de Wu Nan, China

În mai 2023, am fost aleasă conducătoare de biserică. Gândindu-mă că să fiu conducătoare presupune să fiu responsabilă pentru toate aspectele lucrării și că nu mai fusesem niciodată conducătoare și nu eram familiarizată cu diverse lucrări, m-am întrebat de cât efort ar fi nevoie pentru a face treaba bine și ce fel de preț ar trebui să plătesc. M-am gândit să găsesc o scuză ca să refuz postul, dar frații și surorile mă aleseseră pe mine și ar fi irațional să-mi găsesc scuze și să refuz. Cu acest gând în minte, nu am mai spus nimic. Am văzut că sora cu care colaboram, Chen Jing, fusese conducătoare de mulți ani și era familiarizată cu toate aspectele lucrării, așa că o întrebam pe Chen Jing ori de câte ori aveam întrebări, iar ea îmi spunea cum să rezolv lucrurile. Mă simțeam foarte norocoasă că am ajutorul ei. Înainte, când făceam lucrare de o singură sarcină, eu eram omul de bază și trebuia să mă îngrijesc singură de toate, dar acum că Chen Jing colabora cu mine, ea se ocupa și rezolva problemele dificile și complicate, așa că trebuia doar să o urmez și să o ajut. Deși volumul de muncă era considerabil, nu simțeam că era prea dificil cu Chen Jing în preajmă. Chen Jing era responsabilă de mai multă lucrare decât mine, iar uneori vedeam că este copleșită și mă gândeam: „Din moment ce nu sunt familiarizată cu lucrarea de care este responsabilă Chen Jing, nu o pot ajuta și oricum, ea este conducătoare de mult timp, așa că cei care pot face mai multă lucrare ar trebui să facă mai multă!” Așa că atunci când Chen Jing întâmpina dificultăți în lucrarea ei, eu doar ocazional împărtășeam unele opinii și nu mă preocupam cu adevărat de problemele.

Într-o zi, în august, Chen Jing a fost promovată din senin. Când am auzit că urma să fie transferată, m-am simțit imediat tensionată. Mă instruiam doar de câteva luni și erau multe lucruri pe care nu știam cum să le gestionez. Fiind în preajmă, am putut să o întreb pe Chen Jing atunci când am întâmpinat dificultăți, deci cum aș putea să-mi asum aceste responsabilități dacă ea pleacă? Nu voiam ca Chen Jing să plece, dar conducătorii superiori făcuseră deja rânduielile, așa că a trebuit să accept. Dar gândul că va trebui să mă ocup singură de toată lucrarea mă făcea să mă simt copleșită și mă punea într-o dispoziție groaznică. M-am gândit: „Nu mă pricep la lucrarea de care era responsabilă Chen Jing și va trebui să mă familiarizez cu totul de la zero. Câtă suferință va trebui să îndur? Ce fel de preț va trebui să plătesc?” M-am simțit foarte ținută în frâu. După plecarea lui Chen Jing, a trebuit să raportez eu însămi despre lucrare, dar pentru că nu mă interesasem sau nu mă preocupasem prea mult de multe dintre sarcini cât timp fusese Chen Jing prin preajmă, nu eram familiarizată cu aceste sarcini și a trebuit să petrec mult timp să învăț despre ele și să mă familiarizez cu ele. Mă simțeam epuizată fizic, iar psihic și mai și și nu puteam să nu mă simt potrivnică și nemulțumită de conducătorii superiori. M-am gândit: „De ce nu luați în calcul lucrurile din perspectiva mea? Nu am mai fost conducătoare până acum și m-am instruit doar pentru o perioadă scurtă de timp, așa că nu pot face singură această datorie. Chen Jing fusese conducătoare timp de mulți ani și era pricepută în toate aspectele lucrării. De ce ați mutat-o și m-ați lăsat singură aici?” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai îndurerată și mai ținută în frâu. Simțeam că îmi apasă un bolovan pe piept și nu pot să respir. Mi-am dat seama că mă mulțumeam trupește, așa că m-am rugat lui Dumnezeu în inima mea, cerându-I să mă lumineze și să mă îndrume să mă cunosc și să mă supun.

