de Guo Qiang, China

Conduceam foarte târziu într-o noapte, în iarna lui 2015, în drumul meu pentru a livra câteva cărți conținând cuvintele lui Dumnezeu. La o curbă pe un drum de munte, am văzut că, la distanță, polițiștii inspectau vehicule, cu trei mașini de poliție lângă ei. Mi-a stat inima: „O, nu! Am peste o sută de cărți în camion. Dacă le găsește poliția, sunt terminat.” Însă farurile sunt incredibil de evidente noaptea, așa că dacă mă opream și întorceam în acel moment, poliția avea să vină cu siguranță ca să mă verifice. Se întâmpla să și ningă atunci; drumul de munte era alunecos și era un drum îngust, ceea ce făcea foarte dificilă întoarcerea – nu am avut de ales decât să continui înainte. Simțindu-mă cu adevărat neliniștit, am spus repede o rugăciune către Dumnezeu, cerându-I să vegheze asupra inimii mele și să mă ajute să mă calmez. Mi-a trecut prin minte că aveam la mine și telefonul folosit pentru a-i contacta pe frați și surori, așa că am încetinit imediat, mi-am distrus telefonul mobil și cartela SIM, apoi le-am aruncat pe geam. Când am ajuns în locul în care erau polițiștii, unul dintre ei m-a întrebat ce am în camion. Am spus: „Cartofi.” Chiar atunci încă doi ofițeri s-au apropiat și s-au urcat în bena camionului. Privind în oglinda retrovizoare, i-am văzut ridicând sac după sac de cartofi, descoperind cutiile ascunse sub ei și scoțând mai multe cărți. Mintea a început să-mi clocotească și m-am gândit: „Asta este. Am fost prins de această dată. Aceste cărți conținând cuvintele lui Dumnezeu sunt atât de importante, atât de prețioase pentru urmărirea adevărului. Trebuie să le protejez, chiar dacă mă costă viața – nu le pot lăsa să cadă pe mâinile polițiștilor.” Așa că am băgat mașina în viteză și am apăsat la maximum pedala, vrând să dispar în grabă de acolo. Însă, din moment ce zăpada făcea drumul atât de alunecos, roțile au derapat și am rămas blocat. Chiar atunci, un ofițer a scos un obiect dintr-o mașină de poliție și l-a aruncat, spărgându-mi parbrizul. Cei doi ofițeri care stăteau de ambele părți ale camionului au apucat de portiere și au spart ambele geamuri, au deschis portierele, iar apoi au început să mă bată ca nebunii cu bastoanele peste cap și corp, în timp ce încercau să mă scoată din vehicul. Unul dintre ei a intrat și m-a lovit cu piciorul la pământ, mi-a încătușat mâinile de picioare pe ambele părți, apoi mi-a tras o bătaie zdravănă. Fiind iarnă, polițiștii purtau cu toții cizme de poliție foarte dure și groase. Când mă loveau cu piciorul, simțeam de parcă-mi era smulsă carnea. Apoi m-au băgat într-o mașină de poliție cu mâinile și picioarele încă încătușate și m-au pus cu capul în jos în spațiul dintre scaunele din față și din spate. M-am simțit de parcă avea să mi se rupă gâtul – mă durea atât de tare, încât hainele mele erau complet îmbibate de sudoare.

Mă aflam într-o stare de haos pe dinăuntru. Nu știam la ce fel de tortură aveau să mă supună polițiștii. Oare aveau să mă omoare în bătaie sau să mă schilodească? Oare aveau să mă condamne la închisoare? Am să-mi mai văd vreodată familia? Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai speriat deveneam. În timp ce mă gândeam la toate acestea, mi-am dat brusc seama că, în fața asupririi și greutății, singurele lucruri la care mă gândeam erau trupul și siguranța personală și nu în ce fel să rămân ferm în mărturia mea pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Am spus repede o rugăciune: „Dumnezeule, mi-e teamă să nu fiu bătut și să nu fiu trimis la închisoare. Te rog, dă-mi credință. Vreau să rămân ferm în mărturia mea pentru Tine.” După rugăciune, mi-am amintit un imn al cuvintelor lui Dumnezeu:

Încercările necesită credință

1  În timp ce sunt supuși încercărilor, este normal ca oamenii să fie slabi, ca negativitatea să sălășluiască în ei sau să fie lipsiți de claritate în ceea ce privește intențiile lui Dumnezeu sau calea lor de practică. Dar, în orice caz, trebuie să ai încredere în lucrarea lui Dumnezeu și să nu-L tăgăduiești, întocmai ca Iov. […]

2  […] Credința oamenilor e necesară atunci când ceva nu poate fi văzut cu ochiul liber, iar credința ta e necesară când nu poți renunța la propriile tale noțiuni. Când lucrarea lui Dumnezeu nu îți este clară, ceea ce ți se cere este să ai credință, să iei o poziție fermă și să te ții tare în mărturia ta. Când Iov a ajuns în acest punct, Dumnezeu i S-a arătat și i-a vorbit. Adică, doar din credința ta vei putea să-L vezi pe Dumnezeu și, când ai credință, El te va desăvârși.

– Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”

Atunci m-am gândit că voiam să urmez exemplul lui Iov și să las totul în mâinile lui Dumnezeu. Deși căzusem în ghearele poliției, nu puteau să-mi ia viața fără permisiunea lui Dumnezeu. Trebuia să am încredere în Dumnezeu și, oricât de mare era suferința mea și chiar dacă sfârșeam prin moarte, trebuia să rămân ferm în mărturia mea pentru Dumnezeu și să-l umilesc pe Satana.

M-au dus la o secție de poliție, unde doi ofițeri m-au târât de picioare. Spatele îmi era complet lipit de podea, iar greutatea întregului meu corp era pe cătușe, care îmi săpau în carnea încheieturilor și a gleznelor. Mă simțeam de parcă încheieturile aveau să-mi plesnească din cauza forței. M-au târât într-o cameră și m-au aruncat cu brutalitate, ca pe un sac, într-un colț. Fiecare parte din mine mă durea atât de tare încât mă chinuiam să respir. Câțiva ofițeri au venit după puțin timp și au început să mă lovească cu piciorul în cap și să mă calce în picioare, iar unul a spus furios: „Te crezi atât de grozav, îndrăznind să livrezi cărți religioase? S-ar putea să te omor în bătaie!” În orele care au urmat, au continuat să intre polițiști, lovindu-mă cu pumnii și picioarele în timp ce strigau cuvinte josnice. Cu acele cizme groase de poliție, fiecare lovitură în parte era îngrozitor de dureroasă. Cu mâinile și picioarele încătușate, nu aveam cum să le evit – trebuia, pur și simplu, să îndur. Mi-am amintit acele cuvinte ale lui Dumnezeu: „Ar trebui să știi că acestea sunt zilele de pe urmă. Diavolii și Satana, ca leii care răcnesc, umblă de colo-colo, căutând oameni pe care să-i devoreze” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 28). Constituția chineză oferă în mod clar libertatea de credință și tot ce făceam era să livrez cărți conținând cuvintele lui Dumnezeu. Nu încălcasem nicio lege, dar polițiștii mă arestaseră și îmi amenințau viața cu bătăile lor. Partidul Comunist este într-adevăr un demon care se împotrivește lui Dumnezeu! Mă băteau în acest fel, astfel încât să devin o iudă și să-L trădez pe Dumnezeu – nu puteam să cedez în fața trucurilor Satanei. Oricât de mult sufeream, trebuia să mă bazez pe Dumnezeu, să rămân ferm în mărturia mea pentru Dumnezeu și să-l fac de rușine pe Satana.

