de Jiang Ping, China

În septembrie 2021, eram responsabilă cu o lucrare a bisericii, iar Zhao Ting era lideră de echipă. Când toată lumea discuta despre lucrare, Zhao Ting insista mereu cu opiniile ei și nu le asculta pe ale altora. Acest lucru ne aducea adesea într-un impas și oprea progresul lucrării. Am vrut să vorbesc cu ea despre asta, însă mi-am înghițit cuvintele când mi-am amintit cum Zhao Ting m-a expus adesea ca fiind arogantă, neprihănită de sine și insistentă cu părerile mele în trecut. Deși știam că e adevărat ce spune, mi-a displăcut din adâncul sufletului. M-am simțit de parcă îmi expunea rănile făcând asta și-mi doream doar să tacă. Dacă i-aș scoate în evidență problema acum, n-ar simți și ea aceeași durere ca și mine? M-am gândit că e mai bine să tac, ca să nu se simtă prost niciuna dintre noi. În plus, nu-mi plăcea să fiu dată în vileag și să-mi evidențieze alții problemele și pentru că nu mă schimbasem, dar le ceream altora să se schimbe, n-ar arăta lucrul ăsta că sunt complet irațională? Dacă ar întoarce situația împotriva mea și ar spune: „Ție nici nu-ți place să primești sfaturi de la alții. Cu ce drept mă critici pe mine?”, atunci n-aș avea ce răspuns să-i dau. În plus, ne înțelegeam foarte bine în mod normal, aveam o relație bună și ne vorbeam politicos. Dacă, atunci când aș vorbi direct despre problemele sale, nu m-ar mai vedea la fel și n-ar mai vrea să coopereze cu mine la lucrare? Având aceste lucruri în vedere, nu i-am evidențiat problemele.

Nu după multă vreme, o soră pe nume Wu Xin a intrat în echipa noastră. După un timp, am aflat că nu progresa deloc. Mereu concura cu alții și, când nu-i ieșea, se îmbufna. Am avut părtășie despre unele dintre cuvintele lui Dumnezeu care aveau legătură cu problemele ei și am recurs la principii care s-o călăuzească și s-o ajute. Însă ea n-a reflectat asupra problemei sale și a zis că nu are rezultate pentru că nu avusesem părtășie clară cu ea despre principii. Văzând-o așa, am vrut să am părtășie și să-i disec esența de a urmări reputație și statut și consecințele continuării în felul acesta. Dar apoi mi-am amintit că a menționat dezvăluirea firilor ei corupte la o întrunire și a zis că nu-i place să evidențieze problemele altor oameni și că nu-i place ca alții să i le evidențieze mereu pe ale ei. M-am gândit: „Reputația și statutul sunt importante și pentru mine și vreau să urmăresc treptat acest aspect și să intru în el pe cont propriu. Nu vreau ca alții să-mi expună și să-mi evidențieze problemele. Dacă îi vorbesc prea sever, o voi face nefericită. Mai bine încep având părtășie cu ea și ajutând-o. Poate că odată ce înțelege principiile și are ceva rezultate, nereușita ei de a-și satisface dorința de vanitate și statut n-o va mai face să fie atât de negativă.” Gândind asta, nu i-am mai evidențiat problemele. Am aflat mai târziu că Wu Xin nu prea avea umanitate. Le vorbea adesea oamenilor într-un mod depreciativ și sarcastic, făcându-i să se simtă constrânși, și uneori îi ataca și îi excludea pe cei cu păreri diferite. Când au ieșit la suprafață probleme la lucrare, n-a reflectat deloc și a încercat să nu-și asume responsabilitatea, neavând rezultate în datoria ei. Conform principiilor, trebuia să fie demisă. M-am gândit că s-ar simți jignită dacă aș face asta, așa că am raportat situația ei unei conducătoare. Însă conducătoarea era prea ocupată să vină, așa că m-a pus pe mine să o demit pe Wu Xin. Când m-am întâlnit cu ea, am vrut să-i disec urmărirea constantă de reputație și statut, atacurile ei și excluderea părerilor diferite și faptul că urma calea unui antihrist, ca să cunoască esența și consecințele problemelor ei, însă mi-am înghițit cuvintele pe care voiam să le rostesc. M-am gândit cum prețuiește ea reputația și statutul și cât de fragilă e. Dacă i-aș expune și i-aș diseca problemele, și dacă n-ar suporta și ar ajunge să aibă prejudecăți față de mine, ce-ar fi atunci? M-am gândit că e mai bine să mă abțin. Așa că doar am menționat că nu are rezultate și apoi am demis-o, i-am oferit câteva cuvinte de alinare și am pus-o să reflecteze asupra ei cum se cuvine. Când a aflat conducătoarea că nu disecasem comportamentul lui Wu Xin, m-a emondat și mi-a zis: „Problemele ei erau grave, însă tu nu le-ai expus și nu le-ai disecat! Prea ești o persoană care caută să facă pe plac altora!” Mi-a fost greu să aud acest lucru. Știam că nu-mi îndeplinisem responsabilitățile, dar n-am reflectat asupra mea la momentul respectiv. Abia la un incident ulterior am început să reflectez până la urmă.

