61. Consecințele faptului de a fi un om care face altora pe plac
Înainte, le făceam oamenilor pe plac. Oricând vedeam un frate sau o soră dezvăluindu-și corupția sau făcându-și datoria în mod superficial, nu îndrăzneam să-i atrag atenția, de teamă să nu-i stric reputația și să nu-și facă o impresie proastă despre mine. În interacțiunile cu frații și surorile, mă conduceam după filosofia satanică „Cine vorbește seamănă, cine ascultă culege”, iar când totuși îi atenționam pe oameni, ca să-i ajut, strecuram și câteva vorbe relaxate, care minimalizau situația. Uneori, când îi auzeam pe frați și surori descriindu-mă ca prietenoasă, eram foarte fericită. Credeam că mă plăceau și că, prin urmare, și Dumnezeu trebuie să mă placă. Abia când am fost emondată și tratată și când am dat greș și m-am poticnit am putut să mă înțeleg mai bine și să văd limpede natura, deserviciul și consecințele faptului de a fi un om care face altora pe plac.
Am fost aleasă drept conducătoare de biserică în 2018. Știam că una dintre cele mai importante atribuții ale rolului de conducător era să ai părtășie despre adevăr, să rezolvi dificultățile altora privind intrarea în viață și să protejezi viața bisericească. Dar mă temeam să nu ofensez pe cineva, deci oricând descopeream o problemă, adoptam mereu tactica de a oferi sfaturi binevoitoare, blânde, pentru a o rezolva. În acea perioadă, am observat că diaconul de udare, fratele Liu Liang, era superficial, nu-și asuma o povară în datoria sa, iar când nou-veniții întâmpinau probleme, nu avea părtășie cu ei pentru a găsi rapid o soluție, lăsându-i pe unii dintre ei negativi și slăbiți. Știam cât de gravă e natura acestei probleme și că ar trebui să am părtășie cu el și să analizez faptul că era neglijent în datoria sa. Dacă o ținea tot așa, fără să se pocăiască, sigur avea să-L scârbească pe Dumnezeu. Dar când l-am văzut pe Liu Liang, am dat rapid înapoi. M-am gândit: „El chiar își prețuiește reputația, deci dacă îi menționez aceste probleme și-i rănesc sentimentele, sigur nu va avea o părere prea bună despre mine. Dacă refuză să accepte și începe să simtă animozitate sau înstrăinare față de mine, pe lângă faptul că va fi jenant pentru mine, ne va fi și greu să ne înțelegem bine, după aceea. Dacă frații și surorile vor crede că încep să cert și să dojenesc oamenii acum, că sunt conducătoare, oare-și vor păstra părerea bună despre mine? Lasă, n-o să am părtășie cu el, nici n-o să-i analizez problema.” Așa că doar l-am sfătuit, cu blândețe, minimalizând problema: „Trebuie să punem mai mult suflet în îndatoririle noastre, să ne asumăm o povară…” Ca urmare, Liu Liang nu a văzut esența abordării superficiale a datoriei lui și a continuat în același mod iresponsabil ca de obicei. Asta m-a îngrijorat. În calitate de conducătoare de biserică, vedeam un frate făcând lucrurile de mântuială în datoria lui și afectând lucrarea bisericii, dar nu rezolvam problema prin părtășie despre adevăr. Cum făceam eu astfel lucrare practică? Asta era o neglijare gravă a datoriei. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mă simțeam mai prost, dar tot nu puteam spune ceva, ca să-l dau în vileag. Mă temeam că dacă-l dădeam în vileag și-l tratam, poate avea să creadă că-mi lipsește compasiunea, iar dacă el devenea negativ, se dădea bătut și renunța la datoria sa, ceilalți frați și celelalte surori ar fi putut crede că eram incapabilă de lucrare. Asta nu numai ar fi compromis relația noastră generală, ci mi-ar fi și stricat reputația. M-am gândit: „Lasă, oricum i-am zis deja ceva lui Liu Liang, așa că îl las să reflecteze la asta, în timp!” Astfel, niciodată nu am ajuns să-l dau în vileag sau să-i analizez problema.
