de Jianchi, Coreea de Sud

Asta era în 2019, când am fost ales lider de biserică. Pe atunci, mai mult supravegheam producția video. Învățând de la câțiva lideri de echipă, am început treptat să stăpânesc principiile producției și-am dezvoltat o perspectivă proprie. În timpul discuțiilor, ideile pe care le menționam câștigau aprobarea tuturor. Pe măsură ce filmele pe care le produceam deveneau tot mai bune, frații și surorile din alte biserici veneau să învețe de la noi. Mă simțeam foarte împlinit, gândindu-mă: „Nu numai că mă pot ocupa de lucrarea bisericii, dar pot identifica și probleme în producția video. Dacă cei din biserică sunt în încurcătură, vin să-mi ceară sfatul. Per total, cred că sunt un conducător calificat.”

Dar fratele ce-mi era partener n-a putut face față lucrării și-a fost suspendat, iar sora Lisa mi-a devenit parteneră. Am început să fac calcule: Lisa avea o părtășie mai pătrunzătoare decât a mea, dar eu aveam mai multă experiență în producția video. Aptitudinile ei erau inferioare alor mele, iar ea era cam relaxată în vorbe și acțiuni. Per total, tot eu eram în avantaj și cel care îndruma lucrarea noastră. Însă, treptat, Lisa s-a familiarizat mai mult cu lucrarea bisericii, a devenit mai eficientă în părtășia ei și în rezolvarea problemelor. Frații și surorile au început să meargă la ea cu toate întrebările lor, iar eu nu mai eram singurul remarcabil din biserică. Când am văzut că Lisa era harnică și responsabilă în lucrarea ei și oferea părtășie mai practică despre cuvintele lui Dumnezeu decât mine, în mod inconștient, am început să mă simt amenințat. Mai ales când am observat că liderii de echipă îi aprobau adesea ideile, am devenit și mai invidios. Dacă lucrurile continuau așa, mai devreme sau mai târziu, avea să-mi fure lumina reflectoarelor și aveam să devin tot mai nesemnnificativ. Nu mergea așa. Trebuia să o întrec cumva.

După aceea, când discutam lucrarea cu liderii de echipă, voiam mereu să-mi spun primul ideile. Odată, discutând despre problema unui film, le-am spus sfatul meu, dar n-au considerat-o o chestiune de principiu, mi-au respins ideea și au schimbat subiectul. M-am simțit puțin cam umilit. Am avut o idee bună, deci de ce nu m-am putut face înțeles? M-am blocat într-un moment crucial. Am arătat că nu eram la nivelul Lisei, tăindu-mi singur craca. Când Lisa a avut părtășie, m-am simțit complet umilit și am devenit și mai invidios. Odată, după o discuție, un lider de echipă a venit la mine și mi-a spus în particular: „În ultimul timp, pari cam tulburat. Te grăbești să vorbești primul, înainte să înțelegi despre ce e vorba, iar asta ne-a perturbat procesul de gândire. Apoi trebuie să-ți explicăm totul din nou, iar asta întârzie progresul lucrării noastre. Trebuie să reflectezi asupra acestui lucru.” Am fost foarte descurajat auzind asta. În trecut, majoritatea ideilor mele erau acceptate în discuțiile cu liderii de echipă. Însă, de când a venit Lisa, statutul meu printre ceilalți se diminuase treptat, nimănui nu-i păsa de părerea mea, chiar perturbasem lucrarea bisericii. Cum mai puteam da ochii cu ei? Nu numai că n-am reflectat, ci am dat toată vina pe Lisa. Timp de mai multe zile, am stat îmbufnat, m-am simțit tot mai deprimat și am fost tot mai ineficient în lucrarea mea. Odată, o conducătoare superioară m-a chemat să-mi spună că o parte din lucrarea pe care o supravegheam va fi reatribuită Lisei. N-am fost încântat, dar n-am spus nimic. M-am gândit: „După această repartizare, e clar că Lisa va supraveghea cea mai mare parte a lucrării bisericii, iar eu voi fi un asistent. Oare ceilalți vor crede că lucrarea a fost reatribuită fiindcă eu nu mă descurc? Înainte, conduceam și făceam parte din toate lucrările bisericii, dar acum Lisa mi-a furat lumina reflectoarelor. Cât timp e aici, voi continua să fiu pus pe tușă.” Mă simțeam tot mai prost gândindu-mă la asta și am plecat din birou cu inima grea. Întors în dormitor, stând inert în pat, nu puteam accepta realitatea. Calibrul și capacitatea de muncă ale Lisei nu erau mai bune decât ale mele. În plus, supravegheasem de mult lucrarea video și aveam experiență, deci de ce era mai bună decât