În ultimele adunări, am avut părtășie despre subiecte legate de căsnicie în „renunțarea la lucrurile pe care le urmăresc oamenii, la idealurile și dorințele lor”, nu-i așa? (Ba da.) Pe scurt, am terminat părtășia despre subiecte legate de căsnicie. De data asta, se cuvine să avem părtășie pe teme legate de familie. Mai întâi, să ne uităm la ce aspecte ale familiei implică lucrurile pe care le urmăresc oamenii, idealurile și dorințele lor. Conceptul de familie nu ar trebui să le fie străin oamenilor. Primele lucruri care le vin în minte oamenilor când este menționat acest subiect sunt componența și membrii unei familii și unele chestiuni și unii oameni care au legătură cu familia. Există multe astfel de subiecte care au legătură cu familia. Indiferent de câte imagini și gânduri există în mintea ta, au ele legătură cu „renunțarea la lucrurile pe care le urmăresc oamenii, la idealurile și dorințele lor”, subiectul despre care vom avea părtășie azi? Nici măcar nu știi, dinainte să începem părtășia, dacă aceste lucruri sunt conectate. Așadar, înainte să avem părtășie, Îmi puteți spune ce înseamnă familia în mințile oamenilor sau orice lucru care vă trece prin minte la care trebuie să se renunțe când vine vorba de familie? Înainte, am vorbit despre mai multe aspecte legate de lucrurile pe care le urmăresc oamenii, de idealurile și dorințele lor. Ați identificat ce implică fiecare aspect al acestui subiect despre care am avut părtășie? Indiferent de ce aspecte sunt implicate, lucrul la care trebuie să renunțe oamenii nu este chestiunea în sine, ci ideile și părerile greșite cu care o abordează, precum și diversele probleme pe care oamenii le au în legătură cu această chestiune. Aceste probleme diverse sunt punctul central al părtășiei noastre despre astfel de aspecte. Aceste probleme diverse afectează urmărirea adevărului de către oameni sau, mai degrabă, mai precis, sunt toate probleme care-i împiedică pe oameni să urmărească adevărul și să pătrundă în el. Adică, dacă există abateri sau probleme în cunoștințele pe care le ai despre o chestiune, atunci vor fi și probleme corespunzătoare în atitudinea și abordarea ta și în felul în care gestionezi această chestiune, iar aceste probleme corespunzătoare sunt subiectele despre care trebuie să avem părtășie. De ce trebuie să facem asta? Pentru că aceste probleme au un impact grav sau copleșitor asupra felului în care urmărești adevărul și asupra părerilor tale corecte și principiale asupra unei chestiuni și, de asemenea, afectează, în mod natural, puritatea metodei tale de practică privind această chestiune, precum și principiile după care o gestionezi. La fel cum am avut părtășie despre interesele personale, hobbyuri și căsnicie, avem părtășie despre familie, fiindcă oamenii au multe idei, păreri și atitudini incorecte față de familie sau pentru că familia în sine exercită multe influențe negative asupra oamenilor, iar aceste influențe negative îi vor face, în mod natural, să adopte idei și păreri incorecte. Aceste idei și păreri incorecte vor afecta felul în care urmărești adevărul și te vor duce la extreme, astfel încât, ori de câte ori vei întâlni chestiuni legate de familie sau vei înfrunta probleme legate de familie, nu vei avea părerile sau calea corectă de a aborda sau de a gestiona aceste chestiuni și aspecte și de a rezolva diversele probleme pe care le provoacă. Acesta este principiul părtășiilor noastre despre fiecare subiect și problema principală care trebuie rezolvată. Așadar, cât privește subiectul familiei, vă puteți gândi care sunt influențele negative pe care familia le exercită asupra voastră și în ce moduri vă împiedică să urmăriți adevărul? De-a lungul timpului în care ai crezut și ți-ai îndeplinit datoria, în timp ce urmărești adevărul sau cauți adevărurile-principii și practici adevărul, în ce feluri îți influențează și îți stânjenește familia principiile de comportament, valorile și perspectiva asupra vieții? Cu alte cuvinte, te-ai născut într-o familie, deci ce influențe, ce idei și păreri incorecte, ce piedici și tulburări aduce această familie în viața ta cotidiană, de credincios, și în felul în care urmărești și cunoști adevărul? Așa cum părtășia despre subiectul căsniciei urmează un principiu, la fel face și părtășia despre subiectul familiei. Nu-ți cere să renunți la conceptul de familie în sensul formal sau în ceea ce privește gândirea și părerile tale și nici să renunți la familia ta adevărată, concretă sau la vreun membru al familiei tale concrete. Mai degrabă îți cere să renunți la diversele influențe negative pe care familia le exercită asupra ta și la piedicile și tulburările pe care familia ta le provoacă în felul în care urmărești adevărul. Mai exact, se poate spune că familia ta provoacă încurcături și necazuri specifice și precise, pe care le poți simți și experimenta pe parcursul urmăririi adevărului și îndeplinirii datoriei tale și care te constrâng până ești incapabil să găsești o cale de eliberare sau să-ți îndeplinești în mod eficient îndatoririle și să urmărești adevărul. Aceste încurcături și necazuri te fac să-ți fie greu să te lepezi de constrângerile și influențele provocate de acest cuvânt, „familie” sau de oamenii sau chestiunile pe care le implică și te fac să te simți asuprit în credința ta și pe parcursul îndeplinirii datoriei tale, din cauza existenței familiei sau din cauza oricăror influențe negative pe care familia le exercită asupra ta. Aceste încurcături și necazuri îți afectează adesea conștiința și îți împiedică trupul și mintea să găsească o cale de eliberare și te determină frecvent să simți că, dacă te împotrivești ideilor și părerilor pe care le-ai dobândit de la familia ta, nu ai avea deloc umanitate și ți-ai pierde moralitatea, standardele minime și principiile de comportament. Când vine vorba despre probleme de familie, eziți adesea între linia roșie a moralității și practica adevărului, incapabil să găsești o cale de eliberare și să te detașezi. Ce probleme specifice există – vă puteți gândi la vreuna? Simțiți vreodată, în viețile voastre cotidiene, unele dintre lucrurile pe care tocmai le-am menționat? (Datorită părtășiei lui Dumnezeu, îmi amintesc că, întrucât aveam anumite păreri greșite despre familia mea, nu puteam să practic adevărul și simțeam mustrări de conștiință din cauza practicării lui. În prealabil, când abia îmi terminasem studiile și voiam să mă dedic îndeplinirii datoriei, aveam un conflict interior. Simțeam că, întrucât familia mea mă crescuse și-mi finanțase studiile în tot acel timp, acum că absolvisem facultatea, dacă nu câștigam bani și nu-mi susțineam familia, aș fi fost lipsit de sentimente filiale și de umanitate, lucru care îmi apăsa greu conștiința. Atunci, m-am chinuit cu această chestiune timp de câteva luni, până când, în final, am găsit o cale de scăpare în cuvintele lui Dumnezeu și am decis să fac tot ce pot ca să-mi îndeplinesc datoria. Cred că aceste păreri eronate despre familie afectează cu adevărat oamenii.) Acesta este un exemplu tipic. Acestea sunt cătușe invizibile pe care familia le pune oamenilor, precum și necazuri provocate de sentimentele, ideile sau părerile oamenilor despre familia lor, în privința vieții, a lucrurilor pe care le urmăresc și a credinței lor. Într-o anumită măsură, aceste necazuri creează presiune și o povară în adâncul inimii tale, care, în profunzime, dau naștere din când în când la sentimente negative. Cine mai poate adăuga ceva? (Dumnezeule, ca un copil care acum este adult, sunt de părere că ar trebui să dau dovadă de respect filial și să mă ocup de toate grijile și problemele părinților mei. Dar, fiindcă îmi fac datoria cu normă întreagă, nu pot să fiu filial față de părinții mei sau să fac anumite lucruri pentru ei. Mă simt dator față de părinții mei când îi văd încă alergând de colo colo pentru a-și câștiga traiul. Când am început să cred în Dumnezeu, aproape că L-am trădat din cauza asta.) Și acesta este un efect negativ pe care adaptarea culturală din partea familiei o are asupra gândirii și ideilor oamenilor. Tu aproape că L-ai trădat pe Dumnezeu, dar unii chiar au făcut-o. Unii nu au putut renunța la familia lor din cauza noțiunilor puternice despre familie. În final, au ales să continue să trăiască de dragul familiei lor și au renunțat să-și îndeplinească îndatoririle.

Fiecare are o familie, fiecare crește într-o familie diferită și provine dintr-un mediu familial diferit. Familia este foarte importantă pentru fiecare și este lucrul care lasă cea mai puternică impresie în viața cuiva, un lucru din adâncul sufletului, greu de abandonat și la care este greu de renunțat. Lucrul la care oamenii nu pot să renunțe și ceea ce li se pare greu de abandonat nu este casa familiei sau toate electronicele, ustensilele și obiectele din ea, ci membrii care formează acea familie sau atmosfera și afecțiunea din ea. Acesta este conceptul de familie în mințile oamenilor. De exemplu, membrii în vârstă ai familiei (bunicii și părinții), cei de vârstă apropiată cu tine (frați, surori și soț) și generația mai tânără (copiii tăi): aceștia sunt membrii importanți din conceptul de familie al oamenilor și sunt și componente importante ai fiecărei familii. Ce înseamnă familia pentru oameni? Pentru ei, înseamnă sprijin emoțional și o ancoră spirituală. Ce altceva înseamnă familia? Un loc unde omul poate găsi căldură, unde se poate descărca sau unde poate fi indulgent și capricios. Unii spun că familia este un refugiu sigur, de unde omul se poate hrăni emoțional, locul unde începe viața unei persoane. Ce altceva? Descrieți-Mi! (Dumnezeule, cred că locuința familiei este un loc unde oamenii să se dezvolte, unde membrii familiei își țin companie și depind unul de celălalt.) Foarte frumos. Ce altceva? (Înainte, credeam că familia era un refugiu confortabil. Indiferent de câtă nedreptate am suferit în lume, oricând mă întorc acasă, dispoziția și spiritul meu se pot liniști în toate privințele, datorită sprijinului și înțelegerii din partea familiei mele, așa că am simțit că, în acel sens, familia era un refugiu sigur.) Căminul familial este un loc plin de confort și căldură, nu-i așa? În mințile oamenilor, familia e importantă. Când un om este fericit, speră să împărtășească bucuria cu familia lui; când un om este tulburat și trist, la fel, speră să-și poată mărturisi familiei necazurile. Când oamenii au orice sentimente de bucurie, mânie, durere și fericire, tind să le împărtășească familiei lor, fără nicio presiune sau povară. Pentru fiecare om, familia este un lucru cald și frumos, un fel de hrană pentru spirit la care oamenii nu pot renunța sau fără de care nu pot trăi în orice moment al vieții lor, iar căminul familial este un loc care oferă un sprijin enorm minții, trupului și spiritului oamenilor. Prin urmare, familia este o parte indispensabilă din viața fiecăruia. Dar ce fel de influențe negative are acest loc, atât de important în existența și în viața oamenilor, asupra modului în care ei urmăresc adevărul? În primul rând, se poate spune cu certitudine că, oricât de importantă este familia în existența și în viața oamenilor sau ce rol joacă și ce funcție deservește în existența și în viața lor, ea tot le creează anumite probleme – atât mari, cât și mici – oamenilor, pe calea lor de urmărire a adevărului. Deși joacă un rol important în decursul urmăririi de către oameni a adevărului, poate, de asemenea, să creeze tot felul de necazuri și probleme care sunt greu de evitat. Adică, pe parcursul urmăririi și practicării adevărului, diversele probleme psihologice și ideologice create de familie, precum și problemele legate de aspecte formale, le creează oamenilor multe necazuri. Așadar, ce anume implică aceste probleme? Desigur, în procesul de urmărire a adevărului, oamenii au experimentat deja aceste probleme, în număr și amploare variabile, doar că nu le-au luat în considerare și nu le-au contemplat atent, ca să afle exact care sunt problemele inerente. În plus, ei nu au recunoscut esența acestor probleme și cu atât mai puțin adevărurile-principii pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă și să le respecte. Așadar, azi, haideți să avem părtășie despre subiectul familiei și ce necazuri și piedici pune familia în calea urmăririi de către oameni a adevărului, precum și despre lucrurile pe care le urmăresc oamenii, idealurile și dorințele lor, la care ar trebui să renunțe când vine vorba de problema familiei. Aceasta este o problemă reală.

Deși subiectul familiei este unul vast, comportă, totuși, probleme specifice. Problema despre care vom avea părtășie azi este influența negativă, obstacolele și piedicile pe care oamenii de pe calea urmăririi adevărului le înfruntă din cauza familiei. Care este prima problemă la care ar trebui să renunțe omul, cu privire la familie? Identitatea pe care omul o moștenește de la familie. Aceasta este o chestiune importantă. Să vorbim mai precis despre cât de importantă este această chestiune. Fiecare provine dintr-o familie diferită, cu propriul trecut și mediu de trai distincte, propria calitate a vieții și un mod de trai și obiceiuri de viață specifice. Fiecare moștenește o identitate distinctă din mediul de trai și trecutul familiei lui. Această identitate distinctă nu numai că reprezintă valoarea precisă în societate și printre ceilalți a fiecărei persoane, dar este și un simbol și un reper distinct. Deci ce semnifică acest reper? Arată dacă o persoană este văzută drept distinsă sau umilă în grupul din care aparține. Această identitate distinctă determină statutul unui om în societate și printre alți oameni, iar acest statut este moștenit de la familia în care s-a născut. Prin urmare, trecutul familiei tale și felul de familie în care trăiești sunt foarte importante, pentru că ele îți influențează identitatea și statutul printre alți oameni și în societate. Așadar, identitatea și statutul tău determină dacă poziția ta în societate este distinsă sau umilă, dacă ești respectat, stimat și admirat de ceilalți sau dacă ești disprețuit, discriminat și călcat în picioare de ceilalți. Tocmai pentru că identitatea pe care oamenii o moștenesc de la familia lor le afectează situația și viitorul în societate, această identitate moștenită este decisivă și importantă pentru fiecare om. Tocmai pentru că-ți afectează prestigiul, statutul, valoarea în societate și simțul onoarei sau al umilinței în această viață, tu însuți tinzi să dai mare importanță trecutului familiei tale și identității pe care o moștenești de la aceasta. Întrucât această chestiune are un impact copleșitor asupra ta, este un lucru foarte important și semnificativ pentru tine, pe calea existenței tale. Întrucât este o chestiune atât de importantă și semnificativă, ocupă un loc crucial în adâncul sufletului tău și, din perspectiva ta, contează enorm. Nu numai că identitatea pe care o moștenești de la familia ta contează enorm pentru tine, dar vezi și identitatea tuturor celor pe care îi cunoști sau nu-i cunoști, din același punct de vedere, cu aceiași ochi și în același fel și folosești acest punct de vedere ca să apreciezi identitatea tuturor celor cu care intri în contact. Le folosești identitatea ca să le judeci caracterul și să determini cum să-i abordezi și să interacționezi cu ei – fie să interacționezi cu ei în termeni prietenești, de la egal la egal, sau să fii servil față de ei și să le urmezi fiecare cuvânt, sau pur și simplu să interacționezi cu ei și să-i privești cu ochi disprețuitori și discriminatori, sau chiar să relaționezi și să interacționezi cu ei într-un mod inuman și nu de la egal la egal. Aceste moduri de a-i privi pe oameni și de a trata lucrurile sunt determinate, în mare măsură, de identitatea pe care un om o primește de la familia sa. Trecutul și reputația familiei tale decid ce fel de statut social vei avea, iar statutul social pe care îl ai determină felurile și principiile conform cărora vezi și gestionezi oamenii și lucrurile. Prin urmare, atitudinea și modurile pe care o persoană le adoptă când gestionează lucrurile depind, în mare măsură, de identitatea moștenită de la familia sa. De ce spun „în mare măsură”? Există unele situații particulare, despre care nu vom vorbi. Pentru cei mai mulți dintre oameni, situația este așa cum tocmai am descris-o. Fiecare tinde să fie influențat de identitatea și statutul social pe care le câștigă de la familia lui și fiecare tinde, de asemenea, să adopte moduri corespunzătoare de a vedea și a gestiona oamenii și lucrurile, conform acestei identități și acestui statut social – este un lucru foarte natural. Tocmai pentru că este un lucru care nu poate fi evitat și o perspectivă asupra existenței care este provocată în mod natural de familia omului, originea perspectivei unei persoane asupra existenței și a modului de trai depinde de identitatea pe care o moștenește de la familia ei. Identitatea pe care o persoană o moștenește de la familia ei determină modurile și principiile după care privește și gestionează oamenii și lucrurile, precum și atitudinea ei atunci când alege și ia decizii în timp ce privește și gestionează oamenii și lucrurile. În mod inevitabil, acest lucru le cauzează oamenilor o problemă foarte gravă. Originea ideilor și perspectivelor oamenilor atunci când privesc și gestionează oameni și lucruri este, într-un sens, influențată inevitabil de familie și, într-un alt sens, este influențată de identitatea pe care o persoană o moștenește de la familia ei – oamenilor le este foarte greu să se îndepărteze de această influență. Drept urmare, oamenii sunt incapabili să se trateze corect, rațional și drept, sau să îi trateze drept pe ceilalți și sunt, de asemenea, incapabili să trateze oamenii și toate lucrurile într-un mod care este conform adevărurilor-principii pe care le-au învățat de la Dumnezeu. În schimb, ei sunt flexibili în modul în care gestionează chestiunile, aplică principiile și fac alegeri, pe baza diferențelor dintre propria identitate și cele ale altora. De vreme ce modurile în care oamenii văd și gestionează lucrurile în societate și printre alți oameni sunt influențate de poziția familiei lor, acestea trebuie să fie contrare principiilor și modurilor de gestionare a lucrurilor pe care Dumnezeu le-a comunicat oamenilor. Mai precis, aceste moduri sunt antagonice acestor principii și moduri pe care oamenii le-au învățat de la Dumnezeu, sunt în conflict cu ele și le încalcă. Dacă felurile în care oamenii fac lucrurile se bazează pe identitatea și statutul social pe care le moștenesc de la familia lor, atunci, în mod inevitabil, ei vor adopta feluri și principii diferite sau specifice de a face lucrurile, din cauza propriilor identități sau din cauza identităților altora, distincte sau speciale. Aceste principii pe care le adoptă nu sunt adevărul și nici nu sunt în conformitate cu el. Nu numai că încalcă umanitatea, conștiința și rațiunea, dar, mai grav decât atât, încalcă adevărul, fiindcă ele determină ce ar trebui să accepte sau să respingă o persoană, pe baza preferințelor și intereselor ei și a gradului în care oamenii au cerințe unul de la celălalt. Prin urmare, în acest context, principiile după care oamenii privesc și gestionează lucrurile sunt nedrepte, nu sunt conform adevărului și se bazează doar pe nevoile emoționale ale oamenilor și pe nevoia lor de a profita. Indiferent dacă ai moștenit de la familia ta o identitate distinsă sau una umilă, aceasta ocupă un loc în inima ta și chiar o poziție foarte importantă, în cazul unor oameni. Așadar, dacă vrei să urmărești adevărul, această identitate îți va influența urmărirea acestuia și va interfera cu ea, în mod inevitabil. Adică, în procesul de urmărire a adevărului, vei întâmpina, în mod inevitabil, probleme precum felul în care să tratezi oamenii și cum să gestionezi lucrurile. Când este vorba despre aceste probleme și chestiuni importante, inevitabil vei privi oamenii și lucrurile adoptând perspectivele sau părerile asociate cu identitatea pe care ai moștenit-o de la familia ta și nu te poți abține să nu folosești acest mod foarte primitiv sau socializat de a privi oamenii și a gestiona lucrurile. Indiferent dacă identitatea pe care o dobândești de la familia ta te face să simți că statutul tău în societate este distins sau umil, în orice caz, această identitate va avea un impact asupra modului în care urmărești adevărul, asupra perspectivei tale corecte cu privire la viață și asupra căii tale de urmărire a adevărului. Mai precis, va avea un impact asupra principiilor în baza cărora gestionezi lucrurile. Înțelegi?

