Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

Înainte să fie corupt de Satana, omul I se supunea în mod natural lui Dumnezeu și se supunea cuvintelor Lui după ce le auzea. El avea, în mod natural, o conștiință și o rațiune sănătoasă și, în același timp, o umanitate normală. După ce au fost corupte de Satana, rațiunea, conștiința și umanitatea inițială a omului au devenit inerte și afectate de Satana. Așadar, el și-a pierdut supunerea și dragostea pentru Dumnezeu. Rațiunea omului a devenit aberantă, firea lui a devenit asemenea firii unui animal și răzvrătirea lui față de Dumnezeu este mai frecventă și mai dureroasă. Și, totuși, omul nu este conștient de acest lucru și nu îl recunoaște, ci doar se împotrivește și se răzvrătește cu perseverență. Firea omului este dezvăluită în expresiile rațiunii, înțelegerii și conștiinței lui; pentru că rațiunea și înțelegerea lui nu sunt sănătoase, iar conștiința lui a devenit extrem de inertă, atunci firea lui este una de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Dacă rațiunea și înțelegerea omului nu se pot schimba, atunci schimbările în firea lui sunt în afara oricărei discuții, așa cum este și alinierea la intențiile lui Dumnezeu. Dacă rațiunea omului nu este una sănătoasă, el nu-L poate sluji pe Dumnezeu și nu este potrivit să fie folosit de Dumnezeu. „O rațiune normală” se referă la a I te supune lui Dumnezeu și a-I fi credincios, a tânji după Dumnezeu, a fi sigur față de Dumnezeu și a avea o conștiință față de Dumnezeu. Se referă la a avea inima și gândul la Dumnezeu și a nu se împotrivi în mod deliberat lui Dumnezeu. A avea o rațiune aberantă nu este astfel. De când a fost corupt de Satana, omul a născocit anumite noțiuni despre Dumnezeu, nu I-a fost loial și nu a tânjit după El, ca să nu mai spunem de conștiința lui față de Dumnezeu. Omul se împotrivește voit lui Dumnezeu și emite judecăți despre El și, mai mult chiar, aruncă invective asupra Lui, prin spate. Omul Îl judecă pe Dumnezeu prin spatele Său, știind clar că El este Dumnezeu; omul nu are nicio intenție de a I se supune lui Dumnezeu și nu face altceva decât să pretindă și să ceară lucruri absurde de la El. Astfel de oameni – oameni cu o rațiune aberantă – nu sunt capabili să își cunoască propriul comportament josnic sau să își regrete răzvrătirea. Dacă oamenii sunt capabili să se cunoască pe ei înșiși, atunci și-au recâștigat un pic din rațiunea lor; cu cât mai răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu sunt oamenii care încă nu pot să se cunoască pe ei înșiși, cu atât mai puțin au o rațiune sănătoasă.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”

Acel om nu poate să I se supună lui Dumnezeu, fiindcă este stăpânit de viața de dinainte. Lucrurile de până atunci au produs în oameni tot felul de noțiuni și diverse închipuiri despre Dumnezeu, iar acestea au devenit chipul lui Dumnezeu în mințile lor. Astfel, ei cred în propriile noțiuni și în standardele imaginației lor. Dacă Îl compari pe Dumnezeul care face lucrări practice astăzi cu Dumnezeul din imaginația ta, atunci credința ta vine de la Satana, și este întinată de preferințele tale – Dumnezeu nu dorește o astfel de credință. Indiferent cât sunt de înalte legitimările lor și indiferent de dedicarea lor – chiar dacă și-au dedicat o viață întreagă de eforturi lucrării Lui și au devenit chiar și martiri – Dumnezeu nu aprobă pe nimeni cu o asemenea credință. Doar le oferă puțin har și le îngăduie să se bucure de acesta pentru o vreme. Astfel de oameni sunt incapabili de a pune adevărul în practică. Duhul Sfânt nu lucrează în ei și Dumnezeu îi va elimina pe fiecare, pe rând. Bătrâni și tineri deopotrivă, cei care nu I se supun lui Dumnezeu în credința lor și au intenții greșite sunt cei care se opun și perturbă și astfel de oameni vor fi eliminați fără nicio îndoială de Dumnezeu. Cei care nu I se supun deloc lui Dumnezeu, care doar recunosc numele Lui și au un fel de simțământ al bunătății și minunăției lui Dumnezeu, dar nu țin ritmul cu pașii Duhului Sfânt și nu se supun lucrării și cuvintelor de acum ale Duhului Sfânt – astfel de oameni locuiesc în mijlocul harului lui Dumnezeu, dar nu vor fi câștigați sau desăvârșiți de către El.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „În credința ta în Dumnezeu ar trebui să I te supui lui Dumnezeu”

Pentru ca Dumnezeu să mântuiască omenirea, pe de o parte trebuie să exprime adevărul pentru a judeca și curăți firile corupte ale oamenilor; să-i facă să înțeleagă adevărul și să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeu și să I se supună; să-i învețe pe oameni cum ar trebui să se comporte și cum pot merge pe calea corectă; și să le spună oamenilor cum ar trebui să practice adevărul, cum își pot îndeplini datoria bine și cum pot intra în adevărurile-realități. Pe de altă parte, trebuie să expună gândurile și opiniile Satanei. El trebuie să expună și să disece diversele erezii și sofisme cu care Satana îi corupe pe oameni, astfel încât oamenii să le poată identifica. Atunci, oamenii pot înlătura aceste lucruri satanice din inimile lor, pot deveni curățiți și pot dobândi mântuirea. Astfel, oamenii vor înțelege ce este adevărul și vor fi în stare, de asemenea, să identifice firea Satanei, natura Satanei și ereziile și sofismele lui. Când oamenii recunosc faptul că Dumnezeu este Creatorul și au credința să-L urmeze pe Dumnezeu, vor fi capabili să vadă urâțenia Satanei în adâncul inimilor lor și să-l respingă cu adevărat pe Satana. Inimile acestor oameni se pot întoarce atunci cu totul la Dumnezeu. Cel puțin, când inima unei persoane începe să se întoarcă la Dumnezeu, dar nu s-a întors încă întru totul, cu alte cuvinte, când inima sa nu este încă stăpânită de adevăr și nu a fost încă dobândită de Dumnezeu, pe parcursul vieții sale, persoana va folosi cuvântul lui Dumnezeu pentru a identifica, diseca și vedea dincolo de toate afirmațiile pe care Satana le insuflă oamenilor și va reuși, în cele din urmă, să-l abandoneze pe Satana. Astfel, locul Satanei în inimile oamenilor va deveni tot mai mic, până când va fi eradicat complet. Va fi înlocuit de cuvântul lui Dumnezeu, de învățăturile pe care Dumnezeu le dă oamenilor, de adevărurile-principii pe care El le oferă și așa mai departe. Această viață de pozitivitate și adevăr va prinde treptat rădăcini în sufletul oamenilor, va ocupa un loc de cinste în inima lor și, ca urmare, Dumnezeu va stăpâni inimile oamenilor. Adică, atunci când sunt identificate și înțelese diversele gânduri, opinii, erezii și sofisme cu care Satana îi corupe pe oameni, astfel încât aceștia să le disprețuiască și să le abandoneze, adevărul va umple treptat inimile oamenilor. El va deveni treptat viața oamenilor și aceștia se vor supune în mod activ de Dumnezeu și-L vor urma. Indiferent cum lucrează și conduce Dumnezeu, oamenii vor fi în stare să accepte în mod activ adevărul și cuvântul lui Dumnezeu și să se supună lucrării Lui. Mai mult, prin această experiență, ei vor tinde în mod activ spre adevăr și vor căpăta o înțelegere a adevărului. Așa dobândesc oamenii credință adevărată în Dumnezeu și, pe măsură ce adevărul devine tot mai clar pentru ei, credința lor va spori neîncetat. Când oamenii au credință adevărată în Dumnezeu, în ei ia naștere și frica de Dumnezeu. Când se tem de Dumnezeu, oamenii au dorința de a-L câștiga pe Dumnezeu în adâncul inimii lor și se supun de bunăvoie stăpânirii Sale. Ei se supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și se supun planurilor pe care le are El pentru destinul lor. Se supun fiecărei zile și tuturor circumstanțelor speciale pe care Dumnezeu le creează pentru ei. Când oamenii au acest tip de râvnă și sete, vor accepta și se vor supune în mod activ și cerințelor pe care le are Dumnezeu de la ei. Când rezultatele acestui lucru devin tot mai clare pentru oameni și tot mai reale, afirmațiile, gândurile și părerile Satanei își vor pierde efectul în inimile oamenilor. Cu alte cuvinte, afirmațiile, gândurile și părerile Satanei vor avea tot mai puțin control și influență asupra oamenilor.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (15)”

Pe măsură ce oamenii experimentează lucrarea lui Dumnezeu, prin expunerea și îndrumarea cuvintelor Sale, încep să găsească și să-și dea seama de cauza principală a corupției, ticăloșiei și urâțeniei omenirii, precum și de esența antagonismului ei față de Dumnezeu, înțelegând astfel de ce oamenii nu sunt compatibili cu Dumnezeu – pentru că esența lor este inerent incompatibilă cu cea a lui Dumnezeu, așa cum apa și uleiul nu se pot amesteca niciodată. Se pot amesteca doar când esența unei părți se schimbă pentru a se potrivi cu esența celeilalte părți. Așadar, pe cine intenționează Dumnezeu să schimbe prin exprimarea adevărului? Pe oameni. Dumnezeu exprimă adevărul, îi judecă și-i mustră pe oameni, înlăturându-le firile corupte și tot ceea ce este contrar adevărului și incompatibil cu Dumnezeu înlăuntrul lor, astfel încât să poată fi compatibili cu El și tot ceea ce este înlăuntrul lor să se poată alinia la adevăr. Astfel, nu vor exista bariere între oameni și Dumnezeu. Dacă firea ta coruptă nu este înlăturată, probleme precum precauția, înțelegerea greșită, respingerea, suspiciunea, îndoiala și chiar răzvrătirea și condamnarea ta față de Dumnezeu nu pot fi rezolvate. Toate acestea sunt lucruri care există în natura omenească; sunt fundamentale pentru oameni. Dacă aceste firi corupte sunt înlăturate la acest nivel fundamental, oamenilor le este mai ușor să se supună lui Dumnezeu. Chiar dacă spusele sau faptele lui Dumnezeu nu se aliniază la noțiunile și închipuirile lor, ei nu-L vor judeca sau condamna. Chiar dacă ar fi să moară și să meargă în iad, nu s-ar plânge de Dumnezeu, ci doar s-ar urî pe ei înșiși fiindcă nu urmăresc adevărul, crezând că merită să fie pedepsiți. Doar astfel de oameni sunt cu adevărat supuși față de Dumnezeu, fără bariere între ei și Dumnezeu. Ei înțeleg adevărul, corupția lor a fost curățită, se pot supune lui Dumnezeu și nu mai au niciodată noțiuni, răzvrătire sau împotrivire. Atunci pot fi compatibili cu Dumnezeu și, având adevărul drept viață a lor, vor avea o viață care este compatibilă cu Dumnezeu. În această viață, există supunere adevărată față de Dumnezeu și venerare adevărată a lui Dumnezeu.