La acel moment, Zhao Ting și grupul său întocmeau niște informații despre oameni pentru a fi excluși, însă mai multe puncte erau neclare. În circumstanțe normale, aceste tipuri de greșeli minore n-ar avea loc. I-am întrebat pe ceilalți ce se petrece și au zis că Zhao Ting insistă cu opiniile ei. Orice ar fi sugerat cineva, ea respingea. Toți se simțeau constrânși și trebuiau să facă ce spunea ea. M-am simțit atât de vinovată când am auzit acest lucru. Știam de mult de această problemă a ei, dar, pentru că mi-a fost teamă să n-o jignesc, n-am expus-o și, drept urmare, lucrarea fusese întârziată. În sfârșit, am început să caut adevărul și să reflectez asupra mea. Am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Conștiința și rațiunea ar trebui să fie ambele componente ale umanității unei persoane. Ambele sunt lucruri fundamentale și sunt cele mai importante. Ce fel de persoană este cineva care nu are conștiință și nu are rațiunea umanității normale? În termeni generali, este o persoană care nu are umanitate și o persoană cu o umanitate de-a dreptul groaznică. Mai precis, ce caracteristici se găsesc la astfel de oameni? Ce manifestări specifice ale lipsei de umanitate au ei? (Sunt egoiști și josnici.) Oamenii egoiști și josnici sunt superficiali în acțiunile lor și lasă lucrurile să treacă, dacă ele nu îi afectează personal. Ei nu se gândesc la interesele casei lui Dumnezeu și nici nu arată considerație față de intențiile lui Dumnezeu. Nu au simțul poverii sau al responsabilității atunci când vine vorba de a-și îndeplini îndatoririle sau de a aduce mărturie pentru Dumnezeu. […] Există unii oameni care nu își asumă nicio responsabilitate, indiferent de datoria pe care o fac. Ei nu raportează cu promptitudine superiorilor problemele pe care le descoperă. Când văd oameni care provoacă perturbări și tulburări, închid ochii. Când văd oameni răi făcând rău, nu încearcă să-i oprească. Nu protejează deloc interesele casei lui Dumnezeu și nici nu se gândesc câtuși de puțin la datoria și responsabilitatea lor. Când își îndeplinesc datoria, astfel de oameni nu fac nicio lucrare reală și se complac în confort; sunt persoane care caută să facă pe plac altora, vorbesc și acționează doar pentru vanitatea, imaginea, statutul și interesele proprii și sunt dispuși să investească efort și energie doar pentru lucrurile care le aduc beneficii” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți dobândi adevărul”). Cuvântul lui Dumnezeu a expus starea mea exactă. Văzusem că Zhao Ting avea o fire arogantă și îi constrângea pe ceilalți, afectând deja lucrarea. Ca supraveghetoare, ar fi trebuit să-i evidențiez și să-i expun problema, dar m-am temut că n-ar accepta și că ar avea o părere proastă despre mine, așa că, de câte ori am vrut să-i evidențiez problema, parcă aveam un nod în gât și nu puteam rosti cuvintele. M-am folosit de lucrare ca pretext, gândind că, dacă ne-am strica relația, n-ar mai coopera cu lucrarea mea. Deși părea că mă gândesc la lucrare, de fapt, nu voiam să distrug prietenia noastră și relația bună și voiam să las o impresie bună fraților și surorilor. În plus, observasem clar că Wu Xin avea probleme grave, dar mă temeam că, dacă îi expuneam și îi evidențiam problemele, ar avea o părere proastă despre mine, așa că nu i-am expus deloc problemele și, drept urmare, ea nu s-a cunoscut pe sine, iar firea ei coruptă a rămas neschimbată, a perturbat și a tulburat lucrarea bisericii și i-a făcut pe ceilalți să se simtă constrânși. Când mi-am făcut datoria, m-am gândit doar la interesele mele și la poziția mea în inimile celorlalți. I-am văzut pe alții perturbând și tulburând lucrarea bazându-se pe firile lor corupte în îndatoriri și i-am ignorat, fără să mă gândesc la lucrarea bisericii. Am fost foarte egoistă, fără pic de conștiință sau rațiune!

