de Liu Qiang, China

M-am născut într-o familie de agricultori ca oricare alta și, crescând, am văzut-o mereu pe mama făcând mâncare și curățenie, iar pe tata nu l-am văzut niciodată gătind sau făcând treburile casnice. La fel era și bunicul. Uneori, când bunica era plecată toată ziua, bunicul prefera să stea nemâncat decât să gătească, deoarece considera că gătitul este treaba femeilor. Am văzut că, în majoritatea familiilor, „bărbații lucrau în afara casei, iar femeile se ocupau de treburile casnice”: femeile găteau acasă, în timp ce bărbații erau ocupați cu muncile de afară. După ce m-am căsătorit, soția mea a preluat, desigur, toate treburile casnice. Uneori mă ruga să fac eu unele treburi casnice, dar eu eram mereu reticent și nu eram dispus să le fac. Mă gândeam mereu că femeile trebuie să se ocupe de gătit și de treburile casnice.

În vara anului 2020, conducătorul mi-a spus că o echipă are nevoie urgentă de gazde și m-a întrebat dacă sunt dispus să merg să mă ocup de găzduire. Nu am spus nimic, dar m-am gândit: „N-am mai făcut niciodată datoria de găzduire și nici măcar nu știu să gătesc.” Dar, având în vedere nevoia urgentă de oameni, am acceptat totuși. Cât timp mi-am îndeplinit datoria de găzduire, mi-am petrecut fiecare zi în bucătărie, spălând și făcând curățenie, gândindu-mă: „Datoria asta e pentru surori; de ce m-au pus pe mine să o fac? Este și jenant pentru un bărbat în toată firea să meargă des la piață să cumpere legume și chiar să se tocmească uneori cu negustorii!” De fiecare dată când mergeam la piață să cumpăr legume, mă simțeam îngrijorat, căci mi-era teamă că alții mă vor privi cu dispreț. Întotdeauna veneam și plecam repede, nevrând să stau prea mult. Uneori, unii frați se plângeau că legumele erau prea sărate sau prea lipsite de gust, iar eu mă simțeam jenat și argumentam în sinea mea: „Acasă, soția mea se ocupă mereu de treburile casnice și de gătit, nu eu! În plus, eu sunt bărbat, iar acestea sunt treburi de femei, așa că e normal să nu mă pricep la ele. De ce nu puteți privi lucrurile din punctul meu de vedere?” Nu puteam să nu simt o oarecare amărăciune, întrebându-mă când se va încheia odată această datorie. Adesea vedeam frații vorbind și râzând în legătură cu lucrarea, dar eu pur și simplu nu mă puteam bucura. Simțeam că duc în spate un pietroi și așteptam cu nerăbdare ziua când nu va mai trebui să fac această datorie. În acea perioadă, nu mă străduiam prea mult cu gătitul, iar în fiecare dimineață făceam pur și simplu tăieței. Vedeam că nu mănâncă prea mult, dar nu i-am întrebat niciodată dacă sunt obișnuiți cu acea mâncare. Era multă varză în perioada aceea, așa că o fierbeam și, deși frații mâncau foarte puțin, nu-mi păsa. Mă gândeam: „Oricum o gătești, varza tot nu are un gust prea bun.” Mai târziu, frații au fost realocați la alte îndatoriri și s-au mutat, dar supraveghetorul mi-a cerut să îndeplinesc în continuare datoria de găzduire. Pur și simplu nu puteam să înțeleg: „De ce mi se tot cere mie, bărbat în toată firea, să îndeplinesc datoria de găzduire? Gătitul, spălatul și curățenia sunt lucruri pe care le fac de obicei surorile. Oare se vor întreba ceilalți de ce îndeplinește un frate această îndatorire? Cum voi trece peste rușinea asta?” Acest gând mă făcea să mă simt inferior. În acea perioadă, eram într-o stare proastă și simțeam că îmi pierdusem cu adevărat prestigiul. Dacă îmi abandonam datoria