de An Ran, China

Eram responsabilă de lucrarea de udare a mai multor biserici. Știam că a putea îndeplini această datorie era o înălțare și un har din partea lui Dumnezeu și voiam să o fac bine pentru a răsplăti iubirea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, pentru că nu purtam nicio povară, am întârziat lucrarea. Apoi, nu am reflectat asupra mea și am mințit pentru a-mi proteja reputația și statutul. În lumina faptelor, mi-am dat seama că eram înșelătoare și nu o persoană de încredere.

Cu ceva vreme în urmă, situația era groaznică și mulți frați și surori fuseseră arestați. Conducătorul superior mi-a scris, îndemnându-mă să am părtășie mai des despre adevărul viziunilor cu nou-veniții, pentru ca aceștia să înțeleagă lucrarea lui Dumnezeu și să rămână statornici în această situație îngrozitoare. La primirea acestei scrisori, am avut imediat părtășie despre implementare cu udătorii, dar, ulterior, nu am monitorizat detaliile acestei lucrări. Am crezut că, de vreme ce avusesem părtășie cu udătorii, aceștia vor avea la rândul lor părtășie cu nou-veniții și, de asemenea, că, deoarece nimeni din bisericile de care eram responsabilă nu fusese încă arestat, nu ar trebui să fie probleme mari. Dar, în mod neașteptat, la scurt timp după aceasta, cele trei biserici de care eram responsabilă s-au confruntat cu arestări pe scară largă. Conducătorul mi-a scris din nou, întrebând câți nou-veniți din fiecare biserică participau regulat la adunări, câți nu veneau regulat din cauza situației îngrozitoare, câți nou-veniți fuseseră arestați și câți nu aveau pe nimeni care să se ocupe de lucrarea de udare, și spunându-mi că trebuia să-i comunic rapid aceste detalii. Primind această scrisoare, mi-am dat seama: „Chiar dacă am implementat această sarcină, nu am urmărit-o în detaliu în continuare. Nu am nicio idee despre detaliile pe care le cere conducătorul, cum să răspund? Ce va crede el despre mine dacă îi spun adevărul? Nu va spune oare că nu fac lucrare reală? Cum aș putea să mai dau ochii cu ceilalți dacă mă emondează? Nu, nu pot să spun adevărul.” Am stat la computer, gândindu-mă la opțiunile mele, neștiind cum să răspund, până când mi-a venit o idee. I-am scris conducătorului: „Lucrarea de udare a nou-veniților privind adevărul viziunilor a fost implementată și este urmărită în continuare.” După aceasta, m-am grăbit să monitorizez lucrarea, spunându-mi: „Când conducătorul mă va întreba din nou, îi voi da un raport despre situația pe care tocmai am monitorizat-o. Astfel, nu va ști că am fost iresponsabilă și că nu am urmărit lucrarea.” Mai târziu, când am mers cu adevărat la udători pentru a afla detalii despre situație, am aflat că, deși avuseseră părtășie cu nou-veniții, nu realizaseră nimic și, de asemenea, că nici ei nu știau prea bine care era situația nou-veniților. Când am aflat aceste lucruri, mi-am dat în sfârșit seama că totul se întâmplase pentru că nu purtasem nicio povară și nu monitorizasem realmente lucrarea și că intrarea în viață a nou-veniților fusese întârziată. Cu toate acestea, tot nu am căutat adevărul și nu am reflectat asupra mea, așa că situația a rămas neschimbată.

