Din punct de vedere omenesc, nu este posibil ca descendenții lui Moab să fie făcuți compleți și nu sunt calificați pentru a fi făcuți astfel. Fiii lui David, pe de altă parte, au cu siguranță nădejde și, într-adevăr, pot fi făcuți compleți. Dacă cineva este un descendent al lui Moab, atunci nu poate fi făcut complet. Chiar și astăzi, voi tot nu știți semnificația lucrării făcute printre voi; chiar și în această etapă, încă vă păstrați în inimi perspectivele voastre de viitor și vă este greu să renunțați la ele. Nimănui nu-i pasă de ce astăzi Dumnezeu a ales să lucreze tocmai asupra voastră, cel mai nevrednic grup. E posibil ca El să fi făcut o greșeală în această lucrare? Este această lucrare o greșeală de moment? De ce Dumnezeu, care a știut dintotdeauna că sunteți fiii lui Moab, S-a pogorât tocmai pentru a lucra în mijlocul vostru? Nu vă gândiți niciodată la asta? Dumnezeu nu ia în considerare niciodată aceasta când Își face lucrarea? Se pripește El? Nu a știut El, de la început, că voi sunteți descendenții lui Moab? Nu știți să luați în considerare aceste lucruri? Unde au dispărut noțiunile voastre? S-a dereglat gândirea voastră sănătoasă? Unde au dispărut inteligența și înțelepciunea voastră? Oare din cauză că aveți o atitudine atât de mărinimoasă nu luați în seamă niște chestiuni așa de mărunte? Mințile voastre sunt cele mai sensibile la lucruri precum perspectivele voastre de viitor și propria soartă, dar, cu privire la orice altceva, sunt amorțite, obtuze și extrem de ignorante. În ce credeți voi, în definitiv? În perspectivele voastre de viitor? Sau în Dumnezeu? Lucrul în care crezi tu nu este destinația ta frumoasă? Nu sunt perspectivele tale de viitor? Cât de mult din calea vieții ai înțeles? Cât de mult ai obținut? Crezi că lucrarea săvârșită acum asupra descendenților lui Moab este făcută pentru a vă umili? Este făcută înadins pentru a vă expune urâțenia? Este intenționat săvârșită pentru a vă face să acceptați mustrarea și, apoi, pentru a vă arunca în iazul de foc? N-am spus niciodată că nu aveți perspective de viitor, cu atât mai puțin că trebuie să fiți distruși sau să îndurați pierzania. Am anunțat public astfel de lucruri? Spui că ești fără speranță, dar nu este acesta un verdict pe care tu însuți l-ai dat? Nu este acesta efectul propriei tale mentalități? Contează propriile tale verdicte? Dacă spun că nu ești binecuvântat, atunci cu siguranță vei fi unul dintre cei care vor pieri; și, dacă spun că ești binecuvântat, atunci cu siguranță nu vei pieri. Tot ce spun e că tu ești descendentul lui Moab; nu am spus că vei pieri. Doar că descendenții lui Moab au fost blestemați și sunt un neam de oameni corupți. La păcat s-a făcut referire anterior; nu sunteți voi toți păcătoși? Nu toți păcătoșii au fost corupți de Satana? Nu I se împotrivesc toți păcătoșii lui Dumnezeu și nu se răzvrătesc împotriva Lui? Oare cei care I se împotrivesc lui Dumnezeu nu trebuie să fie blestemați? Nu trebuie să fie distruși toți păcătoșii? În acel caz, cine dintre oamenii din carne și sânge ar putea fi mântuit? Ați fi putut supraviețui până în ziua de azi? Ați devenit negativi pentru că sunteți descendenții lui Moab; nu sunteți și voi oameni, care sunt păcătoși? Cum de ați rezistat până astăzi? Când se menționează desăvârșirea, deveniți fericiți, iar când auziți că veți experimenta marele necaz, credeți că acest lucru vă face să fiți și mai binecuvântați. Credeți că a deveni biruitori după ce ieșiți din necaz va reprezenta cu atât mai mult marea binecuvântare a lui Dumnezeu și marea înălțare a voastră de către El. Când se face referire la Moab, în mijlocul vostru se naște