de Xiao Min, China

Înainte să devin credincioasă, urmăream întotdeauna renumele și statutul și eram invidioasă și mă supăram dacă mă întrecea cineva. Nu mă puteam abține să nu-i confrunt și să mă compar cu ei. Mi se părea că a trăi astfel era dureros și epuizant, dar, tototdată, m-am gândit că nu cumva faima și averea sunt acele lucruri pe care ar trebui să le urmărim în viață? Apoi am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și, experimentând judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, am reușit în cele din urmă să scap de robia faimei și averii și să trăiesc puțină asemănare umană.

Am fost aleasă conducătoare a bisericii acum un an. Știam că această însărcinare era bunătatea și înălțarea lui Dumnezeu. Am hotărât, în tăcere, să caut adevărul cu seriozitate și să-mi fac datoria bine. După aceea, am fost ocupată cu lucrarea bisericii, iar când am întâmpinat dificultăți, m-am bazat pe Dumnezeu și am privit spre El. De asemenea, le-am discutat cu colegii și am căutat adevărul pentru a le rezolva. După puțină vreme, lucrarea bisericii a început să facă progrese în toate aspectele, iar eu I-am mulțumit din inimă lui Dumnezeu pentru îndrumarea Sa. Nu după mult timp, s-au ținut alegeri pentru alt conducător al bisericii și, spre surprinderea mea, a fost aleasă sora Xia, care îndeplinise o datorie cu mine cu câțiva ani în urmă. Sora Xia era o conducătoare nouă, iar experiența ei de viață era puțin superficială. Înainte, când am lucrat împreună, a trebuit s-o ajut să rezolve câteva dintre dificultățile și problemele pe care le-a întâmpinat. M-am gândit că, de data aceasta, în lucrarea noastră împreună, aveam să fiu, cu siguranță, mai capabilă ca ea.

Odată, când m-am întors acasă, am găsit un mesaj pe care sora Xia îl lăsase pentru mine, în care spunea că la biserica Chengxi era un conducător de grup care nu putea face lucrare practică, deci trebuia să fie înlocuit și că mai erau câteva probleme practice care trebuiau rezolvate imediat. Voia să merg să ajut. Gândindu-mă la acest lucru, am crezut că sigur mă consideră mai capabilă decât ea și, dat fiind că mă admira atât de mult, trebuia să fac o treabă bună și să nu mă fac de râs! Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai fericită mă simțeam. Când am ajuns la adunare, am descoperit că sora Xia avea o înțelegere detaliată a lucrării și că părtășia ei despre adevăr era structurată și practică. Am fost surprinsă să văd că progresase destul de mult în ultimii ani. Crezusem că eram mai capabilă decât ea și că avea să trebuiască să-i ofer multă îndrumare privind lucrarea, dar părea că era la fel de competentă ca mine! Eram foarte nemulțumită și mi se părea că va prelua conducerea, așa că am simțit că trebuia să le arăt de ce eram în stare tuturor fraților și surorilor! N-am îndrăznit s-o las mai moale deloc, ci mi-am frământat creierii să mă gândesc cum îmi puteam face părtășia mai bună decât a ei. Drept urmare, părtășia mea s-a dovedit a fi plictisitoare de moarte și nici măcar mie nu mi-a plăcut. Am simțit că am pierdut din prestigiu și am fost foarte nefericită.

