Astăzi vom continua părtășia despre subiectul nostru anterior. Am avut părtășie înainte despre originile tuturor tipurilor de oameni și am discutat despre trei tipuri. Vă amintiți care sunt cele trei tipuri? (Un tip este reîncarnat din animale, unul este reîncarnat din diavoli și altul este reîncarnat din oameni.) Unde am ajuns în discuția noastră? (Am ajuns în punctul în care discutam despre faptul că tipul celor reîncarnați din oameni are o umanitate normală și are conștiință și rațiune în cadrul umanității sale. Aceasta implică cele două caracteristici, și anume de a discerne între bine și rău și de a ști ce este corect și ce este incorect.) Una este de a discerne între bine și rău și cealaltă este de a ști ce este corect și ce este incorect; acestea sunt caracteristicile oamenilor. Oamenii prezintă aceste două caracteristici în primul rând pentru că au conștiință și rațiune; așadar, cei care au conștiință și rațiune sunt capabili să discearnă între bine și rău și să știe ce este corect și ce este incorect. Am avut, de asemenea, o părtășie detaliată despre acest aspect. Am avut părtășie în principal despre manifestările celor care nu pot discerne între bine și rău și nu pot ști ce este corect și ce este incorect, expunând unele dintre manifestările lor negative și, după aceea, am vorbit despre care sunt lucrurile pozitive, nu-i așa? (Așa e.) Haideți să continuăm astăzi părtășia despre subiectul reîncarnării din oameni. Cei care sunt reîncarnați din oameni nu doar că pot discerne între bine și rău, dar știu și ce este corect și ce este incorect. A discerne între bine și rău înseamnă în primul rând să știi care sunt lucrurile pozitive și care sunt cele negative – cu alte cuvinte, cineva care poate discerne între bine și rău poate discerne tot felul de oameni, evenimente și lucruri; chiar și în cazul lucrurilor pe care nu le-au mai întâlnit până atunci, își vor folosi conștiința și rațiunea pentru a le face o evaluare simplă. Dacă întâlnesc astfel de lucruri și se simt neliniștiți în conștiința lor sau nu pot pune aceste lucruri în acord cu rațiunea lor, vor face o alegere elementară, simțind în mod subconștient corectitudinea sau incorectitudinea ori natura pozitivă sau negativă a unor asemenea lucruri. Cu alte cuvinte, oamenii adevărați vor folosi sentimentele elementare ale conștiinței sau rațiunii lor pentru a evalua lucrurile nefamiliare pe care le întâlnesc, pentru a discerne dacă sunt pozitive sau negative și dacă sunt corecte sau incorecte. În schimb, oamenilor care nu au conștiință și rațiune le este foarte greu să discearnă între bine și rău și să știe ce este corect și ce este incorect, fie că este vorba de lucruri nefamiliare sau de lucruri familiare. În special, sunt și mai puțin capabili să știe dacă unele lucruri noi care apar în societate sunt sau nu corecte. Nu pot discerne dacă sunt lucruri pozitive sau negative. Dacă apare un lucru pozitiv în societate, chiar vor urma tendințele lumești în modul în care îl tratează și în condamnarea și respingerea lui. Aceasta este deosebirea dintre oameni și ființele neomenești. Vezi, deși par, totuși, oameni, unii nu au auzit niciodată adevărul sau nu au primit aprovizionarea cuvintelor lui Dumnezeu, însă, indiferent în ce mediu se află, au o limită inferioară pentru acțiunile lor – au cel puțin o limită inferioară a conștiinței. Nu vor face în niciun caz lucruri care să încalce conștiința sau moralitatea. Aceasta pentru că, în adâncul sufletului lor, sunt dezgustați de lucrurile negative și au conștiință și rațiune umană, prin urmare, în felul în care se poartă și acționează, au o limită inferioară de bază a moralității. În schimb, privind atributele clasificării lor, acele ființe neomenești nu au conștiință și rațiune. În primul rând, nu pot discerne între lucrurile pozitive și cele negative. În al doilea rând, nu simt deloc repulsie sau dezgust față de acele lucruri negative sau chiar față de lucrurile în mod evident incorecte, nici nu au capacitatea de a se împotrivi acestora; sunt chiar în stare să iubească lucrurile negative și să urmeze tendințele rele. Și mai lamentabil este faptul că unii oameni care cred în Dumnezeu și pretind că Îl urmează pe Dumnezeu pot totuși să urmeze tendințele rele și să facă acele lucruri ticăloase, întocmai precum non-credincioșii, fără să le fie absolut deloc rușine și chiar fără să simtă vreo mustrare de conștiință.

În zilele noastre, mulți oameni își fac selfie-uri cu telefonul. Ce fel de poze fac cei cu umanitate normală? Fac poze care au o semnificație și sunt memorabile, cu scopul de a păstra niște amintiri minunate. Chiar dacă își fac singuri poze, acestea au un aspect rafinat, adecvat, demn și integru. Toate acțiunile lor în această privință sunt în limitele conștiinței și rațiunii umanității normale. Dar cei fără conștiință și rațiune sunt diferiți; și ei își fac selfie-uri, dar selfie-urile lor sunt problematice. Ce fel de poze își fac unele femei? Nu fac poze demne, integre și adecvate. Când văd că acele femei non-credincioase de pe internet fac poze provocatoare, cu tentă sexuală sau deosebit de bizare, acestea le imită, făcând și ele unele poze care stârnesc poftele bărbaților și îi determină să aibă gânduri desfrânate – cu alte cuvinte, își fac îndeosebi poze în care par femei de moravuri ușoare, femei stricate, ori poze cu tentă sexuală. Unor femei le place să se machieze puternic, făcându-și fețele foarte albe și buzele foarte roșii și aplicând farduri de ochi în așa fel încât ajung până la urmă să arate ca niște ciudate; ele adoptă în mod intenționat o atitudine seducătoare și atrăgătoare în fața camerei, cu o privire ispititoare și lascivă, făcându-i pe bărbați să aibă gânduri desfrânate atunci când văd toate acestea. Există și femei care își lasă părul lung să le cadă pe față, dându-și ușor capul pe spate și afișând o privire seducătoare, lascivă, printre șuvițele de păr. Pe scurt, astfel de femei se pozează folosind orice expresii și comportamente pe care le consideră seducătoare și sexy. După ce se pozează, aceste femei sunt și deosebit de narcisiste, admirându-și din când în când propriile poze provocatoare. Mai mult, își pun selfie-urile favorite și pe care le prețuiesc cel mai mult drept imagine de fundal pe computer sau pe telefon, iar unele dintre aceste femei chiar le postează online. Ori de câte ori se uită la aceste poze, simt că sunt foarte fermecătoare, că s-au născut să fie vedete și că, dacă n-ar crede în Dumnezeu, ar deveni cu siguranță mari celebrități. Uite, pe ce fel de cale merg ele? Nu doar că-și admiră singure pozele tot timpul, dar le arată și oamenilor din jurul lor. Dacă oamenii nu le laudă după ce văd pozele, se simt nemulțumite în sinea lor. Dacă întâlnesc pe cineva de aceeași teapă care le apreciază în mod deosebit pozele și le spune: „Această poză este atât de bine realizată, este poza unei vedete! Parcă ai fi cutare”, se simt și mai încântate de ele însele și se delectează cu această senzație în fiecare zi. De asemenea, unora le place să-și decoreze pozele, punându-și o pereche de urechi de iepure pe cap și adăugând mustăți de pisică și crezându-se mai drăguți decât iepurii și pisicile. Îi întreabă pe toți cei pe care îi întâlnesc: „Crezi că arăt mai mult ca un iepure sau ca o pisică?” Atunci când oamenii spun: „Cine știe cum arăți?”, se enervează foarte tare. Spuneți-Mi, nu este anormal ca o persoană să nu vrea să fie o ființă umană cum se cuvine, ci să vrea să fie un animal? Ba chiar postează online aceste „capodopere” ale lor, încercând să adune laude de la mai mulți oameni. Există și unii care se îmbracă în spadasini sau cavaleri rătăcitori atunci când își fac selfie-uri – sau în Spider-Man ori Batman din filmele occidentale – sau se îmbracă asemenea unor personaje imperturbabile, distante și misterioase. Fac toate acestea sperând că alții îi vor plăcea și îi vor aproba și devin pasionați de acest lucru în fiecare zi. Spuneți-Mi, ce fel de oameni sunt aceștia? Sunt oameni normali? Categoric nu; sunt ființe neomenești. Deși a face selfie-uri este doar o chestiune simplă și banală în rândul tendințelor rele, acest lucru dezvăluie preferințele unei persoane și ceea ce urmărește aceasta, dezvăluindu-i caracterul, nevoile umanității sale și lucrurile care zac în adâncul sufletului său. Oamenii demni și integri își folosesc telefonul mobil, acest instrument, pentru a fotografia lucruri pozitive, pline de semnificație și valoroase, în timp ce oamenii care nu au calitățile umanității fotografiază lucruri negative, ticăloase – lucruri de care are nevoie propria lor natură-esență. Se poate spune că tipul cuiva de persoană determină tipul de nevoi pe care le are, tipul de poze pe care le face și felul în care alege să se îmbrace și să-și prezinte imaginea. Oamenii cu umanitate normală vor alege să realizeze poze demne, integre, rafinate, pline de semnificație și valoare ca amintiri, în timp ce oamenii fără umanitate normală vor urma tendințele rele ale lumii, făcând ceea ce le place. Deși a face selfie-uri este o chestiune măruntă, este de ajuns pentru a vedea cele mai profunde preferințe și lucruri pe care le urmăresc oamenii. Indiferent de situație, chiar dacă este vorba de una în care oamenii cu umanitate normală nu pot spune foarte clar care lucruri sunt pozitive și care sunt negative, întrucât sunt ținuți în frâu de conștiință și rațiune, astfel de oameni vor alege în mod firesc lucruri pozitive. Dacă, din cauza unei lipse de discernământ de moment, aleg un lucru negativ sau fac din greșeală ceva negativ, vor simți rapid în inimile lor – vor avea mustrări de conștiință sau nu vor putea să pună acest lucru în acord cu rațiunea lor. Când se confruntă cu lucruri pozitive, cei fără umanitate le consideră foarte fade și plictisitoare, nedemne de a fi menționate și disprețuite de oameni, în timp ce adoră și admiră în mod deosebit lucrurile negative în inima lor, în special pe acelea care sunt foarte populare în rândul tendințelor rele. Dacă îi faci o poză demnă și integră unei persoane de acest fel, va fi dezgustată și va strâmba din nas, spunând: „Cine mai face asemenea poze? Sunt atât de demodate!” Aceasta alege să-și facă singură poze cu tentă sexuală. Oamenii obișnuiți găsesc că astfel de poze sunt dezgustătoare și dizgrațioase, dar persoanele de acest fel spun: „Este sexy. Înțelegi ce înseamnă sexy? Este la modă; este artă de nivel înalt. Nu înțelegi arta!” Nu doar că nu sunt dezgustate atunci când își fac poze cu tentă sexuală, dar le și place în mod special să urmeze aceste lucruri la modă și cu tentă sexuală.

Ființele neomenești sunt extrem de entuziasmate de lucrurile negative. Când apar unele lucruri negative printre tendințele rele, vor afla rapid despre ele și le vor accepta în mare măsură. Dacă au ocazia și condițiile le permit, vor face cu siguranță acele lucruri din cadrul tendințelor rele care le sunt pe plac și pe care le aprobă. Categoric nu vor refuza și nu vor fi spectatori, cu atât mai puțin le vor detesta sau se vor distanța de ele; în schimb, se vor implica pe deplin în acestea. În special, unii oameni care cred în Dumnezeu urmează, de asemenea, îndeaproape unele zicale și practici la modă de care aud, provenite din Occident. De exemplu, în Occident există o sărbătoare numită Halloween, care este, de fapt, un festival al fantomelor. În această zi, toți adulții și copiii poartă diverse costume, asemănătoare celor pentru scenă sau spectacole de teatru. Unii se costumează în vrăjitoare, unii în prinți sau prințese, iar alții în broaște, șerpi, dinozauri și așa mai departe. Apoi merg la diverse centre comerciale, magazine și case purtând coșuri sau pungi pentru a cere dulciuri. Unii oameni care cred în Dumnezeu sărbătoresc și ei acest festival și poartă costume de fantome, simțindu-se destul de fericiți și crezând că este o ocazie bună de a juca diferite roluri. Ce costume aleg să poarte? Nu poartă costume ale unor persoane relativ pozitive, precum ofițeri de armată, generali sau eroi, ci insistă să poarte haine de vrăjitoare și vraci. Costumându-se în diverși diavoli pentru a sărbători festivalul fantomelor, sunt fericiți și găsesc acest lucru distractiv, fără să-și dea seama că este ceva ce Dumnezeu detestă și un lucru negativ în lumea umană. În adâncul sufletului, indivizii de acest fel nu înțeleg clar asemenea lucruri negative și nu știu cum ar trebui să trateze aceste aspecte ale culturii tradiționale și aceste tendințe seculare. Nici nu înțeleg cu adevărat ce sunt ei înșiși, neștiind dacă sunt oameni sau fantome. Nu știu dacă sunt oameni sau fantome, dar este greu să-i determini să fie oameni, în vreme ce găsesc că este extrem de plăcut dacă le ceri să fie fantome sau animale și nu refuză niciodată. Așadar, spuneți-Mi, ce anume sunt indivizii de acest fel? Dacă le ceri să fie persoane cu conștiință și rațiune, vor spune adesea: „Cât valorează conștiința? Cui îi mai pasă de conștiință în zilele noastre? Cui îi mai pasă de afecțiune și de dreptatea morală? Cui îi mai pasă de moralitate?” Dar dacă le ceri să se costumeze și să se dea drept vraci sau să poarte un costum de dinozaur ca să se dea drept dinozaur, nu obiectează și nu refuză. Spuneți-Mi, ce fel de indivizi sunt aceștia? În natura-esență pe care o au, există măcar o fărâmă de dragoste pentru lucrurile pozitive? Simt câtuși de puțină repulsie față de lucrurile negative? Judecând din perspectiva oamenilor, evenimentelor și lucrurilor pe care le aleg, este evident că nu au câtuși de puțin dragoste pentru lucrurile pozitive și nu simt deloc repulsie față de cele negative. Dimpotrivă, sunt deosebit de dezgustați de lucrurile pozitive, privindu-le cu batjocură și dispreț. Cât despre lucrurile negative – în special cele care sunt deosebit de populare și foarte în vogă în prezent printre tendințele rele – aceștia le admiră și le aprobă foarte mult. Îndeosebi, unii oameni sunt mândri că pot să țină pasul cu tendințele rele și să joace roluri de diavoli, spirite rele și animale sălbatice, simțind că sunt diferiți de ceilalți. În mod evident, indivizii de acest fel nu au conștiință și rațiune; cu cât ceva provine mai mult din tendințele rele, cu atât le place mai mult. Unii orientali, în special – când aud vorbindu-se despre ce este popular în Occident, ce le place occidentalilor și ce poartă și folosesc occidentalii – acceptă totul fără niciun discernământ și încearcă să imite. Chiar dacă este ceva ticălos, contrar conștiinței și rațiunii și contrar adevărului, ei tot îl acceptă. Unii oameni spun: „Înseamnă că venerează lucrurile străine și îi lingușesc pe străini?” Despre asta este vorba? (Nu, în natura-esență pe care o au, pur și simplu le plac aceste lucruri ticăloase.) Așa este. Simt că lucrurile populare în rândul orientalilor nu sunt destul de sofisticate, așa că urmează lucrurile populare în Occident, dorind să fie unici și diferiți de ceilalți și să fie stimați de alții. În orice caz, indivizii de acest fel nu au calitățile umanității. Judecând după preferințele lor și după ceea ce urmăresc, precum și după gândurile, opiniile și dezvăluirile lor în fiecare chestiune, aceștia nu au conștiință și rațiune. Gândurile și opiniile lor sunt aceleași ca ale ființelor neomenești și chiar aceleași ca ale diavolilor și ale Satanei. Poziția și perspectiva lor în felul cum privesc chestiunile sunt exact contrare și antagonice față de poziția și perspectiva unei persoane normale, așa cum cere Dumnezeu. Pe de altă parte, întrucât au din naștere conștiință și rațiune umană, oamenii adevărați vor judeca fiecare persoană, eveniment sau lucru pe baza sentimentelor conștiinței și rațiunii lor, alegând lucrurile pozitive din rândul lor și discernând ce este corect și ce este incorect.