Diverse familii conferă oamenilor diverse identități și statute sociale. Să aibă un statut social bun și o identitate distinsă sunt lucruri de care oamenii se bucură și care îi fac fericiți, pe când cei care își moștenesc identitatea dintr-o familie modestă și umilă se simt inferiori și rușinați să dea ochii cu ceilalți și simt, de asemenea, că nu sunt luați în serios sau că nu sunt stimați. Astfel de oameni sunt adesea discriminați, ceea ce îi face să simtă angoasă și stimă de sine scăzută în adâncul inimii. De exemplu, părinții unor oameni pot fi mici proprietari, care lucrează pământul și vând legume; părinții unor oameni pot fi negustori cu o mică afacere, cum ar fi să se ocupe de o tarabă de pe stradă sau să fie vânzători ambulanți; părinții unora pot lucra în industria meșteșugărească, făcând și reparând haine sau bazându-se pe lucruri artizanale ca să-și câștige traiul și să-și întrețină întreaga familie. Părinții unor oameni pot lucra în industria serviciilor, ca responsabili cu curățenia sau bone; unii părinți pot oferi servicii de mutări sau de transport; unii pot fi maseuri, cosmeticiene sau frizeri, iar alții pot repara lucruri pentru oameni, cum ar fi pantofi, biciclete, ochelari și așa mai departe. Unii părinți pot avea aptitudini meșteșugărești mai avansate și pot repara lucruri precum bijuterii sau ceasuri, în vreme ce alții pot avea un statut social și mai modest și pot depinde de colectarea și vânzarea deșeurilor pentru a-și întreține copiii și a-și educa familia. Toți acești părinți au statut profesional relativ umil în societate și, evident, drept consecință, statutul social al tuturor celor din familie va fi, de asemenea, umil. Așadar, în ochii lumii, oamenii care provin din aceste familii au un statut și o identitate umilă. Tocmai pentru că societatea adoptă acest fel de a privi identitatea unei persoane și de a-i măsura valoarea, dacă părinții tăi sunt mici proprietari și cineva te întreabă: „Cu ce se ocupă părinții tăi? Cum este familia ta?”, răspunzi: „Părinții mei… o, sunt… n-are rost să discutăm” și n-o să îndrăznești să spui cu ce se ocupă, fiindcă îți este prea rușine. Când se întâlnesc cu prieteni și colegi de clasă sau când merg să cineze în oraș, oamenii se vor prezenta și vor vorbi despre trecutul frumos al familiei lor sau despre statutul lor social înalt. Dar dacă provii dintr-o familie de mici proprietari, de negustori mărunți sau ambulanți, nu vei vrea să spui asta și îți va fi rușine. Există o zicală populară în societate, care spune: „Nu întreba un erou de unde provine.” Această zicală sună foarte nobil, iar celor cu un statut social umil le oferă un licăr de speranță și o sclipire de lumină, precum și o fărâmă de confort. Dar de ce este o asemenea zicală populară în societate? Nu cumva pentru că oamenii din societate dau prea multă atenție identității, valorii și statutului lor social? (Ba da.) Celor care provin dintr-un mediu umil le lipsește constant încrederea, așa că folosesc această zicală pentru a se consola, precum și pentru a-i liniști pe ceilalți, crezând că, deși statutul și identitatea lor sunt umile, ei au o stare de spirit superioară, lucru care nu se poate învăța. Indiferent de cât de umilă îți este identitatea, dacă starea ta de spirit este superioară, asta arată că ești o persoană onorabilă, chiar mai onorabilă decât acei oameni cu o identitate și un statut distins. Ce problemă indică acest lucru? Cu cât oamenii spun mai des „Nu întreba un erou de unde provine”, cu atât asta dovedește mai mult că lor le pasă de identitatea și statutul lor social. Mai ales când identitatea și statutul social al unei persoane sunt foarte modeste și umile, ea folosește această zicală pentru a se consola și a compensa golul și nemulțumirea din inima ei. Părinții unor oameni o duc chiar mai greu decât negustorii mărunți și ambulanți, decât micii proprietari și artizani sau mai greu decât părinții care fac oricare dintre aceste slujbe nesemnificative, modeste și mai ales prost plătite în societate, așa că identitatea și statutul social pe care le moștenesc de la părinții lor sunt și mai umile. De exemplu, părinții unor oameni au o reputație foarte proastă în societate, nu prea fac lucruri pe care se cuvine să le facă și nu au o ocupație acceptată de societate sau un venit stabil, așa că se chinuie să suporte cheltuielile de trai ale familiei lor. Unii părinți joacă frecvent jocuri de noroc și pierd bani cu fiecare pariu. În cele din urmă, familia e ruinată și lefteră, incapabilă să-și permită cheltuielile de zi cu zi. Copiii născuți în această familie poartă haine ponosite, suferă de foame și trăiesc în sărăcie. Oricând sunt ședințe cu părinții la școală, ai lor nu se duc, iar profesorii știu că sunt la jocuri de noroc. E de la sine înțeles ce fel de identitate și statut au acești copii în ochii profesorilor și printre colegii lor de clasă. Copiii născuți într-o astfel de familie vor simți cu siguranță că nu pot ține capul sus în preajma celorlalți. Chiar dacă învață bine și muncesc din greu și chiar dacă sunt hotărâți și se remarcă din mulțime, identitatea pe care o moștenesc de la această familie le-a stabilit deja statutul și valoarea în ochii celorlalți – asta poate face o persoană să se simtă foarte ținută în frâu și angoasată. De unde provin această angoasă și această reprimare? De la școală, de la profesori, de la societate și mai ales de la părerile incorecte ale omenirii față de modul în care trebuie tratați oamenii. Nu este așa? (Ba da.) Unii părinți nu au neapărat o reputație proastă în societate, dar au făcut câteva lucruri neplăcute. De exemplu, să ne uităm la cazul părinților care au fost închiși și condamnați pentru delapidare și luare de mită sau pentru că au încălcat legea, făcând ceva ilegal sau ocupându-se cu specula și cu afacerile necinstite. Rezultatul este că au un impact negativ și nefavorabil asupra familiei lor, forțând membrii familiei să sufere această rușine alături de ei. Așadar, să aparțină acestui fel de familii are efectiv un impact mai mare asupra identității unei persoane. Nu numai că identitatea și statutul ei social sunt umile, dar este și desconsiderată și chiar etichetată drept „delapidator” sau „membru al unei familii de hoți”. Odată ce o persoană este etichetată cu astfel de titluri, asta va avea un impact și mai mare asupra identității și statutului ei social și îi va exacerba și mai mult situația nefavorabilă în societate, făcând-o să se simtă cu atât mai incapabilă să țină capul sus. Indiferent de cât de mult încerci sau cât de prietenos ești, tot nu poți să-ți schimbi identitatea și statutul social. Desigur, astfel de consecințe sunt, de asemenea, efectul pe care familia îl are asupra identității unei persoane. Apoi există structuri familiale care sunt relativ complicate. De exemplu, unii oameni nu au o mamă biologică, ci numai una vitregă, care nu este foarte bună sau foarte atentă cu ei și care nu le-a oferit prea multă grijă sau dragoste maternă, când erau în creștere. Așadar, pentru ei, să aparțină unei astfel de familii le oferă efectiv o identitate aparte, aceea de a fi nedoriți. În contextul acestei identități aparte, în inima lor apar mai multe umbre și simt că statutul lor printre ceilalți este mai umil decât al oricui altcuiva. Nu au niciun sentiment de fericire, niciun sentiment că trăiesc, cu atât mai puțin un scop pentru care să trăiască și se simt inferiori și deosebit de nenorociți. Există alți oameni care au o structură familială complexă pentru că mama, din cauza anumitor circumstanțe, a trecut printr-o succesiune de mariaje, așa că au mai mulți tați vitregi și nu știu cine este tatăl lor adevărat. E de la sine înțeles ce fel de identitate ar primi o astfel de persoană pentru că aparține acestei familii deosebite. Statutul ei social ar fi umil în ochii celorlalți și, din când în când, ar apărea oameni care folosesc aceste probleme sau anumite opinii despre familie ca să umilească această persoană, s-o calomnieze și s-o provoace. Nu numai că acest lucru i-ar diminua identitatea și statutul în societate, dar ar face-o și să se simtă rușinată și incapabilă să-și arate fața în preajma celorlalți. Pe scurt, identitatea și statutul social aparte pe care oamenii le moștenesc fiindcă fac parte dintr-o familie deosebită ca acelea pe care le-am menționat sau identitatea și statutul social comun, obișnuit, pe care oamenii le moștenesc pentru că aparțin unei familii comune și obișnuite sunt un fel de durere surdă în adâncul inimilor lor. Este atât o pereche de cătușe, cât și o povară, dar oamenii nu suportă să se lepede de ea și nu sunt dispuși s-o lase în urmă. Fiindcă pentru fiecare, căminul familial este locul unde s-a născut și a crescut și este, de asemenea, un loc plin de sprijin. Pentru cei ale căror familii le pun în cârcă un statut social și o identitate modestă și umilă, familia este și bună, și rea, pentru că, psihologic, oamenii nu pot trăi fără o familie, dar cu privire la nevoile lor reale și obiective, familia le-a adus diverse grade de rușine, împiedicându-i să primească, printre alți oameni și în societate, respectul și înțelegerea pe care le merită. Așadar, pentru acest segment al populației, căminul familial este un loc pe care îl și iubește, și urăște. O astfel de familie nu este prețuită sau stimată de nimeni în societate, ci mai degrabă este discriminată și desconsiderată de ceilalți. Tocmai din cauza asta, oamenii născuți într-o astfel de familie moștenesc și aceeași identitate, același statut și aceeași valoare. Rușinea pe care o simt pentru că aparțin acestei familii le afectează adesea cele mai profunde emoții, părerile despre lucruri și modurile în care le gestionează. Inevitabil, asta le afectează, într-o mare măsură, modul în care urmăresc adevărul și felul în care îl practică în timp ce îl urmăresc. Tocmai pentru că aceste lucruri pot afecta modul în care oamenii urmăresc și practică adevărul, indiferent de ce identitate ai moștenit de la familia ta, ar trebui să renunți la ea.

