Calea de practică spre schimbarea firii unei persoane
Ce este schimbarea firii? Majoritatea oamenilor nu prea înțeleg acest lucru. Schimbarea firii este viziunea principală pentru credincioșii în Dumnezeu. Schimbarea firii nu este un lucru simplu. Asta fiindcă Dumnezeu nu mântuiește oameni nou-creați, pe care Satana nu i-a corupt, ci un grup de ființe umane care au fost profund corupte de acesta, care sunt pline de otrăvurile Satanei și de firile Satanei, care sunt exact ca Satana și care se împotrivesc și se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu. Transformarea firilor corupte ale unei persoane este ca și cum ai trata pe cineva de cancer. Este un proces complex, nu-i așa? Necesită operație, chimioterapie pe termen lung și reexaminare, după o perioadă de timp. Procesul este foarte complex. Așadar, să nu considerați că schimbarea firii e un lucru simplu. Nu este schimbarea de comportament sau de personalitate pe care și-o imaginează oamenii. Nu este ceva ce oamenii pot realiza cu ușurință doar pentru că vor. Mai degrabă, ei trebuie să experimenteze multe procese complexe – procese care sunt explicate foarte clar în cuvintele lui Dumnezeu. Totul se reduce la faptul dacă oamenii pot accepta și practica adevărul sau nu. Prin urmare, din prima zi în care ajungi să crezi în Dumnezeu, ar trebui să înțelegi cum îi mântuiește Dumnezeu pe oameni și rezultatele pe care El vrea să le obțină mântuindu-i. Dacă vrei să urmărești adevărul și să obții schimbarea firii, trebuie să-ți schimbi perspectivele eronate despre credința în Dumnezeu. A crede în Dumnezeu nu înseamnă că ți se cere să fii o persoană bună, cu un comportament bun la exterior, sau o persoană care respectă regulile și se supune legilor, sau să faci mult bine care câștigă aprobarea altora. În trecut, oamenii credeau că a crede în Dumnezeu și a urmări schimbarea firii însemna a fi o persoană care caută să facă pe plac altora – a avea la exterior o oarecare asemănare umană, unele maniere, o oarecare răbdare sau a avea o oarecare dragoste și evlavie exterioară pentru alți oameni, a-i ajuta pe alții și a fi caritabil. Pe scurt, a fi ceea ce se consideră a fi o persoană bună potrivit noțiunilor și închipuirilor umane. Toți au astfel de noțiuni și lucruri în inimile lor – acesta este un aspect al otrăvurilor Satanei. În trecut, nimeni care credea în Dumnezeu nu putea explica pe deplin problema schimbării firii. Nimeni nu era familiarizat cu chestiunile legate de credința în Dumnezeu – nu era ceva ce oamenii înțelegeau în mod inerent sau pe care îl puteau înțelege după câțiva ani de credință în creștinism. Deoarece Dumnezeu nu Își îndeplinise încă acest aspect al lucrării Sale, nici nu avusese părtășie despre acest aspect al adevărului, mulți oameni, pe baza noțiunilor și închipuirilor lor, considerau credința în Dumnezeu ca fiind o chestiune de a face unele schimbări în comportamentul și practicile lor exterioare și de a-și schimba oarecum perspectivele evident eronate. Unii chiar credeau că a avea credință în Dumnezeu însemna pur și simplu a îndura mai multe greutăți, a nu mânca mâncare bună sau a nu purta haine elegante. Acest lucru este exact ca la călugărițele catolice din țările occidentale din trecut, care considerau că credința în Dumnezeu însemna pur și simplu a îndura mai multe greutăți și a se bucura de mai puține lucruri bune în viețile lor, precum și a da bani săracilor când îi aveau, a face mai multe lucruri virtuoase și a-i ajuta mai mult pe alții. Toată viața lor, au pus accentul pe suferință. Nu au mâncat nicio mâncare bună; nu au purtat nicio haină elegantă. Când au murit, hainele de pe trupurile lor valorau doar câțiva dolari. Poate că faptele lor au fost relatate la știri în toată lumea. Ce înseamnă asta? Înseamnă că, în mintea oamenilor, numai astfel de oameni sunt buni și virtuoși; că lumea religioasă consideră că numai acești oameni au făcut fapte virtuoase și lucruri bune, că numai ei au suferit transformări și au cu adevărat convingere. Așa că este posibil ca voi să nu faceți excepție, poate că și pentru voi, credința în Dumnezeu înseamnă să fii o persoană bună – cineva care nu-i lovește și nu-i insultă pe ceilalți, care nu folosește un limbaj vulgar sau care nu face lucruri rele, cineva care la exterior pare să fie un credincios în Dumnezeu și să-L slăvească pe Dumnezeu. Aceasta este o stare mentală a celor care abia au început să creadă în Dumnezeu. Ei cred că aceasta este schimbarea firii și că acesta este felul de persoană pe care Dumnezeu o găsește mulțumitoare. Este corect acest punct de vedere? Numai oamenii noi în credință au astfel de gânduri naive. Odată ce ai înțeles unele adevăruri, în mod firesc, gândurile de acest fel vor dispărea. Indiferent cât de adânc îți era înrădăcinat înainte în inimă acest punct de vedere, nu i-ai descoperit erorile și abaterile. Indiferent de cât de mulți ani crezi în Dumnezeu, aceste puncte de vedere eronate nu au fost înlăturate total. De aici, este clar că puțini oameni înțeleg cu adevărat ce înseamnă schimbarea firii și că nu înțeleg nici ce înseamnă, de fapt, să crezi în Dumnezeu, cum să fii o persoană adevărată, ce fel de persoană iubește Dumnezeu sau ce fel de persoană e considerată acceptabilă de Dumnezeu și ce fel de persoană vrea să câștige El. Dacă nu înțelegi aceste lucruri, asta arată că nu ți-ai format o bază pe calea adevărată și că aceste noțiuni, închipuiri și gânduri subiective umane încă îți domină gândirea și punctele de vedere.
Unii oameni spun: „Simt că încă nu m-am schimbat. Mă înfurii dacă este neascultător copilul meu sau dacă soțul meu face ceva ce nu-mi place. Când văd că non-credincioșii nu cred în Dumnezeu, îi urăsc. Nu sunt acestea, în continuare, dezvăluiri ale corupției și o lipsă a schimbării firii?” Este corectă această afirmație? (Nu, nu este.) Care este problema? Se concentrează doar asupra comportamentului exterior. Spune-Mi, când Dumnezeu vorbește despre schimbarea firii, Se referă, oare, la o schimbare a personalității sau a temperamentului unei persoane? Categoric nu. Unii oameni cred că schimbarea firii este doar o schimbare a personalității și cred că a fi deosebit de răbdător și a nu-ți pierde niciodată cumpătul înseamnă schimbarea firii, dar aceasta este o greșeală gravă. Majoritatea oamenilor nu pot vedea în mod clar problema schimbării firii. Cred că acum sunt mai aproape de Dumnezeu și că sunt compatibili cu El în unele domenii și că, deși uneori nu se pot supune și-și pierd cumpătul când întâlnesc lucruri care nu sunt conforme cu noțiunile și închipuirile lor, întrucât sunt capabili să reflecteze la asta mai târziu, să ajungă să cunoască acest aspect și să se roage și să se căiască față de Dumnezeu, asta înseamnă că s-au schimbat. Credeți că o astfel de schimbare reprezintă o schimbare a firii? Cum ați discerne voi o astfel de stare? Ce presupune schimbarea firii? Ce stări și manifestări au loc într-o persoană a cărei fire s-a schimbat? (Schimbarea firii înseamnă să accepți judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, să ajungi să-ți cunoști propria esență coruptă, să-ți schimbi părerile despre lucruri și să obții, treptat, compatibilitate cu Dumnezeu. Nu înseamnă să nu ne înfuriem niciodată sau să fim capabili să ne înfrânăm, astfel încât să ne pierdem mai rar cumpătul. Asta nu are nimic de-a face cu schimbarea firii.) Aceasta este o înțelegere destul de pură. Mai întâi, vă voi pune o întrebare și puteți reflecta la ea: dacă firea ta s-a schimbat și înțelegi adevărul, atunci, părerea ta despre lucruri va fi compatibilă cu Dumnezeu. Când părerea ta despre lucruri este compatibilă cu Dumnezeu, vei mai fi compatibil cu omenirea coruptă? Nu vei fi. Vei fi capabil să-l urăști pe Satana și pe diavoli în inima ta și vei simți opoziție, aversiune și dezgust față de omenirea coruptă care I se împotrivește lui Dumnezeu și-L trădează; vei fi capabil să detești tot felul de lucruri negative, vei fi chiar mai puțin dispus să te asociezi cu cei care sunt ai diavolilor și vei fi capabil să iubești ce iubește Dumnezeu și să urăști ce urăște El. Acestea sunt rezultatele pe care le obții când înțelegi adevărul. Dacă realmente poți să te cunoști și să-ți vezi adevărata natură-esență, atunci vei fi capabil să vezi adevărata esență comună a omenirii corupte și să-i detești în mod firesc pe acei oameni corupți care I se împotrivesc lui Dumnezeu. Când le vei vedea părerile false și absurde, nu vei fi dispus să te asociezi cu ei, te vor dezgusta și-i vei respinge. În special când vei vedea condamnarea frenetică a întrupării de