Nu după mult timp, conducătorul superior a organizat o adunare cu noi pentru a afla detalii despre lucrarea de udare, despre numărul de nou-veniți de care era responsabil fiecare udător, cum rezolvau dificultățile și noțiunile acestora, dacă erau atenți în cultivarea nou-veniților și așa mai departe. Atunci m-am simțit neliniștită, gândindu-mă: „Sper să nu mă întrebe conducătorul pe mine prima, sunt niște lucruri pe care nu le-am implementat complet și câteva detalii pe care ar fi extrem de stânjenitor să nu le pot explica!” Dar lucrurile s-au desfășurat exact cum mă temeam și conducătorul m-a întrebat pe mine prima. Neavând altă opțiune, a trebuit să afișez o mină calmă, dar, în sinea mea, îmi venea pur și simplu s-o iau la goană. Îmi spuneam în gând: „Dacă îmi cere prea multe detalii pe care nu le pot explica, nu va părea că nu am făcut nicio lucrare reală? Ar fi atât de umilitor! Nu mă vor privi conducătorul și ceilalți lucrători cu dispreț?” Conducătorul a început cu câteva întrebări, la care abia dacă am reușit să răspund pe rând, dar, când m-a întrebat despre lucrarea de udare a nou-veniților efectuată de sora Yang Fan, am intrat în panică, zicându-mi: „Nu știu despre lucrarea lui Yang Fan cu nou-veniții, sunt terminată, ce aș putea să spun? Dacă sunt sinceră cu conducătorul și îi zic că nu știu, nu va spune oare: «Ești responsabilă de lucrarea de udare de atâta vreme și tu nu știi nici măcar asemenea detalii elementare, cum îți faci treaba?» Nu l-ar dezamăgi oare asta pe conducător și nu l-ar face să mă disprețuiască?” Având în minte toate acestea, am raportat conducătorului câteva dintre lucrările de udare anterioare ale lui Yang Fan. Vinovăția și angoasa care m-au cuprins fiindcă spusesem asta mi-au făcut inima să bată cu putere, iar fața mi s-a înroșit. Deși reușisem să ies din situație blufând și să îmi protejez reputația și statutul, eram copleșită de un sentiment de culpabilitate și de o durere nedefinită. „Nu mint cu nerușinare, pur și simplu? Sunt atât de ipocrită!” În acea noapte, am stat în pat răsucindu-mă de pe o parte pe alta, neputând să dorm, plină de regrete pentru minciunile pe care le spusesem. Dar ce s-a zis, zis a fost și, ca apa vărsată, nu mai putea fi luat înapoi și era prea târziu să fiu sinceră și să mă dau în vileag. Dacă afla conducătorul, nu m-ar fi etichetat drept o persoană înșelătoare? Aceste gânduri îmi treceau prin minte și nu reușeam să-mi adun curajul de a fi sinceră. Simțeam că nu am niciun fel de integritate și de demnitate și că eram asemenea unei adevărate ipocrite. Inima îmi bubuia de neliniște, ca și cum aș fi avut fluturi în stomac, și mă întrebam încontinuu: „De ce nu am fost capabilă să-i spun conducătorului adevărul? Care este rostul acestei lipse de onestitate?” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai vinovată, așa că m-am rugat lui Dumnezeu în inima mea: „O, Dumnezeule! Când conducătorul m-a întrebat astăzi despre detaliile lucrării, eu clar nu știam, dar pentru că mi-a fost teamă că oamenii mă vor disprețui și că-mi voi păta obrazul, am mințit cu nerușinare pentru a-l înșela pe conducător. O, Dumnezeule! Sunt atât de înșelătoare, te rog, dă-mi curaj să pot fi pură și sinceră și să trăiesc ca o persoană cinstită.”

