Fragmentul 79

Ce impresii v-ați făcut, după ce ați cântat imnul „Acela care deține suveranitatea peste toate lucrurile”? Ce părere aveți? Toți cei trecuți prin viață au îndurat multe greutăți, dar ei, de fapt, nu știu de ce și nimeni nu se gândește temeinic la cauza acestor greutăți, dacă au rost sau dacă este bine ca oamenii să trăiască astfel. Când sunt tineri, oamenii își doresc mereu să poarte haine frumoase, să mănânce bine și așa cred ei că dobândesc fericirea. Când cresc, oamenii încep să mediteze cum trebuie să muncească din greu în studiile lor, ca să se distingă printre alții și să aibă o viață bună. Când devin majori, oamenii încep să-și dorească să câștige mulți bani, să dobândească faimă și câștig și să obțină putere și influență. Vor să fie mai presus de ceilalți. Caută mereu să ocupe o funcție în guvern și să dobândească respectul și admirația lumii. Când devin părinți, speră ca urmașii lor să înflorească, generație după generație, să continue să prospere și să progreseze. Ce rost au toți acești pași pe care-i fac oamenii? De ce gândesc oamenii astfel? De ce trăiesc cu toții așa? Oamenii trăiesc fără să aibă o cale. De ce spun că nu au o cale? Pentru că oamenii nu știu de unde vin sau încotro se duc și nu știu ce ar trebui să facă în viața aceasta, cum s-o trăiască sau cum să pășească pe calea vieții lor. Oamenii nu știu aceste lucruri. Și atunci, de ce încă pot oamenii să alerge necontenit după faimă, câștig și o viață fericită, până la sfârșitul zilelor, fără să privească înapoi? Pentru că oamenii sunt corupți de Satana și și-au făurit o gândire și o perspectivă greșită asupra vieții. Consideră că e bine să trăiască astfel și că e dreaptă și corectă goana după faimă și câștig. Ei cred că faima și câștigul înseamnă fericirea și această credință le îndrumă viața. Așa alunecă oamenii pe panta goanei după faimă și câștig și, ca urmare, nu-și găsesc niciodată fericirea, nici până în clipa morții. Cu toții trăiesc așa. Nu există altă cale de urmat în lumea aceasta. Toți vor să câștige bani și să ducă o viață bună. Fără bani, viața e grea, iar cu bani poți face multe, deci toți își doresc să câștige mai mulți. Când viața le devine îmbelșugată, vor să-și păstreze averea și să transmită copiilor moștenirea, dar nimeni nu înțelege că o astfel de viață este deșartă. Toți părăsesc această lume cu regrete, întrebări fără răspuns și un sentiment de șovăială. Oamenii trec prin viață săraci sau bogați și trăiesc o viață mai lungă sau mai scurtă. Unii sunt oameni simpli, alții, demnitari și oficiali de rang înalt. Sunt oameni din toate păturile societății, dar cu toții trăiesc, în esență, la fel: se luptă pentru faimă și câștig, conform propriilor dorințe, ambiții și firi satanice și nu-și vor găsi liniștea până când nu-și vor atinge scopurile. Văzând cum stau lucrurile, unii s-ar putea întreba: „De ce trăiesc oamenii așa? Nu există altă cale de urmat? Oamenii trăiesc oare doar ca să mănânce și să bea bine tot timpul, până când mor? Apoi, unde se duc? De ce sunt atâtea generații care au trăit, de-a rândul, în același fel? Care este cauza acestui lucru?” Oamenii nu știu de unde vin, care este misiunea lor în viață sau cine deține puterea și suveranitatea asupra tuturor lucrurilor. Generațiile vin și pleacă, una după alta, și fiecare trăiește și moare în același mod. Toate vin și pleacă la fel și nimeni nu găsește mijloacele adevărate sau adevărata cale de a trăi. Nimeni nu caută adevărul în asta. Din timpuri vechi și până acum, toți oamenii au trăit la fel. Cu toții caută și așteaptă, dorindu-și să vadă cum va arăta umanitatea, fără ca niciunul să ajungă să o cunoască sau să o vadă. Când totul a fost zis și făcut, oamenii pur și simplu nu știu cine este Acela care guvernează și deține suveranitate peste toate acestea sau dacă El chiar există. Ei nu cunosc răspunsul la aceste întrebări și tot ce le rămâne de făcut e să continue să trăiască neajutorați, tânjind an după an și îndurând zi după zi, până acum. Dacă oamenii ar ști de ce se întâmplă toate acestea, li s-ar arăta astfel o cale de urmat în privința modului în care ar trebui să trăiască? Ar fi atunci capabili să se elibereze de această suferință și să nu mai trăiască în conformitate cu dorințele și speranțele omenești? Când oamenii vor înțelege de ce trăiesc și de ce mor și cine conduce această lume, când vor înțelege răspunsul, că Acela care deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor este Creatorul, atunci vor avea o cale de urmat. Vor ști că ar trebui să caute adevărul în cuvintele lui Dumnezeu pentru a găsi o cale de a merge mai departe și că nu trebuie să trăiască într-o astfel de suferință, bazându-se pe dorințe și speranțe. Dacă oamenii descoperă de ce trăiesc și mor, nu ar fi aceasta o soluție pentru toate suferințele și greutățile umane? Nu le-ar oferi asta izbăvire? Oamenii vor fi găsit cu adevărat izbăvirea și vor fi complet eliberați.

La ce ar trebui să cugetați în adâncul sufletului, după ce ascultați imnul: „Acela care deține suveranitatea peste toate lucrurile”? Dacă oamenii ar ști de ce trăiesc și de ce mor și cine este, de fapt, Suveranul acestei lumi și al tuturor lucrurilor și Acela care domnește peste toate lucrurile, unde anume se află și ce îi cere El omului – dacă ar putea înțelege aceste lucruri, ar ști cum să se poarte față de Creator și cum să-L venereze și să I se supună, în inima lor s-ar simți sprijiniți, ar fi împăcați și fericiți și nu ar mai trăi în astfel de chin și suferință. Atunci când vine momentul analizei finale, oamenii trebuie să înțeleagă adevărul. Calea pe care o aleg pentru a-și trăi viața este crucială și felul în care trăiesc este, de asemenea, important. Felul în care trăiește cineva și calea pe care merge stabilesc dacă viața sa este plină de fericire sau durere. Acesta este un lucru pe care oamenii ar trebui să-l înțeleagă. Când oamenii aud acest imn, pot avea acest sentiment profund în inimi: „Viețile tuturor oamenilor urmează acest tip de model; oamenii din vechime nu au făcut excepție, iar oamenii moderni sunt la fel ca dintotdeauna. Oamenii moderni nu au schimbat acest fel de a fi. Așadar, există un Suveran printre oameni, un Dumnezeu legendar care conduce toate lucrurile? Dacă omenirea Îl poate găsi pe Dumnezeu, Acela care conduce toate lucrurile, va putea omenirea să simtă fericire? Esențialul acum este să găsim sursa omenirii. Unde se află aceasta? După ce va găsi sursa, omenirea poate trăi într-un alt fel de tărâm. Dacă omenirea nu o va putea găsi și va continua să trăiască același fel de viață ca și până acum, va putea oare să atingă fericirea?” Dacă oamenii nu cred în Dumnezeu, chiar dacă știu că omenirea este profund coruptă, ce le rămâne de făcut? Pot rezolva problema actuală a corupției? Au o cale către mântuire? Chiar dacă îți dorești să te schimbi în bine și să trăiești o asemănare umană, poți face asta? Nu ai o cale pe care să mergi pentru a face acest lucru! Unii oameni, de exemplu, trăiesc pentru copiii lor; poți spune că nu dorești să faci asta, dar poți reuși? Unii oameni se agită și se împovărează cu muncă pentru bogăție, faimă și câștig. Poți spune că nu dorești să te agiți pentru așa ceva, dar chiar reușești? Fără să-ți dai seama, ai luat deja această cale și, chiar dacă îți dorești să-ți schimbi felul de a trăi, nu poți. Cum trăiești în lumea aceasta nu stă în mâinile tale! Care este sursa acestui lucru? Toate se trag din faptul că oamenii nu cred în Dumnezeul adevărat și nu au dobândit adevărul. Ce sprijină spiritul omului? Unde caută acesta sprijin sufletesc? Oamenii caută sprijin sufletesc în reuniunea familiei, în fericirea căsniciei, în bucuria dată de lucrurile materiale, în bogăție, faimă și câștig, în statutul, sentimentele și cariera lor și în fericirea generației viitoare. Este cineva care să nu caute sprijin sufletesc în aceste lucruri? Cei cu copii îl găsesc în copii; cei fără copii, îl găsesc în carierele lor, în căsnicie, statut social și în faimă și câștig. Felurile de a trăi create în acest fel sunt toate la fel; pradă stăpânirii și puterii Satanei și, în pofida lor, toți oamenii se agită și se împovărează cu muncă de dragul faimei, câștigului, planurilor, carierelor, căsniciilor, familiilor, sau de dragul generației viitoare, sau a plăcerilor fizice. Este aceasta calea cea dreaptă? Oricât de ocupați ar fi oamenii în forfota acestei lumi, oricât de împliniți ar fi pe plan profesional, oricât de fericite le-ar fi familiile sau oricât de mari, oricât de prestigios le-ar fi statutul, sunt ei capabili să apuce pe calea cea dreaptă în viață? Gonind după faimă și câștig, după cucerirea lumii sau urmărindu-și carierele, sunt ei capabili să înțeleagă că Dumnezeu a creat toate lucrurile și este suveran peste destinul omenirii? Nu este cu putință. Dacă oamenii nu recunosc faptul că Dumnezeu e suveran peste destinul omenirii, atunci, indiferent de ceea ce urmăresc în mod special sau de calea lor, calea pe care merg este greșită. Nu este calea dreaptă, ci cea necinstită, calea răului. Nu contează dacă sprijinul sufletesc ți-a dat sau nu satisfacție și nu contează unde ai găsit acel sprijin: nu este credință autentică și nu este calea cea dreaptă pentru viața umană. Ce înseamnă să ai credință autentică? Să accepți apariția și lucrarea lui Dumnezeu și să accepți tot adevărul pe care l-a exprimat Dumnezeu. Acest adevăr este calea cea dreaptă pentru viața oamenilor și adevărul și viața pe care oamenii ar trebui să le urmărească. Să mergi pe calea cea dreaptă în viață înseamnă să-L urmezi pe Dumnezeu și să fii capabil, sub conducerea cuvintelor Lui, să înțelegi adevărul, să deosebești binele de rău, să știi ce e pozitiv și ce e negativ și să înțelegi suveranitatea și atotputernicia Lui. Când oamenii înțeleg cu adevărat, în inimile lor, că Dumnezeu nu a creat doar cerul, pământul și toate lucrurile, ci este și Suveran asupra universului și tuturor lucrurilor, ei pot să se supună tuturor orchestrărilor și rânduielilor Lui, să trăiască după cuvintele Lui și să se teamă de Dumnezeu și să se ferească de rău. Asta înseamnă să mergi pe calea cea dreaptă pentru viața oamenilor. Când oamenii o iau pe calea cea dreaptă în viață, ei pot înțelege de ce trăiesc oamenii și cum ar trebui să-și ducă viața pentru a trăi în lumină și a primi binecuvântarea și aprobarea lui Dumnezeu.

Pentru ce trăiți acum? Înțelegeți? (Trăim ca să ducem la bun sfârșit însărcinările și atribuțiile pe care ni le-a dat Dumnezeu și să ne îndeplinim datoria de ființe create.) Dacă vrei să-ți faci bine datoria de ființă creată și să îndeplinești însărcinarea dată de Dumnezeu, aceasta este o dorință subiectivă a ta și calea pe care ai ales-o în viață, ceea ce este corect. Dar trebuie să știi un lucru: oamenii trăiesc în această lume și acest lucru este rânduit de Dumnezeu. Toți oamenii vin pe lume cu o misiune. Nu vin aici din întâmplare: totul este guvernat, rânduit și orchestrat de Dumnezeu, fără urmă de greșeală. Pe măsură ce oamenii vin pe lume, prin tot ceea ce învață sau fac, se pregătesc pentru rolul pe care îl joacă. Care este acest rol? Faptul că trebuie să îndeplinească o sarcină în această lume: sunt lucruri pe care trebuie să le facă. De exemplu, doi oameni se căsătoresc și au un copil, iar toți trei formează o familie completă. În cadrul acestei familii, soția trăiește pentru a-și îndeplini misiunea, aceea de a se ocupa de copilul și de soțul ei, având grijă de familie. Pentru ce trăiește copilul, atunci? Care este rolul acestuia? În calitate de moștenitor al familiei, duce mai departe linia familiei. Reprezintă generația următoare a acestei familii. Această familie este completă pentru că a venit pe lume copilul și acesta este primul rol pe care-l joacă el. Fie că este fată sau băiat, copilul are propria misiune. Cât privește destinul său, ce acreditări academice, competențe sau profesie are după ce crește sau când crede în Dumnezeu și ce datorie îndeplinește ulterior, nu sunt toate acestea etape planificate și rânduite de Dumnezeu? (Ba da.) Are copilul posibilitatea de a alege? (Nu are.) Din prima clipă în care cineva se naște într-o familie, nici măcar o etapă din destinul său nu este o alegere personală și totul este rânduit de Dumnezeu. Totul este rânduit de Dumnezeu și există adevăr în asta. Acest lucru se referă la scopul vieții oamenilor. De pildă, dacă studiezi muzica și ai condițiile și mediul familial propice pentru asta, atunci este studiul muzicii ceva ce ai ales tu? (Nu este.) Te-ai născut în acest mediu, ai dobândit o competență profesională prin oblăduirea acestui mediu și ai îndeplinit această misiune. Ce ți-a permis să o îndeplinești? Faptul că Dumnezeu a poruncit asta, nu că așa ai ales tu. Nu a fost acest lucru îndeplinit prin orchestrarea Creatorului? Cine a decis faptul că îți faci datoria acum și investești tot ceea ce știi și ceea ce ai învățat? (Dumnezeu.) A fost decizia lui Dumnezeu, nu a ta. Vorbind obiectiv, pentru cine trăiești acum? (Trăim pentru Dumnezeu.) În realitate, este la fel pentru orice persoană. Cu toții trăiesc pentru suveranitatea și rânduiala lui Dumnezeu, fie că-și dau sau nu seama și fie că sunt sau nu conștienți de acest lucru. Oamenii sunt ca pionii dintr-un joc. Oriunde te poziționează Dumnezeu, orice te pune să faci și oricât te ține într-un loc, totul este sub orchestrarea Lui. Cât privește orchestrarea lui Dumnezeu, în realitate, toți oamenii trăiesc în slujba suveranității și rânduielii Lui și după gestionarea Lui și nu dețin controlul. Indiferent cât ai fi de capabil sau de înzestrat, nu poți trece de destinul pe care Dumnezeu l-a poruncit pentru tine. Nimeni nu poate depăși aceste limite sau încălca destinul și viața care i-au fost stabilite și rânduite de Creator. Toate acestea sunt lucruri despre care oamenii nu au habar în realitate și au trăit până acum, fără să știe și în mod involuntar, sub orchestrarea și suveranitatea lui Dumnezeu. Analizând obiectiv, ce au înțeles oamenii? (Viața și moartea lor nu depind de ei, ci sunt sub suveranitatea și orchestrarea lui Dumnezeu.) (Nu ar trebui să încerce să ia frâiele propriului destin și ar trebui să se supună suveranității și rânduielii lui Dumnezeu.) Vei progresa dacă poți vedea astfel lucrurile. Ce adevăruri ar trebui să înțelegi pentru a te putea supune lui Dumnezeu? Indiferent de tipul de familie în care te-ai născut și oricare ar fi calibrul, intelectul sau gândurile tale, destinul tău și tot ceea ce este legat de tine se află sub orchestrarea lui Dumnezeu. Nu ai niciun cuvânt de spus în asta. Aceasta este calea pe care ar trebui să o aleagă oamenii: să înțeleagă cum a aranjat Dumnezeu tot ce e legat de fiecare, cum îndrumă El acest lucru și cum îl va îndruma pe viitor, să caute să înțeleagă dorințele și intențiile lui Dumnezeu și apoi să trăiască pe calea destinului guvernat și orchestrat de Creator. Calea nu este lupta, smulsul sau înhățatul lucrurilor. Nu este vorba despre a scruta sau a te împotrivi dorințelor Creatorului; nu este vorba despre a scruta sau a te opune tuturor lucrurilor rânduite de Dumnezeu pentru tine. Nu-ți face asta viața corectă și adecvată? Acest lucru pune capăt îndoielilor precum: „de ce trăiesc oamenii și de ce mor” sau suferinței că „aceia care trăiesc repetă aceeași istorie tragică a celor care au pierit”. Oamenii simt că nu e nicio greutate în a trăi această viață și că au găsit sursa vieții. Înțeleg ce înseamnă destinul, știu cum ar trebui oamenii să se supună rânduielii Creatorului și nu se împotrivesc. Acesta este un mod semnificativ de a trăi. Oamenii nu se mai bazează pe închipuirile minții lor sau pe propria putere pentru a se zbate și a se lupta pentru fericire. Știu că toate acestea sunt lucruri nesăbuite și îndărătnice și nu le mai repetă. Au învățat să se supună suveranității și rânduielii Creatorului. Cât de multă suferință e astfel evitată! Așadar, trăiți așa acum? Simțiți că trăiți nedreptățiți și subestimați? Știți că talentele și datoria voastră vă sunt rânduite și dăruite de Dumnezeu, dar tot simțiți că ați fost nedreptățiți și că datoria pe care o aveți nu vă permite să vă realizați aspirațiile. În realitate, aveți obiective mai înalte, dar domeniul în care vă faceți datoria nu vă prea permite să le atingeți. Gândiți astfel? (Nu.) Nu aveți ambiții sau dorințe, nu aveți cerințe extravagante, ați lăsat deoparte tot ceea ce ar trebui și singurul lucru care vă lipsește este să înțelegeți adevărul pentru a vă înlătura firile corupte. Acest lucru face tot mai clară calea pe care oamenii ar trebui să pășească și direcția în care ar trebui să se îndrepte. Nu mai trebuie să pună întrebări precum: „De ce trăiesc oamenii? Și de ce mor? Cine este Acela care domnește peste toate lucrurile?” Indiferent ce urmăriți sau indiferent de dorințele voastre, doar întorcându-vă la prezența Creatorului, stând în banca voastră și înfăptuind cu supunere ceea ce ar trebui să faceți și îndeplinindu-vă și ducându-vă la bun sfârșit datoria care vă revine, puteți trăi într-un mod care să vă aducă o conștiință curată și care este corect și adecvat. Nu mai există suferință. Acestea sunt sensul și valoarea vieții.

Fragmentul 80

Toată lumea recunoaște că Dumnezeu deține suveranitatea asupra destinului uman și că întreaga viață a unei persoane este în mâinile Sale, dar dacă ai putea experimenta cu adevărat modul în care fiecare mare eveniment din fiecare moment și perioadă din viața unei persoane este guvernat și rânduit de Dumnezeu, și nu conform planurilor și aranjamentelor oamenilor; dacă ai vedea că oamenii nu își pot depăși propriul destin sau orice suferință pe care trebuie să o înfrunte; când vei fi capabil să experimentezi aceste lucruri, înseamnă că vei avea credință adevărată. Totul devine mult mai practic atunci când spui: „Dumnezeu deține suveranitatea asupra destinului uman și totul este în mâinile Sale.” Experimentarea suveranității lui Dumnezeu și a rânduielilor și orchestrărilor Sale se face într-un mod subtil. Este ceva ce experimentezi și ceva ce nu poți explica dacă nu ai trecut prin asta, dar cu cât experimentezi mai mult și cu cât ai trecut prin mai multe, cu atât poți explica mai bine acest sentiment. Există o vorbă: „Până la 50 de ani, îți înțelegi destinul.” Cum adică îți înțelegi destinul? Persoanele de douăzeci de ani tocmai au intrat în lume. Sunt tinere și nesăbuite, nu știu mai nimic și nu pot înțelege că această viață umană este toată în mâinile lui Dumnezeu. Își tot doresc să se lupte cu soarta lor și continuă să creadă că au talent și experiență și se străduiesc pe cont propriu, încercând să-și facă un nume și să câștige bogăție și poziție. Chiar și atunci când eșuează, ei încearcă, dorindu-și mereu să obțină încă o șansă. Apoi, când ajung la 50 de ani, se uită înapoi și se gândesc: „Să alergi pe pământ timp de treizeci și ceva de ani și să te chinui atât a fost, fără îndoială, foarte greu! Nimic din deciziile mele – căsătoria, cariera, copiii – nu s-a întâmplat conform propriilor planuri și calcule – totul a fost doar soarta!” Aceasta înseamnă să-ți înțelegi destinul, să nu te mai lupți cu el. Înțelegerea destinului până la 50 de ani înseamnă că oamenii au ajuns la 50 de ani și au învățat să se împace cu soarta după atâtea eșecuri. Când oamenii își înțeleg destinul, nu se mai luptă cu el. Oare înțeleg oamenii pe deplin întrebări precum ce înseamnă viața umană, ce este suveranitatea lui Dumnezeu asupra omenirii, pentru ce anume ar trebui să trăiască oamenii și cum ar trebui să trăiască? Non-credincioșii nu pot înțelege aceste lucruri pentru că nu cred în Dumnezeu și tot ce pot face este să-și accepte destinul și să înțeleagă că este inutil să i se împotrivească. Apoi își văd copiii și nepoții luptând cu destinul și spun: „Să lăsăm natura să-și urmeze cursul, fiecare generație are propriile sale binecuvântări. S-o lăsăm, ei vor înceta să se mai lupte cu destinul când vor ajunge la 50 de ani. Așa merge din generație în generație. Toți se luptă cu destinul până când îmbătrânesc și nu mai pot. Își vor accepta destinul și își vor învăța lecția. Nu vor mai fi atât de nesăbuiți și aroganți și se vor fi așezat la casa lor.” Mai mult de atât non-credincioșii nu pot vedea, dar oare pot ei să înțeleagă adevărul? Cu siguranță că nu pot, pentru că nu cred în Dumnezeu și nu-I citesc cuvintele. Cum ar putea ei să înțeleagă adevărul? Să-ți cunoști destinul la vârsta de 50 de ani înseamnă că înțelegi adevărul? Oamenii cred că „Soarta omului este determinată de Ceruri”. Înseamnă asta că se supun voinței Cerului? (Nicidecum.) Doar a crede în acest lucru nu va fi de ajuns. A cunoaște aceste lucruri înseamnă pur și simplu să nu te lupți cu soarta, dar încă nu înseamnă că înțelegi adevărul. Oamenii trebuie să vină înaintea lui Dumnezeu și să-I primească mântuirea pentru a înțelege adevărul. Trebuie să primească judecata cuvintelor Sale și să primească aprovizionarea adevărului și a vieții pentru a înțelege întreaga taină. Altfel, oamenii tot nu vor ști ce înseamnă viața umană, de ce trăiesc oamenii și de ce mor, chiar dacă trăiesc până la 70, 80 sau 100 de ani. Oamenii fac această scurtă plimbare pe pământ și trăiesc câteva decenii fără să-și dea seama ce înseamnă viața umană înainte de a se termina. Când mor, se simt nemulțumiți și continuă să rămână ancorați în ceea ce știau, părăsind această lume cu regret în cele din urmă și necâștigând nimic. Nu ar fi trist dacă ar renaște în viața următoare și ar continua să trăiască așa? (Ba da, ar fi.) Fiecare generație de oameni vine și pleacă în mod tragic una după alta, cei vii îi petrec pe cei plecați și apoi și ei sunt petrecuți de generația următoare. Ei continuă în acest mod ciclic, trăind năuciți și neînțelegând nimic. Este diferit pentru voi, cei care ați acceptat lucrarea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă. Voi ați reușit să prindeți această oportunitate prețioasă și rară a lui Dumnezeu care devine trup pentru a mântui omenirea în zilele de pe urmă. Puteți primi judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu și puteți obține păstorirea și îndrumarea Lui personală. Înțelegeți multe taine și mult adevăr și vă puteți îndeplini datoria de ființe create. Firile voastre corupte pot fi curățite și schimbate. Ați câștigat atât de mult, mult mai mult decât sfinții generațiilor trecute. Nu este acesta cel mai binecuvântat lucru? Sunteți cei mai binecuvântați dintre toți.

După ce ați citit cuvintele lui Dumnezeu și ați experimentat ani de judecată și mustrare, ați ajuns treptat să înțelegeți obiectivul gestionării omenirii de către Dumnezeu și taina gestionării Sale și al mântuirii omenirii. Ați înțeles intențiile lui Dumnezeu și ați ajuns să-I cunoașteți suveranitatea. Sunteți dispuși în inima voastră să vă supuneți lui Dumnezeu și puteți să vă supuneți Lui. Traiul este sigur și împlinit. Dumnezeu te face să trăiești, tu trăiești pentru Dumnezeu și pentru a-ți face datoria de ființă creată. Acesta este modul semnificativ de a trăi. Dacă oamenii trăiesc fără să accepte sau să înțeleagă adevărul și trăiesc numai pentru trup, nu există nicio valoare în aceste lucruri. Voi vă străduiți cu toții spre adevăr acum și trăiți cu din ce în ce mai multă conștiință și rațiune. Sunteți din ce în ce mai mult ceea ce s-ar cuveni să fie un om și înțelegeți din ce în ce mai mult adevărul. Știți din ce în ce mai mult să vă supuneți lui Dumnezeu, puteți să vă faceți datoria de ființă creată și puteți fi martori pentru Dumnezeu. Traiul în acest mod vă va umple inima de pace și bucurie, iar aceasta este viața cea mai semnificativă care există. Aceasta este o binecuvântare pe care numai voi ați câștigat-o din întreaga omenire. În această lume vastă și în toată omenirea, Dumnezeu v-a ales doar pe câțiva dintre voi și v-a născut în această epocă finală și în națiunea marelui balaur roșu. Puteți primi însărcinarea dată de El, vă puteți face datoria și vă puteți sacrifica pentru El. Voi sunteți preferații lui Dumnezeu și cei pe care El i-a ales. Nu este acesta cel mai binecuvântat lucru? (Ba da, este.) Acesta este un lucru atât de binecuvântat! Există oameni care cred în Dumnezeu, dar nu pot lăsa totul deoparte pentru a-și face datoria, iar acest lucru este regretabil. Există oameni care nu înțeleg adevărul și, chiar și atunci când își fac datoria, se poate spune doar că muncesc pentru Dumnezeu. Ei își oferă puterea în timp ce încheie înțelegeri cu Dumnezeu în inimile lor, sperând să obțină binecuvântări. Când într-o zi vor înțelege adevărul, vor putea să se așeze la casa lor și să-și îndeplinească datoria de bunăvoie. Viața voastră acum și viața voastră în fiecare zi pentru a fi martori lui Dumnezeu și pentru a răspândi Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu este modul de a trăi pe care El îl aprobă. Pentru a o spune clar, Dumnezeu vă permite să trăiți așa și Dumnezeu este cel care v-a dat această oportunitate. Dumnezeu v-a dat această oportunitate și v-a făcut să trăiți, îndeplinindu-vă datoria și sacrificându-vă pentru El, iar acesta este cel mai semnificativ lucru. Ar trebui să vă simțiți mândri și onorați și să prețuiți această oportunitate. Sunteți atât de tineri și ocazia ca voi să vă faceți datoria, să-L urmați pe Dumnezeu și să Îi fiți martori în mijlocul dezastrului și în astfel de condiții ostile este rară! Faptul că Dumnezeu devine trup în zilele de pe urmă și exprimă atât de mult adevăr pentru a mântui complet omenirea, astfel încât omenirea să poată câștiga adevărul și să fie purificată, este cea mai rară oportunitate. Timpul este scurt și dispare cât ai clipi. Ar trebui să profitați de această oportunitate și să câștigați tot adevărul. Aceasta este cea mai mare binecuvântare și este o binecuvântare mai mare decât cea a tuturor sfinților din epocile trecute.

