Întrebarea 12: Tu depui mărturie că Domnul S-a întors și că-Și face lucrarea de judecată începând din casa lui Dumnezeu în zilele de pe urmă. Aceasta pare să fie diferită de judecata marelui tron alb din Apocalipsa. Cei mai mulți oameni din cercurile religioase cred că judecata marelui tron alb îi vizează pe necredincioșii care aparțin diavolului Satana. Când Domnul va veni, credincioșii vor fi luați în cer, iar apoi El va trimite dezastrele pe pământ pentru a-i distruge pe necredincioși. Aceasta este judecata dinaintea marelui tron alb. Tu depui mărturie pentru începutul judecății făcute de Dumnezeu în zilele de pe urmă, dar nu L-am văzut pe Dumnezeu aducând niciun dezastru ca să-i distrugă pe necredincioși. Atunci, cum ar putea fi aceasta judecata marelui tron alb?
Răspuns:
Oricine a citit Biblia poate înțelege judecata în fața marelui tron alb din Apocalipsa reprezintă viziunea judecății lui Dumnezeu în zilele de pe urmă. Dumnezeu Atotputernic întrupat exprimă adevărul pentru a face lucrarea Sa de judecată și începe purificarea și mântuirea omenirii. Asta înseamnă că judecata Sa în fața marelui tron alb a început deja. Aceasta începe de la casa lui Dumnezeu. Așa poate Dumnezeu să creeze un grup de biruitori. Și apoi, Dumnezeu va trimite dezastre, răsplătindu-i pe cei buni și pedepsindu-i pe cei răi, până când lumea aceasta rea va dispărea. Judecata lui Dumnezeu de pe marele tron alb va fi terminată și El o va termina. Atunci Se va arăta Dumnezeu public și El va începe o nouă epocă! În acest moment, putem vedea clar semnele Semnele dezastrului – cele patru luni de sânge – tocmai s-au arătat. Marile dezastre se apropie. Când va veni marele dezastru oricine I se opune lui Dumnezeu, Îl judecă sau I se împotrivește precum și adepții lui Satana și demonii vor fi distruși de mâna lui Dumnezeu. Spuneți-mi nu semnifică asta însăși judecata în fața marelui tron alb? Putem vedea din profețiile din Biblie că Dumnezeu plănuiește în mod evident o sosire în taină și una fățișă. Când începe, Domnul va veni ca un hoț, adică Dumnezeu întrupat vine în taină pentru a exprima adevărul și a face lucrarea Sa de judecată. Prima Lui misiune este să facă un grup de biruitori. Asta împlinește profeția „Judecății care începe de la casa lui Dumnezeu!” Lucrarea de judecată a lui Dumnezeu în zilele de pe urmă a început din clipa în care Dumnezeu întrupat S-a arătat în taină să grăiască adevărul și să judece toată omenirea. Primul pas este să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu. Astfel Dumnezeu îi purifică și mântuiește pe toți aceia care vin în fața Lui după ce I-au auzit glasul, făcându-i biruitori. Atunci, marea Sa lucrare va fi împlinită, și marile dezastre vor veni. Prin aceste dezastre El va pedepsi și va nimici această lume din vremurile trecute. În acel moment, judecata lui Dumnezeu asupra omenirii va ajunge în punctul culminant. Când Dumnezeu Se va rearăta public pe nori, înseamnă că judecata Sa va fi, în sfârșit, terminată. Atunci o nouă Împărăție a lui