79. Să înțelegem ce înseamnă să fii un om bun

de Vanessa, Myanmar

Din copilărie, părinții m-au învățat să fiu rezonabilă, amabilă cu alții, înțelegătoare față de dificultățile altora și să nu despic firul în patru pentru orice lucru mărunt. Spuneau că asta era ceea ce te făcea un om bun și că ți-ar câștiga respectul și stima altora. Și eu credeam că este bine să fii așa și deseori îmi reaminteam să fiu respectuoasă și amabilă. Nu intram niciodată în conflict cu familia mea sau ceilalți săteni și eram foarte preocupată să fac o impresie bună. Consătenii mei mă lăudau deseori, spunând că aveam o umanitate bună și că eram respectuoasă și nu mă certam cu nimeni când mă jignea. Acest tip de laudă mă făcea foarte fericită. Credeam că ar trebui, ca om, să fiu amiabilă în acest fel și înțelegătoare, chiar când cineva greșea. Eram sigură că acesta era standardul pentru a fi un om bun. Am continuat să procedez astfel și după ce am devenit credincioasă.

Apoi, în luna noiembrie 2021, am fost aleasă diacon de biserică și am început să răspândesc Evanghelia cu alți câțiva frați și surori. Unul dintre ei, Kevin, era un consătean de-al meu. Avea un oarecare calibru – raționamentul părtășiei lui era destul de clar când răspândea Evanghelia și era capabil să folosească exemple pentru a explica lucruri, ca să-i ajute să înțeleagă pe cei care investigau adevărata cale. Însă am descoperit că era destul de arogant și nu-i plăcea să accepte sugestiile altora. În plus, de multe ori nu urma principiile în datoria sa. În loc să-L preamărească pe Dumnezeu și să fie martor pentru El în lucrarea sa evanghelică, vorbea mult despre câți oameni convertise. De asemenea, spunea că tuturor fraților și surorilor le plăcea să-l asculte predicând și chiar îl adulau. Odată, cineva care căuta adevărata cale l-a lăudat că avea un calibru bun și predica bine. Observasem cum Kevin se preamărea pe sine, se dădea cam mare și, când împărtășea Evanghelia, nu se concentra la a fi martor lucrării din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu sau pe-ndepărtarea noțiunilor religioase ale oamenilor. Am vrut să-i menționez acest lucru lui Kevin, însă, după puțină chibzuință, am decis să mai aștept puțin. Voiam să știe că eram o persoană amabilă, rezonabilă, care nu atrăgea atenția asupra fiecărei mici probleme pe care o vedea. M-am gândit că ar trebui să-l încurajez și să-l ajut mai mult. Mai târziu, conducătoarea trimitea adesea grupului nostru principiile relevante pentru împărtășirea Evangheliei și, indirect, am avut puțină părtășie despre lucruri legate de comportamentul lui Kevin. Speram că va ajunge să-și vadă problemele prin acea părtășie. Dar vremea a trecut, iar el tot nu s-a schimbat. Am vrut să