Trebuie să ajungeți să cunoașteți viziunile lucrării lui Dumnezeu și să înțelegeți direcția generală a lucrării Sale. Aceasta este intrarea pozitivă. Odată ce ai ajuns să stăpânești precis adevărul viziunilor, intrarea ta va fi asigurată; indiferent de modul în care se schimbă lucrarea lui Dumnezeu, vei rămâne neclintit în inima ta, vei fi lămurit în privința viziunilor și vei avea un țel pentru pătrunderea și căutarea ta. În acest fel, toată experiența și toată cunoașterea din tine se vor adânci și vor deveni mai detaliate. Odată ce ai înțeles direcția generală, nu vei avea parte de pierderi în viața ta, nici nu o vei lua pe drumul greșit. Dacă nu ajungi să cunoști acești pași ai lucrării, vei suferi pierderi la fiecare pas și îți va lua mai mult de câteva zile să redresezi lucrurile și nu vei fi capabil să apuci pe calea cea bună nici chiar în câteva săptămâni. Nu va cauza asta întârzieri? Sunt multe lucruri în ceea ce privește pătrunderea și practica pozitive pe care trebuie să le stăpâniți. Cât despre viziunile lucrării lui Dumnezeu, trebuie să înțelegi următoarele puncte: semnificația lucrării Sale de cucerire, calea viitoare de a fi desăvârșit, ce trebuie obținut prin experimentarea încercărilor și necazurilor, semnificația judecății și mustrării, principiile din spatele lucrării Duhului Sfânt și principiile din spatele desăvârșirii și cuceririi. Acestea aparțin toate adevărului viziunilor. Restul sunt cele trei etape ale lucrării – Epoca Legii, Epoca Harului și Epoca Împărăției – precum și mărturia viitoare. Acestea sunt de asemenea adevărul viziunilor și sunt ceea ce este cel mai fundamental, precum și cel mai important. În prezent, există atât de multe lucruri în care ar trebui să intrați și pe care să le practicați, iar acum sunt mai stratificate și mai detaliate. Dacă nu cunoști aceste adevăruri, asta dovedește că încă nu ai dobândit intrarea. De cele mai multe ori, cunoștințele oamenilor despre adevăr sunt prea superficiale; ei nu sunt capabili nici măcar să pună în practică anumite adevăruri de bază și nici măcar nu știu cum să trateze chestiuni triviale. Motivul pentru care oamenii nu sunt capabili să practice adevărul este acela că firea lor e răzvrătită, iar cunoștințele lor despre lucrarea de astăzi sunt prea superficiale și unilaterale. Astfel, pentru oameni nu-i o sarcină ușoară să fie desăvârșiți. Ești mult prea răzvrătit și păstrezi prea multe din vechiul tău sine; ești incapabil să stai de partea adevărului și ești incapabil să practici până și adevărurile de la sine evidente. Astfel de oameni nu pot fi mântuiți și sunt cei care nu au fost cuceriți. Dacă pătrunderea ta nu este detaliată și nici nu are obiective, creșterea va veni la tine lent. Dacă nu există nici cea mai mică realitate în pătrunderea ta, atunci urmărirea ta va fi în van. Dacă nu cunoști esența adevărului, vei rămâne neschimbat. Creșterea în viața omului și schimbările în firea sa sunt obținute prin pătrunderea în realitate și, cu atât mai mult, prin pătrunderea în experiențe detaliate. Dacă ai multe experiențe detaliate pe parcursul intrării tale și ai multă cunoaștere concretă și multă intrare, firea ta se va schimba rapid. Chiar dacă, în prezent, nu ești foarte lămurit privind practica, trebuie cel puțin să fii lămurit în legătură cu viziunile lucrării lui Dumnezeu. În caz contrar, vei fi incapabil de pătrundere; pătrunderea e posibilă doar odată ce ai cunoașterea adevărului. Numai dacă Duhul Sfânt te luminează în experiența ta, vei obține o înțelegere mai profundă a adevărului și o pătrundere mai adâncă. Trebuie să ajungeți să cunoașteți lucrarea lui Dumnezeu.