Dumnezeu se va naște! Astfel, se împlinește profeția din Biblie a noului Ierusalim care se coboară din ceruri. După cum Dumnezeu Atotputernic spune: „Un aspect al lucrării lui Dumnezeu este acela de a cuceri întreaga omenire și de a câștiga, prin cuvintele Sale, poporul ales. Un alt aspect este acela de a-i cuceri pe toți fiii răzvrătirii, prin diverse dezastre. Aceasta este o parte a lucrării la scară largă a lui Dumnezeu. Doar în acest fel, Împărăția pe care Dumnezeu o vrea pe pământ, poate fi pe deplin realizată și aceasta este partea lucrării lui Dumnezeu care este ca aurul pur” („Capitolul 17” din „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). Prin cuvântul Său lucrarea lui Dumnezeu este rezumată foarte clar. Este ușor de înțeles. Judecata lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă este judecata în fața marelui tron alb prorocită în Apocalipsa. Așa cum ne arată lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă, noi putem înțelege ceea ce înseamnă de fapt deschiderea Cărții Vieții și a cărților de judecată a celor morți. Vă pot explica dacă vreți. Vedeți voi, deschiderea cărților de judecată a celor morți face referire la judecata lui Dumnezeu asupra celor care Îl resping pe Dumnezeu și chiar și asupra celor care îndrăznesc I se opună Acest lucru va duce la propria lor condamnare, la pedeapsa și distrugerea lor. Iar deschiderea cărții vieții se referă la judecata care începe de la casa lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că Dumnezeu Atotputernic, Hristos al zilelor de pe urmă grăiește adevăr, pentru a judeca și purifica pe aceia care au venit în fața tronului Său. Cei aleși care acceptă judecata lui Dumnezeu Atotputernic și sunt răpiți și duși la El vor primi darul judecății, purificării și adevăratei mântuiri. Judecata începută de la casa lui Dumnezeu este să-i prevină pe acești oameni înainte de dezastru. Numai acest grup merită să fie numit fecioare înțelepte și, cu siguranță, numele lor vor fi înscrise în cartea vieții. Ei sunt cei 144.000 de biruitori din Apocalipsă! Aceștia vor intra în cele din urmă în Împărăția cerurilor spre a primi viață eternă. Așa se împlinește profeția din Apocalipsă: „M-am uitat și iată că Mielul stătea pe muntele Sion, și împreună cu El erau o sută patruzeci și patru de mii, care aveau scrise pe frunțile lor Numele Lui și Numele Tatălui Său. Și am auzit un glas din cer, ca vuietul multor ape și ca sunetul unui tunet puternic. Sunetul pe care l-am auzit era ca al harpiștilor care cântă la harfele lor. Ei cântau un cântec nou înaintea tronului și înaintea celor patru făpturi vii și a bătrânilor. Nimeni nu putea învăța acel cântec, în afară de cei o sută patruzeci și patru de mii care fuseseră răscumpărați de pe pământ. Aceștia sunt cei care nu s-au întinat cu femei, căci sunt virgini. Ei Îl urmează pe Miel oriunde merge. Ei au fost răscumpărați dintre oameni ca prime roade pentru Dumnezeu și pentru Miel. Și în gura lor nu s-a găsit minciună; ei sunt fără vină” (Apocalipsa 14:1-5).