În mediul societății orientale, unii oameni sunt limitați de cultura tradițională orientală și pot respecta unele tradiții orientale. Deși nu fac anumite lucruri contrare conștiinței și moralității, în adâncul sufletului, le plac aceste lucruri. Prin urmare, odată ce se schimbă mediul, odată ce au ocazia, își vor dezvălui adevărata față a umanității, își vor schimba complet aparențele și vor dezvălui o trăsătură neomenească. Cum ar trebui explicată această trăsătură neomenească? Ea se manifestă prin faptul că nu discern între bine și rău, nu știu ce este corect și ce este incorect și nu au conștiința și rațiunea umanității normale. Unii oameni, când se află în Orient, par să aibă o manieră integră, să fie demni, virtuoși și rafinați și să aibă o grijă deosebită de familiile lor, neavând o reputație proastă. Dar când ajung în Occident, sunt diferiți. Îi aud pe unii oameni spunând: „Occidentalii sunt deosebit de deschiși și de liberi în ceea ce privește relațiile dintre bărbați și femei.” De fapt, acest lucru nu este în acord cu faptele, dar, potrivit gândurilor și noțiunilor lor, cred că sunt liberi odată ce ajung în Occident și că nu trebuie să-și facă griji pentru reputație sau integritatea morală ori pentru zicalele culturii orientale tradiționale. Ei cred că femeile nu sunt nevoite să-și păstreze virtutea feminină, iar bărbații nu sunt nevoiți să se limiteze la monogamie și că, după ce ajung în Occident, pot fi libertini în relațiile cu sexul opus și nimeni nu va râde de ei sau nu-i va critica. Consideră că așa este cultura occidentală, că aceasta este tendința socială și nimeni nu i se opune. Odată ce încep să gândească așa, nu cumva nu mai merg pe calea cea bună? Lucrurile pe care le iubesc cu adevărat în umanitatea lor sunt pe cale să fie expuse, la fel și adevărata față a umanității lor. După ce orientalii – în special chinezii – vin în Occident, deoarece soțiile lor se află în țara lor natală, în timp ce ei sunt singuri într-o țară străină, cu persoane necunoscute și în locuri nefamiliare, și trebuie să muncească, să trăiască și să se ocupe de alte probleme complicate, viețile lor devin destul de dificile, iar ei se simt foarte singuri pe cont propriu. Prin urmare, un fel de „cuplu pe timp de război” a devenit popular în rândul comunității chineze din Statele Unite – acesta implică găsirea unui soț temporar pentru a-și întemeia un cămin temporar și a locui împreună, ajutându-se și sprijinindu-se reciproc pentru a face față împreună dificultăților vieții și, totodată, pentru a-și satisface nevoile fiziologice ale trupului. Deoarece este greu să se descurce singure într-o țară străină, multe persoane găsesc pe cineva de sex opus pentru a forma un „cuplu pe timp de război” și a-și satisface diversele nevoi. Se spune că, după ce unele „cupluri pe timp de război” trăiesc împreună mulți ani, vin soții ambelor părți, iar cele două familii chiar se împrietenesc și interacționează între ele. Aceasta este o practică devenită la modă printre non-credincioși pentru a face față dificultăților vieții. Spuneți-Mi, există oameni care fac astfel de lucruri printre cei care cred în Dumnezeu? (Unii neîncrezători pot face și ei asta.) Printre cei care cred în Dumnezeu, există mulți care nu urmăresc adevărul și, de asemenea, există unii care sunt în mod evident neîncrezători, fiind total neinteresați de adevăr. Unii chiar sunt lipsiți de conștiință și rațiune. Când acești oameni aud despre aceste lucruri negative, de fapt, nu simt repulsie în adâncul sufletului; simt că aceste lucruri sunt acceptabile și unii chiar se bucură de ele. Nu sunt dezgustați de aceste lucruri și chiar se gândesc: „Este foarte normal. Toți non-credincioșii fac asta; este o tendință, nu o crimă. În primul rând, nu este ilegal. În al doilea rând, nu este o corupere a moralei publice. În al treilea rând, este o nevoie fiziologică umană. Este corect, rezonabil și legal să faci asta – ce este greșit aici?” Consideră că este normal. Să nu vorbim despre non-credincioși – dacă oamenii care cred în Dumnezeu pot face asemenea lucruri, ce fel de oameni sunt? Nu este ceva în neregulă cu umanitatea lor? (Ba da, oamenii de acest fel nu au umanitate.) Oamenii fără umanitate pot face asemenea lucruri dezgustătoare. Cei cu umanitate nici măcar nu pot accepta gândurile și opiniile acestei tendințe rele, darămite să facă asemenea lucruri, simțind repulsie și detestându-le din adâncul inimii. Indiferent dacă o fac astfel încât ambele părți să-și ofere grijă reciprocă sau cu vreun alt scop, din perspectiva conștiinței și rațiunii umanității, formarea unui „cuplu pe timp de război” nu este un lucru pozitiv. Dacă o persoană care crede în Dumnezeu nu știe nici măcar dacă acest fel de lucru este pozitiv sau dacă este rezonabil, atunci are conștiință și umanitate? Unii oameni spun: „Deși nu știu dacă acesta este un lucru pozitiv, cred în Dumnezeu, așa că nu pot face asta. Non-credincioșii nu cred în Dumnezeu și nu se tem de El, așa că nu conștientizează când fac asta, dar eu cred în Dumnezeu, așa că nu pot să o fac.” Dacă gândesc așa, dovedesc că au conștiință și rațiune umană. Deși nu știu dacă această chestiune este corectă sau nu, nici dacă este un lucru pozitiv sau ce spune Dumnezeu despre asta, sunt capabili să utilizeze conștiința și rațiunea elementare ale umanității pentru a o evalua. Chiar dacă nu pot ști clar dacă este ceva pozitiv sau negativ, pot vedea că această chestiune este contrară moralității și umanității și nu ar trebui făcută. Au un anumit nivel de discernământ în privința acestor lucruri, așa că le refuză atunci când li se întâmplă. Se poate spune că aceia care nu refuză și care pot accepta în totalitate astfel de lucruri nu sunt oameni; nu au umanitate normală, nici conștiință și rațiune. Faptul că pot accepta aceste lucruri negative arată că nu le funcționează deloc conștiința și rațiunea și că nu au folosit standardul minim al conștiinței și rațiunii pentru a se împotrivi unor astfel de lucruri sau pentru a le discerne sau a le refuza; prin urmare, există în mod evident o problemă cu umanitatea persoanelor de acest fel. Unii oameni spun: „Există o problemă cu umanitatea persoanelor de acest fel, așadar provin ele din animale sau din diavoli?” Indiferent dacă provin din animale sau din diavoli, acestea sunt denumite colectiv ființe neomenești. Când vin în Occident și văd că țările occidentale sunt dezvoltate, bogate și libere și că sistemele lor sociale sunt mai avansate decât cele ale țărilor orientale, acestea cred că totul este corect și mai bun în Occident decât în Orient. Consideră că orientalii sunt închiși, conservatori și nesofisticați, în timp ce occidentalii sunt deschiși, liberi și versați, fiind deosebit de deschiși în ceea ce privește căsătoria sau relațiile dintre sexe. Acestea cred că este foarte normal ca bărbații și femeile să se îmbrățișeze și să se sărute atunci când se întâlnesc pe stradă. Dar, de fapt, occidentalii au principii privind îmbrățișările atunci când se întâlnesc; nu îmbrățișează pe oricine la întâmplare. În special, adulții nu fac așa ceva des; mai ales tinerii sunt cei cărora le place să facă asta. În schimb, în locurile unde se adună asiaticii, vezi adesea bărbați și femei făcând diverse acte intime în public, mai ales în zonele aglomerate de pe stradă. Ba chiar poți să vezi și persoane în vârstă făcând asta, ceea ce este deosebit de dezgustător de privit. Poate că unii asiatici au călătorit în Occident și au văzut viața culturală și eticheta occidentalilor, apoi au afirmat că occidentalii sunt liberi, deschiși și eliberați sexual. Pe baza acestor afirmații, mulți asiatici își închipuie în mod arbitrar tot felul de lucruri ticăloase în mințile lor. De fapt, dacă aprofundezi cu adevărat societatea occidentală sau intri în contact și interacționezi profund cu occidentalii, vei descoperi că multe lucruri sunt complet diferite de ceea ce își închipuie și spun asiaticii. Mai ales în unele comunități cu origini religioase sau în comunități mai izolate, aceștia sunt deosebit de conservatori și de tradiționali, nicidecum așa cum susțin miturile răspândite de asiatici. Afirmațiile potrivit cărora occidentalii sunt foarte deschiși în privința relațiilor dintre sexe sunt doar închipuirile oamenilor, nu fapte. Dacă un individ chiar gândește așa și aplică în cazul său această așa-zisă deschidere pe care o consideră adevărată, satisfăcându-și în mod arbitrar poftele trupești, atunci este problema lui; nu are absolut nicio legătură cu tendințele, cultura sau tradițiile vreunei societăți. Nu cultura sau tradițiile occidentale sunt cele care îl induc în eroare, ci mai degrabă faptul că el însuși are probleme. Nu este așa? (Ba da.) Când orientalii îi menționează pe occidentali, primul lucru pe care îl spun este: „Occidentalii sunt liberi, deschiși și eliberați sexual”, sugerând că occidentalii pot să se complacă în desfrâu sau chiar să comită incest. Stăpâniți de astfel de gânduri și opinii, orientalii încep să se complacă în desfrâu după ce ajung în Occident. Aceasta nu este din cauză că au văzut cu adevărat aceste fenomene și le-au imitat, ci pentru că este pur și simplu în natura lor să iubească ticăloșia; doar se folosesc de așa-zisa cultură occidentală sau de așa-zisele tradiții occidentale drept scuză pentru a se complace în pofte trupești. De fapt, întrucât indivizii de acest fel nu sunt figuri pozitive și nu au calitățile umanității și fiindcă este în natura lor înnăscută să iubească lucrurile negative și toate lucrurile incorecte, aceștia găsesc diverse scuze și pretexte pentru a face lucruri contrare sau chiar ostile lucrurilor pozitive. Mai mult, se simt pe deplin îndreptățiți, gândind că occidentalii sunt cu toții așa în zilele noastre. Corespunde acest lucru faptelor? Debitează doar prostii și aduc acuzații nefondate! În mod evident, atunci când indivizii de acest fel spun: „Occidentalii sunt liberi, deschiși și eliberați sexual”, de fapt, au intenții ascunse – să-și atingă scopul de a se complace în pofte trupești. De ce pot indivizii de acest fel să urmeze aceste lucruri negative cu atâta siguranță de sine? În primul rând, nu au o înțelegere corectă a lucrurilor pozitive și negative; când întâlnesc lucruri nefamiliare, nu pot folosi standardul minim, și anume conștiința și rațiunea, pentru a le evalua. În mod evident, indivizii de acest fel nu au calitățile umanității. Dacă nu pot înțelege un lucru care este în mod clar pozitiv drept lucru pozitiv, nici nu-l pot accepta ca pe un lucru pozitiv, atunci indivizii de acest fel categoric nu au conștiința și rațiunea unei persoane normale. În al doilea rând, dacă un individ nu știe care sunt lucrurile pozitive și nici care sunt lucrurile negative, atunci este limpede că nu poate discerne între bine și rău și între corect și incorect. Întrucât nutrește gânduri și opinii eronate, chiar dacă face unele lucruri incorecte sau contrare conștiinței și rațiunii, nu conștientizează deloc acest lucru. Este foarte evident că indivizii de acest fel nu pot distinge între bine și rău și între corect și incorect. Nu au conștiința și rațiunea umanității normale și nu știu dacă unele lucruri care se întâmplă în viață sau în procesul de supraviețuire sunt corecte sau incorecte, nici nu le este posibil să-și utilizeze conștiința pentru a aprecia și a evalua corectitudinea și incorectitudinea lor. Prin urmare, fac adesea unele lucruri incorecte, contrare conștiinței și rațiunii și, după ce le fac, nu conștientizează deloc acest lucru și chiar se simt pe deplin îndreptățiți, crezând că au acționat corect și sunt oameni integri. Nu este aceasta o inversare completă a lucrurilor? (Ba da.)

Unii oameni îi văd pe copiii altora fiind deosebit de obraznici și spun: „Ce copil obraznic! Îți dai seama dintr-o privire că nu e bun de nimic. Cu siguranță va neglija să facă muncă adecvată atunci când va crește mare. Cum ar putea să realizeze ceva în viață?” Dar dacă alții îi spun unei astfel de persoane că propriul copil este obraznic, va răspunde: „Și ce dacă este obraznic? Obrăznicia copilului meu este o manifestare a viitorului său promițător. Când va crește mare, va putea să se ridice deasupra celorlalți; poate chiar va deveni un funcționar de rang înalt!” Când copiii altora sunt obraznici, această persoană spune că nu vor realiza nimic când vor crește mari, dar când propriul copil este obraznic, spune că va putea să se ridice deasupra celorlalți când va crește mare. Care dintre afirmațiile sale este corectă? (Niciuna dintre ele.) Atunci, de ce spune asta? Dă dovadă de corectitudine când vorbește? (Nu.) Faptul că poate spune asemenea lucruri arată că nu are realizarea conștiinței. Copiii altora nici măcar nu sunt încă mari, deci cum își poate da seama că nu vor realiza nimic în viață? Dacă oamenii ajung sau nu să realizeze ceva în viață la vârsta adultă depinde de porunca lui Dumnezeu și de calea pe care merg; cum ar putea să depindă de o singură propoziție din partea acestei persoane? Faptul că poate spune astfel de lucruri arată că nu are realizarea conștiinței. Este aceeași problemă a obrăzniciei, dar când vorbește despre propriul copil, îi dă o notă pozitivă, în vreme ce, vorbind despre copiii altora, îi dă o notă negativă. Sunt corecte cuvintele sale? (Nu.) Atunci ce fel de persoană este corectă? (O persoană care are conștiință.) Care sunt calitățile unei persoane cu conștiință? O persoană cu conștiință are două calități: integritate și bunătate. A fi integru înseamnă, cel puțin, că o persoană trebuie să aibă o inimă corectă în spusele și în acțiunile sale. Cuvintele pe care le rostește trebuie să fie cinstite, obiective și să corespundă faptelor; nu trebuie să fie părtinitoare, să ajute la ascunderea neajunsurilor sau să se bazeze pe sentimente. Când copiii altora sunt obraznici, persoana spune că nu vor fi buni de nimic când vor crește mari, dar când propriul copil este obraznic, spune că va avea un viitor promițător când va crește. Aceeași manifestare a obrăzniciei primește două descrieri diferite din partea ei. Ai spune că această persoană este integră? (Nu.) Are conștiință o persoană care vorbește doar pe baza sentimentelor? (Nu.) Acest aspect este suficient în sine pentru a dovedi că persoana nu are conștiință. Spune doar lucruri frumoase despre propriul copil, cu binecuvântări și urări de bine, dar îi blestemă pe copiii altora atunci când vorbește despre ei. Aceasta este o lipsă de bunătate și de integritate. Întrucât nu are conștiință, este capabilă să spună astfel de cuvinte răuvoitoare. O astfel de persoană nu vorbește cinstit și nu exprimă decât raționamente distorsionate. Într-o privință, aceasta arată că nu este integră; în altă privință, arată că nu este bună. Oamenii care nu sunt buni vor descrie situațiile altora drept rele, indiferent cum sunt în realitate. Vorbesc având intenții ascunse, sperând cu disperare că lucrurile nu vor merge bine pentru alții. Există rea-voință și o senzație de blestemare a celorlalți în ceea ce spun. Vorbesc mereu în acest fel și nu au niciodată conștiința încărcată din cauza asta. Vorbesc așa despre treburile altora și îi tratează pe alții tot în același mod. De exemplu, soțul unei femei are o aventură. Temându-se de ce vor spune alții despre asta, aceasta le spune oamenilor: „Soțul meu are o aventură pentru că este pur și simplu prea remarcabil. Este chipeș și capabil. În această societate rea din zilele noastre, acele femei sunt foarte nerușinate – pur și simplu se aruncă în brațele lui. Se întâmplă doar pentru că este prea remarcabil. Asta dovedește și că nu l-am judecat greșit; am gusturi atât de bune!” Dar dacă soțul altcuiva are o aventură, aceasta spune: „Se vede că nu este o persoană de treabă. Nu are nici bani, nici nu arată bine, dar tot aleargă după amante. Orice femeie care stă cu el este oarbă!” Ba chiar o sfătuiește pe acea persoană să-și abandoneze rapid soțul și să-și găsească pe altcineva. Acea persoană întreabă: „Și soțul tău are o aventură, așadar tu de ce nu-ți găsești pe altcineva?” Ea spune: „Soțul meu este diferit de al tău. Soțul tău este un ticălos. Al meu este pur și simplu prea remarcabil, iar femeile se aruncă de gâtul lui. Soțul meu nu s-a putut abține, în timp ce al tău și-a căutat în mod activ o amantă.” Vezi, ceea ce spune despre toate se schimbă atunci când este vorba despre ea. Tot ce are legătură cu ea este scuzabil, fiind un caz special; descrie totul într-o lumină pozitivă. Dar când are legătură cu alții, este diferit; descrie totul drept rău. Atunci, dacă părinții unei asemenea persoane nu cred în Dumnezeu, ce va spune? „Deși părinții mei nu cred în Dumnezeu, sunt oameni buni în lume. Nu se ceartă, nu-i înjură pe alții și ajută pe oricine întâmpină dificultăți. Sunt cunoscuți peste tot ca oameni eminamente buni și amabili. Dacă ar crede în Dumnezeu, cu siguranță ar fi mai buni decât noi!” Totuși, când părinții unor frați și surori nu cred în Dumnezeu, aceasta spune: „Părinții tăi sunt niște diavoli.” Când părinții unor frați și surori cred în Dumnezeu, ea spune: „Chiar dacă cred în Dumnezeu, sunt credincioși doar cu numele și nu sunt deloc buni. Întrucât cred în Dumnezeu, de ce nu te susțin când îți faci datoria?” Oricând este vorba despre ea, ceea ce spune se schimbă. Nu vorbește niciodată pe baza faptelor obiective, iar cuvintele ei nu sunt niciodată cinstite. Are un standard pentru treburile proprii și altul pentru treburile celorlalți. Nu are în adâncul inimii un standard cinstit pentru a evalua tot felul de oameni, evenimente și lucruri. Orice o implică pe ea este bun și pozitiv și are diverse motive justificabile; orice îi implică pe alții ar trebui condamnat, blestemat și respins și este al diavolilor și al Satanei. Cât despre familia, rudele și prietenii săi, toți sunt oameni buni, adevărați credincioși și frați și surori. Dar când vine vorba de frații și surorile din biserică, îi judecă în mod arbitrar, spunând că unul este un neîncrezător, că altul nu este devotat îndeplinirii datoriei sale și că ar trebui să fie cu toții îndepărtați. Dacă un frate sau o soră face o mică greșeală sau are o problemă minoră, profită imediat de aceasta, o fac publică și apoi îi țin morală și îl înjosesc cu o privire aspră în ochi. Dar când propriile rude fac ceva greșit, încearcă doar să dreagă busuiocul și face tot ce-i stă în putință pentru a le apăra cu sofisme. Are o astfel de persoană vreo fărâmă de corectitudine? (Nu.) Nu are deloc corectitudine. Când are de-a face cu frați, surori și alți oameni, ea „respectă principiile” cu o privire aspră în ochi, simțind că deține adevărul-realitate. Se laudă adesea în fața altora, spunând: „Uitați-vă cât de mult respect principiile! Ce poziție fermă am! Pot să practic adevărul atât de bine!” Dar când vine vorba de treburile propriei familii – soțul sau soția, copiii, rudele și chiar câinele – atitudinea i se schimbă. De exemplu, în cazul în care câinele ei latră oricând vede un străin și mușcă fără discriminare când vin în vizită cunoscuți, persoana spune: „Uite, câinele acesta este cu adevărat un paznic bun și credincios. Este pe deplin loial față de mine, stăpânul lui; nu se schimbă niciodată!” Dar în cazul în care câinele altcuiva mușcă fără discriminare când vede o cunoștință, spune: „Acest câine este orb. Nici măcar nu se uită să vadă cine este aici. Nu are principii când păzește casa. De ce mușcă orbește?” Nu este corectă nici măcar față de câini. Ce fel de persoană este aceasta? (Nu este o ființă umană.) Crede că tot ceea ce face este corect, rezonabil și se aliniază la lucrurile pozitive; ba chiar crede că respectă adevărurile-principii. Dar când vine vorba de orice lucru incorect pe care îl face sau de orice raționament distorsionat pe care îl exprimă, nu îl consideră niciodată greșit, nici nu îl corectează vreodată. Dacă îi aduci reproșuri sau o dai în vileag, nu acceptă. Care este rezultatul final? Se agață cu încăpățânare de propriile afirmații și de așa-zisele sale principii și chiar acționează de parcă ar fi întruchiparea dreptății și evaluează toate chestiunile. De fapt, perspectiva și poziția din care evaluează corectitudinea lucrurilor sunt complet antagonice și contrare adevărurilor-principii, însă acea persoană nu-și dă niciodată seama de acest lucru. Debitează o mulțime de erezii și argumente false și se agață cu încăpățânare de aceste cuvinte, chiar opunându-se adevărului și încercând să se certe cu cei care pot să discearnă între bine și rău și să înțeleagă adevărul. Ce fel de oameni sunt aceștia? Sunt oameni irezonabili. Chiar dacă lucrurile pe care le fac și asupra cărora insistă nu sunt considerate greșite în ochii oamenilor, judecând după numeroasele lor manifestări și dezvăluiri, aceștia sunt categoric lipsiți de integritate, de bunătate și de rațiune, aceste calități ale umanității. Doar privind felul în care tratează diversele persoane, evenimente și lucruri din viața de zi cu zi, modul în care evaluează până și un copil sau un câine este distorsionat – indiferent cât de rău este propriul câine, tot este cel mai bun din lume; și, indiferent cât de bun este câinele altcuiva, nu-i lasă inima să spună nici măcar un lucru bun despre el. Categoric nu vor evalua o persoană sau o chestiune în mod cinstit, cu atât mai puțin vor trata o persoană sau o chestiune în mod cinstit. În umanitatea lor, există doar sentimente și părtinire. Își protejează doar propriile interese și orice persoane, evenimente și lucruri legate de ei. În afară de aceasta, simt că nu există nimic care să merite făcut în viață. În orice grup de oameni și în orice situație, trăsătura naturii lor pe care o manifestă este cea de a distorsiona toate persoanele, evenimentele și lucrurile obiective și de a le prezenta într-o lumină falsă. Le evaluează și le tratează total în conformitate cu propriile gânduri și opinii sau în funcție de potențialele beneficii pentru ei.

