Despre ce aspect al adevărului vă doriți cel mai mult să auziți astăzi? Vă voi oferi câteva subiecte dintre care să alegeți și putem avea părtășie despre oricare vreți. Iată prima întrebare: cum te cunoști pe tine însuți? Care este calea de a te cunoaște pe tine însuți? De ce ar trebui să te cunoști pe tine însuți? A doua întrebare este: conform căror lucruri au trăit oamenii în toți anii lor de credință în Dumnezeu? Ai trăit conform cuvântului lui Dumnezeu și adevărului sau ai trăit conform unor firi și filosofii satanice? Ce comportament demonstrează că trăiești conform cuvântului lui Dumnezeu și conform adevărului? Dacă trăiești conform unor firi și filosofii satanice, cum se va manifesta și se va dezvălui corupția ta? A treia întrebare este: ce este o fire coruptă? Am discutat anterior despre șase aspecte ale firilor corupte, așa că voi vorbi despre ce stări sunt manifestările specifice ale acestor firi corupte. Acum este alegerea voastră. Care întrebare o înțelegeți cel mai puțin, dar vreți să o înțelegeți cel mai mult și vi se pare cel mai greu de priceput? (Alegem a doua întrebare.) Atunci vom avea părtășie despre acest subiect. Chibzuiți o clipă. Conform căror lucruri au trăit oamenii în toți anii lor de credință în Dumnezeu și ce aspecte implică acest subiect? Punctul principal al acestei propoziții este cuvântul „căror”. Ce este inclus în sfera acestui „căror”? Care parte din acest cuvânt o puteți înțelege? Lucrurile pe care le considerați a fi cele mai importante, care ar trebui să fie practicate atunci când credeți în Dumnezeu și pe care ar trebui să le aibă ființele umane se încadrează în sfera acestui cuvânt „căror”. Toate lucrurile cu care intrați în contact în viața de zi cu zi, toate lucrurile pe care calibrul și capacitatea voastră de a pricepe vă permit să le înțelegeți, pe care le considerați pozitive, pe care le considerați apropiate și aliniate adevărului, pe care le considerați a fi realitatea lucrurilor pozitive și pe care le considerați a fi conform intențiilor lui Dumnezeu, sunt lucrurile conform cărora ați trăit în timp ce L-ați urmat pe Dumnezeu și v-ați îndeplinit datoria în acești ani, așa că le putem scoate la lumină și putem avea părtășie despre ele. La ce vă puteți gândi? (Consider că, în credința mea în Dumnezeu, trebuie doar să sufăr, să plătesc un preț și să obțin rezultate în datoria mea pentru a obține mântuirea de la Dumnezeu.) Acest punct de vedere este un lucru pe care tu îl consideri pozitiv. Atunci care este diferența dintre acest punct de vedere și cel al lui Pavel? Nu este aceeași esență? (Ba da, este.) Esența este aceeași. Nu este esența acestui punct de vedere doar o închipuire? (Ba da.) De-a lungul anilor, tu ai trăit conform acestei închipuiri și conform lucrurilor pe care le crezi corecte. Te-ai bazat pe aceasta și pentru a crede în Dumnezeu, a-ți îndeplini datoria și a trăi viața bisericească. Aceasta este o situație. În primul rând, trebuie să confirmi dacă gândurile și părerile tale sunt corecte și dacă au o bază în cuvântul lui Dumnezeu. Dacă tu crezi că sunt corecte, că au o bază și că ceea ce faci înseamnă a practica adevărul, dar, de fapt, te înșeli, atunci acesta este lucrul despre care vom discuta în părtășia noastră de astăzi.

Cel mai simplu mod de a avea părtășie despre aspectul adevărului privind care este, mai exact, lucrul conform căruia au trăit oamenii este să începeți cu un subiect pe care toată lumea îl poate înțelege, cazul lui Pavel, și apoi să îl raportați la propriile voastre stări. De ce să discutăm despre Pavel? Majoritatea oamenilor știu povestea lui Pavel. Ce povești sau subiecte despre Pavel există în Biblie? De exemplu, care sunt dictoanele celebre ale lui Pavel sau care sunt caracteristicile, personalitatea și talentele sale? Spuneți-Mi. (Pavel a fost educat de un învățător al Legii, Gamaliel, ceea ce i-a adus un renume, echivalent cu absolvirea unei universități de prestigiu.) În termeni moderni, Pavel a fost un student la teologie care a absolvit o școală prestigioasă de teologie. Acesta este primul subiect relativ reprezentativ despre Pavel, referitor la formarea, nivelul de educație și starea lui socială. Cât privește cel de-al doilea subiect, care este cel mai bine cunoscut dicton al lui Pavel? [„M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății” (2 Timotei 4:7-8).] Aceasta este motivația pentru toată zbaterea sa. În termeni moderni, Pavel a suferit și a plătit prețul, a lucrat și a predicat Evanghelia, dar motivația sa a fost aceea de a obține o cunună. Acesta este cel de-al doilea subiect. Poți continua. [Pavel a spus: „Pentru mine a trăi este Hristos, iar a muri este un câștig” (Filipeni 1:21).] Acesta este, de asemenea, unul dintre dictoanele clasice ale lui Pavel. Acesta este al treilea subiect. Tocmai am menționat trei subiecte. Primul a fost că Pavel a fost elevul învățătorului legii Gamaliel, echivalentul unui absolvent de seminar din zilele noastre. Cu siguranță, față de oamenii de rând, era erudit într-ale Bibliei. Ca absolvent al unei asemenea școli, Pavel avea cunoștințe despre Vechiul Testament. Aceasta era educația pe care o avea Pavel. Cum i-a influențat aceasta predicarea și aprovizionarea viitoare a bisericilor? Se poate să fi avut unele beneficii, dar a provocat vreun rău? (Da, a provocat rău.) Oare învățătura teologică se aliniază cu adevărul? (Nu, nu se aliniază.) Învățătura teologică reprezintă numai lucruri prefăcute, numai teorie goală. Nu este practică. Și care a fost cel de-al doilea subiect? (Pavel a spus: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății.”) Pavel a trăit conform acestor cuvinte; le-a urmărit. Am putea spune, atunci, că acestea au fost intenția și scopul lui Pavel în suferința sa, în prețul pe care l-a plătit? (Da.) Dacă este să ne exprimăm mai clar, intenția sa a fost să fie răsplătit, ceea ce înseamnă că și-a dus la capăt alergarea, a plătit prețul și a luptat lupta cea bună pentru a da aceste lucruri în schimbul unei cununi a dreptății. Acest lucru arată că anii de urmărire ai lui Pavel au avut scopul de a fi răsplătit și de a obține o cunună a dreptății. Dacă nu ar fi fost aceasta intenția și scopul său, oare ar fi putut să îndure atâta suferință și să plătească un asemenea preț? Ar fi putut să facă lucrarea pe care a făcut-o și să plătească prețul pe care l-a plătit prin meritul propriilor calități morale, ambiții și dorințe? (Nu.) Să presupunem că Domnul Isus i-ar fi spus înainte: „Când am lucrat pe pământ, M-ai persecutat. Oamenii ca tine sunt pedepsiți și blestemați. Indiferent ce faci, nu poți răscumpăra asemenea greșeli; oricât de mult te-ai căi, nu te voi mântui.” Ce fel de atitudine ar fi avut Pavel? (L-ar fi abandonat pe Dumnezeu și ar fi încetat să mai creadă.) Nu numai că nu ar fi crezut în Dumnezeu, dar L-ar fi respins pe Dumnezeu, ar fi negat că Domnul Isus este Hristos și ar fi respins existența lui Dumnezeu în ceruri. Deci, conform căror lucruri a trăit Pavel? Nu Îl iubea sincer pe Dumnezeu și nu era cineva care I se supunea, așa că de ce a reușit să continue să predice Evanghelia în ciuda atâtor necazuri? Este corect să spunem că principalul său sprijin a fost dorința sa de a primi binecuvântări; asta i-a dat puterea. De asemenea, atunci când Pavel văzuse marea lumină a lui Dumnezeu pe drumul spre Damasc, fusese orbit. Se aruncase la pământ, tremurând din toate încheieturile. Simțise măreția și grozăvia lui Dumnezeu și se temea că Dumnezeu îl va distruge, așa că nu a îndrăznit să refuze însărcinarea dată de Dumnezeu. Trebuia să continue să predice Evanghelia, oricât de mari ar fi fost greutățile. Nu ar fi riscat să lenevească. Aceasta a fost o parte din motiv. Cea mai mare parte din motiv, însă, a fost dorința lui excesivă de a fi binecuvântat. Ar fi procedat, oare, astfel fără dorința de a fi binecuvântat, fără acea rază de speranță? Cu siguranță că nu. Al treilea subiect a fost că Pavel a mărturisit că, pentru el, a trăi înseamnă hristos. Să ne uităm mai întâi la lucrarea lui Pavel. Avea o mulțime de cunoștințe despre religie; avea un anumit renume și o educație destul de specifică. Se poate spune că era mai învățat decât oamenii de rând. Deci, pe ce s-a bazat pentru a-și face lucrarea? (Pe darurile, talentele și cunoștințele sale despre Biblie.) După cum se pare, se poate să fi răspândit Evanghelia și să fi mărturisit despre Domnul Isus, dar a mărturisit doar despre numele Domnului Isus; nu a mărturisit cu adevărat că Domnul Isus este Dumnezeu care Se manifestă și săvârșește lucrări, că Domnul Isus este Dumnezeu Însuși. Așadar, atunci, despre cine a mărturisit cu adevărat Pavel? (A mărturisit despre el însuși. El a spus: „Pentru mine a trăi este Hristos, iar a muri este un câștig.”) Ce presupun cuvintele sale? Că Domnul Isus nu era Hristos, Domnul și Dumnezeu, dar era. Pavel a putut să alerge și să predice astfel datorită intențiilor și ambițiilor sale. Care era ambiția lui? Să-i facă pe toți oamenii, pe cei cărora le propovăduia sau pe cei care auzeau de el, să creadă că el trăia ca hristos și ca dumnezeu. Acesta este un aspect, el trăia conform dorințelor sale. De asemenea, lucrarea lui Pavel se baza pe cunoștințele sale biblice. Toate predicile și cuvintele sale arătau că avea cunoștințe despre Biblie. El nu a discutat despre lucrarea și luminarea de la Duhul Sfânt sau despre adevărurile-realități. Aceste subiecte nu se regăsesc nicăieri în scrisorile sale și cu siguranță nu a avut acest tip de experiență. Pavel nu a mărturisit nicăieri în lucrarea sa despre cuvintele pe care le-a rostit Domnul Isus. Dacă ne referim, de exemplu, la învățătura Domnului Isus privind modul în care oamenii ar trebui să practice mărturisirea și căința sau la numeroasele cuvinte de învățătură pe care Domnul Isus le-a adresat oamenilor, Pavel nu le-a predicat niciodată. Niciuna dintre lucrările lui Pavel nu s-a referit în vreun fel la cuvintele Domnului Isus și tot ceea ce a predicat erau lucruri din învățătura și teoria teologică pe care o studiase. În ce constau acele lucruri din învățătura și teoria teologică? În noțiuni, închipuiri, filosofii și deducții umane, precum și experiențe și lecții pe care oamenii le sintetizează și așa mai departe. Pe scurt, toate acele lucruri apar din gândirea umană și reflectă gânduri și păreri umane; nimic din toate acestea nu reprezintă adevărul și cu atât mai puțin este în concordanță cu adevărul. Toate acestea sunt în contradicție cu adevărul.

După ce ați ascultat exemplul lui Pavel, comparați-vă cu el. Cât privește subiectul despre care vorbim astăzi, „Conform căror lucruri au trăit oamenii în toți anii lor de credință în Dumnezeu”, vă aduce acesta aminte de unele dintre stările și comportamentele voastre? (Mă face să mă gândesc la faptul că eu cred că, dacă nu voi avea niciodată o familie, dacă nu voi trăda niciodată însărcinarea dată de Dumnezeu, dacă nu mă voi plânge lui Dumnezeu când voi trece prin mari încercări, în cele din urmă, Dumnezeu nu mă va lăsa să mor.) Asta înseamnă să trăiești prin dorințe, ceea ce se apropie oarecum de subiectul părtășiei de astăzi și se referă la o stare reală. Este un punct de vedere asupra urmăririi practice în viața reală. Altceva? (Eu am următorul punct de vedere: consider că, atât timp cât Îl urmez pe Dumnezeu până la capăt în credința mea, cu siguranță voi fi binecuvântat și voi obține un final și o destinație minunată.) O mulțime de oameni gândesc la fel, nu-i așa? Practic, este un punct de vedere cu care toată lumea poate fi de acord într-o oarecare măsură. Are cineva un punct de vedere diferit? Să-l auzim. Vă atrag atenția asupra următorului lucru: unii cred în Dumnezeu de mulți ani și, pe baza experiențelor proprii, a închipuirilor sau a unor tipuri de experiențe și a unor exemple pe care le-au obținut citind cărți spirituale, rezumă unele abordări legate de practică, precum modul în care credincioșii în Dumnezeu ar trebui să acționeze pentru a deveni spirituali, cum ar trebui să acționeze pentru a practica adevărul și așa mai departe. Ei cred că așa practică adevărul și că, procedând astfel, pot împlini intențiile lui Dumnezeu. De exemplu, când unii suferă din cauza bolii, această chestiune impune căutarea intenției lui Dumnezeu și a adevărului. Acesta este unul dintre principalele lucruri pe care credincioșii în Dumnezeu ar trebui să le știe, dar cum practică ei? Spun astfel: „Această boală a fost orchestrată de Dumnezeu, iar eu trebuie să trăiesc prin credință, așa că nu voi lua medicamente, nu voi face injecții și nu voi merge la spital. Ce părere ai despre credința mea? Este puternică, nu-i așa?” Are credință acest tip de persoană? (Da.) Sunteți de acord cu acest punct de vedere și așa practicați și voi. Credeți că, dacă sunteți bolnavi, a nu face injecții, a nu lua medicamente sau a nu merge la doctor este echivalent cu practicarea adevărului pentru a împlini intențiile lui Dumnezeu. Deci, pe ce bază spuneți că aceasta înseamnă că practicați adevărul? Este corect să practicați astfel? Care este baza? Ați văzut să fie validată? Nu sunteți siguri. Din moment ce nu știți dacă acest lucru este sau nu în conformitate cu adevărul, de ce insistați să practicați astfel? Dacă sunteți bolnavi, continuați doar să vă rugați lui Dumnezeu, nu faceți injecții, nu luați medicamente, nu mergeți la doctor și doar vă bazați în sinea voastră pe Dumnezeu și vă rugați lui Dumnezeu, cerându-I să vă scape de această boală sau lăsându-vă la mila Lui – este corect să practicați astfel? (Nu.) Credeți abia acum că este incorect sau v-ați dat seama de acest lucru înainte? (În trecut, când mă îmbolnăveam, consideram că a merge la doctor sau a lua medicamente era o metodă externă și o expresie a necredinței, așa că mă bazam pe rugăciune sau pe alte metode pentru a rezolva problema.) Implică aceasta că, dacă Dumnezeu îți dă o boală, iar tu mergi să îți fie vindecată, atunci Îl trădezi pe Dumnezeu și te supui rânduielilor Lui pentru tine? (Acesta a fost punctul meu de vedere.) Așadar, credeți că acest punct de vedere este corect sau greșit? Sau încă sunteți confuzi și nu știți dacă este corect sau greșit și credeți că, la urma urmei, așa ați procedat întotdeauna și nimeni nu v-a spus că este greșit, nu vă simțiți vinovați pentru asta, așa că practicați în continuare astfel? (Întotdeauna am practicat astfel și nu am simțit nimic anume.) Atunci vă simțiți puțin confuzi că faceți acest lucru? Să lăsăm la o parte dacă aveți dreptate sau nu, dar putem fi siguri de cel puțin un lucru, și anume că a practica astfel nu este în acord cu adevărul. Pentru că, dacă ar fi fost în acord cu adevărul, ați fi știut cel puțin ce adevăr-principiu urmați și sub incidența cărui principiu se încadrează această practică. Când însă analizăm acum acest lucru, vedem că oamenii acționează astfel pe baza închipuirilor proprii. Este o constrângere pe care și-o impun singuri. În plus, oamenii și-l impun drept standard pentru ei înșiși în baza închipuirilor proprii, considerând că ar trebui să procedeze astfel când sunt bolnavi, însă nu știu exact ce le cere Dumnezeu sau ce intenționează El. Ei acționează doar conform unei metode pe care și-o închipuie și pe care o stabilesc ei înșiși, fără să știe ce rezultat vor obține comportându-se astfel. Conform căror lucruri trăiesc oamenii atunci când sunt în această stare? (Conform închipuirilor proprii.) Există o noțiune în cadrul acestor închipuiri? Care este noțiunea lor? (Că pot câștiga aprobarea lui Dumnezeu practicând astfel.) Aceasta este o noțiune. Este aceasta înțelegerea corectă a problemei? (Nu.) Aici avem o definiție și un rezultat: când trăiești conform unei asemenea noțiuni și închipuiri, nu practici adevărul.

