Mulți sunt anii în care Duhul lui Dumnezeu a căutat în timp ce lucrează pe pământ și mulți sunt cei pe care Dumnezeu i-a folosit ca să-Și facă lucrarea de-a lungul veacurilor și generațiilor. Totuși, în tot acest timp, Duhul lui Dumnezeu nu a avut un loc de odihnă potrivit, și de aceea Dumnezeu trece de la unii oameni la alții, diferiți, pentru a-Și face lucrarea. Una peste alta, prin oameni se face lucrarea Lui. Adică, în toți acești ani, lucrarea lui Dumnezeu nu a încetat niciodată, ci a fost în continuare dusă mai departe asupra oamenilor, până astăzi. Deși Dumnezeu a rostit atât de multe cuvinte și a făcut atât de multe lucrări, omul tot nu-L cunoaște pe Dumnezeu, totul din cauză că Dumnezeu nu S-a arătat niciodată omului și, de asemenea, din cauză că El nu are nicio formă tangibilă. Și astfel, Dumnezeu trebuie să ducă această lucrare – lucrarea de a-i face pe toți oamenii să cunoască semnificația practică a Dumnezeului practic – la capăt. Pentru a atinge acest scop, Dumnezeu trebuie să Își reveleze Duhul în mod tangibil pentru oameni și să Își realizeze lucrarea în mijlocul lor. Adică, doar când Duhul lui Dumnezeu merge printre oameni cu o înfățișare, în carne și oase, și cu o formă tangibilă, însoțindu-i în viețile lor, uneori arătându-Se și uneori ascunzându-Se, sunt capabili oamenii să ajungă la o înțelegere mai profundă a Sa. Dacă Dumnezeu ar rămâne doar în trup, El nu ar putea să Își finalizeze lucrarea în întregime. Și, după ce a lucrat în trup o perioadă de timp, îndeplinind lucrarea de slujire care trebuie făcută în trup, Dumnezeu va părăsi trupul și va lucra pe tărâmul spiritual în imaginea trupului, tot așa cum a făcut Isus după ce lucrase o perioadă de timp în umanitatea normală și Își terminase toată lucrarea pe care trebuia să o finalizeze. S-ar putea să vă amintiți acest pasaj din „Calea… (5)” – „Îmi amintesc cum Îmi spunea Tatăl Meu: «Pe pământ, respectă doar voia Tatălui Tău și du-I la bun sfârșit însărcinarea. Nimic altceva nu Te privește»”. Ce vezi în acest pasaj? Când Dumnezeu vine pe pământ, El Își face lucrarea numai în cadrul divinității, adică ceea ce Duhul ceresc I-a încredințat Dumnezeului întrupat. Când vine, El doar vorbește peste tot pământul, pentru a da glas cuvântărilor Sale prin diverse mijloace și din diferite perspective. Scopurile Sale și principiul de lucru vizează îndeosebi a-i oferi omului adevărul și a-l învăța pe acesta și El nu Se preocupă cu lucruri precum relațiile interpersonale sau detaliile vieților oamenilor. Principala Sa lucrare de slujire este de a vorbi în numele Duhului. Adică, atunci când Duhul lui Dumnezeu apare tangibil în trup, El doar Se îngrijește de viața omului și exprimă adevărul. El nu Se implică în lucrarea omului, ceea ce înseamnă că El nu ia parte la lucrarea umanității. Oamenii nu pot face lucrarea divină, iar Dumnezeu nu ia parte la lucrarea omului. În toți anii de când Dumnezeu a venit pe acest pământ pentru a-Și realiza lucrarea, El a făcut-o întotdeauna prin oameni. Totuși, acești oameni nu pot fi considerați Dumnezeu întrupat, ci doar cei care sunt folosiți de Dumnezeu. Pe de altă parte, Dumnezeul de astăzi poate vorbi direct din perspectiva divinității, exprimând vocea Duhului și lucrând în numele Duhului. Toți aceia pe care Dumnezeu i-a folosit de-a lungul veacurilor și generațiilor sunt, de asemenea, exemple ale Duhului lui Dumnezeu care lucrează printr-un trup de carne – așadar de ce nu pot fi ei numiți Dumnezeu? Dar Dumnezeul de astăzi este de asemenea Duhul lui Dumnezeu care lucrează direct în trup, iar Isus a fost, de asemenea, Duhul lui Dumnezeu care lucra în trup; Amândoi sunt numiți Dumnezeu. Deci, care este diferența? Toți oamenii pe care Dumnezeu i-a folosit de-a lungul veacurilor au fost capabili să gândească și să raționeze în mod normal. Toți au