Azi nu mai este Epoca Harului, nici epoca milei, ci Epoca Împărăției, în care oamenii lui Dumnezeu sunt dezvăluiți, epoca în care Dumnezeu face lucruri direct prin divinitate. Așadar, în acest capitol al cuvintelor lui Dumnezeu, El îi conduce pe toți cei care înțeleg cuvintele Sale în tărâmul spiritual. În paragraful de deschidere, El face aceste pregătiri în avans, iar dacă cineva deține cunoașterea cuvintelor lui Dumnezeu, acesta va urma indiciile ca să ajungă la rezultat și va înțelege direct ce dorește Dumnezeu să realizeze în poporul Său. Înainte, oamenii erau testați aplicându-le apelativul de „făcători de servicii”, iar azi, după ce au fost supuși încercării, pregătirea lor începe în mod formal. Pe lângă aceasta, oamenii trebuie să aibă o înțelegere mai mare a lucrării lui Dumnezeu, bazată pe temelia cuvintelor din trecut, și trebuie să se uite la cuvinte și persoană, și la Duh și la persoană ca la un întreg inseparabil – ca la o singură gură, o singură inimă, o singură acțiune și o singură sursă. Această cerință este cea mai mare cerință pe care a adresat-o Dumnezeu omului de la creație. Din asta, se poate vedea că Dumnezeu dorește să-Și folosească o parte din eforturi asupra poporului Său, că dorește să arate unele semne și minuni în ei și, mai important, că dorește să îi facă pe toți oamenii să se supună deplinătății lucrării și cuvintelor Lui. Într-o privință, Dumnezeu Însuși Își susține mărturia, iar în altă privință, a făcut cereri poporului Său și a emis direct decretele administrative ale lui Dumnezeu către mase: așadar, deoarece vă numiți poporul Meu, lucrurile nu mai sunt cum erau înainte; voi ar trebui să dați atenție și să vă supuneți cuvântărilor Duhului Meu și să urmăriți îndeaproape lucrarea Mea; nu puteți să separați Duhul Meu de trupul Meu, căci Noi suntem una, în mod inerent, și nedivizați prin natură. În aceasta, pentru a-i împiedica pe oameni să-L neglijeze pe Dumnezeu întrupat, există din nou un accent pe cuvintele: „căci Noi suntem una, în mod inerent, și nedivizați prin natură”; pentru că o astfel de neglijare este eșecul omului, aceasta este menționată din nou în decretele administrative ale lui Dumnezeu. Apoi, Dumnezeu îi înștiințează pe oameni despre consecințele încălcării decretelor Lui administrative, fără să ascundă nimic, spunând: „Vor suferi pierderi și vor putea doar să bea din propria lor cupă a amărăciunii”. Pentru că omul este slab, după ce aude aceste cuvinte, nu poate decât să devină și mai circumspect în inima lui în ceea ce Îl privește pe Dumnezeu, căci „cupa amărăciunii” este suficientă să-i facă pe oameni să stea în cumpănă o perioadă. Oamenii au multe interpretări ale acestei „cupe a amărăciunii” despre care vorbește Dumnezeu: a fi judecat de cuvinte sau alungat din Împărăție, ori a fi izolat pentru o vreme, a avea trupul unei persoane pângărite de Satana și posedate de duhuri rele, a fi lepădat de către Duhul lui Dumnezeu sau a avea trupul unei persoane nimicite și izgonite în Infern. La aceste interpretări poate ajunge gândirea omului și, astfel, în imaginația lui, omul este incapabil să le depășească. Însă gândurile lui Dumnezeu se deosebesc de cele ale omului; cu alte cuvinte, „cupa amărăciunii” nu se referă la niciunul dintre lucrurile de mai sus, ci la măsura cunoașterii de Dumnezeu a oamenilor după ce au primit emondarea din partea lui Dumnezeu. Pentru a fi și mai clar, când cineva