mine? Nu puteam să fiu suprimat așa. Trebuia să-mi recapăt cu orice preț reputația și statutul! De atunci, am tot așteptat ca Lisa să greșească, ca să mă pot reinfiltra forțat. Odată, Lisa nu m-a contactat când a mers să discute lucrarea cu liderii de echipă, iar lucrarea a fost începută fără știrea mea. Am profitat de ocazie ca să-i atac în mod pasiv-agresiv acțiunile despotice, revărsându-mi toată frustrarea reprimată. Am spus că eram doar o marionetă și că nu mai aveam un cuvânt de spus în lucrarea liderilor de echipă. În timp ce vorbeam, Lisa s-a înroșit vizibil. Deși m-am folosit de ocazie ca să-mi revărs frustrările, sufletul tot îmi era foarte întunecat și deprimat. Cam pe atunci, conducătoarea noastră a lansat un proiect, dar, din diverse motive, acesta n-a progresat mult. De fapt, aveam tot timpul să ajut la acel proiect, dar m-am gândit: „Lisa este supraveghetoarea principală a proiectului, deci dacă totul e făcut bine, meritele mele nu vor fi recunoscute. Mai bine o las pe Lisa să-l facă. Va fi cu atât mai bine dacă eșuează. Astfel, oamenii n-o vor mai respecta.” În perioada aceea, mă întreceam mereu pentru reputație și câștig personal. Nu duceam o povară în lucrarea bisericii și făceam lucrurile mecanic. Nici nu puteam să rezolv probleme din lucrare, iar în lucrarea mea apăreau tot mai multe probleme. În fața acestui fapt, nu am reflectat asupra mea și am devenit tot mai exasperat. Adesea mi se punea pata pe defectele celorlalți și le exageram, perturbând lucrarea. Când a aflat conducătoarea superioară, a avut părtășie cu mine și mi-a expus problema. Însă, în sinea mea, am protestat: „Nu numai eu sunt responsabil că lucrarea nu obține rezultate. De ce sunt eu cel vizat?” Nu mă cunoșteam deloc pe atunci și dădeam toată vina pe Lisa. În plus, acuzam și liderii de echipă fiindcă nu acționau principial. După ce nu am acceptat părtășia repetată a conducătoarei și nu am făcut lucrarea practică, ea m-a demis. După ce am fost demis, m-am simțit gol pe dinăntru, angoasat și demoralizat. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume ca să învăț din situația asta.

Ulterior, am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu care m-au făcut să mă cunosc. Dumnezeu Atotputernic spune: „Și ce spune semnul distinctiv al antihriștilor în orice grup? Spune următorul lucru: «Trebuie să concurez! Concurează! Concurează!» De fapt, oamenii de acest fel nu vor neapărat să obțină cel mai înalt statut sau să aibă un grad mare de control asupra oamenilor, doar că, lăuntric, au o anumită fire, o anumită mentalitate, care îi instruiește să facă acest lucru. Care este această mentalitate? Este aceasta: «Trebuie să concurez! Concurează! Concurează!» De ce trei de «concurează», de ce nu un singur «concurează»? (Competiția a devenit viața lor, pe baza acesteia trăiesc.) Aceasta este firea lor. S-au născut cu o fire extrem de arogantă și greu de stăpânit. Se consideră nemaipomeniți și sunt extrem de plini de sine. Nimeni nu poate diminua această fire incredibil de arogantă a lor; ei înșiși nu o pot controla. Prin urmare, viața lor se axează numai pe luptă și competiție. Pentru ce luptă și concurează? Firește, concurează pentru prestigiu, statut, respect și propriile interese. Indiferent de metodele pe care trebuie să le folosească, atât timp cât toți se supun lor și atât timp cât obțin beneficii și statut, și-au atins scopul. Voința lor de a concura nu este o distracție temporară; este un fel de fire care vine dintr-o natură satanică. Este asemănătoare firii marelui balaur roșu care luptă cu Cerul, luptă cu pământul și luptă cu oamenii. Acum, ce vor antihriștii când se luptă și concurează cu alții în biserică? Fără îndoială, ei concurează pentru prestigiu și statut. Dar dacă obțin statut, la ce le folosește? La ce le folosește dacă alții îi ascultă, îi admiră și îi idolatrizează? Antihriștii înșiși nu pot explica acest lucru. În realitate, le place să se bucure de prestigiu și statut, să le zâmbească toată lumea și să fie întâmpinați cu flatări și lingușiri. Prin urmare, de fiecare dată când un antihrist merge la o biserică, acesta face un lucru: se luptă și concurează cu ceilalți. Chiar