de Zi Cheng, China

În aprilie 2024, durerile mele de cap s-au agravat și, când mă trezeam dimineața, începeam să-mi simt capul inflamat și dureros, făcându-mă să am o senzație de confuzie și să fiu puțin amețită. Noaptea, brațele și mâinile îmi amorțeau adesea, iar gâtul mă durea atât de tare, încât nu puteam să întorc capul. M-am gândit: „Am mai avut dureri de cap, dar de obicei mă simțeam mai bine dimineața. De ce îmi simt capul atât de inflamat și de greu când mă trezesc în ultima vreme?” M-am dus la spital pentru un control, iar doctorul a spus că aveam o irigare insuficientă cu sânge a creierului și că aveam și tensiunea arterială mare. Aceasta este o boală des întâlnită la persoanele în vârstă, care le pune în pericol viața și, dacă nu este tratată, poate fi fatală. Doctorul mi-a dat imediat un lichid să-l beau. Am luat medicamentul, simțindu-mă puțin agitată și gândindu-mă: „Chiar este atât de grav? Cum se poate așa ceva? Oare doctorul ăsta încearcă să mă sperie? În plus, eu cred în Dumnezeu, iar El veghează asupra mea și mă ocrotește!” Așa că am luat doar o parte din medicament.

A trecut un timp și durerea mea de cap nu s-a ameliorat. Am căutat informații online și am descoperit că, dacă hipertensiunea arterială se agravează, poate duce la hemoragie cerebrală, iar irigarea insuficientă a creierului poate duce chiar la un accident vascular cerebral ischemic. Această boală are o rată a mortalității foarte ridicată. După ce am văzut asta, am simțit un val de neliniște în inima mea. Continuam să mă simt amețită și confuză. Eram, de asemenea, mereu somnoroasă și nu aveam niciodată energie. Chiar și viteza mea de dactilografiere a încetinit considerabil, iar reacțiile mele erau mai lente. Mi-am amintit că, atunci când aveam opt ani, tatăl meu a avut o hemoragie cerebrală. Mai întâi a avut o durere de cap când s-a îmbolnăvit, iar câteva zile mai târziu, a început să prezinte semne de demență și brațele și picioarele îi amorțeau. După alte câteva zile, i-a paralizat o parte a corpului din cauza unui accident vascular cerebral. După câteva luni de tratament, tot a murit. Grijile și preocupările mele au ieșit brusc la suprafață și m-am întrebat: „Oare voi avea și eu un accident vascular cerebral ca tatăl meu? Dacă fac un accident vascular cerebral, nu va fi acesta sfârșitul meu? Cum aș mai urmări adevărul și cum mi-aș mai face datoria atunci? Dacă voi ajunge pe jumătate paralizată ca tatăl meu, nu numai că nu voi putea să-mi fac datoria, dar s-ar putea chiar să-mi pierd viața într-o zi. După atâția ani de credință în Dumnezeu, nu voi ajunge să ratez mântuirea? Am aproape 60 de ani și am afecțiuni cronice precum poliartrita reumatoidă și probleme cu coloana cervicală și lombară. Sunt responsabilă pentru lucrarea de evanghelizare în mai multe biserici, dar, având atât de multe de făcut, în cazul în care voi continua să mă stresez, oare mi se va agrava starea?” Mi-am amintit apoi de cineva cu care lucrasem când eram tânără și care ghicea viitorul. Mi-a citit în palmă și mi-a spus că voi muri de boală la vârsta de 60 de ani. Nu am luat-o în serios la momentul respectiv, dar pentru că mă apropiam de acea vârstă, putea fi oare adevărat că aveam să trăiesc doar până la 60 de ani? Simțeam că, dacă într-adevăr aș muri, nu aș mai putea fi martoră la frumusețea Împărăției lui Dumnezeu. Eram tulburată și supărată de aceste gânduri și chiar m-am plâns: „Mi-am făcut datoria în toți acești ani, chiar și cu afecțiunile mele; de ce nu m-a scăpat Dumnezeu de boală?” Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât deveneam mai demoralizată. Așa că mi-am ajustat programul de somn și am încercat să mă odihnesc cât mai mult posibil. Făceam și mișcare și căutam leacuri băbești pentru a-mi completa tratamentul. Fără să-mi dau seama, îmi concentram toate gândurile doar pe îngrijirea trupului și nu mai aveam niciun simț al poverii față de îndatoririle mele. Mă îngrijoram doar că suprasolicitarea mi-ar putea cauza cu adevărat moartea. Deoarece monitorizam lucrarea atât de încet, eficacitatea lucrării de evanghelizare a scăzut treptat și totuși nu simțeam nicio urgență în a rezolva problemele, ceea ce a dus la stagnarea aproape completă a lucrării de evanghelizare în mai multe biserici. Ba chiar m-am gândit: „Îmbătrânesc și am foarte multe boli. Poate ar trebui să le spun conducătorilor că mă duc acasă să-mi îndeplinesc îndatoririle, astfel încât, dacă starea mea se agravează, să am o familie care să mă îngrijească.” Ulterior, mai mulți lucrători evanghelici pe care îi supravegheam erau cu toții în stări proaste, iar eficacitatea lucrării de evanghelizare continua să scadă. M-am speriat puțin, mi-am dat seama că starea mea nu era corectă și apoi am venit repede înaintea lui Dumnezeu să mă rog: „Dumnezeule, pentru că am fost diagnosticată cu irigare insuficientă a creierului și hipertensiune arterială, mi-e teamă că aș putea să am un accident vascular cerebral, să paralizez și să mor la fel ca tatăl meu. Din această cauză, nu am vrut să depun efort sau să mă stresez în privința îndatoririlor mele, provocând o scădere serioasă a eficacității lucrării de evanghelizare. Dumnezeule, sunt dispusă să mă pocăiesc și să caut adevărul pentru a-mi rezolva grijile și preocupările legate de boală. Te rog, îndrumă-mă!”

Ulterior, am căutat în mod conștient cuvintele lui Dumnezeu despre boală pentru a le citi. Am citit cuvintele Lui: „Apoi sunt cei cu o sănătate șubredă, care au o constituție fragilă și sunt lipsiți de energie, care au adesea boli grave sau minore, care nu pot face nici lucrurile de bază, necesare în viața cotidiană, care nu pot trăi sau nu se pot deplasa ca oamenii normali. Oamenii ca aceștia se simt adesea inconfortabil și rău în timp ce-și îndeplinesc îndatoririle; unii sunt slabi din punct de vedere fizic, alții au boli reale și, bineînțeles, există unii care au boli cunoscute și latente, de un fel sau altul. Întrucât au asemenea dificultăți fizice concrete, astfel de oameni se cufundă adesea în emoții negative și simt tulburare, anxietate și îngrijorare. În legătură cu ce simt aceste lucruri? Își fac griji că, dacă vor continua să-și îndeplinească datoria în felul acesta, sacrificându-se și alergând de colo-colo pentru Dumnezeu și simțindu-se mereu obosiți, atunci oare sănătatea lor se va deteriora tot mai mult? Când vor ajunge la 40 sau la 50 de ani, oare vor fi imobilizați la pat? Au aceste griji vreo bază? Le va oferi cineva o cale concretă de a gestiona această problemă? Cine-și va asuma responsabilitatea pentru asta? Cine va răspunde? Oamenii cu o sănătate precară și care nu sunt apți din punct de vedere fizic se simt tulburați, anxioși și îngrijorați privind astfel de lucruri” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. „Deși nașterea, bătrânețea, boala și moartea sunt constante printre oameni și inevitabile în viață, există cei cu o anumită constituție fizică sau cu o boală deosebită care, fie că-și îndeplinesc sau nu îndatoririle, se prăbușesc în tulburare, anxietate și îngrijorare din cauza dificultăților și bolilor trupului; își fac griji în legătură cu boala lor, cu numeroasele greutăți pe care le poate provoca boala, dacă aceasta devine gravă, care vor fi consecințele dacă devine gravă și dacă vor muri din cauza ei. În situații speciale și în anumite contexte, această serie de întrebări îi face să se împotmolească în tulburare, anxietate și îngrijorare și incapabili să scape; unii chiar trăiesc într-o stare de tulburare, anxietate și îngrijorare din cauza bolii grave pe care știu deja că o au sau a unei boli latente pe care știu că nu o pot evita și sunt influențați, afectați și controlați de aceste emoții