96. Eliberat de invidie
La începutul lui 2021, slujeam ca predicator și supravegheam lucrarea bisericii cu fratele Mathew. Abia începusem acea datorie și încă erau multe pe care nu le înțelegeam, așa că deseori apelam la el cu întrebări. Pe atunci, Matthew îmi spunea adesea despre firile corupte pe care le manifesta în datorie. În timp, am ajuns să îl disprețuiesc. Am crezut că nu eram la fel de corupt ca el și că nu era benefic pentru mine să fiu partener cu el. Am crezut că eram mai bun decât el. Chiar m-am gândit: „Cum a ajuns el predicator primul? Eram conducătorul lui. Eu ar trebui să fiu cel care îi spune cum să fie predicator, nu invers. Devenind predicator primul, toți au o părere mai bună despre el.” Chiar nu puteam s-accept asta și știam că mă descurcam mai bine decât el. Ca să îl întrec, adesea comparam lucrarea noastră. De exemplu, când mi-a spus că n-avea destul timp ca să țină pasul cu toată lucrarea lui, eram fericit, știind că eu deja eram la zi cu toată lucrarea de care răspundeam și, astfel, superiorii aveau să mă aprecieze mai mult. Dar, surprinzător, Matthew s-a descurcat grozav cu lucrarea de care răspundea. Într-o zi, conducătorul ne-a desemnat să identificăm oameni de instruit pentru udare. În doar două zile, Matthew găsise deja 3 candidați. M-am panicat, gândindu-mă: „Trebuie să mă pun pe treabă, cel puțin să egalez cifrele lui Matthew. Altfel, va obține mai multe laude ca mine.” Așadar, în doar trei zile, am găsit șapte oameni. Am fost mulțumit că mă descurcasem mai bine decât el. Dar când conducătorul m-a întrebat de situațiile candidaților, a concluzionat că niciunul nu era potrivit pentru udare. Nu le înțelesesem situațiile reale când îi identificam drept candidați. Iar toți candidații lui Matthew au fost considerați potriviți; aveau calibru, umanitate bună, iubeau adevărul și erau dispuși să se sacrifice pentru Dumnezeu. Fuseseră trei zile de lucru în van și eram foarte abătut! Am început și să fiu invidios pe Matthew. De ce obținea mereu rezultate atât de bune în datoria sa? Și eu de ce nu le obțineam? El împărtășea cu entuziasm cuvintele lui Dumnezeu în grupurile noastre și chiar urmărea lucrarea de care eu răspundeam; n-aveam cum să mă remarc cu el în preajmă. Eram așa sătul de el și chiar am început să-l urăsc. De ce trebuia să-mi fac datoria alături de el? Nu voiam să se remarce și doream să nu obțină rezultate în lucrarea lui. Am continuat să concurez pentru faimă și nu mi-am schimbat purtarea.
Pe atunci, supravegheam lucrarea surorii Anais, care era conducătoare de biserică. Nu se descurca în datoria ei și era într-o stare proastă, așa că liderul meu mi-a cerut să o ajut puțin. Dar când am contactat-o, mi-a spus că deja apelase la Matthew ca să caute și s-aibă părtășie, iar el îi împărtășise cuvintele lui Dumnezeu și-și rezolvase problema. Asta m-a făcut să mă simt fără niciun rost. Eram nefericit că Matthew se amestecase în lucrarea mea. Această conducătoare de biserică era sub supravegherea mea și nu voiam ca lumea să creadă că nu-mi făceam datoria și nu rezolvam probleme. La acest gând, eram tot mai furios și nu-l mai voiam ca partener. Voiam să lucrez singur, întrucât așa puteam să îi fac pe oameni să mă remarce. Apoi, am încercat să-l evit când îmi îndeplineam îndatoririle. Odată, Matthew a vrut să discutăm o problema despre care s-avem părtășie la o adunare. M-a sunat și mi-a trimis mesaje, dar l-am ignorat intenționat. Nu voiam să discut nimic cu el. Când