Mai târziu, am observat că cei doi frați care lucrau cu mine se contraziceau mereu, fiindcă aveau idei diferite despre lucruri. Niciunul dintre ei nu voia să cedeze, iar discuțiile lor despre lucrare nu erau niciodată productive. Uneori, după ce încetau o ceartă, se înstrăinau, ceea ce afecta lucrarea bisericii. Știam cât de gravă era problema și m-am gândit că ar trebui să dezvălui degrabă manifestările, natura și consecințele aroganței, neprihănirii de sine și încăpățânării lor. Dar și acum am dat înapoi, imediat ce i-am văzut. M-am gândit: „Amândoi sunt de ani de zile conducători, deci ar trebui să cunoască problema asta, fără s-o mai menționez eu. În plus, amândoi sunt foarte amabili cu mine, deci dacă eu am părtășie despre natura și consecințele grave ale problemei lor, ar putea crede că doar le caut nod în papură. Atunci, ar fi greu să mă înțeleg cu ei. Lasă. Oricum, ei citesc adesea cuvintele lui Dumnezeu, deci se pot gândi la asta, în timp!” Așa că le-am dat câteva sfaturi când i-am văzut iar certându-se, îndemnându-i să se calmeze, fără să-i expun direct.
Într-o zi, o soră mi-a spus: „Lucrarea bisericii noastre nu merge foarte bine. Există probleme evidente în îndatoririle unor frați și surori, iar voi nu aveți părtășie, ca să le rezolvați. Oare lipsa asta de lucrare practică nu vă face conducători falși?” Am fost foarte bulversată când am auzit asta. Îmi era evident că unii frați și unele surori aveau probleme despre care eu nu vorbeam. Nu îndeplineam deloc responsabilitățile unei conducătoare. Oare nu eram eu o falsă conducătoare? Știam că dacă tot nu voi reuși să practic adevărul, Dumnezeu va fi scârbit de mine și mă va alunga. Această perspectivă m-a înspăimântat și am spus o rugăciune: „Dumnezeule, am văzut niște frați și surori trăindu-și firile corupte, iar viața noastră bisericească și diverse aspecte ale lucrării bisericii sunt grav afectate, dar nu pot să pun adevărul în practică, pentru a rezolva problema. Dumnezeule, Te rog să mă îndrumi, ca să mă cunosc.”
Am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu, după ce m-am rugat: „Practicarea adevărului nu are legătură cu rostirea cuvintelor goale sau trâmbițarea sloganurilor. Mai degrabă, are legătură cu faptul că, indiferent ce întâmpină oamenii în viață, atât timp cât implică principiile conduitei umane, perspectivele lor asupra lucrurilor sau chestiunea îndeplinirii propriilor îndatoriri, se confruntă cu o alegere și ar trebui să caute adevărul, să caute o bază și principiile în cuvintele lui Dumnezeu și apoi să găsească o cale de practică. Cei care pot practica în acest fel sunt oameni care urmăresc adevărul. A fi capabil să urmărești adevărul în acest fel, indiferent cât de mari sunt dificultățile pe care le întâmpini, înseamnă să mergi pe calea lui Petru, pe calea căutării adevărului. De exemplu: ce principiu ar trebui urmat când e vorba să interacționezi cu alții? Poate că punctul tău de vedere inițial este acesta: «Armonia este o comoară, toleranța este excelență» și că ar trebui să rămâi în grațiile tuturor, să eviți să-i faci pe alții de râs și să nu ofensezi pe nimeni, obținând astfel relații bune cu ceilalți. Constrâns de acest punct de vedere, păstrezi tăcerea când îi vezi pe alții făcând lucruri rele sau încălcând principiile. Ai prefera ca lucrarea bisericii să fie prejudiciată decât