către lumea religioasă și ura și dezgustul său extrem față de adevăr, vei ajunge în mod firesc să detești aceste forțe ale antihriștilor și să le respingi în totalitate. Dacă realmente înțelegi adevărul și Îl cunoști pe Dumnezeu, îi vei detesta în mod firesc pe cei care Îi sunt ostili, care se răzvrătesc împotriva Lui, care Îl resping și care-L trădează. Cum ai putea să fii în continuare compatibil cu acei oameni? Prin urmare, dacă ți s-a schimbat viața-fire, vei fi deosebit de dezgustat și îi vei detesta pe non-credincioși, precum și pe toți cei care I se împotrivesc lui Dumnezeu. Totuși, fiindcă în prezent trăim printre oameni corupți, putem doar să îndurăm și să trăim pe baza înțelepciunii. Nu putem să-i disprețuim și să-i respingem, să-i ținem la distanță, să-i ignorăm sau să ne luăm la ceartă cu ei atunci când îi vedem, doar pentru că înțelegem adevărul și firea noastră s-a schimbat. Nu trebuie să facem aceste lucruri, trebuie să fim înțelepți. Mai există o problemă pe care voi încă n-o prea înțelegeți – unii dintre voi cred că schimbarea firii și ideea de a fi compatibil cu Dumnezeu înseamnă să nu ai deloc temperament și să fii blând și amabil și să afișezi un zâmbet plăcut chiar și față de satane și diavoli, că aceasta reprezintă o schimbare a firii. Este aceasta o înțelegere corectă? (Nu, nu este.) Aceasta este o neînțelegere gravă. Dar de ce este incorectă? Dumnezeu vrea să îi mântuiască pe oameni și a rostit multe cuvinte și a făcut multe lucrări, dar ce fel de persoane vrea El să devină oamenii? El vrea ca oamenii să devină persoane ale căror gânduri sunt călăuzite de adevăr, care folosesc adevărul drept mottoul lor în viață. Nu vrea ca ei să devină lipsiți de gânduri, ca niște capete seci, cu atât mai puțin vrea ca ei să nu aibă temperament sau emoții normale, ca o persoană în stare vegetativă. Vrea ca ei să devină persoane care înțeleg adevărul și care pot asculta cuvintele Lui și I se pot supune, persoane normale care iubesc ce iubește El și urăsc ce urăște El, cărora le place ce-I place Lui și care detestă și resping ceea ce detestă El. Acum ar trebui să vă fie clar ce vrea să schimbe Dumnezeu în firile oamenilor. Dumnezeu a rostit foarte multe cuvinte și a exprimat foarte multe adevăruri; El vrea să mântuiască oamenii și să schimbe fiecare persoană prin cuvintele Lui. V-ați gândit vreodată ce asemănare vrea Dumnezeu să aibă oamenii pe care-i face compleți? Aud mulți frați și multe surori spunând: „Cred în Dumnezeu de foarte multă vreme, dar încă sunt constrâns de multe chestiuni externe.” Unele surori spun: „Vreau să port hainele pe care văd că le poartă non-credincioșii și să mai arunc câteva priviri oricui văd că este îmbrăcat frumos.” Unii frați spun: „Văd familii bogate, înstărite și vreau și eu să fac bani. Când văd o fată frumoasă, vreau să-i mai arunc o privire și îmi vine să mă înfurii oricând văd ceva ce-mi displace. Aceste firi corupte ale mele încă nu s-au schimbat și, când mi se întâmplă ceva, mereu dau frâu liber imaginației. Cum pot să controlez aceste lucruri? Când voi fi capabil să mă schimb?” Aceste idei M-au făcut să spun că nu înțelegeți ce este schimbarea firii. Doar vă înfrânați din punct de vedere al comportamentului, al acțiunilor voastre exterioare și al temperamentului și personalității. Nu este posibil să obții schimbarea firii în acest fel. Care dintre cuvintele lui Dumnezeu spun că nu ar trebui să vorbiți liber sau să vă arătați emoțiile atunci când vreți să o faceți sau să vă enervați și așa mai departe? Asta spune cuvântul lui Dumnezeu? Cuvintele Lui pur și simplu expun multe lucruri despre esența coruptă a omului și le spun oamenilor cum să-și recunoască firile corupte, cum să le alunge și cum să obțină schimbarea firii, să scape de influența Satanei și apoi să acționeze pe baza cerințelor lui Dumnezeu și să devină persoane care sunt în acord cu intențiile lui Dumnezeu și le împlinesc. Odată ce înțelegi problema sensului schimbării firii, vei mai face vâlvă cu privire la aceste acțiuni exterioare? Te vei mai amesteca în toate aceste aspecte externe? (Nu.) Dacă nu înțelegi ce este schimbarea firii, nu vei pricepe niciodată esența acesteia și nici nu o vei realiza. În mod special, pentru unii dintre cei care abia s-au convertit de la religie, părerile lor despre credința în Dumnezeu încă nu au suferit transformări de la ideile și noțiunile religiei. Ei caută în continuare să fie persoane spirituale, pioase, smerite și răbdătoare, persoane iubitoare, care caută să facă pe plac oamenilor și săritoare, dar aceasta este o eroare gravă! Dacă tu cauți să fii o astfel de persoană spirituală și o persoană care caută să facă pe plac oamenilor, atunci ești cineva care nu are înțelegere spirituală. Poate înțelege adevărul o persoană care caută să facă pe plac oamenilor? Poate să obțină autocunoașterea și să-și alunge firea coruptă? Categoric nu. Oamenii care caută să facă pe plac celorlalți nu vor obține niciodată adevărul, nu vor fi niciodată capabili să se cunoască pe sine și să obțină schimbarea firii și nu obțin niciodată aprobarea lui Dumnezeu. Prin urmare, dacă vrei să obții schimbarea firii, mai întâi trebuie să înțelegi ce este aceasta și ce înseamnă credința adevărată în Dumnezeu și supunerea adevărată față de El. Numai atunci vei fi capabil să pornești pe calea urmăririi adevărului.
Schimbarea firii nu stă în schimbări ale ritualurilor sau reglementărilor și cu atât mai puțin în schimbări ale vestimentației sau ale comportamentului de suprafață, ale personalității sau ale temperamentului cuiva. Nu înseamnă transformarea unui temperament calm într-unul înfocat sau invers, nici nu înseamnă transformarea unui introvertit într-un extrovertit sau a unui om vorbăreț într-un om care nu e vorbăreț. Nu așa stau lucrurile, este foarte diferit și foarte departe de cerințele lui Dumnezeu! Când oamenii încep să creadă în Dumnezeu, întrucât nu înțeleg adevărul, mereu fac lucruri conform propriilor noțiuni și închipuiri. Ca urmare, se îndepărtează de la calea cea dreaptă și își irosesc numeroși ani din viață fără să câștige nimic real. În acel moment, nu știu că ar trebui să meargă pe calea urmăririi adevărului în credința lor în Dumnezeu. Acest lucru îi determină să facă un ocol vreme de mai mulți ani, înainte să-și dea seama că lucrul cel mai important în credința în Dumnezeu este să înțelegi adevărul și să intri în realitate pentru a obține mântuirea, precum și că acest lucru este hotărâtor. Abia atunci înțeleg ei că schimbarea firii despre care vorbește Dumnezeu nu se referă la schimbări în comportamentul exterior, ci mai degrabă la faptul că oamenii se înțeleg mai întâi pe ei înșiși – își înțeleg propria esență coruptă, depun efort și găsesc cauza principală în ceea ce privește înțelegerea naturii-esențe a omului – și apoi își alungă firile corupte, pun adevărul în practică și sunt capabili să I se supună și să I se închine lui Dumnezeu, și că asta înseamnă să-ți schimbi viața-fire. Acum sunteți conștienți de principala cauză din spatele motivului pentru care ați crezut ani de zile în Dumnezeu fără să obțineți vreo schimbare a firii? Cauza este că nu înțelegeți ce este schimbarea firii și nu știți ce rezultate și ce standarde vrea Dumnezeu să atingă mântuind oamenii. Este posibil ca unii oameni să nu accepte acest aspect al adevărului și să spună: „Știu ce este schimbarea firii, dar pur și simplu nu mă pot controla. Mereu fac lucruri pe care îmi place să le fac și lucruri pe care le consider corecte.” Per total, indiferent de formulare, acest fel de a vorbi dovedește că încă nu înțelegi ce este schimbarea firii, motiv pentru care ți-ai format tot felul de noțiuni și închipuiri. Cu cât se vorbește mai mult despre schimbarea firii, cu atât ți se pare mai departe de tine, cu atât ți se pare mai irealizabilă și cu atât mai necorespunzător pari să fii pentru ea. Cu cât se discută mai mult despre schimbarea firii și despre expunerea naturii-esențe a omenirii, nu simțiți și mai mult că firea voastră nu s-a schimbat deloc și că trebuie să continuați să trudiți? De ce vă întreb de schimbarea firii? De fapt, știu că nu veți putea să răspundeți. Unii oameni vor spune: „Păi Tu nu ne îngreunezi situația? De ce ne întrebi, dacă știi că nu putem răspunde?” Nu vă îngreunez situația. Sper să luați în serios fiecare întrebare pe care o pun. Să nu vă gândiți, pur și simplu, la fiecare propoziție sau la fiecare subiect despre care am părtășie și să considerați subiectul închis odată ce păreți a-l înțelege. Fiecare propoziție și fiecare aspect al conținutului despre care am