de Zhen’ai, China

Pe 23 august 2022, conducătorul districtului ne-a invitat pe câțiva predicatori la o adunare. Am așteptat până după-amiaza, dar conducătorul nu a apărut. Mai târziu, am aflat că toți conducătorii de biserică și mulți frați și surori fuseseră arestați. Sora Lu Yang, care locuise cu mine, fusese și ea arestată. În plus, conducătorul care ne invitase la adunare era de negăsit de o zi și o noapte întreagă, și era aproape sigur că i se întâmplase ceva. Am rămas fără cuvinte la auzul acestei vești. Arestarea afectase zeci de biserici, și totul se întâmplase dimineața devreme pe data de 23, ceea ce indica o acțiune coordonată a PCC. Mi-am amintit că, în urmă cu doar câteva zile, conducătorul mă vizitase de câteva ori acasă, și mă întrebam dacă nu cumva eram și eu o țintă. Dacă eram, aveam să fiu și eu arestată într-o zi? PCC nu îi consideră pe credincioși ființe umane și folosește tot felul de torturi pentru a-i forța să-L trădeze pe Dumnezeu. Eu supravegheam activitatea mai multor biserici și, dacă aș fi fost arestată, PCC sigur nu mi-ar fi dat drumul cu ușurință. Gândindu-mă la asta, am simțit cum mi se strânge pieptul și mă nelinișteam la cea mai mică mișcare de afară, temându-mă că aș putea fi arestată în orice moment. Realizând că starea mea nu era bună, m-am rugat repede lui Dumnezeu: „Dumnezeule, biserica se confruntă cu represiuni majore, iar eu mă simt foarte nesigură. Te rog, protejează-mă și dă-mi credință, astfel încât să nu fiu constrânsă de acest mediu.” După ce m-am rugat, mi-am amintit de filmul „Povestea mea, povestea noastră” și l-am găsit repede să-l vizionez. În film am auzit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a dat credință.

Dumnezeu Atotputernic spune: „Chiar dacă Satana s-a uitat la Iov cu ochi jinduitori, fără permisiunea lui Dumnezeu, nu a îndrăznit să se atingă de un fir de păr de pe corpul lui Iov. Deși Satana este inerent crud și rău, după ce Dumnezeu a emis un ordin către el, el nu are altă opțiune decât să urmeze porunca lui Dumnezeu. Astfel, chiar dacă Satana era frenetic ca un lup printre oi când a venit peste Iov, nu a îndrăznit să uite limitele stabilite de Dumnezeu, nu a îndrăznit să încalce ordinele lui Dumnezeu și, în tot ce a făcut, Satana nu a îndrăznit să devieze de la principiile și limitele cuvintelor lui Dumnezeu – nu este acesta un fapt? Din aceasta se poate vedea că Satana nu îndrăznește să nesocotească niciunul dintre cuvintele lui Iahve Dumnezeu. Pentru Satana, fiecare cuvânt din gura lui Dumnezeu este un ordin și o lege cerească, o expresie a autorității lui Dumnezeu – pentru că în spatele fiecărui cuvânt al lui Dumnezeu se află pedeapsa lui Dumnezeu pentru cei care Îi încalcă ordinele și pentru cei ce nu se supun și se opun legilor cerești” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”). Cuvintele lui Dumnezeu ne spun limpede că, oricât de sălbatic ar fi Satana, el nu poate să treacă de poruncile lui Dumnezeu sau să depășească granițele ori limitele stabilite de El. Oricât de diabolic ar fi Satana, în mâinile lui Dumnezeu, el este tot un obiect care prestează servicii și un instrument folosit pentru a-i desăvârși pe aleșii lui Dumnezeu. Reflectând asupra cuvintelor lui Dumnezeu, mi-am dat seama că, în ziua acelei represiuni de amploare, conducătorul plănuise să participe la o adunare cu câțiva dintre noi și că, dacă poliția ar fi desfășurat operațiunea puțin mai târziu, noi, predicatorii, am fi fost arestați împreună cu el. Am văzut că arestările fraților și surorilor sunt permise de Dumnezeu. Satana nu poate acționa fără permisiunea lui Dumnezeu; aceasta este autoritatea lui