Când Dumnezeu Atotputernic face lucrarea Sa de judecată se împlinește în întregime profeția care spune că El va judeca fiind așezat pe un tron mare alb după cum spune Apocalipsa marele tron alb reprezintă autoritatea lui Dumnezeu. Dar cum ajungem să cunoaștem autoritatea lui Dumnezeu? După cum știm toți, Dumnezeu a făcut cerul, pământul și toate celelalte prin cuvântul Său. Prin cuvintele Lui El ne călăuzește, ne purifică și ne mântuiește pe toți Și face totul! Însuși cuvântul lui Dumnezeu este autoritatea Sa. Întocmai cum spune cuvântul lui Dumnezeu: „Dacă vorbesc, va fi. Dacă ordon, va rămâne ferm” („Capitolul 21” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). „Ceea ce am spus trebuie luat în considerare, ce este luat în considerare trebuie finalizat, iar acest lucru nu poate fi schimbat de către nimeni; acest lucru este absolut” („Capitolul 1” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). Lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă este lucrarea cuvântului. Prin cuvântul Său, El stăpânește universul și toată omenirea. Prin cuvântul Său, El călăuzește și hrănește omenirea și, în zilele de pe urmă, El folosește cuvântul pentru a judeca și purifica omul. Să citim câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Vreau să aduc oameni din toate părțile pământului în Țara Canaan, și astfel continui să cuvântez în Țara Canaanului pentru a controla întregul univers. În acest moment nu există lumină pe întreg pământul, în afară de Canaan, și toți oamenii sunt amenințați de foame și de frig” („Cele șapte tunete răsună – Prorocind că Evanghelia Împărăției se va răspândi în tot universul” din Cuvântul Se arată în trup). „În zilele de pe urmă, când Dumnezeu devine trup, El folosește în mod predominant cuvântul pentru a săvârși toate și pentru a face totul clar” („Totul se împlinește prin cuvântul lui Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). „Toți cei ce sunt răi vor fi mustrați de cuvintele din gura lui Dumnezeu, toți cei ce sunt drepți vor fi binecuvântați de cuvintele din gura Lui și totul va fi statornicit și făcut complet de cuvintele din gura Lui. Nici nu va face semne sau minuni; totul se va realiza prin cuvintele Sale, iar cuvintele Sale vor produce fapte. Toți cei de pe pământ vor sărbători cuvintele lui Dumnezeu, fie ei adulți sau copii, bărbați sau femei, tineri sau bătrâni, toți oamenii se vor supune cuvintelor lui Dumnezeu” („Împărăția Milenară a sosit” din Cuvântul Se arată în trup).
Când este rostit cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic este precum fulgerul care luminează tot cerul. El curăță și desăvârșește pe toți cei care s-au întors în fața tronului lui Dumnezeu îi demaschează pe fățarnici, precum fariseii, care nu suportă când li se arată adevărul și pe cei răi care neagă și se opun lui Dumnezeu. El folosește cuvântul Său și pentru a lovi pe cei neascultători. Judecata lui Dumnezeu Atotputernic pe pământ în zilele de pe urmă ne arată că El deja S-a așezat și conduce de pe tron. Deși lumea aceasta veche stăpânită de rău și întuneric încă mai există, foarte curând va fi distrusă de dezastrele pe care Dumnezeu le va trimite. Nicio forță de pe acest pământ nu poate distruge Împărăția lui Dumnezeu și nici nu există vreuna care să distrugă lucrarea lui Dumnezeu sau care să o poată împiedica. Autoritatea lui Dumnezeu pentru judecata pe pământ este la fel ca tronul Său în ceruri Iar asta nu poate fi zdruncinat sau schimbat de către nimeni. Știm că asta este un fapt! Așa cum spune Dumnezeu Atotputernic: „Împărăția se extinde în mijlocul umanității, se formează în mijlocul umanității, se ridică în mijlocul umanității; nu există nicio forță care poate distruge Împărăția Mea” („Capitolul 19” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). Aceasta este puterea și autoritatea expuse de cuvântul lui Dumnezeu. Când cuvântul lui Dumnezeu dăinuiește pe pământ, înseamnă că Hristos conduce lumea. Asta ne arată că Dumnezeu deja stăpânește de pe tronul său pe pământ. Ni s-a arătat destul că Împărăția Lui este acum pe pământ. Este un fapt clar pe care nimeni nu îl poate respinge! Un singur lucru e cert: voința lui Dumnezeu este deja pe pământ precum este și în ceruri. Domnul Isus a spus: „Vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ!” (Matei 6:10). Apocalipsa 11, Versetele 15-17 spun, de asemenea: „Al șaptelea înger a sunat din trâmbiță. Și în cer s-au auzit glasuri puternice care ziceau: «Împărățiile acestei lumi au devenit împărățiile Domnului nostru și ale Hristosului Său; și El va împărăți în vecii vecilor». Cei douăzeci și patru de bătrâni care ședeau pe tronurile lor înaintea lui Dumnezeu au căzut cu fețele la pământ și I s-au închinat lui Dumnezeu, zicând: «Îți mulțumim Ție, Doamne, Dumnezeule Atotputernic, Care ești și Care erai, pentru că Ți-ai luat puterea Ta cea mare și ai început să împărățești!»” (Apocalipsa 11:15-17). Aceste cuvinte s-au adeverit. Acestea sunt adevărurile îndeplinite prin lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic și prin judecata Sa puternică.