părtășie acum este un proces prin care va trebui să treceți în viitor. Nicio parte a acestuia nu poate fi omisă și toate sunt lucruri pe care, în mod fundamental, nu le aveți. Vă întreb în speranța că veți reflecta asupra voastră și veți examina dacă aveți noțiuni și închipuiri umane în inimile voastre. Ar trebui să reflectați cu atenție dacă aveți noțiuni umane sau gânduri și idei eronate în abordarea voastră față de credința în Dumnezeu. În realitate, toți oamenii au propria minte și propriile gânduri, iar chestiunile referitoare la credința în Dumnezeu nu fac excepție. Așadar, trebuie să examinați esența acestor gânduri și noțiuni. Deocamdată, nu trecem prin formalități în adunările noastre, așa cum fac oamenii din lumea religioasă: citesc Biblia, se roagă, ascultă predici și cu asta, basta. Poate fi atât de simplu? Sigur că nu. Subiectele pe care le discutăm acum sunt cele mai însemnate dintre toate subiectele umane și mai importante decât oricare, fiindcă subiectele despre care vorbim acum privesc destinația viitoare a omenirii și cerințele pe care Dumnezeu, care are suveranitate asupra tuturor lucrurilor, le are pentru om. Explorăm acest tip de subiecte și avem zilnic părtășie despre ele, însă e posibil, chiar și acum, să existe unii care nu le prea înțeleg. Nu am încheiat părtășia despre aceste subiecte și niciunul dintre ele nu poate fi descris sau explicat în totalitate. Prin urmare, chestiunile legate de viață nu sunt atât de simple cum își închipuie oamenii. Ideea nu este doar să asculți mai multe predici, să citești mai mult din cuvântul lui Dumnezeu, să faci mai multe însemnări și apoi să memorezi câteva fraze celebre și să folosești acele lucruri pentru a avea părtășie cu frații și surorile la adunări. Nu este atât de simplu. Trebuie să fii atent, să înțelegi fiecare aspect al adevărului despre care vorbește Dumnezeu, iar acestea sunt și adevăruri cu care trebuie să se înzestreze oricine caută să obțină mântuirea. Dacă înțelegi de ce Dumnezeu le cere oamenilor să obțină schimbarea firii, atunci vei acorda atenție acestui lucru în inima ta și te vei lupta pentru adevăr. Dacă nu poți vedea clar ce înseamnă cu adevărat schimbarea firii, atunci nu vei iubi adevărul și nu-i vei acorda atenție. Dimpotrivă, nu vei fi deloc interesat de adevăr, prin urmare, nu vei fi niciodată capabil să-l obții. Dumnezeu îi luminează pe cei care sunt însetați de adevăr și Se ascunde de cei care nu îl urmăresc. Dacă ai o inimă care tânjește și caută, atunci, Dumnezeu te va lumina, va lucra asupra ta și, încetul cu încetul, te va face să înțelegi clar toate aspectele adevărului. Credeți că subiectul schimbării firii este important? (Da, este important.) Categoric este important, pentru că aveți nevoie să înțelegeți urgent, chiar acum, acest aspect al adevărului. Vă temeți că nu dețineți adevărul, că nu v-ați schimbat și că veți fi abandonați atunci când vor lovi catastrofele și vă temeți că vă veți prăbuși în catastrofe și, acolo, veți suferi. Bineînțeles, unii oameni se tem că acum înțeleg prea puțin din adevăr și că, atunci când Dumnezeu îi va supune la încercări în viitor, se vor poticni și nu vor fi capabili să rămână neclintiți, irosindu-și toate eforturile anterioare. Întrucât aceasta este ultima etapă a lucrării lui Dumnezeu de mântuire a omenirii, dacă oamenii nu pot obține mântuirea în această etapă, atunci, credința lor în Dumnezeu va fi dat greș în totalitate, viața lor de credință în Dumnezeu se va sfârși și, în cele din urmă, ei vor fi distruși.
Dacă vreți să obțineți schimbarea firii, mai întâi, trebuie să înțelegeți ce este aceasta. Chiar acum, am vorbit despre ce își imaginează unii oameni, în noțiunile lor, că înseamnă schimbarea firii, iar voi ați fost cu toții de acord că afirmațiile și părerile acestor oameni sunt incorecte, greșite și incompatibile cu schimbarea firii cerută de Dumnezeu. Așadar, cum ar trebui să înțelegeți schimbarea firii? Cum ar trebui să o obțineți? Nu este simplu să obții schimbarea firii. Mai întâi, trebuie să fiți capabili să mâncați, să beți și să înțelegeți cuvintele lui Dumnezeu. Dacă nu aveți acest calibru, veți fi incapabili să înțelegeți adevărul sau să vă cunoașteți și, astfel, nu veți putea să obțineți schimbarea firii. Acest lucru se întâmplă deoarece, dacă vreți să obțineți o astfel de schimbare, trebuie să vă cunoașteți propria fire coruptă și să vă discerneți diversele gânduri, perspective, comportamente și manifestări false pe baza cuvintelor lui Dumnezeu. Va trebui să faceți o comparație între starea voastră și cuvântul lui Dumnezeu și să ajungeți să vă înțelegeți firea coruptă și să vedeți clar că esența acestei firi este ceva ce I se împotrivește lui Dumnezeu și care Îl trădează și ceva ce El urăște. În acest fel veți putea să scăpați de firea voastră coruptă și să obțineți, treptat, schimbarea firii. Spuneți-Mi, întrucât omenirea a fost coruptă atât de profund, vor fi oare capabili oamenii să își înțeleagă firile corupte dacă nu acceptă adevărurile pe care le exprimă Dumnezeu? Vor fi ei capabili să vadă realitatea profundei corupții a omenirii? Toți oamenii corupți susțin educația, toți acceptă cunoașterea și se întrec pentru ea, însă lumea umană devine treptat tot mai întunecată și mai rea. Și cine poate salva omenirea de această influență a întunericului? Este absolut imposibil, prin urmare, să obții schimbarea firii și să trăiești o asemănare umană dacă te îndepărtezi de cuvântul lui Dumnezeu și nu accepți judecata și purificarea Lui. Unii oameni spun: „Nu vreau să citesc cuvintele lui Dumnezeu care se referă la judecarea și expunerea oamenilor, fiindcă a le citi îmi străpunge inima și îmi provoacă disconfort.” Oare vor fi capabili să se cunoască abordând astfel cuvintele lui Dumnezeu? Oare le va fi ușor să obțină schimbarea firii? Este în regulă dacă nu-ți place să citești cuvintele lui Dumnezeu care îi judecă și îi mustră pe oameni, întrucât casa lui Dumnezeu are imnuri din cuvântul lui Dumnezeu, precum și mărturii video bazate pe experiențe, pe care să le urmărești și din care să înveți. Cântă mai des acele imnuri, fiindcă sunt puse pe muzică, ceea ce le face ușor de învățat și de memorat. Să înveți să cânți astfel aceste imnuri din cuvântul lui Dumnezeu va avea rezultate și îți va fi ușor să reții unele dintre cuvintele Lui. Începe să-ți stârnești interesul pentru adevăr cu aceste cuvinte. Nevoia de a stârni interesul oamenilor chiar și când vine vorba de a mânca și de a bea cuvântul lui Dumnezeu – spune-Mi, cât de îndepărtată este omenirea de cerințele lui Dumnezeu, dacă oamenii au nevoie să le fie stârnit interesul prin imnuri? Asta dovedește că omenirea chiar nu iubește adevărul! Cuvintele lui Dumnezeu sunt rostite atât de bine și, indiferent despre ce aspect al adevărului este părtășia, ele îi sunt benefice omului, de la început până la sfârșit, însă oamenilor tot nu le place să le mănânce și să le bea. Omenirea chiar este prea îndepărtată de cerințele lui Dumnezeu! Așadar, ce este de făcut în legătură cu această situație? Mai întâi, trebuie să te rogi lui Dumnezeu de fiecare dată când mănânci și bei cuvintele Lui, spunând: „O, Dumnezeule, doresc să urmăresc schimbarea firii și să câștig o destinație bună, fiindcă mă tem să nu mă prăbușesc în catastrofe. Vreau, de asemenea, să mănânc și să beau mai mult cuvintele Tale, însă cele care judecă și expun oamenii sunt prea dure, îmi străpung inima, așa că nu sunt dispus să le citesc. Te rog, luminează-mă, ajută-mă, permite-mi să-Ți înțeleg cuvintele și să văd că acestea sunt tot ce necesită viața mea și că sunt viața pe care ar trebui s-o obțin.” Dacă te rogi sincer în acest fel, atunci Dumnezeu va lucra în tine fără ca măcar să-ți dai seama și, treptat, te va îndruma să înțelegi mai multe dintre cuvintele Sale, într-un mod tot mai profund. Unii oameni spun: „Îmi place foarte mult să mănânc și să beau cuvintele lui Dumnezeu și deja le-am citit de la un capăt la altul, dar nu știu ce adevăruri este cel mai important să înțeleg și în ce adevăruri-realități este cel mai important să pătrund sau cum ar trebui să urmăresc pentru a obține schimbarea firii.” Cum poate fi rezolvată această problemă? Mai întâi, trebuie să investești mult mai mult efort în cuvintele lui Dumnezeu. Nu este suficient doar să le citești de câteva ori. Trebuie să le citești cu atenție, de multe ori, să cugeți asupra lor, să ai părtășie des despre ele și să le practici în viața ta, până când ai o experiență reală. Numai atunci vei putea înțelege adevărul. În plus, dacă nu puteți avea părtășie clar despre unele