Trebuie să ajungeți să cunoașteți viziunile lucrării lui Dumnezeu și să înțelegeți direcția generală a lucrării Sale. Aceasta este intrarea pozitivă. Odată ce ai ajuns să stăpânești precis adevărul viziunilor, intrarea ta va fi asigurată; indiferent de modul în care se schimbă lucrarea lui Dumnezeu, vei rămâne neclintit în inima ta, vei fi lămurit în privința viziunilor și vei avea un țel pentru pătrunderea și căutarea ta. În acest fel, toată experiența și cunoștințele acumulate în tine se vor adânci și vor deveni mai detaliate. Odată ce ai înțeles în totalitate imaginea de ansamblu, nu vei avea parte de pierderi în viața ta, nici nu o vei lua pe drumul greșit. Dacă nu ajungi să cunoști acești pași ai lucrării, vei avea de pierdut la fiecare pas și îți va lua mai mult de câteva zile să redresezi lucrurile și nu vei fi capabil să apuci pe calea cea bună nici chiar în câteva săptămâni. Nu va cauza asta întârzieri? Sunt multe lucruri în calea de pătrundere și practică pozitivă pe care trebuie să le stăpâniți. Cât despre viziunile lucrării lui Dumnezeu, trebuie să înțelegi următoarele puncte: semnificația lucrării Sale de cucerire, calea viitoare de a deveni desăvârșit, ce trebuie obținut prin experimentarea încercărilor și tribulațiilor, semnificația judecății și mustrării, principiile din spatele lucrării Duhului Sfânt și principiile din spatele desăvârșirii și cuceririi. Acestea aparțin toate adevărului viziunilor. Restul sunt cele trei etape ale lucrării din Epoca Legii, Epoca Harului și Epoca Împărăției, precum și mărturia viitoare. Și acestea sunt adevărul viziunilor și sunt ceea ce este fundamental, cât și cel mai important. În prezent, există atât de multe lucruri în care ar trebui să intrați și pe care să le practicați, iar acum sunt mai stratificate și mai detaliate. Dacă nu cunoști aceste adevăruri, asta dovedește că încă trebuie să dobândești intrarea. De cele mai multe ori, cunoștințele oamenilor despre adevăr sunt prea superficiale; ei nu sunt capabili să pună în practică anumite adevăruri de bază și nu știu cum să trateze nici măcar chestiuni triviale. Motivul pentru care oamenii nu sunt capabili să practice adevărul este că firea lor e răzvrătită, iar cunoștințele lor despre lucrarea de astăzi sunt prea superficiale și unilaterale. Astfel, pentru oameni nu-i o sarcină ușoară să fie desăvârșiți. Ești mult prea răzvrătit și păstrezi prea multe din vechiul tău sine; ești incapabil să stai de partea adevărului și ești incapabil să practici până și adevărurile de la sine evidente. Astfel de oameni nu pot fi mântuiți și sunt cei care nu au fost cuceriți. Dacă pătrunderea ta nu este detaliată și nici nu are obiective, creșterea va veni la tine lent. Dacă pătrunderea ta nu conține nici cea mai mică realitate, atunci căutarea ta va fi în van. Dacă nu cunoști esența adevărului, vei rămâne neschimbat. Creșterea în viața omului și schimbările în firea sa sunt obținute prin pătrunderea în realitate și, mai mult, prin pătrunderea în experiențe detaliate. Dacă ai multe experiențe detaliate pe parcursul intrării tale și ai multe cunoștințe concrete și intrare, firea ta se va schimba rapid. Chiar dacă, în prezent, nu ești întru totul lămurit privind practica, trebuie cel puțin să fii lămurit în legătură cu viziunile lucrării lui Dumnezeu. În caz contrar, vei fi incapabil de pătrundere; pătrunderea e posibilă doar odată ce ai cunoașterea adevărului. Numai dacă Duhul Sfânt te luminează în experiența ta, vei obține o înțelegere mai profundă a adevărului și o pătrundere mai adâncă. Trebuie să ajungeți să cunoașteți lucrarea lui Dumnezeu.

