conformitate cu noțiunile sale, aceasta se gândește: „Se pare că Dumnezeu nu este foarte drept, cel puțin nu în privința acestei chestiuni.” Nu este aceasta o înțelegere greșită? Cum se face că Dumnezeu nu este drept? Ce anume a dat naștere acestei înțelegeri greșite? Ce anume te-a făcut să-ți formezi această părere și înțelegerea că Dumnezeu nu este drept? Poți să spui sigur ce a fost? Care propoziție a fost? Care chestiune? Care situație? Spune-o, astfel încât toată lumea să o poată rezolva și să vedem dacă ai un punct de vedere valid. Iar când o persoană Îl înțelege greșit pe Dumnezeu sau se confruntă cu ceva care nu este în conformitate cu noțiunile sale, ce atitudine ar trebui să aibă aceasta? (Una de căutare a adevărului și de supunere.) Aceasta trebuie mai întâi să se supună și să chibzuiască: „Nu înțeleg, dar mă voi supune pentru că acest lucru a fost făcut de Dumnezeu și nu ar trebui să fie analizat de om. Mai mult, nu mă pot îndoi de cuvintele lui Dumnezeu sau de lucrarea Lui, întrucât cuvântul lui Dumnezeu este adevărul.” Nu este aceasta atitudinea pe care ar trebui să o aibă o persoană? Cu această atitudine, ar mai reprezenta o problemă înțelegerea greșită din partea ta? (Nu.) Nu ți-ar afecta sau tulbura îndeplinirea datoriei.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

