de Dongfeng, Statelor Unite

În august 2018, datoria mea era să fac decoruri de filme cu fratele Wang. La început, am simțit că erau foarte multe lucruri necunoscute mie, așa că îi ceream tot timpul ajutorul fratelui Wang. După ceva timp, am stăpânit meseria. În plus, studiasem design interior, lucrasem în construcții și aveam ceva experiență în tâmplărie, așa că am putut să fac singur decoruri la scurt timp. Apoi am realizat că fratele Wang se pricepea să proiecteze decoruri de interior, dar fabricarea lor efectivă nu era punctul lui forte. Prin urmare, când aveam opinii diferite în această privință, nu voiam să-l ascult. Credeam mereu că sunt mai bun la fabricarea decorurilor și că planurile mele sunt mai bune decât ale lui. În timp, ne-am contrat tot mai des și uneori ne ciondăneam o veșnicie ce să facem cu o bucățică de lemn. Deseori cedam pur și simplu de dragul relației noastre, dar mereu simțeam că am dreptate. După ceva timp, m-am simțit foarte nefericit și n-am mai vrut să lucrez deloc cu el.

Odată a trebuit să facem o casă cu acoperiș de paie pentru un material video, dar nu aveam lemn rezistent pentru stâlpi, așa că a trebuit să-i fabricăm noi. Am discutat despre ideile noastre pentru aceasta. Am spus că ar trebui să facem mai întâi un cofraj pentru stâlpi, apoi să turnăm în el beton ca să fie mai rezistenți. Dar fratele Wang a spus că stâlpii ar fi prea netezi și n-ar fi destul de realiști. Dacă am folosi niște bucăți de pânză, am putea imita textura și forma unui trunchi de copac. M-am gândit: „Am lucrat în construcții, dar n-am văzut niciodată pânză folosită într-un stâlp de ciment. Indiferent cum ar arăta, grosimea lui ar fi greu de controlat și n-ar fi foarte rezistent.” Așa că i-am respins ideea, dar el a spus că vrea totuși să încerce. M-am împotrivit când am văzut că nu-mi acceptă sugestia. M-am gândit: „De ce nu vrei să mă asculți? Nu contează, oricum am dreptate. Rezultatele vor vorbi de la sine. Dacă nu merge când vine momentul, să nu spui că nu te-am avertizat.” N-am putut să ajungem la un acord, așa că am plecat amândoi și am lucrat pe cont propriu. Am muncit o după-amiază și am făcut un stâlp. Mă întrebam cum arată stâlpul fratelui Wang și dacă stâlpii noștri se vor potrivi, ținând cont că am lucrat separat. M-am simțit puțin neliniștit la acest gând, așa că am mers să văd stâlpul lui. Când am ajuns acolo, am văzut că stâlpul lui nu era bun de nimic. La acel moment, m-am gândit: „Ți-am spus că n-o să funcționeze, dar n-ai vrut să asculți de mine și acum e clar că ideea mea a fost mai bună decât a ta.” Apoi i-am zis fratelui Wang: „Frate Wang, stâlpul acesta e cam gros. Casa cu acoperiș de paie pe care o facem nu este mare, deci o să se potrivească? În plus, are multe crăpături, nu pare foarte rezistent. Stâlpii pe care i-am făcut fiecare arată foarte diferit. Cum îi putem folosi pentru filmare? Nu continua să-i faci în felul acesta. N-ar trebui să urmăm amândoi ideea mea?” Am fost surprins să-l aud spunând: „Stâlpul meu e puțin gros, dar asta nu-i o problemă. Stâlpul tău de ciment nu arată ca un trunchi de copac. O să aibă nevoie de mai multă muncă mai târziu.” Când am văzut că nu doar că nu este receptiv, dar a și spus că nu făcusem o treabă bună, m-am simțit de-a dreptul deranjat. M-am gândit: „Cum de este așa greu să-ți vorbesc? E imposibil să lucrez cu tine!” M-am așezat la computer după cină și m-am gândit la modul cum decursese ziua. M-am simțit puțin supărat. M-am gândit că fratele Wang se înșela cu siguranță și că mă înfrunta mereu. Chiar nu mai voiam să lucrez cu el. Dar apoi m-am gândit că evitam problema, că nu mă supusesem. M-am simțit tot mai confuz și supărat, așa că am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, rugându-L să mă îndrume ca să mă cunosc pe mine însumi și să pot lucra bine cu fratele Wang.