agitația; adulții și copiii deopotrivă simt o tristețe nespusă, iar voi nu aveți nicio bucurie în inimile voastre și regretați că v-ați născut. Nu înțelegeți semnificația realizării acestei etape a lucrării asupra descendenților lui Moab; știți doar să urmăriți un statut înalt și regresați când credeți că nu aveți nicio speranță. La menționarea faptului de a fi desăvârșiți și a destinației viitoare, vă simțiți fericiți. Credeți în Dumnezeu ca să obțineți binecuvântări și ca să aveți o destinație bună. Unii oameni simt acum îngrijorare din cauza statutului lor. Pentru că au o valoare scăzută și un statut umil, ei nu-și doresc să caute să fie desăvârșiți. Mai întâi s-a vorbit despre desăvârșire și, apoi, au fost menționați descendenţii lui Moab, așa că oamenii au negat calea de a fi desăvârșiți menționată anterior. Aceasta este deoarece, de la început și până la sfârșit, voi nu ați cunoscut niciodată semnificația acestei lucrări, și nici nu vă pasă de semnificația sa. Aveți o statură prea mică și nu puteți îndura nici măcar cea mai mică perturbare. Când vedeți că identitatea voastră este prea umilă, deveniți negativi și vă pierdeți credința de a urmări în continuare. Oamenii pur și simplu privesc dobândirea harului și bucuria păcii ca pe simboluri ale credinței, iar urmărirea binecuvântărilor drept temelie a credinței lor în Dumnezeu. Foarte puțini oameni caută să-L cunoască pe Dumnezeu sau caută o schimbare în firea lor. În credința lor, oamenii caută să-L determine pe Dumnezeu să le ofere o destinație potrivită și tot harul pe care l-ar putea dori, să-L facă slujitorul lor, să-L facă să mențină o relație pașnică și prietenoasă cu ei, astfel încât, indiferent de moment, să nu existe niciodată vreun conflict între ei. Cu alte cuvinte, credința lor în Dumnezeu cere ca Dumnezeu să promită să le împlinească toate cerințele și să le dăruiască orice Îi cer, potrivit cuvintelor pe care le-au citit în Biblie: „Voi asculta tot ce-mi veți cere.” Ei se așteaptă ca Dumnezeu să nu judece pe nimeni sau să nu emondeze pe nimeni, întrucât El a fost întotdeauna milosul Mântuitor Isus care păstrează o relație bună cu oamenii în orice moment și în orice loc. Modul în care cred oamenii în Dumnezeu este următorul: ei doar Îi cer fără rușine lucruri lui Dumnezeu, crezând că, indiferent dacă sunt răzvrătiți sau ascultători, El pur și simplu trebuie să continue să le acorde totul. Ei doar „încasează datorii” neîncetat de la Dumnezeu, crezând că El trebuie „să le restituie” fără nicio împotrivire și, mai mult, să plătească dublu. Ei cred că, indiferent dacă Dumnezeu a obținut ceva de la ei sau nu, El poate fi doar manipulat de ei și nu-i poate orchestra pe oameni așa cum dorește, cu atât mai puțin le poate dezvălui înțelepciunea și firea Sa dreaptă, care au fost ascunse mulți ani, oricând dorește El și fără permisiunea lor. Ei pur și simplu își mărturisesc păcatele lui Dumnezeu, crezând că El trebuie doar să-i ierte, fără să simtă niciun pic de aversiune față de asta, și că acest lucru se va perpetua la infinit. Ei pur și simplu Îi dau ordine lui Dumnezeu, crezând că El trebuie pur și simplu să li se supună, deoarece în Biblie este consemnat că Dumnezeu nu a venit ca să fie slujit de oameni, ci ca să îi slujească, și că El a venit ca să fie slujitorul lor. Nu credeți în continuare în acest fel, chiar și acum? Când nu puteți câștiga nimic de la Dumnezeu, vreți să fugiți; când nu înțelegeți ceva, vă simțiți atât de plini de resentimente și chiar mergeți atât de departe încât să-I aruncați tot felul de vorbe de ocară. Pur și simplu nu-L veți lăsa pe Dumnezeu Însuși să-Și exprime pe deplin înțelepciunea