Cuvinte din Biblie

„Și Iahve Dumnezeu a spus: «Nu este bine ca omul să fie singur; voi face un ajutor potrivit pentru el»” (Geneza 2:18).

„Aşa că Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste Adam, iar acesta a adormit. Atunci Domnul a luat una dintre coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Şi, din coasta pe care a luat-o din Adam, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi i-a adus-o lui Adam. Atunci Adam a exclamat: «În sfârşit, aceasta este os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi „femeie”, pentru că a fost luată din bărbat». De aceea bărbatul îşi va lăsa tatăl şi mama şi se va uni cu soţia lui, iar ei vor deveni un singur trup” (Geneza 2:21-24).

„Femeii i-a zis: «Îţi voi mări mult durerile naşterii; în durere vei naşte copii. Dorinţa ta va fi pentru soţul tău, iar el va stăpâni peste tine.» Iar lui Adam i-a zis: «Pentru că ai ascultat de soţia ta şi ai mâncat din pomul din care-ţi poruncisem să nu mănânci, blestemat este pământul din cauza ta; cu trudă îţi vei lua hrana din el toată viaţa ta. Spini şi mărăcini îţi va da, iar tu vei mânca din plantele câmpului. Cu sudoarea frunţii tale îţi vei mânca pâinea, până când te vei întoarce în pământ, pentru că din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce»” (Geneza 3:16-19).

Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic al zilelor de pe urmă

Căsnicia este rânduită și sorocită de Dumnezeu. Își are originea și sursa în creația lui Dumnezeu. Dumnezeu a creat primul om, care avea nevoie de o parteneră ca să-l ajute și să-l însoțească, să trăiască împreună cu el, astfel că Dumnezeu i-a creat o parteneră, iar apoi, a apărut căsnicia umană. Asta este tot. Este cât se poate de simplu. Aceasta este înțelegerea rudimentară despre căsnicie pe care ar trebui s-o aveți. Căsnicia vine de la Dumnezeu; este rânduită și sorocită de El. Măcar puteți spune că nu este un lucru negativ, ci mai degrabă pozitiv. Se poate spune, în mod precis, și că este adecvată, că este un segment adecvat pe parcursul vieții umane și în procesul existenței oamenilor. Nu este malefică și nici nu este un instrument sau un mijloc de corupere a omenirii; este adecvată și pozitivă, fiindcă a fost creată și poruncită de Dumnezeu și, bineînțeles, fiindcă El a rânduit-o. Căsnicia umană își are originea în creația lui Dumnezeu și este ceva ce El personal a rânduit și a poruncit, deci privind lucrurile din acest unghi, singura perspectivă pe care se cuvine să o aibă cineva cu privire la căsnicie este că aceasta vine de la Dumnezeu, că este un lucru adecvat și pozitiv, că nu este negativă, malefică, egoistă sau sumbră. Nu vine de la om, nici de la Satana, și cu atât mai puțin s-a dezvoltat organic în natură; mai degrabă, Dumnezeu a creat-o cu propriile mâini și a rânduit-o și a poruncit-o personal. Acest lucru este absolut sigur. Asta reprezintă definiția și conceptul original și precis al căsniciei.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (9)”

Adevăratul sens al căsniciei nu este doar înmulțirea rasei umane, ci, mai important, este ca Dumnezeu să rânduiască un partener pentru fiecare bărbat și pentru fiecare femeie, care îi va însoți în fiecare perioadă din viața lor, fie că este dificilă și dureroasă sau ușoară, plină de bucurie și fericire – în toate aceste momente, vor avea pe cineva căruia să i se confeseze, care să formeze un tot unitar cu ei, în inimă și în minte și care să le împărtășească tristețea, durerea, fericirea și bucuria. Acesta este sensul din spatele faptului că Dumnezeu rânduiește căsnicia pentru oameni și este nevoia subiectivă a fiecărei persoane. Când Dumnezeu a creat omenirea, El nu a vrut ca oamenii să se simtă stingheri, așa că a rânduit căsnicia pentru ei. În căsnicie, bărbații și femeile își asumă fiecare roluri diferite și cel mai important lucru este că se însoțesc și se susțin reciproc, trăind fiecare zi cum se cuvine, parcurgând cu bine drumul vieții. În primul rând, se pot însoți unul pe altul și, în alt doilea rând, se pot susține reciproc – acesta este sensul căsniciei și nevoia ca ea să existe. Bineînțeles, este și înțelegerea și atitudinea pe care oamenii ar trebui să le aibă față de căsnicie și este responsabilitatea și obligația pe care ar trebui să le îndeplinească față de căsnicie.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (9)”

Căsătoria este un eveniment important în viața oricărui om; este momentul în care o persoană începe cu adevărat să-și asume diferite responsabilități și începe treptat să încheie diferite tipuri de misiuni. Oamenii nutresc numeroase iluzii cu privire la căsătorie înainte de a o trăi ei înșiși, și toate aceste iluzii sunt destul de minunate. Femeile își imaginează că jumătatea lor va fi Făt-Frumos, iar bărbații își imaginează că se vor însura cu Alba ca Zăpada. Aceste fantezii demonstrează că fiecare persoană are anumite cerințe pentru căsătorie, propriile ei seturi de pretenții și standarde. Cu toate că în această epocă malefică oamenii sunt constant bombardați cu mesaje distorsionate despre căsătorie, care creează încă și mai multe cerințe suplimentare și dau oamenilor tot soiul de încărcături și atitudini ciudate, orice persoană care a trăit căsătoria știe că, indiferent de cum o înțelege cineva, indiferent de atitudinea pe care cineva o are față de ea, căsătoria nu este o chestiune de alegere individual.

Cineva întâlnește mulți oameni de-a lungul vieții sale, dar nimeni nu știe cine îi va deveni partener de viață. Cu toate că fiecare are propriile sale idei și vederi personale în privința căsătoriei, nimeni nu poate prevedea cine va deveni, cu adevărat, jumătatea sa, iar ideile personale ale cuiva în privința acestei chestiuni contează puțin. După ce cunoști o persoană pe care o placi, poți să încerci să o cucerești, dar dacă acea persoană este sau nu interesată de tine, dacă este sau nu în stare să-ți devină partener sau parteneră nu este decizia ta. Obiectul afecțiunii tale nu este în mod necesar persoana cu care vei putea să-ți împarți viața; și, între timp, cineva la care nu te-ai așteptat vreodată s-ar putea să intre pe nesimțite în viața ta și să-ți devină partener sau parteneră, cel mai important element în destinul tău, jumătatea ta, de care soarta ta este legată în mod inextricabil. Și astfel, deși sunt milioane de căsnicii în lume, fiecare dintre ele este diferită. Atât de multe căsnicii sunt nesatisfăcătoare, atât de multe sunt fericite; atât de multe se întind de la est la vest și atât de multe de la nord la sud; atât de multe sunt potriviri perfecte, atât de multe sunt la același nivel social; atât de multe sunt fericite și armonioase, atât de multe sunt dureroase și pline de jale; atât de multe stârnesc invidia altora, atât de multe sunt greșit înțelese și condamnate; atât de multe sunt pline de bucurie, atât de multe sunt scăldate în lacrimi și aduc disperare… În aceste nenumărate tipuri de căsnicii, oamenii dezvăluie fidelitate și angajament pe viață față de căsătorie; dezvăluie iubire, atașament și indisolubilitate, sau resemnare și neînțelegere. Unii își trădează căsnicia sau chiar simt ură față de aceasta. Indiferent dacă mariajul în sine aduce fericire sau durere, misiunea fiecăruia în căsnicie este predestinată de către Creator și nu se va schimba; această misiune e ceva ce fiecare trebuie să îndeplinească. Destinul fiecărei persoane din spatele fiecărei căsătorii este de neschimbat, determinat cu mult timp în urmă de către Creator.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”

Căsătoria este o răscruce importantă în viața cuiva. Este produsul sorții unei persoane și un element crucial; nu se bazează pe voința individuală sau preferința niciunei persoane și nu este influențată de vreun factor extern, ci este complet determinată de destinele celor două părți, de aranjamentele Creatorului și de predeterminările pentru destinele ambilor membri ai cuplului. La suprafață, scopul căsătoriei este acela de a perpetua rasa umană, dar, de fapt, căsătoria nu este decât un ritual prin care o persoană trece în procesul încheierii misiunii sale. În căsnicie, oamenii nu joacă doar rolul de a crește noua generație; ei adoptă toate rolurile variate implicate în menținerea unei căsnicii și misiunile pe care acele roluri le impun să le îndeplinească. Din moment ce nașterea unei persoane influențează schimbările la care sunt supuși oamenii, evenimentele și lucrurile din jurul acesteia, căsătoria sa va afecta și ea în mod inevitabil acești oameni și aceste evenimente și lucruri și, mai mult, le va transforma pe toate în diferite feluri.

