În ce punct am ajuns, în părtășia de la ultima adunare? Am avut părtășie despre subiectul „renunțării” cu privire la căsnicie, în cadrul articolului „Cum să urmărești adevărul.” Am avut de mai multe ori părtășie despre subiectul căsniciei – despre ce am avut în principal părtășie data trecută? (Am avut părtășie despre renunțarea la diverse fantezii despre căsnicie și despre corectarea unor idei și înțelegeri eronate pe care oamenii căsătoriți le au în legătură cu căsnicia, precum și despre abordarea corectă a dorinței sexuale. La final, am avut părtășie despre faptul că misiunea noastră nu este urmărirea fericirii în căsnicie.) Am avut părtășie despre subiectul „renunțării la diverse fantezii despre căsnicie”, așadar, cât de mult ați înțeles și cât de mult vă puteți aminti? Nu am avut în primul rând părtășie despre diversele opinii și dorințe nerealiste, nerealizabile, naive și iraționale pe care le au oamenii față de căsnicie? (Ba da.) A pricepe și a înțelege corect căsnicia și a adopta abordarea corectă cu privire la căsnicie – aceasta este atitudinea pe care oamenii ar trebui să o aibă față de căsnicie. Aceasta nu ar trebui privită ca un joc și nici nu ar trebui considerată ceva pentru a satisface toate fanteziile și lucrurile nerealiste pe care le urmărește omul. Ce presupun diversele iluzii despre căsnicie? Există o anumită relație între aceste fantezii și diversele atitudini pe care le au oamenii cu privire la viață și, mai important, ele sunt legate de diversele zicale, interpretări și atitudini privind căsnicia pe care ei le primesc din partea lumii și a societății. Aceste zicale, interpretări și atitudini sunt o mulțime de zicale și puncte de vedere nerealiste și false care provin de la societate și de la toate popoarele lumii. De ce trebuie să renunțe oamenii la aceste lucruri? Fiindcă aceste lucruri provin de la omenirea coruptă, fiindcă există tot felul de puncte de vedere și atitudini cu privire la căsnicie care au apărut din lumea malefică, iar acestea se abat în întregime de la definiția și de la noțiunea corectă a căsniciei, pe care Dumnezeu le-a poruncit pentru omenire. Noțiunea și definiția căsniciei, pe care Dumnezeu le-a poruncit pentru omenire, se axează mai mult pe responsabilitățile și pe obligațiile oamenilor, precum și pe umanitatea, conștiința și rațiunea pe care ei ar trebui să le întruchipeze în viață. Definiția lui Dumnezeu pentru căsnicie îi sfătuiește în principal pe oameni cu privire la modul în care să își accepte corect responsabilitățile în cadrul căsniciei. Dacă ești necăsătorit și nu ești implicat în îndeplinirea responsabilităților aferente căsniciei, atunci ar trebui, totuși, să ai înțelegerea corectă a definiției lui Dumnezeu pentru căsnicie – acesta este un aspect. Un alt aspect este faptul că Dumnezeu îi sfătuiește pe oameni să se pregătească să își asume responsabilitățile pe care ar trebui să le accepte în cadrul căsniciei. Căsnicia nu este un joc de jucat sau jocul copiilor de-a familia. Primul lucru pe care să-l știi în mintea ta și despre care să ai o noțiune este faptul că o căsnicie este un semn al responsabilității. Chiar mai important este să fii gata sau să te pregătești pentru responsabilitățile care ar trebui îndeplinite în umanitatea normală a unui om. Și pe ce se axează mai mult noțiunile, înțelegerile și zicalele despre căsnicie de la Satana și de la lumea ticăloasă? Se axează mai mult pe jocul cu emoțiile și cu dorințele sexuale, pe satisfacerea dorințelor fizice și a curiozității trupești față de sexul opus, precum, firește, și pe satisfacerea vanității omenești. Ele nu menționează niciodată responsabilitatea sau umanitatea, cu atât mai puțin felul în care cele două părți implicate în căsnicia poruncită de Dumnezeu, adică bărbatul și femeia, ar trebui să-și asume responsabilitățile, să-și îndeplinească obligațiile și să facă bine tot ce ar trebui să facă un bărbat și o femeie în cadrul căsniciei. Diversele interpretări, zicale și atitudini față de căsnicie cu care lumea îi îndoctrinează pe oameni se axează mai mult pe satisfacerea emoției și a dorinței umane, pe explorarea emoției și a dorinței și pe căutarea acestora. Prin urmare, dacă accepți aceste zicale, înțelegeri sau atitudini diverse față de căsnicie care vin din societate, atunci nu vei putea evita să fii afectat de aceste idei rele. Mai precis, nu vei putea evita să fii corupt de aceste puncte de vedere privind căsnicia, care vin din partea lumii. Odată ce ai fost corupt și afectat de aceste idei și puncte de vedere, nu vei putea evita să fii controlat de aceste idei și, în același timp, vei accepta și să fii păcălit și manipulat de aceste puncte de vedere, la fel ca necredincioșii. Odată ce necredincioșii acceptă aceste idei și puncte de vedere despre căsnicie, ei vorbesc despre dragoste și despre satisfacerea propriilor dorințe sexuale. În același fel, odată ce ai acceptat fără rezerve aceste idei și puncte de vedere, și tu vei vorbi despre dragoste și despre satisfacerea dorințelor tale sexuale. Acest lucru este inevitabil și nu poți scăpa de el. Câtă vreme îți lipsesc definiția corectă a căsniciei și înțelegerea și atitudinea corectă față de căsnicie, vei accepta în mod firesc toate diversele puncte de vedere și zicale despre căsnicie care vin de la lume, de la societate și de la omenire. Atât timp cât auzi aceste idei, le vezi, le cunoști și nu ai pic de imunitate pentru a le respinge, atunci vei fi afectat, fără să-ți dai seama, de acest fel de climat social și vei accepta, fără să-ți dai seama, aceste puncte de vedere și zicale despre căsnicie. Când accepți aceste lucruri în sinea ta, atunci nu poți evita ca atitudinea ta față de căsnicie să nu fie afectată de aceste idei și puncte de vedere. Fiindcă nu trăiești într-un vid, ești foarte predispus la a fi afectat și chiar controlat de diverse zicale despre căsnicie care vin de la lume, de la societate și de la omenire. Odată ce acestea te controlează, îți va fi foarte greu să te desprinzi de ele și nu vei putea să nu-ți imaginezi cum ar trebui să fie căsnicia ta.

Ultima dată, am avut părtășie cu privire la diversele fantezii despre căsnicie, iar aceste fantezii provin din variatele înțelegeri și puncte de vedere greșite despre căsnicie ale omenirii ticăloase. Toate aceste înțelegeri și puncte de vedere, indiferent că sunt specifice sau generale, sunt lucruri la care cineva care urmărește adevărul ar trebui să renunțe. În primul rând, ar trebui să renunțe la toate diversele definiții și înțelegeri greșite cu privire la căsnicie; în al doilea rând, ar trebui să își aleagă corect partenerul și, în al treilea rând, cei care sunt deja căsătoriți ar trebui să adopte abordarea corectă față de căsnicia lor. Cuvântul „corectă” se referă aici la atitudinea și responsabilitatea pe care oamenii ar trebui să le aibă față de căsnicie, pe care Dumnezeu le ordonă și îi instruiește să le aibă. Oamenii ar trebui să înțeleagă că o căsnicie nu este un simbol al dragostei și că a te căsători nu înseamnă să intri într-un palat al căsniciei, nici să intri într-o criptă și cu atât mai puțin înseamnă o rochie de mireasă, un inel cu diamant, o biserică, rostirea unor jurăminte de dragoste veșnică, cine la lumina lumânărilor, o poveste de iubire sau o lume formată din doi oameni – niciunul dintre aceste lucruri nu indică o căsnicie. Așadar, când vorbim despre căsnicie, primul lucru pe care ar trebui să-l faci este să înlături fanteziile despre aceasta, care ți-au fost sădite în inimă, împreună cu lucrurile simbolice care iau naștere din fanteziile tale despre căsnicie. Având părtășie despre interpretarea corectă a căsniciei și disecând diversele idei eronate despre căsnicie care provin din lumea rea a Satanei, nu ajungeți să aveți o înțelegere mai exactă a definiției căsniciei? (Ba da.) Cât despre aceia dintre voi care nu sunt căsătoriți, faptul că spunem aceste lucruri nu vă face să vă simțiți oarecum mai lucizi cu privire la chestiunea căsniciei? Și nu vă lărgește perspectiva? (Ba da.) În privința cărui aspect vă lărgește perspectiva? (Fanteziile mele anterioare despre căsnicie presupuneau doar lucruri nedeslușite, precum flori, inele cu diamante, rochii de mireasă și rostirea unor jurăminte de dragoste veșnică. Acum, după ce am ascultat părtășia lui Dumnezeu, înțeleg că o căsnicie este, de fapt, poruncită de Dumnezeu și că înseamnă doi oameni, împreună, care sunt capabili să-și arate reciproc considerație, să-și poarte unul altuia de grijă și să-și asume responsabilitatea unul pentru celălalt. Este un simț al responsabilității, iar acest punct de vedere asupra căsniciei are o natură mai practică și nu implică acele lucruri nedeslușite.) Ți s-a lărgit perspectiva, nu-i așa? Din punct de vedere general, ți s-a lărgit perspectiva. Din punctul de vedere al detaliilor specifice, a avut loc o mică schimbare a standardelor pentru obiectele pe care le admirai și care te fascinau înainte? (Da, a avut.) Mereu spuneai că vrei să cunoști un bărbat înalt, bogat, chipeș, sau o femeie cu pielea albă, bogată, frumoasă; acum, pe ce te concentrezi? Te concentrezi cel puțin pe umanitatea cuiva și pe ideea dacă este de încredere și dacă are un simț al răspunderii. Spuneți-Mi, dacă cineva alege un partener în conformitate cu această direcție, cu acest obiectiv și cu această metodă, este mai probabil să aibă o căsnicie fericită cei doi, sau să fie nefericiți și să divorțeze? (Este mai probabil că vor fi fericiți.) Este oarecum mai probabil că vor fi fericiți. De ce nu spunem că o astfel de căsnicie va fi sută la sută garantat una fericită? Câte motive există pentru acest lucru? Cel puțin un motiv este faptul că oamenii pot să facă greșeli și să nu vadă în mod clar o persoană, înainte de a se căsători cu ea. Un alt motiv este că, înainte să se căsătorească, o persoană poate să aibă închipuiri minunate despre căsnicie, gândindu-se: „Avem personalități compatibile și împărtășim aceleași aspirații. El m-a asigurat și că este dispus să-și asume răspunderea și să-și îndeplinească obligațiile față de mine după ce ne căsătorim și că nu mă va dezamăgi niciodată.” Însă după ce se căsătoresc, în viața de cuplu nu merge totul cum și-ar putea dori ei, nu totul decurge fără probleme. De asemenea, unii oameni iubesc adevărul și lucrurile pozitive, în timp ce alții pot părea să aibă o umanitate care nu este dăunătoare sau rea, dar nu simt pic de iubire pentru lucrurile pozitive și nu urmăresc adevărul. Când sunt căsătoriți și trăiesc împreună, acea fărâmă de simț al răspunderii sau al obligației pe care o are în umanitate se risipește treptat, el se schimbă în timp și-și arată adevărata față. Spune-Mi, dacă o persoană dintr-un cuplu căsătorit urmărește adevărul, iar cealaltă nu, dacă tu urmărești în mod unilateral adevărul, iar el nu îl acceptă deloc, cât timp vei putea să îl suporți? (Nu mult.) Poți să tolerezi și să suporți în silă unele obiceiuri de viață sau unele defecte minore sau cusururi ale umanității lui, dar odată cu trecerea timpului, voi doi nu veți mai avea în comun un limbaj sau ceea ce urmăriți. El nu urmărește adevărul, nici nu-i plac lucrurile pozitive și întotdeauna îi plac lucrurile ce țin de tendințele rele ale lumii. Treptat, vorbiți tot mai puțin între voi, aspirațiile voastre se îndepărtează, iar dorința lui de a-și îndeplini responsabilitățile se disipează în curând. Este fericită o asemenea căsnicie? (Nu.) Ce ar trebui să faceți, dacă nu sunteți fericiți? (Dacă doi oameni nu mai pot continua împreună, atunci ar trebui să se despartă cât mai repede posibil.) Corect. Cât durează de când le vine această idee și până când se despart? La început, cei doi oameni se împacă bine, iar după ce se împacă bine o vreme, încep să se certe. După ce se ceartă, se împacă și, odată ce se împacă, femeia vede că bărbatul nu s-a schimbat, așa că rabdă, iar după ce rabdă acest lucru o vreme, încep din nou să aibă conflicte. După ce acest conflict ajunge la apogeu, lucrurile se liniștesc din nou, iar ea se gândește: „Nu ne potrivim și nu așa mi-am imaginat că va fi, la început. Traiul împreună e dureros. Ar trebui să divorțăm? Dar ne-a fost atât de greu să ajungem în acest punct și ne-am despărțit și împăcat de atâtea ori. Nu trebuie să divorțez așa de ușor de el. Pur și simplu ar trebui să îndur. A trăi singur nu e niciodată așa de bine ca a trăi împreună cu o altă persoană.” Așa că îndură un an sau doi; cu cât îl privește mai mult, cu atât se simte mai nemulțumită și cu cât asta durează mai mult, cu atât devine ea mai frustrată. Traiul împreună nu o face fericită și vorbesc tot mai puțin pe aceeași lungime de undă. Îi vede defectele înmulțindu-se întruna și simte tot mai puțin că vrea să îl suporte și să îl tolereze. După cinci sau șase ani, ea nu mai poate suporta, explodează și vrea să se rupă complet de el. Înainte de a se decide să se rupă complet, trebuie să analizeze bine toată situația de la un capăt la altul și trebuie să se gândească temeinic și clar la cum va trăi ea după ce vor divorța. După ce întoarce situația pe toate fețele, nu-și poate face curaj să decidă, dar după ce se mai gândește de câteva ori, decide cu reticență să-și părăsească soțul, gândindu-se: „Am să divorțez de el. Să trăiesc singură o viață liniștită e mai bine decât situația asta.” Cei doi se ceartă întruna și nu se pot înțelege bine. Ceea ce înainte putea tolera, acum este insuportabil. Să-l vadă o supără, să-l audă vorbind o enervează și chiar și să-i audă vocea, să-i vadă înfățișarea, hainele și lucrurile pe care le-a folosit îi întorc stomacul pe dos și îi provoacă greață. S-a ajuns într-un punct insuportabil, în care cei doi au devenit străini unul pentru altul, iar ea trebuie să divorțeze de el. Care a fost premisa faptului că trebuie să divorțeze de el? Traiul lor împreună era prea dureros și e mai bine ca ea să trăiască singură. Când lucrurile vor ajunge în acest punct, nu va mai ține legătura cu el. Nu mai există niciun sentiment; ea a întors situația pe toate fețele și și-a dat seama: e mai bine să trăiești singur, exact cum spun adesea necredincioșii: „Când trăiești singur, nu mai ai de ce să-ți faci griji în legătură cu altcineva.” Altfel, ar trebui mereu să se gândească la el, întrebându-se: „A mâncat? Se îmbracă bine? Doarme bine? Este epuizant pentru el să lucreze departe de casă? E tratat urât? Cum se simte?” Mereu ar trebui să-și facă griji pentru el. Acum însă ea vede că e mai liniștit să trăiești singur, fără altcineva la care să te gândești sau pentru care să-ți faci griji. Pentru un astfel de bărbat nu merită să trăiești așa. El nu merită nici grija și nici dragostea ei, nu merită ca ea să-și asume vreo răspundere pentru el și nu are nimic atrăgător. În cele din urmă, ea cere divorț, căsnicia lor ia sfârșit, iar ea nu privește înapoi și nu-și regretă niciodată decizia. Există astfel de căsnicii, nu-i așa? (Da.) Există și căsnicii care încep ca urmare a unor motive diverse precum fapte bune din trecut și resentimente din viața anterioară a cuiva. După cum am discutat înainte, unii oameni încep o relație fiindcă unul dintre ei are o datorie la celălalt. În cuplu, fie femeia îi e datoare bărbatului, fie bărbatul îi e dator femeii. În viața anterioară, poate că cineva a profitat prea mult, a datorat prea mult și, prin urmare, în această viață, ei ajung împreună pentru ca acea persoană să-și poată plăti datoria. Multe astfel de căsnicii sunt nefericite, dar partenerii nu pot divorța. Indiferent că sunt obligați să rămână împreună fiindcă au o familie, din cauza copiilor lor, sau din alt motiv, în orice caz, partenerii nu se înțeleg bine, se ceartă mereu, au mereu conflicte, iar personalitățile, interesele, ceea ce urmăresc și hobby-urile nu se potrivesc deloc între ele. Nu se plac unul pe celălalt și traiul împreună nu-l face pe niciunul din ei fericit, dar nu pot divorța, așa că rămân împreună până la moarte. În pragul morții, tot simt nevoia să-și tachineze partenerul și să spună: „Nu vreau să te văd în viața viitoare!” Se urăsc reciproc foarte mult, nu-i așa? Dar în această viață, nu pot divorța unul de celălalt, iar acest lucru este poruncit de Dumnezeu. Există toate aceste tipuri diferite de căsnicii, indiferent de structura sau originile lor, dacă ești sau nu căsători și, în orice caz, ar trebui întotdeauna să renunți la diversele fantezii naive pe care le ai despre căsnicie; ar trebui să înfrunți căsnicia în mod corect și să nu te joci cu emoțiile și dorințele oamenilor, cu atât mai puțin să cazi în capcana punctelor de vedere greșite despre căsnicie cu care te îndoctrinează societatea, reflectând mereu la părerea ta despre căsnicie: Te iubește partenerul tău? Poți să simți că partenerul tău te iubește? Tu îți mai iubești partenerul? Cât de multă dragoste mai simți pentru partenerul tău? Mai simte partenerul tău ceva pentru tine? Tu mai simți ceva pentru partenerul tău? Nu este nevoie să simți aceste lucruri sau să reflectezi la ele – toate sunt idei absurde și fără sens. Cu cât reflectezi mai mult la aceste lucruri, cu atât simți mai mult că este în criză căsnicia ta și, cu cât te afunzi mai mult în aceste gânduri, cu atât se dovedește că ai căzut în capcana căsniciei și categoric nu vei fi fericit și nu vei avea niciun sentiment de siguranță. Acest lucru se întâmplă fiindcă atunci când te afunzi în aceste idei, puncte de vedere și gânduri, căsnicia ta devine deformată, umanitatea ta devine denaturată și devii și tu complet controlat și furat de diverse idei și puncte de vedere ale societății despre căsnicie. Prin urmare, în ceea ce privește diversele puncte de vedere și zicale despre căsnicie care provin de la societate și de la omenirea rea, trebuie să fii capabil să le discerni cu acuratețe și să le și respingi. Indiferent ce spun alți oameni sau cum se schimbă zicalele lor despre căsnicie, în cele din urmă, oamenii nu ar trebui să abandoneze definiția lui Dumnezeu pentru căsnicie și nici nu ar trebui să fie afectați sau orbiți de punctele de vedere ale lumii ticăloase despre căsnicie. Ca să spunem lucrurilor pe nume, căsnicia este începutul unei etape diferite a vieții unei persoane, de la adolescență la vârsta maturității. Adică după ce devii adult, intri într-o etapă diferită a vieții și, în această etapă, intri în viața conjugală și trăiești cu cineva cu care nu ai nicio legătură de sânge. Din ziua în care începi să trăiești cu acea persoană, înseamnă că tu, ca soție sau ca soț, trebuie să îți asumi responsabilitățile și obligațiile pentru toate lucrurile care țin de viața conjugală și, în plus, voi doi trebuie să înfruntați împreună toate lucrurile care țin de viața conjugală. Mai precis, căsnicia semnifică faptul că o persoană și-a părăsit părinții, și-a luat adio de la viața de persoană singură și a intrat într-o viață de cuplu cu altcineva. Aceasta este etapa în care două persoane înfruntă viața împreună. Această etapă semnifică faptul că vei începe un nou capitol în viață, precum și că, firește, te vei confrunta cu tot felul de încercări ale vieții. Modul în care vei face față vieții în cadrul căsniciei și modul în care tu, împreună cu partenerul tău, veți înfrunta toate lucrurile întâmpinate în cadrul căsniciei pot fi încercări pentru tine, aceste lucruri pot fi o perfecționare pentru tine, sau pot fi dezastre. Bineînțeles, ar putea fi și surse suplimentare de experiență în viață; ar putea fi surse care-ți oferă o înțelegere și o apreciere mai profundă a vieții, nu? (Așa este.) Ne vom încheia aici recapitularea privind subiectul unei înțelegeri corecte cu privire la căsnicie și diversele fantezii despre căsnicie.

