Astăzi, ce să mai vorbim despre obținerea rațiunii pe care o avea Petru – mulți oameni nu pot dobândi nici măcar rațiunea pe care o avea Pavel. Ei nu au nici măcar conștiința de sine a lui Pavel. Deși Pavel a fost doborât de Domnul deoarece L-a persecutat pe Domnul Isus, el a avut ulterior hotărârea de a lucra și de a suferi pentru Domnul. Isus i-a dat o boală și, mai târziu, Pavel a continuat să sufere de această boală odată ce a început să lucreze. De ce a spus că avea un țepuș în carnea lui? Țepușul, de fapt, era boală, iar pentru Pavel era o slăbiciune fatală. Oricât de mult a lucrat sau cât de mare i-a fost hotărârea de a suferi, el nu a putut scăpa de acel țepuș. Cu toate acestea, Pavel avea un calibru mult mai bun decât cel pe care îl aveți voi, oamenii de astăzi, și avea și conștiință de sine și mai multă rațiune decât voi. După ce Pavel a fost doborât de Isus, el a încetat să-i persecute pe discipolii Lui și a început să predice și să sufere pentru Isus. Și ce l-a inspirat să îndure suferința? Pavel a crezut că, de vreme ce văzuse lumina cea mare, trebuie să fie mărturie pentru Domnul Isus, trebuie să nu-i mai persecute pe discipolii lui Isus și trebuie să nu se mai împotrivească lucrării lui Dumnezeu. Pavel a fost una dintre figurile foarte proeminente ale religiei. Era foarte priceput și înzestrat, îi privea de sus pe oamenii de rând și avea o personalitate mai puternică decât majoritatea lor. Dar, după ce „lumina cea mare” a strălucit asupra lui, a fost capabil să lucreze pentru Domnul Isus, să-și asume hotărârea de a suferi pentru Dumnezeu și să se dedice Lui, ceea ce a demonstrat că avea rațiune. Pe vremea când îi persecuta și aresta pe discipolii lui Isus, Isus i-a apărut și a zis: „Pavele, de ce Mă prigonești?” Pavel a căzut imediat la pământ și a zis: „Cine ești Tu, Doamne?” Un glas din cer a zis: „Eu sunt Isus, Cel pe Care tu Îl persecuți!”. Dintr-o dată, Pavel s-a deșteptat și numai atunci a știut că Isus era Hristos, că El era Dumnezeu. „Trebuie să mă supun. Dumnezeu mi-a dat acest har, iar eu L-am persecutat astfel, totuși El nici nu m-a doborât, nici nu m-a blestemat. Trebuie să sufăr pentru El.” Pavel a recunoscut că Îl prigonise pe Domnul Isus Hristos și că Îi ucidea acum discipolii, că Dumnezeu nu îl blestemase, ci făcuse să strălucească lumina asupra lui. Aceasta l-a inspirat și a zis: „Deși nu I-am privit chipul, I-am auzit glasul și I-am văzut lumina cea mare. Numai acum văd cu adevărat că Dumnezeu mă iubește într-adevăr și că Domnul Isus Hristos este, cu adevărat, Dumnezeu care Se milostivește de om și că El îi iartă păcatele omului, pe vecie. Văd cu adevărat că sunt un păcătos”. Deși, după aceea, Dumnezeu a folosit darurile lui Pavel ca să lucreze, uitați de asta deocamdată. Hotărârea lui la momentul respectiv, rațiunea lui omenească normală și conștiința lui de sine – sunteți incapabili de a dobândi aceste lucruri. Astăzi nu ați primit multă lumină? Nu au văzut mulți oameni că firea lui Dumnezeu este una de măreție, mânie, judecată și mustrare? Blesteme, încercări și rafinări i-au lovit de multe ori pe oameni – și ce au învățat? Ce ai câștigat din disciplina și emondarea ta? Cuvinte aspre, loviri și judecată au căzut asupra ta de multe ori, totuși nu le dai nicio atenție. Nu ai nici măcar puțina rațiune avută de Pavel – nu ești extrem de înapoiat? Au fost și multe lucruri pe care Pavel nu le-a văzut clar. El a știut numai că lumina strălucise asupra lui, dar nu și-a dat seama că fusese doborât; el a crezut în sinea lui că, după ce lumina strălucise asupra lui, trebuie să se sacrifice pentru Dumnezeu, să sufere pentru Dumnezeu, să facă totul pentru a-I pregăti calea Domnului Isus Hristos și să câștige mai mulți păcătoși pentru a fi răscumpărați de Domnul. Aceasta a fost hotărârea lui și unicul scop al lucrării sale – dar, când a lucrat, boala tot nu l-a lăsat, până la moarte. Pavel a lucrat timp de mai bine de douăzeci de ani. A suferit mult și a trecut prin multe persecuții și nenorociri, deși, desigur, au fost mult mai puține decât încercările lui Petru. Cât de jalnic este dacă nu aveți nici măcar rațiunea lui Pavel? În acest caz, cum ar putea Dumnezeu să înceapă o lucrare chiar mai mare în voi?