dacă obțin putere și statut, nu au terminat. Pentru a-și proteja statutul și a-și asigura puterea, ei continuă să lupte și să concureze cu ceilalți. Vor face asta până vor muri. Așadar, filosofia antihriștilor este: «Cât timp ești în viață, nu înceta să lupți». Dacă o persoană rea ca aceasta există în biserică, îi va perturba pe frați și surori? De exemplu, dacă toți mănâncă și beau în liniște cuvintele lui Dumnezeu și au părtășie despre adevăr, atmosfera va fi pașnică și starea de spirit plăcută. În acest moment, un antihrist va avea o criză de furie. Va deveni invidios pe cei care au părtășie despre adevăr și îi va urî. Va începe să-i atace și să-i judece. Oare nu va tulbura acest lucru atmosfera pașnică? Este o persoană rea care a ajuns să-i tulbure și să-i dezguste pe ceilalți. Așa sunt antihriștii. Uneori, antihriștii nu caută să-i distrugă sau să-i învingă pe cei împotriva cărora concurează și pe care îi suprimă; atât timp cât dobândesc prestigiu, statut, mândrie și respect și îi fac pe oameni să-i admire, ei și-au atins scopul” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a treia)”). „Cu cât te lupți mai mult, cu atât vei fi înconjurat mai mult de întuneric și vei simți mai multă invidie și ură, iar dorința ta de a obține va deveni doar mai puternică. Cu cât este mai puternică dorința ta de a obține, cu atât vei fi mai puțin capabil să reușești și, întrucât nu poți să obții, ura ta va crește. Pe măsură ce ura ta crește, vei deveni mai întunecat înlăuntrul tău. Cu cât ești mai întunecat înlăuntrul tău, cu atât îți vei realiza mai slab datoria; cu cât îți realizezi mai slab datoria, cu atât vei fi mai puțin folositor casei lui Dumnezeu. Acesta este un cerc vicios și interconectat. Dacă nu-ți poți îndeplini bine datoria niciodată, atunci vei fi treptat alungat” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin înlăturarea firii corupte”). Gândindu-mă la cuvintele lui Dumnezeu, în lupta mea pentru reputație și câștig aveam aceeași fire ca antihristul expus de El. De când am văzut că Lisa obținea rezultate mai bune decât mine și câștigase respectul fraților și surorilor, în mine a început să clocotească o dorință mută de a dovedi că nu era mai bună, că nu avea să mă întreacă. Nu mă gândeam decât cum să schimb situația în avantajul meu. Când discutam despre lucrare, întrerupeam ca să-mi spun părerea, vrând doar să mă remarc și s-o eclipsez pe Lisa, fără să mă gândesc deloc dacă asta avea să ne afecteze lucrarea. Iar când lidera superioară i-a atribuit Lisei o parte din lucrarea mea, am devenit și mai invidios, crezând că-mi furase lumina reflectoarelor. Apoi, intențiile mele malițioase au ieșit la iveală. Am început să caut ocazii să profit de greșelile și omisiunile Lisei și să-mi revărs frustrările ca să-mi realizez obiectivele, oricât rău i-aș fi făcut. Când un anumit proiect nu progresa, deși vedeam clar unde erau problemele și aveam timp să ajut, n-aveam chef să mă deranjez, știind că Lisa supraveghea. Ba chiar speram că avea să eșueze și să piardă respectul celorlalți. Am văzut că-mi doream prea mult reputație și statut, că eram aspru și nu apăram deloc lucrarea bisericii. Concuram pentru reputație și câștig, încercând mereu să-i întrec pe ceilalți și fără să mă gândesc la datoria mea. Lucrarea pe care o supravegheam stătuse pe loc, iar eu mă scufundasem în întuneric. Această „întrecere” mă prinsese într-un cerc vicios. Întocmai cum spune Dumnezeu: „Dacă nu-ți poți îndeplini bine datoria niciodată, atunci vei fi treptat alungat.” Am cufundat lucrarea bisericii în haos și nici nu m-am gândit să reflectez asupra mea. Dacă aș fi continuat așa, cine știe de ce comportament perturbator aș fi fost în stare? În cel mai rău caz, aș fi putut fi alungat. Din fericire, am fost demis înainte să trec la fapte rele. Acesta era Dumnezeu care-mi dădea o șansă să reflectez asupra mea, să mă cunosc și îmi trata dorința de reputație și statut. Am realizat că acestea erau mântuirea lui Dumnezeu și felul Lui de a mă apăra. I-am mulțumit, iar starea mea s-a îmbunătățit considerabil. Am decis să-mi fac datoria în mod practic și să nu mai concurez pentru reputație și câștiguri.