În timpul uneia dintre devoționalele mele, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Prima reacție a antihriștilor atunci când se confruntă cu cuvintele, cu poruncile lui Hristos sau cu principiile despre care are El părtășie – de îndată ce acestea le creează dificultăți sau le cer să sufere sau să plătească un preț – este împotrivirea și refuzul, simțind repulsie în inimile lor. Cu toate acestea, atunci când vine vorba de lucruri pe care sunt dispuși să le facă sau care le aduc beneficii, atitudinea lor nu este aceeași. Antihriștii își doresc să se delecteze cu confortul și să iasă în evidență, dar sunt ei încântați și fericiți să accepte atunci când se confruntă cu suferința trupească, cu nevoia de a plăti un preț sau chiar cu riscul de a-i ofensa pe alții? Pot ajunge atunci la supunere absolută? Nici pe departe; atitudinea lor este în întregime una de nesupunere și recalcitrantă. Atunci când oamenii asemănători antihriștilor se confruntă cu lucruri pe care nu vor să le facă, lucruri care nu se aliniază cu preferințele, gusturile sau interesele lor, atitudinea lor față de cuvintele lui Hristos devine una de refuz și împotrivire absolută, fără nicio urmă de supunere” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul zece (Partea a patra)”]. Dumnezeu expune faptul că antihriștii tratează situațiile orchestrate și rânduite de El în funcție de preferințele și de dorințele lor, analizând întotdeauna dacă acest lucru îi avantajează trupește, acceptând și supunându-se doar la ceea ce este în avantajul lor, iar dacă o situație nu le este benefică sau le provoacă suferință, ei nu se pot supune și chiar se plâng și se simt potrivnici, exprimând nemulțumiri față de Dumnezeu. Mă purtam exact ca un antihrist; în îndatoririle mele, mă gândeam mai întâi la interesele mele trupești. Când colaboram cu Chen Jing, ea gestiona și rezolva toate dificultățile, așa că eu nu trebuia să depun prea mult efort și am fost capabilă să accept și să mă supun. După ce a fost promovată Chen Jing și a trebuit să mă ocup singură de lucrarea bisericii, a trebuit să sufăr și să plătesc un preț în toate aspectele lucrării și astfel nu m-am putut supune. Nu am vrut ca Chen Jing să plece și m-am plâns că liderii nu au arătat compasiune față de dificultățile mele. Deși păream ocupată cu îndatoririle mele, inima mea era plină de împotrivire și de nemulțumiri și am simțit întotdeauna că presiunea de a face această datorie era prea mare. Cugetând la modul în care conducătorii superiori au mutat-o pe Chen Jing în funcție de nevoile în lucrarea bisericii, mi-am dat seama că această rânduire era în conformitate cu principiile, dar eu am fost potrivnică și nemulțumită. Aceasta nu era supunere față de adevăr și împotrivire față de Dumnezeu.

