Toate cuvintele lui Dumnezeu conțin o parte din firea Lui. Firea lui Dumnezeu nu poate fi exprimată pe deplin în cuvinte, ceea ce este suficient pentru a arăta câtă bogăție există în El. Ceea ce oamenii pot vedea și atinge este, până la urmă, limitat, la fel cum este și capacitatea oamenilor. Deși cuvintele lui Dumnezeu sunt clare, oamenii nu sunt în stare să le înțeleagă pe deplin. Luați aceste cuvinte de exemplu: „Într-o lucire de fulger, fiecare animal este dezvăluit în adevărata sa formă. Tot așa, iluminate de lumina Mea, ființele umane și-au recăpătat sfințenia pe care o aveau odinioară. O, fie ca lumea coruptă a trecutului să se fi răsturnat în sfârșit în apa murdară și, scufundându-se sub suprafață, să se fi dizolvat în noroi!” Toate cuvintele lui Dumnezeu conțin ființa Lui și, deși toți oamenii sunt conștienți de aceste cuvinte, nici măcar unul nu le-a cunoscut niciodată semnificația. În ochii lui Dumnezeu, toți cei care I se împotrivesc sunt dușmanii Săi, adică cei care aparțin duhurilor rele sunt animale. Din asta se poate observa adevărata stare a bisericii. Toți oamenii sunt iluminați de cuvintele lui Dumnezeu și, în această lumină, se cercetează pe ei înșiși fără a fi supuși prelegerilor, mustrării sau alungării directe de către alții, fără a fi supuși altor modalități umane de a face lucrurile și fără ca alții să le atragă atenția asupra lucrurilor. Din „perspectiva microscopică”, ei văd foarte clar câtă boală există, într-adevăr, înlăuntrul lor. În cuvintele lui Dumnezeu, orice fel de spirit este clasificat și revelat în forma sa originară; aceia cu spiritele îngerilor devin mai iluminați și mai luminați, de unde și cuvintele lui Dumnezeu: „recăpătându-și sfințenia pe care o aveau odinioară”. Aceste cuvinte se bazează pe rezultatul final obținut de Dumnezeu. Desigur, deocamdată, acest rezultat nu poate fi obținut pe deplin – este doar o anticipare prin care se poate vedea intenția lui Dumnezeu. Aceste cuvinte sunt suficiente pentru a arăta că un număr mare de oameni se va nărui în cuvintele lui Dumnezeu și va fi învins în procesul treptat de sanctificare a tuturor oamenilor. Aici, „dizolvându-se în noroi” nu contrazice distrugerea lumii de către Dumnezeu cu foc, iar „străfulgerare” se referă la mânia lui Dumnezeu. Când Dumnezeu Își va dezlănțui grozava Sa mânie, întreaga lume va experimenta tot felul de dezastre ca rezultat, precum un vulcan care erupe. Stând la înălțime în cer, se poate vedea că, pe pământ, tot felul de calamități se apropie de întreaga omenire, tot mai mult cu fiecare zi. Privind de sus în jos, pământul prezintă o varietate de scene precum cele care preced un cutremur. Focul lichid năvălește necontenit, lava curge liber, munții se mută și o lumină rece strălucește peste toate. Întreaga lume s-a scufundat în foc. Aceasta este scena în care Dumnezeu Își dezlănțuie mânia și este timpul judecății Sale. Toți cei care sunt din carne și sânge vor fi incapabili să scape. Astfel, războaiele dintre țări și conflictele dintre oameni nu vor fi necesare pentru a distruge întreaga lume; în schimb, lumea se va „bucura în mod conștient” în leagănul mustrării lui Dumnezeu. Nimeni nu va putea scăpa; fiecare persoană în parte trebuie să treacă prin acest calvar, una câte una. După aceea, întregul univers va scânteia din nou de strălucire sfântă și întreaga omenire va începe din nou o viață nouă. Iar Dumnezeu Se va odihni deasupra universului și va binecuvânta întreaga omenire în fiecare zi. Cerul nu va fi insuportabil de pustiu, ci își va recupera vitalitatea pe care nu a mai avut-o de la crearea lumii, iar venirea „celei de-a șasea zile” va fi când Dumnezeu va începe o nouă viață. Și Dumnezeu și omenirea vor intra în odihnă, iar universul nu va mai fi tulbure sau murdar, ci va fi reînnoit. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a spus: „Pământul nu mai este nemișcat și tăcut, cerul nu mai este pustiu și trist”. În Împărăția cerurilor, nu au existat niciodată nedreptate și sentimente umane ori vreuna dintre firile corupte ale omenirii, deoarece tulburarea Satanei nu este prezentă acolo. „Oamenii” sunt cu toții capabili să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu, iar viața în cer este o viață plină de bucurie. Toți cei din cer au înțelepciune și demnitatea lui Dumnezeu. Din cauza diferențelor dintre cer și pământ, cetățenii cerului nu sunt numiți „oameni”; mai degrabă, Dumnezeu îi numește „duhuri”. Diferențele dintre aceste două cuvinte sunt esențiale – cei numiți acum „oameni” au fost corupți de Satana, în timp ce „duhurile” nu au fost. În cele din urmă, Dumnezeu va transforma oamenii de pe pământ în ființe cu însușirile duhurilor din ceruri și atunci nu vor mai fi supuși tulburării Satanei. Acesta este adevăratul sens al cuvintelor: „Sfințenia Mea s-a propagat peste tot în univers”. „Pământul, în starea sa primordială, aparține cerului, iar cerul este unit cu pământul. Omul este cordonul care unește cerul și pământul și, datorită sfințeniei lui, datorită reînnoirii lui, cerul nu mai este ascuns de pământ, iar pământul nu mai este tăcut față de cer.” Acest lucru se spune cu referire la oamenii care au duhuri de îngeri și, în acest moment, „îngerii” vor putea din nou să coexiste în mod pașnic și să își recapete starea inițială, fără a mai fi împărțiți de către trup între tărâmurile cerului și ale pământului. „Îngerii” de pe pământ vor putea comunica cu îngerii din cer, oamenii de pe pământ vor afla tainele cerului, iar îngerii din ceruri vor afla secretele lumii umane. Cerul și pământul vor fi unite, fără nicio distanță între ele. Aceasta este frumusețea înfăptuirii Împărăției. Este ceea ce va completa Dumnezeu și ceva după care tânjesc toți oamenii și toate duhurile. Dar cei din lumea religioasă nu știu nimic despre asta. Ei doar așteaptă ca Isus Mântuitorul să vină pe un nor alb și să le ia sufletele, lăsând „gunoiul” împrăștiat peste pământ (aici, „gunoiul” se referă la cadavre). Nu este aceasta o noțiune pe care o împărtășesc toți oamenii? Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a spus: „O! Oare cum ar putea lumea religioasă să nu fie distrusă de autoritatea Mea pe pământ?” Datorită completării oamenilor lui Dumnezeu pe pământ, lumea religioasă va fi răsturnată. Acesta este adevăratul sens al „autorității” despre care a vorbit Dumnezeu. Dumnezeu a spus: „Există cineva care, în ziua Mea, să Îmi facă numele de ocară? Toate ființele umane își îndreaptă privirea temătoare către Mine și, în inima lor, Mă strigă în taină”. Asta a spus El despre consecințele distrugerii lumii religioase. Aceasta se vapreda în întregime înaintea tronului lui Dumnezeu datorită cuvintelor Sale și nu va mai aștepta ca un nor alb să coboare, nu va mai privi spre cer, ci va fi în schimb cucerită înaintea tronului lui Dumnezeu. De aici cuvintele: „în inima lor, Mă strigă în taină” – acesta va fi rezultatul pentru lumea religioasă, pe care Dumnezeu o va cuceri în întregime. La asta se referă atotputernicia lui Dumnezeu – la doborârea tuturor oamenilor religioși, a celor mai răzvrătiți din omenire, astfel încât ei să nu se mai agațe niciodată de propriile noțiuni, ca să-L poată cunoaște pe Dumnezeu.