După aceea, am fost mult mai modest în datoria mea. Chiar și când mi se atribuiau lucrări generale și trebuia să fac treburi mărunte, neremarcabile, eram dispus să mă supun, știind că, de vreme ce Dumnezeu îmi dăduse șansa să mă căiesc, ar trebui să-mi fac datoria practic. Curând după aceea, a fost lansat un nou proiect video și, spre surprinderea mea, toți m-au ales pe mine să-l produc. Am prețuit oportunitatea, am cercetat cu sârg și am căutat principii relevante. După o vreme, filmul era aproape gata și, văzând cum a ieșit, m-am simțit destul de mulțumit de mine. Iar izbucnea dorința mea de renume și statut. M-am gândit: „Poate că am fost demis ca lider, dar un om talentat are mereu șansa să se remarce. Trebuie să profit de ocazie ca să-mi folosesc calitățile și să-mi dovedesc talentul.” Mi-am zis: „Poate că Lisa e mai bună decât mine la părtășii despre adevăr și la rezolvarea problemelor, dar eu sunt în avantaj când e vorba de aptitudini profesionale. Câtă vreme investesc timp și produc bine acest film, toți îmi vor vedea progresul și poate că voi fi iar ales lider, ca s-o întrec pe Lisa.”

Într-o zi, am auzit că lucrarea progresa cu greu și că unii fuseseră emondați de conducătoare fiindcă au încălcat principiile. Când am auzit, m-am bucurat de răul lor. „Vezi, lucrarea producției de filme nu s-a îmbunătățit de când am fost demis. E mai rău decât înainte. Înainte, puteam să văd problemele și să ofer idei, așa că e mai bine dacă ei nu progresează. Pot vedea că nu numai eu nu-mi făceam bine treaba, ci și Lisa.” Ulterior, am auzit că, în ultimul timp, Lisa fusese într-o stare proastă: părtășiei ei de la întruniri îi lipsea lumina, iar ceilalți erau dărâmați de probleme și deveniseră negativi. Mi-am spus: „Dacă lucrurile continuă așa, poate că în lucrarea video va apărea o problemă gravă, iar Lisa va fi demisă. Poate atunci voi fi ales lider și voi putea continua supravegherea lucrării.” Așa că am continuat să lucrez la film, în vreme ce supravegheam situația Lisei. Când am auzit că ea învățase din tratare și emondare, că starea ei se îmbunătățise și că frații și surorile înțeleseseră anumite principii prin eșecuri și piedici și că obțineau rezultate mai bune, m-am simțit cam dezamăgit și deprimat. Mai ales când, într-o întrunire, Lisa a avut părtășie despre ceea ce câștigase și experimentase prin toate astea și primise aprobarea tuturor, am devenit și mai nemulțumit. În mine au izbucnit gânduri pline de invidie și ură. Simțeam că nu mai exista speranță pentru revenirea mea. După aceea, nu mi-am mai găsit motivația și am devenit absent în timp ce produceam filmul. Câteva zile mai târziu, filmul a fost gata. Dar, spre suprinderea mea, conducătoarea a observat o problemă mare când a revizuit filmul, l-a repartizat altcuiva să-l editeze și nu mi-a mai dat alte îndatoriri. Am fost complet luat prin surprindere. Fără producția video, singurul lucru cu care mă puteam lăuda îmi fusese luat. În vreme ce ceilalți erau ocupați cu îndatoririle lor, eu n-aveam nimic de făcut și săream în ochi tuturor. Mă simțeam îngrozitor. Eram singur, deprimat, agonizam și eram dărâmat de suferință. În lacrimi, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dragă Dumnezeule, știu că sunt în această situație prin dreptatea Ta. După demitere, n-am reflectat asupra mea, nu m-am cunoscut, ci am căutat moduri de-a reveni în forță și a mă face remarcat. Am fost malițios și arogant și Te-am dezgustat. Acum nu pot face nicio datorie și am devenit un parazit în biserică. O, Dumnezeule, nu mai vreau să concurez pentru reputație și statut. Te rog să mă îndrumi și să-mi permiți să mă cunosc cu adevărat, ca să mă pot disprețui și lepăda de mine și să nu mă mai întorc la vechile obiceiuri.”