Când a răspândit evanghelia, Pavel a suferit mari chinuri. Lucrarea pe care a făcut-o, hotărârea lui, credința lui, loialitatea, dragostea, răbdarea și smerenia la vremea respectivă, precum și multe alte lucruri exterioare pe care le-a trăit, au fost mai înalte decât voi, oamenii de astăzi. Ca să Mă exprim mai aspru, nu există nicio rațiune normală în voi; nu aveți nici măcar conștiință sau umanitate. Vă lipsesc atât de multe! Astfel, în marea parte a timpului, în ceea ce trăiți nu se găsește nicio rațiune normală și niciun semn de conștiință de sine. Deși Pavel suferea de o boală trupească la acea vreme, a continuat să se roage și să caute: „Ce este cu adevărat această boală? Am făcut toată lucrarea asta pentru Domnul, de ce nu mă părăsește această nenorocire? Oare Domnul Isus mă pune la încercare? M-a doborât? Dacă m-ar fi doborât, aș fi murit atunci și, fiind incapabil de a face toată lucrarea aceasta pentru El, nu aș fi putut primi nici atât de multă lumină. El Și-a dat seama și de hotărârea mea”. Pavel a simțit mereu că această boală era Dumnezeu care îl punea la încercare, că îi domolea credința și puterea voinței – așa considera Pavel. În realitate, boala lui era o sechelă de atunci când Domnul Isus l-a doborât la pământ. L-a pus sub presiune emoțională și i-a domolit răzvrătirea. Dacă v-ați găsi în situația lui Pavel, ce ați face? Ar putea hotărârea și capacitatea voastră de a suferi să fie pe măsura lui Pavel? Astăzi, dacă suferiți de o boală sau treceți printr-o mare încercare și ajungeți să suferiți, cine știe cum o să fiți. Dacă ați fi închiși într-o colivie și vi s-ar asigura în permanență cele necesare, ați fi în regulă. Altfel ați fi ca lupii, lipsiți de orice umanitate. Prin urmare, atunci când suferiți o constrângere sau o greutate mică este bine pentru voi; dacă v-ar fi ușor, ați fi distruși și atunci cum ați putea fi protejați? Astăzi, tocmai pentru că sunteți mustrați, judecați și blestemați, vi se acordă protecție. Tocmai pentru că ați suferit mult sunteți protejați. Dacă nu ar fi așa, de mult ați fi căzut în depravare. Aceasta nu înseamnă că fac lucrurile dificile pentru voi în mod intenționat – natura omului este greu de schimbat și trebuie să fie astfel pentru ca firile lor să fie schimbate. Astăzi, nu posedați nici măcar conștiința sau rațiunea lui Pavel și nu aveți nici conștiința lui de sine. Trebuie să fiți mereu presați și trebuie să fiți mereu mustrați și judecați ca să vă treziți sufletele. Mustrarea și judecata reprezintă ceea ce este mai bun pentru viața voastră. Și, când este necesar, trebuie să fie și mustrarea faptelor care vin asupra voastră; numai atunci vă veți supune pe deplin. Naturile voastre sunt astfel încât, fără mustrare și blestem, nu veți vrea să vă plecați capetele, nu veți vrea să vă supuneți. Fără faptele dinaintea ochilor voștri, nu va exista niciun efect. Aveți caractere prea josnice și prea lipsite de valoare! Fără mustrare și judecată, va fi dificil să fiți cuceriți iar nelegiuirea și neascultarea voastră n-ar fi biruite. Vechea voastră natură este atât de adânc înrădăcinată. Dacă ați fi puși pe tron, nu v-ați cunoaște locul în univers, cu atât mai puțin locul spre care vă îndreptați. Nu știți nici măcar de unde ați venit, așadar cum ați putea să-L cunoașteți pe Domnul creației? Fără mustrarea oportună și blestemele de astăzi, ziua voastră de pe urmă ar fi venit de mult. Ca să nu mai vorbesc despre soarta voastră – nu ar fi ea într-o primejdie iminentă? Fără această binevenită mustrare și judecată, cine știe cât de trufași ați deveni sau cât de depravați ați ajunge. Această mustrare și această judecată v-au adus în ziua de astăzi și v-au menținut existența. Dacă ați fi încă „educați” după aceleași metode ca ale „tatălui” vostru, cine știe în ce lume ați intra! Nu aveți absolut nicio abilitate de a vă controla și de a reflecta cu privire la voi înșivă. Pentru oameni ca voi, dacă doar urmați și vă supuneți, fără să provocați nicio tulburare sau perturbare, scopurile Mele vor fi atinse. Nu ați face mai bine să acceptați mustrarea și judecata de astăzi? Ce alte alegeri aveți? Când Pavel L-a văzut pe Domnul Isus vorbind și lucrând, tot nu a crezut. Mai târziu, după ce Domnul Isus fusese țintuit pe cruce și înviase, a știut acest fapt, totuși a continuat să prigonească și să se împotrivească. Acest lucru înseamnă să păcătuiești cu voia și, așadar, el a fost doborât. La început, a știut că se afla un Rege printre evrei, care era numit Isus, auzise aceasta. Mai târziu, pe când predica în templu și prin ținut, s-a îndreptat împotriva lui Isus, refuzând cu trufie să asculte de cineva. Aceste lucruri au devenit o piedică uriașă în calea lucrării, la vremea respectivă. Pe când Isus lucra, Pavel nu a persecutat și nu a arestat oameni în mod direct, dar a folosit predica și cuvintele ca să distrugă lucrarea lui Isus. Mai târziu, după ce Domnul Isus Hristos a fost țintuit pe cruce, a început să-i aresteze pe discipoli, grăbindu-se dintr-un loc în altul și făcând tot ce putea ca să-i prigonească. Numai după ce „lumina” a strălucit asupra lui, s-a deșteptat și a trăit o mare părere de rău. După ce a fost doborât, boala nu l-a părăsit niciodată. Uneori, simțea că boala i se înrăutățise și nu putea să se dea jos din pat. Se gândea: „Ce se petrece? Oare am fost, cu adevărat, doborât?” Boala nu l-a lăsat niciodată și tocmai din cauza acestei boli a lucrat el mult. Se poate spune că Isus i-a dat această boală lui Pavel din cauza trufiei și a încăpățânării acestuia; a fost o pedeapsă pentru Pavel, dar a avut și scopul de a folosi darurile lui Pavel pentru lucrarea lui Dumnezeu, astfel încât lucrarea Sa să se poată extinde. De fapt, intenția lui Dumnezeu nu a fost să-l mântuiască pe Pavel, ci să-l folosească. Totuși, firea lui Pavel era prea arogantă și voluntară, astfel încât un „țepuș” a fost pus în el. În cele din urmă, când Pavel și-a terminat lucrarea, boala nu mai era un chin atât de mare pentru el și, pe când lucrarea lui se termina, a fost în stare să rostească cuvintele: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății” – pe care le-a rostit fiindcă n-a cunoscut lucrarea lui Dumnezeu. Printre voi există mulți aidoma lui Pavel, dar dacă aveți cu adevărat hotărârea de a continua până la capătul drumului, nu veți fi maltratați. Nu vom discuta aici despre modurile în care Pavel era răzvrătit și potrivnic; haideți să rămânem la ce a fost pozitiv și demn de laudă la el: avea conștiință și, după ce a primit „lumina” o dată, a fost capabil să I se devoteze lui Dumnezeu și să pătimească pentru Dumnezeu. Acesta a fost un punct forte al său. Cu toate acestea, dacă sunt unii care cred că – fiindcă a avut un punct forte – aceasta dovedește că a fost un om binecuvântat, dacă sunt de părere că el nu a fost, în mod necesar, mustrat, atunci acestea sunt cuvintele unor oameni lipsiți de judecată.