Până în acest moment, vă veți fi gândit destul de mult la subiectul „Pe ce anume se bazează oamenii ca să trăiască?” și știți mai mult sau mai puțin despre ce se va avea părtășie în acesta. Așadar, haideți să discutăm despre câteva tipuri de stări. Ascultați cu atenție și meditați în timp ce ascultați. De ce să meditați? Ca să comparați stările despre care vorbesc cu stările voastre, să le pricepeți și să aflați că aveți aceste tipuri de stări și probleme, iar apoi să căutați adevărul pentru a le remedia, străduindu-vă să trăiți conform adevărului, în loc să trăiți conform diverselor lucruri care nu au nicio legătură cu acesta. „Pe ce anume se bazează oamenii ca să trăiască?” este un subiect care abordează o mulțime de lucruri, așa că haideți să începem cu darurile. Unii oameni pot vorbi clar și elocvent. În interacțiunea și discuțiile cu ceilalți, sunt volubili, buni oratori și în special ageri la minte. În orice situație, ei știu exact ce trebuie să spună. În casa lui Dumnezeu, își îndeplinesc și îndatoririle cu oratoria și istețimea lor. Cuvintele lor false și mieroase transformă problemele obișnuite în non-probleme. Ei par capabili să rezolve o mulțime de probleme. Cu mintea lor strălucită, îmbinată cu experiența lor în societate și cu perspicacitatea lor, își pot da seama ce se petrece în legătură cu orice lucru obișnuit care li se întâmplă; este nevoie doar să spună câteva cuvinte pentru a rezolva problema. Ceilalți îi admiră, spunându-și: „Ei pot rezolva lucrurile atât de ușor. Oare eu de ce nu pot?” De asemenea, se simt foarte mulțumiți de ei înșiși și își spun: „Iată, Dumnezeu mi-a dat această elocvență și volubilitate, această minte inteligentă, această perspicacitate și această capacitate de a reacționa rapid, așa că nu există nimic cu care să nu mă descurc!” Și aici apare problema. Cineva care este volubil și isteț își poate folosi talentele și abilitățile pentru a îndeplini unele îndatoriri și, în timp ce-și face datoria, rezolvă unele probleme sau face câteva lucruri pentru casa lui Dumnezeu, dar, dacă examinezi în detaliu tot ceea ce face, doar vei rămâne cu un semn de întrebare: oare tot ceea ce face este în acord cu adevărul, este în acord cu adevărurile-principii și împlinește intențiile lui Dumnezeu? Adesea, astfel de oameni nu înțeleg adevărul sau cum să acționeze în conformitate cu adevărul, dar își îndeplinesc, totuși, îndatoririle. Însă, indiferent cât de bine își îndeplinesc îndatoririle, pe ce se bazează? Care este punctul de plecare al îndeplinirii îndatoririlor lor? Gândirea, perspicacitatea și oratoria lor. Există o astfel de persoană printre voi? (Da.) Oare persoana care trăiește conform minții sale, conform IQ-ului ridicat sau conform volubilității și oratoriei sale știe dacă ceea ce face este în acord cu adevărurile-principii? (Nu.) Aveți principii când acționați? Sau, cu alte cuvinte, când acționați, o faceți conform filosofiilor satanice, conform propriei istețimi, inteligențe și înțelepciuni, sau o faceți conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărurilor-principii? Dacă acționați mereu conform filosofiilor satanice, conform preferințelor și ideilor proprii, atunci acțiunile voastre nu au principii. Dacă însă puteți căuta adevărul și acționa conform cuvintelor lui Dumnezeu, conform adevărurilor-principii, asta înseamnă să acționați în baza principiilor. Există ceva în modul în care vorbiți și acționați acum care să fie contrar adevărului? Vă opuneți principiilor? Când o faceți, vă dați seama de acest lucru? (Uneori.) Ce faceți în acele momente? (Ne rugăm lui Dumnezeu, ne întărim hotărârea de a ne căi și Îi jurăm lui Dumnezeu că nu vom mai acționa niciodată în acel mod.) Și, data viitoare când vi se întâmplă ceva asemănător, acționați din nou în acel mod și vă întăriți din nou hotărârea? (Da.) Întotdeauna recurgeți din nou la această metodă ori de câte ori vi se întâmplă ceva – ei bine, odată ce hotărârea vă este întărită, chiar puneți adevărul în practică? Chiar acționați principial? Vă este clar acest lucru? Mulți oameni nu caută adevărul atunci când li se întâmplă ceva, ci trăiesc conform propriilor metode mărunte, conform darurilor lor. Oare a fi inteligent și elocvent este singurul dar care există? Cum altfel se manifestă viața conform darurilor? De exemplu, unora le place foarte mult să cânte și pot cânta un cântec întreg după ce îl ascultă de două sau trei ori. Prin urmare, ei au îndatoriri în acest domeniu și cred că această datorie le este dată de Dumnezeu. Acest sentiment este corect și exact. De-a lungul anilor, ei învață multe imnuri și, cu cât cântă mai mult, cu atât devin mai buni. Cu toate acestea, există o problemă de care nu sunt conștienți. Care este aceasta? Ei cântă din ce în ce mai bine și consideră că acest dar este viața lor. Nu este greșit? Ei trăiesc în fiecare zi conform darului lor și, deoarece cântă imnuri în fiecare zi, cred că au câștigat viața, dar nu este aceasta doar o iluzie? Chiar dacă ești emoționat de cântec, chiar dacă unii se bucură și alții beneficiază de asta, poate acest lucru să dovedească faptul că ai câștigat viața? Este greu de spus. Depinde de cât de mult înțelegi adevărul, dacă îl poți practica, dacă ai principii în acțiunile și datoria ta și dacă ai o mărturie reală bazată pe experiență. Doar din aceste aspecte poți judeca dacă oamenii dețin adevărurile-realități. Dacă dețin adevărurile-realități, ei sunt cei care au viață, în special cei care pot să aibă frică de Dumnezeu și să se ferească de rău, precum și cei care pot să-L iubească pe Dumnezeu și să I se supună cu adevărat. Dacă o persoană are daruri și talente și, de asemenea, obține rezultate bune în datoria sa, dar nu urmărește adevărul și trăiește doar prin darurile sale, își etalează calificările și nu ascultă de nimeni, poate să aibă viața? Cheia pentru a afla dacă cineva are viață sau nu este dacă deține adevărurile-realități. Cum poate o persoană cu talente și daruri să dobândească adevărul? Cum poate trăi fără să se bazeze pe daruri? Cum poate scăpa de un astfel de trai? Ar trebui să caute adevărul. În primul rând, ar trebui să cunoască în mod clar diferența dintre ce sunt darurile și ce este viața. Când cineva are un dar sau un talent înseamnă că este în mod inerent mai bun la ceva sau excelează într-un anumit fel în comparație cu alții. De exemplu, este posibil să reacționezi un pic mai rapid decât alții, să înțelegi ceva un pic mai rapid decât alții, să-ți fi însușit anumite abilități profesionale sau să fii un vorbitor elocvent și așa mai departe. Acestea sunt daruri și talente pe care le poate avea o persoană. Dacă ai anumite talente și puncte forte, modul în care le înțelegi și le gestionezi este foarte important. Să crezi că ești de neînlocuit pentru că nimeni altcineva nu are talentele și darurile tale și că practici adevărul dacă te folosești de darurile și talentele tale pentru a-ți îndeplini datoria – este corect sau greșit acest punct de vedere? (Greșit.) De ce spuneți că este greșit? Ce sunt, mai exact, talentele și darurile? Cum ar trebui să le înțelegeți, să le folosiți și să le gestionați? De fapt, indiferent de darul sau talentul pe care îl aveți, nu înseamnă că dețineți adevărul și viața. Dacă oamenii au anumite daruri și talente, este potrivit ca ei să îndeplinească o datorie care necesită folosirea acestor daruri și talente, dar asta nu înseamnă că ei practică adevărul și nici că fac lucrurile conform principiilor. De exemplu, dacă te-ai născut cu un dar pentru a cânta, capacitatea ta de a cânta reprezintă practicarea adevărului? Înseamnă că tu cânți conform principiilor? Nu înseamnă asta. Să presupunem, de exemplu, că ai un talent înnăscut pentru cuvinte și că ești un bun scriitor. Dacă nu înțelegi adevărul, poate scriitura ta să fie conform adevărului? Înseamnă neapărat că ai o mărturie bazată pe experiență? (Nu, nu înseamnă asta.) Prin urmare, darurile și talentele sunt diferite de adevăr și nu pot fi comparate. Indiferent ce dar ai, dacă nu urmărești adevărul, nu îți vei îndeplini bine datoria. Unii oameni își etalează adesea darurile și, în general, consideră că sunt mai buni decât alții, așa că îi disprețuiesc pe ceilalți și nu sunt dispuși să coopereze cu alții când își îndeplinesc îndatoririle. Vor să fie mereu la conducere, și, din această cauză, încalcă adesea principiile când își îndeplinesc îndatoririle și nici nu le este prea eficientă lucrarea. Darurile i-au făcut aroganți și neprihăniți de sine, i-au făcut să îi disprețuiască pe ceilalți și să considere mereu că sunt mai buni decât ceilalți și că nimeni nu este la fel de bun ca ei, iar din această cauză devin îngâmfați. Nu cumva acești oameni au fost ruinați de darurile lor? Ba chiar așa s-a întâmplat. Oamenii cu daruri și talente au toate șansele să fie aroganți și neprihăniți de sine. Este un lucru foarte periculos să nu urmărească adevărul și să trăiască mereu conform darurilor lor. Indiferent ce datorie îndeplinește o persoană în casa lui Dumnezeu, indiferent ce fel de talent are, dacă nu urmărește adevărul, atunci cu siguranță nu-și va îndeplini datoria. Indiferent de darurile și talentele pe care le are o persoană, ea ar trebui să îndeplinească bine acel tip de datorie. Dacă poate și să înțeleagă adevărul și să facă lucrurile în conformitate cu principiile, atunci darurile și talentele sale vor juca un rol în îndeplinirea acelei datorii. Cei care nu acceptă adevărul, nu caută adevărurile-principii și se bazează doar pe darurile lor pentru a face ceva nu vor obține niciun rezultat din îndeplinirea îndatoririlor personale și riscă să fie eliminați. Iată un exemplu: unii oameni sunt talentați la scris, dar nu înțeleg adevărul și nu există niciun adevăr-realitate în ceea ce scriu. Cum poate acest lucru să-i edifice pe alții? Nu este la fel de eficient ca a vorbi despre mărturia unor oameni needucați, dar care înțeleg adevărul. Mulți oameni trăiesc prin daruri și consideră că sunt personalități utile în casa lui Dumnezeu, dar, spuneți-Mi, dacă nu ajung niciodată să urmărească adevărul, mai sunt ei valoroși? Dacă cineva are daruri și talente, dar îi lipsesc adevărurile-principii, poate îndeplini bine o datorie? Cine discerne și pricepe cu adevărat această problemă va ști cum trebuie tratate darurile și talentele. Ce ar trebui să faci, dacă starea ta este una în care te lauzi mereu cu darurile tale și crezi că deții adevărul-realitate, că ești mai bun decât alții, în timp ce, în sinea ta, îi desconsideri? Trebuie să cauți adevărul; trebuie să discerni esența acțiunii de a te lăuda cu darurile. Nu este oare culmea nesăbuinței și a ignoranței să te lauzi cu darurile? Dacă cineva este elocvent, înseamnă asta că deține adevărul-realitate? Faptul că o persoană are daruri înseamnă că deține adevărul și viața? Cineva care se laudă cu darurile sale, deși nu deține nicio realitate, nu este oare nerușinat? Dacă ar discerne aceste lucruri, nu s-ar mai lăuda. Să vă mai pun o întrebare: care este cea mai mare provocare cu care se confruntă acești oameni care au destul de multe daruri și talente? Aveți experiență în acest sens sau ați fost expuși la așa ceva? (Cea mai mare provocare a lor este că întotdeauna consideră că sunt mai buni decât alții, că sunt buni din toate punctele de vedere. Sunt atât de aroganți și îngâmfați; îi desconsideră pe toți. Unor astfel de oameni nu le este ușor să accepte și să practice adevărul.) Asta e o parte a problemei. Ce altceva? (Le este greu să renunțe la darurile și talentele lor. Ei cred întotdeauna că pot rezolva o mulțime de probleme, folosindu-și darurile și talentele. Pur și simplu nu știu cum să privească lucrurile conform adevărului.) (Oamenii înzestrați cred întotdeauna că pot rezolva singuri totul, așa că, atunci când li se întâmplă ceva, le este greu să se bazeze pe Dumnezeu și nu sunt dispuși să caute adevărul.) Ceea ce spuneți reprezintă purul adevăr, nimic altceva. Oamenii care sunt înzestrați și au talente cred că sunt foarte isteți, că înțeleg totul, dar nu știu că darurile și talentele nu reprezintă adevărul, că aceste lucruri nu au nicio legătură cu adevărul. Când oamenii se bazează pe darurile și închipuirile lor atunci când acționează, gândurile și opiniile acestora sunt adesea contrare adevărului – însă ei nu pot vedea acest lucru și cred în continuare: „Uite ce isteț sunt; am făcut alegeri atât de deștepte! Am luat decizii atât de înțelepte! Niciunul dintre voi nu se poate ridica la nivelul meu.” Trăiesc veșnic într-o stare de narcisism și apreciere de sine. Le este greu să-și liniștească inima și să contemple ceea ce le cere Dumnezeu, ceea ce este adevărul și care sunt adevărurile-principii. Așadar, le este greu să înțeleagă adevărul și, deși îndeplinesc îndatoriri, nu sunt capabili să practice adevărul și astfel, le este, totodată, foarte greu să pătrundă în adevărul-realitate. Pe scurt, dacă o persoană nu poate să urmărească și să accepte adevărul, atunci, indiferent de darurile sau talentele pe care le are, nu va fi capabilă să-și îndeplinească bine datoria – în privința acestui lucru nu poate exista nici cea mai mică îndoială.

Darurile și talentele pot fi considerate similare. Ce talente există? Unii oameni sunt deosebit de pricepuți la un anumit tip de tehnologie. De exemplu, unora le place să meșterească la dispozitive și există persoane foarte pricepute la electronică, care sunt în elementul lor când este vorba de utilizarea acelor coduri interne ale calculatorului sau a programelor pentru calculator. Pot stăpâni aceste lucruri și le pot reține foarte repede – cu alte cuvinte, capacitatea lor de a înțelege și de a memora aceste lucruri este extraordinară. Acesta este un talent. Unii oameni sunt pricepuți la învățarea limbilor străine. Indiferent ce limbă învață, o învață foarte repede, iar memoria lor o depășește pe cea a oamenilor obișnuiți. Unii oameni se pricep la cântat, la dans ori la artă, unii se pricep la machiaj și la actorie, alții se pricep să regizeze și așa mai departe. Indiferent ce fel de talent are, atât timp cât o persoană se implică într-un fel de muncă, acest lucru are legătură cu subiectul: „Pe ce anume se bazează oamenii ca să trăiască.” De ce trebuie să disecăm darurile și talentele omenești? Pentru că oamenilor le place să trăiască bazându-se pe darurile și talentele lor și le consideră drept un capital, o sursă a mijloacelor lor de trai, viață și valoare, scop de urmărit și semnificație a vieții lor. Oamenii simt că le este firesc să se bazeze pe aceste lucruri pentru a trăi și le consideră o parte indispensabilă a vieții omenești. În prezent, aproape toată lumea trăiește în funcție de darurile și talentele sale. Conform cărui fel de daruri trăiește fiecare dintre voi? (Cred că am un dar pentru limbaj. Așa că răspândesc Evanghelia folosind acest dar – când discut cu o persoană care investighează adevărata cale, o pot atrage aproape și ea dorește să asculte ceea ce îi spun.) Așadar, este bine sau nu că ai acest dar? (Acum că am auzit părtășia lui Dumnezeu, cred că acest dar m-ar împiedica să caut adevărurile-principii.) Spui că nu este bine să ai un dar pentru limbaj și că nu vei mai dori să folosești acest dar, așa este? (Nu.) Atunci, ce vrei să spui? Trebuie să înțelegeți acum care este obiectivul discuției de astăzi, pe care dintre problemele voastre vi le va rezolva, ce este greșit și ce este corect privind traiul conform acestor daruri. Trebuie să vă fie clare aceste lucruri. Dacă nu le înțelegeți și dacă, în cele din urmă, după atâtea discuții, simțiți că lucrurile corecte sunt greșite, că lucrurile greșite sunt, de asemenea, greșite, că tot ceea ce faceți este greșit, puteți rezolva problema traiului conform darurilor voastre? (Nu. Bazându-mă pe darul meu pentru limbaj ca să răspândesc Evanghelia, cred că intenția mea nu este de a-mi îndeplini bine datoria pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, ci, în schimb, că este de a mă da mare, de a mă admira și de a avea o părere bună despre mine.) Tocmai ai exprimat motivul pentru care a trăi conform darurilor tale este greșit. Crezi că acest dar este capitalul tău, o realizare a valorii tale personale, dar aceste gânduri și acest punct de origine sunt greșite. Cum poți rezolva această problemă? (Trebuie să știu că darul meu este doar un instrument pentru a-mi îndeplini datoria. Scopul folosirii darului meu este de a-mi îndeplini bine datoria și de a duce la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu.) După ce vei gândi astfel, vei fi brusc capabil să practici adevărul? (Nu.) Atunci cum poți ajunge să practici adevărul și să nu trăiești conform acestor daruri? Dacă îți folosești darurile pentru a te lăuda cu abilitățile și aptitudinile tale când îți îndeplinești datoria, atunci trăiești conform darurilor tale. Totuși, dacă îți folosești darurile și cunoștințele pentru a-ți îndeplini bine datoria și pentru a-ți arăta loialitatea, iar apoi ești capabil să satisfaci intențiile lui Dumnezeu și să obții rezultatele pe care Dumnezeu le cere și dacă meditezi la felul în care să vorbești și la ce să spui, astfel încât să poți da mai bine mărturie pentru Dumnezeu și să te descurci mai bine la a-i ajuta pe ceilalți să înțeleagă și să le fie clar ce lucrare face Dumnezeu și, în cele din urmă, să îi ajuți pe ceilalți să accepte lucrarea lui Dumnezeu, atunci practici adevărul. Există vreo diferență aici? (Da.) V-ați lăsat vreodată duși de val în timp ce vă etalați darurile, talentele sau abilitățile și ați uitat că vă făceați datoria și, în schimb, v-ați dat mari în fața altora, ca non-credincioșii? Vi s-a întâmplat vreodată acest lucru? (Da.) Așadar, în aceste situații, care este starea lăuntrică a unei persoane? Este o stare de îngăduință, în care acesteia îi lipsește o inimă cu frică de Dumnezeu, reținerea sau vinovăția, în care nu există obiective sau principii în mintea sa când acționează și în care și-a pierdut deja minimul de demnitate și decență pe care un creștin ar trebui să îl aibă. În ce se transformă acest lucru? Se transformă în faptul că se dă mare cu abilitățile sale și își vinde personalitatea. În timpul îndeplinirii datoriei tale, experimentezi adesea stări în care nu-ți pasă decât să-ți etalezi talentele și darurile și în care nu cauți adevărul? Când te afli într-o astfel de stare, poți să-ți dai seama singur de acest lucru? Îți poți schimba parcursul? Dacă îți poți da seama de acest lucru și îți poți schimba parcursul, atunci vei putea să practici adevărul, dar dacă ești mereu astfel și experimentezi această stare în mod repetat, o perioadă îndelungată, atunci ești o persoană care trăiește în totalitate bazându-se pe darurile sale și care nu practică deloc adevărul. De unde credeți că vine reținerea voastră și ce anume determină puterea ei? Cât de mult iubești adevărul și cât de mult urăști răul sau lucrurile negative sunt ceea ce o determină. Când ai înțeles adevărul și, de asemenea, când urăști lucrurile negative nu vei dori să faci rău – și, pur și simplu apare un simț al constrângerii. Este imposibil ca oamenii care nu iubesc adevărul să urască lucrurile rele. De aceea, ei nu au simțul constrângerii și, fără acesta, sunt predispuși să cedeze destrămării, fără constrângere. Sunt arbitrari, nesăbuiți și nu le pasă deloc cât de mult rău fac.

Mai există o stare pe care o experimentează oamenii care trăiesc bazându-se pe darurile lor. Indiferent de talentele, darurile sau competențele pe care le au unii, dacă ei doar acționează și trudesc, nu au căutat niciodată adevărul și nici nu au încercat să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu, ca și cum conceptul de a practica adevărul nu există în mintea lor, iar singurul lor impuls este să termine treaba și să ducă la bun sfârșit sarcina, nu reprezintă aceasta un trai în întregime conform darurilor și talentelor, abilităților și competențelor pe care le au? În credința lor în Dumnezeu, ei vor doar să trudească astfel încât să poată câștiga binecuvântări și să-și dea la schimb darurile și competențele pentru binecuvântările lui Dumnezeu. Aceasta este starea în care se află majoritatea oamenilor. Cei mai mulți dintre oameni nutresc această perspectivă mai ales atunci când casa lui Dumnezeu le atribuie o muncă de rutină – tot ceea ce fac este să trudească. Cu alte cuvinte, ei vor să se bazeze pe trudă pentru a-și îndeplini obiectivele. Uneori, fac asta vorbind sau aruncând o privire la ceva și, alteori, prin activități manuale ori prin alergătură. Ei cred că, făcând acest lucru, au contribuit foarte mult. Aceasta înseamnă să trăiești bazându-te pe darurile tale. De ce spunem că a trăi conform darurilor și talentelor tale înseamnă a trudi mai degrabă decât a-ți face datoria, ca să nu mai vorbim de a practica adevărul? Există o diferență. De exemplu, să presupunem că ți se dă o sarcină de către casa lui Dumnezeu și, după ce ți-ai asumat-o, te gândești cum să o duci la bun sfârșit cât mai repede, astfel încât să poți raporta conducătorului tău și să primești laudele acestuia. S-ar putea chiar să ai o atitudine destul de conștiincioasă și să stabilești un plan detaliat, dar te concentrezi doar pe finalizarea sarcinii și pe realizarea acesteia pentru ca alții să o vadă. Sau s-ar putea să-ți stabilești un standard în timp ce o faci, gândindu-te cum să procedezi astfel încât să te satisfacă, să te facă fericit și să îndeplinească standardul de perfecțiune pe care tu îl cauți. Indiferent cum îți stabilești standardele, dacă ceea ce faci nu are nicio legătură cu adevărul, dacă nu este făcut după ce ai căutat adevărul și după ce ai ajuns să înțelegi și să confirmi cerințele lui Dumnezeu, și dacă, în schimb, este făcut orbește și cu o minte confuză, reprezintă o trudă. Asta înseamnă să acționezi bazându-te pe mintea, darurile, abilitățile și competențele tale, cu mentalitatea împlinirii dorințelor. Care este rezultatul când acționezi astfel? Poate că finalizezi sarcina și nimeni nu îți semnalează nicio problemă. Ești foarte fericit, dar, în procesul de îndeplinire a sarcinii, pentru început, nu ai înțeles intenția lui Dumnezeu. În al doilea rând, nu ai făcut-o cu toată inima, cu tot cugetul și cu toată puterea ta; inima ta nu a căutat adevărul. Dacă ai fi căutat adevărurile-principii și ai fi căutat intenția lui Dumnezeu, atunci îndeplinirea sarcinii tale ar fi fost la înălțimea standardelor. De asemenea, ai fi putut intra în adevărurile-realități și ai fi putut înțelege cu exactitate că acțiunile tale au fost conform intenției lui Dumnezeu. Totuși, dacă nu te implici din toată inima și faci sarcina într-un mod confuz, chiar dacă treaba va fi terminată și sarcina va fi îndeplinită, nu vei ști în inima ta cât de bine ai făcut-o, nu vei avea standarde și nu vei ști dacă sarcina a fost făcută în conformitate cu intenția lui Dumnezeu sau cu adevărul. În acest caz, nu vă îndepliniți datoria, ci munciți.