Dumnezeu. Mi-a fost clar acest lucru când, în film, i-am văzut pe frați în închisoare cum se bazau pe Dumnezeu pentru a-I transmite cuvintele sub supraveghere strictă și cum se ajutau și se sprijineau reciproc, iar credința lor în Dumnezeu a devenit și mai puternică. Indiferent cum i-a amenințat sau ademenit PCC, ei au rămas fermi în mărturia lor. Prin aceasta s-a demonstrat puterea cuvintelor lui Dumnezeu. Văzând experiența acestor frați, nu mi-a mai fost atât de teamă. M-am gândit la felul în care am proclamat adesea atotputernicia și suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor și cum am spus frecvent că voi proteja lucrarea bisericii. Dar, când am auzit că tot mai mulți oameni erau arestați, am fost cuprinsă de ezitare și de teamă. Hotărârea și promisiunile mele anterioare păreau de mult uitate, iar gândul că aveam să fiu torturată dacă aș fi fost arestată îmi scotea la suprafață îngrijorările. Când m-am confruntat cu realitatea, am văzut în sfârșit cât de măruntă era credința mea. De cum am întâmpinat un pericol, am devenit șovăielnică și temătoare și am început să-mi fac griji pentru propria mea siguranță fizică. Aveam eu oare vreo statură? Dându-mi seama de acest lucru, m-am rugat lui Dumnezeu să-mi dea credință, astfel încât să-mi pot îndeplini îndatoririle și să rămân fermă în mărturia mea când mă confrunt cu necazuri.

După acest incident, au existat multe urmări importante care au trebuit gestionate. Pentru ca PCC să nu poată pune mâna pe cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu, s-a decis ca eu și sora Gao Qing să ne ocupăm de transferarea lor. Văzând că mi se cere să îndeplinesc o sarcină atât de importantă și cunoscând semnificația acestei responsabilități, am fost dispusă să o fac. Cu toate acestea, gândindu-mă la pericolele pe care le presupunea transferul, nu am putut să nu mă simt puțin speriată: „Dacă o să fim arestate și PCC află că transportăm cărțile ce conțin cuvintele lui Dumnezeu, cu siguranță ne vor forța să dezvăluim mai multe informații despre biserică și ne vor tortura. Chiar dacă nu murim, vom fi supuse unui interogatoriu dur! Ce mă fac dacă ajung invalidă? Nu numai că nu aș fi în stare să fac vreo datorie, dar mi-ar fi și greu să am grijă de mine. Nu ar fi acesta sfârșitul pentru mine? Aș mai putea fi mântuită atunci? Îmi lipsesc atât curajul, cât și înțelepciunea. Chiar pot face față acestei datorii? Nu ar trebui să găsim pe cineva mai curajos și mai înțelept pentru această responsabilitate?” Eram pe cale să le spun asta surorilor, dar am ezitat și mi-am înghițit cuvintele. M-am gândit la faptul că, din numărul limitat de persoane care puteau fi contactate în acest context, și după o evaluare temeinică, toată lumea a decis ca eu să preiau această sarcină. M-am gândit la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Ar trebui să sprijini și să-ți asumi responsabilitatea pentru orice lucru care are legătură cu interesele casei lui Dumnezeu sau care privește lucrarea casei lui Dumnezeu și numele lui Dumnezeu. Fiecare dintre voi are această responsabilitate și obligație și asta este ceea ce trebuie să faceți” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Despre decretele administrative ale lui Dumnezeu în Epoca Împărăției”). În orice moment, protejarea intereselor casei lui Dumnezeu și păstrarea în siguranță a cărților conținând cuvintele Sale sunt responsabilitatea și obligația fiecărui ales al lui Dumnezeu. Eram credincioasă de mulți ani și mă bucurasem de udarea și de aprovizionarea cuvintelor lui Dumnezeu, totuși, când siguranța cărților conținând cuvintele lui Dumnezeu era în pericol și