Oamenii de acest fel, care nu au calitățile umanității, sunt lipsiți de integritatea, bunătatea și rațiunea umanității. Judecând după aceste manifestări, nu este oare dificil să ai de-a face cu astfel de oameni? (Ba da.) Este dificil să ai de-a face și să te înțelegi cu ei. Nu-i poți determina niciodată să accepte gânduri și opinii corecte, deoarece nu au capacitatea de a accepta lucruri pozitive. Asta înseamnă că nu au condițiile pentru a accepta gânduri și opinii corecte. Prin urmare, multe opinii corecte și lucruri pozitive sunt interpretate greșit și distorsionate de ei și, după ce sunt distorsionate, devin diversele gânduri, opinii și afirmații specifice oamenilor de acest fel. Chiar dacă cred în Dumnezeu, indiferent cât de multe dintre cuvintele Sale au citit sau câte predici și părtășii au ascultat, se agață mereu în inimile lor de propriile gânduri și opinii false, nerenunțând niciodată la ele. Chiar dacă Dumnezeu le oferă adevărul, le este imposibil să accepte gânduri și opinii corecte de la Dumnezeu și să trateze sau să evalueze o persoană sau o chestiune cu descrieri corecte și într-un mod corect. Pe baza trăsăturilor umanității lor, vor trata tot felul de oameni, evenimente și lucruri doar folosindu-și gândurile și opiniile false care le sunt specifice și vor persista în a face asta. Așadar, poți vedea la astfel de oameni că, pe lângă firile lor arogante și înșelătoare, au o altă fire extrem de pronunțată, și anume faptul că sunt deosebit de intransigenți. Manifestarea specifică acestui fapt este că sunt deosebit de îndărătnici, nesăbuiți, încăpățânați și chiar înguști la minte. Când interacționezi cu astfel de indivizi și discutați despre unele subiecte sau vă confruntați cu anumite probleme împreună în timpul interacțiunilor voastre, vezi că atitudinile și firile lor în abordarea problemelor sunt deosebit de intransigente, îndărătnice, nesăbuite și încăpățânate. O chestiune corectă sau un gând și o opinie corecte, care sunt în mod evident foarte ușor de acceptat pentru o persoană normală, devin foarte greu de acceptat când vine vorba de ei, existând multe obstacole implicate. Nu știi dacă să râzi sau să plângi și simți că oamenii de acest fel sunt deosebit de supărători: „De ce o chestiune atât de simplă devine o problemă dificilă pentru ei? Chiar sunt oameni?” A-i determina să accepte o chestiune corectă sau o opinie corectă este la fel de solicitant ca a determina un lup să renunțe la carne și să mănânce în schimb diverse legume. Este ca și cum le-ai cere să-și schimbe clasificarea – atât de dificil este. S-ar putea să petreci mult timp explicând o chestiune măruntă și să depui mult efort pentru a-i convinge cu greu să o accepte, dar, când apare o altă chestiune, firea lor intransigentă se manifestă din nou și se manifestă într-un mod deosebit de evident – prin faptul că dau dovadă de o înțelegere denaturată și de încăpățânare, dar și fiind nesăbuiți, îndărătnici și înguști la minte. Pe măsură ce intri mai mult în contact cu astfel de oameni și îi cunoști mai bine, vei descoperi că esențele oamenilor diferă. Când vine vorba de esența unor asemenea oameni, ai putea fi nevoit să depui eforturi enorme pentru a te face înțeles de ei și a le explica limpede niște chestiuni nesemnificative, obținând în cele din urmă unele rezultate cu mari dificultăți. Cu toate acestea, când vine vorba de puncte de vedere și de atitudini sau de chestiuni majore, nu poți comunica niciodată cu ei. În acel moment, vei ști că există clasificări ale oamenilor, iar clasificarea fiecăruia este diferită. Dacă doi oameni nu pot comunica ușor sau nu pot coopera armonios și nu pot ajunge rapid la armonie și la un consens asupra punctelor lor de vedere când discută despre orice chestiune, atunci aparțin unor clasificări diferite. Întrucât oamenii din tipul celor care nu știu ce este corect și ce este incorect nu au capacitatea, în umanitatea lor, de a discerne ce este corect și ce este incorect, nu-și vor da seama niciodată de ce sunt corecte gândurile și opiniile evident corecte, cuvintele corecte și chestiunile corecte sau în ce constă corectitudinea lor. Vor spune: „De ce este corect ce spui tu? De ce nu este corect ce spun eu? Cum anume este corect ce spui tu?” Uneori, pentru a dovedi că spusele tale sunt corecte, trebuie să prezinți fapte și să aduci argumente, să oferi multe exemple și să faci numeroase analogii, depunând atât de mult efort și cugetând profund înainte de a putea să le explici limpede o chestiune. După ce vei face în cele din urmă asta, tot va trebui să cugeți profund și să depui mult efort pentru a le explica în mod clar următoarea chestiune cu care se vor confrunta. Dacă procedezi mereu așa, vei descoperi în timp că acest lucru nu poate schimba în cele din urmă clasificarea unei persoane și că ai făcut un efort inutil. Chiar dacă depui mult efort și îți pui mari speranțe în ea, rezultatele pe care le vei obține vor fi minuscule, deoarece nimeni nu poate schimba clasificarea unei persoane. Dacă cineva nu știe nici măcar ce este corect și ce este incorect, atunci există o singură modalitate prin care i se poate schimba clasificarea, și anume ca persoana să revină la forma inițială pentru a se reîncarna din nou. Dacă are noroc, se va reîncarna ca om; dacă are ghinion și se reîncarnează din nou ca altceva decât un om, atunci tot nu există speranțe de a ajuta o astfel de persoană să înțeleagă ce este corect și ce este incorect. Pur și simplu așa stau lucrurile.

Oamenii de acest tip, care nu au calitățile umanității, prezintă o altă caracteristică în interacțiunile lor cu alții: pot identifica diverse tipuri de defecte la toți ceilalți, dar când ei înșiși au aceleași defecte, nu recunosc niciodată că sunt defecte. Pur și simplu nu pot să vadă niciun punct forte sau niciun merit la alții; doar le identifică defectele și le expun neajunsurile, folosind acest lucru drept scuză pentru a spune că alții nu pot coopera armonios cu ei și că incapacitatea de a coopera armonios este vina tuturor celorlalți, în timp ce ei înșiși nu sunt deloc vinovați, iar ceilalți sunt cei care trebuie să se cunoască pe ei înșiși. Care este problema aici? În modul în care se poartă și în care se ocupă de lucruri, astfel de oameni nu-i pot trata niciodată pe alții rațional, nici nu-și pot trata propriile probleme într-un mod rațional, corect și cinstit. Ați spune că atitudinea lor în gestionarea chestiunilor și în tratarea oamenilor este corectă sau incorectă? (Incorectă.) Dar oare ei știu asta? (Nu știu.) Îi evaluează și îi privesc mereu pe alții de pe o poziție morală superioară. Modul lor de a-i privi pe alții și perspectiva din care o fac implică folosirea propriilor așa-zise lucruri „corecte și incorecte” pentru a-i discerne pe alții. Ei consideră că tot ce fac alții este greșit și inferior lor. Dacă apare o dispută și nu pot coopera armonios, cred că este problema tuturor celorlalți și că este cauzată de alții, că alții au firi corupte și sunt cei care ar trebui să facă schimbări și să se transforme. Consideră că alții sunt plini de defecte și probleme, fără niciun merit, văzându-se totodată pe ei înșiși drept plini de merite și lipsiți de orice defect. Ai spune că astfel de oameni au rațiune? (Nu.) Oare ochii celor fără rațiune slujesc vreunui scop? (Nu.) Pur și simplu nu pot să vadă punctele forte și meritele niciunui tip de oameni. Dimpotrivă, se agață de neajunsurile altora – care, în realitate, s-ar putea să nu fie neapărat neajunsuri – și le exagerează. Dacă nu apar probleme, totul este în regulă, dar odată ce apare o problemă, se agață de neajunsurile celuilalt și nu se lasă, spunând: „Ce te face mai bun decât mine? Dacă ești mai bun decât mine, de ce a apărut totuși această problemă?” Sfidarea lor profundă erupe, iar adevăratele lor puncte de vedere lăuntrice sunt scoase toate la iveală. Nu privesc niciodată oamenii, evenimentele și lucrurile într-un mod rațional. În ochii lor, orice manifestare a altor oameni este o problemă, un defect. Potrivit gândurilor și opiniilor lor, nimic nu se ridică la înălțimea standardelor; totul este greșit, toate sunt lucruri negative și totul poate fi folosit în judecata lor. Este dificil să ai de-a face cu astfel de oameni. Nu au conștiința și rațiunea umanității normale, așa că, în adâncul inimilor lor, așa-zisele lor lucruri „corecte și incorecte” înseamnă pur și simplu că orice cred ei că este corect este corect și orice cred că nu este corect este incorect. Aceștia evaluează corectitudinea oamenilor, evenimentelor și lucrurilor pe baza propriilor evaluări și preferințe, precum și pe baza propriilor interese. Nu vor privi oamenii și lucrurile în mod cinstit. Oamenii și lucrurile care nu le sunt pe plac, cu care sunt incompatibili, care nu le aduc beneficii sau pe care le disprețuiesc sunt generalizate ca fiind greșite și rele, fără nicio discuție. Pe lângă faptul că este dificil să ai de-a face cu astfel de oameni, mai sunt și înfricoșători. Dacă există astfel de oameni în preajma ta, odată ce toate gândurile și opiniile lor sunt exprimate, caracterul lor este scos pe deplin la iveală. Poți vedea ce se află mai exact în adâncul sufletului lor, ce anume iubesc, care anume sunt nevoile lor și ce urmăresc mai exact. Văzând aceste lucruri din sinea lor, poți fi dezgustat de ei pentru tot restul vieții. Desigur, când vor fi dezvăluite toate aceste probleme pe care le au, vei avea răspunsul privind manifestările lor, precum înțelegerea denaturată, îndărătnicia, nesăbuința, încăpățânarea și tendința de a denatura, pe care le dezvăluie din cauza firii lor intransigente. Care este acest răspuns? Este că astfel de oameni nu au o umanitate normală – cu alte cuvinte, nu au conștiința și rațiunea unui om; sunt ființe neomenești. Dacă ar avea o fărâmă de conștiință și rațiune, nu s-ar agăța de raționamente distorsionate și n-ar vorbi despre ele ca și cum ar fi corecte. După ce au ascultat atâtea predici în credința lor în Dumnezeu, ar fi trebuit să înțeleagă măcar puțin adevăr, iar punctele lor de vedere asupra lucrurilor ar fi trebuit să se schimbe întrucâtva. Așadar, de ce privesc încă lucrurile folosind punctele de vedere ale non-credincioșilor și tratează punctele de vedere eronate și raționamentele distorsionate ca și cum ar fi corecte și ar fi adevărul, chiar condamnând adevărul, lucrurile pozitive și cele corecte ca pe niște lucruri negative? Vei găsi răspunsul atunci când gândurile și opiniile lor eronate vor fi scoase la iveală. Nu este de mirare că pot spune atât de multe lucruri în viață care inversează albul și negrul și răstălmăcesc faptele – este din cauza refuzului lor absolut de a accepta adevărul. De vreme ce au atributul de a fi scârbiți de adevăr, este logic să dezvăluie acele lucruri. Aceasta nu este din cauza modului în care i-au învățat părinții, nici a influenței mediului, cu atât mai puțin din cauza educației din societate; aceasta este trăsătura umanității lor. Sunt scârbiți de adevăr; au acest atribut. Ceea ce iubește cineva, ce fel de umanitate dezvăluie, ce dezvăluie în mod natural în viața de zi cu zi și care este starea sa obișnuită în viață – toate acestea depind de atributele sale. Nimeni nu poate schimba atributele unei persoane. Întocmai precum un șarpe: deoarece are atributul de a fi strâmb, nu se va târî niciodată în linie dreaptă. Întocmai precum un crab: merge în lateral și, chiar dacă îl pui într-un spațiu îngust, va merge tot în lateral. Acestea sunt atributele lor, iar atributele nu pot fi schimbate. Dacă o persoană nu poate discerne între bine și rău sau nu poate ști ce este corect și ce este incorect, această caracteristică poate fi considerată un atribut pe care îl are. Întrucât are acest atribut, dezvăluie în mod firesc multe lucruri legate de acesta în viața de zi cu zi – este foarte normal.

