de Zheng Li, China

Tatăl meu s-a dus când aveam nouă ani, iar mama ne-a crescut pe mine și pe cei patru frați și surori ale mele în condiții dificile. Mătușii mele îi era milă de noi și ne aducea deseori mâncare și alte lucruri necesare. Oricând ne aducea ceva, mama se asigura că o copleșeam toți cu recunoștința noastră. Ea ne-a învățat să nu uităm niciodată faptele bune ale altora, să le răsplătim bunătatea arătată și să le fim recunoscători, astfel încât să nu ne acuze nimeni, pe la spatele nostru, că suntem ingrați. Deși ne confruntam cu momente grele, mama împărțea mereu puținul nostru cu mătușa, ca să-i răsplătească bunătatea. Când eram mai mare, auzeam deseori spunându-se: „Ai văzut că o anumită persoană, care a primit ajutor când a avut cel mai mult nevoie, a răsplătit acea bunătate câțiva ani mai târziu? Ai văzut că o anumită persoană a primit ajutor, dar n-are conștiință și nu-și arată recunoștința? E un netrebnic și un ingrat.” Treptat, am ajuns să mă ghidez și eu după acest punct de vedere, crezând că trebuie să răsplătesc bunătatea primită. Altfel, aș fi nerecunoscătoare și aș fi disprețuită și desconsiderată de alții. După ce am devenit credincioasă, deși știam că trebuie să tratez oamenii și lucrurile după cuvintele lui Dumnezeu, ideile tradiționale transmise de la o generație la alta erau atât de adânc înrădăcinate în inima mea, încât trăiam după aceste opinii și încălcam principiile în datoria mea, ceea ce m-a făcut să tulbur lucrarea bisericii și să comit o fărădelege.

În august 2021, după ce au fost emise rânduielile pentru lucrarea de curățire, biserica a început să aibă părtășie despre adevărul deslușirii oamenilor și cumnata mea, Fang Ling, a fost identificată drept non-credincioasă. N-am fost deloc surprinsă. Deși era credincioasă de câțiva ani, ea nu urmărea adevărul și tulbura adesea viața bisericii. La întruniri, îi bârfea mereu pe alții și apoi ațipea imediat ce începeam să citim cuvintele lui Dumnezeu. După citire, nu avea despre ce să aibă părtășie. Când întâlnea chestiuni care nu erau în acord cu noțiunile ei, nu căuta adevărul și nu accepta niciodată chestiunile de la Dumnezeu. Analiza oamenii și lucrurile și își lua mereu apărarea. Când găzduia o întrunire, iar conducătorul avea părtășie despre comportamentul perturbator al unor oameni, le spunea acelor oameni ce a zis conducătorul, făcându-i să aibă prejudecăți împotriva lui și să creadă că acesta le face zile fripte. Conducătorul a analizat modul în care semăna discordie și tulbura și perturba viața bisericii, dar ea nu s-a simțit deloc vinovată și chiar a găsit tot soiul de argumente cu care să se apere. A zis că doar spune adevărul și nu vede cum tulbură viața bisericii. La o întrunire, am avut părtășie despre Liu Hui, soția fratelui meu mai mare. Aceasta a fost dată în vileag ca o non-credincioasă cu umanitate rea, ce trebuie înlăturată imediat din biserică. După întâlnire, Fang Ling i-a spus unei surori că o înlăturam pe Liu Hui din biserică și a făcut unele comentarii negative, care au tulburat starea acelei surori. Am căutat-o rapid pe Fang Ling să am părtășie cu ea, spunându-i că biserica înlătură și exclude oameni pe baza comportamentului lor general, iar casa lui Dumnezeu e stăpânită de adevăr și nimeni nu are ultimul cuvânt. Liu Hui era înlăturată pentru că avea umanitate rea, tulbura deseori viața bisericii și refuza să se căiască, deși frații și surorile avuseseră multe părtășii cu ea. Am dezvăluit și felul în care comportamentul lui Fang Ling răspândea negativism și moarte și tăgăduia autoritatea adevărului și dreptății în biserică. Spre uimirea mea, ea a răspuns în lacrimi: „Știu că tu ai ultimul cuvânt în biserică și decizi cine este exclus.” M-am simțit puțin neajutorată în fața răspunsului ei nerezonabil și instigator. Știam în inima mea că Fang Ling nu accepta adevărul și era o non-credincioasă. Dar, în timp ce pregăteam materialele pentru înlăturarea ei, am ezitat. Acceptaserăm lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu și ne întruneam și răspândeam Evanghelia împreună de câțiva ani. Fang Ling era foarte sufletistă și făcea tot ce putea ca să mă ajute când aveam nevoie. În 2013, îndeosebi, când soțul meu s-a îmbolnăvit, a avut grijă de el pentru ca eu să-mi pot face în continuare datoria. În plus, m-a ajutat cu treburile casei și s-a ocupat de culturile noastre. După ce a murit soțul meu, m-am confruntat cu tot soiul de greutăți și am căzut într-o stare de negativism. Fang Ling a fost cea care m-a vizitat în fiecare seară, a citit cuvintele lui Dumnezeu cu mine și a avut părtășie despre experiențele lui Iov. Datorită sprijinului și companiei ei, starea mea s-a îmbunătățit încet. În acele momente extrem de grele, m-a ajutat nu doar cu lucruri practice, dar a și citit cuvintele lui Dumnezeu pentru a mă încuraja. Mi-am amintit mereu cât