de găzduire, simțeam că aș fi acționat în mod irezonabil, dar dacă continuam, nu știam cum aș fi reușit să duc totul la bun sfârșit. În aparență, îmi îndeplineam datoria, dar în sinea mea mă simțeam sufocat și nu eram nici proactiv, nici atent la nimic din ceea ce făceam. Vedeam că trebuie făcută curățenie, dar nu o făceam, iar de câteva ori s-a ajuns în punctul în care ceilalți nu au mai suportat și m-au ajutat ei să fac curățenie. De asemenea, nu am uscat la timp mâncarea trimisă de biserică și, drept urmare, mâncarea s-a stricat și a trebuit aruncată. După ce conducătorul a aflat despre asta, mi-a spus: „Toată mâncarea a mucegăit. Dacă ai fi fost atent, ai fi uscat-o, ai fi avut grijă ca alimentele perisabile să fie consumate la timp și nu s-ar fi irosit. După cauzarea unor astfel de probleme, ar trebui să reflectezi asupra atitudinii tale față de datorie.” Când l-am auzit pe conducător spunând acest lucru, m-am simțit puțin vinovat. Într-adevăr, din neglijența mea se stricase mâncarea, dar apoi am început să-mi găsesc scuze: „Acasă, mama și soția mea uscau întotdeauna mâncarea, fără să mă implice vreodată pe mine. E atât de jenant să mi se ceară să fac aceste lucruri!” Mă simțeam mereu umilit și nu voiam să mai tolerez această situație, așa că speram că îmi va rândui conducătorul alte îndatoriri. Am devenit atât de negativ, încât nu mai știam ce să spun când mă rugam lui Dumnezeu, iar când citeam cuvintele lui Dumnezeu, nu găseam nicio lumină. Eram epuizat în fiecare zi și mă simțeam sufocat.

La o adunare, o soră a observat că sunt într-o stare proastă și mi-a reamintit să reflectez asupra mea și să învăț lecțiile pe care le am de învățat. Într-o zi, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Ce înseamnă datoria? Însărcinarea pe care Dumnezeu o încredințează omului este datoria pe care acesta ar trebui să o îndeplinească. Orice îți încredințează El reprezintă datoria pe care ar trebui să o realizezi. […] Omul trebuie să își găsească și să își identifice propriile roluri și poziții – asta face o persoană cu rațiune. Apoi, ar trebui să își îndeplinească bine datoria cu o atitudine ferm ancorată în realitate pentru a răsplăti dragostea lui Dumnezeu și pentru a-L mulțumi. Dacă oamenii au această atitudine atunci când își îndeplinesc datoria, inima lor va fi statornică și liniștită, vor fi capabili să accepte adevărul în datoria lor și vor ajunge, treptat, să o îndeplinească în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu. Vor fi în stare să se lepede de firile lor corupte, să se supună tuturor rânduielilor Lui și să își îndeplinească datoria în mod corespunzător. Aceasta este calea pentru a obține aprobarea lui Dumnezeu. Dacă te poți sacrifica în mod sincer pentru Dumnezeu și îți poți îndeplini datoria cu o mentalitate corectă, prin care să-L iubești și să-L mulțumești, vei fi călăuzit și ghidat de lucrarea Duhului Sfânt, vei fi dornic să practici adevărul și să acționezi în conformitate cu principiile pe parcursul îndeplinirii datoriei și vei deveni o persoană care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău. Astfel, vei trăi pe deplin adevărata asemănare umană. Pe măsură ce își îndeplinesc îndatoririle, viața oamenilor crește treptat. Cei care nu își îndeplinesc îndatoririle nu pot obține adevărul și viața, oricâți ani de credință ar avea, deoarece le lipsește binecuvântarea lui Dumnezeu. El îi binecuvântează doar