acestea trebuiau mutate, nu am fost proactivă în îndeplinirea acestei sarcini. În schimb, m-am gândit doar la perspectivele mele și la căile mele viitoare. De teamă să nu fiu arestată și torturată, am vrut să las această datorie altcuiva. Am fost foarte egoistă și lipsită de conștiință și rațiune! Întrucât toată lumea a fost de acord că eram cea mai potrivită persoană pentru a transfera cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu, înseamnă că aceasta trebuie să fi fost intenția lui Dumnezeu. Mai ales că nu fusesem arestată în timpul acestei represiuni la scară largă, aveam în mod clar de îndeplinit un rol important și nu trebuia să îl refuz. Eu sunt o ființă creată; Dumnezeu știe ce pot să fac. Dacă aveam să fiu arestată sau nu, decizia era în mâinile lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar fi poruncit să fiu arestată, m-aș fi supus, dar dacă Dumnezeu nu permitea acest lucru, PCC nu mi-ar fi putut face nimic. La fel cum Daniel a avut credință în Dumnezeu și, chiar și atunci când a fost aruncat în groapa cu lei, aceștia nu i-au făcut niciun rău. Oricât de dezlănțuit ar fi PCC, tot în mâinile lui Dumnezeu se află, nefiind decât o unealtă în lucrarea Lui. Înțelegând acest lucru, am dobândit credință și m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, acum cărțile conținând cuvintele Tale trebuie să fie transferate urgent, iar eu mă simt nesigură și temătoare, dar știu că Satana este în mâinile Tale. Sunt dispusă să las deoparte propria mea siguranță și să lucrez cu sora Gao Qing pentru a duce cărțile într-un loc sigur. Te rog să ne călăuzești!” În dimineața următoare, am pornit la drum prin ceața densă și am reușit să ducem cărțile într-un loc sigur.

Deoarece mai mulți conducători de biserici fuseseră arestați, sora Gao Qing și cu mine am fost promovate temporar pentru a supraveghea activitatea acestor biserici. Știam că nu trebuie să mă eschivez de la datoria mea, dar simțeam o mare presiune. Asumarea acestei sarcini într-un moment atât de critic era într-adevăr foarte periculoasă. Totuși, cu liderii arestați și cu lucrarea bisericii aproape în impas, frații și surorile nu-și puteau trăi viața bisericească și aveau nevoie urgentă de cineva care să se ocupe de această lucrare. Într-un astfel de moment, aș fi fost lipsită de umanitate dacă m-aș fi eschivat de la această datorie. După ce am cugetat mult, am acceptat datoria. Cu toate acestea, nu după mult timp, am aflat că, în timpul interogatoriilor, poliția arăta fotografii fraților și surorilor arestați, cerându-le să identifice conducătorii. PCC aresta constant conducători; dacă ar fi aflat că acum sunt conducătoare de biserică, oare nu m-aș fi confruntat și eu cu o sentință severă dacă eram arestată? M-am gândit la frații și la surorile care fuseseră arestați și condamnați. Unii suferiseră în închisoare violențe din partea deținuților, alții fuseseră bătuți și torturați crâncen de gardienii închisorii, iar toți erau obligați să facă muncă fizică grea în fiecare zi. Având în vedere sănătatea mea deja șubredă, dacă aș fi fost arestată și condamnată, fiecare zi petrecută în închisoare mi s-ar fi părut cât un an, și era greu de spus dacă aș mai fi reușit să ies de-acolo. Să îndeplinești îndatoriri în China este cu adevărat foarte periculos, ca și cum ai sta pe muchia unui cuțit, cu riscuri constante care îți pun viața în pericol. Mă tot gândeam că ar fi fost mai bine să nu-mi fi asumat această datorie… Eram foarte îngrijorată și nu mă puteam concentra asupra lucrării mele. Dându-mi seama că starea mea nu era bună, m-am rugat repede la Dumnezeu, cerându-I să-mi protejeze inima.