După ce oamenii ajung să creadă în Dumnezeu, care este cel mai dureros și mai supărător lucru care li se poate întâmpla? Cel mai important lucru nu este nimic mai mult decât să afle că au fost îndepărtați și excluși și că au fost dezvăluiți și eliminați de Dumnezeu – acesta este cel mai dureros și mai trist lucru și nimeni nu vrea să i se întâmple după ce ajunge să creadă în Dumnezeu. Așadar, cum pot oamenii evita ca acest lucru să li se întâmple? Cel puțin, trebuie să acționeze conform conștiinței lor, cu alte cuvinte, mai întâi trebuie să învețe cum să-și îndeplinească responsabilitățile; oamenii nu trebuie sub niciun chip să fie superficiali și nu trebuie să întârzie ceea ce Dumnezeu i-a însărcinat să facă. Întrucât ești o persoană, ar trebui să te gândești bine care sunt responsabilitățile unei persoane. Nu este nevoie să fie menționate responsabilitățile pe care non-credincioșii le stimează cel mai mult, ca de exemplu să fii filial, să ai grijă de părinții tăi și să-ți faci un nume pentru familia ta. Toate acestea sunt goale și lipsite de orice semnificație reală. Care este responsabilitatea minimă pe care ar trebui să o îndeplinească o persoană? Cea mai practică este maniera în care îți faci bine datoria astăzi. Să fii mulțumit doar cu a face lucrurile de formă nu înseamnă că-ți îndeplinești responsabilitățile și a fi capabil doar să discuți despre cuvinte și doctrine nu înseamnă că-ți îndeplinești responsabilitățile. Numai practicarea adevărului și îndeplinirea lucrurilor în conformitate cu principiile înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitățile. Numai atunci când maniera în care practici adevărul a fost eficientă și de folos oamenilor, îți vei fi îndeplinit cu adevărat responsabilitatea. Indiferent de datoria pe care o faci, numai când perseverezi în a acționa conform adevărurilor-principii îți vei fi îndeplinit cu adevărat responsabilitatea. A face ceva mecanic după maniera umană de a face lucrurile înseamnă să fii superficial; numai respectând adevărurile-principii înseamnă să-ți faci datoria și să-ți îndeplinești responsabilitatea cum se cuvine. Iar când îți îndeplinești responsabilitatea, nu este aceasta o manifestare a loialității? Este manifestarea loialității față de datoria ta. Numai când ai acest simț al responsabilității, această voință și dorință, și această manifestare a loialității față de propria datorie, Dumnezeu te va privi cu bunăvoință și te va aproba. Dacă tu n-ai nici măcar acest simț al responsabilității, Dumnezeu te va trata ca pe un leneș, un neghiob și te va detesta. Din punct de vedere omenesc, înseamnă că nu te va trata cu respect, nu te va lua în serios și te va disprețui. Este ca și cum, dacă ai fost un timp în contact cu o persoană și o vezi vorbind fără reținere, într-un mod extravagant și fără temei și observi că îi place să se laude, să se dea mare și că nu este de încredere – ai respecta-o? Ai îndrăzni să-i încredințezi vreo sarcină? Poate că ar întârzia sarcina pe care i-o încredințezi din cauza unui motiv sau altul și, așadar, nu ai îndrăzni să încredințezi nimic unor asemenea oameni, i-ai detesta din adâncul inimii și ai regreta că te-ai asociat vreodată cu ei. Te-ai simți norocos că nu le-ai încredințat nimic, pentru că, dacă ai fi făcut-o, ai regreta-o pentru tot restul vieții tale. Să spunem că interacționezi cu o persoană și, prin conversația și contactul cu aceasta, vezi că nu numai că are o bună umanitate, dar are și simțul responsabilității și, atunci când îi încredințezi o sarcină, își imprimă în minte orice lucru întâmplător pe care îl spui și se gândește la modalități prin care se poate ocupa bine de sarcină pentru a te satisface, iar, dacă nu se ocupă bine de sarcina pe care i-ai încredințat-o, se simte jenat să te vadă apoi – aceasta este o persoană cu simțul responsabilității. De exemplu, ori de câte ori i se spune unei persoane cu simțul responsabilității că un lucru sau altul îi este însărcinat, indiferent dacă este de la un conducător, un lucrător sau Cel de mai sus, se va gândi întotdeauna: „Ei bine, din moment ce are o părere atât de bună despre mine, trebuie să mă ocup bine de această chestiune și să nu dezamăgesc.” Nu-i așa că ai îndrăzni să încredințezi o chestiune unei astfel de persoane care are conștiință și rațiune? Persoana căreia îi poți încredința o chestiune de care să se ocupe este cu siguranță o persoană pe care o apreciezi și pe care o consideri vrednică de încredere. În mod deosebit, dacă lucrurile pe care le-a făcut pentru tine au fost toate realizate cu multă grijă și ți-au îndeplinit întru totul cerințele, vei crede că este o persoană demnă de încredere. În sinea ta, o vei admira cu adevărat și vei avea o părere bună despre ea. Oamenii sunt dispuși să se asocieze cu acest tip de persoană, ca să nu mai spunem de Dumnezeu. Credeți că Dumnezeu ar încredința lucrarea bisericii și o datorie pe care omul este obligat să o facă unei persoane care nu este de încredere? (Nu, El nu ar face acest lucru.) Ce așteptări are Dumnezeu de la o persoană căreia i-a alocat o anumită sarcină în biserică? În primul rând, Dumnezeu speră că este responsabilă, că acordă o mare importanță sarcinii și o îndeplinește bine. În al doilea rând, Dumnezeu speră că este o persoană demnă de încredere, că oricât de mult timp trece și indiferent de modul în care s-ar schimba mediul ei, simțul său de răspundere nu se clatină, iar caracterul ei face față testului. Dacă este o persoană de încredere, Dumnezeu va fi liniștit. El nu va mai supraveghea sau monitoriza această chestiune pentru că, în sinea Lui, Dumnezeu are încredere în ea. Când Dumnezeu îi dă această sarcină, ea o va duce cu siguranță la bun sfârșit, fără nicio gafă. Când Dumnezeu le încredințează oamenilor o sarcină, nu reprezintă aceasta dorința Lui? (Ba da.) Apoi, odată ce înțelegi intenția lui Dumnezeu, ar trebui să știi în inima ta cum să îndeplinești cerințele lui Dumnezeu, cum să-L faci pe Dumnezeu să-ți fie favorabil și cum să-L faci pe Dumnezeu să aibă încredere în tine. Dacă îți poți vedea clar performanța și comportamentul propriu, precum și atitudinea cu care îți abordezi datoria, dacă ai cunoaștere de sine și știi ce ești, nu este atunci nerezonabil să ceri ca Dumnezeu să te favorizeze și să-ți arate har sau să-ți acorde un tratament special? (Ba da, este.) Chiar și tu te desconsideri, chiar și tu te disprețuiești, așa că nu are sens să ceri ca Dumnezeu să te favorizeze. Ca atare, dacă vrei ca Dumnezeu să te favorizeze, ar trebui ca ceilalți cel puțin să poată avea încredere în tine. Dacă vrei ca ceilalți să aibă încredere în tine, să te favorizeze, să aibă o părere bună despre tine, atunci trebuie cel puțin să fii demn, responsabil, fidel cuvântului dat și demn de încredere. Și apoi, înaintea lui Dumnezeu, trebuie să fii harnic, responsabil și loial – atunci ai îndeplinit în mare parte cerințele lui Dumnezeu de la tine. Atunci există speranța să obții aprobarea lui Dumnezeu, nu-i așa? (Da, așa e.)

– Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (8)”

Indiferent ce vă cere Dumnezeu, voi trebuie doar să lucrați în acea direcție cu toată puterea voastră și sper că veți fi capabili să veniți înaintea lui Dumnezeu și să-I oferiți devotamentul vostru cel mai profund în final. Atât timp cât veți putea vedea zâmbetul mulțumit al lui Dumnezeu când stă pe tronul Lui, chiar dacă acest moment este clipa stabilită a morții voastre, ar trebui să puteți să râdeți și să zâmbiți în timp ce vă închideți ochii. În timpul vostru pe pământ, trebuie să vă faceți datoria finală pentru Dumnezeu. În trecut, Petru a fost răstignit cu capul în jos pentru Dumnezeu; dar ar trebui să-L mulțumești pe Dumnezeu până la sfârșit și să îți epuizezi toată energia pentru El. Ce poate să facă, în numele lui Dumnezeu, o ființă creată? Ar trebui, așadar, să te oferi lui Dumnezeu dinainte, ca El să te orchestreze cum dorește. Atât timp cât asta Îl face pe Dumnezeu fericit și mulțumit, atunci lasă-L să facă ce voiește cu tine. Ce drept au oamenii să rostească vorbe de nemulțumire?

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor «cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers»”, Capitolul 41

Astăzi, ceea ce vi se cere să îndepliniți nu sunt cerințe suplimentare, ci doar datoria omului și ceea ce trebuie făcut de către toți oamenii. Dacă nu sunteți vrednici nici măcar să vă îndepliniți datoria sau să o îndepliniți așa cum trebuie, atunci nu înseamnă că vă faceți singuri probleme? Nu dați voi târcoale morții? Cum mai puteți să vă așteptați să aveți un viitor și planuri? Lucrarea lui Dumnezeu este înfăptuită de dragul omenirii, iar colaborarea omului este oferită de dragul gestionării lui Dumnezeu. După ce Dumnezeu a înfăptuit tot ceea ce El trebuie să înfăptuiască, omului i se cere să fie generos în practica sa și să colaboreze cu Dumnezeu. În lucrarea lui Dumnezeu, omul trebuie să nu-și menajeze niciun efort, trebuie să își dăruiască loialitatea și nu trebuie să se lase târât în numeroase noțiuni sau să fie pasiv și să aștepte moartea. Dumnezeu Se poate sacrifica pe El Însuși pentru om, atunci de ce omul nu își poate oferi loialitatea lui Dumnezeu? Dumnezeu este cu inima și cu sufletul pentru om, de ce omul nu poate oferi puțină colaborare? Dumnezeu lucrează pentru omenire, așadar, de ce omul nu poate să împlinească o parte din datoria sa de dragul gestionării lui Dumnezeu? Lucrarea lui Dumnezeu a ajuns până în acest punct, și, totuși, voi tot vedeți, dar nu acționați, auziți, dar nu vă mișcați. Nu sunt astfel de oameni obiectele pierzaniei? Dumnezeu S-a dedicat deja întru totul omului, atunci, de ce astăzi omul este incapabil să își împlinească datoria cu sinceritate? Pentru Dumnezeu, lucrarea Lui este principala Sa prioritate, iar lucrarea gestionării Sale este de cea mai mare importanță. Pentru om, a pune cuvintele lui Dumnezeu în practică și a împlini cerințele lui Dumnezeu reprezintă principala sa prioritate. Toți trebuie să înțelegeți acest lucru.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”