Mai târziu, am mai citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Înainte ca oamenii să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu și să înțeleagă adevărul, natura Satanei este cea care preia controlul în ei și îi domină. Ce presupune acea natură, mai exact? De exemplu, de ce ești egoist? De ce îți protejezi propriul statut? De ce ești atât de influențat de sentimentele tale? De ce îți plac acele lucruri nedrepte și acele lucruri rele? Care este baza faptului că îți plac aceste lucruri? De unde vin aceste lucruri? De ce îți plac și le accepți? Până acum, ați ajuns cu toții să înțelegeți: motivul principal este că otrăvurile Satanei sunt înăuntrul omului. Așadar, ce sunt otrăvurile Satanei? Cum pot fi ele exprimate? De exemplu, dacă întrebi: «Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?», toți vor răspunde: «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.» Chiar această singură frază exprimă tocmai rădăcina problemei. Filosofia și logica Satanei au devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac, de fapt, pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc cu toții pentru ei înșiși. «Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate» – aceasta este filosofia de viață a omului și reprezintă, de asemenea, natura umană” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”). Din expunerea cuvântului lui Dumnezeu, am înțeles că motivul principal pentru care mă făceam că nu văd și mă temeam prea tare să evidențiez problemele altora era că m-am bazat pe filozofii satanice cum ar fi: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună” și „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.” Mereu am considerat că trebuie să fac un lucru doar dacă am ceva de câștigat, iar evidențierea și expunerea problemelor altcuiva doar l-ar jigni și nu mi-ar aduce niciun beneficiu, așa că n-am vrut s-o fac. Am fost prea egoistă, detestabilă, șireată și vicleană. Am văzut cum Zhao Ting era arogantă, insistentă și că nu-i asculta pe ceilalți și că afecta lucrarea, dar am preferat să-mi protejez relația cu ea decât să-i expun și să-i disec problemele. M-am temut mereu că aș jigni-o și am fost mereu supusă ca s-o mulțumesc. Mi-a fost frică să nu ofensez oameni, dar nu pe Dumnezeu, și n-am luat în calcul interesele bisericii. Trăiam o viață abjectă și nevrednică, lipsită de conștiință și rațiune. Un om care are conștiință și rațiune poate să aibă părtășie despre adevăr ca să-i ajute pe ceilalți când vede că sunt într-o stare rea, iar când vede că cineva tulbură și perturbă lucrarea bisericii, poate să ia atitudine ca să-l expună și să-l oprească. Ca supraveghetoare, ar trebui să am o responsabilitate și o povară și mai mare. Nu contează dacă un frate sau o soră are o problemă de stare sau cu lucrarea sa, eu ar trebui să am părtășie și să-i ajut. Dacă o persoană tulbură și perturbă lucrarea bisericii, ar trebui s-o emondez, s-o expun și s-o opresc la timp. Așa ar trebui să-și facă treaba un supraveghetor. Dar, ca să-mi protejez buna impresie pe care o aveau alții despre mine, nu mi-am îndeplinit nici responsabilitățile de bază. Am fost iresponsabilă față de lucrare și n-am luat deloc în considerare pătrunderea în viață a fraților și a surorilor. Am văzut că, vrând să fiu o persoană care caută să facă pe plac altora, eram, de fapt, netrebnică și răuvoitoare. Să-mi fac datoria astfel e detestabil și odios pentru Dumnezeu. În cazul în care continuam astfel, aveam să fiu, în cele din urmă, dezvăluită și eliminată de Dumnezeu. Când am realizat aceste lucruri, m-am supărat foarte tare. Nu voiam să mai trăiesc în felul acesta, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, vreau să practic adevărul, însă firea mea coruptă e foarte gravă. Te rog să mă luminezi ca să mă cunosc și să găsesc o cale de practicare.”