pe cei care se sacrifică sincer pentru El și își îndeplinesc îndatoririle cât mai bine posibil. Orice datorie îndeplinești, orice poți face, ia-o ca pe o responsabilitate și o datorie a ta, accept-o și fă-o bine. Cum să o faci bine? Procedând exact așa cum cere Dumnezeu – cu toată inima, cu toată mintea și cu întreaga ta putere. Ar trebui să meditezi la aceste cuvinte și să te gândești cum îți poți îndeplini datoria cu toată inima” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvintele lui Dumnezeu am văzut că, indiferent ce sarcină li se încredințează oamenilor, ei trebuie să o trateze ca pe o responsabilitate și o datorie și să o îndeplinească din toată inima și cu toată mintea lor. Abia când se concentrează pe a-L mulțumi pe Dumnezeu în îndatoririle lor se pot bucura de aprobarea Lui. Dar eu mă gândeam că datoria de găzduire era pentru surori și că, din moment ce eu sunt frate, nu ar trebui să fac această datorie. Simțeam că faptul că mi se cerea să îndeplinesc datoria de găzduire este un semn că sunt disprețuit și desconsiderat. Din cauza acestei perspective greșite, nu aveam niciun simț al seriozității sau al responsabilității față de datoria mea și, când îi găzduiam pe frați, le pregăteam mereu doar tăieței sau varză fiartă. Vedeam că fraților nu le place, dar nu mă gândeam să schimb rețetele pentru a mă asigura că frații mănâncă bine și pe săturate. Nu făceam curățenia la timp și nu mă ocupam la timp de mâncarea trimisă de biserică, astfel încât aceasta se strica. În ce fel îmi îndeplineam eu datoria cu toată inima și cu toată puterea mea? Eram în mod evident neglijent și superficial! Nu prețuiam ocazia pe care mi-o oferea biserica de a-mi îndeplini datoria și continuam să mă plâng, să mă împotrivesc și să fac lucrurile mecanic. Acest lucru Îl întrista și Îl dezamăgea cu adevărat pe Dumnezeu! Dacă nu mă schimbam, aveam să îmi pierd în cele din urmă șansa de a-mi îndeplini îndatoririle. Conștientizând acest lucru, am luat hotărârea că, de atunci înainte, voi fi dispus să pun în practică cuvintele lui Dumnezeu și să-mi îndeplinesc cu seriozitate datoria de găzduire. Așa că am început să învăț să gătesc, făceam mai activ curățenie și mă străduiam să fac cât mai bine tot ce ținea de datoria mea de găzduire.

Mai târziu, am citit câteva cuvinte ale lui Dumnezeu și am înțeles oarecum cauza principală a împotrivirii mele constante față de găzduire. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă ți s-a încredințat o datorie de îndeplinit și inițial nu erai capabil să te supui, în ce măsură ești capabil acum să te supui? De exemplu, ești un frate și, dacă ți se cere să gătești și să speli vase pentru alți frați și alte surori zilnic, te vei supune? (Cred că da.) Poate că ai fi capabil pe termen scurt, dar dacă ți se cere să îndeplinești această datorie pe termen lung, te-ai supune? (M-aș putea supune ocazional, dar, cu trecerea timpului, s-ar putea să nu mai fiu capabil.) Asta înseamnă că nu te-ai supus. Ce îi face pe oameni să nu se supună? (Faptul că au în inimile lor noțiuni tradiționale. Ei cred că bărbații ar trebui să lucreze în afara casei, iar femeile să se ocupe de treburile casnice, că gătitul este o treabă de femeie și că un bărbat se face de râs gătind. De aceea nu este ușor să se supună.) Așa este. Există discriminare sexuală când vine vorba de diviziunea muncii. Bărbații își spun: «Noi, bărbații, ar trebui să ne câștigăm