În Epoca Harului, Ioan a pregătit calea pentru Isus. Ioan nu a putut să facă lucrarea lui Dumnezeu Însuși, ci pur și simplu a îndeplinit datoria omului. Deși Ioan a fost înainte-mergătorul Domnului, nu a putut să-L reprezinte pe Dumnezeu; a fost doar un om folosit de Duhul Sfânt. După ce Isus a fost botezat, Duhul Sfânt S-a coborât peste El, ca un porumbel. Apoi, El Și-a început lucrarea, adică a început să facă lucrarea de slujire a lui Hristos. De aceea Și-a asumat identitatea lui Dumnezeu, căci de la Dumnezeu venea El. Indiferent de cum era credința Lui înainte de aceasta – poate că a fost slabă câteodată sau puternică uneori – totul aparținea vieții umane obișnuite pe care El a dus-o înainte să-Și facă lucrarea de slujire. După ce a fost botezat (adică uns), puterea și slava lui Dumnezeu I-au fost imediat alături și, astfel, El a început să-Și facă lucrarea de slujire. Putea să facă semne și minuni, să săvârșească miracole și avea putere și autoritate, căci El lucra direct în numele lui Dumnezeu Însuși; El făcea lucrarea Duhului în locul Lui și exprima vocea Duhului. Prin urmare, El era Dumnezeu Însuși; acest lucru este de netăgăduit. Ioan a fost cineva folosit de Duhul Sfânt. Nu putea și nici nu era posibil pentru el să-L reprezinte pe Dumnezeu. Dacă și-ar fi dorit să o facă, Duhul Sfânt nu i-ar fi permis, căci el nu putea să facă lucrarea pe care Dumnezeu Însuși intenționa să o săvârșească. Poate că în el erau multe care țineau de voința omului sau ceva care era deviant; în niciun caz nu putea el să-L reprezinte nemijlocit pe Dumnezeu. Greșelile și absurditatea lui îl reprezentau doar pe el, dar lucrarea lui era reprezentativă pentru Duhul Sfânt. Totuși, nu poți spune că el, în deplinătatea lui, Îl reprezenta pe Dumnezeu. Ar putea denaturările lui să-L reprezinte, de asemenea, pe Dumnezeu? E normal să existe denaturări în reprezentarea omului, dar dacă există deviații în reprezentarea lui Dumnezeu, atunci asta nu L-ar dezonora pe Dumnezeu? Nu ar fi aceea o hulă împotriva Duhului Sfânt? Duhul Sfânt nu îi permite cu ușurință omului să stea în locul lui Dumnezeu, chiar dacă el este exaltat de alții. Dacă el nu este Dumnezeu, nu va putea să nu se clintească la final. Duhul Sfânt nu permite omului să-L reprezinte pe Dumnezeu după placul omului! De exemplu, Duhul Sfânt a fost martorul lui Ioan și tot Duhul Sfânt l-a dezvăluit ca fiind cel care a netezit calea pentru Isus, dar lucrarea făcută asupra lui de Duhul Sfânt a fost bine măsurată. Tot ce i s-a cerut lui Ioan a fost să fie pregătitorul căii pentru Isus, să netezească calea pentru El. Adică, Duhul Sfânt doar i-a sprijinit lucrarea de a pregăti calea și i-a permis doar să facă o astfel de lucrare – nu i s-a permis să facă o altă lucrare. Ioan l-a reprezentat pe Ilie și el a reprezentat un profet care a pregătit calea. Duhul Sfânt l-a sprijinit în aceasta; atât timp cât lucrarea lui a fost aceea de a pregăti calea, Duhul Sfânt l-a sprijinit. Totuși, dacă ar fi pretins că este Dumnezeu Însuși și ar fi spus că a venit să termine lucrarea de răscumpărare, Duhul Sfânt ar fi trebuit să-l disciplineze. Oricât de mare a fost lucrarea lui Ioan și cu toate că a fost sprijinită de Duhul Sfânt, nu a fost fără limite. Având în vedere că Duhul Sfânt i-a sprijinit într-adevăr lucrarea, puterea dată lui la acea vreme se limita la netezirea căii. El nu a putut face nicio altă lucrare, pentru că el era doar Ioan, cel care a netezit calea, și nu Isus. Prin urmare, mărturia Duhului Sfânt este esențială, dar lucrarea pe care Duhul Sfânt îi permite omului să o facă este și mai importantă. Nu primise Ioan mărturie răsunătoare la acea vreme? Nu a fost și lucrarea lui importantă? Însă lucrarea pe care a făcut-o nu a putut să o depășească pe aceea a lui Isus, căci nu era decât un om folosit de Duhul Sfânt și nu putea să-L reprezinte direct pe Dumnezeu, așa că lucrarea făcută de el era limitată. După ce a terminat lucrarea de pregătire a căii, Duhul Sfânt nu i-a mai susținut mărturia, nu l-a urmat nicio nouă lucrare, și a plecat când a început lucrarea lui Dumnezeu Însuși.