îmi punea întrebări despre lucrare, nu-i răspundeam în timp util, iar când îmi cerea s-am părtășie la adunare, tăceam în mod voit și-i spuneam s-aibă el părtășie. M-am gândit: „În fond, câtă vreme ești aici, ceilalți n-o să mă remarce. Așadar, de ce să am părtășie?” La o adunare, Matthew mi-a cerut părerea după ce terminase părtășia. Credeam c-avusese părtășie prea mult și spusese tot ce voisem eu să spun, așa că eram nemulțumit. Așa că i-am spus: „Tu ai părtășie cu o fire arogantă. Nu ți-ai dezvăluit propria natură coruptă și doar ai discutat vag despre înțelegerea ta. Ai făcut o schiță, dar n-ai reușit să discuți detalii.” Știam că nu era corect ce spusesem – o făcusem intenționat. Voiam doar să îi temperez entuziasmul, ca să nu mai vorbească atât la adunările viitoare. Când îmi trimitea mesaje, întrebându-mă ce făceam sau altceva, nu îi răspundeam. Credeam că așa va ști că nu voiam să fiu partener cu el. Voiam chiar ca el să înceteze să-mi trimită mesaje. Voiam să plece și să-mi lase loc ca să-mi etalez talentele. Voiam și să-mi fac datoria cu normă întreagă, ca el, așa încât oricând ceilalți aveau nevoie de mine, să le stau numaidecât la dispoziție. Astfel, toți aveau să mă aprecieze. Voiam să renunț la slujba mea lumească și să mă dedic complet datoriei mele, dar tot aveam nevoie de o slujbă pentru trai și familie. Eram deprimat că nu puteam să mă dedic cu normă întreagă datoriei mele, precum Matthew. Chiar m-am gândit: „Aș putea chiar renunța să mai fiu predicator. Așa nu voi mai fi partener cu el. Nu voi fi influențat de el dacă schimb datoria și voi putea să mă remarc.” Dar când am luat efectiv în calcul renunțarea, m-am simțit puțin vinovat și n-am știut ce să fac. M-am rugat lui Dumnezeu să m-ajute să-mi înțeleg starea actuală.
M-am gândit la un pasaj care spune: „Îndatoririle vin de la Dumnezeu; reprezintă responsabilitatea și însărcinarea date de El omului. Așadar, cum ar trebui să le înțeleagă omul? «Deoarece aceasta este datoria mea și însărcinarea dată de Dumnezeu, este obligația și responsabilitatea mea. Este corect ca acceptarea ei să fie o obligație de onoare. Nu pot să o resping sau să o refuz; nu pot să fac mofturi. Ceea ce îmi revine este cu siguranță ceea ce s-ar cuveni să fac. Nu este vorba că nu sunt calificat să aleg, ci că nu ar trebui să fac o alegere. Aceasta este rațiunea pe care s-ar cuveni să o aibă o ființă creată»” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Prin cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că îndatoririle ne sunt date de Dumnezeu. Ar trebui să-mi văd de datorie și de responsabilitățile, nu să mă eschivez și să fiu pretențios. Aceasta era rațiunea pe care trebuia s-o am. Cât despre mine, neîndeplinidu-mi dorința de a-l întrece pe Matthew, am vrut să renunț la datoria mea. Asta L-a rănit pe Dumnezeu! Nu mi-am tratat datoria ca pe o responsabilitate, ci mai degrabă ca pe un mod de a mă face remarcat și un mijloc de a câștiga respect și admirație. Am vrut să renunț la slujbă și să-mi fac datoria cu normă întreagă, nu ca să-L satisfac pe Dumnezeu îndeplinind-o, ci ca să concurez pentru statut cu partenerul meu și să-l întrec. Când n-am putut să-mi fac datoria cu normă întreagă din motive practice, am vrut să schimb datoria, ca să am o șansă de a mă face remarcat. Realitatea mi-a arătat că tot ce am făcut nu era pentru datorie, ci mai degrabă am folosit-o ca o ocazie de-a concura pentru statut. Dumnezeu detestă acest comportament.