Toți cei care cred în Dumnezeu ar trebui să-I înțeleagă intențiile. Numai cei care își îndeplinesc bine îndatoririle Îl pot mulțumi pe Dumnezeu, iar îndeplinirea îndatoririlor de către aceștia poate fi satisfăcătoare numai prin îndeplinirea însărcinării date de Dumnezeu. Există un standard pentru îndeplinirea însărcinării date de Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta și cu toată puterea ta.” „A-L iubi pe Dumnezeu” este unul dintre aspectele pe care Dumnezeu le cere oamenilor. Unde ar trebui să se manifeste această cerință? În faptul că trebuie să duci la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu. În termeni practici, asta înseamnă să-ți îndeplinești bine datoria de om. Așadar, care este standardul pentru a-ți îndeplini bine datoria? Este cerința lui Dumnezeu ca tu să-ți îndeplinești bine datoria de ființă creată cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată puterea ta. Acest lucru ar trebui să fie ușor de înțeles. Pentru a îndeplini cerința lui Dumnezeu, trebuie, în principal, să-ți pui inima în datoria ta. Dacă poți să-ți pui inima în ea, atunci îți va fi ușor să acționezi cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată puterea ta. Dacă îți îndeplinești datoria bazându-te doar pe închipuirile cugetului tău și bazându-te pe darurile tale, poți îndeplini cerința lui Dumnezeu? Categoric nu. Așadar, care este standardul care trebuie respectat pentru a îndeplini însărcinarea dată de Dumnezeu și pentru a-ți îndeplini datoria cu loialitate și bine? Este să-ți realizezi datoria cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată puterea ta. Dacă încerci să-ți îndeplinești datoria bine fără o inimă iubitoare de Dumnezeu, nu va funcționa. Dacă inima ta iubitoare de Dumnezeu devine din ce în ce mai puternică și mai autentică, atunci, în mod firesc, vei putea să-ți îndeplinești bine datoria cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată puterea ta. Toată inima, tot sufletul, tot cugetul, toată puterea ta – cea care este pe ultimul loc este „toată puterea ta”; „toată inima” este pe primul. Dacă nu-ți faci datoria cu toată inima, cum ai putea să o faci cu toată puterea ta? De aceea, simpla încercare de a-ți face datoria cu toată puterea ta nu poate obține niciun rezultat – și nici nu se poate ridica la nivelul principiilor. Care este cel mai important lucru pe care îl cere Dumnezeu? (Cu toată inima.) Indiferent de datoria sau de lucrul pe care Dumnezeu ți-l încredințează, dacă doar trudești, alergi și depui efort, poți fi în acord cu adevărurile-principii? Poți acționa conform intențiilor lui Dumnezeu? (Nu.) Atunci, cum poți fi în acord cu intențiile Lui? (Cu toată inima.) Cuvintele „cu toată inima” sunt ușor de rostit și oamenii le spun adesea, deci cum puteți acționa cu toată inima? Unii oameni spun: „Este atunci când faci lucrurile cu ceva mai mult efort și sinceritate, te gândești mai mult, nu lași nimic altceva să-ți ocupe mintea și te concentrezi doar asupra modului în care faci sarcina curentă, nu-i așa?” Este atât de simplu? (Nu.) Așa că haideți să discutăm despre câteva principii fundamentale de practică. Conform principiilor pe care le practicați sau le respectați de obicei, ce ar trebui să faceți mai întâi pentru a face lucrurile cu toată inima voastră? Trebuie să vă folosiți tot cugetul vostru, să vă folosiți energia și să vă puneți inima în a face lucrurile, să nu fiți superficiali. Dacă o persoană nu este capabilă să facă lucrurile cu toată inima ei, atunci și-a pierdut inima, ceea ce este ca și cum și-ar fi pierdut sufletul. Gândurile sale vor rătăci în timp ce vorbește, nu-și va pune niciodată inima în a face ceva și va fi lipsită de cuget, indiferent ce face. În consecință, nu va fi capabilă să gestioneze bine lucrurile. Dacă nu-ți îndeplinești datoria cu toată inima ta și nu-ți pui întreaga inimă în ea, îți vei îndeplini datoria precar. Chiar dacă îți vei îndeplini datoria timp de mai mulți ani, nu vei putea să o faci în mod adecvat. Nu poți face nimic bine dacă nu îți pui inima în asta. Unii oameni nu sunt muncitori sârguincioși, sunt mereu instabili și capricioși, țintesc prea sus și nu știu unde și-au lăsat inima. Oare astfel de oameni au inimă? Cum vă puteți da seama dacă o persoană are inimă sau nu? Dacă cineva care crede în Dumnezeu citește rareori cuvintele lui Dumnezeu, are inimă? Dacă nu se roagă niciodată lui Dumnezeu, indiferent de ce se întâmplă, are inimă? Dacă nu caută niciodată adevărul, indiferent de dificultățile cu care se confruntă, are inimă? Unii oameni își îndeplinesc îndatoririle timp de mulți ani fără a obține rezultate clare – oare au inimă? (Nu.) Oamenii care nu au inimă își pot îndeplini îndatoririle bine? Cum pot oamenii să-și îndeplinească îndatoririle cu toată inima? Mai întâi de toate, ar trebui să vă gândiți la responsabilitate. „Aceasta este responsabilitatea mea, trebuie să mi-o asum. Nu pot fugi acum, când este cea mai mare nevoie de mine. Trebuie să-mi fac bine datoria și să-I dau socoteală lui Dumnezeu.” Aceasta înseamnă că aveți o bază teoretică. Dar oare simplul fapt de a avea baza teoretică înseamnă că vă faceți datoria cu toată inima? (Nu.) Sunteți încă departe de a îndeplini cerințele lui Dumnezeu de a intra în adevărul-realitate și de a vă face datoria cu toată inima. Așadar, ce înseamnă să-ți faci datoria cu toată inima? Cum pot ajunge oamenii să-și facă datoria cu toată inima? Mai întâi de toate, trebuie să vă gândiți: „Pentru cine îndeplinesc această datorie? O fac pentru Dumnezeu, pentru biserică sau pentru vreo persoană?” Și acest lucru trebuie priceput clar. De asemenea: „Cine mi-a încredințat această datorie? A fost Dumnezeu, a fost vreun conducător sau biserica?” Și acest lucru trebuie lămurit. Poate părea unul mărunt, dar tot trebuie căutat adevărul pentru a-l rezolva. Spuneți-Mi, vreun conducător, vreun lucrător sau vreo biserică v-a însărcinat cu datoria voastră? (Nu.) Asta este bine, atât timp cât ești sigur în sufletul tău în privința acestui lucru. Trebuie să confirmi că Dumnezeu a fost Cel care te-a însărcinat cu datoria ta. Poate părea că ți-a fost dată de un conducător de biserică, dar, de fapt, totul vine din rânduielile lui Dumnezeu. Pot exista momente în care vine în mod clar din voința umană, dar, chiar și atunci, trebuie să o accepți mai întâi de la Dumnezeu. Acesta este modul corect de a o experimenta. Dacă tu o accepți de la Dumnezeu, te supui voit rânduielii Lui și faci un pas înainte pentru a accepta însărcinarea dată de El – dacă treci prin aceasta astfel, vei avea îndrumarea și lucrarea lui Dumnezeu. Dacă tu crezi mereu că totul este făcut de om și vine de la om, dacă experimentezi lucrurile astfel, atunci nu vei avea binecuvântarea lui Dumnezeu sau lucrarea Lui, pentru că ești prea viclean pentru asta, prea lipsit de înțelegere spirituală. Nu ai mentalitatea potrivită. Dacă privești toate chestiunile cu noțiuni și închipuiri omenești, nu vei avea lucrarea Duhului Sfânt, pentru că Dumnezeu este Cel care conduce toate chestiunile. Indiferent pe cine desemnează casa lui Dumnezeu să facă orice fel de sarcină, aceasta vine din suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu și voia cea bună a lui Dumnezeu este în aceasta. Trebuie să știi acest lucru mai întâi. Este foarte important să o vezi clar; simpla înțelegere a doctrinei nu este suficientă. Trebuie să confirmi în inima ta: „Această datorie mi-a fost încredințată de Dumnezeu. Îmi îndeplinesc datoria pentru Dumnezeu, nu pentru mine, nu pentru altcineva. Aceasta este datoria mea ca ființă creată și mi-a fost încredințată de Dumnezeu.” Din moment ce această datorie ți-a fost încredințată de Dumnezeu, cum ți-a încredințat-o Dumnezeu? Presupune aceasta să acționezi cu toată inima? Este necesar să cauți adevărul? Trebuie să cauți adevărul, cerințele, standardele și principiile datoriei încredințate ție de Dumnezeu și ceea ce spune cuvântul lui Dumnezeu. În cazul în care cuvintele Lui sunt exprimate destul de clar, atunci este timpul să chibzuiești cum să le practici și să le împlinești. Ar trebui, de asemenea, să ai părtășie cu oameni care înțeleg adevărul, iar apoi să acționezi conform cerințelor lui Dumnezeu. Asta înseamnă să acționezi cu toată inima. Mai mult, să spunem că, înainte de a-ți îndeplini datoria, cauți intenția lui Dumnezeu, ajungi să înțelegi adevărul și știi ce ai de făcut, dar, când vine timpul să acționezi, există discrepanțe și contradicții între propriile gânduri și adevărurile-principii. Când se întâmplă acest lucru, ce ar trebui să faci? Trebuie să rămâi fidel principiului de a-ți face datoria cu toată inima și să-ți pui toată inima în a te supune lui Dumnezeu și a-L mulțumi, fără alterări personale și în niciun caz acționând conform propriei voințe. Unii oameni spun: „Nu-mi pasă de aceste lucruri. Până la urmă, această datorie mi-a fost încredințată mie, așa că eu ar trebui să am ultimul cuvânt. Am dreptul să acționez din proprie inițiativă, voi face ceea ce cred eu că trebuie făcut. Încă îmi fac datoria cu toată inima, așadar ce aveți să-mi reproșați?” Și apoi, au depus ceva efort pentru a-și da seama ce trebuie să facă. Deși munca este făcută în cele din urmă, este corectă această metodă de practică și această stare? Înseamnă asta a-ți face datoria cu toată inima? (Nu.) Care este problema aici? Aceasta este aroganță, a face tu legea, a fi arbitrar și nesăbuit. Înseamnă aceasta a-ți îndeplini îndatoririle? (Nu.) Aceasta înseamnă să te implici într-o întreprindere personală, nu îndeplinirea îndatoririlor tale. Înseamnă doar a face ceea ce te satisface și ceea ce îți place în baza propriei voințe, nu înseamnă îndeplinirea îndatoririlor tale cu toată inima.

Puțin mai înainte am discutat în principal despre talente și daruri. Aceste talente și daruri includ cunoașterea? Există vreo diferență între cunoaștere și talente? Un talent se referă la o competență. Poate fi un domeniu în care o persoană este mai ieșită din comun decât ceilalți, o parte a calibrului acesteia care este mai remarcabilă, lucrul la care se pricepe cel mai bine sau o abilitate la care este relativ competentă și versată. Toate acestea se numesc talente și daruri. Ce este cunoașterea? La ce anume se referă cunoașterea? Dacă un intelectual a studiat mulți ani, a citit mulți clasici, a studiat în profunzime o anumită profesie sau un anumit domeniu de cunoaștere, a obținut rezultate și posedă o măiestrie specifică și aprofundată, are aceasta vreo legătură cu talentele și darurile? Poate fi inclusă cunoașterea în categoria talentelor? (Nu.) Dacă o persoană se folosește de talente pentru a-și face lucrarea, este posibil ca ea să fie o persoană needucată și dintr-o zonă rurală, să nu aibă o educație superioară, să nu fi citit cărți celebre sau să nu poată înțelege nici măcar Biblia, dar s-ar putea să aibă totuși puțin calibru și să poată vorbi cu elocvență. Este acesta un talent? (Da.) Această persoană e înzestrată cu un astfel de talent. Înseamnă asta că are cunoaștere? (Nu.) Atunci, ce înseamnă cunoașterea? Cum este ea definită? Să o spunem astfel: dacă o persoană a studiat educația, de exemplu, are cunoaștere despre această profesie? Chestiuni cum ar fi modul de a-i educa pe oameni, cum să transmiți cunoaștere altora, ce cunoaștere să transmiți și așa mai departe? Are cunoaștere în acest domeniu, deci este un intelectual în acest domeniu? Poate fi numit o persoană talentată care posedă cunoaștere în acest domeniu? (Da.) Să folosim acest exemplu; dacă o persoană este un intelectual implicat în educație, ce va face de obicei o astfel de persoană atunci când lucrează sau conduce biserica? Care sunt practicile sale obișnuite? Vorbește cu toată lumea așa cum un profesor vorbește cu un elev? Tonul vocii pe care îl folosește nu contează, ceea ce contează este ce le insuflă celorlalți și ce îi învață pe aceștia. Acea persoană a trăit mulți ani conform acestei cunoașteri și, practic, aceasta a devenit o parte din viața sa, până în punctul în care, în fiecare aspect al comportamentului sau al vieții sale, este evident că are această cunoaștere și că trăiește cunoașterea pe care a dobândit-o. Este foarte normal să vezi acest lucru. Așadar, pe ce se bazează adesea astfel de oameni pentru a-și face treaba? Pe cunoașterea pe care au dobândit-o. De exemplu, să presupunem că aud pe cineva spunând: „Nu pot citi cuvintele lui Dumnezeu. Le țin acolo, dar pur și simplu nu știu cum să le citesc. Cum voi ști care este adevărul, dacă nu pot citi cuvintele lui Dumnezeu? Cum voi înțelege intențiile Lui, dacă nu-I pot citi cuvintele?” Ei spun: „Eu știu cum, am cunoaștere, așa că te pot ajuta. Acest capitol este împărțit în patru paragrafe. De obicei, dacă articolul este o narațiune, există șase elemente: timpul, locul, personajele, cauza evenimentului, procesul de dezvoltare și concluzia. Data la care a fost publicat acest capitol din cuvântul lui Dumnezeu se află la sfârșit – octombrie 2011. Acesta este primul element. În ceea ce privește personajele, acest capitol din cuvântul lui Dumnezeu menționează pronumele «eu», deci primul personaj este Dumnezeu, iar apoi Dumnezeu a menționat pronumele «voi», care se referă la noi. Apoi disecă stările unor oameni; unele stări sunt rebele și arogante, ceea ce se referă la oamenii care sunt aroganți și rebeli, care nu fac o muncă reală, care comit ticăloșii, oameni haini și răi. Cursul lucrurilor este că oamenii fac lucruri rele. Mai sunt și alte câteva lucruri care se referă la diferite aspecte.” Ce părere aveți despre această metodă de lucru? Este un lucru bun faptul că ei îi ajută pe oameni cu atâta dragoste, dar care este baza acțiunilor lor? (Cunoașterea.) De ce aduc în discuție acest exemplu? Pentru a-i ajuta pe oameni să înțeleagă mai clar ce este cunoașterea. Unii nu știu cum să citească cuvântul lui Dumnezeu, dar au primit o educație și poate că au avut rezultate bune la materiile umaniste în timpul școlii, așa că pot deschide o pagină din cuvântul lui Dumnezeu, citi și spune: „Acest capitol din cuvântul lui Dumnezeu este scris atât de bine! În prima secțiune, Dumnezeu vorbește direct, iar apoi, în cea de-a doua, tonul arată un pic de măreție și mânie. În cea de-a treia secțiune, totul este expus în mod specific și clar. Așa se cuvine să fie cuvântul lui Dumnezeu. Cea de-a patra secțiune, rezumatul general, le oferă oamenilor calea de practică. Cuvântul lui Dumnezeu este perfect!” Concluzia și rezumatul lor despre cuvântul lui Dumnezeu provin din cunoaștere? (Da.) Deși poate acest exemplu nu este prea potrivit, ce anume vreau Eu să înțelegeți când spun acest lucru? Vreau să vedeți clar urâțenia folosirii cunoașterii pentru a aborda cuvântul lui Dumnezeu. Este dezgustător. Astfel de oameni se bazează pe cunoaștere pentru a citi cuvântul lui Dumnezeu, așadar se pot baza pe adevăr pentru a acționa? (Nu.) Categoric nu.

Care sunt caracteristicile modului în care acționează oamenii care trăiesc conform cunoașterii? În primul rând, ce avantaje cred ei că au? Cunoștințele și învățătura lor, faptul că sunt intelectuali și că au lucrat în domenii bazate pe cunoaștere. Intelectualii posedă stilul, caracteristicile și modelele intelectualilor atunci când acționează, astfel încât nu pot să nu aducă un fel de aer intelectual în activitățile lor, ceea ce îi face pe ceilalți să îi admire. Acesta este modul în care acționează intelectualii; se concentrează întotdeauna asupra acelui aer intelectual. Indiferent cât de slabi și blânzi par la exterior, în interior cu siguranță nu sunt slabi sau blânzi, și au întotdeauna propriile puncte de vedere despre tot. În privința oricărui lucru, ei vor întotdeauna să se dea mari, să acționeze conform propriei voințe mărunte, să analizeze și să trateze chestiunile pe baza opiniilor, atitudinilor și modelelor de gândire ale cunoașterii. Adevărul le este străin și foarte greu de acceptat. Prin urmare, prima atitudine a unei astfel de persoane față de adevăr este de a-l analiza. Care este baza analizei lor? Cunoașterea. Vă voi da un exemplu. Persoanele care au studiat regia au cunoaștere despre regie? Indiferent dacă ai studiat regia în mod sistematic din cărți sau dacă ai studiat-o în mod practic și ai făcut acest tip de activitate, pe scurt, deții cunoștințe în acest domeniu. Indiferent dacă ai studiat regia în profunzime sau doar superficial, dacă ai fost implicat în activitatea de regizare în lumea non-credincioșilor, orice cunoștințe pe care le-ai dobândit în acest domeniu sau experiența ta în a regiza ar fi foarte utile și valoroase. Cu toate acestea, faptul că ai acest tip de cunoaștere înseamnă oare că vei fi cu siguranță capabil să te descurci bine în lucrarea cinematografică a casei lui Dumnezeu? Cunoașterea pe care ai dobândit-o poate să te ajute cu adevărat să folosești filmele ca să depui mărturie pentru Dumnezeu? Nu neapărat. Dacă tu continui să pui accentul pe ceea ce te-au învățat manualele și pe regulile și cerințele cunoașterii din domeniu, poți să-ți faci bine datoria? (Nu.) Nu există aici un punct de dispută sau un conflict? Când adevărurile-principii intră în conflict cu acest aspect al cunoașterii, cum îl rezolvi? Îți accepți cunoașterea proprie drept ghid sau adevărurile-principii? Puteți garanta că fiecare cadru, fiecare scenă și fiecare porțiune pe care o filmați nu este alterată sau nu conține foarte puține alterări datorate cunoașterii voastre și că este în deplină conformitate cu standardele și principiile cerute de casa lui Dumnezeu? Dacă acest lucru nu este posibil, atunci nicio parte din cunoașterea pe care ai dobândit-o nu este de folos în casa lui Dumnezeu. Gândiți-vă la asta, care este utilitatea cunoașterii? Ce cunoaștere este utilă? Ce fel de cunoaștere contrazice adevărul? Ce le aduce oamenilor cunoașterea? Când oamenii dobândesc mai multă cunoaștere, devin ei mai pioși și au o inimă mai temătoare de Dumnezeu sau devin mai aroganți și mai neprihăniți de sine? După ce au dobândit multă cunoaștere, oamenii devin complicați, dogmatici și aroganți. Mai este altceva fatal de care s-ar putea să nu-și fi dat seama: când oamenii stăpânesc multă cunoaștere, devin haotici în sinea lor și lipsiți de principii și, cu cât stăpânesc mai multă cunoaștere, cu atât devin mai haotici. Se pot găsi în cunoaștere răspunsuri la întrebările legate de motivul pentru care oamenii trăiesc și de valoarea și sensul existenței umane? Se pot găsi concluzii cu privire la locul de unde vin oamenii și unde se duc? Îți poate spune cunoașterea că vii de la Dumnezeu și că ai fost creat de Dumnezeu? (Nu.) Așadar, ce anume este acoperit de studiile cunoașterii sau ce anume le insuflă oamenilor cunoașterea? Lucruri materiale, lucruri ateiste, lucruri pe care oamenii le pot vedea și lucruri ale minții pe care le pot recunoaște, multe dintre acestea provenind din închipuirile oamenilor și care pur și simplu nu sunt practice. Cunoașterea le insuflă oamenilor și filosofii, ideologii, teorii, legi naturale și așa mai departe, dar sunt multe lucruri pe care nu le poate explica în mod clar. Cum se formează tunetul și fulgerul, de exemplu, sau de ce se schimbă anotimpurile. Poate cunoașterea să-ți ofere aceste răspunsuri adevărate? De ce, în prezent, clima se schimbă și devine anormală? Poate cunoașterea să explice acest lucru în mod clar? Poate ea să rezolve această problemă? (Nu.) Ea nu-ți poate spune despre problemele legate de sursa tuturor lucrurilor, așa că nu poate rezolva aceste probleme. Sunt și unii care întreabă: „De ce unii oameni revin la viață după ce au murit?” Ți-a dat cunoașterea răspunsul la această întrebare? (Nu.) Atunci, ce-ți spune cunoașterea? Ea le spune oamenilor despre multe obiceiuri și reglementări. De exemplu, ideea că oamenii trebuie să crească copii și să dea dovadă de pietate filială față de părinți este un fel de cunoaștere despre viața umană. De unde provine această cunoaștere? Este predată de cultura tradițională. Ce le aduce, așadar, oamenilor toată această cunoaștere? Care este esența cunoașterii? În această lume, există mulți oameni care i-au citit pe clasici, care au primit o educație superioară, sunt bine informați sau stăpânesc un domeniu specializat al cunoașterii. Așadar, pe calea vieții, au astfel de oameni direcția și obiectivele corecte? Au ei un nivel de referință și principii pentru comportamentul lor? Mai mult, știu ei să se închine lui Dumnezeu? (Nu.) Pentru a merge un pas mai departe, înțeleg ei vreun element al adevărului? (Nu.) Așadar, ce este cunoașterea? Ce le oferă oamenilor cunoașterea? Probabil că oamenii au o oarecare experiență în acest sens. În trecut, când nu aveau cunoaștere, relațiile dintre oameni erau simple – mai sunt ele simple acum, când oamenii au dobândit cunoaștere? Cunoașterea îi face pe oameni mai complicați și impuri. Cunoașterea îi face pe oameni mai lipsiți de umanitate normală și mai lipsiți de scop în viață. Cu cât oamenii dobândesc mai multă cunoaștere, cu atât sunt mai departe de Dumnezeu. Cu cât dobândesc mai multă cunoaștere, cu atât neagă mai mult adevărul și cuvântul lui Dumnezeu. Cu cât oamenii au mai multă cunoaștere, cu atât devin mai extremi, încăpățânați și absurzi. Și care este rezultatul? Lumea devine din ce în ce mai întunecată și mai rea.