Într-o zi, în devoționale, am citit cuvântul lui Dumnezeu care spune: „În Biserică, rămâneți fermi în mărturia voastră față de Mine și susțineți adevărul. Ce e corect e corect și ce e greșit e greșit; nu confundați albul cu negrul. Trebuie să luptați împotriva Satanei și trebuie să-l înfrângeți complet, ca să nu se mai ridice vreodată. Trebuie să dați tot ce aveți ca să-Mi protejați mărturia. Acesta va fi scopul acțiunilor voastre – nu uitați asta” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 41). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a oferit o cale de practicare. În toate lucrurile, trebuie să susțin adevărurile-principii și să protejez interesele bisericii. Zhao Ting deja tulburase și perturbase lucrarea bisericii, bazându-se pe firea ei coruptă în îndatoririle sale. A trebuit să am părtășie cu ea, s-o expun și s-o disec, ca să-și cunoască problemele. Dacă tot nu reflecta sau nu se căia, trebuia s-o demit și s-o redistribui imediat. Mai târziu, i-am subliniat problemele lui Zhao Ting și i-am citit niște pasaje din cuvântul lui Dumnezeu care expune firi arogante. Citind cuvântul lui Dumnezeu, a ajuns să-și cunoască firea arogantă și apoi a făcut ceva îmbunătățiri și schimbări. Când toți expuneau alte păreri într-o discuție, ea putea să caute și să-i asculte, fără să-și mai impună propriile păreri. Neprotejându-mi relațiile cu ceilalți și făcându-mi datoria după adevărurile-principii, m-am simțit ușurată. Aveam în sfârșit puțină asemănare umană trăind astfel.

Mai apoi, m-am întrebat: „Lăsând la o parte egoismul, răutatea și dorința de a-mi proteja interesele, ce alte lucruri mă constrângeau să fiu mereu o persoană care caută să facă pe plac altora?” Într-o zi, la o întrunire, am citit cuvintele lui Dumnezeu care spun: „Zicala «Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești» înseamnă că nu ar trebui să le ceri altora să le placă sau să facă ceva ce ție nu-ți place sau nu ești dispus să faci. Examinând cuvintele în sine, acest lucru pare destul de rezonabil și rațional și nimeni nu ar fi în dezacord cu o astfel de zicală. Dar chiar este această zicală în acord cu adevărul? Se ridică ea cu adevărat la nivelul unui adevăr-principiu? Acest lucru ar trebui discernut. Care ar fi consecințele acționării conform acestei filosofii satanice? Nu ar duce la comiterea de greșeli? Nu ar duce la rănirea oamenilor, la inducerea lor în eroare sau chiar la vătămarea lor? Mai întâi, să discutăm dacă în această zicală există vreun principiu. Nu există niciun principiu în ea; înseamnă a da un verdict bazat pe propriile preferințe, nu a privi lucrurile pe baza adevărului. De exemplu, unii părinți nu sunt pasionați de studiu, dar le place să-și pună copiii să studieze mult și încearcă mereu să le aducă argumente, îndemnându-i să studieze din greu. Această situație contravine zicalei: «Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești.» Conform acestei zicale, acești părinți nu ar trebui să-și îndemne copiii să studieze, deoarece lor înșiși nu le place să studieze. Sunt alți oameni care cred în Dumnezeu, dar nu urmăresc adevărul; totuși, în inimile lor, ei știu că a crede în Dumnezeu reprezintă calea cea dreaptă în viață. Dacă văd că odraslele lor nu cred în Dumnezeu și nu se află pe calea cea bună, le îndeamnă să creadă în Dumnezeu. Chiar dacă ei înșiși nu urmăresc adevărul, totuși vor ca ai lor copii să-l urmărească și să fie binecuvântați. În această situație, dacă ar respecta zicala: «Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești», atunci acești părinți nu ar trebui să-i facă pe copiii lor să creadă în Dumnezeu. Acest lucru ar fi în concordanță cu această filosofie satanică, dar le-ar distruge totodată propriilor copii șansa la mântuire. Cine este responsabil pentru acest final? Oare zicala tradițională despre