Am găsit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: Dumnezeu Atotputernic spune: „Omenire crudă! Complicitatea și intriga, smulsul și înșfăcatul de la alții, fuga disperată după faimă și avere, măcelul reciproc – când se vor încheia toate acestea? În ciuda sutelor de mii de cuvinte rostite de Dumnezeu, nimănui nu i-a venit mintea la cap. Oamenii acționează de dragul familiei, al fiilor și al fiicelor lor, pentru carieră, perspective, poziție, orgoliu și bani, de dragul mâncării, hainelor, și trupului. Dar există vreun om ale cărui acțiuni să fie cu adevărat de dragul lui Dumnezeu? Chiar și printre cei care acționează de dragul lui Dumnezeu, există foarte puțini care Îl cunosc. Câți oameni nu acționează pentru propriile interese? Câți nu-i persecută sau ostracizează pe alții pentru a-și apăra poziția? Și astfel, Dumnezeu a fost osândit de nenumărate ori prin forță la moarte și nenumărați judecători barbari L-au condamnat pe Dumnezeu și L-au răstignit încă o dată pe cruce. Câți pot fi numiți drepți deoarece acționează cu adevărat de dragul lui Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei răi cu siguranță vor fi pedepsiți”). „Există unii care se tem întotdeauna că alții sunt mai buni și mai înalți decât ei, că alții vor fi stimați, în timp ce ei sunt neglijați. Lucrul acesta îi determină să-i atace și să-i excludă pe alții. Nu este un caz de invidie față de persoanele mai capabile decât ei? Nu este un astfel de comportament egoist și demn de dispreț? Ce tip de fire este aceasta? Este pizmașă! Ei se gândesc doar la propriile interese, își satisfac doar dorințele proprii, nu au pic de respect pentru alții sau interesele casei lui Dumnezeu – astfel de oameni au o fire rea, iar Dumnezeu nu are deloc dragoste pentru ei. Dacă ești cu adevărat capabil să ții cont de voia lui Dumnezeu, atunci vei putea să tratezi în mod corect alți oameni. Dacă recomanzi o persoană bună și îi permiți să se pregătească și să îndeplinească o datorie adăugând astfel o altă persoană talentată casei lui Dumnezeu, munca ta nu va fi mai ușor de făcut? Nu vei fi fost, atunci, la înălțimea loialității tale în această datorie? Aceasta este o faptă bună înaintea lui Dumnezeu; este minimul de conștiință și rațiune pe care ar trebui să-l aibă cel care este conducător” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). Prin cuvintele Lui, mi-am înțeles starea actuală. Dumnezeu spune: „Există unii care se tem întotdeauna că alții sunt mai buni și mai înalți decât ei, că alții vor fi stimați, în timp ce ei sunt neglijați. Lucrul acesta îi determină să-i atace și să-i excludă pe alții. Nu este un caz de invidie față de persoanele mai capabile decât ei? Nu este un astfel de comportament egoist și demn de dispreț? Ce tip de fire este aceasta? Este pizmașă!” Aceste cuvinte erau adevărul și-mi expuneau starea propriu-zisă. Văzând că partenerul avea rezultate mai bune decât mine și rezolva mai bine problemele celorlalți, am simțit că era mai bun decât mine și că n-aveam să mă remarc cu el acolo. Așa că l-am invidiat și exclus și nu l-am vrut ca partener. Intenționat i-am ignorat mesajele și nu i-am răspuns la apeluri. Când a avut părtășie despre experiența și înțelegerea lui, n-am cooperat cu el ca să menținem viața bisericească, încercând, în schimb, să mă iau de defectele lui. Chiar l-am făcut arogant în mod voit și l-am atacat, ca să fie mai puțin entuziasmat, să nu se mai remarce și să nu mă mai întreacă. Am fost atât de malițios! De câte ori trebuia să-mi fac datoria cu el, mă simțeam foarte tulburat! Mereu îmi doream să concurez cu el și nu-mi puteam păstra calmul. Era exact cum a spus Dumnezeu: „Omenire crudă! Complicitatea și intriga, smulsul și înșfăcatul de la alții, fuga disperată după faimă și avere, măcelul reciproc – când se vor încheia toate acestea?” Neîndeplinindu-mi dorința de faimă și statut, am început să-mi urăsc partenerul. Voiam doar să fug și să scap de el, ca să pot lucra singur. M-am gândit chiar să renunț la datoria mea. Mi-am dat seama cât de malițios și inuman am fost. Eram ca fiarele sălbatice care-și vânează prada, gata să mă lupt și să mă zbat pentru propriile interese. Am ținut cont doar de mine, nu de lucrarea bisericii. Chiar dacă aceasta era întârziată, eu nu-mi făceam griji și nu mă panicam. Ce egoist și josnic am fost! M-am gândit și de ce nu puteam avea un parteneriat simplu și armonios cu Matthew. Mi-am dat seama că, în credința mea, pășisem pe o cale greșită din cauza firii mele satanice. Dacă nu căutam adevărul și nu-mi îndreptam firea coruptă, aveam să pierd lucrarea Duhului Sfânt și să mă afund în întuneric. M-am rugat lui Dumnezeu de mai multe ori, cerându-I să mă ajute să mă înțeleg și să-mi îndrept firea coruptă.