Am fost bătut până-n punctul în care eram într-o stare semi-conștientă în cea mai mare parte a timpului. Nu știu când m-au descătușat polițiștii, dar când mi-am venit în simțiri, am observat că mâna și piciorul stâng îmi erau legate împreună, la fel ca mâna și piciorul drept. Era și o frânghie care venea din spatele gâtului și-mi era înfășurată de mai multe ori în jurul coapselor. Mă legaseră ca pe un nod, sprijinindu-mă într-un colț. Mă durea întregul corp, era un chin să respir, iar capul îmi era dureros de umflat. Ofițerii tot intrau și mă băteau fără răgaz. Uneori, doi stăteau de-o parte și de cealaltă a mea și mă loveau înainte și înapoi ca pe o minge de fotbal. Eram năucit. Când mă loveau mai ușor, nu mai simțeam. Când mă loveau foarte puternic sau într-un loc care fusese deja rănit, simțeam un fior, un fel de curent electric care-mi traversa corpul. Când îmi reveneam ocazional, îmi dădeam seama că mă durea fiecare parte a corpului. Întins pe podeaua rece ca gheața, însetat și flămând și cu dureri pretutindeni, m-am întrebat când aveau să termine polițiștii cu această bătaie nesfârșită. Am simțit că moartea ar fi mai bună decât acel chin, pentru că măcar nu ar trebui să sufăr în acest fel. În starea mea de neclaritate și confuzie, un imn numit „Este rânduit de Dumnezeu să-L urmăm pe Hristos” mi-a venit deodată, foarte clar, în minte: „Dumnezeu a rânduit să-L urmăm pe Hristos și să trecem prin încercări și necazuri. Dacă Îl iubim pe Dumnezeu cu adevărat, ar trebui să ne supunem suveranității și rânduielilor Sale. A trece prin încercări și necazuri înseamnă a fi binecuvântat de Dumnezeu, iar Dumnezeu spune că iubirea noastră este cu atât mai mult arătată, cu cât mai grea este calea pe care mergem. Calea pe care mergem astăzi a fost predestinată de Dumnezeu. A-L urma pe Hristos al zilelor de pe urmă este cea mai mare binecuvântare dintre toate” (Urmați Mielul și cântați cântări noi). Așa este. Pe câte căi trebuie să mergem și cât de mult îndurăm în această viață sunt toate lucruri predeterminate de Dumnezeu – nimeni nu poate scăpa de asta. A îndura acest tip de asuprire și de greutăți părea un lucru rău la suprafață, dar, de fapt, era benefic pentru creșterea mea în viață și mă putea ajuta la desăvârșirea credinței mele. Trecusem printr-o serie de situații periculoase înainte, așa că mă gândisem că aveam deja statură și credință, că pot să sufăr și să mă sacrific pentru Dumnezeu. Însă când m-am confruntat cu chinurile brutale din partea poliției, mi-a fost teamă că aveam să fiu omorât în bătaie sau schilodit, că aveam să fiu condamnat la închisoare. M-am gândit doar la propriile interese trupești și la propria siguranță. Când lucrurile au devenit prea dureroase, mi-am dorit chiar să scap de acestea prin moarte. În acel moment, mi-am dat seama cât de jalnică era credința mea, că îmi lipsea statura adevărată și, chiar mai mult, îmi lipsea iubirea pentru Dumnezeu. De asemenea, greutățile și asuprirea aceasta m-au făcut să văd mai clar natura rea și demonic de brutală a marelui balaur roșu. Partidul Comunist se laudă cu libertatea de credință față de străini, dar, de fapt, îi arestează și-i persecută nebunește pe credincioși și îi tratează ca pe dușmani. Cu toții am fost creați de Dumnezeu, așa că a avea credință în Dumnezeu și a-L venera reprezintă un lucru drept și firesc și totuși acești ofițeri de poliție arestează credincioșii și ne aduc în pragul morții. Partidul Comunist este într-adevăr un demon care se împotrivește lui Dumnezeu! Dobândisem un discernământ mai mare cu privire la esența Partidului Comunist. M-am gândit la ceva ce a spus Dumnezeu: „Dumnezeu a înfruntat pericole de câteva mii de ori mai mari decât cele din timpul Epocii Harului pentru a ajunge în ținutul în care locuiește marele balaur roșu ca să-Și facă propria lucrare, consumându-și toate gândurile și toată grija, pentru a răscumpăra acest grup de oameni săraci, acest grup de oameni cufundați într-o grămadă de băligar” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (4)”]. Citisem asta înainte, dar nu aveam o înțelegere reală în această privință. Abia odată cu această arestare am apreciat personal cât de extrem de greu era pentru Dumnezeu să lucreze în China pentru mântuirea omului. Fiind doar un credincios care Îl urmărea pe Dumnezeu și își făcea datoria, am fost supus acestui tip de maltratare brutală din partea Partidului Comunist – cât de departe și-ar duce această bandă de demoni brutalitatea împotriva lui Dumnezeu întrupat? Însă chiar și într-un mediu atât de periculos, Dumnezeu continuă să exprime adevăruri, făcând tot posibilul pentru mântuirea umanității. Iubirea Lui pentru noi este atât de mare! Gândul la iubirea lui Dumnezeu a fost incredibil de emoționant și încurajator pentru mine. Am hotărât în tăcere că, indiferent de tacticile pe care avea să le folosească marele balaur roșu pentru a mă tortura, aveam să mă bazez pe Dumnezeu și să rămân ferm în mărturia mea; dacă aveam să scap cu viață într-o zi, aș continua să-L urmăresc pe Dumnezeu și mi-aș îndeplini datoria pentru a-L mulțumi. M-am simțit mult mai calm cu credința și puterea pe care mi le-au dat cuvintele lui Dumnezeu. Imaginația mea nu o mai lua razna și, cu toate că sufeream fizic, mă simțeam împăcat în inima mea.

