de Li Fei, Italia

În iunie 2021 supravegheam activitatea video în biserica mea. Din cauza volumului sporit de muncă, mi s-a cerut să urmăresc încă un grup. Mi-am zis: „Sunt suficient de ocupată cu lucrarea de care răspund acum. Dacă trebuie să conduc și mai multă lucrare, nu voi fi, oare, încă mai ocupată și obosită?” Știam, însă, că frații și surorile din acest grup erau familiarizați cu lucrarea. Cu toții se pricepeau și erau eficienți în îndatoririle lor. Munca de urmărire n-ar trebui să-mi producă prea multă îngrijorare ori să-mi ia prea mult timp și efort, așa că am fost de acord. La început, am întrebat din când în când despre starea activității, dacă avansa normal și dacă avea cineva dificultăți în îndatoririle sale. Deși știam că ar trebui să analizez detaliile, m-am gândit că aveam și altă lucrare de urmărit și că a încerca să-nțeleg detaliile fiecărui grup părea prea multă muncă. Lucrarea din grup avansa normal, deci n-aveam nevoie de prea mult timp să înțeleg lucrurile. Totodată, acolo era conducătorul de grup, iar frații și surorile erau de încredere și își făceau bine îndatoririle. Nu avuseseră nicio problemă importantă în ultimii câțiva ani, deci nu trebuia să-mi fac griji. Era în regulă dacă urmăream ceva mai puțin. Și așa, abia dacă am întrebat despre lucrarea acestui grup.

Într-o zi, după mai mult de două luni, un frate mi-a spus că au fost probleme cu două filme realizate recent de acest grup și că, dacă alte surori nu ar fi descoperit asta la timp, ar fi întârziat lucrarea. La început nu mi-a venit să cred, dar ulterior, fratele mi-a trimis capturi de ecran cu problemele din film și, într-adevăr, erau probleme cu grupul. Frații și surorile din grup aveau probleme serioase în îndatoririle lor. Eu de ce n-am știut? Avusesem sarcina asta de câteva luni, dar nu am analizat deloc cum mergea. Pur și simplu am lăsat-o să funcționeze singură. Habar nu aveam cum își făceau îndatoririle membrii grupului. Am înțeles că problemele astea erau cauzate de lipsa mea de lucrare practică. După ce am analizat, am descoperit că, întrucât nimeni nu supraveghease munca din acest grup în perioada asta, ei își făceau datoria pe baza experienței lor, nimeni nu ducea o povară și, uneori, când era prea multă muncă, începeau să lucreze de mântuială. Deși la verificarea filmelor colaborau doi oameni, ei lucrau numai de formă, așa că nu au putut descoperi problemele. Văzând toate astea, am fost foarte supărată. Problemele nu erau greu de descoperit și, dacă aș fi urmărit cum se cuvine munca acestui grup, aș fi aflat despre ele. Cât de iresponsabilă am fost! Am tot reflectat la mine însămi, întrebându-mă de ce am ignorat munca lor în ultimele trei luni.

Mai târziu, în cuvântul lui Dumnezeu am citit: „Conducătorii falși nu se informează niciodată și nu țin evidența cu privire la stadiul lucrării supraveghetorilor de grup, nici nu se informează, nu țin evidența și nu încearcă să priceapă situația privitoare la intrarea în viață, nici atitudinea față de muncă și datorie și atitudinea față de credința în Dumnezeu, adevăr și Dumnezeu ale supraveghetorilor la nivel de grup și ale personalului responsabil pentru lucrări importante; conducătorii falși nu se informează despre transformările lor, despre progresele lor sau despre diversele probleme care apar în timpul activității lor, în special când vine vorba despre efectul asupra lucrării bisericii și asupra aleșilor lui Dumnezeu pe care-l au greșelile și abaterile survenite în timpul diverselor etape ale lucrării. Falșii conducători nu știu dacă aceste greșeli și abateri au fost remediate. Neștiind nimic despre aceste detalii, ei devin pasivi când apar probleme. Totuși, atunci când falșii conducători lucrează, nu le pasă deloc de aceste detalii. Pur și simplu organizează supraveghetorii de grup și apoi presupun că sarcina lor se termină după ce predau lucrarea. Ei cred că, prin asta, treaba lor este făcută și eventualele probleme ulterioare nu au nicio legătură