Data trecută, am avut părtășie despre un alt subiect, și anume faptul că misiunea ta nu este să urmărești fericirea conjugală. Ce am subliniat când am avut părtășie despre acest subiect? (Am subliniat faptul că nu trebuie să înmânăm partenerului nostru fericirea vieții noastre și că nu trebuie să facem lucruri care îi fac plăcere partenerului nostru doar ca să-l atragem sau ca să ne apărăm așa-zisa dragoste. Nu trebuie să uităm că suntem ființe create și că responsabilitățile și obligațiile pe care ar trebui să le îndeplinim în căsnicie nu intră în conflict cu îndatoririle și responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinim ca ființe create.) Pentru mulți oameni, fericirea vieții lor depinde de căsnicia lor, iar scopul lor, în urmărirea fericirii, este urmărirea fericirii și perfecțiunii în căsnicie. Ei cred că dacă au o căsnicie fericită și sunt fericiți cu partenerul lor, atunci vor avea o viață fericită și, prin urmare, privesc fericirea căsniciei lor ca pe o misiune de o viață, care trebuie îndeplinită prin eforturi neîncetate. Din acest motiv, atunci când se căsătoresc, mulți oameni își storc creierii gândindu-se la multe lucruri pe care le pot face pentru a-și păstra căsnicia „proaspătă”. Ce înseamnă „proaspătă”? Înseamnă, cum se spune, că indiferent de cât timp sunt căsătoriți, cei doi oameni se simt mereu foarte apropiați și nu se pot despărți niciodată, exact cum simțeau când au început să se vadă și întotdeauna vor să rămână împreună și să nu se despartă. În plus, oriunde ar fi și în orice moment, se gândesc mereu la partenerul lor și le este dor de el, iar inimile le sunt pline de vocea, zâmbetul, vorba și comportamentul celeilalte persoane. Dacă nu aud vocea partenerului lor chiar și o singură zi, inima lor se simte părăsită și, dacă nu-și văd partenerul o singură zi, se simt ca și cum și-ar fi pierdut sufletul. Cred că acestea sunt simbolurile și semnele fericirii conjugale. Astfel, unele așa-numite casnice stau permanent acasă și simt că a-și aștepta soții să vină acasă este lucrul care le face cel mai fericite. Dacă soții lor nu vin la timp acasă, îi sună și care este prima întrebare pe care le-o pun? (La ce oră vei veni acasă?) Se pare că auziți des asta – această întrebare este adânc înrădăcinată în inimile multora. Prima întrebare este: „La ce oră vei veni acasă?” Odată ce au pus această întrebare, indiferent dacă primesc sau nu un răspuns precis, în orice caz, ea dezvăluie aleanul și dorul unei femei într-o căsnicie fericită. Aceasta este o stare normală în viețile celor care urmăresc fericirea conjugală. Își așteaptă în liniște cealaltă jumătate să vină acasă, de la lucru. Dacă pleacă de casă, nu îndrăznesc să meargă prea departe sau să stea prea mult, de teamă că partenerul lor va veni acasă, va găsi casa goală și se va simți foarte rănit, dezamăgit și necăjit. Acești oameni sunt plini de speranță și de credință în urmărirea fericirii conjugale și plătesc orice preț și fac orice schimbare, fără nicio ezitare. Ba chiar există unii care, după ce ajung să creadă în Dumnezeu, continuă să urmărească fericirea conjugală exact ca înainte, căutând să-și iubească partenerul și întrebându-l mereu dacă îi iubește. Prin urmare, în timpul adunărilor, o femeie se poate gândi: „O fi ajuns soțul meu acasă deja? Dacă da, a mâncat ceva? E obosit? Încă sunt aici, la adunare, și sunt puțin neliniștită. Simt că l-am cam dezamăgit.” Când merge să participe la următoarea adunare, își întreabă soțul: „La ce oră crezi că te vei întoarce? Dacă te întorci când sunt eu plecată la o adunare, nu te vei simți singur?” Soțul ei răspunde: „Cum aș putea să nu mă simt singur? Locul e gol și eu sunt de unul singur. În mod normal, suntem mereu aici împreună, iar acum, brusc, sunt aici de unul singur. De ce trebuie mereu să participi la adunări? Poți să participi, dar ar fi grozav dacă ai putea ajunge acasă înaintea mea!” Ea știe, în inima ei: „Ah, nu-mi cere mare lucru, trebuie doar să ajung acasă înainte să se întoarcă el.” La următoarea adunare, se uită întruna la ceas și, când vede că aproape s-a făcut ora la care soțul ei termină lucrul, nu mai poate să stea liniștită și spune: „Voi continuați, eu am ceva de rezolvat acasă, așa că trebuie să plec.” Fuge acasă și se gândește: „Grozav, soțul meu încă nu s-a întors! Gătesc rapid și fac ordine în casă, ca atunci când se întoarce să vadă că e casa curată, să simtă mirosul mâncării și să știe că este cineva aici. E minunat că putem fi împreună când vine ora mesei! Deși am pierdut ceva timp la adunare și am ascultat și am câștigat mai puțin, faptul că am putut să mă întorc acasă înaintea soțului meu și că-i pot oferi o mâncare fierbinte este foarte bun și acesta e un lucru fundamental pentru a menține căsnicia fericită.” După aceea, ea face des acest lucru la adunări și, ocazional, o adunare se lungește, iar când fuge acasă, descoperă că soțul ei este deja acolo. E puțin nemulțumit și supărat pe ea și mormăie: „Nu poți să ratezi nici măcar o adunare? Nu știi cum mă simt când nu ești acasă, iar eu vin și nu te văd aici? Mă necăjesc!” Ea se simte foarte mișcată auzind asta și se gândește: „Ce vrea să spună prin asta este că mă iubește cu adevărat și nu poate trăi fără mine. Se necăjește când vede că nu sunt aici. Sunt atât de fericită! Deși pare puțin furios, tot îi simt dragostea pentru mine. Trebuie să fiu atentă data viitoare și, indiferent câte ore durează adunarea, trebuie să vin devreme acasă. Nu pot dezamăgi dragostea lui pentru mine. Nu este important dacă eu câștig mai puțin și ascult mai puțin cuvintele lui Dumnezeu la adunări.” Începând din acel moment, când participă la adunări, nu se poate gândi decât la faptul că trebuie să ajungă acasă, pentru a fi vrednică de iubirea soțului ei, dar și pentru a menține fericirea pe care o urmărește în căsnicia ei. Are un vag sentiment că dacă nu ajunge devreme acasă, va dezamăgi dragostea soțului ei pentru ea și, dacă va continua să-l dezamăgească în acel mod, se întreabă dacă nu cumva el va pleca, va găsi pe altcineva, iar pe ea nu o va mai iubi ca înainte. Ea crede că a iubi și a fi iubit este mereu o fericire și că a întreține această relație de a iubi și a fi iubit este ceea ce urmărește în viață, este ceva ce e hotărâtă să urmărească, astfel că asta face, fără rezerve sau ezitări. Există chiar unele femei care, atunci când merg să-și facă datoria departe de casă, îi spun adesea conducătorului lor: „Nu pot să stau peste noapte plecată de acasă. Sunt căsătorită, deci dacă nu merg acasă, soțul meu se va simți singur. Nu voi fi acolo când se va trezi noaptea și se va necăji. Nu voi fi acolo când va deschide ochii dimineața și se va simți rănit. Dacă adesea nu mă întorc acasă, nu-mi va pune soțul meu la îndoială fidelitatea și inocența? Când ne-am căsătorit, am făcut o înțelegere că ne vom fi fideli unul altuia. Indiferent ce se întâmplă, trebuie să-mi țin promisiunea. Vreau să fiu vrednică de el, fiindcă nimeni altcineva, în toată lumea aceasta, nu mă iubește ca el. Așadar, ca să-mi dovedesc inocența și faptul că îi sunt absolut fidelă, este exclus să fiu plecată noaptea de acasă. Indiferent cât de intensă este lucrarea bisericii sau cât de urgentă este daoria mea, trebuie să plec noaptea acasă, oricât de târziu ar fi.” Femeia spune că face acest lucru pentru a-și păstra inocența și fidelitatea, dar aceasta e doar o formalitate, sunt doar cuvinte, când în realitate, se teme ca va deveni nefericită căsnicia ei și că se va destrăma. Ar prefera să-și piardă datoria și să abandoneze datoria pe care se presupune că ar trebui s-o îndeplinească, pentru a-și păstra fericirea conjugală, ca și când fericirea conjugală ar fi motivația pentru toate acțiunile ei și sursa tuturor acestora. Fără o căsnicie fericită, ea nu poate îndeplini datoria unei ființe create; fără o căsnicie fericită, ea nu poate fi o ființă creată bună. Consideră că a nu dezamăgi iubirea soțului ei pentru ea și a rămâne iubită sunt semnele fericirii conjugale, precum și obiectivele pe care trebuie să le urmărească în viață. Dacă într-o zi simte că nu mai este atât de iubită, sau face ceva greșit și dezamăgește dragostea soțului ei pentru ea, îl face să se simtă dezamăgit și nemulțumit de ea, va simți că-și pierde mințile, nu va mai participa la adunări și nu va mai citi cuvintele lui Dumnezeu și, chiar și atunci când biserica va avea nevoie ca ea să îndeplinească o datorie, ea va găsi tot felul de scuze, pentru a refuza. De exemplu, spune că nu se simte bine sau că are o problemă urgentă acasă, ba chiar născocește cine știe ce scuze fără noimă și fanteziste pentru a scăpa de îndeplinirea datoriei. Acești oameni consideră fericirea conjugală de o importanță supremă în viață. Unii chiar dau tot ce pot pentru a menține fericirea căsniciei lor și nu ezită să plătească niciun preț pentru a înrobi și păstra inima partenerului de viață, astfel încât acesta să îi iubească mereu, nu pierd niciodată acel sentiment al iubirii pe care o simțeau când s-au căsătorit și nu pierd niciodată acel sentiment pe care-l aveau la început despre căsnicie. Ba chiar există unele femei care fac sacrificii și mai mari: unele își ridică podul nazal, unele își remodelează bărbia și unele își fac operație de mărire a sânilor și liposucție, îndurând orice suferință. Unele femei cred chiar că au gambele prea groase, așa că merg să se opereze ca să-și subțieze picioarele și, în final, suferă leziuni ale nervilor și nu mai pot sta în picioare. Când soțul unei astfel de femei spune: „Înainte aveai picioarele groase, dar erai totuși o persoană normală. Acum, nu poți să te ridici în picioare și nu ești bună de nimic. Vreau să divorțez!” Vezi tu, ea a plătit un preț atât de mare și, în cele din urmă, uite cu ce s-a ales. Mai există și femei care se îmbracă frumos în fiecare zi, care se dau cu parfum și-și pudrează fețele. Ele își aplică tot felul de produse cosmetice, precum ruj, fard de obraji și fard de pleoape, ca să arate în continuare tinere și frumoase, pentru a-și atrage partenerii și a-i face să le iubească la fel ca la început. În același fel, bărbații fac și ei multe sacrificii de dragul fericirii conjugale. Cuiva i se spune: „Se știe că tu ai credință în Dumnezeu. Prea mulți oameni de aici te cunosc, iar asta te face vulnerabil la a fi reclamat și arestat, așa că trebuie să pleci de aici și să mergi să-ți îndeplinești datoria în altă parte.” Atunci, el se simte tulburat și se gândește: „Dar dacă plec, asta înseamnă că s-a sfârșit căsnicia mea? Va începe totul să se destrame acum? Dacă plec de acasă, își va găsi soția mea pe altcineva? Pur și simplu ne vom vedea fiecare de drumul lui, din acest moment? Nu vom mai fi niciodată împreună?” Se necăjește gândindu-se la aceste lucruri, așa că începe să se tocmească, spunând: „Aș putea să rămân? Ar fi în regulă și să mă duc acasă doar o dată pe săptămână – trebuie să am grijă de familia mea!” În realitate, nu se gândește să aibă grijă de familia lui. Se teme că soția lui va fugi cu altcineva și că el nu va mai avea niciodată fericire conjugală. Inima lui este plină de îngrijorare și teamă, nu vrea ca fericirea căsniciei lui să se stingă și să dipară în acest fel. În inimile unor asemenea oameni, fericirea conjugală este mai importantă decât orice altceva și, fără ea, se simt ca și cum ar fi total lipsiți de suflet. Ei cred: „Dragostea este lucrul cel mai important pentru o căsnicie fericită. Doar fiindcă eu îmi iubesc soția și ea mă iubește pe mine avem o căsnicie fericită și am rămas împreună atât de mult timp. Dacă aș pierde această dragoste și dacă această dragoste ar înceta din cauza credinței mele în Dumnezeu și din cauză că îmi îndeplinesc datoria, nu ar însemna asta că fericirea mea conjugală a încetat și s-a dus și că nu aș mai putea să mă bucur vreodată de această fericire conjugală? Fără fericirea conjugală, ce ni se va întâmpla? Cum ar fi viața soției mele fără dragostea mea? Ce mi se va întâmpla dacă pierd dragostea soției mele? Pot îndeplinirea datoriei unei ființe create și împlinirea misiunii omului înaintea lui Dumnezeu să compenseze această pierdere?” Ei nu știu, nu au niciun răspuns și nu înțeleg acest aspect al adevărului. Prin urmare, când casa lui Dumnezeu le cere celor care urmăresc fericirea în căsnicie mai presus de orice să plece de acasă și să meargă într-un loc îndepărtat pentru a răspândi Evanghelia și a-și îndeplini datoria, ei se simt adesea frustrați, neajutorați și chiar neliniștiți cu privire la faptul că în curând și-ar putea pierde fericirea conjugală. Unii oameni își abandonează sau refuză să-și îndeplinească îndatoririle pentru a-și păstra fericirea conjugală, iar unii refuză chiar și rânduielile importante ale casei lui Dumnezeu. Există și unii care, pentru a-și păstra fericirea conjugală, încearcă adesea să afle sentimentele partenerului lor de viață. Dacă partenerul lor se simte ușor nemulțumit sau arată chiar și o umbră de nemulțumire sau dezamăgire cu privire la credința sa, la calea credinței în Dumnezeu, pe care a ales-o și la îndeplinirea datoriei sale, aceștia schimbă imediat direcția și fac concesii. Ca să-și păstreze fericirea conjugală, adesea fac concesii partenerului de viață, chiar dacă acest lucru înseamnă să renunțe la șanse de a-și îndeplini datoria și la timpul pentru adunări, citirea cuvintelor lui Dumnezeu și îndeplinirea devoțiunilor spirituale, ca să le arate partenerului că sunt acolo, ca să-l împiedice să se simtă singur și stingher și ca să-l facă să le simtă dragostea; ei preferă să facă asta, în loc să piardă dragostea partenerului lor sau să trăiască fără ea. Asta se întâmplă fiindcă simt că, dacă renunță la dragostea partenerului de dragul credinței lor sau al căii credinței în Dumnezeu, pe care au ales-o, atunci, asta însemnă că și-au abandonat fericirea conjugală și că nu o vor mai putea simți niciodată și, atunci, vor fi persoane stinghere, demne de milă și jalnice. Ce înseamnă să fii o persoană jalnică și demnă de milă? Înseamnă să fii cineva fără dragostea și adorația altei persoane. Chiar dacă acești oameni înțeleg unele doctrine și însemnătatea faptului că Dumnezeu Își realizează lucrarea de mântuire și, că, bineînțeles, în calitate de ființe create ar trebui să îndeplinească datoria unei ființe create, fiindcă îi încredințează partenerului propria fericire și în plus, desigur, fac ca propria fericire să depindă de fericirea lor conjugală, deși înțeleg și știu ce ar trebui să facă, tot nu pot să renunțe la urmărirea fericirii conjugale. Ei consideră în mod greșit urmărirea fericirii conjugale ca fiind misiunea pe care ar trebui să o urmărească în această viață și ca pe acea misiune pe care o ființă creată ar trebui să o urmărească și să o împlinească. Nu este aceasta o greșeală? (Ba da, este.)