La început, după crearea omenirii, israeliții au fost cei care au slujit drept fundament al lucrării lui Dumnezeu. Întregul Israel a fost temelia lucrării lui Iahve pe pământ. Lucrarea lui Iahve a fost de a-l călăuzi și păstori direct pe om prin stabilirea legilor, astfel încât omul să poată duce o viață normală și să-L venereze pe Iahve într-o manieră normală pe pământ. În Epoca Legii, Dumnezeu nu putea fi nici văzut, nici atins de către om. Deoarece tot ce a făcut El a fost să îi conducă pe cei dintâi oamenii corupți de Satana, să-i învețe și să-i păstorească, cuvintele Lui nu conțineau altceva decât legi, statute și normele comportamentului uman și nu le-au furnizat adevărurile vieții. Israeliții de sub comanda Lui nu fuseseră profund corupți de Satana. Lucrarea legii făcute de El a fost doar prima etapă în lucrarea mântuirii, chiar începutul lucrării de mântuire și, practic, nu avea nimic de-a face cu schimbările din firea vieții omului. De aceea, la începutul lucrării de mântuire, El nu a fost nevoit să Se întrupeze pentru lucrarea Sa în Israel. Din acest motiv a avut nevoie de un mijloc – o unealtă – prin care să Se relaționeze cu omul. Astfel, s-au ridicat printre ființele create aceia care au vorbit și au lucrat în numele lui Iahve, fel în care fiii omului și profeții au ajuns să lucreze printre oameni. Fiii omului au lucrat printre oameni în numele lui Iahve. A fi numiți „fiii omului” de către Iahve înseamnă că astfel de oameni au stabilit legile în numele lui Iahve. Ei erau, de asemenea, preoți în poporul lui Israel, preoți care erau vegheați și protejați de Iahve și în care Duhul lui Iahve lucra; erau lideri în rândul poporului și Îl serveau direct pe Iahve. Profeții, în schimb, erau cei hărăziți să vorbească în numele lui Iahve oamenilor din toate ținuturile și triburile. Ei profețeau, de asemenea, lucrarea lui Iahve. Fie ei fii ai oamenilor sau profeți, toți au fost crescuți de Duhul lui Iahve Însuși și aveau lucrarea lui Iahve în ei. Printre oameni, ei erau aceia care Îl reprezentau pe Iahve în mod direct; ei și-au făcut lucrarea doar pentru că au fost crescuți de Iahve și nu pentru că erau trupul în care Duhul Sfânt Însuși era întrupat. Prin urmare, deși se asemănau în privința felului în care vorbeau și lucrau în numele lui Dumnezeu, acești fii ai omului și profeți din Epoca Legii nu erau trupul Dumnezeului întrupat. Lucrarea lui Dumnezeu în Epoca Harului și în ultima etapă au fost tocmai contrariul, deoarece lucrarea de mântuire și judecată a omului au fost făcute ambele de Însuși Dumnezeul întrupat, și astfel, pur și simplu nu a fost nevoie să ridice încă o dată profeții și pe fiii omului ca să lucreze în numele Lui. În ochii omului, nu sunt diferențe esențiale între esența și metoda lucrării lor. Și, tocmai din acest motiv, oamenii confundă mereu lucrarea Dumnezeului întrupat cu cea a profeților și a fiilor omului. Arătarea lui Dumnezeu întrupat a fost, de fapt, aceeași cu cea a profeților și a fiilor omului. Iar Dumnezeu întrupat era chiar mai normal și mai practic decât profeții. Prin urmare, omul este incapabil să facă deosebirea între ei. Omul se concentrează exclusiv asupra aparențelor, pe deplin inconștient că, deși cei doi sunt asemănători în felul în care lucrează și vorbesc, există o diferență esențială între ei. Deoarece capacitatea omului de a deosebi lucrurile este prea sărăcăcioasă, el e incapabil de a distinge între chestiuni simple, cu atât mai puțin ceva atât de complex. Când profeții și acei oameni folosiți de Duhul Sfânt vorbeau și lucrau, aceasta era pentru a face îndatoririle omului, era pentru a servi funcției unei ființe create și era ceva