scrisoare către Ai Xi

de Shi Jing, China

Dragă Ai Xi,

Bine te-am regăsit! Ce mai faci? Nu ne-am văzut de peste un an, dar eu încă îmi amintesc cu claritate ce s-a întâmplat când ne-am făcut datoria împreună. Pentru că nu am acceptat adevărul, te-am rănit și ne-am înstrăinat. De fiecare dată când mă gândesc la asta, simt mustrări de conștiință. Chiar vreau să-mi cer iertare de la tine. Scriu această scrisoare ca să-ți spun despre reflecțiile și înțelegerea mea.

Pe atunci, eram responsabile pentru lucrarea de udare. Pentru că eu abia începusem, nu știam multe despre această datorie și tu mă ajutai des. Când vedeai ce nu făcusem bine, îmi dădeai sfaturi și îmi reaminteai. Știam că așa mă ajutai. Dar, pe măsură ce mi-ai semnalat mai multe lucruri, m-am simțit inconfortabil. Odată, oamenii care se ocupau de datoria de udare nu lucrau bine împreună, așa că a trebuit să scriu o scrisoare pentru a rezolva situația. Simțeam un oarecare dispreț față de ei și i-am luat la rost de parcă îi interogam. Văzând asta, m-ai întrebat care a fost mentalitatea mea când am scris scrisoarea și mi-ai semnalat cu sinceritate problemele. Ai spus că nu este corect să scriu o scrisoare în felul acela, că mă comport cu superioritate și că acest lucru ar face cu ușurință oamenii să se simtă constrânși. Mi-ai spus să reflectez asupra mea și să-mi modific scrisoarea. Cu toate că mi-am dat seama și eu că dezvăluiam o fire arogantă, continuam să mă opun în inima mea, gândind: „Cum se face că, de fiecare dată când scriu o scrisoare, tu ai o problemă cu ea? Mă faci să arăt rău vorbind așa, ca și cum nu pot să rezolv nici măcar o problemă atât de simplă. Ce vor crede ceilalți despre mine dacă află?” Nu am putut să accept în inima mea și am dezvoltat prejudecăți față de tine. M-am gândit, de asemenea, că atunci când voi găsi o problemă la tine în viitor, o voi semnala și eu, ca să nu crezi că poți să îți bați joc de mine. Odată, cineva însărcinat cu protejarea cărților conținând Cuvântul lui Dumnezeu a fost iresponsabil și a avut o atitudine neglijentă. I-ai scris o scrisoare, având părtășie despre asta și disecând natura și consecințele unor astfel de acțiuni, folosind un limbaj destul de dur. Am profitat de această ocazie și am spus că modul în care ai scris nu a fost corect, că te comportai cu superioritate și luai oamenii la rost, și că a avea părtășie în modul acela făcea ca oamenilor să le fie greu să accepte. Ai avut părtășie cu mine despre circumstanțele în care îi putem emonda pe ceilați, despre circumstanțele în care putem avea părtășie cu ceilalți și în care îi putem ajuta, și ai spus că această persoană a înțeles tot, doar că era iresponsabilă, și că, în astfel de circumstanțe, puteam să o emondăm. Știam că ce ai zis era corect și în beneficiul lucrării, dar inima mea nu accepta asta. Simțeam că tot ce spuneai tu era corect și că tot ce făceam eu era greșit și că mereu îmi găseai defecte. Părea că trebuia să fiu mai atentă pe viitor, ca să evit dezvăluirea oricărei corupții sau să spun ceva greșit, ca să nu mă expui și să nu mă faci de râs. Din acel moment, am devenit ezitantă și rezervată în datoria mea și nu am simțit nici cea mai mică eliberare. Mă simțeam foarte obosită pe dinăuntru. În mod normal, când mă vedeai că-mi fac datoria cu superficialitate, îmi semnalai acest lucru. Și când aveam o grămadă de treburi de care nu mă ocupasem în timp util, spuneai că sunt leneșă și că tânjesc după confort, fără să port povara datoriei mele. Am știut că vorbeai despre problemele mele, dar, de fiecare dată, inima mea fierbea și mă simțeam ca și cum îmi expuneai mereu problemele și vorbeai atât de direct, fără să ai tact și fără să ții cont de mândria și de sentimentele mele, punându-mă în dificultate. Nu puteam să accept asta în inima mea. Tot ce am putut face a fost să mă grăbesc să-mi fac datoria, simțindu-mă neajutorată și potrivnică, pentru a evita să-mi semnalezi din nou problemele. Pentru că nu am căutat adevărul sau nu am reflectat asupra mea, problemele din datoria mea nu s-au rezolvat niciodată.