subiecte, pur și simplu aveți părtășie în orice măsură puteți. Deocamdată, lăsați deoparte subiectele despre care chiar nu puteți avea părtășie clar; mai întâi alegeți să aveți părtășie despre cele superficiale, apoi despre cele profunde, despre cele care vă sunt mai ușor de înțeles și pe care le poate atinge nivelul vostru actual de experiență. Intrarea în viață nu este o chestiune simplă și e imposibil să intri în profunzime după ce crezi doar de trei sau cinci ani. Este același lucru ca procesul de a deveni adult: crești încetul cu încetul, din copilărie, până când devii în sfârșit adult, după 20 sau 30 de ani. Și credința în Dumnezeu necesită tot atât de mulți ani de experiență, cât despre adevărurile despre supunerea și iubirea față de Dumnezeu, durează o viață întreagă să le experimentezi. Unii oameni spun: „Mănânc și beau cuvintele lui Dumnezeu în acest fel, dar cum pot, mai exact, să măsor dacă am făcut schimbări în firea mea?” Pe mulți frați și pe multe surori le preocupă această întrebare. Spune-Mi, când un copil abia s-a născut și mama lui îl hrănește și-l îngrijește, îi pasă copilului când va deveni adult? Bineînțeles că nu, fiindcă nu înțelege. Așadar, nu ai nevoie să pui această întrebare. Pur și simplu așteaptă să îți crească statura, atunci vei înțelege în mod firesc, iar când va veni momentul în care se cuvine să te schimbi, o vei face firesc. Dumnezeu va face unele lucruri în fiecare etapă și perioadă prin care treci, pregătind unele medii sau oameni, chestiuni și lucruri, pentru a te face să înveți lecții. Gândește-te, retrospectiv, la credința ta în Dumnezeu, de la început până în prezent, compară ce fel de păreri aveai când ai început să crezi în Dumnezeu cu părerile pe care le ai acum și vei ști dacă te-ai schimbat. Acum, cel mai important lucru pe care trebuie să-l faceți este să mâncați și să beți mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu, să aveți părtășie mai mult, să ascultați mai multe predici și să trudiți mai mult la cuvintele lui Dumnezeu. Acest lucru e esențial și este condiția principală pentru obținerea schimbării firii. Poți să obții rezultate dacă nu citești cuvintele lui Dumnezeu sau nu ai părtășie despre adevăr, ci te concentrezi doar la cum să simți atingerea Duhului Sfânt, la cum să trăiești în duh și să fii spiritual? Nu are sens sa te concentrezi mereu asupra acestor lucruri, fiindcă sunt toate secundare. Așadar, care este cel mai important lucru? Să mănânci și să bei mai mult cuvintele lui Dumnezeu. Dacă nu mănânci și bei cu grijă cuvintele lui Dumnezeu, atunci, chiar dacă mergi zilnic la adunări sau desfășori bine ceremonii religioase, nu vei fi capabil să înțelegi adevărul, cu atât mai puțin să îl pui în practică. Asta fiindcă tot adevărul este conținut în cuvintele lui Dumnezeu și nu îl vei câștiga niciodată dacă nu mănânci și bei cuvintele Lui. Tot adevărul vine din cuvintele lui Dumnezeu și dacă abandonezi cuvintele lui Dumnezeu, este ca și cum l-ai abandona pe Dumnezeu. Dacă te abați de la a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu, atunci nu crezi în Dumnezeu și ești unul dintre non-credincioși. Atunci, indiferent cât de bun ar putea fi comportamentul tău, nu vei fi niciodată capabil să obții mântuirea. Prin urmare, pentru cei care cred în Dumnezeu, a mânca și a bea cuvintele Lui este lucrul cel mai important. Dacă trudești la cuvântul lui Dumnezeu, vei câștiga la fel de mult cât investești. Nu este nevoie să cercetezi, să cântărești, cu atât mai puțin să îți pese exact cât de mari sunt aceste câștiguri. Aceasta nu este responsabilitatea ta. Dumnezeu Își va face lucrarea și îți va clarifica lucrurile, te va lumina și te va informa. Așadar, dacă cineva te va întreba din nou, în viitor: „Când mă va încerca Dumnezeu? Voi fi în stare să rămân neclintit? Cât de mult s-a schimbat, în realitate, firea mea? Nu poate Dumnezeu să-mi dea un răspuns clar?”, acesta este un lucru revoltător și irațional. Nu e nevoie să te preocupe astfel de lucruri. Într-o zi, când vei avea statură și firea ta se va fi schimbat cu adevărat, vei fi capabil să depășești o situație care ți se întâmplă și să o gestionezi corect, folosind metodele pe care le cere Dumnezeu. Atunci, vei ști că te-ai schimbat. Aceasta nu este o schimbare externă, ci una internă și este o schimbare a firii și a esenței.
Schimbarea firii nu este ceva ce se întâmplă peste noapte sau ceva ce poate fi obținut după mai mulți ani de experiență. Unii oameni eșuează și se poticnesc adesea când încep să-și schimbe defectele și se gândesc: „Sunt terminat. Sunt fără speranță. Schimbarea firii nu are nimic de-a face cu mine, îmi este imposibil să mă schimb. Chiar și aceste mici defecte și obiceiuri proaste îmi sunt atât de greu de schimbat, așadar, nu va fi schimbarea firii mele și mai grea?” Ei devin negativi și simt că nu au nicio speranță. Nu sunt dispuși să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu pentru mult timp. Ori de câte ori cineva îi emondează, ei se simt scârbiți și negativi și nu sunt dispuși să-și îndeplinească îndatoririle. Sunt total dezinteresați de adevăr. Ce stare este aceasta? Aceasta este o problemă gravă. Ați avut vreodată acest tip de experiență? În experiențele voastre de viață, sunteți adesea negativi și slabi, așadar, vă este teamă să nu eșuați și să nu vă poticniți? Multor oameni le este teamă să nu eșueze și să nu se poticnească și le este teamă să nu fie dezvăluiți și eliminați. De fapt, nu este nevoie să-ți fie teamă. Este normal să eșuezi și să te poticnești în procesul de experimentare a schimbării firii și acest lucru ar trebui abordat corect. Atât timp cât poți urmări adevărul, nu vei simți nicio groază în inima ta. Schimbarea firii nu se întâmplă peste noapte; rezolvarea firilor corupte necesită multe procese. Acest lucru se datorează faptului că schimbarea firii începe chiar de la rădăcină – natura coruptă a omului – și este o transformare radicală și totală. Este ca atunci când cineva face cancer și îi crește o tumoare: persoana trebuie operată, ca să i se înlăture tumoarea, trebuie să îndure multă suferință și este un proces foarte complex. În procesul schimbării firii, este posibil să treci prin multe lucruri înainte să înțelegi o mică parte din adevăr sau să obții un aspect al schimbării, sau poți să ai experiențe cu mulți oameni, multe chestiuni, lucruri și medii diferite și să o iei pe multe ocolișuri înainte să obții, în sfârșit, o mică schimbare. Această schimbare este prețioasă, indiferent cât de mică sau de mare este, și este prețuită și amintită în ochii lui Dumnezeu, pentru că ai suferit mult și ai plătit un preț mare pentru asta. Dumnezeu scrutează profunzimile inimilor oamenilor, le cunoaște gândurile și dorințele, precum și slăbiciunile, și Dumnezeu știe și mai bine de ce au nevoie. În vreme ce Îl urmăm pe Dumnezeul practic, ar trebui să avem această hotărâre interioară: indiferent cât de mărețe sunt mediile pe care le întâlnim sau ce fel de greutăți întâmpinăm și indiferent cât de slabi sau de negativi suntem, nu ne putem pierde credința în schimbarea firii noastre sau în cuvintele rostite de Dumnezeu. Dumnezeu a făcut o promisiune oamenilor, iar pentru a o purta, oamenii au nevoie de hotărâre, credință și perseverență. Lui Dumnezeu nu-I plac oamenii lași; Îi plac oamenii cu hotărâre. Chiar dacă ai dezvăluit multă corupție, chiar dacă ai făcut multe ocolișuri sau ai comis multe fărădelegi, te-ai plâns în legătură cu Dumnezeu sau, fiind în religie, I te-ai împotrivit lui Dumnezeu sau ai nutrit în inima ta blasfemii împotriva Lui și așa mai departe – Dumnezeu nu Se uită la toate acestea. Dumnezeu Se uită doar dacă tu urmărești adevărul și dacă te poți schimba, într-o bună zi. În Biblie, există o poveste despre întoarcerea fiului risipitor – de ce a folosit Domnul Isus această parabolă? Pentru a-i face pe oameni să înțeleagă faptul că intenția lui Dumnezeu de a mântui omenirea este sinceră și că El le dă oamenilor ocazia de a se căi și de a se schimba. De-a lungul acestui proces, Dumnezeu îi înțelege pe oameni, având o cunoaștere profundă a slăbiciunilor lor și a gradului lor de corupție. Știe că oamenii se vor poticni și vor avea eșecuri. Exact ca un copil care învață să meargă, indiferent cât de rezistent fizic este, vor exista momente când va cădea și se va poticni și momente în care se va lovi de lucruri și se va împiedica. Dumnezeu înțelege fiecare persoană la fel de bine cum o mamă își înțelege copilul. El înțelege dificultățile fiecărei persoane, slăbiciunile și nevoile acesteia. Chiar mai mult, Dumnezeu înțelege