După aceea, am găsit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Antihriștii își consideră statutul și reputația ca fiind mai importante decât orice altceva. Acești oameni nu sunt doar prefăcuți, uneltitori și răi, ci și extrem de vicioși. Ce fac ei atunci când descoperă că statutul lor este în pericol sau când și-au pierdut locul în inimile oamenilor, când pierd sprijinul și afecțiunea acestor oameni, când oamenii nu-i mai venerează, nu-i mai respectă și au căzut în josnicie? Se schimbă brusc. De îndată ce își pierd statutul, devin reticenți la a îndeplini orice datorie, tot ceea ce fac este de proastă calitate și nu au niciun interes de a face vreun lucru. Dar aceasta nu este cea mai gravă manifestare. Care este cea mai gravă manifestare? De îndată ce acești oameni își pierd statutul și nimeni nu îi respectă și nimeni nu este ispitit de ei, ies la suprafață ura, gelozia și răzbunarea. Nu numai că nu se tem de Dumnezeu, dar sunt lipsiți și de orice fărâmă de ascultare. În plus, în inima lor, sunt predispuși spre a urî casa lui Dumnezeu, biserica, conducătorii și lucrătorii; ei năzuiesc ca lucrarea bisericii să întâmpine probleme sau să se oprească; vor să râdă de biserică și de frați și de surori. De asemenea, ei urăsc pe oricine urmărește adevărul și se teme de Dumnezeu. Ei atacă și batjocoresc pe oricine este credincios în datoria sa și este dispus să plătească un preț. Aceasta este firea antihriștilor – și nu este vicioasă? Aceștia sunt, în mod clar, oameni răi; antihriștii sunt, în esența lor, oameni răi. Chiar și atunci când întrunirile sunt ținute online, dacă văd că semnalul este bun, înjură în gând și își spun în sinea lor: «Sper să pice semnalul! Sper să pice semnalul! Este mai bine dacă nimeni nu poate să asculte predicile!» Ce sunt acești oameni? (Diavoli.) Sunt diavoli! În niciun caz nu sunt oameni ai casei lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a doua)”). Dumnezeu expune natura vicioasă a antihriștilor. Imediat ce-și pierd statutul și sprijinul celorlalți, nu numai că încep să facă lucrurile mecanic în îndatoririle lor, dar devin și plini de ură, invidioși și răzbunători, își doresc să apară probleme în lucrarea bisericii, ca ei să poată râde în ciuda casei lui Dumnezeu și a celorlalți. Am văzut că m-am purtat exact cum a dezvăluit Dumnezeu. După ce am fost demis și mi-am pierdut statutul, am devenit invidios și răzbunător. Când am auzit că au apărut probleme în lucrarea supravegheată de Lisa și că ea a fost tratată, m-am bucurat în sinea mea și abia am așteptat să apară o problemă gravă, ca Lisa să fie demisă, iar eu s-o pot înlocui. Când am auzit că starea ei se îmbunătățise, ceilalți învățaseră ceva, iar lucrarea bisericii luase o întorsătură favorabilă, am devenit deprimat. M-am purtat exact ca un antihrist. Numai antihriștii și diavolul Satana Îl urăsc pe Dumnezeu și adevărul, sperând că lucrarea bisericii va sta pe loc, că toți vor deveni negativi și vor pierde mântuirea lui Dumnezeu și că, în final, vor coborî în iad cu ei. Deși eram un membru al bisericii care primise atâta hrană din cuvintele lui Dumnezeu, am căutat reputația și statutul în locul adevărului, am perturbat lucrarea bisericii și nu m-am căit. Setea de statut nu-mi fusese satisfăcută și-am sperat s-apară probleme, ca Lisa să nu pară mai bună decât mine. Acestea erau gânduri toxice și demne de dispreț. Oamenii din casa lui Dumnezeu ar trebui să fie de-o inimă cu El. Când văd că mai mulți oameni caută adevărul, își fac îndatoririle bine și țin cont de voia lui Dumnezeu, ei sunt fericiți. Când lucrarea bisericii e întârziată, ei iau atitudine ca să continue lucrarea. Cât despre mine, am văzut că au apărut probleme în lucrarea video și cum ceilalți au devenit pasivi, dar nu i-am ajutat să-și rezolve problemele, chiar am râs de ei. Când stările lor s-au îmbunătățit, iar producția video a luat avânt, chiar am fost nefericit. Gândurile mele chiar erau toxice. Nu apăram deloc lucrarea bisericii și nu eram vrednic de casa lui Dumnezeu. Cât de nerușinat am fost să mă gândesc că trebuia să fiu făcut lider?