Tocmai am menționat cum trebuie rezolvate conflictele sau ciocnirile dintre aplicarea cunoașterii și adevărurile-principii atunci când apar. Ce faceți ori de câte ori vă aflați într-o astfel de situație? Unii dintre voi ar oferi doctrină: „Ce este greu în a practica în conformitate cu adevărurile-principii? La ce nu se poate renunța?” Dar, când vi se întâmplă ceva, continuați ca înainte, urmându-vă propria voință, noțiunile și închipuirile și, deși ar putea exista momente în care v-ați dori să practicați adevărul și să acționați conform principiilor, pur și simplu nu reușiți să o faceți, orice ar fi. Toată lumea știe că este corect, din punct de vedere doctrinar, să acționezi conform adevărurilor-principii; ei știu că sigur cunoașterea nu se aliniază adevărurilor-principii și că, atunci când cele două intră în conflict sau în luptă, trebuie să înceapă prin a practica în conformitate cu adevărurile-principii și a renunța la cunoașterea lor. Dar este atât de simplu, ca o chestiune de fapt? (Nu.) Nu, nu este atât de simplu. Așadar, ce dificultăți există atunci când practici? Cum ar trebui să practici pentru a acționa în conformitate cu adevărurile-principii? Acestea sunt probleme practice, nu? Cum ar trebui să fie rezolvate? În primul rând, ar trebui să te supui. Dar oamenii au firi corupte și, uneori, nu reușesc să se supună. Se spune: „«Poți duce omul până la ușa bisericii, dar cu sila nu-l poți cununa» – încercarea de a mă face să mă supun este un caz similar, nu-i așa? Ce este greșit în faptul că acționez în baza tăriei cunoașterii mele? Dacă insiști să acționez conform adevărurilor-principii, nu mă voi supune.” Ce faci în aceste momente, când o fire răzvrătită este gata să provoace probleme? (Te rogi.) Uneori, rugăciunea nu poate rezolva problema. Atitudinea și mentalitatea ta pot fi puțin mai bune după ce te-ai rugat și este posibil să-ți schimbi parțial starea, dar, dacă nu înțelegi sau nu ai claritate cu privire la adevărurile-principii relevante, supunerea ta poate ajunge să fie doar o simplă formalitate. În aceste momente, trebuie să înțelegi adevărul, să cauți adevărurile relevante și să te străduiești să fii capabil să știi în ce fel ceea ce faci aduce beneficii lucrării casei lui Dumnezeu, mărturiei față de El și răspândirii cuvintelor Lui. Aceste lucruri trebuie să fie limpezi în inima ta. Oricare ți-ar fi datoria, orice ai face, trebuie să începi prin a te gândi la lucrarea și la interesele casei lui Dumnezeu, la răspândirea cuvintelor lui Dumnezeu sau la obiectivul pe care îndeplinirea datoriei tale are scopul de a-l realiza. Acest lucru este pe primul loc. Nu este niciodată loc pentru ambiguitate în această privință, nici pentru compromis. Dacă faci compromisuri în astfel de momente, nu-ți îndeplinești datoria cu sinceritate și nu practici adevărul – și este just să spunem că lucrul cel mai rău este că te implici în propria afacere. Faci lucruri pentru tine însuți, în loc să-ți îndeplinești datoria de ființă creată. Dacă ți-ai duce la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu și ți-ai îndeplini bine datoria de om, adevărul pe care ar trebui să-l înțelegi și să-l pui în practică mai întâi este că trebuie să satisfaci intențiile lui Dumnezeu. Trebuie să ai această viziune. Îndeplinirea unei datorii nu înseamnă să faci lucruri pentru tine însuți sau să te implici în propria afacere, cu atât mai puțin să depui mărturie despre tine însuți și să te promovezi, nici nu se referă la renumele, câștigul și statutul tău. Nu acesta este obiectivul tău. În schimb, este vorba de a-ți îndeplini bine datoria și de a depune mărturie despre Dumnezeu; este vorba de a-ți asuma responsabilitatea și de a-L mulțumi pe Dumnezeu; este vorba de a trăi conștiința și rațiunea unei umanități normale, de a trăi asemănarea unei ființe umane, de a trăi înaintea lui Dumnezeu. Cu acest tip de mentalitate corectă, poți trece cu ușurință peste obstacolul traiului conform propriei cunoașteri. Chiar dacă rămân câteva provocări, acestea se vor schimba treptat pe parcursul acestui proces, iar circumstanțele se vor schimba în bine. Așadar, cum este experiența voastră în prezent? Se îmbunătățește sau stagnează? Dacă acționați mereu conform cunoașterii și creierului vostru și nu căutați niciodată adevărurile-principii, veți putea să vă dezvoltați în viață? Ați ajuns la o concluzie în această privință? Se pare că voi toți sunteți încă destul de confuzi în ceea ce privește chestiunea pătrunderii în viață și nu aveți principii specifice pentru aceasta, ceea ce înseamnă că vă lipsește o experiență mai profundă sau autentică a principiilor și a căii de practicare a adevărului. Unii oameni acționează întotdeauna conform cunoașterii pe care o dețin, indiferent ce li se întâmplă. Ei respectă doar câteva adevăruri-principii într-un mod general, în chestiuni simple, lăsându-și cunoașterea să preia conducerea în tot acest timp, adevărurile-principii fiind subordonate. Ei practică în acest mod cumva mediat, compromis; nu-și cer cu strictețe o supunere deplină sau o acțiune care să fie în acord absolut cu adevărurile-principii. Este corect din partea lor, sau nu? Care este pericolul în acest tip de practică? Nu riscă să se abată de la curs? Să I se împotrivească lui Dumnezeu și să-I jignească firea? Acesta este lucrul pe care oamenii ar trebui să îl înțeleagă cel mai mult. Vă este clar acum care este diferența dintre îndeplinirea unei datorii în casa lui Dumnezeu, pe de o parte, și obținerea unui serviciu și traiul de mântuială în lume, pe de alta? O conștientizați clar în inima voastră? Ar trebui să vă gândiți la această problemă și să meditați des la ea. Care este cea mai mare diferență dintre cele două? Știți care este? (Îndeplinirea unei datorii în casa lui Dumnezeu are ca obiectiv câștigarea adevărului și aducerea unei schimbări în firea noastră coruptă; obținerea unei slujbe în lume are ca obiectiv viața trupească.) Este destul de aproape, dar mai este un lucru pe care nu l-ați menționat: a îndeplini o datorie în casa lui Dumnezeu înseamnă a trăi conform adevărului. Care este semnificația traiului conform adevărului? Pentru oameni, este faptul că firea lor se poate schimba și că, în cele din urmă, pot fi mântuiți; pentru Dumnezeu, este faptul că El te poate câștiga pe tine, o ființă creată, și confirma că ești creația Sa. Și atunci, conform căror lucruri trăiesc oamenii atunci când își găsesc un serviciu în lume? (Conform filosofiilor Satanei.) Conform filosofiilor Satanei – luate ca întreg, aceasta înseamnă că ei trăiesc conform firii corupte a Satanei. Este același lucru, fie că tu cauți faima, câștigul și statutul, fie bogăția, fie că vrei să-ți treci zilele și să supraviețuiești – trăiești conform firilor corupte. Când îți găsești un serviciu în lume, trebuie să-ți storci creierii încercând să faci bani. Pentru a urca pe scara faimei, câștigului și statutului, trebuie să depinzi în întregime de lucruri precum concurența, lupta, zbuciumul, cruzimea, răutatea și uciderea – aceasta este singura modalitate de a rămâne pe propriile picioare. Pentru a îndeplini o datorie în casa lui Dumnezeu trebuie să trăiești conform cuvintelor lui Dumnezeu și trebuie să înțelegi adevărul. Lucrurile negative ale Satanei nu sunt doar inutile – trebuie, de asemenea, să ne eliberăm de ele. Nici măcar un singur lucru satanic nu este de tolerat. Dacă o persoană trăiește conform lucrurilor satanice, trebuie să fie judecată și mustrată; dacă trăiește conform lucrurilor satanice și este ferm hotărâtă să nu se căiască, trebuie eliminată și abandonată. Aceasta este cea mai mare diferență dintre îndeplinirea unei datorii în casa lui Dumnezeu și obținerea unui serviciu în lume.

Când oamenii trăiesc conform cunoașterii lor, în ce fel de stare trăiesc? Ce experimentează cel mai profund? De îndată ce înveți ceva într-un anumit domeniu, simți că ești competent, că ești extraordinar și apoi, drept urmare, ești încătușat de cunoașterea ta. Ți-ai considerat cunoașterea drept viața ta și, când ți se întâmplă ceva, această cunoaștere este cea care iese la suprafață, pentru a-ți dicta să faci așa și pe dincolo. Ai vrea să te eliberezi de ea, dar nu poți, pentru că ți-a fost întipărită în inimă și nimic altceva nu o poate înlocui. Aceasta este ceea ce înseamnă „prima impresie este impresia finală”. Există unele cunoștințe pe care ar fi fost mai bine să nu le fi studiat deloc. Este un risc și o neplăcere să le fi învățat. Cunoașterea cuprinde multe domenii: educație, drept, literatură, matematică, medicină, biologie și așa mai departe, toate acestea derivând din experiența directă a oamenilor. Acestea sunt forme de cunoaștere practică; oamenii nu pot trăi fără ele și ar trebui să le studieze. Există însă unele forme de cunoaștere care sunt otrăvitoare pentru omenire – sunt otrăvuri satanice, vin de la Satana. De exemplu, științele sociale, ale căror învățături includ lucruri precum ateismul, materialismul și evoluționismul, precum și confucianismul, comunismul și superstițiile feudale: toate acestea sunt forme negative de cunoaștere care provin de la Satana, iar scopul principal pe care îl servesc este acela de a infesta, coroda și perverti cugetul uman, de a lega și controla gândirea oamenilor, în scopul de a-i corupe, răni și distruge. Transmiterea numelui de familie, de exemplu, și pietatea filială, glorificarea propriei familii și formula care spune: „Cultivă-te pe tine însuți, ordonează-ți familia, guvernează națiunea și adu pace tuturor” – toate acestea sunt învățături ale culturii tradiționale. Și dincolo de acestea se află diferitele teorii teologice, curente din societatea civilă, ale budismului, ale taoismului și ale religiei moderne. Și acestea intră în sfera cunoașterii. Unii oameni, de exemplu, au slujit drept pastori sau predicatori ori au studiat teologia. Ce rezultă din dobândirea unor astfel de cunoștințe? Este o binecuvântare sau un blestem? (E un blestem.) Cum ajunge să fie un blestem? Dacă astfel de oameni nu vorbesc, atunci treaba lor, dar, când deschid gura, din ea iese doctrina religioasă. Întotdeauna încearcă să predice doctrina spirituală; le insuflă oamenilor căile ipocrite ale fariseilor în loc să îi lase să înțeleagă adevărul. Cunoștințele teologice se referă în primul rând la teoria teologică. Care este cea mai remarcabilă trăsătură a teoriei teologice? Aceasta le insuflă oamenilor lucruri pe care ei le consideră spirituale și, odată ce oamenii au asimilat astfel de lucruri pseudo-spirituale, aceasta este prima lor impresie, impresia finală. Chiar dacă ai ascultat cuvintele pe care Dumnezeu le exprimă, nu vei fi capabil să le înțelegi în acel moment și vei fi constrâns de cunoașterea și teoriile fariseilor. Acesta este un lucru foarte periculos. Nu va fi greu pentru o astfel de persoană să accepte adevărul? Pentru a rezuma, dacă trăiești conform doctrinei și cunoașterii, dacă îți faci datoria și acționezi bazându-te pe darurile tale, s-ar putea să poți face câteva lucruri bune, după cum li se par altora, dar când trăiești într-o astfel de stare, o știi? Îți poți da seama că trăiești conform cunoașterii tale? Poți simți consecințele pe care le poate avea traiul conform cunoașterii? Nu ajungi să ai un sentiment de gol în inimă, o senzație că o astfel de viață nu are nicio semnificație? Și de ce se întâmplă asta, mai exact? Aceste întrebări ar trebui lămurite. Iată unde ne aflăm în ceea ce privește chestiunea cunoașterii.

Tocmai am discutat chestiunea cunoașterii și a darurilor. Mai există o chestiune: mulți oameni au ajuns de la credința lor inițială în Dumnezeu până în prezent fără să știe vreodată care este adevărul sau cum ar trebui să îl practice și să îl urmeze. Au trăit în tot acest timp conform unei convingeri sau conform noțiunilor și închipuirilor omenești. Pe scurt, trăiesc conform lucrurilor pe care ei le consideră corecte. Umblă încoace și încolo susținând obsesiv aceste lucruri și chiar le consideră a fi adevărul. Ei cred că, atât timp cât persistă în practica lor până la sfârșit, vor fi biruitori și vor supraviețui mai departe. Ei cred în Dumnezeu în virtutea unei astfel de noțiuni. Pot suferi și pot renunța la familiile și carierele lor, la lucrurile pe care le iubesc și continuă să rezume lucrurile la câteva reglementări, pe care le practică ca și cum ar fi adevărul. De exemplu, atunci când văd că o persoană trece prin momente grele sau că familia cuiva trece printr-o perioadă dificilă, iau asupra lor sarcina de a-i contacta și de a-i ajuta. Se interesează de ei, au grijă de ei și îi protejează. Dacă trebuie făcută o muncă de jos ori solicitantă, se duc și o fac proactiv. Murdăria și solicitările nu îi deranjează. Nu sunt pretențioși. Nu se ceartă cu alții când interacționează cu aceștia și fac tot posibilul să ajungă la un acord amiabil cu fiecare. Ei nu se ceartă cu alții și învață să fie binevoitori și toleranți cu oamenii, astfel încât toți cei care petrec timp cu ei vor spune că sunt persoane bune și credincioși adevărați. Când vine vorba de Dumnezeu, ei fac tot ce le cere El să facă și se duc oriunde le cere El să se ducă. Nu se împotrivesc. Conform cărui lucru trăiesc ei? (Conform zelului.) Nu este doar o simplă formă de zel – ei trăiesc conform unei convingeri pe care o consideră corectă. Astfel de oameni nu vor înțelege adevărul nici după ani de credință în Dumnezeu, nici nu vor ști ce înseamnă să practici adevărul, ce înseamnă să I te supui lui Dumnezeu, ce înseamnă să te îngrijești de voia lui Dumnezeu, ce înseamnă să cauți adevărul sau care sunt adevărurile-principii. Ei nu vor ști aceste lucruri. Nu vor ști nici măcar ce este o persoană cinstită sau cum să fie o astfel de persoană. Ei cred că: „Tot ce trebuie să fac este să trăiesc astfel și să continui să urmez. Indiferent de predicile casei lui Dumnezeu, îmi voi menține felul meu de a acționa; oricum m-ar trata Dumnezeu, nu voi renunța la credința în El și nu-L voi părăsi. Pot îndeplini orice datorie mi se cere.” Au impresia că pot fi mântuiți practicând astfel. Ce păcat, însă, că, deși nu au vreo mare problemă cu atitudinea lor, nu înțeleg niciun adevăr, nici măcar după ce au ascultat predici atâția ani. Nu înțeleg adevărul supunerii și nu știu cum să îl practice, nu înțeleg adevărul de a fi o persoană cinstită, adevărul de a-și îndeplini cu loialitate datoria sau ce înseamnă să fii superficial. Ei nu știu dacă mint sau dacă sunt persoane înșelătoare. Nu sunt astfel de oameni de compătimit? (Ba da.) Conform cărui lucru trăiesc ei? S-ar putea spune că trăiesc conform inimii lor dezgolite, de copil? De ce s-ar putea spune acest lucru? Pentru că, după cum cred ei, „Inima mea este expusă, vizibilă întregului univers. Nu le este clară oamenilor; ei nu o pot vedea, dar Cerul o știe.” Atât de „sinceră” le este inima: nimeni nu o poate înțelege și le este inaccesibilă tuturor. De ce o numim o inimă dezgolită, de copil? Pentru că au un fel de stare de spirit, un sentiment, și folosesc acest sentiment personal sau dorință a lor pentru a interpreta ce ar trebui să facă un credincios în Dumnezeu și ce înseamnă o datorie. De asemenea, folosesc aceste sentimente pentru a codifica cerințele lui Dumnezeu. Ei cred că: „Dumnezeu nu le cere, de fapt, oamenilor să facă ceva, nici ca ei să aibă multă pricepere sau să înțeleagă prea mult adevăr. Este suficient ca o persoană să aibă o inimă dezgolită, de copil. Este atât de simplu să crezi în Dumnezeu – tot ce trebuie să faci este să continui să acționezi cu puterea unei inimi dezgolite, de copil.” Cu toate acestea, minciunile lor nu se opresc, nici împotrivirile, nici răzvrătirile, nici noțiunile, nici trădările. Orice ar face, ei nu consideră că asta contează, ci își spun: „Am o inimă iubitoare de Dumnezeu. Nimeni nu-mi poate rupe relația cu Dumnezeu, nimeni nu-mi poate stinge dragostea pentru Dumnezeu și nimeni nu poate interveni în loialitatea mea față de Dumnezeu.” Ce fel de mentalitate este aceasta? Una absurdă, nu? Este absurdă și este de compătimit. Există o stare în spiritul unei astfel de persoane – pârjolită, sărăcită și jalnică. De ce „pârjolită”? Pentru că, atunci când se confruntă cu un lucru simplu – a spus o minciună, să zicem – nu știe sau nu-și dă seama de asta. Nu simte nicio mustrare de sine; nu are niciun fel de sentiment. Asemenea oameni L-au urmat pe Dumnezeu până acum fără criterii riguroase de evaluare în tot ceea ce fac. Ei nu știu ce fel de persoane sunt, dacă sunt persoane înșelătoare, dacă au fost cu adevărat capabili să fie persoane cinstite sau dacă sunt capabili să se supună cerințelor lui Dumnezeu. Ei nu știu nimic din toate aceste lucruri. Sunt atât de jalnici, iar spiritul le este pârjolit. De ce spun că spiritul le este pârjolit? Pentru că nu știu ce le cere Dumnezeu, de ce cred în Dumnezeu sau ce fel de persoane ar trebui să urmeze să devină. Nu știu ce acțiuni sunt lipsite de rațiune sau ce acțiuni încalcă adevărurile-principii. Nu știu ce atitudine să adopte cu oamenii răi și ce atitudine să adopte cu oamenii buni; nu știu cu cine ar trebui să interacționeze sau de cine ar trebui să se apropie. Când devin negativi, nici măcar nu știu în ce stări s-au prăbușit. Asta înseamnă să ai spiritul pârjolit. Voi sunteți astfel? (Da.) Nu-mi place să vă aud spunând asta, dar acesta este tipul de stare în care vă aflați. Sunteți mereu emoționali și nimeni nu știe când se va schimba acest lucru.

Ce înseamnă a fi emoțional? Vom analiza un exemplu. Unii oameni simt ei înșiși că Îl iubesc pe Dumnezeu foarte mult. În special, se simt foarte onorați și de două ori binecuvântați pentru că s-au născut în zilele de pe urmă, pentru că au acceptat această etapă a lucrării lui Dumnezeu și pentru că au putut să audă cuvintele Lui cu propriile urechi și să experimenteze lucrarea Lui în persoană. În consecință, ei cred că ar trebui să găsească o modalitate de a-și exprima inimile dezgolite, de copil. Și cum fac asta? Emoțiile lor ies la suprafață, ardoarea mai că le țâșnește afară, devin puțin iraționali, iar emoțiile le devin anormale. Și urâțenia iese la iveală din asta. În China continentală, ei se aflau într-un mediu în care credința în Dumnezeu era detestată și trăiau vieți oprimate. Aveau ardoare atunci și-și doreau să strige: „Dumnezeule Atotputernic, Te iubesc!” Dar nu aveau unde să o facă – nu puteau, de teamă să nu fie arestați. Acum sunt în străinătate și sunt liberi să creadă; au în sfârșit un loc unde să-și dea frâu liber inimii lor dezgolite, de copil. Simt nevoia să exprime cât de mult Îl iubesc pe Dumnezeu. Așa că ies pe străzi și găsesc un loc fără prea multă lume în jur, unde să strige după voia inimii. Însă, înainte să o poată face, simt că nu au încrederea pentru a continua. Se uită în jurul lor, dar nu le vine să strige. Ce le trece prin minte? „Asta nu e de ajuns. Nu este suficient să am doar o inimă dezgolită, de copil. Nu am încă o inimă iubitoare de Dumnezeu. Nu e de mirare că nu am nimic de strigat.” Și, astfel, întristați și îndurerați, se duc acasă și se roagă în lacrimi la Dumnezeu: „O, Dumnezeule, nu am îndrăznit să strig «Te iubesc!» atunci când eram într-un cadru care nu permitea acest lucru. Acum sunt într-un cadru care o permite, dar tot nu am încredere. Nu-mi vine să strig. Se pare că statura și încrederea mea sunt prea neînsemnate. Nu am viață.” De atunci încolo, se roagă în legătură cu această problemă, fac pregătiri și i se dedică. Adesea citesc cuvintele lui Dumnezeu și sunt emoționați până la lacrimi de ele, iar emoțiile și entuziasmul lor li se formează și li se acumulează în inimă. Acest lucru continuă până când, într-o zi, se simt suficient de plini de emoție încât ar putea să se ducă într-o piață publică cu o capacitate de câteva mii de persoane și să strige: „Te iubesc, Dumnezeule Atotputernic!” în fața mulțimii – însă, când se duc în piață și văd toți oamenii de acolo, nu le vine să strige. Poate că tot nu au strigat, nici măcar acum. Dar, indiferent dacă au făcut-o sau nu, ce ar însemna asta? Oare dacă strigi așa înseamnă că practici adevărul? Este o mărturie pentru Dumnezeu? (Nu.) Atunci, de ce sunt hotărâți să strige așa ceva? Ei au credința că acel strigăt al lor ar fi mai puternic și mai eficient decât orice altă metodă de a răspândi cuvintele lui Dumnezeu și de a depune mărturie pentru Dumnezeu. Asta înseamnă să fii o persoană cu inima dezgolită, de copil. Este un lucru bun sau un lucru rău ca o persoană să aibă astfel de emoții? Este normal sau anormal? Poate fi clasificat ca făcând parte din sfera umanității normale? (Nu.) De ce nu? Care este scopul lui Dumnezeu atunci când îi face pe oameni să îndeplinească îndatoriri și când îi face să înțeleagă și să practice adevărul? Este acela de a spori emoția de iubire a oamenilor față de El sau emoția lor în îndeplinirea datoriei lor? (Nu.) Aveți astfel de emoții uneori sau poate des? (Da.) Când le aveți, simțiți că apar brusc și anormal sau că sunt greu de înăbușit? Trebuie să le stăpânești, oricât de greu de înăbușit ar fi. Lăsând la o parte orice altceva, acestea sunt doar emoții, nu realizări care apar după ce oamenii înțeleg și practică adevărul sau după ce au urmat calea lui Dumnezeu. Sunt o stare anormală. Atunci poate fi clasificată această stare anormală în categoria încăpățânării duse la extrem? Aceasta variază de la caz la caz. Există grade diferite; unele pot fi încadrate la încăpățânare dusă la extrem, iar altele se ridică la nivelul absurdității. Este normal ca o persoană să-și verse puțin din această stare de spirit, uneori. Așadar, ce manifestări ale acesteia sunt anormale, atunci? A face ceva din cauza unei emoții de neînăbușit. Atunci când cineva își trăiește fiecare zi și se agită de dragul acelui lucru, citind cuvintele lui Dumnezeu și răspândind Evanghelia tot de dragul acelui lucru și îndeplinind orice îndatoriri de dragul lui – când totul se învârte în jurul acelui lucru, iar acesta devine valoarea și semnificația existenței și a vieții sale – asta înseamnă probleme. Obiectivul și direcția acelei persoane sunt distorsionate. Există o urâțenie în oamenii care trăiesc conform inimii lor dezgolite, de copil. Există ceva încăpățânat la ei și au emoții anormale. Dacă o persoană trăiește conform acestor lucruri și trăiește adesea într-o astfel de stare, poate înțelege adevărul? (Nu.) Dacă nu poate înțelege adevărul, care este starea sa de spirit atunci când ascultă predicile? Ce intenție are atunci când citește cuvintele lui Dumnezeu? Poate cineva care crede mereu în Dumnezeu cu o inimă dezgolită, de copil și cu formalitate religioasă să înțeleagă și să câștige adevărul? (Nu.) De ce nu? Tot ceea ce face nu se bazează pe adevăr, ci pe teorie religioasă și pe noțiuni și închipuiri. Nu este vorba nici despre urmarea și practicarea adevărului. Nu îi pasă deloc de ceea ce este de fapt adevărul sau de ceea ce spun cuvintele lui Dumnezeu. Nu îi pasă de asta, ca și cum tot ceea ce ar fi necesar pentru a crede în Dumnezeu ar fi o inimă dezgolită, de copil, ca și cum tot ceea ce trebuie să facă este să gestioneze lucruri și să depună efort în biserică. Este atât de simplu pentru această persoană. Nu pricepe ce înseamnă să înțeleagă și să practice adevărul, nici ce să urmeze pentru a fi mântuită. Se poate gândi uneori la aceste lucruri, dar pur și simplu nu reușește să le rezolve. Tot timpul își spune: „Atât timp cât am zel, ating un nivel ridicat de emoție și pot persevera până la sfârșit, s-ar putea să fiu mântuit” și, în consecință, dus de valul emoțiilor sale intensificate, nu face decât lucruri nesăbuite, lucruri care contravin adevărurilor-principii. În cele din urmă, este descoperit și eliminat. Se pare că emoțiile intensificate nu sunt un lucru atât de bun, până la urmă.

