A trecut ceva vreme de când avem părtășie despre „renunțare” în „Cum să urmărești adevărul”. V-ați gândit la diversele aspecte implicate în acest subiect? Cât despre lucrurile despre care am avut părtășie, la care oamenii trebuie să renunțe, le este ușor acestora să o facă? După ce ați ascultat părtășiile, v-ați contemplat și ați reflectat asupra voastră, pe baza conținutului lor? Ați făcut vreo comparație între acest conținut și defulările și manifestările voastre din viața de zi cu zi? (De obicei, mă gândesc puțin la ele. Ultima dată când Dumnezeu a avut părtășie despre renunțarea la efectele de condiționare pe care familia le exercită asupra noastră, mi-am dat seama că, în viața mea, de obicei respect aceste filosofii satanice de a relaționa cu lumea, cum ar fi: „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarța lui”, expresie pe care familia mi-a inculcat-o. După ce am acceptat aceste idei, am dat importanță demnității și statutului în tot ceea ce am făcut, de teamă să nu fiu umilit și nu am fost capabil să fiu o persoană onestă.) Tot acest conținut despre care am avut părtășie, în legătură cu renunțarea la diverse lucruri, abordează, în principal, gândurile și părerile oamenilor despre diverse chestiuni. Expunerea gândurilor și părerilor greșite ale oamenilor cu privire la astfel de chestiuni le permite acestora să le discearnă și să le cunoască bine, iar apoi să fie capabili să renunțe la ele într-un mod pozitiv și să nu fie constrânși de ele. Cel mai important lucru este să nu fie înrobiți de aceste gânduri și păreri, ci să fie capabili să trăiască și să existe adoptând corect, drept criterii, cuvintele lui Dumnezeu și adevărul. Dacă oamenii vor să pătrundă în realitatea diverselor adevăruri, trebuie să aibă cunoștințe și experiență din toate perspectivele. Ei trebuie mai ales să aibă o înțelegere clară a ideilor și părerilor pasive și negative despre diverse lucruri. Numai dacă le discern pot să renunțe la ele din proprie inițiativă și să nu mai fie înșelați și înrobiți de ele. Prin urmare, pentru a pătrunde în realitatea diverselor adevăruri și a obține rezultatul de a urmări adevărul, oamenii ar trebui să reflecteze adesea asupra lor și să se gândească în ce fel sunt înrobiți și controlați, în viața cotidiană, de diverse idei și păreri sau să încerce adesea să-și dea seama ce gânduri și păreri au despre diverse lucruri din viața de zi cu zi și să discearnă dacă aceste gânduri și păreri sunt sau nu corecte și în concordanță cu adevărul, dacă sunt pozitive și vin de la Dumnezeu sau dacă provin din intenții umane sau de la Satana. Aceasta este o lecție foarte importantă și este un aspect al realității în care oamenii trebuie să pătrundă în fiecare zi, în viața lor cotidiană. Adică, în viața de zi cu zi, indiferent dacă întâlnești sau nu diverși oameni, diverse chestiuni și lucruri, trebuie mereu să analizezi ce gânduri și păreri ai și dacă acestea sunt corecte și în conformitate cu adevărul – aceasta este o lecție foarte importantă. În viața ta cotidiană, în afară de timpul normal pe care îl petreci îndeplinindu-ți îndatoririle, pătrunderea ta în acest aspect ar trebui să-ți ocupe 80 până la 90 la sută din viață. Numai în felul acesta poți spera să scapi de tot felul de gânduri și păreri despre lucruri negative și să pătrunzi în adevărul-realitate. Se poate spune și că poți avea speranță doar când privești oamenii și lucrurile, te comporți și acționezi pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și luând adevărul drept criteriu; numai atunci poți spera să obții, în cele din urmă, mântuirea. Dacă, în viața ta cotidiană, în afară de timpul normal petrecut îndeplinindu-ți îndatoririle, mintea îți este goală în restul de 80 până la 90 la sută din timp sau te gândești și meditezi numai la viața ta fizică, la statut și reputație, atunci nu-ți va fi ușor să pătrunzi în adevărul-realitate și nici să obții rezultatul de a urmări adevărul. Dacă nu ți-e ușor să obții niciunul dintre aceste lucruri, șansele tale de a obține mântuirea vor fi foarte mici. Prin urmare, de ce depinde obținerea mântuirii? Pe de o parte, depinde de felul în care lucrează Dumnezeu și dacă Duhul Sfânt lucrează în tine; pe de altă parte, depinde de sârguința ta subiectivă, de ce preț plătești și de cât de multă energie și cât de mult timp investești în urmărirea adevărului și obținerea mântuirii. Dacă ceea ce gândești și faci în cea mai mare parte a timpului nu are nicio legătură cu urmărirea adevărului, atunci ceea ce faci nu are nicio legătură cu mântuirea – acesta este un fapt și un rezultat inevitabil. Deci ce ar trebui să faceți pe viitor? Pe de o parte, ar trebui să urmăriți îndeaproape fiecare subiect despre care avem părtășie și, după aceea, ar trebui să luați inițiativa și să încercați să contemplați și să înțelegeți subiectul, adică, odată ce am încheiat un subiect, ar trebui să bateți fierul cât e cald reflectând asupra voastră, pentru a obține o cunoaștere adevărată și precisă și căință adevărată. Capacitatea de a cunoaște acest aspect al adevărului cât de curând posibil după ce am încheiat părtășia despre el, sau după ce ai ajuns să înțelegi parțial părtășia, are scopul de a-ți permite să-ți conștientizezi câtuși de puțin gândurile și părerile, astfel încât, ulterior, când întâlnești chestiuni asociate în viața de zi cu zi, cunoștințele și înțelegerea anterioară pe care le ai despre adevărurile-principii vor deveni ideile și părerile fundamentale care-ți îndrumă experiența în această chestiune. Cel puțin, odată ce conștientizezi și ai o cunoaștere precisă și corectă, atitudinea și înțelegerea ta cu privire la această chestiune vor fi pozitive și pline de inițiativă. Adică, înainte să se întâmple acest eveniment, vei fi fost deja vaccinat și vei avea un anumit grad de imunitate, astfel încât, atunci când chiar se întâmplă, șansele tale de a eșua vor fi reduse, la fel ca și riscul de a-L trăda pe Dumnezeu, iar probabilitatea de a pătrunde în adevărul-realitate va spori foarte mult. E exact ca atunci când apare o pandemie: dacă nu te vaccinezi, tot ce poți face este să stai închis în casă și să nu ieși, lucru care reduce riscul de infecție la zero. Dar dacă ieși, circuli și intri în contact cu lumea exterioară, trebuie să te vaccinezi. Elimină acest vaccin posibilitatea de infectare? Nu, n-o elimină, dar reduce probabilitatea de infectare. Evident, vei avea anticorpi. Procesul de urmărire a adevărului începe prin cunoașterea diverselor adevăruri. Dacă știi afirmații și principii pozitive și corecte din diversele adevăruri și, în același timp, cunoști, într-o anumită măsură, diversele gânduri și păreri negative și rele dezvăluite de fiecare adevăr, atunci, oricând se mai întâmplă ceva similar, alegerile pe care le faci nu se vor mai baza pe criteriile ideilor și părerilor negative și rele pe care Satana ți le-a inculcat și nu vei mai avea atitudinea de a te agăța de astfel de idei și păreri. Deși, în acest stadiu, încă nu ai pătruns în acest aspect al adevărului-realitate, iar părerile tale s-ar putea să fie neutre, totuși, după ce vei accepta aceste idei și păreri pozitive, vei cunoaște, într-o anumită măsură, ideile și părerile negative, astfel încât, atunci când, în viitor, vei întâlni o chestiune similară, cel puțin vei fi capabil să distingi între ideile și părerile pozitive și cele negative, care au legătură cu acest tip de chestiune și vei avea anumite criterii pentru a o gestiona. Pe baza acestor criterii, oamenii care iubesc adevărul și au umanitate tind să fie mai înclinați să practice adevărul, să privească oamenii și lucrurile și să se comporte și să acționeze conform criteriului adevărului. Într-o anumită măsură, asta te va ajuta foarte mult să pătrunzi în adevărul-realitate și să practici în conformitate cu adevărurile-principii, să asculți de Dumnezeu conform cerințelor Lui și să accepți oamenii, chestiunile și lucrurile pe care Dumnezeu le rânduiește pentru tine. Din acest punct de vedere, oare putem spune că un om, cu cât înțelege mai multe adevăruri, cu atât este mai probabil să pătrundă în adevărul-realitate și, cu cât mai temeinic înțelege lucrurile negative, cu atât mai mare va fi probabilitatea de a întoarce spatele acestor lucruri negative? (Da, putem spune asta.) Prin urmare, indiferent dacă ești sau nu dispus să urmărești adevărul, sau indiferent dacă te-ai hotărât sau nu să-l urmărești, sau dacă ești sau nu pe calea urmăririi adevărului și indiferent de calibrul tău sau de felul în care înțelegi adevărul, pe scurt, dacă oamenii vor să urmărească adevărul, dacă vor să înțeleagă criteriile acestuia și să-l practice și să pătrundă în el, e necesar să discearnă și să înțeleagă tot felul de lucruri negative. Acestea sunt condițiile prealabile pentru a urmări adevărul și a pătrunde în adevărul-realitate.

Unii nu înțeleg adevărul și, când vine vorba de diversele subiecte despre care avem părtășie acum, consideră mereu: „Nu m-am gândit niciodată la aceste subiecte și nici nu le-am experimentat, nu pot vedea legătura dintre ceea ce spui Tu despre aceste subiecte și diversele mele probleme, firi corupte și manifestări ale corupției, deci ce legătură are părtășia Ta despre aceste subiecte cu modul în care urmăresc eu adevărul? Nu pare să aibă prea mare legătură cu pătrunderea mea în adevărul-realitate, nu-i așa? De ce nu vorbești despre niște subiecte mărețe și profunde, care privesc pătrunderea pozitivă a oamenilor? De ce expui mereu aceste chestiuni triviale și negative din viața de zi cu zi?” Această opinie este corectă sau greșită? (Greșită.) Când oamenii care au astfel de idei aud aceste chestiuni triviale din viața de zi cu zi, mai ales când sunt date câteva exemple, sunt dezgustați și nu vor să asculte. Se gândesc: „Conținutul este prea banal și superficial. Nu-i nimic grandios la el, e prea simplu. Imediat ce l-am ascultat, l-am înțeles. E prea ușor. Adevărul nu ar trebui să fie așa, ar trebui să fie mai profund, iar oamenii trebuie să-l asculte de mai multe ori înainte să fie capabili să-l înțeleagă și să-și amintească una sau două propoziții. Tu vorbești acum despre chestiuni triviale din viața de zi cu zi, precum și despre câteva manifestări ale umanității normale în viața cotidiană. Nu-i puțin cam superficial pentru noi?” Crezi că oamenii care au aceste păreri gândesc corect? (Nu, ei greșesc.) De ce greșesc? Ce este în neregulă cu ele? În primul rând, sunt gândurile și părerile oamenilor separate de viețile lor cotidiene? (Nu, nu sunt.) Sunt diversele lor manifestări și atitudini separate de viețile lor de zi cu zi? (Nu, nu sunt.) Nu, niciunul dintre aceste lucruri nu este separat. Firile corupte ale oamenilor, gândurile, părerile, ideile și intențiile lor cu privire la diverse chestiuni, modurile lor specifice de a face lucrurile, precum și gândurile și ideile care le izvorăsc din minte, toate sunt inseparabile de diversele manifestări și defulări din viața de zi cu zi. Mai mult decât atât, aceste diverse manifestări și defulări din viața de zi cu zi, precum și gândurile, părerile și atitudinile oamenilor față de diverse chestiuni care li se întâmplă, sunt lucruri mai specifice care privesc firile corupte ale oamenilor. Scopul urmăririi adevărului este de a schimba gândurile și părerile greșite ale oamenilor și, prin schimbarea gândurilor și părerilor oamenilor și, prin schimbarea atitudinilor lor față de tot felul de oameni, chestiuni și lucruri, să se lepede de firile lor corupte și de neascultarea și trădarea cu privire la adevăr și la Dumnezeu, precum și de natura-esența lor care se opune lui Dumnezeu. Astfel, dacă vrei să urmărești adevărul, oare nu este absolut necesar să-ți lepezi și să-ți schimbi diversele gânduri și păreri greșite din viața de zi cu zi? Nu este acesta cel mai important lucru? (Ba da.) Prin urmare, indiferent cât de superficiale sau banale ar părea lucrurile despre care vorbesc, să nu ai o mentalitate răzvrătită față de ele. Cu siguranță, aceste lucruri sunt însemnate. Îți ocupă inima și mintea și-ți controlează gândurile și părerile despre orice persoană, chestiune sau lucru pe care îl înfrunți. Dacă nu-ți schimbi sau nu-ți lepezi aceste gânduri și păreri greșite din viața de zi cu zi, atunci afirmația ta că accepți adevărul și ai adevărul-realitate va fi doar o vorbă în vânt. E ca atunci când ai cancer – trebuie să fie tratat proactiv. Indiferent în ce organ sunt prezente celule canceroase, fie că în sânge sau în piele, sau fie că sunt la suprafață sau ascunse în profunzime, e evident că în primul rând trebuie tratate celulele canceroase din trupul tău. Numai după ce acestea sunt eliminate, în trupul tău se pot absorbi și pot funcționa diverșii nutrienți pe care îi iei. În felul acesta, toate organele din corpul tău pot apoi funcționa normal. Odată ce boala este eliminată, corpul tău va deveni mai sănătos și mai normal. Iar astfel de oameni sunt complet vindecați de boală. Urmărirea adevărului de către oameni este procesul de a se lepăda de firi corupte și, de asemenea, procesul de a pătrunde în adevărul-realitate. Procesul de a se lepăda de firi corupte este procesul prin care oamenii se schimbă și scapă de diverse gânduri și păreri greșite și negative. De asemenea, este procesul prin care oamenii se înzestrează cu diverse idei și păreri corecte și pozitive. Ce sunt ideile și părerile pozitive? Sunt lucruri care implică realitatea, principiile și criteriile adevărului. Pentru a pătrunde în adevărul-realitate, oamenii trebuie, căutând adevărul, să-și disece și să-și înțeleagă, una câte una, diversele idei și păreri greșite despre viață, supraviețuire și relația cu alții și apoi să le înlăture și să se lepede de ele, una câte una. Pe scurt, urmărirea adevărului este despre a-i face pe oameni să se lepede de toate gândurile și părerile lor eronate și incorecte și să aibă gânduri și păreri corecte cu privire la tot felul de lucruri, gânduri și păreri care se conformează adevărurilor-principii. Doar în felul acesta pot oamenii să atingă țelul de a privi oamenii și lucrurile și de a se comporta și a acționa în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu. Acesta este rezultatul final pe care oamenii îl obțin prin urmărirea adevărului și, de asemenea, adevărul-realitate pe care oamenii îl pot trăi în final, după ce obțin mântuirea. Înțelegeți asta? (Da.)