Unii oameni, când vine vorba de sentimente sau de gestionarea lucrurilor, nu știu ce este corect și ce este incorect. În mod similar, nu știu ce este corect și ce este incorect nici când vine vorba de conduita dintre bărbați și femei. De exemplu, nu știu ce distanță să păstreze atunci când interacționează și au de-a face cu cineva de sex opus, ce subiecte, remarci și moduri de comportament să evite sau la ce detalii să fie atenți în vorbirea și conduita lor zilnică. Acest lucru este greu de înțeles – oare nu știu toți oamenii normali că trebuie să existe limite în interacțiunile cu sexul opus? (Ba da.) Este ceva ce trebuie învățat? Copiii pot avea nevoie să fie învățați acest lucru de către părinți, dar pe măsură ce cresc treptat și devin conștienți, ajung în mod natural să știe aceste lucruri fără a fi nevoie să fie învățați de familia lor sau de societate. Este ceva înnăscut, nu-i așa? A ști că există limite între bărbați și femei este o calitate a umanității. Calitățile umanității includ conștiința și rațiunea, prin urmare oamenii știu în mod sigur ce înseamnă să ai simțul rușinii. Dacă ai simțul rușinii, atunci știi cum să tratezi sexul opus. Dacă nu știi și acționezi fără rușine – neștiind ce mod de comportament este corect și ce mod este greșit, ce mod este adecvat și rațional și ce mod este excesiv și încalcă limita – atunci există o problemă cu umanitatea ta, pentru că este minimul pe care o persoană normală ar trebui să-l știe. Dacă cineva știe aceste lucruri și le poate respecta, atunci are conștiința și rațiunea umanității; dacă cineva nu știe niciunul dintre aceste lucruri și chiar are nevoie să i se reamintească și să fie ținut în frâu de alții, atunci un astfel de individ are o mare problemă. Există îndeosebi un tip de individ care nu stă cu persoane de același sex într-un grup, ci stă în mod special lângă persoane de sex opus și se apropie foarte mult de ele – nu încearcă să evite acest lucru. Când alții îl atenționează, unui astfel de individ chiar i se pare ciudat, spunând: „Ce este greșit în a sta aproape unii de alții? Ce am putea să facem în public? Sunt adult, sunt matur – am nevoie să stai cu ochii pe mine? De ce te iei mereu de mine?” Chiar are tupeul să spună: „Ce am putea să facem în public?” – are vreun simț al rușinii? (Nu.) Problema este că trebuie într-adevăr să facă ceva? Sau este că, atât timp cât nu fac nimic, nu trebuie să respecte limitele dintre bărbați și femei? Nu există o distincție între bărbați și femei? (Ba da.) Așa stând lucrurile, ar trebui să existe limite între ei, iar menținerea acestor limite este determinată de simțul rușinii din cadrul umanității. Dacă ai simțul rușinii, vei menține în mod firesc limitele atunci când interacționezi cu sexul opus; nu vei avea nevoie să te supravegheze alții, nici nu vei avea nevoie să fii ținut în frâu de mediu – poți face asta singur. Dacă îți lipsește până și acest strop de rușine și ai nevoie să fii supravegheat și atenționat de alții, atunci cineva ca tine este în mare pericol. Unii oameni sunt deosebit de nepăsători în ceea ce privește relațiile dintre bărbați și femei și deseori le fac cu ochiul și le aruncă ocheade persoanelor de sex opus, atingându-le în mod frecvent. Îndeosebi, unor oameni le place în mod special să se etaleze în fața celor de sex opus. Cu cât sunt prezente mai multe persoane de sex opus, cu atât devin mai frenetici și mai entuziasmați și cu atât se etalează mai ostentativ. Alții consideră că acest lucru este inadecvat și nedemn, dar nu simt că este o problemă, nici nu au mustrări de conștiință. În schimb, se gândesc: „Este foarte normal. Nu așa ar trebui să stea lucrurile între bărbați și femei? Nu sunt femeile aduse pe lumea aceasta pentru bărbați? Iar bărbații pentru femei? Ce este greșit în a ne distra puțin împreună? Nu este o bucurie? Este atât de obositor să ducem o viață așa de serioasă ca voi! N-ați auzit oameni spunând: «Când bărbații și femeile lucrează împreună, povara devine mai ușoară»?” Vezi, ei consideră acceptabil orice gând sau punct de vedere. Îndeosebi, acceptă întru totul aceste gânduri și opinii false, dar nu acceptă câtuși de puțin afirmații pozitive, ci se împotrivesc în schimb acestora, le combat și le resping. Dacă încerci să le aduci aminte, sunt deranjați de acest lucru și, în inimile lor, te urăsc și te privesc cu ostilitate. Nu acceptă sfatul nimănui și insistă să acționeze în felul acesta. Unii oameni își pot pierde controlul sau pot cădea pradă nepăsării pentru o clipă, comportându-se ocazional într-un mod oarecum desfrânat. Fără a avea nevoie să le reamintească alții, sunt neliniștiți în sinea lor și simt că trebuie să fie atenți în viitor. Aceasta este manifestarea pe care se cuvine să o aibă o persoană cu conștiință și rațiune. Dar indivizii de celălalt tip au mers deja prea departe și au încălcat limita în mod grav; se dedau deja poftelor trupești. Mulți oameni nu suportă să vadă asta. Dacă vor continua așa, se vor pune singuri în pericol și vor fi disprețuiți, respinși și eliminați de Dumnezeu. Însă lor nu le pasă, spunând: „Ce pericol poate exista atunci când te complaci în pofte trupești?” De fapt, sunt complet inconștienți. Unele femei de vreo douăzeci de ani au relații ocazionale cu indivizi de sex opus, stând peste noapte acasă la bărbați. Dacă s-ar afla, reputația lor ar fi distrusă, dar, cumva, nu le pasă. Are o astfel de persoană simțul rușinii? (Nu.) Nu are deloc simțul rușinii. Fie că este vorba de un bărbat sau de o femeie, dacă cineva nu are o limită inferioară în inima sa în privința relațiilor dintre bărbați și femei și nu cunoaște sensul cuvântului „rușine”, atunci acest lucru confirmă pe deplin că acea persoană nu are calitățile umanității. Dacă o persoană are calitățile umanității și comite ocazional o greșeală în ceea ce privește sexul opus sau face ceva ce merge prea departe, va regreta acest lucru toată viața. De fiecare dată când se va gândi la asta, se va înroși la față și va simți înțepături în inimă; va simți disconfort și neliniștite, nedorind să mai aducă subiectul în discuție și sperând ca un astfel de lucru să nu se mai întâmple niciodată în viitor. Ceea ce a făcut este o pată permanentă pentru acea persoană. Oamenii normali au simțul rușinii și o limită inferioară în ceea ce privește relațiile dintre bărbați și femei; se vor controla și se vor înfrâna, nefăcând astfel de lucruri. Chiar dacă își pierd o clipă controlul și greșesc cu cineva de sex opus, vor avea regrete. Nu-și vor agrava greșeala, nici nu se vor complace și nu se vor lăsa pradă decăderii atunci când mediul le permite; în schimb, se vor înfrâna. Cum se realizează acest lucru? Este rezultatul bun pe care îl obții atunci când ești ținut în frâu de conștiința și rațiunea ta. Conștiința și rațiunea ta te vor ține în frâu și te vor reglementa, oferindu-ți o limită inferioară, care este și standardul tău minim pentru tratarea unor astfel de chestiuni; cu alte cuvinte, te vor ajuta să nu încalci această limită inferioară și să te abții de la astfel de lucruri. Odată ce slăbiciunea sau vreun motiv special te vor împiedica temporar să-ți strunești impulsurile și, astfel, vei comite o greșeală cu cineva de sex opus, vei simți dezgust și repulsie în adâncul inimii tale și chiar vei avea remușcări tot restul vieții – nu se va întâmpla a doua oară în această viață. Însă oamenilor lipsiți de umanitate nu le pasă când fac asemenea lucruri. Chiar le spun tuturor și se compară cu alții, crezând că este un talent și o capacitate, că se numește a avea farmec și a obține un avantaj – și că ar fi păcat să nu facă asta. Dacă oamenii de acest fel au ocazia, vor mai face astfel de lucruri? Răspunsul este cu siguranță „da” – le vor face în mod categoric. Nu sunt niciodată supărați că au făcut astfel de lucruri, ci, în schimb, se laudă cu ele. Nu este dezgustător? (Este dezgustător.) Este deja o dezamăgire destul de mare că nu sunt supărați, dar se mai și laudă, ceea ce este și mai dezgustător. Ceea ce fac îi umple pe alții de dispreț, însă ei nu simt absolut nicio rușine; astfel de indivizi nu sunt demni să fie numiți oameni. Fac deseori astfel de lucruri rușinoase și, totuși, nu simt rușine, remușcări sau supărare, iar dacă li se oferă o ocazie sau condiții potrivite în viitor, le vor face din nou – aceasta este o manifestare a lipsei de rușine. Spuneți-Mi, atunci, dacă astfel de indivizi nu practică adevărul, vor fi supărați sau vor avea remușcări? (Nu.) Așa este, nu vor fi nici supărați, nici nu vor avea remușcări. De ce? (Pentru că nu au conștiință și rațiune.) Când vine vorba de a face lucruri rușinoase, unei persoane fără conștiință sau rațiune nu-i este rușine făcând ceva ce până și non-credincioșii ar considera rușinos, nici nu se simte supărată când face asta. Atunci, este și mai puțin probabil să se simtă supărată atunci când face lucruri contrare adevărului, nu-i așa? (Așa e.) În ochii non-credincioșilor, este foarte normal să nu practice adevărul și să nu-l urmărească; nu este considerat rușinos, nici împotriva moralității umane, pentru că așa sunt majoritatea oamenilor. Prin urmare, acel tip de persoană nu simte nimic. Dacă o persoană normală este emondată pentru că nu reușește să practice adevărul și încalcă principiile, întrucât are conștiință și rațiune, va avea remușcări în inima ei, iar conștiința îi va fi tulburată. Dar când o persoană fără conștiință și rațiune face lucruri nerușinate sau lucruri care trezesc disprețul și dezgustul altora, nu simte disconfort sau neliniște. În opinia ei, nu este oare perfect normal să nu practice adevărul? Nu este deloc conștientă, prin urmare o astfel de persoană este dincolo de orice speranță.

Spuneți-Mi, sunt mulți la număr cei care pot vedea în profunzime ce este bine și ce este rău, ce este corect și ce este incorect? Uitați-vă la oamenii din jurul vostru, inclusiv la familie, prieteni și colegi, apoi uitați-vă la frați și surori. Printre acești oameni, sunt mulți sau puțini la număr cei care pot să discearnă și să vadă în profunzime ce este bine și ce este rău, ce este corect și ce este incorect? (Foarte puțini.) Nu sunt mulți care pot ști ce este corect și ce este incorect. Cu alte cuvinte, în această lume, nu sunt mulți oameni cu o umanitate integră și bună, nu sunt mulți cinstiți și obiectivi în vorbirea și acțiunile lor și care nu se dezlănțuie făcând lucruri rele și nu sunt mulți cei care vorbesc rațional și nu folosesc raționamente distorsionate. Mai ales printre non-credincioși, astfel de oameni sunt mult prea puțini. Când intri în contact cu orice non-credincios, este de ajuns să-l auzi vorbind pentru a ști ce fel de persoană este. Cuvintele non-credincioșilor conțin prea multe inexactități și falsificări. Cei mai mulți dintre ei nu vorbesc cinstit și obiectiv, ci vorbesc bazându-se pe sentimentele lor și pentru a-și proteja propriile interese. Indiferent ce cuvinte greșite rostesc sau ce lucruri greșite fac, nu sunt deloc conștienți de ele în adâncul inimii lor. Dacă un credincios în Dumnezeu este asemenea unui non-credincios prin faptul că nu știe ce este corect și ce este incorect în vorbirea și acțiunile sale – și, chiar dacă vorbele pe care le spune și punctele de vedere pe care le susține sunt greșite, tot insistă orbește să le mențină, considerând punctele de vedere greșite drept lucruri pozitive și adevărul și chiar folosind astfel de puncte de vedere pentru a înlocui adevărul și cuvintele lui Dumnezeu – există vreo speranță ca o astfel de persoană să fie mântuită? (Nu.) Unii oameni cred în Dumnezeu de douăzeci sau treizeci de ani, sau chiar toată viața lor, dar nu știu niciodată care sunt lucrurile pozitive și care sunt cele negative, nici nu le este vreodată clar ce este corect și ce este incorect. Le place un lucru și îl apără atât timp cât le aduce beneficii; dacă nu le aduce beneficii, spun că este rău și greșit și îl resping. Au trăit până acum cu o astfel de filosofie și atitudine privind interacțiunile lumești, dar tot susțin că au credință în Dumnezeu și vor să fie mântuiți – nu este o glumă? (Ba da.) În plus, susțin că Îl urmează pe Dumnezeu și sunt martori pentru El. Ce ar putea folosi pentru a aduce mărturie pentru Dumnezeu? Nici măcar nu știu ce este corect și ce este incorect, însă pretind că vor să aducă mărturie pentru Dumnezeu – nu este complet absurd? Ar folosi Dumnezeu astfel de oameni confuzi pentru a-I aduce mărturie? (Nu.) Ar fi o batjocură pentru Dumnezeu ca astfel de oameni să-I aducă mărturie. Aceștia nu simt niciodată că faptele lui Dumnezeu sunt corecte. Evaluate pe baza gândurilor și opiniilor lor, multe lucruri pe care le face Dumnezeu nu corespund gândurilor, opiniilor și noțiunilor lor și, bineînțeles, nu corespund nici intereselor lor trupești. Adesea, cuvintele sau lucrarea lui Dumnezeu sunt contrare aspirațiilor, dorințelor și ambițiilor lor personale, precum și intereselor lor personale de tot felul. Prin urmare, unor oameni care cred în Dumnezeu de zece sau douăzeci de ani le este foarte greu să rostească un singur cuvânt care vine din inimă, să spună că tot ce face Dumnezeu este corect și fără greșeală. Se poate spune că există ceva ascuns în inimile lor. După ce au crezut în Dumnezeu în toți acești ani, ei au o experiență directă: simt că dorințele lor nu au fost satisfăcute; și-au dorit să fie funcționari, dar nu au reușit și au vrut să obțină binecuvântări, dar nu le-au obținut. În aparență, casa lui Dumnezeu îi tratează nedrept. În inimile lor, simt că au fost nedreptățiți și au nemulțumiri pe care vor să le exprime, dar nu pot; se tem că, dacă vorbesc deschis, Îl vor ofensa pe Dumnezeu, le vor da altora muniție împotriva lor sau nu-și vor păstra imaginea bună în inimile oamenilor. Așadar, ascund multe lucruri în sinea lor. Doar pentru că nu le spun cu voce tare nu înseamnă că nu au gânduri sau anumite lucruri în inimile lor. Și care sunt aceste așa-zise „lucruri”? Nu sunt înțelegerea și cunoașterea pozitivă a lui Dumnezeu și a lucrării Sale de către acești oameni, ci, mai degrabă, lipsa lor de înțelegere, sfidarea și resentimentele lor față de Dumnezeu, precum și nedreptățile pe care consideră că le-au suferit, acumulate de-a lungul numeroșilor ani de credință în Dumnezeu. Dar pentru că Dumnezeu este Cel în care cred, nu pot spune aceste lucruri. De ce sunt atât de multe lucruri în sufletul lor pe care nu le pot exprima? Există un motiv și în spatele acestui lucru. Acest aspect este suficient în sine pentru a arăta că nu au înțeles în realitate adevărul, deși cred în Dumnezeu de mulți ani. Nu iau în serios urmărirea adevărului în credința lor în Dumnezeu. Indiferent ce li se întâmplă, nu privesc lucrurile conform cuvintelor lui Dumnezeu, nici nu caută adevărul pentru a găsi o cale de practică. Nu au acceptat niciodată cuvintele lui Dumnezeu drept adevărul și viața. Nu prețuiesc adevărul și nu-i acordă importanță, nici nu sunt serioși în privința felului în care să-l practice. Pe durata numeroșilor ani de credință în Dumnezeu, I s-au opus mereu, scrutând, iscodind și punând la îndoială cuvintele lui Dumnezeu, chiar împotrivindu-se cuvintelor Sale sau evaluând și judecând cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu cu așa-zisele lor puncte de vedere corecte. Așadar, după mulți ani de credință în Dumnezeu, spun în sfârșit ceva din inimă: „Ce am câștigat din credința în Dumnezeu?” Implicația este că nu au câștigat nimic din credința în Dumnezeu. În inimile lor, consideră că au suferit mult și au plătit un preț greu pentru a-și face datoria în casa lui Dumnezeu de-a lungul anilor, dar dorința lor de a obține binecuvântări și de a urmări faima și câștigul nu a fost satisfăcută. Unii chiar cred că Dumnezeu nu a corectat nedreptățile pe care le-au suferit, așa că sunt sfidători, plini de resentimente și de nemulțumiri în sinea lor. Pentru a obține binecuvântări și de dragul destinației lor, nu au de ales decât să îndeplinească cu nemulțumire o mică parte din datoria lor și să facă puțină lucrare în casa lui Dumnezeu, dar, în cele din urmă, speranțele lor sunt în zadar, iar ei nu câștigă nimic. Există astfel de oameni? Cel puțin unii dintre ei sunt așa. Faptul că nu au câștigat nimic după ce au crezut în Dumnezeu timp de mulți ani se datorează propriilor probleme. Nu au capacitatea de a pricepe sau înțelege adevărul și Îl urmează pe Dumnezeu și își fac datoria cu intenția de a obține binecuvântări. Deși s-au consumat cu sinceritate într-o oarecare măsură, au plătit un preț mare și au suferit mult, nu au fost niciodată interesați de cuvintele rostite de Dumnezeu sau de adevărurile exprimate de El. Nu le-au acceptat niciodată în inimile lor, nici nu au luat în serios practicarea adevărului. Prin urmare, nu știu niciodată dacă dețin sau nu adevărul-realitate și se gândesc: „Putem avea părtășie despre adevăr și înțelegem unele adevăruri, deci cum se poate spune că nu deținem adevărul-realitate?” Dar nu pot scrie nici măcar o singură mărturie autentică bazată pe experiență, așadar unde se află acest adevăr-realitate al lor? Acțiunile și faptele lor sunt în continuare la fel ca ale non-credincioșilor; numai comportamentul lor s-a schimbat puțin comparativ cu non-credincioșii. În modul și metodele lor de a se purta, în gândurile și opiniile lor despre toate evenimentele și lucrurile – în special despre lucrurile pozitive și cele negative, precum și despre ce este corect și ce este incorect – ei nu au privit niciodată lucrurile pe baza cuvintelor lui Dumnezeu sau a adevărului. În schimb, privesc totul conform propriilor gânduri și opinii. Consideră că orice le place este un lucru pozitiv și că orice urăsc este un lucru negativ. Nu privesc niciodată oamenii și lucrurile folosind ca bază cuvintele lui Dumnezeu și nu caută niciodată adevărul sau nu acceptă adevărul în oamenii, evenimentele și lucrurile pe care le întâlnesc – își urmează doar propria gândire iluzorie pentru a acționa, a trăi și a-și face datoria conform propriilor dorințe, intenții și preferințe. În opinia lor, capacitatea de a se lepăda de lucruri, de a se consuma, de a suferi și de a plăti un preț înseamnă că au adus deja o mare contribuție pentru Dumnezeu; cred că asta înseamnă să ai credință în Dumnezeu și să urmărești adevărul. Ei cred în dumnezeul pe care și-l închipuie în sufletul lor, într-o manieră proprie, și urmăresc adevărul în felul lor. Când sunt emondați pentru că acționează mereu arbitrar și nechibzuit, îndeplinindu-și datoria după propria voință, sau când nu sunt folosiți pentru sarcini importante în casa lui Dumnezeu, se simt descurajați și dezamăgiți. În cele din urmă, extrag totul într-o singură afirmație: „Ce am câștigat crezând în Dumnezeu atâția ani?” Într-adevăr, nu au câștigat nimic. Motivul pentru care nu au câștigat adevărul este că nu-l urmăresc; Dumnezeu nu poate fi învinovățit pentru asta. Aceasta pentru că nici Dumnezeu, nici adevărul nu este părtinitor față de oameni. Nu ai reușit să dobândești adevărul nu pentru că Dumnezeu nu ți-a dat ocazia sau pentru că nu ți-a îngăduit să-I auzi cuvintele, ci pentru că ai auzit cuvintele lui Dumnezeu, însă nu ai cugetat, nu te-ai gândit la ele, nu le-ai practicat sau nu le-ai experimentat. Nu accepți adevărul pentru că nu-l iubești. Dumnezeu nu ți-a închis ochii sau inima; în schimb, preferințele și absurditatea ta ți-au blocat inima, împiedicându-te să accepți adevărul. Nu ai reușit să dobândești adevărul nu pentru că Dumnezeu nu ți l-a oferit, ci pentru că nu ți-a plăcut niciodată să citești cuvintele Sale și nu accepți cuvintele lui Dumnezeu sau adevărul în inima ta. Îți tratezi propriile convingeri și puncte de vedere ca pe adevărul pe care să-l urmărești și căruia să te supui – vrei ca oamenii să te venereze ca pe Dumnezeu? Cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu sunt doar o formalitate, o formulă pentru tine; nu ai urmărit deloc adevărul și viața. Așadar, credința ta în Dumnezeu nu putea să aibă decât un singur sfârșit – fără ca tu să fi câștigat într-adevăr nimic. De ce nu ai câștigat adevărul? Nu pentru că Dumnezeu nu ți-a arătat har, ci din cauza căii pe care mergi tu însuți. Dumnezeu ți-a dat multe ocazii și te îndeamnă și te ajută cu sinceritate și răbdare, dar tu nu ții deloc seama. Nici nu accepți să fii emondat. Urmărești mereu să obții binecuvântări sau reputație și statut, fără să renunți vreodată. Eșecul tău final de a dobândi adevărul este cauzat întru totul de calea pe care ai mers tu însuți. Nu ai mers pe calea urmăririi adevărului. Acest lucru nu are nicio legătură cu Dumnezeu. Nici Dumnezeu, nici adevărul nu este părtinitor față de oameni. Indiferent de clasificarea ta, atât timp cât ești o ființă umană, atunci, chiar presupunând că ai o capacitate de a înțelege adevărul puțin mai slabă decât cea a unei persoane normale, dacă poți totuși să asculți cuvintele lui Dumnezeu cu inima ta, să accepți și să practici cuvintele Sale – în ciuda faptului că s-ar putea să înțelegi doar niște doctrine și să respecți niște reglementări – poți totuși să câștigi ceva. Majoritatea oamenilor pot face asta, așadar tu de ce nu poți? Alții ascultă predici și își fac la fel datoria, așadar de ce pot să dobândească adevărul, să-și facă datoria conform standardului, să se lepede de firile corupte și să se supună lui Dumnezeu, dar tu nu poți? Dumnezeu ți-a rânduit mediul în care să-ți faci datoria, sperând că vei înțelege adevărul și vei putea să-l pui în practică. Dumnezeu nu te-a împiedicat, dar tu râvnești mereu la lucruri lumești și la plăceri trupești, nu mănânci și nu bei cuvintele Sale și ești scârbit de adevăr, respingându-l în inima ta. Susții filosofiile Satanei, învățarea și cunoașterea ca pe lucruri pozitive și adevărul, în vreme ce ignori cuvintele lui Dumnezeu și adevărul, considerându-le dușmanul tău, ceva opus ție. Din moment ce nu iubești adevărul în inima ta, de ce crezi în Dumnezeu? Crezi în Dumnezeu, dar nu asculți și nu accepți cuvintele Sale – ai mai putea spera să fii mântuit? Nu accepți adevărul și nu te eliberezi de firile tale corupte, așadar cum poți fi mântuit? Nu accepți cuvintele lui Dumnezeu și nu urmărești adevărul, dar tot vrei să fii acceptat și recunoscut de Dumnezeu, aceasta este o iluzie deșartă; nu va funcționa. Nu accepți cuvintele lui Dumnezeu și nu accepți adevărul, ceea ce înseamnă că nu există un loc pentru Dumnezeu în inima ta. Nu vei face decât să te îndepărtezi tot mai mult de Dumnezeu. Vei fi întocmai ca un non-credincios; îți va fi imposibil să dobândești mântuirea.