să jignești pe cineva. Cauți să rămâi în grațiile tuturor, indiferent cine sunt. Te gândești doar la sentimentele umane și să nu te faci de râs când vorbești și te exprimi mereu în cuvinte care sună frumos, ca să-i mulțumești pe ceilalți. Chiar dacă descoperi că o persoană are probleme, alegi să le tolerezi și vorbești despre ele doar pe la spatele său, dar în față păstrezi pacea și îți menții relația. Ce crezi despre o astfel de conduită? Nu este aceea a unei persoane care caută să placă oamenilor? Nu e destul de șireată? Încalcă principiile conduitei umane. Nu e josnic să te comporți în acest fel? Aceia care se comportă astfel nu sunt oameni buni, acesta nu e un fel nobil de a te comporta. Indiferent cât de mult ai suferit și indiferent câte prețuri ai plătit, dacă te comporți fără principii, atunci ai eșuat în această privință, iar conduita ta nu va fi recunoscută, ținută minte sau acceptată înaintea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, trebuie măcar să fii înzestrat cu o conștiință și cu rațiune”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, care-i dădeau în vileag pe cei ce fac oamenilor pe plac, am fost foarte bulversată. Nu rezolvam probleme în biserică nu fiindcă nu le vedeam limpede, ci fiindcă nu voiam să ofensez pe nimeni și mă temeam că mă vor vedea într-o lumină proastă. Încercam să-mi protejez imaginea și statutul. Dumnezeu detestă oamenii ca mine, care nu acționează principial și nu practică adevărul, sunt egoiști și necinstiți. M-am gândit la cum mă comportasem. Văzusem că Liu Liang era mereu superficial în datoria sa și că ne întârzia mereu lucrarea de udare, deci ar fi trebuit să-l dau în vileag și să analizez natura comportamentului său. Dar mă temeam să nu mă vadă toți într-o lumină proastă, să nu spună că certam și găseam nod în papură oamenilor acum, că eram conducătoare, așa că nu am analizat niciodată natura problemei lui Liu Liang, ca să-mi protejez imaginea. Doar am spus ceva care atingea tangențial problema, fără să ajut în vreun fel. Și chiar și când i-am văzut pe cei doi frați care nu se înțelegeau niciodată și impactul grav pe care-l avea asta asupra lucrării bisericii noastre, niciodată n-am expus și n-am analizat problema, ca să-i ajut să se înțeleagă pe ei înșiși. În consecință, lucrarea bisericii a suferit. Trăiam conform filosofiilor satanice precum: „Armonia este comoară, toleranța este virtute”, „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună” și „Un prieten în plus înseamnă un obstacol în plus.” Dorind să-mi protejez reputația și statutul și să fiu considerată de toți o persoană amabilă, vedeam lucrurile limpede, dar nu împărtășeam în totalitate ce credeam. Asta nu doar le făcea rău fraților și surorilor, ci și întârzia lucrarea bisericii. Am văzut că nu aveam deloc conștiință și rațiune și nu aveam pic de dăruire față de Dumnezeu. Cum mă puteam numi eu un om bun? Chiar dacă, la suprafață, mă înțelegeam bine cu toți și ceilalți spuneau că sunt un om bun și aveau o impresie bună despre mine, înaintea lui Dumnezeu, eu nu îndeplineam nicio datorie. În ochii lui Dumnezeu, eu eram o persoană neloială, nedemnă de încredere. Îl scârbeam pe Dumnezeu. Dându-mi seama de asta, m-am pocăit degrabă înaintea lui Dumnezeu. Știam că nu pot continua așa și că trebuia să caut adevărul, ca să-mi rezolv această problemă.