La ultima întrunire, am avut părtășie despre subiectul „renunțării” în ceea ce privește familia. Despre ce am avut părtășie ultima dată pe subiectul familiei? (Am avut părtășie despre inconvenientele și piedicile pe care familia le pune în calea urmării adevărului, precum și despre lucrurile urmărite de noi, idealurile și dorințele la care ar trebui să renunțăm când vine vorba de problema familiei. Dumnezeu a menționat două lucruri, unul fiind renunțarea la identitatea pe care o moștenim de la familia noastră, iar celălalt fiind renunțarea la efectele de condiționare pe care familia le are asupra noastră.) Într-adevăr, am avut părtășie despre aceste două lucruri. Primul este renunțarea la identitatea pe care o moștenești de la familia ta. Știți care sunt adevărurile-principii pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă în privința asta? După ce Mi-ați ascultat părtășiile, dacă nu vă ofer un rezumat specific, știți cum să rezumați singuri lucrurile? După ce am avut părtășie despre aceste lucruri și despre detaliile specifice care le privesc, ați rezumat principiile implicate pe care oamenii ar trebui să le respecte când vine vorba despre acest aspect al adevărului? Dacă știi cum să le rezumi, atunci vei fi capabil să le pui în practică; dacă nu știi cum să le rezumi și zăbovești asupra unor zone de lumină împrăștiate și nu știi care sunt adevărurile-principii implicate, atunci nu vei fi capabil să le pui în practică. Dacă nu știi cum să le pui în practică, nu vei pătrunde niciodată în acest aspect al adevărului-realitate. Chiar dacă descoperi ce probleme ai, tot nu vei fi capabil să le corelezi cu vorbele Mele și să găsești principiile corespunzătoare pe care să le pui în practică. Părtășia despre renunțarea la problemele legate de identitatea pe care o moștenești de la familia ta are drept scop principal să poți să privești oamenii și lucrurile și să te comporți și să acționezi fără să fii afectat de diversele influențe asociate cu acea identitate. Dacă identitatea pe care o moștenești de la familia ta este una distinsă, atunci ar trebui să o abordezi corect. Nu ar trebui să consideri că ești distins, că ești mai merituos decât alții sau că identitatea ta este specială. Când te afli printre ceilalți, ar trebui să fii capabil să interacționezi corect cu ei, conform principiilor cu care Dumnezeu îi admonestează pe oameni și să tratezi corect pe toată lumea, nu să-ți folosești trecutul distins al familiei drept capital pentru a te lăuda în toate circumstanțele și a-i face pe ceilalți să te admire în toate situațiile. Presupunând că nu poți să renunți la identitatea pe care o moștenești de la familia ta, folosești mereu trecutul acesteia drept capital și te comporți ca un om care este extrem de plin de sine, încăpățânat și pompos; și presupunând că întotdeauna te împăunezi și te dai în spectacol în preajma celorlalți și îți etalezi constant trecutul familiei și identitatea specială pe care o moștenești de la familia ta; și, în plus, presupunând că, în adâncul sufletului, ești deosebit de arogant și autoritar, și mai ales dominator și insolent când vorbești cu alții, și-ți folosești adesea identitatea drept capital ca să-i dojenești și să-i subjugi pe oameni – cu alte cuvinte, oamenii cred că ești lipsit de rațiune normală – și îi privești pe toți ca pe niște plebei și, mai ales când intri în contact și relaționezi cu oamenii, nu dai nicio importanță celor care sunt mai umili sau mai modești decât tine, iar atunci când le vorbești ești foarte agresiv, despotic și chiar îți arăți colții; și presupunând că vrei constant să-i dojenești pe ceilalți, îi tratezi mereu ca pe niște sclavi, cărora să le dai ordine și la care să strigi, crezi mereu că identitatea ta este distinsă, ești incapabil să te înțelegi armonios cu alții și să tratezi corect oamenii cu un statut inferior – toate acestea sunt firi corupte și lucruri de care oamenii ar trebui să se lepede. Astfel de firi corupte apar și sunt provocate atunci când o persoană are un trecut familial și un statut social distins. Prin urmare, acest tip de persoană ar trebui să reflecteze asupra cuvintelor și faptelor ei și asupra propriilor gânduri și păreri, mai ales cele privind identitatea familială. Ar trebui să renunțe la astfel de gânduri și păreri și să se întoarcă la diversele umanități pe care le trăiește ca urmare a statutului ei social special. Cu alte cuvinte, acest tip de persoană ar trebui să renunțe la identitatea pe care a moștenit-o de la familia ei. Majoritatea oamenilor cred că statutul lor social este inferior. Mai ales oamenii care sunt desconsiderați, discriminați și hărțuiți în societate simt adesea că identitatea lor este modestă, iar rușinea provocată de mediul lor familial special îi face să se simtă foarte umili. Acest sentiment îi face adesea să se simtă inferiori și incapabili să se înțeleagă cu alții într-un fel armonios și echitabil. Desigur, oamenii de felul acesta se și manifestă în diverse moduri. Unii îi admiră mai ales pe cei cu statut și identitate distinsă, lingușindu-i, măgulindu-i, periindu-i și fiind slugarnici. Îi imită orbește mereu și nu au principii sau demnitate, sunt dispuși să fie aghiotanții acelor oameni și să primească ordine de la ei, să fie manipulați de ei ca niște sclavi. Nici principiile după care fac lucrurile astfel de oameni nu sunt în acord cu adevărul, pentru că, în adâncul minții lor, cred că identitatea lor este modestă, că s-au născut să fie săraci și că nu merită să fie pe picior de egalitate cu aceia care sunt bogați sau au o identitate socială nobilă și că, în schimb, s-au născut pentru a fi tratați ca sclavii acelor oameni și trebuie să ia exemplu și să primească ordine de la ei. Nu se simt slugarnici. Mai degrabă, cred că așa este normal și că așa ar trebui făcute lucrurile. Ce fel de idei și păreri sunt acestea? Nu sunt aceste gânduri și păreri un fel de auto-denigrare? (Ba da.) Mai există un tip de persoane care văd oameni bogați trăind în felurile lor pline de sine, încăpățânate, nerușinate și dominatoare și care chiar îi invidiază foarte mult pe acești oameni, se țin după ei și speră că, dacă ar avea șansa să schimbe lucrurile, ar putea trăi la fel de încăpățânați și plini de sine ca acești oameni bogați. Cred că nu e nimic greșit în a fi încăpățânat și plin de sine; din contră, privesc aceste trăsături ca fiind fermecătoare și romantice. Gândurile și părerile acestor oameni sunt și ele incorecte și ar trebui să se renunțe la ele. Indiferent ce identitate și statut ai, toate sunt prestabilite de Dumnezeu. Indiferent ce fel de familie sau trecut familial a prestabilit Dumnezeu pentru tine, identitatea pe care o moștenești de la aceasta nu este nici rușinoasă, nici onorabilă. Principiul după care trebuie să-ți tratezi identitatea nu ar trebui să se bazeze pe principiul onoarei sau al rușinii. Indiferent în ce fel de familie te plasează Dumnezeu, indiferent din ce fel de familie îți permite să provii, înaintea lui Dumnezeu, ai o singură identitate, iar aceea este identitatea unei ființe create. Înaintea lui Dumnezeu, ești o ființă creată, așadar, în ochii Lui, ești egal cu oricine din societate care are o identitate sau un statut social diferit. Toți sunteți membri ai omenirii corupte și toți sunteți oameni pe care Dumnezeu vrea să-i mântuiască. Și, bineînțeles, înaintea lui Dumnezeu, toți aveți aceeași oportunitate să vă îndepliniți îndatoririle de ființe create, să urmăriți adevărul și să obțineți mântuirea. La acest nivel, pe baza identității unei ființe create, așa cum ți-a fost dată de Dumnezeu, nu ar trebui să-ți admiri propria identitate și nici să o desconsideri. În schimb, ar trebui să-ți tratezi corect identitatea de creatură a lui Dumnezeu și să fii capabil să te înțelegi armonios cu oricine, pe picior de egalitate și conform principiilor pe care Dumnezeu le predă oamenilor și cu care îi admonestează. Indiferent care este statutul social sau identitatea socială a altor oameni și indiferent care este statutul tău social sau identitatea ta socială, oricine vine în casa lui Dumnezeu și înaintea Lui are o singură identitate, aceea de ființă creată. Prin urmare, cei cu un statut și o identitate socială modeste nu ar trebui să se simtă inferiori. Indiferent dacă ai sau nu talent, indiferent cât de înalt este calibrul tău și indiferent dacă ești sau nu abil, ar trebui să renunți la statutul tău social. De asemenea, ar trebui să renunți la ideile și părerile tale despre evaluarea, notarea sau clasificarea oamenilor drept distinși sau umili pe baza trecutului lor familial și a istoriei familiei lor. Nu ar trebui să te simți inferior din cauza identității tale sociale și a statutului tău social modest. Ar trebui să te bucuri că, deși trecutul familiei tale nu este atât de puternic și spectaculos, iar statutul pe care l-ai moștenit este modest, Dumnezeu nu te-a abandonat. El ridică oamenii umili din bălegar și din praf și îți dă aceeași identitate, cea de ființă creată, la fel ca altor oameni. În casa lui Dumnezeu și înaintea Lui, identitatea și statutul tău sunt egale cu cele ale tuturor celorlalți oameni aleși de Dumnezeu. Odată ce realizezi asta, ar trebui să renunți la complexul tău de inferioritate și să nu te mai agăți de el. Când îi întâlnești pe cei care au un statut social distins și grozav sau pe cei care au un statut social mai înalt decât tine, nu trebuie să te pleci în fața lor sau să le zâmbești mereu, cu atât mai puțin să-i admiri. În schimb, ar trebui să-i consideri egalii tăi, să-i privești direct în ochi și să-i tratezi corect. Chiar dacă sunt adesea dominatori sau plini de mândrie și consideră că au un statut social înalt, tu trebuie să-i tratezi corect și să refuzi să fii constrâns de ei sau intimidat de grandoarea lor. Indiferent ce comportament au sau cum te tratează, ar trebui să știi că, înaintea lui Dumnezeu, tu și ei sunteți la fel, în sensul că toți sunteți ființe create, toți sunteți ființe umane alese de El pentru a fi mântuite. În comparație cu tine, ei n-au nimic special. Așa-zisa lor identitate și așa-zisul lor statut social special nu există în ochii lui Dumnezeu și nu sunt recunoscute de El. Prin urmare, nu este nevoie să te simți constrâns de chestiunea identității pe care o moștenești de la familia ta și nici nu este nevoie să te simți inferior din cauza ei. Cu atât mai puțin este nevoie să renunți la orice oportunitate de a interacționa pe picior de egalitate cu alți oameni doar din cauza statutului tău social modest sau să renunți la orice drepturi, responsabilități și obligații pe care Dumnezeu ți le-a oferit în casa Lui și înaintea Lui. Și, desigur, cu siguranță n-ar trebui să renunți la dreptul tău de a fi mântuit sau la speranța de a obține mântuirea. În casa lui Dumnezeu, înaintea Lui, nu este nicio diferență între bogați și săraci, statut social înalt sau umil și niciun om cu un istoric familial special nu merită un tratament aparte sau privilegii deosebite. Înaintea lui Dumnezeu, toți oamenii au o singură identitate, aceea de ființă creată. De asemenea, înaintea lui Dumnezeu, naturile-esențe ale tuturor oamenilor sunt la fel. Există un singur fel de ființe umane pe care Dumnezeu vrea să le mântuiască, și anume ființele umane corupte. Prin urmare, indiferent dacă identitatea sau statutul tău este nobil sau umil, toți sunteți ființe umane pe care Dumnezeu vrea să le mântuiască.

Închipuie-ți că cineva ți-ar spune: „Uită-te la părinții tăi, sunt atât de săraci, încât nici măcar nu ai haine decente; sunt atât de săraci încât tu ai mers doar la gimnaziu, nu și la liceu; sunt atât de săraci încât tu nu mănânci decât supă și legume și nici măcar nu ai gustat ciocolată, pizza sau cola.” Cum ar trebui să gestionezi această situație? Te-ai simți inferior sau descurajat? Te-ai plânge, în sinea ta, de Dumnezeu? Ai fi intimidat de aceste cuvinte? (Acum nu.) Acum nu, dar înainte ai fi fost, nu-i așa? În trecut, oricând observai a cui familie era bogată sau cine era înstărit și distins, spuneai: „Ha! Locuiește într-o vilă și deține o mașină. A fost în străinătate de nenumărate ori. Eu nici măcar nu am ieșit din satul meu și nu am văzut un tren până acum. Călătorește cu trenuri de mare viteză, la clasa întâi, merge în croaziere luxoase și poartă mărci ale designerilor francezi și bijuterii italiene. Eu cum de nu am auzit de niciunul dintre aceste lucruri?” Ori de câte ori ești în preajma unor astfel de oameni, te simți mai neînsemnat decât ei. Când ai părtășie despre adevăr și crezi în Dumnezeu, ești încrezător, într-o oarecare măsură. Dar când vorbești cu acei oameni despre familia ta și despre viața de familie, vrei să fugi și să scapi, simți că nu ești la fel de bun ca ei și că ar fi mai bine să mori decât să trăiești. Te gândești: „De ce trăiesc într-o astfel de familie? N-am văzut deloc lumea. Alții se dau cu creme pe mâini, pe când eu mă dau cu vaselină; alții nici măcar nu-și aplică pe față creme, ci se duc direct la salonul de înfrumusețare, pe când eu nici măcar nu știu unde este salonul; alții se plimbă cu limuzina, dar acest lucru este prea bun pentru mine, am noroc dacă apuc să mă plimb cu o bicicletă și uneori trebuie să merg în căruță trasă de un bou sau de un măgar.” Așadar, de fiecare dată când vorbești cu astfel de oameni, nu ai încredere în tine și ți-e rușine să vorbești despre identitatea ta și nu îndrăznești s-o menționezi. În inima ta, ai resentimente față de Dumnezeu și ești puțin mânios pe El: „Toți sunt ființe create, la fel ca mine”, îți spui. „Deci de ce le permite Dumnezeu să se bucure atât de mult de viață? De ce a prestabilit ca ei să aibă acel fel de familie și de statut social? De ce este familia mea atât de înjositor de săracă? De ce sunt părinții mei la marginea societății, lipsiți de abilități sau aptitudini? Mă înfurii numai când mă gândesc la asta. Ori de câte ori vorbesc despre această chestiune, nu vreau să-mi menționez părinții, sunt atât de incapabili și incompetenți! Nici vorbă să mă plimb cu limuzina sau să locuiesc într-o vilă, m-aș mulțumi numai să mă ducă în oraș, ca să merg cu autobuzul și cu trenurile de mare viteză, sau să mă joc în parcurile din oraș, dar ei nu m-au dus acolo, nici măcar o dată! Nu am deloc experiență de viață. Nu am gustat mâncare bună, nu am mers cu mașini frumoase și nu pot decât să visez să zbor.” Când te gândești la toate astea, te simți inferior și ești adesea constrâns de această chestiune, așa că petreci timp, în mod regulat, cu frați și surori ale căror identități și statute nu sunt, în mod semnificativ, diferite de ale tale și îți spui: „E adevărat ce se spune, cine se aseamănă se adună. Uită-te la grupul acela de oameni, toți sunt bogați, inclusiv oficiali guvernamentali, milionari, oameni cu părinți super-bogați, magnați în afaceri, oameni întorși de la studii în străinătate și cu studii postuniversitare, precum și directori de corporații și administratori de hotel. Compară-i cu noi, această gloată. Suntem toți fie țărani, fie șomeri. Familiile noastre trăiesc în zone rurale izolate, avem numai opt clase și nu am văzut deloc lumea. Am păscut vite, am amenajat tarabe stradale și am reparat pantofi. Ce fel de oameni suntem noi? Nu suntem doar drojdia societății? Uită-te la grupul acela de oameni, toți sunt sofisticați și stilați. Când mă gândesc la gloata care suntem noi, mă simt inutil și mâhnit.” Chiar și după ce crezi în Dumnezeu de atâția ani, nu ai renunțat niciodată la această chestiune și adesea te simți inferior și deprimat. Ideile și părerile acestor oameni despre lucruri sunt, în mod evident, greșite și afectează grav corectitudinea părerilor lor cu privire la oameni și lucruri și modurile în care se comportă și acționează. Aceste idei și păreri sunt influențate de tendințele și moravurile sociale. Desigur, mai exact, ele sunt idei și păreri care rezultă din efectele de condiționare ale oamenilor răi și din cultura tradițională. De vreme ce sunt corupte și aparțin tendințelor rele, ar trebui să renunți la ele și să nu fii necăjit sau constrâns de astfel de idei și păreri. Unii spun: „M-am născut într-o astfel de familie și acest fapt nu poate fi schimbat. Am constant în minte aceste tipuri de idei și păreri și mi-e greu să renunț la ele.” Într-adevăr, realitatea este că e dificil să renunți la ele, dar dacă zăbovești constant asupra unei idei și a unei păreri greșite, nu vei renunța niciodată la ea. Dacă accepți idei și păreri corecte, treptat, vei renunța la cele greșite. Ce vreau să spun cu asta? Că nu este posibil să renunți la toate odată, astfel încât să poți interacționa cu oameni bogați, sau cu cei cu statut și valoare înalte, pe picior de egalitate și în mod normal. E imposibil să faci asta dintr-o dată, dar cel puțin te poți elibera de această chestiune. Chiar dacă încă ai un complex de inferioritate, chiar dacă încă ești vag tulburat în inima ta de acest lucru, ai câștigat deja o oarecare libertate din asta, într-o anumită măsură. Desigur, în urmărirea ulterioară a adevărului, vei dobândi treptat și mai multă libertate și eliberare. Când toate diversele fapte sunt dezvăluite, vei vedea din ce în ce mai clar esența diverșilor oameni, a diverselor chestiuni și lucruri, iar felul în care înțelegi adevărul va fi din ce în ce mai profund. Când ai o perspectivă mai pătrunzătoare asupra acestor chestiuni, experiența ta de viață și cunoștințele tale cu privire la acestea vor spori. În același timp, atitudinea ta față de adevăr va avea mai multă inițiativă și va fi mai pozitivă, iar tu vei fi tot mai puțin constrâns de lucruri negative. Nu te vei fi schimbat atunci? Data viitoare când vei întâlni pe cineva cu o identitate și un statut foarte diferite de ale tale și vei vorbi și vei avea o legătură cu el, cel puțin nu vei mai fi timorat în sinea ta și nici nu vei fugi, ci, în schimb, vei fi capabil să-l tratezi corect și nu vei mai fi subiectul restricțiilor lui, sau nu te vei mai gândi cât de grozav și distins este. Odată ce vei înțelege esențele corupte ale oamenilor, vei fi capabil să tratezi precis tot felul de oameni și să te înțelegi, să interacționezi și să creezi legături cu tot felul de oameni, fără să-i admiri sau să-i subapreciezi și fără să-i discriminezi sau să-i apreciezi. Vei obține treptat, în felul acesta, rezultatul care provine din urmărirea adevărului? (Da.) Să obții acest rezultat te va face să iubești mai mult adevărul, să fii mai înclinat spre lucruri pozitive, spre adevăr și spre a-L admira pe Dumnezeu și adevărul, în loc să admiri pe oricine din societate sau din lume, pentru identitatea și statutul său distins. Obiectele pe care le admiri și le apreciezi, precum și obiectele pe care le urmărești și le venerezi vor fi diferite, iar tu vei transforma treptat lucrurile negative în lucruri pozitive și în adevăr – mai precis – în Dumnezeu, în cuvintele Lui și în identitatea și statutul Lui. În felul acesta, vei pătrunde treptat în adevărul-realitate, în această privință. Adică, treptat, te vei lepăda de firea ta coruptă și de constrângerile Satanei din acest punct de vedere și vei obține treptat mântuirea – în asta constă acest proces. Nu este greu; calea ți se așterne la picioare. Atât timp cât urmărești adevărul, poți pătrunde în adevărul-realitate. Și în ce realitate vei pătrunde, în cele din urmă? Indiferent de felul de statut pe care îl moștenești de la familia ta, nu vei mai fi preocupat sau tulburat de gândul că este nobil sau umil. În schimb, vei fi capabil să-ți îndeplinești bine datoria, ca o ființă creată, să trăiești înaintea lui Dumnezeu ca o ființă creată, să privești oamenii și lucrurile, să te comporți și să acționezi ca o ființă creată, să trăiești înaintea lui Dumnezeu ca o ființă creată și să trăiești în fiecare zi în prezent, doar cu identitatea unei ființe create – acesta este rezultatul pe care îl vei urmări. Este acesta un rezultat bun? (Da, este.) Când oamenii pătrund în acest aspect al realității, inimile lor sunt eliberate și libere. Cel puțin, nu vei mai fi necăjit de chestiunea identității pe care o moștenești de la familia ta și nu-ți va păsa dacă statutul tău este înalt sau umil. Dacă identitatea ta este distinsă și unii oameni te admiră, te vei simți dezgustat; dacă identitatea ta este umilă și unii oameni te discriminează, nu vei fi constrâns sau necăjit de acest lucru și nici nu vei fi trist sau negativ din cauza lui. Nu va mai trebui să te simți îngrijorat, tulburat sau inferior din cauza gândului că ai mers vreodată sau nu cu un tren de mare viteză, ai fost sau nu la un salon de înfrumusețare, ai călătorit sau nu în străinătate, ai mâncat sau nu preparate occidentale, sau te-ai bucurat sau nu de un confort material exclusiv, așa ca oamenii bogați. Nu vei mai fi constrâns sau necăjit de aceste chestiuni și vei fi capabil să tratezi corect tot felul de oameni, lucruri și chestiuni și să-ți îndeplinești îndatoririle în mod normal. Nu vei fi atunci liber și eliberat? (Ba da.) În felul acesta, inima ta va fi eliberată. Atunci când vei fi pătruns în realitatea acestui aspect al adevărului și te vei fi eliberat de constrângerile Satanei, vei fi devenit cu adevărat o ființă creată care trăiește înaintea lui Dumnezeu și o ființă creată dorită de Dumnezeu. Deja ar trebui să-ți fie mai clar care este calea de a renunța la identitatea și statutul pe care le moștenești de la familia ta.