desparte în mod aleatoriu Duhul lui Dumnezeu de cuvintele Sale sau separă cuvintele de persoană sau Duhul de trupul cu care El Se îmbracă, această persoană nu doar că e incapabilă să-L cunoască pe Dumnezeu din cuvintele lui Dumnezeu ci, în plus, dacă devine puțin suspicioasă față de Dumnezeu, va orbi la fiecare cotitură. Nu este cum își imaginează oamenii, că sunt îndepărtați direct; ci, mai degrabă, ei ajung treptat să fie mustrați de Dumnezeu – adică, ajung în mijlocul unor mari catastrofe și nimeni nu poate fi compatibil cu ei, ca și cum ar fi fost posedați de duhuri rele și ca și cum ar fi muște fără cap, lovindu-se de lucruri pe oriunde merg. În ciuda acestui lucru, încă sunt incapabili să plece. În inimile lor, lucrurile sunt nedescris de grele, ca și cum există o suferință de nespus în inimile lor – și totuși, nu pot să-și deschidă gurile, și își petrec întreaga zi în transă, incapabili să-L simtă pe Dumnezeu. În aceste circumstanțe, decretele administrative ale lui Dumnezeu îi amenință, ei neîndrăznind să părăsească biserica, în ciuda faptului că nu au nicio bucurie – asta e ceea ce se numește „atac intern și extern”, și oamenilor le este teribil de greu să îndure. Ce s-a spus aici este diferit de noțiunile oamenilor – și asta e din cauză că, în aceste circumstanțe, ei totuși știu să-L caute pe Dumnezeu, iar acest lucru se întâmplă când Dumnezeu le întoarce spatele, iar ce e și mai important este faptul că ei, tocmai ca un non-credincios, sunt total incapabili să-L simtă pe Dumnezeu. Pe astfel de oameni Dumnezeu nu-i mântuiește în mod direct; când cupa amărăciunii lor este golită, acela e momentul când ultima lor zi a sosit. Însă, în acest moment, ei tot caută intențiile lui Dumnezeu, dorindu-și să se bucure încă puțin, dar, de data aceasta, este diferit față de ce a fost în trecut, cu excepția cazului în care există circumstanțe speciale.

După aceasta, Dumnezeu le explică tuturor aspectele pozitive și, astfel, dobândesc viață încă o dată – căci, în trecut, Dumnezeu a spus că făcătorii de servicii nu aveau viață, însă azi, Dumnezeu vorbește dintr-o dată despre „viața ce se află în ei”. Doar vorbind despre viață, oamenii pot ști cu adevărat că încă poate exista viața lui Dumnezeu în ei. În acest fel, dragostea lor pentru Dumnezeu crește cu câteva unități și dobândesc o cunoaștere mai mare a iubirii și milei Lui. De aceea, după ce contemplă aceste cuvinte, toți oamenii se căiesc de greșelile lor anterioare și varsă în taină lacrimi de regret. Și, în liniște, majoritatea oamenilor decid în mintea lor că trebuie să-L mulțumească pe Dumnezeu. Uneori, cuvintele lui Dumnezeu străpung inima cea mai tainică a oamenilor, făcând să le fie greu oamenilor să le accepte și să le fie greu să se simtă împăcați. Uneori, cuvintele lui Dumnezeu sunt sincere și convingătoare și încălzesc inimile oamenilor, astfel încât, după ce le citesc, este ca atunci când mielul își vede mama din nou după ani în care a fost pierdut. Lacrimile le umplu ochii, sunt copleșiți de emoție și ard de nerăbdare să se arunce în îmbrățișarea lui Dumnezeu, apăsați de suspine, eliberând durerea de nedescris care a fost în inimile lor ani de zile, pentru a-și arăta devotamentul față de Dumnezeu. Din cauza mai multor luni de testare au devenit puțin prea sensibili, ca și cum tocmai ar fi suferit un atac nervos, ca o persoană invalidă care a stat la pat ani de zile. Pentru