de Novo, Filipine

În 2012, când lucram în Taiwan, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Ulterior, am aflat că eram unul dintre primii oameni din Filipine care o acceptase. Eram foarte încântat și simțeam că fusesem binecuvântat. În 2014, după ce m-am întors în Filipine, am început să predic Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu Atotputernic în țara mea. La scurt timp, mulți filipinezi au acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Eram foarte fericit și mândru că puteam predica Evanghelia. Frații și surorile mele mă invidiau că îndeplineam o datorie atât de importantă și fiindcă eram printre primii din Filipine care acceptaseră lucrarea lui Dumnezeu. Toți spuneau că eram foarte norocos. Când am văzut că mă invidiau și admirau, am avut mereu un sentiment de superioritate și am simțit că meritam o datorie atât de importantă.

Într-o zi, conducătorul bisericii mi-a spus că fratele responsabil de treburile generale ale bisericii trebuia să se ocupe de ceva și a întrebat dacă puteam să preiau temporar datoria acelui frate. Am fost foarte supărat și m-am gândit: „De ce vrea dintr-o dată conducătorul meu să mă ocup de treburi generale? Ce vor crede frații și surorile mele despre mine dacă vor afla?” În mintea mea, numai predicarea Evangheliei și mărturia pentru Dumnezeu erau o datorie importantă, una care putea aduce înaintea lui Dumnezeu mulți oameni care tânjeau după apariția Lui. Treburile generale erau, practic, sarcini care nu-L puteau mărturisi pe Dumnezeu deloc și nu-i puteau face pe alții să mă admire. Am fost foarte dezamăgit. Nu puteam înțelege cum mi se întâmpla așa ceva și eram îngrijorat că liderul meu avea să mă oblige să fac asta în continuare. Aveam multe gânduri negative, nu mă puteam supune și nu voiam nici măcar ca frații și surorile mele să știe că îndatoririle mi se schimbaseră.

A doua zi, câțiva frați și surori mi-au spus că auziseră că făceam unele dintre treburile generale ale bisericii. Când i-am auzit spunând asta, m-am simțit foarte rușinat și deprimat. Nu voiam deloc această slujbă. Mă simțeam mâhnit și neascultător, dar la exterior mă prefăceam că nu mă deranjează. Nu voiam ca ei să-mi vadă slăbiciunea și să mă disprețuiască, așa că le-am răspuns zicând: „Acestea sunt rânduielile lui Dumnezeu, iar eu Îi sunt recunoscător pentru ele.” Doar după ce am spus asta, mi-am dat seama că, deși știam expresia „Dumnezeu are suveranitate asupra tuturor lucrurilor”, atunci când situația curentă s-a materializat, în inima mea, nu I-am recunoscut suveranitatea. Cuvintele mele nu exprimau ceea ce simțeam. Păream ascultător, dar nu voiam, de fapt, să accept deloc situația. Nu puteam să nu mă gândesc: „Oare conducătorul a greșit când a aranjat ca eu să mă ocup de treburile generale? Această slujbă nu este deloc bună pentru mine. Ar trebui să practic Evanghelia, cum să fac datoria asta?” Am devenit tot mai pesimist. Am presupus că sigur m-a făcut să priau datoria asta din cauză că simțea că nu eram potrivit să predic Evanghelia. Simțeam că a mă ocupa de treburile generale nu necesita intrarea în viață sau căutarea adevărurilor-principii și că era doar muncă fizică, așa că, pur și simplu, mi-am văzut de treburi după cum mi se spunea. După ce a trecut o vreme, nu am câștigat intrare în viață, m-am săturat și, în cele din urmă, nu am mai vrut să fac treaba asta.