De atunci, pur și simplu, nu m-am putut abține să nu concurez cu sora Xia. Odată, într-o adunare, când afla despre stările fraților și surorilor, a găsit cuvinte relevante ale lui Dumnezeu, apoi le-a împletit în părtășie cu experiența ei concretă și am văzut că toată lumea dădea din cap aprobator în timp ce asculta. Unii au luat notițe, iar câțiva au spus: „De acum avem o cale de urmat.” Văzând asta, am simțit atât admirație, cât și invidie, așadar la ce mă gândeam? „Acum trebuie să mă grăbesc și să am ceva părtășie. Orice ar fi, nu poate părea că nu mă ridic la nivelul ei.” Dar cu cât gândeam asta mai mult, cu atât mai puțin mă puteam gândi la ceva de părtășit. Am început să am prejudecăți față de sora Xia, gândindu-mă: „Chiar trebuie să ai părtășie atât de mult? Deja ai spus tot ce e de spus. Eu, pur și simplu, stau degeaba aici; numai de decor. Nu se poate așa ceva, trebuie să am părtășie ca să-mi recuperez din mândrie.” Tocmai când s-a oprit ca să bea puțină apă, mi-am întors scaunul spre partea din față și am început să am părtășie. Am vrut să împărtășesc ceva foarte bun, dar, pur și simplu, nu reușeam. Părtășia mea a fost un talmeș-balmeș. Când am văzut că frații și surorile se uitau ciudat la mine, mi-am dat seama că mă îndepărtasem complet de subiect. M-am simțit incredibil de stânjenită și am vrut să găsesc o gaură în care să mă târăsc. Mă făcusem de râs. Voisem numai să mă pun într-o lumină favorabilă, dar am sfârșit prin a arăta ridicol. Am urcat pe scenă și toată lumea m-a văzut eșuând. În inima mea, am început să-L învinuiesc pe Dumnezeu pentru că o luminase pe sora mea, dar nu și pe mine și mi-am făcut griji în legătură cu felul în care ceilalți frați și surori aveau să mă privească de atunci. Cu cât mintea mi se adâncea mai mult pe calea aceasta, cu atât deveneam mai supărată. Îmi doream să fug de situație și nu mai voiam să lucrez cu sora. Îmi aduc aminte că odată, într-o adunare, câteva surori nu erau într-o stare foarte bună și nu existase nicio îmbunătățire după părtășia surorii Xia. Nu numai că nu am ajutat la părtășie, ci chiar m-am gândit: „Acum toată lumea va vedea că nu poate rezolva probleme, așa că n-o vor mai admira pe ea și desconsidera pe mine.” În decursul acelei perioade de timp, încercam tot timpul să concurez cu sora Xia, iar starea mea spirituală se întuneca din ce în ce mai mult. În adunări, îmi lipsea cu desăvârșire lumina atunci când aveam părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, iar când vedeam că frații și surorile întâmpină dificultăți sau probleme, nu știam cum să le rezolv. Am început să ațipesc foarte devreme în fiecare noapte și a trebuit să mă forțez ca să-mi fac datoria. Suferința mea continua, pur și simplu, să crească. Nu puteam decât să mă rog lui Dumnezeu și să-I cer să mă mântuiască.

Într-o zi, în timpul slujbelor mele, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Imediat ce este vorba de funcție, renume sau reputație, inima tuturor tresare de nerăbdare și fiecare dintre voi își dorește mereu să iasă în evidență, să fie faimos și recunoscut. Nimeni nu este dispus să cedeze, mereu dorindu-și în schimb să se certe – deși cearta este stânjenitoare și nepermisă în casa lui Dumnezeu. Cu toate acestea, fără ceartă, tot nu ești mulțumit. Când vezi că cineva se remarcă, simți invidie și ură și acest lucru este nedrept. «De ce nu pot să mă remarc? De ce se remarcă mereu altcineva și mie nu-mi vine niciodată rândul?» Atunci ai ceva resentimente. Încerci să le reprimi, dar nu poți. Te rogi lui Dumnezeu și te simți mai bine puțin timp, dar apoi, când întâlnești din nou acest gen de situație, nu o poți depăși. Nu arată asta statură imatură? Nu este căderea unei persoane în aceste stări o capcană? Acestea sunt lanțurile naturii corupte a Satanei care îi încătușează pe oameni” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au revelat întocmai starea și mi-au mers direct la inimă. Am reflectat asupra motivului pentru care trăiam într-un mod atât de dificil și obositor. La baza acestui lucru era faptul că dorința mea de renume și statut era prea puternică și că firea mea era prea arogantă. Mi-am amintit de vremea când abia începusem să fac această