Mai târziu, a fost un moment când am scris o scrisoare prin care comunicam udătorilor unele abateri care trebuiau corectate în lucrare. Pe măsură ce scriam, mi-am dat seama că nu exprim lucrurile clar, dar nu m-am obosit să le modific. Când ai văzut scrisoarea mea, mi-ai semnalat din nou problemele, spunând că nu explicasem lucrurile clar, că nu puteai să-ți dai seama ce problemă am vrut să rezolv. Mi-ai cerut să analizez cu atenție acest lucru și să nu fiu superficială și ai avut părtășie cu mine în detaliu despre cum să scriu această scrisoare. Am simțit din nou împotrivire în inima mea și m-am gândit: „De ce îmi scoți mereu în evidență defectele și îmi îngreunezi situația? Până acum, nu am avut niciodată atâtea probleme când am scris scrisori, deci cum de găsești atâtea lucruri greșite? Dacă conducătorul sau frații și surorile află, ce vor crede despre mine? Vor crede că nu pot rezolva nici măcar probleme atât de mici și că a fost o greșeală să mă aleagă pe mine să mă ocup de lucrarea de udare? Nu mai știu cum să colaborez în lucrarea asta. Întotdeauna îmi scoți în evidență neajunsurile și ai o părere proastă despre mine. Așa că fă-o singură și poți să scrii și această scrisoare tu însăți. Mă simt atât de constrânsă lucrând cu tine!” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai supărată și m-am gândit chiar să mă răzbun pe tine: „Dacă lucrurile nu merg bine, voi scrie o scrisoare conducătorului în care îi voi raporta problemele tale și voi propune să mă retrag. În acest fel, conducătorul va ști că nu eu sunt cea care nu face lucrarea, ci faptul că tu ești prea arogantă mă face să nu vreau să colaborez, iar conducătorul sigur te va emonda. Dacă plec și lucrarea este afectată, atunci va fi fărădelegea ta și vei simți vinovăție și mustrări de conștiință. Asta primești pentru că mereu îmi scoți în evidență problemele!” Știam că nu ar trebui să fac asta, pentru că era o dovadă că îmi lipsea umanitatea, dar nu m-am putut abține să nu simt prejudecăți față de tine. La adunări, am vorbit despre ceea ce am dezvăluit recent, dar pentru că nu aveam cunoaștere de sine, în spatele a tot ceea ce spuneam se ascundeau plângeri și învinuiri, ceea ce te-a făcut să te simți constrânsă. Simțeam că erai foarte precaută când vorbeai cu mine după aceea, temându-te să-mi semnalezi problemele în cazul în care nu le-aș accepta, așa că ai făcut tot posibilul să ai părtășie cu mine cu tact. Cu toate acestea, pentru că nu aveam nicio cunoaștere de sine, când ai menționat din nou problemele mele, am tăcut imediat și te-am ignorat. O dată, nu am vorbit cu tine mai mult de o zi, ceea ce a cauzat întârzieri în lucrarea despre care trebuia să comunicăm. M-am simțit foarte sufocată și îndurerată și m-am dus la baie să plâng. Te-am văzut ducându-te în altă cameră cu un computer pentru a lucra și am știut că și tu ești într-o stare proastă. Atunci mi-au venit în minte cuvintele „abuz emoțional” și am simțit că așa mă comportam, provocându-ți durere. Dar pur și simplu nu puteam să scap de starea în care mă aflam și am plâns în timp ce mă rugam lui Dumnezeu, dorind să corectez această stare.

