de Qiao Xin, China

În mai 2024, m-am instruit în biserică să scriu predici. La început, am întâmpinat unele dificultăți. Simțeam că, din cauză că nu înțelegeam adevărul în profunzime, nu scriam bine. Sora cu care cooperam a avut părtășie cu mine, m-a încurajat și, de asemenea, mi-a împărtășit câteva căi bune. Ulterior, când am scris o predică, am căutat adevărurile relevante, am cugetat la ele în timp ce scriam și am terminat-o repede. Eram foarte fericită și recunoscătoare pentru îndrumarea lui Dumnezeu. Două zile mai târziu, supraveghetoarea mi-a scris, spunând că predica mea fusese selectată, și că aveam un calibru bun și câteva idei. Am fost și surprinsă, și fericită când am citit scrisoarea. Remarcaseră că aveam idei, și asta deși de-abia începusem să mă instruiesc în scrierea predicilor. Unele dintre surorile din jurul meu scriseseră mai multe predici, dar nu auzisem ca predica vreuneia să fi fost selectată. Așa că am simțit că trebuie să fiu cu adevărat specială și că, în ochii tuturor, eram o persoană cu calibru și cu idei. Câteva zile mai târziu, am citit din greșeală o scrisoare pe care supraveghetoarea le-o scrisese conducătorilor. În scrisoare spunea: „Qiao Xin este destul de proactivă în scrierea predicilor și este o persoană cu idei și calibru, iar în prezent ne concentrăm asupra ei și o cultivăm.” Deși nu era mare lucru, am simțit că devenisem centrul atenției tuturor, și că eram diferită de oamenii obișnuiți. M-am gândit și la faptul că anul trecut scrisesem mai multe articole în decurs de o săptămână și fusesem remarcată curând de către o altă supraveghetoare, care a spus că aveam talent la scris și m-a alocat să fac datorie bazată pe texte. Acum, deși de-abia începusem să mă instruiesc în scrierea de predici, fusesem remarcată din nou. Mi-am spus în sinea mea: „Pot atrage atenția oriunde merg, chiar am calibru și talent la scris!” După asta, mi-am pus eticheta că „am un talent special la scris” și am simțit că sunt diferită de alții. M-am gândit: „Trebuie să mă instruiesc cu sârguință și să fac fiecare predică mai bună decât precedenta, ca să pot scrie predici care sunt conform standardului în cel mai scurt timp. Atunci, cu siguranță, toată lumea va avea o părere mai bună despre mine și mă va aproba și mai mult.” Ulterior, am fost foarte proactivă în scrierea predicilor și am scris două la rând, pe care i le-am trimis supraveghetoarei. Ea îmi scria adesea scrisori de încurajare și, printre rânduri, îmi dădeam seama că îi păsa de mine și că mă prețuia. Mă simțeam foarte fericită în sinea mea și trăiam cu un sentiment de automulțumire.

Nu mult după aceea, am primit observații în scris despre predica mea. Am deschis scrisoarea și primul lucru pe care l-am văzut a fost că fuseseră marcate o mulțime de probleme… Unele pasaje de părtășie erau neclare, iar altele deviau de la subiect… Am fost profund descurajată și m-am simțit demoralizată. M-am gândit: „Logic ar fi ca, de vreme ce am talent la scris, predicile mele să se îmbunătățească de fiecare dată și să am un progres evident. Deci, de ce am regresat? Este aceasta o greșeală pe care ar trebui s-o facă o persoană cu talent la scris? Ce-or să creadă conducătorii despre mine? Oare vor considera că m-au judecat greșit și că, până la urmă, nu am acest gen de calibru?” Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât deveneam mai negativă și nu mai aveam nicio tragere de inimă să cuget la problemele semnalate de conducători. Mi-am dat seama că starea mea era greșită, așa că am căutat cuvintele lui Dumnezeu ca să le citesc și am văzut acest pasaj: „Nicio persoană nu trebuie să se considere perfectă sau distinsă, nobilă, ori diferită de alții; toate acestea sunt provocate de firea arogantă a omului și de ignoranță. Să te crezi întotdeauna deosebit – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu-ți poți accepta niciodată neajunsurile și să nu-ți poți confrunta niciodată greșelile și eșecurile – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu le permiți niciodată altora să fie mai presus decât tine sau mai buni decât tine – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu le permiți niciodată calităților altora să le depășească pe ale tale – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu le permiți niciodată altora să aibă idei, sugestii și puncte de vedere mai bune decât ale tale, iar când descoperi că alții sunt mai buni decât tine, să devii negativ, să nu vrei să vorbești, să te simți tulburat și abătut și să te superi – toate acestea sunt cauzate de o fire arogantă. O fire arogantă te poate face să devii grijuliu cu reputația ta, incapabil să accepți să fii corectat de alții, incapabil să-ți confrunți neajunsurile și incapabil să-ți accepți eșecurile și greșelile. Mai mult decât atât, când cineva este mai bun decât tine, asta poate face ca ura și gelozia să se ivească în inima ta și te poți simți constrâns, astfel încât să nu dorești să-ți faci datoria și să devii superficial când o îndeplinești. O fire arogantă poate face aceste comportamente și practici să se ivească în tine” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că nu puteam accepta îndrumarea conducătorilor cu privire la problemele mele pentru că eram controlată de o fire arogantă. Urmăream perfecțiunea și încercam să mă remarc. Când i-am auzit pe alții spunând că am calibru și că predicile scrise de mine includeau ideile mele, am devenit îngâmfată și am considerat că nu sunt o persoană obișnuită, ci una cu calibru și cu un talent special. Am început să pretind ca predicile mele să fie mai bune decât ale altora și am simțit că nu ar trebui să aibă atât de multe probleme, deoarece doar atunci aș fi demnă de titlul de „a avea talent la scris”. Așa că, ori de câte ori mă confruntam cu piedici, deveneam negativă și nu mă puteam privi corect. În realitate, este foarte normal să ai probleme în predicile scrise; este imposibil să știi totul și să fii perfectă atunci când începi această datorie, fără să faci absolut nicio greșeală. Asemenea pretenții de la mine însămi erau nerealiste. Mai mult, conducătorii mi-au semnalat problemele ca să mă ajute să-mi descopăr neajunsurile, să învăț să le compensez și să progresez. Dar când m-am confruntat cu piedici, am devenit negativă și nu am putut să-mi înfrunt neajunsurile. Mă consideram prea importantă și eram cu adevărat arogantă! După ce m-am gândit la acest lucru, am devenit dispusă să accept îndrumarea și ajutorul conducătorilor și să mă concentrez pe a căuta adevărurile relevante și pe a cugeta la acestea în timp ce scriam predicile, pentru a evita aceste abateri și greșeli.

După aceea, mi-am liniștit inima, am studiat principiile relevante, și am reușit să înțeleg unele lucruri în timpul studiului meu. Dar când a venit vorba să scriu efectiv, încă întâmpinam dificultăți și simțeam că nu era ușor să scriu o predică în conformitate cu standardul. Pe măsură ce timpul trecea, am constatat că tot nu aveam idei și am început să mă simt descurajată, gândindu-mă în sinea mea: „Ce se întâmplă dacă nu pot scrie o predică bună? Cum mă vor privi conducătorii? Vor spune: «Se pare că, de fapt, calibrul lui Qiao Xin este foarte slab și că nu poate nici măcar să priceapă principiile»?” La gândul acesta, am devenit îngrijorată, iar când am reluat studiat, nu mă puteam concentra și mă tot simțeam somnoroasă. Noaptea, când am încercat să dorm, nu m-am putut abține să nu oftez și m-am tot foit, fără să pot adormi. Îmi doream foarte mult să scriu repede o predică bună, ca s-o pot arăta tuturor și, astfel, să-mi refac imaginea. Dar cu cât mă gândeam mai mult să o scriu bine, cu atât simțeam mai multă presiune. A doua zi dimineața, m-am trezit simțindu-mă epuizată și a început să mă doară capul. Am cugetat toată ziua, dar tot nu mi-a venit nicio idee. Simțeam ca și cum mă apăsa o piatră grea, încât de-abia mai puteam respira. Sora cu care cooperam voia să studieze cu mine principiile, dar nu aveam chef.