Într-o zi, am urmărit un material video cu mărturii bazate pe experiențe de viață numit „Durerea de a minți”, în care era un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care m-a mișcat profund. Dumnezeu Atotputernic spune: „În viețile lor de zi cu zi, oamenii spun adesea prostii, minciuni și lucruri care sunt ignorante, nesăbuite și defensive. Cele mai multe dintre aceste lucruri sunt spuse de dragul vanității și al mândriei, pentru a le satisface orgoliul. Astfel de minciuni le dezvăluie firile corupte. […] Minciunile tale au devenit prea numeroase. Fiecare cuvânt pe care îl spui este întinat și nesincer și niciunul nu poate fi considerat adevărat sau onest. Chiar dacă nu simți că ești mai puțin respectat când minți, în adâncul sufletului, te simți rușinat. Conștiința te învinovățește și ai o părere proastă despre tine însuți, gândindu-te: «De ce duc o viață atât de jalnică? Oare este atât de dificil să spun adevărul? Oare trebuie să recurg la minciuni de dragul mândriei mele? De ce este viața mea atât de epuizantă?» Nu trebuie să duci o viață epuizantă. Dacă poți practica onestitatea, vei fi capabil să duci o viață relaxată, liberă și degajată. Totuși, ai ales să-ți susții mândria și vanitatea spunând minciuni. Prin urmare, ai o existență obositoare și nefericită, pe care ți-ai provocat-o singur. S-ar putea să obții un sentiment de mândrie dacă spui minciuni, dar care este sensul mândriei? Este doar un lucru lipsit de conținut și complet inutil. Să spui minciuni înseamnă să-ți vinzi caracterul și demnitatea. Asta te lasă fără demnitate și caracter; Îl nemulțumește pe Dumnezeu, iar el detestă acest lucru. Merită? Nu. Este aceasta calea corectă? Nu, nu este. Oamenii care mint frecvent trăiesc conform firilor lor satanice; trăiesc sub puterea Satanei. Ei nu trăiesc în lumină și nici în prezența lui Dumnezeu. Te gândești tot timpul cum să minți și, după ce o faci, trebuie să te gândești cum să acoperi acea minciună. Când însă nu acoperi destul de bine minciuna și este expusă, trebuie să-ți frămânți creierul ca să încerci să rezolvi contradicțiile și să o faci plauzibilă. Nu este obositor să trăiești în felul acesta? Este epuizant. Merită? Nu, nu merită. Ce sens are să îți frămânți creierul ca să spui minciuni și apoi să le acoperi, totul de dragul mândriei, al vanității și al statutului? În final, reflectezi și îți spui: «Care este scopul? E prea epuizant să spun minciuni și să trebuiască să le acopăr. Nu va merge să mă comport în felul acesta; ar fi mai ușor să devin pur și simplu o persoană onestă.» Îți dorești să devii o persoană onestă, dar nu poți renunța la mândria, vanitatea și interesele tale personale. Prin urmare, nu poți decât să recurgi la minciuni pentru a susține aceste lucruri. Dacă ești un om care iubește adevărul, vei îndura diverse greutăți pentru a practica adevărul. Chiar dacă asta înseamnă să-ți sacrifici reputația, statutul și să înduri batjocura și umilirea din partea celorlalți, nu te va deranja – atât timp cât ești capabil să practici adevărul și să-L mulțumești pe Dumnezeu, este suficient. Cei care iubesc adevărul aleg să-l practice și să fie onești. Aceasta este calea corectă și este binecuvântată de Dumnezeu. Dacă un om nu iubește adevărul, ce alege? Alege să folosească minciuni ca să-și susțină reputația, statutul, demnitatea și caracterul. Preferă să fie înșelător și să fie detestat și respins de Dumnezeu. Astfel de oameni resping adevărul și pe Dumnezeu. Aleg propria reputație și statutul; vor să fie înșelători. Nu le pasă dacă Dumnezeu este mulțumit sau dacă îi va mântui. Mai pot fi mântuiți de