abordez din nou problemele lui, dar apoi m-am gândit că, fiind o persoană arogantă, era posibil să nu-mi accepte sfatul. Mă temeam că mă va crede nerezonabilă și lipsită de amabilitate și că-și va face o impresie proastă despre mine. Dacă ajungeam la un impas în relația noastră și nu puteam lucra bine împreună, imaginea mea de om bun s-ar fi năruit. La acest gând, pur și simplu mi-am înghițit cuvintele. M-am simțit cam prost atunci, așa că am venit înaintea lui Dumnezeu să mă rog, cerându-I tăria să practic adevărul. Apoi, eu, Kevin și alți câțiva frați și surori am mers toți într-un sat să împărtășim Evanghelia. Am observat cum Kevin încă se dădea mare în părtășia lui – spunând că nu-i păsa de bani și cum a plătit un preț pentru Dumnezeu. Nu se concentra să aibă părtășie despre adevăr. Pe drumul spre casă, mi-am făcut curaj și i-am spus: „Nu ai pătruns în principii în predica și mărturia ta pentru Dumnezeu. Trebuie să te concentrezi pe a avea părtășie despre adevăr cu potențialii destinatari ai Evangheliei, pe a-i aduce înaintea lui Dumnezeu. […]” Înainte să pot termina, mi-a răspuns: „Nu e nimic în neregulă cu părtășia mea. Analizezi lucrurile prea mult.” Mă temeam că îi răneam mândria dacă mai spuneam ceva, deteriorând astfel relația dintre noi. În plus, eram îngrijorată că mă va lua în nume de rău, așa că nu am mai spus nimic. Simțeam că era suficient – să-l las să ajungă treptat să vadă el însuși acest lucru. Mai târziu, am aflat că, deși eram ocupați tot timpul, nu obțineam rezultate bune în lucrarea noastră evanghelică. Câțiva dintre oamenii din sat care investigaseră auziseră de mai multe ori părtășia lui Kevin, dar tot nu înțelegeau. În plus, erau afectați de zvonuri, aveau noțiuni și nu mai voiau să cerceteze lucrarea lui Dumnezeu. Apoi, erau alții care chiar îl admirau pe Kevin și voiau să asculte doar părtășia lui, mai degrabă decât pe a altcuiva. Când am văzut asta, m-am simțit foarte inconfortabil și destul de vinovată. Aceste probleme aveau o mare legătură cu Kevin însuși. Dacă i-aș fi adus în discuție mai devreme problemele, ar fi putut să le vadă și să se schimbe, iar lucrarea noastră evanghelică n-ar fi fost împiedicată. Însă, ulterior, când chiar am vrut să aduc subiectul în discuție, m-am îngrijorat din nou că asta ne va deteriora relația și m-am simțit foarte nesigură. M-am gândit că aș putea vorbi cu conducătoarea și să o rog să aibă părtășie cu el, iar atunci cooperarea în datorie nu ne-ar fi afectată, iar noi ne-am putea încă înțelege. Așa că am vorbit cu ea despre ceea ce se întâmpla cu Kevin. A găsit câteva cuvinte relevante ale lui Dumnezeu, ne-a pus să pătrundem împreună în ele și Kevin părea să se fi schimbat puțin. Așa că am abandonat subiectul.