Unii ar putea spune: „Părinții despre care tocmai ai vorbit sunt cu toții mici proprietari, negustori neînsemnați, vânzători ambulanți, persoane care fac curățenie și cei care fac slujbe mărunte. Aceste statute sociale sunt foarte umile și e corect că oamenii ar trebui să renunțe la ele. Așa cum spune zicala: «Omul se luptă în sus; apa curge în jos», oamenii ar trebui să se uite în sus și să aibă țeluri înalte și nu ar trebui să se uite la aceste lucruri asociate cu statutul umil. De exemplu, cine vrea să fie mic proprietar? Cine vrea să fie un negustor neînsemnat? Fiecare vrea să facă bani mulți, să devină un oficial de rang înalt, să aibă statut în societate și să obțină succese efemere. Nimeni nu aspiră, de la o vârstă fragedă, să fie mic proprietar și să se mulțumească doar să muncească pământul și să aibă ce să mănânce și să bea. Nimeni nu vede asta ca pe un succes, nu există astfel de oameni. Tocmai pentru că astfel de familii aduc rușine asupra oamenilor și îi fac să fie tratați nedrept pentru identitatea lor, ei ar trebui să renunțe la identitatea pe care o moștenesc de la familia lor.” Așa stau lucrurile? (Nu.) Nu, nu așa stau. Dacă discutăm dintr-o perspectivă diferită, unii oameni se nasc în familii care sunt privilegiate sau care au un mediu de trai bun sau un statut social înalt, așa că moștenesc o identitate și un statut social distins și sunt stimați peste tot. În copilărie, sunt tratați cu delicatețe de părinții lor și de bătrânii din familie, ca să nu mai vorbim de felul în care sunt tratați în societate. Datorită provenienței speciale și nobile a familiei lor, la școală, profesorii și colegii de clasă îi admiră cu toții și nimeni nu îndrăznește să-i persecute. Profesorii vorbesc cu ei pe un ton blând și cordial, iar colegii de clasă îi respectă foarte mult. Întrucât provin dintr-o familie privilegiată, cu o proveniență distinsă, lucru care le conferă o identitate nobilă în societate și-i face pe ceilalți să-i admire, au un sentiment de superioritate și simt că au o identitate și un statut social respectabil. Drept urmare, în orice grup, sunt prea încrezători, spunând orice poftesc, fără să țină cont de sentimentele nimănui și sunt complet nestăpâniți în tot ce fac. Pentru alți oameni, sunt sofisticați și eleganți, nu se tem să-și facă planuri mărețe, să spună ce gândesc și să acționeze și, indiferent ce spun sau ce fac, fiindcă au sprijinul provenienței puternice a familiei lor, există mereu niște oameni distinși la îndemână care să-i ajute și tot ceea ce fac decurge fără probleme. Cu cât lucrurile merg mai bine, cu atât se simt mai mult net superiori. Oriunde merg, au intenția de a se impune, a se remarca din mulțime și a fi diferiți de ceilalți. Ori de câte ori mănâncă alături de ceilalți, aleg porțiile mari și, dacă nu le primesc, se înfurie. Când trăiesc cu frații și surorile, insistă să doarmă în cel mai bun pat – cel poziționat în locul cel mai însorit sau aproape de sursa de căldură, sau oriunde e aer curat – și le aparține doar lor. Nu este acesta un sentiment de superioritate? (Ba da.) Părinții unora câștigă bani buni sau sunt funcționari publici, sau profesioniști talentați cu salarii mari, așa că familia lor trăiește deosebit de confortabil și o duce bine, nu-și face griji dacă-și permite lucruri precum mâncarea sau îmbrăcămintea. Drept consecință, astfel de oameni se simt net superiori. Pot purta orice doresc, cumpără cele mai elegante haine și le aruncă odată ce nu mai sunt la modă. De asemenea, pot să mănânce orice își doresc – nu trebuie decât să spună și cineva le va aduce mâncarea. Nu trebuie să-și facă griji pentru nimic și se simt net superiori. Identitatea pe care o moștenesc de la acest tip de familie privilegiată înseamnă că, în ochii celorlalți, efectiv sunt prințese, dacă sunt femei sau playboy, dacă sunt bărbați. Ce au moștenit de la acest tip de familie? O identitate și un statut social nobil. Ceea ce au moștenit de la acest tip de familie nu este rușinea, ci gloria. Indiferent de mediul sau grupul de oameni în care se află, simt mereu că le sunt net superiori tuturor. Spun lucruri precum: „Părinții mei sunt oameni de afaceri bogați. Familia mea are mulți bani. Îi cheltui oricând vreau și nu am niciodată o limită” sau „Părinții mei sunt oficiali de rang înalt. Oriunde mă duc cu afaceri, pot să rezolv totul cu un singur cuvânt, fără să trec prin procedurile normale. Vezi de cât efort e nevoie ca să rezolvați ceva, trebuie să treceți prin procedurile normale, să vă așteptați rândul și să vă umiliți ca să obțineți ceva. Uită-te la mine: pur și simplu îi spun unui asistent al părinților mei ce trebuie rezolvat și se rezolvă. Ce spui de o asemenea identitate și statut social?” Au un sentiment de superioritate? (Da.) Unii spun: „Părinții mei sunt celebrități publice, poți să le cauți numele pe internet și să vezi dacă apar.” Când cineva verifică lista de celebrități și numele părinților chiar sunt acolo, asta le dă acestor oameni un sentiment de superioritate. Oriunde merg, dacă cineva îi întreabă: „Cum te numești?”, răspund: „Nu contează cum mă numesc eu, numele părinților mei sunt cutare și cutare.” Primul lucru pe care li-l spun oamenilor sunt numele părinților lor, ca alții să afle care sunt identitatea și statutul lor social. Unii își spun, în sinea lor: „Familia ta are statut, părinții tăi sunt ambii oficiali, sau celebrități, sau oameni de afaceri bogați, ceea ce te face copilul privilegiat al unor oficiali de rang înalt sau al unor părinți super bogați. Eu ce sunt?” După ce se gândesc la asta, răspund: „Părinții mei nu sunt speciali, sunt doar muncitori obișnuiți care câștigă salarii medii, așa că nu e niciun motiv de laudă – însă unul dintre strămoșii mei a fost prim ministru într-o dinastie.” Alții spun: „Strămoșul tău a fost prim ministru. Uau, deci ai un statut special! Ești urmașul unui prim ministru. Oricine se trage dintr-un prim ministru nu este o persoană obișnuită, înseamnă că și tu ești urmașul unor celebrități!” Vezi, odată ce un om se asociază cu o celebritate, identitatea lui va fi diferită, statutul lui social va crește imediat și el va fi respectat. Există alții, care spun: „Strămoșii mei au fost o generație de oameni de afaceri bogați. Au fost putred de bogați. Ulterior, din cauza schimbărilor sociale și a celor din sistemul social, averea le-a fost confiscată. Acum, multe dintre casele în care trăiesc oameni, pe o rază de zece mile de aici, au fost casele strămoșilor mei. În trecut, casa familiei mele a avut patru sau cinci sute de camere, sau cel puțin două sau trei sute de camere și mai mult de o sută de servitori, per total. Bunicul meu a fost proprietarul afacerii. Nu a muncit niciodată, doar le-a dat ordine altora. Bunica a dus o viață de răsfăț și amândoi au avut servitori care îi îmbrăcau și le spălau hainele. Ulterior, din cauză că mediul social s-a schimbat, familia a fost ruinată, așa că nu mai facem parte din nobilime, ci am devenit oameni de rând. În trecut, familia mea era mare și prestigioasă. Dacă băteau din picioare într-un capăt al satului, tremurele se resimțeau tocmai în celălalt capăt. Toată lumea îi cunoștea. Dintr-o astfel de familie provin, deci ce părere ai despre asta? Excepțional, nu-i așa? Ar trebui să mă admiri, nu?” Totuși, alții spun: „Bogăția strămoșilor tăi nu impresionează cu nimic. Strămoșul meu a fost împărat și încă un împărat fondator. Se spune că numele meu de familie e moștenit de la el. Întreaga mea familie sunt rudele lui directe, nu îndepărtate. Ce crezi despre asta? Acum că știi trecutul strămoșului meu, oare n-ar trebui să mă privești cu o admirație reîmprospătată și să-mi arăți puțin respect? N-ar trebui să mă admiri?” Unii oameni spun: „Deși niciunul dintre strămoșii mei nu a fost împărat, unul a fost un general care a ucis nenumărați dușmani, a realizat multe fapte eroice militare și a devenit un ministru important la curtea imperială. Familia mea este toată formată din descendenții lui direcți. Până în ziua de azi, familia mea încă studiază mișcările de arte marțiale transmise de strămoșii mei, care sunt ținute secrete față de străini. Ce crezi despre asta? Nu este identitatea mea specială? Nu este statutul meu distins?” Aceste identități speciale pe care oamenii le moștenesc de la așa-zisele lor familii ancestrale îndepărtate, precum și de la familiile lor moderne, sunt văzute drept onorabile și glorioase de către ei și, din când în când, le menționează și fac paradă cu ele, ca un simbol al identității și statutului lor social. Pe de o parte, fac asta ca să arate că identitatea și statutul lor sunt excepționale. Pe de altă parte, atunci când oamenii spun aceste povești, se străduiesc și să obțină o poziție și un statut social mai înalte, astfel încât să-și sporească valoarea printre ceilalți și să pară excepționali și speciali. Pentru ce să devină excepționali și speciali? Ca să câștige un grad mai mare de respect, admirație și stimă de la ceilalți, ca să poată trăi o viață mai confortabilă, mai ușoară și mai demnă. Mai ales în unele medii speciale, de exemplu, există oameni care sunt constant incapabili să-și facă simțită prezența într-un grup sau să câștige respectul și stima celorlalți. Așadar, caută oportunități și, din când în când, își folosesc identitatea specială sau proveniența specială a familiei lor pentru a-și face simțită prezența, pentru a face cunoscut faptul că sunt excepționali și pentru a-i face pe oameni să-i prețuiască și să-i respecte, astfel încât să câștige prestigiu în rândul lor. Ei spun: „Deși identitatea, statutul și calibrul meu sunt obișnuite, unul dintre strămoșii mei a fost consilierul familiei unui prinț din dinastia Ming. Ai auzit de cutare? Acela a fost strămoșul meu, bunicul străbunicului meu, a fost un consilier important al familiei prințului. Era cunoscut drept «Creierul». Era expert în toate domeniile, de la astronomie până la geografie, istorie antică și modernă, afaceri chinezești și externe. De asemenea, putea să facă preziceri. Încă mai avem în familie busola geomantică feng shui pe care a folosit-o.” Deși s-ar putea să nu vorbească des despre asta, totuși, din când în când, îi încântă pe ceilalți cu povești despre această istorie strălucită a strămoșilor lor. Nimeni nu știe dacă ceea ce spun este adevărat sau nu, iar câteva povești pot fi greu de crezut, dar altele s-ar putea să fie adevărate. În orice caz, în mințile oamenilor, identitatea pe care o moștenesc de la familia lor este foarte importantă. Le determină poziția și statutul în rândul celorlalți, tratamentul pe care îl primesc în rândul oamenilor și, de asemenea, situația și rangul printre aceștia. Oamenii le consideră foarte importante tocmai pentru că, atunci când sunt printre alții, ei percep aceste lucruri obținute din identitatea lor moștenită. Prin urmare, din când în când, se laudă cu aceste capitole „glorioase” și „strălucite” din istoria familiei lor, evitând adesea să menționeze acele aspecte ale trecutului familiei lor sau acele lucruri care s-au întâmplat în familia lor care sunt rușinoase sau care ar putea fi desconsiderate sau discriminate. Pe scurt, identitatea pe care oamenii o moștenesc de la familia lor este foarte importantă în inimile lor. Când trec prin evenimente deosebite, folosesc adesea identitatea specială a familiei lor drept capital și motiv să se laude, pentru a câștiga aprecierea oamenilor și a câștiga statut în rândul celorlalți. Indiferent dacă familia ta îți aduce glorie sau rușine sau dacă identitatea și statutul social pe care le moștenești de la familia ta sunt nobile sau umile, în ceea ce te privește, această familie nu este mai mult de atât. Nu determină dacă poți înțelege adevărul, dacă-l poți urmări sau dacă poți păși pe calea urmării adevărului. Prin urmare, oamenii nu ar trebui să vadă asta drept o chestiune foarte importantă, fiindcă nu determină soarta unei persoane, nici viitorul acesteia și cu atât mai puțin calea pe care aceasta merge. Identitatea pe care o moștenești de la familia ta poate să-ți determine numai sentimentele și percepțiile, când te afli printre ceilalți. Indiferent dacă identitatea pe care o moștenești de la familia ta este un lucru pe care îl disprețuiești sau un lucru cu care merită să te lauzi, nu poate determina dacă vei fi capabil să pășești pe calea urmăririi adevărului. Așa că, atunci când vine vorba despre urmărirea adevărului, nu contează ce identitate sau ce statut social moștenești de la familia ta. Chiar dacă identitatea pe care o moștenești te face să te simți superior și onorat, nu merită să fie menționată. Sau, dacă-ți dă sentimente de rușine, inferioritate și stimă de sine scăzută, nu va afecta modul în care urmărești adevărul. Nu-i așa? (Ba da.) Nu va afecta deloc modul în care urmărești adevărul și nici identitatea ta de ființă creată, înaintea lui Dumnezeu. Din contră, indiferent ce identitate și statut social moștenești de la familia ta, din perspectiva lui Dumnezeu, fiecare are aceeași șansă de a fi mântuit și își îndeplinește datoria și urmărește adevărul cu același statut și aceeași identitate. Identitatea pe care o moștenești de la familia ta, fie onorabilă sau rușinoasă, nu-ți determină umanitatea și nici calea pe care o alegi. Totuși, dacă îi dai multă importanță și o vezi ca pe o parte esențială a vieții și a ființei tale, atunci te vei ține strâns de ea, n-o vei lăsa să scape niciodată și vei fi mândru de ea. Dacă identitatea pe care o moștenești de la familia ta este nobilă, atunci o vei vedea ca pe un soi de capital, pe când dacă este umilă, o vei privi ca pe un lucru rușinos. Indiferent dacă identitatea moștenită de la familia ta este nobilă, glorioasă sau rușinoasă, asta este doar înțelegerea ta și rezultatul privirii acestui lucru din perspectiva umanității tale corupte. Este doar sentimentul tău, percepția și înțelegerea ta, care nu sunt conform adevărului și nu au nimic de-a face cu acesta. Nu este capital pentru felul în care urmărești adevărul și, desigur, nu este o piedică pe calea urmăririi adevărului. Dacă statutul tău social este nobil și elevat, asta nu înseamnă că este capital pentru mântuirea ta. Dacă statutul tău social este modest și umil, asta nu înseamnă că este o piedică pe calea urmăririi adevărului și cu atât mai puțin o piedică pe calea urmăririi mântuirii. Cu toate că mediul, proveniența, calitatea vieții și condițiile de trai ale unei familii derivă toate din predestinarea lui Dumnezeu, ele nu au nimic de-a face cu adevărata identitate a unei persoane înaintea lui Dumnezeu. Orice om, indiferent din ce familie provine, sau dacă proveniența familiei lui este ilustră sau inferioară, este, în ochii lui Dumnezeu, o ființă creată. Chiar dacă familia ta are o proveniență ilustră și tu ai o identitate și un statut nobil tot ești o ființă creată. În același fel, dacă statutul familiei tale este umil, iar tu ești desconsiderat de ceilalți, în ochii lui Dumnezeu ești, totuși, o ființă creată obișnuită – nu ești deloc special. Medii familiale diferite oferă oamenilor medii de creștere diferite, iar medii de viață diferite oferă oamenilor puncte de vedere diferite în ceea ce privește gestionarea lucrurilor materiale, a lumii și a vieții. Dacă un om este bogat sau sărac în viață sau dacă circumstanțele familiale ale cuiva sunt avantajoase sau nu, este doar o experiență diferită pentru oameni diferiți. Relativ vorbind, cei care sunt săraci și a căror familie are un standard de viață modest au o experiență de viață mai profundă, pe când celor care sunt bogați și a căror familie este deosebit de privilegiată le este mai greu să realizeze acest lucru, nu-i așa? (Ba da.) Indiferent în ce mediu familial ai crescut și indiferent ce identitate și ce statut social ai dobândit din acel mediu familial, când vii înaintea lui Dumnezeu, când ești recunoscut și acceptat de El drept o ființă creată, în ochii Lui, ești la fel ca alți oameni, ești egalul lor, nu ești deloc special, iar Dumnezeu va aplica aceleași metode și aceleași standarde în cerințele pe care le are de la tine. Dacă spui: „Am un statut social special”, atunci, înaintea lui Dumnezeu, nu ar trebui să iei în considerare acest „caracter special”; dacă spui: „Statutul meu social este modest”, nu trebuie să iei în considerare nici această „modestie”. Înaintea lui Dumnezeu, fiecare dintre voi trebuie să se îndepărteze de identitatea moștenită de la familia lui, să renunțe la ea, să accepte identitatea pe care Dumnezeu i-a oferit-o ca ființă creată și să adopte această identitate atunci când îndeplinește bine datoria unei ființe create. Dacă provii dintr-o familie bună și ai un statut nobil, nu ai de ce să te lauzi și nu ești mai nobil decât nimeni. De ce? În ochii lui Dumnezeu, atât timp cât ești o ființă umană creată, ești plin de firi corupte și ești unul dintre cei pe care Dumnezeu vrea să-i mântuiască. La fel, dacă identitatea pe care o moștenești de la familia ta este modestă și umilă, trebuie totuși să accepți identitatea de ființă creată pe care ți-a dat-o Dumnezeu și să vii înaintea Lui ca ființă creată, pentru a-I accepta mântuirea. Ai putea spune: „Statutul social al familiei mele este umil, iar identitatea mea este, de asemenea, modestă. Oamenii mă privesc de sus.” Dumnezeu spune că nu contează. Astăzi, înaintea lui Dumnezeu, nu mai apari ca o persoană a cărei identitate i-a fost dată de familia ei. Identitatea ta actuală este aceea de ființă creată, iar ceea ce ar trebui să accepți sunt cerințele lui Dumnezeu de la tine. Dumnezeu nu este părtinitor față de nimeni, nu Se uită la istoricul familiei tale sau la identitatea ta, pentru că, în ochii Lui, ești la fel ca toți ceilalți. Ai fost corupt de Satana, ești un membru al rasei umane corupte și, înaintea lui Dumnezeu, ești o ființă creată, așa că ești unul dintre cei pe care Dumnezeu vrea să-i mântuiască. Nu contează dacă ești urmașul unor oficiali de rang înalt sau unor părinți super-bogați, dacă ești un tânăr privilegiat sau o prințesă, sau dacă ești copilul unor mici proprietari sau al unei persoane obișnuite. Aceste lucruri nu sunt importante, iar Dumnezeu nu Se uită la nimic din toate acestea. Pentru că Dumnezeu vrea să te mântuiască pe tine ca persoană. Vrea să-ți schimbe firea coruptă, nu identitatea. Firea ta coruptă și valoarea ta nu sunt determinate de identitatea ta, iar firea ta coruptă nu provine de la familia ta. Dumnezeu nu vrea să te mântuiască pentru că statutul tău ar putea fi modest și mai ales nu pentru că ar putea fi distins. Mai degrabă, Dumnezeu te-a ales datorită planului Său și gestionării Sale, fiindcă ai fost corupt de Satana și ești un membru al rasei umane corupte. Indiferent ce identitate moștenești de la familia ta, înaintea lui Dumnezeu, ești ca toți ceilalți. Sunteți cu toții membri ai rasei umane, care au fost corupți de Satana și au firi corupte. Nu ești cu nimic special. Nu-i așa? (Ba da.) Prin urmare, data viitoare când cineva din preajma ta spune: „Am fost magistrat județean”, sau „Am fost guvernator de provincie”, sau cineva spune „Strămoșii noștri au fost împărați”, sau cineva spune „Am fost un membru al congresului”, sau „Am candidat la președinție”, sau cineva spune „Am fost președintele unei mari companii”, sau „Am fost șeful unei întreprinderi de stat”, ce-i așa de grozav? Oare este important că ai fost cândva director executiv sau ofițer superior? Această lume și această societate dau mare importanță identității și statutului social al unei persoane și decid cum să te trateze în funcție de identitatea și statutul tău social. Dar acum ești în casa lui Dumnezeu, iar El nu te va privi diferit pentru cât de grozav ai fost în trecut sau pentru cât de grozavă și glorioasă a fost identitatea ta. Mai ales acum când El îți cere să urmărești adevărul, are rost să te lauzi cu calificările, statutul social și valoarea ta? (Nu, nu are rost.) Nu cumva ar fi o nesăbuință să faci asta? (Ba da.) Oamenii nesăbuiți tind să folosească aceste lucruri pentru a se compara cu alții. Mai există și unii noi credincioși care au o statură mică și nu înțeleg adevărul și care folosesc adesea aceste lucruri din societate și din familie ca să se compare cu alții. Oamenii care au o anumită temelie și o statură în credința lor în Dumnezeu, în general, nu ar face asta și nici nu ar vorbi despre astfel de lucruri. Să-ți folosești identitatea de familie sau poziția socială drept capital nu este în conformitate cu adevărul.