Fragmentul 81

Cei care Îl urmează pe Dumnezeu trebuie măcar să se poată lepăda de tot ceea ce au. Dumnezeu a spus în Biblie: „Oricine dintre voi care nu renunță la toate bunurile lui, nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14:33). Ce înseamnă să te lepezi de tot ceea ce ai? Înseamnă să renunți la familie, la muncă, la toate legăturile lumești. E ceva ușor de făcut? Este foarte dificil. Fără voința de a o face, nu se poate realiza sub nicio formă. Când cineva are voința să renunțe, are în mod natural și voința de a îndura greutățile. Dacă cineva nu poate îndura greutățile, nu va putea renunța la nimic, cu toate că și-ar dori. Sunt și unii cărora, după ce au renunțat la familiile lor și s-au îndepărtat de cei dragi, li se face dor după ce-și îndeplinesc îndatoririle pentru un timp. Dacă într-adevăr nu pot suporta, ar putea să fugă acasă în secret ca să arunce o privire și apoi să se întoarcă la îndeplinirea îndatoririlor. Unele persoane care și-au părăsit căminul pentru a-și îndeplini îndatoririle nu se pot stăpâni să nu li se facă dor de cei dragi de Anul Nou sau de alte sărbători și, când toată lumea doarme noaptea, plâng în secret. Când termină, se roagă la Dumnezeu și se simt mult mai bine, după care revin la îndeplinirea îndatoririlor. Chiar dacă oamenii aceștia au putut să renunțe la familiile lor, nu sunt capabili să îndure o mare suferință. Dacă nu pot scăpa nici măcar de aceste sentimente pentru relațiile trupului, cum vor putea ei oare să se sacrifice sincer pentru Dumnezeu? Unii sunt capabili să se lepede de tot ceea ce au și să-L urmeze pe Dumnezeu, renunțând la slujbele și familiile lor – dar care este scopul lor atunci când fac acest lucru? Unii încearcă să dobândească har și binecuvântări și alții, ca Pavel, sunt doar în căutarea unei cununi și a unei recompense. Puțini se leapădă de tot ceea ce au pentru a dobândi adevărul și viața și pentru a atinge mântuirea. Deci, care dintre aceste căutări este în acord cu intențiile lui Dumnezeu? Este, desigur, căutarea adevărului și câștigarea vieții. Acest lucru este întru totul conform intenției lui Dumnezeu și este cea mai importantă parte din credința în Dumnezeu. Poate cineva să câștige adevărul dacă nu se leapădă de lucrurile sau bogățiile lumești? Categoric nu. Sunt unii oameni care s-au lepădat de tot ceea ce aveau și și-au îndeplinit îndatoririle, dar nu urmăresc adevărul și sunt mereu superficiali în îndeplinirea îndatoririlor. După ce plutesc în derivă în felul acesta timp de câțiva ani, nu au nicio mărturie bazată pe experiență și niciun câștig. Cei care caută doar faima, câștigul și statutul și care merg pe calea antihriștilor sunt și mai puțin capabili să dobândească adevărul. Sunt mulți oameni a căror credință în Dumnezeu constă în a-și îndeplini un pic datoria în timpul lor liber. Le va fi mai ușor acestor oameni să dobândească adevărul? Nu le va fi, după cum Mi se pare. Dobândirea adevărului nu este un lucru ușor. O persoană trebuie să îndure multe greutăți și să plătească un preț mare. Un om trebuie, mai ales, să experimenteze greutățile judecății și ale mustrării, ale încercării și ale rafinării și pe cele ale emondării. Toate aceste greutăți trebuie îndurate. Adevărul nu se poate câștiga fără a îndura multă suferință. De câte ori trebuie cineva să se roage la Dumnezeu și să caute adevărul în timpul acesta? Câte lacrimi de părere de rău trebuie vărsate pentru Dumnezeu? Câte din cuvintele lui Dumnezeu trebuie cineva să citească înainte de a fi luminat și iluminat? Câte bătălii spirituale trebuie să poarte cineva înainte de a birui în fața Satanei? Și cât durează experimentarea acestor lucruri? Câți ani trebuie să treacă pentru a câștiga în sfârșit adevărul și aprobarea lui Dumnezeu? Luați în considerare experiența lui Petru și veți ști. Este mântuirea și desăvârșirea omului de către Dumnezeu atât de simplă cum își imaginează lumea? A renunța la tot ceea ce ai nu este un lucru simplu. Ce înseamnă cu adevărat să te lepezi de tot ceea ce ai? „Tot ceea ce ai” include mai mult decât lucrurile exterioare, mai mult decât familia, cei dragi, prietenii, și mai mult decât profesia, salariul, bogăția și viitoarele posibilități. Dincolo de aceste lucruri, include aspectele legate de minte și suflet: cunoștințele, învățarea, punctul personal de vedere asupra lucrurilor, regulile de trai, preferințele trupești, precum și lucrurile la care aspiră cineva, ca faima, câștigul și statutul. Renunțarea la tot ceea ce ai constă, în principal, din aceste lucruri; toate fac parte din ceea ce înseamnă să renunți la tot ceea ce ai. E ușor să renunți deodată la lucrurile exterioare. Lucrurile la care oamenii țin, însă, la care aspiră și pe care le poartă în suflet drept cele mai importante și de preț pentru ei reprezintă tot ceea ce are cineva și sunt cel mai dificil de lepădat. Principalul motiv pentru care acum majoritatea oamenilor nu se pot lepăda este că nu pot renunța la aceste lucruri, deoarece sunt ceea ce ei îndrăgesc și prețuiesc cel mai mult. Faima, câștigul și statutul, de exemplu, sau gloria și bogăția, cariera mult iubită a cuiva sau cele mai de preț bunuri – acestea sunt tot ce are un om și sunt lucrurile la care se renunță cel mai greu. Era un director de bancă și el a ajuns să creadă în Dumnezeu. A văzut că spusele lui Dumnezeu erau chiar adevărul și că tot ceea ce face Dumnezeu este lucrarea de mântuire a omului, dar, după ce a decis să se lepede de tot ceea ce avea și să-L urmeze pe Dumnezeu, s-a frământat cu privire la poziția lui la bancă. O clipă, s-a gândit: „Poziția mea la bancă este prețioasă. Este bine plătită și îmi oferă influență”, iar în clipa următoare, și-a zis: „Prin credința în Dumnezeu pot dobândi adevărul și viața eternă. Asta este important.” În inima lui se ducea o luptă continuă. Acum voia să fie director de bancă, apoi dorea să creadă în Dumnezeu. Acum dorea să pună mâna pe bani, apoi dorea să dobândească adevărul. Acum nu putea să renunțe la statutul său, apoi dorea să câștige viața eternă. Inima lui tot șovăia. Statutul de director de bancă era prea de preț pentru el și nu putea renunța. Luni în șir, a dus această luptă în inima lui până când, în cele din urmă și probabil reticent, a renunțat. Cât de greu i-a fost să renunțe la tot ceea ce avusese! Deși știa că slujba lui ca director de bancă era un lucru trecător care putea dispărea ca un nor de fum, tot nu i-a venit ușor să renunțe. Unii oameni sunt doctori, avocați sau directori la nivel înalt, iar lefurile și salariile lor sunt considerabile. Nu este ușor să renunți la astfel de lucruri; cine știe de câte luni de lupte lăuntrice vor avea nevoie pentru a renunța. Dacă cineva se luptă câțiva ani înainte de a se lepăda de aceste lucruri și până în acel moment lucrarea lui Dumnezeu e încheiată, oare mai are rost totul? În acel moment, persoana aceea poate cădea doar pradă dezastrului, jelindu-se și scrâșnind din dinți. Vei putea intra în Împărăția lui Dumnezeu doar dacă te lepezi de tot ceea ce este important pentru tine, pentru a-L urma pe Dumnezeu și a-ți face datoria, pentru a urmări adevărul și a câștiga viață. Ce înseamnă să intri în Împărăția lui Dumnezeu? Înseamnă că ești capabil să renunți la tot ceea ce ai și să-L urmezi pe Dumnezeu, să iei aminte la cuvintele Lui și să te supui rânduielii Lui, să I te supui întru totul; înseamnă că El a devenit Domnul și Dumnezeul tău. Pentru Dumnezeu, acest lucru înseamnă că ai intrat în Împărăția Lui și, indiferent ce dezastre se abat asupra ta, te vei bucura de protecția Lui, vei putea supraviețui și vei fi unul dintre oamenii din Împărăția Lui. Dumnezeu te va recunoaște ca adeptul Lui sau îți va promite să te desăvârșească, dar, prima dată, trebuie să-L urmezi pe Hristos. Doar astfel vei fi inclus în pregătirea pentru Împărăție. Dacă nu-L urmezi pe Hristos și ești în afara Împărăției lui Dumnezeu, Dumnezeu nu te va recunoaște. Și, dacă Dumnezeu nu te recunoaște, chiar dacă îți dorești să fii mântuit și să câștigi promisiunea lui Dumnezeu și desăvârșirea Lui, vei putea dobândi aceste lucruri? Nu vei putea. Dacă îți dorești să primești aprobarea lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să fii vrednic să intri în Împărăția Lui. Dacă te poți lepăda de tot ceea ce ai pentru a urmări adevărul, dacă poți căuta adevărul în timp ce îți îndeplinești datoria, dacă poți acționa conform principiilor și dacă ai mărturii adevărate bazate pe experiență, atunci ești vrednic să intri în Împărăția lui Dumnezeu și să-I primești promisiunea. Dacă nu te poți lepăda de tot ceea ce ai pentru a-L urma pe Dumnezeu, nu ești demn să intri în Împărăția Lui și nu ai dreptul la binecuvântarea și la promisiunea Lui. Sunt multe persoane care au renunțat acum la tot ceea ce au și care își îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu, dar, cu toate acestea, nu vor putea neapărat să atingă adevărul. O persoană trebuie să iubească adevărul și să-l poată accepta înainte de a-l câștiga. Dacă cineva nu caută adevărul, nu-l poate dobândi. Ca să nu mai vorbim despre cei care își îndeplinesc datoria în timpul liber – experiența lor cu lucrarea lui Dumnezeu este atât de limitată, încât dobândirea adevărului va fi și mai dificilă pentru ei. Dacă cineva nu-și îndeplinește datoria sau nu urmărește adevărul, va rata minunata ocazie de a atinge mântuirea și desăvârșirea lui Dumnezeu. Unii oameni pretind că ei cred în Dumnezeu, dar nu își îndeplinesc îndatoririle și caută doar lucruri lumești. Înseamnă asta că renunță la tot ceea ce au? Dacă cineva crede în felul acesta în Dumnezeu, Îl va putea urma până la capăt? Priviți la discipolii Domnului Isus: printre ei erau pescari, țărani și un perceptor. Când Domnul Isus le-a strigat: „Urmează-Mă!”, și-au lăsat slujbele și L-au urmat pe Domnul. Nu s-au mai gândit la slujbele lor sau dacă vor avea apoi o cale de supraviețuire în lume și L-au urmat de îndată pe Domnul Isus. Petru I s-a dedicat Lui cu toată inima, îndeplinind însărcinarea dată de Domnul Isus până la capăt și persistând în datoria lui. De-a lungul întregii sale vieți, el a urmărit iubirea lui Dumnezeu și, la final, a fost desăvârșit de Dumnezeu. În prezent, sunt unii oameni care nici măcar nu reușesc să se lepede de tot ceea ce au și, totuși, își doresc să pătrundă în Împărăție. Oare nu visează?

Ca să crezi în Dumnezeu, nu este îndeajuns să ai entuziasm. Trebuie să-I înțelegi intențiile, metoda de a-i desăvârși pe oameni, ce oameni desăvârșește și atitudinea și punctul de vedere pe care ar trebui să le aibă cineva față de desăvârșirea oamenilor de către Dumnezeu. Mai mult, ca adept al lui Dumnezeu, trebuie să știi cât este de important să urmezi calea lui Dumnezeu. Acest lucru e legat de capacitatea unei persoane de a dobândi sau nu adevărul. A urma calea lui Dumnezeu înseamnă a practica adevărul. Doar prin punerea în practică a adevărului te poți supune sincer lui Dumnezeu, așadar, practicarea adevărului este esențială pentru dobândirea lui. Dacă cineva nu înțelege adevărul sau nu știe cum îl poate pune în practică, nu va putea nicicând să-l dobândească. Acesta e motivul pentru care cea mai importantă parte din credința în Dumnezeu este practicarea adevărului. Doar aceia care pun în practică adevărul pot atinge supunerea față de Dumnezeu, doar ei vor putea înțelege pe deplin adevărul și doar cei care înțeleg pe deplin adevărul Îl cunosc pe Dumnezeu. Toate aceste lucruri sunt atinse practicând adevărul. Indiferent de câți oameni cred în Dumnezeu, Dumnezeu Se uită la aceia care-I urmează calea, care practică adevărul și care I se supun sincer. Cei care cred în Dumnezeu trebuie să înțeleagă și să practice adevărul, pentru a deveni oameni care urmează voia lui Dumnezeu și care I se supun. Cei care urmăresc adevărul trebuie mai întâi să înțeleagă de ce ar trebui să creadă oamenii în Dumnezeu de-a lungul vieții, cum Dumnezeu a săvârșit lucrarea de mântuire a oamenilor de la venirea pe pământ și ce trebuie să atingă cei care urmăresc adevărul înainte de a dobândi mântuirea și a fi vrednici să primească promisiunea lui Dumnezeu și binecuvântarea Lui. În trecut, nimeni nu înțelegea aceste adevăruri. Toată lumea credea în Dumnezeu conform noțiunilor și închipuirilor oamenilor, considerând că a crede în Dumnezeu se referea la a primi binecuvântări, o cunună și o răsplată. Ca urmare, toți se împotriveau intențiilor lui Dumnezeu, se abăteau de la adevărata cale și porneau pe cea a antihriștilor. De aceea, dacă cineva dorește să înțeleagă adevărul, să dobândească adevărul și să fie mântuit, trebuie să corecteze aceste păreri eronate din trecut asupra credinței în Dumnezeu. În special, noțiunile religioase, închipuirile și părerile lor teologice sunt absurde; toate contravin adevărului și sunt niște sofisme amăgitoare. Dumnezeu nu aprobă deloc modurile în care cred persoanele religioase. Dacă oamenii vor continua să procedeze la fel ca acum și să caute binecuvântări, o cunună și recompense, dacă vor continua să creadă în Dumnezeu cu acest fel de atitudine, vor putea dobândi adevărul și viața? Categoric nu. Ce perspectivă ar trebui să adopte oamenii, atunci, în credința lor în Dumnezeu? Trebuie să începi prin a înțelege intențiile lui Dumnezeu și să vezi limpede felul în care El îi mântuiește pe oameni. Dacă nu vei căuta adevărul, ci vei continua să crezi în Dumnezeu conform propriilor noțiuni și închipuiri, dacă vei continua să cauți faima, câștigurile, statutul, bogăția și lucrurile lumești, atunci, chiar dacă vei cuceri lumea întreagă, va merita dacă vei plăti cu prețul propriei vieți? Unii oameni spun: „Când voi câștiga suficient de mulți bani și voi avea o carieră de succes, când îmi voi realiza ambițiile și îndeplini visurile, atunci voi deveni credincios cu adevărat.” Te așteaptă Dumnezeu? Te așteaptă lucrarea lui Dumnezeu? Dacă nu poți renunța acum la acele lucruri, Dumnezeu nu-ți cere să renunți imediat, dar trebuie să practici renunțarea. Dacă într-adevăr nu poți, roagă-te la Dumnezeu și bazează-te pe El. Lasă-L să te îndrume. Mai departe, trebuie să cooperezi și să-ți îndeplinești îndatoririle. Care este scopul îndeplinirii îndatoririlor? De fapt, este acela de a pregăti fapte bune. Chiar dacă în cele din urmă nu vei putea fi desăvârșit în întregime, trebuie măcar să pregătești câteva fapte bune, ca să I le poți aduce drept dovadă atunci când va veni clipa în care Dumnezeu îi va răsplăti pe cei buni și îi va pedepsi pe cei răi. Într-o zi, lucrarea lui Dumnezeu va ajunge la final și El va începe să recompenseze binele și să pedepsească răul. Te va pune să-ți prezinți faptele bune și, dacă nu vei avea niciuna, s-a terminat cu tine – vei fi pedepsit cu siguranță. Să spunem, de exemplu, că ai crezut în Dumnezeu vreo zece ani și singura îndatorire valoroasă pe care ai îndeplinit-o a fost să răspândești Evanghelia în timpul liber și să câștigi astfel câțiva credincioși. Nici măcar nu știi dacă acei oameni își vor păstra convingerea până la final. Poți să-I oferi asta lui Dumnezeu? Cu siguranță nu. Trebuie să iei în calcul ce tip de rezultate ar trebui să obții pentru a I le putea oferi lui Dumnezeu și ce fel de mărturie bazată pe experiență trebuie să ai ca să-L mulțumești și să-L convingi să te recunoască drept adeptul Lui. Nu te poți mulțumi doar recunoscând întruparea actuală a lui Dumnezeu și acceptându-L în inima ta pe Hristos din zilele de pe urmă și nimic mai mult. Dumnezeu vrea să vadă adevărata ta mărturie bazată pe experiență și roadele supunerii în fața lucrării Lui. Ceea ce va testa Dumnezeu în cele din urmă este dacă ai dobândit adevărul și dacă ai viață. Trebuie să înțelegi intențiile lui Dumnezeu. Dacă doar îți treci numele pe listele bisericii sau îndeplinești o datorie, dar nu urmărești adevărul și, după câțiva ani de credință în Dumnezeu, nu ai nicio mărturie bazată pe experiență, te poate totuși recunoaște Dumnezeu? Dacă Dumnezeu nu te recunoaște, atunci rămâi în afara casei Lui. Dacă doar pretinzi că tu crezi în Dumnezeu, dar nu urmărești adevărul, ce va avea de câștigat în cele din urmă credința ta? Nu te vei fi încadrat nici pe departe în standardele pe care le cere Dumnezeu! Dobândirea adevărului nu este așa de simplă cum își imaginează oamenii; o persoană trebuie să îndure multe încercări și necazuri, multă suferință și rafinare înainte de a putea atinge adevărul și a-L cunoaște pe Dumnezeu. Când experimentezi în acest fel lucrarea lui Dumnezeu, dacă nu te lepezi de tot ceea ce ai pentru a-L urma, poți fi mântuit? Poți experimenta lucrarea lui Dumnezeu doar crezând în El într-o frântură din timpul tău liber? Cum poți experimenta asta crezând în Dumnezeu de acasă? Cum poți experimenta asta trăind în lumea exterioară? Prin urmare, renunțarea la tot este o condiție pentru a-L urma pe Dumnezeu. Dacă nu poți renunța la tot ceea ce ai, categoric nu poți dobândi adevărul și, dacă nu poți dobândi adevărul, nu ești vrednic să pătrunzi în Împărăția lui Dumnezeu. Acesta este un fapt pe care nimeni nu-l poate schimba.

Fragmentul 82 (Răspunsuri la întrebările fraților și surorilor)

(Încă sunt constrâns de afecțiunea pe care o port membrilor familiei mele în timp ce îmi fac datoria. Adeseori îmi este dor de ei și aceasta afectează realizarea datoriei mele. Starea mea s-a mai îmbunătățit în ultima vreme, dar încă sunt uneori îngrijorat că marele balaur roșu va aresta membri ai familiei mele pentru a mă amenința pe mine și mă tem că atunci nu voi mai putea să rămân ferm.) Acestea sunt temeri neîntemeiate. Când te gândești la astfel de lucruri, trebuie să cauți adevărul pentru a găsi rezolvarea. Trebuie să înțelegi că, indiferent de împrejurările cu care te confrunți, Dumnezeu a orchestrat și a rânduit totul. Trebuie să înveți să te supui lui Dumnezeu și să poți căuta adevărul și rămâne ferm atunci când te confrunți cu orice situație. Aceasta este o lecție pe care oamenii trebuie să o învețe. Ar trebui să meditezi deseori: cum experimentezi udarea și păstorirea din partea lui Dumnezeu în astfel de perioade de timp? Care e adevărata ta statură? Cum ar trebui să-ți îndeplinești datoria de ființă creată? Trebuie să deslușești aceste lucruri! Dacă te poți gândi la marele balaur roșu care te amenință, atunci de ce nu te gândești cum ai putea pătrunde în adevăr? De ce nu meditezi la adevăr? (Când îmi vin astfel de gânduri, mă rog lui Dumnezeu și îmi iau angajamentul că Îi voi rămâne credincios până la moarte, dacă într-o zi voi ajunge cu adevărat să mă confrunt cu astfel de împrejurări. Dar chiar mă tem că nu voi reuși, din cauza staturii mele mici.) Atunci, te rogi: „Dumnezeule, mă tem că nu voi putea reuși cu statura mea mică. Mă tem de moarte. Te rog, nu face asta. Poți să o faci atunci când voi avea statura necesară.” Este acesta un mod potrivit de a te ruga? (Nu.) Ar trebui să te rogi astfel: „Dumnezeule, am statura și credința mică acum, mă tem că voi avea de înfruntat ceva; de fapt, nu cred cu adevărat că toate chestiunile și toate lucrurile stau în mâinile Tale. Nu m-am încredințat mâinilor Tale; ce răzvrătire este aceasta! Sunt dornic să mă supun rânduielilor și orchestrărilor Tale. Orice ai face, inima mea este dispusă să fie martoră pentru Tine. Sunt dornic să rămân ferm în mărturia mea, fără a Te dezonora. Te rog, facă-se voia Ta.” Trebuie să-ți aduci aspirațiile și ceea ce vrei să spui înaintea lui Dumnezeu – așa vei da dovadă de adevărată credință. Dacă eziți și să te rogi în acest fel, cât de mică trebuie să fie credința ta! Ai nevoie să te rogi astfel, deseori. Chiar dacă te rogi astfel, Dumnezeu nu îți va răspunde neapărat. Dumnezeu nu împovărează oamenii cu mai mult decât pot îndura, însă dacă îți exprimi clar atitudinea și hotărârea, Dumnezeu va fi mulțumit. Când El va fi mulțumit, inima ta nu va mai fi tulburată și constrânsă de această situație. „Lucruri precum soțul, copiii, familia, bunurile – sunt toate în mâna lui Dumnezeu. Ele nu înseamnă nimic. Întregul univers e în mâinile lui Dumnezeu. Nu sunt și membrii familiei mele în mâinile Sale? Ce rost are să-mi fac griji pentru ei? Nu am niciun cuvânt de spus în privința asta, nu sunt capabil și nu-i pot proteja. Soarta lor și tot ce ține de ei este în mâinile lui Dumnezeu!” Trebuie să ai credința de-a veni înaintea lui Dumnezeu și de-a te ruga, hotărându-te cu fermitate și punându-ți în minte să te supui rânduielilor Lui. Atunci, starea ta interioară se va schimba. Nu vei mai avea griji și nu te vei mai simți îngrijorat. Nu vei mai fi excesiv de precaut și copleșit de teamă în tot ceea ce faci. Când toți ceilalți se aruncă înainte, tu rămâi în spate, dorind mereu să scapi – nu asta face un laș? Când oamenii lui Dumnezeu își fac datoria în Împărăție, iar ființele create își fac datoria înaintea Creatorului, ar trebui să înainteze cu calm și cu o inimă cu frică de Dumnezeu. Nu ar trebui să bâjbâie, să dea înapoi sau să calce ca pe ouă. Dacă știi că această stare este greșită și-ți faci mereu griji în legătură cu ea, în loc să cauți adevărul pentru a o înlătura, atunci ești constrâns și înrobit de ea și nu vei putea să-ți îndeplinești datoria. Vrei din toată inima, cu toată mintea și cu toată puterea să-ți faci datoria de ființă creată, dar poți realiza asta? Nu poți ajunge în punctul în care să te dăruiești din toată inima pentru că inima ta nu se dedică datoriei – în cel mai bun caz, ți-ai consacrat doar o zecime din inimă. Fără inima întreagă, cum poți să-ți dedici toată mintea și puterea? Inima ta nu este dedicată datoriei și tot ce dăruiești e doar puțină voință de a o face. Chiar poți să-ți îndeplinești datoria din toată inima și cu toată mintea? Nu ai hotărârea de a practica adevărul, prin urmare, e normal să fii constrâns de familie și de afecțiunea pe care i-o porți. Te va lega de mâini și de picioare; îți va controla gândirea și inima și nu vei mai reuși să respecți adevărul și cerințele lui Dumnezeu – vei avea voința, dar îți va lipsi puterea. Așa că trebuie să te rogi înaintea lui Dumnezeu, înțelegându-I intențiile pe de o parte, dar știind, de asemenea, unde trebuie să stai ca ființă creată; trebuie să iei hotărârea și atitudinea pe care ar trebui să le ai și să le aduci înaintea lui Dumnezeu. Aceasta este atitudinea de care trebuie să dai dovadă. De ce alții nu au astfel de îngrijorări? Crezi că alți oameni nu au familie sau greutăți ca acestea? De fapt, fiecare are încurcături trupești sau de familie, însă unii oameni le pot rezolva rugându-se lui Dumnezeu și căutând adevărul. După o perioadă de căutări, ei văd dincolo de aceste sentimente trupești și și le scot din inimă; apoi, asemenea lucruri nu mai sunt pentru ei greutăți, iar ei nu mai pot fi controlați sau constrânși de ele. Ele nu îi mai afectează în realizarea îndatoririlor și, astfel, ei devin liberi. Există în Biblie un rând din cuvintele lui Dumnezeu care spune: „Oricine dintre voi care nu renunță la toate bunurile lui nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14:33). Ce înseamnă această renunțare la toate bunurile? Ce se înțelege prin „toate”? Lucruri precum statutul, faima și câștigurile, familia, prietenii și avuțiile – toate sunt incluse în acest cuvânt. Așadar, ce lucruri ocupă un loc important în inima ta? Pentru unii sunt copiii, pentru alții părinții, pentru unii bogăția și pentru alții statutul, faima și câștigurile. Dacă prețuiești astfel de lucruri, atunci vei fi controlat de ele. Dacă nu le prețuiești și renunți cu totul la ele, atunci ele nu te pot controla. Depinde doar de atitudinea pe care o ai față de ele și de felul în care tratezi aceste lucruri.

Trebuie să înțelegeți că, oricând și în orice etapă își îndeplinește Dumnezeu lucrarea, El are întotdeauna nevoie ca o parte dintre oameni să lucreze împreună cu El. Faptul că acești oameni cooperează cu lucrarea lui Dumnezeu sau la răspândirea Evangheliei este predestinat de El. Așadar, are Dumnezeu o însărcinare predestinată pentru fiecare persoană? Fiecare are o misiune și o răspundere, fiecare are o însărcinare. Când Dumnezeu îți încredințează o însărcinare, aceasta devine răspunderea ta. Va trebui să îți asumi această răspundere, este datoria ta. Ce este datoria? Este misiunea pe care Dumnezeu ți-a încredințat-o. Ce este o misiune? (Însărcinarea dată de Dumnezeu este misiunea omului. Viața omului trebuie trăită pentru îndeplinirea însărcinării date de Dumnezeu. Această însărcinare este singurul lucru pe care să-l poarte în inimă și nu ar trebui să trăiască pentru nimic altceva.) Însărcinarea dată de Dumnezeu este misiunea omului; aceasta este înțelegerea corectă. Cei care cred în Dumnezeu au fost puși pe pământ ca să îndeplinească însărcinarea dată de Dumnezeu. Dacă tot ce urmărești în această viață este să urci pe scara socială, să aduni avuții, să duci un trai bun, să te bucuri de apropierea familiei și să te desfeți cu faimă, câștiguri și statut – dacă dobândești statut social, familia ta devine cunoscută și toți membrii săi sunt în siguranță – dar nu iei în seamă misiunea pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu; mai are vreo valoare viața pe care o duci acum? Cum Îi vei răspunde lui Dumnezeu după moarte? Nu vei fi capabil și asta este cea mai mare răzvrătire; este cel mai mare păcat! Care dintre voi își face acum datoria în casa lui Dumnezeu din întâmplare? Indiferent din ce mediu ați venit pentru a vă realiza datoria, nimic nu e întâmplător. Această datorie nu poate fi realizată doar prin găsirea câtorva credincioși la întâmplare; este ceva predestinat de Dumnezeu înaintea timpurilor. Ce înseamnă când ceva este predestinat? Ce înseamnă exact? Înseamnă că, în întregul Său plan de gestionare, Dumnezeu a plănuit acum mult timp de câte ori vei viețui pe pământ, din ce neam și din ce familie te vei naște în zilele de pe urmă, care va fi situația acestei familii, dacă vei fi femeie sau bărbat, care vor fi punctele tale forte, câtă școală vei avea, cât de bine te vei putea exprima, ce calibru vei avea și cum vei arăta. El a plănuit vârsta la care vei veni în casa lui Dumnezeu și vei începe să îți faci datoria și ce datorie vei realiza și când. Dumnezeu a predestinat fiecare pas al tău de la început. Încă înainte de a te fi născut și de a fi venit pe pământ în ultimele tale vieți, Dumnezeu rânduise deja ce datorie vei avea de realizat în această etapă finală a lucrării. Nu e deloc o glumă! Dacă acum poți asculta aici o predică e pentru că așa a hotărât dinainte Dumnezeu. Nu trebuie să tratezi aceste lucruri cu ușurință! În plus, înălțimea, înfățișarea, ochii pe care îi ai, silueta, starea sănătății tale, experiențele dobândite în viață și îndatoririle pe care ești în stare să ți le asumi la o anumită vârstă, cât și calibrul și abilitățile pe care le ai – acestea au fost prestabilite de Dumnezeu pentru tine cu mult timp înainte și, cu siguranță, nu sunt rânduite acum. Dumnezeu le-a prestabilit de multă vreme pentru tine, ceea ce înseamnă că El are intenția să te folosească. El te va fi pregătit încă înainte de a-ți fi încredințat această însărcinare și misiune. Prin urmare, este acceptabil să fugi de asta? Este acceptabil să nu o faci cu toată inima? Ambele sunt inacceptabile; ar însemna să-L dezamăgești pe Dumnezeu! Cei care își abandonează datoria comit cel mai grav tip de răzvrătire. Este o faptă mârșavă. Dumnezeu a muncit cu grijă și seriozitate, prestabilind din vremuri străvechi ca tu să ajungi astăzi și să ți se dea această misiune. Atunci, această misiune nu e răspunderea ta? Nu este ea ceea ce dă valoare acestei vieți pe care o trăiești? Dacă nu-ți îndeplinești misiunea încredințată de Dumnezeu, pierzi valoarea și semnificația vieții; este ca și cum ai fi trăit în van. Dumnezeu ți-a rânduit condițiile, mediul și contextul potrivit. Ți-a conferit acest calibru și această abilitate, te-a pregătit să trăiești până la această vârstă și să dobândești toate calificările de care vei avea nevoie pentru a-ți realiza această datorie a ta. A rânduit toate acestea pentru tine, dar tu nu-ți împlinești cu sârguință datoria. Nu poți rezista ispitei și alegi să te fofilezi, încercând mereu să duci o viață bună și să urmărești lucruri lumești. Iei harul și abilitatea pe care ți le-a dat Dumnezeu și îl slujești cu ele pe Satana, trăind pentru Satana. Cum crezi că se simte Dumnezeu atunci? Când speranțele pe care Și le-a pus în tine sunt înșelate în acest fel, nu te-ar disprețui atunci? Nu te-ar detesta? Ar dezlănțui asupra ta o mare mânie. Și atunci putem considera această chestiune încheiată? Ar putea fi atât de simplu pe cât îți închipui? Crezi că, dacă nu-ți îndeplinești misiunea în această viață, totul se sfârșește când mori? Nu se termină cu asta; sufletul tău va fi atunci în pericol. Nu ți-ai făcut datoria, nu ai acceptat însărcinarea dată de Dumnezeu și te-ai ascuns din fața Lui. Lucrurile au ajuns înfricoșătoare. Încotro poți fugi? Poți scăpa din mâinile lui Dumnezeu? Cum delimitează El acest tip de persoană? (Aceștia sunt oameni care L-au trădat.) Cum îi definește Dumnezeu pe cei care L-au trădat? Cum îi delimitează Dumnezeu pe cei care au fugit din fața scaunului Său de judecată? Aceștia sunt oameni care vor suferi pierzania și vor fi distruși. Nu vei mai avea parte de altă viață sau de altă renaștere, iar Dumnezeu nu-ți mai poate acorda nicio altă însărcinare. Nu mai există nicio misiune pentru tine și nu mai ai șanse să primești mântuirea. Asta e o mare nenorocire! Dumnezeu va spune: „Această persoană s-a ascuns din fața ochilor Mei o dată, fugind dinaintea scaunului Meu de judecată și din fața Mea. Nu și-a dus la bun sfârșit misiunea sau nu și-a îndeplinit însărcinarea. Viața sa se sfârșește aici. S-a terminat, a ajuns la final.” Ce tragedie este aceasta! Ca să vă puteți face datoria astăzi în casa lui Dumnezeu, fie că este mare sau mică, fie că este de ordin fizic sau mental și fie că e vorba să vă ocupați de probleme externe sau de lucrări interne, nimeni nu își îndeplinește datoria din întâmplare. Cum ar putea fi ea alegerea ta? Totul este condus de Dumnezeu. Te-ai mișcat astfel, ai acest simț al misiunii și răspunderii și poți face această datorie numai pentru că Dumnezeu ți-a dat o însărcinare. Sunt atâția printre non-credincioși cu înfățișare frumoasă, cunoștințe sau talent, dar oare îi favorizează Dumnezeu? Nu, nu o face. Dumnezeu nu i-a ales pe ei și nu vă favorizează decât pe voi. Vă cere tuturor să jucați tot felul de roluri, să îndepliniți tot felul de îndatoriri și să vă asumați diferite feluri de responsabilități în lucrarea Sa de gestionare. Când planul de gestionare al lui Dumnezeu ajunge, în cele din urmă, la sfârșit și este realizat, ce glorie și ce privilegiu vor fi acestea! Așadar, când oamenii suferă câteva greutăți în timp ce își fac azi datoria; când trebuie să renunțe la unele lucruri, să se sacrifice și să plătească un anumit preț; când își pierd statutul, faima și câștigurile în lume; și când toate aceste lucruri se duc, pare că Dumnezeu le-a luat de la ei, dar au câștigat ceva mai de preț și mai valoros. Ce au dobândit oamenii de la Dumnezeu? Au dobândit adevărul și viața, făcându-și datoria. Numai după ce ți-ai îndeplinit datoria, ți-ai dus la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu, îți trăiești întreaga viață pentru misiunea și însărcinarea date de Dumnezeu, ai o mărturie frumoasă și duci o viață care are valoare – numai atunci ești o persoană adevărată! Și de ce spun că ești o persoană adevărată? Pentru că Dumnezeu te-a ales și te-a determinat să-ți faci datoria ca ființă creată, aflată sub gestionarea Lui. Aceasta este cea mai mare valoare și cea mai mare semnificație a vieții tale.

