de Yang Chen, China

În iunie 2023, trebuia să plec de acasă pentru a-mi face datoria, din cauza nevoilor lucrării de evanghelizare. Întrucât știam că nu mă voi putea întoarce pentru o vreme, m-am gândit să merg acasă, să-mi anunț părinții și să-mi iau și câteva haine. Când am ajuns, am văzut-o pe mama cu un cateter introdus în braț și arătând destul de palidă. Am întrebat-o ce era în neregulă cu ea și a spus că nu era nimic grav și că se va ameliora cu o mică operație. Însă părea ceva mai grav, așa că am cerut să-i văd dosarul medical. Acolo scria că avea trei tipuri de tumori maligne. Eram în stare de șoc, mama avea cancer! Acestea erau tumori maligne – putea într-adevăr să se facă bine? Dacă tratamentul nu funcționa? Tatăl meu mi-a spus: „Mama ta face chimioterapie acum, iar succesul tratamentului va depinde de cum decurge aceasta.” Știam că toate acestea erau cu permisiunea lui Dumnezeu și nu puteam să mă plâng, așa că m-am rugat Lui să-mi protejeze inima. Apoi, tata a început să-mi spună cum, atunci când mama era bolnavă în spital, fratele meu mai mic fusese acolo să aibă grijă de ea și chiar își luase o a doua slujbă ca să facă bani pentru facturile medicale ale mamei. Am fost destul de supărată după ce am auzit asta. Eram cea mai mare dintre frați și ar fi trebuit să fiu cea care se ocupa de toate acestea, dar, în schimb, nu puteam să ofer niciun ajutor. Oare părinții mei aveau să creadă că-mi lipsea conștiința, că nu eram filială și că mă crescuseră în zadar? Mama m-a liniștit, spunând: „Nu-ți face griji și nu te teme. Doar de Dumnezeu depinde cât trăim. Tu concentrează-te asupra a ce este nevoie să faci și nu te îngrijora pentru mine.” Auzind-o pe mama spunând asta, chiar am vrut să rămân și să am grijă de ea, însă era atât de multă lucrare de făcut în biserică și știam că nu mai puteam sta acasă pentru mult timp. Văzând-o pe mama așa, pur și simplu n-am putut să spun că plănuiam să merg să-mi fac datoria departe de casă, așa că, în final, am plecat în grabă fără să spun nimic.

Pe drum, nu m-am putut gândi la altceva decât la mama bolnavă în spital, fără nimeni care să aibă grijă de ea și la fratele meu mai mic trudind pentru a-i plăti facturile medicale. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai prost. Consideram că, fiind fiica ei, ar trebui să fiu acolo să am grijă de ea când era bolnavă, dar nu numai că nu puteam avea grijă de ea, nu eram capabilă să ajut deloc. Ce ar spune alți oameni despre mine dacă ar auzi asta? Oare ar spune că n-am conștiință și că sunt nerecunoscătoare? Oare fratele meu m-ar învinui? Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mă simțeam mai prost și mi-am pierdut complet determinarea de a pleca de acasă și de a-mi face datoria. În inima mea, I-am spus lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, nu pot pleca de acasă să-mi fac datoria. Mama mea are cancer și, dacă plec acum, s-ar putea să nu mai apuc s-o văd vreodată! Îmi voi face, pur și simplu, datoria aici, ca să pot să merg să-mi văd mama când am timp liber.” După aceea, tot mi-am făcut datoria, dar nu puteam să-mi liniștesc mintea. Mă tot gândeam: „Oare cum e mama mea acum?” Voiam să-mi fac timp, pentru a merge acasă să o văd. Știam că starea