de bine m-a tratat Fang Ling. Dacă nu-i răsplăteam bunătatea și chiar pregăteam materiale pentru înlăturarea ei, ce avea să creadă despre mine dacă afla? Oare ar spune că sunt nerecunoscătoare și lipsită de conștiință? Fratele meu, soția lui și surorile mele au văzut tot ceea ce a făcut ea pentru mine în acești ani. Chiar și vecinii mei spuneau că Fang Ling îmi era mai apropiată decât surorile mele. Așa cum spune zicala: „Mieii îngenunchează când primesc lapte de la mamele lor, iar ciorile își răsplătesc mamele hrănindu-le”, chiar și animalele știu să răsplătească bunătatea, dar eu nu puteam nici să arăt indulgență cuiva care mă ajutase. Aveau să mă considere nerecunoscătoare, să mă abandoneze și să mă izoleze? Nu aveam apoi să fiu dată la o parte de familia mea? Gândindu-mă la acestea, m-am simțit foarte neliniștită și indecisă. Nu puteam decide între lucrarea de curățire a bisericii și Fang Ling, căreia îi eram datoare pentru bunătatea ei, și trăiam în agonie și suferință. În toiul indeciziei mele, am văzut următoarele, într-o predică a fratelui superior: „Ce fel de oameni pot rămâne să presteze servicii în biserică? Atât timp cât nu au umanitate rea, se pricep să răspândească Evanghelia și doresc să facă asta, ar trebui să li se permită să rămână în biserică.” Mi-am dat brusc seama: „Așa este! Fang Ling nu iubește și nu urmărește adevărul, dar îi place să răspândească Evanghelia și poate obține unele rezultate. Acum e un moment crucial pentru răspândirea Evangheliei. Dacă amintesc de priceperea ei în răspândirea Evangheliei drept motiv de a rămâne în biserică, oare nu va scăpa de înlăturare? Astfel pot evita să o jignesc pe Fang Ling, iar fratele meu, soția lui și surorile mele nu vor spune că sunt nerecunoscătoare și nu voi deveni cunoscută drept o soră ingrată.” Realizând aceasta, am amânat pregătirea materialelor pentru înlăturarea ei.

Totuși, după ceva timp, niște surori mi-au spus că erau două potențiale destinatare ale Evangheliei, cu calibru bun și înțelegere a cuvintelor lui Dumnezeu, dar Fang Ling trăia o umanitate atât de slabă, încât cele două s-au simțit dezgustate și n-au mai ascultat predicile. O altă soră mi-a spus că Fang Ling tulbura viața bisericii și unii oameni nu voiau să răspândească Evanghelia cu ea… Am fost uluită când am auzit toate acestea. Faptul că Fang Ling tulbura lucrarea evanghelică avea legătură directă cu decizia mea! M-am grăbit să mă rog lui Dumnezeu, căindu-mă și mărturisindu-mi păcatele. După aceea, am găsit acest pasaj din cuvintele Lui: „Unii oameni sunt exagerat de nepăsători în atitudinile lor față de rânduielile de lucru ale Celui de mai sus. Ei au următoarea părere: «Cel de mai sus face rânduielile de lucru, iar noi facem lucrarea în cadrul bisericii. Unele cuvinte și chestiuni pot fi implementate flexibil. Depinde de noi cum anume urmează să fie făcute. Cel de mai sus doar vorbește și face rânduielile de lucru; noi suntem cei care întreprindem acțiuni practice. Prin urmare, după ce primim lucrarea de la Cel de mai sus, putem face ce vrem. E în regulă, nu contează cum este făcută. Nimeni n-are dreptul să intervină.» Principiile potrivit cărora acționează sunt următoarele: ascultă ceea ce cred că este corect și ignoră ceea ce cred că este greșit, consideră că părerile lor sunt adevărul și principiile, se împotrivesc la orice nu este în acord cu voința lor și îți sunt extrem de potrivnici în privința acelor lucruri. Când cuvintele Celui de mai sus nu sunt în acord cu voința lor, ei le schimbă și le transmit mai departe doar după ce sunt pe placul lor. Fără aprobarea lor, nu permit ca acestea să fie transmise mai departe. În alte zone, rânduielile de lucru ale Celui de mai sus sunt transmise așa cum sunt, în timp ce acești oameni transmit către bisericile de care sunt responsabili versiunile modificate de ei ale rânduielilor de lucru. Astfel de oameni vor mereu să-L dea pe Dumnezeu la o parte; abia așteaptă să-i facă pe toți să creadă în ei, să-i urmeze și să asculte de ei. În mințile lor, sunt domenii în care Dumnezeu nu ajunge la nivelul lor – ei înșiși ar trebui să fie Dumnezeu, iar alții ar trebui să creadă în ei. Aceasta este natura situației. […] Sunt doar lacheii Satanei și, când lucrează, diavolul este cel care stăpânește. Ei aduc prejudicii planului de gestionare și tulbură lucrarea lui Dumnezeu. Sunt cu adevărat antihriști!