traiul. Lucruri precum gătitul și spălatul trebuie făcute de femei. Nu ar trebui să fim puși noi să le facem.» Dar acum sunt circumstanțe speciale și ți s-a cerut să o faci, așadar, cum procedezi? Ce rețineri trebuie să depășești înainte de a te supune? Acesta e miezul problemei. Trebuie să treci peste discriminarea sexuală. Nu există slujbe care trebuie făcute de bărbați, nici slujbe care trebuie făcută de femei. Nu împărți așa munca. Datoria îndeplinită de oameni nu ar trebui determinată pe baza sexului. Poți împărți munca în acest fel în propria ta casă și în viața ta de zi cu zi, dar acum are legătură cu datoria ta, așadar, cum ar trebui să o interpretezi? Ar trebui să primești această datorie din partea lui Dumnezeu și să o accepți și să îți schimbi opiniile incorecte. Ar trebui să spui: «E adevărat că sunt bărbat, dar sunt membru al bisericii și o ființă creată în ochii lui Dumnezeu. Voi face orice îmi trasează biserica să fac; lucrurile nu sunt împărțite pe baza sexului.» În primul rând, trebuie să renunți la opiniile tale incorecte, apoi să-ți accepți datoria. Reprezintă acceptarea datoriei adevărata supunere? (Nu.) În zilele următoare, dacă cineva spune că mâncarea ta este prea sărată sau nu este suficient de aromată, sau dacă spune că nu ai făcut ceva cum trebuie și nu dorește să mănânce sau îți spune să faci altceva de mâncare, vei putea să accepți? În acel moment, te vei simți foarte inconfortabil și îți vei spune: «Sunt un bărbat care se respectă și deja m-am coborât la a găti pentru toți acești frați și aceste surori, totuși, ei îmi subliniază toate aceste probleme. Nu mai am niciun pic de mândrie.» În acest moment, nu vrei să te supui, nu-i așa? (Nu.) Aceasta este o dificultate. De fiecare dată când nu te poți supune, acest lucru se datorează firii corupte care se dezvăluie și generează probleme și te face incapabil să practici adevărul și să I te supui lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar în practicarea adevărului există intrare în viață”). „Bărbații au aceste gânduri șovine și desconsideră anumite sarcini, cum ar fi îngrijirea copiilor, aranjarea casei, spălatul rufelor și curățenia. Unii au tendințe șovine puternice și disprețuiesc aceste treburi casnice, nu sunt dispuși să le facă sau, dacă le fac, nu au tragere de inimă, temându-se că vor fi desconsiderați. Se gândesc: «Dacă fac mereu aceste treburi casnice, nu voi deveni un efeminat?» De ce gând și punct de vedere este guvernat acest lucru? Nu există o problemă în gândirea lor? (Ba da, există.) Gândul lor este problematic. Uită-te la anumite regiuni unde bărbații poartă mereu șorțuri și gătesc. Când femeia se întoarce acasă de la serviciu, bărbatul îi servește mâncarea, spunând: «Poftim, mănâncă ceva. E foarte gustos; ți-am gătit toate mâncărurile favorite azi.» Femeia servește, pe drept, mâncarea gata făcută, iar bărbatul o pregătește pe drept, fără să se simtă vreodată ca o gospodină. Odată ce iese din casă și-și scoate șorțul, oare nu este tot bărbat? În anumite regiuni, unde șovinismul este foarte puternic, ei sunt, fără îndoială, răsfățați de condiționarea și influența din partea familiei. Această condiționare i-a salvat sau le-a făcut rău? (Le-a făcut rău.) Le-a fost dăunătoare. […] Gândurile și punctele de vedere pe care părinții le insuflă tratează cele mai de bază și mai simple reguli de viață, precum și anumite păreri incorecte despre