Există unii care sunt posedați de duhuri rele și strigă în gura mare „Eu sunt Dumnezeu!” Totuși, în cele din urmă, ei sunt descoperiți, căci greșesc în privința lucrului pe care îl reprezintă. Ei îl reprezintă pe Satana și Duhul Sfânt nu le acordă nicio atenție. Oricât de mult te-ai exalta sau oricât de hotărât ai striga, ești tot o ființă creată, și una care îi aparține Satanei. Eu nu strig niciodată „Sunt Dumnezeu, sunt Fiul iubit al lui Dumnezeu!” Dar lucrarea pe care o fac este lucrarea lui Dumnezeu. Trebuie să strig? Exaltarea nu este necesară. Dumnezeu Își face singur lucrarea și nu are nevoie ca omul să-I dea un statut sau un titlu onorific: lucrarea Lui Îi reprezentă identitatea și statutul. Înainte de botezul Său, nu era Isus Dumnezeu Însuși? Nu era El întruparea lui Dumnezeu? Cu siguranță nu se poate spune că abia după ce a primit mărturie a devenit singurul Fiu al lui Dumnezeu? Cu mult înainte ca El să-Și înceapă lucrarea, nu exista deja un om pe nume Isus? Tu nu ești în stare să deschizi noi căi sau să reprezinți Duhul. Nu poți exprima lucrarea Duhului sau cuvintele pe care le rostește. Nu ești în stare să faci lucrarea lui Dumnezeu Însuși și pe cea a Duhului ești incapabil să o faci. Înțelepciunea, minunăția și caracterul de nepătruns al lui Dumnezeu și întreaga fire prin care Dumnezeu îl mustră pe om – toate acestea îți depășesc capacitatea de exprimare. Prin urmare, ar fi inutil să încerci să pretinzi a fi Dumnezeu; ai avea numai numele, și nimic din esență. Dumnezeu Însuși a venit, dar nimeni nu-L recunoaște, totuși Își continuă lucrarea și o face astfel în reprezentarea Duhului. Nu contează dacă Îi spui om sau Dumnezeu, Domnul sau Hristos sau dacă Îi spui soră. Însă lucrarea pe care o face El este aceea a Duhului și reprezintă lucrarea lui Dumnezeu Însuși. Lui nu Îi pasă de numele prin care I se adresează omul. Poate numele acela să-I determine lucrarea? Indiferent de cum Îi spui, în ceea ce Îl privește pe Dumnezeu, El este întruparea Duhului lui Dumnezeu; El reprezintă Duhul, de care este aprobat. Dacă nu ești în stare să faci loc pentru o nouă epocă, să pui capăt celei vechi, să anunți una nouă sau să faci o nouă lucrare, atunci nu poți fi numit Dumnezeu!

Nici măcar un om care este folosit de Duhul Sfânt nu poate să-L reprezinte pe Dumnezeu Însuși. Aceasta nu este doar pentru a spune că un astfel de om nu-L poate reprezenta pe Dumnezeu, dar și că lucrarea pe care o face nu-L poate reprezenta direct pe Dumnezeu. Cu alte cuvinte, experiența umană nu poate fi direct plasată în gestiunea lui Dumnezeu și nu o poate reprezenta. Lucrarea pe care o face Dumnezeu Însuși este în întregime lucrarea pe care intenționează să o facă în planul Său de gestionare și are legătură cu marea gestionare. Lucrarea făcută de om constă în alimentarea experiențelor lor individuale. Constă în găsirea unei noi căi de experiență dincolo de cea umblată de aceia dinainte și în îndrumarea fraților și a surorilor lor sub îndrumarea Duhului Sfânt. Ceea ce oferă acești oameni este experiența lor individuală sau scrierile duhovnicești ale oamenilor spirituali. Cu toate că acești oameni sunt folosiți de Duhul Sfânt, lucrarea pe care o fac nu are legătură cu marea lucrare de gestionare în planul de 6000 de ani. Ei sunt doar aceia care au fost ridicați de Duhul Sfânt în perioade diferite pentru a conduce oamenii în curentul Duhului Sfânt, până când funcțiile pe care pot să le îndeplinească se vor încheia sau până la sfârșitul vieții lor. Lucrarea pe care o fac ei este doar de a pregăti o cale potrivită pentru Dumnezeu Însuși sau de a continua un anumit aspect al gestiunii lui Dumnezeu Însuși pe pământ. În sine, acești oameni nu sunt în stare să facă lucrarea mai importantă din gestionarea Lui, și nici nu pot să deschidă noi căi, cu atât mai puțin poate oricare dintre ei să încheie toată lucrarea lui Dumnezeu din epoca precedentă. Prin urmare, lucrarea pe care o fac ei reprezintă doar o ființă creată care își îndeplinește rolul, și nu-L poate reprezenta pe Dumnezeu Însuși înfăptuindu-Și lucrarea de slujire. Acest lucru se întâmplă deoarece lucrarea pe care o fac ei e diferită de cea făcută de Dumnezeu Însuși. Lucrarea de a vesti o nouă epocă nu este ceva care poate fi făcut de om, în locul lui Dumnezeu. Nu poate fi făcută de nimeni altcineva decât de Dumnezeu Însuși. Toată lucrarea făcută de om constă în îndeplinirea propriei datorii ca ființă creată și este făcută atunci când el este mișcat sau luminat de Duhul Sfânt. Călăuzirea pe care o oferă acești oameni constă în întregime în a-i arăta omului