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu au tăiat în carne vie, dând în vileag că n-am respectat rânduielile de lucru și am acționat pe baza voinței proprii. Rânduielile de lucru dictau clar că liderii și lucrătorii trebuie să înlăture prompt pe oricine a fost dat în vileag drept răufăcător, non-credincios sau antihrist. Fiind conducătoare, ar trebui să mă supun necondiționat și să înlătur cu promptitudine și hotărâre toți antihriștii, răufăcătorii și non-credincioșii din biserică, astfel încât frații și surorile să nu fie înșelați sau tulburați și să se bucure de un mediu liniștit în care să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu, să urmărească adevărul și să-și îndeplinească datoria. Dar, chiar dacă știam clar că Fang Ling era o non-credincioasă, m-am temut să nu o jignesc pregătind materialele pentru înlăturarea ei și să nu fiu considerată nerecunoscătoare deoarece mă ajutase în trecut. Prin urmare, n-am îndeplinit rânduielile de lucru și am protejat-o cu emfază, pretextând că poate să răspândească Evanghelia și astfel am încălcat rânduielile de lucru. Am reflectat asupra mea: „Știam foarte bine că Fang Ling fusese dată în vileag ca non-credincioasă, deci de ce am apărat-o totuși din cauza afecțiunii mele pentru ea și am încercat să o absolv de toată vina ei?” Mi-am dat seama că eram controlată și încătușată de această idee tradițională de a răsplăti bunătatea. Pentru a-mi menține imaginea și a nu fi considerată o nemernică nerecunoscătoare, am ignorat complet interesele bisericii, fără să mă gândesc la consecințele lăsării lui Fang Ling în biserică și am încălcat flagrant rânduielile de lucru. Nu doar că n-am pregătit materialele pentru înlăturarea lui Fang Ling, dar am și repartizat-o la răspândirea Evangheliei. Umanitatea pe care o trăia era atât de slabă, încât două potențiale beneficiare ale Evangheliei n-au dorit să continue investigarea. Acesta a fost rezultatul faptului că am protejat-o. Încălcam rânduielile de lucru și procedam după bunul plac, împiedicând lucrarea de curățire a bisericii. Mi-am folosit autoritatea pentru a proteja o non-credincioasă care făcea rău în biserică, oferindu-i condițiile de a fi o răufăcătoare și de a se purta ca lacheul Satanei. Eram chiar definiția unui conducător fals. M-am speriat când mi-am dat seama de răul pe care îl săvârșisem și am fost plină de regrete. Le-am cerut în grabă tuturor să-mi dea evaluările lui Fang Ling. Citind evaluările, am realizat că nu avusese doar un efect negativ asupra lucrării evanghelice, ci semănase discordie și făcuse necazuri în biserică, răspândind negativism, profitând pe nedrept de oameni și încercând să-și însușească lucrurile altora, deși nu ducea lipsă de nimic. Citind toate acele evaluări, m-am simțit incredibil de vinovată și am știut că făcusem rău protejând-o pe Fang Ling. Trebuia să nu mai acționez pe baza afecțiunii mele. M-am apucat să pregătesc toate materialele pentru înlăturarea lui Fang Ling. Ulterior, când a trebuit să obțin semnăturile fraților și surorilor, am reînceput să mă îngrijorez. Trebuia să le pun pe multe dintre rudele mele să semneze și, ținând cont că abia o înlăturasem pe Liu Hui și acum urma direct să o înlăturăm pe Fang Ling, oare ar spune că sunt nerecunoscătoare și m-ar ignora?

M-am rugat lui Dumnezeu, căutând în legătură cu situația mea. Apoi, am dat peste acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „În tot ceea ce faci, trebuie să cercetezi dacă intențiile tale sunt corecte. Dacă ești în stare să acționezi conform cerințelor lui Dumnezeu, atunci relația ta cu Dumnezeu este normală. Acesta este standardul minim. Analizează-ți intențiile și, dacă afli că s-au ivit intenții incorecte, fii capabil să le întorci spatele și să acționezi conform cuvintelor lui Dumnezeu; astfel, vei deveni cineva care este drept înaintea lui Dumnezeu, lucru ce demonstrează la rândul său că relația ta cu Dumnezeu este normală și că tot ceea ce faci este de dragul lui Dumnezeu și nu pentru tine însuți. În tot ceea ce faci și în tot ceea ce spui, fii capabil să-ți îndrepți inima și fii drept în acțiunile tale, fără să fii condus de emoții sau să acționezi potrivit voinței tale. Acestea sunt principiile conform cărora trebuie să se comporte credincioșii în Dumnezeu. […] Cu alte cuvinte, dacă ființele umane pot să-L păstreze pe Dumnezeu în inimile lor, să nu caute câștigul personal și să nu se gândească la propriile perspective (în sens trupesc), ci să suporte în schimb povara intrării în viață, să facă tot ce pot pentru a căuta adevărul și să se supună lucrării lui Dumnezeu – dacă poți să faci asta, atunci obiectivele pe care le urmărești vor fi corecte, iar relația ta cu Dumnezeu va deveni normală. Repararea relației cu Dumnezeu poate fi considerată primul pas spre intrarea în călătoria spirituală. Deși soarta omului e în mâinile lui Dumnezeu, deși este predestinată de Dumnezeu și nu poate fi schimbată de către om, faptul că poți fi desăvârșit sau câștigat de către El depinde de faptul dacă relația ta cu Dumnezeu este normală. Poate că există părți din tine care sunt slabe sau neascultătoare – dar, atât timp cât punctele de vedere și intențiile tale sunt corecte și atât timp cât relația ta cu Dumnezeu este dreaptă și normală, atunci ești vrednic să fii desăvârșit de către Dumnezeu. Dacă nu ai relația