mea era greșită, așa că am căutat să citesc cuvintele lui Dumnezeu. Am găsit acest pasaj: „În fiecare perioadă și în fiecare etapă, în biserică se întâmplă anumite lucruri care sunt în contradicție cu noțiunile oamenilor. De exemplu, unii oameni se îmbolnăvesc, conducătorii și lucrătorii sunt demiși, unii oameni sunt dezvăluiți și eliminați, unii înfruntă încercarea vieții și a morții, în unele biserici chiar sunt oameni răi și antihriști care provoacă tulburări și așa mai departe. Aceste lucruri se petrec din când în când, dar nu sunt deloc întâmplătoare. Toate aceste lucruri sunt rezultatul suveranității și al rânduielilor lui Dumnezeu. O perioadă foarte liniștită poate fi brusc întreruptă de mai multe incidente sau evenimente neobișnuite, care fie au loc în jurul vostru, fie vi se întâmplă vouă, iar apariția acestor lucruri tulbură ordinea normală și normalitatea vieților oamenilor. Din exterior, acestea nu se conformează noțiunilor și închipuirilor oamenilor; ei nu vor să li se întâmple sau să vadă asemenea lucruri. Așadar, e benefică pentru oameni apariția acestor lucruri? […] Nimic nu se întâmplă din întâmplare; Dumnezeu exercită suveranitate peste toate lucrurile și permite apariția lor. Deși oamenii pot înțelege și accepta acest lucru la nivel doctrinal, atunci când un eveniment specific li se întâmplă, ei nu știu dacă este ceva peste care Dumnezeu exercită suveranitate sau pe care l-a permis și nu știu cum să-l accepte din partea lui Dumnezeu sau cum să se supună suveranității și rânduielilor Sale. Nu este aceasta o problemă practică? Aici se află adevărurile pe care oamenii ar trebui să le caute și adevărurile-principii pe care ar trebui să le înțeleagă. Dacă oamenii recunosc suveranitatea lui Dumnezeu doar în teorie, dar nu au o înțelegere reală a ei, iar noțiunile și închipuirile lor nu au fost înlăturate, atunci indiferent de câți ani cred în Dumnezeu și câte lucruri experimentează, în cele din urmă tot nu vor putea dobândi adevărul” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (11)”]. Prin cuvintele lui Dumnezeu mi-am dat seama că oamenii vor înfrunta circumstanțe dificile în diverse faze ale vieții lor. S-ar putea ca ei să nu vrea să le înfrunte, însă în ele se află intenția lui Dumnezeu. Dacă nu căutăm adevărul, trăim în noțiunile și închipuirile noastre și-L înțelegem greșit pe Dumnezeu și ne plângem de El, va fi greu să tragem învățăminte din aceste situații. Erau învățăminte pe care le puteam învăța din îmbolnăvirea mamei mele. Trebuia să caut adevărul și să reflectez asupra mea. Am reflectat la felul în care, atunci când am auzit că mama a făcut cancer, am fost îngrijorată că tratamentul avea să nu meargă. Îmi făceam griji și că, dacă nu o îngrijeam cât făcea chimioterapie la spital, ea avea să se supere. Oare avea să creadă că m-a crescut degeaba? Din cauza acestei îngrijorări, mi-am pierdut imediat toată determinarea de a pleca de acasă pentru a-mi face datoria. În inima mea, chiar am încercat să mă justific în fața lui Dumnezeu. Simțeam că trebuia să rămân și să am grijă de mama acum că era bolnavă și că nu puteam pleca de acasă ca să-mi fac datoria. Atașamentul meu erau prea profund și trebuia să caut adevărul pentru a-l înlătura.