Unii oameni nu au acceptat niciodată cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu în adâncul inimii lor; nu acceptă nici măcar un singur cuvânt al lui Dumnezeu. Când casa lui Dumnezeu nu-i promovează sau nu-i folosește, aceștia se plâng: „De ce nu mă place Dumnezeu? De ce nu mă promovează niciodată casa lui Dumnezeu sau nu-mi acordă o funcție importantă? Înțeleg unele adevăruri, am aspirații și hotărâre și sunt dispus să mă consum pentru Dumnezeu! Sunt educat și puternic și pot să sufăr și să plătesc un preț – prin urmare, de ce nu-mi dă casa lui Dumnezeu o șansă? Este nedrept să mă trateze așa! Alții primesc oportunități, așadar eu de ce nu primesc? Dumnezeu nu este drept!” Atunci de ce nu analizezi dacă ești în acord cu principiile casei lui Dumnezeu pentru promovarea și folosirea oamenilor? Inima ta este închisă față de Dumnezeu și ești potrivnic față de cuvintele pe care le rostește El – ai înțeles ceea ce spune Dumnezeu? Ai căutat vreodată cuvintele lui Dumnezeu în acțiunile tale? Nu asculți ce spun cuvintele lui Dumnezeu și nu cauți niciodată intențiile Sale sau adevărurile-principii, așadar cum te-ar putea folosi casa lui Dumnezeu? Chiar dacă Dumnezeu îți pregătește un mediu și casa Lui îți dă șansa de a fi promovat și folosit, în ce lucrare ai putea fi competent? Ce lucrare ți-ai putea asuma? Dacă o astfel de persoană ar fi folosită pentru lucrarea bisericească, cu siguranță și-ar urma propria voință, comițând cu nechibzuință fapte rele și provocând perturbări și tulburări, ceea ce ar putea duce la un singur lucru: ar fi eliminată. Există două motive pentru eliminarea oamenilor: unul constă în a fi un conducător fals care nu poate face o lucrare reală, iar celălalt constă în a fi un antihrist care comite cu nechibzuință fapte rele, procedează după bunul plac și nu susține lucrarea bisericii sau interesele casei lui Dumnezeu. În cele din urmă, ambele categorii trebuie eliminate. Nu accepți niciodată adevărul, ești scârbit de citirea cuvintelor lui Dumnezeu, inima ta este închisă față de El și nu cauți adevărurile-principii în acțiunile tale. Chiar dacă Dumnezeu te-ar trata cu har și ți-ar da o șansă și chiar dacă ai fi promovat și folosit de casa lui Dumnezeu, nu ai fi competent în lucrare, nici nu ți-ai putea asuma nicio lucrare în mod independent. În cele din urmă, tot ar trebui să fii eliminat. Speri să fii promovat și folosit de casa lui Dumnezeu, dar este pozitivă mentalitatea ta? Dacă scopul tău nu este de a-ți îndeplini datoria, de a dobândi adevărul și de a răsplăti dragostea lui Dumnezeu, atunci mentalitatea ta nu constă decât în ambiții și dorințe; acest lucru este cauzat de izbucnirile firii tale arogante, iar Dumnezeu nu le acceptă. Spune-Mi, întrucât ai astfel de manifestări, ar îndrăzni casa lui Dumnezeu să te folosească? Dacă ai fi folosit, acest lucru ar aduce doar probleme și pierderi lucrării bisericii. Nu poți să faci nimic bine și, după ce faci ceva, mai mulți oameni trebuie să remedieze situația și să pună lucrurile în ordine. Prin urmare, casa lui Dumnezeu nu îndrăznește să te folosească. Fiecare aspect al lucrării bisericii este destul de important – poți să ți-l asumi? Dacă ceva nu merge bine, poți să-ți asumi responsabilitatea? Nu ești competent în lucrare și nu ți-o poți asuma, dar tot vrei să primești o funcție importantă de la casa lui Dumnezeu – este o ambiție destul de mare! Dacă vrei cu adevărat să fii promovat pentru a fi responsabil de lucrarea bisericească, atunci de ce nu te gândești să te înzestrezi cu mai mult adevăr și să înțelegi mai mult adevăr? Nu fi un dușman al cuvintelor lui Dumnezeu. Renunță la așa-zisele tale gânduri și opinii corecte și citește cu seriozitate cuvintele lui Dumnezeu. Chiar și simpla atitudine de supunere față de cuvintele Sale ar fi bună. Nu ai nici măcar o atitudine de supunere față de cuvintele lui Dumnezeu, ca să nu mai vorbim de acceptarea lor. Dacă nu accepți cuvintele lui Dumnezeu, dar vrei totuși să fii promovat în casa Lui și să faci o lucrare bisericească, atunci nu vei rezista nici câteva zile înainte de a fi eliminat. Toți oamenii de acest fel par să aibă propriile aspirații în adâncul inimilor lor, dar aceste aspirații nu pot fi niciodată realizate, iar inimile lor nu pot fi mulțumite. Deși au crezut în Dumnezeu și și-au îndeplinit îndatoririle în casa Lui timp de mulți ani și pot să se lepede de lucruri și să se consume, întrucât inimile lor sunt mereu închise față de Dumnezeu, iar ei au o atitudine de împotrivire față de adevăr, aceștia simt că nu au câștigat nimic după atâția ani de credință în Dumnezeu. Spun: „Ceea ce zici este perfect adevărat; chiar nu ai câștigat nimic.” În cazul în care chiar ai fi câștigat o parte din adevăr după ce ai crezut în Dumnezeu atâția ani, acest lucru ar fi cu adevărat prețios. Dacă într-adevăr ar exista comori înlăuntrul tău, atunci casa lui Dumnezeu chiar ar aprecia și ar prețui o astfel de persoană. Din păcate, tu nu ești o astfel de persoană. Nu ai dobândit nici adevărul, nici comori; mai degrabă, ai dobândit un suflet plin de nemulțumiri, sfidare, insatisfacții și plângeri. Spui că nu ai câștigat nimic, ceea ce este corect; chiar așa stau lucrurile. În cazul în care chiar ai înțelege și ai dobândi puțin adevăr, nu ai avea nemulțumiri, sfidare, plângeri și alte asemenea lucruri negative în inima ta. În schimb, ai avea credință în Dumnezeu, înțelegere, considerație și supunere față de El și frică de Dumnezeu – toate aceste lucruri pozitive. Este păcat că în sufletul tău nu sunt lucruri pozitive, ci lucruri pe deplin negative. Cu toate acestea, te agăți strâns de ele, crezând că acestea sunt cele mai prețioase lucruri; în timp ce te agăți de ele, crezi că ai dreptate și că ai o scuză. Este o idee prostească. Furia, ura, judecata, sfidarea și resentimentele tale nu sunt adevărul. Toate acestea sunt lucruri care vin de la Satana; sunt tumori maligne produse de firile corupte ale Satanei. Trebuie să te gândești la o modalitate de a le rezolva. Aceste lucruri nu-ți pot îngădui să dobândești mântuirea, nici să accepți adevărul și să vii înaintea lui Dumnezeu deschis și dezgolit, pentru a deveni o adevărată ființă creată și a accepta suveranitatea și rânduielile Creatorului. Dacă, dimpotrivă, prețuiești mereu aceste lucruri și nu renunți la ele, nu vei face decât să te îndepărtezi tot mai mult de Dumnezeu, să devii tot mai întunecat și să te scufunzi tot mai mult în sufletul tău. În cele din urmă, acest lucru te va determina să ai tot mai puțină credință în Dumnezeu și să devii tot mai dezgustat de cuvintele Sale, de lucrarea Sa, de cerințele Sale și de firea-esență pe care o are Dumnezeu. Crezi în Dumnezeu, însă, puțin câte puțin, te îndepărtezi tot mai mult de El; acesta nu este un semn bun. Pentru tine, este o calamitate care va aduce o distrugere deplină. Ar trebui să schimbi direcția și să nu te agăți de aceste lucruri. Dacă te agăți de aceste lucruri negative, doar te vor îndruma spre distrugere. Ar fi mai bine să scoți aceste lucruri la lumină pentru a le diseca, să renunți la ele și să accepți adevărul. Unii oameni spun: „Nu ai zis că oamenii de felul nostru nu au capacitatea de a accepta adevărul?” Nu ai capacitatea de a accepta adevărul, dar îți spun acum: nemulțumirile, insatisfacția, sfidarea, resentimentele, ura și judecățile din sufletul tău sunt lucruri care I se împotrivesc lui Dumnezeu. Dacă înțelegi asta și poți discerne problemele din sufletul tău, ar trebui să renunți la aceste lucruri. Unii oameni spun: „Nu înțeleg adevărul, așadar nu știu cum să renunț.” Atunci, știi cum să respecți reglementările? Fă pur și simplu orice îți spun cuvintele lui Dumnezeu să faci. De exemplu, te poți abține să faci rău? Te poți abține să-L judeci pe Dumnezeu? Poți face mai multe lucruri bune? Te poți abține să-i urmezi pe răufăcători? Îți poți deschide inima față de Dumnezeu? Poți raporta probleme casei lui Dumnezeu atunci când le descoperi? Poți vorbi din inimă când te rogi lui Dumnezeu? Te poți abține să fii superficial când îți îndeplinești datoria? Dacă poți face aceste lucruri, atunci încă există speranță pentru tine. Dacă nu poți face nici măcar aceste lucruri, atunci îți voi spune adevărul: ești pierdut. Înaintea ta nu este lumină, ci întuneric. Încă ești o persoană care aparține Satanei și nu poți fi mântuit.