negative” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. Dumnezeu a expus starea mea întocmai. Am văzut că aveam multe boli, iar doctorul a spus și că aveam o boală care îmi punea viața în pericol și am constatat că medicamentele nu ajutau. Drept urmare, am trăit într-o stare constantă de îngrijorare și preocupare și mi-am concentrat toate gândurile pe îngrijirea trupului. Nu mai aveam niciun simț al poverii față de îndatoririle mele și nu eram dispusă să depun efort sau să fac sacrificii. Mă temeam că, depunând mai mult efort, mi s-ar agrava mai mult problemele de irigare insuficientă a creierului și hipertensiune arterială și că, dacă aș avea un accident vascular cerebral ischemic, nu aș mai putea să-mi îndeplinesc îndatoririle. În acea perioadă, îmi simțeam brațele și mâinile amorțite în fiecare zi și mă îngrijoram că, dacă aceste simptome s-ar agrava, aș ajunge pe jumătate paralizată ca tatăl meu și chiar aș muri în cele din urmă. Chiar dacă nu aș muri și aș deveni o legumă, cum aș mai putea să-mi îndeplinesc îndatoririle și să pregătesc fapte bune ca să fiu mântuită și să intru în Împărăția Cerurilor? Mi-am mai amintit că, atunci când eram tânără, cineva mi-a ghicit viitorul și mi-a spus că voi muri de boală la vârsta de 60 de ani, iar acum că mă apropiam de 60 de ani, mă îngrijora și mai mult gândul că aș putea muri cu adevărat. Trăiam într-o stare de îngrijorare și preocupare și nu eram concentrată pe îndatoririle mele. Când apăreau probleme în lucrarea mea, nu simțeam nicio nevoie urgentă de a le rezolva, ceea ce a dus la o scădere gravă a eficacității lucrării de evanghelizare. Am venit repede înaintea lui Dumnezeu pentru a căuta adevărul, ca să-mi soluționez grijile și preocupările.

Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Când te îmbolnăvești, asta se întâmplă ca toate cerințele tale irezonabile, toate închipuirile și noțiunile tale nerealiste despre Dumnezeu să fie dezvăluite și ca să-ți testeze credința în Dumnezeu și supunerea față de El. Dacă treci testul acestor lucruri, atunci ai o mărturie adevărată și o dovadă reală a credinței tale în Dumnezeu, a loialității și supunerii tale față de El. Asta vrea Dumnezeu și este ceea ce o ființă creată ar trebui să aibă și să trăiască. Nu sunt toate acestea lucruri pozitive? (Ba da.) Toate acestea sunt lucruri pe care oamenii ar trebui să le urmărească. Mai mult decât atât, dacă Dumnezeu permite să te îmbolnăvești, oare nu poate, de asemenea, să-ți ia boala oricând și oriunde? (Ba da.) Dumnezeu îți poate lua boala oricând și oriunde, așadar, nu poate face în așa fel încât boala ta să persiste și să nu te părăsească niciodată? (Ba poate.) Și dacă Dumnezeu face ca această boală să nu te părăsească niciodată, oare îți mai poți îndeplini datoria? Îți poți păstra credința în Dumnezeu? Nu este acesta un test? (Ba este.) Dacă te îmbolnăvești și apoi, după câteva luni, îți revii, atunci credința ta în Dumnezeu, loialitatea și supunerea ta față de El nu sunt testate, iar tu nu ai nicio mărturie. E ușor să înduri boala timp de câteva luni, dar dacă aceasta persistă timp de doi sau trei ani, iar credința ta și dorința de a fi supus și loial față de Dumnezeu nu se schimbă, ci devin tot mai reale, oare asta nu arată că ai crescut în viață? Nu culegi aceste roade? (Ba da.) Așadar, atunci când cineva care chiar urmărește adevărul este bolnav, el experimentează nenumăratele beneficii aduse de boala lui. El nu încearcă, anxios, să scape de boala sa sau nu-și face griji despre finalul pe care îl va avea dacă boala lui se prelungește, ce probleme va provoca, dacă se va agrava sau dacă el va muri – el nu-și face astfel de griji. Pe lângă faptul că nu se îngrijorează cu privire la aceste lucruri, el este capabil să pătrundă în mod pozitiv, să aibă credință adevărată în Dumnezeu și să fie cu adevărat supus și loial față de El. Practicând în felul acesta, el ajunge să aibă mărturie, iar acest lucru aduce, de asemenea, mari beneficii pătrunderii sale în viață și schimbării firii și construiește o fundație solidă pentru obținerea mântuirii. Ce minunat este acest lucru!” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (4)”]. „Dumnezeu Își dorește să te mântuiască și să te curățească prin boală. Ce anume vrea să curățească la tine? Vrea să curățească toate dorințele și cerințele tale extravagante de la Dumnezeu și chiar diversele socoteli, judecăți și planuri pe care le faci cu orice preț, ca să supraviețuiești și să rămâi în viață. Dumnezeu nu-ți cere să faci planuri și să judeci și nu-ți permite să ai dorințe extravagante față de El; îți cere doar să I te supui și, prin practicarea ta și experimentarea supunerii tale, să-ți cunoști atitudinea față de boală și față de aceste stări trupești pe care ți le dă, precum și propriile dorințe. Când ajungi să cunoști aceste lucruri, poți aprecia beneficiile pe care ți le aduce faptul că Dumnezeu a pregătit circumstanțele bolii pentru tine sau că ți-a dat aceste stări fizice sau afecțiuni trupești; și poți aprecia cât de mult te ajută acestea să-ți schimbi firea, să obții mântuirea și să pătrunzi în viață. De aceea, atunci când boala îți bate la ușă, nu trebuie să te întrebi mereu cum poți să scapi, să fugi de ea sau s-o respingi” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles intenția Sa. Faptul că El mă făcea să trec prin boală, indiferent dacă afecțiunea necesita mult sau puțin timp pentru recuperare și indiferent dacă mă vindeca sau nu, prin aceasta, Dumnezeu voia să vadă dacă aveam o supunere adevărată în boala mea. Voia să examineze dacă aveam loialitate în îndatoririle mele și, mai important, să-mi purifice și să-mi schimbe firea coruptă. Dar când l-am auzit pe doctor spunând că aveam o boală care îmi punea viața în pericol, am căzut imediat într-o stare de îngrijorare și de preocupare. M-am temut că boala mea avea să se agraveze sau chiar să ducă la paralizie parțială și mi-a fost teamă că, dacă starea mea se agrava și muream, nu aș fi fost mântuită și nu aș fi intrat în Împărăția Cerurilor. Nu numai că îmi lipseau credința și supunerea față de Dumnezeu, dar am și folosit plecarea mea de acasă pentru a-mi îndeplini îndatoririle ca pe o monedă de schimb ca să încerc să negociez cu Dumnezeu. M-am plâns că Dumnezeu nu m-a scăpat de boală și chiar m-am gândit să abandonez lucrarea bisericii pe care o aveam de făcut ca să plec să-mi îndeplinesc îndatoririle acasă. În ce fel aveam eu vreo supunere sau loialitate față de Dumnezeu? Când aveam înainte dureri de cap ușoare și de scurtă durată, încă puteam persista în îndatoririle mele și simțeam că Îi sunt destul de loială lui Dumnezeu, dar când mi-am făcut control anul acesta și am aflat că, dacă nu este tratată, boala mea ar putea fi fatală, nu am mai vrut să fac sacrificii în îndatoririle mele și am devenit lentă și superficială în îndeplinirea îndatoririlor, ceea ce a întârziat grav lucrarea de evanghelizare a mai multor biserici. Am văzut cât de egoistă și de josnică fusesem și că îmi lipsea adevărata supunere față de Dumnezeu. Această boală m-a dezvăluit complet și, dacă nu s-ar fi abătut asupra mea, mi-aș fi pus fără rușine pe cap o cunună a loialității și a supunerii față de Dumnezeu. Dumnezeu folosea boala mea pentru a mă purifica și a mă mântui. Această boală era un ospăț bogat pregătit pentru mine de Dumnezeu! Înțelegând intenția Lui, m-am simțit mult mai liniștită în inima mea. Așa că m-am rugat: „Dumnezeule, indiferent dacă boala mea se ameliorează sau se agravează, sunt dispusă să las deoparte grijile și preocupările mele, să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Tale și să pun suflet în îndatoririle mele fără întârziere. Fie ca Tu să mă conduci să reflectez în continuare asupra mea și să trag învățăminte!”