Mai târziu, m-am deschis față de ea despre starea pe care o avusesem în ultimele două zile și ea mi-a citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile omului, până când oamenii nu se pot gândi decât la faimă și câștig. Ei se luptă pentru faimă și câștig, suferă greutăți, îndură umilirea pentru faimă și câștig și sacrifică tot ceea ce au pentru faimă și câștig și vor judeca și hotărî orice de dragul faimei și al câștigului. În acest fel, Satana îi leagă pe oameni cu lanțuri invizibile și, purtând aceste lanțuri, ei nu au nici puterea și nici curajul de a se debarasa de ele. Fără să știe, ei poartă aceste lanțuri și se târăsc mereu înainte, cu mare dificultate. De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se ferește de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai nemernică. Așadar, în acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei. Privind acum la acțiunile Satanei, nu sunt întru totul demne de dispreț motivele sale sinistre? Poate că astăzi încă nu puteți percepe motivele lui sinistre, deoarece credeți că nu se poate trăi fără faimă și câștig. Credeți că, dacă oamenii lasă în urmă faima și câștigul, atunci nu vor mai putea să vadă calea înainte, nu vor mai putea să-și atingă obiectivele, iar viitorul le va deveni întunecat, palid și mohorât. Dar, încet, veți recunoaște cu toții într-o zi că faima și câștigul sunt cătușe masive pe care Satana le folosește pentru a-l lega pe om. Când va sosi acea zi, te vei împotrivi complet controlului Satanei și lanțurilor pe care el le folosește pentru a te lega. Când va veni vremea să-ți dorești să te debarasezi de toate lucrurile pe care ți le-a insuflat Satana, atunci vei curma legătura cu Satana și vei detesta cu adevărat tot ceea ce ți-a adus Satana. Numai atunci omenirea va avea o dragoste și o dorință reală pentru Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). După ce am ascultat cuvintele lui Dumnezeu, inima mi s-a luminat dintr-odată. Mi-am dat seama că sentimentul de reprimare din inima mea din ultimele zile se datora faptului că eram constrânsă și subjugată de faimă, câștig și statut. La început, supraveghetoarea a spus că predica mea avea idei bune și am devenit automulțumită, simțind că aveam un calibru bun și un talent special la scris. Așa că am depus mai mult efort pentru a scrie predici, sperând să câștig aprobarea și admirația altora. Cu toate acestea, când au fost semnalate o mulțime de probleme în cele două predici pe care le scrisesem, am început să mă îngrijorez că alții mă vor privi de sus și nu mă vor mai considera o persoană cu calibru și talent. Din această cauză, nu m-am putut calma, să cuget la problemele semnalate de conducători, nici nu am studiat principiile, nici nu am căutat adevărul pentru a-mi compensa neajunsurile. Voiam doar să scriu repede o predică bună pentru a-mi reface imaginea și pentru a nu fi privită de sus de alții. Însă, cu cât deveneam mai neliniștită, cu atât gândurile mele deveneau mai tulburi și, după o zi întreagă de muncă, tot nu făcusem niciun progres. Mi-am amintit că, atunci când am început să scriu predici, deși au existat multe dificultăți, am avut o inimă curată care se bizuia pe Dumnezeu. Am studiat cu adevărat și am căutat cuvintele relevante ale lui Dumnezeu pentru a cugeta, iar El m-a luminat și m-a îndrumat, așa că, atunci când am scris, am avut câteva idei. Dar acum, mă gândeam numai la mândria și la statutul meu, iar din cauza gândurilor mele de a încerca să păstrez o imagine bună în ochii altora, nu mai puteam nici să mănânc, nici să dorm; mă simțeam amețită, buimacă și eram incapabilă să mă concentrez pe scrierea predicii. Inima mea era complet controlată de faimă și de câștig. Dacă nu îmi îndreptam această stare, aș fi continuat să trăiesc în întuneric și în durere insuportabilă și, în timp, aș fi pierdut această datorie. Apoi m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, nu vreau să trăiesc într-o stare de urmărire a reputației și a statutului, dar nu știu cum să o corectez. Te rog, luminează-mă și îndrumă-mă, ca să pot ieși din această stare greșită și să-mi fac bine datoria.”