Într-o zi, un frate cu care predicasem anterior Evanghelia m-a sunat și a întrebat: „Frate, aș vrea să mergem undeva. Ne poți duce cu mașina?” Când am auzit asta, m-am simțit trist și rușinat. M-am gândit: „Poate că acest frate crede că doar mă ocup de treburile generale, că sunt doar un șofer care face munca de jos sau comisioane, și că nu am niciun statut. Cu siguranță mă disprețuiește.” M-am simțit de-a dreptul nefericit și pesimist și și am fost și mai nemotivat în îndatoririle mele. În acea perioadă, în vreme ce păream să-mi îndeplinesc datoria, în sinea mea eram total dat peste cap și mă întrebam adesea ce credeau frații și surorile despre mine. Pur și simplu nu voiam nici măcar să citesc cuvântul lui Dumnezeu sau să merg la întruniri. Teoretic știam că, orice s-ar întâmpla, trebuia să-mi îndeplinesc îndatoririle ca o ființă creată, dar tot nu puteam scăpa de starea mea negativă și pasivă. În cele din urmă, nu am mai simțit lucrarea Duhului Sfânt, iar datoria mea părea o muncă lumească. În fiecare zi doar umblam de colo până colo, așteptând să treacă ziua. Inima mea era plină de întuneric și nefericire, nu aveam luminarea Duhului Sfânt la întruniri și mă simțeam mereu pustiit. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, știu că starea mea e greșită, dar tot îmi pasă de ceea ce cred frații și surorile mele despre mine. Te rog să mă luminezi și să mă îndrumi, ca să pot să reflectez la corupția mea și să accept această datorie.”

Ulterior, am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Pentru a evalua dacă oamenii pot sau nu pot să se supună lui Dumnezeu, cheia este dacă au sau nu dorințe extravagante sau motive ascunse față de Dumnezeu. Dacă oamenii au întotdeauna cereri de la Dumnezeu, aceasta dovedește că ei nu sunt supuși față de El. Orice ți se întâmplă, dacă nu vei accepta acest lucru de la Dumnezeu, dacă nu vei căuta adevărul și vei aduce întotdeauna argumente în favoarea ta și vei simți mereu că doar tu ai dreptate și chiar vei fi în stare să te îndoiești că Dumnezeu este adevărul și dreptatea, atunci vei avea necazuri. Astfel de oameni sunt cei mai aroganți și cei mai răzvrătiți față de Dumnezeu. Oamenii care au mereu cereri de la Dumnezeu nu pot niciodată să I se supună cu adevărat. Dacă ceri de la Dumnezeu, aceasta dovedește că încerci să faci o înțelegere cu Dumnezeu, că îți alegi propria voință și acționezi conform ei. Asta înseamnă să Îl trădezi pe Dumnezeu și să fii lipsit de supunere. […] Dacă nu există credință adevărată într-o persoană și nicio credință substanțială, ea nu poate obține niciodată aprobarea lui Dumnezeu. Atunci când oamenii sunt capabili să aibă mai puține cereri de la Dumnezeu, ei au mai multă credință și supunere adevărată, iar rațiunea lor este relativ normală” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oamenii au prea multe cereri de la Dumnezeu”). Cuvântul lui Dumnezeu a dezvăluit corupția din inima mea. Mi-am amintit cum, atunci când am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, m-am rugat lui Dumnezeu și am spus: „Indiferent ce mediu rânduiește Dumnezeu sau dacă întâlnesc greutăți sau experimentez încercări mari, voi accepta și voi asculta. Orice s-ar întâmpla, Îl voi urma pe Dumnezeu.” Dar acum, fusesem pus într-un mediu real, dar nu-l puteam accepta. Brusc am realizat că ascultarea mea față de suveranitatea și rânduiala lui Dumnezeu se reducea numai la vorbe. Când biserica rânduise să predic Evanghelia, credeam că era o datorie atât de importantă și, în plus, frații și surorile mele mă complimentau și admirau, așa că îmi plăcea foarte acea datorie, astfel încât eram foarte silitor și trudeam pentru ea. Însă când conducătorul a rânduit să mă ocup de treburile generale, mi s-a părut că trecusem brusc de la a fi admirat de toată lumea la a fi un muncitor de care nu-i păsa nimănui și a fost foarte rușinos. Am simțit că frații și surorile nu m-ar mai fi admirat așa cum o făceau în trecut. Așadar, în adâncul inimii, nu am putut accepta această datorie, și chiar am crezut că rânduielile conducătorului meu erau greșite. Mi-am luat mult prea în serios demnitatea și statutul și eram egoist și pretențios cu îndatoririle mele. Voiam să fac doar o datorie care mi-ar permite să mă dau mare și să obțin admirația celorlalți, nu una modestă. Când datoria rânduită pentru mine nu mi-ar permis să mă dau mare sau să obțin admirația celorlalți, inima mi-a fost plină de împotrivire și plângeri și nu am putut asculta niciodată, ceea ce m-a făcut să pierd lucrarea Duhului Sfânt și să trăiesc în întuneric. Din cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că dacă voiam să devin cu adevărat ascultător față de Dumnezeu, atunci nu numai că trebuia să ascult de rânduielile lui Dumnezeu când mediul mi se potrivea, ci, mai important, trebuia să ascult atunci când nu mi se potrivea. Chiar dacă eram mai puțin respectat sau frații și surorile nu mă admirau, trebuia să accept și să ascult.