– Părtășia lui Dumnezeu

Ce fire coruptă trebuie înlăturată pentru a învăța lecția supunerii? De fapt, este firea aroganței și a neprihănirii de sine, care reprezintă cel mai mare impediment pentru ca oamenii să practice adevărul și să se supună lui Dumnezeu. Oamenii cu o fire arogantă și neprihănită de sine sunt cei mai înclinați spre raționalizare și neascultare, cred întotdeauna că au dreptate și, prin urmare, nimic nu este mai urgent decât să înlăturăm și să emondăm firea arogantă și neprihănită de sine a cuiva. Odată ce oamenii se cumințesc și încetează să aducă argumente în numele lor, problema răzvrătirii va fi rezolvată și vor fi capabili de supunere. Dacă oamenii vor fi capabili să ajungă la supunere, nu trebuie să aibă un anumit grad de raționalitate? Ei trebuie să aibă rațiunea unei persoane normale. Într-o anumită chestiune, de exemplu: indiferent dacă am făcut ceea ce trebuie sau nu, dacă Dumnezeu nu este mulțumit, ar trebui să facem așa cum spune El și să tratăm cuvintele Lui drept standardul pentru toate. Este acest lucru rațional? Aceasta este rațiunea care ar trebui să se regăsească în oameni înainte de orice altceva. Indiferent cât de mult suferim și indiferent care sunt intențiile, scopurile și motivele noastre, dacă Dumnezeu nu este mulțumit – dacă nu au fost îndeplinite cerințele Lui – atunci, fără îndoială, acțiunile noastre nu au fost în conformitate cu adevărul, așa că trebuie să-L ascultăm pe Dumnezeu și să ne supunem Lui și nu ar trebui să încercăm să raționăm sau să raționalizăm cu El. Când ai un astfel de raționament, când ai rațiunea unei persoane normale, este ușor să-ți rezolvi problemele și vei fi cu adevărat supus. Indiferent în ce situație te afli, nu vei fi răzvrătit și nu vei sfida cerințele lui Dumnezeu; nu vei analiza dacă ceea ce-ți cere Dumnezeu este corect sau greșit, bine sau rău și vei fi capabil să asculți – înlăturându-ți, astfel, starea de raționalizare, intransigență și răzvrătire. Oare toți oamenii au aceste stări de răzvrătire în ei? Aceste stări apar deseori la oameni și ei își spun în sinea lor: „Atât timp cât abordarea, propunerile și sugestiile mele sunt raționale, atunci chiar dacă încalc adevărurile-principii, nu ar trebui să fiu emondat, deoarece nu am făcut rău.” Aceasta este o stare obișnuită la oameni. Părerea lor este că nu ar trebui să fie emondați dacă nu au comis niciun rău; doar oamenii care au comis rău ar trebui să fie emondați. Este corectă această opinie? Categoric nu. Emondarea vizează în principal firile corupte ale oamenilor. Dacă cineva are o fire coruptă, ar trebui să fie emondat. Dacă ar fi emondat doar după ce a comis un rău, ar fi deja prea târziu, deoarece problemele vor fi fost deja cauzate. Dacă firea lui Dumnezeu a fost ofensată, atunci ai dat de necaz și se poate ca Dumnezeu să nu mai lucreze în tine – în acest caz, ce rost mai are să fii emondat? Nu există altă posibilitate decât să fii revelat și eliminat. Principala dificultate care îi împiedică pe oameni să se supună lui Dumnezeu este firea lor arogantă. Dacă oamenii sunt cu adevărat capabili să accepte judecata și mustrarea, vor fi capabili să-și înlăture eficient propria fire arogantă. Indiferent de gradul în care sunt capabili să o înlăture, acest lucru este benefic pentru practicarea adevărului și ascultarea de Dumnezeu. Acceptarea judecății și mustrării este menită în primul rând să înlăture firea coruptă a unui om, pentru a fi mântuit de Dumnezeu. Și dacă oamenii sunt cu adevărat capabili să ajungă la supunerea absolută față de Dumnezeu, mai este nevoie să experimenteze judecata și mustrarea? Mai este nevoie să experimenteze emondarea? Nu este nevoie, deoarece firile lor corupte au fost deja înlăturate.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cele cinci condiții care trebuie îndeplinite pentru a porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu”

Oamenii nu își pot schimba singuri firea; ei trebuie să fie supuși judecății, mustrării, suferinței și rafinării cuvintelor lui Dumnezeu sau să fie disciplinați și emondați prin cuvintele Lui. Doar după aceea pot să ajungă la supunerea și devotamentul față de Dumnezeu și să nu mai fie superficiali față de El. Sub rafinarea cuvintelor lui Dumnezeu se schimbă firile oamenilor. Doar prin dezvăluirea, judecata, disciplinarea și emondarea din cuvintele Lui nu vor mai îndrăzni ei să acționeze nechibzuit și, în schimb, vor deveni calmi și liniștiți. Cel mai important lucru este că sunt capabili să se supună cuvintelor actuale ale lui Dumnezeu și lucrării Sale și, chiar dacă nu este conform noțiunilor umane, ei pot să lase la o parte aceste noțiuni și să se supună de bunăvoie.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei a căror fire s-a schimbat sunt aceia care au intrat în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu”

Dacă, atunci când Dumnezeu face lucruri care sunt în contradicție cu noțiunile tale, ești predispus să Îl interpretezi greșit pe Dumnezeu – chiar să te răzvrătești împotriva Lui și să-L trădezi – atunci ești departe de a fi capabil să I te supui lui Dumnezeu. În timp ce omul este aprovizionat și udat de cuvântul lui Dumnezeu, el se zbate, de fapt, pentru un singur țel, adică, pentru ca în cele din urmă să poți obține o supunere necondiționată și absolută față de Dumnezeu – moment în care tu, această ființă creată, vei fi atins standardul cerut. Există momente în care Dumnezeu face în mod deliberat lucruri care sunt în contradicție cu noțiunile tale și face intenționat lucruri care contravin dorințelor tale și care pot chiar să pară a fi în contradicție cu adevărul, nepăsătoare față de tine și contrare preferințelor tale. Aceste lucruri pot fi greu de acceptat pentru tine, este posibil să nu le poți înțelege și, indiferent de modul în care le analizezi, s-ar putea să ți se pară greșite și este posibil să nu le poți accepta, s-ar putea să simți că Dumnezeu a fost irațional făcând asta, dar, de fapt, Dumnezeu a făcut asta în mod deliberat. Prin urmare, care este scopul lui Dumnezeu când face aceste lucruri? Este să te testeze și să te dezvăluie, să vadă dacă ești sau nu capabil să cauți adevărul, dacă ai sau nu supunere adevărată față de Dumnezeu. Nu căuta un fundament pentru tot ceea ce face și cere Dumnezeu și nu întreba de ce. Încercarea de a raționa cu Dumnezeu nu are rost. Trebuie doar să recunoști că Dumnezeu este adevărul și să fii capabil de supunere absolută. Trebuie doar să recunoști că Dumnezeu este Creatorul tău și Dumnezeul tău. Acest lucru este mai presus decât orice raționament, mai presus decât orice înțelepciune lumească, mai presus decât orice morală, etică, cunoaștere, filosofie sau cultură tradițională umană – chiar mai presus decât sentimentele umane, dreptatea umană și așa-zisa iubire umană. Este mai presus decât orice. Dacă acest lucru nu îți este clar, atunci, mai devreme sau mai târziu, va veni o zi când ți se va întâmpla ceva și vei cădea. În cel mai bun caz, te vei răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și vei merge pe o cale deviantă; dacă, în cele din urmă, ești capabil să te pocăiești și să recunoști frumusețea lui Dumnezeu și semnificația lucrării lui Dumnezeu în tine, atunci vei avea încă speranță la mântuire – însă dacă vei cădea din cauza acestui lucru și nu te poți ridica înapoi, nu ai nicio speranță. Indiferent dacă Dumnezeu judecă, mustră sau blestemă oamenii, toate acestea sunt pentru a-i mântui și ei nu trebuie să se teamă. De ce ar trebui să te temi? Ar trebui să te temi de Dumnezeu spunând: „Te disprețuiesc și te resping.” Dacă Dumnezeu spune asta, ești în necaz: asta înseamnă că Dumnezeu nu te va mântui, că nu ai nicio speranță la mântuire. Și astfel, acceptând lucrarea lui Dumnezeu, oamenii trebuie să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu. Orice ai face, nu căuta nod în papură când vine vorba de cuvintele lui Dumnezeu, spunând: „Judecata și mustrarea sunt în regulă, dar condamnarea, blestemul, distrugerea – nu înseamnă acestea că totul s-a terminat pentru mine? Ce rost are să fiu o ființă creată? Așa că nu voi fi, iar Tu nu vei mai fi Dumnezeul meu.” Dacă Îl respingi pe Dumnezeu și nu rămâi ferm în mărturia ta, atunci Dumnezeu te poate respinge cu adevărat. Știți asta? Indiferent de cât timp au crezut oamenii în Dumnezeu, indiferent pe câte drumuri au călătorit, câtă lucrare au făcut sau câte îndatoriri au îndeplinit, tot ceea ce au făcut în acest răstimp a fost în vederea pregătirii unui singur lucru. Care este acesta? Ei s-au pregătit să aibă, în cele din urmă, supunere absolută față de Dumnezeu, supunere necondiționată. Ce înseamnă „necondiționat”? Înseamnă că nu oferi nicio justificare și nu vorbești deloc despre propriile motive obiective, înseamnă că nu despici firul în patru; nu ești vrednic de asta, ești o ființă creată. Când despici firul în patru cu Dumnezeu, ți-ai greșit locul, iar când încerci să raționezi cu Dumnezeu – din nou, ți-ai greșit locul. Nu te certa cu Dumnezeu, nu încerca întotdeauna să afli motivul, nu insista să înțelegi înainte să te supui și să nu te supui atunci când nu înțelegi. Când faci asta, ți-ai greșit locul, caz în care supunerea ta față de Dumnezeu nu este absolută; este supunere relativă și condiționată. Sunt cei care pun condiții pentru supunerea lor față de Dumnezeu oameni care se supun cu adevărat lui Dumnezeu? Îl tratezi pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu? Îl venerezi pe Dumnezeu drept Creatorul? Dacă nu o faci, atunci Dumnezeu nu te recunoaște. Ce trebuie să experimentezi pentru a obține supunerea absolută și necondiționată față de Dumnezeu? Și cum ar trebui să experimentezi? În primul rând, oamenii trebuie să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu și trebuie să accepte emondarea. În plus, trebuie să accepte însărcinarea dată de Dumnezeu, trebuie să urmărească adevărul în timp ce își îndeplinesc datoria, trebuie să înțeleagă diferitele aspecte ale adevărului care se referă la intrarea în viață și să ajungă să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu. Uneori, acest lucru depășește calibrul oamenilor, iar acestora le lipsește perspicacitatea necesară pentru a obține înțelegerea adevărului și pot să înțeleagă doar puțin atunci când alții au părtășie cu ei sau prin învățarea lecțiilor din diferitele situații create de Dumnezeu. Dar e obligatoriu să fii conștient că trebuie să ai o inimă supusă lui Dumnezeu, nu trebuie să încerci să raționezi cu Dumnezeu sau să pui condiții; tot ceea ce face Dumnezeu este ceea ce trebuie făcut, pentru că El este Creatorul, iar tu ești o ființă creată. Trebuie să ai o atitudine de supunere și nu trebuie să întrebi întotdeauna care este motivul sau să vorbești despre condiții. Dacă îți lipsește chiar și cea mai simplă atitudine de supunere și ești chiar pasibil să te îndoiești de Dumnezeu și să nu ai încredere în El sau să te gândești, în inima ta: „Trebuie să văd dacă Dumnezeu mă va mântui cu adevărat, dacă Dumnezeu este cu adevărat drept. Toată lumea spune că Dumnezeu este iubire – ei bine, atunci trebuie să văd dacă există cu adevărat iubire în ceea ce face Dumnezeu în mine, dacă este într-adevăr iubire”, în caz că examinezi constant dacă ceea ce face Dumnezeu este în concordanță cu noțiunile și gusturile tale sau chiar cu ceea ce crezi tu că este adevărul, atunci ți-ai greșit locul și ai dat de necaz: probabil că vei ofensa firea lui Dumnezeu. Adevărurile legate de supunere sunt cruciale și niciun adevăr nu poate fi explicat pe deplin și clar în doar câteva propoziții; toate se referă la diferitele stări ale oamenilor și la corupția lor. Intrarea în adevărul-realitate nu poate fi atinsă în unul sau doi – sau trei sau cinci – ani. Este nevoie să experimentezi multe lucruri, să experimentezi o mare parte din judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, să experimentezi multă emondare. Vei fi eficient în urmărirea adevărului și vei deține adevărul-realitate numai atunci când, în cele din urmă, vei dobândi abilitatea de a practica adevărul. Doar cei care dețin adevărul-realitate sunt cei care au experiență adevărată.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