ce omul se cuvenea să facă. Cu toate acestea, cuvintele și lucrarea Dumnezeului întrupat erau pentru a îndeplini lucrarea Sa de slujire. Deși forma Sa exterioară era cea a unei ființe create, lucrarea Sa nu era pentru a-Și îndeplini funcția, ci lucrarea Sa de slujire. Termenul „datorie” este utilizat cu privire la ființele create, în timp ce „lucrarea de slujire” se utilizează cu privire la trupul Dumnezeului întrupat. Există o diferență substanțială între cele două; ele nu sunt interschimbabile. Lucrarea omului constă doar în îndeplinirea datoriei sale, în timp ce lucrarea lui Dumnezeu este gestionarea și împlinirea lucrării Sale de slujire. Prin urmare, deși mulți apostoli au fost folosiți de Duhul Sfânt și mulți profeți au fost plini de Duh Sfânt, lucrarea și cuvintele lor erau doar pentru a-și îndeplini datoria de ființe create. Profețiile lor poate că au depășit calea vieții despre care a vorbit Dumnezeu întrupat, iar umanitatea lor poate chiar să fi o depășit pe cea a Dumnezeului întrupat, dar ei tot își îndeplineau datoria lor, și nu împlineau o lucrare de slujire. Datoria omului se referă la funcția omului; este ceea ce poate fi realizat de către om. Cu toate acestea, lucrarea de slujire îndeplinită de Dumnezeu întrupat are legătură cu gestionarea Sa și acest lucru este irealizabil pentru om. Dacă Dumnezeu întrupat vorbește, lucrează sau face minuni, El întreprinde o lucrare măreață în cadrul gestionării Sale și o astfel de lucrare nu poate fi făcută de om în locul Lui. Lucrarea omului este doar de a-și face datoria, în calitate de ființă creată, într-o anumită etapă a lucrării de gestionare a lui Dumnezeu. Fără gestionarea lui Dumnezeu, adică, dacă lucrarea de slujire a Dumnezeului întrupat s-ar fi pierdut, și datoria unei ființe create s-ar fi pierdut. Lucrarea lui Dumnezeu în îndeplinirea lucrării Sale de slujire constă în gestionarea omului, în timp ce îndeplinirea de către om a datoriei sale este realizarea propriei obligații de a satisface cererile Creatorului și nu poate fi considerată în niciun caz împlinirea lucrării de slujire. Pentru substanța inerentă a lui Dumnezeu – pentru Duhul Său – lucrarea lui Dumnezeu este gestionarea Lui, dar pentru Dumnezeul întrupat, care îmbracă forma exterioară a unei ființe create, lucrarea Sa este îndeplinirea lucrării Sale de slujire. Orice lucrare pe care El o face este pentru îndeplinirea lucrării Sale de slujire; tot ceea ce poate omul să facă e să dea tot ce are mai bun în sfera gestionării lui Dumnezeu și sub călăuzirea Lui.

De fapt, îndeplinirea de către om a datoriei sale este realizarea a tot ceea ce e inerent omului, cu alte cuvinte, a ceea ce este posibil pentru om. Doar atunci este îndeplinită datoria sa. Defectele omului în timpul acestei slujiri sunt reduse treptat prin experiență progresivă și prin procesul prin care îndură judecata; acestea nu împiedică sau afectează datoria omului. Cei care încetează a mai sluji sau cedează și dau înapoi de teamă că ar putea exista obstacole în slujirea lor sunt cei mai lași dintre toți oamenii. Dacă oamenii nu pot exprima ceea ce ar trebui să exprime în timpul slujirii sau să împlinească ceea ce le este posibil în mod inerent și, în schimb, fac totul mecanic, atunci ei au pierdut funcția pe care ar trebui să o aibă o ființă creată. Astfel de oameni sunt cunoscuți drept „mediocrități”; ei sunt gunoaie fără folos. Cum pot astfel de oameni să fie numiți în mod corespunzător ființe create? Nu sunt ei ființe corupte care strălucesc din exterior, dar sunt putrede în interior? Dacă un om își spune Dumnezeu, dar nu este în stare să exprime ființa divinității, să facă lucrarea lui Dumnezeu