de Zi Yi, China

Îmi amintesc de când eram în clasa întâi că învățătoarea noastră era amabilă și abordabilă și avea întotdeauna o privire blândă. Nu-și pierdea niciodată cumpătul cu noi și nici nu ne critica aspru. Uneori stătea de vorbă cu noi de parcă nici n-ar fi fost învățătoarea noastră. Tuturor ne plăcea să fim în preajma ei, iar părinții noștri o lăudau pentru că era o învățătoare bună. Eu chiar o stimam și o admiram și voiam să fiu ca ea. Mai târziu în viață, indiferent cu cine interacționam, nu mă certam aproape niciodată cu nimeni. Chiar dacă un om mă rănea și eram supărată pe el sau îl uram, alegeam totuși să strâng din dinți și să îl întâmpin cu un zâmbet pentru a mă înțelege pașnic cu el. Din această cauză, colegilor de clasă le plăcea să fie în preajma mea, iar toate rudele spuneau despre mine că sunt bine-crescută și sensibilă. După ce am început să cred în Dumnezeu, am continuat să mă înțeleg cu frații și cu surorile mele în acest fel, vorbind blând și făcând tot posibilul să nu rănesc mândria nimănui. Chiar și atunci când vedeam că alții au probleme, întotdeauna minimalizam lucrurile, ceea ce îi făcea pe ceilalți să mă vadă într-o lumină pozitivă și îmi întărea astfel convingerea că e bine să fii așa. Abia mai târziu, după ce m-am confruntat cu unele situații și prin expunerea din cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că a fi amabil nu este un principiu după care să te comporți și am ajuns să înțeleg cum să mă comport asemenea unei persoane reale.

În ianuarie 2022, supravegheam o parte din lucrarea de curățire de la biserică. Li Yuan și Lin Xi abia începuseră această lucrare și nu înțeleseseră principiile, așa că le monitorizam ceva mai mult lucrarea. Atunci, am descoperit că erau destul de superficiale în datoria lor și că apăreau unele probleme evidente. Odată, am observat că, în materialele pe care le organizaseră, comportamentele unor persoane fuseseră doar rezumate, fără să existe detalii, iar în unele cazuri lipseau dovezile și ar fi fost nevoie de mai multe exemple pentru a confirma dacă acele persoane trebuiau sau nu înlăturate. Dacă nu este investigată și verificată în mod clar, o persoană ar putea fi ușor înlăturată și exclusă pe nedrept. Aceasta era o problemă foarte gravă. Am văzut cât de neglijente erau cele două în organizarea materialelor privind înlăturarea oamenilor și, cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă înfuriam mai tare. Așa că i-am spus partenerei mele, sora Liu Jing: „Li Yuan și Lin Xi abia au început să lucreze la asta și nu cer sfaturi cu privire la multe dintre lucrurile pe care nu le înțeleg. Sunt foarte superficiale în îndatoririle lor. De data aceasta, trebuie să subliniez atitudinea problematică pe care o au față de datoria lor.” Liu Jing a fost de acord cu mine. Însă, când le-am scris celor două, am ezitat: „Când m-am văzut cu ele acum câteva zile, stările lor păreau cam negative. Dacă le emondez și disec natura superficialității lor în îndeplinirea îndatoririlor, oare nu vor deveni atât de negative încât să renunțe? Vor spune că nu le înțeleg dificultățile și că sunt prea exigentă și prea dură? Poate că își vor pierde impresia bună pe care o au despre mine.” Pentru a-mi proteja propria imagine, m-am rezumat la a sublinia abaterile pe care le provocaseră și nu am spus nimic care să le expună firile corupte. Chiar am formulat aceste lucruri printre consolări și îndemnuri, ca să le încurajez să-și vadă corect neajunsurile și deficiențele și să nu trăiască în negativitate și neînțelegere. Când Liu Jing mi-a citit scrisoarea, a spus: „Nu aveai de gând să vorbești despre natura superficialității din îndatoririle lor? De ce ești atât de indirectă? Crezi că își vor recunoaște problema dacă le vorbești așa?” Auzind-o pe Liu Jing spunând asta, mi-am dat seama că, dacă mă învârt în jurul cozii în acest fel, nu voi obține niciun rezultat, dar mi-era teamă să nu le las o impresie proastă, așa că am găsit o scuză să o iau pe ocolite.