Ulterior, am căutat să citesc pasaje relevante din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „În lumea non-credincioasă, există o zicală: «Ciorile își hrănesc mamele bătrâne, iar mieii îngenunchează ca să sugă.» Mai există și zicala: «O persoană nefilială este mai prejos decât o fiară.» Ce grandios sună aceste zicale! De fapt, fenomenele menționate în prima zicală – «Ciorile își hrănesc mamele bătrâne, iar mieii îngenunchează ca să sugă» – chiar există, acestea sunt realități. Totuși, sunt doar fenomene găsite în lumea viețuitoarelor. Sunt doar un tip de lege pe care Dumnezeu a stabilit-o pentru diverse viețuitoare. Toate felurile de viețuitoare, inclusiv oamenii, respectă această lege, iar acest lucru confirmă și mai mult că toate viețuitoarele sunt create de Dumnezeu. Niciuna dintre ele nu poate încălca această lege și nu o poate transcende. […] De ce au oamenii astfel de idei? Pentru că, în societate și în grupurile de oameni, există diverse idei și opinii generale care sunt incorecte. După ce oamenii au fost influențați, corodați și degradați de aceste lucruri, în ei ajung să aibă diferite moduri de a interpreta și de a gestiona relația părinte-copil și, în cele din urmă, își tratează părinții ca pe creditorii lor – creditori pe care nu vor fi capabili să-i răsplătească toată viața lor. Chiar există niște oameni care, după moartea părinților, se simt vinovați toată viața pentru că nu au reușit să răsplătească bunătatea părinților lor, din cauză că odată au făcut ceva care nu i-a făcut fericiți pe părinții lor sau nu a mers așa cum au vrut părinții lor. Spune-Mi, nu este un lucru inutil? Oamenii trăiesc sub imperiul sentimentelor lor, așa că nu pot fi perturbați decât de diverse idei care izvorăsc din aceste sentimente. Oamenii trăiesc într-un mediu influențat de ideologia omenirii corupte, așadar sunt perturbați de diverse idei false, lucru care le face viața epuizantă și nu la fel de simplă ca a altor viețuitoare. Cu toate acestea, în prezent, întrucât Dumnezeu lucrează și exprimă adevărul, pentru a le spune oamenilor adevărul din toate aceste fapte și pentru a le permite să înțeleagă adevărul, după ce ajungi să înțelegi adevărul, aceste idei și păreri false nu te vor mai împovăra și nu le vei mai folosi drept ghid pentru felul în care îți gestionezi relația cu părinții. Atunci, te vei simți liniștit în viață. Să te simți liniștit în viață nu înseamnă că nu știi care sunt responsabilitățile și obligațiile tale – încă știi aceste lucruri. Depinde doar de perspectiva și metodele pe care le alegi pentru a-ți aborda responsabilitățile și obligațiile. O cale este de a lua drumul sentimentelor și de a gestiona aceste lucruri pe baza unei abordări emoționale și a metodelor, ideilor și perspectivelor spre care Satana îl îndrumă pe om. Cealaltă cale este de a trata aceste lucruri pe baza cuvintelor prin care Dumnezeu i-a învățat pe oameni. Când ei tratează aceste chestiuni conform ideilor și părerilor false ale Satanei, nu pot decât să trăiască în încurcătura sentimentelor lor și nu sunt niciodată capabili să distingă ce este corect de ce este greșit. În aceste circumstanțe, ei pot trăi doar într-o capcană, mereu încurcați în chestiuni de genul: «Tu ai dreptate, eu greșesc. Tu mi-ai dat mai mult; eu ți-am dat mai puțin. Ești nerecunoscător. Ești deplasat» și așa mai departe – fără să se poată descâlci vreodată. Totuși, după ce oamenii înțeleg adevărul, ei se eliberează de ideile și opiniile lor false și de capcana sentimentelor lor, iar când privesc din nou aceste chestiuni, totul devine mult mai simplu. Dacă respecți un aspect al adevărurilor-principii sau o idee și o părere care este corectă și provine de la Dumnezeu, te vei simți cu adevărat liniștit în viață. Nici opinia publică, nici conștiința ta trează și nici povara sentimentelor tale nu-ți vor mai obstrucționa felul în care gestionezi