cu ei. Pentru că falșii conducători nu reușesc să supravegheze, să îndrume și să verifice supraveghetorii fiecărui grup, pentru că nu reușesc să-și îndeplinească responsabilitățile în aceste domenii, lucrarea este ruinată. Asta înseamnă să fii neglijent în calitate de conducător sau lucrător. Dumnezeu se uită în adâncul sufletului omului; oamenii nu au această abilitate, așa că, atunci când lucrează, trebuie să fie mai sârguincioși și ar trebui să fie mai atenți și să meargă deseori acolo unde se îndeplinește lucrarea, pentru a verifica lucrurile și a supraveghea, și pentru a oferi îndrumare, deoarece numai atunci se pot asigura că lucrarea bisericii se desfășoară normal. Evident, falșii lideri sunt iresponsabili în lucrarea lor. Sunt iresponsabili de la început, când aranjează lucrarea. Nu supraveghează niciodată, nu verifică și nu oferă îndrumare. Drept urmare, anumiți supraveghetori care nu sunt capabili să rezolve diverse probleme atunci când acestea apar și, pur și simplu, nu sunt înzestrați pentru a reuși în lucrarea lor rămân în rolurile lor de supraveghere. În final, lucrarea este întârziată în mod repetat, o mulțime de probleme rămân nerezolvate, iar lucrarea este distrusă. Acesta este rezultatul eșecului liderilor falși în a-i înțelege, a-i supraveghea și a-i verifica pe supraveghetori. Este în întregime cauzat de nerespectarea datoriei de către falșii lideri” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). În cuvântul lui Dumnezeu am văzut că falșii conducători își neglijează îndatoririle și nu fac lucrare practică, deoarece consideră că fiecare grup are supraveghetor, așa că ei pot adopta o abordare de neimplicare, ceea ce duce la apariția problemelor în lucrarea bisericii. Aparent, conducătorii falși nu fac niciun rău evident, dar, întrucât sunt iresponsabili cu lucrarea bisericii, ei afectează grav progresul și eficacitatea diferitelor tipuri de activitate, ceea ce perturbă indirect lucrarea bisericii. Dumnezeu le cere conducătorilor și lucrătorilor să urmărească și să supravegheze munca la timp, pentru a asigura progresul regulat și ordonat al lucrării casei lui Dumnezeu. Asta e responsabilitatea și datoria conducătorilor și lucrătorilor. Însă eu, încă de când am preluat activitatea acestui grup, m-am gândit că, fiind acolo conducătorul de grup, totul se desfășura normal, așa că am adoptat, firesc, o abordare de neimplicare, niciodată nu le-am verificat sau urmărit munca, nu am analizat detaliile deficiențelor din procesele de lucru și nu am observat când leneveau sau lucrau de mântuială în îndatoririle lor. În tot acest timp, pe baza concepțiilor și-a gândirii mele, am crezut că-și făceau datoria în mod practic și serios și că erau demni de încredere. Astfel, am considerat că nu era nevoie să le supraveghez și să le urmăresc munca. Rezultatul a fost că am provocat daune și perturbare în datoria mea. Prin cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că am fost neglijentă în datoria mea și că eram, într-adevăr, un conducător fals. Deși nu am intenționat să fac rău, din cauză că n-am făcut lucrare practică, abateri și probleme care ar fi putut fi descoperite nu au fost rezolvate niciodată, iar acum apăruseră probleme în activitatea video, legate direct de faptul că lucrasem de mântuială și fusesem iresponsabilă în datoria mea. Deși alții au descoperit la timp problemele, evitând daune și consecințe mai grave, corectarea lor a necesitat, totuși, multă trudă pentru a reface lucrarea. Am văzut că am lucrat de mântuială și că am tânjit după confort. Nesupravegherea și neurmărirea lucrării mi-au cruțat mult timp și energie, însă au întârziat în mod direct progresul lucrării bisericii și au costat timpul fraților și surorilor pentru a o reface. Făceam rău și, totodată, perturbam și tulburam lucrarea bisericii! Odată ce am înțeles asta, mi-a fost foarte frică și am reflectat asupra mea neîncetat. De ce am fost în stare să nu mă implic atâta vreme, fără să-mi dau seama?