În februarie, m-am dus la grupul lor pentru a discuta despre lucrare. Ca să nu mă îndepărtez de ele, mi-am spus că trebuie să fiu blândă cu ele și atentă la cum mă exprim, să nu le vorbesc pe un ton de superioritate sau cu asprime. Văzându-le că glumesc, le-am cântat în strună, ca să mă considere degajată, abordabilă, nepretențioasă și capabilă să mă înțeleg cu toată lumea. Când le-am auzit spunând că nu au făcut niciun progres și că se simt cam deznădăjduite, le-am spus că și eu am avut multe lipsuri în trecut și că mi-a luat mult timp până am ajuns treptat să înțeleg unele principii. Am spus acest lucru pentru a le liniști și a le încuraja. După un timp, am ajuns să ne înțelegem foarte bine, iar o soră mi-a spus că este plăcut să interacționăm astfel, fără nicio presiune. Auzind-o spunând acest lucru, am devenit și mai sigură că este corect să mă port astfel. Odată, o membră a echipei, Chen Xin, mi-a spus că, deși era implicată în această lucrare de ceva timp, ea încă făcea greșeli tot timpul, credea că nu a făcut niciun progres și se simțea destul de negativă. Știam că Chen Xin nu făcea progrese din cauza faptului că era nerăbdătoare să obțină rezultate și se compara cu alții și pentru că nu se concentra pe principii, dar mi-era teamă că, dacă îi semnalez direct problema, s-ar putea să nu reacționeze bine și să-și formeze un fel de prejudecată sau o părere negativă despre mine. Așa că m-am mulțumit s-o încurajez și i-am spus: „Ești abia la început și este normal să existe unele probleme sau abateri în lucrarea ta. Este doar o chestiune de practică. Trebuie să te vezi corect, să sintetizezi problemele și abaterile care apar și apoi să înveți principiile relevante într-un mod țintit. Astfel, vei progresa.” Pentru că nu am subliniat problema lui Chen Xin, ea nu și-a recunoscut firea coruptă și a continuat să se compare cu alții și să aibă un sentiment negativ atunci când nu se putea ridica la înălțimea așteptărilor. Lin Xi era și superficială în îndatoririle ei, iar numeroasele probleme au persistat, afectând progresul lucrării. Știam că Lin Xi era foarte neserioasă în îndeplinirea îndatoririlor sale și că ar fi trebuit să o emondez și să o expun, dar mi-a fost teamă că va avea o impresie proastă despre mine și că nu mă va mai sprijini sau susține. Așa că doar i-am trecut în revistă problemele, sugerând că lipsa ei de progres s-ar putea datora intențiilor incorecte din datoria ei. Din cauza modului în care am minimalizat lucrurile, Lin Xi nu a luat în serios nimic din ceea ce i-am spus, nu a rezolvat problema atitudinii ei superficiale, iar munca ei trebuia adesea refăcută. Pentru că mă gândeam doar la cum să-mi protejez relațiile, vorbeam despre problemele pe care le observam doar în treacăt, ceea ce nu a adus niciun rezultat și a întârziat lucrarea. Dar nu am reflectat asupra mea și nu m-am recunoscut.

La o adunare, am avut părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu care expun modul în care antihriștii câștigă inimile oamenilor. S-a întâmplat să citesc un fragment care se potrivea perfect cu starea mea. În sfârșit, am dobândit o oarecare cunoaștere a comportamentului meu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Atunci când un conducător de biserică îi vede pe frați și pe surori făcându-și îndatoririle în mod superficial, s-ar putea să nu-i dojenească, deși ar trebui. Atunci când vede clar că interesele casei lui Dumnezeu au de suferit, nu se preocupă de acest lucru și nu face nicio anchetă și nu îi ofensează câtuși de puțin pe ceilalți. De fapt, el nu prea dă dovadă de considerație față de slăbiciunile oamenilor; în schimb, intenția și scopul lui este de a câștiga inimile oamenilor. El este perfect conștient de acest lucru: «Atât timp cât fac acest lucru și nu ofensez pe nimeni, vor crede că sunt un conducător bun. Vor avea o părere bună, admirativă despre mine. Vor fi de acord cu mine și mă vor plăcea.» Lui nu-i pasă cât de afectate sunt interesele casei lui Dumnezeu sau cât de mari sunt pierderile provocate intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu, sau cât de mult este tulburată viața bisericească a acestora, ci doar persistă în filosofia lui satanică și nu ofensează pe nimeni. Nu există niciodată niciun reproș față de sine însuși în inima sa. Când vede pe cineva provocând perturbări și tulburări, cel mult ar putea să discute puțin cu acea persoană despre acest lucru, minimizând problema, iar apoi gata. Nu va avea părtășie despre adevăr, nu-i va semnala acelei persoane esența problemei și cu atât mai puțin va diseca starea sa și nu va avea niciodată părtășie despre intențiile lui Dumnezeu. Un fals conducător nu expune sau nu disecă niciodată greșelile pe care le fac oamenii în mod frecvent sau firile corupte pe care le