Mergând pe calea de astăzi, care este cea mai potrivită urmărire? În urmărirea ta, ce fel de persoană ar trebui să te consideri? Se cuvine să știi cum ar trebui să abordezi tot ce întâlnești astăzi, fie că sunt încercări sau greutăți, fie blesteme sau mustrări nemiloase. Confruntat cu toate aceste lucruri, ar trebui să te gândești bine la fiecare dintre ele. De ce spun asta? O spun întrucât lucrurile pe care le întâlnești astăzi sunt, la urma urmei, încercări de scurtă durată ce se repetă iar și iar; poate că, în ceea ce te privește, nu sunt deosebit de stresante și, astfel, lași lucrurile în derivă după cursul lor natural și nu le vezi ca pe un bun de preț în urmărirea progresului. Cât de nechibzuit ești! Atât de mult, încât privești acest bun de preț ca pe un nor care-ți plutește prin fața ochilor și nu prețuiești aceste lovituri dure care cad peste tine din nou și din nou – lovituri care sunt scurte și care ți se par nu foarte grele – ci mai degrabă le privești cu rece detașare, fără să te lași afectat, și le tratezi doar ca pe niște ciocniri ocazionale de un zid de cărămidă. Ești atât de arogant! În fața acestor atacuri feroce, atacuri asemănătoare furtunilor, care se abat din nou și din nou, dai dovadă doar de o desconsiderare frivolă; câteodată ajungi atât de departe încât le acorzi un zâmbet rece, dezvăluind o expresie de totală indiferență – deoarece nu te-ai gândit nici măcar o dată de ce suferi mereu astfel de „ghinioane”. Sunt cumva exagerat de nedrept cu omul? Nu am altă treabă decât să-ți caut vină? Cu toate că s-ar putea ca problemele ce țin de ceea ce gândești să nu fie atât de grave precum le-am descris, prin calmul tău exterior, ai creat demult un portret perfect al lumii tale interioare. Nu este nevoie să îți spun că singurele lucruri ascunse în adâncul inimii tale sunt cuvinte abuzive iraționale și urme palide de tristețe abia perceptibile pentru ceilalți. Deoarece ți se pare atât de nedrept să fi suferit aceste încercări, blestemi; și deoarece aceste încercări te fac să simți pustiirea lumii, ești plin de melancolie. Nu vezi aceste lovituri și acte de disciplinare repetate drept cea mai bună protecție; le vezi ca pe absurdele provocări de probleme ale Cerului sau, dacă nu, ca pe o pedeapsă pe măsură pentru tine. Ești atât de ignorant! Fără milă, închizi momentele bune în întuneric; vezi situație după situație de încercări minunate și de acte de disciplinare drept atacuri din partea inamicilor tăi. Nu știi cum să te adaptezi la mediul tău, și cu atât mai puțin ești dispus să încerci să faci asta, întrucât nu ești dispus să dobândești nimic din această mustrare repetată – care pentru tine este crudă. Nu faci nicio tentativă să cauți sau să cercetezi și, resemnându-te pur și simplu în fața sorții, mergi oriunde aceasta te duce. Ceea ce ar putea să-ți pară acte severe de certare nu ți-a schimbat inima și nici nu ți-a luat-o în stăpânire; în schimb, ele te înjunghie în inimă. Vezi această „crudă mustrare” doar ca pe inamicul tău în viața asta și astfel, nu ai câștigat nimic. Cât de neprihănit de sine ești! Crezi arareori că ești supus la astfel de încercări deoarece ești prea vrednic de dispreț; în schimb, te consideri foarte ghinionist, spunând pe deasupra că Eu îți găsesc mereu defecte. Iar acum, că lucrurile au ajuns în faza asta, cât cunoști cu adevărat despre ceea ce spun și fac Eu? Să nu crezi că ești vreun geniu înnăscut, abia puțin mai jos decât cerurile, dar infinit mai înalt decât pământul. Nu ești mai inteligent decât oricine altcineva – și s-ar putea spune chiar că e pur și simplu adorabil că ești mult mai prostănac decât oricare dintre oamenii de pe pământ care au rațiune, deoarece ai o părere prea bună despre tine și n-ai avut niciodată vreun sentiment de inferioritate, de parcă Îmi poți vedea clar acțiunile, până în cel mai mic detaliu. De fapt, pur și simplu nu ești o persoană care are rațiune, fiindcă nu ai habar ce intenționez Eu să fac și ești și mai puțin conștient de ce fac acum. Și astfel, spun că nu ești nici măcar egalul unui bătrân fermier, un fermier care nu are nici cea mai vagă percepție despre viața umană și totuși se bizuie întru totul pe binecuvântările Cerului când își cultivă pământul. Nu-ți pasă deloc de viața ta, ba chiar nu știi nimic despre renume și cu atât mai puțin ai conștiință de sine. Chiar ești foarte „grozav”! Chiar Îmi fac griji pentru voi, filfizonilor, și pentru voi, grațioase domnișoare: cum veți putea înfrunta atacurile violente ale unor vijelii și mai mari? Acești filfizoni sunt complet indiferenți față de situația în care se află. Li se pare că este o chestiune banală și de aceea nu îi acordă nicio importanță, nu se simt nici negativi și nici nu se consideră josnici; în schimb, continuă să se plimbe cu înfumurare pe străzi ca înainte, fluturându-și evantaiele. Aceste „personalități marcante”, care nu învață și rămân ignorante, habar nu au de ce oare le spun Eu asemenea lucruri; fac doar un efort superficial să se cunoască, având chipurile pline de iritare, și după aceea continuă fără a-și schimba căile