Cea mai mare parte dintre voi credeți în Dumnezeu de cel puțin zece ani, mai mult sau mai puțin, deci în ce etapă a experienței voastre de viață ați ajuns acum? La ce nivel se află statura voastră în prezent? (Când mă văd dezvăluind constant o fire coruptă, decid că nu trebuie să fiu unul dintre oamenii lui Dumnezeu, ci doar un făcător de servicii; apoi devin negativ și îngrijorat că nu sunt apt să primesc mântuirea.) Să îți fie teamă atunci când stabilești că ești un făcător de servicii: acesta este un semn că statura ta este infantilă și imatură. A fi infantil înseamnă să nu ai discernământ, să nu ai capacitatea normală de a evalua și de a considera problemele, să-ți lipsească procesele de gândire ale unui adult și să fii mereu constrâns de perspectivele și destinul tău. Ar mai dori cineva să spună câteva cuvinte? (Când îmi fac datoria și mă abat de la drumul meu, mă îngrijorez mereu, întrebându-mă dacă Dumnezeu mă va dezvălui și elimina.) De ce vă este frică să fiți eliminați? Ce înseamnă, în ultimă instanță, acest lucru pe care îl considerați „eliminare”? (A nu avea un sfârșit bun.) Când considerați că „a fi eliminat” înseamnă a nu vi se permite să vă faceți datoria sau a pierde orice șansă la mântuire, este oare aceasta – ceea ce ați stabilit – același lucru cu modul în care vă vede și vă tratează Dumnezeu? Cei cu statură infantilă vor aborda, bineînțeles, totul pe baza noțiunilor și a închipuirilor umane și nu în funcție de cuvântul lui Dumnezeu sau de adevăr. Dar cei care au crescut și s-au maturizat în viață vor aborda totul conform cuvântului lui Dumnezeu și adevărului; examinarea unei probleme în acest mod este mult mai riguroasă. Se întâmplă ca, atunci când cineva își face datoria, să apară abateri și dificultăți; dacă ar fi eliminat de la prima eroare, atunci nimeni nu și-ar putea face datoria în mod corespunzător. Ar trebui să înțelegi că întregul scop al faptului de a-ți face datoria este ca firea ta coruptă să poată fi purificată prin experiența judecății din partea lui Dumnezeu, astfel încât, în actul îndeplinirii datoriei, să poți înțelege adevărul și să intri în realitate și astfel, făcându-ți datoria, să te eliberezi de mrejele influenței Satanei și să primești mântuirea. De aceea Dumnezeu le cere oamenilor ca, făcându-și datoria, să învețe să caute adevărul în toate lucrurile și să rezolve probleme conform cuvântului Său: aceasta este o evoluție necesară în experiența vieții. În circumstanțe obișnuite, niciun individ nu este priceput la toate și nici nu are abilități atotcuprinzătoare, astfel încât este aproape imposibil să evite erorile în îndeplinirea datoriei, dar, atât timp cât aceasta nu este un act intenționat de tulburare, se încadrează în limitele așteptărilor normale. Dacă, totuși, acest lucru se întâmplă prin intervenție umană, dacă este o consecință nefastă provocată de o faptă rea, deliberată, atunci există ceva în neregulă cu umanitatea persoanei respective și ar fi un caz de tulburare și distrugere intenționată. Persoana rea ar fi complet dezvăluită în acel moment. În ochii Săi, Dumnezeu îi măsoară și-i evaluează riguros pe oameni; adică, atunci când folosește o persoană, când o pune să facă ceva, Dumnezeu are, cu siguranță, standarde pe care dorește ca această persoană să le îndeplinească. Dumnezeu nu vrea ca tu să fii un supraom, să fii omnipotent, ci are anumite cerințe de la tine și te tratează pe baza a ceea ce ține de capacitatea oamenilor obișnuiți. Conform cunoștințelor cu care ești înzestrat, calibrului tău, condițiilor în care trăiești și conform tuturor înțelegerilor pe care le-ai dobândit, inclusiv ceea ce ține de capacitatea ta, având în vedere vârsta și experiența ta actuală, Dumnezeu va stabili standardul cel mai riguros și cel mai adecvat pentru evaluarea ta. Care este standardul de evaluare al lui Dumnezeu? Este să examineze intenția, principiile și obiectivele din modul tău de a face lucruri, pentru a vedea dacă acestea se conformează adevărului. Poate că ceea ce faci tu se conformează standardelor stabilite pentru tine de alți oameni și ar trebui să primești un punctaj perfect pentru asta, dar cum te evaluează Dumnezeu? Standardul după care te evaluează Dumnezeu este dacă ești capabil să îți oferi întreaga inimă, minte și putere, dacă poți ajunge în punctul în care să fii în stare să dai totul, să îți oferi loialitatea. Acesta este standardul de evaluare al lui Dumnezeu. Dacă tu ai dat deja totul, atunci Dumnezeu va considera că ai atins standardul. Toate cerințele pe care Dumnezeu le are de la oameni sunt în limita capacității lor de a le îndeplini și nu sunt mai presus de puterea lor.

Uneori, Dumnezeu folosește o anumită chestiune pentru a te dezvălui sau disciplina. Dar asta înseamnă că ai fost eliminat? Înseamnă că ți-a venit sfârșitul? Nu. Este ca atunci când un copil a fost neascultător și a făcut o greșeală; părinții lui s-ar putea să-l certe și să-l pedepsească, dar dacă el nu poate să priceapă intenția părinților săi sau de ce fac acest lucru, va înțelege greșit intenția lor. De exemplu, părinții ar putea să-i spună copilului: „Nu pleca singur din casă și nu ieși singur afară”, dar acest lucru îi intră pe o ureche și îi iese pe cealaltă, iar copilul oricum iese singur, pe furiș. Odată ce află părinții, îl ceartă pe copil și, drept pedeapsă, îl pun să stea la colț ca să reflecteze la comportamentul lui. Neînțelegând intențiile părinților, copilul începe să aibă îndoieli: „Oare părinții mei nu mă mai vor? Sunt într-adevăr al lor? Și dacă nu sunt într-adevăr al lor, ar însemna că am fost adoptat?” Acestea sunt lucrurile la care meditează. Care sunt intențiile reale ale părinților? Părinții au spus că este prea periculos să facă acel lucru și i-au zis copilului lor să nu-l facă. Însă copilul nu a ascultat și spusele părinților i-au intrat pe o ureche și i-au ieșit pe cealaltă. Prin urmare, părinții au fost nevoiți să folosească o formă de pedeapsă pentru a-și educa copilul cum se cuvine și a-l face să învețe din greșelile lui. Ce vor să obțină părinții făcând acest lucru? Este doar pentru a-l face pe copil să învețe din greșelile lui? Acest tip de învățătură nu este ceea ce vor să obțină în cele din urmă. Scopul părinților în a face acest lucru este de a-l determina pe copil să facă ceea ce i se spune, să se comporte în conformitate cu sfaturile lor și să nu facă nimic neascultător ca să-i îngrijoreze – acesta ar fi efectul dorit. În cazul în care copilul își ascultă părinții, acest lucru arată că gândirea i s-a maturizat și, atunci, părinții săi vor avea mai puține griji. Oare nu vor fi atunci mulțumiți de el? Va mai fi nevoie ca ei să-l pedepsească în acest fel? Nu va mai fi nevoie. Exact așa este și cu credința în Dumnezeu. Oamenii trebuie să învețe să țină cont de cuvintele lui Dumnezeu și să-I înțeleagă inima. Nu trebuie să-L înțeleagă greșit pe Dumnezeu. De fapt, în multe cazuri, îngrijorarea oamenilor izvorăște din interesul pentru propria persoană. Vorbind în termeni generali, este teama că nu vor avea niciun final. Se gândesc mereu: „Dacă Dumnezeu mă dă în vileag, mă elimină și mă respinge?” Aceasta este interpretarea ta greșită despre Dumnezeu; acestea sunt doar ipotezele tale părtinitoare. Trebuie să-ți dai seama care este intenția lui Dumnezeu. Când El îi dă pe oameni în vileag, nu o face pentru a-i elimina. Oamenii sunt demascați pentru a le dezvălui neajunsurile, greșelile și naturile-esențe personale, pentru a-i face să se cunoască pe ei înșiși și pentru a deveni capabili de o adevărată pocăință; din acest motiv, dezvăluirea oamenilor este pentru a le ajuta viețile să crească. Fără o înțelegere pură, oamenii pot să-L interpreteze greșit pe Dumnezeu și să devină negativi și slabi. Pot chiar să cedeze în fața disperării. De fapt, dezvăluirea de către Dumnezeu nu înseamnă neapărat că vei fi eliminat. Aceasta are loc pentru a te ajuta să ajungi să-ți cunoști corupția și pentru a te face să te pocăiești. Deseori, pentru că oamenii sunt răzvrătiți și nu caută să găsească rezolvarea în adevăr când dezvăluie corupție, Dumnezeu trebuie să exercite disciplină. Și astfel, uneori, El îi dezvăluie pe oameni, expunând urâțenia lor și cât de demni de milă sunt, determinându-i să se cunoască pe ei înșiși, ceea ce le ajută viața să crească. Expunerea oamenilor are două implicații diferite: pentru cei ticăloși, a fi dați în vileag înseamnă că sunt eliminați. Pentru cei care pot accepta adevărul, este o reamintire și un avertisment; ei sunt obligați să reflecteze asupra lor, să-și vadă adevărata stare și să nu mai fie îndărătnici și nesăbuiți, deoarece ar fi periculos să continue astfel. Expunerea oamenilor în acest mod este pentru a le aduce aminte ca, atunci când își realizează datoria, nu cumva să devină zăpăciți și nepăsători, să eșueze în a lua lucrurile în serios, să se mulțumească doar cu puține rezultate și să creadă că și-au îndeplinit datoria la un standard acceptabil când, de fapt, evaluați conform cerințelor lui Dumnezeu, ei nu au atins standardele, dar tot se complac și consideră că se descurcă bine. În astfel de împrejurări, Dumnezeu îi va disciplina, le va atrage atenția și le va reaminti oamenilor. Uneori, Dumnezeu le dezvăluie urâțenia – ceea ce, în mod evident, este pentru a le servi drept aducere aminte. În astfel de momente, ar trebui să reflectezi asupra ta: faptul că-ți realizezi datoria astfel este inadecvat, în tine este răzvrătire, sunt prea multe elemente negative, tot ce faci e superficial și, dacă tot nu te căiești, de drept, ar trebui să fii pedepsit. Ocazional, când Dumnezeu te disciplinează sau te dă în vileag, asta nu înseamnă în mod neapărat că vei fi eliminat. Această chestiune ar trebui abordată corect. Chiar dacă ești eliminat, ar trebui să accepți acest lucru și să te supui și să te grăbești să meditezi și să te pocăiești. În concluzie, indiferent de semnificația din spatele dezvăluirii tale, trebuie să înveți să te supui. Dacă manifești rezistență pasivă și, în loc să îți îndrepți defectele, continui să mergi din rău în mai rău, vei fi, cu siguranță, pedepsit. Prin urmare, în gestionarea chestiunilor legate de dezvăluire, trebuie să dai dovadă de supunere, inima trebuie să-ți fie cuprinsă de teamă și trebuie să devii capabil de pocăință. Numai atunci ești în acord cu intențiile lui Dumnezeu și doar dacă practici în acest mod te poți salva și poți fi cruțat de pedeapsa lui Dumnezeu. Persoanele chibzuite ar trebui să fie capabile atunci să își recunoască greșelile și să le corecteze, ajungând măcar în punctul în care se bazează pe conștiința lor pentru a-și îndeplini datoria. În plus, trebuie și să aspire spre adevăr, ajungând nu doar în punctul în care comportamentul lor se bazează pe principii, dar și până acolo unde își oferă cu totul inima, sufletul, mintea și puterea. Doar astfel de acțiuni constituie o modalitate acceptabilă de a-și îndeplini datoria, numai în acest fel devin persoane care I se supun cu adevărat lui Dumnezeu. Ce ar trebui să fie considerat drept standard pentru a satisface intențiile lui Dumnezeu? Trebuie să își bazeze acțiunile pe adevărurile-principii, aspectul major al cărora este să pună accentul pe interesele și pe lucrarea casei lui Dumnezeu, să aibă imaginea de ansamblu în minte și să nu se concentreze pe un singur aspect, riscând să piardă din vedere un altul, iar aspectul minor este să își îndeplinească sarcinile corespunzător și să obțină efectul dorit conform cerințelor, fără a acționa superficial, fără a aduce rușine lui Dumnezeu. Dacă oamenii vor stăpâni aceste principii, nu vor renunța oare la îngrijorările și la concepțiile lor greșite? Odată ce vei da la o parte îngrijorările și concepțiile greșite și nu vei mai avea idei nejustificate despre Dumnezeu, elementele negative vor înceta treptat să mai ocupe o poziție dominantă în tine și vei aborda acest tip de chestiuni în mod corect. Prin urmare, este important să cauți adevărul și să te străduiești să înțelegi intențiile lui Dumnezeu.