În acea noapte, nu am putut dormi deloc. M-am gândit la faptul că, atunci când m-am confruntat cu reprimarea la scară largă a bisericii, am dat dovadă doar de lașitate și de teamă și că am vrut chiar să mă eschivez de la datoria mea pentru a mă proteja. De ce mă gândeam întruna la mine atunci când mă confruntam cu necazuri? În timpul devoționalelor mele, am citit două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu: „Antihriștii fac tot posibilul ca să-și protejeze siguranța. Iată ce-și spun în sinea lor: «Trebuie neapărat să-mi garantez siguranța. Indiferent cine va fi prins, acela nu trebuie să fiu eu.» În această privință, vin adesea înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, implorându-L să-i împiedice să intre în necazuri. Ei simt că, indiferent de situație, chiar duc la îndeplinire lucrarea unui conducător de biserică și că Dumnezeu ar trebui să-i protejeze. De dragul propriei siguranțe și pentru a evita să fie arestați, pentru a scăpa de orice persecuție și pentru a se poziționa într-un mediu sigur, antihriștii imploră și se roagă adesea pentru propria siguranță. Numai când vine vorba de propria siguranță se bazează cu adevărat pe Dumnezeu și se lasă în seama Lui. Când vine vorba de acest lucru, au credință reală, iar încrederea lor în Dumnezeu este autentică. Singurul lucru pentru care se deranjează este să se roage lui Dumnezeu, cerându-I să-i țină în siguranță, fără să se gândească deloc la lucrarea bisericii sau la datoria lor. În lucrarea lor, siguranța personală reprezintă principiul care îi călăuzește. Dacă un loc este sigur, atunci antihriștii vor alege acel loc pentru a lucra și, într-adevăr, vor părea plini de inițiativă și pozitivi în munca lor, etalându-și grozavul «simț al responsabilității» și «loialitatea». Dacă o anumită lucrare implică riscuri și există probabilitatea să aibă loc un incident, ducând la descoperirea de către marele balaur roșu a persoanei care a făcut-o, ei își caută scuze și o refuză și găsesc o ocazie pentru a fugi de aceasta. De îndată ce există pericol sau de îndată ce există o urmă de pericol, se gândesc la modalități de a se sustrage și de a-și abandona datoria, fără să le pese de frați și surori. Le pasă doar să scape de pericol. S-ar putea să fie deja pregătiți în sinea lor: de îndată ce apare pericolul, ei renunță imediat la lucrarea pe care o fac, fără să se preocupe de modul în care se desfășoară lucrarea bisericii sau de ce pierdere poate reprezenta pentru interesele casei lui Dumnezeu sau pentru siguranța fraților și a surorilor. Ceea ce contează pentru ei este fuga” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a doua)”]. „Antihriștii sunt extrem de egoiști și josnici. Nu au credință adevărată în Dumnezeu, cu atât mai puțin loialitate față de El; când întâmpină o problemă, se protejează și se apără doar pe ei înșiși. Pentru ei, nimic nu este mai important decât propria siguranță. Atât timp cât pot să trăiască și nu vor fi arestați, nu le pasă cât rău este făcut lucrării bisericii. Acești oameni sunt extrem de egoiști, nu se gândesc deloc la frați și la surori sau la lucrarea