Ce este greșit la a urmări fericirea conjugală? Este ea în conformitate cu definiția lui Dumnezeu pentru căsnicie și cu ce încredințează El cuplurilor căsătorite? (Nu, nu este.) Ce este în neregulă cu ea? Unii oameni zic: „Dumnezeu a spus că nu este bine ca un bărbat să trăiască singur, așa că i-a creat o consoartă, iar aceasta îi ține companie. Nu este aceasta definiția lui Dumnezeu pentru căsnicie? Nu face parte acest lucru din urmărirea fericirii conjugale? Doi oameni se însoțesc unul pe celălalt și își îndeplinesc responsabilitățile reciproce – ce este în neregulă cu asta?” Există vreo diferență între a-și îndeplini responsabilitățile în cadrul căsniciei și a considera, în mod intransigent, fericirea conjugală drept misiunea lor? (Da, există.) Care este problema aici? (Ei consideră urmărirea fericirii conjugale drept cea mai importantă misiune a lor, când în realitate, cea mai mare responsabilitate a oamenilor este îndeplinirea datoriei unei ființe create înaintea Creatorului. Ei au înțeles greșit obiectivul pe care trebuie să-l urmărească în viață.) Mai vrea cineva să-și spună părerea? (Când cineva nu poate să adopte abordarea corectă cu privire la responsabilitățile și obligațiile pe care ar trebui să le îndeplinească în căsnicie, își va petrece timpul și-și va consuma energia întreținându-și căsnicia. Totuși, abordarea corectă față de responsabilitățile căsniciei este, în primul rând, să nu uite că este o ființă creată și că ar trebui să-și petreacă majoritatea timpului îndeplinindu-și datoria și ducând la bun sfârșit ceea ce-i încredințează Dumnezeu și misiunea pe care i-o dă El. Apoi, ar trebui să-și îndeplinească responsabilitățile și obligațiile în cadrul căsniciei. Aceste două lucruri sunt diferite.) Nu este urmărirea fericirii conjugale obiectivul pe care ar trebui să-l atingă oamenii în viață, după ce se căsătoresc? Are acest lucru vreo legătură cu căsnicia pe care a poruncit-o Dumnezeu? (Nu.) Dumnezeu i-a dat omului căsnicia și ție ți-a oferit un mediu în care poți să îndeplinești responsabilitățile și obligațiile unui bărbat sau ale unei femei în cadrul căsniciei. Dumnezeu ți-a dat căsnicia, ceea ce înseamnă că ți-a dat un partener. Partenerul te va însoți până la sfârșitul vieții acesteia și-ți va fi alături în fiecare etapă a vieții. Ce vreau să spun prin „însoți”? Vreau să spun că partenerul tău te va ajuta și-ți va purta de grijă, va împărtăși cu tine toate lucrurile cu care te vei confrunta în viață. Adică, indiferent cu câte lucruri te vei confrunta, nu le vei mai înfrunta singur, ci le veți înfrunta împreună. A trăi în acest fel face viața oarecum mai ușoară și mai relaxată, ambele persoane făcând ce trebuie să facă, fiecare din ele folosindu-și abilitățile și punctele forte și începându-și viața. Chiar este atât de simplu. Totuși, Dumnezeu nu a avut niciodată nicio cerință de la oameni, spunând: „Ți-am dat căsnicia. Acum, ești căsătorit, deci trebuie neapărat să-ți iubești partenerul până la final și să-l măgulești întruna – aceasta este misiunea ta.” Dumnezeu ți-a dat căsnicia, ți-a dat un partener și ți-a dat un alt mediu de viață. În acest fel de mediu de viață și în acest fel de situație, El îți determină partenerul să împărtășească și să înfrunte totul împreună cu tine, astfel încât tu să trăiești mai liber și mai ușor, permițându-ți, în același timp, să apreciezi o altă etapă a vieții. Totuși, Dumnezeu nu te-a păcălit în legătură cu căsnicia. Ce vreau să spun prin acest lucru? Vreau să spun că Dumnezeu nu ți-a luat viața, soarta, misiunea, calea pe care o urmezi în viață, direcția pe care o alegi în viață și felul de credință pe care o ai și i le-a dat pe toate partenerului tău, ca să le stabilească pentru tine. El nu a spus că felul de soartă, ceea ce urmărești, calea în viață și perspectiva asupra vieții pe care le are o femeie trebuie hotărâte de către soțul ei, sau că felul de soartă, ceea ce caută, calea în viață și perspectiva asupra vieții pe care le are un bărbat trebuie hotărâte de către soția lui. Dumnezeu nu a spus niciodată astfel de lucruri și nu a poruncit ca lucrurile să fie astfel. Vezi tu, a spus Dumnezeu așa ceva atunci când a consacrat căsnicia pentru omenire? (No.) Dumnezeu nu a spus niciodată că urmărirea fericirii conjugale este misiunea unei femei sau a unui bărbat în viață și că trebuie să-ți întreții bine fericirea căsniciei, pentru ca misiunea vieții tale să fie îndeplinită, iar tu să te comporți cu succes ca o ființă creată – Dumnezeu nu a spus niciodată un astfel de lucru. Dumnezeu nu a spus nici: „Trebuie să îți alegi calea vieții în cadrul căsniciei. Căsnicia ta și partenerul tău de viață vor hotărî dacă vei obține sau nu mântuirea. Perspectiva ta asupra vieții și soarta ta vor fi hotărâte de partenerul tău de viață.” A spus vreodată Dumnezeu un asemenea lucru? (Nu.) Dumnezeu ți-a poruncit să te căsătorești și ți-a dat un partener. Te căsătorești, dar identitatea și statutul tău înaintea lui Dumnezeu nu se schimbă – rămâi același. Dacă ești femeie, atunci rămâi femeie înaintea lui Dumnezeu; dacă ești bărbat, atunci rămâi bărbat înaintea lui Dumnezeu. Există însă un lucru pe care îl aveți în comun, și anume faptul că, indiferent dacă ești bărbat sau femeie, sunteți amândoi ființe create înaintea Creatorului. În cadrul căsniciei, vă tolerați și vă iubiți unul pe altul, vă ajutați și vă susțineți reciproc, iar asta înseamnă că vă îndepliniți responsabilitățile. Însă înaintea lui Dumnezeu, responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinești și misiunea pe care ar trebui s-o duci la bun sfârșit nu pot fi înlocuite de responsabilitățile pe le îndeplinești față de partenerul tău. Prin urmare, când responsabilitățile tale față de partenerul tău intră în conflict cu datoria pe care o ființă creată ar trebui s-o îndeplinească înaintea lui Dumnezeu, ce ar trebui să alegi ar fi să faci datoria unei ființe create, și nu să-ți îndeplinești responsabilitățile față de partenerul tău. Acestea sunt direcția și scopul pe care ar trebui să le alegi și, bineînțeles, aceasta este și misiunea pe care ar trebui s-o îndeplinești. Însă unii oameni transformă, în mod greșit, urmărirea fericirii conjugale sau îndeplinirea responsabilităților față de partenerul de viață și protejarea, îngrijirea și iubirea partenerului lor în misiunea vieții lor și-și consideră partenerul ca fiind universul și destinul lor – nu este bine. Destinul tău este sub suveranitatea lui Dumnezeu și nu este guvernat de partenerul tău. Căsnicia nu-ți poate schimba nici destinul, nici faptul că Dumnezeu îți guvernează destinul. Cât privește felul de perspectivă asupra vieții pe care s-ar cuveni să-l ai și calea pe care s-ar cuveni s-o urmezi, ar trebui să le cauți în cuvintele învățămintelor și cerințelor lui Dumnezeu. Aceste lucruri nu depind de partenerul tău și nu sunt hotărâte de către acesta. În afară de a-și îndeplini responsabilitățile față de tine, el nu ar trebui să aibă controlul asupra destinului tău și nici nu ar trebui să-ți ceară să-ți schimbi direcția în viață, nici să decidă ce cale ar trebui să urmezi, ce perspectivă asupra vieții ar trebui să ai și, cu atât mai puțin, să te constrângă sau să te împiedice să urmărești mântuirea. Cât privește căsnicia, tot ce pot face oamenii este să o accepte de la Dumnezeu și să respecte definiția căsniciei pe care El a poruncit-o pentru oameni, în care atât soțul, cât și soția își îndeplinesc responsabilitățile și obligațiile reciproce. Ce nu pot face este să hotărască destinul, viața anterioară, viața prezentă sau viața următoare a partenerului lor, cu atât mai puțin eternitatea acestuia. Destinația ta, destinul și calea pe care o urmezi pot fi hotărâte doar de către Creator. Prin urmare, ca ființă creată, indiferent dacă rolul tău este de soție sau de soț, fericirea pe care ar trebui să o urmărești în această viață își are originea în faptul că faci datoria unei ființe create și îndeplinești misiunea unei ființe create. Nu își are originea în căsnicia în sine și cu atât mai puțin în faptul că îndeplinești responsabilitățile unei soții sau ale unui soț în cadrul căsniciei. Bineînțeles, calea pe care alegi să o urmezi și perspectiva asupra vieții pe care o adopți nu ar trebui să se bazeze pe fericirea conjugală și în niciun caz nu ar trebui stabilite de vreunul din membrii cuplului căsătorit – se cuvine să înțelegi acest lucru. Așadar, oamenii care se căsătoresc și care urmăresc doar fericirea conjugală și consideră această urmărire ca fiind misiunea lor ar trebui să renunțe la asemenea gânduri și puncte de vedere, să schimbe modul în care practică și direcția drumului lor în viață. Te căsătorești și trăiești împreună cu partenerul tău sub orânduirea lui Dumnezeu, asta este tot, și este îndeajuns să îndeplinești responsabilitățile unei soții sau ale unui soț în timp ce vă trăiți viața împreună. Cât privește calea pe care ar trebui să o urmezi și perspectiva asupra vieții pe care ar trebui să o adopți, partenerul tău nu are nicio obligație și niciun drept de a hotărî aceste lucruri. Chiar dacă ești deja căsătorit și ai un partener de viață, așa-numitul tău partener de viață poate avea doar înțelesul poruncit de Dumnezeu cu privire la ideea de partener de viață. Acesta poate doar să îndeplinească responsabilitățile unui partener de viață, iar tu poți să alegi și să hotărăști toate celelalte lucruri care nu au legătură cu partenerul tău de viață. Bineînțeles, chiar mai important este că alegerile și deciziile tale nu ar trebui să se bazeze pe preferințele și pe înțelegerea ta, ci mai degrabă pe cuvintele lui Dumnezeu. Înțelegi părtășia cu privire la această chestiune? (Da.) Prin urmare, acțiunile oricărui partener în cadrul unei căsnicii care urmărește fericirea conjugală cu orice preț sau care face orice sacrificiu nu vor fi ținute minte de Dumnezeu. Indiferent cât de bine sau cât de corect îți îndeplinești obligațiile și responsabilitățile față de partenerul tău, sau cât de mult te ridici la așteptările partenerului tău – cu alte cuvinte, indiferent cât de bine sau de corect îți întreții fericirea conjugală, sau cât de demnă de invidiat este – asta nu înseamnă că ai îndeplinit misiunea unei ființe create și nici nu dovedește că ești o ființă creată care întrunește standardele. Poate că ești o soție perfectă sau un soț perfect, dar acest lucru este limitat la cadrul căsniciei. Creatorul evaluează ce tip de persoană ești în funcție de modul în care îndeplinești datoria unei ființe create înaintea Sa, a felului de cale pe care o urmezi, a perspectivei pe care o ai asupra vieții, a lucrurilor pe care le urmărești în viață și a manierei în care duci la bun sfârșit misiunea unei ființe create. Cu aceste lucruri, Dumnezeu evaluează calea pe care o urmezi ca ființă creată și următoarea ta destinație. El nu evaluează aceste lucruri pe baza felului în care îți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile ca soție sau ca soț și nici luând în calcul dacă iubirea ta pentru partenerul tău Îl mulțumește. Cât despre faptul că urmărirea fericirii conjugale nu este misiunea ta, am oferit azi aceste detalii pentru a încheia subiectul. Vezi tu, dacă nu aș avea părtășie despre aceste aspecte, oamenii ar putea crede că ei înțeleg și că știu câte ceva despre ele, dar când li se întâmplă cu adevărat ceva, tot se blochează și sunt împiedicați de multe aspecte amăgitoare, dorindu-și să îndeplinească obligațiile unei soții sau ale unui soț și, în același timp, dorindu-și să facă bine lucrurile pe care ar trebui să le facă o ființă umană, o ființă creată. Totuși, când aceste două lucruri intră în conflict unul cu celălalt sau se contrazic și se împiedică reciproc, modul în care ar trebui tratată problema nu a fost în întregime clar. Este limpede acum, după ce am avut astfel părtășie despre aceste lucruri? (Da.) Există o diferență între lucrurile pe care oamenii le cred bune și drepte în noțiunile lor, pe de o parte, și cele care sunt pozitive, drepte și bune conform adevărului, pe de altă parte. Când acest lucru este lămurit, devine clar. Lucrurile pe care oamenii le cred pozitive și bune sunt adesea pline de noțiunile, închipuirile și sentimentele omului și nu au legătură cu adevărul. Ce vreau să spun prin „nu au legătură”? Vreau să spun că acestea nu reprezintă adevărul. Dacă tu consideri lucrurile eronate și pe cele care nu reprezintă adevărul ca fiind pozitive și fiind adevărul și le urmezi și te agăți cu strictețe de ele, crezând că sunt adevărul, atunci nu vei putea să pășești pe cale în urmărirea adevărului și vei ajunge foarte departe de adevăr. Și a cui răspundere este aceea?