oameni. Rezumând, toate acestea constituie condiționarea din partea familiei asupra gândurilor oamenilor. Indiferent de impactul pe care-l au asupra vieții unui om, de-a lungul credinței lui în Dumnezeu și existenței lui, sau de câte necazuri și inconveniente provoacă, în mod intrinsec, au o anumită legătură cu educația ideologică a părinților” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (14)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că sentimentul meu de reprimare și de durere în îndeplinirea datoriei de găzduire și lipsa mea de supunere erau cauzate în principal de concepția eronată că „bărbații trebuie să lucreze în afara casei, iar femeile trebuie să se ocupe de treburile casnice”. Acasă lucram pe câmp, iar mama și soția mea, după ce lucrau afară, veneau acasă și tot mai aveau de spălat, de gătit și de hrănit animalele. Erau atât de ocupate, încât abia reușeau să țină pasul. Eu vedeam asta, dar nu le ajutam niciodată. Credeam că spălatul rufelor, gătitul și treburile casnice sunt toate munci ale femeilor și că bărbații trebuie doar să câștige bani pentru a întreține familia și să facă muncile de afară. Credeam că, dacă bărbații fac treburi casnice, sunt considerați inutili și sunt priviți cu dispreț. Trăind cu această perspectivă, participam rareori la treburile casnice și nu acordam atenție și grijă familiei mele. După ce L-am găsit pe Dumnezeu, când mi s-a cerut să îndeplinesc datoria de găzduire, m-am gândit că a face curățenie, a cumpăra legume și a găti sunt îndatoriri ale surorilor și că fraților nu ar trebui să li se ceară să facă aceste lucruri. Fiind influențat de această mentalitate de șovinism masculin, m-am simțit potrivnic și nu m-am dedicat datoriei mele. A merge la piață să cumperi legume, a te târgui cu negustorii și a cumpăra legume de bună calitate la un preț mic sunt lucruri absolut normale. Dar eu le consideram mereu jenante și mi-era teamă că voi fi desconsiderat. Când găteam, o făceam cum îmi venea mie să gătesc, fără să țin cont deloc dacă frații erau obișnuiți sau nu cu mâncărurile respective. Pentru că mă împotriveam datoriei de găzduire, nici măcar nu făceam curățenie când era necesar. Eram cu adevărat lipsit de umanitate și de rațiune! Această mentalitate șovină îmi distorsionase complet gândurile. M-am gândit la faptul că îndatoririle vin de la Dumnezeu, că acestea nu fac distincție între statut, sex sau vârstă și că ar trebui să le accept ca venind de la Dumnezeu, să le tratez ca pe o responsabilitate pe care trebuie să o prețuiesc și să o iubesc, să mă dedic cu loialitate datoriei mele și să-L mulțumesc pe Dumnezeu. Dar eu trăiam conform mentalității „bărbații trebuie să lucreze în afara casei, iar femeile trebuie să se ocupe de treburile casnice”. Luam în considerare doar propriile sentimente, niciodată ceea ce era cu adevărat responsabilitatea și datoria mea. Nu dădeam deloc dovadă de supunere. Nu mă împotriveam eu lui Dumnezeu astfel? Înțelegând acest lucru, am simțit regret și vinovăție până în adâncul inimii, așa că am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, am fost controlat de mentalitatea «Bărbații trebuie să lucreze în afara casei, iar femeile trebuie să se ocupe de treburile casnice», fără să mă supun în îndeplinirea datoriei mele de găzduire, și m-am tot împotrivit Ție. Am fost atât de lipsit de rațiune! Dumnezeule, am greșit, dar sunt dispus să mă pocăiesc înaintea Ta.”