bisericii, se gândesc doar la propria siguranță. Sunt antihriști” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a doua)”]. Dumnezeu expune faptul că natura unui antihrist este extrem de egoistă și detestabilă. El își pune propriile interese mai presus de orice și, în orice situație, dacă ceva îi afectează interesele, nu va ezita să se protejeze pe sine. Antihriștii sunt în întregime orientați spre profit și nu au niciun simț al conștiinței sau al rațiunii. Ei aderă la filosofia satanică „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate” și întruchipează o imagine completă a Satanei. Reflectând la cuvintele lui Dumnezeu și la propriul meu comportament, nu dezvăluisem oare firea egoistă și detestabilă a unui antihrist? În mod normal, atunci când nu exista amenințarea arestării, îmi îndeplineam îndatoririle foarte activ, indiferent cât de grele sau de obositoare erau, afișând o fațadă de loialitate față de îndatoririle mele și de supunere față de Dumnezeu. Dar când biserica s-a confruntat cu o represiune la scară largă, iar îndatoririle rânduite pentru mine implicau interesele mele personale, egoismul și josnicia mea au fost dezvăluite. Când frații și surorile m-au propus să transfer cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu, am vrut să pasez datoria altcuiva pentru a mă proteja. Când biserica m-a promovat temporar să fiu conducătoare, în loc să mă concentrez asupra modului în care să desfășor bine lucrarea bisericii și să-mi asum această responsabilitate, mi-am făcut griji să nu fiu arestată și condamnată și chiar m-am gândit să mă eschivez de la datorie ca să mă protejez. Mi-era atât de frică de moarte! Se spune că sinceritatea se dezvăluie în momentele dificile, dar oare mă comportam eu cu sinceritate în fața dificultăților? Nu! Dovedeam doar egoism și lipsă de sinceritate! M-am gândit la toți acești ani în care mă bucurasem de udarea și de aprovizionarea cuvintelor lui Dumnezeu, dar, când biserica s-a confruntat cu o represiune la scară largă și a avut nevoie ca eu să-mi fac partea mea, am căutat scuze pentru a mă eschiva și a mă proteja. Se poate spune că aveam eu vreo fărâmă de umanitate? Mă rugam lui Dumnezeu și spuneam că sunt dispusă să mă consum pentru El și să-i răsplătesc dragostea, dar mă manifestam în mod egoist și detestabil și încercam să mă protejez. Nu înseamnă asta a-L înșela pe Dumnezeu? Dacă nu ar fi fost dezvăluite aceste fapte și fără judecata și expunerea din cuvintele lui Dumnezeu, încă nu aș fi avut nicio înțelegere adevărată a firii mele satanice egoiste și oportuniste. Aș crede în continuare că am fost sinceră cu Dumnezeu, că El mă aprobă cu siguranță și că, atunci când lucrarea lui Dumnezeu se va fi încheiat, voi intra în Împărăție și mă voi bucura de binecuvântările Lui. Chiar nu mă cunoșteam! Lucrarea lui Dumnezeu este foarte practică. Prin persecuția și arestările efectuate de marele balaur roșu, El mi-a dezvăluit corupția și m-a ajutat să mă înțeleg. Aceasta este mântuirea lui Dumnezeu pentru mine! Gândindu-mă la asta, am avut remușcări și nu am mai vrut să trăiesc în conformitate cu filosofiile Satanei.