Dumnezeu nu cere mult de la oameni. Când Dumnezeu îți dă o însărcinare și o răspundere, dacă spui că nu ai destulă credință și că acesta este efortul maxim pe care îl poți depune, că asta e tot ce poți oferi și că acestea sunt lucrurile pe care ți le poți asuma, atunci Dumnezeu nu te va forța. Nu e ca și cum El ți-ar cere să contribui sută la sută și tu să oferi numai nouăzeci și cinci, iar El să fie nemulțumit, să nu te lase în pace, să te miște și să te îndemne mereu ca să poți atinge acel nivel de sută la sută pe care îl cere. Dumnezeu nu va face asta. În schimb, te va face să te străduiești necontenit, pas cu pas, conform staturii, energiei tale și faptelor de care ești capabil. Dumnezeu este echitabil și rezonabil în lucrarea Sa. El nu forțează oamenii. El te lasă să te simți confortabil și în largul tău, Te lasă să simți că te poate înțelege și că e atent la tine în tot ceea ce face. Oamenii trebuie să fie conștienți de efortul lui Dumnezeu de a fi bine intenționat, cât și de mila, bunătatea iubitoare și îngăduința Lui față de umanitate. Ce ar trebui să facă oamenii atunci și cum ar trebui să coopereze? Felul în care ar trebui să coopereze este acesta: „Trebuie să mă străduiesc să satisfac intențiile lui Dumnezeu. El vrea de la mine sută la sută; nu îi voi da treizeci dacă sunt în stare să îi ofer șaizeci. Îi voi dedica toată puterea mea. Nu voi fi șiret, nu voi merge pe scurtături și nu mă voi gândi că mă pot baza pe noroc.” Va fi suficient. Dumnezeu privește în inima omului. El nu are cerințe egale față de toți oamenii; nu înseamnă că trebuie să-ți abandonezi copiii și familia sau să renunți la slujbă pentru că altcineva a făcut-o. Dumnezeu nu are o abordare universală. El îți cere în funcție de statura ta și de cât poți realiza. Așadar, nu e nevoie ca tu să îți faci griji sau să te simți presat. Doar roagă-te lui Dumnezeu în funcție de ceea ce ești în stare să realizezi. Oricare ar fi greutățile sau constrângerile, nu fugi de ele. Nu le lăsa să te afecteze. Aceasta este calea corectă. Dacă te lași afectat de ele, te vei tot gândi: „Nu am făcut prea bine. Dumnezeu e nemulțumit de mine, nu-i așa? Trebuie să am mare grijă. Nu pot să mă forțez prea mult, trebuie să mai și respir.” E greșit; este o înțelegere greșită față de Dumnezeu. Fiecare pas din acest tip de experiență îi face pe oameni să simtă tot mai mult că au o credință prea măruntă, până când ajung în punctul în care pot chiar să se îndoiască de Dumnezeu, pe baza propriilor noțiuni și închipuiri, exact cum spune sintagma „evaluarea nobilului după standardele ignobilului”. Ei cred în Dumnezeu, dar se tem să depindă de El, cred în suveranitatea lui Dumnezeu, dar se tem să Îi încredințeze totul. Oamenii spun adesea: „Dumnezeu deține suveranitatea peste toate lucrurile” și „toate lucrurile sunt în mâinile lui Dumnezeu”, dar când se confruntă cu o situație, se gândesc: „Chiar poate Dumnezeu să dețină suveranitatea asupra acestui lucru? Chiar ne putem baza pe El? Ar fi mai bine să mă bazez pe alți oameni și, dacă nu merge așa, voi găsi singur o soluție.” Apoi își dau seama cât de imaturi, ridicoli și mărunți de statură sunt. Se întorc din nou, dorind să depindă de Dumnezeu, dar constată că tot nu există o cale. În adâncul lor, însă, știu că Dumnezeu este credincios și că te poți baza pe El; doar că ei au o credință atât de mică și sunt mereu atât de sceptici. Cum rezolvi această problemă? Trebuie să te bazezi pe propria experiență și pe urmărirea și înțelegerea adevărului – numai atunci vei putea da naștere adevăratei credințe. Cu cât experimentezi și depinzi mai mult de Dumnezeu, cu atât mai mult vei simți că te poți baza pe El. Pe măsură ce vei experimenta mai multe lucruri, văzând cum Dumnezeu te ocrotește iar și iar, cum te ajută să depășești greutățile și să eviți pericolele, vei ajunge fără să-ți dai seama să ai credință autentică și să te bazezi pe Dumnezeu. Vei simți că Dumnezeu este de încredere și că te poți baza pe El. Trebuie mai întâi să ai această credință în inimă.

Fiecare persoană are un destin propriu, iar acesta este predestinat de Dumnezeu; nimeni nu poate controla destinul altcuiva. Trebuie să încetezi să îți faci griji pentru familia ta și să înveți să renunți și să abandonezi totul. Cum faci asta? O cale este să te rogi lui Dumnezeu. Trebuie, de asemenea, să meditezi la modul în care rudele tale care nu cred în Dumnezeu urmăresc lucruri lumești, bogăție și confort material. Acești oameni aparțin Satanei și sunt alt fel de persoane decât tine. Tu vei trăi o viață plină de suferință dacă nu-ți faci datoria și trăiești printre ei. Cum tu vezi lucrurile altfel decât ei, nu vă veți înțelege bine, iar tu, în schimb, te vei chinui. Nu vei avea decât durere și niciun pic de fericire. Oare afecțiunea îți poate aduce pace și bucurie? Dacă te îngrijești de trup, nu vei avea parte decât de suferință, deșertăciune și regrete pe viață. Este un lucru pe care trebuie să-l înțelegi bine. Astfel, dorul de familie este unilateral; înseamnă să fii sentimental în mod inutil! Tu mergi pe o altă cale decât familia ta. Perspectiva ta asupra vieții, viziunea ta asupra lumii, calea vieții tale și obiectivele a ceea ce urmărești sunt toate diferite. Nu ești acum cu familia ta, însă pentru că sunt rude de sânge, vei simți mereu că îți sunt apropiate și că formați o singură familie. Totuși, atunci când chiar locuiți împreună, după doar câteva zile în care ai de-a face cu ele, vei fi complet enervat. Ele sunt pline de minciună; ceea ce spun sunt numai vorbe dulci, falsitate și înșelăciune. Felul lor de a se purta și de a trata lumea se bazează numai pe filozofii și maxime de viață satanice. Gândurile și opiniile lor sunt toate greșite și absurde și este pur și simplu insuportabil să le auzi. Apoi îți vei spune: „Mă gândeam tot timpul la aceste rude și mă temeam necontenit că nu o duceau bine. Dar conviețuirea cu acești oameni acum este cu adevărat insuportabilă!” Vei simți repulsie față de ei. Încă nu ți-ai dat seama ce fel de oameni sunt, așa că vei continua să crezi că legăturile de familie sunt mai importante și mai reale decât orice altceva. Încă te simți constrâns de afecțiune. Încearcă să renunți cum poți la acele lucruri legate de afecțiune. Dacă nu poți, atunci pune datoria ta înainte de toate. Însărcinarea dată de Dumnezeu și misiunea ta sunt cele mai importante. Îndeplinirea datoriei tale mai întâi este mai presus de orice altceva și nu te preocupa acum de acele lucruri legate de rudele tale trupești. Când îți îndeplinești însărcinarea și datoria, adevărul îți devine tot mai limpede, relația ta cu Dumnezeu va deveni tot mai normală, supunerea din inima ta față de Dumnezeu va crește tot mai mult și inima ta va deveni tot mai temătoare de Dumnezeu, în mod vădit, iar atunci starea din tine se va schimba. Odată ce ți se va schimba starea, opiniile și afecțiunile tale lumești se vor estompa, nu vei mai căuta aceste lucruri, iar inima ta va vrea numai să caute cum să-L iubească pe Dumnezeu, cum să-L mulțumească, cum să trăiască astfel încât să Îi facă plăcere și cum să trăiască cu adevărul. Odată ce inima ta va năzui la asta, lucrurile care țin de afecțiuni trupești se vor estompa treptat și nu vor mai putea să te înrobească sau să pună stăpânire pe tine.

Unii spun: „Nu sunt constrâns de afecțiunea față de familia mea atunci când îmi îndeplinesc îndatoririle, dar ori de câte ori am un moment liber, începe să-mi fie dor de ea.” Ei bine, care sunt consecințele dorului de familie? Dacă te poate face să devii negativ și să nu fii dispus să-ți realizezi îndatoririle, atunci trebuie să cauți adevărul pentru a găsi o soluție. După ce ai rezolvat problema, nu-ți va mai fi mereu dor de familia ta când vei avea din nou un moment liber și nu vor mai exista consecințe. Așadar, indiferent ce probleme apar, trebuie să cauți mereu adevărul pentru a le rezolva; acesta este cel mai important lucru. Nu dorul de familie este îngrijorător; esențialul este că trebuie să te gândești care vor fi consecințele dorului constant de casă și cum ar trebui rezolvată această problemă. Ar trebui să cugeți: „Cum am ajuns în această stare? De ce mi-e mereu dor de familia mea? Ce aspecte ale adevărului nu-mi sunt clare? În ce adevăruri ar trebui să pătrund?” Practică astfel și vei reuși repede să pătrunzi în adevăr. Trebuie întotdeauna să contempli în minte adevărul; cu cât o faci mai mult, cu atât vei înțelege mai limpede adevărul și vei avea mai multe căi de practică în minte. Aceasta va duce la adevărata înțelegere a adevărului, nu doar la o cunoaștere superficială a acestuia. În acest punct, vei dori să găsești oameni cu care să ai părtășie. Care este scopul părtășiei? Este acela de a găsi confirmare, de a înțelege mai clar adevărul, fără nicio abatere. În acest fel nu vei avea nicio dificultate, iar mintea ta va fi eliberată și degajată, nu va mai fi supusă niciunei constrângeri. Nu-ți va mai fi mereu dor de familia ta și vei fi capabil să te eliberezi de încurcăturile lumești. Starea ta va deveni tot mai normală. Toți trebuie să învățați să contemplați adevărul. Cum faceți asta? De exemplu, să spunem că azi ai făcut ceva ce crezi că nu e prea bine și pare să contravină principiilor tale, însă nu știi unde este problema. Atunci este momentul să te rogi lui Dumnezeu și să cauți adevărul, gândindu-te: „De care adevăr este legată această problemă? De care principii este legată?” Ar trebui să găsești pe cineva cu care să ai părtășie despre adevăr, să privești în urmă și să reflectezi. Când vei descoperi în sfârșit sursa problemei și o vei rezolva prin căutarea adevărului, credința ta în Dumnezeu va crește și vei simți că ai înaintat mai mult în direcția adevărului. Vei putea să vezi dincolo de unele lucruri și să înțelegi unele cuvinte spirituale; sau vei putea să înțelegi ce semnifică și ce înseamnă, de fapt, o doctrină sau un slogan repetat frecvent. Aceasta înseamnă să înțelegi o parte din adevăr și să știi cum să îl pui în practică. Apoi vei merge mai departe și vei avea părtășie cu alții despre acest slogan până când este înțeles clar, făcând din el o cale de practică. Nu este acesta un lucru bun? Este o altă cale de a merge înainte. Uneori vei observa pe cineva într-o anumită stare și s-ar putea să contempli: „De ce este această persoană într-o astfel de stare? Cum a ajuns în această stare? De ce eu nu am acest tip de stare? Ceea ce a spus reprezintă o anumită stare și o anumită mentalitate. Cum a apărut această mentalitate a sa? De unde a apărut problema? De care aspect al adevărului este ea legată? Nu ar trebui să caut și eu adevărul?” Prin părtășie și căutare, vei găsi problema și îți vei da seama că starea sa este ceva ce ai și tu. Ai comparat situația ei cu a ta, nu-i așa? Nu a meritat să faci acest efort? (Ba da.) După ce descoperi problema, vei găsi pe cineva cu care să ai părtășie. Când vei găsi în cele din urmă răspunsul și îți vei da seama care este problema, aceasta va fi rezolvată. Este ușor să rezolvi o problemă când poți să o descoperi. Dacă nu o poți descoperi, problema nu poate fi rezolvată niciodată. Uneori, când mintea ți s-a liniștit, poate fi cel mai bun moment pentru contemplarea adevărului și a cuvintelor lui Dumnezeu. Sub nicio formă, nu rata această ocazie, cultivând legăturile emoționale, gândindu-te constant la reunificarea cu familia; este un lucru supărător. Dacă ești mereu preocupat de familie și profiți de orice ocazie care se ivește pentru a relua legătura emoțională cu ea, mintea ta va fi mereu plină de astfel de încurcături emoționale; nu vei reuși să te desprinzi de aceste atașamente și nu vei putea să renunți. Ar trebui să te rogi mai mult, să citești mai mult din cuvintele lui Dumnezeu și să ai deseori părtășie cu frații și surorile. Când vei înțelege adevărul, cel puțin nu vei mai fi constrâns de familie, de trup sau de afecțiune. Va fi ușor să renunți la aceste lucruri; aceasta este calea de urmat. De fapt, experiențele multor oameni arată astfel. Rezolvarea problemelor emoționale necesită o perioadă de experiență; după ce înțelegi adevărul, problemele devin ușor de rezolvat.

Fragmentul 83

Pentru toți cei care cred în Dumnezeu de mai mulți ani, chiar dacă au pus o temelie, există o problemă reală care trebuie rezolvată. Cei mai mulți oameni au o oarecare înțelegere a tuturor aspectelor adevărului și pot vorbi și propovădui cuvintele și doctrinele corecte, dar nu au experimentat corectitudinea acestor cuvinte în viața lor reală. Ei nu au experimentat cu adevărat semnificația reală și latura practică a adevărurilor cuprinse în acele cuvinte. Pentru a intra în adevărul-realitate, ai nevoie de un mediu adecvat, de oamenii potriviți alături de tine și de oamenii, evenimentele și lucrurile corespunzătoare care să-ți permită să crești în viață. În acest fel, atât aceste adevăruri, cât și aceste doctrine pe care le înțelegi vor fi confirmate și te vor face să câștigi experiență. Dacă o sămânță vie este aruncată într-un sol fertil, dar îi lipsesc razele soarelui și umezeala apei de ploaie, nu se va ofili oare mugurul care crește din ea? (Ba da.) Prin urmare, atunci când ai auzit multe predici, multe adevăruri și multe dintre cuvintele lui Dumnezeu și ai constatat deja că această cale este cea corectă și calea cea dreaptă în viață, de ce ai nevoie în acel moment? Trebuie să Îi ceri lui Dumnezeu să îți rânduiască un mediu potrivit, care să fie edificator și util pentru viața ta și care să te facă să crești în viață. Este posibil ca acest mediu să nu fie foarte confortabil – trupul trebuie să îndure greutăți și tu trebuie să renunți și să te detașezi de multe lucruri. Cu toții ați experimentat asta până acum. De exemplu, să spunem că ai fost persecutat și nu ai putut să te întorci acasă, să îți vezi copiii sau soțul/soția ori să iei legătura cu ei, să te întâlnești cu rudele sau cu prietenii sau să primești vești de la ei. În toiul nopții, ai începe să te gândești la cei de acasă: „Ce face tatăl meu? Este bătrân și nu am nicio cale să îl onorez. Mama mea are o sănătate precară și nu știu cum se simte acum.” Nu e așa că te-ai gândi mereu la aceste lucruri? Dacă inima ta este mereu constrânsă de astfel de lucruri, ce consecințe va avea asta asupra îndeplinirii datoriei tale? Este benefic pentru progresul vieții tale să nu te implici sau să nu te preocupi atât de mult de chestiuni lumești, trupești. Gândurile și îngrijorările tale nu vor avea niciun rost; aceste chestiuni sunt toate în mâinile lui Dumnezeu, iar tu nu poți schimba soarta membrilor familiei tale. Trebuie să înțelegi că principala ta prioritate în calitate de credincios în Dumnezeu este să fii atent la intențiile Lui, să îți faci datoria, să dobândești credință adevărată, să pătrunzi în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu, să crești în viață și să dobândești adevărul. Asta contează cel mai mult. La suprafață, se pare că oamenii se leapădă în mod activ de lume și de familiile lor, dar ce se întâmplă, de fapt? (Dumnezeu este Cel care deține suveranitate asupra acestor lucruri și le orchestrează.) Dumnezeu le orchestrează. El este Cel care te împiedică să îți vezi familia. Ca să mă exprim mai potrivit, Dumnezeu te privează de ea. Nu sunt acestea cele mai practice cuvinte? (Ba da, sunt.) Oamenii spun întotdeauna că Dumnezeu deține suveranitate asupra lucrurilor și le rânduiește, deci cum deține El suveranitate asupra acestei chestiuni? Te scoate din casa ta, astfel ca familia ta să nu se transforme într-o povară care te îngreunează. Așadar, unde te duce El? Te duce într-un mediu în care nu există încurcături trupești, unde nu îi poți vedea pe cei dragi. Când îți faci griji pentru ei și vrei să faci ceva pentru ei, nu poți, iar când vrei să le oferi pietatea ta filială, nu poți. Ei nu te mai pot încurca. Dumnezeu te-a îndepărtat de ei și te-a lipsit de toate aceste încurcături, altfel ai continua să le fi devotat, să le prestezi servicii și să muncești ca un sclav pentru ei. Este un lucru bun sau rău faptul că Dumnezeu te-a îndepărtat de toate aceste încurcături externe? (Un lucru bun.) Este un lucru bun și nu este nevoie să regreți asta. Din moment ce este un lucru bun, ce ar trebui să facă oamenii? Oamenii ar trebui să Îi mulțumească lui Dumnezeu, spunând: „Dumnezeu mă iubește atât de mult!” Robia afecțiunii nu poate fi depășită de unul singur, deoarece inimile oamenilor sunt toate constrânse de afecțiune. Cu toții își doresc să fie uniți cu familia lor, ca toată familia lor să fie împreună, ca toți să fie în siguranță, sănătoși, fericiți și să petreacă fiecare zi astfel, fără să se despartă vreodată. Dar există și un dezavantaj. Le vei dedica toată energia și eforturile vieții tale, tinerețea ta, anii tăi cei mai frumoși și toate părțile cele mai bune ale vieții tale; îți vei dărui întreaga viață trupului, familiei, celor dragi, slujbei, faimei, câștigului și tuturor tipurilor de relații complicate și, în consecință, te vei distruge complet. Așadar, cum îl iubește Dumnezeu pe om? Dumnezeu spune: „Nu te distruge în această mocirlă. Dacă îți prinzi ambele picioare, nu te vei mai putea elibera, indiferent cât de tare te epuizezi. Nu ai statură sau curaj, ca să nu mai vorbim de credință. Eu Însumi te voi scoate de acolo.” Asta face Dumnezeu și nu stă la discuții cu tine. De ce nu cere Dumnezeu părerea oamenilor? Unii spun: „Dumnezeu este Creatorul, El face orice vrea. Oamenii sunt ca furnicile și insectele, ei nu sunt nimic în ochii lui Dumnezeu.” Așa stau lucrurile, dar oare așa îi tratează Dumnezeu pe oameni? Nu, nu așa. Dumnezeu exprimă atât de multe adevăruri și le dăruiește omului, permițându-le oamenilor să fie curățiți de corupția lor și să dobândească o viață nouă de la El. Dragostea lui Dumnezeu pentru om este atât de mare! Toate acestea sunt lucruri pe care oamenii le pot vedea. Dumnezeu are intenții pentru tine, scopul Lui, când te aduce aici, este de a te face să pornești pe calea corectă în viață, să trăiești o viață plină de sens, o cale pe care tu nu ai putea să o alegi de unul singur. Dorința subiectivă a oamenilor este să își petreacă viața în siguranță și, chiar dacă nu fac avere, cel puțin vor să fie uniți cu familia lor pentru totdeauna și să se bucure de acest tip de fericire familială. Ei nu înțeleg cum să fie atenți la intențiile lui Dumnezeu și nici nu înțeleg cum să se gândească la destinațiile lor viitoare sau la intenția lui Dumnezeu de a mântui omenirea. Dar Dumnezeu nu le reproșează lipsa lor de înțelegere și nu are nevoie să le spună prea multe, pentru că ei nu înțeleg, statura lor este prea mică și orice discuție nu ar face decât să ajungă într-un impas. De ce ar ajunge într-un impas? Pentru că planul de gestionare a lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii nu este ceva ce oamenii pot înțelege dacă li se explică într-o propoziție sau două. Din moment ce așa stau lucrurile, Dumnezeu ia decizii și acționează direct, până va veni ziua când oamenii vor înțelege în cele din urmă.

Atunci când Dumnezeu îi scoate pe unii dintre aleșii Săi din mediul nociv al Chinei continentale, aceasta este bunăvoința Sa, așa cum toată lumea poate vedea acum. În această privință, oamenii trebuie să-și manifeste adesea recunoștința și să Îi mulțumească lui Dumnezeu pentru că le-a arătat bunătate. Tu provii din acel mediu familial, te-ai desprins de toate relațiile interpersonale complicate ale trupului și te-ai eliberat de toate încurcăturile lumești și trupești. Dumnezeu te-a scos dintr-o urzeală complexă și te-a adus în prezența Sa și în casa Sa. Dumnezeu spune: „Aici este liniște, acest loc este foarte bun și este potrivit pentru creșterea ta. Aici se află cuvintele și îndrumările lui Dumnezeu și aici domnește adevărul. Intenția lui Dumnezeu de a mântui omenirea se află aici, iar lucrarea de mântuire este centrată aici. Așadar, crești aici până când inima ta va fi mulțumită.” Dumnezeu te aduce în acest tip de mediu, un mediu care, poate, nu cuprinde mângâierea celor dragi, în care copiii tăi nu sunt prin preajmă pentru a avea grijă de tine când te îmbolnăvești și unde nu ai pe nimeni în care să ai încredere. Atunci când ești singur și te gândești la suferințele și la dificultățile trupului tău și la tot ceea ce vei avea de înfruntat în viitor, în acele momente, te vei simți singur. De ce te vei simți singur? Un motiv obiectiv este că oamenii au o statură prea mică. Care este motivul subiectiv? (Oamenii nu renunță complet la cei dragi trupește.) Așa este, oamenii sunt incapabili să renunțe la ei. Oamenii care trăiesc în trup se bucură de diferitele relații și legături de familie trupești. Ei cred că oamenii nu pot trăi fără cei dragi lor. De ce nu te gândești la modul în care ai intrat în lumea omului? Ai venit singur, fără relații cu ceilalți la început. Dumnezeu îi aduce pe oameni aici, unul câte unul; când ai venit, erai, de fapt, singur. Nu te-ai simțit singur în acel moment, așa că de ce te simți singur acum, când Dumnezeu te aduce aici? Crezi că îți lipsește un partener în care să te poți încrede, fie că este vorba despre copiii tăi, părinții tăi sau cealaltă jumătate a ta – soțul sau soția ta – și astfel, te simți singur. Atunci, de ce când te simți singur nu te gândești la Dumnezeu? Nu este Dumnezeu un tovarăș al omului? (Ba da, este.) Când simți cea mai mare suferință și tristețe, cine te poate mângâia cu adevărat? Cine îți poate rezolva cu adevărat dificultățile? (Dumnezeu poate.) Numai Dumnezeu poate rezolva cu adevărat dificultățile oamenilor. Dacă tu ești bolnav, iar copiii tăi sunt lângă tine, oferindu-ți băuturi și servindu-te, te vei simți destul de fericit, dar, cu timpul, copiii tăi se vor sătura și nimeni nu va mai fi dispus să te servească. În astfel de momente te vei simți cu adevărat singur! Așadar, acum, când te gândești că nu ai un partener, este adevărat? De fapt, nu este, deoarece Dumnezeu îți ține mereu companie! Dumnezeu nu îi părăsește pe oameni; El este cineva pe care se pot baza oricând și unde își pot găsi mereu adăpost, precum și singurul lor confident. Așadar, indiferent de dificultățile și suferințele care se abat asupra ta, indiferent cu ce nemulțumiri sau probleme de negativitate și slăbiciune te confrunți, dacă vii în fața lui Dumnezeu și te rogi imediat, cuvintele Lui îți vor oferi mângâiere și îți vor rezolva dificultățile și toate problemele tale diferite. Într-un astfel de mediu, singurătatea ta va deveni condiția de bază pentru a avea experiența cuvintelor lui Dumnezeu și a obține adevărul. Pe măsură ce ai această experiență, vei ajunge treptat să gândești: „Încă trăiesc o viață bună după ce mi-am părăsit părinții, o viață împlinită după ce mi-am părăsit soțul și o viață liniștită și plină de bucurie după ce mi-am părăsit copiii. Nu mai sunt goală. Nu mă voi mai baza pe oameni, în schimb mă voi baza pe Dumnezeu. El îmi va asigura totul și mă va ajuta mereu. Deși nu Îl pot atinge sau vedea, știu că El este alături de mine în orice moment și în orice loc. Atât timp cât mă voi ruga Lui, atât timp cât voi apela la El, El mă va mișca, mă va face să înțeleg intențiile Lui și să văd calea corespunzătoare.” În acel moment, El va deveni cu adevărat Dumnezeul tău, iar toate problemele tale vor fi rezolvate.