a-i face tari în credința lor în cuvintele lui Dumnezeu, El pune de multe ori accentul pe următoarele cuvinte: „Pentru ca următorul pas al lucrării Mele să se realizeze lin și fără piedici, Mă folosesc de rafinarea cuvintelor pentru a-i testa pe toți cei care sunt în casa Mea”. Aici, Dumnezeu spune: „pentru a-i testa pe toți cei care sunt în casa Mea”; o lectură atentă a acestor cuvinte ne spune că, atunci când oamenii acționează ca făcători de servicii, ei sunt în continuare oameni din interiorul casei lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, aceste cuvinte accentuează loialitatea lui Dumnezeu față de titulatura „oamenii lui Dumnezeu”, oferind oamenilor un gram de ușurare în inimile lor. Și atunci, de ce Dumnezeu subliniază în mod repetat manifestările nenumărate din oameni după ce au citit cuvintele lui Dumnezeu sau când titlul „oamenii lui Dumnezeu” încă așteaptă să fie adus la lumină? Este aceasta doar pentru a arăta că Dumnezeu este Dumnezeul care privește adânc în inima omului? Aceasta este doar o parte din motiv – iar aici, are doar o importanță secundară. Dumnezeu acționează în acest fel pentru a-i convinge în mod categoric pe toți oamenii astfel încât, din cuvintele lui Dumnezeu, fiecare persoană să-și cunoască propria imperfecțiune și să-și cunoască propriile neajunsuri anterioare cu privire la viață și, mai important, să pună bazele fundației pentru următoarea etapă a lucrării. Oamenii doar se pot strădui să-L cunoască pe Dumnezeu și să caute să-L copieze pe Dumnezeu, bazându-se pe fundația cunoașterii de sine. Datorită acestor cuvinte, oamenii se schimbă din a fi negativi și pasivi, în a fi pozitivi și proactivi, iar aceasta îngăduie celei de-a doua părți a lucrării lui Dumnezeu să prindă rădăcini. Se poate spune că, odată cu această etapă ca fundație a lucrării, a doua parte a lucrării lui Dumnezeu devine o chestiune simplă, necesitând doar un efort minim. De aceea, când oamenii înlătură tristețea din inimile lor și devin pozitivi și proactivi, Dumnezeu profită de această oportunitate pentru a emite alte cerințe către poporul Său: „Cuvintele Mele sunt eliberate și exprimate în orice loc sau timp și, la fel și voi, ar trebui să vă cunoașteți pe voi înșivă înaintea Mea întotdeauna. Căci azi, în definitiv, este altfel decât era înainte, iar tu nu mai poți să realizezi orice îți dorești. În schimb, sub îndrumarea cuvintelor Mele, tu trebuie să fii capabil să-ți supui trupul; trebuie să folosești cuvintele Mele ca pe sprijinul tău și nu poți să te comporți în mod nechibzuit”. Aici, Dumnezeu pune în principal accentul pe „cuvintele Mele”. Și în trecut El a făcut referire de multe ori la „cuvintele Mele”. De aceea, fiecare persoană nu poate decât să acorde o oarecare atenție acestui lucru. Astfel, se indică esența următorului pas al lucrării lui Dumnezeu: toți oamenii își vor îndrepta atenția spre cuvintele lui Dumnezeu și nu vor avea niciun alt fel de afinități. Cu toții trebuie să prețuiască cuvintele venite din gura lui Dumnezeu, și să nu le trateze cu ușurință. Și astfel, se vor sfârși circumstanțele anterioare din biserică, când o persoană citea cuvintele lui Dumnezeu, iar mulți rosteau „amin” și erau ascultători. În acea vreme, oamenii nu cunoșteau cuvintele lui Dumnezeu, ci le foloseau ca pe o armă cu care să se apere. Pentru a schimba acest lucru, Dumnezeu are pe pământ pentru om cerințe noi, mai înalte. Pentru