Am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu în acel moment, iar în ele se afla un pasaj care m-a mișcat. Dumnezeu spune: „Unii spun: «Înainte de a fi emondat, simțeam că am o cale de urmat, dar, după emondare, nu știu ce să fac.» Oare de ce nu știu ce să facă după ce au fost emondați? Care este motivul? (Când se confruntă cu emondarea, nu acceptă adevărul sau nu încearcă să se cunoască pe sine. Au unele noțiuni și nu caută adevărul pentru a le rezolva. Acest lucru îi lasă fără o cale. În loc să găsească în ei înșiși cauza, susțin contrariul, că emondarea i-a făcut să-și piardă calea.) Nu este aceasta oare o învinuire? Este ca și cum ar spune: «Ce am făcut a fost în conformitate cu principiile, dar faptul că m-ai emondat arată clar că nu mă lași să mă ocup de lucruri conform principiilor. Așadar, cum ar trebui să practic în viitor?» La asta se referă cei care spun astfel de lucruri. Acceptă să fie emondați? Acceptă faptul că au făcut greșeli? (Nu.) Oare această afirmație nu înseamnă de fapt că știu să comită cu nechibzuință fapte rele, dar când sunt emondați și rugați să acționeze conform principiilor, nu știu ce să facă și devin confuzi? (Ba da.) Așadar, cum procedau înainte? Când cineva se confruntă cu emondarea, nu este din cauză că nu a acționat conform principiilor? (Ba da.) Săvârșesc cu nechibzuință fapte rele, nu caută adevărul și nu fac lucrurile conform principiilor sau regulilor casei lui Dumnezeu, prin urmare sunt emondați. Scopul emondării este acela de a le da posibilitatea oamenilor să caute adevărul și să acționeze conform principiilor, de a-i împiedica să comită din nou fapte rele cu nechibzuință. Cu toate acestea, când se confruntă cu emondarea, acei oameni spun că nu mai știu cum să acționeze sau cum să practice – conțin aceste cuvinte vreun element de autocunoaștere? (Nu.) Ei nu au nicio intenție de a se cunoaște pe ei înșiși sau de a căuta adevărul. În schimb, insinuează următoarele: «Obișnuiam să-mi fac îndatoririle foarte bine, dar, de când m-ai emondat, mi-ai stârnit confuzie în gânduri și în modul în care îmi abordez îndatoririle. Acum gândirea mea nu este normală și nu sunt la fel de hotărât sau de îndrăzneț ca înainte, nu sunt la fel de curajos, și toate acestea din cauză că am fost emondat. De când am fost emondat, inima îmi este profund rănită. Așadar, trebuie să le spun altora să fie foarte atenți când își fac îndatoririle. Trebuie să nu-și dezvăluie defectele sau să nu greșească; dacă greșesc, vor fi emondați și apoi vor deveni timizi și-și vor pierde determinarea pe care o aveau înainte. Spiritul lor îndrăzneț se va diminua semnificativ, iar curajul lor tineresc și dorința de a da totul vor dispărea, lăsându-i sfioși și docili, speriați de propria umbră și simțind că nimic din ceea ce fac nu este corect. Nu vor mai simți prezența lui Dumnezeu în inimile lor și se vor simți tot mai îndepărtați de El. Vor avea impresia că până și rugăciunile și strigătele lor către Dumnezeu rămân fără răspuns. Vor simți că nu au aceeași vitalitate, exuberanță, că nu merită să fie iubiți și chiar vor începe să se disprețuiască pe ei înșiși.» Sunt acestea cuvinte din inimă, spuse în părtășie de cineva cu experiență? Sunt ele sincere? Îi edifică pe oameni sau le aduc beneficii? Nu cumva doar denaturează faptele? (Ba da, aceste cuvinte sunt destul de absurde.)” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (17)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, m-am gândit brusc la propriul comportament și la dezvăluirile mele. Am crezut mereu că eu eram cea constrânsă. M-am gândit că nu am mai avut niciodată atâtea probleme în a scrie scrisori, dar acum, cu tine, păreau să fie atât de multe, iar eu nu mai știam cum să lucrăm împreună pentru a face această lucrare. De fapt, toate aceste gânduri erau denaturate. Când scriam scrisori, dezvăluiam o fire arogantă și-i constrângeam pe oameni. Eram superficială în rezolvarea problemelor, eram de obicei leneșă și nu aveam nicio povară pentru datoria mea. Semnalându-mi aceste probleme, îți asumai responsabilitatea pentru lucrare și mă ajutai, permițându-mi să reflectez asupra problemelor mele și să le cunosc în timp util, să-mi fac datoria conform adevărurilor-principii și să obțin rezultate în rezolvarea problemelor. Dar nu am acceptat acest lucru și, în schimb, am crezut că faptul că îmi semnalai problemele pentru a mă face să renunț la modul meu greșit de a face lucrurile mă făcea să mă simt constrânsă, așa că am devenit ezitantă în realizarea datoriei mele. Nu mai puteam să scriu scrisori la fel de bine ca înainte și nu știam cum să lucrăm împreună în datoria mea. Simțeam că modul în care făceam eu lucrurile era în conformitate cu adevărul, că îndrumarea ta era greșită și că, dacă m-ai lăsa să-mi fac datoria așa cum vreau eu, atunci aș face-o foarte bine. Am privit îndrumarea ta corectă ca fiind negativă și felul meu greșit de a face lucrurile ca fiind corect. Chiar nu acceptam adevărul, nu puteam deosebi lucrurile pozitive de cele negative și eram surdă la orice rațiune!