conduita morală de a nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești nu le dăunează oamenilor? […] De exemplu, unii oameni nu iubesc adevărul; ei râvnesc la confortul trupesc și găsesc modalități de a lenevi atunci când își îndeplinesc datoria. Nu sunt dispuși să sufere sau să plătească un preț. Ei cred că zicala: «Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești» este corectă și le spun oamenilor: «Ar trebui să învățați cum să vă bucurați de viață. Nu trebuie să vă îndepliniți corespunzător datoria sau să îndurați greutăți sau să plătiți un preț. Dacă puteți să leneviți, atunci leneviți; dacă puteți să faceți un lucru de mântuială, atunci faceți-l de mântuială. Nu vă complicați atât de mult situația. Uite, nu trăiesc eu destul de bine în acest fel? Viața mea este, pur și simplu, perfectă! Vă epuizați trăind astfel! Ar trebui să învățați de la mine!» Nu îndeplinește acest lucru cerința de a «nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești»? Dacă acționezi în acest mod, ești o persoană cu rațiune și conștiință? (Nu.) Dacă o persoană își pierde conștiința și rațiunea, nu îi lipsește virtutea? Acest lucru se numește lipsă de virtute. De ce îi spunem așa? Întrucât acea persoană se complace în confort, își face de mântuială datoria și îi îndeamnă și îi influențează pe alții să i se alăture în a fi superficiali și în a se complace în confort. Ce este în neregulă cu acest lucru? A fi superficial și iresponsabil în datoria ta reprezintă un act de șiretenie și împotrivire față de Dumnezeu. În cazul în care continui să fii superficial și nu te pocăiești, vei fi dezvăluit și eliminat” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (10)”]. „«Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești» e o zicală foarte problematică. Lipsurile și defectele pe care le implică sunt flagrant de evidente; nici măcar nu merită să fie disecată și deslușită. Cu doar puțină gândire, erorile și caracterul ei ridicol devin evidente. Cu toate acestea, mulți dintre voi sunt cu ușurință convinși și influențați de această zicală și o acceptă fără discernământ. Când interacționezi cu ceilalți, folosești adesea această zicală pentru a te admonesta și a-i îndemna pe ceilalți. Făcând acest lucru, crezi că ai o integritate deosebit de nobilă și o conduită personală foarte rațională. Dar, în realitate, aceste cuvinte au dezvăluit principiul după care te porți și poziția ta, fără ca tu să-ți dai seama. În același timp, aceste cuvinte i-au făcut pe alții să fie induși în eroare și îndrumați greșit de tine să abordeze oamenii și lucrurile folosind opinia și poziția ta. Ai jucat rolul unui conciliator ca la carte. Nu iei în serios nimic din ce faci și nu-ți complici situația nici ție, nici altora. Crezi că, dacă le complici situația altor oameni, ți-o complici pe a ta, că a fi bun cu alții înseamnă a fi bun cu tine însuți și că, dacă ești dur cu alți oameni, ești dur cu tine însuți. Ceea ce respecți tu este tocmai gândul și perspectiva: «Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești», fiind și cea mai mare recompensă pe care ți-ai putea-o oferi și cea mai mare îngăduință pe care ți-ai putea-o arăta. Aceasta este, evident, atitudinea de a nu fi meticulos în nimic; nu ai poziția, nici perspectiva corectă în nicio privință, privești totul într-un mod dezorientat și lipsit de meticulozitate și doar te faci că nu vezi. Dacă urmezi gândul și perspectiva: «Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești» pe parcursul întregii tale vieți de credință în Dumnezeu, care vor fi consecințele? Nu vei practica adevărul, nu vei susține adevărurile-principii și nu vei avea nicio fărâmă din adevărul-realitate. De ce? Pentru că ești influențat de zicala: «Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești» și aceasta ți-a adus deja mari