Atunci când își îndeplinesc datoria, unii sunt adesea într-o stare de negativitate și pasivitate sau de împotrivire și neînțelegere. Se tem mereu să nu fie dezvăluiți și eliminați, fiind permanent constrânși de viitorul și destinul lor. Nu este aceasta expresia unei staturi mici? (Ba da.) Unii spun mereu că se tem că nu-și vor realiza datoria bine și, fără să analizăm detaliile, chiar i-am putea considera destul de loiali. Ce anume îi îngrijorează cu adevărat în inima lor? Se tem că, dacă nu-și fac bine datoria, vor fi eliminați și nu vor avea o destinație bună. Unii spun că se tem să devină făcători de servicii. Când alții aud acest lucru, interpretează că, nevrând să devină făcători de servicii, acești oameni își doresc doar să-și realizeze bine datoria în calitate de oameni de-ai lui Dumnezeu și îi consideră ca fiind fermi. De fapt, în inima lor, cei care se tem să devină făcători de servicii se gândesc: „Dacă devin un făcător de servicii, până la urmă tot voi pieri și nu voi avea o destinație bună și nu voi avea parte de Împărăția Cerurilor.” Iată la ce fac aluzie cuvintele lor; sunt îngrijorați de sfârșitul și de destinația lor. Dacă Dumnezeu spune că sunt făcători de servicii, depun ceva mai puțin efort pentru a-și realiza datoria. Dacă Dumnezeu spune că sunt unii dintre oamenii Lui și au fost aprobați de Dumnezeu, depun ceva mai mult efort pentru a-și face datoria. Care este problema aici? Problema este că, atunci când își realizează datoria în casa lui Dumnezeu, nu acționează conform adevărului-principiu. Se gândesc întotdeauna la perspectivele și la soarta lor și sunt întotdeauna constrânși de denumirea de „făcător de servicii”. Ca urmare, nu își pot face datoria bine și, chiar dacă vor să practice adevărul, le lipsește puterea de a face acest lucru. Trăiesc mereu într-o stare de negativitate și caută semnificația din spatele cuvintelor lui Dumnezeu, încercând să afle dacă sunt oamenii lui Dumnezeu sau făcători de servicii. Dacă sunt oamenii lui Dumnezeu, atunci se străduiesc să-și realizeze bine datoria. Dacă sunt făcători de servicii, atunci sunt superficiali în realizarea datoriei lor, generând multe elemente negative, constrânși fiind de titlul de „făcător de servicii”, incapabili să se elibereze. Uneori, după ce au fost aspru emondați, își spun: „Nu există speranță pentru mine, așa sunt eu. Voi face doar ce pot.” Și, cu gânduri pasive, negative și degenerate, se împotrivesc și își realizează datoria cu reticență. Pot să-și realizeze bine datoria în acest mod? Părtășia în timpul adunărilor este întotdeauna despre Dumnezeu Cel iubitor de adevăr, despre supunerea față de Dumnezeu, despre a vă baza pe cuvântul Lui pentru a vă trăi viața, despre a arăta loialitate față de Dumnezeu, dar o astfel de persoană nu este în stare să pună în practică niciunul dintre aceste lucruri, este atentă doar la perspectivele și la soarta sa viitoare, fiind permanent constrânsă de aviditatea sa de a primi binecuvântări, incapabilă să accepte vreun aspect de-ale adevărului. În acest mod, este potrivnică și opoziționistă, negativă și plină de nemulțumire, având în inimă mereu noțiuni despre Dumnezeu, ridicând bariere împotriva Lui și ținându-L la distanță. Se păzește mereu de Dumnezeu, temându-se ca nu cumva El să-Și dea seama de ea, să preia controlul asupra ei și să acționeze împotriva intereselor sale. Și, în timpul urmăririi, este mereu reticentă și nemulțumită, cu oameni care o trag din față și cu alții care o împing înainte din spate, ca și cum ar fi căzut într-o mlaștină și fiecare pas este foarte greu, iar a fi în viață înseamnă atât de multă suferință! Cum de s-a ajuns în această situație? S-a ajuns aici pentru că inima omului este prea înșelătoare, înțelege mereu greșit lucrarea pe care o face Dumnezeu pentru a mântui omenirea. Oricare ar fi tratamentul pe care Dumnezeu îl acordă, oamenii vor fi întotdeauna neîncrezători, gândindu-se: „Înseamnă că Dumnezeu nu mă mai vrea? Oare Dumnezeu mă va mântui în cele din urmă sau nu? Pentru cineva ca mine, mai are vreun rost să continui demersul de urmărire? Pot să intru în Împărăție?” Când oamenii nutresc în mod constant gânduri negative și contrare ca acestea, nu le va afecta oare capacitatea de a-și îndeplini datoria? Nu le va afecta și urmărirea adevărului? Dacă nu se debarasează de toate aceste elemente negative, când vor putea ei să intre vreodată pe calea cea bună a credinței în Dumnezeu? Este greu de spus. Și astfel, oamenii care refuză să accepte adevărul sunt cei mai greu de manevrat și, în cele din urmă, singurul lucru care poate fi făcut cu ei este să-i eliminăm.

În rândul omenirii corupte, s-au înrădăcinat adânc în inimi anumite elemente contrare, ca de exemplu, lucruri precum chipul, vanitatea, statutul, faima, câștigul și așa mai departe. Când crezi în Dumnezeu, dacă-ți dorești să accepți adevărul, înseamnă să porți o luptă neîncetată cu aceste elemente contrare și să te confrunți cu tot felul de experiențe și lupte anevoioase. Această bătălie se va încheia doar atunci când adevărul, triumfător în oameni, va deveni viață. În această perioadă, când oamenii au ajuns să înțeleagă adevărul mâncând și bând cuvântul lui Dumnezeu și au priceput intențiile lui Dumnezeu, ei vor începe să practice adevărul și să se împotrivească trupului. Până în momentul în care adevărul va deveni viața lor, va fi posibil ca ei să-l folosească pentru a scăpa de aceste elemente negative și contrare. Vanitatea și prestigiul personal, faima, câștigul și statutul, poftele umane, intențiile necurate, neînțelegerea de către oameni a lui Dumnezeu, alegerile și preferințele lor, neprihănirea de sine, aroganța, înșelăciunea și altele – toate aceste probleme își vor găsi treptat soluția după ce oamenii vor înțelege adevărul. Procesul prin care ajungi să crezi în Dumnezeu nu este, de fapt, nimic altceva decât procesul de acceptare a adevărului, de folosire a lui pentru a învinge firea pământească și procesul de a mânca și bea neîncetat cuvântul lui Dumnezeu, de a căuta și de a folosi adevărul pe care ai ajuns să-l înțelegi, cuvântul lui Dumnezeu pe care ai ajuns să-l cunoști și adevărurile-principii pe care ai ajuns să le pricepi pentru a rezolva aceste probleme. A avea intrare în viață înseamnă a fi trecut prin aceste experiențe, iar făcând acest lucru, oamenii se vor transforma treptat. Aceste elemente corupte sunt prezente la toată lumea și nu există nicio persoană care să nu trăiască pentru profit și faimă. Toate ființele umane trăiesc pentru aceste lucruri; doar modul în care fiecare persoană le gestionează și își exprimă dorința pentru ele poate fi diferit, dar ceea ce dezvăluie este, în esență, același lucru. Unii oameni vorbesc pe față, alții nu; unii se dezvăluie într-un mod evident, în timp ce alții încearcă să se ascundă, folosind tot felul de metode pentru a acoperi lucrurile și a le împiedica să iasă la iveală, astfel încât alții să nu își dea seama de ele. Să nu-i lași pe alții să te vadă așa cum ești și să acoperi lucrurile – crezi că, făcând asta, Îl vei împiedica pe Dumnezeu să afle? Crezi că, dacă faci asta, firea ta coruptă nu va mai exista? Esența coruptă a fiecărei persoane este aceeași – cu ce se deosebește o persoană față de alta? Atitudinea cu care cineva se apropie de adevăr poate fi diferită de la o persoană la alta. Unii oameni, de îndată ce au auzit adevărul, sunt capabili să-l accepte. Îl iau ca pe un medicament amar la gust, dar bun pentru vindecare, folosindu-l pentru a trata bolile și a rezolva problemele care îi afectează pe dinăuntru. În gestionarea treburilor, în comportamentul lor, în îndeplinirea datoriei, în interacțiunea cu alții și în stabilirea scopului și orientării în viață, ei caută răspunsuri în cuvântul lui Dumnezeu și îl folosesc pentru a rezolva problemele cu care se confruntă în viață, practicând ceea ce ajung să înțeleagă, pas cu pas. De exemplu, când Dumnezeu spune: „Trebuie să vă străduiți cu toții să deveniți oameni onești”, o astfel de persoană se va gândi: „Cum pot deveni o persoană onestă?” Dumnezeu cere ca oamenii să devină onești; aceștia trebuie să spună cuvinte oneste, să își deschidă inimile pentru părtășie cu frații și surorile lor și să accepte scrutarea din partea lui Dumnezeu. Acestea sunt principiile în cauză și o astfel de persoană le va pune în practică imediat ce le-a auzit. Firește, în timpul practicii sale vor fi momente când ar putea devia la stânga sau la dreapta, nereușind să găsească principiile corecte, indiferent cât de mult caută și vor fi momente când practica sa va fi ușor denaturată. Străduindu-se însă neîncetat să atingă acest standard de a deveni o persoană onestă, în câțiva ani se va apropia tot mai mult de rezultatul dorit. Cu cât va trăi mai mult, cu atât va deveni mai uman și cu atât mai mult va simți că este în prezența lui Dumnezeu, iar progresul său în viață va fi mai bun. Așa sunt oamenii care sunt binecuvântați de Dumnezeu. Așa sunt oamenii din primul tip.