După aceasta, am intrat pe site-ul web al Bisericii și am citit unele cuvinte ale lui Dumnezeu despre slujirea în coordonare. Dumnezeu spune: „În zilele noastre, mulți oameni nu acordă atenție lecțiilor care ar trebui învățate în timp ce se coordonează cu ceilalți. Am descoperit că mulți dintre voi nu puteți învăța lecții în timp ce vă coordonați cu alții; majoritatea rămâne la propriile păreri. Când lucrezi în biserică, tu îți spui părerea și altcineva și-o spune pe-a sa, iar unul nu are nicio legătură cu celălalt; de fapt, voi nu cooperați deloc. Sunteți cu toții nespus de absorbiți de simpla comunicare a propriilor idei și de a vă ușura de «poverile» pe care le purtați înlăuntrul vostru, fără a căuta câtuși de puțin viața. Se pare că faci doar superficial lucrarea, crezând mereu că ar trebui să-ți parcurgi propria cale, indiferent de ceea ce spune sau face altcineva; crezi că ar trebui să ai părtășie așa cum te îndrumă Duhul Sfânt, oricare ar fi circumstanțele altora. Nu sunteți capabili să descoperiți punctele forte ale altora și nici nu sunteți capabili să vă examinați. Modul în care acceptați lucrurile este cu adevărat deviant și eronat. Se poate spune că și acum mai dați dovadă de multă neprihănire de sine, ca și cum vechea voastră boală ar fi recidivat” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Slujiți așa cum au slujit israeliții”). „Cooperarea între frați și surori este în sine un proces de compensare a punctelor slabe ale unuia cu punctele forte ale altuia. Îți folosești punctele forte pentru a compensa neajunsurile altora, iar alții își folosesc punctele forte pentru a le compensa pe ale tale. Asta e ceea ce înseamnă să compensezi slăbiciunile proprii cu punctele forte ale celorlalți și să cooperezi în armonie. Numai atunci când cooperează în armonie, oamenii pot fi binecuvântați înaintea lui Dumnezeu și, cu cât experimentează mai mult din asta, cu atât mai multă practicitate au, calea devine din ce în ce mai strălucitoare, iar ei devin din ce în ce mai liniștiți. Dacă ești mereu la cuțite cu ceilalți și mereu neconvins de ceilalți, care nu doresc niciodată să te asculte; dacă încerci să păstrezi demnitatea celorlalți, însă aceștia nu fac același lucru pentru tine, ceea ce simți că e insuportabil; dacă îi înghesui la colț pentru ceva ce-au spus, iar ei își amintesc și data viitoare când apare o problemă, îți fac același lucru – oare ceea ce faci se poate numi a compensa punctele slabe ale altora cu punctele tale forte și a coopera în armonie? Se numește ceartă și se numește a trăi după sângele tău fierbinte și firile tale corupte. Asta nu va câștiga binecuvântarea lui Dumnezeu; nu este pe placul Lui” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „În coordonare armonioasă”). Aceste cuvinte ale lui Dumnezeu mi-au arătat că fratele Wang și cu mine nu ne înțelegeam pentru că eu trăiam în firea mea arogantă și neprihănită de sine. Voiam mereu să am ultimul cuvânt în datoria noastră. Credeam mereu că fabricarea decorurilor e un punct forte în special pentru mine, mai mult decât pentru fratele Wang, așa că eram mereu condescendent și voiam să mă asculte, să facă ce spun eu. Când făcea o sugestie privind stâlpii, nu o analizam cu atenție, ci o respingeam direct. Chiar l-am privit de sus și am fost disprețuitor. Credeam că nu are deloc experiență, așa că sugestiile lui nu merită luate în considerare. Când am văzut că stâlpul lui nu e bun, am crezut că am dreptate, așa că i-am discreditat subtil munca și am vrut să mă urmeze pe mine. Când mi-a arătat neajunsurile din planul meu, n-am acceptat și nici măcar n-am încercat să găsesc o soluție cu el. M-am împotrivit și nici măcar n-am mai vrut să lucrez cu el. Vorbeam și mă comportam doar ca să arăt ce pot, să-l conving să mă urmeze. Aceasta era cu totul firea satanică de aroganță și neprihănire de sine. Aceste cuvinte ale lui Dumnezeu se potrivesc în special: „Oare ceea ce faci se poate numi a compensa punctele slabe ale altora cu punctele tale forte și a coopera în armonie? Se numește ceartă și se numește a trăi după sângele tău fierbinte și firile tale corupte. Asta nu va câștiga binecuvântarea lui Dumnezeu; nu este pe placul