88. Acesta este glasul lui Dumnezeu

de Pierre, Statele Unite

M-am născut într-o familie creștină și, copil fiind, am mers la slujbele bisericii cu părinții mei. Nu știam de ce, dar, pe măsură ce trecea timpul, am început să am un sentiment constant de goliciune în inima mea; Nu știam ce să-I spun Domnului atunci când mă rugam și nu mă simțeam luminată când citeam Biblia. Mă simțeam foarte departe de Domnul și eram tare îndurerată. Mai târziu, am căutat deseori predici ale pastorilor pe care să le ascult și m-am uitat, totodată, la multe filme care se presupunea că inspiră credință. De asemenea, am făcut tot posibilul să nu mai fac lucruri care nu erau în conformitate cu cerințele Domnului, dar tot îmi simțeam inima goală.

Într-o zi, eu și soțul meu ne-am uitat la un film creștin pe YouTube, numit Dorință arzătoare, care chiar ne-a emoționat. La începutul filmului, protagonistul își scria propriile experiențe și a spus: „Cu două mii de ani în urmă, Domnul Isus le-a promis adepților Săi: «Iată, Eu vin curând!» (Apocalipsa 22:7)”. Acest verset din Biblie ne-a atras imediat. Profețiile din Apocalipsa erau toate taine, iar aici protagonistul vorbea despre această parte a profețiilor Apocalipsei. Ce avea să spună mai departe? Am continuat să ne uităm cu o curiozitate în creștere. Protagonistul filmului este apoi arestat de PCC pentru credința în Dumnezeu. În timp ce este în închisoare, îl întâlnește pe fratele Zhao, care crede în Dumnezeu Atotputernic. Fratele Zhao găsește o ocazie să-i strecoare o bucată de hârtie. Pe ea scrie: „Nu fi descurajat, nu fi slab, iar Eu îți voi lămuri lucrurile. Drumul spre Împărăție nu este atât de neted; nimic nu e atât de simplu! Vrei ca binecuvântările să vină ușor, nu-i așa? Astăzi, toți vor avea încercări amare de înfruntat. Fără astfel de încercări, inima iubitoare pe care o aveți pentru Mine nu se va întări și nu veți avea iubire adevărată față de Mine. Chiar dacă aceste încercări constau numai în circumstanțe minore, fiecare trebuie să treacă prin ele; doar că dificultatea încercărilor va fi diferită de la persoană la persoană. […] Cei ce-Mi împărtășesc amărăciunea, Îmi vor împărtăși cu siguranță și dulceața. Aceasta este promisiunea și binecuvântarea Mea pentru voi(„Capitolul 41” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). „În timpul acestor zile de pe urmă, voi trebuie să fiți mărturie lui Dumnezeu. Indiferent cât de mare este suferința voastră, ar trebui să mergeți chiar până la capăt și, chiar și la ultima suflare, tot trebuie să fiți credincioși lui Dumnezeu și la mila lui Dumnezeu; numai asta înseamnă a-L iubi cu adevărat pe Dumnezeu și doar aceasta e mărturie puternică și răsunătoare(„Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). Protagonistul este atât de emoționat după ce citește aceste două pasaje. Se simte foarte consolat și își găsește credința și puterea. Eu și soțul meu am fost, de asemenea, uluiți de aceste două pasaje. Cum erau aceste cuvinte atât de autoritare, de puternice și de emoționante? Era de parcă Dumnezeu ne vorbea direct, spunându-ne ce ar trebui să facem. Deși văzusem din aceste cuvinte câtă suferință ar putea presupune mersul pe calea credinței în Dumnezeu, am avut un sentiment de încântare care răsărea adânc în mine și auzul acestor cuvinte mi-a dat credință și putere. M-am gândit: „Oare de unde au venit aceste cuvinte? Se poate să fi venit de la Dumnezeu? E posibil ca Domnul să Se fi întors cu adevărat? Însă când vine Domnul, ar trebui să coboare pe un nor și noi n-am văzut încă niciun semn al coborârii Sale pe nor”. Deși la momentul respectiv m-am simțit puțin confuză, m-am bucurat cu adevărat de aceste cuvinte, m-am întors spre soțul meu și am spus: „Aceste cuvinte sunt uimitoare! N-am mai auzit niciodată cuvinte cu o asemenea putere”. Apoi am pus filmul pe pauză, am luat un caiet și am copiat aceste cuvinte. Pe măsură ce scriam, le-am citit din nou: „Nu fi descurajat, nu fi slab, iar Eu îți voi lămuri lucrurile. Drumul spre Împărăție nu este atât de neted; nimic nu e atât de simplu!” M-am uitat la soțul meu și am spus: „Drumul spre Împărăție?” M-am gândit: „Numai Dumnezeu Însuși ar putea ști care este drumul spre Împărăție. Aceste cuvinte vorbesc despre drumul spre Împărăție și n-ar fi putut fi rostite de o oarecare persoană obișnuită – aceasta este o chestiune despre care doar Dumnezeu ar putea să știe!”