Mai târziu, am dat peste un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care m-a luminat foarte tare. Dumnezeu spune: „Dacă recunoști că ești o ființă creată, trebuie să te pregătești să suferi și să plătești un preț de dragul îndeplinirii responsabilității tale de a răspândi Evanghelia și de dragul îndeplinirii adecvate a datoriei tale. Prețul s-ar putea să fie vreo boală sau dificultate fizică sau să înduri persecuțiile marelui balaur roșu sau înțelegerile greșite ale oamenilor lumești, precum și necazurile care-i încearcă pe cei care răspândesc Evanghelia: să fii trădat, să fii bătut sau certat, să fii condamnat – ba chiar să fii prins la înghesuială și pus în pericol de moarte. Este posibil ca, pe parcursul răspândirii Evangheliei, să mori înainte ca lucrarea lui Dumnezeu să fie terminată și să nu trăiești să vezi ziua gloriei lui Dumnezeu. Trebuie să fiți pregătiți pentru asta. Acest lucru nu este menit să vă sperie; este un fapt. […] În plus, cum au murit discipolii Domnului Isus? Printre discipoli, s-au numărat cei care au fost lapidați, târâți în urma unui cal, răstigniți cu capul în jos, dezmembrați de cinci cai – diverse feluri de a muri s-au abătut asupra lor. Care a fost motivul pentru moartea lor? Au fost executați pentru crimele lor conform legii? Nu. Au fost condamnați, bătuți, certați și uciși fiindcă au răspândit Evanghelia Domnului și au fost respinși de oamenii lumii – astfel au fost martirizați. […] De fapt, acesta este felul în care trupurile lor au murit și au mers pe lumea cealaltă; acesta a fost modul în care au părăsit lumea omenească, dar asta nu înseamnă că finalul lor a fost același. Indiferent cum au murit, ori cum au plecat, sau cum s-a întâmplat asta, acesta nu este felul în care Dumnezeu a definit finalurile acelor vieți, acelor ființe create. Acesta este un lucru pe care trebuie să-l vezi clar. Din contră, ei au folosit întocmai acele mijloace pentru a condamna această lume și a mărturisi pentru faptele lui Dumnezeu. Aceste ființe create și-au folosit viețile lor foarte prețioase – au folosit ultima clipă a vieții lor ca să mărturisească pentru faptele și extraordinara putere a lui Dumnezeu și să-i declare Satanei și lumii că faptele lui Dumnezeu sunt corecte, că Domnul Isus este Dumnezeu, că El este Domnul și Dumnezeu întrupat. Până și în ultima clipă a vieții lor, ei nu au negat niciodată numele Domnului Isus. Nu a fost aceasta un fel de judecată asupra acestei lumi? Și-au folosit viețile ca să proclame lumii, ca să le confirme ființelor umane că Domnul Isus este Domnul, că Domnul Isus este Hristos, că El este Dumnezeu întrupat, că lucrarea de răscumpărare pe care a făcut-o pentru toată omenirea îi permite acesteia să trăiască mai departe – acest fapt nu se va schimba niciodată. În ce măsură și-au îndeplinit datoria cei care au fost martirizați pentru răspândirea Evangheliei Domnului Isus? Până la extrem? Cum s-a manifestat extrema? (Și-au oferit viețile.) Așa este, ei au plătit cu viețile lor. Familia, averea și lucrurile materiale ale acestei vieți sunt toate lucruri exterioare; singurul lucru care are legătură cu sinele este viața. Pentru fiecare om viu, viața este lucrul cel mai demn de a fi prețuit, cel mai de preț lucru și, după cum se vede, acești oameni au fost capabili să ofere cea mai de preț avere a lor – viața – drept confirmare și ca mărturie a iubirii lui Dumnezeu pentru omenire. Până în ziua morții lor, ei nu au negat numele lui Dumnezeu și nici lucrarea lui Dumnezeu și și-au folosit ultimele clipe din viață pentru a mărturisi existența acestui fapt – nu este aceasta cea mai înaltă formă de mărturie? Acesta este cel mai bun mod de a-ți face datoria; asta înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitatea” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Răspândirea Evangheliei este datoria morală a tuturor credincioșilor”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, dacă vedem cu adevărat sensul vieții și valoarea vieții și a morții în mod clar și trăim în conformitate cu cuvintele lui Dumnezeu, putem să avem o supunere