neplăceri și necazuri, făcând astfel încât, în multe privințe, să nu poți avea o perspectivă sau o poziție clară și să-ți fie imposibil să știi sau să determini exact care sunt standardele cerute de Dumnezeu sau ce rezultate ar trebui să obții. Aceste consecințe sunt cauzate de faptul că tu nu cauți adevărul și, în schimb, respecți în toate lucrurile punctele de vedere ale filosofiilor satanice. Este: «Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești» atitudinea corectă pe care ar trebui să o aibă oamenii în vorbirea și acțiunile lor? Nu, nu este. Este doar o teorie care pare corectă, nobilă și bună din exterior, dar, de fapt, nu este deloc un lucru pozitiv. În mod clar, cu atât mai puțin este un adevăr-principiu la care oamenii ar trebui să adere” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (10)”]. Cuvintele lui Dumnezeu expun că Satana folosește zicala: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești” ca să ne corupă și să ne inducă în eroare, să ne facă să credem că n-ar trebui să impunem altora lucruri pe care nu le-am face cu plăcere sau pe care nu le-am putea face noi și că acesta este un comportament rațional. Am trăit bazându-mă pe ideea aceasta. Știam clar că aroganța și neprihănirea de sine a lui Zhao Ting aveau impact asupra lucrării și ar fi trebuit să evidențiez și să-i expun problema, însă m-am gândit că și eu am dezvăluit adesea o fire arogantă și că nici mie nu mi-a plăcut niciodată să fiu criticată, așa că m-am gândit că să impun altuia ceva ce mie nu-mi place ar fi irațional și mi-a fost prea frică să evidențiez problema lui Zhao Ting. Am știut clar că Wu Xin lucra doar pentru reputație și statut, iar aroganța ei îi constrângea pe ceilalți și tulbura și perturba lucrarea. Trebuia să fie expusă și emondată, dar m-am gândit cum îmi prețuiam reputația și statutul foarte mult și că nu voiam să mi se evidențieze și să mi se expună problemele de către alții, așa că am trăit după perspectiva „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești” și nu am expus-o. Am considerat că e dureros și umilitor să fii expus și criticat și am sperat să nu fiu nici eu emondată și criticată de alții, așa că n-am vrut să le fac altora același lucru. De fapt, eu doar aveam grijă de mine și mă protejam. Îmi protejam vanitatea și statutul și nu acceptam adevărul, și chiar am tolerat și încurajat comportamentul altora. Eram răzvrătită și mă împotriveam lui Dumnezeu și le permiteam și altora să facă la fel. În esență, speram ca nimeni să nu practice adevărul sau să experimenteze judecata și mustrarea lui Dumnezeu, nici să fie emondat. Eram cu adevărat detestabilă și imorală! Am fost corupți de Satana și suntem plini de firi satanice. Naturile noastre sunt arogante, îngâmfate, egoiste, înșelătoare și înclinate să caute reputație și statut. Fără judecata și expunerea cuvântului lui Dumnezeu, fără să fim emondați și fără criticile sau ajutorul altor oameni, nu putem să nu perturbăm lucrarea bisericii. Zhao Ting și Wu Xin dezvăluiau firi corupte și erau pe calea greșită, și, dacă nimeni nu le critica sau nu le expunea, aveau să perturbe lucrarea bisericii. Dacă încălcarea lor era neînsemnată, urmau să fie demise, dar, dacă era mai gravă, urmau să fie excluse. Trăiam după filozofii satanice; identificam probleme, dar nu vorbeam despre ele. Asta înseamnă că le permiți altora în secret să acționeze după firile lor satanice, iar acest lucru urma să mă rănească pe mine și pe alții până la urmă. Văzând că am trăit influențată de otrava satanică „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești”, nu doar că nu-mi făceam bine datoria, în plus, jucam și rol de complice al Satanei, perturbând lucrarea bisericii. Mi-a fost greu să accept când am realizat lucrurile acestea și am vrut să mărturisesc și să mă căiesc lui Dumnezeu.