datorie. Atunci când aveam puțin succes în lucrarea mea, iar frații și surorile mă respectau, mă admiram foarte mult și mă consideram talentată. Lucrând cu sora Xia și văzând că se descurcă mai bine ca mine, am devenit invidioasă, arțăgoasă și am concurat tot timpul cu ea. Când nu am putut s-o depășesc, am devenit negativă, m-am plâns și chiar mi-am dat frâu liber sentimentelor în datoria mea. Când am văzut că nu rezolvase stările acelor surori, nu doar că nu am ajutat-o cu părtășia, ci am și refuzat să ridic un deget și m-am bucurat de eșecul ei. Eram hotărâtă s-o văd rușinată. Asta însemna că-mi fac datoria? În calitate de conducătoare a bisericii, eram complet iresponsabilă și nu mă gândeam deloc la lucrarea bisericii sau dacă problemele fraților și surorilor fuseseră rezolvate. Nu mă gândeam decât la felul în care îi puteam fi superioară. Eram atât de egoistă, demnă de dispreț și vicleană. Renumele și statutul mi-au zăpăcit mintea. Eram dispusă să văd problemele fraților și surorilor nerezolvate, să văd lucrarea bisericii compromisă, atât timp cât puteam să-mi protejez reputația și statutul. Oare nu mușcam mâna care m-a hrănit? Pur și simplu, nu meritam o datorie atât de importantă. Era atât de dezgustător și detestabil pentru Dumnezeu! La acest gând, am venit grabnic înaintea lui Dumnezeu să mă rog și să mă căiesc, cerându-I să mă îndrume ca să mă lepăd de cătușele renumelui și statutului.

Mai târziu, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Nu face mereu lucrurile de dragul tău și nu lua constant în considerare propriile interese; și nu ține cont de statutul, prestigiul sau reputația ta. În plus, nu lua în considerare interesele omului. Mai întâi trebuie să ții cont de interesele casei lui Dumnezeu și să le consideri prima ta prioritate. S-ar cuveni să ții seama de voia lui Dumnezeu și să începi prin a contempla dacă ai fost sau nu impur în îndeplinirea datoriei tale, dacă ai făcut tot ce ai putut ca să fii loial, dacă ai făcut tot ce ți-a stat în putință să-ți îndeplinești responsabilitățile, și dacă ai dat totul, precum și dacă ai chibzuit sau nu din inimă la datoria ta și la lucrarea casei lui Dumnezeu. Trebuie să iei în considerare aceste lucruri. Gândește-te la ele frecvent și îți va fi mai ușor să-ți îndeplinești bine datoria” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul”). Citirea acestor cuvinte de la Dumnezeu mi-a înseninat imediat inima și, atunci, am avut o cale. Dacă voiam să mă eliberez de legăturile renumelui și statutului, mai întâi trebuia să-mi îndrept inima. Trebuia să mă concentrez pe însărcinarea dată de Dumnezeu, să țin cont de voia Lui și să mă gândesc la felul în care îmi puteam face datoria bine. Cu mai multe lucruri pozitive umplându-mi inima, avea să-mi fie mai ușor să renunț la lucruri negative precum renumele, statutul, vanitatea și prestigiul. Mi-am dat seama că dacă alții cred despre mine că sunt cineva, asta nu înseamnă că Dumnezeu mă acceptă, iar dacă alții mă consideră un nimic, asta nu înseamnă că Dumnezeu nu mă va mântui. Importantă este atitudinea mea față de Dumnezeu și dacă pot practica adevărul și-mi pot face datoria bine. I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru luminarea care m-a întors de la căutările mele greșite. Nu mai voiam să concurez cu sora Xia, ci voiam doar să fac datoria unei ființe create pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. De atunci, m-am rugat conștiincios lui Dumnezeu și am pus suflet în datoria mea, iar în adunările bisericești ascultam cu atenție părtășia fraților și surorilor. Când descopeream câteva probleme, mă gândeam bine la ele, apoi găseam cuvinte relevante ale lui Dumnezeu și le combinam cu propria experiență pentru a avea părtășie. De asemenea, am învățat din punctele forte ale surorii Xia ca să-mi compensez slăbiciunile. Practicând în felul acesta, m-am simțit mult mai relaxată și în largul meu, iar starea mea s-a îmbunătățit considerabil. În adâncul inimii mele, am simțit foarte multă recunoștință față de Dumnezeu. Însă dorința de renume și statut era atât de adânc înrădăcinată în mine încât, în momentul în care s-a ivit situația potrivită, această natură satanică a mea a apărut din nou.