La început, după crearea omenirii, israeliții au fost cei care au slujit drept fundament al lucrării lui Dumnezeu. Întregul Israel a fost temelia lucrării lui Iahve pe pământ. Lucrarea lui Iahve a fost de a-l călăuzi și păstori direct pe om prin stabilirea legilor, astfel încât omul să poată duce o viață normală și să-L venereze pe Iahve într-o manieră normală pe pământ. În Epoca Legii, Dumnezeu nu putea fi nici văzut, nici atins de către om. Deoarece tot ce a făcut El a fost să-i îndrume pe cei dintâi oameni corupți de Satana, să-i învețe și să-i păstorească, cuvintele Lui nu conțineau decât legi, statute și normele conduitei personale și nu adevărurile care le furnizează oamenilor viață. Israeliții de sub călăuzirea Lui nu fuseseră profund corupți de Satana. Lucrarea legii făcută de El a fost doar prima etapă a lucrării de mântuire, chiar începutul lucrării de mântuire, și, practic, nu avea nimic de-a face cu schimbările din viața-fire a omului. De aceea, la începutul lucrării de mântuire, nu a fost nevoie ca El să Se întrupeze pentru lucrarea Sa în Israel. Din acest motiv a avut nevoie de un mijloc – o unealtă – prin care să Se relaționeze cu omul. Astfel, s-au ridicat printre ființele create aceia care au vorbit și au lucrat în numele lui Iahve, și astfel fiii omului și profeții au ajuns să lucreze printre oameni. „Fiii omului” au lucrat printre oameni în numele lui Iahve și au fost numiți „fiii omului” de către Iahve. Asta înseamnă că astfel de oameni au stabilit legile în numele lui Iahve. Ei erau, de asemenea, preoți în poporul lui Israel, preoți care erau vegheați și protejați de Iahve și în care Duhul lui Iahve lucra; erau lideri în rândul poporului și Îl slujeau direct pe Iahve. Profeții, în schimb, erau cei hărăziți să vorbească în numele lui Iahve oamenilor din toate ținuturile și triburile. Ei profețeau, de asemenea, lucrarea lui Iahve. Fie ei fiii omului sau profeții, toți au fost înălțați de Duhul lui Iahve Însuși și aveau lucrarea lui Iahve în ei. Printre oameni, ei erau aceia care Îl reprezentau pe Iahve în mod direct; ei și-au făcut lucrarea doar pentru că au fost înălțați de Iahve și nu pentru că erau trupul în care Duhul Sfânt Însuși era întrupat. Prin urmare, deși se asemănau în privința felului în care vorbeau și lucrau în numele lui Dumnezeu, acești fii ai omului și profeți din Epoca Legii nu erau trupul Dumnezeului întrupat. Lucrarea lui Dumnezeu din Epoca Harului și cea din ultima etapă au fost tocmai contrariul, deoarece lucrarea de mântuire și cea de judecată a omului au fost făcute ambele de Însuși Dumnezeul întrupat, și astfel, pur și simplu nu a fost nevoie să-i înalțe încă o dată pe profeți și pe fiii omului ca să lucreze în numele Lui. În ochii omului, nu sunt diferențe esențiale între esența și metoda lucrării lor. Și, tocmai din acest motiv, oamenii confundă mereu lucrarea Dumnezeului întrupat cu cea a profeților și a fiilor omului. Înfățișarea lui Dumnezeu întrupat a fost, în esență, aceeași cu cea a profeților și a fiilor omului. Iar Dumnezeu întrupat era chiar mai normal și mai practic decât profeții. Prin urmare, omul este incapabil să facă deosebirea între ei. Omul se concentrează exclusiv asupra aparențelor, pe deplin inconștient că, deși cei doi sunt asemănători în felul în care lucrează și vorbesc, există o diferență esențială între ei. Deoarece capacitatea omului de a deosebi lucrurile este prea deficitară, el este incapabil de a distinge între chestiuni simple, cu atât mai puțin ceva atât de complex. Când profeții și acei oameni folosiți de Duhul Sfânt vorbeau și lucrau, aceasta era pentru a face îndatoririle omului, era pentru a îndeplini funcția unei ființe create și era ceva ce omul