Când o persoană devine independentă, aceasta își începe propria călătorie în viață, ceea ce duce, pas cu pas, către oameni, evenimente și lucruri care au o legătură cu căsnicia acelei persoane. În același timp, cealaltă persoană care va fi în acea căsnicie se apropie, pas cu pas, de aceiași oameni, aceleași evenimente și lucruri. Sub suveranitatea Creatorului, doi oameni fără legătură între ei, cu destine conexe, ajung treptat într-o căsătorie și devin, în mod miraculos, o familie: „două lăcuste care se agață de aceeași funie”. Așadar, când cineva face pasul căsătoriei, drumul său în viață îi va influența și afecta jumătatea și, la fel, drumul în viață al partenerului cuiva va influența și afecta destinul celuilalt. Cu alte cuvinte, destinele omenești sunt interconectate și nimeni nu-și poate încheia misiunea în viață sau juca rolul complet independent de ceilalți. Nașterea unei persoane afectează un imens sistem de relații; creșterea implică și ea un sistem complet de relații; și, în același mod, o căsnicie există și se menține, în mod inevitabil, într-o rețea vastă și complexă de conexiuni omenești, implicând fiecare membru al acelei rețele și influențând soarta oricui face parte din ea. O căsătorie nu este produsul familiilor amânduror membrilor, al circumstanțelor în care au crescut aceștia, al aspectului lor fizic, al vârstei lor, al calibrului, talentelor sau al altor factori; mai degrabă, ea apare dintr-o misiune comună și o soartă aflată în legătură. Aceasta este originea căsătoriei, un produs al destinului omenesc orchestrat și aranjat de către Creator.

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul III”

Nu ar trebui să ai nicio fantezie subiectivă sau nerealistă despre căsnicie, despre cine este partenerul tău sau despre ce fel de persoană este acesta; ar trebui să ai o atitudine de supunere față de Dumnezeu, ar trebui să te supui rânduielilor și poruncii Lui și să ai încredere că El va pregăti pe cineva cât se poate de potrivit pentru tine. Nu este necesar să ai o atitudine supusă? (Ba da.) În al doilea rând, trebuie să renunți la acele criterii pentru alegerea unui partener insuflate ție de tendințele ticăloase ale societății și apoi să stabilești criteriile corecte pentru alegerea unui partener, adică partenerul tău ar trebui cel puțin să fie cineva care crede în Dumnezeu, la fel ca tine, și care pășește pe aceeași cale ca tine – asta este dintr-o perspectivă generală. Mai mult, partenerul tău trebuie să fie capabil să îndeplinească responsabilitățile unui bărbat sau ale unei femei în căsnicie; trebuie să fie capabil să îndeplinească responsabilitățile unui partener. Cum poți judeca acest aspect? Trebuie să te uiți la calitatea umanității sale, să vezi dacă are un simț al răspunderii și dacă are conștiință. Și cum judeci dacă un om are conștiință și umanitate? Dacă nu te apropii de el, atunci nu ai de unde să știi cum este umanitatea lui și, chiar și dacă te apropii de el, dacă o faci doar pentru o perioadă scurtă, tot este posibil să nu poți descoperi cum este acesta. Atunci, cum judeci dacă un om are umanitate? Vezi dacă își asumă responsabilitatea pentru datoria lui, pentru însărcinarea dată de Dumnezeu și pentru lucrarea casei lui Dumnezeu și vezi dacă poate ocroti interesele casei lui Dumnezeu și dacă este credincios datoriei lui – acesta este cel mai bun mod prin care poți să judeci calitatea umanității cuiva. Să presupunem că această persoană are un caracter foarte onest și, când vine vorba de lucrarea pe care i-o deleagă casa lui Dumnezeu, este extrem de devotat, responsabil, serios și zelos, foarte meticulos, deloc nepăsător și deloc neglijent și urmărește adevărul și ascultă atent și conștiincios tot ce spune Dumnezeu. Odată ce îi este clar acel lucru și îl înțelege, îl pune imediat în practică; deși poate că o asemenea persoană nu are un calibru înalt, măcar nu este superficială față de datoria sa și de lucrarea bisericii și este un om care își poate asuma zelos răspunderea. Dacă este conștiincios și responsabil față de datoria lui, atunci cu siguranță își va trăi pe deplin viața cu tine și își va asuma răspunderea pentru tine până la final – caracterul unei astfel de persoane poate face față încercărilor. Chiar dacă te îmbolnăvești, îmbătrânești, te urâțești sau ai defecte și neajunsuri, această persoană te va trata mereu corect și te va tolera și va face mereu tot posibilul pentru a te ocroti pe tine și pe familia ta și a te proteja, pentru a-ți oferi o viață stabilă, astfel încât să trăiești cu liniște sufletească. Acesta este cel mai fericit lucru pentru un bărbat sau pentru o femeie în viața conjugală. Nu va putea neapărat să-ți ofere o viață înstărită, luxoasă sau romantică și nu va putea neapărat să-ți ofere nimic diferit din punctul de vedere al afecțiunii sau sub orice alt aspect, dar cel puțin te va face să te simți liniștită și să simți că, alături de el, viața ta va fi statornică și că nu va exista niciun pericol sau nicio senzație de neliniște. Când privești acea persoană, vei putea să vezi cum va fi viața sa peste 20 sau 30 de ani și chiar la bătrânețe. O astfel de persoană ar trebui să fie criteriul tău pentru alegerea unui partener. Bineînțeles, acest criteriu pentru alegerea unui partener este puțin cam ridicat și o astfel de persoană nu este ușor de găsit în rândurile omenirii moderne, nu-i așa? Ca să judeci cum este caracterul unui om și dacă acesta va fi capabil să-și îndeplinească responsabilitățile în căsnicie, trebuie să îi observi atitudinea față de datoria lui – acesta este un aspect. Un alt aspect este că trebuie să vezi dacă are o inimă cu frică de Dumnezeu. Dacă da, atunci cel puțin nu va face nimic inuman sau ceva care este imoral sau nu este etic, deci cu siguranță te va trata bine. Dacă nu are o inimă cu frică de Dumnezeu și este necuviincios, încăpățânat, sau are o umanitate rea, înșelătoare și arogantă; dacă nu Îl are pe Dumnezeu în inimă și se consideră superior celorlalți; dacă tratează lucrarea, îndatoririle și chiar însărcinarea dată de Dumnezeu și orice problemă majoră a casei lui Dumnezeu într-un mod nechibzuit, conform voinței proprii, acționând arbitrar, fără să fie vreodată precaut, fără să caute principii și mai ales dacă atunci când se ocupă de ofrande, le ia și le acaparează într-un mod nechibzuit, fără să se teamă de nimic, atunci categoric nu trebuie să cauți un astfel de om. Fără o inimă cu frică de Dumnezeu, este capabil de orice. În acest moment, un astfel de bărbat ar putea să te lingușească și să-ți promită dragostea lui veșnică, dar când, într-o bună zi, nu va fi fericit, când nu vei fi capabilă să-i satisfaci nevoile și când nu vei mai fi iubita lui, atunci va spune că nu te mai iubește și că nu mai simte nimic pentru tine și pur și simplu te va părăsi oricând vrea el. Chiar dacă încă nu ați divorțat, tot va merge să caute pe altcineva – toate acestea sunt posibile. Te poate abandona oricând, oriunde, și e capabil de orice. Astfel de bărbați sunt foarte periculoși și nu merită să le încredințezi toată viața ta. Dacă vei găsi un astfel de bărbat ca să fie iubitul tău, dragul tău, partenerul pe care ți l-ai ales, atunci vei da de necaz. Chiar dacă este înalt, bogat și chipeș, incredibil de talentat și are mare grijă de tine și este atent cu tine și, superficial vorbind, îndeosebi dacă întrunește standardele, indiferent dacă este prietenul tău sau soțul tău, însă nu are o inimă cu frică de Dumnezeu, atunci această persoană nu poate fi partenerul pe care ți-l alegi. Dacă ești îndrăgostită de el și începi să ieși cu el și apoi vă căsătoriți, atunci el va fi un coșmar și un dezastru pentru tine toată viața. Spui: „Nu mă tem, urmăresc adevărul.” Ai picat în mâna unui diavol, iar el Îl urăște pe Dumnezeu, Îl sfidează și folosește tot felul de mijloace pentru a-ți perturba credința în Dumnezeu – ești capabilă să depășești acest lucru? Statura ta joasă și puțina ta credință nu pot suporta acest chin și, după câteva zile, ești atât de chinuită, că implori iertare și ești incapabilă să continui să crezi în Dumnezeu. Nu te mai încrezi în Dumnezeu și mintea ta e într-un conflict continuu. E ca și cum ai fi fost aruncată într-o mașină de tocat și făcută bucăți, fără nicio asemănare umană, complet împotmolită în ea, până când, într-un final, ești condamnată aceleiași sorți ca diavolul cu care ești căsătorită, iar viața ta se va sfârși.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (10)”