După ceva timp – n-am idee cât – a venit un ofițer și m-a lovit cu piciorul de două ori pentru a vedea dacă mai trăiesc sau nu. Eram încă legat și ghemuit în colț și nu puteam nici măcar să-mi ridic capul. Nu-i vedeam decât picioarele. Ofițerul m-a întrebat: „Ești conștient ce cărți livrai?” Am spus: „Da.” Apoi a zis: „Ești credincios?” Am răspuns: „Sunt.” După aceea, a continuat să întrebe în repetate rânduri de unde proveneau cărțile, unde le duceam, cum îi contactam pe ceilalți, câte teancuri de cărți livrasem și așa mai departe. Văzând că refuzam să spun ceva, a venit la mine, m-a lovit de câteva ori și mi-a spus: „Ai face bine să vorbești! Spune-ne totul și te lăsăm să pleci – gata cu bătăile!” Pe parcursul următoarelor zile, mi-au adresat neîncetat acele întrebări și, când nu au primit niciun răspuns, m-au bătut din nou și din nou. Îmi amintesc că odată, în timp ce mă interogau, mi-am ridicat capul să-i văd cum arată. Drept urmare, un polițist m-a lovit cu pumnul în față, apoi a apucat un baston de poliție care stătea pe o masă și l-a folosit pentru a mă lovi peste gât. Am leșinat pe loc. Habar n-am de câte ori am leșinat în zilele în care am fost acolo. Nu numai că m-au bătut, dar m-au și umilit, nepermițându-mi să folosesc baia. Odată, i-am chemat să mă lase să merg la toaletă, dar asta doar mi-a adus încă o serie de lovituri. Un ofițer mi-a spus cu răutate: „Fă pe tine! Ușurează-te în pantaloni!” Apoi a ieșit. Nu am avut de ales decât să mă țin. Abdomenul îmi era umflat și dureros, iar mai târziu mi-a amorțit atât de mult, încât nu-l mai simțeam deloc. N-am știut când mi-am pierdut controlul asupra vezicii urinare – doar mi-am simțit partea inferioară a corpului udă și rece ca gheața. A fost teribil de înjositor, incredibil de umilitor.