Acum că am avut foarte multă părtășie despre asta, înțelegi ce am spus despre identitatea pe care o moștenești de la familia ta? (Da.) Vorbește-Mi despre asta! (Dumnezeule, voi vorbi eu despre asta. Adesea, oamenii dau o importanță specială familiei în care s-au născut și identității și statutului acesteia în societate. Oamenii care sunt născuți într-o familie cu un statut social modest tind să creadă că sunt oarecum inferiori celorlalți. Simt că au origini foarte umile și nu pot ține capul sus în societate, așa că vor să se străduiască să-și îmbunătățească statutul social; cei care sunt născuți într-o familie cu o reputație și un statut înalt tind să fie foarte aroganți și încrezuți, le place să se dea mari și au un sentiment înnăscut de superioritate. Dar, de fapt, statutul social al oamenilor nu este cel mai important lucru, deoarece, înaintea lui Dumnezeu, oamenii au aceeași identitate și același statut – toți sunt ființe create. Identitatea și statutul unei persoane nu pot determina dacă aceasta poate urmări și practica adevărul sau dacă poate fi mântuită, așa că omul nu se poate limita din cauza identității și a statutului său.) Foarte bine. Oamenilor care nu urmăresc adevărul le pasă foarte mult de identitatea și statutul social al unei persoane, așadar, în anumite circumstanțe speciale, vor spune lucruri precum: „Îl știi pe cutare din biserica noastră? Familia lui este înstărită!” Ochii li se luminează când spun cuvântul „înstărită”, lucru care arată că au o mentalitate extrem de invidioasă și geloasă. Sentimentele lor de invidie cresc de atât de mult timp încât au ajuns în punctul în care salivează după astfel de oameni și spun: „O, îi știi pe oamenii aceia de acolo? Tatăl ei este oficial de rang înalt, iar al lui este magistrat de județ, al ei e primar, iar tatăl aceluia este secretar într-un departament de guvern!” Când văd pe cineva care poartă haine frumoase, sau pe cineva care se îmbracă bine, sau care are puțină clasă sau înțelegere, sau care folosește lucruri deosebit de sofisticate, se simt invidioși și se gândesc: „Familia lui este bogată, probabil că e plin de bani” și sunt măcinați de admirație și invidie. Ori de câte ori vorbesc despre cutare că este șeful unei companii, le pasă mai mult de identitatea lui decât îi pasă lui însuși. Vorbesc mereu despre meseria persoanei, chiar dacă ea însăși n-o menționează și chiar o votează, când e timpul să aleagă conducătorul bisericii. Au sentimente deosebite pentru oamenii cu un statut social mai înalt decât ei și le rezervă o atenție specială. Încearcă mereu să le facă pe plac acestor oameni, să se apropie de ei și să-i lingușească, în vreme ce se urăsc pe ei înșiși și se gândesc: „Tatăl meu de ce nu este un oficial? De ce m-am născut în familia asta? De ce nu am nimic bun de spus despre familia mea? Familiile în care s-au născut ei sunt fie oficiali, fie oameni de afaceri bogați, pe când familia mea nu are nimic. Frații mei sunt toți oameni obișnuiți, mici proprietari care lucrează pământul și care sunt toți la marginea societății. Și cu cât vorbim mai puțin despre părinții mei, cu atât mai bine – nici măcar nu au o educație. Ce rușine!” Când cineva le menționează părinții, devin evazivi și spun: „Să nu deschidem acest subiect, hai să vorbim despre altceva! Să vorbim despre cutare din biserica noastră. Uită-te la funcția de management pe care o are, știe cum să fie lider. Face asta de decenii, nimeni nu l-ar putea înlocui. Tipul s-a născut să conducă. De s-ar putea spune același lucru despre noi. Acum, că el crede în Dumnezeu, e o dublă binecuvântare. Chiar este un om binecuvântat, fiindcă deja are tot ce-și poate dori cineva în societate, iar acum, că a venit în casa lui Dumnezeu, poate, de asemenea, să intre în Împărăție și să aibă o destinație frumoasă.” Ei cred că atunci când un oficial intră în casa lui Dumnezeu, el sau ea ar trebui să fie conducători de biserică și să aibă o destinație frumoasă. Cine decide asta? Au ei ultimul cuvânt? (Nu.) Acesta este în mod clar un lucru pe care îl spun neîncrezătorii. Dacă văd pe cineva cu oarece abilități și un talent înnăscut, care se îmbracă bine și se bucură de lucrurile bune din viață, care conduce o mașină frumoasă și locuiește într-o casă mare, se vor apropia în mod persistent de acea persoană, o vor linguși și îi vor intra în grații. Apoi există alții care consideră că au un statut social și o poziție înaltă. Când vin în casa lui Dumnezeu, cer întotdeauna privilegii speciale, le strigă ordine fraților și surorilor și îi tratează ca pe niște sclavi, fiindcă s-au obișnuit să ducă o viață de oficial. Oare acești oameni cred că frații și surorile lor le sunt subordonați? Când se țin alegeri pentru conducătorul bisericii, dacă nu sunt aleși, se înfurie și spun: „Nu voi mai crede, casa lui Dumnezeu nu e dreaptă, nu le oferă oamenilor o șansă, casa lui Dumnezeu desconsideră oamenii!” S-au obișnuit să fie oficiali în lume și cred că sunt cei mai cei, așa că, atunci când vin în casa lui Dumnezeu, încearcă mereu să decidă totul, să preia conducerea în toate, cer privilegii speciale și tratează casa lui Dumnezeu la fel cum tratează lumea și societatea. Poate că, în lume, o femeie este soția unui oficial, dar vrea să fie tratată tot ca soția unui oficial atunci când vine în casa lui Dumnezeu, iar oamenii s-o flateze și s-o urmeze peste tot. În timpul adunărilor, dacă frații și surorile uită s-o întâmpine, se înfurie și nu mai vine la adunări, pentru că simte că oamenii n-o iau în serios și că a crede în Dumnezeu nu are nicio însemnătate. Nu este un lucru irațional? (Ba da.) Indiferent ce identitate specială ai în societate, când vii în casa lui Dumnezeu, îți pierzi identitatea specială. Înaintea lui Dumnezeu și înaintea adevărului, oamenii au o singură identitate, cea de ființe create. Afară, în lume, fie că ești un oficial din guvern sau soția unui oficial, fie că ești un membru al elitei societății sau un birocrat obișnuit, sau dacă ești general sau soldat, în casa lui Dumnezeu, ai o singură identitate, aceea de ființă creată. Nu ești deloc special, așa că nu căuta privilegii speciale și nici nu-i forța pe oameni să ți se închine. Mai sunt și alții care vin dintr-o familie creștină specială sau dintr-o familie care crede, de generații, în Domnul. Poate că mama lor a fost instruită la seminar și tatăl lor este pastor. Ei sunt foarte bine primiți în comunitatea religioasă, iar credincioșii se adună în jurul lor. După ce acceptă această etapă a lucrării lui Dumnezeu, tot simt că au aceeași identitate ca înainte, dar trăiesc în tărâmul viselor! E timpul să nu mai viseze și să se trezească! Nu contează dacă ești pastor sau conducător, când vii în casa lui Dumnezeu, trebuie să-i înțelegi regulile și să înveți să-ți schimbi identitatea. Acesta este primul lucru pe care trebuie să-l faci. Nu ești vreun oficial de rang înalt, nici vreun birocrat obișnuit, nu ești un om de afaceri bogat și nici nu ești sărac și nevoiaș. Când vii în casa lui Dumnezeu, ai o singură identitate și anume identitatea pe care ți-a dat-o Dumnezeu – aceea de ființă creată. Ce ar trebui să facă ființele create? Nu ar trebui să faci paradă cu istoria familiei tale sau cu statutul social pe care l-ai moștenit de la aceasta, nici să-ți folosești statutul social superior ca să te dezlănțui în casa lui Dumnezeu și să cauți privilegii speciale și în niciun caz n-ar trebui să-ți folosești experiența pe care ai acumulat-o în societate și sentimentul de superioritate pe care ți-l conferă statutul tău social, ca să te comporți ca un conducător suveran în casa lui Dumnezeu și să iei deciziile. În casa lui Dumnezeu, ar trebui mai degrabă să-ți îndeplinești datoria de ființă creată și să te comporți într-o manieră potrivită, nu să menționezi trecutul familiei tale și nici să ai un sentiment de superioritate sau un complex de inferioritate; nu-i nevoie să te simți inferior sau să ai un sentiment de superioritate. Pe scurt, trebuie să faci bine, ascultător, ceea ce se cuvine să facă o ființă creată și să îndeplinești bine datoria pe care o ființă creată ar trebui s-o îndeplinească. Unii spun: „Deci asta înseamnă că trebuie să mă stăpânesc și să trec neobservat?” Nu, nu trebuie să te stăpânești și să treci neobservat, nu trebuie să fii servil și cu siguranță nu trebuie să-ți dai importanță. Nu trebuie să încerci să te remarci din mulțime, nu trebuie să te prefaci și nici să faci concesii doar ca să mulțumești pe toată lumea. Dumnezeu tratează corect oamenii și într-o manieră dreaptă, pentru că El este adevărul. Dumnezeu le-a spus oamenilor multe cuvinte și a avut multe cerințe și, în final, ceea ce cere El este ca tu să-ți îndeplinești cum se cuvine datoria de ființă creată și să faci cum se cuvine tot ce ar trebui să facă o ființă creată. Când gestionezi această problemă, a identității pe care oamenii o moștenesc de la familia lor, ți se cere, de asemenea, să privești oamenii și lucrurile, să te comporți și să acționezi pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și cu adevărul drept criteriu, în loc să faci paradă cu sentimentul de superioritate pe care ți l-a dat familia ta. Și, desigur, dacă provii dintr-o familie dezavantajată, nu trebuie să fii sincer și să-ți deschizi sufletul în fața tuturor, spunându-le cât de rău este. Alți oameni ar putea spune: „Cere casa lui Dumnezeu «să nu întrebăm un erou de unde provine»?” Este această zicală adevărul? (Nu.) Această zicală nu este adevărul, așa că nu trebuie să evaluezi nimic pe baza acestei zicale și nici să o folosești drept criteriu ca să te conformezi cerințelor lui Dumnezeu de la tine. Cât despre identitatea pe care o moștenești de la familia ta, ceea ce-ți cere El este să-ți îndeplinești datoria. Înaintea lui Dumnezeu, singura ta identitate este aceea de ființă creată, așa că ar trebui să renunți la lucrurile care îți pot afecta calitatea de ființă creată bună sau care te pot împiedica să fii o ființă creată bună. Nu ar trebui să le faci loc acestor lucruri în inima ta și nici să nu le dai prea multă importanță. Fie că e vorba de aparențe sau de atitudine, ar trebui să renunți la identitatea distinctă pe care o moștenești de la familia ta. Ce părere ai despre asta? E un lucru realizabil? (Da.) Poate că ai moștenit o identitate onorabilă de la familia ta sau poate că trecutul familiei tale îți umbrește identitatea. Indiferent de situație, sper să te poți elibera de lucrul acela, să iei în serios această chestiune și, după aceea, când întâlnești situații speciale, iar aceste lucruri afectează felul în care îți îndeplinești datoria, influențează felul în care tratezi oamenii și îți afectează principiile corecte după care gestionezi lucrurile și cele după care te înțelegi cu alți oameni, sper că vei putea să nu mai fii influențat de identitatea pe care ai moștenit-o de la familia ta, să tratezi corect pe toată lumea și să gestionezi corect toate lucrurile. De exemplu, să spunem că există o persoană în cadrul bisericii, care este mereu superficială în datoria ei și tulbură constant lucrurile. Cum ar trebui să o tratezi? E o dilemă pentru tine și te gândești: „Trebuie s-o emondez fiindcă, dacă n-o fac, acest lucru va afecta în continuare lucrarea bisericii.” Așadar, încerci s-o emondezi. Dar ea refuză să cedeze și inventează o mulțime de scuze. Nu ți-e teamă de ea, deci continui să ai părtășie și să o emondezi. Întreabă: „Știi cine sunt eu?”, iar tu răspunzi: „Ce contează pentru mine cine ești?” Spune: „Soțul meu este șeful soțului tău. Dacă îmi îngreunezi situația astăzi, soțul tău va avea necazuri.” Răspunzi: „Aceasta este lucrarea casei lui Dumnezeu. Dacă n-o faci bine și continui să tulburi lucrurile, te voi demite din datoria ta.” Așa că ea spune: „În orice caz, ți-am spus cum vor sta lucrurile. Decide singură ce ar trebui făcut!” Ce vrea să spună prin „decide singură”? Îți spune că, dacă îndrăznești s-o demiți, va face în așa fel încât soțul tău să fie concediat. În acest moment, te gândești: „Această femeie are un sprijin puternic, nu-i de mirare că vorbește mereu cu atâta aroganță”, așa că îți schimbi tonul și spui: „Ei bine, de data asta voi lăsa lucrurile așa, dar data viitoare n-o voi mai face! Nu am avut nicio intenție rea în ceea ce am spus, totul este de dragul lucrării bisericii. Suntem cu toții frați și surori care cred în Dumnezeu, suntem cu toții o familie. Gândește-te la asta, sunt conducătoarea bisericii, cum aș putea să nu-mi asum responsabilitatea pentru asta? Dacă n-aș face-o, nu m-ați fi ales, nu-i așa?” Începi să încerci să aplanezi situația. Există vreun principiu în lucrul acesta? Peretele defensiv din adâncul inimii tale s-a prăbușit, nu îndrăznești să respecți principiile și cedezi. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Așa că o lași să scape nepedepsită. Ți-e rușine că identitatea ta nu este la fel de nobilă ca a ei și că statutul ei social este mai înalt decât al tău, așa că te simți obligată să te lași controlată de ea și să o asculți. Deși amândouă credeți în Dumnezeu, tot te lași șantajată de ea. Dacă nu te poți elibera de influența pe care statutul social o exercită asupra ta, nu vei fi capabilă să respecți principiile, nu vei fi capabilă să practici adevărul și nu vei fi loială înaintea lui Dumnezeu. Dacă nu Îi ești loială lui Dumnezeu, oare El te va accepta? Va avea încredere în tine? Îți va mai încredința o lucrare importantă? Pentru El, vei fi o persoană în care nu poate avea încredere, pentru că, într-un moment crucial, ai trădat interesele casei lui Dumnezeu pentru a-ți proteja propriile interese. În momentul crucial, te-ai speriat de forțele rele care vin din societate și de la Satana, ceea ce te-a făcut să trădezi interesele casei lui Dumnezeu și să nu poți rămâne fermă în mărturia ta. Aceasta este o fărădelege gravă și un semn că L-ai dezonorat pe Dumnezeu. De ce? Pentru că, atunci când ai făcut asta, ți-ai trădat identitatea de ființă creată și ai încălcat acest principiu de a face ceea ce se cuvine să facă o ființă creată. Când ai gestionat această chestiune, te-ai lăsat influențată de statutul tău social și de identitatea ta în societate. Când te confrunți cu orice problemă, dacă nu poți renunța la influențele negative create de identitatea pe care ai moștenit-o de la familia ta, atunci e posibil să reacționezi la aceste lucruri făcând lucruri neașteptate. Pe de o parte, aceste lucruri te vor face să încalci adevărul și, pe de altă parte, te vor lăsa într-o mare dilemă, fără să știi ce să alegi. Acest lucru te va conduce cu ușurință la fărădelegi și regrete, așa că, înaintea lui Dumnezeu, vei fi întinată și privită ca o persoană care nu este de încredere și care a încălcat principiul pe care Dumnezeu l-a explicat omenirii, acela de a-și face bine datoria de ființe create și de a face lucrurile pe care se cuvine să le facă o ființă creată. Gândiți-vă la asta, această chestiune este oarecum neînsemnată, dar și foarte importantă în gravitatea ei, nu-i așa? (Ba da.)

Tocmai am avut părtășie despre renunțarea la identitatea pe care o moștenești de la familia ta. E ușor să faci asta? (Da, e ușor.) Chiar este ușor? În ce circumstanțe te va afecta și te va perturba această chestiune? Când nu ai o înțelegere corectă și pură a acestei chestiuni, într-un anumit tip de mediu, vei fi influențat de ea și va afecta abilitatea ta de a-ți îndeplini bine datoria și va avea impact asupra metodelor tale de a gestiona lucrurile și asupra rezultatelor. Prin urmare, când este vorba despre identitatea pe care o moștenești de la familie, ar trebui s-o tratezi corect și să nu fii influențat sau controlat de ea, ci în schimb, să privești oamenii și lucrurile și să te comporți și să acționezi normal, conform metodelor pe care Dumnezeu le dă oamenilor. În felul acesta, vei avea atitudinea și principiile pe care ar trebui să le aibă în această privință o ființă creată acceptabilă. În continuare, vom avea părtășie despre renunțarea la efectele de condiționare pe care familia le exercită asupra ta. În această societate, principiile oamenilor de relaționare cu lumea, metodele lor de a trăi și a exista și chiar atitudinile și noțiunile față de religie și credință, precum și diversele noțiuni și păreri pe care le au față de oameni și lucruri – toate aceste lucruri sunt, în mod inevitabil, condiționate de familie. Înainte ca oamenii să înțeleagă adevărul – indiferent ce vârstă au sau de ce gen sunt, sau cu ce se ocupă sau ce fel de atitudine au față de toate lucrurile, fie că e extremă sau rațională – pe scurt, în tot felul de lucruri, gândurile și părerile oamenilor și atitudinile lor față de lucruri sunt influențate, în mare măsură, de familie. Adică diversele efecte de condiționare pe care familia le exercită asupra unei persoane determină, în mare măsură, atitudinea acelei persoane față de lucruri și metoda ei de a le gestiona, precum și perspectiva ei asupra existenței, și chiar afectează credința acesteia. De vreme ce familia condiționează și afectează atât de mult oamenii, aceasta stă, în mod inevitabil, la baza metodelor și principiilor oamenilor de a gestiona lucrurile, precum și la baza perspectivei lor asupra existenței și a părerilor pe care le au despre credință. Întrucât căminul familial, în sine, nu este locul în care apare adevărul și nici sursa acestuia, practic, există o singură forță sau țintă motivantă care îți determină familia să te condiționeze spre orice idee, punct de vedere sau metodă de a exista – aceea de a acționa în interesul tău. Aceste lucruri care sunt în interesul tău, indiferent de la cine provin – fie că provin de la părinții, bunicii sau strămoșii tăi – pe scurt, toate sunt menite să-ți permită să-ți aperi interesele în societate și în rândul celorlalți, să te împiedice să fii hărțuit și să-ți permită să trăiești printre oameni într-un mod care este mai liber și mai diplomatic și care are scopul de a-ți proteja interesele cât se poate de mult. Condiționarea pe care o primești de la familia ta are scopul de a te proteja, de a te face să eviți să fii hărțuit sau să suferi vreo umilință și de a te transforma în cineva care e mai bun decât ceilalți, chiar dacă asta înseamnă să-i intimidezi sau să-i rănești pe alții, numai să nu fii rănit tu însuți. Acestea sunt câteva dintre cele mai importante lucruri pe care familia ta le condiționează înlăuntrul tău și sunt, de asemenea, esența și ținta principală din spatele tuturor ideilor care sunt condiționate în tine. Nu este adevărat? (Ba da.) Dacă te gândești la ținta și esența tuturor lucrurilor pe care familia ta le-a condiționat în tine, este vreunul conform adevărului? Chiar dacă aceste lucruri sunt conform eticii sau drepturilor legitime și intereselor omenirii, au vreo legătură cu adevărul? Sunt ele adevărul? (Nu.) Se poate spune cu certitudine că ele categoric nu sunt adevărul. Indiferent cât de pozitive, legitime, umane și etice crede omul că sunt lucrurile pe care familia ta le condiționează înlăuntrul tău, ele nu sunt adevărul și nici nu pot reprezenta adevărul și, desigur, nu pot înlocui adevărul. Prin urmare, când este vorba de subiectul familiei, aceste lucruri sunt alt aspect la care oamenii ar trebui să renunțe. Ce anume este acest aspect? Efectele de condiționare pe care familia le exercită asupra ta – acesta este al doilea aspect la care ar trebui să renunțați când este vorba de subiectul familiei. Întrucât discutăm despre efectele de condiționare pe care familia le exercită asupra ta, să vorbim mai întâi despre ce sunt, mai exact, efectele de condiționare. Dacă le diferențiem după concepția oamenilor despre bine și rău, unele sunt relativ corecte, pozitive, prezentabile și pot fi etalate, pe când unele sunt relativ egoiste, demne de dispreț, josnice, relativ negative și nimic mai mult. Dar, în orice caz, aceste efecte de condiționare din partea familiei sunt ca un strat de îmbrăcăminte protectoare care protejează în mod colectiv interesele trupești ale unei persoane, îi păstrează demnitatea în mijlocul celorlalți și o împiedică să fie hărțuită. Nu-i așa? (Ba da.) Atunci, să vorbim despre ce efecte de condiționare exercită familia asupra ta. De exemplu, când bătrânii din familie îți spun adesea că „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță”, o fac pentru a te determina să dai importanță faptului de a avea o reputație bună, de a trăi o viață mândră și de a nu face lucruri de care să-ți fie rușine. Așadar, această zicală îndrumă oamenii într-un mod pozitiv sau negativ? Te poate conduce la adevăr? Te poate îndruma spre înțelegerea adevărului? (Nu, nu poate.) Puteți spune cu certitudine: „Nu, nu poate!” Gândiți-vă la asta, Dumnezeu spune că oamenii ar trebui să se comporte cu onestitate. Când ai comis o fărădelege sau ai făcut o greșeală, sau un lucru care se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu și se opune adevărului, trebuie să-ți recunoști greșeala, să te înțelegi pe tine însuți și să te diseci întruna pentru a obține o căință adevărată și, după aceea, să acționezi conform cuvintelor lui Dumnezeu. Așadar, dacă oamenii trebuie să se comporte cu onestitate, este asta în conflict cu zicala „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță”? (Da.) În ce fel? Zicala „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță” e menită să facă oamenii să dea importanță trăirii părții lor luminoase și colorate și realizării mai multor lucruri care îi pun într-o lumină bună – în locul comiterii de lucruri rele sau dezonorante sau expunerii părții lor urâte – și să-i împiedice să trăiască fără mândrie sau demnitate. De dragul reputației, de dragul mândriei și al onoarei, nu poți să critici tot ce ține de tine, cu atât mai puțin să le spui celorlalți despre partea ta întunecată și despre aspectele tale rușinoase, pentru că trebuie să trăiești cu mândrie și demnitate. Pentru a avea demnitate, ai nevoie de o reputație bună, iar pentru a avea o reputație bună trebuie să te prefaci și să te deghizezi. Nu se opune acest lucru unui comportament onest? (Ba da.) Când te comporți ca o persoană onestă, ceea ce faci se opune complet zicalei „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță”. Dacă vrei să ai un comportament onest, nu da importanță mândriei; mândria unei persoane nu face doi bani. În fața adevărului, omul ar trebui să se dezvăluie, nu să se prefacă sau să afișeze o imagine falsă. Omul trebuie să-I dezvăluie lui Dumnezeu adevăratele sale gânduri, greșelile pe care le-a făcut, aspectele care încalcă adevărurile-principii și așa mai departe și, de asemenea, să dezvăluie aceste lucruri fraților și surorilor. Nu e vorba de a trăi de dragul reputației, ci de a trăi pentru a te comporta ca o persoană onestă, pentru a urmări adevărul, pentru a fi o adevărată ființă creată, pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu și a fi mântuit. Dar când nu înțelegi acest adevăr și nu înțelegi intențiile lui Dumnezeu, lucrurile care sunt condiționate înlăuntrul tău de familia ta tind să domine. Așadar, atunci când greșești, ascunzi acest lucru și te prefaci, gândindu-te: „Nu pot spune nimic despre asta și nici nu voi permite cuiva care știe ceva despre asta să spună ceva. Dacă vreunul dintre voi spune ceva, nu-l voi lăsa să scape ușor. Reputația mea e pe primul loc. Nu are rost să trăiești decât pentru reputația ta, pentru că este cea mai importantă. Dacă un om își pierde reputația, își pierde toată demnitatea. Așa că nu poți spune lucrurilor pe nume, trebuie să te prefaci, trebuie să acoperi lucrurile, altfel îți vei pierde reputația și demnitatea, iar viața ta va fi lipsită de valoare. Dacă nu te respectă nimeni, atunci ești doar un gunoi lipsit de valoare și ieftin.” Te poți comporta ca o persoană onestă dacă practici în felul acesta? E posibil să fii complet deschis și să te diseci? (Nu, nu este.) Evident, făcând acest lucru, aderi la zicala „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță” pe care familia ta a condiționat-o înlăuntrul tău. Totuși, dacă renunți la această zicală pentru a urmări și a practica adevărul, ea nu te va mai afecta, nu va mai fi mottoul tău sau principiul după care faci lucrurile și, în schimb, ceea ce faci va fi exact opusul acestei zicale, „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță”. Nu vei trăi de dragul reputației tale și nici al demnității tale, ci de dragul de a urmări adevărul, a te comporta ca o persoană onestă și a căuta să-L mulțumești pe Dumnezeu și să trăiești ca o ființă creată adevărată. Dacă aderi la acest principiu, vei fi renunțat la efectele de condiționare pe care familia le exercită asupra ta.