Dumnezeu astfel de oameni? Sigur că nu, pentru că au ales calea greșită. Pot trăi numai mințind și înșelând; pot duce doar vieți dureroase în care spun minciuni și le acoperă și își frământă creierii ca să se apere în fiecare zi. Dacă tu crezi că minciunile pot susține reputația, statutul, vanitatea și mândria pe care le dorești, te înșeli amarnic. De fapt, spunând minciuni, nu numai că nu reușești să-ți menții vanitatea și mândria, demnitatea și caracterul, dar, mai grav, pierzi ocazia de a practica adevărul și de a fi o persoană onestă. Chiar dacă reușești să-ți protejezi reputația, statutul, vanitatea și mândria în acel moment, ai sacrificat adevărul și L-ai trădat pe Dumnezeu. Asta înseamnă că ai pierdut definitiv șansa ca El să te mântuiască și să te desăvârșească, lucru care reprezintă cea mai mare pierdere și un regret pe viață. Cei care sunt înșelători nu vor înțelege niciodată acest lucru” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind o persoană onestă poți trăi adevărata asemănare umană”). Cuvintele lui Dumnezeu expuneau starea mea exactă. Pentru a-mi proteja vanitatea și mândria și pentru a evita ca oamenii să mă disprețuiască, am ales să mint și să îi înșel, sacrificându-mi integritatea și demnitatea, în loc să spun adevărul. Conducătorul mi-a scris în legătură cu recentul val de arestări pentru a întreba câți dintre nou-veniții din zona de care eram responsabilă se adunau regulat și câți nu și care erau rezultatele recente ale lucrării de udare și de sprijinire a lor. În mod evident, nu urmărisem îndeplinirea acestor sarcini și ar fi trebuit să fiu onestă în raportul meu către conducător, dar, pentru a-mi proteja vanitatea și statutul, am mințit și am spus că deja monitorizam acest lucru. În timpul întâlnirii, conducătorul m-a întrebat despre lucrarea de udare a nou-veniților de către Yang Fan, și eu nu știam detaliile, așa că am mințit pur și simplu cu nerușinare, raportând informații vechi ca și cum ar fi fost actuale, în încercarea de a ieși din situație blufând. Chiar dacă recunoșteam că mințeam și mă simțeam vinovată, tot nu voiam să fiu sinceră. Am mințit din nou și din nou pentru a evita ca alții să mă disprețuiască. Fusesem atât de alunecoasă și de înșelătoare! Nu puteam înceta să mă întreb: „Nu ești tu credincioasă?” Un adevărat credincios este capabil să spună adevărul, să fie cinstit și să aibă integritate și demnitate și, indiferent de situație, are curajul de a înfrunta adevărul și de a spune lucrurilor pe nume. Și, deși procedând astfel le poate permite altora să-i vadă neajunsurile și lipsurile, practicând adevărul și trăind în lumină, Îl mulțumește pe Dumnezeu și le permite altora să aibă încredere în el. Dar eu mințisem pentru a-mi proteja reputația și statutul, neavând nicio integritate și nicio demnitate și neîndeplinind nici măcar cerințele elementare ale conduitei umane. Dumnezeu îmi dăruise harul și îmi oferise oportunitatea de a face o datorie de udare, cu speranța că voi fi capabilă să fiu sinceră în colaborarea mea cu El și să fac corespunzător lucrarea de udare a nou-veniților care cred cu adevărat în Dumnezeu. Aceasta era și o oportunitate oferită de Dumnezeu pentru a învăța să dobândesc adevărul, dar eu nu reușisem să mă ridic la înălțimea intenției serioase a lui Dumnezeu. Nu doar că nu purtasem nicio povară în datoria mea, dar, mai mult, când mă confruntasem cu probleme, alesesem să mint în loc să practic adevărul. Îl dezamăgisem cu adevărat pe Dumnezeu. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât deveneam mai supărată și mă uram pentru că fusesem atât de înșelătoare.