Este urmărirea fericirii conjugale obiectivul pe care ar trebui să-l atingă oamenii în viață, după ce se căsătoresc? Are acest lucru vreo legătură cu căsnicia pe care a poruncit-o Dumnezeu? (Nu.) Dumnezeu i-a dat omului căsnicia și ție ți-a oferit un mediu în care poți să îndeplinești responsabilitățile și obligațiile unui bărbat sau ale unei femei în cadrul căsniciei. Dumnezeu ți-a dat căsnicia, ceea ce înseamnă că ți-a dat un partener. Partenerul te va însoți până la sfârșitul vieții acesteia și-ți va fi alături în fiecare etapă a vieții. Ce vreau să spun prin „însoți”? Vreau să spun că partenerul tău te va ajuta și-ți va purta de grijă, va împărtăși cu tine toate lucrurile cu care te vei confrunta în viață. Adică, indiferent cu câte lucruri te vei confrunta, nu le vei mai înfrunta singur, ci le veți înfrunta împreună. A trăi în acest fel face viața oarecum mai ușoară și mai relaxată, ambele persoane făcând ce trebuie să facă, fiecare din ele folosindu-și abilitățile și punctele forte și începându-și viața. Chiar este atât de simplu. Totuși, Dumnezeu nu a avut niciodată nicio cerință de la oameni, spunând: „Ți-am dat căsnicia. Acum, ești căsătorit, deci trebuie neapărat să-ți iubești partenerul până la final și să-l măgulești întruna – aceasta este misiunea ta.” Dumnezeu ți-a dat căsnicia, ți-a dat un partener și ți-a dat un alt mediu de viață. În acest fel de mediu de viață și în acest fel de situație, El îți determină partenerul să împărtășească și să înfrunte totul împreună cu tine, astfel încât tu să trăiești mai liber și mai ușor, permițându-ți, în același timp, să apreciezi o altă etapă a vieții. Totuși, Dumnezeu nu te-a păcălit în legătură cu căsnicia. Ce vreau să spun prin acest lucru? Vreau să spun că Dumnezeu nu ți-a luat viața, soarta, misiunea, calea pe care o urmezi în viață, direcția pe care o alegi în viață și felul de credință pe care o ai și i le-a dat pe toate partenerului tău, ca să le stabilească pentru tine. El nu a spus că felul de soartă, ceea ce urmărești, calea în viață și perspectiva asupra vieții pe care le are o femeie trebuie hotărâte de către soțul ei, sau că felul de soartă, ceea ce caută, calea în viață și perspectiva asupra vieții pe care le are un bărbat trebuie hotărâte de către soția lui. Dumnezeu nu a spus niciodată astfel de lucruri și nu a poruncit ca lucrurile să fie astfel. Vezi tu, a spus Dumnezeu așa ceva atunci când a consacrat căsnicia pentru omenire? (No.) Dumnezeu nu a spus niciodată că urmărirea fericirii conjugale este misiunea unei femei sau a unui bărbat în viață și că trebuie să-ți întreții bine fericirea căsniciei, pentru ca misiunea vieții tale să fie îndeplinită, iar tu să te comporți cu succes ca o ființă creată – Dumnezeu nu a spus niciodată un astfel de lucru. Dumnezeu nu a spus nici: „Trebuie să îți alegi calea vieții în cadrul căsniciei. Căsnicia ta și partenerul tău de viață vor hotărî dacă vei obține sau nu mântuirea. Perspectiva ta asupra vieții și soarta ta vor fi hotărâte de partenerul tău de viață.” A spus vreodată Dumnezeu un asemenea lucru? (Nu.) Dumnezeu ți-a poruncit să te căsătorești și ți-a dat un partener. Te căsătorești, dar identitatea și statutul tău înaintea lui Dumnezeu nu se schimbă – rămâi același. Dacă ești femeie, atunci rămâi femeie înaintea lui Dumnezeu; dacă ești bărbat, atunci rămâi bărbat înaintea lui Dumnezeu. Există însă un lucru pe care îl aveți în comun, și anume faptul că, indiferent dacă ești bărbat sau femeie, sunteți amândoi ființe create înaintea Creatorului. În cadrul căsniciei, vă tolerați și vă iubiți unul pe altul, vă ajutați și vă susțineți reciproc, iar asta înseamnă că vă îndepliniți responsabilitățile. Însă înaintea lui Dumnezeu, responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinești și misiunea pe care ar trebui s-o duci la bun sfârșit nu pot fi înlocuite de responsabilitățile pe le îndeplinești față de partenerul tău. Prin urmare, când responsabilitățile tale față de partenerul tău intră în conflict cu datoria pe care o ființă creată ar trebui s-o îndeplinească înaintea lui Dumnezeu, ce ar trebui să alegi ar fi să faci datoria unei ființe create, și nu să-ți îndeplinești responsabilitățile față de partenerul tău. Acestea sunt direcția și scopul pe care ar trebui să le alegi și, bineînțeles, aceasta este și misiunea pe care ar trebui s-o îndeplinești. Însă unii oameni transformă, în mod greșit, urmărirea fericirii conjugale sau îndeplinirea responsabilităților față de partenerul de viață și protejarea, îngrijirea și iubirea partenerului lor în misiunea vieții lor și-și consideră partenerul ca fiind universul și destinul lor – nu este bine. Destinul tău este sub suveranitatea lui Dumnezeu și nu este guvernat de partenerul tău. Căsnicia nu-ți poate schimba nici destinul, nici faptul că Dumnezeu îți guvernează destinul. Cât privește felul de perspectivă asupra vieții pe care s-ar cuveni să-l ai și calea pe care s-ar cuveni s-o urmezi, ar trebui să le cauți în cuvintele învățămintelor și cerințelor lui Dumnezeu. Aceste lucruri nu depind de partenerul tău și nu sunt hotărâte de către acesta. În afară de a-și îndeplini responsabilitățile față de tine, el nu ar trebui să aibă controlul asupra destinului tău și nici nu ar trebui să-ți ceară să-ți schimbi direcția în viață, nici să decidă ce cale ar trebui să urmezi, ce perspectivă asupra vieții ar trebui să ai și, cu atât mai puțin, să te constrângă sau să te împiedice să urmărești mântuirea. Cât privește căsnicia, tot ce pot face oamenii este să o accepte de la Dumnezeu și să respecte definiția căsniciei pe care El a poruncit-o pentru oameni, în care atât soțul, cât și soția își îndeplinesc responsabilitățile și obligațiile reciproce. Ce nu pot face este să hotărască destinul, viața anterioară, viața prezentă sau viața următoare a partenerului lor, cu atât mai puțin eternitatea acestuia. Destinația ta, destinul și calea pe care o urmezi pot fi hotărâte doar de către Creator. Prin urmare, ca ființă creată, indiferent dacă rolul tău este de soție sau de soț, fericirea pe care ar trebui să o urmărești în această viață își are originea în faptul că faci datoria unei ființe create și îndeplinești misiunea unei ființe create. Nu își are originea în căsnicia în sine și cu atât mai puțin în faptul că îndeplinești responsabilitățile unei soții sau ale unui soț în cadrul căsniciei. Bineînțeles, calea pe care alegi să o urmezi și perspectiva asupra vieții pe care o adopți nu ar trebui să se bazeze pe fericirea conjugală și în niciun caz nu ar trebui stabilite de vreunul din membrii cuplului căsătorit – se cuvine să înțelegi acest lucru. Așadar, oamenii care se căsătoresc și care urmăresc doar fericirea conjugală și consideră această urmărire ca fiind misiunea lor ar trebui să renunțe la asemenea gânduri și puncte de vedere, să schimbe modul în care practică și direcția drumului lor în viață. Te căsătorești și trăiești împreună cu partenerul tău sub orânduirea lui Dumnezeu, asta este tot, și este îndeajuns să îndeplinești responsabilitățile unei soții sau ale unui soț în timp ce vă trăiți viața împreună. Cât privește calea pe care ar trebui să o urmezi și perspectiva asupra vieții pe care ar trebui să o adopți, partenerul tău nu are nicio obligație și niciun drept de a hotărî aceste lucruri. Chiar dacă ești deja căsătorit și ai un partener de viață, așa-numitul tău partener de viață poate avea doar înțelesul poruncit de Dumnezeu cu privire la ideea de partener de viață. Acesta poate doar să îndeplinească responsabilitățile unui partener de viață, iar tu poți să alegi și să hotărăști toate celelalte lucruri care nu au legătură cu partenerul tău de viață. Bineînțeles, chiar mai important este că alegerile și deciziile tale nu ar trebui să se bazeze pe preferințele și pe înțelegerea ta, ci mai degrabă pe cuvintele lui Dumnezeu. Înțelegi părtășia cu privire la această chestiune? (Da.) Prin urmare, acțiunile oricărui partener în cadrul unei căsnicii care urmărește fericirea conjugală cu orice preț sau care face orice sacrificiu nu vor fi ținute minte de Dumnezeu. Indiferent cât de bine sau cât de corect îți îndeplinești obligațiile și responsabilitățile față de partenerul tău, sau cât de mult te ridici la așteptările partenerului tău – cu alte cuvinte, indiferent cât de bine sau de corect îți întreții fericirea conjugală, sau cât de demnă de invidiat este – asta nu înseamnă că ai îndeplinit misiunea unei ființe create și nici nu dovedește că ești o ființă creată care întrunește standardele. Poate că ești o soție perfectă sau un soț perfect, dar acest lucru este limitat la cadrul căsniciei. Creatorul evaluează ce tip de persoană ești în funcție de modul în care îndeplinești datoria unei ființe create înaintea Sa, a felului de cale pe care o urmezi, a perspectivei pe care o ai asupra vieții, a lucrurilor pe care le urmărești în viață și a manierei în care duci la bun sfârșit misiunea unei ființe create. Cu aceste lucruri, Dumnezeu evaluează calea pe care o urmezi ca ființă creată și următoarea ta destinație. El nu evaluează aceste lucruri pe baza felului în care îți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile ca soție sau ca soț și nici luând în calcul dacă iubirea ta pentru partenerul tău îl mulțumește.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (11)”