Ulterior, am citit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care m-au ajutat să-mi înțeleg firea satanică. Dumnezeu Atotputernic spune: „Nicio persoană nu trebuie să se considere perfectă sau distinsă și nobilă, ori diferită de alții; toate acestea sunt provocate de firea arogantă a omului și de ignoranță. Să te consideri întotdeauna special – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu-ți poți accepta niciodată neajunsurile și să nu-ți poți confrunta niciodată greșelile și eșecurile – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu le permiți niciodată altora să fie mai presus decât tine sau mai buni decât tine – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu le permiți niciodată altora să îți fie superiori sau să fie mai puternici decât tine – acest lucru este cauzat de o fire arogantă; să nu le permiți niciodată altora să aibă idei, sugestii și puncte de vedere mai bune decât tine și, când au, să devii negativ, să nu vrei să vorbești, să te simți tulburat și abătut și să te superi – toate acestea sunt cauzate de o fire arogantă. O fire arogantă te poate face să-ți protejezi reputația, incapabil să accepți îndrumarea altora, incapabil să-ți confrunți neajunsurile și incapabil să-ți accepți eșecurile și greșelile. Mai mult decât atât, când cineva este mai bun decât tine, poate face să răsară ura și gelozia în inima ta și te poți simți constrâns, astfel încât să nu dorești să-ți faci datoria și să devii neglijent când o îndeplinești. O fire arogantă poate face să răsară în tine aceste comportamente și practici” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). Am reflectat asupra mea în lumina cuvintelor lui Dumnezeu: motivul pentru care mereu încercam să concurez cu Lisa era că nu-mi înțelegeam pe deplin firea arogantă și nu știam cine sunt de fapt. Tot timpul am crezut că sunt competent și experimentat. Eram mândru de asta și mă simțeam mai puternic decât Lisa în domeniile astea. Am crezut că această pricepere ar fi suficientă ca să fac bine lucrarea, așa că, atunci când Lisa a obținut rezultate mai bune decât mine în datoria ei, iar conducătoarea superioară i-a repartizat ei câteva dintre îndatoririle mele, m-am supărat, considerând că nu era mai bună decât mine. Ba chiar am vrut să revin în forță după demitere. Privind retrospectiv, am văzut că eram doar puțin mai cunoscător și experimentat în lucrare și puteam oferi sfaturi despre producția video, dar asta nu însemna că aveam stofă de lider. Rolul principal al unui lider e să-i îndrume pe alții să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu și să pătrundă adevărul, să rezolve problemele din biserică, pentru mersul normal al lucrării. Dar, ca lider, n-am rezolvat probleme practice. Când liderii de echipă erau în dezacord, se certau și nimeni nu ceda, nu știam cum să am părtășie despre adevăr ca să rezolv problema și să reinstaurez armonia. În plus, când frații și surorile au devenit pasivi și au avut nevoie de sprijin prin părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, mi-a lipsit experiența, părtășia mea n-a fost profundă și nu le-am rezolvat problemele. Nu mă pricepeam la niciun aspect al lucrării bisericii. Lisa poate că avea niște deficiențe în aptitudinile de muncă, dar putea să rezolve tot felul de dificultăți care apăreau în lucrarea bisericii. Conducătoarea superioară i-a reatribuit ei niște lucrări de dragul bisericii, dar eu am fost prea arogant și nu mi-am cunoscut bine priceperea. Era clar că nu eram pe măsura Lisei, dar tot credeam că eram și nu renunțam, concurând mereu. Eram absurd de arogant! După aceea, am văzut acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Nimic nu urăște Dumnezeu mai mult decât atunci când oamenii urmăresc statutul, întrucât urmărirea statutului este o fire satanică; este o cale greșită, se naște din corupția Satanei, e ceva condamnat de Dumnezeu și este chiar lucrul pe care Dumnezeu îl judecă și-l curățește. Nimic nu disprețuiește mai mult Dumnezeu decât atunci când oamenii urmăresc statutul și, cu toate astea, tu tot concurezi cu încăpățânare pentru statut, îl prețuiești și-l protejezi în mod constant, încercând mereu să-l iei pentru tine. Și, în natură, nu sunt toate acestea potrivnice lui Dumnezeu? Statutul nu este rânduit pentru oameni de Dumnezeu; Dumnezeu le oferă oamenilor adevărul, calea și viața și, în cele din urmă, îi face să devină o creatură acceptabilă a lui Dumnezeu, o creatură mică și insignifiantă a lui Dumnezeu – nu cineva care are statut și prestigiu și este venerat de mii de oameni. Așadar, indiferent din ce perspectivă este privită, căutarea statutului este o fundătură. Indiferent cât de rezonabilă este scuza ta pentru a urmări statutul, această cale