se cuvenea să facă. Cu toate acestea, cuvintele și lucrarea Dumnezeului întrupat erau pentru a îndeplini lucrarea Sa de slujire. Deși învelișul Său exterior era cel al unei ființe create, lucrarea Sa nu era pentru a-Și îndeplini funcția, ci lucrarea Sa de slujire. Termenul „datorie” este utilizat cu privire la ființele create, în timp ce „lucrarea de slujire” se utilizează cu privire la trupul Dumnezeului întrupat. Există o diferență substanțială între cele două; ele nu sunt interschimbabile. Lucrarea omului constă doar în realizarea datoriei sale, în timp ce lucrarea lui Dumnezeu este gestionarea și împlinirea lucrării Sale de slujire. Prin urmare, deși mulți apostoli au fost folosiți de Duhul Sfânt și mulți profeți au fost plini de Duh Sfânt, lucrarea și cuvintele lor erau doar pentru a-și realiza datoria de ființe create. Profețiile lor poate că au depășit calea vieții despre care a vorbit Dumnezeu întrupat, iar umanitatea lor poate chiar a depășit-o pe cea a Dumnezeului întrupat, dar ei tot își realizau datoria și nu îndeplineau o lucrare de slujire. Datoria omului se referă la funcția omului; este ceea ce poate fi realizat de către om. Cu toate acestea, lucrarea de slujire îndeplinită de Dumnezeu întrupat are legătură cu gestionarea Sa și acest lucru este irealizabil pentru om. Fie că Dumnezeu întrupat vorbește, lucrează sau face minuni, El întreprinde o lucrare măreață în mijlocul gestionării Sale și o astfel de lucrare nu poate fi făcută de om în locul Lui. Lucrarea omului este doar de a-și face datoria, în calitate de ființă creată, într-o anumită etapă a lucrării de gestionare a lui Dumnezeu. Fără gestionarea lui Dumnezeu, adică dacă lucrarea de slujire a Dumnezeului întrupat s-ar pierde, și datoria unei ființe create s-ar pierde. Lucrarea lui Dumnezeu în îndeplinirea lucrării Sale de slujire constă în gestionarea omului, în timp ce îndeplinirea de către om a datoriei sale este realizarea propriei obligații de a satisface cererile Creatorului și nu poate fi considerată în niciun caz împlinirea lucrării de slujire. Pentru substanța inerentă a lui Dumnezeu – pentru Duhul Său – lucrarea lui Dumnezeu este gestionarea Lui, dar pentru Dumnezeul întrupat, care îmbracă învelișul exterior al unei ființe create, lucrarea Sa este îndeplinirea lucrării Sale de slujire. Orice lucrare pe care El o face este pentru îndeplinirea lucrării Sale de slujire; tot ceea ce poate omul să facă e să dea tot ce are mai bun în sfera gestionării lui Dumnezeu și sub călăuzirea Lui.

De fapt, îndeplinirea de către om a datoriei sale este realizarea a tot ceea ce e inerent omului, cu alte cuvinte, a ceea ce este inerent posibil pentru om. Doar atunci este îndeplinită datoria sa. Cât despre neajunsurile din slujirea omului, acestea sunt reduse treptat prin experiență progresivă și prin procesul prin care este supus judecății; acestea nu împiedică și nu afectează datoria omului. Cei care încetează a mai sluji sau cedează și dau înapoi de teamă că ar putea exista neajunsuri în slujirea lor sunt cei mai lași dintre toți oamenii. Dacă oamenii nu pot să exprime ceea ce ar trebui să exprime în timpul slujirii sau să realizeze ceea ce le este posibil în mod inerent și, în schimb, acționează superficial, atunci ei au pierdut funcția pe care ar trebui să o aibă o ființă creată. Astfel de oameni sunt cunoscuți drept „mediocrități”; ei sunt gunoaie fără folos. Cum pot astfel de oameni să fie numiți ființe create în adevăratul sens al cuvântului? Nu sunt ei lucruri putrede care strălucesc din exterior, dar sunt putrezite în interior? Dacă o persoană își spune Dumnezeu, dar nu este în stare să exprime ființa divinității, să facă lucrarea lui Dumnezeu Însuși sau