Odată, am menționat problema altei surori, care mi-a indicat că întotdeauna îmi protejam relațiile cu alții și că acesta era un semn că eram cineva care îi mulțumește pe ceilalți. Credeam că n-aveam cum să fiu cineva care îi mulțumește pe ceilalți – oamenii care îi mulțumesc pe ceilalți sunt vicleni. Eu nu făcusem niciodată ceva viclean, deci cum aș fi putut fi așa? Atunci nu am vrut să-i accept reacția, dar știam și că aveam ceva de învățat din ceea ce spusese. M-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să mă cunosc pe mine însămi. Mai târziu, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Conduita oamenilor și metodele lor de a trata lumea trebuie să se bazeze pe cuvintele lui Dumnezeu; acesta este principiul cel mai de bază pentru conduita umană. Cum pot oamenii să practice adevărul dacă nu înțeleg principiile conduitei umane? Practicarea adevărului nu are legătură cu rostirea cuvintelor goale sau trâmbițarea sloganurilor. Mai degrabă, are legătură cu faptul că, indiferent ce întâmpină oamenii în viață, atât timp cât implică principiile conduitei umane, perspectivele lor asupra lucrurilor sau chestiunea îndeplinirii propriilor îndatoriri, se confruntă cu o alegere și ar trebui să caute adevărul, să caute o bază și principiile în cuvintele lui Dumnezeu și apoi să găsească o cale de practică. Cei care pot practica în acest fel sunt oameni care urmăresc adevărul. A fi capabil să urmărești adevărul în acest fel, indiferent cât de mari sunt dificultățile pe care le întâmpini, înseamnă să mergi pe calea lui Petru, pe calea căutării adevărului. De exemplu: ce principiu ar trebui urmat când e vorba să interacționezi cu alții? Poate că punctul tău de vedere inițial este acesta: «Armonia este o comoară, toleranța este excelență» și că ar trebui să rămâi în grațiile tuturor, să eviți să-i faci pe alții de râs și să nu ofensezi pe nimeni, obținând astfel relații bune cu ceilalți. Constrâns de acest punct de vedere, păstrezi tăcerea când îi vezi pe alții făcând lucruri rele sau încălcând principiile. Ai prefera ca lucrarea bisericii să fie prejudiciată decât să jignești pe cineva. Cauți să rămâi în grațiile tuturor, indiferent cine sunt. Te gândești doar la sentimentele umane și să nu te faci de râs când vorbești și te exprimi mereu în cuvinte care sună frumos, ca să-i mulțumești pe ceilalți. Chiar dacă descoperi că o persoană are probleme, alegi să le tolerezi și vorbești despre ele doar pe la spatele său, dar în față păstrezi pacea și îți menții relația. Ce crezi despre o astfel de conduită? Nu este aceea a unei persoane care caută să placă oamenilor? Nu e destul de șireată? Încalcă principiile conduitei umane. Nu e josnic să te comporți în acest fel? Aceia care se comportă astfel nu sunt oameni buni, acesta nu e un fel nobil de a te comporta. Indiferent cât de mult ai suferit și indiferent câte prețuri ai plătit, dacă te comporți fără principii, atunci ai eșuat în această privință, iar conduita ta nu va fi recunoscută, ținută minte sau acceptată înaintea lui Dumnezeu(Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, trebuie măcar să fii înzestrat cu o conștiință și cu rațiune”). Am reflectat asupra mea în lumina cuvintelor lui Dumnezeu. Simțisem că nu eram cineva care îi mulțumește pe ceilalți, dar cum mă purtam de fapt? În acea perioadă, văzusem cum Kevin se dădea adesea mare în lucrarea sa evanghelică. Ar fi trebuit să semnalez acea problemă pentru a-l ajuta să se cunoască și să-și facă datoria conform principiilor, însă eram îngrijorată că, dacă eram directă, avea să ne afecteze relația. Întotdeauna țineam cont de sentimentele lui și nu îndrăzneam să spun nimic prea direct. Chiar voiam să-l încurajez mai mult, să-i dau impresia că eram o persoană bună și să-l fac să aibă o părere bună despre mine. Dar, de fapt, știam că, atunci când cooperam cu frații și surorile la o datorie, dacă observăm probleme, trebuie să ni le semnalăm unul altuia, să ne compensăm reciproc punctele slabe și să susținem împreună lucrarea bisericii. Eu procedam incorect cu bunăvoință și nu practicam adevărul. Drept urmare, Kevin nu și-a recunoscut problemele. A continuat să se dea mare împărtășind Evanghelia și nu a fost deloc atent să aibă părtășie despre adevăr. Asta a însemnat că noțiunile religioase ale celor