Data trecută, am discutat și un alt subiect – renunțarea la efectele de condiționare pe care familia le exercită asupra ta. Efectele de condiționare ale familiei unui om încep tocmai din tinerețea acelui om. Pe măsură ce ajunge la maturitate, începe treptat să aplice aceste gânduri și păreri condiționate în viața lui. Până dobândește un anumit nivel de experiență de viață, pune în practică, în mod liber, aceste diverse gânduri și păreri, care au fost condiționate în el de familia lui și, pe această bază, a acumulat diverse principii, modalități și trucuri pentru a gestiona lucrurile, care sunt și mai sofisticate, mai specifice și mai benefice pentru el. Se poate spune că efectele de condiționare exercitate de familie servesc drept abecedar unei persoane care face tranziția în societate și în grupurile ei comunitare și care îi permite să folosească liber diverse modalități și trucuri pentru a gestiona lucrurile, atunci când trăiește printre ceilalți. De vreme ce aceste efecte de condiționare exercitate de familie sunt un abecedar, ele sunt fixate și adânc înrădăcinate în inima fiecărui om. Aceste lucruri influențează viețile oamenilor, felul în care se comportă și acționează și, de asemenea, perspectiva pe care o au asupra vieții. Dar, întrucât aceste efecte de condiționare nu sunt pozitive, ele sunt și lucruri la care oamenii ar trebuie să renunțe, în procesul de urmărire a adevărului. Nu contează dacă aceste gânduri și păreri, pe care o astfel de condiționare ți le insuflă, se formează sau nu în adâncul inimii tale sau dacă ocupă sau nu o poziție dominantă în adâncul sufletului – și cu siguranță nu contează dacă astfel de gânduri și păreri au fost deja confirmate ca fiind adevărate sau practicate de tine, pe parcursul existenței tale – aceste efecte de condiționare îți vor afecta viața în măsuri diferite, atât acum, cât și în viitor, influențându-ți calea pe care o alegi în viață și afectându-ți atitudinea și principiile după care gestionezi lucrurile. Se poate spune că majoritatea familiilor le furnizează oamenilor trucuri și filosofii fundamentale de a relaționa cu lumea, astfel încât ei să poată trăi și supraviețui în societate. De exemplu, data trecută, am avut părtășie despre lucruri pe care părinții le spun mereu, cum ar fi „Oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarța lui” și „Un om îşi lasă numele în urmă oriunde stă, aşa cum gâsca scoate ţipete oriunde zboară”, precum și „Trebuie să înduri o mare suferință pentru a răzbi în viață” și „Pasărea care iese din cuib este împușcată”. Ce mai era? „Armonia este comoară, toleranța este virtute” și „Cel care vorbește mult greșește mult”. Aceste diverse idei și păreri, care sunt condiționate în tine de către familia ta, indiferent dacă le aplici sau le practici în mod evident în viața ta, sunt abecedarul tău. Ce vreau să spun prin „abecedar”? Vreau să spun un lucru care te inspiră și te îndeamnă să accepți filosofiile Satanei de relaționare cu lumea. Aceste zicale de la familia ta ți-au insuflat un mod fundamental de a relaționa cu lumea și un mod fundamental de a supraviețui, astfel încât, după ce vei intra în această societate, vei munci din greu ca să urmărești faima, câștigul și statutul, te vei strădui să te deghizezi și să te împachetezi mai frumos, să te protejezi mai bine și te vei strădui să devii cel mai bun dintre ceilalți, să răzbești în viață și să rămâi în vârf. Pentru tine, aceste lucruri pe care familia le condiționează în tine sunt reguli și trucuri pentru a relaționa cu lumea, care te îndeamnă să intri în societate și să asimilezi tendințe rele.

Ultima oară, am avut părtășie despre efectele de condiționare pe care familia le exercită asupra oamenilor. Există mult mai multe efecte de condiționare decât acestea, așa că haideți să continuăm să avem părtășie despre ele. De exemplu, unii părinți le spun copiilor lor: „În orice grup de trei oameni, există cel puțin unul care îmi poate fi profesor.” Cine a spus asta? (Confucius.) Asta este într-adevăr ceea ce a spus Confucius. Unii părinți le spun copiilor lor: „Trebuie să înveți să faci lucruri noi oriunde mergi. Odată ce înveți să faci lucruri noi, vei avea aptitudini într-un domeniu specializat, nu va mai trebui să te îngrijorezi că nu ai un loc de muncă și vei fi autoritatea la care apelează toți, în orice situație. Unul dintre înțelepții antici a spus-o bine: «În orice grup de trei oameni, există cel puțin unul care îmi poate fi profesor.» Oricând ești în preajma oamenilor, caută să vezi cine are aptitudini într-un domeniu specializat. Învață acel lucru în taină, fără ca acea persoană să afle și, odată ce-l stăpânești, va deveni aptitudinea ta și vei fi capabil să câștigi bani ca să te întreții și nu vei mai duce niciodată lipsă de necesitățile de bază ale vieții.” Care este țelul părinților tăi când te fac să dezvolți aptitudini, atunci când te afli între alți oameni? (Să avansezi în lume.) Scopul este să te oțelești, să răzbești în viață, să înveți să deprinzi în secret abilități de la alții și să-ți consolidezi, treptat, puterea. Dacă ești foarte puternic între oameni, vei avea mijloace de trai și, de asemenea, faimă și avere. Iar când ai și faimă și avere, oamenii te vor admira. Dacă nu ai aptitudini adevărate, nimeni nu te va admira, așa că trebuie să înveți să deprinzi, în secret, aptitudini de la ceilalți, să înveți punctele forte și aptitudinile altor oameni și, treptat, să devii mai puternic decât ei – numai atunci poți răzbi în viață. Unii părinți le spun copiilor lor: „Dacă vrei să pari demn când te privește lumea, trebuie să suferi când nu te vede nimeni”, tot cu scopul de a-și face copiii să câștige aprecierea și admirația celorlalți. Dacă muncești din greu și sârguincios și înduri mari greutăți pentru a învăța aptitudini când nu se uită nimeni, îi poți impresiona pe toți cu strălucirea ta și, ori de câte ori oamenii te privesc de sus sau te hărțuiesc, îți poți etala talentele și nimeni nu va mai îndrăzni să te hărțuiască. Deși poți părea comun și banal și nu spui multe, vei avea câteva aptitudini, sub forma unor abilități tehnice, peste puterea de înțelegere a oamenilor obișnuiți, astfel încât ceilalți te vor admira pentru asta, se vor simți neînsemnați în prezența ta și te vor privi ca pe un om care îi poate ajuta. Nu sporește, astfel, valoarea ta printre oameni? Și pe măsură ce valoarea ta sporește, nu te face asta să pari demn? Dacă vrei să te străduiești să dobândești un statut demn printre ceilalți, trebuie să înduri greutăți și să suferi când nu se uită nimeni. Indiferent câte greutăți înduri, acceptă-le și mergi mai departe și se va dovedi că toată suferința ta a meritat, odată ce oamenii vor vedea cât de capabil ești. Care este țelul părinților tăi când îți spun: „Dacă vrei să pari demn când te privește lumea, trebuie să suferi când nu te vede nimeni”? Scopul lor e ca tu să dobândești un statut distins printre ceilalți și să le câștigi stima, în loc să fii discriminat sau hărțuit, astfel încât să fii capabil nu numai să te bucuri de lucrurile frumoase din viață, dar și să câștigi respectul și sprijinul celorlalți. Oamenii cu acest fel de statut în societate nu numai că nu sunt hărțuiți de ceilalți, dar le merge bine oriunde se duc. Când oamenii te văd venind, vor spune: „O, tu ești! Cu ce ocazie avem plăcerea vizitei tale? Este o mare onoare să te vedem! Ai ceva lucruri de care trebuie să te ocupi? Le voi rezolva eu pentru tine. O, ai venit să cumperi bilete? Ei bine, nu-i nevoie să stai la coadă. Îți voi obține cel mai bun loc. La urma urmei, suntem prieteni!” Accepți ideea aceasta și te gândești: „Uau, această etichetă de celebritate pe care o am chiar face minuni. Bătrânii au dreptate când spun: «Dacă vrei să pari demn când te privește lumea, trebuie să suferi când nu te vede nimeni». Societatea chiar este așa, foarte realistă! Dacă nu aș avea reputația asta, cine mi-ar da atenție? Dacă stai la coadă ca un om normal, ceilalți s-ar putea să te desconsidere, să te lovească atunci când ești jos și s-ar putea chiar să nu-ți vândă, când ajungi în față.” Când stai la coadă să te vadă un doctor la spital, cineva te reperează din celălalt capăt al holului și spune: „Nu ești cutare? De ce aștepți la rând? Îți voi găsi imediat un specialist, ca să nu trebuiască să stai la coadă.” Răspunzi: „Nu am plătit încă.” Și acea persoană spune: „Nu-i nevoie, plătesc eu.” Meditezi la asta și te gândești: „E bine să fii o celebritate. Până la urmă, n-am suferit în van atât de mult în van când nu se uita nimeni. Chiar mă pot bucura de un tratament special în societate. Această societate este foarte realistă, trebuie doar să fii o celebritate ca să fii bine primit. E grozav!” Încă o dată, te bucuri că nu ai suferit în van și crezi că a meritat să treci prin toate acele greutăți și să suferi când nu se uita nimeni! Te minunezi constant de asta, îți spui: „Nu trebuie să stau la rând ca să mă vadă un doctor la spital”. „Pot obține locuri bune ori de câte ori cumpăr bilete de avion și primesc tratament special oriunde merg. Datorită influenței mele, pot chiar să intru pe ușa din spate. E grozav! Așa ar trebui să fie societatea, nu este nevoie de egalitate. Oamenii ar trebui să obțină atât cât investesc. Dacă nu suferi când nu se uită nimeni, poți părea demn când se uită lumea? Uită-te la mine, de exemplu. Am suferit când nu se uita nimeni, astfel încât, atunci când se uită lumea, să pot primi un tratament special ca acesta, pentru că merit.” În cazul acesta, de ce depind oamenii, dacă vor să relaționeze cu ceilalți și să rezolve lucruri în societate? Se bazează pe talentele și aptitudinile lor pentru a-și sprijini abilitatea de a face lucruri. Dacă cineva are sau nu succes în strădaniile sale sau cât de bine se pricepe să rezolve lucruri în societate nu se bazează pe talentul sau umanitatea acelei persoane și nici pe faptul că posedă sau nu adevărul. În societate nu există echitate sau egalitate. Și, atât timp cât ești suficient de sârguincios, poți îndura suferința când nu se uită nimeni și ești destul de tiranic și neînfricat, poți dobândi un statut înalt în rândul celorlalți. Întocmai ca în trecut, când oamenii concurau ca să devină maeștri în lumea artelor marțiale, ei îndurau mari suferințe și se antrenau zile și nopți la rând, până când, în cele din urmă, ajungeau să stăpânească toate stilurile diverselor școli de arte marțiale și inventau un stil unic, al lor, în care se antrenau până la perfecțiune, până deveneau invulnerabili. Și, în final, ce se întâmpla? În campionatul de arte marțiale, învingeau luptători de la toate școlile importante și câștigau statutul de maeștri ai lumii artelor marțiale. Pentru a părea demni în fața celorlalți, erau pregătiți să îndure tot felul de suferințe și chiar practicau anumite arte întunecate, în spatele ușilor închise. După opt până la zece ani de antrenament, deveneau experți și nimeni din lumea artelor marțiale nu putea să-i învingă în ring sau să-i asasineze în afara lui și, chiar dacă beau otravă, o puteau elimina din corp. Astfel, își consolidau poziția de maeștri ai lumii artelor marțiale și nimeni nu le putea amenința poziția – asta înseamnă să le pari demn celorlalți. Pentru a părea demni în fața celorlalți, oamenii din antichitate susțineau examene imperiale și obțineau onoruri academice. În zilele noastre, oamenii merg la facultate, dau examene de admitere la cursuri postuniversitare și studiază pentru doctorat – și ei perseverează în studiile lor, în ciuda greutăților și trudesc, din zori până târziu în noapte, pentru a acumula cunoștințe inutile, an după an. Uneori sunt atât de obosiți încât nu vor să mai învețe și tânjesc după o pauză, dar sunt mustrați de părinții lor, care spun: „Când vei da semne că vei avea succes? Mai vrei să pari demn în fața celorlalți? Dacă da, cum poți face asta fără să suferi când nu se uită nimeni? Nu-i ca și cum vei muri dacă nu iei o scurtă pauză, nu-i așa? Du-te să înveți! Du-te să-ți faci temele!” Ei răspund: „Mi-am terminat temele și am repetat lecțiile de azi. Mă lași să mă relaxez puțin?” Dar părinții lor răspund: „Categoric nu! Dacă vrei să pari demn când te privește lumea, trebuie să suferi când nu te vede nimeni!” Meditează la asta și se gândesc: „Părinții mei fac toate astea pentru binele meu, deci de ce mă încăpățânez și sunt atât de preocupat să mă distrez? Trebuie să fac cum mi se spune. Se zice că-ți ignori bătrânii pe riscul tău, deci trebuie să-mi ascult părinții. Ei vor fi așa pentru tot restul vieții. Dacă nu le fac cinste, îi voi dezamăgi. În plus, încă am cale lungă de parcurs în viață, deci, pe termen lung, ce contează puțină suferință?” La gândul acesta, își canalizează toată energia în studii, în repetarea lecțiilor și în teme. Rămân treji după miezul nopții învățând și, oricât de obosiți se simt, reușesc să biruie oboseala. Pe calea vieții lor, oamenii sunt constant îndoctrinați de efectele de condiționare ale familiilor lor, sub formă de idei și expresii precum „Dacă vrei să pari demn când te privește lumea, trebuie să suferi când nu te vede nimeni”, care continuă să-i încurajeze și să-i motiveze. De dragul viitorului și al perspectivelor lor și ca să pară demni în fața celorlalți, dobândesc constant aptitudini și cunoștințe, atunci când nu se uită nimeni. Se înarmează cu cunoștințe și diverse aptitudini pentru a deveni mai puternici. De asemenea, se uită la faptele eroice ale diverselor personalități din antichitate sau ale oamenilor de succes, ca să le dea un impuls și să le trezească spiritul de luptători. Fac toate acestea cu scopul de a scăpa, în viitor, de sărăcie, de mediocritate și de caracterul lor umil și pentru a-și schimba destinul de a fi discriminați, astfel încât să devină persoane superioare, membri ai elitei și oameni admirați. Aceste efecte de condiționare din partea familiilor lor continuă să le treacă prin minte la nesfârșit, până când, treptat, aceste remarci și păreri devin ideile și părerile lor înrădăcinate, modurile lor fixe de abordare a lumii și perspectiva lor intrinsecă asupra existenței și țelul pe care îl urmăresc.