dezvăluie deseori oamenii. El nu rezolvă nicio problemă reală ci, în schimb, îngăduie mereu practicile eronate și dezvăluirile de corupție ale oamenilor și, indiferent cât de negativi sau slabi sunt oamenii, nu ia acest lucru în serios. El doar predică unele cuvinte și doctrine și rostește câteva îndemnuri pentru a aborda situația într-o manieră superficială, încercând să mențină armonia. Drept urmare, aleșii lui Dumnezeu nu știu cum să reflecteze asupra lor înșiși și să se cunoască, nu există nicio rezolvare pentru nicio fire coruptă pe care o dezvăluie și trăiesc înconjurați de cuvinte și doctrine, noțiuni și închipuiri, fără nicio intrare în viață. Ba chiar cred în inimile lor: «Conducătorul nostru are chiar mai multă înțelegere pentru slăbiciunile noastre decât are Dumnezeu. Statura noastră este prea mică pentru a ne ridica la nivelul cerințelor lui Dumnezeu. Trebuie doar să îndeplinim cerințele conducătorului nostru; supunându-ne conducătorului nostru, ne supunem lui Dumnezeu. Dacă va veni o zi în care Cei de mai sus îl vor demite pe conducătorul nostru, ne vom face auziți; pentru a ne păstra conducătorul și pentru a opri demiterea lui, vom negocia cu Cel de mai sus și îl vom forța să fie de acord cu solicitările noastre. Astfel, îi vom face dreptate conducătorului nostru.» Când oamenii au astfel de gânduri în inimile lor, când au stabilit o astfel de relație cu liderul lor, iar acest tip de dependență, invidie și venerație față de el s-a ivit în inimile lor, ajung să aibă o încredere din ce în ce mai mare în acest conducător și vor mereu să asculte cuvintele acestuia, mai degrabă decât să caute adevărul în cuvintele lui Dumnezeu. Un astfel de conducător aproape că I-a luat locul lui Dumnezeu în inimile oamenilor. Dacă un conducător este dornic să mențină o astfel de relație cu aleșii lui Dumnezeu, dacă obține în inima sa un sentiment de satisfacție din aceasta și dacă el crede că aleșii lui Dumnezeu ar trebui să-l trateze astfel, atunci nu există nicio diferență între acest conducător și Pavel, deja a pășit pe calea unui antihrist, iar aleșii lui Dumnezeu, au fost deja induși în eroare de acest antihrist și le lipsește complet discernământul” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul unu: Ei încearcă să câștige inimile oamenilor”). Dumnezeu expune faptul că antihriștii se gândesc mereu la trup. Aceștia observă atunci când surorile și frații sunt superficiali în îndeplinirea datoriei lor și întârzie lucrarea bisericii, dar nici nu le atrag atenția asupra acestui lucru, nici nu îi emondează. În schimb, ei doar îi tolerează și îi acceptă pe oameni, astfel încât să poată sădi o imagine proprie bună în inimile oamenilor, câștigându-i de partea lor. M-am simțit de parcă Dumnezeu îmi expunea propriul comportament. Îndeplinindu-mi datoria, încercam mereu să-mi protejez imaginea și statutul în inimile oamenilor. Pentru a le face membrilor echipei o impresie bună despre mine, eram de obicei amabilă, acordând chiar o atenție deosebită tonului vocii și atitudinii mele atunci când vorbeam. Mi-era teamă că orice pas greșit le-ar lăsa oamenilor o impresie proastă despre mine. Am observat că Chen Xin nu făcea progrese și că avea o stare precară și știam că acest lucru se datora faptului că alerga mereu după reputație și statut, comparându-se cu alții și neglijând să se concentreze asupra aptitudinilor sale profesionale, și mi-era clar că, dacă avea să continue așa, aceasta nu numai că i-ar fi afectat intrarea în viață, dar ar fi întârziat și lucrarea. Ar fi trebuit să am părtășie cu ea și să-i evidențiez aceste lucruri, dar mi-era teamă să nu o jignesc, așa că doar am consolat-o, am încurajat-o și am sfătuit-o. Chen Xin era incapabilă să-și recunoască propriile probleme și trăia într-o stare negativă, intrarea sa în viață era îngreunată, iar progresele ei profesionale erau foarte reduse. De asemenea, eram conștientă că Lin Xi era superficială în îndeplinirea îndatoririlor sale și că trebuia în mod clar să-i evidențiez problemele și să am părtășie despre esența lor, să o ajut să reflecteze și să înțeleagă unele chestiuni, însă îmi era teamă că, dacă i-aș fi evidențiat în mod direct problemele, asta ar fi putut-o determina să mă privească negativ, așa că le-am abordat doar în treacăt, ceea ce nu a contribuit deloc la rezolvarea lor. Realizând acest lucru, am înțeles în cele din urmă că mă comportam ca un antihrist care încearcă să câștige inimile oamenilor. Pentru a obține aprobarea și sprijinul membrilor grupului, le făcusem întotdeauna pe plac și evitasem să evidențiez probleme sau să am părtășie pentru rezolvarea lor. Nu doar că întârziasem intrarea în viață a fraților și surorilor mele, dar întârziasem și lucrarea bisericii. Fusesem atât de egoistă și de detestabilă!