este totuși cea greșită și nu este lăudată de Dumnezeu. Indiferent cât de mult încerci sau cât de mare este prețul pe care îl plătești, dacă îți dorești statut, Dumnezeu nu ți-l va da; dacă nu este dat de Dumnezeu, vei eșua în lupta de a-l obține, iar dacă lupți în continuare, va exista un singur final: vei fi dat în vileag și alungat, ceea ce reprezintă o fundătură” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a treia)”). După ce am citit asta, am fost îngrozit de acțiunile mele, mai ales după ce am văzut partea care spunea: „Dacă îți dorești statut, Dumnezeu nu ți-l va da; dacă nu este dat de Dumnezeu, vei eșua în lupta de a-l obține, iar dacă lupți în continuare, va exista un singur final: vei fi dat în vileag și alungat, ceea ce reprezintă o fundătură.” Prin cuvintele lui Dumnezeu, am văzut cum firea Lui dreaptă e de neofensat. Biserica-mi dăduse ocazia să fac datoria asta ca să-nvăț să caut adevărul în datoria mea și să devin, în cele din urmă, o ființă creată calificată. În schimb, eu am concurat continuu pentru statut. Nu-ncălcam voit cerințele lui Dumnezeu? Asta-i ceea ce detestă El cel mai mult. Deși făceam de mult timp această datorie în biserică, când mi s-a cerut să fac un film, nu l-am putut face bine. Când eram lider și aveam rezultate bune în filmele noastre, asta se datora în întregime îndrumării Duhului Sfânt și eforturilor echipei noastre, nu contribuțiilor mele. Însă am purtat aceste realizari ca pe o coroană pe cap și n-am vrut să-i las pe ceilalți să-mi fure laurii, concurând neobosit pentru reputație și aruncând lucrarea bisericii în haos. Tot ce am făcut a fost rău și împotriva lui Dumnezeu, dezgustător pentru El. Chiar atunci, mi-am amintit de o soră care-mi fusese parteneră cu un an în urmă. Avea o dorință puternică de statut și reputație și ținea cu dinții de autoritatea ei. Suprima și ataca pe oricine îi amenința poziția și chiar a sabotat lucrarea bisericii fără să clipească, pentru a-și proteja statutul. Pentru faptele ei rele, a fost demascată ca antihrist și exclusă. Cât despre mine, în mod clar nu lucram practic, dar tot voiam să concurez, lucru care a perturbat și întrerupt lucrarea bisericii. Dacă nu mă căiam, ci continuam așa, probabil că aveam să fiu alungat de Dumnezeu. Realizând asta, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, biserica mi-a dat șansa să fiu instruit ca lider, dar nu mi-am făcut îndatoririle, n-am mers pe calea cea dreaptă, ci am luptat pentru renume și câștig. Toate gândurile și acțiunile mele au fost rele și, dacă voi fi pedepsit, o voi merita pe deplin. Dragă Dumnezeule, nu vreau să mai trăiesc atât de josnic. Sunt gata să mă căiesc și s-o iau de la capăt!”

Șapte zile mai târziu, conducătoarea mi-a trimis un mesaj, spunând că mi se repartizase un rol într-un imn video și îmi cerea ca, mai întâi, să-l învăț. Am fost foarte încântat când am văzut mesajul. I-am mulțumit din suflet lui Dumnezeu că mi-a oferit o nouă șansă. Imnul pe care trebuia să-l învăț se chema „Mila lui Dumnezeu pentru omenire”. Am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Cu toate că orașul Ninive era plin de oameni la fel de corupți, de răi și de violenți precum cei din Sodoma, căința lor L-a făcut pe Dumnezeu să Se răzgândească și să decidă să nu-i distrugă. Deoarece felul în care au tratat cuvintele și instrucțiunile lui Dumnezeu a demonstrat o atitudine aflată în contrast evident cu cea a locuitorilor din Sodoma și datorită supunerii sincere în fața lui Dumnezeu și a căinței sincere pentru păcatele lor, precum și datorită comportamentului lor adevărat și sincer în toate privințele, Dumnezeu Și-a exprimat încă o dată mila sinceră și a revărsat-o asupra lor. Ceea ce Dumnezeu dăruiește omenirii și mila Sa pentru omenire sunt imposibil de reprodus de către cineva și e imposibil ca vreo persoană să aibă mila sau toleranța lui Dumnezeu ori sentimentele Lui sincere față de omenire” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul II”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, I-am văzut intenția de a mântui omenirea. Dumnezeu S-a înfuriat și avea să distrugă oamenii din Ninive din cauza corupției și răutății lor, dar când ei s-au căit sincer lui Dumnezeu, El Și-a domolit mânia și nu i-a distrus. Prin asta, am realizat că Dumnezeu prețuiește căința sinceră a oamenilor. În ciuda felului în care am perturbat lucrarea bisericii și am comis fărădelegi, Dumnezeu nu m-a alungat. S-a folosit de demiterea și tratarea mea ca să mă facă să reflectez. Asta era în întregime mântuirea lui Dumnezeu. Nu mai puteam trăi în regret și pasivitate. Trebuia să mă căiesc lui Dumnezeu, să caut adevărul și să-mi înlătur firea coruptă, ca să nu mai fac rău și să mă împotrivesc lui Dumnezeu.