Mai târziu, am căutat în cuvintele lui Dumnezeu pentru a găsi sursa minciunilor și a înșelătoriei mele. Am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Când antihriștii sunt expuși și emondați, primul lucru pe care îl fac este să caute diverse motive în apărarea lor, să caute tot felul de scuze pentru a încerca să scape din încurcătură, atingându-și astfel țelul de a se eschiva de responsabilități și atingându-și scopul de a fi iertați. Antihriștii se tem cel mai mult că aleșii lui Dumnezeu le vor vedea caracterul, slăbiciunile și defectele, punctele vulnerabile, adevăratul calibru și capacitatea lor de muncă – astfel, încearcă tot ce pot ca să se promoveze astfel încât să-și acopere neajunsurile, problemele și firile corupte. Când răul făcut de ei este demascat și expus, primul lucru pe care îl fac este să nu admită sau să accepte acest lucru, sau fac tot posibilul să-și răscumpere greșelile și să compenseze pentru ele, încercând, în schimb, să găsească diverse metode pe care să le folosească pentru a le acoperi, să-i deruteze și să-i inducă în eroare pe cei care sunt la curent cu acțiunile lor, să nu îi lase pe aleșii lui Dumnezeu să vadă adevărata față a problemei, să nu-i lase să vadă cât de dăunătoare au fost acțiunile lor pentru casa lui Dumnezeu, cât de mult au perturbat și tulburat lucrarea bisericii. Desigur, cel mai mult se tem să nu afle Cel de mai sus, deoarece odată ce acesta știe, vor fi tratați în conformitate cu principiul și totul se va termina pentru ei și, cu siguranță, vor fi demiși și eliminați. Și astfel, când răul antihriștilor este expus, primul lucru pe care îl fac nu este să reflecteze unde au greșit, unde au încălcat principiile, de ce au făcut ceea ce au făcut, de ce fire au fost conduși, care au fost intențiile lor, care a fost starea lor atunci, dacă a fost din cauza îndărătniciei sau din cauza falsificărilor din intențiile lor. În loc să disece aceste lucruri, cu atât mai puțin să reflecteze asupra lor, își frământă creierii să găsească orice cale de a ascunde faptele adevărate. În același timp, fac tot posibilul să explice și să se justifice în fața aleșilor lui Dumnezeu, cu scopul de a-i păcăli, făcând problemele majore să pară minore și pe cele minore să pară necomplicate și ieșind basma curată din situație, astfel încât să rămână în casa lui Dumnezeu, comițând cu nesăbuire nelegiuiri și făcând abuz de putere, și să continue să-i inducă pe oameni în eroare și să-i controleze, să-i forțeze să-i respecte și să facă tot ce spun ei pentru a-și satisface ambițiile și dorințele” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul unsprezece”). Din expunerea cuvintelor lui Dumnezeu, am înțeles că, atunci când există abateri sau lacune în lucrarea antihriștilor, în loc să tragă învățăminte și să corecteze prompt problemele și abaterile din lucrarea lor, ei încearcă prin orice mijloace posibile să mintă, să ascundă adevărul și să împiedice conducătorii să afle despre problemele și lacunele din lucrarea lor, și încearcă să folosească vicleșuguri și șiretlicuri pentru a câștiga încrederea celorlalți. Aceasta este firea ticăloasă a antihriștilor. Oare ce dezvăluisem eu nu era firea unui antihrist? Când conducătorul a venit să supravegheze și să urmărească îndeplinirea lucrării mele, erau multe sarcini pe care nu le făcusem, dar nu doar că nu i-am raportat situația reală, ci am și ascuns adevărul și l-am înșelat, încercând din răsputeri să acopăr adevărul că nu făcusem nicio lucrare reală. După aceea, când conducătorul a cercetat lucrarea de udare a nou-veniților făcută de fiecare udător, pentru că nu făcusem nicio lucrare reală și nu știam anumite detalii, am mințit din nou și am raportat lucrări de udare mai vechi ca fiind lucruri realizate recent pentru a-l păcăli pe conducător. Știam foarte bine că, făcând asta, eram înșelătoare și necinstită, dar, pentru a păstra impresia bună pe care o avea conducătorul despre mine, am mințit cu nerușinare pentru a-l înșela. Am înțeles că firea pe care o dezvăluisem era aceeași fire ticăloasă și detestabilă pe care o are un antihrist. Cercetarea de către conducător a lucrării mele arăta că el era responsabil și acest lucru i-ar fi permis să descopere rapid abaterile și problemele din lucrarea mea. Dar eu am ținut sub tăcere problemele din lucrare și am creat o fațadă pentru conducător pentru a-i da falsa impresie că făceam lucrare reală. Ca urmare, conducătorul nu a reușit să afle adevărul, iar problemele din lucrarea mea au rămas nerezolvate. Procedând astfel, am zădărnicit lucrarea bisericii. Am înțeles că ascunderea adevărului pentru a-l împiedica pe conducător să supravegheze lucrarea era, în esență, mult mai gravă decât faptul că nu făceam lucrare reală. Dându-mi seama de acest lucru, m-am simțit în pericol. Nu avusesem o inimă cu frică de Dumnezeu și mersesem pe calea unui antihrist. În sinea mea, m-am rugat lui Dumnezeu și m-am pocăit: „O, Dumnezeule, datorită expunerii din cuvintele Tale, văd că firea mea este ticăloasă și detestabilă, iar inima mea este plină de frică. Te rog să mă călăuzești să mă eliberez de această fire coruptă și să accept supravegherea din partea altora.”