După un timp, m-am destăinuit membrilor echipei despre modul în care încercasem să îi câștig pe oameni de partea mea. Unul dintre ei a spus: „Data trecută, când au fost unele abateri în munca noastră, nu ne-ai emondat, ci doar ne-ai trimis o scrisoare de încurajare și îndemn. Una dintre surori chiar a spus: «Iată, iar încearcă să ne consoleze.»” M-am simțit și mai vinovată când l-am auzit spunând asta. Atunci când biserica îndepărtează o persoană, aceasta trebuie să fie evaluată serios, în conformitate cu adevărurile-principii. Nu e loc de neglijență sau superficialitate. Dacă nu luăm lucrurile în serios sau nu le evaluăm conform principiilor, s-ar putea ajunge cu ușurință la acuzații false și la prejudicierea fraților și surorilor. Știusem clar că ei erau superficiali în îndatoririle lor și cât pe ce să tulbure lucrarea bisericii, însă, pentru că mi-era teamă să nu-i jignesc, nu le-am oferit îndrumare sau asistență și nu m-am gândit deloc dacă era afectată lucrarea bisericii. Comportamentul meu se împotrivea lui Dumnezeu! Conștientizarea acestui fapt m-a speriat și am vrut să-mi îndrept greșeala cât mai curând posibil.

Mai târziu, am citit un fragment din cuvântul lui Dumnezeu: „Când interacționezi cu alții, mai întâi, trebuie să-i faci să-ți perceapă adevărata inimă și sinceritate. Dacă, atunci când vorbește, și lucrează împreună cu alții și intră în contact cu aceștia, cuvintele unei persoane sunt superficiale, grandilocvente, amabilități, lingușeli, iresponsabile și imaginare sau dacă vorbește doar pentru a căuta favorurile altora, atunci cuvintelor sale le lipsește toată credibilitatea și ea nu este deloc sinceră. Acesta este modul în care interacționează cu alții, indiferent cine sunt acești alții. O astfel de persoană nu are o inimă onestă. Aceasta nu este o persoană onestă. Să spunem că o persoană se află într-o stare negativă și îți spune sincer: «Spune-mi mai exact de ce sunt atât de negativ. Pur și simplu nu-mi pot da seama!» Și să presupunem că, de fapt, îi înțelegi problema în inima ta, dar nu îi spui, zicându-i în schimb: «Nu-i nimic. Nu ești negativ; și eu devin negativ.» Aceste cuvinte sunt o mare consolare pentru acea persoană, dar atitudinea ta nu este sinceră. Ești superficial față de ea; pentru a o face să se simtă mai confortabil și consolată, te-ai abținut să-i vorbești. Nu o ajuți sincer și nu-i spui clar ce problemă are, astfel încât să-și poată abandona negativitatea. Nu ai făcut ce ar face o persoană onestă. Doar pentru dragul de a încerca s-o consolezi și pentru a te asigura că nu apare nicio înstrăinare sau niciun conflict între voi, ai fost superficial cu ea – și asta nu este ceea ce înseamnă să fii o persoană onestă. Așadar, pentru a fi persoană onestă, ce ar trebui să faci când întâlnești acest tip de situație? Trebuie să-i spui ce ai văzut și ce ai identificat: «Îți voi spune ce am văzut și ce am experimentat. Tu decizi dacă vorbele mele sunt corecte sau greșite. Dacă sunt greșite, nu trebuie să le accepți. Dacă sunt corecte, sper că le vei accepta. Dacă spun ceva ce nu-ți e ușor să auzi și te rănește, sper să poți accepta acest lucru de la Dumnezeu. Intenția și scopul meu este să te ajut. Văd clar problema: din cauză că simți că ai fost umilit și nimeni nu-ți alimentează egoul și crezi că toți ceilalți te desconsideră, că ești atacat și că nu ai fost niciodată atât de neîndreptățit, nu poți accepta acest lucru și devii negativ. Tu ce crezi – chiar asta se întâmplă?» Și, auzind acestea, simte că așa stau lucrurile. Asta este ceea ce ai de fapt în inimă, dar, dacă nu ești o persoană onestă, nu o vei spune. Vei spune: «Și eu devin negativ deseori» și, când cealaltă persoană aude că toți devin negativi, consideră că este normal ca ea să se simtă așa și, în cele din urmă, nu-și abandonează negativitatea. Dacă ești o persoană onestă și o ajuți cu o atitudine și o inimă onestă, o poți ajuta să înțeleagă adevărul și să-și abandoneze negativitatea” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind o persoană onestă poți trăi adevărata asemănare umană”). Citirea cuvântului lui Dumnezeu mi-a oferit o cale de practică. Atunci când interacționăm unii cu alții, trebuie să fim sinceri și deschiși. Trebuie să fim capabili să vorbim sincer atunci când observăm problemele altora, astfel încât ei să-și poată recunoaște aceste probleme. Să tratezi oamenii în acest fel