Am reflectat din nou asupra mea. M-am întrebat de ce, după atâția ani de credință în Dumnezeu, când boala mea nu se ameliora, m-am trezit pierzându-mi credința în El și fără nicio motivație în îndatoririle mele. Reflectând, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Loialitatea voastră este doar în cuvinte, cunoștințele voastre sunt cele ale gândirii și noțiunilor, truda voastră este de dragul câștigării binecuvântărilor cerului, deci cum trebuie să fie credința voastră? Chiar și astăzi, vă faceți că nu auziți niciun cuvânt al adevărului” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Când vei vedea trupul spiritual al lui Isus, Dumnezeu va fi făcut din nou cerul și pământul”). Cuvintele lui Dumnezeu au pus punctul pe „i” în ceea ce privește intențiile mele detestabile. Părea că îmi îndeplinisem îndatoririle, că făcusem sacrificii și mă consumasem mulți ani, dar, înlăuntrul meu, avusesem intenția de a obține binecuvântări. Am crezut că, de vreme ce persistasem în îndatoririle mele fiind bolnavă în toți acești ani, chiar dacă nu aveam niciun merit, cel puțin muncisem din greu și încercasem să folosesc aceste lucruri drept capital pentru a negocia cu Dumnezeu binecuvântările Împărăției Cerurilor. Când am văzut că boala mea ar putea duce la paralizie sau chiar la moarte, iar speranțele mele de a intra în Împărăția Cerurilor erau pe cale să se spulbere, natura mea de a-L trăda pe Dumnezeu a fost complet expusă. Am început să-mi pierd simțul poverii față de îndatoririle mele, iar mintea mea era concentrată pe găsirea de leacuri băbești pentru boala mea. Nu voiam să mă deranjez să rezolv eficacitatea în scădere a lucrării de evanghelizare și îmi era doar teamă că, dacă munceam prea mult și muream, nu aveam să primesc binecuvântările Împărăției Cerurilor. Chiar am luat în considerare planul meu de rezervă și m-am gândit să renunț la sarcinile pe care le aveam și să mă întorc acasă. Am văzut că într-adevăr nu aveam nicio loialitate și că îmi îndeplineam îndatoririle doar pentru a obține binecuvântări. Dacă nu aș fi fost dezvăluită prin această boală, nu aș fi devenit conștientă de intențiile mele josnice de a căuta binecuvântări în credința mea sau de cererile iraționale pe care le aveam față de Dumnezeu. Pentru un om ca mine, plin de firi corupte, să mai vrea să intre în Împărăție și să se bucure de binecuvântările lui Dumnezeu era cu adevărat rușinos! M-am simțit îndatorată și vinovată. Sunt o ființă creată, iar îndeplinirea îndatoririlor mele este absolut firească și justificată. Mă bucurasem de atâta hrănire cu adevăr din partea lui Dumnezeu, așa că ar trebui să-mi îndeplinesc necondiționat îndatoririle pentru a-I răsplăti dragostea.

Mai târziu, citind cuvintele lui Dumnezeu, am ajuns să înțeleg moartea mai clar. Dumnezeu Atotputernic spune: „Problema morții are aceeași natură ca alte chestiuni. Nu depinde de oameni să aleagă pentru ei înșiși și cu atât mai puțin poate fi schimbată prin voința omului. Moartea este la fel ca orice alt eveniment important din viață: se află în întregime sub predestinarea și suveranitatea Creatorului. Dacă cineva ar implora ca moartea să vină, e posibil să nu moară; dacă ar implora să trăiască, e posibil să nu trăiască. Toate acestea sunt sub suveranitatea și predestinarea lui Dumnezeu și sunt lucruri schimbate și hotărâte de autoritatea Sa, de firea Lui dreaptă și de suveranitatea și rânduielile Sale. Prin urmare, să spunem că faci o boală gravă, posibil fatală, nu vei muri neapărat – cine decide dacă vei muri sau nu? (Dumnezeu.) Dumnezeu decide. Și, de vreme ce Dumnezeu decide și oamenii nu pot hotărî un asemenea lucru, în legătură cu ce se simt ei anxioși și tulburați? Ca și părinții tăi, momentul și locul în care te-ai născut – nu poți alege nici aceste lucruri. Cea mai înțeleaptă alegere în aceste chestiuni este să lași lucrurile să-și urmeze cursul natural, să te supui și să nu alegi, să nu te gândești mult la asta sau să consumi energie în legătură cu această chestiune și să nu te simți tulburat, anxios sau îngrijorat în privința acestor lucruri. De vreme ce oamenii nu sunt capabili să aleagă pentru ei înșiși, să cheltuie atât de multă energie și să aibă atât de multe gânduri în privința acestei chestiuni reprezintă o nesăbuință și o lipsă de înțelepciune. Ceea ce ar trebui să facă oamenii atunci când se confruntă cu chestiunea extraordinar de importantă a morții este să nu se tulbure, să nu se agite sau să se teamă de ea, dar ce? Oamenii ar trebui să aștepte, da? (Da.) Nu-i