Unii părinți le spun copiilor lor: „Trebuie să înveți să-ți faci prieteni. E așa cum zice zicala: «Așa cum un gard are nevoie de sprijinul a trei țăruși, un om competent are nevoie de sprijinul altor trei oameni». Până și criticatul politician al dinastiei Song, Qin Hui^[a], avea trei prieteni. Oriunde mergi, învață să te înțelegi cu ceilalți și să menții relații interpersonale bune. Trebuie cel puțin să-ți faci câțiva prieteni apropiați. Odată ce intri în societate, vei întâmpina tot felul de dificultăți în viață, la muncă și când îți vezi de treburile tale. Dacă nu ai prieteni care să te ajute, va trebui să înfrunți singur tot felul de greutăți și situații jenante. Dacă știi câteva trucuri ca să-ți faci câțiva prieteni apropiați, când înfrunți aceste situații jenante și dificultăți, acei prieteni se vor oferi să te ajute să ieși din necaz și să ai succes în eforturile tale. Dacă vrei să realizezi lucruri mărețe, ar trebui să lași aroganța și să-ți faci prieteni. Ar trebui să fii capabil să ții de partea ta tot felul de oameni puternici, ca să-ți poată sprijini strădaniile și viața și existența viitoare. Trebuie să fii capabil să profiți de diverși oameni, ca să te ajute să rezolvi lucruri și să-ți facă servicii.” În general, părinții nu le vor comunica, în mod explicit, copiilor lor acest fel de idee sau părere sau nu le vor spune direct că trebuie să învețe să-și facă prieteni, să profite de oameni și să fie capabili să găsească prieteni, care să-i ajute să aibă succes în strădaniile lor. Cu toate acestea, există unii părinți cu statut și reputație în societate, sau care sunt deosebit de vicleni și uneltitori și care-și influențează copiii atât prin vorbe, cât și prin comportament. În plus, ori de câte ori copiii lor le văd și le aud ideile, părerile și felurile de a aborda lumea, prin lucrurile pe care le spun și le fac în viața de zi cu zi, acest lucru exercită un efect de condiționare asupra copiilor. În condițiile în care nu judeci și nu discerni corect între lucrurile pozitive și cele negative, ești influențat, accidental, de cuvintele și acțiunile părinților tăi și le accepți ideile și părerile, sau aceste idei și păreri sunt implantate, involuntar, în adâncul inimii tale și devin fundamentul și principiul de bază după care faci lucrurile. Părinții tăi s-ar putea să nu-ți spună în mod direct „să-ți faci mai mulți prieteni, să înveți să determini oamenii să facă lucruri pentru tine, să valorifici calitățile oamenilor și să înveți să profiți de cei din jurul tău”. Totuși, te infectează și te condiționează practicând, prin acțiunile lor, ideile și părerile pe care le predică. Astfel, părinții tăi devin primii tăi profesori în această chestiune, inițiindu-te cu privire la felul în care să gestionezi lucrurile, în care să te înțelegi cu oamenii și în care să-ți faci prieteni în această societate și, de asemenea, inițiindu-te cu privire la scopul în care să-ți faci prieteni, motivul pentru care ar trebui să-ți faci prieteni, ce fel de prieteni ar trebui să-ți faci, cum să-ți consolidezi un punct de sprijin în societate, noțiunile de bază și metodele prin care să-ți consolidezi punctul de sprijin și așa mai departe. Astfel, părinții tăi te condiționează practicând ceea ce predică. Fără să vrei, pe măsură ce treci de la copilărie la maturitate, aceste idei și păreri se vor contura treptat, de la o simplă conștientizare la gânduri, păreri și acțiuni concrete, astfel încât, pas cu pas, devin adânc înrădăcinate în inima și în sufletul tău și devin modul și filosofia ta de a relaționa cu lumea. Ce crezi despre zicala „Așa cum un gard are nevoie de sprijinul a trei țăruși, un om competent are nevoie de sprijinul altor trei oameni” ca modalitate de a relaționa cu lumea? (Este rea.) Există prieteni adevărați în lumea asta? (Nu.) Atunci de ce are nevoie un gard de sprijinul a trei țăruși? Pentru ce să aibă trei țăruși? Doar ca să-l facă mai stabil. Nu ar fi stabil cu doi țăruși, iar unul singur n-ar fi de ajuns. Deci care este principiul de relaționare cu lumea implicat aici? Chiar și un om competent, oricât de capabil ar fi, nu poate aplauda cu o singură mână și nu va ajunge nicăieri. Dacă vrei să realizezi ceva, ai nevoie de oameni care să te ajute. Și dacă vrei oameni care să te ajute, trebuie să înveți cum să te porți, cum să relaționezi cu lumea, cum să-ți faci prieteni peste tot și să aduni o armată ca să rezolvi lucruri. Pentru a obține orice lucru, important sau neînsemnat, fie că e vorba de a-ți construi o carieră sau de a-ți consolida punctul de sprijin în societate, sau a realiza un lucru și mai măreț, ai nevoie de oameni în jurul tău, în care ai încredere sau pe care îi admiri, și pe care îi poți folosi ca să realizezi lucrurile pe care vrei să le întreprinzi, altfel va fi ca și cum ai încerca să aplauzi cu o singură mână. Desigur, acestea sunt regulile pentru a face orice în lumea asta, pentru că nu există corectitudine în societate, numai uneltiri și zbucium. Dacă mergi pe calea corectă și te implici în cauze juste, nimeni nu va aproba asta, nu va funcționa în această societate. Indiferent la ce strădanie te înhami, trebuie să ai oameni care să te ajute și să aduni o armată în societate. Oriunde mergi, dacă sunt oameni care îți cedează și care se tem de tine, atunci vei avea un punct de sprijin stabil în societate, îți va fi mult mai ușor să îți întreprinzi eforturile și vor exista oameni care îți vor da undă verde. Aceasta este o atitudine și o modalitate de a relaționa cu lumea. Indiferent ce vrei să faci, părinții tăi îți vor spune mereu „Așa cum un gard are nevoie de sprijinul a trei țăruși, un om competent are nevoie de sprijinul altor trei oameni”. Așadar, acest principiu de a relaționa cu lumea este corect sau greșit? (Greșit.) Ce este în neregulă cu el? (Dacă o persoană poate realiza lucruri nu depinde de puterea sau talentul ei, ci de suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu.) Depinde de suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu, acesta este un aspect. În plus, care este scopul oamenilor atunci când vor ca alții să-i ajute în societate? (Să-și permită să se ridice deasupra celorlalți.) Așa e. Scopul din spatele acestor trei țăruși care să te sprijine este să-ți faci un loc și să câștigi un punct de sprijin ferm. În felul acesta, nimeni nu te poate doborî și, chiar dacă un țăruș este pus la pământ, ceilalți doi vor fi acolo ca să te sprijine. Oamenii care au o anumită putere pot face ușor lucrurile în această societate, fără să-și facă griji în privința legii, a sentimentelor oamenilor sau a opiniei publice. Nu acesta este scopul oamenilor? (Ba da.) În felul acesta, poți deveni un factor decizional, un om care are o voce în societate, și nici legea, nici orice opinie publică nu-ți pot zdruncina punctul de sprijin și nu te pot tulbura. Vei avea ultimul cuvânt în tendințele acestei societăți și în orice grup social. Vei fi autoritatea la care apelează toți. Așadar, nu poți face ce-ți place? Te poți ridica deasupra legii, a sentimentelor oamenilor, a opiniei publice, a moralității și a condamnării din partea conștiinței. Acesta este scopul pe care oamenii vor să-l atingă? (Da.) Acesta este scopul pe care oamenii vor să-l atingă. Aceasta este baza pentru acțiunile oamenilor, care le permite să-și realizeze ambițiile și dorințele. Vezi tu, unii oameni devin frați de cruce în societate. Printre ei, un frate mai în vârstă este directorul executiv al unei corporații, un frate mai tânăr este președintele unei anumite companii, iar alții sunt politicieni sau șefi ai mafiei. Unii au prieteni care sunt directori de spital, sau chirurgi șefi, sau asistente medicale șefe, iar unii își fac prieteni buni în domeniul lor de activitate. Oare oamenii chiar își fac acești prieteni pentru că au aceleași păreri și interese? Sau pentru că vor cu adevărat să susțină împreună cauze drepte? (Nu.) Atunci de ce o fac? O fac pentru că vor să adune un fel de armată, să dezvolte și să sporească această armată și, în cele din urmă, să se bazeze pe ea ca să dobândească un punct de sprijin și să supraviețuiască în societate, să trăiască la un nivel superior și să se bucure de o viață de lux și răsfăț; nimeni nu va îndrăzni să-i hărțuiască și, chiar dacă au comis delicte, legea nu va îndrăzni să-i pedepsească. Și, dacă vor comite delicte, prietenii lor se vor oferi să-i ajute. Un prieten va vorbi în numele lor, altul îi va ajuta să aplaneze lucrurile la tribunal și va căuta să influențeze politicieni de rang înalt pentru clemență, așa că vor ieși din secția de poliție în mai puțin de 24 de ore. Indiferent cât de grav este delictul comis, nu va exista niciun rezultat și ei nici măcar nu vor trebui să plătească o amendă. În cele din urmă, oamenii obișnuiți vor spune: „Vai mie, omul acela chiar este deosebit. Cum de a scăpat atât de repede, după ce a comis un delict atât de grav? Dacă eram în locul lui, am fi fost terminați, nu-i așa? Am ajunge la închisoare, nu-i așa? Uitați-vă la prietenii pe care îi are. Noi de ce nu ne putem face astfel de prieteni? Cum se face că noi nu putem ajunge la astfel de oameni?” Și oamenii vor fi invidioși. Toate aceste chestiuni sunt provocate de nedreptatea socială și de apariția continuă a tendințelor rele în societate. Oamenii nu au niciun sentiment de siguranță în această societate. Vor mereu să intre în grațiile anumitor forțe și să-și compare forțele cu alții. Mai ales cei care trăiesc la marginea societății, chiar dacă au anumite mijloace de a-și câștiga existența, nu știu când vor înfrunta pericole sau dificultăți și, cel mai mult, se tem să nu întâmpine un dezastru neașteptat, sau să se confrunte cu o nenorocire, mai ales când vine vorba de lucruri care implică legea, așa că trec prin viață fără să vrea să aibă de-a face cu poliția sau cu tribunalele. Întrucât oamenii nu au nici un sentiment de siguranță în această societate, trebuie să-și facă prieteni constant și să găsească aliați puternici pe care să se bazeze. Vezi tu, când copiii mici sunt la școală, ei trebuie să-și facă doi sau trei prieteni cu care să se joace. Altfel, ajung să fie hărțuiți când sunt singuri. Și nu îndrăznesc să-i spună învățătorului că sunt hărțuiți, pentru că, odată ce vor face asta, cu siguranță vor fi bătuți pe drumul de la școală spre casă. Chiar dacă profesorii se poartă frumos cu tine, iar rezultatele tale școlare sunt destul de bune, dacă nu știi cum să-ți faci prieteni sau nu intri într-o bandă de bătăuși, vei avea necazuri dacă îi enervezi. Și, uneori, chiar dacă nu-i enervezi, vor încerca să te abată de la calea cea bună, când vor vedea că înveți bine și, dacă nu-i asculți, vei fi bătut sau hărțuit. Chiar și mediile școlare îi fac pe oameni să se simtă în primejdie, așa că această lume este foarte înspăimântătoare, nu crezi? Prin urmare, efectele de condiționare ale familiei asupra ta, în această chestiune, provin, pe de o parte, din influența exemplului stabilit de părinții tăi și, pe de altă parte, și din neliniștile oamenilor cu privire la societate. Întrucât nu există corectitudine în această societate și nici o armată sau un avantaj care să-ți poată proteja drepturile și interesele umane, oamenii sunt adesea copleșiți de groaza și de frica de această societate. Drept urmare, ei acceptă, în mod natural, efectele de condiționare ale ideii că „Așa cum un gard are nevoie de sprijinul a trei țăruși, un om competent are nevoie de sprijinul altor trei oameni”. Pentru că în mediile reale în care există oameni, astfel de idei și păreri sunt necesare ca să le sprijine supraviețuirea, permițându-le să treacă de la o viață de solitudine și singurătate la una de sprijin și la un sentiment de siguranță. Prin urmare, oamenii văd sprijinul pe o armată și pe prieteni în această lume ca pe un lucru foarte important.

Cu privire la modurile în care oamenii sunt condiționați de familia lor, pe lângă zicala pe care tocmai am menționat-o, care era „Așa cum un gard are nevoie de sprijinul a trei țăruși, un om competent are nevoie de sprijinul altor trei oameni”, există moduri mai specifice în care oamenii sunt educați de familia lor. De exemplu, părinții tind să-și educe fiicele spunându-le lucruri precum: „«O doamnă se va aranja pentru cei care o admiră, în vreme ce un domn își va sacrifica viața pentru cei care îl înțeleg» și «Nu există femei urâte pe lume, ci doar femei leneșe». Femeile trebuie să învețe să se iubească, să se îmbrace elegant și să se aranjeze. Astfel, oriunde ai merge, oamenii te vor plăcea, mai mulți oameni vor face lucruri pentru tine și îți vor da undă verde. Dacă oamenii te plac, atunci firește că nu-ți vor face zile negre și nu-ți vor îngreuna situația.” Unii părinți le spun fiicelor: „Fetele trebuie să învețe să se îmbrace elegant, să se machieze și, chiar mai important, trebuie să învețe să fie tandre.” Ce spun cu adevărat este că trebuie să înveți să faci paradă. Mai spun și lucruri ca: „Nu fi o femeie puternică. Ce rost are ca o femeie să fie puternică și independentă? Astfel de femei nu se îmbracă niciodată elegant, ci trăiesc ca bărbații, fac lucrurile în grabă toată ziua și nu sunt nici tandre. Femeile se nasc să fie alintate de bărbați. Ele nu trebuie să fie independente sau să dobândească aptitudini. Trebuie doar să învețe să se îmbrace elegant, să satisfacă bărbații și să facă bine ceea ce ar trebui să facă o femeie. O femeie care e plăcută și prețuită de bărbați va fi fericită toată viața.” Unele femei sunt condiționate de părinții lor în acest sens. Pe de o parte, privesc cum se comportă mamele lor ca femei. Pe de altă parte, după ce au fost condiționate de părinții lor, se transformă în femei care sunt cu adevărat plăcute la vedere, îmbrăcându-se mereu elegant și făcând-se frumoase. Există astfel de persoane? (Da.) Femeile care cresc într-un astfel de mediu familial pun accent pe înfățișarea, îmbrăcămintea și identitatea lor feminină. Nu părăsesc casa fără a se machia întâi și a se schimba de haine. Unele femei, indiferent cât de ocupate sunt cu munca, trebuie să își spele părul neapărat, să facă duș și să se parfumeze înainte de a ieși din casă, altfel, pur și simplu nu vor ieși în oraș și când au timp liber, nu fac altceva decât să se uite in oglindă și să își aranjeze părul. Cine știe de câte ori se uită aceste femei în oglindă în fiecare zi? Sunt condiționate profund de idei și păreri precum: „O doamnă se va aranja pentru cei care o admiră, în vreme ce un domn își va sacrifica viața pentru cei care îl înțeleg”, așa că sunt foarte atente la înfățișarea lor și la cum arată chipul lor. Nu vor ieși în oraș dacă tenul lor nu arată bine și nu-și vor arăta fața în public, dacă au acnee. Dacă într-o zi nu au chef să se machieze, nu vor ieși în oraș. Sau, dacă s-au tuns, dar nu le stă prea bine și nu sunt plăcute la vedere, nu vor ieși să meargă la serviciu, pentru ca oamenii să nu-și formeze o părere proastă despre ele. Astfel de femei își petrec toată ziua trăind pentru astfel de lucruri. Dacă au o pișcătură de țânțar pe mână, își vor ascunde mâna să nu fie văzută sau, dacă e pe picior, și-l vor acoperi pentru că nu vor arăta bine în fustă și, în plus, nu vor ieși în oraș și nu-și pot îndeplini datoria. Orice lucru cât de mic poate fi un motiv să le strice cheful și să le oprească în loc, astfel încât viața devine extrem de grea și obositoare pentru ele. Pentru a-și păstra demnitatea de doamne și a evita să devină femei urâte, ele se chinuie și fac un efort extraordinar să aibă grijă de chipurile lor, de înfățișare și de coafură și, ca să nu devină femei urâte, renunță la obiceiurile lor rele din trecut și la lene. Indiferent cât de ocupate sunt la serviciu, trebuie să se îmbrace elegant și să se împodobească meticulos și rafinat. Dacă sprâncenele nu sunt făcute bine, le vor reface. Dacă fardul de obraz nu este aplicat uniform, îl vor reaplica. Dacă nu au petrecut cel puțin o oră sau două aplicând machiajul, nu vor ieși pe ușă. Unele femei, imediat ce se trezesc dimineața, încep această șaradă de-a face duș, a se îmbrăca elegant și a-și schimba hainele. Se gândesc și se răzgândesc, încercând una, alta, până se face amiază și tot nu au ieșit din casă. Trebuie să le fie foarte dificil, ca timpul lor limitat și energia să le fie consumate de astfel de lucruri lipsite de sens. Nu reușesc să facă nimic serios și, de când deschid ochii, nu se gândesc decât cum să se îmbrace elegant și să se facă frumoase. Unele dintre aceste persoane sunt influențate de ideile și părerile mamelor lor, pe când altora, mamele le explică în amănunt ce ar trebui să facă, iar altele învață din exemplul dat de acțiunile mamelor lor. Pe scurt, toate acestea sunt feluri în care oamenii sunt condiționați de familiile lor.