Apoi m-am gândit la faptul că îmi îndeplineam îndatoririle de conducătoare de mai bine de trei luni, dar încă nu puteam să pricep lucrarea necesară unui conducător de biserică. Exceptând lucrarea de care era responsabilă Chen Jing, am înțeles doar parțial lucrarea de care eram responsabilă eu. În acele ultime câteva luni, am trăit într-o stare de confort și m-am descurcat fără să înțeleg prea multe. Am citit cuvintele lui Dumnezeu cu privire la starea mea: „Dacă oamenii caută constant confort fizic și fericire, dacă urmăresc constant fericire și confort fizic și nu doresc să sufere, atunci, chiar și puțină suferință fizică, faptul că suferă puțin mai mult decât alții sau că se simt puțin mai munciți decât de obicei i-ar face să se simtă ținuți în frâu. Aceasta este una dintre cauzele reprimării. Dacă oamenii nu consideră că puțină suferință fizică este mare lucru și nu urmăresc confortul fizic, ci, în schimb, urmăresc adevărul și caută să-și îndeplinească îndatoririle pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, atunci, adesea, ei nu vor simți suferința fizică. Chiar dacă, ocazional, se simt puțin ocupați, obosiți sau epuizați, după ce se culcă, se vor trezi simțindu-se mai bine și apoi, își vor continua lucrarea. Ei se vor concentra pe îndatoririle și pe lucrarea lor; nu vor considera că puțină oboseală fizică este o problemă semnificativă. Totuși, când apare o problemă în gândirea oamenilor și aceștia urmăresc constant confortul fizic, oricând le sunt ușor nedreptățite corpurile fizice sau nu pot găsi mulțumire, în ei se vor naște anumite emoții negative” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (5)”]. „Indiferent ce lucrare îi este dată – fie că este importantă sau obișnuită, dificilă sau simplă – întotdeauna este superficială, alunecoasă și leneșă. Atunci când apar probleme, încearcă să arunce responsabilitatea pentru acestea asupra altora, neasumându-și nicio responsabilitate, și dorește să continue să-și trăiască viața parazitară. Nu este oare un rebut inutil? În societate, cine nu trebuie să depindă de sine pentru a-și câștiga existența? Odată ce o persoană devine adultă, trebuie să se întrețină singură. Părinții ei și-au îndeplinit responsabilitatea. Chiar dacă părinții ar fi dispuși să o întrețină, i-ar fi incomod. Aceasta ar trebui să fie capabilă să realizeze că părinții săi și-au încheiat misiunea de a o crește, că este un adult capabil și ar trebui să poată să trăiască independent. Nu este aceasta rațiunea minimă pe care s-ar cuveni să o aibă un adult? Dacă o persoană ar avea cu adevărat rațiune, nu ar putea continua să trăiască pe spezele părinților; i-ar fi frică să nu râdă ceilalți de ea, să nu se facă de rușine. Așadar, cui îi place să-i fie ușor și urăște munca are rațiune? (Nu.) Întotdeauna vrea ceva fără să depună efort; vrea să nu-și îndeplinească niciodată nicio responsabilitate, dorindu-și ca dulciurile să îi cadă pur și simplu din cer direct în gură; vrea întotdeauna să primească trei mese îndestulătoare pe zi, să aibă pe cineva care să-l servească, să se bucure de mâncare gustoasă și băuturi bune fără să muncească niciun pic. Nu este aceasta mentalitatea unui parazit? Oare oamenii care sunt paraziți au conștiință și rațiune? Au integritate și demnitate? Categoric că nu au. Cu toții sunt niște profitori buni de nimic, niște bestii fără conștiință sau rațiune. Niciunul dintre ei nu este potrivit să rămână în casa lui Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (8)”]. Dumnezeu spune că o persoană cu rațiune normală, atunci când ajunge la vârsta adultă și poate trăi independent, ar trebui să fie capabilă să se întrețină prin propria muncă, dar că cel care iubește ușurința și urăște munca, chiar dacă este capabil să supraviețuiască, nu va dori să muncească și va trăi de pe urma părinților săi. Astfel de oameni sunt ca niște paraziți. Le lipsesc integritatea și demnitatea și nu sunt nevrednici de viață. M-am comportat exact ca acei oameni care trăiesc pe spinarea părinților lor, așa cum expune Dumnezeu. Când lucram cu Chen Jing, eram neambițioasă și mă bazam pe ea pentru orice, iar când apăreau dificultăți și probleme în lucrarea bisericii, o puneam pe Chen Jing să le rezolve, astfel încât să nu fiu nevoită să depun efort și să