Într-o zi, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu, care zice: „Dumnezeu nu le cere oamenilor să nu impună celorlalți ceea ce ei înșiși nu-și doresc, ci le cere să fie clari cu privire la principiile pe care ar trebui să le respecte atunci când abordează diferite situații. Dacă este un lucru corect și în concordanță cu adevărul din cuvintele lui Dumnezeu, atunci trebuie să te ții de el. Și nu numai că trebuie să te ții de el, ci și să-i admonestezi, să-i îndemni și să ai părtășie cu ceilalți, astfel încât ei să înțeleagă exact care sunt intențiile lui Dumnezeu și care sunt adevărurile-principii. Aceasta este responsabilitatea și obligația ta. Dumnezeu nu-ți cere să respecți filosofiile satanice și să alegi calea de mijloc și, cu atât mai puțin, să arăți cât de mărinimos ești. Ar trebui să aderi la standardele cerute și la adevărurile-principii cu care cuvintele lui Dumnezeu îi atenționează pe oameni. Nu numai că trebuie să le respecți cu strictețe pentru totdeauna și să conduci prin exemplu în practicarea acestor adevăruri-principii, dar trebuie, de asemenea, să-i îndemni, să-i supraveghezi, să-i ajuți și să-i îndrumi pe alții să adere la ele, să le urmeze și să le practice așa cum faci tu. Acesta este un lucru pe care Dumnezeu ți-l cere și aceasta este însărcinarea Lui pentru tine. Dumnezeu îți cere să rămâi ferm pe poziția corectă și să respecți cu strictețe criteriile cuvintelor lui Dumnezeu și adevărurile-principii. Chiar dacă nu poți realiza acest lucru acum, chiar dacă nu ești dispus, nu-ți place, ai noțiuni sau simți împotrivire față de el, trebuie să-l tratezi ca pe responsabilitatea ta, ca pe obligația ta. Trebuie să ai părtășie cu oamenii despre adevărurile-principii și despre lucrurile pozitive care vin de la Dumnezeu, pentru a-i ajuta și a-i îndruma, astfel încât ei să poată beneficia din aceste lucruri și să fie edificați de ele și să pornească pe calea corectă în viață. Aceasta este responsabilitatea ta. Nu trebuie să te agăți cu încăpățânare de zicala: «Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești», pe care Satana ți-a insuflat-o. În ochii lui Dumnezeu, acea zicală este doar o filosofie pentru interacțiuni lumești, este un gând și o perspectivă care poartă cu sine viclenia Satanei și nu este deloc calea corectă, nici un lucru pozitiv. Dumnezeu îți cere să te porți într-un mod integru, demn, așa că ar trebui să fii lămurit cu privire la ce ar trebui și ce nu ar trebui să faci. El nu-ți cere să fii o persoană care caută să facă pe plac altora sau un conciliator; El nu-ți cere să alegi calea de mijloc. Trebuie să respecți cu strictețe adevărurile-principii și să rămâi ferm pe poziția corectă. Trebuie neapărat să spui ceea ce se cuvine să spui și să înțelegi ceea ce se cuvine să înțelegi. De asemenea, trebuie să-i ajuți pe cei care nu înțeleg; ar trebui să le oferi multă îndrumare și mult ajutor. Trebuie neapărat să-ți îndeplinești responsabilitatea și obligația. Nu trebuie să stai, pur și simplu, pe margine și să privești și, cu atât mai puțin să te agăți de filosofiile pe care Satana le-a sădit în mintea ta, cum ar fi: «Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești.» Înțelegi? (Da.) Ceea ce este corect și pozitiv este așa chiar dacă nu îți place, chiar dacă nu ești dispus să faci acest lucru, chiar dacă nu ești capabil să-l faci și să-l realizezi, chiar dacă i te împotrivești sau elaborezi noțiuni împotriva lui. Esența cuvintelor lui Dumnezeu și adevărul nu se vor schimba doar pentru că omenirea are firi corupte și anumite emoții, sentimente, dorințe și noțiuni. Esența cuvintelor lui Dumnezeu și adevărul nu se vor schimba în veci. De îndată ce cunoști, înțelegi, experimentezi și dobândești cuvintele lui Dumnezeu și adevărul, este obligația ta să ai părtășie cu ceilalți despre mărturiile tale bazate pe experiențe. Acest lucru va permite și mai multor oameni să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu, să înțeleagă și să dobândească adevărul, să cunoască standardele cerute de Dumnezeu și să înțeleagă adevărurile-principii. Făcând acest lucru, acești oameni vor avea o cale de urmat atunci când vor întâmpina diverse probleme în viața lor de zi cu