Când se roagă și citesc cuvintele lui Dumnezeu, mulți oameni spun că sunt dispuși să se supună lui Dumnezeu, dar devin apoi desfrânați în viața privată și nu se gândesc la asta. Cuvintele lui Dumnezeu sunt rostite iar și iar, dând la iveală strat după strat și, doar când stratul cel mai de jos este expus, ei „își găsesc pacea” și devin mai puțin trufași și încăpățânați, mai puțin insuportabil de aroganți. După cum sunt stările voastre astăzi, încă trebuie să fiți atacați și expuși fără milă și judecați în amănunțime, încât să nu aveți ocazia nici să vă trageți răsuflarea. Pentru voi este mai bine ca mustrarea și condamnarea severă să nu vă părăsească și ca blestemele și condamnarea să nu fie niciodată departe de voi, îngăduindu-vă să vedeți că mâna decretelor administrative ale lui Dumnezeu nu pleacă niciodată de la voi. Întocmai ca în Epoca Legii, când Aron a văzut că Iahve nu l-a părăsit niciodată (ce a văzut el a fost călăuzirea și protecția constantă din partea lui Iahve; călăuzirea lui Dumnezeu pe care voi o vedeți astăzi este mustrare, blesteme și judecată), astăzi mâna decretelor administrative ale lui Iahve nu vă lasă nici pe voi. Există însă un lucru care să vă liniștească: oricât v-ați împotrivi, v-ați răzvrăti și ați judeca, trupului vostru nu i se va aduce nicio vătămare. Dar dacă există oameni care merg prea departe în împotrivirea lor și împiedică lucrarea, acest lucru nu poate fi acceptat; există o limită. Nu tulbura sau nu perturba viața Bisericii și nu tulbura lucrarea Duhului Sfânt. În rest, poți să faci ce vrei. Dacă spui că nu vrei să urmărești viața și dorești să te întorci în lume, atunci grăbește-te și du-te! Puteți face orice doriți, atât timp cât nu stă în calea lucrării lui Dumnezeu. Totuși, mai există un lucru pe care trebuie să îl știi: la sfârșit, astfel de păcătoși cu voia vor fi cu toții eliminați. Astăzi este posibil să nu fii certat, dar în cele din urmă, numai o parte dintre oameni vor fi în stare să fie mărturie – iar restul vor fi cu toții în primejdie. Dacă nu dorești să fii în acest curent, bine. Oamenii de astăzi sunt tratați cu îngăduință; Eu nu te limitez, în măsura în care nu te temi de mustrarea de mâine. Dar, dacă ești în acest curent, trebuie să fii mărturie și trebuie să fii mustrat. Dacă vrei să refuzi și să te întorci în lume, bine – nimeni nu te oprește! Dar dacă faci o lucrare distrugătoare care perturbă lucrarea lui Dumnezeu, cu siguranță nu poți fi iertat pentru asta! Cât despre ce văd ochii tăi și aud urechile tale cu privire la oamenii care sunt mustrați și familiile care sunt blestemate – există limite și hotare la toate aceasta. Duhul Sfânt nu face lucrurile cu lejeritate. Pe baza păcatelor pe care le-ați săvârșit, dacă ar fi să fiți luați în serios și să fiți tratați după strâmbătatea voastră, care dintre voi ar putea supraviețui? Ați suferi cu toții calamități și niciunul dintre voi nu va avea un final bun. Totuși, azi, mulți oameni sunt tratați cu îngăduință. Chiar dacă judecați, vă răzvrătiți și vă împotriviți, atâta timp cât nu tulburați, atunci am să stau în fața voastră zâmbind. Dacă într-adevăr urmăriți viața, atunci trebuie să suferiți o mică mustrare și trebuie să îndurați durerea despărțirii de ceea ce iubiți ca să mergeți pe masa de operație pentru o intervenție chirurgicală; trebuie să înduri durerea, așa cum Petru a acceptat încercările și suferința. Astăzi, sunteți dinaintea scaunului de judecată. În viitor, trebuie să mergeți la „ghilotină”, care va fi atunci când vă veți „sacrifica”.