cu ce dificultăți, slăbiciuni și eșecuri se vor confrunta oamenii în procesul dobândirii intrării în viață și al schimbării firii lor. Acestea sunt lucrurile pe care Dumnezeu le înțelege cel mai bine. Ca atare, se spune că Dumnezeu scrutează adâncul inimii oamenilor. Indiferent cât de slab ești, atât timp cât nu te lepezi de numele lui Dumnezeu sau nu-L părăsești pe El sau această cale, atunci vei avea întotdeauna șansa de a realiza schimbarea firii. Dacă ai această șansă, atunci ai speranța de a supraviețui și, prin urmare, de a fi mântuit de Dumnezeu. Când înțelegem ce este schimbarea firii și de ce fel de proces este nevoie pentru ea, atunci nu ar trebui să ne temem, ci să avem credință și să ne rugăm înaintea lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Sunt profund corupt. Nici măcar nu știu ce este adevărul, cu atât mai puțin ce este schimbarea firii. Chiar am nevoie de mântuirea Ta și am nevoie să mă ajuți și să mă aprovizionezi, astfel încât să știu cum să înțeleg cuvintele Tale și cum să le pun în practică și să câștig cunoaștere și experiență din ele și, astfel, să aduc cuvintele Tale în viața mea și să am luminarea și călăuzirea Ta în fiecare cuvânt și în fiecare acțiune a mea, în fiecare mișcare a mea, în toate intențiile mele și în tot ceea ce fac. Sper la asta, sunt însetat de asta, tânjesc să trăiesc umanitatea normală și adevărata asemănare umană pentru a Te mulțumi. Dar încă nu pot obține asta, corupția mea este încă atât de mare, încât nici eu nu-mi dau seama de ea. Te rog, dezvăluie-mă, ajută-mă și aprovizionează-mă. De asta am nevoie acum.” Ar trebui să ai acest fel de rugăciune și acest fel de hotărâre interioară. După ce te vei ruga în acest fel, inima și viața ta se vor schimba fără să-ți dai seama, fiindcă felul în care te rogi și cauți se reflectă în hotărârea ta interioară și în felul în care Dumnezeu îți împlinește hotărârea interioară. Este inacceptabil să te temi mereu de eșec și să te sperii chiar înainte să ți se întâmple ceva dovedește doar că îți lipsesc hotărârea interioară și credința atunci când este vorba de chestiunea schimbării firii. Mai întâi, trebuie să înțelegi că schimbarea firii nu se întâmplă peste noapte. Credeți că omenirea a fost atât de profund coruptă de Satana peste noapte? Nu, oamenii au fost corupți de Satana multe milenii la rând, natura lor satanică deja a fost expusă total și a avansat până într-un punct în care ei nu o mai pot controla și în care dezvăluirile lor firești le pot depăși doar pe cele ale Satanei. Au atins nivelul de a fi inamicii lui Dumnezeu și punctul în care simt lipsă de interes, repulsie și dezgust de fiecare dată când aud că un lucru este adevărul sau cuvântul lui Dumnezeu sau de la Dumnezeu. Oamenii sunt corupți și amorțiți într-o măsură mare, așa că nu le este ușor să înțeleagă adevărul, cu atât mai puțin să obțină schimbarea firii. Schimbarea firii unei persoane nu este atât de simplă precum schimbarea comportamentului său. Prin urmare, trebuie să avem o înțelegere corectă a acestei schimbări a firii și să o abordăm cu atitudinea corectă. Nu putem să ne lăsăm pradă fanteziilor necontrolate și să spunem: „Cred în Dumnezeu și am mâncat și am băut cuvintele Lui în tot acest timp. Oare nu mă voi schimba, dacă Dumnezeu mai face puțină lucrare și dacă lasă unele semne și face unele minuni?” Aceasta este o părere nerealistă și o închipuire umană. Dacă am urma noțiunile și închipuirile umane, nu ar mai fi nevoie ca Dumnezeu să-Și facă lucrarea de judecată și nici ca El să exprime atât de multe cuvinte ce dezvăluie corupția omenirii, cu atât mai puțin ca El să-i încerce și să-i rafineze pe oameni. Spune-Mi, în planul Lui de gestionare, Dumnezeu mântuiește omenirea pentru a-l învinge pe Satana sau Se luptă cu Satana pentru a mântui omenirea? (Dumnezeu Se luptă cu Satana pentru a mântui omenirea.) Exact. Trebuie să avem o înțelegere precisă a planului de gestionare al lui Dumnezeu. Așadar, în viitor, nu rosti afirmația nesăbuită: „De ce nu-l distruge Dumnezeu, pur și simplu, pe Satana?” Fără corupția Satanei, ar mai exprima Dumnezeu atât de multe adevăruri pentru a ne mântui? Am mai fi câștigat noi atâtea adevăruri până acum? Fără corupția Satanei, planul de gestionare al lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii nu ar fi apărut niciodată, iar Dumnezeu nu ar fi planificat să desăvârșească acest grup de oameni în zilele de pe urmă, pentru ca aceștia să devină cei care vor rămâne. Dumnezeu Se luptă cu Satana pentru a mântui omenirea și pentru a câștiga un grup de oameni. Se poate spune, de asemenea, că Dumnezeu a devenit trup ca să Se lupte cu Satana doar pentru a desăvârși grupul nostru de oameni. Prin urmare, am văzut intenția lui Dumnezeu, iar țelul și nucleul planului Său de gestionare sunt să câștige un grup de oameni adevărați. Acesta este planul de gestionare al lui Dumnezeu. Așadar, poți vedea cât de important este să obții schimbarea firii în credința ta în Dumnezeu și să poți deveni în totalitate o persoană adevărată pe care Dumnezeu o iubește și-Și dorește să o câștige!
Aveți o cale în vederea obținerii schimbării firii? Știți ce lucruri se vor schimba? Aveți, de obicei, părtășie despre acest aspect al adevărului? Chiar acum, am avut părtășie despre faptul că schimbarea firii nu se referă la modificări ale comportamentului și ale practicii exterioare sau ale reglementărilor și nici nu se referă la modificări ale personalității cuiva. Atunci, prin ce mijloace anume se realizează schimbarea firii? V-ați gândit vreodată la asta? În primul rând, trebuie să înțelegem și să cunoaștem firea lui Dumnezeu – doar atunci putem ajunge să înțelegem adevărul. Înțelegerea adevărului nu îi face pe oameni mai cunoscători sau mai învățați. Ea dă naștere unei schimbări nu în comportament sau personalitate, ci în viața-fire, care este clar diferită de schimbarea comportamentală – aduce o schimbare în viața-esență. Efectul obținut după ce oamenii înțeleg adevărul este că sunt capabili să se cunoască pe ei înșiși, iar perspectivele lor asupra lucrurilor și gândurile și părerile lor suferă o transformare fundamentală și se aliniază la adevăr. Acesta este un aspect. Un altul este că principiile care stau la baza modului în care oamenii se poartă se schimbă – cu alte cuvinte, perspectiva lor asupra vieții și valorile lor se schimbă. Încă un aspect al acestei schimbări este că natura satanică și firea satanică adânc înrădăcinate din interiorul oamenilor se schimbă complet, firile lor corupte sunt alungate și ei devin capabili să I se supună și să I se închine cu adevărat lui Dumnezeu. Aceasta este cea mai importantă schimbare. În linii mari, acestea sunt cele trei aspecte ale schimbării vieții-fire.
Haideți să discutăm mai întâi primul aspect al schimbării firii – modul în care oamenii privesc lucrurile. Gândurile și părerile oamenilor sunt, mai precis, felul în care aceștia văd totul. Omul a fost atât de profund corupt de Satana, că multe dintre aceste gânduri și păreri sunt greșite și absurde, iar Dumnezeu mântuiește oamenii schimbând, mai întâi, modul în care privesc lucrurile. Luați un exemplu simplu: ce înțelegeți voi despre cunoaștere? Despre știință? Reprezintă cunoașterea și știința adevărul? Pot ele să rezolve firea coruptă a oamenilor și să le permită acestora să trăiască asemănarea umană? Pot ele să salveze oamenii de influența Satanei? Pot ele să-i îndrume pe oameni să-L cunoască pe Dumnezeu și să I se supună? Pot ele să conducă la mântuire și la obținerea unei destinații bune? Categoric nu pot. La ce folosește cunoașterea în viața unui om? Ce îi poate aduce? Unii oameni cred că, în această lume, cunoașterea este un lucru prețios și că, cu cât au mai multe cunoștințe, cu atât statutul lor este mai mare și cu atât sunt mai elevați, cu atât sunt mai nobili și mai cultivați, așa că nu se pot lipsi de cunoaștere. Unii oameni cred: „Dacă te descurci bine la studii și dobândești cunoștințe abundente, atunci vei avea totul. Vei avea statut, bani, o slujbă bună și perspective bune; trebuie să ai cunoștințe în această lume. Dacă nu ai cunoștințe, atunci toată lumea te privește de sus. Ai fi discriminat, fără ca nimeni să fie dispus să se asocieze cu tine; cei fără cunoștințe pot trăi doar pe cele mai de jos trepte ale societății.” Și astfel, ei venerează cu adevărat cunoașterea, prețuind-o foarte mult și considerând-o extrem de importantă – chiar mai mult decât adevărul. Cineva ar putea spune: „Fără cunoaștere, sunt oare capabil să înțeleg cuvintele lui Dumnezeu? Nu vorbește El și prin cunoaștere și prin