așa? Așteptarea înseamnă să aștepte moartea? Să aștepte să moară atunci când se confruntă cu moartea? Așa este? (Nu, oamenii ar trebui să o înfrunte în mod pozitiv și să se supună.) Așa e, nu înseamnă să aștepți moartea. Nu rămâne împietrit în fața morții și nu-ți folosi toată energia gândindu-te la moarte. Nu te gândi toată ziua: «Oare voi muri? Când voi muri? Ce voi face după ce voi muri?» Pur și simplu nu te gândi la asta. Unii spun: «De ce să nu mă gândesc la asta? De ce să nu mă gândesc la asta când sunt în pragul morții?» Fiindcă nu se știe dacă vei muri sau nu și nici dacă Dumnezeu îți va permite să mori – aceste lucruri sunt necunoscute. Mai exact, nu se știe când vei muri, unde, la ce oră sau cum te vei simți când vei muri. Oare nu ești nesăbuit dacă îți macini creierul, gândindu-te și meditând la lucruri pe care nu le cunoști și fiind anxios și îngrijorat din cauza lor? De vreme ce asta te face un nesăbuit, nu ar trebui să îți macini creierul pentru aceste lucruri” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (4)”]. „Îl urmezi pe Dumnezeu și spui că tu crezi în El, dar, în același timp, ești controlat și tulburat de superstiții. Ba chiar ești capabil să urmezi gândurile insuflate oamenilor de superstiții și, mai grav, unii dintre voi vă temeți de aceste gânduri și fapte care implică superstiții. Aceasta este cea mai gravă blasfemie împotriva lui Dumnezeu. Nu numai că ești incapabil să fii martor pentru Dumnezeu, dar îl și urmezi pe Satana, împotrivindu-te suveranității lui Dumnezeu – aceasta este blasfemie împotriva Lui” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (16)”]. Judecata cuvintelor lui Dumnezeu m-a făcut să mă tem. M-am gândit că starea mea se agravase de curând, că doctorul zisese că aveam o boală care îmi punea viața în pericol și mi-am amintit ce spusese odată un ghicitor în palmă: că aveam să mor de boală la vârsta de 60 de ani și m-am trezit instantaneu că trăiesc într-o stare de îngrijorare și de preocupare. Mi-era teamă că aș putea într-adevăr să mor și, prin urmare, am încercat tot felul de tratamente, sperând să scap repede de această boală. Privind acum în urmă, văd că am fost cu adevărat oarbă și ignorantă! Viața și moartea mea sunt în mâinile lui Dumnezeu, iar când și cum voi muri sunt toate sub predestinarea și suveranitatea lui Dumnezeu. Indiferent dacă sunt bolnavă sau nu, când va veni momentul meu predestinat, voi muri, chiar dacă nu sunt bolnavă. Dar dacă nu am ajuns la momentul predestinat, chiar dacă mă îmbolnăvesc grav, nu voi muri. Dar nu am înțeles autoritatea și suveranitatea lui Dumnezeu și am fost influențată și tulburată de ceea ce a spus un ghicitor în palmă, temându-mă că ceea ce a spus el chiar avea să se adeverească. Unde era locul lui Dumnezeu în inima mea? Oare nu negam eu astfel predestinarea și suveranitatea Lui? Aceasta era o blasfemie împotriva Sa! Eram cu adevărat confuză și chiar voiam să-mi dau palme. M-am gândit la tatăl meu, care cheltuise mulți bani pe tratamente, dar nu reușise să-și vindece boala. A murit la vârsta de 40 de ani. Aceea a fost soarta lui. Când i-a venit momentul predestinat, nimeni nu l-a putut ține în viață. În schimb, am văzut și că bunicul unei surori a avut cancer vreme de peste 10 ani. Doctorii au spus că nu mai are mult, dar el a mai trăit mulți ani după diagnostic, fără tratament. Chiar și trecut de 70 de ani, încă mergea regulat la piață. Deși am mai multe boli, dacă starea mea se agravează, dacă evoluează spre un accident vascular cerebral sau chiar paralizie și moarte, acestea sunt lucruri pe care nu le pot prezice sau controla. Dar m-am trezit prinsă în îngrijorare și preocupare, fără nicio tragere de inimă să-mi îndeplinesc îndatoririle. Nu era o prostie din partea mea? Indiferent dacă trăiesc sau mor, ar trebui să mă supun predestinării și rânduielilor lui Dumnezeu și nu ar trebui să mă îngrijorez sau să mă tulbur pentru lucruri pe care nu le pot prezice sau controla. Având în vedere că mintea mea încă funcționează normal și încă am energie să-mi îndeplinesc îndatoririle, trebuia să-mi schimb repede starea, să-mi ajustez mentalitatea, să pun suflet în îndatoririle mele, să fac tot posibilul pentru a rezolva problemele din lucrarea de evanghelizare, să rezolv stările negative ale fraților și surorilor, să îi motivez să predice Evanghelia și să aducă mărturie lui Dumnezeu și să aduc mai mulți oameni care sunt însetați după apariția lui Dumnezeu la casa Lui pentru a-I primi mântuirea. În acest fel, chiar dacă mor, nu voi avea regrete.