Fragment din „Întrebări clasice și răspunsuri despre Evanghelia Împărăției”
„Dreptatea, măreția și judecata Mea nu arată nicio milă față de Satana. Dar, din punctul vostru de vedere, acestea sunt pentru a vă salva, totuși, voi pur și simplu nu puteți să înțelegeți firea Mea și nici nu știți principiile din spatele acțiunilor Mele” („Capitolul 90” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Aceste rânduri din cuvintele lui Dumnezeu se referă la rezultatele pe care dreptatea, măreția și judecata lui Dumnezeu le obțin în oameni. Care sunt rezultatele? Unii oameni nu le văd. „Dreptatea, măreția și judecata Mea nu arată nicio milă față de Satana.” Ce înseamnă aceste cuvinte? Unii oameni spun: „Aceste cuvinte înseamnă că dreptatea, măreția și judecata lui Dumnezeu sunt îndreptate către Satana, nu către oameni.” Este această interpretare corectă sau greșită? Această interpretare este greșită, chiar absurdă. Aici, spune, de asemenea: „Dar, din punctul vostru de vedere, acestea sunt pentru a vă salva.” Ce înseamnă acest lucru? „Voi” se referă la aleșii lui Dumnezeu, toți cei care acceptă lucrarea lui Dumnezeu. Pentru aleșii lui Dumnezeu și pentru toți cei care cred cu adevărat în El, dreptatea, măreția și judecata lui Dumnezeu sunt pentru mântuirea lor. Unii oameni consideră că acest lucru este contradictoriu, spunând: „Acestea nu arată nicio milă Satanei, dar sunt pentru a-i mântui pe oameni, așadar dreptatea, măreția și judecata lui Dumnezeu sunt îndreptate către Satana sau către om?” Este aceasta o problemă ușor de rezolvat? Unii oameni pot crede astfel: „Dintre toți oamenii, unii îi aparțin Satanei, diavolului, iar unii sunt aleșii lui Dumnezeu, obiectele mântuirii. Așadar, pentru Satana, dreptatea, măreția și judecata lui Dumnezeu înseamnă expunere, eliminare sau pedeapsă. Pentru aleșii lui Dumnezeu, pentru cei care cred în Dumnezeu cu adevărat, acestea sunt în întregime pentru mântuire, pentru purificare și pentru desăvârșire.” Este această interpretare corectă sau nu? Această interpretare este corectă. Acești oameni au găsit calea. Așadar, acum, cine va fi supus judecății drepte, mărețe și mânioase a lui Dumnezeu, Satana sau aleșii lui Dumnezeu? Toți trebuie să o accepte. Nu este în regulă ca vreunul dintre aceștia să nu o accepte. Cu alte cuvinte, nimeni nu poate scăpa; aceasta este realitatea. Unii pot spune: „Dumnezeu Își rostește cuvintele, dar necredincioșii, oamenii religioși și cei care aparțin Satanei nici nu le-au auzit și nici nu le-au citit!” Dacă nu le aud și nu le citesc, vor scăpa de judecata și mustrarea lui Dumnezeu? Ei pot scăpa de judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, dar pot scăpa de mânia Lui și de dezastrele trimise de El? Pot scăpa de judecata și mustrarea faptelor reale? Nimeni nu poate scăpa de ele. Dacă nu accepți judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, atunci trebuie să accepți judecata și mustrarea faptelor reale. Așadar, care este judecata și mustrarea faptelor reale? Dezastrele! Prin urmare, judecata lui Dumnezeu de pe marele tron alb din zilele de pe urmă a început deja.