Apoi, am văzut un pasaj din cuvintele Lui: „Care este motto-ul antihriștilor, indiferent în ce grup se află? «Trebuie să concurez! Să concurez! Să concurez! Trebuie să concurez să fiu cel mai mare și mai tare!» Aceasta este firea antihriștilor; oriunde se duc, concurează și încearcă să-și îndeplinească țelurile. Sunt lacheii Satanei și tulbură lucrarea bisericii. Firea antihriștilor este după cum urmează: ei încep să caute în biserică pentru a vedea cine a crezut în Dumnezeu mulți ani și are resurse, cine are unele daruri sau talente speciale, cine a adus beneficii fraților și surorilor în privința intrării lor în viață, cine este bine privit, cine are vechime, cine are o bună reputație printre frați și surori, cine are mai multe lucruri pozitive. Acei oameni vor fi concurenții lor. Pe scurt, de fiecare dată când antihriștii se află într-un grup de oameni, asta fac întotdeauna: concurează pentru statut, concurează pentru o reputație bună, concurează pentru a avea ultimul cuvânt în diverse aspecte și puterea finală de a lua decizii în cadrul grupului, care, odată câștigată, îi face fericiți. […] Atât de arogantă, odioasă și nerezonabilă este firea antihriștilor. Ei nu au nici conștiință, nici rațiune, nici măcar o fărâmă de adevăr. Din acțiunile și faptele unui antihrist se poate vedea că ceea ce face nu are nimic din rațiunea unei persoane normale și, deși cineva poate să aibă părtășie cu el despre adevăr, nu îl acceptă. Oricât de corect este ceea ce spui, nu îl mulțumește. Singurele lucruri pe care îi place să le urmărească, pe care le venerează, sunt reputația și statutul. Atât timp cât se poate bucura de beneficiile statutului, este mulțumit. Aceasta este valoarea existenței lor, după cum cred ei. Indiferent în cadrul cărui grup de oameni se află, trebuie să le arate «lumina» și «căldura» pe care le oferă, talentele lor speciale, unicitatea lor. Și, tocmai deoarece se cred speciali, ei consideră în mod natural că ar trebui tratați mai bine decât alții, că ar trebui să primească sprijinul și admirația oamenilor, că oamenii ar trebui să-i admire, să-i venereze – ei cred că toate astea li se datorează. Oare astfel de oameni nu sunt neobrăzați și nerușinați? Nu este o problemă ca asemenea oameni să fie prezenți în biserică?” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a treia)”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am conștientizat gravitatea faptelor mele. S-a dovedit că, urmărind faima, statutul și admirația celorlalți în datoria mea, manifestam firea unui antihrist. Văzând că părtășia lui Matthew despre adevăr era luminătoare, c-avea rezultate în datorie și că toți frații și surorile îl lăudau și apelau la el cu întrebări, l-am invidiat. Ca să-l întrec și să câștig statut în inimile celorlalți, m-am gândit să renunț la slujbă, ca să-mi fac datoria cu normă întreagă, așa încât să fiu disponibil când cineva avea nevoie de mine ca să-i rezolv problemele. Astfel, ceilalți m-ar fi apreciat și partenerul meu n-ar mai fi avut un loc special în inimile lor. De fiecare dată când îmi făceam îndatoririle cu el, mereu simțeam că trăiam în umbra lui, fără nicio șansă de-a mă remarca. Nu-mi plăcea cum câștiga mereu admirația și lauda celorlalți și chiar am sperat că nimeni n-avea să-i răspundă la mesajele de pe chat. Din cauza lui, niciunul dintre frați și surori nu mă remarca, așa că mi-am petrecut tot timpul luptându-mă cu el, sperând să-l întrec și să-i fac pe ceilalți să mă admire și să mă venereze. Acesta era comportamentul pe care-l afișam adesea încercând să câștig faimă și statut. Când ambiția și dorința nu mi-au fost satisfăcute, am crezut că n-aveam nicio șansă de a mă remarca și-am vrut să nu mai fiu predicator, crezând că mi-aș fi putut face un renume într-o datorie diferită. Obsesia mea pentru faimă și statut era de necontrolat. Iubind faima și statutul, eram exact ca un antihrist; această dorință era adânc înrădăcinată în mine, era intrinsecă naturii mele. Mi-am dat seama că era extrem de periculoasă calea pe care pășeam. Firea lui Dumnezeu e de neofensat – El este drept. Dacă nu căutam să fac o schimbare și doar mă axam pe lupta pentru faimă și statut, fără să mă gândesc la lucrarea bisericii, aveam să fiu respins și alungat de Dumnezeu. Faptele mele m-au dezgustat și n-am mai vrut să lupt pentru statut cu partenerul meu. M-am rugat lui Dumnezeu să mă ajute să mă eliberez de constrângerile firii mele satanice.