Aveam doar această înțelegere superficială la acel moment. Îți aduci aminte? Ulterior, ne-am deschis una față de cealaltă și am discutat despre stările noastre. Ai spus că nu m-ai privit cu superioritate, că nu mi-ai făcut zile grele intenționat, că nu știai cum să comunici cu mine atunci când te ignoram, că simțeai că era foarte greu să îți faci datoria astfel și că ai vrut chiar să renunți să-ți faci datoria aici. Dă-mi voie să-ți spun, când te-am auzit zicând asta, m-am simțit sfâșiată pe interior. Nu mi-am dat niciodată seama că te-am făcut să te simți atât de constrânsă și de rănită. Am crezut mereu că umanitatea mea era în regulă și că, chiar dacă dezvăluiam ceva corupție, nu constrângeam sau răneam pe nimeni. Dar așa au stat lucrurile, iar eu a trebuit să mă confrunt cu această situație și să reflectez asupra mea. În cele două zile, am fost repartizată la o altă datorie și am plecat simțindu-mă vinovată și plină de regrete.

Mai târziu, am căutat și am reflectat pentru a-mi înțelege problemele. Am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Cu antihriștii, când vine vorba de a fi emondați, ei sunt incapabili să accepte acest lucru. Și există motive pentru care nu pot să accepte, principalul fiind că, atunci când sunt emondați, simt că au pierdut respectul celorlalți, că și-au pierdut reputația, statutul și demnitatea, că au fost lăsați în imposibilitatea de a-și ține fruntea sus în fața tuturor. Aceste lucruri au un efect în inimile lor, așa că li se pare dificil să accepte să fie emondați și au impresia că oricine îi emondează are ceva cu ei și este dușmanul lor. Aceasta este mentalitatea antihriștilor atunci când sunt emondați. Poți fi sigur de acest lucru. De fapt, prin emondare se poate dezvălui cel mai bine dacă o persoană poate să accepte adevărul și dacă poate cu adevărat să se supună. Faptul că antihriștii sunt atât de potrivnici față de emondare este suficient pentru a arăta că sunt scârbiți de adevăr și nu-l acceptă câtuși de puțin. Prin urmare, acesta este miezul problemei. Mândria lor nu este fondul problemei; faptul că nu acceptă adevărul reprezintă esența problemei. Când sunt emondați, antihriștii cer ca acest lucru să fie făcut cu un ton și o atitudine blândă. Dacă tonul celui care face acest lucru este serios și atitudinea lui este severă, un antihrist se va împotrivi, va fi sfidător și se va înfuria de rușine. Nu bagă în seamă dacă ceea ce este dezvăluit în el este corect sau dacă reprezintă o realitate și nu se gândește unde a greșit sau dacă ar trebui să accepte adevărul. Se gândește doar dacă vanitatea și mândria lui au suferit vreo lovitură. Antihriștii sunt complet incapabili să recunoască faptul că emondarea le este folositoare oamenilor și iubitoare și mântuitoare, că sunt în avantajul oamenilor. Ei nici măcar nu pot vedea acest lucru. Nu este acesta un lucru puțin lipsit de discernământ și irațional din partea lor? Prin urmare, când se confruntă cu emondarea, ce fire dezvăluie un antihrist? Fără îndoială, această fire este una de a fi scârbit de adevăr, precum și una de aroganță și intransigență. Acest lucru dezvăluie faptul că natura-esență a antihriștilor este aceea de a fi scârbiți de adevăr și de a-l urî” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a opta)”]. Din ce au expus cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că atunci când antihriștii sunt umiliți pentru că sunt îndrumați, ajutați și emondați de altcineva, chiar și atunci când știu că cealaltă persoană expune adevărul, aceștia nu reflectează niciodată asupra propriilor probleme și cred că cealaltă persoană le face viața grea și astfel ei simt ură, aversiune, și vor chiar să se răzbune pe acea persoană. Am văzut că natura unui antihrist e scârbită de adevăr și-l urăște. Citind cuvintele lui Dumnezeu, am ajuns să am o anumită înțelegere a firii corupte pe care o dezvăluiam. M-am gândit la felul în care eram superficială și nu aveam o povară pentru datoria mea, cum nu eram atentă atunci când scriam scrisori și nu exprimam lucrurile într-un mod clar. Tu îmi semnalai problemele ca să le pot corecta rapid, și asta ar fi fost benefic pentru lucrare, dar eu credeam că vrei doar să-mi faci viața grea și, pentru a evita umilința, am refuzat să accept acest lucru. Am dat vina pe tine, dorindu-mi să te critic în fața conducătorului, și chiar te-am ignorat, rănindu-te și întârziind progresul lucrării. Ajutorul tău pentru mine a fost întotdeauna un lucru pozitiv și în acord cu adevărul și ar fi trebuit să-l accept și să fac corecții rapide. În schimb, am privit ajutorul tău ca pe o înjosire, iar acest lucru a dat naștere chiar la aversiune, ură și dorința de a mă răzbuna pe tine. La suprafață, păream că nu accept îndrumarea ta, dar, în esență, nu acceptam lucrurile pozitive sau adevărul, eram împotriva adevărului, iar acest lucru a arătat că, fundamental, nu eram o persoană care se supunea adevărului. Nu mi-a plăcut că mi-ai expus adevărata situație. Îmi plăcea să fiu stimată și lăudată. Am văzut că, în natura mea, eram vanitoasă, ticăloasă și nu iubeam adevărul și că urmam calea antihristului. Sufeream atât de mult, trăind în firea mea coruptă, iar asta nu era nimic mai mult decât ceea ce meritam! M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Când un om este scârbit de adevăr, acest lucru este, fără îndoială, fatal pentru obținerea mântuirii. Acesta nu este un lucru care poate sau nu să fie iertat, nu este o formă de comportament sau ceva care se dezvăluie în el în mod trecător. Este natura-esență a unei persoane, iar lui Dumnezeu Îi este silă de astfel de oameni” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, înțelegerea adevărului este cea mai importantă”). Am simțit cum Dumnezeu îi detesta și îi ura pe cei care sunt scârbiți de adevăr. Știam foarte bine că semnalarea problemelor mele a fost în acord cu faptele și în conformitate cu adevărurile-principii, dar nu am acceptat asta, ci, în schimb, am analizat acest fapt excesiv, exact ca un neîncrezător. Făcând acest lucru, corupția mea nu a putut fi înlăturată și nu am avut nicio modalitate de a-mi face datoria conform principiilor. Tot ce făceam era să provoc pierderi, să creez obstacole în lucrarea bisericii și să Îl fac pe Dumnezeu să mă deteste.