Petru, în credința lui în Dumnezeu, a căutat să-L mulțumească pe Dumnezeu în tot și a căutat să se supună la tot ceea ce venea de la Dumnezeu. Fără nici cea mai mică obiecție, el a putut să accepte atât mustrarea și judecata, cât și rafinarea, necazul și lipsurile din viața lui, niciuna din acestea neputând să-i altereze inima iubitoare de Dumnezeu. Nu era aceasta dragostea supremă pentru Dumnezeu? Nu era aceasta împlinirea datoriei unei ființe create? Fie că ești mustrat, judecat sau în necaz, ești mereu capabil să obții supunere până la moarte, aceasta fiind ceea ce o ființă creată ar trebui să realizeze și aceasta fiind puritatea dragostei pentru Dumnezeu. Dacă omul poate obține atât de mult, atunci este o ființă creată calificată și nimic nu satisface mai bine intențiile Creatorului. Imaginează-ți că poți lucra pentru Dumnezeu, dar nu I te supui și ești incapabil să-L iubești cu adevărat pe El. În acest fel, nu numai că nu îți vei fi îndeplinit datoria de ființă creată, dar vei fi și condamnat de El pentru că ești o persoană care nu deține adevărul, care este incapabilă să I se supună lui Dumnezeu și care se răzvrătește împotriva Lui. Îți pasă doar să lucrezi pentru Dumnezeu și nu îți pasă să pui adevărul în practică sau să te cunoști pe tine însuți. Nu Îl înțelegi și nu Îl cunoști pe Creator; nu I te supui și nu Îl iubești. Ești o persoană care, din naștere, e răzvrătită față de Dumnezeu și, prin urmare, astfel de oameni nu sunt iubiți de Creator.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Succesul sau eșecul depinde de cărarea pe care umblă omul”

Lecțiile de supunere sunt cele mai grele, dar sunt, totodată, cele mai ușoare. În ce fel sunt grele? (Oamenii au propriile idei.) Nu faptul că oamenii au idei este problema – ce persoană nu are idei? Toți oamenii au inimă și creier, toți au propriile idei. Nu aceasta este problema aici. Așadar, ce este atunci? Problema este firea coruptă a omului. Dacă nu ai avea o fire coruptă, te-ai putea supune indiferent câte idei ai avea – nu ar fi o problemă. Dacă o persoană are această rațiune și spune: „Trebuie să mă supun lui Dumnezeu în toate lucrurile. Nu voi găsi scuze și nu voi insista pe propriile idei, nu voi ajunge la un verdict personal în această chestiune”, nu-i este ușor să se supună? Dacă o persoană nu ajunge la propriile verdicte, este un semn că nu este neprihănită de sine; dacă nu insistă asupra propriilor idei, este semn că are rațiune. Dacă se poate supune, totodată, atunci a dobândit practicarea adevărului. Să nu dai verdicte proprii și să nu insiști asupra propriilor idei sunt condiții prealabile pentru a fi capabil să te supui. Dacă deții aceste două calități, îți va fi ușor să te supui și să dobândești practicarea adevărului. Astfel, înainte de a te supune, trebuie să te dotezi cu acestea și să-ți dai seama cum ar trebui să acționezi și ce ar trebui să faci pentru a avea o atitudine de practicare a adevărului. Nu este chiar atât de dificil – dar nici foarte ușor. De ce este dificil? Pentru că omul are o fire coruptă. Indiferent ce mentalitate sau ce stare ai când practici supunerea, dacă te împiedică să practici adevărul, atunci acea mentalitate sau stare provine dintr-o fire coruptă. Acesta este pur și simplu adevărul. Dacă îți înlături firea coruptă a neprihănirii de sine, aroganței, răzvrătirii, absurdității, încăpățânării, prejudecății și intransigenței, îți va fi ușor să te supui. Așadar, cum ar trebui să fie rezolvate asemenea coruperi? Trebuie să te rogi atunci când nu dorești să te supui, trebuie să reflectezi asupra ta și să te întrebi: „De ce nu sunt capabil să mă supun lui Dumnezeu? De ce insist mereu să fac lucrurile după capul meu? De ce nu pot să caut adevărul și să îl pun în practică? Care este rădăcina acestei probleme? Ar trebui să practic ascultarea față de Dumnezeu, și ar trebui să practic adevărul, nu să îmi pun în aplicare propria voință și propriile dorințe. Ar trebui să mă pot supune cuvintelor lui Dumnezeu, orchestrărilor și rânduielilor Sale. Doar asta este în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu.” Obținerea unui asemenea rezultat necesită rugăciuni către Dumnezeu și căutarea adevărului. Când ai înțeles adevărul, vei fi capabil să îl pui în practică mai ușor; apoi vei putea să te răzvrătești împotriva trupului și să renunți la preocupările sale. Dacă înțelegi adevărul în inima ta, dar nu poți renunța la beneficiile trupești, la statut, vanitate și mândrie, atunci vei întâmpina dificultăți în a pune adevărul în practică. Asta deoarece, în inima ta, pui beneficiile trupești, vanitatea și mândria mai presus de orice altceva. Asta înseamnă că nu iubești adevărul – în schimb, iubești statutul și reputația. Așadar, cum ar trebui rezolvată această chestiune? Trebuie sa te rogi, să cauți adevărul și să vezi pe deplin esența lucrurilor precum statutul și reputația. Trebuie să fii mai puțin preocupat de aceste lucruri și să vezi practicarea adevărului ca fiind importantă și să o prețuiești mai presus de orice altceva. Când faci toate acestea, vei avea voința să practici adevărul. Uneori, oamenii nu pot practica adevărul. Trebuie să fie emondați și să primească judecata și mustrarea lui Dumnezeu, astfel încât esența problemei să fie pe deplin clară și să fie mai ușor să practice adevărul. De fapt, cel mai mare obstacol în practicarea adevărului intervine atunci când voința cuiva este prea mare și e mai presus de toate – altfel spus, când interesul personal este mai presus de orice altceva, când reputația și statutul cuiva sunt mai presus de toate celelalte. De aceea, asemenea oameni sunt întotdeauna încăpățânați când se întâmplă ceva și acționează în interes personal, fără nicio considerație pentru adevărurile-principii. Ei se agață în permanență de propriile idei. Ce înseamnă să te agăți de propriile idei? Înseamnă să determini: „Dacă tu vrei asta, eu vreau aia. Dacă tu vrei să fie ca tine, eu voi insista să fie ca mine.” Arată asta supunere? (Nu.) Nu este deloc căutarea adevărului, ci insistența de a acționa după bunul plac. Este o fire arogantă și o manifestare lipsită de rațiune. Dacă, într-o zi, vei putea să devii conștient că preferințele și determinările tale sunt contrare adevărului; dacă vei putea să te renegi și să te vezi cu adevărat, fără să mai crezi în tine, și apoi să ajungi treptat să nu mai faci lucrurile după bunul tău plac și să nu mai faci determinări orbește, dar să poți căuta adevărul, să te rogi lui Dumnezeu și să te bazezi pe El, atunci aceasta este practicarea corectă. Înainte de a confirma ce fel de practică este conformă cu adevărul, trebuie să cauți. Acesta este în mod absolut lucrul corect de făcut, este ceea ce ar trebui făcut. Dacă aștepți până ce ești emondat pentru a căuta, e o atitudine cam pasivă și probabil întârzie lucrurile. Este crucial să înveți să cauți adevărul. Care sunt beneficiile căutării adevărului? În primul rând, o persoană poate evita să își urmeze propria voință și să acționeze pripit; în al doilea rând, poate evita dezvăluirile corupției și consecințele rele; în al treilea rând, poate învăța cum să aștepte și să fie răbdătoare și poate opri greșelile să apară prin percepția clară și precisă a lucrurilor. Toate aceste lucruri pot fi dobândite prin căutarea adevărului. Când înveți să cauți adevărul în toate lucrurile, vei descoperi că nimic nu este simplu, că dacă nu ești atent și nu depui efort, vei face lucrurile într-o manieră deplorabilă. După ce te antrenezi în acest fel pentru o vreme, vei fi mai matur și mai călit când lucrurile se abat asupra ta. Atitudinea ta va fi mai temperată și mai moderată și, în loc să fii impulsiv, să îți asumi riscuri și să fii competitiv, vei fi capabil să cauți adevărul, să practici adevărul și să I te supui lui Dumnezeu. Apoi, problema dezvăluirilor firilor tale corupte va fi rezolvată. Astfel, îți va fi ușor să te supui, chiar nu este atât de dificil. Poate fi puțin dificil la început, dar poți să fii răbdător, să aștepți și să continui să cauți adevărul până când rezolvi problema.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Supunerea față de Dumnezeu este o lecție de bază în dobândirea adevărului”