aduce beneficii intrării lor în viață. Vedeam că Lin Xi era superficială în îndeplinirea datoriei sale, și totuși am continuat să-i ofer cuvinte nesincere de mângâiere și îndemn pentru a-i câștiga simpatia. Acest lucru îi dăuna și era înșelător. Deși, dacă i-aș fi semnalat direct problema, ar fi putut să se simtă stânjenită pentru o clipă, acest lucru ar fi ajutat-o să reflecteze și, de asemenea, ar fi protejat lucrarea bisericii. Conștientizând acest lucru, m-am dus la Lin Xi și am avut părtășie cu ea folosind câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu care expun esența și consecințele faptului de a fi superficial. Lin Xi a recunoscut cât de nevrednică fusese și că își îndeplinise îndatoririle în mod neglijent și fără conștiinciozitate. Mai târziu, am văzut că Lin Xi încerca în mod conștient să schimbe lucrurile. Era mai conștiincioasă și mai responsabilă decât înainte în îndeplinirea îndatoririlor sale și făcea progrese clare. Văzând acest rezultat, m-am simțit foarte rușinată. Întotdeauna îmi păstrasem o imagine afabilă în ochii oamenilor, oferindu-le doar platitudini spuse fără tragere de inimă, și nu făceam nimic în beneficiul lor. Dacă aș fi scos în evidență problemele lui Lin Xi mai devreme, ea ar fi putut să schimbe lucrurile mai repede, iar asta ar fi fost benefic pentru progresul lucrării. Mai târziu, am aflat că Chen Xin era într-o stare proastă, că se simțea lipsită de calibru și de abilități de lucru și se considera inferioară colegilor ei de grup. De asemenea, avea impresia că eu o desconsideram, așa că trăia în negativitate și voia să demisioneze. M-am dus la ea și m-am deschis în părtășie. I-am spus că acorda prea multă importanță reputației și statutului și m-am folosit de cuvântul lui Dumnezeu ca să am părtășie cu ea despre esența și consecințele urmăririi reputației și statutului și ale renunțării la datoria sa. După părtășia noastră, Chen Xin a dobândit o anumită înțelegere de sine, iar starea ei s-a îmbunătățit oarecum. M-am simțit foarte fericită și am înțeles că, dacă cineva acționează și se comportă în conformitate cu cuvântul lui Dumnezeu, inima sa va fi împăcată și poate avea relații normale cu ceilalți.

Mai târziu, am citit mai mult din cuvântul lui Dumnezeu și am început să înțeleg adevărata esență din spatele practicilor culturale tradiționale de amabilitate și accesibilitate. Dumnezeu Atotputernic spune: „Esența din spatele comportamentului bun, precum a fi abordabil și amabil, poate fi descrisă într-un singur cuvânt: prefăcătorie. Un astfel de comportament bun nu se naște din cuvintele lui Dumnezeu și nici ca rezultat al practicării adevărului sau al purtării conform principiilor. Ce anume îl produce? Provine din motivele, uneltirile oamenilor, din prefăcătoria lor, jucarea unui rol, din faptul că sunt înșelători” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (3)”]. „Grupate, toate afirmațiile despre comportamentul bun sunt doar un mod de a împacheta frumos comportamentul exterior și imaginea omului. «A împacheta frumos» este o formulare drăguță; mai exact, este, de fapt, o formă de deghizare, un mod de a folosi o fațadă falsă pentru a-i păcăli pe alții să aibă sentimente bune față de propria ta persoană, să te evalueze în mod pozitiv, să te respecte, în vreme ce partea întunecată din inima ta, firile tale corupte și adevărata ta față sunt toate ascunse și împachetate frumos. Putem să spunem și așa: ceea ce se ascunde în spatele aurei acestor comportamente bune e adevărata față coruptă a fiecărui membru al umanității corupte. Ceea ce se ascunde e fiecare membru al umanității rele, cu o fire arogantă, o fire înșelătoare, o fire feroce și o fire a lehamitei de adevăr. Nu contează dacă purtarea exterioară a unei persoane este bine educată și rațională sau blândă și rafinată, nici dacă aceasta este amabilă, abordabilă, dacă îi respectă pe bătrâni și are grijă de tineri sau orice altceva asemănător – oricare dintre aceste lucruri le manifestă, nu este nimic mai mult decât un comportament exterior pe care alții pot să-l vadă. Nu o poate conduce printr-un comportament bun spre cunoașterea naturii-esențe pe care o are. Deși omul arată bine datorită comportamentelor exterioare de a fi bine educat și rațional, blând și rafinat, abordabil și amabil, astfel că întreaga lume umană este prietenoasă cu el, nu poate fi negat faptul că firile corupte ale