Mergând pe calea de astăzi, care este cea mai potrivită urmărire? În urmărirea ta, cum ar trebui să te vezi ca persoană? Se cuvine să știi cum ar trebui să abordezi tot ce se abate astăzi asupra ta, fie că sunt încercări sau greutăți, ori mustrări nemiloase și blesteme. Confruntat cu toate aceste lucruri, ar trebui să cugeți bine asupra lor în orice caz. De ce spun asta? O spun întrucât lucrurile ce se abat astăzi asupra ta sunt, la urma urmei, încercări de scurtă durată ce se repetă la nesfârșit; poate că, în ceea ce te privește, nu sunt deosebit de solicitante pentru spirit și, astfel, lași lucrurile în derivă după cursul lor natural și nu le vezi ca pe un bun de preț în urmărirea progresului. Cât de nesăbuit ești! Atât de mult, încât te gândești la acest bun de preț de parcă ar fi un nor care-ți plutește în fața ochilor și nu prețuiești aceste lovituri dure care cad fără încetare peste tine – lovituri care sunt scurte și care ți se par fără greutate – ci mai degrabă le privești cu rece detașare, fără să te lași afectat, și le tratezi ca pe niște simple lovituri ale șansei. Ești atât de arogant! În fața acestor atacuri feroce, atacuri asemănătoare furtunilor, care vin de nenumărate ori, dai dovadă doar de o desconsiderare frivolă; câteodată ajungi atât de departe încât le acorzi un zâmbet rece, dezvăluind o expresie de totală indiferență – deoarece nu te-ai gândit nici măcar o dată de ce ai mereu astfel de „ghinioane”. Sunt cumva exagerat de nedrept cu omul? Nu am altă treabă decât să-ți caut vină? Cu toate că problemele ce țin de mentalitatea ta s-ar putea ca să nu fie atât de grave cum le-am descris, prin comportamentul tău exterior, ai creat demult un portret perfect al lumii tale interioare. Nu este nevoie să îți spun că singurele lucruri ascunse în adâncul inimii tale sunt cuvinte iraționale de abuz și urme palide de tristețe abia perceptibile pentru ceilalți. Deoarece ți se pare atât de nedrept să suferi aceste încercări, blestemi; și deoarece aceste încercări te fac să simți pustiirea lumii, ești plin de melancolie. Departe de a considera aceste lovituri și acte de disciplinare repetate drept cea mai bună protecție, le vezi ca pe încurcăturile absurde ale cerului sau, dacă nu, ca pe răsplata ce ți se cuvine. Ești atât de ignorant! Fără milă, închizi momentele bune în întuneric; de fiecare dată, consideri minunatele încercări și acte de disciplinare drept atacuri din partea inamicilor tăi. Nu știi cum să te adaptezi la mediul tău, și cu atât mai puțin ești dispus să încerci să faci asta, întrucât nu ești dispus să dobândești nimic din această mustrare repetată – care pentru tine este crudă. Nu faci nicio tentativă să cauți sau să cercetezi și, resemnându-te pur și simplu în fața sorții, mergi oriunde aceasta te duce. Ceea ce ar putea să-ți pară acte severe de mustrare nu ți-au schimbat inima, și nici nu ți-au luat-o în stăpânire; în schimb, ele te înjunghie în inimă. Vezi această „crudă mustrare” doar ca pe inamicul tău în viața asta și astfel, nu ai câștigat nimic. Cât de neprihănit de sine ești! Arareori crezi că ești supus la astfel de încercări deoarece ești atât de vrednic de dispreț; în schimb, te consideri ghinionist, spunând pe deasupra că Eu îți găsesc mereu defecte. Iar acum, că lucrurile au ajuns în faza asta, cât cunoști cu adevărat despre ceea ce spun și fac Eu? Să nu crezi că ești vreun geniu înnăscut, abia puțin mai jos decât cerurile, dar infinit mai înalt decât pământul. Ești departe de a fi mai inteligent decât toți ceilalți – și s-ar putea spune chiar că e pur și simplu adorabil că de fapt ești mult mai prostănac decât oricare dintre oamenii de pe pământ care au rațiune, deoarece ai o părere prea bună despre tine și n-ai avut niciodată vreun complex de inferioritate, de parcă Îmi poți înțelege acțiunile până în cel mai mic detaliu. De fapt și de drept, ești o persoană căreia îi lipsește în mod fundamental rațiunea, fiindcă nu ai habar ce intenționez Eu să fac și ești și mai puțin conștient de ce fac acum. Și astfel, spun că nu ești nici măcar egalul unui bătrân fermier care muncește din greu pământul și care nu are nici cea mai vagă înțelegere despre viața umană și, totuși, își pune toată încrederea în binecuvântările Cerului când își cultivă pământul. Nu te gândești nicio secundă la viața ta, nu știi nimic despre renume și cu atât mai puțin nu te cunoști pe tine însuți. Ești întru totul „mai presus de toate”! Chiar Îmi fac griji pentru voi, filfizonilor, și pentru voi, grațioase domnișoare: cum veți putea înfrunta atacurile violente ale unor vijelii și mai mari? Acești filfizoni sunt complet indiferenți față de situația delicată în care se află. Li se pare că este o chestiune banală și deci nu se gândesc deloc la ea, nu se simt nici negativi și nici nu se consideră josnici; în schimb, continuă să se plimbe agale pe străzi, ca înainte, fluturându-și evantaiele. Acești „oameni importanți” ignoranți, care nu învață și rămân ignoranți, habar nu au de ce le spun asemenea lucruri; chipurile le sunt pline de iritare, abia își fac o examinare