să-L reprezinte pe Dumnezeu, fără îndoială acea persoană nu este Dumnezeu, deoarece nu are substanța lui Dumnezeu și ceea ce Dumnezeu poate înfăptui în mod inerent nu există în ea. Dacă omul pierde ceea ce este realizabil în mod inerent de către el, nu mai poate fi considerat om și nu mai este vrednic să dețină statutul de ființă creată sau să vină înaintea lui Dumnezeu și să-I slujească, cu atât mai puțin este vrednic să primească harul lui Dumnezeu sau să fie vegheat, protejat și desăvârșit de Dumnezeu. Mulți care au pierdut încrederea lui Dumnezeu ajung să piardă harul lui Dumnezeu. Nu doar că nu-și urăsc faptele rele, ci răspândesc cu obrăznicie ideea conform căreia calea lui Dumnezeu este incorectă, iar cei răzvrătiți chiar neagă existența lui Dumnezeu. Cum pot astfel de oameni, care au o astfel de răzvrătire, să fie îndreptățiți să se bucure de harul lui Dumnezeu? Cei care nu-și îndeplinesc bine datoria se răzvrătesc foarte mult împotriva lui Dumnezeu și Îi datorează mult, dar se întorc și-L ocărăsc pe Dumnezeu ca neavând dreptate. Cum ar putea o astfel de persoană să fie potrivită pentru a fi desăvârșită? Nu este oare acesta precursorul eliminării și pedepsirii? Oamenii care nu-și fac datoria înaintea lui Dumnezeu sunt deja vinovați de cele mai atroce fărădelegi, pentru care nici măcar moartea nu este o pedeapsă suficientă, cu toate acestea au obrăznicia de a se certa cu Dumnezeu și încearcă să se lupte cu El. Ce folos este în a desăvârși astfel de oameni? Când oamenii nu reușesc să își îndeplinească datoria, ar trebui să simtă vinovăție și îndatorare; ar trebui să-și urască slăbiciunile și inutilitatea, răzvrătirea și corupția și, cu atât mai mult, ar trebui să-I dea totul lui Dumnezeu, până și viața lor. Doar atunci sunt ființe create care-L iubesc cu adevărat pe Dumnezeu și doar astfel de oameni sunt potriviți să se bucure de binecuvântările și promisiunile lui Dumnezeu și să fie desăvârșiți de către El. Cât despre cei mai mulți dintre voi? Cum Îl tratați pe Dumnezeul care trăiește printre voi? Cum v-ați realizat datoria înaintea Lui? Ați făcut tot ce v-a stat în putință, chiar și cu prețul vieții voastre? Ce ați sacrificat? Nu ați primit multe din partea Mea? Puteți discerne? Cât de loiali Îmi sunteți? Cum Mi-ați slujit? Și cum rămâne cu tot ce v-am acordat și am făcut pentru voi? Ați luat în calcul toate acestea? Ați judecat și ați comparat cu toții acest aspect folosind puțina conștiință pe care o aveți în voi? De cine ar putea să fie demne cuvintele și acțiunile voastre? S-ar putea oare ca astfel de sacrificii minuscule din partea voastră să fie vrednice de tot ceea ce v-am dăruit? V-am fost devotat din toată inima, fără nicio rezervă, dar tot nutriți intenții ticăloase și nu-Mi oferiți toată inima voastră. Aceasta este datoria pe care ați îndeplinit-o, funcția modestă pe care ați avut-o. Nu e așa? Nu știți că ați eșuat complet să îndepliniți datoria unei ființe create? Cum puteți fi considerați ființe create? Nu vă este clar ce anume exprimați și trăiți? Ați eșuat în îndeplinirea datoriei voastre, dar căutați să obțineți toleranța și harul bogat al lui Dumnezeu. Un astfel de har nu a fost pregătit pentru unii atât de lipsiți de valoare și de josnici ca voi, ci pentru aceia care nu cer nimic și se sacrifică cu bucurie. Astfel de oameni ca voi, astfel de mediocrități, sunt total nevrednici să se bucure de harul cerului. Doar dificultățile și pedeapsa interminabilă vă vor acompania zilele! Dacă nu-Mi puteți fi devotați, soarta voastră va fi una a suferinței. Dacă nu puteți fi răspunzători față de cuvintele Mele și de lucrarea Mea, finalul vostru va fi unul al pedepsei. Tot harul, toate binecuvântările și viața minunată