Subiectul despre care tocmai am avut părtășie a fost că oamenii ar trebui să renunțe la urmărirea fericirii conjugale și că este suficient ca ei să-și îndeplinească responsabilitățile în cadrul căsniciei. Am terminat părtășia despre renunțarea la urmărirea fericirii conjugale, așa că, acum, vom avea părtășie cu privire la alt aspect: nu sunteți sclavii căsniciei. Acesta este un aspect despre care ar trebui să avem părtășie. După ce se căsătoresc, ce cred unii oameni? „Așa este stabilită viața mea acum. Îmi este menit să fiu cu această persoană pentru tot restul vieții. Nu mă pot baza toată viața nici pe părinții mei și pe vârstnicii familiei, nici pe prietenii mei. Așadar, pe cine mă pot baza toată viața? Persoana cu care mă căsătoresc este cea pe care mă voi baza toată viața.” La îndemnul gândurilor de acest fel, mulți oameni văd căsnicia ca fiind foarte importantă, crezând că odată ce se căsătoresc, vor avea o viață stabilă, un refugiu sigur și o persoană căreia să i se destăinuie. Femeile spun: „Cu căsnicia, mă pot baza pe niște brațe puternice.” Bărbații spun: „Cu căsnicia, am o casă liniștită și nu mai sunt debusolat; sunt fericit și doar gândindu-mă la asta. Priviți oamenii necăsătoriți din jurul meu. Femeile rătăcesc toată ziua, fără să aibă pe cine să se bazeze, fără o casă stabilă, fără cineva care să le ofere consolare, iar bărbații nu au o casă primitoare. Cât de jalnici sunt!” Astfel, când se gândesc la propria fericire conjugală, consideră că este mulțumitoare și satisfăcătoare. În afară de a se simți satisfăcuți, ei simt că ar trebui să facă ceva pentru căsnicia și casa lor. Prin urmare, când sunt căsătoriți, unii oameni sunt pregătiți să dedice tot ce pot face ei vieții lor conjugale și se pregătesc să facă eforturi, să lupte și să muncească din greu pentru căsnicia lor. Unii câștigă bani muncind în disperare și suferă și, bineînțeles, îi încredințează și mai mult partenerului fericirea vieții lor. Cred că fericirea și bucuria lor în viață depind de felul în care este partenerul lor, dacă este o persoană bună, dacă personalitatea și interesele sale se potrivesc cu ale lor, dacă e o persoană care poate aduce bani în casă și poate întreține o familie, dacă este cineva care le poate asigura necesitățile de bază în viitor și care le poate oferi o familie fericită, stabilă, minunată și dacă este cineva care-i poate alina când se confruntă cu orice durere, frământare sau obstacol. Pentru a verifica aceste lucruri, ei acordă o atenție specială partenerului lor, când locuiesc împreună. Cu multă grijă și atenție, observă și consemnează gândurile, punctele de vedere, vorba și comportamentul partenerului lor, fiecare mișcare pe care o fac, precum și oricare dintre punctele forte și slăbiciunile acestuia. Rețin în detaliu toate gândurile, punctele de vedere, cuvintele și comportamentele dezvăluite de partenerul lor de viață, ca să-l poată înțelege mai bine. În același timp, speră și să fie înțeleși mai bine de către partenerul lor, îi fac acestuia loc în inima lor, iar ei își fac loc în inima lui, ca să se poată controla reciproc mai bine, sau ca să poată fi prima persoană care apare înaintea partenerului lor oricând se întâmplă ceva, prima persoană care-l ajută, prima care-l susține, prima care-l încurajează și care îi oferă un sprijin solid. În astfel de condiții de viață, soțul și soția rareori încearcă să discearnă ce fel de persoană este partenerul lor, trăind cufundați în totalitate în sentimentele lor pentru partener și folosindu-și sentimentele pentru a avea grijă de el, a-l tolera, a face față tuturor greșelilor, defectelor și căutărilor acestuia, chiar până în punctul de a-i sta permanent la dispoziție. De exemplu, soțul unei femei spune: „Adunările tale durează prea mult. Du-te doar o jumătate de oră și apoi întoarce-te acasă.” Ea răspunde: „Voi face tot posibilul.” Și bineînțeles, data următoare merge la o adunare, stă o jumătate de oră și apoi se întoarce acasă, iar soțul ei spune acum: „Așa mai zic și eu. Data viitoare, mergi și fă doar act de prezență și apoi întoarce-te.” Ea spune: „Ah, deci atât de dor îți este de mine! Bine, o să fac tot posibilul.” Bineînțeles, nu-l dezamăgește data următoare când merge la o adunare și vine acasă după vreo zece minute. Soțul ei este foarte mulțumit și fericit și spune: „E mai bine așa!” Dacă el vrea ca ea să meargă în Est, ea nu îndrăznește să meargă în Vest; dacă el vrea ca ea să râdă, ea nu îndrăznește să plângă. El o vede citind cuvintele lui Dumnezeu și ascultând imnuri, urăște acest lucru și se simte scârbit și spune: „Ce sens are să citești acele cuvinte și să cânți acele cântece tot timpul? Nu poți, pur și simplu, să nu citești acele cuvinte și să nu cânți acele cântece cât sunt eu acasă?” Ea răspunde: „Bine, bine, nu le mai citesc.” Nu îndrăznește să mai citească din cuvintele lui Dumnezeu sau să mai asculte imnurile. Din cererile soțului ei, în sfârșit înțelege că lui nu-i place că ea crede în Dumnezeu și că-I citește cuvintele, așa că-i ține companie când este el acasă, uitându-se împreună la televizor, mâncând, discutând și chiar ascultându-l vărsându-și năduful. Ea va face orice pentru el, atât timp cât asta îl face fericit. Crede că acestea sunt responsabilitățile pe care se cuvine să le îndeplinească o consoartă. Așadar, când citește cuvintele lui Dumnezeu? Așteaptă ca soțul ei să iasă, apoi încuie ușa după el și începe degrabă să citească. Când aude pe cineva la ușă, ascunde repede cartea și este atât de speriată, că nu mai îndrăznește să citească. Și când deschide ușa, vede că nu este soțul ei întors acasă – a fost o alarmă falsă, așa că citește în continuare. Continuând să citească, se simte agitată, este stresată și temătoare, gândindu-se: „Și dacă el chiar vine acasă? Mai bine nu mai citesc, pentru moment. Îl sun și-l întreb unde este și când se va întoarce.” Așa că îl sună, iar el spune: „Sunt cam ocupat la muncă astăzi, deci e posibil să nu mă întorc acasă înainte de ora trei sau patru.” Asta o calmează, dar se poate liniști mintea ei, astfel încât să reușească să citească din cuvintele lui Dumnezeu? Nu se poate liniști; mintea ei a fost tulburată. Vine degrabă înaintea lui Dumnezeu să se roage; și ce spune? Spune că e lipsită de convingere credința ei în Dumnezeu, că se teme de soțul ei și că nu-și poate liniști mintea, pentru a citi cuvintele lui Dumnezeu? Simte că nu poate spune aceste lucruri, așa că nu are ce-I zice lui Dumnezeu. Dar apoi, închide ochii, și-și împreunează mâinile. Se calmează și nu se simte foarte agitată, așa că merge să citească din cuvintele lui Dumnezeu, dar nu le pătrunde. Se gândește: „Ce citeam acum? Unde am ajuns, în contemplările mele? Mi-am pierdut complet firul gândirii.” Cu cât se gândește mai mult la asta, cu atât se simte mai iritată și mai îngrijorată: „Pur și simplu nu voi citi azi. Nu e mare lucru dacă ratez o dată devoțiunile spirituale.” Ce părere ai? Îi merge bine în viață? (Nu.) Este aceasta tulburare conjugală sau fericire conjugală? (Tulburare.) În această fază, unii oameni necăsătoriți ar putea spune: „Așadar, ai sărit din lac în puț, nu-i așa? Nu-i nimic grozav la căsnicie, așa este? Uite cât de grozavă este viața mea, nu trebuie să-mi fac griji pentru nimeni altcineva și nu are cine să mă împiedice să particip la adunări și să-mi fac datoria oricând vreau eu.” Ca să-ți determini partenerul să fie mulțumit de tine și să fie de acord să citești din când în când cuvintele lui Dumnezeu sau să participi la câte o adunare, te trezești foarte devreme în fiecare zi, ca să pregătești micul-dejun, să faci ordine și curățenie, să hrănești găinile și câinele și să te ocupi de tot felul de sarcini epuizante – chiar și de cele făcute în mod normal de bărbați. Pentru a-ți mulțumi soțul, muncești neobosit ca o servitoare bătrână. Înainte să vină acasă, îi lustruiești pantofii din piele și-i aranjezi papucii, iar după ce ajunge acasă, te grăbești să-l scuturi de praf și să-l ajuți să-și scoată haina și s-o pună în cuier, întrebând: „Este foarte cald azi. Ți-e cald? Ți-e sete? Ce ai vrea să mănânci azi? Ceva acrișor sau ceva picant? Ai nevoie să-ți schimbi hainele? Scoate-ți hainele pe care le porți și am să ți le spăl.” Ești ca o servitoare bătrână sau ca o sclavă, depășind deja sfera responsabilităților pe care ar trebui să le îndeplinești în cadrul căsniciei. Ești la dispoziția soțului tău și-l consideri stăpânul tău. Într-o astfel de familie, există o diferență evidentă între statuturile celor doi parteneri: unul este sclav, celălalt este stăpânul; unul este servil și umil, celălalt pare fioros și impunător; unul face temenele, celălalt pocnește de aroganță. În mod clar, statutul celor doi oameni în cadrul căsniciei este inegal. De ce se întâmplă asta? Nu se înjosește această sclavă? (Ba da.) Sclava se înjosește. Nu ai reușit să susții responsabilitatea față de căsnicie pe care Dumnezeu a poruncit-o pentru omenire și ai mers prea departe. Soțul tău nu îndeplinește nicio responsabilitate și nu face nimic și, cu toate acestea, tot i-ai sta la dispoziție unui asemenea partener și te-ai supune autorității acestuia, devenind de bunăvoie sclava și servitoarea lui, și ai face totul pentru el – ce fel de persoană ești? Exact cine este Domnul tău? De ce nu practici în acest fel pentru Dumnezeu? Dumnezeu a poruncit ca partenerul tău să te întrețină; este un lucru pe care el ar trebui să-l facă, tu nu-i datorezi nimic. Tu faci ce se cuvine să faci și îndeplinești responsabilitățile și obligațiile pe care se cuvine să le îndeplinești – el face asta? Face el ce se cuvine? Într-o căsnicie, ideea nu este că acela care este cel formidabil este stăpânul, iar cel care poate munci din greu și poate face cele mai multe lucruri ar trebui să fie sclavul. Într-o căsnicie, ambele persoane ar trebui să-și îndeplinească responsabilitățile una față de cealaltă și să se însoțească una pe cealaltă. Ambele persoane au o responsabilitate una față de cealaltă și ambele au obligații de respectat și lucruri de făcut în cadrul căsniciei. Ar trebui să acționezi conform rolului tău; oricare ar fi rolul tău, ar trebui să faci ce se cuvine în cadrul acelui rol. Dacă nu faci asta, atunci îți lipsește umanitatea normală. În termeni colocviali, nu mai valorezi nici cât o ceapă degerată. Atunci, dacă un om nu valorează nici cât o ceapă degerată și poți să-i stai totuși la dispoziție și să-i fii sclav, de bunăvoie, acesta este un lucru profund nesăbuit și te face lipsit de valoare. Ce este rău la a crede în Dumnezeu? Este credința ta în Dumnezeu un act de răutate? Este ceva în neregulă cu a citi cuvintele lui Dumnezeu? Toate acestea sunt lucruri cinstite și onorabile de făcut. Ce demonstrează faptul că guvernul îi persecută pe oamenii care cred în Dumnezeu? Demonstrează că omenirea este foarte rea și că reprezintă forțe rele și pe Satana. Nu reprezintă nici adevărul, nici pe Dumnezeu. Prin urmare, a crede în Dumnezeu nu înseamnă că ești mai prejos decât alții sau le ești inferior. Dimpotrivă, credința ta în Dumnezeu te face mai nobil decât oamenii din lumea laică, urmărirea adevărului te face onorabil în ochii lui Dumnezeu, iar El te consideră lumina ochilor Lui. Și totuși, te înjosești și devii în mod altruist sclava soțului tău, doar pentru a te da bine pe lângă cealaltă persoană din căsnicia ta. De ce nu acționezi astfel atunci când îndeplinești datoria unei ființe create? De ce nu reușești asta? Nu este aceasta o expresie a smereniei umane? (Ba da.)