relația cu părinții tăi; în schimb, aceste adevăruri-principii îți vor permite să înfrunți și să tratezi această relație într-un mod corect și rațional. Dacă acționezi conform adevărurilor-principii pe care Dumnezeu le-a dat omului, chiar dacă oamenii te critică pe la spate, tot te vei simți liniștit și în siguranță și nu vei fi afectat în adâncul sufletului tău. Cel puțin, în adâncul inimii tale, nu te vei mustra aspru, spunându-ți că ești un ingrat nepăsător, nici nu vei mai simți că te acuză conștiința. Asta pentru că vei ști că toate acțiunile tale sunt realizate conform metodelor pe care Dumnezeu ți le-a învățat și că asculți cuvintele lui Dumnezeu și te supui lor și Îi urmezi calea. Să asculte cuvintele lui Dumnezeu și să-I urmeze calea este simțul conștiinței pe care oamenii se cuvine să-l aibă cel mai mult. Vei fi o persoană adevărată numai când vei face aceste lucruri. Dacă nu nu le-ai făcut, atunci ești un ingrat nepăsător. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.)” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (17)”]. Prin cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că motivul pentru care eram atât de nefericită era faptul că părerile false precum: „Pietatea filială este o virtute care trebuie pusă mai presus de orice altceva” și „O persoană nefilială este mai prejos decât o fiară”, pe care mi le insuflase Satana, prinseseră rădăcini adânci în mintea mea. Credeam că, dacă nu puteam să fiu filială cu părinții mei, asta însemna că eram o fiică nerecunoscătoare, care nu era filială. Simțeam că trebuie să fi fost greu să mă crească, mai ales că m-am născut într-o epocă în care băieții și bărbații erau considerați superiori, ceea ce însemna că mama a îndurat multă umilință și batjocură din cauză că eram fată, dar m-a iubit mai mult decât pe fratele meu mai mic. Totodată, mă sprijinea în mod deosebit în credința și datoria mea. Știa că atașamentul meu era profund, deci dacă se întâmpla ceva acasă, ea nu-mi spunea de teamă să nu mă distragă și să-mi afecteze datoria. Fie dintr-o perspectivă emoțională, fie financiară, mama mi-a oferit mult sprijin și m-a încurajat deseori să-mi îndeplinesc cum se cuvine datoria. Gândindu-mă la toate acestea și la faptul că nu-i puteam fi alături să o îngrijesc când era bolnavă, m-am simțit foarte necăjită. Mă gândeam mereu că, în calitate de fiică a lor, dacă nu îi onoram sau nu aveam grijă de ei când erau bolnavi, acesta era un comportament lipsit de recunoștință, care nu era filial. Așa că mă simțeam vinovată și mi-era rușine să dau ochii cu ei. Fusesem profund influențată de otrăvuri satanice! Dacă aș fi continuat să tratez acest lucru prin prisma afecțiunii și a perspectivelor tradiționale, ar fi trebuit să-mi asum acest bagaj ideologic, gândind că nu eram filială pentru că nu aveam grijă de mama mea. Aceasta ar fi o manieră foarte obositoare și nefericită de a trăi. Trebuia să mă lepăd în mod activ de toate acestea și să învăț să privesc oamenii și lucrurile conform adevărului din cuvintele lui Dumnezeu, căci doar atunci aș fi putut scăpa de această suferință.

Ulterior, în timpul devoționalelor, am dat peste acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. Mi-a oferit mai multă claritate privind modul în care să tratez relația cu părinții mei. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Fiind copil, ar trebui să înțelegi că părinții nu sunt creditorii tăi. Dacă ești atent doar să răsplătești bunătatea părinților tăi, acest lucru va sta în calea multor îndatoriri pe care se cuvine să le faci. Sunt multe lucruri pe care trebuie să le faci în viața asta, iar aceste îndatoriri pe care se cuvine să le faci sunt lucruri pe care o ființă creată ar trebui să le facă și care ți-au fost încredințate de Creator, și nu au nicio legătură cu răsplătirea bunătății părinților tăi. Să le arăți pietate filială, să-i