Lui” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „În coordonare armonioasă”). Puteam simți din cuvintele Lui că Dumnezeu este dezgustat de astfel de oameni. Dumnezeu a aranjat ca eu să lucrez cu fratele Wang, sperând că am putea să ne compensăm reciproc defectele și să ne facem datoria bine. Dar eu vorbeam și acționam doar din aroganță, crezând mereu că am dreptate și ar trebui să am ultimul cuvânt. Voiam ca alții să-mi urmeze ideile ca și cum ar fi adevărul, fără să accept ideile nimănui altcuiva. Dumnezeu detestă acest tip de fire. Eram plin de regrete și remușcări în timp ce mă gândeam la asta, așa că am venit înaintea lui Dumnezeu cu această rugăciune: „O, Dumnezeule, n-am fost capabil să lucrez bine cu alții din cauza aroganței mele și acest lucru mi-a afectat datoria. Dumnezeule, vreau să mă căiesc. Vreau să mă dau pe mine însumi deoparte și să lucrez cu fratele meu ca să ne facem bine datoria.”

După aceasta, am citit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Uneori, atunci când cooperează pentru îndeplinirea unei datorii, două persoane au o dispută cu privire la o chestiune de principiu. Au puncte de vedere diferite și au ajuns la opinii diferite. Ce se poate face în acest caz? E o chestiune care apare frecvent? E un fenomen normal, cauzat de diferențele dintre mințile, calibrele, înțelegerile, vârstele și experiențele oamenilor. E imposibil ca mințile a doi oameni să aibă exact același conținut, astfel încât faptul că doi oameni ar putea ajunge să se deosebească în ceea ce privește opiniile și perspectivele lor e un fenomen foarte comun și un eveniment cât se poate de obișnuit. Nu vă bateți capul cu asta. Întrebarea critică este, atunci când apare o astfel de problemă, cum ar trebui să cooperați și să căutați să obțineți unitatea în fața lui Dumnezeu și unanimitatea de opinie. Care este scopul unei opinii unanime? Este să cauți adevărul-principiu în acest sens și să nu acționezi conform intențiilor tale sau ale altcuiva, ci, împreună, să căutați intențiile lui Dumnezeu. Aceasta este calea către realizarea unei cooperări armonioase. Doar când cauți intențiile lui Dumnezeu și principiile pe care le cere El, vei putea realiza unitatea” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „În coordonare armonioasă”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că, pentru a ajunge la un acord în cooperarea noastră, nu putem doar să urmăm ideile unei persoane, ci trebuie să tindem spre principiile adevărului. O cooperare cu adevărat armonioasă înseamnă să cauți adevărul și să lucrezi pe baza principiului. Întrucât eu și fratele Wang aveam experiențe, cunoștințe și competențe tehnice diferite, era normal să avem perspective diferite în munca noastră. Trebuia să mă pun pe mine deoparte și să caut principiile împreună cu el. Trebuia să ne supunem adevărului și să susținem lucrarea casei lui Dumnezeu, astfel încât să putem dobândi îndrumarea Duhului Sfânt în datoria noastră. Înțelegând aceasta, mi-am propus să mă destăinuiesc fratelui Wang în părtășie în ziua următoare, ca să putem stabili acel decor împreună. Am fost surprins când a venit să mă caute și a spus că fusese prea încăpățânat și că planul lui nu era bun. Chiar spărsese stâlpul pe care îl făcuse și era gata să-mi urmeze ideea. M-am simțit rușinat când l-am auzit spunând asta. M-am destăinuit și eu fratelui Wang în legătură cu starea și înțelegerea mea și, când am renunțat amândoi la orgoliile noastre, bariera dintre noi a dispărut. După aceasta, mi-am văzut propriile slăbiciuni din datoria mea. Stâlpul pe care-l făcusem era într-adevăr prea neted și nu semăna cu un trunchi adevărat de copac. Mai avea nevoie de un rând de schimbări. Am discutat despre asta cu fratele Wang și am găsit foarte rapid o soluție. Ne-am compensat reciproc slăbiciunile și apoi am terminat trei stâlpi într-o zi. Înainte, petrecusem aproape o zi să facem doar doi stâlpi și niciunul nu era bun. Aceasta era mult mai eficient. Am realizat cât de important e să practic adevărul și să colaborez cu frații și surorile în datoria mea. Dar eram atât de arogant și de neprihănit de sine încât, la scurt timp, am avut alte probleme în lucrul cu alții.