Ascultarea de cuvântul lui Dumnezeu și supunerea față de cerințele lui Dumnezeu este datoria obligatorie a omului. Iar dacă Dumnezeu spune ceva care nu este în acord cu noțiunile omului, acesta nu trebuie să analizeze sau să examineze acest lucru. Oricine ar fi cel pe care Dumnezeu îl condamnă sau îl elimină, dând naștere unor noțiuni și împotriviri în rândul oricâtor oameni, identitatea lui Dumnezeu, esența Sa, firea Sa și statutul Său sunt neschimbătoare pentru totdeauna. El este veșnic Dumnezeu. Din moment ce nu aveți nicio îndoială că El este Dumnezeu, singura voastră responsabilitate, singurul lucru pe care ar trebui să îl faceți este să ascultați ce spune El și să practicați conform cuvântului Lui; aceasta este calea practicii. O ființă creată nu ar trebui să examineze, să analizeze, să discute, să respingă, să contrazică, să se răzvrătească împotriva cuvintelor lui Dumnezeu sau să le nege; acest lucru este detestat de Dumnezeu și nu este ceea ce El dorește să vadă în om. Cum trebuie, mai exact, tratate cuvintele lui Dumnezeu? Cum ar trebui să practicați? De fapt, este foarte simplu: învățați să le ascultați, să le auziți cu inima, să le acceptați cu inima, să le înțelegeți și să le pricepeți cu inima, iar apoi duceți-vă să le practicați și să le puneți în aplicare cu inima. Ceea ce auzi și înțelegi în inima ta ar trebui să fie strâns legat de practica ta. Nu le separa pe cele două; totul – ceea ce practici, la ce te supui, ceea ce faci cu mâna ta, pentru ce alergi – ar trebui să fie corelate cuvintelor Lui, apoi ar trebui să practici în concordanță cu aceste cuvinte și să le pui în aplicare prin acțiunile tale. Aceasta este ceea ce înseamnă să te supui cuvintelor Creatorului. Aceasta este calea de practicare a cuvintelor lui Dumnezeu.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa trei: Cum Noe și Avraam au ascultat de cuvintele lui Dumnezeu și I s-au supus (Partea a doua)”

Care sunt principiile pentru practicarea supunerii? Să asculți de cuvintele lui Dumnezeu, să te supui și să practici în conformitate cu spusele lui Dumnezeu. Să nu nutrești intenții proprii și nici nu poți să fii capricios. Indiferent dacă înțelegi cuvintele lui Dumnezeu clar sau nu, ar trebui să le pui umil în practică și să faci lucrurile conform cerințelor Lui. Prin procesul de practică și experiență, vei ajunge în mod inconștient să înțelegi adevărul. Dacă gura ta spune că te supui lui Dumnezeu, dar niciodată nu renunți și nu te răzvrătești împotriva planurilor și dorințelor tale lăuntrice, nu înseamnă asta că una spui și alta gândești? (Ba da.) Aceasta nu este supunere adevărată. Dacă nu te supui cu adevărat, vei avea multe cerințe de la Dumnezeu ori de câte ori ți se va întâmpla ceva și, în sinea ta, vei fi nerăbdător ca Dumnezeu să ți le îndeplinească. Dacă El nu face așa cum îți dorești, vei fi foarte neliniștit și supărat, vei suferi mult și nu te vei putea supune suveranității și rânduielilor Lui și mediilor pe care ți le-a pregătit. De ce? Pentru că ai întotdeauna propriile cerințe și dorințe și nu poți renunța la propriile idei și vrei să fii cel care ia deciziile. Prin urmare, ori de câte ori întâlnești lucruri care sunt în contradicție cu noțiunile tale, nu poți să te supui și îți este greu să te supui lui Dumnezeu. Deși oamenii știu în teorie că ar trebui să se supună lui Dumnezeu și să renunțe la propriile idei, cu toate acestea, pur și simplu nu pot renunța la ele, temându-se constant că vor fi dezavantajați și vor suferi pierderi. Spuneți-Mi, nu-i pune asta în mare dificultate? Oare neliniștea lor nu crește atunci? (Ba da.) Dacă poți să renunți la tot și la lucrurile care-ți plac și pe care le ceri, dar care sunt contrare intențiilor lui Dumnezeu, dacă poți să renunți la ele în mod proactiv și de bunăvoie și să nu stabilești condiții cu Dumnezeu, ci să fii dispus să faci ceea ce El cere, atunci dificultatea din sinea ta va fi mult mai mică și obstacolele vor fi mult mai mici.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (11)”

Care este latura practică a unei atitudini de supunere? Este aceasta: trebuie să reușești să accepți cuvintele lui Dumnezeu. Deși intrarea ta în viață este superficială, statura ta este insuficientă, iar cunoștințele tale despre latura practică a adevărului nu sunt încă suficient de profunde, tot ești capabil să-L urmezi pe Dumnezeu și să I te supui – aceasta este o atitudine de supunere. Înainte de a putea obține o supunere totală, trebuie să adopți mai întâi o atitudine de supunere, adică să accepți cuvintele lui Dumnezeu, să crezi că sunt corecte, să consideri cuvintele Sale drept adevărul și drept principii de practică și să fii în stare să le respecți ca pe niște reglementări, chiar dacă nu înțelegi bine principiile. Acesta e un tip de atitudine de supunere. Întrucât firea ta încă nu s-a schimbat acum, dacă vrei să obții o supunere autentică față de Dumnezeu, trebuie să ai mai întâi o mentalitate de supunere și să aspiri să te supui, spunând: „Mă voi supune indiferent ce face Dumnezeu. Nu înțeleg mult adevăr, dar știu că atunci când Dumnezeu îmi va spune ce să fac, o voi face.” Dumnezeu consideră că aceasta este o atitudine de supunere. Unii spun: „Dacă am greșit supunându-mă lui Dumnezeu?” Este Dumnezeu capabil să greșească? Dumnezeu este adevăr și dreptate. El nu face greșeli; doar că există multe lucruri pe care le face Dumnezeu și care nu coincid cu noțiunile oamenilor. Ar trebui să spui: „Indiferent dacă faptele lui Dumnezeu coincid cu noțiunile mele, mă voi concentra doar pe ascultarea, supunerea, acceptarea și urmarea lui Dumnezeu. Ca ființă creată, asta ar trebui să fac.” Chiar dacă există oameni care te judecă, fiind de părere că te supui orbește, n-ar trebui să-ți pese. Inima ta e sigură că Dumnezeu este adevărul și că ar trebui să te supui. Este corect și acesta este tipul de mentalitate cu care ar trebui să te supui. Doar oamenii care au o astfel de mentalitate pot dobândi adevărul. Dacă nu ai o mentalitate de acest tip, ci spui: „Nu suport ca alții să mă irite. Nimeni n-are să mă păcălească. Sunt prea viclean și nu pot fi convins să mă supun niciunui lucru! Orice îmi iese în cale, trebuie să cercetez și să analizez. Mă voi supune doar când corespunde opiniilor mele și îl pot accepta” – este aceasta o atitudine de supunere? Nu este o atitudine de supunere; îți lipsește mentalitatea supusă și, în inima ta, nu ai nicio intenție să te supui. Dacă zici: „Chiar dacă e vorba de dumnezeu, tot trebuie să cercetez. Chiar și regii și reginele primesc același tratament din partea mea. Ceea ce-mi spui e inutil. E adevărat că sunt o ființă creată, dar nu sunt prost – deci nu mă trata ca pe un prost”, atunci s-a terminat pentru tine; nu întrunești condițiile pentru a accepta adevărul. Astfel de oameni nu au pic de raționalitate. Întrucât nu au umanitate normală, nu sunt fiare? Fără raționalitate, cum poate o persoană să obțină supunerea? Pentru a obține supunerea, trebuie mai întâi să aibă o mentalitate supusă. Numai având o mentalitate de supunere poate o persoană să aibă raționalitate. Dacă nu are o mentalitate de supunere, nu are deloc raționalitate. Oamenii sunt ființe create; cum pot ei să-L vadă clar pe Creator? Umanitatea, în ansamblul ei, nu a fost capabilă să descifreze una dintre ideile lui Dumnezeu timp de 6000 de ani, deci cum pot oamenii să înțeleagă într-o clipă ce face Dumnezeu? Nu poți să înțelegi. Sunt multe lucruri pe care El le face de mii de ani și pe care le-a revelat deja omenirii, dar dacă nu le-ar explica limpede oamenilor, aceștia tot n-ar înțelege. Poate Îi înțelegi acum cuvintele într-un sens literal, dar vei înțelege cu adevărat o mică parte abia peste douăzeci de ani. Atât de mare este decalajul între oameni și cerințele lui Dumnezeu. În lumina acestui fapt, oamenii ar trebui să aibă raționalitate și o mentalitate de supunere. Sunt doar niște furnici și viermi, însă doresc să-L vadă clar pe Creator. Este un lucru de-a dreptul irezonabil. Unii se plâng întruna că Dumnezeu nu le spune misterele Sale și nu explică adevărul în mod direct, punându-i mereu pe oameni să caute. Dar rostirea acestor lucruri nu este corectă și rezonabilă. Câte dintre toate cuvintele pe care ți le-a spus Dumnezeu înțelegi? Câte dintre cuvintele Sale poți să pui în practică? Lucrarea lui Dumnezeu are mereu loc în etape. Dacă Dumnezeu le-ar fi spus oamenilor acum 2000 de ani despre lucrarea Lui din zilele de pe urmă, ar fi înțeles? În Epoca Harului, Domnul Isus a devenit asemănarea trupului păcătos, fiind o jertfă pentru păcat a întregii omeniri. Dacă le-ar fi spus oamenilor la acea vreme, cine ar fi înțeles? Acum, oamenii ca voi înțeleg unele teorii conceptuale, dar cât privește adevărurile precum firea reală a lui Dumnezeu, intențiile Lui în timp ce iubește omenirea, originea și planul din spatele lucrurilor pe care le-a făcut la acea vreme, oamenii nu vor fi niciodată capabili să le înțeleagă. Acesta este misterul adevărului; aceasta este esența lui Dumnezeu. Cum pot oamenii să o vadă clar? Este complet irezonabil din partea ta să vrei să-L vezi clar pe Creator. Ești prea arogant și îți supraestimezi abilitățile. Oamenii nu ar trebui să vrea să-L vadă clar pe Dumnezeu. Este deja bine dacă pot înțelege o parte din adevăr. În ceea ce te privește, înțelegerea unei mici părți din adevăr este deja o realizare suficientă. Prin urmare, este rațional să ai o mentalitate de supunere? În mod categoric, este un lucru rațional. Mentalitatea și atitudinea de supunere sunt minimul pe care ar trebui să-l aibă fiecare ființă creată.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin înlăturarea noțiunilor poți porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu (3)”