corectă cu Dumnezeu și acționezi de dragul trupului și al familiei tale, atunci, oricât de greu ai lucra, va fi în zadar. Dacă relația ta cu Dumnezeu este normală, atunci tot restul se va aranja de la sine. Dumnezeu nu Se uită la nimic altceva, ci Se uită doar dacă părerile tale privind credința ta în Dumnezeu sunt corecte: în cine crezi, de dragul cui crezi și de ce crezi. Dacă poți să vezi clar aceste lucruri și să practici cu puncte de vedere potrivite, atunci viața ta va progresa și ți se va garanta intrarea pe calea cea bună. Dacă relația ta cu Dumnezeu nu este normală, iar părerile tale despre credința în Dumnezeu se abat de la normal, atunci tot restul este în zadar și, oricât de mult crezi, nu vei câștiga nimic” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum este relația ta cu Dumnezeu?”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că, pentru a avea o relație normală cu alți oameni, trebuia mai întâi să stabilesc o relație normală cu Dumnezeu. Ar trebui să acționez mereu potrivit cuvintelor Sale și să-mi aduc acțiunile înaintea Sa. Dacă oamenii se comportă pe baza firilor lor corupte, menținându-și relațiile cu alții de dragul reputației, statutului și intereselor lor trupești, Dumnezeu nu laudă acest lucru și, indiferent cum încearcă să-și mențină relațiile, totul va fi în zadar. De când Fang Ling fusese dată în vileag ca non-credincioasă, am fost constrânsă de firea mea coruptă, temându-mă că mă va considera nerecunoscătoare dacă era înlăturată și că familia mea mă va crede o ingrată, mă va izola și abandona. Așadar, pentru a-mi păstra imaginea în ochii lor, n-am gestionat lucrurile potrivit principiilor. Am realizat că nu conta ce părere bună aveau alții despre mine sau cât de mult mă sprijineau, deoarece Dumnezeu nu lăuda acest lucru. Sacrificam interesele bisericii pentru a menține relații, ofensând firea lui Dumnezeu. Eram credincioasă, deci trebuia să acționez potrivit cuvintelor lui Dumnezeu și să-I accept cercetarea în toate privințele. Trebuia să nu mai încalc rânduielile de lucru pentru a menține relații, să nu mă mai împotrivesc lui Dumnezeu și, indiferent de atitudinea celorlalți față de mine, chiar dacă mă abandonau și mă ignorau, trebuia să practic adevărul și să o dau în vileag pe Fang Ling. Fang Ling era o non-credincioasă și tulbura adesea viața bisericii. Din vina ei era înlăturată și nimeni altcineva nu putea fi învinovățit. Fratele meu, soția lui și surorile mele erau credincioși. Trebuia doar să am părtășie cu ei despre adevăr și să gestionez lucrurile conform principiilor. Mai târziu, când le-am citit o descriere a comportamentului lui Fang Ling, nu au dat vina pe mine și chiar au spus că era corect să fie înlăturată, că păstrarea ei în biserică era o umilire a numelui lui Dumnezeu. Fratele meu și soția lui chiar mi-au descris unele din comportamentele necredincioase ale lui Fang Ling. I-am mulțumit lui Dumnezeu că lucrurile au ieșit așa și am înțeles câtă bucurie și împăcare aducea practicarea adevărului.

După ceva timp, am primit anunțul despre înlăturarea lui Fang Ling. Dar când m-am gândit că o să-i citesc anunțul, am început din nou să ezit. Eu fusesem cea care pregătise materialele. Cu siguranță Fang Ling avea să mă urască! Cum vom continua să interacționăm după asta? Era deja destul de supărată că este înlăturată. Oare nu-i răsuceam cuțitul în rană dacă îi citeam anunțul? M-am gândit că aș putea să nu i-l citesc, să-i spun doar câteva dintre faptele ei rele mai mici și să o informez că fusese înlăturată. Astfel ar fi mai puțin stânjenitor pentru amândouă când urma să ne vedem după aceea. Când m-am întâlnit cu Fang Ling, am văzut că slăbise foarte mult din cauza supărării de a fi înlăturată. Părea foarte deprimată. M-am simțit groaznic și aproape că n-am putut să continui, dar m-am forțat să citesc anunțul. Chiar mi-am făcut griji dacă să i-l citesc în întregime și dacă avea să-l accepte. Așadar, am sărit peste părțile care o dădeau în vileag și o condamnau. După aceea, oricând o vedeam, mă simțeam mereu puțin stânjenită, de parcă i-aș fi greșit cu ceva. Nu știam ce era în neregulă cu mine. Știam foarte bine că Fang Ling nu urmărea adevărul și provoca tot felul de probleme, că din vina ei fusese înlăturată, deci de ce mă aflam în starea aceasta? Ulterior, am descoperit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „În cultura tradițională chineză, ideea că o bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință reprezintă unul dintre criteriile clasice pentru a judeca moralitatea sau imoralitatea conduitei unei persoane. Când evaluăm dacă umanitatea unui om este bună sau rea și cât de morală este conduita lui, unul dintre repere este măsura în care întoarce favorurile sau ajutorul pe care îl primește – dacă este sau nu o persoană care răsplătește cu recunoștință bunătatea pe care a