Nu avem părtășie despre renunțarea la urmărirea fericirii conjugale pentru ca tu să renunți la căsătoria ca formalitate, nici pentru a te încuraja să divorțezi, ci mai degrabă ca să renunți la acele lucruri pe care le urmărești cu privire la fericirea conjugală. În primul rând, ar trebui să renunți la acele opinii care te domină în urmărirea fericirii conjugale, iar apoi, ar trebui să renunți la practica de urmărire a fericirii conjugale și să-ți dedici cea mai mare parte a timpului și energiei tale îndeplinind datoria unei ființe create și urmărind adevărul. În ceea ce privește căsnicia, atât timp cât nu este în dezacord sau nu intră în conflict cu urmărirea adevărului de către tine, atunci, obligațiile pe care ar trebui să le îndeplinești, misiunea pe care ar trebui să o duci la capăt și rolul pe care ar trebui să-l joci în cadrul căsniciei nu se vor schimba. Prin urmare, a-ți cere să renunți la urmărirea fericirii conjugale nu înseamnă a-ți cere să abandonezi căsnicia sau să divorțezi, ca formalitate, ci mai degrabă înseamnă a-ți cere să-ți îndeplinești misiunea ca ființă creată și să îndeplinești în mod adecvat datoria care îți revine, plecând de la premisa îndeplinirii responsabilităților care îți revin în căsnicie. Bineînțeles, dacă faptul că urmărești fericirea conjugală îți afectează, împiedică sau chiar compromite îndeplinirea datoriei unei ființe create, atunci ar trebui să abandonezi nu doar urmărirea fericirii conjugale, ci și întreaga ta căsnicie. Care este scopul și înțelesul final al părtășiei despre aceste aspecte? Este ca fericirea conjugală să nu îți împiedice pașii, să nu îți lege mâinile, să nu îți orbească ochii, să nu îți deformeze vederea, să nu îți perturbe și să nu îți ocupe mintea; este ca urmărirea fericirii conjugale să nu îți umple calea vieții și însăși viața și ca tu să abordezi corect responsabilitățile și obligațiile pe care ar trebui să le îndeplinești în căsnicie și să faci alegerile corecte cu privire la responsabilitățile și obligațiile pe care ar trebui să le îndeplinești. Un mod mai bun de a practica este să dedici mai mult timp și mai multă energie datoriei tale, să realizezi datoria care îți revine și să execuți misiunea pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu. Nu trebuie să uiți niciodată că ești o ființă creată, că Dumnezeu este Cel care te-a călăuzit în viață până în acest moment, că Dumnezeu ți-a dat căsnicia, ți-a dat o familie și că Dumnezeu este Cel care ți-a oferit responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinești în cadrul căsniciei și că nu tu ai ales căsnicia; ideea nu este că ai ajuns să fii căsătorit din senin sau că îți poți întreține fericirea conjugală bazându-te pe propriile abilități și pe propria forță. Acum am explicat clar acest lucru? (Da.) Înțelegi ce trebuie să faci? Îți este clară calea acum? (Da.) Dacă nu există niciun conflict sau nicio contradicție între responsabilitățile și obligațiile pe care ar trebui să le îndeplinești în căsnicie și datoria și misiunea ta ca ființă creată, atunci, în aceste condiții, ar trebui să-ți îndeplinești responsabilitățile în cadrul căsniciei oricum trebuie îndeplinite acestea și ar trebui să-ți îndeplinești responsabilitățile bine, să îți asumi responsabilitățile care îți revin și să nu încerci să te sustragi de la ele. Trebuie să îți asumi răspunderea pentru partenerul tău și pentru viața partenerului tău, pentru sentimentele lui și pentru tot ce ține de acesta. Totuși, când apare un dezacord între responsabilitățile și obligațiile pe care ți le asumi în cadrul căsniciei și misiunea și datoria ta ca ființă creată, atunci nu va trebui să renunți la datoria sau la misiunea ta, ci mai degrabă la responsabilitățile tale în cadrul căsniciei. Asta este ceea ce așteaptă Dumnezeu de la tine, este însărcinarea dată ție de Dumnezeu și, bineînțeles, este ceea ce îi cere Dumnezeu oricărui bărbat sau oricărei femei. Abia atunci când ești capabil să faci asta vei urmări adevărul și-L vei urma pe Dumnezeu. Dacă nu ești capabil de asta și nu poți să practici în acest fel, atunci ești credincios doar cu numele, nu Îl urmezi pe Dumnezeu cu o inimă sinceră și nu ești un urmăritor al adevărului. Acum ai ocazia și condițiile pentru a pleca din China ca să-ți îndeplinești datoria, iar unii oameni spun: „Dacă plec din China ca să-mi îndeplinesc datoria, atunci va trebui să-mi las partenerul acasă. Deci nu ne vom mai vedea niciodată? Nu va trebui să trăim separat? Nu înseamnă că nu vom mai avea o căsnicie?” Unii oameni se gândesc: „Ah, cum va trăi partenerul meu fără mine? Nu se va destrăma căsnicia noastră dacă eu nu sunt acolo? Se va încheia căsnicia noastră? Ce voi face în viitor?” Ar trebui să te gândești la viitor? La ce ar trebui să te gândești cel mai mult? Dacă vrei să fii cineva care urmărește adevărul, atunci, cel mai mult ar trebui să te gândești la modul în care să renunți la lucrurile la care îți cere Dumnezeu să renunți și la modul în care să realizezi ce îți cere Dumnezeu să realizezi. Dacă vei rămâne fără căsnicie și fără partenerul tău alături în viitor, în zilele care urmează, poți să trăiești până la bătrânețe și să trăiești bine. Însă dacă abandonezi această ocazie, atunci acest lucru este echivalent cu a abandona datoria și misiunea pe care ți le-a încredințat Dumnezeu. Atunci, pentru Dumnezeu, tu nu vei fi cineva care urmărește adevărul, cineva care Îl dorește cu adevărat pe Dumnezeu, sau cineva care urmărește mântuirea. Dacă-ți dorești în mod activ să abandonezi ocazia și dreptul tău de a dobândi mântuirea și misiunea ta și, în schimb, alegi căsnicia, alegi să rămâneți uniți ca soț și soție, alegi să fii cu partenerul tău și să îl mulțumești pe el și alegi să îți păstrezi căsnicia intactă, atunci, în final, tu vei câștiga unele lucruri și vei pierde altele. Înțelegi ce vei pierde, nu-i așa? Căsnicia nu este totul pentru tine, și nici fericirea conjugală nu este – acestea nu îți pot decide soarta, nu îți pot decide viitorul și cu atât mai puțin îți pot decide destinația. Așadar, oamenii trebuie să decidă ce alegeri ar trebui să facă și dacă ar trebui sau nu să renunțe la urmărirea fericirii conjugale și să îndeplinească datoria unei ființe create.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (10)”