Dumnezeu ți-a poruncit să te căsătorești doar ca să poți învăța să-ți îndeplinești responsabilitățile, să înveți să trăiești în pace cu altă persoană și să aveți o viață împreună și ca să experimentezi cum este viața trăită cu partenerul tău și cum să faceți față împreună tuturor lucrurilor cu care vă confruntați, făcându-ți viața mai bogată și mai deosebită. Totuși, El nu te amăgește în legătură cu căsnicia și, bineînțeles, nu te vinde partenerului tău, ca să-i fii sclav. Nu ești sclavul lui și nici el nu este stăpânul tău. Sunteți egali. Ai doar responsabilitățile unei soții sau ale unui soț față de partenerul tău, iar când îndeplinești aceste responsabilități, Dumnezeu te consideră o soție sau un soț mulțumitor. Partenerul tău nu are nimic în plus față de tine, iar tu nu ești mai prejos de el. Dacă tu crezi în Dumnezeu și urmărești adevărul, dacă îți poți face datoria, participi adesea la adunări, citești în rugăciune cuvintele lui Dumnezeu și vii înaintea Lui, acestea sunt lucruri pe care El le acceptă și reprezintă ceea ce ar trebui să facă o ființă creată și viața normală pe care o ființă creată ar trebui să o trăiască. Nu este nimic rușinos la asta și nici nu trebuie să simți că îi datorezi ceva partenerului tău fiindcă trăiești o astfel de viață – nu îi datorezi nimic. Dacă dorești, ai obligația să depui mărturie pentru lucrarea lui Dumnezeu, față de partenerul tău. Însă dacă el nu crede în Dumnezeu și nu urmează aceeași cale ca tine, atunci nu este nevoie și nu ai nicio obligație să îi spui sau să îi explici vreun lucru sau vreo informație despre credința ta sau calea pe care o urmezi, iar el nu are niciun drept să știe despre aceste lucruri. Este responsabilitatea și obligația sa să te susțină, să te încurajeze și să te apere. Dacă nu poate face asta, atunci îi lipsește umanitatea. De ce? Fiindcă tu urmezi calea corectă și tocmai din acest motiv, familia și partenerul tău primesc binecuvântări și se bucură alături de tine de harul lui Dumnezeu. Este corect ca partenerul tău să fie recunoscător pentru asta, în loc să te discrimineze sau să te hărțuiască din cauza credinței tale sau fiindcă suferi persecuții, sau în loc să creadă că ar trebui să faci mai multe treburi gospodărești și alte lucruri, sau că îi datorezi ceva. Nu îi datorezi nimic pe plan emoțional, spiritual sau pe orice alt plan – el îți datorează ție. Datorită credinței tale în Dumnezeu, el se bucură de har și de binecuvântări în plus de la Dumnezeu și dobândește aceste lucruri în mod excepțional. Ce vreau să spun prin „dobândește aceste lucruri în mod excepțional”? Vreau să spun că o astfel de persoană nu merită și nu ar trebui să le dobândească. De ce nu ar trebui să le dobândească? Fiindcă nu Îl urmează și nu Îl recunoaște pe Dumnezeu, prin urmare, se bucură de har datorită credinței tale în Dumnezeu. El beneficiază alături de tine și se bucură de binecuvântări împreună cu tine și este corect ca el să-ți fie recunoscător. Cu alte cuvinte, fiindcă se bucură de aceste binecuvântări în plus și de acest har, ar trebui să-și îndeplinească mai mult responsabilitățile și să-ți susțină mai mult credința în Dumnezeu. Fiindcă o persoană din familie crede în Dumnezeu, afacerea de familie a unor oameni merge bine, iar ei devin deosebit de prosperi. Câștigă mulți bani, familia lor trăiește o viață bună, ei devin bogați pe plan material, iar calitatea vieții lor crește – cum s-au întâmplat toate aceste lucruri? Ar fi capabilă familia ta să obțină toate aceste lucruri dacă unul dintre voi nu ar crede în Dumnezeu? Unii oameni spun: „Dumnezeu a poruncit ca ei să aibă o soartă bogată.” Este corect că Dumnezeu a poruncit asta, dar dacă familia lor nu ar avea acel membru care crede în Dumnezeu, afacerea lor nu ar beneficia de atât har și de atâtea binecuvântări. Fiindcă au o persoană care crede în Dumnezeu, fiindcă persoana care crede în El are credință adevărată, urmărește cu sinceritate și este dornică să I se dedice și să se sacrifice pentru El, partenerul său de viață necredincios primește harul și binecuvântările în mod excepțional. Lui Dumnezeu Îi este foarte ușor să facă acest lucru mărunt. Cei care nu cred tot nu sunt mulțumiți, ba chiar îi cenzurează și-i hărțuiesc pe cei care cred în Dumnezeu. Persecutarea la care țara și societatea îi supun pe credincioși este deja un dezastru pentru ei și, cu toate acestea, membrii familiilor acestora merg chiar și mai departe și pun și ei presiuni suplimentare. Dacă, în astfel de situații, tu tot crezi că îi dezamăgești și ești dispusă să devii sclava căsniciei tale, asta chiar este ceva ce nu ar trebui să faci. Nu-ți susțin credința în Dumnezeu, în regulă; nu-ți apără credința în Dumnezeu, și asta este în regulă. Au libertatea de a nu face acele lucruri. Totuși, nu ar trebui să te trateze ca pe o sclavă deoarece crezi în Dumnezeu. Nu ești o sclavă, ești o ființă umană, o persoană demnă și cinstită. Ești cel puțin o ființă creată înaintea lui Dumnezeu și nu ești sclava nimănui. Dacă trebuie să fii o sclavă, atunci poți fi doar sclava adevărului, sclava lui Dumnezeu, nu sclava unei persoane, cu atât mai puțin să-l ai pe partenerul tău de viață drept stăpân. În ceea ce privește relațiile pământești, în afara părinților tăi, persoana care îți este cea mai apropiată în această lume este partenerul tău de viață. Însă fiindcă tu crezi în Dumnezeu, el te tratează ca pe un dușman, te atacă și te persecută. Obiectează la participarea ta la adunări, dacă aude vreo bârfă, vine acasă să te dojenească și să se poarte urât cu tine. Chiar și atunci când te rogi sau citești cuvintele lui Dumnezeu acasă și nu afectezi cu nimic normalitatea vieții sale, tot te va dojeni și ți se va opune, ba chiar te va bate. Spune-Mi, ce fel de lucru este acesta? Nu este el un demon? Este aceasta persoana cea mai apropiată de tine? Merită o astfel de persoană ca tu să îndeplinești vreo responsabilitate față de ea? (Nu.) Nu, nu merită! Și astfel, unii oameni care au o asemenea căsnicie încă sunt la dispoziția partenerului lor, dispuși să sacrifice totul, să sacrifice timpul pe care ar trebui să-l petreacă făcându-și datoria, ocazia de a-și face datoria, ba chiar și ocazia de a obține mântuirea. Nu ar trebui să facă aceste lucruri și ar trebui măcar să abandoneze asemenea idei. În afară de a-I fi datori lui Dumnezeu, oamenii nu datorează nimănui nimic. Nu le ești dator părinților tăi, soțului tău, soției tale, copiilor tăi, cu atât mai puțin prietenilor tăi – nu datorezi nimănui nimic. Sursa tuturor lucrurilor pe care le au oamenii, inclusiv a căsniciilor lor, este Dumnezeu. Dacă trebuie să vorbim despre ce datorați, oamenii Îi sunt datori doar lui Dumnezeu. Bineînțeles, Dumnezeu nu îți cere înapoi ce-I datorezi, El îți cere doar să urmezi calea corectă în viață. Cea mai importantă intenție a lui Dumnezeu cu privire la căsnicie este ca tu să nu-ți pierzi demnitatea și integritatea din cauza căsniciei tale, să nu devii cineva care nu are o cale corectă de urmat, nu are propria perspectivă asupra vieții sau propria direcție de urmărit și să nu devii un om care renunță chiar și la urmărirea adevărului, la șansa lui de a obține mântuirea și la orice însărcinare sau misiune pe care i-a dat-o Dumnezeu, ca în schimb, să devii de bunăvoie sclavul căsniciei tale. Dacă îți tratezi căsnicia în acest fel, atunci ar fi fost mai bine dacă nu te-ai fi căsătorit deloc, iar viața de persoană necăsătorită ți s-ar potrivi mai bine. Dacă orice-ai face, nu te poți debarasa de o astfel de situație sau structură conjugală, atunci ar fi cel mai bine dacă te-ai retrage complet din căsnicie și ai trăi mai bine ca persoană liberă. După cum spuneam, scopul lui Dumnezeu când poruncește căsnicia este ca tu să poți avea un partener, să treci prin suișurile și coborâșurile vieții și prin fiecare etapă a ei în compania partenerului tău, să nu fii singur sau stingher în fiecare etapă a vieții, să ai pe cineva alături, să ai cui să-i împărtășești gândurile cele mai intime și să ai pe cineva care să te aline și să aibă grijă de tine. Totuși, Dumnezeu nu folosește căsnicia ca să te înrobească, sau ca să te lege de mâini și de picioare, astfel încât să nu ai niciun drept de a-ți alege calea și să devii sclavul căsniciei. Dumnezeu ți-a poruncit să te căsătorești și ți-a rânduit un partener; El nu ți-a găsit un stăpân și nici nu vrea ca tu să fii izolat în căsnicia ta, fără să ai propriile lucruri pe care le urmărești, propriile scopuri în viață, fără direcția corectă pentru ceea ce urmărești și fără dreptul de a căuta mântuirea. Dimpotrivă, indiferent dacă ești căsătorit sau nu, cel mai important drept pe care ți L-a dăruit Dumnezeu este cel de a-ți urmări scopurile în viață, de a stabili perspectiva corectă asupra vieții și de a căuta mântuirea. Nimeni nu îți poate lua acest drept și nimeni nu poate interveni asupra lui, nici măcar partenerul tău de viață. Așadar, acelea dintre voi care joacă rolul de sclave în căsnicia lor ar trebui să abandoneze acest mod de viață, să-și abandoneze ideile și practicile legate de dorința de a fi sclave în căsnicia lor și să lase în urmă situația respectivă. Nu fi constrânsă de partenerul tău și nu fi afectată, limitată, restricționată sau înrobită de sentimentele, punctele de vedere, cuvintele, atitudinile sau chiar acțiunile partenerului tău. Lasă totul în urmă și bazează-te pe Dumnezeu, cu îndrăzneală și curaj. Când vrei să citești cuvintele lui Dumnezeu, atunci citește-le, participă la adunări atunci când trebuie să participi, fiindcă ești o ființă umană, nu un câine, și nu ai nevoie de nimeni care să-ți reglementeze comportamentul sau să-ți restricționeze sau să-ți controleze viața. Ai dreptul să-ți alegi obiectivele și direcția în viață – Dumnezeu ți-a dăruit acest drept și, mai ales, tu pășești pe calea corectă. Cel mai important lucru este ca atunci când casa lui Dumnezeu are nevoie ca tu să îndeplinești o anumită sarcină, când casa lui Dumnezeu îți dă o datorie, tu ar trebui să abandonezi totul, în mod conștiincios, fără preferințe sau rezerve, și să faci datoria pe care ar trebui să o faci și să duci până la capăt misiunea pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Dacă această sarcină presupune ca tu să pleci de acasă zece zile sau o lună, atunci ar trebui să alegi să-ți faci bine datoria, să duci până la capăt însărcinarea pe care ți-a încredințat-o Dumnezeu și să-I mulțumești inima – acestea sunt atitudinea, hotărârea și dorința pe care ar trebui să le aibă cei care urmăresc adevărul. Dacă această sarcină presupune ca tu să pleci pentru șase luni, un an, sau pentru o perioadă necunoscută, atunci ar trebui să îți abandonezi, în mod conștiincios, familia și partenerul conjugal și să mergi să duci până la capăt misiunea pe care ți-a dat-o Dumnezeu. Asta fiindcă acesta este momentul când lucrarea casei lui Dumnezeu și datoria ta au nevoie cel mai mult de tine, și nu momentul când căsnicia și partenerul tău au nevoie cel mai mult de tine. Prin urmare, nu trebuie să crezi că dacă ești căsătorit, atunci trebuie să fii sclavul căsniciei tale, sau că este o rușine dacă se încheie sau se destramă căsnicia ta. De fapt, nu este o rușine și trebuie să vezi circumstanțele în care s-a încheiat căsnicia și care a fost rânduiala lui Dumnezeu. Dacă acest eveniment a fost poruncit și guvernat de Dumnezeu și nu provocat de oameni, atunci este un lucru măreț, este o onoare ca tu să fi renunțat la căsnicia ta și s-o fi încheiat dintr-o cauză dreaptă, căutând să-L mulțumești pe Dumnezeu și să-ți duci la bun sfârșit misiunea ca ființă creată. Acesta este un lucru care va fi ținut minte și acceptat de Dumnezeu și de aceea spun că este un lucru măreț, nu o rușine! Deși căsniciile unor oameni se încheie pentru că partenerul îi abandonează și-i trădează – în termeni colocviali, li se dau papucii și sunt trimiși la plimbare – acest lucru nu este rușinos. În schimb, ar trebui să spui: „Este onoarea mea. De ce? Faptul că a ajuns în acest punct și s-a încheiat în acest fel căsnicia mea este poruncit și guvernat de Dumnezeu. Călăuzirea lui Dumnezeu m-a determinat să fac acest pas. Dacă nu ar fi făcut Dumnezeu asta și nu l-ar fi pus să mă arunce în stradă, chiar nu aș fi avut credința și curajul să fac acest pas. Slavă suveranității și călăuzirii lui Dumnezeu! Lăudat fie Dumnezeu!” Aceasta este o onoare. În toate tipurile de căsnicii, poți să ai o asemenea experiență, poți să alegi să urmezi calea corectă sub călăuzirea lui Dumnezeu, să duci la bun sfârșit misiunea pe care ți-a dat-o Dumnezeu, să-ți părăsești partenerul de viață sub o astfel de premisă și cu o asemenea motivație și să-ți închei căsnicia, iar pentru asta meriți felicitări. Există cel puțin un lucru în legătură cu care merită să te bucuri, și anume că nu mai ești sclavul căsniciei tale. Ai scăpat de sclavia căsniciei tale și nu mai trebuie să-ți faci griji, să suferi și să te chinui din cauză că ești sclavul căsniciei tale și vrei să te eliberezi, dar nu poți. Din acel moment, ai scăpat, ești liber, iar acesta este un lucru bun. Cu toate acestea, sper că aceia ale căror căsnicii s-au încheiat în mod dureros și care încă sunt apăsați de umbrele acestei chestiuni să poată renunța cu adevărat la căsnicia lor; renunță la umbrele cu care te-a lăsat aceasta, la ura, furia și chiar suferința cu care te-a lăsat și nu mai simți durere și furie fiindcă toate sacrificiile și eforturile pe care le-ai făcut pentru partenerul tău au fost răsplătite cu infidelitatea, trădarea și batjocura acestuia. Sper să lași în urmă toate aceste lucruri, să te bucuri că nu mai ești sclavul căsniciei tale, că nu mai trebuie să faci nimic ori să te sacrifici în mod inutil pentru stăpânul din căsnicia ta și, în schimb, sub călăuzirea și suveranitatea lui Dumnezeu, să urmezi calea corectă în viață, să-ți îndeplinești datoria de ființă creată, să nu mai fii necăjit și să nu mai ai nicio grijă. Bineînțeles, nu mai este nevoie să fii preocupat, îngrijorat sau neliniștit cu privire la partenerul tău conjugal sau să-ți ocupi mintea cu gânduri despre el; din acest moment, totul va fi bine, nu mai este nevoie să discuți chestiunile personale cu partenerul tău, nu mai ai de ce să fii constrâns de el. Trebuie doar să cauți adevărul și să te uiți după principii și după fundament în cuvintele lui Dumnezeu. Deja ești liber și nu mai ești sclavul căsniciei tale. Este un noroc că ai lăsat în urma ta acea căsnicie de coșmar, că ai venit cu sinceritate înaintea lui Dumnezeu, că nu mai ești îngrădit de căsnicia ta și că ai mai mult timp să citești cuvintele lui Dumnezeu, să participi la adunări și să faci devoțiuni spirituale. Ești absolut liber, nu trebuie să acționezi într-un anumit fel, în funcție de toanele altcuiva, nu mai ești nevoit să asculți tachinările batjocoritoare ale nimănui, nu mai trebuie să iei în calcul toanele sau sentimentele nimănui – trăiești viața unei persoane necăsătorite, e grozav! Nu mai ești un sclav, poți să ieși din acel mediu în care aveai diverse responsabilități de îndeplinit față de oameni, poți să fii o ființă creată adevărată sub stăpânirea Creatorului și să îndeplinești datoria unei ființe create – ce minunat este să faci asta într-un mod pur! Nu mai trebuie să te cerți, să-ți faci griji, să-ți bați capul, să tolerezi, să înduri, să suferi sau să te înfurii vreodată cu privire la căsnicia ta, nu mai trebuie să trăiești niciodată în acel mediu odios și în acea situație complicată. Asta este grozav, toate acestea sunt lucruri bune și totul merge bine. Când cineva vine înaintea Creatorului, acea persoană acționează și vorbește potrivit cuvintelor lui Dumnezeu și în conformitate cu adevărurile-principii. Totul decurge fără probleme, nu mai au loc acele dispute dificile, iar inima ta se poate liniști. Toate acestea sunt lucruri bune, dar este păcat că unii oameni încă sunt dispuși să fie sclavi într-un asemenea mediu conjugal odios și nu scapă de el sau nu-l lasă în urmă. În orice caz, Eu tot sper că, deși acești oameni nu-și încheie căsniciile și nu lasă în urmă căsniciile destrămate, ar trebui, măcar, să nu fie sclavii căsniciilor lor. Indiferent cine este partenerul tău, indiferent ce talente sau ce umanitate are, cât de înalt este statutul lui, cât de talentat și de capabil este, el tot nu este stăpânul tău. Este partenerul tău, egalul tău. Nu este mai nobil decât tine și nici tu nu ești mai modestă decât el. Dacă nu este în stare să-și îndeplinească responsabilitățile conjugale, atunci ești îndreptățită să-l critici și ai obligația să-l ții în frâu și să-i ții predici. Nu te degrada și nu-ți da voie să fii exploatată pentru că îl crezi prea formidabil sau te temi că se va plictisi de tine, te va respinge și te va disprețui sau te va abandona, sau pentru că vrei să păstrezi continuitatea relației tale conjugale, compromițându-te de bunăvoie pentru a fi sclava lui și sclava căsniciei tale – nu se cuvine. Nu așa ar trebui să se comporte cineva, iar acestea nu sunt responsabilitățile pe care cineva ar trebui să le îndeplinească în cadrul căsniciei. Dumnezeu nu-ți cere să fii sclav și nici nu-ți cere să fii stăpân. El cere doar să-ți îndeplinești responsabilitățile și de aceea trebuie să înțelegi corect responsabilitățile pe care se cuvine să le îndeplinești în căsnicie și ar trebui să înțelegi și să vezi corect și rolul pe care-l joci în căsnicie. Dacă rolul pe care-l joci este denaturat și nu este în acord cu umanitatea sau cu ceea ce a poruncit Dumnezeu, atunci ar trebui să te verifici și să reflectezi la cum să ieși din această stare. Dacă partenerul tău poate fi criticat, atunci critică-l; dacă vei suferi consecințe nedorite criticându-ți partenerul, atunci ar trebui să faci o alegere mai înțeleaptă, mai potrivită. În orice caz, dacă-ți dorești să urmărești adevărul și să obții mântuirea, atunci trebuie să-ți abandonezi ideile sau practicile legate de faptul de a fi sclavul căsniciei tale. Nu trebuie să fii sclavul căsniciei tale, ci mai degrabă să lași în urmă acel rol, să fii o ființă umană adevărată, să fii o ființă creată adevărată și, în același timp, să-ți îndeplinești datoria. Înțelegi? (Da.)