primit-o. În cultura tradițională chineză și în cea a umanității, oamenii tratează acest lucru ca pe o unitate de măsură importantă a conduitei morale. Dacă cineva nu înțelege că o bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință și este nerecunoscător, atunci e considerat a fi lipsit de conștiință și nevrednic de a se crea legături cu acesta și ar trebui desconsiderat, disprețuit sau respins de toți. Pe de altă parte, dacă o persoană chiar înțelege că o bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință, dacă este recunoscătoare și întoarce favorurile și ajutorul pe care le primește cu toate mijloacele pe care le are la dispoziție, este considerată o persoană care are conștiință și umanitate. Dacă cineva primește beneficii sau ajutor de la o altă persoană, dar nu le răsplătește sau exprimă doar puțină recunoștință cu un simplu «mulțumesc» și nimic mai mult, ce va crede cealaltă persoană? S-ar putea simți stânjenită? Ar putea gândi: «Acel tip nu merită să fie ajutat, nu este o persoană bună. Dacă așa răspunde când l-am ajutat atât de mult, atunci nu are conștiință sau umanitate și nu merită să mă asociez cu el»? Dacă s-ar întâlni din nou cu acest gen de persoană, ar mai ajuta-o? Nici măcar nu și-ar dori s-o facă” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (7)”). „Din vremuri străvechi și până în ziua de astăzi, nenumărați oameni au fost influențați de această idee, opinie și de acest criteriu de conduită morală privind răsplătirea bunătății. Chiar și atunci când persoana care le arată bunătate este malefică sau rea și îi obligă să facă lucruri infame și fapte rele, ei tot se împotrivesc conștiinței și rațiunii lor, conformându-se orbește pentru a-i răsplăti bunătatea, cu multe consecințe dezastruoase. S-ar putea spune că, după ce au fost influențați, înlănțuiți, constrânși și înrobiți de acest criteriu de conduită morală, mulți oameni susțin orbește și în mod greșit această opinie de a răsplăti bunătatea și chiar este posibil să-i ajute și să-i sprijine pe oamenii răi. Acum că ați auzit părtășia Mea, aveți o imagine clară a acestei situații și puteți stabili că aceasta este loialitate nesăbuită și că acest comportament e considerat drept unul lipsit de stabilirea unor limite și drept răsplătirea nesăbuită a bunătății, fără niciun discernământ, și că este lipsit de sens și valoare. Întrucât oamenii se tem să fie criticați aspru de opinia publică sau condamnați de ceilalți, ei își dedică viața răsplătirii bunătății altora, cu reticență, chiar sacrificându-și viața în acest proces, ceea ce reprezintă o modalitate absurdă și nesăbuită de a face lucrurile. Această zicală din cultura tradițională nu numai că a încătușat gândirea oamenilor, dar, totodată, a adus o greutate inutilă și un inconvenient în viața lor și le-a împovărat familiile cu suferințe și poveri suplimentare. Numeroși oameni au plătit prețuri mari pentru a răsplăti bunătatea primită – ei văd răsplătirea bunătății ca pe o responsabilitate socială sau drept propria datorie și chiar s-ar putea să-și petreacă toată viața răsplătind bunătatea altora. Ei cred că acesta este un lucru perfect firesc și justificat de făcut, o datorie de la care nu se pot eschiva. Nu e nesăbuit și absurd acest punct de vedere și acest mod de a face lucrurile? Dezvăluie întru totul cât de ignoranți și neluminați sunt oamenii. În orice caz, această zicală despre conduita morală – o bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință – poate să fie în conformitate cu noțiunile oamenilor, dar nu este în acord cu adevărurile-principii. Este incompatibilă cu ale lui Dumnezeu cuvinte și este un punct de vedere și un mod incorect de a face lucrurile” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (7)”). Cuvintele lui Dumnezeu au fost o revelație fără cusur. Încă din vremuri străvechi, o măsură clasică a umanității oamenilor a fost mereu dacă aceștia răsplătesc cu recunoștință bunătatea primită. Dacă cineva te-a ajutat sau a fost bun cu tine, trebuie să-i răsplătești bunătatea. Dacă procedezi astfel, ești o persoană bună. Dacă nu, vei fi abandonat, iar oamenii te vor acuza că ești ingrat și nerecunoscător. Fiind spălați pe creier și influențați de ideea de a răsplăti cu recunoștință bunătatea primită, oamenii își trăiesc viața încătușați și constrânși. Dacă cineva te-a ajutat în trecut, trebuie să-l răsplătești, fără să deslușești ce tip de persoană este sau pe ce cale merge și dacă răsplătirea sa este în acord cu adevărul. Din cauza acestei nevoi de a răsplăti bunătatea, unii oameni își trăiesc întreaga viață constrânși de alții și chiar există unii oameni care fac lucruri rele pentru alții și sunt folosiți de ei pentru a le răsplăti bunătatea, ducându-și viața în nefericire și suferință. De la o vârstă fragedă, mama m-a învățat să răsplătesc cu recunoștință bunătatea primită și să nu uităm