Fragmentul 84

Taiwanul este o țară democrată cu o societate stabilă în care oamenii duc o viață prosperă. Ordinea publică, calitatea vieții, valorile culturale și multe alte lucruri sunt toate mult mai bune decât în China continentală. Oamenii duc o viață foarte confortabilă. Deși a trăi confortabil este un lucru bun, mulți oameni care cred în Dumnezeu și trăiesc în confort nu sunt dispuși să Îl urmeze, cu atât mai puțin să sufere sau să plătească un preț pentru aceasta. Este foarte greu să renunțe la tot ceea ce au și să se sacrifice pentru Dumnezeu. Oare nu aceasta este realitatea? Când oamenii trăiesc confortabil, se gândesc mereu la mâncare, băutură și distracții, la cum să-și bucure trupul și să se bucure de viață. Acest lucru are cu siguranță un anumit efect asupra oamenilor care cred în Dumnezeu și urmăresc adevărul. De aceea, mulți din acest mediu social confortabil vor să își îndeplinească îndatoririle, dar se zbat pentru a face asta. Ei nu sunt dispuși să îndure nici cea mai mică suferință și nu lucrează eficient când își îndeplinesc îndatoririle sau fac alte tipuri de lucrare pentru biserică. Câteodată progresul lucrării lor este afectat, iar acest lucru are o oarecare legătură cu mediul lor social. Mă simt mișcat să văd că, de fiecare dată când ne adunăm, voi puteți să stați aici și să ascultați predicile de la început până la sfârșit. Unii oameni din China continentală pot crede în Dumnezeu pentru că sunt sufocați de mediul în care se află, prigoniți, discriminați de societate și îndură persecuții crunte, în timp ce alții cred în Dumnezeu doar pentru că ei caută corectitudine și dreptate, sau sprijin spiritual și ceva pe care se pot baza. Pentru unii oameni, entuziasmul, credința și loialitatea lor au luat naștere sub persecuția brutală a marelui balaur roșu. Pe unii, nevoia i-a forțat să fugă peste hotare, fiindcă a crede în Dumnezeu în China continentală este foarte dificil și mulți oameni au fost urmăriți și prinși – nu au unde să se ascundă. Acestea sunt motivele pentru care fug în străinătate. În comparație cu mediul dur și opresiv de trai din China continentală, oamenilor din Taiwan le este foarte ușor. Cu o viață atât de confortabilă, cei care cred în Dumnezeu nu sunt dispuși să sufere sau să plătească prețul, iar atunci când se confruntă cu vreo persecuție sau cu vreun necaz, nu mai sunt dispuși să-și îndeplinească îndatoririle. Când viața este confortabilă, oamenii doar se bucură să mănânce, să bea și să se distreze. Lucrurile care îi preocupă mereu sunt acestea: „Ce aș putea mânca? Unde să călătoresc? În ce țări nu am fost încă? O viață de om durează doar câteva decenii. Dacă nu vizitez țările din toată lumea pentru a-mi lărgi orizontul, nu trăiesc degeaba?” Așa devine inima omului nesupusă și nu mai poate fi stăpânită. Mai poate cineva să mănânce și să bea liniștit cuvintele lui Dumnezeu înaintea Lui în felul acesta? Mai poate cineva să asculte cu atenție predicile la adunări? Cu siguranță este greu. Deci, atunci când cineva este încurajat să creadă în Dumnezeu, să urmărească adevărul și să-și facă datoria, se simte nedreptățit și înăbușit și tot simte că trăiește degeaba. Oare acest mediu favorabil nu prezintă o ispită serioasă și un obstacol serios pentru oameni? Ba da. Toți oamenii tânjesc după confortul trupesc, dar pentru cei care cred în Dumnezeu și urmăresc adevărul, confortul nu este neapărat un lucru bun pentru creșterea vieții. Cei mai mulți oameni devin negativi și slabi când suferă puțin și nu au deloc voință; nu este acesta rezultatul unui mediu confortabil? Există tot felul de videoclipuri cu mărturii bazate pe experiențe, care arată frați și surori din China continentală care sunt torturați în închisoare, condamnați și încarcerați. Le-ați văzut cu toții? (Da, le-am văzut.) Și ce părere aveți despre ele după ce le-ați văzut? (Dumnezeule, aș vrea să vorbesc puțin despre cum mă simt eu. După ce i-am văzut pe frații și surorile din China continentală experimentând toată această persecuție prin tortură și văzând cum pot să se roage lui Dumnezeu, să se bizuie pe El și să-și păstreze credința într-un mediu atât de dificil, experimentând pas cu pas, sub conducerea lui Dumnezeu în timp ce rămân hotărâți în mărturia lor și nu-L trădează, simt că ei au mult mai multă credință și o statură mai mare decât noi. Dacă eu aș fi într-un astfel de mediu, nu aș putea neapărat să fiu statornic așa cum sunt ei, ceea ce mă face să simt că statura mea e foarte mică.) Frații și surorile din China continentală pot continua să creadă în Dumnezeu, să participe la adunări și să-și îndeplinească îndatoririle într-un mediu în care ei suferă persecuția crudă din partea marelui balaur roșu. Aceasta este o mărturie, una puternică. Faptul că ei pot rămâne fermi într-un mediu atât de ostil este o mărturie, așa că aceia dintre voi care vă aflați în acest mediu confortabil ar trebui să vă gândiți cum să oferiți un alt fel de mărturie. În primul rând, ar trebui să prețuiești totul în această viață și aceste medii pe care ți le-a oferit Dumnezeu. Ar trebui să vă gândiți și cum veți putea rămâne fermi în mărturia voastră, într-un mediu ca acesta, să nu-L faceți pe Dumnezeu de rușine și să deveniți biruitori. Crezând în Dumnezeu într-o țară democrată, e posibil ca o persoană să nu fie reprimată și să nu fie supusă persecuției prin tortură din partea guvernului, dar va fi persecutată de familie și rude, însă tot trebuie să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu, să dobândească adevărul și să rămână ferm în mărturia sa. Indiferent de mediul în care cineva crede în Dumnezeu, dobândirea adevărului nu este un lucru ușor. Trebuie să suferi și să plătești prețul ca să înțelegi adevărul și să intri în realitate. Ca să fii martor pentru Dumnezeu, trebuie să ajungi să înțelegi adevărul din toate aspectele experienței. Aceasta nu înseamnă doar răspândirea Evangheliei și numele lui Dumnezeu; în principal, se referă la mărturia bazată pe experiența de viață. În orice grup de oameni sau în cadrul ordinii sociale din orice țară, oamenii vor suferi o oarecare discriminare, excludere, sau persecuție dacă trăiesc conform adevărului, se străduie să fie cinstiți și încearcă să se supună lui Dumnezeu. Acest lucru se întâmplă din cauză că nici țările democratice nu se supun lui Dumnezeu. La putere se află partide politice atee, care resping adevărul și-L resping pe Dumnezeu. Crezând în Dumnezeu într-o astfel de țară, chiar dacă nu există persecuții sau necazuri, vor exista cu siguranță unele limitări, cât și supunerea la anumite discriminări, calomnii, critici și condamnări dacă vrei să răspândești Evanghelia și să fii martor pentru Dumnezeu – toate acestea sunt realitatea. Dacă nu poți înțelege aceste lucruri în mod clar, atunci nu ești o persoană care înțelege adevărul. Să-L accepți și să-L urmezi pe Hristos în orice țară vine cu un anumit grad de persecuție și necazuri. Trebuie să acționezi întotdeauna cu prudență, să te rogi și să privești spre Dumnezeu și, de asemenea, trebuie să ai înțelepciune și inteligență. Oricare ar fi țara sau mediul social în care te afli, în toate există un mediu potrivit, pe care Dumnezeu l-a pregătit și rânduit pentru tine. Dacă omul urmărește sau nu adevărul – de asta depinde totul. Un mediu confortabil aduce ispite pentru oameni, în timp ce persecuția prin tortură aduce și ea ispite și încercări. Există, atunci, încercări în mediile confortabile? Există și încercările lui Dumnezeu. Dumnezeu a rânduit acest mediu confortabil pentru tine, iar totul depinde de modul în care tu îl experimentezi – fie vei fi prins cu totul în capcanele Satanei și ispitele lui, fie vei putea să biruiești în toate privințele și să fii martor pentru Dumnezeu, rămânând credincios loialității și datoriei tale. Totul depinde de modul în care trăiești acest lucru și de alegerile pe care le faci. Frații și surorile din China continentală au un mediu puțin mai dur și Dumnezeu le-a dat o povară ceva mai grea și le-a pregătit un mediu un pic mai aspru, dar le-a și dat mai mult. Cu cât mediul este mai dur și încercările pe care le pregătește Dumnezeu mai mari, cu atât mai mult câștigă oamenii aceștia. Într-un mediu confortabil, însă, oamenii se confruntă peste tot și cu ispite și încercări, și Dumnezeu ți-a dat și ție mult. Dacă poți să biruiești ispita de fiecare dată când te confrunți cu ea, atunci nu vei câștiga mai puțin decât frații și surorile tale care experimentează persecuția prin tortură. Și pentru asta e nevoie să urmărești adevărul și să ai statură ca să biruiești. De exemplu, lucruri precum a fi împreună cu familia ta, să mănânci și să bei bine, să te distrezi și să te bucuri, precum și unele tendințe sociale care mângâie trupul și duc la depravare sunt, toate, ispite pentru tine. Atunci când te vei confrunta cu aceste ispite, nu doar că îți vor atrage atenția, dar te vor și tulbura și ademeni. Când urmezi lucrurile și tendințele lumești, atunci este momentul în care apar ispitele Satanei, sau, am putea spune, apar încercările lui Dumnezeu. Va trebui să alegi cum să reacționezi la aceste ispite și încercări, iar acesta este momentul în care Dumnezeu îi încearcă pe oameni și le arată cine sunt. Acesta este momentul în care ceea ce ți-a spus Dumnezeu și adevărurile pe care le-ai înțeles ar trebui să aibă efect. Dacă ești o persoană care urmărește adevărul și ai credință adevărată în inimă, atunci vei putea să biruiești aceste ispite, să rămâi ferm și să fii martor pentru Dumnezeu în încercările pe care El ți le-a pregătit. Dacă, în loc să iubești adevărul, tu iubești lumea și tendințele și îți place să tânjești după confort și după satisfacerea trupului tău, dacă iubești o viață deșartă, atunci vei urmări aceste lucruri lumești. Vei simți admirație pentru aceste lucruri, vei fi atras și stăpânit de ele. Încetul cu încetul, inima ta își va pierde interesul de a crede în Dumnezeu, vei fi scârbit de adevăr și apoi, în mijlocul ispitei, Satana te va răpi. Într-o astfel de încercare, îți vei fi pierdut mărturia. Există mulți oameni care au auzit o mulțime de predici și care își îndeplinesc îndatoririle, dar se simt pustiiți pe dinăuntru. Lor încă le place să urmărească vedete pop și oameni faimoși, să fie la curent cu tendințele, urmărind programe de divertisment la televizor și chiar emisiuni toată noaptea, până în punctul în care devin nocturni. Unii tineri joacă până și jocuri video. În concluzie, nu ezită să plătească orice preț și urmăresc fanatic aceste lucruri la modă. Și de ce fac acest lucru? Pentru că ei nu au dobândit adevărul. Oamenii care nu au dobândit adevărul au un anumit sentiment, și anume că nu pare să fie mare diferență între a crede în Dumnezeu și a nu crede în El. Ei încă își simt sufletele pustiite și cred că viața lor nu are niciun sens. Dacă urmează tendințele, cred că sunt mai împliniți, că viața lor este un pic mai bogată și că sunt puțin mai fericiți în fiecare zi. Dacă ei cred în Dumnezeu și nu urmează tendințele, tot simt că viața e lipsită de sens și deșartă. Acest lucru e din cauză că ei nu iubesc adevărul. Ai putea spune cu încredere și că acești oameni nu înțeleg câtuși de puțin adevărul și nu au adevărul-realitate și că de aceea nu pot trăi fără să urmeze tendințele. Unii oameni nu au urmărit niciodată adevărul și sunt neliniștiți chiar și atunci când își îndeplinesc îndatoririle. Ei nu sunt capabili să rămână fermi când se confruntă cu ispite și, în cele din urmă trebuie să renunțe. Unii oameni sunt destul de entuziaști și hotărâți atunci când încep să-și îndeplinească îndatoririle, dar nu-și mai doresc să le îndeplinească atunci când se confruntă cu ispite, devenind superficiali și lipsiți de devotament. Procedând așa, nu au nicio mărturie. Dacă ei pot renunța la îndatoririle lor de îndată ce se confruntă cu ispite și aleg ceea ce preferă, atunci nu au nicio mărturie. Dacă vine o altă ispită, s-ar putea să-L tăgăduiască pe Dumnezeu, să vrea să urmeze tendințele lumești și să părăsească biserica. Sau, atunci când vine altă ispită, încep să se îndoiască de Dumnezeu și nu sunt siguri dacă El există măcar și ajung chiar să creadă că au evoluat din maimuțe. Acești oameni au fost capturați complet de Satana. Prinși în toate aceste ispite, ei nu se roagă lui Dumnezeu și nu caută adevărul. Se gândesc doar la soarta trupului lor și, drept urmare, nu reușesc să rămână fermi în mărturia lor. Pas cu pas, ei sunt târâți de Satana în iad și în abisul morții. Dumnezeu i-a lăsat Satanei aceste persoane, iar ele nu mai au nicio șansă de mântuire. Spuneți-Mi, nu este importantă urmărirea adevărului? (Ba da, este.) Adevărul este foarte important. Ce funcție poate îndeplini adevărul? Cel puțin, te poate ajuta să vezi dincolo de intrigile Satanei atunci când înfrunți ispita, să știi ce ar trebui să faci și ce nu, și ceea ce ar trebui să alegi. Cel puțin, te va face să știi aceste lucruri. Cel mai important lucru este acela că adevărul îți va permite să rămâi ferm în fața ispitei. Vei putea să fii ferm, tare și de neclintit, respectându-ți datoria pe care ți-a dat-o Dumnezeu, fiind loial acesteia și reușind să-l respingi pe Satana. Vei putea să rămâi ferm în mărturia ta în toiul încercărilor, așa cum a făcut Iov. Asta este ceea ce ar trebui să câștige oamenii cel puțin.

Fragmentul 85

Există principii ale rugăciunilor pe care I le adresați lui Dumnezeu? În ce situații vă rugați lui Dumnezeu? Care este conținutul rugăciunilor voastre? Atunci când suferă, cei mai mulți oameni se roagă astfel: „O, Dumnezeule, sufăr, Te implor să mă ajuți!” Acesta este primul lucru pe care-l spun. Este oare un lucru bun să spuneți întotdeauna că suferiți atunci când vă rugați? (Nu.) De ce nu? Și, dacă nu este bun, atunci de ce continuați să vă rugați în felul acesta? Asta dovedește că nu știți cum să vă rugați sau ce ar trebui să spuneți și să căutați atunci când veniți înaintea lui Dumnezeu. Tot ce știți este să vă rugați lui Dumnezeu atunci când suferiți puțin și sunteți triști, spunând: „O, Dumnezeule, sufăr! Mă simt deplorabil, ajută-mă, Te rog!” Aceasta este rugăciunea cuiva care a început de curând să creadă în Dumnezeu. Este rugăciunea unui prunc. Dacă cineva crede în Dumnezeu de câțiva ani și încă se mai roagă în felul acesta, este o problemă serioasă. Arată că a rămas la stadiul de prunc și nu s-a maturizat. Toți aceia care cred în Dumnezeu însă nu știu cum să-I experimenteze lucrarea sunt oameni care nu au crescut și care nu au intrat încă pe drumul corect al credinței în Dumnezeu. Dacă o persoană este într-adevăr atentă, trebuie să chibzuiască la modul prin care să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu, precum și la felul în care poate mânca și bea din cuvintele Sale și la felul în care le poate experimenta și pune în practică. Oriunde se îndreaptă cuvintele lui Dumnezeu, acolo trebuie să se îndrepte și experiența omului; acesta trebuie să-I urmeze cuvintele în acel loc. Dacă cineva poate pune în practică și poate experimenta cuvintele lui Dumnezeu în acest fel, va întâmpina multe probleme și va căuta în mod natural adevărul de la Dumnezeu, pentru a le rezolva. Dacă se roagă întotdeauna lui Dumnezeu și caută adevărul pentru a-și rezolva problemele în acest fel, va experimenta lucrarea lui Dumnezeu. Rezolvându-și în mod consecvent problemele, dificultățile cu care se confruntă vor deveni din ce în ce mai puține și acea persoană va ajunge treptat să înțeleagă adevărul și să dobândească cunoaștere cu privire la lucrarea lui Dumnezeu. Va ști cum ar trebui să coopereze cu Dumnezeu, dar și cum să se supună lucrării Sale. Asta înseamnă să intri pe drumul corect al credinței în Dumnezeu. Unii oameni care cred în Dumnezeu nu știu cum să-I experimenteze lucrarea. Ei sunt întotdeauna cu mintea în ceață – citesc cuvintele lui Dumnezeu, însă nu meditează la ele; ascultă predici, însă nu au părtășie, iar când li se întâmplă ceva, nu știu să caute adevărul, nu știu cum să priceapă intențiile lui Dumnezeu și ce atitudine să adopte sau cum ar trebui să coopereze. Ei nu înțeleg aceste lucruri. Sunt profani în astfel de chestiuni și sunt lipsiți de înțelegerea spirituală. Indiferent de problemele care se abat asupra lor, nu se roagă niciodată lui Dumnezeu și nu caută adevărul, iar în adâncul inimi lor nu se bizuie cu adevărat pe Dumnezeu și nici nu privesc la El. Ei doar spun: „O, Dumnezeule, sufăr. O, Dumnezeule, sufăr.” Repetă aceste cuvinte până în punctul în care oamenii se satură și sunt dezgustați de ele. Cei mai mulți dintre voi se roagă în felul acesta, nu-i așa? (Așa este.) Îți poți da seama cât de jalnică este starea cuiva după rugăciunile pe care le face. Îl cauți pe Dumnezeu numai atunci când suferi. Când nu suferi sau nu te confrunți cu vreo problemă, nu simți nevoia de Dumnezeu, nici nu vrei să te bizui pe El. Vrei doar să fii propriul stăpân. Oare nu aceasta este condiția în care te afli? (Așa este.) Când experimentează judecata și mustrarea din cuvintele lui Dumnezeu și sunt emondați de acestea, iar apoi reflectează la propriile persoane și încearcă să se cunoască, cum se roagă cei mai mulți? Spun cu toții același lucru: „O, Dumnezeule, sufăr. O, Dumnezeule, sufăr.” Nu te dezgustă aceste cuvinte? (Ba da.) Oamenii sunt atât de ofiliți pe dinăuntru – cât de jalnică este condiția lor! De fiecare dată când se roagă lui Dumnezeu spun aceeași propoziție simplă, fără un singur cuvânt din toată inima. Ei nu caută adevărul și nu vor să-și rezolve problemele. Ce fel de rugăciune este aceasta? Care este de fapt problema atunci când cineva nu poate spune cuvinte sincere când se roagă și nu știe care-i sunt neajunsurile? Când vii înaintea lui Dumnezeu, nu ai nevoie ca El să te lumineze cu privire la un lucru anume? Nu ai nevoie de credință, de putere, sau de Dumnezeu ca sprijin? Ai nevoie chiar mai puțin ca Dumnezeu să te lumineze și să te călăuzească pe drumul care-ți stă înainte? Nu ai nevoie să înțelegi adevărul pentru a rezolva problemele ce există în tine? Nu ai nevoie de disciplinarea și certarea lui Dumnezeu, sau de călăuzirea Lui? Oare singurul lucru de care ai nevoie de la Dumnezeu este să te elibereze de suferința ta? Chiar nu simți în inima ta că ai atât de multe neajunsuri? A nu ști cum să te rogi nu este o problemă minoră; arată că nu știi cum să experimentezi lucrarea lui Dumnezeu, arată că nu ai adus cuvintele lui Dumnezeu în viața reală și că rareori interacționezi în mod autentic cu El în viața ta. Pur și simplu nu ai stabilit cu Dumnezeu felul de relație care ar trebui să existe între Dumnezeu și discipolii Săi sau între obiectele creației și Creatorul lor. Când întâmpini o problemă, ești condus de presupunerile, noțiunile, gândurile, cunoștințele, darurile și talentele tale subiective și de firile tale corupte. Nu ai nicio legătură cu Dumnezeu, așa că, atunci când vii înaintea Lui, deseori nu ai niciodată nimic de zis. Aceasta este starea jalnică a oamenilor care cred în Dumnezeu! Este o stare demnă de plâns! În sufletul lor, oamenii sunt pustii și amorțiți. Nu simt nimic față de chestiunile spirituale din viață și nici nu le înțeleg deloc, iar atunci când vin înaintea lui Dumnezeu, nu au nimic de spus. Indiferent de situația în care te afli, indiferent de necazul pe care îl înfrunți și indiferent de greutățile pe care le întâlnești, dacă rămâi fără cuvinte înaintea lui Dumnezeu, atunci n-ar trebui pusă la îndoială credința ta în El? Nu este aceasta caracterul jalnic al omului?

De ce trebuie oamenii să se roage lui Dumnezeu? Rugăciunea îndreptată spre Dumnezeu este singura cale prin care omul privește la Dumnezeu și se bizuie pe El. Fără rugăciune, aceste lucruri nu sunt posibile; prin rugăciune, poți să te bizui pe Dumnezeu și să privești la El. Este posibil ca acela care crede în Dumnezeu fără a se ruga Lui să ajungă la luminarea și iluminarea Duhului Sfânt? Poate obține lucrarea și călăuzirea lui Dumnezeu? Dacă nu-ți încredințezi greutățile lui Dumnezeu, nu te rogi Lui și nu cauți adevărul, cum le va rezolva El? Cum te va călăuzi El să-L urmezi pe drumul care-ți stă înainte? Cum te va mântui de firea ta coruptă? Se poate spune că, fără rugăciune, credința în Dumnezeu nu este credință adevărată în Dumnezeu. O relație normală între om și Dumnezeu trebuie clădită pe rugăciune și trebuie menținută prin rugăciune. Rugăciunea este semnul credinței omului în Dumnezeu; singurul criteriu pentru testarea normalității relației omului cu Dumnezeu este dacă acel om se roagă cu adevărat. Atâta vreme cât rostește cuvinte sincere când se roagă și atâta vreme cât caută adevărul în rugăciune, omul poate obține lucrarea Duhului Sfânt, iar asta arată că are o relație normală cu Dumnezeu. Dacă cineva se roagă arareori și nu poate rosti cuvinte sincere, dacă întotdeauna se ferește de Dumnezeu, asta arată că relația sa cu Dumnezeu nu este normală. Dacă cineva nu se roagă deloc, asta arată că acel om nu are nicio relație cu Dumnezeu. Dacă un om se roagă bine și în acord cu intențiile lui Dumnezeu, acesta va fi în stare să se supună Lui și pe acesta îl iubește Dumnezeu; cei care se roagă adesea cu sinceritate sunt oameni onești și au o dragoste simplă pentru Dumnezeu. Așadar, toți cei care cred în Dumnezeu însă nu se roagă Lui nu au o relație normală cu Dumnezeu. Sunt cu toții departe de Dumnezeu, răzvrătiți și potrivnici Lui. Cei mai mulți oameni care nu se roagă lui Dumnezeu nu sunt iubitori sau căutători de adevăr, iar cei care nu iubesc și nu caută adevărul nu se pot ruga cu sinceritate. Oricare ar fi greutățile pe care le au, ei nu se roagă, iar când se roagă, nu vor decât să-L exploateze pe Dumnezeu pentru a scăpa de dificultățile și suferința lor. Acestora nu le pasă de intențiile lui Dumnezeu și nu caută, în dificultățile lor, aspectele adevărului pe care ar trebui să-l înțeleagă și în care ar trebui să intre. Astfel de oameni nu tânjesc după adevăr și nu au o credință adevărată în Dumnezeu – în esență, sunt neîncrezători. În calitate de credincios în Dumnezeu, trebuie să te rogi lui Dumnezeu și să cauți adevărul în toate lucrurile. Deși s-ar putea să nu simți imediat după rugăciune că inima ta a căpătat mai multă lumină sau că ai primit o cale de urmat, așteaptă-L pe Dumnezeu și, în timp ce aștepți, citește cuvintele lui Dumnezeu și caută adevărul. Pe măsură ce mănânci și bei din cuvintele lui Dumnezeu sau asculți predici și ai părtășie, concentrează-te asupra contemplării și analizării problemelor tale. Dacă tu cooperezi în mod practic în aceste feluri, este posibil să ai parte instantaneu de înțelegere în timp ce contempli cuvintele lui Dumnezeu sau asculți predici și ai părtășie. Sau este posibil să întâmpini o situație care să te inspire și să găsești răspunsul exact la problema pe care ai căutat s-o rezolvi. Oare nu este aceasta călăuzirea lui Dumnezeu și rânduiala Sa? Așadar, rugăciunea sinceră înaintea lui Dumnezeu poate fi eficientă, însă acest efect nu este ceva ce poți obține imediat după rugăciune. Este nevoie de timp și necesită cooperare și practică din partea omului. Nu se poate spune când te va lumina Duhul Sfânt și îți va oferi răspunsul. Acesta este procesul căutării adevărului și înțelegerii lui și este calea pe care omul poate crește în viață. Deși credeți în Dumnezeu de mai mulți ani, tot este nevoie să învățați din nou a vă ruga. Încă nu știți cum să vă rugați și ori de câte ori vă confruntați cu o problemă, fie începeți să declamați sloganuri și să luați hotărâri, fie să vă plângeți lui Dumnezeu și să dați glas nemulțumirilor voastre, spunând cât de mult suferiți, fie căutați scuze și justificări. Acestea sunt lucrurile pe care le purtați în inimă și nu e de mirare că ați intrat atât de greu în adevăr. Vă abateți. Nu știți cum să urmăriți adevărul și este greu de spus dacă a crede în Dumnezeu în felul acesta va fi suficient ca voi să primiți mântuirea.