Familia condiționează oamenii nu numai cu una sau două zicale, ci cu o întreagă serie de citate și aforisme celebre. De exemplu, bătrânii din familia ta și părinții tăi menționează adesea zicala „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară”? (Da.) Îți spun: „Oamenii trebuie să trăiască de dragul reputației lor. Oamenii nu caută nimic altceva în timpul vieții decât să clădească o reputație bună în rândul celorlalți și să facă o impresie bună. Oriunde mergi, fii mai generos cu formulele de întâmpinare, cu politețurile și complimentele și spune mai multe cuvinte pline de blândețe. Nu ofensa oamenii, ci în schimb, fă mai multe fapte bune și acte de bunătate.” Acest efect de condiționare particular exercitat de familie are un anumit impact asupra purtării sau principiilor de comportament ale oamenilor, cu inevitabila consecință că ei dau mare importanță faimei și câștigului. Adică, dau mare importanță propriei reputații, prestigiului și impresiei pe care o creează în mințile oamenilor și felului în care ceilalți apreciază tot ce fac ei și fiecare opinie pe care o exprimă. Dând mare importanță faimei și câștigului, fără să vrei, nu ții cont dacă datoria pe care o îndeplinești este conform adevărului și principiilor, dacă Îl mulțumești pe Dumnezeu și dacă îți îndeplinești în mod adecvat datoria. Vezi aceste lucruri ca fiind de o importanță și o prioritate mai mică, pe când zicala „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară”, pe care familia ta a condiționat-o înlăuntrul tău, devine extrem de importantă pentru tine. Te face să dai mare atenție felului în care fiecare detaliu al persoanei tale se reflectă în mințile oamenilor. Unii oameni sunt atenți mai ales la ce gândesc oamenii despre ei, fără ca ei să știe, până în punctul în care trag cu urechea prin pereți, ascultă la uși întredeschise și chiar trag cu ochiul la ce scriu alți oameni despre ei. În clipa în care cineva le menționează numele, se gândesc: „Trebuie să mă grăbesc și să ascult ce spune despre mine și dacă are o părere bună despre mine. Vai de mine, a spus că sunt leneș și că-mi place mâncarea bună. Atunci trebuie să mă schimb, nu pot fi leneș în viitor, trebuie să fiu întreprinzător.” După ce sunt întreprinzători o vreme, își spun: „Am ascultat să văd dacă toată lumea spune că sunt leneș și se pare că nimeni n-a spus asta în ultimul timp.” Dar tot sunt neliniștiți, așa că strecoară asta în conversațiile cu cei din jurul lor, spunând: „Sunt puțin leneș.” Iar ceilalți răspund: „Nu ești leneș, ești mult mai întreprinzător decât erai înainte.” Asta îi liniștește imediat, sunt foarte bucuroși și alinați. „Ia te uită, s-au schimbat părerile tuturor despre mine. Se pare că toată lumea a observat îmbunătățirea în comportamentul meu.” Tot ce faci nu este de dragul practicării adevărului și nici ca să-L mulțumești pe Dumnezeu, ci de dragul propriei reputații. În felul acesta, ce a devenit efectiv tot ce faci tu? A devenit efectiv un act religios. Ce s-a ales de esența ta? Ai devenit arhetipul unui fariseu. Ce s-a ales de calea ta? A devenit calea antihriștilor. Așa o definește Dumnezeu. Așadar, esența tuturor lucrurilor pe care le faci este întinată, nu mai este aceeași; nu practici adevărul și nu-l urmărești, ci în schimb, urmărești faima și câștigul. În cele din urmă, în ceea ce-L privește pe Dumnezeu, felul în care îți îndeplinești datoria este – într-un cuvânt – inadecvat. De ce? Pentru că ești devotat numai reputației tale, în loc să fii devotat lucrurilor pe care ți le-a încredințat Dumnezeu sau datoriei tale în calitate de ființă creată. Ce simți în inima ta când Dumnezeu emite o astfel de definiție? Că ai crezut degeaba în Dumnezeu toți acești ani? Deci înseamnă asta că nu ai urmărit deloc adevărul? Nu ai urmărit adevărul, ci ai dat o atenție specială propriei reputații, iar la baza acestui lucru sunt efectele de condiționare care provin de la familia ta. Care este cea mai dominantă zicală cu care ai fost condiționat? Zicala „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară” a prins rădăcini puternice în inima ta și a devenit mottoul tău. Ai fost influențat și condiționat de această zicală de când erai tânăr și, chiar și la maturitate, tot repeți adesea această zicală pentru a influența următoarea generație din familia ta și oamenii din jurul tău. Desigur, ceea ce este și mai grav este că ai adoptat-o drept metoda și principiul tău de a te comporta și a gestiona lucrurile și chiar drept scopul și direcția pe care le urmărești în viață. Scopul și direcția ta sunt greșite, astfel încât finalul va fi cu siguranță negativ. Pentru că, în esență, toate lucrurile pe care le faci sunt doar de dragul reputației tale și doar pentru a pune în practică zicala „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară”. Nu urmărești adevărul, totuși tu însuți nu știi asta. Crezi că nu e nimic în neregulă cu această zicală, pentru că n-ar trebui oamenii să trăiască de dragul reputației lor? Cum spune zicala cunoscută, „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară.” Această zicală pare foarte pozitivă și legitimă, așa că îi accepți, în mod inconștient, efectul de condiționare și o vezi ca pe un lucru pozitiv. Odată ce vezi această zicală ca pe un lucru pozitiv, o urmărești și o pui în practică fără să știi. În același timp, în mod inconștient și confuz, o interpretezi greșit ca fiind adevărul și un criteriu al adevărului. Când o vezi drept un criteriu al adevărului, nu mai asculți și nici nu poți înțelege ce spune Dumnezeu. Pui în practică orbește acest motto: „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară” și acționezi în conformitate cu el și ceea ce obții din asta, în final, este o reputație bună. Ai câștigat ceea ce ai vrut să câștigi, dar făcând asta, ai încălcat și ai abandonat adevărul și ai pierdut șansa la mântuire. Dat fiind că acesta este finalul, ar trebui să renunți la ideea pe care familia ta a condiționat-o în tine, că „Un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară” și s-o abandonezi. Nu este un lucru de care să te ții cu dinții și nici o zicală sau o idee în care să investești toată viața efort și energie pentru a o pune în practică. Această idee și părere care ți-a fost inculcată și cu care ești condiționat este greșită, așa că ar trebui să renunți la ea. Motivul pentru care ar trebui să renunți la ea nu este numai acela că nu este adevărul, ci și că te va face să rătăcești și, în cele din urmă, te va duce la distrugere, așadar consecințele sunt foarte grave. Pentru tine, nu este o simplă zicală, ci un cancer – un mijloc și o metodă care corupe oamenii. Pentru că, în cuvintele lui Dumnezeu, printre toate cerințele Lui de la oameni, El nu le-a cerut niciodată să urmărească o reputație bună, sau să caute prestigiul, sau să le facă oamenilor o impresie bună, sau să câștige aprobarea celorlalți sau aprecierea lor și nici nu i-a făcut niciodată pe oameni să trăiască de dragul faimei sau ca să lase în urmă o reputație bună. Dumnezeu vrea doar ca oamenii să-și îndeplinească bine datoria, să se supună Lui și adevărului. Prin urmare, în ceea ce te privește, această zicală este tipul de condiționare de la familia ta la care ar trebui să renunți.

Mai există un efect de condiționare pe care familia îl exercită asupra ta. De exemplu, atunci când părinții sau bătrânii te încurajează, ei spun adesea: „Trebuie să înduri o mare suferință pentru a răzbi în viață.” Când spun asta, scopul lor este să te învețe să înduri suferința, să fii sârguincios și perseverent și să nu te temi de suferință în orice faci, fiindcă doar cei care îndură suferința, rezistă la greutăți, muncesc din greu și au un spirit luptător pot răzbi în viață. Ce înseamnă „să răzbești în viață”? Înseamnă să nu fii intimidat, desconsiderat sau discriminat; înseamnă să ai prestigiu și un statut înalt printre oameni, să ai autoritatea de a vorbi și a fi auzit și autoritatea de a lua decizii; înseamnă să fii capabil să duci o viață mai bună și de calitate mai înaltă printre ceilalți și ca oamenii să te respecte, să te admire și să te invidieze. În esență, înseamnă că te situezi în eșalonul superior al întregii rase umane. Ce înseamnă „eșalonul superior”? Înseamnă că ai mulți oameni la picioare și că nu trebuie să suporți vreun abuz din partea lor – asta înseamnă să „răzbești în viață”. Pentru a răzbi în viață, trebuie să „înduri o mare suferință”, adică trebuie să fii capabil să înduri o suferință pe care alții nu o pot îndura. Așadar, înainte să poți răzbi în viață, trebuie să fii capabil să înduri privirile disprețuitoare, șicanele, sarcasmul, calomniile oamenilor, precum și lipsa celorlalți de înțelegere, ba chiar și disprețul lor și așa mai departe. În afară de suferința fizică, trebuie să fii capabil să suporți sarcasmul și batjocura opiniei publice. Doar învățând să fii o astfel de persoană poți să te remarci din mulțime și să-ți câștigi o nișă în societate. Scopul acestei zicale este de a-i face pe oameni să devină lideri mai degrabă decât subordonați, pentru că este foarte greu să fii subordonat – trebuie să suporți abuzul, te simți inutil și nu ai deloc demnitate sau reputație. Și acesta este un efect de condiționare pe care familia îl exercită asupra ta, cu scopul de a acționa în interesul tău. Familia ta face asta ca tu să nu trebuiască să suporți abuzul celorlalți și ca să ai faimă și autoritate, să mănânci și să te simți bine și ca, oriunde mergi, nimeni să nu îndrăznească să te intimideze și, în schimb, tu să te poți comporta ca un tiran și să iei deciziile, iar toată lumea să se încline și să se plece înaintea ta. Pe de o parte, cauți să fii superior pentru beneficiul tău și, pe de altă parte, o faci și ca să sporești statutul social al familiei tale și ca să-ți onorezi strămoșii, astfel încât părinții și membrii familiei tale să poată beneficia și ei din asocierea cu tine și să nu sufere abuzuri. Dacă ai îndurat o mare suferință și ai răzbit în viață devenind un oficial de rang înalt, cu o mașină frumoasă, o casă de lux și cu o suită de oameni care roiesc în jurul tău, și familia ta va beneficia din asocierea cu tine, iar membrii familiei tale vor putea și ei să conducă mașini frumoase, să mănânce bine și să ducă o viață extravagantă. Vei putea, dacă vrei, să mănânci cele mai scumpe delicatese și să mergi oriunde vrei, să ai pe toată lumea la dispoziția ta și să faci ce-ți place, să trăiești cu încăpățânare și aroganță, fără să fie nevoie să fii discret sau să trăiești cu coada între picioare, să faci orice vrei, chiar dacă încalci legea, și să trăiești cu îndrăzneală și nesăbuință – acesta este scopul familiei tale când te condiționează astfel, să te împiedice să fii nedreptățit și să te facă să răzbești în viață. Mai pe șleau, ținta lor este să te facă o persoană care îi conduce pe ceilalți, îi dirijează și le dă ordine și să te facă un om capabil doar să-i intimideze pe ceilalți și care nu este niciodată intimidat și să te facă o persoană care răzbește în viață în loc să fie condusă. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Este în beneficiul tău acest efect de condiționare din partea familiei tale? (Nu.) De ce spui că nu este în beneficiul tău? Dacă fiecare familie și-ar educa generația viitoare în felul acesta, nu cumva asta ar spori conflictele sociale și ar face societatea mai competitivă și nedreaptă? Fiecare ar vrea să fie în vârf, nimeni n-ar vrea să fie jos sau să fie o persoană obișnuită – toți ar vrea să fie cei care îi guvernează și îi intimidează pe ceilalți. Crezi că societatea ar mai putea să fie bună, dacă lucrurile ar sta așa? În mod clar, societatea nu ar fi orientată într-o direcție pozitivă, iar asta doar ar spori conflictele sociale și competitivitatea dintre oameni și ar exacerba disputele dintre ei. De exemplu, școala. Elevii încearcă să fie primii, făcând multe eforturi ca să învețe când nu-i vede nimeni, dar atunci când se întâlnesc, spun: „O, nici de data asta nu am învățat weekendul trecut. În schimb, am mers într-un loc grozav și m-am distrat toată ziua. Tu unde ai fost?” Și altcineva ar adăuga: „Am dormit tot weekendul și nici eu nu am învățat.” De fapt, ambii știu prea bine despre celălalt că a petrecut tot weekendul învățând până la epuizare, dar niciunul dintre ei nu recunoaște că a învățat sau că a făcut eforturi când nu-l vedea nimeni, fiindcă fiecare vrea să răzbească în viață și nu vrea să-l întreacă nimeni. Spun că nu au învățat pentru că nu vor ca alții să știe că, de fapt, au făcut-o. Care e scopul unei astfel de minciuni? Înveți pentru tine, nu pentru ceilalți. Dacă poți să minți la o vârstă atât de fragedă, oare poți să mergi pe calea corectă după ce intri în societate? (Nu.) Intrarea în societate presupune interese personale, bani și statut, astfel încât competiția devine tot mai acerbă. Oamenii vor face orice și vor folosi toate mijloacele pe care le au la dispoziție pentru a-și atinge țelurile. Ar fi dispuși și capabili să facă orice e nevoie ca să-și atingă țelul, cu orice preț, chiar dacă asta înseamnă să fie umiliți ca să ajungă să o facă. Dacă lucrurile ar continua astfel, cum ar putea societatea să ajungă bine? Dacă fiecare ar face asta, cum ar putea rasa umană să ajungă bine? (Nu ar putea.) Cauza diverselor moravuri sociale și tendințe rele nepotrivite provine din condiționarea pe care familia o exercită asupra oamenilor. Atunci ce cere Dumnezeu în privința asta? Le cere El oamenilor să răzbească în viață și să nu fie mediocri, banali, neremarcabili sau obișnuiți, ci să fie în schimb grozavi, faimoși și măreți? Asta cere Dumnezeu de la oameni? (Nu.) Este foarte clar că zicala pe care familia a condiționat-o în mintea ta – „Trebuie să înduri o mare suferință pentru a răzbi în viață” – nu te îndrumă într-o direcție pozitivă și, desigur, nici nu are vreo legătură cu adevărul. Scopurile pentru care familia ta te face să înduri suferința nu sunt deloc inocente, se sprijină pe uneltiri și sunt josnice și ascunse. Dumnezeu îi face pe oameni să îndure suferințe pentru că ei au firi corupte. Dacă oamenii vor să fie purificați de firile lor corupte, trebuie să treacă prin suferințe – acesta este un fapt obiectiv. În plus, Dumnezeu le cere oamenilor să îndure suferințe: asta ar trebui să facă o ființă creată și, de asemenea, este ce ar trebui să îndure o persoană normală și atitudinea pe care ar trebui să o aibă un om normal. Cu toate acestea, Dumnezeu nu-ți cere să răzbești în viață. El îți cere doar să fii o persoană obișnuită, normală, care înțelege adevărul, Îi ascultă cuvintele, I se supune și atât. Dumnezeu nu-ți cere niciodată să-L surprinzi sau să faci ceva cutremurător și nici nu are nevoie ca tu să fii o celebritate sau o persoană grozavă. El doar are nevoie ca tu să fii o persoană obișnuită, normală și adevărată și, indiferent câtă suferință poți să înduri sau dacă poți îndura suferința, dacă, în cele din urmă, ești capabil să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău, atunci ești pe cât de bun poți fi. Dumnezeu nu vrea să răzbești în viață, ci să fii o ființă creată adevărată, o persoană care poate îndeplini datoria unei ființe create. Această persoană este neremarcabilă și obișnuită, cu o umanitate, conștiință și rațiune normale, nu un om care este măreț sau grozav în ochii non-credincioșilor sau ai oamenilor corupți. În trecut, am avut deseori părtășie despre acest aspect, așa că nu vom continua discuția acum. Această zicală, „Trebuie să înduri o mare suferință pentru a răzbi în viață”, este în mod clar un lucru la care ar trebui să renunți. La ce anume ar trebui să renunți? La direcția pe care familia te-a condiționat să o urmezi. Adică ar trebui să schimbi direcția pe care o urmezi. Nu face ceva doar ca să răzbești în viață, să te distingi din mulțime și să fii remarcabil sau să fii admirat de ceilalți. În schimb, ar trebui să renunți la aceste intenții, scopuri și motive și să faci totul într-o manieră realistă, pentru a fi o adevărată ființă creată. Ce vreau să spun prin „într-o manieră realistă”? Principiul de bază este să faci totul conform căilor și principiilor pe care Dumnezeu le-a predat oamenilor. Să presupunem că ceea ce faci nu-i uimește pe toți sau nu-i impresionează sau nici măcar nu este lăudat sau prețuit de nimeni. Totuși, dacă acesta este un lucru pe care se cuvine să-l faci, atunci ar trebui să perseverezi și să continui, tratându-l ca pe datoria pe care o ființă creată ar trebui s-o îndeplinească. Dacă faci asta, în ochii lui Dumnezeu, vei fi o ființă creată acceptabilă – e foarte simplu. Ce trebuie să schimbi este ceea ce urmărești cu privire la comportamentul și perspectiva ta asupra vieții.