Am continuat să citesc: „Astăzi, toți vor avea încercări amare de înfruntat. Fără astfel de încercări, inima iubitoare pe care o aveți pentru Mine nu se va întări și nu veți avea iubire adevărată față de Mine. Chiar dacă aceste încercări constau numai în circumstanțe minore, fiecare trebuie să treacă prin ele; doar că dificultatea încercărilor va fi diferită de la persoană la persoană. […] Cei ce-Mi împărtășesc amărăciunea, Îmi vor împărtăși cu siguranță și dulceața. Aceasta este promisiunea și binecuvântarea Mea pentru voi”. Tonul acestor cuvinte mi-a oferit senzația că fuseseră rostite de cineva care administra toate lucrurile, care ne destăinuia direct, cu o sinceritate absolută, faptul că a merge pe calea credinței nu este un drum lin și că fiecare persoană în parte trebuie să experimenteze cantități diferite de suferință și greutăți, dar acest lucru este pentru a ne desăvârși iubirea și credința. Acestea sunt iubirea și binecuvântarea lui Dumnezeu pentru noi. Deodată, am văzut lumina. Înainte, cresusem mereu că a avea credință în Dumnezeu însemna că totul trebuia să decurgă bine și lin în viață și că aceasta era binecuvântarea lui Dumnezeu. Credeam că dacă ne întâlneam cu dezastre sau calamități așa cum o făceau necredincioșii, atunci acesta era un lucru rău și Dumnezeu ne pedepsea. Era ca în 2010, când am pierdut tot ce aveam într-un cutremur. La vremea aceea, am simțit că Dumnezeu nu veghease asupra mea sau nu mă protejase, iar acest lucru m-a supărat foarte mult, întrucât trăiam într-o stare în care Îl înțelegeam greșit pe Dumnezeu. Acum, citind aceste cuvinte, viziunea mea asupra unor situații atât de dificile s-a schimbat. În același timp, am ajuns să înțeleg și faptul că trebuia să ascult, să mă rog lui Dumnezeu și să caut să înțeleg faptele Lui atunci când greutățile și încercările se abăteau asupra mea și că, făcând asta, nu aș deveni slabă și negativă.