Îmi aduc aminte că, odată, eram pe cale să merg să mă ocup de niște probleme într-un grup și, tocmai când eram pe picior de plecare, sora Xia a spus că problemele din acel grup erau destul de complexe și a vrut să meargă cu mine. Când am auzit-o spunând acest lucru, valul de fericire pe care pluteam a fost spulberat. M-am gândit: „Deci tu ești singura care poate îndrepta lucrurile? Pur și simplu trebuie să arăți de ce ești în stare, nu? Ce ai de gând spunând asta de față cu superioara noastră? Oare nu încerci, intenționat, să mă pui într-o lumină nefavorabilă?” Eram foarte supărată atunci. Până la urmă, am mers singură, dar nu-mi putea trece supărarea. Tot drumul până acolo, am bombănit atât de mult despre sora Xia, încât nici măcar nu am putut găsi locul de adunare și a trebuit să mă întorc. Mă simțeam foarte deprimată. M-am gândit: „Chiar nu sunt bună de nimic? Nici măcar nu pot găsi un loc de adunare. Ce va crede superioara noastră despre mine? Chiar că m-am făcut de râs de data asta!” Când m-am întors și le-am văzut pe celelalte surori, nu am vrut să vorbesc cu ele.

A doua zi, sora Xia și cu mine am mers separat la biserică pentru a implementa câteva sarcini, iar eu am fost, din nou, aruncată într-o stare de tulburare emoțională. Mă gândeam: „Nu-mi pasă de ce crezi că ești în stare, hai să vedem cine se descurcă mai bine!” Am ajuns la biserică în toiul activității și am început direct să implementez sarcinile, să am părtășie și să distribui sarcinile de îndată. M-am gândit: „De data asta chiar am depus mult efort. Cu siguranță va da roade și atunci o voi întrece pe sora Xia.” Mai târziu, într-o adunare a colegilor, am aflat că avusesem cele mai slabe rezultate în datoria mea. Nici măcar nu visasem că se putea întâmpla așa ceva. În acel moment, mi-am pierdut orice speranță și am simțit că, indiferent de cât de asiduu muncesc, n-o voi putea întrece niciodată pe sora Xia. În decursul acelei perioade de timp, văzând că superioara noastră se purta cu grijă față de sora Xia ori de câte ori aceasta se întorcea târziu, am simțit că eram neglijată. Eram foarte invidioasă pe ea. Când am văzut că se descurca mai bine ca mine în toate și că superioara noastră o prețuia foarte mult, am simțit că nu voi mai avea niciodată succes. Credeam că a fi conducătoare de grup avea să fie mai bine decât a fi conducătoare a bisericii. Cel puțin, frații și surorile aveau să mă admire și să mă sprijine. Preferam să fiu un pește mare într-un lac mic decât să fiu un pește mic într-un lac mare. Nemulțumirile mele pur și simplu continuau să se reverse. Mă împotriveam foarte mult la a fi în acel mediu și abia așteptam să scap de acolo cât mai curând posibil. Starea mea se deteriora din ce în ce mai mult. Eram invidioasă pe sora Xia, aveam resentimente față de ea și simțeam că nu puteam ieși în evidență din cauza ei. În plus, mă gândeam: „Ar fi grozav dacă ar face vreun fel de greșeală în datoria ei și ar fi transferată de aici!”