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Faptul că Dumnezeu le cere oamenilor să fie cinstiți dovedește că El îi detestă și îi antipatizează cu adevărat pe oamenii înșelători. Antipatia lui Dumnezeu față de oamenii înșelători este o antipatie față de modul în care aceștia fac lucrurile, față de firile, intențiile și metodele lor de a păcăli; Dumnezeu disprețuiește toate aceste lucruri. Dacă oamenii înșelători sunt capabili să accepte adevărul, să-și recunoască firile înșelătoare și dacă sunt dispuși să accepte mântuirea lui Dumnezeu, atunci și ei au o speranță să fie mântuiți, deoarece Dumnezeu îi tratează pe toți oamenii în mod egal, cum face și adevărul. Și astfel, dacă vrem să devenim oameni care sunt pe placul lui Dumnezeu, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne schimbăm principiile de comportament. Nu mai putem să trăim după filosofii satanice, nu mai putem să umblăm cu minciuni și tertipuri. Trebuie să ne eliberăm de toate minciunile și să devenim oameni cinstiți. Atunci, opinia lui Dumnezeu despre noi se va schimba. Înainte, oamenii se bazau întotdeauna pe minciuni, prefăcătorie și tertipuri când trăiau printre alții și foloseau filosofii satanice drept bază pentru existența lor, pentru viețile lor și drept fundament pentru comportamentul lor. Era ceva ce Dumnezeu detesta. Printre non-credincioși, dacă vorbești sincer, dacă spui adevărul și ești o persoană cinstită, atunci vei fi defăimat, judecat și părăsit. Așadar, urmezi tendințe lumești și trăiești după filosofii satanice; devii tot mai iscusit la minciuni și tot mai înșelător. De asemenea, înveți să folosești mijloace perfide pentru a-ți atinge țelurile și a te proteja. Devii tot mai prosper în lumea Satanei și, drept rezultat, te afunzi tot mai mult în păcat, până când nu mai poți ieși. În casa lui Dumnezeu, lucrurile stau exact invers. Cu cât minți mai mult și faci manipulări înșelătoare, cu atât mai mult li se va face aleșilor lui Dumnezeu lehamite de tine și te vor părăsi. Dacă refuzi să te căiești și continui să fii fidel filosofiilor și logicii satanice, dacă folosești strategii și elaborezi planuri pentru a te deghiza și a «te ambala» frumos, atunci ai toate șansele să fii dezvăluit și eliminat. Și asta, din cauză că Dumnezeu îi detestă pe oamenii înșelători. Numai oamenii cinstiți pot prospera în casa lui Dumnezeu, iar cei înșelători vor fi abandonați și eliminați, în cele din urmă. Toate acestea sunt predestinate de Dumnezeu. Numai oamenii cinstiți pot ocupa un loc în Împărăția Cerurilor. Dacă nu încerci să fii o persoană cinstită și dacă nu experimentezi și practici în direcția urmăririi adevărului, dacă nu îți expui