Acum, că am terminat de discutat despre oamenii din primul tip, să trecem la cel de-al doilea. Deși ambele tipuri ascultă predici și citesc cuvântul lui Dumnezeu, o persoană din primul tip este capabilă să priceapă adevărul, iar atunci când își dezvăluie firile corupte este capabilă să reflecteze asupra ei înseși și să se destăinuie, spunând: „Sunt arogant și neprihănit de sine. Îmi place să ies în evidență atunci când fac lucruri, nutrind mereu propriile intenții și pofte, îmi face plăcere să am un statut, iar lupta pentru faimă și profit îmi produce bucurie.” Spunând astfel, ea devine capabilă de a se autocunoaște și de a se îndrepta către adevăr. Este diferit, totuși, pentru cel de-al doilea tip. O astfel de persoană poate admite că este corupt înlăuntrul ei și, atunci când este pusă în situația de a fi emondată, poate chiar să recunoască faptul că a greșit, dar pur și simplu nu se va îndrepta. Oricât de mult ar asculta predici și oricât de multe cuvinte și doctrine ar pricepe, pur și simplu refuză să pună adevărul în practică și continuă să facă așa cum crede că se cuvine. O astfel de persoană este, de asemenea, capabilă să se deschidă la părtășie și să accepte să fie emondată, așa cum acceptă și disciplina din partea lui Dumnezeu, dar după ce a acceptat-o, o ia ca pe o doctrină, totul s-a terminat odată ce a priceput-o, și, după aceea, se întoarce la vechile sale obiceiuri, rămânând neschimbată. Să considere și să trateze adevărul ca pe o doctrină – care vor fi consecințele pentru o astfel de persoană? Cu siguranță va confunda respectarea regulamentelor cu practicarea adevărului. O persoană de acest fel nu-și face datoria conform cuvântului lui Dumnezeu sau cerințelor Lui, ci încearcă să rezolve problemele potrivit filosofiei Satanei pentru interacțiuni lumești și acelor căi și mijloace pe care le-a sintetizat pentru ea. Cu toate că poate să declare prin vorbe goale că adevărul este cuvântul lui Dumnezeu și că filosofia Satanei este un fals, ea încă mai practică falsitatea satanică în viața reală și chiar se simte liniștită făcând acest lucru. Oare cine recunoaște cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevărul și, totuși, nu-l pune în practică nu este o persoană care Îl înșală pe Dumnezeu? Cu toate că poate recunoaște cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevărul și filosofia Satanei ca fiind o falsitate, ea simte că aceasta ar putea fi, de asemenea, utilă, și astfel adoptă o metodă de compromis, alegând să meargă pe calea de mijloc între cele două și consideră că acest lucru înseamnă a practica adevărul. Pentru a nu sta nici de partea lui Dumnezeu, nici de partea Satanei, fără a jigni astfel pe niciunul din ei, ea se consideră chiar foarte inteligentă, gândindu-se: „Sunt o persoană care își face datoria și, de asemenea, una care urmărește adevărul, așa că, în mod sigur, voi putea primi aprobarea lui Dumnezeu.” Spuneți-Mi voi, este acest tip de persoană una care practică adevărul? (Nu.) Ea ascultă cuvântul lui Dumnezeu, îl notează și îl memorează cu seriozitate, ba chiar petrece timp meditând asupra lui, dar ce face, de fapt, cu acest cuvânt al lui Dumnezeu? Cu ce scop ascultă cuvântul lui Dumnezeu? (Îl folosește pentru a-l explica altora, cu scopul de a se scoate pe ea în evidență.) Acesta este un aspect. Ce altceva? (Îl consideră drept regulamente care trebuie respectate.) Uneori îl consideră ca pe niște regulamente care trebuie respectate, dar ce altceva? Sunt multe situații aici. Unii oameni transformă cuvântul lui Dumnezeu în regulamente care trebuie respectate, urmând sensul literal al cuvintelor lui Dumnezeu și atât. De exemplu, atunci când toată lumea are părtășie despre cum să fii o persoană onestă, ea are părtășie împreună cu ei. Și când cineva spune: „Unde este experiența ta reală de a fi o persoană onestă?”, ea va zice: „Ah, lasă-mă să mă uit în carnețelul meu.” Dacă ar fi avut vreo experiență, nu ar fi spus pur și simplu despre ea? Dacă este într-adevăr propria sa experiență, de ce ar avea nevoie să citească un text? Acest lucru o expune complet ca fiind lipsit de orice fel de realitate. Și apoi există unii oameni care atunci când termină de ascultat predicile, cred că le-au înțeles și care, dacă pot cita câteva rânduri de doctrină, cred că au înțeles adevărul. Nu este acesta un mod de gândire greșit? O astfel de persoană spune: „Sunt capabilă să înțeleg adevărul, am înțelegere spirituală, pot să înțeleg fiecare aspect al cuvântului lui Dumnezeu și fiecare aspect din ceea ce am auzit despre predici și acest lucru înseamnă că dețin adevărul-realitate.” Ea este oarbă în fața faptului că adevărul este cuvântul lui Dumnezeu, că el este ceea ce face viața unei persoane, că adevărul nu numai că trebuie pus în practică, dar trebuie aplicat și pentru a rezolva fiecare problemă și dificultate care apare înlăuntrul unei persoane. Deoarece o astfel de persoană este incapabilă să accepte adevărul, ori de câte ori se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu, aceasta încearcă întotdeauna să găsească un argument plauzibil pentru comportamentul său. Neștiind că asta este răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, îi devine imposibil să caute adevărul pentru a rezolva această problemă a propriei răzvrătiri. În asemenea caz, știți cumva cum găsesc oamenii de acest tip o soluție la dificultățile lor? O persoană care nu consideră cuvântul lui Dumnezeu ca adevăr-principiu, odată ce a terminat de ascultat cuvântul lui Dumnezeu, va medita după cum urmează: „Oare sunt într-adevăr rebelă? Este destul de scuzabil în aceste circumstanțe. Oricine ar gândi la fel, acesta este doar un mod de gândire și nu se consideră rebeliune. Va fi bine dacă nu voi mai gândi așa data viitoare, voi fi drăguță și supusă!” Apoi, continuă să reflecteze: „Dacă pot fi supusă, înseamnă că încă sunt cineva care Îl iubește pe Dumnezeu, cineva care Îl încântă pe Dumnezeu.” Și astfel, în acest fel, se eliberează. Nu disecă de ce este capabilă să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu sau sursa răzvrătirii sale, nu mai caută să se cunoască pe sine în legătură cu această chestiune și, oricât de multă răzvrătire ar simți, nu reflectează asupra ei – acesta este cineva care nu urmărește adevărul. Pentru că o astfel de persoană nu consideră adevărul ca fiind viața, indiferent ce face și indiferent de răzvrătirea sau de corupția pe care o dezvăluie, nu face nicio încercare de a se potrivi sau de a găsi o corelație cu adevărul și de a învăța o lecție. Acest lucru este suficient pentru a confirma că ea nu iubește adevărul și că nu este cineva care urmărește adevărul. Confruntată cu o problemă, ea nu se examinează niciodată, nu se îndreaptă către adevăr, nu încearcă niciodată să găsească o corelație cu adevărul – nu este ea la fel ca un non-credincios? De oricât de mulți ani a fost credincioasă, nu a avut nici cea mai mică intrare în viață și nu face altceva decât să continue să respecte câteva regulamente și să încerce să facă mai puține fapte rele. Cum se poate ca acest lucru să fie numit practicare a adevărului? Cum poate acest mod de a crede în Dumnezeu să obțină aprobarea Lui? O bună parte dintre oameni mărturisesc credința în Dumnezeu de peste zece sau douăzeci de ani și pot cita o grămadă de cuvinte și doctrine. Auzindu-le, cineva care abia a început să creadă, ar fi puternic impresionat și, totuși, ei nu au nici măcar un crâmpei de adevăr-realitate și nici nu sunt capabili să împărtășească vreo mărturie bazată pe o experiență autentică. Cum s-a ajuns aici? Faptul de a nu avea nici măcar o frântură de mărturie bazată pe o experiență autentică devine o problemă. Înseamnă să nu ai nicio intrare în viață! Când alții au părtășie cu ea despre adevăr, o astfel de persoană va spune: „Scutește-mă, am înțeles totul și am priceput toate doctrinele.” Pe ce se bazează când spune acest lucru? Și ce este în neregulă cu faptul că spune acest lucru? De ce, atunci când ascultă predicile și citește cuvântul lui Dumnezeu, ea pricepe doar doctrina, nu și adevărul? Știe să vorbească despre doctrină, dar nu știe să experimenteze cuvântul lui Dumnezeu, rezultatul fiind că, de oricât de mulți ani ar fi credincioasă, acea persoană nu este în stare să rezolve nici măcar o singură problemă. Cum s-a ajuns în această situație? (Nu acceptă adevărul.) Asta este. S-a întâmplat pentru că nu acceptă adevărul. Ca în cazul unui medic care tratează în mod regulat bolile pacienților săi, scriindu-le rețete și efectuându-le operații; poate înțelege fiecare aspect al doctrinei care stă la baza practicii medicale și, totuși, când el însuși va fi diagnosticat cu cancer, va spune: „Nimeni nu va putea să-mi vindece boala.” Când cineva îi va spune: „Trebuie să faci chimioterapie, trebuie să te operezi!”, el va răspunde: „Nu este nevoie să-mi spui asta, știu tot.” Dar dacă, știind totul despre asta, el nu ia nicio măsură pentru a-și vindeca boala, va putea oare să se însănătoșească? Faptul că este doctor nu-i va fi de niciun folos. Cel care înțelege fiecare aspect al doctrinei și totuși, pur și simplu, nu o va pune în practică – acesta este al doilea tip de persoană. După toate aparențele, o persoană de acest tip pare să accepte să fie emondată, să asculte predici, să participe la adunări în mod regulat și să fie entuziasmată să lucreze, să-și facă datoria, să îndure greutăți și să se sacrifice. Există însă un lucru în privința căruia o astfel de persoană dezamăgește așteptările și acesta este unul dintre cele mai mortale tipuri de eșecuri. Nu consideră niciodată ceea ce aude din predicile sau din cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevărul ce trebuie practicat. Asta înseamnă că nu acceptă adevărul. Care este problema esențială cu o persoană care nu acceptă adevărul? (Nu iubește adevărul.) În cazul cuiva care nu iubește adevărul, care este perspectiva sa, care este atitudinea sa față de Dumnezeu? De ce o astfel de persoană nu iubește adevărul? Motivul principal este că nu consideră adevărul ca fiind adevăr. Văzut din perspectiva sa, adevărul este doar o doctrină bună. Poate acest tip de persoană să discearnă ereziile și falsurile Satanei în toate formele lor multiple? Categoric nu, deoarece toate ereziile și falsurile Satanei li se par oamenilor o doctrină bună. Când comite fapte rele, chiar și o persoană rea caută motive ca să-i inducă în eroare pe ceilalți, astfel încât aceștia să o susțină, să o aprobe și să o vadă ca fiind corectă. În cazul în care cineva care crede în Dumnezeu consideră adevărul ca fiind o doctrină bună, ar fi pur și simplu prea absurd. Nu doar că acest tip de persoană nu are capacitatea de înțelegere, dar este și ușor să fie indusă în eroare de alții și să servească drept unealtă a Satanei. De aceea spun: oricine nu are capacitatea de a înțelege adevărul este o persoană lipsită de înțelegere spirituală. Ea crede că a înțelege adevărul înseamnă a înțelege doctrina și, atât timp cât cineva știe să rostească doctrine, înseamnă că a înțeles adevărul. Acest tip de persoană nu va ști, cu siguranță, cum să practice adevărul și nici nu va putea să priceapă ce înseamnă principiul. Tot ce poate face este să încerce să respecte regulamentele conform propriei înțelegeri a doctrinei. După ce a crezut în Dumnezeu timp de mulți ani și a ajuns să înțeleagă o bună parte din doctrină, va mai respecta câteva regulamente și va face câteva fapte bune în plus sau poate că va face un sacrificiu, îndurând multe greutăți fără să se plângă. Ea consideră aceste lucruri ca reprezentând practicarea cuvântului lui Dumnezeu și a adevărului. De fapt, indiferent cât de mult pare cineva să respecte regulamentele la exterior și cât de mult suferă și cât de mult îl costă fără să se plângă, nimic din toate acestea nu înseamnă că practică adevărul, cu atât mai puțin că se supune lui Dumnezeu.

