de Li Yishun, China

La început, când L-am găsit pe Dumnezeu, eram plină de avânt, iar după două luni, am început să mă ocup de îndatoriri specifice chestiunilor generale. Mai târziu, am preluat îndatoriri de găzduire și, în ciuda faptului că eram ocupată cu tot felul de sarcini, nu m-am plâns niciodată de greutăți sau de extenuare. Am crezut că, pentru a fi mântuită, trebuia să pregătesc mai multe fapte bune, că trebuia să îndur mai multă suferință și să plătesc un preț prin îndeplinirea îndatoririlor mele. Doi ani mai târziu, în 2007, am fost aleasă conducătoare de biserică și am depus și mai mult efort și m-am consumat și mai mult. Nu puteam să merg cu bicicleta, așa că mergeam pe jos la adunările ținute în locuri în care transportul era impracticabil. Nu mă simțeam obosită, de parcă aș fi avut o sursă inepuizabilă de energie, și simțeam că Dumnezeu urmărește efortul pe care îl depun și că, pe viitor, El îmi va recompensa sacrificiile printr-o destinație bună. Ulterior, colaboram activ în toate îndatoririle pe care le rânduia biserica și, deși vârsta mea înaintată crea unele dificultăți reale, nu am fost constrânsă niciodată de aceste lucruri.

În 2017, când aveam 76 de ani, conducătorii au rânduit să fac lucrarea de curățire de la biserică. Eram foarte fericită, simțind că încă aveam oportunitatea de a-mi face îndatoririle chiar și la vârsta mea, ceea ce era, de fapt, harul și înălțarea lui Dumnezeu! Mi-am spus să prețuiesc această oportunitate de a-mi îndeplini îndatoririle. Îndatoririle m-au menținut destul de ocupată la acea vreme și, în mod normal, mergeam la culcare târziu, însă nu mă simțeam obosită. Într-o zi din 2019, m-am simțit dintr-o dată amețită și am avut unele dificultăți de respirație în timp ce mă plimbam. După o examinare la spital, am fost diagnosticată cu tensiune arterială ridicată și cu probleme cardiace, iar medicul m-a sfătuit să mă internez pentru tratament. M-am simțit neliniștită, gândindu-mă: „Spitalizarea durează mai mult de o zi sau două, dacă sunt internată, conducătorii cu siguranță vor trebui să găsească pe altcineva care să îmi preia datoria, prin urmare, nu-mi voi pierde șansa de a face această datorie? La vârsta mea, cu problemele mele de sănătate, nu voi fi în stare să fac nici alte îndatoriri. Dacă sunt externată și voi putea doar să ofer găzduire pentru grupuri mici de adunare, ce fapte bune voi putea să pregătesc îndeplinind o datorie atât de banală? Fără fapte bune, cum voi fi mântuită? Nu, cu siguranță nu pot să-mi abandonez datoria pentru a fi internată ca să primesc tratament. În plus, dacă Dumnezeu vede că insist să-mi fac îndatoririle chiar și în timpul bolii, cu siguranță El mă va proteja.” Am zis repede: „Nu voi sta în spital; o să merg acasă și o să urmez un tratament medicamentos, atât.” După aceea, am continuat să-mi fac îndatoririle ca de obicei în fiecare zi.