în Împărăție nu vor avea nimic de-a face cu voi. Acesta este finalul de care meritați să aveți parte și este consecința propriilor voastre fapte! Nu doar că aceia nechibzuiți și aroganți nu încearcă tot posibilul sau nu-și realizează datoria, dar chiar își întind mâinile după har, ca și când ar merita ceea ce ei cer. Și, dacă nu reușesc să obțină ceea ce ei cer, devin și mai lipsiți de loialitate. Cum se poate considera că astfel de oameni sunt înzestrați cu rațiune? Sunteți de calibru slab și lipsiți de rațiune, complet incapabili de a vă îndeplini datoria pe care se cuvine să o îndepliniți pe parcursul lucrării de gestionare. Valoarea voastră s-a prăbușit deja. Eșecul vostru de a Mă răsplăti pentru că v-am arătat un astfel de har este deja un act extrem de răzvrătire, suficient pentru a vă condamna și demonstra lașitatea, incompetența, josnicia și caracterul vostru sordid. Ce vă îndreptățește să vă întindeți încă mâinile? Faptul că nu sunteți în stare să fiți de cel mai mic ajutor lucrării Mele, că sunteți incapabili de a fi devotați și incapabili de a rămâne fermi în mărturia voastră pentru Mine reprezintă fărădelegile și eșecurile voastre, și totuși Mă atacați în schimb pe Mine, susțineți în mod fals că greșesc și vă plângeți că sunt nedrept. În asta constă loialitatea voastră? În asta constă dragostea voastră? Ce altă lucrare mai puteți întreprinde în afară de aceasta? Cum ați contribuit la toată lucrarea care a fost făcută? Cât de mult v-ați consumat? M-am arătat deja foarte tolerant prin faptul că nu v-am învinovățit, totuși inventați cu nerușinare scuze în fața Mea și vă plângeți de Mine în privat. Aveți măcar cea mai mică urmă de umanitate? Deși datoria omului este întinată de multe gânduri și noțiuni umane, trebuie să îți realizezi datoria și să fii devotat. Impuritățile din lucrarea omului sunt o problemă a calibrului său, în timp ce, dacă omul nu-și realizează datoria, acest lucru îi arată răzvrătirea. Nu există o corelare între datoria omului și faptul că primește binecuvântări sau va fi vai de el. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și ar trebui să o îndeplinească fără să caute recompensă și fără condiții sau scuze. Doar asta se poate numi a-și realiza datoria. A primi binecuvântări se referă la binecuvântările de care se bucură când este desăvârșit după ce a experimentat judecata. A fi vai de el se referă la pedeapsa pe care o primește cineva atunci când firea sa nu se schimbă, după ce trece prin mustrare și judecată, adică atunci când nu este desăvârșit. Dar, indiferent dacă primesc binecuvântări sau e vai de ele, ființele create ar trebui să-și facă bine datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L urmărește pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți realizezi datoria de dragul de a primi binecuvântări și nu ar trebui să refuzi să-ți realizezi datoria de teamă că va fi vai de tine. Dați-Mi voie să vă spun acest lucru: realizarea datoriei proprii este ceea ce omul ar trebui să facă, iar dacă nu își realizează datoria, atunci asta este răzvrătirea lui. Tocmai prin procesul realizării datoriei sale omul se schimbă treptat și prin acest proces el își demonstrează loialitatea. Ca atare, cu cât îți realizezi mai mult datoria, cu atât mai multe adevăruri vei putea să câștigi și cu atât mai practică va deveni exprimarea ta. Cei care își realizează datoria doar în mod mecanic și nu caută adevărul vor fi eliminați în final, deoarece astfel de oameni nu-și realizează datoria în practicarea adevărului și nu practică adevărul în realizarea datoriei lor. Ei sunt aceia care rămân neschimbați și va fi vai de ei. Nu doar că expresiile lor sunt impure, ci tot ceea ce exprimă ei este rău.