Mai târziu, citind cuvântul lui Dumnezeu, am aflat mai multe despre motivul pentru care nu am făcut lucrare practică. Dumnezeu Atotputernic spune: „Falșii conducători nu se vor interesa de supraveghetorii care nu fac lucrare reală sau care își neglijează responsabilitățile. Ei cred că trebuie doar să aleagă un supraveghetor și totul va fi bine; după aceea, supraveghetorul se va ocupa de toate chestiunile lucrării, iar tot ceea ce trebuie să facă ei este să organizeze o adunare din când în când, nu va fi nevoie să verifice lucrarea sau să întrebe cum merge, pot să nu-și mai bată capul cu ea. […] Falșii conducători sunt incapabili să facă lucrare reală și nici nu abordează cu seriozitate lucrarea conducătorilor de grup și a supraveghetorilor. Viziunea lor asupra oamenilor se bazează doar pe propriile impresii și închipuiri. Văzând pe cineva lucrând bine pentru un timp, ei cred că această persoană va fi bună pentru totdeauna, că nu se va schimba; ei nu cred pe nimeni care spune că există o problemă cu această persoană, ignoră atunci când cineva scoate în evidență ceva referitor la persoana respectivă. Credeți că falșii lideri sunt proști? Sunt proști și nesăbuiți. Ce îi face proști? Și-au pus voioși încrederea în oameni, socotind că, întrucât atunci când au ales această persoană, ea a depus un jurământ, și-a dat cuvântul și s-a rugat cu lacrimi curgându-i pe față, asta înseamnă că este de încredere și că în viitor nu le va cauza niciodată probleme. Falșii lideri nu înțeleg deloc natura oamenilor; ei nu cunosc adevărata situație a omenirii corupte. Ei spun: «Cum ar putea cineva să se schimbe, odată ce a fost ales ca supraveghetor? Cum ar putea cineva care pare foarte serios și de încredere să se sustragă de la lucrarea sa? Nu ar face-o, nu-i așa? Are multă integritate.» Deoarece falșii lideri au astfel de închipuiri și sunt prea încrezători în propria intuiție, acest lucru îi face în cele din urmă incapabili să rezolve la timp numeroasele probleme care apar în lucrarea bisericii și îi împiedică să-i înlocuiască și să-i repartizeze cu promptitudine pe supraveghetorii implicați. Sunt lideri falși de bună credință. Și care anume este problema aici? Are vreo legătură abordarea față de propria lucrare a falșilor conducători cu nepăsarea și superficialitatea? Pe de o parte, îl văd pe marele balaur roșu efectuând cu fervoare arestări, așa că, pentru a se menține în siguranță, ei aleg aleatoriu pe cineva care să fie responsabil, crezând că asta va rezolva problema și că nu mai este nevoie să acorde atenție acestui lucru. Ce gândesc ei în sinea lor? «Acesta este un mediu atât de ostil, ar trebui să mă ascund pentru o vreme.» Aceasta este lăcomia pentru confortul fizic, nu-i așa? Falșii conducători au și un defect major: se grăbesc să aibă încredere în oameni, pe baza propriilor închipuiri. Și acest lucru este cauzat de neînțelegerea adevărului, nu-i așa? Cum dezvăluie cuvântul lui Dumnezeu esența omenirii corupte? De ce ar trebui să aibă încredere în oameni, când Dumnezeu nu are? În loc să-i judece pe oameni după aparențe, Dumnezeu le supraveghează constant inimile – așadar, de ce ar trebui falșii lideri să fie atât de relaxați când îi judecă pe alții și-și pun încrederea în ei? Falșii lideri sunt prea îngâmfați, nu-i așa? Iată ce cred ei: «Nu m-am înșelat când am reperat această persoană; nimic nu ar putea merge prost; cu siguranță nu e un om care trândăvește, căruia îi place să se distreze și care urăște munca grea. Categoric este de nădejde și demn de încredere. Nu se va schimba; dacă ar face-o, ar însemna că m-am înșelat în privința lui, nu-i așa?» Ce fel de logică este asta? Ești vreun soi de expert? Aceasta e abilitatea ta specială? Ai vedere cu raze X? Ai putea să trăiești cu această persoană un an sau doi, dar ai fi în stare să vezi cine este cu adevărat, fără un mediu potrivit care să-i dezvăluie întru totul natura și esența? Dacă nu ar fi dată în vileag de Dumnezeu, ai putea trăi alături de ea trei sau chiar cinci ani, și tot te-ai lupta să vezi exact ce fel de natură și esență are. Și cu cât mai mult este adevărat acest lucru, când o vezi rar, când rareori ești cu ea? O judeci în funcție de o impresie trecătoare sau de câteva cuvinte pe care le-a rostit, ești atât de relaxat în privința persoanelor în care ai încredere. În acest caz, nu ești extrem de orb și pripit? Și oare falșii lideri nu sunt extrem de iresponsabili când lucrează astfel?” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). Cuvântul lui Dumnezeu dezvăluie că falșii conducători sunt leneși, ignoranți și stupizi. Ei nu privesc oamenii și lucrurile pe baza cuvântului lui Dumnezeu, ci pe baza concepțiilor și ideilor lor și totuși, li se pare că pot vedea limpede oamenii și lucrurile. Ei se pot încrede în oricine, la întâmplare, și lasă toată lucrarea în seama oricui, în timp ce ei adoptă o abordare de neimplicare și se bucură, lacomi, de beneficiile statutului. Prin dezvăluirile cuvântului lui Dumnezeu, am înțeles că eram conducătorul fals, leneș și stupid pe care îl descrie Dumnezeu. Din cauza naturii mele leneșe, mereu mi s-a părut că răspundeam de prea multă muncă și că ar fi prea obositor să urmăresc munca fiecărui grup, așa că am urmărit munca unui grup, încredințându-l pe celălalt conducătorului de grup și m-am gândit că, dacă lucrarea progresa normal, n-aveam nevoie să petrec timp urmărind. Am înțeles că mi-am cruțat și cel mai mic efort în datoria mea. Aveam funcția de supraveghetor, dar nu mă implicam deloc. Am fost foarte iresponsabilă! Am fost și foarte încrezută. Pe baza propriilor mele concepții și închipuiri, m-am gândit că toți din grup își făceau datoria bine, deci nu trebuia să-mi fac griji, și că vor continua să facă astfel chiar dacă nu le urmăream munca. Așa că nu m-am interesat de munca lor și nu am monitorizat-o luni de zile, făcând să apară probleme în lucrare. Nu înțelegeam adevărul, nici nu vedeam limpede chestiunile și, totuși, credeam în mine însămi, gândindu-mă că aceia în care aveam încredere nu puteau greși. Am fost prea arogantă și stupidă! Gândul acesta m-a făcut să am remușcări. Mi-am dat seama că e esențial să tratez oamenii și datoria mea după cuvântul lui Dumnezeu. Am început să caut părți relevante din cuvântul lui Dumnezeu pentru a găsi un mod de a-mi face datoria.

Curând, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „Întrucât conducătorii falși nu cunosc stadiul progresului lucrării, sunt incapabili să identifice prompt – cu atât mai puțin să rezolve – problemele care apar în lucrare, ceea ce duce adesea la întârzieri repetate. În anumite lucrări, întrucât oamenii nu înțeleg principiile și nu există nicio persoană potrivită care să conducă lucrarea, cei care o execută trăiesc adesea într-o stare de negativism, pasivitate și expectativă, lucru care afectează grav progresul lucrării. Dacă liderul și-ar fi îndeplinit responsabilitățile – dacă ar fi preluat conducerea, ar fi accelerat lucrarea, ar fi zorit oamenii și ar fi găsit pe cineva care înțelege acest fel de lucrare pentru a oferi îndrumare, atunci lucrarea ar fi progresat mai repede în loc să sufere întârzieri repetate. Atunci, pentru conducători este vital să înțeleagă și să stăpânească situația efectivă a lucrării. Bineînțeles, este imperios ca acești conducători să înțeleagă și să stăpânească felul în care lucrarea progresează – deoarece progresul are legătură cu eficiența lucrării și rezultatele pe care această lucrare trebuie să le obțină. Dacă unui conducător îi lipsește până și înțelegerea felului în care lucrarea progresează și nu o verifică și nu o supraveghează, atunci majoritatea persoanelor care îndeplinesc o datorie vor avea o atitudine negativă și pasivă, vor fi extrem de apatici și nu vor avea niciun simț al poverii, vor fi neglijenți și superficiali și, astfel, e sigur că lucrarea va progresa încet. Dacă nu există nimeni cu un simț al poverii și care să se priceapă la lucrare, care să ofere îndrumări și supraveghere – și să disciplineze și să trateze oamenii – atunci eficiența și eficacitatea lucrării vor fi, în mod firesc, foarte scăzute. Dacă liderii și lucrătorii nici măcar nu pot vedea asta, sunt netoți și orbi. Prin urmare, este de o importanță vitală ca liderii și lucrătorii să fie prompți în a afla mai multe despre progresul lucrării, a-l verifica și a se familiariza cu el. Oamenii sunt indolenți, așa că fără îndrumare, îndemnare și supraveghere din partea conducătorilor și a lucrătorilor, care au o înțelegere actualizată a progresului lucrării, oamenii sunt predispuși să nu-și mai dea interesul, să devină leneși și să fie superficiali – dacă aceasta e atitudinea pe care o au față de lucrarea