Fragmentul 86

Un vers dintr-un imn bisericesc spune: „Toți oamenii iubitori de adevăr sunt frați și surori.” Afirmația aceasta este corectă. Numai cei care iubesc adevărul aparțin casei lui Dumnezeu; numai ei sunt frați și surori adevărați. Crezi că toți cei care participă deseori la adunări în casa lui Dumnezeu sunt frați și surori? Nu neapărat. Care oameni nu sunt frați și surori? (Cei cărora le este scârbă de adevăr, care nu acceptă adevărul.) Cei care nu acceptă adevărul și cărora le este scârbă de el sunt cu toții oameni răi. Sunt toți oameni fără conștiință sau rațiune. Niciunul dintre ei nu face parte dintre cei pe care Dumnezeu îi mântuiește. Acești oameni sunt lipsiți de umanitate, nu își fac lucrarea cum se cuvine și se dezlănțuie făcând lucruri rele. Ei trăiesc după filosofii satanice, utilizează manevre viclene și îi folosesc, îi lingușesc și îi înșală pe ceilalți. Nu acceptă nici cea mai mică fărâmă de adevăr și s-au infiltrat în casa lui Dumnezeu doar pentru a obține binecuvântări. De ce îi numim neîncrezători? Pentru că le este scârbă de adevăr și nu-l acceptă. De îndată ce se are părtășie despre adevăr, ei își pierd interesul, li se face scârbă, nu pot suporta să audă despre acesta, simt că e plictisitor și nu pot sta locului. Este limpede că sunt neîncrezători și non-credincioși. Nu trebuie să îi privești ca pe frații și surorile tale. Este posibil ca ei să vrea să se apropie de tine și să-ți ofere unele beneficii, încercând să clădească o relație cu tine folosindu-se de mici favoruri. Totuși, când ai părtășie cu ei despre adevăr, ei îndreaptă discuția spre subiecte triviale, vorbind despre lucruri externe precum problemele trupești, chestiunile lumești, munca, tendințele non-credincioșilor, sentimente, problemele de familie. Nimic din ceea ce spun nu se raportează la adevăr, la credința în Dumnezeu, sau la practicarea adevărului. Acești oameni nu acceptă deloc adevărul. Nu citesc niciodată cuvintele lui Dumnezeu, nici nu au părtășie despre adevăr și niciodată nu se roagă, nici nu practică devoțiuni spirituale. Sunt acești oameni frați și surori? Nu sunt. Acești oameni nu practică adevărul și le este scârbă de el. După ce se infiltrează în casa lui Dumnezeu și văd că întâlnirile întotdeauna implică lecturarea cuvintelor lui Dumnezeu și părtășia despre adevăr, discuții despre cunoașterea de sine, părtășia despre chestiuni legate de îndeplinirea îndatoririlor, sunt scârbiți. Nu au înțelegere sau experiențe și nu au nimic de spus, așa că se satură de viața bisericească. Se întreabă în mod constant: „Pentru ce să avem mereu părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu? Pentru ce să vorbim tot timpul despre cunoașterea de sine? De ce nu există distracție sau bucurie în viața bisericii? Când se va sfârși acest fel de viață bisericească? Când vom intra în Împărăție și vom primi binecuvântări?” Părtășia despre adevăr li se pare neinteresantă și nu vor să audă de ea. Credeți că acești oameni caută adevărul când li se întâmplă ceva? Pot ei practica adevărul? (Nu pot.) Dacă nu sunt interesați de adevăr, cum îl pot practica? Atunci, după ce se ghidează ei în viață? Fără îndoială, se ghidează după filosofiile Satanei, sunt întotdeauna șireți și vicleni, nu au o viață de umanitate normală. Nu se roagă niciodată lui Dumnezeu și nu caută adevărul, ci abordează toate lucrurile folosind trucuri, tactici și filosofii pentru interacțiuni lumești pentru a trăi, iar aceasta este o existență istovitoare și dureroasă. Ei interacționează cu frații și surorile în același fel în care interacționează cu non-credincioșii, urmează filosofii satanice, mint și înșală. Le place să stârnească certuri și să despice firul în patru. Indiferent în ce grup trăiesc, întotdeauna caută să vadă cine e în alianță cu cine și cine face echipă cu cine. Atunci când vorbesc, observă cu atenție reacțiile celorlalți oameni, sunt întotdeauna în gardă, încercând să nu ofenseze pe nimeni. Întotdeauna abordează toate lucrurile din jurul lor și relațiile cu ceilalți urmând aceste filosofii pentru interacțiuni lumești. Acest lucru le face existența foarte istovitoare. Deși par a fi activi printre ceilalți, în realitate, numai ei își cunosc zbuciumul, iar dacă ar fi să le privești îndeaproape viețile, vei constata că e istovitor. În chestiuni legate de faimă, câștig sau imagine, ei insistă să clarifice cine are dreptate sau cine greșește, cine este superior sau inferior și trebuie să se certe pentru a-și susține punctul de vedere. Ceilalți nu vor să audă asta. Oamenii spun: „Poți să te exprimi mai simplu? Poți să spui clar? De ce trebuie să fii atât de trivial?” Gândurile lor sunt foarte complicate și întortocheate și trăiesc o viață atât de istovitoare, fără să-și dea seama de problemele de fond. De ce nu pot să caute adevărul și să fie onești? Pentru că le este scârbă de adevăr și nu vor să fie onești. Așadar, pe ce se bazează ei în viață? (Pe filosofii pentru interacțiuni lumești și metode omenești.) Când depinde de metode omenești pentru a acționa, omul sfârșește fie prin a fi ridiculizat, fie prin a prezenta celorlalți o latură urâtă a sa. Și astfel, la o examinare mai atentă, acțiunile lor, lucrurile pe care le fac toată ziua – toate au legătură cu propria lor imagine, faimă, câștig și vanitate. E ca și cum ar trăi într-o plasă, trebuie să facă speculații logice sau să caute scuze pentru orice și vorbesc mereu de dragul lor. Gândirea lor este complicată, vorbesc atât de multe prostii, cuvintele lor sunt atât de încurcate. Ei se ceartă mereu cu privire la ce este bine și rău, la nesfârșit. Dacă nu încearcă să câștige imagine, concurează pentru reputație și statut și nu există niciodată un moment în care să nu trăiască pentru aceste lucruri. Și care este consecința finală? Poate că au căpătat imagine, dar toți sunt sătui și obosiți de ei. Oamenii i-au văzut așa cum sunt de fapt și-au dat seama că sunt lipsiți de adevărul-realitate, că nu sunt persoane care cred sincer în Dumnezeu. Când conducătorii și lucrătorii sau alți frați și surori îi emondează prin câteva cuvinte, ei refuză cu încăpățânare să accepte, insistă să încerce să facă speculații logice sau să inventeze scuze și încearcă să paseze vina. În timpul adunărilor, se apără, provoacă certuri și stârnesc necazuri printre aleșii lui Dumnezeu. În inimile lor, se gândesc: „Chiar nu am unde să-mi susțin cauza?” Ce fel de persoană este aceasta? Este cineva care iubește adevărul? Este aceasta o persoană care crede în Dumnezeu? Când aude pe cineva spunând ceva care nu este în concordanță cu intențiile sale, vrea mereu să se certe și să ceară explicații; nu mai știe cine are dreptate și cine greșește, nu caută adevărul și nu tratează acest lucru conform adevărurilor-principii. Oricât de simplă ar fi o chestiune, trebuie să o complice foarte mult – doar o caută cu lumânarea, merită să fie atât de epuizată! Multe dintre problemele cu care se confruntă oamenii sunt cauzate de ei înșiși. Ei caută probleme fără vreun motiv anume. Nu-și ocupă timpul cu lucrurile corecte, ca să o spunem simplu. Acesta este modul de viață al oamenilor absurzi. Unii oameni confuzi, deși nu se încurcă în bine și rău, sunt de un calibru atât de slab, încât nu își pot da seama de nimic. Trăiesc precum porcii, în confuzie. Aceste două tipuri de oameni sunt complet diferite: unul înclină spre stânga, iar celălalt spre dreapta, însă ambele tipuri fac parte din categoria non-credincioșilor. Astfel de oameni, indiferent de câtă vreme cred în Dumnezeu sau cât de multe predici au auzit, nu pot înțelege adevărul niciodată, înțelegând cu atât mai puțin ce înseamnă practicarea adevărului. Când se confruntă cu orice situație, nu caută niciodată adevărul, ci trăiesc după metode omenești și după filosofiile Satanei, ducând vieți istovitoare și demne de milă. Sunt ei sinceri credincioși în Dumnezeu? Categoric nu. Cei care nu iubesc adevărul nu cred cu adevărat în Dumnezeu. Cei care nu pot accepta deloc adevărul nu pot fi numiți frați și surori. Doar cei care iubesc adevărul și sunt capabili să-l accepte sunt frați și surori. Acum, cine sunt cei care nu iubesc adevărul? Sunt cu toții non-credincioși. Celor care nu acceptă câtuși de puțin adevărul le este scârbă de adevăr și îl resping. Mai exact, sunt cu toții non-credincioși care s-au infiltrat în biserică. Dacă sunt capabili să facă tot felul de rele și să tulbure și să perturbe lucrarea bisericii, sunt slujitorii Satanei. Ar trebui îndepărtați și eliminați. Ei categoric nu pot fi tratați drept frați și surori. Toți cei care le arată iubire sunt extrem de nesăbuiți și ignoranți.

Fragmentul 87

Dacă în acest moment încă nu ați găsit sentimentul și principiile de a fi sfânt, acest lucru dovedește că intrarea voastră în viață este prea superficială și că nu ați înțeles încă adevărul. În comportamentul și în conduita voastră cotidiană și în mediul în care trăiți în fiecare zi, ar trebui să savurați și să cugetați cu luare aminte, să aveți părtășie unul cu celălalt, să vă încurajați reciproc, să vă oferiți memento-uri unul celuilalt, să vă ajutați și să vă îngrijiți reciproc, să vă sprijiniți și să vă aprovizionați unul pentru celălalt. Trebuie să existe principii în modul în care interacționează frații și surorile. Nu vă concentrați întotdeauna asupra greșelilor celorlalți, în schimb, trebuie să vă examinați frecvent, iar apoi să recunoașteți în mod proactiv în fața celorlalți lucrurile pe care le-ați făcut, punându-le piedici sau făcându-le rău și să învățați să vă destăinuiți și să aveți părtășie. Astfel, veți reuși să vă înțelegeți unii pe alții. În plus, indiferent ce vi se întâmplă, ar trebui să priviți lucrurile pe baza cuvintelor lui Dumnezeu. Dacă sunt capabili să înțeleagă adevărurile-principii și să găsească o cale de practicare, oamenii vor fi uniți în gând și-n simțire, iar relația dintre frați și surori va fi normală și nu vor fi la fel de nepăsători, reci și cruzi ca non-credincioșii și vor renunța la mentalitatea de precauție și suspiciune reciprocă. Frații și surorile vor deveni mai apropiați unul de celălalt; vor fi capabili să se sprijine și să se iubească reciproc; va exista bunăvoință în inimile lor și vor avea îngăduință și compasiune unul față de celălalt și se vor sprijini și se vor ajuta reciproc, în loc să se înstrăineze, să fie invidioși unul pe celălalt, să se măsoare unul cu celălalt și să concureze în secret, sfidându-se unii pe alții. Cum pot oamenii să-și îndeplinească bine îndatoririle dacă sunt asemeni non-credincioșilor? Acest lucru nu numai că va afecta intrarea lor în viață, ci îi va afecta și pe alții și le va face rău. De exemplu, s-ar putea să te enervezi când oamenii se uită pieziș la tine sau când spun ceva care nu corespunde voii tale, iar atunci când cineva face ceva care te împiedică să te faci remarcat, s-ar putea să disprețuiești acea persoană, să te simți jenat și nefericit și te gândești mereu cum să-ți recapeți reputația. Femeile și tinerii sunt în special incapabili să depășească acest lucru. Aceștia sunt întotdeauna obsedați de dispute și neînțelegeri minore, au tendința de a fi încăpățânați și trăiesc într-o stare de negativitate. Nu sunt dornici să se roage lui Dumnezeu sau să mănânce și să bea cuvântul lui Dumnezeu, lucru ce, la rândul său, afectează intrarea lor în viață. Când oamenii trăiesc după firile lor corupte, le este foarte greu să fie împăcați înaintea lui Dumnezeu și le este foarte greu să practice adevărul și să trăiască după cuvintele lui Dumnezeu. Pentru a trăi înaintea lui Dumnezeu, trebuie să înveți mai întâi să reflectezi asupra ta și să te cunoști și să te rogi cu adevărat lui Dumnezeu, iar apoi trebuie să înveți cum să te înțelegi bine cu frații și surorile. Trebuie să fiți toleranți unul cu celălalt, îngăduitori unul cu celălalt și să fiți capabili să vedeți care sunt calitățile și punctele forte ale celorlalți – trebuie să învățați să acceptați opiniile celorlalți și lucrurile care sunt corecte. Nu te răsfăța, nu avea ambiții și dorințe și nu te crede mereu mai bun decât ceilalți oameni, iar apoi nu te gândi la tine ca fiind o figură măreață, forțându-i pe alții să facă ceea ce spui, să ți se supună, să te admire, să te preamărească – acest lucru este anormal. Dacă firea arogantă a unui individ nu este rezolvată, iar aceasta se asociază cu ambiții și dorințe crescânde, se poate ajunge cu ușurință la deviere. Prin urmare, aceia care nu acceptă adevărul și nu reușesc să reflecteze asupra lor și să se cunoască, se află într-un mare pericol. Ei întotdeauna nutresc ambiții, întotdeauna aspiră să devină oameni măreți și supraoameni – aceasta este o deviere, este o aroganță extremă. Ei și-au pierdut orice rațiune, nu sunt oameni normali, sunt oameni devianți și sunt demoni. Dominați de firi arogante, ei îi privesc de sus pe ceilalți în inimile lor, considerându-i prea lipsiți de însemnătate și ignoranți. Ei nu pot recunoaște punctele forte ale altora, dar pot amplifica la infinit defectele acestora; ei îi disprețuiesc în inimile lor și, cu orice ocazie, le declară în gura mare și le critică aceste defecte, rănindu-i și supărându-i pe ceilalți și determinându-i în cele din urmă să li se supună și să asculte de ei sau să se teamă și să se ascundă de ei. Asta vă doriți să vedeți când o asemenea relație apare sau există între oameni? Puteți accepta așa ceva? (Nu.) De pildă, să presupunem că ești puțin mai înalt și mai arătos decât ceilalți, lucru ce-i determină pe unii oameni să te admire. Drept rezultat, te simți încântat de propria persoană și ajungi să-i desconsideri pe cei care sunt mai scunzi și mai puțin arătoși. Ce fel de fire dezvăluie acest lucru? Unii oameni privesc disprețuitor la cei care nu arată atât de bine, care sunt mai scunzi, mai nesăbuiți și nu atât de isteți și chiar rostesc cuvinte sarcastice, pentru a-și bate joc de ei. Este corect să tratezi oamenii în felul acesta? Este aceasta o manifestare a umanității normale? Categoric nu. Așadar, care este cea mai corectă modalitate de a aborda o asemenea situație? (Să nu-i ridiculizezi pe ceilalți pentru defectele lor și să-i respecți.) Acesta este un principiu. Se pare că ați înțeles asta întrucâtva. Așadar, cum îi tratează Dumnezeu pe oameni? El nu se uită la înfățișarea oamenilor, la cât de înalți sau scunzi sunt aceștia. În schimb caută să vadă dacă inimile lor sunt bune, dacă iubesc adevărul și dacă-L iubesc pe El și I se supun. Dumnezeu își bazează comportamentul față de oameni pe aceste criterii. Dacă și oamenii pot face asta, vor fi capabili să-i trateze corect pe ceilalți și conform cu adevărurile-principii. Înainte de toate, trebuie să înțelegem intențiile lui Dumnezeu și să știm cum se comportă El cu oamenii, apoi vom avea și noi un principiu și o cale pentru felul în care să ne comportăm cu oamenii. În general toți oamenii au puțină vanitate. Când primesc câteva cuvinte laudative, se simt ușor mulțumiți de ei înșiși, fredonează o melodie și pășesc cu capetele ridicate. Aceasta este o dezvăluire a firii Satanei. Dacă îi și judecă și-i desconsideră pe ceilalți, ce fel de fire este asta? Este una vicioasă, arogantă și rea. Dacă nu recunosc și nu văd urâțenia faptului că trăiesc după firile lor corupte, oamenilor le este greu să se elibereze de acestea și nu pot trăi adevărata asemănare umană.

Fragmentul 88

Cui este menit să i se dăruiască adevărul pe care îl exprimă Dumnezeu astfel încât acesta să devină însăși viața acelei persoane? Cui îi este adresată părtășia despre adevăr? (Celor care iubesc adevărul și îl pot accepta.) Cine sunt cei care pot realmente să iubească adevărul și să-l accepte în inimile lor? Dacă poți înțelege dincolo de această întrebare, vei ști ce fel de persoană este mântuită de Dumnezeu. Mai întâi, trebuie să înțelegem că adevărul pe care-l exprimă Dumnezeu le este menit celor care au umanitate, rațiune, iubire față de lucruri pozitive și care-și dau seama de conștiința lor. Alți oameni nu iubesc adevărul și, după ce îl aud, sunt indiferenți și rămân lipsiți de emoție, fără să-și reproșeze sau să simtă absolut nimic – sunt morți, deși trăiesc, și sunt sortiți să nu aibă nicio intrare în viață. Unii oameni vor întreba: „De ce-Și bate Dumnezeu atât de tare capul ca să spună atât de multe cuvinte, când cei mai mulți oameni nu iubesc adevărul, nu au o umanitate bună sau nu acceptă adevărul și nu reprezintă obiectul mântuirii, ci sunt, în schimb, doar prestatori de servicii?” Este acest lucru corect? (Nu. Deși majoritatea oamenilor nu sunt dispuși să urmărească adevărul, o mică parte dintre ei sunt încă dispuși să o facă și au o oarecare umanitate, iar ei sunt aceia pe care Dumnezeu vrea să-i mântuiască.) Așa este. Cuvintele lui Dumnezeu sunt pentru urechile oamenilor, nu pentru fiare sau diavoli. În cadrul bisericii, indiferent dacă o treime sau o cincime dintre oameni pot să accepte adevărul, în orice caz, cei care vor rămâne la final reprezintă minoritatea. Prin urmare, cum putem să evaluăm cine este un adevărat credincios în Dumnezeu și cine poate să rămână? Putem să evaluăm dacă o persoană are conștiință, dacă își dă seama de conștiința sa ascultând cuvintele lui Dumnezeu, dacă poate să înțeleagă cuvântul lui Dumnezeu, dacă poate să înțeleagă adevărul ascultând predici și să-l pună în practică odată ce l-a înțeles și dacă poate să-și schimbe firile corupte. Pe baza acestor lucruri, putem discerne dacă sunt persoane care acceptă adevărul și dacă sunt oile lui Dumnezeu. Oile lui Dumnezeu sunt capabile să-I asculte glasul, răspund și devin conștiente după ce-I ascultă glasul și sunt dispuse să-L urmeze. Acești oameni sunt oile lui Dumnezeu. Ce dețin aceștia în umanitatea lor? (Acestor oameni le plac lucrurile pozitive, sunt dispuși să urmărească adevărul și au o oarecare conștiință.) De ce sunt ei dispuși să urmărească adevărul? Umanitatea lor include iubire față de adevăr, conștiință și rațiune. De asemenea, ei pot să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu și să le aplice în propriile stări, apoi să le transforme într-o parte din viața lor de zi cu zi, în viețile lor, în țelul, principiul și baza comportamentului și conduitei lor. Altfel spus, cuvintele lui Dumnezeu devin realitatea vieții lor, iar ei sunt capabili să le practice. Acești oameni sunt oile lui Dumnezeu. Există unii oameni care nu lasă o impresie proastă la exterior și sunt destul de candizi, dar nu sunt capabili să pună cuvintele lui Dumnezeu în practică după ce le ascultă. Acești oameni nu sunt oile lui Dumnezeu. Există numeroși astfel de oameni printre muncitori, care nu înțeleg cuvintele lui Dumnezeu indiferent în ce fel le ascultă și sunt cu atât mai puțin capabili să le pună în practică. Pot să creadă ani de zile în Dumnezeu fără a dobândi viața. Prin urmare, oamenii ar trebui să înțeleagă exact cine poate fi mântuit de cuvintele lui Dumnezeu. Când vine vorba de oamenii pe care îi mântuiește Dumnezeu, nu contează cât sunt de mulți. Chiar dacă doar o singură persoană poate să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu, El tot va îndeplini lucrarea care ar trebui făcută. După cum bine se știe, doar opt oameni au fost mântuiți atunci când a construit Noe arca. Din vremea Vechiului Testament până în prezent, puțini au fost mântuiți. În Epoca Legii, când Dumnezeu nu a făcut în mod formal lucrarea de mântuire și nici nu a aprovizionat omenirea cu adevărul, câți au fost acceptați de Dumnezeu? Au fost mulți? Au fost foarte puțini oameni care au obținut aprobarea Lui în acea perioadă. Cum rămâne cu lucrarea din zilele de pe urmă? Deși numărul de oameni care pot să accepte adevărul prin judecată, mustrare, încercări și rafinare reprezintă o minoritate, acesta tot este mai mare decât al celor câștigați de Dumnezeu în Epoca Legii și în Epoca Harului. În prezent, sunt destul de puțini oameni care pot oferi mărturie pe baza experienței și sunt, într-adevăr, câțiva care și-au schimbat firile, prin urmare, cum ar putea inima lui Dumnezeu să nu fi obținut o oarecare mângâiere în urma acestui lucru?

Când vedeți că cei mai mulți oameni din biserică cred de mai mulți ani în Dumnezeu, dar tot nu urmăresc adevărul, nu s-au schimbat deloc și încă sunt asemeni non-credincioșilor, deveniți negativi? (Uneori mă simt puțin negativ, dar văd că, oricât de răzvrătită este o persoană sau cât de slab este calibrul acesteia, atât timp cât inima îi este dreaptă și este dispusă să se străduiască să urmărească adevărul, Dumnezeu va continua să lucreze asupra acesteia cu o răbdare nemărginită, desfăcând și fragmentând adevărul bucată cu bucată și având cu aceasta părtășie cât mai detaliată cu putință. Sunt profund emoționat când văd cât de mult plătește Dumnezeu pentru a face omenirea completă, fără a renunța niciodată până când reușește. Consider că, oricât de slab ar fi calibrul meu, trebuie să încerc să fac lucrurile mai bine, să fiu sârguincios în ceea ce urmăresc și să nu mă descurajez.) E știut faptul că oamenii au calibru slab sau sunt răzvrătiți, dar Dumnezeu n-a spus niciodată că, din acest motiv, nu vei fi mântuit. Dacă nu are de gând să te mântuiască, atunci de ce să-ți spună aceste cuvinte sau să plătească un astfel de preț? Făcând toate aceste lucruri, intenția lui Dumnezeu a fost deja spusă clar omenirii și adusă la cunoștință în mod explicit. Nu este secretă, ci cunoscută și, oricine are inimă și spirit poate să înțeleagă; numai acei nătărăi care nu au înțelegere spirituală pot fi negativi și doar cei care nu înțeleg adevărul se vor simți dezamăgiți și nefericiți, crezând despre ei că nu sunt capabili să fie mântuiți. Cel mai important lucru referitor la credința în Dumnezeu este că trebuie să crezi toate aceste cuvinte și adevăruri pe care El le rostește. Atât timp cât ești hotărât și poți să pui adevărul în practică, acestea pot deveni viața ta. Indiferent cât de matură este viața ta la final, atât timp cât practici în mod pozitiv și din inițiativă cuvintele lui Dumnezeu, fără a le încălca în mod intenționat pe ele sau adevărul, practici în măsura în care înțelegi și te străduiești pentru adevăr și-ți îndeplinești datoria cu toată inima și puterea, ai atins standardul. Cerințele lui Dumnezeu la adresa omului nu sunt ridicate. Adevărurile despre care are El părtășie sunt cuprinzătoare, iar cuvintele Sale sunt deosebit de detaliate și specifice. Oare de ce vorbește astfel? Pentru a aproviziona întreaga omenire, nu doar un grup mic sau câteva tipuri de oameni. În toate adevărurile furnizate întregii omeniri, există o limită cu privire la ce poți practica și realiza. De ce spun că există o limită? Întrucât calibrul, perspicacitatea și capacitatea de a înțelege ale tuturor sunt diferite, la fel ca mediile pe care Dumnezeu le rânduiește pentru ei și îndatoririle pe care le îndeplinesc, aceste „diferențe” determină fiecare persoană să fie capabilă să practice și să pătrundă doar o parte din cuvântul lui Dumnezeu, iar ceea ce poate ea să realizeze sau să pună în practică are o limită. De exemplu, se cuvine ca cineva care experimentează o încercare prin boală și realizează că acea încercare vine de la Dumnezeu, să gândească apoi că Dumnezeu ar trebui să-i facă pe toți să experimenteze o încercare manifestată prin boală? (Nu, nu se cuvine.) Acest lucru provine în totalitate din voia omului. Dumnezeu lucrează diferit cu fiecare persoană, iar această încercare țintește un anumit grup de oameni. Dumnezeu lucrează asupra acestora pentru a-i face să experimenteze o încercare de trecere prin boală. Ce câștigă toți oamenii după ce Dumnezeu a făcut ca un grup de oameni să experimenteze o astfel de încercare? Faptul că, pe parcursul încercării, oamenii ar trebui să învețe cum să se supună lui Dumnezeu, să-și cunoască propria răzvrătire, să rectifice relația dintre ființele create și Creator, să corecteze relația dintre om și Dumnezeu, să fie capabili să-I înțeleagă inima lui Dumnezeu, să dobândească supunere față de El și, orice s-ar întâmpla, să nu-L înțeleagă greșit, ci doar să se supună. Acest aspect al adevărului reprezintă ceea ce ar trebui să dobândească toată lumea. Oare mai trebuie să experimentezi tu însuți această încercare, dacă obții acest aspect al adevărului din experiența altcuiva? Nu neapărat. Dumnezeu alege diferiți oameni – poate persoana potrivită sau pe cineva special – pentru a experimenta această încercare și parte a lucrării Sale. Asta este ceea ce i-a promis Dumnezeu omului și este ceea ce va face El. Unii oameni au experimentat durerea pierderii unei persoane iubite, iar din această pierdere au dobândit experiență și mărturie, supunere față de Dumnezeu, încredere și credință adevărată. Din lucrarea pe care Dumnezeu o face asupra unui anumit grup de oameni, cu toții pot vedea mărturia faptului că tot ceea ce face Dumnezeu este drept și că oamenii ar trebui să aleagă supunerea, nu să-L analizeze, să-L cerceteze sau să-L convingă prin argumente, punându-L să explice clar și temeinic acel lucru; ar trebui să se supună în mod necondiționat și fără să se plângă. În plus, oamenii ar trebui să învețe să înțeleagă sensul și valoarea întregii lucrări pe care o face Dumnezeu. Din aceste mijloace ale lucrării lui Dumnezeu și din toate aspectele cuvintelor Sale, ceea ce experimentează fiecare individ reprezintă doar o mică parte din cuvintele lui Dumnezeu. În această mică parte, în funcție de calibrul tău, mediul tău familial și datoria pe care o îndeplinești în prezent, ceea ce experimentezi din cuvintele lui Dumnezeu reprezintă a zece mia parte sau ai putea spune doar a zece mia parte. Dacă pătrunzi în această a zece mia parte și într-adevăr dobândești supunere necondiționată și absolută față de Dumnezeu, te plasezi în poziția unei ființe create, te supui suveranității și rânduielilor Creatorului și ajungi la rezultatul pe care Dumnezeu vrea să-l obțină în tine, atunci vei fi mântuit. Acest lucru este ușor de înțeles și așa stau lucrurile.

Este esențial să fiți loiali în îndeplinirea îndatoririlor voastre. Ce este loialitatea? Aceasta înseamnă să fiți serioși și responsabili, să vă îndepliniți întru totul responsabilitatea, fără a fi câtuși de puțin superficiali. Dacă sunteți superficiali, atunci, când ceva funcționează greșit este un semn al rușinii, iar acest lucru nu este sub nicio formă o chestiune banală. Mai mult, în ceea ce privește lucrarea atribuită vouă în casa lui Dumnezeu, cu toții ar trebui să aveți mai multă părtășie unii cu ceilalți, să căutați mai mult adevărurile-principii și să găsiți principiile corecte. Atunci când se descoperă probleme, ele ar trebui rezolvate rapid, iar cele care nu pot fi rezolvate, raportate cu promptitudine superiorilor. Străduiți-vă să vă asigurați că lucrarea casei lui Dumnezeu merge lin, fără obstacole, lacune sau întârzieri de niciun fel. Faceți-vă treaba bine, promovați răspândirea lucrării de evanghelizare și lăsați ca voia lui Dumnezeu să fie dusă la bun sfârșit pe pământ. În acest fel, datoria voastră va fi fost îndeplinită bine. De fapt, în sfera îndeplinirii datoriei de către o persoană, acestea sunt puținele aspecte ale adevărului pe care le poate ea practica, dobândi și atinge, iar intrarea în realitățile acestor adevăruri reprezintă atingerea standardului minim pe care-l cere Dumnezeu de la omenire. Credința unor oameni este slabă, unii sunt lași, alții au un calibru slab sau au o înțelegere denaturată sau o gândire nesăbuită; acestea, alături de alte lucruri negative și pasive în toate privințele, vor afecta capacitatea oamenilor de a pune adevărul în practică și de a-și face eficient datoria. Dumnezeu Își construiește cerințele la adresa oamenilor pe baza calibrului, caracterului și gradului lor de înțelegere a adevărului. Care este standardul pentru această cerință? Dumnezeu Se uită dacă o persoană este sinceră în credința ei în Dumnezeu și dacă poate să accepte adevărul; acestea sunt cele două condiții cruciale. Unii oameni sunt proști în mod natural, au o înțelegere denaturată a lucrurilor, le lipsește perspicacitatea, sunt lenți în a învăța ceva, nu par să înțeleagă orice ai spune și au nevoie să fie ținuți de mână când sunt învățați – aceștia sunt oameni cu un calibru foarte slab, iar acest lucru nu se va schimba niciodată. Alții pot avea o mulțime de cunoștințe sau sunt plini de înțelepciune profundă, părând foarte ascuțiți la minte în exterior, dar sunt predispuși să aibă o înțelegere denaturată asupra chestiunilor legate de adevăr. Chiar dacă înțeleg adevărul, tot nu îl pot accepta, iar acest lucru reprezintă defectul lor fatal. O astfel de persoană este influențată cu ușurință de cunoaștere și doctrine atunci când își îndeplinește datoria și i se pare dificil să acționeze conform adevărurilor-principii sau să-și schimbe perspectivele asupra lucrurilor. Prin urmare, ce ar trebui să facă, dacă într-adevăr vrea să urmărească adevărul? Cheia constă în a vedea dacă poate să accepte adevărul. Dacă poate, atunci problema este ușor de rezolvat, dar dacă refuză cu încăpățânare să accepte adevărul, atunci s-a sfârșit. Nu numai că va eșua în buna îndeplinire a datoriei sale, dar Mă tem că, totodată, nu există nicio cale pentru ca acea persoană să fie mântuită. Nivelul educațional al cuiva nu contează și nici câtă pregătire are – ceea ce este esențial este să fie capabil să accepte adevărul și să aibă iubire față de cuvintele lui Dumnezeu. El Se uită la cât de mult din adevăr poți să practici, după ce ai fost luminat să-l înțelegi în mediul pe care El l-a rânduit. Se uită la cât de mult te consumi pentru sarcinile pe care El le cere, câtă putere pui în acestea, cât efort depui. De exemplu, tu ești de un calibru mediu, nu foarte bine educat, capacitatea ta de înțelegere este mică și puțin denaturată. Acestea sunt fapte obiective. Cu toate acestea, când se întâmplă un lucru, iar Dumnezeu îți permite să vezi defectele acestuia, că există o problemă cu el și a cui este responsabilitatea, atunci această problemă va dezvălui dacă poți sau nu să susții principiile și ești practicant de adevăr. Dacă-ți îndeplinești cu loialitate datoria și ești sincer față de Dumnezeu, atunci ce ar trebui să faci cu privire la acel lucru? Ce ar trebui să faci pentru a fi în concordanță cu adevărul, pentru a face ceea ce cere Dumnezeu? În astfel de împrejurări, Dumnezeu nu Se uită la calibrul tău, la cât de educat ești sau la câți ani ai crezut în El; Se uită la punctul tău de vedere și la atitudinea ta față de acel lucru care s-a întâmplat, dacă ești sincer și dacă îți folosești în acel moment conștiința. Dacă ești sincer față de Dumnezeu, vei avea un simț al responsabilității și te vei gândi: „Acest lucru s-ar putea să nu fie responsabilitatea mea, dar implică lucrarea bisericii. Trebuie să cercetez și să aud mai multe despre asta.” Și, punând întrebări, s-ar putea să afli că supraveghetorul a fost leneș și iresponsabil, că nu a luat în serios chestiunea și a ținut-o în loc. Atunci, l-ai căuta pe supraveghetor și ai avea părtășie cu acesta, rectificând prompt problema. Nu ai avea nevoie să cauți răspuns de la Cel de mai sus; ai rezolva problema tu însuți. Ai un calibru mediu și puține carențe și defecte, dar aceste lucruri îți vor fi afectat practicarea adevărului? Îți vor fi afectat îndeplinirea datoriei sau loialitatea ta față de Dumnezeu? Nu, n-o vor face. Unii oameni spun că sunt nesăbuiți și au o înțelegere denaturată, unii spun că nu au înțelegere spirituală, iar alții spun că au calibru slab și le lipsește educația. Dacă e așa, poți, pur și simplu, să nu practici adevărul atunci când se întâmplă ceva? Dumnezeu nu Se uită la calibrul oamenilor sau la gradul lor de educație. Aceste lucruri nu prea au de-a face cu practicarea adevărului. Aceste lipsuri și deficiențe nu au un impact asupra felului în care practici adevărul, asupra loialității tale față de Dumnezeu sau asupra responsabilității pe care ți-o asumi pentru îndeplinirea datoriei tale. Dumnezeu Se uită dacă ești sau nu sincer – acesta este cel mai practic lucru și este ceva ce oamenii pot dobândi. Dumnezeu folosește cele mai practice mijloace pentru a evalua o persoană. Unii oameni spun: „Calibrul meu e slab, sunt ignorant și am prea multe cunoștințe, acest lucru îmi influențează punerea în practică a adevărului.” Toate acestea sunt scuze și nu stau în picioare. Dar de ce? Întrucât nu aceasta este metoda prin care Dumnezeu evaluează oamenii. Acela reprezintă propriul tău standard, nu al lui Dumnezeu. Care este standardul lui Dumnezeu atunci când evaluează pe cineva? Dumnezeu Se uită dacă o persoană Îi este loială sau nu și dacă este sinceră. Dacă-I ești loial lui Dumnezeu, atunci nu contează dacă înțelegerea ta este puțin denaturată sau absurdă. Unii oameni spun: „Nu am înțelegere spirituală.” Ei bine, Îi ești loial lui Dumnezeu? Dacă da, atunci nu-ți afectează punerea în practică a adevărului. Este destul de clar? Dacă Îi ești loial lui Dumnezeu și îți îndeplinești datoria cu sinceritate, ai putea fi, totuși, negativ și slab atunci când ești emondat? Așadar, ce e de făcut dacă ești într-adevăr negativ și slab? (Ar trebui să ne rugăm lui Dumnezeu și să depindem de Dumnezeu, să încercăm să ne gândim la ce ne cere Dumnezeu, să reflectăm asupra lipsurilor noastre, ce greșeli am făcut; în domeniile în care am căzut, acolo ar trebui să ne ridicăm din nou.) Așa e corect. Negativismul și slăbiciunea nu sunt probleme mari. Dumnezeu nu le condamnă. Atât timp cât cineva poate să urce înapoi acolo de unde a căzut, să-și învețe lecția și să-și îndeplinească datoria în mod normal, asta este tot. Nimeni nu te va învinovăți din cauza aceasta, așa că nu fi negativ la nesfârșit. Dacă renunți la datoria ta și fugi de ea, te vei fi ruinat complet. Toți sunt negativi și slabi uneori – doar caută adevărul, iar negativismul și slăbiciunea sunt ușor de rezolvat. Starea unor oameni este complet schimbată doar prin citirea unui capitol din cuvintele lui Dumnezeu sau cântând câteva imnuri; își pot deschide inima în rugăciune către Dumnezeu și Îl pot lăuda. Problema lor nu a fost atunci rezolvată? A fi emondat este, de fapt, în întregime, un lucru bun. Chiar dacă cuvintele care te emondează sunt puțin aspre, puțin usturătoare, acest lucru se întâmplă pentru că ai acționat fără rațiune și ai încălcat principiile fără să-ți dai măcar seama – cum ai putea să nu fii emondat în astfel de circumstanțe? A fi emondat în acest fel înseamnă, de fapt, a fi ajutat, acest lucru reprezintă iubirea pentru tine. Ar trebui să înțelegi acest lucru și să nu te plângi. Prin urmare, dacă emondarea dă naștere la negativism și plângeri, acesta reprezintă un lucru nesăbuit și ignorant, comportamentul cuiva lipsit de rațiune.