Odată, lucram cu fratele Li să instalăm un cort care să-i adăpostească pe frați și surori de ploaie la locul filmării. În discuția noastră, am sugerat o abordare care i-a plăcut foarte mult. La acel moment, m-am gândit: „Am lucrat anterior în construcții, așa că mă pricep în mod sigur mai bine decât tine.” Dar, imediat după asta, a menționat o îngrijorare. A spus: „Avem doar 16 stâlpi metalici acum. Avem suficienți pentru acest plan? Ar fi solid? Ar fi sigur?” M-am gândit: „E o structură triunghiulară. N-ai învățat despre stabilitatea structurilor triunghiulare? O să fie foarte solidă, nicio problemă.” Așa că am răspuns cu nonșalanță: „Nu avem o garanție 100% că n-o să fie nicio problemă, dar, atât timp cât nu avem un uragan de categoria 10, o să fie în regulă.” Apoi a vrut să schițez o schemă și să explic detaliile, iar eu mi-am pierdut răbdarea, spunând: „Nu-i nevoie. Schița e în capul meu și o să mă asigur că e făcută bine.” Nimeni n-a mai spus altceva. În următoarea după-amiază, când am început să construim cortul, un alt frate a sugerat să înălțăm întâi doi stâlpi metalici ca să fixăm acoperișul, apoi să ridicăm lateralele. Când am auzit asta, m-am gândit: „Asta va dura în mod sigur mai mult timp. M-am gândit de multe ori la asta și ideea mea e cu siguranță cea mai bună abordare. Ești nou aici și n-ai fost implicat în discuție. Planul meu e categoric mai bun.” Așa că i-am spus: „Ar fi prea lent. Acei doi stâlpi ar trebui să fie dați jos mai târziu, așa că va fi mai rapid să-l construim din spate.” N-a mai spus altceva când a văzut că n-am nicio intenție să-i accept ideea, deci am început să construiesc cortul bazându-mă pe planul meu. Când am ajuns în vârful scării, am văzut clema unui stâlp metalic desprinzându-se brusc, iar stâlpul a căzut. Din fericire, doar a căzut pe iarbă, nu pe o persoană sau pe un obiect. Mi-a stat inima. „Ce s-a întâmplat?”, m-am întrebat. „Sigur l-am strâns, deci cum ar putea să cadă pur și simplu? Probabil că cineva nu l-a ținut drept, iar clema nu s-a putut fixa corect.” Gândirea mea a fost atât de simplistă și eu n-am pus asta la suflet. Am continuat să-l construiesc după planul meu. Chiar atunci, stâlpul care fusese ridicat a căzut spre mine, chiar pe scara pe care stăteam. Am căzut de la aproape doi metri de pe scară. A fost un noroc că nu m-am lovit. Atunci am realizat că aceste două accidente nu erau întâmplătoare. Fără grija și protecția lui Dumnezeu, urmările unei lovituri de la oricare dintre acei stâlpi ar fi fost groaznice. M-am simțit mai vinovat și mai speriat în timp ce mă gândeam la asta și am venit repede înaintea lui Dumnezeu în rugăciune. „O, Dumnezeule, lucrurile au mers prost astăzi. Știu că voia Ta cea bună e în spatele acestora și că e o lecție pe care trebuie să o învăț, dar nu știu ce ar trebui să caut. Te rog să mă îndrumi și să mă luminezi ca să-Ți cunosc voia.” După rugăciune, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Ori de câte ori faci ceva, întotdeauna merge prost sau simți că nu mai poți continua. Aceasta este disciplina lui Dumnezeu. Uneori, atunci când faci un lucru care nu se supune lui Dumnezeu și se răzvrătește față de El, e posibil ca nimeni altcineva să nu știe despre asta – dar Dumnezeu știe. El nu te va lăsa să scapi și te va disciplina” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”). Aceste