În Epoca Harului, Isus a grăit de asemenea multe cuvinte și a făcut multe lucrări. Cum a fost El diferit de Isaia? Cum a fost El diferit de Daniel? A fost El un profet? De ce se spune că este Hristos? Care sunt diferențele dintre ei? Toți erau oameni și toți rosteau cuvinte care, în plus, păreau a fi mai mult sau mai puțin la fel pentru om. Toți au grăit cuvinte și au făcut lucrări. Profeții Vechiului Testament au rostit profeții și, în mod similar, și Isus a putut face asta. De ce este oare așa? Deosebirea, aici, se bazează pe natura lucrării. Pentru a discerne această chestiune, nu trebuie să iei în calcul natura trupului, nici nu ar trebui să iei în calcul profunzimea sau superficialitatea cuvintelor lor. Orice s-ar întâmpla, trebuie să iei în calcul în primul rând lucrarea lor și efectele pe care le atinge lucrarea lor în om. Profețiile rostite de profeți la timpul lor nu au alimentat viața omului, iar inspirațiile primite de cei precum Isaia și Daniel erau pur și simplu profeții, și nu calea vieții. Dacă nu ar fi fost revelația directă a lui Iahve, nimeni nu ar fi putut îndeplini acea lucrare, care nu este posibilă pentru muritori. Și Isus a rostit multe cuvinte, dar astfel de cuvinte reprezentau calea vieții din care omul putea găsi o cale de practică. Cu alte cuvinte, în primul rând, El a putut oferi viață omului, deoarece Isus este viața; în al doilea rând, El a putut inversa aspectele denaturate ale omului; în al treilea rând, El a putut prelua lucrarea lui Iahve, inaugurând următoarea epocă; în al patrulea rând, El a putut sesiza nevoile interioare ale omului și înțelege ce-i lipsește omului; în al cincilea rând, El a putut să inaugureze o epocă nouă și să o încheie pe cea veche. Din acest motiv este Dumnezeu și Hristos; nu este diferit doar de Isaia, ci și de toți ceilalți profeți. Luați-l pe Isaia drept termen de comparație pentru lucrarea profeților. În primul rând, nu putea oferi viață omului. În al doilea rând, nu putea inaugura o epocă nouă. Lucra sub conducerea lui Iahve și nu pentru a inaugura o epocă nouă. În al treilea rând, cuvintele pe care le rostea erau dincolo de el. Ele erau revelații directe de la Duhul lui Dumnezeu și alți oameni nu au înțeles aceste cuvinte când le-au auzit. Aceste puține lucruri sunt suficiente în sine pentru a demonstra că nu erau mai mult decât niște profeții cuvintele lui, nimic mai mult decât un aspect al lucrării făcute în locul lui Iahve. Cu toate acestea, nu putea să-L reprezinte pe Iahve în totalitate. A fost un rob al lui Iahve, un instrument în lucrarea Lui. Doar lucra în Epoca Legii și în cadrul sferei lucrării lui Iahve; nu a lucrat dincolo de Epoca Legii. Lucrarea lui Isus, dimpotrivă, era diferită. El a depășit sfera lucrării lui Iahve; El a lucrat ca Dumnezeu întrupat și a suferit răstignirea pentru a răscumpăra toată omenirea. Cu alte cuvinte, a făcut o lucrare nouă, în afara celei făcute de Iahve. Aceasta a fost introducerea unei epoci noi. În plus, El putea vorbi despre ceea ce omul nu putea dobândi. Lucrarea Sa era o lucrare în cadrul gestionării lui Dumnezeu și cuprindea întreaga umanitate. Nu implica doar câțiva oameni, nici nu era menită să conducă un număr limitat de oameni. Cât despre modul în care Dumnezeu S-a întrupat ca om, cum Duhul a transmis revelațiile în acel timp și cum S-a pogorât Duhul asupra unui om ca să lucreze – acestea sunt chestiuni pe care omul nu le poate vedea sau atinge. Este absolut imposibil ca aceste adevăruri să servească drept dovadă că El este Dumnezeu întrupat. Ca atare, se poate face distincție doar pe baza cuvintelor și a lucrării lui Dumnezeu, care sunt tangibile pentru om. Doar acest aspect este real. Aceasta se datorează faptului că ție nu îți sunt vizibile chestiunile Duhului și că acestea sunt cunoscute în mod clar doar de Dumnezeu Însuși, și nici chiar trupul întrupat al lui Dumnezeu nu