La urma urmei, care este standardul pentru a practica adevărul? Cum poate cineva să evalueze dacă practici sau nu adevărul? În definitiv, ești unul care ascultă și acceptă cuvântul lui Dumnezeu – cum privește Dumnezeu acest lucru? Dumnezeu Se uită la următoarele: în timp ce îți mărturisești credința în Dumnezeu și asculți predicile, ai înlocuit starea lăuntrică incorectă, răzvrătirea ta împotriva lui Dumnezeu și toate formele diferite ale firii tale corupte cu adevărul? Te-ai schimbat? Te-ai schimbat doar în comportamentul și acțiunile exterioare sau viața-fire personală a suferit o schimbare? Dumnezeu te măsoară pe baza acestor considerații. După ce ai ascultat predicile și ai mâncat și băut din cuvântul lui Dumnezeu timp de atâția ani, schimbările din tine sunt superficiale sau sunt de natură fundamentală? Te-ai schimbat în firea ta? S-a diminuat răzvrătirea ta împotriva lui Dumnezeu? Când te confrunți cu o problemă și răzvrătirea îți este dezvăluită, ești capabil de introspecție? Ești capabil să te supui lui Dumnezeu? A suferit vreo schimbare atitudinea față de datoria ta și față de însărcinarea pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu? A crescut loialitatea ta? Mai ai impurități în tine? Intențiile, ambițiile, poftele și planurile pe care le ai ca individ – au fost înlăturate aceste lucruri în perioada în care ai ascultat predici? Toate acestea sunt standarde de evaluare. În afară de cele de mai sus, câte dintre noțiunile și concepțiile tale greșite despre Dumnezeu au fost eliminate? Mai ai acele noțiuni vagi, închipuiri și concluzii de dinainte? Încă nutrești nemulțumiri, împotrivire sau emoții negative față de încercări și rafinări? Dacă aceste elemente negative nu au fost încă abordate cu adevărat și dacă încă nu ai suferit vreo schimbare reală, acest lucru duce la coroborarea unui fapt, și anume că nu ești o persoană care practică adevărul. În același mod, atunci când o sămânță, după ce a fost semănată în pământ, este udată și fertilizată și, totuși, nu reușește să germineze după multe zile, acest lucru dovedește că sămânța nu are viață. De exemplu, există unii oameni care cred în Dumnezeu pentru că, anterior, erau mereu hărțuiți, ostracizați și desconsiderați, iar acum cred în Dumnezeu pentru ca pe viitor să poată ține capul sus. După ce și-a mărturisit credința pentru o vreme, o astfel de persoană continuă să nutrească această intenție pe măsură ce își face datoria și se sacrifică și nu încetează să investească tot mai multă energie în acest lucru, până când, eventual, va deveni un conducător în biserică și atunci va simți că poate să țină capul sus. În sinea ei, cu intenția încă nerezolvată, meditează: „Dacă aș deveni un conducător și mai mare, nu cumva acest lucru mi-ar permite să țin capul și mai sus? Să cred în Dumnezeu este calea de urmat!” Venirea sa în casa lui Dumnezeu a fost doar pentru a obține statut, astfel încât să poată ține capul sus și această intenție rămâne nerezolvată în tot acest timp. A făcut lucrare, a ascultat predici, a mâncat și a băut din cuvântul lui Dumnezeu timp de mulți ani și, totuși, nu a reușit să rezolve această unică problemă. Nu cumva faptul că această persoană crede în Dumnezeu în acest mod înseamnă că își neglijează sarcinile care îi revin? Cineva ascultă predicile și citește cuvântul lui Dumnezeu cu scopul de a dobândi adevărul, de a dobândi viața, dar și-a mărturisit credința timp de atâția ani fără să dobândească vreun aspect al adevărului sau al vieții. Aceasta este o problemă demnă de luat în considerare. Unii oameni, deși nu știu cum să aibă părtășie despre adevăr sau să fie martori pentru Dumnezeu, au, totuși, o experiență reală. Atunci când sunt puși în fața situației de a fi emondați, ei sunt capabili de auto-reflecție și, mai mult decât atât, pot accepta adevărul, după care chiar fac schimbări pentru a se îndrepta. Acest lucru dovedește că acești oameni au o credință reală; indiferent cât de multă suferință și nenorocire se abate asupra lor, ei nu dau înapoi, ba chiar inima lor iubitoare de Dumnezeu devine din ce în ce mai adevărată. În gestionarea treburilor, sunt acum ghidați de principii, corupția pe care o dezvăluie s-a diminuat foarte mult și au un simț mai puternic al responsabilității atunci când își fac datoria. Poți spune despre acest tip de persoană că nu înțelege adevărul? Privită din perspectiva schimbărilor din ea, această persoană trăiește cu siguranță realitatea adevărului. Doar făcând acest lucru și-a impregnat cuvântul lui Dumnezeu până în adâncul inimii sale. Deși poate că nu are darul vorbirii, știe cum să practice adevărul, ba, mai mult, este ghidată de principii în gestionarea treburilor, făcând tot posibilul pentru a realiza obiective concrete și suportând tot felul de greutăți fără să se plângă. Aceasta este o dovadă că în ea lucrează cuvântul lui Dumnezeu, că își face efectul și începe să devină viața sa.

Adineauri vorbeam despre două tipuri de oameni. Comportamentul primului tip de persoană este simplu: după ce aude cuvântul lui Dumnezeu, este capabil să îl pună în practică. Al doilea tip, după ce ascultă foarte mult cuvântul lui Dumnezeu, nu reușește să îl pună în practică în totalitate. În mintea sa, își imaginează că îl pune în practică, pentru că s-a lepădat de familie și de ocupație și a oferit totul. Ba chiar există unii care își dăruiesc întreaga viață lui Dumnezeu, alegând calea celibatului, respingând goana după bogăție și oferind totul, dar starea lor lăuntrică nu se schimbă niciodată. Nemulțumirile, neînțelegerile, noțiunile și închipuirile lor față de Dumnezeu, precum și firea lor arogantă, comportamentul lor despotic și arbitrar – toate acestea rămân pentru totdeauna neschimbate, iar ei continuă să trăiască după filosofia Satanei, fără prea mari diferențe față de un non-credincios. Acest tip de persoană își declară credința în Dumnezeu doar din gură și este cu puțin mai bună decât non-credincioșii prin faptul că nu comite fapte foarte rele. Din afară, o astfel de persoană pare a fi bună. Totuși, ea nu urmărește adevărul și, oricât de mult ar asculta predici, nu face nicio schimbare în viața-fire personală. Ce pricepe acest tip de persoană din cuvântul lui Dumnezeu? Îl ia ca pe o doctrină bună. Consideră cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevărul, dar ceea ce ea consideră a fi adevărul este de fapt doctrină – ceva de natură doctrinară, ceva care nu este prea rău. Poate respecta câteva regulamente, dar viața-fire nu i se schimbă deloc. Aceștia sunt oamenii din al doilea tip.