Într-o noapte, doi ani mai târziu, am simțit dintr-o dată o durere ascuțită, foarte puternică, din talie și până la șolduri. A doua zi, fiica mea m-a dus la spital pentru o consultație, unde mi s-a pus diagnosticul de fractură vertebrală cauzată de osteoporoză. Capul mi-a vuit, de parcă ar fi căzut cerul peste mine. Am simțit cum inima o ia razna și cum mi se scurge forța din corp. M-am așezat pe un scaun, simțind o durere de nedescris în inimă, neștiind cum să fac față acestei realități. M-am gândit: „Am crezut în Dumnezeu de atât de mulți ani și, deși nu am îndurat greutăți mari în îndatoririle mele, am trecut prin multe dificultăți mici. În plus, din moment ce îmi îndeplinesc în prezent îndatoririle, cum se poate să mă lovească această boală dintr-o dată? E oare posibil ca Dumnezeu să se folosească de aceasta pentru a mă opri din a-mi face îndatoririle?” M-am simțit complet abandonată. Apoi m-am gândit: „Chiar dacă îmi voi reveni din această boală pe viitor, la vârsta mea, nu voi mai fi în stare să fac îndatoriri semnificative. Cel mult, voi putea doar să ofer găzduire pentru adunări. Nu voi putea să sufăr sau să mă consum, așa că ce fapte bune ar putea să apară dacă îmi fac îndatoririle în acest fel? Îi invidiez cu adevărat pe frații și pe surorile mai tineri care pot face tot felul de îndatoriri. Cât de minunat ar fi dacă aș putea da timpul înapoi cu câteva zeci de ani! De ce nu m-a lăsat Dumnezeu să mă nasc cu câteva decenii mai târziu?” Când am ajuns acasă, puteam doar să stau culcată și trebuia să mă deplasez încet, târșâindu-mi picioarele. Nu puteam să fac niciuna dintre îndatoriri. Când surorile au venit la mine, chiar și să deschid ușa a fost un chin. Mă simțeam plină de emoții negative, gândindu-mă: „Am devenit inutilă? Am crezut în Dumnezeu de atât de mulți ani, îndeplinindu-mi mereu îndatoririle, suferind și consumându-mă atât de mult. Odată credeam că pot fi mântuită, dar nu am crezut niciodată că voi deveni inutilă și incapabilă să îmi îndeplinesc îndatoririle.” Aceste gânduri îmi umpleau inima de mâhnire. Trăiam într-o stare negativă, iar inima mea nu-și putea găsi pacea înaintea lui Dumnezeu. Sufletul meu devenise cu adevărat întunecat. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, încă de când m-am îmbolnăvit și nu am mai putut să-mi îndeplinesc îndatoririle, m-am simțit foarte deznădăjduită. Sunt mereu îngrijorată că nu pot fi mântuită și nu știu ce aspect al adevărului ar trebui să caut ca să rezolv acest lucru. Te rog, luminează-mă și călăuzește-mă pentru a-mi putea recunoaște problemele.”

Ulterior, am citit unele cuvinte ale lui Dumnezeu: „Printre frați și surori, mai există și oameni mai în vârstă, de la 60 până pe la 80 sau 90 de ani și care, din cauza vârstei lor înaintate, experimentează și ei anumite dificultăți. În ciuda vârstei lor, gândirea nu le este neapărat foarte corectă și rațională, iar ideile și părerile lor nu sunt, în mod necesar, în conformitate cu adevărul. Acești oameni mai în vârstă au și ei probleme și se îngrijorează mereu: «Sănătatea mea nu mai este atât de bună și sunt limitat în privința datoriei pe care o pot îndeplini. Dacă îndeplinesc doar această datorie neînsemnată, oare Dumnezeu Își va aminti de mine? Uneori mă îmbolnăvesc și am nevoie de cineva care să aibă grijă de mine. Când nu este nimeni să o facă, nu sunt capabil să-mi îndeplinesc datoria, deci ce pot face? Sunt bătrân și nu-mi amintesc cuvintele lui Dumnezeu după ce le citesc și îmi este greu să înțeleg adevărul. Când am părtășie despre acesta, vorbesc încâlcit și fără logică și nu am nicio experiență demnă de menționat. Sunt bătrân și nu am