Am continuat să mă gândesc la cuvintele: „Cei ce-Mi împărtășesc amărăciunea, Îmi vor împărtăși cu siguranță și dulceața. Aceasta este promisiunea și binecuvântarea Mea pentru voi”. Cuvintele „cu siguranță”, „promisiune” și „binecuvântare” au dezvăluit autoritatea și puterea Vorbitorului. El cere lucruri de la noi, dar, totodată, ne face promisiuni și, în plus, El are puterea de a îndeplini aceste promisiuni. Aceste cuvinte mi-au mișcat inima și m-am întrebat cum poate fi tonul acestor cuvinte atât de asemănător cu cel pe care l-a folosit Domnul Isus. Ca atunci când Domnul a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine(Ioan 14:6); și „Eu sunt învierea şi viaţa. Cel ce crede în Mine va trăi chiar dacă moare(Ioan 11:25); „Adevărat vă spun că, dacă nu vă schimbaţi şi nu deveniţi ca şi copilaşii, nu veţi intra niciodată în Împărăţia Cerurilor!(Matei 18:3). Toate aceste cuvinte conțin cerințele lui Dumnezeu de la noi și promisiunile Sale pentru noi și întruchipează identitatea și statutul lui Dumnezeu. Când le auzim, suntem capabili să simțim autoritatea și puterea cuvintelor lui Dumnezeu. Cuvintele din acest film erau exact așa, când am văzut asta, eu și soțul meu am simțit amândoi că parcă veniseră de la Dumnezeu și că parcă erau glasul lui Dumnezeu. La momentul respectiv, am fost entuziasmată, dar și confuză: aceste cuvinte nu erau din Biblie, așadar oare de unde veniseră? Am continuat să vizionăm filmul. În film, fratele Zhao i-a spus protagonistului, în timp ce lucrau, că Domnul Isus Se întorsese și că devenise trup și coborâse în taină pentru a îndeplini lucrarea de judecată și curățire a omului în zilele de pe urmă. La momentul respectiv, eu și soțul meu am fost oarecum confuzi, pentru că crezusem întotdeauna că Domnul Isus avea să coboare înapoi într-o zi pe un nor. Dar atunci, în film, fratele Zhao a spus: „Așteptăm întoarcerea Domnului doar pe baza profețiilor coborârii Sale pe un nor, dar am trecut cu vederea alte profeții despre întoarcerea Domnului. Aceasta este o greșeală gravă! Multe părți din Biblie conțin profeții despre întoarcerea Domnului. De exemplu, profețiile Domnului: «Iată, Eu vin ca un hoţ» (Apocalipsa 16:15). «La miezul nopții a răsunat un strigăt: „Iată mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!”» (Matei 25:6). Mai este și Apocalipsa 3:20: «Iată, Eu stau la uşă şi bat! Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el şi voi mânca cu el, şi el cu Mine». Și Luca 17:24-25: «Căci aşa cum iese fulgerul şi luminează de la o margine a cerului la cealaltă, tot aşa va fi şi cu Fiul Omului (în ziua Sa)! Dar mai întâi trebuie să sufere multe şi să fie respins de această generaţie». Aceste profeții menționează întoarcerea Domnului ca un hoț și venirea Fiului Omului; ele precizează că El le vorbește oamenilor în timp ce bate la ușă și așa mai departe. Asta arată că atunci când vine vorba de întoarcerea Domnului, pe lângă coborârea Sa publică pe un nor, El va veni, totodată, într-o manieră tainică. Dacă credem că Domnul Se va întoarce doar coborând pe un nor, atunci profețiile care spun că El va veni în taină nu mai pot fi îndeplinite. Există multe profeții în Biblie despre întoarcerea Domnului în zilele de pe urmă. Dacă dăm deoparte celelalte profeții și delimităm modul în care Se va întoace Domnul ca fiind prin coborârea pe un nor alb doar pe baza unei părți sau două din Biblie, este probabil să ratăm șansa de a-I întâmpina întoarcerea și suntem pasibili să fim respinși de El”. Auzind asta, eu și soțul meu ne-am scos imediat Biblia și am verificat aceste versete cuvânt cu cuvânt. Pe măsură ce făceam asta, m-am gândit: „Aceste versete chiar vorbesc despre întoarcerea în taină a Domnului, așa că se pare că Domnul coborând pe nori nu este singura modalitate în care El Se întoarce. Acest lucru chiar mi-a deschis ochii”.