În continuare voi vorbi despre cel de-al treilea tip de oameni – neîncrezătorii. Neîncrezătorii sunt întotdeauna sceptici în privința lui Dumnezeu. Acest tip de persoană, după ce a ascultat cuvintele lui Dumnezeu, recunoaște în sinea sa: „Această predică este corectă, acestea sunt cuvintele rostite de dumnezeul întrupat. Această biserică este plină, predominant, cu oameni buni. Este un loc bun, unde oamenii nu sunt nici asupriți, nici abuzați, unde nu varsă lacrimi și nu suferă de durere; este un adevărat cuib confortabil, un refugiu. Acești oameni vin de peste tot, din diferite țări și locuri, sunt buni și grijulii, capabili să-și deschidă inimile în părtășie și să se înțeleagă unii cu alții într-o mare armonie – sunt cu toții oameni buni. Predicile ținute de cel de mai sus sunt bune și pline de energie pozitivă, iar toate cuvintele lui dumnezeu reprezintă adevărul și lucruri pozitive. Ascultarea acestor predici hrănește spiritul și-i aduce beneficii. Oamenii trăiesc în prezența lui dumnezeu, experimentând confort, bucurie și fericire; există sentimentul că ar trăi într-un paradis pământesc. Ar fi chiar mai bine dacă cineva ar putea deveni o persoană talentată și ar putea contribui la casa lui dumnezeu.” Ei consideră cuvintele lui Dumnezeu și conținutul predicilor ca fiind teoriile pozitive, învățăturile și doctrinele bune ale personalităților celebre și ale oamenilor măreți, dar le pun în practică? (Nu.) De ce nu o fac? Pentru că punerea în practică a acestor adevăruri implică un anumit nivel de dificultate; ar trebui să sufere greutăți și să plătească un preț. Ei cred că este bine să știe pur și simplu cum să rostească aceste cuvinte și că nu este nevoie să le pună în practică și că nu trebuie să ia credința în Dumnezeu atât de în serios – la fel cum, în religie, credința în Dumnezeu este doar un hobby, în care este în regulă dacă depui doar un mic efort și participi la adunări. Nu pot accepta complet și cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu și chiar au noțiuni despre ele. De exemplu, când Dumnezeu spune că a fi o persoană onestă înseamnă să zici lucrurilor pe nume și să nu minți niciodată, ei pur și simplu nu înțeleg, gândindu-se: „Nu cumva toată lumea minte? A fi deschis cu toată lumea, a fi lipsit de protecție, a te supune în întregime lui dumnezeu – nu este oare o nesăbuință?” Ei cred că să acționezi în acest fel este o prostie, că nu te poți comporta astfel. Ei admit că adevărul este cuvântul lui Dumnezeu, dar a le cere să practice conform cuvintelor Lui este în zadar în ce-i privește. Așadar, astfel de oameni tratează cuvântul lui Dumnezeu cu o atitudine lipsită de entuziasm, recunoscând doar că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt corecte și adevărate, dar refuzând să le accepte și să le pună în practică. Atunci când casa lui Dumnezeu are nevoie ca oamenii să depună un efort, ei sunt dispuși să facă acest lucru, dar care este scopul lor în acest demers? Este de dragul de a obține binecuvântări și de a se bucura mai mult de harul lui Dumnezeu, iar dacă ar avea șansa de a intra în Împărăția Cerurilor, ar fi un noroc și mai mare. Acestea sunt tipurile de așteptări pe care le au; așa este convingerea lor. Cum rămâne însă cu atitudinea lor față de adevăr și față de cuvântul lui Dumnezeu? Pentru ei, cuvântul lui Dumnezeu și adevărul sunt opționale și de prisos, ceva ce trebuie examinat cu atenție în timpul liber, ca o modalitate de amuzament și de petrecere a timpului liber; pur și simplu nu consideră cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevărul sau viața. Ce fel de persoană este aceasta? Este o persoană non-credincioasă. Neîncrezătorii refuză să recunoască faptul că adevărul îi poate purifica și mântui pe oameni și nu înțeleg ce înseamnă adevărul și viața. În ceea ce privește chestiunile legate de credința în Dumnezeu și primirea mântuirii, precum și modul de rezolvare a naturii păcătoase a oamenilor, au doar o înțelegere vagă și nu sunt interesați. Aceștia spun: „Oamenii nu trăiesc într-un vid, atât timp cât suntem în viață trebuie să mâncăm; de fapt, nu suntem cu mult diferiți de animale. Noi, oamenii, suntem pur și simplu niște animale superioare, existând doar pentru a supraviețui.” În ceea ce privește adevărul, ei sunt dezinteresați și, prin urmare, indiferent de câți ani au crezut în Dumnezeu sau de câte predici au auzit, tot nu pot spune clar dacă adevărul este cuvântul lui Dumnezeu, dacă a crede în Dumnezeu poate garanta mântuirea sau care vor fi finalul și destinația viitoare a omenirii. Cât de gravă trebuie să fie confuzia lor dacă nu sunt lămuriți în privința acestor chestiuni! Ei nu manifestă niciun interes față de modul în care Dumnezeu lucrează pentru a-i mântui pe oameni, nici față de felul în care oamenii primesc mântuirea prin acceptarea judecății și a mustrării din partea lui Dumnezeu, nici față de modul în care oamenii pot ajunge la supunerea față de Dumnezeu prin intrarea în adevărul-realitate. În termeni mai detaliați, ei nu manifestă niciun interes față de cum să fie persoane oneste, cum să-și facă datoria și alte chestiuni de acest gen. În special atunci când alții menționează că oamenii trebuie să se supună în mod absolut lui Dumnezeu, ei se simt și mai dezgustați, gândindu-se: „Dacă oamenii se supun întotdeauna lui dumnezeu, atunci ce rost mai are să aibă creier? Oamenii devin sclavi dacă se supun mereu lui dumnezeu.” Aici încep să iasă la iveală opiniile neîncrezătorilor. Ei consideră că supunerea față de Dumnezeu este un act inutil, de înjosire de sine, o pierdere a demnității, că Dumnezeu nu ar trebui să aibă astfel de cerințe de la oameni și că aceștia nu ar trebui să le accepte. Ei pot accepta cu reticență anumite predici, cum ar fi cele care discută despre posibilitatea ca oamenii să obțină har, să facă fapte bune și să aibă o conduită bună, dar în ceea ce privește faptul că Petru a fost desăvârșit prin acceptarea sutelor de încercări, pur și simplu nu-l pot înțelege. Se gândesc: „Nu cumva asta înseamnă să ne jucăm cu oamenii și să-i chinuim? Este adevărat că dumnezeu este suveran peste toate, dar chiar și așa, nu poate să-i trateze pe oameni în acest mod!” Ei nu acceptă lucrarea lui Dumnezeu ca fiind adevărul; ei văd această metodă prin care Dumnezeu îi mântuiește pe oameni ca pe modul în care un stăpân își tratează sclavii, făcând ce vrea cu ei – aceasta este corelația pe care o fac. Poate acest tip de persoană să înțeleagă adevărul? (Nu.) Există astfel de persoane în biserică? (Da.) Va pleca o astfel de persoană din biserică de bunăvoie? (Nu.) De ce nu va pleca? Pentru că speră la un mare noroc, gândindu-se: „Lumea de afară este întunecată și ticăloasă; nu este ușor să te descurci. Ce contează unde îmi petrec timpul? Aș putea, la fel de bine, să stau în biserică. Aici pot chiar să mă bucur de harul lui dumnezeu și nu voi pierde mult în această afacere. Există destulă mâncare și băutură, iar oamenii de aici sunt chiar cumsecade – nimeni nu mă va hărțui. Mai mult, atunci când îți faci datoria, te sacrifici și plătești un preț, chiar vei primi binecuvântări de la dumnezeu. Este o afacere din care nu pot ieși în pierdere!” Și așa, după ce se gândește bine, ajunge la concluzia că ar merita să rămână în biserică. Dacă într-o zi nu i se va mai părea rentabil și va simți că nu mai are ce să câștige, își va pierde interesul pentru credința în Dumnezeu și va dori să părăsească biserica. „Oricum”, gândește ea, „nu am suferit o mare pierdere, nici nu mi-am dedicat toată inima și mintea. Am abilități, îmi cunosc meseria și am o diplomă, așa că mă pot descurca în lume la fel cum am făcut-o până acum; aș putea aduna o avere sau aș putea obține un loc de muncă la stat. Ar fi minunat!” Așa vede ea lucrurile. În ochii acestui tip de persoană, cuvintele rostite de Dumnezeu și adevărurile exprimate de El au chiar mai puțină valoare decât un discurs prezidențial; atât de mare este disprețul față de cuvintele lui Dumnezeu. Când persoane de acest tip adoptă astfel de opinii față de credința în Dumnezeu și de munca „de bunăvoie”, stabilindu-și reședința și chiar pierzând vremea în casa lui Dumnezeu, fără dorința de a pleca, în ce scop fac acest lucru? Au această mică speranță în minte: „Dacă dumnezeu dă dovadă de toleranță și are milă față de mine, permițându-mi să intru în Împărăție, idealurile mele vor fi fost realizate. Dacă însă nu pot intra în Împărăție, tot mă voi fi bucurat de o bună parte din harul lui dumnezeu, așa că nu voi fi avut de pierdut.” Când adoptă acest tip de opinie de expectativă față de credința în Dumnezeu, pot ele să accepte adevărul? Pot pune adevărul în practică? I se pot închina lui Dumnezeu ca fiind Creatorul? (Nu, nu pot.) Cu un astfel de punct de vedere, ce stări apar în ele? Se vor plânge adesea de Dumnezeu și Îl vor înțelege greșit. Vor supune fiecare dintre acțiunile lui Dumnezeu la o rundă de evaluare, investigație și examinare atentă și apoi vor ajunge la următoarea concluzie: „Acest lucru nu pare să fie ceva ce a făcut dumnezeu. Măcar de nu ar fi ceva ce a făcut dumnezeu.” În inimile lor nutresc împotrivire, examinare atentă, judecată și o atitudine de expectativă – poate fi aceasta numită răzvrătire? (Da.) A lor nu mai este corupția și răzvrătirea unei persoane normale. Ce fel de oameni sunt aceștia? (Neîncrezătorii.) Cum se comportă neîncrezătorii? Sunt ostili față de Dumnezeu. Când persoanele care cred în Dumnezeu dezvăluie o fire coruptă și, uneori, nu reușesc să se supună, Dumnezeu spune că este vorba de o fire rebelă, că acestea au o esență rebelă. Însă ce spune El despre cei care nu cred? Dar despre Satana – ar spune Dumnezeu că Satana este rebel? (Nu.) Ce ar spune atunci Dumnezeu? Dumnezeu ar spune că este dușmanul, antiteza Lui și că Îi este complet potrivnic. Atitudinea neîncrezătorilor față de Dumnezeu este una de examinare atentă și de ezitare vigilentă, precum și de împotrivire, nemulțumire, opoziție și dușmănie. Cu cât mai mult ai părtășie despre adevăr și despre supunerea față de Dumnezeu, cu atât mai scârbită va fi o astfel de persoană. Cu cât ai mai multă părtășie despre cum să obțină mântuirea și să devină desăvârșiți prin acceptarea mustrării, judecății și emondării de către Dumnezeu, cu atât vor fi mai scârbiți, refuzând să accepte oricare dintre aceste lucruri. De îndată ce aud de părtășie despre aceste chestiuni, încep să se foiască pe scaune, devenind la fel de neliniștiți și agitați ca și cum ar fi stat pe o pernuță cu ace sau ca o furnică pe o plită fierbinte. Dacă însă îi lași să meargă într-o discotecă sau într-un bar, nu ar fi deloc iritați; ar fi încântați. Ar simți că să stai în astfel de locuri este o experiență lipsită de griji și plină de bucurie – dacă ar putea trăi așa, ar merita din plin. Faptul că aud mereu adevărul îi irită, așa că refuză să asculte. Pot accepta aceste persoane adevărul dacă nici măcar nu sunt dispuse să îl asculte? Categoric nu. Înlăuntrul lor au stări negative, de împotrivire și pline de ură și mereu examinează atent și observă cu ezitare. Ce anume examinează? Cuvintele lui Dumnezeu sunt cele analizate mereu. Aici nu mai este vorba că sunt mici de statură; acești oameni sunt neîncrezători și persoane rele. Acest tip de persoană va fi, de la început până la sfârșit, întotdeauna în opoziție față de Dumnezeu, implicându-se în examinare atentă, ezitare vigilentă și împotrivire, fără să accepte deloc adevărul, gândind: „Cine se sacrifică sincer pentru dumnezeu este un nesăbuit. Cine urmărește și practică adevărul este un nesăbuit. Îți dai familia la o parte, nu ai grijă de rudele tale și te concentrezi exclusiv pe credința în dumnezeu; după toată această credință, vei sfârși sărăcit și disprețuit. Uitați-vă cât de la modă sunt non-credincioșii și voi ce purtați? Nu sunt la fel de nesăbuit ca voi – trebuie să am un as sau doi în mânecă. Voi urmări mai întâi plăcerile trupești – asta înseamnă să fii realist.” Aceasta este adevărata față a neîncrezătorului. Când Dumnezeu a apărut prima dată și a început să Își facă lucrarea, adepții Săi au fost foarte puțini – cel mult zece mii de oameni – și doar în jur de o mie își realizau datoria. Mai târziu, pe măsură ce lucrarea Evangheliei a început să se extindă și a început să dea rezultate, numărul persoanelor care își realizau datoria a crescut treptat. Unii oameni, văzând oportunitatea de a ieși în evidență și de a-și expune talentul, s-au alăturat, de asemenea, și au început să-și realizeze datoria. „Ce ciudat!” Am spus: „lucrarea casei lui Dumnezeu a început deja să se dezvolte; cum se face că acum sunt mult mai mulți oameni care își realizează datoria? Unde s-au ascuns acești oameni în toți acești ani?” De fapt, aceștia și-au dat seama de mult timp: „Dacă lucrarea casei lui dumnezeu va fi larg răspândită, atunci voi veni. Dacă nu reușește să se extindă, nu voi veni. Cu siguranță nu voi depune niciun efort pentru ea!” Ce fel de oameni sunt aceștia? Sunt oportuniști. Toți oportuniștii sunt neîncrezători – ei doar iau parte la entuziasm. La exterior, pare că oamenii sunt cei care fac lucrarea casei lui Dumnezeu, dar de fapt Dumnezeu conduce și ghidează totul; Duhul Sfânt este cel care lucrează. Acest lucru este cert, în afara oricărui dubiu. Dumnezeu Însuși Își face propria lucrare; voința Sa merge înainte nestingherită. Niciun om nu ar putea realiza o asemenea lucrare monumentală, depășește capacitatea umană. Toate acestea sunt rezultatul autorității cuvântului lui Dumnezeu și al autorității Lui. Oamenii nu pot pricepe acest aspect; ei gândesc: „Când casa lui Dumnezeu își va amplifica puterea, voi avea și eu partea mea. Așa că nu uitați să-mi treceți numele în cartea de onoare!” Ce fel de persoane sunt acestea? În cuvintele non-credincioșilor, au „intenții rele” – putem spune asta despre ele? (Da.) Ce motive sinistre ascund acești oameni! Desigur, dacă cineva poate accepta adevărul, la început, s-ar putea să aibă astfel de motive și puncte de vedere sau credința sa poate fi prea mică – Dumnezeu nu îl va ține minte. Prin expunerea acestor opinii și atitudini, Dumnezeu dorește doar să-i facă pe oameni să meargă pe drumul cel bun în viață, să îi așeze pe calea cea dreaptă de a crede în Dumnezeu fără a observa cu ezitare și fără a examina atent. Dumnezeu nu este ceva ce poți desluși prin examinare atentă sau detecta cu un telescop. Existența lui Dumnezeu și lucrarea Sa de mântuire nu sunt rezultate pe care le poți obține folosind vreo formă de cercetare. Acestea sunt faptele. Indiferent dacă cineva Îl recunoaște, crede în El sau Îl urmează, faptul că Dumnezeu realizează o lucrare atât de măreață este chiar acolo pentru ca ei să vadă și să atingă. Nimeni nu poate împiedica sau schimba ceea ce Dumnezeu dorește să realizeze și nici nu poate fi obstrucționat de vreo putere de orice fel. Acesta este un fapt pe care Dumnezeu l-a adeverit.

Tocmai vorbeam despre cel de-al treilea tip de oameni – neîncrezătorii. Acest tip de persoană crede în Dumnezeu cu ezitare vigilentă, fiind oportunistă și examinând atent. Dacă nu există nicio speranță de a primi binecuvântări, aceasta va gândi că este mai bine să dispară și să-și pregătească o strategie de ieșire. Dacă o astfel de persoană ar începe să reflecteze asupra sa acum și să simtă oarecare remușcări, nu ar fi prea târziu pentru ea. Ar exista întotdeauna o licărire de speranță pentru ea până la moarte, dar dacă refuză cu încăpățânare să se căiască și continuă să observe cu ezitare, opunându-I-se mereu lui Dumnezeu, atunci El o va trata, cu siguranță, ca pe un non-credincios și o va lăsa de capul ei în toiul calamității. În ceea ce privește esența oamenilor, o ființă umană nu este, inițial, mai mult decât un pumn de praf în care Dumnezeu suflă, transformându-te, astfel, într-o persoană vie din carne și oase, dându-ți viață. Viața ta vine de la Dumnezeu. Când nu te folosea, El ți-a oferit hrană și îmbrăcăminte și tot ce ai nevoie, dar când intenționează să te folosească, tu fugi și te opui constant Lui, fiind mereu în opoziție cu El – cum ar putea Dumnezeu să te mai folosească? În mod normal, El ar trebui să te pună deoparte. Fie că a fost în timpul creării lumii la început, fie în Epoca Legii sau în Epoca Harului, până în zilele de pe urmă, în epoca actuală, Dumnezeu a adresat multe cuvinte oamenilor. Fie prin inspirație, fie direct, față în față, se poate spune că Dumnezeu a rostit prea multe cuvinte pentru a fi numărate. Și care este scopul lui Dumnezeu în a rosti atât de multe cuvinte? Este să-i facă pe oameni să înțeleagă și să perceapă semnificația lui Dumnezeu, să cunoască intențiile Lui și să știe că, după ce vor câștiga aceste cuvinte, oamenii vor putea să obțină o schimbare în firea lor, să primească mântuirea și să câștige viața. Apoi, oamenii pot accepta aceste cuvinte. Scopul lui Dumnezeu în a rosti atât de multe cuvinte nu este altul decât acesta. Și, după ce au acceptat aceste cuvinte și diferitele metode ale lucrării lui Dumnezeu, care este rezultatul pe care îl vor obține oamenii în cele din urmă? Vor deveni capabili să-L urmeze pe Dumnezeu până la capăt și să evite să fie eliminați și abandonați la jumătatea drumului și, astfel, există speranța de a rămâne până la sfârșit. Indiferent dacă Dumnezeu te disciplinează, te emondează sau te dezvăluie ori dacă sunt momente când Se leapădă de tine sau te testează – indiferent ce face Dumnezeu, oamenii nu pot nega faptul că El are intenții sincere și face eforturi serioase în a rosti aceste cuvinte, nu-i așa? (Corect.) Așadar, oamenii nu ar trebui să se certe cu Dumnezeu pentru lucruri mărunte, judecând mereu intențiile Lui nobile după etaloanele lor meschine și neînțelegându-L. Indiferent de punctele de vedere greșite pe care le-ai adoptat în trecut, indiferent de starea ta lăuntrică, atât timp cât ești capabil să accepți cuvintele lui Dumnezeu ca fiind viața ta și să le consideri drept principii pe care le practici și direcție și scop al căii pe care o urmezi, vei putea să te îngrijești, treptat, pas cu pas, de cerințele lui Dumnezeu. Ce este îngrijorător? Este îngrijorător când oamenii ascultă și tratează cuvintele lui Dumnezeu ca și cum ar fi doctrine, regulamente, simple fraze și sloganuri sau chiar ca pe un obiect de cercetare, iar pe Dumnezeu Îl tratează ca pe o țintă a examinării lor atente și a împotrivirii lor – acest lucru este problematic. Astfel de oameni nu sunt destinatarii mântuirii lui Dumnezeu, El nu are cum să-i mântuiască. Nu este vorba de faptul că Dumnezeu nu-i mântuiește, ci că ei nu acceptă mântuirea din partea Lui – atât se poate spune și este un lucru cert.