Am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am ajuns la o anumită înțelegere a otrăvurilor satanice din spatele neacceptării de a fi emondată. Dumnezeu spune: „Ce ar trebui să faci dacă cineva continuă să-ți expună neajunsurile? Ai putea să spui: «Dacă tu mă expui pe mine, te expun și eu pe tine!» Este bine să vă atacați unul pe altul în acest mod? Este acesta modul în care ar trebui să se comporte oamenii, să acționeze și să-i trateze pe alții? (Nu.) E posibil ca oamenii să știe că nu ar trebui să facă asta din convingeri doctrinare, cu toate acestea, mulți oameni tot nu pot să depășească asemenea ispite și capcane. Poate că nu ai auzit pe nimeni expunându-ți neajunsurile sau atacându-te, sau judecându-te pe la spate – dar când chiar vei auzi pe cineva spunând astfel de lucruri, nu vei putea să suporți. Inima ta va bate mai repede și vei deveni impetuos; vei spune: «Cum îndrăznești să mă expui? Dacă ești nepoliticos cu mine, îți voi face rău! Dacă tu îmi expui mie neajunsurile, să nu crezi că n-o să-ți expun și eu ție punctele sensibile!» Alții zic: «Există o zicală care spune: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile”, deci n-o să-ți expun neajunsurile, dar o să găsesc alte metode să-ți vin de hac și să te pun cu botul pe labe. Vedem noi cine este dur!» Sunt sau nu sunt bune aceste metode? (Nu sunt.) Aproape orice om va avea o primă reacție de furie dacă află că cineva l-a expus, l-a judecat sau a spus ceva rău despre el, pe la spate. Va spumega de furie, incapabil să mănânce sau să doarmă – și dacă reușește să doarmă, va înjura chiar și în vise! Impetuozitatea lui nu are margini! Este o chestiune atât de măruntă, dar nu poate trece peste ea. Acestea sunt impactul impetuozității asupra oamenilor și rezultatele rele care decurg din firile corupte. Când o fire coruptă devine viața cuiva, unde se manifestă în primul rând? Se manifestă prin faptul că, atunci când persoana respectivă se confruntă cu un lucru ce i se pare dezagreabil, acesta îi afectează în primul rând sentimentele, iar apoi se va declanșa impetuozitatea ei. Și, când se întâmplă asta, ea va trăi cuprinsă de impetuozitatea ei și va privi chestiunea prin perspectiva firii sale corupte. Opiniile filosofice ale Satanei îi vor încolți în inimă și va începe să reflecteze la mijloacele pe care le va folosi pentru a se răzbuna, dezvăluindu-și astfel firea coruptă. Ideile și punctele de vedere ale oamenilor pentru a rezolva astfel de probleme, căile și mijloacele pe care le găsesc, chiar și sentimentele și impetuozitatea lor, toate provin din firile corupte. Deci care sunt firile corupte care ies la iveală în acest caz? Prima este cu siguranță malițiozitatea, urmată de aroganță, înșelăciune, ticăloșie, intransigență, aversiune față de adevăr și ură față de el. Dintre aceste firi corupte, este posibil ca aroganța să fie cea mai puțin influentă. Atunci, care sunt firile corupte care pot domina cel mai mult sentimentele și gândurile unei persoane și care determină cum va trata ea, în cele din urmă, această chestiune? Acestea sunt malițiozitatea, intransigența, aversiunea față de adevăr și ura față de el. Aceste firi corupte strâng o persoană în ghearele morții și este evident că aceasta trăiește prinsă în plasa Satanei. Cum apare plasa Satanei? Nu îi dau naștere firile corupte? Firile tale corupte au țesut tot felul de plase satanice pentru tine. De exemplu, când auzi că cineva face ceva, precum să te judece, să te blesteme sau să-ți expună pe la spate neajunsurile, tu le permiți filosofiilor satanice și firilor corupte să devină viața ta și să-ți domine gândurile, opiniile și sentimentele, generând astfel o serie de acțiuni. Aceste acțiuni corupte sunt în principal rezultatul faptului că ai o natură și o fire satanică. Indiferent care sunt circumstanțele tale, atât timp cât ești legat, controlat și dominat de firea coruptă a Satanei, tot ceea ce trăiești, tot ceea ce dezvălui și tot ceea ce manifești – sau sentimentele, gândurile și perspectivele tale și modurile și mijloacele tale de a face lucrurile – toate sunt satanice. Toate aceste lucruri încalcă adevărul și sunt ostile față de cuvintele lui Dumnezeu și de adevăr. Cu cât ești mai îndepărtat de cuvântul lui Dumnezeu și de adevăr, cu atât mai mult ești controlat și prins în plasa Satanei. Dacă, în schimb, poți să te eliberezi de constrângerile și de sub controlul firilor tale corupte și să te răzvrătești împotriva lor, dacă poți veni înaintea lui Dumnezeu, acționa și rezolva probleme cu metodele și principiile despre care îți vorbesc cuvintele lui Dumnezeu, atunci te vei elibera treptat din plasa Satanei. După