Unele familii sunt de părere că „Fiicele ar trebui crescute asemenea copiilor bogați, iar fiii asemenea copiilor săraci.” Ai auzit această zicală? (Da, am auzit-o.) Ce înseamnă această zicală? Toți sunt copii, atunci de ce ar trebui fiicele să fie crescute asemenea copiilor bogați, iar fiii asemenea copiilor săraci? Cultura tradițională prețuiește, în general, bărbații și dă mai puțină importanță femeilor, atunci de ce această zicală pare că prețuiește mai mult fetele decât băieții? Dacă o fiică e crescută asemenea unui copil bogat, ce fel de fiică va deveni? Ce fel de persoană va deveni ea? (Una cam alintată, îngâmfată și dominatoare.) Una încăpățânată, fragilă, incapabilă să îndure greutăți, incapabilă să-i pese, irațională, absurdă și incapabilă să facă distincția între bine și rău – ce se poate alege de o astfel de persoană? Este acesta modul corect de a educa pe cineva? (Nu.) O astfel de educație poate ruina un om. Dacă îți crești fiica asemenea unui copil bogat, chiar dacă o să crească într-un mediu familial care-i va dărui cele necesare și va fi cât de cât sofisticată, va înțelege ea principiile reale de comportament? Dacă nu le va înțelege, atunci acest tip de educație părintească îi va face rău și îi va dăuna, în loc să o protejeze. Care-i motivația pentru care părinții își cresc fetele având la bază acest principiu? O fiică educată astfel va fi sofisticată și nu va fi cucerită ușor de bărbații care-i vor cumpăra rochii drăguțe, îi vor da ceva bani de cheltuială, sau îi vor oferi constant cadouri mărunte si atenții. Prin urmare, un bărbat obișnuit nu o va face să se îndrăgostească de el. Ar trebui să fie extrem de bogat, un gentleman perfect, foarte sofisticat, extrem de uneltitor și calculat și extrem de perspicace încât să-i câștige inima, să o facă să se îndrăgostească de el și să-i câștige mâna. Crezi că-i bine sau rău să-ți căsătorești fata cu o astfel de persoană? Cu siguranță nu-i un lucru bun, nu-i așa? De altfel, dacă îți crești fiica asemenea unui copil bogat, atunci pe lângă că știe cum să se bucure, să se îmbrace elegant, să mănânce preparate bune, oare va fi în stare să discearnă cum sunt oamenii cu adevărat? Oare va avea aptitudini de supraviețuire? Oare va putea să trăiască împreună cu alții, perioade lungi de timp? Nu neapărat. S-ar putea să aibă probleme în a-și menține viața în ordine, caz în care persoane ca ea sunt inutile. Sunt alintate, poruncitoare și dominatoare, încăpățânate și nerușinate, egoiste și autoritare, nu fac compromisuri și sunt insistente, știu doar să mănânce, să bea și să se distreze. Pe lângă toate acestea, ea nu va avea minimul de bun simț ca să se descurce în viață, lucru care, în mod imperceptibil, îi va crea necazuri pentru supraviețuirea și viața ei familială viitoare. Nu-i un lucru bun ca părinții ei să-și educe fiica în acest fel. Nu au învățat-o principii de comportament, ci doar cum să se bucure de viață. Astfel, dacă nu va putea câștiga suficienți bani în viitor, oare nu va trebui să îndure greutăți? Nu-i va fi greu să se descurce? Oare va fi în stare să îndure asta? Oare nu va fi fragilă de fiecare dată când va trece prin greutăți în viitor? Oare va avea perseverența necesară pentru a trece prin toate aceste greutăți? Nu fi așa de sigur. Când e vorba de persoane cărora le place prea mult viața materială, care sunt mult prea obișnuite cu un trai ușor si luxos și care nu au suferit deloc, care este cea mai mare problemă cu umanitatea lor? Aceea că sunt fragili și nu au voința de a îndura greutăți, iar astfel de oameni vor fi ruinați. Așadar, educația pe care o primesc copiii de la familiile lor, fie prin intermediul părinților sau prin intermediul tendințelor sociale, provine, în esență, de la oameni. Fie că aceste felurite zicale formează o idee sau un punct de vedere, fie că devin un mod de viață sau de supraviețuire pentru oameni, ele fac oamenii să privească aceste probleme dintr-o perspectivă extremă, plină de prejudecăți și absurdă. Pe scurt, aceste zicale din partea familiei influențează, într-o mai mică sau mai mare măsură, felul în care oamenii văd lumea și lucrurile, și felul în care se comportă și acționează. Și întrucât aceste lucruri te influențează, vor influența și felul în care urmărești adevărul. Prin urmare, indiferent dacă aceste zicale, idei și păreri din partea părinților sunt nobile și morale, sau simpliste și stupide, toți ar trebui să le reexaminați, să le reevaluați și să învățați să discerneți ce sunt cu adevărat. Dacă ajung să exercite o anumită influență asupra ta sau să provoace o tulburare în viața ta și în felul în care urmărești adevărul, ori îți dau viața complet peste cap, ori te împiedică să cauți adevărul și să-l accepți oricând înfrunți oameni, evenimente și lucruri, atunci ar trebui pur și simplu să renunți la ele.

Există, de asemenea, afirmații care circulă în societate privind conceptele de coeficient emoțional, sau EQ, și coeficient de inteligență, sau IQ. Aceste afirmații sugerează că oamenii nu au nevoie de un IQ mare, ci au nevoie doar de un EQ mare. IQ-ul are mai multă legătură cu calibrul unei persoane, pe când EQ-ul este raportat la iscusința unei persoane de a relaționa cu lumea. Așa înțeleg Eu acești doi termeni. Poate coeficientul tău de inteligență este destul de mare și ești un savant, ai foarte multe cunoștințe și comunici excelent, iar abilitatea ta de supraviețuire este destul de puternică, dar inteligența ta emoțională nu este mare și nu cunoști niciun truc de a relaționa cu lumea și, chiar dacă ești puțin abil, mijloacele tale nu sunt foarte sofisticate. În asemenea situații, cunoștințele, aptitudinile si competența ta într-un domeniu specializat te ajută numai să trăiești de pe o zi pe alta în societate și să câștigi minimul necesar. Oamenii cu inteligență emoțională mare se pricep foarte bine să fie vicleni. Ei se vor folosi de diferite forțe în societate, de medii geografice avantajoase sau de oportunități favorabile și de informații avantajoase, ca să creeze vâlvă și să manipuleze lucrurile, exagerând un lucru neînsemnat până ajunge să aibă un anumit impact în societate sau în comunitate, pentru ca ei să poată deveni faimoși, iar la final să se facă remarcați din mulțime și să devină persoane faimoase și cu statut. Acest tip de persoană are o inteligență emoțională mare și știe trucuri. Persoanele șirete sunt, în esență, demoni-regi vicleni. Societatea zilelor noastre susține inteligența emoțională înaltă și unele familii își pot condiționa adesea copiii în acest fel, spunând: „Este un lucru bun să ai un IQ mare, dar trebuie să ai și inteligență emoțională mare. Ai nevoie de ea când interacționezi cu colegii de clasă, colegii de serviciu, rudele și prietenii. Ce susține această societate cel mai mult nu este puterea ta, ci să fii șiret, să știi cum să pari ceva ce nu ești, cum să te promovezi, cum să profiți de toate diferitele puteri și condiții avantajoase din societate, să le folosești în favoarea ta și ele să-ți servească – fie că faci asta pentru a nu pierde ocazia de a te îmbogăți sau pentru a deveni faimos. Astfel de persoane au toate o inteligență emoțională mare.” Anumite familii sau anumiți părinți faimoși și prestigioși în societate își educă adesea copiii astfel, spunându-le: „Un bărbat cu inteligență emoțională este plăcut și de bărbați și de femei, pe când un bărbat fără inteligență emoțională nu este plăcut de nimeni. O femeie cu inteligență emoțională va fi plăcută de o mulțime de bărbați și femei, și mulți bărbați o vor curta, în timp ce o femeie fără inteligență emoțională, nu va fi curtată de mulți, oricât de frumoasă ar fi.” Trăind în societatea de astăzi, dacă oamenii nu discern aceste afirmații făcute de familiile lor, vor fi influențați, fără să vrea, de aceste idei și păreri și își vor măsura adesea IQ-ul și, mai mult decât atât, de multe ori se vor evalua după anumite standarde pentru a determina dacă au inteligență emoțională și cât de mare este de fapt EQ-ul lor. Indiferent dacă ai sau nu o percepție puternică sau clară a acestor lucruri, este evident că, în această privință, efectele de condiționare din partea familiei au început deja să te influențeze. S-ar putea să nu le observi și s-ar putea să nu ocupe un loc important în gândurile tale. Dar când auzi aceste lucruri și nu le discerni, vei fi început deja să fii condiționat de ele, într-o anumită măsură.

Sunt și alte efecte de condiționare care provin de la familie. De exemplu, părinții le vor spune des copiilor: „Oricând ești în preajma altora, nu știi cum să fii vigilent și ești mereu netot și neștiutor. Cum este și zicala: «Când cineva bate gongul, ascultă-i sunetul; când cineva vorbește, ascultă-i glasul». Așadar, oricând îți vorbesc oamenii, trebuie să înveți să asculți ce spun, altfel vei sfârși prin a fi trădat și vei regreta!” Oare unii părinți spun des asta? Ce încearcă să spună de fapt? Nu fi o persoană sinceră, fii mai calculat. Adică citește printre rânduri întotdeauna ce îți spune cealaltă persoană, ascultă mereu ca să auzi și subînțelesul cuvintelor nerostite, învață să ghicești ce vor alții să spună de fapt și apoi adoptă măsuri corespunzătoare sau șiretlicuri, pe baza înțelesului nerostit. Nu fi pasiv, pentru că vei sfârși prin a fi trădat și vei regreta. Din perspectiva părinților tăi, aceste vorbe sunt toate bine intenționate și au scopul de a te proteja, ca să nu faci lucruri stupide sau să fii vândut de alții în această comunitate rea și de a te ocroti, ca să nu fii înșelat sau să faci vreo prostie. Dar este această zicală în acord cu adevărul? (Nu, nu este.) Nu, nu este. Câteodată oamenii sunt capabili să asculte subînțelesurile celor spuse de alții. Chiar dacă nu ești atent, tot poți încerca să auzi subînțelesurile. Deci ce ar trebui să faci? Conform acestei zicale pe care ți-o spun părinții tăi – „Când cineva bate gongul, ascultă-i sunetul; când cineva vorbește, ascultă-i glasul” – ar trebui să te păzești de ceilalți, să fii vigilent în legătură cu ei tot timpul și, în același timp, să iei măsuri să te protejezi înainte ca ei să-ți facă rău sau să te păcălească. Chiar mai important, ar trebui să lovești primul și să nu te pui într-o situație pasivă sau într-o dilemă. Este acesta scopul absolut pe care părinții vor să-l atingă spunându-ți această zicală? (Da.) Ori de câte ori interacționezi cu alții, indiferent dacă îți fac rău sau nu, nu ar trebui să fii pasiv. Ar trebui să preiei inițiativa și să apuci mânerul cuțitului în propriile mâini, astfel încât, atunci când cineva vrea să îți facă rău, nu numai că te poți proteja, dar poți și să iei inițiativa de a-l lovi și răni, fiind mai înspăimântător și mai nemilos decât el. Aceasta este de fapt ținta și semnificația de bază a cuvintelor părinților tăi. Analizând în acest mod, este clar că această zicală nu este în conformitate cu adevărul și că este în complet dezacord cu ceea ce a vrut să zică Dumnezeu când le-a vorbit oamenilor: „Fiţi deci înţelepţi ca şerpii şi fără pată ca porumbeii”. Principiile și căile înțelepte pe care Dumnezeu Le arată oamenilor au scopul de a-i ajuta pe aceștia să discearnă planurile viclene ale celorlalți, să se protejeze să nu cadă în ispită și să nu se asocieze cu ticăloși, să se abțină să folosească metode malefice când se confruntă cu răul și să folosească, în schimb, adevărurile-principii, ca să se confrunte cu orice faptă rea și cu orice ticălos. Pe când metoda pe care părinții o spun copiilor lor – „Când cineva bate gongul, ascultă-i sunetul; când cineva vorbește, ascultă-i glasul” – înseamnă să răsplătești răul cu rău. Așadar, dacă celălalt este rău, tu ar trebui să fii și mai rău decât el. Dacă vorbele lui au un subînțeles, îi ești superior și poți identifica acest lucru și, în același timp, pe baza acestui subînțeles, poți folosi metode și trucuri corespunzătoare pentru a relaționa cu el, a-l contraataca, a-l subjuga și a-l face să se teamă de tine, să ți se supună și să înțeleagă că nu trebuie să te intimideze sau să te necăjească. Asta înseamnă să plătești răul cu rău. În mod evident, calea și criteriul de practicare care îți sunt comunicate și rezultatul obținut prin intermediul acestei zicale te vor îndruma să faci rău și să te abați de la adevărata cale. Când părinții îți spun să te comporți așa, ei nu-ți cer să fii cineva care deține adevărul sau să asculți adevărul și nici nu-ți cer să fii o ființă creată adevărată. Ei îți cer să contraataci și să învingi răul folosind metode care sunt chiar mai rele decât cele ale ticălosului pe care îl înfrunți. Asta vor să spună părinții tăi. Există vreun părinte care spune următoarele: „Dacă te atacă un ticălos, încearcă să te abții. Ar trebui să îl ignori și să discerni cine este cu adevărat. În primul rând, identifică esența dinlăuntrul ticălosului și discerne cine este cu adevărat. În al doilea rând, recunoaște faptele rele și firile corupte din tine care sunt similare sau la fel cu ale lui și, după aceea, caută adevărul pentru a le înlătura.” Le spun părinții asta copiilor lor? (Nu.) Când părinții îți spun: „Când cineva bate gongul, ascultă-i sunetul; când cineva vorbește, ascultă-i glasul. Trebuie să ai grijă, altfel vei fi trădat de ceilalți și vei regreta și trebuie să înveți să lovești primul”, indiferent care este intenția originală a părinților când spun asta, sau efectul final obținut, asta te face și mai înspăimântător, mai puternic, mai poruncitor, mai dominator și mai feroce, astfel încât ticăloșilor le este frică de tine, chiar te evită atunci când te văd și nu îndrăznesc să te necăjească. Nu-i așa? (Ba da.) Atunci, se poate spune că scopul părinților tăi atunci când îți transmit această zicală nu este de a te transforma într-un om cu simțul dreptății sau care are adevărul și nici de a te face un om „înţelept ca şerpii şi fără pată ca porumbeii”? Scopul lor este să-ți spună că trebuie să fii o persoană puternică în societate, să fii chiar mai rău decât ceilalți și să fii un om care folosește răul pentru a se proteja, nu-i așa? (Ba da.) Când părinții îți spun „Când cineva bate gongul, ascultă-i sunetul; când cineva vorbește, ascultă-i glasul”, fie că asta este intenția lor originală sau rezultatul final obținut, și fie că părinții îți spun principiile și metodele de practică pentru a face aceste lucruri, sau îți spun, în schimb, ideile și părerile lor despre astfel de lucruri, în mod evident, niciunul dintre aceste lucruri nu este în conformitate cu adevărul și toate sunt contrare cuvintelor lui Dumnezeu. Părinții tăi te fac să devii un ticălos, nu o persoană integră și nici una înțeleaptă, căreia îi este frică de Dumnezeu și se ferește de rău. În mod evident, învățăturile și condiționarea date de părinți nu sunt lucruri pozitive și nici nu sunt o cale corectă. Deși părinții au vrut să te protejeze și au avut cele mai bune intenții făcând asta, efectul obținut este rău. Nu numai că nu au reușit să te protejeze, dar te-au și îndrumat pe o cale greșită, determinându-te să faci rău și să devii un ticălos. Nu numai că nu au reușit să te protejeze, dar chiar ți-au făcut rău, determinându-te să cazi în ispită și nedreptate și să te îndepărtezi de grija și protecția lui Dumnezeu. Din acest punct de vedere, sunt mai multe șanse ca efectele de condiționare exercitate de familie asupra ta să te facă egoist, ipocrit, ahtiat după faimă, câștig și statut social și să te integreze mai bine în tendințe rele, să-ți ofere mai multe șiretlicuri sofisticate în interacțiunea cu alții, să te facă alunecos, feroce, poruncitor și dominator printre ceilalți, pentru ca nimeni să nu îndrăznească să te necăjească sau să te atingă. Din punctul de vedere al părinților tăi, ei au folosit aceste metode pentru a te condiționa, astfel încât să fii protejat în societate, sau, într-o anumită măsură, să devii o persoană demnă. Însă din perspectiva adevărului, ei nu-ți permit să fii o ființă creată adevărată. Te fac să te îndepărtezi de învățăturile lui Dumnezeu și de metodele prin care Dumnezeu te avertizează să te comporți și, de asemenea, te fac să te îndepărtezi tot mai mult de țelul pe care Dumnezeu îți spune să-l urmărești. Indiferent care au fost intențiile originale ale părinților tăi când te-au condiționat și te-au educat, în final, aceste idei pe care le-au condiționat în tine ți-au adus doar faimă, câștiguri și un gol în suflet, precum și toate faptele rele pe care le-ai trăit și le-ai dezvăluit și, în plus, ți-au oferit o confirmare suplimentară a caracterului practic al acestor efecte de condiționare în societate, și nimic mai mult.