După ce m-au arestat, nu mi-au dat absolut nimic de mâncare. La început, am fost extrem de înfometat, dar ulterior nu am avut nicio dorință de a mânca – nu simțeam altceva decât durere și disconfort. Ochii mi s-au umflat atât de tare încât nu-i puteam deschide, dar am simțit pe cineva ținându-mi gura deschisă și turnându-mi apă rece în ea. Mi-a fost sete la început, dar, după un timp, nu am putut să înghit apă deloc, așa că îmi turnau cu forța apă în gură. Eram sleit de puteri, iar când m-am forțat să deschid puțin ochii, am putut distinge vag un ofițer. M-a lovit cu pumnul în piept și s-a răstit la mine: „Ai de gând să vorbești sau ce?” Am zis: „Am spus tot ce am avut de spus. Ce altceva vrei să mai spun?” Apoi a început să mă lovească furios cu pumnii și cu picioarele. Mă simțeam de parcă-mi era smulsă carnea de pe mine. După ce m-a lovit de mai bine de douăsprezece ori, m-a lovit cu piciorul direct în piept – m-am simțit de parcă cineva m-a prins de inimă și m-a durut atât de tare încât am rămas fără suflare. Apoi m-a prins de guler, m-a împins în colț și m-a lovit puternic, în repetate rânduri, în cap, piept și abdomen. Habar n-am de câte ori m-a lovit sau pentru cât timp. Pur și simplu, simțeam că timpul trecea foarte încet. A devenit din ce în ce mai înnebunit pe măsură ce îmi recăpătam și-mi pierdeam cunoștința, amorțit acum de durere. Am început să simt ceva ieșindu-mi din stomac și, în cele din urmă, nu m-am mai putut abține și am început să vărs. L-am auzit vag pe ofițer strigând: „Să vină cineva aici, scuipă sânge!” După aceea, am leșinat și n-aveam idee ce se întâmpla. Când mi-am revenit, am văzut că hainele-mi erau pline de sânge. Eram în ceață și nu știam când am leșinat din nou. Când mi-am recăpătat cunoștința, n-am avut deloc puterea să mă mișc – mă simțeam de parcă aveam să mă rup în bucăți. Mă gândeam că probabil nu voi supraviețui, ceea ce era cu adevărat supărător. Chiar atunci, ceva din cuvintele lui Dumnezeu mi-a venit foarte clar în minte. Dumnezeu spune: „Eu sunt sprijinul tău și scutul tău și totul este în mâinile Mele” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 9). Așa este. Totul se află în mâinile lui Dumnezeu, iar Dumnezeu decide dacă aveam să trăiesc sau să mor. Mi-am amintit că, atunci când Iov a fost testat, Satana l-a atacat, făcând să-i apară bube extrem de dureroase pe tot corpul, dar Dumnezeu nu i-a permis Satanei să-i ia viața lui Iov, iar Satana nu a îndrăznit să întreacă acea limită. M-am gândit în urmă la zilele care au trecut de la arestarea mea. Cu toate că polițiștii mă bătuseră neîncetat și nu știam de câte ori leșinasem, eram încă în viață, în totalitate mulțumită grijii și protecției din partea lui Dumnezeu. Chiar am văzut cu adevărat că viețile și morțile noastre sunt în întregime în mâinile lui Dumnezeu, iar dacă El nu permite acest lucru, Satana nu ne poate lua viața. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și putere și m-am rugat Lui în tăcere: „Dumnezeule, sunt pregătit să-mi pun viața în mâinile Tale și să mă supun suveranității și rânduielilor Tale.”