Mai există o altă stare destul de gravă în traiul conform unei inimi dezgolite, de copil, și anume că unii oameni se bazează întotdeauna pe entuziasm pentru a crede în Dumnezeu. Focul din inimile lor nu se stinge niciodată; ei cred că tot ce le trebuie pentru a crede în Dumnezeu este o inimă dezgolită, de copil. Ei își spun: „Nu am nevoie să înțeleg adevărul, nu am nevoie să mă examinez și nu am nevoie să vin înaintea lui Dumnezeu pentru a-mi mărturisi păcatele și a mă căi – și cu siguranță nu am nevoie să accept nicio judecată, mustrare, emondare sau cenzură ori critică din partea cuiva. Nu am nevoie de aceste lucruri. Tot ce îmi trebuie este o inimă dezgolită, de copil.” Acesta este principiul credinței lor în Dumnezeu. Ei își spun: „Nu este nevoie să accept judecata și mustrarea. Este suficient ca eu doar să mă simt bine în pielea mea. Cred că Dumnezeu va fi cu siguranță fericit dacă fac asta. Dacă eu sunt fericit, Dumnezeu este fericit – asta este tot. Voi fi mântuit dacă eu cred în Dumnezeu în felul acesta.” Nu este acesta un mod de gândire extrem de naiv? Și voi ați fost într-o astfel de stare, nu-i așa? (Da.) Dacă trăiți până la sfârșit într-o asemenea stare, incapabili de orice transformare, atunci este corect să spunem că nu înțelegeți nici cea mai mică parte din adevăr. Adevărul nu are nicio legătură cu voi. Voi nu cunoașteți obiectivul sau semnificația mântuirii omului de către Dumnezeu și nu înțelegeți la ce se referă credința în Dumnezeu. Care este diferența dintre credința în Dumnezeu și credința în religie? Toată lumea concepe credința în religie ca fiind pentru că acea persoană nu are un mijloc de a-și câștiga traiul, că ar putea avea greutăți acasă. Dacă nu este așa, atunci este pentru că vor să găsească ceva pe care să se sprijine, să găsească o susținere spirituală. Credința în religie de multe ori nu înseamnă altceva decât să-i determine pe oameni să fie buni, binevoitori, săritori, să fie amabili cu ceilalți, să facă mai multe fapte bune pentru a acumula virtute, să nu comită crime sau incendii, să nu încalce legea sau să nu comită infracțiuni, să nu facă lucruri rele, să nu-i lovească pe oameni sau să-i înjure, să nu fure sau să jefuiască și să nu înșele sau să escrocheze. Acesta este conceptul de „credință în religie” care există în mințile tuturor. Cât de mult din conceptul de credință în religie există în inimile voastre astăzi? Sunt acele lucruri asociate cu credința în religie în conformitate cu adevărul? De unde vin ele, mai exact? Știți acest lucru? Dacă voi credeți în Dumnezeu cu o inimă care adăpostește credința în religie, care va fi rezultatul? Este acesta modul corect de a crede în Dumnezeu? Există o diferență între starea de a crede în religie și starea de a avea credință în Dumnezeu? Care este diferența dintre a crede în religie și a avea credință în Dumnezeu? Când ai început să crezi în Dumnezeu, poate ai simțit că a crede în religie și a avea credință în Dumnezeu sunt același lucru. Însă, astăzi, după ce ai crezut în Dumnezeu mai mulți ani, ce crezi că înseamnă cu adevărat să ai credință? Există vreo diferență față de credința în religie? Credința în religie înseamnă urmarea unor ritualuri religioase pentru a aduce bucurie și confort spiritual. Nu se referă la aspecte privind calea pe care pășesc oamenii sau modul în care-și trăiesc viața. Nu există nicio schimbare în lumea ta lăuntrică; tu ești încă același, iar natura-esența ta rămâne neschimbată. Nu ai acceptat adevărurile care vin de la Dumnezeu și nu le-ai făcut să fie viața ta, ci doar ai făcut unele fapte bune sau ai urmat ceremonii și reglementări. Doar te-ai implicat în unele activități legate de credința în religie – doar asta, doar atât. Așadar, la ce se referă a avea credință în Dumnezeu? Aceasta înseamnă o schimbare în modul în care trăiești, înseamnă că a avut loc deja o schimbare în valoarea existenței tale și în țelurile tale în viață. Inițial, trăiai pentru lucruri precum a-ți slăvi strămoșii, a ieși în evidență, a duce o viață bună și a te strădui să câștigi faimă și avere. Astăzi, ai abandonat acele lucruri. Nu-l mai urmezi pe Satana, ci îți dorești să te lepezi de el, să te lepezi de această tendință rea. Îl urmezi pe Dumnezeu, ceea ce accepți este adevărul și calea pe care pășești este cea a urmării adevărului. Direcția vieții tale s-a schimbat complet. După ce crezi în Dumnezeu, abordezi viața diferit, ai un stil de viață diferit, urmezi Creatorul, accepți și te supui suveranității și aranjamentelor Lui, accepți mântuirea Lui și, în cele din urmă, devii o adevărată ființă creată. Nu înseamnă asta să-ți schimbi modul de viață? Este complet opusul preocupărilor și modului tău de viață anterior, iar motivațiile și semnificația de la baza a tot ceea ce ai făcut – acestea sunt complet opuse, nici măcar în aceeași ligă. Vom încheia aici cu diferența dintre a avea credință în Dumnezeu și credința în religie. Puteți vedea în voi înșivă starea de a avea o „inimă dezgolită, de copil” despre care vorbeam? (Da.) Deci, trăiți cu o inimă dezgolită, de copil, în cea mai mare parte a timpului sau aveți această stare doar ocazional? Dacă este ocazională, asta dovedește că te-ai eliberat deja de acea stare și ai început să urmezi adevărul, că ai început să ieși din acea stare de fapt; dacă încă trăiești conform unei inimi dezgolite, de copil, în majoritatea timpului și nu știi cum să trăiești conform cuvintelor lui Dumnezeu, conform adevărului, nici cum să te eliberezi de constrângerile unei inimi dezgolite, de copil și să ieși din acea stare, asta dovedește că nu trăiești înaintea lui Dumnezeu, că încă nu știi ce este adevărul sau cum să îl cauți. Este aceasta o distincție importantă? (Da.) Dacă tu continui să trăiești în acest fel, fără să înțelegi câtuși de puțin adevărul, ești în pericol – va trebui să fii eliminat, mai devreme sau mai târziu. În ceea ce privește modul în care apare acea inimă dezgolită, de copil, va trebui să cauți adevărul, să diseci starea și să schimbi acea stare. De ce ar avea cineva acea inimă dezgolită, de copil; care vor fi consecințele faptului de a te baza pe fervoare pentru a crede în Dumnezeu; dacă poți câștiga adevărul crezând în Dumnezeu în acest fel; dacă acest lucru îți va întări credința în Dumnezeu – totul cu privire la aceste întrebări trebuie să îți fie clar în inimă. Acest lucru necesită să te supui unei comparații, să reflectezi și să cauți rezolvarea.

Un tip de persoană are inima entuziasmată de credința sa în Dumnezeu. Orice datorie este bună pentru aceasta, la fel și câteva greutăți, dar temperamentul său este instabil – este emotivă și capricioasă, inconsecventă. Acționează doar conform stării sale de spirit. Când este fericită, își face bine treaba care i-a fost dată drept sarcină și se înțelege bine cu oricine îi este partener și cu oricine se asociază. Este dispusă să-și asume și mai multe îndatoriri – indiferent de datoria pe care o îndeplinește, are un simț al responsabilității pentru aceasta. Așa se comportă când este într-o stare bună. Poate exista un motiv pentru care este într-o stare bună: poate că a fost lăudată pentru că și-a făcut bine datoria și a câștigat stima și aprobarea grupului. Sau poate că mulți oameni apreciază produsele muncii sale, așa că își umflă pieptul de mândrie ca pe un balon care se umple cu fiecare suflu de laudă. Și, astfel, continuă să îndeplinească aceeași datorie în fiecare zi, dar, în tot acest timp, nu înțelege niciodată intențiile lui Dumnezeu sau nu caută adevărurile-principii. Ea acționează mereu în baza tăriei experienței sale. Experiența reprezintă adevărul? Este sigur să acționăm în baza experienței? Este aceasta în acord cu adevărurile-principii? A acționa pe baza experienței nu este în acord cu principiile; cu siguranță vor exista momente în care va da greș. Așa că vine o zi în care nu-și îndeplinește bine datoria. Multe lucruri dau greș și este emondată. Grupul este nemulțumit de ea. Atunci devine negativă: „Nu mai îndeplinesc această datorie. O fac greșit. Voi toți sunteți mai buni decât mine. Eu sunt cel care nu sunt bun. Oricine este dispus să o facă, n-are decât!” Cineva are părtășie cu această persoană despre adevăr, dar nu se face auzit și ea nu înțelege, spunând: „Ce este de avut părtășie referitor la asta? Nu-mi pasă dacă este adevărul sau nu – îmi voi face datoria când sunt fericit și nu o voi face când nu sunt. De ce să complicăm atât de mult lucrurile? Nu o fac acum; voi aștepta o zi când voi fi fericit.” Așa sunt astfel de oameni, în mod consecvent. Fie că își fac datoria; fie citind cuvintele lui Dumnezeu sau ascultând predici și participând la adunări; fie în interacțiunile lor cu ceilalți – în tot ceea ce privește orice aspect al vieții lor, ceea ce dezvăluie este tulbure într-o clipă și însorit în următoarea, pe culmi într-o clipă și deprimat în următoarea, rece într-o clipă și cald în următoarea, negativ într-o clipă și pozitiv în următoarea. Pe scurt, starea lor, bună sau rea, este întotdeauna destul de evidentă. O poți vedea dintr-o privire. Sunt inconsecvenți în tot ceea ce fac, lăsându-se pur și simplu pradă temperamentului lor. Când sunt fericiți, fac o treabă mai bună, iar când nu sunt fericiți, o fac de mântuială – este posibil chiar să nu mai facă lucrul respectiv și să renunțe. Orice fac, trebuie să o facă în funcție de starea lor de spirit, de mediu, de cerințele lor. Nu au deloc dorința de a se supune la greutăți; sunt alintați și răsfățați, isterici, insensibili la rațiune și nu fac nimic pentru a se stăpâni. Nimeni nu are voie să îi jignească; oricine o face este o țintă pentru temperamentul lor, care apare ca o furtună – și, imediat după ce trece, sunt negativi și abătuți. Mai mult, ei fac totul conform preferințelor personale. „Dacă îmi place treaba asta, o voi face; dacă nu îmi place, nu vreau s-o fac și n-o voi face niciodată. Oricare dintre voi este dispus poate s-o facă. N-are nicio legătură cu mine.” Ce fel de persoană este aceasta? Când este fericită și starea sa este bună, inima îi este agitată și spune că vrea să-L iubească pe Dumnezeu. Este atât de agitată, încât plânge, șiroaie de lacrimi fierbinți curgându-i pe obraji și suspinând puternic. Este inima sa o inimă care Îl iubește cu adevărat pe Dumnezeu? Starea de a-L iubi pe Dumnezeu în inima ta este una normală, dar, dacă te uiți la firea, comportamentele și dezvăluirile acestei persoane, ai crede că este un copil de vreo zece ani. Această fire a sa și modul său de viață sunt capricioase. Este inconsecventă, neloială, iresponsabilă și incapabilă în tot ceea ce face. Nu trece niciodată prin greutăți și nu este dispusă să-și asume responsabilități. Când este fericită, îi convine să facă orice; câteva greutăți sunt acceptabile și, dacă interesele sale sunt afectate, și acest lucru este acceptabil. Dar, dacă este nefericită, nu vrea să facă nimic. Ce fel de persoană este? Este normală o astfel de stare? (Nu.) Această problemă o depășește pe cea a unei stări anormale – reprezintă o manifestare a capriciilor extreme, a nesăbuinței și ignoranței extreme, a unei atitudini copilărești extreme. Care este problema capriciilor? Unii ar putea spune: „Este o instabilitate a temperamentului. Este prea tânără și a trecut prin prea puține greutăți, iar personalitatea nu îi este încă definitivată, așa că deseori se comportă capricios.” Adevărul este că a fi capricios nu este ceva ce depinde de vârstă: și cei de peste patruzeci de ani și septuagenarii sunt capricioși uneori. Cum se explică acest lucru? A fi capricios este, de fapt, o problemă legată de firea cuiva, și una extrem de gravă! Dacă îndeplinește o datorie importantă, acest comportament o poate întârzia, precum și progresul lucrării, provocând pierderi pentru interesele casei lui Dumnezeu; și îndatoririle obișnuite pot, de asemenea, să fie afectate, iar treaba îngreunată. Nicio parte a acestui comportament nu aduce beneficii celorlalți, persoanei în cauză sau lucrării bisericii. Micile sarcini pe care le face și prețurile pe care le plătește se soldează cu o pierdere netă. Persoanele deosebit de capricioase sunt nepotrivite pentru a îndeplini îndatoriri în casa lui Dumnezeu și există multe astfel de persoane. A fi capricios este cea mai obișnuită manifestare printre firile corupte. Practic, fiecare persoană are o astfel de fire. Și care este această fire? Bineînțeles, fiecare fire coruptă este un anume soi din firile Satanei, iar a fi capricios este o fire coruptă. În termeni blânzi, înseamnă să nu iubești sau să nu accepți adevărul; în termeni mai aspri, înseamnă să fii scârbit de adevăr și să-l urăști. Pot oamenii capricioși să I se supună lui Dumnezeu? Desigur că nu. Ei pot pe moment, când sunt fericiți și profită, dar când sunt nefericiți și nu profită, izbucnesc de furie și îndrăznesc să I se împotrivească și să-L trădeze. Își vor spune în sinea lor: „Nu-mi pasă dacă este adevărul sau nu – ceea ce contează este să fiu fericit, să fiu mulțumit. Dacă sunt nefericit, nimic din ce spune oricine nu mă va ajuta! Ce contează adevărul? Ce contează dumnezeu? Eu sunt șeful!” Ce fel de fire coruptă este aceasta? (E aceea de a urî adevărul.) Este o fire care urăște adevărul, una care are o aversiune față de acesta. Există un element de aroganță și de îngâmfare în ea? Un element de intransigență? (Da.) Mai există și o altă stare revoltătoare în acest caz. Când este binedispusă, este amabilă cu toată lumea și responsabilă în îndeplinirea datoriei sale; oamenii cred că este o persoană bună, supusă, care este dispusă să plătească un preț, care chiar iubește adevărul. Dar, imediat ce devine negativă, se oprește din muncă, se plânge, ba chiar nu mai ascultă de rațiune. Aici se ițește latura sa feroce. Nimeni nu are voie să-i facă reproșuri. Ea va spune chiar așa: „Înțeleg fiecare adevăr, doar că nu-l practic. Îmi este suficient să fiu relaxat cu mine însumi!” Ce fire este aceasta? (Feroce.) Acești oameni răi nu sunt gata doar să riposteze împotriva oricui i-ar putea emonda, ci chiar ar răni acea persoană și i-ar face rău, ca un demon malefic. Nimeni nu ar îndrăzni să se pună cu ei. Nu este acest lucru extrem de capricios și feroce din partea lor? Este aceasta o problemă legată de tinerețe? Nu ar fi capricioși și dacă ar fi mai în vârstă? Ar fi ei mai chibzuiți și mai raționali dacă ar fi mai în vârstă? Nu. Aceasta nu este o chestiune legată de personalitatea sau de vârsta lor. Există o fire coruptă adânc înrădăcinată care se ascunde în ei. Sunt guvernați de o fire coruptă și trăiesc conform unei firi corupte. Există supunere într-o persoană care trăiește într-o fire coruptă? Poate ea să caute adevărul? Există vreo parte a ei care iubește adevărul? (Nu.) Nu, nu există așa ceva. Voi toți ați avut o stare capricioasă? (Da.) Ați simți că reprezintă o problemă dacă nu am avea părtășie despre asta? (Nu am simți.) Acum, după ce ați avut părtășie despre asta, simțiți că este o problemă destul de gravă? (Da.) Unele capricii ocazionale apar din cauze obiective. Aceasta nu este o problemă a firii. Toate problemele legate de fire și toate dezvăluirile unei firi corupte în acțiunile cuiva vor avea consecințe negative. Iată un exemplu de cauză obiectivă: să spunem că o persoană are o durere de stomac îngrozitoare astăzi. Are dureri atât de puternice, încât abia poate să vorbească. Vrea doar să se întindă puțin. Chiar atunci, vine cineva și schimbă câteva cuvinte cu ea, iar tonul pe care ea îl folosește pentru a-i răspunde este puțin cam dur. Este aceasta o problemă cu firea sa? Nu, nu este. Se poartă așa doar pentru că este bolnavă și are dureri. Dacă ar fi fost genul de persoană care să vorbească astfel de regulă, ar fi fost o problemă care ține de fire. În acest caz, a vorbit pe un ton nepotrivit pentru că durerea i-a depășit un anumit prag. Este normal să se întâmple asta. Dacă există o cauză obiectivă și toată lumea recunoaște că a vorbi sau a acționa într-un astfel de mod este pardonabil și rezonabil, având în vedere împrejurările, și că este doar natura umană, atunci este un comportament și o dezvăluire a umanității normale. Să luăm, de exemplu, pe cineva care a pierdut o rudă și începe să plângă de necaz. Este ceva foarte normal. Totuși, există oameni care ar judeca această persoană și ar spune: „Această persoană este sentimentală. A crezut în Dumnezeu atâția ani, dar tot nu poate renunța la afecțiunea pentru familia sa. Ba chiar plânge când îi moare o rudă. Ce prostie!” Apoi, se întâmplă ca atunci când mama vorbitorului moare, acesta să plângă mai mult decât oricine. Cum ar trebui să privim acest lucru? Nu poți să aplici orbește reglementări sau să generalizezi în această privință – unele lucruri au cauze obiective și reprezintă comportamente și dezvăluiri ale umanității normale. Ce reprezintă și ce nu reprezintă comportamentele și dezvăluirile umanității normale – asta depinde de împrejurări. Indiferent ce se menționează despre criteriul conform căruia trăiește o persoană, ceea ce se spune se referă, într-o privință, la probleme din firile oamenilor, iar, în cealaltă privință, este vorba despre probleme din punctele de vedere ale oamenilor, din modurile și din căile lor de a urma. Nu este deloc o chestiune legată de temperamentul sau de personalitatea lor ori de modul lor exterior de a face lucrurile.

Mai există un alt fel de stare, și anume traiul conform filosofiilor pentru interacțiuni lumești. Celor mai mulți oameni le place să urmărească faima, câștigul și statutul în credința lor în Dumnezeu, fără să se concentreze pe a urma adevărul. Atât timp cât o persoană are puțin calibru și câteva idei, aceasta posedă un set de filosofii și reguli de viață ale Satanei. Fiecare persoană are proprii „ași din mânecă” în ceea ce privește modul de a trăi fericită, modul de a trăi astfel încât să se distingă, să aducă onoare numelui familiei sale și să câștige aprecierea tuturor. Care sunt acești „ași”? Sunt filosofii „supreme” pentru interacțiunile lumești. Unora li se poate părea amuzant să audă asta: sintagmele „supreme” și „filosofii pentru interacțiuni lumești” nu se potrivesc împreună. Sunt o asociere ciudată. Deci, de ce este folosit cuvântul „suprem” aici? În general, o persoană cu o filosofie pentru interacțiuni lumești crede că, pentru a trăi, trebuie să fie dotată cu niște reguli de existență, adică niște secrete pentru supraviețuire. Crede că aceasta este singura cale de a-și atinge obiectivele în viață. Respectă aceste reguli pentru existență, care sunt filosofii pentru interacțiuni lumești, ca fiind cele mai înalte principii ale sale, precum acele motouri pe care oamenii le spun adesea. Susține și rămâne fidelă filosofiei sale pentru interacțiunile lumești ca și cum ar fi adevărul, fără a-i exclude nici măcar pe aleșii lui Dumnezeu de la acest tratament. Ea crede că: „Niciun om nu se poate separa de treburile lumești. Voi credeți în Dumnezeu, nu-i așa? Urmați principiile, nu-i așa? Înțelegeți adevărul, nu-i așa? Ei bine, atunci am o filosofie pentru interacțiuni lumești ca să vă tratez. Sunteți meticuloși, nu-i așa? Acționați conform adevărurilor-principii, nu-i așa? Ei bine, eu nu înțeleg adevărurile-principii și tot pot să vă fac să fiți binedispuși față de mine și să vă fac să alergați în cerc. Veți orbita cu toții în jurul meu; veți spune că sunt o persoană bună și nu veți spune nimic rău despre mine pe la spate. Ba chiar vă voi judeca atunci când nu sunteți prezenți, vă voi face lucruri rele și vă voi vinde, iar voi nici n-o veți ști.” Aceasta este o persoană care trăiește conform filosofiilor pentru interacțiuni lumești. Ce se află în interiorul acestor filosofii pentru interacțiuni lumești? Subterfugii, înșelăciune și tactici, precum și abordări și metode. De exemplu, când vede pe cineva cu statut, pe cineva care ar putea fi de folos, este foarte politicoasă, făcând plecăciuni, lingușindu-l și lăudându-l. Cu aceia despre care crede că au puțin de oferit și nu sunt la fel de buni ca ea vorbește întotdeauna condescendent și îi desconsideră, ceea ce îi face pe acei oameni să considere că ea este superioară și că trebuie să fie mereu admirată. În lumea sa interioară, are un sistem pentru a se juca cu oamenii și a-i manipula, precum și un mod pentru a trata fiecare tip de persoană. Când întâlnește pe cineva, știe dintr-o privire ce fel de persoană este, cum ar trebui să se poarte și să se asocieze cu ea. Mintea ei găsește imediat formula. Este sofisticată și are experiență în această privință. Nu are nevoie să se gândească la punerea în aplicare a acestor filosofii pentru interacțiunile lumești – nu are nevoie de schițe preliminare sau de instrucțiuni din partea cuiva. Are propriile sale metode. Pe unele dintre acestea le-a conceput ea însăși; pe altele le-a învățat de la alții, le-a văzut în cazul altora sau le-a dobândit prin influența altora. Se poate ca nimeni să nu îi fi spus despre aceste metode, ci să fi dedus căile de acces și de ieșire și, astfel, își învață filosofiile pentru interacțiunile lumești, tehnicile, abordările și metodele, schemele și calculele. Oare oamenii care trăiesc conform acestor lucruri au adevărul? Pot ei trăi conform adevărului? (Nu.) Nu pot. Deci, ce impact au ei asupra celorlalți oameni? Ceilalți sunt adesea înșelați și fraieriți de ei, folosiți și jucați pe degete de ei, și așa mai departe. Aceste filosofii pentru interacțiunile lumești nu sunt neapărat apanajul exclusiv al intelectualilor sau al unui grup de oameni – adevărul este că ele sunt prezente în toată lumea.