Întrucât trăiam constant în această stare de luptă pentru reputație și interese personale, fără să reflectez deloc asupra mea, curând, disciplina lui Dumnezeu s-a abătut asupra mea. Odată, am organizat o adunare cu câțiva dintre ceilalți conducători. Nu numai că n-a venit nimeni, dar, pe drumul de întoarcere, am făcut pană și, nu după mult timp, am început să am o durere de spate teribilă. Spatele mă durea și era inflamat, iar suferința era greu de suportat. Ajunsesem în punctul în care nu mai puteam nici să-mi fac datoria. Atunci m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Lucrul care vi se cere astăzi – să lucrați împreună în armonie – este similar cu slujirea pe care Iahve le-a cerut-o israeliților: în caz contrar, încetați pur și simplu să mai slujiți” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Slujiți așa cum au slujit israeliții”). Acest lucru m-a speriat. Oare Dumnezeu voia să mă priveze de șansa de a-mi face datoria? Mai târziu, am citit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Cu cât te lupți mai mult, cu atât vei fi înconjurat mai mult de întuneric și vei simți mai multă invidie și ură, iar dorința ta de a obține va deveni doar mai puternică. Cu cât este mai puternică dorința ta de a obține, cu atât vei fi mai puțin capabil să reușești și, întrucât obții mai puțin, ura ta va crește. Pe măsură ce ura ta crește, vei deveni mai întunecat înlăuntrul tău. Cu cât ești mai întunecat înlăuntrul tău, cu atât îți vei realiza mai slab datoria; cu cât îți realizezi mai slab datoria, cu atât vei fi mai puțin util. Acesta este un cerc vicios și interconectat. Dacă nu-ți poți îndeplini bine datoria niciodată, atunci vei fi treptat eliminat” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul”). Cuvintele aspre ale lui Dumnezeu m-au înspăimântat și m-au făcut să tremur. Puteam simți firea dreaptă a lui Dumnezeu care nu tolerează nicio ofensă. Mai ales când am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă nu-ți poți îndeplini bine datoria niciodată, atunci vei fi treptat eliminat.” chiar am simțit că mă aflu într-un pericol iminent. Curând după aceea, am auzit-o pe sora Xia spunând: „Lucrarea bisericii chiar se duce de râpă în toate privințele...” Era atât de îngrijorată încât a început să plângă. Apoi mi-am amintit cum superioara noastră a disecat esența eșecului nostru în a lucra bine împreună, spunând că acest lucru era perturbator și sabota lucrarea casei lui Dumnezeu. Nu am îndrăznit să mă mai gândesc la asta, ci m-am grăbit să vin înaintea lui Dumnezeu în rugăciune și căutare. Știusem prea bine că a căuta renumele și statutul și a fi invidioasă pe alții nu era în conformitate cu voia lui Dumnezeu, așa că de ce nu mă puteam opri din a căuta acele lucruri malefice?