pot s-o iau mai ușor. După ce a fost transferată Chen Jing, am văzut că trebuie să-mi fac griji pentru toată lucrarea și să mă ocup singură de ea, așa că m-am simțit îndurerată și ținută în frâu, nedorind să accept și să mă supun și chiar am vrut să rămână Chen Jing, ca să nu trebuiască să sufăr și să plătesc un preț. Dumnezeu spune: „Ei se vor concentra pe îndatoririle și pe lucrarea lor; nu vor considera că puțină oboseală fizică este o problemă semnificativă. Totuși, când apare o problemă în gândirea oamenilor și aceștia urmăresc constant confortul fizic, oricând le sunt ușor nedreptățite corpurile fizice sau nu pot găsi mulțumire, în ei se vor naște anumite emoții negative” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (5)”]. Trupul meu era atât de leneș încât, atunci când creștea tensiunea în lucrare, mă simțeam ținută în frâu și potrivnică. Problema mea principală era în gândurile și în punctele mele de vedere. Ideile de îndoctrinare ale Satanei cum ar fi: „Viața este scurtă, așa că bucură-te de ea cât mai poți” și „Răsfață-te cât ești în viață” m-au controlat, făcându-mă foarte egoistă și leneșă, dorind doar să mă răsfăț trupește, să mă bazez pe alții și să mă bucur de roadele muncii lor. Nu voiam să îndur eu niciun fel de greutate și voiam doar să trăiesc ca un parazit sau ca o profitoare care trăiește de pe urma părinților, crezând că este confortabil să trăiești așa. În ultimele câteva luni, trupul meu fusese liniștit, dar nu făcusem niciun progres în datoria mea și câștigasem foarte puțin adevăr. Conducătoare fiind, ar fi trebuit să mă ocup de toată lucrarea împreună cu partenera mea, dar fusesem leneșă, complăcându-mă în confort trupesc și contribuind puțin la datoria mea, fără măcar să muncesc într-un mod care să fie conform standardului. M-am gândit cum se răsfață trupește profitorii care trăiesc pe spinarea părinților lor în lumea seculară, dar trăiesc fără integritate și demnitate și sunt priviți cu dispreț de toată lumea, iar părinții lor se simt și ei rușinați că au astfel de copii. Dacă nu aș schimba această mentalitate leneșă, parazitară, cu siguranță l-aș dezgusta pe Dumnezeu și m-ar detesta, aș fi eliminată din rândurile celor care își fac datoria și aș pierde șansa de a fi mântuită. Văzând cât de grave sunt consecințele atunci când trăiești după gândurile și punctele de vedere ale Satanei, am vrut să mă bazez pe Dumnezeu pentru a-mi schimba starea în care îmi făceam datoria.

Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit o cale de practică. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă ești o persoană hotărâtă, dacă poți să tratezi responsabilitățile și obligațiile pe care oamenii ar trebui să le poarte, lucrurile pe care oamenii cu umanitate normală ar trebui să le îndeplinească și acele lucruri pe care adulții trebuie să le realizeze ca fiind țelurile și scopurile căutării tale și dacă poți să iei asupra ta responsabilitățile proprii, atunci, indiferent ce preț plătești și ce durere înduri, nu te vei plânge și, atât timp cât le recunoști ca fiind cerințele și intențiile lui Dumnezeu, vei fi capabil să înduri orice suferință și să îți îndeplinești bine datoria. În acel moment, cum ar fi starea ta de spirit? Ar fi diferită; ai simți liniște și stabilitate în inima ta și ai experimenta plăcere. Vezi tu, doar căutând să trăiești umanitatea normală și urmărind responsabilitățile, obligațiile și misiunea pe care oamenii cu umanitate normală s-ar cuveni să le poarte și să le preia, oamenii simt liniște și bucurie în inimile lor și experimentează plăcere. Nici măcar nu au ajuns în punctul în care fac treburi în conformitate cu principiile și obțin adevărul și deja au suferit o schimbare. Acești oameni sunt cei care au conștiință și rațiune; sunt oameni integri care pot să depășească orice dificultate și să preia orice sarcină. Ei sunt bunii ostași ai lui Hristos, au fost instruiți și nu-i poate învinge nicio dificultate. Spuneți-Mi, ce părere aveți despre acest comportament? Nu au tărie acești oameni? (Ba da.) Au tărie, iar oamenii îi admiră” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (5)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat o cale de practică. Adult fiind cu o conștiință și rațiune, indiferent de dificultățile