calea practicii în viața de zi cu zi și cum ar trebui să se poarte în armonie cu intențiile lui Dumnezeu. Lucrarea omului nici nu implică gestionarea lui Dumnezeu, și nici nu reprezintă lucrarea Duhului. De exemplu, lucrarea lui Witness Lee și a lui Watchman Nee a fost de a arăta calea. Fie calea veche sau nouă, lucrarea s-a bazat pe principiul de a rămâne în cadrul Bibliei. Fie că trebuia să restaureze biserica locală sau să o construiască, lucrarea lor a avut de-a face cu înființarea de biserici. Lucrarea pe care au făcut-o a continuat-o pe cea pe care Isus și apostolii Săi au lăsat-o neterminată sau pe care nu au continuat să o dezvolte în Epoca Harului. Ceea ce au făcut în lucrarea lor a fost să restabilească ceea ce Isus le ceruse, în lucrarea Lui de atunci, generațiilor care au venit după El, cum ar fi să-și acopere capetele, să primească botezul, să frângă pâinea sau să bea vin. S-ar putea spune că lucrarea lor a fost să respecte Biblia și să caute căi în Biblie. Ei nu au făcut niciun fel de noi progrese. Prin urmare, în lucrarea lor se pot vedea doar descoperirea de noi căi în cadrul Bibliei, cât și practici mai bune și mai realiste. Însă, în lucrarea lor nu se pot găsi intențiile actuale ale lui Dumnezeu, cu atât mai puțin noua lucrare pe care plănuiește să o facă Dumnezeu în zilele de pe urmă. Aceasta este deoarece calea pe care au umblat era încă una veche – nu a existat nicio reînnoire, niciun progres. Ei au continuat să se țină de faptul răstignirii lui Isus, să respecte practica de a le cere oamenilor să se căiască și să-și mărturisească păcatele, să rămână credincioși zicalelor cum că acela care îndură până la final va fi mântuit și că bărbatul este capul femeii și că femeia trebuie să-și asculte soțul și, chiar mai mult, au continuat să se țină de noțiunea tradițională că surorile nu pot să predice, ci doar să fie ascultătoare. Dacă un astfel de stil de conducere ar fi continuat să fie respectat, Duhul Sfânt nu ar fi fost niciodată în stare să îndeplinească o nouă lucrare, să-i elibereze pe oameni de reguli sau să-i conducă într-un ținut al libertății și frumuseții. Prin urmare, această etapă a lucrării, care schimbă epoca, necesită ca Dumnezeu Însuși să lucreze și să vorbească; altfel, niciun om nu poate face lucrul acesta în locul Lui. Până acum, toată lucrarea Duhului Sfânt din afara acestui curent a stagnat și cei care au fost folosiți de Duhul Sfânt au devenit confuzi. Așadar, de vreme ce lucrarea oamenilor folosită de Duhul Sfânt nu seamănă cu lucrarea făcută de Dumnezeu Însuși, identitățile lor și supușii în numele cărora acționează sunt, de asemenea, altfel. Acest lucru se întâmplă deoarece lucrarea pe care intenționează să o facă Duhul Sfânt este diferită și, în acest sens, acelora care lucrează la fel li se acordă identități și statute diferite. Oamenii folosiți de Duhul Sfânt pot, de asemenea, să facă o lucrare care este nouă și, de asemenea, să elimine o anumită lucrare din epoca anterioară, dar ceea ce fac ei nu poate să exprime firea și intențiile lui Dumnezeu în noua epocă. Lucrează numai pentru a aboli lucrarea din epoca anterioară, și nu pentru a face o nouă lucrare cu scopul de a reprezenta direct firea lui Dumnezeu Însuși. Astfel, indiferent de cât de multe practici învechite abolesc sau de câte noi practici introduc, ei tot reprezintă omul și ființele create. Totuși, când Dumnezeu Însuși lucrează, nu declară deschis abolirea practicilor din vechea epocă și nu declară direct începutul unei noi epoci. El este direct și simplu în lucrarea Lui. Este sincer în săvârșirea lucrării pe care intenționează să o facă; adică, exprimă direct lucrarea pe care a înfăptuit-o, Își face nemijlocit lucrarea, așa cum a intenționat de la început, exprimându-Și ființa și firea. După cum o vede omul, firea și, de asemenea, lucrarea Lui sunt diferite de cele din epocile trecute. Cu toate acestea, din perspectiva lui Dumnezeu Însuși, aceasta este doar o continuare și o ulterioară dezvoltare a lucrării Sale. Atunci când Dumnezeu Însuși lucrează, Își exprimă cuvântul și aduce noua lucrare în mod direct. Spre deosebire, când omul lucrează, o face prin deliberare și cercetare sau este o extindere a cunoștințelor și sistematizare a practicii bazate pe lucrarea altora. Adică, esența lucrării făcute de om este de a urma o ordine stabilită și de a „umbla pe vechi căi în pantofi noi”. Aceasta înseamnă că până și calea umblată de oamenii folosiți de Duhul Sfânt se bazează pe cea inițiată de Dumnezeu Însuși. Așadar, la urma urmelor, omul este tot om, iar Dumnezeu este tot Dumnezeu.