Care este cel mai important lucru asupra căruia să te concentrezi atunci când crezi în Dumnezeu? Fie că o persoană are calibru ridicat sau slab, fie că are sau nu înțelegere spirituală și indiferent cu ce fel de emondare se confruntă – nimic din toate acestea nu contează. Care este cel mai important lucru în zilele noastre? Este modul în care intri în adevărurile-realități. Pentru a face asta, care este cel mai fundamental lucru pe care ar trebui să-l aibă cineva? Trebuie să aibă o inimă sinceră. Ce înseamnă a fi sincer? Înseamnă să nu fii alunecos atunci când se abat lucruri asupra ta, să nu ții seama de propriile interese, să nu complotezi sau să uneltești cu alții și să nu faci jocuri înșelătoare cu Dumnezeu. Dacă poți să-L înșeli pe Dumnezeu și să-ți lipsească sinceritatea față de El, atunci s-a terminat complet cu tine și Dumnezeu nu te va mântui, deci care este scopul înțelegerii adevărului? Se poate să ai înțelegere spirituală, să ai un calibru bun, să fii elocvent și capabil să înțelegi repede lucruri, să faci deducții și să înțelegi tot ceea ce spune Dumnezeu, dar dacă faci jocuri înșelătoare cu El atunci când ți se întâmplă lucruri, acest lucru reprezintă o fire satanică și este foarte periculos. Calibrul tău nu este de niciun folos, oricât de bun ar fi, iar Dumnezeu nu te va vrea. Dumnezeu va spune: „Vorbești bine, ai un calibru bun, ești ager la minte și ai înțelegere spirituală, dar există o singură problemă – nu iubești adevărul.” Aceia care nu iubesc adevărul sunt problematici, iar Dumnezeu nu-i vrea. Se va debarasa de o persoană fără inimă bună, la fel cum o mașină care arată bine întreținută la exterior, dar are un motor prost, va fi complet aruncată. Și oamenii sunt așa: indiferent cât de bun pare a fi calibrul tău, cât de inteligent, elocvent sau capabil ești sau cât de bine te pricepi la gestionat probleme, toate acestea sunt inutile și nu reprezintă punctul-cheie. Așadar, care este punctul-cheie? Este vorba despre inima cuiva, dacă aceasta iubește sau nu adevărul. Nu este despre a asculta cum vorbește, ci despre a privi cum se comportă. Dumnezeu nu Se uită la ceea ce spui sau promiți înaintea Lui; Se uită dacă lucrurile pe care le faci au adevărul-realitate. De asemenea, lui Dumnezeu nu-I pasă cât de înalte, profunde sau mărețe sunt acțiunile tale și, chiar dacă faci un lucru mărunt, dacă Dumnezeu vede sinceritate în fiecare mișcare a ta, El va spune: „Această persoană crede cu sinceritate în Mine. Nu s-a lăudat niciodată. Se comportă conform postului pe care îl ocupă. Deși se poate să nu fi adus o mare contribuție casei lui Dumnezeu și este de calibru slab, este statornică și are sinceritate în tot ceea ce face.” Ce conține această „sinceritate”? Conține frica și supunerea față de Dumnezeu, precum și adevărata iubire și credință; conține tot ceea ce Dumnezeu vrea să vadă. Astfel de oameni pot părea neremarcabili pentru alții și ar putea fi persoane care fac mâncare sau curățenie, care îndeplinesc o datorie obișnuită. Astfel de oameni nu sunt remarcabili pentru ceilalți, nu au realizat nimic grozav și nu este nimic de apreciat, admirabil sau de invidiat la ei – sunt doar oameni obișnuiți. Și totuși, tot ceea ce cere Dumnezeu se găsește în ei și trăiește în ei și ei Îi dau totul lui Dumnezeu. Spune-Mi, ce mai vrea Dumnezeu? Este mulțumit de ei. Prin urmare, nu te descuraja și nu deveni negativ doar pentru că statura ta este prea mică și nu înțelegi adevărul sau pentru că-i vezi pe alții mergând pe calea spre a fi desăvârșiți după ce au înfruntat necazuri și au experimentat încercări și rafinare și nu te gândi că Dumnezeu nu te iubește sau nu este dispus să te desăvârșească. Care-i graba ta? Ceea ce-i dă Dumnezeu fiecărei persoane este diferit, iar atunci când te evaluezi, evaluează mai întâi ceea ce ți-a oferit Dumnezeu și care sunt condițiile tale, iar atunci poți să înțelegi că tot ceea ce face Dumnezeu este bun. Cineva ar putea spune: „Calibrul meu este slab. Mai este bun ceea ce-mi oferă Dumnezeu?” Da, este bun. Altcineva ar putea să spună: „Sunt destul de nătâng. Mai este bun ceea ce-mi oferă Dumnezeu?” Da, tot ce oferă este bun. De ce este totul bun? Dacă nu erai nătâng, atunci ai fi devenit arogant și ți-ai fi uitat locul, așa că acest lucru te protejează și este bun. Dacă ați avea cu toții abilități și priceperi mai bune decât aveți în prezent, cine ar fi capabil să rămână atât de cuminte și atât de dispus să își îndeplinească datoria în casa lui Dumnezeu? Nu cumva există câțiva oameni de acest fel, dar nu mulți? (Ba da.) Tot ceea ce face Dumnezeu este bun și drept, doar că oamenii nu înțeleg clar acest lucru. Oamenii vor mereu mai mult de la Dumnezeu, ca și cum cu cât îi dă mai mult cuiva, cu atât mai mult va fi acea persoană capabilă să pună adevărul în practică, dar, de fapt, nu așa stau lucrurile. Dumnezeu ți-a dat deja destul; ți-a dat totul și ți-a oferit viața Lui, deci ce altceva mai vrei? Aceste cuvinte pe care le rostește Dumnezeu și toată lucrarea pe care o face El sunt abundente și suficiente pentru omenire. Nu există nimic ce pot să ceară oamenii de la Dumnezeu și ei n-ar trebui să se plângă de El și să spună: „Ce pot face cu acest calibru sau cu aceste daruri slabe pe care mi le-a dat Dumnezeu?” Sunt atât de multe lucruri pe care le poți face. Ceea ce vrea Dumnezeu nu este ce îți închipui tu – El vrea ca tu să pui adevărul în practică, să faci lucrurile conform principiilor și să îndeplinești îndatoririle pe care ar trebui să le îndeplinești. Tu nu faci ceea ce ești capabil să faci, ci faci orbește ceea ce n-ar trebui. Acest lucru se numește neglijarea lucrării tale. Nu cumva țintești un pic prea sus? (Ba da.) Ce vor oamenii să facă? Să capete prestigiu printre ceilalți, să facă astfel încât cuvintele și acțiunile lor să fie admirate și foarte apreciate și să fie renumiți la scară largă. Dumnezeu nu vrea ca tu să devii acel tip de persoană, așa că nu ți-a dat acel gen de lucruri. Dacă ai avea ocazia să devii acel tip de persoană, ai fi dispus să o refuzi? Ai putea să renunți așa ușor la ea? Consecințele acestui lucru sunt periculoase. Ai presupus cumva că acele lucruri sunt bune? De ce unii oameni devin antihriști? Oare nu cumva pentru că ei cred că au puțină pricepere și, astfel, devin extrem de aroganți? De ce sunt ei capabili să meargă pe calea aceea? Pur și simplu sunt acel gen de persoană; vor fi nevoiți să meargă pe acea cale mai devreme sau mai târziu, iar Dumnezeu n-are niciun plan de a le spune lor adevărul sau de a-i mântui. Prin urmare, ceea ce El îți oferă ție este cu certitudine diferit de ceea ce le dă altora. Dacă te compari mereu cu ceilalți și vrei mereu același lucru pe care-l au ei, este aceasta înțelegere pură? Tu nu înțelegi intenția lui Dumnezeu! Prin urmare, atunci când îți dai seama că ai un calibru slab, că îți lipsește înțelegerea spirituală și ai o înțelegere denaturată, că ești deseori slab sau te gândești că ai prea multe probleme sau lipsuri, trebuie mai întâi să te gândești bine de ce Dumnezeu nu ți-a dat un anumit dar. Aici se regăsește bunăvoința Sa. Mai uită-te o dată bine la calea pe care merg cei mai mulți dintre oamenii înzestrați și talentați și la ce atitudine are Dumnezeu față de ei. Care este singura propoziție pe care vei dori cel mai mult să o spui odată ce înțelegi această chestiune? (Slavă lui Dumnezeu pentru protecția Sa.) Așa este, ar trebui să-I mulțumești lui Dumnezeu și să spui: „Dumnezeule, ești atât de bun cu mine, nu mi-ai dat daruri sau talente și m-ai făcut un netot, un idiot. Aceasta este binecuvântarea mea! Nu sunt negativ sau trist. Sinceritatea și loialitatea față de Tine reprezintă ceea ce-mi lipsește în acest moment. Nu cer să fiu ager la minte și elocvent, nu cer daruri și talent. Vreau doar să-Ți ofer sinceritatea mea. Darurile, talentele și cunoașterea, la fel ca statutul și faima printre oameni nu sunt lucruri bune, iar eu nu le vreau.” Nu arată acest lucru transformare? (Ba da, asta face.) Așadar, ai mai putea să suferi și să plângi din cauză că-ți lipsesc atât de multe? Nu vei mai face asta și nu te vei simți nedreptățit. Altminteri, când te-ar emonda ceilalți, te-ai gândi: „Sunt nătărău, toată lumea mă disprețuiește, iar în casa lui Dumnezeu nu voi fi niciodată promovat sau ținut într-o funcție importantă.” Acest lucru implică: „Mie Dumnezeu mi-a dat atât de puțin, deci cum de le dă atât de mult altora?” Te-ai plânge mereu în inima ta și te-ai simți nedreptățit. De fapt, o mare binecuvântare s-a abătut asupra ta și tu nici măcar nu știi acest lucru. Dacă se mai întâmplă un astfel de lucru pe viitor, va fi diferit punctul tău de vedere? (Da, va fi.) Ce se va schimba în oameni atunci când punctul lor de vedere va fi diferit? (Nu vor mai ținti atât de sus și nu vor mai urmări lucruri atât de mărețe și vor fi capabili să-și îndeplinească bine datoria, cu o inimă recunoscătoare și cu picioarele pe pământ.) Pot să fie ferm cu picioarele pe pământ, să trăiască în mod autentic și realist și să urmărească diverse obiective. Spune-Mi, este mai bine ca Dumnezeu să te facă un nătărău și un idiot, care-și poate îndeplini cum se cuvine datoria, într-o manieră cu picioarele pe pământ astfel încât să poți fi mântuit sau să-ți dea un calibru bun, o educație la nivel înalt, o înfățișare frumoasă și elocvență, precum și abilități de lucru și puncte forte, astfel încât, oriunde ai merge, oamenii să te admire și să fii un uriaș printre pitici, iar apoi să pășești pe calea unui antihrist? Care dintre cele două variante ai alege-o? (Este mai bine să fii nătărăul și idiotul.) Poți să spui acest lucru acum, dar dacă cineva chiar te-ar numi nătărău și idiot, te-ar deranja. Trebuie să gândești astfel: „Deși calibrul meu este slab și sunt ignorant, sunt mai bun decât oamenii răi și antihriștii, deoarece încă mai am o șansă la mântuire.” Trebuie să înveți să te consolezi. (Îmi amintesc că mai erau câțiva care credeau în Dumnezeu cu mine. Cu toții aveau un calibru foarte bun și erau foarte ageri la minte, dar pentru că se luptau mereu pentru putere și câștig și tulburau lucrarea bisericii, au fost îndepărtați și excluși. Consider că am fost capabil să ajung unde sunt astăzi deoarece am un calibru slab, sunt nătâng și sunt capabil să mă comport cum trebuie – și acest lucru reprezintă tot marea protecție din partea lui Dumnezeu.) De ce te protejează Dumnezeu? Oare pentru că ești nătărău? Îi simpatizează El pe cei slabi? Nu, nu o face; nu este așa cum spun non-credincioșii, și anume, copilul care nu plânge, nu primește. Nu e cazul. Cum, mai exact, trebuie privit acest lucru? Care manieră de a privi acest lucru este în concordanță cu adevărul? (Întrucât oamenii cred cu un pic de sinceritate și iubire pentru adevăr în inimile lor și sunt dispuși să urmărească adevărul – Dumnezeu îi mântuiește pe oamenii care au inimi ca acestea și, astfel, rânduiește diferite medii pentru a-i proteja.) Așa este. Protecția lui Dumnezeu pentru tine este la schimb pentru sinceritatea ta față de El. Prin urmare, ce este mai de preț? Sinceritatea omului este cea mai prețioasă. Ai puțină iubire pentru lucrurile pozitive și sinceritate față de Dumnezeu și dai aceste lucruri la schimb pentru protecția și harul lui Dumnezeu – ai câștigat foarte mult. Cineva ar putea spune: „Calibrul meu este slab și, deși am câștigat foarte mult, tot nu înțeleg nimic.” Nu înțelegi multe? Capacitatea ta de a-ți îndeplini datoria și de a-L urma astăzi pe Dumnezeu are legătură cu înțelegerea ta cu privire la adevăr. Altcineva ar putea să spună: „Ce înțeleg eu? Nu pot să explic clar.” S-ar putea să nu poți să explici clar, dar ești capabil să continui să-ți îndeplinești datoria în casa lui Dumnezeu și înțelegi multe lucruri. Oricât de profundă sau superficială este înțelegerea ta cu privire la aceste lucruri, cu siguranță ele au legătură cu adevărul și sunt apropiate de acesta, motiv pentru care ai fost susținut până acum și îți îndeplinești în continuare datoria. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Nu este un lucru rău să te gândești că ești nătărău sau idiot și, privind lucrurile acum, „nătărău” și „idiot” sunt porecle fără nicio semnificație disprețuitoare sau înjositoare. Când compari a fi numit nătărău sau idiot cu a fi numit antihrist, care e de preferat? (A fi numit nătărău sau idiot este mai bine.) Dacă, într-o zi, Dumnezeu spune: „Vino încoace, nătărăule. Vino încoace, idiotule”, s-ar putea să nu-ți placă, dar ai cântări bine lucrurile, gândindu-te: „M-a strigat nătărău și idiot, nu antihrist, așa că mă voi duce.” Și te-ai duce cu plăcere. Atunci cineva spune: „Cum de ești atât de bucuros să fii numit nătărău?” Iar tu spui: „M-a numit nătărău și nu a spus că sunt un antihrist sau că nu aș putea fi mântuit. De aceea sunt fericit.” A te numi nătărău nu înseamnă a te trata ca pe un străin, ci ca pe un membru al familiei, ca pe cineva cunoscut. Este ca atunci când oamenii își numesc copiii „mici monștri”; se poate să sune puțin aspru, dar este, de fapt, adevărul și este doar un alint. Dacă erai numit antihrist? Atunci ai da de necaz, întrucât schimbarea unui nume înseamnă că natura lui este diferită, iar finalul tău are să fie și el diferit. Ce ați alege? (Aș alege să fiu numit nătărău și idiot.) Nu este bine să fii mereu un nătărău și un idiot; și calibrul tău trebuie să se îmbunătățească puțin. Calibrul vostru s-a îmbunătățit de-a lungul anilor? (S-a îmbunătățit doar puțin, nu prea mult.) În ceea ce privește intrarea în viață, dacă realmente muncești din greu și continui să te străduiești, atunci cu siguranță vei deveni mai bun, dar este imposibil să vezi îmbunătățiri majore, toate în același timp. Este un proces de creștere lentă, dar, atât timp cât ai intrare, nu vei suferi un regres și, atâta vreme cât urmărești acest lucru, intrarea ta în viață va crește încet, puțin câte puțin.

Pentru Dumnezeu, nu este ușor să lucreze adevărul în oameni. Nu se întâmplă la fel de repede ca atunci când o sămânță încolțește după ce este plantată în pământ – este destul de diferit. Mântuirea omului de către Dumnezeu se face prin curățire temeinică și transformarea firii satanice a omului și prin permiterea acestuia să trăiască adevărul-realitate în cuvintele lui Dumnezeu, însă acestea nu sunt chestiuni simple. Chiar dacă asculți predici, citești cuvintele lui Dumnezeu, te rogi și experimentezi fiecare zi în parte, progresul tău va fi limitat, iar creșterea vieții tale va fi lentă. Sunt necesare multe procese pentru ca cineva să înțeleagă adevărul. Oamenii au nevoie de numeroase experiențe repetate și, totodată, e necesar să continue să se străduiască și să depună efort în încercarea de a înțelege adevărul – numai atunci îl pot înțelege. De asemenea, este necesară lucrarea Duhului Sfânt, altminteri, ceea ce câștigă oamenii va fi și mai limitat. Mulți oameni cred în Dumnezeu de douăzeci sau treizeci de ani, dar tot nu pot vorbi despre mărturia lor bazată pe experiență. Acest lucru se întâmplă din cauză că nu au urmărit niciodată adevărul sau nu au depus un efort concentrat în înțelegerea adevărului, rezultând faptul că nu au dobândit nimic după zeci de ani de credință în Dumnezeu. Oamenii trebuie să înțeleagă adevărul, să-l experimenteze și să-l priceapă și, în mod special, au nevoie ca Dumnezeu să rânduiască medii pentru ei. Combinația dintre aceste aspecte diferite îi face pe oameni să aibă un pic de înțelegere și pătrundere. Odată ce acest lucru este generat în interiorul tău, îți va oferi cunoștințe, sentimente și gânduri diferite, permițând conștiinței și gândurilor tale să progreseze și să se schimbe puțin, lucru care, la rândul său, îți va întări puțin credința în Dumnezeu și va transforma puțin atitudinea ta față de adevăr și calea propriei vieți. Toate acestea sunt schimbări mici, minuscule, dar ele vor produce o schimbare uriașă în perspectiva ta asupra vieții, în gândurile și opiniile tale și în atitudinea ta față de lucruri și față de Dumnezeu. Aceasta este puterea pe care o are cuvântul lui Dumnezeu – adevărul.

Fragmentul 89

În timpul mântuirii omului de către Dumnezeu, ce standard de bază le dă El oamenilor, indiferent cât sunt de răzvrătiți sau cât de profund stricate le sunt firile? Adică, în ce circumstanțe îi abandonează Dumnezeu pe oameni și îi elimină? Care este cel mai scăzut standard pe care trebuie să-l atingi pentru ca Dumnezeu să te păstreze și să nu te elimine? Acesta este un lucru pe care toți aleșii lui Dumnezeu trebuie să-l înțeleagă clar. În primul rând, să nu-L renegi pe Dumnezeu – aceasta este condiția fundamentală. Există un conținut practic în ceea ce înseamnă să nu-L negi pe Dumnezeu. Nu înseamnă doar a recunoaște că există un Bătrân în Cer, sau că Dumnezeu a devenit trup, sau că numele lui Dumnezeu este Dumnezeu Atotputernic. Acest aspect nu este suficient, acest lucru nu îți permite să atingi standardul pentru credința în Dumnezeu. Cel puțin, trebuie să recunoști că Dumnezeu întrupat este Dumnezeul practic; nu trebuie să te îndoiești sau să judeci; trebuie să fii capabil să te supui chiar dacă ai noțiuni – acesta este standardul pentru credința în Dumnezeu. Numai atingând acest standard, Dumnezeu te va recunoaște ca fiind o persoană care crede în El. Dumnezeu are cel puțin trei standarde de bază pentru oameni. În primul rând, aceștia trebuie să-L recunoască, să creadă în El și să-L urmeze. Ei trebuie să aibă o credință sinceră în Dumnezeu, trebuie să își îndeplinească îndatoririle cât mai bine posibil și nu trebuie să facă rău sau să provoace tulburări. Acesta este primul standard de bază. În al doilea rând, în timp ce-L urmează pe Dumnezeu, ei trebuie, cel puțin, să nu-și abandoneze îndatoririle. Trebuie să se supună și să fie ascultători atunci când își îndeplinesc îndatoririle, să obțină rezultate medii pentru ei și, cel puțin, să muncească la un standard acceptabil. Acesta este al doilea standard de bază. În al treilea rând, umanitatea lor trebuie să fie la nivelul standardelor. Ei trebuie să fie considerați oameni buni sau, cel puțin, oameni cu rațiune și conștiință. Ar trebui să poată, în principiu, să se înțeleagă cu majoritatea aleșilor lui Dumnezeu și să nu fie mere stricate. Cel puțin, oamenii de acest fel nu sunt răi sau ticăloși. Acesta este cel de-al treilea standard de bază. Dacă cineva nu poate accepta adevărul și refuză să își îndeplinească o îndatorire indiferent de situație, atunci nu are o credință adevărată în Dumnezeu – cel puțin, umanitatea sa nu se ridică la înălțimea standardelor. Acest lucru înseamnă că a coborât sub nivelul de bază și trebuie să fie eliminat. Toți cei cu o umanitate rea, care nu pot accepta nici cea mai mică fărâmă de adevăr, care provoacă tulburări și perturbări și care nu joacă un rol pozitiv în biserică, pot fi clasificați drept oameni răi. Cineva care nu se poate înțelege cu majoritatea celorlalți oameni este un măr stricat, o persoană rea și, mai mult decât atât, este cineva care a coborât sub standardul de bază și trebuie eliminat. Acei oameni răi și antihriști pot îndeplini îndatoriri, dar ei doar provoacă perturbări, tulburări, distrugere și fac rău – ar putea oare Dumnezeu să vrea astfel de oameni? Își îndeplinesc ei îndatoririle? (Nicidecum.) În ochii lui Dumnezeu, acțiunile lor au depășit standardul de bază. Ei sunt incapabili să-și îndeplinească îndatoririle, iar răul pe care îl provoacă depășește orice îndatoriri pe care le îndeplinesc, așa că trebuie înlăturați din biserică. Nu este acesta principiul după care sunt tratați oamenii în casa lui Dumnezeu? A fost cineva îndepărtat vreodată pentru că se afla pe moment într-o stare proastă și se simțea negativ și slab? A fost cineva oprit vreodată să-și mai îndeplinească datoria pentru că a fost ocazional puțin superficial și nu și-a îndeplinit-o bine? A fost cineva îndepărtat vreodată pentru că a obținut rezultate slabe în îndeplinirea datoriei sale sau pentru că a dezvăluit unele gânduri sau idei rele? A fost cineva îndepărtat vreodată pentru că avea o statură mică și pentru că în ființa sa au apărut noțiuni și îndoieli despre Dumnezeu? (Nu.) Atunci, după care principiu îi îndepărtează casa lui Dumnezeu pe oameni? Care oameni sunt îndepărtați și opriți să-și îndeplinească îndatoririle? (Cei a căror muncă face mai mult rău decât bine și care provoacă în mod constant perturbări și tulburări.) Persoanele de acest tip nu sunt demne de a îndeplini o îndatorire. Asta nu înseamnă că cineva are prejudecăți împotriva lor sau că le restricționează și le îndepărtează din dușmănie personală; înseamnă că ele nu obțin niciun rezultat în datoria lor și că provoacă perturbări și tulburări. Ele sunt îndepărtate pentru că sunt cu adevărat nedemne de a îndeplini o datorie. Acest aspect este în deplină concordanță cu adevărurile-principii. Principiile după care casa lui Dumnezeu se ocupă de oameni și îi tratează sunt, toate, echitabile. Casa lui Dumnezeu nu încearcă să-i prindă pe oameni făcând gafe, nu face din țânțar armăsar și nici multă zarvă pentru nimic. Trebuie să credeți că această casă a lui Dumnezeu este guvernată de adevăr. Desigur, unii oameni care au fost îndepărtați pot spera încă la mântuire dacă pot să accepte adevărul și să se căiască sincer în fața lui Dumnezeu. Dar acei neîncrezători și acei oameni răi care nu pot accepta nici măcar o fărâmă de adevăr, care nu au conștiință și rațiune, vor fi eliminați pentru totdeauna după ce sunt demascați. Aceasta este dreptatea lui Dumnezeu.