niciodată faptele bune pe care ni le-au făcut alții, altfel s-ar putea ca oamenii să ne vorbească de rău în privat. Cei mai mulți oameni din viața mea foloseau acest criteriu pentru a evalua comportamentul altora. Și eu trăiam după aceste aforisme transmise din generație în generație, cum ar fi „O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință”, „Dă înapoi înzecit ceea ce ai primit” și „Bunătatea unei picături de apă ar trebui răsplătită cu un izvor care țâșnește”. Dacă m-ar ajuta cineva, aș ține minte mereu și aș căuta o ocazie de a-l răsplăti. Dacă n-aș răsplăti pe cineva care a fost bun cu mine, m-aș simți vinovată, stânjenită și mi-ar fi rușine să dau ochii cu el. Mi-aș face griji că oamenii m-ar considera nerecunoscătoare. Întrucât Fang Ling mă ajutase în trecut, chiar dacă îmi dădusem seama că e o non-credincioasă, m-am temut că voi fi criticată dacă o înlăturam din biserică potrivit principiilor, așa că am încercat să o protejez și să o apăr, ca să-i răsplătesc bunătatea. Când a trebuit să le citesc fratelui și surorilor mele descrierea răului făcut de Fang Ling, m-am temut că mă vor considera nerecunoscătoare, așa că mi-a fost frică să-i confrunt. Când a trebuit să-i citesc lui Fang Ling anunțul de înlăturare și am văzut cât de slabă și palidă era, nu mi-am putut reprima sentimentul de vinovăție și am ales să-i citesc doar descrierea faptelor ei rele. După înlăturarea ei, n-am îndrăznit să dau ochii cu Fang Ling. Știam foarte bine că nu urmărea adevărul, nu mergea pe calea corectă și fusese alungată, dar am simțit mereu că-i făcusem o nedreptate. Ajutorul pe care mi-l dăduse era ca un lanț care-mi încătușa trupul și mă împovăra până aproape de sufocare. Din cauză că eram încătușată de această idee tradițională, nu puteam nici măcar să disting binele de rău, cu atât mai puțin să practic adevărul. Ca să-mi mențin reputația și să nu fiu acuzată de alții că sunt nerecunoscătoare, am răsplătit în mod absurd bunătatea, fără să disting între bine și rău. N-am avut nicio fărâmă de principiu sau repere în comportamentul meu, m-am răzvrătit și m-am opus lui Dumnezeu. Mi-am dat seama că, indiferent dacă oamenii mă apărau, mă lăudau și îmi aprobau comportamentul, sacrificam interesele bisericii, fapt care a lăsat o pată de neșters asupra calității mele de credincioasă. Consecințele erau destul de grave! Prin această experiență, am ajuns să văd că Satana se folosește de cultura tradițională pentru a-i înșela și corupe pe oameni. Constrânsă de această idee greșită, n-am putut practica adevărul, deși îl înțelegeam clar, m-am răzvrătit și m-am opus lui Dumnezeu. Nu mai voiam să trăiesc după filosofiile satanice.

Mai târziu, am descoperit alte două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu: „Conceptul cultural tradițional potrivit căruia: «O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință» trebuie să fie discernut. Cea mai importantă parte este cuvântul «bunătate» – cum ar trebui să priviți această bunătate? La ce aspect și natură a bunătății se referă? Care este semnificația zicalei: «O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință»? Oamenii trebuie să găsească răspunsurile la aceste întrebări și în niciun caz să nu fie constrânși de această idee de răsplătire a bunătății – pentru cine urmărește adevărul, acest lucru este absolut esențial. Ce este «bunătatea», conform noțiunilor umane? La un nivel mai mic, bunătatea reprezintă o persoană care te ajută atunci când ai necazuri. De exemplu, cineva care îți dă un castron cu orez când ești lihnit de foame sau o sticlă de apă când mori de sete sau te ajută să te ridici când cazi și nu te poți ridica. Toate acestea sunt acte de bunătate. Un mare act de bunătate este ca cineva să te salveze atunci când te afli într-o situație disperată – aceasta este o bunătate care îți salvează viața. Atunci când ești în pericol de moarte și cineva te ajută să eviți moartea, în esență, acea persoană îți salvează viața. Acestea sunt câteva dintre lucrurile pe care oamenii le percep drept «bunătate». Acest tip de bunătate depășește cu mult orice favoare măruntă, materială – este o bunătate măreață care nu poate fi măsurată în funcție de bani sau lucruri materiale. Cei care o primesc simt un fel de recunoștință imposibil de exprimat în doar câteva cuvinte de mulțumire. Este corect, totuși, ca oamenii să măsoare bunătatea în acest fel? (Nu este.) De ce spui că nu este corect? (Întrucât această măsurătoare se bazează pe standardele culturii tradiționale.) Acesta este un răspuns bazat pe teorie și doctrină și, deși poate părea corect, nu ajunge la esența chestiunii” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (7)”). „Haideți să ne îndreptăm acum atenția asupra chestiunii așa-zisei bunătăți a omului. De exemplu, să luăm cazul unei persoane bune care salvează un cerșetor prăbușit în zăpadă