Ioan s-a născut din făgăduință, tot așa cum Isaac i s-a născut lui Avraam. El a pregătit calea pentru Isus și a lucrat mult, dar nu a fost Dumnezeu. Mai degrabă, a fost unul dintre profeți, deoarece doar a netezit calea pentru Isus. Și lucrarea lui a fost importantă și abia după ce el a pregătit calea Și-a început Isus lucrarea în mod oficial. În esență, el doar a prestat un serviciu pentru Isus și lucrarea pe care a făcut-o a fost în slujba celei a lui Isus. După ce a terminat de pregătit calea, Isus Și-a început lucrarea, lucrare care a fost mai nouă, mai concretă și mai detaliată. Ioan a făcut numai partea de început a lucrării; cea mai mare parte a noii lucrări a fost făcută de Isus. Ioan a făcut și el o lucrare nouă, dar nu a fost cel care a anunțat o nouă epocă. Ioan s-a născut din făgăduință și numele i-a fost dat de înger. Pe atunci, unii au vrut să-l numească după tatăl său, Zaharia, dar mama lui a vorbit răspicat, spunând „Acestui copil nu i se poate spune așa. Ar trebui să fie numit Ioan”. Acest lucru s-a întâmplat doar din porunca Duhului Sfânt. Și Isus a fost numit la porunca Duhului Sfânt, a fost născut din Duhul Sfânt și a fost promis de Duhul Sfânt. Isus a fost Dumnezeu, Hristos și Fiul omului. Dar, de vreme ce și lucrarea lui Ioan a fost mare, de ce nu i s-a spus Dumnezeu? Care exact a fost diferența dintre lucrarea făcută de Isus și cea făcută de Ioan? Faptul că Ioan a fost cel care a pregătit calea pentru Isus a fost singurul motiv? Sau deoarece lucrul acesta fusese predestinat de Dumnezeu? Cu toate că Ioan a spus, de asemenea, „Pocăiți-vă, pentru că Împărăția Cerurilor este aproape,” și că și el a predicat Evanghelia Împărăției cerurilor, lucrarea lui nu a fost dezvoltată în continuare și a constituit doar un început. În schimb, Isus a inaugurat o nouă epocă și a încheiat-o pe cea veche, dar a și împlinit legea Vechiului Testament. Lucrarea pe care a făcut-o El a fost mai mare decât cea a lui Ioan și, mai mult, El a venit să răscumpere toată omenirea – a dus la capăt acea etapă a lucrării. În ceea ce-l privește pe Ioan, el doar a pregătit calea. Cu toate că lucrarea lui a fost importantă, că a vorbit mult și acei discipoli care l-au urmat au fost numeroși, lucrarea sa nu a făcut decât să aducă omului un nou început. De la el, omul nu a primit niciodată viață, calea sau adevăruri mai profunde, și nici nu a dobândit prin el o înțelegere a intențiilor lui Dumnezeu. Ioan a fost un mare profet (Ilie), care a pus noi baze pentru lucrarea lui Isus și i-a pregătit pe cei aleși; el a fost înainte-mergătorul Epocii Harului. Astfel de chestiuni nu pot fi deslușite pur și simplu prin observarea aparențelor umane normale proprii. Cu atât mai mult cu cât Ioan a făcut o lucrare destul de însemnată și, în plus, a fost promis de Duhul Sfânt, iar lucrarea i-a fost sprijinită de Duhul Sfânt. Astfel, doar prin lucrarea pe care o fac poate cineva să le deosebească identitățile, căci nu există nicio modalitate de a-ți da seama de esența unui om după înfățișarea sa exterioară, și nici omul nu are cum să afle care este mărturia Duhului Sfânt. Lucrarea făcută de Ioan și cea făcută de Isus nu erau similare și aveau naturi diferite. Din aceasta poate stabili cineva dacă Ioan a fost sau nu Dumnezeu. Lucrarea lui Isus a fost de a iniția, a continua, a încheia și a duce la îndeplinire. El a făcut toți pașii aceștia, în timp ce lucrarea lui Ioan nu a fost decât de a crea un început. La început, Isus a răspândit Evanghelia și a predicat calea pocăinței și, apoi, a continuat botezând oamenii, să-i vindece pe bolnavi și să alunge demonii. În final, El a răscumpărat omenirea din păcat și Și-a încheiat lucrarea pentru toată epoca. De asemenea, a umblat peste tot, predicând omului și răspândind Evanghelia Împărăției cerurilor. În privința aceasta, El și Ioan au semănat, diferența fiind că Isus a vestit o nouă epocă și a adus omului Epoca Harului. Din gura Lui s-au auzit cuvintele despre ce ar trebui să practice omul și calea pe care ar trebui să o urmeze în Epoca Harului și, în cele din urmă, El a terminat lucrarea de răscumpărare. Ioan nu ar fi putut niciodată să îndeplinească lucrarea aceasta. Așa că Isus a făcut lucrarea lui Dumnezeu Însuși și El este Cel care e Dumnezeu Însuși și-L reprezintă direct pe Dumnezeu. Noțiunile omului spun că toți aceia care sunt născuți din făgăduință, din Duh, sprijiniți de Duhul Sfânt și care au deschis noi căi sunt Dumnezeu. Potrivit acestui raționament, și Ioan ar fi Dumnezeu, și Moise, Avraam și David… și ei toți ar fi Dumnezeu. Nu este aceasta o glumă perfectă?

Înainte de a-Și face lucrarea de slujire, și Isus a fost doar un om normal, care acționa în conformitate cu orice făcea Duhul Sfânt. Chiar dacă pe atunci era sau nu conștient de identitatea Lui, El S-a supus tuturor celor venite de la Dumnezeu. Duhul Sfânt nu I-a revelat niciodată identitatea înainte ca lucrarea Lui de slujire să înceapă. Abia după ce El Și-a început lucrarea de slujire a abolit acele reguli și legi, iar cuvintele Lui au devenit pline de putere și autoritate abia după ce Și-a început oficial lucrarea de slujire. Numai după ce Și-a început lucrarea de slujire a început într-adevăr lucrarea Lui de a aduce o nouă epocă. Înainte de aceasta, Duhul Sfânt a rămas ascuns în El vreme de 29 de ani, timp în care El a reprezentat un simplu om și a fost lipsit de identitatea lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu a început cu faptul că El a lucrat și Și-a făcut lucrarea de slujire, Și-a făcut lucrarea potrivit planului Său lăuntric fără a ține cont de cât de multe știa omul despre El, iar lucrarea pe care a făcut-o a fost reprezentarea directă a lui Dumnezeu Însuși. Pe atunci, Isus