știe totul; poți doar să constați că El este Dumnezeu din lucrarea făcută de El. Din lucrarea Sa, se poate vedea că, în primul rând, El este capabil să deschidă o nouă epocă; în al doilea rând, este capabil să ofere viață omului și să-i arate omului calea de urmat. Acest lucru este suficient pentru stabilirea faptului că El este Dumnezeu Însuși. Cel puțin, lucrarea pe care o face El poate reprezenta în totalitate Duhul lui Dumnezeu și, dintr-o astfel de lucrare, se poate vedea că Duhul lui Dumnezeu este înăuntrul Lui. Deoarece lucrarea făcută de Dumnezeu întrupat a fost îndeosebi pentru a inaugura o nouă epocă, a conduce o lucrare nouă și a deschide un nou tărâm, doar acestea ca atare sunt suficiente pentru a stabili că El este Dumnezeu Însuși. Așadar, aceasta Îl deosebește pe El de Isaia, Daniel și ceilalți mari profeți. Isaia, Daniel și ceilalți făceau toți parte dintr-o clasă de oameni foarte educați și culți; erau oameni extraordinari sub conducerea lui Iahve. Și trupul lui Dumnezeu întrupat era bun cunoscător și nu era lipsit de rațiune, dar umanitatea Sa era deosebit de normală. Era o persoană obișnuită și cu ochiul liber nu se putea discerne că avea vreo umanitate specială sau detecta în umanitatea Lui ceva diferit de cea a altora. Nu era deloc supranatural sau unic, nu avea o educație superioară și nu avea cunoștințe sau teorii elevate. Viața despre care vorbea și calea pe care a deschis-o nu erau obținute prin teorie, prin cunoaștere sau prin experiența Lui privind interacțiunile lumești, nici nu au rezultat din educația primită în familie. Mai degrabă, erau lucrarea directă a Duhului, care este lucrarea trupului întrupat. Deoarece omul are noțiuni puternice despre Dumnezeu și mai ales deoarece aceste noțiuni sunt alcătuite din prea multe elemente nedeslușite și supranaturale, în ochii omului, acest Dumnezeu normal cu slăbiciuni omenești, care nu poate face semne și minuni, în mod cert nu este Dumnezeu. Nu sunt acestea noțiunile false ale omului? Dacă trupul Dumnezeului întrupat nu era o persoană normală, atunci cum s-ar putea spune că El este trupul întrupat? A avea trup înseamnă a fi o persoană obișnuită, normală; dacă El ar fi fost o ființă transcendentă, atunci nu ar fi fost din trup. Pentru a dovedi că este din trup, Dumnezeu întrupat trebuia să aibă un trup normal. Acest lucru a fost pur și simplu pentru a completa semnificația întrupării. Totuși, nu a fost la fel în cazul profeților și al fiilor omului. Erau oameni înzestrați folosiți de către Duhul Sfânt; în ochii omului, umanitatea lor era deosebit de măreață și au săvârșit multe acte care au depășit umanitatea normală. Din acest motiv, omul i-a socotit drept dumnezei. Acum, trebuie ca toți să înțelegeți asta în mod clar, deoarece a fost problema cea mai ușor confundată de către toți oamenii din epocile trecute. În plus, întruparea este cel mai misterios dintre toate lucrurile și Dumnezeu întrupat este cel mai greu de acceptat pentru om. Ceea ce spun favorizează îndeplinirea funcției voastre și înțelegerea voastră privind misterul întrupării. Acestea toate au legătură cu gestionarea lui Dumnezeu, cu viziunile. Înțelegerea voastră despre aceste lucruri va fi mai benefică pentru dobândirea cunoștințelor legate de viziuni, adică de lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu. În acest fel, veți dobândi și o înțelegere sporită a datoriei pe care diferite tipuri de oameni se cuvine să o realizeze. Deși aceste cuvinte nu vă arată în mod direct calea, sunt totuși de mare ajutor pentru intrarea voastră deoarece, în prezent, viețile voastre sunt extrem de lipsite de viziuni și acest fapt va deveni un obstacol semnificativ ce vă va îngrădi intrarea. Dacă nu ați fost capabili să pătrundeți aceste chestiuni, atunci nicio motivație nu vă va conduce intrarea. Și cum poate o astfel de urmărire să vă permită să vă îndepliniți datoria?