Familia te condiționează și te influențează în alte feluri, de exemplu cu zicala „Armonia este o comoară, toleranța este excelență”. Membrii familiei te învață adesea: „Fii bun și nu te certa cu alții sau nu-ți face dușmani, fiindcă dacă-ți faci prea mulți dușmani, nu vei fi capabil să te impui în societate și, dacă există prea mulți oameni care te urăsc și îți vor răul, atunci nu vei fi în siguranță în societate. Vei fi mereu sub amenințare, iar supraviețuirea, statutul, familia, siguranța personală și chiar perspectivele de promovare în carieră îți vor fi puse în pericol și obstrucționate de oameni meschini. Așa că trebuie să înveți că «Armonia este o comoară, toleranța este excelență». Fii bun cu toată lumea, nu strica relații bune, nu spune ceva ce nu poți retracta mai târziu, evită să rănești mândria oamenilor și nu le da în vileag neajunsurile. Evită sau încetează să spui lucruri pe care oamenii nu vor să le audă. Fă doar complimente, pentru că nu strică niciodată să faci complimente cuiva. Trebuie să înveți să arăți toleranță și compromis atât în chestiuni importante, cât și în chestiuni mărunte, deoarece «Compromisul va face un conflict mult mai ușor de soluționat»”. Gândește-te la asta, familia ta îți inculcă două idei și păreri în același timp. Pe de o parte, spune că trebuie să fii bun cu alții; pe de altă parte, spune că trebuie să fii tolerant, să nu vorbești neîntrebat și, dacă ai ceva de spus, să închizi gura până ajungi acasă și apoi să-i spui familiei tale. Sau, mai bine, să nu-i spui nimic familiei tale, pentru că nu știi cine ascultă – dacă se află vreodată secretul, nu-ți va fi bine. Pentru a te impune și a supraviețui în această societate, oamenii trebuie să învețe un lucru, și anume să stea în două luntri. Cu alte cuvinte, trebuie să fii alunecos și viclean. Nu poți spune pur și simplu ceea ce gândești. Dacă o faci, înseamnă că ești prost, nu deștept. Unii oameni nu se controlează și spun orice vor. Imaginează-ți un tip care face asta și ajunge să-și jignească șeful. Apoi, șeful îi face zile fripte, îi anulează prima și caută mereu să se certe cu el. În cele din urmă, nu mai poate suporta să lucreze acolo. Dacă demisionează, nu are alte mijloace de a-și câștiga traiul. Dar dacă nu demisionează, nu poate decât să suporte o slujbă pe care nu o mai poate suferi. Cum se numește atunci când te afli între ciocan și nicovală? „Blocat”, într-o situație dificilă. Apoi familia îl ceartă, spunând: „Meriți să fii abuzat, ar fi trebuit să-ți amintești că «Armonia este o comoară, toleranța este excelență»! Așa-ți trebuie pentru că nu te-ai controlat și ai trăncănit! Ți-am spus să ai tact și să te gândești cu atenție la ce spui, dar nu ai vrut, a trebuit să fii direct. Ai crezut că va fi atât de ușor să te pui cu șeful tău? Ai crezut că e atât de ușor să supraviețuiești în societate? Crezi mereu că pur și simplu ești direct. Ei bine, acum trebuie să înduri consecințele dureroase. Să-ți fie învățătură de minte! Pe viitor să faci bine să-ți amintești zicala «Armonia este o comoară, toleranța este excelență»!” Odată ce i s-a dat această lecție, el și-o amintește, gândindu-se: „Părinții mei chiar au avut dreptate să mă educe. Aceasta este o experiență de viață pătrunzătoare, o adevărată perlă de înțelepciune, nu pot continua să o ignor. Îmi ignor bătrânii pe riscul meu, așa că îmi voi aminti asta în viitor.” După ce ajunge să creadă în Dumnezeu și se alătură casei Lui, încă își amintește această zicală, „Armonia este o comoară, toleranța este excelență”, așa că dă binețe fraților și surorilor oricând îi întâlnește și face tot ce poate ca să le vorbească frumos. Conducătorul spune: „Sunt conducător de o vreme, dar nu am destulă experiență de muncă.” Așa că intervine cu un compliment: „Faci o treabă grozavă! Dacă nu ne-ai conduce, am simți că nu avem cui să-i cerem ajutorul.” Altcineva spune: „Am început să mă înțeleg și cred că sunt foarte înșelător.” Așa că răspunde: „Nu ești înșelător, ești foarte sincer, eu sunt cel care este înșelător.” Altcineva face o remarcă răutăcioasă față de el, iar el își spune: „N-am de ce să mă tem de astfel de remarci răutăcioase, pot rezista la lucruri mult mai rele. Indiferent cât de răutăcioase devin remarcile tale, pur și simplu mă voi preface că nu le-am auzit și voi continua să-ți fac complimente și să-mi dau silința să-ți intru în grații, pentru că niciodată nu strică să te complimentez.” Ori de câte ori i se cere să-și spună părerea sau să vorbească deschis în părtășie, nu vorbește sincer și păstrează această fațadă veselă și voioasă în fața tuturor. Cineva îl întreabă: „Cum de ești mereu atât de vesel și voios? Chiar ești pisica blândă care zgârie rău?” Iar el își spune: „De ani de zile sunt pisica blândă care zgârie rău și, în tot acel timp, nimeni nu a profitat niciodată de mine, așa că a devenit principiul meu de bază în relația cu lumea.” Oare nu este alunecos? (Ba da.) Unii s-au lăsat duși astfel de curent în societate timp de mulți ani și continuă să facă asta după ce vin în casa lui Dumnezeu. Nu spun niciodată o vorbă sinceră, nu vorbesc niciodată din inimă și nu vorbesc despre felul în care se înțeleg pe ei înșiși. Chiar și atunci când un frate sau o soră li se destăinuie, ei nu vorbesc sincer și nimeni nu-și poate da seama ce se întâmplă cu adevărat în mintea lor. Nu dezvăluie niciodată ce gândesc sau ce păreri au, mențin relații foarte bune cu toată lumea și nu știi ce fel de oameni sau ce fel de personalitate le place cu adevărat sau ce cred, în realitate, despre ceilalți. Dacă cineva îi întreabă ce fel de persoană este cutare, răspund: „Este credincios de mai bine de zece ani și este în regulă.” Despre oricine îi întrebi, vor răspunde că acea persoană este în regulă sau foarte bună. Dacă cineva îi întreabă: „Ai descoperit vreun neajuns sau defect la el?”, vor răspunde: „Până acum nu am găsit niciunul. Pe viitor, voi fi mai atent.”, dar în sinea lor, își spun: „Îmi ceri să ofensez acea persoană, lucru pe care sigur nu-l voi face! Dacă-ți spun adevărul, iar el află, oare nu va deveni pur și simplu dușmanul meu? Familia mea îmi spune de mult să nu-mi fac dușmani, nu i-am uitat cuvintele. Mă crezi prost? Crezi că aș uita educația și condiționarea primită de la familia mea, doar pentru că ai avut părtășie despre două propoziții din adevăr? N-ai să vezi! Aceste zicale: «Armonia este o comoară, toleranța este excelență» și «Compromisul va face un conflict mult mai ușor de soluționat» nu m-au dezamăgit niciodată și sunt talismanele mele. Nu vorbesc despre defectele nimănui și, dacă mă provoacă cineva, îi arăt toleranță. N-ai văzut simbolul acela imprimat pe fruntea mea? E simbolul chinezesc pentru «toleranță», care este alcătuit din simbolul unui cuțit deasupra celui al unei inimi. Oricui face remarci răutăcioase îi arăt toleranță. Oricui mă emondează îi arăt toleranță. Ținta mea este să rămân în relații bune cu toată lumea, să le păstrez la nivelul acesta. Nu te ține de principii, nu fi atât de prost, nu fi rigid, trebuie să înveți să cedezi în funcție de circumstanțe! De ce crezi că trăiesc atât de mult țestoasele? Pentru că se ascund în carapace atunci când situația este dificilă, nu-i așa? În felul acesta, se pot proteja și pot trăi mii de ani. Așa se trăiește o viață îndelungată și așa trebuie să fie relația cu lumea.” Nu auzi astfel de oameni să rostească ceva adevărat sau sincer, iar adevăratele lor puncte de vedere și fundamentul comportamentului lor nu sunt niciodată dezvăluite. Ei se gândesc la aceste lucruri și le contemplă doar în inima lor, dar nimeni altcineva nu știe despre ele. O astfel de persoană este, în aparență, amabilă cu toată lumea, pare binevoitoare, nu rănește pe nimeni și nu face rău nimănui. Dar, de fapt, stă în două luntri și este alunecoasă. O astfel de persoană este mereu plăcută de câțiva oameni din biserică, pentru că nu face niciodată greșeli grave, nu se dă niciodată de gol, iar evaluarea din partea conducătorilor de biserică și a fraților și surorilor este aceea că se înțelege bine cu toată lumea. Este lipsită de entuziasm față de datoria ei, face doar ce i se cere. Este foarte ascultătoare și bine-crescută, nu rănește niciodată pe alții în conversații sau când gestionează lucrurile și nu profită niciodată în mod nedrept de nimeni. Nu vorbește de rău pe nimeni și nu judecă niciodată oamenii pe la spate. Cu toate acestea, niciun om nu știe dacă este sinceră când își îndeplinește datoria, ce crede despre alții sau despre el. După ce te gândești cu atenție, chiar simți că o astfel de persoană este cu adevărat puțin ciudată și dificil de înțeles și că, dacă o menții în funcție, asta ar putea provoca necazuri. Ce ar trebui să faci? E o decizie grea, nu-i așa? Când își îndeplinește datoria, poți vedea că-și face treaba, dar nu-i pasă niciodată de principiile pe care i le-a comunicat casa lui Dumnezeu. Face lucrurile cum îi place, de mântuială și le lasă așa, încercând doar să evite să facă vreo greșeală gravă. Drept urmare, nu-i poți găsi nicio vină sau nu poți identifica vreun defect. Face lucrurile perfect, dar ce gândește? Vrea să-și îndeplinească datoria? Dacă nu ar exista decretele administrative ale bisericii sau supraveghere din partea conducătorului bisericii sau a fraților și surorilor ei, oare această persoană s-ar putea asocia cu oameni răi? Ar putea să facă lucruri rele și să comită fapte rele împreună cu oamenii răi? Este foarte posibil și este capabilă s-o facă, dar încă nu a făcut-o. Un astfel de om este cel mai dificil tip și este piatra alunecoasă arhetipală sau o vulpe bătrână și vicleană. Nu poartă pică nimănui. Dacă cineva spune ceva ca să-l rănească sau dezvăluie o fire coruptă care îi lezează demnitatea, ce gândește el? „Voi arăta toleranță, n-o să te învinovățesc pentru asta, dar va veni ziua în care te vei face de râs!” Când acea persoană chiar este tratată sau se face de râs, se amuză în secret. Râde ușor de alți oameni, de conducători și de casa lui Dumnezeu, dar nu râde de el însuși. Pur și simplu nu știe ce probleme sau defecte are el însuși. Astfel de oameni sunt atenți să nu dezvăluie nimic ce i-ar putea răni pe ceilalți sau ce i-ar putea face pe ceilalți să-i vadă așa cum sunt, deși se gândesc la lucrurile acestea în inima lor. Pe când, atunci când e vorba de lucruri care îi pot amorți sau induce în eroare pe ceilalți, le exprimă liber și-i lasă pe oameni să le vadă. Astfel de oameni sunt cei mai prefăcuți și cel mai dificil de tratat. Deci ce fel de atitudine adoptă casa lui Dumnezeu față de astfel de oameni? Folosește-i dacă pot fi folosiți și îndepărtează-i dacă nu pot fi folosiți – acesta este principiul. De ce? Pentru că astfel de oameni sunt predestinați să nu urmărească adevărul. Sunt neîncrezători care-și bat joc de casa lui Dumnezeu, de frați și surori și de conducători, atunci când lucrurile nu merg cum trebuie. Ce rol joacă ei? Nu cumva rolul Satanei și al diavolilor? (Ba da.) Când le arată răbdare fraților și surorilor, aceasta nu este nici toleranță și nici iubire adevărată. O fac pentru a se proteja pe ei înșiși, a evita să-și facă dușmani și a se feri din calea pericolului. Nu-și tolerează frații și surorile pentru a-i proteja și n-o fac nici din iubire, cu atât mai puțin pentru că urmăresc adevărul și practică în conformitate cu adevărurile-principii. Atitudinea lor se centrează complet pe a se lăsa duși de val și a-i induce în eroare pe ceilalți. Astfel de oameni stau în două luntri și sunt alunecoși. Nu le place adevărul și nu-l urmăresc, în schimb, se lasă purtați de curent. E clar că această condiționare pe care astfel de oameni o primesc de la familia lor afectează grav metodele după care se comportă și gestionează lucrurile. Desigur, trebuie să spunem că aceste metode și principii de a relaționa cu lumea sunt inseparabile de umanitatea-esență a acestora. În plus, efectele de condiționare din partea familiei lor servesc doar pentru a le face acțiunile și mai pronunțate și concrete și pentru a le dezvălui complet natura-esență. Prin urmare, când înfruntă probleme fundamentale legate de bine și rău și în chestiuni care influențează interesele casei lui Dumnezeu, dacă astfel de oameni pot face alegerile potrivite și pot renunța la filosofiile pentru interacțiuni lumești pe care le au în inimile lor, precum „Armonia este o comoară, toleranța este excelență”, pentru a susține interesele casei lui Dumnezeu, a-și reduce fărădelegile și faptele rele înaintea lui Dumnezeu – cum le va fi de folos asta? Cel puțin, în viitor, când Dumnezeu va hotărî finalul fiecărei persoane, asta le va ușura pedeapsa și certarea de la Dumnezeu. Practicând în felul acesta, astfel de oameni nu au nimic de pierdut, ci doar de câștigat, nu-i așa? Dacă sunt făcuți să renunțe complet la filosofiile pentru interacțiuni lumești, nu le va fi ușor, pentru că asta le implică umanitatea-esență, iar acești oameni care sunt pietre alunecoase și sunt în două luntri nu acceptă deloc adevărul. Nu le este atât de simplu și ușor să renunțe la filosofiile satanice condiționate în ei de familiile lor, deoarece – chiar lăsând deoparte aceste efecte de condiționare din partea familiilor lor – ei înșiși sunt credincioși în filosofii satanice obsedați și le place această abordare față de relația cu lumea, care este una individuală și foarte subiectivă. Dar dacă astfel de oameni sunt deștepți – dacă renunță la câteva practici de acest fel pentru a proteja cum se cuvine interesele casei lui Dumnezeu, atât timp cât propriile interese nu le sunt amenințate sau afectate – atunci acela este, de fapt, un lucru bun pentru ei, fiindcă măcar le poate ușura sentimentul de vinovăție, poate reduce certarea de la Dumnezeu și chiar îi poate avantaja, astfel încât, în loc să-i certe, Dumnezeu îi recompensează și îi comemorează. Ce minunat ar fi! Nu ar fi un lucru bun? (Ba da.) Și cu asta ne încheiem părtășia despre acest aspect.