destulă energie, vederea nu îmi este foarte bună și nu mai sunt în putere. Totul e dificil pentru mine. Nu numai că nu-mi pot îndeplini datoria, dar uit ușor lucruri și greșesc. Uneori, sunt derutat și provoc probleme bisericii și fraților și surorilor mele. Vreau să obțin mântuirea și să urmăresc adevărul, dar este foarte dificil. Ce pot să fac?» Când se gândesc la aceste lucruri, încep să se frământe, zicându-și: «Cum de am început să cred în Dumnezeu abia la vârsta aceasta? Cum de nu sunt ca aceia care au 20 sau 30 de ani sau chiar aceia care au 40 sau 50? Cum de am găsit lucrarea lui Dumnezeu abia acum, când sunt atât de bătrân? Nu e vorba că soarta mea este rea; cel puțin acum am întâlnit lucrarea lui Dumnezeu. Soarta mea este bună, iar Dumnezeu a fost bun cu mine! Nu sunt mulțumit de un singur lucru, iar acela este că sunt prea bătrân. Memoria nu-mi este foarte bună și nici sănătatea nu-mi este grozavă, dar am o forță interioară de neclintit. Doar că trupul meu nu mă ascultă și, la adunări, mi se face somn după ce ascult o vreme. Uneori închid ochii ca să mă rog și adorm, iar mintea mea rătăcește când citesc cuvintele lui Dumnezeu. După ce citesc puțin, mi se face somn și ațipesc, iar cuvintele nu mi se întipăresc în minte. Ce pot face? Cu astfel de dificultăți practice, oare mai sunt capabil să urmăresc și să înțeleg adevărul? Dacă nu și dacă nu sunt capabil să practic în conformitate cu adevărurile-principii, nu cumva toată credința mea va fi în van? Nu voi eșua să obțin mântuirea? Ce pot să fac? Sunt atât de îngrijorat! […]» […] Nu este vorba că oamenii în vârstă nu au nimic de făcut și nici că sunt incapabili să-și îndeplinească îndatoririle, cu atât mai puțin că sunt incapabili să urmărească adevărul – există multe lucruri pe care le pot face. Diversele erezii și sofisme, precum și diversele idei și noțiuni tradiționale, lucruri ignorante și înverșunate, conservatoare, iraționale și denaturate pe care le-ai acumulat în timpul vieții s-au adunat în inima ta și ar trebui să petreci și mai mult timp decât tinerii ca să scoți la iveală, să analizezi și să recunoști aceste lucruri. Nu se pune problema că nu ai nimic de făcut sau că ar trebui să te simți tulburat, anxios și îngrijorat când te afli în impas – aceasta nu este nici sarcina, nici responsabilitatea ta. În primul rând, oamenii în vârstă ar trebui să aibă mentalitatea corectă. Deși avansezi în vârstă și ești relativ îmbătrânit fizic, tot ar trebui să ai o mentalitate de tânăr. Deși îmbătrânești, gândirea îți este încetinită, iar memoria îți este slabă, dacă încă te poți cunoaște pe tine însuți, dacă încă poți înțelege cuvintele pe care le spun și încă poți înțelege adevărul, atunci asta demonstrează că nu ești bătrân și că nu-ți lipsește calibrul. Dacă un om are 70 de ani, dar nu este capabil să înțeleagă adevărul, atunci asta arată că statura lui este prea mică și nu este pe măsura sarcinii. Prin urmare, vârsta este irelevantă când este vorba despre adevăr” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu și am cugetat la starea mea, mi-am dat seama că aceasta era exact așa cum expusese El și m-am simțit rușinată și stânjenită. Timp de mulți ani, crezusem în Dumnezeu și mă concentrasem mai degrabă pe lucrarea exterioară, decât pe a depune efort înspre adevăr și nu aveam o înțelegere clară a adevărurilor despre modul în care Dumnezeu lucrează pentru a-i mântui pe oameni. Odată ce m-am îmbolnăvit, atât firea mea coruptă, cât și toate gândurile și părerile mele false și preconcepute au fost expuse. Cât timp fusesem sănătoasă, fără boli sau dezastre care să se abată asupra mea, mi-am îndeplinit