hidoșenia și nu te destăinui, atunci nu vei fi niciodată capabil să primești lucrarea Duhului Sfânt și să obții aprobarea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că Lui Îi plac oamenii cinstiți, că oamenii cinstiți au curajul de a-și înfrunta neajunsurile și deficiențele, că sunt capabili să fie sinceri, nu îi înșală pe oameni și nici pe Dumnezeu și că, atunci când se confruntă cu probleme, sunt capabili să caute și să practice adevărul. Astfel de oameni sunt aduși de Dumnezeu în Împărăția Sa pentru a trăi veșnic. Dumnezeu urăște mincinoșii, înșelătorii și pe cei ce folosesc vicleșuguri. Astfel de oameni sunt înșelători și demonici. După cum spune Biblia: „Voi sunteți de la tatăl vostru, diavolul, și vreți să îndepliniți dorințele tatălui vostru! El de la început a fost ucigaș și n-a stat în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, el vorbește din ale lui, pentru că este mincinos și tatăl minciunii!” (Ioan 8:44). Am înțeles că toți mincinoșii sunt diavoli. Diavolii sunt dușmanii lui Dumnezeu și El îi urăște. Cu siguranță, Dumnezeu nu va mântui astfel de oameni. Acest lucru este determinat de esența dreaptă și cucernică a lui Dumnezeu. În îndeplinirea datoriei mele, mințisem pentru a-mi proteja vanitatea și statutul, încercând să acopăr deficiențele din lucrarea mea. Să fac acest lucru însemna că trădam adevărul, stând de partea Satanei și împotrivindu-mă lui Dumnezeu. Mai mult, bazându-mă pe ascundere și prefăcătorie în timp ce îndeplineam îndatoririle în biserică, puteam acoperi adevărul doar pentru o perioadă, însă pe termen lung, multe abateri din lucrare urmau să fie date în vileag, și, odată ce toată lumea afla adevărul, urmau să mă discearnă și să mă respingă. Acest lucru însemna că aș fi distrus orice aparență de integritate și de demnitate pe care aș fi putut să o am, iar șansele mele de a mă pocăi ar fi fost năruite. Reflectând asupra acelor antihriști, indiferent câte lucruri rele fac sau cât de mult afectează lucrarea casei lui Dumnezeu, ei nu reflectează și nu se pocăiesc niciodată, și dacă cineva le supraveghează sau le cercetează lucrarea, ei recurg la o mulțime de vicleșuguri pentru a-l înșela și pentru a acoperi adevărul, arătând o lipsă totală de acceptare a adevărului. În cele din urmă, din cauza tuturor relelor pe care le comit, sunt expulzați din biserică. Cei care au curajul de a fi sinceri și care pot practica adevărul sunt cinstiți în ochii lui Dumnezeu și sunt cei care vor fi mântuiți și vor rămâne. În schimb, cei care încearcă să-L înșele pe Dumnezeu pentru câștig personal sunt extrem de nesocotiți și de înșelători, și, în cele din urmă, vor fi eliminați de Dumnezeu.