Cum te-a mai condiționat familia ta? De exemplu, părinții tăi îți spun adesea: „Dacă ai gura mare și vorbești în pripă, mai devreme sau mai târziu, vei avea necazuri! Trebuie să-ți amintești că «acela ce vorbește mult greșește mult»! Ce înseamnă asta? Înseamnă că dacă spui prea multe, sigur vei ajunge să gafezi. Oricare ar fi ocazia, nu vorbi în pripă – mai întâi, vezi ce spun toți ceilalți, înainte să zici ceva. Dacă ești de acord cu majoritatea, vei fi în siguranță. Dar dacă încerci mereu să te faci remarcat, vorbești tot timpul în pripă și-ți dezvălui punctul de vedere, fără să știi ce cred superiorul tău, șeful tău sau toți cei din jurul tău și apoi se dovedește că superiorul sau șeful tău nu gândește la fel, atunci ei îți vor face zile fripte. Poate să iasă ceva bun din asta? Copil naiv, trebuie să ai grijă în viitor! Cel ce vorbește mult greșește mult. Doar amintește-ți asta și nu vorbi în pripă! Gurile sunt pentru a mânca și a respira, a-ți linguși superiorii și a încerca să le faci pe plac celorlalți, nu sunt pentru a spune adevărul. Trebuie să-ți alegi cuvintele cu înțelepciune, să întrebuințezi trucuri și metode și să-ți folosești creierul. Exact înainte să-ți iasă cuvintele din gură, înghite-le și repetă-le în mintea ta, așteptând momentul potrivit înainte să le spui. Ceea ce spui de fapt ar trebui să depindă și de situație. Dacă începi să-ți spui părerea, dar apoi observi că oamenii nu o primesc bine sau că reacția lor nu este pozitivă, înainte să continui, oprește-te acolo și gândește-te cum să o spui într-un mod care să-i mulțumească pe toți. Asta ar face un copil deștept. Dacă faci asta, vei fi ferit de necazuri și toată lumea te va plăcea. Și dacă toată lumea te place, nu va fi asta în favoarea ta? Nu-ți va crea mai multe oportunități pe viitor?” Familia ta te condiționează spunându-ți nu numai cum să dobândești o reputație bună, cum să răzbești în viață și cum să te impui printre ceilalți, dar și cum să-i înșeli prin aparențe și să nu spui adevărul și cu atât mai puțin tot ce este în mintea ta. Unii oameni, care au avut necazuri după ce au spus adevărul, își amintesc cum familia lor le spunea zicala: „Cel ce vorbește mult greșește mult” și trag învățăminte din ea. După aceea, devin tot mai dispuși să practice această zicală și o transformă în mottoul lor. Alții nu au avut necazuri, ci acceptă sincer condiționarea din partea familiei lor în această privință și tot timpul pun în practică această zicală, cu orice ocazie. Cu cât o pun mai mult în practică, cu atât mai mult cred că „Părinții și bunicii mei sunt foarte buni cu mine, toți sunt sinceri cu mine și-mi vor binele. Sunt atât de norocos că mi-au spus această zicală, «Cel ce vorbește mult greșește mult», altfel aș avea adesea necazuri din cauza gurii mele mari și foarte mulți oameni mi-ar face zile fripte sau mi-ar arunca priviri disprețuitoare, sau m-ar ridiculiza și și-ar bate joc de mine. Această zicală este foarte folositoare și benefică!” Punând în practică această zicală, ei câștigă o mulțime de beneficii tangibile. Desigur, atunci când vin înaintea lui Dumnezeu, cred în continuare că această zicală este un lucru foarte folositor și benefic. Ori de câte ori un frate sau o soră are părtășie deschisă despre propria stare, corupție sau experiență și cunoaștere, și ei vor să aibă părtășie și să fie oameni direcți și deschiși și vor și ei să vorbească sincer despre ceea ce gândesc sau știu în inima lor, ca să-și aline temporar starea de spirit, care le-a fost înăbușită atât de mulți ani sau ca să câștige o anumită libertate și eliberare. Dar imediat ce-și amintesc lucrurile cu care părinții îi pisează tot timpul, și anume „«Cel ce vorbește mult greșește mult.» Nu vorbi în pripă, ascultă în loc să vorbești, învață să-i asculți pe ceilalți.”, își înghit vorbele. Când termină toată lumea de vorbit, ei nu spun nimic, ci se gândesc în sinea lor: „Grozav! Foarte bine că n-am spus nimic de data asta, pentru că odată ce-aș fi spus ce gândesc, toți și-ar fi putut forma păreri despre mine și aș fi putut să pierd ceva. E grozav să nu spui nimic, poate că, în felul acesta, toți vor continua să creadă că sunt onest și nu atât de înșelător, ci doar o persoană taciturnă prin natura ei și, prin urmare, nu un om care uneltește sau care este foarte corupt și mai ales nu un om care are noțiuni despre Dumnezeu, ci unul care este simplu și deschis. Nu e un lucru rău ca oamenii să se gândească astfel la mine, așa că de ce ar trebui să spun ceva? Chiar văd anumite rezultate când urmez zicala «Cel ce vorbește mult greșește mult», așa că voi continua să acționez în felul acesta.” Când urmează această zicală, se simt bine, mulțumiți, așa că rămân tăcuți o dată, de două ori și continuă așa până când, într-o zi, au foarte multe cuvinte nerostite și vor să se destăinuie în fața fraților și surorilor, dar simt că au gura pecetluită și legată și nu pot rosti nicio propoziție. De vreme ce nu le pot spune fraților și surorilor, decid să încerce să-I vorbească lui Dumnezeu, așa că îngenunchează înaintea Lui și spun: „Dumnezeule, am ceva să-Ți spun… Sunt…” Dar deși s-au gândit la acest lucru în sufletul lor, nu știu cum să-l spună, nu-l pot exprima, de parcă ar fi amuțit complet. Nu știu cum să aleagă cuvintele potrivite sau chiar cum să formuleze o propoziție. Atât de mulți ani de sentimente reprimate îi fac să se simtă complet înăbușiți și să creadă că duc o viață întunecată și sordidă, iar atunci când se hotărăsc să-I spună lui Dumnezeu ce este în sufletul lor și să-și reverse sentimentele, nu-și găsesc cuvintele și nu știu de unde să înceapă sau cum s-o spună. Nu sunt niște nenorociți? (Ba da, sunt.) Atunci de ce nu au nimic să-I spună lui Dumnezeu? Ei doar se prezintă. Vor să-I spună lui Dumnezeu ce este în inima lor, dar nu-și găsesc cuvintele și, în cele din urmă, tot ce pot rosti este: „Dumnezeule, Te rog, dă-mi cuvintele pe care se cuvine să le spun!” Iar El răspunde: „Sunt atât de multe lucruri pe care se cuvine să le spui, dar nu vrei, și nu le spui când ai ocazia, așa că voi lua înapoi tot ce ți-am dat. Nu-ți voi da acele lucruri, nu le meriți.” Abia atunci simt că au pierdut multe în ultimii ani. Deși consideră că au dus o viață demnă și s-au legat strâns și s-au împachetat perfect, când văd că frații și surorile lor au avut în tot acest timp ceva de câștigat și când îi văd vorbind despre experiențele lor, fără remușcări și discutând deschis despre corupția lor, acești oameni își dau seama că ei înșiși nu pot spune nici măcar o propoziție și că nu știu cum. Cred în Dumnezeu de foarte mulți ani și vor să spună ceea ce știu despre ei înșiși, să discute cum au experimentat cuvintele lui Dumnezeu și cum au fost expuși la ele și să primească o anumită luminare și puțină lumină de la Dumnezeu, să câștige ceva. Însă, din nefericire, întrucât se agață prea des de părerea că „acela ce vorbește mult greșește mult” și sunt limitați și controlați adesea de această idee, au trăit atât de mulți ani pentru această zicală, nu au primit luminarea sau iluminarea de la Dumnezeu și încă sunt săraci, demni de milă și cu mâna goală când vine vorba de pătrunderea în viață. Au practicat această zicală și idee până la perfecțiune și au ascultat de ea întru totul, dar, deși cred în Dumnezeu de foarte mulți ani, nu au câștigat nimic din adevăr și rămân săraci și orbi. Dumnezeu le-a dat guri, dar ei nu pot să aibă deloc părtășie despre adevăr și nici nu pot să vorbească despre sentimentele și cunoștințele lor, cu atât mai puțin să comunice cu frații și surorile lor. Și mai jalnic este că ei nu au nici măcar capacitatea de a vorbi cu Dumnezeu și au pierdut o astfel de capacitate. Nu sunt niște nenorociți? (Ba da, sunt.) Nenorociți și jalnici. Nu-i așa că nu-ți place să vorbești? Nu te temi mereu că acela care vorbește mult greșește mult? Atunci nu ar trebui să spui nimic niciodată. Îți ascunzi cele mai intime gânduri și ceea ce ți-a dat Dumnezeu, suprimând aceste lucruri, sigilându-le și împiedicându-le să scape. Te temi tot timpul să nu fii umilit, să nu te simți amenințat, să nu fii văzut așa cum ești și te temi mereu că nu vei mai fi o persoană perfectă, onestă și bună în ochii celorlalți, așa că te retragi în carapace și nu spui nimic despre adevăratele tale gânduri. Și, în final, ce se întâmplă? Devii mut în toate sensurile cuvântului. Cine ți-a făcut un asemenea rău? În esență, condiționarea din partea familiei tale a fost cea care ți-a făcut rău. Însă, din perspectiva ta, ai ales să crezi că această condiționare din partea familiei tale este corectă și nu crezi că lucrurile pe care Dumnezeu le cere de la tine sunt pozitive, din cauză că îți place să trăiești după filosofii satanice. Alegi să privești efectul de condiționare pe care familia îl exercită asupra ta drept un lucru pozitiv și să vezi cuvintele, cerințele, aprovizionarea, ajutorul și învățăturile de la Dumnezeu drept lucruri de care să te ferești, lucruri negative. Prin urmare, indiferent câte lucruri ți-a oferit Dumnezeu la început, fiindcă te-ai ferit și ai refuzat toți acești ani, rezultatul final este că Dumnezeu ia tot înapoi și nu-ți dă nimic, pentru că nu meriți. Deci, înainte să se ajungă la asta, ar trebui să renunți la efectul de condiționare pe care familia îl exercită asupra ta în această privință și să nu accepți ideea eronată că „Acela care vorbește mult greșește mult”. Această zicală te face mai închis, mai insidios și mai ipocrit. Acest lucru este în totală antiteză și contrar cerinței lui Dumnezeu ca oamenii să fie onești, direcți și deschiși. În calitate de credincios în Dumnezeu și discipol al Lui, ar trebui să fii hotărât să urmărești adevărul. Iar atunci când ești hotărât să urmărești adevărul, ar trebui să fii hotărât să renunți la ceea ce-ți închipui că sunt efectele de condiționare bune pe care familia le exercită asupra ta – nu ar trebui să stai pe gânduri. Indiferent ce efecte de condiționare exercită familia asupra ta, indiferent cât de bune sau benefice sunt pentru tine, indiferent cât de mult te protejează, ele vin de la oameni și de la Satana și ar trebui să renunți la ele. Deși cuvintele lui Dumnezeu și cerințele Lui de la oameni s-ar putea să fie în conflict cu efectele de condiționare din partea familiei tale sau s-ar putea chiar să-ți afecteze interesele și să-ți ia drepturile și, chiar dacă tu crezi că nu te protejează și sunt, în schimb, menite să te rușineze și să te facă de râs, tot ar trebui să le privești ca pe niște lucruri pozitive, pentru că vin de la Dumnezeu, sunt adevărul și ar trebui să le accepți. Dacă lucrurile pe care familia ta le-a condiționat în tine îți influențează gândirea și comportamentul, perspectiva asupra existenței și calea pe care o urmezi, atunci ar trebui să renunți la ele și să nu te agăți de ele. În schimb, ar trebui să le înlocuiești cu adevărurile corespunzătoare de la Dumnezeu și, făcând asta, ar trebui să discerni și să recunoști mereu problemele inerente și esența acestor lucruri pe care familia ta le-a condiționat în tine și apoi să acționezi și să practici urmând cuvintele lui Dumnezeu întocmai, practic și cu adevărat. Să accepți idei, păreri despre oameni și lucruri și principii de practică venite de la Dumnezeu – aceasta este responsabilitatea legată de datoria unei ființe create și ceea ce ar trebui să facă o ființă creată, iar aceasta este, de asemenea, ideea și părerea pe care o ființă creată ar trebui s-o aibă.

Părinții din anumite familii, pe lângă faptul că insuflă lucruri pe care oamenii le consideră pozitive și benefice pentru supraviețuirea, perspectivele și viitorul lor, le inculcă, de asemenea, copiilor lor anumite idei și păreri extreme și deformate. De exemplu, astfel de părinți spun: „Mai bine să fii un răufăcător adevărat, decât un gentleman fals.” Aceasta este o zicală care îți spune cum să te comporți. Această zicală, „Mai bine să fii un răufăcător adevărat, decât un gentleman fals” te face să alegi una dintre cele două opțiuni. Te face să alegi să fii un răufăcător adevărat, adică să fii rău fățiș în loc să o faci pe la spatele oamenilor. În felul acesta, chiar dacă oamenii cred că lucrurile pe care le faci nu sunt atât de bune, tot te vor admira și aproba. Înseamnă că, indiferent ce lucruri rele faci, trebuie să le faci în fața oamenilor, public și direct. Unele familii își condiționează și își educă în felul acesta copiii. Nu numai că nu disprețuiesc acei oameni din societate care au idei și comportamente vrednice de dispreț și josnice, dar chiar își învață copiii, spunându-le: „Nu subestima acești oameni. De fapt, ei nu sunt neapărat oameni răi – s-ar putea chiar să fie mai buni decât gentlemenii falși.” Pe de o parte, îți spun ce fel de persoană să fii și, pe de altă parte, îți spun și cum să discerni oamenii, ce fel de oameni să privești drept pozitivi și ce fel de oameni să privești drept negativi, învățându-te să discerni lucrurile pozitive de cele negative și, de asemenea, cum să te porți – acesta este felul de educație și de condiționare pe care ți-l dau. Așadar, ce fel de impact are o astfel de condiționare, în mod imperceptibil, asupra oamenilor? (Ei nu disting între bine și rău.) Așa e, nu disting între bine și rău, corect și greșit. Mai întâi, să ne uităm la felul în care ființele umane privesc așa-zișii răufăcători și gentlemeni falși. În primul rând, oamenii cred că adevărații răufăcători nu sunt oameni răi și că aceia care chiar sunt gentlemeni falși sunt oameni răi. Oamenii care fac lucruri rele pe la spatele celorlalți, în timp ce pretind că sunt buni, sunt numiți gentlemeni falși. Ei vorbesc numai despre bunăvoință, dreptate și moralitate în fața oamenilor, dar fac tot felul de lucruri rele pe la spatele lor. Fac tot felul de lucruri rele și, în același timp, spun tot felul de lucruri plăcute – astfel de oameni sunt obiectul batjocurii. Cât despre adevărații răufăcători, ei sunt la fel de răi în fața oamenilor cât sunt pe la spatele lor și, totuși, au devenit modele care trebuie promovate și studiate în loc să devină obiect al batjocurii. Acest fel de zicală și părere tinde să încurce conceptele oamenilor despre ce anume este o persoană bună și ce anume este o persoană rea. Așadar, oamenii nu sunt siguri și nu știu, iar conceptele lor devin foarte vagi. Când familia condiționează oamenii în felul acesta, unii dintre ei chiar se gândesc: „Fiind un adevărat răufăcător, sunt un om integru. Fac lucrurile în mod deschis. Dacă am ceva de spus, ți-o spun în față. Dacă-ți fac rău, sau nu te plac, sau vreau să profit de tine, trebuie să fac și aceste lucruri în fața ta și să te informez despre ele.” Ce fel de logică este asta? Ce fel de natură-esență este asta? Când oamenii răi fac lucruri rele și comit fapte rele, trebuie să găsească o bază teoretică pentru ele, iar aceasta este logica pe care o născocesc. Spun: „Uite, lucrul acesta pe care-l fac nu este atât de bun, dar e mai bine decât să fiu un gentleman fals. Îl fac în fața oamenilor și toți știu despre el – asta înseamnă să fii un om integru!” Prin urmare, răufăcătorii se prezintă ca fiind oameni integri. Când oamenii gândesc astfel, conceptele lor de integritate adevărată și de rău real sunt estompate în mod imperceptibil. Nu știu ce înseamnă să fii integru și se gândesc: „Nu contează dacă ceea ce spun îi rănește pe ceilalți sau dacă e corect sau nu, dacă e rezonabil sau nu, sau dacă se conformează sau nu principiilor și adevărului. Atât timp cât îndrăznesc să vorbesc și nu-mi pasă de consecințe, atât timp cât am o fire sinceră, o natură directă și sunt foarte deschis și atât timp cât nu am țeluri perfide, atunci ceea ce fac este potrivit.” Nu este acesta un caz în care binele și răul sunt inversate? (Ba da.) În felul acesta, lucrurile negative se transformă în lucruri pozitive. Prin urmare, unii oameni folosesc asta drept bază și se comportă conform acestei zicale și chiar presupun că dreptatea este de partea lor, gândindu-se: „În orice caz, nu profit de tine și nici nu te înșel pe la spate. Fac lucrurile sincer și public. Crezi ce vrei. Pentru mine, asta înseamnă să fii integru! Așa cum spune zicala: «Dacă ești integru, zvonurile nu trebuie să te îngrijoreze.», așa că poți să crezi ce vrei!” Nu este aceasta logica Satanei? Nu este logica tâlharilor? (Ba da.) Se justifică să faci lucruri rele, să provoci necazuri fără motiv, să te porți ca un tiran și să faci rău? Să faci rău înseamnă să faci rău: dacă esența lucrurilor pe care le faci este de a comite rău, atunci răul e rău. Cum sunt evaluate acțiunile tale? Nu pornind de la întrebarea dacă ai avut motive, sau dacă le-ai făcut în mod public, sau dacă ai o fire sinceră. Ele sunt evaluate după adevăr și după cuvintele lui Dumnezeu. Adevărul este criteriul după care se evaluează totul, iar acea propoziție se aplică perfect în cazul acesta. Conform măsurii adevărului, dacă un lucru este rău, atunci este rău; dacă un lucru este pozitiv, atunci este pozitiv; dacă nu este pozitiv, atunci nu este pozitiv. Și care sunt aceste lucruri pe care oamenii le consideră integre și în privința cărora cred că au o fire sinceră și o natură directă? Asta înseamnă să răstălmăcești cuvintele și să forțezi logica, să amesteci conceptele și să spui prostii, înseamnă să îndrumi greșit oamenii și, dacă îndrumi greșit oamenii, atunci faci rău. Indiferent dacă este făcut în fața oamenilor sau pe la spatele acestora, răul este rău. Răul făcut pe la spatele cuiva este ticăloșie, pe când răul făcut în fața cuiva este malițiozitate și hainie, dar toate au legătură cu răul. Așa că spune-Mi, ar trebui oamenii să accepte această zicală „Mai bine să fii un răufăcător adevărat, decât un gentleman fals”? (Nu, nu ar trebui.) Care lucru este pozitiv: principiile comportamentale ale unui gentleman fals sau principiile comportamentale ale unui adevărat răufăcător? (Niciunul dintre ele.) Așa e, toate sunt negative. Așadar, nu fi un gentleman fals și nici un adevărat răufăcător și nu asculta aberațiile părinților tăi. De ce perorează mereu aberații? Pentru că exact așa se comportă părinții tăi. Tot timpul cred: „Am o fire sinceră, sunt o persoană adevărată, sunt direct, sunt cinstit în legătură cu sentimentele mele, sunt galant, sunt integru și nu trebuie să mă îngrijorez în privința zvonurilor, mă port decent și merg pe calea corectă, de ce să-mi fie teamă? Nu fac nimic greșit, așa că nu mă tem că demonii îmi vor bate la ușă!” Demonii nu-ți bat la ușă acum, dar ai comis multe fapte rele și, mai devreme sau mai târziu, vei fi pedepsit. Ești integru și nu te temi de zvonuri, dar ce înseamnă să fii integru? Este adevărul? Să fii integru înseamnă să te conformezi adevărului? Înțelegi adevărul? Nu născoci scuze și pretexte pentru răul pe care-l faci, nu are sens! Atât timp cât nu este conform adevărului, este rău! Chiar simți că ai o fire sinceră. Doar pentru că ai o fire sinceră, înseamnă că poți profita de alții? Sau că le poți face rău? Ce logică e asta? (Logica Satanei.) Asta se numește logica tâlharilor și a diavolilor! Faci rău și totuși prezinți asta ca pe un lucru corect și potrivit, inventezi scuze pentru el și cauți să-l justifici. Nu-i o nerușinare? (Ba da.) Îți spun din nou că în cuvintele lui Dumnezeu nu există nicio mențiune de a lăsa oamenii să fie adevărați răufăcători sau gentlemeni falși și nici vreo astfel de cerință de a fi un adevărat răufăcător sau un gentleman fals. Toate aceste zicale sunt cuvinte diavolești ca să înșele și să inducă în eroare oamenii. Pot induce în eroare oamenii care nu înțeleg adevărul, dar dacă înțelegi adevărul azi, nu ar mai trebui să te agăți de astfel de zicale sau să fii influențat de ele. Fie că oamenii sunt falși gentlemeni sau adevărați răufăcători, toți sunt diavoli, bestii și canalii, nu sunt buni de nimic, sunt ticăloși și toți au legătură cu răul. Dacă nu sunt ticăloși, sunt abjecți și singura diferență dintre un gentleman fals și un răufăcător adevărat este maniera în care se manifestă: unul o face în public, celălalt în taină. De asemenea, au moduri diferite de a se comporta. Unul face rău public, în vreme ce celălalt face jocuri murdare pe la spatele oamenilor; unul este perfid și prefăcut, în vreme ce celălalt este mai poruncitor, autoritar și-și arată colții; unul este mai sordid și mai ascuns, în vreme ce celălalt este mai demn de dispreț și mai arogant. Se întâmplă să fie două moduri satanice de a face lucrurile: unul public și unul ascuns. Dacă acționezi public, ești un răufăcător adevărat și dacă acționezi ascuns, ești un gentleman fals. Este vreun motiv de laudă? Dacă privești această zicală ca pe mottoul tău, nu cumva ești nesăbuit? Așadar, dacă ai fost profund rănit de lucrurile pe care familia ta le-a condiționat în tine sau ți le-a inculcat în privința aceasta sau dacă ții cu dinții de astfel de lucruri, sper că poți să renunți la ele, să le discerni și să le vezi așa cum sunt cât mai curând posibil. Nu te mai agăța de această zicală, crezând că te protejează sau te transformă într-un om onest sau cu caracter, umanitate și o fire sinceră. Această zicală nu este un standard după care să te comporți. Din punctul Meu de vedere, condamn cu tărie această zicală, care mă dezgustă mai mult decât orice. Mă dezgustă nu numai gentlemenii falși, ci și răufăcătorii adevărați – ambele feluri de oameni sunt dezgustătoare pentru Mine. Așadar, dacă ești un gentleman fals, atunci, din perspectiva mea, nu ești bun de nimic și nu mai ai leac. Dar dacă ești un răufăcător adevărat, atunci stai chiar mai rău. Știi foarte bine care este adevărata cale, totuși păcătuiești voit, știi clar adevărul, totuși îl încalci flagrant și nu reușești să-l practici și, în schimb, te împotrivești public adevărului, așa că vei muri mai repede. Să nu te gândești: „Am o natură directă, nu sunt un gentleman fals. Deși sunt un răufăcător, sunt un adevărat răufăcător.” Cum ești tu adevărat? „Adevărul” tău nu este adevărul și nici un lucru pozitiv. „Adevărul” tău este manifestarea esenței firilor tale arogante și abjecte. Ești „adevărat” ca în expresiile: satană adevărată, adevărați diavoli, adevărată hainie, mai degrabă decât în adevăr sau în ceva care chiar este real. Așadar, când e vorba de această zicală, „Mai bine să fii un răufăcător adevărat, decât un gentleman fals”, pe care familia ta o condiționează în tine, ar trebui și să renunți la ea, pentru că nu are nicio legătură cu principiile de comportament transmise de Dumnezeu oamenilor și nici măcar nu se apropie de ele. Prin urmare, ar trebui să renunți la ea cât de curând posibil, în loc să continui să te agăți de ea.