Tocmai am avut părtășie despre faptul că „oamenii nu ar trebui să fie sclavii căsniciei”, spunându-le acestora să-și abandoneze punctele de vedere greșite despre căsnicie. Mai precis, unii oameni cred că trebuie să-și continue căsnicia și să facă tot ce pot ca să o împiedice să se destrame și să se încheie. Pentru a atinge acest obiectiv, fac compromisuri. Preferă să-și sacrifice multe dintre lucrurile pozitive pe care le urmăresc pentru a-și continua căsnicia și devin, de bunăvoie, sclavii ei. Acești oameni interpretează în mod greșit existența și definiția căsniciei, iar atitudinea lor față de căsnicie este greșită, prin urmare, ar trebui să abandoneze asemenea gânduri și puncte de vedere eronate, să scape de o asemenea stare conjugală denaturată, să adopte abordarea corectă față de căsnicie și să trateze în mod corect aceste probleme care apar în căsnicie – acesta este al treilea lucru pe care oamenii ar trebui să-l abandoneze cu privire la căsnicie. În continuare, vom avea părtășie despre al patrulea aspect privind căsnicia: Destinația ta nu este căsnicia. Este și acesta un aspect. Fiind un subiect despre care avem părtășie, acesta este un aspect demonstrativ în situațiile actuale din căsniciile oamenilor. Există în toate tipurile de situații conjugale. Este și un tip de atitudine pe care oamenii o au față de căsnicie, sau un fel de stare în care trăiesc, așa că ar trebui să avem părtășie despre acest aspect și să-l clarificăm. După ce se căsătoresc, unele femei cred că și-au găsit Alesul. Cred că se pot baza pe acest bărbat și că pot avea încredere în el, că le poate fi un sprijin solid pe calea vieții lor și că va fi serios și de încredere, când vor avea nevoie să se bazeze pe el. Unii bărbați cred că și-au găsit aleasa. Este frumoasă și generoasă, blândă și atentă, virtuoasă și înțelegătoare. Cu această femeie, cred că vor avea o viață stabilă și un cămin liniștit și primitor. Când oamenii se căsătoresc, toți se cred norocoși și fericiți. Majoritatea oamenilor cred că, atunci când se căsătoresc, partenerul lor este simbolul vieții viitoare alese de ei și că, bineînțeles, căsnicia lor este destinația pe care o caută în viața aceasta. Ce înseamnă asta? Înseamnă că toți cei care se căsătoresc consideră că destinația lor este căsnicia și că, odată ce au o asemenea căsnicie, destinația lor este acea căsnicie. Ce înseamnă „destinație”? Înseamnă un punct de sprijin. Încredințează planurile, viitorul și fericirea lor căsniciei, precum și partenerului cu care s-au căsătorit și, prin urmare, după ce se căsătoresc, cred că nu le va mai lipsi niciodată nimic și nu vor mai avea griji. Asta se întâmplă fiindcă simt că deja și-au găsit destinația, iar această destinație este reprezentată atât de partenerul lor, cât și de căminul pe care l-au construit împreună cu persoana respectivă. Dat fiind că și-au găsit destinația, nu mai au nevoie să urmărească nimic sau să spere la nimic. Bineînțeles, din atitudinile și punctele de vedere ale oamenilor cu privire la căsnicie, acest lucru este benefic pentru stabilitatea structurii conjugale. Dacă un bărbat sau o femeie are un partener fix de sex opus ca partener conjugal, măcar nu va mai avea legături amoroase și nu va mai avea relații sexuale cu sexul opus. Acest lucru este benefic pentru majoritatea partenerilor conjugali. Măcar inimile lor se vor liniști cu privire la relații, vor fi atrași de un partener permanent de sex opus și vor fi stabilizați într-un mediu de viață primar de către un partener permanent de sex opus – acesta este un lucru bun. Totuși, când un om se căsătorește, dacă-și privește căsnicia drept destinație, dar în același timp privește toate lucrurile pe care le urmărește, concepția asupra vieții, calea pe care o urmează în viață și tot ce îi cere Dumnezeu drept lucruri inutile, pentru timpul său liber, atunci, a-și avea în mod imperceptibil căsnicia drept destinație nu este un lucru bun, ci dimpotrivă, devine un obstacol, o piedică și un impediment pentru urmărirea obiectivelor corecte în viață, pentru stabilirea concepției corecte despre viață și chiar și pentru urmărirea mântuirii de către acesta. Asta se întâmplă fiindcă atunci când o persoană care se căsătorește își consideră partenerul ca fiind destinația și destinul său în viață, crede că diversele emoții ale partenerului său, fericirea și nefericirea sa, au legătură cu ea, iar propria fericire și nefericire și propriile emoții diverse sunt legate de partenerul său și, prin urmare, viața, moartea, fericirea și bucuria partenerului său sunt asociate cu propria viață, moarte, fericire și bucurie. Prin urmare, ideea acestor oameni că destinația vieții lor este căsnicia le face foarte lentă și pasivă urmărirea căii în viață, a lucrurilor pozitive și a mântuirii. Dacă partenerul cuiva care Îl urmează pe Dumnezeu în căsnicia lor alege să nu-L urmeze pe Dumnezeu și, în schimb, alege să urmărească lucruri lumești, atunci cel care Îl urmează pe Dumnezeu va fi grav afectat de partenerul său. De exemplu, soția consideră că ar trebui să creadă în Dumnezeu și să urmărească adevărul și că ar trebui să renunțe la slujba ei și să-și îndeplinească datoria, să se sacrifice și să se dedice în casa lui Dumnezeu, în timp ce soțul ei gândește: „Credința în Dumnezeu este un lucru bun, dar tot trebuie să trăim. Dacă ne îndeplinim amândoi datoria, cine va câștiga bani? Cine va ține gospodăria? Cine va întreține viața familiei noastre?” Cu acest punct de vedere, alege să continue să lucreze și să urmărească lucruri lumești; nu spune că nu crede în Dumnezeu și nu spune nici că se opune acestui lucru. Soția care crede în Dumnezeu gândește mereu: „Soțul meu este destinația mea. Mi-e bine doar când îi este lui bine. Dacă lui nu-i este bine, atunci nu-mi poate fi nici mie bine. Suntem ca două boabe într-o păstaie. Împărtășim aceleași bucurii și aceleași tristeți și trăim și murim împreună. Oriunde merge el, merg și eu. Acum, avem neînțelegeri cu privire la alegerea căii noastre și au început să apară probleme, deci cum ne putem împăca? Eu vreau să-L urmez pe Dumnezeu, dar pe el nu-l interesează credința în Dumnezeu. Dacă el nu crede în Dumnezeu, eu nu voi putea avansa în propria credință și nu voi mai vrea să-L urmez pe Dumnezeu. Asta se întâmplă fiindcă încă de la început m-am gândit la el ca la cerul meu, ca la destinul meu. Nu pot să-l părăsesc. Dacă el nu crede în Dumnezeu, nu va crede niciunul din noi, iar dacă el crede în Dumnezeu, atunci vom crede amândoi. Dacă el nu crede în Dumnezeu, mă voi simți ca și cum mi-ar lipsi ceva, ca și cum mi-a fost luat sufletul.” Tot timpul se simte neliniștită și îngrijorată cu privire la această chestiune. Adesea se roagă, sperând că soțul ei poate crede în Dumnezeu, dar indiferent cum se roagă, soțul ei este neimpresionat și nu crede în Dumnezeu. Ea este abătută – ce poate să facă? Nu poate să facă nimic, așa că se străduiește din răsputeri și, când este soțul ei acasă, îl duce să citească din cuvintele lui Dumnezeu. Soțul ei citește cuvintele lui Dumnezeu și ascultă fără aversiune în timp ce le citește ea, dar nu participă activ la părtășie. Fiindcă sunt soț și soție, pur și simplu nu se ceartă cu ea. Când i se cere să cânte imnuri, o face și învață să le cânte, iar după ce le învață, nu spune dacă le-a învățat în întregime sau dacă îi plac. Când e chemat să participe la adunări, ocazional, când are ceva timp liber, merge cu soția lui la adunare, dar, în general, muncește mult și câștigă bani. Nu menționează niciodată nimic legat de credința în Dumnezeu, nu ia niciodată inițiativa de a cere să participe la o adunare sau să îndeplinească o datorie. Pe scurt, are o atitudine temperată față de acest subiect. Nu se opune credinței în Dumnezeu, dar nici nu o susține și nu arată care este atitudinea lui față de ea. Soția care crede în Dumnezeu pune totul la suflet și ține minte și spune: „Dat fiind că suntem un cuplu căsătorit și formăm o familie, dacă eu intru în Împărăție, atunci trebuie să intre și el. Dacă nu mă urmează în credință, atunci nu va putea să intre în Împărăție și nici să obțină mântuirea, iar atunci, nici eu nu voi mai vrea să trăiesc și-mi voi dori să mor.” Deși încă nu e moartă, în inima ei, se simte mereu îngrijorată, îndurerată și chinuită de această chestiune, gândindu-se: „Dacă într-o zi vor veni dezastrele, iar el va muri în dezastre, ce mă voi face? Acum există o boală foarte gravă. Dacă va lua această boală, atunci eu nu voi mai trăi. Nu spune că se opune credinței mele în Dumnezeu, dar ce mă voi face dacă, într-o zi, chiar îmi spune că nu mai vrea să cred în Dumnezeu?” Se teme că, atunci când va veni acel moment, îl va urma pe soțul ei și va alege să nu creadă în Dumnezeu și să-L trădeze. Acest lucru se întâmplă fiindcă în inima ei, soțul este sufletul și viața ei și, chiar mai mult, este cerul ei și e totul pentru ea. Soțul din inima ei o iubește cel mai mult, iar ea este cea care îl iubește pe soțul ei cel mai mult. Dar acum, a întâmpinat o problemă: dacă soțul se opune credinței ei în Dumnezeu, iar rugăciunile ei sunt în zadar, ce se va întâmpla? Se agită mult în legătură cu asta. Când i se cere să meargă să-și facă datoria departe de casă, deși își dorește și să-și îndeplinească datoria în casa lui Dumnezeu, când aude că, pentru a face asta, trebuie să plece de acasă și să călătorească departe și că trebuie stea departe de casă pentru o perioadă îndelungată, simte o suferință incredibilă. Din ce motiv? Se teme că, plecând de acasă, nu va mai avea nimeni grijă de soțul ei, ei îi va fi dor de el și-și va face întruna griji în legătură cu el. Va fi îngrijorată în ce-l privește și va tânji după el, ba chiar va simți că nu poate trăi fără el alături, că își va pierde speranța și direcția în viață și că nici nu-și va putea îndeplini datoria din toată inima. Acum, o doare inima și doar când se gândește la asta, ca să nu mai vorbim de cazul în care chiar s-ar întâmpla. Astfel, în biserică, ea nu îndrăznește niciodată să ceară să-și îndeplinească datoria în alt loc, sau dacă există vreo sarcină care presupune ca o persoană să fie plecată mult timp și să doarmă noaptea departe de casă, nu îndrăznește niciodată să se ofere pentru sarcină și nu îndrăznește să accepte o asemenea cerere. Pur și simplu își dă toată silința distribuind scrisori pentru frații și surorile ei, sau uneori găzduind adunări cu ei la ea acasă, dar niciodată nu îndrăznește să se despartă de soțul ei o zi întreagă. Dacă într-adevăr există o situație specială și soțul ei trebuie să plece într-o călătorie de afaceri sau este plecat câteva zile, atunci va jeli acasă două sau trei zile înainte să plece soțul ei, plângând până când i se umflă ochii cât roșiile. De ce plânge? Se teme că soțul ei va muri într-un accident aviatic și nici măcar nu i se va descoperi cadavrul; și atunci, ce se va face ea? Cum va trăi și cum îi vor trece zilele? Cerul ei va fi dispărut, se va simți ca și cum i-ar fi fost furată inima. O îngrozește până și gândul la așa ceva și de aceea plânge când se gândește la asta. Soțul ei nici măcar nu a plecat încă și ea plânge de două sau trei zile și continuă să plângă până se întoarce acesta, jelindu-se atât de mult, încât soțul se enervează și spune: „Dar ce are? Nici măcar nu am murit și ea plânge. Mă blestemă să mor?” Nu poate face nimic, ea plânge întruna, spunând: „Pur și simplu nu vreau să pleci, nu vreau să te scap din ochi.” Își pune în joc soarta și destinația pentru soțul cu care s-a căsătorit și, indiferent dacă acest mod de a face lucrurile este nesăbuit sau copilăresc, în orice caz, există astfel de oameni. Sunt mai mulți bărbați așa, sau mai multe femei? (Femei.) Par să fie mai multe femei așa, femeile pot fi cam slabe. Indiferent cine părăsește pe cine, dintre bărbați și femei, pot continua să trăiască? (Da.) Indiferent cine părăsește pe cine, este ceva ce poți să alegi? Este ceva ce poți controla? (Nu.) Nu, nu este ceva ce poți controla, așa că te pierzi în capricii nesăbuite, plângi, te simți ofensat, tulburat și îndurerat – au vreun sens toate acestea? (Nu.) Aceste persoane simt că a fi capabile să-și privească partenerul, să-l țină de mână și să trăiască împreună cu el înseamnă că au parte de susținere toată viață, precum să fie liniștite și alinate. Cred că nu vor avea griji cu privire la mâncare sau îmbrăcăminte, nu vor avea neliniști, și cred că partenerul este destinația lor. Necredincioșii au o zicală care spune: „Dacă te am pe tine în viața aceasta, nu-mi mai trebuie nimic altceva.” În adâncul inimii, asta e părerea pe care o au aceste persoane față de căsnicia și partenerul lor; sunt fericite când partenerul lor este fericit, neliniștite atunci când partenerul lor este neliniștit și suferă atunci când suferă partenerul lor. Dacă le moare partenerul, nu mai vor nici ele să trăiască, iar dacă partenerul lor pleacă și se îndrăgostește de altcineva, ce fac? (Nu vor să trăiască.) Unele nu mai vor să trăiască, așa că se sinucid, iar unele persoane își pierd mințile. Spuneți-Mi, despre ce este vorba aici? Ce fel de persoană își pierde mințile? A-ți pierde mințile înseamnă că ești posedat. Unele femei își cred soțul destinația lor în viață și cred că, odată ce au găsit un astfel de bărbat, nu vor mai iubi niciodată un alt bărbat – este un exemplu al zicalei „Dacă îl am pe el în viața asta, nu-mi mai trebuie nimic altceva.” Soțul ei însă o dezamăgește, pleacă să iubească pe altcineva, iar pe ea nu o mai vrea. Deci în final, ce se întâmplă? Atunci, ea îi urăște pe toți membrii sexului opus. Când mai vede un bărbat, vrea să-l scuipe, să-l blesteme și să-l lovească. Începe să aibă tendințe violente, iar simțul rațiunii i se denaturează. Unele chiar își pierd mințile. Acestea sunt consecințele atunci când oamenii nu înțeleg corect căsnicia.