i-a întrebat pe cei din jurul Lui „Cine ziceți că sunt Eu?” Ei i-au răspuns „Tu ești cel mai mare dintre profeți și tămăduitorul nostru excelent”. Și unii i-au răspuns „Tu ești marele nostru preot”, și așa mai departe. I-au fost date tot felul de răspunsuri, unii spunând chiar că El era Ioan, că era Ilie. Apoi, Isus s-a întors către Simon Petru și a întrebat „Dar tu cine zici că sunt?” Petru I-a răspuns „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu”. De atunci, oamenii au devenit conștienți că El era Dumnezeu. Când identitatea I-a fost făcută cunoscută, Petru a fost cel care a devenit primul conștient de aceasta și din gura lui s-a auzit. Apoi, Isus a spus „Ceea ce ai spus nu ți-a fost revelat de carne și sânge, ci de Tatăl Meu”. În urma botezului Său, chiar dacă alții știau sau nu aceasta, lucrarea pe care a făcut-o El a fost în numele lui Dumnezeu. El a venit pentru a-Și face lucrarea, nu pentru a-Și dezvălui identitatea. Abia după ce Petru a vorbit despre aceasta, a devenit identitatea Lui în mod deschis cunoscută. Chiar dacă ai fost sau nu conștient că El era Dumnezeu Însuși, când a venit vremea, El Și-a început lucrarea. Și, indiferent dacă ai știut sau nu, Și-a continuat lucrarea ca înainte. Chiar dacă ai fi negat lucrul acesta, El tot Și-ar fi făcut lucrarea și ar fi dus-o la bun sfârșit când ar fi fost momentul potrivit. El a venit pentru a-Și face lucrarea și a-Și săvârși lucrarea de slujire, nu pentru ca omul să poată să-I cunoască trupul, ci pentru ca omul să-I înțeleagă lucrarea. Dacă nu ai reușit să recunoști faptul că etapa lucrării din ziua de astăzi este lucrarea lui Dumnezeu Însuși, este pentru că îți lipsește viziunea. Totuși, nu poți să negi această etapă a lucrării; neputința ta de a o recunoaște nu dovedește că Duhul Sfânt nu lucrează sau că lucrarea Lui este greșită. Există cei care chiar compară lucrarea din prezent cu cea a lui Isus din Biblie și folosesc orice inconsecvență pentru a nega această etapă a lucrării. Nu e aceasta acțiunea celor orbi? Lucrurile care sunt consemnate în Biblie sunt limitate; ele nu pot reprezenta în totalitate lucrarea lui Dumnezeu. Cele Patru Evanghelii au mai puțin de o sută de capitole în total, în care sunt scrise un număr limitat de întâmplări, precum blestemul lui Isus asupra smochinului, cele trei lepădări de Domnul ale lui Petru, apariția lui Isus în fața ucenicilor după răstignirea și învierea Lui, învățături despre post, învățături despre rugăciune, învățături despre divorț, nașterea și genealogia lui Isus, numirea discipolilor de către Isus și așa mai departe. Totuși, omul le prețuiește ca pe niște comori, chiar comparând lucrarea de astăzi cu acestea. Ei chiar cred că toată lucrarea pe care a făcut-o Isus în viața Lui s-a limitat doar la atât, de parcă Dumnezeu ar fi fost în stare să facă doar atât și nimic mai mult. Nu este acest lucru absurd?

Timpul pe care l-a avut Isus pe pământ a fost de treizeci și trei de ani și jumătate, adică El a trăit pe pământ treizeci și trei de ani și jumătate. Doar trei ani și jumătate din acest timp au fost petrecuți săvârșindu-Și lucrarea de slujire; în restul timpului, a dus o viață umană normală. La început, a participat la slujbele din sinagogă și, acolo, a ascultat expunerea Scripturilor de către preoți și predicarea altora. A dobândit multe cunoștințe despre Biblie: El nu S-a născut cu o astfel de cunoaștere, și a dobândit-o numai prin citit și ascultat. În Biblie e consemnat clar că le-a adresat întrebări învățătorilor din sinagogă la vârsta de doisprezece ani: Care erau profețiile vechilor profeți? Și cum era cu legile lui Moise? Cu Vechiul Testament? Și cum e cu oamenii care-L slujesc pe Dumnezeu în haine preoțești în templu?… El a pus multe întrebări, pentru că nici nu avea cunoștințe și nici nu înțelegea. Deși a fost conceput de Duhul Sfânt, S-a născut ca un om cu totul normal; fără a ține seama de anume trăsături speciale pe care le avea, El era tot un om normal. Înțelepciunea I-a sporit continuu, proporțional cu statura și vârsta Lui, iar El a trecut prin fazele vieții unui om normal. În imaginația oamenilor, Isus nu a trăit nicio copilărie și nicio adolescență; El a început să trăiască viața unui om în vârstă de treizeci de ani de îndată ce S-a născut și a fost crucificat după încheierea lucrării Sale. Probabil că nu a trecut prin fazele vieții unui om normal; nici nu mânca, nici nu se însoțea cu alți oameni, iar oamenilor nu le era ușor să-L zărească. Probabil că El era o aberație, care i-ar fi speriat pe cei care L-ar fi văzut, pentru că El era Dumnezeu. Oamenii cred că Dumnezeu, care vine în trup, cu siguranță nu trăiește ca o persoană normală; ei cred că El este curat fără să fie nevoit să Se spele pe față sau pe dinți, pentru că este o persoană sfântă. Nu sunt acestea pur și simplu noțiunile omului? Biblia nu consemnează viața lui Isus ca om, ci doar lucrarea Lui, dar aceasta nu dovedește că El nu a avut o umanitate normală sau că nu a trăit o viață umană normală înainte de vârsta de treizeci de ani. El Și-a început în mod oficial lucrarea la vârsta de 29 de ani, dar nu poți să-I ștergi întreaga viață ca om, înainte de acea vârstă. Biblia doar a omis acea perioadă din consemnările proprii; deoarece era viața Lui ca om normal, și nu perioada lucrării Lui divine, nu a fost nevoie să fie consemnată. Deoarece, înainte de botezul lui Isus, Duhul Sfânt nu a lucrat în mod direct, ci doar L-a menținut în viața Lui ca pe un om obișnuit până în ziua în care Isus trebuia să-Și îndeplinească lucrarea de slujire. Deși era Dumnezeu întrupat, El a trecut prin procesul maturizării, așa cum o face un om normal. Acest proces de maturizare a fost omis din Biblie. A fost omis