Fragmentul 90

De ce le cere Dumnezeu oamenilor să-L cunoască? De ce le cere El oamenilor să se cunoască pe ei înșiși? Care este scopul cunoașterii de sine? Care este rezultatul dorit? Și care este scopul în a-L cunoaște pe Dumnezeu? Ce efect se va obține asupra oamenilor prin a-i face să-L cunoască pe Dumnezeu? Sunt acestea întrebări pe care le-ați luat în considerare? Dumnezeu folosește diferite mijloace să-i determine pe oameni să se cunoască pe ei înșiși. El a pregătit tot felul de medii pentru ca oamenii să-și dezvăluie stricăciunea și să ajungă să se cunoască pe ei înșiși, treptat, prin experiență. Indiferent dacă este vorba despre expunerea cuvintelor lui Dumnezeu sau de judecata și mustrarea Lui, înțelegeți care este scopul final pentru care Dumnezeu săvârșește această lucrare? Scopul final al lui Dumnezeu în a-Și face lucrarea în acest fel este acela de a permite fiecărei persoane care Îi experimentează lucrarea să știe ce este omul. Și ce presupune acest lucru, „a ști ce este omul”? Presupune să lase omul să-și cunoască identitatea și statutul, datoria și responsabilitatea. Înseamnă să te lase să știi ce înseamnă să fii uman, să te lase să înțelegi cine ești. Acesta este scopul final al lui Dumnezeu în a-i determina pe oameni să se cunoască pe ei înșiși. Așadar, de ce îi face Dumnezeu pe oameni să-L cunoască? Acesta este harul special pe care El îl oferă omenirii întrucât, cunoscându-L pe Dumnezeu, omul poate înțelege multe adevăruri și poate desluși multe taine. Oamenii câștigă foarte mult cunoscându-L pe Dumnezeu. Când oamenii Îl cunosc pe Dumnezeu, ei învață cum să trăiască în modul cel mai plin de sens, așa că a-i face pe oameni să caute cunoașterea de Dumnezeu este cea mai mare iubire a lui Dumnezeu, cea mai mare binecuvântare a Sa. Iar Dumnezeu dispune de multe moduri pentru a-i determina pe oameni să-L cunoască, principalele fiind judecata și mustrarea, îndrumarea și punerea la dispoziție a cuvintelor Sale. Bineînțeles, El îi face pe oameni să Îi cunoască firea și prin judecată și mustrare – aceasta este o scurtătură pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu. Care este rezultatul definitiv obținut de oamenii care văd și cunosc firea lui Dumnezeu? Este acela de a-i face pe oameni să știe cine este Dumnezeu, ce este esența Lui, ce sunt identitatea și statutul Lui, ce sunt ceea ce El are și ceea ce este și ce este firea Lui. Este acela de a determina fiecare persoană să vadă clar că este o ființă creată, că numai Dumnezeu este Creatorul și cum se cade ca ființele create să se supună Creatorului. Cunoscând toate acestea, drumul omului în viață se clarifică în întregime. Când oamenii se cunosc pe ei înșiși cu adevărat, nu pot apoi să renunțe treptat la dorințele lor extravagante și la diferitele intenții nedrepte? (Ba da.) Așadar, pot ei să atingă punctul în care să fie capabili să renunțe complet? Acest lucru depinde de fiecare în parte. O persoană poate renunța cu adevărat la dorințele sale extravagante și la diferitele cereri adresate lui Dumnezeu numai atunci când, prin lucrarea Lui, dobândește o cunoaștere de Dumnezeu și obține o cunoaștere și o definiție corectă a esenței, identității și statutului lui Dumnezeu. Numai genul acesta de persoană poate, ca Petru, să-și exprime dorința sinceră de a-L iubi pe Dumnezeu din adâncul inimii și să pună în practică iubirea lui Dumnezeu. Așadar, nu se poate renunța nici la cunoașterea de Dumnezeu, nici la cunoașterea de sine. Spui că vrei să-L iubești pe Dumnezeu, dar poți să știi cum să-L iubești dacă nu-L înțelegi? Care sunt aspectele demne de a fi iubite în ceea ce-L privește pe Dumnezeu? Care sunt aspectele Lui cele mai demne de iubire? Dacă nu știi acest lucru, nu Îl poți iubi. Vei fi incapabil să-L iubești, chiar dacă vrei acest lucru, și ai putea chiar să găsești noțiuni despre El și răzvrătire care apar în mod involuntar în tine, ceea ce duce la negativitate. Va primi genul acesta de persoană aprobarea lui Dumnezeu? Nu o va primi. Când cineva nu-L cunoaște pe Dumnezeu și spune totuși că Îl iubește, această așa-zisă „iubire” este doar teorie goală evocată de inferența logică. Nu izvorăște dintr-o cunoaștere a lui Dumnezeu și nu ține deloc cu Dumnezeu. Vedeți acum ce spun în legătură cu aceste două chestiuni? (Da.) Atunci, de ce nu ați fost capabili să o spuneți chiar acum? Asta dovedește că autocunoașterea în experiența practică este confuză și că nu aveți adevărata cunoaștere de Dumnezeu. Știți care este problema aici? (Nu am găsit calea corectă de practică. Nu putem intra concomitent din cele două aspecte, a-L cunoaște pe Dumnezeu și a ne cunoaște pe noi înșine. Ne concentrăm doar asupra intrării dintr-un singur aspect, limitând astfel creșterea vieții noastre.) Din moment ce sunteți în această stare acum, cum este statura voastră? Nu este imatură? Nu sunteți foarte departe de cerințele și standardul lui Dumnezeu în ceea ce privește cunoașterea de sine? Cel puțin, încă nu poți renunța la dorințele și intențiile personale. Poate supunerea ta față de Dumnezeu să corespundă adevărului? Ești capabil să știi dacă Dumnezeu are vreun statut în inima ta? Sunt mulți oameni care încă își pun problema dacă întruparea lui Dumnezeu este ființă umană sau Dumnezeu; stau cu câte un picior în fiecare tabără, o clipă crezând în Dumnezeul de pe pământ, în clipa următoare crezând în Dumnezeul nedeslușit din cer. Și mai sunt și unii care pun la îndoială chiar esența lui Dumnezeu, care spun: „Cum pot Dumnezeul întrupat și Dumnezeul din cer să fie același Dumnezeu? Dacă este cu adevărat Dumnezeu, de ce nu ne arată miracole și semne?” Acest lucru arată că sunteți grav lipsiți de înțelegere spirituală. Statura voastră este în așa fel încât, cu toate că Dumnezeu spune atât de multe, voi tot nu înțelegeți. Acum recunoașteți doar că Dumnezeu S-a întrupat, recunoașteți doar adevărul exprimat de Dumnezeul întrupat, dar nu aveți prea multă cunoaștere când e vorba despre esența, identitatea și statutul lui Dumnezeu. Ați putea spune că această cunoaștere este zero în inimile voastre, nu-i așa? (Da, așa este.) Și, de fapt, acest lucru poate fi dovedit. Înainte de a avea părtășie despre aspecte ale adevărului, precum esența lui Dumnezeu și intențiile Sale, credeai că Îl cunoști profund pe Dumnezeu și ai o credință puternică și neabătută în El. Dar când am avut părtășie cu voi despre adevăruri ca Dumnezeu Însuși, firea lui Dumnezeu și esența lui Dumnezeu, aceste cuvinte și conținuturi au provocat o reacție puternică în inimile voastre. Această reacție a fost intensă și a făcut să vă fie dificil să acceptați, creând un mare conflict cu dumnezeul pe care vi-l imaginaserăți în inimile voastre. Nu e acesta un fapt real? (Ba da.) Așadar, când spun unele lucruri pe care nu le-ați mai auzit înainte, la început vi se pare imposibil să le acceptați, ca și cum nu ați înțelege ce spun. Acest lucru dovedește că aveți o statură prea mică, într-atât încât nu puteți nici măcar să înțelegeți cuvintele lui Dumnezeu sau să vă ridicați la nivelul lor. Veți avea nevoie de încă vreo câțiva ani de experiență înainte de a putea înțelege.

Fragmentul 91

Felul în care Iov este evaluat de către Dumnezeu este consemnat în Vechiul Testament: „Nu există nimeni altcineva ca el pe pământ, un om desăvârșit și neprihănit, unul care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău” (Iov 1:8). În zilele de pe urmă, Dumnezeu a fost martor nu numai al faptului că Petru Îl iubea cu adevărat, ci și al aceluia că Iov era o persoană care avea o credință adevărată în El, iar Dumnezeu cere ca aleșii Lui să aibă cel puțin credința lui Iov dacă vor să-L urmeze până la capăt. În închipuirile voastre și în cadrul textelor limitate pe care le înțelegeți, ce fel de persoană era Iov? Era o persoană bună? (Da.) În ce moduri s-a manifestat, în principal, acest lucru? În primul rând, el era un om care se temea de Dumnezeu și nu făcea niciodată niciun rău. Acesta este semnul esențial și modul în care se manifestă o persoană bună. În plus, era principial în conduita lui și în modul în care își trata copiii și familia. El nu a încercat să ascundă greșelile copiilor săi și s-a rugat la Dumnezeu și I-a încredințat copiii săi, ceea ce le-a arătat oamenilor că atitudinea lui față de odraslele lui era întru totul corectă și în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu. Cum credeți că ar fi, ca prunci, să aveți un astfel de tată? Nu ați fi fericiți? Cum erau, însă, prietenii lui Iov? Când Iov s-a confruntat cu încercări și necazuri, cum l-au tratat prietenii lui? Niciunul dintre aceștia nu l-a putut înțelege, ba mai mult, l-a judecat: „L-ai ofensat pe Dumnezeu și El te-a blestemat. Uite unde te-a dus credința ta în Dumnezeu. Ce lucru jalnic!” Până și soția lui Iov a zis: „Încă rămâi neclintit în curăția ta? Blestemă-L pe Dumnezeu și mori!” (Iov 2:9). Așa l-au tratat pe Iov prietenii și soția lui în acest timp de cumplită suferință, ceea ce i-a provocat un rău și o durere imensă. Însă, e adevărat: au existat foarte puțini oameni care l-au înțeles pe Iov. Când citim acum povestea lui Iov, simțim că oamenii ca el sunt, de fapt, cei mai de nădejde și demni de încredere și că acest gen de persoană este, cu adevărat, una bună. Aceștia nu te vor înșela sau nu îți vor face rău niciodată și își vor respecta întotdeauna principiile în modul în care te tratează. Dacă ești o persoană corectă, ei nu te vor condamna și nu vor spune lucruri urâte despre tine, doar pentru că faci un singur lucru rău sau pentru că alte persoane te vorbesc de rău. Nu se vor împotrivi faptelor și nu vor vorbi într-un mod necinstit pentru a acuza oamenii pe nedrept. Nu vor lăsa sentimentele sau preferințele să le influențeze discursul. Cu timpul, îți vei da seama: „Aceștia chiar sunt oameni buni. Ori de câte ori întâmpinăm vreo mică dificultate, noi pur și simplu ne abandonăm îndatoririle, dar ei nu se leapădă niciodată de numele lui Dumnezeu, oricât de mari sunt încercările și necazurile cu care se confruntă. Nu e de mirare că lui Dumnezeu Îi place acest tip de persoană. Dacă aș avea o astfel de persoană lângă mine, indiferent ce boală sau necazuri s-ar abate asupra mea, ar fi în stare să continue să mă ajute, să mă sprijine, să mă îngrijească și să mă tolereze la fel ca înainte. O asemenea persoană e minunată. Chiar dacă uneori m-ar călca pe nervi sau nu ne-am înțelege întotdeauna, aș prefera ca aceasta să fie alături de mine, și nu una dintre acele satane sau vreunul dintre acei diavoli!” De obicei, satanele și diavolii vor spune în exterior: „Ești atât de grozav! Te iubesc și îmi pasă atât de mult de tine!”, dar, de îndată ce vei întâmpina vreun necaz, te vor ignora și atunci îți vei da seama ce înseamnă o persoană bună și pe care te poți baza. Numai cei care sunt de încredere, care se tem de Dumnezeu și se feresc de rău sunt cu adevărat oameni buni, iar oamenii buni sunt foarte prețioși. Ar fi minunat dacă ai avea alături de tine doisprezece oameni ca Iov, dar iată că nu ai niciunul! În acest moment, vei simți cât de rară este o persoană bună. Toți au nevoie de o asemenea persoană bună. Tuturor le plac oamenii drepți și binevoitori, oamenii cu inimi bune care acționează în mod principial, care au simțul dreptății, care se tem de Dumnezeu și se feresc de rău și care sunt demni de încredere.

Când ești asaltat de necazuri și boli, când inima ta suferă cel mai mult, de ce fel de persoană ai nevoie lângă tine? Ai nevoie de cineva care să spună cuvinte mieroase și false? Ai nevoie de cineva care te judecă, te condamnă și te critică? (Nu.) Atunci, de ce fel de persoană ai cel mai mult nevoie? Ai nevoie de o persoană care poate să dea dovadă de compasiune pentru dificultățile tale și să te consoleze, care poate să te asculte vorbind despre durerea din inima ta și apoi să te ajute să ieși din starea negativă, din slăbiciune și suferință. Această persoană te poate ajuta – nu va râde de tine și nu te va lovi când ești la pământ și nu va închide ochii la necazurile tale. Adică, dacă ai nevoie de ea ca să te aline și dacă ai necazuri, momente de slăbiciune și probleme personale, poți să-i împărtășești aceste lucruri, iar ea nu le va răspândi pe la spatele tău, nu va râde de tine, nu te va ridiculiza și nu îți va încurca treburile personale. Poate aborda corect dificultățile, slăbiciunile, negativitatea și părțile slabe ale umanității tale. Nu este principial să abordezi corect aceste lucruri? Nu sunt acestea manifestări ale unei persoane bune? Acest gen de persoană poate să te înțeleagă, să te tolereze și să aibă grijă de tine. Te poate susține, îți poate oferi sprijin și te poate ajuta să-ți învingi durerea și slăbiciunea. Îți oferă un ajutor foarte important. O astfel de persoană este extrem de prețioasă. Aceasta este o persoană bună! Să zicem că o persoană te ignoră și chiar te ridiculizează și își bate joc de tine atunci când vede că ai o problemă. Vrei să i te confesezi în legătură cu ceva, dar apoi te gândești: „Nu pot să-i spun. Dacă aș face-o, ar putea exista repercusiuni. S-ar putea duce și vorbi despre treburile mele personale pe la spatele meu. Atunci toată lumea ar râde de mine și cine știe ce povești ar inventa pentru a mă defăima.” Ai îndrăzni să vorbești cu o astfel de persoană? Nu ai avea nicio idee despre ce ar fi capabilă să facă. Nu numai că s-ar putea să nu te ajute sau să nu te sprijine, dar ar putea să-ți încurce treburile personale, să te înșele și să-ți facă rău. Ai îndrăzni să te încrezi în acel om? În acest moment, ți-ai da seama cât de importanți, valoroși și prețioși sunt oamenii buni și că este mai valoros să fii o persoană bună decât orice alt gen de persoană. Nici măcar părinții tăi s-ar putea să nu-ți înțeleagă cu adevărat dificultățile și nevoile atunci când suferi și ai dureri și nu vor putea să te consoleze. Există unii copii care muncesc din greu și care își iau slujbe în afara casei – în special, unele femei trebuie să se dea bine pe lângă șefi sau chiar să-și vândă trupul pentru a câștiga niște bani – iar părinții nu întreabă niciodată cât de greu este pentru copiii lor să lucreze în afara casei sau cât de dificil le este să câștige bani. Ba chiar se plâng când copiii lor nu aduc suficienți bani acasă și îi compară cu alții. Cum se simt copiii lor din cauza asta? (Triști, descurajați.) Li se strânge inima. Ei simt că lumea este un loc atât de întunecat și că până și părinții lor sunt astfel și se întreabă cum vor continua să trăiască. De aceea trebuie să fii o persoană bună. Fiecare are nevoie de o persoană bună. Și cum apar oamenii buni? Cad pur și simplu din cer? Răsar din pământ? Evoluează dintr-un animal anume? Sunt rezultatul educației în școli de elită? Sau produsul cultivării religioase ascete? Nu, niciuna dintre aceste explicații nu e corectă, toate sunt absolut imposibile. Cineva poate deveni o persoană bună doar urmându-L pe Dumnezeu, practicând adevărul și acceptând mântuirea lui Dumnezeu. Oamenii buni nu apar prin transformarea bruscă a celor corupți – ei trebuie să creadă în Dumnezeu și să primească mântuirea Sa, trebuie să urmărească adevărul, să obțină lucrarea Duhului Sfânt și să fie desăvârșiți pentru a deveni oameni buni. Fiecare are nevoie de o persoană bună alături de el ca prieten și confident. Spune-Mi, are nevoie și Dumnezeu de aceștia? (Da.) Dumnezeu are nevoie de oameni buni, iar oamenii au nevoie și ei de oameni buni. Ce efect are asupra ta înțelegerea acestei chestiuni? Trebuie să ai această hotărâre și această dorință de a te strădui să devii o persoană bună. Dacă tu spui: „Să fii o persoană bună este un lucru dificil și obositor, dar trebuie să am hotărârea să mă străduiesc să devin astfel. Oamenii au nevoie disperată de oameni buni, iar eu am nevoie, de asemenea, de oameni buni. Așa că voi deveni mai întâi eu însumi o persoană bună și îi voi ajuta și sprijini pe alții, străduindu-mă să-L ajut pe Dumnezeu să câștige mai mulți oameni buni”, atunci acest lucru este corect. Dacă fiecare se va strădui să fie o persoană bună, atunci va exista speranță pentru omenire. Tu ai putea spune: „Omenirea este atât de coruptă și rea! Nu are niciun sens, dacă doar câțiva credincioși în Dumnezeu sunt oameni buni. Ei tot vor fi hărțuiți, deoarece sunt prea mulți oameni răi.” Este o nesăbuință să spui asta. Tu crezi în Dumnezeu ca să obții mântuirea. Dacă tu devii o persoană bună și dreaptă, Dumnezeu te va binecuvânta. Indiferent cât de răi și corupți sunt oamenii, Dumnezeu are diverse moduri de a Se ocupa de ei. Oamenii nu trebuie să se îngrijoreze cu privire la acest lucru. Tu trebuie doar să te concentrezi asupra urmăririi adevărului și asupra obținerii mântuirii din partea lui Dumnezeu. Asta e în acord cu intențiile Sale. Când Noe a construit arca, doar opt persoane au fost salvate în cele din urmă. Toți cei care nu au crezut în cuvintele lui Dumnezeu și nu au mers pe calea cea bună au fost nimiciți, la sfârșit, de potopul lui Dumnezeu. Acesta este un fapt recunoscut. De ce nu poți recunoaște atotputernicia lui Dumnezeu? De ce nu poți recunoaște că Dumnezeu este un Dumnezeu drept? Când Dumnezeu Își va termina lucrarea, indiferent de numărul de oameni care vor obține mântuirea, această epocă trebuie să ia sfârșit. Marile dezastre trebuie să se abată, iar Dumnezeu va rezolva toate aceste probleme. Tu urmărești adevărul și devii o persoană dreaptă pentru tine însuți – este în beneficiul tău și al altora. Unii oameni spun: „Cei buni nu primesc ceea ce merită”, dar acest lucru este incorect. Cei care urmăresc adevărul vor avea în cele din urmă locul lor în Împărăția Cerurilor și, indiferent cât de mult prosperă cei răi pe pământ, toți vor fi în cele din urmă distruși și aruncați în iad. Așadar, atât cei buni, cât și cei răi primesc ceea ce merită, nu-i așa? Ce spune Biblia? „Răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui” (Apocalipsa 22:12).

Lucrurile pe care Iov le-a făcut și care sunt consemnate în Cartea lui Iov ocupă, de fapt, un spațiu foarte redus, sunt foarte simple și nu sunt numeroase, dar ar trebui să poți căuta indicii în acțiunile lui Iov și să găsești principiile și calea lui Iov de a practica pentru a fi o persoană bună. În primul rând, care a fost principiul lui Iov în ceea ce privește tratamentul copiilor săi și a celor mai apropiate persoane? A fost să nu depindă de sentimentele lui, ci să respecte principiile. Nu avea să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu pentru lucrurile care i s-au întâmplat. Acesta a fost primul criteriu al temerii sale de Dumnezeu și al feririi de rău – a început cu felul în care și-a tratat membrii familiei. În al doilea rând, a fost felul în care și-a tratat bunurile. Iov știa că, deși bunurile lui erau doar posesiuni lumești, acestea veneau de la Dumnezeu și erau darul și binecuvântarea Lui. Oamenii ar trebui să gestioneze și să aibă grijă de aceste lucruri cu atenție. A avea bine grijă de ele nu înseamnă să ți le însușești sau să te bucuri cu lăcomie de ele și nu înseamnă să trăiești pentru aceste lucruri; înseamnă să-I mulțumești lui Dumnezeu pentru ele, să vezi orchestrările mâinilor lui Dumnezeu și suveranitatea Sa în acestea și să-L cunoști pe Dumnezeu prin aceste lucruri. Când oamenii Îl cunosc pe Dumnezeu, ei pot să se supună suveranității Sale și acesta este cu adevărat criteriul esențial pentru a fi o persoană bună. Dacă poți respecta principiile când ai de-a face cu alții, dar nu ești în stare să I te supui lui Dumnezeu, ești tu atunci cu adevărat o persoană bună? Nu, nu ești. Mai mult, prin felul în care a tratat suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu, Iov a putut să se supună în întregime suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. Rânduielile lui Dumnezeu includ privațiunile și încercările Sale. Uneori Dumnezeu te privează de ceva, alteori te testează. Ce includ încercările Sale? Uneori El te poate face să te îmbolnăvești sau poate isca anumite situații negative în interiorul familiei tale ori poate face să întâmpini niște dificultăți, emondat, să fii certat, disciplinat, judecat și mustrat de El în timp ce îți îndeplinești datoria. Toate acestea sunt planurile lui Dumnezeu – și cum ar trebui tu să le abordezi? Dacă nu te poți supune lor și încerci în mod constant să scapi de ele, atunci nu experimentezi lucrarea lui Dumnezeu. În plus, oamenii trebuie să fie loiali în felul în care își abordează îndatoririle. Trebuie să-și dovedească loialitatea. Ce înseamnă aici loialitate? Înseamnă să ofere tot ceea ce pot să facă și tot ceea ce posedă. Aceasta este loialitatea! Acesta este standardul pentru a fi o persoană bună. Dacă printre voi, acum, ar exista o singură persoană ca Iov – nu e nevoie de mai multe, doar de una – atunci ați avea un stâlp printre voi. Când vi s-ar întâmpla ceva, v-ar servi drept model în orice moment. Nu ar trebui decât să faceți ceea ce a făcut ea și, cu timpul, v-ați schimba. Ați continua să fiți tot mai buni, de la gândurile la acțiunile voastre, de la căutarea adevărului la practicarea acestuia. Starea voastră s-ar îmbunătăți direct, îndreptându-se într-o direcție pozitivă, permițându-vă să porniți pe calea cea bună a credinței în Dumnezeu. După ce veți experimenta în acest fel lucrarea lui Dumnezeu timp de câțiva ani, și voi veți putea să vă temeți de Dumnezeu și să vă feriți de rău, la fel ca Iov, și să deveniți persoane desăvârșite.

Fragmentul 92

Voi trăiți în această epocă finală. Majoritatea membrilor familiilor voastre au o viață mult mai prosperă decât înainte, iar voi vă bucurați de abundență materială în fiecare aspect al vieții voastre. Ce fel de emoție vă încearcă? Este doar sentimentul acela ușor de fericire pe care îl simțiți în trup, dar care este diferența dintre această fericire și cea din inimă? Cu toții aveți anumite experiențe și v-ați dat seama de anumite lucruri; urmărirea credinței voastre în Dumnezeu este mai practică decât înainte, cu toții puteți simți că urmărirea plăcerilor trupești este deșartă și cu toții sunteți dispuși să năzuiți spre adevăr – aveți toți acest gen de experiență? Poate plăcerea trupească din diversele tipuri de lucruri materiale, să le aducă oamenilor confort spiritual? Ce ar putea sentimentul de superioritate în viață și o viață materială abundentă să le aducă oamenilor? Ele nu pot decât să îi corupă și să-i facă să-și piardă direcția. În acest fel, oamenii își vor pierde cu ușurință rațiunea, vor deveni incapabili să deosebească binele de rău, vor deveni iraționali și își vor pierde treptat umanitatea; vor tânji după confort din ce în ce mai mult și vor deveni tot mai ignoranți în ceea ce privește locul lor în univers. Unii își vor pierde până și abilitatea de a-și purta singuri de grijă. Vor fi complet incapabili să trăiască independent, vor fi incapabili să-și câștige propria existență și vor deveni dependenți de părinții lor. Vor fi, de asemenea, din ce în ce mai nesătui și mai nerușinați. Pe scurt, condițiile superioare de trai și o viață materială bogată nu le vor aduce oamenilor decât stricăciune, făcându-i să iubească lenea și să disprețuiască munca, transformându-i în niște lacomi nesătui, făcându-i să nu mai aibă simțul rușinii. Acestea nu le aduc oamenilor absolut niciun beneficiu. În ceea ce privește trupul, cu cât ești mai bun cu el, cu atât devine mai lacom. Se cuvine să înduri puțină suferință. Cei care îndură puțină suferință vor păși pe calea corectă și vor lucra cum se cuvine. Dacă trupul nu va îndura suferință, dacă va tânji după confort și va crește înconjurat de confort, atunci oamenii nu vor realiza nimic și nu vor avea cum să obțină adevărul. Dacă oamenii vor avea de-a face cu calamități naturale și dezastre provocate de om, vor fi lipsiți de sens și vor fi iraționali. Pe măsură ce trece timpul, doar vor deveni tot mai corupți. Avem multe exemple de genul acesta? Poți vedea printre non-credincioși mulți cântăreți și actori de cinema celebri care au fost dispuși să îndure greutăți și s-au dedicat muncii lor înainte de a deveni celebri. Însă, odată ce dobândesc faimă și încep să facă mulți bani, nu mai merg pe calea corectă. Unii dintre ei iau droguri, alții se sinucid, iar viețile lor sunt scurtate. Care este cauza? Plăcerile lor materiale sunt excesive, au prea mult confort și nu știu cum să obțină plăceri sau emoții mai mari. Unii se apucă de droguri în căutarea unei plăceri sau emoții mai mari și, pe măsură ce trece timpul, nu mai pot renunța. Unii mor în urma consumului excesiv de droguri, iar alții, neștiind cum să scape de asta, pur și simplu se sinucid în cele din urmă. Sunt atât de multe exemple ca acesta. Indiferent cât de bine mănânci, cât de bine te îmbraci, cât de bine trăiești, cât de bine te distrezi sau cât de confortabilă este viața ta și indiferent cât de mult ți se îndeplinesc dorințele, la final este goliciune peste goliciune, iar rezultatul este distrugerea. Este acea fericire pe care o caută non-credincioșii o fericire adevărată? De fapt, aceea nu este fericire. Este închipuire umană, este o formă de depravare, este o cale prin care oamenii devin depravați. Așa-zisa fericire pe care o urmăresc oamenii este falsă. Este, de fapt, suferință. Nu este un scop pe care oamenii ar trebui să-l urmărească, nici nu reprezintă valoarea vieții. Unele dintre căile și metodele prin care Satana îi corupe pe oameni este să îi facă să caute drept țel satisfacerea trupului și răsfățul carnal. În acest fel, Satana îi amorțește pe oameni, îi ademenește și îi corupe, făcându-i să simtă că aceasta ar fi fericirea și îndemnându-i să urmărească acel țel. Oamenii cred că obținând aceste lucruri vor obține fericire, prin urmare, fac tot ce le stă în putere să urmeze acel țel. Apoi, după ce l-au atins, ceea ce simt nu este fericire, ci mai degrabă goliciune și durere. Acest lucru dovedește că nu este calea corectă; este un drum către moarte. De ce oamenii care cred în Dumnezeu nu merg pe această cale, așa cum fac non-credincioșii? Cum arată fericirea pe care o simt oamenii care cred în Dumnezeu? În ce fel este aceasta diferită de cea pe care o urmăresc non-credincioșii? După ce cred în Dumnezeu, majoritatea oamenilor nu mai urmăresc bogății mari. Nu urmăresc prosperitatea pe pământ, realizări în carieră, sau să devină celebri. Mai degrabă, își îndeplinesc datoria în liniște, trăind simplu și neavând pretenții mari pentru calitatea vieții lor. Unii chiar se simt mulțumiți doar pentru că au hrană de mâncat și haine de purtat. Într-o lume cu atât de mult rău și întuneric, cum de încă sunt capabili să aleagă acest gen de cale? Ai putea spune că toți frații și surorile care cred în Dumnezeu nu au abilitatea de a face mulți bani? Categoric nu. Pentru că acești oameni, după ce cred în Dumnezeu mai mult sau mai puțin, deja simt adânc în inima lor că a-L urmări pe Dumnezeu este cea mai mare fericire, iar această fericire nu poate fi înlocuită de niciun lucru material din lume. Unii oameni chiar au încercat; au trecut prin greutăți în lume timp de câțiva ani și li s-a părut obositor și dificil. Chiar dacă au câștigat ceva bani și au experimentat plăceri trupești, au trăit fără demnitate, iar viețile lor au devenit tot mai goale și mai amare. Au simțit că ar fi mai bine să moară, decât să trăiască așa. Acești oameni au văzut deja dincolo de aceste lucruri. Ei nu cred în Dumnezeu doar pentru că nu au altă opțiune, ci mai degrabă pentru că au simțit cu adevărat că a-L urmări pe Dumnezeu și a merge pe calea de-a urmări adevărul, precum și a se sacrifica și a-și dedica întreaga viață lui Dumnezeu sunt cele mai mari mângâieri pentru inimile lor și sunt cele mai importante lucruri din toată viața lor; a-L dobândi pe Dumnezeu și a dobândi adevărul sunt cea mai mare fericire și lucrul care le aduce cea mai multă pace, bucurie și statornicie în inimi. Ei deja au simțit această fericire; nu este imaginară. Se poate spune că unii dintre aleșii lui Dumnezeu au experimentat deja necazuri și încercări, au înțeles adevărul și au văzut dincolo de multe lucruri. Au confirmat că a crede în Dumnezeu și a urmări adevărul este calea corectă, că nu este pe lume nicio altă cale de urmat și că doar cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul – și s-au stabilit pe această cale. O astfel de persoană are credință adevărată, iar acei ani de suferință nu sunt în van. Indiferent dacă mărturiile bazate pe experiențe despre care vorbesc ei sunt profunde sau superficiale, un lucru este clar: dacă încerci să-i împiedici să creadă în Dumnezeu și îi îndemni să se întoarcă în lume, în nici un caz nu ar merge pe această cale. Chiar dacă lumea ar avea un munte de aur îmbietor, care ar putea să-i ispitească pe moment, s-ar gândi bine: „Obținerea unui munte de aur sau de argint nu m-ar face la fel de fericit ca sacrificarea mea pentru Dumnezeu și îndeplinirea datoriei mele. Dacă aș obține o avere în aur și argint, aș fi foarte fericit pe moment, dar aș simți tortură și durere în inimă, așa că nu aș putea urma acea cale sub nicio formă. Nu a fost ușor să-L găsesc pe Dumnezeu; dacă mă întorc din nou unde am fost, unde m-aș duce să-L găsesc pe Dumnezeu? Șansa de a-L urma pe Dumnezeu este atât de rară! Nu este prea mult timp, iar timpul însuși zboară – aceasta este într-adevăr o ocazie rară!” Ei au văzut apariția și lucrarea lui Dumnezeu și a te ține strâns de Dumnezeu este ca și cum te-ai agăța de un pai care îți salvează viața. Spuneți-Mi, ce simte o persoană care se îneacă atunci când se agață de un colac de salvare? (Simte că există speranța de supraviețuire, așa că se agață strâns de el și nu-i mai dau drumul niciodată.) Asta este exact ceea ce simte ea. Când se agață de un colac de salvare, oare ce gândește? „Nu mai trebuie să mor acum, există în sfârșit o speranță de supraviețuire! Când moartea se apropie, atât timp cât există o fărâmă de speranță pentru a rămâne în viață, nu pot să-i dau drumul nici dacă trebuie să-mi folosesc toată puterea. Indiferent cât de greu sau dureros este, nu o pot lăsa să-mi scape. Chiar dacă am ajuns la ultima suflare, trebuie să mă țin de acel colac de salvare.” Când cineva simte că are o speranță de a rămâne în viață, nu se simte fericit? Acum, când vă gândiți în liniște, când contemplați, vă rugați sau participați la o devoțiune spirituală și vă dați seama cât de mult ați obținut urmându-L pe Dumnezeu, nu răsare în inima voastră acest sentiment de fericire? Exprimați-vă adevăratele sentimente. (Dacă nu L-am urma pe Hristos, ne-am fi prăbușit deja în dezastre, iar consecințele acestui fapt ar fi inimaginabile. Acum, mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu și îndeplinindu-ne datoria, am ajuns să înțelegem multe adevăruri. Am dobândit credință adevărată și putem, de asemenea, să ne temem de Dumnezeu în inimile noastre; am învățat să ne supunem lui Dumnezeu. Am câștigat atât de mult și suntem atât de recunoscători pentru îndrumarea lui Dumnezeu.) Așa este. Ați câștigat atât de mult urmându-L pe Dumnezeu și îndeplinindu-vă datoria. E ceea ce Dumnezeu i-a adus omului. Trebuie să fiți cu adevărat recunoscători lui Dumnezeu și să-L lăudați.