Care este cel mai important lucru ce îi va permite unei persoane să-L urmeze pe Dumnezeu până la capăt și să obțină o schimbare a firii? Acceptarea și practicarea adevărului – acesta este lucrul cel mai important și aspectul crucial al practicii în urmărirea adevărului. A practica și a experimenta cuvintele lui Dumnezeu reprezintă cel mai important aspect al practicii; este direct legat de intrarea în viață a unei persoane. O persoană care crede sincer în Dumnezeu, indiferent de problemele cu care se confruntă, trebuie să învețe să caute și să practice adevărul în orice situație. Numai așa se experimentează lucrarea lui Dumnezeu, iar câțiva ani cu acest tip de experiență îi vor permite unei persoane să înțeleagă adevărul și să intre în realitate. Prin urmare, indiferent de moment, această chestiune a practicării și a experimentării cuvintelor lui Dumnezeu nu se poate uita. Confruntat cu o problemă, trebuie să meditezi întotdeauna înlăuntrul tău: „Ce trebuie să fac pentru a practica și a experimenta cuvintele lui Dumnezeu în această chestiune? Ce aspecte ale adevărului sunt implicate în această chestiune? Ce trebuie să fac pentru a practica adevărul?” Acest lucru ar însemna să depui efort în urmărirea adevărului și, după mai mulți ani de practică și de experiență în acest fel, vei intra, încet, pe calea cea bună a credinței în Dumnezeu, vei merge pe drumul cel bun al vieții și vei avea o direcție. Să-ți folosești întotdeauna intelectul pentru a analiza și a examina atent orice problemă cu care te confrunți și să te bazezi întotdeauna pe propriile metode pentru a rezolva lucrurile nu este o abordare admisibilă. Dacă practici conform acestei metode, va fi imposibil să obții compatibilitatea cu Dumnezeu și o schimbare a firii – nu le vei obține niciodată, aceasta este calea greșită. Este zadarnic pentru tine să cauți mântuirea prin urmărirea faimei, câștigului și a statutului. Nenumărați oameni au eșuat deja și s-au poticnit în acest fel. Unii au fost identificați ca fiind conducători falși și alții ca antihriști – toți au fost eliminați. E inutil să urmărești să te remarci în biserică. Este mai bine să urmezi calea lui Petru – urmărirea adevărului este cea mai sigură și mai protejată cale. Vezi acum care este cel mai important lucru? Cel mai important lucru este să accepți și să practici adevărul. Să citești cuvântul lui Dumnezeu are ca scop meditarea asupra lui și obținerea adevărului. Să nu-l examinezi atent, să nu faci asta absolut deloc și să nu ai stări potrivnice sau antagoniste. De îndată ce ai o astfel de stare, examinează-te imediat și rezolv-o. Aceste probleme legate de corupția care există în tine sunt rezolvate în mod continuu, starea ta devine din ce în ce mai bună și îți dezvălui tot mai puțin corupția, ceea ce, în cele din urmă, va produce un rezultat: relația ta cu Dumnezeu va deveni din ce în ce mai normală, inima ta se va teme din ce în ce mai mult de Dumnezeu și se va apropia din ce în ce mai mult de El, îți vei face datoria cu un randament din ce în ce mai mare, iar dragostea și credința ta în Dumnezeu vor tot spori. Acest lucru confirmă faptul că ai absorbit cuvintele lui Dumnezeu în inima ta, unde au prins rădăcini. În cele din urmă, vei vedea un rezultat și vei spune: „Reflectând în mod constant asupra mea și abordându-mi dezvăluirile corupte, am prevenit orice consecințe ireparabile. Regret în inima mea și mă urăsc pentru că am servit ca slujitor al Satanei. Din fericire, Dumnezeu m-a salvat, permițându-mi să găsesc drumul înapoi, să accept adevărul și să mă supun Lui. Nu mai sunt îngrijorat dacă voi fi mântuit sau nu și nici posibilitatea de a fi îndepărtat și eliminat mai târziu nu mă îngrijorează. Sunt sigur acum că voi fi un obiect al mântuirii din partea lui Dumnezeu, că mă aflu pe calea cea bună și că am credință în adevăratul Dumnezeu, Creatorul. Nu am nicio îndoială în această privință.” Numai în acest moment vei prelua credința în Dumnezeu în inima ta și te vei putea baza pe El în orice situație. Atunci, vei fi intrat cu adevărat într-un sanctuar și nu va mai trebui să te îngrijorezi dacă ești doar un făcător de servicii sau dacă vei muri într-un cataclism. Doar în acest moment inima ta va fi plină de pace și bucurie. Ce îi determină pe oameni să aibă aceste griji? Faptul că ei cunosc prea puțin despre lucrarea lui Dumnezeu, au o înțelegere destul de limitată a adevărului și chiar au noțiuni și neînțelegeri legate de Dumnezeu. Deoarece nu ai înțeles intențiile lui Dumnezeu din cuvintele Sale și nu I-ai priceput intențiile, Îl înțelegi mereu greșit. Pentru că Îl înțelegi mereu greșit, ești constant îngrijorat și nu te simți niciodată în siguranță. Uneori ai o stare potrivnică; treptat, deși poate nu comiți greșeli mari, continui să faci o mulțime de greșeli mici, până când, într-o zi, dintr-odată, vei face o greșeală mare și vei fi eliminat. A comite o greșeală mare nu este o chestiune nesemnificativă. Unii oameni sunt eliminați sau îndepărtați, excluși ori nu primesc nimic din lucrarea Duhului Sfânt – nu există o cauză principală în spatele tuturor acestor lucruri? Există, cu siguranță, o cauză principală; aici, problema este legată de calea pe care o urmează. Unii aleg să urmeze calea lui Petru, care este calea urmăririi adevărului. Alții aleg să urmeze calea lui Pavel, care este calea urmăririi unei cununi și a recompenselor. Esența acestor două căi este diferită, la fel și consecințele și finalurile la care conduc ele. Cei care sunt eliminați nu merg niciodată pe calea urmăririi și a practicării adevărului. Ei se abat mereu de la această cale și fac doar ceea ce vor, acționând conform propriilor dorințe și ambiții, protejându-și statutul, reputația și mândria și satisfăcându-și năzuințele – tot ceea ce fac se învârte în jurul acestor lucruri. Chiar dacă au plătit și un preț, au investit timp și energie și au muncit din zori până în amurg, care este rezultatul lor final? Pentru că lucrurile pe care le-au făcut, în ochii lui Dumnezeu, sunt condamnate ca fiind rele, rezultatul este că sunt eliminați. Mai au vreo șansă de a fi mântuiți? (Nu.) Aceasta este o consecință incredibil de gravă! Este exact ca atunci când oamenii se îmbolnăvesc: o boală minoră care nu este tratată prompt se poate transforma într-o boală majoră sau poate deveni chiar terminală. De exemplu, dacă o persoană are o răceală și tușește, se va vindeca rapid dacă primește tratament medical normal. Totuși, unii oameni cred că au o constituție robustă și, prin urmare, nu iau în serios răceala și nu apelează la tratament. Ca urmare, aceasta se prelungește mult timp și fac pneumonie. După ce fac pneumonie, ei încă mai cred că sunt tineri, cu un sistem imunitar puternic, așa că nu o tratează timp de câteva luni. Nu acordă atenție tusei lor zilnice până când se ajunge într-un punct în care aceasta devine incontrolabilă și insuportabilă și tușesc cu sânge. Așa că merg la spital pentru a fi examinați și acolo află că au dezvoltat tuberculoză. Ceilalți îi sfătuiesc să se trateze imediat, dar ei încă mai cred că sunt tineri și puternici, fără motive de îngrijorare, așa că nu apelează la un tratament adecvat. Până când, într-o zi, în cele din urmă, corpul lor va fi prea slăbit pentru a merge și, când se duc la spital pentru un control, au deja cancer în stadiu avansat. Când oamenii au firi corupte pe care nu le tratează, acest lucru poate cauza repercusiuni incurabile. A avea o fire coruptă nu este ceva de care să te temi, dar cineva cu o fire coruptă trebuie să caute adevărul pentru a o rezolva cu promptitudine; doar în acest fel firea coruptă poate fi curățită treptat. Dacă nu se concentrează pe rezolvarea ei, va deveni din ce în ce mai gravă și s-ar putea să-L ofenseze pe Dumnezeu și să I se împotrivească, să fie disprețuit și respins de El și eliminat.