Deși cuvintele lui Dumnezeu au prezis în mod repetat frumusețea Împărăției, au vorbit despre diferitele ei aspecte și au descris-o din perspective diferite, totuși, oamenii nu pot să exprime pe deplin fiecare condiție a Epocii Împărăției, deoarece capacitatea lor de a primi lasă prea mult de dorit. Toate cuvintele din cuvântările Lui au fost rostite, dar oamenii nu s-au uitat înlăuntrul lor cu un fluoroscop, cu raze X, și sunt astfel privați de claritate și înțelegere și chiar confuzi. Acesta este cel mai mare defect al trupului. Deși în inimile lor oamenii vor să-L iubească pe Dumnezeu, ei I se împotrivesc din cauza tulburărilor Satanei, așa că Dumnezeu a atins iar și iar inimile amorțite și neghioabe ale oamenilor, pentru ca ei să poată fi reînviați. Tot ceea ce Dumnezeu demască este urâțenia Satanei, așadar, cu cât sunt mai dure cuvintele Lui, cu atât Satana este mai rușinat, cu atât mai puțin înrobite devin inimile oamenilor, iar dragostea lor poate fi trezită mai mult. Așa lucrează Dumnezeu. Deoarece Satana a fost demascat și văzut pe deplin, nu mai îndrăznește să ocupe inimile oamenilor și, astfel, îngerii nu mai sunt perturbați. În acest fel, ei Îl iubesc pe Dumnezeu cu toată inima și mintea lor. Doar în acest moment se vede limpede că, în adevăratul lor sine, îngerii Îi aparțin lui Dumnezeu și Îl iubesc. Numai pe această cale se poate împlini intenția lui Dumnezeu. „În inimile tuturor ființelor umane, a fost statornicit un loc pentru Mine. Nu voi mai întâlni aversiune sau renunțare printre oameni, căci lucrarea Mea cea măreață a fost deja îndeplinită și nu mai este stingherită.” Acesta este sensul a ceea ce s-a descris mai sus. Din cauza perturbării Satanei, oamenii nu pot găsi timp să-L iubească pe Dumnezeu și sunt întotdeauna încurcați de lucrurile lumești și induși în eroare de Satana, astfel încât să acționeze din confuzie. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a spus că oamenii au „îndurat atâtea greutăți ale vieții, atâtea nedreptăți din partea lumii, atâtea vicisitudini ale tărâmului uman, dar, acum, ei sălășluiesc în lumina Mea. Cine nu plânge pentru nedreptățile de ieri?” Când oamenii aud aceste cuvinte, ei simt că Dumnezeu este tovarășul lor de suferință, că îi compătimește și, în acel moment, le împărtășește plângerile. Ei simt brusc durerea lumii umane și se gândesc: „Este atât de adevărat – nu m-am bucurat niciodată de nimic în lume. De când am ieșit din pântecele mamei mele și până acum, am trăit viața umană și nu am câștigat nimic, dar am suferit atât de mult. Totul e atât de gol! Iar acum, sunt atât de corupt de Satana! O! Dacă nu ar fi mântuirea lui Dumnezeu, când va veni vremea morții mele, nu îmi voi fi trăit toată viața degeaba? Există vreo semnificație a vieții umane? Nu este de mirare că Dumnezeu a spus că totul sub soare este gol. Dacă Dumnezeu nu m-ar fi luminat astăzi, încă aș fi în întuneric. Ce jalnic!” În acest moment, în inima lor încolțește o îndoială: „Dacă nu pot câștiga făgăduința lui Dumnezeu, cum pot continua să experimentez viața?” Toți cei care citesc aceste cuvinte vor ajunge să plângă în timp ce se roagă. Acesta este psihicul uman. Ar fi imposibil ca cineva să citească acest lucru și să nu aibă nicio reacție, dacă nu cumva este dezechilibrat psihic. În fiecare zi, Dumnezeu dezvăluie stările a tot felul de oameni. Uneori, El exprimă nemulțumirile în numele lor. Uneori, El îi ajută pe oameni să treacă cu succes printr-un anumit mediu și să îl depășească. Uneori, El evidențiază „transformările” oamenilor. În caz contrar, oamenii nu ar ști cât de mult au crescut în viață. Uneori, Dumnezeu scoate în evidență experiențele oamenilor în realitate, iar alteori, El pune în evidență imperfecțiunile și neajunsurile lor. Uneori, El le face noi cereri, iar alteori, evidențiază măsura în care ei Îl înțeleg. Cu toate acestea, Dumnezeu a mai spus: „Am auzit cuvintele spuse din inimă de atâția oameni, relatările rostite de atâția oameni despre experiențele dureroase din toiul suferinței; am văzut atât de mulți, în necazurile cele mai cumplite, oferindu-Mi fără greș loialitatea lor și pe atât de mulți i-am privit, în timp ce străbăteau cărarea anevoioasă, zbătându-se să găsească o cale de ieșire”. Aceasta este o descriere a caracterelor pozitive. În fiecare episod al „dramei istoriei umane”, nu au existat doar personaje pozitive, ci și negative. Prin urmare, Dumnezeu începe să dezvăluie urâțenia acestor personaje negative. Astfel, numai prin contrastul cu „trădătorii” se dezvăluie loialitatea neclintită și curajul neînfricat al „oamenilor dreptății”. În viața tuturor oamenilor, există factori negativi și, fără excepție, și factori pozitivi. Dumnezeu Se folosește de ambele tipuri de factori pentru a dezvălui adevărul despre toți oamenii, astfel încât trădătorii să-și plece capul și să-și admită păcatele, și astfel încât, cu încurajare, oamenii dreptății să fie fideli în continuare. Implicațiile cuvintelor lui Dumnezeu sunt foarte profunde. Uneori, oamenii le citesc și nu mai pot de râs, în timp ce alteori, doar își clatină capul în tăcere. Uneori își amintesc, uneori plâng amarnic și își recunosc păcatele, alteori orbecăie și alteori caută. În general, reacțiile oamenilor se schimbă din cauza diferitelor împrejurări în care vorbește Dumnezeu. Atunci când o persoană citește cuvintele lui Dumnezeu, uneori cei prezenți, din păcate, pot chiar crede greșit că acea persoană este bolnavă psihic. Luați în considerare aceste cuvinte: „Iar astfel, disputele controversate nu mai există pe pământ și, urmând cuvintele care izvorăsc din Mine, feluritele «arme» ale epocii moderne sunt, de asemenea, retrase”. Cuvântul „arme” ar putea singur să asigure râsetele pentru o zi întreagă și, de fiecare dată când cineva își va aminti, din întâmplare, cuvântul „arme”, va râde teribil în sinea lui. Nu este așa? Cum ai putea să nu râzi de asta?