autentică față de Dumnezeu și să rămânem fermi în mărturia noastră față de El în vremuri de restriște. Viața este cel mai prețios lucru pentru fiecare dintre noi. Dacă ne putem încredința viața lui Dumnezeu, atunci nimic nu ne poate doborî. Gândindu-mă la modul în care Îl urmasem pe Dumnezeu până în acest moment, reușisem să renunț treptat la lucruri precum serviciul, familia, căsătoria și bogăția, dar, când m-am confruntat cu pericolul și cu riscul de a-mi pierde viața, răzvrătirea mea a fost dată în vileag. Am vrut să mă eschivez de la îndatoririle mele pentru a mă proteja. Mi-era prea frică de moarte! Persecuțiile și arestările nebunești ale PCC sunt menite să ne facă nesiguri și temători, să ne determine să ne abandonăm credința în Dumnezeu, să renunțăm la îndatoririle noastre și să-L trădăm, făcându-ne să pierdem șansa de mântuire. Acesta este planul Satanei. Numai încredințându-ne viața lui Dumnezeu, îndeplinindu-ne îndatoririle cu o inimă supusă, indiferent de modul în care Dumnezeu orchestrează și rânduiește lucrurile, îl putem învinge și umili pe Satana. Crezusem mereu că, dacă mor din cauza persecuției, nu aveam să fiu mântuită, dar era doar o noțiune și o închipuire a mea. În Epoca Harului, apostolii au fost persecutați și întemnițați de stăpânirea romană. Unii au fost uciși cu sabia, iar alții au fost răstigniți cu capul în jos. Ei au plătit cu viețile lor ca să răspândească Evanghelia Împărăției Cerurilor și s-au folosit de viețile lor ca să aducă mărturie despre mântuirea prin Domnul Isus, primind astfel aprobarea lui Dumnezeu. Astăzi, mulți frați și surori sunt și ei arestați și persecutați pentru că răspândesc Evanghelia din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu. Ei îndură torturi și bătăi, care duc la invaliditate sau chiar la moarte, dar aleg să rămână fermi în mărturia lor pentru Dumnezeu, refuzând să cedeze în fața Satanei chiar și în moarte. O astfel de moarte este semnificativă. Deși, din perspectiva umană trupurile fizice mor, sufletele lor nu mor. Toate acestea sunt sub rânduiala lui Dumnezeu. Să-ți oferi propria viață pentru a aduce mărturie despre Dumnezeu este cea mai înaltă formă de mărturie. Reflectând asupra acestui lucru, m-am simțit luminată. Acest mediu actual era modul lui Dumnezeu de a mă testa ca să vadă dacă, în fața acestei nenorociri, voi alege să îmi îndeplinesc îndatoririle și să rămân fermă în mărturia mea sau voi renunța la îndatoririle mele și voi trăi o viață inutilă. Dumnezeu îmi observa atitudinea și practicile. Domnul Isus a spus: „Nu vă temeţi de cei ce omoară trupul, dar care nu pot omorî sufletul! Ci temeţi-vă mai degrabă de Cel Ce poate să distrugă şi sufletul, şi trupul, în Gheenă” (Matei 10:28). „Cel ce-şi va găsi viaţa, o va pierde, dar cel ce-şi va pierde viaţa de dragul Meu, o va găsi” (Matei 10:39). Viața mea este în mâinile lui Dumnezeu. Deși Satana îmi poate întemnița și răni trupul, nu-mi poate controla soarta sau destinația. Viața fiecărei persoane este în mâinile lui Dumnezeu și tot ceea ce experimentăm este rânduit în mod corespunzător de El. Dacă mi-aș abandona îndatoririle pentru a mă proteja, L-aș trăda pe Dumnezeu și mi-aș pierde șansa de mântuire. Dumnezeu mi-a dat viață și m-a adus în această lume, așa că am o misiune de îndeplinit. Dacă sunt capabilă să-l urmez pe Creator și să-mi îndeplinesc îndatoririle de ființă creată, înseamnă că nu-mi voi fi trăit viața în zadar! Cuvintele lui Dumnezeu mi-au inspirat inima. Indiferent ce ne rezervă viitorul, este perfect normal și justificat ca o ființă creată să se supună Creatorului. Eram dispusă să-mi încredințez viața lui Dumnezeu, să fac ceea ce pot și să-mi îndeplinesc îndatoririle. Mai târziu, pentru a restabili rapid viața bisericească, am convocat o întâlnire cu diaconii bisericii. Am avut părtășie despre cum să ne continuăm îndatoririle în vremuri de restriște, despre intenția lui Dumnezeu în fața persecuției și a arestărilor, și, de asemenea, am pus în aplicare diverse sarcini. Două luni mai târziu, viața bisericească a fraților și surorilor a revenit treptat la normal.