Pentru a dobândi supunerea față de Dumnezeu, o persoană trebuie mai întâi să accepte adevărul și să îl practice, și trebuie să se supună orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Acesta este primul obstacol. Așadar, în ce constau orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu? Constau în oamenii, evenimentele și lucrurile pe care Dumnezeu le așază în jurul tău. Uneori acești oameni, aceste evenimente sau lucruri te vor emonda, alteori te vor ispiti, te vor încerca, te vor tulbura sau te vor face negativ – dar atât timp cât poți căuta adevărul pentru a rezolva probleme, vei fi capabil să înveți ceva, să dobândești statură și să ai putere să reziști. Supunerea față de orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu este lecția fundamentală în supunerea față de El. Orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu includ oamenii, evenimentele, lucrurile și diversele situații pe care Dumnezeu le așază în jurul tău. Așadar, cum ar trebui să reacționezi când te confrunți cu asemenea situații? Lucrul fundamental este să accepți că vin din partea lui Dumnezeu. Ce înseamnă „să accepți că vin din partea lui Dumnezeu”? Să te plângi și să te împotrivești – accepți prin asta că vin din partea lui Dumnezeu? Să cauți motive și să inventezi scuze – accepți prin asta că vin din partea lui Dumnezeu? Nu. Așadar, cum ar trebui să practici, acceptând din partea lui Dumnezeu? Când ți se întâmplă ceva, mai întâi calmează-te, caută adevărul și practică supunerea. Nu veni cu scuze sau explicații. Nu încerca să analizezi sau să speculezi cine are dreptate și cine nu, și nu analiza a cui greșeală este mai gravă și a cui este mai puțin gravă. Este analiza permanentă a acestor lucruri o atitudine de acceptare a faptului că vin din partea lui Dumnezeu? Este o atitudine de supunere față de Dumnezeu? Nu este o atitudine de supunere față de Dumnezeu sau de acceptare a faptului că vin din partea lui Dumnezeu sau de acceptare a suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. Acceptarea că toate vin din partea lui Dumnezeu face parte din principiile de practicare a supunerii față de Dumnezeu. Dacă ești sigur că tot ceea ce se abate asupra ta e parte integrantă din suveranitatea lui Dumnezeu, că acele lucruri se întâmplă datorită rânduielilor și bunăvoinței lui Dumnezeu, atunci le poți accepta ca venind din partea Lui. Începe prin a nu analiza ce e bine și ce e greșit, prin a nu-ți găsi scuze, a nu le găsi altora vină, a nu despica firul în patru, a nu parcurge cauzele obiective ale celor întâmplate și a nu-ți folosi mintea umană pentru a analiza și examina lucrurile. Acestea sunt detaliile cu privire la ceea ce trebuie să faci pentru a accepta că toate vin din partea lui Dumnezeu. Și modul prin care poți practica asta este să începi cu supunerea. Chiar dacă ai noțiuni sau dacă lucrurile nu sunt clare pentru tine, supune-te. Nu începe cu scuze sau răzvrătire. Și după supunere, caută adevărul, roagă-te lui Dumnezeu și consultă-te cu El. Cum ar trebui să te rogi? Spune: „O, Dumnezeule, Tu ai orchestrat această situație pentru mine din bunăvoința Ta.” Ce semnificație are când spui acest lucru? Înseamnă că ai deja o atitudine de acceptare în inima ta și că ai recunoscut faptul că Dumnezeu a orchestrat acea situație pentru tine. Spune: „O, Dumnezeule, nu știu cum să practic în situația pe care am întâlnit-o astăzi. Te rog să mă luminezi și să mă îndrumi și să mă faci să-Ți înțeleg intenția, astfel încât să pot acționa în conformitate cu ea, să nu fiu nici răzvrătit, nici potrivnic și să nu mă bazez pe propria voință. Sunt dispus să practic adevărul și să acționez conform principiilor.” După ce te-ai rugat, vei simți pace în inimă și vei renunța în mod firesc la scuzele tale. Nu este aceasta o schimbare în mentalitatea ta? Acest lucru îți deschide calea pentru a căuta și a practica adevărul, iar singura problemă care rămâne este cum ar trebui să practici adevărul după ce l-ai înțeles. Dacă iar dezvălui răzvrătire când vine timpul să practici adevărul, trebuie să te rogi din nou lui Dumnezeu. Odată ce răzvrătirea ta a fost înlăturată, în mod firesc îți va fi ușor să practici adevărul. Când se ivesc probleme pe neașteptate, trebuie să înveți să te liniștești în fața lui Dumnezeu și să cauți adevărul. Dacă ești tulburat în mod constant de chestiuni externe, dacă starea ta este mereu schimbătoare, care este cauza? Asta se întâmplă pentru că nu înțelegi adevărul și deoarece firea ta coruptă te conduce – nu te poți abține. În astfel de vremuri, trebuie să reflectezi asupra ta și să găsești problema din tine. Caută cuvintele relevante ale lui Dumnezeu și vezi ce dau ele în vileag. Apoi, ascultă slujbe și părtășii sau imnuri ale cuvintelor lui Dumnezeu. Privește-ți propria stare în lumina acestor cuvinte. Așa poți vedea ce probleme sunt în interiorul tău, iar dobândirea clarității asupra acestor probleme le va face mai ușor de gestionat.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Supunerea față de Dumnezeu este o lecție de bază în dobândirea adevărului”

Dacă tu crezi în suveranitatea lui Dumnezeu, atunci trebuie să crezi că întâmplările de zi cu zi, fie ele bune sau rele, nu au loc la întâmplare. Nu e vorba de faptul că cineva este aspru cu tine dinadins sau că te vizează; totul a fost rânduit și orchestrat de Dumnezeu. De ce orchestrează Dumnezeu toate aceste lucruri? Nu este pentru a te expune drept cine ești sau pentru a te dezvălui și a te elimina; a te dezvălui nu este scopul final. Scopul final este să te desăvârșească și să te mântuiască. Cum te desăvârșește Dumnezeu? Și cum te mântuiește? În primul rând, El începe prin a te face conștient de propria ta fire coruptă și prin a te face să-ți cunoști natura-esență, neajunsurile și ceea ce îți lipsește. Doar știind aceste lucruri și având o înțelegere clară a lor, poți urmări adevărul și te poți elibera treptat de firea ta coruptă. Acesta este Dumnezeu oferindu-ți o ocazie. Aceasta este mila lui Dumnezeu. Tu trebuie să știi cum să profiți de această ocazie. Nu ar trebui să te opui lui Dumnezeu, să te bați cap în cap cu El sau să-L înțelegi greșit. În particular, când te confrunți cu oamenii, evenimentele și lucrurile pe care Dumnezeu le aranjează în jurul tău, să nu simți în permanență că lucrurile nu sunt așa cum îți dorești să fie; nu-ți dori în permanență să scapi de ele și nu te plânge și nu-L înțelege mereu greșit pe Dumnezeu. Dacă faci aceste lucruri în permanență, atunci nu experimentezi lucrarea lui Dumnezeu și asta va face să-ți fie foarte greu să intri în adevărul-realitate. Oricare ar fi lucrul întâmpinat pe care nu-l poți înțelege pe deplin, atunci când se ivește o dificultate trebuie să înveți să te supui. Ar trebui să începi prin a veni înaintea lui Dumnezeu și a te ruga mai mult. În acest fel, înainte să-ți dai seama, o schimbare va avea loc în starea ta interioară și vei putea să cauți adevărul pentru a-ți rezolva problema. Ca atare, vei fi capabil să experimentezi lucrarea lui Dumnezeu. Pe măsură ce se întâmplă acest lucru, adevărul-realitate va fi făurit înlăuntrul tău și acesta este felul în care vei progresa și vei suferi o transformare a stării vieții tale. Odată ce ai suferit această schimbare și ai acest adevăr-realitate, atunci vei avea și statură, iar cu statura va veni viața.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a dobândi adevărul, trebuie să înveți de la oamenii, din evenimentele și lucrurile din apropiere”

Supunerea față de orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu reprezintă lecția elementară cu care se confruntă fiecare adept al lui Dumnezeu. Este, de asemenea, cea mai profundă lecție. Gradul în care poți să I te supui lui Dumnezeu determină mărimea staturii tale și cât de mare este credința ta – aceste lucruri sunt întrepătrunse. Cu ce adevăruri trebuie să fii dotat pentru a atinge supunerea absolută? În primul rând nu poți emite cereri către Dumnezeu – acesta este un adevăr. Cum poți implementa acest adevăr? Atunci când emiți o cerere către Dumnezeu, folosește acest adevăr pentru a chibzui și a reflecta asupra ta. „Ce fel de cereri am către Dumnezeu? Sunt acestea în conformitate cu adevărul? Sunt rezonabile? De unde au provenit? Au provenit din propriile mele închipuiri sau sunt gânduri date mie de către Satana?” De fapt nu reprezintă niciunul dintre aceste lucruri. Aceste idei sunt emanate de firile corupte ale oamenilor. Trebuie să diseci motivele și dorințele din spatele acestor cereri nerezonabile și să vezi dacă se potrivesc sau nu cu rațiunea umanității normale. Ce ar trebui să urmărești? Dacă ești o persoană care iubește adevărul, ar trebui să urmărești să fii un adept, precum Petru. El a zis: „Dacă Dumnezeu m-ar trata ca pe o jucărie, cum aș putea să nu fiu dispus și dornic?” Unii oameni nu înțeleg ceea ce a zis Petru. Ei întreabă: „Când a tratat Dumnezeu vreodată oamenii ca pe jucării și ne-a dat pe mâna Satanei? Eu nu am văzut asta. Dumnezeu a fost minunat cu mine, atât de milostiv. Dumnezeu nu este acel tip de Dumnezeu. El nu ar putea să iubească oamenii mai mult decât o face, așa că de ce i-ar trata ca pe jucării? Asta nu se potrivește cu adevărul. Este o înțelegere greșită în privința lui Dumnezeu și nu o cunoaștere adevărată a lui Dumnezeu.” Dar de unde au venit cuvintele lui Petru? (Au venit din cunoașterea lui asupra lui Dumnezeu, dobândită după ce a trecut prin tot soiul de încercări.) Petru a trecut prin multe încercări și rafinări. El a lăsat la o parte toate cererile, planurile și dorințele personale și nu I-a cerut lui Dumnezeu să facă nimic. Nu avea propriile gânduri, astfel încât s-a predat complet. El s-a gândit: „Dumnezeu poate face orice vrea. Mă poate face să trec prin încercări, mă poate certa, mă poate judeca sau mustra. Poate crea situații pentru a mă emonda, mă poate căli, mă poate arunca în groapa cu lei sau în vizuina lupilor. Indiferent ce face Dumnezeu este corect, iar eu mă voi supune la orice. Orice face Dumnezeu reprezintă adevărul. Nu voi avea niciun fel de plângeri sau alegeri.” Nu este aceasta supunere absolută? Oamenii se gândesc uneori: „Tot ceea ce face Dumnezeu este adevărul, atunci de ce nu am descoperit niciun fel de adevăr în acest lucru făcut de Dumnezeu? Se pare că până și Dumnezeu face uneori lucruri care nu sunt în concordanță cu adevărul. Și Dumnezeu greșește uneori. Dar orice ar fi, Dumnezeu este Dumnezeu, mă voi supune!” Este acest tip de supunere una absolută? (Nu.) Aceasta este o supunere selectivă; nu este o supunere adevărată. Este contrară gândirii lui Petru în această privință. Fiind tratat ca o jucărie, nu este nevoie să ți se explice motivul sau să ți se pară corect și rezonabil. Tu poți fi tratat în orice fel; nu este nevoie ca lucrurile să fie discutate cu tine sau să-ți fie explicate faptele și motivele. Dacă lucrurile nu s-ar putea desfășura fără aprobarea ta, atunci ai mai fi tratat ca o jucărie? Nu – asta ți-ar conferi drepturi și libertăți umane depline și respect total. Ar însemna să fii tratat ca o ființă umană, nu ca o jucărie. Ce este o jucărie? (Este ceva care nu are autonomie și drepturi.) Dar este doar ceva fără drepturi? Cum pot fi implementate cuvintele lui Petru? De exemplu, să zicem că tu ai căutat o vreme despre un subiect anume, dar tot nu ai înțeles intenția lui Dumnezeu. Sau să zicem că tu crezi în Dumnezeu de peste 20 de ani și tot nu știi despre ce este vorba. Nu ar trebui să te supui în acest caz? Trebuie să te supui. Și pe ce se bazează această supunere? Se bazează pe ceea ce a spus Petru: „Dacă Dumnezeu m-ar trata ca pe o jucărie, cum aș putea să nu fiu dispus și dornic?” Dacă Îl abordezi mereu pe Dumnezeu conform noțiunilor și închipuirilor omului și le folosești pentru a măsura tot ceea ce face Dumnezeu, pentru a măsura cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu, nu înseamnă acest lucru că-L îngrădești pe Dumnezeu, nu înseamnă că te împotrivești Lui? Ar putea tot ceea ce face Dumnezeu să se potrivească cu noțiunile și închipuirile omului? Și dacă nu se potrivește, tu, ca urmare, nu accepți sau nu asculți? În astfel de momente, cum ar trebui să cauți adevărul? Cum ar trebui să-L urmezi pe Dumnezeu? Acest lucru implică adevărul; un răspuns ar trebui căutat în cuvintele lui Dumnezeu. Când cred în Dumnezeu, oamenii ar trebui să se limiteze la locul unei ființe create. Indiferent de moment, indiferent dacă Dumnezeu este ascuns de tine sau ți S-a arătat, indiferent dacă poți să simți sau nu iubirea lui Dumnezeu, trebuie să știi care-ți sunt responsabilitățile, obligațiile și îndatoririle – trebuie să înțelegi aceste adevăruri cu privire la practicare. În caz că încă te agăți de noțiunile tale, spunând: „Dacă pot vedea clar că această chestiune este în concordanță cu adevărul și în conformitate cu gândurile mele, atunci mă voi supune; dacă nu îmi este clar și nu pot confirma că acestea sunt acțiunile lui Dumnezeu, atunci voi aștepta mai întâi un timp și mă voi supune odată ce sunt sigur că acest lucru a fost făcut de Dumnezeu”, atunci ești tu o persoană care se supune lui Dumnezeu? Nu ești. Aceasta este o supunere condiționată, nu o supunere deplină, absolută. Lucrarea lui Dumnezeu nu e în acord cu noțiunile și închipuirile umane; întruparea nu e în acord cu noțiunile și închipuirile umane, și, în special, judecata și mustrarea. Majoritatea oamenilor întâmpină dificultăți reale în a accepta asta și a se supune. Dacă nu te poți supune lucrării lui Dumnezeu, atunci cum îți poți îndeplini datoria de ființă creată? Pur și simplu nu este posibil. Care este datoria de ființă creată? (Să ocupăm poziția de ființe create, să acceptăm însărcinarea dată de Dumnezeu și să ne supunem rânduielilor Sale.) Exact, asta este baza ei. Atunci nu este ușor să rezolvi această problemă? Să stai în locul unei ființe create și să te supui Creatorului, Dumnezeul tău – acesta este lucrul pe care orice ființă creată ar trebui să îl susțină. Sunt multe adevăruri pe care nu le înțelegi sau de care nu știi. Nu poți pătrunde intențiile lui Dumnezeu, așa că nu vei accepta adevărurile și nici nu te vei supune lor – așa este? De exemplu, nu înțelegi unele profeții, așa că nu le recunoști ca fiind cuvintele lui Dumnezeu? Nu poți nega asta. Acele cuvinte vor fi mereu cuvinte de la Dumnezeu și ele conțin adevărul. Chiar dacă tu nu le înțelegi, ele sunt tot cuvintele lui Dumnezeu. Dacă unele cuvinte ale lui Dumnezeu nu au fost împlinite, înseamnă asta că nu sunt cuvintele lui Dumnezeu, că nu sunt adevărul? În cazul în care spui: „Dacă acest lucru nu a fost împlinit, atunci probabil nu reprezintă cuvintele lui Dumnezeu. Probabil a fost denaturat”, ce fel de atitudine este asta? Aceasta este o atitudine de răzvrătire. Trebuie să ai rațiune. Ce este rațiunea? Pe ce se bazează faptul de a avea rațiune? Se bazează pe ocuparea poziției de ființă creată și pe supunerea față de Creator, Dumnezeul tău. Acesta este adevărul; un adevăr etern și imuabil. Supunerea față de Dumnezeu trebuie să se bazeze pe cunoașterea sau înțelegerea ta în privința intențiilor Sale sau pe faptul că Dumnezeu ți-a arătat sau nu intențiile Lui? Trebuie să se bazeze pe toate acestea? (Nu.) Atunci pe ce se bazează? Se bazează pe adevărul supunerii. Ce este adevărul supunerii? (A ocupa poziția de ființă creată și a te supune Creatorului.) Acesta este adevărul supunerii. Atunci, este nevoie să analizezi ce e bine și ce e greșit? Trebuie să reflectezi dacă Dumnezeu a făcut ce e bine sau nu ca să atingi supunerea absolută? Trebuie ca Dumnezeu să explice clar și pe îndelete acest aspect al adevărului pentru ca tu să te supui? (Nu, nu trebuie.) Indiferent ce face Dumnezeu, tu trebuie să practici adevărul supunerii – asta este de ajuns.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Supunerea față de Dumnezeu este o lecție de bază în dobândirea adevărului”