și minunăția; în schimb, doriți doar să vă dedați la tihnă temporară și la confort. Până acum, atitudinea voastră în credința în Dumnezeu a constat doar din aceleași perspective vechi. Dacă Dumnezeu vă arată doar un pic de măreție, deveniți nefericiți. Vedeți acum exact cât de mare este statura voastră? Să nu credeți că sunteți toți loiali lui Dumnezeu când, de fapt, vechile voastre perspective nu s-au schimbat. Când nu ți se întâmplă nimic, crezi că totul merge ușor, iar dragostea ta pentru Dumnezeu atinge o culme înaltă. Dar când ți se întâmplă ceva neînsemnat, cazi în Infern. Asta înseamnă să Îi fii loial lui Dumnezeu?

Dacă etapa finală a lucrării de cucerire ar începe în Israel, atunci o astfel de lucrare de cucerire nu ar avea niciun sens. Lucrarea are cea mai mare importanță atunci când este făcută în China, când se face asupra voastră. Sunteți cei mai de jos oameni, oamenii cu cel mai mic statut; voi sunteți cei de la nivelul cel mai de jos al acestei societăți și cei care L-au recunoscut cel mai puțin pe Dumnezeu la început. Voi sunteți oamenii care s-au îndepărtat cel mai mult de Dumnezeu și care au fost cel mai grav răniți. Deoarece această etapă a lucrării este doar de dragul cuceririi, nu este cel mai potrivit să fiți aleși să aduceți mărturie în viitor? Dacă primul pas al lucrării de cucerire nu s-ar face asupra voastră, a oamenilor, atunci ar fi dificil să avanseze lucrarea de cucerire ce va veni, deoarece lucrarea de cucerire care va urma va obține rezultate bazate pe faptul că această lucrare se face astăzi. Lucrarea de cucerire de astăzi este doar începutul întregii lucrări de cucerire. Sunteți primul lot care urmează să fie cucerit; sunteți reprezentanți pentru toată omenirea care va fi cucerită. Oamenii care au cu adevărat cunoaștere vor vedea că toată lucrarea pe care o face Dumnezeu astăzi este măreață. El nu numai că le permite oamenilor să-și cunoască propria răzvrătire, dar, de asemenea, le dezvăluie și identitatea. Scopul și semnificația cuvintelor Sale nu sunt de a-i face pe oameni să fie negativi, nici de a-i doborî. Acestea sunt ca ei să dobândească revelații și să atingă mântuirea prin cuvintele Sale; sunt de a le trezi spiritul prin calea cuvintelor Sale. Încă de la facerea lumii, omul a trăit sub controlul Satanei, fără să știe sau să creadă că există un Dumnezeu. Faptul că acești oameni pot primi marea mântuire și marea înălțare ale lui Dumnezeu arată, într-adevăr, dragostea Sa; toți cei care au cu adevărat cunoaștere vor gândi astfel. Cum rămâne cu acei oameni care nu au o asemenea cunoaștere? Ei vor spune: „Of, Dumnezeu a spus că suntem descendenții lui Moab; a spus-o cu propriile cuvinte. Mai putem obține un final bun? Suntem descendenții lui Moab și, în trecut, ne-am împotrivit Lui. Dumnezeu a venit să ne condamne; tu nu vezi cum ne-a judecat El întotdeauna, chiar de la început? Din moment ce ne-am împotrivit lui Dumnezeu, așa ar trebui să fim mustrați.” Sunt aceste cuvinte corecte? Astăzi, Dumnezeu vă judecă, vă mustră și vă condamnă, dar ar trebui să știi că scopul condamnării tale este ca tu să te cunoști pe tine. El condamnă, blestemă, judecă și mustră pentru ca tu să poți să te cunoști pe tine însuți, astfel încât firea ta să se poată schimba și, chiar mai mult decât atât, pentru ca tu să îți poți cunoaște valoarea și să vezi că toate acțiunile lui Dumnezeu sunt drepte, în concordanță cu firea Sa și cu necesitățile lucrării Sale, că El lucrează în concordanță cu planul Său pentru mântuirea omului și că este Dumnezeul drept care îl iubește și îl mântuiește pe om și care, de asemenea, îl judecă și îl mustră pe om. Dacă tu știi