Însuși sau să-L reprezinte pe Dumnezeu, fără îndoială el nu este Dumnezeu, deoarece nu are substanța lui Dumnezeu și ceea ce Dumnezeu poate înfăptui în mod inerent nu există în el. Dacă omul pierde ceea ce este realizabil în mod inerent de către el, nu mai poate fi considerat om și nu mai este vrednic de statutul de ființă creată sau să vină înaintea lui Dumnezeu și să-I slujească. În plus, nu este vrednic să primească harul lui Dumnezeu sau să fie vegheat, protejat și desăvârșit de Dumnezeu. Mulți care au pierdut încrederea lui Dumnezeu ajung să piardă harul lui Dumnezeu. Nu doar că nu-și urăsc faptele rele, ci răspândesc cu obrăznicie ideea conform căreia calea lui Dumnezeu este incorectă, iar cei răzvrătiți chiar neagă existența lui Dumnezeu. Cum pot astfel de oameni, care au o astfel de răzvrătire, să fie îndreptățiți să se bucure de harul lui Dumnezeu? Cei care nu-și îndeplinesc datoria se răzvrătesc foarte mult împotriva lui Dumnezeu și, deși Îi datorează mult, se întorc și-L critică pe Dumnezeu că nu are dreptate. Cum ar putea astfel de oameni să fie vrednici de a fi desăvârșiți? Nu este oare acesta precursorul eliminării și pedepsirii? Oamenii care nu-și fac datoria față de Dumnezeu sunt deja vinovați de cele mai atroce crime, pentru care nici măcar moartea nu este o pedeapsă suficientă, cu toate acestea au obrăznicia de a se certa cu Dumnezeu și de a se compara cu El. Ce folos este în a desăvârși astfel de oameni? Când oamenii nu reușesc să își facă datoria, ar trebui să simtă vinovăția și îndatorarea; ar trebui să-și urască slăbiciunile și inutilitatea, răzvrătirea și corupția și, mai mult decât atât, ar trebui să-și dea viața lui Dumnezeu. Doar atunci sunt ființe create care-L iubesc cu adevărat pe Dumnezeu și doar astfel de oameni sunt vrednici de a se bucura de binecuvântările și promisiunile lui Dumnezeu și de a fi desăvârșiți de către El. Cât despre cei mai mulți dintre voi? Cum Îl tratați pe Dumnezeul care trăiește printre voi? Cum v-ați îndeplinit datoria înaintea Lui? Ați îndeplinit tot ceea ce ați fost chemați să îndepliniți, chiar și cu prețul vieții voastre? Ce ați sacrificat? Nu ați primit multe din partea Mea? Puteți discerne? Cât de loiali Îmi sunteți? Cum Mi-ați slujit? Și cum rămâne cu tot ce v-am acordat și am făcut pentru voi? Ați luat în calcul toate acestea? Ați judecat și comparat cu toții acest aspect cu puțina conștiință pe care o aveți în voi? De cine ar putea să fie demne cuvintele și acțiunile voastre? S-ar putea oare ca astfel de sacrificii minuscule din partea voastră să fie vrednice de tot ceea ce v-am dăruit? Nu am altă alternativă și, cu toate că v-am fost devotat din toată inima, tot nutriți intenții rele și sunteți fără tragere de inimă în privința Mea. Aceasta este dimensiunea datoriei voastre, singura voastră funcție. Nu e așa? Nu știți că ați eșuat complet să îndepliniți datoria unei ființe create? Cum puteți fi considerați o ființă creată? Nu vă este clar ce anume exprimați și trăiți? Ați eșuat în îndeplinirea datoriei voastre, dar căutați să obțineți toleranța și harul bogat al lui Dumnezeu. Un astfel de har nu a fost pregătit pentru unii atât de lipsiți de valoare și de josnici ca voi, ci pentru aceia care nu cer nimic și se sacrifică cu bucurie. Astfel de oameni ca voi, astfel de mediocrități, sunt total nevrednice să se bucure de harul cerului. Doar dificultățile și suferințele interminabile vă vor acompania zilele! Dacă nu-Mi puteți fi credincioși, soarta voastră va fi una a suferinței. Dacă nu puteți fi răspunzători față de cuvintele Mele și de lucrarea Mea, rezultatul vostru va fi unul al pedepsirii. Orice har, binecuvântare