cuvinte mi se tot învârteau în minte: „E posibil ca nimeni altcineva să nu știe despre asta – dar Dumnezeu știe. El nu te va lăsa să scapi și te va disciplina.” Atunci am realizat cât de disprețuitor fusesem față de frații mei în privința construirii cortului. Nu ascultasem deloc sugestiile lor, ci doar le-am respins din prima. Credeam că am dreptate, prin urmare ar trebui să facem ce voiam eu. Nu era arogant din partea mea? Cortul era deja instabil în timp ce era construit. Dacă s-ar prăbuși cu actorii sub el, consecințele ar fi de neimaginat. La acel gând, m-am rugat lui Dumnezeu pentru schimbarea mea. Atunci m-am gândit la ceva ce a spus Domnul Isus: „Dacă doi dintre voi se înţeleg pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu, Care este în ceruri” (Matei 18:19). Cuvintele lui Dumnezeu m-au trezit imediat. Știam că nu pot continua să fac lucrurile în felul acela, ci trebuia să discut și să cooperez cu frații mei. Apoi m-am gândit la altceva: siguranța e pe primul loc. Cel mai important era să construim cortul bine cu materialele pe care le aveam. Chiar atunci, frații au spus că, pe baza planului meu inițial, nu aveam suficienți stâlpi metalici pentru o construcție solidă, dar dacă ridicam doi în mijloc, coama acoperișului ar fi sigură. Eram perfect de acord cu ei. Planul meu inițial ar fi creat într-adevăr multe riscuri în ceea ce privește siguranța. Așa că am discutat despre asta și am alcătuit în scurt timp un plan. Am avut suficienți stâlpi și am terminat chiar înainte de apus.

În seara aceea, m-am întors cu gândul la ziua respectivă. Aroganța mea aproape că provocase un dezastru și nu-mi puteam stăpâni sentimentele. M-am grăbit să mă rog lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să mă cunosc pe mine însumi. Mi-am luat telefonul și am intrat pe site-ul web al Bisericii, unde am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: Dumnezeu Atotputernic spune: „Unii oameni nu caută niciodată adevărul în timp ce își îndeplinesc datoria. Ei fac doar cum le place, acționând cu încăpățânare după propriile închipuiri și sunt mereu arbitrari și repeziți. Ce înseamnă a fi «arbitrar și repezit»? Înseamnă ca, atunci când întâmpini o problemă, să acționezi oricum consideri de cuviință, fără un proces de gândire, nepăsător față de ceea ce spune oricine altcineva. Nimeni nu poate ajunge la tine și nimeni nu te poate face să te răzgândești, astfel că nu poți fi clintit câtuși de puțin; tu rămâi pe poziția ta și, chiar și atunci când ceea ce spun alții are sens, tu nu asculți și crezi că modul tău de a fi este cel potrivit. Chiar dacă e, nu ar trebui să ții cont de sugestiile altora? Totuși, tu nu ții cont. Ceilalți oameni te numesc încăpățânat. Cât de încăpățânat? Atât de încăpățânat încât zece boi nu te-ar putea trage înapoi – încăpățânat tun, arogant și îndărătnic până la extrem, genul care nu vede adevărul până când nu te privește fix în față. O astfel de încăpățânare nu se ridică la nivelul îndărătniciei? Faci orice vrei, orice te gândești tu să faci, și nu asculți pe nimeni. Dacă cineva ți-ar spune că ceva ce faci nu e în acord cu adevărul, ai spune: «O voi face indiferent dacă e în acord cu adevărul sau nu. Dacă nu este în concordanță cu adevărul, îți voi da cutare și cutare motiv sau cutare și cutare justificare. Te voi face să mă auzi. Sunt pus pe asta.» Alții pot spune că ceea ce faci este perturbator, că va duce la consecințe grave, că e în detrimentul intereselor casei lui Dumnezeu – totuși nu îi iei în considerare, ci oferi și mai mult din raționamentul tău: «Asta e ceea ce fac eu, indiferent dacă-ți place sau nu. Vreau să o fac așa. Te înșeli complet, iar eu sunt complet justificat.» Poate că ești într-adevăr justificat și ceea ce faci nu va avea consecințe grave – dar oare ce fire dezvălui? (Aroganță.) O natură arogantă te face îndărătnic. Când oamenii au această fire îndărătnică, nu sunt oare predispuși să fie arbitrari și repeziți?” (Părtășia lui Dumnezeu). „Aroganța este rădăcina firii corupte a omului. Cu cât oamenii sunt mai aroganți, cu atât sunt mai predispuși să I se împotrivească lui Dumnezeu. Cât de gravă este această problemă? Nu numai că oamenii cu firi arogante îi consideră pe toți ceilalți inferiori, dar cel mai grav este că sunt chiar condescendenți față de Dumnezeu. Chiar dacă, din afară, e posibil ca unii să pară că ei cred în Dumnezeu și că Îl urmează, nu Îl tratează deloc ca pe Dumnezeu. Simt întotdeauna că au adevărul și au o părere foarte bună despre ei înșiși. Acestea sunt rădăcina și esența firii arogante și vin de la Satana. Prin urmare, problema aroganței trebuie rezolvată. A crede că unul este mai bun decât ceilalți este o chestiune banală. Problema esențială este că firea arogantă a omului îl împiedică pe acesta să se supună lui Dumnezeu, stăpânirii Lui și rânduielilor Sale; o astfel de persoană se simte mereu înclinată să concureze cu Dumnezeu pentru puterea asupra altora. Acest tip de persoană nu-L slăvește câtuși de puțin pe Dumnezeu, ca să nu mai spunem că nu-L iubește și nici nu I se supune” (Părtășia lui Dumnezeu). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să-mi văd propria urâțenie. Eram chiar atât de îndărătnic și de nerezonabil pe cât dezvăluie cuvintele lui Dumnezeu. La construirea cortului, m-am agățat de propria experiență și m-am purtat încă o dată cu încăpățânare. N-am vrut să ascult sugestiile celorlalți frați, ci doar i-am respins imediat. M-au avertizat să mă asigur că este solid, iar coama acoperișului este fixată, dar i-am ignorat. Am vrut să am ultimul cuvânt și să-i pun pe toți să facă ce vreau eu. Am văzut că natura mea arogantă e cauza disprețului și îndărătniciei mele. Aroganța mea și faptul că fac lucrurile așa cum vreau îmi afectaseră anterior datoria. Dar, de data aceasta, când nici măcar n-am vrut să ascult o sugestie rezonabilă, ci m-am agățat în mod inflexibil de ideea mea, aproape cauzasem un accident. Fusesem dictatorial și îndărătnic în aroganța mea. Nu lucram bine cu alții și Dumnezeu n-avea niciun loc în inima mea. Nici măcar nu-mi păsa de lucrarea casei lui Dumnezeu sau de siguranța altora. Eram hotărât doar să mă comport după bunul plac. Pierdusem toată rațiunea în aroganța mea. Dacă n-ar fi fost îngrijirea și protecția lui Dumnezeu, nici măcar nu-mi pot imagina consecințele. În sfârșit am realizat cât de periculos e să faci lucrurile în felul acela. Nu doar aș fi întârziat datoria noastră, dar, într-o zi, ar fi putut avea loc un accident groaznic și ar fi fost prea târziu pentru regrete! Acel gând m-a speriat foarte tare. Am căpătat ceva înțelegere despre natura mea arogantă și n-am mai vrut să-mi fac datoria în acel mod.