După ce a acceptat însărcinarea dată de Dumnezeu, Noe a început să planifice cum să construiască arca pe care Dumnezeu i-o încredințase. El a căutat diverse materiale, precum și oamenii și uneltele necesare pentru construirea arcei. Firește, aceasta a implicat o multitudine de lucruri; nu a fost atât de ușor și de simplu precum sugerează textul. În acea epocă preindustrială, o epocă în care totul se făcea manual, prin muncă fizică, nu este greu să ne imaginăm cât de dificil a fost să construiască o asemenea arcă, un astfel de colos, să ducă la bun sfârșit sarcina încredințată de Dumnezeu, aceea de a construi o arcă. Desigur, modul în care Noe a planificat, a pregătit, a proiectat și a găsit diverse lucruri, cum ar fi materiale și unelte, nu au fost chestiuni simple și este posibil ca Noe să nu fi văzut niciodată o asemenea navă masivă. După ce a acceptat această însărcinare, citind printre rândurile cuvintelor lui Dumnezeu și judecând după tot ceea ce spusese Dumnezeu, Noe a știut că aceasta nu era o chestiune simplă, nici o sarcină ușoară. Aceasta nu era o sarcină simplă sau ușoară – care erau implicațiile acestui lucru? În primul rând, însemna că, după acceptarea acestei însărcinări, Noe ar fi avut o povară grea pe umeri. Mai mult, judecând după modul în care Dumnezeu l-a chemat personal pe Noe și i-a indicat cum să construiască arca, acesta nu era un lucru obișnuit, nu era o nimica toată. Judecând după detaliile a tot ceea ce a spus Dumnezeu, aceasta nu a fost ceva ce orice persoană obișnuită ar putea îndura. Faptul că Dumnezeu l-a chemat pe Noe și i-a încredințat să construiască o arcă arată importanța pe care acesta o avea în inima lui Dumnezeu. Atunci când a fost vorba despre această chestiune, Noe a fost, desigur, capabil să înțeleagă unele dintre intențiile lui Dumnezeu – și, făcând acest lucru, Noe și-a dat seama de tipul de viață cu care avea să se confrunte în anii ce au urmat și a fost conștient de unele dintre dificultățile pe care avea să le întâmpine. Deși Noe și-a dat seama și a înțeles marea dificultate a ceea ce îi încredințase Dumnezeu și cât de mari aveau să fie încercările cu care se confrunta, nu a avut nicio intenție de a refuza, ci i-a fost profund recunoscător lui Iahve Dumnezeu. De ce a fost Noe recunoscător? Pentru că Dumnezeu îi încredințase în mod neașteptat ceva atât de semnificativ și îi spusese și îi explicase personal fiecare detaliu. Și mai important, Dumnezeu îi spusese lui Noe întreaga poveste, de la început până la sfârșit, despre motivul pentru care trebuia construită arca. Aceasta era o chestiune a planului de gestionare al lui Dumnezeu, era treaba personală a lui Dumnezeu, însă Dumnezeu îi spusese despre aceasta, așa că Noe a simțit importanța ei. În concluzie, judecând după aceste semne diferite, judecând după tonul vorbirii lui Dumnezeu și diferitele aspecte împărtășite de Dumnezeu lui Noe, acesta din urmă a putut simți importanța sarcinii de a construi arca pe care i-o încredințase Dumnezeu, a putut aprecia acest lucru în inima sa și nu a îndrăznit să-l trateze cu ușurință, nici să treacă cu vederea vreun detaliu. Prin urmare, după ce Dumnezeu a terminat de dat instrucțiuni, Noe și-a formulat planul și s-a pus pe treabă pentru realizarea tuturor rânduielilor în vederea construirii arcei, căutarea forței de muncă, pregătirea tuturor tipurilor de materiale și, conform cuvintelor lui Dumnezeu, adunarea treptată a diverselor tipuri de viețuitoare în arcă.