Dumnezeu ți-a poruncit să te căsătorești doar ca să poți învăța să-ți îndeplinești responsabilitățile, să înveți să trăiești în pace cu altă persoană și să aveți o viață împreună și ca să experimentezi cum este viața trăită cu partenerul tău și cum să faceți față împreună tuturor lucrurilor cu care vă confruntați, făcându-ți viața mai bogată și mai deosebită. Totuși, El nu te amăgește în legătură cu căsnicia și, bineînțeles, nu te vinde partenerului tău, ca să-i fii sclav. Nu ești sclavul lui și nici el nu este stăpânul tău. Sunteți egali. Ai doar responsabilitățile unei soții sau ale unui soț față de partenerul tău, iar când îndeplinești aceste responsabilități, Dumnezeu te consideră o soție sau un soț mulțumitor. Partenerul tău nu are nimic în plus față de tine, iar tu nu ești mai prejos de el. Dacă tu crezi în Dumnezeu și urmărești adevărul, dacă îți poți face datoria, participi adesea la adunări, citești în rugăciune cuvintele lui Dumnezeu și vii înaintea Lui, acestea sunt lucruri pe care El le acceptă și reprezintă ceea ce ar trebui să facă o ființă creată și viața normală pe care o ființă creată ar trebui să o trăiască. Nu este nimic rușinos la asta și nici nu trebuie să simți că îi datorezi ceva partenerului tău fiindcă trăiești o astfel de viață – nu îi datorezi nimic. Dacă dorești, ai obligația să depui mărturie pentru lucrarea lui Dumnezeu, față de partenerul tău. Însă dacă el nu crede în Dumnezeu și nu urmează aceeași cale ca tine, atunci nu este nevoie și nu ai nicio obligație să îi spui sau să îi explici vreun lucru sau vreo informație despre credința ta sau calea pe care o urmezi, iar el nu are niciun drept să știe despre aceste lucruri. Este responsabilitatea și obligația sa să te susțină, să te încurajeze și să te apere. Dacă nu poate face asta, atunci îi lipsește umanitatea. De ce? Fiindcă tu urmezi calea corectă și tocmai din acest motiv, familia și partenerul tău primesc binecuvântări și se bucură alături de tine de harul lui Dumnezeu. Este corect ca partenerul tău să fie recunoscător pentru asta, în loc să te discrimineze sau să te hărțuiască din cauza credinței tale sau fiindcă suferi persecuții, sau în loc să creadă că ar trebui să faci mai multe treburi gospodărești și alte lucruri, sau că îi datorezi ceva. Nu îi datorezi nimic pe plan emoțional, spiritual sau pe orice alt plan – el îți datorează ție. Datorită credinței tale în Dumnezeu, el se bucură de har și de binecuvântări în plus de la Dumnezeu și dobândește aceste lucruri în mod excepțional. Ce vreau să spun prin „dobândește aceste lucruri în mod excepțional”? Vreau să spun că o astfel de persoană nu merită și nu ar trebui să le dobândească. De ce nu ar trebui să le dobândească? Fiindcă nu Îl urmează și nu Îl recunoaște pe Dumnezeu, prin urmare, se bucură de har datorită credinței tale în Dumnezeu. El beneficiază alături de tine și se bucură de binecuvântări împreună cu tine și este corect ca el să-ți fie recunoscător. Cu alte cuvinte, fiindcă se bucură de aceste binecuvântări în plus și de acest har, ar trebui să-și îndeplinească mai mult responsabilitățile și să-ți susțină mai mult credința în Dumnezeu. Fiindcă o persoană din familie crede în Dumnezeu, afacerea de familie a unor oameni merge bine, iar ei devin deosebit de prosperi. Câștigă mulți bani, familia lor trăiește o viață bună, ei devin bogați pe plan material, iar calitatea vieții lor crește – cum s-au întâmplat toate aceste lucruri? Ar fi capabilă familia ta să obțină toate aceste lucruri dacă unul dintre voi nu ar crede în Dumnezeu? Unii oameni spun: „Dumnezeu a poruncit ca ei să aibă o soartă bogată.” Este corect că Dumnezeu a poruncit asta, dar dacă familia lor nu ar avea acel membru care crede în Dumnezeu, afacerea lor nu ar beneficia de atât har și de atâtea binecuvântări. Fiindcă au o persoană care crede în Dumnezeu, fiindcă persoana care crede în El are credință adevărată, urmărește cu sinceritate și este dornică să I se dedice și să se sacrifice pentru El, partenerul său de viață necredincios primește harul și binecuvântările în mod excepțional. Lui Dumnezeu Îi este foarte ușor să facă acest lucru mărunt. Cei care nu cred tot nu sunt mulțumiți, ba chiar îi cenzurează și-i hărțuiesc pe cei care cred în Dumnezeu. Persecutarea la care țara și societatea îi supun pe credincioși este deja un dezastru pentru ei și, cu toate acestea, membrii familiilor acestora merg chiar și mai departe și pun și ei presiuni suplimentare. Dacă, în astfel de situații, tu tot crezi că îi dezamăgești și ești dispusă să devii sclava căsniciei tale, asta chiar este ceva ce nu ar trebui să faci. Nu-ți susțin credința în Dumnezeu, în regulă; nu-ți apără credința în Dumnezeu, și asta este în regulă. Au libertatea de a nu face acele lucruri. Totuși, nu ar trebui să te trateze ca pe o sclavă deoarece crezi în Dumnezeu. Nu ești o sclavă, ești o ființă umană, o persoană demnă și cinstită. Ești cel puțin o ființă creată înaintea lui Dumnezeu și nu ești sclava nimănui. Dacă trebuie să fii o sclavă, atunci poți fi doar sclava adevărului, sclava lui Dumnezeu, nu sclava unei persoane, cu atât mai puțin să-l ai pe partenerul tău de viață drept stăpân. În ceea ce privește relațiile pământești, în afara părinților tăi, persoana care îți este cea mai apropiată în această lume este partenerul tău de viață. Însă fiindcă tu crezi în Dumnezeu, el te tratează ca pe un dușman, te atacă și te persecută. Obiectează la participarea ta la adunări, dacă aude vreo bârfă, vine acasă să te dojenească și să se poarte urât cu tine. Chiar și atunci când te rogi sau citești cuvintele lui Dumnezeu acasă și nu afectezi cu nimic normalitatea vieții sale, tot te va dojeni și ți se va opune, ba chiar te va bate. Spune-Mi, ce fel de lucru este acesta? Nu este el un demon? Este aceasta persoana cea mai apropiată de tine? Merită o astfel de persoană ca tu să îndeplinești vreo responsabilitate față de ea? (Nu.) Nu, nu merită! Și astfel, unii oameni care au o asemenea căsnicie încă sunt la dispoziția partenerului lor, dispuși să sacrifice totul, să sacrifice timpul pe care ar trebui să-l petreacă făcându-și datoria, ocazia de a-și face datoria, ba chiar și ocazia de a obține mântuirea. Nu ar trebui să facă aceste lucruri și ar trebui măcar să abandoneze asemenea idei. În afară de a-I fi datori lui Dumnezeu, oamenii nu datorează nimănui nimic. Nu le ești dator părinților tăi, soțului tău, soției tale, copiilor tăi, cu atât mai puțin prietenilor tăi – nu datorezi nimănui nimic. Sursa tuturor lucrurilor pe care le au oamenii, inclusiv a căsniciilor lor, este Dumnezeu. Dacă trebuie să vorbim despre ce datorați, oamenii Îi sunt datori doar lui Dumnezeu. Bineînțeles, Dumnezeu nu îți cere înapoi ce-I datorezi, El îți cere doar să urmezi calea corectă în viață. Cea mai importantă intenție a lui Dumnezeu cu privire la căsnicie este ca tu să nu-ți pierzi demnitatea și integritatea din cauza căsniciei tale, să nu devii cineva care nu are o cale corectă de urmat, nu are propria perspectivă asupra vieții sau propria direcție de urmărit și să nu devii un om care renunță chiar și la urmărirea adevărului, la șansa lui de a obține mântuirea și la orice însărcinare sau misiune pe care i-a dat-o Dumnezeu, ca în schimb, să devii de bunăvoie sclavul căsniciei tale. Dacă îți tratezi căsnicia în acest fel, atunci ar fi fost mai bine dacă nu te-ai fi căsătorit deloc, iar viața de persoană necăsătorită ți s-ar potrivi mai bine. Dacă orice-ai face, nu te poți debarasa de o astfel de situație sau structură conjugală, atunci ar fi cel mai bine dacă te-ai retrage complet din căsnicie și ai trăi mai bine ca persoană liberă. După cum spuneam, scopul lui Dumnezeu când poruncește căsnicia este ca tu să poți avea un partener, să treci prin suișurile și coborâșurile vieții și prin fiecare etapă a ei în compania partenerului tău, să nu fii singur sau stingher în fiecare etapă a vieții, să ai pe cineva alături, să ai cui să-i împărtășești gândurile cele mai intime și să ai pe cineva care să te aline și să aibă grijă de tine. Totuși, Dumnezeu nu folosește căsnicia ca să te înrobească, sau ca să te lege de mâini și de picioare, astfel încât să nu ai niciun drept de a-ți alege calea și să devii sclavul căsniciei. Dumnezeu ți-a poruncit să te căsătorești și ți-a rânduit un partener; El nu ți-a găsit un stăpân și nici nu vrea ca tu să fii izolat în căsnicia ta, fără să ai propriile lucruri pe care le urmărești, propriile scopuri în viață, fără direcția corectă pentru ceea ce urmărești și fără dreptul de a căuta mântuirea. Dimpotrivă, indiferent dacă ești căsătorit sau nu, cel mai important drept pe care ți L-a dăruit Dumnezeu este cel de a-ți urmări scopurile în viață, de a stabili perspectiva corectă asupra vieții și de a căuta mântuirea. Nimeni nu îți poate lua acest drept și nimeni nu poate interveni asupra lui, nici măcar partenerul tău de viață. Așadar, acelea dintre voi care joacă rolul de sclave în căsnicia lor ar trebui să abandoneze acest mod de viață, să-și abandoneze ideile și practicile legate de dorința de a fi sclave în căsnicia lor și să lase în urmă situația respectivă. Nu fi constrânsă de partenerul tău și nu fi afectată, limitată, restricționată sau înrobită de emoțiile, punctele de vedere, cuvintele, atitudinile sau chiar acțiunile partenerului tău. Lasă totul în urmă și bazează-te pe Dumnezeu, cu îndrăzneală și curaj. Când vrei să citești cuvintele lui Dumnezeu, atunci citește-le, participă la adunări atunci când trebuie să participi, fiindcă ești o ființă umană, nu un câine, și nu ai nevoie de nimeni care să-ți reglementeze comportamentul sau să-ți restricționeze sau să-ți controleze viața. Ai dreptul să-ți alegi obiectivele și direcția în viață – Dumnezeu ți-a dăruit acest drept și, mai ales, tu pășești pe calea corectă. Cel mai important lucru este ca atunci când casa lui Dumnezeu are nevoie ca tu să îndeplinești o anumită sarcină, când casa lui Dumnezeu îți dă o datorie, tu ar trebui să abandonezi totul, în mod conștiincios, fără preferințe sau rezerve, și să faci datoria pe care ar trebui să o faci și să duci până la capăt misiunea pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Dacă această sarcină presupune ca tu să pleci de acasă zece zile sau o lună, atunci ar trebui să alegi să-ți faci bine datoria, să duci până la capăt însărcinarea pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu și să-I mulțumești inima – acestea sunt atitudinea, hotărârea și dorința pe care ar trebui să le aibă cei care urmăresc adevărul. Dacă această sarcină presupune ca tu să pleci pentru șase luni, un an, sau pentru o perioadă necunoscută, atunci ar trebui să îți abandonezi, în mod conștiincios, familia și partenerul conjugal și să mergi să duci până la capăt misiunea pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Asta fiindcă acesta este momentul când lucrarea casei lui Dumnezeu și datoria ta au nevoie cel mai mult de tine, și nu momentul când căsnicia și partenerul tău au nevoie cel mai mult de tine. Prin urmare, nu trebuie să crezi că dacă ești căsătorit, atunci trebuie să fii sclavul căsniciei tale, sau că este o rușine dacă se încheie sau se destramă căsnicia ta. De fapt, nu este o rușine și trebuie să vezi circumstanțele în care s-a încheiat căsnicia și care a fost rânduiala lui Dumnezeu. Dacă acest eveniment a fost poruncit și guvernat de Dumnezeu și nu provocat de oameni, atunci este un lucru măreț, este o onoare ca tu să fi renunțat la căsnicia ta și s-o fi încheiat dintr-o cauză dreaptă, căutând să-L mulțumești pe Dumnezeu și să-ți duci la bun sfârșit misiunea ca ființă creată. Acesta este un lucru care va fi ținut minte și acceptat de Dumnezeu și de aceea spun că este un lucru măreț, nu o rușine! Deși căsniciile unor oameni se încheie pentru că partenerul îi abandonează și-i trădează – în termeni colocviali, li se dau papucii și sunt trimiși la plimbare – acest lucru nu este rușinos. În schimb, ar trebui să spui: „Este onoarea mea. De ce? Faptul că a ajuns în acest punct și s-a încheiat în acest fel căsnicia mea este poruncit și guvernat de Dumnezeu. Călăuzirea lui Dumnezeu m-a determinat să fac acest pas. Dacă nu ar fi făcut Dumnezeu asta și nu l-ar fi pus să mă arunce în stradă, chiar nu aș fi avut credința și curajul să fac acest pas. Slavă suveranității și călăuzirii lui Dumnezeu! Lăudat fie Dumnezeu!” Aceasta este o onoare. În toate tipurile de căsnicii, poți să ai o asemenea experiență, poți să alegi să urmezi calea corectă sub călăuzirea lui Dumnezeu, să duci la bun sfârșit misiunea pe care ți-a dat-o Dumnezeu, să-ți părăsești partenerul de viață sub o astfel de premisă și cu o asemenea motivație și să-ți închei căsnicia, iar pentru asta meriți felicitări. Există cel puțin un lucru în legătură cu care merită să te bucuri, și anume că nu mai ești sclavul căsniciei tale. Ai scăpat de sclavia căsniciei tale și nu mai trebuie să-ți faci griji, să suferi și să te chinui din cauză că ești sclavul căsniciei tale și vrei să te eliberezi, dar nu poți. Din acel moment, ai scăpat, ești liber, iar acesta este un lucru bun. Cu toate acestea, sper că aceia ale căror căsnicii s-au încheiat în mod dureros și care încă sunt apăsați de umbrele acestei chestiuni să poată renunța cu adevărat la căsnicia lor; renunță la umbrele cu care te-a lăsat aceasta, la ura, furia și chiar suferința cu care te-a lăsat și nu mai simți durere și furie fiindcă toate sacrificiile și eforturile pe care le-ai făcut pentru partenerul tău au fost răsplătite cu infidelitatea, trădarea și batjocura acestuia. Sper să lași în urmă toate aceste lucruri, să te bucuri că nu mai ești sclavul căsniciei tale, că nu mai trebuie să faci nimic ori să te sacrifici în mod inutil pentru stăpânul din căsnicia ta și, în schimb, sub călăuzirea și suveranitatea lui Dumnezeu, să urmezi calea corectă în viață, să-ți îndeplinești datoria de ființă creată, să nu mai fii necăjit și să nu mai ai nicio grijă. Bineînțeles, nu mai este nevoie să fii preocupat, îngrijorat sau neliniștit cu privire la partenerul tău conjugal sau să-ți ocupi mintea cu gânduri despre el; din acest moment, totul va fi bine, nu mai este nevoie să discuți chestiunile personale cu partenerul tău, nu mai ai de ce să fii constrâns de el. Trebuie doar să cauți adevărul și să te uiți după principii și după fundament în cuvintele lui Dumnezeu. Deja ești liber și nu mai ești sclavul căsniciei tale. Este un noroc că ai lăsat în urma ta acea căsnicie de coșmar, că ai venit cu sinceritate înaintea lui Dumnezeu, că nu mai ești îngrădit de căsnicia ta și că ai mai mult timp să citești cuvintele lui Dumnezeu, să participi la adunări și să faci devoțiuni spirituale. Ești absolut liber, nu trebuie să acționezi într-un anumit fel, în funcție de toanele altcuiva, nu mai ești nevoit să asculți tachinările batjocoritoare ale nimănui, nu mai trebuie să iei în calcul toanele sau sentimentele nimănui – trăiești viața unei persoane necăsătorite, e grozav! Nu mai ești un sclav, poți să ieși din acel mediu în care aveai diverse responsabilități de îndeplinit față de oameni, poți să fii o ființă creată adevărată sub stăpânirea Creatorului și să îndeplinești datoria unei ființe create – ce minunat este să faci asta într-un mod pur! Nu mai trebuie să te cerți, să-ți faci griji, să-ți bați capul, să tolerezi, să înduri, să suferi sau să te înfurii vreodată cu privire la căsnicia ta, nu mai trebuie să trăiești niciodată în acel mediu odios și în acea situație complicată. Asta este grozav, toate acestea sunt lucruri bune și totul merge bine. Când cineva vine înaintea Creatorului, acea persoană acționează și vorbește potrivit cuvintelor lui Dumnezeu și în conformitate cu adevărurile-principii. Totul decurge fără probleme, nu mai au loc acele dispute dificile, iar inima ta se poate liniști. Toate acestea sunt lucruri bune, dar este păcat că unii oameni încă sunt dispuși să fie sclavi într-un asemenea mediu conjugal odios și nu scapă de el sau nu-l lasă în urmă. În orice caz, Eu tot sper că, deși acești oameni nu-și încheie căsniciile și nu lasă în urmă căsniciile destrămate, ar trebui, măcar, să nu fie sclavii căsniciilor lor. Indiferent cine este partenerul tău, indiferent ce talente sau ce umanitate are, cât de înalt este statutul lui, cât de talentat și de capabil este, el tot nu este stăpânul tău. Este partenerul tău, egalul tău. Nu este mai nobil decât tine și nici tu nu ești mai modestă decât el. Dacă nu este în stare să-și îndeplinească responsabilitățile conjugale, atunci ești îndreptățită să-l critici și ai obligația să-l ții în frâu și să-i ții predici. Nu te degrada și nu-ți da voie să fii exploatată pentru că îl crezi prea formidabil sau te temi că se va plictisi de tine, te va respinge sau te va abandona, sau pentru că vrei să păstrezi continuitatea relației tale conjugale, compromițându-te de bunăvoie pentru a fi sclava lui și sclava căsniciei tale – nu se cuvine. Nu așa ar trebui să se comporte cineva, iar acestea nu sunt responsabilitățile pe care cineva ar trebui să le îndeplinească în cadrul căsniciei. Dumnezeu nu-ți cere să fii sclav și nici nu-ți cere să fii stăpân. El cere doar să-ți îndeplinești responsabilitățile și de aceea trebuie să înțelegi corect responsabilitățile pe care se cuvine să le îndeplinești în căsnicie și ar trebui să înțelegi și să vezi corect și rolul pe care-l joci în căsnicie. Dacă rolul pe care-l joci este denaturat și nu este în acord cu umanitatea sau cu ceea ce a poruncit Dumnezeu, atunci ar trebui să te verifici și să reflectezi la cum să ieși din această stare. Dacă partenerul tău poate fi criticat, atunci critică-l; dacă vei suferi consecințe nedorite criticându-ți partenerul, atunci ar trebui să faci o alegere mai înțeleaptă, mai potrivită.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (11)”