Apoi am găsit acest pasaj: „Indiferent de direcția sau ținta căutării tale, dacă nu reflectezi asupra urmăririi statutului și prestigiului și dacă ți se pare foarte dificil să lași aceste lucruri deoparte, atunci ele îți vor afecta intrarea în viață. Atâta vreme cât statutul are un loc în inima ta, va controla și influența pe deplin direcția din viața ta și țelurile pentru care te străduiești, caz în care îți va fi foarte greu să intri în realitatea adevărului, ca să nu mai vorbim despre dobândirea unor schimbări în firea ta; dacă vei fi în cele din urmă capabil să câștigi aprobarea lui Dumnezeu este, desigur, de la sine înțeles. Mai mult, dacă nu ești niciodată în stare să lași deoparte căutarea statutului, acest lucru îți va afecta capacitatea de a-ți îndeplini datoria în mod adecvat, ceea ce va face foarte dificil să devii o creatură acceptabilă a lui Dumnezeu. De ce spun asta? Nimic nu urăște Dumnezeu mai mult decât atunci când oamenii urmăresc statutul, întrucât urmărirea statutului este o fire satanică; este o cale greșită, se naște din corupția Satanei, e ceva condamnat de Dumnezeu și este chiar lucrul pe care Dumnezeu îl judecă și-l curățește. Nimic nu disprețuiește mai mult Dumnezeu decât atunci când oamenii urmăresc statutul și, cu toate astea, tu tot concurezi cu încăpățânare pentru statut, îl prețuiești și-l protejezi în mod constant, încercând mereu să-l iei pentru tine. Și, în natură, nu sunt toate acestea potrivnice lui Dumnezeu? Statutul nu este rânduit pentru oameni de Dumnezeu; Dumnezeu le oferă oamenilor adevărul, calea și viața și, în cele din urmă, îi face să devină o creatură acceptabilă a lui Dumnezeu, o creatură mică și insignifiantă a lui Dumnezeu – nu cineva care are statut și prestigiu și este venerat de mii de oameni. Așadar, indiferent din ce perspectivă este privită, căutarea statutului este o fundătură. Indiferent cât de rezonabilă este scuza ta pentru a urmări statutul, această cale este totuși cea greșită și nu este lăudată de Dumnezeu. Indiferent cât de mult încerci sau cât de mare este prețul pe care îl plătești, dacă îți dorești statut, Dumnezeu nu ți-l va da; dacă nu este dat de Dumnezeu, vei eșua în lupta de a-l obține, iar dacă lupți în continuare, va exista un singur final: vei fi dat în vileag și alungat, ceea ce reprezintă o fundătură” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a treia)”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că urmărirea statului mi-a îngreunat abilitatea de a-mi face datoria, și m-a împiedicat să mă calific drept ființă creată. Deoarece căutam mereu statutul, încercând tot timpul să-l depășesc pe Matthew și să câștig admirație, iar luptând și concurând mereu, am devenit tot mai malițios și mai lipsit de umanitate normală. Am văzut cum căutarea faimei și a statutului nu e calea cea dreaptă și cum este un drum al pieirii, potrivnic lui Dumnezeu. Dat fiind că m-am considerat un credincios și o ființă creată, ar trebui să mă concentrez pe căutarea adevărului și să nu mă mai zbat pentru ceva atât de inutil precum căutarea faimei și statutului. Abia atunci aș putea evita să fac rău și să mă opun lui Dumnezeu. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, spunând: „Dumnezeule! Am ajuns să-mi recunosc natura satanică. Din cauza obsesiei mele pentru reputație și statut, deseori sunt invidios pe Matthew și nu vreau să fiu partener cu el. Dumnezeule! De acum încolo, mă voi căi față de Tine și nu voi căuta faimă și statut. Voi căuta doar adevărul și îmi voi face datoria bine. Te rog să mă îndrumi și să m-ajuți, Dumnezeule!”