În dimineața următoare, sora mea mi-a citit câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu și unul dintre pasaje m-a ajutat foarte mult. Dumnezeu Atotputernic spune: „Toată lumea știe că nu e un lucru bun ca o persoană să aibă o părere bună despre ea însăși pur și simplu pentru că a reușit să obțină anumite rezultate în datoria sa. Așadar, de ce oamenii încă tind să aibă o părere bună despre ei înșiși? În parte, acest lucru se datorează aroganței și superficialității oamenilor. Există și alte motive? (Oamenii nu-și dau seama că Dumnezeu este Cel care îi îndrumă spre obținerea acestor rezultate. Consideră că ei au tot meritul și că dețin mijloacele necesare, așa că au o părere bună despre ei înșiși. De fapt, fără lucrarea lui Dumnezeu, oamenii sunt incapabili să facă ceva, dar ei nu pot vedea asta.) Această afirmație e corectă și, de asemenea, este esențială pentru această problemă. Dacă oamenii nu-L cunosc pe Dumnezeu și nu au Duhul Sfânt care să-i lumineze, ei se vor crede întotdeauna capabili de orice. Așa că, dacă au mijloacele necesare, pot să devină aroganți și să aibă o părere bună despre ei înșiși. Sunteți capabili să simțiți călăuzirea lui Dumnezeu și luminarea Duhului Sfânt pe parcursul realizării datoriei voastre? (Da.) Dacă sunteți capabili să simțiți lucrarea Duhului Sfânt, însă tot aveți o părere foarte bună despre voi înșivă și credeți că aveți realitatea, ce se întâmplă aici? (Când îndeplinirea datoriei noastre a dat ceva roade, credem că jumătate din merit Îi aparține lui Dumnezeu și jumătate ne aparține nouă. Ne amplificăm cooperarea într-o măsură nelimitată, gândindu-ne că nimic nu a fost mai important decât cooperarea noastră și că luminarea lui Dumnezeu nu ar fi fost posibilă fără ea.) Deci, de ce te-a luminat Dumnezeu? Poate Dumnezeu să lumineze și alți oameni? (Da.) Când Dumnezeu luminează pe cineva, este prin harul lui Dumnezeu. Și ce este acea fărâmă de cooperare din partea ta? Este ceva pentru care ți se cuvin merite sau este datoria și responsabilitatea ta? (Este datoria și responsabilitatea noastră.) Când recunoști că este datoria și responsabilitatea ta, atunci ai mentalitatea corectă și nu te vei mai gândi să încerci să-ți asumi meritele pentru asta. Dacă întotdeauna te gândești: «Aceasta este contribuția mea. Ar fi fost posibilă luminarea lui Dumnezeu fără cooperarea mea? Această sarcină necesită cooperarea omului; cooperarea noastră reprezintă cea mai mare parte a îndeplinirii acestui lucru», atunci te înșeli. Cum ai fi putut coopera, dacă Duhul Sfânt nu te-ar fi luminat și dacă nimeni nu ar fi avut părtășie cu tine despre adevărurile-principii? Nu ai ști ceea ce cere Dumnezeu; nici nu ai cunoaște calea practicii. Chiar dacă ai vrea să I te supui lui Dumnezeu și să cooperezi, nu ai ști cum. Oare această «cooperare» a ta nu reprezintă doar cuvinte goale? Fără o adevărată cooperare, acționezi numai conform propriilor idei – și, în acest caz, ar putea datoria pe care o îndeplinești să fie la nivelul cerut? În niciun caz, ceea ce indică chestiunea în discuție. Care este chestiunea? Indiferent de datoria pe care o îndeplinește o persoană, dacă obține rezultate, își îndeplinește datoria potrivit standardelor și dobândește aprobarea lui Dumnezeu, depinde de acțiunile lui Dumnezeu. Chiar dacă îți îndeplinești responsabilitățile și datoria, dacă Dumnezeu nu lucrează, dacă Dumnezeu nu te luminează și nu te îndrumă, atunci nu îți vei cunoaște calea, direcția sau obiectivele. Ce se întâmplă în cele din urmă? După ce ai trudit atâta vreme, nu îți vei fi îndeplinit datoria cum se cuvine, nici nu vei fi dobândit adevărul și viața – totul va fi fost în zadar. Prin urmare, a-ți îndeplini datoria potrivit standardelor, a-i edifica pe frații și surorile tale și a obține aprobarea lui Dumnezeu, toate depind de Dumnezeu! Oamenii pot face doar acele lucruri de care sunt capabili personal, pe care s-ar cuveni să le facă și care se încadrează în capacitățile lor inerente – nimic mai mult. Atunci, în esență, îndeplinirea îndatoririlor tale într-o manieră eficientă depinde de îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu și de luminarea și conducerea Duhului Sfânt; numai atunci poți să înțelegi adevărul și să finalizezi însărcinarea dată de Dumnezeu conform căii pe care El ți-a dat-o și principiilor pe care El le-a stabilit. Acest lucru reprezintă harul și binecuvântarea lui Dumnezeu, iar dacă oamenii nu pot vedea asta, sunt orbi. Indiferent ce fel de lucrare face casa lui Dumnezeu, care ar trebui să fie rezultatul? O parte a acestuia ar trebui să o reprezinte a fi mărturie pentru Dumnezeu și a răspândi Evanghelia lui Dumnezeu, în timp ce o altă parte ar trebui să fie aceea de a lămuri frații și surorile și de a le aduce beneficii. Lucrarea casei lui Dumnezeu ar trebui să obțină rezultate în ambele domenii. În casa lui Dumnezeu, indiferent de datoria pe care o realizezi, poți obține rezultate fără îndrumarea lui Dumnezeu? Categoric nu. Se poate spune că, fără îndrumarea lui Dumnezeu, ceea ce faci este, practic, inutil” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că nu puteam renunța la eticheta de „a avea un talent special la scris” pentru că îmi atribuiam mie însămi toată eficiența scrierii predicilor. Credeam că aceste rezultate se datorau doar calibrului meu bun, talentului meu special și eforturilor mele asidue. În realitate, m-am chinuit mult în timpul scrierii și doar rugându-mă lui Dumnezeu, cugetând la adevărurile relevante și primind luminarea și îndrumarea Lui am dobândit puțină inspirație. Cu toate acestea, după aceea, când alții mi-au spus câteva cuvinte de laudă și de încurajare, am devenit îngâmfată, crezând că toate acestea erau realizarea mea personală. Mi-am pus chiar eticheta de „a avea un talent special la scris” și nu am reușit să mă văd așa cum eram cu adevărat. De fapt, dacă o datorie poate fi făcută bine sau nu depinde, pe de o parte, de înțelegerea principiilor datoriei și a adevărurilor relevante, iar lucrul cel mai important este să primești luminarea și îndrumarea lui Dumnezeu. Sunt momente când nu avem idei și, rugându-ne lui Dumnezeu, căutându-I îndrumarea și chibzuind la cuvintele Lui, ajungem, fără să știm, să înțelegem unele adevăruri și să dobândim o oarecare lumină și idei. Abia atunci predicile pe care le scriem pot obține rezultate bune, ceea ce nu se datorează abilităților noastre. M-am gândit cum, în ultimele zile, trăisem într-o stare de urmărire a faimei, a câștigului și a statutului, incapabilă să primesc luminarea și îndrumarea lui Dumnezeu. Chiar dacă depusesem efort pentru a scrie, în mintea mea era o mare harababură și nu aveam nicio idee; eram o năroadă desăvârșită. Am înțeles cu adevărat că rezultatele bune din îndatoririle mele proveneau din luminarea și îndrumarea lui Dumnezeu și că nu aveam cu ce să mă laud. Cu toate acestea, mă considerasem, fără nicio rușine, foarte importantă, atribuindu-mi tot meritul. Acest lucru era cu adevărat rușinos! De-abia începusem să mă instruiesc pentru a scrie predici, așa că, spunând că predicile mele aveau idei, supraveghetoarea intenționa să mă încurajeze și să mă facă să scriu cu sârguință. Ea le-a spus conducătorilor că se concentrau asupra mea pur și simplu pentru că voiau să mă cultive, fără nicio altă intenție. În ultimele dăți când scrisesem predici, simțisem clar că părtășia mea despre adevăr nu era limpede și uneori îmi era greu să pricep punctele cheie. Deși studiasem principiile relevante, la aplicarea lor practică, încă aveam lipsuri și încă aveam nevoie de corectări și de ajutor din partea altora. Dar eu mă consideram excepțională, ca și cum aș fi plutit în aer, și eram cu adevărat ignorantă față de propriile mele limite. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mă simțeam mai rușinată; îmi venea să-mi ascund chipul, să intru în pământ de rușine. În acel moment, am alungat din inima mea eticheta de persoană importantă pe care mi-o pusesem.