Ulterior, la o întrunire, am avut părtășie deschis despre starea mea, iar frații și surorile mele mi-au trimis un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Ce folosește Satana pentru a-l ține pe om sub controlul său ferm? (Faima și câștigul.) Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile oamenilor, făcându-i să se gândească doar la aceste două lucruri și determinându-i să se lupte pentru faimă și câștig, să sufere greutăți, să îndure umilirea și să poarte poveri grele pentru faimă și câștig, să sacrifice tot ceea ce au pentru faimă și câștig și să emită fiecare judecată sau decizie de dragul faimei și al câștigului. În acest fel, Satana le pune oamenilor lanțuri invizibile și, cu aceste lanțuri în jurul lor, ei nu au nici capacitatea și nici curajul să se elibereze. Fără să știe, ei poartă aceste lanțuri în timp ce se târăsc pas cu pas înainte, cu mare dificultate. De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se îndepărtează de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai ticăloasă. În acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei. Privind acum la acțiunile Satanei, nu sunt întru totul demne de ură motivele sale insidioase? Poate că astăzi încă nu puteți desluși motivele insidioase ale Satanei, deoarece credeți că, fără faimă și câștig, viața ar fi lipsită de sens și oamenii nu ar mai putea să vadă calea înainte, nu ar mai putea să-și vadă obiectivele, iar viitorul le-ar deveni întunecat, neclar și mohorât. Dar, încet, veți recunoaște cu toții într-o zi că faima și câștigul sunt lanțuri masive pe care Satana i le pune omului. Când va sosi acea zi, te vei împotrivi complet controlului Satanei și lanțurilor aduse ție de Satana. Când vei dori să te eliberezi de toate aceste lucruri pe care ți le-a insuflat Satana, atunci vei curma legătura cu Satana și vei urî cu adevărat tot ceea ce ți-a adus Satana. Numai atunci vei avea o dragoste și o tânjire reală pentru Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). După ce am contemplat cuvântul lui Dumnezeu, am realizat că motivul pentru care credeam că a mă ocupa de treburile generale nu era ceva remarcabil, că mă făcea să fiu mai puțin apreciat și-mi strica imaginea și pentru care nu puteam asculta se datora numai răului cauzat de Satana. Satana folosește faima și câștigul ca să controleze inimile oamenilor și îi face pe aceștia să se zbată pentru faimă și câștig și să sacrifice totul pentru ele. De asemenea, fusesem inconștient înșelat și corupt de Satana. Mi-am amintit cum părinții m-au învățat de copil să câștig respectul și admirația celorlalți. Așadar, de la o vârstă fragedă, credeam că trebuia să mă ridic deasupra celorlalți și să fiu remarcabil. În plus, societatea și presa promovau și ele aceste păreri, iar eu am văzut cum unii oameni faimoși și cu un statut înalt se bucurau de un tratament mai bun decât oamenii obișnuiți, așa că eram hotărât să ajung în față și să fiu admirat de toți. După ce am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, am continuat să trăiesc după aceste perspective și am crezut în mod eronat că lucrarea evanghelică era importantă și putea câștiga admirația și respectul celorlalți, dar nimeni nu-i admiră pe cei care se ocupă de sarcinile zilnice. Mă gândeam la îndatoriri drept mai bune sau mai rele și voiam să fac orice datorie mi-ar fi permis să mă remarc. Când conducătorul meu a rânduit să mă ocup de treburile generale pe baza nevoilor lucrării bisericii, nu m-am