lor, progresul acestei lucrări va fi grav afectat, la fel ca eficacitatea sa. Date fiind aceste circumstanțe, conducătorii și lucrătorii calificați ar trebui să țină prompt socoteala fiecărui element al lucrării și să fie informați cu privire la situația personalului și a lucrării; categoric, nu ar trebui să fie ca liderii falși” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). Cuvântul lui Dumnezeu a arătat o cale de practică pentru a fi calificați în datoria noastră. În calitate de conducători sau supraveghetori, trebuie să ducem o povară în datoria noastră, nu să tânjim după confortul trupesc, trebuie să ne asumăm răspunderea pentru lucrarea noastră și să urmărim, să analizăm și să monitorizăm lucrurile la timp. În privința celor implicați în lucrare, trebuie să fim la curent cu starea și cu îndatoririle lor, să detectăm la timp problemele și să îndreptăm abaterile. Cum oamenii nu au fost făcuți desăvârșiți încă, toți au firi corupte, deci, când stările lor sunt bune, își pot face îndatoririle în mod conștiincios, responsabil și eficace, dar asta nu înseamnă că te poți baza pe ei în totalitate. Atunci când stările lor sunt anormale sau ei trăiesc potrivit firilor corupte, fără să vrea lucrează de mântuială și fac lucruri care tulbură lucrarea bisericii. Deci, când oamenii își îndeplinesc îndatoririle, conducătorii, lucrătorii și supraveghetorii trebuie să verifice și să urmărească lucrarea și, atunci când descoperă probleme, trebuie să le îndrepte la timp. Asta e responsabilitatea lor. Odată ce am înțeles aceste cerințe, am început să urmăresc și să analizez munca acestui grup, m-am dus regulat la ședințele lor pentru a le remedia abaterile, iar când am descoperit probleme, l-am informat la timp pe conducătorul de grup. Ulterior, am și discutat împreună planul de lucru și progresul grupului, iar lucrarea a fost încheiată în intervalul de timp planificat. Am redus personalul la cei de care era nevoie pentru volumul de muncă, pentru ca alții să primească îndatoriri unde erau mai necesari. Practicând astfel, m-am simțit mult mai relaxată. În același timp, am urmărit mai sârguincios ca înainte lucrarea din sfera mea de responsabilitate. Acum, credeam că practicam adevărul și că reușisem o schimbare, însă când a apărut o situație nouă, am fost iarăși dezvăluită.

Nu peste mult timp, volumul meu de muncă a crescut și îmi lua mult timp să finalizez o sarcină din datoria mea. M-am gândit că urmărisem în detaliu munca fiecărui grup și lucrurile erau stabile acum. Ar cere mult timp și efort să mă interesez despre detaliile din fiecare grup, ceea ce mi-ar aglomera prea mult programul și m-ar pune sub o presiune prea mare. M-am întrebat dacă nu puteam delega o parte din muncă, să nu-mi fac griji atât de mult. M-am gândit la un grup în care ambii conducători de grup erau proactivi în îndatoririle lor și capabili să plătească prețul. Dacă le transferam lor muncă din grup și le ceream să urmărească în detaliu, mai trebuia doar să urmăresc direcția lucrurilor și să particip la ședințele de lucru. Nu ar trebui să fie o problemă prea mare dacă-i las pe ei să aibă grijă de restul. Și uite-așa, vechea mea problemă a reapărut. M-am îngropat în munca mea cea nouă și abia dacă m-am interesat de munca acelui grup. Am considerat că liderii de grup puteau face față și că, dacă exista vreo problemă, puteam aștepta să-mi spună ei. Într-o zi, unul dintre conducătorii de grup a remarcat că eu nu urmărisem lucrurile cum trebuie și nu mă interesasem în detaliu de munca lor. Unii din grup amânau și erau leneși, dar eu nu am urmărit și nu am rezolvat asta, și afecta progresul lucrării. Când am auzit asta, m-am împotrivit. Mi-am spus: „Nu puteți voi, doi conducători de grup, să vă ocupați de asta? Eu am altă muncă în momentul ăsta. Dacă sunt așa de meticuloasă și aloc atât timp fiecărei sarcini, o să pot termina vreodată? Nu cereți prea mult de la mine?” Însă argumentele mele m-au stânjenit puțin. Apoi m-am gândit și mi-am dat seama că rareori urmărisem detaliile muncii lor. Stările fraților și surorilor, dacă erau principiali în datoria lor, precum și calitatea muncii lor, toate erau lucruri pe care eu nu le înțelegeam. Atunci am început să mă gândesc. Înainte, am greșit în datoria mea adoptând o abordare de neimplicare. Și-atunci, de ce făceam iar același lucru?