Unii oameni, cum ar fi cei ca Pavel, au natura-esență a unui antihrist. Ei se concentrează în mod constant pe obținerea de binecuvântări, pe câștigarea unei cununi, pe primirea de recompense și încearcă să facă înțelegeri cu Dumnezeu. Vor întotdeauna să fie conducători și apostoli care să-i poată controla pe aleșii lui Dumnezeu, dar sfârșesc doar prin a-L face pe Dumnezeu să-i disprețuiască și să-i respingă. Aceștia merg pe calea împotrivirii față de Dumnezeu, care este calea greșită. Unii oameni nu iubesc adevărul; ei știu că este greșit să urmărească faima, câștigul, statutul și beneficiile, dar aleg, totuși, calea greșită. Dumnezeu i-a îndemnat cu răbdare și stăruință pe aleșii Săi, oferindu-le tot felul de mângâieri, îndemnuri, atenționări, avertismente, expunându-i, emondându-i și dojenindu-i. Dumnezeu a rostit atât de multe cuvinte și, cu toate acestea, oamenii nu le iau în serios, tratându-le ca și cum ar fi doar o adiere care trece pe lângă urechile lor. Nu le pun în practică, dar tot își protejează statutul, mândria și vanitatea conform propriilor motive și dorințe. Conspiră peste tot în folosul lor, plănuiesc și acționează oriunde pentru propria imagine și pentru perspectivele lor, storcându-și creierii și neprecupețind niciun efort. În inimile lor, aceștia chiar gândesc astfel: „M-am sacrificat pentru dumnezeu, așa că îmi este rezervată o cunună glorioasă” și rostesc cuvintele pe care le-a spus Pavel. De fapt, ei nu știu care este calea pe care se află și nici nu știu că au fost condamnați de Dumnezeu. Într-o zi, când acest lucru va duce la un mare dezastru, vor ști ei să se căiască? Când va veni acel moment, se vor împotrivi, spunând: „Muncesc din greu și am adus contribuții semnificative; dacă n-am adus contribuții, atunci, cel puțin, am suferit; dacă nu am suferit, atunci, măcar, m-am epuizat!” Lucrurile pe care le-au făcut nu valorează nici un sfanț – pot fi ele fapte bune? Înseamnă că și-au realizat datoria? Înseamnă că au practicat adevărul? Ei se implicau în gestionarea personală. În această perioadă, s-au echipat cu o mulțime de cuvinte și doctrine care par profunde; puteau să vorbească și să țină prelegeri, puteau să alerge de colo-colo sacrificându-se, dar nu făceau niciun fel de lucrare practică. Au făcut o treabă bună în a-i atrage pe cei din jurul lor, ademenindu-i pe toți în orbita lor. Au devenit șefi de necontestat, fără niciun loc pentru Dumnezeu în inima lor. Nu este aceasta o faptă rea? Din moment ce nu au pus deloc în practică adevărul, rezultatul final, pentru ei, ar trebui să fie evident. Însă chiar și în această situație, ei tot vor o cunună; cât de nerușinați pot fi? Asta se numește îndrăzneală nerușinată! De ce pot astfel de oameni să se certe chiar și la final, când sunt eliminați? Ei tulbură și perturbă lucrarea bisericii, săvârșind tot felul de rele; cum mai pot ei să se certe cu Dumnezeu și să se apere cu fermitate? Ce problemă este aceasta, de se pot împotrivi astfel lui Dumnezeu? Credeți că există vreo raționalitate pentru a face acest lucru? Au ei conștiință și rațiune? Oamenii normali, după ce au auzit atâtea cuvinte ale lui Dumnezeu – indiferent de modul în care îi tratează Dumnezeu sau dacă acest tratament este conform cu noțiunile lor – trebuie, cel puțin, să recunoască faptul că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și sunt corecte. Chiar dacă există vreo propoziție care nu este în concordanță cu noțiunile lor, ei nu ar trebui să Îl judece pe Dumnezeu; ar trebui să aibă o inimă supusă. Dacă cineva poate recunoaște că adevărul este cuvântul lui Dumnezeu și I se supune Lui, nu înseamnă asta să-L trateze pe Dumnezeu ca fiind Dumnezeu? (Ba da.) Într-un astfel de caz, dacă uneori apar unele noțiuni și neînțelegeri legate de Dumnezeu, nu este ușor să căutăm adevărul pentru a le rezolva? Cheia este că oamenii trebuie să recunoască lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu – aceasta este o condiție prealabilă. De ce neîncrezătorii și antihriștii, cei asemenea lui Pavel, pot încă să I se împotrivească lui Dumnezeu? (Ei nu-L tratează pe Dumnezeu ca fiind Dumnezeu.) Aici se află cauza. Oricât de elocvenți ar fi, oricât de sârguincios ar lucra și ar alerga de colo până colo, oricât de mult ar suferi și oricât de mare ar fi prețul de plătit, ei nu consideră niciodată cuvântul lui Dumnezeu ca fiind adevărul – atunci, pot ei să înțeleagă adevărul? (Nu.) Așadar, indiferent cum îi tratează Dumnezeu, ei fie au obiecții, fie refuză să capituleze. Le lipsește cu desăvârșire cea mai mică urmă de rațiune pe care ar trebui să o aibă o ființă creată, ceea ce confirmă faptul că nu au acceptat niciodată adevărul. Dacă, de-a lungul anilor, ar fi fost capabili să accepte cuvintele lui Dumnezeu ca fiind adevărul, să practice și să țină seama de cuvintele Lui, nu ar fi atât de încrezuți și de potrivnici. Nu s-ar opune rânduielilor și tratamentului lui Dumnezeu față de ei. Nu ar avea aceste stări de spirit; cel mult, s-ar simți doar puțin supărați sau nu foarte veseli. Toți oamenii corupți au slăbiciuni normale, dar există câteva limite pe care trebuie, cel puțin, să le respecte. În primul rând, nu pot renunța la realizarea datoriei lor. „Indiferent de moment, orice sarcină îmi încredințează Dumnezeu, indiferent dacă o fac bine sau nu, trebuie să dau tot ce am mai bun din mine, depunând cât mai mult efort posibil. Chiar dacă Dumnezeu nu mă mai place sau mă privește cu dispreț, trebuie, cel puțin, să îmi asum sarcina încredințată și să o fac bine.” Acest lucru este rezonabil; datoria nu poate fi abandonată. Mai mult, nu-L putem tăgădui pe Dumnezeu. „Indiferent cum mă tratează sau mă gestionează Dumnezeu, cum mă exclud sau mă expun frații și surorile mele ori chiar dacă toată lumea mă abandonează, poziția lui Dumnezeu în inima mea rămâne aceeași, iar poziția pe care ar trebui să o am ca persoană rămâne neschimbată. Dumnezeu este întotdeauna Dumnezeul meu, esența și identitatea Lui nu se schimbă, iar eu Îl voi recunoaște pentru totdeauna ca fiind Dumnezeul meu.” Trebuie să existe și această rațiune. Ce altceva mai există? (Indiferent de modul în care Dumnezeu ne tratează și ne pedepsește, trebuie să ne supunem Lui.) Acesta este minimul necesar, e cel mai simplu nivel de referință pe care trebuie să îl ai. Tu spui: „Nu înțeleg intențiile lui Dumnezeu și nu înțeleg de ce Dumnezeu acționează în acest fel. Mă simt puțin nedreptățit și am o anumită justificare pentru asta, dar nu spun nimic pentru că sunt o ființă creată și ar trebui să mă supun lui Dumnezeu. Aceasta este datoria unei ființe create. Chiar dacă în prezent nu înțeleg sau nu știu exact cum să practic sau să caut adevărul, ar trebui, totuși, să mă supun.” Este acest lucru rezonabil? (Da.) Atunci când cei care nu acceptă adevărul și care nu au rațiune sunt supuși emondării, ce manifestări afișează? Spun: „Oare voi fi dezvăluit și eliminat? Dacă nu am nicio perspectivă sau soartă și nu sunt capabil să obțin binecuvântări, nu voi crede!” Oare are acest tip de persoană o credință adevărată în Dumnezeu? Relația ei cu Dumnezeu nu este normală, este potrivnică și antagonistă. Acest tip de fire este firea Satanei care se împotrivește lui Dumnezeu. Îl pot recunoaște asemenea oameni pe Dumnezeu ca fiind Dumnezeul lor? În inima lor, pot spune: „Dacă el este cu adevărat dumnezeu, de ce nu mă iubește? Dacă el este cu adevărat dumnezeu, de ce nu mă folosește pentru ceva important? Tot ce văd este o persoană – cum ar putea exista un dumnezeu în această lume? Sunteți cu toții niște nesăbuiți. Unde este dumnezeu? În inima mea, el există doar dacă eu cred în el; dacă nu cred în el, nu există și nu este dumnezeu.” Punctul lor de vedere este, astfel, dezvăluit. Au ascultat atât de multe din cuvintele lui Dumnezeu de-a lungul anilor; dacă ar fi acceptat aceste cuvinte, ar fi dezvoltat asemenea puncte de vedere? (Nu.) Ba mai grav, ce vor face acum? Îi vor incita pe alții și vor trece la acțiune: „Tu încă mai crezi? Cum poți să fii atât de nesăbuit? Nu au spus cu mult timp în urmă că va veni un dezastru? Când va veni? Nu a spus dumnezeu că lumea va fi distrusă? Unde este distrugerea? Nesăbuitule, ai suferit o pierdere uriașă! Nu mai crede! Pentru ce crezi? Uite cât de deștept sunt eu, câștig câteva mii de yuani pe lună, tu cât câștigi pe lună? Uite ce este la modă în lume acum. Ce vezi că port? Totul este de firmă!” Îi vor ademeni și îi vor induce în eroare pe oameni, lăsându-i pe unii într-o stare de confuzie totală. Nu este aceasta o persoană rea, care se infiltrează în casa lui Dumnezeu pentru a tulbura biserica? Ce atitudine au astfel de oameni în realizarea datoriei lor? „Îmi fac datoria dacă am chef. Dacă vreau să o fac, o fac. Dacă nu, nu o fac. Nu trebuie să-mi dedic inima și puterea pentru asta. Realizarea datoriei nu înseamnă să fac lucruri pentru mine, ci pentru biserică. Și nici măcar nu-l văd pe dumnezeu pe nicăieri. Nici măcar nu știu dacă dumnezeu își mai amintește de mine și ei tot vor să îmi dedic inima, puterea, mintea – ce rost are? Este suficient dacă reușesc să trec prin asta bolborosind câteva cuvinte.” Acesta este punctul de vedere pe care îl au. Ei cred că este o prostie și că nu merită să-ți dedici puterea, inima și mintea pentru a-ți realiza datoria. Dacă ar fi să vă întâlniți acum cu o astfel de persoană, ați fi induși în eroare și influențați de ea? Dacă vă lipsește baza și nu înțelegeți adevărul, veți fi cu siguranță induși în eroare și influențați și, cu timpul, veți fi în pierdere.

În credința în Dumnezeu, scopul de a mânca și de a bea cuvintele lui Dumnezeu, precum și problemele cheie pe care ar trebui să le rezolve procedând astfel, trebuie să fie clare. Dacă cineva crede în Dumnezeu timp de mai mulți ani fără să se concentreze vreodată asupra faptului de a mânca și de a bea cuvintele lui Dumnezeu, nu numai că problema corupției sale va rămâne nerezolvată, dar nici măcar nu va înțelege minimul de adevăr care ar trebui înțeles. Așadar, care sunt consecințele acestui lucru? Este foarte ușor să fii indus în eroare și să o iei pe o cale greșită. Dacă cineva nu înțelege adevărul, cel mai probabil se va poticni. Atunci când se va confrunta cu o problemă, cu cel mai mic semn de necaz, îi va fi greu să-și păstreze echilibrul. Prin urmare, este foarte benefic pentru oameni să citească mai mult din cuvintele lui Dumnezeu și să aibă mai des părtășie despre adevăr. Există ceva ce Dumnezeu a spus în Biblie și care este foarte important: „Cerul și pământul vor trece, însă cuvintele Mele nu vor trece!” (Matei 24:35). Ce le sugerează aceste cuvinte oamenilor? Ce înseamnă că nu vor trece cuvintele lui Dumnezeu? Nu contează când, adevărul și cuvântul lui Dumnezeu vor fi întotdeauna adevărul – acest lucru nu se va schimba. Indiferent dacă este vorba de valoarea sau de semnificația acestor cuvinte pentru oameni sau de sensul lăuntric și de actualitatea lor, ele nu se vor schimba niciodată. Vor rămâne cuvintele originale și nu vor deveni altceva – esența cuvintelor lui Dumnezeu nu se poate schimba. De exemplu, Dumnezeu le spune oamenilor să fie onești; aceste cuvinte sunt adevărul și nu vor pieri niciodată. De ce nu vor pieri niciodată? Din cerința lui Dumnezeu ca oamenii să fie onești, se poate vedea aspectul esenței lui Dumnezeu, care este credincioasă, care a existat din timpuri imemoriale și va continua să existe pentru totdeauna. Nu se va schimba din cauza modificărilor legate de timp, geografie sau de spațiu; esența lui Dumnezeu va exista pentru totdeauna. Care este motivul pentru această existență eternă a esenței lui Dumnezeu? Pentru că este un lucru pozitiv și esența pe care o are Creatorul; ea nu va trece niciodată și va fi, pentru totdeauna, adevărul. Dacă tu experimentezi toate aceste adevăruri exprimate de Creator și le actualizezi în ființa ta, le pui pe toate în practică și le trăiești, nu vei fi atunci capabil să trăiești ca o persoană? Nu va avea valoare să trăiești? Ai fi abandonat? Experimentând și trăind toate adevărurile pe care Dumnezeu ți le-a acordat – nu este aceasta scăparea ta? Numai această cale îi poate permite omenirii să supraviețuiască. Dacă oamenii nu pot accepta adevărul și nu iau calea urmăririi adevărului, în cele din urmă, vor pieri și vor fi distruși. Ai putea spune: „Nu trăiesc foarte bine acum?” Dacă însă nu ai obținut adevărul, mai devreme sau mai târziu, vei fi eliminat. „Cerul și pământul vor trece, însă cuvintele Mele nu vor trece”; această frază are o semnificație atât de profundă și este, de asemenea, cel mai mare avertisment pentru oameni. Numai cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și numai dacă accepți adevărul poți rămâne ferm. Adică, dacă tu mănânci și bei cuvântul lui Dumnezeu, îl pui în practică și trăiești o oarecare aparență a umanității, nu vei fi eliminat. Aici se află valoarea cuvintelor lui Dumnezeu! Așadar, pot fi cuvintele lui Dumnezeu viața unei persoane? La ce se referă viața aici? Înseamnă că tu poți trăi, ești mântuit. Dacă accepți aceste cuvinte, le înțelegi și le pui în practică, devii o persoană vie în ochii lui Dumnezeu. Dacă nu ești o persoană onestă, ci una vicleană, ești doar un cadavru ambulant în ochii lui Dumnezeu, o persoană moartă și, ca toate lucrurile, vei pieri. Tot ce nu ține de cuvintele lui Dumnezeu sau de adevăr, fie că este material sau imaterial, va pieri atunci când Dumnezeu va schimba era și va reînnoi lumea. Numai cuvintele lui Dumnezeu nu vor pieri și nici toate lucrurile legate de cuvintele Sale nu vor pieri. Atât de important este să practici cuvintele lui Dumnezeu!