gândit decât la demnitatea și statutul meu și, în adâncul inimii, nu am putut accepta. Nu căutam deloc voia lui Dumnezeu, nici nu luam în considerare nevoile lucrării bisericii. Eram egoist și demn de dispreț! Atunci am realizat că faptul că voiam să continui să predic Evanghelia nu însemna, de fapt, că luam în considerare voia lui Dumnezeu. Pur și simplu voiam ca datoria să fie o rampă de lansare pentru a câștiga admirația tuturor. Voiam să-mi folosesc datoria doar pentru a mă da în spectacol și a-i face pe oameni să mă admire, ca să pot obține faimă și câștig. Când conducătorul a rânduit ca eu să mă ocup de treburile generale, ambiția mea de a fi foarte apreciat a fost spulberată, așa că m-am eschivat pasiv de la datoria mea și chiar mi-a lipsit motivația să o îndeplinesc. M-am gândit cum unii frați și surori aveau cândva e lumești și prestigiu, dar au putut renunța la ele și, orice datorie ar fi rânduit biserica pentru ei, fie că era o datorie semnificativă sau nu, ei tot puteau accepta și asculta. Comparându-mă cu ei, mi-a fost rușine. Nu aveam un loc pentru Dumnezeu în inima mea sau cea mai fundamentală ascultare față de El. Acum am realizat cât de irațional era să urmăresc faima, câștigul și statutul. Dacă aș fi continuat să urmăresc asta, n-aș fi înțeles, nici obținut niciodată adevărul și, mai devreme sau mai târziu, aș fi fost alungat. După aceea, am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă toate lucrurile la care te gândești în orele din fiecare zi au de-a face cu modul prin care să-ți rezolvi firea coruptă, să practici adevărul și să înțelegi adevărurile-principii, vei învăța cum să folosești adevărul pentru a-ți rezolva problemele conform cuvintelor lui Dumnezeu. Astfel, vei dobândi capacitatea de a trăi independent, vei avea intrare în viață, nu îți va fi foarte dificil să-L urmezi pe Dumnezeu și, treptat, vei pătrunde în adevărul-realitate. Dacă, în inima ta, ești încă obsedat de prestigiu și statut, încă preocupat să te fălești și să-i faci pe ceilalți să te admire, atunci nu ești o persoană care urmărește adevărul și mergi pe cale greșită. Ceea ce urmărești nu este adevărul, nici viața, ci lucrurile pe care le iubești, adică faima, câștigul și statutul, caz în care nimic din ceea ce faci nu are legătură cu adevărul, toate sunt considerate drept fapte rele și a munci. Dacă, în inima ta, iubești adevărul și întotdeauna tinzi spre acesta, dacă urmărești schimbarea firii și poți ajunge să te supui cu adevărat lui Dumnezeu, dacă te poți teme de El și te poți feri de rău și dacă te înfrânezi în tot ceea ce faci și poți accepta cercetarea atentă a lui Dumnezeu, atunci starea ta se va tot îmbunătăți și vei fi o persoană care trăiește înaintea lui Dumnezeu. […] Cei care iubesc adevărul îl caută în toate lucrurile, reflectează asupra propriilor persoane și încearcă să se cunoască, se concentrează la practicarea adevărului și au o inimă supusă lui Dumnezeu și se tem de El. Dacă în ei se ivește vreo noțiune sau neînțelegere în ceea ce-L privește, se roagă lui Dumnezeu imediat și caută adevărul pentru a le rezolva. Se concentrează la a-și îndeplini bine îndatoririle, astfel încât intențiile lui Dumnezeu să fie satisfăcute; se luptă pentru adevăr și urmăresc să-L cunoască pe Dumnezeu, ajungând să aibă inimi cu frică de Dumnezeu și să se ferească de toate faptele rele. Aceștia sunt oameni care trăiesc mereu înaintea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Buna purtare nu înseamnă că firea unei persoane s-a schimbat”). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, mi-am dat seama că, dacă voiam să ajung pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu, să caut adevărul și să obțin schimbare în firea mea, atunci trebuia să-mi schimb punctul de vedere greșit al căutării. Indiferent dacă mă puteam da în spectacol sau dacă puteam fi admirat de ceilalți în datoria mea, trebuia să o accept și să o îndeplinesc cu loialitate. Aceasta este atitudinea pe care ar trebui să o am față de datorie și raționalitatea pe care ar trebui să o dețină ființele create. Dacă mi-aș îndeplini datoria fără să caut adevărul și nu aș putea să ascult de Dumnezeu, dacă aș face-o numai ca să caut faima și statutul și ca să câștig respectul fraților și surorilor mele, atunci asta ar însemna că o luam pe o cale de împotrivire față de Dumnezeu. Dacă nu-mi schimbam obiceiurile, atunci, în cele din urmă, nu puteam fi decât respins și alungat. Să cred în Dumnezeu și să-mi îndeplinesc îndatoririle presupune să-mi îndrept motivele, să mă concentrez asupra căutării și practicării adevărului, renunțând la ambițiile și dorințele mele, și să fac lucrurile conform cerințelor lui Dumnezeu. Doar atunci aș putea fi ascultător față de Dumnezeu și era singura cale de a-mi schimba firea coruptă. Odată ce am înțeles asta, am avut o direcție și, în adâncul meu, am devenit dispus să-mi accept datoria. Fie că oamenii mă admirau sau nu, trebuia să-mi îndeplinesc datoria cât de bine puteam.

După aceea, am citit două pasaje din cuvântul lui Dumnezeu: „Ca să vă puteți face datoria astăzi în casa lui Dumnezeu, fie că este mare sau mică, fie că este de ordin fizic sau mental și fie că e vorba să vă ocupați de probleme externe sau de lucrări interne, nimeni nu își îndeplinește datoria din întâmplare. Cum ar putea fi ea alegerea ta? Totul este condus de Dumnezeu. Te-ai mișcat astfel, ai acest simț al misiunii și răspunderii și poți face această datorie numai pentru că Dumnezeu ți-a dat o însărcinare. Sunt atâția printre non-credincioși cu înfățișare frumoasă, cunoștințe sau talent, dar oare îi privește Dumnezeu în mod favorabil? Nu, nu o face. Dumnezeu nu i-a ales pe ei și vă privește în mod favorabil doar pe voi. Vă cere tuturor să jucați tot felul de roluri, să îndepliniți tot felul de îndatoriri și să vă asumați diferite feluri de responsabilități în lucrarea Sa de gestionare. Când planul de gestionare al lui Dumnezeu ajunge, în cele din urmă, la sfârșit și este realizat, ce glorie și ce privilegiu vor fi acestea! Așadar, când oamenii suferă câteva greutăți în timp ce își fac azi datoria; când trebuie să renunțe la unele lucruri, să se sacrifice și să plătească un anumit preț; când își pierd statutul, faima și câștigurile în lume; și când toate aceste lucruri se duc, pare că Dumnezeu le-a luat de la ei, dar au câștigat ceva mai de preț și mai valoros. Ce au dobândit oamenii de la Dumnezeu? Au dobândit adevărul și viața, făcându-și datoria. Numai după ce ți-ai îndeplinit datoria, ți-ai dus la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu, îți trăiești întreaga viață pentru misiunea și însărcinarea date de Dumnezeu, ai o mărturie frumoasă și duci o viață care are valoare – numai atunci ești o persoană adevărată! Și de ce spun că ești o persoană adevărată? Pentru că Dumnezeu te-a ales și te-a determinat să-ți faci datoria ca ființă creată, aflată sub gestionarea Lui. Aceasta este cea mai mare valoare și cea mai mare