Eu și soțul meu am continuat vizionarea filmului. Fratele Zhao și-a continuat părtășia, spunând: „Biblia a profețiț că Domnul are să vină «ca un hoț» și «La miezul nopții a răsunat un strigăt: „Iată mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!”» (Matei 25:6). «Dar mai întâi trebuie să sufere multe şi să fie respins de această generaţie» (Luca 17:25). Apariția și lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic au îndeplinit aceste profeții. Din exterior, El arată exact ca o persoană obișnuită. Vorbește din interiorul umanității normale. Cine și-ar putea imagina că El reprezintă apariția Domnului? Aceasta îndeplinește întru totul profeția despre Domnul care se întoarce «ca un hoț». Cei care răspândesc Evanghelia sunt mărturie a cuvintelor lui Dumnezeu Atotputernic pentru toți cei ce caută apariția lui Dumnezeu și au părtășie cu răbdare despre cuvintele Sale. Acesta este Domnul bătând la ușă! De la apariția și lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic, El a fost supus încontinuu vânătorii și persecuției brutale a PCC și a suferit împotrivirea nebună, condamnarea și respingerea lumii religioase. Au existat chiar și multe spirite rele și demoni care L-au atacat, L-au condamnat și L-au hulit în mod deschis pe Dumnezeu Atotputernic pe internet. Acest lucru îndeplinește întru totul profeția rostită de Domnul: «Dar mai întâi trebuie să sufere multe şi să fie respins de această generaţie». Dacă Domnul ar fi coborât public pe un nor cu mare slavă, așa cum își imaginează oamenii, atunci neghina, caprele, slujitorii răi și antihriștii ar fi căzut cu siguranță în venerație pentru a-L accepta pe Dumnezeu Atotputernic. Atunci cum ar mai fi dezvăluiți? Dumnezeu Atotputernic a venit și a exprimat toate adevărurile care purifică și mântuiesc omenirea și face lucrarea de judecată din zilele de pe urmă. Oile Sale Îi ascultă glasul, iar fecioarele înțelepte din fiecare confesiune aud cuvintele pe care le-a exprimat Dumnezeu Atotputernic și le recunosc ca fiind adevărul și glasul lui Dumnezeu și s-au întors toate spre Dumnezeu Atotputernic. Aceasta este răpirea. Acești oameni au fost răpiți în fața tronului lui Dumnezeu și au primit judecata și mustrarea înaintea scaunului lui Hristos. Ei trebuie mai întâi să fie purificați, transformați în biruitori de către Dumnezeu și devin primele roade. Aceasta îndeplinește întru totul profeția din Apocalipsa 14:4-5: «Aceştia sunt cei care nu s-au întinat cu femei, căci sunt virgini. Ei Îl urmează pe Miel oriunde merge. Ei au fost răscumpăraţi dintre oameni ca prime roade pentru Dumnezeu şi pentru Miel. Şi în gura lor nu s-a găsit minciună; ei sunt fără vină». După ce Dumnezeu coboară în secret și face acest grup de biruitori, marea Sa lucrare va fi încheiată. După aceea, El va coborî public pe un nor și Se va arăta tuturor națiunilor și tuturor popoarelor. Aceasta va îndeplini Apocalipsa 1:7: «Iată, El va veni pe nori şi orice ochi Îl va vedea, chiar şi cei care L-au străpuns. Toate neamurile pământului se vor jeli din pricina Lui». Aceasta va fi scena în care Dumnezeu coboară public pe un nor și toți ochii Îl vor putea vedea. Cei care s-au împotrivit lui Dumnezeu Atotputernic și L-au condamnat Îl vor putea vedea și ei coborând pe un nor, de aceea «toate neamurile pământului se vor jeli din pricina Lui». Dumnezeu lucrează în etape și conform unui plan; profețiile cu privire la întoarcerea Domnului s-au îndeplinit acum în mare măsură așa că tot ce a mai rămas este ca profețiile despre Dumnezeu care coboară în mod public pe nori să se împlinească după dezastre”. Văzând că părtășia fratelui Zhao era rațională și bazată pe fapte, am știut, în inima mea, că Domnul S-a întors cu adevărat, că a devenit trup și a venit printre noi în secret. Eu și soțul meu ne-am dat seama cât de nesăbuiți fuseserăm să ne agățăm mereu de ideea că Domnul coboară pe nori, dar, în același timp, ne-am bucurat că am putut auzi vestea cea mare a sosirii Domnului în taină. Nu m-am putut abține să nu mă gândesc: „Nu este de mirare că aceste cuvinte se simt atât de autoritare și puternice și sună de parcă ar fi glasul lui Dumnezeu. După cum se dovedește, ele sunt într-adevăr cuvinte rostite de Însuși Dumnezeu!” Plini de emoție, am continuat să ne uităm la film. Dumnezeu Atotputernic spune: „Multor oameni poate să nu le pese de ceea ce spun, dar Eu tot vreau să-i spun fiecărui așa-zis sfânt care Îl urmează pe Isus că, atunci când Îl veți vedea cu ochii voștri pe Isus coborând din ceruri pe un nor alb, aceasta va fi arătarea publică a Soarelui dreptății. Poate că acela va fi un moment de mare entuziasm pentru tine, și totuși, ar trebui să știi că timpul când asiști la coborârea lui Isus din cer este și timpul când tu cobori în iad pentru a fi pedepsit. Acela va fi momentul sfârșitului planului de gestionare (planului de mântuire) al lui Dumnezeu și va fi momentul când Dumnezeu îi răsplătește pe cei buni și îi pedepsește pe cei răi. Căci judecata lui Dumnezeu va fi încheiată înainte ca omul să vadă semne, atunci când nu există decât exprimarea adevărului. Cei care acceptă adevărul și nu caută semne, și astfel au fost purificați, se vor fi întors în fața tronului lui Dumnezeu și vor fi intrat în îmbrățișarea Creatorului. Numai cei care persistă în credința că «Isus care nu vine pe un nor alb este un Hristos mincinos» vor fi supuși pedepsei eterne, pentru că ei cred doar în Isus care face semne, dar nu Îl recunosc pe Isus Cel care proclamă judecata aspră și care oferă adevărata cale și viața. Și astfel, se poate doar ca Isus să Se ocupe de ei atunci când Se reîntoarce, în mod deschis, pe un nor alb. Sunt prea încăpățânați, prea încrezători în ei înșiși, prea aroganți. Cum ar putea astfel de degenerați să fie răsplătiți de Isus? Întoarcerea lui Isus este o mare mântuire pentru cei care sunt capabili să accepte adevărul, dar pentru cei care nu pot să accepte adevărul, este un semn al condamnării. Ar trebui să vă alegeți calea proprie și să nu blasfemiați împotriva Duhului Sfânt și să respingeți adevărul. Nu ar trebui să fiți persoane ignorante sau arogante, ci cineva care se supune călăuzirii Duhului Sfânt, care tânjește după adevăr și îl caută; numai în acest fel veți beneficia(„Când vei vedea trupul spiritual al lui Isus, Dumnezeu va fi făcut din nou cerul și pământul” din Cuvântul Se arată în trup). Auzind aceste cuvinte, m-am întrebat dacă sintagma „așa-zis sfânt” se referea la cei care nu acceptă lucrarea lui Dumnezeu atunci când El sosește în taină și care doar așteaptă ca Domnul Isus să coboare pe un nor. În toți acești ani, aproape întreaga lume religioasă a așteptat ca Domnul să coboare pe nori. Dar aceste cuvinte afirmă clar că, dacă ne agățăm orbește de ideea că Domnul Isus coboară pe nori și refuzăm să acceptăm faptul că Dumnezeu a venit deja în taină printre noi, atunci vom sfârși prin a fi pedepsiți de Dumnezeu, pentru că până atunci lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă de judecată, curăţire şi mântuire completă a omului se va termina. Tonul acestor cuvinte este aspru, ele poartă firea de neofensat a lui Dumnezeu, sunt pline de autoritate și putere și ne umplu pe noi de respect și teamă. În același timp, ni se oferă un memento prin aceste cuvinte, precum și un sfat și o încurajare, cu speranța că vom deveni oameni care caută și acceptă adevărul, și nu vom delimita orbește lucrarea lui Dumnezeu sau nega faptul că Domnul S-a întors. Eu și soțul meu am fost captivați de acest film și l-am mai urmărit de câteva ori. Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic chiar ne-au șocat puternic. Sentimentul nostru de entuziasm a durat zile întregi.