Pe parcursul acelor zile, m-am zbătut între viață și moarte. Lucrul care mă îngrijora cel mai mult în timp ce mă confruntam cu o posibilă moarte era soția și copilul meu. În 2012, poliția a mers la mine acasă ca să mă aresteze pentru credința mea, dar, din fericire, nu eram acasă în ziua aceea. De atunci, nu mai îndrăznisem să mă întorc și trecuseră deja trei ani de când nu-i văzusem. Mă gândeam că, dacă aveam să mor, nu i-aș mai putea vedea niciodată. Nu reușisem să fiu acasă pentru a avea grijă de ei de ani de zile. Nu știam cum se descurcau, iar fiica noastră era încă bolnavă. Cum aveau să se descurce pe viitor? Acest gând m-a făcut să vreau să plâng, dar nici măcar nu aveam putere pentru asta. Mai târziu, m-am gândit la un imn pe care îl cântam des, numit „Vaiet pentru o lume pustie și tragică”: „Oamenii au cerul lor, dar Dumnezeu nu are unde să-și rezeme capul. Câți jertfesc tot ce au? Dumnezeu a cunoscut îndeajuns răceala lumii și a îndurat toate suferințele lumii, totuși, Îi este foarte greu să câștige simpatia omului. Dumnezeu Își face în permanență griji pentru umanitate, umblând printre oameni. Cine manifestă îngrijorare pentru siguranța Lui? El lucrează neobosit de-a lungul anotimpurilor schimbătoare, renunțând la tot pentru umanitate. Nimeni nu a fost niciodată preocupat de tihna lui Dumnezeu. Oamenii nu știu decât să ceară de la Dumnezeu, dar nu sunt dispuși să se gândească puțin mai mult la intențiile Sale. Oamenii se bucură de fericirea pe care le-o procură familia. Atunci, de ce fac mereu să curgă lacrimile lui Dumnezeu?” (Urmați Mielul și cântați cântări noi). Acest cântec era cu adevărat emoționant pentru mine și am simțit cât de îndatorat Îi eram lui Dumnezeu. Pentru mântuirea noastră, Dumnezeu S-a întrupat, apare și lucrează în această țară a marelui balaur roșu. El este asuprit și urmărit de Partidul Comunist, respins de această generație și nu are unde să-Și odihnească capul. Dumnezeu este Domnul creației – este atât de suprem și de onorabil, dar îndură o umilință enormă pentru mântuirea noastră, plătind un preț atât de mare de dragul nostru. Iubirea Sa pentru omenire este atât de mare! Fusesem credincios în toți acești ani și mă bucurasem de atât de multă udare și susținere din partea cuvintelor Sale, dar când m-am confruntat cu asuprirea și greutățile, nu era niciun loc pentru Dumnezeu în inima mea. Nu mă gândeam cum să rămân ferm în mărturia mea pentru Dumnezeu și să-l fac de rușine pe Satana, mă gândeam doar la trup și la familia mea. Ba chiar m-am simțit nedreptățit de această suferință. Am văzut că nu aveam nici cea mai mică considerație pentru intențiile lui Dumnezeu, eram cu adevărat egoist și josnic. De fapt, această dificultate era benefică pentru viața mea, mi-a permis să-mi văd corupția și defectele proprii și avea să mă ajute să-mi sporesc credința în Dumnezeu. În timp ce mă gândeam la iubirea lui Dumnezeu, m-am simțit foarte emoționat și încurajat și am jurat că voi trăi această viață pentru Dumnezeu și că voi trăi pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Indiferent cât aveam de suferit, chiar dacă avea să însemne moartea mea, aveam să mă sprijin pe Dumnezeu și să rămân ferm în mărturia mea pentru El.

Polițiștii au folosit atât tactici dure, cât și blânde în încercările lor de a afla ceva de la mine. Îmi amintesc că, într-o zi, un ofițer mi-a adus un castron plin pe jumătate cu orez și altul pe jumătate umplut cu roșii și mi-a spus: „Nu ai mâncat nimic de zile întregi. Toată această suferință și să fii bătut atât de mult, și pentru ce? Nu este ca și cum ai fi ucis pe cineva sau ai fi dat foc la ceva. Ai încasat atât de multe bătăi – nu merită. Acum miroși mai rău decât un cerșetor de pe stradă. Doar spune-ne ce știi și nu vei mai avea de suferit. Te vei putea întoarce acasă și vei fi cu soția și copilul tău.” El a continuat, spunând: „De unde ai luat cărțile acelea? Unde le duceai? Dacă răspunzi doar la una din aceste întrebări, te vom lăsa să pleci imediat.” Eu tot nu am spus niciun cuvânt, așa că m-a lovit de câteva ori și a strigat: „Morman mizerabil de carne ce ești! Văd că ai nevoie de o bătaie bună! Chiar și acum abia dacă poți vorbi cum trebuie, dar tot te abții.” Mă gândeam că orice ar fi, nu aș putea sub nicio formă să dau în vileag frații și surorile. Nu puteam să fiu o iudă și să-L trădez pe Dumnezeu. Văzând că nu avea să scoată nimic de la mine, s-a întors, pur și simplu, și a plecat. Mâinile și picioarele-mi fuseseră legate tot timpul; eram ghemuit în colț, suportându-le insultele și bătăile. După un timp, am început să mă simt incredibil de nefericit și slab. Eram grav rănit din cauza bătăilor și a faptului că-mi pierdeam frecvent cunoștința. Când eram lucid, mă rugam lui Dumnezeu și de multe ori mă puteam gândi la câteva pasaje din cuvintele Sale. Erau două citate din cuvintele lui Dumnezeu care m-au impresionat profund. Dumnezeu spune: „Calea pe care ne îndrumă Dumnezeu nu este dreaptă, ci un drum șerpuit, plin de gropi; în plus, Dumnezeu spune că, cu cât mai pietroasă este calea, cu atât mai mult ne poate aceasta dezvălui inimile iubitoare” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Calea… (6)”]. „Nu te teme, Dumnezeul Atotputernic al oștirilor va fi cu siguranță lângă tine; El stă în spatele vostru și vă este scut” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 26). Când m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu, am simțit că El era chiar acolo cu mine, îndrumându-mă. Cuvintele lui Dumnezeu au fost cele care mi-au dat credință și putere, permițându-mi să merg înainte. Am spus o rugăciune în gând: „O, Dumnezeule! Sunt încă în viață în totalitate mulțumită grijii și protecției Tale. Îți mulțumesc!”