înțeles principiile de a se purta și de a se ocupa de chestiuni. Au avut noțiuni omenești normale și au fost înzestrați cu toate lucrurile pe care oamenii normali ar trebui să le aibă. Majoritatea dintre ei au avut un talent excepțional și o inteligență înnăscută. Când lucrează asupra acestor oameni, Duhul lui Dumnezeu le valorifică talentele, care sunt darurile lor. Duhul lui Dumnezeu le pune în acțiune talentele, folosindu-le punctele forte în slujba lui Dumnezeu. Totuși, esența lui Dumnezeu este lipsită de noțiuni sau gânduri, lipsită de impuritățile ideilor omenești și chiar e lipsită de ceea ce au oamenii normali. Adică, El nu este nici măcar familiarizat cu principiile de a se purta și de a se ocupa de chestiuni. Așa stau lucrurile când Dumnezeul de astăzi vine pe pământ. Lucrarea Sa și cuvintele Sale sunt lipsite de impuritățile ideilor omenești sau de gânduri omenești, ci sunt o manifestare directă a ideilor Duhului, iar El lucrează direct în numele lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că Duhul vorbește direct, adică divinitatea face lucrarea direct, fără să o amestece cu nicio fărâmă din ideile omului. Cu alte cuvinte, Dumnezeul întrupat manifestă divinitatea în mod direct, nu are gânduri sau noțiuni omenești și nu are o înțelegere a principiilor oamenilor de a interacționa cu lumea. Dacă numai divinitatea ar lucra (adică dacă numai Dumnezeu Însuși ar lucra), nu ar fi posibil ca lucrarea lui Dumnezeu să se desfășoare pe pământ. Așadar, când Dumnezeu vine pe pământ, El trebuie să aibă un număr mic de oameni pe care îi folosește pentru a lucra în umanitate în cooperare cu lucrarea pe care Dumnezeu o face în divinitate. Altfel spus, El folosește lucrarea omenească pentru a-Și sprijini lucrarea divină. Dacă nu, omul nu ar avea cum să se implice direct în lucrarea divină. Astfel au stat lucrurile cu Isus și ucenicii Săi. În timpul petrecut în lume, Isus a abolit vechile legi și a stabilit noi porunci. El a rostit, de asemenea, multe cuvinte. Toată această lucrare a fost făcută în divinitate. Ceilalți, precum Petru, Pavel și Ioan, și-au întemeiat toți lucrarea ulterioară pe baza cuvintelor lui Isus. Adică, Dumnezeu Și-a făcut lucrarea inițială în acea epocă, călăuzind începutul Epocii Harului; aceasta înseamnă că El a călăuzit o nouă eră, abolind-o pe cea veche și, de asemenea, împlinind cuvintele „Dumnezeu este Începutul și Sfârșitul”. Cu alte cuvinte, omul trebuie să realizeze lucrarea omenească pe baza lucrării divine. După ce Isus a spus tot ceea ce trebuia să spună și Și-a terminat lucrarea pe pământ, l-a părăsit pe om. După aceasta, toți oamenii, lucrând, au făcut-o conform principiilor exprimate în cuvintele Sale și au practicat conform adevărurilor despre care a vorbit El. Toți acești oameni au lucrat pentru Isus. Dacă ar fi fost Isus singur care să facă lucrarea, indiferent cât de multe cuvinte a rostit, oamenii nu ar fi avut cum să interacționeze cu cuvintele Sale, pentru că El lucra în divinitate și putea rosti doar cuvinte izvorâte din divinitate și nu ar fi putut explica lucrurile oamenilor și nici nu i-ar fi putut face pe oamenii normali să-I poată înțelege cuvintele. Și astfel, El a trebuit să îi pună pe apostolii și profeții care au venit după El să Îi suplimenteze lucrarea. Acesta este principiul potrivit căruia Dumnezeul întrupat Își face lucrarea – folosind trupul încarnat pentru a vorbi și a lucra pentru ca astfel să ducă la bun sfârșit lucrarea divinității și, mai apoi, folosind câțiva, sau poate mai mulți oameni care se conformează intențiilor lui Dumnezeu pentru a suplimenta lucrarea Sa. Adică, Dumnezeu îi folosește pe oamenii care se conformează intențiilor Sale pentru a face lucrarea de păstorire și udare în cadrul umanității, astfel încât aleșii lui Dumnezeu să poată intra în adevărul-realitate.