Când râdeți, nu uitați să înțelegeți ceea ce Dumnezeu cere de la omenire și nu uitați să vedeți adevărata stare a bisericii: „Toată omenirea a revenit la normal și a pornit spre o nouă viață. Trăind în noile împrejurimi, un număr considerabil de oameni se uită în jurul lor, simțindu-se ca și cum au intrat într-o lume nou-nouță și, din acest motiv, nu reușesc să se adapteze imediat la mediul lor actual sau să apuce direct pe cărarea cea dreaptă”. Aceasta este în prezent adevărata stare a bisericii. Nu fi prea nerăbdător să faci ca toți oamenii să intre imediat pe calea cea bună. Odată ce lucrarea Duhului Sfânt va progresa până la un anumit punct, oamenii vor intra în ea cu toții, fără să-și dea seama. Când vei înțelege esența cuvintelor lui Dumnezeu, vei ști până la ce punct a lucrat Duhul Său. Intenția lui Dumnezeu este aceasta: „Eu doar administrez, în funcție de nedreptatea omului, o măsură potrivită de «educație», cea mai bună pentru a le permite tuturor să se încadreze pe calea cea bună”. Acesta este modul de a vorbi și de a lucra al lui Dumnezeu și este și calea specifică de practică a omenirii. După aceasta, El le-a indicat oamenilor o altă stare a omenirii: „Dacă ființele umane nu sunt dornice să se bucure de beatitudinea care este în Mine, tot ce pot face Eu este să fiu de acord cu dorințele lor și să-i trimit în Adânc”. Dumnezeu a vorbit exhaustiv și nu le-a lăsat oamenilor nicio ocazie de a se plânge. Aceasta este tocmai diferența dintre Dumnezeu și om. Dumnezeu îi vorbește întotdeauna omului în mod deschis și liber. În tot ceea ce spune Dumnezeu, se poate vedea inima Sa sinceră, care îi determină pe oameni să-și măsoare propriile inimi cu a Lui și care le permite să-și deschidă inima către El, pentru ca El să vadă unde se încadrează aceștia în spectrul curcubeului. Dumnezeu nu a aplaudat niciodată credința sau dragostea nimănui, dar El a avut întotdeauna cerințe de la oameni și le-a demascat partea urâtă. Acest lucru arată ce „statură” mică au oamenii și cât de defectuoasă este „constituția” lor. Ei au nevoie de mai mult „exercițiu” pentru a compensa aceste defecte, și de aceea Dumnezeu „Își dezlănțuie furia” asupra oamenilor neîncetat. Într-o zi, când Dumnezeu va fi dezvăluit întregul adevăr despre omenire, oamenii vor fi făcuți compleți, iar Dumnezeu Se va liniști. Oamenii nu Îl vor mai linguși pe Dumnezeu, iar El nu îi va mai „educa”. De atunci, oamenii vor putea „trăi pe cont propriu”, dar nu acesta este momentul. Există încă mult în oameni care poate fi numit „contrafăcut” și sunt necesare mai multe runde de examinare, mult mai multe „puncte de control” unde „impozitele” lor pot fi plătite în mod corespunzător. Dacă mai există mărfuri contrafăcute, acestea vor fi confiscate, astfel încât să nu fie vândute, iar apoi acel lot de bunuri de contrabandă va fi distrus. Nu este aceasta o modalitate bună de a face lucrurile?