Într-o zi, mi-am sunat soțul în drum spre serviciu și, cu cât vorbeam noi mai mult despre asta, cu atât mai mult simțeam că acestea trebuie să fie cuvintele lui Dumnezeu. Mi-a spus entuziasmat: „Trebuie doar să punem mâna pe această carte!” Eram atât de nerăbdători să aflăm ce ar trebui să facem în continuare și cum ar trebui să-L întâmpinăm pe Domnul, așa că, atunci când ne-am întors de la muncă în ziua aceea, am căutat pe internet „Biserica lui Dumnezeu Atotputernic” și am găsit pagina lor oficială de internet. Odată intrați acolo, am văzut cartea Cuvântul Se arată în trup. Mai întâi, am citit în Prefață ceea ce spune Dumnezeu Atotputernic: „«Credința în Dumnezeu» înseamnă a crede că există un Dumnezeu; acesta este cel mai simplu concept în ceea ce privește credința în Dumnezeu. În plus, a crede că există un Dumnezeu nu este același lucru cu a crede cu adevărat în Dumnezeu; mai degrabă este un fel de credință simplă cu puternice conotații religioase. Adevărata credință în Dumnezeu înseamnă următorul lucru: în baza credinței că Dumnezeu deține suveranitatea asupra tututor lucrurilor, omul experimentează cuvintele și lucrarea Sa, își purifică firea coruptă, îndeplinește voia lui Dumnezeu și ajunge să Îl cunoască pe Dumnezeu. Numai o astfel de călătorie se poate numi «credință în Dumnezeu». Totuși, deseori oamenii percep credința în Dumnezeu ca pe o chestiune simplă și frivolă. Oamenii care cred în Dumnezeu astfel nu mai știu ce înseamnă să crezi în Dumnezeu și, cu toate că poate continuă să creadă până la capăt, nu vor dobândi niciodată aprobarea lui Dumnezeu, pentru că merg pe calea greșită”. N-am putut să nu mă gândesc cât de mărețe sunt aceste cuvinte și am știut că ele reprezintă realmente adevărul. Aceste cuvinte mi-au schimbat complet concepțiile anterioare cu privire la credința în Dumnezeu. Înainte, știam doar că trebuie să citim mult din Biblie, să ne rugăm mult și să ascultăm multe predici și credeam în Dumnezeu doar pentru a primi binecuvântare și har. Habar nu aveam că adevărata credință în Dumnezeu înseamnă să experimentezi cuvintele lui Dumnezeu și să lucrezi pe baza credinței că Dumnezeu deține suveranitate asupra tuturor lucrurilor. Aceste cuvinte au explicat atât de profund și de meticulos adevăratul sens al credinței în Dumnezeu și au oferit o cale atât de clară de a înainta. Am devenit și mai convinsă că aceste cuvinte veniseră de la Dumnezeu și că erau glasul lui Dumnezeu, întrucât doar El ar putea vorbi atât de clar despre adevăr și despre adevăratul sens al credinței în Dumnezeu.