a-i împiedica pe oameni să devină negativi și pasivi după ce vor fi văzut standardele înalte și cerințele stricte ale lui Dumnezeu, El îi încurajează pe oameni de multe ori, spunând: „Din moment ce lucrurile au ajuns la o astfel de situație precum cea de azi, nu trebuie să vă simțiți prea mâhniți și plini de regrete cu privire la faptele și acțiunile voastre din trecut. Generozitatea Mea este nelimitată, întocmai mărilor și cerului – cum ar putea capacitățile omului și cunoașterea sa despre Mine să nu-Mi fie la fel de familiare cum Îmi e de cunoscut podul palmei?” Aceste cuvinte sincere și convingătoare deschid dintr-o dată mintea oamenilor și îi duc imediat de la disperare la dragoste de Dumnezeu, la a fi pozitivi și proactivi, căci Dumnezeu vorbește prin înșfăcarea slăbiciunii din inimile oamenilor. Fără să fie conștienți de lucrul acesta, oamenii se simt întotdeauna rușinați înaintea lui Dumnezeu din cauza acțiunilor lor din trecut, și exprimă remușcări din nou și din nou. De aceea, Dumnezeu descoperă aceste cuvinte cu precădere în mod natural și normal, astfel încât oamenii să nu simtă că cuvintele lui Dumnezeu sunt rigide și plictisitoare, ci tari și calme, vii și pline de viață.

De la creație și până acum, Dumnezeu a aranjat totul pentru om din tărâmul spiritual, în tăcere, și nu i-a descris niciodată omului adevărul despre tărâmul spiritual. Și totuși, azi, Dumnezeu oferă subit o privire de ansamblu a bătăliei care vuiește în interiorul ei și care, în mod firesc, îi lasă pe oameni nedumeriți, le adâncește sentimentul că Dumnezeu este profund și de nepătruns și face și mai dificil pentru oameni să localizeze sursa cuvintelor lui Dumnezeu. Se poate spune că starea înarmată a tărâmului spiritual îi adună pe toți oamenii în duh. Aceasta este prima etapă crucială a lucrării viitorului și este indiciul care le permite oamenilor să intre în tărâmul spiritual. De aici, se poate vedea că următorul pas al lucrării lui Dumnezeu este îndreptat în special înspre duh, al cărui scop principal este de a oferi oamenilor o mai amplă cunoaștere a faptelor miraculoase ale Duhului lui Dumnezeu în trup, oferind tuturor celor care Îi sunt loiali lui Dumnezeu o cunoaștere mai bună a nesăbuinței și a naturii Satanei. Chiar dacă ei nu s-au născut în tărâmul spiritual, ei simt ca și cum l-au zărit pe Satana și, de îndată ce au acest sentiment, Dumnezeu trece la un alt mijloc de comunicare – și, de îndată ce oamenii și-au însușit acest mod de gândire, Dumnezeu spune: „De ce vă învăț cu atâta insistență? De ce vă vorbesc despre realitățile tărâmului spiritual? De ce vă amintesc și vă sfătuiesc din nou și din nou?” Și așa mai departe – este o întreagă serie de întrebări care stârnesc multe altele în mințile oamenilor: de ce vorbește Dumnezeu pe tonul acesta? De ce, în timpul zidirii bisericii, El vorbește despre chestiuni ce țin de tărâmul spiritual, și nu despre cerințele Lui pentru oameni? De ce Dumnezeu nu lovește în noțiunile oamenilor, revelând mistere? Gândindu-se pur și simplu mai mult, oamenii capătă o oarecare cunoștință despre etapele lucrării lui Dumnezeu și, astfel, când în viitor se vor confrunta cu ispite, în ei se va naște un sentiment real de dispreț față de Satana. Și chiar când în viitor vor veni încercări în calea lor, ei tot vor fi în stare să-L cunoască pe Dumnezeu și să-l deteste pe Satana mai profund, blestemându-l astfel pe Satana.