A doua zi, polițiștii au văzut că am ajuns la limită, așa că m-au dus într-o cameră, m-au clătit cu un furtun cu apă, apoi mi-au adus o hârtie pe care să o semnez. Vederea-mi era foarte încețoșată și nu am putut distinge decât unul dintre rânduri. Infracțiunile de care mă acuzau erau: transportul de contrabandă, credința într-o sectă și tulburarea liniștii publice. Când am refuzat să o semnez, un ofițer m-a prins de mână și m-a forțat să las o amprentă. După ceva timp, nu știu cât, mi-au pus o glugă peste cap, m-au forțat să intru într-o mașină de poliție, m-au condus undeva, apoi m-au aruncat din mașină. Până când m-am ridicat și mi-am dat jos gluga, mașina de poliție era deja departe. Am făcut câțiva pași și apoi chiar nu am avut puterea să merg mai departe. Tot ce puteam să fac era să stau pe marginea drumului. După multe piedici, am ajuns înapoi în camera pe care o închiriasem. Mersul pe jos era extrem de dificil pentru mine, iar când am urcat într-o mașină, a trebuit să intru puțin câte puțin. Îmi crescuse și barba, așa că șoferul a crezut că eram un bătrân și s-a oferit să-mi dea o mână de ajutor. Când m-am uitat mai târziu la un calendar, mi-am dat seama că fusesem torturat în acea secție de poliție timp de opt zile. Dacă n-ar fi fost protecția lui Dumnezeu, nu aș fi supraviețuit. Când m-am întors în locul în care stăteam, nu am putut decât să stau întins în pat – întregul trup îmi era chinuit de durere. Aveam pe tot corpul pete albastre și vineții, care se simțeau ca niște tumori când le atingeam. Să pun chiar și cea mai mică presiune asupra acestor umflături era incredibil de dureros. Am continuat să zac, pur și simplu, întins acolo, și abia în a zecea zi am putut să mă ridic și să merg și abia în a cincisprezecea zi am avut puterea să iau o carte conținând cuvintele lui Dumnezeu ca să citesc. La început, n-am reușit să parcurg nici măcar o pagină întreagă, întrucât mă durea spatele de la statul în șezut, iar când stăteam întins nu aveam puterea să țin cartea sus. Puteam citi doar câte trei sau patru minute de fiecare dată.