Dacă, atunci când a venit în trup, Dumnezeu ar fi făcut doar lucrarea divinității și nu ar fi existat oameni care să se conformeze intențiilor Lui și care să coopereze cu El, atunci omul ar fi fost incapabil să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu sau să interacționeze cu El. Dumnezeu trebuie să folosească oameni obișnuiți, care se conformează intențiilor Sale, pentru a finaliza această lucrare, pentru a veghea asupra bisericilor și a le păstori, astfel încât să poată fi atins nivelul pe care procesele cognitive ale omului, creierul său, pot să-l imagineze. Cu alte cuvinte, Dumnezeu folosește un număr mic de oameni care se conformează intențiilor Sale pentru a „traduce” lucrarea pe care El o face în divinitatea Sa, astfel încât să poată fi făcută cunoscută – să transforme limbajul divin în limbaj omenesc, astfel ca toți oamenii să poată să-l priceapă și să-l înțeleagă. Dacă Dumnezeu nu ar face așa, nimeni nu ar înțelege limbajul divin al lui Dumnezeu, din cauză că oamenii care se conformează intențiilor lui Dumnezeu sunt, până la urmă, o minoritate neînsemnată, iar capacitatea de înțelegere a omului este redusă. De aceea Dumnezeu alege această metodă când lucrează în trupul încarnat. Dacă ar fi doar lucrare divină, nu ar exista nicio modalitate prin care omul să-L cunoască pe Dumnezeu sau să interacționeze cu El, deoarece omul nu înțelege limbajul lui Dumnezeu. Omul este capabil să înțeleagă acest limbaj doar prin intermediul oamenilor care se conformează intențiilor lui Dumnezeu, care clarifică cuvintele Sale. Totuși, dacă ar fi doar astfel de oameni care să lucreze în cadrul umanității, asta ar putea doar să mențină viața normală a omului; nu ar putea să transforme firea omului. Lucrarea lui Dumnezeu nu ar putea să aibă un nou punct de început; ar exista doar aceleași cântece vechi, aceleași vechi banalități. Viața-fire pe care o au oamenii se va putea schimba și ei vor putea să țină pasul cu etapa curentă a epocii doar prin intermediul Dumnezeului întrupat, care spune tot ceea ce trebuie spus și face tot ceea ce trebuie făcut în perioada întrupării Sale și numai după ce oamenii lucrează și experimentează conform cuvintelor Sale. Cel care lucrează în divinitate Îl reprezintă pe Dumnezeu, iar aceia care lucrează în cadrul umanității sunt oameni folosiți de Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Dumnezeul întrupat este diferit în mod esențial de oamenii folosiți de Dumnezeu. Dumnezeul întrupat poate să facă lucrarea divinității, în timp ce oamenii folosiți de Dumnezeu nu pot. La începutul fiecărei epoci, Duhul lui Dumnezeu vorbește în mod personal și lansează noua epocă pentru a-l aduce pe om la un început nou de drum. Când a terminat de vorbit, aceasta înseamnă că lucrarea lui Dumnezeu în divinitatea Sa a luat sfârșit. După aceea, toți oamenii urmează conducerea celor folosiți de Dumnezeu pentru a intra în experiența lor de viață. În mod similar, aceasta este, de asemenea, etapa în care Dumnezeu îl aduce pe om într-o epocă nouă și oferă oamenilor un nou început, moment în care se încheie lucrarea lui Dumnezeu în trup.

Dumnezeu nu vine pe pământ pentru a-Și desăvârși umanitatea normală. Nu vine să realizeze lucrarea umanității normale. Vine numai pentru a face lucrarea divinității în umanitatea normală. Ceea ce Dumnezeu numește umanitate normală nu este cum își imaginează oamenii. Pentru om, „umanitate normală” înseamnă să ai o soție sau un soț și fii și fiice, care sunt dovezi ale faptului că ești o persoană normală; totuși, Dumnezeu nu vede lucrurile așa. Pentru El, umanitatea normală înseamnă a avea gânduri omenești normale, vieți omenești normale și a fi născut din oameni normali. Dar normalitatea Sa nu include