Ulterior, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Care este consecința faptului că urmărește faima, câștigul și statutul? Mai întâi, asta afectează modul în care aleșii lui Dumnezeu mănâncă și beau cuvântul lui Dumnezeu în mod normal și cum înțeleg adevărul, le îngreunează intrarea în viață, îi împiedică să intre pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu și îi conduce pe drumul greșit – ceea ce le face rău celor aleși și îi duce la ruină. Și, în cele din urmă, ce efecte are asupra lucrării bisericii? Tulbură, păgubește și scindează. Aceasta este consecința faptului că oamenii caută faima, câștigul și statutul. Când își fac datoria în acest mod, nu putem spune că merg pe calea unui antihrist? Când Dumnezeu cere ca oamenii să-și lase la o parte faima, câștigul și statutul nu înseamnă că îi privează de dreptul de a alege; mai degrabă, o face pentru că, în timp ce urmăresc faima, câștigul și statutul, oamenii întrerup și perturbă lucrarea bisericii și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, ba chiar pot influența și modul în care și mai mulți oameni mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu și înțeleg adevărul, aceștia dobândind prin asta mântuirea lui Dumnezeu. Acesta este un fapt incontestabil. Când oamenii își urmăresc propria faimă, propriul câștig și statut, în mod sigur nu vor urmări adevărul și nu își vor realiza cu fidelitate datoria. Vor vorbi și vor acționa doar de dragul faimei, câștigului și al statutului, și toată lucrarea pe care o fac, fără cea mai mică excepție, va fi de dragul acestor lucruri. A te purta și a acționa în acest fel înseamnă, fără îndoială, a merge pe calea antihriștilor; este o întrerupere și o perturbare a lucrării lui Dumnezeu și toate consecințele ei diferite împiedică răspândirea Evangheliei Împărăției și punerea în aplicare a voii lui Dumnezeu în cadrul bisericii. Prin urmare, se poate spune cu certitudine despre calea parcursă de cei care urmăresc faima, câștigul și statutul că este calea împotrivirii față de Dumnezeu. Este o împotrivire intenționată față de El, contrazicându-L – înseamnă a coopera cu Satana pentru a te împotrivi lui Dumnezeu și a fi în opoziție cu El. Aceasta este natura căutării faimei, câștigului și a statutului de către oameni. Problema cu oamenii care își urmăresc propriile interese este că țelurile urmate sunt cele ale Satanei – sunt țeluri malefice și nedrepte. Când oamenii urmăresc interese personale, cum ar fi faima, câștigul și statutul, devin fără să știe o unealtă a Satanei, devin un debușeu pentru Satana, ba mai mult, devin întruchiparea Satanei. Ei joacă un rol negativ în biserică; efectul pe care îl au asupra lucrării bisericii și asupra vieții bisericești normale și a căutării normale a aleșilor lui Dumnezeu este să tulbure și să împiedice; au un efect advers și negativ” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea întâi)”]. Am văzut în cuvântul lui Dumnezeu că natura și consecințele faptului de a fi un om care face altora pe plac și de a-ți proteja propriile interese, fără a practica adevărul, sunt să perturbi și să sabotezi lucrarea casei lui Dumnezeu și să-i servești drept slugă Satanei. Dacă rămâneam așa, fără să mă pocăiesc, aveam să fiu disprețuită și alungată de Dumnezeu. Drept conducătoare de biserică, responsabilitatea mea este să am părtășie despre adevăr, ca să rezolv problemele celorlalți și dificultățile lor cu intrarea în viață și să am grijă de viața bisericească. În schimb, când eu am văzut problemele oamenilor, nu i-am ajutat să se schimbe, expunând și analizând esența comportamentului lor; mai degrabă, am făcut oamenilor pe plac, ca să-mi protejez statutul și reputația, acționând ca lacheul Satanei, făcând rău lucrării bisericii și vieților fraților și surorilor. Eram sub controlul strict al firii mele corupte, prea lașă ca să practic adevărul și să susțin dreptatea. Eram lacheul Satanei, slabă și incompetentă, trăind atât de josnic, de jalnic. Dacă nu începeam să practic adevărul și nu mă lepădam de mine, eram cu adevărat nedemnă de a trăi înaintea lui Dumnezeu! Fără judecata și revelațiile cuvintelor Sale, nu aș fi fost niciodată conștientă de propria corupție și nu aș fi știut pericolele și consecințele faptului de a fi un om care face altora pe plac și ale nepracticării adevărului. Eram dispusă să mă lepăd de mine și să nu mai fac oamenilor pe plac.