și viața minunată în Împărăție nu vor avea nimic de-a face cu voi. Acesta este finalul de care meritați să aveți parte și este consecința propriilor voastre fapte! Nu doar că cei nechibzuiți și aroganți nu încearcă tot posibilul, nu și îndeplinesc datoria, ci își întind mâinile după har, ca și când merită ceea ce ei cer. Și, dacă nu reușesc să obțină ceea ce cer, devin și mai puțin credincioși. Cum pot fi considerați rezonabili astfel de oameni? Sunteți de calibru slab și lipsiți de rațiune, complet incapabili de a vă îndeplini datoria pe care se cuvine să o îndepliniți pe parcursul lucrării de gestionare. Valoarea voastră s-a prăbușit deja. Eșecul vostru de a Mă răsplăti pentru că v-am arătat un astfel de har este deja un act extrem de răzvrătire, suficient pentru a vă condamna și demonstra lașitatea, incompetența, josnicia și nevrednicia voastră. Ce vă îndreptățește să vă întindeți încă mâinile? Faptul că nu sunteți în stare să fiți de cel mai mic ajutor lucrării Mele, incapabili de a fi loiali și incapabili de a-Mi fi martori reprezintă nelegiuirile și eșecurile voastre, și totuși Mă atacați în schimb pe Mine, răspândiți lucruri false despre Mine și vă plângeți că sunt nedrept. În asta constă loialitatea voastră? În asta constă dragostea voastră? Ce altă lucrare mai puteți întreprinde în afară de aceasta? Cum ați contribuit la toată lucrarea care a fost făcută? Cât ați sacrificat? M-am arătat deja foarte tolerant prin faptul că nu v-am învinovățit, totuși Îmi cereți cu nerușinare scuze și vă plângeți de Mine în privat. Aveți măcar cea mai mică urmă de umanitate? Deși datoria omului este mânjită de mintea omului și de noțiunile sale, trebuie să îți faci datoria și să-ți arăți loialitatea. Impuritățile din lucrarea omului sunt o problemă a calibrului său, în timp ce, dacă omul nu-și îndeplinește datoria, acest lucru îi arată răzvrătirea. Nu există o corelare între datoria omului și faptul dacă este binecuvântat sau blestemat. Datoria este ceea ce omul se cuvine să îndeplinească; reprezintă vocația sa de la ceruri și nu ar trebui să depindă de recompensă, condiții sau motive. Doar atunci el își face datoria. A fi binecuvântați este când cineva este desăvârșit și se bucură de binecuvântările lui Dumnezeu după ce a experimentat judecata. A fi blestemați este când firea cuiva nu se schimbă după ce a experimentat mustrarea și judecata, adică atunci când nu experimentează desăvârșirea, ci este pedepsit. Dar, indiferent dacă sunt binecuvântate sau blestemate, ființele create ar trebui să-și facă datoria, să facă ceea ce se cuvine să facă și ceea ce sunt capabile să facă; acesta este minimul pe care o persoană, o persoană care-L caută pe Dumnezeu, ar trebui să-l facă. Nu ar trebui să-ți faci datoria doar pentru a fi binecuvântat și nu ar trebui să refuzi să acționezi din teama de a fi blestemat. Permiteți-Mi să vă spun acest lucru: îndeplinirea datoriei proprii este ceea ce omul se cuvine să facă, iar dacă nu este capabil să-și facă datoria, atunci asta este răzvrătirea lui. Tocmai prin procesul îndeplinirii datoriei sale omul se schimbă treptat și prin acest proces el își demonstrează loialitatea. Ca atare, cu cât ești mai capabil să-ți faci datoria, cu atât mai mult adevăr vei primi și cu atât mai reală va deveni expresia ta. Cei care își îndeplinesc datoria doar în mod mecanic și nu caută adevărul vor fi eliminați în final, deoarece astfel de oameni nu-și îndeplinesc datoria în practicarea adevărului și nu practică adevărul în realizarea datoriei lor. Ei sunt aceia care rămân neschimbați și vor fi blestemați. Nu doar că expresiile lor sunt impure, ci tot ceea ce exprimă ei este rău.