Mai târziu, am citit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile omului, până când oamenii nu se pot gândi decât la faimă și câștig. Ei se luptă pentru faimă și câștig, suferă greutăți, îndură umilirea pentru faimă și câștig și sacrifică tot ceea ce au pentru faimă și câștig și vor judeca și hotărî orice de dragul faimei și al câștigului. În acest fel, Satana îi leagă pe oameni cu lanțuri invizibile, iar ei nu au nici puterea și nici curajul de a se debarasa de ele. Fără să știe, ei poartă aceste lanțuri și se târăsc mereu înainte, cu mare dificultate. De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se ferește de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai nemernică. Așadar, în acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei. Privind acum la acțiunile Satanei, nu sunt întru totul demne de dispreț motivele sale sinistre? Poate că astăzi încă nu puteți percepe motivele lui sinistre, deoarece credeți că nu se poate trăi fără faimă și câștig. Credeți că, dacă oamenii lasă în urmă faima și câștigul, atunci nu vor mai putea să vadă calea înainte, nu vor mai putea să-și atingă obiectivele, iar viitorul le va deveni întunecat, palid și mohorât” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul (VI)”). Am fost capabilă să găsesc rădăcina problemei în revelațiile cuvintelor lui Dumnezeu. Nu mă puteam abține să nu urmăresc reputația și statutul, deoarece fusesem educată în școală și influențată de societate de când eram mică. Adânc în inima mea fuseseră plantate filosofii și erezii satanice precum: „Fiecare om pentru el însuşi şi diavolul îl ia pe cel mai din spate”, „Afirmându-se și aducând onoare strămoșilor săi”, „Nu pot fi doi stăpâni într-o casă”, „Omul se luptă în sus; apa curge în jos” și „Un om îşi lasă numele în orice loc în care stă, aşa cum gâsca scoate ţipete oriunde zboară”. Luasem acele lucruri drept cuvinte după care să trăiesc și mi le propusesem drept țeluri de urmărit. Am căutat numai respectul celorlalți, fie că eram afară, în lume, sau în casa lui Dumnezeu. Indiferent în ce grup eram, voiam să fiu în centrul atenției și ca toată lumea să se învârtă în jurul meu. Credeam că acela era singurul mod de a trăi semnificativ. Calibrul meu nu a fost niciodată prea grozav și nici nu mă pricepeam la nimic în mod special, dar, pur și simplu, nu puteam suporta să fiu inferioară cuiva. Când cineva era mai bun ca mine, mă supăram foarte tare și nu mă puteam abține să nu mă întrec și să concurez cu el. Încercam să mă gândesc la orice ca să ajung în frunte. Dacă nu puteam, deveneam invidioasă, îl uram și dădeam vina pe toată lumea, mai puțin pe mine însămi. Acela era un mod de viață atât de îngrozitor. În cele din urmă, am văzut că a urmări renumele și statutul nu este deloc calea cea bună și că deveneam mai arogantă și obtuză cu cât făceam asta mai mult. Devenisem mai egoistă și toxică prin natură, fără nicio formă de asemănare umană. Apoi m-am uitat la sora Xia: își făcea datoria în mod conștiincios și serios, iar părtășia ei conținea lumină. În plus, era capabilă să rezolve dificultățile practice ale fraților și surorilor. Acest lucru era benefic pentru alții și pentru lucrarea bisericii. Era un lucru minunat și ceva ce Îi putea aduce alinare lui Dumnezeu. Eu, pe de altă parte, eram meschină și invidioasă, gândindu-mă mereu că îmi fura lumina reflectoarelor, așa că am început să am prejudecăți față de ea. Abia așteptam ca ea să-și facă datoria prost și să fie înlocuită. Am văzut cât de malițioasă eram în adâncul meu! Dumnezeu speră să vadă cum mai mulți oameni caută adevărul, sunt atenți la voia Sa și sunt capabili să-și facă datoria pentru a-L mulțumi. Însă, în efortul meu de a-mi proteja reputația și funcția, nu-i puteam suporta pe frații și surorile care făceau asta. Eram invidioasă pe ei