Am citit mai târziu câteva fragmente din cuvântul lui Dumnezeu, care mi-au oferit câteva căi de practică. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „În esență, Dumnezeu este loial și, astfel, puteți avea încredere în cuvintele Sale; în plus, acțiunile Lui sunt fără cusur și mai presus de orice îndoială, și de aceea lui Dumnezeu Îi plac cei care sunt absolut cinstiți cu El” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”). „Dacă ai motivațiile și perspectiva unei «persoane care caută să facă pe plac oamenilor», atunci, în toate chestiunile, vei fi incapabil să practici adevărul și să respecți principiile și vei eșua și vei cădea mereu. Dacă nu te trezești și nu cauți niciodată adevărul, atunci ești un neîncrezător și nu vei dobândi niciodată adevărul și viața. Atunci, ce ar trebui să faci? Când te confrunți cu astfel de lucruri, trebuie să te rogi la Dumnezeu și să-L strigi, să implori mântuirea și să-I ceri să-ți dea mai multă credință și tărie și să-ți îngăduie să respecți principiile, să faci ceea ce ar trebui să faci, să rezolvi lucrurile conform principiilor, să rămâi ferm pe poziția pe care ar trebui să o ai, să aperi interesele casei lui Dumnezeu și să împiedici orice vătămare să vină asupra lucrării casei lui Dumnezeu. Dacă ești capabil să te răzvrătești împotriva propriilor interese, mândriei și punctului de vedere de «persoană care caută să facă pe plac oamenilor» și dacă faci ceea ce ar trebui să faci, dintr-o inimă onestă, neîmpărțită, atunci îl vei fi învins pe Satana și vei fi dobândit acest aspect al adevărului. Dacă insiști să trăiești mereu după filosofia Satanei, protejându-ți relațiile cu ceilalți și nepracticând niciodată adevărul, și fără să îndrăznești să respecți principiile, atunci vei putea să practici adevărul în alte chestiuni? Tot nu vei avea nici credință, nici putere. Dacă nu ești niciodată capabil să cauți sau să accepți adevărul, atunci, o astfel de credință în Dumnezeu îți va permite să dobândești adevărul? (Nu.) Și dacă nu poți să dobândești adevărul, poți să fii mântuit? Nu poți. Dacă trăiești mereu după filosofia Satanei, complet lipsit de adevărul-realitate, atunci nu poți fi niciodată mântuit. Ar trebui să-ți fie clar că dobândirea adevărului este o condiție necesară pentru mântuire. Prin urmare, cum poți să dobândești adevărul? Dacă vei fi capabil să practici adevărul, dacă vei putea să trăiești după adevăr, iar adevărul va deveni baza vieții tale, atunci vei dobândi adevărul și vei avea viață și, astfel, vei fi unul dintre cei care sunt mântuiți” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Citind asta, am văzut că lui Dumnezeu îi plac oamenii cinstiți. Oamenii cinstiți nu se concentrează pe protejarea relațiilor lor cu alții și nu-s interesați de cum sunt văzuți, dar Dumnezeu are un loc în inimile lor. Susțin principiile în tot ceea ce fac, au un simț al dreptății și Îi sunt loiali lui Dumnezeu. Dar gândindu-mă din nou la mine, am văzut că îmi păsa prea mult de relațiile mele interpersonale, de reputația și statutul meu. Când se întâmplau lucruri ce necesitau protejarea intereselor bisericii și practicarea adevărului, eram invariabil de partea Satanei, neîndrăznind să susțin principiile adevărului; mereu mă răzvrăteam și mă împotriveam lui Dumnezeu, rănindu-L și dezamăgindu-L. De fapt, a spune adevărul și a atrage atenția asupra problemei cuiva nu înseamnă a-l face de râs. Este chiar benefic să faci asta, indiferent dacă e vorba de un frate sau o soră sau are legătură cu lucrarea bisericii. Dacă observăm că o persoană dezvăluie corupție, dar nu atragem atenția asupra naturii sau consecințelor unei astfel de acțiuni, ea nu-și va da seama niciodată cât de gravă este problema sa și nu va putea să se schimbe. Asta nu doar zădărnicește intrarea în viață a unei persoane, ci și