Când oamenii cu credință adevărată în Dumnezeu se confruntă cu probleme, sunt capabili să caute adevărul și, după ce au trecut prin câteva experiențe, vor putea obține anumite adevăruri. Fericirea pe care aceste adevăruri o aduc este suficientă pentru a înlocui plăcerile aduse de confort și lucruri materiale. În ceea ce privește aceste lucruri, cu cât câștigi mai multe, cu atât te simți mai puțin satisfăcut și mai puțin capabil de a deosebi binele de rău. Dar cu cât înțeleg oamenii mai în amănunt adevărul și cu cât îl obțin mai mult, cu atât știu mai bine că trebuie să Îi mulțumească lui Dumnezeu și să fie recunoscători, cu atât mai mult tânjesc în inima lor să-L iubească pe Dumnezeu și cu atât sunt mai capabili să I se supună și să se teamă de El. Aceasta este fericirea adevărată. Ce le aduce oamenilor urmărirea plăcerilor materiale? Goliciune și depravare; nu-i face decât să urmărească și mai mult și să le crească dorința de lucruri materiale. Este dificil pentru oameni să alunge ispita statutului, faimei și câștigului. Așadar, cum pot oamenii care cred în Dumnezeu să renunțe la aceste plăceri materiale? Se obține asta prin rugăciune zilnică și exersarea stăpânirii de sine? (Nu, se obține văzând dincolo de aceste lucruri.) Cum poate cineva să vadă dincolo de ele? (Pe de o parte, prin expunerea cuvintelor lui Dumnezeu și, pe de altă parte, prin propriile experiențe și realizări și prin înțelegerea treptată a unor adevăruri pe care le putem vedea dincolo de aceste lucruri.) Înțelegi adevărul și, astfel, poți renunța la aceste lucruri, iar asta arată că ai acceptat adevărul. În adâncul tău, ai acceptat cuvântul lui Dumnezeu – ceea ce El i-a spus omului și ceea ce El îi cere omului – și a devenit realitatea ta. Este această realitate viața ta? A devenit deja viața ta. Îndeplinindu-ți datoria, fără să îți dai seama, ai obținut adevărul ca fiind viața ta. E posibil ca încă să nu simți asta, să crezi că statura ta pare destul de mică și că sunt multe lucruri pe care nu le înțelegi – dar ai o inimă cu frică de Dumnezeu, iar asta arată că viața lui Dumnezeu este deja întipărită în viața ta. Creșterea în viață este firească; nu este necesar să te simți într-un anumit fel. Chiar dacă nu poți exprima asta în cuvinte clare, de fapt, ai făcut progrese și te-ai schimbat. Așadar, în același timp cu acceptarea vieții-adevăr a lui Dumnezeu, în mod inconștient, inima ta s-a apropiat și mai mult de Dumnezeu și, în tot acest timp, El te-a scrutat și ți-a observat inima. Gândiți-vă cu atenție acum – nu este acest proces unul mai degrabă fericit? Este extrem de fericit! Sunteți atât de norocoși să trăiți în zilele de pe urmă, să aveți privilegiul de a accepta lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, urmându-L pe Dumnezeu și îndeplinindu-vă datoria. Cuvintele lui Dumnezeu sunt întipărite direct în voi, ceea ce vă permite să obțineți adevărul ca viață. Având viața cuvintelor lui Dumnezeu drept realitate și viața adevărului ca realitate, nu este existența umană cu adevărat valoroasă? Nu a devenit ea nobilă, fără ca nici măcar să vă dați seama de asta? Nu cumva a fi în viață a început încet-încet să devină un lucru mai demn? Abia în acest moment simt oamenii că au câștigat atât de mult crezând în Dumnezeu. Înțelegerea anumitor adevăruri îi poate schimba atât de mult pe oameni; înainte, nu vedeau dincolo de aceste lucruri, dar acum văd totul clar. După cum se vede, adevărul cuvintelor lui Dumnezeu a devenit deja viața lor interioară. Adevărul a prins rădăcini în inimă și înflorește pentru a da roade – aceasta este viața; este fructul născut din înțelegerea adevărului, și nu poate fi înlocuit de nimic. Când veți experimenta mai târziu o oarecare disciplinare, certare, judecată și mustrare și veți fi capabili să le acceptați și să vă supuneți lor, atunci, fără să vă dați seama, veți ajunge să-L cunoașteți pe Dumnezeu după înțelegerea multor adevăruri, iar viața voastră va face din ce în ce mai multe progrese. Nu este aceasta o creștere treptată? Nu așteptați și voi cu nerăbdare ziua aceea? (Ba da.) Atunci, trebuie să năzuiți spre adevăr.

Fragmentul 93

Pe ce se bazează cei care nu înțeleg adevărul atunci când fac diverse lucruri? Aceștia se bazează pe metode umane, pe intelectul uman și pe o oarecare ingeniozitate omenească. Atunci când lucrurile sunt făcute și duse la bun sfârșit folosind aceste instrumente, oamenii devin aroganți. Ei cred că au capital și că se pot lăuda și își pot etala întâietatea. Acest lucru se numește lipsă de rațiune. De fapt, ei nu știu dacă ceea ce au făcut chiar este conform intențiilor lui Dumnezeu sau nu. Ei nu înțeleg, le lipsește pătrunderea. Astfel, atunci când li se întâmplă ceva, acești oameni au tendința să despice firul în patru. Atunci când, îndeplinindu-și datoria, fac greșeli și sunt emondați, aceștia caută motive exterioare, dând vina pe un lucru sau pe altul. Dau vina pe împrejurările nefavorabile, se învinovățesc pe ei înșiși că nu au gândit bine lucrurile la momentul respectiv. Caută doar motive exterioare; nu admit faptul că nu cunosc adevărul sau că nu au înțeles adevărurile-principii. Inimile lor sunt negative și Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu; ei cred că Dumnezeu i-a dezvăluit. Oare chiar așa să fie? Atunci când își îndeplinesc datoria, își dezvăluie firile lor corupte. Ei fac lucruri fără niciun principiu și fără nicio legătură cu adevărul. Cât de vrednici de milă sunt! Acești oameni își fac datoria fără supunere; nu se poate spune despre ei că sunt loiali sau devotați, iar despre teama de Dumnezeu și ferirea de rău nici nu poate fi vorba. Se bazează întotdeauna pe metode umane când fac lucruri, acționând și depunând eforturi numai în exterior, dar în cele din urmă tot nu reușesc să înțeleagă adevărul. Există schimbări în viețile-firi ale acestor persoane? Sunt relațiile lor cu Dumnezeu firești? Există vreo îmbunătățire în supunerea și frica lor față de Dumnezeu? (Nu.) Nu există nicio îmbunătățire în viața lor. Nu există nicio schimbare în firile lor corupte. Ei devin doar mai vicleni și mai șireți, folosind mai multe mijloace înșelătoare și devenind chiar și mai aroganți. Indiferent cu ce se confruntă, ei continuă să trăiască după filozofia Satanei, rezumându-și în mod constant experiențele și lecțiile învățate, notându-și unde au căzut și au eșuat, precum și ce lecții ar trebui să învețe pentru a evita să cadă și să eșueze din nou. Ei își rezumă întotdeauna experiențele și lecțiile în acest fel, fără să caute deloc adevărul. Poate cineva să se elibereze de firea sa coruptă în timp ce trăiește după filozofia Satanei? Poate cineva să obțină mântuirea fără să se elibereze de firea sa coruptă? Neînțelegerea acestor aspecte este un lucru periculos, neexistând niciun mod de a intra pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu. După atâția ani în care au crezut în Dumnezeu într-un mod atât de confuz, pot acești oameni să obțină adevărul? Pot conștiința și rațiunea lor să devină și mai normale? Pot ei să trăiască o umanitate normală? (Nu.) Rezumarea experiențelor și lecțiilor de acest fel și schimbarea comportamentului ar putea reduce greșelile, dar este acest lucru totuna cu practicarea adevărului? (Nu.) Poate această persoană să pătrundă în adevărul-realitate? (Nu.) Poate o astfel de persoană să aibă un loc în inima sa pentru Dumnezeu? (Nu.) Cei care acționează fără să țină seama de adevăr sau de Dumnezeu sunt neîncrezători incapabili să dobândească mântuirea lui Dumnezeu! Puteți discerne astfel de oameni?

Când o persoană face ceva, indiferent dacă își îndeplinește datoria sau se ocupă de chestiuni personale, fii atent spre ce se îndreaptă concentrarea lor. Dacă se concentrează pe filosofiile pentru interacțiuni lumești, acest lucru arată că nu iubește și nu urmărește adevărul. Dacă o persoană tinde spre adevăr, indiferent ce se abate asupra ei, dacă se îndreaptă mereu spre adevăr în contemplarea sa, gândindu-se: „Ar fi în acord cu intențiile lui Dumnezeu să fac acest lucru? Care sunt cerințele lui Dumnezeu? Oare a face asta înseamnă a păcătui împotriva lui Dumnezeu? I-ar ofensa firea? L-ar răni pe Dumnezeu? Ar detesta Dumnezeu acest lucru? E rațional să fac asta? Oare ar tulbura sau ar perturba lucrarea bisericii? Ar dăuna intereselor casei lui Dumnezeu? Ar face de rușine numele lui Dumnezeu? Reprezintă practicarea adevărului? Sau a face rău? Ce ar crede Dumnezeu despre asta?”, dacă meditează mereu la aceste întrebări, ce semnifică acest lucru? (Este un semn de căutare și urmărire a adevărului.) Așa este. Este un semn că aceasta caută adevărul și că Dumnezeu Se află în inima sa. Cum tratează ceea ce li se întâmplă cei care nu-L au pe Dumnezeu în inima lor? (Aceștia acționează pe baza propriului intelect și propriilor daruri, fără să aibă deloc de a face cu Dumnezeu, iar acțiunile lor se întrepătrund în special cu propriile intenții.) Nu numai că adaugă propriile intenții, dar când acționează conform acestora, nu se examinează sau nu reflectă deloc asupra lor. Nu fac nicio concesie, încăpățânându-se să rămână fideli propriilor obiceiuri. Ei fac lucrurile așa cum le place, nu se roagă lui Dumnezeu și nu caută adevărul. Nu au nimic de-a face cu Dumnezeu. Nu le este ușor acestor oameni să facă rău și să ofenseze firea lui Dumnezeu? Nu este acest lucru incredibil de periculos? Ce caracteristici manifestă în viața lor de zi cu zi oamenii care nu urmăresc adevărul, atât în ceea ce privește modul în care se comportă, cât și firile pe care le dezvăluie? (Ei acționează în pripă și fără reținere, îi privesc de sus pe ceilalți, sunt deosebit de aroganți și desfrânați și iau decizii în mod unilateral.) În principal este vorba de aceste lucruri: ei sunt aroganți, vanitoși, nechibzuit de pripiți, desfrânați și neînfrânați; acționează fără motiv, făcând lucrurile după bunul plac și sunt mereu sălbatici și ticăloși. Dacă nu sunt emondați, își arată colții. Când se confruntă cu faptul de a fi emondați, ei sunt negativi, antagoniști, sfidători și răzvrătiți, iar natura lor demonică este complet expusă. Când acești oameni care nu urmăresc adevărul nu fac sau nu spun nimic, ei par să fie oameni obișnuiți. Dar de îndată ce fac ceva, firea lor coruptă iese la iveală și este barbară și animalică. Cum sunt astfel de oameni descriși în cuvintele lui Dumnezeu? [„Ceea ce se dezvăluie în voi nu este obrăznicia copiilor care s-au îndepărtat de părinții lor, ci bestialitatea care izbucnește din animalele fugite de sub biciul stăpânilor” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce înțelegi despre Dumnezeu?”).] Firile dezvăluite de acești oameni pot fi descrise ca animalice, iar ei sunt lipsiți de umanitate normală. Dacă există astfel de oameni într-o mulțime, veți fi în stare să-i deosebiți? (Puțin.) Cei care caută adevărul și cei care nu îl caută sunt complet diferiți în ceea ce privește modul în care se comportă și ceea ce dezvăluie. Manifestările clare ale celor care nu caută adevărul sunt lipsa de rațiune, lipsa de conștiință și faptul că acționează fără să țină seama de adevărurile-principii. Ei acționează în mod absurd și nechibzuit și sunt extrem de îndrăzneți. Cei care nu urmăresc adevărul sunt deopotrivă demni de milă și detestabili. Ei se fac de râs, neaducând niciun folos altor oameni. Dacă nu aduc niciun folos altora, atunci Dumnezeu nu-i detestă oare? (Ba da.) Sunt ei câtuși de puțin conștienți de acest lucru? (Nu.) De ce spun că sunt demni de milă? Pentru că sunt așa, dar nici măcar nu-și dau seama. Sunt lipsiți de orice asemănare umană, dar ei cred că sunt în regulă și încă îndrăznesc să acționeze cu nesăbuință impulsivă. Nu este acest lucru pur și simplu demn de milă? În discernerea oamenilor, este esențial să discernem dacă aceștia practică sau nu adevărul, dacă îl caută și acceptă. În felul acesta puteți să deosebiți cu precizie și să distingeți clar toate categoriile de oameni.

Sunteți voi cei care urmăresc adevărul? (Nu l-am urmărit înainte, dar acum ne străduim s-o facem.) În ultimii ani, când nu ați urmărit adevărul, ați manifestat comportamentele pe care tocmai le-am menționat? (Da, am făcut-o.) Când ați manifestat acele comportamente, nu v-a durut inima să trăiți într-o astfel de stare? (Ba da, sufeream, dar nu ne dădeam seama de asta.) Este atât de demn de milă să nu îți dai seama de acest lucru! Atunci când cineva nu înțelege adevărul și nu deține adevărul-realitate, acest lucru este cel mai demn de milă și mai lamentabil. Să te agăți de aceste adevăruri, adesea ascultând predici, dar nedobândind nimic și trăind încă sub robia Satanei, acționând și vorbind fără raționalitate, lipsit în mod evident de umanitate – este un lucru atât de demn de milă! Astfel, urmărirea adevărului este de cea mai mare importanță! Voi realizați acum acest lucru, nu-i așa? (Da.) Este bine că realizați acest lucru. Este îngrijorător când oamenii sunt apatici și obtuzi și incapabili să realizeze acest lucru. Dacă cineva nu urmărește adevărul și nu este conștient de acest fapt, nu e o problemă atât de mare. Cu adevărat îngrijorător este atunci când cineva își dă seama, dar cu toate acestea nu urmărește adevărul și nu se căiește deloc. Aceasta este o fărădelege intenționată. Cei care încalcă în cunoștință de cauză și refuză categoric să accepte adevărul au inimile intransigente și răuvoitoare și sunt scârbiți de adevăr. Pot cei cu inimile intransigente să aibă frică de Dumnezeu? Dacă nu le este frică de Dumnezeu, pot aceștia să ajungă să fie compatibili cu Dumnezeu? (Nu.) Ce atitudine au față de Dumnezeu cei cu inimile intransigente? Ei sunt potrivnici, răzvrătiți, nu se căiesc și nu recunosc absolut deloc că Dumnezeu este adevărul. Nu acceptă adevărul și se opun lui Dumnezeu până la capăt! Care este sfârșitul unor astfel de oameni? (Ei vor fi pedepsiți de Dumnezeu și distruși.) Dumnezeu nu îi mântuiește pe acești oameni. Au fost cei 250 de conducători menționați în Biblie intransigenți și răzvrătiți? Ce s-a întâmplat cu aceștia în cele din urmă? (I-a înghițit pământul.) Acesta este finalul. Oricât de mult ar crede cineva în Dumnezeu, dacă nu cunoaște importanța urmăririi adevărului, dacă nu înțelege oroarea și consecințele faptului că este scârbit de adevăr, atunci care va fi finalul acestuia? Cu siguranță va fi eliminat. Noii credincioși sunt nesăbuiți și ignoranți, încă neștiind cum să îndeplinească sarcini potrivite sau care este calea corectă pe care să meargă. Acesta este aspectul demn de milă al oamenilor. Dacă ai crezut în Dumnezeu timp de mai mulți ani și poți să îți faci datoria, dar nu urmărești adevărul, aceasta înseamnă doar că muncești. Dacă poți să-ți faci datoria cu loialitate, dacă muncești de bunăvoie, dacă nu faci rău și nu provoci tulburări sau perturbări, atunci, chiar dacă nu ai urmărit încă adevărul, deoarece poți să îți îndeplinești datoria cu loialitate, Dumnezeu tot nu te va condamna. Dar dacă cineva înțelege o parte din adevăr și își dă seama de importanța urmăririi adevărului, dar cu toate acestea tot nu îl urmărește, atunci nu îi va fi ușor să fie mântuit. În cel mai bun caz, ar putea rămâne un muncitor loial. În ceea ce îi privește pe cei care nu doresc să muncească, pe cei care concurează pentru putere și câștig și perturbă viața și lucrarea bisericii, finalul lor este pecetluit. Aceștia deja s-au prăbușit în dezastre și își așteaptă moartea. Ei ar trebui să se pregătească pentru ceea ce va să vină!

Fragmentul 94

Există unii oameni care abia au ajuns să creadă în Dumnezeu și sunt deseori negativi și slabi. Acest lucru este din cauză că nu înțeleg adevărul, statura lor este prea mică și le lipsește orice înțelegere cu privire la diversele adevăruri referitoare la credința în Dumnezeu. Prin urmare, ei se consideră ca având un calibru slab, incapabili să țină pasul, ca având numeroase dificultăți – ceea ce dă naștere negativității și-i face chiar să se dea bătuți: iau decizia de a renunța, de a înceta să urmărească adevărul. Se elimină singuri. Ceea ce gândesc ei este: „În orice caz, Dumnezeu nu mă va aproba pentru credința mea în El. Dumnezeu nici nu mă place. Iar eu nu am mult timp ca să merg la adunări. Viața mea de familie este grea și trebuie să câștig bani” și așa mai departe. Toate acestea devin motivele pentru care ei nu pot merge la adunări. Dacă nu te grăbești să-ți dai seama ce se întâmplă, probabil îi vei cataloga ca fiind persoane care nu iubesc adevărul și nu care cred cu adevărat în Dumnezeu, sau îi vei cataloga drept persoane ce râvnesc la confortul trupului, urmărind lumea și fiind incapabili să renunțe la lucrurile lumești – iar din această cauză, îi vei abandona. Se potrivește acest lucru cu adevărurile-principii? Oare reprezintă aceste motive cu adevărat natura-esență pe care o au? De fapt, ei devin negativi din cauza dificultăților și a încurcăturilor; dacă poți rezolva aceste probleme, nu vor mai fi atât de negativi și vor fi capabili să-L urmeze pe Dumnezeu. Când sunt slabi și negativi, au nevoie de sprijinul oamenilor. Dacă îi ajuți, vor fi capabili să se pună din nou pe picioare. Însă, dacă îi ignori, le va fi ușor să renunțe din cauza negativității. Asta depinde de oamenii care fac lucrarea bisericii, dacă aceștia au sau nu iubire și dacă duc această povară sau nu. Faptul că unii oameni nu vin adesea la adunări nu înseamnă că nu cred cu adevărat în Dumnezeu, nu echivalează cu o antipatie față de adevăr, nu înseamnă că râvnesc la plăcerile trupești și că nu sunt capabili să-și lase familiile deoparte și să lucreze; cu atât mai puțin ar trebui să fie judecați drept excesiv de emoționali sau îndrăgostiți de bani. Doar că, în privința acestor lucruri, staturile și aspirațiile oamenilor sunt diferite. Unii oameni iubesc adevărul și sunt dispuși să-l urmărească; sunt dispuși să sufere, să renunțe la aceste lucruri. Unii au puțină credință și, când au de-a face cu dificultăți reale, sunt lipsiți de putere și nu le pot depăși. Dacă nu-i ajută și nu-i sprijină nimeni, se vor da bătuți și vor renunța la ei înșiși; în astfel de momente, au nevoie de sprijinul, grija și ajutorul oamenilor. Asta doar dacă nu sunt neîncrezători și lipsiți de iubire pentru adevăr și persoane rele, situație în care pot fi ignorați. Dacă sunt persoane care cred cu adevărat în Dumnezeu și nu merg deseori la adunări din cauza câtorva dificultăți reale, atunci nu trebuie să fie abandonați, ci să li se ofere ajutor și sprijin. Dacă sunt persoane bune și au capacitatea de a înțelege și un calibru bun, atunci cu atât mai mult merită ajutor și sprijin.

Fragmentul 95

Atunci când îți faci datoria, nu este suficient să lucrezi din greu, trebuie și să pui și suflet în asta. Singura cale pentru a-ți da toată silința este să faci acest lucru cu toată inima. Dacă nu te implici sufletește, nu ți-ai dat toată silința. Dacă te dedici cu toată puterea, dar nu și cu toată inima, atunci doar trudești, fără a pune suflet. Această manieră de îndeplinire a datoriei nu este acceptabilă pentru Dumnezeu. Atunci când îți faci datoria, ar trebui să dai tot ce-i mai bun de fiecare dată, pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu din toată inima ta, cu toată puterea și mintea ta. Dacă investești doar o jumătate din puterea ta și-ți păstrezi cealaltă jumătate, gândind: „Nu vreau să obosesc; cine mă va întreține după ce mă epuizez?”, atunci este aceasta atitudinea potrivită? (Nu.) Vei suferi o pierdere dacă-ți faci datoria cu acest gen de mentalitate? (Da.) Ce fel de pierdere? (Dumnezeu mă va disprețui, iar eu voi pierde, treptat, lucrarea Duhului Sfânt.) A nu avea lucrarea Duhului Sfânt reprezintă o pierdere. Dacă oamenii cred în Dumnezeu mai mulți ani fără lucrarea Duhului Sfânt, pierderea lor va fi atât de mare încât nu vor dobândi nimic. Va fi de parcă ar fi crezut în zadar. Există numeroși oameni care nu urmăresc adevărul și sunt eliminați după câțiva ani de credință. Asta înseamnă că, oricât efort ai depune atunci când îți îndeplinești datoria, dacă nu pui suflet în asta, atunci nu vei fi capabil să dobândești adevărul. Este aceasta o pierdere? Vă dați seama că acest lucru reprezintă o pierdere? Dacă ești o persoană care chiar înțelege adevărul, poți să vezi că aceasta este o pierdere prea mare. Dintre acei oameni care au crezut în Dumnezeu vreme de 5 sau 10 ani, unii au obținut adevărul-realitate, în vreme ce alții continuă să predice cuvinte și doctrine. Este aceasta o mare diferență? (Da.) Cum obțin adevărul-realitate cei care l-au dobândit? Acesta vine din experiență și practicare. Este dat de Dumnezeu? (Da.) Ce se întâmplă cu cei care nu au obținut adevărul-realitate și predică în continuare cuvinte și doctrine? Ei cred mulți ani în Dumnezeu și totuși nu dobândesc adevărul, întrucât nu îl urmăresc și își îndeplinesc datoria doar cu puterea, nu și cu sufletul lor. A crede în Dumnezeu și a nu dobândi adevărul este oare o binecuvântare sau o nenorocire? (Este o nenorocire.) De ce este o nenorocire? Poți să vezi dincolo de acest lucru? Faptul că nu ai dobândit adevărul reprezintă o problemă mare sau mică? (O problemă mare.) Cu ce are legătură această mare problemă? Are vreo legătură cu mântuirea? (Da.) Ce înseamnă atunci când predici cuvinte și doctrine cât e ziua de lungă? Acest lucru pune sub semnul întrebării mântuirea și o face greu de dobândit. Unii oameni cred în Dumnezeu de 10 ani și continuă să predice cuvinte și doctrine. Alții cred de 20 de ani și nu au pătruns încă în adevărul-realitate și nu știu încă ce înseamnă acesta. Sunt acești oameni în pericol? Este neclar dacă pot sau nu să fie mântuiți? (Da.) Spuneți-Mi, dintre cei care cred de tot atâția ani, ce tip de persoană are șansă mai mare și mai multă speranță pentru mântuire? Sunt oare cei care propovăduiesc cuvinte și doctrine sau cei care dețin adevărul-realitate? (Cei care dețin adevărul-realitate.) Este evident. În acest caz, ce fel de oameni vreți să fiți? (Oameni care dețin adevărul-realitate.) Cum poate cineva să fie o persoană care deține adevărul-realitate? (Prin practicarea efectivă conform cuvântului lui Dumnezeu.) (Îndeplinindu-și datoria cu toată inima, puterea și mintea, conform cerințelor lui Dumnezeu, fără a evita niciun efort pentru a-L mulțumi.) Așa este. Dacă faci orice îți cere Dumnezeu să faci, vei dobândi adevărul. Cu ce are legătură acest lucru? Are legătură cu finalul și destinația unei persoane. Unii oameni sunt nesăbuiți și îngâmfați și nici măcar nu știu cât de mult au pierdut sau ce pagube au suferit. Stau acolo bătând din gură și predicând cuvinte și doctrine și încă nu știu că se află în pragul pericolului! Care este finalul celor care nu pot fi mântuiți? În primul rând, aceștia vor fi eliminați de Dumnezeu și, privind mai departe în viitor, care este finalul lor? (Pierzanie și distrugere.) Acesta este finalul lor, aceasta le este destinația. Dacă oamenii cred în Dumnezeu și sfârșesc așa, reprezintă aceasta intenția lor inițială în ceea ce privește credința în El? (Nu.) Nimeni nu vrea să sfârșească în acest fel. Dacă nu vrei un astfel de final, atunci nu urma acea cale. Ar trebui să mergi pe calea urmăririi adevărului și numai atunci vei fi capabil să dobândești mântuirea.

Dacă oamenii sunt incapabili să primească lucrarea din zilele de pe urmă, ei vor fi complet terminați și nu vor primi o altă șansă. Nu este ca lucrarea din Epoca Harului, când dacă o persoană nu o primea, indiferent de țara în care era născută, încă putea să aștepte o oportunitate de a primi lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu. Sfârșitul lucrării din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu reprezintă sfârșitul planului Său de gestionare și ce înseamnă sfârșitul? Înseamnă că El va hotărî finalul fiecărei persoane, iar sfârșitul tuturor lucrurilor și al omenirii este aproape. Lucrarea lui Dumnezeu a ajuns în această etapă, iar dacă oamenii nu au această viziune în inimile lor, dacă sunt mereu confuzi și își îndeplinesc datoria într-o manieră superficială, dacă nu reușesc să ia în serios urmărirea adevărului și se gândesc că, atât timp cât cred, ei vor fi mântuiți, atunci își vor rata ultima șansă la mântuire. Într-o zi, când marile dezastre vor veni, iar lucrarea va fi întru totul finalizată, Dumnezeu nu va mai îndeplini lucrarea de udare și de aprovizionare a oamenilor cu adevărul. Știi cu ce fel de fire va înfrunta Dumnezeu omenirea atunci? Mânia Sa va fi grozav de mare, iar firea Lui dreaptă va fi dezvăluită întregii omeniri, într-un mod nemaivăzut până atunci. Aceasta va fi ultima mare catastrofă pentru omenire. Acum este momentul în care Dumnezeu lucrează pentru a mântui oamenii. El a fost răbdător, tolerant și a așteptat. Ce a așteptat? I-a așteptat pe oamenii predestinați Lui, pe aleșii Lui, pe cei pe care vrea să-i mântuiască pentru a veni înaintea Lui, ca să-I accepte judecata, mustrarea și mântuirea. Când acești oameni au fost desăvârșiți, măreața lucrarea a lui Dumnezeu va fi îndeplinită, iar El nu va mai face lucrarea de mântuire a omenirii. Aceasta nu este perioada lui Noe, nici cea a distrugerii Sodomei, nici cea de creare a lumii. Mai degrabă, este perioada de sfârșit a lumii. Unii oameni încă visează, neștiind în ce stadiu a ajuns lucrarea lui Dumnezeu de mântuire. Deși au primit apariția și lucrarea lui Dumnezeu, ei tot nu se grăbesc, rămân confuzi și nu o iau în serios. Odată ce această etapă a lucrării se termină, finalul unei persoane va fi stabilit și nu se va schimba. Omul este nesăbuit și încă se gândește: „E în regulă. Dumnezeu ne va mai da o șansă!” Șansele sunt oferite în perioada lucrării lui Dumnezeu. Cum ar mai putea fi o altă șansă, când această epocă s-a încheiat? Nu este acesta doar un vis?