și nu-i puteam tolera. Nu însemna asta că mă opun și mă împotrivesc lui Dumnezeu? Nu însemna asta că perturbam lucrarea casei lui Dumnezeu? Cu ce eram eu diferită de diavolul Satana? În plus, mai existau toți acei funcționari ai Partidului Comunist care formau clici, se implicau în lupte meschine pentru reputație și statut și nu se opreau de la nimic ca să doboare un oponent, eradicându-și dușmanii și oprimând oamenii. Nu se știe câte rele au cauzat, câte persoane au ucis! În cele din urmă, se distrug pe ei înșiși, iar atunci când mor, merg în iad și sunt pedepsiți. Atunci, de ce sfârșesc în acel fel? Nu din cauză că pun reputația și funcția mai presus de orice? Atunci, privindu-mi propriul comportament, deși nu era la fel de rău ca al lor, în esență, era același. Trăiam conform filosofiilor și legilor satanice, iar firea pe care am revelat-o era arogantă, îngâmfată, egoistă, demnă de dispreț, vicleană și malefică. Ceea ce trăiam era demonic, fără nicio asemănare umană. Cum să nu fie acest lucru dezgustător și odios pentru Dumnezeu? Faptul că fusesem disciplinată în acel fel însemna că firea dreaptă a lui Dumnezeu se abătuse asupra mea și, mai mult decât atât, aceasta era mântuirea Lui pentru mine. Realizând toate acestea, am venit degrabă înaintea lui Dumnezeu în rugăciune. Am spus: „O, Dumnezeule, nu am urmărit adevărul. Am urmărit doar renumele și statutul. Am fost manipulată și coruptă de Satana și nu m-am simțit ca o ființă umană deloc. Când mi-am pierdut reputația și statutul, nu am mai vrut să-mi fac datoria și am fost pe punctul de a Te trăda. Dumnezeule, vreau să mă căiesc înaintea Ta. Sunt dispusă să urmăresc adevărul, să cooperez cu sora mea și să fiu echilibrată în datoria mea pentru a Te mulțumi.”

După aceea, mi-am deschis complet sufletul în fața surorii Xia. Am disecat felurile în care mă întrecusem pentru renume și câștig și încercasem să concurez cu ea. De asemenea, am rugat-o să mă supravegheze atent și să mă ajute. După aceea, am fost capabile să cooperăm în datoria noastră mult mai bine. Deși uneori încă mai arăt o dorință de renume și statut, sunt capabilă să văd repede că aceea este firea mea satanică ce se arată, mă gândesc la natura și consecințele continuării în acel mod și apoi mă grăbesc să mă rog lui Dumnezeu și să-mi adun gândurile cu grijă. Merg și ascult cu seriozitate părtășia surorii mele și învăț din punctele ei forte. Când văd că a omis ceva în părtășia ei, intervin imediat. În acele momente, mă gândesc la felul în care să am părtășie clară despre adevăr astfel încât toată lumea să poată beneficia de acest lucru. Toți cred că astfel de adunări sunt foarte edificatoare, iar eu câștig, de asemenea, ceva din ele. În inima mea, mă simt liberă și în largul meu. Este întocmai cum spun cuvintele lui Dumnezeu: „Ar trebui să poți să-ți îndeplinești responsabilitățile, să-ți onorezi obligațiile și îndatoririle, să lași deoparte dorințele tale egoiste, să-ți lași deoparte intențiile și motivele, să ai considerație pentru voia lui Dumnezeu și să pui interesele lui Dumnezeu și ale casei Sale pe primul loc. După ce vei fi experimentat aceste lucruri o vreme, vei simți că acesta este un mod bun de a trăi. Înseamnă să trăiești deschis și onest, fără să fii o persoană meschină sau bună de nimic, și să trăiești cu dreptate și onoare, în loc să fii îngust la minte sau răutăcios. Vei simți că așa ar trebui să trăiască și să acționeze o persoană. Treptat, dorința din inima ta de a-ți satisface propriile interese se va diminua. […] Simți că există însemnătate și hrană în a trăi astfel. Duhul tău va fi întemeiat, împăcat și mulțumit. Astfel va fi starea ta ca urmare a faptului că ai renunțat la propriile motive, interese și dorințe egoiste. Vei fi câștigat asta” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul”).