afectează lucrarea bisericii și Îl scârbește pe Dumnezeu, fiindcă trăim cu o fire coruptă și nu protejăm lucrarea bisericii. Pe mine mă preocupau mereu reputația și statutul meu, mă interesau mereu părerile altora, fără să le dau întâietate celor ale lui Dumnezeu. Nu mă gândeam cum să acționez conform adevărului. Eram mereu constrânsă de firea mea coruptă – eram atât de nesăbuită. Nu mai puteam să-mi las firea coruptă să mă conducă și nu voiam să fiu bătaia de joc lașă a Satanei. Trebuia să fiu o persoană sinceră, cu simțul dreptății, care-L mulțumea pe Dumnezeu. Înțelegând asta, am dobândit hotărârea de a practica adevărul și de a mă lepăda de trup. Aveam să susțin principiile și să stau de partea lui Dumnezeu în protejarea lucrării bisericii, indiferent cum mă vedeau alții. I-am căutat pe cei doi frați a doua zi și, exact când mă pregăteam să le menționez problema, m-am îngrijorat puțin, gândindu-mă: „Dacă nu pot accepta să fie expuși și tratați și-și varsă nervii pe mine? Cum mai pot eu să-mi arăt fața în lume?” Mi-am dat seama că eram constrânsă de firea mea coruptă, așa că am spus o rugăciune, rugându-L pe Dumnezeu să mă ajute să practic adevărul. Apoi, mi-am amintit ceva ce a spus Dumnezeu: „A fi incapabili să-Mi sprijiniți mărturiile și interesele este trădare. A afișa zâmbete false dacă în inimi sunteți departe de Mine este trădare” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „O problemă foarte serioasă: trădarea (1)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că dacă aș continua să le fac oamenilor pe plac și să nu practic adevărul sau să nu protejez interesele bisericii, atunci L-aș trăda pe Dumnezeu. Știam că trebuie să încetez să-mi protejez relațiile interpersonale și că indiferent ce credeau despre mine după ce le menționam problema, trebuia să mă confrunt cu Dumnezeu și să practic adevărul. Astfel, le-am expus aroganța și comportamentul necooperant, precum și esența și consecințele acestor lucruri. Le-am citit și câteva cuvinte ale lui Dumnezeu. După ce au ascultat, au putut să reflecteze și să se cunoască în lumina cuvintelor lui Dumnezeu și au vrut să se pocăiască și să se schimbe. M-am bucurat să văd că au putut să învețe despre ei înșiși, dar m-am simțit și oarecum vinovată. Dacă aș fi putut practica adevărul mai devreme, i-aș fi putut ajuta să afle cât de gravă era problema lor, iar ei ar fi putut schimba mai devreme situația. Nu ar fi continuat să trăiască în corupție, să fie răniți și manipulați de Satana și, mai ales, nu ar fi întârziat lucrarea bisericii. Mereu m-am temut că, dacă menționam problemele altora, s-ar fi supărat și apoi m-ar fi antipatizat. În realitate, asta era doar în imaginația mea. Atât timp cât cineva poate accepta adevărul, nu va începe să aibă prejudecăți, ci va putea să învețe o lecție. Acest mod de a practica este benefic și pentru alții, și pentru noi.
După asta, am avut mai multă încredere să practic adevărul și să fiu o persoană sinceră. Nu am mai fost atât de constrânsă de gândul la statut și reputație. Când am văzut problemele fraților și surorilor, am putut să am părtășie și să-i ajut imediat, expunându-le și analizându-le problemele. Prin aceste experiențe, am simțit cu adevărat dragostea și mântuirea lui Dumnezeu. Judecata și mustrarea cuvântului lui Dumnezeu mi-au schimbat mentalitatea de a face oamenilor pe plac. Am simțit că a practica adevărul era foarte relaxant și-mi oferea o liniște reală, mult mai mult decât să fac mereu un efort, de teamă să nu ofensez pe cineva. Am putut și să trăiesc cu o oarecare asemănare umană. Am văzut că doar cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și că ele ne pot da o direcție și o cale pentru ce facem și pentru cine suntem. A trăi ca un om sincer conform cuvintelor lui Dumnezeu este singurul mod de a fi un om bun.