În ce alte moduri se manifestă filosofiile satanice? Unii oameni sunt foarte buni oratori. Ei obțin fericire și satisfacție de la oameni, care rămân liniștiți pentru că i-au auzit vorbind, dar nu fac nicio lucrare de fapt. Ce fel de persoană este aceasta? Una care-i manipulează pe oameni cu vorbe frumoase. Unii conducători și lucrători muncesc un timp, apoi își spun în sinea lor: „Oare Cel de mai sus mă înțelege? Oare Dumnezeu mă cunoaște? Trebuie să raportez câteva probleme astfel încât Cel de mai sus să știe că lucrez. În cazul în care Cel de mai sus vede că problemele pe care le raportez sunt destul de reale și de fond, că sunt probleme-cheie, Cel de mai sus poate că mă apreciază, văzând că pot face o muncă reală.” Și, astfel, ea găsește o șansă de a menționa probleme. Este îndreptățită să menționeze problemele, este de bun simț, iar munca o cere. Acest lucru nu ar trebui să fie însă pătat de intenția sa personală. Puteți vedea intenția pe care o are această persoană în raportarea acestor probleme? Care este de fapt problema cu această intenție pe care o are? Această întrebare necesită chibzuință și discernământ. Dacă ar fi menționat problemele pentru a-și îndeplini bine datoria și pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, acest lucru ar fi fost justificat; ar fi însemnat că este o persoană responsabilă, una care face o muncă reală. Totuși, în prezent, există unii conducători și lucrători care nu fac o muncă reală, ci sunt oportuniști și superficiali, își mint superiorii și ascund lucruri celor din subordine. Totuși, ar vrea să fie finuți și dibaci și să mulțumească pe toată lumea. Practicând în acest fel, nu trăiesc ei conform filosofiilor satanice? Dacă da, cum ar trebui rezolvată această problemă? Ce adevăruri trebuie căutate, cum trebuie să fie cunoscute și discernute – aceste lucruri trebuie clarificate înainte ca problema intenției lor corupte să poată fi rezolvată. Iată un alt exemplu. Două persoane devin parteneri pentru a îndeplini o datorie. Vor merge la o biserică din altă zonă pentru a se ocupa de o problemă locală. Condițiile de trai de acolo nu sunt prea bune, securitatea publică nu este grozavă și este un loc puțin riscant. Unul din ei spune: „Oamenii din acea biserică nu mă plac. Chiar dacă m-aș duce, nu există nicio garanție că aș putea rezolva problema de acolo. Dar toți te plac pe tine. Ar fi productiv să te duci tu să rezolvi problema.” Celălalt consideră că acest lucru este adevărat și se duce. Lăsând la o parte toate celelalte lucruri, nu există oare o problemă cu cel care a găsit motive și scuze pentru a nu se duce? Indiferent dacă scuzele și motivele sale sunt valide sau nu, practică oare adevărul în acest caz? Se gândește la frații și surorile sale? Nu; această persoană minte. Se folosește de cuvinte frumoase pentru a-și atinge propriile obiective. Nu este aceasta o tehnică? Dacă gândești astfel și acționezi astfel, nu te-ai răzvrătit împotriva trupului. Încă trăiești conform filosofiilor satanice. Dar dacă te-ai putea răzvrăti împotriva ta și nu ai trăi conform filosofiilor satanice? Inițial, nu ai vrea să te duci la acea biserică pentru a te ocupa de problemele ei, dar ai reflecta asupra acestui lucru: „Nu este corect. Faptul că aș gândi astfel înseamnă că sunt o persoană rea, că sunt imoral. Trebuie să retrag ceea ce am spus, cât de repede pot. Trebuie să îmi cer scuze față de el și să fiu deschis cu privire la corupția pe care am dezvăluit-o. Trebuie să merg în acel loc astăzi, chiar dacă înseamnă că voi muri acolo.” De fapt, nu e chiar sigur că vei muri acolo. De când vine moartea atât de ușor? Viața și moartea sunt hotărâte dinainte de Dumnezeu. La urma urmei, într-un astfel de caz, trebuie să ai hotărâre și capacitatea de a te răzvrăti împotriva propriei persoane. Doar atunci vei putea trăi conform adevărului. Îți voi da un alt exemplu. Două persoane devin parteneri pentru a îndeplini o datorie. Amândoi se tem să-și asume responsabilitatea, așa că totul devine o bătălie a inteligenței. Unul spune: „Du-te tu și ocupă-te de asta.” Celălalt zice: „Ar fi mai bine să te ocupi tu. Eu am un calibru mai slab decât tine.” Ceea ce-și spune, de fapt, în sinea sa este: „Nu va fi nicio recompensă dacă fac acest lucru bine, iar dacă nu este făcut bine, voi fi emondat. Nu mă duc – nu sunt atât de nătăfleț! Știu ce pui la cale. Nu mai încerca să mă convingi să mă duc.” Ce se întâmplă la finalul schimbului lor de replici? Niciunul din ei nu se duce, iar lucrarea este întârziată drept urmare. Nu este imoral? (Ba da.) Nu este întârzierea lucrării o consecință gravă? Nu este un rezultat bun. Deci, conform cărui lucru trăiesc aceștia doi? Amândoi trăiesc conform filosofiilor satanice; sunt constrânși și legați de filosofii satanice și de propria lor înșelătorie. Ei nu au practicat adevărul și, ca atare, îndeplinirea datoriei lor nu este la nivelul standardelor. Este superficială și nu există nicio mărturie în ea. Să spunem că două persoane devin parteneri pentru a îndeplini o datorie. Una din ele încearcă să adopte o poziție dominantă în tot și vrea întotdeauna să aibă ultimul cuvânt, iar cealaltă probabil își spune: „Ea este cea puternică; îi place să preia conducerea. Ei bine, poate prelua conducerea în toate și, când ceva nu merge bine, ea va fi cea emondată. «Pasărea care își scoate capul din cuib e cea care e împușcată»! Eu nu voi ieși în evidență, atunci. Întâmplător, sunt de calibru slab și nu-mi place să fiu deranjat cu treburi. Acelei persoane îi place să preia conducerea, nu-i așa? Păi, dacă este ceva de făcut, o voi lăsa în seama ei!” Unei persoane care ar spune astfel de lucruri îi place să fie una care caută să-i mulțumească pe oameni, este un subordonat. Ce părere aveți despre modul său de a îndeplini o datorie? Conform cărui lucru trăiește? (Conform filosofiilor pentru interacțiuni lumești.) Își mai spune și altceva: „Nu se va supăra pe mine dacă i-o iau înainte? Nu va fi discordie între noi doi pe viitor? Dacă acest lucru ar afecta relația noastră, ne va fi greu să ne înțelegem. Îmi va fi mai bine dacă îl las să facă ce vrea.” Nu este aceasta o filosofie pentru interacțiuni lumești? Felul în care trăiește îl scutește de bătăi de cap. Îi permite să evite să-și asume responsabilitatea. Va respecta orice i se cere să facă, fără să preia conducerea sau să iasă în evidență și fără să se gândească la vreo problemă. Altcineva se ocupă de tot, așa că nu se va obosi. Faptul că este atât de dornic să fie subordonat dovedește că nu are simțul responsabilității. Trăiește conform filosofiilor pentru interacțiuni lumești. Nu acceptă adevărul și nu respectă principiile. Aceasta nu este o cooperare armonioasă – înseamnă a fi un subordonat, o persoană care caută să facă pe plac oamenilor. De ce nu este aceasta cooperare? Pentru că nu-și asumă responsabilitatea pentru nimic. Nu acționează cu toată inima și nici cu tot cugetul și poate că nu acționează nici cu toată puterea sa. De aceea spun că trăiește conform filosofiilor pentru interacțiuni lumești mai degrabă decât conform adevărului. Iată un alt exemplu: cineva face un lucru rău în timp ce-și îndeplinește datoria, ceva care aduce o pierdere intereselor casei lui Dumnezeu. Tu vezi acest lucru, dar îți spui: „Asta nu e treaba mea. Nu mi-a afectat interesele. Și, în plus, nu eu sunt cel responsabil. Ce fac, îmi bag nasul în treburile altora? Poate să se ocupe altcineva, oricine e dispus să o facă. Nu trebuie decât să mă ocup de munca mea. Nu are nicio legătură cu mine dacă alții fac lucruri rele. Nu-mi pasă dacă o văd; nu-mi pasă dacă s-au rătăcit; și, dacă există o pierdere pentru lucrarea bisericii, asta nu are nimic de-a face cu mine.” Nu este aceasta o filosofie pentru interacțiuni lumești? (Ba da.) Sunt bune intențiile acestei persoane? (Nu.) Trăiește conform filosofiilor satanice. Unii oameni fac acest lucru ocazional, în anumite chestiuni; alții o fac frecvent, fără să caute vreodată adevărul sau să reflecteze asupra lor înșiși și fără să-și rezolve firile corupte. Aceste două tipuri de oameni se află în situații diferite. Dar, indiferent dacă este făcut în incidente izolate sau în toate chestiunile, are legătură cu problema unei firi corupte. Nu este o simplă problemă cu metodele cuiva – este vorba despre a-ți trăi viața conform filosofiilor satanice. De obicei, ce alte filosofii pentru interacțiuni lumești văd oamenii și cu care anume intră în contact? (Mituirea altora cu favoruri mărunte, satisfacerea preferințelor altora, lăudarea oamenilor și mijlocirea satisfacerii plăcerilor vinovate ale acestora.) Satisfacerea preferințelor altora este o tehnică, un fel de filosofie pentru interacțiuni lumești. Ce altceva? (Să nu vorbești direct după ce vezi că o persoană a făcut un lucru care încalcă principiile, de teamă să nu-i rănești sentimentele.) A fi indirect în vorbire, a ocoli mereu problema, a alege mereu cuvinte plăcute care nu implică principiile sau problema esențială – acesta este un alt fel de filosofie pentru interacțiuni lumești. Mai sunt și altele? (A flata și a fi mieros cu o persoană care are statut.) Asta înseamnă a atrage favoruri și este, de asemenea, un fel de filosofie pentru interacțiuni lumești. Există oameni care, prin natura lor, caută mereu să manipuleze și să profite de alții. Sunt deosebit de perfizi. Sunt oameni finuți și dibaci oriunde se duc. Ceea ce spun depinde de persoana căreia i-o spun. Mintea lor reacționează foarte repede: știu cum să se descurce cu o persoană din prima clipă în care li s-au întâlnit privirile. Astfel de oameni sunt extrem de vicleni; nu pot trăi conform adevărului. În ce alte moduri se manifestă filosofiile pentru interacțiuni lumești? (Nu îndrăznesc să vorbească după ce au văzut o problemă, de teamă să nu-și asume vina dacă se dovedește a fi o greșeală, urmăresc ceea ce spun și fac ceilalți și nu-și exprimă un punct de vedere până când majoritatea nu a vorbit deja.) Oamenii au tendința de a se lăsa purtați de val, crezând că legea nu poate fi aplicată atunci când toți sunt infractori. Ce fel de problemă este aceasta? Ce fel de fire? Nu este o fire înșelătoare? Să nu îndrăznești să susții adevărurile-principii pentru că vrei să fii mereu o persoană care caută să facă pe plac oamenilor și te temi să nu jignești, dar și să te temi că vei fi expus și eliminat pentru că nu practici adevărul – ce dilemă! Aceasta este situația jalnică a celor care caută să facă pe plac oamenilor. Atunci când oamenii nu practică adevărul, astfel sunt condițiile urâte pe care le trăiesc; toți sunt întruchiparea demonică a Satanei. Unii dintre acești oameni sunt perfizi, unii sunt trădători, unii sunt demni de dispreț, unii sunt infami, unii sunt josnici, iar alții sunt demni de milă. Voi trăiți conform filosofiilor satanice? Flatați pe oricine este conducător, în timp ce ignorați conducătorii care au fost înlocuiți și eliminați; sunteți mieroși cu oricine este ales drept conducător, indiferent cine este, spunând tot felul de lucruri dezgustătoare: „Ah, ești drăguță și ai o constituție atât de armonioasă – definiția frumuseții! Ai o voce ca de prezentator de știri și cânți ca o ciocârlie”, căutând modalități de a le atrage favorurile; lingușindu-i cu fiecare ocazie pe care o ai; mituindu-i cu favoruri mărunte; în general, urmărind să vezi ce fac și ce spun și gândindu-te la modalități de a-i mulțumi atunci când vezi că le place ceva. Sunt acestea tactici de-ale voastre? (Da. Uneori văd că un conducător sau un lucrător are unele probleme sau neajunsuri, dar nu îndrăznesc să spun nimic, de teamă că mă va învinovăți și nu va fi binedispus față de mine.) Aceasta este o lipsă de principii. Știi, atunci, dacă ai identificat corect aceste probleme și dacă ar fi benefic pentru lucrarea bisericii să le semnalezi? (Într-o mică măsură.) Știi într-o mică măsură – deci ce trebuie să faci pentru a fi aliniat la adevărurile-principii? Dacă ești sigur că ai găsit o problemă și înțelegi în inima ta că această problemă ar trebui rezolvată, altfel va întârzia lucrarea, însă nu ești capabil să respecți principiile și îți este teamă să nu-i jignești pe alții, ce problemă este la mijloc? De ce ți-ar fi teamă să respecți principiile? Aceasta este o problemă de o natură serioasă și implică faptul dacă iubești adevărul și dacă ai un simț al justiției. Ar trebui să dai glas opiniei tale, chiar dacă nu știi dacă este corectă. Dacă ai o părere sau o idee, ar trebui să o spui și să-i lași pe ceilalți să o evalueze. Procedând astfel, vor exista beneficii pentru tine și va fi de ajutor în rezolvarea problemei. Dacă te gândești în sinea ta: „Nu mă implic. Dacă ceea ce spun este corect, nu mi se vor recunoaște meritele, iar dacă este greșit, voi fi emondat. Nu merită”, nu este acesta un lucru egoist și demn de dispreț din partea ta? Oamenii se gândesc mereu la propriile interese și sunt incapabili să practice adevărul. Acesta este cel mai dificil lucru în privința oamenilor. Nu aveți cu toții o mulțime de astfel de filosofii pentru interacțiuni lumești și uneltiri în interiorul vostru? Există destul de multe elemente din filosofiile Satanei în fiecare persoană și este de multă vreme copleșită de ele. Așadar, nu este de mirare că oamenii ascultă ani de zile predici fără să înțeleagă adevărul și că intrarea lor în adevărul-realitate este lentă, iar statura lor rămâne mereu atât de mică. Motivul este că astfel de lucruri corupte îi împiedică și îi tulbură. Conform căror lucruri trăiește omul când trebuie să practice adevărul? Trăiește conform acestor firi corupte, conform noțiunilor, închipuirilor și filosofiilor pentru interacțiuni lumești, precum și conform darurilor. Trăind conform acestor lucruri, oamenilor le este foarte greu să vină înaintea lui Dumnezeu. De ce se întâmplă asta? Sarcina lor este prea mare și jugul lor prea greu. Faptul că omul trăiește conform acestor lucruri este atât de rupt de adevăr. Aceste lucruri te împiedică să înțelegi adevărul și să îl practici. Dacă nu înțelegi adevărul, credința ta în Dumnezeu va crește? (Nu.) Credința ta în Dumnezeu cu siguranță că nu va crește, cu atât mai puțin cunoașterea ta despre El. Acesta este un lucru foarte lamentabil și înfricoșător.

Lucrul conform căruia trăiesc oamenii are legătură cu viziunea lor privind toate chestiunile, precum și cu firea lor. Unii oameni se străduiesc mereu să-și îndeplinească visele și dorințele. Aceia sunt oameni care au vise. Unii trăiesc mereu conform dorințelor lor. Ce includ dorințele lor? Există dorința de a munci și de a se face cunoscut și există dorința de a se da în spectacol. De exemplu, există unii cărora le place statutul. Fără statut, nu vor să creadă în Dumnezeu; fără statut, nu vor să facă nimic și, pe deasupra, a crede în Dumnezeu li se pare plictisitor. Trăiesc conform dorinței lor de a urmări statutul și își petrec zilele, una după alta, dominați de această dorință. Orice statut ar avea este foarte prețios pentru ei. Nimic din ceea ce fac nu este pentru altceva decât pentru statut: să-și mențină statutul, să-și consolideze statutul, să-și extindă aria de influență – tot ceea ce fac, în orice fel, este legat de această dorință a lor. Trăiesc conform dorinței. Există și alții care duc o viață jalnică în lume. Sunt oameni naivi, care sunt mereu hărțuiți, care provin din familii dezorganizate, dintr-un mediu social sărac, care nu au pe cine să se bazeze. Sunt singuri și neîngrijiți, până când ajung să creadă în Dumnezeu, moment în care simt că au găsit, în sfârșit, un stâlp de sprijin. Au o aspirație și sunt mânați de ea în credința lor în Dumnezeu. Aspirația lor nu s-a schimbat niciodată, nici măcar până în prezent. Ei își spun: „Crezând în Dumnezeu, trăiesc cu demnitate și tărie de caracter; crezând în Dumnezeu, îmi pot ridica umerii și capul deasupra celorlalți și pot trăi o viață superioară vieții altora. Când voi fi plecat în cer, voi toți va trebui să mă stimați. Nimeni nu mă va mai desconsidera.” Această dorință, această speranță a lor este foarte goală și neclară. Ei simt că trăiau o viață atât de mizerabilă în lume, din cauza circumstanțelor familiei lor sau din alte motive. Trăind în casa lui Dumnezeu, au ceva pe care să se bazeze. Frații și surorile nu îi intimidează. Nu mai sunt niște oameni fără căpătâi; au un stâlp de susținere. Mai mult, cea mai mare speranță a lor este că pot obține o destinație minunată pentru ei înșiși după ce mor sau în această viață, unde vor putea să țină capul sus. Acesta este obiectivul lor. Trăiesc conform acestei aspirații și pretutindeni, în toate lucrurile, folosesc acest gând, această dorință, ca motivație a lor. Le este destul de greu să trăiască conform adevărului. Astfel de oameni trăiesc jalnic. Există alții care au dorința de a se da mari sau de a se face cunoscuți. Din această cauză, le place foarte mult să trăiască în cadrul unui grup, acționând în diverse moduri pentru a-i face pe ceilalți din grup să aibă o părere bună despre ei, ceea ce le satisface vanitatea. Ei gândesc astfel: „Poate că nu sunt un conducător, dar, atât timp cât pot să-mi prezint talentele în fața grupului și par să strălucesc de farmec, aureolat, merită să cred în Dumnezeu. Pentru asta trăiesc; nu este mai rău decât să fii în lume.” Așa că, de atunci încolo, pentru asta trăiesc. Își trăiesc toate zilele și anii așa, fără nicio schimbare a intenției lor inițiale. Înseamnă asta să trăiești conform adevărului? Cu siguranță că nu. Ei trăiesc conform viselor și dorințelor, ca non-credincioșii. Aceasta este o problemă care are de-a face cu viziunea cuiva asupra lucrurilor, precum și cu firile corupte. Dacă această problemă rămâne nerezolvată, nu există nicio modalitate de a înțelege sau de a practica adevărul și atunci este destul de greu să trăiești conform adevărului.

Există, de asemenea, unele femei care trăiesc bazându-se pe înfățișarea lor, care se consideră mereu drăguțe, care cred că, oriunde s-ar duce, toată lumea le place, le apreciază și are o părere bună despre ele. Oriunde se duc, aud limbajul elogios al oamenilor la adresa lor și văd fețele zâmbitoare ale oamenilor îndreptate spre ele. Sunt destul de mulțumite de ele însele și destul de încrezătoare trăind astfel. Așadar, ele cred că, trăind așa cum o fac le oferă capital, că există multă valoare în traiul lor – că mulți oameni le apreciază, cel puțin. Nu există și bărbați care sunt implicați în a trăi bazându-se pe înfățișarea lor? Să zicem că ești prezentabil și, în discuțiile cu surorile tale din biserică, ești spiritual, fermecător și romantic. Ești destul de mulțumit de tine însuți, toată lumea având o părere bună despre tine și gravitând în jurul tău. „Nu e ca și cum aș încerca să-mi dau întâlnire cu cineva. Pur și simplu trăiesc astfel și e încântător! Să practici adevărul – cât de plictisitor!” Sunt alții care trăiesc dintr-un fel de capital și, pentru a avea capital, desigur, trebuie să aibă un anume tip de lucru real. Ce lucruri reale ar putea fi acestea? Unii oameni, de exemplu, consideră că au ieșit din pântecele mamei lor crezând în Dumnezeu. Cred în Dumnezeu de cincizeci de ani sau mai mult și acesta este capitalul lor. Când văd un frate sau o soră, întreabă: „De câți ani crezi în Dumnezeu?” „De cinci ani”, i se răspunde. El crede în Dumnezeu de o perioadă de zece ori mai îndelungată decât cealaltă persoană și, văzând acest lucru, își spune în sinea sa: „Crezi în Dumnezeu măcar cât de cât de toți atâția ani de când cred și eu? Ești atât de tânăr. Ar fi bine să te comporți cum trebuie – mai ai un drum lung de parcurs!” Astfel trăiesc aceștia din capitalul lor. Ce alte tipuri de capital mai există? Unii oameni au slujit drept conducători și lucrători la toate nivelurile. Au stat plecați mult timp, lucrând, alergând de colo-colo, umblând de la o biserică la alta, și au multă experiență. Sunt destul de familiarizați cu aranjamentele de lucru ale Celui de mai sus, precum și cu diferitele tipuri de oameni și domenii ale lucrării din biserică. Așadar, ei își spun: „Sunt un conducător veteran, cu un capital de veteran. Lucrez de mult timp și am experiență. Ce știți voi toți? Sunteți copii. Câte zile ați lucrat? Sunteți atât de necopți! Nu știți nimic. Da, ascultați ce vă zic eu, așa e!” Și, astfel, ei continuă să predice toată ziua, fără nimic practic în aceasta – sunt doar cuvinte și doctrine. Vor găsi scuze, totuși: „Am o stare proastă astăzi. Este un antihrist care provoacă perturbări și tulburări și m-a afectat acest lucru. Voi predica așa cum trebuie data viitoare.” Asta le arată adevăratul chip, nu-i așa? Trăiesc din capitalul lor de veteran și sunt imens de satisfăcuți de ei înșiși, nici mai mult, nici mai puțin. E într-adevăr atât de dezgustător, atât de revoltător! Acesta este un fel de capital. Sunt alții care au fost băgați la închisoare pentru credința în Dumnezeu sau au avut vreo altă experiență excepțională ori au îndeplinit îndatoriri excepționale. Au suferit, dar și asta le servește drept un fel de capital. De ce trăiesc oamenii mereu din capitalul lor? Există o problemă în asta: ei consideră că acest capital este viața lor. Atât timp cât trăiesc din capitalul lor, sunt capabili să se admire și să se desfete prin ei înșiși deseori, și folosesc acest capital pentru a-i instrui și a-i influența pe alții, ceea ce este util pentru a le câștiga laudele. Ei cred că, avându-și capitalul drept bază, atât timp cât urmează o mică parte din adevăr sau își fac bine datoria și au câteva fapte bune la activ, atunci și pe ei, ca pe Pavel, ar putea să-i aștepte o cunună a dreptății. Cu siguranță, vor supraviețui; cu siguranță, vor ajunge la o destinație bună. Trăind din capitalul lor, ei trăiesc adesea într-o stare de mulțumire de sine, de extremă satisfacție de sine însuși, de complacere satisfăcută. Ei simt că Dumnezeu este mulțumit de capitalul lor, că El Se bucură de ei, că le va permite să rămână până la sfârșit. Nu înseamnă aceasta a trăi din capital? Ei dezvăluie această mentalitate la tot pasul. În lucrurile pe care le dezvăluie, în lucrurile conform cărora trăiesc și în lucrurile pe care le predică altora cu fiecare ocazie, se poate vedea clar ce au în minte. Sunt alții care au primit har sau îngrijire specială de la Dumnezeu, ceva ce nimeni altcineva nu are – doar ei îl au. Așadar, ei cred că sunt speciali, că sunt diferiți de toți ceilalți. Ei spun: „Credința voastră în Dumnezeu este diferită de a mea. Dumnezeu începe prin a vă da mult har și prin a vă conduce. Apoi, după ce ați ajuns încet să înțelegeți câteva adevăruri, Dumnezeu vă emondează, vă judecă și vă mustră. Așa este pentru voi toți. Pentru mine este diferit: Dumnezeu îmi dă un har special. El mă tratează cu o favoare specială, iar această favoare specială este capitalul meu – este voucherul meu și biletul meu de intrare în Împărăție.” Ce sentiment aveți când îi auziți spunând aceste lucruri? Cunosc lucrarea lui Dumnezeu? Se cunosc pe ei înșiși? Absolut deloc. Este just să spunem că nu înțeleg adevărul și că ei cred că pot fi mântuiți fără a fi nevoiți să urmeze adevărul sau să caute adevărul sau să accepte judecata și mustrarea. Ce fel de oameni sunt cei care au astfel de stări? Sunt acei puțini câțiva care au avut unele viziuni, care au primit vreo protecție specială și au scăpat de calamități. Sau au murit și s-au reîntors la viață și au vreo mărturie sau vreo experiență specială. Ei consideră aceste lucruri ca fiind viața lor, ca bază pentru traiul lor, și le folosesc ca un substitut pentru practicarea adevărului. Mai mult, ei consideră aceste lucruri ca fiind semne și standarde pentru mântuire. Aceste lucruri au o importanță capitală. Aveți și voi astfel de lucruri? Poate că nu aveți acest tip de experiență specială, dar, dacă ați îndeplinit o anumită datorie timp îndelungat și ați obținut rezultate, veți presupune că aveți capital. Să zicem că ai îndeplinit datoria de regizor o perioadă îndelungată și ai produs câteva lucrări bune. Aceasta se transformă într-un capital pentru tine. S-ar putea să nu ai vreun capital, pentru că nu ai produs nicio lucrare. Sau s-ar putea să fi făcut două filme pe care le consideri bunicele, însă nu îndrăznești încă să le tratezi drept capitalul tău. Îți lipsește încrederea în ele; crezi că nu ai încă suficientă experiență sau capital, așa că ești precaut, rezervat și supus. Nu îndrăznești să calci pe careva pe bătături, cu atât mai puțin să fii încrezut și să te fălești. Chiar și așa, ești extrem de mulțumit de tine însuți și te admiri în orice moment, iar acestea sunt lucrurile conform cărora trăiești. Nu este aceasta starea jalnică a omenirii corupte?