Când oamenii se căsătoresc, toți se cred norocoși și fericiți. Majoritatea oamenilor cred că, atunci când se căsătoresc, partenerul lor este simbolul vieții viitoare alese de ei și că, bineînțeles, căsnicia lor este destinația pe care o caută în viața aceasta. Ce înseamnă asta? Înseamnă că toți cei care se căsătoresc consideră că destinația lor este căsnicia și că, odată ce au o asemenea căsnicie, destinația lor este acea căsnicie. Ce înseamnă „destinație”? Înseamnă un punct de sprijin. Încredințează planurile, viitorul și fericirea lor căsniciei, precum și partenerului cu care s-au căsătorit și, prin urmare, după ce se căsătoresc, cred că nu le va mai lipsi niciodată nimic și nu vor mai avea griji. Asta se întâmplă fiindcă simt că deja și-au găsit destinația, iar această destinație este reprezentată atât de partenerul lor, cât și de căminul pe care l-au construit împreună cu persoana respectivă. Dat fiind că și-au găsit destinația, nu mai au nevoie să urmărească nimic sau să spere la nimic. […] Când un om se căsătorește, dacă-și privește căsnicia drept destinație, dar în același timp privește toate lucrurile pe care le urmărește, concepția asupra vieții, calea pe care o urmează în viață și tot ce îi cere Dumnezeu drept lucruri inutile, pentru timpul său liber, atunci, a-și avea în mod imperceptibil căsnicia drept destinație nu este un lucru bun, ci dimpotrivă, devine un obstacol, o piedică și un impediment pentru urmărirea obiectivelor corecte în viață, pentru stabilirea concepției corecte despre viață și chiar și pentru urmărirea mântuirii de către acesta. Asta se întâmplă fiindcă atunci când o persoană care se căsătorește își consideră partenerul ca fiind destinația și destinul său în viață, crede că diversele emoții ale partenerului său, fericirea și nefericirea sa, au legătură cu ea, iar propria fericire și nefericire și propriile emoții diverse sunt legate de partenerul său și, prin urmare, viața, moartea, fericirea și bucuria partenerului său sunt asociate cu propria viață, moarte, fericire și bucurie. Prin urmare, ideea acestor oameni că destinația vieții lor este căsnicia le face foarte lentă și pasivă urmărirea căii în viață, a lucrurilor pozitive și a mântuirii. Dacă partenerul cuiva care Îl urmează pe Dumnezeu în căsnicia lor alege să nu-L urmeze pe Dumnezeu și, în schimb, alege să urmărească lucruri lumești, atunci cel care Îl urmează pe Dumnezeu va fi grav afectat de partenerul său. […] Acest lucru se întâmplă fiindcă în inima ei, soțul este sufletul și viața ei și, chiar mai mult, este cerul ei și e totul pentru ea. Soțul din inima ei o iubește cel mai mult, iar ea este cea care îl iubește pe soțul ei cel mai mult. Dar acum, a întâmpinat o problemă: dacă soțul se opune credinței ei în Dumnezeu, iar rugăciunile ei sunt în zadar, ce se va întâmpla? Se agită mult în legătură cu asta. Când i se cere să meargă să-și facă datoria departe de casă, deși își dorește și să-și îndeplinească datoria în casa lui Dumnezeu, când aude că, pentru a face asta, trebuie să plece de acasă și să călătorească departe și că trebuie stea departe de casă pentru o perioadă îndelungată, simte o suferință incredibilă. Din ce motiv? Se teme că, plecând de acasă, nu va mai avea nimeni grijă de soțul ei, ei îi va fi dor de el și-și va face întruna griji în legătură cu el. Va fi îngrijorată în ce-l privește și va tânji după el, ba chiar va simți că nu poate trăi fără el alături, că își va pierde speranța și direcția în viață și că nici nu-și va putea îndeplini datoria din toată inima. Acum, o doare inima și doar când se gândește la asta, ca să nu mai vorbim de cazul în care chiar s-ar întâmpla. Astfel, în biserică, ea nu îndrăznește niciodată să ceară să-și îndeplinească datoria în alt loc, sau dacă există vreo sarcină care presupune ca o persoană să fie plecată mult timp și să doarmă noaptea departe de casă, nu îndrăznește niciodată să se ofere pentru sarcină și nu îndrăznește să accepte o asemenea cerere. Pur și simplu își dă toată silința distribuind scrisori pentru frații și surorile ei, sau uneori găzduind adunări cu ei la ea acasă, dar niciodată nu îndrăznește să se despartă de soțul ei o zi întreagă. […] Aceste persoane simt că a fi capabile să-și privească partenerul, să-l țină de mână și să trăiască împreună cu el înseamnă că au parte de susținere toată viață, precum să fie liniștite și alinate. Cred că nu vor avea griji cu privire la mâncare sau îmbrăcăminte, nu vor avea neliniști, și cred că partenerul este destinația lor. Non-credincioșii au o zicală care spune: „Dacă te am pe tine în viața aceasta, nu-mi mai trebuie nimic altceva.” În adâncul inimii, asta e părerea pe care o au aceste persoane față de căsnicia și partenerul lor; sunt fericite când partenerul lor este fericit, neliniștite atunci când partenerul lor este neliniștit și suferă atunci când suferă partenerul lor. Dacă le moare partenerul, nu mai vor nici ele să trăiască, iar dacă partenerul lor pleacă și se îndrăgostește de altcineva, ce fac? (Nu vor să trăiască.) Unele nu mai vor să trăiască, așa că se sinucid, iar unele persoane își pierd mințile. Spuneți-Mi, despre ce este vorba aici? Ce fel de persoană își pierde mințile? A-ți pierde mințile înseamnă că ești posedat. Unele femei își cred soțul destinația lor în viață și cred că, odată ce au găsit un astfel de bărbat, nu vor mai iubi niciodată un alt bărbat – este un exemplu al zicalei „Dacă îl am pe el în viața asta, nu-mi mai trebuie nimic altceva.” Soțul ei însă o dezamăgește, pleacă să iubească pe altcineva, iar pe ea nu o mai vrea. Deci în final, ce se întâmplă? Atunci, ea îi urăște pe toți membrii sexului opus. Când mai vede un bărbat, vrea să-l scuipe, să-l blesteme și să-l lovească. Începe să aibă tendințe violente, iar simțul rațiunii i se denaturează. Unele chiar își pierd mințile. Acestea sunt consecințele atunci când oamenii nu înțeleg corect căsnicia.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (11)”