omului chiar există sub acoperirea acestor comportamente bune. Lehamitea de adevăr a omului, împotrivirea și răzvrătirea lui față de Dumnezeu, natura-esență pe care o are de a-i fi lehamite de cuvintele rostite de Creator și de a se împotrivi Creatorului – acestea chiar există acolo. Nu este nimic fals în legătură cu asta. Indiferent cât de bine se preface o persoană, indiferent cât de prezentabile sau cuviincioase sunt comportamentele sale, cât de drăguț sau frumos s-a împachetat sau cât de înșelătoare este, ceea ce nu poate fi negat este faptul că fiecare persoană coruptă este plină de firi satanice. Sub masca acestor comportamente exterioare, încă se împotrivește și se răzvrătește față de Dumnezeu, se împotrivește și se răzvrătește față de Creator. Desigur, cu aceste comportamente bune drept mantie și acoperire, oamenii manifestă firi corupte în fiecare zi, în fiecare ceas și moment, în fiecare minut și secundă, în fiecare chestiune, timp în care trăiesc printre firi corupte și păcat. Este un fapt incontestabil. În ciuda comportamentelor prezentabile ale omului, a cuvintelor plăcute și a exteriorului fals, firea lui coruptă nu s-a diminuat deloc și nici s-a schimbat datorită acestor comportamente exterioare ale sale. Dimpotrivă, firea sa coruptă se manifestă în mod constant tocmai din cauza faptului că are acoperirea acestor comportamente bune și nu-și înfrânează pașii dinspre a face rău și a se împotrivi lui Dumnezeu – și, desigur, conduse de firile sale feroce și rele, ambițiile, dorințele și cerințele sale extravagante se extind și se dezvoltă constant” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (3)”]. În trecut, am crezut întotdeauna că o atitudine amabilă și abordabilă este în conformitate cu morala umană normală, că majoritatea oamenilor apreciază și aprobă acest comportament și că acestea sunt lucruri pozitive. În copilărie, văzusem că învățătoarea mea era lăudată pentru amabilitatea sa și încercasem întotdeauna să fiu o astfel de persoană. Când am obținut aprobarea și susținerea celor din jur pentru că eram așa, asta doar mi-a întărit ideea că trebuie să mă comport amabil. Acest lucru a funcționat ca propriul meu principiu de conduită, care nu doar că era aprobat de Dumnezeu, ci era și apreciat de ceilalți oameni. Acum, prin expunerea din cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că esența din spatele faptului de a fi amabil și abordabil este, de fapt, un tip de deghizare și că este, de fapt, un șiretlic pentru a obține admirația și aprobarea oamenilor. Este ceva înșelător. Gândindu-mă la vremea când eram copil, crezusem că oamenii ar trebui să fie amabili și accesibili unii față de alții și, influențată de această idee, nu mă certam niciodată cu ceilalți. Chiar dacă mă răneau, iar eu eram furioasă și îi uram în sinea mea, nu lăsam niciodată să se vadă asta și îi întâmpinam întotdeauna cu un zâmbet. De fapt, făceam aceste compromisuri doar pentru a obține aprobarea oamenilor. Eram o ipocrită și trăiam în minciună. Am continuat să interacționez cu oamenii în același fel și după ce am început să cred în Dumnezeu. În tot ceea ce spuneam și făceam, mă gândeam mereu la sentimentele celorlalți și îmi era frică să nu-i jignesc. Mi-era teamă că nu vor avea o impresie bună despre mine dacă vorbesc sincer, așadar, chiar dacă vedeam problema cuiva, nu îndrăzneam să spun adevărul sau să o semnalez. Biserica a rânduit ca eu să supraveghez lucrarea acestui grup, dar eu nu am jucat niciun rol real. Voiam întotdeauna să-mi protejez imaginea și statutul în ochii celorlalți și nu dădeam nicio importanță lucrării bisericii. Cum aș fi putut să fiu considerată o persoană bună? În acest moment, am văzut că, deși păream amabilă, iubitoare și atentă, în sinea mea eram, de fapt, uneltitoare. Voisem să folosesc acest truc pentru a câștiga admirația celorlalți. Eram o persoană foarte alunecoasă și înșelătoare. Obișnuiam să cred că oamenii amabili sunt buni, că au relații bune cu ceilalți, că sunt plăcuți și că Dumnezeu îi aprobă. Dar acum am văzut că oamenii amabili doar se pricep la a se deghiza și că a fi amabil nu este un principiu de conduită. A trăi potrivit acestei idei culturale tradiționale nu duce decât la a-i face pe oameni mai egoiști, mai detestabili, mai alunecoși și mai înșelători, iar acest lucru contravine adevărului, este o faptă rea și se împotrivește lui Dumnezeu!