cuvinte?” Acestea sunt două lucruri destul de diferite. Cunoașterea despre care vorbesc acum se referă la istoria oamenilor, la geografie, politică, literatură, știință și tehnologie modernă sau la anumite abilități sau subiecte și așa mai departe. Oamenii cred că toate acestea fac parte din atuul omenirii și că oamenii care au cunoaștere au totul și pot rămâne neclintiți în această lume, așa că toți consideră cunoașterea ca fiind incredibil de importantă. Pe scurt, oricum ar privi lucrurile, acesta este un aspect al gândurilor și părerilor umane. Există o zicală străveche: „Citește zece mii de cărți, călătorește zece mii de mile.” Ce înseamnă asta? Înseamnă că, cu cât citești mai mult, cu atât vei fi mai cunoscător și mai prosper și, indiferent în ce grup de oameni te afli, vei fi foarte apreciat și vei avea statut. Toată lumea nutrește astfel de gânduri și perspective în inima sa. Dacă cineva nu poate merge la facultate și nu poate obține o diplomă pentru că familia sa nu are mijloacele necesare, va fi un regret pe viață pentru el, așa că se va hotărî să se asigure că urmașii săi studiază mai mult, merg la universitate și obțin diplome superioare sau chiar urmează studii aprofundate în străinătate. Acestea sunt gândul și punctul de vedere pe care le are toată lumea cu privire la cunoaștere; toată lumea tânjește să acumuleze cunoștințe. Mulți părinți, prin urmare, nu cruță niciun efort sau cheltuială – mergând până la a aduce familia la faliment – pentru a le asigura copiilor o educație și a le plăti studiile. Și ce să mai spunem de eforturile pe care le fac unii părinți în disciplinarea copiilor lor? Permițându-le doar trei ore de somn pe noapte, forțându-i să învețe și să studieze încontinuu sau chiar făcându-i să-i imite pe cei din vechime și să-și lege părul de tavan, privându-i complet de somn. Aceste feluri de povești, aceste tragedii, s-au întâmplat mereu, din vremuri străvechi până în prezent, și sunt consecințele setei de cunoaștere a omenirii și ale venerării cunoașterii de către omenire. Poate că găsiți aceste cuvinte neplăcute, întrucât printre voi, există persoane care au cunoștințe și calificări academice impresionante. Bineînțeles, nu spun că este rău să fiți educați, dar trebuie să tratați corect această chestiune. Adică acum trebuie să aveți un mod corect de a trata lucrurile satanice și un mod corect de a le înțelege și de a le recunoaște. Nu vă interzic să studiați, cu atât mai puțin vă împiedic să vă educați copiii punându-i să obțină o diplomă și o slujbă bună. Nu spun asta. Nu vă pun restricții. Eu doar Îmi spun opinia și expun gradul în care omenirea coruptă venerează cunoașterea. Indiferent cât de înalt este nivelul tău de cunoaștere sau de cât de avansate sunt specializările și calificările tale academice, acum vorbesc despre părerile omenirii cu privire la cunoaștere și despre părerile Mele cu privire la cunoaștere. Știți ce crede Dumnezeu despre cunoaștere? Cineva ar putea spune că Dumnezeu dorește o știință dezvoltată pentru omenire și dorește ca oamenii să înțeleagă mai multe cunoștințe științifice și că nu vrea ca omul să fie prea înapoiat, ignorant și incapabil să înțeleagă. Aceste cuvinte sunt corecte, dar Dumnezeu detestă lucruri precum cunoștințele științifice. Unele cunoștințe științifice pozitive – deși nu sunt adevărul – sunt totuși oarecum utile oamenilor; cel puțin, pot presta un mic serviciu. Indiferent cât de bune sunt cunoștințele științifice în ochii omului, ele nu sunt adevărul, nici nu sunt un substitut pentru adevăr. Cunoștințele științifice nu îi pot mântui pe oameni de influența Satanei; doar adevărul le poate permite oamenilor să-și alunge firile satanice și să vadă clar chipul Satanei. Prin urmare, Dumnezeu exprimă adevărul pentru a-i curăți și a-i schimba pe oameni și pentru a le transforma firile. Deși cuvintele lui Dumnezeu pot face, ocazional, referire la păreri sau moduri de a privi cunoașterea, precum confucianismul sau științele sociale, ele sunt reprezentative doar pentru aceste păreri. Citind printre rândurile cuvintelor lui Dumnezeu, ar trebui să vedem că El urăște cunoașterea umană. Cunoașterea umană nu constă doar în simple afirmații și principii, ci conține unele gânduri și perspective, precum și absurditatea umană, prejudecățile și otrăvurile Satanei, iar unele cunoștințe pot chiar să-i inducă în eroare și să-i corupă pe oameni. Este otrava Satanei. Odată ce cineva acceptă această otravă și o stăpânește, ea va deveni o tumoare în inima sa. Această tumoare se va răspândi în tot corpul său, ducând inevitabil la moarte dacă nu este vindecat de cuvintele lui Dumnezeu și de adevăr. Așadar, cu cât oamenii dobândesc și stăpânesc mai multe cunoștințe, cu atât este mai puțin probabil ca ei să creadă în existența lui Dumnezeu și, în schimb, Îl vor nega și I se vor împotrivi. Acest lucru se întâmplă deoarece cunoașterea este ceva ce pot vedea și la care pot avea acces, și se leagă direct de viețile, perspectivele și destinele lor. Oamenii pot dobândi multă cunoaștere la școală, dar nu văd sursa cunoașterii și legătura ei cu tărâmul spiritual. Cea mai mare parte a cunoașterii pe care o dobândesc și o înțeleg oamenii contrazice adevărul cuvintelor lui Dumnezeu. În special materialismul filosofic și evoluționismul se încadrează în categoria ereziilor și a falsităților ateismului și sunt fără îndoială falsități care I se împotrivesc lui Dumnezeu. Ce vei câștiga dacă vei citi cărți de istorie, lucrări ale unor autori cunoscuți sau biografii ale unor oameni măreți sau poate dacă studiezi anumite aspecte științifice sau tehnologice? De exemplu, dacă studiezi fizica, vei stăpâni unele principii fizice, teoria newtoniană sau alte doctrine, dar după ce sunt învățate și însușite, aceste lucruri îți vor lua în stăpânire mintea și îți vor domina gândirea. Apoi, când vei veni să citești cuvintele lui Dumnezeu, te vei gândi: „Cum se face că Dumnezeu nu menționează gravitația? De ce nu se discută despre spațiul cosmic? De ce nu menționează Dumnezeu dacă luna are atmosferă sau cât oxigen există pe pământ? Dumnezeu ar trebui să dezvăluie aceste lucruri, pentru că ele sunt lucrurile care trebuie făcute cunoscute și spuse omenirii.” Dacă nutrești aceste tipuri de gânduri în inima ta, vei acorda cea mai mare importanță cunoștințelor și teoriilor pe care le-ai studiat, în timp ce vei considera adevărul și cuvintele lui Dumnezeu ca fiind secundare. În acest fel vei trata cuvântul lui Dumnezeu. În orice caz, aceste lucruri legate de cunoaștere îi induc în eroare și îi corup pe oameni, făcându-i să se îndepărteze de Dumnezeu, să-L nege pe Dumnezeu, să I se împotrivească lui Dumnezeu și chiar să-I fie ostili. Nu contează dacă voi credeți sau nu ori dacă puteți accepta acest lucru astăzi – va veni ziua când veți admite acest fapt. Cunoașterea îi poate duce pe oameni la distrugere, în iad – puteți desluși acest lucru? Există unii care poate că nu vor fi dispuși să accepte asta, fiindcă printre voi există unii oameni foarte educați și foarte informați. Nu vă batjocoresc și nu sunt sarcastic, pur și simplu spun o realitate. Nici nu vă cer să acceptați acest lucru chiar în clipa aceasta, ci să ajungeți, treptat, la o înțelegere a acestui aspect. Cunoașterea te face să-ți folosești mintea și intelectul pentru a analiza și a trata tot ce face Dumnezeu. Va deveni o piedică și un obstacol în calea cunoașterii lui Dumnezeu și a experimentării lucrării Lui și te va face să te îndepărtezi de Dumnezeu și să I te împotrivești. Dar acum, ai cunoaștere, așadar, ce faci? Trebuie să faci diferența între cunoașterea care este practică și cea care vine de la Satana și ține de erezie și de aberații. Dacă tot ce accepți este o cunoaștere ateistă, absurdă, acest lucru îți poate obstrucționa credința în Dumnezeu, îți poate tulbura relația normală cu El și acceptarea adevărului și îți poate bloca dobândirea intrării în viață. Așa ar trebui să privești acest lucru – așa este corect. Ar trebui să înțelegeți cum se cuvine acest subiect. Știu că unii frați și unele surori au o educație superioară și nu vă atac, nu vă batjocoresc și nu vă pun pe tușă. Acest subiect a venit brusc în discuție astăzi, iar acestea sunt doar câteva cuvinte pentru a vă avertiza, nu pentru a provoca necazuri, în mod intenționat, acelora dintre voi care au calificări academice superioare sau ceva cunoaștere și cultură. Nu vreau să vă fac negativi sau să vă demoralizez, scopul nu este deloc acesta. Așadar, puteți înțelege cum se cuvine acest lucru? (Da, putem.) Dacă puteți, atunci M-am liniștit și pot respira ușurat.