a avea o soție sau un soț și copii, în felul în care vorbește omul despre normalitate. Adică, pentru om, umanitatea normală despre care vorbește Dumnezeu este ceea ce omul ar considera absența umanității, aproape fără sentimente și aparent fără vreo nevoie trupească, asemenea lui Isus, care avea doar înfățișarea unei persoane normale și a luat înfățișarea unei persoane normale, dar care, în esență, nu avea în întregime tot ceea ce ar trebui să aibă o persoană normală. Din aceasta se poate vedea că esența Dumnezeului întrupat nu cuprinde tot ceea ce ține de umanitatea normală, ci doar o parte din lucrurile pe care oamenii ar trebui să le aibă, pentru a susține rutinele unei vieți normale și a sprijini rațiunea omenească normală. Dar aceste lucruri nu au nimic de-a face cu ceea ce omul consideră umanitate normală. Acestea sunt ceea ce Dumnezeu întrupat ar trebui să aibă. Există aceia care susțin, totuși, că despre Dumnezeul întrupat se poate spune că are o umanitate normală doar dacă are o soție, fii și fiice, o familie; fără aceste lucruri, spun ei, El nu este o persoană normală. Te întreb atunci: „Are Dumnezeu o soție? Este posibil ca Dumnezeu să aibă un soț? Poate Dumnezeu să aibă copii?” Nu sunt acestea falsități? Totuși, Dumnezeul întrupat nu poate să răsară din crăpătura unei stânci sau să cadă din cer. El Se poate naște doar într-o familie omenească normală. De aceea are părinți și surori. Acestea sunt lucrurile pe care umanitatea normală a Dumnezeului întrupat ar trebui să le aibă. Așa a fost cazul cu Isus; Isus a avut un tată și o mamă, surori și frați, și toate acestea erau normale. Dar, dacă El ar fi avut o soție și fii și fiice, atunci umanitatea Lui normală nu ar fi fost aceea pe care Dumnezeu a dorit ca Dumnezeul întrupat să o aibă. Dacă așa ar fi stat lucrurile, El nu ar fi putut să lucreze în numele divinității. El a putut să facă lucrarea divinității tocmai datorită faptului că nu a avut soție și copii, și totuși S-a născut din oameni normali, într-o familie normală. Pentru a clarifica aceasta și mai mult, ceea ce Dumnezeu consideră o persoană normală este o persoană născută într-o familie normală. Doar o astfel de persoană este calificată pentru a face o lucrare divină. Dacă, pe de altă parte, persoana ar avea o soție, copii sau un soț, acea persoană nu ar putea să facă lucrarea divină, deoarece ar avea doar umanitatea normală de care au nevoie oamenii, dar nu umanitatea normală pe care o cere Dumnezeu. Ceea ce Dumnezeu consideră și ceea ce oamenii înțeleg sunt deseori lucruri extrem de diferite, foarte departe unul de altul. În această etapă a lucrării lui Dumnezeu, există multe aspecte care sunt contrare noțiunilor oamenilor și diferă foarte mult de ele. Se poate spune că în această etapă a lucrării lui Dumnezeu numai divinitatea este implicată în lucrare, în timp ce umanitatea acordă sprijin. Deoarece Dumnezeu vine pe pământ ca să-Și facă El Însuși lucrarea, mai degrabă decât să-i permită omului să participe, Se întrupează (într-o persoană incompletă, normală) ca să-Și facă lucrarea. El folosește oportunitatea prezentată de această întrupare pentru a aduce o nouă epocă înaintea omenirii, pentru a spune omenirii despre următoarea etapă a lucrării Sale și pentru a le cere oamenilor să practice în conformitate cu calea descrisă în cuvintele Sale. Astfel se încheie lucrarea lui Dumnezeu în trup; El este pe cale să-l părăsească pe om și să se despartă de om, fără să mai trăiască în trupul umanității normale, ci mai degrabă îndepărtându-Se de om pentru a-Și continua o altă parte a lucrării. Atunci, folosind oameni care se conformează intențiilor Sale, El Își continuă lucrarea pe pământ în acest grup de oameni, dar în umanitatea lor.