ce te eliberezi, ceea ce vei trăi atunci nu va mai fi aceeași asemănare a unui om satanic care este controlat de firile lui corupte, ci aceea a unei noi persoane care ia cuvintele lui Dumnezeu drept viața sa. Ți se schimbă întregul mod de viață. Dar dacă cedezi în fața sentimentelor, gândurilor, opiniilor și practicilor la care dau naștere firile satanice, atunci, vei adera la o lungă listă de filosofii și diverse tehnici satanice, precum: «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile», «Niciodată nu este prea târziu pentru un gentleman să se răzbune», «Mai bine să fii un răufăcător adevărat, decât un gentleman fals», «Cel care nu caută răzbunare nu este bărbat». Acestea vor fi în inima ta, dictându-ți acțiunile. Dacă iei aceste filosofii satanice drept bază pentru acțiunile tale, caracterul acțiunilor tale se va schimba, iar tu vei face fapte rele și I te vei împotrivi lui Dumnezeu. Dacă iei aceste gânduri și puncte de vedere negative drept bază pentru acțiunile tale, este evident că te-ai îndepărtat mult de învățăturile și de cuvintele lui Dumnezeu și că ai căzut în plasa Satanei și nu poți scăpa de acolo” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (8)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că Satana îndoctrinează oamenii cu filosofiile sale satanice precum: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile”, „Dacă ești nepoliticos, nu voi fi corect” și „Ți-o plătesc cu aceeași monedă”. Acestea îi incită pe oameni să acționeze impulsiv, spunând că oricine dăunează reputației și intereselor cuiva trebuie să fie răsplătit la fel. Acest lucru face ca oamenii să se lupte, să se atace și să se rănească reciproc. Prin urmare, oamenii devin din ce în ce mai răutăcioși și mai siniștri și își pierd umanitatea normală. Am văzut că trăiam constant după aceste otrăvuri satanice. Când am auzit pe cineva expunându-mi corupția și problemele, nu am acceptat acest lucru cu umilință, ci am dezvăluit impulsivitate și am tratat persoana respectivă cu răceală și cu ostilitate. La fel ca atunci, am privit îndrumarea și ajutorul tău ca pe ceva negativ, crezând că îmi expuneai neajunsurile și îmi lezai reputația și interesele, așa că am inversat rolurile și m-am concentrat pe problemele tale. Am spus că emondarea din partea ta, care a fost conform principiilor, a fost un act de superioritate și chiar am vrut să te emondeze conducătorul și să te fac să ai mustrări de conștiință și să te simți vinovată prin renunțarea mea la funcție. M-am prefăcut că sunt o victimă și te-am ignorat și ostracizat intenționat. Scopul meu a fost să te fac să nu mai vorbești despre problemele mele, protejându-mi astfel reputația și interesele. Chiar eram ca un urs furios pe care nimeni nu îndrăznește să-l enerveze, fără o fărâmă de umanitate sau de rațiune! Când mi-ai semnalat problemele, te-ai uitat până și la expresia mea și te-ai simțit constrânsă de mine, dorind să scapi de această situație și să nu-ți mai face datoria, și, în cele din urmă, lucrarea a fost întârziată. În ce fel a fost acțiunea mea ceva ce ar face un om? Eu făceam răul și mă împotriveam lui Dumnezeu! Eram dezgustată de propriile mele comportamente și inima mea era plină de ură de sine. Trăiam după otrăvuri satanice și devenisem arogantă, răutăcioasă și egoistă. Nu numai că te-am rănit, dar am comis fărădelegi și mi-am provocat regrete. Chiar făceam rău, atât mie, cât și altora! M-am gândit la cum reacționează unii antihriști când frații și surorile care urmăresc adevărul cu un simț al dreptății le oferă sugestii și expun lucrurile pe care le fac și care sunt în contradicție cu adevărurile-principii, ceea ce le afectează reputația și statutul. Ei simt aversiune și împotrivire și devin mânioși când sunt făcuți de rușine. Ei denaturează faptele și dau vina pe frați și pe surori, suprimându-i și chinuindu-i pe cei care au simțul dreptății, pentru a-și întări poziția. Acțiunile lor fac rău fraților și surorilor, acestea tulbură, perturbă și distrug lucrarea bisericii și ofensează firea lui Dumnezeu, ducând la expulzarea lor din biserică. Natura comportamentului meu nu era așa? Am văzut cum felul în care mă purtam și acționam după firea mea satanică Îl făcea pe Dumnezeu să mă deteste și că, dacă nu mă pocăiam, mai devreme sau mai târziu voi ajunge să fac lucruri rele care distrug și tulbură lucrarea bisericii, la fel ca antihriștii și oamenii răi, ofensând astfel firea lui Dumnezeu și fiind eliminată de El. Chiar eram în pericol! Gândindu-mă la asta, m-am simțit speriată și plină de remușcări și am fost dispusă să vin în fața lui Dumnezeu pentru a mă pocăi și a mărturisi.