După ce am avut părtășie atât de mult, puteți vedea acum că a obține schimbarea firii nu este un lucru simplu. Nu este ceva ce obții doar înțelegând doctrine și respectând reguli. Mai întâi, trebuie să ajungi să te înțelegi pe tine, să fii capabil să reflectezi asupra gândurilor și părerilor tale și să identifici în inima ta care dintre ele Îl neagă pe Dumnezeu și I se împotrivesc, precum și acele lucruri pe care Dumnezeu le detestă și cele care nu-I plac. Chiar îți înțelegi vreun pic propria natură satanică sau diversele firi satanice pe care le dezvălui de obicei? Ești capabil să le diseci cu adevărat? Toate ființele umane corupte au firi satanice și toate au gânduri și idei eronate adânc înrădăcinate. Toți sunt la fel, au în ei o oarecare corupție, care îi face ostili față de adevăr și potrivnici lui Dumnezeu. Niciunul dintre aceste lucruri nu este compatibil cu adevărul și majoritatea oamenilor pot recunoaște asta. Tocmai am vorbit despre cum să înțelegi cunoașterea umană și despre motivul pentru care spun că o parte atât de mare din ea este absurdă și greșită. Unii dintre voi ar putea să se simtă stingheriți când aud asta, ca și cum ar fi fost zgândăriți într-un loc dureros, dar acest lucru trebuia spus. Multe dintre părerile voastre incorecte sunt derivate din cunoaștere, iar această cunoaștere falsă generează gânduri și păreri eronate, care devin adânc înrădăcinate în inimile voastre. Dacă nu înlăturați aceste păreri greșite, vă va fi dificil să acceptați adevărul, ca să nu mai vorbim de a-l pune în practică. Prin urmare, sper că puteți accepta cuvintele lui Dumnezeu și toate adevărurile pe care le exprimă El. Chiar dacă nu ești dispus, tot ar trebui să înveți și să încerci să accepți. În felul acesta, inimile voastre vor deveni mai apropiate de a lui Dumnezeu, iar voi veți deveni mai apropiați de cerințele Lui. Dacă nu experimentați practic cuvintele lui Dumnezeu în acest fel, punând adevărul în practică, atunci, credința voastră în Dumnezeu va fi mereu doar la nivel declarativ și va fi imposibil să pătrundeți în adevărul-realitate. Nu așa stau lucrurile? Azi, am vorbit puțin despre cunoaștere, lucru care este posibil să vă fi făcut să vă simțiți stânjeniți. Dacă vă simțiți stingheriți, atunci Îmi pare rău, dar trebuie să înfruntați aceste realități, fiindcă sunt inevitabile. Dacă le eviți, atunci, când vei fi capabil să știi ce anume din gândurile și părerile tale este corect și ce este greșit? Nu poți ști. Într-o zi, va trebui să înfrunți aceste realități, cum spun non-credincioșii: „O soție urâtă își va cunoaște, în cele din urmă, rudele prin alianță.” Acum că tu crezi în Dumnezeu, dacă vrei să accepți mustrarea și judecata Lui, dacă vrei să ai pătrundere în viață, să obții schimbarea firii și să fii mântuit, trebuie să înfrunți aceste realități, să îți înveți lecțiile și să înduri ceva chin și suferință. Vrei să te rogi lui Dumnezeu în inima ta, dar îți lipsesc cuvintele potrivite, așa că amuțești, iar data viitoare când vei întâlni un astfel de lucru, iar te vei simți stingherit vreme de câteva zile și iar vei amuți, dar după aceea, când îl vei întâlni, vei descoperi fără să-ți dai seama că există cu adevărat unele lucruri în gândurile și în părerile tale care I se împotrivesc lui Dumnezeu; vei fi capabil să dai aprobator din cap și să recunoști – să recunoști în mod sincer și serios – că tot ce a spus Dumnezeu este adevărat, lipsit de orice falsitate și că, într-adevăr, Dumnezeu cunoaște cel mai bine omenirea și înțelege cel mai bine lucrurile care există în inima fiecăruia. Va veni ziua când vei avea acest nivel de experiență și atunci vei fi pe calea corectă de credință în Dumnezeu și pe calea corectă de a-ți schimba viața-fire. În acel moment, fiindcă nu te vei împotrivi niciunuia dintre cuvintele pe care le spune Dumnezeu, nu te vei simți stingherit când îl vei auzi și vei fi capabil să accepți fiecare fapt pe care-l dezvăluie Dumnezeu, fără aversiune și fără să fugi. Vei înfrunta cum se cuvine aceste lucruri, iar asta va dovedi că deja ai pătruns în cuvântul lui Dumnezeu. Azi am făcut doar o mică introducere, am desfășurat un mic experiment. Este posibil să vă fi simțit puțin stingheriți, puțin jenați, dar asta nu contează. Pe Mine nu mă deranjează și sper că nici pe voi, întrucât cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu sunt mult mai dure decât acestea. Dacă Dumnezeu chiar vrea să vă judece, cuvintele Lui vor fi mult mai severe. Credeți că Dumnezeu va vorbi cu blândețe când va vedea o omenire coruptă, fără umanitate normală, irațională, cu ochii larg deschiși, dar care încă Îl neagă, Îl condamnă pe Dumnezeu și I se împotrivește? Ar putea atitudinea lui Dumnezeu să fie bună atunci când Îl expune pe om? Bineînțeles că nu. Cuvintele lui Dumnezeu categoric ar fi destul de severe, profunde și la obiect! Dacă puteți accepta cele câteva adevăruri despre care am avut părtășie astăzi, atunci asta dovedește că ați început bine procesul de a accepta cuvintele lui Dumnezeu și mustrarea și judecata Lui. Cu privire la acest prim aspect, am vorbit despre problema gândurilor și a părerilor, cu un mic exemplu pe care îl cunoașteți cu toții, analizând subiectul cunoașterii. Nu am avut foarte mult părtășie despre acest subiect, de teamă că îi va face pe unii oameni să se simtă stingheriți, așa că am vorbit doar puțin, ținând cont de sentimentele lor, deși în mod imperfect și în trecere. Sper să puteți pricepe, treptat, prin experiența voastră, să căutați încet adevărul în acest domeniu și să experimentați ce le poate aduce oamenilor cunoașterea. Poate că vom avea părtășie mai mult despre acest subiect în viitor și sper că atunci nu vă veți simți stingheriți și nu veți gândi: „Este acest lucru împotriva mea? Mă vizează?” Niciunul dintre acele gânduri sau idei. Însă, pentru moment, vom încheia aici părtășia noastră despre primul aspect.
Acum, vom avea părtășie despre cel de-al doilea aspect al schimbării firii – perspectiva asupra vieții. Care este a voastră? Care sunt principiile după care trăiți? Aveți vreo înțelegere? Măcar există unele principii? Aveți vreo idee? Mai precis, ce fel de persoană vrei să fii? Care este perspectiva ta asupra vieții, direcția vieții tale? (Să fiu cineva plăcut de Dumnezeu.) (Să-L urmez pe Dumnezeu până la capăt, pentru tot restul vieții.) (Să-L cunosc pe Dumnezeu.) (Să mă eliberez de firea mea coruptă și să fiu mântuit de Dumnezeu.) Tot ce ați spus este excelent și dovedește că inimile voastre, ale tuturor, trudesc la urmărirea adevărului, că sunteți hotărâți să-L urmați pe Dumnezeu ca să câștigați adevărul și că aveți un țel și o direcție corectă pentru conduita voastră personală, lucru care arată că, în credința voastră în Dumnezeu, inima voastră nu este goală și nu pierdeți timpul, pur și simplu. Ați făcut unele progrese în acest timp, iar asta reprezintă o schimbare; cel puțin nu veți spune, precum non-credincioșii: „Viața se rezumă doar la a mânca bine și a se îmbrăca frumos.” Dacă auziți pe cineva spunând astfel de lucruri, îl veți antipatiza, îl veți disprețui și-l veți respinge. Indiferent cât de adânc ați pătruns în adevăr, ar trebui să aveți hotărâre și să-L urmați bine pe Dumnezeu. Ar trebui să știți, în inimile voastre: „Întrucât Dumnezeu ne-a dezvăluit țelurile și tainele planului Lui de gestionare și intenția Lui de a mântui omenirea și, întrucât I-am văzut promisiunile și binecuvântările, atunci, dacă rămânem pasivi și lipsiți de considerație pentru intențiile lui Dumnezeu, chiar L-am dezamăgi și I-am fi foarte îndatorați!” A avea o astfel de inimă dovedește că spiritele voastre deja s-au trezit și au început să se schimbe. În orice caz, judecând după eforturile voastre de a vă îndeplini datoria, toți vă luptați pentru direcția și țelurile cerute de Dumnezeu, iar asta este corect. Indiferent ce diferențe există în perspectivele din spatele lucrurilor pe care le urmăriți, toate sunt destul de practice și nu sunt imaginare sau lipsite de conținut. Credeți că ar trebui să avem opinia de a căuta să fim persoane care se supun și I se închină cu adevărat lui Dumnezeu? Nu ar trebui să avem o perspectivă asupra vieții în care nu ne mai împotrivim lui Dumnezeu, nu-L mai facem să ne deteste sau să fie mânios pe noi, mereu furios, ci în care inima lui Dumnezeu este alinată, iar noi suntem, ca Avraam, adevărați credincioși? Aceasta este perspectiva asupra vieții pe care ar trebui să o aibă oamenii. Când acest fel de perspectivă asupra vieții și aceste feluri de gânduri au prins rădăcini în inima ta, iar tu urmărești în această direcție, atunci nu se vor micșora ispita și seducția bogățiilor lumești, ale statutului, faimei și câștigului? Atunci când trudești, practici și experimentezi în această direcție, fără măcar să-ți dai seama, în inima ta, cuvintele lui Dumnezeu vor deveni mottoul vieții tale și temelia existenței tale; fără să-ți dai seama, cuvintele lui Dumnezeu vor deveni viața ta, vor deveni calea vieții tale, în lăuntrul tău. În acel moment, tot ce există în lume nu va fi pur și simplu lipsit de importanță pentru tine? Prin urmare, e important și care este perspectiva ta asupra vieții. În ce direcție urmărești, în credința ta în Dumnezeu? Este direcția corectă? Este calea corectă? Cât de departe ești de cerințele lui Dumnezeu? Dacă urmărești pe baza cerințelor lui Dumnezeu, atunci mergi în direcția corectă. Nici măcar nu contează dacă te abați puțin sau ești puțin slab sau ai unele eșecuri; Dumnezeu nu-Și va aminti și te va susține mereu, până când viața ta va crește. Ia în considerare acest lucru: ce fel de oameni Îi plac lui Dumnezeu? Lui Dumnezeu Îi plac cei care urmăresc adevărul, care au hotărâre și sunt cinstiți. El nu Se teme că ești ignorant, slab sau lipsit de înțelepciune. Totuși, detestă când nu urmărești adevărul sau când îl înțelegi, dar nu-l pui în practică, sau când trăiești fără să citești cuvintele Lui, ca fiarele fără suflet, fără niciun țel și nicio direcție pentru viața ta – Dumnezeu detestă când ai atitudinea aceasta de a crede în El. Prin urmare, pentru a obține schimbarea firii prin credința în Dumnezeu, este foarte important ce tip de perspectivă aveți asupra vieții. Unii oameni spun: „Țelul meu în viață este să Îi fiu de mare folos lui Dumnezeu, să fiu cineva care-L poate sluji.” Este acesta un lucru bun de urmărit? Poate că este bun, însă statura umană este limitată și calibrele și condițiile oamenilor sunt diferite, așadar, faptul că urmărești acest țel este corect, dar e posibil să nu fie potrivit pentru tine. Perspectiva pe care ar trebui să o aibă oamenii asupra vieții este să devină cineva cu adevăr, cu umanitate, conștiință și rațiune, care I se închină lui Dumnezeu – adică o persoană adevărată. Acesta este lucrul cel mai adecvat de urmărit. Cineva ar putea spune: „Acum nu suntem oameni adevărați?” La exterior, sunteți, fiindcă aveți nas și ochi și formă umană, dar pe baza esenței voastre, încă nu ați devenit persoane adevărate. Încă vă lipsesc prea multe lucruri și înțelegeți prea puține adevăruri. Ca să fii o persoană adevărată, cineva care deține adevărul și are umanitate, cineva care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău, care urmează voia Lui și se închină la El, trebuie să urmărești și să obții adevărul. Aceasta este o chestiune ce ține de practica personală.