îndatoririle în fiecare zi, așa cum făcea orice persoană tânără, și mă simțeam foarte fericită. Pe măsură ce îmbătrânisem, diverse boli au venit una după alta și eram permanent îngrijorată că m-aș putea îmbolnăvi și că voi fi incapabilă să-mi îndeplinesc îndatoririle. Eram deseori neliniștită și frustrată, scufundându-mă în emoții negative. Mai târziu, când m-am îmbolnăvit și nu am mai putut să-mi îndeplinesc îndatoririle, m-am prăbușit complet și chiar L-am înțeles greșit pe Dumnezeu, crezând că El vrea să mă elimine și că nu mă va mai mântui, așa că nu mi-am putut reveni și am trăit într-o stare negativă. Acum am înțeles că, deși eram în vârstă și bolnavă și nu puteam să ies din casă și să îmi fac îndatoririle, mintea mea era încă limpede, încă puteam să înțeleg cuvintele lui Dumnezeu și încă puteam să caut adevărul pentru a-mi îndrepta firea coruptă. Sub îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu, am dobândit credință. Mi-am spus, liniștită, că, atât timp cât sunt încă în viață, trebuia să profit de această oportunitate limitată ca să mă străduiesc pentru adevăr și ca să mă folosesc de el pentru a îndrepta gândurile și părerile preconcepute și false pe care le aveam. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, când eram capabilă să mă consum atunci când îmi făceam îndatoririle, chiar simțeam că urmăresc adevărul, dar acum, că m-am îmbolnăvit, am dobândit înțelegeri greșite și am devenit împovărată de negativitate. Ce anume a cauzat acest lucru? Te rog, luminează-mă și călăuzește-mă pentru a putea învăța această lecție.”

Am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Toți cei care ajung să creadă în Dumnezeu sunt gata doar să accepte harul, binecuvântările și făgăduințele Lui și sunt dispuși doar să accepte bunătatea și compasiunea Lui. Totuși, nimeni nu așteaptă și nu se pregătește să accepte mustrarea și judecata lui Dumnezeu, încercările și rafinarea Sa, ori ca El să-i priveze de ceva și nici măcar o singură persoană nu se pregătește să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu, privarea și blestemele din partea Lui. Este normală sau anormală această relație dintre oameni și Dumnezeu? (Este anormală.) De ce spuneți că este anormală? Unde lasă de dorit? Lasă de dorit fiindcă oamenii nu dețin adevărul; pentru că au prea multe noțiuni și închipuiri, Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu în mod constant și nu rezolvă aceste lucruri căutând adevărul – cel mai probabil, asta duce la apariția problemelor. În special, oamenii cred în Dumnezeu doar de dragul de a fi binecuvântați. Vor doar să încheie o înțelegere cu Dumnezeu și să-I ceară ceva, dar nu urmăresc adevărul. Acest lucru este foarte periculos. De îndată ce întâlnesc ceva în dezacord cu noțiunile lor, ei elaborează imediat noțiuni, nemulțumiri și înțelegeri greșite cu privire la Dumnezeu și pot merge chiar atât de departe încât să-L trădeze. Sunt grave consecințele acestui lucru? Pe ce cale merg majoritatea oamenilor în credința lor în Dumnezeu? Deși este posibil să fi ascultat foarte multe predici și să simțiți că ați ajuns să înțelegeți destul de multe adevăruri, realitatea este că încă mergeți pe calea credinței în Dumnezeu doar pentru a vă umple stomacul” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (11)”]. „Oamenii cred în Dumnezeu pentru a fi binecuvântați, răsplătiți, încoronați. Nu există acest lucru în inima fiecăruia? Este cert că există. Deși oamenii nu vorbesc deseori despre asta, ba chiar își ascund motivul și dorința de a obține binecuvântări, această dorință și acest motiv din adâncul inimilor oamenilor au fost întotdeauna de