Cât privește aceste zicale, care provin din condiționarea pe care familia o exercită asupra ta – precum „Când cineva bate gongul, ascultă-i sunetul; când cineva vorbește, ascultă-i glasul” – luate câte una, nu le-ai da importanță. Ai considera că aceste zicale sunt uzuale și răspândite și că astfel de zicale, idei și păreri nu prezintă probleme grave. Cu toate astea, dacă le compari cu adevărul și folosești adevărul pentru a le diseca în detaliu, devine evident că prezintă, într-adevăr, probleme grave. De exemplu, dacă părinții tăi îți spun mereu „Când cineva bate gongul, ascultă-i sunetul; când cineva vorbește, ascultă-i glasul”, iar tu te pricepi să folosești acest mod de existență, atunci, când întâlnești oameni, vei face presupuneri constant și subconștient, fără să-ți dai seama, în legătură cu lucruri precum „Ce vrea să spun prin asta? De ce a spus-o?” Și vei face presupuneri, în mod natural, în legătură cu gândurile oamenilor, ascultând constant ce spun ei și interacționând cu ei în acest mod obișnuit de gândire, astfel încât nu vei contempla adevărul, sau cum să te înțelegi cu alții, sau ce principii de interacționare există, sau ce principii de comunicare, sau cum să gestionezi implicațiile pe care le identifici în cuvintele oamenilor, sau care este calea pe care o înveți de la Dumnezeu, sau cum să discerni oamenii de tipul acesta, sau cum să relaționezi cu ei și alte asemenea principii de practică pe care părinții tăi nu ți le-au comunicat niciodată. Ceea ce ți-au spus părinții tăi a fost să înveți cum să te îndoiești de gândurile altor oameni și ai practicat foarte bine în acest fel; ai ajuns deja în punctul în care l-ai stăpânit și nu te mai poți opri din a-l folosi. Prin urmare, aceste probleme necesită ca oamenii să se liniștească în mod regulat, să se gândească bine și să depună eforturi pentru a înțelege lucrurile. Pe de o parte, ar trebui să diseci și să discerni clar aceste probleme. Pe de altă parte, oricând apar aceste lucruri, ar trebui să faci un efort ca să-ți schimbi modul de gândire și, de asemenea, modul de a privi oamenii și lucrurile. Cu alte cuvinte, ar trebui să-ți schimbi gândurile și părerile despre gestionarea unor astfel de chestiuni. Data viitoare când asculți pe cineva vorbind și încerci să presupui ce a vrut să spună cu adevărat, renunță la acest fel de gândire și la acest fel de a aborda oamenii și gândește-te bine: „Ce vrea să spună? Nu vorbește direct și mereu o dă pe după vișin. Această persoană este înșelătoare. Oare despre ce vorbea? Care este esența acestui lucru? Oare îl pot percepe clar? Dacă îl pot percepe clar, voi avea părtășie cu el, folosind argumente și păreri în conformitate cu adevărul, explicând chestiunea clar și făcându-l să înțeleagă adevărul acestui aspect. Îl voi ajuta și-i voi corecta gândurile și părerile greșite. În plus, felul în care vorbește este înșelător. Nu vreau să știu ce vrea să spună prin asta sau de ce vorbește pe ocolite. Nu vreau să irosesc efort și energie încercând să presupun ce vrea să spună cu adevărat. Nu vreau să plătesc prețul acela și nu vreau să fac nimic în privința asta. Trebuie doar să recunosc că este o persoană înșelătoare. Deși este înșelător, nu mă voi complace în amăgire împreună cu el. Indiferent cât de mult se învârte în jurul cozii, voi fi sincer cu el, voi spune orice ar trebui spus și voi zice lucrurilor pe nume. Așa cum a spus Domnul Isus: «Vorbirea voastră să fie astfel: da să fie da şi nu să fie nu» (Matei 5:37). Să abordezi înșelăciunea cu onestitate este cel mai înalt criteriu pentru a practica adevărul.” Dacă practici în felul acesta, vei renunța la felurile în care părinții tăi te-au condiționat și pe care le-ai învățat de la ei, iar principiile tale de practică se vor schimba și ele. Atunci vei fi o persoană care urmărește adevărul. Indiferent la ce aspecte ale condiționării din partea părinților tăi renunți, oricând se vor mai întâmpla lucruri asemănătoare, îți vei schimba gândurile și părerile greșite despre ele, luând cuvintele lui Dumnezeu drept fundament și folosind adevărul drept criteriu și transformându-le în gânduri și păreri care sunt în întregime corecte și pozitive. Cu alte cuvinte, dacă judeci, privești și gestionezi această chestiune având drept bază și criterii de practicare cuvintele lui Dumnezeu și adevărul, atunci practici adevărul. Dimpotrivă, dacă tot adopți obiceiurile învățate de la părinții tăi – sau ideile și părerile pe care ți le-au insuflat – drept criteriu, bază și principii de practică pentru a gestiona această chestiune, atunci acest mod de practică nu reprezintă practicarea adevărului și nici nu este urmărirea adevărului. În cele din urmă, ceea ce câștigă oamenii din urmărirea adevărului este aprecierea și experimentarea adevărului. Dacă nu urmărești adevărul, nu vei dobândi o apreciere sau o experimentare a adevărului. Ceea ce vei dobândi este doar o apreciere și o experimentare a punerii în practică a acestei zicale pe care părinții tăi au condiționat-o în tine. Așadar, în vreme ce alții vorbesc despre felul în care au experimentat și au apreciat cuvintele lui Dumnezeu, tu nu te poți hotărî să spui nimic, pentru că nu ai nimic de spus. Nu ai decât o apreciere și o experimentare practică a ideilor și părerilor condiționate în tine de familia ta. Pur și simplu nu te poți hotărî să spui nimic despre ele și nu ai cum să le împărtășești. Prin urmare, orice pui în practică este ceea ce vei aprecia în cele din urmă. Dacă ceea ce practici este adevărul, atunci ceea ce vei dobândi este o apreciere și o experimentare a cuvintelor lui Dumnezeu și a adevărului. Dacă pui în practică educația și instrucțiunile primite de la părinții tăi, atunci ceea ce vei aprecia este experiența condiționării și a educației tradiționale primite de la familia ta, iar ceea ce vei dobândi sunt doar ideile pe care Satana ți le insuflă și felul în care te corupe. Cu cât apreciezi mai profund aceste lucruri, cu atât vei simți mai mult că ideile și părerile cu care Satana te corupe sunt folositoare și practice și cu atât mai profund vei fi corupt de Satana. Ce se întâmplă dacă practici adevărul? Vei aprecia și vei experimenta tot mai mult adevărul și cuvintele și principiile pe care ți le spune Dumnezeu, vei simți că adevărul este cel mai de preț lucru, că Dumnezeu este sursa vieții omenești și cum cuvintele Lui sunt viața oamenilor.

Pe lângă că te-au crescut, ți-au asigurat hrana, îmbrăcămintea și educația, ce ți-au oferit părinții tăi? Nu ți-au făcut decât necazuri, nu-i așa? (Ba da.) Dacă nu te-ai fi născut într-o astfel de familie, toate diversele efecte de condiționare pe care familia le are asupra ta s-ar putea să nu fi existat. Condiționarea din partea familiei tale nu ar fi existat, dar efectele de condiționare din partea societății tot ar exista – nu poți scăpa de ele. Indiferent din ce perspectivă privești lucrurile, fie că aceste efecte de condiționare provin de la familia ta sau de la societate, aceste idei și păreri provin practic de la Satana. Doar că fiecare familie acceptă aceste diverse zicale de la societate, cu grade diferite de convingere și punând accent pe diferite puncte. Apoi folosește metodele corespunzătoare pentru a educa și condiționa următoarea generație a familiei. Fiecare primește tot felul de condiționări, în grade variate, în funcție de familia din care provine. Dar, de fapt, aceste efecte de condiționare provin din societate și de la Satana. Doar că aceste efecte de condiționare sunt inculcate profund în mințile oamenilor, prin intermediul cuvintelor și acțiunilor concrete ale părinților, folosind metode mai directe care îi fac pe oameni mai receptivi la ele, astfel încât ei acceptă această condiționare și ea se transformă în principiile și modurile lor de a relaționa cu lumea și, de asemenea, în fundamentul după care privesc oamenii și chestiunile, se comportă și acționează. De exemplu, idea și părerea despre care tocmai am vorbit – „Când cineva bate gongul, ascultă-i sunetul; când cineva vorbește, ascultă-i glasul” – este, de asemenea, un efect de condiționare care provine de la familia ta. Indiferent ce efect de condiționare exercită familia asupra lor, oamenii îl privesc din perspectiva membrilor familiei și, prin urmare, îl acceptă ca pe un lucru pozitiv și ca pe propriul talisman, pe care îl folosesc ca să se protejeze. Asta pentru că oamenii se gândesc că tot ce provine de la părinții lor este rezultatul practicii și al experienței acestora. Din toată lumea, doar părinții lor nu le-ar face niciodată rău și numai părinții lor vor ca ei să ducă o viață mai bună și să-i protejeze. Prin urmare, oamenii acceptă, fără discernământ, diverse idei și păreri de la părinții lor. În felul acesta, ei acceptă în mod firesc condiționarea acestor diverse idei și păreri. Odată ce oamenii au fost condiționați de aceste diverse idei și păreri, nu se îndoiesc niciodată de ele sau nu discern ceea ce sunt ele cu adevărat, pentru că îi aud adesea pe părinții lor spunând astfel de lucruri. De exemplu: „Părintele are întotdeauna dreptate”. Ce înseamnă această zicală? Înseamnă că indiferent dacă părinții tăi au dreptate sau greșesc, practic, întrucât ți-au dat viață și te-au crescut, în ceea ce te privește, tot ceea ce fac ei este corect. Nu poți să judeci dacă au dreptate sau nu și nici nu poți să-i respingi, cu atât mai puțin să li te împotrivești. Aceasta se numește pietate filială. Chiar dacă părinții tăi au greșit și chiar dacă unele dintre ideile și părerile lor sunt învechite sau greșite, sau felul în care te educă și ideile și părerile cu care te educă nu sunt corecte sau pozitive, nu trebuie să te îndoiești de ei sau să-i respingi, pentru că există o zicală despre asta – „Părintele are întotdeauna dreptate.” Când este vorba despre părinți, nu ar trebui niciodată să discerni sau să evaluezi dacă au dreptate sau nu, pentru că în ceea ce-i privește pe copii, viețile lor și tot ceea ce au provine de la părinții lor. Nimeni nu este mai presus de părinții tăi, așa că, dacă ai conștiință, nu ar trebui să-i critici. Indiferent cât de mult greșesc sau cât de imperfecți sunt, ei sunt totuși părinții tăi. Ei sunt oamenii cei mai apropiați de tine, care te-au crescut, oamenii care te tratează cel mai bine și cei care ți-au dat viață. Nu acceptă toată lumea această zicală? Și tocmai pentru că există această mentalitate, părinții tăi cred că te pot trata fără scrupule și pot folosi diverse metode ca să te îndrume să faci tot felul de lucruri și să-ți insufle diverse idei. Din punctul lor de vedere, se gândesc: „Motivele mele sunt corecte, este pentru binele tău. Tot ceea ce ai ți-a fost dat de mine. Eu ți-am dat viață și te-am crescut, așa că, indiferent cum te tratez, nu pot greși, pentru că tot ceea ce fac este pentru binele tău, nu te-aș răni și nu ți-aș face rău.” Din perspectiva copiilor, este corect ca atitudinea lor față de părinți să se bazeze pe această zicală: „Părintele are întotdeauna dreptate”? (Nu, este greșit.) Cu siguranță este greșit. Deci cum ar trebui să discerni această zicală? Din câte aspecte putem diseca incorectitudinea acestei zicale? Dacă o privim din perspectiva copiilor, viețile și trupurile lor provin de la părinții lor, care au și bunătatea de a-i crește și a-i educa, așadar, copiii ar trebui să le asculte fiecare cuvânt, să-și îndeplinească obligația filială și să nu le caute vină părinților lor. Importanța ascunsă a acestor cuvinte este că nu ar trebui să-ți discerni părinții așa cum sunt ei cu adevărat. Dacă analizăm lucrurile din această perspectivă, este corectă această părere? (Nu, este greșită.) Cum ar trebui să tratăm această chestiune, în conformitate cu adevărul? Care ar fi modalitatea corectă de exprimare? Sunt trupurile și viețile copiilor date de părinții lor? (Nu.) Trupul unei persoane provine de la părinții ei, dar de unde provine abilitatea părinților de a avea copii? (Este dată de Dumnezeu și provine de la El.) Dar sufletul unei persoane? De unde provine? Și acesta provine de la Dumnezeu. Deci, în esență, oamenii sunt creați de Dumnezeu și toate acestea sunt prestabilite de El. Dumnezeu a fost Cel care a prestabilit să te naști în această familie. Dumnezeu a trimis un suflet acestei familii și apoi te-ai născut tu și ai această relație prestabilită cu părinții tăi – acest lucru a fost prestabilit de Dumnezeu. Datorită suveranității și prestabilirii din partea lui Dumnezeu, părinții tăi au fost capabili să te aibă și te-ai născut în această familie. Asta înseamnă să privim lucrurile de la sursă. Dar dacă Dumnezeu nu predestina lucrurile în felul acesta? Atunci părinții tăi nu te-ar fi avut, iar tu nu ai fi avut această relație copil-părinte cu ei. Nu ar fi existat relații de sânge, afecțiunea familiei și niciun fel de conexiune. Prin urmare, e greșit să spunem că viața unei persoane îi este dată de părinții ei. Un alt aspect este acela că, privind lucrurile din perspectiva copilului, părinții lui sunt cu o generație mai în vârstă decât el. Dar în ceea ce le privește pe toate ființele umane, părinții sunt la fel ca toată lumea, în măsura în care toți sunt membri ai rasei umane corupte și toți au firile corupte ale Satanei. Nu sunt cu nimic diferiți de ceilalți și nici de tine. Deși, fizic, ți-au dat viață și, în privința relației voastre de sânge, ei sunt cu o generație mai în vârstă decât tine, totuși, în ceea ce privește esența firilor tale umane, toți trăiți sub puterea Satanei și toți ați fost corupți de el și aveți firi corupte și satanice. Dat fiind că toți oamenii au firi corupte satanice, esențele tuturor oamenilor sunt la fel. Indiferent de diferențele de vechime sau de vârstă, sau de cât de devreme sau târziu a venit cineva pe lumea asta, din punctul de vedere al esenței, oamenii au, în principiu, aceleași firi corupte, sunt toți ființe umane care au fost corupte de Satana și nu sunt diferiți, din acest punct de vedere. Indiferent dacă umanitatea lor este bună sau rea, pentru că au firi corupte, adoptă aceleași perspective și puncte de vedere, când este vorba de a privi oamenii și chestiunile și de a aborda adevărul. În acest sens, nu există nicio diferență între ei. De asemenea, toți cei care trăiesc în mijlocul acestei rase umane rele acceptă diversele idei și păreri care abundă în lumea aceasta rea, fie în ceeea ce privește cuvintele sau gândurile, fie în formă sau ideologie și acceptă tot felul de idei de la Satana, fie prin educația de stat sau prin condiționarea moravurilor sociale. Aceste lucruri nu sunt deloc conform adevărului. Nu există adevăr în ele, iar oamenii cu siguranță nu înțeleg care este adevărul. Din acest punct de vedere, părinții și copiii lor sunt egali și au aceleași idei și păreri. Doar că părinții tăi au acceptat aceste idei și păreri în urmă cu 20 sau 30 de ani, pe când tu le-ai acceptat puțin mai târziu. Cu alte cuvinte, având același mediu social, atât timp cât ești o persoană normală, atât tu, cât și părinții tăi, ați acceptat aceeași corupție de la Satana, condiționarea moravurilor sociale și aceleași idei și păreri care provin din diversele tendințe rele din societate. Din acest punct de vedere, copiii sunt la fel ca părinții lor. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, lăsând la o parte premisa că El poruncește dinainte, prestabilește și alege, în ochii lui Dumnezeu, atât părinții, cât și copiii lor sunt asemănători prin faptul că sunt ființe create și, fie că sunt sau nu ființe create care Îl venerează pe Dumnezeu, ei sunt, în mod colectiv, cunoscuți drept ființe create și toți acceptă suveranitatea, orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu. Din acest punct de vedere, părinții și copiii lor au de fapt un statut egal în ochii lui Dumnezeu și toți acceptă în mod similar și egal suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu. Aceasta este o realitate obiectivă. Dacă toți sunt aleși de Dumnezeu, toți au șanse egale de a urmări adevărul. Desigur, au și șanse egale de a accepta mustrarea și judecata din partea lui Dumnezeu și șanse egale de a fi mântuiți. Pe lângă similaritățile de mai sus, există o singură diferență între părinți și copiii lor, aceea că rangul părinților în așa-zisa ierarhie familială este mai înalt decât cel al copiilor lor. Ce înseamnă rangul lor în ierarhia familială? Înseamnă că sunt numai cu o generație mai în vârstă, cu 20 sau 30 de ani – nu-i nimic mai mult decât o mare diferență de vârstă. Și din cauza statutului special al părinților, copiii trebuie să fie filiali și să-și îndeplinească obligațiile față de părinții lor. Aceasta este singura responsabilitate pe care o are o persoană față de părinții ei. Dar întrucât copiii și părinții fac cu toții parte din aceeași rasă umană coruptă, părinții nu sunt exemple de moralitate pentru copiii lor și nici un punct de referință sau un model de urmat pentru copiii lor în urmărirea adevărului și nici nu sunt modele de urmat pentru copiii lor în ceea ce privește venerarea și ascultarea față de Dumnezeu. Desigur, părinții nu sunt întruparea adevărului. Oamenii nu au nicio obligație sau responsabilitate să-și privească părinții drept exemple de moralitate și personalități pe care ar trebui să le asculte necondiționat. Copiii nu ar trebui să se teamă să discearnă comportamentul, acțiunile și esența firii părinților lor. Adică, atunci când vine vorba de felul în care își tratează părinții, oamenii nu ar trebui să respecte astfel de idei și păreri precum „Părintele are întotdeauna dreptate”. Această părere se bazează pe faptul că părinții au un statut special, și anume că ți-au dat viață după prestabilirea de la Dumnezeu și sunt cu 20, 30 sau chiar 40 sau 50 de ani mai în vârstă decât tine. Doar din perspectiva acestei relații de sânge, din punct de vedere al statutului și al rangului lor în ierarhia familială, ei sunt diferiți de copiii lor. Dar din cauza acestei diferențe, oamenii consideră că părinții lor nu au niciun defect. E corect? Acesta este un lucru greșit, irațional și nu este conform adevărului. Unii se întreabă cum ar trebui să-și trateze părinții, dat fiind că părinții și copiii au această relație de sânge. Dacă părinții cred în Dumnezeu, ar trebui să fie tratați ca atare, drept credincioși; dacă nu cred în Dumnezeu, ar trebui să fie tratați ca atare, drept necredincioși. Indiferent ce fel de oameni sunt părinții, ei ar trebui să fie tratați conform adevărurilor-principii corespunzătoare. Dacă sunt diavoli, ar trebui să spui că sunt diavoli. Dacă nu au umanitate, ar trebui să spui că nu au umanitate. Dacă ideile și părerile pe care le înveți de la ei nu sunt conform adevărului, nu trebuie să le asculți sau să le accepți și poți chiar să discerni ceea ce sunt cu adevărat și să le dai în vileag. Dacă părinții tăi spun: „Fac asta pentru binele tău” și apoi au un acces de furie și fac scandal, îți va păsa? (Nu, nu-mi va păsa.) Dacă părinții tăi nu cred, pur și simplu nu le da atenție și încheie discuția acolo. Dacă fac atât de mult caz, vei vedea că sunt diavoli și nimic altceva. Aceste adevăruri care privesc credința în Dumnezeu sunt ideile și părerile pe care majoritatea oamenilor trebuie să le accepte. Ei nu le pot accepta sau nu vor adera la ele, deci ce fel de lucruri sunt? Ei nu înțeleg cuvintele lui Dumnezeu, așa că sunt subumani, nu-i așa? Trebuie să gândești în felul acesta: „Deși sunteți părinții mei, nu aveți umanitate. Mi-e cu adevărat rușine că mi-ați dat viață! Acum pot să discern ceea ce sunteți cu adevărat. Nu aveți duh uman în voi, nu înțelegeți adevărul, nu puteți nici măcar să ascultați astfel de doctrine evidente și simple și, totuși, faceți comentarii insensibile și spuneți calomnii. Înțeleg asta acum și m-am despărțit de voi în inima mea. Dar, la exterior, tot trebuie să vă fac pe plac și tot trebuie să-mi îndeplinesc anumite responsabilități și obligații în calitate de copil al vostru. Dacă voi avea mijloacele să fac asta, voi cumpăra câteva produse de îngrijire a sănătății, dar dacă nu voi putea, mă voi întoarce să vă vizitez și atât. Orice ați spune, nu vă voi contrazice. Sunteți absurzi, iar eu pur și simplu vă voi lăsa să fiți așa. Ce li se poate spune diavolilor ca voi, care sunt insensibili la rațiune? Din respect pentru că mi-ați dat viață și ați petrecut toți acești ani crescându-mă, voi continua să vin să vă vizitez și să am grijă de voi. Altfel, nu v-aș da nicio atenție și n-aș vrea să vă văd cât trăiesc.” De ce nu vrei să-i mai vezi sau să ai de-a face cu ei? Pentru că înțelegi adevărul, le-ai văzut esența așa cum este și ai văzut toate diversele idei și păreri greșite pe care le au și, din aceste idei și păreri greșite, le percepi nerozia, intransigența și ticăloșia, vezi clar că sunt diavoli și, astfel, ți-e lehamite de ei, ești dezgustat de ei și nu vrei să-i vezi. Numai din cauza acelei fărâme de conștiință dinlăuntrul tău te simți obligat să-ți îndeplinești câteva responsabilități și îndatoriri filiale, în calitate de fiu sau fiică, așa că îi vizitezi de Anul Nou sau de sărbătorile legale și atât. Atâta vreme cât nu te-au împiedicat să crezi în Dumnezeu sau să-ți faci datoria, mergi și vizitează-i când ai timp. Dacă într-adevăr nu vrei să-i vezi, pur și simplu sună-i ca să îi întrebi ce fac, trimite-le, din când în când, bani prin poștă și cumpără-le câteva lucruri folositoare. Fie că e vorba să ai grijă de ei, să-i vizitezi, să le cumperi haine, să fii îngrijorat de sănătatea lor sau să-i îngrijești când sunt bolnavi – toate acestea nu înseamnă decât că-ți îndeplinești obligațiile filiale și îți satisfaci propriile nevoi în ceea ce privește sentimentele și conștiința. Asta-i tot și nu se consideră ca fiind practicarea adevărului. Indiferent cât de mult te dezgustă, sau cât de clar le poți vedea adevărata esență, atât timp cât sunt în viață, trebuie să-ți îndeplinești obligațiile necesare, în calitate de fiu sau fiică, și să-ți asumi responsabilitățile necesare. Părinții tăi au avut grijă de tine când erai mic și, când îmbătrânesc, trebuie să ai grijă de ei, atât timp cât ai mijloacele s-o faci. Lasă-i să te sâcâie dacă vor. Atât timp cât nu asculți ideile și părerile pe care încearcă să ți le insufle, nu accepți ce spun ei, nu-i lași să te tulbure sau să te constrângă, atunci este în regulă, iar asta dovedește că ai o statură înaltă și că deja ești ferm în mărturia ta înaintea lui Dumnezeu. El nu te va condamna pentru că ai grijă de ei și nu va spune: „De ce ești atât de sentimental? Ai acceptat adevărul și-l urmărești, deci cum poți avea în continuare grijă de ei?” Aceasta este responsabilitatea și obligația elementară după care ar trebui să te comporți și anume să-ți îndeplinești obligațiile, atât timp cât condițiile o permit. Asta nu înseamnă că ești sentimental, iar Dumnezeu nu te va condamna pentru asta. Desigur, în lumea aceasta, în afară de părinții tăi, care sunt oamenii față de care ar trebui să-ți îndeplinești obligațiile și responsabilitățile, nu ai responsabilități și obligații față de nimeni altcineva – nici față de frații tăi, nici față de prieteni sau diverși unchi și mătuși. Nu ai nicio obligație sau responsabilitate de a întreprinde ceva ca să le faci pe plac, să le intri în grații sau să-i ajuți. Nu-i așa? (Ba da.)