Mai târziu, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Care este valoarea vieții unei persoane? Este doar de a se deda la plăceri trupești, cum ar fi să mănânce, să bea și să se distreze? (Nu, nu este.) Atunci, care este? Vă rog să-Mi împărtășiți gândurile voastre. (Să îndeplinească îndatoririle unei ființe create, măcar atât ar trebui să realizeze o persoană în viața sa.) Așa este. […] Într-o privință, este vorba să îndeplinești datoria unei ființe create. În alta, este să faci cât poți de bine tot ce ține de abilitatea și capacitatea ta, ajungând măcar într-un punct în care conștiința ta nu te acuză, în care poți fi împăcat cu propria conștiință și se poate demonstra că ești acceptabil în ochii celorlalți. Mergând puțin mai departe, de-a lungul vieții tale, indiferent de familia în care te-ai născut, indiferent de parcursul tău educațional sau de calibrul tău, trebuie să cugeți la care sunt cele mai importante adevăruri pe care trebuie să le înțeleagă oamenii în viață – de exemplu, ce fel de cale ar trebui să urmeze oamenii, precum și cum ar trebui să trăiască pentru a avea vieți pline de sens. Ar trebui să explorezi măcar puțin adevărata valoare a vieții; nu poți trăi această viață în zadar și nu poți veni pe acest pământ în zadar. În altă privință, pe durata vieții tale, trebuie să-ți îndeplinești misiunea; asta este cel mai important. Nu vom vorbi despre a duce la îndeplinire o misiune, datorie sau responsabilitate măreață, dar cel puțin ar trebui să realizezi ceva. De exemplu, în biserică, unii oameni își investesc toate eforturile în datoria de predicare a Evangheliei, dedicându-și energia întregii lor vieți, plătind un preț mare și câștigând mulți oameni. Datorită acestui lucru, simt că viețile lor nu au fost trăite în zadar și că sunt valoroase și alinătoare. Când se confruntă cu boala sau cu moartea, când își rezumă întreaga viață și se gândesc la tot ce au făcut vreodată, la calea pe care au urmat-o, găsesc mângâiere în inimile lor. Nu resimt nici acuzații, nici regrete. […] Valoarea vieții umane și calea cea dreaptă de urmat înseamnă să realizezi ceva valoros și să duci la îndeplinire unul sau mai multe sarcini de valoare. Aceasta nu se numește carieră; se numește calea cea dreaptă și se numește și sarcina adecvată. Spune-Mi, merită ca o persoană să plătească prețul pentru a duce la îndeplinire o lucrare de valoare, pentru a trăi o viață semnificativă și valoroasă și pentru a urmări și a obține adevărul? (Da.) Dacă dorești cu adevărat să urmărești o înțelegere a adevărului, să pășești pe calea cea dreaptă în viață, să-ți faci bine datoria și să trăiești o viață valoroasă și semnificativă, atunci nu vei ezita să-ți dedici toată energia, să plătești toate prețurile și să-ți oferi tot timpul și durata zilelor tale. Dacă vei experimenta puțină boală în timpul acestei perioade, nu va conta, nu te va doborî. Nu este acest lucru net superior unei vieți de tihnă, libertate și lenevie, în care îngrijești trupul fizic până când acesta este bine hrănit și sănătos și tu atingi, în cele din urmă, longevitatea? (Ba da.) Care dintre aceste două opțiuni este o viață valoroasă? Care dintre ele poate să aducă oamenilor alinare și lipsă de regrete atunci când se confruntă cu moartea, chiar la final? (Să trăiască o viață semnificativă.) A trăi o viață semnificativă. Înseamnă că vei fi câștigat adevărul; în inima ta vei fi alinat și vei avea bucurie” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (6)”]. Sub îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu, am înțeles cum poate o persoană să trăiască o viață plină de sens și de valoare, iar inima mea a fost puternic încurajată. Sunt o persoană coruptă de Satana, dar astăzi am fost înălțată de Dumnezeu și pot îndeplini datoria