doar că ai un statut umil, că ești corupt și răzvrătit, dar nu știi că Dumnezeu intenționează să-Și dezvăluie mântuirea prin judecata și mustrarea pe care El le săvârșește asupra ta astăzi, atunci nu ai niciun mod în care să experimentezi lucruri și cu atât mai puțin ești capabil să mergi mai departe. Dumnezeu nu a venit să-i lovească sau să-i distrugă pe oameni, ci să-i judece, să-i blesteme, să-i mustre și să-i mântuiască. Până la încheierea planului Său de gestionare de 6000 de ani – înainte ca El să dezvăluie finalul fiecărei categorii de oameni – lucrarea lui Dumnezeu pe pământ este întru totul de dragul mântuirii; scopul acesteia este doar de a-i face pe deplin compleți pe cei care Îl iubesc și de a-i determina să se predea stăpânirii Lui. Indiferent de modul în care Dumnezeu îi mântuiește pe oameni, totul se săvârșește făcându-i să scape de vechea lor natură satanică; adică, El îi mântuiește făcându-i să urmărească viața. Dacă ei nu fac asta, atunci nu vor avea niciun mod în care să accepte mântuirea lui Dumnezeu. Mântuirea este lucrarea lui Dumnezeu Însuși, iar urmărirea vieții este ceva ce omul trebuie să aibă pentru a accepta mântuirea. În ochii omului, mântuirea este dragostea lui Dumnezeu, iar dragostea lui Dumnezeu nu poate fi mustrare, judecată și blesteme; mântuirea trebuie să conțină milă, bunătate iubitoare și, mai mult, cuvinte de consolare, cât și binecuvântări nesfârșite oferite de Dumnezeu. Oamenii cred că, atunci când Dumnezeu îl mântuiește pe om, El face aceasta mișcându-l prin binecuvântările și harul Său, astfel încât el să-și poată dărui inima lui Dumnezeu. Adică, faptul că îl mișcă pe om înseamnă că-l mântuiește. O mântuire ca aceasta este tranzacțională. Doar atunci când Dumnezeu îi dăruiește de o sută de ori mai mult, omul va veni să se predea înaintea numelui lui Dumnezeu și, astfel, Îl va face mândru pe Dumnezeu și Îl va onora. Nu asta este intenția lui Dumnezeu pentru omenire. Dumnezeu a venit să lucreze pe pământ pentru a mântui omenirea coruptă; nimic fals în asta. Dacă nu ar fi așa, cu siguranță El nu ar fi venit să-Și facă lucrarea în persoană. În trecut, metoda Sa de mântuire era de a arăta cea mai mare milă și bunătate iubitoare, până într-acolo încât a dat Satanei tot ce avea El, în schimbul întregii omeniri. Prezentul nu este deloc asemănător trecutului: mântuirea voastră astăzi are loc în timpul zilelor de pe urmă, când fiecare este sortat după felul său; mijloacele prin care sunteți mântuiți nu sunt milă sau bunătate iubitoare, ci mustrare și judecată pentru ca omul să fie mântuit mai deplin. Astfel, tot ceea ce primiți este mustrare, judecată și lovire nemiloasă, dar să știți un lucru: în această lovire nemiloasă nu există nici cea mai mică pedeapsă. Indiferent cât de dure ar putea fi cuvintele Mele, ceea ce vine peste voi sunt doar câteva cuvinte care s-ar putea să vi se pară complet nemiloase și, indiferent cât de furios aș putea fi, ce vine peste voi sunt tot cuvinte de reproș, iar Eu nu vreau să vă rănesc sau să vă ucid. Nu sunt toate acestea o realitate? Să știți că astăzi, fie că este vorba de judecată dreaptă sau de rafinare și mustrare nemiloase, toate sunt de dragul mântuirii. Indiferent dacă astăzi fiecare va fi sortat după felul său ori dacă vor fi dezvăluiți tot felul de oameni, scopul tuturor cuvintelor și lucrărilor lui Dumnezeu este de a-i mântui pe cei care-L iubesc cu adevărat. Judecata dreaptă este adusă pentru a-l purifica pe om, iar rafinarea nemiloasă este pentru a-l curăți; cuvintele aspre sau certarea sunt pentru a-l purifica pe om și de dragul mântuirii. Astfel, metoda de mântuire de astăzi este diferită