semnificație a vieții tale” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „Dacă vrei să fii devotat în toate lucrurile și să satisfaci intențiile lui Dumnezeu, nu poți face asta doar făcând o singură datorie; trebuie să accepți orice însărcinare pe care ți-o dă Dumnezeu. Fie că este pe gustul tău și se potrivește cu interesele tale, fie că este ceva ce nu îți place sau nu ai mai făcut niciodată și ți se pare dificil, ar trebui să o accepți și să te supui. Nu numai că trebuie să o accepți, ci trebuie, de asemenea, să cooperezi în mod proactiv, să înveți abilitățile profesionale și să dobândești experiență și pătrundere. Chiar dacă înduri greutăți sau oboseală, umilire sau ostracizare, trebuie totuși să o faci cu devotament. Doar practicând în acest fel vei putea fi devotat în toate lucrurile și să satisfaci intențiile lui Dumnezeu. Trebuie să o faci ca pe datoria ta, nu ca pe propria ta afacere. Cum ar trebui să înțelegi datoria? Datoria este ceva ce Creatorul – Dumnezeu – îi dă cuiva să facă; așa iau naștere îndatoririle oamenilor. Însărcinarea pe care ți-o dă Dumnezeu este datoria ta și este perfect natural și justificat ca tu să-ți îndeplinești datoria așa cum cere Dumnezeu. Dacă îți este clar că această datorie este însărcinarea dată de Dumnezeu și că reprezintă iubirea lui Dumnezeu și binecuvântarea lui Dumnezeu care vin asupra ta, atunci vei putea să-ți accepți datoria cu o inimă iubitoare de Dumnezeu și vei putea să ții cont de intențiile lui Dumnezeu în timp ce-ți îndeplinești datoria și vei putea depăși toate dificultățile pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Cei care se consumă într-adevăr pentru Dumnezeu nu trebuie să refuze niciodată însărcinarea dată de Dumnezeu; nu trebuie să refuze nicio datorie. Indiferent de datoria pe care ți-o încredințează Dumnezeu, indiferent ce dificultăți sunt implicate, nu ar trebui să o refuzi, ci să o accepți. Aceasta este calea de practică, care înseamnă să practici adevărul și să fii devotat în toate lucrurile pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Care este esența aici? Este în cuvintele «în toate lucrurile». «Toate lucrurile» nu se aliniază neapărat la dorințele tale și nu sunt neapărat întotdeauna lucruri pe care îți place să le faci sau pe care îți face plăcere să le accepți. Există unele sarcini la care nu ești priceput și trebuie să înveți să le faci; există unele care sunt dificile; altele care necesită să suferi. Dar indiferent despre ce este vorba, atât timp cât este ceva ce Dumnezeu ți-a încredințat, ar trebui să accepți din partea lui Dumnezeu; ar trebui să-ți asumi această datorie și să pui suflet în îndeplinirea ei, astfel încât să-ți poți oferi devotamentul și să satisfaci intențiile lui Dumnezeu. Aceasta este calea de practică. Indiferent ce se întâmplă, trebuie să cauți întotdeauna adevărul și, odată ce ești sigur ce fel de practică este în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu, în acel fel ar trebui să practici. Doar făcând astfel, tu practici adevărul și doar în acest fel poți intra în adevărul-realitate” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, mi-am dat seama că nicio datorie nu vine la cineva din greșeală. Aceasta vine din suveranitatea și rânduirea lui Dumnezeu. Deși nu-mi puteam urma preferințele, trebuia să ascult și să-mi îndeplinesc bine datoria, din toată inima și cu toată puterea. Doar acest mod de viață este plin de sens și nu este în van. Înainte, fusesem hipnotizat de