După aceea, m-am gândit că de-abia începusem să mă instruiesc pentru a scrie predici și încă nu înțelegeam unele principii. Așa că am studiat cu surorile mele și am folosit cele două predici problematice pe care le scrisesem ca exemple pentru ca toată lumea să le analizeze și să le discute. Toți au oferit sugestii. Apoi, când am revizuit din nou predicile, ori de câte ori nu înțelegeam ceva, mă rugam lui Dumnezeu în inima mea, căutam și cugetam și, după ce am revizuit o lucrare, am dat-o mai departe. Însă, când am revizuit-o pe cealaltă, am avut unele dificultăți. Nu eram lămurită cu privire la adevăr și mă simțeam puțin tulburată. Mi-era teamă, de asemenea, că părtășia despre adevăr nu va fi clară și mă întrebam ce vor crede conducătorii despre mine după ce o voi trimite. Vor spune că am un calibru inadecvat? Nu am îndrăznit să cer ajutorul fraților și surorilor, dar nu aveam nicio cale de urmat și simțeam multă presiune în inima mea. În acel moment, m-am gândit la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Când Dumnezeu cere oamenilor să-și îndeplinească bine datoria, El nu le cere să săvârșească un anumit număr de sarcini sau să ducă la capăt vreun angajament măreț și nici nu are nevoie ca ei să realizeze vreun demers important. Ceea ce vrea Dumnezeu este ca oamenii să fie în stare să facă tot ce pot într-un mod practic și să trăiască potrivit cuvintelor Sale. Dumnezeu nu are nevoie ca tu să fii măreț sau nobil ori să săvârșești vreo minune, și nici nu vrea să vadă surprize plăcute în tine. El nu are nevoie de astfel de lucruri. Dumnezeu nu are nevoie decât să practici potrivit cuvintelor Sale, cu statornicie. Atunci când asculți cuvintele lui Dumnezeu, fă ceea ce ai înțeles, du la bun sfârșit ceea ce ai priceput, amintește-ți bine ce ai auzit și apoi, când vine momentul să practici, fă asta potrivit cuvintelor lui Dumnezeu. Lasă-le să devină viața ta, realitățile tale și ceea ce trăiești. Astfel, Dumnezeu va fi mulțumit. Tu urmărești întotdeauna măreția, noblețea și statutul; urmărești întotdeauna să fii deasupra celorlalți. Cum Se simte Dumnezeu când vede asta? El urăște acest lucru și Se va îndepărta de tine. Cu cât urmărești mai mult lucruri ca măreția, noblețea, și să fii superior celorlalți, distins, extraordinar și demn de remarcat, cu atât mai dezgustător te găsește Dumnezeu. Dacă nu meditezi la propria persoană și nu te pocăiești, atunci Dumnezeu te va urî și Se va lepăda de tine. Evită să devii cineva pe care Dumnezeu îl consideră dezgustător; fii o persoană pe care Dumnezeu o iubește. Așadar, cum poate cineva să dobândească iubirea lui Dumnezeu? Acceptând adevărul cu ascultare, stând în poziția unei ființe create, acționând în baza cuvintelor lui Dumnezeu în mod pragmatic, realizându-și îndatoririle cum se cuvine, fiind o persoană cinstită și trăind o asemănare umană. Este de ajuns, Dumnezeu va fi mulțumit” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că El nu are pretenții ridicate de la oameni și că nu le cere să obțină rezultate mărețe. În schimb, El vrea ca oamenii să fie ascultători și să se supună. Atâta timp cât oamenii își fac datoria în mod corespunzător, pragmatic și conform cerințelor Sale, Dumnezeu va fi mulțumit. Dar eu am vrut mereu să mă remarc și să scriu predici bune pentru a câștiga lauda și aprobarea altora, iar acest lucru era controlat de ambiție și dorință. Asta era o fire coruptă. M-am gândit la primul decret administrativ pe care aleșii lui Dumnezeu trebuie să-l respecte, care spune: „Omul nu ar trebui să se preamărească, nici să se înalțe