care investigau n-au fost înlăturate și unii oameni, când au fost tulburați, n-au mai participat la adunări. Am văzut efectul asupra lucrării noastre și m-am simțit destul de vinovată, însă m-am temut că, dacă eram directă, Kevin ar fi devenit părtinitor față de mine, iar asta ne-ar fi afectat relația. Așa că, vicleană, am făcut o conducătoare de biserică să aibă părtășie cu el, ca să nu fiu nevoită să-l jignesc. Am văzut că am încercat să protejez relațiile cu alții și să mă dau bine pe lângă ei în datoria mea, că nu susțineam deloc interesele bisericii și nu aveam un simț al dreptății, că nu aveam nici pe departe principii. Nu eram deloc cineva care practica adevărul. Nu este acesta exact modul în care acționează cineva care îi mulțumește pe ceilalți? Apoi, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care expunea antihriștii. „După toate aparențele, cuvintele antihriștilor par deosebit de amabile, cultivate și distinse. Indiferent cine încalcă principiile sau perturbă și tulbură lucrarea bisericii, antihriștii nu dau în vileag acești oameni și nici nu-i critică; se fac că nu văd, lăsând oamenii să creadă că sunt mărinimoși în toate privințele. Indiferent ce corupții dezvăluie oamenii și ce fapte rele fac, antihriștii sunt înțelegători și toleranți. Ei nu se enervează și nu se înfurie, nu se vor supăra și nu vor da vina pe oameni atunci când fac ceva greșit și dăunează intereselor casei lui Dumnezeu. Indiferent cine săvârșește răul și perturbă lucrarea bisericii, ei nu acordă atenție, de parcă acest lucru nu ar avea nimic de-a face cu ei și nu vor jigni niciodată oamenii din cauza asta. Ce îi preocupă cel mai mult pe antihriști? Câți oameni îi admiră și câți oameni îi văd când suferă și îi laudă pentru asta. Antihriștii cred că suferința nu trebuie să fie niciodată în zadar; indiferent de greutățile pe care le îndură, de prețul pe care îl plătesc, de faptele bune pe care le fac, de cât de grijulii, de atenți și de iubitori sunt față de ceilalți, toate acestea trebuie realizate în fața altora, ca să le vadă mai mulți oameni. Și care este scopul lor când acționează astfel? De a le intra în grații oamenilor, de a face mai mulți oameni să le aprobe, în inimile lor, acțiunile, conduita și caracterul, dându-le aprobarea lor. Există chiar și antihriști care încearcă să-și stabilească o imagine despre ei înșiși ca fiind «o persoană bună» prin acest comportament exterior bun, astfel încât mai mulți oameni să vină la ei în căutarea ajutorului[Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a zecea)”]. M-am simțit atât de vinovată după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, de parcă El era chiar în fața mea, expunându-mi firea satanică. Am reflectat că întotdeauna încercam să fiu o persoană înțelegătoare, amabilă, deoarece simțeam că, procedând astfel, aș fi obținut respect și laude de la ceilalți – aș fi fost apreciată de oamenii din jurul meu. Așa mă purtam și când făceam o datorie cu alți frați și surori. La suprafață, nu expusesem problemele lui Kevin, de teamă să nu-l rănesc în mândria lui și să afectez parteneriatul nostru în curs de desfășurare. Dar, de fapt, tot ce făceam fusese pentru a-mi proteja numele și statutul. Folosisem o amabilitate superficială ca să mă deghizez și să dau bine, ca să obțin favoruri, pentru ca oamenii să creadă că eram iubitoare, răbdătoare și tolerantă – că eram o persoană bună, amabilă. Însă nu prea pusesem la suflet dacă lucrarea bisericii sau viețile fraților și surorilor erau afectate. Abia atunci am văzut cât de înșelătoare și vicleană eram. Părea că nu jigneam niciodată pe nimeni, că eram o persoană bună, dar, de fapt, la baza tuturor acțiunilor mele erau propriile motive josnice. Am văzut că aveam aceeași fire ca un antihrist, că sacrificam interesele bisericii ca să-mi susțin imaginea și statutul. Aș fi fost în mare pericol dacă aș fi rămas pe acea cale – m-aș fi distanțat tot mai mult de Dumnezeu și aș fi ajuns să fiu respinsă de El! Chiar m-am disprețuit când mi-am dat seama de asta și, în plus, am fost destul de afectată. Am spus o rugăciune: „Dumnezeule, întotdeauna mă prefac și vreau să dau bine, concentrându-mă pe crearea unei imagini pozitive. Nu vreau să rămân pe această cale. Vreau să mă căiesc și să mă lepăd de firea mea coruptă.”