unei ființe create, pot trăi pentru a predica Evanghelia și a aduce mărturie Creatorului și pentru a-i conduce pe cei ce trăiesc în suferință și întuneric la Dumnezeu, ca să primească mântuirea Sa. Acesta este un lucru atât de valoros și de însemnat! Suntem mai prejos decât praful, totuși Dumnezeu ne tratează cu har. Ne bucurăm de hrănirea cu atâtea cuvinte ale lui Dumnezeu, înțelegem atât de multe adevăruri și taine, facem datoria unei ființe create și putem fi mântuiți de Dumnezeu și supraviețui marilor catastrofe. Ce mare binecuvântare este aceasta! Dacă am rata această ocazie de o raritate inimaginabilă, ar fi un regret extraordinar. Dacă am grijă doar de trupul meu și nu vreau să depun niciun efort sau să fac sacrificii în datoria mea, atunci, chiar dacă îmi îngrijesc trupul și mă însănătoșesc, dacă nu mi-am făcut bine datoria și am pierdut funcția de ființă creată, atunci nu aș trăi oare ca un cadavru ambulant? Durerea sufletului este ceva ce nu poate fi compensat. După aceea, am avut repede părtășie despre intențiile lui Dumnezeu cu lucrătorii evanghelici și, când am descoperit probleme și abateri în lucrarea lor de evanghelizare, am avut prompt părtășie despre soluții, iar lucrarea de evanghelizare a început treptat să se îmbunătățească. Două luni mai târziu, rezultatele lucrării de evanghelizare în aceste biserici s-au dublat. După aceea, am încetat să mai iau medicamente, tensiunea mea arterială a revenit la normal, iar capul nu mă mai durea și nu se mai simțea inflamat. Când nu era mult de lucru, mă odihneam puțin mai mult și, ocazional, când eram aglomerată și trebuia să stau până târziu, a doua zi dimineața, când mă trezeam, capul nu mă mai durea și nu-l mai simțeam atât de inflamat ca înainte. De asemenea, brațele și mâinile nu-mi mai amorțeau noaptea și Îi eram cu adevărat recunoscătoare lui Dumnezeu.

Mai târziu, am primit o scrisoare de la conducătorii superiori, cerându-mi să fiu responsabilă de monitorizarea lucrării de evanghelizare a peste zece biserici. Când am citit scrisoarea, m-am gândit: „Să monitorizez lucrarea de evanghelizare a atâtor biserici va necesita un preț mai mare de plătit, mai mult efort și mai multă energie mentală. Dacă îmi suprasolicit creierul, oare îmi va recidiva boala?” Gândindu-mă la asta, mi-am dat seama că era ceva în neregulă cu starea mea. Oare nu tocmai mă eliberasem de grijile și preocupările legate de boala mea? De ce mă îngrijoram din nou? Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, dispusă să mă supun. Ulterior, I-am citit cuvintele: „Fie că ești bolnav sau ai dureri, atât timp cât ți-a mai rămas chiar și o suflare, atât timp cât încă trăiești, atât timp cât încă poți să vorbești și să mergi, înseamnă că ai energie să-ți îndeplinești datoria și ar trebui să te comporți bine în îndeplinirea datoriei tale, cu picioarele pe pământ. Nu trebuie să-ți abandonezi datoria de ființă creată sau responsabilitatea pe care ți-a dat-o Creatorul. Atât timp cât încă nu ești mort, ar trebui să-ți finalizezi datoria și s-o îndeplinești bine” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și putere și, atât timp cât sunt în viață, cât pot să vorbesc și să merg, trebuie să fiu ascultătoare și cu picioarele pe pământ și să îndeplinesc datoria unei ființe create. Gândindu-mă la asta, bolile mele practic se vindecaseră până în acest punct și, deși volumul de muncă era puțin mai mare, puteam să-mi organizez programul în mod rezonabil și, indiferent dacă bolile mele ar fi recidivat în viitor, L-aș fi lăsat pe Dumnezeu să mă orchestreze și să mă rânduiască după voia Sa. Așa că le-am trimis un răspuns conducătorilor și le-am spus că sunt dispusă să ascult de rânduielile bisericii și să cooperez armonios cu toată lumea pentru a face bine datoria.