din cauza foamei. Îl ia pe cerșetor acasă la ea, îi dă de mâncare, îl îmbracă și îi permite să trăiască în familia ei și să lucreze pentru ei. Chiar dacă cerșetorul s-a oferit să lucreze de bunăvoie sau dacă a făcut acest lucru pentru a răsplăti o bunătate, a fost salvarea lui un act de bunătate? (Nu.) Până și animalele mici pot să se ajute și să se salveze reciproc. Ca oamenii să facă asemenea fapte, este nevoie doar de un mic efort și oricine are umanitate este în stare să facă astfel de lucruri și să fie la înălțimea lor. S-ar putea spune că asemenea fapte reprezintă o responsabilitate și o obligație societală pe care oricine cu umanitate se cuvine să le îndeplinească. Oare faptul că omul le caracterizează drept bunătate nu este o exagerare? Este o caracterizare potrivită? De exemplu, într-o perioadă de foamete, când e posibil ca mulți oameni să flămânzească, dacă o persoană bogată distribuie saci de orez familiilor sărace, pentru a le ajuta să traverseze această perioadă dificilă, nu este acesta doar un exemplu de tip fundamental de ajutor și sprijin moral care ar trebui să fie acordat în rândul oamenilor? Le-a oferit doar un pic de orez – nu este ca și când și-ar fi dat toată mâncarea altora și el ar fi rămas flămând. Oare gestul chiar e considerat bunătate? (Nu.) Responsabilitățile și obligațiile societale pe care omul este capabil să le îndeplinească, acele fapte pe care din instinct ar trebui să fie capabil să le facă și pe care se cuvine să le facă și simplele servicii care sunt utile și benefice pentru alții nu pot fi, în niciun fel, considerate bunătate, întrucât toate sunt cazuri în care omul dă, pur și simplu, o mână de ajutor. Este un fenomen foarte normal să oferi ajutor cuiva care se întâmplă să aibă nevoie de el, la momentul și în locul potrivit. Este, de asemenea, responsabilitatea fiecărui membru al rasei umane. E pur și simplu un fel de responsabilitate și obligație. Când i-a creat, Dumnezeu le-a dat oamenilor aceste instincte. La care instincte Mă refer aici? Mă refer la conștiința și rațiunea omului” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (7)”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am dobândit o nouă înțelegere a „bunătății” din ideea de a „răsplăti bunătatea primită”, care mă încătușase mereu. Când cineva se confruntă cu dificultăți, a-i da o mână de ajutor ca să depășească momentul și a-l sprijini în măsura posibilităților e o răspundere socială pe care ar trebui să și-o asume toți, nefiind cu adevărat bunătate. De exemplu, când Fang Ling m-a ajutat să-mi îngrijesc soțul paralizat și s-a ocupat de recoltele din câmpurile noastre în cea mai grea perioadă a mea, a fost doar o relație umană normală și un sprijin reciproc între oameni, ca să nu mai menționez că e sora soțului meu. Deci firește că a sărit în ajutor cât i-a stat în putință când fratele ei a ajuns în dificultate. Asta nu putea fi considerată bunătate adevărată. Când soțul meu s-a dus, iar eu am căzut în negativism, Fang Ling a avut părtășie cu mine și m-a sprijinit, dar n-a fost decât ceea ce fac surorile una pentru cealaltă, nu se putea numi bunătate. Dacă familia lui Fang Ling ar avea o perioadă grea, și eu aș sprijini-o. Dacă ar deveni negativă și slabă, i-aș citi cuvintele lui Dumnezeu și i-aș acorda sprijin. E ceea ce ar trebui să facă oamenii cu umanitate normală. Și, totuși, am considerat tot ce a făcut Fang Ling drept bunătate și m-am gândit mereu cum aș putea să o răsplătesc, ca și cum n-aș fi reușit niciodată fără ajutorul ei. În realitate, îndrumarea și ajutorul cuvintelor lui Dumnezeu m-au adus unde sunt. După ce s-a stins soțul meu, deoarece nu înțelegeam adevărul, nu știam cum să procedez și, în cel mai slab și negativ moment al meu, Dumnezeu a fost Cel care a orchestrat tot soiul de lucruri, oameni și locuri ca să mă ajute. Cuvintele lui Dumnezeu m-au luminat și îndrumat să-mi depășesc necazurile și m-au adus unde sunt acum. Nu-mi lipsește nimic și trăiesc la fel de normal ca oricine altcineva, mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu și îndeplinindu-mi datoria. Totul se datorează iubirii lui Dumnezeu. Dacă aș avea cu adevărat conștiință, ar trebui să-L răsplătesc pe Dumnezeu. În schimb, am trăit după această idee greșită de a răsplăti cu recunoștință bunătatea primită, prețuind mereu relațiile mele și grija iubitoare a celorlalți, fără să uit vreodată chiar și cea mai mică favoare pe care mi-a făcut-o cineva. În tot acest timp, m-am opus și m-am răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, care îmi dăduse totul, și n-am ezitat să încalc principiile și să dăunez intereselor bisericii ca să răsplătesc bunătatea. Aceasta era, de fapt, lipsa de recunoștință și de umanitate. Când am realizat acest lucru, m-am simțit mult mai împăcată și m-am gândit cât de deplorabilă eram fiindcă nu înțelesesem adevărul.