rele; imediat ce Mă părăsesc, încep din nou să facă ravagii prin lume, fudulindu-se și escrocând din nou. Cât de repede se schimbă expresia de pe chipul tău! Așadar, încerci din nou să Mă înșeli astfel – cât de îndrăzneț ești! Acele domnișorici grațioase sunt și mai ridicole. Auzindu-Mi torentele de cuvântări urgente și văzând situația în care se află, lacrimile le șiroiesc pe obraji spontan, trupurile li se zbat înainte și înapoi și par să facă o scenă – cât de dezgustător! Dându-și seama de propria statură, se prăbușesc pe paturile lor și zac acolo, plângând fără încetare, aproape de parcă ar fi la ultima suflare. Iar când aceste cuvinte le-au arătat propria imaturitate și propria josnicie, ele devin atât de apăsate de negativitate, încât lumina le piere din ochi și, nici plângându-se de Mine, nici urându-Mă, ele devin complet imobile în negativitatea lor și, de asemenea, nu reușesc să învețe și rămân ignorante. După ce Mă părăsesc, ele se distrează și se joacă, râsetul lor cristalin fiind precum cel al „Prințesei Clopoțel de Argint”. Cât sunt de fragile și lipsite de iubire de sine! Voi toți, rebuturile defecte ale omenirii – cât sunteți de lipsiți de umanitate! Nu știți cum să vă iubiți pe voi înșivă sau cum să vă protejați, nu aveți un simț al lucrurilor, nu căutați adevărata cale, nu iubiți adevărata lumină și, mai mult, nu știți să vă prețuiți pe voi înșivă. Cât despre învățăturile pe care vi le-am dat iar și iar, le-ați împins într-un ungher al minții, ajungând chiar să le tratați ca pe niște jucării cu care să vă umpleți clipele de răgaz. Priviți mereu toate acestea prin prisma propriului vostru „talisman” personal. Când sunteți acuzați de Satana, vă rugați; când sunteți negativi, cădeți într-un somn adânc; când sunteți fericiți, alergați frenetic de colo-colo; când vă dojenesc, vă ploconiți și vă arătați servili; iar apoi, imediat ce vă duceți din prezența Mea, râdeți cu o veselie răutăcioasă. Te crezi deasupra tuturor celorlalți, dar nu te vezi niciodată ca fiind cel mai trufaș, și ești doar veșnic semeț, mulțumit de sine și arogant dincolo de cuvinte. Cum ar putea asemenea „tineri domni”, „tinere domnișoare”, „domni” și „doamne”, care nu învață și rămân ignoranți, să considere cuvintele Mele o comoară prețioasă? Te întreb atunci: ce anume ai învățat din cuvintele Mele și din lucrarea Mea într-un răstimp așa de lung? Cumva ai dobândit mai multă iscusință în înșelătoria ta? Sau mai multă experiență lumească în trupul tău? Sau o mai mare lipsă de respect în atitudinea ta față de Mine? Îți spun direct: toată această lucrare pe care am făcut-o este cea care te-a determinat, pe tine care aveai curajul unui șoarece, să devii mai îndrăzneț. Teama pe care o simți față de Mine se împuținează pe zi ce trece, deoarece sunt prea milostiv și nu ți-am impus niciodată sancțiuni trupești prin mijloace violente. Poate că, după părerea ta, Eu doar rostesc cuvinte aspre – dar se întâmplă mult mai des să îți arăt o înfățișare zâmbitoare și aproape niciodată nu te dojenesc în față. Mai mult, sunt mereu tolerant cu slăbiciunile tale și, doar din acest motiv, Mă tratezi astăzi așa cum l-a tratat șarpele pe fermierul cel binevoitor. Ce mult admir gradul extrem de pricepere și perspicacitatea din puterea de observație a rasei omenești! Să îți spun un adevăr: azi contează foarte puțin dacă ai sau nu o inimă cu frică; nu sunt nici neliniștit, nici îngrijorat de asta. Dar trebuie să îți mai spun: tu, această „persoană talentată”, care nu învață și rămâne ignorantă, ai să fii doborât în cele din urmă de istețimea ta meschină plină de admirație de sine – tu vei fi cel care suferă și este mustrat. Nu voi fi atât de prost încât să te însoțesc în timp ce continui să suferi în iad, deoarece Eu nu sunt de același fel ca tine. Nu uita că ești o ființă creată care a fost blestemată de Mine și care, totuși, este și învățată și mântuită de Mine, și nu este în tine nimic de care să ezit să Mă despart. Oricând Îmi fac lucrarea, nu sunt influențat niciodată de vreo persoană, vreun eveniment sau vreun lucru. Atitudinea și părerea Mea în privința omenirii au rămas întotdeauna aceleași. Nu am o părere prea bună despre tine, deoarece ești un adaos la gestionarea Mea și nu ești mai special decât vreo altă ființă. Acesta este sfatul Meu pentru tine: trebuie să-ți amintești întotdeauna că nu ești decât o ființă creată! Deși poate îți împărtășești existența cu Mine, ar trebui să-ți cunoști propria identitate; să nu te crezi mai bun decât ești. Chiar dacă nu te cert sau nu te emondez, ci te întâmpin cu o față zâmbitoare, asta nu e suficient pentru a dovedi că ești de același fel ca Mine. Tu – tu ar trebui să știi că ești unul care urmărește adevărul, nu adevărul însuși! Trebuie să fii gata în orice clipă să te schimbi conform cuvântului Meu. Nu poți scăpa de asta. Te îndemn ca, în această perioadă prețioasă, când ai această rară ocazie, să încerci să înveți ceva. Nu Mă păcăli; nu am nevoie să te folosești de lingușire ca să încerci să Mă înșeli. Când Mă cauți, nu o faci numai de dragul Meu, ci, mai degrabă, de al tău!