În timpul acestei ultime etape a lucrării din zilele de pe urmă, este posibil să crezi că Dumnezeu nu îți va nimici trupul și se poate spune că este posibil să nu suferi de nicio boală, chiar dacă I te împotrivești Lui și Îl judeci – dar, când cuvintele aspre ale lui Dumnezeu vin asupra ta, când răzvrătirea, împotrivirea și înfățișările tale urâte sunt toate expuse, nu vei putea să te ascunzi. Vei fi cuprins de panică și nedumerit. În prezent, trebuie să aveți puțină conștiință. Nu jucați rolul celor răi care I se împotrivesc lui Dumnezeu și se răzvrătesc împotriva Lui. Ar trebui să te răzvrătești împotriva bătrânilor tăi strămoși; aceasta este statura pe care ar trebui să o ai și aceasta este umanitatea pe care se cuvine să o deții. Ești mereu incapabil de a-ți lăsa la o parte propriile perspective de viitor sau plăcerile zilei de azi. Dumnezeu spune: „Atâta vreme cât faceți tot ce puteți ca să Mă urmați și să urmăriți adevărul, Eu vă voi desăvârși cu siguranță. După ce veți fi desăvârșiți, veți avea o destinație frumoasă – veți fi aduși în Împărăția Mea ca să vă bucurați de binecuvântări împreună cu Mine”. V-a fost promisă o destinație frumoasă, totuși cele ce se cer de la voi nu pot niciodată să fie diminuate. Mai există o condiție: indiferent dacă veți fi cuceriți sau desăvârșiți, astăzi trebuie să fiți supuși la unele mustrări și la unele pătimiri; trebuie să fiți loviți și disciplinați, trebuie să dați ascultare cuvintelor Mele, să urmați calea Mea și să urmați voia lui Dumnezeu – aceasta ar trebui să faceți voi, oamenii. Indiferent de cum urmezi, trebuie să auzi clar în acest fel. Dacă ai cu adevărat idei sincere, atunci poți continua să urmezi. Dacă ești de părere că nu există perspective sau speranțe aici, atunci poți să pleci. Aceste cuvinte ți-au fost spuse cu limpezime, dar dacă dorești cu adevărat să pleci, acest lucru arată doar că nu ai nici cea mai mică conștiință; această acțiune a ta este suficientă pentru a dovedi că ești un demon. Deși spui că lași totul în seama orchestrărilor lui Dumnezeu, pe baza a ceea ce trăiești și a trupului tău, încă trăiești sub puterea Satanei. Chiar dacă și Satana e în mâinile lui Dumnezeu, tu însuți încă îi aparții Satanei și trebuie să fii cu adevărat mântuit de Dumnezeu, fiindcă încă trăiești sub influența Satanei. Cum trebuie să continui ca să fii mântuit? Alegerea este a ta – ar trebui să alegi drumul pe care să apuci. În cele din urmă, dacă poți să spui: „Nu am nimic mai bun, răsplătesc dragostea lui Dumnezeu cu conștiința mea și trebuie să am puțină umanitate. Nu pot atinge nimic mai măreț și nici calibrul meu nu este atât de mare; nu înțeleg viziunile și sensul lucrării lui Dumnezeu. Doar răsplătesc dragostea lui Dumnezeu, fac orice cere Dumnezeu și fac tot ce pot. Îmi împlinesc datoria cum se cuvine ca o ființă creată”, atunci voi simți mângâiere. Aceasta este cea mai înaltă mărturie de care ești capabil. Acesta este cel mai înalt standard cerut de la o parte dintre oameni: împlinirea datoriei de ființă creată. Pur și simplu fă cât de mult ești în stare; cerințele de la tine nu sunt prea înalte. Atât timp cât faci tot ce poți, atunci aceasta este mărturia ta.