În timpul devoționalelor mele, am găsit acest pasaj: „Care sunt principiile după care vă comportați? Ar trebui să vă comportați conform funcției voastre, să găsiți funcția potrivită pentru voi și să îndepliniți datoria pe care se cuvine să o îndepliniți; doar o astfel de persoană e una cu rațiune. De exemplu, sunt oameni profesioniști într-un anumit domeniu și care pot să-i înțeleagă principiile și ei ar trebui să își asume acea responsabilitate și să facă ultimele verificări în acest domeniu; există oameni care pot oferi idei și perspective, permițând tuturor celorlalți să le folosească ideile ca punct de plecare și să își îndeplinească mai bine datoria – atunci ei ar trebui să ofere idei. Dacă poți să-ți găsești funcția potrivită pentru tine și să lucrezi în armonie cu frații și surorile tale, îți vei îndeplini datoria și te vei comporta conform funcției tale” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat o cale de practică. M-am gândit: „Sunt o persoană obișnuită; ar trebui să caut să devin o ființă creată autentică, să fiu la locul meu, să lucrez în armonie cu ceilalți și să-mi fac datoria cât mai bine cu putință. Doar aceasta e calea cea dreaptă.” Când Dumnezeu l-a pus pe Adam să numească animalele, El a consimțit la numele propuse de Adam – nu l-a refuzat pe Adam și n-a venit cu propriile nume ca să arate cât de măreț era El, ci a acceptat alegerile lui Adam. Asta mi-a arătat cu smerenia și modestia lui Dumnezeu sunt cu adevărat încântătoare. Dumnezeu e suprem, Domnul întregii creații și, totuși, El Se ascunde cu smerenie. Cât despre mine, eu eram doar o ființă creată obișnuită, dar mereu voiam să mă laud și să câștig respect și chiar am încercat să-i reprim pe cei cu rezultate bune în datoria lor, de dragul statutului și al reputației proprii. Am fost atât de arogant și irațional! Am regretat atât de mult ce făcusem, așa că m-am căit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat Lui să îmi dea curajul de a mă expune în fața partenerului meu.
Ulterior, mi-am adunat curajul și i-am cerut scuze lui Matthew, expunându-mi firea de antihrist manifestată prin dorința mea de a concura pe ascuns cu el pentru faimă și statut. După ce am practicat în astfel, m-am simțit mult mai împăcat. Matthew a găsit câteva cuvinte de-ale lui Dumnezeu relevante pentru starea mea și chiar mi-au fost de folos. I-am fost atât de recunoscător lui Dumnezeu! Am făcut un jurământ față de Dumnezeu că o să mă port așa cum a cerut El. După aceea, nu i-am mai ignorat mesajele partenerului meu și am început să-l țin la curent cu toate proiectele de care răspundeam, permițându-i să fie informat despre lucrarea mea, să mă supravegheze și ajute. Am discutat despre lucrare și am fost parteneri la adunări și părtășie. Ne-am completat reciproc și-am sprijinit lucrarea bisericii ca o echipă. Slavă lui Dumnezeu!