nezdruncinat. Indiferent câtă teorie spirituală înțeleg oamenii, ce cunoștințe experiențiale au, ce datorie pot să îndeplinească, câtă suferință îndură sau cât de mare e prețul pe care-l plătesc, ei nu renunță niciodată la motivația pentru binecuvântări adânc ascunsă în inimile lor și întotdeauna trudesc în tăcere în folosul ei. Nu este acesta lucrul cel mai adânc îngropat în inimile oamenilor? Fără această motivație de a primi binecuvântări, cum te-ai simți? Cu ce atitudine ți-ai îndeplini datoria și L-ai urma pe Dumnezeu? Ce ar deveni oamenii dacă s-ar descotorosi de această motivație de a primi binecuvântări care este ascunsă în inimile lor? E posibil ca mulți oameni să devină negativi, în vreme ce unii ar deveni demotivați în îndatoririle lor. Și-ar pierde interesul în credința lor în Dumnezeu, de parcă sufletul lor ar fi dispărut. Ar părea că le-a fost smulsă inima. De aceea spun că motivația pentru binecuvântări este ceva ascuns adânc în inimile oamenilor” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”). Ceea ce expusese Dumnezeu era starea mea reală. Timp de mulți ani de credință în Dumnezeu, consumarea și suferințele mele fuseseră în totalitate conduse de dorința mea de a obține binecuvântări. Mi-am privit sacrificiile și consumările ca pe monede de schimb pentru intrarea mea în Împărăție. Am crezut că, cu cât înduram mai multe suferințe, cu cât era mai mare prețul pe care îl plăteam și cu cât pregăteam mai multe fapte bune, cu atât mai calificată eram pentru a fi mântuită. Așa că m-am concentrat pe suferință și consumare în îndatoririle mele, dar când m-am îmbolnăvit și nu am mai putut să le îndeplinesc, m-am prăbușit dintr-o dată. Acest lucru a dezvăluit exact cum eram. Când era ceva de obținut, eram capabilă să las totul deoparte, să îndur dificultăți, să plătesc un preț și să mă consum, dar odată ce-am văzut că îmi dispăruse speranța de a primi binecuvântări, am renunțat la mine însămi și, într-o clipă, toate înțelegerile greșite și nemulțumirile au ieșit la suprafață. Am văzut că îmi făceam îndatoririle doar pentru a obține binecuvântări, folosindu-mi eforturile, suferința și consumarea ca instrumente pentru a negocia cu Dumnezeu. Eram cu adevărat detestabilă! Acțiunile mele nu doar că Îl făcuseră pe Dumnezeu să mă deteste și să mă urască, dar mă făcuseră și pe mine să mă simt dezgustată de mine însămi. O persoană ca mine nu merita mântuirea lui Dumnezeu! Doar prin expunerea cuvintelor lui Dumnezeu mi-am dat seama că eram pe calea greșită în credința mea și că, dacă nu mă pocăiam, mă îndreptam spre eșec.

Într-o zi, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „A crede în Dumnezeu nu înseamnă a câștiga har sau toleranța și mila lui Dumnezeu. Despre ce este vorba, atunci? Este vorba despre a fi mântuit. Așadar, care este semnul mântuirii? Care sunt standardele cerute de Dumnezeu? De ce este nevoie pentru a fi mântuit? De înlăturarea firii corupte. Acesta este miezul problemei. Așadar, la sfârșitul zilei, dacă stai și te gândești, indiferent cât de mult ai suferit sau cât de mare e prețul pe care l-ai plătit sau cât de mult te declari a fi un credincios adevărat – dacă, în cele din urmă, firea ta coruptă nu a fost înlăturată, asta înseamnă că nu ești cineva care urmărește adevărul. Sau se poate spune că, din cauză că nu urmărești adevărul, firea ta coruptă nu a fost înlăturată. Asta înseamnă că nu ai pornit deloc pe calea mântuirii; înseamnă că tot ceea ce spune Dumnezeu și toată lucrarea pe care o face pentru a mântui omul nu au realizat nimic în tine, nu au dus la nicio mărturie din partea ta și nu au dat roade în