faimă și câștig, nu înțelegeam suveranitatea lui Dumnezeu, așa că nu-mi puteam trata datoria corect și vedeam îndatoririle drept mai bune și mai rele. Am înțeles atunci că nicio datorie nu este mai presus sau mai prejos decât alta, noi doar îndeplinim funcții diferite. Fie că este predicarea Evangheliei, fie că e gestionarea treburilor generale, trebuie să accept. Indiferent ce datorie îndeplinim în casa lui Dumnezeu, El vrea să căutăm adevărul și să punem accent pe intrarea în viață. Dacă mi-aș face datoria doar ca să fiu admirat și să câștig reputație și statut, atunci nu aș îndeplini datoria unei ființe create, aș complota pentru propriile țeluri. M-aș răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și m-aș opune Lui. Dacă așa ar sta lucrurile, chiar dacă aș fi admirat de alți oameni, Dumnezeu nu ar aproba, așadar, ce rost ar avea să o fac? Deși gestionarea treburilor generale nu mi se părea ceva remarcabil, acest mediu mi-a permis să reflectez asupra mea și să mă cunosc, să urmăresc adevărul, să învăț lecții și, în ultimul rând, mi-a îngăduit să renunț la dorința mea de reputație și statut și să învăț să ascult. Asta era mântuirea lui Dumnezeu pentru mine. De fapt, ocupându-mă de treburile bisericii, am întâlnit diverse lucruri care necesitau considerarea intereselor bisericii, timp în care trebuia să caut adevărul și să mă port conform principiilor. Nu era asta o ocazie bună pentru mine să practic adevărul și să-mi îndeplinesc datoria pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu? Odată ce am realizat asta, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, nu vreau să mă mai răzvrătesc împotriva Ta. Vreau să mă supun orchestrărilor și rânduirilor Tale, să accept scrutarea Ta și să-mi îndeplinesc îndatoririle cu o inima plină de iubire pentru Tine.” După ce m-am rugat, am avut un sentiment de eliberare și am avut încredere să-mi îndeplinesc datoria cum se cuvine.

Odată, lucram cu frații și surorile mele pentru a termina o sarcină. I-am privit îndeplinindu-și îndatoririle cu multă atenție, gândindu-se și cercetând în mod conștiincios fiecare detaliu al lucrării lor, ca interesele bisericii să nu sufere. Mi-am amintit cum am luat atitudinea greșită față de datoria mea de când am preluat-o. Făceam pur și simplu orice era rânduit de conducătorul meu și nu mă gândeam niciodată cum să-mi fac datoria bine. Îndeplinindu-mi îndatoririle în acest fel, l-am rănit pe Dumnezeu și L-am făcut să mă disprețuiască. Ulterior, nu-mi mai făceam griji dacă eram sau nu admirat de alții. În schimb, mă gândeam serios la interesele bisericii și, de asemenea, eram atent și chibzuit în sarcinile mele. Când mi-am îndeplinit îndatoririle în felul acela, m-am simțit împăcat și nu mai eram obosit. Am câștigat mult din experiența mea și am înțeles că Dumnezeu îmi dăduse o datorie care nu-mi plăcea ca să mă facă să reflectez și să realizez că urmărirea reputației și a statutului fusese greșită, ca să mă mântuiască de robia și constrângerile reputației și ale statutului. Mă conducea pe calea căutării adevărului. Toate acestea erau iubirea lui Dumnezeu pentru mine. Am înțeles bunele intenții ale lui Dumnezeu și am văzut că orice se abate asupra mea, chiar și atunci când e ceva sau o vreo datorie care nu se potrivește cu noțiunile mele, tot este benefic pentru viața mea. Nu mă mai puteam răzvrăti împotriva lui Dumnezeu. Trebuia să devin ascultător față de El și să-mi îndeplinesc îndatoririle într-o manieră realistă.