După aceea, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu. „Criteriul după care omul judecă alți oameni se bazează pe comportamentul lor; cei al căror comportament este bun sunt persoane drepte și cei al căror comportament este abominabil sunt răi. Criteriul după care Dumnezeu judecă oamenii se bazează pe capacitatea esenței lor de a se supune sau nu Lui; o persoană care se supune lui Dumnezeu este o persoană dreaptă, în vreme ce una care nu I se supune este un dușman și o persoană rea, indiferent dacă comportamentul acesteia este bun sau rău și indiferent dacă vorbele sale sunt corecte sau incorecte(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). „Poate că, în toți anii tăi de credință în Dumnezeu, nu ai blestemat niciodată pe nimeni sau nu ai săvârșit o faptă rea, totuși, în asocierea ta cu Hristos, nu poți spune adevărul, nu poți să acționezi onest sau să te supui cuvântului lui Hristos; în acest caz, Eu spun că ești cea mai sinistră și mai malițioasă persoană din lume. Poți să fii extrem de cordial și devotat rudelor tale, prietenilor tăi, soției tale (sau soțului tău), fiilor tăi și fiicelor tale și părinților tăi și să nu profiți niciodată de alții, dar, dacă ești incapabil de a fi compatibil cu Hristos, dacă ești incapabil de a interacționa în armonie cu El, atunci, chiar dacă cheltuiești tot ce ai pentru ajutorarea vecinilor tăi sau ai grijă cu meticulozitate de tatăl tău, de mama ta și de membrii familiei tale, aș spune că tot ești o persoană rea și, în plus, plină de trucuri viclene(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care sunt incompatibili cu Hristos sunt cu siguranță potrivnici lui Dumnezeu”). Am putut vedea din cuvintele lui Dumnezeu că standardul oamenilor pentru a-i evalua pe alții se bazează pe cât de bine se comportă. Cei care se comportă bine sunt oameni buni, iar cei care se comportă rău sunt oameni răi. Însă standardul lui Dumnezeu se bazează pe faptul dacă ei Îi urmează calea, pe esența și pe atitudinea lor cu privire la supunerea față de Dumnezeu. Nu se bazează pe cât de plăcut le este comportamentul exterior. Mereu mă considerasem o persoană bună, pentru că nu mă certasem, nici nu intrasem în conflict cu nimeni, cu familia sau cu oricine altcineva, de când eram copil. Chiar dacă cineva începea să se certe cu mine, rezolvam situația împăcându-l. Consătenii mei mă lăudau întotdeauna că eram un om bun; și eu credeam că a fi așa însemna că atinsesem standardul de om bun. Acum devenise evident pentru mine că, deși nu părea că fac rău, nu eram cinstită cu vorba sau fapta. Văzusem că îndeplinirea datoriei de către Kevin fără principiu și faptul că se dădea mare în permanență afectaseră eficacitatea lucrării noastre. Totuși, pentru a-mi proteja imaginea de om bun, nu-l expusesem sau nu-l ajutasem și nu susținusem interesele bisericii. Așa că, deși alții credeau că eram un om bun, înaintea lui Dumnezeu eram tot în contradicție cu El și cu adevărul și, în esență, făceam rău. Am văzut că a judeca dacă un om este bun sau rău în baza comportamentelor exterioare nu era standardul corect. Unii oameni par să facă multe lucruri bune, dar se opun lucrării și cuvintelor lui Dumnezeu și le condamnă din răsputeri. Ei sunt răufăcători. M-am gândit la o soră cu care lucram. Din câte mi-am putut da seama, nu-i păsa dacă vorbea cald sau amabil, dar avea un simț destul de pronunțat al dreptății. Spunea ceea ce trebuia spus când vedea că alții nu acționau conform adevărului. Îi ajuta pe frații și surorile ei să caute adevărul și să-și facă datoria conform principiului, aducându-le adevărate beneficii. Gândindu-mă la asta, m-am hotărât întrucâtva să nu-mi mai urmez perspectivele greșite încercând să par o persoană amabilă. Trebuia să acționez conform adevărului cuvintelor lui Dumnezeu și să urmăresc a fi cu adevărat un om bun.