Chiar dacă o persoană nu înțelege adevărul, dacă are conștiință și rațiune, atunci poate discerne într-o anumită măsură ce este corect și ce este incorect, indiferent cu ce se confruntă. Pe de altă parte, cei fără conștiință și rațiune nu știu ce este corect și ce este incorect în multe chestiuni, ceea ce îi face pe alții să creadă că sunt foarte ciudați. Când oamenii interacționează cu ei sau se ocupă de treburi cu ei, multe lucruri nu funcționează în cazul lor și multe cuvinte nu ajung să fie înțelese de ei. Mai mult, gândurile și opiniile lor sunt foarte neconvenționale și extreme, iar oamenii le consideră de neconceput, ca și cum acești indivizi n-ar fi trăit niciodată în lumea umană. Ei nu înțeleg multe lucruri care sunt recunoscute universal drept corecte; nu doar că nu le pot aproba sau accepta, dar pot chiar să exprime o serie de raționamente distorsionate și de erezii. În special, unii indivizi recurg adesea la manevre dubioase în cadrul unui grup, semănând discordie și răstălmăcind faptele și neadevărurile. Este ca și cum, zi de zi, nu ar avea nicio sarcină adecvată de care să se ocupe; fie judecă o persoană, fie judecă o chestiune, făcând aceste lucruri cu plăcere. Chiar dacă nimeni nu acordă atenție lucrurilor pe care le spun și nimeni nu este interesat de acestea, tot nu se satură niciodată să le spună și să le facă. Seamănă mereu discordie în relațiile oamenilor, judecându-i pe alții și răstălmăcind faptele și neadevărurile în culise. Când lucrurile nu decurg așa cum își doresc, bombănesc, se plâng și chiar îi judecă pe oameni fără știrea lor. Viețile le sunt în întregime pline de aceste lucruri. Nu-i vezi niciodată având părtășie despre propria înțelegere – fie având părtășie despre luminarea și lumina pe care le-au dobândit din cuvintele lui Dumnezeu, fie având părtășie și împărtășind cu toată lumea experiența lor într-o anumită chestiune. Cu cât se discută mai mult despre astfel de chestiuni adecvate, cu atât devin mai tăcuți, neavând o atitudine proactivă și părând apatici și incapabili să dea dovadă de energie. Pasiunea lor este să semene discordie și să răstălmăcească faptele și neadevărurile. Chiar și când discută despre o chestiune oarecare, se comportă ca niște non-credincioși, privind-o din perspectiva a ceea ce este bine sau rău, corect sau incorect, fără să discute vreodată despre o chestiune din perspectiva conștiinței și rațiunii umanității normale. Joacă mereu roluri de țânțari, muște, șobolani și așa mai departe în grupurile de oameni, tulburându-le și hărțuindu-le viața normală. După ce vorbesc și își exprimă opiniile sau evaluează și judecă ceva, oamenii se simt scârbiți și tulburați în inimile lor, iar unii oameni cu o statură mică, care nu înțeleg adevărul, sunt chiar induși în eroare și constrânși de ei. Acești indivizi nu joacă niciodată un rol pozitiv într-un grup; bârfesc și răstălmăcesc mereu faptele și neadevărurile, vorbind despre defectele unei persoane și apoi despre faptele alteia. Cu toate acestea, nu simt niciodată că este ceva greșit în acțiunile lor; în schimb, cred că așa ar trebui să trăiască oamenii și că doar trăind așa pot fi fericiți și liberi. Consideră că acest stil de viață și acest mod greșit de a gestiona lucrurile este corect, fiind stilul de viață pe care ar trebui să-l aibă oamenii cu umanitate normală, și nu acceptă când sunt emondați și dați în vileag de alții. Dacă abordarea lor nu funcționează într-un anumit grup, merg în alt grup pentru a găsi oameni de teapa lor – alții care le împărtășesc mentalitatea mârșavă – cu care să judece ce este bine și ce este rău. Odată ce găsesc un suflet înrudit, simt că fiecare zi din viața lor este extrem de fericită și veselă. În orice situație, rolul pe care îl joacă acești indivizi este de a răstălmăci faptele și neadevărurile, a semăna discordie, a încerca să-i ademenească pe oameni și a-i tulbura și ataca. Dacă îi întrebi exact ce motive ascunse au în acțiunile lor și ce scop doresc să atingă, nici ei nu pot explica limpede de ce o fac. Poate că nu au un scop clar, dar condițiile în care trăiesc de obicei sunt pline de aceste manifestări și practici. Spune-Mi, care este clasificarea unor astfel de indivizi? Dacă spui că au motive ascunse în acțiunile lor, sunt plini de scuze: „N-am intenționat să afectez îndeplinirea datoriei nimănui, n-am intenționat să tulbur pe nimeni, nici să tulbur lucrarea casei lui Dumnezeu. Nu pot să-mi spun pur și simplu părerea?” Când îi dai în vileag, devin sfidători; insistă să facă lucrurile așa, insistă să procedeze după bunul plac și să trăiască în acest fel printre alții. Indiferent pe cine judecă sau ce fapte și neadevăruri răstălmăcesc, este corect modul lor de a trăi și de a se purta? (Nu.) Însă pot face aceste lucruri cu plăcere. Ai spune că problema unor astfel de indivizi este foarte gravă? (Da.) Sunt adulți și, totuși, nu știu care cuvinte și care acțiuni sunt corecte, valoroase și semnificative, însemnând că se ocupă de lucrarea adecvată, și care acțiuni constituie o neglijare a lucrării adecvate – indivizii de acest fel sunt, din toate punctele de vedere, niște derbedei, nu oameni normali. Indiferent dacă le provoacă tulburări altora, ținând cont că trăiesc zilnic într-o stare de a comite cu nechibzuință fapte rele, fără să știe dacă acțiunile lor sunt corecte sau incorecte, și consideră că răstălmăcirea faptelor și a neadevărurilor și semănarea discordiei sunt o lucrare adecvată, toate acestea fără să aibă vreo realizare a conștiinței, ai spune că au umanitate? Dacă ar avea cu adevărat o umanitate normală, ar trebui să știe care principii guvernează vorbirea și comportamentul și, cu atât mai mult, ar trebui să știe că, în conduita personală, trebuie să înțeleagă adevărul și că aceasta este cea mai mare nevoie a oamenilor. Totuși, ei nu știu de ce au nevoie sau ce ar trebui să facă oamenii. Nu au o umanitate normală; sunt fiare. Unii sunt chiar mai răi decât fiarele. Uitați-vă la pisici: dorm și uneori se joacă ziua și merg să prindă șoareci atunci când se întunecă. Șoarecii sunt dăunători oamenilor, așa că, prinzându-i, pisicile fac ceva benefic pentru oameni. Sau uitați-vă cum trăiesc câinii. Pe lângă faptul că se joacă cu stăpânii lor, câinii păzesc casa. Când vine un străin, încep să latre pentru a-și alerta stăpânul și a păzi casa. Atunci când stăpânul îi scoate afară, rămân lângă el și, dacă se apropie un străin, își protejează stăpânul. Îndeplinesc rolul de a păzi și a proteja casa. Atât pisicile, cât și câinii se pot ocupa de treburi adecvate. Desigur, animalele nu fac asta datorită forței conducătoare a conștiinței, ci din instinct. Când le-a creat, Dumnezeu a creat acest instinct și le-a dat o astfel de misiune, iar ele își îndeplinesc misiunea și nimeni nu poate schimba acest lucru. Animalele pot chiar să-și îndeplinească responsabilitățile și să se ocupe de treburi adecvate. Dacă cineva este o ființă umană, trebuie cel puțin să fie guvernat de conștiință și rațiune. Ar trebui să aibă standarde și o limită inferioară în inimă în legătură cu ce ar trebui și ce nu ar trebui să facă în fiecare zi, ce acțiuni sunt legate de adevăr și ce acțiuni constituie o neglijare a lucrării adecvate. Aceste standarde și această limită inferioară pot fi evaluate rapid folosind conștiința și rațiunea umanității. De exemplu, a fi deșănțați și neînfrânați, a le plăcea să răstălmăcească faptele și neadevărurile și așa mai departe – ce fel de indivizi fac aceste lucruri? Oamenii normali pot să-și dea seama de următoarele: „Acelea sunt lucruri făcute de trântori și derbedei care neglijează lucrarea adecvată. Oamenii normali sunt mult prea ocupați cu chestiuni adecvate; cine ar face acele lucruri? Nu au niciun rost! În plus, toate aceste acțiuni de răstălmăcire a faptelor și neadevărurilor și de semănare a discordiei sunt negative și greșite. Dacă oamenii au conștiință și rațiune, nu ar trebui în niciun caz să le facă. Ocazional, poate exista o situație specială de vreun fel – cineva care te jignește – și ai putea mormăi câteva cuvinte la mânie, dar nu o poți transforma într-o rutină zilnică; nu poți trata acest lucru ca pe o lucrare adecvată!” Este ceva ce poate fi evaluat folosind conștiința și rațiunea unei persoane normale, așa încât să fie capabilă să se abțină de la aceste lucruri. Dar indivizii care nu au conștiință și rațiune tratează aceste lucruri ca pe o lucrare adecvată. Nu se neliniștesc și nu se îngrijorează în legătură cu întârzierea datoriei lor. Când nu-și termină lucrarea și alții îi îndeamnă, nu iau în serios. Alții sunt foarte ocupați să-și îndeplinească îndatoririle, dar ei se prefac că nu observă. Oricând au chef, stau de vorbă, fie răstălmăcind fapte și neadevăruri, fie semănând discordie. Acestea nu sunt manifestări ale umanității normale, ci ale faptului că sunt ființe neomenești. Făcând parte din rasa umană, după ce ajung la vârsta adultă, toți ar trebui să cugete asupra unor chestiuni adecvate, cum ar fi ce perspectivă asupra vieții ar trebui să adopte, ce aspirații ar trebui să aibă și ce ar trebui să urmărească, în ce ar trebui să creadă, pe ce cale ar trebui să meargă, cum să trăiască o viață valoroasă și plină de sens și așa mai departe – sunt prea multe lucruri la care ar trebui să cugete și pe care ar trebui să le înțeleagă. Acest lucru este valabil mai ales după ce oamenii încep să creadă în Dumnezeu și îndeplinesc o datorie în casa Lui, unde volumul de muncă al fiecărui aspect al lucrării este mare, necesitând progres și eficiență pentru a fi îndeplinit. Toată lumea este foarte ocupată – cine are timp să răstălmăcească fapte și neadevăruri și să semene discordie? Majoritatea oamenilor nu și-ar petrece timpul făcând aceste lucruri. În plus, cei mai mulți nu au acest hobby; oricine are acest hobby pare foarte ciudat și neobișnuit. Cei care tratează răstălmăcirea faptelor și a neadevărurilor și semănarea discordiei ca pe un hobby sunt ființe neomenești, deoarece comportamentul lor este complet diferit de cel al oamenilor normali și contravine principiilor de acțiune pe care ar trebui să le aibă oamenii normali. Prin urmare, astfel de indivizi sunt niște mizerabili care își neglijează lucrarea adecvată. Lucrurile pe care le fac nu sunt ceea ce se cuvine să facă oamenii normali; rolul pe care îl joacă este cel al unei ființe neomenești. Totuși, ei cred că este destul de bun și corect. Nu înseamnă că nu știu ce este corect și ce este incorect? (Ba da.)

Unii indivizi recurg mereu la comportamente viclene și intruzive fără știrea altora. De exemplu, unora le place să verifice informațiile private ale altor oameni, cum ar fi jurnalele personale și notițele de devoțiune spirituală. Unora le place să tragă cu urechea la rugăciunile altora sau la conversațiile altora pentru a afla dacă sunt menționați și ce cred alții despre ei. Unii se uită pe furiș la computerele altora pentru a vedea ce mesaje au, pe cine contactează, ce melodii ascultă și ce videoclipuri vizionează, băgându-și mereu nasul în viața privată a altora. Există și unii indivizi cu „degete lipicioase”, care scotocesc prin bunurile personale, pachetele și chiar așternuturile altora fără permisiune. Aceștia examinează orice mănâncă, poartă sau folosesc alții. Dacă găsesc ceva bun, îl iau și îl folosesc, iar dacă le face plăcere să folosească acel lucru, îl tratează ca și cum ar fi al lor. Când alții cumpără gustări sau produse de patiserie, se uită pe furiș, iar dacă găsesc ceva gustos, iau o mușcătură sau o bucată. Scopul lor nu este doar să se uite, ci să mănânce, pentru că sunt lacomi. Dacă vor să mănânce, ar putea cere și nimeni n-ar râde de ei. Dar de ce fură mâncarea altora fără știrea lor? Este corect să facă asta? (Nu.) Știu că este greșit, dar tot o fac și o fac des, scotocind prin lucrurile altora ca și cum ar fi ale lor. Dacă sunt descoperiți, se justifică spunând că doar se uitau și nu le este rușine. Când nu este nimeni prin preajmă, continuă să scotocească și să fure. Nu au câtuși de puțin simțul rușinii; nici măcar nu știu dacă este corect sau nu. Ce fel de persoană face asemenea lucruri? În general, nici copiii raționali de șase sau șapte ani nu fac aceste lucruri. Dacă un adult încă le face, este pentru că s-a obișnuit să le facă din copilărie. Este ca un hoț care s-a obișnuit să fure și șterpelește oriunde merge. Chiar dacă nu-i lipsește nimic, tot vrea să fure; a devenit o a doua natură și nu se poate opri. Chiar dacă vrea să se oprească, nu poate. Este un hoț înnăscut. Nu este cumva o ființă neomenească? (Ba da.) Ești curios și insiști să arunci o privire la bunurile personale ale altora, dar cu ce te-ar putea ajuta asta? Chiar dacă te uiți, bunurile nu-ți aparțin și nu le poți dobândi. Dacă vrei într-adevăr să împrumuți ceva o dată, trebuie doar să o rogi pe acea persoană și folosește lucrul doar după ce acceptă. Fă lucrurile deschis și transparent; nu fi viclean. Dacă vrei să porți hainele altcuiva, roagă persoana în mod deschis să ți le împrumute. Le poți purta doar dacă este de acord să ți le împrumute. Dacă este dispusă fără multă tragere de inimă să-ți împrumute ceva ce prețuiește, aceasta poate fi socotită afecțiune între frați și surori. Dacă nu-ți împrumută ceva, nu purta acel lucru pe ascuns. Credincioșii în Dumnezeu sunt cu toții adulți, însă unii dintre ei încă se comportă într-un mod necuviincios, iar câțiva indivizi chiar au „degete lipicioase”. Aceștia scotocesc în secret prin lucrurile altora fără să știe că este greșit. Odată ce sunt descoperiți și alții vorbesc despre ei, nu simt deloc rușine și chiar se gândesc: „Și ce dacă ți-am scotocit prin lucruri? N-ai pierdut nimic și lucrurile tale n-au fost puse deoparte ca și cum ar fi sfinte, așadar de ce nu pot să mă uit la ele?” Vezi, folosesc până și raționamente distorsionate. Această problemă este gravă; nu este doar o problemă privind comportamentul lor, ci o problemă privind umanitatea-esență pe care o au. Și care este problema cu esența lor? Astfel de indivizi nu sunt absolut deloc conștienți când greșesc. Odată ce descoperă cineva ce au făcut și îi corectează, nu doar că nu acceptă, dar se și justifică, folosesc raționamente distorsionate și insistă să procedeze în acel mod. Asta arată că sunt ființe neomenești. O caracteristică a ființelor neomenești este că nu recunosc niciodată că greșesc atunci când fac ceva greșit, nu au deloc remușcări, insistă să creadă că au dreptate și sunt plini de justificări. Cu alte cuvinte, vorbesc despre lucruri greșite, lucruri denaturate și lucruri distorsionate și ticăloase ca și cum ar fi corecte. Aceasta înseamnă a considera un raționament fals ca și cum ar fi corect. Cei care au această caracteristică sunt lipsiți de conștiință și rațiune. Indivizii cărora le lipsesc conștiința și rațiunea nu sunt umani. Acestea sunt întocmai tipurile de manifestări pe care le au ființele neomenești. Când scotocesc în secret prin lucrurile altora, indiferent cum îi dai în vileag sau cum ai părtășie despre adevăr cu ei, nu acceptă. Nu doar că nu simt remușcări, dar folosesc și raționamente distorsionate, spunând: „Doar am scotocit prin lucrurile cuiva – ce-i greșit în asta? Comparativ cu cei care recurg la promiscuitate, crimă sau incendieri și au comis fiecare faptă rea imaginabilă, eu sunt cea mai bună persoană! Unde altundeva ai putea să găsești o persoană la fel de bună ca mine?” Nu este de-a dreptul irezonabil? (Ba da.) Dacă cineva face ceva greșit și refuză cu încăpățânare să recunoască, este dincolo de orice speranță. Unii oameni comit greșeli atât de grave încât sunt inacceptabile chiar și când sunt evaluate folosind moralitatea umană, darămite adevărul; calibrul lor nu îi înzestrează să-și dea seama de asta. Din perspectiva umanității, odată ce o persoană este lipsită de conștiință și rațiune, este o ființă neomenească. Indiferent cât de bun, amabil, măreț sau nobil te crezi, dacă nu ai manifestările conștiinței și ale rațiunii, ci trăiești în schimb multe manifestări neomenești și chiar ai multe practici specifice și gânduri și opinii eronate, atunci ești o ființă neomenească. Principalele caracteristici ale ființelor neomenești sunt că nu acceptă adevărul sau lucrurile pozitive, dar acceptă lucruri eronate ca puncte de vedere corecte și pot chiar să confunde binele și răul și să transforme negrul în alb pentru a-i induce în eroare pe oameni.