Judecata cuvintelor lui Dumnezeu este îndreptată către aleșii lui Dumnezeu. Judecata faptelor reale, judecata și pedeapsa dezastrelor, este îndreptată spre necredincioși. Așadar, există două aspecte privind lucrarea de judecată, care sunt efectuate concomitent. Acest aspect nu poate fi ignorat. Unii oameni spun: „Aleșii din casa lui Dumnezeu sunt supuși judecății și mustrării lui Dumnezeu, dar necredincioșii mănâncă, beau, chefuiesc și nu au acceptat judecata și mustrarea lui Dumnezeu!” Judecata și mustrarea faptelor reale este diferită de judecata și mustrarea cuvintelor. Judecata și mustrarea cuvintelor au loc în decursul unei perioade îndelungate, dar judecata și mustrarea faptelor reale vor veni în scurt timp, într-o clipă. Este precum un mare cutremur. În timp ce oamenii mănâncă, beau și se distrează, deodată, pământul se mișcă și are loc marele cutremur. Toți vor să fugă, dar nu pot, și sfârșesc zdrobiți. Judecata și mustrarea faptelor reale sunt rapide, tranzitorii, bruște și imposibil de prevenit. Judecata și mustrarea cuvintelor sunt diferite. Necesită un anumit timp. Oricum, unii oameni nici nu au mâncat, nici nu au băut cuvintele lui Dumnezeu, iar unii oameni le-au mâncat și le-au băut, dar nu le-au luat în serios. Unii oameni le-au luat în serios, dar nu le-au experimentat judecata. Nu este acceptabil să nu le experimentezi. Prima dată când le experimentează, este posibil să nu se poată supune și nu au cunoaștere sau înțelegere, dar, după o perioadă, vine înțelegerea și, după și mai mult timp, ei înțeleg puțin mai mult. După ce experimentează puțin mai mult timp, pot înțelege mai complet și atunci poate să apară reala pocăință și reala schimbare. Acesta este procesul urmăririi adevărului. De la neînțelegere la înțelegere, supunerea rezultată din înțelegere și cunoașterea rezultată din supunere – acest proces este de durată. Pentru a obține rezultate, unii oameni trebuie să îl experimenteze timp de zece sau douăzeci de ani, iar alți oameni între douăzeci și treizeci de ani. În timp ce noi experimentăm judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, necredincioșii ce fac? Mănâncă, beau, se distrează, dorm și visează! Când am trecut prin suficientă judecată și mustrare și suntem purificați, începem să ne bucurăm și să-L slăvim pe Dumnezeu, când oamenii lui Dumnezeu sunt făcuți compleți de Dumnezeu, vor veni dezastrele pentru necredincioși. Și când vin dezastrele, va fi momentul morții lor! Majoritatea oamenilor au realizat acum: „Aceasta este judecata marelui tron alb! Judecata și mustrarea cuvintelor este internă, iar venirea și pedepsirea prin dezastre este externă. Cei care nu cred în Dumnezeu și cei care I se opun trebuie să moară cu toții în dezastre.” Care este relația temporală dintre judecata și mustrarea internă a cuvintelor și pedeapsa externă a dezastrelor? Acestea sunt sincrone. Dezastre de toate felurile li se întâmplă și necredincioșilor, dar acestea nu sunt atât de mari și nici nu sunt clasificate drept dezastre devastatoare. Dar, odată ce aleșii lui Dumnezeu au fost făcuți compleți, când apare un grup de biruitori, imediat coboară marile dezastre vâjâind. Aceasta este judecata și mustrarea dezastrelor folosite pentru a-i elimina pe necredincioși. Aceasta judecată și mustrare este plină de mânie și măreție!
Fragment din Predici și părtășie despre intrarea în viață