Mai târziu, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am ajuns să înțeleg standardul după care îi măsoară Dumnezeu pe oameni. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dumnezeu nu are nimic specific de spus în privința genurilor omenirii, deoarece și bărbații și femeile sunt creațiile lui Dumnezeu și provin de la El. Ca să folosesc o expresie rostită de omenire: «Atât palma, cât și dosul palmei aparțin trupului» – Dumnezeu nu are nicio prejudecată anume față de bărbați sau femei, nici cerințe distincte de la un gen sau de la celălalt, sunt amândouă la fel. Așadar, Dumnezeu folosește aceleași câteva standarde pentru a te judeca, indiferent dacă ești bărbat sau femeie – El Se va uita la ce fel de umanitate-esență ai, pe ce cale mergi, ce atitudine ai față de adevăr, dacă iubești adevărul, dacă ai o inimă cu frică de Dumnezeu și dacă poți să I te supui. Când alege o persoană și o cultivă ca să facă o anumită datorie sau să poarte o anumită responsabilitate, Dumnezeu nu Se uită dacă e bărbat sau femeie. Dumnezeu îi promovează și îi folosește pe oameni, indiferent dacă sunt bărbați sau femei, uitându-Se dacă au conștiință și rațiune, dacă au un calibru conform standardului, dacă acceptă adevărul și pe ce cale merg. Bineînțeles, atunci când mântuiește și desăvârșește omenirea, Dumnezeu nu Se oprește ca să se gândească la genul oamenilor. În cazul în care ești femeie, Dumnezeu nu Se gândește dacă ești virtuoasă, bună la inimă, blajină sau morală ori dacă ești manierată, și nu-i evaluează pe bărbați în funcție de virilitatea și masculinitatea lor – nu acestea sunt standardele după care Dumnezeu evaluează bărbații sau femeile” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (7)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că firea lui Dumnezeu este dreaptă și că El nu tratează în mod diferit femeile și bărbații. Când Dumnezeu i-a creat pe Adam și pe Eva, El nu a făcut nicio discriminare pe criterii de sex între ei, iar dragostea și grija lui Dumnezeu pentru ei erau aceleași, fără favoritisme. Cuvintele pe care le rostește Dumnezeu în zilele de pe urmă pentru a mântui omenirea sunt adresate tuturor oamenilor, indiferent de naționalitate, rasă sau sex. Din experiența mea, am văzut, de asemenea, că în casa lui Dumnezeu nu se ia în considerare genul când sunt promovați oamenii și li se alocă îndatoriri, ci se evaluează mai degrabă dacă o persoană iubește adevărul și are conștiință și rațiune, precum și calea pe care o urmează. Nu există nicio regulă conform căreia conducătorii și lucrătorii ar trebui să fie frați, iar datoria de găzduire ar trebui îndeplinită de surori. Cunoșteam, de exemplu, un frate care îndeplinea și el datoria de găzduire și, ori de câte ori avea timp, se concentra pe citirea cuvintelor lui Dumnezeu. În timpul adunărilor, el avea părtășie în mod deschis despre starea și dificultățile sale, iar când se confrunta cu dificultăți, căuta adevărul și se concentra pe practicarea conform adevărurilor-principii. Acest frate își îndeplinea datoria fără a fi constrâns de gen. Atunci mi-am dat seama că a trăi după acest punct de vedere șovin și absurd este greșit și extrem și că este complet împotriva cuvintelor lui Dumnezeu. După ce am înțeles aceste adevăruri, am dobândit un anumit discernământ asupra acestei mentalități caracteristice șovinismului masculin și am fost dispus să o resping din inimă. De asemenea, am devenit capabil să-mi accept pe deplin datoria de găzduire.

Mai târziu, am citit mai multe dintre cuvintele lui Dumnezeu și am înțeles mai clar cum să îmi îndeplinesc bine această datorie de găzduire. Dumnezeu spune: „Principiile pe care trebuie să le înțelegi și adevărurile pe care trebuie să le pui în practică sunt aceleași, indiferent ce datorie îndeplinești. Fie că ți se cere să fii lider sau lucrător sau fie că pregătești de mâncare ca gazdă sau ți se cere să te ocupi de unele treburi externe sau să faci ceva muncă fizică, adevărurile-principii care ar trebui respectate în îndeplinirea acestor diferite îndatoriri sunt aceleași, în sensul în care trebuie să se bazeze pe adevăr și cuvintele lui Dumnezeu. Care este atunci cel mai mare și cel mai important dintre aceste principii? E de a-ți devota inima, mintea și efortul pentru a-ți face