Există un tip de persoană care, văzând că fiica sa e frumoasă, vrea să o folosească pentru a câștiga mulți bani. Așa că o logodește cu un bărbat bogat și cere multe daruri de logodnă. Odată ce pune mâna pe daruri, începe să mănânce, să bea și să se distreze. După un timp, când aproape a cheltuit toți banii, se întoarce la familia bărbatului respectiv pentru a-i cere mai mulți. Când familia spune că a dat deja toți banii de logodnă și nu mai poate da alții, părinții o logodesc pe fată în altă familie și cer iarăși o mulțime de daruri de logodnă. Prima familie vede că nu au de gând să-și lase fiica să se mărite în familia lor, așa că cere înapoi darurile de logodnă. Și ce spun acei oameni? „Fiica mea nu se poate mărita cu fiul tău, pentru că n-ai dat destui bani de logodnă. N-ar trebui să fim nevoiți să-ți dăm banii înapoi. Cine ți-a spus să nu dai destui? N-ai dat destui bani și vrei totuși ca fiica mea să se mărite cu el? Nici gând!” După ce își însușesc pe nedrept banii, încep să folosească raționamente distorsionate. Prima familie își dă seama că a întâlnit un escroc, un ticălos, așa că pur și simplu îl ignoră. A doua familie este păcălită în același mod. Fata este logodită în mai multe familii, cu multe discuții și, după atâta zbucium, ajunge să nu se căsătorească, dar familia ei câștigă mulți bani. Este bună această familie? (Nu.) De ce nu? (Părinții s-au folosit de căsătoria fiicei lor pentru a-i escroca pe bărbați și a le lua banii. Când li s-a cerut să-i dea înapoi, au refuzat și au folosit raționamente distorsionate. Nu au deloc rațiune. Astfel de oameni nu știu ce este corect și ce este incorect și nu au deloc simțul rușinii, prin urmare sunt răi.) Manifestă toate aceste comportamente. Nu știu ce este corect și ce este incorect și nu au deloc simțul rușinii. Cheltuiesc banii escrocați fără să simtă nicio remușcare și chiar mănâncă și beau bine, trăind în fiecare zi cu conștiința împăcată. Spune-Mi, există astfel de oameni printre cei care cred în Dumnezeu? (Probabil că există.) Există. Acești oameni au tot felul de tactici de escrocare, așa încât este imposibil să te protejezi împotriva lor. Așa este lumea haotică a viciilor non-credincioșilor, dar dacă cineva care crede în Dumnezeu îi poate escroca pe oameni în acest mod, cu siguranță nu este o persoană bună. Natura acestor indivizi este prea rea; sunt neîncrezători chiar și în timp ce cred în Dumnezeu. Nu este acest lucru determinat de natura lor? (Ba da.) Nici măcar nu cred în pedeapsă, însă cred în Dumnezeu – ce fel de mizerabili sunt? Își însușesc prin escrocherii darurile de logodnă și nu-și lasă fiicele să se căsătorească. Aceasta este înșelăciune. Mai mult, nu escrochează o singură familie, ci mai multe, și trăiesc totuși având conștiința împăcată. Și chiar pretind că au credință în Dumnezeu. Recunoaște Dumnezeu astfel de indivizi? (Nu.) Dumnezeu nu le recunoaște credința. Dacă există astfel de indivizi în casa lui Dumnezeu, trebuie înlăturați. Casa lui Dumnezeu nu vrea astfel de indivizi. Escrocii nu pot fi schimbați; Dumnezeu nu-i mântuiește pe oamenii răi. Escrocii îi înșală pe oameni oriunde merg. Când vin în casa lui Dumnezeu, îi vor înșela pe frați și surori? Vor înșela casa lui Dumnezeu? Sigur că da. Va mântui Dumnezeu astfel de indivizi? Dumnezeu nu-i va mântui. Ce fel de indivizi sunt escrocii? Ca să fim exacți, sunt ființe neomenești. Ființele neomenești sunt indivizi fără conștiință și rațiune. Așadar, îi vor înșela astfel de indivizi pe alții în timp ce cred în Dumnezeu? Sigur că da. Dacă susțin că au credință în Dumnezeu, unii frați și surori îi vor trata cu dragoste, ajutându-i când au dificultăți și dându-le o mână de ajutor la nevoie. Dar, în cele din urmă, pe măsură ce trece timpul, descoperă că acești indivizi nu urmăresc deloc adevărul și sunt niște escroci. Nu au fost trași pe sfoară? Prin urmare, trebuie să știm cum să-i discernem pe escroci pentru a evita să fim trași pe sfoară. Scopul este de a-i proteja pe frați și surori pentru a nu fi păcăliți. Dacă sunt descoperiți astfel de indivizi, ar trebui îndepărtați, deoarece au o reputație proastă și sunt capabili să facă orice faptă rea – sunt niște ticăloși în societate. Cum poate un ticălos să obțină mântuirea? Ticăloșilor nu li se permite să existe în biserică. Nu sunt potriviți să trăiască printre aleșii lui Dumnezeu. Ar trebui îndepărtați; nu sunt vrednici să rămână în casa lui Dumnezeu.

Există și unii indivizi cărora le place în mod deosebit să împrumute lucruri de la alții. Indiferent dacă este vorba de mâncare, haine, unelte, computere sau mobilă, aceștia împrumută orice – chiar și bani, bijuterii și mașini. Unii au propriii bani, dar nu-și cumpără singuri lucruri; le place pur și simplu să împrumute de la alții, profitând în mod intenționat de ei. De exemplu, unii indivizi împrumută o mașină pentru a se deplasa și nu o alimentează când consumă toată benzina. Unii chiar împrumută o mașină și nu o dau înapoi, așteptând până când vine proprietarul și o cere înainte de a o restitui. Unii indivizi împrumută unelte și nu i le repară proprietarului atunci când le strică, fără să-și ceară măcar scuze. Unii oameni împrumută bani și îi cheltuiesc pe toți, fără nicio intenție de a-i restitui, ca și cum ar fi ai lor. Pur și simplu speră ca persoana de la care i-a împrumutat să uite de ei, ceea ce ar fi exact ce-și doresc, profitând intenționat. Se folosesc de banii altora pentru afaceri, mâncare, băutură și distracție, în timp ce-și economisesc propriii bani pentru a câștiga dobânzi sau a investi în acțiuni. Când sunt întrebați când vor restitui banii, spun: „Îi voi restitui când voi avea bani. Cum aș putea să-i restitui, dacă n-am nimic acum?” Vezi? Și-au dat arama pe față, nu-i așa? Intenția lor a fost de la bun început să nu-i restituie niciodată. Ce fel de indivizi sunt aceștia? Sunt niște ticăloși. Alții, văzând că cineva are un ceas frumos, îl cer cu împrumut pentru câteva zile și ajung să-l murdărească de tot. Când proprietarul vine să-l ia înapoi, aceștia se supără și spun: „Ești atât de zgârcit! Îl am doar de câteva zile și deja mi-l ceri înapoi!” Ce fel de mentalitate este aceasta? Vor mereu să-și însușească lucrurile bune ale altora. Nu este aceasta lăcomie? Simt că este perfect legitim să împrumute lucruri, așadar caută mereu ocazii de a împrumuta de la alții. Indiferent ce împrumută, nu vor niciodată să restituie, sperând să-și însușească lucrurile. Ce fel de indivizi sunt aceștia? (Sunt ticăloși și canalii; sunt ființe neomenești.) Există atât de multe canalii și ființe neomenești de acest fel printre non-credincioși – nu vom discuta mai multe despre aceștia. Dar există astfel de indivizi printre cei care cred în Dumnezeu? Dacă un astfel de individ se infiltrează în biserică, nu este un ticălos și o canalie? (Ba da.) Astfel de canalii cred în Dumnezeu doar pentru a obține binecuvântări. Când interacționează cu frații și cu surorile, au mereu mentalitatea de a profita de ei. Sunt mereu cu ochii în patru după aceia dintre frați și surori care au bani, care au influență sau a căror familie are lucruri frumoase, vizându-i în mod special pe acești oameni. Se folosesc de oricine pot și interacționează cu oricine este ușor de exploatat. Împrumută mereu lucruri de la frați și surori și le spun ce să facă folosindu-se de lozinca „frații și surorile sunt o singură familie” și chiar pretind ca frații și surorile să-i găzduiască. Unii frați și unele surori care abia au început să creadă în Dumnezeu nu înțeleg adevărul și nu au discernământ, așa că tratează un astfel de individ ca pe un frate sau o soră, simțind că ar fi stânjenitor să-l refuze. Dar, pe măsură ce trece timpul, descoperă că acest individ stă pe spinarea lor și nu are de gând să plece din casa lor, mâncând fără încetare ori de câte ori vede mâncare bună și folosindu-se de lucruri frumoase după bunul plac. Mai mult, acest individ nu urmărește adevărul și nu-și face deloc datoria, gândindu-se doar să profite cât e ziua de lungă. Așadar, devin dezgustați de el. Văzând că în casa lui Dumnezeu există astfel de indivizi, unii chiar își formează noțiuni despre Dumnezeu, gândindu-se în sinea lor: „Cum a putut Dumnezeu să aleagă un astfel de individ?” De fapt, un astfel de individ nu a fost ales de Dumnezeu; mai degrabă, s-a infiltrat în biserică. Oamenii care i-au predicat Evanghelia nu-i cunoșteau adevăratul trecut, iar biserica l-a acceptat. Astfel de situații se întâmplă. Dumnezeu nu alege în niciun caz astfel de ticăloși și ființe neomenești. Dacă se descoperă astfel de oameni răi și ticăloși, ar trebui să te ferești de ei și să-i respingi. Nu-i trata ca pe niște frați și surori; sunt doar niște profitori. Dacă tratezi un astfel de ticălos ca pe un frate sau o soră și crezi că este cineva ales de Dumnezeu, atunci înțelegerea ta este denaturată. Oamenii aleși de Dumnezeu sunt, cel puțin, cei cu umanitate bună, capabili să accepte adevărul. Dumnezeu nu ar alege absolut niciodată ticăloși și oameni răi, fiindcă nu-i mântuiește pe ticăloși și pe oamenii răi; El nu dorește astfel de indivizi. Chiar dacă astfel de indivizi ajung să creadă în Dumnezeu, tot vor fi dezvăluiți și eliminați de El. Înțelegi acum? (Da.) Oamenii devin întru totul scârbiți după ce au de-a face cu astfel de indivizi și îi detestă și sunt dezgustați de ei. Așadar, dacă ar interacționa cu Dumnezeu, ar putea astfel de indivizi să fie plăcuți de Dumnezeu? Răspunsul este evident: lui Dumnezeu categoric nu-I plac astfel de indivizi, nici nu i-ar alege vreodată. Casa lui Dumnezeu nu are nevoie ca astfel de indivizi să îndeplinească îndatoriri, iar ei nu sunt competenți pentru nicio lucrare. Sunt doar niște derbedei, indivizi care pur și simplu rătăcesc fără nicio direcție. Aceștia vin în casa lui Dumnezeu doar ca să profite. Consideră că toți cei care cred în Dumnezeu sunt oameni candizi, deosebit de sinceri și de iubitori și dispuși să-i ajute pe alții. După părerea lor, chiar dacă credincioșii le împrumută bani, vor simți că este prea jenant să-i ceară înapoi și, chiar dacă nu restituie banii, credincioșii nu-i vor raporta. Cred că acești oameni sunt cel mai ușor de exploatat. Și, întrucât nu vor să aibă un serviciu, pur și simplu împrumută bani de la frați și surori. Se pot descurca fără să aibă un serviciu, iar biserica îi poate ajuta dacă întâmpină dificultăți. Nu doar că li se plătește chiria, dar le sunt asigurați și banii de buzunar, așa că își petrec zilele fără nicio grijă. Unii frați și unele surori nu au discernământ și chiar ajung să asigure mijloacele de trai ale unor astfel de indivizi, permițându-le cu adevărat să profite și să exploateze lacunele. Nu este din cauză că nu au discernământ? (Ba da.) Oamenii sunt prea nesăbuiți și nu au discernământ în privința altora, așa că fac uneori lucruri nesăbuite. Știi cum să discerni astfel de indivizi acum? (Da.) Întrucât poți să-i discerni, ar trebui să înlături astfel de indivizi. Nu sunt aleșii lui Dumnezeu, așadar nu este nevoie să le arăți dragoste. Aceștia vor mereu să obțină ceva pe degeaba și să culeagă ce nu au semănat – sunt niște derbedei! Pe ce bază ar trebui să-ți cheltuiască banii câștigați cu greu și să-ți folosească lucrurile după bunul lor plac? A tolera un astfel de individ, a-i face pe plac și chiar a-i asigura mijloacele de trai – aceasta nu este datoria pe care ți-a dat-o Dumnezeu, nici nu este însărcinarea și misiunea pe care ți le-a încredințat El. Nu ai absolut nicio responsabilitate sau obligație de a-i arăta dragoste. A le arăta dragoste adevăraților frați și adevăratelor surori este în concordanță cu principiile și cerințele lui Dumnezeu; este responsabilitatea și obligația ta. A-i întreține, ajuta și sprijini pe adevărații frați și pe adevăratele surori, oferind chiar și ajutor financiar și material, este în deplină concordanță cu intențiile lui Dumnezeu. Acestea sunt fapte bune și Dumnezeu Își va aminti de ele. Cât despre aceste ființe neomenești însă, nu este nevoie să fii politicos, nici să le arăți dragoste. Dragostea, toleranța și răbdarea sunt menite pentru adevărații frați și adevăratele surori. Față de ființele neomenești, față de canalii, ticăloși și derbedei nu este nevoie să dăm dovadă de dragoste, toleranță sau răbdare. Acesta este principiul. Față de un derbedeu, un profitor care nu are simțul rușinii și nu știe ce este corect și ce este incorect, este nesăbuit și lipsit de principii să-i arăți orbește răbdare și dragoste, iar Dumnezeu nu-Și amintește câtuși de puțin acest lucru. Faptul că faci aceste lucruri nu are nicio legătură cu adevărul; nu este acceptat de Dumnezeu și este în zadar.