Mai târziu, am citit asta în cuvântul lui Dumnezeu. „Mulți oameni în urma Mea râvnesc la beneficiile pe care le aduce statutul, se îndoapă cu mâncare, le place somnul și acordă toată atenția trupului, mereu temători că nu există scăpare pentru trup. Nu-și îndeplinesc funcția specifică în biserică, ci profită de pe urma bisericii sau își mustră frații și surorile cu cuvintele Mele, ridicându-se deasupra celorlalți din poziții de autoritate. Acești oameni continuă să spună că fac voia lui Dumnezeu și spun mereu că sunt apropiații lui Dumnezeu – nu este absurd? Dacă intențiile tale sunt corecte, dar nu poți să slujești în conformitate cu voia lui Dumnezeu, atunci te comporți prostește; dar dacă intențiile tale nu sunt cele corecte și tot spui că-L slujești pe Dumnezeu, atunci te opui lui Dumnezeu și ar trebui să fii pedepsit de El! Nu am niciun fel de milă pentru astfel de oameni! În casa lui Dumnezeu mănâncă pe gratis, râvnesc mereu la confortul trupesc și nu se gândesc la interesele lui Dumnezeu. Caută întotdeauna ce e bine pentru ei și nu dau nicio atenție voii lui Dumnezeu. Nu acceptă atenta cercetare a Duhului lui Dumnezeu în nimic din ceea ce fac. Mereu fac manevre și își înșală frații și surorilor, și, având două fețe, ca vulpea într-o vie, care mereu fură struguri și calcă via în picioare. Ar putea asemenea oameni să fie apropiații lui Dumnezeu? Ești potrivit să primești binecuvântările lui Dumnezeu? Nu îți asumi nicio povară față de viața ta și față de Biserică, ești potrivit să primești misiunea lui Dumnezeu? Cine ar îndrăzni să aibă încredere în unul asemenea ție? Când slujești în felul acesta, ar putea Dumnezeu să îți încredințeze o sarcină mai importantă? Oare acest lucru nu ar întârzia lucrarea?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum să slujim lui Dumnezeu în armonie cu voia Lui”). „Uită cât de talentat ești, cât de bun îți e calibrul sau cât de bine educat ești; ceea ce contează este dacă faci sau nu lucrare reală și dacă îți îndeplinești sau nu responsabilitățile de conducător. În timpul mandatului tău de conducător, ai participat la fiecare lucrare în parte din sfera responsabilității tale, câte probleme care au apărut în timpul lucrării ai rezolvat efectiv, câți oameni, datorită lucrării tale, conducerii tale, îndrumării tale, au ajuns să înțeleagă principiile adevărului, în ce măsură a avansat și a progresat lucrarea bisericii? Acestea sunt lucrurile care contează. Uită cât de multe mantra poți repeta, câte cuvinte și doctrine stăpânești, uită câte ore ai petrecut trudind în fiecare zi, cât de epuizat ești și uită cât timp ai petrecut pe drum, câte biserici ai vizitat, câte riscuri ți-ai asumat, cât de mult ai suferit – uită de toate acestea. Uită-te doar la cât de eficientă a fost lucrarea din sfera responsabilităților tale, dacă a obținut vreun rezultat, câte dintre rânduielile casei lui Dumnezeu și dintre țintele pe care ar trebui să le atingi ai reușit să împlinești, câte dintre ele ai dus la bun sfârșit, cât de bine le-ai dus la bun sfârșit, cât de bine au fost urmărite, câte probleme legate de omisiuni, abateri sau încălcări ale principiilor care au apărut în lucrare ai rezolvat, rectificat, compensat și câte probleme legate de resurse umane, administrație sau diverse sarcini de specialitate ai ajutat să fie rezolvate și dacă le-ai rezolvat conform principiului și cerințelor casei lui Dumnezeu și așa mai departe – acestea toate reprezintă standardele prin care se verifică dacă un conducător sau lucrător își îndeplinește responsabilitățile” (Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că, față de cei care tânjesc după beneficiile statutului, sunt vicleni, trișează și se gândesc la propriile lor interese trupești, Dumnezeu simte o aversiune și un dezgust profund. Asemenea oameni nu pot juca un rol pozitiv în datoria lor, nu pot descoperi și îndrepta prompt abaterile din îndatoriri, pot chiar să provoace daune din cauza iresponsabilității lor și