deoarece nu putea oferi niciun mare sprijin creșterii omului în viață. Perioada dinainte de botezul Său a fost una ascunsă, în care El nu a făcut niciun semn și nicio minune. Numai după botezul lui Isus Și-a început El toată lucrarea de răscumpărare a omenirii, lucrare ce abundă de har, adevăr, iubire și îndurare. Începutul acestei lucrări a fost tocmai și începutul Epocii Harului; din acest motiv, a fost consemnat și transmis până în prezent. A fost pentru a deschide o cale de ieșire și de a duce totul la îndeplinire pentru ca toți aceia din Epoca Harului să umble pe calea Epocii Harului și pe cea a crucii. Deși iese din însemnările omului, totul este real, cu excepția faptului că, pe alocuri, se găsesc mici erori. Chiar și așa, nu se poate spune că aceste însemnări sunt neadevărate. Chestiunile consemnate sunt cu totul factuale, și doar scriindu-le au comis oamenii greșeli. Sunt unii care vor spune că, dacă Isus a fost unul cu o umanitate normală și obișnuită, cum de a fost El în stare să facă semne și minuni? Cele patruzeci de zile de ispită pe care le-a trăit Isus au fost un semn miraculos, unul pe care un om normal nu ar fi fost în stare să-l facă. Cele patruzeci de zile ale Lui de ispită au fost în natura lucrării Duhului Sfânt; atunci, cum se poate spune că nu exista niciun strop de supranatural în El? Abilitatea Lui de a face semne și minuni nu dovedește că a fost un om transcendent, și nu unul normal; este doar faptul că Duhul Sfânt a lucrat într-un astfel de om normal ca El, făcând astfel posibil ca El să înfăptuiască minuni și o lucrare și mai mare. Înainte ca Isus să-Și facă lucrarea de slujire sau, cum spune Biblia, ca Duhul Sfânt să Se pogoare asupra Lui, Isus nu a fost decât un om normal și în niciun fel supranatural. Când Duhul Sfânt S-a pogorât asupra Lui, adică atunci când El Și-a început lucrarea de slujire, a devenit plin de supranatural. În acest fel, omul ajunge să creadă că trupul întrupat al lui Dumnezeu nu are o umanitate normală; mai mult, crede greșit că Dumnezeu întrupat are doar divinitate, nu umanitate. În mod sigur, când Dumnezeu va veni pe pământ să-Și facă lucrarea, tot ceea ce va vedea omul vor fi evenimente supranaturale. Ce văd cu ochii lor și ce aud cu urechile lor sunt toate supranaturale, deoarece lucrarea și cuvintele Lui sunt de neînțeles și de neatins pentru ei. Dacă un lucru din ceruri este adus pe pământ, cum poate să fie altfel decât supranatural? Când tainele Împărăției cerurilor sunt aduse pe pământ, taine care sunt de neînțeles și de neatins pentru om, care sunt prea minunate și înțelepte – nu sunt toate supranaturale? Totuși, ar trebui să știi că, indiferent de cât de supranatural este, totul se desfășoară în umanitatea Lui normală. Trupul întrupat al lui Dumnezeu este plin de umanitate; în caz contrar, El nu ar fi trupul întrupat al lui Dumnezeu. Isus a făcut multe minuni la vremea Lui. Ceea ce au văzut israeliții din vremea aceea era plin de lucruri supranaturale; au văzut îngeri și soli și au auzit vocea lui Iahve. Nu au fost toate acestea supranaturale? Fără îndoială, există astăzi niște duhuri rele care îl induc pe om în eroare cu lucruri supranaturale; nu este decât o imitație din partea acestora pentru a-l induce pe omîn eroare printr-o lucrare ce nu este făcută în prezent de Duhul Sfânt. Mulți oameni fac minuni, vindecă boli și alungă demoni; acestea nu sunt decât lucrarea duhurilor rele, căci Duhul Sfânt nu mai face o astfel de lucrare în ziua de azi, și toți aceia care au imitat lucrarea Duhului Sfânt din acel moment sunt, într-adevăr, duhuri rele. Toată lucrarea desfășurată în Israel pe atunci a fost o lucrare de natură supranaturală, cu toate că Duhul Sfânt nu lucrează acum astfel și, în prezent, o asemenea lucrare este imitația și deghizarea Satanei, tulburarea Satanei. Dar nu poți spune că orice lucru supranatural vine de la duhurile rele – acest lucru ar depinde de epoca lucrării lui Dumnezeu. Gândește-te la lucrarea făcută de Dumnezeul întrupat în ziua de astăzi: ce aspect al acesteia nu este supranatural? Cuvintele Lui îți sunt de neînțeles și de neatins și lucrarea pe care o face nu poate fi făcută de niciun om. Omul nu are cum să înțeleagă ceea ce înțelege El și, în ceea ce privește cunoașterea Lui, omul nu știe de unde vine. Sunt unii care spun „Și eu sunt normal, la fel ca Tine, dar cum se face că nu știu ceea ce știi Tu? Eu sunt mai în vârstă și mai bogat în experiență, însă cum poți Tu cunoaște ceea ce eu nu cunosc?” Toate acestea, în ceea ce-l privește pe om, sunt ceva ce omul nu poate atinge. Apoi, sunt cei care spun „Nimeni nu știe de lucrarea care a fost îndeplinită în Israel, și nici măcar interpreții Bibliei nu pot să ofere nicio explicație; cum de Tu știi?” Nu sunt toate acestea chestiuni ale supranaturalului? El nu are experiența minunilor, totuși, le știe pe toate; El vorbește și exprimă adevărul cu cea mai mare ușurință. Nu e acesta un lucru supranatural? Lucrarea Lui transcende ceea ce trupul poate să realizeze. Este inaccesibil gândirii oricărui om cu un trup de carne și absolut de neimaginat pentru raționamentul minții omului. Cu toate că nu a citit niciodată Biblia, El înțelege lucrarea lui Dumnezeu în Israel. Și, deși stă pe pământ în timp ce vorbește, El vorbește despre tainele celui de-al treilea Cer. Când omul citește aceste cuvinte, va fi copleșit de acest sentiment: „Nu e aceasta limba celui de-al treilea Cer?” Nu sunt toate acestea chestiuni care depășesc ceea ce un om obișnuit e în stare să realizeze? Pe atunci, când Isus a suferit patruzeci de zile de post, nu a fost ceva supranatural? Dacă spui că patruzeci de zile de post sunt, în toate cazurile, un lucru supranatural, un act al duhurilor