de cea din trecut. Astăzi, judecata dreaptă servește drept mântuirea voastră și drept un instrument bun pentru a vă sorta pe fiecare după felul vostru, iar mustrarea nemiloasă servește ca mântuire supremă a voastră. Ce aveți de spus în fața unei astfel de mustrări și judecăți? Nu v-ați bucurat mereu de mântuire, de la început până la sfârșit? L-ați văzut pe Dumnezeu întrupat și v-ați dat seama de atotputernicia și de înțelepciunea Sa; în plus, ați experimentat lovituri și disciplinări repetate. Dar, totuși, nu ați primit și har suprem? Nu sunt binecuvântările voastre mai mari decât ale oricui altcuiva? Harurile voastre sunt chiar mai generoase decât gloria și bogățiile de care s-a bucurat Solomon! Gândiți-vă la asta: dacă intenția Mea în a veni ar fi să vă condamn și să vă pedepsesc, nu să vă mântuiesc, ați fi avut atât de multe zile? Ați fi putut voi, ființe păcătoase din trup și sânge, să supraviețuiți până astăzi? Dacă scopul Meu ar fi fost doar să vă pedepsesc, de ce aș fi devenit trup și m-aș fi angajat într-un demers de o asemenea amploare? Nu aș fi putut să vă pedepsesc pe voi, niște nimeni, doar rostind un singur cuvânt? Aș mai fi nevoit să vă distrug după ce v-am condamnat intenționat? Încă nu credeți aceste cuvinte ale Mele? Aș putea să-l mântuiesc pe om numai prin milă și bunătate iubitoare? Sau aș putea să folosesc doar răstignirea pentru a-l mântui pe om? Firea Mea dreaptă nu este mai propice pentru a-l face pe om pe deplin supus? Nu este mai capabilă să-l mântuiască pe om întru totul?

Deși cuvintele Mele sunt severe, toate sunt mântuire pentru om, deoarece Eu doar spun cuvinte, și nu pedepsesc trupul omului. Aceste cuvinte îl determină pe om să trăiască în lumină, să știe că lumina există, să știe că lumina este prețioasă și, chiar mai mult, să știe cât de benefice sunt aceste cuvinte pentru el, cât și faptul că Dumnezeu este mântuire. Deși am rostit multe cuvinte de mustrare și judecată, în fapt, nu s-a abătut nimic asupra voastră. Am venit tocmai ca să-Mi fac lucrarea și să-Mi rostesc cuvintele și, deși cuvintele Mele sunt severe, sunt rostite drept judecată a corupției și răzvrătirii voastre. Scopul acestor acțiuni ale Mele rămâne acela de a-l mântui pe om de sub controlul Satanei. Scopul este de a-Mi folosi cuvintele pentru a-l mântui pe om; nu este de a-i face rău omului prin cuvintele Mele. Cuvintele Mele sunt severe pentru a obține rezultate în lucrarea Mea. Doar printr-o astfel de lucrare poate omul să se cunoască pe sine însuși și să se desprindă de firea sa răzvrătită. Cea mai mare semnificație a lucrării cuvintelor este că le permite oamenilor să pună adevărul în practică atunci când l-au înțeles și, astfel, să obțină schimbări în firea lor și să dobândească, de asemenea, cunoaștere despre ei înșiși și despre lucrarea lui Dumnezeu. Doar săvârșirea lucrării prin rostirea cuvintelor poate să creeze o punte în relația dintre Dumnezeu și om, și doar cuvintele pot explica adevărul. A lucra în acest fel este cel mai bun mijloc de cucerire a omului; în afară de rostirea cuvintelor, nicio altă metodă nu poate să le permită oamenilor să înțeleagă adevărul și lucrarea lui Dumnezeu cu mai multă claritate. Astfel, în stadiul final al lucrării Sale, Dumnezeu folosește metoda de a-i vorbi omului pentru a-i descifra toate adevărurile și tainele pe care el nu le înțelege, permițându-i să dobândească adevărata cale și viața de la Dumnezeu, satisfăcând astfel intențiile Sale. Scopul lucrării lui Dumnezeu asupra omului este de a-i permite acestuia să satisfacă intențiile lui Dumnezeu, iar aceasta este săvârșită pentru a-l mântui. Prin urmare, în timpul în