Întregul proces de construcție al arcei a fost plin de dificultăți. Pentru moment, să lăsăm deoparte modul în care Noe a trecut prin rafalele de vânt, soarele arzător și ploaia torențială, căldura toridă și frigul aprig și cele patru anotimpuri, an după an. Haideți să vorbim mai întâi despre ce misiune colosală a fost construirea arcei, despre pregătirea diverselor materiale și despre multitudinea de dificultăți cu care s-a confruntat în cursul construirii acesteia. Ce au presupus aceste dificultăți? Contrar percepțiilor oamenilor, anumite sarcini fizice nu mergeau întotdeauna bine de la început, iar Noe a trebuit să treacă prin multe eșecuri. După terminarea unui lucru, dacă nu arăta bine, el îl demonta, iar după ce termina cu demontarea, trebuia să pregătească materialele și să facă totul din nou. Nu era ca în epoca modernă, în care toată lumea face totul cu ajutorul echipamentelor electronice, iar după ce toate sunt aranjate, munca se desfășoară conform unui program prestabilit. În prezent, atunci când se efectuează o asemenea lucrare, munca este mecanizată, iar odată ce pornești o mașinărie, aceasta poate termina treaba. Însă Noe trăia într-o epocă a societății primitive, iar toată munca se făcea manual și trebuia să o faci cu propriile mâini, folosindu-ți ochii și mintea, precum și sârguința și puterea. Desigur, mai presus de toate, oamenii trebuiau să se bazeze pe Dumnezeu; trebuiau să-L caute pe Dumnezeu peste tot și în orice moment. Pe parcursul întâmpinării a tot felul de dificultăți și în zilele și nopțile petrecute construind arca, Noe a trebuit să facă față nu numai diverselor situații care au apărut în timpul realizării acestei întreprinderi colosale, ci și diverselor medii din jurul său, precum și ridiculizării, calomniei și abuzurilor verbale din partea altora. Cu toate că nu am trăit personal acele scene atunci când au avut loc, oare nu este posibil să ne imaginăm unele dintre diversele dificultăți cu care s-a confruntat Noe și pe care le-a experimentat, precum și diversele provocări cu care s-a confruntat? În cursul construirii arcei, primul lucru cu care Noe a trebuit să se confrunte a fost lipsa de înțelegere din partea membrilor familiei sale, cicăleala, plângerile și chiar denigrarea lor. În al doilea rând, a fost calomniat, ridiculizat și judecat de cei din jurul său – rudele, prietenii și orice alt tip de persoană. Însă Noe a avut o singură atitudine, aceea de a asculta de cuvintele lui Dumnezeu, de a le pune în aplicare până la capăt și de a nu se abate niciodată de la asta. Ce hotărâse Noe? „Atât timp cât sunt în viață, atât timp cât mă mai pot mișca, nu voi abandona însărcinarea dată de Dumnezeu.” Aceasta a fost motivația sa în timp ce ducea la îndeplinire marea întreprindere de a construi arca, precum și atitudinea sa atunci când i s-au prezentat poruncile lui Dumnezeu și după ce a auzit cuvintele Lui. Confruntat cu tot soiul de necazuri, situații dificile și provocări, Noe nu s-a dat în lături. Când unele dintre sarcinile sale de inginerie mai dificile au eșuat frecvent și au suferit daune, chiar dacă Noe se simțea supărat și neliniștit în inima lui, când se gândea la cuvintele lui Dumnezeu, când își amintea de fiecare cuvânt pe care Dumnezeu i l-a poruncit și de preamărirea lui Dumnezeu pentru el, atunci se simțea deseori extrem de motivat: „Nu pot să renunț, nu pot să mă debarasez de ceea ce Dumnezeu mi-a poruncit și mi-a încredințat să fac; aceasta este însărcinarea dată de Dumnezeu și, din moment ce am acceptat-o, din moment ce am auzit cuvintele rostite de Dumnezeu și glasul lui Dumnezeu și, din moment ce am acceptat acest lucru de la Dumnezeu, atunci ar trebui să mă supun în mod absolut, lucru care ar trebui realizat de o ființă umană.” Prin urmare, indiferent cu ce fel de dificultăți s-a confruntat, indiferent ce fel de batjocură sau defăimare a întâmpinat, indiferent cât de epuizat i-a devenit trupul, cât de obosit, el nu s-a lepădat de ceea ce îi fusese încredințat de Dumnezeu și a păstrat constant în minte fiecare cuvânt despre ceea ce spusese și poruncise Dumnezeu. Indiferent cum se schimbau mediile lui, oricât de mare era dificultatea cu care se confrunta, el avea încredere că nimic din toate acestea nu va dura la nesfârșit, că doar cuvintele lui Dumnezeu nu vor trece niciodată și doar ceea ce a poruncit Dumnezeu să se facă se va îndeplini cu siguranță. Noe a avut în el credința adevărată în Dumnezeu și supunerea pe care trebuia să o aibă, și a continuat să construiască arca pe care Dumnezeu îi ceruse să o construiască. Zi după zi, an după an, Noe a îmbătrânit, dar credința lui nu s-a diminuat și nu a existat nicio schimbare în atitudinea și hotărârea lui de a termina însărcinarea dată de Dumnezeu. Deși au existat momente în care trupul lui s-a simțit obosit și epuizat, s-a îmbolnăvit și, în inima lui, era slab, hotărârea și perseverența lui de a îndeplini însărcinarea dată de Dumnezeu și de a se supune cuvintelor lui Dumnezeu nu s-au diminuat. Pe parcursul anilor în care Noe a construit arca, el a practicat ascultarea și supunerea față de cuvintele pe care le spusese Dumnezeu și practica, de asemenea, un adevăr important al unei ființe create și al unei persoane obișnuite care trebuia să îndeplinească însărcinarea dată de Dumnezeu. În aparență, întregul proces a fost, de fapt, un singur lucru: construirea arcei, realizarea a ceea ce Dumnezeu îi spusese să facă bine și până la capăt. Dar ce se cerea pentru a face acest lucru bine și pentru a-l finaliza cu succes? Nu se cerea zel din partea oamenilor, nici sloganurile lor, cu atât mai puțin jurăminte făcute dintr-un capriciu trecător, nici așa-zisa admirație a oamenilor pentru Creator. Nu se cereau aceste lucruri. În fața construirii arcei de către Noe, așa-zisa admirație a oamenilor, jurămintele, zelul și credința lor în Dumnezeu în lumea lor spirituală, toate acestea nu sunt de niciun folos; în fața credinței adevărate a lui Noe și a supunerii lui adevărate față de Dumnezeu, oamenii par atât de săraci, demni de milă, iar puținele doctrine pe care le înțeleg par atât de goale, palide, firave și slabe – ca să nu mai spunem rușinoase, josnice și sordide.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa trei: Cum Noe și Avraam au ascultat de cuvintele lui Dumnezeu și I s-au supus (Partea a doua)”