Unii oameni au o înfățișare foarte răuvoitoare. Sunt masivi, vânjoși și puternici și caută mereu să-i intimideze pe ceilalți. În vorbire, sunt destul de dominatori și autoritari; sunt de neînduplecat cu toți, indiferent cine sunt aceia. Așa că oamenii devin puțin temători când îi văd și îi tratează cu deferență, încercând să fie mieroși cu ei. Acest lucru îi face extrem de mândri. Au impresia că viața e floare la ureche și cred că toate acestea sunt un talent al lor – cred că nimeni nu ar îndrăzni să-i intimideze, trăind așa cum trăiesc ei. Dacă vrei să rămâi ferm într-o mulțime, trebuie să fii încrezător, să deții controlul asupra vieții tale, să fii puternic și dur – acesta este principiul lor de viață. Pentru a sta ferm printre ceilalți, fără să îndrăznească să-i intimideze sau să-i manipuleze careva și fără să îndrăznească să-i înșele și să-i exploateze careva, ei sintetizează lucrurile într-un principiu ca acesta: „Trebuie să fiu puternic și dur dacă vreau să trăiesc bine – cu cât sunt mai aprig, cu atât mai bine. În acest fel, nimănui, nicăieri, nici măcar nu-i va trece prin cap să mă intimideze.” Așadar, trăiesc astfel câțiva ani și, într-adevăr, după cum se dovedește, nimeni nu îndrăznește să-i intimideze. Și-au atins în sfârșit scopul. În orice grup se află, au o expresie serioasă, un chip ce nu trădează emoțiile, accentuându-și solemnitatea și încruntându-se cu dispreț rece. Nimeni nu îndrăznește să vorbească în preajma lor; copiii plâng doar când îi văd. Diavoli renăscuți – asta sunt! Traiul conform pumnului – ce fire este asta? Este o fire feroce. Oriunde se duc, primul lucru pe care îl fac este să învețe cum să-i manevreze și să-i exploateze pe oameni. De asemenea, vor să-i controleze și să îi supună. Se gândesc la modalități de a admonesta pe oricine nu îi respectă și caută ocazii de a pedepsi prin cuvinte tăioase pe oricine le vorbește nepoliticos. Nu este feroce să trăiești conform acestor lucruri? Rezolvarea lucrurilor cu pumnii, așa cum fac ei, are un oarecare efect: mulți oameni se tem de ei, ceea ce le deschide calea. Dar pot astfel de oameni să accepte adevărul, având în vedere că trăiesc prin impetuozitate și o fire malițioasă? Se pot ei căi cu adevărat? Ar fi imposibil, pentru că ei susțin filosofii satanice și folosirea forței. Ei trăiesc doar conform filosofiilor satanice și folosirii forței; îi fac pe toți să li se supună și să se teamă de ei, astfel încât să o poată lua razna fără motiv, făcând tot ce le place. Ceea ce îi îngrijorează nu este să aibă o reputație proastă, ci să nu aibă o reputație malefică. Acesta este principiul lor. Odată ce și-au atins obiectivul astfel, își spun: „Am reușit să rămân ferm în casa lui dumnezeu și printre aceste grupuri. Toată lumea se teme de mine; nimeni nu ar îndrăzni să se pună cu mine. Toți sunt respectuoși față de mine.” Ei cred că au învins. Chiar este adevărat că nimeni nu ar îndrăzni să se pună cu ei? Să nu îndrăznești să te pui cu ei este un lucru exterior. Cum îi vede toată lumea, în adâncul inimii, pe astfel de oameni? Nu există nicio îndoială în această privință: s-au săturat de ei, sunt dezgustați, plini de ură, se retrag și îi evită. Ați fi dispuși să aveți de-a face cu o astfel de persoană? (Nu.) De ce nu? S-ar gândi mereu la modalități de a te chinui. Ai fi în stare să o suporți? Uneori, în loc să te amenințe cu forța, va folosi anumite tehnici pentru a te deruta și apoi te va amenința. Unii oameni nu pot rezista amenințării, așa că imploră mila și se predau Satanei. Oamenii răi vorbesc și acționează prin orice mijloace necesare. Cei timizi și temători li se predau acestora, apoi îi urmează în vorbă și în faptă. Sunt complicii persoanei rele, nu? Ce veți face voi când veți vedea o astfel de persoană rea? În primul rând, nu vă temeți. Trebuie să găsiți o modalitate de a vă ocupa de ea și de a o demasca. Ca să o denunțați, puteți și să vă aliați cu frații și surorile care cred cu adevărat în Dumnezeu. Frica este inutilă – cu cât te temi mai mult de această persoană, cu atât mai mult te va intimida și te va hărțui. A alcătui o echipă pentru a raporta persoana rea este singura modalitate de a o face să se teamă și să se rușineze. Dacă ești prea timid și lipsit de înțelepciune, cu siguranță vei fi atacat sălbatic de acea persoană rea. Cât de mică este credința oamenilor – ce jalnic! De fapt, chiar dacă o persoană rea face tot ce îi stă în putință, ce le poate face oamenilor? Ar îndrăzni să împartă pumni în stânga și în dreapta și să ucidă pe cineva în bătaie? Suntem într-o societate a legii acum. Nu ar îndrăzni. În plus, cei diabolic de feroce sunt o minoritate mică și izolată. Dacă cineva ar avea îndrăzneala de a-i intimida pe oameni și de a ignora biserica, ar fi nevoie doar de doi sau trei oameni care să se alieze pentru a-l raporta și a-l expune. Asta l-ar liniști. Nu este așa? Dacă doar câțiva dintre aleșii lui Dumnezeu sunt în asentiment, ei se pot ocupa ușor de o persoană rea. Trebuie să crezi că Dumnezeu este un Dumnezeu drept, atotputernic, că El detestă oamenii răi și că El îi va susține pe aleșii Săi. Atât timp cât cineva are credință, nu ar trebui să se teamă de o persoană rea – și, cu puțină înțelepciune și strategie, dacă se poate alia cu alții, persoana rea va ceda în mod natural. Dacă nu ai cu adevărat credință în Dumnezeu, ci te temi de oamenii răi și crezi că te pot prinde în ghearele lor și îți pot comanda soarta, atunci ești terminat. Nu vei avea nicio mărturie, nimic de oferit și vei trăi o viață lașă și precară. Ce este de făcut într-o astfel de situație? Unii oameni trăiesc întotdeauna conform vicleniei lor meschine și își spun: „Nu știu unde este Dumnezeu și nu sunt sigur dacă Cel de mai sus știe despre această chestiune. Dacă fac un raport și persoana rea află, nu mă va chinui și mai mult pentru asta?” Cu cât se gândesc mai mult la asta, cu atât se sperie mai tare și vor să se ferească și să se ascundă sub masă. Poate cineva care face asta să mai practice adevărul și să respecte principiile? (Nu.) Sunt niște oameni mici și lași, nu-i așa? Așa sunt cei mai mulți dintre voi. Mai demult, a existat un antihrist care a chinuit niște oameni. Acei oameni au fost suficient de lași pentru a se lăsa chinuiți. Este un lucru bun sau rău să fii chinuit? Este un lucru rău, din perspectiva omului: înseamnă să fii nedreptățit, să ți se provoace durere. Dar se poate învăța o lecție și se poate obține un beneficiu din asta, iar acesta nu este un lucru rău – este un lucru bun. Sunt unii oameni, însă, care nu au înțelepciune și tărie de caracter. Când cineva îi chinuiește și îi intimidează, nu se împotrivesc, chiar dacă au dreptate. Știu că acea persoană este un conducător fals, un antihrist, dar nu îl denunță și nici nu îndrăznesc să îl respingă și să îl expună. Lepădături lașe! Dacă o persoană poate fi constrânsă când vine vorba de astfel de lucruri, aceasta arată că este prea mică de statură și jalnică în credință: nu știe să se bazeze pe Dumnezeu și nici nu se gândește să protejeze lucrarea bisericii. Nu înțelege intențiile lui Dumnezeu. Aleșii lui Dumnezeu au dreptul să ia atitudine împotriva oamenilor răi și a antihriștilor. A face acest lucru este aprobat și binecuvântat de Dumnezeu. Nu este jalnic că tu nu te războiești cu Satana și nu-l învingi? Acea persoană este în mod clar un răufăcător, o forță negativă; este Satana, un diavol, un spirit murdar și rău – totuși, tu ești chinuit de el. Și nu doar tu – sunt atât de mulți alții care sunt chinuiți și ei. Nu este asta o lașitate? De ce nu vă puteți uni pentru a lupta împotriva lui? Cât de lipsiți de inteligență și de înțelepciune sunteți! Găsiți câțiva oameni cu discernământ care să înțeleagă adevărul pentru a analiza comportamentul acelei persoane. Faceți acest lucru și majoritatea aleșilor lui Dumnezeu vor fi capabili să vadă lucrurile așa cum sunt și să se revolte. Nu va fi atunci problema ușor de rezolvat? Când veți întâlni din nou o situație similară, veți fi capabili să vă revoltați și să luptați cu antihriștii? (Da.) Aș vrea să văd câți antihriști puteți trata și de câți vă puteți ocupa. Aceasta este mărturia biruitorilor. Acum spuneți că puteți, dar veți putea respecta principiile atunci când chiar se va întâmpla? S-ar putea ca din nou să vă speriați atât de mult încât să vă adăpostiți sub masă. Figura jalnică și lamentabilă pe care o fac acei oameni care nu înțeleg adevărul atunci când li se întâmplă ceva este un lucru dureros de văzut! E atât de jalnic! Nu îndrăznesc să spună nimic atunci când sunt chinuiți, iar frica persistă în ei după aceea. Sunt înfricoșați de moarte. Cât de mică este statura unei persoane care nici măcar nu poate recunoaște o persoană rea când o vede? Nu înțelege niciun adevăr. Nu este jalnică? Oamenii răi trăiesc conform pumnului; trăiesc asuprindu-i pe oameni, terorizându-i pe cei buni și profitând pe seama altora; trăiesc conform naturii lor răuvoitoare și conform firii lor feroce, făcându-i pe alții să se teamă de ei, să le atragă favorurile și să le plătească tribut. Ei cred că este un lucru grozav să trăiască astfel. Nu sunt ei mai-marii nelegiuiților? Nu sunt ei tâlhari și bandiți? Voi nu sunteți oameni răi, dar aveți astfel de stări? Nu trăiți și voi conform unor astfel de lucruri? Când unii dintre voi formează o echipă cu altcineva și vedeți că este tânăr, vă spuneți în sinea voastră: „Tu nu înțelegi nimic. Pot să te intimidez, iar tu nu poți face nimic în privința asta. Sunt mai puternic decât tine și într-o poziție mai înaltă; sunt mai mare decât tine, iar pumnii mei lovesc mai tare, așa că te pot intimida.” Conform cărui lucru înseamnă asta că trăiești? Înseamnă că trăiești conform pumnului; înseamnă că trăiești și acționezi conform unei firi feroce. Când astfel de oameni văd o persoană naivă, o agresează, iar când văd o persoană formidabilă, se ascund. Îi vânează pe cei slabi și se tem de cei puternici. Unii oameni răi se tem de izolare când văd că oamenii se feresc de ei, așa că aleg câteva persoane neprihănite și lașe cu care să interacționeze și cu care să se împrietenească. Își cresc astfel puterea, apoi îi folosesc pe acei oameni neprihăniți și lași pentru a-i chinui pe oamenii buni, pentru a-i ataca pe cei care urmăresc adevărul și pentru a-i chinui pe toți cei care sunt nemulțumiți sau nesubordonați față de ei. Este evident din aceasta că o persoană malefică are o intenție și un obiectiv pentru a se împrieteni cu câțiva oameni neprihăniți. Pe scurt, dacă nu poți accepta adevărul sau nu poți cumpăni dacă faci rău sau faci bine prin comportamentele și acțiunile tale, atunci, indiferent dacă ești o persoană bună sau rea și indiferent de câți ani crezi în Dumnezeu, nu vei fi capabil de o căință adevărată. Poate că nu ești o persoană cu o fire feroce – doar trăiești conform filosofiilor satanice. Poate că nu ai făcut rău sau poate că ai la activ câteva fapte bune, dar, cu toate acestea, nu trăiești conform adevărului. Trăiești conform unor lucruri care nu au nimic de-a face cu adevărul. Pe scurt, atât timp cât ai o fire satanică coruptă, atunci, indiferent de câți ani crezi în Dumnezeu, probabil că trăiești conform unor lucruri care nu au nimic de-a face cu adevărul. Aceste lucruri pot fi tangibile sau pot fi intangibile; poți fi conștient de ele sau poți să nu fii deloc conștient de ele; pot veni din exterior sau pot fi lucruri care au rădăcini adânci și solide în firea ta – în orice caz, niciunul dintre aceste lucruri nu reprezintă adevărul. Toate provin din însăși omenirea coruptă – sau, mai precis, își au originea în Satana. Deci, atunci când oamenii trăiesc conform acestor lucruri satanice, pe ce fel de drum se află ei, mai exact? Urmează ei calea lui Dumnezeu? Cu siguranță că nu. Dacă o persoană nu practică adevărul în acțiunile și comportamentele sale, atunci, strict vorbind, nu îndeplinește datoria unei ființe create. Poate că îndeplinește o datorie la exterior, dar există o oarecare distanță între aceasta și standardul de îndeplinire a unei datorii, în principal prin faptul că este denaturat cu intențiile lor și prin caracterul tranzacțional. Poate că îndeplinește o datorie, dar nu e loială și nu are principii, iar faptul că face acest lucru cu siguranță nu produce rezultate practice. Aceasta demonstrează că, în îndeplinirea datoriei sale, a făcut, de fapt, o mulțime de lucruri care nu au nimic de-a face cu adevărul. Niciunul dintre aceste lucruri nu are legătură cu principiile adevărului; toate sunt lucruri făcute conform propriilor închipuiri și preferințe ale acelei persoane. Cum ar putea ca îndeplinirea unei îndatoriri în acest mod să se bucure de aprobare din partea lui Dumnezeu?

Am avut părtășie despre aceste stări, sub toate aspectele lor. Puteți acum să evaluați conform cărui lucru trăiți? Fie că este vorba de îndeplinirea datoriei, fie de viața de zi cu zi, trăiți conform adevărului în mare parte din timp? (Nu.) În părtășia noastră, întotdeauna vă expun până la esența voastră, iar voi simțiți că ați trăit vieți fără slavă. V-ați pierdut încrederea în voi; nu mai sunteți atât de fermecători. Și sunt o mulțime de lucruri cărora vă este rușine să le dați glas – nu vă mai simțiți atât de îndreptățiți să fiți binecuvântați sau să ajungeți la o destinație bună pe viitor. Ce este de făcut în privința asta? Este un lucru bun să vă expun așa cum ați fost? (Da.) Care este, atunci, scopul de a vă expune până la esență? Oamenii trebuie să aibă o cunoaștere clară a felurilor de stări în care trăiesc, a stărilor în care trăiesc; ei trebuie să aibă o cunoaștere clară a drumului pe care merg, a modului lor de viață, a comportamentelor anormale pe care le au, a lucrurilor nepotrivite pe care le fac, a faptului dacă pot dobândi adevărul și pot veni înaintea lui Dumnezeu, trăind așa cum o fac. Acestea sunt cele mai importante lucruri. Poți spune: „Am conștiința împăcată privind modul în care trăiesc. Nu m-am simțit niciodată neliniștit sau nefericit în legătură cu asta și nu m-am simțit niciodată pustiit.” Dar ce rezultă din asta? Nemulțumirea lui Dumnezeu. Tu nu urmezi calea Lui. Drumul pe care te afli nu este adevăratul drum al vieții omenești, cel pe care Dumnezeu ți-l arată, ci ești pe un drum pe care tu, pentru împlinirea dorințelor tale, l-ai găsit cu ajutorul închipuirilor tale. Deși te-ai agitat fericit încoace și încolo și ai alergat mult, care va fi finalul tău, în cele din urmă? Intențiile și dorințele tale, precum și drumul pe care mergi, îți vor face rău și te vor ruina – credința ta în Dumnezeu este sortită eșecului. Ce înseamnă să eșueze credința cuiva în Dumnezeu? (Înseamnă că acea persoană nu va avea niciun final.) Ca să înțelegi acum, va fi o consecință a faptului că nu ai câștigat adevărul. Vei fi crezut în Dumnezeu ani de zile, dar fără să te concentrezi pe câștigarea adevărului și, astfel, va veni ziua în care, dintr-un motiv sau altul, vei fi dezvăluit și eliminat. Și atunci, va fi prea târziu pentru regrete. Tu spui: „Acesta este un mod rezonabil să trăiesc! Mă simt încrezător trăind astfel și sunt destul de împlinit și bogat în inimă.” Va fi de ajutor acest lucru, atunci? De rezultate depinde dacă modul în care mergi pe drumul credinței în Dumnezeu, modul în care trăiești și care sunt lucrurile conform cărora trăiești sunt corecte. Cu alte cuvinte, depinde de faptul dacă vei câștiga, în cele din urmă, adevărul și dacă vei avea o mărturie adevărată, dacă ți se va schimba viața-fire și dacă vei fi trăit o viață cu valoare. Dacă ai obținut toate aceste rezultate, atunci vei avea aprobarea din partea lui Dumnezeu și lauda din partea aleșilor lui Dumnezeu, ceea ce dovedește că ești pe drumul cel bun. Dacă nu ai obținut aceste rezultate pozitive și nu ai nici o mărturie adevărată bazată pe experiență, nici o schimbare reală în viața-fire personală, asta dovedește că nu ești pe drumul cel bun. Este ușor de înțeles, explicat astfel? Pe scurt, oricum ai trăi, oricât de bine ai duce-o în viață și oricâtă aprobare ai câștiga din partea celorlalți, nu acesta este miezul problemei. Tu spui: „Sunt atât de multe lucruri de care să mă bucur în modul în care trăiesc și practic. Am un sentiment grozav de bunăstare, de a fi onorat și am confirmare.” Nu te păcălești singur? Să zicem că o persoană te întreabă: „Ai practicat faptul de a fi o persoană onestă? Ce a reprezentat o provocare pentru tine în această practică? Ce împrejurări îți fac dificilă capacitatea de a fi o persoană onestă? Discută puțin despre asta, dacă ai experiență în acest sens. Ai mărturie despre faptul că Îl iubești pe Dumnezeu? Ai experiența de a-L iubi pe Dumnezeu și de a I te supune? Ai experiența de a-ți fi schimbat firea după ce ai acceptat judecata, mustrarea și emondarea? Ce lucruri deosebite ai experimentat de-a lungul drumului tău de dezvoltare în viață, care au făcut ca viața ta să se transforme în mod constant și să se apropie în mod constant de obiectivul pe care Dumnezeu L-a stabilit pentru tine și pe care El îți cere să îl atingi?” Dacă nu ai răspunsuri clare la aceste lucruri, dacă nu știi, asta dovedește că nu ești pe drumul cel bun. Este clar ca lumina zilei.