bine datoria și a o realiza la standardele cerute. […] De pildă, dacă ești responsabil de pregătirea mâncării pentru frații și surorile tale, aceasta este datoria ta. Cum ar trebui să tratezi această sarcină? (Ar trebui să caut adevărurile-principii.) Cum cauți adevărurile-principii? Acest lucru se referă la realitate și la adevăr. Trebuie să te gândești cum să pui adevărul în practică, în ce fel să-ți faci bine datoria și ce aspecte ale adevărului implică această datorie. Primul pas e că, mai întâi, trebuie să știi: «Nu gătesc pentru mine. Eu îmi fac datoria.» Aspectul despre care e vorba aici este viziunea. Dar care e al doilea pas? (Trebuie să mă gândesc cum să gătesc bine mâncarea.) Care este criteriul pentru a găti bine? (Trebuie să caut cerințele lui Dumnezeu.) Așa este. Doar cerințele lui Dumnezeu reprezintă adevărul, standardul și principiul. A găti în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu este un aspect al adevărului. Mai întâi, trebuie să iei în considerare acest aspect al adevărului și apoi să te gândești: «Dumnezeu mi-a dat să fac această datorie. Care e standardul cerut de Dumnezeu?» Acest fundament e necesar. Și atunci, cum ar trebui să gătești la înălțimea standardelor lui Dumnezeu? Mâncarea pe care o gătești ar trebui să fie sănătoasă, gustoasă, curată și să nu facă rău trupului – despre aceste detalii este vorba. Atâta vreme cât gătești conform acestui principiu, mâncarea pe care o gătești va fi făcută în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu. De ce spun acest lucru? Pentru că ai căutat principiile acestei datorii și nu ai depășit sfera descrisă de Dumnezeu. Acesta e felul corect de a găti. Ți-ai făcut bine datoria și ai făcut-o mulțumitor” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar prin căutarea adevărurilor-principii poți să-ți îndeplinești bine datoria”). Din cuvintele lui Dumnezeu am văzut că, indiferent ce datorie îndeplinim, trebuie să practicăm conform adevărurilor-principii și să ne dedicăm inima și eforturile pentru a o îndeplini bine, conform cuvintelor lui Dumnezeu. De exemplu, în îndeplinirea datoriei mele de găzduire, dacă mâncarea nu este pregătită bine, astfel încât ceilalți nu vor să mănânce sau sănătatea lor suferă efecte secundare, înseamnă că nu mi-am îndeplinit bine datoria. Când vine vorba de mâncare, trebuie să usuc ce este de uscat și să servesc ce trebuie mâncat repede, pentru a evita risipa. Mai mult, în China, țara care I se opune cel mai vehement lui Dumnezeu, trebuie să rămânem mereu vigilenți în datoria noastră de găzduire, să fim atenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru și să avem grijă de siguranța fraților și a surorilor noastre. După ce am înțeles acest lucru, când am mers din nou la piață să cumpăr legume, m-am gândit cum să cumpăr produse de bună calitate și la prețuri accesibile, fără să îmi mai pese de ce cred ceilalți. Mi-am impus ca principiu să gătesc mâncare gustoasă, hrănitoare și sănătoasă, iar pentru felurile pe care nu știam să le gătesc, îi întrebam pe frații și pe surorile mele sau învățam din tutoriale video. După o vreme, situația gătitului și a curățeniei din casă s-a îmbunătățit considerabil. Mai târziu, am colaborat cu un frate pentru a repara aparate electronice și am preluat inițiativa de a găti și de a mă ocupa de treburile casnice. Uneori, când frații și surorile noastre veneau la noi acasă, nu puteau să nu ne laude, spunând lucruri precum „Casa voastră este atât de curată!” și „Mâncarea arată atât de apetisant!” După ce am auzit aceste lucruri, i-am mulțumit lui Dumnezeu din adâncul inimii.

Am ajuns să înțeleg că îndatoririle sunt însărcinarea dată de Dumnezeu omenirii și că sunt responsabilitatea și obligația pe care trebuie să le îndeplinim, indiferent de sexul nostru, și că trebuie să le acceptăm necondiționat și să facem tot posibilul pentru a le îndeplini. De asemenea, am ajuns să înțeleg că nu contează ce datorie îndeplinim, ci că important este să căutăm adevărul în îndatoririle noastre și să ne îndreptăm firile corupte. Cea mai importantă este căutarea practicării conform adevărurilor-principii. Aceste schimbări și câștiguri ale mele au fost toate rezultatul călăuzirii cuvintelor lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!