rele, atunci nu L-ai condamnat pe Isus? Înainte de a-Și face lucrarea de slujire, Isus era ca un om normal. Și El S-a dus la școală; altfel, cum ar fi putut să învețe să scrie și să citească? Când Dumnezeu S-a întrupat, Duhul era ascuns în trup. Cu toate acestea, fiind un om normal, a fost necesar ca El să treacă printr-un proces de creștere și maturizare, și abia după maturizarea abilității Sale cognitive și nu înainte de a fi în stare să discearnă lucrurile, a putut El fi considerat un om normal. A putut să-Și facă lucrarea de slujire doar după maturizarea umanității Sale. Cum putea să-Și facă lucrarea de slujire câtă vreme umanitatea Lui normală era încă imatură și judecata Sa greșită? Cu siguranță nu putea să se aștepte de la El să-Și facă lucrarea de slujire la vârsta de șase sau șapte ani! De ce nu S-a manifestat Dumnezeu deschis când S-a întrupat la început? A fost pentru că umanitatea trupului Său era încă imatură; procesele cognitive ale trupului Său, cât și umanitatea normală a acestui trup nu Îi aparțineau pe deplin. Din acest motiv, a fost absolut necesar ca El să fie în posesia unei umanități normale și unei judecăți sănătoase a unui om obișnuit – până în punctul în care a fost suficient de înzestrat pentru a Se angaja în lucrarea în trup – înainte să poată să-Și înceapă lucrarea. Dacă nu ar fi fost potrivit pentru sarcină, ar fi fost necesar ca El să continue să crească și să Se maturizeze. Dacă Isus Și-ar fi început lucrarea la vârsta de șapte sau opt ani, nu L-ar fi privit omul ca pe un copil minune? Nu L-ar fi crezut toți oamenii un copil? Cine L-ar fi considerat convingător? Un copil de șapte sau de opt ani, nu mai înalt decât estrada în spatele căreia stătea – ar fi fost El potrivit să predice? Înainte ca umanitatea normală să I se maturizeze, nu era pregătit pentru această sarcină. În ceea ce privea umanitatea Lui, care era încă imatură, o bună parte a lucrării era, pur și simplu, de neatins. Lucrarea Duhului lui Dumnezeu în trup este, de asemenea, guvernată de principii proprii. Numai atunci când este înzestrat cu umanitatea normală poate să-Și realizeze lucrarea și să-Și asume sarcina Tatălui. Numai atunci poate să-Și înceapă lucrarea. În copilăria Lui, Isus pur și simplu nu a putut înțelege nimic despre multe întâmplate în vremuri străvechi și doar întrebându-i pe învățătorii din sinagogă a ajuns să înțeleagă. Dacă Și-ar fi început lucrarea de îndată ce ar fi învățat să vorbească, cum I-ar fi fost posibil să nu facă greșeli? Cum ar fi fost posibil ca Dumnezeu să facă pași greșiți? Prin urmare, Și-a început lucrarea doar după ce a fost în stare să lucreze; nu a făcut nicio lucrare înainte de a fi pe deplin capabil să o întreprindă. La vârsta de 29 de ani, Isus era deja destul de matur și umanitatea Lui suficientă încât să întreprindă lucrarea pe care trebuia să o facă. Abia atunci a început Duhul lui Dumnezeu să lucreze în El în mod oficial. Pe atunci, Ioan se pregătise vreme de șapte ani ca să-I deschidă calea și, după încheierea lucrării sale, a fost aruncat în închisoare. Atunci, povara a căzut în întregime asupra lui Isus. Dacă El ar fi întreprins lucrarea aceasta la vârsta de 21 sau de 22 de ani, într-o vreme în care umanitatea Sa încă avea lipsuri, când abia intrase în prima parte a maturității, și existau multe lucruri pe care încă nu le înțelegea, atunci nu ar fi fost în stare să preia controlul. Pe atunci, Ioan își făcuse deja lucrarea de ceva timp înainte ca Isus să-Și înceapă lucrarea, vreme la care El era deja de vârstă mijlocie. La vârsta aceea, umanitatea Lui normală era suficientă pentru a întreprinde lucrarea pe care trebuia să o întreprindă. Acum, Dumnezeu întrupat are de asemenea umanitate normală și, deși departe de a fi matură prin comparație cu cei mai în vârstă dintre voi, această umanitate e deja suficientă, așa cum e, să-Și întreprindă lucrarea. Circumstanțele care înconjoară lucrarea de astăzi nu sunt complet identice cu acelea din vremea lui Isus. De ce a ales Isus pe cei doisprezece apostoli? Totul a fost în sprijinul lucrării Lui și potrivit cu aceasta. Pe de o parte, a fost pentru a pune baza lucrării Lui în acel moment, în vreme ce, pe de cealaltă parte, a făcut-o pentru a pune baza pentru lucrarea Sa din zilele ce aveau să urmeze. În concordanță cu lucrarea din acea vreme, a fost intenția lui Isus să aleagă pe cei doisprezece apostoli, deoarece era intenția lui Dumnezeu Însuși. El credea că ar trebui să aleagă pe cei doisprezece apostoli și apoi să-i conducă să predice peste tot. Dar, astăzi, nu e nevoie de aceasta printre voi! Când Dumnezeu întrupat lucrează în trup, sunt multe principii și multe chestiuni pe care omul pur și simplu nu le înțelege; omul își folosește constant noțiunile ca să-L cerceteze sau să-I ceară lucruri excesive lui Dumnezeu. Totuși, până în ziua de astăzi, mulți oameni nu sunt deloc conștienți de faptul că a lor cunoaștere constă doar din propriile noțiuni. Indiferent de epoca sau de locul în care Dumnezeu este întrupat, principiile pentru lucrarea Sa în trup rămân neschimbate. El nu poate deveni trup și, totuși, să transcendă trupul în lucrarea Sa; cu atât mai puțin Se poate întrupa și, totuși, să nu lucreze în cadrul umanității normale a trupului. În caz contrar, semnificația întrupării lui Dumnezeu s-ar dizolva în nimic, iar Cuvântul devenit trup ar deveni cu totul lipsit de sens. Mai mult decât atât, numai Tatăl din ceruri (Duhul) știe de întruparea lui Dumnezeu, și nimeni altul, nici măcar trupul Însuși sau solii cerului. Astfel, lucrarea lui Dumnezeu în trup este cu atât mai normală și mai în măsură să demonstreze că într-adevăr Cuvântul a devenit trup, iar trupul înseamnă un om normal și obișnuit.