Cum ar trebui să tratezi problema atunci când partenerul tău este infidel? Nu ar trebui să te cerți și să creezi necazuri și nici nu ar trebui să faci o scenă și să te tăvălești. Ar trebui să înțelegi că atunci când se întâmplă asta, nu se prăbușește cerul, nici nu îți este distrus visul privind destinația ta și, bineînțeles, nu înseamnă nici că trebuie să se încheie și să se destrame căsnicia ta și cu atât mai puțin că aceasta a eșuat sau că a ajuns la capăt de drum. Doar că, fiindcă toți oamenii au firi corupte și fiindcă sunt influențați de tendințele ticăloase și de practicile comune ale lumii și nu au pic de imunitate pentru a se proteja împotriva tendințelor ticăloase, ei nu pot evita să facă greșeli, să fie infideli, să calce strâmb în căsniciile lor și să-și dezamăgească partenerii. Dacă privești problema din această perspectivă, atunci nu este chiar așa mare lucru. Toate familiile conjugale sunt influențate de mediul general al lumii și de tendințele ticăloase și practicile comune ale societății. De asemenea, dintr-o perspectivă individuală, oamenii au dorințe sexuale și, în plus, sunt influențați de fenomene precum relațiile amoroase dintre bărbați și femei în filmele și serialele TV și tendința pornografică în societate. Oamenilor le este dificil să adere la principiile pe care ar trebui să le susțină. Cu alte cuvinte, le este dificil să păstreze un reper moral. Granițele dorinței sexuale sunt încălcate cu ușurință; în sine, dorința sexuală nu este coruptă, dar fiindcă oamenii au firi corupte și, în plus, fiindcă trăiesc în acest tip de mediu general, fac cu ușurință greșeli atunci când vine vorba despre relațiile dintre bărbați și femei, iar acesta este un lucru pe care ar trebui în mod clar să-l înțelegi. Niciun om cu o fire coruptă nu poate face față ispitei sau ademenirii în acest tip de mediu general. Dorința sexuală umană se poate revărsa oricând și oriunde, iar oamenii vor comite infidelități oricând și oriunde. Acest lucru nu se întâmplă fiindcă există o problemă cu dorința sexuală în sine, ci fiindcă este ceva în neregulă cu înșiși oamenii. Ei își vor folosi dorințele sexuale pentru a comite acte care îi fac să-și piardă moralitatea, etica și integritatea, ca de exemplu să comită infidelități, să aibă relații amoroase, să aibă amante și așa mai departe. Astfel, ca persoană care crede în Dumnezeu, dacă poți privi corect aceste lucruri, atunci ar trebui să le tratezi într-un mod rațional. Tu ești o ființă umană coruptă, iar el este tot o ființă umană coruptă, deci nu trebuie să ceri ca el să fie ca tine și să rămână fidel doar fiindcă tu ești capabilă să rămâi fidelă căsniciei tale, cerându-i să nu fie niciodată infidel. Când se întâmplă așa ceva, ar trebui să înfrunți situația în modul corect. De ce? Toți oamenii au ocazia să întâmpine un astfel de mediu sau o astfel de ispită. Poți să stai cu ochii lipiți de partenerul tău, dar nu va conta și, cu cât îl supraveghezi mai atent, cu atât se întâmplă mai rapid și mai curând. Asta fiindcă toți oamenii au firi corupte, toți trăiesc în acest mediu general al unei societăți ticăloase și foarte puțini nu sunt persoane promiscue. Doar situația sau condițiile lor îi împiedică să fie așa. Nu există multe lucruri la care oamenii să le fie superiori animalelor. Măcar un animal reacționează în mod natural la instinctele sale sexuale, dar la oameni, lucrurile nu stau așa. Oamenii pot să se implice în mod conștient în acte de promiscuitate și incest – doar oamenii pot să se dedea promiscuității. Prin urmare, în mediul general al acestei societăți ticăloase, nu numai cei care nu cred în Dumnezeu sunt capabili să facă astfel de lucruri, ci aproape toți oamenii. Este un fapt incontestabil și nu poți scăpa de această problemă. Așadar, cum acest lucru i se poate întâmpla oricui, de ce nu permiți să se întâmple cu soțul tău? Să se întâmple acest lucru este, de fapt, ceva foarte normal. Doar fiindcă ești implicată emoțional cu el, atunci când te abandonează și-ți dă papucii, nu ești capabilă să treci peste asta și nu poți suporta. Dacă i s-ar întâmpla așa ceva altcuiva, pur și simplu ai afișa un zâmbet ironic și te-ai gândi: „Dar asta e normal. Nu e toată lumea așa în societate?” Cum sună acea zicală? Ceva cu o prăjitură? (Vor și să mănânce prăjitura, și să rămână cu ea.) Toate acestea sunt vorbe populare și lucruri legate de tendințele ticăloase ale lumii. Este un lucru lăudabil pentru un bărbat. Dacă un bărbat nu are nicio prăjitură și nu este capabil să mănânce niciuna, asta arată că este incapabil și oamenii vor râde de el. Așa că atunci când un astfel de lucru i se întâmplă unei femei, ea poate să facă o scenă, să se tăvălească și să dea frâu liber irascibilității, plângând, creând necazuri și refuzând să mănânce fiindcă s-a întâmplat asta și vrând să caute moartea, să se spânzure și să se sinucidă. Unele femei se înfurie atât de tare, încât își pierd mințile. Acest lucru este în mod imperceptibil legat de atitudinea femeii față de căsnicie și, bineînțeles, este și direct legat de ideea personală că „partenerul ei este destinația ei.” Femeia crede că, destrămând căsnicia lor, soțul ei a distrus încredințarea și minunata aspirație a destinației vieții ei. Fiindcă soțul ei a fost primul care a distrus echilibrul căsniciei lor, primul care a încălcat regulile, fiindcă i-a dat papucii, a nesocotit jurămintele de căsătorie și i-a transformat frumosul vis într-un coșmar, asta o face pe ea să se exprime în aceste feluri și să manifeste aceste comportamente extreme. Dacă oamenii acceptă înțelegerea corectă a căsniciei din partea lui Dumnezeu, atunci se vor comporta oarecum mai rațional. Când li se întâmplă un astfel de lucru, oamenii normali se vor simți răniți, vor plânge și vor suferi. Însă când se vor calma și se vor gândi la cuvintele lui Dumnezeu, la mediul general din societate, iar apoi se vor gândi la situația efectivă, și anume că toți oamenii au firi corupte, vor trata această chestiune în mod rațional și corect și vor renunța la ea, în loc să se agațe cu înverșunare de ea. Ce vreau să spun prin „vor renunța la ea”? Vreau să spun că, având în vedere că soțul tău a făcut acest lucru și a fost infidel căsniciei voastre, ar trebui să accepți acest fapt, să stai și să discuți cu el, întrebându-l: „Care sunt planurile tale? Ce vom face acum? Vom merge mai departe cu căsnicia, sau o vom încheia și vom alege să trăim separat?” Stai jos și discută; nu are sens să te cerți sau să faci necazuri. Dacă soțul tău insistă să încheie căsnicia, atunci nu e mare lucru. Non-credincioșii spun adesea: „Are balta pește”, „Bărbații sunt ca autobuzele – mereu apare rapid altul”; și cum era zicala cealaltă? „Nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard.” Și nu numai că această cioară e urâtă, dar e și bolnavă. Sunt corecte aceste zicale? Acestea sunt lucruri pe care non-credincioșii le folosesc pentru a se alina, dar au ele ceva de-a face cu adevărul? (Nu.) Așadar, care ar trebui să fie gândirea corectă și punctul de vedere corect? Când te confrunți cu un astfel de eveniment, în primul rând nu ar trebui să devii irascibilă și trebuie să-ți înfrânezi furia și să spui: „Hai să ne calmăm și să discutăm. Ce intenționezi să faci?” El spune: „Intenționez să mai încerc cu tine.” Și apoi, tu spui: „Dacă este așa, atunci hai să mai încercăm. Nu mai avea legături amoroase, îndeplinește-ți responsabilitățile ca soț și putem da uitării chestiunea asta. Dacă nu poți face asta, atunci ne vom despărți și își va vedea fiecare de drumul lui. Poate că Dumnezeu a poruncit să se încheie căsnicia noastră aici. Dacă este așa, atunci sunt dispusă să mă supun rânduielii Lui. Tu poți urma drumul larg, eu voi urma calea credinței în Dumnezeu și nu ne vom mâhni reciproc. Eu nu mă voi băga în treaba ta, iar tu nu ar trebui să mă constrângi. Soarta mea nu depinde de tine, iar tu nu ești destinația mea. Dumnezeu îmi decide soarta și destinația. Locul în care voi ajunge în această viață va fi ultima mea oprire și acolo îmi voi atinge destinația – trebuie să Îl întreb pe Dumnezeu, El știe, El deține suveranitatea și doresc să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Lui. În orice caz, dacă nu vrei să continui această căsnicie cu mine, atunci ne vom despărți în pace. Deși nu am nicio abilitate specială și această familie depinde financiar de tine, tot pot continua să trăiesc fără tine și voi trăi bine. Dumnezeu nu va lăsa nici o vrabie să moară de foame, deci va face mai mult pentru mine, o ființă umană în carne și oase. Am mâini și picioare, pot să-mi port de grijă. Nu este nevoie să-ți faci griji. Dacă Dumnezeu a poruncit să fiu singură pentru tot restul vieții, fără tine alături, atunci sunt dispusă să mă supun și să accept acest lucru, fără să mă plâng.” Nu este bine să faci un asemenea lucru? (Ba da, este.) Este grozav, nu? Nu este nevoie să te contrazici și să te cerți, cu atât mai puțin să provoci necazuri nesfârșite în legătură cu acest lucru, astfel încât să ajungă toată lumea să știe despre el – nu este nevoie de așa ceva. O căsnicie nu este treaba nimănui altcuiva, în afară de tine și de soțul tău. Dacă într-o căsnicie apare un conflict, atunci voi doi trebuie să-l rezolvați și să suportați consecințele. Ca persoană care crede în Dumnezeu, ar trebui să te supui orchestrărilor și rânduielilor Lui, indiferent de final. Bineînțeles, când vine vorba de căsnicie, indiferent ce fisuri apar sau ce consecințe rezultă, indiferent dacă va continua sau nu, dacă începi o nouă viață în cadrul căsniciei tale sau dacă aceasta se încheie chiar în acel moment, destinația ta nu este nici căsnicia, nici soțul tău. Lui doar i-a poruncit Dumnezeu să apară în viața și în existența ta ca să joace un rol, însoțindu-te pe calea ta prin viață. Dacă el te poate însoți până la capătul drumului și poate ajunge la final cu tine, atunci nu există nimic mai bun și ar trebui să-I mulțumești lui Dumnezeu pentru harul Lui. Dacă există o problemă în timpul căsniciei, dacă apar fisuri sau se întâmplă ceva care nu îți este pe plac și, în cele din urmă, căsnicia ta se încheie, asta nu înseamnă că nu mai ai nicio destinație, că acum, viața ta a fost cufundată în întuneric sau că nu există nicio lumină și că nu ai niciun viitor. Poate că încheierea căsniciei tale este începutul unei vieți mai frumoase. Toate acestea sunt în mâinile lui Dumnezeu și pe toate trebuie să le orchestreze și să le rânduiască El. Poate că faptul că ți s-a încheiat căsnicia îți oferă o pătrundere și o apreciere mai profundă a căsniciei, precum și o înțelegere mai profundă. Bineînțeles, este posibil să ți se pară că încheierea căsniciei tale este un punct de cotitură important în obiectivele și direcția vieții tale și în calea pe care pășești. Nu îți va aduce amintiri sumbre, cu atât mai puțin amintiri dureroase, și nici nu vor fi doar experiențe și rezultate negative, ci mai degrabă îți va aduce experiențe pozitive și active, pe care nu le-ai fi putut avea dacă încă ai fi fost căsătorită. Dacă ar fi continuat căsnicia ta, poate că ai fi trăit mereu această viață banală, mediocră și monotonă, până la sfârșitul zilelor. Însă dacă ți se încheie și ți se destramă căsnicia, atunci acesta nu este neapărat un lucru rău. Înainte, te constrângeau fericirea și responsabilitățile căsniciei tale, precum și emoțiile sau modul de viață axat pe preocuparea pentru partenerul tău, pe îngrijirea acestuia, pe considerația față de el, afecțiunea și grija față de el. Însă începând din ziua în care căsnicia ta se încheie, toate circumstanțele vieții tale, obiectivele tale de viață și ceea ce urmărești în viață suferă o schimbare amănunțită și completă și trebuie spus că această schimbare îți este adusă de încheierea căsniciei tale. Este posibil ca acest rezultat, această schimbare și tranziție să fie ce intenționează Dumnezeu ca tu să câștigi din căsnicia pe care a poruncit-o El pentru tine și, de asemenea, ce intenționează ca tu să câștigi, îndrumându-te să îți închei căsnicia. Deși ai fost rănită și ai urmat o cale complicată și deși ai făcut unele sacrificii și compromisuri inutile în cadrul căsniciei, ce primești la final nu poate fi obținut în cadrul vieții conjugale. Prin urmare, oricare ar fi situația, este corect să renunți la gândul și la punctul de vedere că „destinația ta este căsnicia”. Indiferent dacă merge mai departe căsnicia ta sau trece printr-un moment de criză, sau dacă se îndreaptă spre o despărțire sau deja s-a încheiat, oricare ar fi situația, destinația ta nu este căsnicia în sine. Asta este ceva ce oamenii ar trebui să înțeleagă.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (11)”