Ulterior, am văzut acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „În trecut, cineva te-a ajutat, a fost bun cu tine în anumite moduri și a avut un impact asupra vieții tale sau a unui eveniment major, dar umanitatea sa și calea pe care merge nu sunt în concordanță cu propria ta cale și ceea ce cauți tu. Nu aveți idei similare, nu îți place această persoană și, poate, la un anumit nivel, ai putea spune că preocupările tale și ceea ce cauți sunt cu totul diferite. Căile tale în viață, perspectivele tale asupra lumii și cele asupra vieții sunt toate diferite – sunteți două tipuri complet diferite de oameni. Așadar, cum ar trebui să abordezi și să reacționezi la ajutorul pe care ți l-a oferit anterior? Este aceasta o situație realistă care poate să apară? (Da.) Deci, ce ar trebui să faci? Și asta e o situație ușor de rezolvat. Luând în considerare că voi doi mergeți pe căi diferite, după ce îi oferi răsplata materială pe care ți-o permiți, în funcție de posibilitățile tale, vei constata că pur și simplu convingerile voastre sunt prea diferite, că nu puteți să mergeți pe aceeași cale, că nici măcar nu puteți să fiți prieteni și să mai interacționați. Cum ar trebui să procedezi, având în vedere că nu mai puteți interacționa? Păstrează distanța față de acea persoană. S-ar putea să fi fost bună cu tine în trecut, dar își croiește drumul prin societate cu ajutorul escrocheriilor și al înșelăciunii, săvârșind tot felul de fapte abjecte, iar ție nu îți place această persoană, așa că este întru totul rezonabil să păstrezi distanța față de ea. Unii ar putea spune: «Nu este lipsit de conștiință să acționezi astfel?» Acest lucru nu este lipsit de conștiință – dacă într-adevăr ar întâmpina vreo dificultate în viața ei, tot ai putea să o ajuți, dar nu poți să te lași constrâns de ea sau să i te alături în săvârșirea unor fapte rele și scandaloase. Totodată, nu este nevoie să-i fii sclav doar pentru că în trecut te-a ajutat sau ți-a făcut o mare favoare – nu este obligația ta și acea persoană nu merită să o tratezi astfel. Ai dreptul să alegi să interacționezi, să-ți petreci timpul și chiar să te împrietenești cu persoane care îți plac și cu care te înțelegi, cu oameni care sunt corecți. Poți să-ți îndeplinești responsabilitatea și obligația față de această persoană, este dreptul tău. Bineînțeles, poți și să refuzi să te împrietenești și să ai de-a face cu persoane care nu-ți plac și, față de acestea, nu trebuie să-ți îndeplinești nicio obligație sau responsabilitate – și acesta e dreptul tău. Chiar dacă ai hotărî să abandonezi această persoană, să refuzi să interacționezi cu ea sau să-ți îndeplinești orice responsabilitate sau obligație față de ea, nu ar fi greșit. Trebuie să stabilești anumite limite privind modul în care te comporți și să tratezi diferiți oameni în diferite feluri. Nu ar trebui să te asociezi cu oameni răi sau să le urmezi exemplul rău: aceasta e alegerea înțeleaptă. Nu te lăsa influențat de diverși factori, cum ar fi recunoștința, emoțiile și opinia publică – asta înseamnă să iei o poziție, să ai principii și este ceea ce se cuvine să faci” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (7)”). Cuvintele lui Dumnezeu exprimau clar principiile de tratare a oamenilor. Dacă cineva ne-a făcut o mare favoare în trecut, trebuie să-l tratăm pe baza calității umanității sale și a căii pe care merge. Dacă e o persoană bună și merge pe calea corectă, putem să conversăm cu ea normal și să o ajutăm cât de bine putem când are nevoie de ajutor. Dacă persoana care ne-a ajutat nu merge pe calea corectă și comite fapte reprobabile, trebuie să avem grijă când interacționăm cu ea și să deslușim natura spuselor și faptelor ei. Dacă e necesar, poate că trebuie să o abandonăm sau să ne distanțăm de ea și să-i oferim doar ajutor material în măsura posibilităților noastre. Dacă persoana crede în Dumnezeu, dar nu urmărește adevărul, își îndeplinește îndatoririle mecanic, provoacă necazuri și tulbură lucrarea casei lui Dumnezeu, trebuie să o emondăm potrivit adevărurilor-principii. Dacă tot nu se căiește, trebuie să ne conformăm strict principiilor, avertizându-i pe cei ce trebuie avertizați și înlăturându-i pe cei ce trebuie înlăturați potrivit principiilor. Nu trebuie să acționăm după legi satanice, să ne asociem cu răul și să încălcăm principiile. M-am gândit că nu tratasem oamenii conform principiilor, mă purtasem în mod repetat cu ignoranță, fusesem încătușată de gânduri tradiționale și devenisem fără voie lacheul Satanei, tulburând viața bisericii. Dacă nu trăim după adevăr în credința noastră, putem oricând să ne împotrivim lui Dumnezeu și să-I ofensăm firea! Fang Ling încă îmi acordă sprijin material din când în când, dar, prin cuvintele lui Dumnezeu, am învățat cum să mă gândesc la acest sprijin. Nu privesc acest sprijin drept o dovadă că mă tratează bine sau îmi arată bunătate, ci un semn al iubirii lui Dumnezeu. Dumnezeu a mișcat-o să mă ajute, deci se cuvinte să-L slăvesc și să-mi îndeplinesc datoria pentru a-L răsplăti.

În trecut, am crezut mereu că trebuie să răsplătesc bunătatea primită și să fiu recunoscătoare, gândind că asta trebuie să facă oamenii buni. Prin experiența mea însă, am aflat că Satana folosește ideea tradițională de răsplătire a bunătății pentru a-i încătușa pe oameni, a le îngrădi gândirea și a-i face să confunde binele cu răul, să acționeze fără principii și să devină fără voie unelte ale Satanei. Am aflat și că, oricât de bune ar crede oamenii că sunt lucrurile satanice, ele nu sunt adevărul. Doar cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul. Cuvintele Sale ne îngăduie să distingem binele de rău și să trăim o umanitate normală. Doar când trăim după adevăr și tratăm oamenii și lucrurile potrivit principiilor din cuvintele lui Dumnezeu, putem să acționăm în conformitate cu voia Sa și să trăim cu caracter și demnitate. Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru mântuirea Sa!