pe sine. El ar trebui să se închine și să-L înalțe pe Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cele zece decrete administrative care trebuie respectate de aleșii lui Dumnezeu în Epoca Împărăției”). Dar eu am urmărit mereu faima, câștigul și statutul, dorind să fiu lăudată și stimată de ceilalți și să am un loc în inimile lor. Acesta este un lucru pe care Dumnezeu îl disprețuiește. Dacă trăiesc în această stare, îmi va fi imposibil să îmi fac bine datoria. Starea mea ar putea chiar să împiedice lucrarea. Trebuia să-mi îndrept repede urmărirea greșită și să-mi îndeplinesc datoria într-un mod statornic. Deși încă aveam multe lipsuri în scrierea predicilor, eram dispusă să-mi liniștesc inima înaintea lui Dumnezeu pentru a căuta adevărul și a face tot posibilul să cooperez. Scriam cât înțelegeam și consideram fiecare problemă apărută în scrierea predicilor ca pe o oportunitate de a-mi compensa neajunsurile. Credeam că, instruindu-mă treptat în acest fel, voi progresa cu siguranță. Când m-am gândit la acest lucru, am simțit că starea mea era mult mai bună.

Data următoare când am scris predici, am început cu ce înțelegeam. Pentru lucrurile pe care nu le înțelegeam, am căutat, am cugetat sau am discutat cu frații și surorile, iar odată ce inima mi s-a luminat, am început să scriu. În acest fel, eficiența predicilor pe care le-am scris a fost mult mai bună. Nu mult după aceea, conducătorii ne-au trimis câteva predici bune pentru a le studia și a ne inspira din ele. Acele predici nu numai că erau noi și pline de lumină, dar erau și profund mișcătoare, iar părtășia despre adevăruri chiar era practică și clară. În comparație, mi-am dat seama că predicile mele erau pline doar de cuvinte și doctrine și că părtășia despre adevăr nu era clară. În acel moment, am înțeles cât de multe lipsuri aveam. În comparație cu frații și surorile, eram atât de mult în urmă! Însă, când ei au scris despre gândurile și câștigurile lor, nu numai că nu s-au lăudat, ci, dimpotrivă, au spus că aveau multe lipsuri și că faptul de a putea scrie o predică ce era conform standardului nu se datora calibrului lor, nici faptului că înțelegeau clar adevărul, ci mai degrabă primirii luminării Duhului Sfânt după ce s-au rugat, au căutat și au cugetat la adevărurile relevante. Văzând acest lucru, m-am simțit profund rușinată. M-am gândit la cum, deși de-abia începusem să scriu predici și aveam doar o înțelegere superficială, totuși credeam că mă descurc bine și că eram peste medie. Mi-am pus chiar eticheta de „a avea un talent special la scris”, de care nu mă puteam dezbăra. Chiar mă supraestimam și îmi lipsea orice conștiință de sine!

Acum, când scriu predici, sunt capabilă să tratez corect sugestiile conducătorilor și, dacă există ceva ce nu înțeleg sau nu pot face, pot lua inițiativa de a căuta, iar calitatea predicilor mele s-a îmbunătățit față de înainte. Știu în inima mea că progresul pe care l-am făcut se datorează luminării și îndrumării lui Dumnezeu. Prin această experiență, am dobândit o oarecare înțelegere a firii mele corupte și am făcut unele progrese în intrarea mea în viață. Am văzut, de asemenea, că aveam o înțelegere a adevărului realmente lipsită de profunzime și că ar trebui să mă concentrez pe adevărurile-principii și să-mi fac datoria într-un mod statornic. Dacă n-ar fi fost această revelație, aș fi continuat să trăiesc într-o stare de automulțumire și n-aș fi făcut niciun progres în datoria mea. Acest eșec și această piedică mi-au adus mari câștiguri și Îi mulțumesc lui Dumnezeu din adâncul inimii mele!