ocazională și după aceea continuă fără a-și schimba căile rele; imediat ce Mă părăsesc, încep din nou să alerge bezmetici prin lume, fălindu-se și escrocând din nou. Cât de repede se schimbă expresia de pe chipul tău! Așadar, încerci din nou să Mă înșeli astfel – cât de îndrăzneț ești! Acele domnișorici grațioase sunt și mai ridicole. Auzindu-Mi cuvântările urgente și văzând situația penibilă în care se află, lacrimile le șiroiesc pe obraji spontan, trupurile li se zbat înainte și înapoi și par să facă o scenă – cât de revoltător! Dându-și seama de propria statură, se prăbușesc pe paturile lor și zac acolo, plângând fără încetare, aproape de parcă ar fi la ultima suflare. Iar când aceste cuvinte le-au arătat propriul infantilism și propria josnicie, ele devin apoi atât de apăsate de negativitate, că lumina le piere din ochi și, nici plângându-se de Mine, nici urându-Mă, ele devin complet imobile în negativitatea lor și, de asemenea, nu reușesc să învețe și rămân ignorante. După ce Mă părăsesc, ele se distrează și se joacă, râsetul lor cristalin fiind precum al „Prințesei cu clopoțelul de argint”. Cât sunt de fragile și lipsite de iubire de sine! Voi toți, rebuturile defecte ale omenirii – cât sunteți de lipsiți de umanitate! Nu știți cum să vă iubiți pe voi înșivă sau cum să vă protejați, sunteți lipsiți de rațiune, nu căutați adevărata cale, nu iubiți adevărata lumină și, mai mult, nu știți să vă prețuiți pe voi înșivă. Cât despre învățăturile pe care vi le-am dat iar și iar, le-ați împins într-un ungher al minții, ajungând să le tratați chiar ca pe niște jucării cu care să amăgiți clipele de leneveală. Toate acestea le priviți mereu prin prisma unui „talisman” personal. Când sunteți acuzați de Satana, vă rugați; când sunteți negativi, cădeți într-un somn adânc; când sunteți fericiți, alergați frenetic de colo-colo; când vă cert, vă ploconiți și vă târșâiți; iar apoi, imediat ce vă duceți din prezența Mea, râdeți cu o veselie răutăcioasă. Te crezi deasupra tuturor celorlalți, dar nu te vezi niciodată ca fiind cel mai arogant, și ești doar veșnic semeț, mulțumit de sine și disprețuitor dincolo de cuvinte. Cum ar putea asemenea „tineri domni”, „tinere domnișoare”, „domni” și „domnițe”, care nu învață și rămân ignoranți, să considere cuvintele Mele o comoară prețioasă? Te întreb din nou: ce anume ai învățat din cuvintele Mele și din lucrarea Mea într-un răstimp așa de lung? Cumva ai dobândit mai multă iscusință în înșelătoria ta? Sau mai multă sofisticare în trupul tău? Sau o mai mare lipsă de respect în atitudinea ta față de Mine? Îți spun direct: toată această lucrare pe care am făcut-o este cea care te-a determinat, pe tine care aveai curajul unui șoarece, să devii mai îndrăzneț. Trepidația pe care o simți față de Mine se împuținează pe zi ce trece, deoarece sunt prea milostiv și nu ți-am impus niciodată sancțiuni trupești prin mijloace violente. Poate că, după părerea ta, Eu doar rostesc cuvinte aspre – dar se întâmplă mai des să îți arăt o față zâmbitoare și aproape niciodată nu te dezaprob direct. În plus, îți iert mereu slăbiciunile și doar din acest motiv Mă tratezi așa cum l-a tratat șarpele pe fermierul cel binevoitor. Ce mult admir gradul extrem de pricepere și perspicacitatea din puterea de observație a rasei omenești! Să îți spun un adevăr: azi contează foarte puțin dacă ai o inimă cu frică; nu sunt nici nerăbdător, nici îngrijorat de asta. Dar trebuie să îți mai spun: tu, această „persoană talentată”, care nu învață și rămâne ignorantă, ai să fii doborât în cele din urmă de istețimea ta meschină plină de admirație de sine – tu vei fi cel care suferă și este mustrat. Nu voi fi atât de prost încât să te însoțesc în timp ce continui să suferi în iad, deoarece Eu nu sunt ca tine. Nu uita că ești o ființă creată care a fost blestemată de Mine și care, totuși, este și învățată și mântuită de Mine, și nu este în tine nimic de care să ezit să Mă despart. Oricând Îmi fac lucrarea, nu sunt constrâns niciodată de vreo persoană, vreun eveniment sau obiect. Atitudinea și părerea Mea vizavi de omenire au rămas întotdeauna aceleași. Nu sunt prea binevoitor față de tine, deoarece ești un adaos la gestionarea Mea și departe de a fi mai special decât vreo altă ființă. Acesta este sfatul Meu pentru tine: trebuie să-ți amintești întotdeauna că nu ești decât o ființă creată! Deși poate îți împărtășești existența cu Mine, ar trebui să-ți cunoști propria identitate; să nu te crezi mai bun decât ești. Chiar dacă nu te cert sau nu te emondez, ci te întâmpin cu o față zâmbitoare, asta nu e suficient pentru a dovedi că ești la fel ca Mine. Tu – tu ar trebui să știi că ești unul care caută adevărul, nu adevărul însuși! Trebuie să fii gata în orice clipă să te schimbi conform cuvântului Meu. Nu poți scăpa de asta. Te îndemn ca, în aceste vremuri prețioase, când ai această rară ocazie, să încerci să înveți ceva. Nu Mă păcăli; nu am nevoie să te folosești de lingușire ca să încerci să Mă înșeli. Când Mă cauți, nu o faci numai și numai de dragul Meu, ci, mai degrabă, de al tău!