Unii ar putea să se întrebe: „De ce trebuie să fie epoca inaugurată de Dumnezeu Însuși? O ființă creată nu poate sta în locul Său?” Voi toți sunteți conștienți că Dumnezeu Se întrupează doar în scopul explicit de a introduce o nouă epocă și, desigur, când va introduce o nouă epocă, o va fi încheiat pe cea anterioară, în același timp. Dumnezeu este Începutul și Sfârșitul; El Însuși e Cel care-Și pune lucrarea în mișcare și, astfel, El Însuși trebuie să fie Cel care încheie epoca anterioară. Aceasta este dovada faptului că El l-a învins pe Satana și a cucerit lumea. De fiecare dată când El Însuși lucrează printre oameni, e începutul unei noi bătălii. Fără începutul noii lucrări, o încheiere a celei vechi, în mod natural, nu ar exista. Și atunci când nu există nicio încheiere a celei vechi, aceasta e dovada că lupta cu Satana încă nu s-a sfârșit. Omul poate să se elibereze complet de sub puterea Satanei și să dobândească o nouă viață și un nou început, numai dacă Dumnezeu Însuși vine și îndeplinește o nouă lucrare în mijlocul oamenilor. În caz contrar, omul va trăi pentru totdeauna în epoca veche și sub vechea influență a Satanei. Cu fiecare epocă condusă de Dumnezeu, o parte a omului este eliberată și, astfel, omul avansează împreună cu lucrarea lui Dumnezeu spre o nouă epocă. Biruința lui Dumnezeu înseamnă o biruință pentru toți cei care Îl urmează. Dacă rasa ființelor omenești create ar fi însărcinată cu încheierea epocii atunci, fie din punctul de vedere al omului sau al Satanei, aceasta nu ar fi decât un act de împotrivire sau trădare față de Dumnezeu, nu unul de supunere față de Dumnezeu, iar lucrarea omului ar deveni o unealtă pentru Satana. Satana poate fi pe deplin convins, doar dacă omul I se supune și-L urmează pe Dumnezeu, într-o epocă introdusă de Dumnezeu Însuși, căci aceea este datoria unei ființe create. Prin urmare, Eu spun că voi trebuie doar să urmați și să vă supuneți și că nimic în plus nu vi se cere. Aceasta este ceea ce se înțelege prin faptul că fiecare se ține de datoria lui și își îndeplinește rolul respectiv. Dumnezeu Își face singur lucrarea și nu are nevoie ca omul să o facă în locul Său, și nici nu participă la lucrarea ființelor create. Omul își îndeplinește datoria și nu participă la lucrarea lui Dumnezeu. Numai aceasta este supunere și dovada înfrângerii Satanei. După ce Dumnezeu Însuși termină de introdus noua epocă, nu mai coboară să lucreze El Însuși în mijlocul omenirii. Doar atunci va păși omul în mod oficial în noua epocă pentru a-și face datoria și a-și îndeplini misiunea ca ființă creată. Acestea sunt principiile conform cărora lucrează Dumnezeu și pe care nimeni nu poate să le încalce. Doar lucrul în acest mod e logic și rațional. Lucrarea lui Dumnezeu trebuie să fie făcută de Dumnezeu Însuși. El este Cel care-Și pune lucrarea în mișcare și Cel care Și-o încheie. El este Cel care plănuiește lucrarea și Cel care o gestionează și, mai mult, El este Cel care aduce lucrarea la îndeplinire. Așa cum se spune în Biblie, „Eu sunt Începutul și Sfârșitul; sunt Semănătorul și Secerătorul”. Tot ceea ce ține de lucrarea gestionării Sale e făcut de Dumnezeu Însuși. El este Conducătorul planului de gestionare de 6000 de ani; nimeni nu poate să facă lucrarea Lui în locul Său și nimeni nu poate să-I încheie lucrarea, căci El este Cel care ține totul în mâna Sa. De vreme ce a făcut lumea, El va conduce întreaga lume să trăiască în lumina Sa și El va încheia, de asemenea, întreaga epocă, aducând astfel întregul Său plan la îndeplinire!