tine” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (2)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că mântuirea nu se măsoară prin câte drumuri ai străbătut sau prin cât de mare este prețul pe care l-ai plătit. Indiferent câte drumuri ai străbătut sau cât de mult ai suferit, dacă firea ta nu s-a schimbat, atunci nu poți fi mântuit și, în cele din urmă, vei fi eliminat. Doar prin urmărirea adevărului și prin schimbarea firii se poate obține aprobarea lui Dumnezeu. În trecut, am crezut că, cu cât făceam mai multe îndatoriri și cu cât sufeream mai mult, cu atât mai mari erau șansele mele de a fi mântuită. Așa că, m-am concentrat exclusiv pe lucrarea exterioară, consumându-mă și suferind, gândindu-mă că, dacă fac aceste lucruri, aș avea o șansă la mântuire, și chiar am considerat că ceea ce urmăream era justificat. Am conștientizat că părerile mele erau cu adevărat denaturate. Când m-am îmbolnăvit, nu am căutat adevărul pentru a-mi îndrepta firea coruptă, ci, în schimb, L-am înțeles greșit pe Dumnezeu, m-am plâns de El și am trăit într-o stare de negativitate. Prin faptul că nu am urmărit adevărul, indiferent câte drumuri am străbătut sau cât de mult am suferit, dacă viața mea fire nu se schimba, nu aș căpăta aprobarea lui Dumnezeu. Oportunitatea pe care Dumnezeu le-o oferă oamenilor pentru a-și face îndatoririle are scopul de a le permite să se concentreze pe pătrunderea în viață în timp ce își îndeplinesc îndatoririle și de a le permite să devină capabili să acționeze conform adevărurilor-principii, să reflecteze permanent asupra lor înșiși și să caute adevărul pentru a-și îndrepta firea coruptă. Doar făcând aceste lucruri, pot oamenii obține mântuire de la Dumnezeu. Am auzit un imn din cuvintele lui Dumnezeu, cu titlul: „Dumnezeu dorește ca omenirea să urmărească adevărul și să supraviețuiască”:

[…]

3  În ceea ce privește fiecare persoană, indiferent de calibrul ei, de vârstă sau de numărul de ani în care a crezut în Dumnezeu, ar trebui să-ți concentrezi eforturile pe calea urmăririi adevărului. Nu ar trebui să pui accentul pe niciun pretext obiectiv; ar trebui să urmărești necondiționat adevărul. Nu trăi în nepăsare. Dacă tu consideri urmărirea adevărului ca fiind un lucru de mare importanță în viața ta și te străduiești și depui eforturi pentru asta și poate că adevărurile pe care le câștigi și pe care ești capabil să le atingi în căutarea ta să nu fie ceea ce ți-ai dorit, dar Dumnezeu spune că îți va oferi o destinație potrivită în funcție de atitudinea ta față de urmărirea adevărului și de sinceritatea ta, cât de minunat va fi!

4  Deocamdată, nu te concentra asupra destinației sau finalului tău, la ce se va întâmpla și ce rezervă viitorul, sau dacă vei putea să eviți dezastrul și să nu mori – nu te gândi la aceste lucruri și nu face cereri cu privire la ele. Concentrează-te doar asupra cuvintelor lui Dumnezeu și cerințelor Lui și ajunge să urmărești adevărul, fă-ți bine datoria, satisface-I intențiile lui Dumnezeu și evită să dezamăgești cei șase mii de ani de așteptare din partea lui Dumnezeu, șase mii de ani de expectativă a Lui. Oferă-I lui Dumnezeu ceva mângâiere; lasă-L să vadă speranță în tine și lasă ca dorințele Sale să se împlinească în tine. Spune-Mi, oare Dumnezeu te-ar trata nedrept dacă ai face asta? Chiar dacă rezultatele finale nu sunt așa cum și-ar fi dorit oamenii, ca ființe create, ar trebui să se supună în toate lucrurile orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, fără să aibă vreun plan personal. E corect să ai această mentalitate.

– Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „De ce trebuie omul să urmărească adevărul?”