Familia exercită un alt fel de efect de condiționare. De exemplu, membrii familiei tale îți spun mereu: „Nu fi un om care se remarcă prea mult din mulțime, trebuie să te stăpânești și să fii reținut în cuvintele și acțiunile tale, precum și în talentele, abilitățile, IQ-ul personal și așa mai departe. Nu fi acea persoană care se face remarcată. Așa cum spune zicala: «Pasărea care iese din cuib este împușcată» și «Grinda care iese de sub streașină putrezește prima». Dacă vrei să te protejezi și să ai un loc stabil și pe termen lung în grupul de care aparții, nu fi pasărea care iese din cuib, ar trebui să te stăpânești și să nu aspiri să te ridici deasupra tuturor. Gândește-te la paratrăsnet, care este primul lucru lovit într-o furtună, pentru că fulgerul lovește punctul cel mai înalt; iar când bate vântul cu putere, cel mai înalt copac este primul lovit cu toată forța și doborât de vânt; iar când vremea este rece, muntele cel mai înalt este primul care îngheață. E la fel și cu oamenii – dacă te remarci mereu dintre ceilalți și atragi atenția, iar Partidul te observă, se va gândi serios să te pedepsească. Nu fi pasărea care iese din cuib, nu zbura singur. Ar trebui să rămâi în stol. Altfel, dacă se formează vreo mișcare socială de protest în jurul tău, ai fi primul pedepsit, pentru că ești pasărea care iese în evidență. Nu fi conducător sau lider de grup în biserică. Altfel, în cazul în care apar pierderi în lucrare sau probleme în casa lui Dumnezeu, în calitate de conducător sau supraveghetor, vei fi primul luat în vizor. Așadar, nu fi pasărea care iese din cuib, pentru că pasărea care iese din cuib este împușcată. Trebuie să înveți să-ți bagi capul între umeri și să te ascunzi ca o țestoasă.” Îți amintești aceste cuvinte de la părinții tăi, iar când vine momentul să se aleagă un conducător, refuzi funcția, spunând: „O, nu pot s-o fac! Am familie și copii, sunt prea ocupat cu ei. Nu pot fi conducător. Voi ar trebui s-o faceți, nu mă alegeți pe mine.” Presupunând că ești ales conducător oricum, tot ești reticent. Spui: „Mă tem că trebuie să demisionez. Fiți voi conducători, vă ofer tuturor șansa asta. Vă las să preluați funcția, eu mă retrag.” În sinea ta, te gândești: „Ha! «Pasărea care iese din cuib este împușcată.» Cu cât urci mai sus, cu atât cazi mai tare și ești singur în vârf. Te las să fii conducător, iar după ce ești ales, va veni ziua când te vei face de râs. Nu vreau să fiu conducător niciodată, nu vreau să urc pe scara socială, ceea ce înseamnă că n-o să cad de la mare înălțime. Gândește-te: n-a fost cutare demis din funcția de conducător? După ce a fost demis, a fost exclus – n-a mai avut nici șansa de a fi un credincios obișnuit. Este un exemplu perfect al acelor zicale: «Pasărea care iese din cuib este împușcată» și «Grinda care iese de sub streașină putrezește prima». N-am dreptate? N-a fost pedepsit? Oamenii trebuie să învețe să se protejeze, altfel pentru ce au creier? Dacă ai un creier în cap, trebuie să-l folosești ca să te protejezi. Unii oameni nu pot vedea clar această problemă, dar așa stau lucrurile în societate și în orice grup de oameni – «Pasărea care iese din cuib este împușcată». Vei fi foarte bine privit cât ieși în evidență, până în momentul în care ești împușcat. Atunci îți vei da seama că oamenii care se pun în prima linie își primesc răsplata, mai devreme sau mai târziu.” Acestea sunt învățăturile serioase din partea părinților și a familiei tale și, de asemenea, glasul experienței, înțelepciunea lor de viață distilată, pe care ți-o șoptesc la ureche fără rezerve. Ce vreau să spun prin „ți-o șoptesc la ureche”? Vreau să spun că, într-o zi, mama ta îți spune la ureche: „Îți zic eu, dacă e un lucru pe care l-am învățat în viața asta este acela că «Pasărea care iese din cuib este împușcată», ceea ce înseamnă că dacă cineva iese prea mult în evidență sau atrage prea multă atenție, probabil că va fi pedepsit pentru asta. Vezi cât de supus și inocent e tatăl tău acum, asta pentru că a fost pedepsit într-o campanie de suprimare. Tatăl tău are talent literar, poate să scrie și să țină discursuri, are abilități de lider, dar s-a remarcat prea mult din mulțime și a ajuns să fie pedepsit în campanie. Cum se face că, de atunci, tatăl tău nu vorbește niciodată despre a fi un oficial din guvern sau o persoană publică? Acesta este motivul. Îți vorbesc din inimă și îți spun adevărul. Trebuie să asculți și să ții minte bine. Nu uita, trebuie să ții minte asta oriunde te duci. Acesta este cel mai bun lucru pe care ți-l pot da, ca mamă.” După aceea, îți amintești cuvintele ei și, de câte ori îți amintești zicala „Pasărea care iese din cuib este împușcată”, te gândești la tatăl tău și, de fiecare dată când o faci, te gândești la această zicală. Tatăl tău a fost cândva o pasăre care a ieșit din cuib și a fost împușcată, iar acum înfățișarea lui înfrântă și descurajată te-a impresionat puternic. Așadar, de fiecare dată când vrei să te faci remarcat, când vrei să spui ce gândești, când vrei să-ți îndeplinești sincer datoria în casa lui Dumnezeu, îți vine în minte din nou sfatul din suflet șoptit la ureche de mama ta – „Pasărea care iese din cuib este împușcată”. Așadar, încă o dată dai înapoi, gândindu-te: „Nu-mi pot arăta talentele sau abilitățile speciale, trebuie să mă stăpânesc și să le înăbuș. Cât despre îndemnul lui Dumnezeu pentru oameni de a-și îndeplini datoria din toată inima, toată mintea și cu toată forța, trebuie să practic aceste cuvinte cu moderație și să nu ies în evidență străduindu-mă prea mult. Dacă fac asta și mă remarc conducând lucrarea bisericii, ce mă fac dacă ceva merge prost cu lucrarea casei lui Dumnezeu și sunt tras la răspundere? Cum ar trebui să-mi asum această răspundere? Oare voi fi îndepărtat? Oare voi deveni un țap ispășitor, pasărea care a ieșit din cuib? În casa lui Dumnezeu, e greu să-ți dai seama cum vor evolua aceste lucruri. Așadar, indiferent ce fac, trebuie neapărat să-mi las o cale de scăpare, trebuie neapărat să învăț să mă protejez și să mă asigur că sunt complet acoperit înainte să vorbesc și să acționez. Acesta este cel mai înțelept mod de acțiune, pentru că, așa cum zice mama, «Pasărea care iese din cuib este împușcată».” Această zicală este sădită adânc în inima ta și are, de asemenea, o influență profundă asupra vieții tale cotidiene. Desigur, mai grav este că îți afectează atitudinea față de îndeplinirea datoriei. Nu există probleme serioase aici? Prin urmare, oricând îți îndeplinești datoria și vrei să te sacrifici sincer și să-ți folosești, din toată inima, întreaga forță, această zicală – „Pasărea care iese din cuib este împușcată” – te oprește mereu din drum, iar în cele din urmă alegi mereu să-ți lași o marjă de libertate și loc de manevră și îți faci datoria doar într-un mod calculat, după ce îți lași o portiță de scăpare. Nu am dreptate? Condiționarea din partea familiei tale în această privință te protejează în cea mai mare măsură să nu fii dat în vileag și tratat? Pentru tine este un alt talisman, nu-i așa? (Ba da.)

Pe baza tuturor lucrurilor despre care am avut părtășie până acum, câte talismane au oamenii, ca rezultat al condiționării din partea familiei lor? (Șapte.) Cu atâtea talismane, este adevărat că niciun diavol și demon obișnuit nu îndrăznește să-ți încalce teritoriul? Toate aceste talismane te fac să te simți în siguranță, foarte alinat și fericit să trăiești în această lume a oamenilor. În același timp, te fac să simți cât de importantă este familia pentru tine și cât de oportune și importante sunt protecția și talismanele pe care ți le dă familia ta. Ori de câte ori obții beneficii tangibile și protecție datorită acestor talismane, simți mai mult decât oricând că familia este importantă și că vei depinde mereu de ea. Ori de câte ori întâmpini dificultăți și ești măcinat de nehotărâre și nedumerire, îți revii pentru o secundă și te gândești: „Ce mi-au spus mama și tatăl meu? Ce abilități am deprins de la bătrânii mei? Care era mottoul pe care mi l-au transmis?” Recurgi repede, instinctiv și inconștient la diversele idei și medii care ți-au fost inculcate de familia ta, căutând și cerând protecția lor. În astfel de momente, familia devine oaza ta de liniște, o ancoră, un sprijin și o forță motivatoare care este mereu puternică, nezdruncinată și neschimbătoare, un sprijin psihologic care-ți permite să trăiești și te împiedică să fii nedumerit și nehotărât. În asemenea momente, ai multe sentimente profunde: „Familia este foarte importantă pentru mine, îmi dă o forță mentală imensă și este și o sursă de sprijin spiritual.” Adesea te feliciți, gândindu-te: „Ce bine că am ascultat ce mi-au spus părinții mei, altfel, până acum, aș fi ajuns într-o situație foarte jenantă, fiind fie hărțuit, fie rănit. Din fericire, am acest atu, am un talisman. Așadar, chiar și în casa lui Dumnezeu și în biserică, chiar și când îmi îndeplinesc îndatoririle, nu voi fi hărțuit de nimeni și nu voi risca să fiu îndepărtat sau manevrat de biserică. Aceste lucruri s-ar putea să nu mi se întâmple niciodată, mulțumită protecției pe care mi-o oferă condiționarea din partea familiei mele.” Dar ai uitat ceva. Ai trăit în ceea ce îți închipui că este un mediu cu talismane și în care te poți proteja, dar nu știi dacă ai îndeplinit sau nu însărcinarea dată de Dumnezeu. Ai ignorat însărcinarea pe care ți-a dat-o Dumnezeu, identitatea ta de ființă creată și datoria pe care ar trebui s-o îndeplinești în calitate de ființă creată. Ai ignorat și atitudinea pe care ar trebui s-o adopți și tot ce ar trebui să sacrifici când îți îndeplinești datoria, în vreme ce adevărata perspectivă asupra vieții și valorile pe care se cuvine să le prețuiești au fost înlocuite cu părerile pe care familia ta le-a condiționat în tine, iar șansele tale la mântuire sunt și ele afectate și influențate de condiționarea din partea familiei tale. Prin urmare, este foarte important ca fiecare să renunțe la diversele efecte de condiționare din partea familiei. Acesta este un aspect al adevărului care trebuie practicat și, de asemenea, este o realitate în care ar trebui să pătrunzi fără întârziere. Pentru că, dacă societatea îți spune ceva, tinzi să iei o decizie rațională sau subconștientă ca să respingi acel lucru; dacă un străin sau cineva care nu ți-e rudă îți spune ceva, tinzi să iei o decizie rațională sau calculată ca să accepți sau nu acel lucru; dar dacă familia îți spune ceva, tinzi să accepți complet acel lucru, fără ezitare sau discernământ, iar acesta este, de fapt, un lucru periculos pentru tine. Deoarece crezi că familia nu poate răni niciodată o persoană și că tot ce face familia ta pentru tine este pentru binele tău, ca să te protejeze și de dragul tău. Pe baza acestui presupus principiu, oamenii sunt cu ușurință perturbați și influențați de aceste lucruri tangibile și intangibile care reprezintă familia unui om. Lucrurile tangibile sunt membrii familiei cuiva și toate chestiunile de familie, în vreme ce lucrurile intangibile sunt diversele idei și educația care provine de la familie, precum și anumite condiționări care au legătură cu modul în care ar trebui să te comporți și să-ți gestionezi treburile. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.)

Sunt multe de discutat despre efectele de condiționare din partea familiei. După ce vom încheia azi părtășia despre aceste lucruri, ar trebui să le contemplați pe toate și să le rezumați, gândindu-vă care idei și păreri – în afară de cele pe care le-am menționat azi – s-ar putea să vă afecteze în viața cotidiană. Majoritatea lucrurilor despre care tocmai am avut părtășie au legătură cu principiile oamenilor și cu felurile în care ei relaționează cu lumea și sunt puține subiecte referitoare la felul în care oamenii văd lucrurile și pe ceilalți. Sfera efectelor de condiționare pe care familia le exercită asupra oamenilor cuprinde, practic, aceste lucruri. Există, de asemenea, anumite probleme care nu au legătură cu perspectiva oamenilor asupra vieții sau cu felurile în care ei relaționează cu lumea, așa că nu vom spune mai multe despre acelea. Aici se încheie părtășia de azi. Pe data viitoare!

11 februarie 2023