zi și nu vor fi dezorientați sau încătușați de diferitele idei și perspective ale Satanei. Zicala despre conduita morală: «Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești» este, într-adevăr și cu adevărat, planul viclean al Satanei de a controla gândurile oamenilor. Dacă respecți mereu acest lucru, atunci ești o persoană care trăiește conform filosofiilor Satanei; o persoană care trăiește pe deplin după firi satanice. Dacă nu urmezi calea lui Dumnezeu, atunci nu iubești și nu cauți adevărul. Orice s-ar întâmpla, principiul pe care trebuie să-l urmezi și cel mai important lucru pe care trebuie să-l faci este să ajuți oamenii cât de mult posibil. Nu ar trebui să practici ceea ce spune Satana, și anume să «nu impui altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești» și să fii o persoană «deșteaptă», care caută să facă pe plac altora. Ce înseamnă să ajuți oamenii cât poți de mult? Înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile. Dacă vezi că un lucru face parte din responsabilitățile și obligațiile pe care se cuvine să le îndeplinești, ar trebui să ai părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu și despre adevăr, astfel încât oamenii să poată înțelege intențiile și cerințele lui Dumnezeu. Asta înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (10)”]. Din cuvântul lui Dumnezeu am înțeles că Dumnezeu vrea ca noi să practicăm adevărul, să susținem principii în toate lucrurile, și că, atunci când ne îndeplinim îndatoririle împreună, când vedem pe cineva că încalcă principii sau tulbură lucrarea bisericii, ar trebui să-l criticăm și să-l ajutăm. Doar când toată lumea trăiește după cuvântul lui Dumnezeu putem deveni mai buni în îndatoririle noastre. Când vine vorba de probleme de principiu, nu putem să ne temem că jignim oamenii sau să le luăm în seamă sentimentele. Trebuie să acționăm după adevărurile-principii și să protejăm lucrarea bisericii. Fie că ceilalți acceptă, fie că nu, toți trebuie să practicăm adevărul și să ne îndeplinim responsabilitatea. Ca supraveghetoare, responsabilitatea mea e să am părtășie și să rezolv probleme în timp util, când le identific. Dacă nu rezolv problemele pe care le văd, dacă doar joc rolul persoanei care caută să facă pe plac altora și aleg calea de mijloc, îmi neglijez responsabilitățile și mă împotrivesc lui Dumnezeu. În plus, nu e vorba că nu pot să subliniez problemele altora doar pentru că dezvălui și eu firi corupte. Când dezvălui firi corupte, trebuie să caut adevărul și să reflectez asupra mea, asta e treaba mea. Dar, când văd că alții încalcă principii și afectează lucrarea bisericii, trebuie să am părtășie, să-i expun și să-i opresc. Asta înseamnă să protejez lucrarea bisericii și este responsabilitatea mea. N-ar trebui să încurc cele două lucruri. Îmi prețuiesc mult reputația și statutul și am o fire arogantă, trebuie să reflectez și să urmăresc adevărul ca să rezolv aceste lucruri și să nu mă iau după alții și să le fac voia. Obișnuiam să trăiesc după filozofia satanică „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești” și gândeam că n-ar trebui să-i pun pe ceilalți să facă ce mie nu-mi place să fac sau ce eu nu pot să fac. Ca rezultat, am ratat oportunități de a practica adevărul. Am înțeles până la urmă că părerile mele fuseseră ridicole și absurde.

Mai târziu, când i-am văzut pe alții încălcând principii și afectând lucrarea bisericii, i-am expus, i-am disecat și am avut părtășie cu ei despre problemele lor și, deși îmi făceam griji că vor avea o părere proastă despre mine, n-am fost exagerat de prudentă și rezervată, cum fusesem înainte; m-am gândit doar cum aș putea să îi ajut și să protejez lucrarea bisericii. Practicând astfel, am văzut că frații și surorile au progresat în îndatoririle lor și m-am bucurat. Când am rezolvat problemele altora, am putut să reflectez mai mult asupra mea și am descoperit fără să-mi dau seama niște firi corupte de care nu știusem, ceea ce m-a motivat și mai mult să urmăresc adevărul și să-mi rezolv problemele. Practicând astfel, m-am simțit mai aproape de Dumnezeu; când m-am lepădat de trup și am practicat adevărul mai mult, m-am simțit împăcată și ușurată să trăiesc astfel.