Aceste persoane consideră căsnicia ca simbol al faptului că au urmărit cu succes fericirea, precum și ca o destinație în viață și un obiectiv la care visau de mult și pe care acum l-au atins. Pentru ele, căsnicia este ultimul obiectiv în viață, iar ceea ce urmăresc privind căsnicia este să-și împartă această viață cu partenerul lor, să îmbătrânească împreună și să trăiască și să moară împreună. Pentru a confirma faptul că destinația lor este căsnicia, în viața conjugală fac multe lucruri care depășesc raționalitatea și ies din sfera responsabilităților unei persoane. Aceste lucruri care ies din sfera responsabilităților unei persoane le includ pe cele extreme prin care acestea își pierd integritatea, demnitatea și obiectivele pe care le urmăresc. De exemplu, monitorizează adesea cu cine este partenerul lor în fiecare zi, ce face atunci când iese în oraș, dacă a avut vreun contact cu alte membre ale sexului opus și dacă a avut cu alte membre ale sexului opus interacțiuni sau relații amiabile care depășesc sfera prieteniei. De asemenea, există persoane care-și petrec mult timp observând și sondând atitudinea partenerului lor față de ele, ca să vadă dacă acesta se gândește la ele și dacă le mai iubește. Există și unele femei care miros hainele soților lor atunci când aceștia ajung acasă, căutând fire de păr de femeie, verificând cămășile de urme de ruj de la alte femei. Verifică și telefoanele soților lor, ca să vadă dacă există numere de femei pe care nu le recunosc, verificând chiar câte telefoane au soții lor, cu cine au legături și dacă este adevărat ce spun atunci când sună în fiecare zi. De exemplu, o soție își sună soțul și întreabă: „Unde ești? Ce faci?” Soțul ei răspunde: „Sunt la muncă, revizuiesc documente.” Ea spune: „Fă o poză cu documentele pe care le revizuiești și trimite-mi-o.” Soțul ei face ce spune ea, iar apoi, ea întreabă: „Cine mai e cu tine în birou?” El răspunde: „Sunt singur.” Ea spune: „Putem să avem un apel video, ca să văd cine mai este în birou?” El o apelează video și ea vede ce pare a fi silueta unei femei care se îndepărtează, deci spune: „Nu e adevărat; cine e femeia aia?” El spune: „E doar femeia de serviciu.” Ea zice: „Ah, bine.” Abia atunci se relaxează. Astfel de persoane verifică telefoanele soților lor, pe unde umblă aceștia, ce fac în orice moment al zilei. Au așteptări foarte mari de la căsnicia lor și sentimente chiar mai mari de nesiguranță. Bineînțeles, au o dorință uriașă de a-și stăpâni și controla soțul. Fiindcă sunt sigure că partenerul lor este destinația lor și că el este cel cu care este obligatoriu și cu care ar trebui să fie toată viața, prin urmare, nu pot permite în niciun caz să apară hibe în căsnicie, și nici măcar imperfecțiuni sau probleme minore – nu pot permite toate aceste lucruri. Așa că își canalizează majoritatea energiei spre monitorizarea partenerului lor, cerându-i părerea, interesându-se despre mișcările și locurile pe unde umblă acesta, precum și spre controlarea acestuia. Mai ales când partenerul lor are o legătură amoroasă, asta este ceva ce nu pot permite. Fac scene, se tăvălesc, plâng, provoacă neplăceri și amenință că se vor sinucide. Unele chiar își iau problemele cu ele la adunări și discută strategii cu frații și surorile lor, spunând: „El e prima mea iubire, bărbatul pe care-l iubesc cel mai mult. Toată viața nici măcar nu am ținut alt bărbat de mână și nu am atins pielea altui bărbat. El e singurul bărbat pentru mine, el e cerul meu și e cel hărăzit mie, în această viață. A plecat cu altcineva și pur și simplu nu pot să tolerez ce mi-a făcut.” Cineva îi spune: „Ce sens are să nu poți să tolerezi asta? Poți schimba ce s-a întâmplat? Alți oameni au putut să-și dea seama de multă vreme că soțul tău are predilecția asta.” Ea răspunde: „Indiferent dacă are sau nu predilecția asta, pur și simplu nu pot să accept ce s-a întâmplat. Cine mă va ajuta să găsesc o soluție ca să-l pedepsesc și să încerc s-o împiedic pe amanta lui să mă înlocuiască?” Vezi tu, este atât de necăjită, că își aduce necazurile la o adunare, ca să aibă părtășie despre ele. Este aceasta părtășie? Asta înseamnă să faci remarci nepotrivite, să transmiți mesaje negative și să răspândești informații negative. Este treaba ta personală și, dacă mergi acasă, închizi ușa și-l bați și vă certați, aceea este treaba ta, dar nu trebuie să-ți aduci necazurile la adunări și să vorbești despre ele acolo. Dacă-ți dorești să cauți adevărul la o adunare, poți să spui: „Mi s-a întâmplat acest lucru, deci cum pot să mă retrag din această situație și să nu fiu constrânsă de el? Cum pot să nu las chestiunea asta să-mi afecteze credința în Dumnezeu și îndeplinirea datoriei?” Este în regulă să cauți adevărul, dar dacă mergi la o adunare și vorbești despre disputele tale, asta este ceva ce nu ar trebui să faci. De ce nu ar trebui să faci asta? Ai întâmpinat această problemă și, acum, te-ai trezit în situația ta actuală de viață din cauză că ai înțeles incorect căsnicia. Atunci, vrei să aduci aceste dispute și aceste consecințe înaintea fraților și surorilor tale pentru părtășie, și nu numai că acest lucru are un impact asupra altor oameni, dar nici ție nu îți aduce beneficii. Vorbești despre disputele tale, dar cei mai mulți dintre oameni nu înțeleg adevărul și nu au statură și tot ce pot face este să te ajute să găsești idei și să-ți analizezi disputele. Nu numai că nu te pot ajuta să dobândești o intrare pozitivă, ci dimpotrivă, înrăutățesc lucrurile și fac problema mai gravă și mai complicată. Cei mai mulți dintre oameni sunt confuzi și nu înțeleg adevărul sau voia lui Dumnezeu – pot asemenea oameni să-ți ofere un ajutor benefic și valoros? Cineva spune: „Tu vei fi mereu soția lui legală. Răul nu poate învinge niciodată dreptatea.” Este acesta adevărul? (Nu.) Altcineva spune: „Nu-i face loc amantei lui și mai vedem noi dacă te poate înlocui!” Este acesta adevărul? (Nu.) Te face fericită sau te înfurie când auzi oamenii spunând aceste lucruri? Le spun ei pentru a te face irascibilă sau ca să înțelegi adevărul și să ai o cale de practică? Altcineva zice: „Înțeleg perfect. Nu există bărbați buni în zilele noastre. Orice bărbat cu bani devine rău.” Este acesta adevărul? (Nu.) Și apoi, cineva spune: „Nu trebuie să accepți asta. Trebuie să-i zici acele amante că nu vei fi intimidată atât de ușor. Arată-i cine-i șefa. Mergi unde lucrează și spune-le tuturor, fă o scenă și zi că este amanta soțului tău. Tu ești soția lui legală și toată lumea va fi cu siguranță de partea ta, nu de partea ei. Fă-o să se dea la o parte și să se retragă.” Este acesta adevărul? (Nu.) Nu sunt aceste vorbe înțelegerile eronate ale majorității oamenilor? (Ba da.) Altcineva vorbește într-o manieră oarecum rezervată, spunând: „E cu tine de o viață, încă nu ți s-a făcut lehamite de el? Dacă vrea să fie cu altcineva, atunci lasă-l. Atât timp cât aduce bani acasă și tu ai ce mânca și ce bea, nu este suficient? Ar trebui să fii fericită și apoi, el nu te va mai deranja întruna. Atât timp cât vine în continuare în casă și o recunoaște drept căminul lui, nu este suficient? De ce ești furioasă? De fapt, profiți de situație.” Sună alinător, dar este adevărul? (Nu.) Ar spune o persoană respectabilă vreunul dintre aceste lucruri? (Nu.) Dacă intenția nu este de a semăna discordie sau de a provoca o confruntare, este de a calma situația și de a face un compromis neprincipial. Există aici vreun cuvânt care reflectă perspectiva pe care ar trebui să o aibă soția cu privire la chestiune, o perspectivă care este și corectă, și în acord cu adevărul? (Nu.) Nu spun cei mai mulți dintre oameni astfel de lucruri? (Ba da.) Ce dovedește asta? (Că cei mai mulți dintre ei sunt destul de confuzi și că ideile care le vin nu ajută.) Cei mai mulți dintre oameni sunt confuzi, nu urmăresc și nici nu înțeleg adevărul. În orice caz, nu înțeleg care este adevărul și nici nu înțeleg care sunt cerințele lui Dumnezeu de la oameni. Mai precis, în ceea ce privește căsnicia, oamenii pur și simplu nu înțeleg cum ar trebui să abordeze problemele care apar într-o căsnicie prin prisma cuvintelor lui Dumnezeu despre căsnicie și a definiției Lui pentru aceasta, într-un mod care se conformează voii lui Dumnezeu, fără să devină irascibili.

Indiferent cu ce problemă te confrunți, fie că este mare sau mică, trebuie să o abordezi mereu având cuvintele lui Dumnezeu ca bază și adevărul drept criteriu. Atunci, care este baza din cuvintele lui Dumnezeu cu privire la aceste probleme care apar în căsnicie? Care este criteriul adevărului? Partenerul tău nu este fidel căsniciei voastre și aceasta este problema lui, dar nu poți permite ca problema lui să afecteze faptul că tu ai atitudinea corectă și simțul responsabilității față de căsnicie. El este vinovatul, dar tu nu poți permite ca fărădelegile lui să afecteze atitudinea pe care ar trebui să o ai tu față de căsnicie. Îl consideri destinația ta, dar asta este doar ceea ce crezi tu și, în realitate, nu este așa. Nici Dumnezeu nu a cerut sau nu a poruncit vreodată ca așa să stea lucrurile. Doar că tu insiști să crezi că el este destinația ta, sufletul tău pereche, dintr-o emoție, o dorință umană și, mai precis, dintr-o impulsivitate umană. Este greșit ca tu să insiști să crezi asta. Indiferent ce credeai înainte, acum ar trebui, în orice caz, să schimbi direcția și să vezi care sunt gândurile și atitudinile corecte pe care Dumnezeu le cere oamenilor să le aibă. Cum ar trebui să tratezi problema atunci când partenerul tău este infidel? Nu ar trebui să te cerți și să creezi necazuri și nici nu ar trebui să faci o scenă și să te tăvălești. Ar trebui să înțelegi că atunci când se întâmplă asta, nu se prăbușește cerul, nici nu îți este distrus visul privind destinația ta și, bineînțeles, nu înseamnă nici că trebuie să se încheie și să se destrame căsnicia ta și cu atât mai puțin că aceasta a eșuat sau că a ajuns la capăt de drum. Doar că, fiindcă toți oamenii au firi corupte și fiindcă sunt influențați de tendințele rele și de practicile comune ale lumii și nu au pic de imunitate pentru a se proteja împotriva tendințelor rele, ei nu pot evita să facă greșeli, să fie infideli, să calce strâmb în căsniciile lor și să-și dezamăgească partenerii. Dacă privești problema din această perspectivă, atunci nu este chiar așa mare lucru. Toate familiile conjugale sunt influențate de mediul general al lumii și de tendințele rele și practicile comune ale societății. De asemenea, dintr-o perspectivă individuală, oamenii au dorințe sexuale și, în plus, sunt influențați de fenomene precum relațiile amoroase dintre bărbați și femei în filmele și serialele TV și tendința pornografică în societate. Oamenilor le este dificil să adere la principiile pe care ar trebui să le susțină. Cu alte cuvinte, le este dificil să păstreze un reper moral. Granițele dorinței sexuale sunt încălcate cu ușurință; în sine, dorința sexuală nu este coruptă, dar fiindcă oamenii au firi corupte și, în plus, fiindcă trăiesc în acest tip de mediu general, fac cu ușurință greșeli atunci când vine vorba despre relațiile dintre bărbați și femei, iar acesta este un lucru pe care ar trebui în mod clar să-l înțelegi. Niciun om cu o fire coruptă nu poate face față ispitei sau ademenirii în acest tip de mediu general. Dorința sexuală umană se poate revărsa oricând și oriunde, iar oamenii vor comite infidelități oricând și oriunde. Acest lucru nu se întâmplă fiindcă există o problemă cu dorința sexuală în sine, ci fiindcă este ceva în neregulă cu înșiși oamenii. Ei își vor folosi dorințele sexuale pentru a comite acte care îi fac să-și piardă moralitatea, etica și integritatea, ca de exemplu să comită infidelități, să aibă relații amoroase, să aibă amante și așa mai departe. Astfel, ca persoană care crede în Dumnezeu, dacă poți privi corect aceste lucruri, atunci ar trebui să le tratezi într-un mod rațional. Tu ești o ființă umană coruptă, iar el este tot o ființă umană coruptă, deci nu trebuie să ceri ca el să fie ca tine și să rămână fidel doar fiindcă tu ești capabilă să rămâi fidelă căsniciei tale, cerându-i să nu fie niciodată infidel. Când se întâmplă așa ceva, ar trebui să înfrunți situația în modul corect. De ce? Toți oamenii au ocazia să întâmpine un astfel de mediu sau o astfel de ispită. Poți să stai cu ochii lipiți de partenerul tău, dar nu va conta și, cu cât îl supraveghezi mai atent, cu atât se întâmplă mai rapid și mai curând. Asta fiindcă toți oamenii au firi corupte, toți trăiesc în acest mediu general al unei societăți rele și foarte puțini nu sunt persoane promiscue. Doar situația sau condițiile lor îi împiedică să fie așa. Nu există multe lucruri la care oamenii să le fie superiori animalelor. Măcar un animal reacționează în mod natural la instinctele sale sexuale, dar la oameni, lucrurile nu stau așa. Oamenii pot să se implice în mod conștient în acte de promiscuitate și incest – doar oamenii pot să se dedea promiscuității. Prin urmare, în mediul general al aceste societăți rele, nu numai cei care nu cred în Dumnezeu sunt capabili să facă astfel de lucruri, ci aproape toți oamenii. Este un fapt incontestabil și nu poți scăpa de această problemă. Așadar, cum acest lucru i se poate întâmpla oricui, de ce nu permiți să se întâmple cu soțul tău? Să se întâmple acest lucru este, de fapt, ceva foarte normal. Doar fiindcă ești implicată emoțional cu el, atunci când te abandonează și-ți dă papucii, nu ești capabilă să treci peste asta și nu poți suporta. Dacă i s-ar întâmpla așa ceva altcuiva, pur și simplu ai afișa un zâmbet ironic și te-ai gândi: „Dar asta e normal. Nu e toată lumea așa în societate?” Cum sună acea zicală? Ceva cu o prăjitură? (Vor și să mănânce prăjitura, și să rămână cu ea.) Toate acestea sunt vorbe populare și lucruri legate de tendințele rele ale lumii. Este un lucru lăudabil pentru un bărbat. Dacă un bărbat nu are nicio prăjitură și nu este capabil să mănânce niciuna, asta arată că este incapabil și oamenii vor râde de el. Așa că atunci când un astfel de lucru i se întâmplă unei femei, ea poate să facă o scenă, să se tăvălească și să dea frâu liber irascibilității, plângând, creând necazuri și refuzând să mănânce fiindcă s-a întâmplat asta și vrând să caute moartea, să se spânzure și să se sinucidă. Unele femei se înfurie atât de tare, încât își pierd mințile. Acest lucru este în mod imperceptibil legat de atitudinea femeii față de căsnicie și, bineînțeles, este și direct legat de ideea personală că „partenerul ei este destinația ei.” Femeia crede că, destrămând căsnicia lor, soțul ei a distrus încredințarea și minunata aspirație a destinației vieții ei. Fiindcă soțul ei a fost primul care a distrus echilibrul căsniciei lor, primul care a încălcat regulile, fiindcă i-a dat papucii, a nesocotit jurămintele de căsătorie și i-a transformat frumosul vis într-un coșmar, asta o face pe ea să se exprime în aceste feluri și să manifeste aceste comportamente extreme. Dacă oamenii acceptă înțelegerea corectă a căsniciei din partea lui