Am fost clar în ceea ce am spus despre afirmația că „Părintele are întotdeauna dreptate”? (Da.) Ce sunt părinții? (Oameni corupți.) Așa e, părinții sunt oameni corupți. Dacă, uneori, ți-e dor de părinții tăi și te gândești: „Cum s-au descurcat părinții mei în ultimii doi ani? Le-a fost dor de mine? S-au pensionat? Oare au vreo greutate în viață? Oare au pe cineva care să-i îngrijească atunci când sunt bolnavi?” Să spunem că te gândești la aceste lucruri și, de asemenea, chibzuiești: „Părintele are întotdeauna dreptate. Părinții mei mă băteau și mă certau, pentru că erau exasperați că nu mă ridicam la nivelul așteptărilor lor și pentru că mă iubeau cu atât de mult zel. Părinții mei sunt mai buni decât oricine, sunt cei care mă iubesc cel mai mult pe lume. Acum, că mă gândesc la defectele lor, nu le mai văd ca defecte, pentru că părintele are întotdeauna dreptate”. Și cu cât te gândești mai mult la asta, cu atât mai mult vrei să-i vezi. Este bine să gândești așa? (Nu, nu este.) Nu, nu este. Cum ar trebui să gândești? Chibzuiești: „Părinții mei m-au bătut, m-au certat și mi-au rănit stima de sine, când eram copil. Nu mi-au spus niciodată o vorbă blândă sau de încurajare. M-au forțat să studiez și, de asemenea, să învăț să dansez și să cânt și să mă pregătesc pentru olimpiadele de matematică – toate fiind lucruri care nu-mi plac. Părinții mei chiar au fost agasanți. Acum, cred în Dumnezeu și sunt eliberat. Am plecat de acasă pentru a-mi îndeplini datoria, dinainte să termin facultatea. Dumnezeu este Cel care este bun. Nu îmi este dor de părinții mei. M-au împiedicat să cred în Dumnezeu. Părinții mei sunt diavoli.” Apoi, chibzuiești iar: „Nu-i corect. Părintele are întotdeauna dreptate. Părinții mei sunt oamenii care-mi sunt cel mai aproape, așa că e corect să-mi fie dor de ei.” E corect să gândești așa? (Nu, e greșit.) Atunci care este modul corect de gândire? (Înainte, credeam că orice ar face părinții noștri, o fac pentru că țin la noi, că sunt buni cu noi în tot ceea ce fac și că nu ne vor răni niciodată. Părtășia lui Dumnezeu tocmai m-a făcut să realizez că părinții mei sunt și oameni corupți, care au acceptat diverse idei și păreri de la Satana. Fără să vrea, părinții noștri ne-au insuflat multe păreri satanice, făcându-ne să ne abatem prea mult de la adevăr, în comportamentul și acțiunile noastre, și să trăim după filosofii satanice. Acum, că am puțin discernământ asupra a ceea ce este în inimile părinților mei, îmi va fi dor de ei și mă voi gândi la ei mult mai puțin.) În relațiile cu părinții tăi, ar trebui mai întâi să te îndepărtezi rațional de această legătură de sânge și să-ți discerni părinții folosind adevărurile pe care deja le-ai acceptat și înțeles. Discerne-ți părinții pe baza gândurilor, părerilor și motivelor pe care le au în privința comportamentului și pe baza principiilor și metodelor de comportare, care vor confirma că și ei sunt oameni corupți de Satana. Privește-i și discerne-i din perspectiva adevărului, în loc să te gândești mereu că părinții tăi sunt măreți, altruiști și buni cu tine și, dacă îi privești în felul acela, nu vei descoperi niciodată ce probleme au. Nu-ți privi părinții din perspectiva legăturilor de familie sau a rolului tău de fiu sau fiică. Ieși din această sferă și uită-te cum abordează lumea, adevărul, oamenii, chestiunile și lucrurile. De asemenea, în mod specific, uită-te la ideile și părerile pe care părinții tăi le-au condiționat în tine, în legătură cu felul în care ar trebui să privești lumea și lucrurile și cum ar trebui să te comporți și să acționezi – așa ar trebui să-i recunoști și să-i discerni. În felul acesta, calitățile lor umane și faptul că au fost corupți de Satana vor deveni clare, încetul cu încetul. Ce fel de oameni sunt? Dacă nu sunt credincioși, care este atitudinea lor față de oamenii care cred în Dumnezeu? Dacă sunt credincioși, care este atitudinea lor față de adevăr? Sunt ei oameni care urmăresc adevărul? Iubesc ei adevărul? Le plac lucrurile pozitive? Care este perspectiva lor asupra vieții și asupra lumii? Și așa mai departe. Dacă-ți poți discerne părinții pe baza acestor lucruri, îți vei face o idee clară. Odată ce aceste chestiuni devin clare, în mintea ta, statutul măreț, nobil și de nezdruncinat al părinților tăi se va schimba. Și când se va schimba, iubirea maternă și paternă pe care ți-au arătat-o părinții tăi – împreună cu vorbele și acțiunile lor specifice și acele imagini mărețe pe care le ai despre ei – nu vor mai fi atât de profund întipărite în mintea ta. Altruismul și măreția iubirii părinților tăi pentru tine, precum și devotamentul cu care au avut grijă de tine, te-au protejat și chiar te-au răsfățat, nu vor mai ocupa, fără ca tu să-ți dai seama, un loc important în mintea ta. Oamenii spun adesea: „Părinții mei mă iubesc atât de mult. Oricând sunt departe de casă, mama mă întreabă mereu: «Ai mâncat? Mănânci la ore fixe?» Tata mă întreabă mereu: «Ai destui bani? Dacă nu ai bani, o să-ți mai trimit eu.» Iar eu spun: «Am bani, nu e nevoie.» și tata răspunde: «Nu, nu e suficient, deși spui că ai bani, o să-ți trimit oricum.»” Realitatea este că părinții tăi trăiesc cumpătat și sunt reticenți să cheltuiască bani pentru ei înșiși. Își folosesc banii ca să te sprijine, astfel încât să ai puțin mai mulți bani de cheltuială, atunci când ești departe de casă. Mama și tatăl tău spun mereu: „Acasă, să faci economie, dar să ai niște bani în plus la tine atunci când călătorești. Ia ceva mai mulți bani cu tine când ieși în oraș. Dacă nu ai destui bani, doar spune-mi și-ți voi trimite sau îți voi pune pe card.” Preocuparea altruistă a părinților tăi, considerația, grija și chiar afecțiunea copleșitoare și răsfățul vor fi mereu, în ochii tăi, un semn de neșters al dedicării lor altruiste. Această dedicare altruistă a devenit un sentiment puternic și cald în adâncul inimii tale, care întărește relația dintre voi. Te face incapabil să renunți la ei și te face să te îngrijorezi în privința lor, să te frămânți din cauza lor, să-ți fie tot timpul dor de ei și te face chiar să fii dispus în mod constant să fii prins în acest sentiment și șantajat de afecțiunea lor. Ce fel de fenomen este acesta? Iubirea din partea părinților tăi este, într-adevăr, altruistă. Indiferent cât de mult țin părinții tăi la tine, sau dacă fac economii la sânge numai ca să-ți dea bani de cheltuială, sau dacă-ți cumpără toate lucrurile de care ai nevoie, s-ar putea ca asta să fie o binecuvântare acum, dar, pe termen lung, nu va fi un lucru bun pentru tine. Cu cât sunt mai altruiști, cu cât te tratează mai bine, cu cât țin mai mult la tine, cu atât mai puțin capabil ești să te detașezi de această afecțiune și să renunți la ea sau să o uiți și cu atât ți-e mai dor de ei. Când nu reușești să-ți faci datoria filială sau să-ți îndeplinești obligațiile față de ei, îți va părea și mai rău de ei. În aceste circumstanțe, nu te lasă inima să-i discerni sau să uiți de iubirea și dedicarea lor și de tot ce au făcut pentru tine, sau să consideri toate aceste lucruri nedemne de menționat – acesta este efectul conștiinței tale. Oare conștiința ta reprezintă adevărul? (Nu, nu reprezintă adevărul.) De ce sunt părinții tăi așa față de tine? Pentru că au sentimente pentru tine. Așadar, poate bunătatea lor față de tine să reprezinte umanitatea-esență pe care o au? Poate reprezenta atitudinea lor față de adevăr? Nu, nu poate. Este întocmai cum spun mamele mereu: „Ești sânge din sângele meu, am asudat și am muncit din greu ca să te cresc. Cum să nu știu ce gândești în sinea ta?” Sunt buni cu tine datorită acestor legături familiale strânse și acestei legături de sânge, însă sunt cu adevărat buni cu tine? Este aceasta adevărata lor față? Este o expresie adevărată a umanității-esență pe care o au? Nu neapărat. Întrucât le ești rudă de sânge, ei cred că ar trebui să fie buni cu tine dintr-un simț al datoriei. Dar tu, în calitate de copil al lor, crezi că sunt buni cu tine din bunăvoință și te simți incapabil să-i răsplătești vreodată. Dacă nu poți să le răsplătești pe deplin bunătatea sau măcar o infimă fracțiune din ea, conștiința ta te va condamna. Sentimentul acela pe care îl ai când te condamnă conștiința este conform adevărului? Cu alte cuvinte, dacă n-ar fi părinții tăi, ci oameni obișnuiți, care ar interacționa normal cu tine în cadrul unui grup, te-ar mai trata astfel? (nu.) Cu siguranță nu. Dacă n-ar fi părinții tăi și n-ar avea o legătură de sânge cu tine, comportamentul și atitudinea față de tine ar fi diferite în multe moduri. Cu siguranță nu le-ar păsa de tine, nu te-ar proteja, nu te-ar copleși cu afecțiune, nu ar avea grijă de tine, sau nu ți-ar dedica nimic în mod altruist. Deci cum te-ar trata? Poate că te-ar hărțui pentru că ești tânăr și nu ai experiență socială, sau te-ar discrimina din cauza poziției și statutului tău modest și ți-ar vorbi mereu pe un ton birocratic și ar încerca să te educe; sau poate că ar crede că nu ai o înfățișare deosebită și, dacă ai vorbi cu ei, nu ți-ar da nicio atenție și nu te-ai putea ridica la nivelul lor; sau poate că nu te-ar considera util și nu ar socializa cu tine sau nu ar avea nimic de-a face cu tine; sau poate că ar crede că ești inocent, așa că dacă ar vrea informații despre o anumită chestiune, ar începe mereu prin a te întreba pe tine și a încerca să obțină răspunsuri de la tine; sau poate că ar vrea să profite pe nedrept de tine în vreun fel, de exemplu când vrei să cumperi vreun chilipir, și-ar dori mereu să-l împarți cu ei sau să ia o parte din el; sau poate, atunci când cazi pe stradă și ai nevoie de ajutorul lor ca să te ridici, nici nu s-ar uita la tine și, în schimb, ar încerca să te lovească; sau poate că, atunci când te urci în autobuz, dacă nu le cedezi locul, ar spune: „Sunt atât de bătrân, de ce nu-mi cedezi locul? De ce ești un tânăr atât de ignorant? Părinții tăi nu te-au învățat bunele maniere?” Și chiar te-ar și dojeni. Dacă așa stau lucrurile, trebuie să cercetezi dacă iubirea maternă și paternă din adâncul inimii tale sunt o adevărată dezvăluire a umanității lor. Ești adesea emoționat de devotamentul lor altruist și de marea lor iubire maternă și paternă și ești foarte atașat de ei, ți-e dor de ei și vrei tot timpul să îi răsplătești cu propria viață. Care este motivul pentru acest lucru? Dacă provine doar din conștiință, atunci problema nu este atât de profundă și poate fi remediată. Dar dacă provine din afecțiunea ta față de ei, atunci e foarte dificil. Te vei împotmoli tot mai mult în ea și nu vei fi capabil să te eliberezi. Te vei bloca adesea în această afecțiune și îți va fi dor de părinții tăi și, uneori, chiar Îl vei trăda pe Dumnezeu ca să răsplătești bunătatea părinților tăi. De exemplu, ce ai face dacă ai auzi că părinții tăi sunt grav bolnavi, în spital, sau că li s-a întâmplat ceva grav și s-au aflat într-o dificultate din care n-au putut să iasă și sunt tulburați și au inima frântă, sau dacă ai primi vestea că părinții tăi sunt pe moarte? În acel moment, nu ai de unde să știi dacă sentimentele tale ți-ar domina conștiința, sau dacă adevărul și cuvintele lui Dumnezeu, pe care le-ai învățat de la El, ți-ar determina conștiința să ia un fel de decizie. Finalul acestor chestiuni depinde de felul în care tinzi să vezi relația dintre părinți și copii, de cât de mult ai pătruns în adevărul despre cum să-ți tratezi părinții, de cât de bine poți să-i vezi așa cum sunt cu adevărat, de cât de bine înțelegi natura-esență pe care o are omenirea și cât de bine înțelegi calitatea și esența umanității părinților tăi, precum și firile lor corupte. Cel mai important, finalul acestor chestiuni depinde de felul în care tratezi relațiile la nivel familial și de părerile corecte pe care ar trebui să le ai – acestea sunt diversele adevăruri cu care ar trebui să te înzestrezi înainte să se abată asupra ta oricare dintre aceste chestiuni. La toți ceilalți – rude și prieteni, mătuși și unchi, bunici și alte persoane din exterior – poți renunța cu ușurință, pentru că nu ocupă o poziție importantă în sentimentele tale. La acești oameni poți renunța ușor, dar părinții sunt excepția. Numai părinții sunt cele mai apropiate rude de pe lume. Ei sunt oamenii care joacă un rol important în viața ta și au un impact semnificativ de-a lungul vieții, așa că nu este ușor să renunți la ei. Dacă astăzi ai dobândit o înțelegere clară a diverselor gânduri provocate de condiționarea din partea familiei tale, asta s-ar putea să te ajute să renunți la sentimentele față de părinții tăi, pentru că efectele de condiționare exercitate de familie asupra ta, în ansamblul lor, se rezumă doar la afirmații intangibile, pe când condiționarea cea mai specifică vine de fapt de la părinții tăi. O propoziție de la părinții tăi, sau atitudinea lor față de un anumit lucru, sau căile și mijloacele prin care gestionează ceva – acestea sunt cele mai precise moduri de a descrie cum ești condiționat. Odată ce ai discernut și recunoscut într-un mod specific ideile, acțiunile și zicalele pe care părinții tăi le-au condiționat în tine, vei avea o evaluare și o cunoaștere precisă a esenței rolului, caracterului, perspectivei asupra vieții și modului părinților tăi de a face lucrurile. Odată ce ai această evaluare și cunoaștere precisă, fără să-ți dai seama, în mintea ta, felul în care percepi rolul părinților tăi se va transforma treptat dintr-unul pozitiv într-unul negativ. Odată ce percepi rolul părinților tăi ca fiind complet negativ, poți renunța treptat la sprijinul tău sentimental, la atașamentul spiritual și la diversele feluri de mare iubire pe care o au pentru tine. Până atunci, vei simți că imaginea pe care ai avut-o în adâncul inimii despre părinții tăi era, înainte, măreață, ca aceea din eseul „Plecarea tatălui meu”, pe care l-ai studiat în manualul școlar, precum și în acel cântec popular de acum mulți ani, „Mama este cea mai bună din lume”, care făcea parte din coloana sonoră a unui film taiwanez și a prins peste tot în societatea vorbitoare de chineză – acestea sunt moduri în care societatea și lumea educă omenirea. Când nu-ți dai seama care este esența sau adevărata față din spatele acestor lucruri, simți că aceste metode de educație sunt pozitive. Pe baza umanității pe care o ai, îți oferă o mai mare recunoaștere și credință în măreția iubirii părinților tăi față de tine și, în consecință, îți lasă impresia, în adâncul inimii, că iubirea părinților tăi este altruistă, măreață și sacră. Prin urmare, indiferent cât de răi sunt părinții tăi, iubirea lor este tot altruistă și măreață. Pentru tine, acesta este un fapt de netăgăduit, pe care nimeni nu-l poate nega și nimeni nu poate spune nimic rău despre părinții tăi. Prin urmare, nu vrei să-i discerni sau să-i dai în vileag și, în același timp, vrei și să păstrezi un anumit loc pentru ei în adâncul inimii tale, pentru că tu crezi că iubirea parentală este permanent mai presus decât orice altceva, fără cusur, măreață și sacră și că nimeni nu poate nega asta. Acesta este reperul conștiinței și al comportamentului tău. Dacă cineva spune că iubirea parentală nu este măreață sau fără cusur, vei lupta cu disperare împotriva lui – e absurd! Înainte ca oamenii să înțeleagă adevărul, influența conștiinței lor îi va face să se agațe de câteva idei și păreri tradiționale sau, de asemenea, să dea naștere unor noi idei și păreri. Cu toate acestea, privind lucrurile din perspectiva adevărului, aceste idei și păreri sunt adesea absurde. Odată ce înțelegi adevărul, poți gestiona aceste lucruri în sfera raționalității normale. Prin urmare, umanitatea are atât conștiință, cât și rațiune. În cazul în care conștiința nu poate atinge aceste lucruri sau nu se poate ridica la înălțimea lor, sau ele nu sunt reglementate sau pozitive, sub efectele conștiinței, atunci oamenii pot folosi raționalitatea pentru a le reglementa și corecta. Deci cum obțin oamenii raționalitate? Oamenii trebuie să înțeleagă adevărul. Odată ce îl înțeleg, vor trata, vor alege și vor discerne totul cu mai multă precizie și acuratețe. În acest fel vor ajunge la adevărata raționalitate și la punctul în care rațiunea transcende conștiința. Aceasta este o manifestare a ceea ce se întâmplă după ce o persoană a pătruns în adevărul-realitate. Poate că nu înțelegeți cu adevărat aceste cuvinte acum, dar le veți înțelege odată ce veți avea experiență reală și veți înțelege adevărul. Zicala „Părintele are întotdeauna dreptate” provine din raționalitate sau din conștiință? Nu este rațională, își are originea în sentimentele oamenilor sub influența conștiinței. Deci este această zicală rațională? Nu, este irațională. De ce este irațională? Pentru că provine din sentimentele oamenilor și nu este în conformitate cu adevărul. Așadar, când ești capabil să-ți privești și să-ți tratezi rațional părinții? Atunci când înțelegi adevărul și ai văzut care sunt cu adevărat esența și cauza acestei chestiuni. Odată ce ai făcut asta, nu-ți vei mai trata părinții conform influenței conștiinței tale, sentimentele nu vor mai juca un rol, și nici conștiința, iar tu vei fi capabil să-ți privești și să-ți tratezi părinții conform adevărului – asta înseamnă să fii rațional.