Oamenii știu că practicarea și experimentarea cuvintelor lui Dumnezeu este importantă, dar ei trebuie să aibă și o cale de practică. Aceasta este calea de intrare în viață și trebuie să îi acorde importanță în inimile lor și să o experimenteze în fiecare zi. Dacă ești mereu îngrijorat că nu ai o mărturie bazată pe experiență și îți e teamă că într-o zi vei fi eliminat, atunci aceasta este o problemă. Cei care nu iubesc adevărul nu practică și nu experimentează niciodată cuvintele lui Dumnezeu. Acest lucru nu e doar din cauza faptului că nu au credință; se întâmplă, în principal, pentru că sunt instigați de natura Satanei. Vrei doar să primești binecuvântări, dar nu iubești adevărul; dacă ești stăpânit de acest motiv, nu poate exista vreun rezultat bun pentru tine. Așadar, ce ar trebui să faci? Cu siguranță, nu-l poți lăsa să se răspândească necontrolat în tine; trebuie să cauți adevărul și să reflectezi asupra ta: „De ce nu practic adevărul? De ce mă îngrijorez mereu că voi fi eliminat? Această stare nu este corectă, trebuie să o rezolv.” Nu este un progres să știi să cauți adevărul și să îți rezolvi problemele? Acesta este un lucru bun. Oamenii care nu știu să își rezolve problemele sunt amorțiți, imbecili, răzvrătiți și intransigenți. Unii știu că aceasta este o problemă și, totuși, nu încearcă să o rezolve. Se gândesc: „Nu este normal să gândesc așa? De ce trebuie să-mi înlătur intenția de a primi binecuvântări? Dacă o rezolv, voi pierde.” Nu este acest lucru intransigență? Unii oameni sunt amorțiți; nu își dau seama că dorința de a primi binecuvântări este o problemă legată de intenții și de fire. Ei se gândesc: „Nu este normal ca oamenii care cred în Dumnezeu să vrea să fie binecuvântați? A avea această intenție nu constituie o problemă.” Sunt corecte astfel de gânduri și opinii? Dacă intenția cuiva de a primi binecuvântări nu este rezolvată, iar firea sa coruptă nu este curățită, poate el să se supună cu adevărat lui Dumnezeu? Care sunt consecințele traiului după o fire coruptă? Este ca atunci când cineva nu se simte bine; știe că va răci, așa că va găsi repede un medicament pe care să-l ia. Alții, însă, sunt amorțiți; nici măcar nu știu că au vreo inflamație. Ei doar merg spunându-le oamenilor că nu s-au simțit bine în ultima vreme, fără să conștientizeze că experimentează primele semne ale unei răceli și nu o iau în serios. Ba chiar unii oameni se gândesc: „Este doar o răceală; ce rău poate face?” Ar trebui să bea apă, dar nu o fac, ar trebui să ia medicamente, dar nici asta nu fac; pur și simplu se țin tare. Drept urmare, răcesc și sunt bolnavi timp de câteva zile, ceea ce îi face să rămână în urmă cu destule chestiuni. Oamenii își tratează diferitele stări cu aceeași atitudine cu care își tratează bolile. Unii pot rezolva rapid probleme minore, dar nu le rezolvă deloc pe cele majore. Amânând în acest mod, firea lor coruptă rămâne nerezolvată, ceea ce duce la lipsa intrării în viață și la o pierdere pentru viața lor. Nu reprezintă oare acest fapt nesăbuință și ignoranță? Oamenii care sunt prea nesăbuiți nu pot obține adevărul și sfârșesc prin a-și pierde viața. Crezând în Dumnezeu în felul acesta, ei nu vor putea primi niciodată mântuirea din partea lui Dumnezeu.

Urmărirea adevărului trebuie să înceapă cu auto-reflecția și autocunoașterea. Indiferent de situația cu care se confruntă o persoană, aceasta trebuie să reflecteze întotdeauna asupra stării sale lăuntrice, identificând și înlăturându-și orice gânduri și opinii greșite sau stări de răzvrătire pe care le are. După o perioadă de timp, atunci când se va confrunta cu o circumstanță sau un eveniment diferit, va dezvolta unele opinii și stări incorecte și va trebui să caute adevărul pentru a le rezolva. Reflectând continuu asupra propriei persoane, ajungând să se cunoască pe sine și înlăturându-și neîncetat opiniile incorecte și stările de răzvrătire, firea coruptă a unei persoane se va dezvălui din ce în ce mai puțin, iar ei îi va fi ușor să practice adevărul. Acesta este procesul de creștere în viață. Indiferent de situația cu care se confruntă, trebuie să caute adevărul și, indiferent ce intenționează sau plănuiește cineva, ceea ce este în conformitate cu adevărul trebuie să fie respectat, iar ceea ce nu este în concordanță cu adevărul trebuie suprimat. În plus, oamenii trebuie să aspire la dreptate și trebuie să depună eforturi pentru adevăr, pentru cunoașterea lui Dumnezeu și pentru a-I împlini cerințele. În acest fel, ei își pot descoperi mai des neajunsurile și manifestările corupte și pot ajunge să aibă o inimă care tânjește după adevăr. După ce experimentează în acest mod o perioadă de timp, vor putea înțelege unele dintre adevăruri, iar credința lor în Dumnezeu va deveni din ce în ce mai mare. Fără a avea o astfel de cale de practică, nu se poate spune că cineva practică adevărul. Dacă cineva care trăiește într-o fire coruptă nu examinează dacă vorbele și acțiunile sale sunt conforme cu adevărul sau contravin principiilor, ci, în schimb, verifică doar dacă a încălcat legea sau a comis infracțiuni și atât, fără să acorde atenție firii lui corupte și fără să îi pese în vreun fel de starea lui de răzvrătire – și chiar dacă în exterior poate că nu a încălcat legea sau nu a comis infracțiuni, adevărul este că trăiește în continuare într-o fire coruptă, sub puterea Satanei – atunci, o astfel de persoană nu a trăit adevărul-realitate și nu este cineva care va primi mântuirea. Atunci când trăiesc câteva decenii în lume și pot înțelege lucrurile lumești, oamenii se cred inteligenți, infailibili și extraordinari, dar în prezența adevărului, toate ființele umane corupte sunt nesăbuite și debile mintal, la fel cum oamenii nesemnificativi vor fi pentru totdeauna niște copii în fața lui Dumnezeu. Să urmărești să primești mântuirea nu este o chestiune simplă; necesită înțelegerea multor adevăruri, creșterea până la o anumită statură, voință, un mediu adecvat și practicarea treptată a adevărului. În acest fel, credința unui om va fi cultivată încetul cu încetul, iar îndoielile și neînțelegerile lui legate de Dumnezeu vor fi din ce în ce mai puține. Pe măsură ce îndoielile și neînțelegerile lui despre Dumnezeu se diminuează, credința lui crește, iar atunci când se va confrunta cu situații, va putea căuta adevărul. Când va înțelege adevărul, îl va putea practica, va avea din ce în ce mai puține lucruri negative și pasive, va avea mai multe lucruri pozitive și bune, iar momentele în care va putea să practice adevărul și să se supună lui Dumnezeu se vor înmulți. Asta înseamnă să ai adevărul-realitate. Nu indică acest fapt că s-a maturizat? Că inima lui a devenit din ce în ce mai rezistentă? La ce se referă rezistența? Este atunci când o persoană are credință adevărată, înțelege adevărul, are capacitatea de a discerne, se poate baza pe Dumnezeu pentru a-și birui trupul, are capacitatea de a-și învinge păcatul, poate rămâne fermă în mărturia sa, se supune cu adevărat lui Dumnezeu, poate suferi și plăti un preț pentru a practica adevărul, își poate îndeplini cu loialitate datoria și are hotărârea de a urmări adevărul și de a căuta să fie desăvârșită. Nu indică aceasta o îmbunătățire continuă? În acest fel, omul poate porni pe calea urmăririi adevărului și a desăvârșirii. Nicio circumstanță sau dificultate nu va putea să copleșească o astfel de persoană sau să o împiedice să-L urmeze pe Dumnezeu. Aceasta este o persoană pe care Dumnezeu o binecuvântează cel mai mult, o persoană pe care Dumnezeu speră să o câștige.

În ce stare vă aflați în prezent? (Uneori, când întâmpinăm dificultăți, devenim întrucâtva negativi, dar suntem capabili să ne ridicăm și să încercăm să le depășim.) A avea statură înseamnă a fi capabil să iei inițiativa de a depăși dificultățile atunci când devii conștient de ele. Să știi că ai dificultăți și totuși să nu acționezi pentru a le depăși sau pentru a reacționa la ele, să fii însoțit de o stare negativă, să îți realizezi datoria într-un mod pasiv și superficial – aceasta este starea obișnuită și tipică. Există ceva și mai rău, și anume să nu știi ce fel de persoană ești și să nu știi în ce fel de stare te afli – să nu știi dacă starea ta este bună sau rea, corectă sau greșită, negativă sau pozitivă. Acesta este cel mai supărător lucru. O astfel de persoană nu cunoaște în amănunt problemele intrării sale în viață, cu atât mai puțin de unde să înceapă să practice adevărul. Are doar entuziasm, dar nu înțelege niciun adevăr, nu are niciun discernământ și nu poate vorbi despre nicio mărturie bazată pe experiență. Când va putea o astfel de persoană să depună o mărturie răsunătoare pentru Dumnezeu? Unii oameni pot rosti o mulțime de cuvinte și doctrine, dar dacă îi întrebi: „Ești martor pentru Dumnezeu?”, ei nici măcar nu știu. Cred că își fac datoria cu loialitate, fără vreo superficialitate. Consideră că totul despre ei este bun și că sunt mai buni decât alți oameni în toate privințele. Atunci când alții sunt slabi, chiar îi admonestează: „De ce ești slab? Haide, iubește-L pe Dumnezeu! Am ajuns deja în acest moment și tu ești încă slab?” În mod clar, o astfel de persoană nu are nicio realitate; nu înțelege stările normale și procesul de schimbare a vieții-firi cuiva. Doar repetă zicale auzite frecvent, cum ar fi: „Nu este momentul să fii slab!” și „Încă te mai preocupă familia ta acum?”, folosind astfel de doctrine pentru a-i îndemna pe alții și pentru a le ține o predică, fără a rezolva absolut nicio problemă practică. Să nu fii capabil să îți percepi propria stare și să nu te cunoști cu adevărat este cea mai evidentă manifestare a unei staturi imature. Să nu fii capabil să practici adevărul și, în schimb, să respecți doar niște reglementări este un indiciu al unei staturi imature. Dorința de a-ți îndeplini datoria și de a face lucrurile bine, dar fără să știi ce principii să urmezi, și de a face lucrurile doar în funcție de propriile preferințe este un indiciu al unei staturi imature. Să asculți mărturiile bazate pe experiență ale altora și să nu fi capabil să le discerni și nici să poți spune clar ce beneficii ar trebui să obții de pe urma acestora sau ce învățăminte ar trebui să tragi este un indiciu al unei staturi imature. Să nu fii capabil să experimentezi și să practici cuvântul lui Dumnezeu și să nu știi ce înseamnă să Îl preamărești și să-L mărturisești pe Dumnezeu – toate acestea sunt semne ale unei staturi imature. În ce stadiu vă aflați acum? (Tindem mai des să fim negativi.) Această situație indică și mai mult o statură imatură. Oamenii care sunt prea nesăbuiți și ignoranți nu au nicio statură. Doar atunci când pot înțelege multe adevăruri, pot discerne lucrurile, își pot rezolva problemele, au mai puține stări negative și mai multe stări normale, își pot asuma poveri grele și îi pot călăuzi și aproviziona pe ceilalți, vor avea cu adevărat statură. Trebuie să depui efort pentru adevăr; cu cât te străduiești, cu atât vei crește mai mult. Dacă nu depui eforturi, nu vei crește și chiar ai putea regresa. Pentru a crede în Dumnezeu, trebuie să trăiești conform adevărului; înțelegând mai mult adevărul, vei obține statură. Dacă nu înțelegi adevărul, nu vei avea statură. Când vei începe să cauți adevărul și vei fi capabil să îți rezolvi singur problemele, statura ta va fi crescut.

15 octombrie 2017