răsplătești, să le întorci bunătatea – aceste lucruri nu au nicio legătură cu misiunea ta în viață. De asemenea, se poate spune că nu este necesar să le arăți pietate filială părinților tăi, să-i răsplătești sau să-ți îndeplinești vreo responsabilitate față de ei. Mai clar, poți să faci puțin din asta și să-ți îndeplinești puțin responsabilitățile când circumstanțele îți permit; când nu-ți permit, nu trebuie să te forțezi să faci asta. Dacă nu-ți poți îndeplini responsabilitatea de a le arăta pietate filială părinților tăi, aceasta nu este o greșeală gravă, doar contravine oarecum conștiinței și dreptății tale morale, și vei fi criticat de unii oameni – nimic mai mult. Dar, cel puțin, nu contravine adevărului. Dacă este de dragul de a-ți face datoria și de a respecta voia lui Dumnezeu, atunci vei fi chiar aprobat de Dumnezeu. Prin urmare, în ceea ce privește devotamentul față de părinți, atât timp cât înțelegi adevărul și cerințele lui Dumnezeu pentru oameni, atunci, chiar dacă condițiile nu-ți permit să fii devotat față de părinții tăi, nu vei avea mustrări de conștiință. Oare inimile voastre nu se simt neclintite, acum că ați înțeles acest aspect al adevărului? (Ba da.) Unii oameni spun: «Deși Dumnezeu nu mă va condamna, faptul că nu pot să-mi arăt pietatea filială față de părinții mei mă face să mă simt vinovat și tulburat în conștiința mea.» În acest caz, statura ta este prea mică, tu încă nu înțelegi adevărul și nu poți desluși esența acestei chestiuni. Nu înțelegi că destinul omului este supus suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu și nu ești dispus să accepți suveranitatea și rânduielile Lui. Ai mereu propria ta voință și propriile tale sentimente și vrei mereu să fii alături de părinții tăi pentru a-ți îndeplini îndatoririle filiale. Propria ta voință și sentimentele tale te dirijează și te domină; au devenit viața ta. Dacă alegi să acționezi pe baza propriei tale voințe și a sentimentelor tale, atunci nu practici adevărul și nici nu te supui lui, ci trădezi adevărul. În mod clar, împrejurările și mediul tău nu-ți permit să-ți îndeplinești îndatoririle filiale alături de părinții tăi, dar tot te simți mereu dator față de ei și, în inima ta, nu ești niciodată capabil să renunți la aceste lucruri. Asta dovedește un lucru: tu nu accepți adevărul. La nivel de doctrină, recunoști că sunt corecte cuvintele lui Dumnezeu, dar nu le accepți ca fiind adevărul și nu le folosești ca principii ale acțiunilor tale. Așadar, cel puțin, judecând după cum te porți cu părinții tăi, tu nu ești o persoană care urmărește adevărul. Asta pentru că, în această chestiune, nu practici conform cuvintelor lui Dumnezeu, ci, în schimb, ești hotărât să satisfaci cerințele sentimentelor și conștiinței tale, insistând să-ți arăți pietatea filială față de părinții tăi și să le răsplătești bunătatea. Deși Dumnezeu nu te condamnă pentru această alegere, în cele din urmă, tu ești cel a cărui viață va suferi o pierdere ca urmare a acestui fapt” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (17)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit mult mai senină. Am înțeles că felul în care mă crescuseră părinții mei se datora întru totul suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu. Bunătatea mamei mele era într-adevăr harul lui Dumnezeu. După ce am intrat în credință, mama m-a sprijinit mult, astfel încât să-mi pot face în pace datoria. Ar fi putut părea din exterior ca un act de bunătate al ei, dar, în realitate, era pentru că Dumnezeu îmi știa statura și a făcut rânduieli în conformitate cu nevoile mele. Era datoria și responsabilitatea mamei mele să mă sprijine în credința mea. Dumnezeu spune că părinții noștri nu sunt creditorii noștri și că a fi filiali față de ei este doar o responsabilitate și o obligație, nu misiunea noastră ca oameni. Dacă situația o permite, putem avea grijă de ei și