Mai târziu, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Când oamenii își îndeplinesc datoria sau fac orice lucrare înaintea lui Dumnezeu, inima lor trebuie să fie pură: trebuie să fie ca un vas cu apă proaspătă – clară, fără impurități. Așadar, ce fel de atitudine este corectă? Indiferent de ce faci, ești capabil să ai părtășie cu ceilalți despre orice este în inima ta, orice idei ai avea. Dacă cineva îți spune că modul în care faci lucrurile nu va funcționa și îți propune o altă idee pe care tu o consideri a fi destul de bună, atunci renunță la modalitatea ta și fă lucrurile așa cum crede acel om că e mai bine. Făcând astfel, toată lumea va vedea că ești capabil să accepți sugestiile celorlalți, că alegi calea corectă, că acționezi conform principiilor, cu transparență și claritate. Nu există întuneric în inima ta și poți acționa și vorbi sincer, bizuindu-te pe o atitudine onestă. Spui lucrurilor pe nume. Dacă este, este, dacă nu este, nu este. Fără trucuri, fără secrete, ci doar o persoană foarte transparentă” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Dumnezeu speră ca noi să ne abordăm îndatoririle cu o inimă sinceră, să vorbim conform faptelor și să acceptăm scrutarea Lui în toate lucrurile. Când conducătorul a cercetat din nou lucrarea mea, am hotărât să spun adevărul dacă nu făcusem lucrare reală, să am curajul de a-mi înfrunta problemele, să mă opresc din mințit pentru a-mi proteja reputația și statutul și să fiu o persoană cinstită. Mai târziu, i-am mărturisit din proprie inițiativă conducătorului despre minciuna pe care o spusesem de dragul reputației și al statutului meu. După ce m-am destăinuit, conducătorul a avut părtășie cu mine despre propria lui experiență pentru a mă ajuta. Comportându-mă în acest fel, m-am simțit mult mai eliberată. În continuare, am urmat sfaturile conducătorului pentru a corecta rapid abaterile din lucrarea mea, de exemplu, demițând rapid udătorii nepotriviți, având părtășie în detaliu cu udătorii despre îndatoririle lor și apoi monitorizând și supraveghindu-le progresul lucrărilor. Când am abordat lucrarea în acest mod detaliat, au apărut îmbunătățiri clare.

O săptămână mai târziu, conducătorul a trimis o scrisoare în care mă întreba despre sarcina mea de a instrui udători. La primirea acestei scrisori, mi-am dat seama că fusesem atât de ocupată cu monitorizarea altor lucrări, încât neglijasem sarcina instruirii personalului, și că nu știam câți oameni ar putea fi instruiți. Ce puteam să răspund? Ce ar crede conducătorul despre mine dacă ar afla că neglijasem o însărcinare atât de importantă? Ar spune că nu făceam lucrare reală? M-am gândit: „De ce să nu îi răspund că sunt pe cale să urmăresc această lucrare, astfel încât să nu afle adevărul.” Gândindu-mă așa, mi-am dat brusc seama: „Nu cumva vreau din nou doar să mint pentru a-mi proteja reputația și statutul?” Așa că m-am rugat lui Dumnezeu în sinea mea: „O, Dumnezeule! Nu mai vreau să mint sau să înșel. Nu am îndeplinit această sarcină și n-am făcut-o pentru că sunt iresponsabilă. Sunt dispusă să raportez asta cu onestitate conducătorului.” După ce m-am rugat, am simțit un sentiment profund de pace. M-am gândit cum lui Dumnezeu îi plac oamenii cinstiți, care pot spune adevărul, că trebuia să înfrunt lucrurile cu calm, să nu ascund adevărul, și că, indiferent ce ar fi gândit conducătorul despre mine, trebuia să fiu o persoană cinstită. Așa că i-am spus conducătorului adevărul: „Nu am acordat suficientă atenție cultivării talentelor, dar sunt dispusă să schimb acest lucru de acum înainte.” Apoi, am început să fac efectiv această sarcină și, câteva zile mai târziu, am găsit două persoane care puteau fi instruite. După aceasta, când conducătorul mi-a scris din nou pentru a cerceta și a monitoriza alte lucrări, chiar și atunci când unele însărcinări nu aveau rezultate bune, am fost dispusă să înfrunt cu calm situația și să raportez cu onestitate aceste lucruri. Deși nu sunt capabilă încă să mă ridic la standardele unei persoane cinstite, sunt dispusă să urmăresc adevărul, să practic conform cuvintelor lui Dumnezeu și să mă eliberez treptat de firea mea înșelătoare.