Apoi am început să caut calea de practică și am văzut un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Ce ar trebui să faci pentru a evita calea unui antihrist? Ar trebui să iei inițiativa să te apropii de oameni care iubesc adevărul, oameni care sunt integri, să te apropii de oameni care pot indica problemele tale, care pot vorbi onest și îți pot aduce reproșuri când îți descoperă problemele și în special de oameni care te pot emonda atunci când îți descoperă problemele – aceștia sunt oamenii care sunt cel mai mare beneficiu pentru tine și ar trebui să îi prețuiești. Dacă excluzi și scapi de asemenea oameni buni, atunci vei pierde protecția lui Dumnezeu și dezastrul se va abate treptat asupra ta. Prin apropierea de oameni buni și oameni care înțeleg adevărul, vei avea pace și bucurie și vei putea să ții dezastrul la distanță; prin apropierea de oameni mârșavi, oameni lipsiți de rușine și oameni care te flatează, vei fi în pericol. Nu doar că vei fi ușor de amăgit și păcălit, dar dezastrul se poate abate oricând asupra ta. Trebuie să știi ce tip de persoană va fi cea mai benefică pentru tine – cei care te pot avertiza când faci ceva greșit sau când te preamărești și mărturisești pentru tine însuți și îi induci pe alții în eroare, îți vor fi cei mai benefici. Să te apropii de asemenea oameni reprezintă calea corectă de urmat” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul patru: Ei se preamăresc și mărturisesc despre ei înșiși”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am găsit calea de practică. Ar trebui să mă apropii de cei care mă îndrumă și mă ajută, nu să-i evit. M-am gândit la faptul că nu ai avut intenții rele când mi-ai semnalat problemele. Chiar dacă, uneori, ai vorbit deschis, ceea ce ai spus a fost faptic și în conformitate cu principiile, așa că nu ar fi trebuit să reacționez impulsiv. Chiar dacă nu am putut accepta sau nu am înțeles la momentul respectiv, ar fi trebuit să am o inimă care caută adevărul, să mă gândesc ce ar fi benefic pentru lucrarea casei lui Dumnezeu și apoi ar fi trebuit să fac asta, minimizând problemele și abaterile. M-am gândit la faptul că nu aveam un simț al poverii în datoria mea, că aveam tendința de a părea superioară atunci când scriam scrisori, cum nu am luat în considerare dificultățile și sentimentele reale ale celeilalte persoane și cât de superficială și de neatentă am fost. Prin faptul că îmi semnalai problemele și îmi expuneai firile corupte, mă ajutai să reflectez asupra mea, și ar fi de ajutor pentru mine să-mi fac datoria într-un mod serios și atent și să am rezultate. Ar fi trebuit să-ți mulțumesc și să fi acceptat mai mult supravegherea și ajutorul tău. Faptul că mi-ai semnalat problemele a fost pozitiv și m-a înfrânat, altfel, aș fi trăit în firile mele corupte fără să-mi dau seama, aș fi continuat să-mi fac datoria superficial și fără simțul poverii, provocând pierderi în lucrare, și aș fi devenit o persoană nedemnă de încredere, detestată de Dumnezeu. Dându-mi seama de acest lucru, m-am schimbat conștient și am început să am mai mult decât înainte un simț al poverii în datoria mea. Atunci când au apărut probleme, m-am concentrat asupra abordării acestora fără să mă bazez pe impulsivitatea mea sau pe firea mea arogantă și m-am gândit cum să am părtășie într-un mod care să producă rezultate. M-am simțit mult mai stabilă în inima mea practicând în acest fel. De asemenea, am simțit cu adevărat că, fiind capabil să renunțe la reputație și să accepte adevărul și să i se supună, cineva poate avea cu adevărat integritate, demnitate, umanitate și rațiune. Dacă cineva este scârbit de adevăr, nu numai că nu înțelege adevărul, dar nici nu-și poate face bine datoria și este detestat de Dumnezeu. A te purta în acest fel te face atât de josnic și de lipsit de valoare.