Odată, în timpul devoționalelor, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-a oferit o cale de practică. Dumnezeu Atotputernic spune: „A renunța la reputație și statut nu este ușor – ține de măsura în care oamenii urmăresc adevărul. Numai înțelegând adevărul, o persoană poate ajunge să se cunoască, să vadă clar deșertăciunea din spatele căutării reputației și statutului și să recunoască adevărul corupției omenirii. Numai atunci poate renunța cu adevărat la statut și reputație. Nu este ușor să scapi de o fire coruptă. Poate că ai recunoscut că îți lipsește adevărul, că ești plin de neajunsuri și dezvălui prea multă corupție și totuși nu depui niciun efort în urmărirea adevărului și te deghizezi în mod ipocrit, făcându-i pe oameni să creadă că tu poți face orice. Acest lucru te pune în pericol – mai devreme sau mai târziu, te va ajunge din urmă. Trebuie să recunoști că nu deții adevărul și să fii suficient de curajos pentru a înfrunta realitatea. Ești slab, dezvălui corupție și ești plin de tot felul de neajunsuri. Acest lucru este normal – ești o persoană obișnuită, nu ești supraomenesc sau omnipotent și trebuie să recunoști acest lucru. […] Atunci când ai impulsul și dorința constantă de a concura pentru statut, trebuie să îți dai seama la ce lucruri rele va duce acest tip de stare dacă este lăsată nerezolvată. Așa că nu pierde timpul în căutarea adevărului, elimină-ți dorința de a concura pentru statut, înainte ca aceasta să crească și să se maturizeze și înlocuiește-o cu practicarea adevărului. Când practici adevărul, dorința ta de a concura pentru statut va fi diminuată și nu vei interfera cu lucrarea bisericii. În acest fel, Dumnezeu Își va aminti de acțiunile tale și le va lăuda” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a treia)”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că, pentru a lăsa deoparte dorința de reputație și statut, trebuie să ai mai întâi cunoaștere de sine, să poți să-ți recunoști activ defectele și să-i lași pe ceilalți să-ți vadă adevărata situație. Când dorința de a concura revine, trebuie să te rogi conștient lui Dumnezeu, să te lepezi de tine și să cooperezi cu ceilalți. Doar atunci îți poți face bine datoria. Nu m-am axat pe reflecție și cunoaștere de sine. Am devenit foarte invidios, n-am vrut să-mi arăt activ starea și nu am căutat adevărul pentru o soluție. Drept urmare, lupta mea pentru renume și câștig a perturbat lucrarea bisericii. Pe viitor, trebuia să acționez conform cuvintelor lui Dumnezeu. După aceea, mi-am destăinuit conștient starea pe care o aveam în datoria mea și am căutat activ să învăț de la partenerii mei. După o perioadă de timp, am observat că toți frații și surorile aveau anumite calități, care mie îmi lipseau. Mi-a fost și mai rușine de aroganța și ignoranța mea. Mi-am amintit cum am fost competitiv și am concurat pentru reputație, afectând lucrarea bisericii, și-am regretat și mai mult. În sinea mea, m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, prin expunere și demitere, am avut unele conștientizări. În trecut, am concurat pentru reputație și câștig, fără să mă gândesc la interesele bisericii. Am perturbat lucrarea bisericii și-n plus le-am făcut rău fraților și surorilor. Nu merit să fiu numit om! Pe viitor, sunt dispus să practic conform cuvintelor Tale, să învăț din calitățile celorlalți și să cooperez armonios cu ei în datoria mea.”

Ulterior, au apărut niște probleme într-un nou proiect video, iar conducătoarea superioară m-a repartizat să le rezolv împreună cu Lisa. De data asta, nu am concurat cu Lisa în parteneriatul nostru. Am discutat cu ea și i-am căutat activ sfatul când au apărut probleme, mergând înainte doar când cădeam de acord. Uneori, când ideile Lisei erau mai clare și mai pătrunzătoare decât ale mele, încercam în mod inconștient să arăt ce pot. Dar realizam imediat că iar concuram și mă rugam lui Dumnezeu, mă lepădam de mine, acceptam sugestiile Lisei, meditam și căutam pe baza lor. Am văzut că ideile Lisei erau mai bune decât ale mele și le-am acceptat sincer. Practicând așa, am fost împăcat și-n largul meu. Cuvintele lui Dumnezeu m-au învățat să cooperez, să trăiesc o asemănare umană.