Ulterior, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Urmărirea adevărului este o mare problemă a vieții umane. Nicio altă chestiune nu este la fel de importantă ca urmărirea adevărului și nicio altă chestiune nu depășește, ca valoare, obținerea adevărului. A fost ușor să-L urmezi pe Dumnezeu până astăzi? Grăbește-te și fă din urmărirea adevărului o chestiune importantă! Această etapă a lucrării din zilele de pe urmă este cea mai importantă etapă a lucrării pe care Dumnezeu o face asupra oamenilor în planul Său de gestionare de șase mii de ani. Urmărirea adevărului este cea mai mare așteptare pe care Dumnezeu o are de la aleșii Săi. El speră ca oamenii să meargă pe calea corectă, care este urmărirea adevărului” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „De ce trebuie omul să urmărească adevărul?”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am simțit intențiile Sale minuțioase și m-am emoționat foarte tare. Nu m-am putut abține să nu vărs lacrimi de regret și de vină. Privind în urmă la anii mei de credință în Dumnezeu, am înțeles că nu mă concentrasem pe căutarea adevărului în cuvintele lui Dumnezeu, ci doar pe lucrarea exterioară și că viața mea fire se schimbase foarte puțin. Dumnezeu m-a hărăzit cu oportunitatea de a-mi face îndatoririle cu intenția ca eu să urmăresc adevărul și pătrunderea în viață în timp ce le îndeplinesc, dar am apucat-o pe o cale greșită, folosindu-mă de îndatoriri pentru a încerca să negociez cu Dumnezeu. În ce fel aveam o conștiință sau rațiune? Nu mă mai puteam concentra asupra finalului sau a destinației mele. Indiferent de cum s-ar comporta Dumnezeu cu mine sau dacă aș avea un final bun, trebuia să urmăresc adevărul cu sinceritate și să îmi fac datoria pe cât eram eu de capabilă pentru a-I alina inima lui Dumnezeu. Mai târziu, când m-am mai însănătoșit puțin, am început să fac îndatoririle de găzduire.

După aceea, din cauza persecuțiilor grave și a arestărilor efectuate de PCC, nu am mai putut să fac îndatoririle de găzduire. M-am simțit un pic pierdută. Dar apoi m-am gândit că, deși nu-mi mai puteam face datoria, încă mai puteam să practic, mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu singură, acasă, și să depun mai mult efort cugetând la ele. Puteam, de asemenea, să scriu mărturii bazate pe experiențe, să caut adevărul și să reflectez asupra mea. În plus, erau lecții pe care le puteam învăța acasă. În trecut, am vrut mereu să am ultimul cuvânt, să am un statut atunci când vorbesc și să ripostez atunci când se întâmpla ceva, ceea ce indica starea mea arogantă pe care trebuia să o îndrept. Așa că am citit cuvintele lui Dumnezeu și am reflectat asupra mea, iar când mi se întâmpla ceva, mă supuneam conștient și îmi însușeam lecții, învățând cum să mă las deoparte și să accept îndrumarea altora. Acum, sunt în vârstă și nu pot să fac îndatoriri importante. Dar Dumnezeu spune: „A fost ușor să-L urmezi pe Dumnezeu până astăzi? Grăbește-te și fă din urmărirea adevărului o chestiune importantă! Această etapă a lucrării din zilele de pe urmă este cea mai importantă etapă a lucrării pe care Dumnezeu o face asupra oamenilor în planul Său de gestionare de șase mii de ani. Urmărirea adevărului este cea mai mare așteptare pe care Dumnezeu o are de la aleșii Săi. El speră ca oamenii să meargă pe calea corectă, care este urmărirea adevărului” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „De ce trebuie omul să urmărească adevărul?”). Cuvintele lui Dumnezeu mă inspiră și sunt dispusă să depun mai mult efort pentru urmărirea adevărului. Cât voi trăi, voi urmări adevărul și Îl voi urma pe Dumnezeu cu sârguință!