Atunci când te confrunți cu problemele vieții reale, cum ar trebui să cunoști și să înțelegi autoritatea lui Dumnezeu și suveranitatea Lui? Când te confrunți cu aceste probleme și nu știi cum să le înțelegi, să le tratezi și să le experimentezi, ce atitudine ar trebui să adopți ca să-ți dovedești intenția de a te supune, dorința de a te supune și realitatea supunerii tale față de suveranitatea și aranjamentele lui Dumnezeu? Mai întâi, trebuie să înveți să aștepți; apoi trebuie să înveți să cauți; apoi trebuie să înveți să te supui. „Așteptarea” înseamnă așteptarea timpului lui Dumnezeu, așteptarea oamenilor, evenimentelor și lucrurilor pe care El le-a aranjat pentru tine, așteptarea ca intențiile Lui să ți se dezvăluie treptat. „Căutarea” înseamnă observarea și înțelegerea intențiilor atente ale lui Dumnezeu pentru tine prin intermediul oamenilor, evenimentelor și al lucrurilor pe care El le-a proiectat, înțelegerea adevărului prin ele, înțelegerea a ceea ce trebuie să realizeze oamenii și a căilor pe care trebuie să le respecte, înțelegerea a ceea ce intenționează Dumnezeu să realizeze în oameni și a săvârșirilor pe care El intenționează să le atingă în ei. „Supunerea”, desigur, se referă la acceptarea oamenilor, evenimentelor și lucrurilor pe care Dumnezeu le-a orchestrat, acceptarea suveranității Lui și, prin aceasta, ajungerea la cunoașterea felului în care Creatorul dictează soarta omului, cum îi dă omului viața Lui, cum lucrează adevărul în om. Toate lucrurile de sub aranjamentele și suveranitatea lui Dumnezeu se supun legilor naturale și, dacă te hotărăști să-L lași pe Dumnezeu să aranjeze și să dicteze totul pentru tine, ar trebui să înveți să aștepți, ar trebui să înveți să cauți și ar trebui să înveți să te supui. Aceasta este atitudinea pe care trebuie să o adopte fiecare persoană care dorește să se supună autorității lui Dumnezeu, calitatea de bază pe care trebuie să o aibă fiecare persoană care dorește să accepte suveranitatea și aranjamentele lui Dumnezeu. Pentru a avea o asemenea atitudine, pentru a avea o asemenea calitate, trebuie să muncești mai din greu. Aceasta e singura cale prin care poți pătrunde în adevărata realitate.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”

Dintre toți oamenii, Noe a fost un simbol al fricii față de Dumnezeu, al supunerii față de Dumnezeu și al îndeplinirii însărcinării date de Dumnezeu care este cel mai vrednic de emulație; a fost aprobat de Dumnezeu și ar trebui să fie un model pentru cei care-L urmează pe Dumnezeu în prezent. Și ce a fost cel mai prețios lucru referitor la el? A avut o singură atitudine față de cuvintele lui Dumnezeu: să asculte și să accepte, să accepte și să se supună și să se supună până la moarte. Această atitudine, care a fost cea mai prețioasă dintre toate, este aceea care i-a câștigat aprobarea lui Dumnezeu. Când a fost vorba despre cuvintele lui Dumnezeu, el nu a fost superficial doar un efort simbolic, nu a făcut lucrurile mecanic și nu le-a examinat, nu le-a analizat, nu li s-a împotrivit și nu le-a respins în sinea sa, ca apoi să le lase la o parte din gândurile sale; în schimb, le-a auzit sincer, le-a acceptat puțin câte puțin în inima sa și apoi a chibzuit cum să le pună în practică, cum să le implementeze, cum să le ducă la îndeplinire așa cum au fost menite inițial, fără a le distorsiona. Și, în timp ce chibzuia la cuvintele lui Dumnezeu, și-a spus doar în sinea sa: „Acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu, sunt instrucțiunile Lui, însărcinarea dată de El, sunt obligat, trebuie să mă supun, nu pot lăsa deoparte niciun detaliu, nu mă pot împotrivi niciunei dorințe de-ale Sale și nici nu pot omite vreun detaliu pe care mi l-a spus, altfel nu voi fi demn să mi se spună «om», nu voi fi demn de însărcinarea dată de Dumnezeu și nu voi fi demn de lauda Lui. Dacă, în această viață, nu reușesc să duc la îndeplinire tot ceea ce Dumnezeu mi-a spus și mi-a încredințat, atunci voi rămâne cu regrete. Mai mult decât atât, nu voi fi demn de însărcinarea dată de Dumnezeu și de lauda Lui și nu voi avea îndrăzneala să mă întorc înaintea Creatorului.” Orice și-a spus și a analizat Noe în inima sa, perspectiva și atitudinea sa, toate acestea au determinat că a fost în cele din urmă capabil să pună în practică spusele lui Dumnezeu și să le transforme în realitate, să ducă la îndeplinire cuvintele Lui, să facă astfel încât să fie îndeplinite şi înfăptuite prin munca lui grea și transformate în realitate prin intermediul său, astfel încât însărcinarea lui Dumnezeu să nu fi fost în van. Judecând după tot ce a gândit Noe, fiecare idee care i-a apărut în inimă și atitudinea față de Dumnezeu, Noe a fost vrednic de însărcinarea dată de El, a fost un om în care El a avut încredere și pe care L-a favorizat. Dumnezeu observă fiecare cuvânt și fiecare faptă a oamenilor, observă gândurile și ideile lor. În ochii lui Dumnezeu, fiindcă Noe a fost capabil să gândească astfel, El nu a ales greșit; Noe și-a putut asuma însărcinarea dată de Dumnezeu și încrederea lui Dumnezeu, și a putut duce la îndeplinire însărcinarea dată de El: a fost singura alegere din întreaga omenire.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa trei: Cum Noe și Avraam au ascultat de cuvintele lui Dumnezeu și I s-au supus (Partea a doua)”