Am continuat să citim și am văzut că Dumnezeu Atotputernic spune: „Despre Dumnezeu și despre om nu se poate vorbi în aceeași termeni. Esența și lucrarea Lui sunt lucrurile cel mai de nepătruns și de neînțeles pentru om. Dacă Dumnezeu nu Își face personal lucrarea și nu Își rostește cuvintele în lumea omului, atunci omul nu va putea niciodată să înțeleagă voia lui Dumnezeu. Și, astfel, nici măcar cei care și-au devotat întreaga viață lui Dumnezeu nu vor reuși să Îi primească aprobarea. Dacă Dumnezeu nu începe să lucreze, atunci, oricât de mult bine ar face omul, va fi totul degeaba, deoarece gândurile lui Dumnezeu vor fi întotdeauna mai înalte decât gândurile omului, iar înțelepciunea lui Dumnezeu este dincolo de înțelegerea omului. Și, astfel, spun că aceia care pretind că Îl «înțeleg pe deplin» pe Dumnezeu și lucrarea Lui, sunt o mulțime de inepți; că sunt toți înfumurați și ignoranți. Omul nu ar trebui să definească lucrarea lui Dumnezeu; mai mult, omul nu poate să definească lucrarea lui Dumnezeu. […] De vreme ce noi credem că există un Dumnezeu și de vreme ce ne dorim să-L mulțumim și să-L vedem, ar trebui să căutăm calea adevărului și să căutăm o cale de a fi compatibili cu Dumnezeu. Nu ar trebui să ne împotrivim Lui cu trufie. Ce bine ar putea să rezulte vreodată din astfel de acțiuni?(„Cuvântul Se arată în trup”). După ce am citi acest pasaj, ne-am dat seama că suntem cu toții doar ființe create, veșnic nesemnificative. Dumnezeu, pe de altă parte, va fi pentru totdeauna Dumnezeu. Cuvintele și lucrarea Sa conțin atât de multe taine pe care nu le putem înțelege. Ar trebui să adoptăm o atitudime umilă și de căutare față de lucrarea Sa, nu putem trage concluzii în mod arbitrar. Apoi, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic care spunea: „Poate ai deschis cartea aceasta cu scopul de a cerceta sau cu intenția de a accepta; oricare ar fi atitudinea ta, sper că o vei citi până la final și că nu o vei lăsa deoparte cu ușurință(„Cuvântul Se arată în trup”). Citind asta, am simțit cât de sincere erau aceste cuvinte, de parcă Dumnezeu ne vorbea direct, conducându-ne să căutăm cuvintele și lucrarea Lui. Am hotărât să citesc în continuare această carte și să iau legătura cu Biserica lui Dumnezeu Atotputernic.