Dumnezeul întrupat nu poate sta cu omul pentru totdeauna deoarece Dumnezeu are mai multe alte lucrări de făcut. El nu poate fi legat de trup; El trebuie să abandoneze trupul pentru a face lucrarea pe care trebuie să o facă, deși face acea lucrare în imaginea trupului. Când Dumnezeu vine pe pământ, El nu așteaptă până să atingă forma pe care o persoană normală ar trebui să o obțină înainte de a muri și de a părăsi omenirea. Indiferent cât de bătrân este trupul Său, când lucrarea Lui se termină, El pleacă și părăsește oamenii. Pentru El nu există vârstă, El nu Își numără zilele conform duratei de viață omenești; în schimb, El Își termină viața în trup conform etapelor lucrării Sale. Poate există unii care simt că Dumnezeu, venind în trup, trebuie să îmbătrânească într-o anumită măsură, să devină adult, să ajungă la o vârstă înaintată și să plece doar când acel trup decade. Aceasta este imaginația omului; Dumnezeu nu lucrează astfel. El vine în trup numai ca să facă lucrarea pe care El trebuie să o facă, și nu să trăiască viața unei persoane normale născută din părinți, care crește, își întemeiază o familie, începe o carieră, face și crește copii sau să facă față încercărilor vieții – toate activitățile oamenilor normali. Când Dumnezeu vine pe pământ, acesta este Duhul lui Dumnezeu care îmbracă un trup, care vine în trup, dar Dumnezeu nu duce viața unei persoane normale. El vine doar pentru a îndeplini o parte din planul Său de gestionare. După aceea, El va părăsi omenirea. Când vine în trup, Duhul lui Dumnezeu nu desăvârșește umanitatea normală a trupului. Mai degrabă, la un moment pe care Dumnezeu l-a predestinat, divinitatea trece direct la lucru. Apoi, după ce a făcut tot ceea ce trebuie să facă și după ce Și-a dus la bun sfârșit lucrarea de slujire, lucrarea Duhului lui Dumnezeu în această etapă este terminată, moment în care viața Dumnezeului întrupat se termină, de asemenea, indiferent dacă trupul Său Și-a consumat zilele. Aceasta înseamnă că, în ce etapă a vieții ajunge trupul și cât de mult trăiește pe pământ, sunt decise de lucrarea Duhului și nu au nimic de-a face cu ceea ce consideră omul a fi umanitate normală. Luați-L pe Isus ca exemplu. El a trăit în trup timp de treizeci și trei de ani și jumătate. În ceea ce privește durata de viață a unui trup omenesc, El nu ar fi trebuit să moară la acea vârstă și nu ar fi trebuit să plece. Dar acest lucru nu a contat pentru Duhul lui Dumnezeu. Lucrarea Sa fiind terminată, în acel moment, trupul a fost luat, dispărând împreună cu Duhul. Acesta este principiul prin care Dumnezeu lucrează în trup. Și astfel, la drept vorbind, umanitatea Dumnezeului întrupat nu are o importanță primară. Totul se reduce la același lucru: El vine pe pământ nu pentru a trăi viața unei ființe umane normale. El nu Își întemeiază mai întâi o viață normală umană și apoi începe să lucreze. Mai degrabă, atât timp cât El Se naște într-o familie umană normală, El poate face lucrarea divină, lucrare care este neîntinată de ideile omului, care nu este trupească, una care, cu siguranță, nu adoptă căile societății și nu implică gândurile sau noțiunile omului și, în plus, nu are de-a face cu filosofiile pentru interacțiuni lumești ale omului. Aceasta este lucrarea pe care Dumnezeu întrupat intenționează să o facă și ea este, de asemenea, semnificația practică a întrupării Sale. Dumnezeu vine în trup, în principal, pentru a face o etapă a lucrării care trebuie făcută în trup, fără a trece prin alte procese triviale și, în ceea ce privește experiențele unui om normal, El nu le are. Lucrarea pe care trupul Dumnezeului întrupat trebuie să o facă nu include experiențe omenești normale. Așadar, Dumnezeu vine în trup pentru a îndeplini lucrarea pe care El trebuie să o îndeplinească în trup. Restul nu are nicio legătură cu El; El nu trece prin atât de multe procese triviale. Odată ce lucrarea Sa este făcută, semnificația întrupării Sale se termină de asemenea. Terminarea acestei etape înseamnă că lucrarea pe care El trebuie să o facă în trup s-a terminat, iar lucrarea de slujire a trupului Său este finalizată. Dar El nu poate să continue să lucreze în trup la nesfârșit. El trebuie să Se mute într-un alt loc să lucreze și să părăsească trupul. Doar astfel poate lucrarea Lui să fie realizată pe deplin și să avanseze mai eficient. Dumnezeu lucrează conform planului Său original. El știe la fel de clar precum palma mâinii Sale ce lucrare trebuie să facă și ce lucrare a finalizat. Dumnezeu îl conduce pe fiecare om pe o cale pe care El a predestinat-o deja. Nimeni nu poate scăpa de aceasta. Doar aceia care urmează călăuzirea Duhului lui Dumnezeu vor putea să intre în odihnă. S-ar putea ca, în lucrarea de mai târziu, să nu fie Dumnezeu cel care vorbește în trup pentru a călăuzi omul, ci un Duh cu formă tangibilă care călăuzește viața omului. Doar în felul acesta va putea omul să Îl atingă în mod concret pe Dumnezeu, să se uite la Dumnezeu și să intre mai bine în realitatea pe care o cere Dumnezeu, pentru a fi desăvârșit de Dumnezeul practic. Aceasta este lucrarea pe care Dumnezeu intenționează să o îndeplinească și ceea ce El a planificat cu mult timp în urmă. Din aceasta, voi ar trebui să vedeți cu toții calea pe care ar trebui să mergeți!