Curând după aceea, fratele care fusese reponsabil de treburile generale s-a întors. Conducătorul a rânduit ca eu să lucrez cu acest frate și să continuu să mă ocup de chestiuni generale. Când am primit această veste, m-am gândit: „De data asta, nu-mi pot lăsa preferințele să dicteze felul în care îmi tratez îndatoririle. Trebuie să accept orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu și să ascult de ele.” Am știut că acesta era Dumnezeu care-mi arăta har, oferindu-mi o altă șansă ca să mă instruiesc și să pătrund în cuvintele Sale. Cu experiența mea precedentă, nu am mai avut gânduri negative în datoria mea, nu mi-am mai disprețuit datoria și nu m-am mai întristat că nu eram admirat de alții. În schimb, mi-am făcut datoria într-o manieră realistă și am căutat să mulțumesc voia lui Dumnezeu. Am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Pentru toți cei care îndeplinesc o datorie, indiferent cât de profundă sau superficială este înțelegerea lor despre adevăr, cea mai simplă practică pentru a intra în adevărul-realitate este să se gândească, la fiecare pas, la interesele casei lui Dumnezeu, renunțând la propriile dorințe egoiste, la intențiile personale, la motive, mândrie și statut, și punând interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc – e minimul pe care ar trebui să-l facă. Dacă o persoană care îndeplinește o datorie nu poate face nici măcar atât, atunci cum se poate spune că își face datoria? Asta nu înseamnă a-ți îndeplini datoria. Ar trebui să te gândești mai întâi la interesele casei lui Dumnezeu, să fii atent la intențiile Sale și să iei în considerare lucrarea bisericii. Pune aceste lucruri înainte de toate; abia după aceea poți să te gândești la stabilitatea statutului tău sau la cum te privesc alții. Împărțiți-o în doi pași, făcând un mic compromis – nu simțiți că asta face lucrurile puțin mai ușoare? Dacă practici astfel pentru o vreme, vei ajunge să simți că a-L mulțumi pe Dumnezeu nu este un lucru dificil. Mai mult, dacă poți să-ți îndeplinești responsabilitățile; să-ți îndeplinești bine obligațiile și datoria; să-ți lași deoparte dorințele egoiste, intențiile și motivele; să arăți considerație față de intențiile lui Dumnezeu; și să pui pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu, lucrarea bisericii și datoria pe care ar trebui să o faci, atunci, după ce experimentezi astfel pentru o vreme, vei simți că a te purta în acest fel este bine, că oamenii ar trebui să trăiască într-un mod cinstit și deschis și că nu ar trebui să ducă o existență lipsită de coloană vertebrală, sordidă, josnică, ci mai degrabă ar trebui să fie integri și drepți. Vei simți că aceasta este imaginea pe care ar trebui să o trăiască o persoană. Treptat, dorința ta de a-ți satisface propriile interese se va diminua” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firilor corupte”). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a luminat inima. Când ne îndeplinim îndatoririle, ar trebui să acceptăm scrutarea lui Dumnezeu și să renunțăm la dorințele, intențiile și motivațiile noastre. Ar trebui să ne oferim inimile sincere, să facem lucruri în beneficiul bisericii și să ne dăm silința în tot ce trebuie să facem. Doar în acest fel putem să îndeplinim datoria unei ființe create, să trăim cu integritate și să avem umanitatea și rațiunea pe care oamenii sunt meniți să le aibă. Când am practicat în felul acesta, am avut liniște sufletească și m-am simțit în largul meu.

Sunt foarte fericit în datoria mea acum și am câștigat mult. Știu că fără să fiu expus de fapte și fără judecata cuvântului lui Dumnezeu, nu mi-aș fi recunoscut corupția, nici nu aș fi fost capabil să văd importanța căutării adevărului. După această experiență, am realizat și că datoria pe care o fac e rânduită de Dumnezeu și se bazează pe nevoile mele privind intrarea în viață, așa că ar trebui să accept și să ascult, să caut adevărul, să-mi îndeplinesc îndatoririle cu toată inima și mintea, și să devin un om care ascultă cu adevărat de Dumnezeu și Îi câștigă aprobarea.