Am trimis un mesaj folosind funcția chat de pe pagina de internet a Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic, iar frații și surorile de la biserică ne-au răspuns repede. După aceea, am citit adesea cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic online, cu frații și surorile, fiecare dintre noi împărtășindu-ne experiențele și înțelegerea. Pe măsură ce citeam tot mai mult din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, am ajuns să cunosc multe adevăruri, ca: modul în care Dumnezeu îndeplinește lucrarea de judecată în zilele de pe urmă, diferența dintre a fi mântuit și a obține mântuirea deplină, ce înseamnă a fi răpit, ce fel de persoană poate intra în Împărăția cerurilor și taina întrupării. Dumnezeu Atotputernic spune: „Când Isus a venit în lumea omului, El a inaugurat Epoca Harului și a încheiat Epoca Legii. În zilele de pe urmă, Dumnezeu S-a întrupat încă o dată și, cu această întrupare, a încheiat Epoca Harului și a inaugurat Epoca Împărăției. Toți cei care sunt în stare să accepte cea de-a doua întrupare a lui Dumnezeu vor fi conduși în Epoca Împărăției și, mai mult, vor deveni capabili să accepte personal îndrumarea lui Dumnezeu. Deși Isus a lucrat mult printre oameni, El a completat doar răscumpărarea întregii omeniri și a devenit jertfa pentru păcat a omului; El nu l-a scăpat pe om de toată firea lui stricată. Deplina mântuire a omului de influența Satanei nu necesita doar ca Isus să devină jertfa pentru păcat și să poarte păcatele omului, ci necesita și ca Dumnezeu să facă o lucrare și mai mare pentru a-l scăpa pe om cu totul de firea lui satanic de coruptă. Și astfel, acum că omul a fost iertat de păcatele lui, Dumnezeu S-a întors în trup pentru a-l conduce pe om în noua epocă și a început lucrarea de mustrare și judecată. Lucrarea aceasta l-a adus pe om într-un tărâm mai înalt. Toți cei care se supun stăpânirii Lui se vor bucura de un adevăr mai mare și vor primi binecuvântări mai mari. Ei vor trăi cu adevărat în lumină și vor dobândi adevărul, calea și viața(Prefață la „Cuvântul Se arată în trup”). „De la lucrarea lui Iahve până la cea a lui Isus, și de la lucrarea lui Isus până la cea a etapei actuale, aceste trei etape acoperă într-un fir continuu întregul sortiment al gestionării lui Dumnezeu și sunt toate lucrarea unui singur Duh. De la crearea lumii, Dumnezeu a fost întotdeauna ocupat cu gestionarea omenirii. El este Începutul și Sfârșitul, El este Primul și Ultimul și El este Cel care începe o epocă și Cel care încheie epoca. Cele trei etape ale lucrării, în diferite epoci și în diferite locații, sunt fără îndoială lucrarea unui singur Duh. Toți aceia care separă aceste trei etape se află în opoziție față de Dumnezeu(„Viziunea lucrării lui Dumnezeu (3)” din Cuvântul Se arată în trup). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, am ajuns să înțeleg că Domnul Isus a îndeplinit doar lucrarea de răscumpărare a omenirii, și nu lucrarea de judecată, curățire și mântuire deplină a omului în zilele de pe urmă. Deși credința noastră în Domnul înseamnă că păcatele noastre sunt iertate, natura noastră păcătoasă nu este înlăturată și, de aceea, încă mai păcătuim și mărturisim adesea și nu suntem capabili să ne eliberăm de lanțurile păcatului. Pe baza lucrării de răscumpărare a Domnului Isus, Dumnezeu Atotputernic exprimă adevărul și îndeplinește lucrarea de judecată în zilele de pe urmă pentru a curăți și mântui omul odată pentru totdeauna. Dumnezeu Atotputernic și Domnul Isus sunt un singur Dumnezeu, care ia diferite nume și îndeplinește lucrări diferite în epoci diferite. Numai experimentând lucrarea de judecată a lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă pot fi curățite firile noastre corupte și noi putem fi potriviți să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu. Aceste informații sunt cu adevărat esențiale pentru noi să le cunoaștem! Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic ne-au dezvăluit aceste taine cu privire la lucrarea lui Dumnezeu și am fost realmente șocați. Într-adevăr, acestea sunt cuvintele și glasul lui Dumnezeu! Întrucât numai Dumnezeu poate dezvălui tainele lucrării lui Dumnezeu, numai Dumnezeu poate pune capăt unei epoci și poate lansa una nouă. Nicio persoană nu poate face asta.