În Epoca Harului, Isus a grăit de asemenea multe cuvinte și a făcut multe lucrări. Cum a fost El diferit de Isaia? Cum a fost El diferit de Daniel? A fost El un profet? De ce se spune că este Hristos? Care sunt diferențele dintre ei? Toți erau doar oameni care grăiau cuvinte și cuvintele lor păreau a fi pentru om mai mult sau mai puțin la fel. Toți au grăit cuvinte și au făcut lucrări. Profeții Vechiului Testament au rostit profeții și, în mod similar, și Isus a putut face asta. De ce este oare așa? Deosebirea, aici, se bazează pe natura lucrării. Pentru a discerne această chestiune, nu trebuie să iei în calcul natura trupului, nici nu ar trebui să iei în calcul profunzimea sau superficialitatea cuvintelor lor. Întotdeauna trebuie să iei în calcul în primul rând lucrarea lor și efectele pe care le atinge lucrarea lor în om. Profețiile rostite de profeți la timpul lor nu au alimentat viața omului, iar inspirațiile primite de cei precum Isaia și Daniel erau pur și simplu profeții, și nu calea vieții. Dacă nu ar fi fost revelația directă a lui Iahve, nimeni nu ar fi putut îndeplini acea lucrare, care nu este posibilă pentru muritori. Și Isus a rostit multe cuvinte, dar astfel de cuvinte reprezentau calea vieții din care omul putea găsi o cale de urmat. Cu alte cuvinte, în primul rând, El a putut oferi viață omului, deoarece Isus este viața; în al doilea rând, El a putut inversa aspectele denaturate ale omului; în al treilea rând, lucrarea Sa a putut să o succeadă pe cea a lui Iahve cu scopul de a continua epoca; în al patrulea rând, El a putut sesiza nevoile interioare ale omului și înțelege ce-i lipsește omului; în al cincilea rând, El a putut să inaugureze o epocă nouă și să o încheie pe cea veche. Din acest motiv Se numește Dumnezeu și Hristos; nu este diferit doar de Isaia, ci și de toți ceilalți profeți. Luați-l pe Isaia drept termen de comparație pentru lucrarea profeților. În primul rând, nu putea oferi viață omului; în al doilea rând, nu putea inaugura o epocă nouă. Lucra sub conducerea lui Iahve și nu pentru a inaugura o epocă nouă. În al treilea rând, cuvintele pe care le rostea erau dincolo de el. Primea revelații direct de la Duhul lui Dumnezeu și alții nu le înțelegeau, nici măcar după ce le ascultau. Aceste puține lucruri sunt suficiente în sine pentru a demonstra că nu erau mai mult decât niște profeții cuvintele lui, nimic mai mult decât un aspect al lucrării făcute în locul lui Iahve. În orice caz, nu putea să-L reprezinte pe Iahve în totalitate. A fost un rob al lui Iahve, un instrument în lucrarea Lui. Doar lucra în Epoca Legii și în cadrul sferei lucrării lui Iahve; nu a lucrat dincolo de Epoca Legii. Lucrarea lui Isus, dimpotrivă, era diferită. El a depășit sfera lucrării lui Iahve; El a lucrat ca Dumnezeu întrupat și a suferit răstignirea pentru a răscumpăra toată omenirea. Cu alte cuvinte, a făcut o lucrare nouă, în afara celei făcute de Iahve. Aceasta a fost introducerea unei epoci noi. În plus, El putea vorbi despre ceea ce omul nu putea dobândi. Lucrarea Sa era o lucrare în cadrul gestionării lui Dumnezeu și cuprindea întreaga umanitate. Nu Și-a făcut lucrarea doar în câțiva oameni, nici nu era lucrarea Lui menită să conducă un număr limitat de oameni. Cât despre modul în care Dumnezeu S-a întrupat ca om, cum Duhul a transmis revelațiile în acel timp și cum Se pogora Duhul asupra unui om ca să lucreze – acestea sunt chestiuni pe care omul nu le poate vedea sau atinge. Este absolut imposibil ca aceste adevăruri să servească drept dovadă că El este Dumnezeu întrupat. Ca atare, se poate face distincție doar între cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu, care sunt tangibile pentru om. Doar acest aspect este real. Aceasta se datorează faptului că ție nu îți sunt vizibile chestiunile Duhului și acestea sunt cunoscute în mod clar doar