Într-o zi din noiembrie, am primit brusc vestea că Li Zhong, conducătorul bisericii, și alți cincisprezece frați și surori fuseseră arestați și ridicați cu forța de poliție. Inima mi s-a strâns din nou și am simțit și mai multă ură față de demonul PCC. În dimineața următoare, am discutat de urgență cu colegii despre mutarea la loc sigur a cărților conținând cuvintele lui Dumnezeu. Deoarece eu eram singura care cunoștea noua locație, s-a decis ca eu să transport cărțile în noul loc. Cu toate acestea, m-am gândit în sinea mea: „Sunt mereu vehicule și camere de luat vederi peste tot pe drum și este imposibil să le evit. Dacă sunt descoperită în timpul deplasării, va fi o dovadă de necontestat și cu siguranță voi fi condamnată. Și dacă sunt persecutată până la moarte? Este prea periculos! Poate ar trebui să meargă altcineva.” Dar exact când eram pe punctul de a sugera acest lucru, mi-am înghițit cuvintele. În acest moment critic, încă mă gândeam la propria siguranță. Oare era asta loialitate? Mi-era prea frică de moarte! Viața mea este în mâinile lui Dumnezeu, nu sub controlul meu. Trebuia să îi fiu loială lui Dumnezeu. Gândindu-mă la asta, m-am rugat Lui: „Dumnezeule, sunt atât de egoistă și de detestabilă. Iar am încercat să scap de îndatoririle mele. Acum sunt dispusă să-mi încredințez viața Ție. Te rog, îndrumă-mă să-mi pot face îndatoririle în acest moment crucial și să transfer cărțile la loc sigur.” În acest moment, mi-am amintit unele dintre cuvintele lui Dumnezeu: „În datoria ta și în ceea ce ai de făcut și, mai presus de asta, în însărcinarea dată de Dumnezeu și obligația ta, precum și în lucrarea importantă care e în afara datoriei tale, dar pe care e nevoie să o faci, lucrarea care este rânduită pentru tine și pe care ești chemat pe nume să o faci, ar trebui să plătești prețul, oricât de dificil ar fi. Chiar dacă e nevoie să te dedici pe deplin, chiar dacă persecuția s-ar ivi amenințător și chiar dacă ar fi să-ți pună viața în pericol, nu trebuie să-ți reproșezi costul, ci să-ți oferi loialitatea și să te supui până la moarte” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „De ce trebuie omul să urmărească adevărul?”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și putere. În datoria încredințată mie în acea zi se regăsea intenția lui Dumnezeu, iar dacă aveam să fiu sau nu arestată, tot de Dumnezeu era rânduit. Întrucât cel mai potrivit lucru era ca eu să transfer atunci cărțile conținând cuvintele lui Dumnezeu, trebuia să mă supun necondiționat. Mai târziu, cu cooperarea tuturor, am transportat cu succes cărțile într-un loc sigur.

Prin această experiență, am dobândit câteva perspective profunde: când am fost într-o situație periculoasă, cuvintele lui Dumnezeu mi-au oferit credință și curaj, permițându-mi să perseverez în îndatoririle mele. În același timp, am văzut cât de temătoare eram și cât de mult îmi prețuiam propria viață. Am dobândit o oarecare înțelegere a firii mele satanice egoiste și motivate de profit și am ajuns să văd moartea mai clar, devenind mai puțin speriată. Am devenit mai fermă în credința mea de a-L urma pe Dumnezeu și de a urmări o viață însemnată. Nu aș fi putut dobândi aceste concepții într-un mediu confortabil.