Am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a dat o cale de practică. Dumnezeu Atotputernic spune: „Ceea ce oamenii ar trebui să tindă cel mai mult să realizeze este să facă din cuvintele lui Dumnezeu baza lor, iar din adevăr, criteriul lor; numai atunci vor putea să trăiască în lumină și să trăiască asemănarea unei persoane normale. Dacă îți dorești să trăiești în lumină, ar trebui să acționezi conform adevărului; ar trebui să fii o persoană sinceră care spune vorbe sincere și face lucruri cinstite. Este esențial să ai adevărurile-principii în comportamentul tău; odată ce oamenii pierd adevărurile-principii și se concentrează doar asupra comportamentului bun, acest lucru dă inevitabil naștere la falsitate și prefăcătorie. Dacă nu există niciun principiu în comportamentul oamenilor, atunci, oricât de bun este comportamentul lor, sunt niște ipocriți; s-ar putea să fie capabili să-i inducă în eroare pe ceilalți pentru un timp, dar nu vor fi niciodată de încredere. Numai atunci când oamenii acționează și se comportă conform cuvintelor lui Dumnezeu au o bază adevărată. Dacă nu se comportă conform cuvintelor lui Dumnezeu și se axează doar pe a pretinde că se comportă bine, pot, prin urmare, să devină oameni buni? Categoric nu. Doctrinele bune și comportamentul bun nu pot schimba firile corupte ale omului și nu pot schimba esența lui. Numai adevărul și cuvintele lui Dumnezeu pot schimba firile corupte, gândurile și opiniile oamenilor și pot deveni viața lor. […] Dumnezeu le cere oamenilor să spună adevărul, să spună ceea ce gândesc și nu să-i păcălească, să-i inducă în eroare, să-i ia în râs, să-i batjocorească, să-i ridiculizeze, să râdă de alții sau să-i constrângă, sau să le dea în vileag slăbiciunile, sau să-i rănească. Nu sunt acestea principiile discursului? Ce înseamnă a spune că o persoană nu ar trebui să dea în vileag slăbiciunile oamenilor? Înseamnă să nu arunci cu noroi în alți oameni. Nu te lega de greșelile sau neajunsurile lor din trecut pentru a-i judeca sau condamna. Acesta este minimul pe care ar trebui să-l faci. Din punct de vedere proactiv, cum se exprimă discursul constructiv? În principal încurajând, orientând, îndrumând, îndemnând, înțelegând și consolând. De asemenea, în unele cazuri speciale, devine necesar să dăm în vileag direct greșelile altor oameni și să-i emondăm, astfel încât aceștia să dobândească cunoașterea adevărului și dorința de a se pocăi. Abia atunci se obține efectul cuvenit. Această cale de practicare este foarte benefică pentru oameni. Nu-i așa că le este de un real ajutor și că e constructivă pentru ei?[Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (3)”]. În cuvintele lui Dumnezeu, am găsit principiul pentru comportamentul meu. Trebuie să fim oameni cinstiți conform cuvintelor Lui. Când vedem problemele altora, ar trebui să le semnalăm și să-i ajutăm – acest lucru le este de folos. Ar trebui să protejăm lucrarea bisericii și să fim edificatori pentru alții. Am vrut să pun adevărul în practică de îndată ce am înțeles această cale, să am o discuție sinceră cu Kevin și să-i menționez problemele. Scopul era ca el să-și poată rectifica atitudinea față de datorie și să-i permită să-și înțeleagă firea coruptă și abaterile din datoria lui – era ca să îl ajut. Așa că l-am căutat, pregătită să-i semnalez problemele sale. Chiar atunci, iar m-am simțit preocupată, îngrijorată de ce va crede despre mine. M-am rugat repede lui Dumnezeu, lepădându-mă de aceste motive incorecte pe care le nutream. M-am gândit că, recent, nu practicasem adevărul, ceea ce ne afecta lucrarea, și m-am simțit foarte vinovată. Știam că Dumnezeu îmi examinează fiecare gând și faptă și că trebuia să fiu o persoană cinstită. Nu-mi mai puteam proteja imaginea și întoarce spatele adevărului. Acest gând mi-a dat curajul să mă lepăd de firea mea coruptă și să discut cinstit cu Kevin despre problemele sale. Spre surpriza mea, m-a ascultat, a putut să le accepte. Mi-a spus: „Nu am înțeles pe deplin unele principii. Pe viitor, te rog să-mi spui despre orice probleme vezi. Ne putem ajuta unul pe celălalt și ne putem face datoria bine împreună.” Am fost încântată să-l aud spunând asta și atât de recunoscătoare lui Dumnezeu. În plus, m-am simțit rușinată și am regretat că n-am pus încă adevărul în practică. Dacă i-aș fi semnalat problema înainte, am fi putut să ne îmbunătățim rezultatele mai curând și ar fi aflat mai devreme despre firea lui coruptă. Am văzut că practicarea adevărului este de folos celorlalți, propriei persoane și datoriei cuiva.

Acum, când văd problemele fraților și surorilor, le semnalez activ, pentru că știu că asta înseamnă să practici adevărul și îi ajută. În plus, am văzut că a trăi conform cerințelor lui Dumnezeu și a acționa conform principiilor adevărului este singurul mod în care să practici adevărul și să fii un om bun.

Anterior: 78. Cum mi-a dăunat propria viclenie

Înainte: 80. Cum L-am întâmpinat pe Domnul

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

26. Cum să-ți privești datoria

de Zhongcheng, ChinaDumnezeu Atotputernic spune: „Cea mai fundamentală cerință pentru credința omului în Dumnezeu este ca acesta să aibă o...

Setări

  • Text
  • Teme

Culori compacte

Teme

Fonturi

Mărime font

Spațiu între linii

Spațiu între linii

Lățime pagină

Cuprins

Căutare

  • Căutare în text
  • Căutare în carte