Mai târziu, am citit alte două fragmente din cuvântul lui Dumnezeu și am ajuns să înțeleg ce este umanitatea bună și am învățat despre principiile de conduită. Dumnezeu Atotputernic spune: „Trebuie să existe un standard pentru a avea o bună umanitate. Acesta nu presupune a lua calea moderației, a nu respecta principiile, a te strădui să nu jignești pe nimeni, a fi lingușitor oriunde te duci, a fi mieros și versat cu toți cei pe care îi întâlnești și a face pe toată lumea să te vorbească de bine. Nu acesta este standardul. Deci, care este standardul? Este să te poți supune lui Dumnezeu și adevărului. Înseamnă să-ți abordezi datoria și toate tipurile de oameni, evenimente și lucruri în mod principial și cu simțul responsabilității. Acest lucru este ușor de văzut de către toți: toată lumea are clar în inima sa acest lucru” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți obține adevărul”). „Ceea ce oamenii ar trebui să tindă cel mai mult să realizeze este să facă din cuvintele lui Dumnezeu baza lor, iar din adevăr, criteriul lor; numai atunci vor putea să trăiască în lumină și să trăiască asemănarea unei persoane normale. Dacă îți dorești să trăiești în lumină, ar trebui să acționezi conform adevărului; ar trebui să fii o persoană sinceră care spune vorbe sincere și face lucruri cinstite. Este esențial să ai adevărurile-principii în comportamentul tău; odată ce oamenii pierd adevărurile-principii și se concentrează doar asupra comportamentului bun, acest lucru dă inevitabil naștere la falsitate și prefăcătorie. Dacă nu există niciun principiu în comportamentul oamenilor, atunci, oricât de bun este comportamentul lor, sunt niște ipocriți; s-ar putea să fie capabili să-i inducă în eroare pe ceilalți pentru un timp, dar nu vor fi niciodată de încredere. Numai atunci când oamenii acționează și se comportă conform cuvintelor lui Dumnezeu au o bază adevărată. Dacă nu se comportă conform cuvintelor lui Dumnezeu și se axează doar pe a pretinde că se comportă bine, pot, prin urmare, să devină oameni buni? Categoric nu. Doctrinele bune și comportamentul bun nu pot schimba firile corupte ale omului și nu pot schimba esența lui. Numai adevărul și cuvintele lui Dumnezeu pot schimba firile corupte, gândurile și opiniile oamenilor și pot deveni viața lor. […] Prin urmare, care sunt cerințele și standardele pe care le are Dumnezeu cu privire la discursul și acțiunile oamenilor? (Să fie constructive pentru oameni.) Așa este. În mod fundamental, trebuie să spui adevărul, să vorbești sincer și să fii de folos celorlalți. Cel puțin, discursul tău trebuie să-i edifice pe oameni, și nu să-i păcălească, să-i inducă în eroare, să-i ia în râs, să-i batjocorească, să-i ridiculizeze, să râdă de ei, să-i constrângă, să le dea în vileag slăbiciunile sau să-i rănească. Aceasta este exprimarea umanității normale. Este virtutea umanității. Ți-a spus Dumnezeu cât de tare să vorbești? Ți-a cerut să folosești un limbaj standard? Ți-a cerut să folosești o retorică bombastică sau un stil lingvistic elevat, rafinat? (Nu.) Nu există nicio fărâmă din aceste lucruri superficiale, ipocrite, false și fără lucruri benefice evidente. Toate cerințele lui Dumnezeu sunt lucruri pe care ar trebui să le aibă oamenii normali, standarde și principii pentru limbajul și comportamentul omului. Nu contează unde s-a născut cineva sau ce limbă vorbește. În orice caz, cuvintele pe care le spui – exprimarea și conținutul lor – trebuie să fie edificatoare pentru alții. Ce înseamnă să fie edificatoare? Înseamnă că alții, după ce le-au auzit, simt că sunt adevărul, se îmbogățesc și găsesc ajutor în ele, pot să înțeleagă adevărul și nu mai sunt confuzi, nici susceptibili să fie induși în eroare de alții. Așadar, Dumnezeu le cere oamenilor să spună adevărul, să spună ceea ce gândesc și nu să-i păcălească, să-i inducă în eroare, să-i ia în râs, să-i batjocorească, să-i ridiculizeze, să râdă de alții sau să-i constrângă, sau să le dea în vileag slăbiciunile, sau să-i rănească. Nu sunt acestea principiile discursului? Ce înseamnă a spune că o persoană nu ar trebui să dea în vileag slăbiciunile oamenilor? Înseamnă să nu arunci cu noroi în alți oameni. Nu te lega de greșelile sau neajunsurile lor din trecut pentru a-i judeca sau condamna. Acesta este minimul pe care ar trebui să-l faci. Din punct de vedere proactiv, cum se exprimă discursul constructiv? În principal încurajând, orientând, îndrumând, îndemnând, înțelegând și consolând. De asemenea, în unele cazuri speciale, devine necesar să dăm în vileag direct greșelile altor oameni și să-i emondăm, astfel încât aceștia să dobândească cunoașterea adevărului și dorința de a se pocăi. Abia atunci se obține efectul cuvenit. Această cale de practicare este foarte benefică pentru oameni. Nu-i așa că le este de un real ajutor și că e constructivă pentru ei?” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (3)”]. Cuvântul lui Dumnezeu m-a făcut să înțeleg standardul după care se măsoară dacă umanitatea unei persoane este bună sau rea. O umanitate cu adevărat bună nu presupune să mergi pe calea de mijloc, evitând să jignești oamenii, să menții relații armonioase sau să te înțelegi cu toată lumea, și nici nu presupune să fii amabil sau abordabil cu oamenii. Acestea sunt doar comportamente exterioare și, indiferent cât de bine sunt realizate, Dumnezeu nu le aprobă. Doar aceia care interacționează cu oamenii pe baza cuvântului lui Dumnezeu aderă la principii. Numai o persoană care abordează alți oameni și propria datorie cu sinceritate și responsabilitate, practicând adevărul și fiind onestă, poate fi considerată ca având o umanitate cu adevărat bună. Obișnuiam să cred mereu că, dacă aș arăta și aș expune problemele oamenilor, i-aș jigni, iar frații și surorile mele și-ar forma o părere negativă despre mine; așa că, atunci când vorbeam, mă gândeam întotdeauna cum să fac ceea ce spun mai ușor de acceptat și cum să nu rănesc sentimentele oamenilor. Nu mă gândeam deloc dacă acest mod de a proceda avea să fie eficient sau nu. De fapt, interacțiunea cu oamenii în acest mod blând nu-i jignește și îți permite să îți păstrezi o imagine bună, dar nu este deloc benefică pentru alți oameni sau pentru lucrarea bisericii. Când ajuți pe cineva, ar trebui măcar să îi aduci un beneficiu și să fii capabil să îi evidențiezi clar problemele atunci când le identifici. Chiar dacă aceasta implică uneori un ton critic pe care cealaltă persoană l-ar putea accepta greu la început, acest lucru o poate determina să reflecteze asupra ei înseși și să se îndrepte. M-am gândit la modul în care lucrarea lui Dumnezeu de mântuire nu cuprinde doar o singură metodă. Dumnezeu nu le oferă oamenilor doar alinare și îndemnuri. El îi și judecă, îi mustră și îi emondează pe oameni. Aceasta este o metodă mai bună de a-i mântui. Dacă văd pe cineva care trăiește cu o fire coruptă și doar continui să îl consolez și să îl îndemn, acest lucru nu îi este de niciun folos și îi va fi greu să își recunoască firea coruptă. Mi-am dat seama că e nevoie și de principii ca să ajuți oamenii, și ele trebuie să se bazeze pe statura acelei persoane și pe trecutul și pe situația ei unică. Dacă o soră sau un frate abia a început să practice și nu are abilități profesionale, ar trebui să primească mai mult ajutor, dar, dacă se bazează pe o fire coruptă când își face îndatoririle și a afectat deja lucrarea bisericii, atunci trebuie să fie corectat, expus și emondat. Aceasta este împlinirea responsabilității și îi este benefică. Înțelegând aceste lucruri, mi-am spus că nu mai puteam să interacționez cu ceilalți conform culturii tradiționale și că trebuia să practic conform cuvântului și cerințelor lui Dumnezeu.

Într-o zi, inspectam materialele pe care le pregătiseră celelalte două surori și am observat că exemplele nu erau detaliate și că trebuiau completate și îmbunătățite. Aceste două surori făceau această lucrare de ceva timp și, dacă ar fi fost mai conștiincioase în timpul inspecției, aceste abateri nu ar fi trebuit să apară. Era clar că exista o problemă în atitudinea lor față de datorie. M-am gândit la teama mea de a nu-i jigni pe oameni și la dorința de a-mi păstra relațiile cu ceilalți, neîndrăznind să semnalez problemele oamenilor. Acest lucru nu numai că nu le aducea niciun beneficiu, dar dăuna și lucrării bisericii. De data aceasta trebuia să învăț o lecție, să practic adevărul și să acționez conform principiilor, așa că le-am expus atitudinea față de îndatoririle lor și esența și consecințele îndeplinirii îndatoririlor în acest mod. Una dintre surori mi-a spus mai târziu că, deși la început nu a putut accepta să fie emondată și a simțit că fusesem prea dură, reflectând asupra ei în conformitate cu cuvântul lui Dumnezeu, a dobândit o oarecare înțelegere a problemelor sale și a înțeles, de asemenea, importanța de a-și face datoria în conformitate cu principiile. Ea a spus că a câștigat ceva din această experiență de a fi emondată. Aceste fapte mi-au arătat că, pentru cei care urmăresc adevărul, să fii emondat te poate ajuta să-ți recunoști problemele, să-ți faci îndatoririle cu mai multă atenție și să reduci numărul abaterilor din lucrarea ta. Am ajuns să realizez că doar acționând și comportându-te în conformitate cu cuvântul lui Dumnezeu și cu adevărul poți manifesta o umanitate normală și că acest lucru este benefic pentru ceilalți, pentru tine și pentru lucrarea bisericii. Numai cuvintele lui Dumnezeu sunt principiile după care trebuie să acționăm și să ne comportăm!