Am fost clar în părtășia despre problema felului în care trebuie tratați părinții? (Da.) Aceasta este o chestiune importantă. Toți membrii familiei spun: „Părintele are întotdeauna dreptate” și nu știi dacă este corect sau nu, așa că pur și simplu accepți asta. Apoi, ori de câte ori părinții tăi fac ceva nepotrivit, chibzuiești și te gândești: „Oamenii spun «Părintele are întotdeauna dreptate», deci cum pot spune eu că părinții mei greșesc? Ce se întâmplă în familie rămâne în familie, nu le spune altora, pur și simplu suportă.” Pe lângă efectele de condiționare ale acestei zicale greșite – „Părintele are întotdeauna dreptate” – mai există o zicală: „Ce se întâmplă în familie rămâne în familie”. Așa că te gândești: „Cine este de vină pentru părinții mei? Nu le pot spune celor din exterior despre acest lucru rușinos. Trebuie să-l țin secret. Ce rost are să fiu serios cu părinții mei?” Aceste efecte de condiționare din partea familiei sunt prezente mereu în viețile cotidiene ale oamenilor, pe calea vieții lor și pe parcursul existenței lor. Înainte ca oamenii să înțeleagă și să obțină adevărul, ei privesc oamenii și lucrurile, se comportă și acționează pe baza acestor diverse idei și păreri care au fost condiționate în ei de către familiile lor. Ei sunt adesea influențați, tulburați, constrânși și legați de mâini și de picioare de aceste gânduri. Sunt chiar îndrumați de ele și adesea judecă greșit oamenii și fac lucrurile greșite și, de asemenea, încalcă frecvent cuvintele lui Dumnezeu și adevărul. Chiar dacă oamenii au ascultat multe dintre cuvintele lui Dumnezeu și chiar dacă adesea le citesc rugându-se și au părtășie despre ele, întrucât aceste păreri pe care familia le-a condiționat în ei sunt adânc înrădăcinate în gândurile și în inimile lor, ei nu au discernământ asupra acestor păreri și nici capacitatea de a le rezista. Chiar și în timp ce primesc învățăturile și aprovizionarea cuvintelor lui Dumnezeu, ei încă sunt influențați de aceste gânduri, care le și îndrumă cuvintele, faptele și modul de trai. Prin urmare, sub îndrumarea inconștientă a acestor gânduri care sunt condiționate în ei de către familiile lor, oamenii adesea nu se pot abține să nu încalce cuvintele lui Dumnezeu și adevărurile-principii. Totuși, ei încă se gândesc că practică și urmăresc adevărul. Nu știu că aceste diverse zicale, care sunt condiționate în ei de familiile lor, pur și simplu nu sunt conform adevărului. Ceea ce este și mai grav este că aceste zicale condiționate în oameni de familiile lor i-au dus pe calea încălcării adevărului de nenumărate ori și totuși, ei nici măcar nu știu asta. Prin urmare, dacă vrei să urmărești adevărul și să pătrunzi în adevărul-realitate, mai întâi ar trebui să discerni și să recunoști clar diversele efecte de condiționare, care provin de la familia ta, și apoi să faci un efort ca să scapi de aceste diverse gânduri, care sunt condiționate în tine de către aceasta. Desigur, categoric se poate spune că trebuie să scapi de condiționarea familiei tale. Să nu crezi că, dacă provii din acea familie, trebuie să faci cutare lucru sau să trăiești în cutare fel. Nu ai nicio responsabilitate sau obligație să moștenești tradițiile familiei tale, sau diversele sale căi și mijloace de a face lucrurile și de a acționa. Viața ta vine de la Dumnezeu. Astăzi, ai fost ales de Dumnezeu, iar țelul pe care vrei să-l urmărești este acela al mântuirii, așa că nu poți să folosești diversele idei condiționate în tine de familia ta drept bază pentru părerile tale despre oameni și lucruri, pentru comportamentul și acțiunile tale. În schimb, trebuie să privești oamenii și lucrurile, să te comporți și să acționezi pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și a diverselor Sale învățături. Numai în felul acesta poți obține, în cele din urmă, mântuirea. Desigur, efectele de condiționare exercitate de familie nu se limitează la cele enumerate aici. Am menționat doar câteva dintre ele. Există multe feluri diferite de educație familială, care provin de la familii, clanuri, societăți, rase și religii diferite, și care condiționează gândurile ființelor umane în diverse moduri. Indiferent din ce rasă sau cultură religioasă provine această condiționare a gândirii, atât timp când nu este conform adevărului și atât timp cât nu provine de la Dumnezeu, ci de la oameni, ar trebui să fie lăsată în urmă și este un lucru de care oamenii ar trebui să se elibereze. Nu ar trebui să adere la ea și cu atât mai puțin să o moștenească. Toate acestea sunt lucruri pe care oamenii ar trebui să le abandoneze și de care să se lepede. Numai în felul acesta pot oamenii să intre realmente pe calea urmăririi adevărului și să pătrundă în adevărul-realitate.

Aceste zicale despre care am avut părtășie, care provin din condiționarea omului de către familie, sunt, pe de o parte, reprezentative și, pe de altă parte, discutate adesea printre oameni. Cât despre câteva zicale speciale și care nu sunt reprezentative, nu vom vorbi despre ele acum. Ce credeți în legătură cu părtășia noastră despre familie? A fost folositoare în vreun fel? (Da, a fost.) Este necesar să avem părtășie despre acest subiect? (Da.) Fiecare are o familie și este condiționat de ea. Lucrurile pe care ți le insuflă familia sunt toate otrăvuri și opiu spiritual și te fac să suferi amarnic. Când părinții ți-au insuflat aceste lucruri, pe moment, te-ai simțit minunat, de parcă ai fi luat opiu. Te-ai relaxat complet, ca și cum pătrunseseși într-o lume fericită. Însă, după o vreme, efectele s-au diminuat, așa că trebuie să continui să cauți acest fel de stimulare. Acest opiu spiritual îți provoacă nenumărate necazuri și tulburări. Până în ziua de azi, îți este foarte dificil să scapi de acest lucru și nu este ceva de care te poți lepăda în scurt timp. Dacă oamenii vor să renunțe la aceste idei și păreri condiționate, trebuie să investească timp și energie pentru a le identifica, a îndepărta straturile ca să le recunoască în mod clar și să le vadă așa cum sunt. Apoi, ori de câte ori apar chestiuni asociate, ei trebuie să fie capabili să renunțe la aceste lucruri, să le abandoneze și să nu acționeze conform principiilor unor astfel de idei și păreri, ci să practice și să facă lucrurile în conformitate cu modul transmis de Dumnezeu oamenilor. Aceste câteva cuvinte par simple, dar s-ar putea să dureze 20 sau 30 de ani, sau chiar o viață întreagă, pentru ca oamenii să le pună în practică. S-ar putea să-ți petreci toată viața luptând împotriva acestor idei și păreri produse de acele zicale care îți sunt insuflate de familia ta, să rupi legăturile cu ele și să scapi de ele. Pentru a face asta, trebuie să-ți sacrifici sentimentele și energia și, de asemenea, să treci prin niște greutăți fizice. Trebuie să ai și o dorință arzătoare pentru Dumnezeu și o voință care să fie însetată de adevăr și să îl urmărească. Numai dacă ai aceste lucruri poți să obții treptat schimbarea și să pătrunzi în adevărul-realitate. Atât este de dificil să câștigi adevărul și viața. Când oamenii au ascultat multe predici, ei înțeleg anumite doctrine cu privire la credința în Dumnezeu, dar nu le este ușor să înțeleagă realmente adevărul și să fie capabili să discearnă efectele de condiționare ale familiei și ideile și părerile necredincioșilor. Chiar dacă poți înțelege adevărul după ce ai ascultat predici, pătrunderea în adevărul-realitate nu este un lucru care se petrece peste noapte, nu-i așa? (Așa e.) Bine, aici se încheie părtășia noastră de astăzi. Pe curând!

25 februarie 2023

Note de subsol

a. Textul original nu include expresia „criticatul politician al dinastiei Song”