De asemenea, am văzut că Dumnezeu Atotputernic a emis multe adevăruri legate de practică, precum: principiile credinței, principiile onestității, principiile ascultării de Dumnezeu și principiile iubirii adevărate față de El. Acestea îmbogățesc cu adevărat și îndeplinesc întru totul cuvintele Domnului Isus: „Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta. Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. Căci El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ceea ce va auzi şi vă va anunţa lucrurile ce urmează să vină(Ioan 16:12-13). Am devenit complet convinși că Dumnezeu Atotputernic este într-adevăr Domnul Isus întors, că cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic sunt expresiile lui Dumnezeu și că sunt sulul profeției din Apocalipsa. Citind cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic, am ajuns să înțelegem multe adevăruri pe care nu le înțeleseserăm până atunci și, rugându-ne lui Dumnezeu Atotputernic și citind cuvintele Lui, problemele pe care le-am întâmpinat în viața noastră de zi cu zi au fost toate rezolvate. Am început să trăim cu adevărat față în față cu Dumnezeu, suntem atât de binecuvântați! Am învățat că este cu adevărat important să auzi glasul lui Dumnezeu când vine vorba despre a-L întâmpina pe Domnul!

Anterior: 87. Ce am câștigat din faptul că am fost tratată

Înainte: 89. Starea mea de spirit atunci când îmi făceam datoria în culise

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

26. Cum să-ți privești datoria

de Zhongcheng, ChinaDumnezeu Atotputernic spune: „Cea mai fundamentală cerință pentru credința omului în Dumnezeu este ca acesta să aibă o...

32. Sufletul meu eliberat

Mibu, Spania„În viața Sa, dacă omul dorește să fie curățat și să obțină schimbări în firea sa, dacă el dorește să trăiască o viață plină de...

3. Încercarea unui contrast

de Xingdao, Coreea de Sud„O, Dumnezeule! Indiferent dacă am statut sau nu, acum mă înțeleg. Dacă statutul meu este înalt, aceasta se...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte