67. Chin după chin
Într-o dimineață de aprilie a anului 2009, pe la ora 9, imediat ce am ieșit pe stradă după o adunare, opt bărbați s-au năpustit asupra mea și a surorii Ding Ning. Fără să spună un cuvânt, ne-au tras mâinile la spate și ne-au confiscat gențile, cu peste 40000 de yuani chinezești din fondurile bisericii. M-au luat complet prin surprindere și, până să apuc să reacționez, eram deja escortată în vehiculul lor. La scurt timp am auzit o femeie spunând: „Suspectele se află în custodia noastră.” Abia atunci mi-am dat seama că fuseserăm arestate de poliție. Eram furioasă că furaseră o sumă atât de mare din fondurile bisericii noastre și mi-am spus: „Ofițerii aceștia ne-au arestat după bunul lor plac și ne-au luat banii ziua în amiaza mare; unde mai e legea?” Mă simțeam puțin înspăimântată și inima îmi bătea cu putere, așa că m-am rugat încontinuu lui Dumnezeu, cerându-I să îmi protejeze inima, astfel încât, indiferent cum m-ar fi torturat și interogat ofițerii, să nu Îl trădez ca Iuda și să rămân fermă în mărturia mea pentru El. După ce m-am rugat, am simțit cum m-a cuprins o senzație de liniște.
Ofițerii ne-au dus într-un loc izolat și ne-au despărțit ca să ne interogheze. Camera de interogare părea sumbră și amenințătoare, iar ofițerii din cameră arătau diabolic și sinistru. Unul dintre ei a început interogatoriul și m-a întrebat: „Ești conducătoare de biserică? Ce relație ai cu Ding Ning? Cum v-ați cunoscut? Este conducătoarea ta superioară?” I-am răspuns că nu eram conducătoare de biserică și că nu știam cine era acea Ding Ning despre care vorbea. Asta l-a înfuriat, așa că mi-a tras o palmă peste față și m-a lovit cu piciorul de două ori, apoi a urlat: „Se pare că trebuie să fiu dur cu tine ca să mărturisești.” După aceea, a început să mă lovească în mod repetat cu pumnul în față. Am pierdut șirul loviturilor; îmi curgea sânge din buze, fața îmi era umflată, aproape desfigurată, și eram răvășită de o durere cruntă. Dar el nu s-a oprit și a continuat să mă lovească în cap cu pumnii, provocându-mi o umflătură foarte dureroasă pe frunte. Mi-am spus: „Mă bat fără niciun pic de milă. Ce mă fac dacă o să fac comoție de la bătăile lor crunte? Dacă mă bat până când o să am leziuni cerebrale grave? Cum voi putea să mai am credință în Dumnezeu atunci?” Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât eram mai înfricoșată. M-am rugat în tăcere lui Dumnezeu, cerându-I să îmi protejeze inima. După ce m-am rugat, mi-am amintit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Cine din întreaga omenire nu este îngrijit în ochii Celui Atotputernic? Cine nu trăiește în mijlocul predestinării Atotputernicului? Oare viața și moartea omului sunt rezultatul propriei alegeri? Își controlează omul propria lui soartă?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 11). Dumnezeu este Creatorul și El stăpânește peste toate. Viața mea se afla în mâinile Lui, iar Satana nu avea niciun cuvânt de spus privind faptul că urma să fiu schilodită sau bătută până mă alegeam cu leziuni cerebrale. Eram dispusă să îmi pun viața în mâinile lui Dumnezeu. Odată ce am conștientizat acest lucru, m-am simțit puțin mai împăcată și mi-am spus: „Nici să nu se gândească diavolii ăștia că vor obține vreo informație de la mine. Nu o să cedez niciodată în fața lor!”
După aceea, ofițerii m-au dus la un hotel și au continuat interogatoriul. O femeie ofițer m-a întrebat cu o voce stridentă: „Cum te cheamă? Câte familii te-au găzduit? Pe cine cunoști? Unde ține biserica ta fondurile?” Când a văzut că nu îi răspund, a venit întărâtată în fața mea, mi-a dat două palme peste față și m-a pus să mă descalț, apoi m-a călcat pe degete cu bocancii ei de piele. O durere cumplită mi-a săgetat de îndată tot corpul și nu m-am putut abține să nu urlu de durere. M-a călcat pe degete, zicându-mi: „Dacă nu suporți durerea, spune-ne ce vrem să aflăm!” Durerea era cu adevărat insuportabilă, așa că am strigat către Dumnezeu în sinea mea: „O, Dumnezeule! Dacă nu obțin ce vor, nu îmi vor da pace. Îmi fac griji că nu voi putea suporta tortura lor. Te rog, îndrumă-mă!” După ce m-am rugat, mi-am amintit deodată că Dumnezeu era scutul meu și că nu aveam de ce să mă tem, când Dumnezeu îmi arăta calea. Indiferent cât de mult m-ar fi torturat poliția, nu voiam să Îl trădez pe Dumnezeu sau biserica. Văzând că tot nu voiam să vorbesc, un alt ofițer mi-a prins mâinile în cătușe la spate și mi-a tras cu forță mâinile în sus, continuând să îmi pună întrebări. Am simțit imediat o durere în braț, de parcă mi-ar fi fost dislocat, și, nu după mult timp, dosul palmelor a început să mi se umfle foarte rău. Un alt ofițer m-a amenințat: „Dacă nu începi să vorbești, o să te dezbrăcăm complet, o să îți atârnăm un semn de gât și o să te plimbăm așa prin oraș, pe acoperișul unei mașini. Vedem noi atunci dacă îți mai rămâne vreun dram de demnitate!” Auzind asta, m-am îngrijorat foarte tare și m-am gândit: „Diavolii ăștia sunt cu adevărat răi și pare că nu se dau în lături de la nimic. Dacă într-adevăr mă vor dezbrăca și mă vor plimba prin oraș, cum voi mai putea să ies în public și să-mi continui viața după aceea?” Exact când simțeam cea mai mare slăbiciune și tulburare, mi-am amintit imnul cuvintelor lui Dumnezeu „Dumnezeu îndură o agonie extremă pentru mântuirea omului.” Spune următoarele: „Dumnezeu a îndurat multe nopți nedormite de dragul lucrării pentru omenire. De la mari înălțimi până la cele mai mici adâncimi, El a coborât în iadul viu unde locuiește omul, pentru a trăi cu acesta de la un capăt al pământului la altul, nu S-a plâns niciodată de mizeria lumii omenești și nu i-a făcut niciodată omului reproșuri pentru răzvrătirea lui, ci îndură o umilință extremă în timp ce El, personal, Își desfășoară lucrarea. Cum ar putea Dumnezeu să aparțină iadului? Cum ar putea să-Și petreacă viața în iad? Dar, de dragul întregii omeniri, pentru ca întreaga omenire să-și poată găsi, mai curând, odihna, El a suferit umilință și nedreptate venind pe pământ și a intrat personal în «iad» și «Infern», în bârlogul tigrului, pentru a-l mântui pe om” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (9)”]. Gândindu-mă la cuvintele lui Dumnezeu, am fost foarte emoționată. Dumnezeu este sfânt; pentru a mântui omenirea, care fusese profund coruptă de Satana, S-a întrupat de două ori. Prima dată a venit pentru a răscumpăra omenirea și a fost răstignit pe cruce, suferind chinuri insuportabile. În zilele de pe urmă, a venit din nou în trup în China, fiind persecutat și vânat de PCC, condamnat, calomniat și respins de lumea religioasă, suferindu-le pe toate ca să mântuiască în întregime omenirea de păcat. Dumnezeu le-a îndurat în tăcere pe toate și continuă să exprime adevăruri și să îndeplinească lucrarea ca să ne mântuiască; iubirea Lui pentru noi este cu adevărat mare. Am fost destul de norocoasă să accept lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă și să mă bucur de hrana cuvintelor lui Dumnezeu, deci știam că ar trebui să răsplătesc dragostea lui Dumnezeu. Conștientizând toate acestea, am știut că durerea și umilința erau pline de sens și de valoare; suportam persecuțiile în numele dreptății. M-am rugat în tăcere lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Indiferent cât de mult mă vor umili ofițerii, voi rămâne fermă în mărturia mea, ca să Te mulțumesc!” După ce m-am rugat, nu mi-a mai fost chiar atât de teamă. Mai apoi, indiferent cum mă amenințau ofițerii, nu am rostit niciun cuvânt, iar ei nu au avut de ales și au plecat.
După câteva zile, când ofițerii au ajuns la concluzia că nu puteau scoate nicio informație de la mine, m-au trimis la un centru de detenție. Imediat ce am sosit, o femeie ofițer m-a umilit intenționat, ordonându-mi să mă dezbrac complet și să mă învârt în cercuri, să mă las pe vine cu mâinile la ceafă și să sar ca broasca. După 42 de zile, am fost acuzată fals de „folosirea unei organizații de cult pentru a submina aplicarea legii” și am fost condamnată la un an și jumătate de reeducare prin muncă. „O să fie incredibil de greu să petrec un an fără să citesc cuvintele lui Dumnezeu, să particip la adunări, să am părtășie și să-mi fac datoria”, mi-am spus. M-am rugat în tăcere lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Nu știu ce chin urmează și dacă voi fi în stare să rezist. Te rog, îndrumă-mă să Îți înțeleg intenția, ca să rămân tare în acest mediu.” După rugăciune, mi-am amintit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Nu fi descurajat, nu fi slab, iar Eu îți voi dezvălui lucruri. Drumul spre Împărăție nu este atât de neted – nimic nu se obține atât de ușor! Vrei ca binecuvântările să vină ușor, nu-i așa? Astăzi, toți vor avea încercări amare de înfruntat. Fără astfel de încercări, inima iubitoare pe care o aveți pentru Mine nu se va întări și nu veți avea iubire adevărată față de Mine. Chiar dacă aceste încercări constau numai în circumstanțe minore, fiecare trebuie să treacă prin aceste teste; doar că intensitatea încercărilor va varia. Încercările sunt o binecuvântare de la Mine, și cât de mulți dintre voi îngenunchează adesea înaintea Mea, cerându-Mi binecuvântarea? Copii prostuți! Credeți mereu că niște cuvinte prielnice înseamnă binecuvântarea Mea, totuși, nu credeți niciodată că amărăciunea este binecuvântare din partea Mea. Cei ce-Mi împărtășesc amărăciunea, Îmi vor împărtăși cu siguranță și dulceața. Aceasta este promisiunea și binecuvântarea Mea pentru voi” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 41). Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să înțeleg că acest mediu va putea contribui la desăvârșirea credinței mele și la întărirea voinței mele să suport suferința. Doar trecând prin suferință aș putea fi capabilă să mă rog, să mă bazez pe Dumnezeu mai mult și să mă apropii de El. În ciuda faptului că nu aveam cum să citesc cuvintele lui Dumnezeu sau să particip la adunări și să am părtășie cu frații și surorile preț de un an și jumătate, Dumnezeu era în continuare cu mine, așa că trebuia să mă bazez pe Dumnezeu și să rămân fermă în mărturia mea, ca să-l fac de rușine pe Satana. După ce am înțeles intenția lui Dumnezeu, am trăit un sentiment înnoit de credință și de putere. În perioada petrecută în lagărul de muncă, m-am rugat deseori lui Dumnezeu și m-am gândit la cuvintele Lui. Mulțumită îndrumării primite prin cuvintele lui Dumnezeu, am putut să suport zilele lungi de detenție.
Odată eliberată, am început să îmi fac din nou datoria, dar, în octombrie 2013, am fost arestată din nou. În ziua aceea, pe la ora 16, mă întorceam de la predicarea Evangheliei și tocmai coboram din autobuz, când un grup de trei persoane s-au năpustit asupra mea și m-au pus la pământ. Una dintre ele a spus: „Au trecut câțiva ani deja. Mă mai recunoști? Ia hai tu cu noi la o plimbărică!” Am intrat imediat în panică, gândindu-mă: „Acum chiar că am încurcat-o. Acum, că am fost reținută de Poliție, sigur n-o să mă lase să scap ușor.” M-au obligat să intru în mașina lor și s-au așezat în stânga și în dreapta mea, ținându-mi mâinile ca să nu mă mișc. După aceea, am fost trimisă la un centru de îndoctrinare și însoțită mereu de doi „paznici”. Acolo, de la 7:30 dimineața și până la 7 seara, ca să mă facă să Îl trădez pe Dumnezeu, am fost obligată să urmăresc filmări care Îl blasfemiau și discreditau biserica, precum și filmări care preamăreau PCC. Paznicii mă supravegheau non-stop și nu aveam voie să mă rog, nici măcar să închid ușa când mergeam la baie. Orele lungi de îndoctrinare și supravegherea continuă m-au făcut să mă simt ținută în frâu; zi de zi mă simțeam neliniștită și ca pe ghimpi, îngrozită că puteam să cad în plasa Satanei, dacă nu eram atentă. M-am rugat continuu lui Dumnezeu și L-am implorat să-mi protejeze inima.
Într-o zi, Chen, cel care supraveghea îndoctrinarea, mi-a adus un exemplar din „Cuvântul Se arată în trup” și a spus: „Asta e cartea bisericii tale; încă mai crezi că e cuvântul lui Dumnezeu? E evident scrisă de o simplă persoană.” Am luat cartea conținând cuvintele lui Dumnezeu și mi-am spus: „Fiecare cuvânt al lui Dumnezeu este adevărul; voi, diavolilor, nu credeți în Dumnezeu, atunci cum ați putea înțelege cuvintele Lui?” Am deschis cartea și am văzut acest fragment: „În această etapă a lucrării, se cer de la noi credință și iubire extreme și s-ar putea să ne împiedicăm din cauza celei mai mici neatenții, căci această etapă a lucrării e diferită de toate cele de dinainte: ceea ce desăvârșește Dumnezeu e credința oamenilor, care este atât invizibilă, cât și intangibilă. Ceea ce face Dumnezeu este să transforme cuvintele în credință, în iubire și în viață” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Calea… (8)”]. Citind aceste cuvinte, am simțit încurajarea și mângâierea lui Dumnezeu. Lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă este o lucrare a cuvintelor. El rânduiește tot felul de situații, ca să le permită oamenilor să aibă experiența cuvintelor Lui și acelor cuvinte să devină parte din oameni, să devină viața lor. Așa mântuiește Dumnezeu omenirea și o desăvârșește. M-am gândit cum cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și putere să înving abuzul diavolilor în timpul torturii și chinurilor suferite în timpul primei mele arestări. Acum, în timpul acestei arestări, când mă simțeam chinuită, îndurerată și ținută în frâu din cauza supravegherii continue și a îndoctrinării cu erezii și falsități, Dumnezeu a rânduit ca ofițerul să-mi arate un exemplar din cuvintele Lui, ceea ce mi-a insuflat credință și putere. În ciuda chinurilor periculoase care au venit peste mine în închisoarea din iad, nu m-am simțit singură, știind că Dumnezeu mă proteja mereu și că folosea cuvintele Lui ca să mă îndrume. După aceea, indiferent cât de puternic încercau ofițerii să mă îndoctrineze cu ereziile și falsitățile Satanei, eu îmi linișteam conștient gândurile și veneam în fața lui Dumnezeu să mă rog și să mă bazez pe El, ca să nu cad în plasa Satanei. Un ofițer mi-a arătat poza unei surori și m-a întrebat dacă o recunosc. Pentru că n-am vrut să răspund, a încercat să mă intimideze și să mă păcălească, spunând: „Ceilalți te-au trădat deja. Ne-au spus că ești conducătoare și tu tot încerci să-i protejezi. Deja au mărturisit toți și le-am dat drumul acasă. Tu rămâi în prostia ta și nu vrei să vorbești. Te așteaptă o condamnare foarte lungă la închisoare! Cu cât vorbești mai repede, cu atât te trimitem acasă mai curând.” Am fost șocată să aud asta și mi-am spus: „Am fost trădată? Înseamnă că ofițerii știu totul despre mine acum! Dacă nu vorbesc, chiar s-ar putea să mă aștepte o sentință lungă. Poate că, dacă le dau doar câteva detalii neimportante, dacă într-adevăr ajung la închisoare, cel puțin aș putea primi o sentință redusă și n-aș mai suferi atât.” Dar apoi mi-am spus: „Dacă le dau detalii, n-ar însemna că îi trădez pe Dumnezeu și pe frații și surorile mele? Nu se poate așa, nu pot să le spun nimic!” Chiar atunci mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „În viitor, voi aduce răsplată fiecărei persoane, în funcție de ceea ce a făcut. Am spus tot ce este de spus, căci aceasta este întocmai lucrarea pe care o săvârșesc” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei răi cu siguranță vor fi pedepsiți”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au ajutat să înțeleg cum El îi tratează pe oameni în funcție de faptele lor. Dacă mi-aș trăda frații și surorile, m-aș comporta ca o Iudă infamă și Dumnezeu m-ar blestema și m-ar pedepsi. Dacă ceilalți mă trădaseră, era fapta lor rea. Eu nu puteam să-i trădez pe Dumnezeu și pe frații și surorile mele. Mi-am amintit cum o soră fusese arestată, torturată crunt și condamnată la 9 ani de închisoare, dar nu a cedat niciodată în fața Satanei și a continuat să își facă datoria când a fost eliberată. În ciuda suferințelor pătimite, a rămas fermă în mărturia ei și Dumnezeu a aprobat-o. Și Petru, în Epoca Harului, a fost crucificat cu capul în jos, după ce fusese arestat și adusese mărturie pentru dragostea sa față de Dumnezeu. Amintindu-mi aceste istorisiri, m-am simțit profund încurajată și inima mi s-a umplut de credință și de putere. Am luat o decizie în tăcere: indiferent cât de mult aș fi stat în închisoare, nu îi voi trăda niciodată pe Dumnezeu și pe frații și surorile mele!
După aceea, au continuat să mă interogheze, întrebând: „Cu cine ai legături? Cine e superiorul tău? Unde locuiește?” Pentru că nu am vrut să răspund, m-au pus să stau cu fața la perete și câte doi ofițeri au făcut cu schimbul la fiecare două ore, ca să se asigure că nu adorm timp de 24 de ore. Dacă vedeau că ațipesc, urlau la mine: „Să nu îndrăznești să închizi ochii sau să te rogi Dumnezeului tău!” După ce am stat în picioare o zi întreagă, picioarele mi se umflaseră atât de tare, că pielea devenise întinsă și lucioasă și nu mai puteam să mă încalț, așa că a trebuit să merg desculță. Și spatele mă durea atât de tare, încât credeam că mi-am rupt ceva. M-au torturat astfel timp de șapte zile și șapte nopți întregi. Eram epuizată, și fizic, și psihic, simțeam că trupul meu era pe punctul de a ceda, așa că L-am strigat pe Dumnezeu în sinea mea, rugându-L să-mi dea credință și putere ca să pot rezista în fața sălbăticiei acestor diavoli. După ce m-am rugat, mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „În timpul acestor zile de pe urmă, voi trebuie să aduceți mărturie pentru Dumnezeu. Indiferent cât de mare este suferința voastră, ar trebui să mergeți chiar până la capăt și, chiar și la ultima suflare, tot trebuie să fiți loiali lui Dumnezeu și să vă lăsați la mila orchestrării lui Dumnezeu; numai asta înseamnă a-L iubi cu adevărat pe Dumnezeu și doar aceasta e mărturie puternică și răsunătoare” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au umplut inima cu credință. Indiferent cum m-ar fi torturat poliția, nu îmi puteau controla inima. Cât încă mai trăiam și respiram, aveam să rămân fermă în mărturia mea, ca să îl umilesc pe Satana. Mai apoi, unul dintre ofițeri a adus o declarație care Îl blasfemia pe Dumnezeu și mi-a cerut să o semnez. Văzând că nu o semnez, m-a lovit de mai multe ori cu palmele peste față și a urlat cu răutate: „Ești doar o bucată de carne pe tocător, putem să te tranșăm cum vrem. Cu fiecare zi în care nu semnezi și nu ne spui ce vrem să aflăm, mai trece o zi în care te chinuim. Avem la dispoziție 18 metode diferite de tortură pentru o «distracție pe îndelete». Putem să te omorâm și n-o să afle nimeni niciodată!” După ce au spus asta, au început să mă lovească cu picioarele și cu pumnii. M-au bătut mai bine de 10 minute; mă simțeam amețită, fața mi se umflase, capul îmi zvâcnea, urechile îmi țiuiau puternic și îmi curgea sânge din gură. Fața mă durea atât de rău, de parcă cineva ar fi pus sare pe o arsură proaspătă. Îmi făceam griji că, dacă ar fi continuat să mă bată așa, aș fi murit cu siguranță. Chiar atunci mi-am amintit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Când oamenii sunt gata să-și sacrifice viețile, totul devine neînsemnat și nimeni nu-i poate învinge. Ce ar putea fi mai important decât viața?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dezvăluiri ale tainelor «Cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers»”, Capitolul 36). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și putere. Viața și moartea mea se aflau în mâinile lui Dumnezeu și Satana nu putea să îmi ia viața fără permisiunea lui Dumnezeu. Chiar dacă aș fi fost torturată până la moarte, ar fi fost cu permisiunea lui Dumnezeu. Eram pregătită să mă supun orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și să rămân fermă în mărturia mea, ca să Îl mulțumesc chiar dacă asta însemna să mor.
După aceea, m-au intimidat și m-au constrâns fără milă să semnez o declarație care Îl blasfemia pe Dumnezeu. Când n-am vrut să semnez, m-au obligat să stau pe vine și m-au lovit cu o tijă metalică peste picioare și peste spate. Altă dată, un ofițer m-a lovit atât de tare în spate, că am simțit ca și cum s-ar fi rupt ceva și am țipat fără să vreau. Apoi și-a aprins o țigară și mi-a suflat fumul în ochi, obligându-mă să-i țin deschiși. Am simțit o senzație ca de arsură dureroasă în ochi, nasul a început să îmi curgă tare și ochii să îmi lăcrimeze puternic. Nu mă puteam opri din tușit din cauza fumului și am încercat să îmi îndepărtez capul, dar ofițerul m-a prins de păr ca să îmi țină capul pe loc și a continuat să îmi sufle fum în față. A râs ca un maniac și a spus: „Ia zi, îți place? Dacă nu suporți, semnează foaia și spune-ne ce știi. Dacă nu vorbești, știi la ce să te aștepți. Mâine îmi cumpăr încă un pachet de țigări și te afum iar.” Până să ardă toată țigara, hainele călduroase pe care le purtam erau complet îmbibate de transpirație. Apoi ofițerul m-a obligat să stau iar pe vine, dar eram epuizată, tremuram din tot corpul și eram atât de slăbită, încât simțeam că aș fi putut să mă prăbușesc în orice moment. Au continuat să mă tortureze astfel încă două ore. Mai târziu, mi-au suflat din nou în față fumul de la două țigări; eram pur și simplu în agonie, simțeam o mare apăsare în piept și în abdomen și degetele îmi deveniseră rigide și încovoiate. M-au prins de mână și au încercat să mă forțeze să semnez documentul, dar m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu și nu i-am lăsat să-mi miște mâna nici măcar un centimetru. Până la urmă, nu am semnat documentul blasfemiator, dar ofițerii nu terminaseră cu mine; pentru a mă forța să semnez, unul dintre ei m-a luat de păr și m-a izbit cu capul de perete, provocându-mi o umflătură mare. După aceea, m-a lovit cu putere în față, m-a lovit cu piciorul în stomac și în picioare, lăsându-mă amețită și cu tot corpul amorțit. Când ofițerul a obosit să mă bată, a luat un baston cu electroșocuri și a început să-mi aplice șocuri pe față, pe piept și în alte părți ale corpului. Simțeam de parcă aș fi fost străpunsă de ace în tot corpul. M-am rugat încontinuu lui Dumnezeu, cerându-I să mă umple cu credința și puterea de a rămâne fermă în mărturia mea. Când îmi aplica șocurile, ofițerul mă amenința cu răutate: „O să te torturez până când o să ai leziuni interne. Când o să pleci de aici, o să fii mâncată de boli și o să suferi o moarte lentă!” Cu cât ofițerii vorbeau mai mult, cu atât mai tare îi uram. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu, care spun: „Cum ar putea acest diavol, înverșunat de furie, să-I permită lui Dumnezeu să aibă controlul asupra curții sale imperiale pe pământ? Cum se poate pleca de bunăvoie în fața puterii Sale superioare? Înfățișarea hidoasă a acestuia a fost dezvăluită pentru ceea ce este ea, astfel că nimeni nu știe dacă să râdă sau să plângă, și este cu adevărat dificil să se vorbească despre aceasta. Oare nu e asta substanța lui? Cu un suflet urât, el crede totuși că e frumos dincolo de crezare. Această bandă de complici întru crimă! Ei coboară în tărâmul muritorilor ca să se răsfețe în plăceri și să facă zarvă, ațâțând lucrurile atât de mult încât lumea devine un loc nestatornic și schimbător, iar inima omului se umple de panică și neliniște, și s-au jucat atât de mult cu omul încât înfățișarea lui a devenit cea a unei bestii inumane de pe câmp, extrem de urâtă și din care ultima fărâmă din omul curat original s-a pierdut. Mai mult, ei chiar doresc să-și însușească puterea suverană pe pământ. Ei împiedică lucrarea lui Dumnezeu atât de mult încât ea de-abia poate să se clintească și îl închid pe om ca în spatele unor ziduri de cupru și oțel. Săvârșind atâtea păcate cumplite și provocând atât de multe dezastre, se mai așteaptă oare la altceva decât la mustrare?” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (7)”]. PCC este diavolul care Îl urăște pe Dumnezeu și I se împotrivește. Cu cât mă torturau mai mult, cu atât mai clar vedeam cât de urâți și de respingători erau în realitate. I-am urât cu toată ființa, m-am răzvrătit împotriva lor și m-am simțit și mai motivată să Îl urmez și să Îl mulțumesc pe Dumnezeu. După aceea, ofițerul a încercat din nou să mă intimideze, spunând: „Chiar dacă nu vorbești, tot vei fi condamnată și trimisă la închisoare mai mult de 10 ani!” Am fost revoltată și m-am gândit: „Dacă e să ajung la închisoare, fie. Nu contează câți ani voi fi condamnată, nu voi ceda niciodată în fața voastră, diavolilor!” Până la urmă, nu au reușit să scoată nicio informație de la mine și, în iulie 2014, mi-au trântit o acuzație falsă de „folosire a unei organizații de cult pentru a submina aplicarea legii” și m-au condamnat la patru ani de închisoare.
Gândindu-mă la cele două dăți când am fost arestată și dusă la închisoare, PCC a folosit diferite metode ca să mă oblige să Îl trădez pe Dumnezeu, inclusiv bătăi cu bestialitate, intimidare, îndoctrinare și umilire. Trecând prin fiecare dintre aceste chinuri, dacă nu aș fi avut protecția lui Dumnezeu și dacă n-aș fi purtat în inimă credința și puterea date de cuvintele lui Dumnezeu, aș fi fost de mult torturată până la moarte de acești ofițeri. Prin aceste chinuri, am simțit direct iubirea lui Dumnezeu și am fost eu însămi martoră la autoritatea și la puterea cuvintelor Lui. Cuvintele lui Dumnezeu au fost cele care m-au îndrumat pe parcursul acestor necazuri. Indiferent cum mă persecută PCC, Îl voi urma în continuare pe Dumnezeu și îmi voi face datoria pentru a-I răsplăti dragostea.