Dumnezeu ți-a dat o viață așezată și un partener doar ca să poți trăi mai bine și să ai pe cineva care să te îngrijească, să ai pe cineva alături, nu ca să poți să Îl uiți pe Dumnezeu și să-I uiți cuvintele sau să-ți abandonezi obligația de a-ți îndeplini datoria și obiectivul vieții de a urmări mântuirea odată ce ai un partener, iar apoi să trăiești pentru partenerul tău. Dacă acționezi și trăiești cu adevărat în acest fel, atunci sper că vei schimba direcția cât mai curând posibil. Indiferent cât de important este un om pentru tine sau cât de important este pentru viața ta, pentru traiul tău sau pentru calea vieții tale, el nu este destinația ta, fiindcă este doar o ființă umană coruptă. Dumnezeu ți-a rânduit partenerul de viață actual și poți trăi împreună cu el. Dacă Dumnezeu Și-a schimbat dispoziția și a rânduit pe altcineva pentru tine, ai putea să trăiești în continuare la fel de bine, deci partenerul tău actual nu este unicul pentru tine și nici nu este destinația ta. Numai Dumnezeu este Singurul căruia Îi este încredințată destinația ta și numai Dumnezeu este Singurul căruia Îi este încredințată destinația omenirii. Poți în continuare să supraviețuiești și să trăiești dacă îți părăsești părinții și, bineînțeles, poți trăi în continuare la fel de bine dacă îți părăsești partenerul. Părinții tăi nu sunt destinația ta și nici partenerul tău nu este. Doar fiindcă ai un partener, pe cineva căruia să-i încredințezi spiritul, sufletul și trupul tău, nu uita cele mai importante lucruri în viață. Dacă vei uita de Dumnezeu, vei uita ce ți-a încredințat El, vei uita datoria pe care ar trebui să o îndeplinească o ființă creată și vei uita care este identitatea ta, atunci îți vei fi pierdut toată conștiința și rațiunea. Indiferent cum este viața ta acum, dacă ești căsătorit sau nu, identitatea ta înaintea Creatorului nu se va schimba niciodată. Nimeni nu poate fi destinația ta și tu nu te poți încredința nimănui. Numai Dumnezeu îți poate da o destinația adecvată, numai Dumnezeu este Singurul căruia Îi este încredințată supraviețuirea omenirii și așa vor sta mereu lucrurile.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Cum să urmărești adevărul (11)”

Mărturii similare bazate pe experiențe

O alegere fără niciun regret