După eliberare, am fost ținut sub supraveghere constantă, iar polițiștii au continuat să mă sune și să mă hărțuiască. Îmi amintesc că odată, mama s-a îmbolnăvit și m-am întors în orașul natal ca să o văd. Drept urmare, a doua zi, polițiștii au sunat și m-au întrebat de ce m-am întors acasă. Mi-a fost foarte greu să mă gândesc la cât de grav rănit eram, la faptul că nu puteam să am nicio legătură cu frații și surorile sau să îndeplinesc vreo datorie. Nu știam cum aș putea continua în acest fel. Tocmai când mă simțeam cu adevărat nefericit, am citit ceva din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Cei la care Dumnezeu Se referă ca «biruitori» sunt cei care încă pot să mărturisească ferm, să-și mențină încrederea și devotamentul față de Dumnezeu când sunt sub influența Satanei sau sunt asediați de Satana, adică atunci când se găsesc printre forțele întunericului. Dacă poți să rămâi cu inima pură înaintea lui Dumnezeu și să păstrezi iubirea autentică pentru Dumnezeu indiferent de situație, atunci tu mărturisești ferm în fața lui Dumnezeu, și asta vrea să spună Dumnezeu prin «a fi biruitor». […] Să-I oferi lui Dumnezeu un corp spiritual sfânt și o fecioară pură înseamnă să-ți menții o inimă sinceră în fața lui Dumnezeu. Pentru omenire, sinceritatea este puritate, iar capacitatea de a fi sincer față de Dumnezeu înseamnă a-ți menține puritatea. Asta e ceea ce ar trebui să pui în practică. Când se cuvine să te rogi, te rogi; când se cuvine să te aduni la părtășie, faci asta; când se cuvine să cânți imnuri, cânți imnuri; iar când se cuvine să te răzvrătești împotriva trupului, te răzvrătești împotriva trupului. Când îți îndeplinești datoria, nu o faci cât de cât; când te confrunți cu încercări, rămâi neclintit. Acesta este devotamentul față de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să îți menții devotamentul față de Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și putere și mi-au luminat inima. Indiferent în ce fel mă persecuta marele balaur roșu, indiferent dacă puteam să am legătură cu alți membri ai bisericii sau să îndeplinesc o datorie și indiferent ce final urma să am, aveam să-L urmez pe Dumnezeu până la capăt.

Am rămas cu multe probleme de sănătate din cauza torturii brutale din partea poliției. Un medic a spus că-mi erau afectate valvele inimii, aveam fluxul de sânge către inimă redus și erau probleme cu ficatul, vezica biliară, splina și rinichii. A spus că eram practic distrus. Înainte fusesem foarte sănătos, dar acum urcarea unui singur etaj, chiar și cu mâinile goale, mă face să gâfâi și să mă înțepe inima. La început, când m-au eliberat, mă simțeam de parcă mi-ar fi fost smuls vârful capului. Era foarte dureros și cea mai mică atingere făcea să mă doară și mai tare. După ce am băut mai bine de 80 de pachete de medicamente chinezești, durerea mea de cap, în sfârșit, a cedat puțin. De asemenea, mă simțeam de parcă avea să-mi cadă abdomenul inferior din mine. M-a durut îngrozitor și au fost două zile în care am tot urinat sânge. La momentul respectiv, nu aveam bani să merg la medic și mă gândeam că probabil nu voi supraviețui, așa că am spus această rugăciune către Dumnezeu: „Dumnezeule, dacă trăiesc sau mor este în întregime în mâinile Tale. Indiferent dacă scap sau nu, Îți mulțumesc.” Spre surprinderea mea, după ce am luat antiinflamatoare timp de trei zile, nu am mai urinat cu sânge.

Deși am suferit când am fost arestat și torturat de Partidul Comunist, chiar am câștigat foarte multe. Acele opt zile în iad mi-au arătat clar că Partidul Comunist este un demon care se opune lui Dumnezeu. Sunt doar un creștin obișnuit, modest, care respectă legea și își vede de treaba lui. Tot ce vreau este să-mi practic credința, să urmăresc adevărul, să obțin mântuirea din partea lui Dumnezeu și să îndeplinesc datoria unei ființe create cât de bine pot. Chiar și așa, polițiștii Partidului Comunist m-au arestat și aproape m-au ucis. Partidul Comunist vrea să folosească persecuția violentă și brutală pentru a-i speria pe credincioși, astfel încât oamenii să nu îndrăznească să aibă credință și să-L urmeze pe Dumnezeu și, astfel, să distrugă lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu. Însă cu cât execută mai mult acest tip de persecuție, cu atât mai mult îi vedem răul și brutalitatea, îl disprețuim și îl respingem și cu atât mai mult tânjim după lumină și după venirea Împărăției lui Dumnezeu, după ziua în care corectitudinea și dreptatea vor domni pe pământ. Prin aceasta, am experimentat totodată iubirea lui Dumnezeu. Dacă nu ar fi fost protecția lui Dumnezeu și îndrumarea din partea cuvintelor Sale, nu aș fi putut scăpa în niciun caz cu viață din bârlogul acelor demoni. Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu din adâncul inimii și vreau să urmăresc adevărul și să-mi îndeplinesc bine datoria pentru a răsplăti iubirea lui Dumnezeu.