Unii oameni îi atacă frecvent pe frați și surori, pe conducători și lucrători, precum și casa lui Dumnezeu și rânduielile sale de lucru; chiar Îl atacă și Îl judecă pe Dumnezeu. Și sub ce pretext fac asta? „Sunt cinstit în acțiunile mele. Nu am alte intenții. Spun aceste lucruri și fac asta cu o atitudine de căutare a adevărului și de seriozitate!” Par destul de rezonabili și vorbesc cu o aparență de dreptate. De fapt, niciun cuvânt pe care îl rostesc și nimic din ce fac nu este în acord cu adevărul, fiind rezultatul gândurilor și opiniilor lor eronate; mai mult, toate acestea provoacă perturbări și tulburări lucrării bisericii, însă ei gândesc: „Ceea ce fac este corect. Am dreptate. Nu mă poți condamna!” Ei cred în Dumnezeu, dar Îl atacă. Inimile lor sunt pline de sfidare și de resentimente față de Dumnezeu și chiar Îl desconsideră și Îl privesc de sus, dar nu-și dau seama că acest lucru este greșit și, în schimb, îl fac ca și cum ar fi corect, ca și cum ar fi datoria și obligația lor. În rândul omenirii corupte, se poate spune că asemenea indivizi au cele mai grave probleme. Manifestările și dezvăluirile lor nu sunt gândurile și opiniile eronate tipice sau modurile eronate de a gestiona lucrurile care se întâlnesc în mod obișnuit la oamenii normali, nici nu sunt defecte ale umanității. În schimb, ce implică acestea? (Îl implică pe Dumnezeu și lucrarea casei lui Dumnezeu.) Implică atitudinea lor față de lucrurile pozitive și față de Dumnezeu. Aceste manifestări ale lor nu implică pur și simplu relațiile dintre oameni sau căile și mijloacele oamenilor de a gestiona lucrurile; ele implică relația dintre oameni și Dumnezeu, modul în care aceștia Îl tratează pe Dumnezeu și atitudinea oamenilor față de El. Nu doar că acești oameni nu au nici cea mai mică supunere în atitudinea lor față de Dumnezeu, dar și atacă, judecă și condamnă adesea în inimile lor toată lucrarea și toate cuvintele lui Dumnezeu care nu corespund noțiunilor umane. Ba chiar tăgăduiesc că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și pot respinge toate rânduielile de lucru ale casei Sale. În aparență, nu formulează argumente sau afirmații și nu instigă oamenii într-un mod fățiș și ostentativ, dar, în adâncul inimilor lor, au adesea gânduri de a-L judeca și ataca pe Dumnezeu. Din când în când, răspândesc unele gânduri și opinii eronate care Îl judecă pe Dumnezeu, răspândind negativitate și moarte pentru a tulbura inimile oamenilor și a-i îndepărta de Dumnezeu. Esența acestor indivizi este cea a antihriștilor. Antihriștii au foarte multe gânduri și opinii false în inimile lor. Deși nu îndrăznesc să le exprime cu neobrăzare în mod deschis, aceste lucruri sunt dezvăluite în mod firesc când interacționează cu oamenii în culise. Spune-Mi, au astfel de indivizi probleme? (Da.) Ce fel de problemă au? (Astfel de indivizi au esența diavolilor, fiindcă nu există ranchiună între ei și Dumnezeu, iar Dumnezeu exprimă atât de multe adevăruri pentru a-i mântui pe oameni, însă ei Îl atacă și Îl judecă în permanență. Urăsc adevărul și Îl urăsc pe Dumnezeu în inimile lor – au esența diavolilor.) Vezi, Eu predic aici și, în timp ce toată lumea ascultă, unii cugetă în adâncul sufletului cum pot înțelege și accepta în mod adecvat următoarele: „Care este subiectul predicii de astăzi? Cum ar trebui să mă raportez la aceste manifestări expuse ale corupției și să ajung să mă cunosc pe mine însumi?” Atitudinea lor este una de acceptare. Acești oameni cu o atitudine de acceptare, care trăiesc în limitele conștiinței și rațiunii umanității normale, dobândesc adesea o oarecare luminare și lumină. În adâncul inimii, ei nu resping lucrarea lui Dumnezeu sau lucrurile pozitive. Doar că, din cauza calibrului lor slab, sunt puțin lenți în a înțelege adevărul și, uneori, starea lor este greșită deoarece sunt controlați de firile lor corupte. Cu toate acestea, inimile lor tind spre adevăr, iar relația lor cu Dumnezeu este normală în cea mai mare parte a timpului. Doar că, uneori, când sunt tulburați de firile lor corupte, intră într-o stare negativă și nu sunt atât de apropiați de Dumnezeu. Dar, în inimile lor, nu-L scrutează și nu-L pun la îndoială pe Dumnezeu, nici nu I se împotrivesc și nu-L exclud, cu atât mai puțin au o atitudine de a-L desconsidera, a-L batjocori sau a se distra pe seama Lui. Dar există un alt grup de indivizi care sunt diferiți. Indiferent ce subiect se discută, ei nu ascultă predica având o mentalitate de a fi însetați după adevăr, de a se supune adevărului și a-l accepta. În schimb, ascultă cu o mentalitate de a scruta și a pune sub semnul întrebării: „De ce spui asta? Care este scopul tău când spui aceste lucruri? Pe cine încerci să dai în vileag și să dezvălui? Sau pe cine încerci să ataci și să condamni? Ce legătură are asta cu mine?” Dacă alții sunt capabili să accepte aceste lucruri și să le aplice propriei persoane, se simt iritați. Dacă descoperă că cineva consideră că aceste adevăruri îl depășesc și nu le poate aplica propriei persoane, se simt foarte mulțumiți și extrem de împliniți: „În sfârșit pot să mă laud în fața lui Dumnezeu! În sfârșit L-am prins cu ceva!” Deseori ascultă predici cu acest tip de mentalitate. Mai ales când un anumit subiect despre care se vorbește le vizează stările și manifestările, atitudinea lor nu este una de acceptare, nici de umilință și smerenie. În schimb, simt împotrivire, repulsie și dezgust în inimile lor. Simt că doar le fac morală și debitez cuvinte pompoase. Nu vor să asculte și nu pot asimila. Simt chiar mai multă repulsie și mai mult dezgust în special când le sunt vizate punctele sensibile și slăbiciunile, fiind extrem de incomodați în sinea lor. Disconfortul lor nu provine din remușcări sau din tristețea că au firi corupte, ci mai degrabă din împotrivirea lor și din respingerea metodei și limbajului folosit pentru a-i da în vileag, precum și a conținutului expunerii și a propriei esențe expuse. În circumstanțe obișnuite, când o persoană normală se ocupă de un aspect al lucrării bisericești, atât timp cât acceptă rânduielile de lucru sau aprovizionarea și îndrumarea Celui de mai sus cu o atitudine de umilință și supunere, aceasta va face unele progrese după o perioadă de timp. Îi va da de cap, va pricepe unele metode și va găsi niște principii și căi de practică. Altfel spus, va face progrese în permanență, se va schimba și va dobândi ceva. Dar cei care se împotrivesc în inimile lor sunt diferiți. Deoarece inimile lor sunt pline de scrutare, împotrivire, ridiculizare și circumspecție față de Dumnezeu, pentru ei, Dumnezeu și adevărul fac obiectul scrutării lor. Nu sunt însetați după adevăr. Când își îndeplinesc îndatoririle, se bazează pe darurile sau pe istețimea lor meschină pentru a face lucrurile. Imediat ce întâmpină probleme sau dificultăți, nu caută adevărul pentru a le rezolva. Când vine vorba de chestiuni care implică adevărurile-principii, pur și simplu nu au habar de ele. Indiferent cu ce probleme se confruntă, atât timp cât implică adevărurile-principii, simt că sunt obositoare, dificile și dincolo de posibilitățile lor – ca și cum ai forța un pește să trăiască pe uscat sau un porc să zboare. Oricât de mult se străduiesc, astfel de indivizi nu pot ajunge la adevăr. Orice ar spune, par niște profani, făcându-te să te îndoiești dacă au citit vreodată cuvintele lui Dumnezeu sau dacă au avut părtășie despre adevăr în toți anii lor de credință și dacă au trăit vreodată cu adevărat viața bisericească. Este pur și simplu uluitor. Nu sunt asemenea indivizi foarte supărători? Am un termen pentru a-i descrie: nu au aură spirituală. Asta înseamnă că, până și atunci când fac cel mai simplu lucru, nu-și dau seama cum să-l facă și nu-i dau de cap, chiar dacă depun eforturi. Lipsa aurei spirituale nu înseamnă neapărat că acești indivizi par apatici și greoi. Mai degrabă, înseamnă că sunt lipsiți de judecată atunci când fac lucruri. Indiferent ce fac, nu pot găsi principiile sau direcția și, indiferent cât timp fac un lucru, nu pot pricepe regulile implicate. Aceasta se aplică în special diverselor aspecte ale lucrării din casa lui Dumnezeu. Deși astfel de indivizi pot fi educați, relativ tineri și par a fi inteligenți, par deosebit de stângaci atunci când îndeplinesc îndatoriri și fac o lucrare în casa lui Dumnezeu. Oamenii se enervează doar privindu-i; pare uluitor. Iată indivizi vii, care respiră, sunt educați și înzestrați – cum pot fi atât de incompetenți în fiecare aspect al lucrării? Cum pot fi atât de stângaci? Este adevărat că munca pe care o făceau în lume nu era rea, așadar de ce sunt atât de stângaci și nepricepuți când se ocupă de lucrarea casei lui Dumnezeu? Există o problemă aici. Când astfel de indivizi cred în Dumnezeu timp de trei până la cinci ani, tot ce înțeleg sunt acele câteva cuvinte și doctrine. Doar strigă sloganuri când vorbesc și nu au absolut niciun principiu în acțiunile lor. După șapte sau opt ani de credință, spun tot aceleași lucruri ca înainte, fără cel mai mic progres. Ca niște flori de plastic, nu s-au schimbat deloc. Nu au cunoaștere de sine, nu au pătrundere în cuvintele lui Dumnezeu și nu au câștigat nimic. Când au părtășie despre adevăr, este ca și cum ar spune povești sau ar vorbi despre treburi casnice – de ce sună atât de nefiresc? Alții spun: „Trebuie să ne facem datoria cu devotament, să dăm dovadă de sinceritate, să ne facem datoria bine și să ne consumăm pentru Dumnezeu.” Dar ei ce spun? „Hai să muncim din greu, să ne dăm toată silința și să facem o treabă bună!” După ce cred în Dumnezeu timp de peste un deceniu, nici măcar nu pot rosti cuvintele „să ne facem datoria cu devotament”. Știu să spună doar: „Să depunem mai mult efort, să lucrăm mai mult, să facem lucruri pentru casa lui Dumnezeu, să ne dedicăm viața pentru a lucra pentru casa lui Dumnezeu. Nu avem multe, dar avem putere!” Toate acestea sunt lucruri pe care le spun profanii; nici măcar nu pot folosi pe deplin termeni spirituali. Astfel de indivizi cred în Dumnezeu de destul de mulți ani, cel puțin șapte sau opt ori peste zece ani. Au îndeplinit îndatoriri în casa lui Dumnezeu în tot acest timp și au ascultat o mulțime de predici. Așadar, de ce nu pot folosi corect termeni spirituali când vorbesc? La ce se gândesc asemenea indivizi, care sunt preocupările lor, la ce cugetă și ce iau în considerare în inimile lor în fiecare zi? Este un mister absolut! Dacă îi observi o perioadă, vei descoperi că, de fapt, se gândesc, cugetă și sunt preocupați în fiecare zi doar de chestiuni trupești. Sunt înguști la minte, meschini și excesiv de exigenți, gândindu-se toată ziua cine este bun și cine este rău, fiind absorbiți de resentimente personale și de alte asemenea lucruri banale, fără sens, care nu au nicio legătură cu adevărul. Toate gândurile, ideile și punctele lor de vedere sunt eronate, ridicole și absurde. La exterior, astfel de indivizi par educați și au calibru; unii chiar au condus firme în societate. De ce nu par să aibă nici cea mai mică aură spirituală după ce ajung să creadă în Dumnezeu? Indiferent cum îi privești, par doar figurine de lemn sau roboți. De ce sunt atât de stângaci, indiferent ce datorie îndeplinesc? De ce sună atât de nefiresc termenii spirituali atunci când sunt rostiți de ei? Nu sunt nici măcar la fel de buni ca un papagal care poate imita vorbirea. Dacă zici întruna „Amin, slavă lui Dumnezeu!” în fața unui papagal, acesta poate învăța să spună aceste cuvinte foarte fluent. Dar acești indivizi nu pot nici măcar să spună „slavă lui Dumnezeu”; ei spun „mulțumesc, Dumnezeule”. Și dacă te uiți la principiile lor de gestionare a lucrurilor, ceea ce gândesc, calculează și plănuiesc în inima lor în fiecare zi, ceea ce iubesc și urmăresc cu pasiune în sinea lor nu are absolut nicio legătură cu lucrurile pozitive; toate sunt lucruri ale tendințelor rele, lucruri negative. Prin urmare, ceea ce gândesc acești indivizi în sinea lor este în întregime rău – această afirmație nu este câtuși de puțin greșită. Chiar și atunci când au părtășie în adunări, conținutul părtășiei lor și toate gândurile și opiniile pe care le dezvăluie sunt denaturate. Nu caută deloc adevărul și nu sunt capabili să obțină nicio luminare sau iluminare. Când alții au părtășie și își împărtășesc propria luminare, iluminare și înțelegere a cuvintelor lui Dumnezeu, ei par foarte stânjeniți și nelalocul lor, neștiind deloc ce să facă. Atunci când vine vorba de trudă și muncă, au întrucâtva putere și sunt dispuși să lucreze din greu, dar dacă le ceri să aibă părtășie despre adevăr, nu pot spune nimic. Indiferent câți ani cred astfel de indivizi în Dumnezeu, nu-și dau niciodată seama pe ce cale ar trebui să meargă oamenii în viață sau care este cel mai valoros lucru de urmat. O persoană cu puțină conștiință și rațiune, chiar dacă nu crede în Dumnezeu, poate dobândi un oarecare bun simț și anumite cunoștințe pe care oamenii ar trebui să le aibă în viață până când ajunge la 50 sau 60 de ani; la un nivel mai profund, poate recunoaște și unele filosofii ale vieții. Și acest lucru este de la sine înțeles pentru credincioșii în Dumnezeu – după ce cred timp de 10 sau 20 de ani, pot înțelege unele adevăruri și pot căpăta o credință adevărată și o inimă cu frică de Dumnezeu. Dar cei care nu iubesc adevărul, indiferent câți ani cred în Dumnezeu, nu au nicio conștientizare sau niciun sentiment privind chestiunile legate de viața lor, calea pe care ar trebui să meargă sau chestiunile spirituale din viață. Chiar dacă trăiesc o sută de ani, vor putea doar să spună acele câteva doctrine și să se agațe cu încăpățânare de acele câteva puncte de vedere. Nu sunt foarte supărători astfel de oameni? Ce fel de oameni sunt? Dacă astfel de oameni au o umanitate rea, sunt diavoli și satane. Dacă nu sunt oameni răi, ci doar confuzi, amorțiți și înceți la minte, ce sunt aceștia? (Animale.) Asta înseamnă că s-au reîncarnat din animale; este absolut adevărat. Atât cei reîncarnați din diavoli, cât și cei reîncarnați din animale au o trăsătură comună: nu acceptă adevărul și sunt scârbiți de adevăr. Atât timp cât ai părtășie despre adevăr, cei reîncarnați din diavoli manifestă o aversiune și o împotrivire evidentă; au idei, gânduri și opinii clare în privința fiecărui adevăr. Totuși, cei reîncarnați din animale nu au gânduri și opinii clare; sunt dezorientați. Simt doar repulsie în inimile lor și nu acceptă adevărul. De asemenea, au unele gânduri și opinii denaturate, care sunt complet nefondate. Acestea sunt opinii care nu pot fi exprimate public și pe care nicio persoană normală nu le-ar spune vreodată, însă ei le prețuiesc enorm. Pe scurt, atât manifestările celor reîncarnați din diavoli, cât și ale celor reîncarnați din animale constau într-o atitudine de repulsie și de dezgust extrem față de adevăr: primii manifestă o repulsie, un dezgust și o condamnare extrem de subiective; ceilalți manifestă o repulsie, un dezgust și o distanțare neatente – deși nu este radicală în aceeași măsură, natura atitudinii lor față de adevăr este aceeași. Prin urmare, indiferent câte predici aud aceste două tipuri de indivizi, nu le pot pricepe sau înțelege pentru că pur și simplu nu le pot asimila. Dacă cineva crede în Dumnezeu timp de trei sau cinci ani și nu poate folosi complet sau bine termenii spirituali, este ceva scuzabil, deoarece termenii spirituali sunt foarte nefamiliari pentru toată lumea; sunt un nou tip de limbaj. Când încep să creadă în Dumnezeu, oamenii nu înțeleg foarte bine termenii spirituali pe care îi aud și mulți le sunt necunoscuți. Dar după ce cred în Dumnezeu timp de peste cinci ani, deoarece ascultă adesea predici, au părtășie despre adevăr și intră în contact cu acest limbaj, se familiarizează treptat cu el. Vor fi în stare să-l folosească ușor, fluent, natural și liber. Vor fi capabili să-l folosească, iar acesta va deveni limba lor și o parte din viața lor. Acestea sunt manifestările oamenilor normali. Cei care nu au manifestările oamenilor normali nu pot înfăptui aceste lucruri. Chiar și atunci când folosesc câțiva termeni spirituali de bază, sună foarte nefiresc și celorlalți le este greu să înțeleagă. Când interacționezi cu astfel de indivizi, este puțin probabil să-i auzi spunând măcar un lucru edificator pentru oameni sau care să fie rațional sau complet. Orice spun este incomplet – are un început, dar nu are sfârșit sau are un sfârșit, dar nu are început – sau gândirea lor nu are logică, fiind doar un șir de absurdități. Au trăit atât de mult timp, dar încă nu știu cum să vorbească. Nu pot exprima, descrie sau explica limpede ce gândesc sau ce au experimentat. Vorbesc mereu în mod fragmentat, dau mereu dovadă de nesăbuință sau, altfel, exprimă gânduri și opinii denaturate. Indiferent din ce unghi privești lucrurile – atitudinea lor față de Dumnezeu, dezvăluirile și manifestările umanității lor din viața de zi cu zi sau faptul că nu au câștigat nimic după ce au trăit atâția ani – astfel de indivizi sunt ființe neomenești. Le este ușor ființelor neomenești să ajungă să înțeleagă adevărul? (Nu.) Devine tot mai clar acum că unor astfel de indivizi nu le este ușor să înțeleagă adevărul.

Cât despre faptul de a ști ce este corect și ce este incorect, după ce am discutat aceste exemple, nu ar trebui să știi acum să discerni ce este corect și ce este incorect? Majoritatea exemplelor pe care le-am discutat sunt negative. Prin comparație cu aceste exemple negative, oamenii ar trebui să știe în principiu care lucruri sunt pozitive. Oricine are calitățile umanității conștientizează astfel de lucruri negative. Prin urmare, o persoană normală ar face astfel de lucruri doar în circumstanțe speciale și, după ce le face, ar fi tristă și îndurerată și ar avea o atitudine de căință. Dar ființele neomenești sunt diferite. Chiar dacă fac aceste lucruri timp de o sută de ani, nu vor ști că greșesc; vor crede în continuare că au dreptate și vor stărui până la capăt. Dacă le expui faptul că acțiunile lor sunt greșite, vor replica: „Pe ce bază spui că acțiunile mele sunt greșite? Fac asta de atâția ani și nimeni n-a spus vreodată că greșesc.” Cum te simți când le auzi spunând asta? (Simt că aceste persoane au depășit sfera rațiunii.) Au depășit sfera rațiunii. Le spui că este greșit să facă asta, dar nu acceptă, rămânând neștiutoare în legătură cu ce este corect și ce este incorect. Atunci, nu poți decât să rămâi fără cuvinte: „Este imposibil să discut rațional cu tine; am terminat această conversație!” Îți sunt clare acum manifestările ființelor neomenești? (Da.) Ființele neomenești nu înțeleg chestiuni legate de viață, legate de sentimente, cum să se poarte și să gestioneze lucrurile sau chestiuni referitoare la integritate și demnitate; s-ar putea spune și că aceste lucruri le depășesc. Ele aleg cu conștiința împăcată acele gânduri, opinii și metode eronate de a trata oamenii și lucrurile, de a se purta și de a acționa. Mai mult, insistă orbește și cred că este corect să procedeze așa. Acest lucru dezvăluie că nu există absolut deloc conștiință sau rațiune în umanitatea lor. Așadar, este evident că aceste persoane nu au calitățile umanității; nu se poate spune decât că sunt ființe neomenești. Nu au nicio fărâmă de conștiință sau rațiune și trăiesc în întregime după filosofiile Satanei, crezând că sunt importante și că nu capitulează în fața nimănui. După ce ajung să creadă în Dumnezeu, dacă aceste persoane se consumă puțin pentru El, consideră că Îl iubesc pe Dumnezeu și I se supun. Astfel de persoane pot pretinde că Îl iubesc pe Dumnezeu, dar, în inimile lor, încă au noțiuni despre El și, când văd că Dumnezeu face lucruri care nu sunt în acord cu noțiunile lor, încă pot să-L judece și să I se împotrivească. În astfel de circumstanțe, chiar au tupeul să declare fără rușine că sunt persoanele care Îl iubesc cel mai mult pe Dumnezeu. Nu sunt dincolo de orice rațiune? Există atât de mulți oameni de acest fel în religie. Ei vorbesc despre Biblie și, la exterior, par să înțeleagă toate doctrinele, dar nu pot recunoaște adevărul exprimat de Dumnezeu. Deși cred în Domnul Isus, Îl condamnă pe Dumnezeu întrupat. Oamenii cred în Dumnezeu, dar I se împotrivesc și pot chiar încerca să-L prindă pe picior greșit și să-L atace. Ei încearcă mereu să uneltească împotriva lui Dumnezeu, vor mereu să-L judece, vor mereu să evalueze dacă ale Sale cuvinte sunt corecte sau greșite, să evalueze dacă acțiunile lui Dumnezeu sunt corecte sau greșite și să scruteze dacă Dumnezeu are dreptate sau greșește. Au asemenea oameni conștiință sau rațiune? Crezi în Dumnezeu, mănânci și bei cuvintele Sale și te bucuri de atât de mult din harul Său și de atât de multe dintre binecuvântările Sale, totuși, atât timp cât descoperi că Dumnezeu face ceva ce nu este în acord cu noțiunile tale, îndrăznești să-L judeci, să I te împotrivești și să-L condamni. Aceasta înseamnă a fi dincolo de orice rațiune. Oamenii care sunt dincolo de orice rațiune nu sunt umani; nu sunt vrednici să creadă în Dumnezeu și nu sunt vrednici să vină înaintea Lui.

În regulă, aici se încheie părtășia noastră de astăzi. La revedere!

27 aprilie 2024