le putem arăta pietate filială, dar dacă nu e posibil, iar noi nu putem să facem asta, acest lucru nu e o rușine, întrucât există multe lucruri pe care trebuie să le facem în această viață. Avem îndatoriri pe care ar trebui să le facem ca ființe create și nu putem trăi doar pentru a le arăta părinților noștri respect filial. Există, totodată, mulți non-credincioși care petrec mult timp departe de părinții lor din cauza carierei și a familiei și nu pot să aibă grijă de aceștia, dar oamenii înțeleg și nu-i condamnă sau nu-i batjocoresc. Cât despre mine, m-am afundat în recunoștința mea pentru părinți și m-am simțit deseori necăjită și vinovată pentru că n-am putut să fiu cu ei să-i îngrijesc și chiar aș fi ales să nu plec de acasă pentru a-mi face datoria. Sentimentele mele erau, pur și simplu, prea puternice! Ne aflam într-un moment în care Evanghelia se răspândea foarte mult și, în calitate de conducătoare de biserică, ar fi trebuit să fiu mult mai atentă la intenția lui Dumnezeu. Ar trebui să-mi conduc frații și surorile să aducă mărturie pentru Evanghelia din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu și să le permit și mai multor oameni să-I audă glasul și să primească mântuirea Sa în zilele de pe urmă. Acest lucru era datoria și responsabilitatea mea. Dar, în schimb, credeam că a-i îngriji și a-i onora pe părinții mei era cel mai important lucru pe care-l puteam face. Fusesem de ani de zile credincioasă și mâncasem și băusem atât de mult din cuvintele lui Dumnezeu, dar când m-am confruntat cu o situație concretă, nu am fost în stare să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, să-mi îndeplinesc datoria sau să gestionez situația folosind adevărurile-principii. Am trădat adevărul și nu am reușit să-l accept! Mi-am dat seama că, dacă trăiam în continuare după aceste gânduri și perspective tradiționale și nu mă căiam în fața lui Dumnezeu și nu-mi îndeplineam datoria, aveam să fiu, în cele din urmă, dezvăluită și eliminată. M-am rugat lui Dumnezeu în inima mea: „O, Dumnezeule! Boala mamei mele a dezvăluit pe deplin punctele mele de vedere neîncrezătoare. Văd acum că statura mea este destul de mică și îmi lipsește adevărul-realitate. Înțeleg acum că misiunea mea nu este să le arăt părinților mei pietate filială. Adevărata mea misiune și responsabilitate este îndeplinirea datoriei ca ființă creată. Sunt dispusă să mă lepăd de părerile mele false și să las boala mamei mele în mâinile Tale. Orice s-ar întâmpla, mă voi ține de datoria mea și nu voi deveni obiectul batjocurii Satanei.” După rugăciune, m-am simțit mult mai ușurată și eram dispusă să mă bazez pe Dumnezeu pentru a-mi îndeplini datoria atribuită.

După o vreme, m-am consultat cu un medic chinez cu privire la mama mea și i-am cerut să o trateze. Medicul a spus: „Cancerul a metastazat deja în tot corpul ei și nu poate fi vindecat. Tot ce pot să fac este să-i prescriu ierburi timp de două săptămâni și să vedem cum merge.” Când am văzut concluzia la care ajunsese, mi-a stat inima, pur și simplu. Mi-am amintit cum am văzut-o pe mama tușind când am mai fost pe-acasă și n-am dus-o niciodată la spital, i-am luat doar niște ierburi chinezești și cam atât. Oare dacă aș fi dus-o mai devreme la spital și ar fi luat mai repede tratamentul, s-ar mai fi ajuns în situația aceasta? Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mă simțeam mai necăjită și mai vinovată și am devenit foarte demoralizată. Așadar, m-am rugat lui Dumnezeu cerându-I să mă îndrume să ies din acea stare. Ulterior, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Faptul că părinții tăi se îmbolnăvesc grav sau se confruntă cu o mare nenorocire este ceea ce ei sunt meniți să experimenteze. În viața unui om, este absolut normal să experimenteze nașterea, îmbătrânirea, boala și moartea și să se confrunte cu diverse chestiuni, mari și mici. Dacă ești un adult, atunci ar trebui să abordezi aceste chestiuni cu calm și corectitudine. Nu te învinovăți excesiv și nu te simți excesiv de îndatorat pentru că nu poți avea grijă de părinții tăi și, cu atât mai mult, nu investi prea multă energie în asta, afectându-ți astfel urmărirea adevărului și îndeplinirea corespunzătoare a datoriei. Unii oameni cred că părinții se îmbolnăvesc pentru că le este dor de copiii lor. Chiar așa stau lucrurile? Copiii unor oameni sunt alături de ei tot anul, dar oare nu se îmbolnăvesc totuși? Când se îmbolnăvesc oamenii și ce boli au în viața lor sunt toate orchestrate de mâna lui Dumnezeu și nu au nicio legătură cu faptul că le sunt alături copiii sau nu. Dacă Dumnezeu nu a rânduit în soarta părinților tăi ca ei să se îmbolnăvească, atunci nu li se va întâmpla nimic, chiar dacă tu nu ești cu ei. Dacă le este destinat să se confrunte cu vreo boală sau o mare nenorocire în viața lor, ce poți schimba tu în legătură cu asta, chiar dacă ești alături de ei? Tot nu vor putea să o evite, nu-i așa? (Corect.) Firește, ca și copil al lor, având această legătură de sânge cu părinții tăi, te vei simți supărat când vei auzi că sunt bolnavi. Acest lucru este foarte normal. Totuși, nu este nevoie să chibzuiești cum să-ți ajuți părinții să scape de durere sau să le rezolvi dificultățile, pentru că se confruntă cu o boală sau o mare nenorocire. Părinții tăi au experimentat astfel de lucruri nu doar o dată sau de două ori. Dacă Dumnezeu rânduiește un mediu pentru a-i scăpa de aceste probleme, atunci, mai devreme sau mai târziu, ele vor dispărea complet. Dacă aceste probleme sunt obstacole de viață pentru ei și sunt lucruri pe care trebuie să le experimenteze, atunci nu le pot evita, iar Dumnezeu hotărăște cât timp trebuie să le experimenteze; oamenii nu pot schimba acest lucru. Dacă vrei să te bazezi pe propria putere pentru a rezolva aceste probleme și vrei să analizezi și să cercetezi cauzele și consecințele lor, acesta este un gând nesăbuit și este inutil. Nu ar trebui să acționezi în acest fel. Nu trebuie să consumi prea multă energie găsind oameni care să-i ajute, sau găsind cei mai buni doctori, sau făcându-le rost de cel mai bun pat de spital – nu este nevoie să-ți storci creierii făcând toate aceste lucruri. Dacă ai într-adevăr puțină energie în plus, atunci ar trebui să faci o treabă bună în datoria pe care trebuie s-o îndeplinești acum. Părinții tăi au propriile sorți. Nimeni nu poate scăpa de vârsta la care trebuie să moară. Părinții tăi nu sunt stăpânii sorții tale și, la fel, tu nu ești stăpânul sorții lor. Dacă le este sortit să li se întâmple ceva, ce poți face tu în privința asta? Ce efect poate obține faptul că ești anxios și cauți soluții? Niciunul; depinde de intențiile lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu vrea să-i ia, făcând astfel încât tu să nu ai de ce să-ți faci griji acasă și să-ți poți îndeplini datoria cu liniște sufletească, poți interveni în asta? Îi poți pune condiții lui Dumnezeu? Ce ar trebui să faci în acest moment? Ar trebui să te supui orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Dacă cineva își stoarce creierii găsind soluții, cercetează, analizează și se învinovățește, simțindu-se vinovat față de părinții săi, sunt acestea gândurile și acțiunile pe care se cuvine să le aibă un om? (Nu.) Toate acestea sunt manifestări ale unei lipse de supunere față de Dumnezeu și de adevăr; sunt iraționale, nu sunt înțelepte și se împotrivesc lui Dumnezeu. Oamenii nu ar trebui să aibă aceste manifestări. Înțelegi? (Da.)” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (17)”]. Prin cuvintele lui Dumnezeu mi-am dat seama că El orchestrează ce greutăți vor înfrunta oamenii și cât de multă suferință vor îndura, pe baza nevoilor și staturii lor. Cât despre momentul în care vor înfrunta anumite situații și câtă vreme trebuie să le îndure, toate acestea sunt guvernate și rânduite de Dumnezeu. Nimic din toate acestea nu poate fi decis de omenire, și cu atât mai puțin ar trebui să fie analizate dintr-o simplă perspectivă umană. Oamenii trebuie să învețe să accepte din partea lui Dumnezeu și să se supună suveranității și rânduielilor Sale. De exemplu, boala mamei mele, superficial vorbind, ar fi putut să pară că starea ei s-a agravat din cauză că n-a fost dusă din timp la spital, dar, de fapt, aceasta-i era soarta. Viața și moartea omului sunt întru totul în mâinile lui Dumnezeu. Dacă El n-o permite, nici măcar marile catastrofe nu vor răni oamenii. De exemplu, tata a fost implicat într-un accident de mașină serios și toți ceilalți pasageri au fost grav răniți, dar el a scăpat cu răni ușoare și și-a revenit cel mai repede. În viețile noastre, ne îndeplinim misiunile. Dacă cineva și-a încheiat misiunea în viață, va părăsi această lume în felul care este conform cu planurile lui Dumnezeu. Dacă nu și-a îndeplinit misiunea, atunci indiferent de greutățile pe care le înfruntă, le va depăși în siguranță. Boala mamei mele era destul de avansată, iar medicul a spus că nu se mai putea recupera, dar cât avea ea de trăit nu putea să stabilească o simplă persoană, ci avea să fie guvernat și rânduit de Dumnezeu. Motivul pentru care eram atât de nefericită era că avusesem dorințe și cerințe extravagante de la Dumnezeu și-mi doream mereu ca mama să-și revină. De îndată ce lucrurile n-au mers cum voiam eu, am devenit negativă și nefericită. Toate acestea pentru că nu cunoșteam suveranitatea lui Dumnezeu și nu mă puteam supune Lui. După ce am înțeles intenția lui Dumnezeu, m-am rugat Lui: „O, Dumnezeule! Nu ține de mine să decid cum va decurge recuperarea mamei mele sau cât de mult va trăi ea. Ar trebui să-mi las la o parte cerințele și sunt dispusă să mă supun orice ar fi.” După rugăciune, m-am simțit calmă și liniștită. Atunci am citit acest pasaj din cuvintele Domnului Isus: „Dacă vine cineva la Mine și nu-și urăște tatăl, mama, soția, copiii, frații, surorile, ba chiar însăși viața sa, nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14:26). Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă iubirea pentru părinții tăi este mai mare decât cea pentru Dumnezeu, atunci nu ești vrednic să-L urmezi pe Dumnezeu și nu ești unul dintre cei care-L urmează. Se poate spune și că nu ești un biruitor, iar Dumnezeu nu te vrea” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (17)”]. Dumnezeu a spus că aceia care-și iubesc părinții mai mult decât pe El nu sunt potriviți să fie adepții Lui. Trebuia să încetez să trăiesc după aceste perspective false pe care Satana le insuflase în mine. Trebuia să încep să trăiesc diferit, să văd oamenii și lucrurile, să mă port și să acționez conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărurilor-principii. Acum am început, treptat, să mă dedic datoriei mele. Uneori, tot îmi mai fac griji pentru mama, dar apoi mă gândesc că, în viața ei, situațiile pe care le întâlnește și suferințele prin care trebuie să treacă sunt toate predeterminate și orchestrate dinainte de Dumnezeu. Numai de Dumnezeu depinde cât va trăi mama mea și cum va pleca și nu este ceva ce pot hotărî eu. Realizând acest lucru, m-am mai liniștit. Recent, am aflat că starea mamei mele este acum stabilă și că a tras câteva învățăminte prin această boală. Auzind aceste vești, m-am simțit profund emoționată și, totodată, mi-a fost rușine de lipsa credinței mele în Dumnezeu. Recent, m-am oferit voluntar să-mi fac îndatoririle departe de casă.

Prin această experiență, am câștigat o înțelegere referitoare la slăbiciunea mea fatală și am dobândit discernământ cu privire la părerile false pe care le-am susținut mereu. Nu voi mai trăi după acestea și voi putea trata cum se cuvine relația mea cu părinții. Toate acestea se datorează îndrumării din partea lui Dumnezeu.