De fapt, îndeplinirea de către om a datoriei sale este realizarea a tot ceea ce e inerent omului, cu alte cuvinte, a ceea ce este posibil pentru om. Doar atunci este îndeplinită datoria sa. Defectele omului în timpul acestei slujiri sunt reduse treptat prin experiență progresivă și prin procesul prin care îndură judecata; acestea nu împiedică sau afectează datoria omului. Cei care încetează a mai sluji sau cedează și dau înapoi de teamă că ar putea exista obstacole în slujirea lor sunt cei mai lași dintre toți oamenii. Dacă oamenii nu pot exprima ceea ce ar trebui să exprime în timpul slujirii sau să împlinească ceea ce le este posibil în mod inerent și, în schimb, fac totul mecanic, atunci ei au pierdut funcția pe care ar trebui să o aibă o ființă creată. Astfel de oameni sunt cunoscuți drept „mediocrități”; ei sunt gunoaie fără folos. Cum pot astfel de oameni să fie numiți în mod corespunzător ființe create? Nu sunt ei ființe corupte care strălucesc din exterior, dar sunt putrede în interior? […] Nu există o corelare între datoria omului și dacă primește binecuvântări sau îndură nenorociri. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și nu ar trebui să depindă de recompensă, condiții sau motive. Doar atunci el își face datoria. A primi binecuvântări se referă la momentul în care cineva este desăvârșit și se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu după ce a experimentat judecata. A îndura nenorociri se referă la momentul în care firea cuiva nu se schimbă după ce a experimentat mustrarea și judecata, adică atunci când nu experimentează desăvârșirea, ci este pedepsit. Dar, indiferent dacă primesc binecuvântări sau îndură nenorociri, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți faci datoria doar pentru a primi binecuvântări și nu ar trebui să refuzi să acționezi din teama de a îndura nenorociri. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu este capabil să-și facă datoria, atunci asta este răzvrătirea lui. Tocmai prin procesul îndeplinirii datoriei sale omul se schimbă treptat și prin acest proces el își demonstrează loialitatea. Ca atare, cu cât ești mai capabil să-ți faci datoria, cu atât mai mult adevăr vei primi și cu atât mai reală va deveni expresia ta. Cei care își îndeplinesc datoria doar în mod mecanic și nu caută adevărul vor fi eliminați în final, deoarece astfel de oameni nu-și îndeplinesc datoria în practicarea adevărului și nu practică adevărul în realizarea datoriei lor. Ei sunt aceia care rămân neschimbați și vor îndura nenorociri. Nu doar că expresiile lor sunt impure, ci tot ceea ce exprimă ei este rău.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Diferența dintre lucrarea de slujire a lui Dumnezeu întrupat și datoria omului”

Mărturii similare bazate pe experiențe

Consecințele fricii de responsabilitate

Motivele ascunse ale fricii de răspundere

Imnuri similare

Poartă mai multă povară ca să fii mai ușor desăvârșit de Dumnezeu