Cuvintele de părtășie de mai sus sunt doar simple afirmații. Sunt câteva puncte minore, care nu necesită o detaliere. Oamenii care fac lucruri prin perseverența lor, de exemplu, sau prin bunătatea inimii lor, prin disponibilitatea lor de a suferi, cu noțiunile și închipuirile lor, și așa mai departe – niciuna dintre aceste situații nu reprezintă traiul conform adevărului. Toate acestea sunt exemple de oameni care trăiesc conform dorințelor lor, firilor lor corupte, bunătății lor umane și conform filosofiilor Satanei. Toate aceste lucruri vin din creierul omului și, dacă aprofundăm, de la Satana. A trăi conform acestor lucruri nu are cum să Îl mulțumească pe Dumnezeu. El nu le vrea, oricât de bune ar fi, pentru că nu reprezintă practicarea adevărului. A trăi conform acestor lucruri înseamnă a trăi conform filosofiilor și firilor corupte ale Satanei. Este o insultă la adresa lui Dumnezeu. Nu este o mărturie adevărată. Dacă ai spune: „Știu că aceste acțiuni reprezintă doar bunătate, care nu este în concordanță cu adevărurile-principii; nu așa ar trebui să practic”, cu o înțelegere adevărată a acestui lucru în suflet, cu sentimentul că este greșit să acționezi astfel, atunci ai avea cunoaștere. Perspectiva ta ar fi modificată. Acesta este rezultatul pe care Îl dorește Dumnezeu. Trebuie să știi unde ți se află distorsiunile. Schimbă-ți perspectiva, renunță la noțiunile tale și ajunge să înțelegi adevărul și intențiile lui Dumnezeu. Odată ce ai făcut-o, practică în această direcție din ce în ce mai mult și ia-o pe calea corectă. Aceasta este singura ta speranță de a îndeplini obiectivul pe care Dumnezeu ți l-a dat. Dacă nu practici și nu intri pe calea cerută de Dumnezeu, ci spui: „Asta este ceea ce fac. Nu este ca și cum aș fi inactiv: mi-am îndeplinit datoria. Sunt sigur că sunt o ființă creată și L-am recunoscut pe Creatorul meu”, va fi de ajutor acest lucru? Nu, nu va fi. Tu I te împotrivești lui Dumnezeu, intransigent! Acum este momentul să alegi un drum în viață. Ceea ce este de extremă importanță este ceea ce trebuie să faci pentru a urma drumul pe care Dumnezeu îți cere să mergi. În primul rând, nu acționa în funcție de noțiuni și închipuiri omenești; în al doilea rând, nu acționa în funcție de aspirația omenească; în al treilea rând, nu acționa în funcție de preferințe omenești și în al patrulea rând, nu acționa din emotivitate. Cel mai important, nu acționa în baza unei firi corupte. Trebuie să te eliberezi de aceste lucruri neîntârziat. Pentru Dumnezeu, orice capital ai reprezintă în întregime lucruri fără valoare, ieftine, care nu se apropie nici pe departe de realitate. Trebuie să elimini aceste lucruri, unul câte unul, să renunți la toate, și vei înțelege din ce în ce mai mult că numai ceea ce se obține bazându-te pe practicarea adevărului are valoare și este în concordanță cu standardele cerințelor lui Dumnezeu pentru om. Tot ceea ce vine de la om este lipsit de valoare – inutil în cele din urmă, indiferent cât de mult înveți din aceasta. Toate sunt lucruri fără valoare, ieftine; numai adevărul pe care Dumnezeu îl dăruiește omului reprezintă o comoară și viața. Acesta are valoare eternă. Tu susții mereu lucrurile tale, spunându-ți: „Mi-au trebuit ani de studiu extenuant pentru a-mi dobândi abilitățile. Părinții mei au făcut atâtea eforturi pentru mine, au cheltuit atâția bani și au plătit un asemenea preț, de sânge, sudoare și lacrimi – cum pot să disec și să condamn asta, pur și simplu? Este o chestiune grozavă, o treabă pe viață și pe moarte! Conform cărui lucru voi trăi fără acestea?” Cât de nesăbuit ești! Trăiește conform acestor lucruri și ești sortit iadului. Trebuie să trăiești conform cuvintelor lui Dumnezeu. Schimbă-ți modul de a trăi; lasă cuvintele lui Dumnezeu să te pătrundă și elimină lucrurile tale vechi. Trebuie să le diseci și să le cunoști, să te deschizi și să le arăți tuturor, pentru ca grupul să poată câștiga discernământ. Fără să-ți dai seama, vei ajunge să detești acele lucruri, să detești lucrurile pe care le iubeai odată, să detești lucrurile de care ai depins odată pentru a supraviețui, să detești lucrurile despre care credeai cândva că reprezintă viața ta și că sunt lucrurile pe care le prețuiai cel mai mult. Aceasta este calea de a izola și de a elimina complet acele lucruri din tine, calea spre autentica înțelegere a adevărului și spre practicarea adevărului. Desigur, acesta este un proces complicat și dificil, dureros, de asemenea. Însă este un proces prin care omul trebuie să treacă. Nu se poate să nu o faci. A experimenta lucrarea lui Dumnezeu este ca și cum ai fi tratat de o boală: dacă ai o tumoră, singurul mod de a o trata este pe masa de operație. Dacă nu te urci pe acea masă și nu te supui cuțitului care disecă tumora și o îndepărtează, boala ta va rămâne nevindecată, iar tu nu te vei face bine.

O mulțime de oameni îi consideră pe cei cinstiți drept nesăbuiți, spunându-și: „Ei urmează orice spune Dumnezeu. El spune să fii o persoană cinstită, iar ei chiar o fac; ei spun adevărul, fără niciun cuvânt fals. Sunt nesăbuiți, nu-i așa? Poți fi o persoană cinstită, dar numai în măsura în care nu-ți provoacă pierderi sau daune. Nu poți spune orice! Să-ți dai toate cărțile pe față – asta este o nesăbuință, nu-i așa?” Ei cred că a fi o persoană cinstită este o nesăbuință. Chiar este? O astfel de persoană este cea mai deșteaptă dintre toate, pentru că ea crede următoarele: „Toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul, iar a fi o persoană cinstită este adevărul, așa că oamenii ar trebui să fie cinstiți pentru a obține aprobarea lui Dumnezeu. Așadar, orice spune Dumnezeu, eu fac; cât de departe vrea El să merg, voi merge. Dumnezeu îmi cere să mă supun, așa că mă supun și voi continua să mă supun pentru totdeauna. Nu-mi pasă dacă o persoană spune că sunt nesăbuit – aprobarea lui Dumnezeu îmi este suficientă.” Oare nu este o astfel de persoană cea mai deșteaptă dintre toți? A văzut cu exactitate ce este important și ce nu este. Sunt unii oameni cu planuri ascunse, care cred următoarele: „Să mă supun în toate lucrurile ar fi o nesăbuință, nu-i așa? A face asta înseamnă să nu ai autonomie, nu-i așa? Are cineva demnitate dacă nu se are nici măcar pe sine? Cu siguranță, ni se permite să ne păstrăm un pic de demnitate pentru noi înșine, nu? Nu ne putem supune complet, nu-i așa?” Și, astfel, ei practică supunerea într-un mod drastic diminuat. Se poate ridica aceasta la standardele practicării adevărului? Nu – este cu mult sub acest nivel! Dacă nu practici adevărul conform principiilor, optând mereu în schimb pentru căi de compromis care nu se îndreaptă nici spre adevăr, nici spre Satana, ci se mențin pe calea de mijloc, practici atunci adevărul? Aceasta este filosofia Satanei, ceea ce Dumnezeu detestă cel mai mult. Dumnezeu detestă această atitudine a omului față de adevăr; El detestă faptul că oamenii se îndoiesc mereu de adevăr și de cuvintele Sale, că sunt mereu neîncrezători față de cuvintele Sale sau că adoptă mereu o atitudine discriminatorie, disprețuitoare, impertinentă. De îndată ce omul adoptă această atitudine față de Dumnezeu, îndoindu-se de El, fiind neîncrezător, punându-L la îndoială, analizându-L și neînțelegându-L, studiindu-L mereu și încercând să-L cântărească mental, Dumnezeu va fi atunci ascuns de el. Și mai poți tu obține adevărul, odată ce Dumnezeu este ascuns de tine? „Pot!”, spui tu. „Citesc cuvintele lui Dumnezeu în fiecare zi, sunt la adunări tot timpul și ascult predici în fiecare săptămână, meditez la ele și iau notițe în fiecare zi după ele. De asemenea, cânt imnuri și mă rog. Cred că Duhul Sfânt lucrează în mine.” Va funcționa asta? Aceste moduri de a crede în Dumnezeu sunt bune, dar nu ele sunt ceea ce este esențial; ceea ce este esențial este ca tu să fii genul de persoană potrivită și ca inima ta să fie potrivită – doar atunci Dumnezeu nu-Și va ascunde chipul de tine. Dacă Dumnezeu nu-Și ascunde chipul de tine, ci te luminează, te călăuzește întotdeauna și te face să-I înțelegi intențiile și adevărul în toate lucrurile, astfel încât să dobândești, în cele din urmă, adevărul, vei fi foarte binecuvântat. Dacă însă inima ta nu este potrivită și te îndoiești mereu de Dumnezeu, ești în defensivă față de El, Îl pui la încercare și Îl înțelegi greșit cu istețimea ta măruntă și cu opiniile tale sau cu studiile și filosofiile tale satanice, atunci ai probleme. Unii oameni merg dincolo de defensivă, încercare, îndoială și neînțelegere a lui Dumnezeu, până la împotrivirea față de El și rivalitatea cu El. Au devenit satane; au probleme și mai mari. Tu nu vei înțelege adevărul doar înțelegând sensul literal al cuvintelor care îl alcătuiesc și doctrina simplă. Înțelegerea adevărului nu este o chestiune simplă. Majoritatea oamenilor trudesc având această înțelegere greșită și nu-și schimbă părerea nici după ce li s-a subliniat acest lucru în mod repetat. Ei își spun: „În fiecare zi, citesc cuvintele lui Dumnezeu, ascult predicile, am părtășie și îmi îndeplinesc datoria an de an. Sunt ca o sămânță pe câmp – chiar dacă nu o uzi sau nu o fertilizezi, va crește încet-încet de la sine cu ajutorul ploii și va da roade toamna.” Nu așa funcționează lucrurile. Componenta de cooperare a unei persoane, felul în care cooperează, inima și atitudinea ei față de adevăr și față de Dumnezeu sunt esențiale. Acestea sunt de o importanță vitală. Nu se referă oare acestea și la lucrurile conform cărora trăiește o persoană? (Ba da.) Dacă trăiești mereu conform preferințelor omenești și filosofiilor satanice, dacă te păzești mereu de Dumnezeu și nu iei cuvintele Lui drept adevărul, atunci Dumnezeu nu Se va mai ocupa de tine. Și ce vei putea câștiga atunci, dacă Dumnezeu nu Se va mai ocupa de tine? În cazul în care Creatorul te ignoră, atunci nu mai ești o ființă creată de El. Dacă El te consideră un diavol, ca Satana, vei mai putea veni atunci înaintea lui Dumnezeu? Vei mai fi tu un subiect al mântuirii Sale? Vei mai avea tu speranța de a fi mântuit? Asta ar fi imposibil. Prin urmare, nu contează cum este viața ta de acasă, ce fel de calibru ai sau cât de grozave sunt darurile tale, nici nu contează ce lucrare faci în biserică, ce datorie îndeplinești sau care este rolul tău. Nu contează ce fel de fărădelegi ai făcut în trecut, în ce fel de stare te afli în prezent, măsura în care ai crescut în viață sau cât de mare îți este statura. Nimic din toate acestea nu este cel mai important. Cel mai important este cum este relația ta cu Dumnezeu, dacă te îndoiești în mod constant și Îl înțelegi greșit sau dacă mereu Îl studiezi, dacă inima ta este potrivită. Aceste lucruri sunt esențiale. Cum pot ști oamenii despre aceste lucruri esențiale? Pentru a face asta, ei trebuie să se examineze mereu pe ei înșiși, nu să umble în confuzie, așa cum fac non-credincioșii, uitându-se la videoclipuri laice, jucându-se și prostindu-se când nu au nimic de făcut. Cum va îndeplini cineva o datorie, dacă inima sa nu poate veni înaintea lui Dumnezeu? Dacă nu faci efortul de a veni înaintea lui Dumnezeu, El nu te va forța, pentru că Dumnezeu nu îi obligă pe oameni să facă nimic. Dumnezeu exprimă adevărul pentru ca oamenii să-l poată înțelege și accepta. Dacă oamenii nu se întorc înaintea lui Dumnezeu, cum vor accepta adevărul? Dacă oamenii sunt mereu pasivi, dacă nu Îl caută pe Dumnezeu sau nu au nevoie de El în inimile lor, atunci cum va lucra Duhul Sfânt în ei? Așadar, având în vedere că tu crezi în Dumnezeu, nu este esențial să trebuiască să Îl cauți în mod proactiv și să cooperezi cu El? Aceasta este treaba ta! Dacă a crede în Dumnezeu este doar o activitate secundară pentru tine, un hobby extracurricular, ai probleme! Există oameni care încă sunt credincioși acum și au ascultat o mulțime de predici, dar încă mai consideră că a crede în Dumnezeu înseamnă a crede în religie, că este un hobby pentru timpul lor liber. Cât de frivol consideră credința în Dumnezeu! Chiar și acum, în acest stadiu, ei mai au acest punct de vedere. În credința lor în Dumnezeu, nu doar că nu au reușit să stabilească o relație normală cu El – ei nu au nicio relație cu El. Dacă Dumnezeu nu te recunoaște drept adept al Său, mai ai speranța de a fi mântuit? Nu, nu o mai ai. De aceea este important să stabilești o relație normală cu Dumnezeu! Pe ce temelie se stabilește, așadar, această relație normală? Pe cea a cooperării oamenilor. Așadar, ce fel de poziție sau punct de vedere trebuie să adopte oamenii? Care ar trebui să fie starea lor? Ce fel de voință trebuie să aibă? Cum tratezi adevărul în inimă? Cu îndoială? Cu studiu? Cu neîncredere? Cu respingere? Ai o inimă potrivită, dacă ai aceste lucruri? (Nu.) Dacă vrei să ai o inimă potrivită, ce fel de atitudine trebuie să ai? Trebuie să ai o inimă de supunere. Orice ar spune Dumnezeu, orice ar cere El, trebuie să fii hotărât să te supui, fără îndoieli și fără justificări. Aceasta este atitudinea corectă. Trebuie să crezi, să accepți și să te supui, fără nicio concesie. A nu face concesii este ceva ce poate fi realizat imediat? Nu, dar trebuie să încerci să pătrunzi în asta. Imaginează-ți dacă Dumnezeu ți-ar spune: „Ești bolnav”, iar tu I-ai spune: „Nu, nu sunt.” Asta nu ar fi o problemă; poate că nu crezi asta. Dar apoi, Dumnezeu spune: „Ești foarte bolnav. Ia niște medicamente”, iar tu spui: „Nu sunt bolnav, dar aș putea la fel de bine să iau niște medicamente, așa cum spui Tu. Nu-mi vor face rău, oricum, și, dacă sunt bolnav, poate va fi mai bine așa. Voi lua niște medicamente.” Le iei și te simți fizic diferit față de înainte; continui să le iei, în doza care ți-a fost atribuită și, după un timp, îți dai seama că te simți din ce în ce mai bine, din punct de vedere fizic. Atunci crezi că boala de care vorbea Dumnezeu este într-adevăr reală. Ce rezultate dă acest tip de practică? Ești vindecat de boala ta, pentru că ai crezut și te-ai supus cuvintelor lui Dumnezeu. Deși prima dată nu ai luat atât de multe medicamente cât ți-a spus Dumnezeu, ci ai făcut o mică concesie pentru tine însuți, ai avut puțină neîncredere și ai fost puțin încăpățânat și reticent, ai ajuns, în cele din urmă, să iei medicamentele așa cum ți-a spus Dumnezeu și le-ai simțit beneficiile după aceea. Așa că ai continuat să le iei și, cu cât ai luat mai multe, cu atât mai mult a crescut credința ta și ai ajuns să consideri din ce în ce mai mult că spusele lui Dumnezeu erau corecte, că tu te înșelai și că nu trebuia să te îndoiești de cuvintele Lui. Și, în cele din urmă, când ai luat toate medicamentele pe care Dumnezeu ți le-a cerut să le iei, te-ai însănătoșit. În acel moment, credința ta în Dumnezeu nu ar fi devenit autentică? Ai fi știut că spusele lui Dumnezeu sunt corecte, că trebuie să I te supui Lui fără concesii și să practici cuvintele Lui fără concesii. Care este rostul acestui exemplu? Boala ta din exemplu reprezintă firea coruptă a omului, iar luarea medicamentelor reprezintă acceptarea judecății și mustrării din partea lui Dumnezeu. Mesajul său principal este că, dacă oamenii pot accepta judecata și mustrarea de la Dumnezeu, corupția lor poate fi curățită și pot obține mântuirea. Aceasta este ceea ce se obține prin experimentarea lucrării lui Dumnezeu. Vă este teamă de eșec? Poate că tu spui: „Trebuie să tind spre perfecțiune. Dumnezeu a spus că trebuie să mă supun absolut, fără concesii. Așadar, trebuie să ajung la o supunere absolută față de cuvintele Lui de prima dată când le practic. Dacă nu o pot realiza de data aceasta, voi aștepta următoarea ocazie și pur și simplu nu voi mai practica supunerea de data aceasta.” Este acesta un mod bun de a fi? (Nu.) Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, există un proces în ceea ce privește practicarea adevărului de către oameni. El le oferă oamenilor șanse. Când o persoană are o stare coruptă, Dumnezeu o va expune și va spune: „Ai făcut concesii, ești nesupus, ești răzvrătit.” Așadar, care este scopul lui Dumnezeu în a o expune? Are scopul să te determine să faci din ce în ce mai puține concesii, să practici supunerea din ce în ce mai mult și să-ți facă înțelegerea din ce în ce mai pură și mai aproape de adevăr, astfel încât să I te poți supune cu adevărat lui Dumnezeu. Te-a pedepsit Dumnezeu în timp ce te-a expus? Atunci când te emondează și te supune la încercări, El doar te disciplinează și te mustră. Ești puțin expus, puțin dojenit și făcut să simți puțină durere, dar ți-a luat Dumnezeu viața? (Nu.) El nu ți-a luat viața și nu te-a dat pe mâna Satanei. În aceasta, se poate vedea intenția Lui. Și care este intenția Lui? Vrea să te mântuiască. Uneori, după câteva greutăți, oamenii devin reticenți și își spun: „Dumnezeu nu mă place. Nu există speranță pentru mine.” Ai probleme dacă Îl înțelegi mereu greșit pe Dumnezeu în felul acesta. Este o mare întârziere a creșterii tale în viață. Așadar, indiferent de timp, indiferent dacă ești slab sau puternic, dacă starea ta este bună sau slabă, indiferent de măsura creșterii tale în viață – nu este nevoie să te preocupi de aceste lucruri acum. Preocupă-te doar de practicarea cuvintelor pe care le-a rostit Dumnezeu, chiar dacă doar încerci să le practici. Și asta este bine. Încearcă din greu să cooperezi și fă ceea ce ești capabil să faci; intră în starea despre care se vorbește în cuvintele lui Dumnezeu; vezi cum te simți dacă practici adevărurile pe care Dumnezeu le-a exprimat, dacă ai beneficiat de pe urma lor și dacă ai intrare în viață. Trebuie să înveți să te străduiești să ajungi la adevăr. Oamenii nu înțeleg procesul creșterii în viață. Ei speră mereu să reușească tot peste noapte, spunându-și: „Dacă nu pot ajunge la o supunere completă, pur și simplu nu mă voi supune. Mă voi supune doar atunci când o voi putea face complet. Nu voi fi nerușinat în această privință. Aceasta arată cât de multă rezistență am, cât de mult caracter și demnitate!” Ce fel de „rezistență” este asta? Este rebeliune și intransigență!

Gândiți-vă bine la cele despre care tocmai am avut părtășie. Am încheiat părtășia noastră despre patru subcapitole ale întrebării: „Conform căror lucruri au trăit oamenii în toți anii lor de credință în Dumnezeu?” Ei se bazează pe darurile lor pentru a trăi, pe cunoașterea lor, pe inimile lor dezgolite, de copil, și pe filosofiile Satanei. Înțelegeți ceea ce ați auzit despre aceste patru stări? Puteți vedea ce părți din acestea există în voi? Sunteți capabili să înțelegeți acest lucru? Am mai avut părtășie despre aceste lucruri înainte? S-ar putea să aveți un control asupra unor stări și să știți câte ceva despre ele, dar nu într-un mod care să se refere la practicarea adevărului sau la subiectul părtășiei noastre de astăzi. Astăzi, am avut părtășie despre aceste stări privind subiectul și din punctul de vedere următor: „Conform căror lucruri au trăit oamenii în toți anii lor de credință în Dumnezeu?” Acest lucru se apropie un pic mai mult de practicarea adevărului și de traiul conform acestuia. Am o altă întrebare. Luați aminte la ea. Aceasta este: care sunt lucrurile pe care tu le iubești cel mai mult? Care este atitudinea lui Dumnezeu față de acele lucruri pe care tu le iubești cel mai mult? Pe viitor, vom avea părtășie pe îndelete cu privire la această întrebare. Astăzi, am expus în principal câteva stări negative care decurg din lucrurile conform cărora trăiesc oamenii; nu am avut părtășie despre cum să practicăm adevărul cu referire specifică la aceste stări negative. În ciuda faptului că nu am avut părtășie pe această temă, știți unde sunt erorile în aceste stări? De unde provin problemele? Din ce firi fac parte? Cum ar trebui să fie practicat adevărul? Când apar astfel de lucruri, când aveți astfel de stări și astfel de metode, știți cum ar trebui să folosiți adevărul pentru a le înlocui? Ce adevăruri ar trebui să practicați? Lucrul important și preliminar pe care ar trebui să îl faci acum este să începi prin a înțelege aceste stări și a te diseca pe tine însuți. Când trăiești în aceste stări, ar trebui să știi cel puțin în inima ta că sunt greșite. Inversarea lor este etapa de după ce știi că sunt greșite. Dacă nu știi dacă sunt corecte sau greșite, nici unde sunt erorile lor, cum le poți inversa? Așadar, primul pas este ca tu să fii capabil să discerni dacă aceste stări sunt corecte sau greșite. Doar după aceea poți ști cum ar trebui practicat pasul următor. Astăzi, am avut părtășie doar despre câteva dintre diferitele stări de corupție ale omului și au fost foarte multe de spus. Așa că, în ceea ce privește detaliile specifice privind modul exact în care puteți ajunge să trăiți conform adevărului, mai analizați problema de unii singuri. Ar trebui să puteți obține rezultate.

5 septembrie 2017