Dumnezeu, atunci se vor comporta oarecum mai rațional. Când li se întâmplă un astfel de lucru, oamenii normali se vor simți răniți, vor plânge și vor suferi. Însă când se vor calma și se vor gândi la cuvintele lui Dumnezeu, la mediul general din societate, iar apoi se vor gândi la situația efectivă, și anume că toți oamenii au firi corupte, vor trata această chestiune în mod rațional și corect și vor renunța la ea, în loc să se agațe cu înverșunare de ea. Ce vreau să spun prin „vor renunța la ea”? Vreau să spun că, având în vedere că soțul tău a făcut acest lucru și a fost infidel căsniciei voastre, ar trebui să accepți acest fapt, să stai și să discuți cu el, întrebându-l: „Care sunt planurile tale? Ce vom face acum? Vom merge mai departe cu căsnicia, sau o vom încheia și vom alege să trăim separat?” Stai jos și discută; nu are sens să te cerți sau să faci necazuri. Dacă soțul tău insistă să încheie căsnicia, atunci nu e mare lucru. Necredincioșii spun adesea: „Are balta pește”, „Bărbații sunt ca autobuzele – mereu apare rapid altul”; și cum era zicala cealaltă? „Nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard.” Și nu numai că această cioară e urâtă, dar e și bolnavă. Sunt corecte aceste zicale? Acestea sunt lucruri pe care necredincioșii le folosesc pentru a se alina, dar au ele ceva de-a face cu adevărul? (Nu.) Așadar, care ar trebui să fie gândirea corectă și punctul de vedere corect? Când te confrunți cu un astfel de eveniment, în primul rând nu ar trebui să devii irascibilă și trebuie să-ți înfrânezi furia și să spui: „Hai să ne calmăm și să discutăm. Ce intenționezi să faci?” El spune: „Intenționez să mai încerc cu tine.” Și apoi, tu spui: „Dacă este așa, atunci hai să mai încercăm. Nu mai avea legături amoroase, îndeplinește-ți responsabilitățile ca soț și putem da uitării chestiunea asta. Dacă nu poți face asta, atunci ne vom despărți și își va vedea fiecare de drumul lui. Poate că Dumnezeu a poruncit să se încheie căsnicia noastră aici. Dacă este așa, atunci sunt dispusă să mă supun rânduielii Lui. Tu poți urma drumul larg, eu voi urma calea credinței în Dumnezeu și nu ne vom mâhni reciproc. Eu nu mă voi băga în treaba ta, iar tu nu ar trebui să mă constrângi. Soarta mea nu depinde de tine, iar tu nu ești destinația mea. Dumnezeu îmi decide soarta și destinația. Locul în care voi ajunge în această viață va fi ultima mea oprire și acolo îmi voi atinge destinația – trebuie să Îl întreb pe Dumnezeu, El știe, El deține suveranitatea și doresc să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Lui. În orice caz, dacă nu vrei să continui această căsnicie cu mine, atunci ne vom despărți în pace. Deși nu am nicio abilitate specială și această familie depinde financiar de tine, tot pot continua să trăiesc fără tine și voi trăi bine. Dumnezeu nu va lăsa nici o vrabie să moară de foame, deci va face mai mult pentru mine, o ființă umană în carne și oase. Am mâini și picioare, pot să-mi port de grijă. Nu este nevoie să-ți faci griji. Dacă Dumnezeu a poruncit să fiu singură pentru tot restul vieții, fără tine alături, atunci sunt dispusă să mă supun și să accept acest lucru, fără să mă plâng.” Nu este bine să faci un asemenea lucru? (Ba da, este.) Este grozav, nu? Nu este nevoie să te contrazici și să te cerți, cu atât mai puțin să provoci necazuri nesfârșite în legătură cu acest lucru, astfel încât să ajungă toată lumea să știe despre el – nu este nevoie de așa ceva. O căsnicie nu este treaba nimănui altcuiva, în afară de tine și de soțul tău. Dacă într-o căsnicie apare un conflict, atunci voi doi trebuie să-l rezolvați și să suportați consecințele. Ca persoană care crede în Dumnezeu, ar trebui să te supui orchestrărilor și rânduielilor Lui, indiferent de final. Bineînțeles, când vine vorba de căsnicie, indiferent ce fisuri apar sau ce consecințe rezultă, indiferent dacă va continua sau nu, dacă începi o nouă viață în cadrul căsniciei tale sau dacă aceasta se încheie chiar în acel moment, destinația ta nu este nici căsnicia, nici soțul tău. Lui doar i-a poruncit Dumnezeu să apară în viața și în existența ta ca să joace un rol, însoțindu-te pe calea ta prin viață. Dacă el te poate însoți până la capătul drumului și poate ajunge la final cu tine, atunci nu există nimic mai bun și ar trebui să-I mulțumești lui Dumnezeu pentru harul Lui. Dacă există o problemă în timpul căsniciei, dacă apar fisuri sau se întâmplă ceva care nu îți este pe plac și, în cele din urmă, căsnicia ta se încheie, asta nu înseamnă că nu mai ai nicio destinație, că acum, viața ta a fost cufundată în întuneric sau că nu există nicio lumină și că nu ai niciun viitor. Poate că încheierea căsniciei tale este începutul unei vieți mai frumoase. Toate acestea sunt în mâinile lui Dumnezeu și pe toate trebuie să le orchestreze și să le rânduiască El. Poate că faptul că ți s-a încheiat căsnicia îți oferă o pătrundere și o apreciere mai profundă a căsniciei, precum și o înțelegere mai profundă. Bineînțeles, este posibil să ți se pară că încheierea căsniciei tale este un punct de cotitură important în obiectivele și direcția vieții tale și în calea pe care pășești. Nu îți va aduce amintiri sumbre, cu atât mai puțin amintiri dureroase, și nici nu vor fi doar experiențe și rezultate negative, ci mai degrabă îți va aduce experiențe pozitive și active, pe care nu le-ai fi putut avea dacă încă ai fi fost căsătorită. Dacă ar fi continuat căsnicia ta, poate că ai fi trăit mereu această viață banală, mediocră și monotonă, până la sfârșitul zilelor. Însă dacă ți se încheie și ți se destramă căsnicia, atunci acesta nu este neapărat un lucru rău. Înainte, te constrângeau fericirea și responsabilitățile căsniciei tale, precum și emoțiile sau modul de viață axat pe preocuparea pentru partenerul tău, pe îngrijirea acestuia, pe considerația față de el, afecțiunea și grija față de el. Însă începând din ziua în care căsnicia ta se încheie, toate circumstanțele vieții tale, obiectivele tale de viață și ceea ce urmărești în viață suferă o schimbare amănunțită și completă și trebuie spus că această schimbare îți este adusă de încheierea căsniciei tale. Este posibil ca acest rezultat, această schimbare și tranziție să fie ce intenționează Dumnezeu ca tu să câștigi din căsnicia pe care a poruncit-o El pentru tine și, de asemenea, ce intenționează ca tu să câștigi, îndrumându-te să îți închei căsnicia. Deși ai fost rănită și ai urmat o cale complicată și deși ai făcut unele sacrificii și compromisuri inutile în cadrul căsniciei, ce primești la final nu poate fi obținut în cadrul vieții conjugale. Prin urmare, oricare ar fi situația, este corect să renunți la gândul și la punctul de vedere că „destinația ta este căsnicia”. Indiferent dacă merge mai departe căsnicia ta sau trece printr-un moment de criză, sau dacă se îndreaptă spre o despărțire sau deja s-a încheiat, oricare ar fi situația, destinația ta nu este căsnicia în sine. Asta este ceva ce oamenii ar trebui să înțeleagă.

Oamenii nu ar trebui să nutrească gândul și punctul de vedere că „destinația unei persoane este căsnicia”. Acest gând și acest punct de vedere reprezintă o mare amenințare la adresa libertății tale și a dreptului tău de a-ți alege calea în viață. Ce vreau să spun prin „amenințare”? De ce folosesc acest cuvânt? Vreau să spun că oricând faci o alegere sau oricând spui ceva sau accepți un punct de vedere, dacă acestea au legătură cu fericirea ta conjugală sau cu integritatea căsniciei tale, sau au legătură chiar și cu ideea că partenerul tău este destinația ta și sprijinul tău suprem, atunci vei fi în întregime înrobit și chiar vei fi extrem de precaut și de atent. În mod imperceptibil, în acest fel, liberul tău arbitru, dreptul tău de a-ți alege calea în viață, precum și dreptul tău de a urmări lucruri pozitive și de a urmări adevărul, vor fi toate înrobite și chiar îndepărtate de acest gând și de acest punct de vedere și, prin urmare, frecvența cu care vii înaintea lui Dumnezeu va scădea treptat. Ce înseamnă când scade frecvența cu care vii înaintea lui Dumnezeu? Speranțele tale de a obține mântuirea vor scădea treptat și circumstanțele vieții tale vor deveni deplorabile, demne de milă, întunecate și sordide. Din ce motiv? Fiindcă ți-ai proiectat toate speranțele, așteptările și obiectivele și direcția vieții tale asupra partenerului cu care te-ai căsătorit și fiindcă el înseamnă totul pentru tine. Tocmai fiindcă partenerul tău înseamnă totul pentru tine, el îți ia toate drepturile, îți zădărnicește și îți îngreunează viziunea, te lasă fără integritate și fără demnitate, fără gândirea și raționalitatea normală și te privează de dreptul de a crede în Dumnezeu și de a urma calea corectă în viață, de dreptul de a stabili concepția corectă și de dreptul de a urmări mântuirea. În același timp, toate aceste drepturi ale tale sunt guvernate și controlate de partenerul tău și de aceea spun Eu că astfel de oameni trăiesc într-un mod demn de milă, sordid și josnic. Din momentul în care partenerul unei astfel de persoane se simte puțin nemulțumit cu privire la ceva sau inconfortabil în vreun fel, ba chiar spune că inima sa nu este în regulă, se sperie atât de mult, că nu poate să mănânce sau să doarmă zile întregi și chiar vine înaintea lui Dumnezeu să se roage cu lacrimile șiroind – nu s-a mai simțit în viața sa atât de necăjit și de neliniștit cu privire la ceva, este foarte îngrijorat – din momentul în care se întâmplă așa ceva, parcă ar fi în pragul morții. De ce este așa? Crede că cerul e pe cale să se prăbușească, crede că îi va fi luat sprijinul principal și că asta înseamnă că se va termina și cu el. Nu crede că viața și moartea unei persoane sunt în mâinile Creatorului și se teme îngrozitor de mult că Dumnezeu îi va lua partenerul, îl va face să-și piardă partenerul, să-și piardă sprijinul, cerul și sufletul – acesta este un fel de a fi foarte rebel. Dumnezeu ți-a dat căsnicia și, odată ce ai sprijinul și partenerul, uiți cu totul de Dumnezeu, nu-L mai vrei. Partenerul de viață a devenit Dumnezeul tău, stăpânul tău, precum și sprijinul tău. Aceasta este o trădare și este cel mai rebel act pe care îl poate comite cineva împotriva lui Dumnezeu. Ba chiar există unele persoane care, când partenerul lor se enervează puțin sau se îmbolnăvește, se sperie atât de tău, că nu participă multe zile la adunări. Nu spun nimănui, nici nu predau altcuiva datoria lor, ca să o îndeplinească, pur și simplu dispar ca și cum s-ar fi evaporat. Viața și moartea partenerului lor sunt lucrul care le preocupă și de care le pasă cel mai mult în viață și nimic nu poate fi mai important decât acestea – pentru ele sunt mai importante decât Dumnezeu, decât însărcinarea lui Dumnezeu și decât datoria lor. Oamenii de acest fel pierd identitatea, valoarea și sensul pe care ar trebui să le aibă înaintea lui Dumnezeu, iar El îi detestă. Dumnezeu ți-a dat o viață așezată și un partener doar ca să poți trăi mai bine și să ai pe cineva care să te îngrijească, să ai pe cineva alături, nu ca să poți să Îl uiți pe Dumnezeu și să-I uiți cuvintele sau să-ți abandonezi obligația de a-ți îndeplini datoria și obiectivul vieții de a urmări mântuirea odată ce ai un partener, iar apoi să trăiești pentru partenerul tău. Dacă acționezi și trăiești cu adevărat în acest fel, atunci sper că vei schimba direcția cât mai curând posibil. Indiferent cât de important este un om pentru tine sau cât de important este pentru viața ta, pentru traiul tău sau pentru calea vieții tale, el nu este destinația ta, fiindcă este doar o ființă umană coruptă. Dumnezeu ți-a rânduit partenerul de viață actual și poți trăi împreună cu el. Dacă Dumnezeu Și-a schimbat dispoziția și a rânduit pe altcineva pentru tine, ai putea să trăiești în continuare la fel de bine, deci partenerul tău actual nu este unicul pentru tine și nici nu este destinația ta. Numai Dumnezeu este Singurul căruia Îi este încredințată destinația ta și numai Dumnezeu este Singurul căruia Îi este încredințată destinația omenirii. Poți în continuare să supraviețuiești și să trăiești dacă îți părăsești părinții și, bineînțeles, poți trăi în continuare la fel de bine dacă îți părăsești partenerul. Părinții tăi nu sunt destinația ta și nici partenerul tău nu este. Doar fiindcă ai un partener, pe cineva căruia să-i încredințezi spiritul, sufletul și trupul tău, nu uita cele mai importante lucruri în viață. Dacă vei uita de Dumnezeu, vei uita ce ți-a încredințat El, vei uita datoria pe care ar trebui să o îndeplinească o ființă creată și vei uita care este identitatea ta, atunci îți vei fi pierdut toată conștiința și rațiunea. Indiferent cum este viața ta acum, dacă ești căsătorit sau nu, identitatea ta înaintea Creatorului nu se va schimba niciodată. Nimeni nu poate fi destinația ta și tu nu te poți încredința nimănui. Numai Dumnezeu îți poate da o destinația adecvată, numai Dumnezeu este Singurul căruia Îi este încredințată supraviețuirea omenirii și așa vor sta mereu lucrurile. Este clar? (Da.)

Aici vom încheia părtășia noastră despre căsnicie. Dacă doriți să vă exprimați ideile, punctele de vedere sau să vă faceți auzite sentimentele, vă rog să faceți asta acum. (Înainte, aveam acele puncte de vedere și gânduri că destinația unei persoane este căsnicia. Dacă soțul meu avea o legătură amoroasă, atunci mă simțeam disperată și simțeam că nu mai pot continua să trăiesc. Am auzit de la unii frați și unele surori că avuseseră experiențe similare și a fost foarte dureros să trec prin așa ceva. Însă astăzi, după ce am ascultat părtășia lui Dumnezeu, pot să adopt abordarea corectă cu privire la această chestiune. În primul rând, Dumnezeu a menționat că în această societate ticăloasă, persoanele pot fi seduse de oamenii, evenimentele și lucrurile din lumea exterioară și că este foarte ușor ca ei să facă greșeli, deci acum, pot înțelege un astfel de lucru. În al doilea rând, trebuie să adoptăm și abordarea corectă față de partenerii noștri. Partenerul nostru conjugal nu este destinația noastră în viață. Numai Dumnezeu este destinația noastră și numai bazându-ne pe Dumnezeu putem continua cu adevărat să trăim. Simt că acum am o oarecare înțelegere nouă cu privire la asta.) Excelent. Toate punctele de vedere și atitudinile privind adevărul despre care avem părtășie sunt menite a-i ajuta pe oameni să scape de tot felul de gânduri și puncte de vedere eronate, incorecte și negative; apoi, avem părtășie despre ele astfel ca, atunci când oamenii se confruntă cu o asemenea chestiune, să poată fi dotați cu gândurile și punctele de vedere corecte, să poată avea calea corectă de practică, ca să nu o ia pe calea greșită și să nu mai fie amăgiți și controlați de Satana; avem părtășie despre ele astfel încât oamenii să nu facă lucruri extreme, să poată accepta de la Dumnezeu, în toate situațiile, să asculte de rânduielile lui Dumnezeu în toate situațiile și să fie ființe create adevărate. Acesta este felul corect de a fi. Bun, haideți să încheiem aici părtășia zilei de azi. La revedere!

4 februarie 2023