La final, intenția lui Dumnezeu este complet revelată omului: „Permițând fiecăruia dintre cuvintele Mele să prindă rădăcini și să dea rod în interiorul duhurilor voastre și, mai important, să aducă mai multă roadă. Asta pentru că ceea ce Eu cer nu sunt flori strălucitoare și luxuriante, ci roade îmbelșugate, roade care nu își pierd pârguirea.” Dintre cerințele repetate ale lui Dumnezeu pentru oamenii Săi, aceasta este cea mai cuprinzătoare dintre toate, este punctul central și este prezentată în mod direct. Am trecut de la a lucra în umanitatea normală, la a lucra în divinitatea deplină; astfel că, în trecut, în cuvintele Mele rostite clar, nu era nevoie să adaug alte explicații, iar majoritatea oamenilor puteau să înțeleagă sensul cuvintelor Mele. Rezultatul a fost că, atunci, tot ce era necesar era ca oamenii să cunoască cuvintele Mele și să fie capabili să vorbească despre realitate. Însă, această etapă este extrem de diferită. Divinitatea Mea a preluat complet controlul și nu a lăsat loc pentru ca umanitatea să aibă un rol. Astfel că, dacă cei din mijlocul poporului Meu doresc să înțeleagă adevăratul sens al cuvintelor Mele, au parte de cele mai mari dificultăți. Doar prin cuvântările Mele pot ei să primească iluminare și luminare, iar dacă nu se realizează prin acest canal, orice gânduri de a înțelege scopul cuvintelor Mele sunt doar niște închipuiri fără temei. Când toți oamenii ajung să Mă cunoască mai bine, după ce Mi-au acceptat cuvântările, este vremea când poporul Meu va pune în practică, este vremea când lucrarea Mea în trup va fi încheiată și vremea când divinitatea Mea va fi trăită la maxim în trup. În acest moment, toți oamenii Mă vor cunoaște în trup și vor putea să spună cu adevărat că Dumnezeu Își face apariția în trup, iar aceasta va reprezenta roada. Aceasta este o altă dovadă că Dumnezeu S-a săturat să zidească biserica – și anume: „chiar dacă florile dintr-o seră sunt la fel de nenumărate ca stelele și atrag toată mulțimea plină de admirație, odată ce s-au uscat devin la fel de ponosite precum uneltirile înșelătoare ale Satanei, și nimeni nu se arată interesat de ele.” Cu toate că Dumnezeu a lucrat și El personal în timpul zidirii bisericii, pentru că El este Dumnezeu, care este întotdeauna nou și niciodată vechi, El nu simte niciun fel de nostalgie față de trecut. Pentru a-i opri pe oameni să se gândească la trecut, El a folosit cuvintele „la fel de ponosite precum uneltirile înșelătoare ale Satanei”, ceea ce arată că Dumnezeu nu se supune doctrinei. E posibil ca unii să interpreteze în mod eronat care este intenția lui Dumnezeu și să întrebe: De ce, din moment ce este o lucrare făcută de Dumnezeu Însuși, El a spus „când florile se ofilesc, nimeni nu se arată interesat de ele”? Aceste cuvinte oferă oamenilor o revelație. Ce este cel mai important e faptul că ele permit tuturor oamenilor să aibă un punct de pornire nou și corect; doar atunci vor fi capabili să satisfacă intenția lui Dumnezeu. În cele din urmă, oamenii lui Dumnezeu vor putea să-L slăvească pe Dumnezeu într-un mod real, nu forțat, și care vine din inima lor. Asta e ceea ce se găsește la baza planului de gestionare de 6000 de ani al lui Dumnezeu. Adică, este cristalizarea acestui plan de gestionare de 6000 de ani: de a le spune tuturor oamenilor despre semnificația întrupării lui Dumnezeu – de a-i face să-L cunoască în mod practic pe Dumnezeu devenit trup, adică faptele lui Dumnezeu în trup – astfel încât să nege Dumnezeul nedeslușit și să Îl cunoască pe Dumnezeul zilei de azi, zilei de ieri și, mai mult decât atât, al zilei de mâine, care a existat în fapt și de fapt din veșnicie în veșnicie. Doar atunci va intra Dumnezeu în odihnă!