de Dumnezeu Însuși, și nici chiar trupul întrupat a lui Dumnezeu nu știe totul; poți doar să verifici dacă El este Dumnezeu din lucrarea făcută de El. Din lucrarea Sa, se poate vedea că, în primul rând, El este capabil să deschidă o nouă eră; în al doilea rând, este capabil să ofere viață omului și să-i arate omului calea de urmat. Aceasta este suficient pentru stabilirea faptului că El este Dumnezeu Însuși. Cel puțin, lucrarea pe care o face El poate reprezenta în totalitate Duhul lui Dumnezeu și, dintr-o astfel de lucrare, se poate vedea că Duhul lui Dumnezeu este înăuntrul Lui. Deoarece lucrarea făcută de Dumnezeu întrupat a fost îndeosebi pentru a inaugura o nouă epocă, a dirija o lucrare nouă și a deschide un nou tărâm, acestea sunt suficiente ca atare pentru a stabili că El este Dumnezeu Însuși. Așadar, aceasta Îl deosebește pe El de Isaia, Daniel și ceilalți mari profeți. Isaia, Daniel și ceilalți făceau toți parte dintr-o clasă de oameni foarte educați și culți; erau oameni extraordinari sub conducerea lui Iahve. Și trupul lui Dumnezeu întrupat era bun cunoscător și nu era lipsit de rațiune, dar umanitatea Sa era deosebit de normală. Era un om obișnuit și cu ochiul liber nu se putea discerne nicio umanitate specială legată de persoana Lui sau detecta în umanitatea Lui ceva diferit de cea a altora. Nu era deloc supranatural sau unic și nu avea nicio educație, cunoștințe sau teorii elevate. Viața despre care vorbea și calea pe care o urma nu erau obținute prin teorie, prin cunoștințe, prin experiențe de viață sau prin educația din familie. Mai degrabă, era lucrarea directă a Duhului, care este lucrarea trupului încarnat. Deoarece omul are multe noțiuni despre Dumnezeu și, mai ales deoarece aceste noțiuni sunt alcătuite din prea multe elemente nedeslușite și supranaturale, în ochii omului, un Dumnezeu normal cu slăbiciuni omenești, care nu poate face semne și minuni, în mod cert nu este Dumnezeu. Nu sunt acestea noțiunile false ale omului? Dacă trupul Dumnezeului întrupat nu era al unui om normal, atunci cum s-ar putea afirma că El S-a întrupat? A avea trup înseamnă a fi un om obișnuit, normal; dacă El ar fi fost o ființă transcendentă, atunci nu ar fi fost trupesc. Pentru a dovedi că este trupesc, Dumnezeu întrupat trebuia să aibă un trup normal. Acest lucru a fost pur și simplu pentru a completa semnificația întrupării. Totuși, nu a fost la fel în cazul profeților și al fiilor oamenilor. Erau oameni înzestrați folosiți de către Duhul Sfânt; în ochii omului, umanitatea lor era deosebit de măreață și au săvârșit multe acte care au depășit limitele umanității normale. Din acest motiv, omul i-a socotit drept Dumnezeu. Acum, trebuie ca toți să înțelegeți asta în mod clar, deoarece a fost problema cea mai ușor confundată de către toți oamenii din epocile trecute. În plus, întruparea este cel mai misterios lucru și Dumnezeu întrupat este cel mai greu lucru de acceptat pentru om. Ceea ce spun favorizează împlinirea funcției tale și a înțelegerii tale privind misterul întrupării. Acestea toate au legătură cu gestionarea lui Dumnezeu, cu viziunile. Înțelegerea acestor lucruri va fi mai benefică în dobândirea cunoștințelor legate de viziuni, adică, de lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu. În acest fel vei dobândi și o înțelegere sporită a datoriei pe care diferite tipuri de oameni se cuvine să o îndeplinească. Deși aceste cuvinte nu vă arată în mod direct calea, sunt totuși de mare ajutor pentru intrarea voastră deoarece, în prezent, viețile voastre sunt extrem de lipsite de viziuni și acest fapt va deveni un obstacol semnificativ ce vă va îngrădi intrarea. Dacă nu ați fost capabili să pătrundeți aceste chestiuni, atunci nicio motivație nu vă va conduce intrarea. Și cum poate o astfel de căutare să vă permită să vă îndepliniți datoria în mod corespunzător?