pot perturba și tulbura lucrarea bisericii. Asemenea oameni sunt total lipsiți de sinceritate în îndatoririle lor și nevrednici de însărcinarea de la Dumnezeu. Dacă nu se căiesc, în cele din urmă vor fi urâți și alungați de Dumnezeu. Standardul lui Dumnezeu pentru evaluarea conducătorilor și lucrătorilor nu este câte drumuri sau câtă lucrare fac, ci dacă fac o lucrare practică și produc rezultate reale prin datoria lor. Cuvântul lui Dumnezeu m-a făcut să-mi fie rușine. Biserica a rânduit să mă ocup de sarcina importantă de a face filme, mi-a cerut să duc mai mult o povară, m-a promovat și m-a pregătit. Eu, însă, n-am avut umanitate și n-am vrut să sufăr deloc în datoria mea. Când volumul de muncă a crescut ușor, nu m-am gândit decât cum să sufăr și să-mi fac griji mai puțin și m-am temut că grijile în plus îmi vor epuiza trupul. Când frații și surorile au remarcat că n-am făcut lucrare practică în datoria mea, am căutat în inima mea tot felul de scuze pentru a mă justifica. Am fost întocmai cum descrie Dumnezeu: „În casa lui Dumnezeu mănâncă pe gratis, râvnesc mereu la confortul trupesc și nu se gândesc la interesele lui Dumnezeu. Caută întotdeauna ce e bine pentru ei.” Ca supraveghetoare, ar fi trebuit să urmăresc și să monitorizez la timp toată munca de care răspundeam, să rezolv prompt abateri și deficiențe atunci când le observam și să asigur progresul firesc al lucrării bisericii. Asta era datoria mea. Dar eu am fost ca o vulpe șireată. Am fost șmecheră, vicleană și iresponsabilă în datoria mea, am ocupat poziția de supraveghetoare fără să fac munca efectiv și nu am urmărit detaliile lucrării. În consecință, nu am descoperit sau nu am rezolvat la timp problemele grupului, iar munca a devenit ineficientă, ceea ce a afectat progresul firesc al lucrării bisericii. De fapt, nu-mi îndeplineam datoria deloc. În mod evident, îmi ocupam poziția inutil. I-am înșelat în mod flagrant pe toți și n-am făcut lucrări practice. Am fost prea nedemnă de încredere! Biserica mi-a rânduit o muncă și mi-a cerut să-mi asum responsabilitatea, dar eu am ales să nu mă implic. Chiar n-am meritat o îndatorire atât de importantă. Dacă mereu mi-aș trata îndatorirea cu o atitudine atât de iresponsabilă și tot n-aș face lucrări practice, până la urmă, aș fi urâtă și alungată de Dumnezeu! Gândul acesta m-a speriat puțin, așa că m-am rugat lui Dumnezeu să mă îndrume în schimbarea stării mele greșite și I-am spus că vreau să fiu meticuloasă în muncă și să-mi îndeplinesc responsabilitățile.

Ulterior, am găsit căi de practică în cuvintele lui Dumnezeu. „Oamenii care cred cu adevărat în Dumnezeu își îndeplinesc îndatoririle cu bunăvoință, fără a-și calcula propriile pierderi și câștiguri. Indiferent dacă ești cineva care urmărește adevărul, trebuie să te bazezi întotdeauna pe conștiința și pe rațiunea ta și să lucrezi într-adevăr din greu atunci când îți îndeplinești datoria. Ce înseamnă să muncești cu adevărat din greu? Dacă te mulțumești doar să faci un efort simbolic și să înduri puține greutăți fizice, dar nu îți iei datoria deloc în serios sau nu cauți principiile adevărului, atunci asta nu înseamnă altceva decât că ești neglijent și superficial – nu înseamnă că depui cu adevărat un efort. Cheia pentru a face un efort este să-ți pui toată inima în acest lucru, să te temi de Dumnezeu în inima ta, să fii atent la voia lui Dumnezeu, să fii îngrozit de ideea de a nu asculta de Dumnezeu și de a-L răni pe Dumnezeu și să înduri orice greutăți pentru a-ți îndeplini bine datoria și pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu: dacă ai o inimă care Îl iubește pe Dumnezeu în acest fel, îți vei putea îndeplini datoria în mod corespunzător. Dacă nu există frică de Dumnezeu în inima ta, nu vei avea nicio povară atunci când îți îndeplinești datoria, nu vei fi deloc interesat de ea și vei fi inevitabil neglijent și superficial și vei face lucrurile mecanic, fără a produce niciun efect real – ceea ce nu înseamnă a îndeplini