Mai târziu, atunci când lucram împreună cu alți frați și surori în datoria mea, încă mai dezvăluiam aceste firi corupte, și apoi mă rugam conștient lui Dumnezeu, renunțam la mine, acceptam îndrumarea și ajutorul altora și practicam intrarea. Treptat, aceste firi nu au mai fost la fel de grave ca înainte. Am simțit că punerea în practică a sugestiilor altor persoane a fost într-adevăr de mare ajutor și că a fost benefică pentru lucrare. M-am simțit stabilă și liberă în inima mea și am simțit că acesta era un mod minunat de a practica. Rememorând aceste lucruri, mă simt atât de recunoscătoare lui Dumnezeu. Fără ca Dumnezeu să mă dezvăluie în acest fel și fără judecata și dezvăluirea din cuvintele Sale, pur și simplu nu aș avea nicio cunoaștere de sine și nu aș fi în stare să văd că am fost coruptă atât de mult de Satana încât firea mea a devenit răutăcioasă și scârbită de adevăr. Când interesele mele erau afectate, îmi vărsam furia în datoria mea, nearătând niciun fel de supunere față de Dumnezeu și trăind fără nicio asemănare umană. Eram atât de murdară și de coruptă, cu o umanitate rea, dar Dumnezeu nu m-a eliminat pentru asta, ci, în schimb, tot mi-a dat șansa să reflectez și să mă pocăiesc pentru a ști cum să mă port. El m-a condus puțin câte puțin să înțeleg și să accept adevărul și Îi mulțumesc lui Dumnezeu din adâncul inimii mele. Deși sunt încă foarte coruptă și am multe lipsuri, sunt dispusă să urmăresc adevărul și să-mi înlătur corupția. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru călăuzirea și mântuirea Sa!

Oricum, asta e tot ce am vrut să spun pentru moment. Dacă crezi că este ceva ce nu am înțeles, te rog să-mi spui, deoarece ar fi de mare ajutor pentru mine.

Cu sinceritate,

Shi Jing

19 septembrie 2023