După aceasta, am găsit o cale de practicare în cuvintele lui Dumnezeu. „Nu îți da aere. Poți face singur lucrarea, chiar dacă ești cel mai calificat profesional sau simți că valoarea ta este mai mare decât a tuturor de aici sau ai cel mai înalt statut? Nu poți, nu fără ajutorul tuturor. Astfel, nimeni nu ar trebui să fie arogant și nimeni nu ar trebui să își dorească să acționeze unilateral; trebuie să își înghită mândria, să scape de propriile gânduri și vederi și să lucreze în armonie cu grupul. Aceștia sunt oamenii ce practică adevărul și au umanitate. Astfel de oameni sunt iubiți de către Dumnezeu și doar ei pot fi devotați în împlinirea datoriei lor. Doar aceasta este o manifestare a devoțiunii” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat principiile pentru cooperare. Indiferent de calibru sau de calități, avem cu toții defecte și slăbiciuni. Nicio persoană nu poate face singură totul. Trebuie să învățăm să ne punem pe noi înșine deoparte și să lucrăm bine cu alții pentru ca toți să poată folosi ceea ce le-a dat Dumnezeu și să putem tinde spre același obiectiv de a ne face bine îndatoririle. Gândindu-mă în trecut, la datoria mea, unii frați și unele surori aveau calități pe care eu nu le aveam. După ce mi-au dat câteva sfaturi și ajutor, mă descurcam mai bine a doua oară. Uneori aveau idei la care eu nu mă gândisem și aplicarea sugestiilor lor a evitat unele probleme potențiale. Gândul la aceste aspecte m-a rușinat. Nu mă cunoscusem pe mine însumi înainte. Pur și simplu, fusesem arogant în mod inconștient, dar acum am învățat că aveam nevoie de cooperarea și ajutorul altor oameni. În caz contrar, n-aș putea să-mi fac bine datoria. Experiența mea mi-a arătat că, atunci când mă purtam cu aroganță și nu cooperam cu alții, mă loveam întotdeauna de un perete. Când eram dispus să mă căiesc, să mă lepăd de mine și să lucrez cu alții, aveam îndrumarea și binecuvântările lui Dumnezeu. Am putut vedea că lui Dumnezeu Îi plac cei cu umanitate, care practică adevărul. Acest lucru m-a luminat cu adevărat și am găsit o cale de a practica.

În a treia dimineață, un frate mi-a cerut să consolidez puțin cortul. M-am gândit: „Urmează să fie dărâmat după filmare, în după-amiaza aceasta. Chiar e necesar?” Dar apoi m-am gândit la acest lucru din cuvintele lui Dumnezeu: „Nimeni nu ar trebui să fie arogant și nimeni nu ar trebui să își dorească să acționeze unilateral; trebuie să își înghită mândria, să scape de propriile gânduri și vederi și să lucreze în armonie cu grupul. Aceștia sunt oamenii ce practică adevărul.” Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat o cale de a practica. Trebuia să renunț la părerile proprii ca să cooperez cu fratele Li și, indiferent dacă avea sau nu dreptate, trebuia să mă supun și să caut mai întâi. Atunci mi-am dat seama că încă mai rămăseseră cinci sau șase ore de filmare și că nu puteam ști cum s-ar putea schimba vremea. Ar fi mai sigur să-l consolidez. Prin urmare, eu și un frate am consolidat cortul. Apoi, pe la 2 sau 3 în acea după-amiază, a început brusc să bată puternic vântul și să plouă, iar furtuna a durat vreo 40 de minute. Am așteptat în siguranță în cort să treacă furtuna. Aceasta m-a emoționat într-un mod de nedescris. Am văzut cât de atotputernic și de înțelept este Dumnezeu. Nu doar că sugestiile altora m-au ajutat să-mi recunosc firea coruptă, dar Dumnezeu mi-a amintit în acest mod minunat și ne-a protejat în timpul furtunii. Îi mulțumesc lui Dumnezeu din adâncul inimii mele!

Aceste experiențe mi-au dat o înțelegere asupra naturii mele satanice arogante și o intrare într-o cooperare armonioasă. Am văzut că practicarea adevărului și renunțarea la încăpățânare în datoria mea sunt cu adevărat importante pentru a lucra bine cu alții. Ce am înțeles și am dobândit a fost în întregime datorită judecății, revelației și disciplinei lui Dumnezeu, prin cuvintele Sale. Slavă lui Dumnezeu Atotputernic!