Avraam a avut credință adevărată în Dumnezeu, iar acest lucru ilustrează un aspect, și anume că Avraam a fost o persoană onestă. Singura sa atitudine față de cuvintele lui Dumnezeu a fost una de ascultare, acceptare și supunere – asculta de orice spunea Dumnezeu. Dacă Dumnezeu i-ar fi spus că ceva este negru, atunci, chiar dacă Avraam nu l-ar fi putut vedea la fel de negru, el ar fi crezut că ceea ce a spus Dumnezeu este adevărat și ar fi fost convins că era negru. Dacă Dumnezeu i-ar fi spus că ceva era alb, el ar fi fost convins că era alb. Este cât se poate de simplu. Dumnezeu i-a spus că îi va dărui un copil, iar Avraam s-a gândit: „Am deja 100 de ani, dar dacă Dumnezeu spune că îmi va da un copil, atunci sunt recunoscător Domnului, Dumnezeului meu!” Nu a avut prea multe alte idei, doar a crezut în Dumnezeu. Care era esența acestei credințe? El credea în esența și identitatea lui Dumnezeu, iar cunoștințele sale despre Creator erau reale. El nu era ca acei oameni care spun că ei cred că Dumnezeu este atotputernic și Creatorul omenirii, dar care au îndoieli în inimile lor, precum: „Oamenii au evoluat de fapt din maimuțe? Se spune că dumnezeu a creat toate lucrurile, dar oamenii nu au văzut acest lucru cu propriii lor ochi.” Indiferent ce spune Dumnezeu, acei oameni sunt întotdeauna la jumătatea drumului dintre credință și îndoială și se bazează pe ceea ce văd pentru a determina dacă lucrurile sunt adevărate sau false. Ei se îndoiesc de tot ceea ce nu pot vedea cu ochii lor, prin urmare, ori de câte ori Îl aud pe Dumnezeu vorbind, aceștia pun cuvintele Lui sub semnul întrebării. Ei examinează și analizează cu atenție, sârguință și prudență fiecare fapt, chestiune și poruncă propusă de Dumnezeu. Ei cred că, în credința lor în Dumnezeu, ar trebui să examineze cuvintele lui Dumnezeu și adevărul cu o atitudine de cercetare științifică, pentru a vedea dacă aceste cuvinte chiar sunt adevărul, altfel vor risca să fie păcăliți și înșelați. Dar Avraam nu era așa, el asculta de cuvântul lui Dumnezeu cu o inimă curată. Totuși, de data aceasta, Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să își sacrifice singurul fiu, Isaac. Acest lucru i-a provocat lui Avraam durere, dar el tot a ales să se supună. Avraam a crezut că vorbele lui Dumnezeu sunt de neclintit și că vor deveni realitate. Oamenii creați ar trebui să accepte și să se supună cuvântului lui Dumnezeu în mod firesc, iar în fața cuvântului Său, oamenii creați nu au dreptul să aleagă, cu atât mai puțin nu ar trebui să analizeze sau să examineze cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta era atitudinea pe care Avraam o avea față de cuvântul lui Dumnezeu. Chiar dacă Avraam suferea foarte mult și chiar dacă iubirea pentru fiul său și reticența sa de a renunța la el i-au provocat un stres și o durere extremă, el a ales totuși să își înapoieze copilul lui Dumnezeu. De ce avea de gând să îl înapoieze pe Isaac lui Dumnezeu? Atunci când Dumnezeu nu îi ceruse lui Avraam să facă acest lucru, nu era nevoie ca el să ia inițiativa de a-și înapoia fiul, dar din moment ce Dumnezeu îi ceruse, el trebuia să I-l înapoieze, nu avea de oferit nicio scuză și nu trebuia să încerce să cadă la o înțelegere cu Dumnezeu – aceasta era atitudinea pe care o avea Avraam. El s-a supus lui Dumnezeu cu acest tip de inimă pură. Asta era ceea ce voia Dumnezeu și asta era ceea ce dorea El să vadă. Comportamentul lui Avraam și ceea ce a realizat când a venit vorba de sacrificarea lui Isaac a fost exact ceea ce Dumnezeu a vrut să vadă, iar acestea au fost testarea și verificarea lui de către Dumnezeu. Și totuși, Dumnezeu nu l-a tratat pe Avraam așa cum l-a tratat pe Noe. El nu i-a spus lui Avraam motivele care stăteau la baza acestui lucru, nici procesul sau toate detaliile legate de acesta. Avraam știa un singur lucru, și anume că Dumnezeu îi ceruse să îl înapoieze pe Isaac – asta era tot. El nu știa că, prin acest lucru, Dumnezeu îl testa și nici nu știa ce dorea El să realizeze în el și în descendenții săi după ce a fost supus acestui test. Dumnezeu nu i-a spus lui Avraam nimic din toate acestea, El i-a dat doar o poruncă simplă, o cerință. Și, deși aceste cuvinte ale lui Dumnezeu erau foarte simple și nu țineau cont de sentimentele umane, Avraam s-a ridicat la înălțimea așteptărilor lui Dumnezeu, făcând ceea ce El a dorit și a cerut: l-a oferit pe Isaac ca jertfă pe altar. Fiecare mișcare a lui a arătat că jertfirea lui Isaac nu a fost un lucru făcut mecanic, că nu a făcut-o într-un mod superficial, ci a fost sinceră și a făcut-o din adâncul inimii sale. Deși nu putea suporta să renunțe la Isaac, chiar dacă îl durea, în fața a ceea ce îi ceruse Creatorul, Avraam a ales acea metodă pe care nicio altă persoană nu ar fi ales-o: supunerea absolută față de ceea ce îi ceruse Creatorul, supunere fără compromisuri, fără scuze și fără nicio condiție – a acționat exact așa cum i-a cerut Dumnezeu. Și ce a avut Avraam când a putut să facă ceea ce i-a cerut Dumnezeu? Într-o privință, în el era adevărata credință în Dumnezeu; el era sigur că Dumnezeu era Creatorul, Dumnezeul lui, Domnul lui, Cel care este suveran peste toate lucrurile și care a creat omenirea. Aceasta era adevărata credință. În altă ordine de idei, el avea o inimă pură. El credea fiecare cuvânt rostit de Creator și era capabil să accepte simplu și direct fiecare cuvânt rostit de El. Și într-o altă privință, indiferent cât de dificil era ceea ce îi cerea Creatorul, cât de multă durere i-ar fi adus, atitudinea pe care a ales-o a fost supunerea, nu a încercat să ajungă la o înțelegere cu Dumnezeu, să se împotrivească sau să refuze, ci o supunere completă și totală, acționând și practicând în conformitate cu ceea ce i-a cerut Dumnezeu, conform fiecărui cuvânt al Său și ordinului pe care L-a dat. Așa cum Dumnezeu a cerut și a dorit să vadă, Avraam l-a oferit pe Isaac ca jertfă pe altar, I l-a oferit lui Dumnezeu – și tot ceea ce a făcut a dovedit că Dumnezeu alesese persoana potrivită și că, în ochii Lui, el era drept.

– Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Anexa trei: Cum Noe și Avraam au ascultat de cuvintele lui Dumnezeu și I s-au supus (Partea a doua)”