o datorie. Dacă ai cu adevărat un simț al poverii și crezi că a-ți îndeplini datoria este responsabilitatea ta personală și că, dacă nu o faci, nu ești apt să trăiești și ești o fiară, dacă crezi că numai dacă îți îndeplinești datoria în mod corespunzător ești demn de a fi numit ființă umană și te poți confrunta cu propria conștiință – dacă ai acest simț al poverii atunci când îți îndeplinești datoria – atunci vei putea să faci totul cu conștiință și vei putea să cauți adevărul și să faci lucrurile în conformitate cu principiile și astfel vei putea să-ți faci datoria în mod corespunzător și să-L mulțumești pe Dumnezeu. Dacă ești demn de misiunea pe care Dumnezeu ți-a dat-o și de tot ceea ce Dumnezeu a sacrificat pentru tine și de așteptările Sale de la tine, atunci asta înseamnă cu adevărat să încerci din răsputeri” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, trebuie măcar să fii înzestrat cu o conștiință și cu rațiune”). După citirea cuvintelor lui Dumnezeu, am fost extrem de rușinată. Eu credeam în Dumnezeu de mulți ani și citisem atât de mult din cuvântul lui Dumnezeu; și totuși, m-am gândit că a lucra puțin mai mult însemna mai mult efort fizic și griji, deci, am considerat că era dificil și obositor și nu m-am implicat. Am văzut cât de egoistă și leneșă era natura mea, că nu eram sinceră față de Dumnezeu și nu duceam nicio povară reală pentru datoria mea. Ca supraveghetoare, nu am făcut munca pe care trebuia să o fac. Am fost neglijentă în datoria mea. Până și câinele unei familii poate păzi casa și poate fi credincios stăpânului său. Eu sunt o ființă creată, dar nu am îndeplinit datoria unei ființe create. Oare eram demnă să mă numesc om? În biserică erau numeroși frați și surori responsabili de mai multă lucrare decât mine, care-și făceau îndatoririle sincer, puteau suferi și plăti prețul și acordau mai mult timp pentru îndatoririle lor, fără să se prăbușească epuizați. Dimpotrivă, cu cât țineau cont mai mult de voia lui Dumnezeu, cu atât Dumnezeu îi binecuvânta și ei creșteau în viață. Acum, când mă gândesc, volumul meu de muncă a fost rezonabil, nu copleșitor, și, câtă vreme mă lepădam de trup, sufeream și plăteam prețul mai mult, era complet posibil să urmăresc detaliile muncii fiecărui grup. După aceea, mi-am rearanjat programul de lucru, am urmărit totul din aria mea de responsabilitate conform noului meu program și nimic din datoria mea nu a fost întârziat deloc.

Într-o zi, citeam mesajele de grup și am descoperit niște abateri în lucrarea unui grup. Am analizat rapid problema, am examinat-o cu liderul de grup și-am găsit o soluție. Am fost foarte surprinsă atunci. Să faci lucrare practică nu înseamnă să-ți petreci toată ziua urmărind persoanele din grup. E ceva ce poți face fiind puțin mai sârguincios, pur și simplu. În trecut, n-am citit aproape niciodată aceste mesaje de grup. Problemele erau expuse acolo, dar eu nu le-am observat deloc. Când m-am străduit puțin mai mult, am putut să descopăr abateri și probleme și să le rezolv la timp, pentru ca ele să nu afecteze lucrarea. Apoi, am discutat cu fiecare membru al grupului ca să mă informez despre munca lui și am descoperit astfel și alte abateri. Conducătorul de grup și cu mine am avut părtășie cu ei, abaterile au fost rezolvate repede și eficacitatea lucrării s-a îmbunătățit. Deși am fost puțin mai ocupată în acele zile, după ce am practicat în felul ăsta m-am simțit foarte împăcată și în largul meu.

I-am fost deosebit de recunoscătoare lui Dumnezeu pentru îndrumarea Sa. Prin aceste experiențe, mi-am conștientizat puțin natura mea egoistă, leneșă. Am văzut și că pot întârzia lucrarea fiind iresponsabilă și tânjind după confort și, dacă e grav, pot perturba și tulbura lucrarea bisericii. Ca supraveghetoare, eu nu mai pot fi neimplicată. Trebuie să supraveghez și să urmăresc des lucrarea, să identific și să rezolv problemele. Numai făcându-mi așa datoria pot obține rezultate bune și pot împlini voia lui Dumnezeu.