care apar în lucrare, trebuie să suporți tensiunea și să-ți asumi lucrarea. Numai cei care își îndeplinesc bine îndatoririle de ființe create sunt persoane drepte și corecte. M-am gândit cum, atunci când Dumnezeu i-a poruncit lui Noe să construiască arca, Noe nici măcar nu văzuse cum arată aceasta și s-a confruntat cu dificultăți fără precedent, dar nu s-a gândit la cât de multă suferință va îndura sau la prețul pe care va trebui să îl plătească și s-a concentrat doar pe cum să ducă la bun sfârșit misiunea pe care Dumnezeu i-o dăduse. La acea vreme, nu existau mașinării avansate, iar Noe a trebuit să găsească lemn, să taie copaci și să-i transforme în materiale de construcție navală și niciunul dintre acești pași nu a fost atât de simplu sau ușor pe cât ne-am putea imagina. Dar în mintea lui Noe, exista un singur gând: cum să construiască arca cât mai repede posibil, conform specificațiilor lui Dumnezeu. Comparând caracterul lui Noe cu al meu, m-am simțit rușinată. Dumnezeu grăise foarte clar despre toate principiile implicate în această datorie a mea. Dacă existau incertitudini, puteam cere îndrumare de la conducătorii superiori și existau multe cunoștințe profesionale la care puteam apela și din care puteam învăța. Câtă vreme depuneam mai mult timp și efort, îmi puteam face datoria bine. În îndeplinirea datoriei de conducătoare, ar fi trebuit să fac diverse munci, dar lenea și lipsa mea de motivație m-au făcut să fiu indiferentă la lucrarea de care era responsabilă Chen Jing și nu m-am implicat în ea. Dar acum că Chen Jing fusese transferată, am fost forțată să dezvolt un sentiment de povară pentru a monitoriza lucrarea și pentru a rezolva probleme, ceea ce avea să mă ajute și să-mi promoveze practica adevărului și intrarea în principii. Dacă Chen Jing nu ar fi fost transferată, aș fi trăit în continuare într-o stare de dependență de alții și nu aș fi făcut prea multe progrese și nici nu aș fi ajuns să gândesc și să rezolv problemele în mod independent. Înțelegând puțin mai bine intenția lui Dumnezeu, mi-am atenuat o mare parte din emoțiile represive.

Într-o zi din septembrie, când am aflat că mai mulți frați și surori fuseseră arestați de PCC în același timp, m-am simțit instantaneu copleșită, gândindu-mă: „În trecut, Chen Jing era cea care se ocupa întotdeauna de urmările arestărilor din biserică, dar acum va trebui să mă ocup eu de consecințe și va trebui, de asemenea, să am părtășie despre adevăr și să rezolv stările fraților și surorilor care trăiesc în frică. Va trebui să depun foarte mult efort și să plătesc un mare preț! Acest lucru va fi atât de dureros! Ar fi fost mult mai bine dacă Chen Jing nu ar fi plecat, așa nu ar fi trebuit să mă lupt eu cu asta.” Când am gândit astfel, mi-am dat seama că trăiam din nou într-o stare de mulțumire a trupului, așa că m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu. M-am gândit la arestările fraților și surorilor și că intenția lui Dumnezeu a fost ca eu să gestionez consecințele în mod corespunzător cât mai repede posibil pentru a proteja siguranța cărților conținând cuvintele lui Dumnezeu și a fraților și surorilor și să sprijin și să ajut frații și surorile care erau negativi și slabi. Deși ar putea fi obositor din punct de vedere fizic, această situație bruscă a fost un test pentru mine și mi-ar putea antrena capacitatea de a mă descurca singură. Ținând cont de acest lucru, am discutat și am rezolvat rapid problemele cu frații și cu surorile, am întrebat dacă erau în siguranță cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu, am rânduit cu promptitudine relocarea celor aflați în pericol și am cerut îndrumare de la conducătorii superiori atunci când au existat incertitudini. Urmările au fost gestionate rapid, iar interesele bisericii nu au suferit pierderi semnificative. Mai târziu, când biserica s-a confruntat din nou cu arestări, am știut cum să procedez.

Această reatribuire a datoriei partenerei mele mi-a dezvăluit natura de a mă complace în confort și mi-a arătat, de asemenea, cât de mult mă bazasem pe alții. Fără să trec printr-o astfel de situație, nu aș fi făcut niciun progres până acum. Înțelegerea și câștigurile mele actuale sunt rezultatul cuvintelor lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!