Al treilea aspect al schimbării firii este natura satanică a omului. Trebuie să înțelegem și să pricepem cel mai bine acest lucru, fiindcă acesta este cel mai important aspect legat de schimbarea firii. Natura satanică este firea coruptă și esența coruptă a omenirii, iar acest subiect alcătuiește multe dintre cuvintele lui Dumnezeu care expun cel mai mult acest aspect. Cuvintele lui Dumnezeu cu privire la acest aspect sunt și cele mai stricte, cu multe stiluri diferite: unele expun și judecă în mod direct, în timp ce altele găsesc o formulare mai plină de tact, ca nu cumva oamenii să nu le accepte. Însă, indiferent cum sunt spuse sau ce stil sau ton este folosit, este adevărat că lucrurile pe care le dezvăluie Dumnezeu sunt esența omului. Dumnezeu dezvăluie cel mai reprezentativ aspect al naturii satanice în două capitole. Care este esența tipică a naturii satanice? Știți? (O natură trădătoare.) Natura trădătoare expusă în cuvintele lui Dumnezeu, „O problemă foarte serioasă: trădarea (1)” și „O problemă foarte serioasă: trădarea (2)” este reprezentarea tipică a naturii satanice. Alte aspecte precum superioritatea morală, aroganța și disimularea sau ticăloșia și împotrivirea omenirii – toate acestea sunt menționate într-o oarecare măsură în fiecare capitol, dar nu există niciun capitol în care adevărul acestor aspecte este dezvoltat în mod deosebit. Numai despre subiectul „trădării” a vorbit Dumnezeu două capitole întregi. De aici, putem vedea că, în ochii lui Dumnezeu, trădarea umană este extrem de gravă și că Îi ofensează direct firea, este ceea ce El urăște cel mai mult și ceea ce El blestemă. Cum disecă și tratează Dumnezeu esența trădării umane? Bineînțeles, lui Dumnezeu Îi displace trădarea umană. O urăște și o detestă și-i detestă pe cei care-L trădează. Trădarea este arhetipul naturii satanice. De unde vine cauza primară a naturii trădării umane? Vine de la Satana. Prin urmare, trebuie să înțelegem acest aspect al firii. Cauza principală a trădării provine de la Satana, natura Satanei este trădarea, iar orice fire pe care o dezvăluie oamenii în acțiunile lor este văzută ca trădare de către Dumnezeu. De ce vorbește Dumnezeu despre această chestiune atât de mult? Pentru că trădarea umană este constantă, indiferent de loc sau timp și, indiferent cum se comportă oamenii, ceva adânc înrădăcinat în natura oamenilor este esența lor de a I se împotrivi lui Dumnezeu. Chiar dacă spui că nu vrei să I te opui sau să I te împotrivești lui Dumnezeu, ești incapabil să te abții de la a face acest lucru, deoarece înăuntrul tău se află o natură trădătoare. Cu această natură de trădare, nu poți să I te supui lui Dumnezeu, nu poți să-L urmezi până la capăt și nu poți accepta complet cuvintele lui Dumnezeu ca viața ta. Cum ar trebui să înțelegi problema trădării? Indiferent de cât timp crezi în Dumnezeu sau câte dintre cuvintele Sale le-ai mâncat și băut, sau cât de multă înțelegere ai despre El – atât timp cât natura ta este trădarea lui Dumnezeu și nu I-ai acceptat cuvintele în inima ta sau nu ai practicat și nu ai pătruns în cuvintele Sale, iar cuvintele Sale nu au devenit viața ta, atunci esența ta va fi pentru totdeauna trădarea lui Dumnezeu. Mai exact, dacă firea ta nu s-a schimbat, ești cineva care-L trădează pe Dumnezeu. Unii oameni spun: „Pot să pricep cuvintele lui Dumnezeu și să înțeleg tot ceea ce spune El. Sunt dispus și să le accept. Așadar, cum pot fi numit un om care-L trădează pe Dumnezeu?” Dorința ta de a le accepta nu înseamnă că ești capabil să trăiești cuvintele lui Dumnezeu, cu atât mai puțin că ai dobândit adevărul și că ai fost deja desăvârșit de acestea. Adevărul naturii trădătoare a omenirii este oarecum profund și, dacă e să înțelegeți acest aspect al adevărului, atunci este posibil să aveți nevoie de o perioadă de experiență. În ochii lui Dumnezeu, tot ce face fiecare persoană care crede în Dumnezeu este în dezacord cu adevărul, în raport de incompatibilitate față de cuvântul lui Dumnezeu și ostil Lui. Este posibil să nu acceptați nici acest lucru și să spuneți: „Îl slujim pe Dumnezeu, ne închinăm lui Dumnezeu, ne îndeplinim îndatoririle în casa lui Dumnezeu. Am făcut atât de multe, toate conform cuvintelor și cerințelor lui Dumnezeu și în concordanță cu rânduielile de lucru. Cum se poate spune că ne împotrivim lui Dumnezeu și Îl trădăm? De ce ne descurajezi Tu mereu? Doar cu mare dificultate am renunțat la familia și carierele noastre și ne-am hotărât să-L urmăm pe Dumnezeu, deci cum poți vorbi despre noi în acest fel?” Scopul de a vorbi astfel este ca toată lumea să înțeleagă: a avea un comportament bun, a renunța la ceva sau a suferi unele greutăți nu înseamnă că natura trădătoare a unei persoane s-a schimbat – nu înseamnă asta! Suferința este necesară, la fel ca și îndeplinirea datoriei tale, dar faptul că poți să suferi sau să-ți faci datoria nu înseamnă că firile corupte din interiorul tău nu mai există. Acest lucru se datorează faptului că nimeni nu a suferit o schimbare reală în viața-fire interioară, nimeni nu a devenit o persoană care I se supune lui Dumnezeu și toată lumea este încă departe de a satisface intențiile lui Dumnezeu, și astfel standardul pentru obținerea mântuirii nu a fost îndeplinit. Credința oamenilor în Dumnezeu este prea alterată, firile lor corupte sunt dezvăluite prea mult. Mulți oameni devin conducători sau lucrători; deși Îl slujesc pe Dumnezeu, ei I se și împotrivesc. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că ei merg intenționat împotriva cuvintelor lui Dumnezeu, merg împotriva adevărului și nu practică în conformitate cu dorințele lui Dumnezeu. Ei insistă să acționeze conform propriei voințe, pentru a-și îndeplini propriile planuri și scopuri, pentru a face în așa fel încât să dețină puterea și să ia decizii, și pentru a-și întemeia propriile regate independente și a-L trăda pe Dumnezeu. Astfel, ei au pornit pe calea Satanei. Asta înseamnă să-L slujești pe Dumnezeu, dar să I te și împotrivești. Înțelegeți acum? (Da.)
Haideți să încheiem părtășia despre „trădare” acum. Mai există o problemă crucială, care este aroganța și trufia, caracteristice naturii satanice. Aroganța omenirii este dezvăluită și afișată peste tot și nu poate fi stăpânită nici dacă oamenii ar vrea. Este dezvăluită și izbucnește din când în când, iar oamenii nu pot face nimic în acest sens. După ce izbucnește, ei o regretă, iar după ce regretă, vor lua hotărârea fermă să nu mai lase să se întâmple asta niciodată, să n-o mai dezvăluie niciodată, dar tot nu vor fi capabili s-o controleze. De ce oare? Fiindcă firea oamenilor nu s-a schimbat, iar firea lor coruptă este încă acolo. Asta nu va dispărea niciodată în mod automat din lăuntrul lor, iar când se va întâmpla ceva, firea lor coruptă va fi dezvăluită în mod firesc. Toate acestea sunt provocate de firea arogantă și îngâmfată a omenirii. Când vei înțelege mai mult din adevăr, îl vei putea pune în practică și vei putea pricepe adevărurile-principii și când vei înțelege adevărul într-un mod tot mai practic și vei dobândi cunoaștere despre Dumnezeu și vei fi mai aproape de cerințele Lui, când părerile tale despre lucruri se vor fi schimbat – atunci, firea ta arogantă se va reduce în mod treptat, va dispărea lent, iar viața-fire va începe să ți se schimbe. În acel moment, problema trădării tale va putea fi considerată complet înlăturată și numai atunci vei fi cineva care a fost mântuit cu adevărat.
Toamnă, 2007