care-l mântuiește pe om, El nu face lucrarea pedepsirii lui. În timp ce îl mântuiește pe om, Dumnezeu nu pedepsește răul, nu răsplătește binele, și nici nu dezvăluie destinațiile tuturor tipurilor de oameni. În schimb, numai după ce etapa finală a lucrării Sale va fi completă, El va face lucrarea de pedepsire a răului și răsplătire a binelui și doar atunci El va dezvălui finalurile tuturor felurilor de oameni. Cei care sunt pedepsiți vor fi cei care chiar nu pot fi mântuiți, în timp ce aceia care sunt mântuiți vor fi cei care au primit harul mântuitor al lui Dumnezeu în timpul mântuirii omului de către El. În timp ce Își face lucrarea de mântuire, Dumnezeu mântuiește fiecare persoană care poate fi mântuită în cea mai mare măsură posibilă și nu o leapădă pe niciuna, pentru că scopul lucrării lui Dumnezeu este de a mântui omul. Toți aceia care, în timpul mântuirii omului de către Dumnezeu, sunt incapabili să obțină schimbări în firea lor – cât și toți aceia care sunt incapabili să I se supună lui Dumnezeu întru totul – vor deveni obiecte pentru pedeapsă. Această etapă a lucrării – lucrarea cuvintelor – le deschide oamenilor întreaga cale pe care ei nu o înțeleg, precum și toate tainele care nu sunt înțelese de către aceștia. Acest lucru le permite să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu și cerințele Lui de la om și să aibă condițiile prealabile necesare pentru a pune cuvintele lui Dumnezeu în practică și a obține schimbări în firea sa. Dumnezeu folosește doar cuvinte pentru a-Și face lucrarea și nu-i pedepsește pe oameni pentru că sunt puțin răzvrătiți. Asta întrucât acesta este momentul lucrării de mântuire și dacă oamenii ar fi pedepsiți oricând sunt răzvrătiți, atunci nimeni nu ar avea ocazia de a fi mântuit și toți ar fi pedepsiți și ar cădea în Infern. Scopul folosirii cuvintelor pentru a-l judeca pe om este de a-i permite să se cunoască pe sine însuși și să se supună lui Dumnezeu; nu este pentru a-l pedepsi cu o astfel de judecată. În timpul lucrării cuvintelor, mulți oameni își vor expune răzvrătirea și împotrivirea, cât și neascultarea și absența supunerii față de Dumnezeul întrupat. Totuși, El nu-i va pedepsi pe toți acești oameni din această cauză, ci, în schimb, doar îi va lăsa deoparte pe cei care sunt corupți până în măduva oaselor și care nu pot fi mântuiți. El va da trupul lor Satanei și, în câteva cazuri, le va nimici trupul. Cei rămași vor continua să urmeze și să experimenteze emondarea. Dacă în timp ce urmează, acești oameni sunt încă incapabili să accepte emondarea și devin din ce în ce mai degenerați, atunci își vor fi pierdut șansa la mântuire. Fiecare persoană care a acceptat cucerirea cuvintelor lui Dumnezeu va avea mai multe ocazii de a fi mântuită; în mântuirea fiecărei persoane de către Dumnezeu, El va fi indulgent cu ea, în cea mai mare măsură posibilă. Cu alte cuvinte, li se va arăta indulgența supremă. Atât timp cât oamenii se întorc de pe calea greșită și câtă vreme se pot căi, Dumnezeu le va da ocazii să primească harul Lui mântuitor. Când oamenii se răzvrătesc prima dată împotriva lui Dumnezeu, El nu-Și dorește să-i lovească; în schimb, face tot ce poate pentru a-i mântui. Dacă cineva chiar nu are nicio șansă de a fi mântuit, atunci Dumnezeu îl va abandona. Motivul pentru care Dumnezeu nu Se grăbește să pedepsească pe cineva este că El vrea să-i mântuiască pe toți cei care pot fi mântuiți. El folosește doar cuvinte pentru a-i judeca, a-i lumina și a-i îndruma pe oameni; El nu folosește un toiag pentru a-i lovi. A folosi cuvinte pentru a le aduce oamenilor mântuirea reprezintă scopul și însemnătatea etapei finale a lucrării.