Poți avea supunere adevărată doar când ai credință veritabilă. Credința autentică se poate dezvolta treptat în tine doar când te poți supune realmente lui Dumnezeu. Câștigi credință autentică pe măsură ce te supui cu adevărat lui Dumnezeu, dar, dacă îți lipsește încrederea autentică, poți să te supui realmente lui Dumnezeu? (Nu.) Aceste lucruri sunt legate, iar aceasta nu ține de reguli sau de logică. Adevărul nu e filosofie, nu e logic. Adevărurile sunt interconectate și absolut inseparabile. Dacă spui: „Ca să te supui lui Dumnezeu, trebuie să ai încredere în El, iar dacă ai încredere în Dumnezeu, trebuie să I te supui”, aceasta e o regulă, o frază, o teorie, o părere pompoasă! Chestiunile vieții nu sunt reguli. Tot continui să recunoști verbal că Dumnezeu Atotputernic e singurul tău Mântuitor și singurul Dumnezeu adevărat, dar ai încredere autentică în Dumnezeu? Pe ce te bazezi să rămâi neclintit când te confrunți cu greutățile? Mulți oameni Îl acceptă pe Dumnezeu Atotputernic deoarece a exprimat atât de multe adevăruri. Îl acceptă ca să intre în Împărăția Cerurilor. Totuși, când se confruntă cu arestarea și cu necazurile, mulți oameni dau înapoi, mulți se ascund în casele lor și nu îndrăznesc să-și îndeplinească îndatoririle. În acel moment, cuvintele pe care le-ai rostit – „Cred în suveranitatea lui Dumnezeu, cred în controlul lui Dumnezeu asupra destinului omului și că destinul meu e în mâinile Sale” – au dispărut de mult fără urmă. Era doar un slogan pentru tine. Din moment ce îndrăznești să nu practici și să nu experimentezi aceste cuvinte și nu trăiești conform acestora, ai încredere autentică în Dumnezeu? Esența credinței în Dumnezeu nu e doar a crede în numele Său, ci a crede în faptul că El e suveran peste toate lucrurile. Trebuie să transformi acest fapt în viața ta, să-l transformi în mărturia concretă a vieții tale. Trebuie să trăiești conform acestor cuvinte. Aceasta înseamnă să îngădui acestor cuvinte să-ți călăuzească purtarea și să ghideze direcția și scopurile acțiunilor tale când te confrunți cu anumite situații. De ce trebuie să trăiești conform acestor cuvinte? De exemplu, să spunem că ești capabil să mergi într-o țară străină ca să crezi în Dumnezeu și să-ți faci datoria și crezi că e un lucru destul de bun. Stăpânirea marelui balaur roșu nu e peste hotare și nu există o persecuție a credințelor; credința în Dumnezeu nu îți pune viața în pericol, așa că nu trebuie să riști. În tot acest timp, credincioșii în Dumnezeu din China continentală sunt în pericol de a fi arestați oricând; ei trăiesc în bârlogul demonului, iar acest lucru e foarte periculos! Apoi, într-o zi, Dumnezeu zice: „În străinătate, ai crezut în Dumnezeu câțiva ani și ai dobândit o oarecare experiență de viață. Există un loc în China continentală unde frații și surorile sunt imaturi din punct de vedere al vieții. Ar trebui să te întorci și să-i păstorești.” Ce ai face când te-ai confrunta cu această responsabilitate? (M-aș supune și aș accepta-o.) S-ar putea să o accepți în aparență, dar te-ai simți neliniștit în inima ta. În patul tău, noaptea, ai plânge și te-ai ruga lui Dumnezeu: „Dumnezeule, îmi știi slăbiciunea. Statura mea e prea mică. Chiar dacă m-aș întoarce pe continent, nu aș fi în stare să îi păstoresc pe aleșii lui Dumnezeu! Nu poți alege pe altcineva să meargă? Această însărcinare a ajuns la mine și vreau să merg, dar mi-e teamă că, dacă mă duc, nu o voi îndeplini bine, că nu voi fi capabil să-mi fac datoria în mod satisfăcător și că nu voi reuși să mă ridic la nivelul intențiilor Tale! Pot să stau în străinătate încă doi ani?” Care e alegerea pe care o faci? Nu refuzi complet să mergi, dar nici nu ești de acord pe deplin să te duci. E evitare tacită. Înseamnă acest lucru să te supui lui Dumnezeu? E cea mai clară răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Faptul că nu vrei să te întorci înseamnă că ai emoții potrivnice. Dumnezeu știe acest lucru? (Da.) Dumnezeu va spune: „Nu te duce. Nu sunt dur cu tine, doar îți dau o încercare.” În acest fel, El te dezvăluie. Îl iubești pe Dumnezeu? I te supui? Ai încredere autentică? (Nu.) E aceasta o slăbiciune? (Nu.) E răzvrătire, e opunere față de Dumnezeu. Această încercare a dezvăluit că nu ai încredere autentică în Dumnezeu, că nu ai supunere adevărată și că tu nu crezi că Dumnezeu e suveran peste toate lucrurile. Spui: „Atâta vreme cât mi-e teamă, sunt îndreptățit să aleg să nu merg. Atâta vreme cât viața mea e în pericol, pot să refuz. Nu trebuie să accept această însărcinare și pot să-mi aleg calea. Pot fi plin de plângeri și nemulțumiri.” Ce fel de încredere e aceasta? Nu există încredere autentică aici. Indiferent cât de mărețe sunt sloganurile pe care le scandezi, vor avea ele vreun efect acum? Deloc. Vor avea jurămintele tale vreun efect? Va fi bine dacă alți oameni vor avea părtășie despre adevăr și se vor sili să te convingă? (Nu.) Chiar dacă te-ai duce fără tragere de inimă pe continent după ce s-au străduit să te convingă, ar fi aceasta supunere adevărată? Nu așa vrea Dumnezeu să te supui. Dacă nu te duci din proprie voință, te vei duce degeaba. Dumnezeu nu va lucra asupra ta și tu nu vei obține nimic din asta. Dumnezeu nu-i forțează pe oameni să facă lucruri. Trebuie să vrei. Dacă nu vrei să mergi, dacă vrei să o iei pe o a treia cale și cauți mereu să scapi, să respingi și să evadezi, atunci nu trebuie să mergi. Când statura ta va fi îndeajuns de mare și vei avea o asemenea încredere, vei cere de bunăvoie să mergi, spunând: „Mă voi duce chiar dacă nimeni nu o face. De data asta, chiar nu mi-e teamă și îmi voi risca viața! Nu e viața dată de Dumnezeu? Ce e așa de înspăimântător la Satana? E o jucărie în mâinile lui Dumnezeu și nu mi-e frică de el! Dacă nu voi fi arestat, asta va fi mulțumită harului și milei lui Dumnezeu. Dacă circumstanțele vor dicta să fiu arestat, asta va fi pentru că Dumnezeu o îngăduie. Chiar dacă mor în închisoare, tot trebuie să depun mărturie pentru Dumnezeu! Trebuie să am această hotărâre – îmi voi încredința viața lui Dumnezeu. Voi lua ce am înțeles, ce am experimentat și ce am ajuns să știu în viață și voi avea părtășie despre acestea cu frații și surorile cărora le lipsește înțelegerea și cunoașterea. În acest fel, ei pot avea aceeași încredere și hotărâre ca mine și pot veni înaintea lui Dumnezeu să depună mărturie pentru El. Trebuie să fiu atent la intențiile lui Dumnezeu și să port această povară grea. Deși purtatul acestei poveri grele îmi impune să risc și să-mi sacrific viața, nu mi-e frică. Nu mă voi mai gândi la mine; Îl am pe Dumnezeu, viața mea e în mâinile Lui și mă supun de bunăvoie orchestrărilor și rânduielilor Sale.” După ce te vei întoarce, va trebui să suferi în acel mediu. Poate că vei îmbătrâni rapid, ți se va albi părul și ți se va rida fața. Poate că te vei îmbolnăvi sau vei fi arestat și persecutat sau poate că vei fi chiar în pericol de moarte. Cum ar trebui să te confrunți cu aceste probleme? Din nou, acestea implică o încredere autentică. Unii oameni se pot întoarce dintr-o hotărâre bruscă, dar ce vor face când se vor confrunta cu aceste greutăți după întoarcere? Trebuie să faci pasul hotărâtor și să crezi în suveranitatea lui Dumnezeu. Chiar dacă îmbătrânești vizibil puțin sau te îmbolnăvești puțin, acestea sunt niște chestiuni neînsemnate. Dacă vei păcătui împotriva lui Dumnezeu și vei refuza însărcinarea dată de El, vei pierde șansa de a fi desăvârșit de Dumnezeu în această viață. În viața ta, dacă vei păcătui împotriva lui Dumnezeu și vei respinge însărcinarea dată de El, asta va fi o pată eternă! Pierderea acestei șanse e ceva ce nu poți răscumpăra cu oricât de mulți ani din tinerețea ta. La ce bun să ai un trup sănătos și puternic? La ce bun să ai o față drăguță și o siluetă frumoasă? Chiar dacă ai trăi până la optzeci de ani și mintea ta ar fi ascuțită, dacă nu ai putea să înțelegi nici măcar sensul unei fraze rostite de Dumnezeu, nu ar fi jalnic? Ar fi extrem de jalnic! Așadar, care e cel mai important și mai prețios lucru pe care oamenii trebuie să-l obțină când vin înaintea lui Dumnezeu? Credința veritabilă în El. Indiferent ce ți se va întâmpla, dacă mai întâi te vei supune, chiar dacă vei avea niște mici neînțelegeri despre Dumnezeu în acel moment sau nu vei înțelege prea bine de ce Dumnezeu acționează astfel, nu vei fi negativ și slab. Așa cum a zis Petru: „Chiar dacă Dumnezeu S-ar juca cu oamenii ca și cum ar fi jucării, ce nemulțumire ar avea oamenii?” Dacă ți-ar lipsi până și această fărâmă de încredere, ai mai fi la fel de supus ca Petru? Foarte des, ceea ce îți face Dumnezeu e potrivit și rezonabil, în acord cu statura, închipuirile și noțiunile tale. Dumnezeu lucrează în conformitate cu statura ta. Dacă nu poți încă accepta acest lucru, poți obține supunerea lui Petru? Ar fi imposibil. Prin urmare, trebuie să urmărești spre această direcție și spre acest scop. Doar atunci poți obține credință veritabilă în Dumnezeu.

Dacă oamenilor le lipsește credința veritabilă, pot să se supună lui Dumnezeu? E greu de spus. Ei se pot supune cu adevărat lui Dumnezeu doar dacă au încredere autentică în El. Exact așa stau lucrurile. Dacă nu te vei supune cu adevărat lui Dumnezeu, nu vei avea multe șanse să primești luminarea, călăuzirea și desăvârșirea de la El. Ai respins toate aceste oportunități prin care Dumnezeu să te desăvârșească. Nu le dorești. Le refuzi, le eviți și le ocolești constant. Alegi întotdeauna pentru trup un mediu confortabil și lipsit de suferință. Aceasta e o problemă! Nu poți să experimentezi lucrarea lui Dumnezeu. Nu poți să experimentezi călăuzirea lui Dumnezeu, conducerea și protecția Sa. Nu poți să vezi faptele lui Dumnezeu. Drept urmare, nu vei dobândi adevărul și nu vei obține încredere autentică – nu vei dobândi nimic!

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai cu supunere adevărată se poate avea încredere reală”

Oamenii trebuie să înțeleagă că există un principiu fundamental în felul în care Creatorul tratează ființele create, care este și cel mai înalt principiu. Acesta se bazează în întregime pe planul Său de gestionare și pe cerințele lucrării Sale; El nu are nevoie să consulte vreo anumită persoană, nici nu are nevoie să obțină acordul vreunei anumite persoane. Orice se cuvine să facă și oricum se cuvine să îi trateze pe oameni, El face aceasta, iar indiferent de ce face sau cum îi tratează pe oameni, totul este în acord cu adevărurile-principii și principiile după care Creatorul lucrează. Ca ființă creată, singurul lucru de făcut este să te supui Creatorului; nu ar trebui să faci nicio alegere proprie. Aceasta este rațiunea pe care ar trebui s-o aibă ființele create, iar dacă o persoană nu o are, atunci nu este potrivită să fie numită persoană. Oamenii trebuie să înțeleagă despre Creator că va fi întotdeauna Creatorul; El are puterea și înzestrările de a orchestra și de a avea suveranitate asupra oricărei ființe create după bunul plac și nu are nevoie de un motiv pentru a face astfel. Aceasta este autoritatea Lui. Printre ființele create nu există niciuna care să aibă dreptul sau calificarea de a judeca dacă ceea ce face Creatorul este corect sau greșit sau cum ar trebui să acționeze El. Nicio ființă creată nu este îndreptățită să aleagă dacă să accepte suveranitatea și rânduielile Creatorului; și nicio ființă creată nu este îndreptățită să aibă cerințe privind modul în care Creatorul are suveranitate și îi rânduiește soarta. Acesta este cel mai înalt adevăr. Indiferent ce le-a făcut Creatorul ființelor Sale create și indiferent de modul în care El a făcut-o, oamenii pe care i-a creat ar trebui să facă un singur lucru: să caute, să se supună, să cunoască și să accepte tot ceea ce este implementat de Creator. Rezultatul final va fi că El, Creatorul, Își va fi îndeplinit planul de gestionare și Își va fi dus la bun sfârșit lucrarea, făcând ca planul Său de gestionare să progreseze fără niciun obstacol; între timp, deoarece ființele create au acceptat suveranitatea și rânduielile Creatorului și s-au supus acestora, ele vor fi dobândit adevărul, vor fi înțeles intențiile Creatorului și vor fi ajuns să-I cunoască firea. Mai există un principiu pe care trebuie să vi-l spun: indiferent ce face Creatorul, indiferent ce fel de manifestări prezintă și indiferent dacă ceea ce face este o faptă măreață sau una neînsemnată, El tot este Creatorul, în timp ce toți oamenii, pe care El i-a creat, indiferent ce au făcut și indiferent cât de talentați sau înzestrați ar putea fi, rămân ființe create. În ceea ce privește oamenii creați, indiferent cât de mult har sau cât de multe binecuvântări au primit de la Creator sau cât de multă milă, bunătate iubitoare sau bunăvoință, ei nu ar trebui să se creadă diferiți de cei mulți sau să creadă că pot fi pe picior de egalitate cu Dumnezeu și că au dobândit un rang superior printre ființele create. Indiferent cu cât de multe daruri te-a înzestrat Dumnezeu, cât de mult har a revărsat asupra ta, cât de bine te-a tratat sau dacă ți-a dăruit câteva talente speciale, nimic din toate acestea nu îți aparține. Ești o ființă creată și, astfel, întotdeauna vei fi o ființă creată. Nu trebuie să gândești niciodată: „Sunt îndrăgit în mâinile lui Dumnezeu. Dumnezeu nu mă va abandona niciodată. Atitudinea lui Dumnezeu față de mine va fi mereu una de dragoste, grijă și mângâieri blânde, cu șoapte afectuoase de alinare și îndemn.” Dimpotrivă, în ochii Creatorului, ești la fel ca toate celelalte ființe create; Dumnezeu te poate folosi cum dorește și, în plus, te poate orchestra cum vrea El și poate aranja după bunul Său plac să joci orice rol în mijlocul tuturor felurilor de oameni, evenimente și lucruri. Aceasta este cunoașterea pe care ar trebui să o aibă oamenii și aceasta este rațiunea pe care ar trebui să o aibă. Dacă omul poate să înțeleagă și să accepte aceste cuvinte, relația sa cu Dumnezeu va deveni din ce în ce mai normală și rezonabilă; dacă poate să înțeleagă și să accepte aceste cuvinte, se va îndrepta spre poziția potrivită, își va asuma locul acolo și își va susține datoria.

– Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai înțelegând adevărul poți cunoaște faptele lui Dumnezeu”

Fragmente din filme similare

Cum să devii cu adevărat ascultător față de Dumnezeu și să fii mântuit de El

Imnuri similare

O ființă creată ar trebui să fie la mila orchestrării lui Dumnezeu